Observare Statistica [PDF]

Zitiervorschau

Observarea statistică Planul lecţiei 1. Observarea statistică: definire, clasificări; 2. Surse de date statistice; 3. Programul observării statistice; 4. Metode de observare statistică special organizate; 5. Erorile observării statistice. Controlul datelor statistice.

1. Observarea statistică: definire, clasificări Observarea denumită şi culegerea (înregistrarea) datelor reprezintă prima etapă a procesului de cercetare statistică. În sensul cel mai general, observarea statistică constă în culegerea unitară a datelor despre unele caracteristici în prealabil stabilite de la unităţile care au fost incluse în obiectivul de cercetare statistică, după un program riguros elaborat. La efectuarea observării statistice trebuie să se ţină seama de unele recomandări generale ca: datele culese cu privire la însuşirile proprii fenomenului observat trebuie să fie autentice; caracterizarea colectivităţilor supuse studiului se bazează pe observaţii culese pentru fiecare unitate componentă a colectivităţii sau pentru o parte sufficient de mare a acestora; datele obţinute prin observarea statistică trebuie să îndeplinească atât condiţia de volum cât şi de calitate; datele statistice trebuie să se prezinte ca un material informativ complet şi unitar atât sub aspectul organizatoric cât şi al conţinutului. Existenţa mai multor metode de observare statistică prezentând particularităţi de conţinut şi metodologie face posibilă clasificarea lor în funcţie de mai multe criterii. Un prim criteriu de clasificare este acela al gradului de cuprindere al numărului de unităţi în procesul de observare. În funcţie de aceasta, întâlnim observări totale şi observări parţiale. Observarea totală presupune înregistrarea după criterii unitare a datelor - potrivit programului de observare - de la toate unităţile colectivităţii. Ţinând seama de posibilităţile de obţinere a informaţiei, observările totale sunt: recensământul şi raportările statistice cunoscute şi sub denumirea de dări de seamă. Observările parţiale presupun că datele se obţin numai de la o parte a unităţilor colectivităţii, parte care poate să fie reprezentativă sau nu în raport cu întreaga colectivitate. Un alt criteriu de clasificare are în vedere modul în care este caracterizat fenomenul. Din acest punct de vedere se întâlnesc observări statice şi observări dinamice. Observaţiile statice sunt folosite pentru a culege date cu privire la volumul şi structura unei colectivităţi statice delimitată ca volum şi circumscrisă în aceleaşi condiţii de timp, adică la un moment dat. Observările dinamice au ca obiect înregistrarea unui proces ce evoluează în timp. În cadrul observărilor statice se includ recensămintele şi în general orice inventariere statistică indiferent de colectivitatea la care se referă, iar celelalte observări statistice totale sau parţiale, care înregistrează fenomenele în continua lor transformare sunt observări cu caracter dinamic. Din punct de vedere al modului de organizare observările statistice pot fi observări cu caracter permanent, deci, în mod sistematic intră date statistice în sistemul informaţional şi observări speciale care vin să completeze pe cele permanente, organizându-se de fiecare dată când este necesar. Din punct de vedere al timpului de efectuare se pot întâlni observări curente, periodice şi unice. La selectare metodei de culegere a datelor se ţine seama de natura fenomenelor studiate, de modul de organizare a activităţii agenţilor economici, de posibilităţile de înregistrare a fenomenelor, de mijloacele tehnice de prelucrare existente la un moment dat.

1

2. Surse de date statistice • preluarea datelor din documente de evidenţă primară, documente contabile şi financiare, documente de personal, documente de stare civilă, documente vamale etc. în care au fost înregistrate în alte scopuri; • extragerea datelor necesare din publicaţii statistice (Anuarul statistic al României, Buletine statistice lunare sau trimestriale pe diverse domenii); • organizarea unor înregistrări speciale de către organismele de statistică. 3. Programul observării statistice Culegerea datelor necesită numeroase operaţii efectuate în conformitate cu programul special elaborat care trebuie să cuprindă o serie de probleme metodologie şi organizatorice. Principalele probleme, care trebuie rezolvate pentru realizarea unei observări statistice, se referă la: scopul observării; obiectul observării; programul observării propriu-zise: unitatea de observare; timpul şi locul observării; formularele; instrucţiunile; problemele organizatorice necesare desfăşurării normale a operaţiei de culegere a datelor. Scopul observării se determină în funcţie de necesităţile specifice de informaţii pentru domeniul în care se organizează cercetarea şi care se încadrează în scopul general al acesteia. Corespunzător obiectivului final urmărit de cercetarea statistică respectivă se pot delimita obiectivele parţiale care, în cazul observării statistice, se vor referi concret la volumul şi calitatea datelor necesare. Obiectul observării îl formează colectivitatea de fenomene despre care urmează să se culeagă date statistice. Colectivitatea supusă observării trebuie delimitată ca volum, în timp şi spaţiu, indiferent dacă este o colectivitate statică sau o colectivitate dinamică. De remarcat este faptul că nu întotdeauna obiectul cercetării coincide cu obiectul observării. Astfel, în cazul când se foloseşte o observare parţială, colectivitatea observată este mai mică decât colectivitatea totală. Indiferent însă, de felul observării utilizate este necesar ca atunci când caracterizarea finală se referă la întreaga colectivitate să se definească nu numai colectivitatea parţială - pentru care se culeg datele - ci şi cea totală pentru care se generalizează rezultatele. În cazul fenomenelor cu un grad mai mare de complexitate, colectivitatea se structurează pe subcolectivităţi cu un grad mai mare de omogenitate. Aceste subcolectivităţi pot fi observate separat sau împreună cu întregul ansamblu. Programul propriu-zis al observării este format din totalitatea caracteristicilor pentru care urmează să se culeagă date de la toate unităţile colectivităţii. Programul observării se concretizează în întrebări care sunt înscrise în formulare statistice şi la care trebuie să se obţină răspunsuri cu privire la nivelul de dezvoltare sau la forma lor de manifestare. De menţionat faptul că, în programul observării trebuie să se includă acele caracteristici care prezintă interes pentru cercetarea statistică şi sunt esenţiale, adică răspund direct obiectivului stabilit. Întocmirea corectă a unui program de observare este nerealizabilă fără consultarea specialiştilor din domeniul care face obiectul observării. Unitatea de observare poate să fie simplă sau complexă. Definirea unităţilor de observare, indiferent de felul lor, trebuie să se facă pe baza unor elemente clare, care să permită înţelegerea unitară a noţiunii respective de către toate persoanele care culeg datele. De regulă, definirea unităţii trebuie să fie însoţită de exemple de manifestare concretă sub care se pot întâlni diferite cazuri. De asemenea, la definirea unei unităţi de observare trebuie să se ţină seama şi de felul colectivităţii (statice sau dinamice). Astfel, unităţile colectivităţii statice există la momentul dat ca entităţi de sine stătătoare, bine determinate, cu o dimensiune precisă. Spre deosebire de acestea, unităţile colectivităţilor dinamice (fenomenele apar, se dezvoltă, dispar în decursul unei perioade) pot fi înregistrate numai pe intervalul respectiv, numărul lor la un anumit moment fiind lipsit de sens. La definirea unităţii de observare trebuie să se ţină seama şi de necesitatea de a asigura comparabilitatea datelor pe plan teritorial şi în dinamică. Timpul observării. Pentru efectuarea unitară a observării statistice trebuie să se precizeze atât timpul la care se referă datele culese, cât şi timpul când se face înregistrarea. Timpul la care se referă datele nu trebuie confundat cu timpul înregistrării. De regulă, timpul observării este considerat acela la care se referă datele culese şi poate fi un singur moment (pentru înregistrările statice) sau o

2

perioadă (pentru înregistrările dinamice). Alegerea timpului observării se face în funcţie de felul observării, de particularităţile obiectului şi mai ales de scopul cercetării statistice. Există şi situaţii când timpul observării coincide cu timpul când se înregistrează datele, cum este cazul fotografierii zilei de lucru a muncitorului. Un alt aspect căruia trebuie să i se acorde o mare importanţă se referă la alegerea timpului observării. În practica statistică, ca timp al observării se alege perioada în care colectivităţile prezintă gradul cel mai ridicat de stabilitate. De remarcat faptul că în prelucrarea ulterioară a datelor nu apare decât timpul la care se referă datele. Locul observării este precizat în program cu scopul de a găsi mai uşor unităţile de observare. El coincide, de regulă, cu locul producerii fenomenelor. Cazul în care locul înregistrării diferă de locul producerii fenomenului se întâlneşte în special când observarea statistică se realizează prin preluarea datelor din diferite surse deja existente (alte forme de evidenţă, publicaţii etc.). Formulare şi instrucţiuni. Pentru a realiza o observare unitară este necesar ca formularele pe care se culeg datele statistice să fie întocmite pe baza programului observării, astfel încât să se poată da răspunsuri la toate caracteristicile. În practică se folosesc două tipuri de formulare: fişa şi lista. În fişe se trec datele cu privire la o singură unitate de observare, conform programului. Fişa se foloseşte când programul de observare este mai bogat şi când unităţile de înregistrare sunt mai răspândite în spaţiu. Într-o listă se înscriu răspunsurile la caracteristicile din program pentru mai multe unităţi de observare statistică concentrate în spaţiu. În unele situaţii se pot folosi şi combinat cele două tipuri de formulare. De exemplu, la recensămintele de populaţie se întocmeşte câte o fişă pentru fiecare familie, iar persoanele care locuiesc în colectivităţi numeroase (cămine, armată, spitale) sunt înregistrate în liste. Normele metodologice şi tehnice privind completarea formularelor sunt imprimate direct pe ele sau separat în broşuri speciale. Aceste instrucţiuni de completare a formularelor trebuie să fie cât mai scurte, dar complete, asigurând înţelegerea uniformă pentru toţi observatorii statistici. Formularele trebuie să fie întocmite în aşa fel încât să permită codificarea răspunsurilor la întrebări, în vederea prelucrării ulterioare a datelor folosind o tehnică de calcul adecvată. Măsurile organizatorice au drept scop asigurarea unor condiţii cât mai bune pentru desfăşurarea observării statistice. Între măsurile organizatorice necesare desfăşurării normale a unei observări statistice amintim: stabilirea listelor şi hărţilor necesare identificării tuturor unităţilor de la care urmează să se culeagă date statistice; efectuarea instructajului cu toţi observatorii, pentru ca să se asigure de la început o înţelegere unitară a tuturor aspectelor legate de observarea respectivă; operaţiile de tipărire şi difuzare a formularelor aprobate în prealabil de forurile competente; măsuri referitoare la controlul modului cum se desfăşoară observarea statistică şi cum se transmit formularele de înregistrare. Când datele se culeg direct de la populaţie este necesar să se facă popularizarea acţiunii prin presă, radio şi televiziune pentru a informa populaţia asupra conţinutului şi scopului observării respective. 4. Metode de observare statistică special organizate Principalele metode de observare statistică special organizate sunt: recensământul, raportările sondajul statistic, ancheta statistică, monografia etc. Recensământul este cea mai veche metodă de observare totală şi reprezintă fotografierea fenomenelor la un moment dat numit moment critic faţă de care ne raportăm atunci când culegem datele. Recensămintele reprezintă observări cu caracter periodic, periodicitatea recunoscută pe plan naţional şi internaţional fiind de 5-10 ani. La alcătuirea programului observării trebuie să se ţină seama de scopul recensământului. În acelaşi timp pentru a putea surprinde mutaţiile de structură trebuie să asigurăm comparabilitatea datelor pe plan naţional şi internaţional. În acest scop, se elaborează un număr mare de nomenclatoare folosind într-o mare măsură recomandările statistice O.N.U. Pentru buna reuşită a recensământului se organizează un recensământ de probă cu care ocazie se verifică dacă normele pe un recenzor sunt bine stabilite şi în timpul preconizat se poate obţine întreaga cantitate de informaţie. Recensămintele populaţiei reprezintă modelul general pentru observările de acest tip. Ele reprezintă operaţii de mare amploare şi durata de pregătire de 1-2 ani. Prin analogie se pot folosi recensăminte şi în alte domenii ca de exemplu: anual, populaţia de vârstă

3

şcolară şi cu opţiunile corespunzătoare; anual, recensământul animalelor. Într-un sens mai larg orice inventariere poate să fie considerată ca un recensământ statistic. Sondajul statistic face parte din metodele de observare cu caracter parţial. Pentru ca să putem substitui observarea totală prin cea parţială eşantionul trebuie să îndeplinească condiţia de reprezentativitate. Prin reprezentativitate înţelegem ca eşantionul să reproducă într-un număr sufficient de mare de unităţi structura întregii colectivităţi (populaţii). Sondajul statistic este o metodă riguroasă care se bazează pe principiile teoriei probabilităţilor potrivit căreia putem obţine nu numai caracterizarea statistică a fenomenelor, dar putem calcula şi erorile probabile de estimare a tendinţelor generale pe baza datelor de eşantion. Ancheta statistică este o metodă de observare parţială cu deosebirea că numai cu totul întâmplător poate să îndeplinească condiţia de reprezentativitate. Ea se bazează pe completarea benevolă a chestionarelor, ceea ce înseamnă că pe baza rezultatelor ei putem aprecia unele tendinţe generale fără să putem face o estimare riguroasă a parametrilor colectivităţii totale. Monografia este o observare parţială care se realizează la o unitate complexă sau pentru o problemă care interesează. De exemplu, se poate întocmi monografia unui oraş, municipiu, întreprindere. Rezultă că o monografie statistică înseamnă o caracterizare aprofundată a unităţilor complexe studiate. Ea se realizează de către o echipă mixtă de specialişti care participă la toate trei etapele: observarea datelor, prelucrarea lor, analiza şi interpretarea rezultatelor. 5. Erorile observării statistice. Controlul datelor statistice Erorile de observare reprezintă abateri ale dateler înregistrate de la mărimea concretă, reală a caracteristicilor cuprinse în programul observării. Aceste erori de înregistrare sunt cu atât mai numeroase cu cât cercetarea este de mai mare amploare şi cuprinde un program amplu de observare. Erorile de observare întâmplătoare au caracter aleator şi survin, de regulă, datorită lipsei de concentrare a persoanei care efectuează înregistrarea, copierea sau codificarea datelor. Deşi apar relative frecvent, acest tip de erori influenţează doar în mică măsură acurateţea rezultatelor de ansamblu; explicaţia acestui efect redus este dată de faptul că erorile întâmplătoare se manifestă sub forma unor abateri (atât pozitive, cât şi negative) de la valorile reale, compensându-se pentru colectivităţi de dimensiuni mari. Erorile de observare sistematice au o incidenţă redusă, dar afectează într-o măsură însemnată autenticitatea datelor culese. Ele provin, de regulă, din interpretarea incorectă a instrucţiunilor de culegere a datelor , neînţelegerea scopului observării sau necunoaşterea unor noţiuni; acestea conduc la înscrierea repetată în formularele observării a unor informaţii neconforme cu realitatea. Amploarea erorilor sistematice este direct proporţională cu volumul colectivităţii observate. Erorile observării sistematice pot fi prevenite printr-o mai bună instruire a personalului care efectuează observarea şi pot fi diminuate prin aplicarea riguroasă a controlului aritmetic şi logic. Pentru eliminarea erorilor, datele statistice sunt supuse unui control care poate fi de volum, cantitativ-numeric sau logic. Controlul de volum presupune ca la centrul de prelucrare să se verifice dacă au sosit toate formularele, cu toate rubricile completate. Controlul aritmetic constă în refacerea prin sondaj a unor calcule de obţinere a unor indicatori înscrişi în formular. Controlul calitativ vizează verificarea relaţiilor cantitative existente între mărimile economice, a marjei de valori admisibile pentru anumiţi indicatori şi concordanţa între valorile acelor fenomene între care există legături de interdependenţă.

4