33 1 263KB
Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Ştiinţe Economice Departament Finanţe şi Bănci
Lucrul individual
Tema: Creșterea economică în R. Moldova: indicatori și tendințe cheie.
la disciplina „Teoria Economica II”
Elaborat: Dronov Veronica FB211 Conducator stiintific: Carp Elena
Chisinau 2022
Cuprinsul
Introducere..............................................................................3 Capitolul I. Conceptul creşterii economice...........................5
1.1. Esenţa, clasificarea şi indicatorii.....................................................5 1.2. Factorii şi tipurile creşterii economice............................................11
Capitolul II. Teorii ale creşterii economice...........15
2.1. Teorii ale creşterii economice.........................................................15 2.1.1.Teoriile explicative ale creşterii economice...........................15 2.1.2.Teoriile moderne ale creşterii economice..............................17
CapitolulIII.Creşteria economica în Republica Moldova.....
3.1. Evoluţia social-economică...............................................................27 3.2.Evolutia indicatorilor in luna martie 2021…………………………..
Concluzii...................................................................................43 Bibliografie...............................................................................45
INTRODUCERE
Actualitatea temei: Creşterea economică, este problema-cheie a vieţii tuturor poparelor şi ţărilor, însă un progres economic nu poate fi calificat ca o creştere, dacă nu este însoţit de un progres spiritual şi social general. Cît nu ar părea de mercantilă afirmaţia că „inrteresul poartă fesul”, îndeosebi populară la români, ea semnifică adevărul incontestabil, constituind baza oricărui progres economic. Dar mai este şi o altă zicală: „Nu numai cu pîinea de toate zilele trăieşte omul”, deci, pe lîngă interesele pur economice, oamenii trebuie să-şi menţină şi viaţa biologică, spirituală.
Economia Republicii Moldova face parte din sistemul economic global integrat si deaceia este important ca politicele si practicile economice de crestere economica durabila sa devina un obiect de cercetare a prezentei lucrari.Datorita procesului ei economic lent in raport cu particularitatile locatii sale geostrategice , stabilitatea economica a tarii noastre este permanent supuse riscurilor crizelor economice , financiare , monetare si sociale. Lipsa politicienilor si practicilor macroeconomice lente duce la cresterea nivelului de vulnerabilitate si la aparitia constringerilor de ordin social. Repiblica Moldova in calitate de subiect unitar si independent al dreptului internationala avut loc si schimbarile esentiale ale sistemului si proceselor economice.Astfel, a avut loc trecerea la o economie de piata cu toate efetele ei pozitive si negative. Lipsa unor reforme construtive , a adus la prelungirea excesiv a procesului de tranzactie la economia de piata , ceea ce a avut consecinte grave la starea economica si sociala a populatiei din R.Moldova. Scopul lucrării constă în studierea aspectelor teoretice, metodologice şi practice ale politicii macroeconomice şi influenţa acesteia asupra creşterii economice, indicatorilor şi modelelor de previziune macroeconomică din Republica Moldova, precum şi elaborarea unor măsuri publice prioritare pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei, care vor fi direcţionate spre asigurarea echilibrelor pe piaţa financiară, de capital, de mărfuri şi servicii, de muncă etc.. Tema cercetărilor reprezintă punctul iniţial al creşterii economice care este acumularea de capital sau transformarea unei părţi din venituri în noi elemente de producţie. Obiectul cercetărilor îl constituie creşterea economică şi indicii săi, care este obiectivul principal al strategiei macroeconomice. Scopul şi sarcinile au determinat structura lucrări introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie
care este compusă din:
Capitolul I. Conceptul Creşterii economice 1.1.Esenţa, clasificarea şi indicatorii
În aspect general creşterea economică este sporul calitaţii vieţii pe baza creşterii continue a indicatorilor economici: mărimii produsului naţional; venitului naţional pe cap de locuitor; volumului şi structurii bunurilor materiale oferite; stabilitaţii şi siguranţei in venituri, angajarii in cimpul muncii, accesului la învaţatură, ocrotirii sănătăţii, securităţii etc.,etc.
Creşterea economică – proces global ce exprimă evoluţia ascendentă a unor mărimi economice agregate, în cadrul unui orizont de timp, la nivel naţional sau internaţional, cu efecte favorabile în planul vieţii economice şi sociale. În sens restrîns, creşterea economica exprima mărimea reală într-o anumită perioada de timp, a unui indicator economic agregat, cum ar fi P.I.B., pe total sau pe locuitor, într-un anumit spaţiu economic. În sens larg, creşterea economica este forma sub care se manifesta ansamblul transformărilor cantiattive, structurale şi calitative ce se produc in cadrul vieţii economice, într-o perioadă indelungată imprimînd indicatorilor agregaţi o tendinţă ascendentă. Din acest punct de vedere, creşterea economică nu se diferenţiază de dezvoltarea economică. Problematica creşterea economică este studiată de teoria creşterii economice - componentă a ştiinţei economice. Teoria creşterii economice se ocupă de studiul conceptului de creştere economică şi de interdependenţele lui cu celelalte concepte ale dinamicii economice, de analiza factorilor şi tipurilor de creştere economică, de optimizarea şi prognoza creşterii economice, elaborînd modele adecvate de cercetre şi interpretare a proceselor pe care le exprimă în timp şi spaţiu, precum şi criterii şi indicatori de apreciere şi măsurare a efectelor pe care le produc în economie. Creşterea economica se află sub influenţa conjugata a unui ansamblu de factori, cu acţiune directa şi indirecta. Fiecare factor de creştere economică acţioneaza concomitent prin trei dimensiuni: cantitativă, calitativă şi structurală. Astfel creşterea economica apare ca rezultat al acţiunii conjugate a modificărilor dimensiunilor cantitative, calitative şi structurale ale fiecarui factor. În acest caz avem o influenţă pe orizontala fiecarui factor de creştere economică. Totodată, procesul de creştere economică apare şi ca rezultat al influenţei conjugate a modificărilor concomitente ale caracteristicilor cantitative, calitative şi structurale ale tuturor factorilor. În acest caz avem influenţa pe verticalele caracteristicilor factorilor. Creşterea producţiei reale, totale şi pe locuitor, sub forma unor indicatori macroeconomici, este expresia interacţiunii dintre volumul disponibil al factorilor de producţie şi eficienţa utilizarii lor. La baza efortului de creştere economică se află investiţia economică ce are ca rezultat marimea potenţialului productive, acumularea de capital uman şi material. Dezvoltarea economică a unei ţări evidenţiază ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul economic al oamenilor. Pe fondul dezvoltării economice se desfăşoară în timp şi spaţiu, procesul creşterii economice. Prin urmare, raportul dintre creşterea economică şi dezvoltarea economică este unul de la parte întreg. Orice dezvoltare economic, presupune şi o creştere economică, dar nu orice creştere economică înseamnă o dezvoltare economică. Reprezintă o dezvoltare economică numai acea creştere economică, care este asociată şi cu o modificare structural-calitativă în economia naţională şi în calitatea vieţii oamenilor. Deci, dacă creşterea economică este un concept pur economic, dezvoltarea
prezintă interferenţe disciplinare, situîndu-se în zona de contact a economistului cu socialul, politicul, culturalul, ecologicul, fiind un concept macrosocial plurivalent. Procesul creşterii economice are anumite interferenţe şi cu procesul reproducţiei lărgite. Deosebirea esenţială dintre aceste procese constă în aceea că reproducţia lărgită evidenţiază doar reluarea acestuia pe o scară mai mare, prin acumulare de capital, în timp ce creşterea economică relevă şi factorii utilizaţi în acest scop, combinarea şi substituirea factorilor de producţie. Din analiza conţinutului procesului de creştere economică şi a interferenţelor ei cu alte procese economico-sociale rezultă specificitatea conceptului de creştere economică, problematica teoretică şi aplicativă relativ omogenă a lui în cadrul teoriei economiei generale.O serie de particularităţi care definesc identitatea teoriei creşterii economice in ultimele decenii sunt: reuneşte un set de constante cu un pronunţat caracter aplicativ, fiind o componentă a economiei politice care se caracterizează prin operaţionalitate; prezintă un grad de formalizare şi cuantificare a obiectului său de studiu, bazat pe un sistem de indicatori economici, sintetici şi modele specifice; îmbină achiziţiile teoretice şi aplicative ale mai multor discipline: economie, matematică, cibernetică, statistică, teoria generală a sistemelor situându-se la frontiera de contact interdisciplinar al economiei politice cu alte discipline din interiorul sistemului ştiinţelor economice şi din afara acestuia. Urmărin tendinţa generală de evoluţie a ştiinţei economice către un grad sporit de operaţionalitate şi pragmatism, teoria creşterii economice evoluiază către o teorie a previzionării şi reglării procesului creşterii economice, cu rol de analiză şi fundamentare a deciziilor macroeconomice privitoare la procesul de creştere. Se conturează un tip de creştere preponderent intensiv, laturile calitative ale factorilor de producţie şi, în primul rând, ale neofactorilor contribuind hotărâtor la susţinerea creşterii economice. Creşterea economică se caracterizează printr-o legătură intensivă cu finalitatea socială, cu calitatea vieţii. Pe baza accentuării procesului creşterii economice se asigură sporirea venitului tuturor categoriilor de populaţie, sporeşte consumul de bunuri materiale şi servicii pe locuitor, sunt rezolvate în proporţie crescândă problemele privind securitatea socială a acelei părţi a populaţiei care trăieşte într-o situaţie dezavantajoasă – şomeri, pensionari, bătrâni, orfani, handicapaţi. De asemenea, creşterea economică a ţărilor cu economia modernă se caracterizează prin formarea unui mod nou de gândire economică şi a unui comportament propriu integrării individului în existentele economico-sociale ale economiei de piaţă. Clasificarea. Teoria creşterii economice pune in evidenţă existenţa mai multor tipuri de creştere economică. Prin tip de creştere economică se înţelege expresia sintetică a unei dominante a procesului de creştere economică, determinată de contribuţia factorilor, modul de realizare a creşterii economice, ritmul de creştere a indicatorilor agregaţi pe locuitor, comptabilitatea efectelor economice cu cele sociale şi ecologice etc. Potrivit acestor criterii, creşterea economică poate sa fie: extensivă,
intensivă, organică, consolidată echilibrată, durabilă, negativă, zero etc. În perspectiva secolului următor, se pune tot mai mult problema compatibilităţii efectelor economice cu cele social-umane şi ecologice ale creşterii economice, atît pe plan naţional, cît şi la nivel internaţional-mondial, punîndu-se astfel bazele tipului de creştere economică durabilă, in cadrul căruia egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed la viaţă pe planeta Pămînt devine criteriul esenţial al dezvoltării economico-sociale. Creştere economică consolidată, concept contemporan, pentru ţările dezvoltate care îşi propun să treacă la asigurarea în dinamică a compatibilităţii criteriilor eficienţei economice directe, impuse pe piaţă, cu cele de eficienţă social-umană, ecologică, impuse de necesitatea creării permanente a condiţiilor pentru egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed la viaţă pe planeta Pământ. Un asemenea tip de creştere economică va trebui realizat la scara întregii economii mondiale, el fiind expresia trecerii omenirii la un nou tip de dezvoltare economico-socială, bazat pe compatibilitatea dinamică a mediului creat de om cu mediul natural, a eficienţei economice cu justiţia socială, pe care astăzi specialiştii îl numesc dezvoltare durabilă. Creştere economică echilibrată, expresie teoretică a evoluţiei unei economii naţionale, caracterizată prin egalitatea producţiei ce poate fi obţinută cu potenţialul productiv de care dispne producţia cerută pe piaţă. În cazul creşterii economice echilibrate nu există nici subproducţie şi nici supraproducţie, fapt pentru care, orice modificare a relaţiei dintre cantitatea de bunuri oferite şi cantitatea de bunuri cerute, va dezechilibra funcţionarea economiei. Producţia ce corespunde situaţiei de creştere economică echilibrată este considerată optimă deoarece, orice modificare ar transforma egalitatea corelaţiilor oertă-cerere în inegalităţi. La baza creşterii economice echilibrate se află egalitatea dintre valoarea bunurilor produse în economie şi suma cheltuielilor pentru consum şi investiţii, sau dintre economii şi investiţii. Atunci când economiile sunt mai mari decât investiţiile, economia nu înregistrează creştere şi declin economic, deoarece surplusul de economii este o pierdere şi un câştig. Creştere economică extensivă, tip de creştere economică caracterizat prin sporirea produsului intern brut pe locuitor cu preponderenţă pe seama influenţei conjugate a dimensiunilor cantitative (de volum) ale tuturor factorilor de producţie, concretizate în : mai mulţi lucrători, mai multe maşini şi utilaje tehnologice, mai multe materii prime, mai multe terenuri arabile etc. Având în vedere raritatea resurselor, influenţa creşterii dimensiunilor cantitative ale factorilor în procesul creşterii economice este limitată în timp şi spaţiu. Creştere economică intensivă, tip de creştere economică concretizat prin sporirea produsului intern brut pe locuitor cu preponderenţă pe seama influenţei conjugate a dimensiunilor calitative (de eficienţă) ale tuturor factorilor de producţie, concretizate în: sporirea productivităţii muncii, creşterea randamentului pământului, reducerea costurilor de producţie unitare, îmbunătăţirea calităţii bunurilor etc. Influenţa eficienţei utilizării factorilor de creştere economică asupra produsului intern brut pe
locuitor este practic nelimitată, fiind produsul cel mai de preţ al luptei omului cu raritatea resurselor. Creşterea economică potenţială, rata de creştere maximă a producţiei naţionale, fundamentată pe baza resurselor economice existente la un anumit moment, a utilizării depline a resurselor materiale şi umane disponibile. Creşterea economică zero, situaţie în care rezultatele economice agregate şi populaţia unei ţări sporesc în acelaşi ritm, nivelul pe locuitor al indicatorilor sintetici macroeconomici remânând constant. Noţiunea este creată de M.I.T. şi răspândită de Clubul de la Roma prin intermediul lucrării „Limitele creşterii” – primul Raport al Clubului de la Roma către omenire. Creşterea economică zero presupune să se creeze p situaţie de stabilitate ecologică şi economică ce ar putea fi menţinută pe o perioadă viitoare îndelungată, bazată pe o frână pusă creşterii spiralelor demografice şi economice ale lumii, în condiţiile ajutorării ţărilor în curs de dezvoltare în efortul lor de a aelimina marile decalaje economice şi social-umane faţă de statele dezvoltate. Creşterea economică exprimă acele modificări ce au loc, într-un anumit orizont de timp şi într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, în strânsă legătură cu factorii lor determinanţi. Aceste rezultate pot fi măsurate prin intermediul unor indicatori sintetici semnificativi pentru aprecierea dinamicii economice a unei ţări. Din multitudinea acestor indicatori semnificaţie relativă o au produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul naţional, în termeni reali, atât pe total cât şi pe locuitor. Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice necesită luarea în considerare a următoarelor elemente: creşterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică, determinată de factorii specifici şi de dinamica demografică, determinată de factori biologici şi sociali; dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă suficient de lugă, pentru a se delimita expansiunea conjuncturală pe termen scurt din cadrul ciclului de afaceri de creştere economică propriu-zisă, ce se manifestă ca tendinţă în cadrul unei perioade mai mare de timp; creşterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale, cele corectate cu mărimea deflatorului; din punct de vedere cantitativ, expresia sintetică a creşterii economice este ritmul sporului PNB sau PIB pe locuitor. Acest indicator prezintă o serie de limite, cum sunt: apare ca o valoare medie, nefurnizând informaţii cu privire la repartizarea efectivă a veniturilor diferitelor categorii ale populaţiei; posibilităţile de comparare a indicatorului se diminuează în timp, ca urmare a schimbărilor ce survin în structura produselor şi serviciilor ce intră în componenţa acestuia; nu reflectă influenţa costurilor „ecologice” legate de degradarea mediului natural, care apar la nivelul ansamblului societăţii şi nu sunt înregistrate distinct în evidenţa agenţilor economici responsabili de producerea lor; nu evidenţiază legătura dintre procesul creşterii economice şi finalitatea socială. În acest scop se apelează şi la alţi indicatori, mai relevaţi fiind durata timpului liber şi speranţa
medie de viaţă. Creşterea economică, ca proces macroeconomic, nu surprinde modificările calitative din fizionomia şi structura eonomiei naţionale, din nivelul de trai, aspecte ce sunt puse în evidenţă prin conceptul de dezvoltare economică.
Indicatorii Creşterii Economice.
Măsurarea creşterii economice se face cu ajutorul unor indicatori dintre care cei mai importanţi sunt: -Produsul Naţional Brut (P.N.B. in prescurtarea franceză, G.N.P. in cea englosaxonă), calculate in preţuri comparabile sau/şi în preţuri de piaţă. În prima determinare el poartă denumirea de P.N.B. real. -Produsul Naţional Net (P.N.N.), determinîndu-se prin scăderea de P.N.B. a amortismentelor. -Creşterea (expansiunea) producţiei de bunuri materiale şi servicii pe termen lung. -Produsul Naţional Net determinat ca “sumă a venturilor încasate de toţi membrii societaţii” sau cu alte cuvinte salariile, profiturile, renta funciară etc. În literatura de specialitate există şi păreri conform cărora creşterea economică a unei ţări se masoară cu ajutorul unui indicator al producţiei anuale totale de bunuri şi servicii realizate in această ţară. Pentru a calcula acest indicator, se evaluează valoric toate bunurile şi serviciile produse în interior şi destinate unor utilizări finale (consum, investiţii, exporturi). Nu se ţine seama de valoarea bunurilor intermediare produse şi consumate de către producători. O metodă de măsurare mai practică este cea a valorii adăugate de fiecare producător. Această valoare adăugată se defineşte ca fiind diferenţa intre valoarea producţiei obţinută în perioada respectivă şi valoarea bunurilor intermediare pe care ea le-a consumat. Făcînd suma acestor valori adăugate realizate de toţi producătorii interiori se obţine un “agregat” numit producţia interioară brută (P.I.B.) a ţării respective. Această producţie este numită brută pentru că cuprinde şi valoarea amortismentelor. Dacă luăm în considerare şi valorile adăugate ale producătorilor legaţi de economia naţională dar care nu sunt localizaţi in interiorul ţării, obţinem un alt agregat numit produsul naţional brut (P.N.B.) care este des utilizat în statisticile internaţionale. P.N.B. cuprinde producţia naţională brută şi diverse servicii necuprinse în aceasta. Este vorba de serviciile administraţiilor şi a instituţiilor financiare pentru care se admite că valoarea lor este egală cu cheltuielile curente de funcţionare. Astfel că : Produsul Naţional Brut (P.N.B.)- Producţia Naţională Brută + Servicii diverse.
1.2. Factorii şi tipurile creşterii economice Creşterea economica este un proces deosebit de complex determinat de o multitudine de factori. Dintre aceştia putem distinge două categorii mari:
-factori ce sunt implicaţi direct în procesul de producţie şi generează creşterea economică: munca, factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie) la care se adaugă progresul tehnic; -factori cu acţiune mediată, care au rol de catalizator pentru naşterea şi combinarea factorilor nemijlociţi, sau, eventual, pot frîna această activitate. În această categorie se includ: factorii ştiinţifici, culturali, politica administrativă; politica economică, care, la rîndul ei, cuprinde: plitica acumulării, a investiţiilor, cea financiară, moneteră, bugetară şi cea fiscală; capacitatea de absorbţie a pieţei interne; schimburile internaţionale etc. Factorii creşterii economice pot fi abordaţi sub aspect cantitativ, calitativ şi structural. Latura cantitativă se referă la volumul global al fiecărui factor presupunînd constant randamentul lor. Aspectul calitativ face apel la randamentul utilizării resurselor productive. Dimensiunea structurală evidenţiază proporţiile în care se combină factorii de producţie, reflectînd contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ la creşterea economică. Factorul uman influenţiază mărimea venitului naţional prin cantitatea şi calitatea forţei de muncă şi prin eficienţa utilizării acesteia, adică prin productivitatea muncii. Analiza globală presupune luarea în considerare a două noţiuni: statică, aceea a nivelului absolut al populaţiei la un moment dat, adică la un stadiu determinat al tehnologiei, şi dinamică, aceea care se referă la rata de creştere dorită a acestei populaţii. Privind sub aspect structural populaţia, avem o structură pe vîrstă şi una pe profesii. Latura calitativă trebuie să ia în considerare caracteristicile intrinseci ale populaţiei dependente, în principal, de calificare şi motivaţie în muncă. După opiniile specialiştiilor, factorul cel mai important al creşterii economice îl constituie „capitalul uman” adică totalitatea cunoştinţelor şi competenţelor profesionale rezultate din procesul educaţional. Factorul material al creşterii economice cuprinde resursele naturale atrase în procesele productive şi tehnicile şi tehnologiile acumulate în decursul timpului. Stocul de capital contribuie la creşterea economică prin mărirea volumului capitalului utilizat, adică a bunurilor de capital şi prin sporirea eficienţei utilizării lui. Volumul de capital real poate creşte prin investiţii sau acumulare de capital. Dimensiunea calitativă a factorului material poate fluctua datorită unor influenţe de ordin tehnologic, economic, organizaţional. Progresul tehnic are un rol deosebit în creşterea economică, el regăsindu-se încorporat în toţi factorii de producţie: forţa de muncă, maşini, utilaje, materii prime, materiale etc. Acest factor determină mărirea randamentelor, a eficienţei utilizării forţei de muncă, capitalului, resurselor naturale şi, deci, a aportului acestora la creşterea economică. După J.A. Schumpeter, progresul tehnic reprezintă procesul de aplicare în practică a inovaţiei, care constituie forţa motrice a creşterii economice. După părerea
economiştilor, informaţia a devenit o parte componentă a avuţiei naţionale şi, totodată, un factor distinct de producţie care joacă un rol intermediar între forţa de muncă şi ceilalţi factori, ca informaţie poductivă. Un rol deosebit în creşterea economică îl are sistemul instituţional, factorii psihosocilogici şi climatul social şi moral. „Resursele unei ţări fiind date – remarcă W.A. Lewis – rata sa de creştere este determinată de comportamentul uman şi de instituţiile umane; de factori ca energia morală, atitudinea faţă de bunurile materiale, înclinaţia spre a economisi şi investi în mod productiv, libertatea şi supleţea instituţiilor”. Sistemul instituţional trebuie să fie stabil şi, în acelaşi timp, suficient de suplu pentru a se adapta la cerinţele stimulării creşterii economice. Înlăturarea tuturor obstacolelor din calea mobilităţii sociale, o administraţie publică eficace, relaţii strînse de familie etc. sunt condiţii care stimulează creşterea economică. Cultura unui popor are un rol activ, mai mare sau mai mic, asupra creşterii şi dezvoltării economice. Ea nu constă numai din bunuri culturale, norme, ci şi din cunoştinţe, sentimente, principii, inteligenţă, inventivitate, adică din caracteristicile spirituale ale omului. Creşterea şi dezvoltarea economică sunt impulsionate, în primul rînd, de cultura tehnico-ştiinţifică, iar apoi de toate celelalte forme ale culturii. Valorile morale nu sunt nici ele cu nimic mai prejos în privinţa rolului pe care l-ar avea în procesul creşterii economice. Rolul lor ar fi, în primul rînd, stimulativ şi incitant, mobilizator sau descurajant, în ceea ce priveşte participarea oamenilor la procesul de producţie. Printre valorile morale cu efecte benefice asupra creşterii economice menţioam harnicia, spiritul de sacrificiu, cinstea, dreptatea sau echitatea etc. Factorii politici cu o incidenţă mai mare asupra creşterii şi dezvoltarii economice par să fie politica administrativă şi politica economică, politica acumularii, politica investiţiilor, politica fiscală, bancară, monetară etc. Guvernul poate promova şi aplica un sistem de legi stimulative sau opresive, poate duce o politică economică echilibrată sau dezechilibrată, austeră şi prosperă sau risipitoare sau stagnantă etc. Creşterea economică din fiecare ţară se poate realiza, într-o proporţie mai mare sau mai redusă, prin cantitatea factorilor sau prin sporirea eficienţei utilizării lor, aspecte care definesc tipurile de creştere economică. Se disting două tipuri fundamentale de creştere economică: extensiv şi intensiv. Tipul extensiv al creşterii economice are loc atunci cînd marirea venitului naţional se înfăptuieşte preponderent prin extinderea sau sporire cantităţii factorilor atraşi în procesul de producţie. Un asemenea tip este caracteristic ţărilor care au un nivel economic relativ mai scăzut, neputînd să valorifice superior resursele naţionale. Tipul intensiv de creştere economică presupune prorirea venitului naţional prin creşterea eficienţei utilizării factorilor de producţie. Acest tip este propriu economiilor avansate, cu o structură diversificată capabilă să folosească din plin cuceririle revoluţiei ştiinţifico-tehnice.
În practica economică există şi tipul intermediar de creştere economică, în care dimensiunea cantitativă, respectiv cea calitativă, au contribuţii relativ comparabile la obţinerea sporului de venit naţional. Acest tip de creştere economică se întîlneşte în ţările care au păşit mai tîrziu pe calea industrializării şi înfăptuiesc acest proces la un alt nivel al dezvoltării tehnice, comparativ cu ţările mai dezvoltate. Pornind de la faptul că nivelul pe care-l atinge la un moment dat produsul naţional (PN) depinde, pe de o parte, de cantitatea de muncă (L) şi de nivelul productivităţii muncii (W), iar pe de altă parte, de volumul atins de capitalul tehnic (K) şi de nivelul eficienţei folosirii lui (E), produsul naţional poate fi exprimat ca o funcţie cu două variabile de forma:
P*N=L*W=K*E
Modificarea absolută a produsului naţional poate fi descompusă pe factori astfel:
P*N=L+W+L*W=K+E+K*E
Expresia de mai sus evidenţiază faptul că modificarea absolută a produsului naţional (DPN) are loc sub influenţa factorilor extensivi (cantitatea de muncă(DL), volumului capital tehnic (DK), a celor calitativi (productivitatea muncii (DW),eficienţa folosirii capitalului tehnic (DE), cît şi amodificării simultane a celor 2 factori (DLxDW sau DKxDE).
Capitolul II. Teorii ale creşterii economice 2.1. Teorii ale creşterii economice
În decursul timpului au fost elaborate numeroase teorii ce şi-au propus să explice creşterea economică. Unele dintre ele au abordat aspectele sociale tehnologice, iar altele au pus accentul pe analiza creşterii demografice a schimbărilor survenite în structura economiei, pe factorul instituţional etc. Dar fenomenul creşterii economice a început să fie observat mai întîi în Olanda şi Anglia, în jurul anilor 1750, cînd producţia agricolă obţinută devenea suficientă pentru a asigura o cantitate crescîndă de subzistenţe unei populaţii în creştere. De acum înainte nu vor mai avea loc, în aceste ţări, fluctuaţii paralele ale populaţiei şi economiei, creşterea populaţiei nu va mai atrage după sine scăderea nivelului de trai.
Creşterea economică a primit un puternic impuls, ca urmare a revoluţiei industriale din secolul al XIX-lea, cînd ştiinţa şi tehnologia au fost utilizate în producţie.
2.1.1. Teoriile explicative ale creşterii economice
O abordare sistematică a dinamicii vieţii economice de ansamblu datează încă din secolul al XVIII-lea, reprezentative fiind lucrările economistului francez Francois Quesnay, acesta avînd meritul de a fi elaborat o reprezentare coerentă a funcţionării economiei ca rezultat al interacţiunii unor subsisteme cu roluri specifice, interconectate prin fluxuri reciproce de natură dublă: materiale şi valorice. Procesul de creştere a produsului naţional nu este descris în Tabloul economic al lui Fr. Quesnay, dar el sugerează ideea unui produs social sau a unei producţii globale ce se creeză într-o serie de etape şi se distribuie în altă parte. Tabloul reflectă un circut în echilibru caracteristic unei situaţii de stat staţionar. „Fiziocraţii- spunea Michel Lutfalla- au prezentat un model general propriu studierii creşterii economice, dar acela al unei societăţi staţionare”. Acest model de analiză este operaţionaş, deoarece se bazează pe analiza relaţiilor existente între mărimi macroeconomice cuantificabile. Quesnay a fundamentat conceptul macroeconomic de produs naţional total şi de flux circular, a acordat importanţă studiului formării şi distribuirii excedentului economic (produs net), aspecte care vor influenţa într-o mai mare sau mai mică măsură analizele posterioare ale economiştilor clasici: Adam Smith, David Ricardo, Thomas Robert Malthus, Stuart Mill. Una dintre preocupările principale ale economiştilor clasici a fost cea referitoare la posibilităţile sistemului economic de a-şi menţine ritmul său de creştere. Abandonând ideea fiziocrată a excedentului economic ca fenomen natural rezulat numai în agricultură, ei au extins-o şi la celelalte ramuri de producţie, arătând că excedentul obţinut condiţionează creşterea întregului sistem economic. Cu cît mai mare va fi partea din venitul net care se alocă scopurilor productive sau, cu alte cuvinte, cu cît mai mare va fi acumularea de capital determină volumul investiţiilor, fiind aşadar „motorul sistemului economic”. Există, fără îndoială, discrepanţe între viziunea lui Adam Smith expusă în „Avuţia naţiunilor” (1776) şi cea oferită de David Ricardo în „Principiile de economie politică” (1817). Smith, ca şi Malthus, consideră raritatea terenurilor cultivate ca un factor limitativ al creşterii economice . În viziunea lor , creşterea economică şi distribuirea produsului naţional între clasele sociale se consideră ca fiind rezultatul sporirii populaţiei şi a disponibilităţii terenurilor agricole. Se argumenta că suprafaţa de teren disponibilă nu poate creşte la infinit, iar populaţia în creştere epuizează în primul rînd pămînturile de cea mai bună calitate, apoi pe cele de calitate mai slabă. În consecinţă, datorită rarităţii pămîntului şi a productivităţii mai scăzut de pe terenurile mai puţin fertile, salariile plătite se vor reduce. Acest fapt va reduce partea din recoltă corespunzătoare fiecărui lucrător pînă ce se va atinge nivelul minim de subzistenţă, iar populţia va înceta să mi crească, ajungîndu-se la o stare staţionară a economiei.
Altă viziune pesimistă privind fenomenul de creştere economică pe termen lung este oferită de modelul Ricardo şi Marx. Ei au subliniat importanţa acumulări de capital pentru creşterea economică, pămîntul pierzîndu-şi din importanţă ca factor limitativ al creşterii, locul acestuia fiind luat de către factorul de producţie muncă, care este oarecum rar. Argumentul este asemănător cu cel folosit de Smith şi Malthus. Atunci cînd capitalul este rar în raport cu munca, productivitatea sa este ridicată, preţul său (rata randamentului) este în creştere, iar salariile sunt scăzute din cauza abundenţei factorului muncă. Pe măsură ce se acumulează mai mult capital, acesta devine mai abundent, iar remunerarea lui se reduce, în timp ce creşte salariul, deoarece munca devine din ce în ce mai rară. Modelul lui Ricardo şi Marx susţine că procesul de acumulare a capitalului şi rezultatul său, creşterea producţiei, vor continua pînă cînd profiturile vor atinge un nivel determinat, iar peste acesta se diminuează randamentele capitalului investit, beneficiile conducînd economia spre un stadiu staţionar. În cele două modele ale creşterii economice, existenţa randamentelor descrescătoare constituie factorul-cheie. În modelul lui Smith şi Malthus randamentele descrescătoare se datoresc limitării suprafeţelor de teren fertil, iar in cel al lui Ricardo şi Marx, rarităţii relative a factorului muncă. Perspectivele sumbre privind creşterea economică susţinute de către economiştii clasici, conform cărora economiile naţionale sunt condamnate, pe termen lung, la o stare staţionară, nu s-au materializat in practică. Dimpotrivă, s-au realizat creşteri de salarii fără să se înregistreze tendinţe de scădere a profitului. Unul dintre factorii explicativi ai acestei contradicţii aparente îl constituie progresul tehnic ce a însoţit creşterea industrială a ţărilor occidentale. Incidenţa progresului tehnic s-a concretizat în sporirea productivităţii muncii care a contracarat efectele randamentelor descrescînde. Din această cauză progresul tehnic poate fi considerat ca un factor hotărîtor în creşterea economică, atît în prezent cît şi în perspectivă. Economiştii clasici au analizat sistemul capitalist prin intermediul teoriei respective a valorii, în care profitul apare ca ceva rezidual, ca un excedent al valorii produsului peste costul real de producţie. Dinmpotrivă, economiştii neoclasici (austriacul Carl Menger, elveţianul Leon Walras şi englezul S. Jevons) au abandonat această optică privind cererea, preţurile relative, consumul. Pentru ei valoarea bunurilor se determină în mod subiectiv prin intermediul funcţiilor de utilitate ale indivizilor, valoarea fiind egală cu preţul de piaţă al bunului. Economiştii neoclasici nu au abordat creşterea economică într-o manieră dinamică, ci intr-una statică. Problema lor centrală consta în determinarea preţurilor relative de echilibru. Mecanismul pieţei libere conducea la preţuri de echilibru, ce determinau o alocare optimă a resurselor productive, luînd in considerare preferinţele, gusturile consumatorilor şi tehnicile de producţie. În viziunea neoclasică, creşterea economică, dacă se produce, este o creştere echilibrată în care factorii de producţie sunt pe deplin utilizaţi. Orice dezchilibru se
corectează în mod automat datorită flexibilităţii preţurilor şi salariilor. Criza din 19291933 a evidenţiat irealismul acestei teorii.
2.1.2. Teoriile moderne ale creşterii economice
Teoriile moderne ale creşterii economice îşi concentrează atenţia pe investiţii ca variabilă-cheie ce generează sporirea producţiei. Alături de investiţii, condiţiile tehnice joacă un rol important în procesul de producţie. Cu alte cuvinte, se afirmă că sporirea producţiei obţinute ca urmare a unei investiţii depinde nu numai de mărimea acesteia, ci şi de condiţiile tehnice şi tehnologice în care se derulează procesul productiv. Acest aspect poate fi exprimat prin aşa-numita relaţie capital/producţie: K/Y. În modelul keynesist, investiţiile şi mobilul acestora – eficienţa marginală a capitalului – au un rol hotărîtor în ce priveşte determinarea nivelului producţiei şi al folosirii braţelor de muncă. Insuficienţa investiţiilor este, după Keynes, cauza depresiunii economice. Mărimea venitului naţional depinde de volumul scontat al cheltuielilor de consum şi de volumul scontat al cheltuielilor de investiţii (Y=C+I). Pentru Keynes, economisirea globală nu depinde de rata dobînzii, ci de nivelul venitului naţional. Pe de altă parte, rata dobînzii se reduce atunci cînd sporeşte oferta monetară, dar numai pînă la un anumit nivel, iar investiţiile cresc odată cu scăderea ratei dobînzei. După el, economia putea fi într-o situaţie de echilibru, cu şomaj şi cu dezutilizare a factorilor productivi. Princiipile multiplicatorului şi ale acceleratorului investiţiei explicau fluctuaţiile în nivelul activităţii economice pe termen scurt şi serveau ca justificare a cheltuielilor publice, ca politică antidepresivă. În teoria generală a lui Keynes există embrionul teoriei dinamice a creşterii economice. Atît cît există economisire şi investiţii nete, sistemul economic nu poate fi staţionar, ci trebuie să fie în creştere. Cu cît mai mare va fi fracţiunea din cheltuiala totală destinată economisirii, adică investiţiilor, şi mai mică partea canalizată spre consum, mai rapid va creşte stocul de capital şi mai ridicată va fi rata de creştere a unei economii naţionale. În limbajul obişnuit al economiştilor, noţiunea de creştere economică pătrunde în preajma celui de-al doilea război mondial cînd R.F. Harrod publică „An Essay in Dinamic Theory”, ce avea să dezlănţuie o adevărată avalanşă de teorii şi de modele ale creşterii economice. Harrod a introdus în teoria creşterii economice coeficientul capitalului cu un conţinut real, obiectiv, determinat ca raport între capitalul în funcţiune şi venitul unei perioade. Spre deosebire de modelul keynesist, care era static, Harrod şi Domar elaborează un model dinamic de creştere economică, deoarece investiţiile nete sunt considerate adaosuri la capital, iar acumularea capitalului este privită ca reproducţie lărgită. În concepţia lui Harrod, o teorie a creşterii economice trebuie să fie o teorie a reproducţiei lărgite în care se schimbă chiar „condiţiile fundamentale”, şi anume: creşterea populaţiei, progresul tehnic şi productivitatea muncii.
În modelul lui Harrod coeficientul capitalului este constant, iar rata acumulării este egală cu rata de creştere a populaţiei. Deci, nevoia de capital (DK/K) va creşte în acelaşi ritm cu creşterea populaţiei, adică DK/K=Dn/n. Harrod distinge trei rate ale creşteri economice, şi anume: Gw- rata garantată; Gn- rata naturală; Gt- rata reală. Rata garantată este aceea care asigură investitorilor obţinerea venitului dorit; rata naturală asigură ocuparea deplină a forţei de muncă şi utilizarea integrală a celorlalţi factori de producţie; iar rata reală este cea realizată efectiv. Harrod conferă ratei garantate(Gw) rolul de factor principal al echilibrului şi creşteri economice. Dacă Gw=Gn=Gt economia este perfect echilibrată, iar resursele sunt utilizate integral. Teoriile neoclasice de creştere economică sunt de inspiraţie liberală şi neoliberală. Asemenea teorii sunt, în general, microeconomice, dar pot fi şi macroeconomice. Operînd cu teoria factorilor de producţie, modelele neoclasice explică rezultatele productive îndeosebi prin aportul a doi factori: capitalul(K) şi munca(L). Economiştii neoclasici ai creşterii economice R.M. Solow, T.W. Sman, J.E. Meade etc. presupun că factorii productivi sunt substituibili. Pornind de aici, ei propun diferite combinaţii ale factorilor productivi în obţinerea rezultatului final. Aceşti economişti au inclus în modelele lor funcţii de producţie neoclasice agregate examinînd rolul progresului tehnic în modificarea proporţiei dintre factorii de producţie şi a calităţii acestora. Cu ajutorul instrumentarului analitic folosit au fost emise ipoteze şi întreprinse investigaţii utile, referitoare la traiectoria optimă a producţiei şi cea a acumulării de capital.
Capitolul III. Creşteria economiei în R.M. 3.1.EVOLUŢIA SOCIAL-ECONOMICĂ Republica Moldova a înregistrat o serie de creșteri în 2021 din punct de vedere economic, dar și o serie de aspecte negative cauzate în special de criza pandemică, potrivit unui raport privind evoluția social-economică a Republicii Moldova în 2021 prezentat de Ministerul Economiei de la Chișinău. Printre aspectele pozitive ale documentului se regăsește și creșterea Produsului intern brut (PIB) cu 10,3% în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă a lui 2020 la suma de 174,1 miliarde lei (circa 8,7 miliarde de euro). Accelerarea creșterii consumului intern, a activității investiționale și înviorarea activității economice sunt factorii determinanți care au favorizat această creștere. De asemenea, în perioada ianuarie-octombrie 2021 volumul producției industriale s-a majorat cu 12,6%. Această evoluție s-a datorat relansării, după criza pandemică, a
industriei prelucrătoare (+11,8%), industriei extractive (+11,5%), precum și majorării producției sectorului energetic (+18,4%). Și sectorul agricol a cunoscut o revigorare în 2021, fiind în creștere cu 20,5%, după seceta severă dn 2020. Sectorul transportului de mărfuri și pasageri a revenit pe un trend ascendent, după evoluțiile negative generate de criza pandemică. În ianuarie-octombrie 2021 transportul de mărfuri a crescut cu 16%, iar transportul de pasageri – cu circa 11,9%. Evoluția comerțului cu amănuntul și a comerțului cu servicii indică o îmbunătățire a cererii din partea populației Republicii Moldova. În primele nouă luni ale lui 2021, comerțul de bunuri cu amănuntul a înregistrat o creștere de 15,1%. Pe fondul descreșterilor din perioada de criză din 2020, activitatea investițională s-a relansat. În ianuarie-septembrie 2021 volumul investițiilor în active imobilizate a crescut cu 16,6%, însumând circa 18,3 miliarde de lei. Veniturile bugetare se mențin pe un trend pozitiv, în luna noiembrie fiind înregistrată creștere cu 15,9%. Cumulativ în ianuarie-noiembrie la Bugetul public național au fost încasate venituri în valoare de circa 67,9 mild. lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 22,4% față de perioada similară a anului 2020, se mai arată în raportul Ministerului Economiei. Rezultatul pozitiv se datorează în mare parte relansării consumului intern, care a favorizat majorarea încasărilor din impozite și taxe pe mărfuri și servicii. Totodată, au fost realizate cu 11,4% mai multe cheltuieli, acestea însumând circa 71 miliarde lei. Salarii și pensii mai mari, dar și inflație Câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat din economia Republicii Moldova în perioada ianuarie-septembrie 2021 a constituit 8.897,9 de lei moldovenești și s-a majorat în termeni nominali cu 13,3% față de ianuarie-septembrie 2020. În termeni reali salariul a crescut cu 10,1%. Exprimat în valută străină acesta a constituit circa 420 euro sau 502 dolari SUA. În sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit 7.633,6 lei, fiind în creștere cu 7,6%, iar în sectorul real – 9352,9 lei și s-a majorat cu 15%, respectiv (în termeni nominali). Mărimea medie a pensiei lunare la 01.10.2021 a constituit 2.284,37 de lei și s-a majorat cu 11,4% față de aceeași dată a anului 2020 în termeni nominali. Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în forța de muncă) la nivel de țară în trimestrul III 2021 a înregistrat valoarea de 2,5%, fiind mai joasă cu 0,9% față de trimestrul III 2020 (3,4%). De asemenea, în anul 2020 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 3.096 de lei lei și s-au majorat cu 7,5% (in termeni nominali). Pe de altă parte, în Republica Moldova presiunile inflaționiste se accentuează. Rata inflației anuală a trecut peste limita superioară a intervalului de variație al țintei inflației stabilite de Banca Națională a Moldovei (5% +/- 1,5%), constituind 12,4% (noiembrie 2021 față de noiembrie 2020). Ca răspuns la presiunea inflaționistă în creștere, Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 0,85% – până la 5,5% în octombrie 2021.
Leul moldovenesc s-a depreciat față de dolarul american, dar s-a apreciat față de euro. În lunile ianuarie-noiembrie 2021, leul moldovenesc a marcat o depreciere de 3% față de dolarul SUA în termeni nominali (de la 17,21 lei pentru 1 dolar american la 01.01.2021 până la 17,73 lei la 30.11.2021). Cu toate acestea leul moldovenesc s-a apreciat față de euro cu 5,2%. Stocul activelor valutare de rezervă ale BNM la sfârșitul lunii noiembrie a constituit aproape 3,8 miliarde de dolari americani.
3.2 Evolutia indicatorilor monetari in luna martie 2021 In luna martie2021, baza monetara , s-a micsorat cu 1064,7 mil,lei(1.9 la suta ) fata de luna precedent si a constituit 54976,0 mil. Lei, fiind cu 14,8 la suta mai mare fata de martie2020. Masa monetara MO*(Bani in circulatie) s-a micsorat cu 26.5 mil. Lei sau cu 0.1 la suta fata de luna februarie 2021 si a constituit 30426,1 mil.lei , cu 29,7 la suta mai mult fata de martie 2020 (diagram 1) Diagrama1 Evolutia masei monetare in luna martie 2021 comparativ cu luna precedent
Masa monetara M1 sa micsorat cu 118,3 mil lei sau cu 0,2 la suta fata de luna februarie2021, fiind cu 33,1 la suta mai mare fata de perioada similara a anului precedent. Masa monetara M2 sa micsorat cu 61,8 mil.lei, sau 0.1 la suta fata de luna februarie 2021 si a constituit 76528,1 mil.lei , cu 23,5 la suta mai mult fata de perioada similara a anului precedent. Masa monetara M3 sa micsorat cu 579,2 mil.lei , fiind cu 16,7 la suta superioara celei din luna martie 2020. Diagrama 2. Dinamica depozitelor,%
Soldul depozitelor în moneda națională s-a micșorat cu 35,3 milioane lei comparativ cu luna precedentă și a constituit 46 102,0 milioane lei, reprezentând o pondere de 59,8 la sută din soldul total al depozitelor, cel al depozitelor în valută (recalculat în lei) a scăzut cu 517,4 milioane lei, până la nivelul de 31 016,6 milioane lei, având o pondere de 40,2 la sută (diagrama 2). Soldul cererilor față de economie7 a constituit 49 707,1 milioane lei și s-a majorat în luna de raportare cu 872,7 milioane lei (1,8 la sută), ca urmare a creșterii cererilor față de economie în moneda națională cu 889,5 milioane lei (2,8 la sută), în timp ce cererile în valută (exprimate în MDL) au scăzut cu 16,7 milioane lei (0,1 la sută) (diagrama 3). De menționat că cererile față de economie în valută, exprimate în USD, au scăzut pe parcursul perioadei de referință cu 31,6 milioane USD (3,17 la sută). Creșterea soldului cererilor față de economie în moneda națională a fost determinată de majorarea soldului cererilor față de alte sectoare rezidente (inclusiv persoane fizice) cu 565,2 milioane lei (3,3 la sută), a soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar privat cu 271,6 milioane lei (2,1 la sută), a soldului cererilor față de mediul financiar nebancar cu 81,7 milioane lei (15,8 la sută), în timp ce soldul cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar public s-a micșorat cu 29,0 milioane lei (4,2 la sută). Diagrama 3. Dinamica cererilor față de economie
* modificare față de perioada similară a anului precedent.
Micșorarea soldului cererilor față de economie în valută (exprimate în MDL) a fost determinată de micșorarea soldului cererilor față de alte sectoare rezidente (inclusiv persoane fizice) cu 31,6 milioane lei (5,9 la sută) și a soldului cererilor față de societățile comerciale nefinanciare cu capital majoritar public cu 3,6 milioane lei (5,7 la sută). Totodată, creșterea soldului cererilor față de mediul financiar nebancar cu 9,4 milioane lei (1,2 la sută) și a soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar privat cu 9,0 milioane lei (0,1 la sută) a majorat indicatorul sus-menționat.
Concluzii În prezenta lucrare, deşi insuficientă pentru a pretinde la un studiu, m-am stăruit să ating conceptul creşterii economice, factorii ce-l determină, modelele şi teoriile economice privitoare la creşterea economică. Este necesar de menţionat că R. Moldova mai ramine o tara cu un model destul de modest al PIBului, in acelasi timp insa, tara noastra are posibilitati insemnate de crestere economica. Pe linga o forta de munca relativa calificata care paraseste in masa satele si agricultura , Moldova mai dispune de cimpuri arabile cu o fertilitate exceptionala, de o infrastructura relative dezvoltata si de o dorinta puternica a unei parti importante a populatiei de a trai asemeni statelor inalt dezvoltate. Economia R. M se impune a fi restructurata in conformitate cu reperele teoriilor precum si a cailor moderne de crestere economica durabila.Prognoza indicilor macroeconomici demonstreaza necesitatea implementarii politicilor economice de stabilizare si crestere economica luind drept referinta conceptele si ideile teoriei echilibrului economic. Un factor determinant pentru realizarea cu success a proprietatilor identificate si atingerea obiectivului principal il constituie existenta unor institutii ale statului
eficiente si modern.Accelerarea reformelor institutionale si consolidarea capacitatilor autoritatilor publice vor viza fiecare prioritate identificata.Sporirea calitatii serviciilor publice prin modernizare, cresterea transparentei si accesibilitatea acestora sint inerente procesului de implementare a Strategiei. Recomandare: Una dintre principalele conditii de ameliorare a situatiei in economie o constituie integrarea in UE, cresterea economica si reducerea saraciei.In acest context, unul dintre factorii determinant este adaptarea sistemului economic national la criteriile si rigorile Uniunii Europene, fapt ce ar trebui sa contribuie la obtinerea unor rezultate effective in domeniul cresterii nivelului de trai al populatiei si la liberalizarea economiei. Bibliografie Niţă Dobrotă „Economix” (Bucureşti, 1993) Ion Ignat, Neculai Clipă „Economia politică” (1998); Niţă Dobrotă „Economia politică” (1997); Dobrescu Emilian „Ritmul creşterii economice teorie şi analize”; Suta Seleţian Sultana „Doctrine şi curente în Gîndirea economiei modernă şi contemporană” (Bucureşti,1992); S. Popescu Gheorghe „Fundamentul Gîndirii economice” (Oradea,1993); Niţă Dobrotă „Dicţionar de economie”;
www.anticoruptie.md www.statistica.md