Viata Si Opera Lui Ion Neculce [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Viata si opera lui Ion Neculce

Introducere Ion Neculce, alaturi de Miron Costin si Grigore Ureche, se inscrie in categoria cronicarilor moldoveni. Valoarea artistica a cronicilor a rezultat din talentul narativ al autorilor, acestea fiind destinate invataturii si nu frumosului. Prin textele lor incearca sa recupereze trecutul istoric, fiind considerati intemeietorii genului naratiunii simple, adresata colectivitatii nationale , spre a-i modela constiinta. Acesta este genul narativ din care a evoluat mai tarziu romanul istoric. Ion Neculce este cel care incheie seria scrierilor despre identitatea istorica. El cunoaste operele si metodele de lucru ale predecesorilor si ii continua in atitudinea moralista fata de istorie.

Ioan Neculce (1672-1752) a fost un cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite demnitati importante in perioada domniei lui Dimitrie Cantemir. Sub domnia lui Antioh Cantemir a inaintat pana la rangul de spatar, iar in timpul lui Dimitrie Cantemir a fost facut mare hatman, apoi dupa 1719 s-a intors in Moldova unde a ocupat functiunea de vornic. Ultima slujba primita de Ion Neculce a fost in anul 1741, cea de judecator de divan. Opera Una dintre cele mai de seama opere scrise de Ion Neculce a fost ”Letopisetul Tarii Moldovei, de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Voda Mavrocordat”, spre sfarsitul vietii, dupa anul 1733. Letopisetul, continuare a cronicii ilustrului predecesor Miron Costin, este o opera memorialistica, bazata in principal pe faptele traite de autor. Fiind un atent observator al grelei stari in care se aflau tarile romane, Neculce acuza dominatia otomana si pe fanarioti de relele ce apasau epoca. Dragostea fata de pamantul romanesc, stors de bogatii fara mila, de cei ce erau datori sa vegheze asupra lui, l-au facut sa exprime cu mult patetism si multa durere: “Oh! Saraca Tara a Moldovei, ce narocire de stapani c-acestia ai avut! Ce sorti de viata t-au cadzut!” Inaintea Letopisetului , cronicarul a asezat un numar de patruzeci si doua de legende istorice, pe care le-a intitulat “O sama de cuvinte”, care nareaza diferite intamplari din viata unor domnitori, mai cu seama din a lui Stefan cel Mare. Ceea ce ofera farmec legendelor lui Neculce este continutul lor educativ fara ostentatie sau cumpat anecdotic, epicul cuminte, batranesc, naratiunea simpla, populara. Din punct de vedere literar, ceea ce se remarca in primul rand la Neculce, este darul povestirii. Alaturi de acest dar, Neculce are, ca nimeni altul pana la el, darul portretizarii figurilor evocate, insusire de romancier. Personajele sale istorice sunt in mare parte eroi de roman. Chiar atunci cand acestia nu sunt personalitati istorice si nu au roluri epice, cronicarul stie sa le creioneze fizionomia si sa le sugereze caracterul . Cand insa eroul este complex, atunci autorul il releva sub toate laturile, fizic si moral, comentandu-i fiecare trasatura. Procedeul e mai putin al istoricului si mai mult al

romancierului, dar tipizand cronicarul nu pierde din vedere trasaturile individuale, concret istorice, ceea ce-l mentine in limitele adevarului si in acelasi timp ale artei. Neculce nu se multumeste sa infatiseze personajele istorice din exterior, el ia atitudine nu numai fata de faptele lor, ci si fata de insusirile lor morale. Asemanarea cu Creanga sau ceva gen Din punct de vedere stilistic, Neculce se aseamana cu Ion Creanga, in sensul ca amandoi utilizeaza modul povestirii populare, in totala necunostinta de procedeele culte, Ion Creanga avand cunostinta de ele le-a ignorat. La Neculce nu poate fi vorba de un procedeu artistic constient, ci de creatie genuina in spirit popular, libera de orice canon.Ceea ce caracterizeaza in primul rand expunerea lui Neculce, ca si pe aceea a lui Creanga, este hazul, provenit de cele mai multe ori din ironie, dintr-o dispozitie serioasa, menita sa atraga fin atentia asupra unui lucru, pe ocolite, cu aerul de a glumi, intentia fiind de cele mai multe ori de a moraliza, de a satiriza, chiar de a protesta. Neculce recurge la formulari obisnuite in vorbirea curenta, toata straduinta sa reducandu-se la adaptarea cat mai exacta (si subtila) a scrierii la o situatie data. Intocmai ca si Creanga, Neculce are la indemana un numar impresionant de constructii populare, orale, potrivite tuturor imprejurarilor pe care le plaseaza faradificultate unde este nevoie, instinctiv: „au aflat vreme”, „nu-l mai puteam satura”,„au vadzut ca nu-i da mina” etc.Tot din vorbirea populara, Neculce isi ia si comparatiile, acestea fiind cele maisimple figuri de stil. Comparatiile lui Neculce, intocmai ca si cele ale lui Creanga, nu se caracterizeaza prin inedit, dar contribuie totusi la potentarea ideii exprimate: „aseda sin tunuri, cat se cutremura locul si s-au stransu ca puii de potarnichi”, sau „pica ca perile, turcii si tatarii”, etc. Epitete de tipul celor folosite de scriitorii culti nu intalnim la Neculce, dar gasimla el cateva epitete populare, majoritatea continand adjectivul „bogat”, intrebuintat lao scara larga de substantive: „face bgata stricaciune Tarii Muntenesti”, „bogat blastamera asupra lui Seremet”, „bogate lacrimi era”, etc.Metaforele sunt rare la Neculce, pentru ca rare sunt si in vorbirea populara:„facura saci cu taina sa nu stie Duca-Voda si sa scrie carti la Seremet de-s faceobraz, deci era pre in val”, etc. Paremiologia, vorbirea in pilde, una din caracteristicile stilului popular, cultivata mai tarziu de Costache Negruzzi, Anton Pann si Ion Creanga, este o insusire naturala a artei lui Neculce, om cu multa experienta de viata la varsta scrierii cronicii,cunoscator al intelepciunii celor vechi din scripturi, sentinte, proverbe si zicale.Proverbele si zicalele populare sunt introduse cu formula „dupa cum” sau „precum sa dzice”: „calul riios face copacul scortos dupa cum este nu toate mustele fac miere”, etc. In general pildele au tendinta de a instrui si educa. Opera lui Ion Neculce este deosebit de importanta in dezvoltarea literaturii romanesti, scriitori ca Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negruzzi, George Cosbuc, Mihail Sadoveanu gasind in ea bogate subiecte de inspiratie. Limba in care scrie Neculce este graiul Moldovei de nord, unde cronicarul s-a nascut si a trait cea mai mare parte a vietii. In timpul lui Neculce n-a existat o limba literara,unitara, care sa se conformeze normelor gramaticale. Limba lui Neculce este imaginea scrisa , nu literara, fidela a limbii moldovenesti.

Concluzii Neculce nu se remarca doar ca istoric, ci si ca povestitor. Cronica sa apare simtitor apropiata de romanul memorialistic, bineinteles, fara ca autorul ei sa fi avut o asemenea intentie. El are darul extraordinar de a prinde psihologia maselor in miscare cu spiritul sau acut de observatie si cu filozofia varstei la care scria. Neculce stie sa aleaga aspectele esentiale din multimea datelor si sa le infatiseze concret, cu reactia sa sufleteasca vie, cu ironie sau duiosie. Chiar daca intamplarile sunt doar auzite de la altii sau citite, Neculce le povestestein asa fel, ca autor dramatic, incat da iluzia maxima a realitatii si actualitatii. Ca si cum si-ar da seama de relatarea istorica ce poate sa plictiseasca, Neculce stie sa o invioreze la tot pasul cu incidente captivante.