Pragul de Rentabilitate [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea Maritima Constanta Facultatea de Navigatie si trasport Naval Specializare:Inginerie economica in domeniul trasporturilor

Proiect Management financiar Pragul de rentabilitate

Student:

Hodorog Alina

CUPRINS

1.1 Pragul de rentabilitate 1.2 Analiza pragului de rentabilitate 1.3 Obiective principale ale pragului de rentabilitate 1.4 Determinarea pragului de rentabilitate 1.5 Avantajele pe care le ofera metoda de analiza a rentabilitatii pe baza punctului critic

PRAGULUI DE RENTABILITATE

Pragul de rentabilitate Pragul de rentabilitate reprezinta o modalitate de evaluare a riscului in raport cu fluctuaţiile mediului ambiant. Pragul de rentabilitate, numit şi punct critic sau punct de echilibru, marcheaza acea dimensiune a productiei la care costurile totale sunt egale cu incasarile din vanzarea productiei, iar rezultatul este nul. Activitatea devine rentabila dupa pragul de rentabilitate. Pana la acest nivel al productiei unitatea inregistreaza pierderi. Cunoasterea pragului de rentabilitate trebuie sa fie preocuparea tuturor conducatorilor impunandu-se nu numai determinarea acestuia ci si analiza pragului de rentabilitate. Analiza pragului de rentabilitate Analiza pragului de rentabilitate este un instrument de planificare prin care se evidentiaza punctul in care firma devine profitabila, determinand nivelul minim al veniturilor necesare acoperirii costurilor fixe si variabile ale firmei. Simultan, metoda evidentiaza si valoarea pierderii si a profitului inainte si dupa acest punct. Trebuie precizat inca de la inceput ca relatia cost-volum-profit poate fi puternic influentata de nivelul investitiilor in active fixe. Acesta este motivul pentru care se recomanda ca investitiile sa se faca doar in active de absoluta necesitate pentru desfasurarea activitatii companiei. Analiza pragului de rentabilitate este utila pentru trei tipuri de decizii:  Introducerea unui nou produs/serviciu, pentru evaluarea nivelului minim de vanzari necesar, comparativ cu cererea prognozata pe piata;  Extinderea ariei sau nivelului operational;  Noi proiecte, care implica investitii in active fixe.

Obiective principale ale pragului de rentabilitate Analiza pragului de rentabilitate are următoarele obiective principale:  Determinarea punctului dincolo de care firma începe să devină rentabilă.  Determinarea nivelului minim al producţiei dincolo de care firma începe să obţină profit.  Determinarea ordinului de mărime pentru pierderile sau profiturile firmei sub sau peste acest punct. Analiza pragului de rentabilitate este importantă în cadrul planificării financiare deoarece relaţia dintre costurile firmei, volumul producţiei realizate şi profitul obţinut este influenţată de importanţa investiţiilor în active fixe făcute de companie. Dacă firma doreşte să evite pierderile, ea va trebui să se asigure că veniturile din vânzări acoperă toate costurile făcute. Costurile făcute de o companie se pot încadra în două mari categorii, în funcţie de situaţia în care producţia înregistrează modificări: costurile fixe şi costurile variabile

Costurile fixe cuprind acele cheltuieli de producţie care, pe termen scurt, nu depind de volumul producţiei şi rămân relativ neschimbate, nedepinzând de modificarea acestuia. Principalele cheltuieli din această categorie sunt cele efectuate cu amortizarea capitalului fix, chirii, salariile personalului executiv şi cheltuielile administrative generale (încălzire şi iluminat, paza unităţii etc.). Astfel, cheltuielile fixe sunt cele pe care compania este nevoită să le suporte chiar şi în situaţia în care nu produce nimic. Totuşi, este important să se înţeleagă că pe termen lung, cheltuielile fixe nu vor rămâne la acelaşi nivel. Costurile variabile cuprind acele cheltuieli de producţie care, pe termen scurt, evoluează în acelaşi sens cu modificarea producţiei. Principalele cheltuieli care intră în această categorie sunt cele efectuate cu: forţa de muncă direct productivă, materiile prime şi materialele, comisioanele la vânzări, combustibilii şi energia folosite în procesul productiv. În situaţia în care compania nu produce nimic, costurile variabile ale firmei vor fi întotdeauna egale cu zero. Dacă producţia creşte, costurile variabile vor creşte şi ele, dar nu întotdeauna în aceeaşi proporţie cu creşterea producţiei. De obicei, în primele faze de creştere a producţiei, costurile variabile au tendinţa de a creşte mai mult decât producţia, după care ritmul lor de creşterea se încetineşte

.

Întotdeauna, costurile totale ale firmei vor fi formate din costurile fixe şi din costurile variabile. Elementele esenţiale ale analizei pragului de rentabilitate sunt următoarele: Numărul de unităţi produse şi cele vândute. * Costurile fixe ale firmei. * Costurile variabile ale firmei. * Costurile totale ale firmei. Veniturile totale obţinute de companie din vânzarea produselor. Toate aceste elemente sunt cuprinse în cadrul unui grafic, care poartă numele de diagrama pragului de rentabilitate şi care permite determinarea pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate nu se poate menţine pe termen lung fără ca firma respectivă să nu fie constrânsă să iasă din afaceri. Pragul de rentabilitate sau punctul mort al întreprinderii este un concept pe termen scurt. În funcţie de modul în care evoluează costul variabil total, se disting două modalităţi de determinare a nivelului pragului de rentabilitate: liniară şi neliniară

Metoda liniară are loc în ipoteza în care costul variabil total evoluează direct proporţional cu volumul producţiei. În acest caz, toate elementele producţiei exprimă relaţii liniare şi se reprezintă grafic prin linii drepte. Producţia Qr reprezintă volumul critic al producţiei, corespunzător pragului de rentabilitate. Din grafic se observă că: în intervalul în care costurile totale depăşesc încasările totale, se înregistrează pierderi; intersecţia celor două drepte – a încasărilor totale şi cea a costurilor totale – marchează pragul de rentabilitate (profitul este nul); de la punctul în care încasările totale depăşesc costurile totale, firma obţine profit. Relaţia de calcul a pragului de rentabilitate porneşte de la ecuaţia de definire a „punctului mort” şi anume: Preţ vânzare * Qr = CT. Ştim că Încasări totale = Qr * Preţ vânzare. De asemenea cunoaştem faptul că CT = CF + CV, iar CV = CVM * Qr. Din aceste relaţii rezultă că: Pv * Qr = CF + CVM * Qr

Metoda neliniară are loc în situaţia în care costul variabil total are o evoluţie neproporţională faţă de volumul producţiei, aşa cum, de fapt, se întâmplă în realitate. Evoluţia neproporţională a costului variabil imprimă şi costului total global o evoluţie neliniară Presupunând că preţul de vânzare nu se schimbă, în grafic se observă următoarele: a) o zonă a pierderilor, în condiţiile în care volumul de producţie este redus, iar costurile totale sunt mai mari decât încasările totale; b) o zonă de profit, cuprinsă între pragul de rentabilitate inferior şi pragul de rentabilitate superior, când încasările totale depăşesc costurile totale globale; c) o nouă zonă de pierderi, la un volum de producţie ridicat, la dreapta pragului de rentabilitate superior. Companiile folosesc analiza pragului de rentabilitate în următoarele 3 situaţii importante: 1. Atunci când compania trebuie să ia o decizie cu privire la introducerea de noi produse. În acest caz, analiza pragului de rentabilitate poate fi de real folos în determinarea nivelului veniturilor din vânzări necesar pentru noul produs, astfel încât introducerea noului produs să nu genereze pierderi la nivelul firmei. 2. Atunci când o firmă trebuie să ia o decizie cu privire la extinderea activităţii. Pentru o companie este important să ştie care este raportul dintre creşterea costurilor antrenată de extindere, şi creşterea veniturilor din vânzări pe care extinderea o va genera, astfel încât profitabilitatea

firmei

să

se

menţină

sau

să

crească.

3. Atunci când o companie trebuie să ia o decizie cu privire la modernizarea activităţii sale. Deoarece modernizarea activităţii presupune investiţii semnificative în active fixe noi, mai productive decât cele anterioare, dar care au ca rezultat pe termen mediu şi lung reducerea costurilor variabile, şi mai ales a celor cu forţa de muncă, analiza pragului de rentabilitate poate ajuta managerii firmei să determine consecinţele modernizării asupra costurilor firmei. Analiza pragului de rentabilitate este necesara:

 in activitatea curenta ca metoda de prevedere a profilului la modificarea nivelului de activitate, respectiv a productiei;  in studierea consecintelor cresterii vanzarilor sau cifrei de afaceri (CA);  in studiul programelor de modernizare sau retehnologizare a producюiei. Determinarea pragului de rentabilitate Determinarea pragului de rentabilitate se poate face: I. pentru intreaga activitate a unitatii, firmei care produce si comercializeaza mai multe produse agroindustriale; II. pentru un singur produs. I. Determinarea pragului de rentabilitate la nivelul unitatii Acest punct critic se realizeaza cand cifra de afaceri este egala cu cheltuielile totale: CA = CT Cheltuielile totale (CT) se compun din cheltuielile fixe (CF) si cheltuielile variabile (CV). deci CA = CF + CV. Cu cat CA este mai mare cu atat riscul de exploatare este mai redus si rezulta ca unitatea se adapteaza repede la modificгrile mediului ambiant prin cantitatea productiei obtinute. Diferenta dintre pragul de rentabilitate si cifra de afaceri este numita flexibilitate absolutг sau marja de siguranta (MS) si indica in ce masura poate oscila volumul activitatii, fara ca aceasta oscilatie sa implice riscul inregistrarii unor pierderi. Cu cat cifra de afaceri (CA) se situeaza mai departe de pragul de rentabilitate, unitatea are stabilitate financiarг mai mare. II. Determinarea pragului de rentabilitate pe produs Pragul de rentabilitate se poate determina prin metoda grafica si prin calcul algebric. Metodologia de determinare ia in considerare sensul de evolutie a costurilor si veniturilor la modificarea volumului de producюie. Cand costurile variabile evolueaza in mod direct proportional cu volumul productiei se foloseєte modelul liniar de evolutie a costurilor variabile si a veniturilor, tehnica de calcul a pragului de rentabilitate poate fi etapizata. Costurile fixe (CF) grafic au forma unei linii paralele la axa volumului productiei. Linia costurilor variabile (CV) porneste din origine si este crescгtoare, iar costurile

totale (CT) au o evolutie lineara ascendenta. Daca pretul de vanzare este intr-o perioada neschimbat, veniturile totale (CA) vor fi reprezentate de o dreapta cu o panta mai mare decat cea a costurilor totale. Avantajele pe care le ofera metoda de analiza a rentabilitatii pe baza punctului critic Principalele avantaje pe care le ofera metoda de analiza a rentabilitatii pe baza punctului critic sunt:  permite stabilirea dimensiunii la care productia devine rentabila;  indica volumul productiei necesar pentru a obtine un anumit profit;  pune in evidenta corelatiile dintre dinamica productiei, respectiv a veniturilor si dinamica costurilor grupate pe costuri variabile єi fixe;  permite determinarea gradului de utilizare a capacitгtii de productie in corelatie cu un anumit profit dorit.

Bibliografie Surse: http://www.finmentor.ro/business/educatiefinanciara/detalii_articol_finante_investitii.aspx?ArtID=58&Titlu=Analiza%20pragului %20de%20rentabilitate -curs management financiar