Ref - Principii Bugetare [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea ,,Spiru-Haret’’ Masterat Management Financiar Contabil al Administraţiei Publice

REFERAT PRINCIPILE BUGETARE

Coordonator stiintific Prof.univ.dr. Mihu Stefan Masterand Tod or-Ghitulescu Vladimir

1

CUPRINS 1.1 Principiile bugetare 1.2 Principiul universalităţii 1.3 Principiul unitatii 1.4 Principiul neafectării veniturilor 1.5 Principiul anualităţii bugetului public 1.6 Principiul specializării bugetare 1.7 Principiul unităţii monetare 1.8 Principiul echilibrului bugetar 1.9 Principiul publicităţii 1.10 Principiul realitatii bugetare 1.11 Procedura bugetară 1.12 Politica bugetară în România 1.13 Conceptul de proces bugetar

2

1.1 Principiile bugetare Principiile bugetare sunt prevăzute explicit şi rezultă implicit din conţinutul Legii finanţelor publice.În practica bugetară se folosesc următoarele principii bugetare:principiul universalităţii, principiul unităţii; principiul neafectării veniturilor; principiul anualităţii bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul unităţii monetare; principiul echilibrului bugetar; principiul publicităţii. 1.2 Principiul universalităţii Acest principiu prevede următoarele: Veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise în buget cu sumele lor totale, fara omisiuni şi fără compensări reciproce. Excepţii de la principiul universalităţii: - resursele provenind din donaţii - fondurile de sprijin ale particularilor - reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a sumelor necuvenite sau acordate cu titlu provizoriu. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor care au stabilite destinaţii distincte;Veniturile şi cheltuielile publice să se realizeze numai în cadrul bugetului public, prin componentele acestuia. Principalele avantaje ale respectării acestui principiu sunt : cunoaşterea cât mai exactă şi reală a volumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice; cunoaşterea corelaţiei care există între anumite venituri şi cheltuieli care se află în conexiune strânsă; asigurarea posibilităţilor de control al Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice. Aplicare strictă a principiului universalităţii conferă bugetului public caracterul de buget brut. Bugetul brut evidenţiază suma dimensiunilor globale reprezentând încasările de venituri publice sau acoperirea cheltuielilor publice. Legătura dintre bugetul public şi bugetul instituţiei este dată de diferenţa dintre cheltuielile (mai mari) şi veniturile proprii (mai mici), adică soldul cheltuielilor. În 3

aceste condiţii, aplicarea principiului universalităţii bazat pe legăturile per sold conferă bugetului caracteristica de buget net. Bugetul public net evidenţiază suma soldurilor reprezentând vărsăminte din venituri sau acoperirea cheltuielilor. 1.3 Principiul unitatii Acest principiu presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise într-un singur document, în sumele lor globale pentru a asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul sistemului conturilor naţionale. Conturile speciale ale tezaurului public – reprezintă operaţiuni financiare care constau în înregistrarea cheltuielilor sau încasărilor ce nu sunt definitive, întrucât angajamentul la care ele au dat naştere urmează să fie executat; Astfel, bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură a prezentare de ansamblu şi deci o cunoaştere clară a situaţiei finanţelor publice, adică a surselor de venituri şi a destinaţiei cheltuielilor, precum şi a formei echilibrate sau deficitare a bugetului. În literatura de specialitate şi în practica bugetară abaterile acceptate de la cerinţa unităţii bugetare sunt denumite “derogări”. Derogările de la principiul unităţii bugetare, ce facilitează debugetizarea unor cheltuieli sunt: * Bugetele extraordinare – sunt bugete prin care se asigură finanţarea cheltuielilor excepţionale (militare, de război) în afara regulilor tradiţionale ale contabilităţii publice; * Bugetele anexe – constituie o excepţie formală de la regula unităţii bugetare, în sensul că ele cuprind operaţiile financiare ale unor servicii ale statului cu caracter industrial sau comercial necuprinse în bugetul general decât prin vărsământul soldului lor creditor sau debitor; * Bugetele autonome – constituie o excepţie reală de la regula unităţii bugetare, deoarece ele sunt adoptate de Consiliile de administraţie ale întreprinderilor naţionale sau ale instituţiilor publice care beneficiază de autonomie financiară fără a fi supuse controlului Parlamentului; 4

* Rectificarea Legii bugetare anuale - apare datorită necunoaşterii cu exactitate a nivelului cheltuielilor şi respectiv al veniturilor în momentul aprobării legii bugetare, ceea ce face necesară revenirea asupra nivelului indicatorilor bugetari în cursul exerciţiului bugetar; bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau în caz de urgenţă. În România există o multitudine de bugete elaborate şi aprobate la nivel central şi local, determinate de specificul economiei noastre în tranziţie. Bugetul general consolidat este corelat din punct de vedere al asigurării echilibrului, cu bugetul asigurărilor sociale de stat şi cu bugetele locale (bugete autonome). 1.4 Principiul neafectării veniturilor Acest principiu presupune depersonalizarea veniturilor bugetare care serveşte la acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul său. Potrivit acestui principiu nu este permisă perceperea unui venit public pentru finanţarea unei anumite cheltuieli publice, ce se stabilesc pe baza nevoilor sociale identificate, în funcţie de utilitatea lor, de oportunitatea şi eficienţa acestora. Existenţa resurselor financiare este o condiţie generală a acoperirii cheltuielilor publice pe ansamblu. Majorările de cheltuieli în cursul anului bugetar se pot efectua cu condiţia ca iniţiatorii să prevadă şi resursele necesare acoperirii acestora. Repartizarea resurselor financiare pe destinaţiile cheltuielilor nu implică în nici un fel egalitatea dintre un anumit venit şi o anumită cheltuială. 1.5 Principiul anualităţii bugetului public Anualitatea bugetului are două semnificaţii distincte: * prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă * la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează cheltuielile înscrise în autorizaţia dată guvernului de 5

către parlament Bugetul este elaborat şi aprobat pentru o perioadă de 12 luni. Anul bugetar poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic. Acest principiu se referă la durata de timp pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice şi să efectueze cheltuielile publice, fiind limitată, de obicei, la un an. A doua semnificaţie a anualităţii bugetare este perioada de timp în care se execută bugetul public. Această perioadă poate fi egală sau nu cu cea pentru care s-a aprobat bugetul.În funcţie de acestea, execuţia bugetului public, respectiv încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor autorizate pentru fiecare an bugetar, poate fi organizată în două modalităţi alternative:sistemul de exerciţiu bugetar – presupune ca execuţia veniturilor şi cheltuielilor să fie înregistrată în conturile deschise pentru fiecare an bugetar, execuţie ce funcţionează pe parcursul a 3-6 luni sau 2-3 ani bugetari, deci are loc o prelungire a perioadei de execuţie bugetară, timp în care se continuă încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea cheltuielilor bugetare, sistemul de gestiune bugetară ce vizează ca în cursul anului să se înregistreze numai operaţiile care se execută, în sensul că în conturile funcţionale din anul n se înregistrează veniturile şi cheltuielile exigibile în acest an, unele putând să aparţină bugetelor din n-1 sau n+1, conform prevederilor legilor bugetare anuale. Unii specialisti considera ca anul bugetar ar fi prea lung, pentru ca in citeva luni conjunctura economica se poate schimba major, altii din contra ca ar fi prea scurt din cauza ca bugetul trebuie sa asigure finantarea pentru obiective si activitati publice ce se intind pe mai multi ani.In mod normal ar trebui ca exercitiul bugetar sa coincida cu anul bugetar. Dar poate aparea si problema restantelor in executia bugetatra.solutii alternative ar fi : * sistemul de gestiune, care presupune ca veniturile neincasate se transmit asupra anului urmator, care preia si cheltuielile neangajate, deci neefectuate. * metoda de exercitiu, executia bugetului pentru anul incheiat continua inca trei sau sase luni. Ca solutie de compromis s-a introdus “perioada de gratie”, care e o abatere minora de la metoda de gestiune. 6

1.6 Principiul specializării bugetare Acest principiu prevede ca veniturile bugetare să fie înscrise în buget şi aprobate de Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile publice ce urmează să se efectueze trebuie înscrise în buget pe categorii definite de destinaţie şi în funcţie de conţinutul lor economic. Clasificaţia bugetară trebuie să fie simplă şi clară şi să ofere o imagine privind: * sursele de provenienţă ale veniturilor; care sunt impozitele directe; care sunt impozitele indirecte; ce loc ocupă fiecare impozit în ansamblul veniturilor fiscale; care sunt veniturile extraordinare; * destinaţiile cheltuielilor, în cadrul grupării economice (curente şi de capital), în cadrul grupării funcţionale (pe ramuri şi domenii de activitate, către care sunt orientate resursele) şi ale grupării administrative, pe instituţii ai căror conducători sunt ordonatori de credite bugetare. 1.7 Principiul unităţii monetare Acest principiu prevede ca toate operaţiunile bugetare să se exprime în moneda naţională. 1.8 Principiul echilibrului bugetar Acest principiu prevede ca veniturile publice să acopere cheltuielile publice, ceea ce înseamnă că bugetul trebuie să fie echilibrat, respectiv balansat. Echilibrul bugetului pe parcursul execuţiei se realizează atunci când lichidităţile băneşti provenite din încasarea veniturilor publice trebuie să acopere nevoile de plăţi scadente. Echilibrul bugetului anual presupune egalitatea dintre nivelul încasării veniturilor obligatorii ale statului (R) şi nivelul cheltuielilor totale (C). În funcţie de relaţia dintre R şi C putem avea una din următoarele situaţii: R = C -- echilibru bugetar anual; R < C -- deficit bugetar anual; R > C -- excedent bugetar anual. 7

In unele tari occidentale legislatia permite in mod expres intocmirea de bugete deficitare. 1.9 Principiul publicităţii Acest principiu presupune ca bugetul public să fie adus la cunoştinţa opiniei publice prin mijloacele de publicitate. Bugetul statului este cunoscut prin mass-media încă din faza de proiect şi în timpul dezbaterilor parlamentare. 1.10 Principiul realitatii bugetare Principiul realitaii bugetare presupune ca veniturile si cheltuielile bugetare sa fie evaluate astfel incit sa reflecte realitatea si sa reflecte resursele ce realmente pot fi mobilizate prin buget pentru sustinerea acestor actiuni. Metode de punere in practica a principiului realitatii: * Metoda automata sau a penultimei in care punctul de plecare il reprezinta executia bugetului pe ultimul an incheiat. * Metoda majorarii sau a diminuarii care are ca punct de plecare cifrele executiei bugetare pentru mai multi ani. * Metoda evaluarii directe, in care pentru fiecare venit si cheltuialaa se fac calcule distincte de evaluare. * Metoda analizei de sistem sau analiza cost-avantaje Planificarea, Programarea Sistemului Bugetar (PPBS), este o metoda moderna si incearca sa tina seama de factorul timp. 1.11 Procedura bugetară Reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor privind întocmirea proiectului de buget, aprobarea lui, executarea bugetului, încheierea şi aprobarea contului general de execuţie bugetară, precum şi controlul execuţiei bugetare. În conformitate cu dispoziţiile normative cuprinse în Legea finanţelor publice, activitatea bugetară presupune parcurgerea mai multor etape sau faze, respectiv: elaborarea proiectului bugetului de stat; aprobarea lui; executarea bugetului şi încheierea exerciţiului bugetar; controlul execuţiei bugetare. * Elaborarea proiectului bugetului de stat cuprinde activitatea de determinare a veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional 8

şi începe în anul premergător celui pentru care se întocmeşte şi se realizează, în sistem piramidal. * Aprobarea bugetului presupune dezbaterea proiectului în Parlament şi votarea legii bugetare anuale. Această etapă se parcurge, de obicei, tot în anul premergător celui pentru care s-a întocmit proiectul de buget, dar din anumite motive, se poate întâmpla ca dezbaterea şi aprobarea bugetului să se facă în prima parte a anului pentru care el s-a elaborat. * Executarea bugetului sau execuţia bugetară constă în realizarea veniturilor la termenele şi în cuantumurile prevăzute, precum şi în efectuarea cheltuielilor potrivit destinaţiilor stabilite. Dacă realizarea veniturilor bugetare reprezintă obligaţii minime, efectuarea cheltuielilor reprezintă obligaţii maxime, care nu pot fi, în principiu, depăşite. * Încheierea exerciţiului bugetar presupune realizarea, pe baza datelor furnizate de evidenţa execuţiei bugetare, a unei dări de seamă cu privire la modul de realizare a veniturilor şi de efectuarea cheltuielilor pentru anul bugetar expirat. 1.12 Politica bugetară în România Consolidarea bugetară presupune agregarea bugetelor componente ale bugetului general consolidat urmată de eliminarea sumelor înregistrate de două ori, respectiv, transferurile consolidabile şi ajustările. Operaţiunea de consolidare poate fi realizată utilizând prevederile bugetare pentru stabilirea ţintei de deficit asumate. De asemenea, consolidarea se poate face pe execuţie pentru a determina nivelul deficitului efectiv realizat la nivelul perioadei analizate. În ţara noastră, mecanismul consolidării este descris de Legea finanţelor publice. Ţinând seama de importanţa deficitului general consolidat şi pentru a permite comparabilitatea între state, metodologia de calcul poate fi uşor modificată în funcţie de metodologia instituţiilor financiare internaţionale. Dimensionarea corectă a efortului financiar public, precum şi identificarea situaţiilor de echilibru sau dezechilibru între resursele publice şi nevoile colectivităţii reprezintă o parte dintre argumentele referitoare la importanţa problematicii privind consolidarea bugetară. În vederea unei mai bune înţelegeri a acestui proces, este necesară o abordare sistematizată care să cuprindă elemente legate atât de clarificarea conceptului în sine, cât şi de tehnicile de consolidare a

9

bugetului utilizate în practică. În vederea organizării datelor statistice la nivelul sectoarelor sau al subsectoarelor guvernamentale, este necesară eliminarea operaţiunilor dintre unităţile aparţinând aşa-numitului "cerc guvernamental" şi agregarea acestora. Acest proces poartă denumirea de ,,consolidare’’ Chiar dacă operaţiunile desfăşurate între unităţile guvernamentale au fost corect identificate şi reflectate în conturile de execuţie, eliminarea lor totală nu poate fi realizată. Plăţile şi livrările efectuate prin conturile de execuţie, trebuie să presupună că operaţiunea s-a desfăşurat şi eliminarea se va realiza ca atare în cadrul unei categorii corespunzătoare. Raportarea incompletă a operaţiunilor efectuate apare mai des în cazul plăţii şi colectării impozitelor, taxelor etc. şi de aceea operaţiuni precum transferurile, şi împumuturi se reflectă şi sunt avute în vedere în cadrul procesului de consolidare. Consolidarea presupune nu numai eliminarea anumitor operaţiuni ci şi agregarea operaţiunilor externe în categorii comune, ceea ce ridică problema reclasificărilor atunci când anumite categorii nu sunt utilizate de administraţiile guvernamnetale ale altor state. Necesitatea consolidării la nivel intraguvernamental rezultă din modul de definire a administraţiei publice, a naturii şi a caracteristicilor acesteia. Mulţi dintre ordonatorii de credite gestionează resursele de care dispun prin intermediul unor fonduri sau conturi speciale prin care se derulează anumite activităţi în vederea atingerii obiectivelor propuse. Anumite administraţii derulează operaţiuni prin intermediul unui fond general, existând un număr mic de operaţiuni extraordinare evidenţiate în alte conturi, în timp ce alte administraţii utilizează o varietate de fonduri, fiecare destinate unui anumit obiectiv. De asemenea, o altă categorie de operaţiuni care trebuiesc eliminate prin consolidare sunt cele care se desfăşoară între agenţiile guvernamentale şi întreprinderi şi care vizează în special plăţi efectuate către acestea din urmă. O situaţie deosebită este aceea în care mai multe administraţii publice locale sau regionale gestionează, împreună, anumite proiecte sau activităţi (ex. proiecte în domeniul sănătăţii publice, construcţia de spitale sau structură etc.) şi modul în care sunt evidenţiate operaţiunile pe care le presupun aceste activităţi. Soluţiile în acest caz sunt următoarele: 1) administraţiile vor stabili districtul care se ocupă de un anumit obiectiv, caz în care operaţiunile desfăşurate cu respectivul district sunt considerate interguvernamentale şi tratate ca atare; 2) administraţia unei anumite regiuni este responsabilă de desfăşurarea activităţii, celelalte administraţii figurează în administraţiile

10

financiare ale administraţiei principale, caz în care veniturile şi cheltuielile pot fi considerate de natură interguvernamentală; 3) administraţiile publice pot gestiona împreună proiectul propriu-zis, prin combinarea rezultatelor cu cele provenite din operaţiunile desfăşurate cu exteriorul şi determinarea unui total la nivelul întregii administraţii publice care să evidenţieze operaţiunile cu restul economiei. În acest sens, este necesară examinarea în detaliu a conturilor prin intermediul cărora se desfăşoară astfel de operaţiuni, identificarea livrărilor şi a plăţilor efectuate care trebuiesc eliminate şi clasificarea celorlaltor operaţiuni în categorii comune care să le permită agregarea. 1.13 Conceptul de proces bugetar În literatura de specialitate, expresia "procedura bugetară" este folosită pentru a desemna ansamblul operaţiunilor care se succed anual, privind întocmirea proiectului de buget, aprobarea lui, executarea bugetului, încheierea şi aprobarea contului general de execuţie bugetară şi controlul execuţiei bugetare. Sub aspectul conţinutului, procesul bugetar este reprezentat de ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea executivă. Atât în ţările moderne, cât şi în România, în conformitate cu dispoziţiile normative ale Legii finanţelor publice, activitatea bugetară presupune parcurgerea mai multor etape sau faze care constau în: 1. Elaborarea proiectului de buget cuprinde: activitatea de determinare a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului public naţional. Această activitate începe în anul premergător celui pentru care se întocmeşte proiectul şi se realizează în sistem piramidal, de jos în sus, adică, de la unităţile de bază din teritoriu de unde se colectează propunerile referitoare la cifrele de venituri şi cheltuieli, care apoi se centralizează pe linie strict ierarhică, începând cu ministerele şi alte organe centrale de stat, instituţii publice, şi apoi la Ministerul Finanţelor Publice. Procesul elaborării proiectului de buget se desfăşoară pe baza unui calendar ce stabileşte termenele limită pentru fiecare sub etapă a acestuia. 2. Aprobarea bugetului implică dezbaterea proiectului de buget în Parlament şi votarea legii bugetare anuale. Acestă etapă este, de obicei, parcursă în tot anul premergător celui pentru care se întocmeşte proiectul de buget. În cazul în care din motive obiective sau subiective nu se

11

adoptă bugetul la timpul potrivit, atât dezbaterea cât şi aprobarea lui se face în prima parte a anului în care bugetul urmează a fi pus în aplicare. 3. Executarea bugetului sau execuţia bugetară constă în realizarea veniturilor şi cheltuielilor pe destinaţiile stabilite. În cazul în care veniturile bugetare se înscriu în obligaţii minime, efectuarea cheltuielilor se înscriu în obligaţii maxime, care în principiu nu pot fi depăşite. Această etapă are o mare importanţă deoarece presupune înfăptuirea concretă a previziuilor aprobate de puteea legislativă, iar execuţia bugetară trebuie înfăptuită în anul pentru care s-a aprobat bugetul. 4. Încheierea exerciţiului bugetar implică realizarea tuturor datelor cuprinse în evidenţa execuţiei bugetare, prin prezentarea unei dări de seamă, referitoare la modul cum au fost realizate veniturile şi efectuate cheltuielile, pentru anul bugetar care a expirat. Această etapă a procedurii bugetare se produce în anul următor celui pentru care s-a elaborat şi aprobat bugetul de stat. 5. Controlul execuţiei bugetare constă în verificarea modului în care au fost aduse la îndeplinire prevederile cuprinse în bugetul public naţional. Activitatea de control a execuţiei bugetare este o activitate complexă şi se efectuează de mai multe organe ale statului cu competenţe diferite. În procesul bugetar sunt antrenate atât organe ale statului cât şi persoane cu anumite grade de competenţă şi responsabilitate, cum sunt: 1.Ordonatorii de credite, în virtutea funcţiei pe care o deţin în coordonarea unei instituţii publice, sau a unui organ de stat, sunt persoanele fizice investite cu dreptul de a dispune în limitele legii, asupra creditelor bugetare. În funcţie de locul instituţiilor publice şi a organelor de stat finanţate de la bugetul statului în cadrul administraţiei de stat, ordonatorii de credite se împart în: ordonatori principali, secundari şi terţiari. a.ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sunt conducătorii ministerelor şi a celorlalte organe centrale de stat care au dreptul să ceară Ministerului Finanţelor Publice deschiderea creditelor bugetare ce le revin precum şi instituţiilor subordonate şi să aprobe efectuarea cheltuielilor din bugetul ministerului sau a organelor centrale de stat. Ordonatorii principali pot delega sarcinile repartizării şi utilizării creditelor bugetare, înlocuitorilor săi din ministere şi din organele centrale de stat. b.ordonatorii secundari de credite îşi desfăşoară activitatea în acele ramuri administrative unde există două categorii de instituţii pubilice cu personalitate juridică şi buget propriu, aflate în raport de

12

subordonare ierarhică. Conducătorii instituţiilor de rang superior din aceste raporturi juridice de subordonare, sunt ordonatorii secundari de credite bugetare, cum sunt: Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, Directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, Inspectorul Scolar General, etc. Diferenţa dintre ordonatorii principali şi cei secundari, constă în faptul că primii, primesc credite bugetare de la Ministerul Finanţelor Publice, iar cei secundari de la ordonatorii principali. c.ordonatorii terţiari de credite bugetare sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică şi buget propriu, respectiv, rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat, directorul unui spital etc. Aceştia au dreptul de a aproba efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare pe care le primesc, fie de la ordonatorii principale sau cei secundari. 2. Ministerul Finanţelor Publice are în domeniul creditelor bugetare, o serie de atribuţii, cum sunt: *coordonarea acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv, pregătirea proiectelor bugetelor anuale, a legilor de rectificare şi a celor referitoare la controlul anual de execuţie bugetar: *asupra măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, elaborarea şi emiterea normelor metodologice, a precizărilor şi instrucţiunilor prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea şi lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor. 3.Guvernul este organismul care asigură realizarea politicii fiscalbugetare ţinând seama de perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament. De asemenea, Guvernul răspunde de elaborarea raportului referitor la: *situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi proiectarea lui pe următorii trei ani; *elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale, inclusiv a proiectelor legilor privind rectificarea bugetară; *transmiterea acestor proiecte aprobării Parlamentului; exercitarea conducerii generale a activităţii executive în domeniul

Vezi art. 20 din Legea 500/2002

* finanţelor publice. 13

* 4. Parlamentul adoptă legile bugetare anuale, legile de rectificare bugetară, precum şi legile de control anual de execuţie elaborate de Guvern. În etapa dezbaterilor în Parlament nu pot fi aprobate amendamentele la legile bugetare anuale care determină majorarea nivelului deficitului bugetar. Conform legii finanţelor publice aprobarea bugetelor, respectiv a bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile se aprobă de către Parlament.. Celelalte bugete, respectiv: bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă de către organele abilitate în acest scop. Bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul de stat, se aprobă prin legi speciale. Bugetul Trezoreriei Statului se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

Cuprins Mihu Stefan , buget si trezorerie publica , ed Europolis 2006 14

Moşteanu T., colectiv "Buget şi trezorerie publică", Editura Universitară, Bucureşti 2004 Manolesu Gh. "Buget, abordare economică şi financiară", Ed. Economică, Bucureşti, 1997 Legea 500/2002

15