36 0 10MB
Sb&BA PARASTASVLYI
PENTR EROI LUCRARE PUBLICAT
CU BINECUVÂNTAREA
PREAFERICITULUI PRINTE
DANIEL PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÁNE
Editura Institutului Biblic _i de Misiune Ortodox Bucure_ti 2016
MAPAIRSA DOMIHVAV KAG
PARASTASVL PENTRY EROI Fiind pregtit coliva _i sticla cu vin pe o mas în mijlocul bisericii sau la monumentul eroilor, diaconul, dac este, roste_te:
Binecuvinteaz, printe! Preotul, purtând epitrahil _i felon, d
binecuvântarea mic:
Binecuvântat
este
Dumnezeul
nostru, totdeauna, acum _i pururea _i în vecii vecilor. Strana: Amin.
= 16
PARASTASUL
Apoi se cânt
PENTRU EROI
de trei ori: Aliluia (de trei
ori), pe glasul al 8-lea, _i îndat:
TROPARUL,glasul al 8-lea: Cel ce, prin adâncul înelepciunii, cu iubirea de oameni, toate le
chivernise_ti _i ceea ce este de folos tuturor le druie_ti,
Unule Zidito
rule, odihne_te, Doamne, sufletele adormiilor
robilor Ti, c spre Tine
ndejdea _i-au pus, spre Fctorul
_i
Ziditorul _i Dumnezeul nostru. Slav.., ^i acum.., al
Nsctoarei
de Dumnezeu:
Pe tine zid
rugtoare
_i liman te avem _i bine primit ctre Dum-
nezeu, pe Care L-ai nscut,
Nsc-
toare de Dumnezeu, nenuntit ,
credincio_ilor mântuire. =
a
=
PARASTASUL PENTRU EROI Si îndat
17
cânt Binecuvântrile mortilor, glasul al 5-lea, în timpul crora preotul cde_te: se
Binecuvântat e_ti, Doamne, înva-ne
noi îndreptrile
Tale.
Ceata Sfinilor
a aflat izvorul1
vietii _i u_a Raiului; s calea prin pocin;
aflu _i eu
eu sunt oaia cea
pierdut; cheam-m, _i m
pe
Mântuitorule,
mântuie_te.
Binecuvântat e_ti, Doamne, înva-ne noi îndrept rile
pe
Tale.
Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu ati m rturisit _i ai fost junghiai ca ni_te miei, fiind mutai la viaa cea neîmb trânitoare
Aceluia
nic,
Sfinilor, sul, Mucenicilor, daruiasc
0=
_i pururea ve_-
nou
v
cu dinadin-
rugai,
s
ne
dezlegare datoriilo
G
= PARASTASUL PENTRU EROI
18
Binecuvântat e_ti, Doamne, înva-ne noi îndrept rile
pe
Tale.
Cei ce ati umblat pe calea cea
strâmt
viat,
_i cu chinuri, toi crucea ca
care, în
luat _i Mie venii de luai
jugul ai
ati urmat cu credin,
darurile, pe care le-am preg tit
vou,
_i cununile cere_ti. Binecuvântat e_ti, Doamne, înva-ne noi îndrept rile
pe
Tale.
Chipul slavei Tale celei negrite
sunt, de_i port rnile päcatelor; miluie_te zidirea Ta, Stpâne, _i o curate_te cu îndurarea Ta _i mo_ tenirea cea dorit druie_te-mi, fcându-m al Raiului.
=
pe mine iar_i
cettean
PARASTASUL PENTRU EROI
Binecuvântat e_ti, Doamne, înva-ne
noi îndreptrile
Tale.
19 pe
Cel ce cu mâna dintru nefiin m-ai zidit _i cu chipul Tu cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru clcarea poruncii iar_i m-ai întors
în
pmânt, din care am fost luat, la cel dup asemánare m ridic, cu frumusetea cea dintâi iar_i împodobindu-m. Binecuvântat e_ti, Doamne, înva-ne
noi îndrept rile
pe
Tale.
Odihne_te, Dumnezeule, pe robii Ti _i-i a_az în Rai, unde cetele
Sfintilor, lumintorii robii Ti
Doamne, _i dreptii
strlucesc;
ca
pe adormiii
odihne_te-i, trecându-le lor
toate gre_elile.
= 20
PARASTASUL PENTRU EROI
Slav ...,
a Treimii:
Pe o Dumnezeire în trei str luciri
cu dreapt
credin
s
o ludm, de strigând: Sfânt e_ti P rinte fr început, Fiule Cel împreun fr de început _i Duhule Cel dumnezeies; lumineaz -ne
din
pe noi, care cu cre
slujim Tie, _i
ne
scoatee din
focul cel de veci. _i acum., a N sc toarei
Bucur-te, nscut
pe
de Dumnezeu:
Curat,
ceea ce ai ai Dumnezeu cu trup spre
mântuirea tuturor, c neamul omenesc a aflat mântuire prin tine! ^i noi s
aflm
Raiul, Nsctoare
de
Dumnezeu, curat_i binecuvântat. Aliluia, Aliluia, Aliluia;
Dumnezeule
=
(de trei ori).
slav
Tie,
O=
PARASTASUL PENTRU EROI diaconul (in roste_te Ectenia întreit :
Apoi
21
lipsa lui, preotul),
Miluie_te-ne pe noi, Dum nezeule, dup mare mila Ta, rug-
mu-ne ie,
auzi-ne _i ne miluieste.
Cântretii: Doamne, miluie_te (de trei ori)! Inc
ne rug m
pentru odihna
sufletelor fericiilor întru adormire eroi, osta_i _i lupttori români din toate timpurile _i din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de
lupt,
în lagre _i în închisori, pentru apararea patriei _i a credintei orto-
doxe strmo_esti,
neamului, pentru
pentru întregirea libertatea
_i
demn-
nitatea poporului român, _i pentruu s li se ierte lor toat gre_eala de voie _i cea fr de voie.
ca
Cantäretii: Doamne, miluie_te (de
cea
trei ori)!
G
O=
= PARASTASUL PENTRU EROI
22
Ca Domnul Dumnezeu s
sufletele odihnesc.
Impria telor
lor
unde
Mila
lui
a_eze
Dreptii
se
Dumnezeu,
cerurilor _i iertarea pca-
lor,
de la
Hristos,
Impratul
Cel fr de moarte _i Dumnezeul nostru s cerem. Domnului s ne
rugm. Cântreii:
D,
Doamne! Doamne, mi-
luie_te! Preotul roste_te rug ciunea:
Dumnezeul duhurilor _i a tot
trupul, Care ai clcat moartea _i pe diavol l-ai surpat _i ai d ruit viat lumii Tale, Insui Doamne, _i sufletele fericiilor întru adormire eroi, osta_i _i lupt tori români din toate timpurile _i din toate locurile, care s-a1u jertfit pe câmpurile de lupt, în lagre _i în închisori, pentru apärarea patriei _i a credinei orto-
=
=o
0=
PARASTASUL PENTRU EROI
doxe strmo_e_ti,
23
pentru
neamului, pentru
întregirea libertatea _i dem-
nitatea poporului român I_i ale robilor Ti (N, dac sunt eroi de pomenit nominalD1, odihne_te-le în loc luminat, în loc de verdeat, în loc de odihn, de unde au fugit toat durerea, întristarea _i suspinul. ^i orice gre_eal
au s vâr_it
ei cu cuvântul
(vorba), cu fapta sau cu gândul, ca
un Dumnezeu bun _i iubitor de
oameni, iart-le
lor (Credincio_ii ros
tesc: Dumnezeu s -i
care s
ierte!). C
fie viu _i s
nu este om
nu gre_easc;
numai Tu singur e_ti fr
de pcat;
dreptatea Ta este dreptate în cuvântul Tu este adevrul. Si îndat
C
Tu
e_ti
veac
_i
roste_te Ecfonisul:
odihna fericiilor
învierea
întru
_i viaa
adormire
i eroi
=
0= 24
PARASTASUL PENTRU EROI
ai neamului romnânesc, Hristoase Dumnezeul nostru, _i ie
slav împreun _i P rintelui Tu înlm, Celui fär de început _i Preasfântului _i bunului _i de via f c torului Tu Duh, acum pururea _i în vecii vecilor. Strana: Amin.
Apoi se cânt Sedealna, glasul al 5-lea: Odihne_te, Mântuitorul nostru, cu dreptii pe robii Ti _i-i sål_luie_te în curile Tale, precum este scris, trecând, ca un Bun, gre_elile lor cele de voie _i cele fär de voie, _i toate cele cu _tiin _i cu ne_tiint, Iubitorule de oameni. Slav.., a Nsctoarei
^i acum.., de Dumnezeu:
Cel ce ai rsrit lumii din Fecioar, Hristoase Dumnezeule, _i
e
PARASTASUL PENTRU EROI
25
prin aceasta fiii luminii ne-ai artat, miluie_te-ne pe noi. Irmosul Cântrii Nu
a 3-a, glasul al 6-lea:
Sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înlat fruntea credincio_ilor Ti, Bunule; _i ne-ai întrit pe noi pe piatra mrturisirii Tale. este
Irmosul Cântrii
Marea vieii
a 6-a:
v zând-o
înälân-
du-se de viforul ispitelor, la limanul Tu
cel lin alergând, strig ctre
Scoate din stricciune mult Milostive. Apoi cântm,
pe
Tine:
viata mea,
glasul al 8-lea:
CONDACUL
Cu Sfinii
odihneste, Hristoase,
sufletele adormiilor
robilor Täi,
unde nu este durere, nici întristare,
nici suspin, ci via =
fr
de sfâr_it.
= PARASTASUL PENTRU ERCO
26
ICOS
Tu singur e_ti fr de moarte, Cel ce ai fcut _i ai zidit pe om; iar noi
pmântenii zidii
din pmânt
suntem
_i în acela_i p mânt
vomn
Cel ce m-ai zidit _i mi-ai zis: Pämânt e_ti _i merge, precum ai poruncit,
în
pmânt
vei merge, unde
p mântenii
toi
mergem, fåcând tân-
guire de îngropare cântarea: Aliluia. ^i iar_i
se cânt:
Sfintii odihne_te, Hristoase, sufletele adormiilor robilor Ti, Cu
unde
nici
nu
este
durere, nici întristare,
suspin, ci via
fr
de sfâr_it. Diaconul, cdind, zice:
Pe
de Dumnezeu Nsctoarea _i Maica Luminii, întru cântäri cinstind-o, s o mrim!
=
PARASTASUL PENTRU EROI
Strana cânt
Irmosul Cântrii
27 a 9-a:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putin oamenilor, spre Care nu cuteaz a cuta o_tile îngere_ti; iar
prin tine, Preacurat, S-a arätat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care slávindu-L cu o_tile cere_ti, pe tine te fericim. Diaconul: Domnului s ne rugm! Preotul, în locul obi_nuitelor rugciuni de dezlegare, roste_te aceast:
Rugciune
de dezlegare,
la pomenirea eroilor*
Doamne,
Dumnezeul
nostru,
Dumnezeul puterilor, Cel ce sfärâmi
razboaiele cu brat înalt, Cel ce, prin negrita Intrupare _i prin Ptimireea *Preluat
din Biserica Ortodox a Greciei. Obi_nuitele
Rugãciuni de dezlegare se gsesc tiprite
=
aici la pag. 4l-40.
= PARASTASULINIKU EM
28
Unuia Náscut Fiului lisus Mântuitorul nostru
de bun voie
a
Tu, Hristos, ne-ai arátat cá totdeauna dup jertf urmeazá biruinta i dup Cruce Invierea, auzi-ne pe noi, care ne rugm acum puterii _i iubirii Tale de oameni; pentru ca, prin puterea Ta, s pze_ti neamul nostru, cluzindu-l din biruint in biruin _i din slav în slav, iar prin iubirea Ta de oameni s ránduie_ti în ceata ale_ilor Täi sufletele celor ce pentru credin _i patrie
S-au luptat în chip str lucit
_i au
czut un
eroic. Sufletele acestora ca nor de martori ne stau înainte _i
locurile unde odihnesc osemintele lor pzesc hotarele pmántului patriei, iar cinstitul lor sânge adap vlästarul libertäii noastre. Pentru
=
=e PARASTASUL PENTRU ERO
aceasta, dezleag
_i iart-le
29
lor orice
au gre_it cu fapta, cu vorba _i cu
gândul, ca, precum pe pmânt au fost socotii în ceata celor ale_i, a_a _i în cer s-i
numeri în oastea
Sfinilor artat
Mucenici. ^i precum s-au cinstii de ctre oameni, a_a _i
înaintea Ta, Dumnezeule, s fie a_e-
zati cu Sfinii,
purttori
de
c ace_ti viteji osta_i,
lupta cea bun
biruin,
au luptat _i calea vieii
bine au
savâr_it-o. Pentru aceasta, Dreptule
Judector,
druie_te-le
cununa
dreptii.
datorit
lor tr im
în schimb
nou, celor ce acum liberi, d rular
ieste-ne, Dumnezeule, pururea s
pomenim jertfa lor cea mnare _i, pri-
vind înfäptuirile furite prin lupta lor, s le urmm vitejia. Caut, Doamne, din cer, de pe tronul slavei
=
=0
= PARASTASUL PENTRU EROI
30
împrtiei Tale _i, pentru jertfa înainta_ilor no_tri, binecuvinteaz _i acum pe binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe conductorii säi _i armata rii, d ruindu-ne biruin
nici, bun
asupra celor potriv-
sporire, îmbel_ugare _i
pace.
C
Tu e_ti Dumnezeul mân-
tuirii Tatlui
noastre
slav înlm, _i Fiului _i Sfântului Duh,
_i ie
acum _i pururea i in vecii vecilor. Cântreii:
Amin.
Preotul: Slav Tie, Hristoase Dumnezeule, ndejdea noastr, slav Tie!
Cântretii zic: Slav.., Si acum..., Doamne, miluie_te (de trei ori), P rinte binecuvinteaz !
Si preotul roste_te otpustul: Cel ce a înviat din mori, Hristos,
Adevratul nostru Dumnezeu, pentru rug ciunile preacuratei Sale Maici,
=
=o
= PARASTASUL PENTRU EROI
ale Sfinilor,
slviilor
31
_i întru
tot
laudailor
Apostoli, ale Cuvio_ilor si de Dumnezeu purttorilor Prini ai no_tri, ale Sfântului _i Dreptului Lazr, cel înviat a patra zi din mori, _i ale tuturor Sfinilor,
sufletele
fericitilor întru adormire eroi ai neamului românesc, în corturile Dreptilor s le a_eze, în sânurile lui Avraam s le odihneasc, împreun cu Dreptii s
miluiasc
le numere, _i s
ne
pe noi ca un bun _i de
oameni iubitor. Strana: Amin.
Apoi preotul (diaconul) zice: Intru fericit odihn
d,
miilor
robilor Ti,
adormire, ve_nic
Doamne, sufletelor ador-
eroii neamului ro-
mânesc, _i le fä lor ve_nic pomenire! =
:
= G
PARASTASUL PENTRU EROI
32
Preotul sau soborul cânt cânt de dou ori: treii
o dat,
iar cân-
Ve_nic pomenire (de trei ori)! Preotul:
Pentru
rugciunile Sfinilor Pärinilor no_tri, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluie_te-ne pe noi. Strana: Amin. Dac
Parastasul a fost svâr_it
în biseric,
la monumentul eroilor se va oficia Trisa-
ghionul, punând Ectenia întreit ciunea final
dup
rânduiala de mai sus.
/
=
_i Rug-