Teza de An [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS INTRODUCERE…………………………………...................... 1.ASPECTE TEORETICE A MOBBINGULUI ÎN ȘCOALĂ ÎN CAZUL ELEVILOR CICLULUI GIMNAZIAL 1.1. Definirea termenului de agresivitate și mobbing în literatura de specialitate…………………………………………………………………… 1.2. Teoriile agresivității și a mobbingului și caracteristiciile lor specifice............................................................................................................. 1.3. Tipuri, forme și funcții ale agresivității....................................................... 1.4. Modele de cercetare, combatere și prevenire a agresivității...………….. 1.5. Aspecte psihologice ale mobbingului în școală în general.................... 1.6. Concluzii la capitolul 1............................................................... 2. DESCRIEREA DESFĂȘURĂRII EXPERIMENTULUI PSIHOPEDAGOGIC DE CONSTATARE ȘI INTERPRETAREA DATELOR 2.1. Metodologia cercetări................……………………………. 2.2. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării…………........ 2.3. Concluzii la capitolul 2 ........................................................... CONCLUZII GENERALE .......................................……………. BIBLIOGRAFIE……………………………………....…………. ANEXE……………………………………………………………

INTRODUCERE Actualitatea și importanța problemei abordate Actualitatea și importanța este determinată de faptul că recent au început să vorbească despre mobbing ca despre un fenomen socio-psihologic negativ. Între timp, numărul persoanelor care fac obiectul mobilizării crește în fiecare zi. Vorbim atât despre copiii care se ocupă de intimidare în grădinițe, școli, cât și de mobbing în colective de muncă. Problema mobbing-ului este o problemă a normelor etice și psihologice ale comportamentului uman. Dacă etica și psihologia unei persoane este în unitate, atunci standardele morale se manifestă în trăsăturile de personalitate. Mobbingul este un fenomen interdisciplinar. Studiul său este realizat de sociologie, psihologie, studii de conflict, jurisprudență. Potrivit majorității cercetătorilor, cauza creșterii violenței (mobbing) în școli din ultimii ani este o serie de factori sociali: 1. Caracteristici ale societății în care se manifestă violența: natura structurii socioeconomice a țării, rata șomajului, sărăcia, prezența războaielor civile și a ostilităților locale, rata criminalității, slăbiciunea legilor, lipsa unui sistem holistic și eficient pentru protejarea copiilor. 2. Particularitatea atitudinii poporului nostru față de violență și abuz este mai tolerantă decât cea a altor popoare. Mobbing-ul este o întâmplare destul de frecventă într-o școală modernă. Și oricât de trist ar fi să realizezi acest lucru, copiii sunt expuși la mobbing deja în grădiniță. Mobbing-ul la școală se caracterizează prin acțiuni negative fizice sau sociale, care sunt efectuate sistematic timp îndelungat de unul sau mai mulți elevi și direcționate împotriva cuiva care nu este în măsură să se apere în situația actuală. Copiii sunt cei mai vulnerabili la manifestările de orice fel de violență. Deosebit de critice sunt perioadele preșcolare și adolescentă, care sunt considerate „vârsta riscului” în raport cu violența.

Unii copii au fost supuși terorii psihologice (mobbing) de câțiva ani și de multe ori rămân singuri cu nenorocirea lor. Pentru a nu fi un furiș și a nu le agrava situația, ei nu vorbesc despre a fi un izgonit în mijlocul lor adulților (profesori, părinți). În școală, mobbing-ul înflorește adesea în clasele junioare și mijlocii. La această vârstă, de multe ori în echipă este o persoană care nu se poate ridica pentru sine sau este slabă în orice situație. Un grup de colegi de clasă (mafioți) încep să batjocorească victima mobbing-ului: ridiculizarea constantă, amenințările, vătămările materiale, „glumele planificate ale întregii clase” nu permit victimei să trăiască în pace. Copilăria este o parte importantă din viața unei persoane care determină viitorul. Unii copii care au cunoscut efectele bullying-ului la școală învață modelul de comportament al victimei sau celui care îl urmărește și îl poartă în viața conștientă. Astfel, se dovedește că crearea unui spațiu sigur pentru elev la școală înseamnă îmbunătățirea calității vieții sale în viitor. În baza premiselor şi contradicţiilor menţionate, am formulat problema cercetării: rizidă în necesitatea reducerii mobbingului în rândul elevilor ciclului gimnazial. Scopul cercetării constă în conceptualizarea teoretică și metodologică a conceptului de „mobbing” ca fenomen socio-psihologic negativ într-o instituție de învățământ Ipoteza cercetării: mobbingul va înceta să ia amploare în școli dacă: -

poporului nostru va avea o atitudine mai puțin tolerantă față de violență și abuz;

- sistematric elevii vor fi implicați în discuții și activității pe acest subiect. Obiectivele cercetări: 1. Definirea termenului de agresivitate în literatura de specialitate; 2. Indentificarea teoriilor agresivității și a mobbingului și caracteristiciile lor specific; 3. Determinarea tipurilor, formelor și funcțiilor ale agresivității; 4. Determinarea modelelor de cercetare, combatere și prevenire a agresivității; 5. Deducerea aspectelor psihologice ale mobbingului în școală în general;

6. Analiza, interpretarea și comentarea datelor experimentuluide constatare; 7. Formularea concluziilor generale și a recomandărilor practice. Epistemologia cercetării: a inclus conceptele esențiale oferite de pedagogie și psihologie, pedagogie socială, dar și de noile paradigme educaționale. Suportul teoretico - științific și metodologic al cercetării l-au constituit conceptele elaborate de: M. Zlate, Dumitru Vrabie, P. Golu, S. Cristea, I. Neacșu, Ursula Șchiopu, E. Verza, Tinca Crețu, Lidia Trofaila, J. Piaget. Metodologia cercetării: Aceasta include următoarele metode: o Metode teoretice: documentarea științifică, extrapolarea, argumentarea; o Metode practice: ancheta pe bază de chestionar ; o Metode statistice: prezentarea datelor în tabele, figuri, diagrame. Eșantionul cercetării: Experimentul pedagogic, etapa de constatare, a inclus un eșantion aleatoriu de Valoarea teoretică a cercetării: este determinată de: stabilirea fundamentelor teoretice și metodologice cu privire la particularitățile mobbingului în școală în cazul elevilor ciclului gimnazial. Etapele cercetării: 1. Definirea conceptului de mobbing; 2. Selectarea și studierea literaturii de specialitate cu privire la particularitățile mobbingului în școală în cazul elevilor ciclului gimnazial; 3. Cercetarea aspectelor teoretice și practice; 4.

Structurarea și elaborarea fundamentelor științifice în raport cu actualitatea mobbingului la etapa gimnazială.

5.

Proiectarea acțiunilor experimentale prin elaborarea chestionarului, pentru realizarea experimentului;

6. Realizarea experimentului de constatare;

7. Sintetizarea și interpretarea rezultatelor; 8.

Elaborarea și redactarea textului tezei ( etapa finală de investigație).

Sumarul compartimentelor tezei: Lucrarea este structurată în 2 capitole, concluzii generale și recomandări, figuri, bibliografie, anexe. În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, este formulată problema cercetării, scopul, ipoteza și obiectivele, sunt relevate reperele epistemologice

ale

cercetării,

se

descrie

valoarea

teoretică

a

studiului.

Capitolul 1. Aspecte teoretice a mobbingului în școală în cazul elevilor ciclului gimnazial pune in valoare un șir de concepte cu privire la geneza noțiunii de mobbing. Capitolul 2. Descrierea desfășurării experimentului de constatare și interpretarea datelor descrie metodologia cercetării, eșantionul implicat în experimentul pedagogic de cercetare, etapa de constatare. Este realizată analiza

cantitativă

și

calitativă

a

datelor

obținute

în

cercetare.

În concluzii generale și recomandări sunt redate, în formă sintetică, principalele idei și acțiuni realizate care reflecta rezultatele științifice ale cercetării.

1.ASPECTE TEORETICE A MOBBINGULUI ÎN ȘCOALĂ ÎN CAZUL ELEVILOR CICLULUI GIMNAZIAL 1.1. Definirea termenului de agresivitate și mobbing în literatura de specialitate Termenul „mobbing” a ajuns în știință din limba engleză, cuvântul „mob” este tradus ca mulțime. Inițial, biologii au fost folosiți activ în descrierea activității de grup a animalelor care atacă un prădător agresor singur sau un reprezentant al propriei sale specii, diferit de restul. Mobbingul la oameni este persecuția psihologică și fizică a unei persoane care vine dintr-un grup. Se găsește în rândul copiilor, adulților, în orice grupuri cu structură clasică, unde există un lider, activiști, interpreți.[1] Mobbing-ul (eng. Mob - mulțime) este o formă de violență psihologică sub forma persecuției

în

masă

a

unei

persoane

dintr-o

echipă.

Mobbingul școlar - este o presiunea psihologică a unui grup de studenți ai unui copil sau profesor.[2] Clasa școlară este văzută ca un grup organizat cu o structură stabilă, în care există un lider, performeri și membri care ocupă o poziție neutră. Hărțuirea este inițiată de lider, pe baza caracteristicilor sale personale - nesiguranța, sentimentul de inferioritate, nevoia de putere, recunoașterea ca „subordonați”. Principalele acțiuni în relație cu victima sunt puse în aplicare de executanți, care sunt influențați de starea emoțională, ideologia conducătorului, acționează după ideile sale despre bine și rău, prietenie și ostilitate. Acei studenți care nu fac parte din ierarhie rămân neutri sau se angajează situațional în mobbing. Acești copii pot fi implicați în protecția copilului de către profesori și părinți. Un lider adesea acționează în mod sigur, dirijează interpreții, dar nu se arată în acte de agresiune față de victimă. Mobbing-ul între elevi poate fi orizontal atunci când un coleg de clasă devine victimă și vertical atunci când un copil mic este atacat. Acest tip de comportament se numește bossing. Prin natura manifestării, opresiunea este deschisă (tremurări, ridicol, apelare la nume) și latentă (bârfe, izolare emoțională).[3] Mobbing-ul este o problemă a lipsei culturii morale și psihologice a unei societăți. Și în ultimii ani, a crescut semnificativ. Cel mai mare pericol de mobbing este că orice copil poate

deveni victima sa. El nu trebuie să fie diferit de restul, deși mai des, pe baza „nu ca toți ceilalți”, victimele sunt selectate. Ei devin copii dureroși, copii cu orice dizabilități fizice, vulnerabili și ușori, cu retard în dezvoltare sau, dimpotrivă, mai de succes în studiile lor decât alții, activiști și lideri. Dar mai des, identitatea potențialei victime este doar o scuză pentru un copil agresiv pentru a frustra pe cineva. De aceea, oricine poate deveni victimă. Fenomenul agresivității nu este unul nou.El a existat dintotdeauna și continuă să se manifeste în cele mai diverse spații geografice ,tradiții culturale,regnuri. Profilul agresivității poartă marca speciei,a epocii, a mediului istoric social și cultural în care se manifestă ,modulat fiind de amprenta puternică a individului, cu particularitățile personalității sale și a și a coordonatelor funcționale ale psihicului său. Ultimul secol ,și mai mult ultimul deceniu ,înregistrează o creștere a interesului pentru agresivitatea manifestată la nivel uman.Această aatitudine este generată de o aparentă exacerbare a fenomenului ,de schimbare radicală a profilului său sub influența imenselor progrese din domeniul tehnic,de nevoile pragmatice legate de calitatea vieții , de necesitatea utilizării forței sale în scopuri pozitive.Studiul agresivității umane nu e lipsit de dificultăți ,încă de la început ,de la definirea conceptului și delimitarea ariei sale semantice .Termeni precum agresivitatea , agresiunea, violență, ostilitate ,furie ,abuz ,prejudiciu ,rănire ,impulsivitate ,vandalism etc sunt folosite deseori cu conotație interjanșabilă , fără a se preciza semnificația clară a fiecărei nuanțe,ce aparțin ,în fapt ,toate fenomenului agresiv. Dintre suprapunerile terminologice care se operează ,frecvent întilnită e cea în care agresiunea se confundă cu violența.Raportul dintre ele este ca și cel dintre agresiune și și actele antisociale-uneori ,dar nu întotdeauna ,ele sunt concomitente.În general se vorbește despre agresiune când se are în vedere actul în sine ,(agresivitatea fiind doar dispoziția internă a persoanei de a trece de la acțiune ,la agresiune) iar violența e aplicată unui act de agresiune extrema ,potențială cauzatoare de răniri sau moarte ,accentul punîndu-se în cazul ei pe consecințe nu pe act ca și la agresiune.Floro nuanțează diferențele dintre cele două concepte.În viziunea sa ,distincțiile sunt determinate de criteriul topologic (agresivitatea e o tendință internă care se va materializa într-un comportament violent extrem) ,criteriul funcțional (agresivitatea ține de pregătirea cognitivă a acțiunii,iar violența e acțiunea care asigură adaptarea la mediu) și criteriul etic (agresivitatea ca o potențialitate poate fi acceptată atunci cînd servește scopurilor adaptative ale individului , în timp ce violența, cu potențialul său distructiv ,e considerată indizerabilă)[4]. Un act agresiv implică întreaga personalitate ,cu nivelele sale de organizare-pulsionale ,afective,cognitive,comportamentale ,și desigur biologivul ,suportul tuturor acestora-și ,prin finalitățile sale ,nu e privit doar ca un fenomen negativ.

Cu o definiție amplă a agresivității vine Gorgos care spune că ,, agresivitatea presupune un ansamblu de coduite ,inconștient fantasmagoric,în scopul distrugerii ,degradării ,constrîngerii ,negării sau umilirii unui obiect investit cu semnificație ,conduite resimțite ca atare și neprovocate de acesta.Agresivitatea este caracteristică relațiilor interumane ,registrul ei de manifestare întinzîndu-se de la atitudinea pasivă de indiferență ,refuz de ajutor,ironie,tachinare pînă atitudinea de amenințare și de acte de violență propriu-zise”[5]. Relativ recent a fost introdus în literatura de specialitate conceptul bullying-fiind definit ca o formă de violență ,în care unul sau mai mulți elevi hărțuiesc sau agresează fizic sau psihic ,îm mod repetat într-o anumită perioadă de timp ,un coleg perceput ca fiind mai slab.Majoritatea celor care provoacă intenționat suferință celor mai slabi, fie provin din medii în care au obținut avantaje personale folosind această formă de agresivitate ,fie și-au câștigat o „reputație„ prin intimidarea celorlalți ,fie încearcă să evadeze dintr-o stare tensionată ,sitație neplăcută,căreia nu-i pot face față altfel. Psihologul norvegian recunsocut pentru studierea fenomenului bullying,a observat că cei care se înscriu în această categorie sunt impulsivi ,au nevoie acută de a-i domia pe ceilalți și un nivel foarte scăzut de empatie.Ei percep acțiunile lor ca fiind justificate –pretinzînd că cei considerați victime i-au provocat sau că aceștia sunt pur și simplu niște persoane antipatice.Elevii vor percepe școala ca pe un spațiu în care este dificil să se simtă în siguranță,datorită anumitor colegi care simt nevoia să îi domine pe ceilalți agresîndu-i[6]. Dacă în mod obișnuit experiențele de bullying erau văzute inițial ca fiind forme disfuncționale de joc între copii,astăzi bullying-ul se identifică cu precizie prin următoarele aspecte:  Este un comportament abuziv care de regulă conduce lacomportamente violente pronunţate şi persistente, care se menţin pe termen lung;  Experimentarea victimizării pe termen lung cauzează elevului agresatdisconfort, frică, şi suferinţă;  Exist față un dezechilibru în raportul de forţă dintre agresor -victimă. Bullying-ul se centrează mai mult spre indivizi ,care pot fi băieți sau fete,spre cei care au mare nevoie de putere,de control.Victimile sunt cei care nu știu să facă agresiuni,sufeind adesea de depresie și stimă de sine scăzută.Fenomenul bullying are nevoie de strategii de inetervenție specifice,de politică de tip ”Toleranță zero” 1.2. Teoriile agresivității și a mobbingului și caracteristiciile lor specifice Complexitatea fenomenului agresiv, multitudinea de forme de manifestare face dificilă abordarea sa exhaustică.Teoriile care se aventurează în acest demers sunt numeroase ,parțiale ,reflectă în mare scopurile și domeniile de apartenență a autorilor lor,evoluția istorică a

disciplinelor științifice din care fac parte.Rolul teoriilor, în general ,dar și a teoriilor agresivității ,sunt de a descrie fenomenul,de a-l explica și de a face predicții pe marginea lui. De o mare importanță pentru cele trei mari exigențe ale teoriilor agresivității este stabilirea originii sale prime.Părerile sunt împărțite și polarizate-unii autori consideră că germenii ei sunt prezenți încă de la naștere,țesuți în structura intimă a ființei noastre ,agresivitatea e deci înnăscută ,pr cînd alții o consideră o achiziție ulterioară ,rodul unor mecanise diferite de asimilare. 1.Agresivitatea înnăscută-Premisele biologice ale agresiunii Cel care a vorbit pentru prima dată de agresivitate ca reacție a frustrării a fost însuși Freud.Din teoria perspectivei sale ,agresivitatea reprezintă un instinct ,un impuls ,care apare atunci când motivele sunt frustrate. Freud este așadar susținătorul teoriei agresivității înnăscute ,el consideră că oamenii se nasc cu un instinct de a agresa ,de a-și manifesta violența. Există însă și alți autori care au abordat problema frustrării drept cauză a agresivității.Aceștia sunt de părere ,spre deosebire de Freud ,că agresivitatea este determinată de condițiile exterioare.Concepția autorilor Bercowitz, Fesbach se încadrează ăn teoriile stimulării sau provocării agresivității.Conform acestor teoriii persoana răspunde în mod agresiv la o provocare externă ,de exemplu ea poate răspunde agresiv în fața unui refuz din partea cuiva.În cadrul teoriilor provocării agresiunii ,cea mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate,care îi aparține lui John Dollard .Acesta afirmă că de cîte ori efortul unei persoane de a atinge un scop este blocat,se activează un impuls agresiv care motivează comportamentul de înlăturare a obstacolului ,fie el o persoană sau un obiect ,care a determinat frustrarea.Dollard, susține că ”agresivitatea este întotdeauna o consecință a frustrării” iar ”frustrarea conduce întotdeauna către o anumită agresivitate”[7].L.Bercowetz ,revizuind teoria lui Dollard ,consideră că se exagera legătura dintre frustrare și agresivitate și că defapt frustrarea produce supărare și o anumită predispoziție emoțională pentru atac. Daca agresivitatea este strîns legată de frustrare, așa cum susțineau Freud și Dollard ,totuși ,după cum am văzut și în clasificarea lui Micle, nu toate persoanele reacționează la situațiile frustrante cu agresivitate.Sunt mai predispuse la a avea un răspuns agresiv persoanele care [8]; -

Au personalitate de tip A: sunt extrem de competitive,mereu grăbite,iritabile și conflicuale;

-

Au tendințe atribuționale ostile: tendința de angajare în relații puternic conflictuale ca răspuns la o provocare chiar și minoră;

-

Sunt de sex masculin: autorii Eagly și Steffen au concluzionat că este mult mai probabil ca barbații să fie mai angajați în agresivitatea deschisă decît femeile[9].

2.Agresivitatea dobândită

Actul agresiv ,agresivitatea ,ca și orice altă conduită ,dincolo de premisele sale înnăscute ,poate fi dobîndită ulterior prin intermediul exercițiului,al repetiției. Bandura elaborează teoria sa social cognitivă .Derivată din experiențele lui Skinner ,Bandura consideră că în cazul omului frecvența apariției unui comportament agresiv este influențată de consecințele pe care subiectul anticipează că le va avea comportamentul respectiv sau cele pe care experiența i-a demonstrat-o că le va avut deja. Bandura susține că manipularea contingențelor semnificative pentru individ poate diminua incidența conduitei combative sau submisive.Prin repetarea acestor situații,răspunsurile obținute se pot generaliza ,transformîndu-se în trăsaturi de personalitate stabile. Disputată este problema pedepsei în dinamica agresiunii..Prin definiție ,pedeapsa e o consecință a unui comportament indizerabil ,prin a carei gestionare se scontează scăderea predispozițiilor pentru repetarea comportamentului ,

e o stimulare adversivă ,o frustrare

potențială contraponderea recompensei.În mod normal pedepsele corect aplicate ,ca și orice alt întăritor negativ ,își ating scopurile .O atenție deosebită revine însă pedepsirii comportamentului prin agresiune.Pedepsirea agresiunii prin agresiune dobîndește ,prin soecificul său frustrant ,un caracter de mesaj ambiguu și cotradictoriu ,pentru că ea este percepută adeseori de către cel pedepsit ca fiind o reacție de agresivitate ostilă. Posibilitatea ca agresiunea să fie învățată prin intermediul pedepselor solicită precauții educative-pedepsele aplicate trebuie să țină cont de rigorile acestui comportament și în egală măsură pedeapsa să fie însoțită de manipularea celorlalte pârghii inhibatoare de agresivitate: creșterea controlului cognitiv,diminuarea sentimentelor ostile,modele sociale adecvate. 3.Înnăscut și dobîndit în agresivitate Abordarea agresivității ca și trăsătură înnăscută sau dobîndită ridică întrebarea originii ei reale.Mulți autori vorbesc chear de existența a două tipuri de agresivitate:una ce ține de structura noastră nativă ,alta pe care o învățăm ulterior.E.Fromm ,reprezentant al psihanalizei culturale ,punînd accent pe rolul factorilor sociali în asimilarea structurilor personalității ,inclusiv a trăsăturilor indizerabile ,face distincția între agresivitatea benignă și cea malignă. Agresivitatea benignă este defensivă, prezentă deopotrivă în structura creierului omului și animalului ,programată filogenetic ,îi permite acestuia să lupte împotriva amenințărilor intereselor vitale și pare a confirma teoriile naviste.Agresiunea malignă sau distructivitatea,din pespectiva autorului nu poate fi explicaă pornindu-se de la bază ereditară sau un instinct înnăscut,e specifică doar omului,dobîndită prin experiența sa individuală și are efecte dezadaptative. Intervențiile formative în domeniul agresivvității presupun ,în concluzie ,evaluarea intuitivă a dozajului bening al agresiunii pentru fiecare subiect în parte ,înțelegerea formelor sale de

manifestare și a semnificațiilor lor dar mai ales ,cunoașterea modului de articulare nuanțată a înnăscutului cu dobândul astfel încît funcționarea să fie maximală. S-au propus, astfel, mai multe ipoteze privind etiologia comportamentelor agresive, fiecare încercând să ofere cea mai bună explicaţie şi să reliefeze factorii responsabili implicaţi. Numărul acestor teorii explicative elaborate de-a lungul timpului este extrem de mare. După G. Moser[11], există patru concepţii majore în ceea ce priveşte comportamentul agresiv: Tabel 1. Concepții ale comportamentului agresiv teoriile instinctuale 

consideră ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct

teoriile reactieve 

înnăscut consideră comportamentul agresiv ca o reacţie la situaţiile frustrante,

teorii ale învăţării 

dezagreabile  potrivit cărora comportamentul agresiv este un comportament achiziţionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este, de

pildă, învăţarea prin imitaţie şi/sau observaţie abordarea cognitivă  care pune accentul pe procesele cognitive centrale interne inserate între stimuli şi răspunsul comportamental al individului. În varianta mai specifică a costurilor şi beneficiilor, perspectiva  cognitivă  sugerează  că  şi comportamentele  agresive sunt rezultanta unui proces decizional: decizia de a acţiona agresiv este funcţie de raportul dintre costurile şi beneficiile prezumate 1.3. Tipuri, forme și funcții ale agresivității Afirmația conform căreia ,agresivitatea și violența școlară din ultimele decenii a atins cote impresionante devine un loc comun în discursul public.Percepția subiectivă pe care fiecsre dintre noi o avem asupra agresivității este faptul că modernitatea aduce extindererea repertoriului de expresie agresivă și ne confruntă cu noi forme față de care nu avem mecanisme de apărare mentală construite.Cu toate acestea ,ținînd cont mai ales de rolul pe care subiectivitatea umană îl joacă în accentuarea agresivității, discursul științific trebuie să opereze o clasificare conceptuală ,un demers cazual,și o repunere în limite a ceea ce e real în agresivitatea școlară și să înlăture spectaculosul și falsele impresii.Pornind de la o mai mare obiectivitate ,se pot alcătui programe preventive bazate pe probleme adevărate, urmărind finalități realiste.Un prim palier e acela nespecific,general valabil pentru toate formelre de agresivitate întîlnite în universul uman.Cel de-al doilea,valorificînd tipologiie generale, ține strict de particularitățile de manifestare a agresivității în mediul școlar , de actorii implicați în agresivitatea ,de particularitățile lor de vîrstă ,de cauzalitatea ei, de factorii stimulativi sau blocanți etc. Cu privire la comportamentul agresiv în societate, acesta poate fi de mai multe tipuri [15]:

agresivitate ocazională, nediferențiată, fără un răsunet antisocial obligatoriu; comportamentul agresiv propriu-zis,polimorf și cronic, în care se include și comportamentul criminal; comportamentul agresiv ca expresie integrată, nemijlocită a unei stării patalogice.

Fig. 1 Tipurile comportamentului agresiv. Buss determină trei dimensiuni caracteristice agresiunii [16]: 1) fizică – verbală; 2) activă – pasivă; 3) directă – indirectă.

Tot mai des și mai des se manifestă în societate comportamentul agresiv. Această tendință are câteva motive. Ar putea să fie în educație, comunicare cu alte persoane și în cereri tot mai mari. Câțiva oameni de știință indică patru cauze ale agresiunii [10]: Tabelul 2. Cauze ale agresiunii Agresivitatea ca

Agresivitatea ca

Agresivitatea ca un

Agresivitatea ca

instinct

reacție la frustrare

obicei ce se naște

atracție dobândite

din tulburări care

a

apărut

intense în adică o stare care se deseori repetate, se

procesul evoluției și caracterizează

manifestă

în

prin sentimente, frustrări, reacția emoțională a

servește persoane

unei anxietate, depresie și care sunt însoțite de o furiei. pentru

a este

necesară

naturală îndeplini în

de

rezultatul creștere a emoțiilor manifestare a furiei

păstra specia. Este o incapacității agresiune

Gradele

de

a negative. În același sunt foarte diverse:

obiectivul timp,

influența de la indignare și

lupta stabilit anterior sau reciprocă

a nemulțumire la furie

pentru supraviețuire. de a realiza o nevoie membrilor grupurilor Această părere a fost importantă. împărtășită Sigmund

de această Freud

Konrad Lorenz;

și poate

Uneori informale, afecțiune temperamentul

duce

la persoanei și lipsa de

tulburări nevrotice.

toleranță servesc

în în

măsură

ea, mare la

înregistrarea agresiunii; 1.4. Modele de cercetare, combatere și prevenire a agresivității Pentru a reduce sau a preveni fenomenul de bullying în școli ,cercetătorii de la Universitatea Harvard au creat un program Schooolyard Bully Practicum. Principalele aspecte ale acestui program se concentrează asupra următoarelor elemente [12]: 1. Promovarea unor informații clare și nu a miturilor referitoare la fenomenul bullying-care a devenit o adevărată problemă în școli . 2. Evaluarea fenomenului bullying în școli –cît de mare este amploarea acestuia ,care sunt atitudinile agresorilor și victimelor ,care sunt părerile elevilor în legătură cu ceea ce face școala pentru a preveni astfel de situații și ce cred ei că ar trebui să facă școala în acest sens. 3. Eliminarea prejudecăților referitoare la comportamentul agresiv,cum ar fi de exemplu ideea că diferite forme de manifestări agresive sunt normale în anumite perioade de dezvoltare. 4. Crearea unui cod de conduită –fiecare școală are un regulament de ordine interioară ,însă ar fi de dorit ca elevii înșiși să fie implicați în elaborarea acestuia. 5. Existența unor servicii psihologice de consiliere pentru agresori și victime . 6. Implicarea părinților în grupul de intervenție – de cele mai multe ori părinții au aceleași probleme acasă cu copiii, de aceea este foarte bine ca ei să fie parteneri în programul de intervenție.

7. Aplicarea programului de intervenție trebuie să se facă într-o maniera consistentă și să se realizeze în grup pentru a stimula comportamentul prosocial,conștientizînd dezavantajele celui antisocial. 8. Modificarea percepțiilor nefavorabile și atitudinilor de respingere din partea colegilor ,în cazul în care elevii cu problemele de comportament reușesc să se controleze . 9. Motivarea profesorilor și elevilor de a continua aplicarea programului de intervenție ,prin informarea periodică în legătură cu progresele obținute .

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE

STIMULAREA CONDUITEI ASERTIVE

AUTOCONTROL

PREVENIREA FENOMENULUI BULLYING

PERCEPȚIA SOCILĂ ADECVATĂ

PROBLEMSOLVING SOCIAL

STIMULAREA EMPATIEI

Fig. 2 Prevenirea fenomenului bullying Încercarea de sistematizare a tipurilor concrete de intervenție și prevenție în agresivitatea școlară distinge între tehnici de intervenție la nivelul elevilor ,al profesorilor și personalului școlar și al părinților.Se încearcă în acest fel implicarea formativă și informativă a fiecărui acto al posibilului act agresiv ăn demersu incidenței conduitelor indizerabile. Intervenția asupra elevilor- În termeni concreți se urmărește: - dezvoltarea capacității de negociere ,a exercițiului gîndirii critice,a luării deciziilor; -identificarea gestionarea și mecanismele coping a sentimentelor ,inclusiv a furiei; - anticiparea consecințelor nefavorabile ale agresivității verbale și a comportamentului nonverbal -găsirea unor alternative nonviolente conflictului -dezvoltarea unei judecăți morale autonome -dezvoltarea abilităților comunicaționale

Intervențiii asupra profesorilor – O familiarizare prealabilă a profesorilor cu particularitățile de vîrstă ale elevilor ,cu modurile lor de manifestare ,se presupune că e asigurată de formarea inițială prin intermediul cursurilor de psihologie,pedagogie,medodică și practică pedagogică pe care le urmează în paralel cu formarea în domeniul specialității lor.Soluționarea problemelor agresive într-o școală poate solicita și un alt nivel de abordare –acela al dialogului între egalicomunicarea între adulți ,fie în relațiile dintre cadrele didactice fie în munca cu părinții.De mare eficiență se dovedesc în aceste situații focus grupurile,discuțiile Balint sau tehnicile psihodramatice Balint ce urmăresc discutarea sistematică după proceduri bine structurate a cazurilor concrete de agresivitate și de reacție la această ,cu care profesorii s-au confruntat în experiența cotidiană. Intervenții asupra părinților- Intervențiile la nivel familial își propun ca scop îmbunătățirea relațiilor de familie .Pentru familiile cu risc crescut e recomandabil ca intervenția să înceapă înainte sau imediat după nașterea copilului, înainte ca tiparele de atașamenr șă se fi structurat.Intervențiile asupra părinților combină tehnici de dobîndire a unor abilități parentale,informașii legate de dinamica ,particularitățile și nevoile fiecărei etape de vîrstă a copiilor lor,sensibilizări asupra fenomenului agresiv ,a factorilor care predispun copiii la agresivitate ,tehnici de dezvoltare a abilităților comunicaționale cu copiii lor modalități de rezolvare nonviolentă a conflictelor. Principiul general al acestor cazuri e articularea unui program de intervenție care să mărească proporția factorilor securizanți și să o diminueze pe cea a factorilor negativi. 1.5. Aspecte psihologice ale mobbingului în școală în general Formele funcțiile ,mijloacele utilizate pentru agresare în contextul social larg ,sunt răspîndite în mediul școlar, cu particularitățile adecvate vîrstei ,preocupărilor ,motivațiilor ,frustrărilor care apar aici.Într-o clasificare globală , Hăvîrneanu și Amorariței pornind de la criteriul originii conduitelor agresive,fac distincția dintre agresivitatea importată și cea intragenerată.Autorii desemnează prin agresivitate importată ,în fapt acele potențialități cu care actorii sociali vin încărcați și care vor constitui premisele activării sub impactul acelor factori frustranți inerenți actului de învățare și contextului său de desfășurare[13].Agresivitatea intragenerată ,pe acest fond de vulnerabilitate ,e determinată de frustrările pe care fiecare dintre cele două părți le are: unele țin de actul învățării în sine, altele de conjucturile învățării. Cauzele manifestării comportamentelor agresive în mediul școlar pot fi legate de : a) climatul familial tensionat, metodele educative neadecvate:rigiditate, inconsecvență, comunicare insuficientă;

b) nivel economic scăzut :frecvența mărită a actelor de delicvență juvenilă în medii defavorizate economic; c) influențe sociale :slabiciunea mecanismelor de control social,inegalitățile sociale, modelele de violență prezente în mass-media ,respingerea de către colegi ,integrarea în grupuri deviante; d) factorii individuali: instabilitatea emoțională ,incapacitatea asumării de responsabilității și respectării interdicțiilor ,insecuritate afectivă; Profesorii trebuie să observe frecvența acestor manifestări ,să comunice cu familia ,pentru a-și da seama care sunt cauzele.este de dorit să le dea acestor elevi anumite responsabilități și să-i recompenseze atunci cînd le îndeplinesc.De asemenea ,profesorii trebuie să încurajeze activitățile extracurriculare ,menite să stimuleze modelarea comportamentului ,dezvoltarea competenței sociale,precum și a capacității de a reacționa altfel decît sub imperiul propriilor impulsuri Agresivitatea profesorului față de elevi- stilu educațional utilizat de acesta e incriminat în majoritatea cazurilor de generare a unei atmosfere agresive.Consecințele care decurg de aici –duritate, lipsă de flexibilitate,favoritism,nedreptatea de care aceasta dă dovadă mai ales în sistemul de apreciere și de notare,deficitul de comunicare ,sau imprimare unui ritm și a unor standarte foarte ridicate de performanță .Consecințele psihologice ale acestor manifestări pot să aibă un impact imediat sau vizibil în timp și afectează ăn general nivelul performanței școlare obținute ,echilibrul emoțional al elevilor ,stima de sine ,inserția socială ,etc. Agresivitatea elevilor față de profesori-proveniți din medii foarte diferite , cu potențialități agresogene și intelectuale variabile ,frustrările resimțite la nivel școlar sunt în măsură să precipite dezvoltarea unor conduite agresive în rîndul elevilor.Dacă nemulțumirile elevilor sunt legate de stilul educațional al profesorului ,motivațiile , formele, mijloacele alese sunt foarte diverse-de la perturbarea orelor ,la reacții verbale ,reproșuri,proactive,reactive,ostile sau intrumentale ,elevii dovedindu-se foarte creativi în găsirea medodelor de a-și manifesta frustrarea .Reacția pe care profesorul o are ca rezultat al agresiunii resimțite poate să amplifice sau să dezamorseze reacțiile viitoare ale elevilor și să întrețină sau să stopeze cercul vicios al agresiunii. Agresiunea dintre elevi-este legată de tipul dispreșului , umilirii jignirii impoliteții –fără efecte vizibile dar cu impact asupra climatului școlar și a dinamicii atitudinale a grupului.Termenul cel mai cunoscut sub care sunt concentrate în literatura de specialitate toate aceste manifestări

agresive minore e BULLYNG. Olweus este cel care a investigat pentru prima dată fenomenul în mediul școlar ,trecînd prin mai multe variante alege să considere drept definitorii hărțuirii următoarelor caracterisitici:bullyngul este un subtip al comportamentului agresiv ,care intenșionează să creeze un prejudiciu ,este repetitiv și presupune un dezechilibru de forțe între cel care atacă și cel care suportă atacul.Cel care hărțuie poate fi un individ izolat sau grupuri de indivizi[14] .În categoria bullying fiind subsumată și cea de MOBBING-atacuri de grup produse de copii asupra unui alt copil.Hărțuirea este un fenomen social care are loc într-un grup relativ permanent-cum este clasa școlară – în care victima are destul de puține șanse să evite relaționarea cu hărțuitorul ,iar acesta poate primi susținerea grupului.Operaționalizînd ,hărțuirea se realizează prin porecle ,tachinări ameninșări răspîndiri de zvonuri ,calomnii ,excludere din grup ,izolare socială ,îmbrînceli ,loviri ,distrugeri de bunuri ,injurii ,refuz de a îndeplini o rugăminte etc.

1.6 Concluzii la capitolul 1 Mobbingul împiedică copiii și adolescenții să formeze abilități sociale normale. Copiii pot avea probleme cu comunicarea socială toată viața. Mobbing-ul agravează bolile psihice. În formă extremă, victima poate aranja represalii împotriva torționarilor. Profesorii clasei și profesorii de materie trebuie să-și amintească că atmosfera din clasă afectează atât dezvoltarea curriculumului unui elev, cât și performanța generală, motivația educațională etc. Satisfacția elevilor în relațiile din echipa de clasă, precum și lipsa de „izolați”, „izbăviți” în clasă, reprezintă un indicator direct al succesului eforturilor educaționale ale profesorului, care va fi o autoritate în rândul elevilor. Ajutarea adulților în caz de mobbing este pur și simplu necesară pentru un copil care a primit traume psihologice. Pentru a oferi copilului posibilitatea de a arăta independența. Acest lucru poate duce la consecințe adverse. Totuși, acest lucru nu înseamnă că trebuie să vă uitați la cazurile de mobbing la școală. Este necesar să puneți întrebări, cu toate acestea, pentru a face acest lucru nu este intruziv, atent. Desigur, o relație de încredere cu un copil este posibilă numai dacă este obișnuit cu acesta încă din copilărie. Mobilitatea la școală trebuie să i se acorde o atenție deosebită pentru a preveni apariția sa în colective de muncă. La urma urmei, poate fi un mobil (agresor) sau această persoană din cauza soluțiilor sale neclare

Experții consideră că, cu intervenție în timp util, puteți preveni sau opri. Dacă nu ar fi ca toți ceilalți, ar deveni o „oaie neagră”. Este necesar să găsim un aliat al unui adult, puternic, înțelept. Cineva poate ataca, poate există interese comune sau simpatie ascunsă. Împreună, rezistența la rău este mai ușoară. Înțelegeți de ce ați devenit o victimă a mobilizării, nu vă aplecați în fața infractorului, nu vă lăudați. Găsiți instigatorul persecuției, discutați cu el, încercați să faceți pace și să contactați. Mulți consideră că mobilitatea școlară este un fenomen inofensiv, dar nu este așa. Copilăria este o parte importantă a vieții care determină viitorul. Unii copii care au fost influențați de publicarea în școală adoptă un model de comportament sau hărțuire a victimei. Copiii și rănile nu se vindecă complet. Crearea unui spațiu sigur la școală înseamnă îmbunătățirea calității vieții. Psihologul modern american Barbara de Angelis scrie: „Copiii sunt puieți puternici care cresc în grădini. Că avem de-a face cu mii de oameni. Copiii sunt șansa noastră de a ieși din cercul vicios, de a rupe lanțurile trecutului și de a îmbunătăți viitorul. ” .

Bibliografie 1. Алтухова Г.А. Моббинг как этическая проблема // Библиотековедение. 1998. № 2. С. 63–70. 2. Моббинг, или психологическое насилие в школьном коллективе;: Методический материал/ Ларченко Н.А. – 2015. 3. Моббинг в образовательной среде/ Щипанова Д.Е.// Сборник научных трудов SWORLD. – 2013. – Т.23, №4. 4. Dorian Sălăvăstru, Psihologia Educației, Editura POLIROM, 2004. 5. Constantin Gorgos, DICTIONAR ENCICLOPEDIC DE PSIHIATRIE, VOL. I – IV, 1987. 6. Olweus, D. Bullying at school: What we know and what we can do. Malden, MA: Blackwell Publishing,1993, 140 pp.. 7. John Dollard, Neal E. Miller, Leonard W. Doob, O. H. Mowrer Hardcover, Frustration

and Aggression , UNSPECIFIED VENDOR; 3rd Edition, 1939. 8. Adrian Neculau, Manual de psihologie social, Editura Polirom, 2004. 9. Eagly, A. H., & Steffen, V. J. Gender and aggressive behavior: A meta-analytic review of the social psychological literature. Psychological Bulletin, 1986. 10. V. Preda, Delincvenţa juvenilă, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998. 11. G. Moser,  L’agression, P.U.F., Paris, 1987. 12. Batsche, G. Bullying. In G. Bdear, K. Minke și A. Thomas, (Eds.). Children’s Needs II. Development, Problems and Alternatives. Bethseda, MD: The National Association of School Psychologists, 2000, 13. Hăvârneanu, C., & Amorăriţei, C. Agresivitatea în relaţia profesor-elev. In L. Şoitu, C. Hăvârneanu (coord.), Agresivitatea în şcoală. Ia_i: Institutul European, 2001. 14. Espelage, D. L., & Swearer, S. M. (2003). Research on School Bullying and Victimization: What Have We Learned and Where Do We Go From Here? School Psychology Review,2003. 15. T. V. Dragomirescu, Determinism şi reactivitate umană, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1990. 16. G. Moser, L`aggression, Paris, P.U.F., 1987.