Vol I, Guceac Microsoft) [PDF]

Zitiervorschau

CZU 342.4 (075.8) G 93

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii GUCEAC, Ion. Curs elementar de drept constituţional/ Ion Guceac;.: S.n., 2001 Tipografia "Reclama" Vol.l.-200L- p. 280 ISBN 9975-930-26-3 342.4 (075.8)

Recomandat de Consiliul editorial al Academiei de Poliţie "Ştefan cel Mare"

Coperta: S. Digol

ISBN 9975-930-26-3

© L Guceac, 2001

Prezentul curs reprezintă un pas important în redarea evolutivă a constituţionalismului din Republica Moldova, în acest context, adoptarea Constituţiei în vigoare a Republicii Moldova este doar punctul de pornire în direcţia regăsirii în viaţa socială a caracteristicilor statului de drept. Atingerea unor noi valori sociale dictate de Constituţia Republicii Moldova din 1994 trebuie privită ca o activitate complexă, cu diverse dificultăţi de ordin teoretic şi practic. în aceste condiţii sunt necesare anumite eforturi ştiinţifice speciale pentru cunoaşterea şi interpretarea noilor viziuni juridice care condiţionează deschiderea societăţii noastre spre o veritabilă democraţie constituţională. Este indiscutabil faptul, că democraţia constituţională implică nu numai consacrarea principiilor sale în Constituţie, dar şi realizarea în viaţă a acestora, rezultatul final fiind crearea acelei stări rîvnite de constituţionalism care presupune o atmosferă de reciprocitate între societate şi Constituţie. în sprijinul acestui raport bazat pe principiul reciprocităţii, ştiinţele juridice sînt obligate să • interpreteze şi să analizeze în contextul zilelor pe care le trăim noile probleme ce ţin de stat şi puterile publice ale acestuia, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, reprezentativitate, parlamentarism. Elaborarea celor mai multe studii din lucrarea de faţă este rezultatul muncii de un deceniu în calitate de cadru didactic la Academia de Poliţie "Ştefan cel Mare" şi al unor stagii de documentare în străinătate. Nu am pretins niciodată să fiu un savant absolvit de orice critică, iar ceea ce am scris şi am publicat a f ost rezultatul unor eforturi intelectuale pe care mi le-am dorit din suflet. Nici nu pretind la aceea, ca să impun cititorilor un oarecare sistem de adevăruri obiective şi

poziţii indiscutabile. O parte esenţială din aceea ce am intuit să dezvălui în prezenta lucrare sînt numai convingerile mele personale. Există alte concepţii, alte abordări demne de atenţie, la care m-am asociat şi pe care le-am menţionat. Mai mult ca atît, am fost de acord să recunosc şi pentru alte interpretări acelaşi grad de justeţe. Totuşi am accentuat mai ales lucrurile pentru care am f ost convins personal. în funcţie de posibilităţile de care am beneficiat m-am străduit să demonstrez că şi în Republica Moldova se depun eforturi demne de mare respect în domeniul ştiinţei dreptului constituţional. Nu ştiu cum va fi apreciată intenţia de a scoate în lumină un curs teoretic pentru a familiariza generaţiile de viitori jurişti cu Dreptul constituţional, dar recomand cu plăcere acest demers ştiinţific studenţilor la Drept şi tuturor celor pasionaţi de acest domeniu.

CAPITOLUL I. DREPTUL CONSTITUŢIONAL -RAMURA DE BAZĂ A SISTEMULUI DE DREPT DIN REPUBLICA MOLDOVA I. ABC-ul DREPTULUI

Toate fenomenele cu caracter juridic, văzute în lumina relaţiilor relativ stabile şi interdependente dintre ele, formează noţiunea de sistem juridic, în literatura de specialitate aceste fenomene au fost repartizate în mai multe trepte, printre care: conştiinţa juridică, norme jundjcja^dreptul obiectiv), raporturi juridice, instituţii juridice. Considerat drept cea mai largă categorie juridică, sistemul juridic are ca element esenţial dreptul. Sintetizînd numeroasele şi diversele definiţii ale dreptului, formulate de către doctrinarii jurişti, putem considera dregful ca pe cu o .^ caracter general-obligatoriu şi adoptate Г-"'."-". 4~»~«

Г. , , RSKSlZl^i^iSK^^,

•

•

- - -__ ------..........

------------—~--

destinate reglementării normative a relaţiilor sociale. RespectarealorT _ _ _ -,_ < — « -» & — « .-« -« ^ « « ^ ^ „ ^ -^ ^ ^ ^ /-« ^ ^ " -

Autorul

а в Я

-п™ » » » "

>1.--

Л..11

muiL..»....^

m majoritate este benevolă, dar inj^azjde necesitate apjicmdu-se forţa de .c^isttmg^e^ajtatului. 2г^Й^^З^^!Ш!1Шс^--М21!Ё2У.а n^ se EEESBlâ nu ca o aglomeraţie haotică de norme juridice în vigoare, ci, în primul rînd, ca un ansamblu al acestora, ansamblu ce constituie un sistem bine 7

^ диш .-гтгв ш ^ з ов »^ .^ a ta »^ ^ ^

--**"••

în anumite^ăj^Jnţerdependente, durjă_ariurnite Se recunoaşte în unanimitate că cel mai mic ş^ totodată, cel mai important element al sistemului de drept este norma juridică. In calitate de element constitutiv al dreptului, norma juridică esţe_o_regulăjie conduită cu caracter^ general si impersonal, adoptată 'rai sancţionată de către stat (prin intermediul autorităţilor publice), destinată reglementării normativg__a^ relaţiilor sociale, respectarea căreia este asigurată prin aplicarea forţei de constrîngere a statului. în funcţie de metoda de reglementare (modul în care statul acţionează asupra unor relaţii sociale) şi obiectul reglementării (un cadru de relaţii sociale cu trăsături specifice, care formează un

n II. CONCEPTUL RAMURII DE DREPT domeniu sau un sector distinct), CONSTITUŢIONAL ramuri jedrepL La rîndul ei ramura de drept constituie un ansamblu distinct de în doctrina juridică contemporană noţiunea de drept norme juridice, legate organic între ele, şi care reglementează reJaţii constituţional este concepută şi utilizată cu trei sensuri: ' 1. Ansamblu sociale cu acelaşi specific, folosind aceeaşi metodă sau acelaşi de norme juridice care reglementează un cadru deţgrminat de complex de metode. rglatii sociale, folosind aceleaşi metode şi care constituie o Unele ramuri dejdregt. formate dintr-un număr mai mare de ramură distinctă în sistemul de drept al Republicii Moldova. norme juridice şi avînd drept obiect de reglementare un cerc mai larg 2. Sistem de concepţii, idei şi principii ce au ca obiecţ_de de relaţii sociale, cercetare normele şi instituţiile_Hrp,pfii1ni constituţional, precumju^ locativ - subramura a dreptului civiL dreptul garlarnentar - subramura raporturile juridice care se nasc în procesul de realizare a acestor a dreptului constituţional). " " " "m m™ * ™ * ^ * * * ^ * * '* ^ ™ - "' norme - ştiinţa dreptului constituţional. mTnlefioruTlamum de drept normele juridice .pot fi consolidate 3. Ansamblu de postulate teoretice si date informatJYe_diiLsfera în instituţiiiyridigg.. relaţiilor__sociale, reglementate de normele ramuriL-de.___drept Instituţiajuridică reprezintă totalitatea normelor iuridie£»_care , constituţional - disciplina didactică "Dreptul constituţional". reglementează o categorie? separată jjejrelaţii SQCJale_sLfac-parte din Este necesar de menţionat faptul că, pe lîngă noţiunea de drept obiecţ^jăsiJQ^e^^r^a\me\_ra.a^i_de^^t, cum a£^î: instituţia constituţional, a fost şi mai poate fi întîlnită în calitate de sinonim dregtului de proprietateHin dreptul civil, instituţia căsătoriei în dreptul noţiunea "drept de stat", folosită spre exemplu în Germania (în prezent familiei, şi aici începe a intra în uz noţiunea de "drept constituţional") 1- în copul urmărit de normele juridice constă în reglementarea statele socialiste, cu excepţia Cubei, s-a întrebuinţat noţiunea "drept de în ^conformitate cu voinţa^ jeţinătgriior stat". Odată cu prăbuşirea regimurilor totalitare, în statele din Europa cu valorile sociale promovate de societatea respectivă, şi în fostele republici din URSS termenul "drept de stat" este substituit ,. ^ , . . ~^*^^Ţ^-«~i»^„ _«--««.»iyrrr..r»î«. | .д. » |да«»аа»»»»».аа »»дю'««»«,-; cu "dreptul constituţional". realizindu-se pnn intermediul raportunlor juridice. Acelaşi fenomen s-a petrecut în fostele state "de orientare "••« fMoi^a^e* »»» ** ^ ?*"* ЧИ "* »« -«^ш« ^--'.--^< п1»!«ммжа 1я* . . . socialistă": Algeria, Benin, Mozambic, Nicaragua, ş.a. Raporturile juridice sunt o categorie de raporturi sociale, Unii specialişti în materie operează şi la moment cu ambele reglementate ge jLQnnejjurmicg. in cadrul cărora participanţii apar ca noţiuni consecutiv: cea de "drept constituţional" şi cea de "dreptul statului". Ке1п1ефге1агеа noţiunilor de mai sus este necesară şi utilă în Republica Moldova, aflată la etapa incipientă de realizare a pentru însuşirea mai eficientă a dreptului constituţional şi a unor conceptului statuluT3e*drept şi reieşind din principiile formulate în probleme legate de această noţiune. Legea fundamentală, este utilizată pe larg noţiunea de "drept constituţional". /

m

Ц

а И

а

ц

1

^ ^ .^

„^„ „„ ^«^„^ ^ j^ M ,

.»... « • —

— « • « •• • ••

" " " ''

•" " •• • a a .e e iia e .a ie -.-.

,& •> -

.-..^

„а я в е в

După cum am menţionat ceva mai sus, dreptul nu reprezintă o sumă aritmetică a normelor juridice, ci un ansamblu al acestora, ele fiind organizate într-un sistem. Dreptul din Republica Moldova este constituit din mai multe ramuri: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul mediului etc. iricijpală, a sistemului de drept dinJRepublica Moldova , obiectul de reglementare 'ăl căreia include cele mai importante relaţii economice, sociale şî politice reglementate de normele juridice. în literatura de specialitate există o diversitate de opinii ce ţin de definirea dreptului constituţional ca ramură a dreptului. Pentru a ne face o imagine mai clară despre ramura dreptului constituţional şi elementele definitorii ale acesteia vom apela la diferite şcoli naţionale de drept constituţional. Şcoala română de drept constituţional Profesorul ^n^^tm^SteteînţelegeT prin drept constituţional "normele după care funcţionează însuşi Starul, organele Statului, principiile de organizare şi funcţionare ale organelor Statului".2 " Constantin Disescu f definea dreptul constituţional ca "ramură a dreptului carg„ tratează despre organizarea politică a Statului, constituirea suveranităţii şi âjputerilor puBlice".3 , George Alexianu* ) considera dreptul constituţional ca fiind "totalitatea regulilor şi principiilor după care se organizează şi se guvernează uri stat".4

* (1897-1946). Eminent jurist, profesor universitar. Din anul 1926 este profesor la catedra de drept constituţional comparat de la Facultatea de Drept din Cernăuţi, iar la l octombrie este transferat la Facultatea de Drept din Bucureşti. Din 19 august 1941 pînă la 29 ianuarie 1944 este Guvernatorul civil al Transnistriei cuprinzînd teritoriul dintre Nistru şi Bug. Condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din România la 17 mai 1946 pentru modul în care s-a comportat ca Guvernator Civil al Transnistriei. Cererea de comutare a pedepsei cu moartea în închisoare pe viaţă înaintată regelui Mihai a fost respinsă. Sentinţa Tribunalului Poporului a fost executată la l iunie 1946, la închisoarea Jilava.

8

Paul Negulescuţdefinise dreptul constituţional ca o ramură de drept public "câre"*rse' ocupă cu organizarea .Statulpi, modul cum se exe rcită su veranita tea, U T jrjăjlirg ai^ atribu ţiilor suv eran ităţii între o rg a n ele sa u p u terile S ta tu lu i,, stab ilire a rap o rtu rilo r d in tre a c es te p uteri, p recu m şi au to lirniţarea S ta tului prin garantare a d reptului 5 individului". "*~*"~~ p'N . Prisca C onsideră dreptul constituţional "ansam blul norm elor ju ri d ic e c a re c o n s fin ţe s c ^ b a z e le p u te ri i d e s ta t ş i r e g le m e n te a z ă relaţiile so ciale ce ap ar în pjp ce su l organizării şi exercitării pu terii d e stat, adică acele relaţii al căror conţinut îl form ează organizarea puterii de stat în fun cţie de te rito riu şi p op ulaţie, drep tu rile şi în dato ririle fu n d am en tale ale c etăţen ilo r,/ sistem u l d e fo rm are , o rg an izare şi fu n c ţio n a re ^ a o rg a n e lo r, ,p u te rji,,d e ^ ta t, sis te m u l şi p rin c ip iile d e organizare şi fu ncţion are a o rg an elor adm inistraţiei de stat,' o rg an elor ju decă to reşti şi organelo r p ro cu ratu6 rii". %ц M u r a r u / a p r e c i a z ă d r e p t u l c o n s t i t u ţ i o n a l c a f i i n d r^a| m u r a d re p tu lu i u n ita r » fo rm u la tă d in n o r m e le ju r id ic e c a re re g le mVe n te a z ă rela ţiile so c îafe fu n d a m en ta le ce ap ar în p ro c e su l in stau ră rii, m enţinerii şi exercitării statale a puterii. G en o v ev a V rab ie co n sid eră d rep tu l co n stituţio n al d rep t ra m u ra fu n d a m e n ta lă a d re p tu lu i, c o n s titu ită d in tr-u n a n s a m b lu u n ita r d e n o rm e, cu p rin se p rio ritar în c o n stitu ţie, p rin care, reg lem en tîn d u -se rapo rturile so ciale din d om en iul institu irii şi e xercitării p uterii d e stat, 8 se asigură înfăptuirea puterii suverane a poporului. Io n D elea nu con side ră drep tu l co nstituţion al un d rept "care fo rm u leaz ă în p rin cip ii, o rg an ize az ă în p ro ced u ri şi co n so lid e ază în instituţii reg im ul p olitic al un ei ţări, p rin n orm e specific ado ptate d e 9 organul legislativ". jj^înMJr-f V

_ j*

$%3fx- * *i-'f *

al

t

"

"

'

Şcoala franceză de drept constituţional F.Luchaire susţine că dreptul constituţional poate avea trei definiţii: definiţia materială a dreptului constituţional, definiţia formală a dreptului constituţional şi definiţia pedagogică a dreptului constituţional.10 în această opinie se consideră că definiţia materială

(numită şi istorică) a dreptului constituţional se conţine în art. 16 din Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului (26 august 1789): "Orice societate în care garanţia dreptului nu este asigurată nici separaţia puterilor determinată, nu are Constituţie". Definiţia materială a dreptului constituţional este supusă criticii din următoarele'conslderente:1 1. Ea nu defineşte dreptul constituţional, ci precizează ce trebuie să cuprindă o constituţie. ,,.»-,2. Ea este o definiţie unilaterală, sprijinindu-se pe conţinutul reglementării şi făcîndl abstracţie..,4e, •£^Ofrnâ Reglementării, care îi imprimă acesteia supremaţia. 3. Criteriul material de definire poate fi deformant căci, operînd exclusiv cu acest criteriu, unele acte normative ale puterii executive ar putea fi considerate, eronat, ca fiind legi numai din simplul motiv că materia reglementată a dreptului constituţional are ca element de bază supremaţia normelor constituţionale, iar dreptul constituţional, fiind constituit din norme a căror supremaţie* se impune faţa de toate celelalte, inclusiv faţă de legislator. """ Recunoscîndu-se faptul că normele de drept constituţional au o forţă juridică supremă, se consideră, totodată, că această caracteristică nu este satisfăcătoare pentru a formula definiţia formală a dreptului constituţional. Datorită acestui fapt, şi definiţia formală a dreptului constituţional este supusă criticii din următoarele motive:12 - este o definiţie unilaterală care face abstracţie de la conţinutul reglementării; - criteriul formal de definire poate fi şi el deformant, o normă juridică urmînd a fi considerată constituţională numai pentru că ea a fost adoptată potrivit unei proceduri specifice, chiar dacă obiectul ei nu are o valoare constituţională, fapt despre care ne vorbeşte conţinutul acestei definiţii. '

b * * * ..^ ~1A* ^* '*l.

fS

Definiţia pedagogic^ determină dreptul constituţional drept instrument рпгГ~сагеГ *tfl" cadrul statului - naţiune, se asigură 1 Co'e:xl'stMţă**pâşnlca a puterii şi libertăţii.

10

Şi această definiţie nu este acceptată, considerîndu-se "laxă şi utilă în spaţiul ştiinţei dreptului constituţional, dar ineficientă pentru a marca ramura de drept în discuţie".13 1 f Jacques Cadart defineşte dreptul constituţional ca "ansamblul / normelor de drept care determină compoziţia^ mecanismele şi I competenţele puterilor organ'elor superioare ale statului, guvernanţii 'fi (\/ poporul", în opinia autorului aceste reguli au ca scop, în regimurile | politice liberale" şi democratice, asigurarea supremaţiei dreptului S asupra guvernanţilor (Parlament, Guvern, Şef de stat) şi, de asemenea, l asupra majorităţii poporului şi, prin urmare, garantarea libertăţii, ! dominaţia dreptului 4 Jean Giequel defineşte dreptul constituţional cape o ramură de drept "obiectul căreia îl formează încadrarea juridică a fenomenelor politice avînd drept scop organizarea în cadrul statului a coexistenţei paşnice a puterii şi libertăţii".15 Şcoala anglo-saxonă de drept constituţional E.C.S.Wade, G.Godfrey Phillips nu recunosc existenţa unei' definiţii precise a dreptului constituţional, considerînd că această ramură cuprinde normele de drept care reglementează structura principalelor organe de guvernămînt, relaţiile lor cu alte organe şi sîaDiTeştepnncipalele lor funcţii numite "convention . Martin Shapiro, Rocco J. Tresolini constată că dreptul constituţional desemnează "ramura jurisprudenţei care se ocupă cu formarea, structura şi interpretarea constituţiilor".17 Jay M. Shafritz defineşte dreptul constituţional ca "ramură a dreptului care se preocupă cu interpretarea şi aplicarea legii fundamentale a naţiunii".18 Henri Brun, Guy Tremblay consideră dreptul constituţional ramura de drept ce "cuprinde regulile care creează şi reglementează

-1№ « 1«

у.^-£ ц_1 С Г -1 Г Т |-

~ -

G m r

"'" -----------

P

-*

ţsaobfeSfflifâafc^^

•'-


< -!'b V *fc * U . - * 1 iM » t» r

e Раг1атепщ,ш (Comisiile^ rjermanente) sunt subiecte ale dreptului constituţional atunci, cînd îndeplinesc atribuţiile de .avizare, si control. \Jartidele,,§Lj)rganizatiile jflfial.-.-polkiees—După natura sa, partideîe"şroFganîzâîîile social-poTîtîce reprezintă asociaţii de cetăţeni ...'i

жа &ад ?***^

*M-*-~

~

* ~~**

,

ч«й

-M

.

x.

*

'

'

a»^,^

.*

ч

ч^^ е^й.йа **^»-^-'- "«^.„

;

»

йл *»*!^

1

^

^

°

' J«" îs*

cu o imagine comună asupra modului in care trebuie organizat statul şi '^^^^К^^^япеяг^*>>кж^'~иша^1Пт*м~*

"..,--,.„^.. . ,

-»*•«> » >, >

-J.» ^ î,

reglementată convieţuirea socială. Scopul acestor formaţiuni este de a ^>«^, < $Р^^&^ЭД£:ЩГ$&Ж-.£ -,^ j^^^^ ^.^A^a^^&^Mifi^^u^*

ЖвЫы(йЛ • -.s»

'

„чЛ^ламЛ

avea de^ut^ti^înjarlarrient şi reprezentanţi în guvern, realizînd astfel, un rol în legislaţie şi în general, de a participa la formarea*voinţei ,.,—.-, ,....„,.,.„ „J&****>im*sf ~«s'"je»*--ajii

****)*тр"" """•'' '- '.«№Я«х- А4-»*^-"

considerate izvoare de drept constituţional m cazurile m care acestea reglementează relaţii sociale, ce ţin de .organizarea şi reajizarea puterii (de ex. statutele locale). Este recunoscut ca izvor de drept constituţional este recunoscut în sistemul de drept '

fiuenaawj***.— • •"'

••'V-i .

f

anelo-saxon, fiind aplicat pe larg în Anglia, S.IJ.A, Canada etc. In etS^earf^jiSii-

Г

Г

b

,isA SB.«*s«ft».*

' ,., ,

statele care fac parte din acest sistem de drept, instanjeje judecătoreşti sunt creatoare de drept, care formează aşa-numitul drept comun (împreună cu dreptul statutar constituit din actele parlamentului, alcătuiesc sistemul de drept englez). Normele de drept constituţional, .care fac parte din dreptul comun (norme constituţionale de precedent) sunt numeroase" şuJiverse după conţinut. Aceste norme ^deterrnină într-o mare măsură statutul juridic al cetăţeniloj, şi al unor organisme non-guvernamentajle, iar în unele cazuri reglementează relaţiile dintre diferite autqritătij)ubjice. De exemplu, izvoare de drept constituţional în Anglia sunt recunoscute următoarele izvoare de drept: fT) Rules of Law.(norrnele de drept) гК C^staţîarcare cuprinde legile adoptate de Parlament şi actele normative cu forţă juridică egală cu a legii adoptate de alte organe, cărora ParJarjgntuJJe-a conferit puterea, de a Jegifeta, Ы Precedentul judiciar, ce cuprinde deciziile Curţilor care /

«Evytew «*_*-, ;.

r

**

» - • . . , " '' • '

''J-^' •

'

?

•••--.-:,.,.,

expjică "common , law" (dreptul comun) sau care interpretează "statues"- ( dreptul scris). ^Ш "Conventional rules" cuprinde regulile care nu au forţă de "**

г

г^.1^е»*1«ьм»»*«»'.»ай1Ш»а«#

t

°

-,'.,,,,,-

|

lege, dar caie nu pot fi neglijate, atunci cînd sunt sancţionate de opinia ^i*.

28

^

—

-

*•*- "

:

' ""

• -

,,--,-,

-^-'

O) Avizele, gpiniile_consultanţilor autorităţii, Este considerat izvor de drept şi, respectiv, izvor al dreptului constituţional doar în unele sisteme constituţionale, cu toate,,că în orice sistem constituţional există,, ptac|.ic,,^obiceiuri_şi tradiţii de па1игд,сощйш£овд1а„ Contractul,, normativ.. Este recunoscut izvor important al dreptului сопзШи^юпаТшс^ги! formării federatiilorJiConFederaţiilor, , uniunilor de state, deoarece "prin ele se stabilesc principiile generale •'*"-**»«^ '.. ,^i,a,,jjr» ! • .

л *»„

t,:.t&i rincip_n |n___p.rqcesul_ cunoaşterii fenomenelor j[jdejlor juridicp-sMale, grecum §i.mpdul_ de: aplicare a metodelor, generale şLparticulare de cercetare. Studiul metodelor de cerceţare,__ utilizate în jdomeniul de investigare, a j^tjittţfiLdreptuJuiConstituţional ne permite să evidenţiem următoarele metode: Metodajogică. în cercetarea fenomenului juridico-statal ştiinţa dreptului constituţional se foloseşte de categoriile, legile şi raţionamentele logice. Metoda istorică. Potrivit acesteia ştiinţa dreptului constituţional cercetează relaţiile sociale fundamentale şi normele de drept constituţional, care reglementează aceste relaţii în perspectiva şi evoluţia istorică a lor. J\IgtQlla_.Eflmgaratismului. Cercetarea comparativă a diferitor instituţii juridice de la oŢa'ră la alta, compararea sistemelor juridice

4 5

naţionale contribuie la desprinderea factorilor ce determină trăsăturile lor comune şi specifice. Metoda comparatismului indică calea de utilizare a experienţei legislative şi de reglementare normativă în domeniul relaţiilor sociale, ce ţin de dreptul constituţional, luîndu-se în considerare faptul că orice reglementare juridică trebuie să răspundă, în primul rînd, necesităţilor naţionale, specificului şi particularităţilor statului respectiv, iar pentru găsirea soluţiilor optime se studiază şi experienţa constituţională a altor sisteme de drept. ]^etoda„j^rjcgtânlo£_jiO(EiQlagic£.-.c,oji£rete. Această metodă rezultă din analiza factorilor sociali de configurare a dreptului. Metodâ_EÎEer'mentală. Proprie, de regulă, ştiinţelor naturii, această metodă nu este străină nici ştiinţei dreptului constituţional. Astfel, în domeniul ştiinţei dreptului constituţional, punîndu-se problema unor transformări de ansamblu la nivel naţional, se recurge în prealabil la verificarea noilor măsuri în una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale. Meţoda__siştematică. Este metoda ce impune cunoaşterea normelor de drept constituţional în strînsă legătură cu relaţiile sociale care le-au determinat. Metoda exegetică. Constă în utilizarea interpretării gramaticale şi logice întru stabilirea sensului diferitor texte de lege. Exegeza se mărgineşte exclusiv la textul juridic, fără a analiza cauzele fenomenelor juridice, legile lor interne de dezvoltare. Tot ce se realizează prin această metodă este interpretarea, explicarea, comentarea din punct de vedere filologic şi logic a textului de lege. Metoda jamiyticjfcsjjijejică._ Prin aplicarea acestei metode, pornindî>se de la analiza diferitor norme juridice în vigoare, se urmăreşte identificarea principiilor juridice care stau la baza lor. Ulterior, comparînd principiile între ele pe calea sintezei, se stabilesc nişte principii superioare care servesc la interpretarea celorlalte dispoziţii ale constituţiei.

46

IV. SISTEMUL ŞI IZVOARELE ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL

Sistemul (din greacă systema - alcătuit din părţi, unit) este un ansamblu de elemente, care se află în raporturi şi legături reciproce şi care formează un anumit întreg, o unitate. Ştiinţa dreptului constituţional cercetează instituţiile dreptului constituţional şi problemele care se desprind în legătură cu aceste instituţii, într-o ordine anumită. Această ordine de cercetare este, în fond, o grupare a cunoştinţelor şi reprezintă însuşi sistemul ştiinţei dreptului constituţional. Prin urmare, sistemul ştiintej__drje^ţujm__conştiţutional este următorul: 1. pre£tj^ficmstitiiţionaL_ca--*amură-_a~ .dreptului din Republica Moldova (noţiunea, obiectul, izvoarele). 2. Teoria constituţiei (noţiunea, esenţa şi caracterul constituţiei, apariţia şi dezvoltarea sa istorică, adoptarea, modificarea şi abrogarea, supremaţia constituţiei). 3. Jepria jgaeralaa statului. 4. Forma .de, „guvernământ., structura de stat, regimul politic din Republica Moldova. 5.Organizarea administrativ-teritorială a republicii. 6. Cetăţenia, drepturile şi îndatoririle..fundamentale ale cetăţenilor. 7. Sistemul electoral. 8. Sistemul autorităţilor publice., .formarea şi activitatea lor, actele emise ^i responsabilitatea acestor autorităţi. în urma acestor cercetări pot fi obţinute anumite cunoştinţe, care constituie în ansamblu ştiinţa dreptului constituţional şi care se conţin în izvoarele ei. Izvoarele ştiinţei dreptului constituţional sunt cunoştinţe sistematizate despre obiectul de studiu al acestei ştiinţe, elucidate în lucrările ştiinţifice, (monografii, articole, manuale).

4 7

V. LOCUL ŞI ROLUL ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL ŞTIINŢELOR

Poziţia deosebită a dreptului constituţional în cadrul sistemului dreptului determină, după cum e şi firesc, un loc de vârf al ştiinţei dreptului constituţional în cadrul sistemului ştiinţelor juridice, astfel încât ştiinţa care analizează normele de drept constituţional urmează să aibă o poziţie superioară. Această poziţie superioara este determinată de: 1. Importanţa relaţiilor care formează obiectul de reglementare al normelor de drept constituţional. 2. Ponderea specifică a activităţilor din domeniul relaţiilor sociale, care formează obiectul da cerceare în comparaţie cu toate celelalte activităţi, dirijate prin intermediul reglementării juridice. 3. Funcţia prospectivă a ştiinţei dreptului constituţional, care face ca fenomenele politico-statale să fie analizate aşa cum sunt, aşa cum ar trebui să fie şi să se transforme în viitor, potrivit idealurilor societăţii contemporane. 4. Această ramură a ştiinţei juridice este cel mai strîns legată de activitatea politică a partidelor şi statului nostru, de înnoirea şi perfecţionarea activităţii de organizare şi conducere a societăţii. Ştiinţa dreptului constiuţional se află în legătură indisolubilă cu teoria generală a dreptului, care elaborează dispoziţiile teoretice generale folosite de ştiinţele juridice ramurale. Cît priveşte raporturile dintre politologic şi dreptul constituţional, s-au manifestat, în principiu, două tendinţe: cea de opoziţie între cele două ştiinţe şi cea de apropiere pînă la contopirea lor. Promotorii primei poziţii consideră că obiectul de /studiu al ştiinţei politice îl formează sistemul de guvernămînt, instituţiile politice prin modul de organizare reală şi exercitare efectivă a puterii politice, pe cînd obiectul ştiinţei dreptului constituţional îl formează doar normele juridice care urmăresc seopul să dea forma, să fixeze şi să reglementeze funcţionarea procesului politic. Cei care susţin a doua poziţie afirmă că obiectul dreptului constituţional îşi extinde

48

preocupările şi asupra funcţionării reale a mecanismelor politice şi guvernamentale. Astfel, scoţînd în evidenţă elementele comune ale celor două ştiinţe, uneori se ajunge Ia contopirea lor. Există şi a treia poziţie, şi probabil, şi cea mai justă. Ea aparţine acelora, care consideră că fiecare dintre cele două ştiinţe îşi are obiectul său de studiu, şi mai ales, metoda sa, dar între ele există nenumărate puncte tangenţiale. VI. DREPTUL CONSTITUŢIONAL - DISCIPLINA DIDACTICĂ

Dreptul constituţional, ca disciplină didactică, se predă la toate instituţiile şi facultăţile de drept. Volumul şi formele de predare se elaborează la catedrele de profil (de regulă "Drept public") şi se aprobă de către Senatele instituţiilor sau Consiliile ştiinţifice ale facultăţilor respective. Ca disciplină didactică dreptul constituţional reprezintă o totalitate de postulate teoretice şi date informative din sfera relaţiilor sociale^, reglementate de normele ramurii de djrept constituţional. In corespundere cu programele de predare a cursului de "Drept constituţional," prezenta disciplină este constituită din partea generală, care tratează în mod conceptual instituţiile juridice ale dreptului constituţional, şi partea specială, care conţine date informative privitor la instituţiile ramuriii de drept constituţional. Scopul predării disciplinei dreptului constituţional constă în cunoaşterea şi însuşirea de către studenţi a instituţiilor de drept constituţional din Republica Moldova, în cadrul acestor instituţii un loc de frunte revine democraţiei şi elementelor sale, precum suveranitatea naţională, pluripartidismul, statutul juridic al persoanei, cetăţenia, forma de stat şi altele. Procesul de democratizare a societăţii, proces ce a căpătat o amploare vertiginoasă în momentul actual, contribuie în permanenţă la remodelarea instituţiilor juridico-statale. O atenţie deosebită în procesul de predare a disciplinei dreptului constituţional li se acordă

4 9

problemelor cu conţinut teoretic şi de importanţă metodologică (teoria Constituţiei, suveranitatea, forma de stat, statutul juridic i\ persoanei). Importanţa majoră pusă în seama acestor probleme va face posibilă o orientare sănătoasă şi constructivă a studenţilor la moment, le va oferi posibilitatea de a aprecia corect (din punct de vedere ştiinţific) evenimentele din viaţa politică şi socială, să rezolve la nivel superior diferite probleme cu conţinut practic. NOTE: 1. Jack C. Plano, Robert E. Riggs, Ilelenean S.Robin, op. cit.,pag.155

2. Ibidem. 3.1.Ceterchi, E.Craiovan, Introducere în Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1993 pag.7 4.1. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., pag. 11 5. H. Богданова, Наука советского государственного права, M., 1984, pag. 12 6. Vezi G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Iaşi, 1993; A.Hauriou, J.Gicguel, Droit constitutionnel et institutions politiques, Edition Montehrestien, 1980. 7. G. Vrabie, op. cit., pag. 22 8. H. Богданова, op. cit, pag. 15. 9. A.Hauriou, J.Gicguel, op. cit., pag. 42 10.1. Ceterchi, I.Craiovan, op.cit.,pag.!3

50

CAPITOLUL III. TEORIA GENERALA A STATULUI CA INSTITUŢIE A DREPTULUI CONSTITUŢIONAL I. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE DE BAZĂ ALE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE Statul este o formă superioară de organizare politico - juridică a societăţii^ iar organizarea societăţii în stat formează obiectul de reglementare a dreptului constituţional. Această stare ne obligă să interpretăm unele probleme referitoare la societate, la structura acesteia şi la organizarea conducerii politice a societăţii. Privitor la noţiunea de societate se atestează un număr considerabil de definiţii. Intr-un sens restrîns, societatea este concepută ca o etapă a istoriei omenirii, în sens de formaţiune social - economică. In sens mai larg, această noţiune este interpretată drept parte a lumii materiale separată de la natură şi care reprezintă forma activităţii vitale a omului pe parcursul evoluţiei istorice. în_£olitologjevsocietatea este tratată ca o agregare de oameni ou atribute comune, ce se disting ca grup şi care interacţioneazâ unul cu altul într-un mod specific,' p(Tcmd în "vorbirea de toate zilele prin societate se subînţelege un grup cu o cultură directă, care trăieşte ca entitate socială în literatura sociologigăr o societate este considerată ca un sistem social ce furnizează orientarea primară pentrujoanienii^de pe un anumit teritoriu, care recrutează membrii prin reproducere sexuală şi care persistă dincolo de viaţa membrilor luaţi individual. In sens поп-tehnic, termenul societate cuprinde un grup de Oj.mgnice_sg^^isting de alţii prin scopuri comune_sau prin ordine^ socială gejierallL_^ j Generalizînd] cele expuse putem constata că societatea reprezinlL un sistem social, constituit dintr-un număr considerabil de indivizi, în

5 1

scocul satisfacerii^erintelorviţale, relaţiile dintre ei fiind stabilite prin coordonate politico - juridice. Conceptul folosit iniţial p«ntru desemnarea societăţii a fost cel de societate civilă. In operele lui Cicero noţiunea de societate civilă este utilizată pentru descrierea condiţiilor de viaţă, în care domină legislaţia, urbanitatea, civilizaţii, condiţii ce contrastează cu viaţa dusă în cadrul culturilor barbare şi preurbane. J. Locke considera că societatea civilă diferă de starea naturală, întrucît "oferă confort şi condiţii decente pentru desfăşurarea activităţilor umane", în operele lui Hegel şi Marx termenul 'ss«cietate civilă" începe să fie utilizat pentru denumirea aranjamentelor sociale, economice, instituţionale, diferite de cele ale statului. Sursele bibliografice consultate ne-au determinat să concluzionăm că, indiferent ie unghiurile sub care este tratată noţiunea pusă în discuţie, există puncte de tangenţă comune tuturor investigatorilor în domeniu. Astfel, se recunoaşte unanim că elementul decisiv al societăţii civile este emul privit ca personalitate şi nu ca "factor uman", ca "individ determinat printr-un sistem de necesităţi, interese şi valori".2 Subliniind capacitatea indivizilor de a se asocia, putem constata că societatea civilă este o categorie istorică, determinată de totalitatea relaţiilor sociale şi care reflectă interacţiunea tuturor sferelor-vieţii sociale. Formarea societăţii civile este un rezultat al mişcării spontane, dar creatoare a indivizilor, care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală, în cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o "ţesătură" de raporturi sociale, participînd astfel la activitatea unei multitudini ie asociaţii, organizaţii, în scopul promovării unor interese şi oltective comune şi care constituie în ansamblul său,un sistem social. Sistemul social este interpretat ca o "agregare dintre două_sau mai multe persoane care interacţionpayă ппя cu alta într-n mapieră structurată!!—

52

In sensul său generic, sistemul social se poate referi la interacţiunea fiinţelor umane la orice scară, în cadrul unui grup restrîns, înt-o organizaţie complexă sau într-o societate în ansamblu. Unii autori identifică fiinţele umane, privite individual sau în grupuri sociale, drept elementele de bază ale sistemelor sociale, numite şi comunităţi sociale. O comunitate socială cuprinde aceiaşi oameni sau grupuri întrepătrunse de oameni, care instituie o totalitate în baza unor semne şi principii comune. Comunitatea socială poate include cîţiva oameni sau zeci de milioane, poate exista pe parcursul unei perioade scurte sau poate fi stabilă în decursul a sute de ani. Comunităţile sociaje, ca forme de asociere cu obiective politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezintă nu numai un_ cadru de manifestare a drepturilor indivizilor, a minorităţilor, dar sjo contrapondere în raport cu forţa statului. Din acest punct de vedere comunităţile sociale (mai ales cele mari şi stabile) prezintă un interes deosebit pentru ştiinţa dreptului constituţional. Pe durata evoluţiei istorice a omenirii, în cadrul sistemului social se acumulează modificări, soldate cu renovarea structurii societăţii prin apariţia unor comunităţi sociale noi ori schimbarea celor vechi. Pentru stabilirea modificărilor şi transformărilor din cadrul sjstemului sociaL_savantil au ejaboraKdiferite crijejii, pnntrp,qare un interes deosebit îl prezintă teoria claselor şi teoria statificarii sociale. /Teoria^ claselor? Reprezentanţiiaceste i teorii înaintează, în calitate de elemente de bază a structurii sociale, clasele. Acest termen este folosit pentru prima oară în Roma antica_fsec.VI î.e.n.) drept criteriu censitar, care delimita pe acei care dispuneau mijloace materiale suficiente pentru a se echipa ca militari şi făceau astfel parte din "classis", de cei lipsiţi de aceste mijloace şi care constituiau o altă categorie socială, numită "infra classem". Pornind de la faptul că în anul 440 la Roma se distingeau, după bogăţie, 5 clase, putem constata că iniţial termenul în discuţie era uţilizaţjjentru a diferenţia diverse niveluri de_yjaţă. Injigc. аГХуДЫеа termenul de clasă este folosit pentru a dMdg socieţaţeajie,baza funcţiilor îndeplinite de diferite grupuri.sociale sau

5 3

în funcţie de locul ocupat de acestea în circulaţia bogăţiilor. Francois Quesney (Tabloul economic, 1758) distingea "clasa producătorilor", formată din agricultori exploataţi, "clasa proprietarilor", constituită în special din propietarii funciari, şi "clasa sterilă" (sau urbană), care cuprindea meseriaşii, comercianţii şi profesiile liberale. Un secol mai tîrziu, David Ricardo (Prinsipes de Г economie politique et de l'impot, 1817) se referea la "capitalişti" şi la "salariaţi". La mijlocul sec. al XIX-lea Sânţi Simon, Proudhon, K. Marx considerau clasele drept realităţi sociale, identificabile după originea veniturilor şi mărimea lor, respectiv după locul ocupat în raporturile de producţie. Lenin (Marele pocin, 1918) considera clasele - grupuri mari de oameni, care se deosebesc după raportul faţade mijloacele de producţie, după rolul în procesul de organizare socială a muncii şi după modul de participare la procesul de repartizare a plusvalorii, în conformitatejcjLjisfiuiţia lejiinistă, societatea era constituită din clasa muncitoriloj. din ţărănime, burghezie şi intelectualitate ca pătură „socială. Marxistleniniştii considerau că_clasele__§e află într-o stare de antagonism, conflictele sociale fiind inevitabile, deoarece unele clase îşi apropriază munca altora, în această viziune lupta dintre clase reprgzj|ilă/!motorul istoriei" care pregăteşte terenul pentru realizarea "societăţii fără clase". Actualmente, noţiunea de clasjLesle. concepută drept un_grup_ socialŢcare se distinge din punctul de vedere a statutului social. S-a subliniat în repetate rînduri că analiza societăţii prin intermediul conceptului de clasă explică doar în parte modificările ce au loc în structura socială a diferitor state. /Teoria stratificării sociale, j Conform acestei teoiii, elementul dejiază al structurii sociale este stratul social. Dacă în teoria claselor criteriul de bază a diferenţierii sociale sînt relaţiile de proprietate, atunci în teoria stratificării diferenţierea societăţii în aşa - numitele straturi sociale, se realizează în baza altor criterii (profesia, venitul, studiile, educaţia, religia, moralitatea ş.a.) în procesul de studiere a dinamicii modificărilor sociale, jdsp4ii acestei teorii folosesc formula stratificării verticale (сщэгшс1е_7_ my_e_lud: nivelul profesionalilor înalţi, specialiştii tehnici de nivel

medjii, clasa comercială, mica burghezie, lucrătorii tehnici şi muncitori^cujuncţii de conducere, muncitorii calificaţi şi muncitorii necalificaţi) ş[ orizontale. Conform acestei formule, omuljpe^arcursuT vieţii sale poate trece dintr-un strat social în altul, prin ameliorarea sau deteriorarea poziţiei sale sociale, mişcare cunoscută sub denumirea de mobilitate socială. Pentru societatea contemporană este specifică şi prezenţa unor mase sociale de periferie. Noţiunea "mase de periferie" serveşte pentru a desemna periferiile sau intermedierile referitor la unele comunităţi sociale (clase, straturi, naţii, culturi). Principalul aspect al stratului de periferie constă în faptul că persoana pierde apartenenţa la o comunitate socială concretă (vagabonzii). în societăţile contemporane se mai observă o mobilitate socială sporită cu o tendinţă puternică de creştere a stratului social mijlociu. H. NOŢIUNEA ŞI ESENŢA STATULUI4 Din conţinutul capitolelor precedente reiese că scopul final al dreptului constituţional nu este altceva decît edificarea condiţiilor esenţiale pentru viaţa şi prosperitatea multilaterală a statului respectiv. Apare o întrebare firească, ce este atunci statul, al cărui drept constituţional reglementează modul de organizare a societăţii în stat, organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, relaţiile dintre aceste autorităţi, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Problema abordată preocupă cu intensitate gîndirea politico-juridică contemporană. Cît priveşte natura şi esenţa statului se cunoaşte un labirint de teorii, însoţite de un număr impunător de definiţii ale acestuia: "Statul este ultima revoluţie care a reuşit" (Kubischer); "Statul este o instituţie care revendică monopolul violenţei fizice legitime în cadrul unui teritoriu determinat" (Max Weber); "Statul este o "maşină" pentru menţinerea dominaţiei unei clase asupra alteia, instrument ce se constituie prin separarea în cadrul societăţii a unei forţe publice înzestrate cu mijloace de constrîngere - armată, poliţie, justiţie." (foffl Mâ.rxj; "Statul este un imens cimitir unde sînt îngropate toate 55

manifestările vieţii individuale" (Bakunin); "Statul este absolutul în faţa căruia indivizii şi formaţiunile sociale nu sînt decît relativul" (Mussolini); "Unde începe statul, se termină libertatea" (Lenin). Se poate aduce drept exemplu şi celebra expresie "Statul sînt eu", atribuită regelui Louis XIV, care a simbolizat caracterul patrimonial al monarhiei absolute şi răspunsul lui Proudhon Pierre Joseph (18091865) cu o sută cinzeci de ani mai tîrziu: "S_ţatul_smţsnLJlQi", care ilustra aspiraţia democratică. După unii, statul este un "monstru" acaparator, ce nu permite o manifestare independentă în afară de el; după alţii, statul este, dimpotrivă, ceva inofensiv, neexistent, sau dacă există ca un rău necesar cu vremea va dispărea, pentru că va trebui să dispară cu necesitate. Nu putem accepta afirmaţiile de mai sus, care nu sînt altceva decît o eroare gravă, deoarece statul este un fenomen organizatoric- al elementelor care, în ansamblul lor, formează societatea (individul, clasele, straturile sociale) şi drept rezultat este o umctLe.....socială constructivă. Din aceste considerente marea majoritate a savanţilor consideră că statul apare mai întîi ca o societate organizată, avînd un guvernămînt autonom, în susţinerea acestei teze s-au propus mai multe definiţii ale statului. Una dintre cele mai simple este definiţia statului propusă de către Kant: "Statul este reunirea unei mulţimi de oameni trăind sub aceleaşi legi juridice".5 Duguit consideră statul "o grupare omenească, fixată pe un teritoriu determinat, unde cei mai tari impun voinţa lor celor mai slabi".6 Giorgio del Vecchio considera statul un "subiect al voinţei care stabileşte o ordine juridică", "subiectul ordinii juridice, în care se realizează comunitatea de viaţă a unui popor" sau "statul este coloana vertebrală a societăţii, osatura în jurul căreia se dispun diversele ţesuturi sociale; pe el se bazează raporturile complexe care alcătuiesc comunitatea de viaţă a unui popor".7 După Hans Kelsen, statul este "o ordine juridică bine organizată, cu organe specializate şi cu un anumit grad de centralizare".

56

Sintetizînd aceste opinii reţinem pentru noţiunea de stat două semniftcatii de valoare^ Ţ Pentru unii, statul constituie "armatura_sau_sgjip-lftfnl juriHir"jil unei colectivităţi umane (popor sau naţiune). In acest sens se spune România, Ucraina, Franţa, Republica Moldova sînt state. f/ Pentru ajţii, statul este ил sistem organizational, reglementat^in punct deivederejuridic. care realizează conducerea politică я impj sodetăţi, dejimrKl m acest scop monopolul creării şi aplicării dreptului.. Inceircînd a face ordine în acest florilegiu de definiţii şi afirmaţii, vom studia fenomenul statului din două puncte de vedere: politic şi juridic, deoarece organizarea politică şi principiile juridice sînt considerate acele două elemente indispensabile ale unei vieţi sociale, şi care o fac să se menţină în spaţiu şi să perpetueze în timp. III. CONDIŢIILE JURIDICE DE EXISTENŢĂ A STATULUI III.1. NOŢIUNI GENERALE

Studierea istoriei universale a popoarelor civilizate nu ne poate oferi un exemplu de viaţă socială lipsită de organizare politică, oricît de rudimentară ar fi ea sau lipsită complet de anumite reguli de conduită (fie un obicei, chiar primitiv, fie o normă juridică). Condiţiile juridice de existenţă a statului consituie un element indispensabil al vieţii sociale, deoarece normele juridice, dreptul, acordă societăţii un caracter definit şi coerent. în capitolul de faţă vom căuta răspunsul la întrebarea: cum asigură statul conducerea politică a societăţii. Din această perspectivă vom şi aborda problematica elementelor constitutive ale statului, ca mai apoi să cunoaştem diversele forme juridice ale acestuia. în doptrina dreptului constituţional s-a încetăţenit ideea, că din punct de vedere juridic, putem vorbi de prezenţa unui stat la reuniunea a_ţrej_ejgrnente obligatorii- teritoriul, populaţia şi o conducere efectivă

5 7

exercitată în numele statului - puterea_j>a__ asupra teritoriului şi populaţiei. Dacă primelg_ două elemente sînt de natură materială (presupuneri necesare de fapt), al treilea element _este de natură formală şi în virtutea acestui fapt, devine cel mai important. Drept rezultat, statul ne apare ca o îmbinare a unor elemente de fapt, populaţia şi teritoriul, cu un element politico -juridic, adică o putere publică reglementată din punct de vedere juridic. III.2. TERITORIUL Dacă am mai putea admite că există teritorii fără stat (pămînturi virgine, corpuri cereşti, care în virtutea tratatelor internaţionale nu pot fi apropriate de către vreun stat), p.\istenţa УГРППЧ' gtff *arp tqrifnriji esţeJnjrnaginabiyL Prin teritoriu, ca element natural я] statnlii^ se recunoaşte acea parte_a_g]ob_ului pămîntesc. asupra căruia un stat îşi exercită dominaţia sa publică. Acest spaţiu geografic este constituit din suprafeţe terestre, acvatice şi maritime, din snlul, subsolul şi coloana aeriană de deasupra Jui. în lipsa acestui element o comunitate socială, oricît de numeroasă ar fi, n-ar putea constitui un stat. în această ordine de idei, triburile nomade au fost considerate, în cel mai bun caz, "embrioane de state", dar nicidecum state. De la bun început trebuie să menţionăm că privitor la natura jurdică a teritoriului este cunoscută o diversitate de concepţii, esenţa fiecăreia fiind determinată de anumite împrejurări istorice. Primele teorii ce ţineau de natura juridică a teritoriului au fost numite patrimoniale. Născute în perioada regimului feudal, se fundamentau pe ideea că puterea statului asupra teritoriului izvorăşte din proprietatea exclusivă a monarhului asupra pămîntului, implicit asupra teritoriului. Seniorul politic (monarhul) era în drept să modifice întinderile teritoriale prin vindere, schimbare, dăruire (Alaska) şi, în rezultat, suveranitatea teritorială era confundată cu proprietatea • feudală asupra pămîntului.

58

La finele secolului XIX şi începutul secolului XX ideia de "dominium", în care o autoritate de ordin public era confundată cu raporturile private de proprietate predominantă în perioada feudalismului, este substituită prin cea de "imperium". Aceasta din urmă a dat naştere unei noi teorii despre teritoriu, teoria teritoriuluiobiect, care trata teritoriul ca_rjg un obiect ?1 dominaţiei statului. dominaţia, însă, nu se mai confunda cu dreptul de proprietate. în esenţa acestei teorii se susţinea că asupra teritoriului se_ exercită concomitent două_drepţuri J / aj^proprietarului, care poate poseda, folosi sau dispune de ^ nhig£ţii| proprietăţii sale în corespundere cu legea; vbV al statuluL_careJn virtutea dreptului îşi exercită suveranitatea asupra acestuia. &-> Dominaţia statului se caracterizează prin dreptul de a asigura ordinea şi de a percepe impozite de la cei ce locuiesc pe acest teritoriu. în secolul XX apare teoria "teritoriului limită", conform căreia teritoriul unui stat a devenit limitele competenţei sale, suprafaţa, înăuntrul căreia legile statului se aplică persoanelor şi bunurilor ce se găsesc aici. Potrivit doctrinei actuale, teritoriul nu este privit ca "o simplă dimensiune de ordin geografic a statului", ci ca un element constitutiv al statului care reprezintă "spaţiul în care se exercită competenţa statului şi în care se realizează organizarea lui politică şi juridică. Teritoriul este o condiţie indispensabilă a independenţei puterii publice, care "înscrie naţiunea pe planul unei realităţi concrete". ° Marea majoritate a savanţilor contemporani consideră că teritoriul, ca o condiţie juridică de existenţă a statului, este însoţit de următoarele caracterejuridice : ienabiUţale In acest context se cere remarcat faptul că în^_Cffllştiţutia_ Republicii Moldova, jart. 3,1 al. l , se stipulează că "teritoriul Republicii Moldova este inalienabil" si că "frontierele ţării sînt consfinţite prin Jege

5 9

In opinia profesorului T. Drăganu, principiul inalienabilităţii teritoriului presupune: /^imposibilitatea modificării jFrontierelor de stat, cu excepţia micilor rectificări de frontieră, care s-ar putea realiza numai printr-o lege organică. /SBrnposibilitatea recunoaşterii în folosul__ajţuj stat ..a unor atribuţii de putere pe o porţiune a teritoriului stat_uluj_ng_s.tru . Principiul indivizibilităţii, ca caracteristică juridică a teritoriului, este prevăzut în art, l al Constituţiei Republicii Moldova, în baza căruia republica este un stat "suveran, ynjtar şi indivizibil". Transnistriă _ne conving jdc ncesitatea _ includerii/în Constituţia oricărui stat a unor /prevederi nmi precise. categorice, cu privire la interzicerea unor activităţi care7 ar afecta principiul unităţii statului şi a indivizibilităţii teritoriului său. Teritoripl_oricărui stat este circurrjscrisiîri agurnite limite spaţiale numite^^onfrre". '^^ / \ V< ^ П r~-~ Frontiera este linia sau zona, care delimitează teritgrjujjjnmsţat. în cadrul căreia statul îşi exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă, iar naţiunile au dreptul său la autodeterminare. Aşadar, solul planetei aparţine statelor care sînt separate prin aşa-nura iţele "dureroase cicatrice ale istoriei", al căror traseu poate fi contestat, dar care constituie hotarele juridice ale___suveranităţii "raţionee looci".' Frontiera constă dintr-o linie trasată între diferitele puncte deje suprafaţa globului, care despart terjtor"'! urmi stat Не -teritoriul altui stat, în larg - de marea liberă, în înălţime - de spaţiul cnsmiCj 1агДп adîncime -pînă la limitele un^_jniiJmcde^tehnice.jnQ-derne permit ex_pJoalâiea_LuL12 Noţiunea de frontieră ca "linie continuă şi fixă" este relativ recentă şi se poate manifesta în formă de frontieră naturală sau geografica geometrică si astronomică. Froritierele naturale £au geografice/ se fixează mai Intîi pejiîrtie, apoi pe teren, de jătre o comisie de frontieră, care instalează, întreţine şi verifică semnele (punctele) de frontieră, începînd de la limite naturale, în general orografice, ţinînd cont_de relief (crestele munţilor,

în cazul Pirineilor; tajvegul unui rîu: Rhinul între Franţa şi Germania, Prutul între Republica Moldova şi România, linia Oder-Neisse între Germania şi Polonia, Rio Grande sau Rio Bravo între SUA şi Mexic, de un lac (lacul Lanoux între Franţa şi Spania, lacul Lemen între Franţa şi Elveţia, frontiera americano-canadiană la Marile Lacuri). Frontierele geometrice rezultă din limite artificiale cmyenţionale, linii geomgtrice. drepte sau curbe (Africa de Sud şi Africa_dejio£d). Frontierele astronomice se fixează între două puncte cunoscute, meridiane sau paTăTeTelţparalela 38 între Coreea de Sud şijle_Nord; eTelţ ietn paralela 17 între Vietnamul de Nord şi de Sud pînă la retragerea SUA). Frontierele pot fi trasate şi conform teoriei "sectoarelor", cum ar fi, de exemplu, divizarea Arcticii în paţry^zone aparţinînd statelor ce posedă ţărm în Oceanul îngheţat de Nord (SUA, Rusia, Canada, Norvegia şi Danemarca). Referitor la noi, Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova jra**Sîii!te*

deoarece prerogativele sale aparţin autorităţilor publice şi nu guvernanţilor; c)puterea publică pretinde să exprime interesul întregii societăţi, cu toate că uneori se află în serviciufunei clase sociale sau a unui grup social restrîns (în dictatura de orice gen); d)puterea publică este o putere organizată într-un mecanism 'Г

Г

J^ aK ^£ S^^K^^^,^A^

^^^mm№

s

numit mecanismul de stat, elementele căruia sînt bine structurate şi echilibrate, sînt constituite dintr-un grup special de persoane învestite cu atribuţii deosebite, mai ales cu posibilitatea de a recurge la forţa de constrîngere şi sînt formate în modul prevăzut de legislaţia statului respectiv. Astăzi, prin putere publică se are în vedere puterea politică a unui grup social (componenţa numerică a căruia depinde de regimul politic din statul respectiv), prin intermediul căreia grupul expune în realitate voinţa poporului, asigurînd realizarea acesteia prin mijloace specifice în exclusivitate statului, tot el deţinînd în apest scop monopolul elaborării şi aplicării dreptului şi a forţei de constrîngere. Unii autori consideră puterea publică (de stat) drept "puterea organizată a unui grup (mai larg sau mai restrîns, în funcţie de gradul atins în procesul de democratizare), care se exprimă în capacitatea relativă şi variabilă a acestuia de a traduce voinţa poporului şi de a asigura realizarea acesteia prin mijloace specifice organizării societăţii în stat, deţinînd în acest scop monopolul creării şi aplicării dreptului".31

7 3

într-un mod deos-ebit este tratată noţiunea de "putere publică" în doctrina franceză, unde puterea publică este considerată o "forţă pusă în serviciul ideii, forţa creată de conştiinţa socială destinată orientării unei comunităţi sociale spre realizarea binelui comun şi capabilă, în caz de necesitate, de *rmpune membrii comunităţii să ocupe poziţia prescrisă de ea".32 în iceeaşi concepţie se diferenţiază trei aspecte ale puterii: puterea ca fenomen juridic, psihologic şi istoric, subliniindu-se că puterea publică este: determinată de aspectul juridic al puterii, care face ca puterea publica să nu devină monopol al oarecărui regim politic deoarece ea"este specifică tuturor regimurilor".33 Puterea publică, aşadar, este o formă a puterii sociale, cu caracter normativ, de continuitate şi permanenţă, care are drept scop realizarea intereselor întregii societăţi, fiind organizată într-un mecanism special, rminit mecanismul de stat. Pentru deţinătorii puterii este important de a cunoaşte că exercitarea puterii puHice se întemeiază pe următoarele princirjii: - cunoaşterea realităţii; - pjrpmoVareauau i sistem de valori specifice societăţii respective; - utilizarea efectiva a sprijinului oferit de cetăţenii care o accepta; - acordarea unor recompense susţinătorilor; legalităţii, inclusiv prin aplicarea constrîngerL

IV.CONDIŢIILE POLITICE DE EXISTENŢĂ A STATULUI IV.1. STATUL, CADRU PRIVILEGIAT AL PUTERII

Noţiunile "stat" şi "putere" sînt foarte strîns legate între ele, dar nu se contopesc, în sensul acesta se zice că, "dacă statul este cadrul puterii, el îi oferă, prin propriile caracteristici, asemenea prerogative care îi pot da calificativul de cadru priveligiat de putere". începînd cu perioada istorică, cînd un om sau un grup de oameni încep a exercita dominaţia asupra altora, porneşte a se evidenţia un fenomen de autoritate, care caracterizează puterea politică întîlnită în societăţile cele mai primitive şi bineînţeles, în cadrul statului. Referindu-ne la epoca contemporană, ţinem să menţionăm că statele nu constituie singurul cadru al puterii nici în interiorul lui, şi nici în afară. Astfel, în interiorul statului numeroase organisme sociale dispun de o putere proprie asupra membrilor săi (bisericile, partidele, organizaţiile social-politice, alte organizaţii sociale, familiale şi chiar grupurile criminale). în afara statului există organisme internaţionale, care dispun de puteri normative şi de constrîngere (Consiliul pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Tuturor organismelor şi instituţiilor capabile să emane ori să absoarbă putere, statul oferă titularilor acesteia trei caracteristici sau prerogative esenţiale: legitimitatea, permanenţa (instituţionalizarea) şi suveranitatea puterii. IV.2. LEGITIMITATEA PUTERII STATULUI

Este o_garacte_rist.icăji puterii spgctf}că^ţgtuiuLd^-dj§E|t> în cadrul căruia regulile de^oinpoltaTe sînt ml numai irgguse, dar şi în generalTde "c^T^arorale" sînt destinate, şjjvu^ pe forţă, ca şi în statul poliţienesc. •74

7 5

Urmărind, însă, evoluţia formelor de agregare socială, s-a constatat că această slare n-a fost întotdeauna astfel, în societatea primitivă şef al colectivităţii umane era ales cel mai puternic şi capabil să opună rezistenţă fizică adversarilor. Mai tîiziu, locul şefului puternic putea să fie ocupat, uneori, de cel mai viclean, care era capabil să convingă un cerc mai larg sau mai restrîns de persoane şi să-1 înlăture pe cel puternic, ocupîndu-i locul. Astfel "leii", vorba lui Machiavelli, au lăsat locul lor "vulpoilor". în urma divizării succesive a muncii, are loc creşterea productivităţii acesteia, dezvoltarea schimbului şi apariţia banilor, ce s-a soldat cu divizarea socială, apariţia bogaţilor şi săracilor. Acum şi acel bogat (plătind şi cumpărînd pe cineva) putea să pretindă la funcţia de şef, ceea ce a dat naştere mai tîrziu sufragiului censitar. Aceste forme ale puterii preetatice, care nu erau altceva decît rezultatul unei forţe fizice sau materiale, fiind simbolul dominaţiei naturale a celui puternic asupra celui slab (situaţie întîlaită oriunde în afara cadrului statal), sînt însoţite de fragilitate. Drept rezultat, apare necesitatea consolidării puterii pe alte valori, în special pe convingerea şi orientarea ^^"п^и^щ^щу^щаиЬот^ că ei trebuie să se supună 8иуегШДШж. puterea cărora este legitimă. * -*—ь«~..^---> 'fT^f^- =-"ШШ^1шьйЯ9( ^^^^йе»й^ш1№ Е§^^й1йШ®5^^^гйда;'*й**ж*^'

Apărut în sec. XIX în Franţa, termenul de legitiinkaţg a avut menirea să caracterizeze puter^_de__§tat ca.£undT.|g^^affn acest context puterea exercitată de Napoleon era considerată drept o uzurpare, adică nelegitimă). Treptat conţinutul acestui termen se lărgeşte considerabil, cuprinzînd în sine nu numai legitimitatea provenienţei şi modalitatea de instituire, dar şi s^-eaputerii, cînd cetăţenii statului recunosc şi sînt de acord-cu dreptul acestei puteri de aprescrie un mod sau altul de conportamentsQcM. "II"!....."""'НИШШШи^Ччщцамулич*1'1

'

--" ^^«ве^^«^^»М%»^%^§й^ги?й№ШВД№»^

In opinia lui Max Veber legitimitatea puterii este determinată de două ^££5ţ5£i2ii£LlUIlc'aiT1?EMeâ

^rggu^â^^^^uterii publiceexislenlfi;

^^^^J^^^^^^^^^Q^itil

^^да^аяШидмяшИАиаящ'

1. Legitimitatea stabilită pe tradiţii (tradiţională sau istorică).

2. Legitimitatea bazată pe particularităţile puternice de care

dispune conducătorul. 3. Legitimitatea fundamentată pe ideea instituirii democratice (raţionale) a puterii (democratică sau raţională). Legitimitatea tradiţională sau istorică. Presupune că puterea de stat îşi gaseşte**şî îşi păstrează Jej^timiţgţea^ continuă în tradiţia perpetuată dinj^neraţieln generaţie în cadrul unei dinastii, în funcţie de anumite reguli succesorale (КотапозщЖВи11а^ЗЭМ"' Burbonii în Franţa). Se consideră că legitimitatea tradiţională sau istorică poate fi gerqnto logică (puterea celui mai^jn vîrstă), patriarhală (puterea conducătorului de trib")rpâtrimonială (puterea monarhului) ş. a. Legitimitatea, jarismaţică. Este fondată pe particularităţile puternice ale conducătorului, care devine persoană istorică în sensul deplin al cuvîntului, poporul fiindu-i devotat orbeşte. Provine de^ la expresia franceză "chărme". De o asemenea legitimitate au beneficiat Buda, Muhamed, Cezar, Napoleon, Lenin,, Ştalint Hitler, de Gahjli, , Tito, iar Fidel Castro mai beneficiază şi astăzi. Legitimitatea democratică sau raţională, îşi §ree£jiginea în libera alegere a guvertanţilQLde.cătife.guYgrMti"""""* Legitimitatea dreptului divm^Este una dintre primele teorii referitoare la legltrrrntateirputerii de stat. Esenţa acesteia constă în suplinirea imposibilităţii înţelegerii raţionale a puterii şi în poporului de a se supune, pentru că suveranul * (conducătorul statului)* a fost pus pe йчйГЗё cătrjsJQumrizeH, reprezintă (faraonii dm~""Egiptul antic erau consideraţf drepî intermediari între Dumnezeu şi oameni,împăratul Japoniei, de exemplu, şi astăzi este numit "Fiul Soarelui"). Avînd o răspîndire largă în orînduirea feudală, aceste concepţii sînt propagate de reprezentanţii altor culte religioase, de universităţile sponsorizate, de confederaţiile religioase şi îşi găsesc aplicarea chiar şi în cadrul unor teocraţii contemporane şi a unor republici islamice (aiollahii în Iran, regele Marocului etc.).

Acelaşi autor consemnează existenţa a trei tipuri de legitimitate a puterii de stat:

76

7 7

Teoria patriarhală şi teoria patrimonială. Teoria patriarhală susţine că legitimitatea puterii îşi are^ originea în relaţiile de familie, deoarece statul ar fi luat naştere direct din familie, iar puterea monarhului a derivat din puterea părintească a tatălui asupra membrilor familiei. Se consideră că părintele acestei concepţii âTost Aristotel_(381-322 î.e.n.), care în lucrarea sa "Politica" susţinea*~cT omul, ca fiinţă'socială, se organizează în familie, iar statul nu este altceva decît forma prelungită a acestei forme de agregare s'ociatt— primară. Teoria patrimonială a legitimităţii puterii susţine că statul ar fi condiţionat de dreptul de proprietate asupra pămîntului şi că 'guvernanţii stăpînesc teritoriul în virtutea dreptului de proprietate, iar poporul este tratat ca fiind constituit din "arendaşii" monarhului. Absurditatea ambelor teorii a fost dovedită şi în perioada contemporană sînt privite |1раГеа«liste concepţii arhaice. • Legitimitatea contractuală. Avîndu-i drept promotori de vază pe Jan^Jacques Rousseau," fahn Locke, Thomas Kfobbeş, James Harrington, Thomas Paine şi Tomas Jefferson, generează ideeaT*c9^fiinţele umane au trăit la început Litr-o stare naturală, fără legi şi fără guvern. La un moment dat, însă, oamenii au ajuns la concluzia că viaţa lor poate fi îmbunătăţită, siguranţa lor sporită, iar drepturile personale pot fi extinse prin procesul de organizare a societăţi civile şi prin crearea unui guvern. Astfel, conform promotorilor ideilor referitoare la teoria contractuală a legitimităţii puterii, oamenii au elaborat un contract care a stabilit un "corp politic", apoi au "stabilit" un guvern printr-un al doilea contract sau printr-o constituţie,. Apărute în Evul Mediu, concepţiile contractuale au progresat în rjerioadajjlumjjjj|mului, cînd puterea multor monarhii absolute a fost redusă ori distrusă pe măsura implicaţiilor ample ale doctrinei în discuţie. Această doctrină, fiind la început abstractă, devine apoi revoluţionară şi este folosită pentru a justifica şi a cîştiga sprijinul popular în perioada revoluţiilor din Anglia, Franţa şi America.

78

Cu toate că nu este axată pe un temei ştiinţific (premisele ei, contractul social există numai în închipuirea autorilor ei), teoria cormli^aîalijuclîF^ Legitimitatea elitistă. Reprezintă un ansamblu de viziuni care urmăre^c~sc^puTdeaexpnca natura şi rolul grupurilor şi comunităţilor sociale, în posesia cărora se află~concentrată puterea. ' Tstoria ne dovedeşte, că studiile privind puterea şi autoritatea au condus adeseori la apariţia teoriilor elitiste. Mulţi dintre cei preocupaţi de elaborarea unor soluţii, privind organizarea politico-juridică a societăţii au recomandat ca puterea să fie încredinţată unei elite speciale. Astfel,^Hator^ credea că idealul este statuHn care un mic grup de filosofi acţionează deasupra legii, drept elită conducătoare. La marxiştii leninişti "dictatura proletariatului a însemnat, în practică, conducerea proletariatului printr-o elită a partidului comunist." Teoreticienii elitismului, aşadar, afirmă că în fiecare forrnă _de agregare umană există un sistem ordonat al puterţi, în care-un grup exercită, direct sau indirect, cea mai mare parte din putere. "Teoriile elitiste moderne se axează pe natura şi rolul grupului conducător în statele autoritare, pe elitele care \participa la "modernizarea procesului în statele în curs de dezvoltare şi pe diversele elite care funcţionează într-o societate, democratică pluralistă, la nivel local, statal şi naţional". 36

IV.3. PERMANENŢA (INSTITUŢIONALIZAREA) PUTERII DE STAT *

Obţinînd într-un mod sau altul recunoaşterea legitimităţii după sine, titularii puterii de stat au fost impuşi să asigure o oarecare continuitate a ei. Această tentativă a fost realizată prin conferirea unei legitimităţi permanente, prin disocierea autorităţii celui, care la un moment dat o exercită, de funcţionarea statică a organelor înzestrate cu putere în funcţie de un proces numit instituţionalizare. îr^ această ordine de idei este foarte binevenită definiţia statului propusă de M. Hauriou, care consideră statul "un organism social 7 9

structurat în -vederea realizării unei oarecare ordini şi relevînd un proces instituţional cvasibiologic şi distinct de reprezentanţii şi organele sale, care sînt fenomene trecătoare". în urma instîtuţionalizării puterii, stătu] se degajă de la rjersonalîtatea guvernanţilor, Tir'"aceştia.„nu vorbesc din propriul nume, ci ll°!*^ttaea *s^^

"•**'" "-^J"

M m

»'-*нч,«.. . •- T-"-TI------i-ee^i^^irsMejir^Mr^nr'j^îii^-rw^^

arăta că acest steag provenea dinunirea celor 2 drapele, albastru >>

О Гни i.MJtM *'"i»«"»4 "" i""

mm

""•"•""•""*""""'Д*'"" 1 '...............' ^°»д*а^а^»|юдмча^чяявдй«аагагва;;эиад1яж.ь.^ ji

Modul de folosire a Drapelului de Stat al Republicii Moldova este reglementat de RegulamejUuj^cj^rjrj^ire laJPrar.

c^r^jntregrinderi, instituţii, organizaţii; Sjema«.de»Stat. a Republicii Moldova, reprezintă un scut tăiat pe orizonţajă, , ce poartă

flancat în dreapta de о юта cu cinci petale, з^ЯЖ^^

iar în stînga-.- de д în scut

--- -, . чщ^.-

вгг,й--,-.

„

л

-

-fvb,

_

• -

j

, purtîndjn cioc criidatăl şi ţinînd în gheara Згеёфга' У ramura verde^de^măjlin, iar în cea sţîngă un sceptru de aur. Şjemajde Stat a Republicii MolaovTse*^pa1îeâză: - pe clădirile Sediului Preşedintelui "ffipulBTicii Moldova, •

•• — им.. .....дт— — •*- -- ..»»«»..-»— .-, — Д-тг-п- r . — .,. -,

Г

5

msateluL^piiblicii Moldova, GjivernuM^Republicii Moldova, pe edjfjcjile_ Judjcjţoriilor_ şi tribunalelor Republicii Moldova, organelor aministraţiei publice IpcâîeTreprezentantelor diplomatice şi -«***и«»^^'|ают»а.8я^дг^- Ы - '-- :' '1~"^3^^.^..aes de dioit public, 1916. 38. J.LRousseau, Contractul social, Bucureşti, 1957, p.98-99. 39. G.Vrabie, op.cit., pig.70. 40.1.Deleami, op.cit.,pag.22. 41. C.Disescu, Dreptul constituţional, Bucureşti, 1915, p.398. 42. G.Vrabie, op.cit.,p.70-73. 43.1.Cloşcă, I.Sucea\ă, Dreptul international umanitar, Bucureşti, 1992. 44. G.Vrabie, op. cit.j.S?. 45. Paul Negulescu, Curs de Drept constituţional român, Bucureşti, 1923, pag.556.

CAPITOLUL IV. FORMA DE STAT IVJ. CONCEPTUL FORMEI DE STAT

Modul de organizare a puterii, metodele de activitate a statului şi alte aspecte legate de existenţa lui formează un important compartiment al fenomenului statal, întîlnit sub titlul de formă de stat. Primele investigaţii asupra formelor de stat au fost realizate încă de către iluştrii cercetători din antichitate: Platon, Aristotel, Polibiu, Cicero. Astfel, fărîmiţarea Greciei Antice într-un număr mare de statecetăţi (polisuri), variate după forme, a fost pentru Platon şi Aristotel punctul de pornire în elaborarea unor teorii despre forma de stat. După Platon (427 - 347 î.e.n.) statul îmbracă una din cele trei forme principale de stat, corespunzătoare trăsăturilor de caracter ale omului. Astfel, înţelepciunii umane îi corespunde monarhia, curajului - aristocraţia militară, modestiei - o formă de compromis, care asigură participarea maselor la guvernare. în aceeaşi viziune, toate formele de stat se divizează în - juste (ideale) şi injuste (rele). Drept forme de stat juste erau considerate -republica aristocrată şi monarhia aristocrată, în cadrul formelor de stat injuste erau incluse: timocraţia, oligarhia, democraţia şi tirania. Spre deosebire de Platon, Aristotel (384 - 322 î.e.n.) înainta drept criteriu de clasificare a formelor de stat interesul general. Din acest punct de vedere Aristotel considera că interesul general poate fi atins numai în cadrul acelor forme de stat precum: monarhia, aristocraţia şi politeea (democraţia legală). Aristotel, iar mai tîrziu şi Polibiu, s-au pronunţat pentru forme mixte de guvernare, deoarece ei considerau că formele pure de guvernare în realitate nu pot exista. Marele filosof şi jurist roman Cicero (106 - 43 î.e.n.) în cunoscuta operă "Republica" distinge trei forme de stat şi anume: monarhia, aristocraţia şi democraţia.

9 5

Ideile lansate de aceşti gînditori au fost preluate şi dezvoltate în operele lui Jean Bodin (1530 - 1596), Charles Louis Montesquieu (1680 - 1755), Jean Jaques Rousseau (1712 - L778). Jean Bodin, urmînd exemplul lui Platon Şi Aristotel în clasificarea formelor de stat, se baza pe criterii etice. Astfel, reieşind din criteriul etic al dreptului, el s-a manifestat ca un susţinător al monarhiei populare, pe care o deosebea cu mult de monarhia fondată pe forţă, pe cuceriri. Ch.L. Montesquieu a promovat tdeea precum că forma de stat este determinată de factorul geografic.. El afirmă că fertilitatea sau sterilitatea solului prelucrat este condiţia unei sau altei forme de stat. Astfel, ţările, care dispun de un teritoriu cu pămînt fertil vor îmbrăca forma aristocraţiei sau chiar a monarhiei, iar ţările cu majoritatea solului sterp vor tinde spre o democraţie populară. J.J.Rousseau în "Contractul social" cercetează trei forme de stat: democraţia, aristocraţia şi monarhia. Sprijinindu-se pe criterii etice, el consideră, la fel ca şi alţii, că aristocraţia poate fi naturală (proprie popoarelor primitive), electivă (pe care o consideră cea mai perfectă) şi ereditară (pe care o consideră ca fiind cea mai rea). La rîndul său monarhiile erau împărţite în: legitime (bazate pe respectarea legilor) şi despotice (contradictorii intereselor poporului). Doctrina marxist - leninistă a completat formele de stat indicate mai sus cu formele de stat "bazate pe exploatare": statul sclavagist, feudal, burghez. Locul principal în viziunea politico-juridică socialistă 1-a ocupat teoria "formelor de stat socialiste". La etapa contemporană expresia "forma de stat" este tratată ca o noţiune complexă, care înglobează: structura de stat, forma de guvernămînt şi regimul politic.1 în doctrina occidentală această expresie este utilizată mai rar, substitumdu-se prin cea de "formele de stat".2 Dar, ca şi în cazul "formei de stat" sau "formelor de stat", problematica studiată ţine de forma de guvernămînt, structura de stat şi regimurile politice (numite şi constituţionale). Reieşind din cele menţionate, putem conchide că, indiferent de modul de tratare a conceptului deja nominalizat, marea majoritate a şcolilor de drept constituţional recunosc că analiza problemelor

96

principale, privitoare la structura de stat, forma de guvemămînt şi regimul politic sînt indispensabile pentru cunoaşterea statului. IV.II. STRUCTURA DE STAT

Structura este un termen folosit pentru a desemna aspectele organizaţionale specifice oricărui sistem. Conceptul de structură cuprinde relaţiile, relativ stabilite, dintre elementele constitutive ale sistemului, pe de o parte, şi dintre aceste elemente şi sistem, pe de altă parte. Ca şi orice ansamblu constituit din elemente legate organic între ele, statul posedă o structură proprie, numită "structura de stat" sau "structura şi organizarea statelor moderne" (T.Eleiner, I.F.Aubert). Doctrina dreptului constituţional se caracterizează printr-o diversitate de opinii în privinţa definirii conceptului de "structură de stat". Astfel, în una din opiniile încetăţenite, noţiunea structurii de stat desemnează "organizarea puterii de stat" în anumitejjmite spaţiale, adică pe_un_anumit teritoriu, raporturile specifice ce se consituie între elementele care alcătuiesc ansamblul statal (unităţi administrativteritoriale sau formaţiuni statale), precum şi legăturile specifice dintre "întreg şi "părţile" lui componente".3 Există opinii conform cărora structura de stat este "organizarea de ansamblu a puterii în raport cu teritoriul" şi care ne indică, dacă un stat este constituit din unul sau mai multe state membre.4 Fără să diminuăm importanţa şi valoarea ştiinţifică a definiţiilor expuse mai sus, considerăm că structura de stat este o caracteristică esenţială a formei de stat, care desemnează organizarea puterii de stat în teritoriu, precum şi raporturile dintre elementele teritoriale ale ansamblului statal. în literatura de specialitate structura de stat începe a fi substituită prin noţiunea de organizare teritorială a statului, prin care se subînţelege "sistemul relaţiilor dintre puterea centrală a statului şi elementele teritoriale constitutive".5

9 7

Problema structurii de stat sau a organizării teritoriale a statului a apărut concomitent ca extinderea considerabilă a teritoriului statului, care, depăşind cadrul oraţiilui-cetate-stat, a condiţionat instituirea unor organisme speciale pentru administrarea periferiilor în perioada incipientă, divizarea teritorial lui statului în unităţi administrativ-teritoriale eia realizată de puterea oentrală de stat în persoana monarhului, care numea totodată şi p&rscanele responsabile de administrarea acestor unităţi (prefecţi, guvernatori, pîrcălabi etc.). Dar chiar şi m cadrul absolutismului, dnizarea teritoriului statului în unităţi teritoriale era realizată în dependenţă de anumiţi factori şi anumite scopuri, cum ar fi: densitatea populaţiei, apărarea integrităţii teritoriale, menţinerea ordinii publice, perceperea impoziteloi etc. Revoluţiile burghezo-democratice, soldate cu limitarea sau distrugerea unor monarhii, au introdus în verigile teritoriale primare (oraşe şi sate) regimul •

'- * epAlegerea domnitorului era organizată cu participarea boierilor car|p "reprezentau Tara". Tradiţional, era ales succesorul desemnat de către domnitor încă în timpul vieţii. ^ f)'Dacă în timpul vieţii domnitorului nu se recomanda în mod expres succesorul la Scaunul Domnesc, boierii şi^reprgzenţanţii clerului (mitropolitul, episcopii) acordau tronul prin alegeri unuia din fjijjraţlsâcâitor rude "de os domnesc". în această ordine de idei, marele istorie Nicolae lorga precizează că "datina alegerii Domnului de către popor)» prin plebiscit, care întăreşte alegerea făcută de boieri şi de reprezentanţii Bisericii, este străveche pe acest pămînt".5 în crojijca lui Grigore, Ureche se spune că domnia în Moldova a început întîi foarte modest, ca o "căpitănie". Reproducînd cunoscuta legendă a "descălecării", Ureche susţine că primul domn al Moldovei a fost ales şi pus " mai mare şi purtător de grijă", predecesorii lui fiind "toţi din os domnesc, din dinastia veche".6 In aceeaşi cronică se menţionează şi alte cazuri de alegere a domnitorilor în Moldova, în care boierii, reprezentanţii clerului şi poporul (Ţara) aveau un rol decisiv. Astfel îşi închipuie cronicarul aşezarea în scaunul domniei a lui Ştefan cel Mare: "Ştefan Vodă strînsau boierii, şi mai mari şi mai mici, şi altă curte măruntă, împreună cu Teoctist Mitropolitul şi cu mulţi călugări, la locul ce se cheamă Dreptate, şi i-au întrebatu pre toţi: iestele cu voie tuturor să fie Domnului cu toţii au strigat într-un glas : în mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti! şi, deci, cu toţii 1-au rîdicat Domn, şi 1-au pomăzuit spre Domnie, Mitropolitul Teoctist şi de acelea luă Ştefan Vodă steagul Ţării Moldovei şi se duse la Scaunul Sucevei".7 Iată cum ne relatează Grigore Ureche despre urcarea la tron a lui Bogdan Vodă - urmaşul lui Ştefan cel Mare: " după moartea lui Ştefan Vodă, cu voia tuturor locuitorilor ţării au stătut domnu fiul său Bogdan Vodă".8 După moartea lui Ştefan cel Tînăr, fiul lui Bogdan, "boierii şi Ţara după moartea lui Ştefan cel Tînăr, s-au strîns şi s-au sfătuit pre cine vor alege să puie domn, că pre obiceiul ţării nu se cădea altuia

19

7

^ ^ч i.jo s

d o m n ia ţă rii fă ră c ă ru le n u v rea fi să m în ţă d e d o m n u , cu to ţii 1 -a u 9 rid icat d o m n p e R areş". C ele relatate m ai sus, ne perm it să tragem concluzia că -^^m itoru l era ales . J3 rin ^jcojicu j^uJ_ _ rJo p ^raM , ^d eoarece ad un area p o p u lară s au M a rele S fa t era a lc ătu it d in b o ieri m ari şi m ici d in to ată ţara , u ltim ii fiin d " cev a m ai m u lt d ecît fru n taşu l ţăran al1 0satu lu i". A c e s te e x e m p le n e v o r b e s c d e s p r e e x i s t e n ţ a u n e i C o n s t it u ţi i n es cris e în ca re s e a flau ş i elem e n te p o p u lare, C o n stitu ţie c a re d ă d e a M arelu i S fat al Ţ ării d rep tu l ţării d e aleg ere a d o m n ito ru lu i, d rep tu l d e h o tărîre în p o litica ex tern ă şi d rep tu l d e a restab ili v ech iu rile o b iceiu ri sau d e a le în n oi. « ,>, ^ Is to ri a n e p u n e l a d is p o z iţie ş i a c te n o rm a tiv e s c ri s e , a v în d o v a lo a re c o n s titu ţio n a lă . E $ e v o rb a d e C o n s titu7ţiafe bd ru in a rie1 7 4 0 a lui C onstantin M avrocordat (a dom nit de şase ori în Ţ ara R o m â n e a s c ă ş i d e p a tru o ri în M o ld o v a ), c a re a fo s t a d o p ta tă ş i în M o ld o v a în p erio ad a d o m n ie i aces(1tu7ia4 1 -1 7 4 3 ).A c ea stă le g e fu n d am en ta lă e ste tra d u să d e fran cez u l F lacp a t, su b titlu l d e co n stitu ţie, ş i p u b licată în rev is ta, "M ercu re d e F1 1ran ce ". S p re s fîrş itu l s ec o lu lu i al X V II-le a, în cep u tu l s ec . al X V III-le a, su b in flu e n ţa lib eralis m u lu i fran ce z , în M o ld o v a în ce p a fi în tre p rin se te n tativ e d e a co n tu ra o n o u ă o rg a n iza re p o litic ă ş i co n s titu ţio n ală a statu lu i. E ste v o rb a, p rin tre altele, şi d e "s criso area an o n im ă" d in an u l 1 8 0 4 , în p e rio a d a d e d o m n ie a lu i A le x a n d ru M o ru zi. A c ea sta fiin d "o p era" m icii b o ierim i, av ea u n co n ţin u t în d rep tat îm p o triv a p riv ile g ii lo r m a rilo r b o i e ri ş i e r a în s o ţită d e c e re ri d e r e fo rm ă ş i 12 am en in ţări de răsco ală. V I I . I I I . C O N S T I T U Ţ I O N A L I S M U L Î N B A S A RfA B I A , \ P A R T EC O M P O N E N T Ă A I M P E R I U L U I (R1 8U1S2 - 1 9 1 7 ) ) ^'~-~~ P rin s em n a re a la 1 6 m ai 1 8 1 2 a a ctu lu i d e ce siu n e d e c ătre r e p re z e n ta n ţii P o r ţi i ş i a i R u s ie i, P ri n c ip a tu l M o ld o v e i fu s fi ş i a t ş i, d r e p t u r m a r e , o p a r t e a -l uo i b u n ă p a r t e d i n t e r i t o r i u l a c t u a l a l

Republicii Moldova - a fost aruncat într-un nou jug colonizator, fiind lipsit de posibilitatea dezvoltării economice şi politice independente. Teritoriul jlintre NJ5tru z ji PjMk. ЯеЙЙ^Лй§1§ '> cuprindea o suprafaţă de 45.630 kilometri pătraţi (de remarcat că teritoriul ocupat de ruşi era cu 7400 kilometri pătraţi mai mare decît cel ce rămăsese sub cîrmuirea domnului Moldovei).13 Ruşii numiră noua lor provincie Basarabia, păstrînd în mod provizoriu vechea împărţire în 12 ţinuturi (Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Hotărniceni, Tighina, Cetatea-Albă, Chilia, Ismail, Greceni şi Codru) şi chiar vechea stemă a Moldovei, capul de bour cu stele între coarne. Basarabia fu pusă sub supraveghere specială din partea persoanelor confidente ale împăratului, rus, provincia primind la început o administraţie specială, autonomă. Prima lege în privinţa *

^•^^^'^МЙЫлйа^Йтеай' *

Basarabiei a fost aprobată de împărat la 2 august 1812, purtînd titlul я, *-,«

w

#^ s&ja&&£&A'*»*^.'

:

*™teM^*^-^

* **« Ьаача,

j j. ,,„»JS? 4. **

1и*.ьЗ

Г

--j*'s*-

"înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastea Basarabiei". Potrivit acestei legi, conducerea Basarabiei era încredinţată runui « "guvern provizoriu", constituit din două deparţgjjjgnte. In competenţa celui dintîi departament administrativ-cultural intrau: legile, afacerile ^^Л & ^'-таг^Ь-Г,.:-. .

•чп&наацетяг-'

'_...-

J.

,

••,:•*

', .

.-V

,

i

--

»(••*•*

.

ч^-ЛИ-УЗ

]

religioase, executarea hotărîrilor judecătoreşti, politia şi învăţămîntul. De competenţa celui de-şl doilea_departament economico^financiar -ţineau: staţjsţigâ, dregturijeji obligaţiile, populaţieiTVenrturile, yămile, indjstria şi cornerţul. Activitatea ambelor departamente şi, în genere administrareajj^c^nciej, era subordonată unui guvematojt^ciyjl. Guvernatorul putea contacta direct cu şefii guvernelor vecine, cu domnii Moldoveifşi Munteniei în toate problemele ce ţineau de competenţa saTpE era supusjiurna^şefului suprem al armatelor de la

,,._.„„

ţ

Legea

păstra

YJL?JbJ^_ffi^mrjLil^^

l'e Jk '

ffirt

-ss?!*n***^S®'

20 1

Preşedintele Tribunalului penal şi Preşedintele Tribunalului civil)_sj şase deputaţi, aleşi de nobilime pe un termen de trei ani, cu condiţia „,.•%!*.•!='• >«s*i*MaiAaab!5SM«*u£a

«-

f i

*

, s „

,

,

„,

-ii

t.. п..^-..,,^

ЛО 11

^

'

confirmării lor de către guvernatorul general. In cadrul acestor •«aiasrf'igav^aaatfSKSfep

^

,

c>

, „ ...v.t_,_

..— ... _.

deputaţi trebuia să fie şi mareşâluf provincial al nobilimii. Prezenta componenţă a Sfatului Suprem asigura preponderenţa membrilor aleşi asupra celor de drept. Sfatul era învestit cu atribuţii vaste în domeniul administraţiei şi judecăţii. Astfel, Sfatul Suprem se ocupa de toate chestiunile administrative economice, financiare. El judeca cauzele penale şi civile, cauzele legate de hotărnicia moşiilor în calitate, d£ ultima Instanţă de apel. ^"•=-^~?л~ш Г ^л^т- щ 4 юю ^

Referitor la funcţia legislativă a Sfatului, în literatura de specialitate sînt exprimate mai multe opinii. Astfel, unii autori atribuie acestui organ şi funcţii legislative,1' alţii, dimpotrivă, susţin că Sfatul , 18

nu avea dreptul de legiferare şi nici dreptul de iniţiativă legislativă. Limbajul arhaic al textului "Aşezămîntului organizării oblastei Basarabia" nu ne permite să aderăm la vreo opinie din cele amintite mai sus, problema rămînînd a fi deschisă pînă vor fi găsite oarecare dovezi, legi adoptate de Sfat (dacă ultimele există, desigur). Compus în majoritatea sa din reprezentanţii boierimii băştinaşe, Sfatul Suprem avea la acea perioadă, cam aceleaşi atribuţii, ca şi divanurile domneşti din Iaşi şi Bucureşti. Hotărmle Sfatului erau adoptate cu majoritatea voturilor (cu un cvorum nu mai puţin de 6 membri prezenţi). Hotărîrile lui nu puteau fi atacate şi se executau imediat. Persoanele nesatisfăcute de hotărîri puteau să se adreseze Consiliului de Stat al Rusiei, cu o plîngere înaintată prin intermediul Ministrului Justiţiei sau prin intermediul Procurorului general. Conform "Aşezămîntului ", puterea executivă era realizată de către guvernatorul civil al provinciei, care se subordona guvernatorului general al Podoliei (militar) şi de către Guvernul provincial, ^^^^««», în componenţa Guvernului intrau: guvejnatoijijl civil al provinciei, vicegavematorull" 4 consilieri, administratorul financiar al provinciei şi ^asesori. Din aceşti membri, doi consilieri şi un asesor

202

se alegeau de nobilimea băştinaşă pe un termen de trei ani, iar restul erau numiţi de împăratul rus. Guvernul provincial era cojis|itujtUilLdowa. departamente. i Unul din departamente, condus de către guvernatorul^ cjyil, în subordinea căruia se aflau d_pi coj2sn^L^L-doi»Aşe_sj2ri, asigura administrarea generală a provinciei. л/'., Ţ/ Cel de-al doilea departament, în frunte cu yiceguvejnatprul, asistat de doi consilieri, exercita atribuţii cu caracter economic şi Ч

« а » ^^ вв В»ИЖ»Я

£Я ! 51*2 еКе *

Jk.JC-'-

"""f*™-^* jjrasaaasKj-aseisawtîiK:

,-;щ~ -

л

-

.ду,

'

«Erf

чвле»*"^/®*»"

i

. - г*Е*дапя»5^3и-..'к;. Т

вж ж да

fmancjaj. Departamentele îşi realizau competenţa în mod individual, cu excepţia problemelor de importanţă deosebită, ca're se examinau numai în şedinţa comună a Guvernului provincial. Organele judiciare în Basarabia erau tribunalele penale şi/yvile. Judecînd în apel, ele aveau, ca primă instanţă, tribunalele ţmutale, constituite dintr-un judecător şi doi asesori. Tribunalul penal s&.'~ -*

т

"тачг-^ал^дьй^а^

\ *V

constituia din preşedinte, trei consilieri şi a un asesor. Tribunalul civil, era compus din preşedinte şi patru consilieri. Din aceste persoane seC^ numeau de către coroană numai preşedinţii tribunalelor pena! şi civil şi cîte un consilier în fiecare tribunal. Restul membrilor, inclusiv cei din tribunalele ţinutale, erau aleşi de nobilime pe un termen de trei ani, cu aprobarea lor de către guvernatorul general. . Hotărîrile tribunalelor penale şi civile puteau fi atacate în Sfatul / Suprem. / Tribunalul penal delibera şi judeca, călăuzindu-se după legile ruseşti, iar tribunalele civile - de "legiuirile.şi obiceiurile Moldo^ej". eReferitor la modul de utilizare a limbii băştinaşilor, "Aşezămîntul " determina că în activitatea Sfatului Suprem puteau fi utilizate atît limba rusă, cît şi cea moldovenească, cu respectarea următoarelor condiţii: 1). în chestiunile cu interes direct pentru stat (fiscale, penale etc.), lucrările se efectuau în rusă şi moldovenească în baza legiuirilor Imperiului Rus, cu păstrarea "legiuirilor pămîntului", în privinţa apărării proprietăţii private;

20

î\

3

2). Litigiile între persoane fizice şi cele legate de hotarele moşiilor se examinau numai în limba moldovenească şi se judecau în baza legilor şi obiceiurilor moldoveneşti. în Guvernul provincial, şedinţele şi lucrările de secretariat se făceau în limba rusă şi moldovenească, după necesitate. Anunţurile, ordinile şi publicaţiile oficiale se editau în variantă rusă şi moldovenească, în judecată, procesele penale se petreceau în limba rusă şi moldovenească, şi anume: a) Interogarea băştinaşilor se făcea în limba moldovenească, iar procesul verbal se întocmea în limbile rusă şi moldovenească. b) Hotărîrea se pronunţa în limba moldovenească. c) Membrii tribunalului penal, întîlnind dificultăţi în expunerea părerii în limba rusă, aveau dreptul să o scrie în limba moldovenească, în litigiile penale, atît procedura, cît şi hotărîrea, se pronunţa în limba moldovenească. "Aşezămîntul organizării oblastei Basarabiei" consacra în dispoziţiile sale crearea unor noi instituţii. Astfel, se creează biroul provincial de hotărnicie, constituit din membrii aleşi de nobilime pe un termen de trei ani. Scopul acestui birou consta în supravegherea şi stabilirea hotarelor fiecărei moşii, ţinînd seama de "obiceiurile moldoveneşti". Activitatea biroului era susţinută de comisiile judeţene de hotărnicie şi de funcţionarii speciali, numiţi de Guvernul provincial. în Basarabia se înfiinţează: procuratorul provincial şi cîte un procurator ţinutal. Procuratorul provincial era învestit cu atribuţii de supraveghere a legalităţii. El asigura integritatea puterii publice, supraveghea procesul de ridicare a taxelor şi impozitelor, era obligat să persecute cazurile de luare a mitei. Procuratorul provincial urmărea activitatea autorităţilor publice, urmărind realizarea strictă a principiului separaţiei puterilor. Pe lîngă acestea, procuratorul provincial interpreta legile în caz de necesitate, supraveghea instituţii le penitenciare, dirija activitatea procuratorilor ţinutali.

204

!

Procuratorii ţinutali, fiind subordonaţi Procuratorului provincial, asigurau legalitatea în ţinutul respectiv, urmărind buna activitate a tribunalelor şi a altor instituţii din ţinut. Ordinea publică în provincie era asigurată de către JsgravnJcuJ_de zemsţvă, în subordînej^ сапдо se aflau toate fortek^ppJltienesti. "Aşezămîntul organizării oblastei Basarabia" este important şi prin faptul că el conţinea un compartiment dedicat "drepturilor şi privilegiilor locuitorilor". Conform "Aşezămîntului", populaţia provinciei era constituită din următoarele categorii sociale : 1. Preoţimea; 2. Nobilimea; 3. Boiernaşii; 4. Mazilii; 5. RujDta'şii; 6. "Negustorii şi mica burghezie; 7. Ţăranii\au coloniştii; 8. Ţiganii aflaţi în posesia "coroanei" sau moşierilor; 9. Evreii. "*"" "Aşezămîntul" păstra toate drepturile dobîndite de către reprezentanţii clerului în cadrul principatului Moldovei, acestea putînd fi extinse de către împăratul rus. Proprietatea bisericilor şi mănăstirilor (sate, terenuri arabile, păduri, iazuri, ţigani, mijloace financiare etc.), aflată în proprietatea veşnică a acestora, era осгоШаДе^щ^зШ. Nobilimea din provincie era egajată în drepturi cu nobilimea din imperiu, păstrîndu-i-se şi privilegiile moştenite de îa domnitorul Moldovei. Atît drepturile personale, cît şi proprietatea lor, nu puteau fi atinse decît în urma unei sentinţe judecătoreşti. Boiernaşii erau o categorie socială, reprezentanţii căreia, nefiind nobili de origine şi nedeţinînd dregătorii înalte, obţinuseră titluri nu mai jos de vel-şătrar. Privilegiile de care se bucurau boiernaşii erau de ordin personal, deoarece copiii lor, neputînd moşteni aceste drepturi şi privilegii, treceau în categoria mazililor. Boiernaşii nu puteau fi supuşi

20 5

pedepselor corporale şi se bucurau de anumite jjrmlegii, în ce priveşte plata anumitor impozite şi dări. Mazilii formau o categorie socială privilegiată, căreia i se păstrau vechile drepturi şi privilegii, acordate de către domnitorii moldoveni. Ei nu puteau fi supuşi pedepsei corporale decît în urma unei sentinţe judecătoreşti. Privitor la impozite si dări, se bucurau şi ei de anumite privilegii care, însă,erau mai mici decît cele ale boiernaşilor. Rviptaşii reprezentau şi ei o categorie socială privilegiată, membrii căreia erau descendenţi ai reprezentanţilor clerului. Ei nu puteau fi supuşi pedepselor corporale în afara unei sentinţe judecătoreşti, în plata impozitelor şi altor dări, ruptaşii erau egalaţi cu Negustorilor şi celor ce făceau parte din mica burghezie li se acorda dreptul de a comercializa după regulile stabilite de legislaţia imperială. Ţăranii şi coloniştii îşi păstrau independenţa faţă, de proprietarii de terenuri. Conform "Aşezămîntului ", ei erau impuşi să presteze o serie de impozite, biruri etc., în funcţie de categoria pămînturilor pe care se aflau (de stat, boiereşti, mănăstireşti sau din proprietatea privată). Ţiganii erau împărţiţi în două categorii. O parte din ei formau proprietatea nemijlocită a statului, altă'^irte se afla în proprietatea preoţjoiii, nobilimii, boiernaşilor, mazililor şi negustorilor. Impozite plăteau numai ţiganii de stat. E\reii erau divizaţi în funcţie de sfera de activitate practicată (negustori, mici-burghezi, agricultori). Se bucurau de privilegiile acordate ie către domnitorii moldoveni, în plata impozitelor, erau egalaţi cu negustorii, mica burghezie etc., dar erau limitaţi în unele drepturi ie proprietate. în conformitate cu dispoziţiile "Aşezămîntului", reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, cu excepţia ţiganilor şi a evreilor, aveau dreptul de a se angaja în serviciul de stat (militar sau civil). "Aşezămîntul" conţinea dispoziţii privitoare la o categorie socială deosebită, membrii căreia erau numiţi răzeşi.

206

"Aşezămîntul" reglementa şi procedura alegerilor în organele elective din provincie. Dreptu}jdea.alege şi de a fi ales era acordat numai reprezentanţilor nobilimii.,, în funcţie de cenzul de proprietate. Acest corp electoral era destul de restrîns şi se compunea numai din proprietari ce aveau în posesie cejjnitin 300^de desetiijgjiepărnînt, din fiii lor maturi sau din neproprietarii de pămînt, dar care deţinuseră sau deţin anumite funcţii în serviciul de stat. In urma acestei caracterizări, putem constata că "Aşezămîntul" din anul 1818 prevedea că toate organele administrative şi judecătoreşti, de la vornicul (primarul) satului pînă la membrii Sfatului Suprem, erau elective. Spre deosebire de legea provizorie din 1812, care repeta sistemul moldovenesc al divanului şi păstra dreptul public şi privat al Moldovei, "Aşezămîntul organizării oblastei Basarabia" introduce instituţiile de administrare de model rusesc şi înlocuieşte dreptul public moldovenesc cu dreptul public rusesc. Cu toate acestea, nobilimii din Basarabia i se oferea posibilitatea de a influenţa asupra tuturor aspectelor vieţii politice, economice şi sociale din provincie. Din aceste considerente, probabil, memorialistul rus F.F.Vighel (viceguvernator al Basarabiei în 1925, adept al asimilării şi rusificării Basarabiei, care a stîrnit o ură mare în rîndul nobilimii basarabene^ numeşte Basarabia "o republică cu prezidentul în persoana generalului Inzov ". Analizînd această lege, putem considera, la general vorbind, că "Aşezămîntul organizării oblastei Basarabia" era o adevărată constituţie, care crea pentru Basarabia anumite condiţii de dezvoltare, în conformitate cu vechile sale tradiţii istorice. Această "constituţie acordată", cunoscută în istoria statului nostru, a funcţionat, din nefericire, o perioadă destul de scurtă. în anul 1825, ţarul Rusiei Alexandru moare, odată cu el fiind îngropate şi date uitării principiile liberale şi autonomiste, după care se călăuzise el în timpul domniei sale. Urmaşul său, Nicolai I, un autocrat pentru care ideile nobile şi umaniste erau absolut străine, a inaugurat în Basarabia un sistem de

20 7

restricţii politice şi naţionale, care inai apoi a generat cea mai odioasă exploatare şi exterminare a naţionalităţii subjugate. în 1J28, ''AşezămînţuJ[^rjaru^rii_pblastei Basarabia" fu abrogat, pentru""a fi înlocuit_cu^"Regulameintur lui_VoiDnţov (guvernator general al Novorosiei, "namesnic plenipotenţiar al Basarabiei (1823 -1844)", de numelecăruia este bgatidesfiinţarea autonomiei regionale pentru Basarabia), confirmat de către ţar la 29 januarie Г|29. Legea nouă ("Ucirej denie") practic ^esfimteăzT^ăutonomia Basarabiei, în locul Sfatului Suprem, se mfiinte^l^^JfeuL^blagţei^ care nu mai avea competenţa anterioară. Membrii Sfatului oblastei nu mai erau aleşi, ci numiţi de către guvernatorul general, cu excepţia mareşalului nobilimii, care era ales şi deţinea un Ioc de drept m Sfat. în competenţa Sfatului rămîn doar chestiunile administrative, financiare şi economice. Sfatul se convoca numai de două ori pe an, liiînd în dezbatere problemele propuse de către guvernatorul general, guvernatorul civil, guvernatorul provinciei şi mareşalul nobilimii. Legea din 1829 a introdus şi un nou regim pentru funcţionarea limbii. "Tpate afacerile, se spune în lege, se lucrează în limba rusă..." Odată cu Sfatul Suprem au fost supuse reformei şi celelalte instituţii ale Basarabiei. Astfel, în locul căpitanilor ispravnici, în fruntea ţinuturilor sînt numiţi cinoynuujusj. Băştinaşii care doreau sa «cupe o funcţie în aparatul administrativ trebuiau să cunoască limba rasă, căci "regulamentul" interzicea folosirea limbii moldoveneşti în actele publice. Curînd după aceasta, în, 1871, Basarabia a pierdut statutul de provincie ("oblastie") privilegiată şi deveni o simplă "gubernie" a Imperiului ţarist, urmînd a fi administrată după Jegile^juseşti. OMceiurile şi legile băştinaşe trebuiau substituite prin cele ruseşti, pentru ca populaţia rusă să poată beneficia de toate prerogativele unei naţiuni dominante în Basarabia. în aceste condiţii nefavorabile, ba chiar ostile spiritului naţional, s-au dezvoltat unele elemente ale constituţionalismului în Republica Moldova. v*-**'^

208

'

^-_c^*2Xi~s-i*"*&*^*

^-«..^.и

-a^w^^ţj^^

OJ?

VII. IV. CONSTITUŢIONALISMUL ÎN BASARABIA, PARTE COMPONENTĂ A ROMÂNIEI (1918 - 1940)

Această etapă este determinată de evenimentele ce s-au desfăşurat pe teritoriul statului nostru după revoluţia rusă din februarie, care a mobilizat toate naţionalităţile din Rusia. Reflectînduse şi în Basarabia, acest eveniment a provocat aici o trezire rapidă a conştiinţei naţionale a populaţiei. în martie 1917, un ziar din Chişinău chema populaţia din ţinut să ceară autonomie naţională.19 Tot în această perioadă, la Chişinău este creat Partidul Naţional, avîndu-1 drept lider pe Vasile Stroescu.20 în programul Partidului Naţional, printre alte revendicări, un interes deosebit prezentau următoarele: autonomie pentru Basarabia în domeniile administrativ, economic, cultural; alegerea puterii supreme în ţinut - Sfatul Ţării; introducerea limbii materne a populaţiei drept limbă oficială în administraţie şi justiţie ş. a. Pentru autodeterminarea naţională a Basarabiei, într-un mod hotărît s-a pronunţat Congresul Militarilor Moldoveni, (ofiţeri şi soldaţi), convocat la Chişinău între 20 - 27 octombrie 1917. Pe data de 25 octombrie, delegaţii la acest congres au proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei. Acest act al delegaţilor a fost motivat de cultura naţională proprie, de trecutul istoric al Basarabiei şi de principiul libertăţii şi al dreptului naţiunii la autodeterminare.21 în viziunea congresului, Sfatul Ţării trebuia să devină organul reprezentativ, un parlament revoluţionar al Basarabiei, cu o componenţă de 120 de delegaţi, dintre care 70% din membrii acestui organ suprem să fie moldoveni, iar restul 30% să fie reprezentanţi ai altor naţionalităţi din ţinut.22 Prima şedinţă a Sfatului Ţării, convocată de biroul de organizare ales de către congresul militarilor moldoveni, a avut loc la 21 noiembrie 1917. în loc de 120 de membri, la şedinţa Sfatului Ţării sau prezentat 150 de membri, delegaţi de către organizaţiile socialpolitice din Basarabia şi care reprezentau, practic, toate naţionalităţile din ţinut (105 moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 bulgari, 2 germani, l polonez, l armean, l grec şi 2 găgăuzi).23 Printre aceşti

20 9

delegaţi erau şi reprezentanţi ai sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor.24 La 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării a adoptat o declaraţie privind proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti în cadrul Republicii Federative Democratice Ruse. Sfatul Ţării 1-a ales preşedinte pe deputatul basarabean Ion Inc-ubţ, fost conferenţiar la Universitatea din Saact-Petersburg.25 Puterea executivă a fost încredinţată Consiliului Directorilor Generali. Guvernul cieat a fost recunoscut de către diferite partide şi organizaţii din Basarabia. Procesul de organizare şi consolidare a noii republici hitîmpina mari greutăţi, deoarece "cohortele moldoveneşti" (primele formaţiuni ale armatei naţionale), fiind prea slab organizate şi prea puţin disciplinate, nu erau capabile să garanteze ordinea publică şi pacea socială în ţară. Basarabia, care forma spatele armatelor române şi ruse, ce luau parte la primul război mondial, era inundată de "cete" de soldaţi ruşi de pe frontul român şi care deseori comitem acte de jaf, de violenţă etc. In asemenea condiţii, organizarea administraţiei, a justiţiei, a învăţămmtului şi promovarea reformei agrare nu se puteau realiza. Situaţia s-a acutizat şi mai mult, datorită faptului că la mijlocul lunii decembrie 1917 bolşevicii, în tendinţa de a acapara puterea de stat în Basarabia, s-au adresat după ajutor militar congresului al 2-lea al Rumcerod-ului.25 Drept urmare, Sfatul Ţării, avînd în vedere ameninţarea vădită a trupelor Rumcerod-iilni a permis, La 20 decembrie 1917, Consiliului Directorilor GeneraJi să ceară ajutorul Guvernului Român şi reprezentanţilor Antantei, în consecinţă, la 13 ianuarie 1918 armata româna intră în Chisirtău, avînd drept scop restabilirea ordinii. în aceste condiţii, mai favorabile, parlamentul basarabean, întrunit în ziua. de 24 ianuarie 191S, proclamă Republica Democratică Moldovenească independentă. După declararea independenţei, Consiliul Directorilor Generali a fost dizolvai, puterea executivă fiind transmisă Consiliului de Miniştri.

210

Ca formă, Basarabia devine un stat independent, în realitate însă, nu poseda nici un mecanism al puterii de stat cuvenit şi nici condiţiile economice, politice necesare dezvoltării unui stat. Unica soluţie găsită de patrioţii din Basarabia a fost unirea ei cu vechea Moldovă - partea componentă a României. De aceea, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţa solemnă la 27 martie 1918, a votat actul unirii Basarabiei cu regatul României. Conform actului, această unire se realiza cu următoarele condiţii: 1. Sfatul Ţării actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare. Hotărîrile adoptate de acest organ vor fi recunoscute de Guvernul român. 2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării, ales în viitor prin vot universal, egal, direct şi secret; un organ executiv şi administraţie proprie. 3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) Votarea bugetelor locale; b) Controlul tuturor organelor autoadministrară locale; c) Numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său executiv, iar aprobarea funcţionarilor înalţi se face de Guvernul român. 4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale. 5. Legile în vigoare şi autoadministrarea locală (zemstvele şi oraşele) rămîn în vigoare şi vor putea fi modificate de Parlamentul României, numai cu participarea reprezentanţilor Basarabiei. 6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia. 7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri al României, primii fiind desemnaţi neîntîrziat de actualul Sfat al Ţării, iar viitorii - din cadrul reprezentanţilor Basarabiei în Parlamentul român. 8. Basarabia va delega în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu numărul populaţiei şi aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret. 9. Alegerile desfăşurate în Basarabia pentru voloste şi sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor petrece pe baza votului universal, egal, direct şi secret.

21 1

10. Libertatea personală, libertatea presei, a cuvîntului, a conştiinţei, a întrunirilor şi altor manifestări obşteşti vor fi garantate prin constituţie. 11. Orice abateri de la legi, săvîrşite m perioada de pînă la unire din motive politice, sîit amnistiate.27 Această stare a lucrurilor n-a durat mult pentru Basarabia, dat fiind faptul cu, influenţat de unirea necondiţionată a românilor din Bucovina, Ardeal şi Banat cu Regatul Rornân, la 27 noiembrie (10 decembrie) 1918 Sfatul Ţării declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România.. în această perioadă, în România rămînea în vigoare Constituţia promulgată de Carol I la 13 iulie 1866, «a nefiind abrogată după unirea. Ardealului, a Bucovinei şi Basarabiei. Cu toate că statul român întregit funcţiona conform acestei constituţii, teritoriile proaspăt revenite s-au bucurat de o anumită autonomie timp de doi ani. Astfel, în Basaral>ia, conducerea serviciilor publice era încredinţată unor organe numite Directorate, în afară de aceasta, Basarabia avea în guvernul ţării doi miniştri fără portofoliu. La 4 aprilie 1920, aceste organe regionale au fost desfiinţate, prin deerete-legi, puterea de stat pe întreg teritoriul României rămînînd a fi exercitata de către organele centrale de stat.2'7 Din acest moment, relaţiile politice, social-economice şi culturale pe teritoriul statului românesc încep a fi reglementate unitar de normele Constituţiei din 1866. ^TCONSTITUŢIA ROMÂMEI DIN 1866 3 Avlnd drept model constituţia belgiană, această lege fundamentală corsacra'pfîncipii generate de revoluţia franceză: "libertăţi şTdfepturî fundamentale ale cetăţenilor", "suveranitatea naţională", "separarea puterilor în stat", "responsabilitatea miniştrilor". Cu toate acestea, Constituţia din 1866 a fost apreciată drept "o haină mult prea. largă pentru cel care trebuie să o îmbrace".28

212

Probabil că şi din aceste considerente, la momentul cînd această Constituţie a început să funcţioneze pe tot cuprinsul României, ea suferise mai multe modificări. Titlul I din Constituţie ("Despre teritoriul României") consacra Regatul României (numită pentru prima oară astfel) drept un stat indivizibil cu teritoriu inalienabil. Teritoriul statului era organizat din punct de vedere administrativ în judeţe, judeţele erau împărţite în plase, iar plasele în comune. în Titlul II din Constituţie se stipulau drepturile fundamentale ale cetăţenilor români. Astfel, românii se bucurau de libertatea conştiinţei, învăţămîntului, presei, întrunirilor şi alte drepturi cetăţeneşti, cuprinse în Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului. ~ ' Titlul III ("Despre puterile statului") consacra principiile suveranităţii naţionale, reprezentatiy|tăţiij reglementa modul de exercitare a puterii conform principiului separaţiei puterilor. Puterea legislativă se exercita în mod colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională, care cuprindea două camere: Adunarea deputaţilor şi Senatul. Adunarea deputaţilor se compunea din deputaţi aleşi. Constituţia reglementa chiar şi procedura de alegere a* deputaţilor. Astfel, corpul electoral care participa la alegeri era împărţit în trei colegii. Din primul colegiu făceau parte alegătorii, care posedau un venit funciar rural sau urban de cel puţin 1200 lei. Cel de-al doilea colegiu cuprindea alegătorii cu domiciliu şi reşedinţă, şi plăteau statului o dare de cel puţin 20 de lei. De censul de proprietate erau scutiţi ofiţerii în retragere, pensionarii de stat, cei care absolviseră cel puţin învăţămîntul primar. Colegiul al treilea era compus din alegătorii care nu făceau parte din primele două colegii şi plăteau o dare cît de mică faţă de stat, învăţătorii săteşti, preoţii şi cei ca^re^^pjăjeju^o^^rend^ă^jnj^j^.^gjel puţin 1000 de lei. Deosebirea principală între colegiile electorale consta în numărul de deputaţi pe care aceştia erau în drept să-i aleagă. 10Г

5.=К5чгЖ«:ЮВзв!ЭД»9Йа-гл.ж=. •*

tixtŢ'*s*"'*r*-!>s~'

i •"'

-

-

"i ; -•

-i-

»

.—--.--.

"-

--

-*•-- ~"—-— *-

*! „__ _,..

^. *$ъЗ* :.'„?-?•-

'•--

21 3

Membrii Adunării deputaţilor erau aleşi pentru un mandat de 4 am.

Senatul era compus din două categorii de membri: aleşi şi de drept. Pentru alegerile în Senat, corpul electoral se diviza în două colegii. Din colegiul întîi făceau parte alegătorii care aveau un venit funciar rural sau urban de cel puţin 2000 lei armai, în acelaşi Colegiu, indiferent de acest cens, intrau preşedinţii ori vicepreşedinţii camerelor parlamentului (reprezentanţei naţionale), deputaţii şi senatorii care au făcut parte din două legislaturi, generalii şi coloneii, miniştrii sau reprezentanţii diplomatici ai statulxi, membrii Curţii de Justiţie, procurorii, licenţiaţii în orice specialitate şi doctorii, membrii Academiei Române. Л . ' • ) , - «. , N . Colegiul al doilea era compus din alegătorii, care aveau un venit funciar urban sau rural de la 800 pînă'lâ2000 lei, comercianţii şi industriaşii care plăteau patente de clasa l sau II, unele categorii de sTujfjaşTşi intelectuali. Ca şi în cazul precedent, colegiile se deosebeau duplfmiinărul de senatori aleşi. în afară de aceasta, cite un membru în Seiat alegeau profesorii universităţilor din Iaşi şi Bucureşti. în conformitate cu Constituţia, puteau deveni membri de drept ai Зепа^щ^щр^^щиош^опи!^ de la vîrsta de J. 8 ani, care avea vot deliberativ de la vîrsta de 25 de ani, mitropoliţi i şi episcopii. ,,.. -"^--д ,-ir- --"--|Цл.._д___'_'«,.!—atA'-rfJiiî-^i^^^Sii-'iibS^-'^^jâi.»?.^* 1*^

ftsSsiba-.. ,,

••>

•

•'-.'.î"« '" •-

Membrii Senatului se alegeau pentru un mandat de 8 ani şi se O

IS,^*»*!.".»

••*••••

•

"'^f:,~-.*™ş*x~™**Sfm%*'*

fv

"''*'"*^~'''

reîpojau pe jumătate prin tragere la sorţi o,dată în 4 ani. Pe lîngă repre2entanţa naţională, prerogative legislative erau acordate şi regelui. Astfel, monarhul convoca, amîna ji dizolva Adunarea^DejguţaţiJor şi Senatul; iniţia, sancţiona şi promulga orice proiect de lege. Puterea executivă era încredinţată regelui. Yenit la tron pe cale ereditara, regele era declarat inviolabil. Responsabilitatea pentru actele regelui era purtată de miniştrii acestuia. în calitate de ş«f al statului, regele beneficia şi de alte drepturi exclusive şi anume: numea şi revoca miniştrii şi toţi funcţionarii 214

publici; era comandantul suprem al armatei şi conferea gradele militare. Regelur?i"^p^neSSrşT~âTeptunle de amnistiere, graţiere, dreptul de a declara_jjzboi JLA încheia tratative__§i_gojj^ejitii, de a conferi decoraţii, de a bate moneda. Putejsajudiciara era exercitată de curţi şi tribunale. Titlul IV din Constituţie reglementa relaţnleTinanciare, Titlul V determina statutul juridic al forţelor armate, Titlul VI conţinea dispoziţii referitoare la drapelul de stat şi la capitala regatului, Titlul VII descria procedura de revizuire a Constituţiei, iar Titlul VIII conţinea dispoziţii tranzitorii şi suplimentare.

^

Constituţia din 1866 nu mai satisfăcea necesităţile statului, datorită cărui fapt apare ideea unei noi Constituţii, care trebuia să fie opera comună a tuturor provinciilor pare alcătuiau România Mare. Necesitatea unei noi Constituţii era determinată şi de faptul că Sfatul Ţării din Chişinău şi Marea Adunare Naţională de la Alba lulia ceruseră, în Declaraţia, respectiv Rezoluţia de unire, convocarea unei Constituante alese prin vot universal. Ideea unei noi Constituţii a însufleţit politicienii şi savanţii, în urma colaborării productive a cărora au fost elaborate patru proiecte de Constituţie şi anume: proiectul Constituţiei elaborat de către reprezentanţii Partidului National Ljberal, dat publicităţii în luna martie 1921, proiectul de Constituţie înaintat de către Partidul Ţărănesc şi care, în întregime, nu era altceva decît opera remarcabilului constitutionalist C. Stere, două proiecte aparţinînd unor persoane individuale, profesorilor de drept constituţional R. Boltă din or. Cluj şi C. Beraru din or. Cernăuţi. Dintre proiectele puse în discuţie şi care erau inspirate, printre altele, de principiile Constituţiei româneşti precedente, a fost acceptat cel propus de Partidul Naţional Liberal (condus de Ion C. Brătianu), partid majoritar în Camere. Partidele de opoziţie, în special Partidul Naţional Român (condus de luliu Maniu) şi Partidul Ţărănesc (condus de Ion Mihalache) au declarat că nu recunosc caracterul de

21

5

Constituantă al PajLamentului şi consideră nul şi neavenit proiectul Constituţiei, datorită încălcărilor procedurilor constituţionale de revizuire, stabil iţe de Constituia din 1866. De aceea în raportul de însoţire a decretului pentru convocare a corpului electoral, aparţinînd primului ministru I.C. Brătianu şi adresat regelui Ferdinand, ţî-au găsit loc şi următoarele rînduri: "împrejurările grele prin care trece Ţara, noile probleme în faţa cărora se găseşte, precum şi necesitatea reorganizării constituţionale a Statului, impun o nouă exprimare a voinţei naţionale, în acest scop, corpul electoral urmînd să fie convocat, el trebuie să ştie prin însuşi decretul de convocare ca noile adunări ce va alege sînt adunări naţionale cu putere constituţională. Ele îş.i trag această putere din faptele istorice, care au desăvîrşit unirea şi din necesitatea ca noua organizare a Statului să fie întemeiată pe o Constitutive ieşită din voinţa întregei Românii Mari"29 Constituţia a fost ădoptajă de Adunarea Naţională Constituantă a Deputaţilor în şedinţa din 2itjnâkie, 1923, cu o majoritate de 247 voturi "pentru", 3 "contra" şi 2 abţineri, din totalul de 369 de deputaţi, situaţie certificată d« Preşedintele Adunării Deputaţilor, M.G. Orleanu şi de secretarul D. Luca, precum şi de Adunarea Naţională Constituanta a Senilului în şedinţa din 27 martie 1923, cu o majoritate de 137 de voturi "pentru", 2 "contra" şi 2 abţineri din totalul de 194 de senatori, situaţie certificată de Preşedintele Senatului, M. Pherekyde şi de secretarul I.N. Ccşoiu. Constituţia a fost promulgată de Regele Ferdinand I prin Decretul Regal ir 1360 din "28"martie 1923, contrasemnat de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion C. Brătianu şi de 14 miniştri, fiind publicată în "Monitorul Oficial" nr.282 din 29 martie 1923. Constituţia menţinea structura Constituţiei din 1866, fiind constituită din 138 de articole, structurate în 8 titluri. Titlul 1. Despie- teritoriul României Titlul 2. Des рае drepturi! e românilor Titlul 3. Des pie puterea, statul ui Titlul 4, Despie finanţe Titlul 5. Des рте puterea armatei

216

Titlul 6. Dispoziţiuni generale Titlul T.Despre revizuirea Constituţiei Titlul 8. Dispoziţii tranzitorii. Totodată, Constituţia din 1923 cuprindea şi principii noi printre care menţionăm: "" l.Consacrarea ideilor democratice şi reglementarea procesului de afirmare a democraţiei/" ""~*~"™~~'"~~ 2.Transformarea ideii de proprietate din„sacră şi inviolabilă, în funcţie socială". S.Consacrarea şi realizarea mai consecventă a protecţiei_spciale, în special din sfera muncii. "" ~~~ " 4.Consacrarea legalităţii ca fundament al activităţii statului, realizată prin: - controlul constituţionalităţii, efectuat de justiţie; - inamovibilitatea magistraţilor. Titlul /I, numit „Despre teritoriul României", reglementează teritoriul ca element constitutiv al statului. Teritoriul României este declarat inalienabil., iar referitor la hotarele Statului, Constituţia (art.2) stipulează că acestea„nu pot fi schimbate sau rectificate decît în virtutea unei legi". Din punct de vedere administrativ, teritoriul ţării era împărţit în judeje, iar judeţele în comune. Titlul II ^despre drepturile românilor) prevede consfinţirea egalităţii în drepturi, proclamarea unor drepturi şi libertăţf largi, instituie garanţii juridice pentru asigurarea lor. Pornind de la ideea că şi populaţia este condiţia indispensabilă a statului, Constituţia declară (art.5): "Românii, fără deosebire de origine etnică, de lirnbâ sau religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţărnîntului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociere şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin lege." Cele 29 de articole, care consfinţeau drepturile şi libertăţile românilor, ca şi alte constituţii europene, erau puternic influenţate de Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. Constituţia consacra un cadru vast de drepturi şi libertăţi: libertatea individuală (art. 11); inviolabilitatea domiciliului (art. 13);

21 7

libertatea muncii (art.21); libertatea comerţului şi a industriei; dreptul de proprietate (art.17}; libertatea opiniilor(art.25); libertatea conştiinţei (art.22); libertatea presei (art.25); libertatea de asociere (art.29); libertatea întrunirilor (art.28); învăţămîntul primar obligatoriu şi gratuit (art.24). In acelaşi timp, Constituţia nu este lipsită şi de unele aspecte negative. Astfel, consa«rînd (al.2, art.6) că„legi speciale votate cu majoritatea de două treimi vor determina condiţiile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice, s-a făcut deosebirea între capacitatea de folosinţă a femeilor în dreptul electoral si cea de exerciţiu, ceea ce a făcut posibilă înlăturarea practică a femeii de la vot, prin legea electorală din 1926. Aceeaşi lege s-a abătut în acelaşi timp şi deja principiul reprezentării, poporului, ducînd practic la o reprezentare a partidelor "Sreptul de proprietate proclamat nu era garantai, lăsînd largi posiffliîafi pentru expropriere în caz de necesitate publică (m afară de expropriere pentru căile de comunicaţie, salubritate publică, apărarea ţării şi lucrări de interes militar, cultural şi acele impuse de interesele generale directe ale statului şi administraţiilor publice, celelalte cazuri de utilitate publică puteau fi stabilite prin legi adoptate cu majoritatea de două treimi). Titlul III„Despre puterile Statului", conţine dispoziţii privitoare la cel de-al treilea element constitutiv al statului - puterea publică. "Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decît numai prin delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţia de faţă", se consacră în art.33 din Constituţie, fapt prin care se recunoştea principiul suveranităţii naţionale, formulat de JJ.Rousseau. în a-celaşi timp, procedînd după o metodă ştiinţifică, Constituţia asigjjrjjegarareaputeril от. "***" Puterea legislativă (art.34) se exercita de către Rege şi Reprezentaţiunea naţionali, ultima avînd o structură bicamerala. Regele exercita puterea legislativă prin dreptul de iniţiativă legislativă şi dreptul de sancţionare a. legilor (un veto suspensiv). Reprezentaţiunea naţională era constituită din două camere: Senştul şi Adunarea deputaţilor.

218

. f

Adunarea deputaţilor era formată din deputaţi aleşi români cu drept de vot. Senatul era con^usjjjiLşenatori ale_şLşi senatori de «drept. Senatorii erau aleşi de către cetăţenii români care au împlinit vîrsta de "40 de ani, prin vot indirect, pornindu-se de la proporţia: l senator din fiecare judeţ (art.68-69 din Constituţie); de membrii camerelor de comerţ, de industrie, de muncă şi de agricultură, care, mtrunindu-se în colegii separate, alegeau cîte un senator de fiecare categorie şi pentru fiecare circumscripţie electorală, numărul cărora se fixa prin legea electorală şi nu putea fi mai mare de şase. Fiecare universitate avea dreptul de a alege cîte un senator din cadrai profesorilor săi. Senatori de drept puteau deveni unii cetăţeni români, în virtutea "înaltei lorsituaţiuni în stat şi Biserică", şi anume: 1) Moştenitorul tronului de la vîrsta de 18 ani, care căpăta drept de vot deliberativ doar la vîrsta de 25 de ani. 2) Mitropolitul ţării. 3) Episcopii eparhiali ai Bisericii ortodoxe române şi greco-catolice. 4) Capii confesiunilor recunoscute ds stat. 5) Preşedintele Academiei Române. 6) Foştii preşedinţi de Consiliu cu o vechime în funcţie de cel puţin patru ani. 7) Foştii preşedinţi ai adunărilor naţionale. 8) Foştii senatori şi deputaţi aleşi în cel puţin zece legislaturi. 9) Foştii primi-preşedinţi ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în funcţie de cel puţin cinci ani. 10) Generalii în rezervă şi în retragere. Procedura legislativă era constituită din patru etape consecutive. L.Iniţiativa legislativă. 2.Dezbaterea proiectelor de legi. 3.Votarea legilor. 4. Sancţionarea şi promulgarea legii de către Rege. Articolul 76 din Constituţie prevedea înfiinţarea unui Consiliu legislativ, a cărui menire era să ajute, în mod consultativ, la eliberarea şi coordonarea legilor, emanînd fie de la puterea executivă, fie din iniţiativă parlamentară, cît şi la întocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor. Puteref. executivă (art.39) era exercitată de către Rege şi miniştrii săi, în conformitate cu normele din capitolele 2 şi 3 din Constituţie.

21 9

Regele era declarat de Constituţie inviolabil, irevocabil şi iresponsabil pentru actele sale, venit la tron pe cale ereditară. Atribuţiile de ordin executivTexercitate de rege, erau consacrate în art.88 din Constituţie. Astfel, Regele numeşte şi revocă jje miniştrii săi şi alţi funcţionari publici, este şeful arrriatei; conferă grade militare şi decoraţiîfare dreptul de a bate monedă; are dreptul să încheie tratate şi convenţii cu statele străine. Acteîe regelui, însă, nu produceau efecte juridice, dacă nu erau contrasemnate de miniştrii respectivi. Conform art.92 din Constituţie, puterea executivă era exercitată, în numele Regelui, de către Consiliul de miniştri, preşedintele căruia era numită persoana desemnată de Rege pentru formarea guvernului. Puterea judecătorească era înfăptuită numai de către instanţele judecătoreşti: judecătorii,de ocol, tribunale, Curţi Де.,Apel, Curtea de Casaţie. Totodată, Curtea de Casaţie avea şi dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor, declarîndu-le inaplicabile pe cele ce •veneau în contradicţie cu Constituţia. Constituţia plasează în competenţa justiţiei şi contenciosul administrativ (art.!07,al.2). Acelaşi articol stabileşte că "cel vătămat în drepturile sale, fie printr-un act administrativ de autoritate, fie printr-un act de gestiune, iacut cu călcarea legilor şi regulamentelor, fie prin rea voinţă a autorităţilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cererea la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului său". Judecind cazul ilegal, organele judecătoreşti îl puteau anula sau puteau pronunţa daune civile pînă la data restabilirii dreptului vătămat. Conform acestor dispoziţii, persoana vătămată printr-un act de putere publică al puterii executive, prin care i se leza un drept consfinţit în Constituţie sau într-o lege ordinară, putea să întreprindă acţiuni concrete în ce priveşte revendicarea drepturilor lezate. Titlul IV din Constituţie, "Finanţe Publice", reglementa relaţiile fundamentale, legate de formarea şi gestionarea finanţelor publice. Titlul V, "Despre puterea armată", era constituit din norme constituţionale, care consacrau principiile de bază privitoare la modul

220

de recrutare a cetăţenilor români la serviciul militar, determinînd structura şi sîatutul juridic al forţelor armate. Titlul VI,„Dispoziţiuni generale,, conţine dispoziţii referitoare la drapelul României (art. 124), la acordarea limbii române a statutului de limbă oficială a statului (art. 126), precum şi la imposibilitatea suspendării totale sau parţiale a Constituţiei (art. 128). Titlul VII, "Despre revizuirea Constituţiunii," stabilea procedura de revizuire a Constituţiei. Prevăzută în articolele 129 şi 130, această procedură, fiind greoaie şi practic irealizabilă, acorda Constituţiei o trăsătură de rigiditate. Titlul VÎH,„Dispoziţiuni tranzitorii şi suplimentare," reglementa modul de punere în aplicare a normelor constituţionale. Asemănîndu-se mult după formă şi conţinut cu Constituţia din 1866 (au fost modificate radical 20 art. şi introduse 7 art. noi, 76 art. au fost menţinute în întregime, din care cauză deseori era considerată o modificare a Constituţiei din 1866), Constituţia României din 1923 este, evident, mai democratică. Ea a consacrat drepturi şi libertăţi mai largi, a înlocuit sistemul electoral censitar cu un sistem electoral democratic. Anume caracterul democratic al acestei Constituţii a adus la repunerea ei în vigoare după 23 august 1944. Constituţia din 1923 a fost abrogată la 27 februarie 1938. A fost repusă în vigoare, într-o formă parţială şi modificată, prin Decretul Regal nr. 1626 din 31 august 1944Я pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiei din 1866 şi cu modificările Constituţiei din 29 martie 1923, semnat de Regele Mihai I şi publicat în "Monitorul Oficial" nr.202 din 2 septembrieT9447 Decretul Regal nr. 1626/1944 a fost modificat prin Decretul Regal nr.1849 din 10 octombrie 1944, publicat în "Monitorul Oficial" nr.235 din 11 octombrie 1944, modificîndu-se astfel şi Constituţia din 1923. O modificare expresă a Constituţiei din 1923 este realizată prin Decretul Regal nr.2218 din 13 iulie 1946, privind exercitarea puterii legislative, publicat în "Monitorul Oficial" nr.161 din 15 iulie 1946. în acelaşi "Monitor Oficial" este publicată şi Legea nr.560 din 15 iulie 1946 pentru alegerea Adunării Deputaţilor, promulgată prin Decretul Regal nr.2219 din 13 iulie 1946.

22 1

Constituţia din 1923 a fost abrogată expres la data de 30 decembrie 1947, prin Legea nr.363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Român în Republica Populară Română, promulgată prin Decretul nr.2299 din 30 decembrie 1947, semnat de Petru Groza, Preşedintele Consiliului de Miniştri, şi publicată în "Monitorul Oficial" nr.300 bis dii 30 decembrie 1947. C. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI DIN 1938 Premisele istorice ale Constituţiei României din 28 februarie 1938 au fost determinate de condiţiile social-economice şi politice în următorii 15 ani după adoptarea Constituţiei precedente. Instaurînd dictatura .personală,,Да,. 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea avea nevoie de o consacrare juridică a dictaturii regale. Prin înaltul Decret Regal nr.900 din 20 februarie 1938, publicat în "Monitorul Oficial" al României, partea I nr.42 din 20 februarie 1938, Regele Carol al II-lea decretează noua Constituţie a României, hotărînd supunerea ei„Naţiunii Române spre "bună ştiinţă şi învoire". în acelaşi număr al "Monitorului Oficial" al României, sînt publicate: a) Proclamaţia Regelui Carol al Jl-lea către români, din 20 februarie 1938, prin care acesta prezintă conţinutul succint al noii Constituţii declarate şi o supune "învoirii poporului român"; b) înaltul Decret Regal nr. 901 din 20 februarie 1938, prin care poporul român a fost chemat îa ziua de 24 februarie 1938 să se pronunţe prin plebiscit asupra Constituţiei decretate de Rege; c) înaltul Decret Regal nr. 902 din 20 februarie 1938, prin care au fost numiţi cei cinci membri ai Comisiunii pentru totalizarea rezultatului plebiscitului. Poporul român şi-a exprimat "buna ştiinţă şi învoire" în cadrul plebiscitului desfăşurat în ziua de 24 februarie 1938. La plebiscit au fost chemaţi, în mod obligatoriu, alegătorii români, înscrişi în listele electorale pentru alegerea adunării Deputaţilor. Votarea proiectului de Constituţie se realiza printr-o declaraţie verbală, făcută înaintea biroului electoral, care întocmea doua liste - ana peatru cei care an votat "pentru" şi una pentru cei ce

222

au votat "contra". La plebiscit s-au prezentat 4.303.064 de votanţi, dintre care pentru Constituţie au votat 4.297-581 de votanţi, iar contra - 5 , 4 1 3 . " ......." ' •-—""•• In "Monitorul Oficial" al României, partea I, nr. 48 din 27 februarie 1938, au fost publicate: a) Actul de constatare a voturilor date de poporul român asupra plebiscitului propus la 20 februarie 1938, purtînd data de 26 februarie 1938, întocmit de înalta Comisiune pentru totalizarea plebiscitului; b) Cuvîntul Regelui Carol al II-lea asupra rezultatului plebiscitului; c) Raportul nr. 458 din 27 februarie 1938 al Consiliului de Miniştri către Rege, prin care Constituţia este supusă sancţionării regale; d) Constituţia sancţionată prin înaltul Decret Regal nr.1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea şi contrasemnat de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Miron Cristea, şi de 15 miniştri secretari de stat. Constituţia a intrat în vigoare la 27 februarie 1938, adică la data sancţionării ei, abroguuTTTa'aceeaşi dată, Constituţia României din 1923. Această constituţie este cunoscută şi sub denumirea de Constituţia lui Carol al II-lea. Este considerată o constituţie plebiscitară, cu toate că plebiscitul, ţinut la 24 februarie, a avut mai mult un caracter formal, deoarece Regele Carol al II-lea a supus poporului român "spre buna ştiinţă şi învoire," iar nu spre aprobare o nouă lege fundamentală. Noua Constituţie a României era alcătuită din 100 de articole, grupate în X titluri. Drept urmare, Constituţia păstra, în linii generale, structura constituţiei precedente. Din punctul de vedere al conţinutului normativ, însă, Constituţia promulgată la 27 februarie 1938 cedează mult în faţa Constituţiei României din 1923, în ce priveşte sfera drepturilor si libertăţilor acordate cetăţenilor, cît şi în ceea ce priveşte organizarea autorităţilor publice, respectarea unor principii democratice în acest domeniu.

22 3

Ca şi în Constituţia precedentă, -Titlul„I reglementa teritoriul României ca pe o condiţie juridică de existenţă a statului. Regatul României era declarat un "Stat Naţional, unitar şi indivizibil". Fiind consacrat inalienabil, teritoriul României nu putea fi colonizat cu "populaţiuni de seminţie străină". Titlul II, fiind "botezat" într-o manieră nouă "Despre datoriile şi drepturile Românilor", punea accent pe importanţa îndatoririlor faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Conform Constituţiei, cetăţenii români se bucurau de libertatea conştiinţei, de libertatea muncii, de libertatea învăţămîntului, de libertatea de asociere, de libertatea individuală, de inviolabilitatea domiciliului şi de alte libertăţi din care decurgeau drepturi, în acelaşi timp, Constituţia nu permitea românilor de "a propăvădui prin viu grai sau în scris schimbarea formei ie guveraămînt a statului, împărţirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite, ori lupta de clasă". Pedeapsa cu moartea se aplica în timp de război potrivit codului de justiţie militară. Pentru atentatele îndreptate asupra regelui, membrilor familiei regale, şefilor şi demnitarilor statelor străine, precum şi în cazurile de tîlhărie cu omor şi asasinat politic, Consiliul de Miniştri putea aplica pedeapsa capitală şi în timp de pace. Capitolul II din Constituţie acorda o atenţie sporită instituţiei regale faţă de Parlament, organul reprezentativ al societăţii. Fiind declarat "capul statului", regele deţinea puterea legislativă, pe care o exercita prin Reprezentanţa Naţională (art.31) şi puterea executivă, pe care o aplica prin guvern (art.32), ca un organ consultativ şi executiv al voinţei sale. în domeniul legislativ, regele deţinea drepturi de: a) elaborare 'a decretelor cu. putere de lege, unele urmînd a fi ratificate (art.46), iar altele nu (art.98); b) de iniţiere a legilor; c) de revizuiie a Constituţiei. Pe lîngă dreptul de convocare a Reprezentanţei naţionale şi închiderea sesiunilor, regele mai era în drept să dizolve ambele adunări, fără a indica termen ui convocării unei noi componenţe.

224

în domeniul executiv, regele numea şi revoca, miniştri i, numea sau confirma persoane în funcţiile publice, exercita funcţia de şef suprem al armatei, declara război şi încheia pace, conferea grade şi distincţird^staî^acredita"reprezentanţii diplomatici, avea dreptul de a baţ,e monedă, încheia tratate politice şi militare cu statele străine. Fiind Beclarat de Constituţie inviolabil, regele era iresponsabil pentru actele şale. Reprezentanţa naţională îşi păstra structura bicamerală, fiind constituită din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Adunarea Deputaţilor era aleasă de cetăţenii români cu drept de vot care au atins vîrsta de 30 de ani, ceea ce limita considerabil sfera electoratului. Cadrele corpului electoral se mai restrîngeau şi prin instituirea censului capacitar, care excludea de la alegeri analfabeţii, numeroşi pe atunci printrelarani. La alegeri participau numai cetăţenii care practicau efectiv una din următoarele îndeletniciri: a) agricultura şi munca manuală; b) comerţul şi industria; c) profesiunile intelectuale. Fiecare colegiu vota separat, alegînd un număr egal de deputaţi, datorită cărui fapt cei ce practicau activitatea intelectuală, comerţul şi industria, constituind o cotă neînsemnată în populaţia statului, puteau avea de două ori mai mulţi reprezentanţi în Adunarea Deputaţilor decît ţărănimea şi muncitorii. Durata mandatului de deputat era de şase ani, Constituţia reforma şi Senatul, prin excluderea senatorilor aleşi prin vot direct, care erau substituiţi de două categorii noi de senatori: senatori numiţi de rege şi aleşi de corpurile electorale, constituite în stat. Durata mandatelor senatorilor numiţi şi aleşi era de nouă ani. Mandatele senatorilor aleşi se reînnoiau din trei în trei ani, în proporţie de o treime. Prin modul de alegere, Reprezentanţa naţională se transforma într-un instrument de manipulare pus la dispoziţia Regelui.

22 5

Constituţia oferea Curţii de Casaţie dreptul de a "judeca constituţionalitatea legilor" (art.75). Pierderile teritoriale, suferite de România în vara anului L 940 au provocat nemulţumiri interne, impunîndu-1 pe Regele C-arol al ll-lea ca, la 15 sepţembjrjsJLâ40, printr-un decret - lege, să juspejode Constituţia din 1938 şi să dizolve ambele^„adunărijarjamenţare. Decretul acorda generalului Ion Âlntbnescu, Preşedintele Consiliului de Miniştri, atribuţii depline pentru conducerea statului, prerogativele regale reducîndu-se considerabil. VII. V. CONSTITUŢIONALISMUL EV REPUBLICA AUTONOMĂ SOVIETICĂ SOCIALISTA MOLDOVENEASCĂ în literatura de specialitate se consideră că ideea creării Republicii Moldoveneşti nu a apărut în sînul populaţiei moldoveneşti din raioanele din stînga Nistrului, ci la iniţiativa comuniştilor, care au plecat din Basarabia după unirea ei cu România. Acţiunile de creare a unui organism adirimistrativ-economic şi politic artificial au fost înteţite în ajunul Conferinţei ruso-române în problema basarabeană. Făcînd parte din planul general de măsuri pe care trebuia să le iniţieze U.R.S.S. pentru a influenţa autorităţile României, "roadele" acestor acţiuni necesitau a fi nu altceva, decît un punct de atracţie pe partea stînga a Nistrului - Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în cadrul Ucrainei Sorietice. Deci, după eşuarea Conferinţei de la Vkna din L923 - L924, privitoare la Basarabia, Moscova decide să creeze Republica Moldovenească în partea stînga a Nistrului, profitînd de ocazia că acolo locuia un anumit număr de urmaşi ai moldovenilor, care emigraseră din Principatul Moldovei începmd cu secolul XVII, dar mai ales la mijlocul sec. XVIII. Documentele istorice demonstrează nu numai că iniţiativa constituirii republicii nu venea din partea populaţiei moldoveneşti, dar şi că această populaţie, practic, nici nu a particif at la actul constituirii. '

226

jT ,_ i.* J t

«l—< . «. .....................-

•._ -

*r

„,

....

-:,

rn f

,

.. .

•

T I

" U I

1

Astfel, în literatura de specialitate se recunoaşte involuntar că nu reprezentanţii împuterniciţi ai populaţiei moldoveneşti, ci "biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist bolşevic din Rusia, prin Decretul cu privire la R.A.S.S. Moldovenească, din 29 iulie 1924" a decis formarea republicii autonome. Drept urmare, la 12 octombrie 1924, sesiunea а Ш-а а Comitetului Executiv Central din Ucraina, de legislatura a opta, a adoptat Declaraţia cu privire la formarea R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa R.S.S. Ucrainene.31 Pînă la convocarea Congresului I al Sovietelor, Comitetul Executiv Central din Ucraina a "transmis întreaga" putere din R.A.S.S. Moldovenească Comitetului Revoluţionar Provizoriu, format de către Prezidiul C.E.C. din Ucraina la 29 octombrie 1924. în componenţa republicii intrau o parte din judeţele Odesa, Ananiev, Tiraspol, Balta şi Tulcin. După recensămîntul sovietic din 1920, republica avea o populaţie de 545 mii de locuitori,32 dintre care 60 % din populaţie o formau românii,33 iar după alte surse - 34,2 %.34 Pînă în anul 1929, capitala R.A.S.S. Moldoveneşti a fost oraşul Balta, iar mai tîrziu oraşul Tiraspol. Astfel fiind formată, R.A.S.S. Moldovenească avea nevoie de acte legislative corespunzătoare, inclusiv de Constituţie. A. CONSTITUŢIA REPUBLICII AUTONOME SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI DIN 1925 Pentru elaborarea Constituţiei, au fost formate comisii constituţionale pe lîngă Biroul Organizatoric al C.C. al P.C.(b) din Ucraina pentru R.A.S.S. Moldovenească, pe lîngă Comitetul Executiv Central din Ucraina, Comisariatul norodnic al justiţiei al R.S.S. Ucraineană şi pe lîngă Comitetul revoluţionar provizoriu al R.A.S.S.M. Proiectul Constituţiei a fost elaborat de către Comisariatul norodnic al justiţiei din R.S.S. Ucraineana, cu participarea .reprezentanţilor Comitetului revoluţionar provizoriu aTMgjdpvei şi Biroului politic a C.C. al P.C.(b) din Ucraina, precunTşTa altor organe centrale din Ucraina.35

22 7

După un şir de dezbateri, corectări şi completări, la 25 aprilie 1925, proiectul constituţiei a,fost aprobat de Prezidiul Comitetului Executiv Cenîral din Ucraina. Tot atunci se hotărăşte de a transmite proiectul spre examinare Congresului I general al Sovietelor din Moldova.36 Congresul a avut loc la 19 - 23 aprilie 1925, la care au participat 272 de delegaţi aleşi la congresele raionale ale Sovietelor. Despre nivelul dezbaterilor ne vorbeşte de la sine componenţa profesională a Congresului, care întrunea 132 de ţărani, 68 de muncitori, 54 de funcţionari şi 17 soldaţi.37 La 23 aprilie 1925, deputaţii Congresului I general al Sovieteloi din R.A.S.S. Moldovenească au adoptat în unanimitate Constituţia R.A.S.S, Moldoveneşti. Această Constituţie, însă, n-a fost opera populaţiei băştinaşe, după cum trebuia să fie în condiţii democratice. Afirmarea îşf găseşte expresia chiar în textul hotărîrii, în care se spunea: "... a găsi bună Constituţia Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti şi a o înainta pentru întărirea deplină de către Congresul Ucrainei al Sovietelor Deputaţilor din partea Muncitorilor, Ţăranilor şi Ostaşilor Roşii". Conţinutul formulei "a găsi bună" demonstrează o dată în plus, că textul Constituţiei respective a fost elaborat nu de către Congresul I general al Sovietelor din Moldova, ci după cum am menţionat mai sus, de alte organe. Acest Congres nu numai că n-a elaborat proiectul Constituţiei, dar nici nu a adoptat-o, deoarece ea, conform textului hotărîrii, urma să fie supusă aprobării finale de către Congresul Sovietelor din Ucraina. La 10 mai 1925,^„Congresul Sovietelor din Ucraina adoptă hotărîrea de a"aproba fconstituţia R.A.S.S.M., cu o modificare care "excludea cuvintele de prisos din textul Constituţiei". Astfel fiind adoptată, Constituţia era constituită din 48 jie. articole, structurate în 7 cajntole. Capitolul I din Constituţie, intitulat "Dispoziţii generale" (art. l10), conţinea prevederi care consacrau principiile generale ou privire la republica autonomă.

228

Astfel, intrînd în^ componenţa. Ucrainei Sovietice, R.A.S.S.M. urma să realizeze puterea de stat pe întreg teritoriul său în conformitate cu prezenta Constituţie, prin intermediul Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi ostaşilor roşii. Republicii i se acorda dreptul de a participa la formarea "organelor supreme ale puterii de stat" din Ucraina, prin intermediul reprezentanţilor săi la Congresul Sovietelor din Ucraina şi chiar dreptul de a avea reprezentanţi în Sovietul Naţionalităţilor al Comitetului Executiv Central din U.R.S.S. Articolul 4 din Constituţie stabilea că actele normative, adoptate de autorităţile publice din U.R.S.S. şi Ucraina, se bucură de forţă juridică şi pe teritoriul R.A.S.S.M., cu unele excepţii neînsemnate. în acelaşi capitol (art. 5), este determinată şi competenţa "organelor supreme" ale republicii autonome, care erau în drept: a) să emită legi referitoare la: organizarea Comisariatelor Norodnice neunificate, a comitetelor executive locale (ţinînd cont de principiile generale de organizare a unor asemenea organe în Ucraina), structura organelor locale ale Comisariatelor Norodnice neunificate, limbile vorbite în teritoriu, învăţămînt. b) să emită decrete şi hotărîri suplimentare la legislaţia Ucrainei în domeniul afacerilor interne, ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului, asigurării sociale, justiţiei şi agriculturii. în acelaşi capitol (art.9, 10), se conţineau prevederi referitoare la limbile vorbite în teritoriu. Astfel, drept cele mai răspîndite erau recunoscute limbile: moldovenească, ucraineană şi rusă. 'Totodată, se consacra egalitatea limbilor tuturor naţionalităţilor din republică şi se "asigura" dreptul fiecărui cetăţean al R.A.S.S.M. de a se exprima în limba maternă în relaţiile cu autorităţile publice. Capitolul II, purtînd titlul "Despre organele supreme ale puterii din R.A.S.S.M.", reglementa modul de instituire şi funcţionare, atribuţiile Congresului Sovietelor muncitorilor, ţăranilor şi ostaşilor roşii, ale Comitetului Executiv Central al Congresului Sovietelor, Prezidiului Comitetului Executiv Central din R.A.S.S.M. Conform art. 12 din Constituţie, organul suprem reprezentativ al puterii de stat era considerat Congresur'SOyîetelbr' de deputaţi ai

22 9

muncitorilor^ ţăranilor, ostaşilor roşii din republică. Dispoziţiile acestui organ, însă, puteau fi anulate de către Comitetul Executiv Central sau Congresul Sovietelor din Ucraina. Congresele ordinare ale Sovietelor din republica autonomă erau convocate de către Coinitetu^Exeeutiv Central din republică o dată pe an, iar din aprilie T927, după ce a fost modificată Constituţia U.R.S.S., o dată în doi ani. Congresele extraordinare se convocau la propunerea Prezidiului Comitetului Executiv Central din Ucraina, a Prezidiului Comitetului Executiv Central din Moldova. Ultimul putea convoca Congresul Sovietelor din iniţiati-vă proprie sau la cererea Sovietelor locale, care ar fi cuprins nu mai puţin de o treime din numărul întregii populaţii a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Normele de reprezentare şi procedura alegerilor erau stabilite de către Comitetul Executiv Central din Moldova şi aprobate de către Comitetul Executiv Central din Ucraina. Astfel, dreptul de a alege şi de a fi ales în Soviete se acorda cetăţenilor republicii^are împliniseră vîrstede l8 ani şi erau încadraţi în munca sociaî-utilă. Erau lipsiţi de dreptul la vot "reprezentanţii claselor exploatatoare", reprezentanţir clerului, foştii poliţişti şi jandarmi şi alte elemente sociale, considerate ostile regimului politic comunist. Atribuţiile congresului Sovietelor, consacrate în articolul L 5 din Constituţie, erau următoarele: - orientarea generală a activităţii guvernului muncitoresc-ţărânesc şi a tutufoTorganeior puterii din R.A.S.S.Mf"" - chestiunile privind modificarea teritoriului republicii; - revizuirea Constituţiei; - aprobarea bugetului de stat şi a dării de seamă cu privire la îndeplinirea lui; - discutarea dărilor de seamă cu privire la activitatea Sovietului Comisarilor NorodnicL, a rapoartelor comisarilor norodnici. în perioada dintre şedinţele Congreselor Sovietelor, organul suprem al puterii în republică era Comitetul Executiv Central, care se alegea de congresul ordinar al Sovietelor, pe un termen de pînă la

230

următorul congres ordinar şi îşi organiza activitatea sub formă de sesiuni. Ca şi sesiunile Congreselor Sovietelor, sesiunile Comitetului Executiv Central (C.E.C.) erau ordinare şi extraordinare. Sesiunile ordinare ale C.E.C. erau convocate de către Prezidiul C.E.C. nu mai rar de trei ori pe an. Sesiunile extraordinare ale C.E.C. se convocau la iniţiativa Comitetului Executiv Central din Ucraina, la iniţiativa Prezidiului C.E.C. din republică şi la cererea Sovietului Comisarilor Norodnici din R.A.S.S.M. La sesiujrjJe^C, E.C din republica autonomă erau supuse dezbaterii chestiunile referitoare la: a) revizujreaCopştitutiej b) modificarea hotarelor; c) proîecfHe de coduri; d) proiecte de hptărîri, care cuprindeau norme privitoare la viaţa politică şi economică din republică sau care modificau mecanismul de stat consacrat; e) bugetul de stat al R.A.S.S.M. şi dările d? seamă privind executarea lui; f) finanţele locale. C.E.C. din R.A.S.S.M. era responsabil atît în faţa Congresului Sovietelor din republică, cît şi în faţa Comitetului Executiv Central din Ucraina. Ambele autorităţi erau în drept să anuleze hotărîrile C.E.C. din R.A.S.S.M. Conform art.22 din Constituţie, C.E.C. alegea Prezidiul său, componenţa numerică a căruia se stabilea de către Congresul Sovietelor, în perioada dintre sesiunile C.E.C., Prezidiul era considerat oiganul supremal puterii de stat. Capitolul IIÎ\art. 23-26) cu titlul "Despre Sovietul Comisarilor Norodnici şi Comisariatele Norodnice din R.A.S.S.M.", reglementa modul de formare şi atribuţiile organelor executive centrale şi de specialitate. Sovietul Comisarilor Norodnici din R.A.S.S.M. se forma de către C.E.C. în următoarea componenţă: Preşedintele Sovietului Comisarikxr Norodnici, zece comisari norodnici, care stăteau în

23 1

fruntea Comisariatelor Norodnice (afacerilor interne, justiţiei, învăţămîntului, asigurării sociale, ocrotirii sănătăţii, agriculturii, finanţelor, comerţului intern, inspecţiei muncitoreşti-ţărăneşti, muncii) şi Preşedintele Sovietului economiei naţionale. In componenţa Sovietului Comisarilor Norodnici mai intrau, cu drept de vot consultativ, reprezentanţii aşa-numiţilor "împuterniciţi" ai Comisariatelor Norodnice Unionale din Ucraina şi conducătorii Direcţiei de statistică şi ai Direcţiei politice de stat (G.P.U.) din republica autonomă. Activitatea Sovietului Comisarilor Norodnici era dirijată de către C.E.C. din R.A.S.S.M. şi C.E.C. din Ucraina, faţă de care primul era responsabil pentru activitatea sa. Conform Constituţiei, Comisariatele Norodnice din R.A.S.S.M. erau clasificate în neunificaţe şTubTflcâter""*""* Din categoria Comisariatelor Norodnice neunificate făceau parte Comisariatele: afacerilor interne, ocrotirii sănătăţii, agriculturii, învăţămîntului, asigurării sociale şi justiţiei. Comisarii norodnici care conduceau aceste comisariate, se alegeau de către C.E.C. din Moldova. Comisariatele unificate erau similare celor din _TJcraina (comerţului intern, muncii, inspecţiei muncitoreşti-ţărăneşti, finanţelor, Sovietul economiei Naţionale, Direcţia de statistică, Direcţia politică de stat). Fiind subordonate C.E.C. şi Sovietului Comisarilor Norodnici din R.A.S.S.M., îndeplineau cu stricteţe directivele Comisariatelor de ramură din Ucraina. Conducătorii acestor comisariate şi direcţii erau aleşi în funcţie de către C.E.C. din R.A.S.S.M., cu acordul comisariatelor similare din Ucraina. Administraţia publică locală, în conformitate cu dispoziţiile Capitolului IV din Constituţie, era încredinţată Sovietelor orăşeneşti, de orăşel, săteşti, de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi ostaşilor roşii şi congreselor judeţene şi raionale ale Sovietelor. Congresele se alegeau de soviete, cu respectarea normelor de reprezentare: de la Sovietele săteşti - un deputat la 500 de locuitori, de la Sovietele orăşeneşti şi de orăşel, de la adunările generale ale fabricilor şi uzinelor, care nu alegeau deputaţi în Sovietele orăşănesti, de orăşel,

232

precum şi de la unităţile militare ale Armatei Roşii şi Flotei - un deputat la 180 alegători.38 De menţionat, că alegerile în organele reprezentative locale se realizau în conformitate cu legislaţia electorală din Ucraina . Sovietele de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi ostaşilor roşii asigurau realizarea, în unităţile administrativ-teritoriale, a politicii promovate de partidul comunist, a hotărîrilor organelor de stat centrale, asigurau reglementarea relaţiilor social-culturale, financiare ş i economice. în perioada dintre congresele raionale ale Sovietelor, organul suprem al puterii de stat pe teritoriul raionului rămîneau â fi comitetele executive raionale, alese de ele. Capitolul V din Constituţie (art.40-44) reglementa activitatea puterii judecătoreşti. Conform normelor constituţionale, justiţia era efectuată de către instanţele judecătoreşti (judecătoriile populare ale R.A.S.S.M.), instituite în conformitate cu legislaţia U.R.S.S. şi R.S.S.U. Organul judecătoresc ,cuprem era Judecătoria Principală, care funcţiona în baza unui regulament special şi care exercita următoarele atribuţii: a) interpretarea legislaţiei locale din domeniul practicii judecătoreşti; b) soluţionarea demersurilor referitor la o nouă cercetare a cazurilor în urma descoperirii unor noi împrejurări; c) anularea sentinţelor şi hotărîrilor luate de judecătoriile populare din R.A.S.S.M..; a) judecarea în prima instanţă a cazurilor deosebite. Conform art. 44 din Constituţie, activitatea organizatoricoadministrativă a instanţelor judecătoreşti era efectuată de către comisariatul uojodnic al justiţiei din republica autonomă. Capitolul Vb^art. 45 - 41Xie,glementa relaţiile sociale, ce ţineau de bugeful'xsfwfelicii. Ultimul capitol din Constituţie (compus dintr-un singur articol - 48) conţinea dispoziţii privitoare la stema şi drapelul de stat al R.A.S.S.M. Fără a descrie simbolurile de stat, Constituţia

23 3

fixa că acestea se adoptă de către C.E.C. din R.A.S.S.ML, cu aprobarea C.E.C. din Ucraina. Cu mare regret, Constituţia R..A.S.S.M. din 23 aprilie 1925 nu conţinea prevederi referitoare la drepturile fundjni^enta.lj^aje^_ornului şT cetăţeanului, îar dacă pornim de la conţinutul art. L6 din Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului, din 26 august 1789, ("Ori£e societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor determinată, nu are Constituţie"), valoarea acestei Constituţii scade considerabil. B. CONSTITUŢIA REPUBLICII AUTONOME SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI ]>IN 1938 în doctrina sovietică s-a promovat insistent ideea precum că prin anul 1936 în U.R.S.S. a biruit socialismul, ceea ce a contribuit la realizarea unor transformări de ordin politic, economic şi social. Aceste transformări au determinat necesitatea adoptării unei noi Constituţii a U.R.S.S.. La 5 decembrie 1936, Congresul al VUI-lea general extraordinar al Sovietelor din U.R.S.S. a adoptat o nouă Constituţie unională. După adoptarea Constituţiei R. S. S. Ucrainene de către congresul XIV extraordinar al Sovietelor din Ucraina, la 30 ianuarie 1937, care în capitolul ciaci conţinea prevederi privitoare la structura, modul de instituire şi atribuţiile organelor de stat din R.A.S.S.M., în republică începe activitatea de elaborare a noii Constituţii. C.E.C. din republica autonomă moldovenească formează Comisia Constituţională, care a elaborat proiectul noii Constituţii, în luna decembrie 1937, proiectul prezentat de Comisia Constituţională este aprobat de C.E.C. al R.A.S.S.M. şi este publicat în presă pentru a fi discutat. După ce proiectul a fost supus aşa-numitor "discuţii", este convocat Congresul VII extraordinar al Sovietelor din R.A.S.S.M., care adoptă, la 6 ianuarie, noua Coiţstituţie a R.A.S.S.M. Constituţia^ era structuratăv în unsprezece capitole, care cuprindeau .ЩЦйаев1€. Capitolul întîg al Constituţiei (art. 1 - 1 2 ) conţine* reglementări normande1 privitoare la organizarea socială a structurii de, „stat; Capitolul al doilea (art. 13 - 18) se referea la &tructura _de_stat; 234

al^treilea (art. 19 - 37 ) determina modul jle„j^jit.ujie, structura ^şi atribuţiile organelor supreme ale puterii de stat din republică; Capitolul al patrulea (Vt. 38 - 48) reglementa sistemul organelor^executive ale statului; Capitolul cinci (art. 49 - 68) reglementa sistemul şi principiile de activitate a organelor administraţiei publice locale; Capitolul şaseXart. 69 - 72) determina modul de aprobare şi realizare abugetuld de stat;»Capitolul şapte\art. 73 - 84) era consacrat reglementării activităţii organelor^judecătorejti şi de procuratură; Capitolul opt (art. 85 - 100) consfinţea drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor;* Capitolul noua4» reglementa sistemul electoral din republica autonomă;,Capitolul ze'ee (art. I l l - 113) conţinea reglementări normative privitoare Ia simbolurile de stat şi capitala republicii; (Capitolul unsprezece (art.l 14) stabilea modul de revizuire a Constituţiei. Conţinutul normativ al Constituţiei R.A.S.S.M. era deţejTniriat de princijîi i le,,, constituţionalismului sovietic şi reproducea prevederile Constituţiei U.R.S.S. din anul 1937. Astfel, articolul întîi din Constituţia republicii autonome proclama Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească drept un stat socialist al muncitorilor şi ţăranilor. Articolul doi din Constituţie stabilea că baza politică a R.A.S.S.M. o constituie Sovietele de deputaţi ai truditorilor. Drept bază economică a R.A.S.S.M. (art.5) erau declarate sistemul economic socialist şi proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie. Tot în capitolul l (art.5) erau stipulate formele proprietiţii socialiste: proprietatea de stat şi proprietatea cooperativ-colhoznică. Constituţia admitea şi existenţa proprietăţii private "mărunte" a ţăranilor individuali şi a meşteşugarilor, cu condiţia că aceasta se bazează pe munca personală, iară exploatarea muncii străine. Conform art.12 din Constituţie, munca era considerată datoria de cinste a fiecărui cetăţean apt de muncă, după principiul "cLrte nu lucrează, acela nu mănjuacă". Structura de stat a R.A.S.S.M. era reglementată de normele capitolului 2. Astfel, în art.l3 se stipula că R.A.S.S.M. intră în

23 5

componenţa R.S.S.U. cu drept de republică autonomă. Din punct de vedere administrativ-teritorial, R.A.S.S.M. era (Ananiev, Balta, Valea Hoţului, Grigoriopol, Cotovsc, Оспа-Roşie, Pesciana, Rîbniţa, Slobozia, Ciorna, Tiraspol) şi oraşul Tiraspol, subordonat nemijlocit autorităţilor publice centrale din republică. Constituţia acorda cetăţenilor R.A.S.S.M. o qeţăţenie "triplă", declarînd (art. 17) că fiecare cetăţean al republicii este în acelaşi timp cetăţean al R.S.S.U. şi cetajgaţi .a],U,R.S,S. în acelaşi capitol (art. 18), se determina competenţa R.A.S.S.M., realizată prin intermediul autorităţilor sale şi anume: a) adoptarea Constituţiei R.A.S.S.M. şi prezentarea acesteia în Sovietul Suprem al Ucrainei pentru aprobarea definitivă; b) organizarea administrativ-teritorială a republicii, stabilirea hotarelor raioanelor şi ale oraşelor, cu condiţia aprobării acestora de către Sovietul Suprem al R.S.S.U.; c) adoptarea legislaţiei R.A.S.S.M.; d) apărarea ordinii publice şi a drepturilor cetăţenilor; e) aprobarea planului dezvoltării economice şi a bugetului de stat; f) stabilirea impozitelor centrale şi locale, a altor taxe şi impuneri; g) supravegherea executării bugetelor locale; h) administrarea asigurărilor sociale; i) dirijarea activităţii întreprinderilor şi a instituţiilor de subordonare republicană; î) supravegherea activităţii întreprinderilor din subordinea U.R.S.S. şiaR.S.S.U.; j) dirijarea şi controlul asupra modului de exploatare a solului, subsolului, pădurilor şi apelor; k) gestionarea spaţiului locativ, prestarea serviciilor şi amenajarea urbană; l) construcţia de drumuri, administrarea transportului şi a mijloacelor de comunicaţie locale; m) exercitarea controlului, în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei U.R.S.S. şi R.S.S.U. în domeniul muncii;

236

n) exercitarea conducerii generale în domeniul ocrotirii sănătăţii, asigurării sociale, mvăţămîntului, culturii fizice şi sportului din R.A.S.S.M.; o) organizarea activităţii organelor judecătoreşti. PuterjaJLe^islatka era încredinţată aşa-numitului "organ suprem al puterii de stat a R.A.S.S.M,", statutul juridic al căruia era reglementat de capitolul 3 din Constituţie. Constituţia a înlocuit sistemul de congrese ale Sovietelor printrun organ reprezentativ permanent - Sovietul Suprem al R.A.S.S.M.. în conformitate cu prevederile constituţionale, Sovietul Suprem era învestit cu atribuţii ce ţineau de adoptarea şi revizuirea Constituţiei, organizarea administrativ-teritorială a republicii, elaborarea şi adoptarea legflofj asigurarea ordinii ь sociale şi asigurarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, aprobarea planurilor de dezvoltare social-economică şi a bugetului de stat, formarea Sovietului Comisarilor Norodnic i etc. ... Declarat de constituţie (art.21) drept unicul organ legislativ al R.A.S.S.M., Sovietul Suprem era ales de către cetăţenii republicii pe un termen de 4jni, cu norma de reprezentare: un deputat de la 6 mii de alegători. Activitatea Sovietului Suprem era dirijată de către Preşedintele Spyietuluj,Suprem care, la fel ca şi cei doi vicepreşedinţi, se MegeTTde către acest organ din rîndul deputaţilor. Constituţia prevedea instituirea unui organ intern de lucru al Sovietului Suprem - Prezidiul Sovietului Suprem care, conform articolului 30 din Constituţie, avea competenţa de a convoca sesiunile Sovietului Suprem, de a emite decrete şi de a interpreta legile, de a organiza referendumuri, de a anula hotărîrile şi dispoziţiile Sovietului Comisarilor Norodnic i din republică, hotărîrile şi dispoziţiile Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi, în cazurile cînd acestea veneau în contradicţie cu legile în vigoare. In perioada dintre sesiunile Sovietului Suprem, Prezidiul numea şi elibera din funcţie, la propunerea Preşedintelui Sovietului Comisarilor Norodnici, Comisarii Norodnicietc... (•• ; *'**"'.:.&£,

•%•„

23 7

Din punct de vedere numeric, Prezidiul Sovie^ului^Suprem era constituit din 11 membri: Preşedintele Sovietului Suprem,. 2 vicepreşedinţi, secretarul şi şapte membri ai Prezidiului. Pentru organizarea activităţii sale, Sovietul Suprem păţea forma comisii: de mandat (asigura validarea mandatelor de deputat), de cercetare şi revizie. Membrii Sovietului Suprem, deputaţii, se bucurau de iirmnilate parlamentară. Astfel, ei nu puteau fi chemaţi în judecată sau arestaţi fără permisiunea Sovietului Suprem sau al Prezidiului acestuia. Sovietul Suprem îşi organiza activitatea sub formă de sesiuni. Sesiunile ordinare se convocau de către Prezidiul Sovietului Suprem de două ori pe an. Sesiunile extraordinare se convocau la iniţiativa Prezidiului Sovietului Suprem sau la cererea unei treimi din deputaţi. Legile supuse dezbaterii la sesiunile Sovietului Suprem erau adoptate prin simpla majoritate de voturi, iar după semnarea lor de către Preşedintele şi secretarul Prezidiului Sovietului Suprem, se publicau în limba moldovenească şi ucraineană. După expirarea mandatului Sovietului Suprem, Prezidiul acestuia fixa alegeri noi, care trebuiau să s î desfăşoare într-un termen nu mai mare de două luni din ziua expirării împuternicirilor. Sovietul Suprem nou - ales se convoca în prima şedinţă de către Prezidiul Sovietului Suprem de legislatură anterioară, care îşi păstra atribuţiile pînă la formarea Prezidiului nou, nu mai tîrziu iecît peste o lună după alegeri. în baza dispoziţiilor constituţionale, cuprinse în capitolul 4, realizarea puterii executive în republică era încredinţaţi Sovietului Comisarilor Norodnici din R.A.S.S.M. care, conform art.38 din Constituţie, era numit organ executiv şi de dispoziţie. Sovietul Comisarilor Norodnici se forma de către Sovietul Suprem al R.A.S.S.M. în următoarea componenţă: Preşedintele, doi vicepreşedinţi, Preşedintele Comisiei Planificării de stat, LI Comisari Norodnici (ai industriei alimentare, agriculturii, finanţelor, comerţului intern, afacerilor interne, justiţiei, ocrotirii sănătăţii, îrreăţămîntului, industriei locale, gospodăriei comunale, asigurării sociale), Şeful

238

Direcţiei drumurilor, împuternicitul Comitetelor de colectări din U.R.S.S., Şeful direcţiei de cultură. Constituţia (art.42) acorda Sovietului Comisarilor Norodnici următoarele atribuţii: a) dirijarea activităţi i Comisariatelor Norodnice ale R.A.S.S.M. şi altor organe subordonate, inclusiv supravegherea activităţii împuterniciţilor Comisariatelor Norodnice unionale şi din alte republici; b) întreprinderea unor măsuri pentru realizarea bugetelor republican şi locale; c) întreprinderea unor măsuri de garantare a ordinii publice, apărarea intereselor statului şi apărarea drepturilor cetăţenilor; d) dirijarea activităţii comitetelor executive raionale şi orăşeneşti ale sovietelor de deputaţi ai truditorilor. Pe lîngă aceste atribuţii, Sovietul Comisarilor Norodnici era în drept să anuleze hotărîrile şi dispoziţiile comitetelor executive raionale şi orăşeneşti, să suspende hotărîrile şi dispoziţiile Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai truditorilor, să anuleze ordinele şi instrucţiunile Comisarilor Norodnici din R.A.S.S.M. Pentru a exercita aceste atribuţii, Sovietul Comisarilor Norodnici emitea hotărîri şi dispoziţii. Modul de realizare a administraţiei publice locale era reglementat m capitolul 5 din Constituţie. Conform dispoziţiilor din acest capitol, orcanele administraţiei publice locale, erau sovietele raionale şi orâşeneşti, de "orăşel şi săteşti de deputaţi ai truditorilor (numite şi organelile puterii de stal, art.49) şi comitetele lor executive. Sovietele raionale, orăşeneşti, de orăşel şi săteşti se alegeau de către cetăţenii cu drept de a alege, din unitatea administrativ-teritorială respectivă, pe un termen de d^jjini. Sovietele dirijau activitatea social-economică şi culturală în unităţile admiiustrativ-teritoriale respective, aprobau bugetul local, coordonau activitatea organelor administrative, subordonate lor, contribuiau la menţinerea capacităţii de apărare a statului, asigurau executarea legilor şi protecţia drepturilor cetăţenilor.

23 9

Sovietele îşi organizau activitatea în formă de sesiuni. Sesiunile Sovietelor raionale se convocau de către comitetele executive raionale nu mai rar decît de 6 ori pe an, iar sesiunile sovietelor orăşeneşti, de orăşel şi săteşti se convocau de către organele executive respective, nu mai rar decît o da.tă în lună. în limita competenţei acordate de Constituţie, Sovietele de deputaţi ai truditorilor adoptau hotărîri şi dispoziţii. Organele executive ale sovietelor raionale, orăşeneşti, de orăşel şi săteşti erau comitetele executive respective, alese de soviete, în componenţa preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului şi membri lor comitetului executiv. In activitatea sa organele executive locale erau subordonate sovietelor de deputaţi ale truditorilor care le-au ales, rirnă instanţă se ajegeau de către cetăţenii raionului respictîvTpe baza. votului universal, egal, direct şi secret pe un termen de 3 ani. Conform Constituţiei, justiţia se înfapmia în baza următoarelor principii: asigurarea dreptului de a lua cuvînt în proces în НтЪа maternă, publichatea proceselor judiciare, asigurarea dreptului inculpatului la apărare, independenţa judecătorilor şi subordonarea lor numai legii ş. a.

240

In acelaşi capitol (art. 81), se declara: controlul asupra respectării legalităţii de către autorităţile publice şi cetăţenii republicii se realizează de către Procurorul R.S.S.U. şi de către Procurorul R.A.S.S.M. ProcuroruLR.A.S.SM. era numit în funcţie de către U.R.S.SV? oentru Procurorul un termen de ,5 ani, iar procurorii orăşeneşti* Şi raionali^ jje către Procurorul. EtSS^J., cu aprobarea Procurorului U.R.S. S., pentru acelaşi termen. Spre deosebire de Constituţia precedentă, Constituţia R.A.S.S.M. din 1938 cuprindea un capitol separat (cap. VIII), consacrat drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. Constituţia consacra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor: dreptul la muncă, înVăţătură*," "oHîhnă, la asistenţă şi protecţie socială, libertatea cuvîntului, a presei, a mitingurilor şi demonstraţiilor, libertatea conştiinţei, dreptul de asociere. In Constituţie se consacra egalitatea în .drepturi a femeii şi bărbatului (art. 89), egalitatea în drepturi a cetăţenilor, indiferent de naţionalitate şi rasă (art. 90), inviolabilitatea persoanei (art. 94), inviolabilitatea domiciliului (art.95), dreptul la azil politic (art.96). în condiţiile regimului politic marxist, însă, aceste drepturi şi libertăţi constituţionale rămîneau, în marea lor majoritate, a fi formale. De exemplu, art. 93 din Constituţie, stipulînd dreptul cetăţenilor de a se uni m organizaţii obşteşti: sindicate, cooperative, organizaţii de tineret, sportive şi de apărare, societăţi culturale, tehnice şi ştiinţifice, conţinea clauza conform căreia "cei mai activi şi conştienţi cetăţeni din rîndurile clasei muncitoare şi din alte pături ale truditorilor", sînt în drept să se unească în partidul comunist (al bolşevicilor). în asemenea mod, se încălca principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat în art.90 din Constituţie, iar dreptul de asociere se limita la un singur partid politic. Constituţia punea în faţa cetăţenilor următoarele îndatoriri fundamentale: să respecte Constituţia şi legile în vigoare, să respecte disciplina muncii şi regulile de convieţuire socială, să ocrotească proprietatea obştească (de menţionat că cei care atentau la proprietatea

24 1

socialistă erau declaraţi duşmani ai poporului), să-şi satisfacă serviciul militar şi să apere Patria. Un capitol separat din Constituţie (cap. IX) era dedicat sistemului electoral. Astfel, alegerile în organele reprezentative se efectuau în baza votului universal, direct şi secret. In virtutea universalităţii votului, aveau dreptul de a alege şi de a fi aleşi cetăţenii R.A.S.S.M. care au atins vîrsta de 18 ani, indiferent de rasă, naţionalitate, religie, studîT, censul de trai, originea socială, starea materială şi ocupaţia din trecut, cu excepţia alienaţilor mintali şi a celor lipsiţi de drepjţurile electorale de către judecată, în acest mod, ConstîtuţîalicKfda restricţiile dreptului ia vot ce'ţiheâu de provenienţa socială, măsură determinată de exterminarea "duşmanilor poporului". Articolul 108 stabilea normele de reprezentare şi anume: pentru Sovietele raionale, un deputat nu mai puţin decît de la 500 şi nu mai mult decît de la 1500 de locuitori; pentru Sovietele orăşeneşti, raionale de oraş, un deputat nu mai puţin decît de la 100 şi nu mai mult decît de la 1000 de locuitori; pentru Sovietul sătesc, un deputat nu mai puţin decît de la 100 şi nu mai mult decît de la 250 de locuitori. Dreptul de înaintare a candidaturilor la alegeri era rezervat organizaţiilor de partid şi obşteşti, sindicatelor, organizaţiilor tineretului, asociaţiilor obşteşti. După natura sa juridică, mandatul reprezentativ era un mandat imperativ, alegătorii avînd dreptul de rechemare a deputatului "în modul prevăzut de lege". Despre eficacitatea acestui sistem electoral ne vorbeşte componenţa primului Soviet Suprem, în care au fost aleşi 38 de muncitori, 50 de ţărani, 13 funcţionari, dintre care 75 erau membri şi membri supleanţi ai partidului comunist, iar deputaţi fără de partid -26, inclusiv 10 comsomolişti. Simbolurile de stat ale republicii erau descrise în capitolul X. Drept stemă şi drapel de stat pentru R.A.S.S.M. servea stema_şi drapelul de stat ale R S.S.U. Articolul 113 stabilea că capjtgla republicii este oraşul Tirasrjpl. -l —-f

242

», л-

•-_

'_

„.^^^;i^

bJi

,'eeiIvi№«#M"*»!M'4-

-~*,n.

Ultimul capitol din Constituţie, format dintr-un singur articol, se referea la modul de revizuire a Constituţiei. Constituţia putea fi modificată prin hotărîrea Sovietului Suprem al R.A.S.S.M., adoptată cu votul a două treimi din numărul deputaţilor şi aprobată de către Sovietul Suprem al R.S.S.U. VII. VI. CONSTITUŢIONALISMUL ÎN REPUBLICA SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVENEASCĂ

în urma cunoscutelor evenimente din 1940, condiţionate de Protocolul adiţional-secret Molotov - Ribbentrop,39 cînd României iau fost impuse serioase cedări teritoriale, soldate cu amputarea teritoriului dintre Nistru şi Prut şi partea de nord a Bucovinei, a fost constituită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească - eveniment dictat nu "de voinţa oamenilor muncii" din Moldova, ci în exclusivitate în virtutea guvernului U.R.S.S. şi a Comitetului Central al P.C.(b).40 Astfel, la 2 august 1940, Spvieţu| Suprem din U.R.S.S. adoptă a - ,~J^JŞi^™^ Socialiste Moldoveneşti, în această lege se declara cS, "venind în întîmpinarea doleanţelor oamenilor muncii din Basarabia, ale oamenilor muncii din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească privind reunirea populaţiei moldoveneşti din Basarabia cu populaţia moldovenească din R.A.S.S.M. şi, călăuzindu-se de principiul dezvoltării libere a naţionalităţilor", se formează Republica Sovietică Socialistă Moldovenească unională. Autorităţile de la Moscova, însă, au fabricat o astfel de unire, care a făcut imposibilă "reunirea populaţiei moldoveneşti din Basarabia şi R.A.S.S.M". Astfel, conducerea R.A.S.S.M. a propus de a forma R.S.S. Moldovenească unională în următoarea componenţă: a) raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Cotovsc, Ocna Roşie, Rîbniţa, Slobozia, Tiraspol, Cerneansc din R.A.S.S.M.

24 3

b) judeţele Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei, Soroca şi plaselor Bolgrad, Ismail şi Reni din judeţul Ismail din Basarabia, în care moldovenii constituiau o parte considerabilă din populaţie.41 "Venind în întimpinarea oamenilor muncii", Legea din 2 august 1940 formează R.S.S. Moldovenească în componenţa oraşelor Tiraspol şi Grigoriopol, raioanelor Dubăsari, Camenca, Rîbniţa, Slobozia şi Tiraspol ale R.A.S.S.M., oraşul Chişinău şi judeţele Bălţi, Bender, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca ale Basarabiei. După proclamarea R.S.S. Moldoveneşti prin Legea din 2 august 1940, pe teritoriul republicii din dreapta Nistrului au fost extinse atribuţiile Sovietului Suprem, ale Prezidiului Sovietului Suprem, ale Sovietului Comisarilor Norodnici din R.A.S.S.M.. în unităţile administrativ-teritoriale erau formate organe executive şi de dispoziţie provizorii - comitete executive ale Sovietelor, în componenţa preşedintelui, locţiitorului preşedintelui, secretarului şi a trei - zece membri ai comitetului executiv. Comitetele executive săteşti, de orăşel şi orăşeneşti (în afară de centrele judeţene) ale Sovietelor se alegeau de către adunările generale ale locuitorilor acestor localităţi. Comitetele executive provizorii judeţene, de voloste şi orăşeneşti (ale centrelor judeţene) erau numite de autorităţile publice din R.S.S.U. şi R.S.S.M.42 Astfel, la mijlocul lunii iulie 1940 au fost formate 1048 de comitete executive ale Sovietelor săteşti, 11 - de orăşel, 6 - orăşeneşti, 52 - de voloste, 6 comitete judeţene.43 La 10 noiembrie 1940, sesiunea Sovietului Suprem al R.S.S.M. formează Comisia pentru elaborarea proiectului Constituţiei (27 membri) şi adoptă hotărîrea privind organizarea primelor alegeri în Sovietul Suprem al R.S.S.M. A. CONSTITUŢIA REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI DIN 1941 între 8 şi^ 12LJsbjr.ua.rie 1941, îşi desfăşoară şedinţele sesiunea Sovietului Suprem al R.S.S.M., care adoptă, la 10 februarie,!* Constituţia R.S.S.M.. Ca şi constituţiile din restul republicilor

244

unionale, Constituţia R.S.S.M. era structurată în unsprezece capitole, formate din J 25 de articole. *" ^Capitolul T ( art. l - 12) conţinea dispoziţii normative, referitoare la orînduirea socială. Capitolul II (art. 13-19) consacra orînduirea de stat. Capitolul ЙЙ (art. 20-38) legaliza modul de formare şi activitate a organelor reprezentative centrale (organele supreme ale puterii) de stat, precum şi atribuţiile lor. Capitolul IV (art. 39 - 53) reglementa activitatea organelor executive centrale. Capitolul V (art. 54 - 78) determina principiile de activitate a organelor administraţiei publice locale. """*""^âjpitoîul уЪ (art. 79**-"'^5} reglementa modul de adoptare şi executarea bugetului de stat. Capitolulvil (art.83 - 95) era dedicat organelor judecătoreşti ji ale procuraturii. Capitolul Vin\art. 96 - 111) consacra drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Capitolul KS (art. l Î2 - 121) includea principiile sistemului electoral. v Capitolul 5S (art. 122 - 124) conţinea prevederi referitoare la simbolurile de, stat, stabilind că statutul de capitală a republicii îi revine oraşului Chişinău. Capitolul ХЭ constituit dintr-un singur articol legaliza procedura de revizuire a,Constituţiei. Ca şi în Constituţia R.A.S.S.M. din 1938, capitolul I, (Orînduirea socială) conţinea principiile generale de organizare statală a noii republici socialiste unionale. Constituţia (art. 1) declara Republica Sovietică Socialistă Moldovenească drept stat socialist " al muncitorilor şi ţăranilor". Baza politică a acestui stat o constituiau Sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii, iar baza economică - "sistemul socialist al economiei şi proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie". Proprietatea socialistă putea să se manifeste fie sub forma proprietăţii de stat, fie sub forma proprietăţii cooperatist-colhoznice. i

.

чечтяиви ? •».*.'•• 'p .

;,.

y^ş

(

"-^.

-•' > • •> J ^ ••

' .-?*k

24

5

Pe lîngă aceste forme de proprietate, Constituţia (art. 9) admitea şi existenţa proprietăţii private a ţăranilor individuali, a meşteşugarilor şi meseriaşilor, sub formă de mici întreprinderi private industriale şi de comerţ, în limitele stabilite de lege. La fel ca şi în Constituţia R.A.S.S.M., munca era declarată drept datoria şi lucrul de cinste al fiecărui cetăţean apt de muncă, potrivit principiului "cine nu lucrează, acela nu mănîncă". în Capitolul II din Constituţie (Structura de stat), se declara că R.S.S.M. este stat suveran, care poate exercita independent puterea de stat, cu condiţiile respectării art.14 din Constituţia U.R.S.S., care practic reducea această independenţă la zero. Mai mult decît atît, avînd dreptul de a ieşi din componenţa U.R.S.S., în lipsa unui mecanism juridic, care ar fi reglementat acest proces, R.S.S.M. nu a putut fi un stat independent de facto. în acelaşi capitol se consacrau: inalienabilitatea teritoriului R.S.S.M., dreptul de a avea formaţiuni militare republicane, dreptul de a avea relaţii directe cu state străine ş. a. Cetăţenilor R.S.S.M. li se recunoştea în mod automat şi cetăţenia U.R.S.S., iar cetăţenilor celorlalte republici unionale li se garantau drepturi egale cu ale cetăţenilor R.S.S.M. Din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale, republica era formată din judeţele: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei, Soroca; raioanele (nu intrau în componenţa judeţelor) Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Rîbniţa, Slobozia, Tiraspol; oraşele desubgrjpja^s^r^ujtjiigana Chişinău, Bălţi, Bender şi Tiraspol. Ţinînd cont de limitele stabilite în articolul 14 din Constituţia U.R.S.S., art.19 al acestui capitol determina competenţa R.S.S. Moldoveneşti. R.S.S.M. era în drept să realizeze, prin intermediul autorităţilor publice, următoarele atribuţii: adoptarea Constituţiei şi a altor legi, organizarea administrativ-teritorială a republicii; asigurarea ordinii publice şi ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor; aprobarea planurilor de dezvoltare a economiei naţionale şi a bugetului de stat; stabilirea impozitelor şi a altor taxe; asigurarea de stat conducerea activităţii băncilor, întreprinderilor industriale,

246

agricole şi de comerţ de subordonare republicană şi supravegherea întreprinderilor de subordonare unională; stabilirea modului de folosire a pămîntului, subsolului, pădurilor şi apelor; gestionarea diferitor ramuri ale economiei naţionale (construcţia de drumuri şi locuinţe, transporturi, comunicaţii, învăţămînt, cultură, ocrotirea sănătăţii, cultură fizică şi sport); organizarea organelor judecătoreşti ale R.S.S.M.; acordarea cetăţeniei R.S.S.M.; amnistierea şi graţierea persoanelor condamnate de către instanţele judecătoreşti din R.S.S.M. etc. Puterea legislativă şi modul de realizare a acesteia constituia obiectul de reglementare a capitolului III din Constituţie. Articolul 23 din Constituţie consacra că organul legislativ suprem a^jyS^M este * Sovietul ,Su,prem. Acest organ* era ales de către cetăt Moldoveneşti pentru un mandat de patru ani, potrivit normei de reprezentare: un deputat la zece mij, Jejofiyitori. în competenţa Sovietului Suprem intrau toate drepturile acordate R.S.S. Moldoveneşti, conform articolelor 13 şi 19 din Constituţie. Activitatea Sovietului Suprem era dirijată de către Preşedintele Sovietului Suprem, ales din rîndul deputaţilor. Sovietul Suprem forma şi Prezidiul Sovietului Suprem în următoarea componenţă: Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem, doi vicepreşedinţi, Secretarul şi 13 membri ai Prezidiului. Fiind subordonat nemijlocit Sovietului Suprem, Prezidiul era învestit cu următoarele atribuţii: - convocarea sesiunilor Sovietului Suprem; - interpretarea legilor R.S.S.M.; - organizarea referendumurilor; - anularea hotărîrilor şi a dispoziţiilor Sovietului Comisarilor Norodnici, a hotărîrilor şi dispoziţiilor Sovietelor de deputaţi raionale şi orăşeneşti ai oamenilor muncii, în cazurile cînd acestea veneau în contradicţie cu legislaţia în vigoare; - numirea şi destituirea din funcţie a miniştrilor R.S.S.M., la propunerea Preşedintelui Sovietului de Miniştri şi cu aprobarea ulterioară de către Sovietul Suprem al republicii; - acordarea cetăţeniei R.S.S.M.;

24 7

- aprobarea titlurilor onorifice ale R.S.S.M.; - acordarea titlurilor onorifice ale R.S.S.M. şi a distincţiilor; - graţierea cetăţenilor condamnaţi de instanţele judecitoreşti din R.S.S.M.; - numirea şi revocarea reprezentanţilor diplomatici ai R.S.S.M.. Sesiunile ordinare ale Sovietului Suprem se convocau de către Prezidiul Sovietului Suprem de două ori pe an. Sesiunile extraordinare se convocau la iniţiativa Prezidiului sau la cererea unei treimi din deputaţii Sovietului Suprem. Puterea executivă (cap. IV din Constituţie) era încredinţată Sovietului Comisarilor î^orpdnici, numit "organul suprem executiv şi de dispoziţie". Sovietul Comisarilor Norodnici era format de către Sovietul Suprem al republicii în următoarea componenţă: Preşedintele, vicepreşedinţii, comisarii norodnici ai R.S.S.M. Comisariatele norodnice erau de două categorii: unional-republicane şi republicane. Comisariatele unional-republicane îşi exercitau atribuţiile sub supravegherea comisariatelor de ramură unionale, iar cele republicane rămîneau a fi relativ independente. în următorul capitol din Constituţie se reglementa structura, modul de instituire şi atribuţiile organelor administraţiei publice. Administraţia publică locală era exercitată de cătie Sovietele locale; 'âtete p*ffn*vot universal, egal, direct şi secret pe iui termen de doi ani şi de comitetele executive, alese de aceste Soviete. Justiţia (art.83) era înfăptuită de către Judecătoria Supremă a R.S.S.M., membrii căreia erau aleşi de către Sovietul Suprem, în unităţile administrativ-teritoriale justiţia era încredinţată judecătoriilor judeţene, raionale, orăşeneşti, alese de cetăţeni, şi aşa-nuiniţelor 'judecătorii speciale", create conform hotârîrilor Sovietului Suprem al U.R.Ş.S.. în ce priveşte drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, precum şi sistemul electoral (cap. VIII şi IX), practic erau recopiate articolele respective din Constituţia R.A.S.S.M.

248

Potrivit modului de revizuire, Conjţiţutia^gcaJuexibilă, putînd fi modificată cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile deputaţilor Sovietului Suprem. în perioada ocupaţiei germane (1941-1944), Constituţia republicii este suspendată, autorităţile publice din republică fiind evacuate în Rusia. Acestea au revenit la exercitarea "atribuţiilor constituţionale" abia în vara anului 1944, după ce linia frontului a trecut dincolo de hotarele Moldovei. B. CONSTITUŢIA REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI DIN 1978 Procesele reformatoare, declanşate în U.R.S.S. după condamnarea cultului personalităţii lui Stalin, au silit autorităţile sovietice să elaboreze o nouă Constituţie a U.R.S.S.. Congresul XXII al P.C.U.S., caie şi-a ţinut lucrările în anul 1961, a formulat tezele privind transformarea statului dictaturii proletariatului într-un stat al întregului popor şi despre trecerea de la democraţia proletară la democraţia întregului popor. Tezele enunţate urmau a fi reflectate întro nouă Constituţie, ceea ce a determinat formarea, în anul 1962, a unei Comisii Constituţionale de către Sovietul Suprem al U.R.S.S. Activitatea acestei Comisii a fost practic "paralizată" în urma consecinţelor, care au urmat după demiterea conducătorului statului sovietic, N. Hmsciov. Abia în anul 1976, la Congresul XXV al P.C.U.S., problema privind proiectul noii constituţii a fost abordată din nou. Congresul a decis ca în proiectul constituţiei să se reflecte "evoluţia democraţiei socialiste, particularităţile de bază ale societăţii sovietice" Urmind aceste indicaţii, comisia a elaborat proiectul noii constituţii, iar la 23 mai 1977 1-a aprobat. Proiectul este adoptat şi de Plenara C.C. al P.C.U.S., care şi-a desfăşurat lucrările la 24 mai 1977. La 27 mai 1977 Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. a adoptat decretul "Cu privire la proiectul Constituţiei U.R.S.S.". Conform acestui decret, proiectul este publicat în presă ( 4 iunie 1977 ) şi supus discuţiei - procedură ce trebuia să dureze pînă în luna octombrie. Această discuţie, dirijată şi direcţională de partidul comunist, s-a axat ^rfJSK ^iă^)№tf

:

^«U.^

B

.*i«*^**^*

t

^**^**

C

***

1

»"•«»*«'""*>

•" .i**-*-

«***..«,ч. л,*,,»,

M

'

'

24 9

pe proiect, rămînînd în esenţă o formalitate, o expresie de democraţie pasivă, chiar dacă au fost modificate 110 articole şL a fost introdus TUI articol nou.44 La 3 octombrie 1977, Plenara C.C. al P.C.TJ.S. a aprobat proiectul Constituţiei cu modificările făcute, iar la 7 octombrie 1977 Sovietul Suprem a adoptat "în unanimitate" noua Constituţie a U.R.S.S.. Adoptarea Constituţiei U.R.S.S. a deteiminat necesitatea elaborării şi adoptării Constituţiei R.S.S.M. îr mod tradiţional, elaborarea proiectului noii Constituţii a avut Loc- sul "conducerea nemijlocită" a C.C. al P.C. din Republica Moldova. Elaborarea noii Constituţii a Republicii Moldova, a fost iniţiată printr-o hotărîre a Sovietului Suprem din republică, "Cu privire la pregătirea proiectului noii Constituţii a R.S.S:M.", adoptată la 14 iulie 1977. Sovietul Suprem a format comisia constituţională, constituită din 45 de membri, preşedinte fiind numit I. Bodiul, |iim-s.ecretar al C.C. alP.C. dinR.S.S.M. După nouă luni de activitate a comisiei, proiectul este publicat în presă, pentru a fi "discutat" de către popor. Despre eficienţa acestei discuţii ne vorbesc modificările survenite îr textul proiectului Constituţiei. Astfel, partea a doua a preambulului a fost completată cu următorul text: "Urmînd cu credinţă poruncile lui VJ.Leuir, oamenii muncii din Moldova, datorită ajutorului colosal al marelui popor rus şi al celorlalte popoare ale ţării noastre, au apărat cu succes cuceririle revoluţionare ale Marelui Octombrie, şi-au dobînd it organizare de stat socialistă şi au obţinut succese colosale în dezvoltarea economică, socială şi culturală". La 11 aprilie 1978, comisia constituţională a aprobai proiectul Constituţiei şi 1-a transmis Prezidiului Sovietului .Suprem din republică. După aprobarea proiectului de către Prezidiul Sovietului Suprem (12 aprilie) şi de C.C. al P.C. din R.S.S.M. (L3 aprilie), este convocată sesiunea a opta extraordinară a Sonetului Suprem din

250

R.S.S.M. care, la 15 aprilie 1978, adoptă "în unanimitate" Constituţia R.S.S.M.. . .~ *"**"""" Orice constituţie are o anumită structură. Divizarea ei în titluri, capitole, poziţia articolului şi a compartimentelor vorbeşte despre atitudinile diferite ale statelor faţa de procesul de elaborare a Constituţiilor. %ЙЖ&Ка Constituţiei R.S.S.M. din 1978 era următoarea: preambul,, K^secţiuni, 19 capitole, 172^ articole. SecTl - Bazele oiînduirii sociale şi ale politicii R.M. Cap. l - Sistemul politic. Cap. 2 - Sistemul economic. Cap. 3 - Dezvoltarea socială şi culturală. Cap. 4 - Activitatea politică externă şi apărarea Patriei socialiste. Secţ. II - Statul şi persoana. Cap. 5 - Cetăţenia R.S.S.M.. Egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Cap. 6 - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Secţ. III - Orînduirea naţional-statală şi administrativ-teritorială a R.S.S.M.' Cap. 7 - R.S.S.M. - republică unională în componenţa U.R.S.S.. Cap. 8 - Orînduireateritorial-administrativă a R.S.S.M.. Cap. 9 - Sistemul şi principiile activităţii Sovietelor. Cap. 10 - Sistemul electoral. Cap. 11 - Deputatul poporului. Secţ. V - Organele supreme ale puterii de stat şi administraţiei de stat ale R.S.S.M.. Cap; 12 - Sovietul Suprem al R.S.S.M.. Cap. 13 - Sovietul miniştrilor al R.S.S.M.. Secţ. VI - Organele locale ale puterii de stat şi administraţiei de stat ale R.S.S.M.. Cap. 14 - Sovietele locale de deputaţi. Cap. 15 - Comitetele executive ale Sovietelor locale. Secţ. VII - Planul de stat de dezvoltare economică şi socială şi bugetul de stat al R.S.S.M..

25 1

Cap. 16 - Planul de stat de dezvoltare economică şi socială al R.S.S.M.. Cap. 17 - Bugetul de stat al R.S.S.M.. Sect. VIII - Justiţia, Arbitrajul şi Procuratura R,S.S.M.. Cap. 18 - Justiţia şi Arbitrajul. Cap. 19 - Procuratura. Secţ. IX - Stema, drapelul, imnul şi capitala R.S.S.M.. Secţ. X - Acţiunea Constituţiei R.S.S.M. şi procedura de revizuire a ei. Prin conţinutul său normativ, noua Constituţie a republicii a consacrat bazele orînduirii sociale şi politice ale R.S.S.M., drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţenilor, a determin at principii le organizării şi scopurile statului socialist (numit stat "al întregului popor"), orînduirea naţional-statală şi administrativ-teritorială a republicii, modul de formare a organelor de stat. Dar aceste prevederi s-au dovedit a fi doar nişte lozinci decorative. Astfel, în preambulul Constituţiei, proclamîndu-se "construirea societăţii socialiste dezvoltate", se sublinia că acest "avantaj" este rezultatul revoluţiei din Octombrie şi rolul deosebit al Partidului Comunist, ceea ce nu este decît o neglijare a adevărului istoric.45 Consacrînd în art.2, cap.l, că "toată puterea în R.S.SM. aparţine poporului", care o exercită prin intermediul Sovietelor de deputaţi -baza politică a stalului, Constituţia neglijează această prerogativă excepţională a poporului prin conţinutul normativ al art.6