Poemul Filosofic Viaţa Lumii [PDF]

Zitiervorschau

Poemul filosofic Viaţa lumii Cea de-a treia lucrare de seamă a lui Miron Costin este poemul Viaţa lumii , axată pe motivul clasic a eternităţii celor lumeşti: Trec zile ca umbra, ca umbra de vară/ Cele ce trec nu mai vin,nici se întorc iară;/ Trece veacul desfrânat, trec anii cu roată,/ Fug vremurile ca umbra şi nici o poartă/ A te opri nu poate… Deosebit de importantă este Predoslovia care însoţeşte poemul, în ea autorul lămureşte că a scris « mai mult să se vadă că poate şi în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se cheamă stihuri», după cum afirmă că « şi alte dăscălii şi învăţături ar putea fi pe limba românească». Dintr-o notă cu privire la citirea stihurilor aflăm că Miron Costin cunoaşte şi teoria versificaţiei. Ştefan Ciobanu subliniază faptul că el ne dă un mic tratat a versificaţiei. Poemul lui Miron Costin începe cu un motto din Eclesiast: «Deşertarea deşertărilor şi toate sînt deşarte». Îar poemul sună în felul următor: « A lumii cînt cu jale cumplită viaţa,/ Cu grili şi primejdii, cum iaste şi viaţa:/»… Mai departe, în acelaşi fel, se arată că viaţa este « fum şi umbră», «spuma mării şi norii sub ceriu».Autorul invocă şi pasagii din Psaltire cu acelaşi conţinut. Nimic pe lume nu este veşnic. Numai Dumnezeu « covîrşeşte vremi nemăsurate. Omul este supus « vremii» şi «norocului», care este înşelător. «Anii nu potu aduce ce aduce ceasul». «Vremea petrece toate», împăraţi şi împărăţii. Autorul dă numele mai multor împăraţi ai vechimii şi ale împărăţiilor care au dispărut. De primejdii nu sunt scutiţi nici filosofii şi nici teologii, toţi sfîrşesc cu moartea, care nu cruţă pe nimeni, «pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare». «Painjini sîntu anii şi zilele noastre». Poemul se termină cu un Epilog , în care se arată că omul, care se crede « astăzi mare şi puternic», dispare. Numai fapta bună rămîne şi « în ceriu cu fericie în veci te măreşte». În această operă autorul pune problema eternă a nimicniciei acestei vieţi trecătoare, pe care o pun mai mulţi scriitori din lumea veche şi nouă. Miron Costin, după cum se vede din scrierile lui istorice, dispreţuieşte desfătările lumii; el este în felul lui pesimist, în sensul creştin al cuvîntului. Domnitorii care-şi petrec timpul în petreceri nu se bucură de simpatiile lui. Versurile lui Miron Costin, ca şi ale mitropolitului Dosoftei, sunt alcătuiri prozaice, ca şi întreaga literatură versificată a modelelor lor. Ele sunt scrise în versuri silabice, nefireşti limbii româneşti. Ele marchează totuşi o etapă în dezvoltarea literaturii româneşti, o încercare de a transpune într-o formă aleasă a limbii cugetarea omenească. Miron Costin a fost, aşadar, un mare cărturar şi patriot, a tins spre prezentarea cît mai obiectivă a faptelor istorice, iar prin poemul Viaţa lumii s-a afirmat ca unul dintre primii poeţi români şi dintre primii teoreticieni ai artei poetice.