Politica de Credit [PDF]

Zitiervorschau

Politica de credit De la început trebuie de spus că între finanţe-credit, pe de o parte şi politica financiară şi de credit , pe de altă părte, trebuie să se facă o deosebire clară, asemănătoare în general cu cea dintre teorie şi practică. Politica financiară şi de credit presupune, cu adevărat, trecerea de la teoria economică şi financiară la practica economico-financiră. Ea cere adaptarea entităţilor economice la condiţiile în care-şi desfăşoara activitatea.[pag 15 toma mihai] În cadrul întreprindrii, echilibrul financiar are loc în cazul în care există o echivalenţă între sursele financiare necesare realizării programului economic şi posibilităţile de procurare a acestora. Politica de credit a întreprinderii este formată din patru elemente: perioada de credit, reducerile oferite pentru o plată rapidă, standardele de credit, politica de încasări.[pag 46 botnari nadejda] Politica de creditare se poate analiza şi prin intermediul elementelor creditelor comerciale (perioada de creditare, reducerile în cash, standardele creditelor, politica de colectare). Din cauza riscurilor privind creditelor comerciale, directorul întreprinderii stabileşte politica de credit, de regulă, de comun acord cu directorul financiar, al vânzărilor. Managerul de credit este responsabil de gestiunea politicii de credit a întreprinderii. Pentru a realiza o politică de credit eficientă este necesar de ţinut cont de un echilibru între rentabilitatea capitalurilor imobilizate în creanţe şi riscul de lichiditate care este ataşat deţinerii acestor creanţe. Pentru analiza performanţelor determinate de o anumită politică de creditare este necesară monitorizarea clienţilor, urmărindu-se evoluţia perioadei medii de încasare şi întocmirea schemei vârstei (evidenţa creanţelor pentru fiecare perioadă). De obicei, o astfel de informaţie este prezentată la finele lunii şi, după caz, mai des. Raportul respectiv conţine următoarea informaţie: clientul – numele clientului şi suma neachitată. Lista clienţilor se întocmeşte după: ordinea alfabetică, regiuni (zone), valoarea creditului, etc.; numărul clientului – toate comenzile neachitate sunt numerotate, luând în consideraţie data livrării: începând cu ultimele livrări până la primele; data livrării; termenul de plată; suma total de achitat; suma curentă de achitat; creanţele restante O politică creditară restrânsă nu permite întreprinderilor de a face concurenţă între ele. Oferirea raţională de credite întreprinderilor influenţează pozitiv asupra rentabilităţii ei. Politica de credite foarte liberă măreşte riscul financiar. Gestiunea neeficientă a conturilor debitorilor duce spre mărirea numărului de credite nerambursabile şi la micşorarea veniturilor de la creditele oferite. Uneori politica de credit mai este numită şi politica a ratei dobânzilor şi conţine următoarele patru elemente: 1. perioada de credit - este intervalul de timp pe care cumpărătorii îl au la dispoziţie înainte de momentul efectuării plăţii. De exemplu creditul poate fi extins pentru 30,60 sau 90 zile. Această perioadă este specifică tipurilor de bunuri vândute, cum ar fi pentru fructele şi legumele proaspete se vând cu perioade foarte scurte de credit, pe când la bijuteriile se poate folosi perioade de credit şi până la 90 zile. Lungimea perioadei de credit stimulează vânzările, dar există şi un cost al fondurilor blocate în efecte comerciale de primit. Altă problemă, care apare o dată cu lungirea perioadei de credit este scăderea probabilităţii de colectare a sumelor.

2. reducerile în cash (rabatul sau discontul) oferite pentru a încuraja cumpărătorii să plătească cât mai curând. Aceasta ar trebui să aducă două avantaje: - ar trebui să atragă clienţi noi, care consideră că reducerile cash sunt un fel de reduceri de preţ, şi deci volumul vânzărilor ar trebui să crească; - ar trebui să ducă la o reducere a perioadei de achitare a creanţelor, deoarece unii clienţi vor plăti mai repede pentru a beneficia de avantajul reducerilor. Dezavantajele acestei politici sunt costurile care apar ca urmare a oferirii acestor reduceri cash. Reducerea optimă posibilă se află în punctul în care beneficiile obţinute egalează costurile suportate. 3. standardele creditului (solvabilitatea) – se referă la minimum de cerinţe financiare ce trebui îndeplinite de către client, pentru a i se oferi credit comercial. Există o tehnică de selectare a calităţii clienţilor în funcţie de capacitatea lor de a rambursa creditul care se numeşte 5C a creditului. Componentele tehnicii sunt: 1C – caracterul clientului, se referă la calităţile morale şi individuale a echipei manageriale a clientului. 2C – capacitatea, se referă la capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de numerar pe termen lung. 3C – condiţiile se referă la sensibilitatea veniturilor clientului faţă de modificările mediului extern. 4C – capitalul se referă la nivelul resurselor financiare disponibile companiei ce caută credit comercial. 5C – gajul (colateral) este determinat de structura activelor clientului. 4. politica de colectare – reflectă duritatea întreprinderii în timpul colectării datoriilor. b) datoriile calculate (datorii faţă de stat, salariaţi, asigurări sociale) – reprezintă o modalitate de credit pe termen scurt reflectând sume datorate şi neachitate la timp care cuprind în structura sa următoarele elemente: salarii datorate personalului, impozite datorate statului; sarcini sociale asupra salariului, dividende de plătit acţionarilor. c)

creditele bancare pe termen scurt

Creditul sau relaţiile de credit presupune, ca şi finanţele, anumite relaţii băneşti, de repartiţie, prin intermediul cărora se mobilizează disponibilităţi băneşti, temporare, urmînd să fie folosite pentru acoperirea unor nevoi temporare. Spre deosebire de finanţe, creditul presupune transferuri baneşti cu caracter rambursabil care sunt purtătoare de dobînzi.[pag 10 toma mihai] Ne dăm bine seama că creditul ocupă un rol central în economia de piaţă şi asta datorită sferei lui de manifestare în diferite domenii ale economiei, constituind modul cel mai accesibil de finanţare a necesarului de resurse cu completarea celor proprii iar în unele cazuri chiar utilizate ca sursă unică. Este avantajos de utilizat creditele pe termen scurt în perioadele de ascensiune economică a activităţii pentru a face faţă necesarului suplimentar de finanţare iar în în perioada de descreştere a activităţii, cînd necesităţile suplimentare scad, acestea urmează sa se ramburseze. Totodată este oportună utilizarea creditelor pentru lansarea unor investiţii economice profitabile decît să se aştepte perioade lungi pînă cînd capitalurile proprii se vor capitaliza.Astfel, întreprinzătorii cîştigă în timp şi pot face faţă concurenţilor şi se pot mai usor mobiliza mai uşor la schimbările imprevizibile parvenite din mediul economic. După participanţii la relaţiile de credit se pot distinge următoarele tipuri de credit: bancar, public şi comercial.

Creditul bancar este creditul acordat de către băncile comerciale întreprinderilor sub formă bănească, este rambursabil şi purtător de dobîndă.[pag 46 botnari nadejda].Toma Mihai în lucrarea sa defineşte creditul bancar astfel: ,, este forma cea mai extinsă de credit. El poate fi acordat atît de bănci, cât şi de instituţiile financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului, în condiţiile stabilite cu banca.[pag 11 toma mihai] Există mai multe modalităţi de creditare a activităţii întreprinderilor: Credit pentru cheltuieli curente Se acordă pentru finanţarea stocurilor de materii prime şi materiale, energie, combustibil, etc.Pe o perioadă de 180 de zile

Credite pentru importul şi exportul de preduse Este destinat aprovizionării cu materii prime, materiale în vederea asigurării producerii şi desfacerii produselor destinate exportului

Creditul bancar Credite pentru stocuri şi cheltuieli sezoniere Acoperă necesrul de finanţare a stocurilor de materii prime şi materiale cu o durată de consum mai mare de 3 luni, pînă la 1 an.ex: întreprinderile din sectorul agroalimentar, pentru producţia de conserve.

Credite pentru obiective de investiţii Se acordă pentru achiziţionarea de maşini utilaje destinate lucrărilor din agricultură, industrie, transport, comerţ; pentru amenajarea, reutilarea capacităţii de producţie, achiziţionarea animalelor, a unor tehnologii performante.

Fig 1 creditul bancar Sursa realizat de autor în baza infoematiei [pag 46 botnari] În funcţie de criteriul destinaţiei creditele bancare acordate întreprinderilor pot fi:  Credite productive- destinate susţinerii activităţii curente  Credite pentru investiţii- acordate pe termen mediu şi lung fiind destinate obiectivelor industriale  Credite acordate întreprinderilor din sectorul agro-industrial pentru depozitarea şi comercializarea recoltei, creşterea, tratarea şi îngrăşarea animalelor;  Creditele acordate întreprinderilor din sectorul industriei enegetice şi a combustibilului, pentru export şi import, transportare, pastrare a resurselor energetice  Creditele pentru construcţia drumurilor etc. Creditul comercial Creditul comercial este acela pe care şi-l acordă direct participanţii la relaţiile contractuale, fără intervenţia vreunei verigi intermediare. Este vorba de creditul care-l acordă furnizorul cumpărătorului pentru perioada de la livrarea mărfurilor pînă la încasarea contravalorii lor, sau

invers, creditul pe care acordă clientul furnizorului, sub formă de avans, pentru a crea posibilităţi financiare acestuia în vederea executării comenzilor şi livrării produselor contractate. Este un credit pe termen scurt, care variază de la cîteva zile, pînă la 90 de zile, în conformitate cu clauzele contractuale şi nu este purtător de dobîndă. [pag 13 toma mihai] În prezent, creditul comercial este foarte răspîndit în rindul întreprinzătorilor, aceasta se datorează faptului că la încheierea contractelor economice părţile implicate în tranzacţie impun adesea, condiţie prioritară, utilizarea creditului comercial. Însă, acordarea creditului comercial îl dezavantajează pe creditor, care, din lipsă de resurse este nevoit să se refinanţeze la bancă suportînd astfel cheltuieli de dobîndă. În acelaşi timp, întreprinderile care acordă credite comerciale sunt la rindul lor debitori cu alte întreprinderi, aşa încît pasivele existente din bilanţ identificate în contul Furnizori tind să se echilibreze cu actvele din bilanţ la contul Clienţi, Debitori, etc Întreprinderile pot apela la această formă de credit în situaţia cînd rata dobînzii bancare este dezavantajoasă, în situaţii nestabile la întreprindere şi manifestrea ostilă a bancilor, impunîn d condiţii duce şi chiar refuzînd examinarea cererii de credit. Creditul Leasing Creditul leasing, presupune operaţiunea prin care o instituţie financiară specializată cumpără, la cererea unei întreprinderi, bunuri pentru a le închiria acesteia, în schimbul unor plăţi periodice.[pag 48 botnari].Într-o altă delimitare, leasingul este conceput ca pe o ,, formă de închiriere realizată de societăţi financiare specializate (societăţi de leasing) a unor bunuri de ecipament către firme (beneficiari) care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători. Leasingul, în rîndul posibilităţilor de finanţare s-a dovedit a fi un mijloc eficient eficient de susţinere a investiţiilor productive.Astfel Ion Stancu afirmă că ,,finanţarea investiţiilor, îndeosebi a celor de valori mari, provoacă, adesea, un efect dezechilibrat asupra trezoreriei întreprinderii. Leasingul este o adaptare a pieţei de capitaluri la capacitatea limitată de finanţare a investiţiilor’’.,, Leasingul este o formă specială de închiriere a bunurilor imobiliare (sau mobiliare) prin care chiriaşul obţine avantajele legate de posesiunea bunului închiriat, în timp ce finanaţarea achiziţiei acestuia este făcută de către societatea de leasing. În schimbul obţinerii avantajelor legate de posesiunea bunului, întreprinderea care l-a închiriat plăteşte societăţii de leasing o chirie care cuprinde: (1) amortizarea bunului închiriat, (2) dobînzile aferente fondurilor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea bunului respectiv şi (3) marja de profit a societăţii de leasing.Chiriaşul intră în proprietatea bunului, închiriat la încheierea contractului de Leasing, după plata valorii reziduale a bunului convenite dinainte.’’[pag 540, ion stancu] ,,Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiţii fără ca utilizatorul să constituie măsuri asiguratorii; prin aceasta leasingul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea utilizatoare suportă o parte din valoarea investiţiei.De aceea leasingul ca tehnică de finanţare vizează în primul rînd întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi ridicarea performanţelor, iar pe plan general, asigură progresul tehnic.’’[pag 105 camelia oprean] Conform legii [legea], contractele de leasing se împart în leasingul financiar şi cel operaţional. Leasingul financiar.... Leasingul operaţional.... Avantajele leasingului Dobîndirea la sfîrşitul contractului de leasing, a mijloacelor fixe a căror achi Cîteva elemente care diferă în funcţie de tipul contractului de leasing, cel financiar de cel operaţional, sunt prezentate în următoarea figură:

Leasing

Leasing financiar

Utilizator este tratat di punct de vedere fiscal ca proprietar Amortizarea bunului se face de către utilizator, fiind deductibilă Utilizatorul deduce dobînda Rata de leasing reprezintă cotă-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobinda de leasing Perioada de folosire acoperă cel puţin 75% din durata de utilizare a bunului.

Leasing operaţional

Lacatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar Amortizarea bunului se face de către locator, fiind deductibilă Utilizatorul deduce chiria Chiria se stabileşte prin acordul părţilor şi e formată din cota de amortizare şi beneficiul stabilit Durata contractului de leasing se limitează la cel mult jumătate din durata medie de utilizare a bunului.

Fig 2 deosebirile dintre leasingul financiar şi cel operaţional Sursa elaborat de autor în baza sursei Camelia Oprean pag 106 Costul capitalului Într-o economie de piaţă activitatea întreprinzătorilor este susţinută de fluxuri financiare externe şi de contribuţia proprietarilor.Fundamentarea deciziilor de apelare la aceste resurse şi determinarea indicatorului financiar al costului capitalului reprezintă un interes sporit pentru managerii întreprinderii. În finanţe sunt utilizate atît sursele proprii cit şi atrase de pe piaţa de capital sau cea monetară