42 1 328KB
Introducere
Odată cu obţinerea independenţei, in faţa Republicii Moldova au fost deschise o multitudine de perspective şi posibilităţi. Aceste perspective pot fi urmărite şi pe piaţa noastră de capital. Şi anume, a fost creată, in primul rind, piaţa financiară, care pină la obţinerea independenţei Republicii Moldova nu exista. Odată cu crearea acestei pieţe a apărut şi posibilitatea de a face investiţii financiare care ar aduce un venit investitorului nu din realizarea nemijlocită a unui proces de muncă, ci din fluxurile de mijloace băneşti caracteristice valorilor mobiliare. Astfel, a apărut necesitatea dezvoltării practicii investiţiilor de portofoliu prin acumularea şi dezvoltarea cunoştinţelor referitoare la acest domeniu şi obţinerea aptitudinilor şi experienţei necesare pentru formarea şi evaluarea portofoliilor investiţionale. În introducere este argumentată tema cercetării, e definit scopul şiproblemele ce se propun fi cercetate, obiectul de studii al investigaţiei, suportul metodologic şi teoretic, baza informaţională, etc. Capitolul I „Investiţiile de portofoliu – caracteristica generală” cuprinde analiza din punct de vedere al conţinutului, principiilor de formare a portofoliului investiţional, de asemenea, sunt prezentate principalele postulate ale teoriei ale portofoliului investiţional şi strategiile de gestiune ale investiţiilor de portofoliu. Capitolul II „Formarea i evaluarea portofoliului ș investițional” cuprinde studiul modului în care pot fi formate plasamentele financiare, a indicatorilor care le caracterizează şi a eficienţei gestiunii portofoliilor investiţionale. Ultima parte a proiectului – Concluzii – conţine rezultatele cercetării, sunt enunţate concluziile principale ale lucrării.
Capitolul I. Investiţiile de portofoliu – caracteristica generală 1.1. Portofoliul investiţional – conținut, tipuri, principii de formare. Instrumentele financiare reprezintă diferite forme ale obligaţiilor financiare,atît pe termen lung cît şi pe termen scurt, care sunt obiectul operaţiunilor de vînzare – cumpărare pe piaţa financiară. La instrumentele financiare, de obicei, se referă: · Hîrtiile de valoare (primare şi derivate) · Metale preţioase · Valute · Depozitele bancare · Obiecte de valoare şi altele O mare parte din plasamentele în instrumente financiare o dețin investiţiile în hîrtiile de valoare care reprezintă un important obiect de investire atît pentru instituţiile publice cît şi pentru investitorii privaţi. Cu alte cuvinte investiţiile de portofoliu reprezintă un plasament într-o totalitate de hîrtii de valoare. Şi deci, conform poziţiilor adoptate pe plan internaţional, orice totalitate a valorilor investiţionale aflate în proprietatea unui investitor este numită portofoliu investiţional. Prin noțiunea de portofoliu investiţional se înțelege o totalitate de plasamente în obiecte investiţionale formată, cu un scop anumit, conform unei anumite strategii investiţionale. Componentele sale sunt numite elemente ale portofoliului investiţional și seprezintă ca valori investiţionale de diferite tipuri. Fiecare tip de investiție își are propriile sale caracteristici deosebite, dar înainte de a le caracteriza se impune prezintă ca valori investiţionale de diferite tipuri. Fiecare tip de investiție își are propriile sale caracteristici deosebite, dar înainte de a le caracteriza se impune necesitatea de a clasifica valorile investiţionale în corespundere cu tipul investiției,în felul următor: · după gradul de materializare: materiale și nemateriale; · după durata de recuperare a investițiilor făcute: pe termen scurt,pe termen mediu și pe termen lung;
· după gradul de risc: risc înalt, risc mediu, risc minim; · după volum resurselor investiţionale necesare: cu cost înalt, cu cost mediu, cu cost jos; · după scopul utilizării: speculative și cu scop direct; Gradul de materializare, după urmează din denumire, rezultă că se pot distinge următoarele tipuri de valori investiţionale: drepturi, tehnologii, potențialul intelectual al personalului – ca valori investiţionale nemateriale – pe de-o parte, și imobiliare, utilaje – ca valori investiţionale materiale – pe de altă parte. Durata de recuperare a investițiilor făcute reprezintă un indicator care permite de a prognoza, cu o anumită probabilitate, termenul de recuperare al mijloacelor investite și, ca urmare, de a forma planul fluxurilor financiare ale companiei. Gradul de risc – permite investitorului de a stabili o anumită plată convenabilă pentru riscul asumat sau un anumit nivel al venitului pentru plasamentul într-o valoare investiţională concretă. Și ca exemplu, din categoria investițiilor cu un grad înalt de risc fac parte investițiile în companii noi care le folosesc pentru începerea activității sau pentru dezvoltare; investițiile cu gradmediu de risc – reprezintă cea mai răspîndită şi cea mai numeroasă grupă, la care se referă, practic, toate hîrtiile de valoare corporative, modele de proiecte investiţionale, precum și investițiile în recalificarea personalului; valorile investiţionale cu grad minim de risc sunt: hîrtiile de valoare de stat, obiectele de tezaurizare și altele. Estimarea volumului necesar de resurse investiţionale are loc la etapa evaluării posibilităților de plasament ale investitorului. Aceasta permite de a delimita, într-un stadiu preliminar, obiectele ca acceptabile și neacceptabile pentru investire, după volumul de resurse necesare pentru un anumit investitor. Ca urmare a diversității mari a obiectelor investiționale și a scopurilor cu care se fac plasamentele în aceste obiecte, se deosebesc următoarele tipuri de portofolii investiţionale: 1. În funcție de obiectul portofoliului distingem: · portofoliu de investiții reale(capitale); · portofoliu de investiții financiare;
· portofoliu de mijloace circulante; · portofoliu al altor investiții financiare(ca de exemplu depozitele bancare ). Un portofoliu investiţional poate fi constituit din mai multe portofolii independente formate pe anumite obiecte investiţionale. 2. În funcție de preferințele investitorului deosebim:
portofoliu de creștere – componența căruia este bazată pe valori investiţionale cu posibilități mari de obținere a veniturilor, însă care prezintă și un grad mare de risc;
portofoliu cu securitate maximă – format, în primul rînd, cu scopul protejării capitalului investit și, doar apoi, a obținerii unui randament corespunzător. Scopul unui astfel tip de portofoliu este să mențină capacitatea de cumpărare a capitalului, diversificarea portofoliului efectuîndu-se în așa mod ca să se evite pierderile însemnate pe baza compensării pierderilor eventual provocate de unele titluri cu cîștigurile obținute de la alte titluri.
portofoliu cu randament stabil – este format cu scopul obținerii unor venituri stabile, iar mărimea și riscul sunt luate în considerație într-o măsură mai mică.
portofoliu prudent – obiectivul stabilit al căruia constă în valorificarea capitalului în condi iile protejării ț acestuia de efectele unui risc excesiv. În cadrul acestui tip de portofoliu se realizează o îmbinare avalorilor cu venituri regulate și cele cu randament înalt, precum și între titlurile cu scadența pe o perioadă lungă de timp și cele cu scadența pe o perioadă scurtă.
portofoliu clasic – prevede obținerea unor venituri peste medie dar cu asumarea unui anumit grad de risc.
portofoliu ofensiv – are ca obiectiv obținerea unor randamente înalte ale plasamentelor făcute, însă fără a ține seama de riscuri posibile.
portofoliu speculativ – prin care se urmărește obținerea unor venituri rapide fără a ține seama de gradul de risc.
portofoliu specializat – scopul căruia este atingerea unor anumite obiective specifice, cum ar fi procurarea unui singur tip de valori mobiliare sau investirea într-o ramură strategică a economiei.
3. În funcție de gradul de atingere a obiectivelor urmărite de investitor, deosebim următoarele tipuri de portofolii: 1. portofoliu echilibrat – corespunde exact strategiei investiţionale a investitorului; 2. portofoliu neechilibrat – care corespunde parțial sau deloc nu corespunde strategiei investiţionale elaborate de investitor. Sintetizînd cele menționate mai sus, putem să menționăm următoarele tipuri generale ale Portofoliului, luînd în considerare nivelul riscului și nivelul venitului așteptat (vezi tabelul 1.1.). Tipuri ale portofoliului investiţional Tipul
Tipul investitorului
Scopul investirii
portofoliului Conservativ(sigur, Investitor
Atingerea unei
Nivelul
Tipul hîrtilor de
riscului
valoare
Minim
Portofoliul
însă aduce un
conservativ(prețuiește profitabilități
constă, în
venit minim)
siguranța investițiilor
mai mari decît în
principal,din
mai sus decî
cazul depozitelor
hîrtii de valoare
profitabilitatea lor)
bancare,protecţia
de stat,
împotriva
acţiuni și
inflației
obligațiuni ale companiilor mari și stabile.
Moderat (se
Investitor
Investiții pe
caracterizează
moderat(încearcă să
termen lung cu
portofoliu este
printr-un nivel
mențină un echilibru
scopul creşterii
ocupată de hîrtiile
mediu al
rațional între risc și
de capital
de valoare de stat,
profitabilităţii și
profit, demonstrează
cea mai mare
un nivel moderat
o iniţiativă precaută)
parte – hîrtiile
Mediu
al riscului)
O mică parte din
de valoare ale companiilor stabile de talie mare sau mijlocie
Agresiv
Investitor
Posibilitatea
Maxim
Portofoliul
(riscant, dar
agresiv(speculant
creșterii rapide a
constă, în
capabil să aducă
clasic, pregătit să
mijloacelor
principal, din
Posibilitatea
investite
acțiuni
profituri mari)
creșterii rapide a
„neestimate” ale
mijloacelor
unor companii
investite
mici dar cu
meargă la risc pentru
perspective de
a obține profit
viitor,companii
maxim, rapid în
de risc și altele.
luarea deciziilor)
Capitolul II. Formarea și evaluarea portofoliului investițional 2.1 Etapele formării portofoliului investițional Procesul investițional de formare a portofoliului investițional presupune, prin sine, luare deciziei cu privire la activele financiare în care se vor realiza investițiile, volumul și durata investirii. Procedura de formare a portofoliului investițional presupune parcurgerea mai multor etape, și anume : · Determinarea politicii investiționale; · Analiza obiectelor investiționale incluse în portofoliu; · Formarea portofoliului investițional; · Evaluarea eficienței portofoliului; · Revizuirea portofoliului. Prima etapă – determinarea politicii investiționale – include determinarea scopurilor investitorului, tipului, strategiei de gestiune a portofoliului. Investitorul trebuie să-și formuleze scopul luînd în considerare atît rentabilitatea cît și riscul portofoliului. Este necesar de evalua resursele libere disponibile, care trebuie să joace rolul capitalului
investițional, de asemenea este necesar de a aduna o de a face o evaluare inițială a conjuncturii economice și a prognozelor pe viitor. La această etapă investitorul determină, cu un anumit grad de exactitate, orizontul său investițional, adică intervalul de timp la care se va referi strategia sa de gestiune a portofoliului și în legătură cu care se evaluează rezultatele obținute. Mărimea acestui interval este determinată de scopurile investitorului și de capacitatea acestuia de a prognoza starea viitoare a lucrurilor. Elaborarea strategiei investi ționale întotdeauna se bazează pe analiza rentabilității de la resursele investite, duratei investiției și a riscurilor care apar în acest caz. Acești factori determină eficiența plasării în instrumentul financiar concret. Strategia de gestiune adoptată determină tactica plasării mijloacelor: cîte resurse și în ce obiecte investiționale urmează a fi investite. Eficiența investiției se deosebește în dependență de faptul că se folosesc pentru plasamente numai mijloacele proprii sau se atrag și resurse împrumutate. Această etapă se finalizează cu selecția potențialelor obiecte investiționale pentru a fi incluse în portofoliu. Selecția primară se bazează pe poziția financiară a investitorului, informarea lui cu privire la anumite active financiare, diferite aspecte ale impozitării, legate de obiectele investiționale, accesibilitatea și facilitatea realizării operațiunilor cu activele date. A doua etapă – analiza obiectelor investiționale incluse în portofoliu –include studierea obiectelor investiționale(sau a grupurilor de obiecte investiționale) aparte, în limitele categoriilor menționate în capitolul întîi. Există mai multe abordări ale analizei instrumentelor financiare. Analiza tradițională presupune, de obicei, o abordare „de sus în jos”, începînd cu analiza economică, care apoi trece într-o analiză sectorială și, în final,ajungînd la o analiză fundamentală sau tehnică. Analiza economică este îndreptată spre evaluarea stării generale a economiei și potențiale ei influiență asupra rentabilității portofoliului. De regulă, într-o economie stabilă, valorile obiectelor investiționale au tendința de creștere, iar o dată cu destabilizarea stării economiei – acestea au tendința de recesiune. Desigur,interdependența aceasta nu este ideală, totuși este puternică.
Analiza sectorială este legată de un anumit sector al economiei în care activează compania concretă și de asemenea de perspectivele de dezvoltare ale economiei date. Analiza tehnică, în forma sa cea mai simplă, studierea cursurilor pe piețele financiare, cu scopul de a face o prognoză a cursurilor acțiunilor companiei concrete. Instrumentele prin care se realizează analiza tehnică sunt graficele. Acestea oferă o imagine totalizatoare a mișcării cursului pieții și a activelor financiare concrete. Informația despre mișcarea cursului este prezentată printr-o curba, în care analistul încearcă să găsească configurații echilibrate care se repetă. O metodă alternativă de analiză tehnică constă în utilizarea diferitor date statistice. Astfel, analiza tehnică reprezintă analiza datelor în timp, de aceea este necesar de a dispune de informa ia pe o anumită perioadă ț de timp pentru ai face o analiză prin metode tehnice. De obicei, analiza tehnică este efectuată pînă se ajunge la o analiză fundamentală mai profundă. Dacă obiectele investiționale corespund cerințelor investitorului conform analizei tehnice, atunci se trece la o analiză prin metode fundamentale a acestora. Analiza fundamentală presupune o studiere mai profundă a poziției companiei concrete și a comportamentului activelor financiare ale acestea. Pentru aceasta toată informația este extrasă din rapoartele financiare ale companiei interesate pentru perioadele precedente și curentă. Poziția companiei se compară cu companiile analoage din ramură cu ajutorul unor coeficienți de eficiență: indicatori estimați pe baza bilanțului și a altor rapoarte financiare. Acești coeficienți caracterizează diferite particularități ale eficienței activității desfășurate de către companie(indicatorul de lichiditate, levierul financiar, profit pe acțiune și altele). Însă
principalul
obiectiv
al
analizei
fundamentale
se
prezintă
îl
reprezintă
prognozamărimii profiturilor viitoare ale companiei, a dividendelor legate de aceasta și a creșterii valorii de bilanț a acțiunilor companiei date. Analiza fundamentală pornește de la condiția că valoarea „adevărată” a oricărui activ financiar este echivalentă cu valoarea totală a fluxurilor monetare în numerar așteptate de cătreproprietarul activului în viitor. A treia etapă – formarea portofoliului investițional – include determinarea activelor financiare concrete în care va fi efectuată plasarea mijloacelor investitorului și de asemenea dimensionarea capitalului investițional între active. În cazul dat, la investitor pot
apărea asemenea probleme ca: selectarea, alegerea timpului operațiunii și diversificarea. Selectarea, numită și micro-prognozare, sevreferă la analiza activelor financiare și este legată de prognozarea dinamicii prețurilor la diferite tipuri de obiecte investiţionale. Alegerea timpului operațiunii,sau macro-prognozarea, include prognozarea modificării prețurilor la activele financiare. Diversificarea se rezumă la formarea portofoliului investițional în așa mod încît prin anumite limitări să se minimizeze riscul. A patra etapă – evaluarea eficienței portofoliului – presupune evaluarea periodică atît a rentabilității obținute cît și a indicatorilor de risc cu care se confruntă investitorul. Pentru aceasta este nevoie de a utiliza indicatori ai rentabilității și riscului adecvați și a standardelor(etaloane ale valorii) corespunzătoare pentru comparare. A cincea etapă – revizuirea portofoliului – constă în repetarea periodică a etapelor men ionate mai sus. Altfel spus, obiectivele ț investitorului se pot modifica, ceea ce face ca portofoliul să nu mai fie optimal. Un alt motiv pentru revizuirea portofoliului reprezintă modificarea prețului și valorii obiectelor investiționale cu trecerea timpului. Decizia cu privire la revizuirea portofoliului investițional depinde de mulți factori, printre care dimensiunea reținerilor de tranzacționare, creșterea rentabilității așteptate a portofoliului revizuit și tipul de gestiune a portofoliului – activă sau pasivă.