Protecţia Internaţională A Drepturilor Omului [PDF]

Zitiervorschau

Relaţia dintre mijloacele interne şi cele internaţionale de protecţie a drepturilor omului Protecția drepturilor omului a cunoscut pe parcursul timpului și, îndeosebi în ultima perioadă, o dezvoltare deosebită, devenind astfel o instituție juridică complexă, ce ține atît de ordinea juridică internă, cît și cea internațională. A fost instituit un anumit standard care determină statele și comunitatea internațională de a promova și respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Drepturile omului reprezintă, mai întâi, un concept filozofic, o condensare a tot ce a produs ca esenţă filozofia umanistă din antichitate şi până în prezent. Omul, ca fiinţă raţională, născută liberă, ca măsură a tuturor lucrurilor, considerat ca scop şi niciodată ca mijloc, reprezintă valoarea supremă pe care ar trebui să se concentreze tot ce înseamnă scopuri ale societăţii organizate politic în stat. Transpus în planul preocupărilot juridice, conceptul de drepturi ale omului desemnează, mai întâi, drep turi subiective ale omului, de o anumită factură, care definesc poziţia acestuia în raport cu puterea publică, dar el devine o veritabilă instituţie juridică, un ansamblu de norme juridice interne şi internaţionale care au ca obiect de reglementare promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului, apărarea acestuia împotriva abuzurilor statelor şi a pericolelor de orice natură. Putem discuta astfel despre drepturile omului, pe de o parte, ca despre o instituţie de drept intern, mai precis de drept constituţional, care însumează normele ce reglementează statutul juridic al cetăţeanului cu privire la drepturile şi libertăţilor fundamentale ale acestuia, şi, pe de altă parte, ca despre o instituţie de drept internaţional, ca sursă de reguli juridice stabilite de comun acord de către state pentru protecţia fiinţei umane, dar şi ca principiu fundamental al dreptului internaţional public. - Protecția drepturilor omului este una dintre preocupările majore ale contemporaneității, ceea ce contribuie la favorizarea democrației, libertății, cooperării, toleranței și prieteniei între toate popoarele și statele în scopul salvagardării păcii și securității în lume. Astfel, protecția drepturilor omului a devenit o dimensiune fundamentală a comunității internaționale și a fiecărui stat în parte, care nu poate fi ignorată. Statele și organizațiile internaționale au instituit standarte și norme juridice pentru nesocotirea cărora s-a instituit răspunderea internaționala a statelor.

Protecția drepturilor omului, prin legislația internă a statelor și printr-un control european eficace al Consiliului Europei contribuie la prevenirea încălcărilor și la corecta aplicare a legislației internaționale care consacră dreptul omului la viață, securitate, proprietate și împotriva tuturor discriminărilor .Drepturile omului constituie una dintre cele mai importante valori pentru dezvoltarea societăţii umane iar respectarea lor constituie esenţa unei societăţi democratice. La apărarea drepturilor omului trebuie să contribuie toate componentele societăţii în cadrul unui stat: organele statului; partidele politice; sindicatele şi societatea civilă. Depturile omului sunt consacrate atît prin norme juridice naţionale cît şi internaţionale. Proclamarea şi apărarea drepturilor omului constituie o preocupare deosebită a Consiliului Europei şi a comunităţii internaţionale în general . -

Din punct de vedere juridic dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept, fara a exista

deosebiri de natură juridică între aceste două noţiuni. Mecanismul intern de protecţie nu face deosebire între drepturi şi libertati publice. Este de menţionat faptul că nici mecanismul european de protecţie nu face această deosebire, iar drepturile omului în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt considerate ca valori recunoscute universal. - Pe plan intern drepturile omului sunt drepturi şi libertăţi publice, prevăzute şi protejate prin norme de drept naţional, iar pe plan internaţional drepturile şi libertăţile consacrate în CEDO alcătuiesc o noţiune generică şi anume „drepturile omului protejate în cadrul unor raporturi juridice specifice acestei convenţii europene”. Drepturile fundamentale au fost definite ca fiind acele drepturi subiective ale cetăţenilor considerate ca esenţiale pentru viaţă, libertate şi demnitatea lor, precum şi pentru dezvoltarea personalităţii umane. Aceste drepturi sunt stabilie şi garantate în Constituţie. Normele juridice europene nu fac decît să se consacre şi să garanteze drepturile care sunt considerate indinspensabile fiinţei umane. Totodată este de menţionat faptul că doar unele Convenţii internaţionale precum CEDO au elaborat un mecanism jurisdicţional internaţional de control a drepturilor garante. Odată ce raportul juridic se naşte, în primul rînd, între stat şi individ, este firesc ca primul nivel la care trebuie să se realizeze protecţia drepturilor omului este cel naţional. Astfel, statul este obligat să elaboreze şi să aplice normele interne privitoare la drepturile omului. Insă, în virtutea suveranităţii absolute a statului drepturile omului ar putea să fie ignorate şi dispreţuite, deaceia statele şi-au autolimitat suveranitatea prin încheerea unor convenţii internaţionale în domeniul drepturilor omului. - Prin intermediul CEDO au fost create mecanisme care au scopul de a promova interpretarea şi aplicarea uniformă a prevederilor acesteia cu scopul îndeplinirii angajamentelor asumate de către statele contractante. Drept consecinţă, politicile interne şi externe ale statelor în domeniul protecţiei dreptului omului se unifică: violarea drepturilor omului pe plan naţional implică violarea drepturilor omului în plan european (desigur se are în vedere violarea drepturilor garantate

de Convenţie). Nu există drept al omului decît atunci cînd un regim juridic este organizat astfel încît dreptul să fie protejat printr-o acţiune în justiţie. Depturile omului conduc la instituirea în sarcina statelor a unor obligaţii executarea cărora nu e subordonată ca în dreptul internaţional general, principiului reciprocităţii. Statul parte la Convenţie nu are doar obligaţia de a garanta protecţia drepturilor propriilor cetăţeni, ci trebuie de asemenea, să respecte drepturile tuturor indivizilor aflaţi pe teritoriul său indiferent de naţionalitate. - Pe plan european Curtea Europeană pentru Drepturile Omului examinează îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul respectării drepturilor omului. În acest sens este verificat, în primul rand, rezultatul activităţii statului împotriva căruia a fost înaintată acţiunea, adică dacă s-a respectat obligaţia de rezultat.Totodată, pe plan intern statul trebuie să respecte, în primul rand, obligaţia de prudenţă şi diligenţă pentru a ajunge la realizarea rezultatului impus de Curte. Dreptul intern şi dreptul european al dreptului omului devin din ce în ce mai compatibili. Aceasta se realizează pe calea legislativă sau jurisdicţională, pe de altă parte, atît jurisdicţiile naţionale cît şi legiuitorii naţionali pot lua în considerare uneori chiar în mod spontan deciziile Curţii. Așadar , principiul respectării drepturile omului conceput ca un principiu imperativ de drept internațional a determinat elaborarea de noi documente pentru garantarea protectiei drepturilor omului , pentru desfasurarea pașnică a relațiilor dintre state. Mecanismele internaționale regionale contribuie la apararea si dezvoltarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Pe baza instrumentelor juridice universale s-au conceput negociat si adoptat un numar important de documente prin care sunt consacrate mijloace de protecție si garantare a drepturilor și libertăților fundamentale.