Noul organon [PDF]

Zitiervorschau

/'

FRANCIS

BACON

, . ",--

NOUL ORGANON Traducere de N. PETRESCU şi M. FLORIAN

Studiul introductiv de AL. POSESCU

EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMINE

I 957

, !

1;

1.

('>

.,

INTRODUCERE Prin chiar titlul său, Noul Organon, opera lui Francis Bacon (1561-1626), se situează în acelaşi timp pe picior de egalitate şi în opoziţie cu Organon-ul lui A ristotel. Insemnă­ tatea sa istorică şi conţinutul său de idei îi dau pe deplin acest îndoit drept. Ca şi epocala operă a filozofului grec, opera filozo­ fului englez este unul din marile monumente ale gîndirii, mar­ cînd prin apariţia ei o răscruce de drum în dezvoltarea ştiinţei şi a filozofiei. Dar, pe cînd Organon-ul lui A ristotel punea bazele teoretice ale silogismului ca principal "instrument" (de unde şi titlul acestei opere, "organon" însemnînd, în greceşte, instrument) de construire a ştiinţei, Noul Organon al lui Bacon făcea acelaşi lucru pentru inducţie. Jar această deosebire, deşi teoretic constituie numai o simplă completare, e adevărat de mare însemnătate, marca totuşi istoric radicala opoziţie de ati­ tudine filozofică faţă de ştiinţă dintre idealism şi materialism. Pentru că, dacă în activ itatea concretă a gîndirii deducţia şi inducţia se completează reciproc, în dezvoltarea ei istorică, ştiinţa întemeiată pe metoda inductivă baconiană era una ma te­ rialistă, destinată să o substituie o dată pentru totdeauna pe aceea idealistă scolastico-medievală, întemeiată pe deducţia s ilogis tică de origine aristotelică. Este ceea ce explică marea însemnătate istorică a operei g înditorului englez, dar şi aprecierea inegală de care s-a bucurat de la apariţie încoace. Punînd temeliile noii ştiinţe materialiste, rolul istoric al Noului Organon avea să fie capital. Prin chiar aceasta însă, era firesc ca, în lupta dintre idealism şi materia3

lism, care se desfăşura de-a lungul întregii istorii a gîndirii, scrierea aceasta, si o dată cu ea autorul ei, să devină atî t 'tin tă de atacuri venino'a.se cît şi obiect de elogii entuziaste. Aşa încît pe bună dreptate s-a putut recunoaşte că "Bacon este cel mai discutat din filozofii iluştri". El a izbutit să polarizeze în mod constant în jurul numelui său cele două tendinţe opuse ale gîndirii moderne şi contemporane. Idealiştii, teologi şi laici, ca Hume, Joseph de Mais tre, cardinalul Newman şi alţii, au tăgăduit lui Bacon orice valoare şi orice alt merit în afara aceluia de a fi fost, după spusele lui de A1aistre, "părintele tuturor erorilor timpului nostru" (adică al materialismului, al sensualismului, al ateismului şi al imoralismului), în timp ce materialiştii, ca Voltaire, enciclopediştii, F euerbach, au recu­ noscut într-însul promotorul mişcării de idei care a dus la cuceririle ştiinţei şi ale filozofiei moderne. *

Unul din principalele capete de acuzare susţinute împotriva lui Bacon de adversarii săi idealişti constă în aceea că, departe de a fi fost iniţiatorul ştiinţei moderne, el ar fi "ultimul în dată dintre scolastici", întrucît, fără să aducă vreo contribuţie ştiin­ ţifică nouă, el reactualizează pentru prima oară erorile pseudo­ ştiinţei scolastice. "Bacon, - spune unul din susţinătorii de dată foarte recentă ai acestui punct de vedere, - nu poate fi socotit fundatorul ştiinţei moderne. El n-a fost nicidecum mate­ matician, şi vorbeşte ca un orb despre ştiinţele calităţii. El nu este experimentator decît în teorie, iar cele cîteva experienţe pe care le indică nu puteau duce la nimic. El n-a practicat personal decît în glumă procedeele pe care le recomandă copios. El s-a inspirat prea adesea din compilaţiile medievale, iar partea cea mai clară a ştiinţei sale îi v ine din cărţi mai mult decît din observaţia directă" (Albert Rivaud, Histoire de la Philosophie, Paris, 1950, !II, p. 51 -52). In cuvintele acestea aspre şi nedrepte se simte puternic ecoul celor susţinute mai demult de către Pierre Ianet în teza sa latină : B aco Verulamius akhe­ micis phi losophis quid debuerit [ Ce a datorat Bacon de Verulam filozofilor alhimiştij, în care Bacon este pus foarte aproape de scolastici. Fireşte că, după atîta trecere de timp, ceva depăşit este în opera lui Bacon. Dar mai mult forma de exprimare a ideilor

4

decît ideile însele. Este vorba anume de acea terminologie sco­ lastică, moştenire a ev ului mediu, în care sînt prezentate unele cel puţin din concepţiile sale (ca bunăoară "formă", termen aristotelico-scolastic legat de concepţii idealiste ; "spirit", termen de asemenea amintind concepţiile idealiste medievale; "magie", termen amintind vechi practici mistice), şi care a dat numeroşilor săi detractori, mai ver:hi şi mai noi, r:Pl puţin o aparenţă de îndreptăţire. Totuşi Bacon el însuşi şi-a dat seama de caracterul învechit al'acestei haine în care a prezentat ideile sale profund înnoitoare, considerînd-o însă pentru vremea sa necesară. A şa după cum, - lămureşte el, - împăraţii romani au păstrat vechile denumiri ale magistraturilor, dîndu-le însă altă întrebuinţare, spre a nu zdruncina echilibrul v ieţii sociale, tot astfel, spre a păstra echilibrul v ieţii intelectuale, trebuie să menţinem în filozofie vechile denumiri pentru ideile noi pe care încercăm să le impunem. ( Despre Însemnătatea şi în aintarea ştiinţelor, III, 4). De unde nu rezultă că, exceptînd forma, întregul conţinut de idei al scrierilor baconiene ar fi rămas, pînă în prezent, înfrun­ tînd cîteva bune secole, valabil. Este de la sine înţeles că, date fiind condiţiile istorice în care se situează gîndirea lui Bacon, la începutul secolului al X VII-lea, ea nu s-a putut ridica la o atît de înaltă treaptă a adevărului, încît nimic din ce a conceput să nu mai poată fi depăşit timp de secole. ! nsăşi poziţia perso­ nală a gînditorului englez îl împiedică de a merge prea departe cu ideile sale reformatoare. Un contemporan al său, William Harvey, cunoscutul descoperitor al circulaţiei sîngelui, spunea: "Bacon scrie filozofie ca un lord cancelar" . Observaţia aceasta, dacă nu este cu totul adevărată, cuprinde totuşi o parte de adevăr. J n scrierile sale, Bacon a militat cu îndîrjire, ca ideolog al burgheziei şi al nobilimii îmburghezite, - clase sociale pe vremea aceea în plină ascensiune, interesate în progresul ştiin­ ţelor şi .al filozofiei, - pentru o înnoire radicală a acestora. Ca lord şi cancelar însă, cum a fost, cel p uţin un timp, în viaţa publică, nu era posibil să nu se resimtă în gîndirea sa unele limitări caracteristice clasei stăpînitoare. Dar acestea nu privesc decît unele amănunte şi unele laturi secundare ale gîndirii sale, nu linia ei generală şi marile ei trăsături, care sînt ale unei concepţii materialiste înaintate. Căr:i filozofia lui Bacon este de netăgăduit, -- exceptînd unele inconsecvente de amănunt care nu-i alterează întru nimic caracterul general, - o filozofie [)

materialistă. Mai mult decît atît, poziţia istorică a lui Bacon, la începutul timpurilor moderne, face dintr-însul, ·cum l-a caracte­ rizat Marx, în Sfînta familie, "părintele materialismului englez" . *

Istoriografia burgheză a filozofiei, - care în mod obişnuit trece cu vederea acest caracter dominant al gîndirii lui Bacon, rezumîndu-se să releve într-însa doar aşa-zisa ei latură "empi­ ristă", iar aceasta redusă la rîndu-i la simpla expunere a temeiu­ rilor şi a regulelor metodei inductive, - s-a mărginit să explice atitudinea filozofică a lui Bacon prin unele pretinse trăsături caracteristice ale psihologiei poporului englez, care ar fi În­ deobşte înclinat spre faptele pozitive şi spre aplicările practice. Caracterizare cu totul unilaterală şi inesenţială 1, şi explicare psihologică nesatisfăcătoare. Caracterizarea ei justă, drept o concepţie materialistă opusă idealismului dominant al epocii, şi explicarea ei istorica-socială, prin rădăcinile ei de clasă, nu au putut fi dat� decÎt în lumina concepţiei marxiste 2. Intrînd în amănuntele acestei explicări într-un studiu asupra Materialis­ m u l u i englez din secolu l a l XVII -lea (" Voprosî filosofii", nr. 4/1954), V. G. Golosov a arătat cum se încadrează filozofia materialisfă a lui Bacon în mişcarea politică şi socială a timpu­ lui său, şi cum ea nu poate fi privită decît ca o reflectare nece­ sară a acestuia. Acţiunile revoluţionare împotriva feudalismului, - spune autorul sovietic, - duse de burghezia engleză în alianţă cu nobilimea îmburghezită, - au culminat, în prima jumătate a secolului al X V fi-lea, în ciocniri armate între forţele revoluţiei şi forţele reunite ale reacţiunii feudalo-catolice, care s-au în­ cheiat cu revoluţia burgheză din 1648. Cum era firesc, această luptă s-a extins şi pe tărîm ideologic. Iar lupta ideologică şi politică împotriva feudalismului, dusă de forţele sociale ale bur­ gheziei în curs de ascensiune, a fost ca pretutindeni variată şi multilaterală. Se înţelege că filozofia, în· care feudalismul îşi avea principalul sprijin ideologic sub forma idealismului teolo­ gico-scolastic, oferea cîmpul pe care avea să se dea lupta ideoDacă nu, cum se va vedea lTIa,i departe, şi inexactă. Lange, care, în a sa Istorie a materialismului, face excepţie califi­ C:ndu·l pe Bacon drept un materialist, se lImitează totuşi şi el la ° explicare psiho!ogică prin ceea ce el numeşte "originalitatea gîndirii lui Bacon" (Il, 3). 1

2

G

logică cea mai înverşunată. A ici, antagonismul celor două lumi care îşi disputau puterea, - feudalismul în declin şi burghezia în ascensiune, - a luat deci în mod firesc aspectul bine cunoscut al luptei dintre materialism şi idealism. Idealismul scolastic sprijinit de b iserică apără cu înverşunare rlnduielile feudale. Biserica, fiind pe atunci o organizaţie de mari feudali, era ea însăşi interesată în menţinerea acestor rînduieli. Zdro­ b ind temeliile economice şi politice ale feudalismului, burghezia trebuia să nimicească şi b azele concepţiei religioase despre lume ale acestuia, opunÎndu-i o concepţie materialistă. Pe atari poziţii de luptă ideologică se situează Bacon cu concepţia sa materia­ listă, ca iniţiatorul ei şi ca unul din cei mai v ainici şi temuţi susţinători. Desigur că însemnătatea teoretică a operei lui Bacon stă în latura ei pozitivă, pe care o constituie teoria inducţiei, în­ trucît, cu îmbunătăţirile care i s-au adus între timp, a rămas ca un cîştig al gîndirii. Se trece însă cu vederea prea adesea o altă însemnătate a a cestei opere, şi anume cea istorică, pe care o constituie latura ei negativă, de critică a scolasticii. Este drept că s-a spus despre această parte că ar fi cea mai f ru­ moasă şi cea mai interesantă din întreaga operă a gînditorului englez. Dar o atare apreciere a fost făcută nu de interpreţii idealişti ai lui Bacon, ale căror idei se resimt de ascuţişurile unei critici făcute în spirit materialist. Aceştia, cînd nu o pot trece sub tăcere, preferă să-i obiecteze lipsa de originalitate. Eviden t că în lupta ideologică din ce în ce mai generală a timpului său împotriva s colasticii, Bacon nu era nici primul nici singurul purtător de stindard. Dar, este în afară de orice îndoială că, înainte de a încerca să pună b azele noii. ştiinţe prin metoda sa inductivă, el luptă, alături de alte spirite mari ale timpului, cu îndîrjire şi cu remarcabil talent, pentru a dărlma vechea pseudoştiinţă a s colasticii. Dubla obiecţie pe care o aduce el acesteia este falsitatea şi inutilitatea. Ştiinţa scolasticilor, aşa cum a fost profesată în întunecatul ev mediu şi mai dăinuia încă în instituţiile de în'Că­ ţămînt şi în scrierile savanţilor din timpul lui Bacon, era, după expresiile sale, " vană şi s terilă", adică lipsită de înţeles şi de aplicabilitate practică. Acuzare gravă, plină în ochii gînditorului englez de cele mai serioase consecinţe. Falsă, după el, este ştiinţa scolastică pentru că a nesocotit experienţa, pentru că a căutat să-şi construiască teoriile pe speculaţii gratuite prin 7

dispute găLăgioase între savanţi, pentru că a amestecat cunoaş­ terea naturii cu teologia, cînd ar fi trebuit să le separe, pentru că s-a lăsat ro bitâ de autoritatea celor vechi, în deosebi a unui AristoteL greşit înţeles, şi în fine pentru că şi-a propus ca obiect de cercetare descoperirea "scopurilor" în natură (scopuri urmă­ rite de presupusul ei creator divin), de care adevărata ştiinţă nu are a se ocupa. Nu e de mirare, spune Bacon, că, astfel concepută, ştiinţa scolastică poate cel mult satisface ambiţiile personale ale acelora care o profesează, dar v ieţii omeneşti nu- i dă nici un ajutor. Ceea ce pentru el înseamnă c ă îi frustează p e oameni d e un bun capital, l a care au dreptul a s e aştepta din partea minţii lor; bun care asigură progresul şi deci fericirea lor. Răsună prin aceste cuvinte pentru prima oară cea mai gravă acuzare împotriva scolasticii: ea este vinovată de perpe­ tuarea mizeriei omeneşti. Aşa încît critica pe care o aducea Bacon scolasticii nu privea numai insuficienţe teoretice, ca aceea a unui Erasmus de Rotferdam, Marius Nizolius, Ludovicus Vives, Petrus Ramus, ci o lipsă de ordin practic-moral, privind fericirea neamului omenesc. De asemenea Bacon a înţeles că nevoia cea mai urgentă a timpului său nu este de a trece la noi construcţii teoretice, care n-ar putea fi decît riscate, cît de a determina cu preci­ ziune obiectivele noii ştiinţe şi de a formula, în funcţie de aceste obiective, regulele unei noi metode ştiinţifice. In epoca răstur­ nării feudalismului în Anglia, cînd noua societate burgheză îşi începe existenţa, o lume nouă intelectuală trebuia să ia naştere spre a o substitui pe cea veche a scolasticii. Lucru care nu era posibil decît în noi condiţii ştiinţifice. Bacon este acela care şi-a dat seama cel mai b ine de această cerinţă a timpului său. Dubla problemă a obiectului şi a metodei ştiinţei, pe care el o dezbate în Noul Organon, nu constituia decît fireasca con­ diţie iniţială de a o satisface. *

Meritul cel mai de seamă la care a aspirat Bacon însuşi ca filozof şi care i-a rămas îndeo bşte recunoscut este de a fi fost creatoru l metodei inductive. Nimeni nu s-a gîndit vreodată să-I tăgăduiască, întrucît este întemeiat pe un fapt istoric bine stabilit. In schimb, mai toţi detractorii săi sînt de acord să refuze formei pe care a dat-o el metodei inductive vreo însem8

nătate. In eseul său asupra lui Bacon, Macaulay afirmă că acest filozof "nu a făcut nimic, nici măcar nu a au,plizat corect inducţia" . Cam în acelaşi fel se exprimă WhewelL în Filozof i a şti inţelor indudive cînd spune că "Bacon ocupă un loc mai mult prin limbaj decît prin ideile de ansamblu", - "locul" despre care este vorba aici fiind progresul ştiinţelor inductive. In fine, o altă autoritate În materie, de asemenea conaţional al filozo­ fului nostru, A l. Bain, spune în Logica sa că "Bacon nu a avut despre inducţie decît o idee cu totul vagă". Este drept că "regulile" b aconiene ale metodei inductive' nu au căpătat o aplicare concretă nici în ştiinţă, şi cu atît mai puţin în filozofie, decît o singură dată, şi atunci numai formal, doar ca exemplificare în Noul Organon, cu prilejul expunerii lor. In progresele pe care le-au înfăptuit de la apariţia a, c estei scrieri încoace, ştiinţa şi filozofia materialistă au folosit în adevăr alte reguli decît acele prescrise de Bacon cu atîta risipă de amănunte. Numai că opera sa, în această parte a ei, nu se reduce numai la atît. Se trece prea lesne cu vederea faptul că la temelia regulilor baconiene ale inducţiei, deşi practic rămase fără aplicare, s ta o concepţie gnoseologică materialistă capa­ bilă a influenţa hotărîtor dezvoltarea ştiinţei cel puţin pentru o epocă, îndrumînd-o pe căi sănătoase. Este probabil că la acest folos tras din concepţia baconiană a inducţiei se gîndea Vol­ taire cînd spunea, în una din S crisor i l e fi lozofice (XII) că Noul Organon reprezintă "schela de pe care s-a clădit noua filozofie" . Cerinţa fundamentală a metodei inductive, aşa cum a fost formulată de Bacon în Noul Organon, constă în sprijinirea pe experienţă. Iar "empirismul" pe care îl presupune această cerinţă implică o