Vitamine Injectabile [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS CAPITOLUL I –Introducere.................................................................2 CAPITOLUL II-Parte generală.............................................................4 II.1 INJECTABILE.....................................................................4 II.1.1 Formularea preparatelor injectabile........................4 II.1.2 Clasificare...............................................................6 II.1.3 Prepararea medicamentelor injectabile...................7 II.1.4 Caractere şi control. Conservare...........................17 II.2 VITAMINELE....................................................................19 II.2.1 Definiţie................................................................19 II.2.2 Clasificare.............................................................20 II.2. 3 Generalităţi..........................................................20 CAPITOLUL III-Parte speciala...........................................................22 III.1 MEDICAMENTE INJECTABILE CU VITAMINE HIDROSOLUBILE......................................22 III.1.1 Sicovit B1............................................................22 III.1.2 SICOVIT B6.......................................................23 III.1.3 RIBOFLAVIN FOSFAT.....................................25 III.1.4 VITAMINA PP...................................................26 III.1.5 SICOVIT B12.....................................................27 III.1.6 VITAMINA C.....................................................28 III.2 MEDICAMENTE INJECTABILE CU VITAMINE LIPOSOLUBILE............................................30 III.2.1 VITAMINA A.....................................................30 III.2.2 FITOMENADION..............................................31 III.2.3 VITAMINA E FORTE.......................................32 III.2.4 VITAMINA D....................................................33 III.3 MEDICAMENTE INJECTABILE CU COMBINAŢII DE VITAMINE.......................................35 III.3.1 MILGAMA N...................................35 CAPITOLUL IV. CONCLUZII........................................................37 CAPITOLUL V. BIBLIOGRAFIE...................................................38

1

CAPITOLUL I -Introducere Preparatele injectabile sunt soluţii, suspensii, emulsii sterile sau pulberi sterile care se dizolvă sau se suspendă într-un solvent steril înainte de folosire; sunt repartizate în fiole sau flacoane şi sunt administrate prin injectare. În grupa medicamentelor injectabile intră şi comprimatele pentru soluţii injectabile condiţionate steril în flacoane şi se utilizează dizolvate sau sub formă de comprimate implant. Medicamentele injectabile fac parte din grupa medicamentelor parenterale. Cuvântul parenteral derivă din limba greacă de la cuvintele: „par” = în afară şi „enteron” intestin (adică medicamente care ocolesc tractul digestiv). Utilizarea administrării parenterale este o descoperire a ultimelor secole. Observaţiile legate de această posibilă administrare au fost făcute cu mult timp în urmă şi au dus la concluzia că în acest mod pătrund în mediul intern al organismului unele substanţe cu diferite efecte toxice în urma înţepăturilor unor insecte sau a muşcăturilor de şarpe etc. Paşi importanţi în această direcţie s-au făcut în urma descoperirii circulaţiei sanguine la începutul sec. al XVII-lea de William Harvey (1616) fizician şi fiziolog englez. Primele administrări prin injectare au fost făcute de Sir Christopher Wren (1632-1723) care a administrat la câine unele lichide ca: bere, vin, lapte etc. Cam în aceeaşi perioadă Johan Daniel Major (1634-1693) a folosit o seringă de argint gradată pentru a măsura volumul lichidului injectat. Desigur, cunoştinţele limitate în domeniu bacteriologiei şi fiziologiei au fost factori generatori de numeroase accidente. În sec. al XIX-lea Louis Pasteur a evidenţiat existenţa microorganismelor şi a studiat tehnica sterilizării a medicamentelor injectabile (1858). Tot în acest secol contribuţii importante în acest domeniu au fost aduse de Robert Koch care aplică sterilizarea cu aer cald şi cu vapori de apă iar Chamberland inventează filtrul antibacterian care-i poartă numele. În 1853 Charles Gabriel Pravaz chirurg francez inventează seringa de metal şi sticlă aşa cum o cunoaştem iar ca design a cunoscut îmbunătăţiri ulterior (A. Wood şi alţii).

2

Alexander Wood scoţian din Edinburgh administrează o soluţie de sulfat de atropină cu acest tip de seringă. În continuare în literatura de specialitate de la sfârşitul sec. al XIX-lea este tot mai evident subliniat importanţa sterilizării seringilor şi a soluţiilor injectabile. În 1923 Florence Siebert descoperă pirogenele. În 1908 Codexul francez oficinează preparatele injectabile (prima farmacopee care introduce aceste preparate). Preparatele injectabile devin oficinale în F.R. IV (1926) iar în F.R. V apare şi o monografie de generalităţi (Iniectabilia). În F.R. IX (1976) monografia generală este „Iniectiones”, iar în F.R. X (1993) denumirea monografiei generale de preparate injectabile este „Iniectabilia”.

3

CAPITOLUL II-Parte generală II.1 INJECTABILE II.1.1 Formularea preparatelor injectabile Pentru obţinerea preparatelor injectabile este nevoie (în afară de condiţii speciale de preparare care să asigure sterilitatea), de substanţe active, respectiv auxiliare de calitate deosebită care să se presteze la administrări parenterale. În mod succint se vor prezenta condiţiile de calitate ale substanţelor active şi a auxiliarilor utilizaţi. A. Substanţele medicamentoase. Substanţele medicamentoase fiind introduse direct sub diferite forme în circulaţia generală trebuie să fie foarte pure fizico-chimic şi microbiologic. Pentru unele substanţe se utilizează sorturi speciale cum este cazul glucozei, cu menţiunea „pro injectione”. Unele impurităţi chimice nesemnificative pentru administrarea perorală pot crea probleme mai ales în timpul sterilizării prin apariţia de precipitate sau coloranţi. De asemenea trebuie folosite pulberi exact dozate mai ales la cele care conţin apă de cristalizare (sulfat de magneziu). B. Solvenţii. Pentru prepararea medicamentelor injectabile se folosesc următorii solvenţi: B1. Apa distilată pentru preparatele injectabile (Aqua destillata ad iniectabilia F.R. X) Apa distilată utilizată pentru preparatele injectabile trebuie să corespundă exigenţelor prevăzute de această monografie în F.R. X şi anume: să fie sterilă, lipsită de impurităţile menţionate şi să nu conţină pirogene. Pentru obţinerea apei distilate utilizate la preparatele injectabile este foarte important ca distilarea să se facă cu aparatură de distilat corespunzătoare, în boxe sterile iar colectarea ei să se facă în vase foarte curate încât să se prevină orice contaminare. Chiar respectând aceste condiţii apa distilată poate fi utilizată un timp limitat. În timpul distilării formele vegetative a microorganismelor sunt distruse nu însă şi sporii care în timp trec în formă vegetativă, se înmulţesc şi produc substanţe pirogene. Ţinând cont de aceste probleme Farmacopeea precizează că pentru soluţii parenterale să se utilizeze „apă proaspăt preparată” (adică apa utilizată în aproximativ 4 ore de la colectare).

4

Substanţele pirogene sunt produşi de secreţie a microorganismelor sau componente ale peretelui celular al bacteriilor gram negative (endotoxine). Denumirea de pirogene vine din limba greacă de la cuvintele „piros” = foc şi „genao” = a genera. B2. Ulei de floarea soarelui neutralizat (Helianthi oleum neutralisatum F.R. X) Este uleiul cu un indice de aciditate cel mult 0,2. Farmacopeea precizează că pentru prepararea soluţiilor injectabile şi a picăturilor pentru ochi se utilizează această variantă de ulei sterilizat cu aer cald timp de 3 ore la 1400C Conservarea acestui solvent se face în recipiente de capacitate mică, închise etanş şi ferite de lumină. B3. Solvenţi miscibili în apă: - Alcoolul – poate fi utilizat pentru anumite soluţii injectabile ca şi cosolvent în concentraţii de aproximativ 10%. Peste concentraţia de 10% injecţiile sunt dureroase dar se pot administra în anumite situaţii şi până la concentraţie de 30%; - Glicerina este utilizată în concentraţie de până la 10% şi cu scopul stabilizării unor substanţe medicamentoase, pentru a întârzia hidroliza acestora. - Propilenglicolul – utilizat până la concentraţia de 60% pentru dizolvarea substanţelor medicamentoase greu solubile în apă sau care se descompun în apă. Injecţia de fenobarbital este preparată cu amestec de propilenglicol + apă; - Polietilenglicol (PEG, Macrogola F.R. X) – ca solvenţi se utilizează PEG-uri cu greutate moleculară medie de 200-400 sub formă de cosolvenţi în concentraţie de 10-20%; - Lactatul de etil – se utilizează pentru dizolvarea unor hormoni steroizi; - N-beta hidroxietil lactamida – se utilizează ca solubilizant pentru tetraciclină; - Dioxolanii – sunt produşi de condensare ai glicerinei cu aldehide sau cetone; - Dimetilacetamida – utilizat ca şi cosolvent pentru dizolvarea unor substanţe medicamentoase. B4. Solvenţi nemiscibili cu apa - Uleiul de floarea soarelui a fost prezentat anterior; - Ulei de Ricin (ricini oleum F.R. X) este utilizat pentru dizolvarea hormonilor steroizi; - Uleiul de măsline (Olivarum oleum); - Oleatul de etil; 5

- Miristat de izopropil – este utilizat pentru dizolvarea hormonilor estrogeni; - Carbonatul de etil – este utilizat pentru dizolvarea eritromicinei. C. Alţi auxiliari Conform F.R. X pentru prepararea medicamentelor injectabile se mai pot utiliza următoarele substanţe auxiliare: - Solubilizanţi (Tween-uri, propilenglicol, alcool, glicerină etc.); - Agenţi de suspensie (gelatină, metilceluloză, carboximetilceluloză etc.); - Agenţi de emulsionare (Tween-uri, polietileniglicoli etc.); - Antioxidanţi (acid ascorbic, vitamia E etc.); - Conservanţi antimicrobieni. F.R. X prevede ca la prepararea soluţiilor injectabile care nu se pot steriliza să fie utilizată metoda de preparare aseptică şi de asemenea pot conţine un conservant antimicrobian potrivit. Nu se admite adăugarea de conservanţi antimicrobieni în cazul preparatelor injectabile condiţionate în volume mai mari de 10 ml indiferent de calea de administrare. De asemenea, F.R. X nu admite utilizarea conservanţilor la soluţiile apoase injectabile care sunt administrate: intracardiac, intraocular, intrarahidian, intracisternal şi peridural. Conservanţii utilizaţi pentru această formă sunt: nipagin, nipasol, fenol, alcool benzilic etc. II.1.2 Clasificare. Medicamentele injectabile se clasifică după mai multe criterii E1. După locul administrării: - intradermic (i.d.) mai ales în scop diagnostic; - subcutanat (s.c.) se administrează soluţii şi suspensii izotonice, izohidrice care sunt preluate de sistemul limfatic şi apoi ajung în torentul sanguin; - intramuscular (i.m.) se pot administra soluţii, suspensii apoase şi uleioase; preparate vâscoase apoase; - intravenos (i.v.) se pot administra numai soluţii şi emulsii U/A. Pe această cale se obţine cel mai rapid efect; - intracardiac; - intraocular; - intrarahidian; - intraarticular; - intraarterial. 6

E2. După gradul de dispersie: - soluţii; - suspensii; - pulberi; - comprimate. E3. După durata de acţiune: - cu efect rapid; - cu acţiune prelungită. E4. După modul de condiţionare: - unidoză; - multidoză. E5. După natura vehiculului: - soluţii apoase; - soluţii uleioase; - cu vehicul vâscos; - amestec de solvenţi (cosolvenţi). II.1.3 Prepararea medicamentelor injectabile Pentru prepararea medicamentelor injectabile sunt necesare următoarele etape: - amenajarea spaţiului de lucru; - sterilizarea spaţiului de lucru; - pregătirea recipientelor; - prepararea propriu-zisă a soluţiilor, suspensiilor şi emulsiilor injectabile; - înfiolarea medicamentelor injectabile; - închiderea recipientelor; - sterilizarea; - signarea fiolelor şi ambalarea lor în cutii de carton. A. Amenajarea spaţiului de lucru Conform prevederilor F.R. X la prepararea soluţiilor injectabile se iau toate măsurile pentru a asigura stabilitatea fizico-chimică, microbiologică şi biologică a acestor preparate. Pentru a rezolva aceste cerinţe atât spaţiile utilizate cât şi recipientele utilizate pentru ambalare trebuie să fie pregătite corespunzător. Atât în farmacie cât şi în industrie, pentru obţinerea formelor farmaceutice sterile este nevoie de condiţii speciale care că corespundă normelor tehnico-sanitare stabilite de G.M.P. În farmacii în absenţa unor încăperi speciale pentru prepararea formelor farmaceutice sterile trebuie să existe dulapuri sau boxe sterile pentru obţinerea acestui gen de preparate. În boxele sterile (sau dulap steril) 7

se utilizează ustensile sterilizate, pereţii interiori sunt spălaţi cu un dezinfectant potrivit, atmosfera este sterilizată, utilizând radiaţii ultraviolete emise de o lampă (15-20 wati) iar farmacistul (operatorul) trebuie să lucreze cu mănuşi sterile şi echipament steril. Boxa are pereţi de sticlă sau un alt material transparent care să permită vizualizarea tuturor operaţiilor efectuate. În industrie unde se preparară cantităţii mari de forme farmaceutice sterile este nevoie de spaţii compartimentate şi mobilate în mod corespunzător. Pereţii încăperilor vor fi acoperiţi cu faianţă până la înălţimea de 2 m. Tavanul încăperilor sau alte suprafeţe vor fi vopsite în ulei sau alţi derivaţi similari. Toate instalaţiile de apă sau electrice vor fi introduse în tuburi sub tencuială iar pardoseala va fi confecţionată din beton foarte fin având o înclinaţie corespunzătoare pentru a asigura scurgerea apei. Dotarea cu mobilier se face strict după necesitate iar picioarele mobilierului trebuie să aibă cel puţin 20 cm înălţime pentru a asigura posibilitatea unei igienizări corespunzătoare. Mesele de lucru sunt confecţionate din metal inoxidabil, iar dulapurile trebuie să aibă geamuri glisante. Toate compartimentele şi mobilierul se menţin în condiţii de curăţenie deosebită pentru a evita contaminarea cu microorganisme şi vor fi prevăzute cu instalaţii de ventilaţie şi aerisire corespunzătoare (se pot utiliza dispozitive de filtrare a aerului). Principalele compartimente în care se obţin formele farmaceutice sterile sunt: A1. Compartimentul de recepţie şi depozitare a materiilor prime, recipientelor şi ambalajelor. A2. Compartimentul de intrare şi echipare a personalului. Personalul va fi echipat diferit în funcţie de compartimentele în care îşi desfăşoară activitatea şi anume: - personalul care lucrează în spaţii nesterile trebuie aibă următorul echipament de protecţie: halat, bonetă, mănuşi de cauciuc, cizme de cauciuc; - personalul care lucrează în spaţii sterile trebuie să fie instruit special în funcţie de activitatea desfăşurată, iar echipamentul de protecţie este următorul: halat, bonetă, mănuşi de cauciuc, cizme de cauciuc, ochelari de protecţie, mască şi huse sterile pe încălţăminte. Înainte de echipare personalul care lucrează în aceste spaţii, intră în vestiar după care intră în camera cu duşuri, de unde intră într-un alt vestiar, unde vor îmbrăca echipamentul steril. A3. Compartimentul de curăţire şi spălare a recipientelor şi a vaselor utilizate. În această încăpere se găsesc spălătoare de capacitate mare confecţionate din oţel inoxidabil. A4. Compartimentul de uscare a recipientelor, vaselor şi ustensilelor. Această încăpere este prevăzută cu aparatură corespunzătoare acestui scop şi 8

anume: etuve în care recipientele respective vasele utilizate sunt uscate şi sterilizate. A5. Compartimentul de preparare şi păstrare a apei distilate. Acest compartiment este dotat cu mai multe distilatoare şi cu recipiente pentru colectarea, respectiv conservarea apei în condiţii de sterilitate. A6. Compartimentul de preparare a formelor sterile. În această încăpere are loc prepararea propriu-zisă a formelor farmaceutice. Încăperea este dotată cu aparatură pentru cântărire (balanţe), mese pentru prepararea formelor farmaceutice, vase din sticlă utilizate pentru obţinerea formelor farmaceutice lichide. Şi în această încăpere mesele sunt confecţionate tot din oţel inoxidabil. Dacă este posibil compartimentul de cântărire va fi plasat într-o încăpere separată. După cântărirea substanţelor si dizolvarea lor în solvenţii indicaţi are loc filtrarea soluţiilor sterile, apoi condiţionarea acestor forme în recipiente corespunzătoare. Curăţenia încăperii, ustensilelor, mobilierului din această încăpere este o cerinţă de prim ordin. A7. Compartimentul de sterilizare. După prepararea şi ambalarea formelor farmaceutice sterile sunt aduse în compartimentul de sterilizat. Acest compartiment este prevăzut cu aparatură corespunzătoare (autoclave). A8. Compartimentul pentru control organoleptic. În acest compartiment se realizează un control organoleptic de rutină. A9. Compartimentul de finisare. În acest compartiment are loc etichetarea sau signarea fiolelor (dacă aceasta nu s-a realizat anterior). A10. Compartimentul de carantină. În acest compartiment dotat cu rafturi sau dulapuri corespunzătoare formele farmaceutice obţinute se depozitează până la obţinerea buletinului de analiză care atestă că preparatul respectiv corespunde calitativ şi cantitativ. Amplasarea compartimentelor trebuie astfel făcută încât să se poată asigura o desfăşurare cât mai bună a activităţii. B. Sterilizarea spaţiului de lucru Pentru sterilizarea suprafeţelor interne a încăperilor de lucru şi a mobilierului se folosesc diferite soluţii conţinând dezinfectante: soluţii hipoclorit de sodiu 2-3%, formol, cloramină, fenosept (0,4-0,5%), bromocet (5-10%). Pentru sterilizarea aerului se utilizează: - lămpi cu raze ultraviolete cu lungimea de undă de aproximativ 2.500 Å care funcţionează înainte şi după prepararea formelor parenterale; - aerosoli cu propilenglicol dispersaţi în aer, oxid de etilen cu bioxid de carbon etc.; - dispozitive moderne de filtrare şi sterilizare a aerului. C. Pregătirea recipientelor

9

C1. Condiţii care trebuie îndeplinite de recipientele utilizate pentru condiţionarea formelor sterile: Recipientele utilizate pentru ambalarea soluţiilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie transparente, pentru a permite controlul organoleptic, - să fie inerte chimic; - să nu cedeze impurităţi preparatelor conţinute; - să asigure sterilitatea şi stabilitatea preparatelor. C2. Tipuri de recipiente. Pentru condiţionarea formelor sterile se utilizează următoarele tipuri de recipiente: a. Recipiente din sticlă a1. Fiole – sunt recipiente de diferite forme în general cilindrică de diferite capacităţi 0,5 ml; 1 ml; 2 ml, 5 ml, 10 ml, 20 ml, 50 ml (cifrele exprimând volumul de lichid condiţionat) capacitatea fiolei fiind mai mare deoarece în fiolă rămâne un spaţiu liber cu aer sau gaz inert deoarece în timpul sterilizării are loc o dilatare a lichidului condiţionat în fiole. Pentru ambalarea preparatelor injectabile se utilizează trei tipuri de fiole. În figura 4.1. sunt prezentate: - fiole tip A. Din acest tip se utilizează două variante: varianta închisă şi varianta deschisă.

Figura 4.1. Fiolă tip A (după Popocivi Adriana – Tehnologie farmaceutică, 2004) - fiole tip B – sunt asemănătoare fiolelor tip A deosebirea fiind că partea inferioară este rotundă aşa cum este prezentată în figura 4.2.:

10

Figura 4.2. Fiolă tip B (după Popovici Adriana – Tehnologie farmaceutică, 2004) - fiole tip C – sunt fiole alungite la ambele capete şi sunt utilizate pentru soluţii buvabile. Acest tip de fiole este prezentat în figura 4.3.:

Figura 4.3. Fiolă tip C (după Popocivi Adriana – Tehnologie farmaceutică, 2004) a2. Flacoane multidoză sunt recipiente din sticlă de capacitate mică prevăzute cu dop de cauciuc fixat ermetic cu ajutorul unei capsule metalice din aluminiu (capac protector). Aceste flacoane au diferite capacităţi de 1 ml, 5 ml, 20 ml şi mai rar 50 ml şi sunt utilizate pentru condiţionarea preparatelor injectabile sub formă de pulberi, pulberi liofilizate, comprimate sau suspensii injectabile care se prepară „ex-tempore”. Forma acestor recipiente este prezentată în figura 4.4.:

11

Figura

4.4. Flacoane multidoză pentru medicamente injectabile (după Lupuleasa Dumitru, Popovici Iuliana, Tehnologie farmaceutică, 1997)

a3. Seringi. Sunt recipiente de sticlă cilindrice, gradate pentru a asigura dozarea soluţiei administrate şi sunt prevăzute cu un piston. Forma acestor seringi este prezenta în figura 4.5.:

Figura 4.5. Seringi autoinjectabile (după Popocivi Adriana – Tehnologie farmaceutică, 2004) În afară de seringile de sticlă se utilizează şi seringi din plastomer. Seringile se livrează având acul montat pe seringă sau ambalat separat. În ambele situaţii atât seringa cât şi acul sunt ambalate steril. C3. Pregătirea fiolelor, recipientelor pentru condiţionarea soluţiilor sau pulberilor sterile Pentru condiţionarea formelor sterile recipientele se pregătesc în următorul mod: - tăierea fiolelor; 12

- spălarea recipientelor; - uscarea recipientelor operaţie care se realizează în etuve cu aer uscat la temperaturi cuprinse între 140-1600C. D. Obţinerea preparatelor injectabile F.R. X prevede prelucrarea substanţelor active medicamentoase administrate injectabile sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii. Substanţele active se cântăresc după care se dizolvă sau se dispersează într-o porţiune din solvent sau amestecul de solvenţi prevăzuţi, completându-se cu restul de solvent la volumul specificat (m/v). Ca recipient pentru prepararea soluţiilor se utilizează baloane cotate sau diferite alte recipiente în funcţie de cantitatea prevăzută. D1. Prepararea soluţiilor injectabile La prepararea soluţiilor injectabile se vor realiza în afară de dizolvarea substanţei active în solvent şi următoarele operaţii: izotonizarea soluţiilor injectabile, aducerea la un pH convenabil, filtrarea soluţiilor şi verificarea modului în care s-a realizat filtrarea. a. Izotonizarea soluţiilor injectabile. Izotonizarea este obligatorie pentru soluţiile injectabile apoase care conţin dizolvate substanţe cu acţiune osmotică (electroliţi, glucoză etc.). Osmoza este fenomenul de difuzie a solventului prin membrane semipermeabile care despart două soluţii de concentraţii diferite. Apa ca solvent traversează membrana celulară tinzând să uniformizeze concentraţiile celor două soluţii de la cele două feţe ale membranelor. Ionii în general nu difuzează sau difuzează foarte greu. Prin adăugarea unei soluţii hipotone în mediul intern solventul trece prin membrana semipermeabilă mărind volumul celulelor (fenomen numit turgescenţă) care după un anumit timp poate sparge (liza) celula (când procesul se petrece în spaţiul vascular fenomenul se numeşte hemoliză). Când se adaugă o soluţie hipertonă se produce efectul invers apa trece din spaţiul intracelular în spaţiul extracelular, celula micşorându-şi volumul, citoplasma se aglomerează desprinzându-se de membrana celulară fenomenul fiind numit plasmoliză. Pentru înlăturarea acestor inconveniente este necesară izotonizarea soluţiilor administrate parenteral. F:R: X prevede izotonizarea soluţiilor injectabile care se administrează în volum mai mare de 5 ml. Pentru calcularea necesarului de substanţă izotonizantă se pot utiliza mai multe metode: a1. Metoda de izotonizare oficinală în F.R. X. Această metodă utilizează următoarea formulă: m=

0,2308 − ( Ci + C1i1 + C 2 i 2 + ... + C n i n )Mr i'

13

în care m = masa de substanţă folosită pentru izotonizarea a 1.000 ml soluţie (g) C, C1, C2... Cn - concentraţii moleculare a substanţelor active din soluţia injectabilă valori care se obţin în următorul mod C=

c Mr

c = concentraţia substanţei active în g/l Mr - masa moleculară relativă a substanţelor active i, i1, i2...in – coeficienţi de disociere a substanţelor active. Mr – masa moleculară a substanţei izotonizante. i’ = coeficient de disociere a substanţei izotonizante. Coeficientul de disociere a substanţei izotonizante se calculează astfel: i=

n +1 2

în care: n = număr de ioni în care disociază substanţa respectivă: - i = 1 pentru substanţe care nu disociază în soluţie; - i = 1,5 pentru substanţe ca disociază în doi ioni; - i = 2 pentru substanţe care disociază în trei ioni; - i = 2,5 pentru substanţe care disociază în patru ioni Soluţiile coloidale nu se izotonizează. a2. Izotonizarea soluţiilor injectabile bazată pe punctele crioscopice a soluţiilor respective Scăderea punctului crioscopic a unor soluţii este direct proporţională cu presiunea osmotică (concentraţia soluţiei). Punctul de congelare a serului este în jur de -0,520. Din valorile punctului crioscopic a diferitelor soluţii se poate calcula cantitatea de izotonizant necesar (valorile sunt trecute în anumite tabele). a3. Calcularea cu ajutorul „Valorii echivalente de clorură de sodiu” S-a determinat echivalentul între soluţiile de 1% a unor substanţe medicamentoase şi o anumită cantitate de clorură de sodiu. Această valoare se înmulţeşte cu concentraţia soluţiei şi cifra obţinută se scade din 0,9. a4. Metode grafice 14

y Cantitate de NaCl g/100 ml (izotonizant) Cantitate de substanţă medicamentoasă g/100 ml

x

Pe abscisă se trece concentraţia în procente a soluţiei conţinând substanţa medicamentoasă de izotonizat iar pe ordonată cantiatea necesară de izotonizant. b. Aducerea la pH convenabil F.R. X precizează că în toate cazurile pH-ul preparatelor injectabile trebuie să asigure stabilitatea acestora. Sunt numite soluţii izohidrice soluţiile cu pH-ul identic sau asemănător serului sanguin (pH = 7,36 – 7,42). Dacă pH-ul scade sub 7,36 apare acidoza care se manifestă iniţial prin comă şi apoi moarte. Dacă pH-ul creşte peste 7,42 apare alcaloza manifestată prin spasme tetaniforme). Limitele de pH compatibile cu viaţa sunt între 6,9-7,85. La prepararea soluţiilor injectabile aducerea la un pH convenabil se realizează cu soluţii tampon. Alegerea tamponului se face în funcţie de stabilitatea fizico-chimică a substanţei active şi de toleranţă. c. După dizolvarea substanţei active şi a auxiliarului urmează: filtrarea care se realizează utilizând diferite materiale filtrante (hârtie de filtru, vată, filtre poroase, membrane filtrante) astfel încât să rezulte soluţii limpezi lipsite de particule în suspensie apoi se înfiolează sau se ambalează în recipiente. d. Verificarea soluţiilor injectabile filtrate se realizează examinând soluţia injectabilă după câteva răsturnări a recipientelor în faţa unui ecran 50/50 cm jumătate alb, jumătate negru într-un unghi perpendicular pe raza de lumină a unui tub de neon sau a unui bec electric mat de 100 W. D2. Prepararea suspensiilor injectabile Suspensiile injectabile apoase sau uleioase se prepară din substanţe active aduse la gradul de fineţe prevăzut în monografia respectivă cu sau fără agenţi de suspensie. Un factor de importanţă majoră la prepararea suspensiilor injectabile este mărimea particulelor. F.R. X prevede ca mărimea particulelor în suspensiile injectabile trebuie să corespundă „probei de pasaj”, proba realizată prin trecerea suspensiei prin acul de seringă nr. 16. Particulele trebuie să aibă diametrul de cel mult 50 µm. 15

Cei mai utilizaţi agenţi de suspensie sunt soluţiile coloidale de carboximetilceluloza sodică, metilceluloza pentru soluţii apoase iar pentru soluţiile uleioase stearatul de aluminiu. Ca vehicul cel mai frecvent utilizat este serul fiziologic (soluţie de clorură de sodiu 9‰). Suspensiile se prepară numai aseptic. D3. Prepararea emulsiilor injectabile Emulsiile injectabile administrate i.v. (emulsii U/A) sunt forme sterile sub formă de dispersii eterogene ( o fază lipofilă şi una hidrofilă şi un emulgator). Ca fază lipofilă se utilizează uleiurile prezentate ca solvenţi pentru preparate parenterale. Faza hidrofilă = faza apoasă. Emulgatorii utilizaţi pot fi: Tween, gelatină etc.). La prepararea emulsiilor injectabile un parametru de o importanţă deosebită este mărimea particulelor fazei interne (faza lipofilă) care nu poate depăşi 5 µm diametru (risc embolie). Emulsiile se sterilizează prin autoclavare la 110-1200C timp de 15-30 minute şi sunt condiţionate în recipiente siliconate care realizează o suprafaţă hidrofobă. D4. Prepararea pulberilor de uz parenteral Substanţele active împreună cu auxiliarii aduse la gradul de fineţe cerut se divizează în recipiente. Recipientul trebuie să fie corespunzător ca volum astfel încât să se poată dizolva substanţa respectivă în volumul de solvent prevăzut. În acest mod se condiţionează: antibioticele, hormonii şi în general substanţele care se descompun în prezenţa apei. E. Înfiolarea preparatelor injectabile Preparatele injectabile sunt distribuite imediat în fiole, umplerea lor făcându-se cu seringi automate care au posibilitatea de a doza cantitatea de produs. În industrie se utilizează maşini automate de capacitate mare. F. Închiderea recipientelor După umplere, recipientele sunt închise într-un spaţiu aseptic. Închiderea se poate rezolva prin: - încălzire la incandescenţă a fiolei în jurul capilarului, şi apoi prin uşoară rotire se închide vârful fiolei; - prin aplicarea la vârful fiolei a unei picături de sticlă topită care închide orificiul. G. Sterilizarea

16

Sterilizarea preparatelor injectabile prin autoclavare este eficientă în privinţa formelor vegetative nu însă şi pentru pirogene. Pentru depirogenare este necesară încălzirea la 180-2000C timp de 60 de minute. Depirogenarea (îndepărtarea pirogenelor) se poate realiza astfel: - prin utilizarea filtrelor Seitz cu diametrul porilor inferior moleculelor substanţelor pirogene. Inconvenientul este saturarea reţelei filtrante rapid şi evident, eşecul operaţiei; - prin absorbţie cu cărbune activ. Dezavantajul, pe de o parte este absorbţia şi a altor substanţe, iar pe de altă parte cărbunele poate cataliza şi unele reacţii chimice; - prin tratare cu oxidanţi (permanganat de potasiu, peroxid de hidrogen, hipocloriţi, dar aceste substanţe pot oxida şi unele substanţe active; - prin utilizarea unor fermenţi care pot descompune substanţele pirogene. H. Signatura fiolelor Signatura este preferabil să se facă înainte de spălare, uscare şi sterilizarea fiolelor pentru a se evita eventualele erori în ceea ce priveşte conţinutul fiolei. Signatura se poate face şi după condiţionare prin aplicarea etichetelor de hârtie. Pe eticheta fiolei sau flaconului tipizat sunt înscrise următoarele: - denumirea produsului injectabil; - cantitatea şi concentraţia; - modul de administrare; - producătorul; - seria şi termenul de valabilitate. În funcţie de modul de administrare se utilizează cerneală litografică de diferite culori: - pentru injectabile i.m.; subcutanate – culoare albastră; - pentru injectabile i.v.; culoare verde; - pentru injectabile uz veterinar – culoarea neagră. Fiolele se ambalează în cutii compartimentate corespunzător, şi prevăzute cu etichete. II.1.4 Caractere şi control. Conservare F.R. X prevede verificarea următorilor parametrii pentru preparatele injectabile: A. Aspect

17

A1. Soluţii injectabile trebuie să fie limpezi, practic lipsite de particule în suspensie. Controlul se face pe 25 fiole sau pe 10 flacoane care conţin pulberi pentru preparatele injectabile dizolvate. Controlul se face în faţa unui ecran pe jumătate alb pe jumătate negru, după câteva răsturnări într-un unghi perpendicular pe raza de lumină a unui tub de neon sau a unui bec electric mat de 100 W. A2. Suspensiile injectabile după o agitare de 1-2 minute trebuie să fie omogene şi fără reziduuri fixate pe fundul şi pe gâtul fiolei sau al flaconului. Pot prezenta un uşor sediment redispersabil prin agitare şi trebuie să corespundă probei de pasaj. Pentru verificarea suspensiilor injectabile uleioase se admite o uşoară încălzire la 370C. A3. Emulsiile injectabile trebuie să aibă aspect omogen după agitare şi să nu prezinte nici un semn de separare a fazelor. A4. Pulberile pentru suspensii sau soluţii injectabile trebuie să se disperseze uniform. B. Culoarea – este dependentă de substanţa activă sau de sau solvent. O eventuală colorare nu trebuie să fie mai intensă decât coloraţia etalonului de culoare prevăzut în monografia respectivă. C. pH-ul – apropiat pe cât posibil de neutralitate şi se verifică potenţiometric. D. Controlul sterilităţii – se face conform F.R. X. E. Controlul impurităţilor pirogene se face conform F.R. X şi este obligatoriu pentru medicamentele injectabile administrate în cantităţi mai mari de 10-15 ml. F. Uniformitatea volumului se verifică conform indicaţiilor F.R. X pe 10 fiole utilizând o seringă potrivită pentru a determina volumul în ml. Volumul de lichid injectabil care trebuie să existe în fiole este cel prezentat în tabelul 4.1.: Tabelul 4.1. Volumul de lichid care trebuie Volumul de lichid introdus în fiole (în mililitri) şi injectabil declarat abaterea admisă (în mililitri) Pentru lichide Pentru lichide injectabile apoase vâscoase 1,0 1,1 ±5 % 1,2 ± 5% 2,0 2,2 ± 5% 2,3 ± 5% 3,0 3,2 ± 5% 3,3 ± 5%

18

4,0 5,0 10,0 20,0

4,25 ± 5% 5,3 ± 5% 10,5 ± 3% 20,6 ± 3%

4,4 ± 5% 5,5 ± 5% 10,8 ± 3% 21,0 ± 3%

G. Uniformitatea masei se efectuată pe 10 flacoane de pulbere, iar masa individuală a conţinutului pe flacon poate să prezinte faţă de masa medie calculată abaterile prevăzute în tabelul 4.2.: Tabel 4.2. Masa medie a conţinutului pe flacon Până la 120 mg 120 mg până la 300 mg 300 mg şi mai mult de 300 mg

Abatere admisă A B ± 10% ± 20% ± 7,5% ± 15% ± 5% ± 10%

H. Dozarea se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă. Pentru soluţii, suspensii şi emulsii injectabile conţinutul în substanţă activă calculat procentual se admite o abatere de ±5% faţă de valoarea declarată dacă monografia nu prevede altfel. Pentru pulberi injectabile dozarea se face conform prevederilor din monografia respectivă. Pentru conţinutul în substanţă activă pe flacon se admit faţă de valoarea declarată abaterile procentuale prevăzute în paragraful uniformitatea masei (F.R. X). La monografiile speciale sunt prevăzute şi identificările respective. Preparatele injectabile se condiţionează în recipiente închise etanş. Observaţie: (F.R. X): La prepararea soluţiilor injectabile toate operaţiile se efectuează în flux continuu.

II.2 VITAMINELE II.2.1 Definiţie Vitaminele sunt efectori biologici de origine exogenă, care în cantităţi extrem de mici, sunt indispensabile desfăşurării normale a proceselor vitale. Originea cuvântului vitanină ( ,, amină vitală’’ sau ,,amină necesară vieţii’’ ) se datorează primului compus din această grupă, vitamina B1, sau tiamina, izolată de Funk în 1911 şi utilizată în tratarea bolii ,, beri1-beri’’. Deşi alţi compuşi din grupa vitaminelor, descoperiţi ulterior, nu mai au grupare aminică, denumirea de vitamină a continuat să se păstreze. 19

Numeroasele vitamine sunt produse, prelucrate, sau consumate de flora microbiană din intestinul organismelor animale. Ca factori esenţiali, vitaminele sunt necesare atât organismului animal, cât şi unor microorganisme-factori de creştere. Criterii de nomenclatură a vitaminelor: • Pe baza acţiunii fiziologice, corelate cu bolile carenţiale: vitamina antirahitică, antianemică, antiscorbutică, antipelagroasă. • În ordinea cronologică a descoperirii lor, utilizând literele alfabetului: vitamina A, B, C, D, E etc, preluate uneori din literatura străină, literele se referă convenţional la unele proprietăţi ale vitaminelor, ca de exemplu vitamina K-de la ,, Koagulation’’, vitamina H-de la ,, Haut’’ ( pilele ), vitamina PP-de la ,, Pelagra proventing’’. Uneori, în cadrul aceleiaşi litere, diferiţi factori au fost notaţi cu indici numerici, ca de exemplu vitamina B1, B2, B6, B12. • Uneori, denumirile pot fi un compromis între denumirea chimică şi cea fiziologică. II.2.2 Clasificare Vitaminele au fost iniţial denumite prin litere. Pentru o mai uşoară identificare, vitaminele sunt desemnate cu majuscule, precum şi cu expresii, privind conţinutul lor chimic, sau utilizarea sanogenă. Ulterior, odată cu elucidarea structurii lor chimice, au primit şi nume ştiinţifice ( internaţionale, oficinale ). Ele se clasifică obişnuit în vitamine hidrosolubile şi vitamine liposolubile. După rolul pe care îl îndeplinesc în organism, vitaminele sunt clasificate astfel: 1. vitamine pentru construcţie pentru reînoirea de celule, stimularea creşterii şi consolidarea sistemului osos ( A, B6, B9, B12 şi D ) 2. vitamine care contribuie la transformarea hranei în energie, funcţie specifică grupului B ( B1, B2, B3, B5, B6 ) 3. vitamine de protecţie, cu rol în întărirea sistemului imunitar, în sănătatea pielii şi a ţesuturilor ( vitamine din complexul B, vitaminele C şi E ). După mecanismul de acţiune, vitaminele se clasifică în: 1. vitamine cu funcţie de coenzimă 2. vitamine fără funcţie de coenzimă. II.2. 3 Generalităţi

20

Vitaminele hidrosolubile cuprind complexul vitaminelor Briboflavina, piridoxina, acidul nicotinic, acidul folic, ciancobalamina, biotina, acidul pantotenic şi acidul ascorbic. Acţionează în principal, în calitate de cofactori sau precursori de cofactori ai unor enzime specifice, esenţiale pentru metabolismul normal. Vitaminele hidrosolubile se distribuie în lichidul extracelular, depozitele din organism sunt mici şi eliminarea se face renal, cu uşurinţă; de aceea stările carenţiale survin relativ repede. Deoarece o parte din vitaminele B se găsesc în aceleaşi alimente, carenţele implică, de multe ori, deficitul mai multora dintre aceşti factori metabolici esenţiali, deşi simptomele pot fi caracteristice lipsei numai a unuia. Supradozarea vitaminelor hidrosolubile nu are în general consecinţe toxice, cantitatea eliminată crescând odată cu doza. Vitamine liposolubile(A,D,E,K) Caracteristici generale: • sunt solubile in grasimi si in solventii acestora; • sursa alimentara de baza o reprezinta alimentele grase; • sunt absorbite din tubul digestiv in prezenta bilei, in limfa si circula in curentul sanguin legate de carausi proteici; • sunt depozitate in lipidele tisulare, mai ales la nivel hepatic; • surplusul de aport prin dieta sau prin produse farmaceutice ridica riscul aparitiei hipervitaminozei, cu manifestari toxice datorate tezaurizarii excesive; • deficitul de aport duce la folosirea initiala a rezervelor depozitate, iar semnele vitaminozei apar tardiv • Au actiune asemanatoare hormonilor, participand la procesele anabolice din organism

21

CAPITOLUL III-Parte speciala III.1 MEDICAMENTE INJECTABILE CU VITAMINE HIDROSOLUBILE III.1.1 Sicovit B1-thiaminum

Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina B1 participă la metabolizarea hidrocarbonatelor datorită funcţiei de cocarboxilază pe care o are prin esterul pirofosforic al tiaminei (tiamin pirofosfat) care intervine în degradarea acidului piruvic. De aceea lipsa vitaminei B1 determină tulburări ale metabolismului glucidic cu acumulare de acid piruvic în sânge şi urină, ceeea ce favorizează afectarea SNC cu tulburări nervoase şi musculare. Este afectat, de asemena, şi metabolismul glucidic al miocardului şi rinichiului. Vitamina B1 acţionează ca substitutiv în stările de deficit de tiamină, corectând tulburările respective; stimulează transformarea glucidelor în lipide, a acidului 22

piruvic şi a acidului alfa-cetoglutamic în aminoacizi; favorizează depunerea glicogenului în ficat; creşte toleranţa la glucide; intervine în sinteza acetilcolinei, favorizând transmiterea influxului nervos; participă la sinteza hormonului tireotrop şi la inactivarea estrogenilor în ficat. Necesarul zilnic este între 200 mcg şi 1,5 mg (0-18 ani) şi 11,4 mg (peste 18 ani); se suplimentează în sarcină (100 mcg) şi în timpul alăptării (500 mcg). Indicaţii: Boala beri-beri; dietă restrictivă; convalescenţă; anorexie; hepatite; boli digestive cu tulburări de absorbţie; hipovitaminoze cu febră mare; migrene; algii reumatismale; nevrite, polinevrite (alcoolică, nicotinică, diabetică); nevralgii, paralizii postdifterice şi postpoliomielitice, mieloze, encefalopatie Wernicke; nevrite, autointoxicaţii, greţuri şi vărsături în sarcină; tulburări de nutriţie, spasmofilie; întârzieri în creştere la copii; zona zoster; dermatoze; arsuri întinse; diabet zaharat, hipertiroidie. Contraindicaţii: Intoleranţă sau alergie la tiamină (mai ales forma injectabilă); incompatibilitate cu vitamina B2 (riboflavina) şi cu benzpenicilina. Reacţii adverse: Apar foarte rar, mai ales la injectarea i.v. (şoc tiaminic); de aceea, calea parenterală se foloseşte numai atunci când există tulburări de absorbţie intestinală sau carenţe grave. Dozele mari pot interfera acţiunea altor vitamine din complexul B cu fenomene carenţiale consecutive. Mod de administrare: Adulţi: s.c.,i.m., i.v.: 20-40 mg/zi sau la 2 zile, până la 100-300 mg/zi sau la 2 zile în carenţele grave. Copii: s.c., i.m.: 5-20 mg/zi. Nu se administrează i.v. Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole 2 ml (0,100 g). Valabilitate: 3 ani de la data fabricaţiei.

23

III.1.2 SICOVIT B6 -pyridoxinum

Compoziţie: Fiole conţinând clorhidrat de piridoxină 0,050 g/2 ml, respectiv 0,250 g/5 ml. Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina B6 (piridoxina) face parte din vitaminele grupului B, ce se găsesc în drojdia de bere şi în anumite vegetale. Ea joacă un rol important în metabolismul acizilor aminaţi şi al grăsimilor. De aceea, piridoxina are un rol activ în schimbările tisulare, mai ales în ceea ce priveşte ţesutul hepatic, sistemul nervos, piele şi organele hematopoietice. 24

Indicaţii: Anemii aplastice şi eritroblastice; anemii hipocrome rezistente la tratamentul cu fier; granulopenie de origine toxică sau medicamentoasă; afecţiuni ale sistemului nervos central cu etiologie arteriosclerotică sau encefalitică; tratamentul preventiv şi curativ al polinevritelor de origine toxică sau medicamentoasă, mai ales cea hidrazidică; crampe, hipertonie musculară, miopatie, acrodinie; vărsături, mai ales gravidice, postanestezice sau postroentgenterapice; tremurături idiopatice, senile sau de origine toxică, boala Parkinson, parkinsonism arteriosclerotic; etilism acut; afecţiuni ale pielii ca: dermatită seboreică, acnee, dermite uşoare postroentgeniene; boală arteriosclerotică cu diferite localizări. Mod de administrare: Adulţi: doze de 50-250 mg zilnic, timp de 1520 zile, administrate per os sau în injecţii (intramusculare, intravenoase). Copii: doze de 20-50 mg, după vârstă şi gravitatea cazului. Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml conţinând 50 mg vitamină B6. Cutii cu 5 fiole de 5 ml conţinând 250 mg vitamină B6. Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină. III.1.3 RIBOFLAVIN FOSFAT -riboflavinum

Compoziţie: O fiolă conţine fosfat monosodic de riboflavină în cantitate echivalentăcu 0,010 g de riboflavină bază. Acţiune terapeutică: Vitamina B2 (riboflavina, lactoflavina) este componentă a două coenzime (grupări prostetice) care acţionează în cadrul unui număr mare de flavinenzime angrenate în special în sistemul enzimatic respirator. Cele două coenzime ce conţin riboflavină (riboflavin-nucleotidul şi riboflavin-adenin-dinucleotidul) joacă un rol important în procesele de

25

oxido-reducere, care constituie o parte din seria complexă de reacţii metabolice din organism. Riboflavina nu are acţiune farmacologică aparentă,dar aportul ei deficitar produce fenomene carenţiale evidente, constând în leziuni ale pielii şi ale fanerelorşi procese patologice oculare. Astfel, se constată:cheiloză, stomatită angulară, glosită,ulceraţii ale mucoaselor, dermatită seboreică(în special a feţei), vascularizarea corneii şi a scleroticii. Tulburările menţionate sunt corectate specific prin administrarea Riboflavinei. În clinică se întâlneşte rar carenţa izolată de vitamina B2 fiind mai frecvent deficitul tuturor componentelor grupei B. De aceea se recomandă ca tratamentul cu Riboflavină să fie suplimentat prin administrarea de preparate vitaminice de complex B. Indicaţii: Tulburări de creştere, hemeralopie, keratite, conjunctivite, steatoree, stomatităangulară, cheiloze, glosite, seboree, acnee, rozacee, crampe musculare, migrene, hipogalactie. Posologie şi mod de administrare: Doza zilnicăprofilactică la adulţi este de 0,002-0,010 g pe zi, iar cea terapeutică de 0,010-0,015 g. La copii sub 2 1/2 ani se administrează 0,0005-0,0025 g pe zi, iar la copiii între 2 1/2 şi 15 ani 0,0025-0,010 g zi. Preparatul se injectează intramuscular profund. Prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml. Conservare: A se feri de lumină şi căldură. III.1.4 VITAMINA PP -nicotinamidum

Compoziţie: Fiole conţinând nicotinamidă 0,10 g/2 ml. Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina PP este vitamina antipelagroasă având o acţiune vasodilatatoare cu predominanţă periferică. Indicaţii: Pelagra şi toate manifestările acesteia. Lupus eritematos, prurit, degerături, eritrodermie, acnee. Astm bronşic, diateză exsudativă; hipertensiune arterială, arterite. Hipo- şi aclorhidrie. Hepatite. Inflamaţii ale

26

căilor biliare; glomerulonefrite acute difuze, infarcte renale. Intoxicaţii saturninice şi barbiturice. Contraindicaţii: Sindroame hemoragice de origine capilară. Mod de administrare: 60-100 mg pe zi, mai multe săptămâni, în injecţii intramusculare sau intravenoase, foarte lent. Reacţii adverse: Apariţia de senzaţii de căldură, înroşirea feţei şi a corpului, greaţă, eritem de tip urticarian; dispar de obicei după 1-3 ore. Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml sol. 5%. III.1.5 SICOVIT B12 –cyancobalaminum

27

Compoziţie: Fiole de 1 ml cu 50 mcg sau 1 000 g ciancobalamină. Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina B12 sau ciancobalamina, obţinută din culturi de streptomyces, este considerată ca factorul extrinsec al lui Castle. Vitamina B12 are un rol important în metabolismul general. Prin acţiunea sa anabolică în metabolismul protidic, ea este un factor de creştere. Fiind un agent important în procesele de transmetilare şi participând la formarea metioninei şi colinei, ciancobalamina este un factor lipotrop. Vitamina B12 este un factor specific antipernicios, care acţionează la nivelul celulelor măduvei osoase şi al celulelor hepatice. Ea participă la sinteza acizilor nucleici, la formarea eritroblastelor şi, în general, a tuturor celulelor. Activitatea sa antipernicioasă se manifestă prin provocarea unei crize reticulocitare puternice, stimulând maturarea eritrocitelor şi normalizând cu rapiditate formula sanguină. De asemenea, ameliorează achilia gastrică şi tulburările neuro-anemice. Indicaţii: Anemii pernicioase şi parapernicioase, însoţite sau nu de tulburări neurologice. Anemie megaloblastică după gastrectomie sau asociată cu tulburări gastrointestinale. Anemii ale hepaticilor; anemii toxiinfecţioase, debilitate, convalescenţă, astenie, prematuri. Anorexie, denutriţie. Osteoporoză, osteoartrită. Polinevrite alcoolice, diabetice, nevrite, nevralgii cervicobrahiale şi faciale, zona zoster. Ciroze hepatice, hepatite cronice, oliguria hepaticilor. Contraindicaţii: Policitemii, boli precanceroase. Mod de administrare: Intramuscular, în anemia pernicioasă 100 1000 mcg zilnic, 2 săptămâni, apoi o dată pe lună (ca tratament de întreţinere); în nevrite 1000 mcg/zi. Formă de prezentare: Cutie cu 5 de 1 ml (50 gama). III.1.6 VITAMINA C -acidum ascorbicum

28

Compoziţie: Fiole conţinând acid ascorbic 0,750 g/5 ml. Acţiune farmacoterapeutică: Factor vitaminic cu rol în biogeneza substanţei intercelulare, intervine în procesele metabolice de oxidoreducere, în metabolismul glucidelor, proteinelor şi grăsimilor; acţionează substitutiv în stările de deficit de acid ascorbic, corectând tulburările specifice; grăbeşte vindecarea plăgilor, favorizează depunerea calciului în oase şi vindecarea fracturilor, creşte rezistenţa capilarelor, măreşte rezistenţa la infecţii. Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul scorbutului şi altor forme de hipovitaminoză C: boli grave, stări febrile prelungite, infecţii, intervenţii chirurgicale. Plăgi atone, parodontoză, gingivite, stomatite, osteoporoză, fracturi, hemoragii prin fragilitate capilară, anumite forme de anemie (în asociere cu fierul sau cu acidul folic), methemoglobinemie. Surmenaj, efort fizic prelungit, astenie de primăvară. Profilaxia virozei şi a gripei.

29

Contraindicaţii: Litiază renală (tratamente îndelungate cu doze mari), stări de supraîncărcare cu fier, la bolnavii cu hemocromatoză, talasemie, deficit de acid folic sau la cei care primesc transfuzii de sânge frecvent. Reacţii adverse: Rareori diaree, precipitarea oxalaţilor şi uraţilor în urina acidă. Injectarea rapidă intravenos poate provoca ameţeli sau chiar lipotimie. Interacţiuni medicamentoase: Acidul ascorbic poate favoriza precipitarea sulfamidelor în urină. Scade efectele anticoagulantelor orale, fenotiazinelor. Accentuează efectele adverse ale contraceptivelor orale şi estrogenilor la doze de peste 1 g /zi. Mod de administrare: Adulţi: intramuscular sau intravenos 0,1-1 g/ zi. Copii: intramuscular sau intravenos 0,05-0,30 g/zi. Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 5 ml. Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate. III.2 MEDICAMENTE INJECTABILE CU VITAMINE LIPOSOLUBILE III.2.1 VITAMINA A , solutie injectabila-retinolum

Prezentare farmaceutică: fiole a 1 ml soluţie uleioasă injectabilă conţinând retinol acetat 300 000 u.i. (cutie cu 10 buc.); Acţiune terapeutică: Vitamină liposolubilă, contribuie la menţinerea structurii şi funcţiei normale a epiteliilor, intră în constituţia pigmenţilor fotosensibili din retină; corectează hiperplazia şi hiperkeratoza epiteliilor, hemeralopia, xeroftalmia, care apar în carenţa specifică, intervine în sinteza progesteronului. 30

Indicaţii: Carenţe specifice, stări de hipo- sau avitaminoză în steatoree, obstrucţie biliară, la copilul mic, în sarcină, în perioada de alăptare; unele boli de piele: diskeratoză, boală Darier, psoriazis etc. (tratament local şi general); afecţiuni cronice cu modificări structurale şi funcţionale ale unor epitelii: ozenă, bronşită cronică, stomatite, glosite, gastrită atrofică, rectocolite, litiază renală; prurit vulvar şi anal; hemeralopie, xeroftalmie; sindrom premenstrual prin insuficienţă luteinică (ca medicaţie adjuvantă). Mod de administrare: Injecţiile se fac intramuscular profund, 150 000-300 000 u. o dată pe săptămână în deficitul de vitamină A, o dată pe lună ca tratament de întreţinere, la fiecare 2-6 luni pentru profilaxie; la copii mai mici de 1 an se foloseşte 1/2 din doza arătată. Reacţii adverse: Tratamentul îndelungat cu doze mari (100 000 u.i. sau mai mult zilnic, la adult, 25 000-50 000 u.i. zilnic, la sugar) provoacă anorexie, greaţă, pierdere în greutate, cefalee, iritabilitate, uscarea şi descuamarea pielii, prurit, rărirea părului, hepato-splenomegalie, periostită (tumefacţia dureroasă a oaselor lungi) - şi osteoporoză, hipertensiune intracraniană, tensiunea fontanelei. Contraindicaţii: Hipervitaminoză A; se evită sau prudenţă multă în timpul sarcinii (a nu se depăşi 10 000 u.i./zi) şi în insuficienţa renală. Formele de uz oral nu sunt eficace (nu se absorb) la bolnavi cu obstrucţie biliară şi cu insuficienţă a pancreasului exocrin - se recomandă vitamina A palmitat. Absorbţia digestivă a vitaminei A poate fi micşorată când se administrează concomitent neomicină, colestiramină sau oleu de parafină; contraceptivele hormonale orale pot creşte concentraţia plasmatică a vitaminei A. III.2.2 FITOMENADION , solutie injectabila phytomenadionum

31

Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă coloidală injectabilă conţinând fitomenadionă 10 mg (cutie cu 5 buc.). Acţiune terapeutică: Vitamina K naturală, acţionează antihemoragic prin perfectarea sintezei hepatice a protrombinei şi a altor factori ai coagulării (VII, IX şi X); efectul este relativ rapid - se instalează în 3-4 ore intens şi prelungit. Indicaţii: Intoxicaţie acută cu anticoagulante cumarinice; profilactic sau curativ în alte sângerări prin hipoprotrombinemie sau hipovitaminoză K; în boala hemoragică la nou-născut, în cursul tratamentului cu salicilaţi, în icterul obstructiv, în bolile hepatice (eficacitatea este slabă) sau intestinale, în cazul folosirii îndelungate de antibiotice administrate oral etc. Mod de administrare: La adulţi, obişnuit intramuscular 5-40 mg o dată pe zi (în funcţie de gravitate); în urgenţe, intravenos, foarte lent, 2-10 mg/zi (în intoxicaţia acută cu cumarinice se pot injecta până la 40 mg/zi), la nou-născuţi şi sugari, curativ, intramuscular 1-2 mg/zi; profilactic, intramuscular 0,5-2 mg, oral 1-2 mg (în boala hemoragică). Dozarea poate fi controlată prin timpul Quick sau prin trombotest. Reacţii adverse: Injectarea intravenoasă rapidă poate provoca congestia feţei, sudoraţie, senzaţie de constricţie toracică, dispnee, cianoză, tahicardie, colaps, chiar accidente letale; foarte rar intoleranţă, cu fenomene de şoc; la nou-născuţi fitomenadiona poate fi cauză de hiperbilirubinemie (rareori). Contraindicaţii: Intoleranţă la fitomenadionă (atenţie la simptomele de şoc); prudenţă la nou-născuţi şi la sugari. Soluţia injectabilă de fitomenadionă nu trebuie amestecată cu alte soluţii pentru injectare sau perfuzie.

32

III.2.3 VITAMINA E FORTE , fiole Prezentare farmaceutică: fiole a 1 ml soluţie uleioasă injectabilă conţinând vitamină E 30 mg sau 300 mg (cutie cu 5 buc.). Acţiune terapeutică: Factor vitaminic considerat ca trofic pentru aparatul genital, musculatura striată şi ţesutul nervos; are proprietăţi antioxidante faţă de grăsimi, cu protejarea vitaminei A şi a acizilor graşi nesaturaţi. Indicaţii: Fenomene carenţiale în sindroame de malabsorbţie, boala fibrochistică a pancreasului, sprue, la nou-născuţi prematuri; avort, sterilitate, tulburări funcţionale şi trofice de menopauză, distrofii musculare, colagenoze şi fibrozite, boala Dupuytren, miopie evolutivă, enurezis, unele anemii la copii, angină de piept, arterită obliterantă, tromboflebite, ulcere varicoase (ca medicaţie adjuvantă), afecţiuni reumatice inflamatorii. Mod de administrare: Oral, 100-300 mg/zi (fracţionat); intramuscular, 30-300 mg/zi (mai mult în arterite - până la 600 mg). Reacţii adverse: Dozele mari pot provoca diaree şi dureri abdominale. Contraindicaţii: Alergie la vitamina E. Vitamina E poate creşte efectul hipoprotrombinemiant al anticoagulantelor cumarinice (risc de hemoragii). III.2.4 VITAMINA D În regnul vegetal se găseşte sub formă de ergosterol, care dă naştere la vitamina D2.în pielea animalelor se află sub formă de dihidrocolesterol, care sub acţiunea razelor ultraviolete dă naştere la vitamina D3. Alte corpuri sterolice în aceleaşi condiţii pot da naştere la vitaminele D4 sau D5. Oficinală este vitamina D2 şi vitamina D3 ambele se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros şi fără gust. Sunt termostabile, dar se descompun sub acţiunea aerului sau a luminii. Sunt solubile în uleiuri grase şi în solvenţi organici. Se păstrează la Separanda. Proprietăţi farmacologice:

33

Asigură absorbţia calciului din intestin, precum şi depunerea acestuia la nivelul oaselor şi dinţilor. Intervine mai ales în cazul când raportul fosfocalcic este disproporţionat, favorizează transformarea fosforului organic în combinaţii organice. În cadrul metabolismului calciului, vitamina D are relaţii strânse cu parahormonul, care posedă proprietatea de a mobiliza calciul din ţesutul osos, în cazul când aportul extern şi mai ales absorbţia sunt insuficiente, pentru a nu diminua calcemia. Datorită acestor procese, în unele tulburări ( spasmofilie, tetanie ) vitamina D ar putea înlocui parahormonul. Nu se poate afirma însă, că în cazul osteomalaciei, hormonul paratiroidian ar putea suplini lipsa vitaminei D. Necesar zilnic: La adulţii sănătoşi este numai 100-200 UI/zi ( 1UI= 0,0025 micrograme coleocalciferol ). În perioada de creştere, ca şi în timpul sarcinii şi alăptării este necesar un aport crescut, în jur de 400 UI/zi. În condiţiile expunerii insuficiente la soare este de asemenea nevoie de un plus de vitamine. Lipsa vitaminei D ( mai ales când raportul fosfo-calcic este dezechilibrat ) poate produce rahitism ( la tineret ) ºi osteomalacie la adulþi, calciul din þesutul osos diminuându-se cu aproximativ 2/3. Hipovitaminoza D apare la copii care cresc repede, la femei însãrcinate ºi în perioada de alãptare, ca urmare a expunerii insuficiente la soare ºi sau aportului insuficient de vitaminã. Tabloul clinic al rahitismului constă în dureri în membrele inferioare, mai ales la mers, deformarea oaselor lungi, îngroşarea sincondrozelor costale şi epifizare, deformarea osului frontal, mai rar tetanie. Tratamentul stãrilor de hipovitaminozã se face folosind ergocalciferol, colecalciferol, dihidrotahisterol, calcifediol, calcitriol, sau alfacalcidol. Supradozarea: Toate preparatele de vitaminã D sunt toxice în doze mari! Administrarea prelungită a preparatelor medicamentoase cu vitamină D poate determina fenomene de hipervitaminoză ( la doze de 50000UI ). Supradozarea provoacă mobilizarea calciului din oase, cu osteoporoză şi a eliminării urinare de calciu şi fosfat. Simptomele clinice sunt oboseala şi slăbiciunea, cefalee, greaţă, vomă, diaree, poliuriee cu urină diluată. La copii se poate opri creşterea. Nou năcuţii din mame intoxicate cu vitamina D pot prezenta insuficienţă paratiroidiană cu hipocalcemie şi convulsii. Vitamina D se gãseste în cantitãti însemnate în galbenusul de ou, unt, lapte, icre de pãstrungã, stiucã, plãticã, în grãsimea de peste, în special în Oleum Jecoris. 34

Preparate farmaceutice: Calcitriol: CALCIJEX, fiole a 2 mcg/1 ml: ROSCATROL, fiole 200000UI/ml, 600000UI/2ml Ergocalciferol: ERGOCALCIFEROL, fiole 600000UI VITAMINA D2, soluţie internă a 600000UI VITAMINA D2, soluţie internă a 600000UI, soluţie injectabilă 600000UI/ml

III.3 MEDICAMENTE INJECTABILE CU COMBINAŢII DE VITAMINE III.1 MILGAMMA N, SOLUŢIE INJECTABIL Ă

Prezentare: Combinaţie în dozare ridicată de vitamine şi substanţe active cu vitaminele B1, B6 şi B12. Compoziţie: 2ml de soluţie injectabilă conţin: Componenţi activi: •

tiaminclorhidroclorid (vitamina B1) 100 mg

•

piridoxinhidroclorid (vitamina B6) 100 mg

•

ciancobalamina (vitamina B12) 1000 g

•

lidocainhidroclorid 20 mg alcool benzilic

35

•

40 mg alţi componenţi: apă pentru injectare, substanţe pentru pH fiziologic, hexacianoferat de K III, polifosfat de Na.

Indicaţii: În afecţiuni neurologice diferite, neurite, neuralgii, polineuropatii (ex. diabetică, alcoolică s.a.), mialgii, sindrome radiculare, anumite forme de neurită retrobulbară, herpes zoster, pareză facială şi ca roborant. Contraindicaţii: În tulburări grave de conductibilitate şi insuficienţă cardiacă acută decompensată este recomandabil a nu folosi preparatul. Datorită conţinutului în alcool benzilic milgamma N nu poate fi administrat la nou-născuţi, în special la prematuri. Utilizare în sarcină şi lactaţie: La o utilizare de vitamină B6 în doze de până la 25 mg/zi nu există contraindicaţii în sarcină şi lactaţie. Preparatul conţine 100 mg/f a 2 ml, motiv pentru care nu este recomandată folosirea lui. Efecte secundare: În cazuri izolate au fost descrise transpiraţii, tahicardie, acnee, prurit şi urticarie. De asemenea în cazuri izolate pot apare reacţii de hipersensibilitate: exantem, dispnee, stare de şoc, angioedem. Reacţii sistemice sunt posibile prin hiperdozare sau administrare în ţesuturi bogat vascularizate, respectiv prin administrare greşita i.v. Pot apare ameţeli, vărsături, bradicardie, tulburări de ritm, stare de toropeală, crampe. Dozare şi mod de administrare: Dacă nu există altă indicaţie, în cazuri grave cu dureri acute, pentru obţinerea rapidă a unui nivel seric ridicat, se administrează zilnic o injecţie (2 ml) adânc i.m. După trecerea fazei acute şi în afecţiuni mai uşoare se administrează o injecţie de 2-3x/săptămână. În intervalul între injecţii, în postcură şi în cazuri mai uşoare se administrează de 3-4x/zi câte 1 drajeu milgamma sau 1 capsulă milgamma N. Conservare: Soluţia injectabilă milgamma N trebuie păstrată ferită de caldură şi lumină şi este interzisă administrarea ei după data expirării.

36

IV. CONCLUZII Preparatele injectabile au efect rapid (se pot administra pe calea i.v.); Există de asemenea posibilitatea obţinerii formelor cu activitate prelungită (calea i.m.); Prin administrarea acestor forme farmaceutice are loc evitarea efectelor adverse pe tractul digestiv şi un dozaj exact; Se pot administrara substanţe medicamentoase care nu sunt absorbite în intestin (vitamina B12); Există posibilitatea administrării medicamentelor pe pacienţi în stare de inconştienţă sau când pe tractul digestiv nu este posibil (vomă, diaree). Preparatele injectabile pot prezenta şi un mod de administrare traumatizant; personal calificat; costuri suplimentare datorită recipientelor, proceselor tehnologice, sterilizare etc.; intoleranţă locală. Vitaminele sunt substante chimice complexe care îndeplinesc un rol esenţial în funcţionarea normală a organismului omenesc şi care, cu câteva excepţii, nu pot fi sintetizate de către acesta. Acestea se găsesc în majoritatea alimentelor de provenienţă naturală şi sunt absolut necesare pentru creşterea, menţinerea vitalităţii şi bunăstarea generală a organismului nostru. Aşa cum am spus, acestea pot fi obţinute din raţia zilnică alimentară sau din raţiile suplimentare de nutrienţi. Aceste suplimente, care se pot prezenta sub diverse forme - pilule, tablete, etc, sunt de obicei extrase din surse naturale. Este important de reţinut că vitaminele nu pot fi înlocuitori ai hranei zilnice şi nu trebuiesc confundate cu medicamentele clasice. Acestea ajută la buna funcţionare a mecanismelor organismului, în strânsă legătură cu alte elemente nutritive precum minerale, grăsimi, carbohidraţi, apă, etc. Vitaminele pot fi considerate rotiţe importante în cadrul unui mecanism complex. Vitaminele ajustează metabolismul intern prin intermediul enzimelor. O singură deficienţă a unei vitamine poate crea probleme în întregul mecanism reprezentat de organismul uman. Comparativ cu celelalte substanţe nutritive - proteine, grăsimi şi carbohidraţi - necesarul

37

de vitamine este mai mic, dar lipsa unei singure vitamine poate pune în pericol întregul echilibru.

V. BIBLIOGRAFIE 1. ÁDÁM L., POPOVICI ADRIANA, SZÁNTHO EVA, Curs de Tehnică farmaceutică, Litografia IMF, Târgu-Mureş, 1978. 2. ADAM L., POPOVICI ADRIANA, SZÁNTHO EVA: Curs de Tehnică farmaceutică, Litografia l.M.F. Târgu-Mureş, 1977. 3. BALOESCU C., ELENA CUREA: Controlul medicamentului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983. 4. BAN l., Curs de Tehnică farmaceutică, Litografia l.M.F. Cluj-Napoca, 1982. 5. IONESCU STOIAN P., CIOCĂNELEA V., ADAM L, BAN L, RUBSAIDAC AURELIA, GEORGESCU ELENA, SAVOPOL E.: Tehnică Farmaceutică, Editura II. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974. 6. IONESCU STOIAN P., SAVOPOL E., Georgescu Elena: Medicamente injectabile şi colire, Editura Medicală, Bucureşti, 1970. 7. LEUCUTA S.: Tehnologia formelor farmaceutice, Editura Dacia ClujNapoca, 1995. 8.

SIPOS EMESE, CIURBA ADRIANA, Tehnologie farmaceutică pentru Asistenţi de farmacie, 2003.

9.

STANESCU V., Tehnică farmaceutică, Editura Medicală, Bucureşti, 1983.

10. *** Farmacopeea Română, Ediţia X-a, Editura Medicală, Bucureşti, 1993. 11. Aurelia Nicoleta Cristea: Tratat de farmacologie Editia I, Editura Medicală,2009 12. Memomed 2011 38

13. Agenda Medicală 2011, Editia de buzunar

39