Supervizare [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea „Al. I. Cuza” Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Specializarea: Asistență Socială

Supervizarea în asistența socială Tipuri de supervizare

Prof. Coord.: Prof. Univ. Dr. Ștefan Cojocaru Studentă: Ciupercă Andreea-Roxana An III, Grupa 2

Iași 2019

Abstract

Key word:

Introducere

Definirea supervizării Supervizarea este un proces de interacțiune, o activitate de formare continuă, care ajută la reflexie în activitatea profesională, astfel încât profesionistul (asistentul social, psihologul, educatorul) să poată activa eficient în relația cu beneficiarul, dar și să-și integreze mai bine activitatea profesională cu cea personală. În relația de supervizare, supervizatul are un rol activ, aceasta

bazându-se

pe

experiența

și

expertiza

personală.

(http://www.ficf-

romania.ro/images/pdf/brosura-FICF-Supervizarea-in-serviciile-de-protectie-a-copilului-dinRomania.pdf?fbclid=IwAR0pfoi__5OA3jNMJ5WDNc2n0dIqRZ52DEiC32XAS4xHFf_2IS7XdN_VFBY) Supervizarea este o metodă de support profesional oferită personalului angajat în sistemul de asistență social în scopul sporirii abilităților acestuia de lucru cu beneficiarii, asigurării calității și eficienței activității

și

prevenirii

epuizării

profesionale.

(https://msmps.gov.md/sites/default/files/document/attachments/ghid_de_implementare_a_mecanis mului_de_supervizare_profesionala_in_asistenta_sociala.pdf? fbclid=IwAR2FxdaHdGSV4rnGKLZvHTWUP6tt1eLv0_RRebA2cI3-IQEAYVdKOEusp5U)

Supervizarea constituie un proces esențial de dezvoltare a competențelor și ne susține în observarea atentă a interacțiunilor dintre părinți și copil, ne împiedică să reacționăm irațional la

gesturi care trezesc un ecou în noi sau care sunt cauzate de prejudecățile și valorile proprii, modelele noastre internalizate de funcționare a lumii și experiențele de viață.[CITATION Placeholder2 \p 190 \l 1048 ]

Supervizarea este o acțiune multidimensională, ea presupune explorarea unor tehnici și proceduri de lucru, pune în discuție disponibilitatea și viața interioară a profesionistului și aduce cuvântul în

centrul

evoluției

profesionale

a

lucrătorilor

din

protecția

copilului.

(

http://www.supervizare.com/revista/revista_rom.pdf? fbclid=IwAR32f5jexSm6uSlCg4TMX0jIPBpEdoCgHSCQhTx-Eg0BiQMAGWxexh7JPLo) Supervizarea este:

a. O activitate cu obiective multiple, care includ necesitățile organizaționale, profesionale și personale; b. O formă de suport profesional și consiliere colegială care pot fi oferite în forme diferite (în cadrul ședințelor individuale și în grup, formale și informale) și să implice componente cu responsabilități diferite; c. Un mod de a ajuta, monitoriza și evalua activitatea angajatului; d. O modalitate de a asigura respectarea standardelor profesionale pentru desfășurarea activității în conformitate cu fișa postului, cu maximum de eficiență posibilă (atât pentru angajații

începători

cât

și

pentru

cei

cu

experiență).

(https://msmps.gov.md/sites/default/files/document/attachments/mecanismul_de_supervizare .rom_.pdf?fbclid=IwAR0cKOZddsthsbNvlMxaoJQedOTUKyIbvsxSjUBCCgXBoG4r7S5EoU8rrgM)

Supervizarea este o intervenție profesionistă insuficient cunoscută și valorizată în România. Rolul ei este recunoscut în multe țări, iar beneficiile acesteia sunt incontestabile. Supervizarea trebuie susținută și în țara noastră iar această susținere trebuie să aibă la bază două motive principale: importanța crucială a rolului supervizorului în activitatea profesioniștilor care lucrează cu copii și familii, precum și existența standardelor minime obligatorii pentru serviciile de protecție a copilului, care prevăd obligativitatea supervizării profesioniștilor care lucrează în cadrul

acestor

servicii.

(http://www.supervizare.com/revista/revista_rom.pdf?

fbclid=IwAR32f5jexSm6uSlCg4TMX0jIPBpEdoCgHSCQhTx-Eg0BiQMAGWxexh7JPLo)

Ce fac supervizorii? Activitatea supervizorului a fost definită astfel: „Supervizorul este o persoană selecționată la nivelul mediu de conducere, pentru a se ocupa de un grup de oameni sau de o sarcnă, pentru a se asigura că acea muncă este îndeplinită satisfăcător. Supervizorul este prima linie de conducere care poartă responsabilitatea pentru conducerea personalului și prin aceasta influențând realizarea obiectivelor operaționale, transformate de alții în acțiuni. Această profesie implică o acțiune continuă, având de a face cu situații diverse ce constau în furnizarea instrucțiunilor și raportarea rezultatelor la niveluri ierarhice superioare. În esență, supervizorii sunt persoane responsabile cu ducerea lucrurilor la bun sfârșit și realizarea sarcinilor. Personalul pe care îl supervizează este implicat activ în sarcină. Supervizorii lucrează cu instrucțiuni de la directorii lor, folosind procedurile companiei și obțin rezultate prin organizarea eforturilor personalului aflat sub comanda lor. [CITATION Mik96 \p 21-22 \l 1048 ] Tipuri de supervizare Vorbind despre supervizare în asistența social, Kadushin menționează trei tipuri de supervizare: supervizarea de sprijin, urmărind să sprijine supervizatul pentru a face față stresului generat de munca pe care o desfășoară și să dezvolte atitudini și trăiri care să îi faciliteze ameliorarea perfermanțelor profesionale; supervizarea administrative, menită să creeze contextual instrumental (mijloacele, facilitățile, instrumentele) necesar bunei desfășurări a activității instituției; supervizarea educațională, reclamată de formarea viitorilor asistenți sociali , așadar a studenților. Din punct de vedere practice, supervizarea se poate desfășura individual sau în grup. Orice tip de intervenție (educație, consigliere, terapie) din serviciile sociale, de sănătate mentală și corecționale, fie individual sau de echipă, poate beneficia de supervizare, protejând astfel intervenții de un stres prea intens și de epuizare profesională.[CITATION Ana07 \p 112 \l 1048 ] Pentru a realiza o tipologie a supervizării, putem lua în considerare trei sisteme de referință: relația supervizorului cu organizația, forma de organizare și perspectiva de abordare a realității. Ținând cont de aceste criterii, întâlnim următoarele forme ale supervizării,precum: dacă privim supervizarea din punctul de vedere al relației supervizorului cu organizația, putem întâlni supervizarea internă (dacă supervizorul este din interiorul organizației) și supervizarea externă

(atunci când supervizorul nu face parte din structura organizației, ci este o persoană din afara acesteia). A doua este după forma de organizare a supervizării, și aici întâlnim supervizarea individuală și supervizarea de grup. A treia formă este din perspectiva de abordare a realității, unde putem identifica: supervizarea clasică (centrată pe problemă) și supervizarea apreciativă (centrată pe apreciere). 1. Supervizarea internă Supervizarea internă are ca avantaj faptul că este accesibilă tuturor membrilor organizaţiei, fiind un serviciu oferit permanent; principalul dezavantaj constă în costurile ridicate legate de plata lunară a unui salariu pentru supervizor şi de asemenea, fiind internă, poate fi concepută ca având caracter

obligatoriu,

impus.(

http://www.incluziunesociala.ro/upls/46_49743_suport_curs_Evaluarea_si_supervizarea_serviciilor_soc iale.pdf?fbclid=IwAR0bUxNWU8opFi08Kz6rTyXmDWrzr-0LLo5T4jrNvNpQN16dFjsGXt7cxug)

Supervizarea internă se referă la situația în care activitatea de supervizare este realizată de o persoană specializată din structura internă a organizației. Acesta nu reprezintă rezultatul inițiativei unui asistent social experimentat, ci o recunoaștere instituțională și un support din partea agenției pentru angajații săi. Acest lucru este sesizabil în organigrama instituției, prin includerea poziției de supervizor în structura organizațională. Existența unui supervizor în cadrul echipei este o decizie managerială și are ca motor dorința de a avea siguranța ofertei unor servicii de calitate. În general, supervizarea internă, sub toate spectele sale, este o practică specifică organizațiilor nonguvernamentale, mai ales celor de origine străină. Promotorii supervizării interne au în vedere o seamă de avantaje ale acesteia: a. Includerea în structura organizației a unei poziții de supervizor este o garanție a calității serviciilor oferite de instituție; b. Supervizarea internă este mai accesibilă membrilor echipei, fiind văzută ca un serviciu permanent pus la dispoziția acestora; c. Existența supervizorului face ca o parte din atribuțiile managerului să fie delegate supervizorului;

d. Existența unui feedback permanent legat de practica asistenților sociali, a dinamicii din campul social și a nevoilor de formare face organizația mai receptive și mai flexibilă; e. Reducerea riscurilor legate de conflicte între membrii echipei cauzate de procesul de negociere inițiat și menținut de supervizor; f. Adaptarea permanentă a serviciilor sociale oferite la contextual social în care se desfășoară activitatea asistenților sociali; g. Creșterea eficienței activității asistenților sociali prin urmărirea planurilor individuale stabilite în cadrul procesului de supervizare; h. Stabilitatea organizațională și consolidarea unor practice profesioniste, a unor modele de servicii sociale eficiente; i. Supervizorul are posibilitatea de a cunoaște în detaliu cazuistica, modelele de intervenție și rezultatele obținute de fiecare asistent social în parte; j. Existența unor informații relevante, necesare în evaluarea periodică a personalului; k. „Răsturnarea” piramidei organizaționale și crearea unui climat de lucru plăcut pentru asistenții sociali; l. Funcția educativă și cea de sprijin pot fi dezvoltate, mai ales că supervizorul se poate deplasa pe teren împreună cu supervizatul la cazurile speciale; m. Minitorizarea permanentă a standardelor de calitate și a obiectivelor de performanță pentru fiecare asistent social în parte etc. Pot fi menționate însă și dezavantaje ale acestui tip de supervizare: a. Costuri ridicate legate de plata lunară a unui salariu pentru supervizor; b. Fiind internă, supervizarea are un caracter obligatoriu, impus anagajaților; c. Există riscul accentuării funcției administrative a supervizării; d. Dificultatea de a obține fondurile necesare includerii unui supervizor în structura

organizațională. [CITATION Ște05 \p 134-135 \l 1048 ] 2. Supervizarea externă Supervizarea externă se referă la situația în care organizația apelează la o persoană din afară pentru a conduce procesul de supervizare. Ea poate fi permanentă, periodică sau temporară.

Supervizarea este asigurată pe baza unui contract între organizație și supervizor, care prevede în mod obligatoriu confidențialitatea datelor obținute în procesul de supervizare. Supervizorul extern trebie să aibă experiență în domeniul de intervenție a asistenților sociali supervizați și îndeplinește toate funcțiile supervizării. Supervizarea externă este, în principal, utilizată pentru supervizarea de grup deoarece prezența unei persoane din afara organizației structurează diferit grupul. Organizația care decide să apeleze la supervizare externă ar putea lua în calcul următoarele avantaje: a. Costurile pentru supervizare externă sunt mai scăzute în comparație cu cea internă; b. Supervizorul extern poate aduce în organizație perspective diferite și multiple privind intervenția asistenților sociali; c. Supervizorul este mai puțin implicat în organizație, mai detașat și neutru, inclusiv față de cultura organizației în care acționează; d. Asistenții sociali pot avea mai multă încredere în supervizor în ceea ce privește informațiile pe care i le oferă acestuia; e. Supervizorul nu îndeplinește unele dintre atribuțiile specifice managerului. Supervizarea externă are și dezavantaje, dintre care putem aminti: a. Instabilitatea crescută în ceea ce privește relația organizației cu supervizorul extern, colaborarea cu acesta fiind dependentă de sursele de finanțare; b. Supervizarea externă poate fi un serviciu temporar care nu este permanent la dispoziția supervizaților; c. Supervizorul extern intervine pentru atenuarea conflictelor mai ales în situație de criză, acesta nu poate lucra pentru prevenirea acestora; d. Supervizarea externă participă mai puțin la adaptarea continuă a serviciilor sociale oferite la contextul social în care se desfășoară activitatea asistenților sociali; e. Riscul supervizării de a oferi soluții șablon, din cauza tendinței de generalizare a

experienței. [CITATION Ște05 \p 135-136 \l 1048 ] 3. Supervizarea individuală

Supervizarea individuală reprezintă o oportunitate pentru angajatul supervizat de a beneficia de suport individual sistematic, centrat pe necesitățile profesionale individuale. Angajatul supervizat este ajutat să-şi dezvolte abilităţile de a lucra cu beneficiarii, să identifice cele mai bune căi de a lucra independent, să aibă încredere în forţele proprii şi să discute deschis despre problemele cu care se confruntă în activitatea profesională. Supervizorul asigură continuitatea procesului, consolidează cunoştinţele şi explică angajatului cum acesta le poate aplica în situaţiile noi sau îl îndrumă să descopere singur posibilităţi alternative de lucru cu cazurile beneficiarilor. Îndrumarea oferită de către supervizor conduce angajatul spre atingerea unui nivel de competentă independentă. Supervizarea individuală reprezintă o relaţie profesională sistematică, stabilită între persoana supervizată şi supervizor, ambii având responsabilităţi pentru dezvoltarea acestui proces. Punctul central în supervizarea individuală îl constituie analiza calității serviciilor prestate de către angajatul concret. Supervizorul trebuie să se asigure că, angajatul supervizat aplică metodologii de lucru standardizate: managementul de caz, instrumentele de evaluare și intervenție specifice. Necesităţile de formare continuă şi cele de sprijin ale persoanei supervizate pot fi identificate mai uşor ca urmare a analizei cazurilor în parte, discuţiilor individuale despre activitatea angajatului, despre problemele sale legate de prestarea serviciilor sociale, de statutul său în cadrul comunităţii. Avantajele supervizării individuale: a.

oferă angajatului supervizat o abordare individualizată;

b.

facilitează discutarea problemelor ce ţin de incompetenţă, pe care angajatul se jenează să le pună în discuţie în grup;

c.

oferă posibilitatea păstrării confidenţialităţii cazurilor deosebit de problematice;

d.

este mai potrivită pentru lucrul cu persoanele timide, neîncrezute în sine sau aflate în perioada de adaptare profesională.

Supervizarea individuală se realizează în cadrul şedinţelor unu la unu, la care participă supervizorul şi persoana supervizată, conform unui plan de supervizare stabilit de comun acord şi în conformitate cu recomandările prevăzute în Mecanismul de supervizare aprobat anterior (o dată la 2-3 luni şi la necesitate). În urma fiecărei şedinţe de supervizare individuală trebuie să fie întocmit Raportul şedinţei de supervizare (Anexa nr.3), în care sunt indicate numele persoanei supervizate, locul şi data şedinţei, subiectele discutate, recomandările făcute, cu stabilirea

termenului de realizare şi a datei pentru următoarea şedinţă de supervizare. Este important ca toate rapoarte şedinţelor de supervizare individuală să fie semnate de către ambii participanţi – supervizor

şi

angajatul

supervizat.

(https://msmps.gov.md/sites/default/files/document/attachments/usaid_2_ghid_supervizare_rom.pdf? fbclid=IwAR14QOk2cKD-RNQiHIhGkKKLk2rt0DbWNjfkJR9Vib67cdR30Tuub9oAUzo)

4. Supervizarea de grup Supervizarea în grup este realizată pentru un grup de asistenți sociali comunitari sau lucrători sociali sub conducerea unui supervizor. Supervizarea oferă grupului oportunitatea să se întrunească pentru a-și revizui activitatea și a găsi soluții împreună. Ea ajută angajații să învețe unul de la altul și creează un mediu de învățare împărtășită. Supervizarea în grup este în același timp și o activitate importantă de consolidare a echipei. Secțiile/ Direcțiile asistență social și protecție a familiei, care au angajați în localități îndepărtate geographic, pot să utilizeze această metodă mai frecvent comparativ cu supervizarea individuală. Supervizarea în grup, de asemenea, este foarte utilă pentru angajații Serviciului de îngrijire social la domiciliu, în procesul căreia aceștia își pot împărtăși problemele și ideile legate de prestarea serviciilor la domiciliu. În cadrul ședințelor de supervizare în grup pot fi puse în discuții cazurile mai dificile cu care se confruntă asistenții sociali supervizați. La fel, pot fi puse în discuție practicile positive, poate fi făcută informarea angajaților privind noile tendințe și metodologii de asistență socială. Supervizarea în grup se realizează conform unui plan de supervizare stabilit de comun acord și în conformitate cu frecvența și structura prevăzute în Mecanismul de supervizare aprobat (o data pe lună și la necessitate. În urma fiecărei ședințe de supervizare în grup trebuie să fie întocmit Raportul ședinței de supervizare în care sunt stipulate lista persoanelor supervizate, locul și timpul ședinței, subiectele discutate, recomandările făcute, stabilirea timpului de realizare și data următoarei ședințe de supervizare. Este important ca toate rapoartele ședințelor de supervizare să fie

semnate

de

către

toți

participanții

la

ședință.(

https://msmps.gov.md/sites/default/files/document/attachments/ghid_de_implementare_a_mecanism ului_de_supervizare_profesionala_in_asistenta_sociala.pdf? fbclid=IwAR0e5zHEpPYz6iLZWEKA6JItbYTebfxOHzjcK0xka2dAo3WlXwjjStfKCkg)

Supervizarea în grup are și un șir de avantaje: a. Economie de timp și bani; b. Oportunități de învățare în grup; c. Un nivel scăzut de dependență a supervizaților față de supervizori; d. Un nivel ridicat, complex și divers de informații legate de cazuistică; e. Stabilirea în grup a unor criterii care duc la creșterea calității serviciilor; f. O viziune mai complex a supervizaților în ceea ce privește intervenția; g. Oglindirea intervenției supervizaților și modelarea acțiunilor lor prin interacțiunile cu ceilalți. Dezavantaje ale supervizării de grup: a. Confidențialitatea privind cazurile poate fi încălcată dacă nu sunt clarificate și respectate reguli stricte în cee ace privește prezentarea acestora în sedințele de supervizare; b. Grupul de supervizare nu poate înlocui supervizarea individual și consilierea supervizatului; c. Unele aspecte ale dinamicii grupului pot influența negative procesul de învățare; d. Grupul de supervizare se poate concentra foarte mult asupra problematicii, și nu asupra situațiilor particulare pentru că unii dintre membri pot fi puțin interesați de subiect; e. Asistenții sociali nu au la îndemână permanent posibilitatea de a discuta cu supervizorul,

atunci când au nevoie.[CITATION Ște05 \p 142-143 \l 1048 ] Etapele supervizării de grup