Puterea sufletului. Antologie [II] 973-9053-15-7 [PDF]

Zitiervorschau

Puterea sufletului

ъ l Ift

Antologie

A doua parte

Descrierea tipurilor psihologice In trod u ce re T ip u l extravertit Tip u l introvertit Definiţii Texte alese şi traduse din limba germană de dr. Suzana Holan

,() 1971, W alter Verlag AG, Solothurn ţ 1994, Editura Anima, pentru prezenta versiune rom ânească Imprimat la Tipografia Editurii Anima ISBN 973-9053-15-7

CARL GUSTAV JUNG

PUTEREA SUFLETULUI ANTOLOGIE Texte alese şi traduse din limba germană de dr. Su/ana Holan

A DOUA PARTE DESCRIEREA TIPURILOR PSIHOLOGICE

E d itu ra A n im a , B u cu reşti, 1994

N O T Ă IN TR O D U C T IV Ă

După cum spuneam în nota introductivă la primul volum al antologiei, Cari Gustav Jung a creat o nouă im agine a om ului şi, implicit, a culturii, introducînd idei noi, precum inconştientul personal şi inconştientul colectiv, arhetipul şi rolul com pensator al inconşientului, înnoind idei precum libido-ul şi com plexul şi modificînd m etodele de interpretare a visului şi fanteziilor. Pe lîngă toate acestea, Jung a dat şi o tipologie psihologică. Jung descrie opt tipuri psihologice «pure». D upă Jung, există, mai întîi, două tipuri de atitudine generală: tipul extravertit şi tipul introvertit. Aceste două tipuri se subîm part apoi, fiecare, în cîte patru sub-tipuri. în cîte patru, deoarece Jung defineşte patru funcţii psihice fundam entale, iar preponderenţa unei funcţii sau a alteia in eco­ nom ia psihică defineşte tipul psihologic. în glosarul din Psi/chologische Typen (vezi a doua parte a volum ului de faţă), Jung spune: «D eosebesc în total patru funcţii fundam entale, două raţionale şi două iraţio­ nale, şi anum e: gîndirea şi sentim entul, respectiv senzaţia şi intuiţia. Nu pot da a priori un m otiv pentru care consider fundam entale tocmai aceste patru funcţii, pot releva doar faptul că m i-am format această concepţie în urma unei expe­ rienţe îndelungate. Deosebesc aceste funcţii între ele deoarece nu depind una de cealaltă, respectiv: nu se lasă reduse una la cealaltă.» în alte scrieri ale lui Jung (Psychologische Typologie, 1928; Struktur der Seele, 1931, tradusă sub titlul de Structura psihicului în primul volum al antologiei de faţă; Tavistock Lectures, 1935), cele patru funcţii sînt prezentate sim plu, după cum urmează: senzaţia este funcţia care ne spune că ceva este, gîndirea ne spune ce anume este acel ceva, sentim entul ne spune ce valoare are, iar intuiţia: dincotro vine şi spre ce se îndreaptă acel ceva. Gîndirea şi sentim entul sînt funcţii judicative şi, deci, raţionale - după Jung. Prima produce judecăţile logice, iar a doua:

judecăţile de valoare. Senzaţia şi intuiţia sînt funcţii perceptive şi, deci, iraţio­ nale. Prima este funcţia percepţiei senzoriale a realului (exterior şi interior), în timp ce a doua este o funcţie de percepere a posibilităţilor. In general, om ul se orientează şi se adaptează folosindu-şi funcţia cea mai bine dezvoltată, cea mai diferenţiată, cea mai conştientă sau altfel spus: cea mai supusă voinţei. Această funcţie îi defineşte şi tipul psihologic. Pe lîngâ funcţia principală, mai poate intra în joc şi o funcţie auxiliară, a doua ca importanţă în procesele psihice, care este însă opusă ca natură funcţiei principale. Dacă funcţia principală este raţională, cea auxiliară e iraţională şi invers. Căci principiile funcţiilor de acelaşi fel sînt antagoniste. De pildă: o gîndire pură cere excluderea sentim entului (ceea ce revine, pe alt plan, la faptul de la sine înţeles că o teorie nu poate fi ştiintifică dacă are nuanţe afective). Pot apare apoi, desigur, com bi­ naţii ale acestor tipuri, în diferite proporţii, la un om sau la altul. Jung descrie însă doar opt tipuri «pure», corespunzătoare preponderenţei absolute a unei funcţii din cele patru, în ipostaza sa extravertită sau introvertită. Obţine astfel opt m agistrale portrete-robot, tot atîtea puncte de sprijin spre a ne face capabili să ne contem plăm şi să ne înţelegem sem enii şi, nu în ultim ul rînd, pe noi înşine. Dacă primul volum al antologiei de faţă este o selecţie de scrieri ce introduc cititorul în lumea ideilor lui Jung, al doilea volum constituie o prezentare a ti­ pologiei sale. Jung şi-a publicat ideile legate de tipologia psihologică în Psychologische Typen, carte apărută în 1921. Primele nouă capitole ale cărţii constituie o lungă introducere, o trecere în revistă critică a tipologiilor anterioare, discutate şi ilustrate prin diferite exemple, în special din literatura beletristică a vremii. Capitolul X cuprinde, propriu-zis, descrierea tipurilor jungiene. A cest capitol constituie prima parte a volumului de faţă. El este însă urmat şi de capitolul XI al cărţii Psychologische Typen, capitol intitulat Definiţii şi cuprinzînd un glosar al term enilor jungieni, care, pe de o parte, facilitează atît lectura tipologiei cit şi a oricărei scrieri jungiene, iar pe de altă parte, constituie un fel de com pendiu al psihologiei analitice. Astfel, prim ele două volume ale antologiei oferă o imagine a ideilor lui Cari Gustav Jung. U rm ătoarele două volume cuprind, respectiv, scrieri aplicative, pri­ vind psihologia vîrstelor, a educaţiei, a căsătoriei şi a totalitarism ului şi o lucrare teoretică tîrzie, de mai m are anvergură, care sintetizează ideile lui Jung în forma lor ultimă şi le pune totodată în corelaţie cu zone extra-psihologice ale culturii, precum filozofia, mitologia, alchimia, dar şi fizica şi biologia m odernă. dr. Suzana Holan

SU M A R

D escrierea generală a t ip u r il o r ..................................................................

9

1. In trod u cere .................................................................................................... ll 2. T ip u l extravertit ..........................................................................................

16

a) Atitudinea generală a co n ştie n tu lu i.............................................................................

16

b) Atitudinea in co n ştien tu lu i...............................................................................................

21

c) Particularităţile funcţiilor psihologice fundamentale în cazul atitudinii extravertite...............................................................................................

27

G ÎN D IREA

27

.................................................................................................................................

TIPUL G ÎN D IRE E X T R A V E R T IT Ă .................................................................................... 33 SENTIM ENTUL............................................................................................................................ 45 TIPU L SEN TIM EN T E X T R A V E R T IT ...............................................................................

47

REZU M A TU L TIPU RILO R R A Ţ IO N A L E ......................................................................

52

SEN ZA ŢIA .................................................................................................................................

55

TIPUL SEN ZA ŢIE EXTRAVERTITĂ ...............................................................................

57

IN TUIŢIA ...................................................................................................................................

61

TIPUL IN TUITIV E X T R A V E R T IT ......................................................................................

63

REZU M A TUL TIPU RILO R IRAŢIO N ALE .................................................................... 67

3. Tipul in tro v e rtit............................................................................................

71

a) Atitudinea generală a co n ştie n tu lu i............................................................................. 71 b) Atitudinea in co n ştien tu lu i..............................................................................................

76

с) Particularităţile funcţiilor psihologice fundamentale în cazul atitudinii in tro v ertite ...................................................................................................79 G ÎN D IR E A .......................................................................................................................................79 TIPUL GÎN DIRE INTROVERTITĂ ........................................................................................83 SEN TIM EN TU L

........................................................................................................................... 88

TIPUL SEN TIM EN T IN T R O V E R T IT .................................................................................. 90 REZUM ATUL TIPURILOR RAŢIONALE ..........................................................................94 S E N Z A Ţ IA .................................................................................................................................... 96 TIPUL SEN ZA ŢIE IN T R O V E R T IT Ă ..................................................................................... 99 IN T U IŢ IA ................................................................................................................................... 103 TIPUL INTUITIV IN TRO V ERTIT...................................................................................... 106 REZUM ATUL TIPURILOR IR A ŢIO N A L E .................................................................... 109 FUNCŢIE PRINCIPALĂ ŞI FUNCŢIE AUXILIARĂ ................................................ 111

D EFIN IŢII .........................................................................................................................

115

Abstractizare (119) - Afect (121) - Afectivitate (123) - Anima, anim us (123) Apercepţie (123) - Arhetip (124) - Asimilare (124) - Atitudine (125) - Colec­ tiv (129) - Com pensare (130) - Complexul puterii (133) - Concretism (133) - Con­ structiv (135) - Conştient (138) - Diferenţiere (138) - Disim ilare (139) - Empatie (139) - Enantiodrom ie (139) - Eu (141) - Extravertire (142) - Fantezie (142) Funcţie (150) - Funcţie slab diferenţiată (151) - Funcţie transcendentă (153) -G în d (153) - Gîndire (153) - Idee (154) - Identificare (158) - Identitate (159) - Imagi­ naţie (160) - Imagine (160) - Imaginea sufletului (167) - Imbold (170) - Incon­ ştient (171) - Individ (174) - Individualitate (175) - Individuaţie (175) - Inte­ lect (177) - Introiecţie (177) - Introvertire (178) - Intuiţie (179) - Iraţional (180) Libido (182) - Nivel obiect (182) - Nivel subiect (183) - Orientare (184) - «Participation mystique» (184) - Persona (185) - Proiecţie (185) - Psihic (186) - Raţio­ nal (186) - Reductiv (188) - Sentiment (Ftihlen) (188) - Sentim ent (Gefuhl) (192) Senzaţie (192) - Simbol (195) - Sine (204) - Sintetic (206) - Suflet (206) - Tip (213) - Voinţă (215)

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

Capitolul X din Psychologische Typen, carte apărută în 1921 şi reeditată în repetate rînduri. Tradus după Gesammelte Werke, voi. VII, §621-740.

1. IN TRO D U C ERE

reau să încerc, în cele ce urm ează, să dau o descriere gene-

ьи

rală a psih ologiei tipurilor. Va trebui, m ai întîi, să descriu cele două tipuri generale pe care le-am denum it: introvertit şi extravertit. Voi încerca, apoi, să dau cîte o caracterizare acelor tipuri particulare al căror specific provine din faptul că in d iv i­ dul se adaptează sau se orientează bazîndu-se în principal pe funcţia sa cea m ai diferenţiată. Prim ele două tipuri le-aş denum i tipuri de atitudine generală, ele definindu-se prin orientarea inte­ resului lor, prin direcţia fluxului lor de libido. Pe celelalte, în schim b, le-aş denum i tipuri funcţionale. T ipu rile de atitudine generală se definesc - aşa cum am arătat în repetate rînduri în capitolele precedente - prin atitudinea lor caracteristică faţă de obiect. Introvertitul se com portă faţă de obiect abstractiv ; în fond, el este m ereu gata să sustragă o biec­ tului libid o-u l, de parcă ar trebui să se păzească m ereu de o even tuală dom inaţie a lui. Extravertitul, în schim b, are un com ­ p o rtam en t p ozitiv faţă de obiect. El dă atît de m ultă im portanţă obiectu lu i în cît îşi

orientează

statornic

atitudinea

subiectivă

după obiect, raportîndu-şi-o tot tim pul la acesta. în fond, i se pare m ereu că obiectu lu i nu i s-a conferit suficientă valoare şi

11

«2

Di м

КІІ К І.Л ( И М . K A L A

Л TI PURII. O R

de aceea se sim te m ereu obligat să-i sporească însem n ătatea. C ele două tipuri sînt atît de deosebite, ele con trastează în mod atît de frapant, încît pînă şi profanului în ale p sih olog iei - de înd ată ce i s-a atras atenţia asupra acestui fapt - îi d evine im e­ diat clar că ele există. Tuturora le sînt cu noscu te acele firi în ch i­ se, greu accesibile, uneori chiar ostile, care se află în cel m ai p u ­ ternic

co n trast

im aginabil

cu

celelalte

caractere

-

deschise,

accesib ile, aproape tot tim pul bine dispuse sau m ăcar p rieten o a­ se şi sociab ile, care se înţeleg cu toată lum ea sau poate se ceartă cu toată lum ea, dar oricum sînt în relaţii strînse cu ea, o in­ fluenţează şi se lasă influenţaţi de ea. La prim a ved ere sîntem d esigu r în clin aţi să credem că toate aceste caracteristici ţin de nişte cazuri individuale, izolate, de conform aţie specifică a c a ­ racterului. Dar cel care are prilejul să cunoască tem ein ic foarte mulţi oam eni, descoperă fără nici o dificultate că nu poate fi vorba nicidecum de nişte cazu ri individuale şi că avem de-a face aici, m ai d egrabă, cu atitudini tipice, m ult m ai generale decît ar cred e cei cu o experienţă psihologică lim itată. De fapt aşa cu m trebu ia să fi reieşit deja din capitolele preced ente - este vorba de o opoziţie fu ndam entală, uneori m ai văd ită, alteori m ai p u ţin văd ită, dar foarte vizibilă ori de cîte ori avem de-a face cu in d iv izi ce au o personalitate ceva m ai pron un ţată. Intîlnim asem en ea indivizi nu n um ai printre cei cu ltiv aţi, ci în abso ­ lut toate pătu rile populaţiei. Tipurile acestea apar atît la sim pli m uncitori şi ţărani cît şi la reprezentanţii cei m ai diferenţiaţi ai unei naţiuni. N ici deosebirea dintre sexe nu schim bă lucrurile. A ceeaşi opoziţie se regăseşte şi printre fem eile tu tu ro r p ătu rilor popu laţiei. ea

O răspîn d ire atît de largă nu ar putea apărea, de bu nă sea­ m ă, dacă ar fi vorba de ceva ce ţine de conştient, adică de o ati­ tu d ine co n ştien t şi intenţionat aleasă. E xponentu l p rincip al al 72

I NTRODUCERE

u nei atari atitu d in i ar trebu i atunci să fie un anum it grup social, cu co eziu n ea dată de o aceeaşi educaţie şi form aţie. Un asem e­ nea grup ar fi, deci, local lim itat. O r nu este nicid ecu m aşa, după cu m am văzut. D im potrivă, tipurile par să fie distribuite co m p let întîm p lător. într-o aceeaşi fam ilie, de pildă, un copil e in tro v ertit şi altul extravertit. C onform tu turor acestor fapte, aşad ar, tipu l de atitudine, ca fenom en general şi, după toate ap aren ţele, întîm p lător distribuit, neputînd fi o chestiune de ju­ d ecată sau de intenţie conştientă, îşi datorează, p esem n e, exis­ tenţa u nu i tem ei inconştient, instinctual. O poziţia tipu rilor, ca fen om en p sih ologic general, trebuie deci să aibă, în tr-u n fel sau altul, un an teced en t biologic. D in p u nct de vedere biologic, relaţia dintre subiect şi obiect constă în totd eau n a

dintr-un raport de adaptare, orice

relaţie

dintre su biect şi obiect presupunînd acţiuni ale unuia asupra ce­ luilalt, acţiu n i ce duc la acele m odificări reciproce ale subiectu ­ lui şi o b iectu lu i care constituie însăşi adaptarea. Tipu rile de ati­ tu d ine faţă de obiect sînt, aşadar, m od alităţi ale p ro cesu lu i de adaptare. N atura cunoaşte două căi fundam ental deosebite de ad aptare şi deci de perpetuare a speciilor biologice: una dintre căi con stă dintr-o prolificitate sporită, însoţită de o cap acitate de apărare relativ slabă şi o durată de viaţă relativ scurtă a indivi­ dului izolat; cealaltă cale constă dintr-o dotare a individului cu m u ltiple m ijloace de au toconservare, însoţită de o prolificitate relativ slabă. A ceastă alternativă din dom eniul biologiei m i se pare a fi nu n u m ai analogul, ci chiar şi tem eiul ultim al celor două m od uri de adaptare psihologică de care dispunem . M -aş lim ita aici la o constatare de ordin general: m -aş referi, pe de o parte, la felul caracteristic al extravertitului de a se dărui stator­ nic, de a se răsp în d i în toate cele din jur şi, pe de altă parte, la tendinţa in trovertitu lu i de a se apăra de solicitările exterioare,

13

624

D ESCRI ERE A GENERAI.Ă A T IP U RI LO R

de a se feri cît poate de orice cheltuială de en ergie ce priveşte în m od d irect o biectu l, spre a-şi consolida în sch im b propria poziţie, spre a şi-o face cît m ai sigură şi m ai pu ternică. Blakes a avu t o in tu iţie bu nă, aşadar, denum ind aceste tip u ri respectiv «prolific» şi «d evou rin g type». După cu m se ştie d in biolog ie, am bele căi sîn t practicabile, fiecare fiind, în felul ei, eficientă. A celaşi lucru îl p u tem spune şi despre atitudinile tipice. C eea ce unul p u n e la cale folosind o pu zderie de m ijloace, e obţin u t de celălalt p rin tr-u n m onopol. (,25

U neori, atitu dinea tipică poate fi fără greş recu n oscu tă încă d in p rim ii ani de viaţă ai unui copil. A cest fapt ne obligă să ad ­ m item că ceea ce ne constrînge la o anum ită atitu d in e nu este n icid ecum lupta p entru existenţă, în înţelesu l cu ren t al acestui term en. S-ar p u tea obiecta, fireşte, şi încă pe bu nă d rep tate, că şi cop ilu l m ic, ba ch iar şi sugarul au deja de făcut u n efo rt de ad aptare psih ologică in con ştien tă, reacţiile specifice ale copilului fiind, deci, d eterm inate m ai cu seam ă de caracteristicile in flu en ­ ţei m aterne. D acă în sprijinu l acestui argum ent p o t fi aduse fap­ te n eîn d o ieln ice, un alt fapt, la fel de n eîn d oieln ic, îl contrazice: doi cop ii ai aceleiaşi m am e pot prezenta foarte d evrem e caracte­ ristici op u se fără să se facă sim ţită vreo m od ificare cît de m ică a atitu d in ii m aterne. N u aş vrea n icid ecum să m in im alizez in fi­ nita im portan ţă a influ enţei părinteşti, dar faptu l de m ai sus mă obligă totu şi să conchid că factorul decisiv trebu ie cău tat în p re­ d ispoziţia n ativă a copilului. Faptul că în con d iţii exterio are cît se p oate de asem ănătoare, un copil dezvoltă u n an u m it tip psi­ h ologic, iar altul - tipul contrar, nu poate fi pus decît pe seam a p red isp o ziţiei lui individuale. E adevărat că am aici în vedere n u m ai in d iv izi aflaţi în condiţii norm ale. în con d iţii an orm ale, ad ică atu n ci cînd atitudinea m am ei este dusă la extrem şi deci a n o rm ală, co p iii pot fi constrînşi să adopte atitu d in i sim ilare,

74

I NTRODUCERE

v iolîn d u -li-se pred ispoziţia individuală, care ar fi dus p robabil la u n alt tip dacă n u ar fi intervenit influenţele exterioare anor­ m ale, p ertu rbatoare. De regulă, atunci cînd are loc o asem enea falsificare a tipului, pricinuită de influenţe exterioare, individul d evine cu

tim pu l neurotic, nem aiputîndu-se în săn ăto şi decît

p rin restabilirea atitudinii corespunzătoare n aturii sale indivi­ duale. In ce priveşte pred ispoziţia proprie fiecăruia, nu p ot să spun decît că există în m od evident indivizi p entru care este fie mai uşor, fie m ai la îndem înă, fie m ai prielnic să se adapteze într-un anum e fel şi n u în altul. De aceea ar trebu i să ne pu nem pro­ blem a u nor tem eiu ri inaccesibile cu noaşterii n oastre, dar de n a­ tură fiziologică, în ultim ă instanţă. M i se pare verosim il să exis­ te asem en ea tem eiu ri pentru că ştiu din proprie exp erien ţă că o in vertire a tip u lu i poate prejudicia grav sănătatea fizică a o rg a­ nism u lu i, p rovocînd, de regulă, o stare de profundă epuizare.

626

2. TIPUL EXTRAVERTIT

627

P

en tru ca expu nerea noastră să fie clară şi sistem atică, va tre­ b u i să sep arăm în descrierea acestui tip, p recu m şi a celor

u rm ătoare, p sih ologia conştientu lui de cea a in con ştien tului.

V om în cep e aşad ar prin a descrie fenomenele conştiente.

a) A titudinea generală a conştientu lui 628

D

upă cu m se ştie, orice om se orientează după d atele ce i le fu rnizează lum ea exterioară. C onstatăm însă că in flu enţa e x ­

terio ară poate fi hotărîtoare la unii, dar m ai p u ţin h otărîto are la alţii. U nu l îşi pu ne palton u l de înd ată ce se face frig afară, altul în să, avînd intenţia de a se căli, nu o face; unul adm iră noul te ­ nor p en tru că toată lum ea îl adm iră, celălalt însă nu-1 ad m iră, şi nu pen tru că i-ar displăcea, ci pentru că este de părere că ceea ce ad m iră to ţi n u e n eap ărat de adm irat; unul se supu ne con d iţiilor date p en tru că, după cu m se ştie din experienţă, nici n u p o ţi face altfel, altu l în schim b are convingerea că ceea ce a fu ncţionat de o m ie de ori în tr-u n an um it fel, a o m ie una oară co n stitu ie un caz cu totu l aparte ş.a.m .d. Prim ul se orientează după faptele ex-

16

TIPUL EXTRAVERTIT

terioare d ate, pe cînd celălalt răm îne la părerea lui, care se insi­ nu ează în tre el şi ceea ce este obiectiv dat. D acă orientarea după o biect şi după datele obiective predom ină, astfel încît cele m ai frecven te şi cele m ai im portante h otărîri sau acţiuni sînt d eterm i­ nate n u de p ăreri subiective, ci de condiţii obiective, atu nci vor­ bim de o atitu dine extravertită. D espre cei care adoptă în m od obişnu it o atitu dine extravertită spunem că sînt de tip extravertit. C ei care g în d esc, sim t şi acţionează sau, în tr-u n cu vînt, trăiesc con form în d u -se nemijlocit condiţiilor obiective şi cerinţelor aces­ tora, atît în sens bu n cît şi în sens rău, sînt extravertiţi. Extraver­ titu l trăieşte astfel în cît este întru totul evident că în conştientu l său o b iectu l joacă un rol m ult m ai im portant, ca factor decisiv, decît p ărerea sa subiectivă. Deşi are, fără nici o înd oială, păreri p erso n ale, pu terea lor de decizie este m ult m ai slabă decît cea a con d iţiilor exterioare obiective. N ici nu se aşteaptă, de altfel, ca în propriul său interior să găsească vreu n factor necondiţionat, asem en ea factori neexistînd, după el, decît în exterior. Interesul său ced ează epim eteic cerinţelor exterioare, desigur nu fără lup­ tă, dar v icto ria finală este întotdeauna de partea con d iţiei obiec­ tive. în tre g u l său con ştien t priveşte spre exterior, pentru că de­ term in ările

im portante şi decisive îi parvin întotd eau n a din

exterior. D ar îi p arv in de acolo pentru că de acolo le şi aşteaptă. A m p u tea spune că din această atitudine fundam entală îi derivă toate caracteristicile psih ologice, cu excepţia celor provenite din p rim atu l u n ei anum ite fu ncţii psihologice sau din alte p articula­ rităţi individuale. Interesul şi atenţia extravertitului sînt îndreptate statornic spre even im en tele obiective, în prim u l rînd spre cele ale im ediatei veci­ nătăţi. N u n um ai persoanele, dar şi lucrurile din jur îi captivează interesu l. în m od analog, acţiunea îi este şi ea determ inată de influenţa persoanelor şi lucrurilor din ju r; se raportează la date şi

27

629

DI S C R I E R I Л G E N E R A L A a t i p u r i l o r

m otivaţii o biective şi pare a fi întru totul explicabilă p rin acestea: dacă nu se află într-u n raport pur reactiv faţă de provocările m e­ diului, atu nci are n egreşit un caracter reductibil la rap ortu ri reale, găsindu-şi în lim itele datelor obiective un spaţiu de jo c în d estu lă­ tor şi potrivit sieşi. N u are nici cea m ai m ică ten d in ţă de a le depăşi. A celaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte interesu l: ev en im en tele obiective sînt de u n farm ec aproape in ep u izabil, astfel în cît, în m od norm al, interesul nici nu tînjeşte după altceva. L egile m orale se suprap un perfect cu prescripţiile sociale date, res­ p ectiv cu con cepţia m orală general valabilă. D acă viziu n ea general v alabilă ar fi alta, atunci şi reperele m orale subiective ar fi altele, fără ca totalitatea habitus-ului psihologic să aibă de su ferit vreo m od ificare. mo

A ceastă condiţionare strictă prin factorii o biectivi nu denotă nicidecum o adaptare deplină sau, m ai m ult, ideală la co n d iţiile de viaţă în genere, deşi poate face o atare im presie. P rivită d intr-u n p u nct de ved ere extravertit, o asem enea integrare în ceea ce este obiectiv dat pare să echivaleze cu o deplină ad aptare, deoarece, con form acestu i pu nct de ved ere, nici nu există v reu n alt criteriu al adaptării. D in tr-u n p u nct de ved ere superior în să, nu se poate spune în nici un caz că ceea ce este obiectiv dat este, în orice îm ­ p reju rări în su şi norm alu l. C ondiţiile obiective pot fi, în tr-u n m o ­ m ent istoric dat sau în tr-u n anum it loc, anorm ale; iar un individ con form at u nor con d iţii an orm ale participă la stilul an orm al al an ­ tu raju lui său, dar este, îm preună cu cei din ju r, în tr-o stare an or­ m ală faţă de leg ea'gen eral valabilă a vieţii. Poate chiar p ro sp era, în p articular, dar num ai pînă în m om entul cînd se va duce de rîpă îm preună cu toţi cei din ju ru l său din cauză că a p ăcătu it îm p o tri­ va legii generale a vieţii. Şi el va trebui să ia parte la d eclin cu aceeaşi co n vin g ere cu care s-a conform at m ai în ain te situaţiei o b iectiv date. El este integrat, dar nu adaptat, p en tru că adaptarea

Î8

TIPUL EXTRAVERTIT

p resu p u n e m ai m ult decît o înscriere perfectă în situaţia m om en­ tu lui şi în an tu raju l im ediat. (S ne am intim aici de Epim eteu al lui S p itteler1). A daptarea presupune respectarea unor legi m ai gene­ rale d ecît con d iţiile date într-un anum it m om ent sau loc. D ar tipul extrav ertit n orm al răm îne la o pură integrare. Pe de o parte, tipului extravertit îi este proprie o «norm a litate» d atorată faptului că el se acom odează relativ uşor condiţiilor date şi că, p rin natura sa, nu are altă pretenţie decît să realizeze p o sib ilităţile obiectiv date, bunăoară să îm brăţişeze cariera care oferă în m om en tu l şi în locul respectiv cele m ai prom iţătoare p ersp ectiv e; să producă sau să facă ceea ce au nevoie cei din jur sau ceea ce se aşteaptă din partea lui, abţinîndu-se de la orice în n oire care n u -i e foarte la îndem înă sau care ar întrece întrucîtva aşteptările. Pe de altă parte însă, această «norm alitate» a sa are d rep t consecinţă faptul că extravertitul ţine cont m ult prea p u ţin de existenţa propriilor sale trebuinţe şi necesităţi subiective. Şi tocm ai aici se află punctul său slab, căci tipul său are o ten d in ţă atît de puternică de a se întoarce către exterior în cît n u ia su ficient în considerare nici m ăcar faptul subiectiv cel m ai u şor percep tibil, şi anum e starea propriului său orga­ nism , ch iar şi aceasta părîndu-i-se o chestiune m ult prea puţin o biectivă, m ult prea pu ţin «exterioară». Astfel, nu se mai reali­ zează n ici m ăcar satisfacerea unor trebuinţe elem entare, indis­ p en sabile sănătăţii fizice. în consecinţă, trupul suferă şi sufletul - de asem en ea. N ici această din urm ă îm prejurare nu prea este luată în seam ă de extravertit, de regulă. D ar cu atît m ai m ult o rem arcă cei ap rop iaţi lui. El însuşi îşi va da seam a că şi-a pier­ dut ech ilib ru l abia atunci cînd va avea parte de senzaţii corp o­ rale anorm ale. 1 Cari Spitteler (1845-1924), scriitor elveţian mult citat de Jung. (n.t.)

19

ьзі

D ESCRI ERE A GE NER ALA A T IP U RI LO R

Un fapt atît de palpabil nu-1 va m ai putea n eglija, dar va co n si­

632

d era, fireşte, că e vorba de ceva concret, «obiectiv», căci, con form m entalităţii sale, n ici nu poate fi vorba de altceva în cazu l lui, deşi în cazul altora ştie foarte bine să observe «iluzia». O atitu d in e m ult prea extrav ertită poate fi atît de lipsită de con sid eraţie faţă de su ­ b iect în cît îl sacrifică com p let în favoarea aşa-ziselor cerinţe o b iec­ tive, bu n ăo ară în favoarea extinderii în trep rin d erii sub m otiv că există co m en zi şi că, oricum , toate posibilităţile ce se iv esc trebuie exploatate. Pericolul care îl am eninţă pe extravertit este acela de a fi cu

633

totul absorb it de obiectiv şi de a se pierde com plet în acesta. T u l­ bu rările fu ncţionale (de natură nervoasă) sau tu lbu rările organice efectiv e care rezultă au un rol com pensator, ele obligîndu-1 să se restrîngă asupră-şi ch iar fără voia sa. Dacă sim p tom ele sînt fu ncţionale, ele pot fi, în felul lor, exp resii sim bolice ale situaţiei p sih ologice. La un cîntăreţ, de pildă, ajuns foarte rep ed e în culm ea gloriei şi ob lig at în consecinţă să-şi cheltuiască en ergia fără m ăsu ­ ră, se p ierd e bru sc, p rin inhibiţie n ervoasă, registrul înalt. La un om aju n s în foarte scurt tim p, de la în cep u tu ri m ai m ult d ecît m o ­ d este la o poziţie socială influ entă şi plină de p ersp ectiv e, se in sta­ lează, p sih og en , toate sim ptom ele răului de altitudine. U n bărbat pe cale să se însoare cu o fem eie cam dubioasă, pe care o adoră şi o su p raestim ează n em ăsu rat, este ch in uit de spasm e faringien e, fiind silit să se lim iteze la două căn i de lapte pe zi, d eo arece are n evoie de cîte trei ceasuri ca să le îngurgiteze. El este, aşad ar, îm ­ p ied icat, în m od foarte eficient, să-şi m ai viziteze log od n ica, nem aip u tîn d u -se ocupa decît de h rănirea prop riu lu i organism . U n o m care nu m ai are forţa de m uncă necesară în trep rin d erii sale e n o rm extin se prin propriul său m erit, este ch in u it de accese de sete n erv o asă, în urm a cărora cade pradă rapid u nu i alcoolism isteric. 20

T I P U L E X T R AV E R T I T

N evro za cel m ai frecvent întîlnită la tipu l extravertit m i se pare

634

a fi isteria. C azu l clasic de isterie se caracterizează întotdeauna prin exacerb area relaţiilor cu persoanele din jur, o altă particu lari­ tate tip ică a sa fiind conform area de-a dreptul m im etică la circu m ­ stanţe. Trăsătu ra fundam entală a persoanei isterice este tendinţa sa con tinu ă de a se face interesantă şi de a face im presie altora. De aici d eriv ă şi proverbiala sa sugestionabilitate, istericul fiind ex­ trem de exp u s in flu en ţei altor persoane. O inconfundabilă extravertire se m anifestă şi în nevoia istericului de a com unica, nevoie care îl d u ce u neori pînă la a face confesiuni cu un con ţinu t pur fan tezist şi de aici provine o prim ă form ă a m inciu nii isterice. La în cep u t, «caracterul» isteric constă doar dintr-o exacerbare a atitu ­ dinii n orm ale, dar m ai tîrziu apar com plicaţii datorate reacţiilor com p en satorii venite din partea inconştientului, care se opune extravertirii exacerb ate silind energia psihică, prin tu lbu rări o rgan i­ ce, să se introvertească. D atorită reacţiei in con ştien tului apare o altă categ orie de sim ptom e, cu un caracter ceva m ai introvertit. P rintre acestea se n um ără, în prim ul rînd, o activare patologic de intensă a fanteziei. D upă această caracterizare generală a atitudinii extravertite, ne vom putea îndrepta atenţia spre descrierea m od ifi­ cărilor suferite de funcţiile psihologice fundam entale în cazu l unei atitu d in i extravertite.

b) A titudinea inconştientului oate să pară ciudat că vorbesc despre o «atitudine a inconştientu lu i». D ar după cum am arătat deja pe larg, înţeleg relaţia dintre in conştient şi conştient ca fiind com pensatorie. C on form acestu i pu nct de vedere, trebuie să-i revină şi in­ con ştien tu lu i, întocm ai ca şi conştientului, o atitudine. 22

635

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

în p arag rafu l preced ent am pus în evidenţă tendinţa atitu din ii

636

extrav ertite spre o oarecare u nilateralitate, în sensul că în d esfă­ şurarea fen om en elor psihice sînt lăsaţi să predom ine factorii o b iec­ tivi. T ip u l extravertit este m ereu ispitit să se sacrifice (aparent) în favoarea o biectu lu i, asim ilîndu -şi subiectul obiectului. A m p rezen ­ tat în d etaliu con secinţele unei exacerbări a atitudinii extravertite, arătînd cît de nocivă poate fi reprim area factorilor subiectivi. Este aşadar de aştep tat ca o com pensare a atitu dinii extravertite co n ştien te să p u nă accentul îndeosebi pe elem en tu l subiectiv. Prin u rm are, v o m avea de cău tat în inconştient o tendinţă p u ternic eg o ­ cen trică. Şi, în tr-ad evăr, practica m edicală reuşeşte să pu nă în ev i­ denţă o asem en ea tendinţă. N u intru aici în cazu istică, o las pentru parag rafele u rm ătoare, în care voi încerca să prezint atitu d in ea ca ­ racteristică a in conştientului pentru fiecare tip fu ncţional în parte, în acest p aragraf, fiind vorba doar de com pensarea u nei atitu d in i extravertite g enerale, m ă voi rezum a la o caracterizare de asem e­ nea generală a atitu dinii com pen satorii a inconştientului. P entru a în treg i în m od eficace atitudinea con ştien tă extrav erti­

637

tă, atitu d in ea in con ştien tu lu i trebuie să aibă un an u m it caracter de in troversiu n e. In conştien tu l concentrează energia asupra elem en ­ tului su b iectiv , adică asupra acelor trebu inţe şi exig en ţe care sînt rep rim ate sau refu late printr-o atitudine conştientă excesiv extra­ vertită. E ste lesne de în ţeles - după cu m trebuia să fi reieşit şi din p arag rafu l p reced en t - că o orientare după obiect şi după ceea ce este o b iectiv dat n edreptăţeşte o serie de im boldu ri, p ăreri, dorinţe şi n ecesităţi subiective, răpindu-le energia ce le-ar rev en i în m od n atu ral. O m u l nu este însă un m ecanism din care să p oţi con stru i la n ev o ie un alt m ecan ism , destinat altor scopuri, care să fu ncţio­ neze în cu to tu l alt m od, dar cu o la fel de m are precizie. O m u l p o artă m ereu cu sine întreaga sa istorie şi chiar în treag a istorie a o m en irii, iar factoru l istoric constituie o nevoie vitală faţă de care 22

TIPUL EXTRAVERTIT

trebuie să d ăm dovadă de m ultă înţelepciune. C ele trecute trebuie să aibă u n cu vînt de spus în ceea ce este nou şi trebu ie să con ­ vieţuiască, în tr-u n fel sau altul, cu noul. De aceea, o totală asim ila­ re cu o biectu l va avea de înfruntat protestul de m inoritate repri­ m ată al celor ce au fost şi au fiinţat dintotdeauna. D in aceste con sid eraţii foarte generale este lesne de înţeles de ce pretenţiile in conştiente ale tipului extravertit sînt de un egoism de-a dreptu l prim itiv şi infantil. A firm aţia lui Freud că in conştientul ar şti «doar să dorească» este în m are m ăsură valabilă în ce priveşte in­ con ştien tu l tipu lu i extravertit. C onform area la şi asim ilarea cu cele obiectiv date îm pied ică conştientizarea im boldurilor subiective insu ficient de intense. A ceste tendinţe (gînduri, dorinţe, afecte, tre­ bu inţe, sentim en te etc.) cap ătă, corespunzător gradului lor de re­ fulare, u n caracter regresiv, adică devin cu atît m ai infantile şi m ai arhaice cu cît sînt m ai p u ţin luate în seam ă. A titudinea conştientă le p rivează de toată energia de care se pot lipsi, lăsîndu -le-o n um ai pe cea care nu le m ai poate fi răpită. D ar acest rest de forţă care nu trebuie n icid ecu m subestim at, constituie tocm ai ceea ce se n u m eş­ te in stinct originar. Instinctu l nu poate fi extirp at p rin m ăsu rile ar­ bitrare ale u nu i singur individ, ci num ai p rintr-o lentă m etam o rfo ­ ză organică desfăşurată de-a lungul m ai m ultor generaţii, căci in stinctul este expresia energetică a unei structuri organice date. Pînă la u rm ă, fiecare tendinţă reprim ată răm îne cu o con sid erabilă can titate de energie, energia corespunzătoare forţei sale in­ stinctuale, p ăstrîn d u -şi astfel eficacitatea, chiar dacă, p rin privarea sa p arţială de energie, a devenit inconştientă. C u cît m ai desăvîrşit extravertită este atitudinea conştientă, cu atît m ai infantilă şi m ai arhaică este atitudinea inconştientă. C eea ce caracterizează uneori atitu d inea in conştientă este u n egoism brutal, depăşind de departe eg oism u l cop ilu lu i şi frizînd infam ia. A ici întîlin im , în plină floare, acele d orinţe incestuoase pe care le descrie Freud. E de la sine 23

взв

DESCRIEREA GENERALA A TIPURILOR

în ţeles că aceste lu cru ri sînt total inconştiente, rărnînînd d eci as­ cu nse o ch iu lu i p ro fan atîta tim p cît atitudinea co n ştien tă extrav er­ tită nu d ep ăşeşte o anum ită lim ită. D acă se ajunge în să la o exa­ cerbare a p o z iţiei conştiente, atunci in con ştien tul în cep e să se m anifeste sim p tom atic, adică egoism ul, in fan tilism ul şi arh aism u l in co n ştien t îşi pierd caracterul com pensator iniţial, intrînd m ai m ult sau m a i p u ţin deschis în opoziţie cu atitu dinea conştientă. A re loc m ai în tîi o exacerbare absurdă a p o ziţiei co n ştien te, exacer­ b are al cărei ro l ar fi să reprim e inconştientul, dar care sfîrşeşte, de regu lă, în tr-o red u ctio ad absurdum a atitudinii co n ştien te şi, pînă la u rm ă, într-o prăbuşire. C atastrofa finală poate fi de natură o b iectiv ă , scopurile obiective fiind falsificate de scop u ri subiective. U n tip og raf, bu năoară, se ridicase printr-o m uncă în d îrjită de două d ecen ii, de la situaţia de sim plu salariat la cea de unic p rop rietar al unei întrep rind eri de m are prestigiu. întrep rind erea se extin d ea tot m ai m ult, iar el era tot m ai absorbit de ea, sacrificîn d u -i treptat toate interesele sale colaterale. întrep rind erea l-a în g h iţit pur şi sim plu şi asta l-a dus la p răbu şire, în felul urm ător: Sp re co m p en ­ sarea in teresu lu i său exclusiv p en tru în trep rin d ere, i-au reînviat, in co n ştien t, an u m ite am in tiri d in copilărie. Pe atu nci îi plăcu seră foarte m u lt p ictu ra şi desenul. în loc să-şi facă acu m , d in aceste în ­ clin aţii, o ocu p aţie secundară com pen satorie, o ocu p aţie în sine şi p en tru sine, şi le-a can alizat tot spre întrep rind ere şi a în cep u t să viseze la o p rezen tare «artistică» a produ selor sale. D in nefericire, visu rile au d ev en it realitate: a în cep u t să prod u că, în tr-ad ev ăr, după p ro p riu l lu i gust prim itiv şi infantil, rezu ltatu l fiind că în cîţiva an i şi-a d u s întreprinderea la falim ent. El a acţion at con form u nu i «id eal» al civilizaţiei noastre, după care om u l de acţiu n e tre­ b u ie să-şi p u n ă toate forţele în slujba unui unic ţel final. A m ers în să p rea d ep arte şi a căzu t pradă forţei ch em ărilor su biective in ­ fantile.

24

TIP UL EXTRAVERTIT

D ezn od ăm în tu l tragic poate fi şi de natură subiectivă, luînd

639

form a u n ei p răb u şiri nervoase. U n asem enea d ezn od ăm înt are loc ori de cîte ori opoziţia inconştientă reuşeşte în cele din urm ă să pa­ ralizeze acţiu n ea conştientă. în acest caz, pretenţiile in con ştien tu ­ lu i se im p u n con ştien tu lui în m od categoric, provocînd astfel o n e­ fastă d ezbin are, care se exteriorizează cu precădere prin faptu l că oam en ii fie că nu m ai ştiu ce vor de fapt şi nu m ai au ch ef de n im ic, fie că vor prea m ulte lucruri deodată şi au prea m u lt chef, dar p en tru trebu ri im posibile. înăbu şirea dorinţelor in fan tile şi prim itive, ceru tă adesea de civilizaţia noastră, duce lesne la n ev ro ­ ză sau la abu z de droguri - alcool, m orfină, cocaină şi altele. în ca ­ zuri şi m ai grave, dezbinarea sfîrşeşte p rin sinucidere. O caracte­ ristică p reg n an tă a tendinţelor in conştientului este că ele capătă un caracter d istructiv exact în m ăsura în care sînt p rivate de energie p rin desconsiderare conştientă şi că încetează de în d ată să m ai fie com pen satorii. D ar ele încetează să m ai acţioneze com pensator abia atu nci cînd aju ng la un n ivel foarte jos, coresp u n zător unui grad de civilizaţie absolut incom patibil cu al nostru. D in acest m o­ m ent, ten d in ţele in conştiente form ează o coaliţie, opusă din toate p u nctele de ved ere atitu din ii conştiente, iar existenţa acestei co a­ liţii d uce la u n con flict deschis. E ch ilib ru l p sih ic este, în general, expresia faptului că atitudinea in con ştien tu lu i o com pensează pe cea a conştientului. Fireşte că o atitudine extravertită norm ală nu înseam nă nicidecum că indivi­ dul se co m p o rtă întotdeauna şi peste tot conform schem ei extra­ vertite. Se p o t întotd eaun a observa la un acelaşi individ n u m ero a­ se fen om en e p sihologice în cazul cărora se poate pu ne problem a m ecan ism u lu i introversiunii. N um im extravertit un an u m it habitus doar p en tru că extraversiunea îi este preponderentă. în acest caz, fu ncţia psihică cea m ai diferenţiată este utilizată în m od extra­ vertit, pe cînd funcţiile slab diferenţiate sînt utilizate în m od intro25

640

DESCRI EREA GENERALA A T IP U R I L O R

vertit, ceea ce este ech iv alent cu a spune că fu ncţia su p erioară este cea m ai co n ştien tă, cea m ai d eplin supusă co n trolu lu i co n ştien t şi in ten ţiei co n ştien te, în tim p ce funcţiile slab diferenţiate sîn t m ai pu ţin con ştien te, respectiv parţial inconştiente şi m ult m ai pu ţin su bord onate liberu lu i arbitru conştient. In tim p ce fu ncţia su p e­ rioară exp rim ă întotd eau n a personalitatea con ştien tă cu in tenţiile, voin ţa şi înfăp tu irile sale, funcţiile slab d iferenţiate ţin de acele lu­ cru ri care i se în tîm p lă, pur şi sim plu, individului. A cestea nu tre­ b u ie n eap ărat să fie lapsus linguae sau lapsu s calam i2 sau altfel de scăp ări, ci p o t p roven i pe ju m ătate sau pe trei sfertu ri şi din in ­ ten ţii, căci funcţiile slab diferenţiate sînt şi ele în oarecare m ăsură co n ştien te. U n exem plu clasic în acest sens oferă tip u l sentim en t ex trav ertit, care se bucură de relaţii afective excelente cu cei din ju r, dar căru ia i se poate întîm p lă uneori să p ronunţe ju d ecăţi de o lipsă de tact inegalabilă. A ceste ju d ecăţi p ro vin d in gîndirea sa slab d iferenţiată şi p u ţin conştientă, aflată doar p arţial sub con trol şi d eci in su ficien t raportată la obiect, gîndire care-1 poate face să pară în m are m ăsură lipsit de consid eraţie faţă de cei d in jur. 64i

în atitu d in ea extravertită, funcţiile slab d iferenţiate trădează p erm an en t o con d iţion are extrem de subiectivă, p ro n u n ţat eg o ­ cen trică şi excesiv părtinitoare, fapt care indică strînsa lor corelare cu in con ştien tul. P rin ele, in con ştien tul iese con stan t la iveală. Nu trebu ie n icid ecu m să ne înch ip u im că in con ştien tul stă veşn ic în ­ gropat sub cîte şi m ai cîte straturi suprap use şi că n u poate fi des­ co p erit d ecît p rintr-u n fel de trudnic foraj la adîncim e. In co n ştien ­ tul se in sinu ează con stan t în fenom enul psihic co n ştien t, ch iar în aşa m are m ăsu ră în cît observatorulu i îi este u neori g reu să decidă care trăsătu ri de caracter sînt de pu s pe seam a p erso n alităţii co n ­ ştien te şi care pe seam a celei inconştiente. A ceastă dificu ltate inter2 scăpări în vorbire sau scăpări în scriere (n.t.)

26

TIPUL EXTRAVERTIT

vine m ai ales în cazu l unor persoane care se exteriorizează ceva m ai ab u n d en t decît altele. Fireşte, depinde în m are m ăsură şi de atitu dinea observ atoru lu i dacă el sesizează de preferinţă caracte­ rul in co n ştien t sau pe cel conştient al unei personalităţi. în general, un o bserv ator p red isp u s să judece va sesiza m ai degrabă caracte­ rul co n ştien t, în tim p ce un observator perceptiv prin natura sa va fi in flu en ţat m ai m ult de caracterul inconştient, pentru că ju decata se in teresează m ai m ult de m otivaţia conştientă a fenom enului psihic, în tim p ce percepţia înregistrează m ai curînd fenom enul pur. D ar în tru cît ne folosim percepţia şi judecata d eopotrivă, se poate lesne întîm p la ca o personalitate să ne apară şi introvertită şi extravertită în acelaşi tim p, fără să ştim spune m ăcar cărei atitu­ dini îi ap arţine funcţia superioară. în astfel de cazuri, num ai o ana­ liză tem ein ică a caracteristicilor funcţiilor ne poate ajuta să găsim in terpretarea corectă. în acest scop, trebuie să ved em m ai întîi care fuxicţie este întru totul supusă controlului conştient şi m otivaţiei conştiente şi care funcţii au caracterul întîm plătorului şi al spon ta­ neităţii. Prim a funcţie este întotdeauna m ai diferenţiată decît u lti­ m ele, acestea avînd în plus caracteristici întrucîtva infantile şi p ri­ m itive. P rim a funcţie dă adesea im presia n orm alităţii, pe cînd celelalte au ceva anorm al sau patologic în ele.

c) P articu larităţile funcţiilor psihologice fundam entale în cazul atitudinii extravertite GÎNDIREA

D

acă în treag a atitudine este extravertită, gîndirea se orientează şi ea după obiect şi după datele obiective. O astfel de

orientare a gînd irii dă naştere unui caracter foarte specific. 27

м2

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

G înd irea în genere se hrăneşte pe de o parte d in izv oare su biec­

643

tive, în ultim ă instanţă inconştiente, iar pe de altă parte d in datele obiective furnizate de percepţia senzorială. G îndirea extravertită va fi d eterm in ată în m are m ăsură de acestea din urm ă şi m ai puţin de cele dintîi. Ju d ecata are nevoie întotdeauna de o n orm ă; p entru ju d ecata extrav ertită, valabilă şi hotărîtoare este, în p rin cip al, n o r­ ma dictată de raportu rile obiective, indiferent dacă se p rezin tă sub form a u nu i fapt obiectiv, senzorial p erceptibil sau a u nei idei o b iectiv e, căci o idee obiectivă, chiar dacă este acceptată subiectiv, răm în e totuşi ceva dat sau îm prum utat din exterior. D e aceea, g în ­ d irea extravertită nu trebuie neapărat să fie o gîndire pu r con cretă, em p irică , ci poate fi, la fel de bin e, şi o gîndire pu r id eatică, atîta tim p cîi id eile cu care operează se dovedesc a fi în m are m ăsură îm p ru m u tate din exterior, adică furnizate de tradiţie, ed u caţie sau instrucţie. T reb u ie să ne întrebăm , aşadar, dacă n orm a după care se o rien tează ju decata este furnizată din exterior sau e de origine subiectivă - acesta ar fi un prim criteriu după care ne p u tem da seam a dacă o gîndire este extravertită. U n alt criteriu este orientarea finală a p roceslu i gîndirii: trebu ie

644

să ne în tre b ă m dacă gîndirea este orientată de p referin ţă spre exte­ rior sau nu. F ap tu l că o gîndire este preocu pată de obiecte co n cre­ te nu co n stitu ie o dovadă a n aturii sale extravertite, căci m ă pot ocupa, în gînd, de un obiect con cret fie abstrăgînd u -m i g în d u l de la el, fie concretizîndu-m i-1 prin el. D acă gîndirea îm i este p reo cu ­ pată de lu cru ri con crete şi deci ar putea fi con sid erată extravertită, m ai răm îne încă de lăm urit o chestiune esenţială: ce orien tare va avea g în d u l sau, m ai precis, se va întoarce oare g în d u l în d es­ făşu rarea sa u lterioară la date obiective, la fapte exterioare sau la co n cep te gen erale gata date sau nu? în gîndirea practică a co m er­ cian tu lu i, a teh nician u lu i sau a cercetătoru lu i n aturii, orientarea sp re o b iect este evidentă. în ce p riveşte gîndirea filozofu lu i însă,

28

TIPUL EXTRAVERTIT

pot ap ărea dubii, gîndirea acestuia fiind înd rep tată spre idei. în acest caz, trebu ie văzu t, pe de o parte, dacă nu cum va aceste idei sînt p u re abstractizări din experienţa asupra obiectelor, con sti­ tuind, ca atare, doar concepte colective superioare care însum ează fapte obiective şi m ai trebuie văzut, pe de altă p arte, dacă nu cu m ­ va ideile acestea (atunci cînd nu sînt abstractizări evidente din ex­ perienţa nem ijlocită) sînt rezultate din tradiţie sau îm prum utate din m ed iu l spiritu al înconjurător. Dacă răspunsul la aceste în tre­ b ări este afirm ativ, atunci ideile respective fac de asem enea parte din categ o ria datelor obiective, iar gîndirea corespun zătoare poate fi con sid erată tot extravertită. D eşi n u m i-am propus să prezint natura gîndirii introvertite

645

aici, ci în tr-u n p arag raf urm ător, m i se pare totu şi necesar să fac cîteva referiri la ea de pe acum . C ăci reflectînd m ai îndeaproape asupra celor deja spuse despre gîndirea extravertită, se poate ajun­ ge lesne la con clu zia că m -aş fi referit, de fapt, la absolut tot ce se poate în ţeleg e p rin gîndire. O gîndire care nu se în d reap tă nici spre fapte obiective, n ici spre idei generale, n u m ai m erită să fie num ită «gîndire» - s-ar putea spune. Ştiu prea bine că epoca noastră şi reprezen tanţii ei de seam ă nu cunosc şi nu recu nosc decît tip u l extravertit de gîndire. A ceastă situaţie provine, în parte, din fap tu l că, de regulă, toată gîndirea vizibilă la suprafaţa lum ii sub fo rm ă de ştiinţă, filozofie sau chiar artă - ori izvorăşte direct din ob iecte, ori sfîrşeşte în idei generale. A cestea sînt cele două te­ m eiuri care o fac să pară, dacă nu chiar întotdeauna evid entă, m ăcar în Unii m ari inteligibilă şi totodată, relativ valabilă. In acest sens, s-ar p u tea spune că nu se cunoaşte, de fapt, decît intelectu l extravertit, adică tocm ai cel orientat după datul obiectiv. D ar iată că există - şi ajung astfel să vorbesc d espre intelectu l introvertit - şi u n m od cu totul diferit de a gîndi, căru ia nu-i p u tem refuza cu uşurinţă num ele de gîndire, deşi nu se orientează

29

646

D ESCRI ERE A GENERAI.A A T I PUR ILOR

nici după o experienţă obiectivă nem ijlocită, nici după idei g en e­ rale de proven ien ţă obiectivă. A jung la aceast alt m od de a gîndi în felul u rm ător: cînd m ă ocup în gînd de un obiect co n cret sau de o idee generală şi an um e în aşa fel în cît gîndul m eu revine în cele din urm ă la tem a sa iniţială, acest proces in telectu al n u este u nicul proces psihic ce se desfăşoară în m ine pe m om ent. Fac abstracţie de toate senzaţiile şi sentim entele care îşi pot face sim ţită p rezen ţa, tu lb u rîn d u -m i m ai m ult sau m ai puţin firul gîndului şi scot în ev i­ d enţă fap tu l că p rocesul m eu de gîndire, pornit de la date o b iecti­ ve şi tin zîn d spre ceva obiectiv, răm îne totuşi într-o p erm anentă relaţie cu subiectul. Relaţia aceasta constituie o con d iţie sine qua n on , o co n d iţie fără de care nu ar putea să aibă loc absolu t nici un fel de p ro ces de gîndire. C hiar dacă procesul m eu de gîn d ire se o rien tează cît poate de m ult după datele obiective, el răm îne totuşi p ro cesu l meu, subiectiv, de gîndire, care nici nu poate evita im ix­ tiu nile subiectivu lu i şi n ici nu se poate lipsi de ele. O ricît m -aş străd u i să dau p rocesului m eu de gîndire o orientare în toate p ri­ vin ţele ob iectivă, nu p o t înlătu ra totuşi p rocesul su biectiv paralel şi nici p erm an en ta sa con lu crare, fără să-i sting gîn d u lu i m eu în să şi flacăra vieţii. A cest proces subiectiv paralel are tendinţa firească, ev itab ilă doar într-o oarecare m ăsu ră, de a subiectiviza d atu l o b iectiv, adică de a-1 asim ila subiectului. Iar dacă accentu l p rin cip al aju nge să cadă pe p rocesul subiectiv al gîn d irii, atunci apare şi acel alt m od de a gîndi, opus tipu lu i extravertit, care se o rien tează d u pă subiect şi după datele subiective şi pe care-1 n u ­ m esc introvertit. D in acest alt fel de orientare ia n aştere o gîn dire care n ici n u este determ inată de fapte obiective şi n ici n u se în ­ d reap tă spre d atu l obiectiv; o gîndire, aşadar, care p o rn eşte de la d ate su b iectiv e şi se înd reaptă către idei subiective sau către fapte de n atu ră de asem en ea subiectivă. N u voi m ai stărui aici asupra acestei g în d iri, am vru t doar să-i stabilesc existenţa, p en tru ca, 30

TIPUL EXTRAVERTIT

alătu rîn d u -i procesu lu i de gîndire extravertită acest com plem en t n ecesar, să pu n în lum ină esenţa sa. G înd irea extravertită ia naştere, aşadar, p rin sim pul fapt că

647

orientarea obiectivă capătă o anum ită preponderenţă. A cest fapt nu schim b ă cu nim ic logica gîndirii, ci duce doar la acea d iferen ­ ţiere în tre gîn d itori despre care Jam es scria că ar fi o ch estiu n e de tem peram ent. P recu m spuneam , orientarea după obiect n u schim ­ bă cu n im ic esenţa funcţiei gîndirii, dar îi schim bă cu atît m ai m ult aparenţa. O rientată fiind spre datul obiectiv, gîndirea extravertită este ca şi fascinată de obiect. E ca şi cu m nici n-ar putea să existe fără această orientare din exterior. A pare ca o cvazi-u rm are a fap­ telor exterio are sau pare să-şi fi atins culm ea atu nci cînd reuşeşte să-şi găsească debu şeu l într-o idee general valabilă. Pare p erm a­ nent d eterm in ată de datele obiective şi pare să nu-şi poată trage con clu ziile decît în concordanţă cu acestea. De aceea, face im presia că-i lipsită de independenţă şi uneori chiar de orizont, în ciuda abilităţii sale în dom eniu l lim itat de graniţele obiectivului. C eea сё d escriu aici nu este decît im presia exterioară pe care o face g în d irea extravertită unui observator care oricu m trebu ie să fie situat pe o altă poziţie pentru că altfel n ici nu i-ar putea obser­ va din exterio r aparenţa. D ar situat fiind pe altă p oziţie, un astfel de observ ator îi ved e totuşi num ai aparenţa, nu şi esenţa; în tim p ce u n o bserv ator aflat în însu şi m iezul acestei gîndiri, îi va sesiza foarte b in e esenţa, dar nu şi aparenţa. Judecind după pura aparen­ ţă, p u tem n ed rep tăţi esenţa, dînd astfel, de cele m ai m ulte ori, v er­ dicte d epreciative. Judecată după esenţa sa, gîndirea extravertită nu este cu nim ic m ai p u ţin fructuoasă sau m ai puţin creatoare de­ cît gîn d irea introvertită, doar că ceea ce îi stă ei în pu teri serveşte altor scopuri. A ceastă deosebire se face sim ţită m ai ales atunci cînd gîn d irea extravertită se înstăpîneşte pe un m aterial ce ţine de o tem atică specifică gîndirii subiectiv orientate. Aşa se întîm p lă,

31

648

DESCR IER EA GE NER ALĂ A T I P UR I L O R

bu n ăo ară, atu nci cînd o convingere subiectivă este exp licată an ali­ tic fie pe baza u nor fapte obiective, fie ca u rm are sau con secinţă a unor id ei obiective. Pentru conştientu l nostru orien tat spre ştiin ţe­ le n aturii, deosebirea dintre cele două m od uri de gîn d ire d evine şi m ai evid entă atu n ci cînd gîndirea subiectiv orientată în cearcă să in trod ucă în ceea ce este obiectiv dat o coerenţă care n u este o b iec­ tiv dată, sau, cu alte cu vinte, cînd încearcă să su bsu m eze datul obiectiv u n ei idei subiective. In am bele cazu ri avem senzaţia că se face un abu z, fap t care arată că cele două tipuri de gîn d ire îşi scot la iveală recip roc um brele: gîndirea subiectiv orientată cap ătă ap a­ renţa arb itraru lu i pur, în tim p ce gîndirea extravertită p are de o p latitu d in e şi de o ban alitate fără seam ăn. Iată de ce sîn t cele două p o ziţii în tr-o n eîn cetată vrajbă. S-ar zice că se poate pune capăt cu uşurinţă acestei d isp u te, d e­

649

limitând n et tem atica de natură subiectivă de cea de natu ră o b iecti­ vă. D ar, d in păcate, această delim itare e de d om eniu l im p o sib ilu ­ lu i, d eşi n u p u ţin i au încercat să o facă. Şi chiar dacă ar fi p osibilă, o asem en ea d elim itare n u ar duce decît la u n m are d ezastru , dat fiind că am b ele orien tări sînt, prin natura lor, u nilaterale, valabile n u m ai în an u m ite lim ite şi tocm ai de aceea au n evoie să se in flu ­ en ţeze reciproc. D acă datul obiectiv aduce în p rea m are m ăsu ră g în d irea sub influ enţa sa, o face sterilă, redu cînd-o la starea de sim p lu acceso riu al său, ea nem aifiind în stare să se elibereze în n ici o p riv in ţă de d atu l obiectiv spre a-şi form a co n cep te abstrase d in acesta. P ro cesu l gîn d irii se lim itează atu nci la o pură «gîndire d esp re», n u în sen su l u nei «reflecţii», ci în sensul u nei p u re im ita­ ţii, care n u sp u n e, în esenţă, absolut nim ic n ou faţă de ceea ce exis­ ta o ricu m , în m od n em ijlo cit şi vizibil, în datul obiectiv. U n asem e­ nea p ro ces de gîn d ire se întoarce, fireşte, în m od n em ijlo cit înapoi la d atu l o b iectiv , dar nu duce niciodată dincolo de acesta, n u duce n ici m ăcar la v reo idee obiectivă legată de exp erienţă şi invers, 32

TIPUL EXTRAVERTIT

cînd o astfel de gînd ire are ca tem ă o idee obiectivă, ea n u m ai e în stare să aju ngă la experienţa singulară concretă şi se m enţine m e­ reu în tr-o stare m ai m ult sau m ai p u ţin tautologică. M entalitatea raţion alist-m aterialistă oferă exem ple strălucite în acest sens. C înd gîndirea extravertită este prea pu ternic d eterm inată de

eso

obiect şi su com b ă, ca urm are, datului obiectiv, ea se p ierde com ­ plet - p e de o parte - în experienţele singu lare, p rod u cîn d u n m al­ dăr de m ateriale em pirice nedigerate. M ulţim ea cop leşitoare de experienţe singu lare, m ai m ult sau m ai p u ţin incoerentă, produce o stare de disociere a gîndirii, care cere, de regulă - pe cealaltă parte - o com p en sare psihologică. C om pensarea constă dintr-o idee pe cît de sim plă, pe atît de generală, chem ată să dea coerenţă sau m ăcar o vagă im presie de coerenţă întregului ansam blu adu ­ nat laolaltă, d ar n elegat interior. Idei cu m ar fi «m ateria» sau «energia» sîn t foarte potrivite unui astfel de scop. C înd în să gîndi­ rea nu d ep ind e în prim u l rînd şi în prea m are m ăsură de fapte ex­ terioare, ci m ai degrabă de o idee preluată din exterior, atunci com pen sarea p recarităţii unui asem enea gînd se traduce în tr-o cît m ai im p resio n an tă acum ulare de fapte, grupate de-a dreptu l p ărti­ nitor, d u pă u n p u nct de vedere relativ m ărginit şi steril, ceea ce fa­ ce în m od sistem atic ca aspecte m ult m ai valoroase şi m ai sem nifi­ cative ale lu cru rilor să fie com plet pierdute din vedere. U n procent regretabil de m are din am eţitoarea bogăţie a aşa-num itei literaturi ştiinţifice de astăzi îşi datorează existenţa acestei false orientări.

TIPUL GÎNDIRE EXTRAVERTITĂ

D

upă cu m arată experienţa, funcţiile p sihologice fu nd am en tale arareori au sau nu au niciodată toate aceeaşi forţă sau

acelaşi grad de d ezvoltare în unul şi acelaşi individ. D e regulă, 33

ьт

DESCR IER EA GE NER ALA A TIP UR ILOR

p recu m p ăn eşte o funcţie sau alta, atît ca forţă cît şi ca d ezv o l­ tare. Iar d acă p rim atu l între funcţiile psihologice revine gîn d irii sau, cu alte cu vinte, dacă individul este condus în toate faptele v ieţii sale în p rincip al de către consid eraţii ale g în d irn , astfel în cît toate acţiun ile sale de oarecare im portanţă au drep t m obil m otive in telectu al gîndite ori au, cel puţin, o asem en ea ten d in ţă, atu n ci este vorba despre u n tip gîndire. U n astfel de tip poate fi in tro vertit sau extravertit. N e ocupăm aici m ai în tîi de tipul gîn­ dire extravertită. 652

A cesta va fi, aşadar, conform definiţiei, un om care se stră­ d uieşte - d esigur doar în m ăsura în care este u n tip pu r - să-şi subord oneze toate m anifestările vieţii unor decizii intelectu ale, orientate întotd eaun a, în ultim ă instanţă, după ceea ce este o biec­ tiv dat, adică: fie după fapte obiective, fie după idei g en eral v ala­ bile. N u num ai în ce-1 priveşte pe el însuşi, ci şi în ce-i p riveşte pe cei din jur, tip u l acesta conferă puterea decisivă realităţii obiective, respectiv form ulei sale intelectuale obiectiv orientate. A ceasta este form ula care dă m ăsura binelu i şi a răului, ea h otărăşte de frum os şi de urît. E ad evărat tot ce o confirm ă; fals - ceea ce o infirm ă şi în tîm p lăto r tot ce se petrece indiferent de ea. C u m form ula aceasta pare conform ă spiritului lum ii, ea devine în săşi legea u niv ersală a lu m ii, lege care trebuie să se îm plinească totd eaun a şi p retu tin ­ d eni, atît în individual cît şi în general. T ipu l gîndire extravertită se subordonează form ulei sale şi toţi ceilalţi, spre p ro p riu l lor bine, trebuie să facă la fel, căci cine nu o face - greşeşte, co n travin e legii u niversale şi este, deci, iraţional, im oral şi iresponsabil. T ipu l de gîndire extravertită are o m orală ce nu-i perm ite să tolereze ex cep ­ ţii. Idealu l său trebuie transpus în realitate cu orice p reţ, deoarece este - crede el - cea m ai perfectă form ulare a realităţii obiective înseşi şi este, de aceea, totodată, adevărul g eneral valabil fără de care om enirea nu ar putea fi salvată. C ăci nu iu birea aproapelu i

34

TIPUL EXTRAVERTIT

contează p en tru el, ci un p u nct de vedere m ult m ai înalt: cel al dreptăţii şi adevărului. T ot ce a resim ţit în propria sa fire ca fiind n ecoresp u n zător form ulei constituie fie, pu r şi sim plu, o deficienţă trecătoare, o disfuncţie întîm plătoare ce va fi elim inată cu prim a ocazie, fie - dacă acest lucru nu reuşeşte - ceva net patologic. Cînd se în tîm p lă ca d in form ulă să facă p arte, totuşi, şi com pasiunea faţă de bo ln avi, suferinzi sau anorm ali, atu nci se iau m ăsuri, întem ein d u -se, bu năoară, instituţii filantropice, spitale, închisori, co lo ­ nii şi altele, respectiv se fac planu ri şi proiecte în acest sens. D ar, de regu lă, p en tru a realiza efectiv ceva, n u e de ajuns să aperi cau ­ za d rep tăţii şi adevărului, ci m ai e n evoie şi de o efectivă iubire a aproapelu i, care are de-a face însă m ai m ult cu sentim entele decît cu o form u lă intelectuală. Form ulări precum : «trebuie să se» sau «este n ecesar să se» joacă u n rol im portant. D acă form ula sa e su­ ficient de g eneroasă, tipul acesta poate avea un rol extrem de util în viaţa socială ca reform ator, ca acuzator pu blic şi epu rator de conştiinţe sau ca propagator al unor în n oiri im portante. D ar cu cît form ula îi este m ai m eschin ă, cu atît devine m ai pisălog, m ai pe­ dant, m ai critic, m ai convins de propria-i dreptate, m ai doritor să se în co rseteze pe sine şi pe alţii într-o schem ă. Iată cele două extre­ me în tre care oscilează m ajoritatea reprezentanţilor acestui tip. C oresp u n zăto r n atu rii atitu din ii sale extravertite, acţiunile şi declaraţiile acestei p ersonalităţi au efecte cu atît m ai binefăcătoare şi m ai bin e ven ite cu cît se exercită la o distanţă m ai m are în exte­ rior. A sp ectu l său cel m ai pregnant pozitiv se găseşte la periferia sferei sale de acţiune. C u cît pătrunzi m ai adînc în dom eniu l său de au toritate, cu atît m ai puternic se fac sim ţite con secinţele n efas­ te ale p o rn irilo r sale tiranice. La periferie m ai pulsează încă o altfel de viaţă, o viaţă ce resim te adevărul form ulei drept o con tribu ţie de p reţ p rintre altele. Pătrunzînd însă m ai adînc în d o m en iu l de autoritate al form ulei, orice viaţă necorespunzătoare ei piere. Cei 35

ьэз

DESCRI EREA GE NERALĂ A T I PU RI LO R

care gustă din plin urm ările neplăcute ale form ulei extrav ertitu lu i sînt m em brii prop riei sale fam ilii, ei fiind prim ii pe care îi feri­ ceşte, n eîn d u răto r, form ula. D ar cel m ai m ult are de p ătim it de pe urm a form ulei sale însu şi subiectul şi iată că aju n gem astfel la cea­ laltă faţă a p sih olog iei acestui tip. D at fiind că nu există şi nici nu va exista vreod ată o form ulă in ­

654

telectuală care să poată îngloba şi exprim a în m od ad ecv at toată b ogăţia v ieţii şi a posibilităţilor sale, se ajunge la in hibarea, resp ec­ tiv elim in area m ultor form e de viaţă im portante şi m u ltor p reo cu ­ pări esenţiale vieţii. La acest tip, vor fi supuse refu lării în prim u l rînd acele form ule de viaţă care ţin de sentim ent, bu năoară p reo ­ cu p ările estetice, gustul, sim ţul artistic, cultivarea p rieten iei şi aşa m ai departe. Form ulele iraţionale, precum exp erienţele religioase, p asiu nile şi altele asem enea sînt de cele m ai m ulte ori sugrum ate încă în faşe, răm înînd total inconştiente. A ceste form e de v iaţă, ex­ trem de im portan te uneori, duc o existenţă m ereu am eninţată, în m are parte inconştientă. Cu toate că există oam eni de excep ţie care îşi pot jertfi întreaga viaţă u nei form ule an um ite, cei m ai m ulţi nu sînt în stare totuşi să trăiască vrem e înd elun gată în tr-u n asem enea exclu sivism . M ai d evrem e sau m ai tîrziu - în fu ncţie de situaţia exterio ară şi structu ra interioară a fiecăruia - form ele de viaţă re­ fulate de atitu d in ea intelectuală se fac sim ţite in d irect, tulburînd conduita con ştien tă. D acă aceste tu lbu rări d epăşesc u n an um it nivel, se vo rb eşte despre o nevroză. Totuşi, în m ajoritatea cazu ­ rilor nu se ajunge atît de departe, individul în g ăd u in d u -şi, in stin c­ tiv, anum ite atenuări preventive ale form ulei, d eg hizate, fireşte, într-u n v eşm în t raţional adecvat. Se deschide astfel o supap ă de sigu ran ţă. C a u rm are a faptului că sînt relativ sau total in co n ştien te, ten ­

655

d in ţele şi fu ncţiile excluse de către atitudinea con ştien tă răm în în tr-o stare relativ nedezvoltată. Ele răm în în inferioritate faţă de 36

T IP UL EXTRAVERTIT

funcţia con ştien tă. în m ăsura în care sînt inconştiente, răm în con ­ topite cu celelalte conţinu tu ri ale inconştientului şi capătă astfel un caracter de bizarerie. în m ăsura în care sînt conştiente, joacă un rol secundar, d eşi au o vădită însem nătate pentru tabloul psihologic general. în p rim u l rînd sentim entele sînt afectate de in hibiţia p ro­ venită din con ştien t p en tru că ele, contrazicînd cel m ai flagran t o form ulă intelectu ală rigidă, se cer cel m ai puternic refu late. N ici o funcţie p sih ică nu poate fi însă com plet elim inată, ci doar în cel m ai în alt grad denaturată. în m ăsura în care se lasă subordonate şi în m od arbitrar m odelate, sentim entele vor trebu i să sprijine atitu­ dinea con ştien tă intelectuală şi să se adapteze intenţiilor acesteia. Dar acest lu cru nu este posibil decît pînă la un anum it punct; o parte din sentim ente răm în recalcitrante şi trebuie deci refulate. Dacă refu larea reuşeşte, ele dispar din conştient şi desfăşoară apoi, sub pragu l conştienţei, o activitate potrivnică intenţiilor con ştien ­ te, activitate care ajunge uneori să aibă efecte a căror provenienţă constituie o adevărată enigm ă pentru individ. A şa, de p ild ă, un altruism con ştien t, adesea ieşit din com un, este zădărnicit de un egoism secret, ascuns chiar şi individului însuşi, egoism care pune pecetea in teresu lu i personal pe acţiuni de fapt dezinteresate. In­ tenţii etice cu rate pot aduce individul în situaţii critice, îl pot face să aibă m ai m ult decît aparenţa că decisive pentru el ar fi cu totul alte m otive decît cele etice. Există salvatori voluntari sau păzitori de m oravuri care, la un m om ent dat, par să aibă ei înşişi nevoie să fie salvaţi sau se dovedesc a fi com prom işi. Intenţia lor de a-i salva pe alţii îi determ ină adesea să folosească m ijloace num ai bu ne să provoace exact ceea ce era de evitat. Există idealişti extravertiţi care ţin atît de m ult la realizarea idealului lor de salvare a om enirii încît n u se dau în lături să recurgă - tocm ai ei - la m in ciu nă sau la alte m ijloace necinstite. Există, în ştiinţă, destule triste exem p le de cercetători m eritu oşi care, profund convinşi de adevărul universal 37

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

valabil al prop riei lor form ule, au falsificat dovezi spre a le aduce în sprijinu l idealu lu i lor. Şi asta potrivit form ulei: sco p u l scuză m ijloacele. N u m ai o funcţie sentim ent de calitate in ferioară, care lucrează n eştiu tă în inconştient, ducînd în ispită, p oate p rodu ce asem en ea rătăciri la oam eni de cea m ai bună calitate în rest. 656

C alitatea in ferioară a sentim entelor se m ai exterio rizează şi în alt m od la acest tip. A titudinea conştientă este, p o triv it form ulei strict legate de obiect care predom ină, m ai m ult sau m ai p u ţin im ­ p erso n ală, ad esea în aşa m ăsură încît in teresu l faţă de persoana u m an ă are în m od serios de suferit. D acă atitu dinea conştientă este ex trem ă, atu nci orice consideraţie faţă de persoana um ană d isp are, ch iar şi cea faţă de propria persoană. P ropria sănătate este n eglijată, p oziţia socială ajunge în declin, prop riei fam ilii îi sînt ad esea v iolate cele m ai vitale interese, îi sînt aduse p reju d icii m o ­ rale, finan ciare şi fizice - totu l în num ele idealului. Interesu l pen tru persoana altora lipseşte în general, fiind excep taţi doar cei ce sînt, din în tîm p lare, p rom otori ai aceleiaşi form ule. De aceea, n u arareori se deovedeşte că în tim p ce o lum e întreag ă răsună de faim a u m an itarism u lu i său, m em brii fam iliei - p ro p rii copii, b u n ă­ oară - nu cu nosc u n asem enea tată decît sub asp ectu l u nu i cu m plit tiran. Şi nu în ciud a, ci tocm ai datorită caracteru lu i foarte im p erso ­ nal al atitu d in ii con ştien te, sentim entele sînt - in con ştien t - de o extrem ă susceptibilitate de ordin personal, generînd an u m ite p re­ ju d ecăţi ascun se, în speţă o anum ită predispoziţie spre a interpreta o op oziţie obiectivă faţă de form ulă, de pildă, d rep t o rea-voinţă p erso n ală sau spre a face m ereu supoziţii n egative în ce priveşte ca lită ţile altora p en tru a le dim inua p reventiv forţa arg u m en telor - fireşte, întru m enajarea p ropriei susceptibilităţi. D atorită su scep ­ tib ilită ţii in con ştien te, tonul vocii devine foarte frecven t tăios, a sp ru , ag resiv. Se fac auzite foarte des insinuări. S en tim en tele au u n ca ra cter retroactiv şi retrograd, pe m ăsura calităţii in ferioare a

38

TIPUL EXTRAVERTIT

funcţiei. E xistă, de aceea, o pronunţată predispoziţie pen tru resen­ tim ent. O ricît de generos s-ar sacrifica individul pe sine spre a-şi atinge sco p u l intelectual, sentim entele îi răm în totuşi m eschin sus­ p icioase, sum bre, conservatoare. Tot ce e nou, tot ce nu e deja con­ ţinut în form ulă va fi p rivit printr-u n văl des de ură in conştientă şi ju d ecat în consecinţă. S-a în tîm p lat pe la jum ătatea v eacu lu i trecut ca u n m edic bine cu noscu t ca m are filantrop să-şi am eninţe asis­ tentul cu con ced ierea pe m otiv că acesta folosise un term om etru ; or form ula suna aşa: «febra se recunoaşte după puls». Există, după cum se ştie, o m ulţim e de cazuri de acest fel. C u cît sînt m ai pu ternic refulate, cu atît sentim entele exercită o

657

influenţă m ai proastă şi m ai ascunsă asupra gîndirii, gîndire care poate fi, în rest, într-o stare ireproşabilă. Poziţia intelectu ală care, în nu m ele realei sale valori, şi-ar putea perm ite să pretind ă o recu­ n oaştere universală, suferă, sub influenţa susceptibilităţii incon­ ştiente în ce priveşte propria persoană, o transform are caracteris­ tică: d evine dogm atic-rigidă. A supra ei se transferă afirm area de sine a p ersonalităţii. A devărul nu m ai este lăsat să acţion eze în mod firesc, ci este tratat, ca urm are a identificării su biectului cu el. ca o păpu şică sensibilă pe care un critic fioros a făcut-o să sufere. C riticul va fi desfiinţat, chiar cu atacuri la persoană, dacă se poate, şi la o adică n ici cel m ai urît argum ent nu va fi consid erat nedem n de a fi folosit. A devărul trebuie im pus public neapărat - pînă cînd pu blicul în cep e să priceapă că, în m od vădit, nu este vorba atît de adevăr, cît de persoana celui ce-1 susţine. D ogm atism ul poziţiei intelectuale suferă uneori şi alte trans­ form ări caracteristice datorate im ixtiunii inconştiente a senti­ m entelor p ersonale din inconştient, transform ări în tem eiate mai puţin pe sentim ent sensu strictori, cît m ai degrabă pe am estecul altor factori inconştienţi, care sînt contop iţi în in conştient cu sentim en tul refulat. D eşi tocm ai raţiunea este cea care arată că o

39

658

DESCRI EREA GE NER ALĂ A T IP U RI LO R

form ulă in telectu ală nu poate fi decît u n ad evăr lim itat ca v ala­ b ilitate, nep u tînd deci pretinde nicid ecu m su veranitatea absolu ­ tă, în practică form ula cap ătă totuşi o asem enea am p loare încît faţă de ea toate celelalte poziţii şi posibilităţi pălesc. Ea în lo cu ­ ieşte orice viziu ne m ai generală, m ai nedefinită şi d eci m ai cu m p ătată şi m ai adevărată, asupra lum ii. D e aceea se su bstitu ­ ie şi acelei v iziu n i generale ce poartă num ele de religie. A stfel, form u la aju n ge să devină religie, ch iar dacă, p rin n atu ra sa, nu are n im ic d e-a face cu ceva de ordin religios. C ap ătă astfel şi acel caracter

al n econdiţionatu lu i care este

p ro p riu

religiei.

D evin e, am p u tea spune, o superstiţie intelectu ală. D ar toate ten d in ţele p sih olog ice refulate din cauza ei fac corp co m u n în in co n ştien t, con stitu in d o poziţie adversă şi stîm in d înd oieli. Iar atitu d in ea co n ştien tă, spre a contracara înd oielile, d evine fan a­ tică, fan atism u l nefiin d n im ic altceva decît o înd oială supracom pensată. A ceastă evolu ţie duce, în cele d in u rm ă, la o poziţie con ştien tă hip eraccentu ată şi la form area u nei p o ziţii in co n ştien ­ te a b solu t opuse care, în con trast cu raţion alism u l co n ştien t, de p ild ă, este ex trem

de iraţională sau, în con trast cu spiritul

ştiin ţific extrem al p o ziţiei conştiente, extraord in ar de arhaică şi su p erstiţioasă. Iată de unde provin acele puncte de ved ere stu ­ p id e şi rid icole, bine cu noscute din istoria ştiinţei, la care eşu ea­ ză în cele d in urm ă m ulţi cercetători de seam ă. U neori, la un asem en ea bărb at, latura inconştientă se încarnează în tr-o fem eie. P otrivit exp erien ţei m ele, acest tip, desigur bin e cu n o scu t citito ­

659

ru lu i, se în tîln eşte m ai cu seam ă la bărbaţi, dat fiind că, în genere, g în d irea este o funcţie aptă să predom ine m ai d egrabă la bărbat d ecît la fem eie. D acă la o fem eie gîndirea ajunge să fie su verană, de cele m a i m ulte ori este vorba - pe cît p o t eu să-m i dau seam a de o gîn d ire rezu ltată dintr-o activitate spirituală p rep o n d eren t in­ tu itivă.

40

TIPUL EXTRAVERTIT

T ipu l de gîndire extravertită are o gîndire pozitivă sau, cu alte cu vinte, productivă. Ea duce fie la fapte noi, fie la concepţii generale asupra unor m ateriale experim entale disparate. Ju d e­ cata sa este în general sintetică. C hiar dacă d escom p un e, re­ con stru ieşte,

depăşind

m ereu

analiza

printr-o

nouă

sinteză,

printr-o altă con cep ţie, ce reuneşte elem entele în alt m od, adău ­ gind m aterialu lu i dat ceva în plus. De aceea, acest m od de a judeca s-ar putea n u m i în general predicativ. în orice caz, e ca­ racterizat de faptu l că nu este niciodată absolut depreciativ sau distructiv, ci dim potrivă: înlocuieşte m ereu o valoare distrusă printr-o alta. A ceastă însuşire a m odului de a gîndi provine, la acest tip, d in faptul că gîndirea este - ca să zicem aşa - p rinci­ pala arteră în care-i pulsează energia vitală. V iaţa aflată în veşnică înn oire se m anifestă în gîndirea sa şi de aceea gîndul său are u n caracter înnoitor şi productiv. G îndirea sa nu este stagnantă şi cu atît m ai p u ţin regresivă. A stfel de însuşiri devin însă caracteristice gîndirii atu nci cînd întîietatea în con ştien t nu îi revine ei. C u m în tr-u n asem enea caz, e relativ lipsită de în ­ sem nătate, îşi pierde şi caracterul de activitate vitală pozitivă. C alcă pe u rm ele altor funcţii; devine epim eteică, fiind cam ca «m intea ţăran u lu i cea de pe urm ă», m ulţum indu-se să gîndească în to td eau n a du pă, rum egînd cele ce au fost şi s-au dus, disecîndu -le şi digerîndu-le ulterior. C um de data aceasta creati­ vitatea aparţine altei funcţii, gîndirea nu m ai este înnoitoare, ci stagnantă. Ju d ecata sa capătă un pronunţat caracter de inerenţă, răm înînd strict lim itată la m aterialul ce-1 are la dispoziţie, fără să-i depăşească în vreu n sens graniţele. Se m ulţum eşte cu con ­ statări m ai m ult sau m ai puţin abstracte, fără să confere m ate­ rialului exp erim en tal vreo valoare care să nu fi fost dinainte conţinută în acesta. Judecata de inerenţă a gîndirii extravertite este orientată către obiect sau, cu alte cuvinte, constatările sale

41

ш>

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

sînt în to td eau n a făcute în sensul sem nificaţiei obiective a ex p e­ rienţei. D e aceea, nu n u m ai că răm îne sub in flu en ţa d atu lui obiectiv care o orien tează, ci răm îne ch iar tribu tară exp erien ţei singu lare, d espre care nu afirm ă nim ic în plu s faţă de ceea ce era deja co n ţin u t în ea. O astfel de gîndire se p oate lesne obser­ va la acei oam en i care niciodată nu pierd ocazia să p u n cteze o im p resie sau o experienţă p rintr-o rem arcă raţion ală şi, fără în ­ d oială, p erfect ad evărată, care însă nu iese cu n im ic d in p erim e­ trul d at al experienţei. O astfel de rem arcă spune în fond doar: «A ha, am înţeles. A sta o ştiu şi eu.» Şi cu asta s-a term in at. O asem en ea ju d ecată înseam nă cel m ult că exp erienţa a fost în ca­ d rată în tr-o anum ită corelaţie obiectivă, fiind însă de la b u n în ­ cep u t clar că acolo se şi încadra, бы

D acă în con ştien t prim ează, în tr-u n grad şi m ai m are, o altă fu ncţie decît gîndirea, atunci aceasta cap ătă, în m ăsu ra în care m ai e în genere conştientă şi în m ăsura în care n u e d irect d e­ pen d entă de funcţia predom inantă, u n caracter negativ. In m ăsu ­ ra în care gîn d irea este subordonată fu ncţiei p red o m in an te, ea p o ate, fireşte, să pară p ozitivă, dar cercetîn d -o m ai în d eap ro ap e se p oate lesne d ovedi că ea ţine doar isonu l fu n cţiei p red o m i­ n an te, su sţinîn d -o pe aceasta cu argum ente aflate adesea în tr-o flagran tă co n trad icţie cu principiile logicii prop rii gîndirii. G în ­ direa aceasta iese deci din d om eniu l con sid eraţiilor n oastre de faţă. N e o cu p ăm m ai degrabă de caracteristicile acelei gîndiri care nu poate fi subordonată p rim atu lu i altei fu n cţii, răm înînd cred in cio asă prop riilor sale principii. O bservarea şi cercetarea acestei g în d iri este, de altfel, dificilă, d eoarece, în cazu rile co n ­ crete, ea este întotd eau n a m ai m ult sau m ai p u ţin refu lată de către atitu d in ea conştientu lui. De aceea, în m ajoritatea cazu rilor, ea treb u ie scoasă la iveală tocm ai din cu lisele co n ştien tu lu i, d acă n u cu m va se întîm p lă să iasă singură la su p rafaţă în tr-u n

42

TIP UL EXTRAVERTIT

m om en t de neatenţie. De cele m ai m ulte ori trebu ie s-o ade­ m eneşti cu întrebarea: «D ar, de fapt, ce gîndeşti d u m n eata, în sinea d u m itale, la urm a urm elor, despre asta?». Sau trebuie chiar să recu rg i la un şiretlic, form ulînd întrebarea cam aşa: «Dar ce crezi că gîndesc eu despre asta?». Form u larea aceasta trebuie aleasă în special atunci cînd gîndirea este de fapt incon­ ştientă şi d eci proiectată.3 G îndirea astfel adem enită la suprafaţa con ştien tu lu i are anum ite însuşiri caracteristice d in pricina că­ rora o şi n u m esc negativă. C el m ai pregnant sem n distin ctiv al habitu s-u lu i său este vorba: «dar asta nu-i decît...». G oethe a p ersonificat această gîndire în figura lui M efisto. Ea are, înainte de toate, ten d in ţa să reducă obiectul ju d ecăţii sale la o ban ali­ tate, despuindu-1 de însem n ătatea sa intrinsecă, de sine stătătoa­ re. Şi o face înfăţişînd obiectu l judecăţii ca depinzînd de un alt obiect ban al. D acă între d oi oam eni se iveşte u n con flict de natură, d u pă toate aparenţele, obiectivă, gîndirea negativă zice: «C herchez la fem m e»4. D acă cineva susţine sau prop ovăd u ieşte ceva, g în d irea n egativă, în loc să se intereseze de însem n ătatea acelui lu cru , întreabă: «D ar ce cîştigă el la afacerea

asta?».

Vorba atribu ită lu i M oleschott: «D er M ensch ist w as er iSt»5, ţine tot de acest cap itol, ca şi m ulte alte m axim e şi puncte de vedere p e care n u m ai e nevoie să le citez aici întocm ai. D istru ctivitatea acestei gîndiri, precum şi utilitatea lim itată de care d ă d ovadă, nu m ai necesită, desigur, lăm uriri supli­ m entare. Există însă şi o altă form ă de gîndire negativă pe care,

3 Proiecţie înseam nă transferul uni conţinut subiectiv în obiect. Pentru definiţia proiecţiei, vezi capitolul Dtfiniţii, articolul Proiecţie, (n.t.) 4 «Căutaţi fem eia» (în franceză, n.t.) 5 «Der M ensch ist was er ist» înseam nă «Omul este ceea ce este». «Der M ensch ist was er ifit» înseam nă «Omul este ceea ce mănîncă» (în grm ană, n.t.)

43

662

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

la p rim a ved ere, abia dacă o poţi recunoaşte ca atare, şi aceasta este gîndirea teozofică, ce se răspîndeşte astăzi rapid în toate p ărţile lu m ii, p ro babil ca reacţie la m aterialism ul raţio n alist al ep o cii im ed iat prem ergătoare. A parent, gîndirea teozofică nu este n icid ecu m redu ctivă, ea înălţînd totul la ran gu l de idei tran scen d en te şi atotcu prinzătoare. U n vis, bu n ăo ară, n u m ai este u n sim plu vis, ci o trăire «în alt plan». Existen ţa d eo cam ­ dată

in explicabilă a telepatiei se explică

foarte

sim p lu prin

«vibraţii» care trec de la un om la altul. O tu lbu rare n ervoasă obişn u ită se explică foarte sim plu prin faptu l că s-a ciocn it ceva de «corp u l astral». A num ite caracteristici an trop olog ice ale lo­ cu ito rilo r de pe coasta A tlanticu lu i se explică uşor prin scu fu n ­ d area A tlantidei şi aşa m ai departe. E su ficient să d esch izi o carte de teozofie ca să afli cu stupoare că totul este deja explicat şi că «ştiinţa spiritului» n-a lăsat absolut n ici o en ig m ă n ed ez­ legată. M od alitatea aceasta de gîndire este în fond la fel de n e­ gativă ca şi gîndirea raţionalist-m aterialistă. C înd aceasta din urm ă ved e în p sih ologie transform ări chim ice ale celu lelo r gang lion are sau exten sia şi contracţia d en dritelor celu lare sau cine ştie ce secreţie internă, ea este exact la fel de su p erstiţio asă ca teozofia. Sin gu ra deosebire este că m aterialism ul acesta reduce totu l la fizio lo gie, ştiinţă fam iliară nou ă, pe cînd teozofia rap o r­ tează to tu l la concepte de m etafizică indiană. Să red u ci v isu l la un stom ac prea plin n u înseam nă să-l explici, iar să exp lici telep atia printr-o «vibraţie» înseam nă la fel de puţin. C ăci ce este în fond o «vibraţie»? A m bele m oduri de a explica lu cru rile sînt nu n u m ai lipsite de forţă, ci sînt chiar n ocive, deoarece, detu rnînd in teresu l p rin tr-u n sim ulacru de explicaţie de la fap tu l în sine şi canalizîndu-1 în prim u l caz către stom ac, iar în al doilea către n işte v ib raţii im ag in are, îm piedică o cercetare serioasă a p ro b le­ m ei. A m bele m od uri de a gîndi sînt sterile şi sterilizante. C arac-

44

TIPUL EXTRAVERTIT

terul n eg ativ al acestei gîndiri provine d in faptul că este nespus de sim p listă, adică săracă în energie productivă şi creatoare. E o gîn d ire-satelit a altor fu ncţii psihice.

SENTIMENTUL

S

en tim en tu l6, în atitudine extravertită, se orientează

după

d atu l obiectiv, obiectu l fiind, în acest caz, ceea ce determ in ă

cu n ecesitate

m od ul de a sim ţi. Sentim en tul se află într-o

perfectă con cord anţă cu valorile obiective. C el ce n u cunoaşte sentim en tele decît ca stări subiective, nu va înţelege prea lesne natura sen tim en tu lu i extravertit, căci sentim entul extravertit se eliberează cît poate de factorul subiectiv, subordonînd u-se total, în schim b , in flu en ţei obiectului. Iar dacă se dovedeşte a fi totuşi, după toate aparenţele, independent de calităţile obiectu ­ lui co n cret, răm îne negreşit tributar valorilor tradiţionale sau altor v alo ri general valabile. M ă pot sim ţi înd em n at să folosesc p redicatu l «frum os» sau «bun», nu pentru că găsesc obiectul «frum os» sau «bun» conform sentim entelor m ele subiective, ci pentru că aşa se cuvine, aşa se cuvine întru cît o ju decată contrară ar jign i, în tr-u n fel sau altul, sentim entele generale. în cazul unei atari ju d ecăţi de convenienţă a sentim entului nu este vorba însă n icid ecu m de o sim ulare şi cu atît m ai p u ţin de o m in­ ciună, ci de u n act de integrare. A şa, bu năoară, u n tablou poate fi declarat «frum os» deoarece, în general, un tablou atîrnat pe 6 «Das Ftihlen» se referă la sentiment ca funcţie, iar «dus G efiihl» la anum ite senti­ mente, produse ale funcţiei sentiment. Distincţia rezultă de cele mai m ulte ori din context, unde apare de regulă «die Gefuhle» (sentimentele), la plural. Ca adjectiv, s-a folosit, conform limbajului curent, «afectiv» (de exemplu în «dus Gefiihlsurteil» - judecata afectivii), deşi la Jung sentim entul este un afect diferenţiat, (n.t.)

45

без

DESCRIEREA GENERALĂ A TIPURILOR

p eretele u nu i salon şi sem nat de un pictor cu noscu t este p resu ­ pu s a fi «frum os» sau deoarece p redicatu l «urît» ar p u tea m îhni fam ilia fericitu lu i posesor sau deoarece m usafiru l are in tenţia să creeze o atm osferă afectivă plăcută şi pen tru asta e n eap ărat n e­ cesar ca totu l să insp ire sentim ente plăcute. Sen tim en tele de acest fel se orien tează după norm a unor d eterm in an ţi o biectivi şi sîn t, ca atare, autentice, constituind întreaga funcţie sentim en t vizibilă. E xact ca gîndirea extravertită, care se d ebarasează cît p o ate de m u lt de influenţele subiective, sentim en tu l extravertit are de asem en ea de trecut printr-u n anum it p ro ces de d ife­ ren ţiere spre a se pu rifica de orice ingredient subiectiv. Valoriză­ rile rezu ltate d in actele sentim entului corespund fie nem ijlocit v alo rilo r o b iectiv e, fie, cel puţin, anum itor norm e v alorice trad i­ ţion ale şi g en eral răspîndite. ем

A cest m od de a sim ţi este cel căruia i se d atorează, în m are p arte, fap tu l că atît de m ulţi oam eni m erg la teatru sau la con cert sau la biserică şi că o fac cu sentim ente pozitive, p erfect co resp u n ­ zătoare. T o t lu i i se datorează şi m oda şi încă cev a, m u lt m ai preţios: sp rijin u l p o zitiv acord at de m ultă lum e u nor in stitu ţii so­ ciale, filan tro p ice sau culturale. în asem enea lu cru ri, sentim en tu l ex trav ertit se d ovedeşte a fi u n factor creator. Fără acest sentim en t, o fru m oasă şi arm onioasă viaţă de societate, bu n ăo ară, ar fi de n e­ con cep u t. în aceste privinţe, sentim en tul extravertit co n stitu ie o forţă ce acţion ează la fel de raţional şi are efecte la fel de b in efă­ căto are ca g în d irea extravertită. Efectele sale salutare se pierd însă de în d ată ce o biectu l capătă o influenţă exagerată. C ăci în acest caz, sen tim en tu l, m ult prea extravertit, atrage m u lt prea m ult p erso n alitatea în obiect, astfel încît obiectu l asim ilează p ersoana, p ie rz în d u -se, în con secinţă, acel caracter personal al sen tim en tu lu i care co n stitu ie p rin cip alu l său farm ec. Sentim en tele d ev in astfel reci, lu cid e, o biective şi neconvingătoare. T răd ează o intenţie

46

TIPUL EXTRAVERTIT

ascunsă sau, în orice caz, trezesc o asem enea băn uială o bserv ato­ rului n ep reven it. N u m ai fac acea im presie plăcută şi înviorătoare care în soţeşte orice sentim ent autentic, ci aduc a poză sau a prefăcătorie, ch iar dacă intenţia egocentrică este, p robabil, total necu noscută încă. U n asem enea sentim en t, exag erat extravertit, satisface, ce-i d rept, toate aşteptările de natură estetică, dar nu m ai vorbeşte in im ilor, ci poate doar sim ţurilor sau - m ai rău - poate doar in telectu lu i. P oate, ce-i drept, să facă faţă în tr-u n m od foarte estetic u n ei situaţii, dar se lim itează la atît, fără să aibă vreu n alt efect. D evine steril. D acă acest proces continu ă, se instalează treptat o d isociere uim itor de contradictorie a sentim entului: el se m stăpîneşte, cu valorizările sale caracteristice, pe toate obiectele ce-i ies în cale, stabilind astfel nenum ărate relaţii care se contrazic reciproc în m od flagrant. C um asem enea lucruri n u ar fi în nici un caz posibile în p rezen ţa unui subiect cît de cît accentu at, pînă şi ultim ele răm ăşiţe ale u nei poziţii realm ente personale sîn t repri­ m ate. Su b iectu l este în aşa m ăsură absorbit de procesele singulare ale sen tim en tu lu i, în cît observatorul capătă im presia că n u m ai are în faţă n ici u n subiect al sentim entului, ci doar u n pur proces al lui. S en tim en tu l ajuns în această stare este com plet p rivat de căldura sa u m ană originară şi face o im presie de poză, de capriciu, de neseriozitate şi, în cazu ri m ai grave, de sindrom isteric.

TIPUL SENTIMENT EXTRAVERTIT

I

n tru cît sentim entele sînt, indiscutabil, în m od m ai văd it caracteristice psih ologiei fem inine decît gîndirea, cele m ai pure

form e ale tipu lu i sentim ent se întîlnesc la sexul fem inin. D acă sentim entul extravertit deţine întîietatea, vorbim de tip u l sen ti­ m ent extravertit. Exem plele care îm i vin în m inte p en tru acest

47

665

DESCRI EREA G EN ER ALĂ A T IP U R I L O R

tip sînt aproape fără excepţie fem ei. Fem eile de felul acesta au d rep t fir co n d u cător în viaţă sentim entele lor. S en tim en tu l lor a d ev en it p rin ed u caţie o funcţie perfect integrată, supu să co n ­ tro lu lu i conştient. în cazurile care nu sînt extrem e, sentim en tele au un caracter personal, chiar dacă subiectivu l a fost deja în m are m ăsu ră reprim at. De aceea, p ersonalitatea ap are ca fiind p erfect in teg rată raportu rilor obiective. Sentim en tele corespund situ aţiilo r obiective şi valorilor general valabile. La o fem eie, acest lu cru n u se vede n icăieri m ai lim pede d ecît în persoana a şa-n u m itu lu i «ales al inim ii sale». Este ales om u l «potrivit» şi în n ici u n caz vreu n altul şi el este «potrivit» n u p en tru că ar avea cev a de spus fiinţei subiective a fem eii - d espre asta, de o b icei, ea n u ştie absolut nim ic - , ci pentru că el coresp u n d e p erfect ca p oziţie, vîrstă, posibilităţi m ateriale, ran g social şi resp ectab ilitate

a

fam iliei,

tuturor

exigenţelor

raţionale.

O

asem en ea form u lare ar putea fi lesne respinsă, fireşte, ca fiind ironică şi d ep reciativ ă, dacă n u aş fi pe d eplin co n v in s că sen ti­ m en tu l iu b irii corespun d e perfect, în cazul acestei fem ei, alegerii sale. E au ten tic, n u e con trafăcu t raţional. Există n enu m ărate căsăto rii «raţionale» de acest fel şi ele n u sînt n ici pe departe cele m ai proaste. F em eile de acest tip sînt bu ne tovarăşe de viaţă p en tru soţii lor şi bu ne m am e, atîta tim p cît constitu ţia psihică a soţu lu i sau a cop ilu lu i este cea con sfinţită de obiceiul locului. N u p oţi avea sentim ente «corecte» d ecît dacă n im ic nu vine să ţi le tulbure. Şi nim ic nu tulbură m ai rău sentim en tu l d ecît gîndirea. D e aceea, e lesne de înţeles că, la acest tip, gîn ­ d irea este cît se poate de refulată. Şi totuşi, în nici un caz nu trebu ie să afirm ăm că o asem enea fem eie nu ar gîndi deloc; d im p o triv ă, ea gîndeşte, probabil, foarte m ult şi foarte in teli­ g ent, d o a r că la ea, gîndirea nu este n iciodată su i g eneris, ci n u m a i o anexă epim eteică a sentim entului. C eeea ce n u poate

48

TIPUL EXTRAVERTIT

sim ţi, nu poate n ici gîndi în m od conştient. «D ar nu p ot să gîndesc ceea ce n u sim t!» m i-a declarat odată, pe u n ton foarte in d ignat o p acientă. A tît cît

i-o perm it sentim en tele, ea poate

gîndi foarte bin e, dar orice raţionam ent, oricît de logic, este din capul lo cu lu i respin s dacă duce la conclu zii ce co n travin senti­ m entelor. A sem en ea lu cru ri sînt, pu r şi sim plu, de n egîndit. Şi astfel, tot ceea ce, potriv it u nei valorizări obiective, este b u n - e preţu it sau iu bit; toate celelalte par pur şi sim plu in existente în viaţa ei. A ceastă im ag in e se schim bă însă de în d ată ce în sem n ătatea o biectu lu i atin ge un grad şi m ai înalt. D upă cu m am arătat deja m ai sus, rezu ltă atu nci o asem enea asim ilare a su biectului cu o biectu l, în cît su biectu l sentim entului dispare m ai m ult sau mai puţin. S en tim en tu l îşi pierde caracteru l p ersonal, devine sentim ent în sine şi cap eţi im presia că personalitatea se dizolvă co m p let în sentim en tele m om entului. D ar cum în viaţă se perindă neconten it situaţii sch im b ătoare, care declanşează to nalităţi afective diferite sau ch iar co n trad icto rii, p ersonalitatea se descom p un e în tot atîtea sentim en te diferite. Ba eşti una, ba eşti alta - în ap aren ţă, căci în realitate o asem en ea dem ultiplicare a p ersonalităţii e de dom eniul im p osibilu lu i. B aza eu -lu i răm îne totuşi m ereu identică sieşi şi intră, ca atare, în tr-o vădită opoziţie cu stările afective schim b ă­ toare. C a u rm are, observatorul nu m ai resim te sentim en tul afişat ca pe o exp resie a sim ţăm intelor persoanei, ci îl resim te, mai degrabă, ca pe o alterare a eu-lui ei, ca pe un cap riciu, aşadar. D u pă g ra d u l disocierii dintre eu şi starea afectivă a m om en tu lu i, se iv esc m a i m u lte sau m ai puţine sem ne ale d ezbinării cu sine, ceea ce în se a m n ă că atitudinea iniţial com pen satorie a in co n ştien ­ tului se tran sfo rm ă într-o opoziţie m anifestă. La în cep u t, această opoziţie se m anifestă sub form a unei exteriorizări afective exacer­ bate, de pildă prin predicate afective p roferate insistent şi zgo-

49

«>

te, i se p o ate ataşa totuşi o însem n ătate m are în viaţa sufletească, adică o v aloare psihologică m are, ea reprezentînd o realitate «inte­ rioară», care în trece u neori ca însem n ătate realitatea «exterioară», în acest caz, in d iv id u l nu este orientat către adaptarea la realitate, ci către adap tarea la cerinţele interioare. Im aginea in terioară este o entitate com plexă, com pusă din diferite m ateriale de proven ien ţe foarte diferite. Dar nu este un co n ­ glom erat, ci u n p rod u s u nitar în sine, care are sensul său propriu, au tonom . Im aginea este o expresie concentrată a situaţiei psihice globale, şi nu n um ai - şi nici m ăcar cu precădere - a con ţinu tu rilor in co n ştien te pu r şi sim plu. Este, ce e drept, expresia unor co n ţin u ­ turi in co n ştien te, dar nu a absolut tuturor conţinu tu rilor, ci num ai a celor m o m en ta n constelate. A ceastă constelare rezultă pe de o parte d in activitatea proprie a inconştientului, iar pe de alta din starea m om en tan ă a conştientu lui, care stîrneşte întotdeauna, sim ultan, şi activitatea m aterialelor sublim inale aferente ei şi le inhibă pe cele neaferen te. Ca atare, im aginea este o expresie a situaţiei m o m en tan e in con ştien te, precum şi conştiente. T ălm ăci­ rea sen su lu i ei n u poate porni, deci, nici dinspre conştient num ai, n ici d in sp re in co n ştien t n um ai, ci exclusiv din relaţia lor reciprocă.

161

7Ы

D E F I NI Ţ I I

762

N um esc im aginea primordială54, atunci cînd are u n caracter ar­ haic. V orbesc despre un caracter arhaic atu nci cînd im agin ea coin­ cide în m od frapant cu m otive m itologice cunoscute. în acest caz, exprim ă, pe de o parte, m ateriale preponderent colectiv-inconştiente (vezi In co n ştie n t) şi, pe de altă parte, indică faptu l că starea m om entană a conştientului se află sub influenţe de natură nu atît personală, cît m ai degrabă colectivă.

763

O im agine personală nu are nici caracter arhaic, nici însem n ătate colectivă, ci exprim ă conţinuturi p ersonal-inconştiente şi o stare p ersonal condiţionată a conştientului.

764

Im aginea prim ordială, pe care am denum it-o şi «arhetip», este întotd eauna colectivă, adică este com ună cel p u ţin unui popor întreg sau anum itor epoci. Principalele m otive m itologice sînt com une, probabil, tuturor raselor şi epocilor; astfel, am putut urm ări o serie de m otive ale m itologiei greceşti în v isele şi fante­ ziile unor psihopaţi de cea m ai pură rasă n eagră.55

765

D in punctul de vedere cauzal al ştiinţelor n atu rii, im aginea prim ordială poate fi înţeleasă ca un sedim ent m n em ic, o engramă (Sem on), care s-a form at prin condensare, d in n en u m ărate procese asem ănătoare între ele. Privită astfel, este un sed im ent şi totodată o form ă fundam entală tipică a unei anum ite trăiri su fleteşti ce revine m ereu. Ca m otiv m itologic, este o expresie m ereu reluată şi m ereu eficace, care fie trezeşte, fie dă o form ă adecvată anum itor trăiri sufleteşti. D in acest punct de vedere, este expresia psihică a unei constitu ţii bine determ inate anatom ic şi fiziologic. Privită de pe poziţia conform căreia structurile anatom ice s-ar form a prin 54 Lin exemplu remarcabil de imagine arhaică se găseşte în Jung, Wandlungen und Symbole der Libido, p.35, ediţie nouă: Symbole der W andlung, Gesam m elte Werke, vol.V. 55 Mă inspir aici de la J.Burckhardt. Vezi Jung, Wandlungen und Sym bole der Libido, p.35, în ediţie nouă: Symbole der Wandlung, Gesam melte Werke, vol.V.

162

I MAGI NE

acţiunea con d iţiilor m ediu lu i asupra m ateriei organice, im aginea prim ord ială ar trebu i să corespundă, cu ocurenţa sa statornică şi general răsp în d ită, unei acţiuni exterioare la fel de g enerale şi sta­ tornice, care trebu ie, deci, să aibă caracterul unei legi a naturii. în felul acesta, m itu l ar p u tea fi raportat la natură, m iturile solare, de pildă, la răsăritu l şi apu su l zilnic al soarelui sau la succesiunea, la fel de ev id en tă, a anotim p urilor şi aşa îl şi concep, de fapt, m ulţi m itologi. D ar răm îne astfel deschisă o problem ă: de ce nu apar atunci d rep t co n ţin u tu ri ale m itului, în m od direct şi neînvăluit, soarele şi m od ificările sale m anifeste? Faptul că soarele sau luna sau fen o m en ele m eteorologice apar într-un mod cel puţin alegoric ne in d ică în să existenţa unei colaborări autonom e a psihicului, care nu p o a te fi în n ici un caz doar un produs sau un calc al co n ­ d iţiilor de m ed iu . C ăci de unde i s-ar m ai trage atunci capacitatea de a ad o p ta o p o ziţie cu totu l exterioară percepţiei senzoriale? De unde i-ar m ai v en i atu nci cap acitatea de a produce m ai m ult sau altceva d ecît cele atestate p rin m ijlocirea sim ţurilor? în faţa acestor întrebări, teoria ştiin ţific-cau zală a engram elor lui Sem on nu mai este su ficientă. T rebuie să adm item , de aceea, prin forţa lucrurilor, că stru ctu ra cerebrală dată nu-şi datorează m odul de a fi num ai acţiun ii co n d iţiilo r de m ediu, ci, deopotrivă, şi alcătuirii caracteris­ tice şi au ton o m e a m ateriei organice şi, deci, unei legi date odată cu v iaţa. A lcătu irea dată a organism ului este, deci, un produ s al con d iţiilor exterio are, pe de o parte, iar pe de alta, a p red isp o ziţii­ lor in eren te fiinţei vii. Ca atare, im aginea prim ordială trebuie co re­ lată şi ea, pe de o p arte, fără îndoială, cu anum ite procese din n atură, p ercep tib ile p rin sim ţuri, procese ce se repetă şi îşi fac efec­ tul m ereu , d ar pe de altă parte, deopotrivă fără nici o îndoială, cu anum ite p red isp o z iţii interioare ale vieţii spirituale şi ale vieţii în genere. L u m in a este în tîm p inată de organism printr-o form aţie sp ecifică, o ch iu l, iar fenom enul n atural este întîm p inat de spirit

163

DEFI NI ŢI I

printr-o im agine, care îl sesizează exact aşa cu m sesizează ochiul lum ina. Şi exact aşa cum ochiul este o m ărturie a activităţii crea­ toare autonom e caracteristice m ateriei organice, im a g ire a p rim o r­ dială este o expresie a forţei form ative proprii, n econdiţionate a spiritului. 766

Im aginea prim ordială este astfel o expresie con cen trată a proce­ sului vital.

Ea dă percepţiilor senzoriale

şi celor

interioare,

spiritu ale, care apar la încep ut în dezordine şi in coeren t, u n sens ordonator şi corelant şi eliberează astfel energia psihică din d ep en ­ denţa sa de percepţia pură şi neînţeleasă. Ea leagă însă, totodată, energiile descătuşate prin percepţia stim ulului, de un an um it sens ce dirijează apoi acţiunea pe căile corespunzătoare lui. Dă un curs en ergiilor inutilizabile acum ulate, îndreptînd spiritu l către natură şi transpunînd im boldul pur natural în form e spirituale. Im aginea prim ordială este treapta prem ergătoare ideii (vezi

767

Id ee), este substratul ei germ inativ. D in ea dezvoltă raţiu nea, dînd la o parte concretismul (vezi C o n cretism ) caracteristic şi necesar im aginii prim ordiale, un concept - adică tocm ai o idee - , care se d eosebeşte însă de toate conceptele celelalte prin fap tu l că nu e dat de experienţă, ci se dovedeşte a fi un principiu su biacen t tuturor experienţelor. A ceastă caracteristică a ideii derivă din im aginea prim ordială, care, ca expresie a structurii cerebrale sp ecifice, con ­ feră, totod ată, o anum ită form ă oricărei experienţe. 768

G radu l eficacităţii psihologice a im aginii p rim ordiale este de­ term inat

de

atitudinea

individului.

Dacă

atitu dinea

este

introvertită, rezultă, în m od natural, ca urm are a sustragerii libido-ului de la obiectul exterior, o m ai m are accentu are a obiectu ­ lui interior, a gîndului. De aici urm ează o d ezvoltare deosebit de intensă a gîndului pe linia prescrisă in conştient de im aginea prim ordială. In felul acesta, im aginea prim ordială se m anifestă m ai întîi indirect. C ontinuarea dezvoltării pe p lan u l gîndului

164

I MAGI NE

duce la idee, care nu este nim ic altceva decît im aginea p rim or­ dială aju n să la o form ulare de ordinul gîndului. D incolo de idee duce n u m ai d ezvoltarea fu ncţiei opuse, ceea ce înseam n ă că ideea, od ată sesizată intelectu al, va acţiona pînă la urm ă asupra vieţii. E a im p lică p en tru asta sentim entul, care este în să, în acest caz., cu m u lt m ai p u ţin d iferenţiat şi, deci, m ai con cret decît gîndirea. D e aceea, sentim en tul este im pur şi, fiind

n ed ife­

renţiat, este în că în contop ire cu inconştientul, iar individul este incapab il să reu nească un astfel de sentim ent cu ideea. In acest caz, im ag in ea

prim ordială

apare

ca

sim b o l

(vezi acolo) în

cîm pul v iz u a l in terior; cu prin d e, pe de o parte, datorită naturii sale co n crete, sentim en tu l aflat într-o stare nediferenţiată co n cre­ tă; d ar sesizează, totod ată, datorită sem nificaţiei sale, şi ideea a cărei n ăscă to a re este ea însăşi, de altfel - şi reuneşte astfel ideea cu sentim en tul. în m od u l acesta, im aginea prim ordială intervine ca m ijlocitor şi dă dovadă tocm ai de acea eficacitate eliberatoare, pe care a avu t-o întotdeauna în religii. De aceea, aş pune m ai degrabă pe seam a im aginii prim ordiale ceea ce spune Sch op enh au er despre idee, ideea trebuind înţeleasă, aşa cum am arătat la articolu l Id ee, nu ca ceva întru totul şi exclusiv ap rio ­ ric, ci to cm a i ca ceva totodată dedus şi dezvoltat. De aceea, în citatele p e care le dau m ai jos din Schopenhauer, rog cititorul să în lo cu iască de fiecare dată în text cuvîntul «idee» cu «im agine p rim o rd ială», ca să ajungă la înţelegerea celor la care m ă refer aici. «De către individ ca atare, ea - ideea - n u este cu noscu tă niciodată, ci n u m ai de cel care s-a ridicat deasupra oricărei v reri şi deasupra o rică rei individualităţi, la subiectul pur al cu noaşterii: ea este, d eci, accesib ilă, n u m ai geniului sau, încă, celui care printr-u n spor al fo rţei sale pu re de cunoaştere, p rovocat în d eo bşte de opera geniului, aju n ge în tr-o dispoziţie genială: de aceea ea nu este

165

769

DEFINIŢII

direct, ci doar condiţionat com unicabilă, ideea sesizată şi rep ro ­ dusă (de ex.) în opera de artă vorbind fiecăruia n u m ai după m ăsura valorii sale intelectuale proprii» etc. 770

«Ideea este unitatea descom pusă, în virtu tea apreh end ării noastre intuitive a tim pului şi spaţiului, unitatea d escom p usă în m ultiplicitate.»

771

«C on cep tul se aseam ănă cu un recipient m ort, în care tot ceea ce s-a introdus stă, într-adevăr, laolaltă, dar din care nici nu se poate scoate m ai m ult decît s-a introdus: ideea, dim potrivă, d ezvoltă în cel care a sesizat-o, reprezentări ce sînt n oi în raport cu conceptu l cu acelaşi num e: ea se aseam ănă cu un o rgan ism viu, în d ezvoltare, dotat cu forţă productivă, care scoate la iveală ceea ce nu era înm agazinat în el.»56

772

Sch op enh auer a recunoscut clar că la «idee», la im aginea p rim ord ială, după definiţia m ea, nu se poate aju nge pe calea pe care se form ează un concept sau o «idee» («ideea» în ţeleasă în sensul lui K ant, ca un «concept din n oţiun i»57), ci că asta ţine şi de un elem en t de dincolo de in telectu l form ativ, ceva de ordin ul «dispoziţiei geniale», după spusele lui Sch op en h au er, p rin care nu se înţeleg e nim ic altceva decît o stare afectivă. C ăci de la idee se ajunge la im aginea prim ordială num ai continu înd d ru m u l ce a dus la idee, dincolo de culm ea ideii, în funcţia opusă.

773

Im aginea prim ordială are, faţă de claritatea ideii, avantajul vita­ lităţii. Este un ad evărat organism viu, «dotat cu forţă productivă», căci im aginea prim ordială este o organizare ereditară a energiei psihice, un sistem stabil, care nu este num ai expresia, ci şi p osibi­ litatea d esfăşu rării procesului energetic. C aracterizează, pe de o parte, m odul în care s-a desfăşurat dintotdeauna, iarăşi şi iarăşi în 56 p,',> vVe/f a ]s \AJHle und VorsteUung, vol.I, 49. 57 K ritik der Reinert Vernunft, Ed. Kehrbach, p.279.

166

I MA GI NE - I M A G I N EA SUFLETULUI

acelaşi fel, p rocesu l en ergetic şi face posibilă totod ată m ereu aceeaşi desfăşu rare legică, perm iţînd o aprehendare sau sesizare psihică a situ aţiilo r în aşa fel în cît vieţii să-i poată fi întotd eau n a dată o n ou ă con tinu are. Este, astfel, contrapartea n ecesară a in­ stinctului, care e o acţiune adecvată, dar presupune o sesizare pe cît de co n fo rm ă sim ţurilor, pe atît de adecvată a fiecărei situaţii. A p reh en d area situ aţiei date este asigurată de im aginea a priori existentă. Ea reprezintă form ula aplicabilă, fără de care ap reh en ­ darea u n ei situaţii noi ar fi im posibilă. Im a g in e a s u fle tu lu i. Im aginea sufletului este un caz particu lar al imaginilor (vezi Im a g in e) psihice pe care le produce in co n ştien ­ tul. D u pă cu m p erso n a58, atitudinea exterioară, este reprezentată în vise p rin im agin ea anum itor persoane care posedă însuşirile respective în tr-o form ă deosebit de p ronunţată, sufletul, adică ati­ tudinea in terio ară, este de asem enea reprezentat de către in co n ­ ştient p rin anum ite p ersoane care posedă însuşiri corespun zătoare sufletului. O asem en ea im agine o num im im agine a sufletului. U neori este vorba chiar de persoane com plet n ecu noscute sau m itologice. D e regulă, la bărbaţi, sufletul este reprezen tat de către in co n ştien t p rin tr-u n personaj fem inin, iar la fem ei, printr-u n personaj m ascu lin . în acele cazuri în care in dividualitatea este in con ştien tă şi, deci, asociată cu sufletul, sufletul apare ca un caracter de acelaşi sex. în toate acele cazuri în care este p rezen tă o identitate cu persona (vezi S u fle t) şi, deci, sufletul este in con ştien t, im aginea sufletu lu i este atribuită unei persoane reale. A ceastă persoană este o b iectu l u nei iubiri intense sau a u n ei uri la fel de intense (sau este chiar obiect al fricii). Influenţele acestei p ersoane au un ca ra cter n em ijlocit, de constrîngere n econd iţionată, ele 58 Noţiunea de persona este definită la articolul S u flet, §879. (n.t.)

167

887

DEFINIŢII

provocînd întotd eau n a un răspuns afectiv. A fectu l provine din faptu l că o ad evărată adaptare conştientă la obiectu l ce reprezintă sufletul este im posibilă. D atorită im posibilităţii şi in existen ţei unei relaţii obiective, libido-ul se acum ulează şi exp lod ează într-o d escărcare afectivă. A fectele vin întotd eaun a să înlocu iască adap­ tările nereuşite. O adaptare conştientă la obiectul ce reprezintă sufletul este im posibilă tocm ai pentru că sufletul îi este inconştient subiectului. D acă i-ar fi conştient, l-ar putea deosebi de obiect şi ar putea înlătu ra totodată efectele nem ijlocite ale obiectu lu i, căci aceste efecte provin din proiecţia sufletului asupra o b iectu lu i.59 888

Ca pu rtător real al sufletului, la bărbat cea m ai p o triv ită este o fem eie, datorită aspectului fem inin al sufletului său, iar p en ­ tru fem eie se potriveşte cel m ai m ult un bărbat. O ri de cîte ori între sexe se instalează o relaţie necondiţionată, cu efecte - am putea spune - m agice, este vorba de o proiecţie a im aginii su­ fletului. Iar cu m asem enea relaţii sînt frecvente, sufletul trebuie să fie foarte frecvent inconştient, adică m ulţi o am en i trebuie să fie inconştienţi de felul cu m se raportează ei la procesele psihice interioare.

D eoarece

această

inconştienţă

m erge

întotd eaun a

m înă în m înă cu o relativ deplină iden tificare cu persona, este evid ent că o astfel de identificare trebuie să fie de asem enea frecventă.

Iar acest fapt corespunde realităţii, în tru cît m ulţi

o am en i se identifică, într-adevăr, cu atitudinea lor exterioară şi nu au, d eci, u n com portam ent conştient faţă de procesele inte­ rioare. T otu şi, se întîlnesc şi cazu ri inverse, în care im aginea sufletului nu este proiectată, ci răm îne în subiect, ceea ce p ro­ duce o asem enea identificare cu sufletul încît su b iectu l respectiv răm îne convins că m odul în care se com portă faţă de procesele sale in terioare este singurul şi adevăratul său caracter. în acest 59 Vezi lung, Die Psychoiogie der Ubertragung, Gesammelte W erke, voi.XVI.

168

I MA GI N EA SUFLETULUI

caz persona, fiind inconştientă, este proiectată, şi anum e asupra unui obiect

de

acelaşi sex, ceea

ce constitu ie

fundam entul

m ultor ca-'u ri de h om osexu alitate m anifestă sau m ai m ult la­ tentă sau a u nor cazu ri de transfer asupra tatălui la bărbaţi şi asupra m am ei la fem ei. In asem enea cazuri, este vorba în to t­ d eau n a de o am en i cu o adaptare exterioară deficientă şi cu o relativă lipsă de relaţii, căci identificarea cu sufletul produce o atitu d in e orien tată prep on d eren t spre percepţia proceselor inte­ rioare, o biectu l fiind p rivat astfel de o influenţă determ inantă. D acă im ag in ea su fletului este proiectată, intervine o legătură

889

afectivă n eco n d iţio n ată cu obiectul. Dacă nu este proiectată, apare o stare de relativă inadaptare, pe care Freud a descris-o, p arţial, sub n u m ele de narcisism. Proiecţia im aginii sufletului d ezleagă de p reocu p area privind procesele interioare, atîta tim p cît co m p o rtam en tu l obiectu lu i e în concordanţă cu cel al im a­ ginii su fletului. A stfel, subiectul e pus în situaţia să-şi trăiască şi să-şi d ezvo lte persona. D ar oricum , obiectul nu va fi în nici un caz în stare să corespun d ă statornic cerinţelor im aginii su fletu ­ lui, d eşi există fem ei care, neglijîndu-şi propria viaţă, reuşesc să rep rezinte p en tru soţii lor, foarte m ultă vrem e, o im agine a su ­ fletului. Le dă con cu rsu l în acest sens instinctul fem inin. A celaşi lucru îl p o ate face, inconştient, şi un bărbat pentru soţia sa, doar că este îm p in s astfel la fapte ce îi depăşesc pînă la urmă cap acităţile, atît în bine cît şi în rău. Şi aici îşi dă concursul instinctul b io lo g ic m asculin. D acă im agin ea sufletului nu este proiectată, se instalează cu tim pul o diferenţiere de-a dreptu l patologică a relaţiei cu incon­ ştientul. S u b iectu l va fi copleşit în m ăsură tot m ai m are de co n ­ ţinuturi in co n ştien te pe care din cauza lipsei relaţiilor cu o b iec­ tul, n u le p o ate nici valorifica, nici prelucra în vreu n fel. К de la sine în ţe le s că asem en ea conţinu tu ri prejudiciază în foarte m are

169

840

DEFINIŢII

m ăsură raportul cu obiectul. A ceste două atitu d in i sînt, fireşte, cazu ri lim ită, două extrem e, între care se plasează atitudinile norm ale. D upă cu m se ştie, cel n orm al n u se rem arcă nicidecum printr-o deosebită claritate, puritate sau profu nzim e a fen om e­ n elor sale psihologice, ci m ai degrabă p rintr-o n ebu lozitate ge­ nerală a lor şi prin caracterul lor şters. La oam en i cu o atitudine exterioară blîndă şi lipsită de agresivitate, im aginea sufletului are de regulă un caracter rău. U n exem plu literar de acest fel este fem eia d em onică, însoţitoare a lui Z eus în Olympische Frtihling a lui Spitteler. Bărbatul ratat este adesea un pu rtător al im aginii sufletului pentru fem eile idealiste, de unde şi «fantezia salvării» foarte frecventă în asem enea cazu ri; acelaşi lucru se în ­ tîm plă şi la bărbaţi la care prostituata e încon ju rată de aureola sufletului ce trebuie salvat. 9П

Im b o ld . 60 C înd în această lucrare sau în altele vorbesc despre im bold, m ă refer la ceea ce se înţelege în m od obişnu it p rin acest cuvînt, şi anum e constrîngerea la anum ite acţiuni. C on strîngerea poate ven i de la u n stim ul extern sau in tern care declanşează psihic m ecan ism u l im boldului sau de la fenom ene fu nd am en tale organice ce se află în afara sferei relaţiilor cau zale psihice. Este pornit din imbold orice fenom en psihic care nu este cau zat de nici o intenţie a voinţei, ci de o constrîngere dinam ică, fie că această con strîngere provine direct din surse organice, deci extra-psihice, fie că este, în esenţă, condiţionată de en ergii doar declanşate de intenţii ale voin ţei, rezultatul produs depăşind efectu l voit. N oţiu ­ nea de im bold cuprinde toate procesele psihice de a căro r energie 60 Am tradus Trieb prin imbold, şi nu prin instinct, ca în traducerile franceze din opera lui Jung, Jung folosind şi cuvîntul Instinkt, deseori într-un sens diferit de Tricb (după cum rezultă chiar din paragraful de faţă); şi nici prin pulsiune, ca în traducerile din Freud, acest cuvînt fiind deja încărcat de sensuri freudiene (n.t.).

170

I MAGI NEA SUFLETULUI - I M B O L D - I NCONŞT IENT

con ştien tu l nu poate d isp u n e .6 1 C onform acestei con cepţii, afectele (vezi A fect) ap arţin şi ele proceselor de tipul im boldu rilor şi, de asem en ea, procesele sentim entului (vezi S en tim en t). Procesele psihice care în con d iţii norm ale sînt procese supuse voinţei (adică supuse în în treg im e con trolu lu i conştient) pot deveni, în cazuri an orm ale, p ro cese de tip u l im boldurilor, dacă le este insuflată o en ergie in co n ştien tă. A cest fenom en se produce în toate cazurile în care fie că sfera co n ştien tu lu i este îngrădită prin refularea unor con ţinu tu ri incom p atibile, fie că are loc un «abaissem ent du niveau m e n ta l » 6 2 (Janet) datorită oboselii, intoxicării sau proceselor cereb rale p ato lo g ice în genere, într-u n cuvînt: în toate cazurile în care co n ştien tu l nu m ai con trolează procesele pu ternic accentuate. P ro cesele care au fost cînd va conştiente la un individ, dar cu

912

tim pu l au d ev en it automate nu le-aş denum i im bolduri, ci procese autom ate. E le nici nu au, în m od norm al, com portam en t de im bol­ duri, căci n u cap ătă n iciod ată, în con diţii norm ale, un caracter de con strîngere. O fac doar dacă le revine o energie ce le este străină. In co n ştie n t. C on cep tu l de inconştient este, pentru m ine, un co n cep t exclusiv psihologic şi nu unul filozofic, cu sens m etafizic. In co n ştien tu l este, în concepţia m ea, un concept lim ită psihologic care aco p eră toate acele conţinuturi sau procese p sih ice ce nu sînt co n ştien te, adică n u sîn t corelate în m od perceptibil cu eu-1. în d rep tăţirea de a vorbi, în genere, despre existenţa p roceselor in con ştien te, rezultă, p entru m ine, num ai şi num ai din experienţă, şi anum e în p rim u l rînd din experienţa psihop atologică, din care rezultă d o v ezi n eîn d oieln ice că, bunăoară într-un caz de am nezie 61 Vezi Ju ng, Instinkt und Unbewujltes, în Uher psychische Energetik urni dus Wcscii der Traum e., p.259, G esanim elte Werke , voi.VIII. 62 «coborîre a nivelului mental» (în franceză, n.t ).

777

915

DEFINIŢII

isterică, eu-1 nu ştie nim ic de existenţa unor com plexe psihice extinse, dar o procedură hipnotică sim plă e în stare să facă im ediat reproductibil conţinutul pierdut. D in m iile de experienţe de acest fel se deduce îndreptăţirea de a vorbi despre existenţa conţinuturilor psihice inconştiente. Problem a stării în care se găseşte un con ţinu t inconştient atîta tim p cît nu este anexat conştientu lui, se sustrage oricărei cunoaşteri posibile. De aceea, e întru totul de prisos să ne hazardăm în presupuneri în această p rivin ţă. Printre fanteziile de acest fel se num ără ipoteza cereb raţiei, a procesu lu i psihologic ş.a.m .d. Fste de asem enea întru totul im p o sib il să sp eci­ ficăm care ar fi sfera inconştientului, adică ce co n ţin u tu ri ar fi cu ­ prinse in el. In această privinţă nu poate hotărî decît experienţa. Din experienţă ştim m ai întîi că un conţinut conştient poate de­ veni, prin pie'rderea valorii sale energetice, inconştient. A cesta este procesul n orm al al uitării. A ceste conţinuturi n u se pierd pur şi sim plu sub pragul conştienţei, lucru pe care îl ştim din experienţa faptului că uneori, în îm p reju rări p rielnice, ele se p o t ivi chiar după d ecenii, din străfunduri, bu năoară în vise, sub h ip n oză, în criptom ne/ie63 sau prin îm prospătarea asociaţiilor cu conţinutul uitat. 9i6

A lte experienţe ne învaţă că anum ite conţinu tu ri co n ştien te pot căd ea, fără pierderi considerabile de valoare, sub pragu l co n ­ ştienţei, prin uitare intenţionată - fenom en num it de Freud refulare a con ţinu tu rilor penibile. Un efect asem ănător apare p rin disocie­ rea p ersonalităţii, adică prin disoluţia coeziunii con ştien tu lu i în urm a unor afecte violente sau în urm a unui şoc n ervos sau prin dezbinarea personalităţii în schizofrenie (Bleuler). 63 Vezi H oum oy, Des Îndes ii In Planete M ars, 1900; N ouvelles observatiotts sur un cas de soninambulisnie avec glossolalie, în Archives de Psychologie, I, 1901, p.101 şi Jung, 7,ur Psychologie und Pathologie sogenannter occulter Phiinomene, precum şi ar­ ticolul despre criptoninezie, ambele în Gesammelte Werke, voi. I.

172

INCONŞTIENT

T ot din exp erienţă ştim că unele p ercepţii senzoriale, din prici-