Originile gîndirii grecești [PDF]

Zitiervorschau

Coperta: Dan Stanciu

ISBN 973-96293-1-8

Jean-Pierre Vernant

Originile gîndirii greceşti Traducere de FLORICA BECHET şi DN STANCIU

Postaţă de ZoE PETRE

EDITURA SMPOSION 1995

Jean-Pierre Venant

LES ORIG/NES DE LA PENSEE GRECQUE

5e edition © PRESSES UNIVERSITIRES DE FRNCE, 1992 © SYMPOSION, 1995 pentru prezenta versiune românească

Lui Louis Gernet

PREFAŢĂ h1

o nouă

ediţie

Ace astă carte a apărut în urmă cu d ouăzeci şi cinci de ani . Ea îmi usese cerută de către Georges Dumezil pentru colecţia «Mythes et religion s>> pe care o coordona la Presses Universitaires de France. Toate volumele acestei serii - în care G. Dumezil însuşi publicase Les dieux des ndo-Europeens, apoi Les dieux des Germains şi în care, în acelaşi an cu mine, Claude Levi-Strauss publica Le totemisme aujourdhui - trebuiau să îndeplinească anumite cerinţe: lucrarea trebuia să ie de mică întindere, nedepăşind, în principiu, o sută treizeci de pagini, să ie accesibil ă unui public larg şi să ofere un punct de vedere, deopotrivă sintetic şi personal , asupra unei probleme importante şi controversate , fără a se recurge, însă, la un vast aparat de note şi nici la o etalare a erudiţiei . Tentativa de a ace un asemenea lucru în sec­ torul pe care aveam misiunea să-l explorez era oa­ recum imprudentă . Nu este oare oarte riscant ca, în doar cîteva capitole, să cauţi a desluşi originile

8

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

gîndirii greceşti, cu alte cuvinte să zugrăveşti ta­

ţ

blou mutaţiilor intelectuale

care

au loc între seco­

lul al XII-lea înaintea erei noastre, cînd se năruie regatele miceniene,

şi

secolul al V-lea, moment în

care se situează înlorirea unei cetăţi precum Se impune o

privire de ansamblu asupra de ani, dintre care cea

terval de şapte sute

Atena?

unui in­ mai

ma­

re parte - între secolele al XII-lea şi al VIII-lea aparţin perioadei numită de istoricii Antichităţii «se­ colele întunecate» deo a re c e , scrierea practicată pe atunci, nu dispunem

de

nemaiiind nici o sursă

graică, de nici un text pentru cunoaşterea acelei pe­ rioade.

Un

interval

abordat,

prin

atît de îndelungat nu p utea i urm are , cu ajutorul metodelor

istoricului ori ale arheologului care, în cercetările lor, ac apel la toate tive. Adoptînd orma

resursele disciplinelor respec·­ unui simplu eseu, ce nu avea

ambiţia de a pune capăt discuţiei printr-un studiu exhaustiv ci urmărea să o relanseze, orientînd relecţia pe o nouă cale, am încercat să evoc lini­ ile majore ale unei evoluţii care, de la regalitatea miceniană pînă la cetatea democratică, a marcat declinul mitului şi apariţia unui corpus

de

cunoş­

tinţe raţionale. Am propus o interpretare globală a acestei revoluţii intelectuale ce mi se părea a

i,

în

coerenţa sa, conormă cu principalele date aptice de care dispunem. M-am întrebat, aşadar: care este originea dirii raţionale în Occident? Cum

a

în­

luat ea naştere

PREFA'ŢĂ

9

în lumea greacă? Trei mi s-au părut a i, în esenţă, caracteristicile noului tip de gîndire a cărui apari.ţie marchează, în prima parte a secolului al IV-lea, începutul ilosoiei şi al ştiinţelor elenice în colonia grecească din Milet, în Asia Mică. În prnul înd, se constituie un domeniu al gîn­ dirii în afara religiei şi străin de aceasta. Geneza cosmosului şi fenomenele naturale sînt explicate de «fizicienii» ionieni într-o manieră proană şi într-un spirit cu totul pozitiv. Ei ignoră deliberat Puterile divine recunoscute de cult, practicile rituale consa­ crate şi povestirile sacre, a căror tradiţie usese i­ xată de poeţii «teologi», precum Hesiod, în cîntul lor. În al doilea rînd, s-a desprins ideea unei ordini cosmice care nu se mai întemeiază, ca în teogoni­ ile tradiţionale, pe puterea unui zeu suveran, pe

monarchia, pe basileia sa, ci pe o lege imanentă uni­ versului, o normă a repartiţiei (nomos), care impune tuturor elementelor ce alcătuiesc natura o ordine egalitară, astfel încît nici unul să nu-şi poată exerci­ ta dominaţia (kra tos) asupra celorlalte.

În

sirşit, această gîndire are un caracter pro­

und geometric. Fie că e vorba de geograie, de as­ tronomie ori de cosmologie, ea concepe şi proiectează lumea izică într-un cadru spaţial care nu mai este deinit prin calităţile sale religioase de ast sau de neast, ceresc sau infernal, ci este rezultatul unor relaţii de reciprocitate, simetrie, reversibilitate. Între aceste trei trăsături - caracterul proan şi pozitiv, noţiunea de ordine a naturii concepută

10

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

abstract şi întemeiată pe raporturi de strictă ega­ litate, viziunea geometrică asupra unui univers si­ tuat într-un spaţiu omogen şi simetric - există o strînsă corelaţie. Ele deinesc în mod unitar nou­ tatea de ormă şi conţinut a gîndirii raţionale greceşti în raport cu trecutul şi originalitatea sa în comparaţie cu civilizaţiile Orientului Apropiat, pe care grecii au avut posibilitatea să le cunoască. De ce anume sînt legate aceste înnoiri şi de ce s-au produs ele în lumea greacă? A răspunde la asemenea întrebări însemna a cerceta ansamblul condiţiilor care au condus Grecia de la civilizaţia palaţială miceniană, destul de apropiată de regatele orientale din acea vreme, la universul social şi spi­ ritual al Polis-ului. Instituirea cetăţii nu reprezintă numai o serie de transormări economice şi politice: ea implică şi o schimbare a mentalităţii, descoperi­ rea unui alt orizont intelectual, elaborarea unui nou spaţiu social, centrat pe agora, piaţa publică. Dis­ pariţia personajului micenian nax, prinţul a cărui putere supremă controlează şi reglementează, prin intermediul scribilor, întreaga viaţă socială - pro­ movarea cuvîntului care devne (n întrebuinţarea sa proană şi în calitate de dezbatere liberă, discuţie, argumentare contradictorie) arma politică prin exce­ lenţă, instnentul supremaţiei în stat - caracterul pe deplin public conferit manifestărilor vieţii sociale ca şi producţiilor spiritului, înfăţişate de acum înainte, sub orma unor scrieri, privirilor tuturor cetăţenilor, dacă sînt legi sau decrete, ori supuse

PREFAŢĂ

11

criticii şi controversei, cînd e vorba d e opere indivi­ duale - înlocuirea vechilor raporturi ierarhice de dominaţie şi supunere cu un nou tip de legături so­ ciale baz ate pe simetrie, reversibilitate şi recipro­ citate între cetăţeni deiniţi ca «asemănători» sau «egali» - abandonarea vechii atitudini aţă de tradiţie, care nu mai ·este privită ca un adevăr imuabil, ce trebuie respectat şi repetat fără a i se aduce vreo schimbare , ci dimpotrivă, ca eort al iecărui om de a se delimita de aceasta, de a-şi air­ ma originalitatea luînd distanţă aţă de înaintaşi, ale căror airmaţii sînt continuate, rectiicate sau respinse în întregime: toate aceste trăsături demon­ strează că secularizarea, ((raţionaliz area» , geome­ trizarea gîndirii, ca şi dezvoltarea unui spirit inven­ tiv şi critic, s-au realizat prin intermediul unei praxis sociale chiar în momentul în care ele erau exprimate, la izicienii şcolii din Milet, într-o teorie a naturii. Cea dintîi sophia, aceea a «Înţelepţilor» Greciei, a ost o relecţie morală şi politică. Ea a căutat să deinească bazele unei noi ordini omeneşti menită să înlocuiască puterea absolută a monarhu­ lui sau a nobililor şi potentaţilor cu o lege egalitară, comună tuturor. Cetatea capătă atunci orma unui cosmos circular şi centrat: iecare cetăţean, ase­ mănător tuturor celorlalţi, va i rînd pe rînd supus şi conducător şi va trebui, în mod succesiv, urmînd scurgerea ordonată a timpului, să ocupe şi să cedeze toate poziţiile simetrice care compun spaţiul civic. Aceasta este imaginea cosmosului social, reglat de

12

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

isonomia, pe care o regăsim proiectată de ionieni asupra universului izic, la începuturile ilosoiei. Vechile teogonii erau integrate unor mituri ale suveranităţii provenite din ritualurile regale. Noul model al lumii pe care îl elaborează izicienii din fonia este inseparabil, în cadrul său geometric, de ormele instituţionale şi de structurile mentale pro­ prii Polis-ului. Astel poate i rezumată teza expusă, în 1962, în această carte de dimensiuni reduse. Cît de vala­ bilă mai este ea astăzi? Problema comportă două aspecte. Mai întîi, care ar i noile elemente de in­ ormaţie, interpretările diferite, avansate între timp, ce trebuie luate în considerare? Apoi, care ar i as­ pectele asupra cărora eu însumi am ajuns să-mi completez, să-mi nuanţez ori să-mi schimb punctul de vedere? Să începem cu începutul: lumea miceniană. Descifrarea, în 1956, de către J. Chadwick şi M. Ventris, a tăbliţelor în linear

B

de la Pylos, Micene,

Cnossos, Theba, Tirint şi Orchomenos a lărgit brusc şi a modiicat pe de-a-ntregul cunoştinţele pe care le aveam despre cea mai veche perioadă din trecutul grec: eleniştii dispuneau acum de o docu­ mentaţie scrisă cu privire la instituţiile sociale şi militare, la activitatea tehnică şi economică, la zeii şi cultele aheenilor între veacurile al XIV-lea şi al II-lea; oricît de lacunară era această documentaţie şi oricît de nesigură, în destule privinţe, ea dez­ văluia existenţa unei civilizaţii palaţiale complet

PREFAŢĂ

13

rliforită d e ceea c e n e imaginam înainte, cînd tre­

buia să ne limităm la mărturia lui Homer, poste­ rioară cu cel puţin patru secole. Or, cu toate că de ntunci încoace studiile de ilologie miceniană au pro­ gresat, nici o descoperire a vreunui nou corpus de tnxte nu a venit să răstoarne tabloul regatelor miceniene pe care, mergînd pe urmele altor savanţi, m-am socotit în măsură a-l schiţa, nici să conteste concluziile pe care le trăsesem. Totuşi, o ormulă întrebuinţată de mine îmi pare a i cel puţin discutabilă. În legătură cu suve­ ranul micenian, A.nax, am vorbit despre un rege di­ vin, despre o putere supraomenească. N-aş mai spune acelaşi 1ucru azi. Aş scrie doar că nax, pe lîngă celelalte uncţii ale sale, îndeplineşte şi un rol religios, ceea ce nu implică în mod 1ecesar aptul că persoana sa ar

i

fost divinizată şi nici că l-am

putea asimila igurii Regelui-magician, stăpînitor al timpului şi al fecundităţii pămîntului, aşa cum ni-l prezintă J. G. Frazer în cartea sa Creanga de aur şi cum l întîlnim în anumite texte ale unor elenişti, văzut prin prisma antropologiei engleze, texte dn care mă inspirasem în această problemă, îndeosebi acelea ale profesorului meu Louis Gernet. Sarcina de a se pronunţa asupra perioadei vea­ curilor întunecate le revine în exclusivitate arheolo­ gilor. Şi ei au ăcut-o. Într-un sert de secol, au adu­ nat recolta unor descoperiri ce au creat posibilita­ tea de a i precizat modul n care, după declinul ce a urmat prăbuşirii civilizaţiei miceniene, se declan-

14

ORIGINILE GÎND IRII GR ECEŞTI

şează, între secolele al XI-lea şi al VIII-lea, schim­ bările tehnice, demograice şi economice, apar noile orme de posesie şi de lucrare a pămîntului care aveau să ducă la acea «revoluţie structurală» despre care vorbeşte englezul A. Snodgrass şi din care s-a ivit

Cetatea-Stat

clasică.

Mutaţia

intelectuală

datorită căreia, pornindu-se de la mit, se ajunge la o gîndire raţională şi care ace obiectul cercetării mele se găseşte astfel plasată într-un context mai clar deinit. Pentru a rămîne în planul datelor aptice, obser­ vaţiile mele despre instituirea, odată cu Polis-ul, a unui nou spaţiu social, izomorf şi centrat, trebuie să ţină seama de toate studiile recente cu privire la planul oraşelor arhaice, la organizarea teritoriului rural al cetăţilor (chora) şi, mai ales, cu privire la importanţa întemeierii coloniilor, mai detaşate de vechile tradiţii urbane şi care reprezintă, pentru apariţia unor modele spaţiale mai riguroase, un cen­ tru de experimentare şi înnoire. De asemenea, observaţiile ormulate de mine pentru a ndica rolul pe care l-au putut juca, n cali­ tate de instrument al mutaţiei intelectuale, pe de o parte scrierea onetică, pe de alta redactarea şi prezentarea publică a legilor, îşi găsesc continuarea necesară în dezbaterea iniţiată de către elenişti, în cursul ultimelor decenii, cu privire la consecinţele

pe care le-a avut, pentru gîndirea raţională greacă, trecerea de la o civilizaţie orală la o cultură în care 1crieren ocupă, în uncţie de sectoarele vieţii sociale

PREFAŢĂ

15

şi de domeniile creaţiei literare , ilosoice sau ştiinţiice, un loc mai mult sau mai puţin prepon­ derent. În ceea ce priveşte corespondenţa şi concomi­ tenţa temelor legii, ordinii şi egalităţii în gîndirea morală şi politică, pe de o parte, şi în ilosoia naturii, pe de alta, ar trebui dezvoltate, mai mult decît am făcut-o eu, comparaţiile între S olon, legiui­ torul atenian, şi Thales, cel dintîi dintre «izicienii» Şcolii lin Milet; ar trebui, totodată - pentru a ilus­ tra rolul capital atribuit, în decursul secolului al VI-lea, noţiunilor de isonomie şi de transerare a pu­ terii la centru, en m esoi, pentru ca nimeni să nu mai domine pe nimeni - să se adauge la exemplul lui Maiandrios (Herodot, III, 142), la care m-am re­ erit, exemplele paralele ale lui D emonax din Cy­ rene, către anul 550 (IV, 61 ), Aristagoras din Milet (V, 37), Cadmos din Cos (VII , 164) şi, bineînţeles , al lui Solon care, la începutul secolului al VI-lea, se mîndrea că a ştiut să păstreze to ison, egalitatea. Dar să trecem acum la acele probleme de ond asupra cărora s-ar cuveni să dăm unele lămuriri, ie pentru că abordarea lor a ost modiicată de pro­ gresul cercetărilor, ie pentru că alţi savanţi le-au tratat dintr-o perspectivă diferită. Din lectura cărţii mele s-ar putea trage con­ cluzia că soarta gndirii receşti, al cărei curs încer­ cam să-l trasez , s-a jucat între doi termeni: mitul şi raţiunea . Luată în această accepţiune simplistă şi

16

OR IGI NILE GÎNDIRJI GRECEŞTI

categorică , interpretarea ar constitui, după părerea mea, un non-sens. m arătat cît se poate de limpe­ de că grecii nu au născocit Raţiunea, înţeleasă ca o categorie unică şi univers ală, ci o raţiune, :ceea al cărei instrument este lmbaj ul şi care oferă posi­ bilitatea de a acţiona asupra oamenilor iar nu de a transorma natura, o raţiune politică în sensul în care ristotel deineşte omul ca animal poUtic. Dar sîntem oare îndreptăţiţi să vorbim despre o raţiune greacă, la singular? Dacă, aşa cum am făcut eu, nu ne mai limităm la losoia milesiană din secolul al VI-lea, ci luăm în consideraţie progresele ulterioare ale relecţiei ilosoice, corpusul tratatelor medicale, redactarea unor cercetări istorice ca acelea ale lui Herodot şi Thucydides, cercetările matematice, as­ tronomice, acustice şi optice, sîntem obligaţi să nu­ anţăm simţitor tabloul schiţat şi să ne referim la diverse tipuri de raţionalitate , care manifestă o atenţie diferită în observarea realului sau în ceea ce priveşte cerin.ele ormale ale demonstraţiei şi ale căror demersuri, procedee intelectuale, principii şi scopuri nu sînt identice. Acest adevăr reeritor la raţiune este valabil în aceeaşi măsură şi pentru mit. Lucrările recente de antropologie ne semnalează pericolul tentaţiei de a ace din mit un fel de realitate mentală înscrisă în natura umană şi care ar acţiona pretutindeni şi în­ totdeauna, fie devansînd, ie însoţind, ie alîndu-se în spatele operaţiunilor propriu-zis raţionale. În cazul grecilor, două motive ne îndeamnă la prudenţă

PREFAŢĂ

17

şi ne impun să distingem în gîndirea mitică orme şi nivele deosebite. Cuvîntul «mit» ne vine de la greci. Dar el nu avea pentru cei care îl întrebuinţau în vremurile arhaice sensul pe care i-l dăm noi astăzi. Mythos înseamnă «Vorbă», «povestire» . El nu se opune, dintru început, lui logos, al cărui sens iniţial este tot acela de «vorbă, discurs» şi care ulte­ rior va desemna inteligenţa şi raţiunea. Abia cu începere din secolul al V-lea, în cadrul unor expuneri ilosoice sau al unor cercetări istorice, mythos, opus lui logos, va căpăta o nuanţă peiora­ tivă, ajungînd să desemneze o airmaţie neînteme­ iată care nu se sprijină pe o demonstraţie riguroa­ să ori pe o mărturie credibilă. Dar chiar şi în acest caz, mythos, descaliicat din- punct de vedere al veri­ dicităţii datorită contrastului dintre el şi logo�, nu se aplică vreunei categorii anume de povestiri sacre despre zei sau eroi. Multiorm asemeni lui Proteus, el desemnează realităţi oarte divers e: teogonii şi cosmogonii, de bună seamă, dar şi povestiri de tot felul, genealogii, basme pentru copii, proverbe, isto­ rioare moralizatoare, sentenţe tradiţionale; altfel spus, tot ce se transmite parcă spontan din gură în gură. Mythos se prezintă, aşadar, în contextul grec, nu ca o ormă particulară de gîndire, ci ca totalitate a ceea ce vehiculează şi difuzează, cu prilejul unor contacte, întîlniri şi convers aţii întîmplătoare, acea orţă ără chip, anonimă şi insesizablă, pe care Pla­ ton o numeşte Pheme, Zvonul.

18

OR IGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

Or tocmai acest Zvon, care constituie substanţa mythos-ului grec, se sustrage unei analize directe; de unde un motiv în plus de a manifesta prudenţă. În civilizaţiile tradiţionale care şi-au păstrat carac­ terul oral, etnologii, cînd îşi desfăşoară cercetarea pe teren, pot auzi felurite povestiri ce ormează, prin repetare, trama cunoştinţelor comune ale membri­ lor grupului. Dar, pentru Grecia, nu avem şi nu vom avea niciodată decît texte scrise. Miturile ei nu ajung pînă la noi vii, ci prin intermediul cuvintelor re�uate şi modiicate neîncetat de Zvon; ele sînt fi­ xate deinitiv în operele poeţilor epici, lirici şi tra­ gici care le olosesc în uncţie de propriile lor cerinţe estetice conerindu-le astfel, prin perecţiunea or­ mei, o dimensiune literară. Culegerile pe care, în epoca elenistică, erudiţii le alcătuiesc adunînd sis­ tematic, transcriind şi clasiicînd tradiţiile legendare, pentru a le regrupa şi a le potrivi laolaltă sub orma unor compilaţii mitologice, au toate un caracter de operă scrisă , elaborată de un autor anume. Aşadar, astăzi nu se pune problema de a aşeza mitul şi raţiunea aţă în aţă, ca doi adversari bine individualizaţi, iecare avînd propriile sale arme, ci de a compara, printr-o analiză riguroasă a textelor, felul cum «funcţionează» discursul teologic al unui poet ca Hesiod spre deosebire de textele ilosoilor sau ale istoricilor, de a sesiza divergenţele în moda­ lităţile de realizare a compoziţiei, în organizarea şi ch�sfăşurarea povestirii, jocurile semantice, logica naraţiunii.

PREFAŢĂ

19

E ceea ce m-am străduit s ă ac, împreună cu mulţi alţii, din 1 962 pînă azi, pentru a desluşi mai limpede, în speciicul lor, căile pe care , în vechea Grecie, s-a ajuns treptat la conturarea igurilor unui mthos conceput ca poveste şi opuse mai net acelora ale unui logos conceput ca raţionament va­ lid şi întemeiat. Din obs ervaţiile precedente privind ormele pe care le îmbracă miticul şi raţionalul decurge o nouă problemă, şi nu una dintre cele mai neînsemnate . Care este locul acordat matematicii în interpretarea mea şi în ce măsură o atare interpretare poate rele­ va înnoirile aduse de greci în acest domeniu? lt­ fel spus, trebuie lămurit de ce şi cum au pornit-o grecii, între secolul al. VI-lea şi începutUl secolului al III-lea, pe un drum ce avea să ducă, odată cu apariţia lui Euclid, la constituirea unei ştiinţe demonstrative, aplicabilă unor obiecte «ideale» şi care, plecînd de la un număr restrîns de postulate, axiome şi deiniţii, va opera printr-o Înlănţuire de propoziţii riguros deduse unele din altele, astfel încît validitatea iecăreia să ie asigurată de caracterul ormal al probelor ce au demonstrat-o, în desfă­ şurarea raţionamentului. Recunosc că nu am abordat direct această pro­ blemă. Motivul pentru care nu am făcut-o nu este doar aptul că, neavînd competenţa unui istoric al matematicii, nu dispuneam de instrumentele nece­ sare pentru a o rezolva. Fiind, însă, preocupat în

20

O RIGINILE GÎNDIRII GRECES TI

primul rînd de înţelegerea condiţiilor care au pro­ dus o modiicare generală a mentalităţii şi care au introdus un el de ruptură în istoria gîndirii, mi-am îndreptat atenţia asupra instituirii unei orme cu totul noi de relecţie morală şi politică şi, deopotrivă, de cercetare a naturii, pentru a evidenţia legăturile dintre cele două tipuri de schimbare. Din acest punct de vedere, matematica nu se ala în centrul preocupărilor mele şi nici nu impunea o tratare spe­ cială. Eram înclinat să cred, alături de o seamă de istorici ai ştiinţelor precum A. Szabo, în Ungaria, sau G. E. R. Lloyd , în Anglia, că avîntul dat de greci acestei discipline se înscria perfect în linia transormărilor intelectuale al căror punct de ple­ care încercam s ă-l precizez. Î n acest sens, modul meu de a vedea lucrurile era apropiat de opiniile lui A. I. Zaiţev, expuse pe larg în volumul colectiv publicat recent, sub con­ ducerea lui E. D. Frolov, la Leningrad, în 1 985 . Zaiţev observă, pe urmele lui Karl Jaspers , că, între secolele al VII-lea şi al II-lea înaintea erei noastre, se produc în cadrul unor civilizaţii atît de diferite unele de altele precum China, India, Ira­ nul, Iudeea şi Grecia, schimbări prounde ale uni­ versului religios tradiţional: conucianismul, bud­ dhismul, zoroastrismul, profetismul iudaic, iar în Grecia căutarea ilosoică a Adevărului. Numai că această similitudine pune în lumină speciicitatea cazului grec. Aici schimbările nu se maniestă în interiorul s ferei religioase. lături de religie şi în

PREFAŢĂ

21

aara acesteia , uneori în opoziţie deschisă cu anu­ mite credinţe sau practici oiciale , se instituie o ormă de gîndire ce îşi propune să acceadă la adevăr prin intermediul unei căutări pers onale, cu caracter cumulativ, iecare gînditor combătînd air­ maţiile predecesorilor săi cu argumente care, dato­ rită naturii lor raţionale , vor putea i, la rîndul lor, contestate. Deşi, pentru a explica această răsturna­ re, Zaiţev pune accentul în principal pe răspîndirea metalurgiei ierului, care înlocuieşte metalurgia bronzului, şi pe zdruncinarea structurilor sociale provocată de această înlocuire, el subliniază şi ap­ tul că originalitatea Greciei ţine de orma aparte pe care a îmbrăcat-o aici puterea statală, de consti­ tuirea acelui Polis antic, implicînd p articiparea tu­ turor cetăţenilor la administrarea treburilor ob­ şteşti şi caracterul pe deplin public al activităţilor colective. Desigur, teza aceasta generală nu-i poate scuti pe specialişti de o cercetare comparativă a cunoş­ tinţelor geometrice şi algebrice ale grecilor, a pro­ cedeelor demonstrative utilizate de ei, pentru a i conruntate cu acelea ale egiptenilor şi babylonie­ nilor, precum şi cu ale ndienilor şi chinezilor şi pen­ tru a i stabilite eventualele inluenţe sau iliaţii dintre ele. Un asemenea tip de cercetare a ost abor­ dat, în Franţa , de Maurice Caveing; concluziile sale cu privire la originalitatea matematicii greceşti conirmă şi întăresc interpretarea mea, aducîndu-i unele preciz ări.

22

ORIGINILE GÎND IRII GRECEŞTI

Totuşi, discuţia este relansată astăzi de către is­ toricii matematicii prin lucrarea publicată în 1963 de unul dintre cei mai savanţi dintre ei, B. L. Van der Waerden, sub titlul Geometry and Algebra in Ancien t Civilizations. Autorul îşi întemeiază air­ maţiile pe ceea ce el numeşte o triplă des coperire. Este vorba, mai întîi, de concluziile pe care A. S eidenberg a considerat că le poate desprinde din instrucţiunile care, în manualele indiene datînd din anii 500-200 î. d. Chr. , stabilesc normele de con­ strucţie a altarelor pentru sacriicii; locul ocupat în această reglementare de «teorema lui Pythagoras» ar implica, după opinia lui Seidenberg, aptul că al­ gebra babyloniană, geometria greacă şi geometria indiană au o origine comună. Compararea, în conti­ nuare, a tratatelor chineze de artă aritmetică cu cor­ pusul de probleme babyloniene ar scoate la iveală similitudini atît de evidente încît s-ar impune con­ cluzia existenţei unei surse comune, teoremei lui Pythagoras revenindu-i un rol de runte. În sirşit, observaţiile lui A. Thom şi A. S. Thom referitoare la dispunerea monumentelor megalitice în sudul n­ gliei şi în Scoţia ar aduce dovada că în aceste con­ strucţii apar nişte «Pythagorean Triangles», adică triunghiuri rectangulare ale căror laturi sînt mul­ tipli întregi ai unei singure şi aceleiaşi unităţi de măsură. Pornind de la aceste studii, B . L. Van der Waerden se consideră îndreptăţit să avanseze următoarea ipoteză: în epoca neolitică a existat n

PREFAŢĂ

23

Europ a Centrală, între anii 3000 şi 2000 înaintea erei noastre, o «ştiinţă matematică»; ea s-a propa­ gat în Marea Britanie, în Orientul Apropiat, în India şi în China. Mai este oare nevoie să spun că această teorie - care avea, poate, în ochii autorului ei, dublul avantaj de a pune pe seama îndepărtaţilor noştri strămoşi europeni născocirea matematicii şi de a o corela cu anumite scopuri rituale - a ost primită de majoritatea specialiştilor cu un pround scepticism, fundamentarea ei fiind socotită extrem de şubredă? Menţionez doar numele lui W. R. Knorr, care i - a adus o critică riguroasă ş i l a obiect. Nu am calitatea de a interveni în această dis­ pută. Dar aş dori să subliniez un singur lucru, care mă priveşte în mod direct. B. L. Van der Waerden notează că grecii au cunoscut şi ei întrucîtva această «ştinţă neolitică», însă, adaugă el, «au transfmmat-o pe de-a-ntregul, creînd o ştiinţă deductivă bazată pe deiniţii, postulate şi axiome» . Or tocmai această «totală transormare», pentru a i explicabilă, îmi pare că ar trebui plasată în acel context intelectu­ al ale cărui caracteristici majore am încercat să le reliefez , arătînd legătura sa cu ormele sociale de gîndire şi de viaţă ce definesc Polis-ul grec. Iulie 1987

J. -P. ERNNT

INTRODUCERE

Odată cu descifrarea linearului B micenian, da­ tarea primelor texte greceşti de care dispunem a ost decalată cu o jumătate de mileniu în urmă. Această adîncire a perspectivei cronologice modifică întreg cadrul în care se situează problema originilor gîndirii elenice. Cea mai veche lume greacă, aşa cum ne-o evocă tăbliţele miceniene, se înrudeşte, în multe din trăsăturile sale , cu regatele Orientului Apropiat din aceeaşi epocă. Textele în linear B de la Cnossos , Pylos sau Micene şi cele scrise în cune­ iforme din arhivele găsite în Ugarit, la lalah, la Mari sau în Hattuşa hittită, ne dezvăluie un tip de organizare socială identic, un mod de viaţă asemă­ nător, caractere umane apropiate . Dar tabloul se schimbă cînd îl citim pe Homer: în liada descope­ rim o altă societate , alţi oameni, o lume deja deosebită , ca şi cum, încă din vremurile homerice, grecii nu mai puteau desluşi prea bine chipul civi­ lizaţiei miceniene de care erau legaţi şi pe care ere-

26

ORIGINILE GÎND IRII GRECEŞTI

deau că o ac să renască din trecut, prin glasu] aezilor. Or, tocmai această ruptură intervenită în isto­ ria omului grec trebuie noi să încercăm a o înţelege şi a o situa cu exactitate. Căci dacă religia şi mito­ logia Greciei clasice se trag nemijlocit - aşa cum a arătat în special M. P. Nilsson - din trecutul mice­ nian \ în alte domenii ruptura se vădeşte a fi pro­ undă. Cînd, în secolul al XII-lea înaintea erei noastre, puterea miceniană se năruie sub invazia triburilor doriene care năvălesc în Grecia conti­ nentală, în incendiul ce devastează rînd pe rînd Pylos şi Micene nu piere doar o dinastie, ci este dis­ trus pentru totdeauna un anume tip de regalitate, este abolită deinitiv şi în întregime o ormă de viaţă socială centrată în jurul palatului, dispare din orizontul grec un personaj , Regele divin. Prăbuşirea sistemului micenian depăşeşte cu mult, prin con­ secinţele s ale, domeniul istoriei politice şi sociale. Ecoul ei se răsrînge şi asupra omului grec; ea îi modifică universul spiritual şi îi transormă unele din atitudinile psihologice. Astfel încît diminuarea 1. Martin P. NILSSON, The Minoan-mycenaean religion and its survival n greek religion, ed. a 2-a, Lund, 1950; cf. şi Charles PlCARD, Les reli.ons prehelleniques, Paris, 1948, şi La formation du polytbeisme hellenique et Ies recents problemes relatifs au lineaire B, în Elements orientaux dans la reigion grccque ancienne, Paris, 1960, p. 163-177; G. Pugliese CR­ H'ELLl, Rilessi di culti micenei nelle tabelle di Cnosso a Pilo, în Studi in onore de . E. Paoli, Florenţa, 1955, p. 1-16; L. A. frl'm,LA, La religione reca nei testi micenei, în Numen,

5, I Df)8, p. 18-57.

INTRODUCERE

27

rolului jucat de Rege, la capătul îndelungatei şi sumbrei perioade de izolare şi de reaşezare pe care o numim Evul Mediu grecesc, a putut pregăti apa­ riţia a două înnoiri inseparabile: instituirea Cetăţii şi naşterea unei gîndiri raţionale. De apt, atunci cînd, către sirşitul epocii geometrice (900-750), grecii îşi reiau, în Europa şi în Ionia, legăturile cu Orientul întrerupte timp de mai multe secole, cînd redescoperă, prin intermediul civilizaţiilor care dăi­ nuiseră în aceste locuri, unele aspecte ale propriu­ lui lor trecut din epoca bronzului, ei nu pornesc pe calea imitaţiei şi asimilării, cum făcuseră micenie­ nii. În plină renaştere orientaliz antă, elenismul îşi airmă identitatea în raport cu Asia, ca şi cum, prin reînnoirea legăturii sale cu Orientul , ar fi dobîndit o mai clară conştiinţă de sine. Grecia se recunoaşte într-o anume formă de viaţă socială şi într-un tip de gîndire care-i definesc, în propriii săi ochi, origi­ nalitatea şi superioritatea asupra lumii barbare: refuzînd să-i mai acorde Regelui o putere nelimitată, exercitată în lipsa oricărui control în t aina palatu­ lui său, viaţa politică grecească se vrea obiectul unei dezbateri publice, la lumina zilei, în Agora, dezba­ tere realizată de cetăţeni definiţi ca egali, pentru ca­ re statul reprezintă preocuparea comună a tuturor; renunţînd la vechile cosmogonii asociate unor ritu­ aluri regale şi unor mituri ale suveranităţii, o gîndire nouă încearcă să întemeieze ordinea lumii pe raporturi de simetrie, de echilibru şi de egalitate între diversele elemente care alcătuiesc cosmosul.

28

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞ TI

Dacă dorim să întocmim actul de naştere al Raţiunii greceşti, s ă urmărim modul în care aceas­ ta a reuşit să se elibereze de mentalitatea reli­ gioasă, să arătăm ce-i datorează ea mitului şi cum l-a depăşit, trebuie să procedăm la o comparare şi o conruntare a fundallui micenian cu acea cotitură petrecută între secolele al VIII-lea şi al VII-lea, cînd Grecia o ia din nou de la capăt şi explorează căile ce-i sînt proprii: epocă a unei mutaţii hotărîtoare care, chiar în momentul cînd triumfă stilul orien­ talizant, întemeiază regimul Polis-ului şi asigură, prin această laiciz are a gîndirii politice , instau­ rarea ilosoiei.

CPITOLUL I

CADRUL ISTORIC

La începutul celui de-al doilea mileniu, Medi­ terana nu reprezintă încă, pentru ţărmurile sale opuse, o demarcaţie între Orient şi Occident. Legă­ turile lumii egeene şi ale peninsulei greceşti se menţin neîntrerupte , atît în ceea ce priveşte popu­ laţia cît şi cultura, pe de o parte cu podişul anato­ lian, prin şiragul Cycladelor şi Sporadelor, pe de alta, prin Rhodos , Cilicia, Cipru şi coasta de nord a Siriei, cu Mesopotamia şi Iranul. Cînd Creta iese din Cicladic, în timpul căruia predomină relaţiile cu natolia, şi cînd edifică la Phaistos , Malia şi Cnos­ sos prima sa civilizaţie palaţială (2000-1700), ea rămîne orientată către marile regate ale Orientului Apropiat. semănările dntre palatele cretane şi cel.e pe care le-au scos la iveală săpăturile recente la Alalakh, la cotul luviului Orontes şi la Mari, pe drumul caravanelor ce leagă Mesopotamia de mare, au fost atît de rapante, încît aceste palate au putut i considerate opera aceleiaşi şcoli de arhitecţi,

30

ORIGINILE GÎNDIRII GR ECEŞTI

pictori şi creatori de resce1. Coasta siriană le ofe­ rea cretanilor posibilitatea de a intra în contact şi cu Egiptul Regatului Nou, a cărui inluenţă asupra lor, deşi nu a ost atît de hotărîtoare pe cît se pre­ supunea în vremea lui Evans , este totuşi neîndo­ ielnică. Între anii 2000 şi 1900 î. d. Chr. o populaţie nouă invadează Grecia continentală. Cas ele sale, mormintele , securile de luptă, armele de bronz , uneltele, olăria - acea ceramică minyană cenuşie, atît de caracteristică - iată o serie întreagă de trăsături specifice care marchează ruptura cu oa­ menii şi ciilizaţia epocii anterioare, Heladicul vechi. Năvălitorii minyeni ormează avangarda triburilor care vor veni în valuri succesive să se stabilească în Elada, se vor aşeza în insule, vor coloniza lito­ ralul Asiei Mici, îşi vor croi drum în direcţia Medi­ teranei occidentale şi către Marea Neagră, consti­ tuind astfel lumea greacă aşa cum o cunoaştem noi în epoca istorică. Fie că au coborît din Balcani sau au venit din cîmpiile Rusiei de sud, aceşti strămoşi ai omului grec aparţin unor popoare indo-europene, diferenţiate deja prin limbă şi vorbind un dialect grec arhaic. Apariţia lor pe ţărmurile Mediteranei nu constituie un fenomen izolat. O invazie similară are loc aproximativ în aceeaşi epocă de cealaltă parte a mării prin venirea hittiţilor indo-europeni în Asia Mică şi prin exp ans iunea lor de-a lungul 1. Cf. Leonard WOOLLEY, A orgotten ingdom, Londra, 1953,

�i Andre PARROT, Mission archeologique de Mari, II, P aris , 1958.

CADRUL ISTORIC

31

podişului anatolian. Pe litoral , în Troada, continu­ itatea culturală şi etnică, ce se menţinus e timp de aproape un mileniu, de la Troia I la Troia V (în­ ceputul Troiei I: între 3000 şi 2600), este curmată brusc. Populaţia care întemeiază Troia VI ( 1900), cetate princiară mai puternică şi mai bogată ca ori­ cînd , se înrudeşte îndeaproape cu minyenii din Grecia. E a confecţionează aceeaşi ceramică cenuşie, modelată la roată şi ars ă în cuptoare închis e, care avea să se răspîndească în Grecia continentală, în insulele ionice, în Thessalia şi peninsula Chal­ cidică. Ainităţile dintre cele două popoare de pe ţăr­ murile opuse ale Mediteranei sînt evidenţiate şi de un alt element de civilizaţie . Odată cu oamenii Troiei VI, în Troada îşi ace apariţia calul . «Cea bogată în cai» - acesta este epitetul care, în stilul ormulelor prelu ate de Homer dintr-o străveche tradiţie orală, aminteşte în continuare de opulenţa ţinutului dardanic. Faima cailor Troiei, ca şi aceea a ţes ăturilor ei, a contribuit, fără îndoială, la tre­ zirea interesului aheenilor aţă de această regiune chiar înaintea expediţiei lor războinice, expediţie care, prin distrugerea cetăţii lui Priam (Troia VII a), va servi drept punct de plecare legendei epice . Ca şi mnyenii dn Troada, cei din Grecia cunoşteau ca­ lul: ei trebuie să i practicat creşterea cailor în ste­ pele unde trăiseră înaintea venirii lor în Grecia. Preistoria zeului Poseidon arată că, mai înainte de a i stăpînitorul mării, un Poseidon cabalin, Hippos

32

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

sau Hippios, asocia, în mintea primilor eleni, ca şi a altor popoare i. -e. , tema calului cu un întreg complex mitic: c al - element umed; cal - ape subpămîntene, lume infernală, fecunditate; cal vînt, vij elie, nor, urtună 2 Locul, importanţa şi prestigiul calului într-o societate depind în bună măsură de olosirea lui în scopuri militare. Primele documente greceşti care ne lămuresc în această privinţă datează din secolul al I-lea: pe unele stele unerare descoperite în cercul de morminte cu groapă de la Micene ( 1 580-1500), apar scene de bătălie sau de vînătoare înfăţişînd un războinic în picioare pe carul său, purtat în goana cailor. În această perioadă, minyenii, amestecaţi organic cu populaţia locală de origine asiatică, erau stabiliţi dej a de multă vreme în Grecia continentală, unde viaţa urbană începuse să se dezvolte în jurul cetă­ ţilor ortiicate , reşedinţe ale căpeteniilor. Ei au in­ trat în contact cu Creta minoică, alată în plină în­ florire după înnoirea ce a urmat reconstruirii pa­ latelor, distruse pentru prima dată către anul 1700. Creta le-a dezvăluit un mod de viaţă şi de gîndire cu totul nou pentru ei. Se declanşase deja procesul de cretizare treptată a lumii miceniene, care avea să ducă, după 1450, la naşterea unei civilizaţii pa­ laţiale comune pe insulă şi în Grecia continentală. D ar carul de luptă, un car uşor tras de doi cai, nu poate i considerat ca iind adus din Creta. P� . . .

2. C.

F. SCHACHERMEYER,

Poseidon und die Entstehung des

Urit�chischen Gotterglaubens, Berna, 1948.

CADRUL ISTOR I C

33

insulă, calul nu apare înainte de minoicul tîrziu I (1580-1450). Dacă a existat vreun împrumut, atunci mai degrabă ninoenii le-ar i datori micenienilor. În schimb, meşteşugul construirii carelor mai prezintă încă analogii între lumea miceniană sau aheeană, în curs de ediicare, şi regatul hittiţilor ce adoptă, către veacul al XVI-lea, această tactică de luptă, împrumutînd-o de la vecinii săi de la răsărit, hurriţii din Mitanni, o populaţie neindo-europeană, dar care recunoaşte suzeranitatea unei dinastii indo-iraniene . Popoarelor amiliarizate cu creşterea calului, construirea carelor le va i pus noi probleme de selecţie şi dresaj. O mărturie în acest sens o con­ stituie tratatul de hipologie redactat de un anume Kikkuli, din ţara Mitanni, şi tradus în hittită. În cadrul relaţiilor stabilite la începutul secolului al XIV-lea între hittiţi şi cei pe care aceştia îi numesc achaiwoi (aheenii sau micenienii) , preocupările de ordin ecvestru vor juca un rol deosebit. Arhivele regale hittite de la Hattuşa, între alte reeriri la Ahhiyawa (Achaia), menţionează şederea acolo a unor prinţi aheeni, printre care Tawagalawas (Eteo­ cles?), veniţi la curtea hittită pentru a se perecţiona în conducerea carului. Oare nu s-ar putea să existe o legătură între numele regelui hittit Mursilis şi cel al lui Myrtilos, conducătorul carului lui Oinomaos , binecunoscut din legenda lui Pelops, strămoş al dinastiei Atrizilor, regii din Micene? Oinomaos domneşte la Pisa, în Elida. El are o iică, Hip­ podameia. Cel ce vrea s-o ia de nevastă trebuie să-l întreacă

34

ORIGI N I LE GÎNDIRII G RECEŞTI

pe tatăl ei în cu rsa de care. O înfrîngere ar însemna moartea. Mulţi peţitori şi-au încercat norocul, însă Regele, ai cărui cai sînt de neînvins, i-a întrecut pe toţi, iar capetele lor împodobesc zidurile palatului. Cu ajutorul Hippodameici, Pelops cumpără complicitatea lui Myrtilos, conducătorul de car al regelui: în toiul cursei, carul lui Oinomaos, a cărui osie fusese stricată înadins, se rupe. Această izbîndă în cursa de care îi aduce lui Pelops o îndoită răsplată : mîna etei îmblînzitoare de cai şi domnia. Cît despre Myrtilos, con­ ducătorul de car din cale-afară de priceput şi descurcăreţ, Pelops se va descotorosi de el la momentul potrivit. Zeii îl

vor preschimba în constelaţia Auriga (Vizitiul). Povestea aceasta despre conferirea dreptului la domnie plasează întrecerea în cursa de care sub patronajul lui Po­ seidon, străvechiul zeu-cal, ce nu mai apare, în această perioadă a civilizaţiei miceniene, sub aspectul său pastoral, ci ca stăpînitor al carelor, războinic şi aristocrat. În Corint, altarul lui Poseidon (un Poseidon Hippios şi Damaios), este ales pentru a marca punctul terminus al unei curse şi îl con­ sacră pe învingător la sosire. Pe de altă parte, în legenda lui Pelops există o strînsă legătură între acesta şi Poseidon. Atunci cînd tînărul renaşte, după ce, într-o probă iniţiatică, murise tăiat în bucăţi şi fiert în cazanul tatălui său, el este pe dată «răpit» de către Poseidon. Zeul şi-l ace «paj», con­ form unei practici al cărei caracter arhaic s-a menţinut în societăţile. războinice din Creta şi pe care o consemnează Strabon, citîndu-1 pe Ephoros :3: răpirea se încadrează într-un ceremonial riguros, cu daruri oferite de răpitor adolescen­ tului care-i va împărtăşi felul de viaţă, trăind în izolare împreună cu el vreme de două luni. La eliberarea sa, băia­ tul primeşte darurile ce i se cuvin potrivit tradiţiei: echipa­ mentul de luptă, un bou şi o cupă. Poseidon îi oferă şi lui Pelops darul simbolizînd puterile pe care tînărul le-a dobîndit în preajma zeului : un car. 3. STRABON, X, 483 c; c. Louis GERNET, Droit et predroit en Or'•ce nncienne (L'annee sociologique, 1 95 1, p. 389 sq.).

CAD R U L IS TORIC

35

Impunînd o ucenicie anevoioasă, însuşirea teh­ nicii de luptă pe car a dus probabil la o specializare sporită a funcţiei războinice, trăsătură caracteristică pentru organizarea socială şi mentalitatea popoa­ relor indo-europene. Pe de altă parte, necesitatea de a dispune de un mare număr de care , pentru a putea i concentrate în caz de nevoie pe cîmpul de luptă, presupune existenţa unui stat centralizat îndeajuns de întins şi de puternic şi în care oamenii carelor, indiferent de privilegiile lor, să ie supuşi unei autorităţi unice. O asemenea orţă militară pare să i avut, în­ tr-adevăr, regatul micenian care, din anul 1450 am alat acest lucru odată cu descirarea linearului B a reuşit să domine Creta, să pună stăpînire pe palatul din Cnos sos şi să-l păstreze sub puterea sa pînă la distrugerea lui deinitivă, în incendiul din 1400, provocat poate de o revoltă autohtonă. Expan­ siunea miceniană dintre secolele al XIV-lea şi al XII-lea ace ca, în Mediterana orientală, locul cre­ tanilor să ie luat aproape pretutindeni de aheeni, cu unele decalaje în timp datorate distanţelor geo­ graice. Chiar la începutul secolului al XIV-lea, ei colonizează Rhodosul. Poate că pe această insulă, alată la adăpost de atacurile pornite de pe conti­ nent, ar trebui plasat regatul Ahhiyawa, al cărui monarh este tratat de către regele hittit cu întrea­ ga consideraţie cuvenită unui egal . D in Rhodos, regele Achaiei putea controla cele cîteva puncte de pe coasta anatoliană unde oamenii săi se stabilise­ ră şi întemeiaseră aşezări. Prezenţa aheenilor este -

-

36

ORIG I N ILE GÎNDIRII G R ECEŞ TI

atestată în Milet (Milawunda sau Milawata hittită), în Colophon, în Claros , apoi - ceva mai la nord în Lesbos , în Troada mai ales, cu care ei au între­ ţinut relaţii strînse şi, în sfirşit, pe coasta meridi­ onală, în Cilicia şi Pamphylia. Tot la începutul se­ colului al XIV-lea, micenienii se instalează în orţă în Cipru şi construiesc la Enkomi o cetate întărită as emănătoare celor din rgolida. De acolo, ajung pe coasta siriană, calea de trecere spre Mesopotamia şi Egipt . În Ugarit, care ace negoţ cu aramă cu Ciprul, o colonie cretană îşi pune amprenta, în se­ colul al XIV-lea, asupra culturii şi chiar a arhitec­ turii oraşului. Locul ei este luat, în secolul următor, de o populaţie miceniană suicient de numeroasă pentru a ocupa un cartier al cetăţii. În aceeaşi perioadă, lalakh, situat pe luviul Orontes, poartă a Euratului şi a Mesopotamiei, devine un impor­ tant centru aheean. Mai la sud, aheenii pătrund pînă în Fenicia, la Byblos, şi pînă în Palestina. În toată această regiune se dezvoltă o civilizaţie comună cipro-miceniană, în care elementele minoice miceniene şi cele asiatice sînt contopite organic, civi­ lizaţie dispunînd de o scriere derivată, ca şi sila­ barul micenian, din linearul A. Egiptul, ce între­ ţinuse un comerţ intens cu cretanii, îndeosebi în cursul secolului al V-lea, li se deschide micenieni­ lor, pe care îi primeşte ără vreo restricţie, între anii 1400 şi 1340. Şi acolo, Keftiu, cretanii, sînt înlătu­ raţi încetul cu încetul, în olosul concurenţilor lor; Creta încetează să mai joace , aşa cum o făcuse în

CADRUL I S TORIC

37

perioada anterioară, rolul de intermediar în tre Egipt şi continentul grec. E cu putinţă ca o colonie miceniană să i existat la El-Amarna cînd Amen­ hotep IV, cunos cut sub numele de Akhenaton, se stableşte aici între 1380 şi 1350, abandonînd vechea capitală, Teba. Se poate spune, aşadar, că în toate regiunile unde au ajuns, purtaţi de spiritul lor de aventură, micenieni ne apar legaţi îndeaproape de marile cii­ lizaţii ale Mediteranei orientale şi integraţi acelei lumi a Orientului Apropiat care, în poida diver­ sităţii sale, constituie, prin amploarea contactelor, a schimburilor şi comunicaţiilor, un tot unitar.

BIBLIOGRAFIE V. Gordon CHILDE, The da wn of european civi­ liza tion, ed. a 6-a, Londra, 1957; H . L. LORIMER, Homer and the momunen ts, Londra, 1950; A. SEE­ RYNS, Grece et Proche-Orien t avant Homere, Bru­ xelles , 1960 ; STERLING Dow, Th e Greeks in the bronze age, în Rapports du XJ8 Congres in terna­ tional des sciences historiq ues, 2, Antiquite, Upp­ sala, 1960, p. 1-34; Denys L. PAGE, History and homeric liad, Berkeley and Los Angeles, 1 9 59 ;

The Aegean and the Near East. Stu dies presen ted to Hetty Goldman, New York, 1956.

CPITOLUL II

REGALITATEA MICENIANĂ

Descirarea tăbliţelor în linear B a oferit un răs­ puns anumitor întrebări puse de arheologie, dar a dat naştere altora noi. Problemelor curente de in­ terpretare li se adaugă diicultăţi de citire a tex­ telor: linearul B, derivat dintr-o scriere silabică făcută pentru a nota o altă limbă decît cea greacă, redă într-un mod oarte aproximativ sunetele dialec­ tului vorbit de micenieni. Pe de altă parte, numărul documentelor de care dispunem este încă redus: pî­ nă acum nu au ost descoperite arhive în adevăratul sens al cuvîntului, ci doar cîteva inventare anuale redactate pe cărămizi nearse, acestea urmînd a i şterse, fără îndoială, pentru a i reolosite şi păs­ trîndu-se numai datorită aptului că au ost arse cu prilejul incendierii palatului. Un singur exemplu e de ajuns pentru a arăta lacunele inormaţiei noas­ tre şi precauţiile la care ne obligă acest lucru. Cu­ vîntul te-re-ta, ce revine adesea în texte, a căpătat nu mai puţin de patru interpretări: preot, persoană

REG ALITATEA MICENIANĂ

39

îndeplinind o slujbă cu specific feudal (baron) , om din damos obligat să plătească impozite, slujitor. Prin urmare, ne-ar i imposibil să prezentăm un tablou al organizării sociale miceniene. Cu toate acestea, chiar şi cele mai divergente interpretări concord ă în privinţa cîtorva elemente pe care nm dori să le evidenţiem şi care pot i considerate, ţinînd seama de sursele ce ne stau la dispoziţie , suicient de ondate. Viaţa socială apare centrată în jurul palatului, al cărui rol este deopotrivă religios , politic, militar, administrativ şi economic . În acest sistem de eco­ nomie palaţială, cum a ost numit, regele concen­ trează şi uniică în persoana sa toate elementele puterii, toate aspectele suveranităţii. Prin interme­ diul scribilor, care ormează o clasă profesională avînd un statut ixat prin tradiţie, şi cu ajutorul unei ierarhii complexe de demnitari ai palatului şi de inspectori regali, el controlează şi reglementează cu minuţiozitate toate sectoarele vieţii economice, toate domeniile activităţii s ociale. În arhivele scribilor sînt contabilizate date cu privire la vite şi cultivarea pămîntului, la modul de concesionare a suprafeţelor cultivabile, evaluate în măsuri de cereale (fie taxe de redevenţă, ie cote de seminţe), - la dieritele meş­ teşuuri specializate) cu alocaţiile de materii prime necesare şi cu comenzile de produse init e , - la mîna de lucru, disponibilă s au ocupată, - la scl avi, bărbaţi, femei şi copii, atît cei ai persoanelor particulare, cît şi cei ai regelui, - la contribuţiile de orice fel impuse de Palat fiecărui individ în parte şi colectivităţilor, consemnîndu-se bunurile deja livrate

40

ORIGINILE GÎNDIRII G RECEŞTI

şi cele ce urmează

a

i percepute, - la numărul de oameni

care vor i recrutaţi din anumite Rate pentru a i alcătuite echipajele de vîslaşi ale corăbiilor regale, - la componenţa, conducerea şi m anevrele unităţilor militare , - la sacrificiile oferite zeilor şi cotele prevăzute pentru ofrande etc.

Nu vedem cum, într-o economie de acest fel, şi-ar al a locul comerţul privat. Chiar dacă există termeni a căror semniicaţie este aceea de a primi şi a da, nu găsim nicăieri dovada vreunei orme de plată în aur sau argint, nici a stabilirii unei echivalenţe între măruri şi metale preţioase . Se pare că distribuţia şi schimbul , ca şi producţia de bunuri, erau reglementate de administraţia regală. Toate prod usele, lucră rile prestate şi serviciile, în egală măsură sistematizate şi contabilizate, circulă şi sînt schimbate între ele , legînd laolaltă dieritele zone ale ţării, prin intermediul Palatului care diri­ j ează, din centrul reţelei, dublul circuit al impo­ zitelor şi gratiicaţiilor. S-a airmat că am avea de-a ace cu o regalitate birocratică. Termenul, cu rezonanţe mult prea mo­ derne, s ubliniază unul din aspectele sistemului pe care propria sa logică îl conduce la un control din ce în ce mai riguros şi mai extins, ajungindu-se pînă la consemnarea unor detalii care nouă ni se par nesemniicative. Acest termen impune comparaţia cu marile state l uviale din Orientul Apropiat, a căror organizare pare să corespundă, cel puţin în parte , unei necesităţi de coordonare pe scară largă a lucrărilor de desecări, de irigaţii şi de întreţinere

REGALITATEA MICEN I A N Ă

41

a canalelor, indispensabile unei existenţe bazate pe cultivarea pămîntului. Să i avut oare de rezolvat probleme as emănătoare şi regatele miceniene? Secarea lacului Copais a ost realizată într-adevăr în epoca miceniană. Dar cum rămîne cu cîmpiile din Argolida, din Mes senia şi din Attica ? Ni se pare puţin probabil ca anumite necesităţi tehnice de amenajare a solului conorm unui plan de ans am­ blu să i putut suscita sau avoriza în Grecia o cen­ tralizare administrativă extinsă. Economia rurală a Greciei arhaice ne apare dispersată la nivelul sa­ tului, iar coordonarea lucrărilor nu depăşeşte grupul celor ce deţin terenuri învecinate. Lumea miceniană se deosebeşte de civilizaţiile luviale ale Orientului Apropiat nu numai în dome­ niul agriculturii. Deşi recunoaşte rolul Palatului ca pivot al vieţii s ociale, L. R. Palmer evidenţiază totuşi trăsăturile care leagă societatea miceniană de lumea indo-europeană. Este rapantă mai ales ase­ mănarea cu hittiţii care , cu toate că s-au orienta­ lizat , au păstrat anumite instituţii caracteristice , legate de organiz are a lor militară. Î n jurul regelui, marea amilie hittită reuneşte personaj ele cele mai apropiate suveranului. Aceştia sînt demnitari ai Palatului, ale căror titluri le subliniază înaltele poziţii administrative, dar care îndeplinesc şi uncţii de comandă în armată. Ei ormează, împreună cu oştenii din subordinea lor, un pankus, o adunare de reprezentanţi ai comunităţii hittite, grupînd laolaltă războinicii şi excluzînd restul populaţiei, conorm

42

ORIGI N I LE GÎNDIRII G RECEŞ TI

acelei structuri-tip care în societăţile indo-europene îl opune pe războinic săteanului, păstor şi agricul­ tor. Din rîndurile acestei nobilimi războinice, con­ stituită într-o clasă sep arată şi ai cărei membri cel puţin cei mai de seamă dintre ei - trăiesc pe feudele lor din munca ţăranilor legaţi de glie, sînt recrutaţi oamenii carelor, principala orţă a armatei hittite. La origine , instituţia pankus-ului dispunea de ample puteri, pe atunci monarhia iind, se pare, electivă; mai apoi, pentru a i evitate crizele de succesiune, ea îi va i retras adunării războinicilor dreptul de a-l ratiica pe noul rege; în cele din urmă pankus-ul, despre care se vorbeşte pentru ultima dată într-o proclamaţie a regelui Telepinus de la sirşitul secolului al XVl-lea, a căzut pesemne în desuetudine; regalitatea hittită se va i apropiat ast­ fel de modelul monarhiilor absolutiste orientale, sprijinindu-se nu atît pe o clasă de nobili, ale căror servicii militare stau la baza prerogativelor lor politice, cît pe o ierarhie de administratori depinzînd direct de rege1. Exemplul hittit a ost invocat de savanţii ce propuneau în locul interpretării «birocratice» a rega­ lităţii miceniene o schemă care aducea în discuţie prezenţa unor caracteristici «feudale» . De apt, cele două expresii par a i la fel de nepotrivite şi, prin însăşi contrapunerea lor, anacronice. La toate nive­ lele administraţiei palaţiale, diverşii demnitari ai 1 . Cf. O. R. GURNEY, The Hittites, Londra, 1 952.

REGALITATEA MICENIANĂ

43

Palatului sînt legaţi de rege printr-un j urămînt in­ dividual de supunere: ei nu sînt uncţionari în sluj­ ba statului, ci slujitori ai regelui care au datoria, în posturile de încredere unde acesta i-a aşezat, să ie exponenţii puterii absolute de comandă, întruchipată de monarh. Astfel, în cadrul economiei palaţiale, pe lîngă o diviziune adesea oarte extin să a înda­ toririlor şi o specializare a funcţiilor, cu un puhoi de supraveghetori şi de supraveghetori-şei, se con­ stată o luctuaţie în atribuţiile administrative, care se suprapun, iecare reprezentant al regelui exerci­ tînd prin delegaţie, la nivelul său, o autoritate ce acoperă în esenţa ei întreaga arie a vieţii sociale, ără vreo îngrădire. Problema nu constă deci în a opune conceptul de regalitate birocratică celui de monarhie feudală, ci în a evidenţia, dincolo de elementele comune tu­ turor societăţilor cu economie palaţială, acele trăsă­ turi proprii societăţii miceniene ce ar putea lămuri cauzele pentru care acest tip de suveranitate nu a supraieţuit, în Grecia, prăbuşirii dinastiilor heene. Dintr-o atare perspectivă, comparaţia cu hittiţii se dovedeşte ructuoasă. Ea scoate perfect în relief deosebirile ce separă lumea miceniană de civilizaţia p alaţială din Creta care i-a servit drept model. Contrastul dintre aceste două tipuri de regalitate este vizibil în arhitectura palatelor lor2. Acelea din Creta, adevărate labirinturi de încăperi dispuse, 2. J. D . S. PENDLEBURY, A handbook to the Palace of Minos. Kn ossos with its dependencies, Londra, 1 95 4 ; George E . MYLONAS, Ancien t Mycenae, Londra, 1 95 7 .

44

ORIGINILE GÎNDIRII G RECEŞ TI

într-o aparentă dez ordine, în jurul unei curţi cen­ trale, sînt construite la nivelul solului şi se deschid s pre ţinu tul înconj urător, fără vreun mijloc de apărare, prin drumurile largi care duc la palat. Castelul micenian , avînd în centru megaron-ul şi sala tronului, este o ortăreaţă înconjurată de ziduri, un sălaş al căpeteniilor, dominînd şi ţinînd sub supraveghere şesul de la poalele lui. Construită pentru a putea ace aţă unui as ed.u, această cetăţuie adăposteşte, pe lîngă locuinţa princiară şi dependinţele ei, casele apropiaţilor regelui, căpetenii militare şi demnitari ai palatului. Rolul său militar pare mai degrabă deensiv: ea apără tez aurul regal unde se adună, pe lîngă rezervele controlate, stocate şi repartizate de palat în mod normal, în cadrul economiei ţării, bunuri de valoare de un alt tip. Este vorba de produse ale unei industrii de lux, bijuterii, cupe, trepiede, caz ane , pies e de orfevrerie, arme cizelate, lingouri de metal, covoare, ţesături brodate. Simboluri ale puterii şi instrumente ale prestigiu­ lui personal, acestea exprimă prin bogăţia lor un aspect propriu regalităţii . Ele ormează obiectul unor schimburi ample care depăşesc cu mult graniţele regatului. Primite în dar sau ca răspuns la un dar oferit anterior, ele pecetluiesc alianţe ma­ trim oniale şi politice , creează obligaţii pentru îndeplinirea unor servicii, recompensează vasali, stabilesc legături de ospeţie pînă în ţinuturi înde­ părtate; totodată, ele constituie un motiv de con­ curenţă şi conlict: pot i primite în dar, sau pot i cîştigate pe calea armelor; pentru a se pune mîna

REGALI TATEA MICENIANĂ

45

pe un tezaur se iniţiază o expediţie războinică, este distrus un oraş. În sirşit ele devin, în mai mare măsură decît alte orme de bogăţie, propri­ etatea individuală a celui care le deţine şi care le va putea păstra şi dincolo de moarte: aşezate lături de cadavru, ca «bunuri personale» ale defunctului, ele îl vor însoţi în mormînt3 • Datele urnizate de tăbliţe ne permit o prezen­ tare mai exactă a tabloului curţii miceniene şi al . palatului. Avînd poziţia cea mai înaltă pe scara organizării soc.ale, regele poartă titlul de wa-na-ka, anax. Autoritatea sa pare să se exercite la toate nivelele vieţii militare: palatul stabileşte comenzile de arme, echiparea carelor, recrutările, încadrarea, componenţa şi manevrele unităţilor armatei. Dar nu numai domeniul războiului şi cel economic ţin de competenţa regelui. Anax poartă răspunderea vieţii religioase; el ixează în detaliu calendarul acesteia, veghează la respectarea ritualului, la celebrarea sărbătorilor în cinstea diverselor divinităţi, stabileş­ te sacriiciile, prinosul de vegetale şi contribuţia ce­ rută iecăruia, potrivit rangului său, la orandele aduse zeilor. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că un asemenea mod de exercitare a puterii regale în toate domeniile se datorează aptului că regele , n 3. Cf. opoziţia dintre ktem a ta, bunuri dobîndite de individ şi de care acesta poate di spune după cum doreşte - în speci al partea sa de pradă - şi pa troa, bunurile aparţinînd grupului amilial, inalienabile.

46

ORIG INILE GÎNDIRII GRECEŞTI

calitatea sa de suveran, se ală în strînsă legătură cu lumea religioasă, iind asociat unei clase sacer­ dotale care ne apare numeroasă şi puternică4 . În sprijinul acestei ipoteze, este de semnalat că amin­ tirea unei uncţii religioase a regalităţii s-a per­ petuat în Grecia şi după ap ariţia C etăţii, iar amintirea Regelui Divin, magician, stăpînitor al timpului şi cel care ace pămîntul să rodească, a supravieţuit sub orma unui mit. Legendei cretane a lui Minos , care o dată la nouă ani, în peştera din muntele Ida, era supus unei probe m enite să re­ înnoiască, printr-un contact direct cu Zeus, puterea sa regală5 , îi corespunde în Sparta ordalia pe care , din nouă în nouă ani, eorii o im pun celor doi regi ai lor, scrutînd în taina nopţii cerul spre a citi în el dacă suveranii nu au făptuit cumva vreo greşea­ lă ce i-ar ace nedemni să-şi exercite funcţia rega­ lă. Ne gîndim, totodată, la regele hittit, care pără­ seşte în toiul unei campanii comanda armatei, atunci cînd obligaţiile sale religioase îi· cer să revină în capitală pentru a săvîrşi, la sorocul cuvenit, ri­ turile ce-i cad în sarcină. lături de wa-na-ka, cel de-al doilea personaj al regatului, la-wa-ge-tas, este conducătorul laos-ului, în sens propriu - poporul înarmat, grupul război­ nicilor . Purtînd ca uniormă o mantie cu o croială 4. Cf. M. LE-JEUE, Pretres et pretresses dans Ies docume11ts myceniens, în Hommage a Georges Dumezil (Latomus, 45, p. 1 29-139).

5. Odiseea, XIX, 1 79.

REGA LITATEA M I C EN I A NĂ

47

distinctă, e-qe-ta, E TI E TaL (cf. homericul hetairoi), însoţitorii, sînt, asemeni marii amilii hittite, dem­ nitari ai palatului ce ormează suita regelui şi, deopotrivă, comandanţi numiţi în fruntea unei oha, a unei unităţi militare, sau oiţeri care asigură le­ gătura curţii cu comandamentele locale. S-ar putea ca laos-ului să-i aparţină şi te-re-ta, telestai, dacă admitem ipoteza lui Palmer că este vorba de oameni din serviciul feudal, de baroni proprietari de moşii. Conorm unei tăbliţe de la Pylos , trei dintre ei ar i ost personaje îndeajuns de importante pentru a beneicia de un temenos, privilegiu al lui wa-na-ka şi al lui la-wa-ge-tas6. Tem enos d esemneaz ă în epopee , unde este singurul termen păstrat din vocabularul unciar micenian, un teren arabil sau cultivat cu viţă-de-vie, oferit - împreună cu ţăranii care se ală pe el - regelui, zeilor sau vreunui per­ sonaj de seamă, în semn de răsplată pentru ser­ viciile deosebite aduse de acesta, pentru aptele sale de vitejie. Darea în olosinţă a pămîntului se prezintă ca un sistem complex, a cărui înţelegere este îngre­ unată de ambiguitatea multor expresii7. În schim­ bul deplinei posesii asupra unui teren, ca şi pentru uzuructul acestuia, se pare că erau cerute servicii şi prestaţii multiple. Adesea e reu de stabilit dacă 6. Interpretarea acestei t ăbliţe este controversată. Alte do­

cumente, însă, par să ateste o strînsă corelaţie între te-re-ta şi d amos. În acest caz, ar i vorba de ţărani supuşi dărilor.

7. Complexitatea regimului unciar se vădeşte în vocabularul

oarte specializat, semniicaţia multora dintre termeni răînînd,

48

ORIGINILE G ÎND IRII GRECEŞTI

un termen are o semniicaţie pur tehnică (teren necultivat, teren derişat, islaz transormat în teren arabil , teren de mai mare sau mai mică întindere) sau dacă el indică un statut social . Totuşi, se con­ turează limpede o opoziţie între două tipuri de concesionare a pămîntului, desemnînd cele două orme distincte sub care apare menţionată o ko-to­ na, un lot, o parcelă de pămînt. Ki-ti-me-na ko-to­ na sînt terenuri private, luate în posesie, spre deosebire de ke-ke-me-na ko-to-na , aparţinînd damos-ului, terenuri comune ale demelor săteşti, proprietate colectivă a grupului rural, cultivate du­ pă sistemul de open-ield şi care sînt probabil redis­ tribuite periodic. Cu privire la acest subiect, Palmer a făcut o altă comparaţie sugestivă cu codul hittit care distinge şi el două eluri de dare în olosinţă. Supraaţa de teren deţinută de un om din serviciul eudal, de un războinic, depinde direct de palat; ea revine din nou palatului , atunci cînd serviciul nu mai este asigurat. Î n schimb, «oamenii uneltei» , adică meşteşugarii, dispun de un teren numit «al satului» , pe care colectivitatea rurală îl cedează ncestora pentru un timp şi pe care îl recuperează la pînă astăzi, neclară. Se discută de spre sensul unor cuvinte pre­ cum ka-ma, ko-to-no-o-ko, wo-wo, o-na-to. Acest din urmă ter­ men desemnează o locaţie, ără a se putea preciza sub ce orme era realizată. Pe de altă parte, putem presupune că, în ceea ce priveşte păîntul comunal al damos-ului, tăbliţele nu men­ ţionează decît înstrăină rile cu titlu temporar sau deinitiv ale acestuia. În sirşit, a existat oare , în aara damos-ului şi a sclavilor, o categorie de populaţie aservită şi legată de pămînt? Nu ştim acest lucru.

REGALITATEA MIC ENIANĂ

49

plecarea lo8. Mai pot fi amintite, de asemenea, une­ le trăsături caracteristice societăţii indiene care dovedesc existenţa unei structuri similare. Lui vaiţya, agricultorul ( vi9, cf. latinescul vicus, gre­ cescul oÎKO- , grupul de case), adică săteanului, îi este opus kşatrya, războinicul (d e la kşa t.ram: pute­ re, posesiune), omul posesiunii individuale, aşa cum baronul micenian este omul pămîntului alat în proprietate personală, ki-ti-me-na ko-to-na, spre deosebire de pămîntul comun al satului. Aş adar, cele două orme de proprietate 'asupra pămîntului în societatea miceniană par a ascunde o polarizare mai profundă: opusă palatului şi curţii, tuturor celor care depind de acestea ie direct, ie prin conce­ sionarea feudei lor, se întrevede o lume rural ă, organizată în sate avînd viaţa lor proprie. Aceste «deme» săteşti dispun de o parte din pămînturile pe care sînt aşezate; ele rezolvă, la nivelul lor şi în con­ ormitate cu tradiţiile şi ierarhiile locale, probleme­ le puse de muncile agricole , păşunat şi relaţiile de vecinătate. În acest cadru provincial apare, contrar oricărei aşteptări, personajul ce poartă un titlu ca­ re s-ar traduce în mod normal prin rege, pa-si-re-u, acel basleus homeric. În speţă, însă, nu este vorba de Regele care domneşte în palatul său, ci de un simplu senior, stăpînul unui domeniu rural şi 8 . C . interpretarea termenului grec demiurgos propus ă d e

Palmer: nu «cel care lucrează pentru obşte », ci «cel care cultivă un teren al satului»; conta, cf. Kentaro MUKAWA, Demiurgos ( Histoia, 6, 1 95 7 , p. 385 -4 15).

50

ORIG INILE GÎNDIRII GRECEŞTI

vasalul lui anax. Numai că această legătură de vasalitate, într-un sistem economic în care totul este contabilizat, îmbracă şi orma unei respons abilităţi administrative: îl vedem pe basileus supraveghind distribuirea cantităţilor de bronz alocate ierarilor care lucrează, pe moşia lui, pentru Palat. Şi, de bună seamă, la această aprovizionare cu metal con­ tribuie şi el, alături de al ţi oameni înstăriţi din ţinut, printr-o cotă riguros stabilită9• Pe lîngă ba­ sileus, existenţa unui Sat al Bătrînilor, ke-ro-si-ja (gerusia), conirmă această relativă autonomie a comunităţii săteşti. Din el ac parte, fără îndoială, capii celor mai puternice amilii . S ătenii de rînd, oamenii damos-ului în sens propriu , cei care-i urnizează oştirii pedestrimea şi pe care, după spusele lui Homer, nu se pune prea mare preţ nici în Sat, nici în luptă, sînt în cel mai bun caz spec­ tatori, ei ascultîndu-i în tăcere pe cei îndreptăţiţi să vorbească şi exprimîndu-şi sentimentele doar prin­ tr-un murmur aprob ator sau de nemulţumire. Un alt personaj , ko-re-te, asociat lui basileus, apare ca un el de staroste al satului. Ne putem în­ treba dacă această dualitate a conducerii la nivel local nu corespunde aceleia pe care am constatat-o în cadrul Palatului, ceea ce ar însemna că preroga9. Asimilarea lui pa-si-re-u cu ba sile us a o st pusă recent în discuţie. După Palmer, ar i vorba de un uncţionar provin­ cial însărcinat cu controlul ecipelor de metalurgişti care lucrea­ ză pentru pal at; cf. L. R. PALMER, Linear B texts of economic in terest ( Berta Philoloica Aenipon tana, 7-8, 1 96 1 , p. 1-1 2).

REGALITA TEA MICENIANĂ

51

tivele lui basileus, ca şi ale lui anax, erau mai ales religioase (iind eviden tă, credem , analogia cu acei phylobasleis din Grecia clasică) ; iar ko-re-te, ca şi la-wa-ge-tas, exercita o uncţie militară. Termenul ar trebui apropiat de Kol po: , trupă înar­ mată; sensul lui pare

a

i ide ntic cu al homericului Kol pa­ dar care, asociat cu 3a0t.E u: ,

vo: , sinonim cu YE µ.w,

pare să indice dacă nu o opoziţie, cel puţin o polarizare , o diferenţă de plan. De altmi nteri , un anume Klumenos , ko-re-te al satului I-te-re-wa, dependent administrativ de palatul de la Pylos, fiurează pe o altă tăbliţă drept coman­ dant al unei unităţi militare; iar o a treia tăbliţă îl numeşte

mo-ro-pa (µm pcmac), posesor al unei moira, al unei parcele 1° de pămînt .

Deşi inormaţiile de care d ispunem sînt lacu­ nare, ni se pare că putem desprinde din ele cîteva concluzii de ordin general cu privire la trăsăturile caracteristice ale monarhiilor miceniene . 1. Mai întîi, aspectul lor războinic . nax s e sprijnă p e o aristocraţie războinică, oamenii carelor, supusă autorităţii sale , dar care ormează, în an­ samblul social şi în organizarea militară a regatu­ lui, un rup privilegiat, avînd un statut aparte şi n mod de viaţă propriu . -

10. Martin S. RIPEREZ, KO-RE-TE et PO-RO-KO-RO-TE­ RE. Remarques sur l'organisation militaire mycenienne ( Etudes myceniennes. Actes du Colloque intenational sur les textes myceniens, p. 105-120); contra: J. TILLRDAT, No tu les myceni­ ennes. Mycenien Ko-re-te e t homeiq ue rnAinup (Revue des Etudes grecq ues, 73, 1960, p. 1-5).

52

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

2. Dependenţa de palat a comunităţilor rurale nu este într-atît de absolută încît ele să nu poată supravieţui şi fără acesta. Dacă s-ar desiinţa con­ trolul regal, damos-ul ar continua să-şi lucreze pă­ mînturile în acelaşi fel. Ar i nevoit, ca şi în trecut, dar într-un cadru devenit pe de-a-ntregul sătesc, să-i întreţină pe regii şi oamenii înstăriţi din partea locului prin dări, plocoane şi impozite mai mult sau mai puţin obligatorii. -

3. Organizarea Palatului, cu personalul său administrativ, cu tehnicile sale de contabilitate şi control, cu reglementarea strictă a vieţii economi­ ce şi sociale, are un caracter de împrumut. Între­ gul sistem se bazează pe întrebuinţare a scrierii şi pe constituirea arhivelor. Scribii cretani, trecuţi în serviciul dinastiei miceniene, sînt aceia care, trans­ ormînd linearul olosit în palatul de la Cnossos (li­ nearul A), pentru a-l adapta dialectului noilor lor stăpîni (linearul B), le-au oferit acestora mijloacele de a implanta în Grecia continentală metodele ad­ ministrative proprii economiei palaţiale. Extraor­ dinara stabilitate păstrată de limba tăbliţelor în timp (peste 150 de ani separă data documentelor de la Cnossos de cea a documentelor de la Pylos 1 1) şi în spaţiu (Cnossos, Pylos, Micene , dar şi Tirint, -

1 1 . Dacă acceptăm datarea documentelor de la Cnossos a lui A. J. Evans. Despre controversa dintre L. R. Palmer şi S. Hood asupra acestui subiect, c. J. RAISON, Une con troverse sur a chronoloie cnossienne (Bull. de lAss. Guillaume Bude, 1961, p. 305-3 1 9).

REGALITATEA MICENIANĂ

53

Theba, Orchomenos) demonstrează că este vorba de o tradiţie menţinută în interiorul unor grupuri strict închise. Aceste medii sp ecializate de scribi cretani au. urnizat regilor micenieni atît cunoş­ tinţele tehnice cît şi cadrele necesare administrării palatului. Pentru monarhii din Grecia, sistemul palaţial reprezenta un remarcabil instrument de exercitare a puterii. El permitea stabilirea unui control riguros al statului asupra unui întins teritoriu. El drena întreaga bogăţie a ţării pentru a o aduna în mîinile acestor monarhi şi concentra sub o conducere unică resurse şi orţe militare importante. El făcea astel posibile acţiunile temerare ale grecilor în ţinuturi îndepărtate, ie pentru a se stabili acolo, pe pămîn­ turi noi , ie pentru a-şi procura, dincolo de mări, metalul şi produsele care lipseau pe meleagurile lor. Există o corelaţie evidentă între sistemul economic palaţial , expansiunea miceniană peste Mediterana şi dezvoltarea pe teritoriul Greciei, în p aralel cu un mod de viaţă agricol, a unei industrii meşteşugăreşti încă de pe atunci oarte specializată şi organizată în bresle, după modelul oriental. Invazia doriană distruge acest întreg ansamblu. Ea duce la întreruperea legăturilor Greciei cu Ori­ entul, pentru un lung şir de veacuri. Odată doborîtă Micene , marea încetează să mai ie o cal� de tre­ cere, devenind o barieră. Izolat şi retras în sine, con­ tinentul grec se întoarce la o economie cu caracter exclusiv agrar. Lumea homerică nu mai cunoaşte o

54

OR I G I N ILE G Î N D I R ll GRECEŞTI

diviziune a mun cii

mnp ar a bil ă cu aceea a lumii

miceniene şi nici înr eb uinţarea pe o scară atît de

largă a sclavilor ca rînă de ] ucru. Numeroasele cor­ poraţii de «oameni ai uneltei» grupaţi în vecinătatea

palatului sau stabil.ţ i în s at e, pentru a executa acolo comenzile rega·c , d i spar. După căderea impe­

riului micenian, sistenul

p alaţial se năruie în între­

gime şi nu va mai ren a şte niciodată . Termenul anax dispare practc din vocabu larul politi c. În

accepţiunea sa tehniă , desem nînd uncţia regală, el este înlocuit de cuvhtul basleus, a cărui semnii­ caţie strict locală ari ar ătat-o m ai sus şi c are nu

mai desemneaz ă o 11 er soană unic ă ce dispune de puteri depline, ci mJi deg ra bă folosit la plural -

potentaţi avînd cu toţii o poziţie de frunte în ierarhia s� ial ă . Odat ă cu abolirea dom­ o categorie de

niei lui anax, asistăr1 l a d isp ariţia oric ărui control organizat de rege, a aparatului administra tiv şi a clasei scribilor. Dispi re pînă şi scriere a, înghiţită

parcă de ruina palat� l o r . C în d grecii o vor redesco­ peri, către sirşitul SE colului al IX-lea, preluînd-o de

data aceasta de la ehicieni, ea va i nu doar o scri­ ere de un cu totul alt tip , onetică , ci va reprezen­

ta un apt de civiliz.ţie c u implicaţii complet die­ rite: ea nu va m ai i apan aj ul unei clase a scribilor,

ci unu] din elemente :_ e comp onent e ale unei culturi comune. Totodată , SEmnificaţia s a socială şi psiho­

logică şe va transform a, a m putea spune, într-una diametral opus ă : m enirea scrierii nu va mai i aceea de a servi, în t aina palatului, la constituirea unor arhive pentru uzul regelui; revenindu-i de

REG ALITATEA MICENIA NĂ

55

acum înainte o uncţie de popularizare , prin inter­

mediul ei vor i dezvăluite şi vor deveni. unanim

cunoscute diversele asp ecte ale vieţii s ociale şi

politice .

BIBLIOGRAFIE John C HDWIC K , The deciphermen t of Linear B, C ambridge, 1 9 58; E tudes myceniennes. Actes du

Colloq ue interna tional s ur Ies textes myceniens, Paris , 1 9 5 6 ; L. R. PALMER, Achaeans and In do­ europeans, Oxord , 1 9 5 5 ; M. VENTRIS şi J. CHD­ WICK, Documents in mycenaean greek, Cambridge , 1956. Despre structurile sociale şi regimul unciar: W. E . B ROWN , Land-ten ure in mycenaean Pylos (His­ toria, 5 , 1 9 5 6 , p. 385-400 ); E . L. BENNETT, The landholders of Pylos (Am erican Jo unal of Archae­ oloy, 60, 1 9 5 6 , p. 103- 133); M. I . FINL EY, Hom er and Mycenae: Property and ten ure (Historia, 6 , 1957, p. 1 33-159) ş i The mycenaean tablets and eco­ nomic histoy ( The Economic History Review, seria a 2-a, 10, 1 9 5 7 , p. 128- 1 4 1 - cu o replic ă a lui V. R. PALMER, ibid. , 1 1 , 1958, p. 87-96); M. S . RUIPEREZ, Mycen a ean land-division and lives tock grazing (Minos, 5, p. 1 74-207); G. THOMSON, On greek land­ ten ure, în Studies Robinson, II , p. 840-8 5 7 ; E . WILL, Aux origines du regime foncier grec (Revue des E tudes anciennes, 59, 1 9 5 7 , p . 5-50).

CPITOLUL III

CRIZA SVERANITĂŢII

Prăbuşirea puterii miceniene şi expansiunea

dorienilor în Pelopones, în Creta şi pînă în Rhodos ,

inaugurează o nouă perioadă a civilizaţiei greceşti.

Metalurgiei bronzului îi urmează cea a fierului.

Incinerarea cadavrelor înlocuieşte, în mare măsură,

practica înhumării. În domeniul ceramicii apar mo­

dificări substanţi ale: scenele cu animale şi plante sînt abandonate în avoarea unei ornamentaţii geo­ metrice. Acest nou stil geometric se caracterizează

printr-o segmentare netă a părţilor vasului, prin reducerea formelor la modele simple şi clare şi

prin respectarea cu stricteţe a unor principii de aus­

teritate care exclud elementele mistice, de tradiţie egeeană.

T. B . L. Webster vorbeşte chiar de o

adevărată revoluţie..: el consid eră că în această artă sobră şi redusă la esenţial poate fi recunoscută

o atitudine spirituală care , potrivit opiniei sale, se

regăse şte

şi în

cel elalte in ovaţii

al e

aceleiaşi

perioade: oamenii au căp ătat conştiinţa deosebirilor 1. T. B. L. WEBSTER, From Mycenae u Homer, Londra, 1958.

57

C R IZA S UV E R ANIT AŢII

ce despart trecutul de prezent (epoca bronzului, o

epocă a eroilor, contrastează cu vremurile noi con­ sacrate ierului); lumea celor morţi s-a îndepătat de

a celor vii şi între ele s-a ivit o ruptură (prin

ardere iind distrusă orice legătură a cadavrului cu

pămîntul); o dist anţă cu neputinţă de depăşit îi

separă acum pe oameni de zei (personajul regelui

divin a disp ărut). Astfel , o delimitare mai riuroasă a

diverselor pl anuri

ale realului , într-o

serie

întreagă de domenii, pregăteşte apariţia operei lui Homer, a acelei poezii epice care, chiar înlăuntrul religiei, caută să înlăture misterul .

m dori, în acest capitol , să subliniem cu pre­

cădere însemnătatea transormărilor sociale care s-au repercutat în modul cel mai direct asupra ca­

drelor gîndirii. Iar aceste transormări se relectă în

primul rînd în plan lingvistic. În intervalul dintre

perioada miceniană şi epoca lui Homer, vocabularul

titlurilor, rangurilor, uncţiilor civile şi militare şi al ormelor de dare n olosinţă a pămîntlui dispare

aproape în întregime . D upă distrugerea vechiului

sistem , semnificaţia celor cîţiva termeni care încă

mai sînt întrebuinţaţi, precum basleus sau teme­

n os, nu mai este întru totul aceeaşi. Să însemne oare aceasta că între lumea miceniană şi lumea

homerică n-ar exista nici o continuitate , n-ar

i

posibilă nici o comp araţie? Unii au exprimat o

atare opinie2. Totuşi, din descrierea unui mic regat 2. Cf. îndeosebi M. I . FINLEY, Homer and Mycenae: roperty

and ten ure (Historia, 6, 1957, p. 1 3 3 - 1 59).

58

OR I G I NILE GÎNDIRII G RECEŞTI

cum era Ithaca, de pildă, cu basileus-ul şi cu adu­ narea sa, cu nobilii săi puşi pe zarv ă şi cu un

demos tăcut, în fundal, reiese în chip elocvent

continuitatea anumitor asp ecte ale realităţii mice­

niene. Aspecte, ce-i drept, provinciale şi care rămîn exterioare p alatului. Dar tocmai disp ariţia lui anax pare să i îngă duit dăinuirea ambelor forţe sociale

cu care putere a a fost nevoită s ă aj ungă la o

înţelegere: pe de o parte comunităţile săteşti, pe de alta o aristocraţie războinică din rîndurile căreia membrii celor mai de vază amilii deţin şi unele monopoluri religioase, ca privilegiu al genos-ului lor. C ăutarea unui echilibru, a unui acord între aceste forţe opuse, pe care prăbuşirea sistemului palaţial le descătuşează şi care nu o dată se vor înfrunta cu violenţă, va duce la naşterea, într-o perioadă de tulburări, a unei gîndiri morale şi unor speculaţii politice care vor deini o primă formă a «Înţelep­ ciunii» umane. Ap ariţia acestei sophia, în zorii vea­

cului al VII-lea, se datorează unei pleiade de per­

sonaj e destul de stranii, aureolate de o glorie cvasi­ l egendară şi pe care Grecia nu va înceta să le celebreze c a pe c ei dintîi şi adevăr aţii săi «În­ ţelepţi» . Sophia nu are drept obiect universul repre­

zentat de physis, ci lumea oamenilor, încercînd s ă determine elementele e i componente, natura forţelor

ce provoacă discordie înlăuntrul acesteia şi modul cm pot fi ele armonizate şi unificate, pentru ca din

înfruntarea lor să s e nască ordinea de esenţă uma­ nă a cetăţii. Înţelepciunea aceasta este rodul unei

CRIZA S U V ER ANITĂŢII

59

îndelungate istorii, presărată cu _ diicultăţi şi potic­ neli, în care intervin actori multipli, dar care s-a

îndepărtat de la bun început de concepţia micenia­

n ă despre Suveran, pentru a lua un alt curs . Pro­

blemele puterii, ale ormelor şi componentelor ei aveau să se pună, dintr-o dată , în termeni noi.

Fiindcă nu e suicient s ă spunem că, pe p ar­

cursul acestei perioade, în Grecia regalitatea se

vede deposedată de privilegiile sale şi că, acolo un­ de mai supravieţuieşte, ea lasă locul unui stat aris­

tocratic, ci trebuie adăugat că basleia nu mai este

acum ceea ce usese regalitatea miceniană. S-a

schimbat nu doar numele purtat de rege, ci şi na­

tura uncţiei sale . Nici în Grecia , nici în Ionia,

unde un nou val de coloni alungaţi de invazia dori­

ană veniseră să se stabilească, nu găsim vreo urmă

a unei puteri regale de tip micenian. Ciar dacă am

presupune că Liga ioniană din secolul al VI-lea reprezintă continuarea, sub orma unei grupări de

cetăţi-stat independente, a unui mod de organizare

mai vechi prin care nişte regi locali recunoşteau suzeranitatea dinastiei domnitoare din Ees3, avem de-a ace probabil cu un gen de supremaţie similară

aceleia exercitată de Agamemnon, în Ilia da, asupra

unor regi ce-i sînt egali şi a căror depend enţă se

limitează la cadrul unei camp anii duse în comun sub conducerea sa. Evident,

controlul impus în per­

manenţă de anax-ul micenian, prin intermediul 3. C. Michel B. SAKELLRIOU, La ira tion recque en fonie, Atena, 1 958.

60

ORIGINILE GÎNDIRII GRECEŞTI

palatului, asupra fiecărei persoane, fiecărei activităţi şi fiecărui 1 ucru era cu totul diferit.

În privinţa Atenei, singurul loc din Grecia care

nu a cunoscut o întrerupere brutală a legăturilor cu epoca miceniană, mărturia lui Aristotel întemeiată

pe tradiţia atthidografilor ne înfăţişează etapele a ceea ce s-ar putea numi pulverizarea suveranităţii4•

Prezenţa alături de rege a polemarhului, în calitate

de conducător al oştilor, arată că uncţia militară

încetează treptat să mai fie apanajul suveranului.

Iar instituirea arhontatului, pe care Aristotel

o

plasează în epoca domniei C odrizilor - adică în mo­

mentul cînd aheenii refugiaţi din Pylos şi din Pelo­

pones în Attica se îmbarcă pentru a trece în fonia

- marcheaz ă o ruptură decisivă. Însăşi noţiunea de

arche

-

de comandă - se separă de basileia, devine

de sine stătătoare şi va defini domeniul unei rea ­ lităţi exclusiv politice. Aleşi la început pentru o peri­

oadă de zece ani, arhonţii sînt mai apoi schimbaţi

n fiecare an. · Sistemul alegerii, chiar dacă păstrează s au transpune anumite caracteristici ale unei pro­

ceduri religioase, implică o concepţie nouă despre

putere: în fiecare an, arche este delegată printr-o

hotărîre luată de oameni, rezltat al unei opţiuni ce

presupune confruntare şi dezb atere. Această deli­

mitare mai strictă a puterii politice , care c apătă

orma unei magistraturi, are însă n revers: pentru 4.

RISTOTEL,

Constituţia a teniană,

III, 2-4; cf.

Chester G.

STARR, The deline of the early greek ings (Historia, 10,

1 96 1 , p. 1 29-138).

CRIZA S UVERANITĂŢII

61

Jmsileia, singurul sector unde m ai poate juca un rol

1·�te cel religios. Basileus-ul încetează a mai i acel personaj aproape divin, a cărui putere se manifes­ t.a pe toate planurile, lui revenindu-i acum doar în­ < lnplinirea unor acte sacerdotale. Imaginii de stăpîn atotputernic a regelui i se Anbstituie ideea unor uncţii sociale specializate, de­ osebite unele de altele şi a căror armonizare pune 1�rele probleme de echilibru. Î n această privinţă, le­ gendele regilor Atenei sînt semniicative. Ele ilus­ trează o temă oarte dierită de aceea pe care o i ntîlnim în multe dintre miturile indo-europene cu privire la suveranitate5. Un exemplu caracteristic îl ('Onstituie legendele despre regii sciţi, istorisite de I I erodot, care îl înfăţişează pe Suveran ca pe un personaj plasat în aara şi deasupra diverselor dase uncţionale ce alcătuiesc societatea; pentru că t >l le reprezintă pe toate şi pentru că toate, deopo­ trivă, regăsesc în el originea însuşirilor lor d eini­ torii, el nu mai ap arţine nici uneia6 • Regele e sin5. Despre problemele suveranităţii l a nivel uman, despre ra porturile regelui cu diversele clase şi cu ansamblul grupului 1wcial, a se vedea observaţiile lui Georges DUMEZIL, Religion imlo-europeenne. Exa men de quelques critiques recentes (Re­ r11e

de l' Histoire des Religions, 152, 1957, p. 8-3 0).

6. HERODOT,

IV, 5 6 , c. E. -

BENVENISTE, Tra ditions indo­

imniennes sur Ies lasses sociales (Journal asiatique, 230, 1 938,

Jl. )29-549); G. DUMEZIL, L ideoloie tripartite des Indo-europeens, B ruxelles, 1 958, p. 9-10; Les trois «tresors des an cetres» dans l '1l/>0pee Narte (Revue de l'Histoire des Religions, 157, 1960, p. 1 4 1 - 1 54 ). Vom găsi o temă asemănătoare în legenda regală de ln O rchomenos; cf. F. VIN, La triade des rois d'Orchomene: Eteo­ r/1\�. Phlegyas, Minyas, în Hommage a G. Dumezil, p. 2 15-224.

62

ORIGINILE GÎNDI R I I GRECEŞ TI

gurul care deţine simultan toate cele trei tipuri de obiecte de aur - cupa pentru libaţii, securea de luptă, plugul (brăz darul şi j ugul) - simbolizînd cele trei categorii sociale (preoţii, războinicii şi agricultorii) cărora le aparţin sciţii. Persoana suve­ ranului are darul de a asigura integrarea şi con­ topirea acelor activităţi umane care sînt diver­ gente în cad rul societăţii. Î n legendele Atenei este descris un proces invers : o criză succesorală care, în loc să ie rezolvată prin victoria unui pretendent asupra celorlalţi şi prin concentrarea întregii a rch e în mîinile acestuia, duce la o divizare a suvera­ nităţii, iecare pretendent însu şindu-şi în exclusi­ vitate una din laturile puterii şi lăsîndu-i pe raţii săi să şi le împartă pe celelalte. Accentul nu mai este pus pe un personaj unic ce domină viaţa so­ cială, ci p e o multitudine de uncţii care, iind opuse unel e altora , necesită o repartiz are şi o delimitare reciproce. La moartea lui Pandion, cei doi ii ai săi îşi împart moştenirea părintească. Lui E rechtheus îi revine basleia, iar Butes, soţul Chtoniei, iica ra­ telui său, primeşte h ierosyne, preoţia. Basleia lui Erechtheus este întemeiată pe puterea războinică: Erechtheus e un luptător, născocitorul carului, ucis în toiul bătăliei. Această pimă diiziune nu este su­ icientă p entru rezolvarea problemei dinastice . Erechtheus las ă la rîndul său trei ii: Kecrops, Me­ tion şi Pandoros. Cu cei doi raţi mai mari, onda­ torii unor dinastii rivale, lupta pentru tron se reia şi este contnuată din generaţie în generaţie pînă la

CRIZA S U V ERANITĂŢII

63

l1:i;eus, fără însă a i întrerupt circuitul statonic de r;chimburi matrimoniale între cele două ramuri ale f amiliei. Aşa cum a arătat H. Jeanmaire, lupta Kecropizilor şi Metionizilor exprimă tensiunea exis­ tentă, chiar în interiorul cadrului oerit de basileia, i ntre două laturi opuse7 • Dacă reintroducem episo­ d ul de mai sus în ansamblul povestirii despre suc­ cesiune, constatăm că această criză dinastică evi­ d enţiază p atru principii concurente acţionînd la nivelul suveranităţii: un principiu speciic religios, reprezentat de Butes; un principiu al orţei război­ nice, reprezentat de E rechtheus , din astia Ke­ cropizilor şi Egeus (cel care va împărţi arche în patru, păstrînd numai pentru el katos-ul); un prin­ cipiu legat de pămînt şi de virtuţile acestuia: Chto­ nia, Pandoros (a se compara cu Pandora) ; un prin­ cipiu al puterii magice, personiicat de zeiţa Metis, soţia lui Zeus, şi care priveşte îndeosebi artele o­ cului alate sub protecţia lui Hephaistos şi a Athe­ nei, zei înzestraţi cu metis, patroni ai meşteşu­ garilor. Î nclinăm a crede că exista o legătură între aceste patru principii şi cele patru triburi ioniene care s-ar i putut să aibă - şi cărora grecii le-au dat în mod explicit - o valoare uncţională8. 7. H. JENMAIRE, La naissance d' Athena et la roya u te ma­ gique de Zeus (Revue archeoloique, 48, 1 956, p. 1 2-40). 8. Cele patu triburi ioniene sînt numite: Hopletes, rgades, Geleontes, igicoreis, nume pe care H. Jeanmaire le inter­ pretează în felul următor: meşteşugari, aricultori, oameni ai regelui (cu uncţie religioasă), războinici ( Couroi et couretes, Lille, 1939). Contra, cf. M. P. NISSON, Cults, myths, orales and politic in an cien t Greece, Lund , 1 95 1 , App . 1 : The Ionian

64

ORIGINILE GÎND IRII GRECEŞTI

Ceea ce mitul sugerează prin relatarea unui conlict între raţi, istoria şi teoria politică vor expune, la rîndul lor, sub o ormă sistematică, prezentînd ansamblul social ca pe un amestec de elemente eterogene, de părţi µol pm sau µE PJ separate, de clase cu uncţii care se exclud reciproc, dar care totuşi trebuie ăcute să se întrepătrundă şi să uzioneze9. După dispariţia lui anax, care în virtutea unei puteri mai mult decît omenească, uniica şi rînduia diferitele elemente ale regatului, apar noi probleme: cum poate ordinea să se nască din conlictul între grupuri rivale, din înruntarea unor prerogative şi uncţii opuse; cum se poate întemeia o viaţă în co­ mun pe elemente disparate; sau - pentru a relua chiar ormularea oricilor - cum e cu putinţă ca, în plan s ocial , unitatea să rezulte din multiplu şi multiplul din unitate?10 -

Phylae; cf. şi G. DUMEZIL, Metiers et classes fonctionnelles chez divers peuples indo-europeens (nnales. Economies, Societes, Civilisa tions, 1 95 8 , p. 7 1 6-724). 9. În special, ARISTOTEL, Politica, II, 1261 a. 1 0. V. Ehrenberg constată existenţa, în chiar miezul concepţiei greceşti despre societate , a unei contradicţii undamentale: statul este unul şi omogen, dar colectivitatea umană este alcătuită din părţi multiple şi eterogene. Această contradicţie rămîne însă implicită şi neormulată, deoarece grecii nu au ăcut niciodată o distincţie clară între stat şi societae, între planul politic şi cel social. De aici descumpănirea - ca să nu spunem conuzia - lui ristotel cînd discută despre unitate şi plurali­ tate în polis. (V. EHRENBERG, The greek sta te, Oxord, 1960, p. 89). Trăită implicit în practica socială, această problematică a unului şi a multiplului, exprimată şi în unele curente religioase, îşi va găsi o ormulare riguroasă la nivelul gîndirii ilosoice.

C R I ZA S UV E R A NITĂ ŢII

65

Eris - Philia, puterea vrajbei puterea unirii: aceste două entităţi divine, opuse şi complementare, par să desemneze cei doi poli ai vieţii sociale în lumea aristocratică ce succede vechilor monarhii . Exaltarea valorilor reprezentate de luptă, concu­ renţă şi rivalitate se asociază cu sentimentul aparte­ nenţei la o singură şi aceeaşi comunitate, cu nece­ sitatea unităţii şi uniicării sociale. Spiritul de agon care animă gene-le nobiliare se manifestă în toate domeniile. Î n primul rînd, în cel al războiului: teh­ nica luptei de pe car a dispărut, odată cu toate im­ plicaţiile ei legate de o centralizare politică şi admi­ nistrativă; dar calul asigură totuşi posesorul ui său o caliicare războinică de excepţie; denumirile de Hippeis şi Hippobotai deinesc deop otrivă o elită militară şi o aristocraţie latiundiară; în imaginea cavalerului sînt înmănuncheate vitejia în luptă , o obîrşie strălucită, bogăţia unciară şi participarea de drept la viaţa politică . Apoi, pe plan religios: iecare genos se declară deţinătorul anumitor rituri, or­ ° mule, istorii secrete şi simboluri divine , cu ei­ cienţă deosebită, care îi conferă puteri şi titluri de comandă. Î n sfirşit, întregul domeniu al «pre-drep­ tului» , ce guvernează relaţiile între amilii, consti­ tuie el însuşi un fel de agon, o luptă între grupuri de oameni desfăşurată în conormitate cu un cod şi nişte reguli precise şi în care gene-le trebuie să-şi dovedească oţa, o înruntare comparabjlă cu aceea la care participă atleţii în timpul Jocurilor. Şi po­ litica, la rîndul ei, capătă orma unui agon : o între­ cere oratorică, o luptă purtată cu argumente şi al ·-

66

O RIGINILE GÎNDIRII G RECEŞTI

cărei teatru este piaţa publică, agora, care iniţial era un loc de întrunire , abia mai tîrziu devenind piaţă comercială 1 1 . Cei ale căror arme sînt cuvintele şi care răspund unui discurs printr-un alt discurs ormează, în această societate ierarhizată , un grup de egali. A?a cum va observa Hesiod, orice rivalitate, orice eris presupune relaţii de egalitate: concurenţa nu se poate maniesta decît între egali12. Acest spi­ rit egalitar, existent chiar în miezul unei concepţii agonistice despre viaţa socială, reprezintă una din trăsăturile care marchează mentalitatea aristocraţiei războinice

a

Greciei şi care contribuie la conferj rea

unui conţinut nou noţiunii de putere. Arche nu mai poate i proprietatea exclusivă

a

nimănui; statul şi-a

pierdut pe de-a-ntregul caracterul privat, particular, a ieşit de sub controlul gene-lor şi, ca atare, trebu­ rile statului vor i ale tuturor. Î n această privinţă, expresiile întrebuinţate de greci sînt e diicatoare: ei vor spune că anumite dezbateri , anumite decizii trebuie aduse _ : T>, lipsită de consecinţe politice. Aleşii (epop tes) sînt oameni neîntinaţi, sînt nişte sinţi. Apropiaţi de divinitate, lor le este hărăzită cu sigu­ ranţă o soartă ieşită d in comun, de care însă vor avea parte în lumea de dincolo, unde li se va da un loc de runte. Misterul oferă tuturor acelora care do­ resc să cunoască iniţierea, fără a se ţine seama de obîrşie sau de rangul lor, făgăduinţa unei nemuriri preaericite ce constituia la origine un privilegiu aparţinînd în exclusivitate regilor; el divulgă într-un cerc mai larg, cel al iniţiaţilor, secretele religioase ştiute doar de cîteva amilii sacerdotale, precum Kerycii s au Eum olpizii. Dar, în poida acestei democratizări a unui privilegiu religios, misterul nu îşi propune nici o clipă atingerea unui anume nivel de transparenţă. Dimpotrivă, ceea ce îl defineşte ca mister este aspiraţia de a ajunge la un adevăr inaccesibil pe căile obişnuite şi cu neputinţă de «înfăţişat», dorinţa de a deţine o revelaţie atît de

UNIV ERS UL S PIRITUAL AL POL IS- U L UI

79

nemaiauzită încît ea ar deschide calea către o trăire religioasă străină cultului de stat, menindu-i pe iniţiaţi unui destin cu mult mai presus de condiţia comună a cetăţeanului. Taina capătă astfel, în con­ trast cu caracterul public conferit cultului oicial, o semniicaţie religioasă ap arte: ea circumscrie o religie a mîntuirii personale ce urmăreşte să-l trans­ orme pe individ ăcînd abstracţie de ordinea socială şi să determine înfăptuirea unei schimbări lăuntrice a acestuia, echivalentă întrucîtva cu o nouă naştere care ar avea darul de a-l sustrage statutului gene­ ral şi de a-i permite trecerea pe un plan existenţial diferit . Î n acest domeniu, îns ă, căutările celor dintîi Î nţelepţi şi preocupările sectelor vor i convergente, uneori chiar identice. Preceptele Înţelepciunii, ase­ meni revelaţiilor misterelor, vizează transormarea lăuntrică a omului, înălţarea lui la o condiţie supe­ rioară, preschimbarea acestuia într-o iinţă nease­ muită, aproape un zeu, un theios ner. D acă cetatea i se adresează Î nţeleptului atunci cînd simte că a căzut pradă dezordinii şi prihanei, dacă îi cere să găsească un remediu pentru nenorocirile abătute asupra sa, o ace tocmai pentru că el îi apare ca o fiinţă cu totul deosebită, un om divin care a ales >ă-şi ducă traiul de unul singur, în aara comuni­ \ţii. Şi, reciproc, atunci cînd Î nţeleptul se adresează î ntr e componente sociale reprezentînd funcţii, virtuţi şi valori opuse. Pe acest echilibru reciproc se întemei ază unitatea statului, iecare dintre elementele lui componente iind constrîns de către celelalte să se menţină în cadrul unor limite pe c ar e nu-i este îngăd uit să le încalce. Plutarh atribuie astfel gerusiei un rol de contrapondere , ea păstrînd un echilibru constant între apella populară şi autoritatea regală şi trecînd ie de partea regilor p en tru a pune stavilă democraţiei, ie de partea poporului pentru a î mpi e dic a instaurarea puterii unei singure pers oan e 8 . La fel , instituţia ephoroi-lor reprezintă în con igur a ţi a corpului social elementu] ră zb o ini c ,