Reusita Scolara Si Anxietatea La Adolescenti [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL DE EDUCAŢIE DIN REPUBLICA MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT A MOLDOVEI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI CATEDRA PSIHOLOGIE

Teză de licenţă REUŞITA ŞCOLARĂ ŞI ANXIETATEA LA ADOLESCENŢI

A realizat

Conducător ştiinţific ŞEVCIUC MAIA

CHIŞINĂU 2010 1

CUPRINS Introducere

3

Capitolul 1. ABORDAREA TEORETICĂ. 1.1. Anxietatea

6

1.1.1. Definirea şi generalităţile(caracteristicile, circumstanţele, cauzele) privind conceptul de anxietate

8

1.1.2. Diferenţa între anxietate şi frică

6

1.2. Tulburările de anxietate

16

1.2.1. Simptomele tulburărilor de anxietate...................................................................................16 1.2.2. Tipuri de tulburări de anxietate şi efectele acestora asupra dezvoltării personalităţii..........17 1.2.3. Teoriile anxietăţii

23

1.2.4. Vindecarea anxietăţii prin tratament

33

1.3. Reuşita şcolară şi anxietatea generalizată

34

1.3.1. Tulburări de comportament la şcoală şi la orice nivel de reuşită şcolară

34

1.3.2. Anxietatea generalizată şi modalităţile de bază

36

1.4. Aspecetele de bază ale anxietăţii în adolescenţă

37

Capitolul 2. METODOLOGIA CERCETĂRII. 2.1. Obiectivele cercetării

42

2.2. Ipotezele cercetării

42

2.3. Modelul cercetării

44

2.3.1. Subiecţii

44

2.4. Descrierea metodelor de investigaţie

44

2.5. Prezentarea procedurilor folosite

45

Capitolul 3. ANALIZA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR. CONCLUZII

48

BIBLIOGRAFIE

49

ANEXE

50

2

Introducere Actualitatea cercetarii. Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întîlnită în viaţa de zi cu zi. Aproximativ 25% din populaţie suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieţii lor. Alţi 25% au o anxietate mai puţin severă (ex. frica de şoareci sau paianjen) (Tudose, Tudose, Dobranici, 2002). Anxietatea este o tulburare emoţională ce se manifestă prin sentimente de frică şi nelinişte, însoţite de reacţii psihice precum: palpitaţii, transpiraţie, stres, etc. Spre deosebire de anxietatea temporară, cauzată de un anumit eveniment, anxietatea patologică este cronică şi evoluează progresiv dacă nu este tratată. Copiii şi adolescenţii pot de asemenea să sufere de anxietate. Reuşita şcolară este totalitatea rezultatelor elevilor, atît în ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică ( acumularea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor de aplicare a lor) cît şi dezvoltarea capacităţii intelectuale, formarea unor trăsături de personalitate, a interesului şi motivaţiei faţă de învăţătură, a capacităţii de a se instrui, de a deveni. Succesul şcolar - concretizat în rezultatele elevilor – reprezintă o realitate şcolară complexă ce include: cunoştinţe, capacităţi intelectuale formate, abilităţi de aplicare a cunoştinţelor, trăsături non – cognitive de personalitate; în acelaşi timp, succesul şcolar înglobează şi reuşita elevilor în activitatea postşcolară. Prin tema propusă tind să observ dacă reuşita şcolară la adolescenţi este determinată de nivelul de anxietate al acestora. Astfel cercetarea metodologică îmi va fi utilă spre a a afla care este gradul de anxietate şi reuşită şcolară şi dacă este o diferenţă semnificativă între variabilele date sau se manifestă totuşi, legătura între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea. La final voi deduce rezultatele şi concluzia definitivă a cercetării.

3

METODOLOGIA CERCETĂRII Obiectul cercetarii: Îl constituie anxietatea la adolescenţi şi modul în care nivelul anxietăţii influenţează performanţele lor şcolare.

Scopul cercetarii: Determinarea modului în care diferitele tipuri de anxietate (anxietatea ridicată, anxietatea medie, anxietatea scăzută )

relaţionează cu performanţele scolare la

adolescenţi

Obiectivele cercetarii: 1. Identificarea nivelului de anxietate la adolescenţi 2. Identificarea reuşitei şcolare la adolescenţi 3. Determinarea corelaţiei dintre nivelul de anxietate şi reuşita şcolară la adolescenţi

Ipotezele cercetării: 1. Presupunem că există o relaţie între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu nivelul de anxietate la adolescenţi. 2. Presupunem că există diferenţe semnificative la nivelul comportamentului privind performanţa obţinută la şcoală vizavi de modurile de manifestare a anxietăţii elevilor. 3. Reuşita şcolară nu are aport asupra apariţiei anxietăţii la adolescenţi.

Baza metodologică: Drept punct de reper al cercetării noastre a servit teoriile referitoare la anxietate. Au fost consultate sursele următorilor autori ( Freud, Adler A., Horney K., Ionescu G., Madalina Diaconu)

4

Metodele de cercetare: În conformitate cu obiectivele investigaţiei au fost utilizate metodele: a) examinarea surselor teoretice, a conceptelor şi analiza teoretică. b) testul, scala de evaluare a notelor şcolare pe parcursul semestrelor, observaţia. c) metode statistice – analiza calitativă, cantitativă şi comparativă a datelor obţinute.

Baza experimentală: A constituit-o instituţia: USM din or. Chişinău. Acţiunile experimentale au fost întreprinse pe un eşantion de 45 de subiecţi între vîrsta cuprinsă între 19 şi 22 de ani.

Termeni-cheie : anxietate, performanţă, tulburare, comportament şi adolescenţi.

Structura cercetării : Lucrarea se constituie din introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie şi anexe.

5

CAPITOLUL 1 ABORDAREA TEORETICĂ

1.1. Anxietatea 1.1.1. Definirea şi generalităţile (caracteristicile, circumstanţele, cauzele) privind conceptul de anxietate Anxietatea poate fi descrisă ca o stare afectivă vagă, difuză, de nelinişte, de apăsare, de tensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, fără un obiect precizat sau disproporţionată cu factorii obiectivi care o determină. În mod categoric, este dătătoare de disconfort psihic. Sentimentele dominante sunt de insecuritate, de teamă anticipînd abandonul, pedepsirea, producerea unor accidente, a unor nenorociri sau catastrofe. Imaginaţia este foarte productivă în scenarii care nu pot fi nici eliminate, nici ignorate. Persoana afectată de anxietate este într-o continuă alertă, avînd, în acelaşi timp, sentimentul de neputinţă, de imposibilitate de prevenire sau apărare. O consecinţă evidentă a stării de anxietate este scăderea randamentului intelectual. De asemenea, manifestă agitaţie şi tulburări ale somnului. Sunt prezente tulburări biosomatice şi affective (palpitaţii, respiraţie neregulată, paloare, puls accelerat). Anxietatea se poate manifesta în diferite grade de profunzime. Dacă se manifestă întro formă uşoară, de fond, poate fi considerată un fenomen normal. Dacă, însă, este mai accentuată şi mai profundă, va fi privită ca un simptom al unei tulburări psihice ca depresia, psihoastenia, nevroza. Gradul

de

anxietate

poate

fi

măsurat

prin

instrumente

psihice

de

tipul

chestionarelor, testelor. Desigur, acestea sunt complexe, ştiinţific concepute, iar în interpretarea rezultatelor specialiştii sunt, uneori, asistaţi de calculator. Paul Popescu-Neveanu favorizează, semnificaţia conceptului ―anxietate‖: tulburare a afectivităţii manifestată prin stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace (dicţionarul de psihologie). Anxietatea se defineşte ca ―teamă fără obiect‖, comparativ fobia, care este ―teamă cu obiect‖. Deseori anxietatea se manifestă sub forma unei stări de frică cauzată de o incertitudine în care subiectul are impresia unei nenorociri iminente, care planează pretutindeni, îl înconjoară, îl pătrunde, dar nu o poate defini şi nici îndepărta. Stările de anxietate sunt însoţite de fenomene organo-funcţionale ca: jenă precordială, palpitaţii, greutate în respiraţie, transpiraţie, etc. Ca simptom psihopatologic, se întâlneşte în melancolia anxioasă, în nevroza obsesivă, fobică, în debutul psihozelor sau în afecţiuni 6

endocrine şi cardiace. În explicaţia conceptului – anxietate – Paul Popescu - Neveanu prezintă de asemenea, angoasa, ca fiind acea formă accentuată de anxietate, în opinia psihologiei existenţialiste ea apărând ca ―stare permanentă‖ a omului. Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:  este nemotivată;  pericolul este perceput ca fiind iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o atitudine de aşteptare, o stare de alertă;  subiectul crede că este neputincios în faţa pericolului;  este prezentă o simptomatologie vegetativă generatoare de discomfort somatic (se declanşează un discomfort somatic prin care anxietatea se autoîntreţine) (Tudose, Tudose, Dobranici, 2002). Anxietatea se întîlneşte în anumite circumstanţe psihopatologice: 

în reacţii de intensitate nevrotică sau psihotică



în neurastenii



în psihoze



în stări depresive



în sindromul de abstinenţă la toxicomani



în debutul psihozelor presenile şi demenţelor (Tudose, Tudose, Dobranici, 2002).

Cauzele anxietăţii Anxietatea este rezultatul interacţiunii dintre mai mulţi factori care ne pot face mai vulnerabili spre a dezvolta o tulburare anxioasă; printre aceştia se numără: 

factori genetici / biologici



factori care ţin de învăţare / mediu



factori de personalitate 7

1.1.2. Diferenţa între anxietate şi frică Fiecare dintre noi a trecut prin experienţe de frică intensă, care este o emoţie umană normală, şi care ne ajută în confruntarea cu pericolul. Dar unii oameni trăiesc o frică foarte intensă şi iratională, care nu este justificată prin prezenţa unei situaţii periculoase. O persoana anxioasă continuă să simtă o nelinişte permanentă care interferează şi cu viaţa sa cotidiană. Acesta poate să indice prezenţa unei tulburări de anxietate. Însumînd cele spuse mai sus, anxietatea resimţită de o persoană este o frică foarte intensă şi nejustificată de un pericol adevărat. Frica reprezintă una dintre emoţiile de bază. Se distinge prin faptul că are un obiect ―real‖, precis, însă în funcţie de natura ei o întâlnim sub două forme: normală şi iraţională (Irina Holdevici, 2002). Prin urmare, frica reprezintă ―darul preţios‖ oferit de natura umană. Datorită ei suntem capabili să reacţionăm în faţa unui pericol, comportându-se astfel ca un ―sistem de alarmă şi de frână pentru autoajutorare; este menită să ne dăm seama când am pătruns prea rapid în necunoscut sau când am jucat riscând prea mult. Când este perceput ―pericolul‖, acesta are capacitatea să îngheţe acest sistem şi să ne ―umple‖ de un surplus de substanţe chimice energizante, care ne permit să înfruntăm ameninţarea sau să fugim de ea.‖ (Lindenfield Gael, 2001). Pentru înţelegerea detaliată sau pentru a oferi un tablou simptomatologic specific manifestării emoţiei de frică, prezentăm în continuare studiul lui Darwin consacrat fricii (W. James): Frica este adesea precedată de uimire; aceste două emoţii au raporturi atât de strânse, încât amândouă trezesc instantaneu simţurile văzului şi auzului. În ambele cazuri ochii şi gura se deschid larg, iar sprâncenele se ridică. Omul îngrozit se ţine drept ca o statuie sau, dimpotrivă, se tupilează instinctiv, ca pentru a scăpa vederii duşmanului său. Inima bate precipitat şi violent, intens, ceea ce nu dovedeşte nicidecum că ea trudeşte mai mult ca de obicei ci că trimite o mai mare cantitate de sânge în toate organele, pielea păleşte instantaneu, ca la începutul unei sincope. Se pare totuşi că această paloare superficială ţine în mare parte, dacă nu în mod exclusiv, de acţiunea centrului vasomotor, care procedează la contractarea arterelor capilare ale pielii. Transpiraţia abundentă care are loc în cazurile de groază intensă dovedeşte în ce măsură suferă pielea contralovitura acestei emoţii. Acest fenomen este cu atât mai mult de notat cu cât în acest moment suprafaţa cutanată este rece: de unde expresia vulgară de ―sudori reci‖; de fapt, activitatea glandelor sudoripare coincide, de obicei, cu încălzirea pielii. În afară de aceasta, părul 8

se zbârleşte, iar muşchii superficiali sunt cuprinşi de frisoane. În acelaşi timp cu tulburarea circulaţiei are loc accelerarea respiraţiei. În cazurile de frică uşoară se observǎ şi o puternică tendinţă de a căsca. Unul dintre simptomele cele mai caracteristice este tremuratul care scutură toţi muşchii corpului şi care adesea se observă mai întâi la buze. Tremurul şi uscăciunea gurii alterează vocea, care devine răguşită şi neclară, putând chiar să dispară complet. Frica poate creşte până la groază şi până la un fel de agonie. Se observă atunci diverse fenomene care însoţesc emoţiile la paroxism: inima bate tumultuos sau se opreşte şi se produce o sincopă; paloarea este cadaverică; respiraţia este chinuită; nările se dilată larg; buzele se desfac şi se agită convulsiv; obrajii se scobesc şi tremură; gâtlejul se contractă; ochii ieşiţi din orbite, fixează obiectul care provoacă groaza sau se rotesc în toate părţile neîncetat: Huc illuc valvens oculos totumque pererrat. Pupilele, se dilată considerabil. Toţi muşchii corpului se durifică sau sunt cuprinşi de convulsii. Mâinile se închid şi se deschid mereu, adesea în mod spasmodic. Se întâmplă uneori ca braţele să se arunce înainte, ca pentru a îndepărta un pericol terifiant, ori se agită dezordonat deasupra capului. În unele cazuri, se manifestă o impulsie bruscă şi irezistibilă de a fugi mâncând pământul, impulsie atât de puternică, încât s-au văzut soldaţii cei mai viteji cedându-i şi lăsându-se cuprinşi de o panică subită. Nu este nimic mai puţin clar decât finalitatea fricii, o dată ce aceasta trece peste o anumită limită; sub această limită sesizăm o oarecare timiditate atât de utilă adaptării noastre la mediu, pe când paroxismele spaimei nu fac decât să dăuneze întotdeauna celor care le cad victimă. Legat de acest ultim fapt, psihopatologii identifică în grupul fricilor cu caracter iraţional urmǎtoarele tulburǎri în adaptare: anxietatea, fobiile şi atacurile de panică. Irina Holdevici face următoarea distincţie între ele, prezentându-le astfel: -

anxietatea – teamă difuză, fără un obiect bine precizat; subiectul trăieşte o încordare continuă, simţându-se permanent ameninţat; este foarte nervos şi de multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare;

-

fobia – frică persistentă de un obiect, gând sau situaţie care în mod obişnuit nu justifică teama; subiectul îşi dă seama de faptul că frica sa este ridicolă, lipsită de sens, luptă împotriva ei, dar nu o poate învinge;

-

panica – puseu brusc şi acut de teroare.

Iolanda Mitrofan priveşte anxietatea ca pe o teamă fără obiect, nelinişte însoţită de tensiune intrapsihică, agitaţie, iritabilitate şi simptome somatice.

9

M. Golu interrelaţionează într-o oarecare măsură anxietatea cu angoasa, descriind-o pe aceasta din urmă în funcţie de prima; angoasa apare astfel sub forma unei nelinişti dusă la extrem, a unei frici iraţionale acutizate, agravări şi intensificări ale anxietăţii. După părerea majorităţii specialiştilor, anxietatea şi angoasa se disting : fie prin intensitate (angoasa ar putea fi o formă de anxietate majoră); fie prin apartenenţă (angoasa este somatică, cu simptome vegetative evidente, în timp ce anxietatea este în primul rând psihică; uneori se consideră că şi timiditatea, stânjeneala şi neliniştea ţin tot de anxietate. Timiditatea şi stânjeneala sunt de asemenea însoţite de semne vegetative: tremurat, transpiraţie, înroşire..). Angoasa şi anxietatea sunt aproape sinonime, angoasa fiind o formă de anxietate majoră, iar anxietatea o formă de angoasă minoră. Există numeroşi factori ce pot conduce la formarea unor predispoziţii pentru angoasă, teamă, frică fără motive suficiente sau chiar fără nici un motiv. Printre aceştia, Paul Clément Jagot identifică depresia nervoasă instalată în urma unei stări astenice generale, a frecventării unor mentalităţi morbide şi deseori a unei educaţii prea autoritare, prea brutale sau prea dure, având astfel, veritabile consecinţe negative asupra subiectului uman. Autorul citat descrie succint individul uman afectat de tulburările menţionate mai sus; astfel, acesta apare: impresionabil, tulburat de cea mai mică opoziţie, victimă pasivă a celor cutezători sau violenţi. În permanenţă temător, învins sau exploatat, se crede sortit unui destin implacabil pe care nici măcar nu încearcă să-l schimbe. Cedând, fără încetare, unor nelinişti de tot felul, el se teme de ziua de mâine, de sănătatea precară, se teme că nu va reuşi, se teme de nenumărate nenorociri... El îşi distruge astfel capacităţile potenţiale şi îşi sugerează în permanenţă de ceea ce se teme. Russell Davies (1987)consideră că stările de anxietate sunt deseori învăţate prin condiţionare clasică (Hayward Sheila, 1999 ). O situaţie care provoacă anxietate apare în acelaşi timp ca un stimul diferit (de exemplu, un copil învaţă că durerea este asociată cu medicul), astfel că oricând apare perechea stimul – obiect, anxietatea va fi ―trezită‖ (în cazul exemplului nostru, medicul nu este singura cauză a durerii, dar se poate face asocierea; de fiecare dată când apare medicul, anxietatea revine chiar dacă durerea este absentă). Pentru a reduce anxietatea, individul afectat de această tulburare foloseşte deseori metoda evitării stimulului, chiar dacă aceasta nu conduce la o ameliorare a stării sufleteşti a subiectului uman. În cazul în care nu poate fi evitat stimulul sau situaţia generatoare de anxietate, atunci răspunsul ales este neajutorarea învăţată. Ea este descrisă de Seligman ca fiind acea atitudine de 10

acceptare, negreşit, a tot ceea ce se întâmplă, simţindu-se neputinţa de a schimba cu ceva cursul evenimentelor. Această neajutorare învăţată poate fi generalizată de la o situaţie la alta, până când individul simte că preia controlul, cât de puţin, asupra evenimentelor din viaţa lui. Pornind de aici, starea de depresie se poate instala relativ uşor. Seligman vine cu precizarea că neajutorarea învăţată merge sigur spre două ţinte inevitabile: înfrângerea şi eşecul, iar pentru a le evita, trebuie să acţionăm asupra cauzei care le produce – prevenind sau vindecând neajutorarea învăţată. Arătând subiectului că acţiunile sale contează sau învăţându-l să gândească altfel despre ceea ce-l făcuse să eşueze, neajutorarea învăţată este uşor-uşor îndepărtată. Ea poate fi prevenită doar în condiţiile în care, înainte ca experienţa neajutorării să aibă loc, subiectului i se spune că acţiunile sale au un efect. Cu cât această abilitate este deprinsă cât mai de timpuriu, cu atât imunizarea împotriva neajutorării este mai eficientă. ―Anxietatea trăită este o emoţie dureroasă. Uneori ea nu are o cauză specifică, spre deosebire de teamă, a cărei cauză poate fi văzută şi rezolvată prin luptă sau îndepărtare de aceasta. Anxietatea produce acelaşi răspuns ca şi teama – o intensificare a activităţii simpatice în SNA – însă nivelul ei poate fi menţinut o anumită perioadă de timp în cazul în care individul nu poate găsi modalitatea de a îndepărta sursa anxietăţii.‖ (Hayward Sheila, 1999 ). Anxietatea se manifestă la nivelul celor trei paliere ale fiinţei umane – la nivel fiziologic, psihologic şi comportamental (Holdevici, 2000):  la nivel fiziologic, anxietatea produce ameţeli, nod în gât, transpiraţii abundente, tahicardie, etc;  la nivel psihologic, apare o stare de aprehensiune, de teamă faţă de un pericol iminent, însoţită de un disconfort general. În formele extreme, subiectul se poate simţi detaşat de propria persoană sau speriat de gândul că va muri sau va înnebuni;  la nivel comportamental, anxietatea poate compromite capacitatea subiectului de a acţiona, de a se exprima şi de a face faţă unor situaţii. Atunci când urmărim un program de psihoterapie a anxietăţii, trebuie să luăm în considerare intervenţiile corelate în baza celor trei niveluri menţionate. Anxietatea se poate manifesta sub mai multe forme, iar în ceea ce priveşte intensitatea, ea poate debuta simplu, cauzând doar o stare de disconfort, sau poate ajunge chiar până la un atac de panică, implicând diverse simptome psihosomatice şi chiar groază.

11

În literatura de specialitate, anxietatea este folosită cu semnificaţia de teamă difuză, fără un obiect bine precizat. Ca şi semnificaţia latină originală – ― anxietas‖ – termenul reflectă nesiguranţă, agitaţie, frică, spaimă. Termenul a fost introdus în psihologie atunci când Freud a descris nevroza anxioasă ca pe o afecţiune diferită de neurastenie. Iniţial, Freud prezintă anxietatea ca rezultat al refulării tensiunilor sexuale (libido). El considera că imaginile libidinale, privite ca fiind periculoase, erau din această cauză reprimate; libidoul astfel întrerupt era transformat în anxietate. Mai apoi, a înlocuit această noţiune cu o alta mai extinsă, exprimând anxietatea ca pe un semnal pentru pericol; a trasat o linie de demarcaţie între anxietatea obiectivă (teamă, frică)şi anxietatea nevrotică, importantă fiind sursa dinspre care şi de cum provenea pericolul – din lumea externă sau din interior. Karen Horney situează anxietatea în centrul nevrozelor, descriind-o pe aceasta în funcţie de emoţia de frică, la care se raportează dar şi de care se distinge clar, astfel: frica apare ca o reacţie proporţională cu pericolul pe care cineva îl are de înfruntat, pe când anxietatea este o reacţie disproporţională la pericol, ba chiar o reacţie la un pericol imaginar; dacă în cazul fricii pericolul este transparent, obiectiv, atunci când ne raportăm la anxietate sesizăm un pericol ascuns şi subiectiv. Totodată, este precizat faptul că intensitatea anxietăţii este proporţională cu semnificaţia avută de situaţie pentru persoana care o trăieşte, motivele pentru care este anxioasă fiindu-i, în esenţă, necunoscute. Anxietatea sa se referă nu la situaţia aşa cum este ea în realitate, ci la situaţia aşa cum îi pare lui. În continuare, prezentăm acele semnificaţii deloc uşor de identificat, care sunt legate de anxietate, aşa cum sunt ele sesizate de autoarea mai sus citată. Astfel, anxietatea poate să apară în spatele unor senzaţii de indispoziţie fizică, cum sunt durerile cardiace şi oboseala, sau a unor stări de teamă care par a fi raţionale şi justificate, după cum se poate să ia forma acelei forţe care ne împinge la beţie sau ne face să ne cufundăm în tot felul de distracţii. Adesea o putem găsi la originea neputinţei de a ne bucura de anumite lucruri sau o putem descoperi ca factor provocator de inhibiţii. Legat de acest ultim aspect, menţionăm anxietatea de performanţă (tracul) prezentată de Sava Nuţ, în cartea sa ―Anxietate şi performanţă la tineri‖, ca rezultând din ecuaţia pe care subiectul o dezvoltă în actul autoevaluării propriilor resurse şi al supraestimării sarcinii în care este implicat; derivă din dorinţa de reuşită şi teama de eşec a subiectului; are două componente de bază:  emotivitatea, ce are în vedere accentuarea manifestărilor individuale afective în condiţii normale de solicitare a subiectului;  îngrijorarea sau neliniştea, ce face referire la îndoiala subiectului privind propria eficienţă în raport cu dificultatea sarcinii şi cu consecinţele eventualului eşec. 12

Abordând anxietatea, Spielberger sugerează următoarele forme:  anxietatea ca trăsătură, referindu-se astfel la predispoziţia de a reacţiona prin anxietate sau la probabilitatea ca anxietatea să se manifeste în condiţii variabile de stres. În acest sens, predispoziţia spre anxietate poate fi considerată ca trăsătură de personalitate ce influenţează reacţia la stres, reflectând din acest punct de vedere deosebiri între indivizi;  anxietatea ca stare – anxietatea trăită într-o situaţie dată şi comportându-se ca o parte funcţională din conduitele stresante. Sims şi Snaith (1988)delimitează clar câteva din caracteristicile celei de-a doua forme de anxietate, astfel: 

emoţionalitate negativă (frică, spaimă, panică);



anticipări pesimiste ale evenimentelor;



manifestări motorii şi de hiperactivare ale sistemului nervos vegetativ, inclusiv manifestări psihice de iritabilitate;



incapacitate de concentrare şi relaxare.

În literatura psihiatrică se face distincţia dintre: 

anxietatea – stare, care este asociată atacului de panică (anxietate acută)şi se defineşte

printr-un

complex

de

manifestări

cognitive,

vegetative

şi

comportamentale apărute spontan, fără vreo cauză aparentă; 

anxietatea – trăsătură, ataşată termenului de anxietate cronică, cu o constanţă în manifestare.

Irina Holdevici face o distincţie între anxietate (difuză)şi atacul de panică, făcând precizarea că cel de-al doilea caz îl prezintă pe subiect ca trăind simultan patru sau mai multe din simptomele: respiraţie accelerată; palpitaţii (tahicardie sau puls neregulat); tremor; transpiraţie abundentă; senzaţie de sufocare; senzaţie de greaţă sau alte tulburări digestive; senzaţie de ameţeală; senzaţie de detaşare (subiectul pierde contactul cu propria persoană); valuri de căldură sau frig; teama că va muri; teama că îşi va pierde autocontrolul, că va înnebuni. În cazul în care anxietatea se manifestă doar ca răspuns la un stimul specific, aceasta este denumită anxietate situaţională sau fobică. Anxietatea situaţională se deosebeşte de teama pe care o încearcă orice om în anumite situaţii prin intensitatea ei disproporţionată, precum şi prin caracterul său nerealist şi prin evitarea sistemică a situaţiei anxiogene. 13

Adesea, anxietatea poate fi produsă doar prin simpla imaginare a unei situaţii specifice, subiectul temându-se de consecinţe în cazul în care se va confrunta cu obiectul fobiei sale. Acest tip de anxietate poartă numele de anxietate anticipatorie. În formele sale uşoare, anxietatea anticipatorie nu se deosebeşte prea mult de simpla îngrijorare, dar atunci când ea devine deosebit de intensă, va îmbrăca forma panicii anticipatorii. Între anxietatea spontană şi anxietatea anticipatorie – susţine în continuare Irina Holdevici – există o diferenţă foarte mare, în sensul că prima stare emoţională tinde să ajungă la apogeu foarte rapid (până la 5 minute)şi descreşte treptat vreme de aproximativ o oră, în timp ce anxietatea anticipatorie se amplifică progresiv la confruntarea cu situaţia anxiogenă, dar mai ales la imaginea ei, apoi descreşte brusc. Astfel, subiectul poate fi stresat timp de o oră în legătură cu un posibil pericol, dar sresul dispare de îndată ce subiectul îşi ocupă mintea cu altceva. ―Anxietatea reprezintă o dimensiune a vieţii cotidiene, deoarece multe din situaţiile cu care se confruntă fiinţa umană sunt anxiogene.‖ (Holdevici, 2000). Consultând Manualul Diagnostic şi Statistic al Tulburărilor Mentale (D.S.M. IV) găsim menţionate următoarele tulburări anxioase (Irina Holdevici, dupǎ Bourne, 1995): atacul de panică; agorafobia; fobia socială; fobiile specifice; tulburarea de anxietate generalizată; tulburarea obsesiv - compulsivă; tulburarea datorată stresului posttraumatic; tulburarea acută de stres; agorafobia fără atacuri de panică în istoria bolii; tulburarea anxioasă datorată unor probleme somatice; tulburarea anxioasă ca urmare a ingerării unor substanţe chimice. Anxietatea poate să presupună în toate tulburările sale un caracter patologic – fie prin durata sa, fie prin incapacitatea de a favoriza adaptările sau, dimpotrivă, prin capacitatea de a le stânjeni, fie prin faptul că nu depinde de evenimentele exterioare – devenind un fenomen inutil, însă aceasta nu ne opreşte în a sesiza câteva din aspectele pozitive ale anxietăţii, după cum le prezintă Cosnier Jacques, în raport cu activităţile umane pe care această tulburare le impregnează: 14

 Mai întâi, activităţile şi producţiile artistice şi literare, foarte exigente cu aplicarea macanismelor de apărare şi cu derivarea sublimatorie explicate astfel: Mecanisme de apărare prin gestiunea şi controlul angoasei permise de exercitarea unei activităţi coordonate şi prin reprezentarea fantasmelor. Derivarea sublimatorie a impulsiilor neliniştitoare către investiri cu valoare socială şi aparent îndepărtate de problema iniţială. În anumite perioade, neliniştea şi chiar angoasa existenţială au dobândit un statut social apreciat, ca în cazul ―spleenului‖ anilor romantici. Dar angoasa existenţială, neliniştea în faţa morţii şi a forţelor misterioase ale naturii au constituit de asemenea baza marilor filosofii şi a marilor religii. Ritualurile religioase şi, prin extensie, ritualurile care marchează viaţa socială şi consacră marile evenimente biologice: naşterea, pubertatea, sexualitatea, moartea apar ca tot atâtea decoruri securizante prin controlul pe care îl oferă asupra emergenţelor pulsionale şi asupra pericolelor de angoasă pe care inevitabil le presupun;  Dincolo de artă şi religie, şi din aceleaşi motive, ştiinţa joacă la rândul ei un rol anxiolitic: cunoaşterea şi interpretarea legilor materiei şi ale vieţii ne liniştesc şi risipesc angoasa în faţa misterelor necunoscutului. ―Somnul Raţiunii naşte Monştri‖, dar şi invers se poate spune că trezirea Raţiunii îi risipeşte.... La acestea putem adăuga şi succesul pe care îl au campaniile de cercetare medicală precum teletonul, acţiunile de luptă împotriva S.I.D.A., cancerului, etc., şi de asemenea fondurile considerabile consacrate sănătăţii şi echipamentelor medicale. Gesturile umanitare şi structurile respective sunt simboluri ale luptei împotriva morţii. ―Moartea nu va trece mai departe.‖ Lucru evident liniştitor. Ca urmare, acţiunile umanitare au dublul avantaj de a constitui un profit pentru cei cărora le sunt în mod oficial destinate, dar şi de a-i reconforta pe cei care le iniţiază şi le duc la bun sfârşit, permiţându-le să-şi demonstreze lor înşile şi celorlalţi că se poate acţiona împotriva morţii, a diverselor calamităţi şi a catastrofelor atât naturale, cât şi umane;  Mai există însă un aspect stimulant al anxietăţii şi angoasei, şi anume erotizarea sau ―hedonizarea‖ acestora. Un anumit număr de activităţi şi acţiuni umane au ca interes principal procurarea angoasei, prin cochetare cu pericolul. Saltul cu coarda elastică este un exemplu caracteristic, dar numeroase practici sportive sau ludice constituie tot atâtea exemple. Angoasa devine sursă de plăcere în măsura în care este controlată şi se termină cu ―happy-end‖. Admiraţia publicului care 15

lipseşte rareori de la aceste manifesări, contribuie la îmbogăţirea narcisistă provocată de acţiunea respectivă. Pe scurt, angoasa şi forma sa minoră care este anxietatea sunt afecte perfect banale ale vieţii cotidiene, iar numeroase mecanisme, atât sociale, cât şi individuale, au scopul de a le tempera. Fără a neglija contextul actual în care societatea noastră industrializată modernǎ favorizează dezvoltarea germenilor anxietăţii în majoritatea dintre membrii săi, ajungem astfel a privi anxietatea ca pe un obiect de analiză din ce în ce mai abordat de multe din ştiinţele umaniste, dar şi medicale – a căror neîntreruptă preocupare în acest sens este raportată la estomparea, chiar înlăturarea efectelor acestei tulburări de personalitate ce câştigă, din nefericire, tot mai mult teren.

1.2. Tulburările de anxietate 1.2.1. Simptomele tulburărilor de anxietate Tulburările de anxietate cuprind o serie de probleme. În această categorie se includ următoarele forme: anxietate generalizată, fobia socială, fobii specifice (ex. fobia de insecte, frica de spaţii deschise sau închise), atacul de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă şi stresul post-traumatic. Caracteristica principală a simptomelor de anxietate este sentimentul de frică sau/şi gînduri cronice (constante), repetitive, de îngrijorare, care reprezintă un element de stres pentru persoana respectivă şi care interferează cu activităţile din viaţa sa (de exemplu dacă unei persoane îi este frică să meargă la interviuri pentru că acolo ar trebui să interacţioneze cu străini, va evita situaţia respectivă, temîndu-se că oricît de inteligentă ar fi, nu ar primi postul, chiar şi dacă ceea ce face actualmente nu -i oferă satisfacţia dorită). Alte simptome comune tuturor tipurilor de anxietăţi: - reacţii fizice – ex. transpiraţie, tremurături, bătăi de inimă rapide, dificultăţi în respiraţie, greaţă, leşin. - gînduri disfuncţionale – ex. „dacă o să vorbesc în faţa publicului, şi o să greşesc, toată lumea o să mă creadă prost‖ . - comportament de evitare – o persoană anxioasă poate să ajungă să evite foarte multe situaţii. Faptul că are gînduri negative şi evaluează iraţional situaţiile care îi provoacă anxietate, 16

emoţii negative foarte intense, reacţii fizice puternice, şi eventual experienţe negative, plasează persoana într-un cerc vicios, din care nu poate să iasă (de ex. studentul T. este foarte anxios la prezentarea unei lucrări în faţa publicului, dar trebuie să-şi susţină disertaţia. Se simte foarte anxios, de fapt de o săptămînă întreagă, şi a învăţat foarte mult, ca totul să fie perfect şi să nu dea greş, dar faptul că înainte de prezentarea disertaţiei s-a gîndit de foarte multe ori că trebuie să fie perfectă această prezentare, că altfel profesorii or să-l creadă prost, i-a provocat emoţii foarte intense ceea ce evident a cauzat mici eşecuri în prezentare, pe care el ulterior le-a interpretat ca fiind greşeli catastrofale şi nu a mai vrut să prezinte lucrări în faţa mai multor oameni, avînd ca rezultat faptul că acum evită aceste tipuri de situaţii).

1.2.2. Tipuri de tulburări de anxietate şi efectele acestora asupra dezvoltării personalităţii Tulburările de anxietate au fost grupate de către autorii americani în categorii:  tulburări anxioase fobice  atacuri de panică  tulburare anxioasă generalizată  tulburare obsesiv-compulsivă  reacţia acută la stres  tulburarea de stres post-traumatică a) Anxietate generalizată. Este frica exagerată şi grija legată de lucruri comune. Centrul anxietăţii pot fi prietenii, familia, sănătatea, munca, banii sau ratarea unei întîlniri importante (de fapt tot ceea ce este important persoanei poate să capteze centrul atenţiei ca focus al anxietăţii). Vorbim despre anxietate generalizată dacă grija exagerată este prezentă în aproape fiecare zi, timp de 6 luni, şi dacă persoana are dificultăţi în controlarea anxietăţii. În plus persoana mai simte una sau mai multe dintre următoarele simptome: 

irascibilitate şi iritabilitate uşoară;



oboseală;



insomnie;



probleme de concentrare; (nu se simte capabil să gîndească)

17

b) Fobia socială. Constă în frica de evaluare şi judecată negativă a altor oameni. De aceea persoanelor caracterizate prin fobie socială le este frica să facă ceva ce le-ar putea umili în faţa publicului – de ex. a vorbi în public, a folosi toalete publice, a mînca sau a bea în public, sau orice altă situaţie socială incluzînd comportamentul la petreceri sau/şi la locul de muncă. Cei care suferă de fobie socială pot să simtă frica în cazul unei singure, sau în cazul mai multor situaţii. Această frică poate să conducă la evitarea situaţiilor respective, care, ulterior poate să ajungă la izolare. c)Fobii specifice. O persoană cu fobie specifică simte o frică persistentă şi iratională de un obiect specific sau de o situaţie. Frica poate să apară faţă de anumite animale, locuri sau persoane, şi poate să fie atît de intensă încît persoana respectivă va manifesta simptome fizice intense sau atac de panică. Aceste fobii se pot referi la cîini, sînge, furtună, păianjeni, ace, sau la alte obiecte şi situaţii, dar, în orice caz anxietatea resimţită este exagerată şi tulburătoare. Adulţii care suferă de fobii de obicei sunt conştienţi de faptul că frica lor este exagerată şi iraţională. În orice caz nevoia lor de a evita obiectul, situaţia sau persoana care stau la baza fricii poate să le restrîngă viaţa.

d)Tulburare de panică -Atacurile de panică sunt comune în populaţia umană comparativ cu tulburările de panică, care sunt mai rar întîlnite. Atacurile de panică pot să nu fie legate de o situaţie anume, ci pot apărea spontan. Pentru ca o persoană să fie diagnosticataă cu tulburare de panică, trebuie să aiba circa 4 atacuri de panică lunar într-o perioadă mai îndelungată. Tulburarea de panică poate să fie diagnosticată dacă atacurile de panică sunt frecvente şi există şi o frică intensă şi persistentă de apariţia unui alt atac de panică. Diferenţa între cei care vor dezvolta o tulburare de anxietate şi cei care trec cu bine peste un moment stresant constă, în modul în care sunt interpretate simptomele anxioase. Astfel, aceiaşi situaţie poate provoca reacţii şi interpretări diferite la persoane diferite.

18

Exemplu (tulburare de panică):

Stări de stres / stări de rău fizic

Ce se întîmplă? Dacă fac atac de cord? O sa mor!

Creşte teama şi simptomele devin mai puternice (inima bate mai tare, apar ameţeli, etc.)

Acum am scăpat, dar dacă o să mi se mai întîmple? Ce o sa fac data viitoare? Trebuie să merg la medic, cu siguranţă am ceva la inimă!

Bătăi de inimă, senzaţie de leşin

Ce se întîmplă? Cred că am consumat prea multă cafea! Sau poate e din cauza stresului. Nu e nimic grav, o să­mi treacă.

Se linişteşte, scad simptomele de anxietate.

Reduce consumul de cafea, încearcă să­şi rezolve probleme pentru a scădea stresul.

TULBURARE DE ANXIETATE

Episodul este depăşit cu bine!

19

e)Tulburarea obsesiv-compulsivă (ocd)- Oamenii care au această tulburare au gînduri (ex. O femeie are senzaţia că soţul ei o înşala fără a avea însă nici un indiciu) sau impulsuri (obsesii) intruzive, involuntare şi nedorite. În acelaşi timp se simt şi forţate să efectueze ritualuri mentale şi comportamentale, ca de ex. spălatul excesiv al mîinilor, duşuri excesiv de frecvente (de mai multe ori pe zi), sau verificarea repetitivă a anumitor lucruri (de ex. dacă a încuiat uşa, sau dacă a stins aragazul). De obicei sunt conştienti de iraţionalitatea şi natura excesivă a comportamentelor sau a gîndurilor lor. f)Tulburare de stres post-traumatic (ptsd)-Apare după un eveniment extrem de traumatic. Evenimentul poate să fie recent (ex. accident de maşină, abuz fizic) sau poate să fie întîmplat în trecut (ex. abuz sexual în copilărie). Reacţii de suferinţă, şoc şi furie sunt reacţii normale după evenimente traumatice. Oamenii cu PTSD manifestă reacţii severe, prelungite şi intruzive, care afectează în mod dramatic viaţa lor de zi cu zi. Acestea pot să includă gînduri sau imagini intruzive despre situaţia traumatizantă, care sunt la fel de, sau chiar şi mai stresante decît evenimentul original. De obicei oamenii încep să evite situaţiile sau evenimentele care le reamintesc de traumă, inclusiv locuri şi situaţii similare.

Tulburările de anxietate pot avea efecte grave O tulburare de anxietate poate să conducă la izolaţie socială şi la depresie clinică, poate să altereze capacitatea persoanei de a lucra, a învăţa şi a efectua activităţi de rutină. Poate să dăuneze relaţiilor cu prietenii, familia şi colegii. Starea de depresie poate să fie o boală foarte serioasă cu un risc crescut de tendinţe de autodistrugere şi suicid.

Anxietatea şi stresul cronic Barnet ( 1985 ) arată că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat, adesea însoţită de acuze somatoforme: presiune toracică, tahicardie, transpiraţie, cefalee, tendinţa imperioasă de a urina. Fobia reprezintă teama cu obiect bine precizat. Autorii disting: 

anxietatea situaţională ( se apropie mai mult de fobie; frica de examene, anxietate precompetiţională, etc. ); 20



anxietate difuză, peristentă care este de fapt anxietatea cronică.

Gellhorn ( 1965 ) consideră că această anxietate cronică se datorează acţiunii repetate a unor stimuli anxiogeni care alterează sistemul nervos autonom producănd descărcări masive de adrenalină. Stimulii care produc o astfel de anxietate se numesc stresori. Pentru ca un eveniment să se dovedească stresant trebuie să avem în vedere: natura evenimentului, resursele adaptative de a-i face faţă şi gradul de adecvare al mecanismelor de apărare ale ego-ului. Dacă aceste mecanisme adaptative sunt inadecvate,va apare anxietatea care îl va determina pe individ să-şi mobilizeze resursele adaptative. Stresul psihic cronic rezultă dintr-un conflict permanent între seturi de atitudini şi convingeri contradictorii. De plidă, în cazul anxietăţii de examen, convingerea inconştientă este că studentul va pierde examenul, ceea ce va atrage după sine dezaprobarea celorlalţi. Această convingere este în conflict cu cealaltă convingere conform căreia studentul a studiat suficient şi are capacitatea de a promova examenul. Aceşti stresori declanşează răspunsuri neoroendocrine mediate de hipotalamus şi glanda pituitară care, la rândul lor, prin intermediul hormonului adrenocoritcotrop, stimulează activitatea glandelor suprarenale determinându-le să secrete adrenalină şi cortizon. Aceşti hormoni produc efectele fizice şi emoţionale specifice anxietăţii şi stresului cronic. Freud ( 1926 ) a considerat iniţial că anxietatea reprezintă rezultatul refulării impulsurilor instinctive. Mai târziu ( 1936 ) el a inversat relaţia dintre anxietate şi refulare, considerând că anxietatea este cauza refulării impulsurilor inacceptabile. Horney ( 1937 ) consideră că anxietatea se datorează reprimării ostilităţii copilului care nu-şi poate permite să exprime agresivitatea atâta timp cât este neajutorat şi izolat într-o lume duşmănoasă. Rank ( 1952 ) consideră că originea anxietăţii ar fi trauma suferită de copil la naştere, anxietateea de separare fiind prima experienţă afectivă a noului născut.

21

Sullivan ( 1953 ) consideră că anxietatea rezultă din teama copilului de dezaprobarea mamei. Rado ( 1962 ) a arătat că starea psihică a mamei poate influenţa starea afectivă a fătului astfel încât fricile şi sentimentul de culpabilitate ale mamei pot constitui cauze primare ale tuturor disfuncţiilor în sfera comportamentului copilului. Reacţia la stres are trei componente: 1. stimulul; 2. evaluarea acestuia; 3. răspunsul emoţional şi fiziologic la acesta.

Reacţia la stresul cronic variază, printre altele, şi în funcţie de vârsta individului. Astfel,la copii apar mai mult tulburări în sfera conduitei ca:  onicofagie;  enurezis;  tulburări de comportament;  suptul degetului.

La adolescenţi anxietatea se manifestă prin:  lipsa încrederii în sine;  sentimentul inadecvării personale;  timiditate;  tendinţa de retragere;  înclinaţia spre masturbare.

La adulţii tineri anxietatea este asociată frecvent cu nivele de aspiraţie excesiv de înalte şi cu stabilirea unor scopuri imposibile. Eşecul este asociat cu scăderea autostimei, retragerea în sine şi susceptibilitate crescută la stresori din mediu, care produc atât anxietate, cât şi reacţii de tip depresiv. 22

La vârstnici anxietatea este frecvent asociată cu:  nemulţumire şi supărare refulată;  teama de a fi abandonaţi şi de a rămâne singuri îi împiedică să-şi exprime deschis nemulţumirile. În anumite limite anxietatea este un fenomen normal pentru că ea transmite ego-ului semnale că trebuie să declanşeze mecanismele de apărare. Anxietatea cronică este un fenomen patologic pentru că ameninţarea este percepută doar la nivel inconştient. ( Stimulul real anxiogen a dispărut demult, dar individul pare să nu fie conştient de acest lucru ). Astfel, subiectul crede că trebuie să-şi menţină nivelul subconştient de vigilenţă, ceea ce pe plan conştient se traduce în anxietate. Laughlin ( 1967 ) este de părere că anxietatea reprezintă o sumă a tuturor problemelor psihologice ale individului, ea reprezentând expresia unui conflict persistent între tendinţele inconştiente şi solicitările pe care i le pune în faţă conştiinţa. Conflictul este reprimat, acesta cauzând, la rândul său, simptome emoţionale, ceea ce produce un cerc vicios.

1.2.3. Teoriile anxietăţii Abordăm acest subiect în scopul de a oferi problematicii anxietăţii un spectru mai larg de conceptualizare, acordând totodată un veritabil punct de sprijin edificării etiologiei, a principalilor factori cauzali deosebit de importanţi în producerea acestei tulburări. Complementare în esenţa lor, aceste modele explicative dezvăluie manifestările anxietăţii, aşa cum debutează şi cum se dezvoltă, mai apoi, căpătând un anumit specific. Prin intermediul aspectelor sesizate în sfera preocupărilor esenţiale ale acestor teorii, ne este prezentat conceptul anxietăţii din mai multe puncte de vedere: cognitiv – comportamental, fenomenologic, biologic sau fiziologic. Regăsim în literatura de specialitate trei direcţii de abordare a fenomenului anxietăţii care la rândul lor, presupun alte diviziuni (Maria Neagoe, 2002); este vorba despre teoriile psihanalitice sau psihodinamice, unele teorii de orientare biologică şi nu în ultimul rând, teorii de orientare comportamentală. Acestea vor fi descrise fiecare în parte, pentru a sublinia cât mai concis contribuţia adusă în formarea imaginii de ansamblu asupra explicitării anxietăţii. 23

a) Abordarea psihanalitică şi psihodinamică a anxietăţii Aşa cum s-a putut anticipa, întrucât este vorba despre un ―răspuns‖ acordat de psihanaliză, nu putem începe această prezentare fără a menţiona pe promotorul acestei orientări – S. Freud – precum şi explicaţia sa oferită sferei de manifestare a anxietăţii. Astfel, el face distincţia între frică, acea anxietate obiectivă sau ―angoasă reală‖ (S. Freud) – privită ca o reacţie la un pericol exterior, perceput de subiect, ce l-ar putea răni (în vreun fel) – şi anxietatea nevrotică – ―misterioasă şi inutilă‖. Analizând-o pe aceasta din urmă, S. Freud o descrie mai întâi ca manifestându-se în trei maniere diferite: ca anxietate generalizată (angoasă imprecisă, gata să se ataşeze oricăror reprezentări noi, capabile să-i sugereze persoanei un pretext, influenţând judecata, alegând aşteptările, pândind orice prilej pentru justificare, de unde şi numele de ―angoasă de aşteptare‖ sau ―aşteptare anxioasă‖), ca angoasă puternic legată de unele reprezentări determinate, aşa cum este cazul fobiilor, ca angoasă isterică sau angoasă care însoţeşte nevrozele grave. Legându-se de aşa-zisa ―aşteptare anxioasă‖, Freud face precizarea că persoanele afectate de această tulburare prevăd mereu cele mai îngrozitoare eventualităţi, văd în orice întâmplare prevestirea unei nenorociri, sunt predispuse la pesimism atunci când se raportează la un fapt sau eveniment presărat cu incertitudini; tendinţa spre această aştepare a nenorocirii apare ca o trăsătură de caracter proprie multor persoane ca făcând abstracţie de aceasta, nu par a fi bolnave, înfăţişându-se doar ca prezenţe pesimiste, sumbre. Referindu-se la cauza cea mai frecventă a nevrozei anxioase, S. Freud o percepe ca fiind acea excitaţie frustrată (nesatisfăcută) sau acea energie libidinală asociată vieţii sexuale – care, nepermisă a fi consumată sau utilizată datorită dorinţelor sexuale sau fanteziilor provocate, ajunge a fi refulată în inconştient. Ca şi consecinţă inevitabilă a acestui ultim fapt, este generată anxietatea, confirmată – spune autorul – de unele fobii foarte curente la copii mici (vezi ―Micul Hans‖). În ceea ce priveşte producerea angoasei şi formarea simptomului, Freud explică dacă bolnavul este împiedicat să-şi îndeplinească ceremonialul de spălare, spre exemplu, el cade într-o stare foarte neplăcută de anxietate de care, evident, simptomul său l-ar fi ocrotit, rezultând astfel concluzia că producerea angoasei ar preceda formarea simptomului, ca şi cum simptomele ar fi create pentru a împiedica apariţia stării anxioase. La aceasta este adăugată o nouă confirmare: primele nevroze ale copilăriei sunt fobiile, stări care arată cu evidenţă că producerea iniţială a angoasei este stopată prin formarea ulterioară a simptomului – ―le este teamă de propriul lor libido‖. În final, apar clar delimitate, prin două stări de fapt, frica nevrotică şi frica reală: în primul rând, în cazul primeia întâlnim un pericol interior, diferit de stimulul celei de-a doua, de 24

sursa generatoare – provenită din lumea externă; în al doilea rând, frica nevrotică se distinge de frica reală prin faptul că ea nu devine conştientă. În manifestarea fobiilor, se observă un pericol interior transformat în pericol exterior, deci, o frică nevrotică transformată într-o frică aparent reală – întrucât, de un pericol exterior se poate scăpa prin fugă, însă, de un pericol interior nu ai cum să fugi. Contrar celor afirmate iniţial, noi studii oferă rezultate surprinzătoare şi anume că nu refularea este principalul mobil care generează anxietatea, ci însăşi anxietatea – care apare prima – este cea care provoacă refularea. Teama de castrare este considerată un determinant factor generator al refulării şi mai apoi, al formării nevrozelor. În 1924, S. Freud şi-a lărgit punctul de vedere cu privire la anxietate (Maria Neagoe, 2002). El o lega acum de conflictul dintre eu şi sine „Ego şi Id‖ dintre realitate şi instinct. În această perspectivă, acumulările libidinale, energetice pe plan mintal, sunt neplăcute şi de aceea, se declanşează încercări de a descărca sau de a stăpâni, a constrânge respectivele energii. Când acumularea de energie instinctuală este prea mare, astfel încât subiectului uman să-i fie dificil să se descurce cu ea, generând o stare de neplăcere, această stare a fost numită de Freud traumatică, iar evenimentul care o genera a luat denumirea de eveniment traumatic. Emotivitatea din timpul unei stări traumatice a fost identificată cu anxietatea, aceasta fiind consecinţa unor frustrări severe. Anxietatea ar fi astfel generată de conflictul inconştient dintre Eu şi Sine. Impulsurile, cele mai multe – sexuale şi de agresiune se luptă să se exprime, dar eul nu poate îngădui exprimarea lor, deoarece se teme, inconştient, că va urma pedeapsa. Sursa anxietăţii fiind inconştientă, persoana experimentează teamă şi perturbare fără să ştie care este cauza. Dacă conflictul inconştient este, într-adevăr, sursa anxietăţii dezadaptative, ce a făcut ca cineva să aibă o fobie specifică, atunci luăm în considerare două aspecte: stadiul psihosexual la care este fixată dezvoltarea persoanei şi nu în ultimul rând, natura mecanismelor de apărarea pe care le utilizează spre a menţine conflictul inconştient. „Experienţa clinică acumulată de Freud în activitatea sa cu adulţii, amintirile sale cu privire la propria copilărie, l-au condus la concluzia că stările traumatice apar cu cea mai mare probabilitate şi oportunitate la copiii mici şi puberi, atunci când Eul şi abilităţile mintale necesare să lege, să bareze sau să descarce energia energia instinctualǎ nu sunt pe deplin dezvoltate. El a descris astfel de apariţii timpurii ale fenomenelor de anxietate ca datorându-se unor surse generatoare din acele momente ontogenice. Între aceste surse, sunt amintite absenţa mamei de lângă copil, aplicarea de pedepse care conduc la frica de a pierde dragostea parentală, frica de 25

castrare sau echivalentul feminin în timpul perioadei oedipiene, dezaprobarea Supraeului, autopuniţiile pentru acţiunile pe care le face o persoană şi totodată, nu le acceptă ca reacţii juste sau morale. În aceste cazuri, Eul copilului poate reacţiona cu anxietate. Aceasta îi permite să se opună dorinţei instinctuale, forţând astfel Eul să se opună dorinţei care a provocat-o. Într-un asemenea caz, anxietatea s-ar presupune reciproc cu fenomenul de frustare, definit ca obstrucţie, împiedicare a manifestării unei dorinţe. Drept urmare, neplăcerea intensă, anticipată, determinată de efectele ce ar putea fi produse de curmarea dorinţei devine mai mare decât orice plăcere a satisfacerii. Astfel, se crede că dezordinile obsesiv – compulsive ar reflecta fixaţia la stadiul anal al dezvoltării. Obsesiile şi compulsiile sunt văzute similar, rezultând din forţe instinctuale sau agresive care nu se află sub control din cauza antrenamentului prea aspru pentru formarea deprinderilor de igienă. Simptomele observate reprezintă rezultatul luptei dintre Sine şi mecanismele de apărare. De exemplu, când intervin gânduri obsesive de a omorî, sunt dominante forţele Sinelui. Dar mai ales, simptomele observate reflectă operarea, parţial de succes, a unuia dintre mecanismele de apărare. De exemplu, un individ fixat la stadiul anal poate utiliza apărarea reacţiei de a rezista nevoii de a se murdări în loc să se curăţe, să se ordoneze. Fobiile specifice pot rezulta din utilizarea deplasării, ca mecanism de apărare pentru a evita confruntarea cu impulsurile neacceptate ale Sinelui. Pacientul fobic îşi deplasează anxietatea asupra unui obiect sau situaţii specifice care pot fi apoi evitate. Conform lui Freud, conţinutul fobiei nu este arbitrar. Anxietatea este deplasată de la impulsurile temute ale Sinelui la un obiect sau situaţie care are legătură simbolică cu aceasta. Astfel, obiecte precum lifturile, spaţiile închise sau anumite situaţii devin apoi stimuli fobici. Evitându-i, persoana este capabilă să evite confruntarea cu conflictele reprimate. Conţinutul fobiei, cuplat cu informaţii despre circumstanţele de viaţă ale pacientului şi experienţe din copilărie, ne dau repere importante pentru a înţelege baza inconştientă a ceea ce altfel ne-ar părea ca frică iraţională, lipsită de temei. Tratamentul terapeutic încearcă să dezvăluie conflictul ce se presupune că ar sta la baza fricii extreme şi să evite caracteristica acestor dezordini. Fobia, compulsia sau sentimentele anxioase nu sunt confruntate direct pentru că se presupune că ele protejează persoana de conflicte reprimate, prea dureros de confruntat. În timpul asociaţiei libere analistul ascultă cu atenţie la ceea ce menţionează pacientul în legătură cu orice referinţă la sursele anxietăţii sau a situaţiilor care ar fi cauzat un răspuns anxios în general. Analistul încearcă, de asemenea, indicii privind originile reprimate ale fobiei în conţinutul manifest al visului. Terapeuţii dinamici contemporani suplimentează asocierea liberă şi interpretarea cu sugestii care se suprapun cu 26

tratamentele comportamentale. În timp ce ei continuă să vadă fricile ca efecte ale unor probleme anterioare, încurajează pacientul să înfrunte aceste frici. Freud a concluzionat că, eventual, analistul trebuie să încurajeze pacienţii să se angajeze în activităţile provocatoare de anxietate pe care le evitau înainte.‖( Maria Neagoe, 2002). Din perspectiva psihodinamică, tratamentul urmăreşte să înlăture reprimarea şi să descopere conflictele inconştiente, responsabile de producerea anxietăţii. Aceste căi, prin care Eul se opune dorinţei Sinelui, sunt apărări puse în acţiune de anxietate. Fiecare dintre aceste apărări este destinată să diminueze sau să evite anxietăţile ulterioare. Este vorba despre apărări precum negarea, identificarea, intelectualizarea, izolarea, proiecţia, regresia. (Maria Neagoe, 2002). Referindu-se la adolescenţi, Anna Freud menţiona două mecanisme de apărare utilizate în Eul adolescentin (Sava Nuţ, 2003):  ascetismul (care poate să meargă până la anorexie);  intelectualizarea (plăcerea adolescentului de a opera cu noţiuni abstracte). Karen Horney (1996) interpretează anxietatea ca pe un avertisment că ceva în noi este dereglat, de unde porneşte şi nevoia de (―a ne supune psihicul unui examen medical amănunţit‖) introspecţie, pentru a depista o oarecare cauză pentru tulburarea de care suntem afectaţi. Acest fapt traduce, practic, conştientizarea unui aşa-numit ―dezechilibru‖ ce s-a instalat la nivel psihic, odată cu adoptarea unei atitudini impuse de necesitatea reinstalării echilibrului pierdut. Însă, cu cât o persoană este captivă în propria-i afecţiune, cu atât frica pe care o trăieşte este mai greu eliberată, iar mecanismele de apărare ce se manifestă sunt mai greu detaşabile, persistând astfel iluzia faptului că totul este în regulă şi că nu este nevoie de o schimbare. Autoarea de mai sus citată face, de asemenea, precizarea că anxietatea se poate ascunde sub forma anumitor stări specifice de indispoziţie fizică, teama aparent raţională, tendinţă sau predispoziţie spre alcoolism sau nevoia exagerată pentru desfăşurarea unor activităţi distractive, pentru a o considera, în final, un factor cauzal deosebit de important în ceea ce priveşte neputinţa de a participa la realizarea unor activităţi sau de a se bucura de anumite lucruri. Printre factorii care pot influenţa (Sava Nuţ, 2003) dezvoltarea anxietăţii la copil, autoarea evidenţiază rolul ostilităţii: cu cât sunt mai negative trăirile acestuia în cadrul familiei, cu atât va fi mai înclinat copilul să dezvolte reacţii de ură şi neîncredere faţă de părinţi şi alţi oameni; lumea este percepută ca periculoasă şi rea, în general. Erik Erikson considera că principala sursă a anxietăţii adultului o constituie parcurgerea precară a stărilor de criză specifice fiecărui stadiu de dezvoltare. Dacă în stadiul infantil şi în 27

mica copilărie părinţii nu oferă copilului securitate şi afecţiune, atunci acesta va dezvolta anxietate şi suspiciune faţă de lumea din jur. Dacă la 1-3 ani copilul nu este susţinut pentru a-şi exercita voinţa autonomă, la vârsta adolescenţei el va fi anxios în faţa oricărei îngrădiri, dezvoltând un comportament paradoxal (Sava Nuţ, 2003). În acest sens, Marcelli şi Braconnier (1999) consolidează ideea că sunt doar câteva cazuri de excepţie sugerate de statistică, în care, pe parcursul adolescenţei, individul să nu trăiască anxietatea.

b)Teorii de orientare biologică Teoriile de orientare biologică subliniază că o predispoziţie la tulburările de anxietate este într-o anumită măsură, transmisă genetic (Maria Neagoe, 2002). Analizând influenţele genetice asupra dezordinilor de anxietate, studiile familiilor reflectă faptul că predispoziţia la dezordini de anxietate este, într-o oarecare măsură, moştenibilă – în mod special de către rudele de gradul I ale persoanelor anxioase. Însă, deşi vorbim de gene comune, există totuşi posibilitatea ca aceştia să se observe şi să se influenţeze unul pe celălalt. Spre exemplu, faptul că un fiu şi tatăl său se tem de înălţimi poate indica nu o componentă genetică, ci, mai ales, modelarea directă a comportamentului fiului după cel al tatălui, sau în aceeaşi măsură, pot fi implicaţi ambii factori. Studiile cu gemeni (Maria Neagoe) sunt oarecum mai adecvate. Gemenii monozigoţi au arătata o concordanţă mai mare decât gemenii dizigoţi pentru agorafobie şi dezordinile de panică, dar nu şi pentru dezordinile generalizate de anxietate şi dezordinile de stres posttraumatic. Mai adecvat ar fi un studiu de adopţie, care ar diferenţia mai concluziv influenţele genetice de cele de mediu. Concluzionăm, astfel că, deşi există motive pentru a considera factorii genetici importanţi în generarea tulburărilor anxioase, nu este cunoscut foarte bine însă procentul prin care aceştia se pot exprima în manifestarea anxietăţii. Un model explicativ succint al anxietăţii – privit din punct de vedere biologic – este sesizat de André Manus; extragem, astfel, în continuare, ipotezele biologice asupra stărilor de anxietate – aşa cum sunt ele înregistrate de autor – cu accent pus pe dezordinile de panică şi fobice, date fiind, mai ales, studiile biochimice cele mai recente. Se impune, totuşi, necesitatea relativizării lor calitative din două motive: primul ar fi acela că este vorba despre experimente pe animale, cel de-al doilea ar fi că schemele neurochimice propuse par de o simplitate reducţionistă prin raportare la complexitatea extremǎ a sistemului nervos central. Se crede că de-a lungul 28

stărilor anxioase există o hiperactivitate noradrenergică şi serotoninergică. O altă ipoteză ar fi aceea că există o hipoactivitate a circuitelor inhibitoare ale acestei activităţi noradrenergice. Ori, în studierea modului de acţionare a benzodiazepinelor – medicamente antianxioase – se constată că acestea acţionează asupra receptorilor membranei neuronale. Aceşti receptori ai benzodiazepinei s-ar afla în relaţie directă cu un alt tip de receptori: receptorii acidului gamma/amino/butiric (receptori GABA); dar sistemul GABA inhibă funcţionarea circuitelor noradrenergice şi se rotoninergice. Se pare că sediul acţionării anxioliticelor ar fi în sistemul limbic şi, în mod deosebit, în regiunea septo-hipocampicǎ şi în jurul acesteia. În medicina experimentală, lezarea acestor regiuni provoacă aceleaşi modificări comportamentale ca şi administrarea anxioliticelor. Modelul de anxietate propus de Gray este de o mare originalitate. În centrul sistemului se află sistemul septohipocampic, unde ar putea fi amintite aferenţele serotoninergice provenite din nucleele cerabrale şi aferenţele noradrenergice provenite din locus coeruleus. Trebuie adăugat aici şi circuitul lui Papez, cu influxurile ce pleacă din uncus-ul hipocampic (ce primeşte el însuşi aferenţe de zona 1 de la cornul lui Ammon din hipocamp) către corpurile mamilare din hipotalamus, spre talamusul anterior, apoi spre cortexul cingular, în final cu întoarcere la uncusul hipocampic. El se integrează, de asemenea, în sistem: influxurile neocorticale sosesc în hipocamp din aria etorhinală a lobului temporal; cortexul prefrontal ce se proiectează spre aria etorhinală a cortexului cingular; căile ce leagă aceste structuri între ale. Acest sistem vast se comportă ca un comparator de stimuli. El va compara stimulii ce survin efectiv cu stimulii aşteptaţi. În funcţie de rezultat, acesta poate acţiona în două moduri. Dacă stimulul real seamănă cu stimulul aşteptat, sistemul funcţionează doar în modalitatea ―verificare‖, iar controlul comportamental va cădea în sarcina altor sisteme cerebrale. Dacă stimulul diferă net de stimulul aşteptat, aparţinând uneia dintre categoriile următoare: stimul punitiv, stimul de nonrecompensă, stimul nou, este vorba de un semnal de ―nepotrivire‖ şi sistemul va funcţiona la modul ―comandă‖, iar atunci vor fi exploatate diferite tipuri de ieşiri din sistem: comportament inhibat, creşterea nivelului de vigilenţă, atenţie sporită. Programul motor, în curs de realizare, în momentul apariţiei anunţului ―nepotrivire‖ va fi afectat de menţiunea ―eroare, de verificat‖. Consecinţele pe viitor ale instalării modului ―comandă‖ vor face ca, în continuare, programul să fie executat într-o manieră mai lentă şi ca funcţia de verificare să fie încă trează. Un demers explorator special se va produce în cazul stimulilor primitivi şi de non-recompensă. Dacă sistemul nu-şi mai exercită funcţia de autoreglare, se va instala accesul de panică. Dacă, consecinţele pe termen lung ale instalării modului ―comandă‖ sunt excesive, simptomele pot apărea. Astfel, dacă programele următoare vor fi executate cu o încetineală excesivă, odată cu cu 29

inhibiţia motrică şi psihică se va instala o depresie. Dacă sunt ezitări în conduitele exploratorii, verificări nelimitate luând forma fenomenelor de repetare a controalelor, vor apărea tulburări obsesionale (obsesii şi compulsii). Lucrări mai recente au pus în evidenţă rolul unui neurotransmiţător, colecistochinina, atunci când intervin atacurile de panică. Acesta dă posibilitatea ca un inhibitor al receptorilor săi să poată acţiona ca agent terapeutic. S-au făcut, de asemenea, progrese în înţelegerea şi tratarea tulburărilor obsesionale compulsive (TOC). La observare mai atentă, au fost puse în evidenţă anomalii simultane ale contextului frontal şi ale nucleelor masei cenuşii centrale. TOC ar reprezenta din aceste motive o dereglare comportamentală şi un tic al spiritului. Disfuncţionalitatea nucleelor hipotalamusului central va atinge mai ales receptorii 5HT la serotonină, ceea ce va reda eficacitate antidepresorilor, care au o acţiune de blocaj asupra acestor receptori, fie nespecifică, cum este cazul clomipraminei, fie specifică, cum ar fi cazul unor noi antidepresori ca fluoxetina, fluvoxamina, setralina şi paroxetina. Perspectiva biologică asupra cauzelor (şi tratamentului) tulburărilor anxioase diferă foarte mult de modelul psihodinamic prezentat anterior. Această modalitate explicativă se axează pe ideea existenţei unei vulnerabilităţi specific biologice pentru diferite dezordini. În ceea ce priveşte tratamentul, acesta se sprijină pe utilizarea medicamentelor care atacă direct simptomele anxietăţii mai degrabă, decât să se orienteze pe conflictele relaţionale.

c)Teorii ale învăţării sau teorii cognitiv-comportamentale ale anxietǎţii Din perspectiva behavioristă, anxietatea este considerată a fi rezultatul unor componente învăţate. Specificitatea acestui proces de învăţare, precum şi mecanismele sale de realizare sunt privite diferit – în funcţie de teoria comportamentală adoptată: condiţionarea evitǎrii sau condiţionarea pavloviană, modelarea sau imitarea şi condiţionarea operantă.

 Condiţionarea comportamentală pavloviană Studiile de orientare pavloviană cuprind un model de condiţionare a evitării din perspectiva comportamentală. Un prim asemenea studiu (Maria Neagoe, 2002) este cel al lui Watson şi Rayner, desfăşurat pe copii.

30

În condiţionarea clasică vorbim, practic, de acei indivizi care învaţă să se teamă de un stimul neutru, întrucât acesta este asociat unui eveniment dureros. De aici rezultă tendinţa spre minimalizare a fricii condiţionate, evitând stimulul condiţionat. Ne referim astfel, la un al doilea fel de învăţare, şi anume condiţionarea operantă – deoarece reacţia se păstrează în condiţiile unor consecinţe reîntăritoare. Evitarea este întărită de reducerea fricii care vine din faptul că subiectul nu se află în prezenţa stimulului condiţionat (Maria Neagoe, 2002). Mowrer (Sava Nuţ, 2003) considera că anxietatea şi comportamentul de evitare al subiectului evoluează conjugat, întărindu-se reciproc. Totodată, el a explicat comportamentul fobic raportându-se la două aspecte: 1) prin condiţionare se fixează teama, subiectul luptându-se pentru a se elibera de ea; 2) prin evitarea situaţiei sau evadarea din situaţia anxiogenă, subiectul urmăreşte redobândirea confortului psihic. Constatăm, în final, faptul că mecanismele de realizare a condiţionării evitării au totuşi un punct nevralgic: explicarea incompletă a fobiilor. Într-adevăr, există studii care atestă faptul că fobiile se pot dezvolta fără o experienţă înfricoşătoare anterioară; astfel sunt fobiile de câini, şerpi, viermi, care nu au ca factor propulsator trăirea unui eveniment neplăcut legat de aceste vieţuitoare. Specialiştii afirmă că există posibilitatea deţinerii unui potenţial biologic pentru dezvoltarea unor asemenea frici ca cele menţionate mai sus şi de aceea sunt mai uşor interiorizate şi extinse.  Un alt mecanism explicativ al anxietăţii este reprezentat de imitarea (modelarea) comportamental/atitudinală. Aflăm, astfel, pe această cale, faptul că fricile pot fi învăţate prin procesul imitaţiei, urmărindu-se un model de conduită exprimat de reacţiile altor persoane. Însă, ca şi în cazul condiţionării pavloviene, acest mecanism explicativ nu oferă un răspuns complet pentru înţelegerea dezvoltării tuturor fobiilor. Veridicitatea acestui fapt constă în nedezvoltarea fobiilor respective la persoanele ce au participat sau au fost expuse la experienţe trăite prin teamă de alţii.  Ca un al doilea set de studii comportamentale apare modelul condiţionării operante. Aceasta vizează dependenţa răspunsurilor subiectului faţă de reîntărire sau pedeapsă şi este strâns legată de comportamentul de evitare. Condiţionarea operantă ajută foarte mult la înţelegerea şi tratamentul dezordinilor obsesiv-compulsive. 31

Corelată cu abordarea behavioristă a anxietăţii, perspectiva cognitivă sugerează ca principal factor determinant în instalarea şi manifestarea acestei tulburări – modelul cognitiv – asociat cu o serie de reguli ce interpretează evenimentele relativ inofensive ca fiind periculoase. Literatura de specialitate oferă informaţii referitoare la prezenţa unor pattern-uri de percepţii distorsionate în relaţia cu ceilalţi şi o asimetrie cognitivă (balanţa dintre cogniţiile pozitive şi negative), incapacitatea anxiosului de a anticipa comportamente eficiente ca răspuns la stimuli anxiogeni. Din perspectiva anumitor autori, anxietatea se manifestă sub forma sentimentului ineficacităţii personale, întreţinând astfel cogniţiile negative şi senzaţiile vegetative, cu proiectarea în viitor a eşecului în relaţie cu ceilalţi. Abordarea cognitivistă a anxietăţii (Sava Nuţ, 2003) limitează persoana anxioasă la o vulnerabilitate psihologică în detrimentul celei biologice; este doctrina care supralicitează rolul cogniţiei în dezvoltarea personalităţii, nivelul biologic, emoţional şi întrepătrunderea acestora cu nivelul cognitiv şi comportamental fiind neglijată.

 Teoria întreruperii Prezentată iniţial de Watson, teoria întreruperii vizează manifestarea unei stări de suscitare determinată de întreruperea unui comportament organizat. Atunci când întreruperea generează suscitare şi nu apare nici un comportament adecvat pentru a juca rol de substitut pentru planul iniţial sau pentru a găsi căi alternative către scopul original, atunci avem stare tipică de anxietate. Întreruperea conduce la neputinţă şi aceasta deoarece provoacă dezorganizare sau absenţa (unui comportament) unei conduite adaptative. Comportamentele organizate sunt inhibitori ai supărării, anxietăţii, întrucât asigură tipul de completare sau de substituire necesar pentru evitarea sentimentelor de neputinţă generate de întrerupere şi lipsa ulterioară de repertoriu relevant. Comportamentele organizate nu trebuie neapărat să fie relevante sau valoroase. Un comportament va servi la generarea anxietăţii atâta timp cât nu există un plan organizat cu scop specific. Neputinţa este o reacţie limitată de un stimul în sensul că persoana nu ştie ce să facă într-o situaţie. Mai departe, neputinţa se poate generaliza şi se poate ajunge la lipsa de speranţă, stare precară de dispoziţie generalizată, iar aceasta trebuie legată de noţiunea de respect de sine. Când respectul este mare, probabilitatea de a ieşi din situaţie este mică şi invers. În ceea ce priveşte respectul de sine, acesta se exprimă ca sensibilitate la orice semn de eşec, iar le fiecare stare depresivă poate fi o extensie a noţiunii de anxietate şi neputinţă. 32

Aici, Mandler face legătura cu noţiunile psihanalitice de vinovăţie şi stare depresivă. În contextul întreruperii succesiunii, anxietatea şi vinovăţia, capătă conotaţii specifice, persoana ―rumegă‖ vinovăţia, aceasta fiind o încercare de a completa succesiunea de ieşire din dificultate. Neputinţa, dezorganizarea, întreruperea afectează sistemele emoţionale şi motivaţionale. Acestea operează, semnificativ, în cadrul sistemelor de personalitate. Teoria întreruperii asigură o bază de înţelegere a situaţiilor stresante. Conform acestei teorii – construită pe cercetările efectuate de Watson şi Mandler – un individ îşi face planuri ce au funcţia de a trasa un curs de succesiuni ale comportamentului. Întreruperile unor asemenea succesiuni de comportament produc o stare se suscitare. Întreruperea se referă la acele evenimente care nu au fost anticipate. Dacă ar fi fost anticipate, ele ar fi fost o parte din plan. Suscitarea se va transforma în anxietate atunci când nu există nici un comportament disponibil sigur. Anxietatea nu se produce decât dacă începutul şi încheierea suscitării nu se află sub controlul organismului. Când individul are la dispoziţie planuri alternative, el este capabil să menţină controlul (Maria Neagoe, 2002). Distingem în cadrul acestei teorii trei noţiuni: conflict, frustare, anxietate. Privită sub aspectul întreruperii, frustrarea ar putea fi identificată ca anxietate. Conflictul apare, însă, în urma dificultăţii de a alege alternativa. Astfel, putem considera eşecul ca şi întrerupere pentru valorile socioculturale. De asemenea, anxietatea primară ajunge să ia forma anxietăţii secundare atunci când se apelează la un comportament alternativ, desconsiderat de societate.

1.2.4. Vindecarea anxietăţii prin tratament Există multe modalităţi de a trata anxietatea, şi nu toate dintre acestea sunt potrivite fiecăruia, la bază se află monitorizarea îndeaproape şi învăţarea stării proprii, apoi deciderea de a urma tratamentul recomanda.Una dintre dezamăgirile cheie de mai multe metode de tratament utilizate în mod independent, s-ar putea să fie eficiente pentru unele persoane, dar nu va putea ajuta mai mulţi oameni fără un plan de tratament adecvat. Vindecarea tulburărilor de anxietate este posibilă prin tratament şi asistenţa de specialitate. Tratamente efective pentru tulburări de anxietate pot să includă:

33

Terapii cognitiv comportamentale - care au ca scop schimbarea schemelor de gîndire, a credinţelor şi a comportamentelor care pot să declanşeze anxietatea. O parte a terapiei poate să includă expunerea gradată, prin care persoana este expusă unor situaţii care provoacă anxietatea. Procesul este numit desensitivizare. Management-ul anxietăţii şi tehnici de relaxare – de ex. hipnoterapia, meditaţia, exerciţii de respiraţie, etc. a) Exerciţiu de relaxare - Taiji si Qigong-ului sunt foarte bune exerciţii de relaxare, pot ajuta la relaxarea minţii şi corpului, şi la restaurarea sănătăţii, echilibrului, pentru a reduce anxietatea mintea ta şi reducerea anxietăţii. b) Exerciţiile regulate - 30 de minute de exerciţii fizice regulate n fiecare zi va reduce atacul de panică, anxietatea este eliminată în cele din urmă. Mintea se distrage de la gândurile ce pot provoca o eventuală stare de anxietate, iar corpul devine sănătos, simptomele la fel se reduc. De aceea exerciţiul este vital în orice plan de tratament pentru anxietate. Medicaţia - include antidepresanţi şi sedative. Utilizarea acestora necesită reţetă de la medic, şi numai sub îndrumarea şi monitorizarea medicului sau psihiatrului calificat, pacientul va primi dozaj corect, ceea ce va reduce pericolul de efecte secundare. Herbal - Aceasta este considerată un tratament alternativ pentru anxietate. Cu toate acestea, poporul chinez şi nativ le folosesc deja de mii de ani pentru a vindeca problemele. Studiile efectuate au demonstrat că acestea sunt la fel de eficace ca un medicament de prescripţie, fără efecte secundare, medicament pe bază de plante. Anxietăţile netratate pot avea efecte serioase asupra vieţii persoanei precum şi asupra relaţiilor acesteia.

1.3. Reuşita şcolară şi anxietatea generalizată 1.3.1. Tulburări de comportament la şcoală şi la orice nivel de reuşită şcolară Reuşita şcolară este strans legată, statistic vorbind, si de nivelul intelectual al părinţilor, de nivelul socio-economic. Părinţii care vorbesc prost limba romana sau o familie numeroasă, ingramădită intr-un spaţiu restrans nu uşurează condiţiile de studiu. 34

Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al succesului şcolar. Sursele motivaţiei sînt multiple şi complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform cărei factorii intrincesi şi cei extrinseci condiţionează şi influenţează motivaţia pentru învăţare. Motivaţia poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman. Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi, esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă, oamenii lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci cînd sînt motivaţi, astfel avind un grad mic de anxietate. Reusita scolara presupune dezvoltarea aptitudilor, inteligentei si spiritului practic aplicativ si experimental al acestora.Asupra personalitatii adolescentului actioneaza factori care pot influienta reusita scolara, fie ca acestia sunt factori externi : pedagogici, socio-culturali fie factori interni: biologici si psihologici. Mediul familial are rolul său bine stabilit: instabilitatea căminului, neinţelegeri, părinti despărtiti, conflicte frecvente sau părinti care nu se interesează de rezultatele şcolare. Sprijinul şcolar trebuie să fie precoce. Anxietatea de performanţă înseamnă tulburări de comportament la şcoală şi la orice nivel de reuşită şcolară: 1.

În cazul inteligenţei obişnuite anxietatea reprezintă baraj, obstacol, conduce la

scăderea notelor impiedicînd performanţa. 2. În cazul inteligenţei crescute copilul învaţă prea mult, este suprasolicitat, de aceea de multe ori este obosit, iar la situaţii neaşteptate are performanţa scăzută. Semnele acesteia sunt: o stimă de sine negativă, tendinţa de a se subevalua, în cazul exerciţiilor, provocărilor nu performanţa îl motivează ci dorinţa de a evita eşecul, în cazuri severe este asociat şi cu simptome somatice: dureri de cap, sentiment de vomă, dureri de stomac, rosul unghiilor.

Posibilităţi de tratament: - căutarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut,consilier) - în cele mai multe cazuri numai o ameliorare a situaţiei este posibilă, neputînd schimba întreaga personalitate - inducerea unor exerciţii de relaxare, de imaginare

35

- încetarea evaluării copilului pe baza performanţelor şcolare

1.3.2. Anxietatea generalizată şi modalităţile de bază Anxietate generalizată este prezentă continuu şi are următoarele caracteristici: stima de sine scăzută, dubii permanente legate de competenţele sale, nelinişte permanentă, nevoia de consolare permanentă. Apar la copiii din familiile unde iubirea este condiţionată de performanţa bună, de comportament bun ex. „Dacă nu te comporţi bine /nu ai note bune, nu te iubesc. Posibilităţi de tratare: - profesionişti - exerciţii de relaxare - cazurile mai uşoare se remediează total

Ce poate să facă un părinte - să aibă expectanţe reale faţă de copil (avînd în vedere capacităţile copilului) - să evalueze corect necesităţile copilului - atitudine pozitivă faţă de copil - să asigure un mediu de siguranţă - să nu descarce tensiunea proprie asupra copilului - să stabilească şi să menţină o relaţie empatică, de acceptare

5 modalităţi prin care putem învinge anxietatea (Loredana Ionaşcu) Fiecare dintre noi avem momente în care ne simţim anxioşi, nervoşi, tensionaţi sau stresaţi. Sunt 5 modalităţi prin care puteţi combate aceste stări.: 

Învaţă să te relaxezi. Cu toţii credem că ştim cum să ne relaxăm, dar

alegînd să stăm în faţa calculatorului, a televizorului sau ascultînd muzică nu ne vom relaxa cu adevărat. De multe ori toate acestea nu fac decît să tensioneze şi mai mult. 36

Acelaşi lucru este valabil pentru alcool, droguri sau tutun. Toate acestea par a te relaxa dar în realitate efectul lor este doar temporar. Corpul tău are nevoie de relaxare – exerciţii de respiraţie, yoga – care nu au efect doar asupra corpului ci şi a minţii. 

Dormiţi suficient,alimentaţivă corect şi faceţi sport. Dacă vreţi ca mintea

şi corpul vostru să fie puternice pentru a face faţă provocărilor vieţii dormiţi atît cît aveţi nevoie – nici prea mult, nici prea puţin; alimentaţi-vă corect, alegeţi fructe şi legume cît mai multe şi cît mai diversificate. Faceţi sport pentru a vă oxigena celulele astfel încît organismul să funcţioneze la capacitatea maximă. 

Gîndiţi pozitiv – o modalitate foarte buna de a vă ţine mintea departe de

gîndurile negative este aceea de a vă focusa pe ceea ce este bun, frumos şi pozitiv în viaţa voastră. Permiteţi-vă să visaţi, îndepliniţi-vă dorinţele care ţin de voi şi imaginaţi-vă că se va întîmpla tot ce este mai bun cu viaţa voastră. 

Petreceţi timpul liber cu prietenii şi familia.

Organizaţi activităţi

împreună cu cei dragi şi bucuraţi-vă de suportul şi sprijinul lor. Dacă ceva nu merge cum doriţi sau sunt aspecte ale vietii care vă dau bătăi de cap, vorbiţi despre acestea cu cineva care ştie să asculte şi căruia îi pasă. Veţi afla că nu sunteţi singuri. 

Petreceţi timp în natură. O plimbare în parc sau o ieşire în aer liber va

poate încărca bateriile. Alegeţi un loc în care vă simţiţi în siguranţă şi relaxat. Vă puteţi invita un prieten sau persoana iubită sau de ce nu un membru al familiei pentru a vă bucura de natură împreună.

1.4. Aspecetele de bază ale anxietăţii în adolescenţă Anxietatea este un factor care contribuie la aproape orice problemă cu care se confruntă o persoană. În ceea ce îi priveşte pe adolescenţi, imaginea este chiar mai sumbră. În primul rând, ei se confruntă cu probleme care sunt mult prea grele pentru ca ei să le poată rezolva. În al doilea rând, ei au o nevoie inerentă de a îşi dovedi că sunt adulţi, şi încearcă adeseori să facă lucrul acesta

consumând alcool,

luând droguri,

implicându-se

în

sex

şi,

desigur,

fumând.

Adolescenţii nu sunt tocmai pregătiţi pentru această lume a adulţilor. Ei au dat recent la o parte cărţile cu desene animate şi animalele de pluş. Pentru că există astfel de solide presiuni, ei tind să vadă partea negativă în aproape orice situaţie, ceea ce contribuie la mărirea anxietăţii pe care ei o experimentează. 37

Sunt multe lucruri care pot cauza anxietatea. Conflictele interne de care adolescenţii nici măcar nu sunt conştienţi pot fi cauze ale anxietăţii. Unii tineri sunt plini de anxietate pentru că proprii lor părinţi au fost la fel. Alţii suferă din cauza conflictelor, fie din prezent, fie din copilăria lor, care încă nu sunt rezolvate. Alţii experimentează sentimente de inferioritate. Alţii trăiesc în sărăcie, sau suferă din cauza unei sănătăţi precare. Alţii o experimentează tocmai din teama de a nu o experimenta. Atunci când consiliezi tineri care suferă de anxietate, este important să stabileşti care este cauza anxietăţii lor. Cu atât de multe posibile cauze, această sarcină se dovedeşte a fi una dificilă. Însă, cauzele anxietăţii pot fi împărţite în cinci categorii. Prima categorie o reprezintă ameninţările. Tinerii tind să perceapă pericolele, care sunt adeseori ireale, însă care pot fi şi reale. Valoarea personală este foarte importantă pentru un adolescent, şi atunci când sesizează un atac la adresa ei, devin foarte temători. Tema de separare faţă de o persoană care este semnificativă pentru ei este o altă cauză a anxietăţii. Atunci când un adolescent este hărţuit sau respins de către prietenii lui de aceeaşi vârstă, lucrul acesta le va afecta imaginea despre sine, şi poate de multe ori să ducă la separare faţă de aceştia. Aceste ameninţări sunt cauze semnificative ale anxietăţii. Mai sunt şi alte ameninţări care pot să fie cauze ale anxietăţii, aşa cum sunt posibilitatea divorţului părinţilor, sau perspectiva unei posibile exmatriculări din şcoală. A doua categorie de anxietate o reprezintă conflictele. Un fel de conflict apare atunci când adolescentul este nevoit să aleagă între două scopuri de dorit, însă incompatibile. De exemplu, ei ar putea să fie nevoiţi să aleagă dintre oportunitatea unei slujbe bune pe timpul verii, sau o călătorie într-o ţară străină. Ei nu pot să le facă pe amândouă, şi o aşa decizie dificilă poate să le provoace anxietate. Un alt fel de conflict apare atunci când au dorinţa de a face ceva, însă, în acelaşi timp, au o dorinţă teribilă de a nu face acel lucru. De exemplu, ei se pot lupta cu decizia de a rupe o relaţie profundă cu cineva de sex opus. Ei doresc să aibă o libertate mare, care s-ar realiza doar prin ruperea relaţiei, însă se tem de asemenea să nu rănească persoana respectivă. Acest tip deconflict poate şi el să ducă la anxietate. Un al treilea fel de conflict apare atunci când tânărul trebuie să aleagă între două alternative, ambele nefiind de dorit. De exemplu, s-ar putea ca ei să trebuiască să aleagă între îndurarea durerii, sau a face o operaţie care să facă durerea să dispară. Oricare din aceste conflicte pot să îl ducă pe un tânăr înspre anxietate.

38

A treia categorie de anxietate o reprezintă frica. Tinerilor le este frică de multe lucruri. Iată o listă cu cele mai comune temeri ale lor: teama de eşec, de viitor, de insucces, de respingere, de intimitate, de conflict, de a fi lipsiţi de sens, de a fi bolnavi, de moarte şi de singurătate. Aceste temeri, cuibărite în minţile lor pot să îi ducă până la anxietate. A patra categorie de anxietate este reprezentată de nevoile neîmplinite. Oamenii au şase nevoi de bază. Prima este nevoia de supravieţuire. Oamenii au o dorinţă foarte puternică de a exista. A doua este nevoia de siguranţă, economică şi emoţională. A treia nevoie este sexul. Oamenii au nevoie să exprime dragostea lor ca şi fiinţe sexuale. A patra nevoie de bază este aceea de semnificaţie, nevoia de a se simţi valoroşi. A cincia nevoie de bază este împlinirea, nevoia de a atinge scopuri care să împlinească. A şasea nevoie de bază este identitatea de sine,nevoia de a şti cine sunt ei. Dacă una din aceste nevoi de bază ale omului nu sunt împlinite, acest lucru poate să ducă la anxietate. A cincia categorie de anxietate este reprezentată de diferenţele individuale. Oamenii reacţionează diferit la situaţii diferite. Unii oameni experimentează uşor anxietatea, alţii însă nu. Sunt multe motive pentru aceste diferenţe. Un prim motiv pentru diferenţele individuale este psihologic. Mare parte din comportament este învăţat de la părinţi şi de la oamenii importanţi în viaţa tinerilor. Modul în care părinţii sau aceşti oameni importanţi reacţionează la diferite situaţii va afecta modul în care reacţionează tânărul la ele. Trebuie să vedem cum reacţionează părinţii atunci cad şi trebuie să încerce din nou, când suferă, sau când văd anxietate în cei din jur. Un al doilea motiv pentru diferenţele individuale este personalitatea. Unii oameni sunt mai fricoşi decât ceilalţi. Alţii sunt mai sensibili, mai dependenţi, sau mai nesiguri decât alţii. Un al treilea motiv pentru diferenţele individuale este sociologia. Factorii ar putea include instabilitatea politică, o societate care este din ce în ce mai mobilă, valorile mereu în schimbare, modificarea standardelor morale ale societăţii, sau credinţele religioase. Un al patrulea motiv pentru diferenţele individuale este reprezentat de psihologie. Aceşti factori ar putea include prezenţa bolii, a unei diete greşite, probleme neurologice sau dezechilibre chimice din corp. Un al cincilea motiv pentru diferenţele individuale este teologia. Un tânăr care face parte dintr-o biserică foarte legalistă, va avea o nevoie interioară nesănătoasă de a Îl mulţumi tot timpul pe Dumnezeu. Acest lucru va duce laanxietate, pentru că nu face destul pentru Dumnezeu. Astfel de tineri vor începe chiar să pună sub semnul întrebării mântuirea lor. Lipsa credinţei nu este singura cauză teologică a anxietăţii. 39

În cele din urmă, al şaselea motiv pentru diferenţele individuale este reprezentat de falsele credinţe.

Cele mai întâlnite 10 credinţe false pe care le au adolescenţii, care ajung să îi conducă la anxietate. 1. Este esenţial ca eu să fiu iubit sau aprobat de cineva. 2. Trebuie să fiu perfect pentru a mă considera valoros. 3. Este teribil atunci când lucrurile nu sunt aşa cum vreau eu să fie. 4. Nefericirea este determinată de circumstanţe externe şi eu nu am nici un control asupra lor. 5. Lucrurile periculoase sunt cauze pentru îngrijorare, şi eu trebuie să mă gândesc la ele. 6. Este mai uşor să evit dificultăţile şi responsabilităţile, decât să încerc să le abordez. 7. Trebuie să fiu dependent de cei din jur şi trebuie să am pe cineva mai puternic decât mine, pe care să mă bazez. 8. Experienţele mele din trecut îmi determină caracterul în prezent. Nu este nimic ce pot face ca să îmi influenţeze trecutul. 9. Ar trebui să fiu supărat cu privire la problemele oamenilor din jurul meu. 10. Este întotdeauna o soluţie corectă şi perfectă pentru fiecare problemă şi trebuie să o găsesc, sau rezultatele vor fi catastrofale. Anxietatea nu este întotdeauna ceva greşit. Anxietatea poate de asemenea produce unele efecte benefice, aşa cum este motivaţia. Prea multă anxietate totuşi este dăunătoare. În continuare sunt descrise efectele pe care le are anxietatea asupra adolescenţilor. • Efecte fizice. Sunt multe efecte fizice pe care le are anxietatea în adolescenţi. De obicei fiind considerată o problemă a adulţilor, anxietatea este cunoscută ca fiind o cauză a ulcerului chiar şi în rândurile adolescenţilor. Alte efecte fizice sunt durerile de cap, de spate, deranjamente stomacale, respiraţie scurtă, probleme de somn, oboseală şi pierderea apetitului. De asemenea, se pot declanşa reacţii severe, în ce priveşte tensiunea sangvină, tensiunea muşchilor, şi schimbări digestive şi chimice în corp. • Efecte de comportament. Adolescenţii, la fel ca şi adulţii, aleg inconştient comportamente care micşorează durerea anxietăţii şi îi ajută să poată face faţă fiecărei situaţii. 40

Unii vor dormi prea mult, alţi vor lua droguri, vor consuma alcool, sau vor trăi în negarea anxietăţii lor. Anxietatea poate să îi facă pe oameni să fie foarte dezagreabili, să dea vina pe cei din jur pentru problemele lor, sau să se umple de mânie. • Efecte spirituale. Anxietatea poate să îl facă pe un tânăr să Îl caute pe Dumnezeu, sau poate să îl facă să se despartă de El. Anxietatea poate să îl depărteze pe un tânăr de la petrecerea unui timp singur cu Dumnezeu, de la citirea Bibliei şi de la părtăşia cu alţi creştini. • Efecte psihologice. • Tânărul s-ar putea să aibă o teamă intensă de a fi separat de un părinte sau de o altă persoană cu mare influenţă asupra lui. • Tânărul s-ar putea să caute o relaţie apropiată cu membrii familiei, în timp ce evită orice relaţie cu necunoscuţii. • Tânărul poate experimenta tot felul de temeri psihologice, aşa cum e frica de mulţimi, teama de spaţii închise, teama de înălţimi. • Tânărul poate dezvolta diferite dezechilibre de hrănire cum este anorexia sau bulimia, datorită anxietăţii cu privire la greutatea lui şi la modul în care arată. • Tânărul poate experimenta unele dezechilibre în ce privesc mişcările lui, cum sunt ticurile musculare involuntare.

41

Capitolul 2 METODOLOGIA CERCETĂRII Am subliniat mai sus necesitatea adecvării metodologiei de cercetare la obiectul de studiu şi, totodată, la obiectivele cercetării. Altfel spus, este necesară punerea în relaţie a metodelor, tehnicilor, procedeelor şi instrumentelor de investigaţie, adecvarea lor la obiectul de studiu, demers care poartă denumirea de analiză metodologică. Astfel, putem, spune că metodele, tehnicile, procedeele şi instrumentele nu au neapărat o valoare în sine, ci valoarea lor este cu atât mai bine reprezentată, cu cât sunt mai adecvate obiectului de studiu, mai potrivite scopurilor cercetătorului. Prezentul capitol este dedicat tocmai acestor aspecte metodologice, pornind de la specificarea obiectivelor, scopului lucrării, continuând cu formularea ipotezelor, motivarea alegerii temei, modelul, subiectii cercetării, definirea metodelor, procedeelor şi a tehnicilor de investigare.

2.1. Obiectivele cercetării au fost formulate în acord cu datele literaturii de specialitate, precum şi pe baza experienţei dobîndite în urma activităţii cu adolescenţii. Prin urmare, mi-am propus: 1. Identificarea nivelului de anxietate la adolescenţi. 2. Identificarea reuşitei şcolare la adolescenţi. 3. Determinarea corelaţiei dintre nivelul de anxietate şi reuşita şcolară la adolescenţi.

Scopul cercetării: Determinarea modului în care diferitele tipuri de anxietate (anxietatea ridicată, anxietatea medie, anxietatea scăzută )

relaţionează cu performanţele scolare la

adolescenţi

2.2. Avînd în vedere obiectivele lucrării, au fost stabilite 3 ipoteze, respectiv: ipoteza generală: presupunem că există o relaţie între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu nivelul de anxietate la adolescenţi. 42

ipotezele specifice:  presupunem că există diferenţe semnificative la nivelul comportamentului privind performanţa obţinută la şcoală vizavi de modurile de manifestare a anxietăţii elevilor.  reuşita şcolară nu are aport asupra apariţiei anxietăţii la adolescenţi

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI Privim în jurul nostru şi nu este greu să o identificăm... Poate este deranjantă prezenţa ei şi atunci, ca o primă reacţie de apărare, avem tendinţa să o negăm; asta nu înseamnă, însă, că ea nu există. O regăsim în diferite stări de indispoziţie, la nivel fiziologic sau psihologic, influenţând semnificativ – în sens negativ – capacitatea noastră de adaptare la solicitările externe. Ajungem, astfel, să trăim neputinţa de a ne bucura de anumite lucruri, de a ne implica în anumite activităţi, evitându-le cât de mult posibil, conştientizând consumul mare de energie fizică şi psihică ce îl presupune. Toate acestea indică terenul fragil de manifestare al anxietăţii – acea nelinişte, stare de agitaţie resimţită de fiecare individ în mod diferit; o teamă lipsită de un corespondent real. În psihologie, istoricul temei este descris în cele mai apreciate lucrări de specialitate ca fiind nerelevant pentru realitate, tulburarea evitantă (anxioasă) fiind prezentată, iniţial, foarte asemănător cu ceea ce astăzi se numeşte tulburare schizoidă a personalităţii. Ca o explicaţie adusă acestui fapt, precizăm că persoana anxioasă nu este insensibilă, indiferentă, ci, din contră, deosebit de sensibilă la respingere; retrasă şi închisă prin timiditate şi nu prin asocialitate, fiind dominată de o puternică nevoie de ataşament afectiv – indicator al imaturităţii afective. Problematica anxietăţii este deosebit de complexă, antrenând preocupările multor cercetători din domeniul ştiinţelor umane. S-a ajuns, astfel, prin calcule statistice, să se evidenţieze scoruri ridicate ale unor factori ce influenţează defavorabil sentimentul siguranţei lumii în care trăim, facilitând, prin această stare de fapt, instalarea germenilor anxietăţii. Enumerăm, în continuare, câţiva din aceşti factori: consumul tot mai mare de droguri şi alcool, creşterea numărului de sinucideri, frica de şomaj, calamităţile naturale, teama unui război nuclear sau faptul că valorile umane se degradează. Astfel, anxietatea devine o temă privilegiată pentru orice activitate de cercetare psihologică, motiv pentru care am ales să studiem unul din aspectele sale.

43

2.3 Modelul cercetării 2.3.1. Subiectii La cercetare s-au implicat: Adolescenţii (N=45) cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 22 de ani, studenţi la USM . Toţi adolescenţii frecventează universitatea de cel puţin un an.

2.4. Metodele de investigaţie O condiţie sine-qua-non a studiului unui anumit fenomen sau a relaţiilor dintre mai multe fenomene este, după cum spuneam şi în debutul acestei a doua părţi a lucrării, ca metodele, tehnicile, procedeele şi instrumentele utilizate să fie adecvate obiectului de studiu. Noi ştim că nu există metode bune sau rele, ci potrivite pentru problema studiată sau mai puţin potrivite. De aceea, este necesar să alegem metode, tehnici, procedee şi instrumente în funcţie de gardul lor de adecvare la cercetarea pe care ne-am propus-o, în aşa fel încât acesta să fie cât mai mare.

Materiale. Pentru investigarea nivelului de anxietate la adolescenţi am utilizat scala de anxietate Spillberger. Chestionarul este destinat examinării gradului de anxietate. Testul de anxietate conţine 20 de afirmaţii la care persoana examinată bifează cifra respectivă din dreapta formularului 2. Pentru determinarea reuşitei şcolare am luat ca reper media generală a notelor adolescentilor obţinute în timpul semestrelor. Metoda observaţiei. Aceasta constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului sau grupului, ca şi a contextului situaţional al comportamentului. Un conţinut semnificativ al observaţiei îl constituie simptomatica existentă, adică multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile, mobile ale individului, ca şi varietatea expresiilor comportamentale: expresii afective, atitudinale. Am utilizat observaţia în scopul identificării atitudinilor studenţilor asupra anxietăţii la studenţi in situaţii provocatoare la facultate, mai exact, în discuţiile purtate cu elevii, sesizând sau nu la aceştia prezenţa unor stari de neliniste, ce a afectat in mare parte performanta invăţării. 44

2.5. Prezentarea procedurii Subiecţii au fost rugaţi să completeze chestionarele, după care au fost puşi la curent cu modalitatea de răspuns la acest chestionar şi anume : Instrucţiuni: «Citiţi atent fiecare propoziţie şi, în dependenţă de faptul cum vă simţiţi în momentul de faţă, bifaţi cifra respectivă din dreapta formularului 2. Nu pierdeţi prea mult timp cu nici o întrebare, deoarece nu există întrebări juste sau nejuste, chestionarul constituind doar o examinare a stării Dvs. actuale». SCALA DE ANXIETATE (Spillberger) Anxietatea stabilă denotă o permanentă predispunere a subiectului spre a percepe ca ameninţătoare un larg diapazon de situaţii, reacţionînd la ele printr-o stare de alarmă. Scala anxietăţii stabile: Formularul 2 Aproape niciodată

Uneori

Deseori

Permanent

1.

Am o stare de satisfacţie.

1

2

3

4

2.

Obosesc repede.

1

2

3

4

3.

Plîng uşor.

1

2

3

4

4.

Aşa vrea să fiu la fel de fericit ca şi alţii.

1

2

3

4

5.

Uneori pierd deoarece nu iau decizia destul

1

2

3

4

de repede. 6.

De obicei mă simt vioi.

1

2

3

4

7.

Sînt calm, liniştit.

1

2

3

4

8.

Eventualele dificultăţi mă neliniştesc mult.

1

2

3

4

9.

Mă neliniştesc mult din cauza mărunţişurilor.

1

2

3

4

10.

Sînt destul de fericit.

1

2

3

4

11.

Le iau pe toate aproape de inimă.

1

2

3

4

12.

Nu-mi ajunge încredere în propriile puteri.

1

2

3

4

13.

De obicei mă simt în siguranţă.

1

2

3

4

14.

Mă strădui să evit situaţiile critice şi

1

2

3

4

1

2

3

4

dificultăţile. 15.

Sînit trist.

45

16.

Sînt mulţumit.

1

2

3

4

17.

Orice mărunţiş mă distrage şi mă nelinişteşte

1

2

3

4

1

2

3

4

mult. 18.

Suport dureros dezamăgirile şi nu le pot da uitării.

19.

Sînt un om cumpătat.

1

2

3

4

20.

Grijile îmi tulbură mult liniştea.

1

2

3

4

Prelucrarea rezultatelor Anxietatea reactivă (AR) se calculează după formula:

AR   1  2 35 unde



1

este suma cifrelor bifate de subiect (formularul 1) la întrebările: 3, 4, 6, 7, 9, 12, 13,

14, 17, 18; iar



2

—suma cifrelor bifate de subiect (formularul 1) la întrebările: 1, 2, 5, 8,

10, 11, 15, 16, 19, 20. Anxietatea stabilă se calculează după aceeaşi formulă:

AS   1  2 35 unde



1

este suma cifrelor bifate de subiect (formularul 2) la întrebările: 22, 23, 24, 25, 28,

29, 31, 32, 34, 35, 37, 38, 40; iar



2

— suma cifrelor bifate de subiect (formularul 2) la

întrebările: 21, 26, 27, 30, 33, 36, 39. Interpretarea rezultatelor: pînă la 30 puncte — anxietate scăzută; 31—45 puncte — anxietate moderată, mai sus de 46 puncte — anxietate ridicată.

46

Rezultatele obţinute la testul anxietăţii stabile Nume, prenume Lupaşco Sabina Bîtca Lucia Harciuc Alina Druc Constantin Moroşan Alexandra Roşca Oleg Panţa Marina Dănăila Tamara Robu Ion Stan Elena Glodea Diana Scripnic Alina Mertic Svetlana Ciburciu Aliona Chiriac Valentin Gaitu Olga Clementii Natalia Apostu Elena Russu Veronica Lipceanu Olga Didoruc Maria Lungu Violeta Bumbu Natalia Plugaru Tatiana Vieru Nicolae Ştîrbalova Maia Leonte Victoria Poiana Ion Catana Alina Popova Olesea Pungă Ana Morari Anastasia Roman Dumitra Axentii Ana Paladi Eduard Pruteanu Cristina Dolciu Mariana Scutelniciuc Andrei Donoi Olesea Nicolaeva Natalia Luca Tatiana Vlas Irina Peru Serghei Gangan Roman Luţa Costel

vârsta 20 20 20 19 20 20 20 20 20 19 19 20 19 20 20 20 19 20 20 20 20 20 20 20 20 22 20 20 20 20 19 20 20 20 21 21 20 20 20 22 20 20 20 19 20

St. social student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student

Media şcolară 9 8 6 8 8 6 7 7 5 6 6 9 7 9 8 9 7 8 8 9 9 6 8 8 6 7 7 8 7 7 5 6 9 7 9 7 8 7 6 7 9 6 7 8 7

anxietatea 55 56 33 39 46 44 47 48 32 38 36 25 52 56 40 37 52 46 47 37 48 50 45 43 42 46 42 42 39 52 42 52 37 45 42 42 49 33 39 36 45 46 63 55 42

Nivelul anxietăţii Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate scăzută Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată

47

CONCLUZII Tema cercetată reprezintă un subiect de actualitate semnificativ. Pretutindeni vor exista adolescenţi preocupaţi de perfecţionarea învăţăturii şi respectiv a notelor pentru o reuşită eficientă şcolară/liceală, colegială/academică. Obiectivele lucrării stabilite în desfăşurarea activităţii cu adolescenţii şi pe baza studierii literaturii de specialitate, au fost combinate scopului de a demonstra că diferitele tipuri de anxietate (anxietatea ridicată, anxietatea medie, anxietatea scăzută ) relaţionează cu performanţele şcolare la adolescenţi. Ipotezele cercetării denotă efectele relaţiei reuşită/anxietate şi diferenţe semnificative la nivelul comportamentului privind performanţa obţinută la şcoală vizavi de modurile de manifestare a anxietăţii elevilor. În urma prelucrărilor efectuate după aplicarea metodelor de investigare, s-au obţinut rezultate semnificative, deci, obiectivele cercetării au fost îndeplinite . Ipoteza generală privind relaţia variaţiei valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu nivelul de anxietate la adolescenţi a fost respinsă în timpul lucrării. Ipoteza specifică pentru a vedea dacă există diferenţe semnificative la nivelul comportamentului s-a confirmat într-o anumită măsură. Astfel se poate spune că performanţa obţinută la şcoală influenţează comportamentul anxios al adolescenţilor. Pe cînd cea de a 2-a ipoteză specifică, faptul că reuşita şcolară nu are aport asupra apariţiei anxietăţii la adolescenţi a fost confirmată în final.

48

BIBLIOGRAFIE

1. Adler A. Cunoasterea omului. Ed. Iri, 1996 2. David, Dan; Holdevici, Irina; Szamoskozi, Ştefan; Baban, Adriana. (Intervenţie cognitivcomportamentală în tulburări psihice, psihosomatice şi optimizare umană. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2000. 3. Diaconu Madalina. Pe marginea abisului. Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1996 4. Ellis Maria. Cum sa va controlati anxietatea. Terapia comportamentului emotiv-rational, Ed.Meteor Press 5. Golu, Mihai.. Fundamentele psihologiei, Bucureşti: Editura România de Mâine, 2000 6. Holdevici I. Psihoterapia tulburarilor anxioase. Ed. Ceres, Bucureşti 1998 7. Horney K. Personalitatea nevrotica a epocii noastre. Ed. Iri, 1998 8. Ionescu G. Tratat de psihologie medicala si psihoterapie. Ed. Asklepois, 1995; 9. James W. Pretentions et reussites 10. Ronald M. Rapee, Ann Wignall. Tratamentul anxietatii la copii si adolescenti, Ed. As. De Stiinte Cognitive din Romania, 11. Şchiopu Ursula. Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura : Babel, 1997 12. Zlate Mielu. Introducere in psihologie. Iaşi: Editura Polirom, 2007 13. http://www.ccsenet.org/journal/index.php/ass/article/view/5979 14. http://www.cogmed.com/working-memory-training-to-improve-academic-achievementand-reduce-anxiety 15. http://www.consultanta-psihologica.com/elevul-si-reusita-scolara/ 16. http://www.garbo.ro/articol/Sanatate/1835/Despre-anxietate.html 17. http://hrcak.srce.hr/index.php?show=clanak&id_clanak_jezik=49878&lang=en 18. http://www.romedic.ro/anxietate-0R1083 19. http://www.webmd.com/anxiety-panic/guide/mental-health-anxiety-disorders 20. http://scholar.lib.vt.edu/theses/available/etd-12122003 143014/unrestricted/JaeeBodasthesis.pdf 21. http://scialert.net/fulltext/?doi=jas.2007.995.1000&org=11 22. http://www.sfatulmedicului.ro/index.php?module=searchSphinx&words=Anxietatea&cat egory 23. http://www.soothe.ca/anxietate.htm 24. http://www.terapiam.ro/anxietatea 25. http://www.topsanatate.ro/afectiuni-si-boli/psihiatrie/anxietatea/ 49

ANEXE Nume, prenume Lupaşco Sabina Bîtca Lucia Harciuc Alina Druc Constantin Moroşan Alexandra Roşca Oleg Panţa Marina Dănăila Tamara Robu Ion Stan Elena Glodea Diana Scripnic Alina Mertic Svetlana Ciburciu Aliona Chiriac Valentin Gaitu Olga Clementii Natalia Apostu Elena Russu Veronica Lipceanu Olga Didoruc Maria Lungu Violeta Bumbu Natalia Plugaru Tatiana Vieru Nicolae Ştîrbalova Maia Leonte Victoria Poiana Ion Catana Alina Popova Olesea Pungă Ana Morari Anastasia Roman Dumitra Axentii Ana Paladi Eduard Pruteanu Cristina Dolciu Mariana Scutelniciuc Andrei Donoi Olesea Nicolaeva Natalia Luca Tatiana Vlas Irina Peru Serghei Gangan Roman Luţa Costel

vârsta 20 20 20 19 20 20 20 20 20 19 19 20 19 20 20 20 19 20 20 20 20 20 20 20 20 22 20 20 20 20 19 20 20 20 21 21 20 20 20 22 20 20 20 19 20

St. social student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student student

Media şcolară 9 8 6 8 8 6 7 7 5 6 6 9 7 9 8 9 7 8 8 9 9 6 8 8 6 7 7 8 7 7 5 6 9 7 9 7 8 7 6 7 9 6 7 8 7

anxietatea 55 56 33 39 46 44 47 48 32 38 36 25 52 56 40 37 52 46 47 37 48 50 45 43 42 46 42 42 39 52 42 52 37 45 42 42 49 33 39 36 45 46 63 55 42

Nivelul anxietăţii Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate scăzută Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate moderată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate ridicată Anxietate moderată 50

Media şcolară

(x-mx)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45

9 8 6 8 8 6 7 7 5 6 6 9 7 9 8 9 7 8 8 9 9 6 8 8 6 7 7 8 7 7 5 6 9 7 9 7 8 7 6 7 9 6 7 8 7

1,65 0,65 -1,45 0,65 0,65 -1,45 -0,35 -0,35 -2,35 -1,45 -1,45 1,65 -0,35 1,65 0,65 1,65 -0,35 0,65 0,65 1,65 1,65 -1,45 0,65 0,65 -1,45 -0,35 -0,35 0,65 -0,35 -0,35 -2,35 -1,45 1,65 -0,35 1,65 -0,35 0,65 -0,35 -1,45 -0,35 1,65 -1,45 -0,35 0,65 -0,35

m=7,35 Σ=331

(x-my)

(x-my)2

(x-mx) (x-my)

55 56 33 39 46 44 47 48 32 38 36 25 52 56 40 37 52 46 47 37 48 50 45 43 42 46 42 42 39 52 42 52 37 45 42 42 49 33 39 36 45 46 63 55 42

10,94 11,94 -11,06 -5,06 1,94 -0,06 2,94 3,94 -12,06 -6,06 -8,06 -19,06 7,94 11,94 -4,06 -7,06 7,94 1,94 2,94 -7,06 3,94 5,94 0,94 -1,06 -2,06 1,94 -2,06 -2,06 -5,06 7,94 -2,06 7,94 -7,06 0,94 -2,06 -2,06 4,94 -11,06 -5,06 -8,06 0,94 1,94 18,94 10,94 -2,06

119,68 142,56 122,32 25,60 3,76 0,0036 8,64 15,52 145,44 36,72 64,96 363,28 63,04 142,56 16,48 49,84 63,04 3,76 8,64 49,84 15,52 35,28 0,88 1,12 4,24 3,76 4,24 4,24 25,60 63,04 4,24 63,04 49,84 0,88 4,24 4,24 24,40 122,32 25,60 64,96 0,88 3,76 358,72 119,68 4,24

18,05 7,76 16,03 -3,28 1,26 0,08 -1,02 -1,37 28,34 8,78 11,68 -31,44 -2,77 19,70 -2,63 -11,64 -2,77 1,261 1,911 -11,64 6,50 -8,61 0,61 -0,68 2,987 -0,67 0,72 -1,33 1,77 -2,77 4,84 -11,51 -11,64 -0,32 -3,39 0,72 3,21 3,87 7,33 2,82 1,55 -2,81 -6,62 7,11 0,72

(x-mx)2 2,72 0,42 1,82 0,42 0,42 1,82 0,12 0,12 5,52 1,82 1,82 2,72 0,12 2,72 0,42 2,72 0,12 0,42 0,42 2,72 2,72 1,82 0,42 0,42 1,82 0,12 0,12 0,42 0,12 0,12 5,52 1,82 2,72 0,12 2,72 0,12 0,42 0,12 1,82 0,12 2,72 1,82 0,12 0,42 0,12 Σ=

m=44,06 Σ=1983

58,2

m=44,06 Σ=1983

Anxietat e

Subiecţi

m=7,35 Σ=331

Σ=2454,80 σy = 55,76

Σ=40,58 51

σx = 1,14

Coeficientul de corelaţie Karl Pearson (1857-1936) a identificat noţiunea de coeficient de corelaţie Pearson.

xreuşita şcolară

xabaterea standard a lui x

yanxietate

yabaterea standard a lui y

Formula abaterii standard:

=√

x 



58,2 58,2  1,14 45  1 44

y 

2454 ,80 2454 ,80   7,46 45  1 44

Formula de calcul pentru suma abaterii de la media x şi y:

 



52

r

40 ,58 40 ,58   0,10 45 *1,14 * 7,46 382 ,5

Gradul de libertate

n= Nsub-2

n= 45-2=43 0,10 0,05 – pragul este nesemnificativ

Ipoteza specifică este: „există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, iar ipoteza nulă este „ NU există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖. În acest caz, ipoteza nulă s-a adeverit, adică „ NU există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, deoarece coeficientul de corelaţie (r) NU se încadrează în pragul de semificaţie de 0,05.

 Testarea diferenţei dintre mai mult de 2 medii, analiza de varianţă ANOVA Această metodă statistică se foloseşte în situaţiile cînd avem de comparat mai mult de 2 grupuri. ANOVA este o procedură de comparare a mediilor eşantioanelor (stabilim dacă între m1, m2, m3 există diferenţe semnificative). În locul diferenţei dintre medii utilizăm dispersia lor, adică gradul de împrăştiere. N1=10

m1=41,2

N2=26

m2=45,73

N3=9

m3=42,44

53

Media mediilor

M

41,2  45,73  42,44 129,37   43,12 3 3

 Dispersia sau variaţia şi abaterea standard sunt indicatori care măsoară variaţia, deci împrăştierea datelor în jurul mediei. Ceea ce extragem se numeşte abaterea standard, unde x  este valoarea dintre distribuţii, m  media, 



suma pătratelor, N  numărul valorilor.

=√

formula abaterii standard

 Procedura de calcul pentru dispersie. 1)

1 

422,6 422,6   9,60 45  1 44

I. 

2 

1085,11 1085,11   24,66 45  1 44

2 

772,22 772,22   17,55 45  1 44

Determinăm dispersia intragrup 





54

10  1 26  1 9 1 * 9,60  * 24,66  *17,55  45  3 45  3 45  3  0,21* 9,60  0,59 * 24,66  0,19 *17,55  2,01  14,54  3,33  19,88

2int ragrup 

II.

Aflăm dispersia intergrup



10(41,2  43,12) 2  26(45,73  43,12) 2  9(42,44  43,12) 2  int ergrup   3 1 10 * 3,68  26 * 6,81  9 * 0,46 36,8  177,06  4,14 218     109 2 2 2 2

III.

Distribuţia Fisher (Testul F)

F

 

Raportul “Fisher”

55

Ronald Fisher (1890-1962). Această metodă se numeşte distribuţia “Fisher” sau distribuţia mare. Valoarea obţinută la testul F se raportează la tabelul pragului de semnificaţie în dependenţă de gradul de libertate. În cazul dat avem 2 tipuri de grade de libertate(intragrup,intergrup).

F

109  5,48 19 ,88

Gradul de libertate intragrup  Nsub-Ngr=45-3=42

Gradul de libertate intergrup  Ngr-1=3-1=2

Coincide cu F

3,3158

Rezultatul e semnificativ pentru =0,05

Ipoteza specifică este: „există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, iar ipoteza nulă este „ NU există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖. În acest caz, ipoteza specifică a fost confirmată parţial, adică „există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, deoarece raportul ―Fisher‖ (F) se încadrează în pragul de semificaţie de 0,05.

56

5-6

Anxietatea

Harciuc Alina

pct. 33

Roşca Oleg

44

Robu Ion

32

Stan Elena

38

Glodea Diana

36

Lungu Violeta

50

Pungă Ana

42

Morari Anastasia

52

Donoi Olesea

39

Vlas Irina

46

N=10

m=41 ,2 Σ=41 2

nivel moder ată moder ată moder ată moder ată moder ată ridicată moder ată ridicată moder ată ridicată

7

7-8

Anxietatea pct. 56

nivel ridicată

Druc Constantin Moroşan Alexandra Panţa Marina

39 46

moderat ă ridicată

47

Dănăila Tamara

9 - 10

Anxietatea

Lupaşco Sabina

pct. 55

Scripnic Alina

25

Ciburciu Aliona

56

ridicată

Gaitu Olga

37

48

ridicată

Lipceanu Olga

37

Mertic Svetlana

52

ridicată

Didoruc Maria

48

Chiriac Valentin

40 52

Roman Dumitra Paladi Eduard

37

Clementii Natalia Apostu Elena

moderat ă ridicată

46

ridicată

Luca Tatiana

45

Russu Veronica Bumbu Natalia

47 45

Plugaru Tatiana

43

Vieru Nicolae

42

Ştîrbalova Maia Leonte Victoria

46 42

Poiana Ion

42

Catana Alina

39

Popova Olesea Axentii Ana

52 45

Pruteanu Cristina Dolciu Mariana Scutelniciuc Andrei Nicolaeva Natalia Peru Serghei Gangan Roman Luţa Costel

42

N=26

m=45, 73 Σ=1189

ridicată moderat ă moderat ă moderat ă ridicată moderat ă moderat ă moderat ă ridicată moderat ă moderat ă ridicată moderat ă moderat ă ridicată ridicată moderat ă 13

N=9

m=42, 44 Σ=382

Bîtca Lucia

49 33 36 63 55 42

42

nivel ridicat ă scăzut ă ridicat ă moder ată moder ată ridicat ă moder ată moder ată moder ată

5

57

Gr. I (5 - 6) x1 33 44 32 38 36 50 42 52 39 46

(x-m) -8,2 2,8 -9,2 -3,2 -5,2 8,8 0,8 10,8 -2,2 4,8

(x-m)2 67,24 7,84 84,64 10,24 27,04 77,44 0,64 119,64 4,84 23,04

m=41,2 Σ=412

m=42,26 Σ=422,6

Gr. II (7 - 8) x2 56 39 46 47 48 52 40 52 46 47 45 43 42 46 42 42 39 52 45 42 49 33 36 63 55 42

(x-m)

(x-m)2 105,47 45,29 0,07 1,61

10,27 -6,73 0,27 1,27 2,27 6,27 -5,73 6,27 0,27 1,27 -0,73 -2,73 -3,73 0,27 -3,73 -3,73 -6,73 6,27 -0,73 -3,73 3,27 -12,73 -9,73 17,27 9,27 -3,73

5,15 39,31 32,83 39,31 0,07 1,61 0,53 7,45 13,91 0,07 13,91 13,91 45,29 39,31 0,53 13,91 10,69 162,05 94,67 298,25 85,93 13,91

m=45,73 Σ=1189

m=41,73 Σ=1085,11

Gr. II (9 - 10) x2 55 25 56 37 37 48 37 42 45

(x-m)

(x-m)2

12,56 -17,44 13,56 -5,44 -5,44 5,56 -5,44 -0,44 2,56

157,7536 304,1536 183,8736 29,5936 29,5936 30,9136 29,5936 0,1936 6,5536

m=42,4 4 Σ=382

m=85,80 Σ=772,22

58

Nr. de persoane în funcţie de note

9 10 26

nota 5 - 6

nota 7 - 8

nota 9 - 10

59

Anxietatea pe niveluri în funcţie de note

80% 70% 60%

ridicat

50%

moderat

40%

scăzut

30% 20% 10% 0% nota 5 - 6

nota 7 - 8

nota 9 - 10

60