152 43 17MB
Romanian Pages 403 Year 1977
CLASICII FILOSOFIEI UNIVERSALE
GOTTLOB FREGE
LOGISCHPHILOSOPHISCHE SCHRIFTEN
STUDIU INTRODUCTIV
S-a spus despre Frege că ar fi noul Aristotel al logicii moder ne. Comparaţia aparţine şi se adresează logicienilor; Frege, în tr-adevăr,
a
adus
con tribuţia
decisivă
la
conturarea
profilului
actual al logicii simbolice. Logica propoziţiilor şi logica predica telor, interpretarea
semantică, punerea logicii
în
conexiune
cu
fundamentele matematicii, logicismul - toate sînt opera, ctitoria profesorului
de la
Universitatea
din
Jena.
Puţin
cunoscut
de
către contemporanii. săi, Frege a fost redescoperit "în e tape"; astăzi, statutul său de clasic al logicii nu mai suscită dubii.
Iată însă că prestigiul creaţiei fregeene începe să debordele
cadrul limitat al unei discipline particulare pentru a s� extinde în sfe;·a filosofiei, unele aduce o spect;Jruloasă răsturnare de va lori. Dintr-un obscur disl'ipol al l u i !Iennann Lotze - care in cercase o îmbinare a direcţiei neokan tiene cu cea platonică · Frege ne apare astăzi într-o lumină cu totul nouă, ca unul dintre cei mai semnificativi şi mai originali filosofi ai ultimului veac, ca
purtătorul
unui
mesaj
filosofic,
deloc
ermetic,
mesaj
cu
consecinţe îndepărtate şi stîrnind un i n teres tot mai diversificat. Din arhivele de curiozităţi minore ale cugetării filosofice, obscurul Frege a trecut în ultimul sfer t de veac in acea istorie vie a fi losofiei în !'are se •·ons\llllfl ff1ră a se spulbera întrebările funda111Pllliilc ale spiritului uman. La apariţia ci, Istoria filosofiei occi dentale a lui Russell a putut izbi nu numai prin cîteva aprecieri
exclusiviste şi nedrepte, dar şi prin faptul că îi făcea un loc lui Frege înt r-o istorie care nu era decît incidental a logicii. Astăzi ne-am pu tea declara nesatisfăcuţi mai curînd de faptul că Russell are o vi ziune parţială asupra con tribuţiei lui Frege într-o istorie a fil o sofiei care nu se lasă absorbită în
istoria constituirii filosofiei
analitice. Dacă ar fi să spunem că metoda anali tică în filosofie nu este monopolul aşa-numitei
filosofii
analitice, şi încă ar fi
destul pentru a desprinde opera lui Frege de la remorca unei fi l osofii atît de puţin comprehensive cum este cea analitică. Dar se mai adaugă la aceasta împrejurarea că Frege i-a putut influ-
VII
S y".
La fel stau lucrurile cu orice enunţ. Conceptul se relevă astfel a fi o funcţi� a cărei valoare esie
întotdeauna o--valoare de adevăr.
Cunoaşterea înţelesului abstract dat de Frege noţiunii de func ţie permite familiarizarea rapidă cu acest nou mod de analiză logică şi de formalizare, pe cît de simplu pe atît de profund . Conceptul
este
desemnat
de
un
predicat al
unei
propoziţii
(singulare afirmative). Acest predicat este "nesaturat". Expresia unui concept - cum spune Frege - conţine un loc gol, ş i nu mai cînd acest loc este completat cu un nume propriu, sau cu altă expresie care ţine locul unui nume propriu, apare u n sens
complet". De exemplu, predicatul propoziţiei .,Caesar a cucerit Gallia"
a r fi ., . . . a cucerit Gallia",
locul gol arătînd .,nesatu
rarea" funcţiei, respectiv faptul că ceea ce se enunţă presupune, necesită un subiect posibil. Pentru fiecare argument a l funcţiei, adică pentru fiecare obiect despre care se enunţă un concept, se poate indica în mod univoc un obiect, ş i anume o valoare de adevăr. Afirmaţia
că valorile funcţiei numite concept sînt valori de
adevăr poate fi jus tificată, spunînd că ceea . ce se enunţă despre un obiect (despre un .,subiect" în sens aristotelic) se enunţă . fn mod adevărat sau fals. Vorbind despre o funcţie, vorbim despre o operaţie m a tematicii ; a obţine valoarea unei funcţii pentru un argument înseamnă a efectua corect o serie de operaţii mate matice.
In mod analog, vorbind în logică despre funcţii
avem
în vedere operaţii logice; vorbind despre valorile funcţiei avem în
vedere rezultatul
ceptul
fregean
operaţiilor logice.
presupune
anumite
Ca
funcţie logică,
operaţii;
aplicarea
con
lui
la
un argument înseamnă (iarăşi vorbind in limbajul logicii pre matematice)
,.a
enunţa ceva despre ceva".
Frege nu foloseşte acest limbaj al operaţiilor logice, dar vor beşte în mod explicit despre ,.natura predicativă a conceptului". El justifică altfel
-=
pe o cale semantică, referindu-se l a raportul XXXV
SORIN VIERU
dintre semne, expresii, precum şi entităţile care constituie sensul şi
in
special
semnificaţia
expresiilor - alegerea
valorilor
de
adevăr ca valori ale conceptelor pentru obiectele la care se aplică. Ontologia implicită a lui Frege este astfel intim legată de se mantica sa explicită. -- Am văzut că Frege consideră funcţia ca fiind desemnată de o expresie
"nesaturată",
"incompletă";
totodată,
el
admite
tacit,
matematic, că rezultatul completării
expresiei
. . nesaturate" de
în mod general, prin analogie cu ceea ce se petrece in limbajul
semnînd o funcţie cu nurr:ele propriu al unui argument desem
nează valoarea funcţiei pentru respectivul argument şi ca atare este numele acelei valori. Urmează că dacă privim conceptele ca funcţii, ca entităţi ,.ne saturate", desemnate de expresiile predicative, "nesaturate" şi ele, rezultatul completării expresiei funcţiei cu numele unui obiect, adică imbinarea unui predicat cu un subiect, desemnează valoa rea funcţiei pen tru acel obiect. Dar aceasta înseamnă că pro poziţia singulară care rezultă este şi ea numele unui obiect. Şi deci este "nume propriu" (in accepţia semanticii fregeene). In t r-adevăr, potrivit lui Frege, orice propoziţie are pe lîngă sens ("Sinn") şi o semnificaţie (,,Bedeu tung"), adică desemnează ceva. Iar ceea ce desemnează este o valoare d e adevăr, prin urmare un
�biect.
Ca
� tare,
propoziţia este u n nume propriu, al Adevăra
tului sau al Falsului. A r fi interesant de urmărit in amănunt această legătură intre
ontologia implicită şi semantica explicită a lui Frege, unitatea lor organică fiind de n etăgăduit. Oare, genetic vorbind, ontologia lui Frege va fi determinat trăsăturile fundamentale ale semanticii sale, prin tre care identificarea propoziţiilor cu nume proprii avind ca semnificaţie una sau alta dintre valorile de adevăr? Fapt este că ele
se desfăşoară concomitent,
înăuntrul
aceleiaşi
concepţii
teoretice, iar Frege justifică definiţia conceptului, pe de o parte, şi concepţia
sa
despre propoziţii, pe de altă parte, prin raţiuni
aparent indl'pendentc. Conceptele sint func�ii de la domeniul obiectelor la domeniul valorilor d e adevăr.
In sens larg, conceptele sint funcţii care iau ca valori numai
XXXVI
STUDIU
INTRODUCTIV
valori de adevăr, numărul argumentelor putind fi mai mare decit
ef!�
ţ
1. Frege numeşte relaţii as�� c ii �� � �ma�- iflii_Ite ���ri!ll e nte; f _':l ll_� _ interes prezintă mai ales funcţiile de două argumente,
In
sfîrşit, noţiunea
de
funcţie
generalizare,
in
trucit argumentul unei funcţii poate fi şi el o funcţie, nu
admite
altă
un
obiect. Frege distinge între _f_UJ1Cţii de tr(?apt� _ u�u care au ca ar gumente obiecte şi -� �C:l i! d.!! tre11pta a doua care au ca argumente funcţii de treapta unu. Astfel înţeleasă, noţiunea matematică de funcţie a deveni t o
idee pur logică. Funcţiile pe care · ie numim logice tn sens mai
restrins sint funcţiile şi
cuantorilor
din
asociate
conectivelor
logica predicatelor,
logicii propoziţiilor - in terminologia
deci
scolastică - asociate aşa-numi telor "expresii sincategorematice".
Printre aceste funcţii se n umără şi cea notată prin ---x ; va
loarea ei coincide cu argumentul, atunci cînd acesta este o
va
loare de adevăr, şi este Falsul, in cazul cînd argumentul este un orice alt obiect.
Negaţia se defineşte ca funcţie care ia valoarea
Adevăratul
pentru orice argument pentru care funcţia ---x are valoarea Fals, şi are valoarea funcţia
---
x
Falsul pentru orice argument pentru care
ia valoarea Adevăratul.
Negaţia, afirmaţia, implicaţia şi orice altă funcţie avind obiecte
ca argumente sint definite de Frege pentru orice obiect. Acest
mod de a defini funcţiile logice este specific lui Frege; logica de astăzi a renunţat - a trebuit să renunţe, din cauza amenin ţării p care este număr în acelaşi sens în care sînt 2 şi 3. !n cazul unui concept se pune întotdeauna întrebarea dacă lui i se subsumează ceva, şi anume ce. In cazul unui nume propriu, asemenea întrebări sînt lipsite de sens131. Nu tre buie să ne lăsăm înşelaţi de faptul că în cadrul limbii un nume propriu, de exemplu, Lună, este folosit în calitate de substantiv comun, şi viceversat32; în pofida acestui fapt, distin cţia subzistă. De îndată ce cuvîntul este între buinţat împreună cu articolul nehotărît sau la plural fără articol. el este u n termen conceptual, un nume comun.
__
§ 52. O altă confirmare a concepţiei după care numă rul este aplicat conceptelor o putem găsi în uzul limbii germane. în care spunem .. zehn Mann", .,vier Mark", .. drei Fass", utili zînd singularul 1 33_ In cazul de faţă, singu larul a r putPa sii i n d i < "e că est� v i zat QU luc·rul, g con ceptul . J\ v a n tajul a('estui m od de exprimare iese în evi denţă în mod deost• b i t. î n C"azul numitr ului O. Altminteri, ce-i drept, l i m bajul a Lribuie numărul nu conceptului, ci obiectelo r : vo rbim despre , . numărul mingilor", aşa cum vorbim despre .. gre utatea mingilor". I n acest fel, vorbim în aparenţă despre obiecte, pe cînd, in realitate, vrem să enunţăm ceva despre un concept. Această uzanţă 100
FUNDAMENTELE
ARITMETICII
lingvistică este derutantă. Expresia "patru cai de rasă " creează aparenţa că "patru" califică conceptul "cal de rasă", la fel cum "de rasă" califică conceptul "cal". In realitate, numai "de rasă" este o notă de acest gen ; prin intermediul cuvîntului "patru" enunţăm ceva despre un conceptl34• § 53. Prin proprietăţile enunţate despre un concept nu înţeleg, desigur, notele care alcătuiesc conceptul. Acestea din urmă sint proprietăţi ale lucrurilor care cad sub concept, şi nu ale conceptului însuşP35. De exemplu, ,,d reptunghic" nu este o proprietate a conceptului "tri u n ghi dreptunghic", dar propoziţia că nu există nici un lri u n g h i d re pt u ng h ic rectiliniu echilateral exprimă o pro p r i , • t i t lP H c·o n ceptului "triunghi dreptunghic rectiliniu, Pl'h i l a 1 P ra l " 1 :111 ; ea i i atribuie numărul zero 137 • S u b ac•Psl raport. l' X i slc·nţa este analoagă numărului. /\ f i r m a n · a l ' X i sten ţei n u este de fapt nimic altceva decit negarea n u m ă r u l u i z e ro 1 3 H I n trucî t existenţa este o pro pr i e t at e a l ' On ce p t u l u i , demonstraţia ontologică a existen ţei l ui Dum nezeu nu-şi atinge ţi n ta. La fel de puţin ca :-;; i existenţa este însă unicitatea o notă a conceptului , . D u m nezeu". Unicitatea nu poate servi in vederea defini ţiei a ce s t u i concept, tot aşa cum nici soliditatea, vastita tea şi comoditatea unei case nu pot fi utilizate împreună l'U p i e tr e l e, mortarul şi gri n zile, în vederea construirii sah" :111• Cu to a l e al'eslea, din faptul că ceva este proprie late a u n u i coucept nu se poate conchide în mod general că din concept, adică din notele acestuia, ea nu s-ar putea infera. In anumite î mprejurări aceasta este cu putinţă, aşa cum, de exemplu, din calităţile materialului de construcţie putem trage de multe ori o concluzie cu privire la durabilitatea unui edificiu. De aceea, ar fi excesiv să pretindem că din notele unui concept nu se poate infera nimic asupra unicităţii sau existenţei ; numai că aceasta nu se poate produce vreodată în mod la fel de imediat ca atunci cînd nota unui concept este atribuită ca proprietate unui obiect subsumat acestui conceptU 0• Tot astfel, ar fi o eroare a nega că existenţa şi unici.
101
GOTTLOB FREGE
tatea pot fi uneori note ale unor concepte. Ele nu sînt însă note ale acelui concept căruia, potrivit uzanţelor lingvistice, i s-ar putea atribui. Atunci cînd, de exempl u, toate conceptele cărora li se subsumează un acelaşi unic obiect sînt strînse sub un con cep t 1 4 1 , unicitatea constituie o notă a a c e s t uia din urmă. Sub con ceptul menţionat cade, de exemplu, conceptul "satel i t al Păm î n tului'\ dar nu cade însuşi corpul ceresc care poartă acelaşi n ume . Aşa dar, putem subsuma un concept unui alt concept mai înalt, unui concept, ca să spun em aşa, de ordinul doi . Această relaţie nu trebuie însă confundată cu relaţia de subordonare. § 54. Acum devine posibil să definim unitatea în mod satisfăcător. La p. 7 a manualului său menţionat a nte rior, E. Schroder spune : "Acel nume generic sau concept se va chema denumirea numărului format in mod ul ară tat; el constituie esenţa unităţii sale". Intr-adevăr, n-ar fi oare cel mai potrivit să numim un concept unitate î n raport cu numărul care îi revine? Am putea î ntrezări atunci u n sens al aserţiunilor după care unitatea se delimitează faţă de mediul său înconjurător şi este indivizibilă. Intr-adevăr, conceptul căruia i se atri buie numărul delimitează în general, într-un anume mod, ceea ce cade sub el. Conceptul "literă a cuvîntului cinci" îl delimitează pe c faţă de i, pe i faţă de n, ş.a.m.d. Con ceptul "silabă a cuvîntului cinci" desprinde cuvîntul ca un i n treg care este indivizibil, în sensul că părţile nu mai cad sub conceptul "silabă a cuvîntului cinci". Nu toate conceptele au aceeaşi î n suşire. Spre a lua un exemplu, putem divide in variate feluri ceea ce cade sub conceptul roşu, fUră ca pu r ţi l c să i n cctP zc să cadii sub acelaşi con cept. Unui ase m enea concept n u-i revine vreun număr linitt 4�. Jn conseci n ţ{l , p ro p ozi ţi a privind caracterul deli mitat şi indivizibilitatea unităţii poate fi formulată astfel : Numai un concept care delimitează în mod determinat ceea ce subsumează şi care nu permite o divizare arbi trară poate fi uni tate în raport cu un număr f,i·n it.
FUNDAMENTELE ARITMETICII
Vedem însă că indivizibilitatea are aici o semnificaţie specială. Acum putem inţelege cu uşurinţă cum se pot împăca între ele identitatea şi discernabilitatea unităţilor. Cu v întul "uni tate" este folosit aici în două sensuri. Unităţile sînt identice în accepţia explicată mai sus a acestui cu vînt. In propoziţia "Iupiter are patru sateliţi", unitatea este "satelit al lui Iupiter". Sub acest concept cade atît satelitul I, cît şi sateliţii II, III şi IV. Ca atare, putem spune : unitatea la care se raportează I este identică uni tăţii la care se raportează II, şi aşa mai departe. Aici avem identitatea. Atunci cînd se afirmă însă discernabi litatea unităţilor, înţelegem prin aceasta caracterul dis tinct al lucrurilor numărate. IV.
Conceptul de numărt4 3
Fiecare număr individual este un obiect de sine-stătător § 55. După ce am descoperit că aserţiunea numerică cuprinde un enunţ despre un concept, putem încerca să completăm definiţiile leibn iziene ale numerelor indivi duale cu dt'fini\ia lui O şi eea a lui 1 . In m od e v ident. pulem stipula : numărul O revine unui ab) ) . Spre deosebire de formulele �
�
�
de la notele 1 85 şi 186, aceasta este logic-a devărată, exprimă o lege logică. Validitatea formulei se întrevede cu uşurinţă ; intr-adevăr, presupunînd că antecedentul ei, adică 3aFa, are loc, atunci Fa nu are niciodată loc, iar atunci şi consecventul formulei de la 1B7 (deci formula de la 1 85) are loc, ca implicaţie al cărei antecedent este întodeauna fals. �
188 (b) ( Gb -.. 3 a (Fa&q>ab)) . Formula este adevărată pentru orice G astfel încît 3 b G b. ( G a & (b) (Fb-+ � q>ba)) . 1 8 9 ( a) 190 (d) (a) (e) ( (q>da & q>de) -+ a = e). Relaţiile care prezintă proprietatea formală enunţată se spun a fi multiunivoce (many-one) . 1 91 (d) (b) (a) ( ( q>da & ) faptul că o relaţie satisfac.e condiţia de mnltiuni vocitate (ve7.i nota 1 90) � i prin Un"(q>) fapt ul "'' o relaţie satisface con diţia de nui l!mltivocitate (nota Hl l ) Mai departe, să prescurtăm prin . , Cor1(q>, F, G) " faptul că re l a ţ ia 'P eon·lcază obiectele subsumate conceptelor F şi G, adidi �atisface condi�iill' de la 1 85 �i 1 88. Definiţia lui Frege capătă atunci urm Hoarl'a for m i't concisii : .
Ech(P, C )
Deşi formula aparţine logicii predicatclor de ordin superior, ca definind o relaţie între entitrtţi aflate la un nivel superior indivizilor, definie-ns-ui nu este decît abrevierea unei formule din logica predicatelor de ordinul 1 .
212
NOTE L i\ f-UNDAMENTELE ARITMETICI'
u3 Vezi
§ 69 ;
pentru a for m aliza definiţia avem nevoie de o notaţie
pentru clase ( - - sfere,
conceptului
cu
logica ,,,. astro7.i
� l ll ilt•
cxtcnsinni de concepte). Frege notează extensiunea
aju torul unui operator similar operatorului IaJ!lJ:>da 4-in {vt·zi "Funcţie şi concept", în acest volum p . 252) ; exten
cou•·•·ptelor 1•', G se pot nota deci prin .XF(cx), �G ('I')). Cu ajutorul
>.-\J ootnţ il' i ,
t•xtcusiunile l e
vom nota
prin
(x,
_>.xFx, >.yGy, etc.
y sînt
ca variabile individuale legate prin operatorul >.). Conceptul , .,,.-Jdrm mcric cu conceptul F" este abstras din relaţia Ech(H, F) prin
tt l i l i t.att•
i n tl'!'lllt'. H(Ech ( H, F) ) .
formule F poate fi privit ca v ari abilă liberă luînd ca valori concepte, iar H este o variabilă de acelaşi gen, legată prin apli carea >.-operatorului la formula Ech(H, F) . În locul lui H putem alege orice altă variabilă definită pe acelaşi domeniu, de ex. G, L. . . . etc. În
acestei
194 Notînd prin dll: (n) expresia . . n &>L(n)
prin
urmare, validitatea formulei :
Ech(F, G) -+
(F, G) -+ ( >.H.Ech(H,
181 D upă c e
un număr", vom avea :
= df( 3F) (N[F]) = n) .
1n Se va demonstra,
191 Ech
este
formula d e
la
N [F)
F)
nota
=
=
N [G ).
>.H.Ecb(H, G)) .
195 a fost echivalată, conform defi 196,
niţiei pentru .,numărul care revine unui conce p t " , cu formula de la aceasta din urmă se dovedeşte echivalentă cu : E ch(F, G) -+ (H) [(Ech(H, F) -+ Ech(H, G)) &(Ech(H , G) -+ Ech(H, P)) ] .
-
Această formulă afirmă tocmai că în ipoteza Ech(F, G) orice concept echinumeric cu F este un concept echinumeric cu G şi reciproc ; altfel spus, în ipoteza amintită, sferele conceptelor "echinumeric cu cu G" slnt identice : >.H. Ech(H, 188 În nota
F) =
).H.Ech(H,
F", . ,echinumeric
G).
192 s-a introdus definiţia 3cp (Cor1 (