Presa şi cenzura în Basarabia. Documentar (secolul al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea). (Din dosarele secrete ale arhivelor guberniale din Chişinău) [PDF]

Zitiervorschau

Maria Danilov Presă şi cenzură în Basarabia. Documentar secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea

Seria Istorii şi Documente Necunoscute – IDN Monografii M5 Maria Danilov Presă şi cenzură în Basarabia. Documentar secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea Coordonatorul ediţiei: Sergiu Musteaţă

Acest volum este editat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. DRP nu poartă răspundere pentru conţinutul lucrării.

Maria Danilov

Presă şi cenzură

în Basarabia Documentar secolul al XIX-lea – începutul secolului XX (Din dosarele secrete ale arhivelor guberniale din Chişinău)

Press and censorship

in Basarabia 19th century – beginning of 20th (Secret files of Gubernial Archives from Chişinău)

CZU 271(478)(091) D 26 Recomandată pentru publicare de către Consiliul Știinţific al MNAIM al AȘM (Proces-verbal nr. 18 din 22 decembrie 2011) Referenţi: Gheorghe Negru, doctor în istorie, conf. univ., Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AȘM Marian Petcu, doctor în sociologie, conf. univ., Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti Lector: Marcela Mardare Tehnoredactare: Gabriel Andronic, Roman Mardare Coperta: Ruxanda Romanciuc Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Danilov, Maria Presa şi cenzura în Basarabia. Documentar (Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX.lea) / Maria Danilov. – Ch.: Pontos, 2012 (F.E.-P. „Tipografia Centrală”). – 208 p. 500 ex. ISBN 978-9975-51-143-8

ISBN 978-9975-51-143-8 © M. Danilov, 2012

CUPRINS PRELIMINARII....................................................................................................................................7 Capitolul I.PRESA DIN BASARABIA: CONTEXTE, AMBIŢII IMPERIALE, TRADIŢIE ŞI COSMOPOLITISM

1. Presa din Basarabia. Reflecţii istoriografice................................................................................8 2. Presa românească în colecţii de patrimoniu.............................................................................15 3. Analiza surselor.........................................................................................................................19 Capitolul II. EPOCA DEBUTULUI. PROIECTE CENZURATE

1. Începuturile presei basarabene: contextul imperial şi specificul local......................................22 2. O conştiinţă românească perpetuă – Ziarul Românul (1846)....................................................27 3. Alte proiecte cenzurate: încercările lui Constantin Cristi şi Gheorghe Gore.............................32 4. Ioan Dabija, cenzura ţaristă şi problema presei româneşti în Basarabia: încă un proiect românesc cenzurat (1858-1864)..........................................................................35 5. Prima publicaţie în limba română: „Vedomosti de Eparhie” – o izbândă efemeră...................42 Capitolul III. CIRCULAŢIA PRESEI ŞI INSTITUŢIILE DE CENZURĂ

1. Difuzarea presei imperiale în Basarabia....................................................................................52 2. Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă (1858-1868)..................................64 3. Presa ieşeană în dosarele secrete ale ohranei ţariste din Chişinău (cazul ziarului Basarabia, 1879).....................................................................................................75 Capitolul IV. PRESĂ ŞI CENZURĂ ÎN BASARABIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XX-lea

1. Primul ziar de limbă română – izbânda a unei generaţii de jertfă (1906-1907)........................82 2. Despre proiectul unei reviste bisericeşti „în limba moldovenească”......................................100 3. Presa de expresie rusă: între ambiţia imperială şi impasul provincial...................................113 concluzii finale.........................................................................................................................129 summary....................................................................................................................................138 Резюме.................................................................................................................................................. 146

sigle şi abrevieri......................................................................................................................150 SURSE..........................................................................................................................................151 Bibliografie..............................................................................................................................153 Anexe / Circulare „strict secrete” şi corespondenţă...................................................................161 IndICE I. Indice de titluri.........................................................................................................................203 II. Indice de nume........................................................................................................................206

CONTENT INTRODUCTORY...............................................................................................................................7 Chapter I. Press in Bessarabia: context, imperial ambitions and cosmopolitism 1. Some historiographic reflections................................................................................................8 2. Romanian press issue in patrimonial collections from the Republic of Moldova.....................15 3. Analysis of sources....................................................................................................................19 Chapter II. Epoch of debut. Beginnings of censorship 1. Beginnings of Bessarabian press: imperial context and local specifics.....................................22 2. Perpetual Romanian consciousness – Newspaper Românul (1846).........................................27 3. Another censorship projects: Constantin Cristi and Gheorghe Gore........................................32 4. Ioan Dabija, tsarist censorship and the issue of Romanian press in Bessarabia (1859-1865)......35 5. First publication in Romanian language: Eparchial Newsletter – an ephemeral victory...........42 Chapter III. Press circulation and censorship institutions 1. Diffusion of imperial press in Bessarabia..................................................................................52 2. Circulation of Romanian press and tsarist censorship (1858-1868)..........................................64 3. Iasi’s press in secret files of tsarist guard of Chişinău (case of newspaper Basarabia, 1879).......75 Chapter IV. Press and censorship in Bessarabia at the beginning of 20th century 1. First Romanian language newspaper: a victory of generation of sacrifice (1906-1907)...........82 2. About the project of religious magazine “in Moldavian language”........................................100 3. Russian language press: between imperial ambition and provincial impasse........................113 Conclusions.............................................................................................................................129 Summary.....................................................................................................................................138 Резюме.......................................................................................................................................146 List of abbreviations..............................................................................................................150 Sources.....................................................................................................................................151 Bibliografphy ..........................................................................................................................153 Annexes/ „Strictly confidential” reports and „Confidential” letters..........................................161 Index I. Index of titles............................................................................................................................203 II. Index of names........................................................................................................................206

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

PRELIMINARII Presa basarabeană din perioada ţaristă, în linii mari, este o reflecţie complexă şi contradictorie a evenimentelor ce s-au produs în acest spaţiu, înţelegerea cărora – pentru cercetător – prezintă dificultăţi şi în zilele noastre. Sursele bibliografice existente – de la contribuţiile rezumate în lucrări pe probleme şi subiecte aparte, la studii monografice de sinteză – nu ne oferă, din păcate, un tablou integru şi cuprinzător al istoriei presei propriu-zise. La fel, se cere să precizăm că cercetările asupra istoriei presei basarabene, în special după anii ’90 ai secolului al XX-lea şi până la zi, au fost în temei orientate spre valorizarea surselor documentare ce ţin de apariţia presei româneşti în Basarabia la începutul secolului al XX-lea. Au rămas în continuare nevalorificate sursele ce ţin de istoricul presei basarabene în ansamblul ei, al presei de orientare imperială, de expresie rusă şi, care acoperă aproape în întregime spaţiul mediatic basarabean în intervalul 1854-1918. Or, nivelul actual al înţelegerii şi/sau cunoaşterii fenomenului presei basarabene, încă foarte vag, este abia la început de cale. Demersul nostru se înscrie, mai degrabă, în contextul unei interpretări documentare asupra istoriei presei basarabene privită din perspectiva cenzurii imperiale. Or, aceasta din urmă şi-a impus amprenta diriguitoare asupra întregului proces de constituire a presei basarabene. Şi mai mult, însuşi fenomenul presei din tot cuprinsul imperiului ţarist nu poate fi conceput şi realizat în întregime fără o raportare adecvată la instituţiile cenzurii. Sarcina noastră este doar de a lămuri şi de a scoate în evidenţă impactul cenzurii imperiale în raport cu unele particularităţi ale presei basarabene de-a lungul unui secol de dominaţie străină. Presa basarabeană s-a dezvoltat, ca, de altfel, întregul proces cultural din această provincie, începând cu anul 1812 şi până în prezent – în dependenţă de două influenţe, două structuri, două modele, de fapt: cel românesc (se are în vedre factorul general românesc), care este unul benefic, firesc şi respectiv, cel rusesc, în structura căruia Basarabia a fost împinsă spre o remodelare forţată timp de aproape două secole. Astfel, istoria presei basarabene se proiectează într-un model mult mai complex, mai contradictoriu decât apare ea în „istoria” lui Boris Trubeţkoj (1989) sau în cea a lui Dumitru Coval (1992). Moştenirea cea mai gravă a istoriografiei basarabene din perioada regimului totalitar este influenţa ideilor preconcepute asupra scrisului nostru istoric. Efortul cercetătorului asupra problemei istoriei presei din Basarabia nu poate fi lipsit de duplicitatea contextelor social-istorice şi politice în care s-a plăsmuit modelul basarabean. De aceea, credem, se impune o analiză a presei basarabene din perspectiva specificului provincial raportat la realităţile concret-istorice ale fenomenului imperial, în totalitate, pus sub semnul unei abordări documentare. Literatura istorică asupra presei basarabene, adică cea referitoare la toată presa cuprinsă în spaţiul dintre Prut şi Nistru – de la origini şi până la zi – este un fenomen peste măsură de nuanţat şi presupune nişte învăţături care, cel puţin proiectate din punctul de vedere al impactului nefast cu realităţile social-politice şi culturale în care acesta s-a realizat, nu ar fi bine să fie neglijată. Cu atât mai mult că nivelul actual îl înţelegerii fenomenului presei basarabene este încă foarte vag şi abia se află la început de cale. Şi asta se întâmplă tocmai din cauza că lipsesc cercetările sintetice generale, adică acelea care analizează întreaga literatură privind fenomenul propriu-zis al presei şi, care ar fi în măsură să ne ofere o imagine integră, de ansamblu.

–7–

Maria Danilov

Capitolul I PRESA DIN BASARABIA: CONTEXTE, AMBIŢII IMPERIALE, TRADIŢIE ŞI COSMOPOLITISM 1. Presa din Basarabia. Reflecţii istoriografice Literatura istorică asupra presei basarabene, adică cea referitoare la toată presa cuprinsă în spaţiul dintre Prut şi Nistru – de la origini şi până la zi – este un fenomen peste măsură de nuanţat. Nivelul actual al înţelegerii fenomenului presei basarabene, încă foarte vag, este abia la început de cale. Şi asta se întâmplă tocmai din cauza că ne lipsesc atât cercetările temeinice pe subiecte aparte, cât şi cele sintetice generale, adică acelea care analizează întreaga literatură privind fenomenul propriu-zis al presei şi, care ar fi în măsură să ne ofere o imagine integră, de ansamblu. Demersul nostru istoriografic îşi are rostul şi/sau justificarea doar în măsura în care ne permite să judecăm despre stadiul la care se află cunoaşterea istorică asupra fenomenului presei basarabene. De aceea, credem, nu ne putem angaja decât într-o cuprindere sintetică şi foarte sumară vis-à-vis de scrierile istorice privitoare la presa din Basarabia pentru a preciza „ce şi cât” se cunoaşte în acest domeniu. Dar şi să proiectăm, în linii mari, direcţiile prioritare ale cercetării istoriei presei din Basarabia în perioada ţaristă. Vom semnala, de asemenea, ori de câte ori va fi nevoie, şi unele observaţii principiale asupra scrisului nostru istoric. Istoriografia sau mai bine zis, analiza literaturii istorice privitor la presa basarabeană s-ar încadra, mai degrabă, la capitolul de „istoriografie rusă”, adică de studii scrise în ruseşte, dat fiind faptul că, acestea din urmă, alcătuiesc o proporţie impunătoare din volumul total al scrierilor în domeniu. La fel, o trăsătură distinctivă a studiilor de istorie a presei, în special cele apărute in RSSM (1944-1989), o constituie analizele presei pe perioade istorice. Urmând această cale marcată deja pe traseul istoriografic al presei basarabene am putea delimita, cel puţin trei etape distincte în cercetarea presei: I. 1918-1940/1941-1944; II.1944-1989; III.1989-2009.

*** Faza încercărilor (1918-1940). Singura sinteză istoriografică pe segmentul interbelic, care se referă la presa basarabeană – în sensul propriu al cuvântului – este un studiu semnat de Ştefan Ciobanu, în 1923, şi publicat în cartea Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. Destul de modest ca volum, însă foarte consistent în conţinut, acest studiu a creat pentru prima dată o imagine de ansamblu despre periodicele româneşti apărute în Basarabia în intervalul 1867-1917, adică exact pe o jumătate de secol. Cărturarul basarabean avea „mulţumirea sufletească, nădăjduind că lucrarea va contribui totuşi cu ceva la cunoaşterea mai îndeaproape a sufletului poporului românesc din Basarabia, atât de mult ignorat şi de aceea atât de mult expus aprecierilor greşite”1. Autorul din start ne anunţă că obiectul lui de studiu n-a cuprins „articole şi studii, care priveau cultura românească, scrise în ziarele şi revistele ruseşti”, presupunând, totodată că numărul acestora din urmă „este foarte mare”. Pentru că „n-a fost aproape revistă mai mult sau mai puţin serioasă, care într-un fel sau altul să nu fi atins chestiunea românilor din Basarabia”2. Şi cu toate acestea opinia publică rusească, constată autorul citat, era „rău informată asupra Românilor”. Pentru evoluţia publicisticii româneşti basarabene sunt importante referinţele şi aprecierile obiective ale cercetătorului, bazate pe surse şi mărturii inedite, culese Ştefan Ciobanu, Publicaţiile periodice româneşti, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura encilclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992, p. 223-243 [Prima ediţie a cărţii apare în 1923], p. 3. 2 Ibidem, p. 223. 1

–8–

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

din izvoarele cele dintâi. Centrat pe linia interesului naţional promovat în publicistica timpului, Ştefan Ciobanu a reuşit să urmărească „caracterul naţional” al ziarelor basarabene începând cu anul 1906 şi până la 1917. Cu o insistenţă şi o minuţiozitate ştiinţifică de admirat, cercetătorul a reuşit să scoată la lumină pagini puţin sau de fel cunoscute din istoria presei româneşti basarabene. Mai mult chiar – a încercat şi în parte a reuşit – să schiţeze câteva însemnări şi asupra unor publicaţii scrise „în ruseşte a acelor români basarabeni, care nutreau sentimente naţionale, care apărau chestiunea naţională, care propagau ideea culturii româneşti în Rusia”3. Astfel a cercetat „notiţele de călătorie” ale lui Alexandru Sturdza, publicistica lui Gheorghe Gore, Alexis Nacco, Ioan Halippa, Alexe Mateevici, Leon Casso ş.a.4. De asemenea, Ştefan Ciobanu a întreprins primele investigaţii asupra presei de limbă română din cele trei judeţe alipite (în urma războiului Crimeii) la Principatului Moldovei (1858-1876)5. În linii mari, ar trebui să subliniem faptul că, cercetările lui Ştefan Ciobanu s-au bucurat de o înaltă apreciere în epocă, iar lucrarea amintită mai sus devenise una de referinţă în domeniu chiar din momentul apariţiei acesteia6. La fel de actuală pare a fi aprecierea lui Liviu Marian în acest sens (1932): „Unicul studiu privitor la publicaţiile periodice basarabene era compartimentul presei din lucrarea lui Ştefan Ciobanu apărută la 19237. Prima încercare însă nu era completă. Si asta din motivul că surse sunt foarte puţine” 8. Alte studii cu referiri la presa basarabeană le datorăm ardeleanului Onisifor Ghibu9. De altfel, ca şi în cazul elucidat mai sus, cercetările lui Onisifor Ghibu nu fac parte din categoria lucrărilor dedicate în exclusivitate presei. Autorul, însă, deţine o concepţie istorică asupra evenimentelor culturale ce s-au produs în provincia românească de la est de Prut, aflată timp de mai bine de un secol sub tutela autocraţiei ţariste. Cea mai reprezentativă lucrare, în acest sens, rămâne a fi studiul De la Basarabia rusească la Basarabia românească (Cluj, 1926) 10. Deşi lucrarea este subordonată unor obiective concepute tematic, chestiunea presei ocupă un spaţiu destul de important în cercetările întreprinse de autor şi este prezentată în măsura în care ea poate direcţiona mesajul fundamental al cărţii. Astfel sunt selectate date privitor la „Mesagerul Basarabiei de la Chişinău”11, Junimii Literare din Cernăuţi şi „filişoarele” Frăţiei „Naşterea lui Christos din Chişinău”12. O analiză de context a presei basarabene s-a făcut pe segmentul cronologic 19061917, odată cu „prima revoluţie rusească”, care, în opinia autorului, a provocat „cei dintâi paşi revoluţionari” pentru Basarabia pe pământul „clasic al toleranţei şi al libertăţii” în Elveţia. Acolo apăru, la 1905, ca produs al „presei libere ruseşti”, cea dintâi gazetă basarabeană ce se chema Basarabia13. Nu va trece cu vederea nici „Basarabia” lui Emanuil Gavriliţă, apărută la Chişinău în 24 mai 1906, a reuşit să adune în jurul ei „o mână de tineri revoluţionari şi naţionalişti moldoveni”. La fel, un comentariu lărgit a fost rezervat revistei bisericeşti Luminătorul14, care a reprezentat „cu asiduitate politica oficială la care preoţimea basarabeană adera cu toată puterea convingerii

Ştefan Ciobanu, Publicaţiile periodice româneşti…, p. 223. Ştefan Ciobanu, Studii ruseşti asupra trecutului şi culturii românilor, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura encilclopedică Gheorghe Asachi,Chişinău, 1992, p. 245-256. 5 Ibidem p. 4; Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, în Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1932, p. 43 6 Petre Haneş, Scriitori basarabeni, Ed. a II-a, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1936, 246 p., vezi Prefaţa. 7 Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [II], Viaţa Basarabiei, nr. 1-2, anul II, 1933, p. 3-13; autorul nu indicăpaginile referitor la materialele preluate din revistele interbelice. 8 Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, Chişinău, 1932, p. 43. 9 Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Cluj, 1926, p. LVII-CXCII; 10 Ibidem, p. LVII-CXCII; 11 Ibidem, p. XLVIII. 12 Ibidem, p. L. 13 Ibidem, p. LVIII; este vorba despre ziarul fondat de către Zamfir Arbore. 14 Ibidem, p. LXXXIV –XCVI. 3 4

–9–

Maria Danilov

ei”15. În studiul enunţat mai sus, găsim referinţe şi la gazeta Ardealul, România Nouă16. Pentru evoluţia presei interbelice – până la anii ’30, secolul al XX-lea – ar trebui să reţinem studiul semnat de Constantin Mâţu17. Studiul respectiv , bineînţeles, nu poate fi trecut în repertoriul unor cercetări speciale ce ţin de istoricul presei basarabene. Este o intervenţie ce ţine de stilul prompt, publicistic, de abordare ad-hoc a problemei presei interbelice. Constantin Mâţu cunoştea din interior acel proces contradictoriu al „evoluţiei” presei naţionale din Basarabia interbelică. Paradoxurile realităţilor basarabene erau la suprafaţă, pentru că ajunseră să se susţină, precum că situaţia presei de limbă română „era mai rea decât sub ruşi”18. Interpretarea asupra fenomenului presei ţinea de o istorie imediată, o istorie trăită sub presiunea unor timpuri marcate de politicianismul de rutină al unei minorităţi alolingve, care având susţinerea materială şi morală a imperiului sovietic făcea ravagii agresive pe piaţa mediatică a Basarabiei. Între ştiinţă şi propagandă (1944-1989). Istoria, după cum se ştie, poate fi uşor exploatată în scopuri politice şi, în acest sens, istoria presei scrise, din etapa sovietică, este cât se poate de concludentă. Sub raport istoriografic – istoria presei din RSSM [Republica Sovietică Socialistă Moldovenească – s.n. M.D.] este, fără exagerare, etapa cea mai dificilă şi duplicitară. Subiectele presei luate în dezbatere în istoriografia sovietică moldovenească sunt cele comandate de către ideologii regimului sovietic. De fapt, în istoriografia oficială se profilează, la anumite etape, două direcţii distincte de cercetare: 1. aa. ’60-70 ai secolului al XX-lea. În această etapă investigaţiile sunt orientate exclusiv spre cercetarea presei „de partid”, adică a presei aservite regimului sovietic (literatura istorică este scrisă în exclusivitate în limba rusă). 2. aa. ’70-80 ai secolului al XX-lea. Spre sfârşitul anilor optzeci cercetările sunt redimensionate treptat sub o altă paletă tematică: relaţiile moldo-ruso-ucrainene, iar în strânsă legătură cu acest subiect este conceput şi „rolul presei ruseşti” în consolidarea ziaristicii basarabene. Sunt frecvente – la această etapă – publicaţiile bilingve sau în „limba moldovenească”. Vom observa, de asemenea, că cei dintâi se avântă să slujească cu devotament cauzei de ideologizare şi/ sau bolşevizare a istoriei presei. Sunt „investigate” şi glorificate doar acele evenimente şi fapte legate expres de istoricul presei politice „din epoca evenimentelor revoluţionare şi a luptei pentru puterea sovietelor (1905-1917)”19, sau a celor care reflectau rolul propagandistic al presei ilegale din Basarabia interbelică (1918-1940)20 . Autorii pornesc din start – în cercetările lor – de la o atitudine preconcepută şi antiştiinţifică. Or, ştiut este că, în cercetarea ştiinţifică, pornind de la o ipoteză greşită şi rezultatele, respectiv, sunt false. În acea epocă de tristă amintire, cercetările în istoria presei au exploatat cu maximă fidelitate tematica presei bolşevice (ruse) răspândită în provincie21. Mai apoi vin cei din a doua pleiadă de condeieri care încearcă să caute o variantă de compromis Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească…, p. LXXXIV; autorul aprecia eronat unele evenimente şi fapte ce s-au produs în Basarabia la începutul sec. XX; de pildă, O. Ghibu considera că „epoca de la 1914-1916 a fost pentru Basarabia una de libertate”, epocă în care „s’ar fi putut face totul, dacă ar fi avut cine să se mişte [...] şi dacă n-ar fi căzut partea cea mai mare a mişcării în absurd din cauza nepriceperii, sau a ambiţiei (!) şi chiar a relei credinţe a unora [...]”; vezi Op. cit. p. XCIX. 16 Onisifor Ghibu, op. cit., p. CLVIII. 17 Constantin Mâţu, O necesitate desconsiderată: presa românească în Basarabia, Chişinău, 1930, 27 p. 18 Ibidem, p. 5. 19 В. М. Топилина, Легальная печать Молдавии 1905-1907, о первой русской революции, Штиинца, Кишинэу, 1973, 58 c.; Ю. Г. Иванов, Подпольные типографии «Искры», Штиинца, Кишинэу, 1962, 56 c.; К. Королев, Б. Казаков, Ленинская «Искра» в Кишинев, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1975, 262 п.; Н. Казаков, Аичь с-а типэрит газета Искра, Тимпул, Кишинэу, 1987, 160 п.; В. Клобуцки, Газетеле кемау ла луптэ, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1971,130 п.; Н. Казак, Газета „Молодой Большевик”, орган комбатив ал комсомолулуй дин Басарабия, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1978, 138 п. 20 Клобуцкий В. С., Болшевитская печать Бессарабии 1918-1921 (под ред,. И.Л. Сабадырева), Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1967, 140 п. 21 Клобуцкий В. С., Роль печати МАССР в формирование молдавской социалистической нации, 1924-1940 (red. Д. Е Шемяков), Штиинца, Кишинэу, 1976, 196 c.; Бардаш И. Г., Печать Молдавии в период развития и упрочнения социализма, Штиинца, Кишинэу, 1975, 156 c.; 15

– 10 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

între ştiinţa şi propaganda regimului sovietic. În această categorie de cercetători poate fi înscris şi numele lui Boris Trubeţkoj, cunoscut istoric al presei din Basarabia (perioada ţaristă:18541916)22. În studiul documentar consacrat presei basarabene au fost investigate 185 titluri de periodice (141 atestate de visu). Studiul conţine şi importante statistici privind evoluţia publicisticii basarabene din sec. XIX– înc. sec. XX, informaţiile fiind decodificate atât din arhivele locale, cât şi din cele imperiale (din Sankt Petersburg şi Moscova). Vom consemna, de asemenea că, sunt nelipsite în această lucrare şi capitole consacrate „presei revoluţionare” din Basarabia, mai bine zis a difuzării presei ruseşti in provincie începând cu anii 70-’80 ai sec. XIX– înc. sec. XX23. În contextul ideologiei gestionate de regimul sovietic erau acceptate, alături de numele unor consacraţi ziarişti velicoruşi şi numele unor publiciştii basarabeni, cum ar fi, de pildă, Zamfir Arbore, Alecu Russo, B.P. Hasdeu etc.24 În linii mari, componentele de structură ale cărţii sunt studii aparte cu subiect tematic divers, ceea ce prejudiciază imaginea de sinteză a cercetării, însă, fără să afecteze valoarea şi utilitatea cărţii ca operă ştiinţifică. Boris Trubeţkoj, a manifestat un interes constant „în problema apariţiei presei în Basarabia”, impunându-se printre cercetătorii consacraţi în domeniu şi cu alte studii de valoare documentară25. Un capitol aparte în istoria presei basarabene sunt studiile monografice semnate de Dumitru Coval. Anul 1972 a fost unul benefic pentru cercetător, în sensul publicării şi/sau editării unor volume solide care, de fapt, au constituit valorificarea unei munci asidue, prin arhive locale şi străine, în scopul unei întregiri de ansamblu a imaginii jurnalisticii „moldoveneşti”26. Cercetătorul este pasionat de „fenomenul jurnalismului” în viaţa social-politică a Moldovei din veacul al XIX-lea. Sunt evocate o serie de personalităţi din epoca amintită: Mihail Kogâlniceanu, B.P.Hasdeu, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Sofia Nădejde etc. Alte studii în domeniu – cu importante capitole privitor la „apariţia şi dezvoltarea presei periodice basarabene în jumătatea a doua a sec. XIX– începutul sec. XX” – au însemnat adevărate evenimente editorial-ştiinţifice la momentul apariţiei lor27. Sunt cunoscute/recunoscute prin valoarea lor documentară şi multe alte lucrări ale neobositului cercetător al presei periodice „moldoveneşti” 28 – cercetări ce se înscriu în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea – anii ’30-’50 ai secolului al XIX-lea29, rămase, de altfel, primele şi unicele încercări de acest gen în publicistica literară de la noi30. O altă categorie de contribuţii în domeniul mass-media se înscrie spre sfârşitul anilor 80 ai sec. XX 31. La sfârşitul deceniului opt al secolului XX, apar şi alte lucrări de referinţă cu importante capitole din istoria jurnalisticii basarabene din secolul al XIX-lea. Sunt relevante şi preţioase sub raport ştiinţific cercetările întreprinse de Alexandrina Matcovschi la capitolul „literatura moldovenească din sec. XIX în publicaţiile ruseşti 32. Sunt lansate în circuitul ştiinţific date importante selectate în Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии 1854-1916, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1968, 270 p.; (a două ediţie apare în 1989 (272 р.). 23 Ibidem, p. 223-232. 24 Ibidem, p.224. 25 Трубецкой Б. А., Mногообразие и единство, Литература Артистикэ, Кишинэу, 1986, 192 p. (articole în probleme de estetică, critică şi jurnalistică). 26 Д. Ковал, Филе дин история пресей демократиче молдовенешть, Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1972, 208 п. 27 Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti, Ştiinţa, Chişinău, 1992, 309 p. 28 Д. Ковал, Летописецул фэурарилор, Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1984, 115 п. 29 D. Coval, Din istoria jurnalisticii ..., p. 7-15. Д. Ковал, Бессарабский Вестник – первая частная газета края, Кишинэу, 1985, 37 п. 30 Dumitru Coval, Ecouri dintr-un secol. Pagini din presa periodică moldovenească a sec. XIX, Editura Universitas, Chişinău, 1991, 407 p. 31 Oчерки истории печати, радиовещвния и телевидения МССР (под ред. Ф.З. Окорокова), Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1986, 348 p. (compartimente tematice: la originile presei sovietice de partid; arma presei scrise; editurile etc.); М.Н. Яблоков, Газета и расстояние, Едитура Комитетулуй Сентрал УЛКТ, Moscova, 1971, 144 p. (despre: noile tehnologii în presă, mijloace şi căi de transmitere a informaţiei); Д. Ковал, A. Чувашенко, Молдавские адреса в газете «Правда», Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1975 (o interpretare în stilul publicisticii creative cu subiecte istorico-revoluţionare; cronologic cuprinde anii 1912-197). 32 Александрина Матковски, Презенце молдовенешть ын публикациле русе дин аний 1880-1905, Штиинца, Кишинэу, 1976, 216 p. 22

– 11 –

Maria Danilov

baza unor mărturii inedite din arhivele ruseşti, privitor la contribuţia publicistică – în propagarea valorilor culturii române – a unor personalităţi marcante din Basarabia, începând cu anii ’30 ai secolului al XIX-lea: Alexandru Hâjdeu, B. P. Hasdeu, Ion Tanschi, Gheorghe Gore33, Polihronie Sârcu, Alexandru Iaţimirschi ş.a.34 Este valorificat, pentru prima dată, un material documentar enorm: atât articole de sinteză publicate în presa rusă35, cât şi traduceri ruseşti din literatura română36. Pe aceeaşi direcţie de investigare a surselor de istorie a presei basarabene se înscriu cercetările lui Efim Levit37. Valorizarea surselor (1989-2010). Această etapă este, totuşi, una distinctă în spectrul istoriografic basarabean, odată ce nu numai că respinge tezele false de odinioară, dar şi le acoperă cu argumente istorice concludente, valorizând astfel sursele documentare ale istoriei presei basarabene. După anul 1989, scrisul nostru istoric înregistrează un şir de studii şi articole apărute în diverse reviste de specialitate38. Aceste articole, cu o circulaţie restrânsă, sunt risipite în diferite publicaţii şi niciodată adunate în lucrări de sinteză. Referinţele noastre – în continuare – sunt concentrate asupra lucrărilor apărute în volum şi, care, nemijlocit reflectă fenomenul presei basarabene. O importantă contribuţie în cercetarea problemelor presei şi cenzurii în spaţiul cultural românesc este volumul apărut în 2005, la Bucureşti (coordonator Marian Petcu), care cuprinde şi studiile unor autori din Republica Moldova39. Nu poate fi neglijat – pentru evoluţia presei basarabene în secolul al XIX-lea – studiul îngrijit de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, apărut în două volume, în 1996 şi, respectiv, în 2001, în colecţia Pagini despre Basarabia40. O lucrare specifică, totuşi, care a cuprins arii de investigaţie risipite în presa vremii pe parcursul mai bine de un deceniu. Autorii acestui important studiu de publicistică basarabeană nu sunt nişte amatori în istoria cercetării presei propriu-zise. După cum ne mărturisesc ei însuşi in „Prefaţa” cărţii, au lucrat ani în şir adunând şi fişând o solidă bază de date pentru o proiectată lucrare de „Istorie a presei româneşti” rămasă nerealizată. Însă, pe parcursul muncii de investigare a surselor au depistat o serie de publicaţii apărute în gazeta bucureşteană Telegraful (autorul acestor texte publicistice nefiind identificat încă)41. La finele anului 2002, istoria presei scrise din Basarabia s-a completat cu o lucrare de referinţă bibliografică în domeniu – Catalogul „Presei basarabene”42, problema identificării surselor Александрина Матковски, Презенце молдовенешть…, op. cit., p. 129-211. Ibidem, p. 24-62. 35 Ibidem, p. 136-161. 36 Ibidem, p. 161-180. 37 Е. Левит, Примеле ынчеркэрь де едитаре а унуй периодик ын Басарабия ши рэспындиря инициалэ а пресей русе ын цинут, Штиинца, Кишинэу, 1979 п. 3-30. 38 Ion Varta, Presa românească la începuturile sale, în Destin românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1994, p. 19-31; Ion Varta, Unele deziderate ale mişcării naţionale a românilor basarabeani la mijloc de an 1906, în Destin Românesc, nr.1, BucureştiChişinău, 1995, p. 48-60; Valeriu Popovschi, Rolul ziarului „Cuvânt moldovenesc” în trezirea conştiinţei naţionale a românilor basaraben în 1917, în Destin Românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1995, p. 76-85; Gheorghe Negru, Ziarul “Basarabia” (19061907): informaţii inedite, în Destin Românesc, nr. 3, Bucureşti-Chişinău, 2001, p. 63-76; Maria Hasnaş, Ziarul Basarabia – câteva file de arhivă, în Anuar, Chişinău, 1992, p. 205-208; Elena Ploşniţa, Aspecte privind dezvoltarea presei de limbă română în Basarabia, în Anuar, Chişinău, 1995, p. 239-245; Maria Danilov, Presă şi cenzură în Basarabia (sec. XIX-înc. sec. XX), Jurnalism & Comunicare, Anul II, nr. 2, Bucureşti, 2003, p.116-120; Crizantema de frontieră. Proza interbelică din Basarabia [antologie îngrijită de Veronica Bâtcă], Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, 284 p.; Burlacu Alexandru, Literatura română din Basarabia. Anii ’20-’30, Tehnica-Info, Chişinău, 2002; Alina Ciobanu-Tofan, Spiritus Loci. Variaţiuni pe o temă, Chişinău, 2001; Maria Danilov, Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă, Destin Românesc, nr. 3-4, An II [XIII, nr. 51– 52], Chişinău-Bucureşti, 2007, p. 64-83; Presa scrie istoria. Primul Simpozion Naţional de Jurnalism, [11-12 mai 2006], volum coordonat de Maria Danilov şi Constantin Manolache, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, 184 p.; Gheorghe Negru, Gheorghe Madan – agent al Imperiului Rus, Destin Românesc, nr. 1 (nr. 53), An III [XIV], Chişinău-Bucureşti, 2008, p. 75-95; Gheorghe Negru, Cazul Constantin Popescu şi identitatea cenzorului Gheorghe Madan, Destin Românesc, nr. 2 (nr. 60), An IV [XV], Chişinău-Bucureşti, 2009, p. 34-45. 39 Cenzura în spaţiul cultural românesc, [coordonator Marian Petcu], Comunicare Ro, Bucureşti, 2005, 430 p. 40 Basarab, Scrisori din Basarabia, Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, vol. I (1880-1883), Vol.II (1884-1890), Ştiinţa, Chisinau , 1996/2001, 316 p./296 p. 41 Basarab, Scrisori din Basarabia…, vol. I (1880-1890); textele selectate din Telegraful Bucureştean au fost adunate de autori înca in perioada regimului socialist şi păstrate pentru timpuri „mai bune”. 42 Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957. Catalog, ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski, Chişinău, Epigraf, 2002, 652 p. 33 34

– 12 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

rămâne a fi una prioritară. Lucrarea a fost concepută, după cum se anunţă în Cuvânt către cititor „cu scopul de a prezenta publicaţiile periodice apărute pe teritoriul dat, începând cu apariţia primului buletin, în 1812 (considerat de autorii catalogului publicaţie periodică) şi până la anul 1957 (anul fondării Camerei Naţionale a Cărţii – s. n. – M.D)43. Acest impunător dicţionar al presei locale, aşa cum a fost conceput de autori, cuprinde atât ziare şi reviste, cât şi calendare, anuare, buletine, foi volante etc. Catalogul mai este însoţit de „index” ştiinţific – de nume, de pseudonime, index tematic, cronologic, geografic, de limbi, indexuri auxiliare, ceea ce conferă lucrării o ţinută academică. Mai reţinem că repertoriul cuprinde un areal geografic extins, care depăşeşte propriu-zis hotarul politic în care s-a zămislit presa basarabeană. Astfel, deopotrivă cu publicaţiile apărute pe teritoriul Basarabiei, sunt incluse şi cele editate în străinătate, dar „pentru Basarabia”, multe dintre acestea fiind identificate, de cele mai multe ori, în baza unor surse pur informative, ceea ce impune evident o decodificare ulterioară a acestora după surse inedite. Ideea unui asemenea repertoriu a fost lansată încă la începutul anilor ’90 de către Biblioteca Municipală B P. Hasdeu printr-o „delegare de sarcini” către filiala acesteia – Biblioteca „M.V. Lomonosov” de a cerceta perioada 1812-1918 sub aspectul identificării periodicelor doar pentru municipiul Chişinău44. Aceste iniţiative temerare s-au dovedit a fi deosebit de dificile, încât echipa de lucru a fost nevoită de nenumărate ori, în anumite etape de lucru, să-şi reorienteze intenţiile sub o altă optică de realizare şi cu o extindere cronologică şi geografică mult mai largă decât era prevăzută iniţial, ceea ce a influenţat, credem, atât durata proiectului (iniţial era prevăzut să apară către finele anului 1999), cât şi maniera de realizare a acestuia45. Dificultatea cercetării bibliografice a fost condiţionată de dispersarea surselor (publicaţiilor – s. n..– M.D.), care, se ştie, sunt depozitate în multe biblioteci şi arhive din statele vecine – Ucraina, Rusia, România. În special, dacă ne referim la fondul colecţiilor de periodice în limba română de la începutul sec. XX, volumul cărora – în arhive străine – ar putea fi estimat 90 la sută în raport cu colecţiile de patrimoniu din Republica Moldova. La sfârşitul unui lung travaliu în domeniu pare a fi îndreptăţită justificarea autorilor Catalogului Presa Basarabeană: „Noi nu am dispus de posibilitatea autorilor Dicţionarului presei româneşti (1995), care au găsit în colecţiile Bibliotecii Academiei Române circa 90% din publicaţii [...]”46. Dincolo de acele piedici şi dificultăţi inerente unui asemenea proiect editorial, alcătuitorii au stăruit să cuprindă „necuprinsul” – toată presa basarabeană de la începuturi şi până la 1957 – într-un singur volum, ajustându-l, în final, unor necesităţi crescânde de orientare în vastul patrimoniu informaţional. Şi totuşi, Bibliografia propriu-zisă a acestui Catalog este peste măsură de complicată, cuprinzând: reviste, ziare, însemnări (!) anuare, cărţi de adrese(!), buletine, almanahuri, calendare, foi tipărite la rotaprint, şapirograf, dactilografiate şi manuscrise (!)47. Nu ştim exact care a fost criteriul de selectare a descrierilor bibliografice incluse în catalog, însă ordonarea acestora în structura internă a catalogului este un lucru foarte dificil, defectuos chiar, şi complică mult utilizarea acestuia. Lucrarea se complică şi din motivul că, multe din descrierile incluse în catalog au fost consultate după surse pur bibliografice (nefiind atestate de visu în colecţii de patrimoniu) care, la rândul lor, suferă de multe inexactităţi48. Pentru că, în majoritatea cazurilor nu s-a procedat la o selecţie riguroasă a periodicilor incluse în repertoriu, iar toate acestea, la rândul lor, au influenţat imaginea şi/sau conţinutul cărţii şi o fac să-şi piardă din precizie şi claritate. Însă, de rând cu cele enunţate deja, e necesar să observăm şi altceva: toate Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957…, p. 8. Conceptul realizării unui Catalog al periodicelor basarabene a fost lansat mult mai înainte. Autori de proiect au fosat iniţial Lidia Kilikovski, Nicolae Dabija şi Sava Pânzaru, însă proiectul a fost „dat de multe ori peste cap”, suferind modificări permanente şi chiar sistat de mai multe ori. 45 Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” are în subordonare serviciul bibliografic – Centrul de Informare şi Documentare (CID) cu statut de Departament în structura bibliotecii, fapt care a permis mărirea numărului de salariaţi. 46 Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957…, p. 19. 47 Ibidem, p. 9. 48 Ibidem, p. 230 (nr. 813); p. 300 (nr. 1104). 43 44

– 13 –

Maria Danilov

acele date privitor la presa basarabeană – adunate, selectate şi orânduite în repertoriul amintit – odată scoase din anonimatul istoriei, ar trebui să trezească curiozitatea cercetătorului dornic de a răscoli în arhivele oficiale sau particulare în scopul de a reînchega pe viitor, o istorie a presei din Basarabia raportată la dimensiunile istorice ale presei româneşti de pretutindeni. O continuare a acestei munci de catalogare a presei basarabene şi de investigare a surselor în colecţiile unor instituţii specifice deţinătoare de patrimoniu – pe viitor – se impune49. Cu atât mai mult că, nici ediţiile bucureştene nu ne oferă date complete la capitolul „presa basarabeană”50. Cert este că, în lipsa unui repertoriu al presei naţionale, elaborarea unei asemenea lucrări de proporţii a necesitat un volum de muncă enorm. Nu este nevoie să stăruim asupra faptului că astfel de publicaţii – cataloagele de colecţie – sunt lucrări complexe şi pretenţioase, atât sub raport tematic, cât şi cronologic, uneori greu de stabilit şi, care adeseori impun o ordine arbitrară, acceptată prin consens. Explicaţiile, credem, stau la suprafaţă, întrucât acest catalog al „Presei basarabene” a fost conceput în timpuri încă „neclare” pentru realităţile basarabene (înc. anilor ’90 ai sec. XX), timpuri de noi căutări, noi experienţe – lucrarea fiind în acest sens una de pionierat în domeniul bibliografiei basarabene. În 2003, consemnăm un studiu de „istorie socioculturală” al presei din Basarabia pe segmentul 1906-194451. Autorul şi-a propus doar să realizeze „un proiect unitar sub aspect cantitativ şi calitativ al presei naţionale” din perioada anilor amintiţi, fiind constrânsă de anumite criterii specifice unor asemenea tratate didactico-metodologice destinate să satisfacă şi unele exigenţe profesionale în măsură „să acopere cerinţele procesului de studiu la facultăţile de profil universitar, care se confruntă mereu „cu insuficienţa materialului didactic”.52 Volumul conţine la finele fiecărui capitol „subiecte obligatorii, subiecte opţionale, literatura recomandată”, în scopul de a înlesni optimizarea procesului de studiu şi pregătirea profesională a tinerilor de la facultate. Nu poate fi neglijat în peisajul istoriografic al presei recente şi volumul apărut în 2003, şi care nu este altceva decât un almanah tematico-ilustrativ al materialelor publicate în ziarul Novaja Vremea (Новое Время) pe parcursul ultimilor cinci ani de activitate (peste 200 articole „de investigaţie” cu subiect istoric)53. Este, de fapt, o carte făcută de ziarişti, angajaţi ai publicaţiei, care îşi atribuie meritul de a fi redescoperit un fenomen unic al culturii basarabene la acest început de mileniu – „straiul multicultural al societăţii contemporane” (sic!). Poate asta şi este „faţa adevărată a viitoarei Europe”? – se întreabă retoric autorii acestui incitant almanah. Vom consemna doar, că pe lângă variate inexactităţi de detaliu, în special cele cu trimitere la fapte şi date istorice – inerente stilului publicistic, de altfel – publicaţia amintită este îmbibată cu puternice accente Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. dr. Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003, 1195 p.; este, totuşi, îmbucurător faptul că atunci când colegii din România au purces la întocmirea fişelor bibliografice pentru tomul al IV-lea al publicaţiilor periodice româneşti (Catalog alfabetic), au convenit să cuprindă în câmpul lor de cercetare şi colecţiile din alte state – din Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova. Astfel, în urma deplasărilor la locul depozitării colecţiilor, dar şi prin corespondenţă, a fost consultat un mare număr de surse – ziare şi reviste, inclusiv şi repertorii/bibliografii (ediţii locale), monografii, buletine etc., în care se conţin preţioase informaţii privitor la numeroase titluri de periodice care lipseau din colecţiile Bibliotecii Academiei Române. În totalitate, volumul ieşit de sub tipar în 2003, sub egida Academiei Române cuprinde 3 918 descrieri. 50 Ibidem, p. 182-186; cei interesaţi de lumea presei româneşti atunci când vor parcurge atent paginile „Tomului” al IV-lea. Catalog alfabetic: 1925-1930”, vor surprinde lipsa în repertoriu a mai multor periodice româneşti apărute în perioada interbelică a Basarabiei, cum ar fi, de pildă, Anuarul Liceului de băieţi ”Ştefan cel Mare”, Buletinul Camerei de Agricultură a judeţului Bălţi, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie pentru judeţele Lăpuşna, Cetatea Albă, Tighina şi Orhei, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie din Basarabia” etc. În total, volumul înregistrează 160 de titluri – ziare şi reviste (1925-1930) din Basarabia: Bălţi – 15; Cahul – 8; Cetatea Albă –16; Chişinău – 100; Orhei – 3; Soroca – 5; Tighina – 11 etc.; Vezi „Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. dr. Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003” [Ion Şpac, vezi Recenzii], în Destin Românesc [Serie nouă], Revistă de istorie şi cultură, An I (XII), nr. 1 (45), Chişinău, 2006, p. 182-186 51 Silvia Grossu, Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944, Tehnica-Info, Chişinău, 2003, 222, p. 52 Ibidem, p. 7. 53 Бессарабцы на страницах газеты Новое Время, редактор Елена Замура, Типография Сентралэ, Кишинэу, 2003, 288 п. 49

– 14 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

antiromâneşti. Istoria presei basarabene, pe segmentul interbelic, a înregistrat o solidă cercetare bibliografico-documentară întreprinsă de către bibliologul Ion Şpac. Este vorba de două lucrări temeinice în domeniu (2002 şi 2006): cea dintâi cuprinde o bibliografiere sintetică a unui volum imens de informaţii selectate din colecţia revistei Viaţa Basarabiei (1932-1944)54; cea de a doua lucrare de referinţă la capitolul „studiu documentar informativ” este consacrată Revistei Arhivele Basarabiei (1929-1938)55. Un studiu total, o adevărată comoară de informaţie, de cercetare a întregii colecţii a revistei Arhivele Basarabiei. Deşi, cercetătorul nu pretinde la o totalitate absolută a prezentării materialului de informare şi documentare cuprins în acest studiu, lucrarea este, totuşi, una de excepţie. În acelaşi context de valorificarea a colecţiilor de patrimoniu se înscriu şi alte două lucrări colective (materiale ale unor conferinţe ştiinţifice) apărute în 200556 şi respectiv, în 200857. Înainte însă, de a pune punct acestei foarte scurte treceri în revistă a studiilor asupra istoricului presei basarabene, vom semnala o problemă de principiu: orientat retrospectiv, demersul nostru istoriografic a cuprins doar unele intervenţii şi/sau reflecţii pe marginea unor scrieri de istorie a presei basarabene apărute în intervalul 1923-2009.

2. Presa românească în colecţii de patrimoniu Problema presei româneşti de colecţie din Republica Moldova este, credem, un subiect destul de pretenţios atât sub raportul investigaţiilor de durată, cât şi cel al realizării acestuia în baza surselor. Presa românească în acest spaţiu a fost puţină. Depozitarea/tezaurizarea acestui gen de publicaţii în colecţii de patrimoniu, de-a lungul anilor, s-a făcut accidental, colecţiile fiind dispersate şi fragmentare. Explicaţiile acestui fenomen sunt de cauză şi nu de efect. Nu vom încerca aici un istoric al colecţiilor intrate în posesia unor instituţii deţinătoare de patrimoniu in acest spaţiu, acesta rămânând să fie luat în dezbatere ca subiect propriu. Câteva momente însă, deosebit de importante în dezvăluirea subiectului anunţat în titlu se cer, totuşi, a fi lămurite. Pentru perioada secolului al XIX-lea, mărturiile documentare stau dovadă că în colecţiile Bibliotecii Publice din Chişinău (fondată în 1832), au fost depuse într-un fond special de păstrare – interzise pentru accesul public – colecţii de ziare româneşti, editate în Principatele Române şi expediate la Chişinău pe adresa guvernatorului din Basarabia, prin serviciul diplomatic al Consulatului Rus58. În legătură cu cele enunţate însă trebuie imediat să precizăm că, în depozitele Bibliotecii Naţionale, astăzi, nu mai pot fi depistate urmele colecţiilor de altădată. Nu s-au păstrat: o parte au fost sustrase în perioada regimului sovietic (readresate prin transfer în colecţiile bibliotecilor din Moscova şi Sankt Petersburg), altele au fost distruse (arse) pe loc de către agenţii roşii în anii ’60 ai secolului XX59. La fel, ar mai trebui să precizăm că s-au păstrat foarte puţine colecţii din presa românească basarabeană de la începutul secolului XX şi până la anul 1918, inclusiv, atât în depozitele instituţiilor deţinătoare de patrimoniu din Republica Moldova, cât şi în cele din România (deşi se cunoaşte că presa apărută în Basarabia a circulat, atunci în epocă, şi în dreapta Prutului). Bine Ion Şpac, Revista „Viaţa Basarabiei” 1932-1944. Cercetări bibliografice. Studiu documentar-informativ, Bons Offices, Chişinău, 2002, 254 p.; studiul cuprinde o compartimentare tematică bine închegată şi susţinută de un comentariu extins asupra fiecărui capitol cuprins în lucrare (biserică, ştiinţă, cultură, învăţământ etc.). 55 Ion Şpac, Revista Arhivele Basarabiei (1929-1936), Studiu documentar-informativ, , Bons Offices, Chişinău, 2006, 254 p. 56 Presa din Basarabia. Analize, contexte, valori (1854-2004), responsabil de ediţie Maria Danilov, Cartdidact, 2005. 57 Presa scrie istorie. Primul Simpozion Naţional de Jurnalism, 11-12 mai 2006, Volum coordonat de Maria Danilov şi C. Manolache, Chişinău-Ploieşti, 2008. 58 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 1-3, 17-18. Corespondenţa guvernatorului din Basarabia Fanton de Verraion cu reprezentantul Consulatului Imperial Rus din Iaşi, Serghei Popov, în vederea expedierii la Chişinău a unor ziare româneşti; ANRM, F.2, inv.1, d. 7663, f.1-7; ANRM, F. 2, inv.1, d. 8014, f. 1-13; ANRM, F.2, inv.1, d. 7575, f. 1-5. 59 Mărturie a actului de barbarism, în acest sens, poate servi Directiva Ministerului de Interne al RSSM nr. 276 din 6 aprilie 1950 în baza căreia Arhiva Centrală de Stat din RSSM a selectat pentru distrugere stocuri de cărţi şi periodice de patrimoniu, în special, din cele apărute în intervalul 1918-1940. 54

– 15 –

Maria Danilov

înţeles că unul din factorii esenţiali, care a generat gradul de raritate al acestui gen de publicaţii a fost şi tirajul redus al acestora. Ziarele româneşti basarabene abia treceau limita de 700-800 exemplare60. Oricum, în lipsa unui repertoriu general al presei româneşti de colecţie (din Republica Moldova) este dificil să stabilim cu precizie locul lor de depozitare. Pentru a acoperi lacunele enorme de informaţie documentară asupra presei româneşti de patrimoniu este absolut necesar de a elabora conform rigorilor în domeniu şi de a ajusta la exigenţele moderne ale acestei discipline – un Repertoriu bibliografic general al publicaţiilor periodice româneşti (din Republica Moldova) – atât a presei locale, cât şi a celei tipărite în alte provincii româneşti. Privit din această perspectivă, un asemenea repertoriu ar scoate din anonimatul istoriei, din imensitatea presei ruseşti depozitată în colecţii de patrimoniu adevăratele valori ale culturii naţionale din acest spaţiu61. Este, totuşi, îmbucurător faptul că, atunci când colegii din România au purces la întocmirea fişelor bibliografice pentru “tomul al IV-lea” al publicaţiilor periodice româneşti (Catalog alfabetic), au convenit să cuprindă în câmpul lor de cercetare şi colecţiile din alte state – din Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova. Astfel, în urma deplasărilor la locul depozitării colecţiilor şi prin corespondenţă, a fost consultat un mare număr de surse – ziare şi reviste, inclusiv şi repertorii/ bibliografii (ediţii locale), monografii, buletine etc., în care se conţin preţioase informaţii privitor la numeroase titluri de periodice care lipseau din colecţiile Bibliotecii Academiei Române62. În totalitate, volumul ieşit de sub tipar în 2003, sub egida Academiei Române cuprinde 3 918 descrieri63. La fel, ar trebui să reţinem că metoda bibliografică, care stă la baza acestui catalog, s-a lărgit considerabil incluzând alături de descrierile tradiţionale – cel al criteriului limbii şi al teritoriului etnic, adoptate de întemeietorii primului volum – Nerva Hodoş şi Al. S. Ionescu – şi criteriul patronajului, ceea ce a presupus includerea în volum a periodicelor ”neromâneşti” din alte ţări care au pledat pentru interesele României, sau a celor patronate de instituţii româneşti din străinătate. Nu este nevoie să stăruim asupra faptului că, consideraţiile exprimate de către alcătuitorii acestui impunător volum asupra criteriului de selecţie a surselor sunt ajustate unor necesităţi crescânde de orientare în vastul patrimoniu informaţional. Pentru că, în majoritatea cazurilor s-a procedat la o selecţie riguroasă a periodicelor incluse în repertoriu, introducându-se concomitent şi o seamă de modificări noi care îl face să câştige în precizie şi claritate. Şi totuşi, cei interesaţi de lumea presei româneşti atunci când vor parcurge atent paginile „Tomului al IV-lea”, vor surprinde lipsa în repertoriu a multor periodice româneşti apărute, în special, în perioada interbelică a Basarabiei. De exemplu: Anuarul Liceului de băieţi ”Ştefan cel Mare”, Buletinul Camerei de Agricultură a judeţului Bălţi, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie pentru judeţele Lăpuşna, Cetatea Albă, Tighina şi Orhei, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie din Basarabia” etc. Or, acest moment ne determină să susţinem că datele incluse în catalogul presei (Tom IV, Bucureşti, 2003) sunt departe de a întregi un tablou complet al tipăriturilor româneşti basarabene din perioada amintită. Cert este că cercetările orientate în direcţia completării spaţiului informativ asupra colecţiilor de presă românească din Basarabia trebuie continuate64. Б.А. Трубецкой, Из истории периодической печати Бессарабии. 1854-1916 гг., Штиинца, Chişinău, 1989, 272 с., 1989, p.197-231; Dicţionarul Presei Româneşti. 1731-1915. Ediţie îngrijită de Georgeta Răduică, Nicolai Răduică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995, p. 59 [nr. 650]. 61 În Basarabia secolului al XIX-lea, a existat doar o singură publicaţie (ruso-română) şi aceea efemeră – Кишиневские Епархиальные Ведомости (1867-1872), după acest an revista bisericească continuă să apară până la anul 1917, doar în versiunea rusă. 62 Colecţiile de periodice ale Academiei Române au constituit sursa principală în documentarea şi elaborarea fişelor de descriere incluse în tomurile anterioare – Tom I-III (1913; 1969, 1987). 63 Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV. Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. dr. Gabriel Ştrempel, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003, 1195 p. 64 Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste)…, Bucureşti, 2003, 1195 p. În total, tomul al IV-lea, din Basarabia, între anii 1925-1930, înregistrează 160 de titluri – ziare şi reviste. 60

– 16 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

*** Referinţele oferite în continuare sunt selectate în baza unor investigaţii în colecţiile a două instituţii: Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie şi Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinău. În contextul celor anunţate vom pune în evidenţă faptul că problema colecţiilor este prioritară pentru instituţia muzeală, indiferent de profilul acesteia. Pentru că muzeul, ca atare, nu deţine şi nu expune pentru public obiecte fără valoare, adică falsuri sau copii multiplicate. Privită din această perspectivă, anume problema colecţiilor de patrimoniu capătă o semnificaţie deosebită într-un muzeu de istorie naţională. Motivul pentru care mi-am propus să fac o prezentare succintă /sumară a colecţiilor de presă românească mai are însă şi o altă acoperire. Instituţia muzeală, având un statut specific de funcţionare, nu întotdeauna este accesibilă unui cerc larg de cercetători. Şi în acest sens, putem afirma fără exagerări că informaţia ştiinţifică asupra colecţiilor de patrimoniu muzeal, de cele mai multe ori, este lipsă în circuitul ştiinţific. Şi mai mult: atunci când întâlnim, totuşi, unele referinţe la colecţiile depozitate în instituţia muzeală, acestea, de cele mai multe ori, sunt accidentale şi suferă de imprecizii, erori, adică sunt incerte65. Cum altfel am putea explica faptul că unicul exemplar al ziarului Basarabia – nr. 40 din 11 octombrie 1906 (din cele 79 de numere apărute), aflat în colecţiile Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinău, nu este trecut în Catalogul Presei Basarabene (Chişinău, 2002). Acest moment, credem, este suficient de elocvent în privinţa nivelului de cunoaştere a colecţiilor muzeale şi valorificarea datelor tezaurizate în asemenea instituţii de profil. Pentru că instituţia muzeală, pe lângă multe alte funcţii pe care i le impune statutul de instituţie publică şi de cultură, mai este şi un important depozit de informaţii de valoare. Or, muzeul ar trebui să fie conceput de tagma cercetătorilor drept un important centru ştiinţific informaţional. Dar să revenim. Pentru a contura o imagine de ansamblu a colecţiilor de presa românească, care se deţin în aceste fonduri, vom recurge la unele statistici, preventive, bineînţeles. Actualmente, instituţia muzeală deţine circa 17 mii de unităţi (exemplare/ inventariate) din periodicele apărute în Basarabia, Rusia, România şi Ucraina, şi care cronologic acoperă un segment al istoriei presei începând cu anii ’20 ai secolului al XIX-lea66 – începutul secolului XXI67. În totalitate, fondul colecţiilor de presă atinge cifra aproximativă de 450 titluri de periodice – ziare, reviste, buletine, calendare etc. De asemenea s-a constatat că presa românească include doar 107 titluri (86 – reviste, 21 – ziare), care cronologic se înscriu între anii 1867-2004, După cum vedem, tabloul presei româneşti de colecţie este mai mult decât modest. În legătură cu această chestiune ar fi important să reţinem următoarele: (1) Vom observa că numărul revistelor de colecţie este impunător în raport cu cel al colecţiei de ziare. Cea mai completă colecţie de reviste – de până la anul 1918 – este Buletinul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Kişinevskie Eparhialinye Vedomosti (1867-1917), ediţie bilunară, a apărut în versiune bilingvă (ruso-română) timp de aproape cinci ani (1867-1872).Versiunea română a revistei nu era, de fapt, una tradusă mot et mot din rusă, cum, de pildă, sunt cărţile bisericeşti, ediţii bilingve apărute în Tipografia Duhovnicească a Basarabiei în secolul al XIX-lea68. Acest moment pare a fi deosebit de relevant pentru limbajul presei scrise româneşti, iar faptul ca atare, a asigurat, fără îndoială, o anumită doză de libertate limbii, în sensul că astfel de texte au evitat acele calchieri aberante din limba oficială a Imperiului Rus. În special, colecţia s-a completat simţitor în anii din urmă (1989-2004), astfel încât numărul exemplarelor intrate în Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957..., p. 60 (nr. 94); p.145 (nr. 460); p. 146 ( 461); , p. 230 (nr. 813); p. 300 (nr. 1104); p. 313 (nr. 1158); MLR, nr. inv. 1 3628. 66 Московские Ведомости/Moskovskie Vedomosti (1756-1917), cea mai veche publicaţie de colecţie. Se deţin ediţii pe anii: 1821, 1823, 1830,1832; vezi MNAIM, nr. inv. FB-10051. 67 Б.А. Трубецкой, Из истории периодической печати..., с. 197-231. În intervalul 1854-1917, în Basarabia, au apărut 255 de titluri – ziare, reviste, calendare, buletine etc. 68 Bucoavna, Tipografia Exarhicească, Chişinău, 1814; vezi, de asemenea, ediţiile succesive apărute la Chişinău în 1815, 1822, 1842, 1844 – toate cuprind texte traduse din ruseşte cu numeroase calcuri lexicale sau cuvinte ruseşti adaptate. 65

– 17 –

Maria Danilov

patrimoniu aproape s-a dublat. Explicaţiile stau la suprafaţă: revista bisericească a fost răspândită în toată Basarabia. Fiecare preot paroh în mod obligatoriu (prin directivă episcopală) deţinea un abonament anual pentru buletinul eparhial. Acest moment i-a asigurat revistei o periodicitate constantă, dar şi depozitarea în bibliotecile din parohii. O altă colecţie valoroasă – cea mai completă pe ani – este revista ecleziastică Luminătorul (1908-1944). Se deţin 499 de exemplare. Între altele, fie spus, această publicaţie şi-a asigurat în toţi anii de apariţie – în comparaţie cu alte periodice basarabene – o periodicitate de invidiat. Din publicaţiile bisericeşti apărute în Basarabia se deţin mai multe exemplare din Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia, ediţii din anii 1918-1934, toate cele 10 volume apărute în perioada românească (revista apare din 1909)69. De asemenea, se deţin 9 exemplare din revista Cuvânt Moldovenesc (1914-1915) şi 29 exemplare din revista Arhivele Basarabiei (1931-1934). (2) S-a constatat că numărul de ziare româneşti, în special, din cele apărute până la anul 1918, s-au păstrat foarte puţine exemplare. Deşi se cunoaşte că în pofida tuturor restricţiilor şi persecutărilor impuse de cenzura ţaristă, în decursul unui singur deceniu, începând cu anul 1906, în Basarabia au apărut un număr impunător de publicaţii peri­odice de limbă română: Basarabia (1906-1907), Viaţa Basarabiei (1907), Basa­rabia Reînnoită (1907), Moldovanul (1907-1908), Luminătorul (1908-1917), Lira Basarabiei (1912), Făclia Ţării (1912), Glasul Basarabiei (1913-1914), revista Cuvânt Moldovenesc (1913-1914), ziarul Cuvânt Moldovenesc (1914-1917), revista Şcoala moldovenească (1917), Soldatul moldovean (1917), Pământ şi voie (1917), Sfatul Ţării (1917) etc. După cum vedem, tabloul titlurilor enumerate este impunător în raport cu intervalul de timp în care s-a produs acest impresionant fenomen al presei româneşti basarabene. Presa scrisă în limba română în Basarabia la începutul secolului XX devine un surprinzător argument al redeşteptării conştiinţei de neam al moldovenilor aflaţi sub ocupaţia ţaristă. Or, această provincie românească era considerată de unii contemporani ai evenimentelor ireversibil pierdută pentru naţiune. În urma unor investigaţii preventive întreprinse în colecţiile de patrimoniu ale Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, precum şi în cele de la Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinău, s-a constatat că din presa în limbă română apărută în Basarabia până la anul 1918, se deţin doar câteva titluri: Cuvânt moldovenesc (1915)70; Sfatul Ţării (1917)71; Basarabia (nr. 40, 1906) 72, Moldovanul (nr. 50, 1907)73, Glasul Basarabiei (nr. 56, 1913)74. Alte titluri – din presa românească de colecţie – ţin de perioada imediată Unirii (1918), în mare lor majoritate, sunt periodice cu profil didactic. Editorii acestora sunt cei din licee, consilii/asociaţii culturale75. În ceea ce priveşte colecţia de presă românească apărută în intervalul 1906-1944, trebuie să punem în evidenţă faptul că, Muzeul Literaturii Române deţine o situaţie privilegiată faţă de Muzeul de Arheologie şi Istorie, numărul publicaţiilor atingând 87 de titluri. Mai mut, această constatare este valabilă nu numai pentru cele două instituţii muzeale din Chişinău, ci şi pentru alte instituţii deţinătoare de patrimoniu (colecţii de presă românească) din Republica Moldova – biblioteci sau arhive76. La fel este cunoscut faptul, că ziarele româneşti basarabene apărute în intervalul 1906-1918, se deţin, cu mici excepţii, într-un număr infim şi în colecţiile din România. 71 72 73 74 75

MNAIM, nr. inv. FB-25177. MNAIM, nr. inv. FB-23325 MNAIM, nr. inv. FB-20386-1; se deţin cinci numere din cotidianul Sfatul Ţării (1917): nr.7, 8, 12, 14, 32. MLR , nr. inv. 1 3628. (Basarabia, 1906, nr. 40). MLR, nr. inv. 15214. MLR, nr. inv. 1095. În urma unor investigaţii întreprinse asupra colecţiilor de patrimoniu, echipa de muzeografi de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în colaborare cu cei de la Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinăui, au organizat prima expozţie de colecţie – În Universul Presei basarabene – deschisă pentru public în perioada 12 mai – 12 decembrie 2005. 76 Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957…, p. 60 (nr. 94); p.146 (nr. 461); p.168 (nr. 552); p. 241 (nr. 859); p. 313 (nr.1158); p. 318 (nr.1175); p. 402 (nr. 1525). 69 70

– 18 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

3. Analiza surselor Este tocmai important se precizăm, din capul locului, că probele documentare asupra istoriei presei basarabene sunt dispersate în diverse fonduri ale Arhivei Naţionale din Chişinău. Cele ce reflectă nemijlocit activitatea instituţiilor de cenzură sunt, în marea lor majoritate, concentrate în fondul Guvernatorului civil din Basarabia (Fondul 2) şi în cel al Direcţiei guberniale de jandarmi (Fondul 297). Informaţiile selectate se constituie astfel, dintr-o impunătoare corespondenţă „strict secretă”, distribuită atât între funcţionarii administraţiei locale de diferite nivele: Guvernatorul civil al Basarabiei, şeful Jandarmeriei guberniale, ispravnicul de Judeţ, procurorul oraşului Chişinău, cât şi între cei din structurile superioare: Guvernatorul General al Basarabiei şi Novorosiei şi, la etapa finală, între structurile centrale din Sankt Petersburg (Departamentul Principal pentru Problemele Presei şi Cenzurii). Abundenţa acestui tip de documente de cancelarie reflectă specificul administrării imperiale a provinciei orientat exclusiv spre executarea întocmai a prevederilor circularelor emise de către centru şi funcţionarii ministerelor imperiale din Sankt Petersburg. Ce ne oferă, totuşi, sursele cele dintâi? Aceasta categorie de documente de uz intern – diverse rapoarte, dispoziţii, note informative, petiţii etc. – însumează preţioase informaţii despre peisajul jurnalistic provincial, despre condiţiile istorice în care îşi desfăşoară activitatea presa basarabeană de-a lungul unui secol de dominaţie străina. Ele ne oferă date sigure privitor la numele şi prenumele editorilor; vârsta acestora şi locul de trai; tipografia unde urma să fie executat tiparul. Sunt la fel de preţioase datele privitor la conţinutul programului propriu-zis al ziarelor şi al revistelor ce urmau să apară. Aceste date sunt o restituţie documentară adecvată surselor istorice. Ele ne creează, fără îndoială, o posibilitate unică de cunoaşterea obiectivă a realităţilor basarabene ce se referă la istoricul presei. În linii mari vom observa că, mărturiile documentare referitor la presa basarabeană din secolul al XIX-lea sunt puţine. Referinţele noastre sunt adunate, mai degrabă, din fărâmele de informaţii oferite de fondul arhivelor „secrete” al administraţiei imperiale din provincie. Iar un atare context de documentare nu este tocmai favorabil cercetării şi trebuie explicat de ce. • Mai întâi, pentru că ne oferă, fără îndoială, o perspectivă unilaterală asupra fenomenului presei basarabene: o istorie prinsă în contextul imperial, mai exact al „punctului de vedere” al funcţionarului imperial, fie cel din Sankt Petersburg sau cel local, din Basarabia. • Si doi: arhivele locale nu sunt complete. În special colecţia de documente a fondurilor de referinţă „secretă” a organelor de cenzură şi control. Este dificil să ne pronunţăm asupra criteriilor de selectare şi completare a colecţiilor de altădată. Comisiunea Ştiinţifică Gubernială a Arhivelor din Basarabia (fondată în 1898)77 a fost prima instituţie de acest gen, care şi-a orientat activitatea prioritar spre constituirea Arhivei Istorice. Însă secretarul acelei Comisiuni, distinsul istoric Ioan Halippa, a reuşit doar parţial să realizeze acele sarcini defel uşoare78. Cea mai mare parte a colecţiilor de documente au fost inventariate între anii 1910-1918. Ar trebui să luăm în consideraţie şi rolul factorului subiectiv (neglijenţa funcţionarului de cancelarie) în completarea colecţiilor. Este vorba de acea parte însemnată a colecţiilor de documente conservate în versiuni de „ciorne”, adică caligrafiate neglijent. Alteori textul e fragmentat în mai multe versiuni de copii prinse în diverse redacţii ale scribului de cancelarie. Nu trebuie să excludem şi faptul că parte din arhivele locale a fost dispersată în procesul de „arhivare” şi/sau conservare a materialului documentar. O altă dificultate cu care se confruntă cercetătorul ţine de accesul direct la surse (documente originale). Or, tocmai colecţiile amintite – fondul Guvernatorului civil din Basarabia (Fondul 2) şi Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии (TBUAK), том. I, Кишинев, 1900, с. 10; vezi hotărârea Ministerului Afacerilor Interne a Rusiei din 1897 (nr. 103): „Despre instituirea la Chişinău a Comisiei ştiinţifice guberniale şi a Arhivei Istorice”; deschiderea oficială a Comisiunii arhivelor a avut loc la 23 august 1898, ora 14.00, în localul Şcolii Reale din Chişinău (actualmente blocul Facultăţii de Filologie şi Limbi străine, USM). 78 Ioan Halippa a fost „rechemat” de autorităţile ţariste din activitatea Comisiunii Arhivelor şi trimis să-şi exercite funcţiile în altă localitate din Imperiul Rus (or. Berdeansk), în 1905 şi 1910. 77

– 19 –

Maria Danilov

în cel al Direcţiei guberniale de jandarmi (Fondul 297) nu sunt accesibile cercetătorului în versiunea „documentului de epocă”. Aceste colecţii au fost/ sunt din categoria documentelor suprasolicitate, de aceea şi sunt supuse unui risc sporit de degradare. Cercetătorul are acces doar la colecţiile-foto digitalizate în „filmuleţe” (’70, sec. XX), de o calitate foarte proastă, cu multe deficienţe în munca de cercetare (rupturi, fragmentări de text etc.). Toţi aceşti factori, fie obiectivi sau subiectivi, cu care se confruntă de fiecare dată istoricul-cercetător defavorizează mult procesul de investigare. Mai mult, acesta adeseori este nevoit să parcurgă o cale lungă de cercetare pentru a aduna, selecta, închega, reînchega din ceea ce a fost dispersat sau distrus anterior în completarea colecţiilor din arhivele locale. Mai există, de fapt, pentru istoricul-cercetător, şi o altă cale de „salvare” a trecutului – apelul la surse cat mai diverse! La toate sursele ce pot arunca mai multă lumina asupra faptului istoric. Acest criteriu a fost şi rămâne temeiul în baza căruia pot fi reconstituite, reconsiderate faptele trecutului. Apoi, este cunoscut că cele mai complete surse ale „istoriei Basarabiei sub ruşi” se regăsesc în arhivele imperiale centrale (Arhiva Istorica de Stat a Rusiei). Cercetătorul Gheorghe Negru a publicat, în acest sens, o impresionantă colecţie de documente privitor la „presa de limbă română şi impactul cenzurii ţariste”, marea majoritate fiind selectate, identificate şi/sau decodificate din arhivele ruseşti: Moscova sau Sankt Petersburg79. În contextul abordării documentare a fenomenului presei basarabene este absolut necesar să observăm că sursele de arhivă privind aplicarea restricţiilor de cenzură asupra presei oficiale din provincie, pe parcursul secolului al XIX-lea, sunt puţine. Or, presa oficială este mai puţin afectată de instituţiile cenzurii ţariste. Se cuvine să remarcăm că, cercetările noastre vin să completeze parţial informaţiile documentare lansate în istoriografia basarabeană la începutul deceniului cinci al secolului XX, de către istoricul Alexandru Boldur80. Acesta din urmă a cercetat, în exclusivitate, Arhiva Guvernatorului General din Odesa, reuşind să reconstituie doar parţial evenimentele ce reflectau fenomenul presei basarabene între anii 1858-1864. Acestea sunt, în marea lor majoritate, documente oficiale ale administraţiei imperiale din Basarabia, de cele mai multe ori sigilate cu verdictul „strict secret” (corespondenţa, de regulă, era destinată guvernatorului general din Odesa, guvernatorului militar din Basarabia, Ministerului de Interne a Rusiei). Deşi, fragmentare, aceste probe certe ale istoriei noastre culturale, odată adunate, vin să întregească un segment important al istoriei presei basarabene de la mijlocul secolului al XIX-lea. Cele mai scunde colecţii de documente – în arhivele locale – sunt cele ce reflectă fenomenul presei de limbă română în Basarabia (sec. XIX – înc. sec. XX). Încercări, de fel timide, de a dura o presă românească în Basarabia au fost mai multe: în 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 1863, 1873, 1906, 1908, 1912, 1913 – însă, sursele, repetăm, se regăsesc aproape integral în arhivele istorice din Sankt Petersburg sau Moscova (cazul ziarului Basarabia (1906-1907)81. Sunt readuse în discuţie importante mărturii (corespondenţa secretă) din arhiva Cancelariei guvernatorului militar al Basarabiei, ce conţin informaţii asupra colecţiei integrale de documente referitoare la ziarul Basarabia (Iaşi, 1879). Informaţiile selectate au la bază o reinterpretare asupra surselor depozitate în arhivele din Chişinău, dintr-o altă perspectivă istorică: o analiză de context, de mentalitate a funcţionarului imperial. Sarcinile serviciilor secrete din cadrul Direcţiei Guberniale ale ohranei ţariste nu se limitau doar la supravegherea persoanelor „suspecte” care emigrau din imperiu. Acestor categorii de funcţionari imperiali le revenea o sarcină mult mai dificilă: să colecteze şi să difuzeze informaţii sigure către serviciul diplomatic al Imperiului Rus, menite să asigure un control drastic asupra vieţii social-politice din România. Corespondenţa Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, revista Destin Românesc, nr. 5-6, Institutul Cultural Român, Chişinău, 2008, 362 p. 80 Alexandru Boldur, Basarabia românească, Tipografia Carpaţi, Bucureşti, 1943; Idem, Istoria Basarabiei, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1992, p . 471-474. 81 Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (Sankt Petersburg), Fond 776, inv. 16, partea 1, d. 380. 79

– 20 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

secretă dintre agentul diplomatic al Rusiei în România, D. Kazarinov şi Nicolaj Karlovici Ghirs82, seful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe al Rusiei83 (Sankt Petersburg), privitor la fondarea periodicului ieşean, ziarul Basarabia (1879), este expresia tipică a fenomenului imperial, a cenzurii ţariste care nu se limita doar la supravegherea presei din Basarabia. De asemenea, au fost cercetate colecţiile de documente ce reflectă circulaţia/difuzarea presei imperiale (presa din alte oraşe ale Imperiului Rus) în Basarabia84. Deşi titlurile de dosare arhivate în colecţiile locale sunt promiţătoare, conţinutul acestora este mai mult decât modest. Fenomenul presei imperiale difuzate în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit doar parţial85. Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul unui abonament particular; care erau preferinţele publicului basarabean – din prima jumătate a secolului al XIX-lea – în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 17). La fel, în lipsa materialului documentar, este dificil să urmărim restricţiile aplicate de instituţiile de cenzură asupra presei imperiale difuzate în Basarabia. Instituţiile de cenzură, în special, cele de la frontiera imperiului, erau foarte vigilente în respectarea statutului de cenzură privitor la presa scrisă. Sub interdicţia cenzurii putea fi atribuită orice manifestare suspectă autorităţilor. De altfel, vom observa că statutul instituţiilor de cenzură din imperiu era supus unor modificări permanente, ceea ce permitea funcţionarilor să administreze (să manipuleze) legislaţia după bunul lor plac. Orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă cu interesele statului rus şi pusă sub interdicţiile cenzurii. Alături de presa oficială, la începutul sec. XX îşi continuă apariţia aşa-zisa „presă monarhistă”. Presa de orientare general-democratică şi/sau liberală este cea mai numeroasă, totuşi, la început de secol XX. Informaţiile documentare asupra acestui gen de presă sunt atestate în arhivele locale, mai cu seamă, după proclamarea Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905. Începând cu anul 1906, putem vorbi şi de apariţia presei in limba română. Cea mai abundentă informaţie documentară referitor la presa scrisă (în arhivele locale) este stocată între anii 1911-1913.

Nicholaj Karlovich Giers (1820-1895); dragoman pe lângă consulatul Rus din Iaşi (1841), şeful serviciului consular din Principatul Moldovei (1851); director al Cancelariei de pe lângă Comisariatul Rus instituit în Principatele Moldovei şi Valahiei (18531856); consul general al Principatelor Moldova şi Valahia (1858-1862); şeful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1875-1882); Ministru al Afacerilor Interne (1882-1895). A fost căsătorit cu Olga Gheorghe Cantacuzino; luteran. 83 Funcţie deţinută între anii 1875-1882. 84 În colecţii de patrimoniu din RM (instituţii de profil) se deţin impunătoare colecţii de presă rusească (sec. XIX – înc. sec. XX). 85 Vezi, spre exemplu, colecţia documentelor din cuprinsul dosarelor: ANRM, F. 2, inv.1, d. 1724, 3153, 3686, 3689, 5626, 8009. Acolo unde s-a păstrat inventarul vechi al paginii de titlu cu indicarea conţinutului din dosar (nr. file, titlu, ordinea actelor arhivate etc.), se poate leger stabili volumul informaţiei de altădată, care în mod miraculos s-a redus aproape la jumătate. 82

– 21 –

Maria Danilov

Capitolul II EPOCA DEBUTULUI. PROIECTE CENZURATE Lipsa totală a perspectivelor pentru presa basarabeană este un fenomen constant pentru toată perioada secolului al XIX-lea. Supusă unor restricţii opresive, presa locală a persistat permanent sub teroarea cenzurii imperiale. După cum s-a constatat în scrisul nostru istoric, pe parcursul secolului al XIX-lea, au fost cunoscute mai multe încercări, de fel timide, ale intelectualilor basarabeni de a-şi crea o presă românească proprie: în 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 1863, 1873 – însă toate încercările au fost anihilate şi înăbuşite „în faşă” de către autorităţile ţariste, invocându-se diverse motive ce au servit drept pretext pentru interdicţiile cenzurii.

1. Începuturile presei basarabene: contextul imperial şi specificul local Ţarismul a impus o nouă ordine de stat, inclusiv în viaţa cultural-naţională a românilor basarabeni. Izolată politic şi cultural, Basarabia nu a putut cunoaşte fenomene de efervescenţă culturală similară celora din restul Moldovei, sau din alte provincii româneşti care au dat naştere presei naţionle încă în anii ‘30 ai sec. al XIX-lea. Cât priveşte provincia românească de la Est de Prut, evident că pentru secolul al XIX-lea nu putem vorbi despre existenţa presei naţionale, însă acest fenomen a fost de cauză şi nu de efect. De aceea, pentru a ne apropia de o explicaţie obiectivă a faptului istoric, vom încerca să plasăm acest fenomen al presei basarabene, între contextul imperial şi specificul local. Privită din această perspectivă istoria presei din Basarabia în secolul al XIX-lea se înscrie, mai degrabă, ca un rezultat direct al relaţiilor dintre politică şi scrierea istorică. Contextul imperial. De problemele presei propriu-zise erau preocupate mai multe ministere şi departamente – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Învăţământului Public, Direcţia a III-a de poliţie, Comitetul de cenzură etc.86 În măsura în care putem vorbi despre existenţa unei politici anume ce ţinea de domeniul presei, atunci trebuie să remarcăm doar că politica ţaristă era orientată constant spre menţinerea în circuitul public a unor reviste de specialitate pur tehnice, medicale sau ale unor ministere, în scopul de a distrage opinia publică de la problemele sociale mari care frământau societatea din imperiu. Politica conservatoare a autocraţiei ruse se înscrie perfect în mesajul Ucazului imperial din 9 decembrie, 1830, care prevedea organizarea unor gazete pentru centrele de gubernii cu titulatura de “Gubernskie Vedomosti.” Ideea unei asemenea creaturi publicistice îi aparţine ministrului de interne D. Bludov, care a promovat cu insistenţă realizarea acestui proiect guvernamental. Iniţial acest tip de gazetă a fost experimentat în 6 gubernii – Astrahan, Kazan, Kiev, Novgorod, Iaroslavl, Slobodka Ucraineană, Basarabia evident, nu intra în această categorie. Şi mai mult, ea nu va intra în sfera de interese ale politicii imperiale, în sensul editării unui periodic local, nici în anii următori, şi acest moment poate fi cu uşurinţă urmărit în baza materialului documentar depozitat în arhivele locale87. Specificul local. În contextul iniţiativelor ministeriale de organizare a presei în gubernii, este absolut necesar să punem în valoare şi unele manifestări locale. Este un fapt incontestabil, că iniţiativa creării unui periodic în Basarabia, „în limbile moldovenească şi rusă” cu titulatura de Curierul basarabean, a intervenit ceva mai devreme decât directiva ministerială88. Această frumoasă iniţiativă considerată, pe bună dreptate, drept prima încercare de organizare a presei din provincie (şi rămasă, de altfel, neobservată de autorităţile ţariste), este atestată în legătură cu Russia and reform, By Bernard Pares M.A., Archibald Constable & CO. LTD, London, 1907, p. 281-287. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f.1-7; Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia şi răspândirea iniţială a presei ruse în ţinut (1820-1850), în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 6-7. 88 Ганенко П., История Кишиневской публичной библиотеки (1830-1917), Кишинев, 1966, с. 20; Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia..., p. 4-5. 86 87

– 22 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

activităţile comisiei de tutelă în vederea elaborării proiectului de organizare a Bibliotecii publice guberniale la Chişinău. Revenind însă la activităţile dirijate de guvernul ţarist privitor la organizarea presei în gubernii, trebuie să observăm şi altceva: iniţiativa ministerială (Ucazul imperial din 9 decembrie 1830) a fost valorificată de un funcţionar imperial, şi anume, guvernatorul general al Novorossiei şi Basarabiei, contele Mihail Semionovici Voronţov (1823-1853). Probabil acest funcţionar imperial, educat în “şcoli occidentale”, a găsit de cuviinţă, să iniţieze în gubernia pe care o avea în supraveghere, editarea unui ziar ce i-ar fi asigurat, în bună măsură, o coordonare mai eficientă a conducerii ce şi-o asumase, de aceea şi încearcă să sondeze opinia publică din Basarabia în vederea unei posibile editări a periodicului. După cum mărturisesc faptele, contele Voronţov a fost suficient de insistent (corespondenţa ce se păstrează în arhivele locale este elocventă în acest sens), atât cu subalternii provinciali, cât şi cu superiorii săi din Sankt Petersburg89. Cronologic această corespondenţă poate fi structurată în două etape: I. 8 martie – 21 noiembrie 1833; II. 3 iulie – 15 noiembrie 1837. În prima etapă sunt de reţinut trei adrese – din 8 martie, 8 mai şi 5 iulie 1833– prin care guvernatorul general, contele M.Voronţov, solicita părerea administraţiei locale şi informaţiile necesare “pentru editarea în oblastea Basarabiei a Buletinului”90. Vom observa, că deşi promulgate de o autoritate reprezentativă a Puterii, aceste iniţiative nu reuşesc să treacă decât pragul unor încercări particulare, fiind anihilate din start, de către sistemul administrativ, de rutină, al autocraţiei ţariste, care era incompatibil cu orice manifestare de înnoire socială. Prima adresă, din 8 martie 1833, rămâne fără răspuns. Între timp au loc schimbări în conducerea regiunii, guvernatorul civil, contele Sorokunski, fiind înlocuit cu I. S. Klişin (acesta din urmă cu funcţia de guvernator interimar). În luna aprilie 1833 guvernatorul general a fost nevoit să expedieze la Chişinău o adresă similară pentru a doua oară, în 8 mai 1833, însoţită şi de o notă specială, prin care se cerea urgentarea unui răspuns privitor la oportunitatea editării unui periodic în provincie91. Guvernatorul interimar al Basarabiei I. S. Klişin a fost nevoit, la rândul său, să insiste către Consiliul Regional (autoritate administrativă şi judecătorească) pentru ca problema să fie examinată “mai pe larg” (dispoziţia din 13 iulie 1833). Cert este că, guvernatorul Klişin primeşte chiar a doua zi o relatare amănunţită în care se arăta că “o asemenea întreprindere utilă” necesită mari cheltuieli de întreţinere. Iar ceea ce este deosebit de relevant, se atenţiona faptul că „locuitorii oblastei sunt în majoritatea lor de obârşie moldovenească, care defel nu posedă limba rusă”, de aceea, consideră ei “ar fi fost de folos ca buletinele” să fie şi traduse. La acel raport era anexată o listă aproximativă de cheltuieli ce prevedea întărirea statelor la Tipografia Regională (funcţiona din anul 1818), costul întreţinerii personalului92. Alte surse mărturisesc ca a fost procurat utilaj special “unde urmau să tipărească încontinuu”. Aceste concluzii şi propuneri sunt readresate în 17 iulie 1833, contelui M. Voronţov, care le va prezenta în demersul său din 30 august 1833 către instanţele din Sankt Petersburg – ministrului de interne D. Bludov. Refuzul acestuia a fost categoric (adresa din 21 noiembrie 1833), deoarece “provincia nu se înscria pe temeiul regulamentului statutar” privitor la editarea Buletinelor guberniale93. Însă vom observa că, premierul promitea ”să nu întârzie să reia legătură” dacă va apărea o posibilitate “pe temeiurile căreia va putea fi tipărit Buletinul gubernial basarabean”94. În paralel, în proiectul de organizare a Bibliotecii Publice din Basarabia (1830), alcătuit de Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia..., p. 5; Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 214. 90 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 5-6. 91 Efim Levit, op. cit., p. 6. 92 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 13. 93 Efim Levit, op. cit., p. 7, 14-17. 94 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 13-16. 89

– 23 –

Maria Danilov

directorul general al şcolilor din Basarabia, profesorul Grinevici, se propunea între altele: „Pentru răspândirea lesnicioasă a ştiinţei folositoare în domeniul economiei, ca, de pildă, cultivarea viţei de vie, prelucrarea vinului etc., ar fi binevenit să se editeze o revistă în limbile moldovenească şi rusă cu titlul de Bessarabskii Vestnic [Curierul basarabean] 95. Deşi intenţia nobilă a profesorului Grinevici a trecut neobservată de autorităţile din Basarabia, trebuie să reţinem că această iniţiativă va fi preluată ulterior de alţi intelectuali basarabeni. Cert este că acţiunea de întemeiere a unor reviste sau ziare în Basarabia a fost manifestată mult mai înainte, decât în alte gubernii ale Rusiei. Scopul iniţial al unor asemenea intenţii a constat, în primul rând, în împlinirea unor nevoi provinciale. La cea de a doua etapă (peste patru ani), în 1837, când se va permite editarea Buletinelor şi în alte gubernii, D. Bludov, se vede, “n-a uitat” de doleanţele contelui Voronţov, informându-l asupra dispoziţiei guvernamentale. Dacă citim atent „sugestiile” lui Bludov, observăm că, „dispoziţia imperială din 3 iulie 1837” (prevedea editarea buletinelor în restul guberniilor începând cu data de 1 ianuarie 1838), nu se extinde şi asupra Basarabiei, deoarece aceasta nu dispunea de „servicii de secretariat în consiliile guberniale”, prevăzute în Regulamentul editării buletinelor96. La rândul său, general-guvernatorul de la Odesa a încercat să explice şefului provinciei Pavel I. Feodorov, situaţia “delicată” în chestia editării periodicului basarabean (adresa din 14 octombrie 1837), însă era evident că soarta “Buletinului” fusese hotărâtă în cabinetul ministerial din Sankt Petersburg97. În şedinţa “Sfatului oblastei” din 15 noiembrie 1837, doar s-a adus la cunoştinţă despre decizia ministerială. Vorba e că, atât regulamentul anexat Ukazului imperial din 9 decembrie 1830, cât şi dispoziţia imperială din 3 iulie 1837, privitor la organizarea unor gazete pentru centrele de gubernii nu puteau fi ajustate de către funcţionarii imperiali la statutul “oblastei” Basarabiei, care se deosebea totuşi de alte gubernii din imperiu prin bruma ei de autonomie. Or, acest moment nu poate fi interpretat în sensul că „funcţionarii cancelariei regionale n-au ştiut să profite de dreptul ce li s-a oferit”98 (!). Aşadar, Basarabia cu statutul ei de autonomie nu se încadra în Proiectul Regulamentar, referitor la presă, din anii 1830 şi 1837. Toate aceste amănunte, însă, au rămas periferice cercetării istorice în domeniul istoriei presei basarabene, dar tocmai ele scot în evidenţă acel specific local impus de o istorie străină. Mai mult: dacă o persoană atât de influentă, cum era contele Mihail Voronţov, cu relaţiile lui amicale în anturajul de la curtea imperială, încercând să obţină unele facilităţi în vederea editării unei publicaţii în Basarabia (în interese proprii, evident, în virtutea funcţiei pe care o deţinea), nu a reuşit să străpungă cenzura ţaristă, cu atât mai puţine şanse au avut alţi entuziaşti. Contextul imperial. Evenimentul s-a întâmplat, totuşi, în 17 iulie 1854 (abia peste două decenii), în virtutea unui factor extern, în contextul Războiului Crimeii din anii 1853-1856. Administraţia imperială din Basarabia constrânsă de nevoi politico-militare avea nevoie de legături permanente cu Petersburgul (ştirile trebuiau să circule intens), acest flux de ştiri urma să fie asigurat odată cu apariţia ziarului Bessarabskie Oblastnye Vedomosti. Reţinem că, titulatura ziarului corespundea întocmai statutului de administrare al provinciei – cel de „oblaste”, iar odată cu schimbările intervenite în sistemul de guvernare al provinciei, începând cu 5 decembrie 1873, titlul iniţial al ziarului va fi înlocuit cu sintagma de Bessarabskie Gubernskie Vedomosti. Conform Regulamentului oficial privitor la presa din gubernii, buletinul era o un organ oficial al administraţiei locale. Odată înfiinţat din iniţiativa guvernului, ziarul, evident, era în subordonarea 97 98 95 96

Ганенко П., История Кишиневской публичной Библотеки..., c. 20. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 20 –22. Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 215. Este exagerată afirmaţia autorului, precum că editarea buletinului era imposibilă deoarece „unica tipografie din Chişinău .nu dispunea de posibilităţi tehnice pentru a asigura editarea sistematică a unei gazete”. La acea vreme, în Chişinău, funcţiona Tipografia Regională, care de altfel şi urma să execute comanda în cazul editării unui periodic gubernial. După renovarea utilagului tipografic, în 1833, a fost instalat şi al treilea teasc de tipar cu caractere noi.

– 24 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

directă a guvernatorului. Publicaţia avea un caracter pur informativ, de uz intern (fără ştiri politice) acoperit, în mare parte, cu anunţuri publicitare. Era compus din două părţi: partea oficială şi partea neoficială, cu redactori speciali pentru fiecare (funcţia de redactor al părţii oficiale era deţinută, de regulă, de către guvernatorul Basarabiei). Săptămânalul se tipărea iniţial în 6-8 foi, în funcţie de materialul şi volumul adunat. Partea oficială a fiecărui număr cuprindea obligatoriu informaţiile privitor la dispoziţiile curente ale administraţiei imperiale: circulare, ucazuri, diverse hotărâri ale administraţiei locale etc., pe când partea neoficială era acoperită cu informaţii lipsite de orice valoare sau interes public. De exemplu, partea oficială a gazetei pe anul 1859 (în total 52 numere), acoperă un spaţiu de 470 pagini, şi doar 19 – partea neoficială. Pe anii 1863-1864, partea neoficială a buletinului a lipsit totalmente99. Stare de criză ce se iscase în legătură cu soarta periodicului (oficialităţile intenţionau chiar să închidă gazeta) a determinat conducerea gubernială să intervină cu unele schimbări în colegiul de redacţie. Partea neoficială a ziarului a fost încredinţată lui Gheorghe Gore (1839-1909), consilier titular al cancelariei guvernatorului general al Novorossiei şi Basarabiei100. De altfel, apar unele disonanţe în legătură cu durata aflării lui Gh. Gore în postul de redactor oficial al Buletinului101. Unii cercetători susţin că Gheorghe Gore este desemnat în funcţia de redactor în data de 7 august 1866 (şi nu 7 martie (!), aflându-se în exerciţiu până la data de 6 decembrie 1867102. Evident, că aceste date contravin celor cunoscute anterior în literatura de specialitate şi reduc esenţial timpul aflării lui Gh. Gore în funcţia de redactor cu aproape cinci luni. Însă, dacă ţinem cont că informaţiile lansate de cercetătorul Dinu Poştarencu sunt extrase din statele personale ale lui Gh. Gore – act întocmit la 18 aprilie 1908, atunci suntem predispuşi să credem că în formularul arătat s-au strecurat unele imprecizii vis-a-vis de o perioadă mai veche din activitatea publicistului Gheorghe Gore103. Deşi activitatea acestui cărturar a fost de scurtă durată – timp de un an şi nouă luni – el reuşeşte totuşi, să învioreze parţial conţinutul periodicului. Astfel, partea neoficială a ziarului a fost integral preocupată de problemele de istorie culturală a românilor basarabeni, în special, de cele ce ţin de istoricul creaţiei populare, sau al şcolii basarabene, al istoriei tiparului din Moldova etc. Şi mai mult, în paginile ziarului apar pentru prima dată informaţii privind istoria şi literatura românească104. Activitatea publicistică a lui Gh. Gore (alcătuiri originale, reproduceri după alte surse sau traduceri din literatură rusă) este cunoscută, în mare parte, din ceea ce s-a publicat în Bessarabskie Oblastnye Vedomosti105. Cele mai multe dintre publicaţiile lui Gheorghe Gore sunt semnate cu iniţialele „G.G.” (rus: „Г. Г.” ), ceea ce a generat ulterior unele interpretări tendenţioase106. Paul Gore (fiul lui Gheorghe Gore) considera că este vorba de o simplă formalitate, care nicidecum nu poate fi interpretată că autorul „se ascundea” sub aceste iniţiale, dovadă fiind şi faptul că fiecare număr al revistei a fost semnat cu numele deplin al redactorului (partea neoficială). Altceva ar trebui să punem în evidenţă – faptul că Gheorghe Gore a fost numit în funcţia de redactor al buletinului este mai mult un merit personal al acestuia (adevăr confirmat şi de Paul Gore), care a obţinut această „favoare” datorită insistenţelor de care a dat dovadă, dar şi a relaţiilor pe care le avea cu unele persoane din anturajul guvernatorului general (deţinea la acea vreme funcţia de consilier titular)107. Б.А. Трубецкой, op. cit., c. 16. Gheorghe Gore a lucrat fără leafă şi fără orice altă indemnizare. 101 Dinu Poştarencu, Gheorghe Gore. Date biografice, în „Paul Gore. Omul şi opera”, Chişinău, 2003, p. 61-64. 102 Ibidem, p. 62. 103 Ibidem, p. 62; autorul face referinţă la colecţiile din Chişinău: ANRM, F. 88, inv. 2, d. 4987, f. 23-32; 104 Gore, Gheorghe [Г.Г.], Александр Доничь (его жизнь и произведения), Бессарабские Областные Ведомости (BOV), № 16 18, 24, 27, 30, 1866; Василий Александри (его произведения), BOV, № 44, 51, 1867; Свадебные обычаи молдован, BOV, № 12, 13, 15, 1866; О молдавских песнях, BOV, № 31, 37, 42, 47, 49, 1867. 105 Dumitru Coval, op. cit., p. 219-221. 106 Vezi replica lui Paul Gore la cele publicate de către I. Duscian în ziarul Universul, nr. 296, 1923 („1867-1868 şi 1923 în Basarabia”), în Paul Gore. Omul şi opera, Colecţia „Personalităţi eminente”, Tyragetia, Chişinău, 2003, p. 214. 107 Paul Gore. Omul şi opera..., p. 212-213. 99

100

– 25 –

Maria Danilov

Informaţii deosebit de preţioase privitor la activitatea lui Gh.Gore în calitate de redactor al buletinului gubernial se conţin în Arhivele Naţionale din Bucureşti (Fond „Paul Gore”)108. Dintre documentele ce se păstrează în acest fond vom menţiona dispoziţia episcopului Antonie (18581871) din 12 aprilie 1867 (nr. 1524): „Către stareţi şi stareţe de la mănăstiri şi schituri. Preacuvioşilor stareţi de mănăstiri şi stareţe de la schiturile de femei, la prezentarea acestei hârtii – Gore, redactorul ziarului Vedomosti guberniale, să i se permită accesul în bibliotecile de la mănăstiri şi schituri în prezenţa unui reprezentant de la mănăstire, şi să le cerceteze dacă nu cumva se găsesc printre ele cărţi vechi sau manuscrise de valoare, iar în cazul în care le va descoperi să i se pună la dispoziţie acele cărţi. De asemenea, să i se atragă atenţia şi la alte obiecte de valoare ce se pot găsi la mănăstiri”109. Deşi sursele de arhivă nu amintesc nimic mai mult în această privinţă, este de presupus că Gheorghe Gore, beneficiarul acestui privilegiu, a reuşit să cerceteze, totuşi, o parte din inventarul cărţilor ce se deţineau în bibliotecile mănăstireşti. Investigaţiile pe teren îi vor fi de un real folos în scrierea studiului Despre începutul tipografiei în Moldova, publicat în paginile buletinului (nr. 4, 1867). Revenind la problemele publicistice ale ziarului, vom semnala, că de nenumărate ori colegiul de redacţie a adresat cititorilor invitaţii de colaborare, în special, solicita subiecte basarabene: etnografie, geografie, gospodărie sătească, comerţ etc. Materiale de acest gen erau foarte scunde în paginile ziarului. De asemenea este cunoscut că, pe 17 decembrie 1869, guvernatorul Basarabiei E. Gangardt a expediat o adresa către Direcţia Principală pentru Presă, în care solicita permisiunea de a modifica programul ziarului şi de a introduce rubrica ”ştirilor”. Pe 2 ianuarie 1870, şeful Direcţiei Principale M. Pohvisnev a dat un aviz pozitiv, însă, stipula că acele ”ştiri” să fie preluate din publicaţiile oficiale ce apăreau la Sankt Petersburg. Şi, dacă se ia în calcul că presa din capitală ajungea în Chişinău cu întârziere de aproape nouă zile, atunci lesne ne putem da seamă despre ”actualitatea” ştirilor din presa locală. În partea neoficială a ziarului continuă să fie publicate materiale cu informaţii foarte scunde. Deşi publicaţia era deosebit de loială faţă de autorităţi, totuşi, multe din materialele publicate au fost supuse unor restricţii de cenzură. Spre exemplu, Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg, prin circulara din 12 iunie 1868 şi cea din 14 martie 1869, atenţiona redacţia ziarului, precum că este ”inadmisibil ca o publicaţie oficială să supună criticii instituţiile sau persoanele oficiale ale statului. Cu acelaşi subiect sunt emise circulare şi în anul următor – 1870: în 2 iulie 14 august; 2 decembrie110. Începând cu nr. 96 din 5 decembrie 1873, gazeta îşi schimbă titulatura în Bessrabskie Gubrnskie Vedomosti. Fiecare număr de ziar era sub supravegherea cenzorului, care, de altfel, era suplinită de redactorul publicaţiei111. Partea oficială, spre exemplu, la sfârşitul textului, apare neapărat sub semnătura autografă (multiplicată tipografic) a viceguvernatorului. La fel şi cea neoficială – obligatoriu fiecare număr – era însoţit de apostila cenzurii (text multiplicat): „Se aprobă pentru publicare de către cenzură”. Deşi publicaţia era una oficială şi respecta riguros programul „sub cenzură”, aceasta de nenumărate ori a fost supusă unor restricţii şi avertizări de către Departamentul Principal pentru Presă şi cenzură112. Buletinul a continuat să apară şi la începutul secolului XX. În anii 1901-1902 i se atribuie statutul de cotidian, iar din 1905, revine la o ediţie de trei ori pe săptămână. Motive au fost mai multe, însă în prim plan se profilează cele legate de apariţia presei particulare, care domina, de fapt, piaţa mediatică a provinciei. Şi nu în ultimul rând se suprapun cele legate de procesele social-politice instabile (evenimentele anilor 1905-1907, 1917), nefavorabile presei, la general. În urma revoluţiei ruse din anul 1917, publicaţia îşi schimbă titulatura în „Svobodnaja Bessarabia” [Basarabia Liberă]. 110 111 112 108 109

ANICB, F. Paul Gore, d. 9, f. 4, f. 34, 68; Idem, Fond Paul Gore, d. 8, 32 f.; ANICB, F. Paul Gore, d, 4, f. 31– 31 verso. Б.А. Трубецкой, op. cit., c. 19. Din 1901 publicaţia a devenit cotidian. Б.А. Трубецкой, op. cit., c. 19.

– 26 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Istoria presei basarabene din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a înregistrat – la nivelul unor informaţii pur bibliografice (nu s-a păstrat nici un exemplar din această publicaţie !) – apariţia unei gazete româneşti cu titlul de Mesagerul Basarabiei. În calitate de potenţiali editori apar două nume prea puţin cunoscute în anturajul de epocă – Drumaşcu şi Riabcik, ultimul este „fostul arhivar al poliţiei locale”113. Este puţin probabil, ca acest ziar să fi fost şi tipărit la Chişinău, în anul 1884, deşi istoricul Al. Boldur i-a atribuit calificativul de „primul ziar românesc” apărut în Basarabia114. Mai degrabă proiectul a existat doar la nivelul unei iniţiative particulare, nerealizată totuşi. Deşi, probele documentare, repetăm, lipsesc în această privinţă, informaţiile privitor la existenţa unei asemenea publicaţii româneşti, pe la 1884, au fost preluate şi multiplicate în literatura de specialitate, începând cu primele decenii ale secolului XX115. Abia către sfârşitul deceniului opt al secolului al XIX-lea, la Chişinău apare primul ziar particular Bessaravskii Vestnik (1889-1898)116 – editor Elizaveta Sokolova (soţia şefului serviciului fiscal al guberniei). Este curios să constatăm că editorul ziarului a primit autorizaţie legală pentru editare într-un timp record: 24 ianuarie 1889 – 23 februarie 1889 (autorizaţia este semnată în original de ministrul Pleve). După doi ani, în 1891, “dreptul de editor” este transmis basarabeanului Ion Cecan. Acesta din urmă va ocupa postul de redactor al ziarului Minskie Gubernskie Vedomosti între anii (1891-1896)117. Unele statistici privitor la presa basarabeană pe anii 1854-1899 indică: 28 de ediţii periodice, dintre care – 9 ziare, 2 reviste, 3 calendare. Concluzii. Un subiect constant al politicii ţariste în domeniul presei, timp de aproape 130 de ani (din 1702), a fost tipul de ziar „Vedomosti”, acesta fiind promovat ca publicaţie oficială a administraţiei ţariste, în gubernii, începând cu deceniul patru al secolului al XIX-lea. Acest gen de publicaţie a dominat presa provincială până spre sfârşitul deceniului şapte. O dată cu schimbarea statutului administrativ al Basarabiei, în 1873 (din „oblaste” este redusă la „gubernie”), publicaţia Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, la rândului ei este redenumită în Bessarabskie Gubernskie Vedomosti (1873-1917). În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în imperiul ţarist n-a existat un departament special care s-ar fi ocupat în exclusivitate cu problemele presei, aceasta fiind subordonată diferitelor ministere – cel de Interne sau al Instrucţiunii Publice. În urma ucazului imperial din 6 aprilie 1865, a fost creat Departamentul Principal pentru Problemele Presei (Glavnoe Uprvalenie po Delam Pečati), intrat în vigoare din 1 septembrie 1865118.

2. O conştiinţa românească perpetuă – Ziarul Românul (1846) Un fenomen de excepţie pentru istoria presei basarabene îl constituie încercările întreprinse între anii 1846-1848 de un grup de nobili basarabeni (anonimi în posteritate)119, în scopul de a edita o gazetă particulară cu titlul Românul. Din păcate, arhivele locale au conservat scunde mărturii în această privinţă, mai exact, o singură filă din dosarul de altădată – o ciornă din 24 ianuarie 1848 prinsă în redacţia oficială a textului – Nota informativă a administraţiei regionale (Direcţia a III-a a cancelariei guberniale) către Guvernatorul Basarabiei, din care aflăm că ”proprietarul Tipografiei din Chişinău Achim Popov, în cererea depusă la 1 octombrie a anului trecut” [1847, n. a. – M.D.], Petcu, M, Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii, Polirom, Iaşi, 1999, p. 123. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 478. 115 Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească..., p. XLVII. 116 Iniţiativa de a edita o revistă în limbile moldovenească şi rusă cu titlul de „Bessarabskii Vestnik” [Curierul Basarabean] a fost enunţată pentru prima dată în 1830, în proiectul de organizare a Bibliotecii Publice din Chiţinău, alcătuit de către directorul general al şcolilor din Basarabia, profesorul Grinevici. Cel de al doilea proiect de editare la Chişinău a unui ziar cu aceeaşi titulatura – Bessarabskii vestnik, în 1873, aparţine basarabeanului Gheorghe Gore (1837-1909). 117 ANRM, F. 2, inv.1, d. 8842, f. 1-13. După anul 1896 ziarul este condus de F. P. Koşevski. 118 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 1-2. 119 Numele nobilulului Alexandru Misčenko şi al proprietarului Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, Akim Popov, sunt doar o acoprire în faţa organelor de cenzură (a grupului de nobili-iniţiatori) în scopul de a obţine dreptul de editare a ziarului. Era, de altfel, o prcatică răspândită în ziaristica imperială. 113 114

– 27 –

Maria Danilov

roagă să i se aprobe editarea la Chişinău a unei gazete cu titlul Românul. Totodată, funcţionarul din cancelaria Direcţiei guberniale amintea, între altele, că tipograful Achim Popov insista ca acelei publicaţii să i se adauge şi „un buletin regional”120. Alte mărturii în această privinţă au fost decodificate în anii din urmă de către cercetătorul Gheorghe Negru (în colecţia Arhivei Istorice de Stat a Rusiei) şi, care lărgesc mult perspectiva de abordare a problemei ziarului Românul121.

*** Înainte însă de a lămuri unele aspecte ale problemei cenzurii intervenite în cazul publicaţiei, se cuvine tocmai să amintim în context că tipograful Akim Popov, cel care era delegat să-şi asume iniţiativa tipăririi ziarului, deţinea la acea vreme unica – în toată Basarabia – tipografie particulară122. Încercările armeanului Achim Popov de a organiza o întreprindere tipografică în Basarabia se înscriu „la anul 1838, aprilie 15 zile”, când acesta înainta un memoriu către Pavel Ivanovici Feodorov, guvernatorul militar al Basarabiei123. Iniţial Akim Popov intenţiona să deschidă o întreprindere litografică la Ismail „în oraşul port”. Pentru a fi legiferată activitatea unei asemenea întreprinderi se cerea, mai întâi, avizul guvernatorului general de la Odesa, apoi al Ministrului de Interne. Funcţionarii imperiali erau preocupaţi să adune cele mai diverse informaţii despre persoana lui A. Popov. Spre exemplu: în adresa din 7 octombrie 1839, guvernatorul din Chişinău era întrebat dacă este cunoscut şi statutul social al persoanei în cauză, la ce clasă socială poate fi atribuit, pentru că „în lipsa acestor date”, susţinea guvernatorul din Odesa – „nu poate întreprinde un demers către instanţele superioare”124. Abia în 27 februarie 1840, guvernatorul din Odesa aducea la cunoştinţă despre avizul pozitiv obţinut de la graful Stroganov (ministerul de interne) pentru deschiderea atelierului de litografie solicitat de Akim Popov. Guvernatorul mai atenţiona să fie informat „când va avea loc evenimentul deschiderii oficiale al întreprinderii lui Popov”125. Chiar şi în lipsa unor asemenea iniţiative, organele de cenzură difuzau circulare prin care solicitau informaţii exacte asupra numărului de tipografii din oblastea Basarabiei. Spre exemplu, în 1833, mai 15 (nr. 8716, secţia a 3-a imperială), pe adresa guvernatorului civil al Basarabiei este înregistrată dispoziţia guvernatorului general al Novorossiei prin care acesta solicita informaţii exacte despre numărul de tipografii în Basarabia, cu indicarea „locului unde se află”126. Sau: cu data de 6 iunie 1833, consemnăm o altă adresă a Ministerului Afacerilor Interne (departamentul de poliţie, secţia de statistici), care atenţiona că „în baza circularei din 20 mai, curent, nr. 109, se solicită informaţii referitor la numărul de tipografii în oblastea Basarabiei. Asemenea informaţii erau solicitate anual de către „centrul de statistici” de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. În context mai consemnăm raportul guvernatorului civil al Basarabiei (răspuns la Circulara ministerială din 12 mai 1836), în care se confirmă că Tipografia Regională a Basarabiei funcţionează din anul 1818 şi are două teascuri de imprimat. Iniţial pentru întreţinere se cheltuiau 500 ruble/ anual, din anul 1828 –800 rub., şi tot acolo: „În baza Ucazului Sf. Sinod din 4 mai 1814, în oblastea Basarabiei, mai funcţionează o tipografie pe lângă Casa Arhierească pentru tiparul cărţilor în limba slavă şi cea moldovenească, cât despre sursele de întreţinere se va raporta către Sinodul din Petersburg”127. ANRM, F. 2, inv.1, d. 5187, f. 1-1 verso. Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia respinse de autorităţile ţariste. Ziarul „Românul” (1846-1848), în Destin Românesc, Revistă de istorie şi cultură, An III [XIV], nr 5-6 [57-58], Chişinău, 2008, p. 22-31. 122 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2879, f.1-3; ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 4; Activitatea editorială a lui A. Popov – aproape patru decenii – a facilitat interesul cercetătorilor în domeniu. 123 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2879, f. 1. 124 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3078, f. 2. 125 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3078, f. 7. 126 ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 4-4 (verso). 127 ANRM, F. 2, inv.1, d. 2110, f. 1-2; însemnare manuscrisă (partea inferioară a paginii): „Să se raporteze, precum că dintre instituţiile nominalizate funcţionează aici numai o singură tipografie pe lângă Sfatul Oblastei şi alta pe lângă Consistoriul Duhovnicesc”. 120 121

– 28 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

În 1842 litograful Akim Popov încercă să obţină iar autorizaţia deschiderii unei tipografii în Chişinău. După cum reiese din adresa Guvernatorul general al Novorossiei expediată şefului din Basarabia, acesta informa: „în 16 octombrie, curent, eu am primit dispoziţia Ministrului de Interne, nr. 4190, în care mi se comunică, că în baza art. 2017 a codului de legi, lui Akim Popov i se dă voie să deschidă în Chişinău, pe lângă atelierul său de litografiere, o tipografie în care va tipări cărţi în limba rusească, franceză şi parţial în armeană şi moldovenească, în cazul dacă el va fi omul de încredere”128. Se mai amintea, între altele, că trebuie respectată strict dispoziţia expediată anterior (din 30 septembrie), care prevedea ca acestuia să i se elibereze în acest scop o adeverinţă, proprietarul tipografiei asumându-şi responsabilitatea în respectarea legislaţiei în vigoare. Deşi litograful Akim Popov nu reuşise încă să-şi organizeze activitatea tipografică, acesta era în atenţia autorităţilor. În 9 februarie 1843, guvernatorul din Chişinău era rugat de urgenţă (de cel de la Odesa) să informeze când se va deschide tipografia litografului Akim Popov, deoarece informaţia trebuie transmisă ministrului de interne129. Pe 27 mai 1843 guvernatorul Basarabiei Pavel Fedorov raporta către cel din Odesa: „tipografia litografului Akim Popov, s-a deschis în 4 mai curent [1843]”130. Este important să reţinem că, tipografia particularului Achim Popov era la acea vreme unica tipografie din Chişinău care avea şi caractere pentru tiparul românesc. De aceea şi găsim firesc faptul că, nobilii basarabeni încearcă să obţină autorizaţia cenzurii în editarea ziarului Românul, anume prin intermediul tipografului Akim Popov. Documentar. Să revenim, însă, asupra problemei amintite mai sus în legătură cu iniţiativa de editare la Chişinău a ziarului Românul. Ce reprezintă, în fond, mărturiile de arhivă? Sursele decodificate, fie din arhivele din Chişinău sau cele din Sankt Petersburg, nu sunt altceva decât o corespondenţă oficială dintre structurile administraţiei imperiale de diferite nivele: Ministerul Instrucţiunii Publice din Sankt Petersburg (Direcţia Principală pentru cenzură), Comitetul pentru Cenzură din Odesa, Guvernatorul general al Novorossiei şi Basarabiei, guvernatorul militar al Basarabiei, Administraţia Regională a Basarabiei. Este vorba de o colecţie de cinci documente-informative (adrese oficiale), dintre care trei sunt prinse în redacţie de ciorne131. De fapt, această corespondenţă dintre organele administraţiei imperiale enunţate mai sus, conţine texte aproape identice, conţinutul cărora se repetă de la o adresă la alta şi care reflectă cu lux de amănunte mecanismul diabolic al cenzurii ţariste. Textele documentelor, cronologic se înscriu între 19 august 1846 – 29 decembrie 1848. De reţinut că documentul din 24 ianuarie 1848 (sub nr. 3) se regăseşte în colecţia arhivelor din Chişinău132, celelalte patru documente, repetăm, sunt depozitate în arhivele din Sankt Petersburg. În scopul de a crea o perspectivă sintetică asupra surselor cercetate privitor la ziarul Românul, vom cita integral conţinutul acestei corespondenţe: • Demers. 19 august 1846, nr. 196, Odesa. Comitetul de cenzură din Odesa – către Direcţia Principală pentru Cenzură din Sankt Petersburg (însoţit de actele editorilor şi programul de editare a eventualului ziar). „Nobilul Alexandru Misčenko şi Akim Popov, proprietarul Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, au adresat către Comitetul de cenzură din Odesa, rugămintea de a obţine – în baza art. 17 al Statutului de cenzură, anexa la tomul Codului de legi (ediţia 1842,) permisiunea de a edita la Chişinău ziarul cu titlul „Românul”. Alăturat sunt prezentate, la judecata Direcţiei Principale pentru Cenzură, Programul eventualului ziar ce se va edita, precum şi certificatele de loialitate ale lui Popov şi Misčenko, eliberate ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 7. ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f .8. 130 ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 12; activitatea editorială a lui Akim Popov s-a extins pe o perioadă de patru decenii. În anul 1880, tipografia este cumpărată de consilierul A. l Miščenco (contractul de vânzare-cumpărare, fiind încheiat în 10 martie 1880). Între anii 1841-1864, întreprinderea s-a aflat în casa proprietarului din oraş (secţia I-a); apoi, de la 1866-1867, în casa lui Rottenberg (secţia a 3-a). 131 Documentele au fost identificate de către cercetătorul Gheorghe Negru în arhivele ruseşti (AISR, F. 772, inv. 1, d.1932, f.1-4). 132 Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 27. 128 129

– 29 –

Maria Danilov

de către Mareşalul Adunării Nobilimii din judeţul Chişinău şi Orhei, de asemenea, şi cel eliberat de către Poliţia orăşenească din Chişinău – Comitetul pentru Cenzură din Odesa are onoarea a vă ruga cu plecăciune să avizaţi acest subiect”133. • Adresă. 11 septembrie 1846, nr. 1421, Sankt Petersburg. Direcţia Principală pentru Cenzură către Excelenţa Sa P.I. Fiodorov. „Stimate Domn Pavel Ivanovici, Comitetul de cenzură din Odesa a prezentat către Direcţia Principală pentru Cenzură, rugămintea Nobilului Alexandru Misčenko şi a proprietarului Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, Akim Popov, de a le permite editarea în acel oraş a ziarului cu titlul „Românul”. În baza art. 22 al Statutului de Cenzură, este prevăzut ca în guberniile Novorossiei cenzura publicaţiilor periodice ţine de competenţa general-guvernatorilor de acolo. De aceea consider necesar să vă reexpediez Programul „Românului”, precum şi certificatul de loialitate a lui Popov şi Misčenko şi, totodată, cu plecăciune Va rog, Milostive Domn, să mă înştiinţaţi despre hârtiile primite – consideraţi Dumneavoastră, că e oportun şi util să acceptaţi editarea eventualului ziar la Chişinău? Primiţi, Milostive Domn, asigurările mele de profundă consideraţiune şi fidelitate”134. • Raport. 24 ianuarie 1848, nr. 754, Chişinău. Administraţia Regională a Basarabiei (Direcţia a III-a) către Guvernatorul militar al Basarabiei „Achim Popov, proprietarul Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, în nota informativă depusă în 1 octombrie din trecut ” [1847 n. a. – M.D.], roagă să i se aprobe proiectul privind editarea la Chişinău a unei gazete cu titlul ”Românul”, adăugând la aceasta şi buletinul regional. Din informaţiile recepţionate de către Consiliul Suprem al Oblastei, reiese că demersul amintit al lui Popov a fost deja discutat la Ministerul Instrucţiunii Publice, însă readresat spre avizare către guvernatorul-general şi ca rezultat, în această chestiune, se cerea şi părerea Consiliului Suprem al Oblastei, care prin demersul din 9 noiembrie cu nr. 2202, a raportat către Excelenţa Voastră, în funcţie de general-guvernator, exprimându-şi credibilitatea unei posibile editări a gazetei amintite cu inserarea în paginile ei, până la apariţia unui buletin regional, a ştirilor oficiale locale. Informându-vă respectuos despre situaţia creată, avem onoarea, Excelenţa Voastră, să vă prezentăm alăturat şi memoriul lui Popov spre judecata Dstră”135. • 15 decembrie 1848, nr. 384. Odesa. Comitetul de Cenzură din Odesa către Direcţia Principală pentru Cenzură [Sankt Petersburg]. „Comitetul de cenzură din Odesa, prin adresarea din 19 ianuarie 1846 (nr. 196) a avut onoarea să prezinte către Direcţia Principală pentru Cenzură, rugămintea nobilului Alexandru Misčenko şi a proprietarului Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, Akim Popov, de a le permite editarea în Chişinău a ziarului cu titlul „Românul”. Persoanele sus menţionate au depus o cerere la Comitetul de cenzură din Odesa, în care arată că până acum nu au la mână nici o informaţie privitor la avizarea sau refuzul categoric de a-şi edita gazeta. De acea ei roagă să li se înapoieze măcar certificatele de loialitate, care au fost prezentate Direcţiei Principale pentru Cenzură. Comitetul de cenzură din Odesa are onoarea de a raporta despre acestea Direcţiei Principale pentru Cenzură”136. Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 22-23 (AISR, F. 772, inv. 1, d.1932, f.1). Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 24-25 (AISR, F. 772, inv. 1, d. 1932, f. 2). 135 ANRM, F. 2, inv.1, d. 5187, f. 1; Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 24-25; 136 Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 27-29 (AISR, F. 772, inv. 1, d. 1932, f. 3). 133

134

– 30 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

• Notă informativă. 29 decembrie 1848, nr 1795. Sankt Petersburg. Direcţia Principală pentru Cenzură, Comitetul de Cenzură din Odesa. „În legătură cu adresa Comitetului din 15 decembrie, nr. 384, expediată Direcţiei Principale pentru Cenzură privitor la aprobarea cererii nobilului Misčenko şi a lui Akim Popov, proprietarul Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, în vederea editării revistei ”Românul” la Chişinău, Cancelaria Dlui Ministru al Instrucţiunii Publice are onoarea de a vă informa, precum şi faptul că în această ordine de idei a fost expediată o adresă pe numele lui P.I. Fiodorov, guvernatorul interimar al Novorosiei şi Basarabiei din 11 noiembrie 1846, nr 14,21, însoţită de actele Dlor Misčenko şi Popov, însă nici un răspuns la acest subiect n-a urmat”137. Înainte însă de a încerca o interpretare asupra surselor vom observa, că din lista documentelor citate – din colecţia arhivelor – lipsesc o serie de acte importante: • Demersul nobilului Alexandru Misčenko şi proprietarului Tipolitografiei din Chişinău Akim Popov către guvernatorul Basarabiei, cu referire la intenţia acestora de a edita ziarul Românul. • Programul propriu-zis de editare a ziarului Românul. • Memoriul repetat a lui Akim Ppopov către guvernatorul Basarabiei (1 octombrie 1847) şi cel către instanţele de cenzură din Odesa (decembrie 1848), privitor la editarea ziarului Românul. • Verdictul final al instanţelor de cenzură privitor la interzicerea ziarului Românul. Or, în lipsa acestuia, nu se poate stabili exact la ce etapă a fost stopată iniţiativa de editare a ziarului basarabean, şi nici motivele invocate de cenzură. Fără îndoială, lipsa acestui important lot de documente complică mult procesul de cercetare şi/ sau interpretare asupra fenomenului cenzurii. Prezenţa acestora în colecţia documentelor de altă dată o putem doar presupune, reieşind din contextul actelor ce s-au păstrat. Şi totuşi, dacă urmărim atent tabloul corespondenţei oficiale, putem constata următoarele: – În urma demersului din 19 august 1846 întreprins de nobilul Alexandru Misčenko şi proprietarul Tipolitografiei din Chişinău Akim Popov, Comitetul de Cenzură din Odesa dă curs iniţiativei de editare a ziarului Românul, solicitând aprobările de rigoare de la Direcţia Principală pentru Cenzură din Sankt Petersburg. – Direcţia Principală pentru Cenzură din Sankt Petersburg a reexpediat imediat demersul (11 septembrie 1846) către guvernatorul Basarabiei amintindu-i acestuia, că se face responsabil de cenzura ziarului. Totodată, îl întreabă provocator dacă consideră oportun şi util să accepte editarea eventualului ziar la Chişinău? Aici ne apropiem de momentul cel mai confuz şi dificil în decodificarea surselor citate. Pentru că este firesc să ne întrebăm care a fost răspunsul oficial al şefului de gubernie privitor la editarea ziarului Românul? Or, tocmai acest răspuns ne lipseşte! Mai mult, trei documente din cele cinci existente în colecţie sunt destinate spre avizare guvernatorului general: adresă din 11 septembrie 1846 (Sankt Petersburg, Direcţia Principală pentru Cenzură); memoriul din 1 octombrie 1847 (Proprietarul tipolitografiei A.Popov); raportul din 24 ianuarie 1848 (Administraţia Rregională a Basarabiei). Însă toate aceste demersuri sunt fără nici un răspuns: nici avizul pozitiv al Sfatului Oblastei (din 9 noiembrie 1847 şi din 24 ianuarie 1848), nici memoriul repetat al tipografului A. Popov (1 octombrie 1847) n-a influenţat cumva anturajul şefului oblastei ca acesta să ia o decizie în această privinţă, deşi, de la derularea proiectului trecuseră mai bine de doi ani (18461848). Protestul tipografului A. Popov către instanţele de cenzură (memoriul din 1 octombrie 1847) pare a fi îndreptăţit: o dată ce nu avea „la mână nici o informaţie privitor la avizarea sau refuzul categoric de a-şi edita gazeta, să li se înapoieze măcar certificatele de loialitate, care au fost prezentate” (15 decembrie 1848). Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 27-29 (AISR, F. 772, inv. 1, d. 1932, f. 4).

137

– 31 –

Maria Danilov

Care ar fi explicaţiile şi/ sau interpretările asupra unui asemenea fenomen al cenzurii presei din imperiu? Era această corespondenţă oficială un joc birocratic al unui sistem restrictiv impus presei? De regulă, funcţionarii administraţiei imperiale, de diferite nivele, nu-şi asumau nici o decizie imediată. Verdictul final, în temei, aparţinea Comitetului de cenzură din Sankt Petersburg. Apoi, stipulările statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se putea interzice orice. Cert este că, instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către jumătatea secolului al XIX-lea a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de frontieră. Să mai amintim în context că Basarabia, zonă de frontieră a imperiului ţarist, la acea vreme, încă nu avea o presă locală. Deşi, încercări în acest sens, după cum s-a arătat mai sus, au fost mai multe şi mult mai devreme decât în alte gubernii ale imperiului (anii ’30 ai sec. XIX), prima publicaţie oficială va apărea mult mai târziu – abia în 17 iulie 1854. Concluzii. Mai întâi vom constata că, în lipsa unei prese locale, programul de editare a ziarului Românul prevedea ca acesta să preia temporar şi funcţiile unui buletin gubernial, ceea ce, evident, era o acţiune destul de îndrăzneaţă, însă absolut incompatibilă în raport cu conceptul imperial privitor la rolul şi programul de editare a ziarelor guberniale. Cu atât mai mult că era vorba de o publicaţie particulară. Faptul că iniţiativa de editare a ziarului Românul este delegată (de către un grup de boieri) prin intermediul unui proprietar de tipografie, constituie o mărturie în plus, că se miza pe o evitare a unei confruntări directe cu autorităţile cenzurii imperiale. De altfel, o asemenea practică de obţinere a autorizaţiei era destul de răspândită în imperiul ţarist. Iniţiativa de editare a ziarului Românul a coincis în timp cu anii cei mai grei de reacţiune ţaristă numiţi de contemporani „teroarea reacţiunii” (1848-1855). Aşa-numitul „Comitet din 2 aprilie”(1848), condus de contele D. Buturlin era delegat cu funcţii speciale de supraveghere a Departamentului de cenzură. Dincolo de impactul dezastruos al politicii ţariste asupra vieţii social-politice, culturale şi spirituale din provincie este important să observăm că, deşi această încercare (repetată de două ori) a rămas în istoria presei basarabene doar la nivelul unei iniţiative cenzurate, ea este o elocventă dovadă grăitoare despre existenţa în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei conştiinţe de neam a românilor basarabeni care au tins mereu spre afirmarea propriilor valori. Înăbuşirea în faşă a acestui impresionant program de cultură românească are drept consecinţă împingerea şi mai mult, în timp, a datei de naştere a presei româneşti din Basarabia.

3. Alte proiecte cenzurate: încercările lui Constantin Cristi şi Gheorghe Gore În deceniul şapte a secolului al XIX-lea, la Chişinău au fost atestate câteva încercări temerare de a dura o presă românească. Toate aceste încercări publicistice au o acoperire documentară solidă, fie în arhivele locale, fie în cele din Sankt Petersburg sau din Bucureşti. Mai mult, aceste fapte culturale sunt o mărturie în plus despre existenţa unei conştiinţe identitare perpetuii în acest spaţiu românesc. Perspectiva unei restituiri documentare asupra acestor eforturi culturale a fost semnalată de repetate ori în scrisul nostru istoric138. Efortul nostru este însă de a interveni cu unele completări şi/ sau precizări, nesemnalate mai înainte. Instituţiile de cenzură, în special, cele de la frontiera imperiului, erau foarte vigilente în respectarea statutului de cenzură a presei. Sub interdicţia cenzurii putea nimeri orice manifestare suspectă autorităţilor. Vom observa că statutul instituţiilor de cenzură din imperiu era supus unor modificări permanente, ceea ce permitea funcţionarilor să administreze (să manipuleze, de fapt) legislaţia după bunul lor plac. Orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă cu interesele statului rus şi pusă sub interdicţiile cenzurii. Este cunoscut, de altfel, despre intenţiile nobililor basarabeni Constantin Cristi şi Nicolae Casso Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 476; Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor basarabeni, Prut Internaţional, Chişinău, 2000, p. 14-15.

138

– 32 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

de a fonda o tipografie românească (din unele dosare secrete ale poliţiei locale se cunoaşte că aceştia aveau intenţia să editeze şi o gazetă „moldovenească”139), cel dintâi reuşind şi să instaleze tipografia adusă la Chişinău, însă cenzorii locali reuşesc să-i descopere intenţiile, care ”erau altele” decât cele arătate în demersul acestuia către autorităţi. Astfel, iniţiativa boierului Cristi de a fonda o tipografie românească este pusă sub interdicţiile cenzurii oficiale. Să urmărim însă, cum au derulat, propriu-zis, aceste încercări ale nobililor basarabeni de a anihila cenzura ţaristă. Cităm din demersul lui Constantin Cristi către guvernatorul militar al Basarabiei: „Dorind să deschid la Chişinău o tipo-litografie cu numele de “Tipografie Moldovenească” (în acest scop am anexat textul semnat prin care îmi asum respectarea legislaţiei privitor la activitatea tipografică), am onoarea să solicit aprobarea de rigoare şi să-mi eliberaţi în acest scop adeverinţa legitimă. 27 iunie 1862”140. Vom observa, mai întâi, că textul cererii lui C. Cristi este foarte concis şi direct, solicitantul arată cunoaşterea perfectă a legislaţiei în vigoare, asumânduşi respectarea acesteia. Pe textul demersului sunt înregistrate mai multe însemnări manuscrise ale funcţionarilor din cancelaria guvernatorului, iar una pare a fi scrisă de mâna guvernatorului: “Circulara ministrului referitor la supravegherea tipografiilor să fie anexată la dosar”141. Între timp, Constantin Cristi informează serviciile de poliţie că „i-a sosit inventarul tipografic pe care l-a depozitat în casa lui Herţa ce se află în sectorul nr. 1 al oraşului Chişinău” (demersul poliţiei din 6 iulie 1862 către guvernatorul militar). Utilajul tipografic a fost verificat de o comisie specială (în baza art. 42, tom II, Codul de Legi, ed. 1857). S-a constatat că teascul „încă nu este instalat pentru a începe tiparul”, ceea ce este confirmat prin avizul comisiei. Pe partea laterală a documentului este înregistrată o însemnare manuscrisă: „S-a dispus ca tipografia să fie în supraveghere”142. Probabil că îndrăzneala boierului Cristi a deranjat confortul provincial al guvernatorului local odată ce acesta, în 10 iulie 1862, se adresa direct Ministrului de Interne (exceptând pe cel din Odesa), anunţându-l atât despre situaţia delicată în legătură cu iniţiativa lui Cristi de a deschide o “tipografie moldovenească,” cât şi despre utilajul tipografic “pus sub sechestru” de poliţia din Chişinău. Iar în ceea ce priveşte deschiderea tipografiei, se amintea doar ca despre ceva inutil, deoarece „cele trei tipografii particulare” existente în Chişinău staţionau fără lucru143. Adresa de răspuns a Ministrului de Interne din 21 iulie 1862 conţine un refuz categoric144. În 10 august 1862, funcţionarul de la serviciul de poliţie era rugat să-l înştiinţeze pe boierul Cristi despre decizia Ministrului de Interne. Iar cu data de 18 august 1862, este înregistrat protestul lui Constantin Cristi către guvernatorul militar al Basarabiei în care acesta declară că “nu sunt clare motivele pentru care i s-a refuzat deschiderea tipografie”.145 Este evident că motivele invocate de autorităţi erau confuze şi asta o recunoştea însuşi guvernatorul atunci când raporta (secret) Ministrului de Interne că „va stărui să aplaneze situaţia”. Şi în continuare îşi exprimă părerea că „tipografia se pare că are menirea să tipărească abecedare şi broşuri ieftine în limba moldovenească pentru popor […]”146. Aici s-ar afla explicaţia de ce iniţiativa lui Constantin Cristi de a deschide o „tipografie moldovenească” a fost interzisă de cenzura imperială. Cert este că intenţia boierului Cristi a provocat neliniştea funcţionarilor locali. Se crease o stare de excepţie, o dată ce corespondenţa guvernatorului din Basarabia nu s-a făcut prin mijlo Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 476; sursele citate de autor se referă la Arhiva guvernatorului general din Odesa (dosarul nr. 83 din 1862 ”Cu privire la plângerea moşierului Cristi împotriva interzicerii de a deschide o tipografie moldovenească”). 140 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7462, f. 1; Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei…, p. 475-476; mărturiile documentare din arhivele din Chişinău – ce ţin de încercările lui Constantin Cristi de a organiza o “tipografie moldovenească” – au fost publicate integral (1997) de istoricul Gheorghe Negru; Cronologic documentele se înscriu între 27 iunie 1862 – 27 februarie 1863. 141 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 1. 142 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 3. 143 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 5. 144 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 7. 145 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 10. 146 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 476. 139

– 33 –

Maria Danilov

cirea celui din Odesa, ci, direct cu Ministrul de Interne din Sankt Petersburg (în colecţia de documente se atestă doar o singură adresă sosită la Chişinău din Odesa – cea din 13 februarie 1863, nr. 1500, prin care se comunica că protestul lui Cristi a fost respins). O mărturie în plus a „stării de excepţie” este şi existenţa corespondenţei secrete dintre guvernatorul Basarabiei şi Ministrul de Interne, privind chestiunea „tipografiei moldoveneşti”147. Nu este lipsit de interes şi un alt aspect al problemei: unii cercetători susţin că utilajul tipografic procurat de Constantin Cristi a fost dat în arendă tipografului particular Akim Popov. Sursele cercetate atestă că, în 1865 „funcţionarul cu însărcinări speciale” în provincie informa guvernatorul din Basarabia, precum că boierul Cristi cere să i se întoarcă utilajul, însă din nou i s-a refuzat pe motiv că nu dispune de o adeverinţă ce i-ar permite să folosească utilajul. Or, boierul Cristi nu renunţase încă la ideea deschiderii unei ”tipografii moldoveneşti” şi el a continuat lupta cu instituţiile de cenzură din imperiu. În sfârşit, este necesar să punem în evidenţă faptul că, documentele decodificate sunt de o valoare excepţională în contextul problemei abordate deoarece ni-l prezintă pe Constantin Cristi ca pe un luptător deschis împotriva cenzurii ţariste – demersuri repetate, proteste, acţiuni îndrăzneţe (procurarea şi instalarea teascului tipografic contrar interdicţiilor cenzurii) – asigurându-i un loc de frunte printre intelectualii basarabeni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Amintim în context că, pe la anul 1865 şi boierul Nicolae Casso încercase să aducă la Chişinău o tipografie românească ce o cumpărase la Paris148. La începutul anilor ’70 ai sec. XIX, societatea imperială rusă era totalmente marcată de noile schimbări intervenite odată cu introducerea noului Statut de Cenzură (1865). Însă până la intrarea în vigoare a noului regulament, privitor la activitatea tipografică, Ministrul de interne (Valuev) a găsit de cuviinţă – anticipând evenimentul cenzurii – să îndrumeze şefii de gubernii, expediind acestora o directivă specială. Ministrul de interne considera „absolut necesar”, atunci când şefii de gubernie „vor elibera certificate pentru deschiderea instituţiilor amintite, cât şi pentru dreptul de a comercializa producţia tipografică”, ca aceştia să respecte întocmai noul Regulament de cenzură149. În opinia funcţionarului imperial, restricţiile în domeniul activităţii tipografice sunt incomparabile cu orice alt domeniu de activitate, chiar şi atunci când sunt respectate întocmai formalităţile legii. În vederea respectării întocmai a noului regulament erau prevăzute mai multe clauze: • eliberarea certificatelor sau refuzul asupra activităţii tipografice “va depinde exclusiv de voia administraţiei locale, de aceea orice învoire trebuie să fie şi o asigurare că, nu va fi folosită împotriva intereselor statului”. Instituţiile de cenzură urmau să asigure respectarea noilor restricţii “prin supravegherea poliţiei locale şi loialitatea persoanelor ce vor beneficia de asemenea învoire”; • certificatele pentru înfiinţarea tipografiilor vor fi eliberate numai pentru acele localităţi, în care exista o supraveghere strictă a poliţiei locale: “în oraşele centre de gubernii; centre de judeţ, localităţile mici sunt excluse”150; • numărul acelor întreprinderi tipografice va fi strict respectat în raport cu forţele poliţiei locale, pentru că asemenea instituţii sunt “foarte incomode pentru control şi supraveghere, cât priveşte amplasarea centrelor de comerţ pentru desfacerea producţiei tipografice vor fi alese locuri publice, pieţe sau stradele pe centrul oraşului, unde circulă multă lume”151. În contextul celor anunţate poate fi interpretată şi dispoziţia ministrului de interne Valuev către şefii de gubernii în legătură cu noul Statut “despre activitatea tipografică”(art. 2, 20 şi 25) aprobat de Consiliul de Stat în 6 aprilie 1865. Pe pagina de titlu este înregistrată apostila “strict confidenţial”152. Conform noului regulament „doritorii de a deschide o tipografie vor 149 150 151 152 147 148

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 7; vezi Adresa Ministrului de Interne din 21 iunie 1862 (nr. 1806), înregistrată cu sigla „secret”. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 478. ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1. ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1 (verso). ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1 (verso). ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f .1.

– 34 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

primi aprobarea de la şefii de gubernii (cu excepţia oraşelor-capitală), iar persoanele ce vor dori şi să comercializeze producţia tipografică (în baza art. 27, noul regulament), vor primi aprobare de la şeful poliţiei locale”153. Amintitul ucaz urma să intre în vigoare începând cu luna septembrie 1865. În urma unor investigaţii recente în Arhivele Statului din Bucureşti s-a stabilit cu certitudine că, iniţiativa editării la Chişinău a unui ziar cu titulatura de Bessarabskij Vestnik îi aparţine basarabeanului Gheorghe Gore (1837-1909). Este vorba, de fapt, de un document de excepţie, unic în felul său, cu referinţă la activitatea publicistică a lui Gh. Gore. Istoricul Al Boldur (în lipsa unor mărturii certe) plasa greşit acest eveniment în contextul mişcării de emancipare naţională a polonezilor (1863). E interesant, susţine Al. Boldur „că în anul revoltei poloneze şi un alt moşier, Gheorghe Gore, a încercat norocul cu cererea autorizaţiei pentru scoaterea unui ziar. De asemenea fără succes” 154. Este de presupus, totuşi, că publicistul basarabean, având o practică antrenată în anii precedenţi, din perioada de redactor al buletinului gubernial (1866-1868), a încercat să practice această meserie, de ziarist, într-o nouă ipostază – cea de proprietar şi editor de ziare155. Vom cita în continuare din răspunsul (refuzul, de fapt) Departamentului Principal pentru Problemele Presei (subordonat Ministerului Afacerilor Interne), din 18 februarie 1873 (nr. 772) – recepţionat la Chişinău pe 24 februarie – în care se arata că „locuitorul din Chişinău, judecătorul de pace al judeţului Chişinău, consilier de stat Gheorghe Gore, s-a adresat către Excelenţa sa, Ministrul Afacerilor Interne cu rugămintea de a i se permite editarea la Chişinău, sub redacţia sa, a gazetei politicoliterare, cotidian, cu titlul de Bessarabskij Vestnik [Curierul Basarabean]”. Departamentul Principal în Problemele Presei, prin prezenta îl anunţă pe cetăţeanul Gheorghe Gore că, demersul acestuia a fost „readresat Ministrului Afacerilor Interne, însă, nu şi-a aflat aprobare”156. Documentul citat este singular în colecţia cercetată. Alte date din biografia lui Gh. Gore nu ne sugerează nimic mai mult în această privinţă. Ca o consecinţă dură a valului de proteste naţionale din anii ’70 ai sec. XIX, autorităţile respingeau orice încercare de înviorare a vieţii naţionale a popoarelor înglobate în imperiu. Toate ideile şi acţiunile generoase ale unei generaţii de jertfă, care trăise evenimente şi fapte ce-au schimbat radical imaginea atotputernică a imperiului ţarist: înfrângerea în războiul Crimeii; Unirea Principatelor (1859); reforma agrară din Rusia (1861), Răscoala poloneză (1863), au fost semnalate şi anihilate din start de către sistemul opresiv al cenzurii ţariste.

4. Ioan Dabija, cenzura ţaristă şi problema presei româneşti în Basarabia: încă un proiect românesc cenzurat în faşă (1858 –1864) Au existat – pe parcursul secolului al XIX-lea – mai multe încercări de publicistică basarabeană, însă scrisă, în mare parte, în ruseşte. Numărul acestor articole şi studii, constata la timpul său, Ştefan Ciobanu, „este foarte mare încât nu a fost aproape revistă mai mult sau mai puţin serioasă, care, într-un fel sau altul, să nu fi atins chestiunea românilor din Basarabia”157. În context se cuvine să remarcăm că aceste studii publicistice, semnate de autori basarabeni (Al. Hâjdeu, P. Filatov, Gh. Gore, I.I.Tanski etc.), au constituit subiectul unor cercetări speciale în perioada sovietică, însă ele au fost disimulate sub canonul ideologic al regimului comunist, ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 478. 155 Ibidem, p. 478; Basarab. Scrisori din Basarabia, Vol. I [Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu], Chişinău, 1996, p. XIV – XVII. Sunt invocate unele argumente care ni-l prezintă pe Gh. Gore ca un posibil autor al unei impresionante corespondenţe basarabene publicată în ziarul bucureştean „Telegraful” între anii 1880-1890. 156 ANICB, Fondul „Paul Gore”, dosar 9, f. 68. 157 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1991, p. 223; autorul constată că „deşi s-au scris multe studii privitor la trecutul nostru istoric, opinia publică rusească era rău informată asupra românilor”. 153 154

– 35 –

Maria Danilov

de altădată158. Evident că, o imagine recreată a istoriei presei din Basarabia, se impune. Aceasta ar crea o posibilitate unică de cunoaştere adecvată a unui trecut mereu evocat, însă niciodată cercetat în măsura adevărului istoric. Deşi, categorisită în alte dimensiuni valorice, trebuie să remarcăm faptul că, au existat în Basarabia secolului al XIX-lea, şi încercări de publicistică românească. De reţinut, în acest sens, corespondenţele apărute în gazeta liberală-bucureşteană – Telegraful, apoi în Telegraful Român pe o perioadă de aproape zece ani (1880-1890)159. Din păcate, cercetările întreprinse, de până acum, nu au favorizat stabilirea identităţii corespondentului din Chişinău, care semna cu pseudonimul Basarab, acesta rămânând în continuare ascuns în anonimatul istoriei presei basarabene din secolul al XIX-lea, şi nu se ştie dacă va fi identificat vreodată160. Mărturiile aduse în discuţie se înscriu cronologic între anii 1856-1864 şi nu sunt altceva decât o restituire documentară asupra unei perioade, care a coincis cu primele divergenţe între ruşi şi români (la nivelul relaţiilor oficiale), şi care, în ultimă instanţă, au condus la înăsprirea regimului de frontieră de la Prut. Această perspectivă cronologică, din anii amintiţi, impune, de altfel, o analiză de context a istoriei presei basarabene, de aceea şi intenţionăm să intrăm în unele amănunte de analiză, stăruind să reproducem şi unele fragmente din documentul citat. De asemenea, se cuvine să remarcăm că, cercetările noastre vin să completeze parţial informaţiile lansate în istoriografia basarabeană la începutul deceniului cinci al secolului XX, de către istoricul Alexandru Boldur161. Acesta din urmă a cercetat, în exclusivitate, Arhiva Guvernatorului General din Odesa, reuşind să reconstituie doar parţial evenimentele ce s-au produs în istoria presei basarabene între anii 1858-1864. Să mai adăugăm că mărturiile aduse în discuţie sunt, în marea lor majoritate, documente oficiale ale administraţiei imperiale din Basarabia, de cele mai multe ori sigilate cu verdictul “strict secret”. Deşi fragmentare (unele s-au conservat doar în varianta de “ciornă”), aceste probe certe ale istoriei noastre culturale, vin să întregească un segment important al istoriei presei basarabene de la mijlocul secolului al XIX-lea. În epicentrul evenimentelor din aceşti ani se impune o personalitate cunoscută în istoria presei din provincie – consilierul de stat Ioan Dabija162. Numele acestuia este cunoscut alături de cel al lui Alexandru Hâjdău, Constantin Stamati, Alexandru Cotruţă s. a., în calitate de eventual colaborator în proiectul de editare la Chişinău a unei reviste cu titlul Steluţa Prutului. Cum de altfel, s-au întrebat şi alţi cercetători în domeniu – să fie oare, vorba de o replică la “Steaua Dunării” a lui M. Kogâlniceanu?163. Pentru a găsi un răspuns afirmativ la această întrebare, să încercăm o structurare a materialului decodificat din dosarele secrete ale arhivei guvernatorului din Chişinău şi cele din arhiva Guvernatorului general din Odesa (publicat de Al. Boldur în 1943), în scopul de a reînchega un tablou adecvat realităţii istorice din epocă în legătură cu activităţile întreprinse de către consilierul Ioan Dabija în scopul editării unor ziare în Basarabia164. Investigaţiile întreprinse asupra probelor documentare cuprinse între anii 1858-1864, ne conduc să delimităm două etape: Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia şi răspândirea iniţială a presei ruse în ţinut (1820-1850), în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 3-29; Idem, Vasile Ciocanu, Literatura din Basarabia în anii 1840-1880 (Unele aspecte),în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 30-58; Pavel Balmuş, Coordonate ale activităţii lui A. Hâjdeu, în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p.69-83. 159 Basarab. Scrisori din Basarabia, 1880-1890, Vol. 1. Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Editura Ştiinţa, Chişinău – Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, 316 p; Basarab. Scrisori din Basarabia, 1884-1890, Vol. 2. Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2001, 298 p. 160 Basarab. Scrisori din Basarabia, 1884-1890..., Vol. 2, p. XI-XV. 161 Alexandru Boldur, Basarabia românească, Tpografia Carpaţi, Bucureşti, 1943; Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p .471-474. 162 Лотоцки П.А., Список и краткая биография окончивших курс Кишиневской Духовной Семинарии за сто лет его существования, Епархаильная Типография, Кишинев, 1914, с. 4. Ioan Dabija, fiu de nobil, născut în 1808, în ţinutul Orhei, absolvent al Seminarului Duhovnicesc din Chişinău, promoţia anului 1827. 163 Pavel Balmuş, Mesaje româneşti din Basarabia anilor 1860-1890, în Sud-Estul şi contextul european, Buletin VII, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti, 1997, p. 70; Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992, p. 471. 164 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2790, p. 160; pe 5 decembrie 1836 este înregistrată trecerea lui Ioan Dabija la vama Sculeni. În actul semnat de el (nr. 2489) se arată că acesta „se îndreaptă spre Chişinău. Ioan Dabija se obliga să prezinte la cancelaria guvernatorului cărţile „în dialect străin”, înregistrate la controlul vamal în „catalogul-anexă”. 158

– 36 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

• 12 februarie 1858 – 24 martie 1861 • 6 iunie 1863 – 30 octombrie 1864. Anunţăm din start, că orientarea ostilă şi politizantă a proiectelor publicistice ale lui Ioan Dabija, îndreptate spre a slăbi influenţa presei din Principatele Române asupra Basarabiei a fost o trăsătură constantă în activitatea acestuia, însă explicaţia acestui fenomen este de cauză şi nu de efect. Primul memoriu (de reţinut, că acest document important nu se păstrează în arhivele din Chişinău), prezentat guvernatorului Fanton de Verrayon datează, la sigur, din 12 februarie 1858165. În prima parte a documentului se enunţă ideea scoaterii în Principate a unei reviste sau a unui ziar pentru a contracara curentul ostil Rusiei. De asemenea se insistă că ar fi binevenit de a înfiinţa o revistă „în limba moldovenească” la Chişinău, prin stăruinţa însăşi a basarabenilor. Acest memoriu a ajuns, în cele din urmă, în cancelaria Ministrului de Interne a Rusiei din Sankt Petersburg166. Vom cita după dosarele secrete ale guvernatorului militar din Basarabia – o adresă (confidenţială) recepţionată la Chişinău în 17 iulie 1858, expeditor fiind cancelaria Ministerului de Interne a Rusiei din Sankt Petersburg: „În februarie, curent, printr-o scrisoare privată (!), a-ţi informat subalternul meu despre propunerea Domniei Voastre de a edita în Chişinău o revistă în limba moldovenească şi rusă sub supravegherea şefului de gubernie. Scopul unei asemenea reviste este de a contracara apariţiile periodice din Moldova şi Valahia, aflate sub influenţa duhovnicilor străini şi a ţărilor din Europa de Apus, orientate duşmănos faţă de Rusia şi care conduc la slăbirea simpatiilor locuitorilor din Principate către Rusia. Vă informăm, de asemenea, că la acest subiect s-a discutat prin corespondenţă secretă, cu responsabilul regiunii şcolare a districtului Odesa şi guvernatorul general al Basarabiei şi Novorossiei. După cum au constatat aceste persoane şi după cum m-am lămurit şi eu, editarea unei reviste în Basarabia, în cazul alegerii reuşite a colegiului de redacţie, cât şi unei direcţii bine determinate, ar fi putut contribui nu numai la culturalizarea populaţiei din acea regiune, ci şi a celei înrudite lor, din Principatele Dunărene. Însă, în lipsa unor exponenţi responsabili, cât şi a unor materiale valoroase, o astfel de revistă, în baza celor expuse de Dumneavoastră, în orice caz, la moment, nu poate fi admisă. Cu atât mai mult că, o încercare nereuşită mai degrabă ar dăuna, decât ar aduce folos cauzei”167. Deşi această adresă nu aminteşte nimic despre iniţiatorul proiectului, nici despre titlul eventualei reviste, totuşi, din cele relatate se pot stabili următoarele: • Iniţiativa editării unei reviste în Basarabia a fost trecută sub şefia lui Fanton de Verrayon, de aceea mesajul a fost transmis în cancelaria ministerială printr-o adresă privată. Să-i dăm dreptate istoricului Al.Boldur, atunci când susţinea că guvernatorul “a apărat ideea scoaterii la Chişinău a unei reviste în limba moldovenească şi rusă”168. • Scopul unei asemenea reviste era clar orientat spre contracararea publicaţiilor periodice din Moldova şi Valahia, „orientate duşmănos faţă de Rusia”. Explicaţia acestei adrese confuze trebuie completată cu unele precizări din cele publicate de istoricul Al. Boldur (din arhivele odesite). Acesta ne sugerează că Fanton de Verrayon, înainte de a depune memoriul lui Ioan Dabija în cancelaria Ministerului de Interne, luase “contact cu eventualii colaboratori ai revistei, Al. Hâjdău, C. Stamati, Al. Cotruţă”, iar cu cenzurarea revistei Steluţa Prutului, urma să fie însărcinat Ioan Dabija169. Ne oprim aici cu citarea acestor mărturii Fanton de Verrayon [Mihail Lvovovici], general-maior; francez la origine; a guvernat în Basarabia din 10 noiembrie 1857-19 decembrie 1862; a deţinut diverse funcţii în administraţia imperială; a mai colaborat cu P. Kiselev în perioada de activitate a acestuia în Principatele Române. 166 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 471. 167 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6885, f. 1; titlul dosarului: “Corespondenţa secretă a guvernatorului militar al Basarabiei cu Ministrul Afacerilor Interne privind editarea la Chişinău a unei reviste în limba moldovenească şi rusă. 17 iulie 1858– 16 octombrie 1864”, (19 file). 168 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 471. 169 Ibidem, p. 471. 165

– 37 –

Maria Danilov

ale arhivelor “oficiale”, pentru a pune la îndoială faptul, că numele vizate mai sus, cunoscute personalităţi culturale ale Basarabiei secolului al XIX-lea, care militau pentru cauza românismului în acest spaţiu, ar fi acceptat o colaborare la un asemenea proiect dubios (orientat împotriva publicaţiilor din Valahia şi Moldova). Cu atât mai mult că alte probe documentare, în acest sens, nu mai amintesc nimic în această privinţă. Între altele, provocă interes şi alte amănunte în legătură cu discutarea proiectului de editare a revistei Steluţa Prutului. Curatorul regiunii şcolare din Odesa (Pirogov), care primul s-a inclus în discutarea proiectului, a reproşat (adresa din 12 martie 1858, nr. 774), precum că ar fi „mult mai bine să se dea atenţie educaţiei clerului basarabean, care nu se bucură de popularitate în straturile culte ale Basarabiei; că revista ar putea să aibă un succes numai în cazul, dacă ar aduna în jurul său talente, iar o revistă slabă sau fără culoare ar provoca doar suspiciuni de participare la revistă a guvernului”, ceea ce, evident, nu ar putea opri „răspândirea ideilor dăunătoare Rusiei” şi, în acest caz „mai mult ar strica, decât ar aduce folos […]”. Pe când opinia exprimată de către guvernatorul general al Basarabiei şi Novorossiei, contele A.G. Stroganov, a fost şi mai tranşantă (21 martie 1858, nr. 455). Acesta îşi exprima nedumerirea faţă de iniţiativa şefului de provincie (aflat în subordonare directă celui din Odesa), care crede „să reuşească să-şi asume şi responsabilitatea pentru editarea revistei […]”170. Şi totuşi, consilierul Ioan Dabija continuă să insiste asupra intenţiilor sale de editare a unui periodic basarabean, invocând noi argumente: • răspândirea ziarelor româneşti în Basarabia (Al. Boldur indică că la 1861, erau patru abonaţi la Chişinău; doi la Bălţi şi doi la Hotin171); • nevoia de a răspunde la „calomniile” la adresa Rusiei, publicate în revistele din Principatele Române; • şi nu în ultimul rând, se invocă faptul că, printre popoarele din imperiu numai basarabenii nu şi-au arătat sentimentele de fidelitate împărăţiei în legătură cu “revolta polonezilor”172. Să mai adăugăm şi faptul că una dintre adresele lui Ioan Dabija expediate guvernatorului basarabean avea în anexă (în extras) o corespondenţă din Chişinău, publicată în ziarul „Dachia” (Dacia), din 24 martie 1861, şi din care aflăm că „primind Dachia” a suspinat: „Aceasta e tot ce putem face noi cei doi, trei, care avem cunoştinţa originii noastre. Vechii boieri nu mai sunt cu noi, părăsindu-ne cum berbecii părăsesc oile. Cei doi-trei care mai vorbesc moldoveneşte, şi ei s-au risipit ca potârnichile”173. La fel, se alătura şi un răspuns (o replică, de fapt), publicat în ziarul Petersburgskie Vedomosti (1861, nr. 201) şi semnat de un oarecare Ivan Cerescu, însă, reieşind din contextul documentului citat, putem afirma cu certitudine că autorul replicii este acelaşi Ioan Dabija (însemnările marginale pe extrasul din Petersburgskie Vedomosti, precum şi semnătura, aparţin scrisului aceluiaşi autor. Aici şi se încheie, de fapt, prima etapă de discuţii în jurul proiectului iniţiat de Ioan Dabija, privitor la editarea unei reviste în Basarabia. Refuzul oficialităţilor imperiale, după cum s-a văzut, a fost categoric. La cea de a doua etapă, discuţiile asupra proiectului iniţiat de Ioan Dabija, au fost continuate de noul guvernator al Basarabiei, baronul Velio I.O. (guvernator provizoriu: 23 decembrie 1862-1 august 1863). Vom observa că acesta se pronunţă nu atât împotriva proiectului ca atare, cât a formei lui de realizare. El propunea înfiinţarea unui periodic basarabean, nu pentru a fi răspândit în Principate, ci pentru însăşi Basarabia, şi care ar fi preocupat de problemele de gospodărie, credit, legi etc., ca o întreprindere particulară, însă ajutată prin abonamente obligatorii şi alocaţii băneşti din venitul mănăstirilor închinate. 172 173 170 171

Alexandru Boldur, op. cit., p, p. 472. Ibidem, p. 472. Ibidem, p. 471-472. Se pare că istoricul Alexandru Boldur trece greşit ziarul Dacia drept publicaţie bucureşteană (vezi Boldur, Alexandru, op. cit, p. 472); Dacia, ziar literar şi politic; apare la Iaşi între 9 martie – 19 iunie, 1861(vezi Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei Române, p. 263).

– 38 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Cu data de 9 iunie 1863 (nr. 659), în cancelaria şefului de gubernie este înregistrată adresa expediată de la Odesa (pe 6 iunie). Guvernatorul general aducea la cunoştinţă că secretarul de colegiu Ivan Dabija a prezentat din nou un demers în care solicită „permisiunea de a edita o revistă în limbile moldovenească şi rusă, în care s-ar fi dat o ripostă la ieşirile duşmănoase din revistele româneşti îndreptate împotriva statului nostru. Ideea editării unei asemenea reviste a apărut încă în 1858. Vă expediez dosarul din arhiva cancelariei general-guvernatorului [corespondenţa secretă sub nr. 8 din 1858], din care veţi vedea, pe de o parte, argumentele pentru realizarea unei asemenea idei, iar, pe de altă parte, refuzul categoric. Vă rog să cercetaţi atent această corespondenţă şi să ne informaţi despre părerea Dumneavoastră în această privinţă!” [semnat]: General-maior Kotzebue”174. Corespondenţa guvernatorului din Odesa, la acelaşi subiect, va fi repetată după 1 august 1863, către general-maiorul Platon A. Antonovici, noul guvernator militar al provinciei175, însă, de astă dată, discuţiile sunt deplasate pe terenul presei ecleziastice. Se vede că Ioan Dabija, decepţionat de faptul că proiectul său de editare a unei reviste în Basarabia (deşi era de orientare filorusă !), nu poate trece prin mrejele cenzurii imperiale, de astă dată, insistă asupra unui nou proiect în colaborare cu anturajul ecleziastic din stânga Prutului, din Moldova. În adresa din 5 iulie 1864, Ioan Dabija aduce la cunoştinţă şefului de gubernie că, printre cei care şi-au arătat bunăvoinţa să colaboreze la o eventuală publicaţie din Basarabia – “în limba moldovenească” – se numără şi Filaret Scriban. Se anexează (traducerea în limba rusă) scrisoarea acestuia din 25 iunie 1864. Se milita pentru un program al publicaţiei, “capabil de a influenţa şi asupra românilor, şi asupra politicii orientale, în general (!)”176. Dincolo de orice comentarii asupra contextului politic şi ecleziastic, în care se înscriu perfect aceste proiecte locale cu “iz de servilism” în faţa marilor puteri, ar fi curios, credem, să observăm şi altceva: exponenţii fideli ai politicii imperiale erau foarte precauţi în acţiunile lor de administrare a provinciei şi nu se aventurau în asemenea proiecte. Cităm din “însemnările” pe marginea proiectului (făcute evident, de guvernatorul general): • Editarea ziarului la Chişinău e absurdă, dat fiind că acolo e lipsă de oameni culţi (!) • Există oare acea forţă, care ar fi în stare să convingă ţăranii Basarabiei că în Principate s-a procedat rău, făcându-se împroprietărirea, iar la noi e mai bine, odată ce nu li s-a dat pământul ? În sfârşit, guvernatorul general a promis să promoveze către instanţele superioare proiectul de editare a unei publicaţii bisericeşti, având în vedere şi scrisoarea lui Filaret Scriban, însă scoaterea revistei se va face pe cont propriu. În scurt timp, Ioan Dabija prezintă guvernatorului un program al viitoarei reviste cu titlul preventiv de Basarabia sau Glasul Românilor basarabeni177. Înainte însă de a aborda acest subiect deosebit de incitant din istoria presei basarabene, trebuie să punem în evidenţă faptul că, iniţiativa editării unei reviste bisericeşti “în limba moldovenească” survenise ceva mai devreme, în 1860, şi fusese exprimată, prima dată, în scrisoarea ieromonahului Teofan (devenit ulterior şi egumenul mănăstiri Noul-Neamţ din Basarabia, ctitorită de către călugării din dreapta Prutului), din 21 iunie 1860, adresată ober-procurorului sinodal din Sankt Petersburg. Scopul unei asemenea publicaţii, după cum se anunţa în program, era „de a contracara articolele cu conţinut antireligios (!) care apăreau în publicaţiile româneşti la acea vreme”178. Or, istoria se repetă: în spaţiul presei basarabene planează aceleaşi ambiţii provocatoare îmbibate cu iz de servilism faţă de puterile imperiale, fie ecleziastice sau laice. Abordarea acestui fenomen basarabean depăşeşte, bineînţeles, limitele demersului nostru, având implicaţii adânci în domeniul politic, social şi cultural deopotrivă. 176 177 178 174 175

ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 2-6. ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 14: adresa din 28 august 1864, nr. 8756. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 474. Ibidem, p. 475. Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке – насущная потребность Кишиневской паствы, КЕВ, № 16-17, 1907, c. 555-557.

– 39 –

Maria Danilov

Revenind însă la proiectul lui Ioan Dabija (adresa din 5 iulie 1864), privitor la editarea unei reviste bisericeşti în colaborare cu cei din Principate, trebuie să subliniem că, între timp, guvernatorul local din Basarabia, îşi schimbă intenţiile şi în adresa din 8 octombrie 1864 (nr. 756), expediată la Odesa, se pronunţă împotriva revistei, susţinând în acest sens că, “poporul exploatat de posesori, de evrei şi de unii avocaţi improvizaţi” are nevoie de un ziar „consacrat cerinţelor reale ale zilei”. Şi, pentru a completa acest tablou interminabil al discuţiilor din anturajul administraţiei imperiale, cu referire la proiectele de editare a unui periodic basarabean, vom cita din adresa de răspuns (de la Odesa): “Către şeful oblastei Basarabiei…, Consider important să vă comunic că împărtăşesc atât părerea Domniei Voastre despre utilitatea unei asemenea reviste cu o orientare realistă pentru locuitorii Basarabiei, cât şi a editării ei la Chişinău. Totodată, consider real şi folositor, să se acorde dreptul redacţiei de a publica, în pagină, articole de replică celor apărute în presa românească, care conţin atacuri împotriva noastră, deoarece nu poate fi pus la îndoială faptul că, deşi ziarele româneşti sunt interzise în Basarabia, mulţi le citesc cu nesaţ. La rândul meu, Vă informez, că am relatat deja către Ministerul Afacerilor Interne, dacă nu găseşte de cuviinţă să elibereze în acest scop banii în sumă de 3 mii ruble anual pentru editare şi, în cazul unui aviz pozitiv, să aveţi grijă, să găsiţi oameni competenţi şi, să pregătiţi un program amănunţit pentru a fi propus domnului ministru pentru aprobare”179. În ultima scrisoare, adresată guvernatorului şi expediată din Ismail în 29 decembrie 1864, Ioan Dabija, referindu-se la unele fenomene din Principatele Române, amintea, între altele, şi despre faptul că „dacă ar înceta să mai fie funcţionar pe lângă şeful oblastei, ar putea camufla provenienţa banilor guvernului sau al mănăstirilor închinate, puse la dispoziţia revistei”180. Aici, firul discuţiilor privitor la editarea unei reviste pentru Basarabia, practic este întrerupt. Arhivele din Chişinău nu mai amintesc nimic în această privinţă. Însă nu putem încheia aici, fără a aduce în discuţie şi alte probe ale istorie noastre culturale, care mărturisesc că, de astă dată, strădaniile gazetăreşti ale consilierului Ioan Dabija s-au şi realizat parţial. Cert este că, sub titlul de Glasul Românilor basarabeni a fost tipărită la Chişinău, în luna mai 1864, o broşură (20 pag.) şi semnată cu pseudonimul Ioan Ciorescu (sub acest nume Ioan Dabija a semnat şi în 1861), şi care poate fi lesne decodificat şi atribuit doar lui Ioan Dabija, reieşind din mesajul şi stilul publicaţiei. Tipăritura are forma unei scrisori „Către domnul redactor al ziarului Buciumul din Bucureşti” şi este o adresă de răspuns la cele apărute în Buciumul (nr. 175, 1864). Autorul insistă să polemizeze cu autorul articolului apărut în Buciumul, în care acela „făgăduieşte să sprijine naţionalitatea română, în toate părţile, unde va fi în luptă, de la Tisa şi până la Nistru”, deci şi Basarabia care „geme sub jugul guvernului rusesc”. Vom da citirii câteva fragmente din această corespondenţă pentru a vărsa mai multă lumină asupra acelui fenomen basarabean din perioada dominaţiei ruseşti numit de O. Ghibu „o stare sufletească specifică”. Autorul se întreabă răutăcios: „Ce puteţi să ne daţi mai mult decât ceea, ce avem acum?”. Şi în continuare: “Naţionalitatea noastă nu se află în luptă cu nimeni…// şi de nimic nu este ameninţată […] //Noi păzim în toată sfinţenia legea părinţilor noştri. Obiceiurile noastre rămân neatinse…// De la Prut până la Nistru, noi, Românii, toţi vorbim în limba noastră (!), fraţii noştri săteni nu înţeleg altă limbă, decât cea moldovenească […] // Instanţele judecătoreşti din Basarabia sunt compuse din membri aleşi din toate clasele (p. 1). În ghimnazii, în şcolile ţinutale // învaţă cine vrea, fără deosebire de clase […] // Noi, Românii din Basarabia de locu nu gemem, precum gândiţi, din împotrivă, suntem mulţămiţi de soarta noastră (p. 3). Reformatorii cei noi ai României au începutu […] să surpe religia domnitoare [...] pentru că ea ne leagă de Rossia //Noi nu dorimu anexarea Basarabiei noastre către voi, şi nu dorim anarhia voastră [...] surparea legii părinţilor noştri (p. 14).” ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 17. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 475.

179 180

– 40 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

În sfârşit, autorul insistă: „Să daţi locul acestei scrisori în coloanele stimatului vostru ziar […]. Şi dacă găsiţi că avem greşală la ceva din câte am scris, vă rugăm ca tot în al vostru ziar să ne arătaţă în ce părerea noastră este greşită [...]” 181. „Greşeli” acesta avea suficiente, dar să reţinem: stilul de polemică, în care s-a erijat publicistul basarabean este răutăcios, de sorginte filorusă (dar nu şi românofob!). Bineînţeles, conceptele enunţate mai sus, sunt expresie a unei mentalităţi specifice a unei anumite categorii sociale de basarabeni prinşi în mrejele imperialilor. Pentru că, zicea, în acest sens, Nicolae Iorga, în 1905: “Măreţia rolului şi chemării Rusiei le striveşte sufletele. Apoi fiecare se găseşte bine. Preotul e foarte bine privit şi are venituri frumoase, de ce n-ar cânta şi ceti numai sloveneşte în Biserică? Funcţionarul poate ajunge şi ministru plenipotenţiar, ca Onu de la Atena, unde-i pot da românii aşa ceva…?”182. La fel, şi ardeleanul Onisifor Ghibu, găsea în Basarabia, încă la începutul secolului XX, o situaţie similară cu cea din „Alsacia Lorena, anexată de Germania în 1871”, unde timp de câteva decenii s-a ajuns „la o stare sufletească specifică, foarte deosebită de cea a conaţionalilor lor din ţaramamă”. Şi asta s-a întâmplat, constata la rândul său O. Ghibu, pentru că „tânăra generaţie nu cunoştea Franţa, decât sub raportul dezordinii interioare şi a slăbirii exterioare“183. Să mai adăugăm aici, că basarabeanul Ioan Dabija184, care s-a ales cu funcţii privilegiate „sub ruşi”, a continuat să-şi antreneze scrisul în polemici sterile cu drept de replică la unele publicaţii apărute în presa din Principatele Române185. Corespondenţa secretă din arhiva guvernatorului militar al Basarabiei mai aminteşte, în acest sens, că între 19 iunie 1865 – 7 aprilie 1866, consilierul Ioan Dabija a fost “pasionat” de o problemă, mult mai modestă, însă la fel de importantă: se insista către administraţie să i se permită publicarea „de urgenţă” a unui articol de răspuns celui publicat de către Cezar Boliac în ziarul „Trompeta Carpaţilor” (ce anume, în documentul de arhivă, nu se indică) care urma să fie tipărit la Chişinău „şi răspândit ulterior în Basarabia şi în Principate.” (!) 186. Articolul lui Ioan Dabija urma să apară сu titlul Din viaţa românilor basarabeni (Из бытa бессарабских румын) – iniţiativa fiind încuviinţată de reprezentanţa Consulatului Rus din Bucureşti (contele Offerenberg), deoarece ”nu încalcă regulamentul presei”, după cum se specifică în adresa expediată la Chişinău în 19 iunie, 1865187. Iniţiativele consilierului titular al administraţiei guberniale, se vede, au fost autorizate şi de guvernatorul local, odată ce se insista asupra „traducerii versiunii ruseşti” a lucrării lui Dabija, de care acesta promise „să se ocupe de curând” (după data de 24 august, când urma să revină din Bucureşti), fapt despre care aflăm din adresa strict „secretă” înregistrată în 24 august 1865 la cancelaria guvernatorului din Chişinău188. Nu se ştie dacă lucrarea promovată cu atâta insistenţă de consilierul de colegiu Ioan Dabija a fost şi tipărită, pentru că în Chişinăul anilor ’70 ai secolului al XIX-lea nu exista o altă tipografie unde se mai imprimau texte româneşti, decât cea eparhială, a Casei Arhiereşti. Anume călugărul Isakie de la tipografie urma să fie rugat „să se ocupe cu tipărirea broşurii”189. Concluzii. Acestea fiind spuse, mai constatăm doar, în baza surselor cercetate, că timp de aproape un deceniu consilierul Ioan Dabija a încercat în repetate rânduri, însă fără succes, să Paul Mihail, Tipărituri româneşti in Basarabia de la 1812 până la 1918, Bucureşti, 1940 [ nr. 218], p. 124-126. Nicolae Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 86. 183 Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească..., p. LII. 184 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7663, f. 6-8; d. 7177, f. 1-30. 185 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 1; Corespondenţa Consulatului rus Imperial din Bucureşti către gubernatorul din Basarabia, în vederea aprobărilor de rigoare privitor la replica de răspuns a consilierului titular Ioan Dabija la adresa ziarului Trompeta Carpaţilor a lui Cezar Boliac. 186 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 1. Adresa din 19 iunie 1865. 187 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 3-5. 188 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 3-5; În adresa secretă (nr. 789) către guvernatorul Basarabiei, Ioan Dabija susţinea, precum că avea gata un articol despre „modul de viaţă al românilor basarabeni” ca răspuns la cele publicate în Buciumul şi Trompeta Carpaţilor. 189 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 3 verso; Pavel Balmuş, Mesaje româneşti din Basarabia anilor 1860-1890, în Sud-Estul şi contextul european [Buletin VIII], Bucureşti, 1997, p.70-71. 181 182

– 41 –

Maria Danilov

obţină permisiunea editării unui periodic în Basarabia. Deşi acţiunile acestuia în domeniul ziaristicii basarabene sunt tributare intereselor politice ale administraţiei imperiale din Basarabia (şi nu numai), acesta nu reuşeşte, totuşi, să spargă sistemul autoritar al cenzurii ţariste. Ar trebuie să fim nepărtinitori, însă, şi să-i atribuim lui Ioan Dabija şi unele merite în contextul istoriei presei basarabene: insista de fiecare dată către conducerea gubernială să fie distribuite taxe de stat pentru abonamentul presei româneşti destinată pentru colecţiile bibliotecii publice din Chişinău.

5. Prima publicaţie în limba română: „Vedomosti de Eparhie” – o izbândă efemeră Este un fapt constatat deja în scrisul nostru istoric că, presa basarabeană din secolul al XIX-lea a fost scrisă aproape exclusiv în ruseşte. Excepţie în acest sens poate servi doar presa bisericească. În urma decretului din 17 februarie 1867 emis de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse către arhiepiscopul Antonie190 se stipula, că alcătuirea Vedomostilor Eparhiei Chişinăului şi Hotinului se va face „în limba rusească cu tălmăcire pe limba cea de loc moldovenească”191. Primul număr al revistei va fi semnalat însă ceva mai târziu, începând cu 1 iulie 1867. Fără îndoială, apariţia unei asemenea publicaţii poate fi atribuită unui eveniment cultural deosebit, atât pentru clerul local, cât şi pentru viaţa religioasă a întregii eparhii. În linii mari vom observa şi altceva: clerul, în societatea imperială rusă, s-a bucurat, totuşi de un statut privilegiat în raport cu alte categorii sociale. Privit din această perspectivă istorică anume clerul basarabean a fost singura categorie socială, în interiorul căreia s-a menţinut constant – pe toată perioada dominaţiei ruseşti – elementul autohton moldovenesc. Deşi, administraţia imperială a provinciei a stăruit mult să modifice această stare de lucruri, nu i-a reuşit prea mult. Statisticele (surse ruseşti) arată că numărul preoţilor români a prevalat numeric pe toată perioada secolului al XIX-lea, în raport cu alte etnii din conglomeratul basarabean: 59,7 – români, 23,9 – ruşi, 11,4 – ucraineni etc.192. În celelalte sfere sociale ale instituţiilor publice numărul românilor era infim. Astfel, in contextul istoriei presei basarabene, revista bisericească Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, se înscrie mai curând într-un studiu de caz, odată ce în acest domeniu anume s-a reuşit ceva mai mult pe terenul cultural românesc. Sunt de remarcat însă – în legătură cu acest eveniment publicistic – câteva momente semnificative: • Mai întâi vom observa că, înfiinţarea unei publicaţii bisericeşti în Eparhia Chişinăului şi Hotinului nu poate fi atribuită exclusiv unei iniţiative locale. Acest fapt cultural a urmat unui model imperial: după pilda eparhiilor ruse193. Buletinul eparhial – Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti – a fost o publicaţie pur oficială. • Şi, doi: conducerea eparhială avea în supraveghere strictă programul de activitate al revistei stabilit conform stipulărilor prevăzute de cenzura sinodală.

*** Istoriografie. Câteva precizări. În plan istoriografic avem de a face cu o situaţie nelămurită şi/ sau neclară în problema respectării bilingvismului în paginile primei reviste în limba română Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Mai degrabă, este vorba de un trecut mereu evocat însă niciodată cercetat îndeajuns în măsura adevărului istoric ce ar permite să închegăm, în cele din urmă, o imagine adecvată a istoriei Basarabiei „sub ruşi”. Or, această imagine a Basarabiei 192 193 190 191

Arhiepiscopul Antonie [Şokotov] a condus catedra episcopală din Chişinău din 17 martie 1858 –13 martie 1871. Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 1, от 1 июля 1867 г., стр. 3– 11. Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2000, p. 13. Înfiinţarea revistelor bisericeşti este atestată din 1860, în eparhia Chersonului şi cea a Iaroslavului.

– 42 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

este împestriţată de multiple erori şi/sau exagerări, care odată preluate şi multiplicate în scrisul nostru istoric, au perpetuat o stare anevoioasă, defel favorabilă cercetării istorice. Cercetători consacraţi în domeniu, în marea lor majoritate, susţin, că buletinul eparhial a apărut în ediţie bilingvă între anii 1867-1871, ceea ce nu corespunde întocmai adevărului istoric. In urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, s-a constatat cu certitudine că, anume situaţia incertă în problema respectării bilingvismului a constituit prilej de confuzie istoriografică în scrisul nostru istoric. Or, revista, deşi îşi încheiase versiunea bilingvă către mijlocul anului 1871 (nr. 16 din 15-31 august [partea neoficială] a fost ultimul), în anul următor, 1872, au mai apărut câteva texte în română fără a avea text paralel în rusă194. Nicolae Popovschi, unul dintre cei mai avizaţi istorici ai trecutului bisericesc al Basarabiei „sub ruşi”, susţinea că „traducerile în limba moldovenească” au durat numai până la 1871. Începând cu acest an se publicau în moldoveneşte numai unele articole din textul rusesc, iar la sfârşitul acestui an textul românesc a fost suprimat cu desăvârşire pentru motivul că „traducerea, mai cu seamă a materialului oficial era foarte anevoioasă şi, totodată era şi „de prisos şi fără de trebuinţă”, deoarece, pe atunci, majoritatea preoţimii făcându-şi studiile în Seminar, cunoştea bine limba rusă”195. Problema limbii române în paginile buletinului bisericesc este privită evident din perspectiva unei interpretări sintetice, fără însă a se preciza care din părţile revistei cuprindea „unele articole din textul rusesc” traduse „moldoveneşte”. Situaţia „bilingvismului” în paginile buletinului era însă un pic de alta natură. Odată identificate textele din colecţia revistei – pe anul 1871 – s-a stabilit cu certitudine că partea oficială deja, începând cu primul număr din 1-15 ianuarie, a fost tipărită doar în ruseşte, cu excepţia unui singur text identificat în nr. 10 din 15-30 mai, 1871196. Versiunea românească însă s-a păstrat parţial doar în partea neoficială a revistei şi a continuat până la nr. 16 din 15-31 august 1871197. Cât priveşte motivele suspendării limbii române în paginile revistei, apoi Nicolae Popovschi preia o versiune şi/ sau o explicaţie oficială a celora care sprijineau politica de rusificare a clerului basarabean (care circula în epocă), fără să pătrundă de fapt în esenţa problemei. Ştefan Ciobanu, la rândul său, afirma doar atât: „limba în care era scrisă revista este o limbă moldovenească, fără neologisme, pe alocurea cam stricată […]. La anul 1871 partea românească a revistei a fost suprimată”198. Cel mai aproape de adevăr pare a fi, totuşi, Andrei Parhomovici, care considera, pe buna dreptate, că buletinul eparhial se edita în două limbi paralele „în ruseşte şi în limba întrebuinţată în Basarabia cea moldovenească […], însă încetul cu încetul, începând cu 1869, într-o cantitate tot mai mare au început să apară materiale fără a fi traduse, iar din 1872, traducerile în genere au dispărut”199. De asemenea, reputatul istoric al presei din perioada regimului sovietic, profesorul universitar Dumitru Coval, a observat, precum că „timp de cinci ani (1867-1872), fiecare pagină ce împărţea în două în partea stângă era textul rus, iar în dreapta – reproducerea aceluiaşi text în româneşte”200. Evident că, afirmaţiile cercetătorului suferă de unele exagerări, deşi acestea aveau la subsol o solidă bază documentară. Şi el, la rândul său, greşeşte atunci când afirmă că ”timp de cinci ani fiecare pagină de împărţea în două”. Pentru că aceasta s-a întâmplat doar atunci când s-a apelat la traducerea textelor în română. Din momentul abandonării acesteia textul s-a tipărit Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii [S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki], KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, intre pag. 138-139; vezi paginaţie separată 1-8. 195 KEV, nr. 18 1892, p.421, (nota 2). 196 Vezi textul tradus în română „Punerea la cale a stăpânirii oblastei”, KEV, nr. 10 din 15-30 mai, 1871, p. 327-330. 197 KEV, nr. 14 din 15-31 iulie 1871, p. 201-204; p. 227. 198 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992, p. 224. 199 А. Пархомовичь, Редакторы и цензоры „Кишиневских Епархиальных Ведомостей” (с 1867 по 1911 г.). К материалам для истории Кишиневской духовной Семинарии), КЕВ № 28, 1 июля 1911 г., с. 1043. 200 Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 225-230. 194

– 43 –

Maria Danilov

în pagină plină, fără coloane. Cât priveşte problema limbii române, repetăm: deja în cel de-al patrulea an de ediţie (1871) situaţia acesteia se schimbase radical, iar în cel de-al cincilea an de apariţie a buletinului (1872) au apărut sporadic doar câteva texte în română201. Boris Trubetskoj, un alt cercetător al presei basarabene din perioada ţaristă, în genere nu se pronunţă asupra problemei limbii române în paginile revistei, susţinând doar că aceasta „a apărut în două limbi, textul în rusă pe stânga, iar cel moldovenesc pe dreapta”202. Şi doar în cercetările întreprinse în anii din urmă au fost lămurite unele aspecte ale problemei limbii române în paginile revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti203. Programul revistei. A fost întocmit de către profesorii Seminarului teologic şi era alcătuit din două părţi: una oficială şi alta neoficială. Cea oficială era strict rezervată pentru hotărârile administraţiei imperiale referitoare la viaţa bisericească: circulare ale conducerii eparhiale locale (numirile în funcţii sau eliberări). Pe când cea neoficială cuprindea diverse statistici privitoare la istoricul eparhiei; texte-explicaţii la Sf. Scriptură şi opera Sf. părinţi ai Bisericii Ortodoxe; diverse „învăţături” destinate pentru predici204; articole privitor la activitatea şcolilor eparhiale; materiale de etnografie, arheologie, literatură sau folclor205. În opinia lui A. Parhomovici, publicaţiile apărute în paginile revistei aveau caracter mai mult ştiinţific, chiar începând de la primele numere, în special, cele apărute începând cu anul 1872. Iar după anul 1906 „vedomostile” eparhiale au un aspect tot mai apropiat de stilul publicistic al materialelor apărute206. Revista eparhială a fost instituită şi editată pe lângă Seminarul Teologic din Chişinău. Atât redactorii acestei publicaţii, cât şi cenzorii erau numiţi dintre funcţionarii Seminarului: „ba rectorii, ba inspectorii sau profesorii de acolo”207. Programul revistei, aprobat de Sf. Sinod (ucazul din 17 februarie 1867) a fost publicat integral în nr.1 din iulie 1867208. Abonamentul anual era (1884 inclusiv) de 6 rub./ rus. Din 1885, preţul unui abonament s-a redus la 4 rub. Abonamentul era obligatoriu pentru orice biserică parohială din Basarabia. Revista se va tipări în incinta Tipografiei Eparhiale209. Demn de reţinut că, buletinul eparhial este considerat drept una dintre primele publicaţii de acest gen apărute în eparhiile Imperiului Rus. Concepută iniţial ca publicaţie bilunară, revista îşi va menţine acest statut pe o durată de patru decenii: 1867-1906, apoi, începând cu nr. 5 (din 5 martie) 1906, revista va apărea săptămânal până la finele anului 1918. Primul număr al revistei a fost semnat de doi redactori oficiali: arhimandritul Varlaam [Vasile Cerneavski]210, rectorul Seminarului Teologic din Chişinău şi Mihail Skvorţov211, profesor la Seminarul Teologic . De fapt, pe toată perioada de activitate a revistei (1867-1918) acest post va fi ocupat de diverşi reprezentanţi ai acestei instituţii (de regulă, velicoruşi). Cei dintâi colaboratori ai revistei au fost în exclusivitate, profesorii Seminarului: arhimandritul Natanail (Danilevski), preoţii Luca şi Teodor Laşcu, D. Ciacir, I. Găluşcă. Misunea de cenzor i-a KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, între pp. 138-139; vezi paginaţie separată, p.1-8: Învăţături către poporenii săteni împotriva jeluirii. S-au tălmăcit de pe limba russască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki. 202 Б.А. Трубецкой, Из истории периодической печати Бессарабии..., с. 23. 203 Dinu Poştarencu, Versiunea in limba românâ a Buletinului Eparhiei Chişinăului şI Hotinului (1867-1871), Revista Română de Istorie a Presei, Anul I, nr. 2, Bucureşti, 2007, p. 29-30. 204 Pr. Dimitrie Ciachir, Învăţătură la sfinţirea bisericii, KEV, nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 393-399 [partea neoficială]; textul este însoţit de notă la subsolul paginii: „Învăţătura aceasta sau cetit la sfinţirea bisericii din Colonia Gasan-Batâr, la 30 octombrie 1867”. 205 KEV, nr. 1, 1-15 iulie 1867, p. 11-16 (partea oficială). 206 А. Пархомовичь, Редакторы и цензоры „Кишиневских Епархиальных Ведомостей”..., с. 1043 207 Ibidem, с. 1042. 208 KEV, nr. 1 din 1-15 iulie 1867, p. 3-16. 209 Tipografia eparhială a fost deschisă pe 31mai 1814; în 1867, această veche instituţie culturală, continua să tipărească texte în limba română. 210 Ulterior a fost transferat la catedra episcopală din Minsk şi Turov. 211 Mihail Skvorţov (1825-1871), este fiul renumitului profesor de filozofie al Universităţii din Kiev, I.M. Skvorţov; absolvent al Academiei Teologice din Kiev; din anul 1866 este transferat la Seminarului Teologic din Chişinău, catedra de Logică şi psihologie; a mai deţinut funcţia de vice-inspector al Seminarului. 201

– 44 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

fost încredinţată lui Grigore Galin (1823-1893)212, inspector la Seminarul Teologic din Chişinău. Amintim în context, că editarea revistei Kišiniovskie Eparchialnye Vedomosti a fost autorizată în ediţie bilingvă213. Printre traducătorii textelor în versiunea românească au fost identificaţi protoiereul Teodor Baltaga şi preotul Emilian Ghepeţki, deşi numele acestora nu este menţionat special printre membrii colectivului de redacţie214. În paginile revistei (în primul an de apariţie) pot fi identificate şi alte nume de preoţi: Ioan Galupa, Gh. Dânga, Ioan Butuc, Luca Laşcu, diacon A. Ciugureanu215. În partea neoficială a revistei s-a publicat un material imens, atât cu conţinut dogmatic/ religios, cât şi materiale privitor la istoricul eparhiei Chişinăului şi Hotinului. Pr. T. Laşcov susţinea, precum că materialele apărute în paginile revistei „vor trezi din dormitarea minţii pre mulţi din fraţii noştri, şi foarte poate fi, că după aceasta şi la voi se vor arăta iubitori de cetire, care vor scrie […]216. În paginile revistei, în special, pe anii 1869-1879, se regăsesc un şir de materiale / acte, statistici / cu referinţă la viaţa bisericească din Principatele Române217. Deşi, ar trebui să observăm că aceste materiale sunt interpretate izolat, fără a se face vreo legătură cu viaţa spirituală a românilor basarabeni. Însă cele mai multe publicaţii reflectau viaţa bisericească a basarabenilor „sub ruşi”218, care, bineînţeles sunt priviţi doar din perspectiva concepţiei imperiale ruse vis a vis de soarta acestora „eliberaţi” de sub jugul păgân. Cât priveşte reflectarea vieţii cotidiene din parohiile Basarabiei, apoi acele materiale lipsesc aproape cu desăvârşire în paginile revistei. Doar unele fragmente lapidare mai pot fi recuperate din „dispoziţiunile” stăpânirii locale (de regulă, circulare emise de către Consistoriu sau direcţia economică a Casei Arhiereşti din Chişinău), care constituia partea „oficială” a revistei. Caracterul strict oficial al revistei are şi o explicaţie la suprafaţă: publicaţia, de fapt, exista pe lângă Seminarul Teologic, instituţie în care domnea spiritul şi/ sau duhul oficial (imperial), aceasta fiind „populată” de cadre didactice, în marea lor majoritate, de origine velicorusă. Aceştia din urmă şi sunt, de regulă, semnatarii materialelor publicate în paginile buletinului. Autori-localnici, de origine română, sunt puţini219. Şi, totuşi vom cita în continuare (aproape integral) din materialul publicat de un autor local, preotul rural Teodor Laşcov. Judecând după stilul publicistic în care îşi îmbrăca gândul, se vede că avea o anumită experienţă a scrisului, dar şi o bună pregătire teologică220. Acesta se adresa către preoţimea parohiilor rurale în scopul de a-i atrage să citească şi să scrie pentru revista bisericească despre problemele cotidiene cu care se confruntau enoriaşii. „Scrisoarea” pr. Teodor Laşcov ne oferă o perspectivă unică de a recepta concepţia unei viziuni din epocă. Spre exemplu: cum vedea autorul rostul unei asemenea publicaţii pentru tagma duhovnicească locală; sau rolul şi importanţa „întîei despărţiri a vedomostilor” – partea oficială şi neoficială; cum era privită şi/ sau acceptată revista în mediul parohiilor de la sate? „Scrisoarea preotului de sat către preotul tot de sat”221 (Fiind prilejul acela, că se tipăresc vedomostiile de Eparhia Chişinăului) Preaiubite întru Domnul frate! După punerea la cale a Stăpânirii noastre cei mai înalte, care poartă de grijă pentru binele Grigore Galin (1823-1893), fiul preotului Ioan Galin din s. Oxentia, jud. Orhei; a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău (1847) şi Academia Teologică din Kiev (1851); inspector la Seminarul Teologic (1861-1878); a fost suspectat de naţionalism şi transferat la Seminarul Teologic din Taurida (1878), apoi trecut protoiereu la catedra din or. Minsk, unde a şi decedat (1893). 213 Kišiniovskie Eparchialnye Vedomosti a apărut în versiune bilingvă o perioadă relativ scurtă (între anii 1867-1872). 214 Materialele traduse, de regulă, nu sunt semnate; vezi A. Пархомовичь, Очерк пастырской деятельности высокопреосвященного Антония в Кишиневской Епархии с 1858-1871 г., КЕВ, № 8, 1871, с. 260. 215 Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum, Chişinău, 2000, p. 135. 216 Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat …, p. 453. 217 Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea…, p. 139 (nota 77) 218 Vezi în paginile revistei (1867-1894) articole semnate de A.E. Silin; M.A. Ganiţki; P.T. Pahovski; A.M. Parhomovici; A.V. Bălţătescu; I. Cerniavski; S. Bogoslavski; A. Konski, A. Stadniţki; P. Sârcu ş.a. 219 A.V. Bălţătescu; Gh. Gore; A. Stadniţki; P. Sârcu; A. Celac; Gurie (Grosu). 220 Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat către preotul tot de sat, KEV, nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 410-414. 221 Se respectă întocmai ortografia originalului. 212

– 45 –

Maria Danilov

nostru, acum nu-i cea întâia lună de cînd se tipăresc vedomostiile de Eparhia Chişiinăului. Heretisire voao şi adîncă dinpreună simţire înalt cinstite – demult dorite vedomosti. Voi sunteţi a noastră după noi moştenire, semn de lucrare cu mintea al tagmei duhovniceşci de loc, graiu al curgerii vieţii noastre bisericeşc prin descoperirile ei cele de căpetenie. Să de voao Dumnezeu să prelunjiţi cele începute, cu cuget curat să adeveriţi datoria ca, însămnare şi încredinţare, şi cu vrednicie ţiind această încredinţare, să fiţi putenci organ al lucrării şi vieţii duhovniceşci a tagmei duhovniceşci şi a Eparhiei noastre deobşce! Cu bună samă, iubite frate, dacă care-va Eparhie ave nevoie de aşa feliu de organ duhovnicesc de loc, apoi chiar anume ţara noastră, cea cuprinzătoare cu locuinţa de norod şi bogată cu mulţimea tagmei duhovniceşci, dar pînă acum săracă de răsfăţarea ideii cei cu cunoşcinţă şi a trudei duhovniceci cu mintea, după mila soartei sale cei istoriceci, trecute, triste. Pentru aceasta, tipărirea vedomistiilor de Eparhie la noi, îţ spun drept, este o înfiinţare însemnată ivire de bucurie, de mângăere, care mărturisece de mişcarea vieţii în sfera tagmei noastre cei duhovniceci. Să ai osteneli, fratele meu, să căutăm să pătrundem cu luare aminte însemnarea nostimă şi folosul dela tipărirea vedomostiilor Eparhialnice de loc, şi atunci noi vom şi fi părtaşii lor la simţire şi cu cuviinţă le vom preţelui pre ele […]. 1.) Cum îi de nostim şi de interes şi foarte de folos pentru noi şi întru adevăr neapărat de trebuinţă întâia despărţire a vedomostiilor de Eparhie – cea offiţială, – această preste samă îi prin înţeles fiesce-căruia chiar şi dintru aceea, că însa se cuprind însăşi cele mai ne apărate pentru tagma duhovnicescă offiţiale, aşa zice, cu îndătorire înştiinţări pentru cele obscesci ocîrmuitoare leţuirii, punerii la cale, precum acei mai înalte ocîrmuirii bisericesci, aşa şi a cei Eparhialnice de loc, şi pre lîngă aceea ele se tipăresc precum pre limba russască, aşa şi pe ce moldovenească. Acum însăşi judecaţi, aşa– feliu de înştiinţări offiţiale, cele ce cu chipul însemnat ce primesc prin vedomostiişe de Eparhie, oare nu slobod pe persoanele duhovniceci de perescriere de aşa – feliu despre Ucazurile cele ţirculare, care adeseori se primesc numai câte un exemplar pentru tot okrugul, şi pre lângă aceea oare nus mai mult siguripsite acele înştiinţări şi punerii la cale spre împlinire, decît acele ce se fac ştiute ei cu porunca Blagocinului de loc prin trimiterea Ukazurilor ţirculare întradins pe la casa tagmei duhonicesci, numai ca săle ceteascvă şi să le iscălească. Lucru pre înţeles! Cînd vedomostiile de Eparhie îs înaintea d-voastră, cetind înpartea lor cea offiţială punerile la cale ale ocîrmuirii şi tot aşa feliu ale Stăpînirii de Eparhie, firesce le primesce toate spre sciinţă şi căutînd la noima şi cuprinderea lor, vă apucaţi de împlinit […]. Chiar, fratele meu, de sânteti de naţia moldovenească şi ne cunoscuţi cu patriota limbă russască cea prefrumoasă, – apoi şi la aşa – feliu de întîmplare d-voastră aveţi mulţumire şi putinţă de ale citi acele puneri la cale pe limba de neam naţională, încă puteţi a le citi, dacă va cere trebuinţa, şi poporenilor d-voastre […]. Tipărirea în parte offiţială acelor vedomosti, după putinţă a tuturor ucazurilor celor ţirculeare ale Consistoriei, cu perevodul, precum aceasta deacum îi întrodusă, pe limnba moldovenească, va fi pentru tagma noastră cea duhovnicească de loc cel mai bun conducător de punerile la cale ale ocîrmuirii şi de asemenea ale Stăpînirii de Eparhie, şi chizăşie pentru cuviincioasa lor îndeplinire […]. 2.) Acum să ne întoarcem cu luare aminte la a doua desoărţire a vedomostiilor de Eparhie – ce neofiţiale. De către mulţi obicnuit se socoteşte mai de interes decît cea dintîi, fiindcă cuprinde întru sine mai multe date înfiinţate prin lucrare, decît despărţireas ce offiţială, dar chir că însăşi lucrul amândouă despărţirile îs deopotrivă vajnice şi de interes. Dacă în partea cea offiţială se tipăresc înştiinţările pentru punere la cale cele obscesci precum ale ocîrmuirii bisericesci mai înalte, aşa şi ale Eparhiei de loc, – apoi e de la sine se înţeleje ce alcătuesc sunt jugul condiţiilor spre veţuire şi se închpuesc cu cererilr şi nevoiele stării cei după vreme a vieţii, îar în partea cea neofifiţială se tipăresc înştiinţările pentru aceea, cum aşezările cele oscesci sunt jugul condiţiilor spre veţuire. Vra să zică amîndouă despărţirile îs necurmat legate între sine şi îs neapărat de trebuinţă pentru noi. Iar cea mai de căpetenie, – că despărţirea neoffiţială îi foarte vajnică pentru noi chiar şi pentru aceea că este un organ al tagmei duhovnicesci de loc spre arătare lucrării sale – 46 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

cei duhovnicesci– învăţate şi în atîrnarea cea bisericesce – lucrătoare. Întru tagma duhovnicescă poate să arăte nevoiele şi cererile cele păstoreşti, să şi lămurească mijlocele spre îmbunătăţirea stării sale şi spre înălţarea lucrării sale […]. Afară de aceasta, nouă ni se descoperă aici prilej să fim de folos Stăpînirii de Eparhie şi întra cea nouă pentru noi atîrnare, că prin partea neoffiţială acelor vedomosti, noi putem să înfăţoşăm cele gata înfiinţate prin lucrare, care pot să fie temeiu Stăpînirii de Eparhie la chibzuirii pentru feliuri de mijloace şi de aşezămînturi, cele ce se atîrnă către ce mai buni întocmire a stării religioase în păstoria de loc. Au doai aceastanui de priinţă pentru voi? Despre altă parte tot prin aceeasi despărţire a vedomostilor va fi, de sine se înţîleje […]. Şi în aşa chip despărţirea cea neoffiţială va fi un feliu demijlocitoriu între stăpînire ce Eparhială de loc şi între tagma duhovnicească cea supusă ei. Cum aceasta îi de bucurie şi mult însemnează pentru noi!”222 Acest lămuritor articol în problema conţinutului şi/ sau programului prevăzut pentru buletinul eparhial a avut continuare în două numere de revistă. Cea de a doua parte a fost publicată imediat în ultimul număr al buletinului din primul an de apariţie – nr. 12 din 15 decembrie, 1867 ”223. De astă dată, autorul se referea direct la sarcina clerului parohial în vederea propagării materialelor apărute în paginile revistei, care, în opinia acestuia, nu sunt altceva decât un „semn al muncii intelectuale a clerului local”. Pr. Laşcov susţine, că „întîia datorie a noastră [a clerului], săi învăţăm pe cei ce îi păstorim adevărurile credinţei şi ale purtărilor cele Pravoslavnice cretcinesci. Şi iată, întru ajutori, spre folosul vostru aşa-feliu de îndeletnicire păstoresci, – despărţireacea neoffiţială a vedomostiilor noastre de Eparhie, în care se înfăţoşază cele mai bune, – ale păstorilor noştri din vreme de acuma, pilde de propveduire Cuvântului lui Dumnezeu – în forma cea de cuvinte şi de învăţătură; asemeni ce înfăţoşază materialuri gata spre cuvinte pentru norod, de pildă: în tâlcuirile Apostolilor care se tipăresc in aceeaşi parte a vedomostilor noastre. Prin aşa feliu de ajiutori, firesce, că multi din noi mai bine , mai uşor şi mai cu sporiu vor dobândi scoposul prpoveduirii. Nu socoti, prietene al meu, că tipărirea cuvintelor întru însemnata despărţire a vedomistiilor de Eparhie poate să fie o piatră de poticnire pentru preoţii, cei vrednici chiar însuşi ei singuri să alcătuiască cuvinte şi învăţături în scurt, şi, ca la aşa întâmplare, ei vor pune nădejde la cele tipărite şi fata? Să ne izbăvească Dumnezeu pre noi de asemenea gînd de ne lucrare! Preoţii de la sate, cei mai procopsiţi, care sau informat cu învăţătura la Seminarie, de sine se înţăleje, şi în viaţa ca ce cu trudă îs datori – şi vor prelungi lucrul său cu cu pregătirea pouceniilor, mai ales pentru norodul cel prost (aşa felu cu dorinţă ar fi, ca mai multe să se tipărească în vedomostiile de Eparhie224): dar acesta e numai al 10-lea proţent împotriva obscei gloate al duhovnicilor noştri celor de prin sate, cari nu sau informat după orînduială cu învăţătura şi nu pot chiar însăşi să ei sînguri să alcătuiască poucenii şi îs siliţi aşa sau admitrelea să le citească aşa – feliu pe cele tipărite. De unde dar sa iae cuvintele, mai ales pe limba moldovenească, cele ces din vremea deacuma? Aşa feliu la noi îs foarte puţine şi toată nădejdea îi la Redacţia vedomostiilor de Eparhie, – ea despre partea aceasta poate să facă ajutoriu duhovnicescilor de sate, carii au şi dreptate să aştepte dela aşa – feliu de ajutoriu […]. De la sine se înţălege că, cînd se va îmbunătăţi starea tagmei duhovnicesci şi se vor înmulţi prin satwe preoţii noştri cei informaţi la Seminarie, – apoi atunci – se va dezvolta ohota şi ştiinţa supt jugul altor binepriincioase împrejurări spre alcătuirea cuvintelor chiar ale sale, – şi atunci, şi numai atunci, de sine se înţăleje, departe în cele fiitoare, fără îndoială, nu vor tipări în vedomostiile de Eparhie preste samă aşa des cuvinte gata; iar pînă la vremea aceea este neapărat a le da lor locul văzut pe filelele despărţiriei neoffiţiale ale vedomostiilor noastre, şi noi cu heretisire suntem datori a zice pentru aceasta alcătuitorilor de cuvinte şi Redacţiei „ce din inimă bodaprosti”225. Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat ..., p. 409-417. Ibidem, p. 449-459 224 Nota la subsolul paginii are următoarea explicaţie: „Redacţia doresce ca aşa feliu de poucenii mai multe să tipărească, dar nu le are. Red.” 225 Ibidem, p. 451. 222 223

– 47 –

Maria Danilov

Nu pot să tac, prietene al meu, şi de acel mare folos în atărnarea de învăţătură, pre care îl vom primi noi de la cetirea părţii neoffiţiale a vedomostiilor de Eparhie: îţ spun drept, după tot adevărul ele or deştepta în preoţii noştri cei de prin sate măcar ce-va ohota spre dezboltirea purtărilor şi spre învăţătura cea însăşi de sine […[ Cu atât mai mult dacă preotul de sat nu se îndeletnicesce cu cetirea cărţilor, nuş cumpără jurnaluri, nu urmează literaturii cei din vremea deacuma, vederat că deşteptarea lui însăşi de sine nici un pas nu se mişcă mai înainte, ci încă dă înapoi. Dar spre milă vei zice, oare mulţi din fraţii noştri, cei de prin sate, după slujirea Domnului şi bisericii Lui, având mijloacele cele sărace, îşi cumpără jurnaluri măcar de cele duhonicesci? Abia doar partea a zecea – acesta nui cu mărime la număr, ci însuşi lucrul. Vra să zică îndătorita cumpărare a vedomostiilor de Eparhie, despre partea aceasta, îi foarte făcătoare de bine. Ele, fiind în locul altor tipăriri, celor de printre vremi, în atîrnarea ştiută în felul său, vor trezi din dormitarea minţii pre mulţi din fraţii noştri, şi foarte poate fi, că după aceasta şi la voi se vor arăta iubitori de cetire, care vor scrie […]226. Însă de la tipărirea la noi vedomostiilor de Eparhie, de cele ce noi mai sus am pomenite, nu aşteptaţi îndată toate urmările cele făcătoare de bine. Ca una nouă, ce la noi nau fost, tipărire a vedomostiilor de Eparhie, după însăşi a sa novita, şi îndestul de gre, chiar întîia-oară nu pot să dobîndească scopusurile sale, cele mai sus de noi căutate. Ca vedomostiile de Eparhie cu îndestulare săşi îndeplinească programa saşi aleagă zadacea sa, să ne aducă nouă folosul cel sis, dobîndind cu sporiu scoposul său, – oare sciţi, că neapărat trebuie, ca toţi lucrătorii noştri de învăţătură şi Păstorii Eparhiei de aici, cari îi informat cu învăţătură, să ia sama cu aspri luare aminte de acest jurnal de loc […[, să pue fiesce-carele cel favorisit întraceastă, aşa a zice, obscescu a noastră vistierie duhovnicească, după puterea sa, dajdia ce prin scriere, atîrnătoare de învăţătură; datori sunt să înfăţoţăze însciinţările sale, trebile cele cu însăşi lucrul şi băgările de samă, cu un cuvînt, ce lucrează prin puterile obscesci cu o inimă spre răsfăţarea şi ţinerea vedomostiilor noastre celor duhonicesci. Prelîngă aceea, mi se pare, că noi suntem datori să ne punem sieşi sfîntă îndatorire, să întrebuinţăm toate chipurile şi mijlocele, cele ce atîrnă dela noi, ca iscălitura spre cumpărarea jurnalului de loc în sfera norodului nostru să fie mai silnic şi deobsce să se înmulţască cei ce îl vor întrebuinţa pre el, avînd în vedere, că numai cu aşa condiţii vedomostiile noastre de Eparhie vor ave înlesnire să se tipărească încă mai cu îndestulare, îndeplin şi mai felurit; vederat – aici folosul unul şi altul, precum al alcătuitorilor aşa şi al cititorilor […]227. Să cinstim dar mai mult lucrul cel de obştesc folos, decât lucrarea cea proastă, să înmulţim mintea noastă cea înclinată la ostenelile cele mai mult nobile de cuviinţă sanului nostru, şi, fără pretindere asupra literaturii, mai adeseori frăţeşte să ne întâlnim întracest loc mult cinstit”228.” Autorul acestui încercat studiu publicistic reuşeşte să atragă atenţia preotului de la sat asupra diverselor forme de manifestare a vieţii duhovniceşti ale păstoriţilor, a sentimentului religios al acestora, care, la prima vedere, pare a fi neimportant, însă, despre care merită să se ştie, să se scrie, să se publice în sfârşit în „Vedomostile de Eparhie”. Pentru că indiferenţa faţă de revistă, susţine autorul, va fi deopotriva în defavoarea tuturor. Cenzura sinodală şi problema limbii române în paginile revistei. După cum s-a menţionat mai sus, revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, iniţial, pentru o perioadă relativ scurtă (între anii 1867-1872) a apărut parţial într-o versiune bilingvă: română şi rusă. De asemenea, vom observa că, versiunea românească, în special, partea neoficială, este una tradusă şi abundă în calchieri lexicale. Ştefan Ciobanu susţinea în acest sens: „limba în care era scrisă revista este o limbă moldovenească, fără neologisme, pe alocurea cam stricată [...] toate articolele sunt traduse din ruseşte”229. Şi oricât ar părea de straniu, însă clerul basarabean obţine acest „privilegiu” (în 1867) – de a-şi Feodor Laşcov, op. cit., p. 453. Ibidem, p. 455. 228 Ibidem, p. 457. 229 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă…, p. 224 226 227

– 48 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

edita o revistă în graiul său – tocmai în perioada când limba română este treptat suspendată ca obiect de studiu în sistemul de învăţământ din Basarabia. De fel întâmplător faptul că, peste patru ani, în 1871, odată cu înlăturarea definitivă a limbii române din şcoala basarabeană (după data de 3 februarie 1871, a fost interzică şi în şcolile de judeţ), aceasta este scoasă şi din paginile revistei bisericeşti. Să urmărim în continuare cum, totuşi, s-a întâmplat acest lucru. Înainte însă de-a lămuri unele aspecte mai puţin cercetate ale problemei limbii române în paginile publicaţiei bisericeşti vom semnala, din capul locului, că revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti a apărut în versiune bilingvă pe parcursul a cinci ani (1867-1872)230. Textul în pagină s-a tipărit constant pe două coloane doar pentru etapa de apariţie a revistei în ediţie bilingvă. Versiunea în „limba moldovenească” era aranjată pe dreapta paginii. Şi doar textele-anexe, de regulă, cu paginaţie separată, se tipăreau în pagină plină, fără coloane231. La fel ar trebui să reţinem că atât partea „oficială”, cât şi cea „neoficială” s-au editat constant cu paginaţie separată. Spre exemplu: partea oficială a revistei – a nr.12 din 15 decembrie 1867 – avea un volum de 130 pag. şi, respectiv, partea neoficială 464 pag. Din cele arătate se poate lejer constata că volumul informaţiei apărut în partea neoficială a buletinului era mult mai consistent, adică aproape triplat. Să revenim însă la problema limbii române în paginile buletinului. După cum a semnalat cercetătorul Dinu Poştarencu, traducerea paralelă a textelor a fost abandonată chiar în primul an de apariţie a revistei (1867)232. Iniţial a fost neglijat criteriul bilingvismului din cuprinsul texteloranexe (paginaţie separată), care nu sunt traduse233. Excepţie în acest sens, sunt doar unele texteanexe traduse în română şi publicate (paginaţie separată) în 1872, anul in care cuprinsul de bază al buletinului (parte oficială şi neoficială) demult nu se mai publica în ediţie bilingvă234. Altceva ar trebui să observăm în cazul nostru: suspendarea limbii române din paginile publicaţiei, s-a făcut treptat. Criteriul bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 1867-1869. Începând cu nr. 3-4, 1869, este omisă treptat traducerea în română a unor texte, atât din partea oficială, cât şi cea neoficială235. Volumul textelor traduse în limba română se reduce simţitor după data anunţată. S-a ajuns, in cele din urmă, la situaţia bizară când se traducea în română doar câte un singur text din cuprinsul părţii neoficiale a revistei236. Dacă urmărim atent colecţia revistei pe anul 1871, atunci vom constata următoarele: • partea oficială a revistei, începând cu nr. l din 1-15 ianuarie 1871, apare exclusiv în ruseşte. Unicul text publicat în română în partea oficială a buletinului este cel din 1-15 mai 1871 (nr. 10)237. • partea neoficială a revistei continuă să apară în limba română doar până la numărul 16 din 15-31august 1871.238 Deşi, trebuie să observăm că numărul anterior al buletinului (nr. 15) din 1-15 august 1871, s-a publicat doar în versiune rusă239. • ultimele fragmente şi/sau versiuni de texte în limba română apar în colecţia revistei pe anul 1872 (nr.5 din 1-15 martie). În colecţia revistei pe anul 1872, au fost identificate unele fragmente/texte în limba română240. În literatura de specialitate s-a afirmat de-a lungul anilor, că buletinul s-a tipărit timp de patru ani în versiune bilingvă (18671871). 231 Vezi, spre exemplu, KEV, nr. 6 din 15 septembrie 1867, p. 5-8 (partea neoficială: textul cuprins după p. 244, paginaţie separată. 232 Dinu Poştarencu, Versiunea în limba română a Buletinului Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (1867-1871), Revista Română de Istorie a Presei, An I, nr.2, 2007, p. 29-30. 233 Cercetătorul Dinu Poştarencu susţine că textele, începând cu nr. 5 din 1867, n-au fost traduse; vezi Dinu Poştarencu, Versiunea în limba română..., p. 30. 234 Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii [S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki], KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, intre pp. 138-139; vezi paginaţie separată 1-8. 235 Este omisă traducerea în română a trei texte; vezi Dinu Poştarencu, Versiunea în limba română..., p. 30. 236 Vezi colecţia revistei pe anul 1871: KEV, nr, 9 din 1-15 mai 1871, p. 284-291; KEV, nr. 10 din 15-30 mai 1871, p. 327-330; 332-336; KEV nr 11 din 1-15 iunie 1871, p. 407-411; 417; KEV, nr. 14 din 15-31 iulie 1871, p. 141– 145; 156. 237 Vezi textul tradus în română „Punerea la cale a stăpânirii oblastei”, KEV, nr. 10 din 15-30 mai, 1871, p. 327-330; vezi de asemenea KEV nr. 14 din 15-31 iulie 1871, p. 201-204. 238 Adunare alcătuirilor în scurt, care duhovnicesce cuprind dogmele, KEV nr. 16 din 15-31 august 1871, p. 200--204. 239 KEV nr. 15 (partea neoficială) din 1-15 august 1871, p. 174– 199. 240 KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, intre p. 138-139, paginaţie separată, p.1-8: Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii. 230

– 49 –

Maria Danilov

În linii mari, apariţia ediţiei bilingve a revistei bisericeşti poate fi delimita în trei etape distincte: • I. 1867-1869. În această etapa a fost respectat criteriul bilingvismului în ambele părţi ale revistei: oficială şi neoficială (până la nr. 3-4, 1869, ediţie dublă). • II. 1869-1870. Etapa traducerii parţiale a textelor, atât în partea oficială, cât şi cea neoficială. • III. 1871-1872. În această etapă textele în limba română apar fragmentar doar în partea neoficială a buletinului, pe când partea oficială s-a tipărit doar în ruseşte, exceptând nr. 10 din 1 mai 1871 (partea oficială). Nu sunt deloc lipsite de interes nici unele probleme ce ţin de aspectul grafic al paginii cu text bilingv (în oglindă: rus-român) din cuprinsul revistei. Cei care au consultat colecţia revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti pe anii 1867-1871, au observat, cu siguranţă, că volumul informaţiei în pagina tradusă (în limba română) este mut mai mare în raport cu textul originalului. Cum se proceda în asemenea cazuri? În partea stângă a paginii, unde era plasat, de regulă, textul rusesc, se lăsa spaţiu alb, fără text. Astfel se recupera iluzia unui anumit echilibru în distribuirea informaţiei în paginile publicaţiei. Fără îndoială, traducerea textelor în limba română era una greoaie, anevoioasă, împresurată cu multe calchieri lexicale şi explicaţii de prisos. Acei puţini traducători ai textelor în limba română, nu aveau o experienţă publicistică în acest sens. Să mai amintim şi de o anumită pregătire lingvistică, care le lipsea cu desăvârşire. Pentru că, se întreba pr. F. Laşcu: „De unde dar sa iae cuvintele, mai ales pe limba moldovenească, cele ce-s din vremea deacuma?”241. Şi asta, credem, a fost unul din motivele care a grăbit procesul de abandonare a limbii române în paginile buletinului eparhial. Care au fost, totuşi, cauzele lichidării versiunii bilingve a buletinului eparhial: insistenţele autorităţilor sau inconsecvenţa editorilor? În lipsa unor certe mărturii documentare (sursele cercetate nu indică impactul unei interdicţii oficiale a cenzurii sinodale) este nespus de dificil să ne pronunţăm direct în această nelămurită problemă încă242. Ambiguitatea problemei este de-a dreptul derutantă. S-a afirmat precum că editarea bilingvă a revistei era „de prisos şi fără de trebuinţă”, deoarece, pe atunci, „majoritatea preoţimii făcându-şi studiile în Seminar, cunoştea bine limba rusă”243. Fără îndoială, explicaţia oficială a motivelor care au condus la dispariţia versiunii bilingve a buletinului eparhial este una falsă şi denigratoare. Mai degrabă, suspendarea versiunii româneşti a buletinului (1872) a coincis cu atmosfera social-politică din anturajului administraţiei imperiale din Basarabia – defavorabilă limbii române. Este tocmai perioada în care limba română este suspendată ca obiect de studiu în sistemul de învăţământ din Basarabia (1871). O dată cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău a episcopului Pavel Lebedev244 (23 iunie 1871 – 16 iunie 1882)245 – cel destinat să asigure urgentarea procesului de uniformizare (rusificare) a vieţii spirituale din eparhia Chişinăului şi Hotinului – suspendarea versiunii româneşti a buletinului s-a întâmplat cât mai curând. De asemenea, episcopul Pavel Lebedev îşi asigurase un control drastic asupra publicaţiei246.



241 242



243 244



245



246

S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki ; I. Parhomovici face menţiunea că aceste „poucenij” se vor tipări şi în continuare… cei ce nu cunosc ruseşte (vezi în cuprinsul ediţiei p. 150-152) ; Vezi, de asemenea, KEV, nr. 7, 1872, p. 204-210 (Nr. 2 „Poucenie” , p. 204-210) ; KEV, nr. 8, 1872 (nr. 3 ”Poucenie”, p. 228-238); Dinu Poştarencu, Versiunea în limba română a Buletinului…, p. 30. Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat …, KEV, nr. 12 din 15 decembrie 1867, p. 451. А. Пархомовичь, Редакторы и цензоры „Кишиневских Епархиальных Ведомостей” (с 1867 по 1911 г.). К материалам для истории Кишиневской духовной Семинарии), КЕВ № 28, 1 июля 1911 г., с. 1042-1055. KEV, nr. 18 1892, p. 421, (nota 2). П. Паховский, Прибытие в Кишинев его Преосвященства Священнейшего Павла епископа Кишиневского и Хотинскаго, КЕВ № 18, 15.30 сентября 1871 г., стр. 386-396. Посещение его Преосвященства, Преосвященнейшим Павлом Епископом Кишиневским и Хотинским, некоторых монастырей и сельских церквей, КЕВ, № 21 1-15 ноября 1871 г., с. 539. Episcopul Pavel a sosit la catedra din Chişinău abia la 13 septembrie 1871; primii l-au întâmpinat reprezentanţii clerului din Bender (Tighina). A doua zi, pe 14 septembrie a slujit Sf. Liturghie în catedrala din Chişinău; vezi KEV, nr. 18, 1871, p. 394-395. După anul 1905 editarea revistei a fost preluată sub controlul clerului, însă nu s-a mai revenit la varianta română a buletinului. Poate şi din motivul că în aceşti ani începe să apară o revistă pur românească a clerului basarabean, cu un titlu atât de sugestiv – Luminătorul (1908).

– 50 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Concluzii. Fără îndoială, apariţia revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti247 în ediţie bilingvă poate fi calificată drept o izbândă efemeră a clerului basarabean. Deşi ar trebui să observăm că evenimentul publicistic se înscrie într-un context mult mai larg al investigaţiei istorice. Faptul că anume clerul a fost acea categorie socială din Basarabia secolului al XIX-lea, care a izbutit să-şi apere dreptul de a edita o publicaţie în limba română are şi altă explicaţie istorică. Fenomenul publicistic se înscrie mai degrabă pe linia unei tradiţii culturale în tipărirea cărţilor liturgice în limba română, care îşi are începutul din 31 mai 1814, când a fost deschisă Tipografia Eparhicească din Chişinău sub oblăduirea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Anume în această tipografie a şi fost tipărită iniţial revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Însă ar trebui să observăm şi altceva: clerul basarabean, către a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu a mai manifestat consecvenţa de altădată în susţinerea şi promovarea limbii române în paginile buletinului eparhial248. Atât cei implicaţi direct în traducerea textelor în română, cât şi cei din conducerea oficială a publicaţiei, care, de altfel, erau străini (de regulă, velicoruşi) de interesele şi valorile clerului local – cu toţii la un loc – nu s-au arătat preocupaţi de continuarea ediţiei bilingve a buletinului Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, adică de susţinerea limbii române. Drept urmare a stadiului actual al investigaţiei asupra problemei, înaintăm câteva consideraţii de ordin general: • Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, a fost prima şi/ sau unica revistă în limba română apărută în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea: ediţia bilingvă apare între anii 18671872. Buletinul, însă, a avut o apariţie constantă între anii 1867-1917. • În urma cercetărilor de visu întreprinse asupra colecţiei publicaţiei bisericeşti s-a stabilit: 1) criteriul bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 18671869; 2) Începând cu nr. 3-4, 1869, treptat este omisă traducerea în română a unor texte, atât din partea oficială, cât şi cea neoficială. Iar în final, către anul 1872, în cuprinsul revistei apar doar unele fragmente răzleţe a textelor traduse în română; • Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti este cea dea a doua publicaţie oficială a provinciei (după 13 ani de la apariţia primei publicaţii basarabene – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 1854 ), ceea ce stă mărturie că regimul de cenzură în Basarabia era foarte dur. În plus, sistemul restrictiv al cenzurii ţariste a anihilat din start şi alte iniţiative particulare de a întemeia în provincie o presă în limba română. Apariţia unei asemenea publicaţii poate fi atribuită unui eveniment cultural deosebit, atât pentru clerul local, cât şi pentru viaţa religioasă a întregii eparhii. Clerul, în societatea imperială rusă s-a bucurat, totuşi, de un statut privilegiat în raport cu alte categorii sociale. Acesta a fost singura categorie socială, în interiorul căreia s-a menţinut constant – pe toată perioada dominaţiei ruseşti – elementul autohton moldovenesc. Înfiinţarea unei publicaţii bisericeşti în Eparhia Chişinăului şi Hotinului nu poate fi atribuită exclusiv unei iniţiative locale. Acest fapt cultural a urmat unui model imperial (după pilda eparhiilor ruse). Buletinul a fost o publicaţie pur oficială, de aceea conducerea eparhială avea în supraveghere strictă programul de activitate al revistei, care era stabilit conform stipulărilor prevăzute de cenzura sinodală.

După jumătate de secol – în luna iulie 1917 – revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti îşi va schimba titulatura în „Голос Православной Бессарабской Церкви”. 248 Atunci când folosim sintagma „clerul basarabean”, facem referinţă la toată tagma duhovnicească a Basarabiei, atât cei implicaţi direct în editarea revistei, cât şi cei care citeau această revistă – preoţimea de la sate. 247

– 51 –

Maria Danilov

Capitolul III CIRCULAŢIA PRESEI ŞI INSTITUŢIILE DE CENZURĂ 1. Difuzarea presei imperiale în Basarabia Generalităţi. În lipsa unei prese locale – până spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea – în Basarabia a fost difuzată pe căi oficiale, exclusiv, doar presa rusă imperială. Poate nicăieri, în alt domeniu nu poate fi urmărit – pe întindere de aproape un secol – acel fenomen, unic în felul său, de funcţionare/administrare a maşinii autocrate imperiale. Odată pusă în mişcare de centrul administrativ al funcţionarilor din Sankt Petersburg, aparatul imperial a funcţionat ideal, cu minime schimbări, în tot cuprinsul imperiului, sub acelaşi model. Probele documentare aduse în discuţie în legătură cu difuzarea presei imperiale ruse în Basarabia secolului al XIX-lea confirmă din plin acest adevăr. Sursa principală a datelor culese asupra presei imperiale este fondul Cancelariei Guvernatorului militar/civil al Basarabiei. Iar un atare context de documentare nu este tocmai favorabil cercetării şi trebuie explicat de ce. • Mai întâi, pentru că ne oferă, fără îndoială, o perspectivă unilaterală asupra fenomenului difuzării presei ruseşti în provincie: doar o istorie din punct de vedere imperial, mai exact, al funcţionarului imperial, fie cel din capitală, din Sankt Petersburg sau cel din Basarabia. • Şi doi: arhivele locale nu sunt complete. Or, fenomenul presei imperiale difuzată în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit doar parţial249. Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul unui abonament particular; care erau preferinţele publicului basarabean din prima jumătate a secolului al XIX în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 17). La fel, este foarte dificil să urmărim manifestările instituţiilor de cenzură asupra presei imperiale pe parcursul secolului al XIX. Şi totuşi, argumentele aduse în discuţie ne oferă o posibilitate unică să urmărim „cum s-a făcut”, sau, mai exact, „cum s-a încercat să se facă” acea difuzare a presei oficiale în provincie; care era mecanismul de funcţionare a maşinii imperiale în această direcţie? Pentru că este important să ştim/cunoaştem cu ce fel de presă ne-au „alimentat” imperialii până la apariţia propriu-zisă a presei locale. Mărturiile documentare conturează o imagine, pe cât posibil, apropiată realităţilor obiective a fenomenului cercetat. Vom cita integral după datele modeste, culese din arhivele locale, acestea, la rândul lor, fiind structurate tematic, pe subiecte aparte, respectându-se în interior o anumită ordine cronologică.

*** Oficialităţile imperiale susţin difuzarea. Presa din Sankt Petersburg. Începutul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea, este considerat, pe bună dreptate, în istoria jurnalisticii ruseşti, drept o etapă de debut a presei de specialitate. Acest gen de publicaţii se află în afara cenzurii. Ele sunt susţinute şi promovate de diverse ministere şi departamente ministeriale, ceea ce le-a asigurat o difuzare pe tot cuprinsul Imperiului Rus. Cele mai răspândite ziare erau, totuşi, periodicele oficiale ale guvernării – Санктпетербургские Сенатские Ведомости/ Sanktpeterburskie Senatskie Vedomosti şi Московские Ведомости/ Moskovskie Vedomosti . Funcţionarii ţarişti, de toate nivelele, citeau foaia proguvernamentală a lui Nikolai Greci – Северная Пчела/ Severnaja Pcela. Înainte însă de a intra în capcana mărturiilor documentare aduse în discuţie, este absolut necesar să schiţăm, fie şi arbitrar, mecanismul de difuzare a presei imperiale ruse care, după cum Vezi, spre exemplu, colecţia documentelor din cuprinsul dosarelor: ANRM, F. 2, inv.1, d. 1724, 3153, 3686, 3689, 5626, 8009. Acolo unde s-a păstrat inventarul vechi al paginii de titlu cu indicarea conţinutului din dosar (nr. file, titlu, ordinea actelor arhivate etc.), se poate stabili uşor volumul informaţiei de altădată, care în mod miraculos s-a redus aproape la jumătate.

249

– 52 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

s-a anunţat mai sus, a funcţionat cu minime schimbări pe tot parcursul secolului al XIX. Guvernatorul General al Novorosiei, de regulă, aducea la cunoştinţa şefului din Basarabia despre apariţia sau continuarea editării unei publicaţii, solicitând în acest scop sprijinul în difuzare. Guvernatorul local, la rândul său, emitea o circulară către şefii de poliţie din ţinuturile Basarabiei, prin care înştiinţa subalternii despre condiţiile de abonament şi programul ediţiei. Despre rezultatele obţinute în urma anunţului public către localnici, fie în formă scrisă prin ordonanţă către subalterni, fie citit public în şedinţe sau adunări de judeţ, şefii de poliţie, comunicau „Excelenţei Sale”, guvernatorului, printr-un raport special. Documentar. 1826. Anunţ: „Direcţia Principală a căilor de comunicaţii anunţă, a doua oară, precum că publicaţia sa, aşa-numita revistă ştiinţifică, va apărea din 1 iulie, curent (1826), în fiecare lună câte o carte din 5 coli de tipar. Subiecte: proiecte, desene, tabele. Se va edita în două limbi: rossiană şi franceză. Teme de dezbatere: informaţii istorice asupra căilor de comunicaţii; informaţii despre starea drumurilor, a râurilor; despre succesele construcţiei de nave, canale şi poduri în Rusia; statistici sistematizate pe zone şi regiuni privitor la căile maritime; ştiinţă: studii diverse privitor la istoria construcţiei de nave, statutul acestora; o expunere sumară a ucazurilor şi hotărârilor Senatului; de asemenea, vor fi publicate, în primul număr al fiecărui an, listele funcţionarilor”250. Programul revistei ministeriale se anunţa destul de vast, cu pretenţii de publicaţie ştiinţifică. Datele de arhivă, însă, nu au consemnat şi alte amănunte. Cert este că, publicaţiile oficiale de acest gen erau abia la început de cale. O experienţă jurnalistică în acest sens lipsea cu desăvârşire. Aducem în discuţie, însă, şi mărturii ce vin să confirme alte practici imperiale ce pot fi atribuite, la fel, domeniului ziaristicei. 1832 mai, 11: Circulara Academiei Imperiale din Sankt Petersburg: „Milostive Domn, Akinfi Ivanovici, Academia Imperială tinde, prin publicaţiile ei, să propage cunoştinţe temeinice şi utile din diverse domenii ale ştiinţei. Consiliul editorial al instituţiei noastre a luat decizia de a se adresa către toţi conducătorii de gubernii cu rugămintea de a ne trimite diverse informaţii şi statistici: numărul de oraşe, biserici şi mănăstiri, şcoli, societăţi de binefacere, fabrici, uzine, bogăţii naturale etc.; ştiri etnografice sau alte ştiri curioase din gubernia Dstră. Toate aceste date sunt nespus de preţioase pentru oamenii de ştiinţă. La fel suntem interesaţi de colectarea unor piese unicate ce ar completa patrimoniul muzeului de pe lângă Academie”251. La sfârşitul anilor ’30 ai sec. XIX, îşi începe apariţia renumita revista a lui D. Bludov, ministru de interne al Rusiei – Журнал Министерства Внутренных дел/ Jurnal Ministerstva Vnutrennyh Del. Ghidaţi de cele mai „generoase” intenţii, funcţionarii ministeriali anunţau drept obiectiv al publicaţiei „de a da cititorilor, în măsura posibilităţilor, o idee clară despre starea economiei, industriei şi, în general, despre situaţia internă a statului”. S-a stabilit că, în 1836, printre cei abonaţi erau guvernatorul şi unele subdiviziuni ale poliţiei locale. Unele mărturii confirmă faptul că, în 1837, publicaţia era recepţionată pe adresa diferitelor instituţii locale în număr de 24 exemplare (Levit 1979, 13). 1834 aprilie, 10 . Adresa Ministrului de Finanţe din 10 aprilie 1834 către guvernator, în legătură cu abonarea la Земледельческая газета/Zemledelceskaia Gazeta252. Se aducea la cunoştinţă despre noul Comitet Agricol, creat la Sankt Petersburg din ordinul monarhului, în scopul îmbunătăţirii muncilor agricole. Pentru realizarea cu succes a sarcinilor, guvernul anunţa despre fondarea unei publicaţii de profil – Zemledelceskaia Gazeta 253. În numele Comitetului Agricol, dar şi al „Înaltului Monarh” este invitat guvernatorul şi mareşalul nobilimii basarabene „să-şi dea concursul la o cât mai largă difuzare a acestei gazete, îndeosebi printre moşieri de la care guvernul 252 253 250 251

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1727, f.1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1968, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1968, f. 3.

– 53 –

Maria Danilov

aşteaptă întotdeauna cea mai largă susţinere pentru interesul comun” 254. Editorii ziarului erau preocupaţi de popularizarea metodelor avansate în agricultură. Este printre primele periodice ruse care a început să imprime ilustrate şi desene tehnice ale maşinilor agricole, imagini de plante, animale şi păsări. Apreciată în ziaristica rusă – pentru inovaţiile sale – această publicaţie oficială, dacă e să judecăm după materialul documentar, a avut o apariţie constantă pe parcursul secolului al XIX-lea şi chiar s-a bucurat de o anumită răspândire şi în Basarabia (Земледельческая газета 1890, nr. 1-52). 1835 noiembrie, 12. În circulara Guvernatorului general al Novorosiei către şeful Basarabiei se anunţa despre apariţia unei noi reviste – Лесной журнал/Lesnoj Jurnal, publicaţie lunară cu pagini tematice de ştiinţe silvice, de statistică silvică, de geografie şi ştiinţe naturale, vânătorie, pomicultură, agricultură şi, în final, „critică şi bibliografie”. Din programul anunţat, constatăm că revista avea un statut solid de publicaţie ştiinţifică, respectiv şi publicul cititor urma să corespundă anumitor cerinţe profesionale în domeniu. O adresă repetată, din 14 decembrie 1836, identică cu cea citată mai sus, însă cu unele referinţe la zi, adaugă noi detalii în legătură cu difuzarea revistei. Contele Voronţov intervine pe lângă guvernatorul Pavel Feodorov, rugându-l „de a face tot posibilul în vederea păstrării abonamentelor la revista „Lesnoj Jurnal”, organ al Societăţii pentru susţinerea silviculturii255. Din corespondenţa depozitată în cancelaria guvernatorului mai constatăm că, la cererea Societăţii „pentru încurajarea silviculturii”, ministrul de finanţe a dispus „să se comande din contul vistieriei numărul necesar de exemplare pentru funcţionarii silvici locali”. Se stipula, între altele, că „şi camerele de stat pot beneficia de câte două exemplare ale revistei”256. 1834 februarie, 10. La această dată, şeful Basarabiei era informat că, în baza Înaltului ucaz al Magestăţii Sale Împărăteşi, începând cu data de 1 ianuarie 1834, în or. Vilnius va apărea gazeta oficială Литовский Вестник/Litovskij Vestnik/Kuryer Litewski, în două limbi: polonă şi rusă. „Gazeta este alcătuită din două părţi: oficială şi neoficială; cuprinde ştiri oficiale ale guvernului, materiale ce reflectă viaţa social-economică, anunţuri etc. Preţul anual este de 9 rub./argint. Alăturat vă expediem 20 de exemplare din publicaţia nou-apărută şi programul de editare în speranţa că veţi contribui la difuzarea acesteia în gubernia Dstră”257. Datele/rapoartele înregistrate în cancelaria guvernatorului, sosite de la Cetatea Albă, de la Tighina, Cahul sau Chişinău confirmă un aviz negativ – nu s-a aflat, în toată Basarabia, nici un doritor de a citi publicaţia oficială Kuryer Litewski258. 1835 noiembrie, 12. Circulara Departamentului de medicină de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, în care se anunţa despre continuarea apariţiei, în 1835, a gazetei populare de medicină Друг Здравья/ Drug Zdravja. Editorul publicaţiei, doctor în medicină şi chirurg, consilier de colegiu, Kondrati Grumm, propune un mijloc eficient de abonare, în opinia sa, mai ieften şi mai util: „În 15 mai, curent, Consiliul de Miniştri a luat o decizie importantă: să fie aprovizionate cu două exemplare de ziar toate subdiviziunile medicale ale ministerului. Scopul urmărit este unul nobil: de a răspândi cele mai noi informaţii din literatura de specialitate din ţările străine; practici noi, atât din arta medicală, cât şi din sistemul de pregătire a cadrelor în domeniu. Editorul întreţine o colaborare mai veche cu specialişti din Paris, care îi asigură executarea unei bune părţi din desenele publicate. Abonamentul anual este de 15 rub./argint şi 5 rub./argint pentru serviciul de poştă. Adresa redacţiei: A. F. Smirdin, doctor în medicină şi chirurgie, asesor de colegiu. str. Ekaterinogorf nr. 9, Sankt Petersburg”259 (Друг Здравья 1838, nr. 1-6 ). Dispoziţiile din centru alteori se dublau, ordonanţele fiind semnate de diverse departamente 256 257 258 259 254 255

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1968, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2267, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2267, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2096, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2096, f. 7, 13, 14. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2058, f. 1-3.

– 54 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

şi ministere. Spre exemplu, Dispoziţia Ministrului de Interne către guvernatorul Basarabiei – cu subiect identic, este înregistrată cu aceeaşi dată de intrare (vezi documentul citat anterior) din 12 noiembrie 1834: şeful oblastei este rugat să propună publicaţia Drug Zdravja, Consiliului medical, iar acesta, la rândul său, să comunice medicilor privitor la importanţa practică a revistei. Şi mai mult, publicaţia putea fi de folos şi nespecialiştilor, de aceea, se propune să se întreprindă măsuri eficiente, urmând ca revista să fie răspândită în cercurile cele mai largi ale publicului cititor. Despre succesele obţinute în difuzarea publicaţiei „neapărat să i se comunice pe cât de urgent posibil ”260. O adresă de răspuns, expediată pe adresa ministerului, din 15 iulie 1838, confirmă faptul că, doi negustori din Chişinău – Pantelei Sinadino şi Lazăr Petrov – deţineau abonamente la revista Drug Zdravja. În toamna aceluiaşi an, pe 7 noiembrie 1838, funcţionarii ministerului rugau să se asigure difuzarea încă la 10 bilete de abonament pentru revistă261. 1835 decembrie, 10. Funcţionarii din Sankt Petersburg înştiinţau despre continuarea editării ziarului Lesnaja gazeta/Лесная Газета (apare din 1833). Intenţia guvernului era de a „contribui la răspândirea cunoştinţelor folositoare asupra florei şi faunei din Rusia”. La fel, se anunţa că se vor expedia câte două exemplare gratuit pentru fiecare gubernie262. 1838 mai, 6. Proprietarul de tipografie şi al magazinului de carte franţuzească din Sankt Petersburg, Augustin Simion, propune servicii de abonament la colecţia revistei „Jivopisnaja Rossia”, expediind în anexă şi un catalog de literatură franceză ce putea fi procurat în aceeaşi reţea de servcii263. 1838 noiembrie, 4 (nr. 15565). Îşi propune serviciile de abonament Kommerceskaja Gazeta/ Комерческая Газета (apare pe lângă Departamentul comerţului extern din 1829); preţ anual de 25 rub./ asignaţii sau: 13 rub. – 6 luni; apare de 3 ori pe săptămână: o ediţie în limba rusă şi germană: „Folosul unei asemenea publicaţii este tot mai evident. Scopul urmărit de guvern este de a contribui la o difuzare cât mai largă a informaţiilor cu privire la diverse manufacturi. Cei mai activi în difuzarea gazetei s-au dovedit funcţionarii din gubernii: cei din categoria nobilimii, dar şi a negustorilor. Rugăm, de asemenea, cele 10 bilete/ abonamente expediate să fie completate cu date privitor la nume, adresă şi limba de comunicare. În speranţa că veţi contribui la realizare scopului urmărit de guvern, rugăm să ne raportaţi despre succesele obţinute” 264. Dispoziţia Guvernatorului a fost trimisă şefilor de poliţie din Orhei, pe 2 ianuarie; Chişinău – 2 ianuarie; Ismail – 8 ianuarie. La fel a fost expediată funcţionarilor din ţinutul Soroca – pe 3 ianuarie; Chişinău – pe 10 ianuarie; Bălţi – pe 5 ianuarie; Leova – pe 2 ianuarie; Hotin – 6 ianuarie; Akkerman – 6 ianuarie; Bender – 6 ianuarie265. Constatăm din rapoartele trimise de la Akkerman, Chişinău şi Hotin că „nu s-a aflat nici un doritor să primească ziarul Kommerceskaja Gazeta266. 1841 decembrie, 6. Adresa editorului revistei Маяк/ Majak, S. Buracek, către guvernatorul Basarabiei: „Îndrăznesc a mă măguli cu gândul că, Înălţimea Voastră, nu va refuza să ia asupra sa munca de lămurire şi difuzare printre feţele ce vi se supun. Ştirea despre existenţa unei asemenea reviste o puteţi prelua din anunţul-anexă. Revista noastră, după doi ani de apariţie sub formă de culegere de materiale, s-a învrednicit de cea mai înaltă apreciere, aprobată fiind de către însuşi Înălţimea Sa Imperatorul. Scopul, direcţiile şi conţinutul revistei sunt arătate în anunţul publicitar. Cu plecăciune şi devotament, editorul şi redactorul revistei, Stepan Onisimovici Buracek. Locul de destinaţie este cunoscut: Sankt Petersburg, Casa Poştei. Decembrie 1841”267. În legătura cu difuzarea revistei Majak, mai decodificăm, din circulara guvernatorului, şi alte amănunte, de pildă: revista va avea o apariţie lunară (12 cărţi); costul anual se estima la 12 rub./ 262 263 264 265 266 267 260 261

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2058, f. 2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2267, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2957, f. 1-30. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 2-3. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 4-11. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3687, f. 1

– 55 –

Maria Danilov

argint, iar pentru serviciul de poştă se achita 1 rub. 50 cop. De altfel, guvernatorul sublinia: „chiar dacă nu se vor găsi doritori printre subalternii mei, oricum să fie făcut anunţ public către toţi: de la Akkerman la Hotin”268. Demn de atenţie este şi raportul şefului din Judecătoria Chişinău, din 22 septembrie 1842: „Făcând public anunţul în legătură cu apariţia revistei Majak, am stăruit până acum să adun toate rapoartele celor îndemnaţi să obţină un abonament. Iar ceea ce este de învăţătură, ar putea fi exprimat astfel: nimeni în judeţul Chişinău nu s-a aflat doritor să cunoască lumea artelor frumoase ale poporului rus”269. Mărturiile aduse în discuţie exprimă întocmai acea stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de funcţionari imperiali de tot soiul, care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră, fără a fi interesaţi de viaţa mondenă a centrului imperial. 1842. Circulara Guvernatorului militar al Basarabiei către şefii de poliţie din Chişinău şi din alte localităţi ale provinciei în legătură cu avizul de abonare la Literaturnaja Gazeta editată de către F. Koni: „Publicaţia va apărea şi în anul 1842, fără nici o schimbare. Preţul unui abonament anual este de 40 rub. Doritorii de a-şi facilita lecturi uşoare se pot abona la acest ziar, expediind o cerere pe adresa: bulevardul Nevskij, Fiodor Alexeevici Koni, Sankt Petersburg”270. Pe parcursul lunilor decembrie 1841 – ianuarie 1842, circulara guvernatorului a fost expediată către mai mulţi şefi de poliţie locală: în localitatea Reni, pe 8 decembrie 1842, la Ismail – pe 12 ianuarie 1842; la Cahul – pe 15 ianuarie 1842; la Hotin – pe 21 decembrie 1841 şi, în sfârşit, către Judecatoria judeţului Iaşi – pe 19 decembrie 1841271. În documentele citate nu se deţin şi confirmări privitor la eventualii doritorii de a deţine un abonament pentru ziarul Lieraturnaja Gazeta, doar cei de la Hotin, raportau, că anunţul publicitar a fost adus la cunoştinţa publicului, însă „nimeni din cei avizaţi nu şi-au exprimat acordul272. 1844 februarie, 22. Ministerul de Finanţe, Departamentul manufacturilor şi al comerţului intern aduc la cunoştinţa guvernatorului militar al Basarabiei că, începând cu anul 1844 se va edita ziarul Мануфактурные и горнозаводские известия/ Manufakturnye i Gornozavodskie Izvestia şi revista Журнал мануфактур и торговли/ Jurnal Manufaktur i torgovli. Demn de reţinut că, funcţionarul de la Ministerul Finanţelor amintea, între altele: „În Basarabia funcţionează 105 întreprinderi şi manufacturi. De aceea, vă expediem zece bilete de abonament pentru revistă şi tot atâtea pentru ziar. Preţul unui exemplar de revistă este de 7 rub./argint, iar al unui ziar – de 2 rub.83 cop./argint, suma totală estimându-se la 98 rub.50 cop./argint. Publicaţiile noastre cuprind informaţii preţioase privitor la mărfurile produse de întreprinderi şi preţurile de vânzare ale acestora. Ne exprimăm convingerea că veţi contribui la distribuirea biletelor pentru abonament, contribuind astfel la susţinerea guvernului ce nu poate fi pentru popor o povară”273. Aceste publicaţii au avut un anumit ecou în Basarabia: în primul an de apariţie revista avea şase abonaţi, iar ziarul – opt beneficiari. Printre ei se numără contele Mihail Cantacuzino, negustorul Manuc-Be şi nobilul Cristea Grigorovici. Aceste manifestări timide „de culturalizare” a negustorimii autohtone, prin intermediul unei culturi străine, sunt abia la început de cale. Breasla comercială locală treptat se pătrundea de necesitatea şi importanţa informaţiei, condiţie necesară la înlesnirea comerţului. În 1851, îşi propunea pentru difuzare volumele de studii Societatea Imperială EconomicăLiberă (Imperatorskoe Vol’noe Ekonomiceskoe Obscestvo). Această societate îşi avea începutul publicistic încă din 1765. Studiile publicate în volumele Societăţii reflectau procesele economice de peste tot, din „necuprinsul patriei”, inclusiv din provincia Basarabiei. Se făcea anunţ public, precum că în 1851, tirajul volumelor se va ridica la 8 000 exemplare, revista deţinând deja 6.000 270 271 272 273 268 269

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3687, f. 2-3. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3687, f. 20. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3685, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3685, f. 2-7. ANRM, F.2, inv. 1, d. 3685, f. 2– 3 ANRM, F.2, inv. 1, d. 4469, f.1, 21.

– 56 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

de înscrieri de abonament 274. Editorii publicaţiilor cu profil medical din Sankt Petersburg, la fel, îşi propun serviciile de abonament la revista Военно-медицинский журнал/Voenno-mediţinskij jurnal, pe lunile ianuarie-februarie 1852, şi ziarul Друг Здравья / Drug Zdravja (Друг Здравья 1852, nr. 1-19,). Editorii îşi asumă obligaţia să expedieze în Basarabia mai multe exemplare pentru distribuire gratuită în „bibliotecile de pe lângă spitalele din Chişinău, Cetatea Albă şi spitalul evreiesc, în special”275.Din 1859, se edita revista Архитектурный Вестник/ Architekturnyj Vestnik, ce „urmărea scopul de a ajuta cu sfaturi practice şi informaţii utile la construcţia reţelei de drumuri, poduri, canale”. Fiecare număr al revistei era însoţit de un atlas-anexă în care se imprimau desene, schiţe, proiecte. Începând cu anul 1861 această publicaţie a avut o anumită difuzare şi în Basarabia276. 1911 decembrie, 13. Adresa redacţiei Сельский Вестник/ Sel’sckij Vestnik către guvernatorul Ivan Victorovici Kankrin. Editorul publicaţiei aducea la cunoştinţă faptul că, deja expediase spre difuzare în Basarabia, peste 600 de anunţuri publicitare. La fel, se insista să fie publicat anunţul privitor la serviciile de abonament în presa oficială – Bessarabskie Gubernskie Vedomosti, în câteva numere consecutiv şi în paralel, într-o altă publicaţie neoficială, neapărat „în prima pagină şi cu caractere mari”277. 1912 decembrie, 7, nr. 16348. Dispoziţia Direcţiei Principale pentru presă stipula: ”Editorii de ziare sunt obligaţi să publice gratuit în prima pagină toate anunţurile publicitare referitor la abonamentul presei ruse. La fel, şefii de poliţie din oraşe şi judeţe sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa publicului despre programul de editare şi abonament, prin difuzarea anunţurilor publicitare în locurile de afişaj public”. În numele aceleiaşi direcţii, în cancelaria guvernatorului este înregistrată o altă dispoziţie în care se anunţa cu fast: „În 1913, se vor sărbători 300 de ani ai Casei Romanovilor. În acest scop se va anunţa, în timpul apropiat, programul desfăşurat al manifestării. În acest scop, conducerea guberniei are sarcina să propună spre editare diverse reviste şi cataloage de colecţii valoroase din patrimoniul public al regiunii278. La începutul sec. XX, presa imperială rusă, cea oficială, mai întâi, continua să beneficieze de o susţinere solidă din partea guvernării de la Petersburg. Sursele de arhivă nu întotdeauna au consemnat acest fapt istoric, însă unele mărturii mai pot fi recuperate din colecţiile fondurilor de biblioteci şi muzee ale Republicii Moldova. Aceste depozite de mărturii ale istoriei noastre deţin impunătoare colecţii din publicaţiile ruseşti care au circulat în Basarabia pe parcursul sec. XIX-XX: Сенатские Ведомости (Senatskie Vedomosti 1914, nr. 1-100), Русские Ведомости (Russkie Vedomosti 1874, nr. 1-89), Земля и Воля (Zemlja i Volja 1917, nr. 1-167), Русский инвалид (Russkij Invalid 1883, nr. 1-97), Биржeвыe Ведомости (Birjovye Vedomosti 1906, nr. 1-15), Киeвлянин (Kievljanin 1895, nr. 1-303), Русь (Rus 1903, nr. 1-249), Неделя (Nedelja 1893, nr. 1-50), Утро Россиu (Utro Rossii 1917, nr. 1-13), Сын Отечества ( Syn Otecestva 1865, 1-155) etc. Presa din Odesa. Publicaţiile odesite s-au bucurat permanent de o atenţie sporită din partea guvernatorului general al Novorossiei. Prezenţa unei impunătoare corespondenţe oficiale în arhivele locale este elocventă în acest sens. Cităm din adresa guvernatorului general din 29 mai 1831, expediată la Chişinău: „Milostive Domn, Akapfi Ivanovici, În săptămâna trecută a ieşit de sub tipar volumul „Odesskij Almanah”. Editorul urmăreşte scopul de a face cunoscut publicului ştiri curioase despre ţinutul Novorossiei, antrenând subiecte ce ar provoca atenţia oamenilor de litere. În dorinţa de a contribui personal la succesul acestei importante publicaţii, care, de altfel, este prima încercare literară din ţinutul Novorossiei, rog, Înălţimea Voastră, să contribuiţi la răspândirea acesteia în Chişinău. Banii adunaţi pentru abonamente să fie expediaţi la cancelarie”279. Raportul şefului de poliţie din Chişinău către A. Sorokunski: „Am onoarea să vă comunic că, 276 277 278 279 274 275

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5626, f. 2, 12. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7124, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7364, f.2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9346, f. 1-2.. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9346, f.4. ANRM, F.2, inv. 1, d. 1724, f. 1.

– 57 –

Maria Danilov

în urma circularei primite în data de 6 iunie, curent, nr. 11297, anunţul privitor la apariţia revistei „Odesskij Almanah” a fost difuzat către toţi funcţionarii publici (lista se anexează). După cum mi-a raportat colonelul Rodnin, cu excepţia asesorului de colegiu Dâbenko, alţi doritori nu s-au aflat”280. 1838 ianuarie, 20. Înştiinţare către conducerea oblastei Basarabiei: „Cu permisiunea instanţelor superioare, la Odesa, începând cu anul 1833, se editează „Novorossijskij Kalendari”. Publicaţia reflectă, în primul rând, problemele acestei regiuni, de aceea a devenit o carte folositoare pentru locuitorii ei. Calendarul se va edita şi pe anul curent, 1838. Această publicaţie, din varii motive, nu a putut ajunge în multe localităţi. Şi, pentru că acum s-a creat o situaţie favorabilă, Vă expediem 100 de exemplare cu 3 rub. 20 kop. fiecare. Totodată, Rog, banii adunaţi din difuzarea volumelor să fie expediaţi pe numele consilierului titular Jachnevici”281. 1839 octombrie, 24, nr. 1765 . Adresă către Pavel Ivanovici: „Preaînălţate şi Milostive Domn, Cu permisiunea şefilor locali, Districtul de învăţământ Odesa editează, pe anul 1840, în folosul elevilor săraci, „Новороссийский Календарь”/ Novorossijskij Kalendari şi Одесский Альманах/ Odesskij Al’manach. Suntem convinşi că, Î.V. nu va refuza să sprijine o asemenea iniţiativă de caritate, de aceea, rugăm, cu permisiunea Dstră, să expediem câteva exemplare din Calendarul şi Almanahul sus– numit pentru a fi distribuite doritorilor. Rămânem în aşteptarea răspunsului afirmativ din partea Î.V. Cu plecăciune şi devotament, Dmitrie Moslinovici”282. O altă adresă expediată pe numele guvernatorului, din 27 noiembrie 1839, atestă faptul că editorii din Odesa aveau dificultăţi în îndeplinirea sarcinii asumate283. Mai întâi, pentru că le lipsea o publicitate adecvată, în sensul unei practici răspândite în epocă – cea a anunţurilor publicitare (cuprindeau, de regulă, o informaţie detaliată a programului de editare). Apoi aceste publicaţii odesite nu aveau doar o distribuire gratuită, fapt confirmat din informaţiile culese din adresa din 11 decembrie 1839: „ Milostive Domn, Pavel Ivanovici! Am stăruit să răspund imediat la adresa Domniei Voastre din 30 noiembrie, curent, nr. 9333, informându-vă, totodată, că preţul unui exemplar din „Novorossijskij Kalendari” este de 1 rub., iar „Odesskij Al’manach” – 3 rub./argint”284. Printre hârtiile de cancelarie ale dosarului de corespondenţă cu editorii din Odesa s-a păstrat, totuşi, un anunţ publicitar privitor la editarea Almanahului de Odesa, expediat la Chişinău, probabil ceva mai târziu, la insistenţa guvernatorului. Programul de editare al periodicului odesit, pe anul 1840, este destul de vast şi ambiţios. Cuprindea o rubrică specială privitor la „Cronica literară a oraşului Odesa”285. Fapt, de altfel, destul de curios să constatăm că această viaţă literară odesită, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, era dominată, într-un fel sau altul, de subiecte istorice şi literare basarabene: O călătorie prin Basarabia (N. I. Nadejdin), Stâncile de la Costeşti (A.Veltman). Printre numele notorii îl redescoperim pe Alexandru Scarlat Sturdza, cu un subiect de referinţă despre contemporanii săi: „Kapodistria în Grecia”. Doar un singur nume de autor – P. Batiuşkov – înregistrează o „Cronică din creaţiile poeţilor ruşi”286. La rubrica „Poezie”, alături de K. S. Aksakov şi contele A. A. Veazemski, este amintit publicistul basarabean Nicolae Gherbanovschi, cu două poezii287. Demn de reţinut, că şi materialul iconografic al „almanahului” este, la fel, dominat de subiecte basarabene. Dintre cele patru ilustrate prevăzute pentru ediţia din anul 1840, trei gravuri în aramă erau executate de către meşterii din Londra: locul memorial unde a decedat contele Potiomkin-Tavriceskij (moşia s. Unţeşti, jud. Iaşi, Basarabia); o litografie a mănăstirii Hârjăuca. Mai includea almanahul şi o hartă a regiunii Basarabia, litografiată la Chişinău. Editorii publica 282 283 284 285 286 287 280 281

ANRM, F.2, inv. 1, d. 1724, f.4-5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2956, f. 1. ANRM, F. 2, inv.1, d. 3153, f. 2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 4. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5.

– 58 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ţiei mai informau, precum că va apărea almanahul în acelaşi format, pe aceeaşi hârtie de calitate, însă caracterele vor fi mult mai frumoase, – cu iniţialele ornate în pagină. Foaia de titlu, se anunţa, că a fost litografiată de meşteri tipografi din Sankt Petersburg288. De asemenea, editorii almanahului stăruiau să sublinieze faptul că „la fel ca şi în anul precedent, o parte din tirajul publicaţiei se va difuza gratuit printre elevii săraci ai districtului de învăţământ Odesa. Colegiul de redacţie găseşte de cuviinţă să exprime cuvinte de gratitudine acelor autori, care, prin materialele lor oferite dezinteresat, au contribuit la acest gest de caritate. Volumul publicaţiei s-a mărit cu mult, de aceea nu toate materialele expediate pe adresa redacţiei au şi fost publicate. Cei ce doresc un abonament ilustrat al almanahului îşi pot înregistra comanda la tutorele districtului de învăţământ Odesa, str. Kazarmennaja, casa lui Arşenov, sau la directorul Liceului Richelieu. Pentru alte localităţi comenzile se primesc la directorii de gimnazii. Preţul unui abonament este de 3 rub. argint”289. Despre editarea almanahului odesit a fost informat printr-o circulară specială, din 21 decembrie 1839, nr. 397, comandantul or. Ismail: „Cu permisiunea şefilor locali, Districtul de învăţământ Odesa editează – în folosul elevilor săraci – publicaţiile „Новороссийский Календарь” şi „Одесский Альманах”. Ordon să fie înştiinţaţi, privitor la abonamentul revistelor, toţi şefii civili de circumscripţie, dar şi cei de poliţie. În cazul în care vor fi doritori de abonamente, atunci banii să fie expediaţi pe adresa cancelariei guvernatorului militar al Basarabiei”290. Cu data de 9 ianuarie 1840 este înregistrat în cancelaria guvernatorului un raport al „pristavului” din localitatea Tucikov, din care însă nu aflăm nici un doritor de a se abona la publicaţiile din Odesa. La aceeaşi dată, indicată mai sus, o adresă sosită de la Odesa, arăta că „au fost expediate 20 exemplare din calendarul pe anul 1840, ce vor fi distribuite la preţul de 1 rub. pentru un exemplar”. Banii adunaţi din vânzări urmau să fie expediaţi la Odesa291. S-a mai păstrat printre hârtiile din cancelaria guvernatorului militar al Basarabiei şi un alt gen de corespondenţă, neoficială ce ne oferă o posibilitate unică să urmărim o altă faţetă, mai puţin cunoscută. Vom reproduce în continuare textul acestor scrisori: 1840 ianuarie, 13. Adresă către Pavel Ivanovici: „Am avut deosebita plăcere să primesc mesajul Dstră. Mă bucură faptul că „O călătorie prin Basarabia”/Progulka po Bessarabii/ s-a bucurat de atenţia şi binecuvântarea Dstră. Despre oraşul Chişinău, la general, dar şi despre ceea ce Excelenţa Dstră a făcut pentru Basarabia, prea puţin acolo s-a spus. Am onoarea să vă trimit şi ”Almanahul”, pe care, rog să-l primiţi ca un semn de recunoştinţă. Ilustratele publicate în număr sunt, fără îndoială, o mărturie că ucenicii Dstră sunt neîntrecuţi în litografie”292. Semnătura este ilizibilă, însă este de presupus că aparţine editorului de la Novorosijskij Kalendari. 1840 ianuarie, 13. Adresa lui N Nadejdin către Pavel Ivanovici :„Sunt onorat de faptul că articolul meu despre Basarabia v-a adus o deosebită plăcere . Sunt măgulit cu gândul că este scris veridic, iar acesta a şi fost scopul principal urmărit de mine. Cât priveşte acea eroare vizavi de personalitatea Dstră, nu-mi rămâne decât să o corectez, adică general-maiorul să fie transferat în general-locotenent şi atunci, eu, mă voi mândri cu acea greşeală ca o prorocire! Regret mult că n-am avut o posibilitate, personal, să revin încă o dată la Odesa. Şi mai mult, anumite împrejurări m-au lipsit de posibilitatea de a vizita a doua oară, în toamna trecută, Basarabia. Atunci articolul meu ar fi fost mult mai pitoresc. Cu deosebită preţuire şi plecăciune, N. Nadejdin”293. 1840 ianuarie, 15. Adresă-felicitare de revelion, expediată din Odesa: „Preamilostive Stăpâne, Pavel Ivanovici! Am deosebita onoare să exprim către guvernul D-stră, sincere felicitări cu ocazia 290 291 292 293 288 289

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 6. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f.11. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 9. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 10.

– 59 –

Maria Danilov

Anului Nou, prezentându-vă, totodată, ediţia nou-apărută, pe lângă Liceul Richelieu, a calendarului. Cu aleasă preţuire şi devotament, am onoarea, Dmitrie Kirilov”294. 1840 ianuarie, 16. Adresa editorului Novorosijskij Kalendari către şeful oblastei: „Fără îndoială că sunteţi la curent despre ediţiile odesite pe anul 1840, ediţiile sunt interesante, în special partea literară, dar şi prin ilustratele şi gravura executate la Londra. Pentru că sunt tiraje în folosul elevilor mai săraci, rugăm să ne susţineţi, că publicaţia să fie răspândită cât mai curând în instituţiile din subordonarea D-stră. Volumele vor fi aduse de curând, de către curatorul secţiei de învăţământ”295. Rapoartele şefilor de poliţie din Soroca, pe 20 ianuarie, din Reni, pe 21 ianuarie, din Orhei, pe 24 ianuarie, din Chilia, pe 1 martie, din Tighina, pe 16 martie, din Hotin, pe 21 martie – atestă lipsa doritorilor de a obţine un abonament la publicaţiile odesite296. Şi totuşi, adresa din 10 februarie 1840, recepţionată de la Odesa, semnalează că, exemplare din Odesskij Almanach au fost distribuite în Basarabia, odată ce şefului oblastei i se aduceau mulţumiri: „Cu plăcere vă expediem încă 34 de exemplare. În ceea ce priveşte cele patru volume din „Novorosijskij Kalendar”, în cazul în care nu se vor găsi doritori, atunci să fie depuse către inspectorul de la Liceul regional, pentru care vom trimite încă 9 exemplare”297. Presa din Odesa era permanent în vizorul guvernatorului general al Novorossiei, Mihail Semionovici Voronţov. Între Chişinău şi Odesa a existat un schimb permanent de corespondeţe în legătură cu difuzarea presei odesite. De pildă, în luna noiembrie 1840, redacţia ziarului de Odesa solicita informaţii privitor la serviciile de comerţ din Basarabia şi programul de închidere a navigaţiei pe apele Dunării în intervalul noiembrie-martie 1840298. 1841 decembrie, 23. Circulara contelui Voronţov către guvernatorul din Basarabia: „În dorinţa de a contribui la răspândirea ziarului „Odesskij Vestnik” şi „Journal d’Odessa, în regiunea aflată sub a mea conducere, vă aduc la cunoştinţă, precum că publicaţiile amintite au drept scop de a informa populaţia privitor la activitatea guvernului. De asemenea, se vor publica diverse statistici, date despre comerţ, precum şi alte informaţii preţioase privitor la regiunea Novorossiei. Gazeta se va edita în limbile rusă şi franceză. Alăturat vă trimit şi textul anunţului privitor la editarea gazetei pe anul 1842. Rog, încă o dată, să contribuiţi la difuzarea acestei prestigioase publicaţii nu numai printre funcţionarii de cancelarie, ci şi printre persoanele particulare ”299. Începând cu data de 10 ianuarie 1842, au fost expediate circulare şi anunţuri către şefii de poliţie judeţeană. În circulara guvernatorului se stipula: „să fie retransmise către guvernator numele persoanelor ce doresc un abonament anual însoţite de următoarele precizări: nume, funcţie, titlu şi locul de trai. Preţul unui abonament anual pentru Odesskij Vestnik este de 9 ruble/ argint şi Journal d’Odessa, de 10 ruble/argint”300. Rapoartele şefilor locali sunt înregistrate în cancelaria guvernatorului între 20 ianuarie – 23 iunie 1842. Ultimii au raportat cei din judeţul Soroca301. Cu excepţia celor din târgul Popuşoi (din apropierea Cetăţii Albe), ce anunţau, precum că „unii localnici primesc ziarele odesite expres de la Odesa”, toţi ceilalţi şefi de poliţie au declarat că printre cei solicitaţi să-şi asigure abonamente la ziarele din Odesa, nu s-a găsit nici un doritor”302. Publicaţia Odeskij Vestnik a fost mereu preocupată de subiecte basarabene. În 1868, Mareşalul Nobilimii basarabene Pavel Leonard exprima un protest vehement împotriva unor materiale apărute în două numere de revistă (nr. 116 şi 118), în care nobilii basarabeni erau învinuiţi în chip eronat, precum că prin poftele lor nemăsurate de lărgire a latifundiilor funciare au provocat 296 297 298 299 300 301 302 294 295

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 7. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 12. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 13-20 ANRM, F. 2, inv.1, d. 3153, f. 16. ANRM, F.2, inv. 1, d.3694, f. 1-23. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3665, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3686, f. 2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3686, f. 20. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3686, f. 4-20.

– 60 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

o sărăcie extensivă a ţăranilor, fapt care i-a determinat pe aceştia din urmă să purceadă spre colonizări masive în Caucaz. Mai mult, Pavel Leonard, în data de 18 iulie 1868, insistă pe lângă secretarul Adunării Nobilimii, ca aceasta să pregătească pentru publicare în presa oficială din Chişinău, precum şi în Odesckij Vestnik, un memoriu de protest ca semn pe viitor să nu mai apară asemenea materiale care „învinuiesc o întreagă categorie socială de interese meschine faţă de ţărani”303.

*** Presa particulară şi instituţiile de cenzură. Publicaţiile particulare din Imperiul Rus nu aveau o susţinere a structurilor oficiale, în schimb acestea au beneficiat de o colaborare „neoficială” prin mijlocirea şefilor de gubernii. Mărturie în acest sens ne poate servi setul de corespondenţe (scrisori „amicale”) pe anii 1839-1840, ale editorului revistei Otecestvennye zapiski, A. A. Kraevski, către şeful Basarabiei. La fel, în baza publicaţiei amintite vom urmări şi restricţiile cenzurii asupra presei particulare. 1839 decembrie, 7. Adresa editorului revistei Otecestvennye Zapiski către Pavel Ivanovici Fiodorov: „Preaînălţate şi Milostive Domn, Regret mult faptul că, nu am o posibilitate de a vizita personal Basarabia, însă, Vă asigur, că sunt la curent cu succesele obţinute în luminarea acelei provincii, iar publicaţia mea tocmai contribuie la o bună înţelegere a sarcinilor ce stau în faţa tuturor oamenilor luminaţi din Rusia. Am primit de nenumărate ori corespondenţe în care sunt rugat să asigur o completare permanentă a fondurilor bibliotecilor publice. Redacţia a expediat gratuit fiecărei biblioteci din centrele de gubernie câte patru exemplare de revistă, însă această jertfă însemnată din partea noastră se ridică la 200 ruble anual pentru fiecare gubernie. Pe viitor, propunerea noastră ar fi următoarea: pentru fiecare exemplar gratuit să fie asigurată procurarea/abonarea a zece exemplare de revistă. Redacţia aminteşte, printre altele, că revista noastră este cea mai bună publicaţie în care apar, în exclusivitate, autori cunoscuţi şi apreciaţi în mediile literare, ceea ce face ca revista noastră să fie căutată peste tot. Alăturat, vă trimitem şi anunţul publicitar privitor la continuarea abonamentului pe anul 1840”304. Dispoziţia Guvernatorului către şefii de poliţie în legătură cu difuzarea anunţului publicitar al revistei Otecestvennye Zapiski, a fost emisă în data de 9 ianuarie, 1840. Rapoartele funcţionarilor locali sunt înregistrate între 5 februarie – 5 mai 1840: din Hotin, Tighina, Bălţi, Ismail, Chişinău – „nu s-au aflat nici un doritor” (s.a., – M.D.). După cum se atestă din conţinutul altui mesaj de corespondenţă dintre editorul revistei şi şeful provinciei, putem constata indirect că au existat, totuşi, doritori printre localnici305. 1841 noiembrie, 8. Adresa lui A. Kraevski:„ Milostive Stăpâne, Pavel Ivanovici, Anul trecut a fost unul de succes pentru publicaţia mea, Otecestvennye Zapiski, ce are ca subtitlu „revistă ştiinţifică-literară”. Îmi exprim sentimentul meu de mulţumire către Î.V., pentru că aţi contribuit esenţial la acest succes. Vă aduc la cunoştinţă faptul că redacţia a stăruit mult, după cum a şi promis, ca publicaţia să apară fără întârzieri. Toate acele îmbunătăţiri ale revistei sunt un prilej pentru o colaborare de viitor. Pentru că, publicaţia mea nu are nimic în comun cu alte reviste ruseşti, cu atât mai mult nu are nimic în comun cu acele librării ce se întreţin doar din speculă. Revista noastră este destinată publicului rus. Cele mai valoroase lucrări ale literaţilor ruşi pot fi citite doar în paginile publicaţiei noastre. Biletele ce vi le trimit vor fi distribuite pentru abonament. De asemenea, redacţia îşi asumă angajamentul a Vă expedia gratuit, pe adresa Cancelariei, zece exemplare de revistă, ce vor fi distribuite după cum veţi găsi de cuviinţă. Consider că publicaţia condusă de mine militează pentru o cauză comună a tuturor ruşilor. Or, ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8009, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3157, f. 1-2. 305 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3157, f. 3-7. 303 304

– 61 –

Maria Danilov

acest aspect ne-a determinat să căutăm o susţinere permanentă în persoana oamenilor culţi din Rusia. Cu deosebite onoruri şi devotament, Andrei Krasovski306. Anunţ. „Revista „Otecestvennye Zapiski” e la al patrulea an de ediţie. Timp de trei ani am adus publicului rus 18 volume sau 34 de cărţi ce cuprind toate domeniile ştiinţei: artă, literatură, articole uşoare şi serioase, beletristică, ştiri curente şi multe lucrări bune ce vor intra neapărat în patrimoniul literar. În aceşti trei ani publicaţia nu s-a abătut de la programul anunţat iniţial. Dimpotrivă, a întrecut alte reviste. Deşi acestea din urmă au stăruit în fel şi chip să ne ponegrească, trâmbiţând eronat, că revista noastră nu va mai apărea. Nici nu reuşeau să se împrăştie acele veşti proaste despre noi, pentru că ceasul bătea orele nouă dimineaţa în prima zi a fiecărui început de lună nouă şi revista noastră ieşea de sub tipar. În fiecare număr s-a publicat din literaturile franceză, germană, engleză. În paginile publicaţiei v-aţi întâlnit cu Lermontov, Maier, Nekrasov, Baratânski, Ogarev, contele Odoevski, Puşkin, Satin, Saharov ş.a. Toate volumele anterioare au fost însoţite şi de o cronică bibliografică, dar şi de noutăţi din lumea literară a Germaniei, a Franţei, a Angliei, a Italiei, a Spaniei etc. Vă aducem la cunoştinţă că, între timp, am reuşit să deschidem centre de abonament în Moscova şi Odesa (str. Derebasovskaia, casa Kramarev). Costul unui abonament anual este de 14 rub. 30 cop/ argint, iar pentru serviciile de poştă se achită 1, 50 rub/argint”307. 1841 decembrie, 23. Circulara şefului de gubernie. ”Redactorul publicaţiei „Otecestvennye Zapiski”, A. Kraevski m-a informat despre continuarea editării revistei pe anul 1842. Domnia Sa roagă să anunţ publicul din Basarabia şi, totodată, să-l invit să se aboneze. Preţul anual este de 15 rub. 60 cop/ argint sau 55 rub/ asignaţii”308. Nu este exclus faptul ca publicaţia lui Kraevski să fi avut şi abonaţi particulari din unele localităţi ale Basarabiei, fapt, însă, neconfirmat în sursele de arhivă. Cert este că, în registrul de cancelarie, printre cei care şi-au exprimat refuzul sunt indicaţi cei de la Tighina, Cahul, Tucikov, Reni şi Bălţi”309. Deşi, unele „ciorne” din cancelaria guvernatorului atestă faptul că, în ianuarie 1841, se găseau doi amatori de a primi revista: guvernatorul Pavel Feodorov şi nobilul de la Soroca, Constantin Andrianov. Editorul revistei Otecestvennye Zapiski, A. Kraevski, era o personalitate destul de cunoscută şi influentă în cercurile literare ruseşti. Prin concursul acestuia, colecţia revistei pe anii 1840-1843 a fost totalmente renovată. Revista apărea în condiţii grafice excelente, ceea ce i-a asigurat colaborarea şi susţinerea din partea unor marcante personalităţi din epocă: I. Turghenev, N. Nekrasov, F.Dostoevski, M. Saltâkov-Scedrin, A. Hertzen ş.a. Unele materiale publicate în revistă, pe anii amintiţi, au trezit, însă, suspiciunea organelor de cenzură. Ordonanţele „strict secrete” sosite pe adresa şefului Basarabiei, în 1852, sunt elocvente în acest sens310. 1852 iunie, 26. Ordonanţa imperială (nr. 98) Departamentul Poliţiei executive, secţia a II-a, Ministerul Afacerilor Interne. „Strict secret”. „Înălţimea Sa, a dispus: în cazul în care vor fi depistate în vânzări publice exemplare ale revistei „Otecestvennye zapiski” pe anii 1840, 1841, 1843, atunci acele exemplare imediat să fie toate c u m p ă r a t e prin mijlocirea unei persoane de încredere. Mai mult: în baza aceleaşi ordonanţe publicaţia amintită să fie sustrasă din toate bibliotecile private, unde acestea sunt. Îndeplinindu-mi datoria şi stăruind să fie informaţi despre voia Măriei Sale toţi conducătorii de gubernii ce urmează să îndeplinească întocmai, cu plecăciune rog, exemplarele cumpărate să fie expediate imediat către Ministerul de Interne, indicându-se neapărat şi suma banilor cheltuiţi, pentru a fi rambursată. A semnat: în lipsa Ministrului de Interne, colegul acestuia Leks; vicedirector V. Safanovici”311. 308 309 310 311 306 307

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 4. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 5-13. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 7-23. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 1-5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 1.

– 62 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Ordonanţa imperială a fost redirecţionată, pe parcursul lunilor iunie-august 1852, către toţi şefii de poliţie şi conducători de judeţe. Circularele expediate aveau un conţinut identic şi repetau de fapt textul ordonanţei imperiale. La fel, toată corespondenţa, are acoperirea siglei „secret”312. 1852 decembrie, 27. Circulara (nr. 2342) ministrului Învăţământului Public către Guvernatorul Militar al Basarabiei. „Strict secret”/ nota manuscrisă: „Cu privire la sustragerea din circulaţie a revistei Otecestvennye Zapiski pe anii 1840, 1841, 1843”. „Conform înaltei ordonanţe emise de către Ministerul de Interne, în 10 iunie, curent, dar şi în legătură cu acordul încheiat cu generaluladjutant Biblikov, rog să verificaţi catalogul Bibliotecii Publice din Chişinău. În cazul în care veţi depista exemplare ale revistei „Otecestvennye Zapiski” pe anii 1840, 1841, 1843, atunci imediat acele exemplare să fie confiscate, urmând mai apoi să fie expediate în Cancelaria mea. Vom proceda exact aşa, precum s-a întâmplat cu exemplarele provenite din vânzări publice”. Semnat, şef cancelarie V. Kuzneţov313. 1853 ianuarie, 2. Adresa (nr. 6) Şefului oblastei Basarabia către Ministrul Învăţământului Public: „În urma verificării catalogului Bibliotecii publice din Chişinău s-a stabilit cu certitudinea precum că pe anii 1840, 1841, revista „Otecestvennye Zapiski” a lipsit din registrul general de abonament. În schimb au fost depistate 12 cărţi ale revistei pe anul 1843, care sunt puse la dispoziţia Înălţimii Voastre”314. Este dificil să stabilim – în lipsa motivelor indicate de către autorităţi – care a fost motivul ce a provocat confiscarea şi sustragerea revistei Otecestvennye Zapiski, pe anii 1840, 1841 şi 1843 din circuitul public. Sursele citate sunt cifrate sub sigla „strict secret”, iar această presupune o cercetare asiduă ale altor surse privitor la cenzura presei în imperiul ţarist. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, presa imperială s-a aflat sub cenzura preventivă, ceea ce presupunea o interpretare confuză asupra legislaţiei în vigoare. Orice funcţionar public, fie la nivel de ministru sau şef de departament, era în drept să retragă orice publicaţie (până la 8 luni) fără preîntâmpinări şi fără a indica motivul interdicţiei. Cazul enunţat mai sus, referitor la retragerea din circuitul public al revistei Otecestvennye Zapiski, este, credem, un exemplu grăitor asupra fenomenului cenzurii presei din imperiu: o cenzură întârziată – abia peste 10 ani (ordonanţa imperială privitor las retragerea revistei Otecestvennye Zapiski pe anii 1840, 1841, 1843, a fost emisă în 1852). Concluzii. Mărturiile aduse în discuţie ne permit să formulăm câteva considerente de ordin general: • Presa imperială rusă a avut o difuzare restrânsă în Basarabia secolului al XIX-lea. În special, publicaţiile departamentale aveau un număr limitat de cititori în toate guberniile din imperiu, inclusiv în Basarabia. Deşi editorii suportau cheltuieli mari de tipar, acest gen de publicaţii nu-şi găseau o acoperire reală. Este un motiv, pentru care, mulţi dintre editorii ruşi au preferat să se orienteze spre publicaţiile literare sau ştiinţifico-literare. Acestea din urmă aveau un conţinut destul de variat, destinat diverselor categorii de public. • Sursele cercetate, în marea majoritate, ne mărturisesc fără echivoc că, atât funcţionari imperiali (de origine velicorusă), cât şi cei localnici erau aproape indiferenţi/absenţi la tot ce se petrecea în viaţa social-culturală a Sankt Petersburgului, a Moscovei, sau din alte centre şi gubernii. Sintagma: „nici un doritor nu s-a aflat” (eventual, un „doritor” de a-şi comanda un abonament), este frecvent fixată în documentele cercetate. Aceste mărturii exprimă întocmai acea stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de funcţionari imperiali de tot soiul, şi care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră fără a fi interesaţi de viaţa mondenă a centrului imperial. Exista, însă, cealaltă parte a societăţii, acea masă majoritară a românilor basarabeni, necunoscători ai limbii ruse, care refuzau categoric să se „lumineze” din lectura presei imperiale. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 2. Circulara secretă către şeful oraşului Ismail, 7 august 1852. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 3. 314 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 5. 312 313

– 63 –

Maria Danilov

• Fenomenul cenzurii şi impactul acesteia asupra presei imperiale răspândite în Basarabia, poate fi urmărit, în special, în baza ediţiilor particulare. Or, cercetarea fenomenului presei imperiale răspândite în provincie presupune o abordare din perspectiva unei sinteze critice a datelor culese din diverse surse şi colecţii.

2. Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă (1858-1868) Mărturiile documentare privitor la presa românească care a pătruns în Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt puţine. Ştirile de referinţă, cunoscute deja în scrisul nostru istoric, din păcate, astăzi nu mai pot fi verificate după surse. Nu există lucrări speciale în problema circulaţiei presei româneşti în Basarabia, însă trebuie să remarcăm că unele aspecte ale problemei şi-au găsit, totuşi, o reflectare în istoriografia basarabeană începând cu anii ‘30 ai secolului XX. Nu putem însă trece cu vederea că aceste ştiri suferă de variate inexactităţi de detaliu, fiind lansate, adeseori arbitrar, fără nici o acoperire de argumente istorice, ceea ce a condus ulterior la interpretări unilaterale, uneori chiar confuze şi contradictorii315. Ion Nistor, de pildă, susţine că „în primele decenii ce au urmat după răpirea Basarabiei, bariera Prutului nu era aşa de greu de trecut […]. Dimpotrivă, ea se deschidea adeseori pentru a înlesni oştirilor ruseşti drumul prin Moldova spre Balcani. [...], în care timp vadurile Prutului rămăseseră deschise pentru împrospătarea vechilor cunoştinţe şi legături sufleteşti între Moldovenii de dincoace şi de dincolo. Publicaţiile româneşti străbăteau în Basarabia fără nici o piedică (s.n. – M.D.). Curierul Românesc al lui Eliade şi Albina Românească a lui Asachi, ce apăruse chiar în acele vremuri, erau răspândite în Basarabia, unde interesul pentru manifestaţiile literare româneşti erau destul de vii”316. Iar o dovadă că publicaţiile româneşti au ajuns peste Prut şi au fost şi citite ne servesc, în continuare, afirmaţiile autorului că „în Curierul Românesc din ianuarie 1830, căminarul Dumitrache Pastiescu arată ce mare bucurie simţiră Basarabenii la apariţia publicaţiilor româneşti”, căci şi „în Basarabia din Rumâni este dl. titular sovetnic Constantin Stamati, bărbat literar, cinstitor de oameni învăţaţi, sârguitor spre luminarea neamului său […]. Rumâni care aduc cinste neamului [...] sunt încă şi dl. mareşal Alecu Leonard, d. Vasile Caţâche şi d. Costache Tufescu, mădularul judecătoriei judeţului Iaşului (Bălţi)”317. Aici trebuie să intervenim cu câteva precizări de rigoare. Să reţinem, mai întâi, că autorul nu a avut intenţia/ambiţia să elaboreze un tratat ştiinţific asupra istoriei Basarabiei, el însuşi specificând că a conceput lucrarea, mai mult ca o „scriere de popularizare”, iar aceasta, evident, presupune alte criterii de evaluare a operei scrise în raport cu obiectivitatea inerentă a faptului istoric318. Însă nu mai puţin important este să observăm şi altceva. Unele fenomene de o semnificaţie aparte, precum statutul Basarabiei şi metamorfozele intervenite după anul 1812, vis-a-vis de instalarea frontierei de Apus a imperiului sunt uşor exagerate de către autorul citat. Pentru că este de neînchipuit, în contextul relaţiilor dintre Rusia şi Principatele Române, atât în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cât şi pentru cea de a doua jumătate – până la anul 1878 – ca hotarul de la Prut să fi fost unul penetrabil, în sensul că vadurile Prutului rămăseseră deschise319. Dimpotrivă, nici în primele decenii după anexarea acestui teritoriu de către imperiul ţarist, nici în contextul panbalcanic, în perioada războaielor purtate de ruşi pe teritoriul ţărilor române, Basarabia nu a beneficiat de un hotar penetrabil, care ar fi permis o circulaţie liberă a indivizilor, 317 318

Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-1918, Editura Cartier, Chişinău, 2002, p. 33-35. Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991, 259. Ibidem, p. 259. Ibidem, p. 5; Pentru „a nu spori dimensiunile ei [ cărţii] din cale afară”, autorul a găsit de cuviinţă că cititorii „se pot lipsi de citaţiunile obişnuite de izvoare şi de autori”, rezervându-şi acest drept pentru o altă ediţie pur ştiinţifică. 319 Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei…, p. 35; drept sursă de acoperire autorului citat i-a servit opera lui Ion Nistor. Mai mult, se afirmă că „hotarul existent între Imperiul Rus şi Principate (mai târziu – România) a avut pe parcursul istoriei diferite grade de penetrabilitate, însă niciodată nu a fost completamente imuabil […]. Acest status-qvo, până la 1918, a fost convenabil atât pentru Petersburg, cât şi penrtu cei din Bucureşti” (!). 315 316

– 64 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ideilor, cărţii, presei etc. Şi mai mult, în perioada imediat următoare anului 1812, Basarabia a fost închisă, pentru două decenii, aproape ermetic, între două cordoane de frontieră: • Cordonul „sanitaro-vamal” de la Nistru, instituit în 1793 (după anexarea la Rusia a unui vast teritoriu din stânga Nistrului), şi care a continuat să funcţioneze şi după anul 1812, chiar în pofida disputelor politice dintre cercurile diriguitoare ale administraţiei locale şi cele din Sankt Petersburg, va fi anulat prin ucazul Senatului în 26 septembrie 1830320. • După anul 1812 hotarele imperiului s-au extins până la râul Prut, Dunăre şi litoralul de nordvest al Mării Negre, acest segment devenind cel de al doilea cordon de frontieră. Către luna aprilie 1818, sunt confirmate oficial şi statele de personal ale oficiilor vamale care activau în baza Regulamentului de carantină (din 1796)321. Cert este că începând cu anul 1818, orice trecere peste hotarul de la Prut era înregistrată la oficiile vamale (două districte principale): 1. Sculeni – cu statut de carantină centrală, în Novoseliţa [Noua Suliţă] – carantină centrală, în Leova – carantină specială, în Lipcani – post de carantină; 2. Ismail – carantină centrală, Reni – carantină specială, Akkerman – post de carantină322. Restricţiile regimului de frontieră erau deosebit de aspre, în special în perioada regimului de carantină cu o durată de până la 10-16 zile. În scopul asigurării funcţionării stricte a regimului de carantină, dar şi pentru paza frontierei, au fost aduse, în 1820, din centrul guberniilor ruseşti unităţi speciale de cazaci dislocaţi în satele din zonă (cu o acoperire de 10 verste). Aceste regimente, ulterior (în 1861) au fost împărţite în două brigăzi cu sediul la Sculeni şi Cubei323. Instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către deceniul trei al secolului al XIX-lea, a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special în zonele de frontieră. Restricţii privitor la presa străină, care pătrundea în imperiul ţarilor, sunt prevăzute şi de Statutul de cenzură aprobat de către Senat în 1826 (art. 129, 136, 137, 141, 168 etc.)324. Stipulările statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se putea de interzis orice. După cum susţinea în acest sens cenzorul S. N. Glinka (scriitor şi publicist rus), „acest statut permitea şi Tatăl nostru să fie interpretat în stil iacobin”325. Acest statut a suportat modificări ulterioare, fiind înlocuit cu un altul în 1828, în baza căruia au fost elaborate regulamente speciale pentru serviciile vamale ale zonelor de frontieră326. Acestea se aflau în subordonare directă guvernatorului local, pe lângă care exista şi un departament cu destinaţie specială – Secţia a III-a Imperială – preocupată direct cu supravegherea şi respectarea Statutului de cenzură327. Informaţia documentară oferită de arhivele locale ne conduc la concluzia că presa românească care a pătruns în Basarabia, pe parcursul secolului al XIX-lea era supusă restricţiilor de cenzură după trecerea imediată a hotarului de frontieră. Era, de fapt, prima etapă de control, aceasta presupunând mai multe trepte: 1. Secţia a III-a de poliţie (din cadrul cancelariei guvernatorului militar/civil al Basarabiei); 2. Comitetul de cenzură din Odesa (din cadrul cancelariei guvernatorului general al Novorossiei şi regiunii Odesa); 3. Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg (în prima jumătate a sec. al XIX-lea, aflat în subordonarea mai multor departamente ministeriale)328. Valentin Tomuleţ, Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830, în Tyragetia [Anuar], vol. VI – VII, 1996-1997, Chişinău, 1998, p. 210; autorităţile din Sankt Petersburg au respins în repetate rândur propunerile puterii locale din Basarabia (de regulă, funcţionari ruşi), privind suprimarea imediată a cordonului sanitaro-vamal de la Nistru; vezi, de asemenea, Valentin Tomuleţ, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova, Centrul editorial al USM, Chişinău, 2002, 423 p . 321 Valentin Tomuleţ, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru, 1812-1830, în Tyragetia [Anuar], vol. VI –VII, 1996-1997, Chişinău, 1998, p. 216. 322 Valentin Tomuleţ, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru…, p. 212. 323 Lidia Moldovan, Din istoria Basarabiei în anii de ocupaţie ţaristă, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”, vol. III, CEP, USM, Chişinău, 2004, p.71. 324 Сборник постоновлений по цензуре с 1720 по 1862 г., СПб, 1862, с. 244, 248, 264, 265, 273. 325 Глинка С.Н., Записки, Русская Старина, СПб, 1895, с. 349-350; Pentru durităţile exagerate care le conţinea statutul de cenzură din 1826, acesta l-a numit „ciugunnyj” (de fontă). Deşi autorul citat era de orientare monarhistă (!). 326 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1423, f. 1-7. Comitetul de cenzură creat în 1826 avea o componenţă din trei miniştri (de externe, de interne şi cel al învăţământului public), aceştia având în subordonare două filiale: din Sankt Petersburg şi din Moscova. 327 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2790, f. 34-54. 328 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1423, f. 1-2; F. 2, inv. 1, d. 2790, f. 1-2. 320

– 65 –

Maria Danilov

Altceva este să constatăm că sursele documentare oficiale, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, ne oferă insuficiente probe ce ar confirma faptul că publicaţiile româneşti, consemnate în scrierile amintite, au fost şi înregistrate prin punctele de control ale cordonului sanitaro-vamal existent pe râul Prut. De cele mai multe ori informaţia documentului oficial se rezumă la date scunde despre „pachete cu ziare în dialect străin”, care alături cu alte tipărituri sunt înregistrate, de regulă, în registrul/catalogul de evidenţă expediat, ulterior, instanţelor superioare, deşi sursele oficiale ne oferă uneori şi surprize. După cum rezultă din raportul funcţionarului de la Contora Poştei regionale, din 28 februarie 1836, – către guvernatorul Basarabiei – pe numele arhimandritului Gavriil Dabija, au fost recepţionate de la vama Sculeni mai multe pachete cu cărţi şi 8 kg de ziare în limba franceză şi dialect moldovenesc (!). Funcţionarul solicita aprobarea guvernatorului local pentru a expedia cărţile şi „pachetele cu ziare” comitetului de cenzură329. Dar să revenim asupra surselor publicate. Din cele consemnate de Nicolae Iorga (după mărturiile călătorului german Kohl) 330, constatăm că la 1838 „un Balş, cel mai bogat proprietar basarabean, un Sturdza, o Catincă Ghica […]. Ei primesc gazete din Iaşi, pe care le cetesc slobod, ca unele ce n-aveau nici o regulă de politică în ele [...]”331. Bineînţeles că aceste mărturii ale istoriei noastre culturale, odată preluate după nişte memorii de călătorie, reflectă o viziune specifică asupra realităţii basarabene şi sunt îmbibate cu o anumită doză de subiectivism, de aceea şi tonul ironic al istoricului Nicolae Iorga este pe deplin îndreptăţit, pentru că „slobod în Basarabia” nu s-a citit niciodată. Imperialii au semnalat permanent în presa românească din Principatele Române nuanţe politice „nebinevoitoare” ruşilor. Deşi, în contextul amintit, dacă e să facem referinţă anume la perioada de pionierat a presei româneşti, atunci ar trebui să sesizăm şi unele dedesubturi, defel subiective, ale istoriei noastre politice, pentru că, atât Curierul Românesc al lui Heliade Rădulescu, cât şi Albina Românească a lui Gheorghe Asachi „au ieşit în timpul ocupaţiunii rossiene şi sub cenzura (s.n.– M.D.) impusă românilor” de către generalul Pavel Kiseleff, cel care „cu adâncă înţelepciune şi cu deosebită îngrijire”332 a gestionat interesele imperialilor ruşi în Ţările Române. Pentru că, reprezentanţii puterii protectoare mai erau şi cei mai agresivi adversari ai circulaţiei libere a presei transilvane în Principatele Române, considerată de ei deosebit de periculoasă pentru menţinerea statu-qvo-ului social şi politic care, le alimenta mari speranţe strategice. Şi mai mult, începând cu anul 1844, ca urmare a intervenţiei consulului general rus Gazeta de Transilvania şi Foaia lui George Barţiu „au fost strict oprite” de a intra în Principate. Chiar şi pentru funcţionarii din administraţie a fost interzisă lectura foilor sub pedeapsa destituirii333. Am fi noi, oare, îndreptăţiţi să presupunem că, în asemenea împrejurări de conjunctură politică, publicaţiile româneşti au avut o şansa mai mare să ajungă peste Prut ? Nimic mai confuz şi nimic mai iluzoriu nu poate fi gândit în acest sens. Paradigma istoriei basarabene nu mai poate fi interpretată la nivelul unei cunoaşteri aproximative a faptelor istorice ce s-au produs în acest spaţiu. Tocmai de aceea această imagine şi trebuie întregită cu mărturii şi probe autentice, atunci când ele ne stau la îndemână. Vom cita, în continuare, după surse inedite (din colecţia arhivelor a Cancelariei guvernatorului civil/militar din Basarabia), lăsând documentul să primeze asupra analizelor de context, stăruind astfel să asigurăm un echilibru firesc între acele evenimente ce ţin de istoria socială şi istoria politică ce s-a produs în acest spaţiu românesc în perioada ocupaţiei ţariste. Unul din primele documente identificate în această colecţie datează din 11 aprilie 1860. Este Maria Danilov, Cenzura rusească şi circulaţia cărţii româneşti în Basarabia, în Destin Românesc, nr. 3-4 [An X, nr. 39-40], Chişinău –Bucureşti, 2003, p. 106. 330 Nicolae Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 125; I.G. Kohl, german aşezat în Rusia, om de ştiinţă; în 1838 a întreprins o călătorie de cercetare în sudul Rusiei; a vizitat şi regiunea Basarabiei. 331 Nicolae Iorga, Trei cărţi despre Basarabia, în Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 127. 332 Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească..., p. XXXIV. 333 Apostol Stan, Circulaţia presei în spaţiul românesc în anii 1821-1848, Destin Românesc, nr.3 [An IV Nr.15], Chişinău-Bucureşti, 1997, p. 61. 329

– 66 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

vorba de o adresă recepţionată, în cancelaria guvernatorului din Chişinău, de la serviciul Consulatului rus din Iaşi (Departamentul Asiatic): „[…] Din porunca Domniei Voastre [Fanton de Verrayon, n. a., M. D.], boierul moldovean Aga Pavel Samsonov, s-a adresat cu o rugăminte – transmisă oral – să vă expediez pe numele Î. V., prin intermediul Consulatului nostru din Moldova, revista Steaua Dunării. Găsind că aceste asigurări orale nu sunt suficiente, Vă rog, Î.V., în interese de servici, să-mi comunicaţi dacă într-adevăr doriţi să vi se expedieze prin serviciile de Consulat, revista “Steaua Dunării”. Am onoarea să vă salut. Cu sinceră bunăvoinţă şi fidelitate, al Dumneavoastră devotat S. Popov”334. După cum rezultă din adresa de răspuns, din 25 aprilie 1860 (nr. 4059), guvernatorul a confirmat mesajul verbal transmis anterior lui Serghei Ivanovici Popov, administrator al serviciului Consular Rus din Iaşi: „Vă adresez răspuns la scrisoarea din 11 aprilie şi vă comunic totodată, că am rugat să mi se facă abonament nu numai la Steaua Dunării, ci şi la alte publicaţii moldoveneşti. Ce titluri anume, rog să decidă cneazul Constantin Dimtrievici Moruzi […]”335. După acest schimb de adrese şi gesturi de amabilitate, pur oficiale, intervine, o situaţie destul de delicată. Funcţionarul de la serviciile consulare din Iaşi, prin adresa din 20 mai 1860, raporta către şeful guberniei din Chişinău că este absolut necesar să fie confirmat încă o dată, în formă scrisă, abonamentul pentru revista Steaua Dunării şi totodată intervine cu următorul mesaj: „Ţinând cont că intrarea publicaţiilor româneşti, în imperiu, este strict interzisă (s.n. – M.D.), Departamentul Asiatic, nu poate să Vă expedieze publicaţia, fără o confirmare specială în acest sens”336. Din cele consemnate, până aici, se cuvine să intervenim cu o observaţie importantă. Să presupunem, că guvernatorul din Basarabia nu ştia că „intrarea publicaţiilor româneşti, în imperiu, este strict interzisă”, deşi deţine această funcţie importantă de trei ani (din 1857). Acest moment, între altele fie spus, nu pare a fi lipsit de importanţă, deoarece ne determină să credem că şi cei de la Consulatul Rus din Iaşi nu au prestat, anterior, asemenea servicii pentru şefii din gubernia Basarabiei. Oricum, nu dispunem de probe certe care ar demonstra faptul că şefii provinciei, de până la Fanton de Verrayon au primit, prin abonament, publicaţii româneşti. Or, în asemenea împrejurări, expedierea publicaţiilor la Chişinău s-ar fi făcut mai uşor, pentru că ar fi existat un precedent care ar fi permis funcţionarilor imperiali să procedeze după o situaţie similară (o practică, de altfel, foarte des întâlnită în anturajul structurilor de administrare ţaristă)337. Însă chiar dacă nu avem suficiente probe să acoperim aceste afirmaţii, cert este că Fanton de Verrayon, în 6 iunie 1860, adresa către Guvernatorul General interimar al Novorossiei şi Basarabiei un raport/memoriu secret (nr. 6579), în care încerca să explice situaţia „delicată” intervenită în legătură cu recepţionarea presei româneşti la Chişinău, astfel: „Administratorul consular din Iaşi, urmare a rugăminţii mele, a intervenit către Departamentul Asiatic al consulatului Imperial Rus să mi se permită recepţionarea gazetei moldoveneşti Steaua Dunării, sub acoperirea serviciului consular. Însă, ţinând cont că intrarea acestei publicaţii pe teritoriul Rusiei, prin circulara din 25 mai curent, nr. 997, este strict interzisă (s.n. – M.D.), iar expedierea ziarelor, după cum m-au informat cei de la Iaşi, trebuie asigurată cu permisiuni speciale, eu rog să luaţi asupra Domniei Voastre sarcina şi să cereţi înalta aprobare de a mi se permite să beneficiez de abonament la presa periodică din Principatele Unite, prin intermediul serviciului consular, atât la publicaţia Steaua Dunării, cât şi la alte publicaţii valahe. Pentru că, conducând o astfel de regiune, locuitorii căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi moravuri (s.n., M.D.) cu cei din Principatele Dunărene şi, care sunt supuşi unui permanent amestec cu cei de alt sânge [...], eu trebuie să ţin cont în acţiunile mele de perspectivă în gestionarea acestei provincii, de opiniile dominante în Moldova şi Valahia, de aceea consider necesar citirea publicaţiilor care reprezintă opinia Principatelor. 336 337 334 335

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 1 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 2 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 3. ANRM, F. 2, inv. 1. d 8839, f. 5 – 15.

– 67 –

Maria Danilov

Am onoarea, Înălţimea Voastră, să insist, să mi se aprobe această rugăminte şi să fie expediate la Chişinău, sub acoperirea serviciului consular al Imperiului Rus din Iaşi, atât Steaua Dunării, cât şi alte publicaţii din Moldova şi Valahia”338.Or, pe fondalul acestor probe certe ale istoriei este elocvent faptul că, problema circulaţiei presei româneşti în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, poate fi văzută doar în contextul restricţiilor de cenzură privitor la presa străină care trecea hotarul imperiului ţarilor ruşi. Să urmărim, în continuare, cum s-au derulat evenimentele. Cu data de 12 iulie 1860 (nr. 176), în Cancelaria Diplomatică a guvernatorului din Basarabia, este înregistrat un aviz confidenţial, recepţionat de la Direcţia general-guvernatorului Novorossiei şi Basarabiei din Odesa (semnat de consilierul diplomatic Lev Ivanovski), cu următorul mesaj: „Vă informăm că interpelarea Î. V., din 6 iunie, curent, nr. 6579, privitor la recepţionarea în Chişinău a publicaţiilor din Moldova şi Valahia, prin intermediul serviciilor consulatului nostru, a fost readresată către Ministerul Afacerilor Externe. Ca rezultat al demersului prezentat de către Ministrul Afacerilor Externe, Măria Sa Împăratul, şi-a exprimat bunăvoinţa şi acordul […]. Сontele Tolstoi, de altfel, m-a informat că a insistat către ministrul de externe, ca acesta să dispună imediat către Consulatul din Iaşi, în vedere expedierii în Basarabia a publicaţiilor amintite”. Pe marginea laterală a paginii este suprapusă nota: „ Să fie informaţi cei de la redacţii despre aducerea ziarelor la Consulat. Ce ziare anume vor fi selectate pentru abonament, să fie întrebat cneazul Moruzi. Rog să informaţi despre acest lucru şi cancelaria oblastei”339. Peste şase zile, în 18 iulie 1860 (nr. 2066), cei de la Consulatul Imperial rus din Moldova adresau către guvernatorul din Basarabia un mesaj care conţine şi unele sugestii: „Vă comunicăm că Departamentul Asiatic a dispus către serviciul consular să vi se expedieze, de curând, publicaţiile moldoveneşti şi valahe. Totodată, informându-vă despre recepţionarea dispoziţiei ministeriale, Direcţia Consulatului roagă să ne comunicaţi exact titlurile publicaţiilor ce doriţi să le primiţi prin abonament, sau dacă găsiţi de cuviinţă, să delegaţi acest lucru unei persoane de încredere pentru aducerea ziarelor la Consulat, de unde acestea vor fi expediate domniei voastre, prin serviciile noastre”340. Deşi în colecţia documentelor cercetate de noi nu se indică clar, care a fost persoana desemnată de şeful guberniei pentru asemenea servicii, este de presupus că acesta a fost vechiul funcţionar Gheorghe Scriban, după cum a fost numit de către guvernatorul basarabean341. Să mai consemnăm că, după epistola menţionată mai sus, schimbul de adrese între funcţionarii imperiali de pe ambele maluri ale Prutului, se întrerupe brusc până la data de 8 decembrie. Din acest moment, pentru o perioadă de aproape două luni, putem urmări, după mesajul corespondenţei conservat în acelaşi dosar de arhivă şi care poartă, mai degrabă, un ton amical, decât unul oficial, – doar unele aspecte ale problemei presei româneşti destinate să ajungă în cancelaria guvernatorului din Basarabia. Vom cita integral textele acestor scrisori: – Chişinău, 8 decembrie 1860, nr. 14884 (adresa guvernatorului Fanton de Verrayon expediată la Iaşi): „Scumpule Serghei Ivanovici [Popov, consul], în ultimul timp, ziarele destinate mie sunt aduse cu întârziere, şi astfel, ştirile îşi pierd valoarea. Vă rog, să vă lămuriţi cu aceste nedumeriri şi să dispuneţi ca presa destinată mie să fie expediată la timp. Am onoarea să vă salut [...]342. – Iaşi, 19 decembrie 1860, nr. 3636, (Sergei Popov către Fanton de Verrayon): „[…] la cele solicitate în data de 8 a lunii curente (nr. 14884), am onoarea să Vă informez, Mihail Lvovovici, că revista Steaua Dunării nu a fost expediată Domniei Voastre, pentru că, din motive necunoscute nouă, această publicaţie este oprită343. Consider de datoria mea, în cazul când va fi reluată 340 341 342 343 338 339

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 4-5. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 6. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 7 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 23. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 8. Steaua Dunării, jurnal politic, literar şi comercial, editat de M. Kogâlniceanu; apare între 1 septembrie 1855-1 septembrie 1856; 1 noiembrie 1858 – 5 noiembrie 1860; aceste întreruperi sunt datorate intervenţiei cenzurii.

– 68 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

editarea revistei, să vă dăm de ştire. Cu sinceră preţuire şi devotament, am onoarea […], S. Popov”. Pe marginea scrisorii se citeşte nota guvernatorului: S. I. Popov, să facă abonament şi la alte reviste; În această problemă să fie consultat cneazul Moruzi, iar despre aceasta să mă informeze, 28 decembrie 1860344. – Iaşi, 23 ianuarie 1861, nr. 217 (Sergei Popov către Fanton de Verrayon): „Mihail Lvovovici […], Vă informăm că pentru achitarea Monitorului am primit 4 rub./argint plata anuală fiind de 5,5 rub./argint; revista Steaua Dunării şi-a încetat apariţia, însă a fost înlocuită cu Viitorul. Deşi nu sunteţi abonat la nici una dintre acestea vă trimit ambele publicaţii să alegeţi, după dorinţă, şi dacă vă decideţi, atunci a-ţi putea face abonamentul doar pentru trei luni, pentru că o parte din tiraj este retras […]”345. – Adresa de răspuns a guvernatorului Fanton de Verrayon către Serghei Popov: „[…] şi ţinând cont de cele ce mi-aţi comunicat în adresa din 23 ianuarie, nr. 217, am onoarea să Vă rog, scumpule Serghei Ivanovici, ca începând cu data de 1 mai, să-mi expediaţi publicaţiile moldoveneşti Monitorul, Viitorul şi Dacia. Însă, odată ce apariţia acestora în Moldova se schimbă frecvent, urmând sfatul Domniei Voastre, am să achit plata abonamentului doar pentru primele 3 luni: Monitorul – 5 rub./argint ; Viitorul – 4 rub./argint ; Dacia – 4 rub./argint ; în total – 13 rub./argint”346. – Bucureşti, 1 Aprilie 1861, nr. 163 (Nicolai Ghirs, consul, către Fanton de Verrayon): „Mihail Lvovovici, completând registrul lunii lui februarie, nr. 73, privitor la abonamentul ziarului valah Reforma, am onoarea să vă informez, că a doua zi după ce v-am expediat primele numere din această publicaţie, G. Valentineanu, redactorul acestui ziar, a fost dat în judecată pentru publicarea unui articol îndreptat împotriva guvernului, şi la moment, pentru acel fapt se află la închisoare. Astfel, revista şi-a încetat apariţia până la eliberarea redactorului de sub arest. Printre altele fie spus, dacă doriţi, să primiţi gazeta Unirea, care apare în loc de Conservatorul şi are aceeaşi orientare, atunci, Vă rog să binevoiţi, să achitaţi plata anuală pentru această revistă.”. Să mai cităm şi din nota manuscrisă pe marginea acestei adrese, care, de regulă, o făcea guvernatorul (din 9 aprilie): „Pentru serviciul consular din Iaşi: să se facă abonamente pentru publicaţiile Monitorul, Viitorul şi Dacia. Banii să fie achitaţi, după cum se arată: 6 rub./argint către serviciul consular din Moldova; pentru Viitorul – 4 rub./argint; Dacia – 4 rub./argint; Monitorul Oficial – 5 rub./argint; Unirea – 2 rub./argint”347. – adresa de răspuns a guvernatorului Fanton de Verrayon către Nicolai Ghirs: „[…] după cum se vede din răspunsul Domniei Voastre, din 1 aprilie, nr. 163, – publicaţia valahă Reforma şi-a încetat existenţa, însă apare Unirea. Alăturând încă două carboave la plata anuală pentru ziarul Unirea, Vă rog, de asemenea, pe parcursul anului, să aveţi în supraveghere expedierea acestei publicaţii”. Textul scrisorii este însoţit de o notă marginală: „Nikolai Karlovici [Ghiers] – Conservatorul progresist, organ politic, comercial şi literar; apare de două ori pe săptămână – 6 rub./ argint; Reforma – ziarul politic şi literar; apare de două ori pe săptămână – 6 rub./argint; Monitorul oficial al Moldovei – 12 rub./argint”348. (Titlurile publicaţiilor sunt scrise în limba română cu caractere latine). – Chişinău, 19 Octombrie 1861 (Fanton de Verrayon către Serghei Ivanovici): “[...] Vă rog cu plecăciune să înscrieţi pe anul curent (1861, n. n.) publicaţia moldovenească Tribuna, şi să înmânaţi numerele apărute deja, prin vechiul funcţionar Gh. Scriban. Tot lui îi puteţi da şi Lexiconul. Vă rog să aveţi în supravegherea Dumneavoastră expedierea acestora. Pentru Tribuna vă voi trimite 2 rub./argint prin Gh. Scriban”349. – Chişinău, 4 noiembrie 1861, nr. 13322, (Fanton de Verrayon către S. Popov): „Scumpule, 346 347 348 349 344 345

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 10. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 11. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 14. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 12. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 9, 13. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 23.

– 69 –

Maria Danilov

Serghei Ivanovici, vă răspund la scrisoarea din 23 Octombrie, curent, adusă de Gh. Scriban. Am onoarea [...] şi Vă rog să folosiţi pe anul viitor, 1862, din banii rămaşi – 7 rub./argint pentru Monitorul, precum şi pentru o altă publicaţie politică ce poate să apară. Totodată, Vă rog să interveniţi către redacţia gazetei Românul să-mi expedieze nr. 6, pe care nu l-am primit”350. Aşa cum s-a văzut din mulţimea exemplelor selectate, cei implicaţi în distribuirea presei – destinată să ajungă la Chişinău – se confruntau cu mai multe dificultăţi. Una dintre aceste probleme a fost şi apariţia neregulată a unor publicaţii româneşti, – moment cauzat, de altfel, de restricţiile de cenzură. Astfel, încât, funcţionarii de la serviciile consulare (din Iaşi sau Bucureşti) erau nevoiţi adeseori să înlocuiască un titlu de ziar cu altul, ceea ce le provoca mai multe incomodităţi, în special cele legate de evidenţa strictă a sumelor de bani cheltuite pentru abonament. Probele documentare, cercetate de noi, sunt o elocvenţă în acest sens. Reproducem unele date selective, după surse inedite, în scopul de a crea o imagine de ansamblu a cheltuielilor prevăzute pentru presa românească destinată guvernatorului din Chişinău. În registrul de evidenţă (semnat de bibliotecarul Beller) din cancelaria guvernatorului, sunt arătate sumele transferate unor funcţionari din serviciul consular rus, pentru presa recepţionată la Chişinău: • 8 ianuarie, pentru Conservatorul şi Reforma lui A. K. Katacazi – 8 rub./argint; 24 rub./argint; • 4 mai – S. Popov, consul – 13 rub./argint; 1 rub. 50 cop; – 40 rub. 50 cop. • 4 mai – N. Ghiers, consul – 5 rub./argint; – 15 rub. • 31 august – S. I. Popov, consul – pentru Lexicon i s-au trimis 15 rub./argint; au fost restituite 9 rub./argint, deoarece s-au cheltuit 6 rub./argint; pentru expedierea presei în 3 colete s-au încasat – 3 rub. 18 cop; suma totală: 100 rub. 68 cop.”351. Un alt registru (extras) de la Contora Poştei din Bucureşti, pe luna lui septembrie, ziua a 8-a, anul 1861, indică suma de 27 rub./argint, – bani transferaţi lui Serghei Popov pentru ziarele expediate la Chişinău. Tot acolo se indică suma achitată de “generalul Fanton de Verrayon, pentru prestări – 50 cop.; asigurare – 24 cop.; impozit – 3 cop/argint; suma totală – 87 cop.352. Problema finanţelor a fost de fapt una constantă pentru anturajul funcţionarilor din Chişinău. După cum se poate constata din unele însemnări înregistrate în dosarul Bibliotecii publice din Basarabia (raportul bibliotecarului Beller): „Trezoreria din Chişinău, la începutul anului 1862, încă nu luase o decizie privitor la „eliberarea sumei de 343 rub., 53 cop., prevăzută pentru abonament la reviste şi ziare pe anul curent, aceasta fiind predispusă să transfere, din aceşti bani, suma de 142 rub. 25 cop., pentru chiria localului în care se află biblioteca”. Reproducem şi nota marginală suprapusă textului, care nu este altceva decât o dispoziţie a guvernatorului: „De văzut, din anii precedenţi, în ce bază se eliberau banii pentru achiziţii, prevăzuţi pentru Bibliotecă?”353. Problema finanţelor poate fi urmărită şi după alte surse depozitate în acelaşi dosar. Se pare că funcţionarii din anturajul de cancelarie mai erau nevoiţi să traducă presa românească recepţionată la Chişinău (evident, pentru a fi citită de către şeful Basarabiei). După cum rezultă din documentele cercetate, ei aveau mare nevoie de dicţionare, iar de acestea erau puţine în biblioteca publică. Acest moment l-a determinat pe şeful Basarabiei să se adreseze către Serghei Ivanovici Popov, la Iaşi (27 August 1861): „Având nevoie de un Dicţionar moldovenesc, şi pentru că nu-l pot găsi în biblioteca noastră, Vă rog cu plecăciune, să binevoiţi a mă ajuta; poate daţi poruncă către cineva dintre subalternii pe care-i aveţi şi, din banii pe care vi-i trimit, 15 rub./argint, rog să se procure câte un exemplar din lista care se anexează”354. Mai consemnăm şi textul „notiţei”: „E de dorit să fie procurate Dicţionare la vânzătorii de carte, din Iaşi sau Bucu ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 27. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 18, 27. 352 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 20; în anexă s-a păstrat un Regulament privitor la taxele prevăzute pentru achitarea diverselor servicii de poştă: transportarea coletelor, scrisorilor, transferul de bani etc. 353 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 17. 354 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 28. 350 351

– 70 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

reşti: Dicţionar moldovenesc-rus // rus-moldovenesc; moldovenesc-german // german-moldovenesc, câte un exemplar de fiecare; notă: dacă nu se găseşte dicţionar moldovenesc-rus, atunci în loc de acesta să fie procurat câte un exemplar din cel moldovenesc-francez”355. Guvernatorul a dat dovadă de multă insistenţă în vederea procurării cărţilor, odată ce revine asupra problemei la un interval de o săptămână (către acelaşi,– Serghei Ivanovici Popov): „Vă rămân îndatorat şi vă mulţumesc pentru expedierea Lexicoanelor. Îndrăznesc să vă reamintesc de rugămintea mea, în care vă cer să-mi expediaţi câte un exemplar de Dicţionar german-moldovenesc / moldovenescgerman şi încă două exemplare de „ francez-moldovenesc”, pentru procurarea cărora vă trimit 9 rub./argint. Dacă aveţi o posibilitate să faceţi rost, mai repede, de dicţionarul „francez-moldovenesc”, atunci să mi-l expediaţi de urgenţă, la prima poştă. Cu preţuire şi devotament, am onoarea [… ]„356 Cert este că Dicţionarele solicitate de şeful Basarabiei, au fost de curând achiziţionate din librăriile din dreapta Prutului. O mărturie, în acest sens, este cartea de inventar, din 11 septembrie 1861, în care sunt înregistrate cărţile, numărul de exemplare şi respectiv costul acestora: „Vocabular Francez-Român în 2 volume – 3rub./argint; Vocabular German-Român, un volum – lei 60; Vocabular Român-German, 3 volume – lei 37, pentru un volum. Toate cărţile de mai sus cuprind suma de 208 lei [...]; azi s-au primit de la P. Antoniu, dragoman” 357. Mai reţinem un detaliu din contextul documentului citat: titlurile cărţilor sunt înregistrate de două ori, respectiv, în limba română şi cea rusă. În redacţia rusească titlul dicţionarelor este înscris cu sintagma de „Francez-moldovenesc”(!). Vom prezenta, în continuare, un document de o importanţă majoră în contextul problemei circulaţiei presei româneşti în Basarabia vis-a-vis de cenzura ţaristă. Este vorba de dispoziţia guvernatorului, prin care se ordona să fie transmise – dicţionarele – în colecţia Bibliotecii publice din Chişinău358. La finele anului 1861, mai exact în data de 13 decembrie, guvernatorul a emis o dispoziţie similară către şeful Secţiei a III-a, care are la subtitlu: „Despre publicaţiile şi lexicoanele expediate din Moldova” (nr. 14777): „În virtutea funcţiei pe care o deţin şi în vederea conducerii acestei gubernii, mi s-a permis prin decret special, să primesc publicaţiile periodice din Moldova şi Valahia. Aceste publicaţii aparţin Basarabiei şi, după ce nu voi mai avea nevoie de ele, acestea vor fi depuse la Biblioteca Publică din Chişinău, într-un fond special pentru păstrare până atunci, când vor fi permise şi pentru public. Din publicaţiile primite pe anul 1861,– parte au fost achitate personal de către bibliotecarul B. P. Beller, în total suma de 79 rub. 50 cop.; la fel, au mai fost procurate pentru Bibliotecă, din porunca mea şi cu banii mei: Dicţionarul moldovenesc-german şi german-moldovenesc., la preţul de 18 rub./ argint; pentru expedierea coletelor – presă şi cărţi – s-a achitat 3 rub. 18 cop.; bibliotecarul Beller a cheltuit pentru diverse serviсii bani personali în sumă de 100 rub. 68 cop.”359. După cum stau mărturie informaţiile documentare pe anul 1862, şeful Basarabiei, continuă să fie preocupat de recepţionarea presei româneşti la Chişinău, prin servicii de abonament360. În acest scop a solicitat de la Departamentul Poştei din Bucureşti (Expediţia de poştă străină, care apare în rol de expeditor al publicaţiilor), informaţii privitor la taxele anuale pentru serviciile prestate. Acestea se achitau conform hotărârii departamentale din 21 aprilie 1858, nr. 5682, pentru fiecare abonament separat: 1. publicaţii ce apar de 2/3 ori pe săptămână – 2 rub./argint pentru fiecare exemplar; 2. publicaţii ce apar de 4 /7 ori pe săptămână –3 rub./argint. În acelaşi aviz (nr.121), guvernatorul era înştiinţat că are „datorii pentru pachetele expediate cu Românul şi 357 358 359 360 355 356

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 29. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 19. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 21. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 22 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 25-26. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 472. Autorul susţine că, în 1861, erau 4 abonaţi la Chişinău, 2 la Bălţi, 2 în Hotin. Această afirmaţie însă, nu are acoperire cu argumente istorice.

– 71 –

Maria Danilov

Reforma”361. Departamentul Poştei din Bucureşti, mai amintea, între altele, şi de Regulamentului din 21 august 1859, care de asemenea prevedea restricţii speciale pentru presa străină care intra în imperiu362. Fanton de Verrayon, a mai întreprins un demers special către şeful său din Odesa, solicitând autorizaţie în circulaţia liberă a Monitorului din Iaşi, în Basarabia. În opinia acestuia, nobilimea de aici, din nevoi utilitare (hotărârile diferitelor instanţe de judecată, în special, legate cu relaţiile de proprietate a moşiilor), ar trebui să dispună de accesul direct la informaţia publicată în buletinul din Iaşi. Guvernatorul de la Odesa a fost foarte precaut în adresa de răspuns (din 19 februarie 1862, nr. 1740, strict confidenţială), exprimându-şi opinia că „o asemenea publicaţie – Monitorului din Iaşi ar diminua, în mare măsură, rolul buletinului local – Bessaravskie Oblastnye Vedomosti – care conţine informaţii privitor la dispoziţiile emise de administraţia locală şi din centru”, apoi „fiecare număr al publicaţiei va trebui să fie supus cenzurii […], iar de acest lucru s-ar putea ocupa doar o persoană cu funcţie de cenzor”363. Din avizul (nr. 121) recepţionat pe adresa guvernatorului din Chişinău, aflăm că în baza Decretului imperial din 17 martie 1862, Ministerul Învăţământului Public a emis o dispoziţie specială, care permite şefului de gubernie să beneficieze de abonamentul presei româneşti fără restricţii de cenzură (!). Acest moment pare a fi deosebit de relevant în contextul problemei care ne preocupă, deoarece, în acest caz, guvernatorul nu mai avea nevoie să apeleze la serviciile Departamentului consular Imperial Rus din ţările române, pentru a-şi asigura recepţionarea ziarelor româneşti la Chişinău. Probabil că de problema presei „străine”, care avea o solicitare sporită în epocă, erau preocupaţi şi alţi şefi de gubernii din Imperiul ţarist. Numai astfel poate fi explicat Decretul imperial din 17 martie 1862, prin care se permite „şefilor de gubernii şi regiuni” să recepţioneze „cărţi şi publicaţii periodice în limbi străine fără aprobarea cenzurii”364. Se vede însă că acest decret imperial, în formula în care a apărut iniţial, a fost de scurtă durată, suportând pe parcurs, modificări ulterioare. Cert este că, începând cu 1 ianuarie 1863, gazetele Reforma şi Românul, care intrau în pachetul de abonament al guvernatorului din Basarabia, urmau să fie „expediate la Sankt Petersburg de către Departamentul Poştei” (Expediţia străină) pentru a fi supuse cenzurii. Despre aceasta aflăm din avizul expediat din Bucureşti în 15 septembrie 1862 (nr. 9478), şi înregistrat în dosarul din cancelaria guvernatorului din Chişinău365. Oricum, probele documentare stau mărturie că presa românească continua să fie recepţionată la cancelaria guvernatorului din Chişinău. Şi mai mult: începând cu anul 1863, Biblioteca publică din Chişinău primeşte prin abonament (până în 1865), colecţia ziarelor: Românul, Buciumul, Monitorul oficial. Documentul de cancelarie indică clar că de problemele presei destinate să ajungă la Biblioteca Publică din Chişinău era preocupat Consulatul General Imperial Rus din Principatele Unite, despre care fapt aflăm din raportul din 6 martie 1865 (nr. 241), către guvernatorul din Chişinău366. Din motive necunoscute nouă, aceste publicaţii erau expediate iniţial la Ismail, de unde erau readresate la biblioteca din Chişinău. Există, totuşi, o explicaţie în această privinţă. Sursele cercetate scot în evidenţă faptul că în anturajul administraţiei guberniale erau şi persoane care au beneficiat de abonamente la publicaţiile ce apăreau în Principatele Române. Dintre aceştia face parte şi consilierul de stat Ioan Dabija, care avea în anul 1865, reşedinţă la Ismail (!). Nu cunoaştem exact funcţiile cu care era delegat acolo, însă e de presupus că era unul din reprezentanţii administraţiei imperiale, ce apăra interesele ruşilor în acest centru de judeţ, redevenit teritoriu românesc, după anul 1856. După cum rezultă din raportul acestuia, din 26 ianuarie 1865 (nr. 944), adresat guvernatorului militar al Basarabiei, generalului Antonovici, secretarul de stat Ioan Dabija era o 363 364 365 366 361 362

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 33. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7555, f. 2; ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7558, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7440. f. 13. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 31-32. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7575, f. 5.

– 72 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

„persoană de încredere”, care dispunea de împuterniciri speciale în vederea selectării publicaţiilor destinate să ajungă în cancelaria şefului din Basarabia sau a Bibliotecii Publice din Chişinău. Cităm din acest raport: „În baza dispoziţiei Î.V., nr. 8616, primită în 26 decembrie anul trecut (1864, n.n.), am rugat primul Dragoman al Consulatului nostru General din Bucureşti, în data de 29 a aceluiaşi Decembrie, să întocmească, după modelul vechi, abonamente pentru Biblioteca Publică din Chişinău – Monitorul oficial şi alte două ziare – una de guvern şi alta de opoziţie, după alegere, deoarece din cele primite mai înainte – Românul, de opoziţie şi, – Buciumul, al guvernului, nu mai apar . Am recepţionat, în 20 ianuarie, curent, Monitorul oficial, nr. 5-10, şi un singur ziar ce se editează în limba franceză – organ al guvernului – La Voix de la Roumanie, nr. 7-10 inclusiv; costul anual e de 4 rub./argint; Ziarele de opoziţie sunt oprite în Principate, iar atunci când vor reapărea Vă vom da de ştire. Împărtăşind părerea dl Dragoman, Kiradilijan, ca după exemplul ziarului de opoziţie Românul – costul acestora nu va depăşi suma de 4 rub./argint anual, Vă expediez nouă numere din publicaţiile amintite şi să Vă rog, totodată, să restituiţi banii achitaţi deja, – 4 rub./argint către dl. Kiradilijan; alte 4 rub./argint, mi le trimiteţi mie, pentru ca să pot achita la timp taxa, în cazul când veţi dori să aveţi un ziar de opoziţie şi în acest an”367. Raportul a fost recepţionat în 2 februarie 1864. Un alt raport, din 5 februarie 1865, nr. 122, sosit la Chişinău de la Consulatul General Imperial Rus, completează cu probe certe cele afirmate anterior: „Secretarul de colegiu Ioan Dabija, în scrisoarea expediată din Ismail, în 29 decembrie 1864, roagă să achităm, ca şi mai înainte, abonamentul pentru ziarele româneşti destinate Bibliotecii publice din Chişinău, prin serviciul nostru de la Consulat. De asemenea, cere ca publicaţiile să fie expediate la Ismail, apoi de acolo vor fi readresate unde se cuvine. La subiectul pus în discuţie, secretarul de colegiu Ioan Dabija a prezentat, între altele, un extras din dispoziţia Domniei Voastre., din 23 decembrie 1864, nr. 8616. Din cele solicitate, am făcut, în cele din urmă, abonament la trei publicaţii: La Voix de la Roumanie, Monitorul oficial şi Constituţia, pe care le expediez domnului Dabija. Pentru abonament s-au achitat 6 rub./argint; banii urmează să fie restituiţi către serviciul consular “368. După unele statistici, Biblioteca publică din Chişinău, la anul 1861, deţinea peste 30 de titluri din ediţii periodice ruseşti şi 10 străine (marea majoritate într-un singur exemplar). Unele publicaţii ruseşti, ce se bucurau de o largă solicitare, cum erau, de pildă, Sovremenik, Otečestvennye Zapiski, Odesskij Vestnik – se deţineau în 2-3 exemplare369. Începând cu anul 1861, după cum s-a consemnat deja, biblioteca a intrat şi în posesia unor publicaţii periodice româneşti. Aceste publicaţii erau depozitate pentru păstrare într-un fond strict secret, interzis pentru accesul liber al publicului. Ambiguitatea documentului este de-a dreptul derutantă, pentru că această iniţiativa aparţine guvernatorului Fanton de Verrayon, care a beneficiat de abonament personal la mai multe ziare şi reviste româneşti: Steaua Dunării, Conservatorul Progresist, Reforma, Monitorul oficial al Moldovei, Viitorul, Dacia, Unirea, Tribuna, Constituţia, Românul etc. 370. Impactul acestei iniţiative a fost, în linii mari, benefic, în sensul că au fost obţinute, deşi pentru o perioadă relativ scurtă, doar pentru doi ani – din 1863 până în 1865 – servicii de abonament la publicaţiile româneşti pentru colecţiile Bibliotecii publice din Chişinău. În contextul acestor metamorfoze se înscrie şi iniţiativa editorului din Iaşi Th. Balassan, care spera să obţină de la guvernul ţarist o trecere liberă a publicaţiei /foii, pe care o edita la acea vreme – Curierul de Iaşi371. Despre acest moment aflăm din demersul Direcţiei Consulatului Imperial Rus, din 3 august 1868, către guvernatorul din Basarabia, în care, se explică intenţiile lui Th. ANRM, F. 2, inv.1, d. 7663, f. 6: titlul dosarului: „Corespondenţă Consulatul Rus din Moldova către guvernatorul din Basarabia privitor la expedierea ziarelor „moldoveneşti” pentru Biblioteca publică din Chişinău”. 368 ANRM, F. 2, inv.1, d. 7663, f. 7-8. 369 Petru Ganenco, Scrieri istorice în 2 volume, vol. I, [redactor res., dr.conf. univ., Ion Madan], Biblioteca Naţională, Chişinău, 2001, p. 107-108; idem, vol. II, p. 71. 370 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 25. 371 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 8014, f. 1-8; Curierul de Iaşi, ziar politic; a apărut la Iaşi din 31 martie 1868 până în septembrie 1884; din anul 1874, devine “foaia publicaţiunilor oficiale din resortul Curţii apelative din Iaşi”. 367

– 73 –

Maria Danilov

Balassan: „Supusul statului Român, Th. Balassan, redactorul foii informaţionale Curierul de Iaşi a întreprins un demers către Consulatul imperial Rus, în scopul de a obţine aprobarea pentru trecerea liberă a publicaţiei amintite. Vă transmit acest demers însoţit şi de un exemplar al Curierului de Iaşi, (nr.18 al buletinului; tirajul 2000 de exemplare)372. Ajuns în cancelaria guvernatorului din Chişinău, demersul lui Th.Balasan a trecut prin filiera structurilor ierarhice ale administraţiei ţariste – de la guvernatorul basarabean, la cel din Odesa, apoi la Comitetul de „cenzură străină” din Sankt Petersburg. Impactul acestui cerc vicios, în destinul actelor de cancelarie, era fatal. Două note confidenţiale, sunt de reţinut din această corespondenţă: • 11 august 1868 (nr. 494), adresa guvernatorului din Basarabia către guvernatorul general din Odesa: „[...] Am onoarea să Vă restitui nr. 18 al buletinului Curierul de Iaşi şi totodată vă comunic, în legătură cu demersul lui Th. Balassan, că ţinând cont de orientările duşmănoase ale României faţă de Rusia, – la general, ar fi de dorit, ca răspândirea publicaţiilor periodice din Principatele Unite, în măsura posibilităţilor, să fie interzise (s. n. – M.D.)373; • 24 septembrie 1868, nr. 7752, adresa de răspuns, de la Odesa (recepţionată în Chişinău pe 27 septembrie): „[…] Eu am cerut de la Comitetul de Cenzură străină din Odesa, să mi se comunice dacă există vreo circulară privitor la presa românească la general, sau în particular [...]. În ceea ce priveşte foaia amintită, mi s-a comunicat că privitor la acest subiect nu există o dispoziţie specială (!). Deci, publicaţia poate fi permisă în baza Regulamentului în vigoare privitor la presa străină”374. Ultimele trei file din dosarul de arhivă (total 8 f.), cuprind texte prinse în varianta de „ciornă”, abia lizibile, de aceea nu putem urmări exact în ce etapă a intervenit decizia finală a generalului Antonovici, guvernatorul din Basarabia, care s-a pronunţat categoric împotriva circulaţiei libere a Curierul de Iaşi, încă în etapa iniţială. Concluzii. Din cele relatate, până aici, trebuie să punem în evidenţă câteva momente semnificative ce ţin de circulaţia presei româneşti în Basarabia între anii 1858-1868: • După cum s-a observat din suita exemplelor prezentate, restricţiile cenzurii privitor la presa „străină”/ românească, care a încercat să pătrundă în Basarabia, au fost un fenomen constant pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea. În lipsa unor publicaţii locale de limbă română (toate încercările intelectualilor basarabeni de a înfiinţa o presă în limbă română au fost înăbuşite „în faşă” de cenzura ţaristă), a existat o permanentă solicitare a presei româneşti de peste Prut. Intrarea publicaţiilor străine pe teritoriul Imperiului Rus era strict interzisă (s.n. – M. D.) în baza Statutului de cenzură (1826). Conform statutului în vigoare (restricţiile privitor la cenzura presei străine au existat cu minime modificări pe toată perioada secolului al XIX-lea), presa românească era categorisită la capitolul presa străină, şi respectiv, supusă restricţiilor de cenzură imediat la trecerea frontierei. • Perspectiva relaţiilor istorice intervenite între ruşi şi români – după Tratatul de Pace de la Berlin (1856), i-a determinat pe guvernatorii din Basarabia să cunoască starea de lucruri din ţările române (în special opinia publică exprimată în presa cotidiană), în scopul de a gestiona cu succes „o astfel de regiune, locuitorii căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi moravuri cu cei din Principatele Dunărene”. Fanton de Verrayon este, astfel, primul guvernator din Basarabia, care obţine „privilegiul” – prin decret imperial (1860) – să recepţioneze publicaţiile româneşti la Chişinău sub acoperirea serviciului consular al Departamentului Asiatic Imperial Rus din Iaşi. După doi ani, mai exact, in 17 martie 1862 (al doilea decret imperial), i s-a permis să recepţioneze presa românească, fără restricţii de cenzură. La fel, pentru o perioadă de doi ani – 1863-1865 – Biblioteca publică din Chişinău a beneficiat de abonament la unele reviste şi ziare din Principatele Române, însă aceste publicaţii, cât şi cele ajunse la bibliotecă din colecţia personală a guvernatorului, erau depuse într-un fond special cenzurat, fără acces liber pentru publicul larg de cititori. ANRM, F. 2, inv.1.d. 8014, f. 1-5; Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională..., p. 45. ANRM, F. 2, inv. 1. d. 8014, f. 2. 374 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 8014, f. 3. 372 373

– 74 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

3. Presa ieşeană în dosarele secrete ale ohranei ţariste din Chişinău (cazul ziarului Basarabia, 1879) Mărturii documentare referitor la presa ieşeană ajunsă în Basarabia, pe parcursul secolului al XIX-lea, sunt puţine. Referinţele noastre sunt adunate, mai degrabă, din fărâmele de informaţii oferite de fondul arhivelor „secrete” ale Direcţiei guberniale de jandarmi din Basarabia375. Subiectul luat în dezbatere privitor la editarea ziarului Basarabia, la Iaşi, în 1879, publicaţie de orientare socialistă, nu este în exclusivitate unul inedit. Sursele documentare au constituit deja subiect de cercetare istorică. Şi trebuie explicat de ce. Mai întâi, ar trebui subliniat faptul că este vorba de o gamă de subiecte ce ţin de contextul istoric în care apare periodicul ieşean la 1879 şi, care, înainte vreme, în perioada regimului totalitar, sovietic, figurau între temele de importanţă majoră. Canonul ideologic însă nu a permis o altă abordare decât cea închistată într-o interpretare unilaterală a faptului istoric. Fără îndoială, aceste surse documentare în măsura în care s-au bucurat de interesul sporit al regimului de altădată, au fost consultate de o serie de cercetători. Doar o simplă enumerare de nume – dintre cei care au ţinut în mâini aceste surse – fie istorici sau filologi, fie cercetători din alte varii domenii, este suficient de sugestiv la acest capitol: I.G. Budac (1956), M. Muntean (1957; 1961), P. Ganenco (1960), M. Hasnaş (1991) Gh. Negru (1993), S. Pânzaru (1995), E. Marmaz (1987), M. Işaev (1998), A. Moraru (2000). Moment curios, de altfel, să constatăm precum că, sursele au mai fost consultate, în 1987, în scop muzeografic de către cercetătorii unei instituţii ce purta pe timpuri o titulatură sofisticată de „Muzeul Republican al Prieteniei Popoarelor”. Reflecţii istoriografice. Evident se cere să subliniem şi altceva: informaţiile istorice, asupra surselor amintite – apărute sporadic, în varii publicaţii, pe parcursul unei jumătăţi de secol – sunt excesiv de scunde. Dumitru Coval, spre exemplu, cel care ne-a oferit un amplu tablou istoric al presei secolului al XIX-lea de pe ambele maluri ale Prutului, a evitat, practic, în scrisul său, acest subiect de referinţă, amintind doar în treacăt, precum că publicaţia (ziarul Basarabia,1879), a fost fondată de un grup de revoluţionari emigranţi din Basarabia, care propagau idei socialiste: „Nu întâmplător una din primele gazete ale acestora, editată tot la Iaşi, din septembrie până în decembrie, 1879, s-a numit Basarabia. Printre iniţiatorii ei au fost doctorul N. Russel, N. ZubcuCodreanu, C. Dobrogeanu-Gherea”376. O primă abordare critică a materialului documentar, referitoare la ziarul Basarabia,1879, a fost realizată de Maria Hasnaş, în 1992377. Cercetătoarea s-a arătat preocupată, mai întâi, de constatarea unor „momente de controversă între istoriografia română oficială şi izvoarele de arhivă” referitoare la ziarul Basarabia din colecţiile din Chişinău. Autorul a înaintat „câteva supoziţii” care vizau legăturile publicaţiei cu Basarabia, propriu-zis, dar şi cu „aspiraţiile naţionale ale redacţiei”378. În contextul amintit, autorul îşi exprimă nedumerirea „de ce programul în cauză (a ziarului Basarabia, – s.n. M.D), n-a fost publicat şi nici comentat în lucrarea „Presa muncitorească şi socialistă din România (vol. I. Bucureşti, 1964) […]. Unica referinţă la convingerile naţionale ale membrilor redacţiei se conţine în afirmaţia, precum că în primele numere şi-au făcut apariţia unele manifestări naţionaliste, datorită bagajului politico-ideologic cu care venise Ioan Nădejde în mişcarea socialistă”379. Refuzând, de fapt, să accepte o astfel de interpretare, M. Hasnaş, exprima, totodată, un protest vehement faţă de istoriografia încă „proaspătă” a regimului totalitar. Era un protest îndreptăţit, un protest îndreptat împotriva imobilismului doctrinar, fie cel de sorginte oficială al istoriografiei române, fie că era vorba de istoriografia sovietică moldovenească. Însă, ANRM, F. 297, inv. 1, d., f. 10 (78 file). Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti, sec. XIX – înc. sec. XX, Chişinău. Ştiinţa, 1992, p. 194; Vezi la compartimentul „Revista Contemporanul” (1881-189), cap VI. 377 Maria Hasnaş, Ziarul „Basarabia ” – Câteva file de arhivă, în  Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, vol. 1, Chişinău, 1992, p. 205– 207. 378 Ibidem, p. 205. 379 Ibidem, p. 205; vezi Presa muncitorească şi socialistă din Româna, v. I., Bucureşti, 1964, p. 46. 375 376

– 75 –

Maria Danilov

disputa critică nu mai putea fi invocată doar unor interpretări eronate din trecut, lipsite de temei istoric. Altceva se cerea evocat dintr-o perspectivă istorică a faptului împlinit. Pentru că falsurile în istorie, de cele mai multe ori, s-au altoit pe necunoaşterea şi/sau neştiinţa noastră, pe erori şi tăinuiri sigilate sub lacătele ruginite ale unor regimuri efemere. În sfârşit trebuie să subliniem că, o bună parte din sursele luate în dezbatere, referitor la apariţia ziarului Basarabia, în 1879, la Iaşi, au fost publicate de către cercetătorul Gheorghe Negru, în 2008. O parte doar, din documentarul depozitat în arhivele secrete ale ohrancei ţariste din Chişinău (scrisoarea lui D. Kazarinov, agentul diplomatic al Rusiei în România, adresată lui Nicolaj Karlovici Ghiers (1820-1895), şeful departamentului Asiatic a Ministerului Afacerilor Externe, la Petersburg)380 şi care acoperă, de altfel, partea cea mai valoroasă a colecţiei381. Câteva precizări. Scopul nostru este de a aduce în discuţie informaţiile asupra colecţiei integrale de documente referitoare la ziarul Basarabia (1879), oferind astfel o reinterpretare asupra surselor depozitate în arhivele din Chişinău, dintr-o altă perspectivă istorică: o analiză de context, de mecanism social-politic, de mentalitate. Vom urmări, prioritar, câteva obiective: • stabilirea unor particularităţi specifice mentalităţii funcţionarului imperial, aflat în serviciu comandat peste frontierele Imperiului Rus şi menit să vegheze liniştea şi statornicia puterii autocrate; • în ce măsura funcţionarul imperial încearcă să sesizeze comportamentul unor anumite categorii sociale din societatea românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să pătrundă în esenţa unor doctrine sociale venite din „apusul latin”. Sarcinile serviciilor secrete din cadrul Direcţiei Guberniale ale ohranei ţariste nu se limitau doar la supravegherea persoanelor „suspecte” care emigrau din imperiu. Acestor categorii de funcţionari imperiali le revenea o sarcină mult mai dificilă: să colecteze şi să difuzeze informaţii sigure către serviciul diplomatic al Imperiului Rus, menite să asigure un control drastic asupra vieţii social-politice din România. Ştefan Ciobanu, sublinia, între altele că „popoarele reacţionau cum puteau împotriva opresiunilor ţariste […]. Emigrările în masă în America şi în ţările apusene ale popoarelor din Rusia şi crearea de cercuri naţionale în străinătate, de focare naţionale, ostile Rusiei, duceau la întărirea ideii marii nedreptăţi faţă de neruşi […]. Toate popoarele în numele celor mai sfinte interese ale lor, au fost nevoite să-şi creeze „piemonţii” săi peste hotarele Rusiei. Flacăra sufletească a Poloniei ardea în Cracovia austriacă. Ucrainenii trăiau prin Lembergul lor. Letonienii îşi tipăreau cărţile şi îşi puneau piatră fundamentală a renaşterii naţionale în Prusia de Est. Finlandezii îşi aveau focarele lor în Suedia […]”382. În această ordine de idei poate fi explicată şi emigrarea basarabenilor. Problema basarabenilor stabiliţi în dreapta Prutului însă, pe parcursul secolului al XIX-lea, este mult mai largă şi depăşeşte evident cadrul tematic de abordare în demersul nostru, care urmăreşte alte obiective. În contextul evenimentului editorial de la Iaşi, ar trebui, să reţinem, alte două momente semnificative, greu de neglijat. Mai întâi, este vorba de fenomenul unui impact direct asupra vieţii social-politice din România în legătura cu evenimentele petrecute în războiul din 18771878. Temerile imperialilor pentru securitatea frontierei de vest erau întemeiate. Şeful jandarmeriei guberniale din Basarabia raporta către guvernatorul general, în 1879, precum că „Odată cu întoarcerea armatelor noastre de după frontieră, revoluţionarii ruşi şi-au transferat activitatea din Elveţia în România, găsind acolo un teren fertil [sic!] de susţinere […], având şi participanţi printre muncitorii căilor ferate […]. Numărul acestora creşte impunător la hotarele noastre, de la ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10, f. 3-7, 23. Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente inedite din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, în Destin Românesc, Ediţie specială, Chişinău, 2008, p. 164-169. 382 Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei, Editura Universitas, Chişinău, 1992, В. Станкевичь, Сульбы народов России, Берлин, 1921, с. 5. 380 381

– 76 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Fălticeni la Tulcea, inclusiv în zona guberniei Basarabiei pe o întindere de 500 verste de-a lungul Dunării şi Prutului”383. Şi doi: evenimentului editorial de la Iaşi (ziarul Basarabia, 1879) a mai coincis cu consfătuirea secretă, aşa-numitul „congres al socialiştilor”, care a avut loc în octombrie 1879, la Iaşi, cu participarea activă a emigranţilor din imperiul Rus. Mulţi dintre participanţi erau basarabeni: Zamfir RaliArbore, Filip Codreanu, Axente Frunză, C. Ursu, Victor Crasiuk [Crăsescu] etc. Scopul acestei întruniri era crearea unei baze sociale solide de susţinere a cohortei de emigranţi din Imperiul Rus”384. Printre organizatorii acestei întruniri îl regăsim şi pe fondatorul ziarului Basarabia, dr. Russel. Cert este că spre sfârşitul anilor’80 ai sec. XIX, numărul basarabenilor animaţi de ideile narodnicismului şi/sau revoluţionarismului imperial, emigraţi în România, era impunător. Aceştia, după cum susţinea istoricul Al. Boldur „părăsesc Rusia pentru a se stabili în Vechiul Regat din cauza persecuţiilor pentru revoluţionarism sau din cauza dorinţei de acomodare politică şi socială la viaţă: Basarabeanu Ştefan (Crăsescu Victor), Dumtrescu (Bulat) Andrei Dicescul, Nicolae Ştefan Gobjilă […]. Trec în România uneori şi ruşi şi evrei din grupările socialiste, ca de exemplu: dr. Petru Alexandrov [Ivaniţki], Axelrod P., dr. Russel [Sudzilovski], C. Dobrogeanu Gherea [Mihail Caţ]385. Printre emigranţii basarabeni, care se regăsesc în sursele de arhivă din Chişinău – în legătură cu editarea la Iaşi a ziarului Basarabia (1879) – reţinem doar câteva nume: dr. Russel, Nicolae Zubku Codreanu, Ion Petrilă şi „supusul rus Moise Proscurovschi”386. Documentar. Ce cuprinde în fond documentarul de arhivă? Primele douăzeci şi trei de file din cuprinsul dosarului conţin materiale referitor la corespondenţa secretă dintre agentul diplomatic al Rusiei în România, D. Kazarinov şi Nicolaj Karlovici Ghiers387, şeful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe al Rusiei388 (Sankt Petersburg), privitor la fondarea periodicului ieşean, ziarul Basarabia (1879). Adresa secretă a agentului imperial este însoţită de şase anexe (articole) cu diverse materiale selectate din paginile ziarului Basarabia, traduse în ruseşte389. În esenţă, această problemă în ansamblul ei, vizează direct evenimentul editorial de la Iaşi – apariţia ziarului Basarabia (1879). Cert este că discursul istoriografic actual depăşeşte cadrul unei abordări a evenimentului ziaristic propriu-zis. Publicaţia ieşeană nu mai poate fi receptată doar în contextul unei ediţii de orientare socialistă, îmbibată cu doctrine venite din „Rusia revoluţionară” şi susţinută de persoane venite tot de acolo, – dintre cele ce invadaseră peisajul politic românesc la acea vreme. Un astfel de demers istoriografic s-ar înscrie mai degrabă în poziţionarea unor idei preconcepute. Să amintim, în context, că primul număr al ziarului Basarabia a apărut în 28 septembrie 1879, la iniţiativa cercului socialist din Iaşi în frunte cu doctorul Russel. Redactor al ziarului a fost desemnat Ioan Nădejde. Publicaţia a avut o apariţie editorială efemeră, – doar pe parcursul a trei luni. În decembrie 1879 – la cel de al 15 număr – ziarul a fost suprimat390. • Editarea unei gazete în limba română cu titlul de Basarabia – „cu orientări duşmănoase faţă de Rusia”391. 1879, decembrie 24, Nr. 929 [Chişinău]. Adresa secretă către Guvernatorul General al Novorosiei. ANRM, F. 109, inv. 1, d. 377, f. 53-54; И. Г. Будак, Общественно-политическое движение в Бессарабии в пореформенный период, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1959, п. 208. 384 И. Г. Будак, Общественно-политическое движение в Бессарабии..., p. 195. 385 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei…, p. 390; Teodor Porucic, Contribuţiuni nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între Prut şi Nistru (din notiţele biografice ale d-lui Porucic), Viaţa Basarabiei, Anul VI, nr. 7-8, iulie-august 1937, p. 485. 386 ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 3, 5, 7. 387 Nicholaj Karlovici Ghiers (1820-1895); dragoman pe lângă consulatul Rus din Iaşi (1841) şeful serviciului consular din Principatul Moldovei (1851); director al Cancelariei de pe lângă Comisariatul Rus instituit în Principatele Moldovei şi Valahiei (1853-1856); consul general al Principatelor Moldova şi Valahia (1858-1862); şeful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1875-1882); Ministru al Afacerilor Interne (1882-1895). A fost căsătorit cu Olga Gheorghe Cantacuzino; luteran. 388 Funcţie deţinută între anii 1875-1882. 389 ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 8-22. 390 ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10, f. 21; Istoria gândirii sociale şi filozofice din România, Bucureşti, 1964, p. 327; Presa muncitorească şi socialistă din România, vol. I., Bucureşti, 1964, p. 44 –56. 391 ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10: „Дело Бессарабского Губернского Жандармского Управления по части наблюдательной с бумагами к сведения руководству, с письмо о газете „Bessarabia” издаваемое в Яссах. 6 декабря 1880 – 31 января 1881” (78 стр.). 383

– 77 –

Maria Danilov

„La Iaşi, în România, în acest an si-a început activitatea o gazetă în limba română sub titlul de Basarabia, cu orientări duşmănoase faţă de Rusia. Pentru argumentarea spuselor mele, am onoarea de a Vă prezenta, Înălţimea Voastră, câteva numere de revistă cu indicarea materialelor, care mi-au atras în mod special atenţia şi programul revistei, inclusiv” 392. • Două mari pericole ce ameninţă existenţa României. Nr. 1109 / cu 6 anexe [copie], Iaşi, 23 noiembrie/ 5 decembrie 1879. Adresa secretă a agentului imperial a agentului diplomatic al Rusiei în România, D. Kazarinov către Nicolaj Karlovici. „Milostive Domn Nikolai Karlovici, Pe 28 noiembrie, la Iaşi, a apărut primul număr al revistei române Basarabia. Intrigat de acest titlu, mi-am dorit să i-au cunoştinţă de programul revistei, în scopul de a pricepe direcţia de perspectivă a acestui nou organ de publicitate. Am deosebita onoare, să Vi le prezint totodată, la discreţia Înălţimii Voastre, în traducere în ruseşte. Programul acestei reviste (lit. A), pune în evidenţă două mari pericole ce ameninţă existenţa României şi anume: 1) înlocuirea elementului românesc cu cel evreiesc 2) intrarea sub stăpânirea Rusiei, sau divizarea între Rusia şi Austria. Redacţia Basarabiei îi îndeamnă pe români să renunţe la speranţa de a fi susţinuţi de Europa latină şi să caute sprijin în ei înşine, în ţărănime şi în clasa muncitoare, declarând, totodată că şi-au propus scopul de a ridica nivelul clasei muncitoare româneşti. Redacţia a explicat, între altele, că denumirea de Basarabia a fost dată pentru că să nu dispară din inima română amintirea despre cea de a doua jumătate a Moldovei aflate sub jugul Rusiei. În plus, redactorii au declarat că nu fac parte din nici un partid. Doar numerele ulterioare ale Basarabiei au arătat clar, care interese anume ii sunt scumpe şi care măsuri le găseşte de cuviinţă pentru apărarea poporului român”393. • Propovăduirii celui mai extrem socialism. „Din cele trei articole apărute consecutiv în nr. 9.10 şi 11 ale revistei Basarabia (Lit. C, D şi E) prezentate spre judecata Excelenţei Voastre, în versiunea tradusă în limbă rusă, rog, Excelenţă să sesizaţi, precum că redactorul acestei reviste, profesorul Nădejde de Liceul „Alexandru cel Bun, şi-a propus sarcina propovăduirii celui mai extrem socialism. Corespondenţa apărută în nr. 5 al revistei Basarabia (lit B), pe care o prezint în versiunea tradusă în limba rusă, mi-a oferit prilejul să fiu suspect, presupunând anumite relaţii ale redacţiei revistei cu partidul revoluţionar rus. Corespondenţa din Rusia, apărută în nr. 12 al Basarabiei din 11 noiembrie (Lit G), în care se anunţă despre fondarea din organul revoluţionar „Pământ şi Voie”, a două foi clandestine separate: „Voia Poporului”– organ terorist şi „Refacerea Neagră”, organ al propagandiştilor, m-au convins definitiv că presupunerile mele sunt întemeiate. La fel, numele editorului revistei Basarabia, este suficient de compromiţător, precum că redacţia acesteia nu este străină de relaţiile cu Partidul revoluţionar Rus şi, în egală măsură, cu socialiştii de altă naţionalitate”394. • Editorul revistei Basarabia şi şedinţă agitată a Senatului din 17 ianuarie 1879. „Încă nimeni n-a uitat în România acea şedinţă gălăgioasă a Senatului din17 ianuarie 1879, în cadrul căreia senatorul Grădişteanu a declarat, precum că la Argeş a decedat un cetăţean român care , înainte de moarte, şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat fără ceremonia religioasă, însă clerul a încălcat acea ultimă dorinţă a răposatului, petrecându-l după tradiţia ritualului creştin. Faptul consemnat a servit drept motiv de învinuiri reciproce dintre Mitropolitul Moldovei Iosif şi preşedintele român al Consiliului de miniştri Ion Brătianu. Cel care a anunţat despre dorinţa răposatului, doctorul Russel, este editorul revistei Basarabia, iar cel care şi-a dorit să fie petrecut fără ritualul bisericesc, Nicolae Zubku Codreanu395, este originar din gubernia Basarabiei. Încă pe 394 395 392 393

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 1; notă: documentul citat s-a păstrat doar în versiunea de ciornă. ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 3. ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 3 v. Nicolae Zubku-Codreanu a decedat pe 31 decembrie, 1878.

– 78 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

la 1874, Codreanu organizase la Chişinău un cerc al socialiştilor, care făcea propagandă printre tinerii studenţi. Pe la finele anului 1874, suspectat fiind pentru propaganda clandestină ale unor teorii periculoase, Codreanu a reuşit să se ascundă în România, unde a şi murit în decembrie 1878. Răposatul, Codreanu, reuşise să obţină în Tutova, apoi la Argeş locul medicului de sector. După cum s-a stabilit ulterior, Codreanu a fost printre cei mai înverşunaţi activişti ai Partidului revoluţionar Rus. Exceptând volumul impresionant de literatură prohibită, Codreanu a mai reuşit să aducă în Rusia caractere şi utilaj tipografic. Doctorul Russel, din câte am reuşit să aflu, este supus americanilor, care practică medicină după stil american, căsătorit cu o poloneză, de curând stabilit la Iaşi” 396. • Şeful Direcţiei de jandarmi din Ungheni solicită stoparea intrării ilegale a ziarului Basarabia în Rusia [Basarabia]. „Din cele adunate de mine şi avute la îndemână, se vede că, corespondenţele din Rusia sunt aduse în buzunare, clandestin, de către însuşi colaboratorii publicaţiei, care în acelaşi mod trec revista Basarabia în Rusia Aflând despre asta, am profitat de prima întâlnire cu şeful jandarmilor din Ungheni, dl Reihardt şi, i-am făcut cunoştinţă cu direcţia revistei „Basarabia”, l-am rugat să ia măsuri privind stoparea intrării ilegale în Rusia a periodicului socialist român. În urma apariţiei în nr. 5 al Basarabiei a corespondenţei din Basarabia, am găsit de cuviinţă să atrag atenţia prefectului districtului Iaşi, asupra acestei publicaţii periculoase şi l-am rugat să instituie măsuri drastice de control asupra lui Russel şi Nădejde, încât să deconspire legăturile acestora cu partidul Revoluţionar Rus397. Corespondenţa din Rusia, apărută în nr. 12 al Basarabiei din 11 noiembrie, precum şi demersul oficial al căpitanului Reihardt, privind informaţiile adunate despre fostul student al Universităţii din Novorosia Ion Petrilă, care fusese denunţat de un anonim, precum că a adus ilegal publicaţi prohibite şi dinamită, mi-au creat posibilitatea să mă adresez confidenţial prefectului districtului Iaşi, rugându-l, totodată, să adune cele mai exacte date despre modul de viaţa a lui Petrilă la Iaşi […]”398. • Prefectul districtului Iaşi [dl Papapolu] insistă pe lângă Guvernul Român privitor la interzicerea ziarului Basarabia. „ […] Printre altele, l-am rugat verbal pe dl prefect să insiste pe lângă Guvernul Român din centru privitor la interzicerea ziarului Basarabia. Atât nota mea referitoare la dl. Petrilă, cât şi demersul verbal privind interzicerea ziarului Basarabia, au fost comunicate Dlui Ministru al Afacerilor Externe, iar dl Kogâlniceanu l-a chemat în mod expres la Bucureşti pe dl prefect al poliţiei din Iaşi pentru convorbiri în această chestiune. Ieri, întors de la Bucureşti, dl Papapolu m-a asigurat că peste un timp revista Basarabia îşi va înceta apariţia [...]”399. • Orice aluzie nedorită la atentatul de lângă Moscova asupra Majestăţii Sale Împăratul [Alexandr al II-lea] va provoca o revoltă puternică în societatea rusă împotriva românilor. „Aflând despre fericita salvare a vieţii nepreţuite a Majestăţii Sale Împăratul, în urma oribilului atentat de lângă Moscova, am avut o întrevedere cu ambii prefecţi, şi i-am rugat, în cazul în care nu au o posibilitate să întrerupă apariţia revistei Basarabia, să i-a cele mai energice măsuri ca această publicaţie să se abţină de la comentarii în legătură cu cele întâmplate lângă Moscova, atenţionându-i precum că, orice aluzie nedorită la acea întâmplare va provoca o revoltă puternică în societatea rusă împotriva românilor, iar din partea mea un protest vehement”400. • Cât de multă încredere poţi avea în promisiunile autorităţilor române […]. „Domnii Negruzzi ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 4. ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 4-5. И. Г. Будак, Общественно-политическое движение…, p. 208. Transportarea clandestina spre Rusia a literaturii interzise de regimul opresiv al ohranei ţariste, în mare parte, se făcea prin gubernia Basarabiei, în special pe traseul Iaşi-Ungheni – Chişinău. O cale mai veche, încercată, era şi cea din sudul Basarabiei: Galaţi, Reni, Tighina, Chişinău. 398 ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 5. 399 ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 6. 400 ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 6. 396 397

– 79 –

Maria Danilov

şi Papapolo mi-au dat asigurări pozitive că demersul meu va fi satisfăcut, cunoscând însă, dintr-o experienţă proprie, cât de multă încredere poţi avea în promisiunile autorităţilor române, nu îndrăznesc să afirm hotărât cum va fi rezultatul, însă Vă voi aduce la cunoştinţă în timp util, prin telegraf, Excelenţei Voastre, despre cele ce vor urma. În acoperirea dovezilor mele de neîncredere în autorităţile române, eu îmi permit să atrag atenţia Domniei Voastre la următorul fapt: convingându-mă că la Iaşi locuieşte sub un nume străin supusul rus Moise Proscurovschi, învinuit de jafuri şi de banditism săvârşite în 1873 cu banda sa în gubernia Basarabiei, m-am adresat confidenţial dlui Pruncu, prefectul poliţiei din Iaşi, la invitaţia acestuia, cu rugămintea ca Proscurovschi să fie arestat şi expulzat administrativ în Rusia. Mituit fiind, din lăcomie, cu 100 de ruble [monede de aur]. Dl Pruncu a dat poruncă către comisarul poliţiei ca acesta să întocmească un proces verbal prin care se aduc mărturii, precum că Moise Proscurovschi, este originar din Austria care niciodată n-a fost în Rusia şi că mai mult de 10 ani locuieşte în Iaşi. Spre norocul meu, fapta dlui Pruncu, a devenit cunoscută nu numai mie, ci şi prefectului de district şi procuraturii. Am profitat de întâlnirea avută cu procurorul general ale Curţii de Apel din Iaşi, dl Zamfirescu, înainte de plecarea acestuia la Bucureşti şi i-am declarat verbal, precum că consider situaţia mea în această chestiune foarte delicată, de aceea ar fi de dorit să prezint, totuşi, guvernului Român, sesizarea mea faţă de comportamentul dlui Pruncu şi acţiunile acestuia în ansamblu. Pentru că rămânerea acestuia în funcţie nu-mi asigură nici un fel de garanţii că interesele Consulatului Imperial vor fi protejate pe viitor. Totodată amintindu-i dlui Zamfirescu despre importanţa intereselor noastre comune, ca urmare a frontierelor comune. Astfel, am atins orgoliul autorităţilor române, reuşind ca Pruncul să fie scos din funcţie de prefect de poliţie din Iaşi, însă după ceva timp am citit în Monitorul oficial despre desemnarea lui Pruncu în funcţia de prefect al districtului”401. • Greutăţi în căutările partidului revoluţionar rus din Moldova. „Binevoiţi, Excelenţa Voastră, în asemenea circumstanţe să vedeţi cu câte greutăţi sunt nevoit să mă confrunt în căutările partidului revoluţionar rus din Moldova, cu atât mai mult că nu am posibilitatea să mă încredinţez întotdeauna chiar şi în agenţii mei care lucrează doar pentru bani şi nu din dorinţa de a stârpi răul. În asemenea condiţii eu îmi permiteam să aloc până acum doar o sumă neînsemnată pentru cheltuieli secrete din contul unor economii de excepţie folosind pentru întreţinerea agenţilor o parte din banii personali, pentru că nu am o altă posibilitate, decât să limitez unele prime de bani doar în acele cazuri, când am unele rezultate concrete. Cu profundă consideraţiune şi fidelitate, am onoarea, Preaînălţate Domn, – supus devotat, D. Kazarinov”402. Înainte, însă, de a încheia şirul documentelor citate, considerăm necesar să punctăm câteva explicaţii de rigoare. În totalitate, sursele citate sunt prinse în versiunea de „copii” sau „ciorne”, parţial ilizibile, executate de către funcţionarul Cancelariei guberniale a şefului Basarabiei şi îndreptate către Direcţia Gubernială de jandarmi, secţia de „supraveghere” (по части наблюдательной).403 Textele prinse în versiunea originalului, erau, de regulă, expediate către instanţele superioare din Sankt Petersburg. Dintre sursele depozitate la Chişinău, în colecţia amintită deja, se regăsesc două documente – în versiunea de „ciorne” – care, de altfel, n-au atras atenţia celora, care, în diverse perioade au consultat dosarul. Este vorba de informaţii foarte preţioase, care mărturisesc cu certitudine despre intenţiile şi sarcinile strict „secrete” ale Direcţiei Guberniale de jandarmi din Basarabia. Primul document – un fragment de hârtie simplă, fără semnătură oficială – este arhivat chiar la începutul colecţiei şi a fost citat deja la capitolul „Ducumentar” (vezi mai sus). Amintim, doar, că sursa citată are datare sigură: 24 decembrie 1879404. ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 6-7. ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 7, 23. Gheorghe Negru, Presa de limbă română …, p. 164-169. 403 ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10: „Дело Бессарабского Губернского Жандармского Управления по части наблюдательной с бумагами к сведения руководству […]”. 404 ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 2. 401 402

– 80 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Cel de al doilea document, este, de fapt un fragment din raportul final al organelor secrete din cadrul Direcţiei de jandarmi din Chişinău, către guvernatorul general din Odesa şi, care confirmă cu siguranţă, precum că ziarul ieşean Basarabia – datorită insistenţelor imperiale – îşi încetase apariţia: • Închiderea ziarului Basarabia. 1879, decembrie , Nr. 929 [Chişinău]. Adresa secretă către Guvernatorul General al Novorosiei. „Drept adaos la directivele mele din 23 decembrie 1879, nr. 929, am onoarea să Vă prezint ultimul număr apărut – nr. 15 – al ziarului Basarabia, şi să Vă raportez, precum că, acest organ de presă a fost interzis” 405. Concluzii. Fără îndoială, abordarea subiectului ce vizează apariţia ziarului Basarabia (Iaşi, 1879) în contextul valorificării surselor secrete din colecţiile arhivelor din Chişinău, presupune o perspectivă de altă deschidere. Informaţia istorică din cuprinsul materialelor selectate de către agentul D. Kazarinov este nespus de preţioasă sub varii aspecte. Scopul nostru, după cum s-a anunţat mai sus, a fost de a readuce în discuţie informaţiile documentare asupra colecţiei integrale de documente referitoare la ziarul Basarabia (1879), oferind astfel o reinterpretare asupra surselor depozitate în arhivele din Chişinău, dintr-o altă perspectivă istorică, adică o analiză de mentalitate, de context a mecanismului social-politic din epocă. Pentru că este important să decodificăm acele particularităţi specifice mentalităţii funcţionarului imperial, aflat în serviciu comandat peste frontierele Imperiului Rus şi menit să vegheze liniştea şi statornicia puterii autocrate. La fel este important să cunoaştem în ce măsură funcţionarul imperial încerca să sesizeze comportamentul unor anumite categorii sociale din societatea românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să pătrundă în esenţa unor doctrine sociale venite din „apusul latin”. Două motive, însă, sunt de invocat în această privinţă: • Mai întâi subliniem faptul, că decodificarea surselor secrete din anonimatul dosit al arhivelor va contribui esenţial la repunerea acestora în circuitul ştiinţific de valori. • Şi nu în ultimul rând, valorificarea acestei importante colecţii de documente, ne va apropia mult de înţelegerea fenomenului românesc din a doua jumătate a sec. XIX, receptat din perspectiva intereselor imperiale.

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 21.

405

– 81 –

Maria Danilov

C a p i t o l u l IV PRESĂ ŞI CENZURĂ ÎN BASARABIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XX-lea Tabloul presei basarabene la începutul secolului XX este marcat de contextul evenimentelor istorice ce s-au produs în imperiul ţarist. În urma schimbărilor social-politice intervenite după revoluţia burgheză din anii 1905-1907, presa oficială îşi pierde monopolul asupra pieţei mediatice din tot cuprinsul vastului imperiu, inclusiv şi în gubernia Basarabiei. În contextul abordării documentare a fenomenului presei basarabene este absolut necesar să observăm că datele de arhivă privind aplicarea restricţiilor de cenzură asupra presei oficiale din provincie se întâlnesc rar de tot. Or, presa oficială este mai puţin afectată de instituţiile cenzurii ţariste. Îşi continuă apariţia presa oficială de orientare imperială aşa-zisa „presă monarhistă”. Presa de orientare general-democratică şi/sau liberală este cea mai numeroasă la începutul secolului al XX-lea. Informaţiile documentare asupra acestui gen de presă anume sunt atestate în arhivele locale, mai cu seamă, după proclamarea Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905. Începând cu anul 1906 putem vorbi şi de apariţia presei în limba română. Cea mai abundentă informaţie documentară referitor la presa scrisă (în arhivele locale) este stocată între anii 1911-1913406. La începutul secolului al XX-lea s-a înregistrat o lărgire considerabilă a spaţiului geografic al presei basarabene: atât ziare, cât şi reviste încep să apară în centrele de judeţ – la Bălţi, Tighina, Orhei, Akkerman, Bolgrad, Ismail. După unele statistici preventive pe anii 1900-1916 în total apăreau 254 ediţii (136 ziare, 78 reviste, anuare, suplimente literare, calendare etc.) 407. Administraţia gubernială, în 1913, a întreprins un şir de măsuri de precauţie în scopul respectării restricţiilor de cenzură. Guvernatorul din Basarabia, M. Ghilhen (1913-1914), spre exemplu, într-un raport adresat către Direcţia Principală pentru Problemele presei (nr. 45771, din 31 decembrie) atrăgea atenţia organelor de resort: „Ţinând cont de indicii în creştere ai periodicilor, considerăm necesar să fie întărită supravegherea asupra presei periodice, a librăriilor, a bibliotecilor publice, sălilor de lectură etc., în oraşele Chişinău, Ismail, Akkerman, Bender şi Bălţi – ca mari centre culturale, dintre care: Ismail – oraş de frontieră cu România, Akkerman – se află în imediata apropiere a oraşului Odesa, de aceea nu este liber de influenţa presei odesite şi, în sfârşit – Bălţi şi Bender care sunt centre importante de dislocare a armatei”408. Vom urmări în special câteva obiective: • evidenţierea condiţiilor specifice de aplicare a legislaţiei imperiale privitor la cenzura presei în Basarabia în baza Manifestului din 17 octombrie 1905; • sistematizarea datelor istorice asupra titlurilor de ziare apărute în Basarabia la începutul secolului XX; • reconstituirea informaţiei istorice asupra cercetărilor întreprinse în problema apariţiei primului ziar în limba română (Basarabia, 1906-1907) în contextul cenzurii ţariste; • identificarea surselor documentare în vederea stabilirii volumului de informaţii privitor la cenzura presei din Basarabia la începutul secolului XX.

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 9126; 9167; 9163; 9164, 9277. ANRM, F. 2, inv.1, dosar 9341, f. 17-160; Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии. 1854-1916, Кишинев, 1989, с. 30. 408 ANRM, F. 2, inv.1, dosar 9341, f. 16. 406 407

– 82 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

1. Primul ziar de limbă română – izbânda a unei generaţii de jertfă (1906-1907) Câteva precizări. Faptul că la începutul secolului XX, presa de limbă română a înregistrat un avânt spectaculos este de o importanţă istorică deosebită şi a creat o imagine vizionară asupra presei basarabene în ansamblu. Şi dacă până nu demult în istoriografia tradiţională, începutul presei româneşti basarabene (înc. sec. XX) era văzut doar în contextul evenimentelor din interiorul Rusiei (războiul cu Japonia şi revoluţia rusă de la 1905), mai exact, ca o urmare a acestora409. Apoi, datorită faptului că cercetătorii în domeniu au reuşit să recupereze noi dovezi depozitate în arhivele secrete ruseşti, putem interveni cu unele reconsiderări asupra procesului istoric basarabean ce ţine de domeniul istoriei presei de limbă română la începutul secolului XX.410 S-a dovedit că ziarul Basarabia (1906-1907), are o preistorie mai veche, decât raportată doar la evenimentele anului 1905. Surse inedite (din arhivele ruseşti: Fondul Direcţiei Centrale pentru Problemele Presei), stau dovadă că în 30 mai 1903 „Nicolae Safir, locuitor al Chişinăului, inspector la Direcţia de accize din Basarabia, de confesiune evanghelico-luterană, 25 de ani”, adresează ministrului Afacerilor Interne din Sankt Petersburg mai multe demersuri (mai-noiembrie, 1903), în care solicita permisiunea de a publica în limba rusă şi „moldovenească”, ziarul Basarabia.411 Este important să reţinem că, atunci când editorul insistă către instanţele de cenzură să obţină şi permisiunea de editare a versiunii în limba română a ziarului (demersul din 2 iunie 1903), – a adăugat: „gazeta Basarabia în limba moldovenească se va tipări cu caractere ruseşti şi va ieşi sub redacţia unui cunoscător excelent al limbii moldoveneşti […] de confesiune creştină, care va fi prezentat pentru confirmare în funcţie după obţinerea permisiunii de publicare a ziarului.”412 Acest excelent cunoscător al limbii moldoveneşti nu era un altul, decât viitorul redactor al Basarabiei din 1906 – avocatul Emanuil Gavriliţă. Acest moment, credem, nu este defel întâmplător. Faptul că s-a intervenit printr-o persoană „neutră” să se obţină aprobarea cenzurii este, după cum s-a menţionat mai sus, o practică cunoscută în imperiu, în scopul evitării obstacolelor de cenzură (acest moment poate fi urmărit şi în cazul ziarului Românul de la 1846). Deşi, la o distanţă de aproape şase decenii istoria se repetă. Mesajul refuzului categoric al instanţelor de resort, în vederea editării unei publicaţii de limbă română în Basarabia este aproape identic cu cel de altă dată. Iată care este opinia guvernatorului ad-interim al Basarabiei, cneazul Urusov (expusă către şeful Direcţiei centrale pentru problemele presei, Adikolvski, în 5 noiembrie 1903): „Deşi majoritatea populaţiei de aici cunoaşte şi vorbeşte această limbă, cercul celor care ştiu a ceti moldoveneşte este foarte limitat”413. Ziarul Basarabia a avut şansa să apară doar începând cu luna mai, 1906, avându-l în calitate de redactor, dar şi de editor, pe acelaş Emanuil Gavriliţă. A fost cea mai combatantă publicaţie a provinciei, ceea ce a surprins din start administraţia provinciei. Aceasta s-a datorat, în bună parte, nucleului redacţional care a promovat permanent ideea românească cu-n spirit de îndrăzneală, de sfidare a cenzurii ţariste, demne de toată admiraţia414. Dintr-un document – o listă a principalelor procese intentate gazetei „Basarabia”– s-a constatat că colegiul de redacţie a fost învinuit de săvârşirea unor infracţiuni penale şi dat în judecată de 16 ori415. Ion Varta, Presa românească la începuturile sale, Destin românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1994, p. 19-31. Gheorghe Negru, Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, Destin Românesc, nr. 3, 2001, p. 63-76. Cercetătorul Gh. Negru pune în circuitul ştiinţific documente noi depistate în fondul Departamentului pentru cenzură a Arhivei de Stat a Rusiei din Sankt Petersburg, şi care sunt o dovadă că iniţiativa de a obţine aprobarea cenzurii în editarea ziarului Basarabia a existat încă din 1903. 411 Gheorghe Negru, Ziarul „Basarabia”…, p. 63. 412 Ibidem, p. 64.. 413 Ibidem, p. 66-67; în 25 noiembrie 1903, Direcţia centrală pentru problemele presei îl anunţa pe N. Şafir că decizia ministrului de interne este definitivă. Conform art. 117 şi 122 ale Statutului pentru cenzură şi presă (codul de legi, vol. XIV, ed. 1890), se interzice publicarea ziarului „Basarabia”. 414 Colectivul redacţional al ziarului Basarabia număra circa 40 persoane, printre aceştia îi amintim pe Ion Pelivan, Pan Halippa, Ion Inculeţ şi fratele său Teodor, Tudose Roman, Alexe Mateevici, Nicolae Popovschi, Gr. Constantinescu ş.a. 415 Ibidem, p. 68. 409 410

– 83 –

Maria Danilov

*** Despre ziarul lui Manolache Gavriliţă. Probleme şi interpretări. În abordarea problemelor legate de apariţia primului ziar în limba română – Basarabia (1906-1907) – putem distinge, cel puţin, trei surse de documentare: 1) colecţia de documente din arhivele locale (foarte scunde, de altfel)416. O bună parte din documentarul acestor colecţii, în anii din urmă a fost valorificat şi publicat în diverse culegeri de materiale şi studii ce ţin de istoricul presei basarabene417. 2) Colecţia de documente şi periodice din arhivele Federaţiei Ruse, unde alături de importante surse şi mărturii privitor la cenzura presei se păstrează şi colecţia integrală a ziarului Basarabia (1906-1907). Este vorba de un material impresionant, parţial valorificat de cercetătorii Gheorghe Negru418 şi Ion Varta419. 3) Colecţia de ziare şi reviste din România, dintre care ar trebui să reţinem colecţia de periodice din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, în special cele ce reflectă ecoul Basarabiei în presa din România420. Este important să evidenţiem acest fapt nu doar pentru a consemna fenomenul în sine, ci pentru a lămuri unele aspecte dificile cu care se confruntă, de fiecare dată, cel care se apropie de cercetarea acestui incitant subiect al presei basarabene din perioada ţaristă. Ceea ce ar trebui să reţinem, din capul locului, este un fapt de fel măgulitor: în colecţiile de patrimoniu din Republica Moldova, actualmente, se deţin puţine surse autentice în baza cărora poate fi reconstituit istoricul primului ziar de limbă română apărut la Chişinău în 24 mai 1906. Puţinătatea surselor locale este de-a dreptul derutantă. Să mai amintim în context că, în anii din urmă, a fost identificat doar un singur exemplar din ziarul Basarabia (din cele 79 de numere: 24 mai,1906 – 11 martie, 1907) – nr. 40 din 11 octombrie 1906421. O situaţie similară, în contextul problemei abordate (puţinătatea surselor) s-a constatat şi pentru colecţiile din România. Spre exemplu, în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române se păstrează, la fel, un singur exemplar din Basarabia „lui Manolache Gavriliţă” – nr. 79, din 11 martie 1907 (ultimul număr)422. La cele enunţate mai sus putem adăuga că, cercetarea propriu-zisă asupra subiectului luat în dezbatere poate fi delimitată în câteva etape distincte: în prima etapă, în interbelic, colecţia ziarului Basarabia (toate – 79 apărute) – integral sau parţial a fost valorificată de Ştefan Ciobanu, Pan Halippa, Th. Inculeţ, Liviu Marian, Al. Boldur şi Paul Vataman423. ANRM (Fondul Guvernatorului civil al Basarabiei; Fondul Direcţiei Guberniale de Jandarmi); Dumitru Coval, Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din istoria jurnalisticii româneşti. Sec. XIX – începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 251-273; Elena Ploşniţa, Aspecte privind dezvoltarea presei de limbă română în Basarabia, în Anuar, Chişinău, 1995, p. 239-245; Pavel Balmuş, Stere Constantin: reconstituiri, reconsiderări. Animator şi susţinător al ziarului „Basarabia” (1906-1907), în „Basarabia”, nr. 3-6, Chişinău, 1999, p. 59-66; Dinu Poştarencu. Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte. (Contribuţii biografice), în Destin Românesc, [An VII, nr. 25], nr. 1, Bucureşti-Chişinău, 2000, p. 49-54; Claudia Slutu-Grama, Sergiu V.Cujbă– redactor la ziarul românesc ”Basarabia”, în Destin Românesc, BucureştiChişinău, 2002, [An IX], nr. 1, p. 74; Silvia Grossu, Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944, TehnicaInfo, Chişinău, 2003, p. 12-14; Maria Danilov, Presă şi cenzură în Basarabia (sec. XIX – înc. sec. XX), Jurnalism & comunicare, Anul II, nr. 2, Bucureşti, 2003, p. 116-120; Presa scrie istoria. Primul Simpozion Naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006 [Volum coordonat de Maria Danilov şi Constantin Manolache], Editura Libertas, Chişinău –Ploieşti, 2008, 184 p. 418 Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (Sankt Petersburg), Fond 776, inv. 16, partea 1, d. 380; Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, în Destin Românesc, Ediţie specială, Chişinău, 2008, 362 p.; Idem: Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, în Destin Românesc, 2001, nr. 3, Bucureşti-Chişinău, p. 63-76. 419 Ion Varta, Presa românească la începuturile sale, în Destin Românesc, 1994, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, p. 19-31; Ion Varta, Unele deziderate ale mişcării naţionale a românilor basarabeni la mijloc de an 1906, în Destin Românesc, nr. 1 BucureştiChişinău, 1995, p. 48-60. 420 Aurelia Lăpuşan, Basarabia în conştiinţa Dobrogei. Mărturii din presa vremii, în Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău –Plioeşti, 2008, p. 84-102. 421 Maria Danilov, Presa românească în colecţii de patrimoniu (cu o prezentare specială a nr. 40 (1906) a ziarului Basarabia), în Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, p. 63-83. 422 Ioan Lacustă, „Basarabia” numărul neştiut, Magazin Istoric, Aprilie, Bucureşti, 2007, p. 55-58. 423 Paul Vataman, Figuri sorocene, Ştiinţa, Chişinău, 1993, p. 19-35; Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia, Viaţa Basarabiei, nr. 1, 1933, p. 3-13; Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1932, p. 43-47; Th. Inculeţ, Ion Pelivan şi ziarul „Basarabia”, Viaţa Basarabiei, anul II, 1936, nr. 7-8, p. 500-504; Pan Halippa, Publicistică. Colecţia Testament, Muzeum, Chişinău, 2001, p. 20, 47-48, 61-65; Pan Halippa, Un cuvânt înainte, Viaţa Basarabiei, nr. 1-2. 1937, p. 3-7. 416 417

– 84 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Liviu Marian, în 1932, susţinea „că unicul studiu privitor la publicaţiile periodice basarabene era compartimentul presei din lucrarea lui Ştefan Ciobanu apărută la 1923424. Prima încercare însă nu era completă. Şi asta din motivul că surse sunt foarte puţine. Academia Română posedă prea puţine periodice româneşti şi acestea de dată recentă” 425. Care sunt cauzele unei asemenea situaţii? Putem presupune doar, că o bună parte din colecţiile publicaţiilor apărute în Basarabia la începutul secolului XX (de până la anul 1918), au fost distruse în perioada ţaristă a regimului, în special pe valul evenimentelor de război (1914-1918). O altă parte, însă, a fost confiscată de cenzură. Şi, din puţinul ce mai rămase „pe mâini”, în interbelic – din colecţiile ziarelor basarabene – se păstrau în colecţii particulare. Cei care au scris despre apariţia primului ziar în limba română din perioada ţaristă a Basarabiei au avut la îndemână, în primul rând, colecţia de ziare. De aceea, credem, au interpretat în baza materialelor publicate în presă, fără a mai apela la alte documente. Să mai adăugăm că, o bună parte din materialele publicate în interbelicul românesc au fost scrise de participanţii nemijlociţi ai evenimentului (ne referim, mai întâi, la fondarea şi activitatea propriu-zisă a ziarului Basarabia): memoriile lui Pan Halippa, Th. Inculeţ, Ioan Pelivan, Nicolae Popovschi ş.a. În cea de a doua etapă – perioada sovietică – s-a scris puţin. Explicaţiile sunt la suprafaţă. Şi totuşi, problema ziarului Basarabia, abordată dintr-o perspectivă anume a fost posibilă chiar. Astfel se face, că despre apariţia ziarului Basarabia au scris Dumitru Coval, Sava Pânzaru şi Boris Trubeţkoj. Cea din urmă etapă – a treia – începe cu anul de graţie 1989. Tăcerea arhivelor de altădată a fost spartă de Tatiana Spătaru. Cercetătoarea se înscrie printre primii care au valorificat arhivele moscovite unde se păstrează aproape integral toată colecţia ziarului Basarabia426. Apoi au urmat şi alţii: Ion Varta, Gheorghe Negru, Tatiana Varta, Dinu Poştarencu. .

*** Ştefan Ciobanu şi sursele cele dintâi. Dintre studiile temeinice – după volum – privitor la destinul primului ziar în limba română, se evidenţiază publicaţiile lui Ştefan Ciobanu apărute în revista Viaţa Basarabiei (în două numere consecutiv)427. Ştefan Ciobanu este printre puţinii cercetători din interbelic, care a cercetat temeinic şi a pus în valoare presa basarabeană dintr-o perspectivă academică. În 1929 a dat Basarabiei un impresionant volum de „studii şi documente” privitor la evenimentul Unirii, în care aproape 70 la sută din documentele publicate au fost preluate din publicistica vremii428. Şi asta nu numai pentru că acest gen de surse era pe atunci dintre cele mai accesibile (se vede, că multe colecţii de ziare le avea la îndemână), însă şi pentru faptul că o bună parte dintre acele surse documentare ce reflectau nemijlocit evenimentul, încă nu erau adunate şi/sau predate în arhivele statului, risipite fiind în „diferite mâini”. În lipsa altor studii în domeniu (încă nu exista la acea vreme un studiu sintetic asupra mişcării de emancipare naţională în Basarabia, cum, de altfel, nici azi nu-l avem), a căutat de fiecare dată să scoată în evidenţă, să surprindă de fapt, tot ce ar fi putut închega o imagine adevărată a Basarabiei, o istorie necercetată încă. Spre exemplu, atunci când făcea referinţă la starea agravantă a limbii române din Basarabia „sub ruşi”, – va cita din Constantin Stamati (1898): „Poate că limba din scrierile noastre române va face asupra cercurilor literare o stranie impresie […]. N-am putut scrie altmintrelea. Limbă română rustică, precum o vorbeşte poporul nostru din Basarabia, a fost singurul izvor din care m-am adăpat. N-am în patria mea nici un institut naţional, nici o şcoală Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [II], Viaţa Basarabiei, anul II, 1933, nr. 1-2, p. 3-13; autorul nu indică paginile referitor la materialele preluate din revistele interbelice. 425 Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, Chişinău, 1932, p. 43. 426 Tatiana Spătaru, Ora amintirilor durute, Nistru, nr. 8, 1989, p. 127-134. 427 Ştefan Ciobanu, op. cit. (Ziarul Basarabia), [I], Viaţa Basarabiei, nr. 1, 1933, p. 3-13. 428 Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia, Cartea Românească, Bucureşti, 1929, p.1-70. 424

– 85 –

Maria Danilov

poporală măcar: am fost şi sunt o insulă solitară în oceanul imens al slavismului. Mai mult nu zic”429. Însă de cele mai multe ori, pentru a găsi o explicaţie a manifestărilor de conştiinţă naţională şi/sau de continuitate a acesteia în spaţiul dintre Prut şi Nistru, a apelat la publicistica vremii, la presa scrisă ca formă de manifestare a acestei conştiinţe. Dar mai întâi. Până a ajunge, însă, la Basarabia lui Manolache Gavriliţă, Ştefan Ciobanu întreprinde un scurt istoric asupra presei naţionale din Basarabia: va consemna neapărat fenomenul ziaristic a anilor 1846-1848, în vederea întemeierii ziarului Românul; va aminti despre încercările lui Gheorghe Gore de a întemeia o publicaţie naţională (1873)430, dar şi despre efortul clerului basarabean în vederea fondării primei reviste bisericeşti Buletinul Eparhiei Chişinăului (Кишиневские Епархиальные Ведомости), ediţie bilingvă, ruso-română între anii1867-1871431. De asemenea, Ştefan Ciobanu va întreprinde o prezentare succintă a presei de limbă română din cele trei judeţe alipite (în urma războiului Crimeii) la Principatului Moldovei (1858-1876)432. Contextul imperial a fost defavorabil Basarabiei, pentru că „în ultimele trei decenii ale veacului al XIX-lea politica rusească se caracterizează printr-un reacţionarism înverşunat şi printr-o opresiune a popoarelor subjugate. Răscoala a doua a polonezilor din anul 1863 a dus la o schimbare destul de bruscă a regimului faţă de minorităţile din Rusia”. Apoi „Unirea Principatelor şi războiul ruso-turc din 1877-1878 , când pentru prima dată, pe cale diplomatică este abordată problema Basarabiei, îi face pe imperiali să-şi schimbe imediat strategiile: este închisă Tipografia Eparhială, este scoasă limba română din şcoli”, constată Ştefan Ciobanu 433. Anul 1905 şi mişcarea naţională în Basarabia. Evenimentele anului 1905 au avut, fără îndoială, un ecou în Basarabia. În contextul evenimentului se înscriu şi activităţile tinerii basarabeni de la Dorpat care „făceau revoluţie”, adică cereau fel de fel de revindicări cu caracter politic, economic şi cultural. Revindecările acestora se concentrau în jurul conceptului despre „pământ şi voie”,– lozincă moştenită de la poporaniştii ruşi de pe la 1870434. Or, anul 1905 a fost precedat de o mişcare a generaţiei mai vechi, dar şi „a tinerilor naţionalişti din Basarabia care se grupează într-un cerc naţional-moldovenesc, în frunte cu Ion Pelivan”435. Această primă etapa de luptă se va încheia de curând – pe la 1899 – „prin întemniţarea şi exilul câtorva fruntaşi ai mişcării”436. Universitatea din Dorpat se va închide, iar studenţii basarabeni vor veni la Chişinău. Din acest moment, poate fi delimitată o nouă etapă în lupta pentru emancipare naţională. Acea grupare a tinerilor (P. Halippa, P. Grosu, N. Bivol, F. Platon ş.a.), intenţiona sa scoată „pentru adâncirea revoluţiei” un ziar moldovenesc „Deşteptarea”, care, însă nu le-a reuşit437. Nu se cunosc care au fost cauzele nereuşitei gazetăreşti ale tinerilor. Or, Ştefan Ciobanu nu stăruie să pătrundă în alte amănunte. Însă, demn de reţinut, că, o asemenea iniţiativă cu adevărat a existat. În urma unor cercetări recente, întreprinse de istoricul Gheorghe Negru, în arhivele din Sankt Petersburg, s-a demonstrat că programul unui cotidian „în limba moldovenească intitulat „Deşteptarea” a fost aprobat de cenzură în 24 octombrie 1906, iar certificatul de redactor-editor a fost eliberat lui Ivan Petrilo, consilier de stat438. O altă grupare a boierilor moldoveni în frunte cu P. Dicescu, P. Gore şi D-r Glavce, formează un „partid moldovenesc”, care urmăreşte scopuri pur naţionale (fără zguduiri)439. În momentul în care se întoarce din exil I. Pelivan, s-a creat cea de a treia grupare a basarabenilor. Acesta a reuşit Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [I]..., p. 5. Ştefan Ciobanu, la fel ca şi mulţi alţi cercetători din perioada interbelică considera greşit ca, intenţiile lui Gheorghe Gore de a întemeia o publicaţie basarabeană s-au manifestat în 1863 (corect – 1873); vezi ANICB, Fond Paul Gore, d. 9, f. 68. 431 Ibidem, p. 4. 432 Ibidem, p. 4; Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti..., p. 43 433 Ibidem, p. 5. 434 Ibidem, p. 6. 435 Ibidem, p. 5. 436 Ibidem, p. 5 (cazul lui I. Pelivan). 437 Ibidem, p. 6. 438 Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste..., p. 188-191. 439 Ibidem, p. 6 429 430

– 86 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

să adune în jurul său pe E. Gavriliţă, N. Adronovici, V. Hartia, N. Popovschi, N. Florov ş.a., în scopul creării unui partid naţional-democrat (unii „nu cunoşteau deloc limba moldovenească”)440. În mare parte, vom observa că toate acele trei grupări basarabene reprezentau în fond o platformă socială destul de moderată, care încearcă să împace reformele sociale cu principiile naţionale. La rândul său, Ştefan Ciobanu intervine cu aprecieri contradictorii: iniţial afirmă precum „ca toate acele trei grupări erau destul de îndepărtate ca ideologie”, ca mai apoi să susţină prompt: „toate aceste trei grupări urmăreau cam aceleaşi scopuri”441. În contextul subiectului luat în dezbatere, mult mai important pentru noi este să observăm şi altceva: cum putem noi explica faptul că boierul/ nobilul Emanuil Gavriliţă s-a pomenit în această mişcare socială împreună cu alte categorii sociale, mult mai radicale decât cea a boierilor moderaţi (M. Feodosiu, Paul Gore, Pavel Dicescu)? Fenomenul Stere: vechiul revoluţionar îi va uni pe toţi. Ştefan Ciobanu îşi derulează firul intervenţiei ştiinţifice „pe viu”. Pentru că istoria mişcării naţionale din Basarabia de la începutul secolului XX, mai era pentru el o istorie trăită. Revoluţia rusă, susţine Ştefan Ciobanu, „îl aduce prin Basarabia pe vechiul revoluţionar Constantin Stere, profesor la Universitatea din Iaşi. […], el se simţi dator în a veni în ajutorul Moldovenilor”442. După mai multe consfătuiri cu localnicii angajaţi în lupta de emancipare socială şi naţională, el reuşeşte sa-i unească pe studenţii revoluţionari (cap Pan Halippa) cu reprezentanţii mişcării moderate a lui Ion Pelivan şi Emanuil Gavriliţă. Cu „foarte multe greutăţi”, susţine Ştefan Ciobanu, – „se pune la cale scoaterea unui ziar moldovenesc cu denumirea de „Basarabia”443. În contextul amintit, G. Ibrăileanu scria către Brătiecu Voineşti (15 aprilie 1906): „Ţin să vă fac cunoscută o mare bucurie. Am pătruns şi în Basarabia. Am trecut 200 de exemplare şi au trecut prin cenzură (revista Viaţa Românescă, – n.a. M.D.). Să fie cauza „liberalismului” rusesc ori a anarhiei? Nu ştiu, căci Stere, care ar putea să mă lumineze, e în Basarabia: scoate, adică pregăteşte să scoată un ziar românesc. Aşadar, o revistă, a noastră, şi un ziar, românesc, în Basarabia! […]”444. Este cunoscut faptul că, banii pentru editarea ziarului, iniţial au venit din partea guvernului Român. Într-o scrisoare către Barbu Catargiu – din 14 ianuarie 1906 – Constantin Stere aminteşte despre banii prevăzuţi pentru Basarabia: „plecând la Chişinău, am luat cu mine 10 000 ruble (27 000 lei) pentru a începe gazeta, apoi încă 3 500 ruble (aproape 10 000 lei) pe care le-am depus odată cu petiţia de autorizarea gazetei la guvernator”445. Ajutorul fraţilor din dreapta Prutului a fost benefic pentru basarabeni. Visul acestora de a avea o gazetă românească a devenit realitate.

*** Ne-am referit până acum la intenţiile lui Ştefan Ciobanu de a schiţa un scurt istoric al mişcării de emancipare naţională de până la anul 1906, care a condus la întemeierea primei gazete în limbă română. În ziua de 24 mai, stil vechi „vede lumina primul număr al „gazetei naţional democratice” scrise cu slove chirilice, titlul fiind imprimat însă cu litere latine”. Din capul locului, Ştefan Ciobanu intervine cu o apreciere sintetică asupra publicaţiei: „însăşi faptul apariţiei unui ziar în limba românească în Basarabia este un mare eveniment pentru istoria noastră culturală, chiar dacă acest ziar n-ar pune chestiunile revindecărilor noastre naţionale […]. Analizând conţinutul articolelor publicate în acest ziar, tendinţa lui generală, concepţiile autorilor, tragem la concluzia că ziarul „Basarabia”, de la primul număr şi până la ultimul, este pătruns de ideea emancipării Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste..., p. 6; Ion Pelivan, Amintiri, România Nouă, nr. 24, 1906, p. 2. 441 Ion Pelivan, Amintiri..., p. 6-7. 442 Ibidem, p. 7. 443 Ibidem, p. 7. 444 Zidu Ornea, Viaţa lui Constantin Stere, Editura Universul, Chişinău, 2005, p. 367. 445 Ibidem, p. 371. 440

– 87 –

Maria Danilov

poporului românesc din Basarabia, că el, pentru prima dată în mod făţiş şi clar, pune chestiunea naţională a românilor basarabeni”446. „Deşteaptă-te române din somnul robiei”447. Acest mesaj poate fi receptat din articolul de fond al primului număr al ziarului Basarabia. Ştefan Ciobanu cu o minuţiozitate de invidiat redă aproape în întregime conţinutul celor mai importante materiale din paginile publicaţiei. Moto-ul era unul ferm: „Dacă nu eu pentru sine, atunci cine pentru mine”. De la starea generală a lipsei de drepturi ale popoarelor înglobate în imperiu se ajunge la problema ţăranului „adus la o stare în care nu putea aduna nici fărâmiturile de pe masa boierului […]” 448. Starea spirituala a ţăranului este „întunecată”, pentru că nu pricepe a citi „cărţi şi jurnaluri ruseşti”. Se pun multe speranţe într-un regim constituţional în Rusia, în care duma imperială va rezolva chestia naţională. Or, „numai o gazetă în limba moldovenească va deschide ochii şi destupa urechile ţăranului”. Articolul se termină cu cuvintele: „Deşteaptă-te române din somnul robiei. Ai în vedere ca de azi înainte cum îţi vei aşterne aşa vei dormi”449. De fapt, este vorba de un articol-program al ziarului. Dacă rezumăm conţinutul de idei atunci constatăm ca, publicaţia promova trei direcţii distincte: 1) trezirea conştiinţei naţionale a basarabenilor 2) şcoli în limba moldovenească 3) participarea basarabenilor la viaţa politică din Rusia. Mesajul este preluat într-un articol semnat de Alexis Nor, şi care începe cu o poezie de Octavian Goga (citită de C. Stere, în repetate rânduri, amicilor basarabeni când, acesta încerca să-i convingă să se unească într-o echipă şi să scoată ziarul): „Avem un vis neîmplinit //Copil al suferinţei // De jalea lui ne-au răposat// Şi moşii şi părinţii”. Acest „vis” spune autorul este „o fiinţă naţională. De o sută de ani Basarabia noastră, ţară de plugari români, a intrat în sânul popoarelor Rusiei, dar până acum basarabenii n-au luat nici parte în mişcările naţionale. […] poporul nostru e o mare putere, dar el n-a ajuns încă la conştiinţa de sine şi fără îndreptător de această conştiinţă poate fi năprasnică ca oceanul nemărginit. Şi iată „Basarabia” va fi îndreptător de idee naţională”450. Ştefan Ciobanu a urmărit insistent – în baza articolelor apărute în primul număr al ziarului – conceptul ideii naţionale promovat de colaboratorii Basarabiei. Mesajul ideii naţionale se regăseşte şi în articolul semnat de Ion Pelivan: „două milioane de moldoveni au fost osândiţi să zacă într-un întuneric adânc […]. Programul se clarifică: şcoală românească, biserică naţională şi dregătorii în limba românească451. Aceste ideii programatice se regăsesc, de fapt, în toate cele 79 de numere apărute ale ziarului Basarabia. „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte // în care te adânciră barbarii de tirani”. Sub acest generic perpetuu ideea emancipării naţionale este continuată într-un alt articol de fond (Basarabia, nr. 3), Deşi nu este semnat, Ştefan Ciobanu consideră că, acesta aparţine lui Ion Pelivan. Conţinutul este unul combatant, de protest, de incursiune în istoria luptei de emancipare a românilor din Ardeal, Bucovina şi Macedonia, care „se folosesc de mai multe drepturi naţionale”. Se termină acest discurs de protest cu un vers din poezia „Deşteaptă-te Române”452. Cine şi ce probleme a luat în dezbatere în paginile „Basarabiei”? Cele mai multe articole în problema şcolii româneşti din Basarabia sunt semnate de Mihai Vântu, pe atunci învăţător [semna Mihai Furtună sau M.Vârtej]453. Acesta constată trist de tot: „moldovenii nu au conducători, iar intelectualitatea s-a lepădat de neam; Boieri, cereţi şcoli moldoveneşti; ţăranii vor şcoli moldoveneşti”. Preotul Onofrei, un alt colaborator al Basarabiei cheamă clerul la muncă pe terenul cultural, invocând exemplul Ardealului; „În Transilvania preoţimea poporană a înscris o filă de aur în cartea străduinţelor poporului românesc. Preoţii iubitori de neam au fost întot 448 449 450 451 452 453 446 447

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 7. Ziarul Basarabia, nr, 1, 24 mai 1906, p. 1 (vezi articolul de fond al primului număr). Ibidem, p. 7-8. Ibidem, p. 8. Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 8-9. Ion Pelivan, Folosul gazetei moldoveneşti, în Basarabia, nr. 1, p. 2. Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 10. Vezi Basarabia , nr. 15, 44, 48, 50

– 88 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

deauna în fruntea norodului, luptând împotriva asupritorilor […]”454. Sarcina imediată a clerului consta în lupta pentru obţinerea dreptul legitim de a introduce limba română atât în programele şcolare, cât şi în oficierea serviciului divin în biserică. Or, acea luptă continuă a clerului pentru drepturile sale n-a fost una zadarnică. Izbânda nu s-a lăsat mult aşteptată. În 26 octombrie 1906, tipografia eparhială şi-a reînceput activitatea (închisă în 1883). Un anunţ neordinar întâlnim în paginile publicaţiei: „cine voieşte a vorbi, scrie şi citi bine româneşte să se îndrepte în scris sau în persoană la Gr. Constantinescu, şi el angajat al ziarului”. Ştefan Ciobanu, parcurgând pagină cu pagină colecţia ziarului Basarabia, constată cu surprindere că ideile naţionale ale conducătorilor publicaţiei se concretizează mai târziu într-o serie de revindecări cu caracter naţional, care depăşesc programul schiţat la început455. Fără îndoială, că echipa publiciştilor de la Basarabia va acumula o anumită experienţă gazetărească. Redacţia ziarului însă va fi nevoită să dea asigurări precum că moldovenii „nu vor separatism”, ci doar îşi doresc să se cultive şi să-şi ridice nivelul de cultură. Totuşi, scrisul şi/sau stilul autorilor era încă foarte modest. În special articolele cu caracter social, fie politic sau economic, sunt încă foarte palide, naive şi, doar pe alocuri, spoite cu oarecare îndrăzneală. Autorii/ colaboratorii ziarului continuă să-şi exprime încrederea în binefacerile revoluţiei ruse. Materialele publicate abundă de frazeologie revoluţionară (specifică presei imperiale) printre care se strecoară, fie direct sau indirect, ideea naţională. Or, „pământul” şi „voia” se concep în final prin prisma intereselor naţionale. O particularitate a ziarului o constituie şi structura programatică a fiecărui număr („structura exterioară”– o defineşte Ştefan Ciobanu). Pe lângă „articolul de fond şi foileton” sunt prezente rubrici permanente: Cronica din afară; Cronica dinăuntru; Cronica Basarabiei; Cronica românească sau Ştiri de la fraţi; Telegrame; Corespondenţe456. Abordarea unei arii largi de probleme de ordin politic, economic, social, cultural şi naţional, a fost o trăsătură caracteristică anume acestei publicaţii. Totuşi revindicările cu caracter naţional în programul de activitate al ziarului predomină. Cei din redacţie, – Ion Pelivan, Pan Halippa, Ion Inculeţ, Teodor Inculeţ, Gheorghe Stârcea, Nicolae Florov, Constantin Porumbescu, Vasile Hartia, Nicolae Popovschi, pr. Iulian Friptu, Alexei Mateevici, prof. V . Ouatu, Alexis Nour, N. Andronovici, Grigore Constantinescu, – aproape toţi, fără echivoc, erau antrenaţi în lupta de emancipare naţională a românilor basarabeni. „Şi limba ziarului îi trădează pe basarabeni la fiecare pas…” În afară de Sergiu Cujbă şi Gr. Constantinescu , susţine Şt. Ciobanu, – „toţi colaboratorii „Basarabiei” erau români basarabeni […]. Toţi aceşti învăţători, seminarişti, profesori, jurişti, erau în cele mai multe cazuri copii de ţărani, de preoţi. Aveau cele mai strânse legături cu poporul de jos […]. Nefiind obişnuiţi cu limba literară, colaboratorii ziarului „Basarabia” scriau în limba pe care au învăţat-o de acasă, întrebuinţând câte un neologism pe care-l împrumutau din ziarele şi cărţile ce veneau de peste Prut ”. Dar acea limbă, susţine în continuare, Ştefan Ciobanu, – „era o limbă pe care o cunoştea poporul, o înţelegea mai bine”457. Acest fenomen lingvistic, specific primului ziar în limba română apărut în Basarabia, este deopotrivă de relevant. Tocmai această particularitate – rar întâlnită în practica ziaristică – şi explică acea legătură firească, atât de necesară, între ziarul Basarabia şi masele largi, de la ţară. Acest fapt elocvent stă mărturie prin mulţimea de corespondenţe şi informaţii venite din mediul rural. Apoi, însuşi faptul că această gazetă a fost făcută aproape în exclusivitate de basarabeni, mai are şi o altă semnificaţie „întrucât ne dovedeşte nu numai că ziarul a pornit din iniţiativa basarabenilor, ci a fost condus de ei, că întreaga mişcare n-a fost provocată din afară, n-a fost ceva artificial, ci era o mişcare pornită din adâncurile conştiinţei poporului românesc din Basarabia”458. 456 457 458 454 455

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 10. Ibidem, (I), p. 13 Ibidem (II), nr. 2, februarie 1932, p. 6 (70). Ibidem, p. 10. Ibidem, p. 10.

– 89 –

Maria Danilov

Primii redactori şi corectori ai Basarabiei au fost Ion Pelivan şi Alexe Nour. Îşi ziceau mai apoi „moaşe şi naşi” ai gazetei pentru că pe seama lor căzuse, de bună seamă, toată responsabilitatea asupra chestiei limbii scrise în paginile gazetei459. Despre limba utilizată la acea vreme de basarabeni, chiar şi de cei mai instruiţi, consemna Grigore D. Constantinescu (cel venit din „Vechiul Regat”): „Stâlcit mai grăiau moldovenii. În genere moldovenii basarabenii stâlcit grăiau chiar „limba moldovenească”. Unii mai că nici n-o ştiau deloc, dar cum „voroveau” unii dintre colaboratorii Basarabiei, apoi chiar că ne prăpădeam de râs”460. Cert este că despre limba basarabenilor la acea vreme putem lesne să judecăm după cele scrise în paginile gazetei Basarabia. Influenţa distructivă a limbii ruse, timp de un secol, a afectat limba română la toate nivelele: lexical, sintactic, fonetic. Condiţiile în care s-a născut prima gazetă „pre limba ţării” au fost peste măsură de grele. Problema limbii – a corectitudinii limbii – a persistat mereu în atenţia celor angajaţi în scrisul publicistic al Basarabiei. Lucru necunoscut de membrii redacţiei mai înainte, de aceea ei îşi antrenează zilnic pana scrisului într-o formă specifică a graiului moldovenesc vorbit în satul basarabean. Aşa cum remarca Ion Inculeţ, „cu puţine excepţii, cei mai mulţi ne luptam cu dificultăţile limbii literare, pe care trebuia s-o torni pe hârtie cu litere chirilice nepotrivite limbii noastre”461. Cei de la Basarabia, în cele din urmă, împinşi de o situaţie dificilă în care s-au pomenit în chestia limbii, au fost nevoiţi să solicite concursul lui C. Stere. Acesta, la rândul său, îşi asumă un mare risc de a le trimite un redactor care putea fi lesne „descoperit” de oxranca ţaristă, pentru că era vorba de Sergiu V. Cujbă462. Sosit la Chişinău la sfârşitul lunii mai 1906, acesta s-a angajat într-o muncă asiduă de scriere şi redactare la Basarabia. Paradoxul situaţiei este că, cei de la Basarabia l-au „obişnuit”, în cele din urmă, pe Sergiu V. Cujbă să scrie „moldoveneşte” în graiul înţeles de ţăranii basarabeni, cărora şi le era destinată această publicaţie. Teodor Inculeţ, îşi amintea ulterior: „Pe Cujbă trebuia să-l învăţăm să scrie moldoveneşte, căci acum nu era înţeles de moldoveni. Şu eu eram corectorul manuscriselor lui”463. Însă odată cu ieşirea gazetei moldoveneşti se va forma şi cugetarea moldovenească, adică gândirea în limba românească. Aceste mărturii, nespus de preţioase, ale istoriei noastre culturale de la începutul secolului XX, sunt argumente de căpătâi în reflectarea impactului dezastruos al politicii de rusificare promovate de autorităţile ţariste în Basarabia. Acel pericol ameninţător care a planat, timp de un secol, asupra limbii române din acest spaţiu, îşi arăta acum „roadele” sale. Colaboratorii publicaţiei şi enigmaticele lor pseudonime. Ştefan Ciobanu este primul dintre cercetători, care încearcă să scoată din anonimat numele celora care au publicat în paginile Basarabiei. În cea de a doua parte a scrierii (Viaţa Basarabiei, nr. 2, februarie 1932), a încercat să ne dea o descifrare a pseudonimelor principalilor colaboratori ai publicaţiei. Ştefan Ciobanu mărturisea, printre altele: „Am numărat vreo 30 de semnături, diferite pseudonime pe care am căutat să le descifrez. […]. Unii dintre cei care au luat parte la şedinţele de scoatere a ziarului nu au scris de loc, alţii din cei mai bătrâni s-au retras de la început. Au rămas numai E. Gavriliţă şi I. Pelivan, împreună cu un rând de tineri, cei mai mulţi elevi de şcoală şi studenţi”.464 Anume datorită lui Şt. Ciobanu numele acestora au devenit cunoscute. Pintilie Cubolteanu s-au Pintelie Basarabeanu. Cele mai multe din articole sunt semnate Claudia-Slutu-Grama, Sergiu V. Cujbă-redactor la ziarul românesc „Basarabia”, în „Destin Romînesc”, Chişinău-Bucureşti [An IX, nr. 33], nr. 1, 2002, p. 71. 460 Grigore D.Constantinescu, Din vremuri ţariste, în „Cuvânt moldovenesc”, 1931, 22 noiembrie. Citat după Claudia-SlutuGrama, Sergiu V. Cujbă – redactor la ziarul românesc „Basarabia”…, p.71. 461 Ion Inculeţ, Discursul d-lui Ion Pelivan rostit la sărbătoarea sa de la 1 iunie 1936, Viaţa Basarabiei, 1939, nr. 7-8, p. 97. 462 Sergiu V. Cujbă, născut la Chişinău (1877) în familia V. Crăsescu, (Crasiuc), scriitor basarabean emigrat la Bucureşti. A crescut în mediul diasporei ruseşti cu orientări socialist-poporane; motiv pentru expulzarea lui V.Cujbă din Basarabia (în 13 decembrie 1906), de către ohranca ţaristă, a servit cuvântarea acestuia în limbă română rostită la redeschiderea Tipografiei Eparhiale din Chişinău, în 26 octombrie 1906. 463 Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Chişinău, Museum, 1997, p. 40. 464 Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 8 (72). 459

– 90 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

de Pintilie Cubolteanu şi Pintilie Basarabeanu, care este Dl Pan Halippa. El este cel care scrie „cu o îndrăzneală fără pereche şi cu o violenţă de limbaj uimitoare. Dl Halippa pune mai multe probleme de ordin social şi politic. El este cel mai aprig apărător al dobândirilor revoluţiei. El este cel mai înverşunat luptător pentru „liga ţăranilor”465. În conceptele lui de odinioară se constată, însă o schimbare radicală: de la abordarea revoluţionară a problemei ţăranului va evolua tot mai mult spre problemele naţionale. Ion Pelivan este cel mai consecvent apărător al ideii naţionale. El este „sufletul ideii naţionale” Pentru acele ideii „a avut mult de suferit în închisori”. Pe lângă o serie de articole cu caracter naţional a mai fost cel care era responsabil şi de partea tehnică a publicaţiei. Se pare, era „cel mai bun cunoscător al limbii române”. Face aproape zilnic corectura ziarului (până la venirea lui Sergiu Cujbă la Chişinău). Emanuil Gavriliţă, cel care a rămas în memoria contemporanilor ca „bătrânul avocat” (în 1906 avea doar 59 de ani!) era persoana care „dădea oarecum garanţii autorităţilor ruseşti”, intervenea de fiecare dată pe lângă funcţionarii oficiali pentru „ai scoate din diverse încurcături pe cei tineri”. El ducea tot greul revistei, care consta în lupta continuă cu autorităţile, ce vedeau „cu ochi foarte răi apariţia gazetei. Nu o dată, după hărţuieli continue „cu vocea-i blajină, se ruga către tineret să se domolească şi să se ferească de întrebuinţarea limbajului combativ. Când trecea pe la redacţie îi certa pe cei tineri cu numele de ostrovari: „Măi băieţi, lăsaţi-o mai moale, mai domoliţi-vă, că mă băgaţi la ostrov”466. A scris câteva articole privitor la „istoria dreptului din Basarabia” sub Alexandru I (1812-1825) Mihai Vântu semna „vârtej” sau „furtună” (era învăţător). A scris şi a publicat multe articole în problema şcolii naţionale. A fost participant la „un congres al învăţătorilor, petrecut în Finlanda. De atunci problema şcolii în limba maternă devine pentru el, una prioritară. Limbajul publicistic este la fel de agresiv, precum la P. Halippa”. Gheorghe Stârcea semna „Gr” şi „ tânăr Graţios” sau „Georgescu”. Este autorul mai multor articole cu subiect agrar şi alte chestiuni ale Ligii ţăranilor. Sergiu Cujbă era basarabean de origine. Venit în Basarabia „în mod expres pentru a ajuta confraţilor săi de la Basarabia, a lucrat în calitate de redactor al ziarului, dându-i acestuia „o notă naţională ca şi Pelivan, însă a fost obligat, în 1907 să părăsească Basarabia în 24 de ore”. Ion Inculeţ semna sub diverse nume: „Ion Gându, „Enclitică” şi „I. Năgaică” . A semnat o serie de articole cu tematică socială, politică, bisericească şi naţională, care se evidenţiau prin tonul moderat al abordării. Vasile Ouatu, era cel care semna „Moşu Vasile”, iar Constantin Inculeţ semna „Panfil Ţugueş”. Aceştia erau, probabil dintre cei mai în vârstă colaboratori ai ziarului: „doi bătrâni”, după cum îi numeşte Ştefan Ciobanu. Ei publică foiletoane cu scene din viaţa ţăranilor, pentru că „ştiau să prindă nota hazlie a ţăranului”467. Teodor Inculeţ semna „Toader Scarandiu”. Era unul dintre cei mai tineri colaboratori ai Basarabiei (avea doar 15 ani, elev de şcoală). Îl amuza „tablouri din natură” dar îşi încearcă pana şi în probleme de istorie bisericească. Nicolae Popovschi semnează „Visterniceanu”. A scris la început despre alegerile în Duma imperială. Grigore Constantinescu semna „bogoslovul”. Începând cu 24 septembrie 1906, în mai multe numere la rând, pe prima pagină a ziarului, a apărut oferta unui dascăl care îndemna doritorii de a scrie „bine româneşte”: „Cine doreşte a vorbi, scri şi a ceti bine româneşte să se îndrepte în scris sau în persoană la domnul Gr. D. Konstantinescu, Sobornîi Dvor, cv[artalul] Medana”. Şt.Ciobanu constata că „răspunsul autorităţilor la astfel de patetice demersuri naţionale, în atmosfera de prigoană ţaristă, nu putea fi decât unul singur: interzicerea Basarabiei”. Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 8. „Ostrov” – închisoare/ deportare. 467 Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 10. 465 466

– 91 –

Maria Danilov

Constantin Porumbescu publică sub numele de „Porumbac”. El este cel care alcătuia cronica ziarului. În paginile Basarabiei, însă se întâlnesc o serie de autori, care nu semnează cu pseudonime. Alexe Nour, spre exemplu, este cel care nu are nevoie să-şi ascundă numele adevărat. Publică câteva articole cu caracter naţional. Alexei Mateevici îşi începe cariera literară la Basarabia. A publicat mai multe traduceri din rusă, schiţe originale şi „admirabila poezie Eu cânt”468. Printre alţi colaboratori pot fi desemnaţi pr. Iulian Friptul, Tudose Roman şi Vasile Hartia.

*** Ziarul Basarabia „sub cenzura” ţaristă. Trebuie să subliniem, din capul locului, că nivelul de cunoaştere asupra problemelor de cenzură cu care s-a confruntat ziarul Basarabia – în cercetările întreprinse în perioada interbelică – era încă foarte vag, era abia la început de cale. Fără îndoială, investigaţiile întreprinse de către cercetătorii presei scrise, în anii din urmă, deschid noi perspective în cunoaşterea propriu-zisă a fenomenului cenzurii şi impactul acesteia asupra ziarului Basarabia469. Şi, totuşi, ce se ştia în interbelic despre cenzura ziarului? Ştefan Ciobanu avea temeiul să susţină că ziarul a fost urmărit nu atât pentru tendinţele „cam revoluţionare”, ci pentru chestiunile de ordin naţional (apărătorul regimului rusesc P. Cruşevan se agita tocmai pe această chestiune)470. Se mai ştia, de asemenea că ziarul a fost confiscat în „câteva rânduri”. Vom observa însă, că toate informaţiile referitoare la acest subiect au drept sursă de acoperire ştirile preluate din paginile ziarului Basarabia (Ştefan Ciobanu n-a relatat în baza documentelor de arhivă (!). Se comunică pe larg informaţii privitor la confiscarea nr. 40 din 11 octombrie 1906: „Numărul de miercuri [nr.40] al gazetei noastre a fost confiscat de poliţie. La trei ceasuri după amiază în redacţia noastră au venit agenţii poliţiei locale şi au luat 720 de numere. N-a fost îndeplinită nici o formalitate, care se cere pentru confiscarea gazetei”471. Despre alte interdicţii de cenzură se aminteşte în legătură cu faptul că gazeta, în repetate rânduri, nu ajungea la cititori „distrugându-se pe drum de către poştă şi primării”; despre redactorul publicaţiei, care a avut proces de judecată în legătură cu conţinutul articolului semnat de Pan Halippa, – „Liga Ţăranilor şi stăpânirea”472. Din informaţiile publicate referitor la acel proces se cunosc următoarele: „La 18 noiembrie în tribunalul local a fost judecată asupra redactorului gazetei noastre „Basarabia” d. avocat Gavriliţă […]. În actul de acuzare a fost învinovăţit, cum că el, în articolul numit, tălmăceşte afacerile stăpânirii într-un fel mincinos şi revoluţionar, cum că d. Gavriliţă, slobozind articolul numit, urmărea un ţel, a-i răscula pe ţărani împotriva stăpânirii de azi […], şi l-a condamnat pe o lună la ostrov cu schimbul de a plăti ştraf de o 100 de ruble”473. Alte ştiri referitor la cenzură se regăsesc în articolul semnat de S. Cujbă, „Şase luni de luptă”: „[…]. Şi n-a fost uşoară lupta noastră în împrejurările prin care trece Rusia. Cu cât poporul ne îmbrăţişa cu dragoste şi vedea în gazeta lui un puternic mângâietor şi sfătuitor pentru soarta lui amară, cu atât puterile întunericului vedeau în noi o buruiană rea ce trebuie stârpită cu orice preţ. Şi întra-adevăr că loviturile nu ne-au lipsit. De două ori gazeta noastră a fost confiscată, aducându-ne pierderi simţitor. Nu demult a fost judecată împotriva noastră, şi altele proaspete ne aşteaptă. Dar afară de aceste lovituri date cinstit, la câmp deschis, alte lovituri pieziş, ascunse au ţintit să ne curme firul vieţii. Astfel agenţii noştri au fost opriţi să vândă şi să strângă cele ce ni se cuvenea. Împotriva noastră Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 10. Gheorghe Negru, Ziarul ”Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, Destin Românesc, Chişinău-Bucureşti, 2001, [An VIII], nr.31, p. 68-71. 470 Ibidem, p. 7. 471 Ibidem, p. 7. 472 Ibidem, p. 7. 473 Ibidem, p. 7. 468 469

– 92 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

s-au pornit porunci prin grai şi tainice prin scris. Pe la voloste şi pe la multe primării ziarul nostru a fost oprit să meargă la cititori, astfel că unii deloc nu mai primesc gazeta. Un colaborator a stat la închisoare pentru ideile sale [P. Halippa]474 şi acum ne aşteaptă amenzi mari”475. Un exemplar cu valoare de unicat – Basarabia, nr. 40, 1907. Încă un exemplar cenzurat. Nu este nevoie să stăruim asupra faptului că în majoritatea cazurilor, consideraţiile exprimate în legătură cu nivelul de cercetare al problemei presei româneşti în colecţii de patrimoniu din Republica Moldova, sunt departe de a avea un caracter sistematic explicit. Şi aceasta pentru că informaţiile bibliografice asupra colecţiilor presei româneşti, în special a celor din Republica Moldova, sunt încă dispersate, fragmentate, niciodată adunate într-un repertoriu naţional. Referinţele noastre – în continuare – vor fi centrate asupra unei prezentări succinte a nr. 40 al ziarului Basarabia (din 11 octombrie 1906), care, este un exemplar de colecţie cu valoare de unicat pentru istoria presei româneşti din acest spaţiu. Acest unic exemplar de colecţie (din Republica Moldova) se păstrează în patrimoniul Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinău. Exemplarul Basarabiei din 11 octombrie 1906, nr. 40 [în patru pagini] provine din achiziţie la o licitaţie publică476. Vom observa că ziarul are la subtitlu o altă denumire: „Gazeta naţional-poporanî”. Or, numerele 1-39, au purtat titulatura de „Gazetă naţional-democratică”. A fost, oare, această uşoară modificare o schimbare de orientări în preocupările gazetei, sau a fost, mai degrabă, o încercare de a salva o situaţie critică în care nimerise ziarul? Pentru că tocmai acest număr, după cum se ştie, a fost confiscat de autorităţi în mod abuziv, fără declaraţii suplimentare, direct din blocul unde se găsea redacţia gazetei – str. Armeană nr. 30 (casa proprietarului Şmakov477). Despre aceasta se comunica în numărul următor al gazetei (nr. 41) din 15 octombrie: „[...] numărul de miercuri (nr. 40, – s.n. M.D.) al gazetei noastre a fost confiscat de poliţie. La 3 ceasuri după-amiază în redacţia noastră au venit agenţii poliţiei locale şi au luat 720 de numere. N-a fost îndeplinită nici o formalitate, care se cere pentru confiscarea gazetei”478. O asemenea situaţie abuzivă provocată de suspiciunea agenţilor secreţi ai poliţiei locale nu avea, bineînţeles o acoperire legală. N-a fost îndeplinită nici o formalitate care se cerea pentru confiscarea gazetei, adică în baza unei hotărâri speciale a cenzorului. Or, rigorile cenzurii prevedeau că orice publicaţie poate fi confiscată numai în cazul dacă: „înjura Măria sa Împăratul, cheamă oastea la mişcare contra stăpânirii sau propagă revoluţie (răscoală armată) contra acesteia”479. Cauza adevărată a confiscării nr. 40, al Basarabiei este explicată în articolul publicat în numărul următor – din 15 octombrie – întitulat „Confiscarea gazetei Basarabia”: „Au avut şi moldovenii o gazetă de nădejde, şi aceasta este gazeta lor pe limba mamei. Dar cârmuitorilor gazeta noastră le este un spin în ochi. Cu toate că ea nu merge decât pe drumul legilor, cu toate că pân şi mulţi oameni care ţin cu stăpânirea, nu au nimic de spus despre felul, cum ea este scrisă în timpul din urmă – totuşi cârmuitorii în orbirea vor s-sugrume”480. Astfel, gazeta Basarabia, a doua oară, pe parcursul anului 1906, a fost confiscată de poliţie. Este vorba de Pan Halippa. După cum relata Ştefan Ciobanu, acesta „venind de la un Congres a fost pus la o puşcărie din Rusia”, de unde trimite o scrisoare din temniţă, publicată în Basarabia, din 19 iulie 1907. Mesajul adresei este pătruns de spiritul revoluţionar al epocii: „Din fundul temniţei mă închin de sănătate la toţi aceea, cari, stând afară, merg înainte cu luptă în contra vrăjmaşilor şi duşmanilor norodului […]”; Pentru promovarea „cauzei Ligii ţăranilor” a stat la închisoare şi un alt colaborator al Basarabiei, Gh. Stârcea . 475 Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 8 (72). 476 Proprietarul acestui număr de excepţie al ziarului Basarabia a fost cunoscutul colecţionar bibliofil, prof. dr. Boris Trubeţkoj (autorul studiului monographic „Din istoria presei din Basarabia. 1964-1916”, scris în ruseşte, a suportat două ediţii: 1968, 1989) 477 Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 273. 478 Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale în Basarabia…(II), p. 7; Claudia Slutu-Grama, Sergiu V.Cujbă – redactor la ziarul românesc “Basarabia”…, p. 74. 479 Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 271 480 Ibidem, p. 272 474

– 93 –

Maria Danilov

Cercetătorul Gheorghe Negru a publicat o listă „a principalelor procese” intentate gazetei „Basarabia” (deci şi ea incompletă), depistată în fondurile Direcţiei pentru cenzură (Arhiva Istorică de Stat a Rusiei) din care aflăm că ziarul a fost învinuit de săvârşirea unor infracţiuni penale şi dat în judecată de 16 ori 481. Vom cita după „Actul de acuzare” înaintat redactorului-editor al Basarabiei în procesul intentat pentru publicarea în nr. 41 din 15 octombrie 1906 a articolului „Către preoţii moldoveni din Basarabia”482. Se susţine, precum că autorul comunică ”intenţionat informaţii false despre activitatea guvernului, suscitând o atitudine duşmănoasă faţă de acesta, afirmând precum că guvernul nu numai că nu recunoaşte, dar nici nu doreşte să recunoască trebuinţele naţionale ale poporului moldovenesc din gubernia Basarabia”. Or, acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii stipulată în punctul ”V” art. 5, partea a VIII-a a legii presei din 24 noiembrie 1905,. Totodată, sentinţa finală n-a descoperit în conţinutul articolului „elementele infracţiunii atribuite lui Gavriliţă” pentru că o „asemenea critică este rezultatul unei gândiri subiective şi nu se sancţionează conform legii presei [... ] este achitat483. Conflictul permanent cu autorităţile cenzurii (ziarul era mereu acuzat de jandarmeria locală de tendinţe unioniste, motiv pentru care se cerea guvernatorului interzicerea publicaţiei) a impus colectivului de angajaţi ai ziarului să se menţină mereu într-o stare de veghe. De fapt, ori de câte ori i se aducea ziarului învinuiri din partea autorităţilor, Emanuil Gavriliţă484, director-editor al gazetei mergea în instanţele judiciare pentru a apăra Basarabia485. Pentru că acest veritabil bărbat al neamului, pe lângă eforturile ce le-a depus în calitate de editor al ziarului, a reuşit să publice o serie de materiale cu problematică juridică în scopul unei mai bune cunoaşteri a drepturilor care se cuveneau ţăranilor basarabeni. Prin anunţul dat publicităţii „Sfaturi judecătoreşti fără plată”– se aducea la cunoştinţa „[...] tuturor nevoiaşilor, că de la ziua de întâi octombrie (1906, n. a.– M.D.) ei pot primi fel de fel de sfaturi judecătoreşti fără plată în redacţia gazetei „Basarabia”, unde asemenea fără plată se vor scri proşenii, jalobe, şi altele. Avocatul Gavriliţă”486. A mai publicat şi un istoric al drepturilor de care a beneficiat Basarabia în timpul guvernării împăratului Alexandru I487. Abordarea unui spectru larg de probleme de ordin politic, economic, social, cultural şi naţional este o trăsătură caracteristică a Basarabiei. Totuşi revindicările cu caracter naţional în programul de activitate a ziarului predomină. În continuare, vom cita integral după unele materiale apărute în paginile Basarabiei, nr. 40, din 11 octombrie 1906488:

Nevoile poporului moldovean „Acum toată Rusia s-a trezit din somnul lung al ei. Poporul, care multe veacuri se află în robie la pomesci şi cinovnici, s-a rîdicat şi într-un glas a strigat apăsătorilor lui: „Nu vreu sî fiu mai mult rob, vreu sî trăesc omineşte şi sî nu sufăr dela samovolnicii zemski nacialnicilor” Gheorghe Negru, Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite…, p. 68. Procesul s-a sfârşit cu achitarea lui Emanuil. Gavriliţă. 483 Ibidem, p 70-71, vezi Act de acuzare a redactorului editor al gazetei Basarabia Emanuil Egor Gavriliţă, 60 de ani, aflat în stare de libertate; învinuit de încălcarea regulamntului presei. 484 Emanuil Gavriliţă (1847-1910, Băxani, Soroca); cercetătorul D. Poştarencu în baza unor surse inedite decodificate in arhivele din Chişinău (ANRM, F. 88, inv.1,d. 478; vezi Dinu Poştarencu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii bibliografice), Destin Românesc, Chişinău-Bucureşti, 2000, nr. 1, p. 49), aduce unele precizări privitor la locul şi data naşterii lui Em. Gavriliţă (primul biograf al acestuia – Paul Vataman, Emanuil Gavriliţă, în „Figuri sorocene”, indica data de 18 august, 1847, Nicoreşti). Datele au fost preluate şi de alţi autori în lucrări de dată recentă: D.Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti, Chişinău, Ştiinţa, 1992, p. 252; Iurie Colesnic, Emanuil Gavriliţă, în Basarabia necunoscută, Muzeum, Chişinău, 1993, p. 32-37. 485 Basarabia, 1906, 26 noiembrie: „Judecata gazetei noastre”; despre procesul intentat ziarului (nr. 8) pentru publicarea articolului „Liga ţăranilor şi stăpânirea” semnat de redactorul-editor Emanuil Gavriliţă. Acesta a dezminţit toate argumentele autorităţilor, insistând asupra faptului, precum că ziarul a luat în dezbatere chestiuni ce frământau nu numai Basarabia, ci şi alte ziare din Rusia; o lună de închisoare a fost înlocuită cu o amendă de 100 ruble. 486 Basarabia, 1906, nr. 37, 1 octombire. 487 Dinu Poştarencu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte…, p. 49. 488 Textele sunt reproduse după original, respectându-se întocmai ortografia întrebuinţată de publiciştii de la „Basarabia”. 481 482

– 94 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Şi cînd stăpînirea nu a ascultat glasu norodului, poporul singur a rupt lanţurile, cu care el era legat şi a pus sî-i de lui manifestul de libertăţi. Aceasta a fost anu trecut. Şi, cum noi vedem, Rusia de atunci s-a tulburat; nu numai poporul rus, dar şi alte naţiuni, ce trăesc în Rusia, au cerut voe şi dreptăţi cetăţăneşti. Numai noi moldovenii stăm într-o parte. Pîn acuma noi trăim, ca şi înainte, în întuneric şi sărăcie. Şi polonejii, şi nemţii. Şi lituanenii, şi ucrainenii, şi ovreii-toţi cer libertăţi şi drepturi cetăţeneşti, numai noi moldovenii parcî suntem mulţămiţi cu soarta noastrî. Fapta asta are multe pricini. Pricina cea dintîi este acea, că moldovenii n-au avut adevăraţi binevoitori, cari puteau să se lupte pentru interesele lor. Aşa moldoveni, ca Cruşevan, sunt numai de rău. Cruşevan a găsit, că pentru dînsu e mai de folos să se vîndă breslaşilor ruşi şi să adoarmă toate simţirile şi voinţele poporului moldovean. Cruşevan pentru parale, ca un strajnic, să răpede la fiecare, cine se ridică la luptă pentru interesele naţionale ale moldovenilor. Anu trecut în Basarabia s-a alcătuit liga moldovenilor. Ea avea scop să slujască intereselor norodului lor sarac: să răspîndească învăţătura, să deschidă şcoli şi să-l scăpe pe el dela sărăcie şi foame. Şi ce a făcut Cruşevan? El îndatî a făcut în gazeta lui pîră împotriva ligei acestea, spuind, că a vrea să ridice poporul la tulburări mari. De aceea, la Cruşevan nu se poate de nădăjduit. Lasă el pentru parale să apere interesele birocraţilor. Cî vedem, avem noi moldovenii temei sî fim mulţămiţi cu soarta noastrî? Putem noi să dormim, ca şi înainte, avem noi toate, ce ne trebue pentru trai bun. Noi n-om grăi de starea economică a moldovenilor. Pomînt ei n-au asta noi ştim. Anii de pe urmî au fost neroditori şi dintr-aceasta o foame, pe care ţăranii noştrii foarte bine o ţin minte. Dar cu chestia pomîntului trebuie de aşteptat duma imperialî. Numai ea singură va dezlega sfada despre pomînt între ţărani şi proprietari. Ştiut, ţăranii or dovedi, dacă ei în dumă or trimite nu pe aşa „crepostnici” ca Krupenscki, Purişkevici, Ponse şi alţ... „Domnii” aceştia în dumî or să se ocupe cu sîne, iar de norodul flămînd, pe care ei nici nu-l pot suferi, ei n-or gîndi. Dar afară de pomînt, moldovenii au încî o mulţime de nevoi. Noi n-avem şcoala noastrî naţionalî. Pe noi nu ne învaţî pe „bucvarii” ruseşti sau slavoni, în cari noi nimic nu înţălegem. Pentru asta, noi, cînd eşim din şcoli, nimic nu ştim şi rămînem tot aşa neînvăţaţi şi întunecaţi, ca şi înainte. Toate neamurile au dreptul a se învăţa în limba lor maternî. Polonejii au şcoala lor naţionalî. Copiii polonejilor încep a se învăţa în limba lor maternî, da nu rusî. Toate acestea stăpînirea dezleagî armenilor, tatarilor, nemţilor, ovreilor şi alt... Şi numai noi moldovenii n-avem dreptul acesta. Noi, chiar şi religia şi sfînta scripturî trebue sî învăţăm pe cărţi ruseşti, pe cari copiii de fel nu le înţăleg. Da ce e mai rău de toate-moldoveanu nici nu poate sî se roage lui Dumnezeu în limba lui. Lui nu-i dau învăţăturî, pe dînsul nu-l învaţă limba rusascî, mai nimeni din moldoveni limba asta n-o ştie, da a se ruga lui Dumnezeu el trebue în ruseşte. Pentru ce polonezul poate sî se roage în poloneşte, ovreiul în ovreeşte, neamţu în nemţeşte, şi numai moldoveanu în ruseşte. Pentru noi pun preoţi, cari citesc rugăciunile în ruseşte sau în slavoneşte. – 95 –

Maria Danilov

Iar noi stăm în sfînta biserică şi ascultăm nuştiu ce neînţelegînd nimic, şi nuştiu ce roagî preotul lui Dumnezeu sau ocărăşte pe cineva din noi cu cuvinte răle.

*** Noi moldovenii avem istoria noastră, avem obiceiurile noastre naţionale. Mărimea poporului ce ţine numai prin propăşire şi mare băgare în samî a intereselor lui naţionale. Şi, ca viţa din marele neam – român, moldovenii trebuie sî trăiascî în temeiul obiceiurilor neamului lor. Pentru asta nouă ne trebuiesc şcoala şi biserica noastre naţionale, cari ne-or împlini nevoile noastre sufleteşti şi religioase. Altmintrelea noi nu vom pieri pentru istorie în lupta cea mare, care acuma fierbe în Rusia». Alexandresco Basarabia nr. 40, 11 octombrie, 1906, p.1

Însemnătatea şcolii naţionale «Nui de mirare, cînd se spune, că multe naţiuni streine din împărăţie stau pe scara cea mai jos a propăşirii, cî întunicimea lor e nespusî, cî ele au înrădăcinat cele mai multe credinţi deşerte.. Regimul, care silea dintăi copiii poporului se înveţe limba streinî, se cunoascî numai scriitorii şi istoria străinî şi oprindu-i de a avea cunoştinţî de istoria lor întrupatî, de scriitorii şi poeţii lor, de înaintaţii şi vitejii neamului şi,mai ales, de învăţătura în limba mamî, nemilostiv regim a făcut tot. Ca sî adoarmî toate simţirele poporului strein şi sî-l cufunde în cea mai adîncă întunicime. Temeiul propăşirii este şcoala. Ridicarea poporului se face numai prin învăţătură. Însă despre aceasta iată ce zice luminata minte a merelui învăţător Disterverg: „fie-cari, cine recunoaşte, cî starea hotărîtî pentru propăşirea copilului trebui să fie temeiul, pe care se zideşte înainte a lui propăşire şi învăţătura, nu va fi împotriva punerii, cî învăţătorul îi dator se folosascî la învăţătură cu acea limbî, în care vorbesc copiii păn nu începu veni la şcoalî”. Şi într-adevăr, dezlegarea limbei a copilului, e recunoscut, merge dinpreunî cu propăşirea minţei lui. Copilul deprinde a numi tot,ce vede el în jurul lui prin auz de la oameni, ce-l împrejurî pe dînsu. Din zi în zi limbajul dinpreuna cu mintea lui se lărgeşte. Simţirele copilului cresc după cum se măreşte cercul, pe care el îl vede în jurul lui. Al doilea scarî de propăşire este şcoala şi ia trebui sî-i mulţămeascî toatî dorinţa lui de ştiinţî. Însă şcoala, unde învăţătura cî dă în limbă streinî, nu răspunde la cererea copilului. Învăţătorul îl pune sî înveţe în limba necunoscutî numirele lucrurilor, cari el deacu le numeşte în limba mamî. Copilul începe a învăţa nişte cuvinte fără nici un interes; dorinţa lui de ştiinţî nu întîlneşte mulţămire şi încurînd adoarme. Copilul învaţî numai nişte cuvinte fără nici o iubire şi peste o bucatî de vreme cu totu sărăceşte de învăţăturî. La asămenea şcoli copilul se duce fără nici o tragere de inimă şi la urmî atît o urăşte, cî chiar şi fug de dînsa. Iatî de ce prin şcolele ruseşti prin locuri cu popor rus mulţi copii fug de şcoalî, chiar mulţi n-o scot la cap, şi chiar acei cari o mîntue rămîn cu vr-o sutî două de cuvinte ruseşti, pe cari cu vreme, ne avînd de dînsele nici un folos, cu totul le uitî. Iatî de ce şi înţăleptul învăţător rus Uşinski zice, cî învăţătura trebui se fie în limba, în care vorbeau copiii acasî. S-înţălege, cî învăţătura în limba străinî dărîmî tot temeiul învăţăturei, recunoscut de pedagogie şi psihologie (în cunoaşterea sufletului). Asămenea şcoalî nu aduce nici un folos, ba din contra cei mai mare pagubî: ea împietreşte propăşirea poporului. Oamenii, din copilărie răciţi către carte, nu se mai interesează sî citeascî, pierd-toatî încrederea în carte, în învăţăturî, în şcoli. Aceasta neîncredere aduce la aceea, cî părinţii cu greu dau copiii la şcoli şi chiar de tot nu-i dau. Toate acestea aduc cei mai adîncî întunicime în popor, după ce şi soarta lui se lasî tot mai jos şi mai jos. Vrajmaşii poporului, folosinduse cu întunicimea lui, au chip al jăpue din toate părţile şi al face încî sî le mulţumeascî. Oprirea limbei prin şcoli a adus şi pe basarabeni – 96 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

la o strae grea, ca asta. Baştinaşii locuitori ai Basarabiei – moldovenii la ştiinţa de carte sunt cei de pe urmî, afarî numai de ţîgani. Şi dup asta pot sî mai zicî toţi aciea, ce au avut toatî putinţa se vie spre ajutorul poporului, cei, ce conduceau zemstvele Basarabiei, nobilii dvoreni, cei, ce şi astăzi strigî, cî voesc numai binele norodului,– pot ei sî mai zicî, cî sunt binevoitorii poporului? Binevoitorii, cari recunosc, cî pasul întăi pentru ridicarea propăşirei al moldovenilor din Basarabia este numai aşezarea în locul şcolelor ruseşti şcoli moldoveneşti, nu se mulţămesc numai cu binevoitori, însî iau toate măsurele, ca sî se împlineascî durerosul gînd . Furtuna . (caractere latine) Furtună Basarabia nr. 40, 11 octombrie4, 1906, p.1

*** „Ce ne găteşte nouă ziua viitoare”? « S-apropie 17 octombrie; s-apropie ziua, la care stăpînirea preaînaltî în anul trecut – 1905 prin manifestul împăratului Neculai II nea făgăduit nouă cetăţănilor ţărei ruseşti darea drepturilor cetăţeneşti, darea slobozeniilor, nea făgăduit schimbări, în întregul trai al poporului Rusiei. Pentru întreaga ţarî ziua aceasta a fost o sărbătoare, căci numai în zîua aceasta poporul întîia-şi datî a putut sî se răsufle îndeplin şi sî bee din limpedele izvor al slobozeniilor. Şi cîte patimi a suferit poporul Rusiei după sărbătoarea aceasta, iar tot odatî ziua de 17 octomvrie rămâne şi păn acuma o zi de bucurie, de nădejde în viitor şi de credinţî în marele puteri ale norodului, care după luptă cu vrăjmaşii săi biurocraţii-cîrmuitori. Ş-acuma, cînd ziua aceasta s-apropie în mintea fiecăruia creşte o întrebare: ce ne aduce nouă ziua de 17 octomvrie? Şi cum noi trebui s-o întîlnim? Şi cînd te gîndeşti despre aceasta, de odatî, nici nu ştii, ce poţi să răspunzi la întrebările acestea, şi cînd te gîndeşti despre aceasta, de odatî nici nu ştii, ce poţi sî răspunzi la întrebările de az, îţi spui: v-om trăi şi vom videa. Dar cu aşa răspuns nu poci, sî te mulţămeşti şi tu iarăşi începi a te uita împrejur. Şi ce vezi? Dintr-o parte, grupările obşteşti înainte, adica acelea, cari cer schimbări în viaţa poporului nostru pentru propăşirea lui parc-au adormit, parcî au pierdut focul acela, care ardea în sînul lor. Apăsările şi asprimele stăpînirei au făcut pe ele să-şi ascundî afacerile lor, lea făcut sî retragî puterele sale înapoi spre sîne şi sî le îndrepte la luptî prin ascuns. Şi într-adevăr, lupta, care pîn acuma mergea făţiş între stăpînire şi între popor, acuma se face într-un chip secret.. Revoluţionarii azvîrl boambe în părtaşii stăpînitârei de az, sfărîmă cu încetu mehanismul ocărmuirei biurocratice, iar stpînirea face toate chipurile sî-i zătreascî: sî-i înfunde prin temniţi, sî-i ucidă după judecata de război şi altele. Şi numai răufăcătorii din „soiuzu adevăraţilor ruşi” sau „din cuta negră » P. Basarabeanu Basarabia nr. 40, 11 octombrie, 1906, p.2

“Hronica românească” – Ce zice lumea despre despre expoziţia românească. La expoziţia din Bucureşti au venit mii şi mii de oameni din toate părţile lumii. Toţi au fost fermecaţi de bogăţia expoziţiei şi lăudau munca românilor. Scriitorii nemţi, francezi, unguri – toţi scriu că aşa exp. nu au văzut de mult prin orientul/răsăritul bătrânei Europe. Dar afarî de frumuseţe şi bogăţie, expoziţia mai are pentru toţi Românii şi o altă însemnătate În ea s-au adunat Români din toate părţile pentru a-şi strânge mâna frăţeşte şi a se bucura, cî i-a învrednicit Dumnezeu să petreacă împreună. Au venit sî vadî minunile expoziţiunii mulţi Români din Transilvani, Bucovina, Macedonia şi cîţiva din iubita noastră Basarabie. – 97 –

Maria Danilov

Tuturor li s-a făcut o primire ca unor crai străluciţi şi unor oaspeţi mult-iubiţi. Ar fi bine, ca sî vie la expoziţiune cât di mutî lume, căci ori de ce meşteşug sau breaslî ar fi el, expoziţiunea poati sî-l atragî şi sî găseascî multe lucruri frumoase şi de învăţătură. Oamenii cu carte vor putea sî găseascî multe cărţi, chipuri şi fel de fel de înaintări ale ştiinţei: ţăranii vor putea vedea lucruri frumoase şi folositoare pentru gospodăria săteascî, roade mari şi bune de ale pomîntului, şi însfîrşit tot, ce poate sî le fie de bună învăţăturî. Într-un cuvînt, cine a văzut expoziţia, nu o mai uitî toatî viaţa. N.D. Basarabia, nr. 40, 11 octombrie 1906, p.3-4. Precizăm că informaţii privitor la Expoziţia Naţională de la Bucureşti din 1906, consacrată celor 40 de ani de guvernare a regelui Carol I al României au fost publicate în mai multe numere ale „Basarabiei”. Românii basarabeni erau invitaţi la Bucureşti pentru a lua cunoştinţă de progresele atinse de consângenii lor ce trăiau într-o ţară liberă şi independentă. Cu toate măsurile de rigoare, adoptate de autorităţile ţariste pentru a preîntâmpina efectuarea de către basarabeni a unor asemenea călătorii, numărul 41 al ziarului Basarabia, relatează că Expoziţia a fost totuşi vizitată şi de români din Basarabia. Este prezentă în numărul 40 al Basarabiei (11 octombrie 1906) şi „Hronica imperială” cu „Telegrame din Senatul stăpânitor” privitor la desfiinţarea unor restrângeri ale drepturilor sătenilor şi a altor tagme plătitoare de bir (în contextul Manifestului din 17 octombrie 1905). De asemenea sunt prezente şi ştirile „fierbinţi“, din Sankt Petersburg, în legătură cu alegerile în Duma imperială. La fel, nu este lipsă şi „Hronica Basarabiei” cu ştiri din activitatea administraţiei guberniale despre activitatea organelor de drept (tribunalul din Chişinău), cu ştiri din domeniul sănătăţii (despre epidemiile de „scarlatină”); despre expoziţia de tablouri (Razvadovski) ce urma să circule prin centrele judeţului Hânceşti, Tighina, Ismail în lunile iulie-octombrie 1906; despre spectacole de teatru şi muzică la Chişinău (trupa lui Cernov); despre preţurile la pâine etc. În linii mari, vom observa că revindicările cu caracter naţional predominau, totuşi, în programul de activitate al Basarabiei. Or, acest crez exprimat de nucleul redacţional al ziarului îl găsim chiar în editorialul primului număr „Către cititori”, din care cităm: „Noi vom vorbi de nevoile plugarului de astăzi, vom povesti de grijele lui,, dar tot să nu-i uităm, că în Basarabia ideea democratică, lipsită de o idee naţională (s. n. – M.D), nu va da de făcut nici un pas înainte”489. Caracterul combativ al publicaţiei s-a datorat, fără îndoială, acelui spirit intransigent de care erau pătrunşi intelectualii basarabeni, participanţi în mişcarea naţională din Basarabia la începutul secolului XX. Ei toţi, fără excepţie, aparţin acelei generaţii de sacrificiu, care la 1918, au înfăptuit Unirea Basarabiei cu Ţara. În loc de concluzii: numărul 78 al ziarului – din 4 martie 1907 – n-a fost ultimul (!). În legătură cu lămurirea problemelor de cenzură suportate de ziarul Basarabia, Ştefan Ciobanu constată că „greutăţile pe care le întâmpină ziarul îi face pe conducătorii lui să-l închidă. Numărul 78 al ziarului a fost ultimul. Aici găsim un articol violent al D-lui Pan Halippa şi pe prima pagină a ziarului se publică în întregime poezia „Deşteaptă-te Române. […] Ziarul dispare la 4 martie 1907”490. Fără îndoială că, la mijloc s-a strecurat o confuzie cu care s-a confruntat cercetătorul din cauza unei documentări neadecvate (ultimul număr al Basarabiei (nr.79), a apărut exact peste o săptămână, în 11 martie). Inexactităţi de acest gen, se întâlnesc şi la alţi cercetători din interbelic. Alexandru Bodur, la fel susţinea, că ultimul număr al ziarului Basarabia „poartă data de 4 martie 1907” 491. În contextul unor afirmaţii de acest gen, neîntemeiate, este tocmai momentul să intervenim cu câteva precizări: Ziarul Basarabia, nr. 1, 1906, p. 1. Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 8, 11. 491 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei…, p. 393. 489 490

– 98 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

• Mai întâi, vom observa că nu corespunde realităţii afirmaţia lui Ştefan Ciobanu, precum că „greutăţile pe care le întâmpină ziarul îi face pe conducătorii lui să-l închidă” (!). Cert este că nu „conducătorii gazetei” au decis să închidă publicaţia, ci cenzura ţaristă a oprit-o. • Şi doi: numărul 78 al ziarului, din 4 martie 1907, n-a fost ultimul. A mai urmat cel din 11 martie 1907 (nr. 79), care cu adevărat a fost ultimul492 (!). Toate aceste imprecizii, eronat multiplicate, niciodată limpezite, au condus în cele din urmă la interpretări neadecvate în literatura de specialitate. Spre exemplu, în 2007, într-o publicaţie apărută în revista Magazin Istoric, cercetătorul Ioan Lăcustă susţinea prompt: „memorialişti sau istorici afirmă că „Basarabia” a fost suprimată începând cu nr. 78, din 4 martie 1907”493. Bineînţeles că, asemenea afirmaţii sunt cu totul neadecvate. Este cunoscut, de altfel, că o serie de cercetători au elucidat exact fenomenul. Spre exemplu, Dumitru Coval (1992), susţine că „nr. 20 (79), de la 11 martie 1907, a fost ultimul în colecţia Basarabiei […]494. La fel, Nicolae Ciachir (1992) nota: „din păcate, ziarul Basarabia şi-a încheiat apariţia la 11 martie 1907”495, cum, de altfel şi cercetătorul Gh. Negru (2000), susţine că „după cum se ştie, la 11 martie 1907, ziarul Basarabia şi-a încetat apariţia”496. Altceva ar trebui să constatăm: faptul că informaţia istorică privitor la ultimul număr apărut al Basarabiei (nr. 79 din 11 martie 1907) a fost greşit interpretată în perioada interbelică (de Pan Halippa, Şt. Ciobanu ş.a), cu scurgerea timpului s-a ajuns să se confunde şi conţinutul propriuzis ziarului. Spre exemplu, Nicolae Ciachir (1992), care, după cum s-a arătat mai sus, indica corect data apariţiei ultimului număr (nr. 20/ 79 din 11 martie), atunci conţinutul acestuia este confundat cu cel din 4 martie (nr.19/ 78): „[…] Au apărut 54497 de numere. Şi-a încetat apariţia, deoarece ultimul număr a îndrăznit să reproducă poezia „Deşteaptă-te Române” (s.n. – M.D.)498. Or, textul „Deşteaptă-te Române” apare pe prima pagină a ziarului Basarabia din 4 martie 1907 şi, nicidecum nu poate fi confundat cu cel din 11 martie, unde acesta este lipsă.. Această confuzie apare şi într-o lucrare recentă, în 2007: „după publicarea la 1 martie 1907, a imnului Deşteaptă-te Române, ziarul „Basarabia” a fost închis”499. În sfârşit, vom remarca faptul că, apariţia primului ziar de limbă română în Basarabia, la începutul sec. XX, n-a fost un fenomen accidental. Cu atât mai mult acest eveniment publicistic nu poate fi pus în exclusivitate în legătură cu înfrângerea Imperiului Rus în războiul ruso-japonez şi revoluţia rusă de la 1905-1907. Activitatea ziarului Basarabia a demonstrat cu prisosinţă, că în provincia dintre Prut şi Nistru ideea românismului, după aproape un secol de rusificare forţată a reuşit, totuşi, să răzbată, să pătrundă, să dăinuie în conştiinţa publică a unei părţi însemnate a diverselor categorii sociale: fie ţărani, preoţi sau nobilime. Primul ziar de limbă română – Basarabia (1906-1907) – a fost, mai degrabă, izbânda unei generaţii de jertfă.

Un exemplar (nr. 79 din 11 martie 1907) se deţine în colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Ioan Lacustă, „Basarabia” numărul neştiut, în Magazin Istoric, Aprilie, Bucureşti, 2007, p. 55-58. 494 Dumitru Coval, Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din istoria jurnalisticii româneşti. Sec. XIX-începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992, p . 272. 495 Nicolae Ciachir, Basarabia sub stăpânirea ţaristă, Editura Didactică şi Pedagogică. R. A., Bucureşti,1992, p. 82. 496 Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia..., p. 49. 497 Cifra este indicată greşit; au apărut 79 de numere ale ziarului Basarabia (în 1906 apar – 59, iar in 1907 – 20). 498 Nicolae Ciachir, Basarabia sub stăpânirea ţaristă…, p. 82; vezi nota la subsolul paginii. 499 Ion Ţurcanu, Istoria Românilor (cu o privire mai largă asupra culturii), Editura Istros, Brăila, 2007, p. 173. 492 493

– 99 –

Maria Danilov

2. Despre proiectul unei reviste bisericeşti „în limba moldovenească” Mişcarea clerului basarabean, în sensul promovării unor interese naţionale majore, s-a manifestat plenar la începutul secolului al XIX-lea, atât prin măsurile întreprinse în legătură cu redeschiderea Tipografiei Eparhiale (26 octombrie 1906), cât şi prin legalizarea oficială a unei publicaţii de limbă română – a „jurnalului bisericesc Luminătorul”. Bineînţeles că această mişcare culturalnaţională a clerului român din Basarabia nu a apărut ad-hoc pe fundalul evenimentelor sociale ce s-au produs în imperiul ţarilor la începutul secolului XX (revoluţia burgheză din anii 1905-1907). Curentul cultural-religios în mijlocul preoţimii basarabene a fost o prezenţă perpetuă pe tot parcursul secolului al XIX-lea, impunându-se în viaţa spirituală a provinciei chiar din momentul anexării acesteia de către ruşi. Referitor, însă, la anul de apariţie al revistei – anul 1908 – nu mai puţin important ar fi să sesizăm, să relevam, de fapt, şi un alt aspect al problemei, de detaliu şi, care conturează o imagine nuanţată al unor realităţi basarabene. Doar atât. Apariţia jurnalului bisericesc la începutul anului 1908 a coincis (ironia soartei) cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău al episcopului Serafim Ciceagov – adept înfocat al politicii reacţionare promovate de oficialităţile ecleziastice imperiale după evenimentele amintite deja. Biserica imperială se confrunta la începutul secolului XX cu mari probleme misionare, atât în interiorul guberniilor ruseşti, cât şi în cele de la periferii, în teritoriile anexate. Astfel încât problema misionară nu mai poate fi privită doar ca una specific religioasă. De problemele misionarismului sunt preocupate şi autorităţile civile. Or, lupta preoţimii basarabene pentru editarea uni jurnal bisericesc „de educaţie moral-duhovnicească” în limba română, în contextul amintit are, bineînţeles, mai multe şanse de izbândă decât în secolul al XIX-lea.

*** Sfatul Frăţiei Naşterea lui Christos şi rolul acesteia în destinul jurnalului bisericesc. În temei, în scrierile istorice au fost elucidate momentele organizatorice întreprinse de clerul basarabean (către sfârşitul sec. XIX – începutul sex. XX) în vederea editării literaturii religioase în limba română, – acestea fiind susţinute de episcopul eparhiot Iacov Piatniţki (1898-1904)500. Momentul ca atare nu este de neglijat, mai ales, că are şi acoperirea unor probe documentare. În demersul adresat către Sinodul din Sankt Petersburg (nr. 1366), din 23 martie 1900, episcopul, într-adevăr, susţine că „marea majoritate a populaţiei din Basarabia, sunt moldoveni, iar în unele localităţi locuiesc, în exclusivitate, numai moldoveni ce cunosc doar limba moldovenească501 şi defel pe cea rusească, de aceea literatura existentă în limba rusă este inaccesibilă majorităţii”502. La 5 aprilie 1900, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse emite ucazul prin care încuviinţează activitatea Frăţiei Naşterea lui Hristos, în scopul editării unor cărţi de lectură duhovnicească „în limba moldovenească”, însă interzice crearea unui Comitet de cenzură locală (solicitat de chiriarh) care, în opinia funcţionarilor ecleziastici din Petersburg, contravine Regulamentului din 16 aprilie 1869 privitor la „cenzura tipăriturilor”503. Să mai sesizăm, între altele, şi faptul că în rugămintea chiriarhului privitor la tipărirea literaturii religioase, în scop misionar, nu se specifica unde anume vor fi tipărite cărţile necesare, foile şi broşurile. Timp de aproape şase ani (1900-1906), tipăriturile Frăţiei Naşterea lui Hristos vor apărea la tipografia evreului E. Şlimovici504. Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания в Бессарабии, în ТБЦИАO, том. 2-й, Кишинев, 1910, c.1-22; Ştefan Ciobanu, Cultura româneacă în Basarabia sub stăpânirea rusă…, p. 234-235; Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 2000 (prima ediţie apare în 1931), p. 255. 501 Notă: sintagma „limba moldovenească” este frecvent întâlnită în textele oficiale, publicistice şi literare din Basarabia la înc. sec..XX; citatele integrate în text abundă de acest clişeu lexical. 502 Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания в Бессарабии, în ТБЦИАO, том. 2-й, Кишинев, 1910, c. 12. 1-22. 503 Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания…, p. 14-15. 504 Prima „foaie” (sub nr.1) tipărită la Chişinău apare la 12 decembrie 1900, înainte de a fi examinate toate chestiile privitor la 500

– 100 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Şi nu în ultimul rând vom observa că o parte din clerul basarabean, către anul 1907, se arătă foarte preocupat/nemulţumit, de fapt, de nivelul scăzut al limbii traduse – în moldoveneşte – a foişoarelor tipărite de Frăţie. După cum ne mărturisesc sursele, unii preoţi chiar au protestat răspicat în şedinţele congresului eparhial (sesiunea anului 1907). Protestele acestora vor fi publicate integral în buletinul eparhial sub genericul „O părere deosebită”505. Iată ce relata în această privinţă preotul Ioan Andronic: „Cum n-ar părea de trist, însă în urma unei experienţe proprii consider necesar să observ că foişoarele Frăţiei „Naşterea lui Hristos”, nu se bucură de succesul aşteptat printre moldoveni. În timp ce mulţi dintre enoriaşii mei, fără să ezite plătesc câte 14 rub. pentru Ceasoslovul moldovenesc şi câte 10-12 ruble pentru Psaltire, sau dau bani pentru apocrifele româneşti de felul „Visul Maicii Domnului”, „Epistolele” etc., eu singur sunt uimit, de ce aceşti enoriaşi sârguincioşi nu arată interes pentru foiţele tipărite de Societatea noastră misionară?”. Şi în continuare autorii constată: „Ei niciodată nu cer să le dau şi foişoare, iar când singur le propun gratuit, – aceştia le iau, însă cred că o fac mai mult din buna cuviinţă. De multei ori m-am convins că foiţele rămân necitite”. Şi aceasta pentru că, traducerea acestora este de o calitate foarte proastă. Mai mult: preotul Ioan Andronic este convins că „foamea de citire” există, pentru că adeseori a fost întrebat dacă nu are „şi alte cărţi în limba moldovenească506. În totalitate, – aceste momente obiective si/sau subiective ale politicii ecleziastice ruseşti se află în strânsă legătură atât cu chestia reorganizării/reînfiinţării Tipografiei Duhovniceşti din eparhia Chişinăului şi Hotinului, cât şi cu activitatea propriu-zisă a Societăţi misionare Naşterea lui Hristos, ce avea drept scop răspândirea literaturii religioase (prioritar în limba română) în parohiile Basarabiei. Privită într-un context mai larg, activitatea Societăţii a facilitat mult mişcarea clerului basarabean întru editarea unui jurnal bisericesc.

*** Ieromonahul Gurie (Grosu) şi proiectul unei reviste bisericeşti „în limba moldovenească”. Etapele proiectului: aprilie 1907 – ianuarie 1908. Pentru a închega o eventuală cronică a evenimentelor ce au derulat în legătură cu discutarea proiectului editării unei reviste bisericeşti în eparhia Chişinăului şi Hotinului – la începutul anului 1908 – vom aminti, în context, despre articolul misionarului Gurie publicat în buletinul eparhial din 22-29 aprilie 1907507. După cum ne-o demonstrează cu iscusinţă autorul publicaţiei amintite, acesta s-a dovedit a fi un bun cunoscător al documentelor ce se păstrau în arhiva mănăstirii Noul Neamţ. Ieromonahul Gurie considera că iniţiativa editării unei reviste bisericeşti în limba moldovenească a existat în Basarabia, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Drept argument întru acoperirea acestor afirmaţii îi serveşte extinsul referat-memoriu al ieromonahului Teofan Cristea – „cel venit de curând în Basarabia”508 – către principele Gorciakov, ministrul Afacerilor Externe al Imperiului Rus şi către Ober-procurorul Sf. Sinod, din 21 iunie 1860 (copia acestui document se păstra în arhiva mănăstirii)509. Vom observa că ieromonahul Teofan Cristea apare în rolul unui „aprig apărător al pravoslaviei” vizavi de “pericolul ce se abătea asupra Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu reformele iniţiate de către principele Alexandru Ioan



505

508 506 507



509

cenzură. Foile se tipăreau cu text paralel, în limbile „moldovenească” şi rusă, cu un tiraj de peste 5000 de exemplare şi distribuite câte 100 exemplare – fiecărei parohii; evenimentele amintite pot fi considerate drept o nouă etapă în lupta clerului moldovean pentru menţinerea tradiţiei Bisericii din Basarabia, prin tipărituri. Священник Иоанн Андроник, Особое мнение, în Kишиневские Eпархиальные Ведомости (în continuare KEV), nr. 51-52, 1907, p. 45-46 [paginaţie separată]. Священник Иоанн Андроник, Особое мнение..., p. 45. Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке..., p. 555-558. Teofan Cristea (1812-1884), originar din Suceava; din 1828 este atestat în calitate de „posluşnic” Lavra Neamţ; pe parcursul anilor îndeplineşte diverse funcţii, inclusiv şi cea „de împuternicit pentru afacerile funciare ale mănăstirii Neamţ şi Secu, iar di 1858 aceleaşi funcţii le are în Basarabia; contribuie la întemeierea mănăstirii Noul-Neamţ în Basarabia (1864), iar din 1866 este egumenul acesteia. Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке..., p. 556.

– 101 –

Maria Danilov

Cuza”510. Printre acele măsuri apte de a menţine credinţa în sânul Bisericii Ortodoxe din Principatul Moldovei”, acesta mai îndemna guvernul rus „să încerce editarea unei reviste bisericeşti în limba moldovenească”, care, în opinia acestuia „ar putea da o ripostă serioasă acelor articole antireligioase ce apar în prezent în ziarele româneşti”511. Or, ieromonahul Gurie aduce în discuţie „mărturii ale istoriei” pentru a pune în evidenţă faptul că, necesitatea editării unui jurnal bisericesc „acum este şi mai mare. Dacă în anii ’ 60 ai secolului trecut”(sec. XIX.– s.n. M.D.), susţine ieromonahul Gurie, „Biserica Ortodoxă Română, de una singură, era atacată de curentele antibisericeşti de diferite nuanţe, acum şi Biserica noastră rusească se confruntă cu asemenea curente, iar împreună cu ea şi Biserica Basarabiei, în care marea majoritate sunt moldoveni”512. Nu vom intra în alte amănunte în legătură cu unele concepţii confuze enunţate de ieromonahul Gurie şi contextele istorice care le-a generat. Cert este că, şi ieromonahul Gurie, la fel ca şi alţi basarabeni la acea vreme, a plătit tribut cu vârf şi îndesat conceptelor proimperiale/ruseşti care dominau în epocă vizavi de problemele Bisericii Române din a doua jumătate a sec. XIX. Iată ce susţine ieromonahul Gurie în continuare: „Acele puţine gazete ce apar în Chişinău, în limba moldovenească, de multe ori îşi îndreaptă săgeţile lor otrăvitoare nu numai împotriva unor persoane particulare din biserica noastră, ci chiar împotriva dogmelor creştine. O opoziţie literară, moldovenească, îndreptată împotriva acestor curente, este foarte slabă, ca să nu zicem că lipseşte cu desăvârşire. Noi nu ne putem limita numai la foişoarele Frăţiei Naşterea lui Hristos, care sunt, de fapt unicele lecturi pentru moldoveni”513. De aceea, considera misionarul Gurie, este neapărat nevoie „să se încerce editarea unui jurnal bisericesc în limba moldovenească”. Se amintea, între altele, şi despre opinia multor clerici (pe care i-a cunoscut personal, în urma vizitelor în parohii) şi care, militau pentru necesitatea editării unei reviste bisericeşti în limba română, pentru că „în Basarabia mai sunt încă clerici care nu cunosc de fel ruseşte şi nici Vedomosti eparhiale514 nu citesc. Pentru aceştia ar fi mai bine ca ei să citească ceva mai bun decât Basarabia şi Moldovanul” (? !)515. La fel, considera Gurie, că nu este nici un temei „să ne temem că revista nu va avea cititorii săi. Mulţi moldoveni vor procura revista, dacă nu va fi mai scumpă decât 3-4 ruble. Printre moldoveni există nevoia de lectură, şi mai ales de lecturi serioase, duhovniceşti [...]. Pentru editarea revistei avem nevoie de colaboratori. Se vor găsi ei oare ?”. Şi pentru a găsi un răspuns afirmativ la această întrebare, misionarul Gurie face un apel public (publicat în buletinul eparhial) către cei care „pot scrie moldoveneşte sau traduce din ruseşte” şi doresc să contribuie la editarea revistei, – să trimită cererea pe adresa: or. Tiraspol. mănăstirea Noul Neamţ; misionarului eparhial, ieromonahul Gurie516. Vom remarca, între altele, că ieromonahul Gurie este iniţiatorul unui proiect foarte îndrăzneţ de editare a viitorului jurnal bisericesc, propunând să fie adunaţi bani în bază de cotizaţie „de pai”. Fiecare doritor putea să contribuie cu o anumită sumă de bani la editarea revistei, respectiv primind remunerare – o parte din venitul ediţiei – „dacă aceasta se va edita”, – adăuga Gurie. Dacă revista va aduna suficiente cereri: 1) atât din partea potenţialilor doritori şi/sau colaboratori ai revistei 2) cât şi din partea celor ce doresc să contribuie prin cotizaţie „de pai”, atunci toate aceste persoane vor fi invitate la Chişinău pentru o discuţie la subiect”517. Acesta era proiectul de editare al viitorului jurnal bisericesc, elaborat şi promovat de ieromonahul Gurie la începutul anului 1907. Şedinţele congresului eparhial din 21-22 septembrie şi „dezbaterea proiectului”. În şedinţa 512 513 514

Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке..., p. 556. Ibidem, p. 556. Ibidem, p. 556. Ibidem, p. 557. Este vorba de revista oficială a administraţiei bisericeşti din Basarabia – Kишиневские Eпархиальные Ведомости (18671917). 515 Ziare în limba română: Basarabia (1906-1907); Moldovanul (1907-1908). 516 Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке..., p. 558. 517 Ibidem, p. 558. 510 511

– 102 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

congresului eparhial din 21 septembrie 1907, a fost ascultat referatul prezentat de către Comisia Frăţiei Naşterea lui Hristos privitor la „necesitatea editării unei reviste speciale cu titlul de „Luminătorul”. Cert este că referatul avea la baza raportul misionarului eparhial Gurie (Grosu), alcătuit mai înainte, la porunca Sfatului Frăţiei Naşterea lui Hristos, moment consemnat, de altfel şi în jurnalele congresului eparhial518. Deşi în materialele congresului eparhial nu este publicat raportul lui Gurie, acesta poate fi uşor recuperat în baza referatului prezentat de Comisie (şedinţa din 21 septembrie 1907). Comisia a găsit de cuviinţă că are datoria să prezinte deputaţilor în congresul eparhial (în scopul de a fi luate în dezbatere), atât motivele ce au condus la necesitatea editării unei reviste duhovniceşti „în limba moldovenească, unanim acceptată de către clerul basarabean”. Publicăm în continuare textul integral al acestui raport: 1) „După cum au sesizat mulţi preoţi în şedinţele congreselor eparhiale, în anii din urmă, printre enoriaşii eparhiei Chişinăului, în marea lor majoritate moldoveni, persistă un interes deosebit pentru lectură. Mulţi dintre ei şi-au manifestat dorinţa de a contribui cu anumite mijloace băneşti întru susţinerea editării unei publicaţii „în moldoveneşte”. Un locuitor din satul Corjeva deja a jertfit pentru revistă 5 ruble. Însă interesul pentru lectură ar trebui să fie îndestulat şi cu cărţi folositoare din izvorul curat al Bisericii creştine. Slujitorii altarului sunt datori să contribuie în măsura posibilităţilor ca cei dornici de lectură să fie feriţi de influenţe nesănătoase. 2) În mănăstirile din Basarabia, marea majoritate o alcătuiesc călugării moldoveni ce cunosc, puţin de tot, adevăratele izvoare ale credinţei. Printre ei, se găsesc dintre cei ce simt nevoia de a citi, însă nu au posibilitatea de a o face în limba lor maternă. Un jurnal duhovnicesc „în limba moldovenească” le-ar fi de mare folos. 3) Printre membrii clerului din eparhia Chişinăului se întâlnesc mulţi diaconi şi dascăli ce nu cunosc de fel limba rusă, – acestora,– un jurnal moldovenesc le-ar fi, de asemenea, de mare folos întru luminarea adevăratei credinţe şi a evenimentelor actuale ale vieţii bisericeşti. 4) Ţinând cont că pe viitor se prevăd mari reforme în Biserica Rusiei, în special în administrarea vieţii parohiale, este neapărat nevoie ca toţi creştinii Bisericii Domnului să cunoască acest adevăr şi să fie pregătiţi pentru a-l primi. O revistă moldovenească ar putea contribui mult la difuzarea ştirilor privitor la viaţa bisericească şi asupra reformelor bisericeşti. 5) Comisia propunând congresului un larg proiect de măsuri organizatorice în vederea întemeierii revistei bisericeşti a luat în dezbatere atât programul de editare a revistei, cât şi motivele care au dus la necesitatea editării acesteia. La fel s-a adus la cunoştinţă deputaţilor că editarea revistei „Luminătorul”– 12 numere anual, 5 coli/fiecare, tiraj 1500 exemplare – se echivalează cu suma de 3 000 ruble, inclusiv cheltuielile pentru hârtie şi tipar, pentru salarizarea redactorului, pentru onorariul colaboratorilor şi serviciile de poştă în difuzarea revistei. 6) Ţinând cont că în bisericile din eparhia Chişinăului sunt lipsă cărţile Vieţile Sfinţilor în limba moldovenească, iar costul acestora în calitate de supliment al revistei se va reduce simţitor, decât o ediţie separată, comisia propune să fie incluse în costul abonamentului anual. S-a calculat: pentru editarea cu „adaosul unei cărţi sunt necesare 4 000 ruble. Aceste cheltuieli vor fi uşor acoperite dacă revista va avea anual 1500 de abonaţi cu o plată de 4 ruble/ anual. Comisia mai contează pe un număr suficient de cititori ai revistei, exceptând abonamentul obligatorii al fiecărei parohii, iar prin susţinerea directă a unor clerici, mulţi vor veni şi dintre enoriaşi. Preşedintele Comisiei Constantin Popovici, membrii: protoiereu M. Ciachir, I. Ignatovici, misionarul ieromonahul Gurie şi preotul C. Parfenie”519. Editarea revistei s-ar putea face pe lângă Frăţia Naşterea lui Hristos – se mai constată în raportul Jurnalul nr. 8 (şedinţa congresului eparhial din 21 septembrie 1907), KEV, nr. 51-52, 23-30 decembrie, 1907, p. 20-21. Jurnalul nr. 8, KEV, nr. 51-52 [ 23-30 decembrie], 1907, p. 19-25.

518 519

– 103 –

Maria Danilov

Comisiei – cu un colegiu redacţional special, membrii căreia vor fi aleşi în congresul eparhial şi care anual vor prezenta rapoarte despre sumele cheltuite. În urma probelor aduse în discuţie Comisia roagă către deputaţii întruniţi în Congresul eparhial din 1907, să găsească mijloacele necesare pentru editarea revistei Luminătorul (cu anexa propusă). Membrii Comisiei consideră ca la această cauză sfântă ar mai putea contribui şi mănăstirile din eparhie, dacă va fi rugat I.P.S. episcopul Vladimir ca acesta să propună stareţilor de mănăstire să ajute cu 2 000 ruble fiecare520. Din cele prezentate mai sus constatăm că, în referatul Comisiei Sfatului Frăţiei Naşterea lui Hristos din Chişinău (având la bază – repetăm – raportul misionarului Gurie), sunt argumentate cu temeinicie motivele ce conduc la realizarea proiectului unei reviste bisericeşti în limba română: necunoaşterea limbii ruse de către masa covârşitoare a clerului parohial, a enoriaşilor şi călugărilor „ce zac în neştiinţă”. A fost expus discuţiilor şi proiectul de program al revistei alcătuit din 6 puncte: 1. Voroave originale, învăţături, cuvântări şi predici – toate alcătuiri în „limba moldovenească” de ale preoţilor parohi; traduceri (din ruseşte) considerate folositoare pentru viaţa morală a păstoriţilor; de asemenea vor fi traduse şi publicate cuvântările chiriarhilor 2. Scrieri privind problematica dogmelor creştine; învăţături moral religioase; şi despre slujbele ritualului liturgic ortodox; 3. Scrieri şi studii despre specificul unor tradiţii locale adunate de preoţi din parohiile ce le au în supraveghere; 4. Documente referitoare la istoria duhovnicească a eparhiei Chişinăului şi Hotinului; 5. Poezii cu conţinut moral bisericesc; 6. Ştiri ale administraţiei bisericeşti şi civile, materiale ale congreselor eparhiale. S-a convenit că revista se va edita o dată pe lună cu un volum de 4-5 coli de tipar; iar cei abonaţi la revistă vor primi supliment câte un volum din Vieţile Sfinţilor „în limbă moldovenească”; preţul unui abonament anual se estima la 4 ruble/anual şi respectiv – 2 rub. 50 cop./pe o jumătate de an; pentru o lună – 60 cop.521. În final, deputaţii întruniţi în şedinţa congresul eparhial din 21 septembrie 1907, au hotărât: 1. A considera necesară oportunitatea editării jurnalului amintit în limba moldovenească pentru parohiile cu populaţie pur-moldovenească, mixtă şi pentru mănăstiri, odată ce aceştia sunt potenţialii abonaţi ai publicaţiei; 2. Jurnalul se va edita în baza programului propus de Comisia Frăţiei Naşterea lui Hristos. 3. Mijloacele financiare în vederea editării revistei vor fi adunate din abonament. Totodată arhipăstorul va fi rugat să intervină către mănăstiri ca fie atrase şi să contribuie la acest act de binefacere, deoarece acesteia, după menirea acestor, întotdeauna au susţinut luminarea poporului în limba acestuia; 4. Odată cu aprobarea oficială a revistei va fi ales redactorul şi comitetul de redacţie care îşi va asuma atât coordonarea muncii de editare, cât şi prezentarea raportului anual în şedinţele congreselor eparhiale. Decizia congresului va fi prezentată Î.P.S. episcopului Vladimir pentru aprobare. Preşedintele Comisiei: Constantin Popovici; protoiereul Nicolae Laşcov, Mihail Ciachir; preot Macarie Untul, Constantin Parfenie, misionarul ieromonahul Gurie – membrii comisiei 522. Vom cita din rezoluţia episcopul Vladimir în legătură deciziile congresului eparhial în vederea editării jurnalului bisericesc: „Sunt întru totul de acord şi împărtăşesc dorinţa clerului de a avea o revistă în limba moldovenească. Bineînţeles că nu pot obliga mănăstirile să contribuie la .. cu o anumită sumă de bani, însă voi interveni către protopopii de circumscripţie ca aceştia din urmă să poruncească către stareţi să susţină în măsura posibilităţilor să ajute Nădăjduiesc că ei vor Jurnalul nr. 8…, p. 20. Jurnalul nr. 8 (şedinţa congresului eparhial din 21 septembrie 1907)…, p.19-20. 522 Jurnalul nr. 8…, p. 20. 520 521

– 104 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

susţine acest act spiritual. Însă, se cunoaşte că unele lăcaşuri abia îşi acoperă acele cheltuieli zilnice. Călugării de la mănăstirea Hârjauca vor ajuta cu 200 ruble şi de la mine/personal 100” (nr. 5323 din 22 septembrie 1907)523. În şedinţa din 3 octombrie 1907, deputaţii întruniţi în congresul eparhial au revenit asupra proiectului de program al jurnalului bisericesc. Redactorul revistei Luminătorul a fost ales: protoiereul Constantin Popovici şi misionarul eparhial ieromonahul Gurie. Membrii colegiului de reacţie – protoiereul Mihail Ciachir, Iustin Ignatovici, părintele Constantin Parfenie şi profesorul de limbă română, preotul Grigore Constantinescu. Decizia congresului a fost întărită prin rezoluţia manuscrisă a episcopului Vladimir în 4 octombrie 1907 (nr. 5621). A urmat apoi aprobarea sinodală din 20 decembrie 1907 (15441): „După Ucazul Măriei Sale Împăratului, Pre Sfântului Îndreptătorului Sinod a ascultat cererea Preosfinţeniei Voastre de la 24 octombrie a.c. cu nr. 470, cu mijlocire de a se da dezlegare tipăririi, prin Sfatul Frăţiei Naşterii lui Hristos din Chişinău jurnalului în limba moldovenească sub numele de „Luminătorul” după programul arătat. A poruncit: judecând cererea de faţă a Preosfinţeniei Voastre şi socotind cuprinsul arătat întrînsa ca vrednic de a fi luat în samă. Iar programa arătată a jurnalului, care se va tipări, ca răspunzătoare scopului său Prea Sfântul Sinod rânduieşte: a se da dezlegare tipăririi de la anul 1908 prin Sfatul Frăţimii Naşterea lui Hristos din Chişinău, jurnalului sub numele de „Luminătorul”, în limba moldovenească, după programul arătat, sub ţenzorul protoiereul Spiridon Muranevici şi cu numirea protoiereului Constantin Popovici şi a ieromonahului Gurie ca redactori ai acestui jurnal; pentru aceea Ucazul se trimite Preosfinţeniei Voastre, cu întoarcerea programei arătate, pe care să se facă însemnare despre înturnare, iar în cancelaria Ober-Procurorului să se trimită”524.

*** Cum s-a realizat programul jurnalului bisericesc Luminătorul, prevăzut de congresul eparhial din anul 1907? Către sfârşitul lunii ianuarie 1908, colectivul redacţional a reuşit să scoată de sub tipar primul număr al revistei Luminătorul. Revista va avea un program strict limitat de canonul cenzurii sinodale. Fiecare număr al revistei (coperta 1 interior), până la anul 1918, va fi însoţit de apostila cenzurii: „Cu dezlegarea spre tiparu; cenzor protoiereu Spiridon Muranevici”. Este foarte greu, de neînchipuit cum ar fi derulat viaţa spirituală a provinciei la începutul sec. XX în lipsa unei asemenea reviste în limba română. Dacă am judeca asupra importanţei acestui eveniment cultural şi/spiritual deopotrivă doar în baza ecoului din presa vremii şi tot am fi în stare să lămurim adevărata dimensiune spirituală a fenomenului525. Preoţimea basarabeană îşi punea mari speranţe într-o asemenea revistă: „ea va trebui neapărat să devină o revistă de educaţie moral-duhovnicească a clerului, un mijloc viu de comunicare cu enoriaşii”526. După cum ne comunica părintele Constantin Parfenie (un foarte bun cunoscător al vieţii eparhiale din Basarabia), de la 1 ianuarie 1907 revista deja fusese expediată în parohii (cu abonat obligatoriu ), în peste 700 sate. 527 Jurnalul bisericesc – Luminătorul – trebuia să servească scopului suprem de luminare şi propăşire a neamului românesc din Basarabia. Poate cel dintâi, în şirul celor care au trudit la zidirea acestui monument de spiritualitate românească în spaţiul dintre Prut şi Nistru ar trebui aşezat misionarul/ieromonahul Gurie. Pentru că cine altul a ştiut mai bine să organizeze preoţimea basarabeană, să convingă administraţia imperial-ecleziastică a Basarabiei şi, în cele din urmă, să obţină aprobarea editării unei reviste „în limba moldovenească”? Cine altul Jurnalul nr. 8…, f. 20, 123 (vezi jurnalul nr. 39). Ucazul Măriei Sale Împăratul [...], Luminătorul, nr.1, 2008, 4-5. 525 Materialul a fost scris special pentru a fi publicat în revista Luminătorul, însă la intervenţia episcopului Vladimir a fost publicat în KEV, nr.14 din 6 aprilie 1908, p. 337. 526 К. Парфение, Об издание на молдавском языке церковнаго журнала „Луминэторюл”, în KEV, nr. 8 [24 februarie], 1908, p. 284-289. 527 Ibidem, p. 285. 523 524

– 105 –

Maria Danilov

dacă nu ieromonahul Gurie încearcă să închege un răspuns la întrebarea „Ce ne trebuie nouă?” într-o forma cât mai aproape de înţelesul cititorului simplu: „La această întrebare trebuie să-şi dea răspuns fiecare […]. Nouă ne trebuie să avem această adevărată credinţă pentru fericirea noastră, pentru viaţa sufletului nostru […]. Însă ca omul să vie la cunoştinţa aceasta, el trebuie să înveţe[…]. Nouă ne trebuie şcoli în care să învăţăm carte […]. Nouă ne trebuie atâtea şcoli, în care s-ar putea învăţa toţi copii[…]ca toţi să ştie a ceti şi a număra, ca cetind cărţi toţi să se poată lumina la cuget, să se dezmeticească”528. La fel, Gurie a mai stăruit să dea consistenţă revistei prin „ştiri documentale scoase din arhiva Consistoriei” despre hirotoniile unor preoţi în satele dintre Prut şi Nistru, semnate „de mitropoliţii Moldovei Iacov şi Veniamin, de episcopul Huşului Inochentie [...], episcopul de Rădăuţi”529. La rubrica „ştirilor” vom consemna şi informaţii semnate de „ieromonahul Dionisie” despre munca misionarului Gurie la mănăstirea Suruceni530. Tot la „ştiri” mai citim că „în Basarabia de ziua jubileului naşterii grafului L.N.Tolstoi” au fost tipărite în română (traduse din ruseşte ) câteva din cărţile lui Tolstoi531. Aproape în fiecare număr al revistei (până la anul 1918, inclusiv) este prezent cu traduceri „moralnice şi duhovniceşti” preotul Mitrofan Ignatiev (preot paroh al bisericii „Măzărache” din Chişinău). În paginile revistei găsim şi compuneri originale pe teme „moralnice compuse de învăţătorul Sava Dănilă”532. Textele sunt îngrijite, structurate tematic, ceea ce ne îndeamnă să credem că autorul avea un stil antrenat în scrisul publicistic. Sau să luăm de pildă textul „Sărmana Mărioară” ce are la subtitlu „Din viaţa ţărănească”, semnat enigmatic de „B.A.P.”533. Mulţi dintre autorii textelor publicate în jurnalului bisericesc Luminătorul, semnau cu criptonime, de pildă: „tradus de C”534 sau „preot P.A.”535. Sunt frecvente materialele semnate de preotul Ioan Savca, dascălul Damian Stavila, protoiereul Iustin Ignatovici, studentul Teodor Inculeţ536. Deşi tematica revistei a fost foarte limitată, se întâlnesc uneori şi materiale ce reflectă istoricul vieţii duhovniceşti din eparhie. De pildă, despre istoricul epitropilor din Basarabia537, acesteia fiind chemate de ocârmuirea imperială (după anul 1864) să ia în supraveghere în popor şcoală pentru copii, bolniţe [spitale, s. n. – M.D.], case de sărmani şi ale lucruri binefăcătoare. Pentru că preotul este – în opinia autorului – „ cel mai drept şi adevărat prieten al norodului cel întunecat şi jalnic, ce caută lumină”538. Este relevantă constatarea autorului citat vizavi de ocârmuirea străină: „[...] drept, căci mulţi îs cu puţină ştiinţă de carte ori chiar fără ştiinţa aceasta, pentru că cu împreunarea Bessarabiei cu Rossia ei, lăsaţi ruşilor singurei (s. n. – M. D), nu o putut să întocmească şi să arate puterea duhului său. Dar trebuie de cunoscut aceea că toate obiceiurile cele bune, ce sînt la moldoveni, în viaţa lor cea bisericească – sînt aşezării şi arătării duhului celui religios […]”539. Tot mai des apar în paginile revistei texte traduse din „opera” duhovnicească a episcopului Serafim (Ciceagov)540. Aceste texte sunt, de fapt, o cronică a vieţii eparhiale din Basarabia „sub Serafim”. Sunt executate întocmai ucazurile sinodale, care, deşi, aveau la baza decizii luate în legătură cu unele eventuale evenimente petrecute în eparhiile din centrul Rusiei, acestea aveau 530 531 532 533 534 535 536 537 538 539 540 528 529

Ierom. Gurie, Ce ne trebue nouă, în Luminătorul, nr.10 [octombrie],1908, p. 5-8. Ştiri scoase din arhiva Consistoriei, Luminătorul, nr.3, 1909, p. 63-76. Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 80. Ibidem, p. 80. Sava Dănilă, Izvorul răutăţii, în Luminătorul, nr. 10, 1908, 35—57. Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 61-64. Despre facerea de bine aproapelui nostru (Duminica a 18-a, după cincizecime), Luminătorul, nr. 10, 1909, 11-18. Despre purtarea poporanilor cu preotul lor, Luminătorul, nr. 10, 1908, 20-30. Luminătorul, nr. 3, 1908, p. 52-56. Lucrarea unei epitropii, Luminătorul, nr.6 [iunie], 1911, p. 65-78. Ibidem, p. 65. Ibidem, p. 78. Cuvântul Preosfinţitului Serafim, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, Luminătorul, nr.10 [An V], 1912, p.7-10 (trad. de preotul Dimitrie Dumbravă); Cuvântul P.S. Serafim, Iubiţilor întru Hristos părinţi, fraţi şi surori al păstoriei cei încredinţate mie din Basarabia, Luminătorul, nr.10 [An V], 1912, nr.12 [An.VII], p. I-IV.

– 106 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

„atârnare” şi pentru Basarabia541. De pildă: „ În anul 1909, de la 5 până la 13 iulie a fost făcută adunare de călugări în Lavra Sf. Treimi a Sf. Sergii. Jurnalurile adunării, în care sunt arătate măsurile, ce ar fi dorite pentru buna întocmire a mănăstirilor şi înălţarea vieţii călugărilor, au fost puse înaintea Presf. Sinod542”. Pe temeiul ucazului sinodal din 12 iulie 1910 (nr.18-19), toţi – călugări şi maici – sunt chemaţi să contribuie „pentru întărirea rânduielilor călugăreşti prin viaţă înaltă şi cuviincioasă şi în sfârşit pentru îmbunătăţirea gospodăriei mănăstireşti întru această grea vreme, plină de mulţime de ispite, şi în vremea marii căderi a obiceiurilor celor bune [...]”. La fel, sunt publicate/republicate prin „tălmăcire” în română, „cuvântările” episcopului ţinute mai înainte, în alte eparhii543. Cronica vieţii eparhiale „sub Serafim” continuă la rubrica ştirilor: • în 24 septembrie 1911 „stăpânirea cea duhovnicească au poruncit preoţilor din popoarele eparhiei, ca să nu cunune, când nici unul din cei ce vor să se căsătorească nu-s din satul de loc, şi nu trăiesc în acest popor”; • „Preosfinţitul Serafim, episcopul Chişinăului şi Hotinului la 6 septembrie anul trecut au întărit în temeiul frăţiei a Schimbării feţii Domnului, întocmit către ţinterimul oraşului Benderiului”; • „Preosfinţitul Serafim, episcopul Chişinăului şi Hotinului s-au întors către preoţii din eparhie cu cuvântul în care roagă pe dânşii să lămureze poporenilor săi, ca să păzească [...] de gâlce [ava] ce au fost la Balta, care acu fac prin Basarabia fântâni [...]”; • „La 27 octombrie la 4 ceasuri seara în biserica arhierească pentru întâmplarea pornirii P. S. episcopul Serafim în oraşul Petersburg, unde el din porunca Împăratului îi chemat a fi părtaş în adunările Preasfântului Sinod, au fost slujit moleben [...]. P. S. Serafim are să fie în Petersburg păn în luna mai. La sărbătorile Crăciunului şi a Paştelui ar să vie la Chişinău”544. Vom observa, de asemenea, că „absenţa” lui Serafim era benefică pentru rubrica „ştirilor” din revistă. Apar comentarii lărgite asupra cărţilor apărute la Tipografia Duhovnicească: „ Având în vedere că în dugheana de cărţi bisericeşti a Frăţimii Naşterii lui Hristos mai mult decât alte cărţi se întreabă sfânta Evanghelie şi fiindcă sfânta Evanghelie este cea mai folositoare pentru suflet carte, care trebuie s-o aibă fiştecare creştin, comisia au găsit de cuviinţă, ca să pecetluiască sf. Evanghelie[...] pentru biserică în format mai măşcat – 1000 de cărţi, iar pentru norod în format mic şi cu peciata mai măruntă – 5 000”545. • „Având în vedere că în luna mai a anului curent se împlineşte o sută de ani de când Bessarabia au fost alăturată către Rossia şi că întâmplarea aceasta se va prăzdnui cu o deosebită podoabă, comisia au găsit de cuviinţă spre pomenirea acestei întâmplări să se pecetluiască Evanghelia pentru norod şi pe limba russască şi pe limba moldovenească”546. Sau cu totul relevantă apare ştirea că „Preosfântul Sinod au dat de ştire Stăpânirii Eparhiei a Chişinăului că ierodiaconu Veniamin din România au primit slobozenie să vie în Basarabia pe trii luni. Pentru aceasta preoţii din popor au să ee sama să nu aducă ierodiaconu Veniamin careva sfinţenii şi să nu stringă jertfiri”547. La începutul anului 1912 pe paginile Luminătorului – din exilul rusesc – reapare arhimandritul Gurie548. Iar fraza „de început” al textului propriu-zis, publicat în revistă, nu este altceva decât un Se tipăreşte la porunca P.S. Serafim Ciceagov; vezi în Lumnătorul, nr.2 [An IV], 1911, p.5. Atârnarea Preosfinţitului Serafim, episcopiul Chişinăului şi Hotinului, către călugării eparhiei Chişinăului, Luminătorul, nr.2 [An IV], 1911, p. 5-19. Atârnarea Preosfinţitului Serafim…, p. 6. 543 Cuvântul Preosfinţitului nostru Serafim despre Sfânta Scriptură, Luminătorul, nr. 5 [An IV], 1911, p. 5-9; vezi nota de la subsolul paginii „Cuvântul acesta a fost spus de Preosfinţenia Sa în Moscova, când au fost el preot de popor”; Cuvântul Preosfinţitului Serafim despre aceea că izvorul păcatului este voia omenească cei slobod, Luminătorul, nr. XI [An IV], 1911, p. 5-10 [tălmăcit moldoveneşte de prot. I.I. [Iustin Ignatovici], din cărticica „Живое слово” a P.S. Serafim]. 544 Luminătorul, nr. XII [An IV], 1911, p. 76-80. 545 Luminătorul, nr. 3, 1912, p. 78., vezi „Ştiri”. 546 Ibidem, p. 78. 547 Ibidem, p.78; „ştirile” sunt semnate de Simion Papuc. 548 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 27; datele culese din acest dosar stau mărturie că arhimandritul Gurie, începând cu luna august 1910, ocupa funcţia de director al şcolii bisericeşti de învăţători din Alexandro-Gruşevsk, regiunea Donului. 541 542

– 107 –

Maria Danilov

ecou al unui destin rebel, implicat cu atâta nenoroc în istorie, al unui suflet încărcat cu mult dor de neamul său, de aproapele: „Fraţilor moldoveni! Când şi când eu tot aud că se face oareşi care mişcare nepotrivită între voi, că se fac între voi nişte împerecheri pe temeiul credinţei, ceea ce nu s-au mai pomenit între moldoveni, de când se află ei creştini pravoslavnici; iar creştini sau făcut moldovenii de pe vremea apostolilor [...]”549. Aceste rânduri semnate de Gurie sunt o mărturie vie a faptului, că acesta era perfect informat despre viaţa bisericească a Basarabiei. Nivelul lui de cunoaşterea a istoriei creştinismului românesc cuprins în acest spaţiu i-a permis să afirme că „toată vremea, de două mii de ani au păzit moldovenii dreapta credinţă pravoslavnică. Nici în vremea tătarilor şi a turcilor nu se lepăda de dânsa [...]”. Însă, tocmai aici şi se ascund toate paradoxurile istoriei imperiale. Pentru că odată „alăturaţi” Imperiului Rus cu ţarul pravoslavnic în frunte – după o sută de ani de convieţuire cu ruşii – au ajuns moldovenii basarabeni „să fie protivnici ai lui Hristos? – se întreabă arhimandritul Gurie: „Mă înfricoşez, fraţilor [...], mă tem, ca nu cumva gătindu-vă despre apa firească pe vremea lui antihrist, să fiţi răpiţi în vre-o învăţătură mincinoasă”550. În anul 1912, rubrica „ştirilor” este abundent completată cu cronica evenimentelor locale în vederea pregătirii către „suta de ani, de când ţara noastră Bessarabia cu arma russască îi izbăvită de sub jugul turcesc” 551. Episcopul Serafim Ciceagov, cel menit „de o providenţă dumnezeiască” (după cum se considera el însuşi)552, să ajungă ocârmuitor al basarabenilor tocmai la acel început de secol,– se pregătea cu o deosebită pompă către acel jubileu, motiv pentru care programul aniversar a suportat mai multe modificări. În numărul revistei pe luna lui aprilie 1912, se publică programul Comisiei „cea de iubilei” prevăzut pentru zilele de 14-17 mai 1912 şi structurat pe cinci direcţii: 1. Icoana Maicii Domnului „făcătoare de minuni de Hârbovăţ”, urma să fie adusă de la mănăstire şi lăsată în Chişinău până la data de 16 mai 1912. 2. Pe 14– 15 mai, în catedrala veche a oraşului cu hramul Sf. Arhanghel Gavriil, Sf. liturghie urma să se facă cu participarea protoiereului Nicolae Laşcov şi a episcopului de Akkerman P. S. Gavriil. 3. Pe 15 mai – la Catedrala „nouă” – cuvânt după Sf. liturghie urma să fie susţinut de către Preasfinţenia sa Zinovii, episcopul de Ismail. 4. 16 mai – Sf. liturghie se va săvârşi cu participarea episcopului Serafim şi a episcopilor Gavriil şi Zinovii. Apoi „procesia cea mare” va merge spre dealul Râşcanilor, unde „pentru norod va fi făcută petrecanii cu muzică şi cartini din istoria russască”553. 5. Pe 17 mai – sfinţirea petrei de temelie a monumentului lui Alexandru I „pe medeanul din faţa Mitropoliei”554. Ce-am mai putea adăuga noi la cele consemnate mai sus? „Sărbătoarea” sutei de ani de la „alăturarea către Rossia” a fost impusă de către autorităţi să fie sărbătorită în toată Basarabia. În jurnalul bisericesc cronica acestor ştiri a constituit o rubrică permanentă. În puţinele şcoli împrăştiate la acea vreme prin satele provinciei s-a dat citire unor pagini de istorie „despre starea Bessarbiei până la alăturare către Rossia şi despre bătăliile, cari au pregătit această slobozire Arhimandritul Gurie, Împotriva aşa-numitei mişcări de la Balta, Luminătorul, nr. 4, 1912, p. 11. Ibidem, p.14. 551 Împlinirea sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, în Luminătorul, nr. 6 [iunie], 1912, p.77-78. La subsolul paginii se publică următoarea notă: „Cu această poruncă se schimbă mai înainte însemnată rânduiala a prăzdnuirii iubileului, ce s-au tipărit în nr. 12-13 a Vedomostilor Eparhialniceşti din Chişinău pe anul 1912. Secretarul Consistoriului A. Bogojavlenski”. 552 Episcopul Serafim Ciceagov a cârmuit eparhia Chişinăului şi Hotinului din 16 septembrie 1908 până la data de 20 martie 1914; bunicul său nu era altul decât amiralul P. Ciceagov, cel care conduse flotila rusească în expediţia „de la Dunăre” în războiul ruso-turc din anii 1806-1812, devenit apoi guvernator militar al Basarabiei după răpirea acesteia de către ruşi, la finele acelui război, în 1812. P.S. Serafim avea să evoce aceste date biografice cu multă evlavie, în sensul că „binecuvântata de Dumnezeu Basarabie” nu-i era„cu totul străină. 553 Luminătorul, nr. 4, 1912, p.75-76. 554 Rânduiala prăznuirii în oraşul Chişinău şi în toată gubernia a iubileului sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, Luminătorul, nr. 5 [mai], 1912, p.74-79. 549 550

– 108 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

[...]; în catedrala înnoită cu lucruri noi şi veşminte frumoase, pentru dascăli „s-au gătit contuşuri după chipul straielor boiereşti din vechime”555. La fel mai aflăm din „ştiri” că în ziua aceasta (pe 16 mai 1912, s.n.– M.D.) „Apostolu, Evanghelia şi unele din ectenii, după rânduiala Preosfinţitului Serafim, au fost citite moldoveneşte”. Moldoveneşte au fost cântate de corul catedralei Pre Tine Te lăudăm şi Tatăl nostru, ce au adus „mare îndestulare moldovenilor, cari erau în sobor, fiindcă cântarea moldovenească în sobor nu se face niciodată, da Evanghelia pe limba moldovenească se citeşte uneori numai în ziua paştelui”556. Şi tot cu prilejul „sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia” a fost scris studiul tânărului A. Mateevici „Când şi cum s-au încreştinat moldovenii”557. Aceştia, în opinia autorului, sunt „născuţi din amestecul dacilor ce locuiau prin părţile Dunării cu puternicii şi biruitorii romani [...], noi fiind urmaşii romanilor, iar limba noastră fiica acelei latineşti”558. Tânărul Alexe Mateevici aduce în discuţie mai multe păreri cunoscute la acea vreme privitor la istoria creştinismului prins în acest spaţiu. Iar în partea a doua a studiului publicat în numărul din iunie 1912559 se întreabă – ca un adevărat cercetător – „care-i vremea şi chipul aceste-i creştinări?” Şi iată care-i sunt convingerile: „Ca să dăm un răspuns cât mai deplin şi cât mai întemeiat la aceasta întrebare, trebuie să avem în vedere mărturiile din trecut despre noi şi ceea ce ne spune nouă ştiinţa de astăzi”560. Apoi „creştinarea noastră si-au luat începutul mai târzior, cam pe la jumătatea veacului al 2-lea. Mai veche ea n-a putut să fie. Dar şi cu vechimea aceasta suntem de laudă, căci şi ea nu-i prea depărtată de vremea sfinţilor apostol”561. Anul 1917 şi „măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor”. Echipa de redacţie a jurnalului bisericesc continuă lupta pentru nevoile spirituale şi culturale ale românilor basarabeni. Deşi programul de activitate a Luminătorului nu a suportat schimbări esenţiale, revista era printre puţinele publicaţii româneşti ce avea un număr constant de cititori. În dosarele de arhivă s-au păstrat şi unele mărturii în această privinţă. Prezentăm unele date culese din rapoartele protopopilor de judeţ „către Consistoriul eparhial”562: din parohiile judeţului Orhei (circumscripţia 2) au fost depuse pentru abonamente 77 rub. 50 cop.; protopopul de la Bălţi (circumscripţia 2) a depus 14 rub.87 cop.563; protopopul de Chişinău (circumscripţia 4) – 140 ruble. Banii adunaţi la Consistoriu urmau să fie depuşi la redacţia revistei Luminătorul564. Sunt nelipsite în fiecare număr învăţăturile şi voroavele traduse/adaptate din ruseşte după autorii pr. Sava Daniil, prot. Iustin Ignatovici565 sau din cele semnate de pr. Nicolae Vlad [Bucovineanul], de dascălul Ioan Savka566, de pr. Mitrofan Ignatiev, de „iguminul Dionisie”567, de enigmaticul „G.M”568. O rubrică constantă în paginile revistei o constituie ştirile despre „manifestele ţarului”. Acest tip de act oficial emis de cancelaria aulică din Sankt Petersburg, de obicei, se publica integral569. Redacţia uneori intervenea cu unele comentarii speciale în legătură cu materialele selectate pentru publicul cititor, după cum s-a procedat şi în cazul numărului apărut în luna mai 1917: „Noi trecem o vreme foarte 557 558 559 560 561 562 563 564 565 566 567 568 569 555 556

Împlinirea sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia..., p. 77-78; vezi rubrica „Ştiri”. Ibidem, p. 79. Luminătorul, nr. 5 [Anul V], 1912, p. 5-15. Ibidem, p. 11. Alexe Mateevici, Când şi cum s-au încreştinat moldovenii, Luminătorul, nr.6 [Anul V], 1912, p. 5-16. Ibidem, p. 5. Ibidem, p. 11. ANRM, F. 208, inv. 4, d. 44871, f. 1-2. ANRM, F. 208, inv. 4, d. 44871, f. 13. ANRM, F. 208, inv. 4, d. 44871, f. 3-15. Luminătorul, nr. 4, 1917, p. 5-18, 32-36. Icoanele cele făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce s-au arătat în toată Rusia, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 37-38. Din cuvintele sf. Ioan Gură de Aur, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 35. Învăţături de duminici, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 12-25. Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. I-IV; p. 48-49; rubrica „ştirilor” era permanent completată cu date preluate integral după alte publicaţii; de pildă: „Cooperatorii Bessarabiei vreau autonomie”; în adunarea cooperatorilor care s-a ţinut la Chişinău la 6-7 aprilie s-a hotărât să se trimită stăpânirii vremelnice un act scris, în care să fie arătate dorinţele politice ale cooperatorilor din Basarabia.

– 109 –

Maria Danilov

gre când toate rânduielile bisericeşti, precum şi cele politiceşti şi obşteşti, se prefac în alt feli[...]. Noi trebuie să ne arătăm socotelniţele şi cugetările despre alte resursuri ale Bisericii Besarabiei şi a neamului moldovenesc [...], trebuie să alcătuim din nou lucrurile bisericeşti, potrivit cu interesele moldoveneşti” Iată de ce, cu rugăminte fierbinte, venim către cetitorii să trimită redacţiei jurnalul nostru scrieri şi articole despre prefacerea şi înnoirea lucrurilor”570. De asemenea, reapar materiale cu subiect istoric şi, care nu sunt altceva decât nişte incursiuni în istoria românilor din dreapta Prutului: scrisori mănăstireşti despre „domnii Ţării Moldovei care au domnit şi câţi ani au fost domni [...]571. Protoiereul Constantin Popovici, redactorul revistei, era convins că lumină duhovnicească poate ajunge la românul basarabean doar prin intermediul şcolii naţionale, iar pentru acest scop nobil era neapărat nevoie de a trezi dorinţa moldoveanului de a se deştepta: „trebuie să slujim deşteptării norodului şi el ne va preţui osteneala noastră şi ne va mulţumi nouă”572. Un lucru este cert: clerul „moldovean” în acele clipe de mari prefaceri ale vieţii naţionale şi spirituale din Basarabia anului 1917 era în epicentrul evenimentelor sociale. Drumul Luminii însă – care nu putea fi altul decât întregirea neamului românesc de pretutindeni – era încă searbăd, neclar pentru preoţimea basarabeană abia-abia ieşită din întunericul unui secol de ţarificare/ rusificare, de înstrăinare de neam şi de Ţară. Conştiinţa lor identitară era încă foarte confuză în exprimare. Pentru că zice protoiereul Ioan Andronic în „Cuvânt”: „Şi cum atunci prin arătarea Sf. Fecioare în biserică, n-au sosit îndată şi darul cel de mântuire, ci au mai trecut vreme pân’ la naşterea lui Hristos, aşa şi acum prin aşezarea „Sfatului Ţării” nu zicem că, s-au mântuit norodul moldovenesc de robia sufletească şi trupească, ci numai s-au însemnat o cale, un drum de izbăvire, – s-au arătat întru întunericul vieţii o zare de lumină, care în viitor ne vesteşte o zi mândră şi frumoasă (s.n.– M.D.)”573. Cert este că jurnalul bisericesc s-a inclus totalmente în lupta pentru emancipare naţională. Revista preia, multiplică, publică aproape totul din ceea ce poate îndemna la o redeşteptare a spiritului amorţit al basarabenilor. În acea stare de avânt general, de forfotă revoluţionară, – jurnalul bisericesc era în avangardă. Ceea ce ar trebui să subliniem, în primul rând, este, fără îndoială, faptul că preoţimea basarabeană nu era/nu a fost una totalmente adormită si/sau rusificată. Si acest fenomen poate fi lesne observat din liantul acelor evenimente şi fapte ce întregesc tabloul general al anilor 1917/1918. Cum altfel am putea explica faptul, că în adunarea eparhială din Chişinău, din 19-20 aprilie 1917, au fost prezenţi nu numai preoţii, după cum era de fapt obişnuit să se petreacă asemenea manifestări, ci şi „dascălii şi starostii bisericeşci”, iar preşedinte al adunării fost ales „mireanul Gurschi”, după cum se anunţa în numărul „Luminătorului” din luna mai 1917574. În acelaşi număr al revistei a fost publicată şi adresarea „Către preoţii moldoveni” (18 aprilie 1917) lansată de către Comitetul organizatoric al Partidului Naţional Moldovenesc cu prilejul întrunirii ce s-a petrecut la Chişinău575. Se sublinia, între altele, că „lucrarea cea mare abia îi începută. Partidul trebuie să adune în sânul său toată suflarea moldovenească: ţăranii, moldovenii, preoţii şi mirenii [...]. În trecut preoţimea moldovenească n-a luptat cum ar fi trebuit pentru dreptăţile norodului nostru, aşa cum a luptat de pildă preoţimea românească din Transilvania (s.n.– M.D.) şi ei s-au plecat la voia stăpânirii vechi, uitând norodul în întuneric şi robie”.576 Pentru că fruntaşii Partidului Naţional Moldovenesc erau convinşi: „[...] dacă fiecare preot va lucra în satul său după ideile democratice şi naţionale ale stăpânirii celei noi [...], putem fi încredinţaţi Către cliroşanii Basarabiei, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 6-7. Pr. Nicolae Murea, Materiale pentru istoria Moldovei (din scrisorile mănăstireşti), Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 58-64. 572 Prot. Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917, p. 54-55. 573 Ibidem, p. 18. 574 Adunarea eparhială, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 54-55; în şedinţa adunării eparhiale din 19-20 aprilie, un mic discurs a susţinut Paul Gore, vicepreşedintele Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia. 575 Către preoţii moldoveni, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 56-60. 576 Ibidem, p. 58. 570 571

– 110 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

că neamul moldovenesc se va trezi la o nouă viaţă [...]”577. Şi aici se ascundea un mare adevăr. Era nevoie în acei ani de istorie zbuciumată a Basarabiei, de multă abnegaţie, de solidaritate, de elan şi avânt spiritual pentru a repune în albia dreptului istoric ceea ce ne-a aparţinut din totdeauna – moşia Ţării întregite în hotarele ei fireşti. Istoria, din păcate, ne oferă şi alte probe ale istoriei noastre spirituale care ne proiectează unele aspecte mai puţin ştiute şi/sau nevăzute ale istoriei. Constantin Popovici (redactorul revistei), constata la 1917: „Chiar preoţii de naţiune moldovenească, de multe ori aveau obicei să slujească slavoneşte” Şi imediat adăuga: „Aceasta o fac ei de aceia, că nu ştiu a ceti moldoveneşte şi nu-şi dau truda a se învăţa”578. Fără a fi părtinitori ar trebui să observăm şi faptul că starea bisericii basarabene la care se ajunse după cei peste o sută de ani de dominaţie străină a depins în mare măsură şi de „nepăsarea” clerului şi/sau a mirenilor moldoveni. Ei „mai niciodată ori foarte rar îşi arătau dorinţa sa ca să aibă preot moldovean. Ei se împăcau cu aceia, ce le da lor stăpânirea, gândind, că amintrelea nici nu poate să fie579”. Şi poate că ar trebui să intervenim din nou cu o paralelă istorică, să amintim, în contextul celor consemnate de prot. C. Popovici, de spiritul perpetuu de luptă al ardelenilor. De astă dată, este vorba de „cererea plenicilor români din Transilvania” (prinşi în evenimentele Primului Război Mondial) la insistenţa cărora, în Lavra Pecerska din Kiev s-a oficiat „întâia oară” slujbă în limba română580. Cert este că, în acea forfotă de mare fierbere a revoluţiei ruseşti a anului 1917, ajunse să se deştepte şi clerul moldovean. Şi mai mult, – reprezentanţii de frunte ai clerului aveau convingerea că dacă slujba bisericească pentru popor şi „învăţătura preoţească s-ar întocmi pe limba moldovenească”, atunci basarabenii mai repede vor ieşi „la drumul culturii naţionale, care i se arată lui acum”581. Calea, de fel uşoară, a luptei pentru emancipare socială şi naţională avea legile ei. La începutul lunii iunie 1917, delegaţia clerului moldovean a luat parte „la congresul preoţilor şi mirenilor din toată Rusia pravoslavnică”. Ei au adus înaintea congresului cerinţele lor privitor la autonomia bisericească şi politică a provinciei582. Problemele sociale cu care se confrunta românimea basarabeană erau însă mult mai grave decât în alte gubernii ale vastului imperiu ţarist. Iar acest moment a fost sesizat perfect în societatea basarabeană a anului 1917. Se deştepta o pronunţată conştiinţă de sine. Printre cele mai arzătoare probleme ale zilei s-a profilat cea a naţionalizării şcolii basarabene, iar la temelia „ocârmuirii şcolare” trebuiau puse principii cât mai largi, pe deplin democratice. Ceea ce se echivala în fapt cu o conducere aleasă din localnici, iar limba de predare în şcoli trebuia să fie „limba norodului”, adică româna583. Însă aşa, după cum consemna şi protoiereul C. Popovici, în societatea basarabeană „trebuiesc măsuri neapărate nu numai 579 580 581

Către preoţii moldoveni..., p. 58. Prot. Constantin Popovici, Limba moldovenească şi întrebuinţarea ei în slujba bisericii, Luminătorul, nr. 6 [iunie] 1917, p. 16. Ibidem, p. 16-17. Slujba bisericească în moldoveneşte, Luminătorul, nr 9 [septembrie] 1917, p. 74. Prot. Constantin Popovici, Limba moldovenească ..., p. 3-15. Luminătorul, nr. 4, 1917, p. 5-18 32-36. Icoanele cele făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce s-au arătat în toată Rusia, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 37-38. Din cuvintele sf. Ioan Gură de Aur, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 35. Învăţături de duminici, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 12-25. Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. I-IV; p. 48-49; Pr. Nicolae Murea, Materiale pentru istoria Moldovei (din scrisorile mănăstireşti), în Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 58-64. Prot. Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, în Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917, p.54-55. Ibidem, p. 18. Adunarea eparhială, în Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 54-55. În şedinţa adunării eparhiale din 19-20 aprilie, a susţinut un mic discurs Paul Gore, vicepreşedintele Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia ş.a. Către preoţii moldoveni, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 56-60 Ibidem, p. 58. Ibidem, p. 58. 582 Vezi „ştirile”, Treaba moldovenească la congresul bisericesc de la Moscova, Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 79. 583 La adunarea Zemstvei, Luminătorul, nr. 10 [octombrie] 1917, p. 62-64; Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, Luminătorul, nr. 12 [decembrie] 1917, p. 49-55. 577 578

– 111 –

Maria Danilov

pentru învăţătura copiilor, da şi pentru luminarea oamenilor celor în vârstă [...]. În ce chip oare ar putea să fie aici de ajutor cliroşanii?”584. După convingerea acestuia preotul ar trebui să „propovăduiască” nu numai în biserică la liturghie, ci şi în afara bisericii, după liturghie sau vecernie şi neapărat în limba română. La fel, ar mai trebui ca în fiecare sat să fie amenajată „casă însemnată” pentru adunarea poporului cu o sală de bibliotecă în care s-ar cuveni „de cumpărat cărţi moldoveneşti [...], câteva exemplare din Luminătorul, gazeta Cuvânt moldovenesc, aşijderea Ardealul (cu buche latineşti), Sfatul Ţării ş.a.”585 După cum vedem, în jurnalul bisericesc se publicau materiale valoroase privitor la problemele arzătoare ale zilei. Nici un eveniment local nu a trecut neobservat de redacţia revistei. Ultimul număr al jurnalului bisericesc pe anul 1917 – cartea a XII – publica integral „Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Bessarabia, vorbit în soborul catedralei”. Deşi este vorba de un text pur religios vom observa, între altele, că chestia politicească a zilei era perfect integrată contextului. Mesajul era clar, concis: „În toate zilele de sărbători mari este obiceiu a aduce credincioşilor hiritisire cu ziua de serbare [...]. În ziua de astăzi aşa cum după însemnare bisericească, aşa şi după lucrul aşezării ocârmuirii în ţara noastră, care aşezare se înfiinţează în chipul „Sfatului Ţării” se cuvine a aduce nouă, fraţilor îndoita hiritisire [...]. ne este datorie să vorbim de două lucruri: de întrarea Sf. Fecioare în Biserică şi de începerea alcătuirii vieţii noastre după aşezământul nou cu cârmuire de sine şi pe limba norodului moldovenesc”586. Şi în continuare: „[...] Şi cum atunci prin arătarea Sfintei Fecioare în biserică, n-au sosit îndată şi darul de mântuire [...], aşa şi acum prin aşezarea „Sfatului Ţării” nu zicem că s-au mântuit norodul moldovenesc de robia sufletească şi trupească, ci numai au însemnat o cale, un drum de izbăvire, – s-au arătat întru întunericul vieţii noastre o zare de lumină”587 (s.n. – M.D.). Ieşiţi dintr-un veac despotic de „sterpăciune şi nerodire” românii basarabeni sesizau perfect nevoia lor de cultură, care le lipsea poate cel mai mult, la acel început de veac, totodată însă, ei mai înţelegeau că drumul spre Lumină este încă anevoios de lung şi aveau încă multe de făcut în această latură de Ţară.

*** Dacă urmărim atent paginile revistei bisericeşti pe anul 1918, atunci vom observa că viaţa bisericească şi/ sau politicească a provinciei continuă să fie dominată de marele prefaceri şi schimbări ce-şi aveau sorginte în duhul revoluţiei ruseşti. Începutul anului 1918 era marcat de o agitaţie generală între clerici în legătură cu „pregătirea pentru Sobor”. Reţinem „ştiri” cu totul relevante: „Comitetul pregătitor al lucrărilor Sinodului bisericii moldoveneşti a trimis doi soli la Iaşi la Mitropolie să roage pe P. S. Mitropolitul, să dea unul ori doi buni sfetnici care să ajute cu lămuririle lor Comitetul nostru de aici în lucrările sale pentru Sinod”588. În „soborul” de la Chişinău – deschis pe 20 martie 1918 în Casa Eparhială mitropolitul Moldovei Pimen „au trimis la noi doi protoierei din cei mai vrednici, care ştiu încă şi limba rusească, căci sunt candidaţii a Academiei Duhovniceşti din Kiev – Nazarie protopresviterul preoţimei militare, profesor de teologie la Universitatea din Iaşi şi prot. Ţinkoka, blagocinul ţinutului Iaşi”589 . În cuvântul rostit de către prot. Nazarie, acesta „şi-a arătat bucurie” că se vede între fraţii moldoveni care „s-au pus pe lucru pentru întocmirea vieţii bisericii basarabene pe temeiul naţional şi canonicesc”590. Arhimandritul Gurie „a arătat din Prot. Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor..., p.52. Ibidem, p. 54. 586 Prot. Ioan Andronic, Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Biserică, vorbit în soborul catedralei, Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917, p.16-20. 587 Ibidem, p.15-17. 588 Pregătirea pentru Sobor, Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 67. 589 Delegaţii mitropolitului Moldovei Pimen în adunarea pregătitoare pentru soborul nostru de loc, Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 69. 590 Ibidem, p. 70; cei prezenţi în cadrul întrunirii au observat că „se vede nu numai un om învăţat, da şi meşter de cuvânt”. 584 585

– 112 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

partea Comisiei marea bucurie că „se face legătura duhovnicească între Biserica basarabeană şi între Biserica Moldovei [...]. În curgerea de o sută de ani [...] nici un arhiereu rus din Basarabia n-au făcut vizită mitropolitului Moldovei din Iaşi pentru frăţeasca convorbire şi sfătuire despre lucrurile bisericeşti şi nici un mitropolit al Moldovei n-au putut aşijderea să vie la arhiepiscopul Chişinăului (s.n. – M.D.), necătând la apropierea locului şi la aceea, că moldovenii de peste Prut şi de la noi îs de o credinţă şi de un neam. Aceasta au fost şi împotriva canoanelor şi împotriva dragostei creştineşti [...]. Aici n-au avut loc nici etichetă şi obicei de prietenie, care avea loc în atârnările politiceşti”591.

*** Ajunşi la această sărbătoare aniversară – la o sută de ani de presă bisericească basarabeană în limba română – ar trebui poate să-i cunoaştem şi/sau evocăm pe toţi acei preoţi şi dascăli de ţară care au trudit la întemeierea jurnalului bisericesc Luminătorul, acum un secol. Numele lor se cer înşirate ca într-un pomelnic în analele istoriei Neamului ca„ să fie peste lucrul nostru binecuvântarea Domnului [...]”. Pentru că, numai aşa au conceput cuvântul şi fapta înaintaşii noştri. Şi să fie „numele celor ce se vor osteni pentru norodul său fără vicleşug şi cu dreptate scrise în istoria neamului nostru şi la Dumnezeu însemnate”592, – pentru că truda şi osteneala lor nu a fost altceva decât un tribut de jertfă şi de lumină întru luminarea neamului românesc din Basarabia: „Scoală-te norod moldovenesc”, – liturgisea preotul basarabean din amvonul Bisericii Neamului în anul de graţie – 1917– „şi învie şi te va lumina Hristos [Efes 3, 14]. Amin”. Concluzii. Textele cuprinse în paginile revistei Luminătorul, în intervalul 1908-1918, sunt în marea lor majoritate, cu mici excepţii, traduceri/adaptări după literatura ecleziastică a teologilor ruşi. Dincolo de aceste constatări ar mai trebui să vedem în aceste pagini de revistă bisericească un adevărat monument de limbă. Pentru că aceste pagini de istorie ne dau posibilitatea să judecăm, să cuprindem de fapt într-o singură perspectivă graiul moldovenesc basarabean de la începutul secolului XX (după o sută de ani de rusificare forţată). Ele ne dau posibilitatea să desprindem – după fiecare rând de lectură – cuvinte din repertoriul substratului intim al graiului ţărănesc al sufletului românesc basarabean, iar stângăciile în traduceri nu sunt altceva decât o formă arhaică de adaptare la pretenţiile unei limbi străine, a limbii stăpânitorului, a spiritualităţii imperiale ruse. Două mari merite ar trebui să punem în evidenţă, acum, la o sută de ani de la apariţia revistei Luminătorul, – cea de educaţie moral-duhovnicească a clerului, a enoriaşilor şi cea de reînviere a graiului.

3. Presa de expresie rusă: între ambiţia imperială şi impasul provincial Sistemul opresiv al cenzurii ţariste a anihilat, din start, şi perspectivele de afirmare a ziaristicii ruseşti din provincie, încât aceasta nu putea satisface nici cerinţele cititorilor ruşi, rămânând în cea mai mare parte gazete provinciale de nuanţă locală593. Şi, totuşi, presa bisericească de la începutul secolului XX, spre deosebire de cea laică, a înregistrat şi unele performanţe în domeniu, fiind cunoscută şi apreciată, prin unii reprezentanţi de-ai săi, până şi la Sankt Petersburg. Este cazul preotului Ieremia Cecan (preot-paroh în comuna Nişcani, jud. Orhei) şi al revistei acestuia Se face aluzie la vizita guvernatorului Basarabiei generalul Constantinovici la Iaşi – „la ceremonia organizată regelui Carol I” – acesta primind poruncă, timp de o oră, să fie la Iaşi şi „fiindcă scăpase trenul a plecat de la Chişinău la Ungheni cu trăsura, numai ca să fie la Iaşi la timpul indicat; vezi Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 71-72. 592 Prot. Ioan Andronic, Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Bessarabia, vorbit în soborul catedralei, Luminătorul, nr. 12 [decembrie], 1917, p. 20. 593 А. Матковски, Презенце молдовенешть ын публикацииле русе дин аний 1880-1905, Штиинца, Кишинэу, 1976, p. 129-136.

591

– 113 –

Maria Danilov

Наше Обьединениe (Unirea noastră) (1909-1911)594. Scopul revistei era „să unească pe clerici între ei [...], pe toţi intelectualii rurali, în scopul de a contribui la ridicarea stării spiritual-morale a parohienilor”. Sub un astfel de program anunţat, foarte vag , revista reuşeşte totuşi să adune şi să publice diverse materiale din viaţa clerului basarabean: din activitatea cotidiană a clerului rural, despre cântăreţi şi psalmi, despre soţiile de preoţi şi profesorii Seminarului Teologic, despre corupţie şi delapidări publice, despre gospodării rurale, epitropii etc. Colaboratori ai revistei sunt preoţii basarabeni şi chiar din alte eparhii, de exemplu, din Podolia, din Cherson595. Revista avea şi mulţi adversari, care pot fi depistaţi în paginile ziarelor Bessarabskaia jizni, Drug (cu pseudonimele Vosmiglasov, Vosmistişiev), mai primeşte şi avertismente de la chiriarhul basarabean, Serafim Ciceagov. În august 1911, sub presiunea autorităţilor revista îşi schimbă titlul în – Ob’edinenie (Unirea), iar conducerea publicaţiei va fi preluată de către soţia preotului, Eugenia Cecan596. Exceptând orientările „în spiritul epocii monarhiste” şi privită din perspectiva presei bisericeşti din Basarabia (şi nu numai), revista Наше Обьединение poate fi considerată un fenomen de excepţie în istoria presei basarabene. Fondată de un preot de ţară, aceasta a reuşit să promoveze destul de îndrăzneţ o atitudine independentă faţă de autorităţile eparhiale, atrăgând de altfel şi atenţia unor funcţionari din capitala imperiului, din Sankt Petersburg. A fost la începutul secolului XX, se pare, în întreaga Rusie, unica revistă bisericească particulară597.

*** Documentar. Mărturiile aduse în discuţie, cronologic se înscriu pe segmentul anilor 19111916 şi sunt, în totalitatea lor, restituiri documentare asupra istoriei presei basarabene (scrise în ruseşte), din fondul Cancelariei Guvernatorului civil al Basarabiei. Instituţiile cenzurii, în această perioadă, activau în baza unor regulamente temporare ce erau ajustate, de fiecare dată, unor noi cerinţe, unor noi sarcini, intervenite în urma revoluţiei ruse din anii 1905-1907. Pentru a închega o imagine adecvată realităţii concret-istorice în care s-a realizat presa din Basarabia în urma publicării Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905, reproducem în continuare textul integral al documentului emis de către Direcţia Principală pentru Presă şi expediată către „conducătorilor de gubernii”598. Nr. 11723, octombrie 19, 1905: „Înaltul Manifest din 17 octombrie, curent, a delegat către guvern îndatorirea de a executa întocmai voinţa Majestăţii Sale privitor la bazele libertăţilor civile dăruite: libertatea persoanei, a cuvântului, a adunărilor/ întrunirilor. În urma demersului întreprins către Direcţia Principală pentru Presă, s-a stabilit în ce măsură poate fi deja implementată libertatea cuvântului tipărit. Direcţia Principală pentru Presă, executând circulara Ministerului Afacerilor Interne, consideră necesar de a delega unele sarcini către Comitetele de cenzură sau către unii cenzori pentru cenzură internă şi externă. Cele anunţate anterior cu privire la libertăţi vor conduce în timpul apropiat la schimbări esenţiale în Statutul cenzurii şi la emiterea unor legi noi. Însă până atunci, Regulamentele anterioare privitor la cenzură rămân în vigoare; însă atitudinea cenzurii faţă de presa periodică trebuie schimbată conform cerinţelor stipulate în Înaltul Manifest. Întrucât nici într-un stat nu există o libertate absolută a cuvântului tipărit, fără ca aceasta să fie limitată de legislaţia represivă a puterii, şi la noi asemenea legi întotdeauna vor limita libertatea cuvântului. Instituţiile de cenzură trebuie să se conducă în activitatea lor după legea penală, Наше Обьединение, духовно-нравстенный, политический, экономический и литературный журнал монархического направления; nr. 1 din 18 decembrie 1909. 595 Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 1931, p. 272 –278. 596 Ibidem, p. 273. 597 Revista Unirea – Единение [cenzurat], editor Iremia Cecan, Nr.1, 1926 (33); faptul că revista şi-a găsit o continuitate şi după anul 1918 este o mărturie a ambiţiilor publicistice ale preotului Ieremia Cecan. 598 AISR, F. 776, inv. 34, d. 18, f. 1-2. 594

– 114 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

care prevede mai multe coordonate cu statut de cenzură şi articolele penale de acolo. [...] Cenzorii trebuie să se conformeze cu noile condiţii asupra presei şi să nu treacă limita cerinţelor în plan personal, decât cele cerute de lege. [...] Ministrul de Interne a găsit de cuviinţă ca odată cu emiterea Înaltului Manifest, imediat să fie anulate toate circularele emise în baza art. 140, Statutul de cenzură” (Комитет Цензуры 2006, 62-63)599 . Cert este că după anul 1905, instituţiile de cenzură continuau să-şi desfăşoare activitatea în baza unor regulamente vechi, acţiunile lor fiind racordate, de fiecare dată, unor instrucţiuni restrictive şi/sau temporare până la emiterea noului Statut de cenzură. De fapt, existau aceleaşi instituţii de cenzură, care militau pentru păstrarea unor interdicţii drastice faţă de presa de orientare liberal-democratică. Cenzura, fiind un instrument viabil al puterii un „atribut” indispensabil al acesteia a supravieţuit în Imperiul Rus şi după revoluţia din 1905-1907. A fost elaborat un „Regulament special al presei, aprobat pentru locuitorii Basarabiei în baza Înaltului Ucaz din 11 iunie 1907”600. Aşa, după cum vom vedea din exemplele de mai jos, registrul interdicţiilor prevăzute de către cenzura imperială – după anul „libertăţilor presei” (1905), în zonele de frontieră era multiplicat prin diverse dispoziţii ale funcţionarilor locali ce stăruiau astfel să asigure securitatea şi statornicia sistemului autocrat din imperiul ţarilor. Cele mai răspândite forme de cenzură asupra presei în aceşti ani erau sancţiunile şi/sau restricţiile administrative de tipul: suspendarea editării ziarului, amenda cu anumite sume de bani (până la 500 rub.), care, în lipsa sumei indicate prin recurs judiciar putea fi înlocuită cu arestul în închisoare. O elocvenţă în acest sens este şi cazul ziarului „Drug Bessarabii”. Editorului publicaţiei, – V. Iakubovici i se aduc învinuiri pentru încălcarea art. 15. al Regulamentului obligatoriu (17 iunie 1907), încât este arestat pe termen de trei luni în Închisoarea Centrală din Chişinău601. Amintim în context că ziarul Drug Bessarabii nu a avut o apariţie constantă. Această publicaţie este considerată de către unii cercetători drept o continuare a ziarului „Drug” (1905-1914) şi care, în ani diferiţi apare sub diverse denumiri: Друг Бессарабии (1911– 1912)602; Знамя603. Cităm după „hotărârea” semnata de guvernatorul I.V. Kankrin604: „Anul 1911, decembrie, ziua a 4-a, subsemnatul, guvernatorul Basarabiei, în baza procesuluiverbal depus de către şeful poliţiei din Chişinău, consilierul titular Petrovski, alcătuit pe 26 noiembrie 1911 de către pristavul sectorului 1, din care se vede că editorul ziarului „Drug Bessarabii”, nobilul Vitold Iakubovici, pentru nerespectarea dispoziţiei emise de către viceguvernatorul, consilierul B. Merzinski, a şi confiscat nr. 7 al ziarului amintit din 26 noiembrie, curent. Editorul ziarului Vitold Iakubovici şi-a permis difuzarea publică a articolului „Meloci dnja” expus în două numere de ziar în vitrină, după sticlă, cu vedere spre str. Sinadino, unde se află şi redacţia ziarului. Ţinând cont de faptul că nr. 7 al ziarului n-a fost scos din vitrina după confiscarea acestuia, iar mărturia lui Vitold Iakubovici, în sensul că „au uitat”, nu este un argument demn de atenţie, acesta va fi pedepsit. De aceea, editorul publicaţiei „Drug Bessarabii” şi proprietarul tipografiei V. Iakubovici, pentru încălcarea art. 15 al Regulamentului obligatoriu şi a deciziilor regulamentare amintite mai sus, la fel, ţinând cont de acele multe alte abateri de la Legislaţia Presei – deşi a fost de multe ori avertizat, va fi pedepsit cu restricţii administrative extreme – arest în închisoare orăşenească din Chişinău pe termen de trei luni. Executarea acestei Hotărâri este pusă pe seama şeful poliţiei din 601 602

AISR, F. 7778, inv. 34, d. 18, f. 1-2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 6. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 1-16; Друг Бессарабии – „общесвенно-политическая, литературная и экономическая газета”, cotidian; editor V.V. Iakubovici redactor A.M. Balabaev; 603 Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 206; Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957. Catalog…, p. 159. 604 Kankrin I.V (1908-1912); Al. Boldur susţine că „acest guvernator era lipsit de tact şi nu-şi dădea seama de limitele puterii sale, din care cauză a avut multe neînţelegeri cu persoane din societatea înaltă”. 599 600

– 115 –

Maria Danilov

Chişinău”605 (Semnat în decembrie 5, 1910, nr. 30927). După „dosarul” personal al lui V. Iakubovici – pus la dispoziţia guvernatorului – putem urmări şi alte decizii ale guvernatorului în legătură cu restricţiile aplicate redacţiei ziarului, cum ar fi, de pildă „Lista actelor depuse la dosar şi expediate Ministerului Afacerilor Interne de către guvernatorul Basarabiei: 1. Copia prezentată Dlui Ministru al Afacerilor Interne din 11 august 1910 cu nr. 1 7071 2. Copia prezentată Dlui Ministru al Afacerilor Interne din 1 martie 1911 sub nr. 5169 3. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 8 mai 1909 4. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 18 februarie 1910 5. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 19 februarie 1910 6. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 19 martie 1911 7. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 18 august 1911 8. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 16 noiembrie 1911 9. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 3 decembrie 1911 10. Foto: grupul redacţional al ziarului Drug Bessarabii ş.a. 11. Nr. 13 al ziarului Drug Bessarabii din 3 decembrie 1911 12. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 9 din 1911 privitor la confiscarea nr. 47 al ziarului Drug Bessarabii din 27 februarie 1911 13. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 30 pe anul 1911 privitor la ziarul Drug Bessarabii. 14. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 31 pe anul 1911 privitor la confiscarea nr. 241 al ziarului Drug Bessarabii din 21 octombrie 1911 15. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 35 din 1911 despe confiscarea ziarului Drug Bessarabii din 25 noiembrie 1911. 16. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 1907 pe anul 1911 privitor la interdicţiile administrative asupra ziarului Drug Bessarabii, editat de Vitold Iakubovici“606. O adresă identică – „strict secretă” – este expediată pe numele Inspectorului închisorii din Chişinău (nr. 944). La aceasta se mai adaugă şi indicaţia riguroasă a guvernatorului: „Rog, să dispuneţi să fie anunţat editorul ziarului Drug Bessarabii, V. Iakubovici, ce se întreţine sub arest în închisoarea din Chişinău, în legătură cu faptul că dosarul acestuia a fost înaintat deja către Ministerul de interne, cererea nu poate fi satisfăcută”607. Rezultă din această semnalare că V. Jakubovici depusese deja o cerere prin care solicita eliberarea sa de sub arest. Din surse indirecte s-a identificat că cererea acestuia a fost semnată cu data 6 decembrie 1911608. Mai completăm aceste informaţii cu cele semnalate de către Şeful închisorii din Chişinău: „Adeverinţă. În baza hotărârii guvernatorului Basarabiei, – V. Iakubovici va fi întreţinut în închisoare pe un termen de trei luni, care va expira pe 4 martie 1912”. Actul este semnat în data de 6 decembrie 1912. Ceea ce este important (sau poate curios?) să reţinem este faptul că în data de 10 decembrie guvernatorul Basarabiei va fi „nevoit” totuşi să-l elibereze de sub arestul „administrativ” pe editorul ziarului Drug Bessarabii,V. Iakubovici. Printre hârtiile din cancelaria guvernatorului (secţia 2), sub nr. 1999, decembrie 10, 1911, este trecut la categoria de „urgent” următorul text: „Expediind copia Dispoziţiei mele din data arătată în legătură cu eliberarea editorului ziarului „Drug Bessarabii”, Vitold Iakubovici, de sub arestul administrativ, propun, Înălţimea Voastră, să executaţi imediat ordonanţa mea şi să-mi raportaţi despre aceasta”609. Ordononţa ministrului de interne a fost executată în regim „de urgenţă” de către responsabilii administraţiei guberniale: 607 608 609 605 606

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 4-6. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 3 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 16 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 8

– 116 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anul 1911, decembrie, ziua 10: Subsemnatul, Guvernatorul Basarabiei, în baza telegramei primite de la Directorul Departamentul Poliţiei, vicedirectorul Agenţiei Telegrafice, Bălţi, vă informez privitor la „înştiinţarea” primită în ziua de 10 decembrie, curent, nr. 455, în legătură cu faptul că Ministrul Afacerilor Interne a anulat decizia mea din 4 decembrie 1911, privitor la arestul lui Vitold Iakubovici, editorul ziarului „Drug Bessarabii”, în închisoarea din Chişinău, pe termen de trei luni. În vederea îndeplinirii acestei dispoziţii am hotărât: Iakubovici de sub arest să fie eliberat. Îndeplinirea acestei decizii va fi executată de către şeful Poliţiei din Chişinău”610. În seara aceleiaşi zile (10 decembrie 1911, orele opt) dispoziţia centrului a fost îndeplinită, fapt confirmat prin semnătura personală a lui V. Iakubovici611, dar şi prin avizul expediat ministrului de interne din Sankt Petersburg de către şeful poliţiei din Chişinău612. Mărturiile conservate între filele dosarului de arhivă nu ne dau şi alte amănunte în privinţa „cazului V. Iakubovici”. Cert este că anularea sancţiunilor de „arest administrativ” s-a făcut prin decizia funcţionarilor din Sankt Petersburg. Cum a reuşit să obţină aceste „privilegii” editorul din Chişinău, este greu să găsim un răspuns plauzibil. Dimpotrivă, funcţionarii din Petersburg nici nu fuseseră înştiinţaţi despre cele întâmplate la Chişinău: „De ce, despre arestul lui V. Iakubovici, nu am fost înştiinţaţi, în timp util, conform prevederilor stipulate în Regulamentul din 14 decembrie 1905 (nr. 14704)?”, întreabă membrul Consiliului executor al Departamentului pentru Presă, contele Golovnin613. A urmat imediat adresa de răspuns a guvernatorului din Chişinău: „18 decembrie 1911, nr. 32064. Şeful guberniei, acţionând în calitate de persoană cu împuterniciri speciale conform art. 15, Cod de Legi. Tom. XIV, Statutul de Cenzură, ediţia 1906, privitor la presa, a considerat că articolul „Meloci Dnja” publicat în nr. 7 al ziarului „Drug Bessarabii” contribuie la răspândirea premeditată a informaţiilor false despre conducerea guvernului, ceea ce duce la provocarea atitudinilor duşmănoase ale populaţiei faţă de guvern. În baza Manifestului din 24 noiembrie 1905, prin decizia din 26 noiembrie 1911, a fost aplicată sancţiunea de arest administrativ asupra editorului şi iniţiat procesul de judecată în sectorul or. Chişinău, împotriva redactorului A. M. Balabaev (art. 3/ 1034, Regulament de pedeapsă (1902). Decizia finală în instanţa de judecată a fost întărită pe 2 decembrie, fapte despre care, în 14 decembrie, viceguvernatorul a anunţat Direcţia Presei. Cât priveşte aplicarea arestului administrativ pe termen de trei luni de închisoare asupra editorului ziarului „Drug Besssarabii”, apoi aceasta sancţiune a fost aplicată în baza Hotărârii din 4 decembrie – pentru răspândirea articolului „Meloci dnja”, ceea ce a şi provocat confiscarea nr. 7 al ziarului”614. Sursele locale au mai conservat ştiri despre o altă publicaţie cu titlu similar, de astă dată, „Друг Народа”, care însă a rămas doar la nivelul unei intenţii publicistice ce nu s-a realizat615. Cotidianul lui Grigore Pronin urma să obţină autorizaţie din partea organelor puterii chiar la începutul anului 1912. Demersul acestuia către şeful guberniei a fost înregistrat cu data de 24 ianuarie: „Cetăţeanul de onoare Grigore Gheorghevici Pronin, locuitor în or. Chişinău, str. Sadovaia, în casă proprie. În dorinţa de a edita în Chişinău, sub redacţia mea, un cotidian, de format mare, economic, politic şi literar, cu titlul de „Друг Народа”, rog, Înălţimea Voastră, să nu-mi refuzaţi prezentul demers. Ziarul se va tipări în tipografia mea proprie, str. Sadovaja, casă la curte. Programul: Ştiri oficiale: activitatea guvernului; ştirile Agenţiei telegrafice din Petersburg şi ale corespondenţilor titulari; cronica din străinătate; cronica presei; articole editoriale privitor la 612 613 614 615 610 611

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 10. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 7-11; despre eliberarea de sub arest a lui V. Yakubovici a fost informat Ministerul Justiţiei. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 10. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 11. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 12; adresa a fost recepţionată la Chişinău pe 16 decembrie 1911. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, , f. 13-14. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 1; cu titlu similar – Drug Naroda, ziar „naţional-ţărănesc”, apare în 1928 la Tighina, în limba rusă; vezi Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1991, p. 207; Presa Basarabeană…, 2002, [514] p. 159.

– 117 –

Maria Danilov

diverse probleme sociale; editoriale privitor la problemele generale şi regionale; cronica presei; cronica internă; cronica locală; cronica orăşenească; cronica accidentelor; Articole, povestiri, romane, poezie, foiletoane şi corespondenţe; caricatură şi şarje pe teme din actualitatea zilei; ilustraţii în text şi suplimente separate teatru, muzică, spectacole, divertisment, sport; prin Rusia; diverse; anunţuri”616. În data de 16 februarie 1912, guvernatorul anunţa Departamentul pentru Presă din Sankt Petersburg ca a eliberat „Autorizaţie, nr. 4438, în data de 14 februarie, 1912”, pentru editarea unui nou cotidian la Chişinău. De asemenea erau înştiinţaţi cei din serviciul şefului de jandarmi din capitală617. Intenţiile cetăţeanului Pronin de a edita un cotidian „mare” cu program vast (pe 12 compartimente)618 nu se deosebea cu nimic esenţial de alte cotidiene ce apăreau la Chişinău619. Preţul anual urma să fie stabilit „de 8 rub.; o jumătate de an – 4 rub.; 3 luni – 2 rub.; 1 luna – 75 cop.; un exemplar – 3 cop.”620. Sub „ochiul de veghe” al Departamentului de poliţie se afla şi ziarul „Бессарабская жизнь”621, publicaţie de orientare liberal-democratică622 (Tрубецкой 1991, p. 199). În luna septembrie, 1912, redactorul acesteia N.S. Tako este ţinut trei luni la închisoare în baza Hotărârii din 20 septembrie 1912: „Subsemnatul, guvernatorul Basarabiei, consider că articolul „Права хозяина”, publicat în „Бессарабская жизнь” , nr. 216 din 20 septembrie, anul curent, este îndreptat spre provocarea în mijlocul populaţiei, a unor sentimente duşmănoase faţă de organele conducerii de stat, iar redactorul N.S. Tako, publicând acest material a încălcat art. 14 al Regulamentului în vigoare, special adoptat pentru gubernia Basarabiei, în baza Înaltului Ucaz din 11 iunie 1907. În legătură cu cele expuse mai sus am hotărât: redactorul publicaţiei amintite, „Бессарабская жизнь”, N.S. Taco urmează a fi amendat cu suma de 500 rub., iar în cazul lipsei de mijloace, amenda va fi înlocuită cu arest pe termen de trei luni. Îndeplinirea acestei decizii este delegată şefului de poliţie din Chişinău”623. Decodificarea materialului documentar surprinde uneori aspecte mai puţin cunoscute din realităţile cotidianului din epocă. Aşa se face că, însuşi şeful poliţiei din Chişinău întreprinde un demers în vederea eliberării lui Nicolae Tako de sub arest: 5 octombrie, nr. 1001, 1912 – Raport (către Guvernatorul Basarabiei): „Alăturând şi demersul redactorului „Бессарабская жизнь” Nicolae Tako, arestat pe termen de trei luni de închisoare, în baza hotărârii Înălţimii Voastre din 20 septembrie, curent, am onoarea să Vă aduc la cunoştinţă că, în legătură cu sărbătorirea zilei solemne de către Înălţimea Sa, Marele cneaz Alexei Nikolaevici, moştenitorul tronului, – consider că Tako poate fi eliberat de sub arest, de asemenea raportez că în perioada aflării în detenţie Tako a avut un comportament cuviincios”624. Iată care erau motivele invocate de către redactorul Nicolae Tako, redactorul publicaţiei „Бессарабская жизнь”625. În petiţia înaintată pe numele Guventorului Basarabiei „În baza deciziei Înălţimii Voastre, eu mă aflu sub arest pe un termen de trei luni, începând cu ziua 618 619 620 621 616 617



622

625 623 624

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 1 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 6-12. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 2 Documentul de arhivă redă eronat informaţia. Este cunoscut faptul, că publicaţia din cauza persecuţiilor de cenzură şi-a schimbat titulatura de nenumărate ori. Între anii 1911-1912, apare sub denumirea de Bessarabsckii Vestnik, redactor N.S. Tako. Această gazetă – „Бессарабская жизнь” – era antrenată în lupta socială a primelor libertăţi din anii 1905-1907 şi milita pentru promovarea valorilor democratice. Însă în 1917 trece pe poziţiile şovinismului velicorus. Colaboratorii publicaţiei desfăşurau o agitaţie antiromânească acerbă, în special la sate, dar şi în unităţile militare. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 1. ANRM, F.2, inv. 1, d. 9163, f. 3. Corect – Бессарабский Вестник/ Bessaraskii Vestnik.

– 118 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

de 21 septembrie, curent. Având o sănătate şubredă, aflarea mea în închisoare complică şi mai mult această stare, nemaivorbind că acasă se chinuie soţia mea bolnavă şi neajutorată de nimeni. De aceea, rog, Înălţimea Voastră, să luaţi în consideraţie situaţia mea gravă în care mă aflu şi să dispuneţi pentru a fi eliberat de sub arest. Cu plecăciune Vă rog, să luaţi aminte de a mea rugăminte, deoarece aflarea în continuare sub arest va agrava mult sănătatea mea. 1912, 4 octombrie, Nicolae Savelie Tako”626. După patru zile, în data de 8 octombrie 1912 (nr. 32573), şeful guberniei adresa către şeful poliţiei din Chişinău, un răspuns negativ în legătură cu petiţa lui N. Taco: „Vă propun Înălţimea Voastră, să anunţaţi redactorul ziarului „Бессарабская жизнь”, Nicolae Savelie Tako, că rugămintea acestuia privitor la eliberarea sa de sub arestul administrativ nu se acceptă. Decizia mea a fost luată în baza hotărârii din 20 septembrie, curent, pentru neachitarea taxei de stat şi încălcarea Regulamentului special al presei, aprobat pentru locuitorii Basarabiei în baza Înaltului Ucaz din 11 iunie 1907. Decizia mea să i se aducă la cunoştinţă sub semnătură, iar certificatul să fie depus la cancelarie”627. Această decizie a şefului de gubernie însă nu s-a dovedit a fi definitivă. În contextul unor împrejurări nedecodificate încă – mărturiile din „dosarul lui Tako” nu ne spun nimic în această privinţă – editorul publicaţiei Бессарабская жизнь, N.S. Tako este eliberat din închisoarea Centrală din Chişinăuu. Hotărâre. „Subsemnatul, guvernatorul Basarabiei, în legătură cu sărbătorirea zilei solemne de către Înălţimea Sa, Marele cneaz Alexei Nikolaevici, moştenitorul tronului, – am hotărât: N. S. Taco, redactorul ziarului Bessarabskaja Žizni, ce se află în închisoarea din Chişinău pe un termen de trei luni, în baza deciziei din 20 septembrie 1912,– să fie eliberat. Decizia să fie comunicată către Şeful poliţiei din Chişinău. 21 octombrie, 1912”628. Acestei decizii prompte adoptate de către şeful guberniei i se alătura o listă-anexă, în care erau amintite numele altor deţinuţi din închisoarea Centrală din Chişinău. În dreptul fiecărui nume era indicat un termen redus al aflării lor în închisoare. Nicolae Savelie Taco era trecut primul pe această listă, fiind şi unicul care a fost pus în libertate629. Femei-ziariste. Către anul 1912, în Basarabia, apar o serie de noi publicaţii de orientare imperială/monarhică. Acest gen de presă a avut o susţinere permanentă în persoana şefului de gubernie. Spre exemplu, redacţia ziarului Bessarabsckij listok, care îşi anunţa intenţia de a-şi schimbă editorul la numai o săptămână după aprobarea „autorizaţiei”, – nu întâmpina nici o piedică din partea acestuia. Ziarul Bessarabsckij listok avea la subtitlu: „Za veru pravoslavnuju, ţarja samoderjavnogo. Otecestvo nerazdelnoe i Rossiju dlja russkich”630. Promotorii unor asemenea concepte reacţionare – „Rusia pentru ruşi” (!) şi „Patria indivizibilă” (!) – se regăseau într-un număr impunător printre reprezentanţii păturii de mijloc, – mici funcţionari imperiali din Basarabia. În cazul nostru, este vorba de Ivan Ivanovici Dudnicenko, fiu de ober-ofiţer şi soţia acestuia, Maria Kirilovna Dudnicenko 631. Autorizaţie: Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria, Secţia a 2-a, martie, ziua a 8-a, nr. 6310: „În baza Înaltului Manifest din 24 noiembrie 1905, i se permite lui Ivan Dudnicenko să editeze în or. Chişinău, cotidianul „Bessarabskij Listok” sub răspundere personală, în baza următorului program: Activitatea Dumei şi a Cosiliului de Stat; viaţa Zemstvei şi a oraşului; gospodăria sătească; cooperaţia; secţia de comerţ; ştiri economice şi agricole; cronica întâmplărilor; publicaţii de beletristică; ştiinţa şi viaţa; bibliografie; teatru, muzica şi spectacole; corespondenţă; viaţa în străinătate; cronica presei; întrebări şi răspunsuri; anunţuri; diverse. 628 629 630 631 626 627

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 4. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 6. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 5. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 9. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 1-16. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 1-5.

– 119 –

Maria Danilov

Ziarul „Bessarabskij listok” se va tipări în Chişinău, la tipografia lui V.V. Iakubovici. Abonamentul anual – 6 rub.; pe jumătate de an – 3 rub; pe 3 luni – 2 rub.; 1 lună – 50 cop.; vânzarea cu amănuntul – 3 cop. Redactorul publicaţiei îşi asumă toată răspunderea pentru respectarea strictă a legislaţiei în vigoare”632. Cerere. „Cu plecăciune, rog, Înălţimea Voastră să nu-mi refuzaţi dorinţa mea de a continua editarea ziarului „Bessarabskij listok”, cu acelaşi program care i-a fost permis soţului meu Ivan Dudcenko, mai ales, ca în perioada precedentă de apariţie a publicaţiei, am deţinut, de fapt, funcţia de redactor-editor al acestui periodic. Martie, 16, 1912”633. Demers către Judecătoria or. Chişinău / „strict secret”: „Şeful Poliţiei din or. Chişinău, prin dispoziţia din pe 19 martie, curent nr. 7673, solicită informaţii privitor la starea socială a fiicei de nobil, Maria Kirilovna Dudnicenko, 28 de ani; din 20 septembrie 1900, locuieşte pe str. Bulgară”. La informaţiile solicitate – privitor la persoana în cauză – de către şeful poliţiei din Chişinău se mai adăuga lista datelor de „ancheta tradiţională”, verdictul „urgent-secret” şi indicaţia strictă: datele vor fi depuse nu mai târziu de 26 martie”634. Datele „strict-secrete” asupra persoanei Maria Kirilovna Dudnicenko au fost depuse în Cancelaria guvernatorului pe 28 martie 1912635. Raport. Şeful Poliţiei din or. Chişinău către Guvernatorul Basarabiei (nr. 3416, din 30 martie 1912): „Respectând întocmai indicaţia Înălţimii Voastre, am dispus să fie înmânate actele de autorizaţie ale publicaţiei „Bessarabskij listok”, nr. 8704, în două exemplare, sub semnătură, – Mariei Kirilovna Dudnicenko, ce locuieşte în or. Chişinău , str. Bulgară nr. 7. La fel, i se va cere achitarea taxei stat pentru serviciile prestate, iar cel de al doilea exemplar, urmând să fie depus la Cancelarie”636. Raport. Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria Guvernatorului din Basarabia, Secţia a 2-a, martie, 30, 1912, nr. 8707: „Către Direcţia Principală pentru Presă. Completând raportul din 8 martie nr. 6311, aducem la cunoştinţă că Ivan Ivanovici Dudnicenko, a încetat editarea ziarului „Bessarabskij listok”, publicaţia, fiind editată, din data curentă, 30 martie 1912, cu permisiunea mea, de către soţia acestuia, Maria Dudnicenko. Copia legitimaţiei se anexează”637 Demers. Cancelaria Guvernatorului. Către Şeful Poliţiei din Chişinău: „Cancelaria Gubernatorului la dispoziţia şefului de gubernie, roagă să dispuneţi să fie înmânată legitimaţia cu nr. 8704, în 2 exemplare, Mariei Dudnicenko ce locuieşte în or. Chişinău. De asemenea, şeful cancelariei roagă să retrageţi de la Ivan Ivanovici Dudcenko legitimaţia eliberată acestuia pe 8 martie, curent, nr. 6310, cu dreptul de editare a ziarului „Bessarabskij Listok”, în 2 exemplare. Actele urmează a fi depuse la cancelarie. Secretarul cancelariei Guberniale [semnătura]. 2 aprilie 1912”638. Certificat: „Prin prezenta se confirmă că subsemnata, Maria Dudnicenko, în aprilie, ziua a 6-a, 1912, am primit Adeverinţa nr. 8704, în 2 exemplare, achitând şi taxa de impozit de 2 rub. 50 kop. [semnatura]”. Corespondenţa şi certificatul semnat de către I. Dudnicenko pe 8 martie 1912, nr. 6310, au fost restituite şi depuse la cancelarie de către interimarul şefului de poliţie sub nr. 1053”639. Începând cu nr. 9, 1912, Bessarabskij Listok apare sub redacţia Mariei Dudnicenko640. Sursele de arhivă au conservat şi alte nume de femei-ziariste care se lansau în presa scrisă din Basarabia anului 1912. Printre acesteia se numără şi Sima Danilovna Gotkis, care a iniţiat, în 1912, editarea unui periodic sub titlul de „Вечерняя Заря”641. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 3. B. Trubeţkoj a trecut greşit începutul apariţiei acestei publicaţii cu data de 10 martie (sursele de arhivă indica data de 8 martie 1912). 633 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f.10. 634 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f.7, 9, 11. 635 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 6. 636 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 15. 637 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 16. 638 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 1. 639 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 2. 640 Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 201 641 Nu s-a păstrat nici un exemplar; vezi Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, p. 204. 632

– 120 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Cerere: „Prin prezenta confirm că, doresc să editez în or. Chişinău, în limba rusă, sub redacţie proprie, ziarul „Вечерняя Заря” cu următorul program: Ştiri oficiale; Telegrame; editoriale, ştiri interne şi externe, cronica presei; foiletoane mici; viaţa locală; cronica orăşenească; cronică penală/judiciară; teatru, muzica şi artă; bibliografie; corespondenţe; beletristică; cronica vieţii locale; diverse; birou de informaţii; ilustrate-evenimente; anunţuri. Februarie, ziua a 10-a, 1912; mic-burgheză, locuitoare a oraşului, Sima Gotkis”642. Aviz. Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria Guvernatorului din Basarabia, Secţia a 2-a nr, 1148, 11 februarie, „strict/secret” : „Şeful Poliţiei din Chişinău. Propun, Înălţimea Voastră, să colectaţi şi să-mi prezentaţi în regim de urgenţă, nu mai târziu de 18 februarie, datele indicate în anexă, asupra locuitorului or. Chişinău, str. Petrovsk nr. 6, Sima Danilovna Gotkis”643. Prin intermediul corespondenţei „strict secrete” sunt avizaţi toţi funcţionarii aparatului imperial de administrare a provinciei (de la şeful de poliţie – la comisarul de sector). Datele solicitate de către Şeful guberniei au fost furnizate în timp util. Raport. Şeful poliţiei din Chişinău către Guvernatorul Basarabiei /„secret”: „Îndeplinind dispoziţia Înălţimii Voastre, vă aduc la cunoştinţă că Sima Danilovna Gotkis are vârsta de 22 de ani; mic burghez din or. Hmelniţzki, str. Ivanovsk, nr. 30; de confesiune iudaică. Din 10 mai 1909, locuieşte pe str. Petrovsk, nr. 6; are un mod de viaţă sănătos; prestează lecţii particulare; în viaţa politică nu s-a manifestat; procese de judecată n-a avut. 18 februarie, 1912”644. Aceste informaţii însă nu s-au dovedit a fi suficiente, de aceea guvernatorul a solicitat şefului de poliţie ca acesta, prin intermediul „secţiei de căutare” să identifice şi să completeze datele referitor la persoana amintită (Sima Danilovna Gotkis)645. Raport. Şeful secţiei „de căutare”, 18 februarie, 1912, nr. 240 / „secret”: „Îndeplinind dispoziţia Înălţimii Voastre, raportez ca Sima Danilovna Gotkis, a locuit pe str. Petrovsk, nr. 6, a absolvit Gimnaziul în data de 1 iunie 1909. În procese de judecată n-a fost implicată; manifestă un comportament loial şi, în genere, în perioada aflării în Chişinău nu i-a fost observate alte manifestări în comportament”646. Adeverinţă nr. 4845. „În baza Înaltelor pravile despre cenzură şi tipar, se eliberează această autorizaţie Simei Danilovna Gotkis, prin care i se permite editarea ziarului „Vecerneja Zarja”, în limba rusă, în Chişinău, sub răspunderea ei personală, în baza programului anunţat anterior. Ziarul se va tipări în tipografia lui G. Iu. Volin, în Casa orăşenească. Preţul anual – 6 rub.; 6 luni – 3 rub.; 3 luni – 1,5 rub.; 1 – 50 cop.; un exemplar – 2 cop. În calitate de redactor al ziarului amintit, subsemnata, Sima Danilovna Gotkis, îmi asum obligaţia să respect legislaţia în vigoare şi, respectiv, toate acele schimbări ce ar putea interveni în legislaţia presei. Taxa de impozit a fost achitată [semnătură]. 24 februarie 1912”647. Se expedia, de asemenea, „avizul nr. 1448, copia adeverinţei, programul” către Direcţia Principală pentru Presă din Sankt Petersburg, prin care se semnala despre apariţia unui nou organ de presă la Chişinău648. Presa „independentă”. În Chişinăul anului 1912 au existat şi intenţii de a dura o presă „independentă”, chiar dacă acest crez al autorilor a rămas afişat doar la subtitlul publicaţiei „Голос выборщика, газета независимая”/Golos Vyborscika, ziar independent (Presa Basarabeană 2001, 187 [632]). Dar ce ne sugerează în acest sens mărturiile de arhivă? Cerere: 14 martie 1912, nr. 2934 „Secretarul gubernial Nicolai Alexandrovici Şafirov, Subsemnatul, prin prezenta confirm intenţia mea de a edita în or. Chişinău, sub redacţie proprie, 644 645 646 647 648 642 643

ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 1. ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 3. ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 4. ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 7. ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 8. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9275, f. 10-13. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9275, f. 9.

– 121 –

Maria Danilov

un mare cotidian cu profil economic, politic şi literar, şi care va purta titlul de „Golos Vyborsčika”. Am onoarea, cu plecăciune să Vă rog, Înălţimea Voastră, să nu-mi refuzaţi eliberarea actelor necesare pentru editare. Zarul se va tipări în tipografia mea personală, cumpărată anul curent de la cetăţeanul P. L. Pronin. Ziarul va apărea în baza următorul program: partea oficială: activitatea şi directivele conducerii de stat; ştirile Agenţiei de Petersburg şi ale corespondenţilor titulari; cronica străină; viaţa în străinătate; editoriale privind probleme generale şi regionale; cronica presei; cronica internă; cronica locală; cronica orăşenească; cronica întâmplărilor; articole, povestiri, romane, poezie, foiletoane şi corespondenţe; caricatură şi şarge pe teme din actualitate zilei; ilustraţii în text şi suplimente separate; teatru, muzică, spectacole; sport; prin Rusia; anunţuri. Preţul anual – 8 rub.;1/2 – 5 rub.; 3 luni – 2 rub.; 1 luna – 1 rub.; un exemplar – 3 cop. Martie 10, 1912, Secretar gubernial Nicolai Şafirov”649. Datele „secrete” adunate în „raportul” (din 16 martie 1912, nr. 3401) şefului de Poliţie, privitor la persoana lui Nicolai Şafirov, mărturisesc că acesta „actualmente nu este sub judecată, – cu excepţia unui proces de judecată avut în regiunea Odesei, în baza art. 419/ II. Are vârsta de 39 ani; locuieşte pe str. Leovsk din 29 septembrie 1911; în repetate rânduri a trecut cu traiul în Odesa, apoi s-a reîntors; căsătorit. A plecat într-o vizită la Petersburg, însă s-a reîntors pe 20 februarie, curent”650. Adeverinţă. „Se eliberează lui N. Al. Safirov, secretar gubernial, în baza Înaltului Regulament din 24 noiembrie 1906 şi a Statutului de Cenzură, prin care se aprobă editarea uni cotidian mare, cu profil economic, politic şi literar; în ruseşte, cu titlul de „Golos Vyborscika”. Pogramul se anexează. Ziarul se va tipări în tipografia lui G.A. Pronin. Redactorul îşi asumă să respecte legislaţia în vigoare şi cea care va aproba privitor la Legea Presei. 22 martie 1913”651. N.Al. Şafirov s-a aflat pe post de redactor al publicaţiei „independente „Golos Vyborsčika”, doar câteva luni. În data de 31 august 1912, îşi declara intenţia de a retransmite dreptul de redactor către N. P. Ianuşevski652. Reproducem, în continuare, din materialele „strict secrete” ale serviciilor de jandarmerie din or. Chişinău şi Odesa: Raport. Şeful oraşului Odesa. „În anii 1904-1911, N.P Ianuşevski nu are procese; funcţii de stat n-a ocupat; nu este membru al unor Societăţi; pisar. Până în 12 mai, curent, a locuit la Odesa; în Chişinău locuieşte temporar în familia lui Kvaşnin-Samarin; Nicolai Prokofievici are 41 de ani; provine din cetăţeni de onoare ai oraşului. În Chişinău locuieşte din 30 martie, curent; str. Leovsk, nr. 6; necăsătorit. Nu are o ocupaţie permanentă; prestează servicii de scris: reclamaţii şi adrese personale; completarea şi evidenţa unor registre de proprietate privată. În or. Chişinău – S. KvaşinSamarin şi N.P. Ianuşevski nu au avut procese de judecată; sub cercetare n-au fost. Comisarul Petrov. [semnătura]”653. Raport/ „strict secret”. Şeful poliţiei din Chişinău, august 1912, nr. 133: „S. Kvaşin-Samarin a ocupat funcţia de ajutor de pristav în or. Odesa; şi-a făcut serviciul militar în regimentul de draguni, or. Kazan; în anii 1909-1911 a locuit în diverse oraşe din Rusia, inclusiv în Varşovia; are 28 de ani; de confesiune ortodoxă; provine din viţă de nobili. Din 12 mai, curent, locuieşte în Chişinău pe str. Leovsk, nr. 73. Mai înainte a locuit la Odesa. Actualmente este „cronicarul” ziarului „Drug”. Aceste informaţii mai erau completate cu datele depuse de către Şeful jandarmeriei din Basarabia, în 30 august 1912, (nr. 10670), care susţinea între altele, că „S. Kvaşin-Samarin şi N.P . Ianuşevski în dosarele jandarmeriei nu sunt identificaţi”654. Cerere. 25 August, 1912. „Prin prezenta aduc la cunoştinţă că, neavând posibilitatea să redactez publicaţia transmisă mie de către P.A. Şafirov, rog, Înălţimea Voastră să aprobaţi în calitate de redactor pe cetăţeanul de onoare N. P. Ianuşevski, locuitor în or. Chişinău, str. Leovsk, ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 1– 35; cronologic, sunt înregistrate: 22 ianuarie 1912-25 august 1912. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 2-6. 651 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 13-19; în 22 martie 1912, este expediat avizul (nr. 8137) pe adresa Departamentului pentru Presă din Sankt Petersburg. 652 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 22. 653 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 23. 654 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 24-25. 649 650

– 122 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

în casa nr. 10. Vă comunic, de asemenea, că datele privitor la activitatea lui N.P. Ianuşevski sunt depuse deja la serviciile subordonate Înălţimii Voastre. S. Kvaşin-Samarin [semnătura]”655. Raport/„Secret”. Şeful poliţiei din Chişinău. 1 septembrie 1912, nr. 133: „N.P. Ianuşevski locuieşte în Chişinău din 1904; până la acest an a locuit în or. Podolsk şi în diverse oraşe din Polonia; în ultimii trei ani, la fel ca şi în anii precedenţi, n-a ocupat nici o funcţie. Nu este membru al unor Societăţi; în serviciu militar n-a fost chemat”656. Adeverinţă. Ministerul Afacerilor Interne, Guvernatorul Basarabiei, Cancelaria, secţia a 2-a, septembrie 1, 1912, nr. 2722. „În baza Înaltelor Pravile din 24 noiembrie 1906, se eliberează lui P.S. Kvaşinu-Samarin, locuitor al or. Chişinău, aprobarea de a prelua dreptul de editor al cotidianului „Golos Vyborsčika” de la P. Şafirov, autorizat în 22 martie 1912, nr. 8133; iar în calitate de redactor se aprobă Nikolai Prokofievici Ianuşevski, cetăţean de onoare. Funcţia de redactor îl obligă să respecte întocmai legislaţia în vigoare”657. Cenzura reclamei . O altă publicaţie cu pretenţii de gazetă „social-politică, economică, literară şi satirică” – Бессарабское Эхо – îşi anunţa apariţia în toamna anului 1912658. De fapt, această publicaţie, la fel ca şi multe alte periodice din acea vreme, îşi asigura existenţa din acoperirea spaţiului publicistic cu reclamă comercială. Cerere: 13 septembrie 1912 „Către Înălţimea Sa, Guvernatorul Basarabiei. Redactor-editor, secretar gubernial, Napoleon Ghenrihovici Hlopitzki, locuitor în sectorul 2 al or. Chişinău, str. Armenească nr. 2. „Intenţionând să editez în or. Chişinău un ziar de format mare, ce va apărea de trei ori pe săptămână cu titlul de „Bessarabskoe Eho”, am onoarea, Înălţimea Voastră, cu plecăciune să rog, să nu-mi refuzaţi a elibera autorizaţie în două exemplare. Ziarul se va tipări în tipografia „Progres” a lui Mandelbaum şi Boiko, str. Puşkin, în baza următorului program: Partea oficială: activitatea şi dispoziţiile guvernului. Ştirile Agenţiei din Petersburg şi ale corespondenţilor titulari; cronică din străinătate; viaţa cotidiană în străinătate; editoriale despre problemele locale, regionale şi oraşului; cronica presei; cronica evenimentelor/întâmplărilor; articole, povestiri, romane, poezie, foiletoane, corespondenţe; caricatură şi şarje din actualitatea zilei; ilustraţii în text şi secţia de suplimente; teatru, muzică şi panorame de publicitate; sportul în Rusia; diverse; prin Rusia; anunţuri” 659. Raport. Comisarul de poliţie a sectorului 2, or. Chişinău. 19 septembrie 1912: „În legătură cu sarcina încredinţată mie, din 15 septembrie, curent, nr. 119, Vă aduc la cunoştinţă: s-a stabilit că nobilul Napoleon G. Hlopitzki, are 52 de ani; de confesiune romano-catolic; locuieşte în or. Chişinău permanent din 17 ianuarie 1912; str. Armenească, nr. 2; s-a transferat din casa A-3, str. Kolodovski. În momentul de faţă nu are nici o ocupaţie; există din leafa de pensie în mărime de 20 rub., retribuită din fondul Direcţiei locale de Stat, pentru merite în câmpul muncii, – a activat timp de 18 ani. S-a eliberat din funcţie, din propria dorinţă, în 1 aprilie 1912”660. Procedura de legalizare şi de obţinere a autorizaţiei a fost obţinută în termen de zece zile. În 29 septembrie 1912, lui Napoleon G. Hlopiţzki i se elibera „adeverinţa” cu numărul de înregistrare 31060661. Către luna noiembrie, 1912, Napoleon G. Hlopiţzki a fost nevoit să obţină autorizaţie cu dreptul de a-şi schimba tipărirea ziarului la o altă tipografie. Petiţie. Secretar gubernial G. Hlopiţzki, redactor-editor al ziarului „Bessarabskoe Eho”: „Am onoarea, cu plecăciune să Vă rog, Înălţimea Voastră, să nu-mi refuzaţi să încep tipărirea ziarului 657 658 659

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 33. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 31. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 27. Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 201. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 1-49; Бессарабское Эхо – „политическая, литературная общественно-экономическая и сатирическая газета”. 660 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 6. 661 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 7. 655 656

– 123 –

Maria Danilov

editat de mine, „Bessarabskoe Eho”, în tipografia ce aparţine lui Alexandru Osipovici Lempert, în or. Chişinău, Casa Arhierească. Adeverinţa pentru editarea ziarului a fost eliberată în 29 septembrie cu nr. 31060. Rog să mi se înapoieze actul, în cazul când nu veţi mai avea nevoie. Noiembrie, ziua a 28-a, 1912. Secretar gubernial, G. Hlopiţzki” 662. Sunt nespus de preţioase ştirile din „dosarul” ziarului Bessarabskoe Eho, ce scot la iveală unele aspecte mai puţin sau deloc cunoscute din activitatea editorială a presei basarabene la anul 1912. Reproducem unele date ce ţin de cenzura reclamei în presa de la Chişinău. Reclamaţie. Redactor-editor, secretar gubernial, Napoleon Ghenrihovici Hlopiţzki: „În marea lor majoritate ziarele există în baza reclamei expediată pe adresa redacţiei în scopul de a fi publicată. Tocmai de aceea am şi iniţiat editarea unui ziar sub titlul de „Bessarabskoe Eho”, la editarea căruia am cheltuit mulţi bani şi pe care, în timpul apropiat, va trebui să-l închid din motivul că, o bună parte din reclama trimisă la redacţie este interzisă pentru publicare de către şeful Poliţiei. În acelaşi timp, aceeaşi reclamă este publicată în alte două ziare din Chişinău, cum ar fi, de pildă, anunţurile frizerului Temnovici de la care urma să obţin anumite acte de confirmare cerute de poliţie, pe când cei de la „Novaia Gazeta”, demult publică anunţurile acestuia fără a-i cere nimic. Datorită acestor împrejurări, descrise mai sus, eu am ratat şansa de a câştiga sumă de 50 rub. La fel s-a procedat şi în cazul intenţiei mele de a publica anunţul privitor la atelierele de iconostase ale lui Tologaev din Chişinău, despre activitatea cărora se ştia de aproape un deceniu. Proprietarul a refuzat să prezinte redacţiei actele cerute, iar pierderea noastră pentru nepublicarea acestei reclame se estimează în valoare de 96 rub. Şirul acestor exemple poate fi continuat: – a fost respinsă reclama propusă redacţiei de către învăţătorul Smepak, pe când acelaşi text, absolut identic fusese publicat deja în „Novoe Vremeja”. Pierderea noastră, fiind de 30 rub; Neîntemeiat s-a procedat şi în cazul reclamei lui Gorst, cerându-i-se să excludem din conţinutul textului informaţiile privitor la reducerea preţurilor la mărfuri cu 25-40 la sută. Între altele fie spus, ziarele „Drug” şi „Bessarabskja Žizni” au publicat reclama magazinelor de instrumente muzicale fără a scoate nimic din textul-propus de proprietar. De la Agenţia de anunţuri a lui Pilin din Varşovia am primit la redacţie un anunţ cu titulatura: „Vă interesează, oare, tainele ştiinţei?”, şi care nu este altceva decât titlul unui volum trecut prin cenzură la data de 10 octombrie, curent. Însă, mie mi s-a interzis să public anunţul sub pretextul că, la mijloc, este vorba de o manipulare, pe când, ziarul „Novoe Vremea”, nr. 47 din 22 octombrie a publicat anunţul. Pierderile mele, în acest caz, sunt de 18 rub. Din contora de reclamă a lui Şapoşnikov din Varşovia mi s-a expediat o carte cu titlul: „Puterea noastră este în noi înşine”, volum care, la fel, a suportat cenzura, însă nouă ni s-a interzis reclama cărţii sub aceleaşi motive, amintite mai sus. În fine, datorită acestor împrejurări, firmele enumerate mai sus, nu ne mai trimit anunţuri, ci vor continua să trimită doar acelor redacţii de ziare care le publică respectând întocmai conţinutul textului expediat de client. Însă în cazul când nu va fi recepţionată reclama pe adresa redacţiei mele, eu voi fi nevoit să întrerup editarea ziarului Înţeleg că nu poate fi răspândită acea reclamă care este împotriva conducerii. Asemenea texte publicitare nu numai că ar fi fost refuzate de către redacţia ziarului meu, ci ar fi fost imediat reclamate către organele de judecată. În cazul nostru, este vorba doar despre tipul de reclamă comercială. Apoi, ştiut lucru că, nici o persoană de afacere din oraş, odată ce există Direcţia de meserii, nu şi-ar fi permis să facă publicitate în cazul când ar fi lipsit de autorizaţie, ceea ce ar fi dus direct la închiderea întreprinderii aflate sub privigherea inspectorilor. De aceea cred că şeful poliţiei locale a dat dovadă de mult pedantism, iar acel pachet de acte autorizate asupra reclamei putea fi cu uşurinţă solicitat de la inspectoratul Direcţiei şi în nici un caz de la redactorii ziarelor sau de la persoanele care ne oferă nouă reclama. Cerinţele înaintate de către şeful Poliţiei, îmi provoacă o situaţie delicată în raport cu publicul, ceea ce s-a şi întâmplat deja. Autoritatea ziarului meu a scăzut mult, de aceea am găsit de cuvi ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 13.

662

– 124 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

inţă să Vă reclam şi unele mărturii în această privinţă: 1. Ziarul „Novaja Žizni” nr. 47 din 22 octombrie, curent, în care este publicată reclamă cu titlul „Vă interesaţi, oare, de tainele ştiinţei?”, interzisă pe 10 octombrie; Adresa cu reclama lui Turchanski; 2. Anunţul învăţătorului Smipak; Anunţul lui Kubitzki; Anunţul cu titlul: „Puterea noastră este în noi înşine”; Anunţul lui Polnovici; Anunţul lui Tologaev; Anunţul depozitelor lui Borst. Încă o dată, cu plecăciune, Vă rog, Înălţimea Voastră, să luaţi aminte de a mea rugăminte si să dispuneţi pentru a mi se permite publicarea reclamei în paginile ziarului editat de mine. Totodată, ţin să Vă amintesc că, în afară de textele amintite, în redacţia mea sunt încă multe alte oferte de reclamă, la fel interzise de a fi publicate, şi care alcătuiesc o sumă destul de însemnată. Noiembrie, ziua a 12, 1912”663. Adresă. Ministerul Afacerilor Interne. Cancelaria, Secţia a 2-a. Către şeful Poliţiei din Chişinău. „Rog să Vă expuneţi pe marginea acestei reclamaţii şi să ne expediaţi explicaţiile de rigoare în formă scrisă pentru a fi incluse în raportul către Şeful guberniei. Secretarul Cancelariei Guberniale, 13 noiembrie 1912”664. Raport. Şeful Poliţiei din Chişinău. În legătură cu interdicţiile aplicate reclamei şi plângerea lui N. Hlopitzki, redactorul ziarului Bessarabskoe Eho. „Anunţurile publicitare sunt întotdeauna verificate de mine conform art. 41, Statutul de cenzură şi ale altor noi regulamente ce completează articolul amintit. Şi toate acestea sunt făcute cu multă atenţie, în scopul de a evita o eventuală şantajare a publicului de către întreprinzătorii care mizează să se pricopsească din acea reclamă. Astfel, de fiecare dată, când se solicită avizul pentru publicarea reclamei în ziare, eu neapărat cer să se prezinte personal clientul care execută comanda cu pachetul de acte care confirmă activitatea legală a întreprinderii sau a persoanei. Cei care într-adevăr sunt responsabili de ofertă îndeplinesc imediat aceste cerinţe. Pentru editorii de ziare se fac şi excepţii, aceştia pot delega şi alte persoane din redacţie, însă neapărat vor invita reprezentantul firmei atunci când este vorba de întreprinderi mai puţin cunoscute. În acest caz cer şi prezentarea actelor necesare. Pentru că cei care adună anunţuri pentru publicare ulterioară în ziare, adeseori primesc acele comenzi fără a cunoaşte clientul, în special, această practică este răspândită în mijlocul ziarelor de tiraj mic. Editorii unor asemenea publicaţii, în scopul de a obţine mai multă reclamă, recurg la diverse căi de obţinere a acesteia – de la ameninţări directe până la discreditarea proprietarului. După cum mi s-a comunicat mie, asemenea cazuri sunt frecvente. Şi mai mult: în cazul când clientul refuză categoric asemenea servicii, oricum reclama apare în ziare şi atunci se cere achitarea taxei stabilite de editorul ziarului. Iar pentru a evita asemenea situaţie, vrând-nevrând trebuie să le plăteşti. Asemenea cazuri, repet, se întâmplă în redacţiile ziarelor mici, care nu au nici un alt scop literar şi îşi încep apariţia fără a dispune de mijloace de existenţă. Un astfel de ziar este şi cel al lui Hlopitzki, „Bessarabskoe Eho”, de aceea şi sunt foarte atent în asemenea situaţii. Un argument, în acest sens, poate servi scrisoarea lui Pelenovici tipărită în ziarul „Novaja Gazeta”, deoarece Hlopiţzki n-a prezentat originalul, de aceea nu putea fi convingător un asemenea argument. Apoi, să ţin minte, cui, când şi ce fel de anunţuri au fost permise mai înainte este aproape imposibil. De aceea, doar prezentarea pachetului necesar de acte poate confirma activitatea legală a întreprinderii sau a proprietarului. Şi mai mult, această practică va fi aplicată şi pe viitor, mai ales, faţă de ziarele mărunte. Orice anunţ sau foi separate destinate pentru publicare în presă vor fi permise doar atunci când îmi vor fi prezentate de însuşi proprietarul sau de către persoana de încredere şi care îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul reclamei. Numai înaintarea acestor cerinţe vor conduce la evitarea, pe viitor, a unor neînţelegeri. Plângerea lui Hlopitzki a fost provocată, probabil, de concurenţa cu alte ziare. El, se vede, în loc să renunţe la o asemenea practică a recurs la discuţii şi plângere. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 19-19 verso. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 20.

663 664

– 125 –

Maria Danilov

Comisarul de poliţie. Secretar de colegiu I.P. Dovgal. 27 noiembrie 1912”665. Notă explicativă. Redactorul-editor al ziarului „Noaia Gazeta” G. Kalmanson. Către şeful Poliţiei din Chişinău: „În legătură cu plângerea redactorului ziarului „Bessarabskoe Eho”, Hlopitzki, la adresa ziarului condus de mine, Vă aduc la cunoştinţă, Înălţimea Voastră, că deţin toate actele necesare pentru avizul oricărui tip de reclamă apărută în ziar. De aceea şi nu mi s-a interzis publicarea acesteia niciodată. De pildă, Agenţia lui Pelinovici a prezentat întregul pachet de acte, iar căminarul Sletnik personal a depus actele necesare la sectorul de poliţie. Este adevărat, în lipsa mea, a fost publicat anunţul agenţiei despre „Tainele ştiinţei” eu fiind plecat la Odesa. Apoi, în ziar era suficient spaţiu liber pentru reclamă, iar acest lucru n-a fost observat de Hlopiţki (extrasul după original în anexă). La fel, prezint în anexă şi alte mărturii din „Bessarabskoe Eho”, pentru a vă demonstra că asemenea editori publică o reclamă de calitate proastă, provocând daune morale cititorilor. Afirmaţiile lui Hlopitzki, în sensul că, eu public reclamă fără a prezenta şi actele necesare, este doar un mijloc de a-mi compromite reputaţia mea de editor. [Semnătura] P.S. La cele expuse mai sus adăugăm că pretenţiile lui Hlopitzki nu au nici o acoperire, deoarece contora lui Pilin şi cea a lui Şatkov, au comandat reclama pentru a fi publicată. La fel, până la noi au ajuns ştiri că unii agenţi au propus pentru „Novaia Gazeta” foi-afişe cu reclamă interzisă ce au apărut în „Bessarackoe Eho”666. Raport. Şeful Poliţiei din Chişinău. Noiembrie 29, 1912, nr. 3441: „În cancelaria Guvernatorului depun acest raport la care se anexează: plângerea redactoruluieditor Napoleon Hlopitzki adresată viceguvernatorului în legătură cu refuzul de a publica „anunţuri şi reclamă”; „Nota explicativă” a redactorului G. Kalmanson, „Novaia Gazeta”, împreună cu raportul din 27 septembrie. Am onoarea să informez cancelaria pentru a depune acest raport către şeful Guberniei. Sunt întru totul de acord cu argumentele expuse în acest raport”667. Din raportul şefului de Poliţie din Chişinău (decembrie 8, 1912, nr. 3441) către redactoruleditor al ziarului „Bessarabskoe Eho”, secretarul gubernial Napoleon Ghenrihovici Hlopitzki, mai constatăm că, în baza deciziei din 4 decembrie nr. 40748, Uprava guberniala a respins „petiţia” acestuia668. Scrisoare la redacţie. „Novaia Gazeta” 1912. „Permiteţi-ne, prin intermediul ziarului Dstră, să aduc la cunoştinţa publicului următorul fapt: luna trecută am fost sesizat de Hlopitzki să public anunţuri în ziarul editat de el, însă aveam deja contractul încheiat cu ziarul Dstra „Novaia Gazeta”, iar anunţurile publicate deja mi-au adus un real folos şi atunci am refuzat propunerea acestuia, fapt care a fost urmat de ameninţări şi intimidări din partea editorului „Bessarabskoe Eho”. Am fost nevoit, în cele din urmă, să depun, totuşi, un anunţ pentru a fi publicat în ziar, timp de o lună, achitând 4 rub. Ulterior, am aflat şi unele amănunte despre „autoritatea” ziarului condus de el şi am regretat mult acel fapt. Iar atunci când Hlopitzki a cerut şi acte pentru reclamă, eu, neavând încredere în afacerea lui, am refuzat să-i pun la dispoziţie actele cerute, sperând că aceasta va crea o posibilitate de a nu publica în acel ziar. Pentru moment, am aflat că editorul a depus o plângere. De fapt, el nu are actele necesare pentru a fi prezentate şefului de poliţie. În scopul de a evita unele pierderi, declar: am tot dreptul să public reclama la dorinţa mea şi de aceea n-am prezentat actele lui Hlopitzki. O.D. Pelinovici”669. În arhivele locale s-au conservat date preţioase referitor la intenţia lui Vasile Kurdinovski, profesor la Seminarul Duhovnicesc din Chişinău, de a edita, în 1916. o revistă cu un program promiţător – „Будущее и прошлое Бесарабии”/ Viitorul şi trecutul Basarabiei. Din păcate, după cum se atestă în surse bibliografice de referinţă, această frumoasă iniţiativă nu a fost şi reali 667 668 669 665 666

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 29-30. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 31. ANRM, F. 2, inv. 1, d.9276, f. 34. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 40. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 49.

– 126 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

zară670. Cerere. 7 ianuarie 1916. Consilier de stat, profesorul Seminarului Duhovnicesc din Chişinău Vasilie Grigorevici Kurdinovski, locuitor în or. Chişinău, calea Hânceşti, vis-a-vis de Cimitirul Ortodox, în casa nr. 738. / Către Guvernatorul Basarabiei . „În baza art. 1/7 a legislaţiei în vigoare, din 24 noiembrie 1905, am onoarea să Vă aduc la cunoştinţă, Înălţimea Voastră, că intenţionez să editez în Chişinău, o revistă cu titlul „Будущее и прошлое Бессарабии”, în baza următorului program: I. Pagina de literatură: poezie – prioritar de autori basarabeni; povestiri, romane cu tematică actuală – creaţie proprie sau traduceri; investigaţii proprii cu subiecte de literatură, folclor din Rusia sau Basarabia şi chiar din străinătate; Discuţii despre genurile literatură, poezie; recenzii la revistele literare mari ruseşti, şi care reflecta şi viaţa literară a Basarabiei; II. Pagină de pedagogie: poezie, povestiri cu subiect despre procesul de studii, cu preponderenţă semnate de autori locali; diverse discuţii despre starea învăţământului secundar, mediu, laic şi duhovnicesc din Rusia şi din Occident; rezultatele muncii pedagogice în procesul educaţional al copiilor şi studenţilor; cronica revistelor ruseşti şi, după posibilităţi, şi a celor străine din domeniul pedagogic: ştiri despre învăţământul general la noi şi în străinătate. III: Vechea Basarabie/Basarabia antică. Arheologie: 1) trecutul învie: cântece, povestiri, legende despre oraşe şi schituri din Basarabia; 2) romane cu subiect istoric, povestiri;3) investigaţii arheologice ale monumentelor vechi din diverse domenii ale ştiinţei ecleziastic, civil, lingvistic, literar; 4) Cronica revistelor ruseşti din domeniul istoriei şi arheologiei; 5) discuţii cu subiect arheologic 6) ştiri şi corespondenţe despre noi descoperiri arheologice din Basarabia IV. Tânăra Basarabie: a) secţia de publicare ale unor lucrări originale ale tinerilor cercetători basarabeni, în special ale elevilor din diferite instituţii; b) secţia de anunţuri Revista se va tipări la Tipografia Eparhială din Chişinău, str. Haralampievskaia nr. 42; costul unui abonament anual va fi de 12 ruble. Redacţia îşi asumă responsabilitatea pentru respectarea legislaţiei presei”671. În data de 3 februarie 1916 a fost aprobată editarea revistei, iar profesorului de la Seminarul Duhovnicesc din Chişinău Vasile Grigorevici Kurdinovski i s-a eliberat „Adeverinţa cu nr. 4676”672. Concluzii. Perspectiva unei abordări sintetice a problemei presei ruseşti din Basarabia, la începutul secolului XX, fără îndoială, presupune stabilirea unor particularităţi specifice genului. În linii mari, acestea pot fi rezumate la câteva considerente generale: • lipsa unei tradiţii – în promovarea jurnalismului profesional, de breaslă, – constituie o particularitate distinctă a presei basarabene la începutul secolului XX. În marea lor majoritate, persoanele care se lansau în domeniul ziaristicii, fie în calitate de editori sau redactori de ziare erau persoane venite din alt domeniu de activitate, decât cel al presei scrise. Arhivele locale conţin suficiente probe în acest sens. Mai mult: lipsa unei tradiţii locale în promovarea presei scrise a condus la mimare crasa după modele ce apăreau în guberniile centrale ale Imperiului Rus. Editarea ziarelor, revistelor, anuarelor se făcea, în temei, după un program foarte vast si supraîncărcat cu materiale preluate după surse străine, ce nu aveau nici o legătură directă cu realităţile din provincie. Acele puţine cotidiene ce apăreau la Chişinău, neapărat aveau inserat la subtitlu titulatura de „cotidian social-politic, literar şi economic”. Presa basarabeană din această perioada mai avea şi un spaţiu extins rezervat reclamei comerciale. • lipsa de diversitate – o altă componentă distinctă a presei din Basarabia. O serie de publi Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 203. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9778, f. 1-2. 672 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9778, f. 10. 670 671

– 127 –

Maria Danilov

caţii din această perioadă apăreau sub un titlu comun, precum au fost ediţiile – gen „Bessarabetz” 673 şi/ sau „Basarabia” sau „Drug” 674. • lipsa unor ateliere tipografice – în măsură să asigure o periodicitate constantă a publicaţilor periodice. La aceasta se mai adaugă şi lipsa de muncitori calificaţi în domeniu. Un număr important de titluri apărute în această perioadă au o durată de cel mult doi-trei ani de activitate, altele fiind identificate doar după surse de arhivă675. Cu atât mai mult cu cât sursele bibliografice existente nu ne dau o informaţie exactă asupra titlurilor apărute în Basarabia până la anul 1918, inclusiv. Vom observa, de asemenea, că instituţiile de cenzură (la toate nivelele) activau în baza unor regulamente temporare ce erau ajustate, de fiecare dată, unor noi cerinţe, unor noi sarcini intervenite în urma revoluţiei ruse din anii 1905-1907. Acestea continuau să-şi desfăşoare activitatea în baza unor regulamente vechi, acţiunile lor fiind racordate, de fiecare dată, unor instrucţiuni restrictive şi/sau temporare până la emiterea noului Statut de cenzură. În fapt, existau aceleaşi instituţii de cenzură, care militau pentru păstrarea unor interdicţii drastice faţă de presa de orientare liberal-democratică. Cenzura, fiind un instrument viabil al puterii, un „atribut” indispensabil al acesteia, a supravieţuit în Imperiul Rus şi după anul „libertăţilor presei” (1905), iar în zonele de frontieră era multiplicat prin diverse dispoziţii ale funcţionarilor locali care se străduiau astfel să asigure securitatea şi statornicia sistemului autocrat din Imperiul Rus.

Sub acelaşi titlu vezi: Бессарабец (1897-1906), editor Pavel Cruşevan; Бессарабец (1910-1911). A.V. Nour; Бессарабец (1914), editor I. Cecan; Бессарабец (1914), editor V.I. Tihonovici. 674 Друг Бесарабии (1911-1912), editor A.M. Balabaev; Друг Народa (1912). 675 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9167, 9779. 673

– 128 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

concluzii finale Istoria presei basarabene (sec. XIX – înc. sec. XX), în linii mari, este o istorie a presei oficiale a administraţiei ţariste. Ţarismul a impus o nouă ordine de stat, inclusiv în viaţa cultural-naţională a românilor basarabeni. Izolată politic şi cultural, Basarabia nu a putut cunoaşte fenomene de efervescenţă culturală similară celora din restul Moldovei, sau din alte provincii româneşti care au dat naştere presei naţionale încă în anii ‘30 ai secolului al XIX-lea. Fenomenul presei basarabene poate fi plasat, mai degrabă, între contextul imperial şi specificul local. Privită din această perspectivă, istoria presei din Basarabia în secolul al XIX-lea se înscrie ca un rezultat direct al relaţiilor dintre politică şi scrierea istorică. Lipsa totală a perspectivelor pentru presa basarabeană este un fenomen constant şi specific perioadei secolului al XIX-lea. Supusă unor restricţii opresive, presa locală a persistat permanent sub teroarea cenzurii imperiale. După cum s-a constatat în scrisul nostru istoric, pe parcursul secolului zbuciumat, au fost cunoscute mai multe încercări, defel timide, ale intelectualilor basarabeni de a-şi crea o presă românească (în 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 1863, 1873). Cu regret, toate încercările au fost anihilate şi înăbuşite chiar din faşă de către autorităţile ţariste, invocându-se diverse motive ce au servit drept pretext pentru interdicţiile cenzurii. Probele documentare despre istoria presei basarabene sunt dispersate în diverse fonduri ale Arhivei Naţionale din Chişinău. Cele ce reflectă nemijlocit activitatea instituţiilor de cenzură sunt, în marea lor majoritate, concentrate în fondul Guvernatorului civil din Basarabia (Fondul 2) şi în cel al Direcţiei guberniale de jandarmi (Fondul 297). Iar un atare context de documentare nu este tocmai favorabil cercetării, pentru că ne oferă o perspectivă unilaterală a fenomenului presei basarabene: o istorie prinsă în contextul imperial, mai exact, al „punctului de vedere” al funcţionarului imperial, fie cel din Sankt Petersburg sau cel local, din Basarabia. Arhivele locale nu sunt complete. În special, colecţia de documente a fondurilor de referinţă „secretă” a organelor de cenzură şi control. Instituţiile de cenzură, mai cu seamă cele de la frontiera imperiului, erau foarte vigilente în respectarea statutului de cenzură privitor la presa scrisă. La interdicţia cenzurii putea fi atribuită orice manifestare suspectă autorităţilor. De altfel, vom observa că statutul instituţiilor de cenzură din imperiu era supus unor modificări permanente, ceea ce permitea funcţionarilor să administreze (să manipuleze, de fapt) legislaţia după bunul lor plac şi interes. Astfel, orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă cu interesele statului rus şi pusă sub interdicţiile cenzurii. De problemele presei propriu-zise erau preocupate mai multe ministere şi departamente – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul învăţământului public, Direcţia a III-a de poliţie, Comitetul de cenzură etc. În măsura în care putem vorbi despre existenţa unei politici anume în domeniul presei scrise, atunci vom sublinia că aceasta era orientată constant spre menţinerea în circuitul public a unor reviste de specialitate – tehnice, medicale sau ale unor ministere – în scopul de a distrage opinia publică de la problemele sociale mari care frământau societatea din imperiu. Politica conservatoare a autocraţiei ruse se înscrie perfect în mesajul Ucazului imperial din 9 decembrie, 1830, care prevedea organizarea unor gazete pentru centrele de gubernii cu titulatura de “Gubernskie Vedomosti”. Acest gen de gazetă a fost un factor constant al politicii ţariste în domeniul presei timp de aproape 130 de ani (1702-1832), fiind promovat ca publicaţie oficială a administraţiei ţariste, în gubernii, începând cu deceniul patru al secolului al XIX-lea. Tipul de publicaţie „Gubernskie Vedomosti” a dominat presa provincială până spre sfârşitul deceniului şapte. Este un fapt incontestabil, că iniţiativa creării unui periodic în Basarabia, „în limbile moldovenească şi rusă” cu titulatura Curierul basarabean, a intervenit ceva mai devreme decât directiva ministerială. Această frumoasă iniţiativă considerată, pe bună dreptate, drept prima încercare de organizare a presei din provincie (rămasă, de altfel, neobservată de autorităţile ţariste), este atestată în legătură cu activităţile comisiei de tutelă în vederea elaborării proiectului de organizare a unei Biblioteci publice guberniale la Chişinău. – 129 –

Maria Danilov

Funcţionarii administraţiei imperiale, de diferite nivele, nu-şi asumau nici o decizie imediată. Verdictul final, în temei, aparţinea Comitetului de cenzură din Sankt Petersburg. Apoi, stipulările statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se putea interzice orice. Cert este că, instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către a doua jumătate a secolului al XIX-lea a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de frontieră. Să mai amintim în context că, în Basarabia, zonă de frontieră a imperiului ţarist la acea vreme, încă nu exista o presă locală, deşi, încercări în acest sens, după cum s-a arătat mai sus, au fost mai multe şi mult mai devreme decât în alte gubernii ale imperiului (anii ’30 ai sec. XIX), prima publicaţie oficială va apărea mult mai târziu – abia în 17 iulie 1854. Odată cu schimbarea statutului administrativ al Basarabiei, în 1873 (din „oblaste” este redusă la „gubernie”), publicaţia Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, la rândului ei este redenumită în Bessarabskie Gubernskie Vedomosti (1873-1917). În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în imperiul ţarist n-a existat un departament special care s-ar fi ocupat în exclusivitate cu problemele presei, aceasta fiind subordonată diferitelor ministere – cel de Interne sau al Instrucţiunii Publice. În urma ucazului imperial din 6 aprilie 1865, a fost creat Departamentul Principal pentru Problemele Presei (Glavnoe Uprvalenie po Delam Pečati), intrat în vigoare la 1 septembrie 1865. Un fenomen de excepţie pentru istoria presei basarabene îl constituie încercările întreprinse între anii 1846-1848 de un grup de nobili basarabeni, în scopul de a edita o gazetă particulară cu titlul Românul. În lipsa presei locale programul de editare al ziarului prevedea ca acesta să preia temporar şi funcţiile unui buletin regional, ceea ce, evident, era o acţiune destul de îndrăzneaţă pe atunci, însă absolut incompatibilă în raport cu conceptul imperial privitor la rolul şi programul de editare al ziarelor din gubernii. Faptul că iniţiativa de editare a ziarului Românul este delegată (de către un grup de boieri) prin intermediul unui proprietar de tipografie, constituie o mărturie în plus, că se miza pe o evitare a unei confruntări directe cu autorităţile cenzurii imperiale. De altfel, o asemenea practică de obţinere a autorizaţiei era destul de răspândită în imperiul ţarist. Iniţiativa de editare a ziarului Românul a coincis în timp cu anii cei mai grei de reacţiune ţaristă numiţi de contemporani „teroarea reacţiunii” (1848-1855). Aşa-numitul „Comitet din 2 aprilie”(1848), condus de contele D. Buturlin era delegat cu funcţii speciale de supraveghere a Departamentului de cenzură. Deşi această încercare a rămas în istoria presei basarabene doar la nivelul unei iniţiative cenzurate, ea este o elocvenţă vie asupra existenţei în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei conştiinţe de neam a românilor basarabeni care au tins mereu spre afirmarea propriilor valori. Înăbuşirea în faşă a acestui impresionant program de cultură românească are drept consecinţă împingerea şi mai mult, în timp, a datei de naştere a presei româneşti din Basarabia. În deceniul şapte al secolului al XIX-lea, la Chişinău au fost atestate câteva încercări temerare de a crea o presă românească. Aceste încercări publicistice au o acoperire documentară impunătoare, fie în arhivele locale, fie în cele din Sankt Petersburg sau din Bucureşti. Or, aceste fapte culturale sunt o mărturie în plus despre existenţa unei conştiinţe identitare perpetui în acest spaţiu românesc. Perspectiva unei restituţii documentare ale acestor eforturi culturale a fost semnalată de repetate ori în scrisul nostru istoric. La începutul anilor ’70 ai sec. XIX, societatea imperială rusă era totalmente marcată de noile schimbări intervenite odată cu introducerea noului Statut de Cenzură (1865). Însă, până la intrarea în vigoare a noului regulament, privitor la activitatea tipografică, Ministrul de interne a găsit de cuviinţă – anticipând evenimentul cenzurii – să îndemne şefii de gubernii, expediind acestora o directivă specială, prin care se cerea, ca aceştia să respecte întocmai noul Regulament de cenzură. Restricţiile în domeniul activităţii tipografice sunt incomparabile cu orice alt domeniu de activitate, chiar şi atunci când sunt respectate întocmai formalităţile legii: eliberarea certificatelor sau refuzul/interzicerea activităţii tipografice depindea exclusiv de voia administraţiei locale, de aceea – 130 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

orice învoire trebuia să fie şi o asigurare, precum că nu va fi folosită împotriva intereselor statului; instituţiile de cenzură urmau să asigure respectarea noilor restricţii prin supravegherea strictă de către poliţia locală, dar şi prin loialitatea persoanelor exprimată de către cei ce beneficiau de o asemenea învoire; certificatele pentru înfiinţarea tipografilor vor fi eliberate numai pentru acele localităţi, în care exista o supraveghere strictă a poliţiei locale, adică în oraşele centre de gubernii sau centre de judeţ, localităţile mici fiind excluse. Pe parcursul secolului al XIX-lea sunt consemnate preţioase informaţii privitor la fenomenul publicistic basarabean: numeroase articole şi studii risipite în presa vremii, însă scrise, în mare parte, în ruseşte (Al. Hâjdeu, P. Filatov, Gh. Gore, I.I.Tanski ş.a.). S-a încercat o recreare de imagine a istoriei presei din Basarabia. Aceasta va deschide, cu certitudine, faţete noi, necunoscute mai înainte şi va crea o posibilitate unică de cunoaştere a unui trecut mereu evocat, însă niciodată cercetat în măsura adevărului istoric. Au existat în Basarabia secolului al XIX-lea, încercări de a crea şi o publicistică românească. Corespondenţele apărute în gazeta liberală bucureşteană – Telegraful, apoi în Telegraful Român pe o perioadă de aproape zece ani (1880-1890), stau mărturie în acest sens. Stabilirea identităţii corespondentului din Chişinău (semna cu pseudonimul „Basarab”), rămâne în continuare o problemă nerezolvată încă în plan de cercetare. Alte încercări de publicistică basarabeană (românească) sunt atestate către mijlocul secolului al XIX. Timp de aproape un deceniu (1859-1865), consilierul Ioan Dabija a încercat în repetate rânduri, însă fără succes, să obţină permisiunea editării unui periodic în Basarabia. Acţiunile acestuia în domeniul ziaristicii basarabene sunt tributare intereselor politice ale administraţiei imperiale din Basarabia. Sistemul autoritar al cenzurii ţariste, însă, a anihilat în „faşă” şi acest proiect publicistic. Consilierul Ioan Dabija a insistat de fiecare dată către conducerea gubernială în vederea obţinerii unor taxe speciale cu acoperire din cheltuielile de stat pentru abonamentul presei româneşti (din Principatele Române). Exemplarele primite au fost parţial depozitate în colecţiile Bibliotecii Publice din Chişinău. În acelaşi context se înscrie şi iniţiativa boierului Constantin Cristi, în 1862, de a deschide la Chişinău ”o tipografie moldovenească” în scopul de a tipări cărţi şi broşuri, dar şi o ”gazetă moldovenească”. Documentele decodificate (din arhivele de la Chişinău) îl prezintă pe Constantin Cristi ca pe un luptător deschis împotriva cenzurii ţariste – demersuri repetate, proteste, acţiuni îndrăzneţe (procurarea şi instalarea teascului tipografic contrar interdicţiilor cenzurii), asigurându-i un loc de frunte printre intelectualii basarabeni cu idei progresiste din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O altă iniţiativă de a edita la Chişinău o gazetă „politico-literară” cu titlul de Bessarabskii Vestnik (Curierul Basarabean), în 1873, aparţine basarabeanului Gheorghe Gore. Demersul acestuia, însă, „nu şi-a aflat aprobare” la Departamentul Principal în problemele presei şi cenzurii. Istoricul Al. Boldur (în lipsa unor mărturii certe) plasa greşit acest eveniment publicistic în contextul mişcării de emancipare naţională a polonezilor (1863). Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti este cea de-a a doua publicaţie oficială a provinciei (după 13 ani de la apariţia primei publicaţii basarabene – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 1854 ), ceea ce stă mărturie că regimul de cenzură în Basarabia a fost foarte dur. În plus, sistemul restrictiv al cenzurii ţariste a anihilat din start alte iniţiative particulare de a întemeia în provincie o presă în limba română. Buletinul eparhial – Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, fiind o publicaţie cu statut oficial, a urmat întocmai un model imperial (după pilda eparhiilor ruseşti). Conducerea eparhială avea în supraveghere strictă programul de activitate al revistei stabilit conform stipulărilor prevăzute de cenzura sinodală. În plan istoriografic avem de a face cu o situaţie nelămurită în problema respectării bilingvismului în paginile primei reviste în limba română Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Mai degrabă, este vorba de un trecut mereu evocat, însă niciodată cercetat suficient în – 131 –

Maria Danilov

măsura adevărului istoric ce ar permite să închegăm, în cele din urmă, o imagine clară, integră a istoriei Basarabiei „sub ruşi”. Or, această imagine a Basarabiei este împestriţată de multiple erori şi/sau exagerări, care, odată preluate şi multiplicate în scrisul nostru istoric, au perpetuat o stare anevoioasă, defel favorabilă cercetării istorice. Cercetători consacraţi în domeniu, în marea lor majoritate, susţin, că buletinul eparhial a apărut în ediţie bilingvă între anii 1867-1871, ceea ce nu corespunde întocmai adevărului istoric. În urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, s-a constatat cu certitudine că, anume situaţia incertă în problema respectării bilingvismului a constituit prilej de confuzie istoriografică în scrisul nostru istoric. Or, revista, deşi îşi încheiase versiunea bilingvă către mijlocul anului 1871 (nr. 16 din 15-31 august [partea neoficială] a fost ultimul), în anul următor – 1872, au mai apărut câteva texte în română, fără a avea text paralel în rusă. Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti a apărut în versiune bilingvă pe parcursul a cinci ani (1867-1872). Textul în pagină s-a tipărit constant pe două coloane doar pentru etapa de apariţie a revistei în ediţie bilingvă. Versiunea în „limba moldovenească” era aranjată pe dreapta paginii. Or, doar textele-anexe, de regulă, cu paginaţie separată se tipăreau în pagină plină, fără coloane. La fel ar trebui să reţinem că atât partea „oficială”, cât şi cea „neoficială” s-au editat constant cu paginaţie separată. Spre exemplu: partea oficială a revistei nr.12 din 15 decembrie 1867 – avea un volum de 130 pag. iar partea neoficială – 464 pag. Din cele arătate se poate uşor constata că volumul informaţiei apărut în partea neoficială a buletinului era mult mai consistent, adică aproape triplat. În urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei de reviste s-a stabilit: 1) criteriul bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 1867-1869; 2) Începând cu nr. 3-4, 1869 treptat este omisă traducerea unor texte în română: atât din partea oficială, cât şi cea neoficială. În final, pe parcursul anului 1872, în cuprinsul revistei apar doar unele fragmente răzleţe a textelor traduse în română (versiunea românească, în special, partea neoficială este una tradusă şi abundă în calchieri lexicale). În lipsa unor certe mărturii documentare (sursele cercetate nu indică impactul unei interdicţii oficiale a cenzurii sinodale) este nespus de dificil să ne pronunţăm direct în această nelămurită problemă încă. Suspendarea versiunii româneşti a buletinului (1872) a coincis mai degrabă cu atmosfera social-politică din anturajului administraţiei imperiale din Basarabia, defavorabilă limbii române. Este tocmai perioada în care limba română este suspendată ca obiect de studiu în sistemul de învăţământ din Basarabia (1871). O dată cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău a episcopului Pavel Lebedev (23 iunie 1871-16 iunie 1882), suspendarea versiunii româneşti a buletinului s-a întâmplat foarte curând. Acesta îşi asigurase un control drastic asupra publicaţiei. Drept urmare a stadiului actual al investigaţiei asupra problemei înaintăm câteva consideraţii de ordin general: mai întâi trebuie să punem în evidenţă faptul că, revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, a fost prima şi/ sau unica publicaţie în limba română apărută în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea (ediţia bilingvă apare între anii 1867-1872). Şi doi: buletinul a fost unica publicaţie bisericească, care a avut o apariţie constantă între anii 1867-1917. Fără îndoială, apariţia revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti în ediţie bilingvă, poate fi calificată drept o izbândă efemeră a clerului basarabean. Pe de altă parte, vom observa că problema revistei eparhiale se înscrie într-un context mult mai larg al investigaţiei istorice. Faptul că anume clerul a fost acea categorie socială din Basarabia secolului al XIX-lea, care a izbutit să-şi apere dreptul de a edita o publicaţie în limba română are şi o altă explicaţie istorică. Fenomenul publicistic se înscrie mai degrabă pe linia unei tradiţii culturale în tipărirea cărţilor liturgice în limba română, care îşi are începutul din 31 mai 1814, când a fost deschisă Tipografia Eparhicească din Chişinău sub oblăduirea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Anume în această tipografie a şi fost tipărită iniţial revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Însă ar trebui să observăm şi altceva: clerul basarabean, către a doua jumătate a secolului al XIX-lea, n-a mai manifestat consecvenţa de altădată în susţinerea şi promovarea limbii române în paginile buletinului eparhial. – 132 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Un alt aspect al problemei presei basarabene ţine de difuzarea presei imperiale în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea. În lipsa unei prese locale – până spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea – în Basarabia a fost difuzată pe căi oficiale, exclusiv, doar presa rusă imperială. Cele mai preţioase informaţii sunt depozitate în fondul Cancelariei Guvernatorului militar/civil al Basarabiei. Deşi, ar trebui să observăm şi faptul că sursele amintite mai sus ne oferă, fără îndoială, o perspectivă unilaterală asupra fenomenului difuzării presei ruseşti în provincie. Adică ne oferă o istorie din punct de vedere imperial, mai exact, al funcţionarului imperial, fie cel din capitală, din Sankt Petersburg, sau cel din Basarabia. Mai mult: arhivele locale nu sunt complete. Or, fenomenul presei imperiale difuzate în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit doar parţial. Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul unui abonament particular; care erau preferinţele publicului basarabean, din prima jumătate a secolului al XIX, în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 17). De asemenea, a fost dificil să urmărim impactul instituţiilor de cenzură asupra presei imperiale pe parcursul secolului al XIX. Perspectiva de abordare a fenomenului ne oferă, totuşi, o posibilitate unică să urmărim „cum s-a făcut” sau, mai exact, „cum s-a încercat să se facă” acea difuzare a presei oficiale în provincie; care era mecanismul de funcţionare a maşinii imperiale în această direcţie? Pentru că este important să ştim/cunoaştem cu ce fel de presă ne-au „alimentat” imperialii până la apariţia propriu-zisă a presei locale. Mărturiile documentare conturează o imagine, pe cât posibil, apropiată realităţilor obiective ale fenomenului cercetat. Începutul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea, este considerat, pe bună dreptate, în istoria jurnalisticii ruseşti, drept o etapă de debut a presei de specialitate. Acest gen de publicaţii se află în afara cenzurii. Ele sunt susţinute şi promovate de diverse ministere şi departamente ministeriale, ceea ce le-a asigurat o difuzare pe tot cuprinsul Imperiului Rus: Санктпетербургские Сенатские Ведомости şi Московские Ведомости. Funcţionarii ţarişti, de toate nivelele, citeau foia proguvernamentală a lui Nikolai Greci – Северная Пчела. Presa imperială rusă a avut o difuzare restrânsă în Basarabia secolului al XIX-lea. Publicaţiile departamentale aveau un număr limitat de cititori în toate guberniile din imperiu. Editorii suportau cheltuieli enorme, însă acest gen de publicaţii nu şi-au găsit o acoperire reală. Este un motiv pentru care mulţi dintre editorii ruşi au preferat să se orienteze spre publicaţiile literare sau ştiinţifico-literare. Sursele cercetate stau dovadă că, atât funcţionarii imperiali (de origine velicorusă), cât şi cei localnici nu manifestau nici un interes cultural faţă de presa din Sankt Petersburg sau Moscova. Sintagma: „nici un doritor nu s-a aflat” este fixată frecvent în documentele cercetate. Aceste mărturii exprimă întocmai acea stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de funcţionari imperiali de tot soiul, şi care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră fără a fi interesaţi de viaţa mondenă a centrului imperial. Fenomenul cenzurii, impactul acesteia asupra presei imperiale răspândite în Basarabia a fost urmărit, în special, în baza ediţiilor particulare. Mecanismul de difuzare a presei imperiale ruse a funcţionat cu schimbări minime pe tot parcursul secolului al XIX. În contextul problemei presei şi cenzurii în Basarabia „sub ruşi” a fost urmărit insistent şi fenomenul circulaţiei presei româneşti. Către a doua jumătate a secolului al XIX-lea are loc o anumită schimbare de imagine în perspectiva relaţiilor dintre ruşi şi români (după Tratatul de Pace de la Berlin (1856). Guvernatorii din Basarabia sunt nevoiţi să cunoască starea de lucruri din Principatele Române (în special, opinia publică exprimată în presa cotidiană). Astfel, Fonton de Verrayon este primul guvernator din Basarabia care obţine „privilegiul” – prin decret imperial (1860) – de a recepţiona publicaţii româneşti la Chişinău (sub acoperirea serviciului consular al Departamentului Asiatic Imperial Rus din Iaşi). În 17 martie 1862 (al doilea decret imperial) s-a permis recepţionarea presei din Principate, fără restricţii de cenzură. Ştirile de referinţă, cunoscute deja în scrisul nostru istoric, din păcate, astăzi nu mai pot fi veri– 133 –

Maria Danilov

ficate după surse. Nu există lucrări speciale în problema circulaţiei presei româneşti în Basarabia, însă trebuie să remarcăm că unele aspecte ale problemei şi-au găsit, totuşi, reflectare în istoriografia basarabeană, începând cu anii ‘30 ai secolului XX. Nu putem însă trece cu vederea că aceste ştiri suferă de variate inexactităţi de detaliu, fiind lansate, adeseori arbitrar, fără nici o acoperire de argumente istorice, ceea ce a condus ulterior la interpretări unilaterale, uneori chiar confuze şi contradictorii. Instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către deceniul trei al secolului al XIXlea, a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de frontieră. Restricţii privitor la presa străină, care pătrundea în imperiul ţarilor, sunt prevăzute şi de Statutul de cenzură aprobat de către Senat în 1826 (art. 129, 136, 137, 141, 168 etc.). Stipulările statutare prevăzute în diverse articole sunt descrise cu atâtea amănunte, încât se putea de interzis orice. Acest statut a suportat modificări ulterioare, fiind înlocuit cu un altul în 1828, în baza căruia au fost elaborate regulamente speciale pentru serviciile vamale ale zonelor de frontieră. Acestea se aflau în subordonare directă guvernatorului local, pe lângă care exista şi un departament cu destinaţie specială – Secţia a III-a Imperială – preocupată direct de supravegherea şi respectarea Statutului de cenzură. Informaţiile documentare oferite de arhivele locale ne conduc la concluzia că presa românească care a pătruns în Basarabia, pe parcursul secolului al XIX-lea, a fost supusă restricţiilor de cenzură după trecerea imediată a hotarului de frontieră. Era, de fapt, prima etapă de control, aceasta presupunând mai multe trepte: 1. Secţia a III-a de poliţie (din cadrul cancelariei guvernatorului militar/civil al Basarabiei); 2. Comitetul de cenzura din Odesa (din cadrul cancelariei guvernatorului general al Novorossiei şi regiunii Odesa); 3. Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg (în prima jumătate a sec. al XIX-lea, aflat în subordonarea mai multor departamente ministeriale). S-ă constatat, totodată, că sursele documentare oficiale din prima jumătate a secolului al XIXlea de cele mai multe ori se rezumau la date scunde despre „pachete cu ziare în dialect străin”, care, alături de alte tipărituri erau înregistrate, de regulă, în registrul/catalogul de evidenţă. Restricţiile cenzurii privitor la presa „străină”/ românească, care a încercat să pătrundă în Basarabia, au fost un fenomen constant pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea. În lipsa unor publicaţii locale de limbă română (toate încercările intelectualilor basarabeni de a înfiinţa o presă de limbă română au fost înăbuşite „în faşă” de cenzura ţaristă), a existat o permanentă solicitare a presei româneşti de peste Prut. Intrarea publicaţiilor “străine” pe teritoriul Imperiului Rus era strict interzisă, în baza Statutului de cenzură (1826). Restricţiile privitor la cenzura presei străine au existat cu minime modificări pe toată perioada secolului al XIX-lea. Presa românească din dreapta Prutului era categorisită la capitolul „presă străină” şi respectiv, supusă restricţiilor de cenzură imediat la trecerea frontierei. Perspectiva relaţiilor istorice intervenite între ruşi şi români – după Tratatul de Pace de la Berlin (1856), i-a determinat pe guvernatorii din Basarabia să cunoască starea de lucruri din ţările române (în special, opinia publică exprimată în presa cotidiană), în scopul de a gestiona cu succes „o astfel de regiune, locuitorii căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi moravuri cu cei din Principatele Dunărene”. Fonton de Verrayon este, astfel, primul guvernator din Basarabia, care obţine „privilegiul” – prin decret imperial (1860) – să recepţioneze publicaţiile româneşti la Chişinău sub acoperirea serviciului consular al Departamentului Asiatic Imperial Rus din Iaşi. După doi ani, mai exact, în 17 martie 1862 (al doilea decret imperial), i s-a permis să recepţioneze presa românească, fără restricţii de cenzură. La fel, pentru o perioadă de doi ani – 1863-1865 – Biblioteca publică din Chişinău a beneficiat de abonament la unele reviste şi ziare din Principatele Române, însă atât aceste publicaţii, cât şi cele ajunse la bibliotecă din colecţia “personală” a guvernatorului, erau depuse într-un fond special “cenzurat”, fără acces liber pentru publicul larg de cititori. În contextul valorificării surselor „secrete” din colecţiile arhivelor din Chişinău se înscrie şi apariţia ziarului Basarabia (Iaşi, 1879). Concluzia ce se impune, însă, în urma decodificării surselor – 134 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

„secrete” din anonimatul dosit al arhivelor ne va apropia mult de înţelegerea fenomenului românesc din a doua jumătate a sec. XIX, receptat din perspectiva intereselor imperiale (Imperiului Rus). Constatăm, prin urmare, că valorizarea informaţiilor „secrete” va contribui esenţial la repunerea în circuitul ştiinţific ale unor importante segmente ce ţin de istoricul presei basarabene. Tabloul presei basarabene la începutul secolului XX este marcat de contextul evenimentelor istorice ce s-au produs în imperiul ţarist. În urma schimbărilor social-politice intervenite după revoluţia burgheză din anii 1905-1907, presa oficiala îşi pierde monopolul asupra pieţei mediatice din tot cuprinsul vastului imperiu, inclusiv şi în gubernia Basarabiei. În contextul abordării documentare a fenomenului presei basarabene este absolut necesar să observăm că datele de arhivă privind aplicarea restricţiilor de cenzură asupra presei oficiale din provincie se întâlnesc rar de tot. Presa oficială este mai puţin afectată de instituţiile cenzurii ţariste. Presa de orientare general-democratică şi/sau liberală este cea mai numeroasă la început de secol XX. Informaţiile documentare asupra acestui gen de presă anume sunt atestate în arhivele locale, mai cu seamă, după proclamarea Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905. Începând cu anul 1906 putem vorbi şi de apariţia presei in limba română. Cele mai numeroase informaţii documentare referitor la presa scrisă (în arhivele locale) sunt stocate între anii 1911-1913. La începutul secolului XX s-a înregistrat o lărgire considerabilă a spaţiului geografic al presei basarabene: atât ziare, cât şi reviste încep să apără în centrele de judeţ – Bălţi, Tighina, Orhei, Akkerman, Bolgrad, Ismail. După unele statistici preventive pe anii 1900-1916 în total apăreau 254 ediţii (136 ziare, 78 reviste, anuare, suplimente literare, calendare etc.). Administraţia gubernială, în 1913, a întreprins un şir de măsuri de precauţie în scopul respectării restricţiilor de cenzură. Sub vizorul instanţelor de cenzură sunt consemnate publicaţiile ce apar în oraşele Chişinău, Ismail, Akkerman, Bender şi Bălţi, considerate mari centre culturale, dintre care: Ismail este privit ca „oraş de frontieră cu România”, Akkermanul (Cetatea Albă), este unul care se află în imediata apropiere a oraşului Odesa, de aceea nu este liber de influenţa presei odesite şi, în sfârşit, oraşele Bălţi şi Bender, considerate centre importante de dislocare a unităţilor de armată. Cercetările întreprinse asupra fenomenului presei şi cenzurii în Basarabia la începutul secolului XX, au condus la evidenţierea unor condiţii specifice de aplicare a legislaţiei imperiale privitor la cenzura presei în Basarabia în baza Manifestului din 17 octombrie 1905; la sistematizarea datelor istorice asupra titlurilor de ziare apărute în Basarabia la începutul secolului XX; la reconsiderarea unor aspecte în problema apariţiei primului ziar în limba română (Basarabia, 1906-1907) în contextul cenzurii ţariste; identificarea surselor documentare în vederea stabilirii volumului de informaţii privitor la cenzura presei din Basarabia la începutul sec. XX. La începutul secolului XX presa de limbă română a înregistrat un avânt spectaculos. S-a reuşit, în anii din urmă, o recuperare esenţială de noi documente istorice care conduc la enunţarea unor reconsiderări asupra procesului istoric basarabean ce ţine de domeniul istoriei presei de limbă română la începutul secolului XX. S-a dovedit că ziarul Basarabia (1906-1907), are o preistorie mai veche decât cea raportată doar la evenimentele anului 1905. Surse inedite (din arhivele ruseşti: Fondul Direcţiei Centrale pentru Problemele Presei), stau dovadă că această iniţiativă poate fi împinsă, cel puţin cu doi ani mai devreme, adică la anul 1903. În abordarea problemelor legate de apariţia primului ziar în limba română – Basarabia (1906-1907) – putem distinge, cel puţin, trei surse de documentare: 1) colecţia de documente din arhivele locale (foarte scunde, de altfel). O bună parte din documentarul acestor colecţii, în anii din urmă a fost valorificat şi publicat în diverse culegeri de materiale şi studii ce ţin de istoricul presei basarabene. 2) Colecţia de documente şi periodice din arhivele Federaţiei Ruse, unde, alături de importante surse şi mărturii privitor la cenzura presei, se păstrează şi colecţia integrală a ziarului Basarabia (1906-1907); 3) Colecţia de ziare şi reviste din România, dintre care ar trebui să reţinem colecţia de periodi– 135 –

Maria Danilov

ce din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, în special, cele ce reflectă ecoul Basarabiei în presa din România. Ceea ce ar trebui să reţinem din capul locului, este un fapt defel măgulitor: în colecţiile de patrimoniu din Republica Moldova, actualmente, se deţin puţine surse autentice în baza cărora poate fi reconstituit istoricul primului ziar de limbă română apărut la Chişinău în 24 mai 1906. Să mai amintim în context că, în anii din urmă, a fost identificat doar un singur exemplar din ziarul Basarabia (din cele 79 de numere: 24 mai, 1906 – 11 martie, 1907) – nr. 40 din 11 octombrie 1906. O situaţie similară, în contextul problemei abordate (puţinătatea surselor) s-a constatat şi pentru colecţiile din România. Spre exemplu, în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române se păstrează, la fel, un singur exemplar din Basarabia – nr. 79, din 11 martie 1907 (ultimul număr). Faptul că informaţia istorică privitor la ultimul număr apărut al Basarabiei (nr. 79 din 11 martie 1907) a fost greşit interpretată în perioada interbelică (de Pan Halippa, Şt. Ciobanu ş.a.), cu scurgerea timpului s-a ajuns să se confunde şi conţinutul propriu-zis al ziarului. Spre exemplu, Nicolae Ciachir (1992), care, după cum s-a arătat mai sus, indica corect data apariţiei ultimului număr (nr. 20/ 79 din 11 martie), atunci conţinutul acestuia este confundat cu cel din 4 martie (nr. 19/ 78). Textul „Deşteaptă-te Române” apare pe prima pagină a ziarului Basarabia din 4 martie 1907 şi, nicidecum nu poate fi confundat cu cel din 11 martie, unde acesta este lipsă. Apariţia primului ziar de limbă română în Basarabia, la începutul sec. XX, n-a fost un fenomen accidental. Cu atât mai mult acest eveniment publicistic nu poate fi pus în exclusivitate în legătură cu înfrângerea Imperiului Rus în războiul ruso-japonez şi revoluţia rusă de la 1905-1907. Activitatea ziarului Basarabia a demonstrat cu prisosinţă, că în provincia dintre Prut şi Nistru ideea românismului, după aproape un secol de rusificare forţată, a reuşit, totuşi, să răzbată, să pătrundă, să dăinuie în conştiinţa publică a unei părţi însemnate a diverselor categorii sociale: fie ţărani, preoţi sau nobilime. Primul ziar de limbă română – Basarabia (1906-1907) – a fost, mai degrabă, izbânda unei generaţii de jertfă O altă izbândă in publicistica basarabeană de la începutul secolului XX, o constituie revista Luminătorul. Curentul cultural-religios din mijlocul preoţimii basarabene a fost o prezenţă perpetuă pe tot parcursul secolului al XIX-lea, impunându-se în viaţa spirituală a provinciei chiar din momentul anexării acesteia de către ruşi. Referitor, însă, la anul de apariţie al revistei – anul 1908 – nu mai puţin important ar fi să sesizăm, să relevam, de fapt, şi un alt aspect al problemei, de detaliu, care conturează o imagine nuanţată a unor realităţi basarabene. Doar atât. Apariţia jurnalului bisericesc la începutul anului 1908 a coincis (ironia soartei) cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău al episcopului Serafim Ciceagov. Către sfârşitul lunii ianuarie 1908, colectivul redacţional a reuşit să scoată de sub tipar primul număr al revistei Luminătorul. Revista avea un program strict limitat de canonul cenzurii sinodale. Fiecare număr al revistei (coperta 1 interior), până la anul 1918, va fi însoţit de apostila cenzurii: „Cu dezlegarea spre tiparu; cenzor protoiereu Spiridon Muranevici”. Este foarte greu, de neînchipuit chiar, să ne imaginăm cum ar fi derulat viaţa spirituală a provinciei la începutul sec. XX în lipsa unei asemenea reviste în limba română. Dacă am judeca asupra importanţei acestui eveniment cultural şi spiritual deopotrivă, doar în baza ecoului din presa vremii, şi tot am fi în stare să lămurim adevărata dimensiune spirituală a fenomenului. Preoţimea basarabeană îşi punea mari speranţe într-o asemenea revistă: „ea va trebui neapărat să devină o revistă de educaţie moralduhovnicească a clerului, un mijloc viu de comunicare cu enoriaşii”. După cum ne comunica părintele Constantin Parfenie (un foarte bun cunoscător al vieţii eparhiale din Basarabia), de la 1 ianuarie 1907 revista deja fusese expediată în parohii (cu abonat obligatoriu ), în peste 700 de sate. Clerul „moldovean”, în acele clipe de mari prefaceri ale vieţii naţionale şi spirituale din Basarabia anului 1917, a fost în epicentrul evenimentelor sociale. Jurnalul bisericesc s-a inclus în lupta pentru emancipare naţională. Revista preia, multiplică, publică aproape totul din ceea ce poate îndemna la o redeşteptare a spiritului amorţit al basarabenilor. În acea stare de avânt general, de – 136 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

forfotă revoluţionară, jurnalul bisericesc era în avangardă. Ceea ce trebuie să subliniem, în primul rând, este că preoţimea basarabeană nu era/ nu a fost una totalmente adormită şi/sau rusificată. Acest fenomen poate fi lesne observat din liantul acelor evenimente şi fapte ce întregesc tabloul general al anilor 1917-1918 Textele cuprinse în paginile revistei Luminătorul, în intervalul 1908-1918, sunt în marea lor majoritate traduceri şi/sau adaptări după literatura ecleziastică a teologilor ruşi. Aceste pagini de istorie ne dau posibilitatea să judecăm, să cuprindem într-o singură perspectivă graiul moldovenesc basarabean de la începutul secolului XX (după o sută de ani de rusificare forţată); să desprindem – după fiecare rând de lectură – cuvinte din repertoriul substratului intim al graiului ţărănesc al sufletului românesc basarabean. Iar stângăciile în traduceri nu sunt altceva decât o formă arhaică de adaptare la pretenţiile unei limbi străine, a limbii stăpânitorului, a spiritualităţii imperiale ruse. Presa rusească (scrisă în ruseşte) din Basarabia, la începutul secolului XX, este la fel supusă interdicţiilor de către cenzură. Deşi contextul social, economic şi lingvistic este un factor favorizant al acesteia (în detrimentul presei naţionale), presa rusească, se zbate, de fapt, între ambiţia imperială şi impasul provincial. Sursele cercetate conduc la stabilirea unor particularităţi specifice presei basarabene (scrisă în ruseşte). Lipsa unei tradiţii în promovarea jurnalismului profesional, de breaslă, constituie o particularitate distinctă a presei ruseşti la începutul secolului XX. Persoanele care se lansau în domeniul ziaristicii, fie în calitate de editori sau redactori de ziare, marea lor majoritate, erau din cele venite din alt domeniu de activitate decât cel al presei scrise. Arhivele locale conţin suficiente probe în acest sens. Mai mult: lipsa unei tradiţii locale în promovarea presei scrise a condus la mimare crasă după modele ce apăreau în guberniile centrale ale Imperiului Rus. Editarea ziarelor, revistelor, anuarelor se făcea, în temei, după un program foarte vast şi supraîncărcat cu materiale preluate după surse străine ce nu aveau nici o legătură concretă cu realităţile din provincie. Acele puţine cotidiene ce apăreau la Chişinău, neapărat aveau inserat la subtitlu titulatura de „cotidian social-politic, literar şi economic”. Presa rusească din această perioadă mai avea un spaţiu extins rezervat reclamei comerciale. O altă trăsătură distinctă este lipsa de diversitate. O serie de publicaţii din această perioadă apăreau sub un titlu comun, precum au fost ediţiile – gen „Bessarabetz” şi/ sau „Basarabia” sau „Drug”. Să mai adăugăm şi lipsa unor ateliere tipografice în măsură să asigure o periodicitate constantă a publicaţilor periodice. La aceasta se mai adaugă şi lipsa de muncitori calificaţi în domeniu. Un număr important de titluri apărute în această perioadă au o durată de cel mult doi-trei ani de activitate, altele fiind identificate doar după surse de arhivă. Cu atât mai mult cu cât sursele bibliografice existente nu ne dau o informaţie exactă asupra titlurilor apărute în Basarabia până la anul 1918, inclusiv. Sistemul opresiv al cenzurii ţariste a anihilat, din start, şi perspectivele de afirmare a ziaristicii ruseşti din provincie, încât aceasta “nu putea satisface nici cerinţele cititorilor ruşi, aceasta rămânând în cea mai mare parte „gazete provinciale de nuanţă locală”.

– 137 –

Maria Danilov

summary Press and censorship in Bessarabia XIXth century – beginning of XXth century (Secret files of gubernial archives from Chisinau) Introduction. Bessarabian press is a complex and contradictory reflection of events held in this territory, that are difficult to understand for today’s analysts. Existing bibliographical sources, including both singular-issue publications and synthetic monographic works, do not offer a holistic picture of history of press. In addition, we have to remark that studies of bessarabian press, especially after ’90 years of XXth century, were concentrated on revaluation of documentary sources related to apparition of Romanian press in Bessarabia at the beginning of XXth century. Sources related to the history of bessarabian press as a complex phenomenon, of imperial press, proRussian press that covers nearly all bessarabian media space between 1854 and 1918, are almost unknown. Therefore, the level of understanding and knowledge about the bessarabian press is very vague; we are just at the starting point of studies. Our historiographic study is an attempt to offer a documental interpretation on bessarabian press history from the perspectives of imperial censorship. This has influenced the entire process of bessarabian press evolution and formation. Moreover, the press from entire tsarist empire cannot be understood without studying censorship institutions. Our main purpose is to explain and underline the impact of imperial censorship on some particular features of bessarabian press during the century of foreign domination. Starting with 1812 and till today, bessarabian press (as, in fact, the entire cultural process in this province) evolution was marked by two influences, two structures, and two models: Romanian one and Russian, into which Bessarabia was pushed in. Therefore, the history of bessarabian press is much more complex that one presented in the “history” of Boris Trubetkoi (1989) or in that of Dumitru Coval (1992). The most painful heritage of bessarabian historiography from totalitarian regime is the influence of preconceived ideas on our historical writing. Researcher’s effort on bessarabian press issue cannot be out of influence of social, historical and political contexts in which Bessarabian model was born. Thus, we consider a contextual analysis of bessarabian press phenomenon is more important that a comparative one: we have to study it in a specific historical context, based on available documents. Documents related to the history of bessarabian press are spread in different deposits of Chisinau archive. Those reflecting the activity of censorship institutions are mostly concentrated in the deposit of Civil Gubernator of Bessarabia and in that of Chief of Chisinau gendarmes. Selected information comprises a vast correspondence, marked as “strictly confidential”, between local administration civil servants of different levels: Civil Gubernator of Bessarabia, Chief of Chisinau gendarmes, Public prosecutor of Chisinau city, and people from superior institutions: General Gubernator of Bessarabia and Novorossia and later, with central administration in St. Petersburg ( Main Department for Press and Censorship issues). Abundance of this type of documents – office documents – reflects the specifics of imperial administration of province oriented exclusively to strictly execution of Sankt Petersburg’s central administration acts. However, what do primary sources offer to researcher? This category of documents of internal use – various reports, dispositions, informative notes, petitions etc – contains precious information about provincial journalistic environment, about historical conditions in which bessarabian press was forced to survive. They offer precise information about name and surname of editors, their age and home address, typography that will print the works. Information about newspaper’s and magazines publishing programs are also very precious. All these data gathered together present an adequate documentary restitution. They create a unique possibility of objective knowledge of Bessarabian facts related to history of press. Press in Bessarabia: context, imperial ambitions and cosmopolitism. Historical literature about – 138 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

bessarabian press between Prut and Nistru has many shades that cannot be neglected as they sadly interfere with social, political and cultural realities. Especially that actual level of understanding of phenomenon of bessarabian press is very vague, is at it starting point. This situation is caused by the absence of general synthetic works that analyses entire literature dedicated to press and offer a global, integrated view of this issue. Our historiographic study is justified by necessity to understand the level of historical knowledge about bessarabian press phenomenon. Therefore, we can only attempt to synthetic overview of historical writings regarding bessarabian press in order to underline what is already known about this issue and to try to identify the area of future scientific research. In addition, we will underline – whenever it has needed – some important ideas regarding our historical writings. We have to notice that analysis of historical literature dealing with bessarabian press issue can be included rather in “Russian historiography” chapter as most part of works in this field are Russian language studies. A distinctive feature of studies on history of press, especially those published in SSRM (1944-1989), is their special periodization. Phase of attempts (1918-1940). The only one synthetic historiographic work in this period that refers strictly to bessarabian press is a Ştefan Ciobanu’s paper published in 1923, in work Romanian Culture in Bessarabia under Russian domination (Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă) It is a very consistent work that presents, for the first time, an overview of Romanian periodicals appeared in Bessarabia during 1867-1917, covering five decades. Onisifor Ghibu’s studies are not exclusively dedicated to the issue of press, but are also valuable for this period. For evolution of inter-bellum press – until ’30 – we have to mention the work of Constantin Mâţu. This study presents a history of press in times dominated by political views of a non-native minority. Between science and propaganda (1944-1989). History can be easily exploited for political purposes and the history of written press in this period is extremely conclusive in this sense. From the historiographical point of view, history of press in Soviet Socialist Republic of Moldova is the most difficult and dubious for researchers. Main themes discussed in this period are those imposed by ideologists of soviet regime. We can distinguish two separate areas of research, in certain periods: • years 60 – 70 of XXth century. During this period, investigations were focused exclusively on researching of party press and all papers were written exclusively in Russian. • years 70 –80 of XXth century. At the end of ’80-ies, the attention of researchers switched to moldavian-russian-ukrainian relations and the role of Russian press in the process of consolidation of bessarabian journalism writing is the main theme of studies. There are a lot of bilingual – both Russian and “Moldavian language’ – publications. Monographic works of Dumitru Coval form a separate chapter in history of bessarabian press. 1972 year was prolific for this researcher: he published and/or edited voluminous works based on information from local and foreign archives, dedicated to Moldavian journalism. Another category of contributions in mass-media area appears at the end of ’80-ies, XXth century. Especially relevant and precious are researches of Alexandrina Matcovski dedicated to “Moldavian literature of XXth century in Russian publications”. Sources valorization (1989-2007). This period is special as it not only refuses false thesis of the past decades, but also comment them with solid scientific arguments, valorizing documentary sources referring to the history of bessarabian press. After 1989 various papers appears in specialized periodicals. All these works were spread in various publications and never were collected in dedicated volumes. A study of “sociocultural history” of press that studies the period from 1906 till 1944, appeared in 2003. For the evolution of bessarabian press in XIXth century we have to mention the study published in collection named Pages about Bessarabia (Pagini despre Basarabia), in 1996 and 2001 Volumes include a series of publications appeared in Bucharest’s newspaper Telegraful (1880– 139 –

Maria Danilov

1890). A reference work dedicated to inter-bellum history of bessarabian press appeared at the end of 2006: a global research about magazine Arhivele Basarabiei (1929-1938). The problem of Romanian press in heritage collections of Republic of Moldova. There were few Romanian periodicals in bessarabian area, and the storage of these was done accidentally, collections being fragmented and dispersed. There are documents confirming that during XIXth century in the Public Library of Chisinau (founded in 1832) was a special collection – prohibited for public use – containing collections of Romanian newspapers published in Romanian Principates that were sent to Bessarabian Gubernator through diplomatic service of Russian consulate. Nowadays, there are no signs of these collections: part of them was sent to Moscow and Sankt Petersburg libraries, soviet agents burned others in ’60s. We have to notice that few collections of Romanian language bessarabian press published until 1918 have been preserved and are available today, both in heritage collections of Republic of Moldova and Romania (although we know certainly that bessarabian press crossed Prut river at the time it was published). One of the main causes of this situation is the reduced edition of Romanian newspapers in Bessarabia that hardly reached the number of 700-800 exemplars. As we lack a general catalogue of heritage Romanian press (in the Republic of Moldova), it is difficult to precisely determine their location now. To cover the enormous lacunas of documentary information about heritage Romanian press we have to elaborate an up-to-date Bibliographical catalog of Romanian periodicals of Republic of Moldova in order to drag from anonymity of huge archives of Russian press, the genuine values of national culture of this space. Although the “Catalog of Bessarabian press”, published at the end of 2002, added valuable contribution to the history of Bessarabian press, the problem of sources identification remains one of a high priority. The Catalog was created – as the Message to the reader states – “to present the periodical publications appeared in this territory from the 1812 (when first bulletin, considered as a periodical by authors, appears) until the 1957 “(when National Chamber of Book appeared, s.n. – M.D.). Since we do not have a repertory of national press, such a voluminous work required a huge volume of work. The bibliography of this Catalog is over-complicated, including magazines, newspapers, annual notices (!), address books (!), bulletins, almanacs, calendars, dactylographic and hand written papers (!) We do not know the criterion of selection for bibliographical descriptions included in catalog, but the order of these in the internal structure of catalog makes it difficult for use. The paper is also complicated because many of descriptions included in catalog were studied using pure bibliographical sources (not attested de visu in heritage collections) that often have much inexact. Thus, the investigation of sources in the collections of some specific institutions that have patrimony is necessary, in the future. We do not have to insist that such publications – heritage catalogs – are complex and pretentious works, both thematically and chronological, that sometimes impose arbitrary order, consensually accepted. We consider that explanations of this are very clear: the idea to create the “Catalog of press” appeared at the beginning of 90s that were “very unclear times” for bessarabian realities, so the work is pioneering in domain of bibliography of bessarabian press. Analysis of sources. It is very important to note from the beginning that documentary information about the history of bessarabian press is dispersed in different funds of Chisinau’s archives. Those reflecting the activity of censorship institutions are mostly concentrated in the deposit of Civil Gubernator of Bessarabia and in that of Chief of Chisinau gendarmes. Selected information comprises a vast correspondence, marked as “strictly confidential”, between local administration civil servants of different levels: Civil Gubernator of Bessarabia, Chief of Chisinau gendarmes, Public prosecutor of Chisinau city, and people from superior institutions: General Gubernator of Bessarabia and Novorossia and later, with central administration in St. Petersburg ( Main Department for Press and Censorship issues). Abundance of this type of documents – office documents – reflects the – 140 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

specifics of imperial administration of province oriented exclusively to strictly execution of Sankt Petersburg’s central administration acts. However, what do primary sources offer to researcher? This category of documents of internal use – various reports, dispositions, informative notes, petitions etc – contains precious information about provincial journalistic environment, about historical conditions in which bessarabian press was forced to survive. They offer precise information about name and surname of editors, their age and home address, typography that will print the works. Information about newspaper’s and magazines publishing programs are also very precious. All these data gathered together present an adequate documentary restitution. They create a unique possibility of objective knowledge of Bessarabian facts related to history of press. Epoch of debut. Beginnings of censorship projects. Beginnings of bessarabian press: imperial context and local specifics. We can affirm there was no national press in Bessarabia in the XIXth century, but we know there were several attempts to create a national press. The history of bessarabian press in the XIXth century appears – in our interpretative opinion – tightly related to relationship between politics and historical writing. Before we enounce some context, we have to intervene shortly (because of limited space for this paper) with two important remarks. First, we have to remark there was no special department for press issues in Tsarist Empire in first six decades of XIXth century: as we know, it was created by Senate Ukaz of 6th of April 1865 that became operative at September, 1, 1865 – Main Department for Press issues (Glavnoe Uprvalenie po Delam Pečati). Secondly, a constant subject of tsarists policy in the area of press, for almost 130 years (from 1702) was the type of newspaper like „Vedomosti” , which was promoted as an official publication of tsarists administration in gubernies, starting with fourth decade of XIXth century and that dominated provincial press until the end of seventh decade. Imperial context. Several ministries and departments were in charge of press issues: Ministry of Foreign Affairs, Ministry of Public Education, IIIrd Department of Police, etc. Regarding a special policy in domain of press we can only remark that tsarists policy was to maintain technical, medical and other specialty periodicals in public circuit in order to divert public opinion from major social problems of society. Conservatory politics of russian autocracy is perfectly reflected by the Imperial Ukaz of December, 9, 1830 that ordered the publication of newspapers for gubernial centers named “Gubernskie Vedomosti.” The idea of this periodical was of Minister of Internal Affairs D. Bludov who firmly promoted this governmental project. Astrachan, Kazan, Kiev, Novgorod, Iaroslavl and Ukranian Slobodka were the first gubernies to implement this type of publication. Bessarabia was not included in this project at the beginning and will not be in the sphere of interests of imperial politics for next years, as we can see from documents deposited in local archives. Local specifics. In context of ministerial initiatives of local press organizing in gubernies, we have to pay attention to some local manifestations. It is sure that the initiative to create a local periodical edition in both “russian and moldavian languages” named „Curierul basarabean” appeared before ministerial initiative. This notable initiative considered the first attempt to organize the provincial press (ignored by tsarists’ authorities) was related to activities of commission of tutelage for creation of project for organization of Public Gubernial Library in Chisinau. Imperial context. Event happened two decades later, on July 17, 1854 caused by an external factor, in t he context of Crimea War (1853-1856). Imperial administration from Bessarabia needed permanently and tight exchange of information with Petersburg in context of war, and a newspaper called Bessarabskie Oblastnye Vedomosti covered this information need. We emphasize that the name of newspaper correspond to administrative status of province – that of “oblasti” – and immediately after changing this status at December 5, 1873, the newspaper was renamed into Bessarabskie Gubernskie Vedomosti. Local specifics. The lack of perspectives is a constant feature of bessarabian press for the – 141 –

Maria Danilov

entire XIXth century. Being restricted, local press has always persisted under the terror of imperial censorship so that any attempt of local intellectuality to create Romanian language press was prosecuted from the beginnings. In this context, we just notice that during XIXth century, local nobles tried to create national press. Perpetual Romanian consciousness – newspaper Romanian (Romanul ) (1848) An exceptional phenomenon for the history of bessarabian press are actions made by a group of bessarabian nobles (that remained anonymous for us) between 1845 – 1848, in order to publish a private newspaper Romanian. Unfortunately, local archives conserved only one file from old dossier (a rough copy of official document form December, 24), an informational note of local regional administration (IIIrd Direction of gubernial office) addressed to Gubernator of Bessarabia, from which we know that “ The owner of Chisinau’s Typography – Achim Popov – made a request on October,1 of last year (1847 ) for permission to publish a newspaper with title “Romanian” and to annex it to regional bulletin”. From the information we have from Superior Council of Oblaste , we can deduct that mentioned Popov’s request was already discussed at the Ministry of Public Education and was readdressed to General-Gubernator of Bessarabia; Superior Council of Oblaste sent an approval note to General-Gubernator on November 9 , 1846, nr. 2202 and express it’s opinion that publishing the above-mentioned newspaper including official local news would be very useful, until a regional bulletin appears. We have to make some important remarks on quoted document. It is sure the initiative of publishing appeared before, since the document relates to the already taken decision, on November 9, 1846. We can see that on October 1, 1847, the owner of typography Achim Popov addressed for the second time to officials. The fact that the initiative group delegated to a typography owner (at that time, typography of Achim Popov was the only private typography that has Romanian characters for printing; it existed during four decades, from 1843) this initiative is a sign that they tried to avoid direct confrontation with imperial censorship authorities (it was a largely-used practice in Russia in XIXth century). Publishing program prefigured that newspaper will undertake the functions of gubernial bulletin, until it appears; it was a very daring action but incompatible with imperial concept regarding the role and editorial program of gubernial newspapers. In addition, we have to notice this patriotic initiative interfere with the most reactionary years of Russian empire (1848-1855) called by the contemporaries “the terror of reactionary”. In 1848, was created the “Committee of April 2” leaded by earl D. Buturlin that has the special role of supervising the Censorship committee. In fact, it meant nothing else than the doubling the Censorship committee. It is important for us to mention that even if this initiative was suppressed, it is a proof of national consciousness of bessarabian romanians that existed at the middle of XIXth century. By censoring this project, the date of appearance of Romanian press in Bessarabia was moved fare in the future. Ioan Dabija, tsarist censorship and the issue of Romanian press in Bessarabia. 1859-1865. There were other initiatives regarding Romanian language newspaper publishing, in the second half of XIXth century. Some officers in gubernial office were very “ concerned” about local press. State counselor Ioan Dabija was an expert in press issues, as documents prove. Local archives contain many materials about publicist initiatives of counselor Ioan Dabija (with residence in Ismail). He was the initiator of publishing a bilingual (romanian-russian) newspaper at Chisinau, to be spread also in Romanian principalities (!) in order to “deal with the anti-Russian ideas in romanian countries”. After recent investigations in the State Archives in Bucharest was established that earlier, in 1873, bessarabian Gheorghe Gore (1837-1909) has the initiative to publish in Chisinau t he newspaper Bessarabskii vestnik. A refusal of Main department for press issues from February 18, 1873, received in Chisinau at February, 24 , says that “ citizen of Chisinau, judge and state counselor Gheorghe Gore addresses to His excellence, Minister of Internal Affairs with the request for – 142 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

permission to publish in Chisinau, under it reaction, of daily political and cultural newspaper with title “Bessarabskii vestnik”. By this, the Main department for press issues informs citizen Gheorghe Gore that his request was not approved”. Quoted document is a singular one, in studied collection. Other data known about Gh. Gore does not suggest any details about this case. It seems that the bessarabian publicist who had previous experience as a redactor of gubernial bulletin (18661868) tried to exercise the status of owner and chief-editor of periodicals. Also, we have to pay attention to a fact that historian Al. Boldur considered that Gh. Gore tried to publish a romanian newspaper in 1863, ‘the year of polish riot” (?). Anyway, documents we have do not offer more details regarding this. First publication in Romanian language: Eparchial Newsletter – an ephemeral victory. First magazine of bessarabian clericals – Eparchial Newsletter (Kişinevskie Epahial’nye Vedomosti) appears at July 1, 1867. It appeared twice per month under redaction of archimandrite Varlaam, Rector of Theological Seminar in Chişinău. It became a tradition that this position was fulfilled by the representatives of this institution (usually, russians) during the entire period of publication of this magazine (1867-1917). The appearance of bilingual edition of Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti (1867-1872) can be considered an ephemeris success of bessarabian clergy. Although we have to notice that this event is set into a much larger context of historical investigation. The fact that clergy was that social category in Bessarabia of XIXth century who succeed to publish a Romanian language publication also has another historical explanation. This phenomenon is grounded in a cultural tradition – publishing of liturgical books in Romanian language, which began on May, 31, 1814 when the Eparchial Typography in Chisinau was opened under care of Bishop Gavriil Bănulescu-Bodoni. This is the typography where Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti was published. However, we have to mention that from the middle of XIXth century bessarabian clergy didn’t insist on promoting and supporting Romanian language on the pages of this edition as they did before. Both official board and Romanian translators of the magazine showed no interest in continuing bilingual edition of Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti . Initially, the magazine was bilingual – romanian and russian – and romanian version was translated from russian one with a lot of lexical errors. It is very strange, but bessarabian clericals obtain this right exactly when Romanian language is suspended as a educational discipline in Bessarabia. After four years, in 1872, when Romanian language was absolutely interdicted in bessarabian school (after February 3 it was prohibited in rural schools), the romanian language version of newspaper was suspended. From the fourth decade of XIXth century, during five decades, tsarists censorship stopped about 7-8 attempts of bessarabian nobles to found a national press. These efforts – even if they look modest – kept the belief in romanian values in Bessarabia and were valuable for next generations. At the beginning of XXth century, romanian press became a decisive factor in the struggle for liberation from despotic regime of russian autocracy. Based on actual investigation of this issue we outline some considerations. • Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti (1867-1917) was the one and only magazine of Romanian language edited in Bessarabia during XIXth century. But bilingual edition has appeared intermittently between 1867-1872. • Based on our investigation we can affirm that magazine was bilingual only during first 2 years from apparition (1867-1869). Starting with Nr. 3-4 some texts lack Romanian translation. By year 1872, only few texts have Romanian translation. • Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti is the second official publication of our province (after 13 years from apparition of the first bessarabian publication – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 1854 ); this fact confirms that censorship in Bessarabia was very strict. Morover, tsarist’s censorship system annihilated from the beginnings other private initiatives of creating of Romanian language press. – 143 –

Maria Danilov

In lack of local Romanian language press, Bessarabian noblemen received Romanian papers from Iaşi. As noted by Nicolae Iorga. There are documents testifying that official Administration of Bessarabia received Romanian press in Chisinau with regularity. A note to Military Governor of Bessarabia communicate that Russian Consulate in Iasi asked the Asian Department for authorisation to stamp the papers (Romanian) for government of Bessarabia. On July, 12, 1860 the Bessarabian Guvrnator was informed that count Tolstoy-the Minister of External Affairs permitted to post the paper Steua Dunării (The Danubian Star), with the stamp of Consulate from Iaşi. There were an active correspondence between the Russian Ministery of External Affairs and the Governor of Bessarabia, in which we can see that bessarabian authorities requested from Principalities such papers as Reforma (The reform), Monitorul Oficial ( the Official Monitor), Conservatorul Progresist (The Progressive Conservator), Viitorul (The Future). All these periodicals were stored in the collection of Public Library of Chisinau until the access of public will be permitted. Starting with 1863, the Romanian papers Buciumul, Romanul, Monitorul, La voix de Roumanie and others are officially permitted to subscription.

*** The dissemination of Imperial Press in Bessarabia. Due to the lack of a local press, until the end of the first half of the 19th century, in Bessarabia only the imperial Russian press was disseminated. After 1830, the local archives conserved enough data that prove the circulation of specialized editions, published with the authorities’ financial support. Editions published in Odessa knew a large readership, first of ail literary magazines which included information regarding Bessarabia. Private press was distributed informally, because it couldn’t count on the imperial authority’ support. Lapidary and contradictory information regarding its spread in the province may be found only in catalogues of libraries- private or governmental. The censorship phenomenon can be examined, especially, on the basis of private editions, but the local archives are incomplete and offer a unilateral perspective, a history from the point of view of the imperial functionary. But the presented data contribute to the creation of an image as close to reality as was possible. There are few documentary proofs regarding Iaşi press that reached Bessarabia during XIXth century. Our references are gathered from particles of information offered by “secret” archives funds of Gubernial direction of gendarmes from Bessarabia. Decoded sources contains materials regarding secret correspondence between diplomatic agent of Russian in Romania, D. Kazarinov and Nicolaj Karlovici Ghirs, chief of Asian Department of Russian Ministry of Foreign affairs (Sankt Petersburg), that refers to foundation of Iaşi periodical: newspaper Basarabia (1879). This issue is not one unpublished before. Still, historical information about sources mentioned above is few, appearing sporadically in various publications during five decades. Our purpose is to bring into discussion information about whole collection of documents referring to newspaper Basarabia (1879), offering another interpretation about sources stocked in Chisinau archives, from another historical perspective: a contextual, socio-political and mentality analysis: • establishing particularities of mentality of imperial clerk, that is serving the state outside Russian empire frontiers and intend to look for stability and peace of autocratic power; • how the imperial clerk is getting wise to the conduit of certain social categories from romanian society during the second half of XIXth century, to understand social doctrines coming from „latin west”. Duties of secret services of Gubernial Direction of tsarist „ohranca” were not limited to monitoring „suspect” emigrant from the Empire. These imperial clerks had more difficult obligations: to collect and diffuse confident information to Diplomatic service of Russian Empire meant to ensure severe control on social and political life in Romania.

– 144 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

*** Bessarabian press at the beginning of XXth century represents a complex and controversial reflexion of the events that took place in this area, events that are still difficult to understand for researchers. Due to socio-political changes occurred after revolution 1905-1907, official press lost its control over media market of huge Imperia, including Bessarabian province. The evidences discussed in this paper, identify a large amount of newspapers titles between years 1900-1918 (mostly in Russian language) that belonged to individuals. The paper represents a synthetic and documentary perspective on history of Bessarabian press in the context of imperial censorship. The phenomenon of press in tsarist imperia cannot be perceived and studied adequately, if not compared with censorship institutes. Our mission is to study and highlight the specifics of Bessarabian press at the beginning of XXth century. We have some reasons to fix these objectives: • Lack of historical data about titles of newspapers appeared in Bessarabia between years 1900-1918; • Identification of documentary sources, to identify the volume of information about press’ censorship in Bessarabia at the beginning of XXth century; • Recognition of special conditions of applying the tsarist censorship law in Bessarabia, on the basis of Manifest from October, 17, 1905.

*** A history of Bessarabian press is required for knowledge of realities of the past. Current historical dispute is based on novel documental testimonies, which were decoded from local archives as well as from those of former Empire (Russian\Soviet), most of these archives become accessible only after 1989. A history of Bessarabian press is required for knowledge of realities of the past. The history of bessarabian press from XIXth century – beginnings of XXth is mostly a history of official press of Tsarist administration, written in Russian language: Bessarabskie Oblastnye Vedomosti (1854-1873), then Gubernskie Vedomosti (1871-1916); Bessarabskii Vestnik (1889-1898). Only clerical press made an exception in this sense: for a short period, Kisinevskie Eparhialinye Vedomosti (1867-1872) was edited in Romanian. For fifty years – from the fourth decade of XIXth century – Tsarist censorship thwarted 7-8 attempts of Bessarabian noblemen to build a national press. The efforts of these noblemen were beneficial for posterity, and unleashed, at the beginnings of XXth century, an extraordinary frame of mind for ideas of social and national emancipation. In absence of own political organizations, journalist activity became the main form of manifestation of national movement. The framework for strategy of Bessarabia’s renaissance movement was elaborated through the national publications. In spite of all restrictions and persecutions, a considerable number of publications in Romanian language appeared in the course of one decade: Basarabia(1905); Basarabia(1906 – 1907); Viaţa Basarabiei (1907); Basarabia Reînnoită(1907); Moldovanul (1907 – 1908); Luminătorul (1908 – 1917); Lira Basarabiei (1912); Făclia Ţării (1912); Glasul Basarabiei (1913 – 1914); Cuvânt Moldovenesc review (1913 – 1914); the newspaper Cuvânt Moldovenesc (1914 – 1917); Şcoala Moldovenească (1917); Soldatul Moldovean (1917); Pământ şi Voie (1917); Sfatul Ţării (1917). The Romanian press from the beginnings of XXth century was a decisive factor in the struggle for national awakening of Bessarabians and for liberation from despotic regime of Russian autocracy. The chances for consolidation of Bessarabian press were valuated after 1918 when Bessarabia became a part of Romanian state. Press was the only chance for cultural personalities and for young talents to be heard, so all ideas and literary trends was explained and discussed in press.

– 145 –

Maria Danilov

резюме ПЕЧАТЬ И ЦЕНЗУРА В БЕССАРАБИИ Документальное исследование (XIX – начало XX вв.) (Из засекреченных материалов губернских архивов Кишинева) Бессарабская печать, в целом, является сложным и противоречивым отражением событий, происходивших на бессарабском пространстве, понимание которых и в наши дни представляет трудности для исследователей. Существующие библиографические источники, - от кратких сведений, изложенных в отдельных работах, до комплексных монографических исследований, - к сожалению, не дают нам цельной и содержательной картины, отражающей историю печати. Кроме того, необходимо уточнить, что изучение истории бессарабской прессы, особенно с 90-х гг. XX века по наши дни, было направлено в основном на освоение документальных источников, связанных с появлением в Бессарабии румынской прессы в начале XX века. Остались неисследованными источники, относящиеся к истории бессарабской прессы в целом, прессы имперской направленности, отражающей русское влияние, той, которая почти безраздельно существовала на бессарабском пространстве в период 1854 – 1918 гг. Итак, современный уровень понимания и/или изучения феномена бессарабской прессы представляет собой лишь начальную стадию. Настоящее исследование является результатом документальных исследований истории печати Бессарабии в контексте истории цензуры, то есть наше исследование заключается в интерпретировании документов по истории бессарабской прессы с точки зрения влияния на нее имперской цензуры, наложившей властный отпечаток на весь процесс ее формирования. Нашей задачей является прояснение роли имперской цензуры в связи с некоторыми особенностями бессарабской прессы на протяжении века иностранного господства. Развитие бессарабской прессы, как и всего культурного процесса в этом регионе с 1812 года и вплоть до настоящего времени, происходило под двойным влиянием: румынским (имеется в виду общерумынский фактор) и, соответственно, русским, так как Бессарабия вынужденно входила в состав России на протяжении почти двух веков. Таким образом, история бессарабской печати представляет собой более сложное и противоречивое явление, чем «история», изложенная в книгах Б. Трубецкого (1989) и Д. Коваля (1992). Самым тяжелым наследием бессарабской историографии является влияние сформированных в период тоталитаризма предвзятых идей на современные исторические труды. Исследователь, занимающийся вопросами истории бессарабской печати, сталкивается с двойственностью общественно-исторических и политических контекстов ее развития. Поэтому, по нашему мнению, существует необходимость не столько сравнительного, сколько контекстуального анализа конкретных исторических реалий бессарабского феномена в целом, осуществленного на документальной основе. *** Документальные источники, относящиеся к истории бессарабской прессы, рассеяны по разным фондовым хранилищам кишиневского архива. Те из них, которые отражают непосредственно деятельность органов цензуры, сконцентрированы, в основном, в фондах бессарабского гражданского губернатора и кишиневского начальника жандармского управления. Эти документы составляют часть «строго секретной» переписки между деятелями администрации разных уровней, от бессарабского гражданского губернатора, начальника губернского жандармского управления, уездного исправника и кишиневского городского прокурора до высших инстанций – генерал-губернатора Новороссии и Бессарабии и, – 146 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

наконец, Главного управления по делам печати и цензуры в Санкт-Петербурге. Обилие документов такого рода отражает специфику имперского управления губерниями, основанного на точном исполнении циркулярных предписаний. Однако, что нам дают эти источники? Категория документов для внутреннего пользования – различные доклады, распоряжения, сообщения, ходатайства и т.п. – содержит ценную информацию о губернской журналистской среде, о тех исторических условиях, которыми была скована свобода бессарабской печати. Эти документы предоставляют нам точные данные об именах издателей, их возрасте и местожительстве, типографиях. Не менее ценными являются сведения о содержании собственно программы газет и журналов, которые должны были издаваться. Все эти данные, собранные в одном месте, представляют собой документальную реституцию, тождественную историческим источникам. Они, несомненно, дают нам уникальную возможность объективного изучения бессарабских связей по делам печати. Литература по истории бессарабской печати от истоков до наших дней представляет собой многообразное явление и содержит некоторые моменты, которые, хоть и несут отпечаток пагубного влияния общественно-политических и культурных реалий, в которых эта литература создавалась, но все же не могут быть оставлены без внимания. Тем более что современные исследования бессарабской прессы находятся пока лишь на начальной стадии. Причиной тому является отсутствие общих синтетических исследований, анализирующих все литературу, посвященную прессе, которые дали бы нам общую картину этого явления. *** История бессарабской печати (XIX - начало XX вв.), в общем, является историей официальной печати царской администрации. Бессарабские печатные издания издавались почти исключительно на русском языке. Неизменным в царской политике в области печати было наличие газет типа «Ведомостей» (1702), официальных изданий царского правительства в губерниях с 40-х гг. XIX вв. В 1854 году имперская администрация Бессарабии под влиянием военно-политических нужд одобрила основание официального издания «Бессарабские областные ведомости». Этот род публикаций превалировал в губернской печати до конца 70-х годов XIX века. В конце 80-х годов появляются первые частные издания. Также появляются ведомственные и уездные публикации (в Бельцах, Оргееве, Аккермане, Болграде, Измаиле). «Кишиневские Епархиальные Ведомости» стали вторым официальным изданием в Бессарабской губернии (через 13 лет после выхода первой местной публикации - «Бессарабских областных ведомостей»), свидетельствующим о суровом цензурном режиме в Бессарабии. К тому же, рестриктивная система царской цензуры на корню уничтожала частные инициативы публикации в губернии печатных изданий на румынском языке. С сороковых годов XIX века, на протяжении примерно половины столетия, царской цензурой было сорвано несколько попыток бессарабского дворянства основать национальную печать (например, в 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 1863, 1873 гг.). Попытка издать газету «Ромынул» (1848) совпала с самым тяжелым периодом царской реакции (1848 – 1855). Случай с газетой «Ромынул», несомненно, является неоспоримым свидетельством существования в Бессарабии середины XIX века национального самосознания бессарабских румын, которые всегда стремились к утверждению своих ценностей. Подавление «в зародыше» этих попыток продвижения румынской культуры надолго отодвинуло дату зарождения румынской печати в Бессарабии. Другие попытки издания бессарабской (румынской) публицистики относятся к середине XIX века. На протяжении нескольких лет (1859 – 1965) советник Иоанн Дабижа неоднократно пытался получить разрешение на публикацию в Бессарабии периодического издания, но его усилия не увенчались успехом. – 147 –

Maria Danilov

*** В отсутствии местной прессы – до середины 19-го века – в Бессарабии распространяли исключительно русские царские издания. Самыме распространенными периодическими изданиями были официальные газеты – Санкт Петербургские Ведомости и Московские Ведомости. Царские управленцы всех уровней читали про-правительственные листки Николая Гречи – Северная Пчела. После 1830 года, местные архивы сохранили достаточно свидетельств, подтверждающих распространение специализированных изданий, в основном экономического или информативного содержания, финансово поддерживаемых властью. Издателями этой печатной продукции были различные департаменты и министерства, поддерживаемые местной администрацией в плане распространения изданий в провинции – это подтверждается множественными записками и циркулярами, зарегистрированными в Архиве Канцелярии гражданского губернатора Бессарабии. В 30-х годах 19-го века получили широкое распространение одесские периодические издания. Особенным спросом пользовались литературные издания, на страницах которых появлялась информация из Бессарабии – например, Одесский Aльманах. Частные издания никогда не пользовались поддержкой власти, и распространение этого вида периодики можно проследить исключительно по каталогам частных или правительственных библиотек. Однако архивные источники по данному вопросу фрагментарны и противоречивы. Исследование империальной прессы распространяемой в провинции требует критичного анализа всех источников. Частные издания дают нам возможность проследить влияние царской цензуры на официальные издания, распространяемые в провинции. Основным источником для исследования царской прессы, распространяемой в провинции, является Канцелярия гражданского и военного губернатора Бессарабии; однако, это не самый благоприятный контекст для исследования, по нескольким причинам: В первую очередь, распространение прессы в провинции представлено однобоко, исключительно с точки зрения власти, точнее, местного или столичного царского управленца. Во-вторых, местные архивы содержат неполную информацию – поэтому не представляют возможности отследить в полном объеме вопрос распространения царской печатной продукции. Мы не можем проследить, каким образом распространялась царская пресса в случае частных абонентов, каковы были предпочтения бессарабской публики до появления официальной бессарабской прессы (17 июля 1854 г.). Очень сложно проследить деятельность органов по цензуре в первой половине 19-го века, но тем не менее, этот вопрос необходимо исследовать для того, чтобы понять, какой прессой нас «снабжали» до появления местных периодических изданий. Документы, которые приводятся в данной работе помогают выявить объективные стороны исследуемого явления. *** В Бессарабии XIX века, в условиях отсутствия печати на румынском языке, существовал постоянный спрос на печатные издания из румынских княжеств. Некоторые из исследованных материалов, по большей части неопубликованные, свидетельствуют о присутствии румынской прессы в Бессарабии в 1858 – 1868 гг. Проникновение зарубежных изданий (румынская печать относилась к категории «зарубежной печати» и, соответственно, подвергалась цензурным ограничениям при пересечении границы) на территорию Российской Империи строго запрещалось согласно Уставу о цензуре (1826 г.). Цензурные ограничения в отношении зарубежной прессы существовали с небольшими изменениями на всем протяжении XIX века.

– 148 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

*** Необходимость документального рассмотрения феномена бессарабской прессы привела к определению и изучению источников, относящихся к румынской печати с начала XX века. Пресса на румынском языке стала решающим фактором в борьбе за национальное пробуждение бессарабцев и, в конечном итоге, за освобождение от деспотического режима русского самодержавия. В упомянутом контексте, появление первой румынской газеты «Басарабия» (1906 – 1907) нельзя воспринимать как единичное, случайное явление. Тем более, это публицистическое событие не может быть связано исключительно с поражением Российской Империи в русско-японской войне и русской революцией 19061907 гг. Деятельность газеты «Басарабия» убедительно продемонстрировала, что идея ромынизма, после почти столетия принудительной русификации, сохранилась неприкосновенной в сознании значительной части молдавского общества, будь то крестьяне, духовенство или дворянство. Газета «Басарабия», несомненно, является победой угнетенного поколения. Освещение/выявление специфических характеристик бессарабской печати начала 20 века, является результатом настоящего исследования. Есть несколько причин, по которым мы ставили такую задачу: Недостаток исторических сведений о наименованиях газет, появившихся в Бессарабии в период с 1900 по 1918 годы. Идентификация документальных источников с целью определения объема сведений о цензуре печати в Бессарабии начала 20 века. Определение специфических условий применения царского законодательства касающегося прессы, в Бессарабии, на основании Манифеста от 17 октября 1905 г. Пресса в Бессарабии начала 20-го века, представляет собой противоречивое отражение событий, происходящих в этом пространстве, восприятие и понимание которых по сей день является сложной задачей для исследователя.

– 149 –

Maria Danilov

SIGLE ŞI ABREVIERI AISR ANICB ANRM ASRO BAR BAŞRM BGV/БГВ

Arhiva Istorica de Stat a Rusiei/Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (Sankt Petersburg) Arhiva Naţională Istorică Centrală din Bucureşti Arhiva Naţională a Republicii Moldova Arhiva de Stat a Regiunii Odesa Biblioteca Academiei Românie Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova Bessarabskie Gubernskie Vedomosti/ Бессарабские Губернские Ведомости

BNRM BOV/БОВ

(1873-1917) Biblioteca Naţională a Republicii Moldova Bessarabskie Oblastnye Vedomosti/ Бессарабские Областные Ведомости

CID D F F KEV

(1854-1873) Centrul de Informare şi Documentare (Biblioteca Municipala „B.P.Hasdeu”) dosar fila fond Kişinevskie Eparchial’nye Vedomosti/Кишиневские Епархильные Ведомости

MLR MNAIM RPR RSSM TBUAK/ ТБУАК

(1867-1917) Muzeul Literaturii Române (Chişinău) Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei Republica Populară România Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии

USM ТБЦИАO УЛКТ/ ULKT

Universitatea de Stat din Moldova Труды БессарабскойЦерковной Историко-Археологической Общеества Uniunea Leninistă Komunistă a Tineretului (Uniunea Sovietică)

– 150 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

SURSE Fond „Paul Gore” (ANICB, dosar 8, 9 ) Дело Бессарабского Губернского Жандармского Управления по части наблюдательной с бумагами о сведения руководству, с письмом о газете „Bessarabia” издаваемое в Яссах. 6 декабря 1880 – 31 января 1881” (ANRM, Fond 297, inv. 1, d. 10). О подкупе у книгопродавцев экземпляров журнала Отечественных Записок за 1840, 1841 и 1843 г. (ANRM, F. 2, inv.1, d. 5822). О разрешение издать в г. Кишинев еженедельную газету Голос выборщика, 22 января, 1912 (ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277 ). О разрешение Наполеону Хлопицкому издать в г. Кишинев газету Бессарабское Эхо (ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276). О разрешение Сими Готкин издавать газету под названием Вечерняя Заря (ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9275). Объявление Главного Управления Путей Сообщения об издании Ученого журнала в Петербурге (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1093) Отзыв Новороссийского и Бессарабского Генерал Губернатора об оказании содействие в распространение Одесского Альманаха (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1724) Отношение Бессарабского Губернатора о получении валашских газет (ANRM, F. 2, inv.1, d.7177, 33 с.) . Отношение Министерства Финансов об издание Коммерческой Газеты (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2958). Переписка Бессарабского Губернатора и Министерства Внутренних Дел о разрешение издать в г. Кишинев газету на молдавском языке. 17 июля 1858-16 октября 1864 г. (ANRM, F., 2, inv. 1, d. 6885, 19 с.) Переписка Бессарабского Губернатора с представителем Азиатского консульства в Яссах, связи с отправкой в Кишинев румынских газет (ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177). Переписка об издании Земледельческаой газеты на 1834 г. (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1968). Переписка по ходатайству Василия Курдиновского о разрешение ему издать журнал Будущее и прошлое Бессарабии (ANRM, F. 2, inv. 1 d. 9778). Переписка с Бессарабским Губернатором и Кишиневским полицмейстером о разрешение Марии Дудченко издавать в г. Кишинев газету под названием „Бессарабский листок» (ANRM, F. 2, inv. 1 d. 9166). Переписка с редакцией журнала Архитектурный Вестник (ANRM, F. 2, inv.1, d. 7364). Переписка с редакцией журнала Архитектурный Вестник (ANRM, F. 2, inv.1, d. 7364) Переписка с редакцией Одесского Вестника (ANRM, F. 2, inv.1, d. 8009) Переписка с редакций журнала Одесского Альманаха о проведении подписки (ANRM, F. 2, inv.1, d. 3153). Письмо редактора журнала Отечественные Записки Краевского (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2058 ) Рапорты городских полицмейстеров о проведении подписки на издаваемый в Одессе Новороссийский Календарь (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2956). Рапорты городских полицмейстеров о проведении подписки на Лесной Газеты (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2267). Рапорты градской полиции об подписке на Литературную Газету издаваемой Кони (ANRM, F. 2, inv.1, d. 3685). Рапорты уездных земских судов о подписке Литовского Вестника (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2096).

– 151 –

Maria Danilov

Сборник постановлений и распоряжений по цензуре с 1720 по 1862 гoд, СПб, 1862. Циркуляр Академии Наук и Бессарабского Губернатора о доставлении градской полиции и земским судам сведении об любопытных явлений и этнографических традициях (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1727). Циркуляр Бессарабского Губернатора и рапорты земских судов о проведении подписки на русские журналы (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2957). Циркуляр Бессарабского Губернатора и рапорты земских судов о проведении подписки журнала Сельский Вестник, Родная Страна и Журнала Земледельца (ANRM, F. 2, inv.1, d. 9346). Циркуляр Бессарабского Губернатора и рапорты земских судов о проведении подписки на русские журналы (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2957) Циркуляр Бессарабского Губернатора и рапорты земских судов о проведении подписки на русские журналы (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2957) Циркуляр Бессарабского Губернатора о продолжении издании журнала Отечественные Записки (ANRM, F. 2, inv.1, d. 3689). Циркуляр Губернатора Бессарабской области о подписке на Одесский Вестник (ANRM, F. 2, inv.1, d. 3686). Циркуляр Медицинского Департамента Министерства Внутренних дел об издании народноврачебной газеты Друг Здравья (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2058) Циркуляр Министерства Финансов об издание газеты Мануфактурные и горнозаводские известия и Журнал Мануфактур и Торговли (ANRM, F. 2, inv.1, d. 4469).

– 152 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Bibliografie Adunare alcătuirilor în scurt, care duhovnicesce cuprind dogmele, KEV, nr 16 din 15-31 august, 1871, c. 200-204. Alina Ciobanu-Tofan, Spiritus Loci. Variaţiuni pe o temă, Chişinău, 2001. Andronic, Ioan, prot., Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Biserică, vorbit în soborul catedralei, în Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917. Arhimandritul Gurie, Împotriva aşa-numitei mişcări de la Balta, Luminătorul, nr. 4, 1912, p. 11-14. Atâtnarea Preosfinţitului Serafim, episcopiul Chişinăului şi Hotinului, către călugării eparhiei Chişinăului, în Lumnătorul, nr. 2 [An IV], 1911, p. 5-19. Balmuş, Paul, Mesaje româneşti din Basarabia anilor 1860-1890, în Sud-Estul şi contextul european, Buletin VII, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti, 1997. Balmuş, Pavel, Coordonate ale activităţii lui A. Hâjdeu, în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 69-83. Balmuş, Pavel, Stere Constantin: reconstituiri, reconsiderări. Animator şi susţinător al ziarului „Basarabia” (1906-1907), în Basarabia, nr. 3-6, Chişinău, 1999. Basarab, Scrisori din Basarabia [ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu], vol. I (1880-1890), Ştiinţa, Chisinau , 1996. Basarab, Scrisori din Basarabia [ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu], Vol.II (1884-1890), Ştiinţa, Chisinau , 2001. Boldur, Alexandru, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992. Boldur, Alexandru, Basarabia românească, Tipografia Carpaţi, Bucureşti, 1943. Bucoavna, Tipografia Exarhicească, Chişinău, 1814. Burlacu Alexandru, Literatura română din Basarabia. Anii ’20 – ’30, Tehnica-Info, Chişinău, 2002 Către cliroşanii Basarabiei, Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 6-7. Către preoţii moldoveni, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 56-60. Ciachir, Dimitrie, pr., Învăţătură la sfinţirea bisericii, KEV [partea neoficială] , nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 393-399. Ciachir, Nicolae, Basarabia sub stăpânirea ţaristă, Editura didactică şi pedagogică. R. A., Bucureşti,1992. Ciobanu, Ştefan, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992. Ciobanu, Ştefan, Publicaţiile periodice româneşti, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992. Ciobanu, Ştefan, Studii ruseşti asupra trecutului şi culturii românilor, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992. Ciobanu, Ştefan, Unirea Basarabiei, Editura Universitas, Chişinău, 1992. Ciobanu, Ştefan,. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [II], Viaţa Basarabiei, anul II, 1933, nr. 1-2, p. 8-13. Ciobanu, Ştefan,Din istoria mişcării naţionale în Basarabia (Ziarul Basarabia), [I], Viaţa Basarabiei, nr. 1, 1933, p. 3-13. Ciocanu, Vasile, Literatura din Basarabia în anii 1840-1880 (Unele aspecte), în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 30-58. – 153 –

Maria Danilov

Colesnic, Iurie, Basarabia necunoscută, Museum, Chişinău, 1997, p. 7. Constantinescu, Grigore, Din vremuri ţariste, în Cuvânt Moldovenesc, 22 noiembrie. Coval, Dumitru Ecouri dintr-un secol. Pagini din presa periodică moldovenească a sec. XIX, Editura Universitas, Chişinău, 1991. Coval, Dumitru, Din istoria jurnalisticii româneşti, Ştiinţa, Chişinău, 1992. Coval, Dumitru, File din istoria presei democratice moldoveneşti, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1972. Coval, Dumitru, Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din istoria jurnalisticii româneşti. Sec. XIX – începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992. Coval, Dumitru, Letopiseţul făurarilor, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1984. Coval, Dumitru,Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din istoria jurnalisticii româneşti. Sec. XIX-începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992. Crizantema de frontieră. Proza interbelică din Basarabia [antologie îngrijită de Veronica Bâtcă], Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996. Cuvântul P.S. Serafim, Iubiţilor întru Hristos părinţi, fraţi şi surori al păstoriei cei încredinţate mie din Basarabia, Lumnătorul, nr.10 [An V], 1912, p. 7-10. Cuvântul Preosfinţitului nostru Serafim despre Sfânta Scriptură, Luminătorul, nr. 5 [An IV], 1911, p. 5-9. Cuvântul Preosfinţitului Serafim arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, [traducere de preotul Dimitrie Dumbravă], Luminătorul, nr.10 [An V], 1912, p. 7-10. Cuvântul Preosfinţitului Serafim despre aceea că izvorul păcatului este voia omenească cei slobod, Luminătorul, nr. XI [An IV], 1911, p. 5-10. Dănilă, Sava, Izvorul răutăţii, Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 35-37. Danilov, Maria, Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ‚aristă, Destin Românesc, nr. 3-4 [An X, nr. 51-52], Chişinău-Bucureşti, 2007, p. 64-83. Danilov, Maria, Presa românească în colecţii de patrimoniu (cu o prezentare specială a nr. 40 (1906) al ziarului Basarabia), în Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, p. 63-83. Danilov, Maria, Presă şi cenzură în Basarabia (sec. XIX – înc. sec. XX), Jurnalism & Comunicare, Anul II, nr. 2, Bucureşti, 2003, p. 116-120. Danilov, Maria, Press and Censorship in Bessarabia: 19th the Beginning of the 20th Centuruy, în “Fhilobiblon”, vol.VIII-IX, România, Cluj-University Press, 2004, p. 328-340. Danilov, Maria, Cenzura în Basarabia. Contextul imperial şi specificul local. 1812-1918, în Cenzura în spaţiul cultural românesc, coord. Marian Petcu, Bucureşti, Comunicare ro., 2005, p. 115-156. Danilov, Maria, Presa din Basarabia. Contextul imperial şi specificul local. 1812-1918, în Presa din Basarabia. Analize, contexte, valori. 1854-2004, Cartdidact Chişinău, 2005, p. 7-24. Danilov, Maria, Presa din Basarabia în secolul al XIX-lea (din dosarele secrete ale Arhivei Gunerniale), în „Secvenţe din istoria presei româneşti”, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2007, 325-340. Danilov, Maria, Revista Luminătorul – tribut de jertfă şi de lumină, în „Studii şi cercetări de istorie a presei”, Editura Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Arad, 2008, p. 157-170. Danilov, Maria, Presa din Basarabia – câteva reflecţii istoriografice, în „Studii şi cercetări de istorie a presei”, Editura Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Arad, 2008, p. 24-32.

– 154 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Danilov, Maria, Presă şi cenzură în Basarabia la începutul secolului XX, în Tyragetia, vol. III [XVIII], Chişinău, 2009, p. 229-245. Danilov, Maria, Presa din Basarabia la anul 1912. Documentar, în „Studii si cercetari de istorie a presei”, Iaşi, Junimea, 2009, p. 77-83. Danilov, Maria, Difuzarea presei imperiale în Basarabia şi instituţiile de cenzură, în revista Tyragetia, 2010 vol. IV [XIX], Chişinău, 2010, p. 37-51. Danilov, Maria, Problema presei ruseşti în paginile ziarului „Gazeta Basarabiei”. 1935-1940. În: Presa locală şi regională românească în context european, Studii si cercetări de Istorie a Presei, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2010, 119-120. Danilov, Maria, Presa ieşeană în dosarele secrete ale ohranei ţariste din Chişinău (cazul ziarului „Basarabia”, 1879), în Revista Română de Istorie a Presei, Anul V, nr.1 (9), 2011, p. 15-26. Delegaţii mitropolitului Moldovei Pimen în adunarea pregătitoare pentru soborul nostru de loc, în Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 69-70. Despre facerea de bine aproapelui nostru (Duminica a 18-a, după cincizecime), Luminătorul, nr. 10, 1909, p. 11-18. Despre purtarea poporanilor cu preotul lor, Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 20-30. Din cuvintele sf. Ioan Gură de Aur, Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 35. Fruntaşu, Iulian, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-1918, Editura Cartier, Chişinău, 2002. Ganenco, Petru, Scrieri istorice în 2 volume, vol. I-II, [redactor responsabil Ion Madan], Biblioteca Naţională a RM, Chişinău, 2001, Ghibu, Onisifor De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Cluj, 1926. Grossu, S., Palade, Gh., Presa din Basarabia în contextul socio-cultural de la începuturile ei până în 1957, în Presa Basarabeană de la începuturi până în 1957. Catalog, Ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski, Epigraf, Chişinău 2002. Grossu, Silvia, Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944, Tehnica-Info, Chişinău, 2003. Gurie, Grosu, Ce ne trebue nouă, Luminătorul, nr.10 [octombrie], 1908, p. 5-8. Halippa, Pan, Publicistică. Colecţia Testament, Muzeum, Chişinău, 2001, p. 20, 47-49. Halippa, Pan, Un cuvânt înainte, în Viaţa Basarabiei, nr. 1-2. 1937, p. 3-7. Haneş, Petre, Scriitori basarabeni, Casa Şcoalelor, Ediţia a II-a, Bucureşti, 1936. Hasnaş, Maria, Ziarul „Basarabia” – Câteva file de arhivă, în Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, vol. 1, Chişinău, 1992, 205-207. Icoanele cele făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce s-au arătat în toată Rusia, Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 37-38. Împlinirea sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, Luminătorul, nr.6 [iunie], 1912, p. 77-78. Inculeţ, Ion, Discursul d-lui Ion Pelivan rostit la sărbătoarea sa de la 1 iunie 1936, în Viaţa Basarabiei, nr. 7-8, 1939. Inculeţ, Theodor, Ion Pelivan şi ziarul „Basarabia”, Viaţa Basarabiei, anul II, nr. 7-8, 1936, p. 500-504. Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii [S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki], KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, p. 138-139. Învăţături de duminici, în Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 12-25. – 155 –

Maria Danilov

Ioan Lacustă, „Basarabia”– numărul neştiut, în Magazin Istoric [aprilie], Bucureşti, 2007, p. 55-58. Iorga, Nicolae, Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995. Iorga, Nicolae, Trei cărţi despre Basarabia, în Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995. Istoria gândirii sociale şi filozofice din România, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964. La adunarea zemstvei, Luminătorul, nr. 10 [octombrie] 1917, p. 62-64. Lăpuşan, Aurelia, Basarabia în conştiinţa Dobrogei. Mărturii din presa vremii, în Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, p. 84-102. Laşcov, Feodor, Scrisoarea preotului de sat către preotul tot de sat, KEV, nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 410-414. Levit Efim, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia şi răspândirea iniţială a presei ruse în ţinut (1820-1850), în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Chişinău, 1979. Lucrarea unei epitropii, în Luminătorul, nr. 6 [iunie], 1911, p. 65-78. Marian, Liviu. Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1932, p. 43-47. Mateevici, Alexei,Când şi cum s-au încreştinat moldovenii, Luminătorul, nr.6 [Anul V], 1912, p. 5-16. Mâţu, Constantin, O necesitate desconsiderată: presa românească în Basarabia, Chişinău, 1930. Mihail, Paul,Tipărituri româneşti in Basarabia de la 1812 până la 1918, Bucureşti, 1940 [ nr. 218]. Moldovan, Lidia, Din istoria Basarabiei în anii de ocupaţie ţaristă, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moildova. Seria “Ştiinţe socioumanistice”, vol. III, CEP, USM, Chişinău, 2004, p. 71. Murea, Nicolae, pr., Materiale pentru istoria Moldovei (din scrisorile mănăstireşti), Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 58-64. Negru, Gheorghe, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente inedite din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, în Destin Românesc, Ediţie specială, nr. 5-6, Institutul Cultural Român, Chişinău, 2008, p. 161-362. Negru, Gheorghe, Cazul Constantin Popescu şi identitatea cenzorului Gheorghe Madan, Destin Românesc, nr. 2 (nr. 60), An IV [XV], Chişinău-Bucureşti, 2009, p. 34-45. Negru, Gheorghe, Cine şi de ce a publicat „Moldovanul”, în Presa din Basarabia. Analize, contexte , valori (1854-2004), Cartdidact, 2005, p. 54-76. Negru, Gheorghe, Gheorghe Madan – cenzor al Imperiului Rus, Destin Românesc, nr. 4 (nr. 56), An III [XIV], Chişinău-Bucureşti, 2008, p. 63-69. Negru, Gheorghe, Gheorghe Madan – cenzor al Imperiului Rus în Basarabia, Destin Românesc, An VIII, nr. 1, Chişinău, 2008, p. 75.95. Negru, Gheorghe, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia respinse de autorităţile ţariste. Ziarul ”Românul” (1846-1848), Destin Românesc, Revistă de istorie şi cultură, An III [XIV], nr 5-6 [57-58], Chişinău, 2008, p. 22-31. Negru, Gheorghe, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Prut Internaţional, Chişinău, 2000. Negru, Gheorghe, Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, Destin Românesc, An VIII, nr. 3, Chişinău-Bucureşti, 2001, p. 63-76.

– 156 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Nistor, Ion, Istoria Basarabiei, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991. Paul Gore. Omul şi opera, [colecţia „Personalităţi eminente”], red. responsabil Nicolae Răileanu, Tyragetia, Chişinău, 2003. Petcu, Marian, Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii, Polirom, Iaşi, 1999. Petcu, Marian, Cenzura în spaţiul cultural românesc, Comunicare Ro, Bucureşti, 2005. Ploşniţa, Elena, Aspecte privind dezvoltarea presei de limbă română în Basarabia, în Anuar, Chişinău, 1995, p. 239-245. Pohilă, Vlad, Presa scrie istoria. Uneori, chiar modeleză segmente de istorie, în Presa din Basarabia. Analize, contexte , valori (1854-2004), Cartdidact, 2005. Popovici, Constantin, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, Luminătorul, nr. 12 [decembrie] 1917, p. 18-55. Popovici, Constantin, prot., Limba moldovenească şi întrebuinţarea ei în slujba bisericii, Luminătorul, nr. 6 [iunie] 1917, p. 16-17. Popovschi, Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum, Chişinău, 2000. Popovschi, Valeriu, Rolul ziarului „Cuvânt moldovenesc” în trezirea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni în 1917, Destin Românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1995, p. 76-85. Porucic, Teodor, Contribuţiuni nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între Prut şi Nistru (din notiţele biografice ale d-lui Porucic), Viaţa Basarabiei, Anul VI, nr. 7-8, iulie-august 1937, p. 485. Poştarencu, Dinu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii bibliografice), Destin Românesc, [An VII, nr. 25], nr. 1, Chişinău-Bucureşti, 2000, p. 49-54. Poştarencu, Dinu, Gheorghe Gore. Date biografice, în Paul Gore. Omul şi opera, Chişinău, 2003, p. 61-64. Poştarencu, Dinu,Versiunea in limba românâ a Buletinului Eparhiei Chişinăului şI Hotinului (1867-1871)), Revista Română de Istorie a Presei, Anul I, nr. 2, Bucureşti, 2007, p. 29-30. Pregătirea pentru Sobor, în Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 67. Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957. Catalog, Ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski, Epigraf, Chişinău, 2002. Presa din Basarabia. Analize, contexte, valori (1854-2004), responsabil de ediţie Maria Danilov, Cartdidact, 2005. Presa muncitorească şi socialistă din Româna, Vol. I., Editura Politică, Bucureşti, 1964. Presa scrie istoria. Primul simpozion Naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Volum coordonat de Maria Danilov şi Constantin Manolache, Editura Libertas, Chişinău-Ploieşti, 2008. Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930 [Descrierea bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaşă de prof. dr. Gabriel Ştrempel], Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003. Rânduiala prăznuirii în oraşul Chişinău şi în toată gubernia a iubileului sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, Luminătorul, nr. 5 [mai], 1912, p. 74-79. Russia and reform, Bu Bernard Pares M.A., Archibald Constable & CO. LTD, London, 1907 Slujba bisericească în moldoveneşte, în Luminătorul, nr 9 [septembrie] 1917, p. 74. Slutu-Grama, Claudia, Sergiu V. Cujbă – redactor la ziarul românesc „Basarabia”, Destin Românesc, [An IX], nr. 1, Bucureşti-Chişinău, 2002, p. 74-76. Şpac, Ion [Recenzie] Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia

– 157 –

Maria Danilov

Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. dr. Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003” [Ion Şpac, vezi Recenzii], Destin Românesc [Serie nouă], Revistă de istorie şi cultură, An I (XII), nr. 1 (45), Chişinău, 2006. Şpac, Ion, Revista „Viaţa Basarabiei” 1932-944, Cercetări bibliografice. Pontos, Chişinău, 2002 Spătaru, Tatiana, Ora amintirilor durute, în Nistru, nr. 8, 1989, p. 127-134. Stan, Apostol, Circulaţia presei în spaţiul românesc în anii 1821-1848, Destin Românesc, nr.3 [An IV Nr.15], Chişinău-Bucureşti, 1997, p. 61-64. Tomuleţ, Valentin, Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830, în Tyragetia [Anuar], vol. VI –VII, Chişinău, 1998, p. 210. Tomuleţ, Valentin, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova, Centrul editorial al USM, Chişinău, 2002, p. 423. Tomuleţ, Valentin, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru, 1812-1830, în Tyragetia [Anuar], vol. VI –VII, 1996-1997, Chişinău, 1998, p. 216. Treaba moldovenească la congresul bisericesc de la Moscova, Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 79. Varta, Ion Presa românească la începuturile sale, Destin Românesc, nr. 4, 1994, p. 19-31. Varta, Ion, Unele deziderate ale mişcării naţionale a românilor basarabeni la mijloc de an 1906, Destin Românesc, nr.1б Bucureşti-Chişinău, 1995, p. 48-60. Vataman, Paul, Figuri sorocene, Ştiinţa, Chişinău, 1993.

*** Oчерки истории печати, радиовещвния и телевидения МССР (под ред. Ф.З. Окорокова), Картя Молдовеняскэ, Кишинев, 1986. Александр Доничь (его жизнь и произведения), «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, № 16 18, 24, 27, 30, 1866. Бардаш И. Г., Печать Молдавии в период развития и упрочнения социализма, Штиинца, Кишинэу, 1975. Бессарабцы на страницах газеты „Новое Время” (red. Elena Zamura), Tipografia Сentrală, Chişinău, 2003. Будак, И.Г., Общественно-политическое движение в Бессарабии в пореформенный период, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1959. Василий Александри (его произведения), «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, № 44, 51, 1867. Ганенко, П., История Кишиневской публичной библиотеки (1830-1917), Chişinău, 1966. Глинка С.Н., Записки, Русская Старина, СПб, 1895. Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания в Бессарабии, în ТБЦИАO, том. 2 –й, Кишинев, 1910, c. 1-22. Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке – насущная потребность Кишиневской паствы, în КЕВ, nr, 16-17 [partea neoficială], 1907, c. 555-558. Иванов, Ю. Г., Подпольные типографии «Искры», Штиинца, Кишинэу, 1962. История русской журналистики XVIII-XIX веков, Moscova, 1966.

– 158 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Казак, Н., Газета „Молодой Большевик”, орган комбатив ал комсомолулуй дин Басарабия, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1978. Казаков, Н., Аичь с-а типэрит газеа Искра, Тимпул, Кишинэу, 1987. Клобуцкий В.С., Болшевитская печать Бессарабии 1918-1921 (под ред,. И.Л. Сабадырева), Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1967. Клобуцкий В.С., Газетеле кемау ла луптэ, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1971; Клобуцкий В.С., Роль печати МАССР в формирование молдавской социалистической нации, 19241940 (red. Д. Е Шемяков), Штиинца, Кишинэу, 1976. Ковал Д., Бессарабский Вестник – первая частная газета края, Кишинэу, 1985. Ковал, Д., Чувашенко, A., Молдавские адреса в газете «Правда», Картя Молдовеняскэ, Chişinău, 1975. Комитет Цензуры Иностранной в Петербурге. Документы и материалы (Cостав. Н.А. Гриченко, Н.Г. Патрушева), Санкт Петербург, 2000. Королев, К., Казаков, Б., Ленинская «Искра» в Кишинев, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1975. Лотоцки П.А., Список и краткая биография окончивших курс Кишиневской Духовной Семинарии за сто лет его существования, Епархиальная Типография, Кишинев, 1914. Матковски, Александрина, Презенце молдовенешть ын публикацииле русе дин аний 1880-1905, Штиинца, Кишинэу, 1976. Наше Обьединение, духовно-нравстенный, политический, экономический и литературный журнал монархического направления, № 1, 18 декабря, 1909, c. 1-7. О молдавских песнях, «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, № 31. Парфение К., Об издание на молдавском языке церковного журнала „Луминэторюл», KEВ, nr. 8 [24 февраля], 1908, c. 284-289. Пархомовичь, A., Очерк пастырской деятельности высокопреосвященного Антония в Кишиневской Епархии с 1858-1871 г., КЕВ, № 8, 1871, с. 260. Пархомовичь, А., Редакторы и цензоры «Кишиневских Епархиальных Ведомостей» (с 1867 по 1911 г.). К материалам для истории Кишиневской духовной Семинарии), КЕВ № 28, 1 июля 1911 г., c. 1043. Паховский, П., Прибытие в Кишинев его Преосвященства Священнейшего Павла епископа Кишиневского и Хотинскаго, КЕВ № 18, 15-30 сентября, 1871 г. Посещение его Преосвященства, Преосвященнейшим Павлом Епископом Кишиневским и Хотинским, некоторых монастырей и сельских церквей, КЕВ, № 21, 1-15 ноября, 1871 г., c. 386-396. Сборник постоновлений по цензуре с 1720 по 1862 г., Типография Морского Министерства, СПб, 1862. Свадебные обычаи молдован, «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, № 12, 13, 15, 1866. Священник Иоанн Андроник, Особое мнение, в Kишиневские Eпархиальные Ведомости, № 51-52, 1907, c. 45-46. Стадницкий, Ав., Румыны получившие образование в русских духовно-учебныхь Заведенмях, КЕВ, № 9, 1891. Сурдило, П., Первый Закон о цензуре. 1720-1721, Книжное Обозрение nr. 52, Санкт Петербург, 1918. Топилина, В.М., Легальная печать Молдавии 1905-1907, о первой русской революции, Штиинца, Кишинэу, 1973. – 159 –

Maria Danilov

Трубецкой Б. А., Mногообразие и екдинство, Литература Артистикэ, Кищинэу, 1986. Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии 1854-1916гг., Картя Молдовеняскэ, Кищинэу, 1968. Трубецкой Б.А., Из истории периодической печати Бессарабии. 1854-1916 гг., Штиинца, Chişinău, 1989. Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии, том. I, Кишинев, 1900. Яблоков, М.Н. Газета и расстояние, Издание ЦК ВЛКСМ, Moscova, 1971.

*** Unirea – Единение, № 1, 1926 (33). Биржовыe Ведомости, № 1-15, Санкт Петербург, 1906. Друг Бессарабии – „общесвенно-политическая, литературная и экономическая газета” Друг Здравья, nr. 1-6, Санкт Петербург, 1838). Земледельческая газета, № ­­1-52, Санкт Петербург, 1890. Земля и Воля, № 1-167, Moсква, 1917. Киeвлянин, № 1-303, Киeв, 1895. Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 15 (часть неофициальная),1-15 августа, 1871 г. Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 1, (часть неофициальная),1-15 июля, 1867 г. Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 5, (часть неофициальная), 1-15 марта, 1872 г. Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 6, (часть неофициальная),15 сентября, 1867 г. Московские Ведомости, № 1-30, Moсква, 1821. Неделя, № 1-50, Санкт Петербург, 1893. Русские Ведомости, № 1-89, Санкт Петербург, 1874. Русский инвалид, № 1-97, Санкт Петербург, 1883. Русь, № 1-249, Санкт Петербург, 1903. Санктпетербургские Сенатские Ведомости, № 1-105, Санкт Петербург, 1856. Сенатские Ведомости, № 1-100, Санкт Петербург, 1914. Сын Отечества, № 1-155, Санкт Петербург, 1865. Утро России, № 1-13, Moсква, 1917.

– 160 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexe / circulare strict secrete şi corespondenţă Anexa nr. 1 Raportul Administraţiei Regionale a Basarabiei cu privire la demersul lui Popov, proprietarul litografiei din Chişinău, în legătură cu aprobarea editării ziarului „Românul” (însoţit de prezentarea memoriului lui Achim Popov). 24 ianuarie 1848.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5187 – 161 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5187, f. 1 – 162 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5187, f. 1v – 163 –

Maria Danilov

Anexa nr. 2 Circulara „strict secretă” (nr. 98) a Departamentului de Poliţie, secţia a II-a, către Guvernatorul civil al Basarabiei în legătură cu retragerea din circulaţie a revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные Записки), pe anii 1840, 1841 şi 1843. Iunie 26, 1852.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 1. – 164 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 3 Circulara „strict secretă” (nr. 2342) a Ministerului Învăţământului Public către Guvernatorul militar al Basarabiei în legătură cu confiscarea revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные Записки), pe anii 1840, 1841 şi 1843, din colecţiile Bibliotecii Publice din Chişinău. Decembrie 27, 1852.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 3 – 165 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 3v – 166 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 4 Raportul „strict secret” (nr. 61) al şefului regiunii Basarabiei către Ministerul Învăţământului Public privitor la identificarea revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные Записки) pe anul 1843 în catalogul Bibliotecii Publice din Chişinău şi, respectiv lipsa acesteia pe anii 1840, 1841. Ianuarie 27, 1853.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 5 – 167 –

Maria Danilov

Anexa nr. 5 Circulara „secretă” (nr. 204) a Guvernatorul militar al Basarabiei către şeful or. Ismail în legătură cu achiziţionarea urgentă de la vânzătorii de carte a revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные Записки), pe anii 1840, 1841 şi 1843 şi, pe acelaşi temei, confiscarea acestea din bibliotecile particulare. August 7, 1852.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, 2.. – 168 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822f. 2v. – 169 –

Maria Danilov

Anexa nr. 6. Adresa Şefului Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe către Guvernatorul Militar al Basarabiei în legătură cu refuzul de a se expedia la Chişinău ziarul românesc „Steaua Dunării”. Mai 20, 1860.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f. 3 – 170 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 7 Adresa (nr. 3820) Guvernatorului Militar al Basarabiei M.L. Fanton de Verrayon către Sergei Popov, administratorul serviciului Consular Imperial Rus, privitor la acordarea de către Majestatea Sa Ţarul a privilegiului exclusiv de a recepţiona la Chişinău presa din Principatele Române. Aprilie 25, 1861

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f. 15 – 171 –

//

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f. 15 v

– 172 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f.16 v

– 173 –

Maria Danilov

Anexa nr. 8 Adresa (nr. 659) Guvernatorului general al Novorossiei şi Basarabiei, general-adjutantul Kotzebuie către Guvernatorul ad-interim al regiunii Basarabia în legătura cu memoriul consilierului Ioan Dabija (nr. 8-1858), privitor la editarea în Basarabia a unei reviste în limbile „moldovenească şi rusă”. Iunie 6, 1863.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6885, f. 2 – 174 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 9 Dispoziţia episcopului Antonie (nr. 1524) către „stareţi şi stariţe de la mănăstiri şi schituri” din Basarabia, de a-i permite lui Gh. Gore, redactorul ziarului Buletinul Gubernial, accesul pentru cercetarea cărţilor vechi şi a manuscriselor de valoare din bibliotecile de la mănăstiri şi schituri, în prezenţa unui reprezentant de la mănăstire. Aprilie12, 1867.

ANRM, F. „Paul Gore” d. 9, f. 163 – 175 –

Maria Danilov

ANRM, F. „Paul Gore” d. 4, f. 163 v. – 176 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 10 Înştiinţare (nr. 772) de la Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia pentru Presă către „locuitorul din Chişinău, judecătorul de pace, consilierul de stat Gheorghe Gore, precum că demersul privitor la editarea unui săptămânal „politico-literar” cu titlul de Bessarabskij Vestnik [Curierul Basarabean]”, a fost respins. Februarie 18, 1873.

ANRM, F. „Paul Gore” d. 9, f. 68 – 177 –

Maria Danilov

Anexa nr. 11 Corespondenţa secretă (nr.1109) dintre agentul diplomatic al Imperiului Rus în România, D. Kazarinov şi Nicolaj Karlovici Ghiers, seful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe al Rusiei (Sankt Petersburg), privitor la fondarea periodicului ieşean, ziarul Basarabia (1879). Iaşi, 23 noiembrie/ 5 decembrie 1879.

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 3 – 178 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 12 Versiunea tradusă în rusă (nr.1109) a ziarului Basarabia, nr. 5 din 11 octombrie 1879.

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 8 – 179 –

Maria Danilov

Anexa nr. 13 Extrase din ziarul Basarabia cu „ştiri din Rusia” şi „corespondenţe din Chişinău”, publicate în nr.: 2, 5, 7, 9, 12, 14. Iaşi, 1879.

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 22 – 180 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 14 Adresa secretă (nr.1109) a agentului diplomatic al Imperiului Rus în România, D. Kazarinov către Nicolaj Karlovici Ghiers, seful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe al Rusiei, privitor la unele cheltuieli neprevăzute, din banii personali, folosiţi pentru întreţinerea agenţilor secreţi. Iaşi, 5 decembrie 1879.

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 22 – 181 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 12 v. – 182 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 15 Memoriul „strict secret” (Nr. 14) al Guvernatorul Basarabiei Al. Haruzin, către corespondentul Agenţiei Telegrafice din Sankt Petersburg, G. V. Madan [agent ţarist cu funcţii de cenzor pentru publicaţiile de limbă română], în vederea respectării stricte a Statutului de cenzură. Octombrie 2, 1908.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 16 – 183 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 16 v. – 184 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 16 Dispoziţia (nr. 435) Guvernatorului Basarabiei către corespondentul Agenţiei Telegrafice din Sankt Petersburg, G. V. Madan, în vederea expedierii în regim de urgenţă a presei româneşti destinate serviciului Consular Român din Odesa, fără restricţii de cenzură. Februarie 19, 1910.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 4 – 185 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 4 v. – 186 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 17 Avizul (nr. 436) Guvernatorului Basarabiei către Consulul General Român din Odesa, privitor la dispoziţia emisă în vederea expedierii în regim de urgenţă către serviciul Consular, a abonamentelor de ziare din România fără restricţii de cenzură. Februarie 19, 1910.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 5. – 187 –

Maria Danilov

Anexa nr. 18 Protestul (nr. 1027) Consulului general Român din Odesa, către Guvernatorul din Chişinău de a lua unele măsuri în legătură cu faptul că un fragment din ziarul Universul din 1 septembrie, curent [1910] a fost murdărit [acoperit] cu cerneală de Comitetul de cenzură din Chişinău

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 30 – 188 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 30 v. – 189 –

Maria Danilov

Anexa nr. 19 Dispoziţia (nr. 1506) Şefului cancelariei Guvernatorului Basarabiei către corespondentul Agenţiei Telegrafice din Sankt Petersburg, G. V. Madan privitor la avizul de cenzură asupra publicaţiei „Făclia Ţării”. Iunie 14, 1912.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 4.

– 190 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 20 Avizul agentului ţarist G. V. Madan, cu funcţii de cenzor pentru publicaţiile de limbă română, către Excelenţa Sa guvernatorul Basarabiei, cu privire la conţinutul articolului „O sută de ani”, publicat în ziarul „Făclia Ţării”, apărut ilegal la Tipografia Eparhială din Chişinău. Iunie 17, 1912.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 4 v. – 191 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 5. – 192 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 5 v. – 193 –

Maria Danilov

Anexa nr. 21 Adresă (1646) „secretă” a Guvernatorului Basarabiei M. Ghilhen, către şeful Direcţiei Guberniale de Jandarmi din Basarabia cu privire „la intenţiile ascunse a publicaţiei „Făclia Ţării” de a submina devotamentul moldovenilor faţă de tron şi de Patrie, verificat timp de un secol”. Iunie 24, 1912.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 11 – 194 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 11 v. – 195 –

Maria Danilov

Anexa nr. 22 Circulara (nr. 17203/1081) Ministrului Afacerilor Interne contele N. Maklakov, către Guvernatorul Basarabiei cu privire la noul proiect al Statutului Presei şi tipăriturilor înaintat în Duma de Stat şi, respectiv noile state de cenzori. Noiembrie 29, 1913.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341 f. 1 – 196 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 1 v. – 197 –

Maria Danilov

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 2 – 198 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Anexa nr. 23 Raportul (nr. 46779) Guvernatorului Basarabiei M. Ghilhen către Direcţia Principală pentru Presă, privitor la necesitatea amplificării restricţiilor de supraveghere şi cenzură asupra tipăriturilor în oraşele Chişinău, Ismail, Akkerman, Bender şi Bălţi. Decembrie 31, 1913.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 16 – 199 –

Maria Danilov

Anexa nr. 24 Informaţii privitor la persoanele cu funcţii de cenzor (inspector) pentru presă în oraşe, sate şi alte localităţi ale guberniei în 1913. Decembrie 31, 1913.

ANRM, F 2, inv. 1, d. 9341 p. I – 200 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

ANRM, F 2, inv. 1, d. 9341 p. I

– 201 –

Maria Danilov

Anexa nr. 25 Informaţii solicitate de către Direcţia Principală pentru Presă, privitor la numărul publicaţiilor apărute de la 1 ianuarie la 1 octombrie 1913, în localităţile Akkerman, Bender, Bălţi, Ismail şi Bolgrad. Decembrie 31, 1913.

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 18 – 202 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Indice I. Indice de titluri (ziare şi reviste) Albina Românească, 64, 66 Anuarul Liceului de băieţi „Ştefan cel Mare”, 14 Ardealul, 10, 112 Arhivele Basarabiei, 15, 18 Basarabia (1906-1907), 9, 17, 18, 20, 22, 83, 84, 85, 86, 88, 90, 92, 94, 93, 94 98, 99 Basarabia (Elveţia, 1905), 9 Basarabia (Iaşi, 1879), 20, 75, 76, 77, 78, 79, 81 Basarabia Reînnoită, 18 Buciumul, 40, 72 Buletinul Camerei de Agricultură a judeţului Bălţi,14 Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie din Basarabia, 14 Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie pentru judeţele Lăpuşna, Cetatea Albă, Tighina şi Orhei, 15 Conservatorul Progresist, 73 Conservatorul, 69, 70 Constituţia, 73 Curierul Basarabean (1830), 22 Curierul de Iaşi, 73, 74 Curierul Românesc, 64, 66 Cuvânt Moldovenesc, revistă, 18 Cuvânt Moldovenesc, ziar, 18 Dachia [Dacia], 38, 69, 73 Deşteptarea, 86 Făclia Ţării, 18 Foaia, 66 Foile [filişoare] „Frăţeiei Nasterii lui Hristos”, 9, 101, 102 Gazeta de Transilvania, 66 Glasul Basarabiei, 18 Glasul Românilor Basarabeni, 39, 40 Junimea Literară [Cernăuţi], 9 Jurnal d’Odessa, 60 La Voix de la Roumanie, 73 Lira Basarabiei, 18 Luminătorul, 9, 18, 50, 100, 104, 106, 107, 110, 112, 113 Magazin Istoric, 99 Mesagerul Basarabiei (1884), 9, 27 – 203 –

Maria Danilov

Moldovanul,18 Monitorul [oficial], 69, 72, 73, 80 Pământ şi Voie, 18, 80 Reforma, 69, 70, 72, 73 România Nouă, 10, 87 Românul [1846], 27, 28, 29, 30, 31, 32, 43, 86 Românul, 72, 73, 83 Sfatul Ţării, 18, 112 Soldatul Moldovan, 16 Steaua Dunării, 36, 67, 68, 69 Steluţa Prutului, 36, 37, 38 Şcoala Moldovenească, 18 Telegraful 12, 36 Telegraful Român, 36 Tribuna, 73 Trompeta Carpaţilor, 41 Unirea, 69, 73 Viaţa Basarabiei [1932-1944], 15, 84, 90 Viaţa Basarabiei, 18 Viaţa Românească, 87 Viitorul, 69, 73 Архитектурный Вестник, 57 Бессарабская Жизнь, 118, 119 124 Бессарабские Областные Ведомости/ Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 22, 24, 25, 26, 27, 72 Бессарабский Вестник, 24, 27, 35, 119 Бессарабский Листок, 119, 120 Бессарабское Эхо, 124, 125, 126 Биржовыe Ведомости, 57 Будущее и Прошлое Бессарабии, 127 Вечерняя Заря, 121 Военно-медицинский журнал, 57 Голос Выборщика, 121, 122, 123 Друг Бессарабии,115, 116, 117 Друг Здравья, 54, 55, 57 Друг Народа, 117 Друг, 115, 116,, 124 Журнал Министерства Внутренних Дел, 53 Земледельческая Газета, 53, б4

– 204 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Земля и Воля, 57 Земля и Воля, 78 Знамя, 115 Киевлянин, 57 Кишиневские Епархильные Ведомости / Buletinul Eparhiei Chişinăului (1867-1917), 16, 17, 42, 43, 48, 49, 50, 55, 85 Коммерческая Газета, 55 Лесная Газета, 55 Лесной Журнал, 54 Литературная Газета, 56 Литовский Вестник /Kuryer Kitewski, 54 Мануфактурные и горнозаводские известия, 56 Маяк, 55, 56 Минские Ведомости/ Minskie Gubernskie Vedomosti, 27 Московские Ведомости, 17, 52 Наше Обьединеник/ Unirea Noastră, 114 Неделя, 57 Новая Жизнь, 125 Новое Время, 14, 124 Новое Газета, 124, 125, 126 Новороссийский Календарь, 58, 59, 60 Одесский Альманах, 57, 58 Одесский Вестник, 60, 61, 73 Отечественные Записки/ Otecestennye Zapiski, 61, 62, 63, 73 Петербургские Ведомости/ Peterburgskie Vedomosti, 38 Русские Ведомости, 57 Русский Инвалид, 57 Русь, 57 Санктпетербурские Сенатские Ведомости, 52 Свободная Бессарабияб 26 Северная Пчела, 52 Сельский Вестник, 57 Современикб 75 Сын Отечества, 57 Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии, 19 Труды Бессарабской Церковной Историко-Археологической Общеества, 18 Утро России, 57 Черный предел, 78

– 205 –

Maria Danilov

II. Indice de nume A Akinfi, 53 Aksakov K.S., 58 Alecsandri, Vasile, 11, 25 Alexandresco, 96 Alexandrov Petru, 77 Alexandru al II-lea, 79, 91 Alexei Nikolaevici, marele cneaz, 118,119 Andronic, Ioan, preot, 101 Andronic, Ioan, protoiereu, 110 Andronovici N., 89, 91 Antonie [Şokotov], arhiepiscop, 44, 47 Antoniu P., 71 Antonovici, Platon A. guvernator, 41 Antonovici, Platon, 76 Arbore, Zamfir, 11, 77 Asachi, Gheorghe, 35, 66 Avramescu, Aristiţa, 12 Avramescu, Tiberiu, 12, 36 Axelerod P., 77 B Balabaev A.M., 117, 119 Balasan, Teodor, 74 Balmuş, Pavel, 36, 84 Balş [boier], 68 Baltaga, Teodor, 45 Barţiu, Gheorghe, 66 Basarabeanu, Ştefan, 77, 97 Bâtcă, Veronica, 12 Batiuşkov P., 58 Bălţătescu A.V., 45 Bănulescu-Bodoni, Gavriil, mitropolit, 53 Beller B.P., 70, 71 Bernard Pares, M.A., 22 Bivol N., 86 Bludov D., 22, 23, 52 Bogoslavski S., 45 Boldur, Alexandru, 20, 27, 23, 35, 36, 37, 38, 71, 84 Boliac, Cezar, 41 Borst, 125 Bratânski Evghenij, 62 Brătianu, Ion, 79 Brătiescu-Voineşti, 87 Budac I,G., 75, 77 Buracek S.O., 55 Burlacu, Al., 12 Butuc, Ioan, preot, 45 Buturlin D., 32

C Cantacuzino, Mihail, 58 Cantacuzino, Olga, 77 Caso, Nicolae, 34, 36 Casso, Leon, 11 Catacazi A.K., 70 Catargiu, Barbu, 89 Caţâchi, Vasile, 66 Cecan, Eugenia, 116 Cecan, Ion, 27 Cerescu, Ivan [Ioan Ciorăscu], 38, 40, Cerniavski I., 45 Ciachir, Dimitrie, preot, 44 Ciachir, Mihail, protoiereu, 103, 104, 105 Ciachir, Nicolae, 99 Ciceagov, Serafim, 100, 106, 108 Ciobanu, Ştefan, 8, 9, 10, 35, 43, 76, 84,85, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 98, 99 Ciobanu-Tofan, Alina, 12 Ciocanu, Vasile, 36 Ciugureanu, A., diacon, 45 Codreanu, Filip, 77 Codreanu, Nicolae-Zubco, 79 Colesnic, Iurie, 90 Constantinescu, Grigore, 83, 89, 90, 91, 105 Cotruţă, alexandru, 36, 37 Coval, Dumitru / Ковал Д., 7,11, 25, 43, 75, 84, 85 Crasiuk, Victor [Crăsescu], 71, 90 Cristea Grigorovici, 56 Cristea, Teofan, 101 Cristi, Constantin, 32, 33, 34 Cruşevan, Pavel, 95 Cubolteanu, Pintilie [Basarabeanu], 84, 89, 90, 91, 92 Cujbă, Sergiu, 90, 92, 93 Cuza, Alexandru Ioan, 101, 102 D Dâbenko, 58 Dabija, Gavriil, arhimandrit, 66 Dabija, Ioan, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 71 Dabija, Nicolae, 13 Dânga, Gheorghe, preot, 47 Dănilă, Sava, 108, 111 Danilov, Maria, 14, 17, 68, 86 Desa, Stanca, 16 Dionisie, iegumen, 109 Dionisie, ieromonah, 106

– 206 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Dobrogeanu-Gherea [Mihail Caţ], 75, 77 Donici, Alexandru, 25 Dostoievski F., 62 Dovgal I. P., 126 Drumaşcu, 27 Dudnicenko I.I., 119 Dudnicenko, M.K.,119, 120 Dumbravă, Dimitrie, preot, 106 Dumitrescu (Bulat), 77 F Fanton de Verrayon, 15, 67, 68, 69, 70, 72, 73 Feodorov P. I. [Pavel Ivanovici], 24, 30, 31, 54, 58, 59, 60, 61, 62 Feodosiu M., 87 Filatov P., 35 Florov N., 87, 89 Friptul, Iulian, 89, 92 Fruntaşu, Iulian, 64 Frunză, Axente, 77 Frunză, Victor, 20, 36 Furtună M., 88, 97 G Galin, Grigore, protoiereu, 45 Galin, Ioan, preot, 45 Galupa, Ioan, preot, 45 Ganenco Petru, 73, 75 Gangardt I.E., 26 Ganiţchi M.A., 45 Gavriliţă, Emanuil, 83, 84, 86, 87, 88, 92, 94 Găluşcă I., preot, 44 Ghepeţki, E [preot], 43, 45, 48, 50 Gherbanovschi, Nicolae, 58 Ghibu, Onisifor, 9, 27, 40, 41 Ghica, Catinca, 66 Ghiers, N.K., 20, 68, 69, 70, 77, 78 Ghilhen M., 82 Glavce, 86 Glinka S.N., 65 Gobjilă, Nicolae Ştefan, 77 Goga, Octavian, 88 Gore, Gheorghe, 9, 12, 25, 26, 27, 32, 35 Gore, Paul, 25, 26, 86, 87 Gotkis, Sima, 121 Greci, Nikolai, 52 Grigorovici, Cristea, 56 Grinevici, 27 Grossu, Silvia, 14, 84 Grosu P., 86 Grumm, Kondrati, 54 Gurie Grosu [Гурие], arhimandrit, 39, 45, 100,

101, 102,103, 104, 105, 106, 108, 113 Gurschi, 110 H Halippa, Ioan, 9, 19 Halippa, Pan, 84, 89, 91, 93, 99 Hartia V., 87, 89, 92 Hasdeu B.P., 11, 12, 13 Hasnaş, Maria, 12, 75 Hâjdeu, Alexandru, 12, 35, 36, 37 Hertzen A., 62 Hlopitzki, Napoleon, 123, 124, 125 Hodoş, Nerva, 16 I Iacov, Mitrpolit, 105 Iakubovici V., 115, 116, 117, 120 Ianuşevski N.P., 122, 123 Iaţimirschi, Alexandru, 12 Ibrăileanu G., 87 Ieremia Cecan, 114 Ignatiev, Mitrofan, preot, 106, 109 Ignatovici, Iustin, protoiereu, 103, 105, 106 Inculeţ, Constantin, 91 Inculeţ, Ion, 83, 89, 90, 91 Inculeţ, Theodor, 83, 84,89, 91, 108 Ionescu, Al. S., 16 Iorga, Nicolae, 41, 66, Iosif [Mitropolitul Moldovei], 80 Işaev, Maria, 75 K Kalmanson G., 126 Kankrin I.V., 59, 115 Kapodistria I.A., 58 Kazarinov, D., 20, 76, 77, 80 Kibitzki, 123 Kiradilijan, 33 Kirilov, Dmitrie, 60 Klişin, guvernator, 23 Kogâniceanu, Mihail, 11, 17, 36, 79, 93 Kohl [călător german], 66 Koni F.A., 45 Konski A., 27 Koşevski F.P., 27 Kotzebuie [general-maior], 39 Kraevski A., 64 Kubitzki, 125 Kulikovski, Lidia, 13 Kurdinovski, Vasile, 126, 127 Kvaşin-Samarin S., 122, 123

– 207 –

Maria Danilov

L Laşcov [Laşcu], Teodor, preot, 44, 47, 48, 50 Laşcov, Nicolae, protoiereu, 104 Laşcu, Luca, preot, 44, 45, Lăcustă, Ioan, 84, 99 Lăpuşan, Aurelia, 84 Lebedev, Pavel [arhiepiscop], 50 Leks, 62 Lempert, Alexandr, 124 Leonard, Alecu, 66 Leonard, Pavel, 62, 61 Lermontov M., 62 Lomonosov, M. V., 13,

Odoevski Al., conte, 62 Offerenberg [conte], 41 Ogarev N., 62 Onofrei, preot, 88 Ornea, Zidu, P

M Madan, Gheorghe, 12 Mandelbaum [editor], 123 Manolache, Constantin, 12, 15, 84 Manuc-Bey, 56 Marian, Liviu, 84, 85 Marmaz, Elena, 75 Matcovshi, Alexandrina, 11, 113 Mateevici, Alexe, 9, 83, 89, 92, 109 Mâţu, Constantin, 10 Merzinski B., 114 Mihail, Paul, 43 Miscenko, Alexandru, 29, 31 Moldovan, Lidia, 65 Morărescu, Dulciu, 14 Moraru, Anton, 75 Moruzi, Constantin D., 67, 68 Moslinovici; Dmitrie, 58 Muntean M., 75 Muranevici, Spiridon, cenzor, 105 Murea, Nicolae, preot, 110, 111 N Nacco, Alexei, 9 Nadejdin N.I., 60, 61 Natanail [Danilevschi, arhimandrit], 44 Nazarie, prot., 112 Nădejde, Ion, 78 Nădejde, Sofia, 11 Negru, Gheorghe, 12, 19, 20, 30, 75, 76, 83, 84, 85, 86, 87, 94 Negruzzi, 80 Nekrasov N., 62 Nistor, Ion, 64 Nour, Alexe, 89, 90, 92 O Oatu V., 89, 91

Pahovski P.T., 45 Papapolu [prefect, Iasi], 79, 80 Parfenie, Constantin, 103, 104, 105 Parhomovici, Andrei/ Пархомовичь, 43, 45, 50 Patriche, Ioana, 14 Pânzaru, Sava, 13, 85 Pelinovici O.D., 125, 126 Pelivan, Ion, 83, 85, 87, 89, 90 Petcu, Marian, 12, 27 Petrilă, Ion, 77, 79 Petrov, comisar, 122 Piatniţki, Iacob, 100 Pilin, 124 Pimen, Mitropolit, 112 Pirogov, 38 Platon F., 86 Pleve, 27 Ploşniţa, Elena, 12 Pohvisnev M., 26 Popescu , Constantin,12 Popescu, Constantin, 12 Popov, Akim, 27, 28, 29, 30, 31 Popov, Serghei, 15, 67, 68, 69, 70 Popovici, Constantin, protoiereu, 103, 104, 105, 110, 111, 112 Popovschi, Nicolae, 43, 45, 83, 87, 89, 91, 114 Popovschi, Valeriu, 12 Porucic Teodor, 77 Porumbescu, Constantin, 89, 92 Poştarencu, Dinu, 25, 49, 84, 85, 94 Potiomkin-Tavriceskij, 58 Pronin P.L., 122 Pronin, Grigore, 117, 118 Proskurovski, Moise, 77, 79 Pruncu, 80 Puşkin Al., 62 R Radu, Luminţa-Cornelia, 14 Raduică, Georgeta, 16 Raduică, Nicolai, 16 Raliade, Adriana, 14 Reabcik, 27 Rodnin [colonel], 58

– 208 –

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii

Roman, Tudose, 83, 92 Russel N.[Sudzilovski], 75, 77, 79 Russo, Alecu, 11 S Safanovici V., 63 Safir, Nicolae, 83 Saharov V., 62 Saltykov Scedrin M., 62 Samsonov, boier, 67 Sârcu, Polihronie, 12, 45 Satin N., 62 Savca, Ioan, preot, 106, 109 Scarandiu, Toader, 91 Scriban, Filaret, 39 Scriban, Gheorghe, 68, 70 Serafim, episcop, 106, 107 Silin A.E., 45 Skvorţov, Mihail, 44 Slutu-Grama, Claudia, 84, 90 Smirdin A.F., 54 Sokolova E., 27 Sorokunski A., 58 Spătaru, Tatiana, 85 Stadniţchi, Arsenie, 45 Stamati, Constantin, 37, 64, 85 Stan, Apostol, 66 Stăvilă, Damian, preot, 106 Stere, Constantin, 87, 90 Stîrcea Gheorghe, 89, 91 Sturdza, Alexandru, 9 Sturdza, Scarlat, 58 Stroganov A.G., 40 Sturdza, Alexandru, 11, 68 Sulică, Ileana, 14 Ş Şafirov, N..A., 122, 123 Şapoşnikov, 124 Şlimovici E., 100 Şmakov, 95 Şpac, Ion, 16, 17, Ştrempel, Gabriel, 16 T Tako, Nicolae, 118, 119 Tanschi, Ion, 12, 35 Teofan, ieromonah, 39 Ţincoca, prot., 112 Tologaev, proprietar de atelier, 124 Tolstoj L.N., 106

Tolstoj, A., conte , 68 Tomuleţ, Valentin, 65 Tufescu, Costache, 64 Turgenev I., 62 Tопилина В.М., 10 U Untul, Macarie, 104 Ursu, C., 77 Urusov, D., cneazul [guvernator], 83 V Valuev, 34 Varlaam [Vasile Cerneavski], arhimandrit, 44 Varta, Ion, 12, 83, 84 Varta, Tatiana, 85 Vataman, Paul, 84, 94 Vântu, Mihai, 88, 91 Vârtej, M., 88 Veazemski A.A., conte, 58 Velio, I.O. [guvernator], 40 Veniamin, mitropolit, 106 Vlad, Nicolae, 111 Vladimir, episcop, 104 Volin, G.Iu., 121 Voronţov, Mihail /Воронцов М.С., 23, 24, 54, 60 Z Zamfirescu, 80 Zubco-Codreanu, Nicolae, 75 *** Бардаш И. Г., 10 Ганенко П., 22 Замура Е., 14 Иванов Ю.Г., 10 Казаков Б., 10 Клобуцкий В., 10 Королев К., 10 Левит Е., [Levit E.], 12, 22, 35, 52 Лотоцки П.А., 36 Матковски Александрина, 12 Окорокова Ф.З., 11 Паховский П., 50 Станкевичь В., 76 Трубецкой Б.А. /Trubeţkoj, 7, 11, 16, 17, 25, 44, 115, 118, 123 Чувашенко А., 11 Шемяков Л.Е., 10 Яблоков М.Н.,11

– 209 –