39 1 78KB
Domnia lui Iustinian cel Mare şi a Teodorei Iustinian I a domnit între anii 527-565, numele său fiind strâns legat de al Împărătesei Teodora. Acesta s-a născut într-unul din oraşele Macedoniei superioare, fiind de neam iliric sau albanez. Teodora a fost fiica unui îngrijitor de urşi în amfiteatru, care în tinereţe a avut o viaţă tumultoasă, destul de scandaloasă, zugrăvită în culori exagerate şi în mod clar tendenţioase, de către istoricul Procopius, în Istoria secretă. Politica externă a lui Iustinian Trebuie spus că, imediat după urcarea pe tron, Iustinian s-a desprins de politica religioasă a predecesorilor săi Zenon şi Anastasie fiind un Calcedonian convins, spre deosebire de Teodora care i-a sprijinit pe monofiziţi. Acest lucru a avut reprecursiuni inclusiv în politica externă deoarece provinciile orientale monofizite erau zone vitale ale imperiului. Războaiele lui Iustinian au fost purtate - în ofensivă - împotriva statelor germanice barbare din Europa de vest, iar în defensivă – împotriva Persiei în răsărit şi a slavilor, în nord. Visul său era acela de a restabili graniţele fostului Imperiu Roman de odinioară care ajungea pe ţărmurile a două oceane şi de a da imperiului o singură credinţă creştină, atât printre schismatici, cât şi printre eretici. Războiele împotriva vandalilor, ostrogoţilor şi vizigoţilor Războiul împotriva vandalilor din Africa de Nord a durat din 533 până în 548. A presupus eforturi militare foarte mari fiind nevoie de transferarea unei armate numeroase în nordul Africii. În fruntea armatei a fost numit generalul Belizarie ajutorul cel mai de încredere în operaţiunile militare ale împăratului. Ajutaţi şi de aversiunea populaţiei autohtone ortdoxe, împotriva vandalilor arieni, armata bizantină sub comanda lui Belizarie, a cucerit repede întreg regatul vandal, printr-o serie de victorii strălucite. Însă, după de Belizarie, împreună cu cea mai mare parte a armatei, a fost chemat la Constantinopol, considerându-se încheiat războiul, maurii (un trib autohton berber) s-au răsculat, succesorul militar al lui Belizarie, Solomon fiind copleşit numeric, înfrânt şi măcelărit. Războiul epuizant a durat până în 548 când Ioan Troglita a purtat o victorie decisivă, instaurând pentru 14 ani pacea. Războiul împotriva ostrogoţilor a durat din 535 până în 554, fiind în prima sa parte contemporan cu cel împotriva vandalilor. Până în 540 au fost recucerite destul de uşor Dalmaţia, Sicilia, Napoli şi Roma, iar la puţin timp şi Ravenna, capitala ostrogotă. Iustinian şi-a adăugat titlurile de Vandalicus, Africanus şi Goticus. Pe când Italia părea complet recucerită, a apărut printre goţi un rege energic şi capabil Totila, ultimul apărător al independenţei ostrogoţilor. Acesta a recucerit foarte repede toate teritoriile cucerite de bizantini, situtaţia fiind atât de gravă încât Belizarie a fost chemat din Persia. Acesta însă nu a făcut faţă situaţiei. Roma în câţiva ani de război ajunsese ruine. Situaţia a fost schimbată de generalul bizantin Narses care i-a învins pe ostrogoţi printr-o serie de operaţiuni în care a dovedit o capacitate strategică excepţională. Armata lui Totila a fost înfrântă în 552 în Umbria acesta fiind ucis. În anul 554 după 20 de ani de
război Italia, Dalmaţia şi Sicilia au fost alipite imperiului iar aristocraţia autohtonă şi Biserica primea înapoi domeniile luate de ostrogoţi. Ultima operaţiune militară a lui Iustinian a fost îndreptată împotriva vizigoţilor din Peninsula Iberică. Acesta a trimis o expediţie navală împotriva acestora în anul 550 care a avut un mare succes. Au fost cucerite multe oraşe şi forturi inclusiv oraşele Cartagina, Malaga şi Cordoba, provincia întemeiată de bizantini în Spania, rămânând 70 de ani sub dominaţia Constantinopolului. Concluzie: rezultatul tuturor acestor războaie de ofensive a fost aproape dublarea teritoriului Imperiului în timpul lui Iustinian, Marea Mediterană devenind aproape un lac intern bizantin. Îînsă el nu a reuşit ce şi-a propus, neputând să recucerească tot imperiul de Apus (Galia) şi Africa de vest. Aceste cuceriri au dus însă şi la complicaţii multe, teritoriile cucerite neputând fi păstrate decât cu forţa, ceea ce implica mari cheltuieli militare. Războiul cu perşii A fost unul mai puţin încununat de succes. Aceştia ameninţau permanent graniţa de răsărit a imperiului. Regele perşilor Chosroes Anuşirvan (cel cu suflet nemuritor) a rupt pacea încheiată cu bizantinii şi, profitând de operaţiunile militare din Apus ale lui Iustinian, a trecut graniţa. În războiul sângeros ce a urmat, perşii au fost biruitori. Neputând fi opriţi nici de Belizarie, chemat din Italia, aceştia s-au oprit la ţărmul Mediteranei. Totuşi şi armata persană era obosiotă ceea ce a dat posibilitatea lui Iustinian să cumpere o pace pe 50 de ani. Războiul cu slavii A fost unul de uzură şi în parte neîncununat de succes. Bulgarii şi slavii devastaseră provinciile din peninsula Balcanică încă din timpul lui Anastasie. Aceştia aceau dese incursiuni şi expediţii de jaf în teritoriile bizantine, trecând totul prin fos şi sabie. Au putut fi ţinuţi la graniţă cu mari eforturi. În iarna lui 558-559, cutrigurii o ramură a hunilor au invadat peninsula Balcanică şi au pătruns apoi până aproape de Constantinopol. Cel ce a salvat situaţia a fost generalul Belizarie, care i-a înfrânt pe cutriguri în trei puncte de atac, însă Tracia, Macedonia şi Tesalia au suferit un puternic regres economic din cauza invaziei. Concluzie la Politica externă a lui Iustinian: Războaiele sale externe au avut de fapt consecinţe fatale pentru imperiu. Au fost cucerite nişte teritorii care nu puteau fi păstrate, cu preţul epuizării resurselor financiare ale imperiului. Iustinian nu a înţeles importanţa graniţei de răsărit la întărirea căreia ar fi trebuit să-şi îndrepte resursele financiare. Taxele impuse au fost prea mari pentru polulaţia sărăcită de război, astfel că armata a trebuit redusă ca număr iar provinciile vestice au fost tot timpul nesigure. Mai trebuie spus şi faptul că prăpastia dintre lumea apuseană şi răsărit devenise aşa de mare, încât o unire reală nu mai intra în discuţie, acesta nefiind decât un vis al lui Iustinian, nerealizat în cele din urmă.