Modalităţi de Reducere A Costului de Productie [PDF]

Zitiervorschau

Economia, ca ştiinţă şi activitate practică, precum şi comportamentul economic, ca expresie a implicarii agentilor economici în această realitate, se raportează, în esenţă, la necesitatea gospodăririi optime a resurselor obiective limitate în vederea satisfacerii cât mai depline şi echilibrate a trebuinţelor nelimitate şi în continuă diversificare. Esenţa proceselor economice este reprezentată prin mecanismul de piaţă, în cadrul căruia se confruntă, prin concurenţă, cererea cu oferta de mărfuri (bunuri, servicii, capitaluri, forţa de muncă), având loc, cu ajutorul aşa-numitei „mâini nevăzute”, un proces de autoreglare a producţiei şi preţurilor, tinzând către un echilibru relativ; se obţine astfel o mişcare cât mai coerenta şi eficientă a producţiei şi preţurilor în raport cu cererea şi oferta, ceea ce antrenează şi alte componente ale vieţii social-economice: gradul de ocupare a populaţiei active, inflaţia, rata dobânzii şi cea a îndatorarii, rata economisirii şi dinamica investiţiilor, cursul de schimb valutar. Dar dinamica economiei nu se desfaşoară ca un proces natural, în care oamenii sunt doar spectatori (încântaţi sau nemulţumiţi), ci ea încorporează organic scopuri şi acţiuni umane conştiente, prin care se materializează propriile interese ale indivizilor şi colectivităţilor. În consecinţă, punerea de acord a resurselor cu trebuinţele (în diversele forme ale acesteia) se realizează de către oameni şi pentru oameni, prin implicarea acestora în evaluarea nevoii constiente de producţie, ceea ce presupune şi confruntări de interese. Unităţile economice, în activitatea pe care o desfăşoară, atrag şi utilizează factorii de producţie – munca, natura şi capitalul. Expresia bănească a consumurilor factorilor de producţie utilizaţi pentru producere şi desfacerea bunurilor economice se numeste cost de producţie. Cunoasterea nivelului, structurii şi dinamicii costului este indispensabilă producatorului pentru desfăşurarea unei activităţi optime. Costul de producţie este expresia în bani a factorilor de producţie consumaţi pentru fabricarea şi desfacerea mărfurilor. Alături de alte categorii băneşti ca pretul, creditul,etc, 1

costul de producţie asigură măsurarea în bani a consumului de factori de producţie la nivelul unitaţii economice, fiind un instrument în gestionarea raţională a factorilor de producţie, necesari oricărui întreprinzător. Producătorul are ca obiectiv fie maximizarea profitului, fie determinarea combinaţiei factorilor de producţie astfel încât să se realizeze o anumită cantitate de produse la un cost minim. Desfăşurarea activităţii unei firme poate fi sintetizată prin utilizarea unor indicatori care ne informează asupra evoluţiei în timp a acesteia. Societatea, având statul de monopol pe piaţă, produsele şi serviciile care se execută sau se prestează se facturează pe baza preţurilor şi tarifelor stabilite. În sistemul conceptelor economice care se folosesc în ţările cu economie de рiaţă, costul de producţie ocupă un loc deosebit de important, prin funcţiile pe care le îndeplineste. Costul de producţie constituie criteriul principal de fundamentare a deciziilor întreprinzătorilor privind asimilarea în fabricaţie a noilor produse. Numai prin estimare simultană cât mai exact a cheltuielilor de producţie şi a preţului prezumtiv de vânzare al mărfurilor se poate aprecia dacă veniturile obţinute vor depăsi cheltuielile şi se va obţine rata de rentabilitate acceptabilă. De aceea, calcularea costului de producţie se impune a se face înainte de a se trece la producţia propriu-zisă, ca o componentă esenţială a proiectului tehnico-economic. Costul de producţie este şi un indicator de referinţă a nivelului eficienţei economice. Urmărirea nivelului real al cheltuielilor de producţie oferă agenţilor economici posibilitatea să cunoască volumul factorilor de producţie consumaţi şi eficienţa acestor consumuri, comparativ cu normele de cheltuieli prevăzute sau cu nivelul consumurilor realizate de către firmele concurente. Prin toate acestea, costurile stimulează întreprinderile să introducă progresul tehnic, să ridice calificarea lucrătorilor, să organizeze ştiinţific producţia şi munca, să gospodarească cu eficienţă maximă factorii de producţie. Ca parte componentă a preţului de vânzare, costul de producţie constituie indicatorul esenţial pentru stabilirea preţului oferit de vânzător în actul de negociere a mărfii cu agenţii economici cumpărători. Cunoscând nivelul exact al cheltuielilor de producţie, vânzătorul va şti între ce limite poate să negocieze preţul de vânzare, astfel încat să-şi recupereze aceste cheltuieli şi să obţină şi un profit.

Importanţa costului În economia de piaţă, costul constituie un instrument economic extrem de util în fundamentarea şi adoptarea deciziilor privind alocarea resurselor, volumul şi structura producţiei, mărimea sau restrângerea ofertei de mărfuri, inovarea tehnologică etc. Atunci când efectele sau rezultatele variantelor de proiect sunt egale, criteriul de alegere a variantei optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al costului. Totodată, se manifestă tendinţa de calculare a costului în cele mai diferite structuri ale activităţii; astfel, prezintă interes nu numai costul de producţie în general, ci şi costul de distribuţie, costul muncii, costul educaţiei, sănătăţii, informaţiei, administraţiei, timpului, datoriei (împrumutului), costul vieţii, inflaţiei, somajului, crizei, reformei economice, costul combaterii crimei, arestării şi condamnării, pedepsei, costul ecologic, costul externalităţilor negative etc. De asemenea, costul se analizează şi se urmareşte în condiţiile în care se accentuează interdependenţele dintre ramuri, subramuri, dintre agenţii economici, încât 2

ceea ce într-un loc constituie preţ de vânzare al produselor respective, într-un altul, el reprezintă costul factorilor de producţie achizitionaţi. În consecinţă, variaţiile de preţ se transmit în lanţ, ca efect propagat, şi în costuri. Calculul economic, funcţionarea şi dezvoltarea activităţii pe principiul eficienţei iau în considerare relaţia dintre cost şi preţul de vânzare la fiecare bun economic, relaţie ca de la parte la întreg. Costul (C) desemnează numai o parte a preţului de vânzare (P), şi anume cheltuielile suportate de către agenţii economici, iar excedentul preţului (peste costul de producţie) reprezintă profitul (pr) sau beneficiul. Astfel, pentru fiecare unitate de produs, sunt valabile egalităţile: P = C + pr; C = P - pr. În condiţiile unei anumite marje de profit, mărimea costului exercită presiune asupra preţului. Mărimea costului este determinată de totalitatea cheltuielilor efectuate pentru producerea şi desfacerea de bunuri economice, la un moment dat.

Factori de care depinde evoluţia costului mediu: a) consumul de factori de producţie pe unitatea de produs; b) nivelul productivităţii; c) preţul factorilor de producţie utilizaţi, care se formează pe piaţă, adică preţul la care se achizitionează materii prime, materiale, maşini, combustibili, utilaje, salariile ce trebuie plătite lucrătorilor etc. La un nivel dat al consumului de factori pe unitatea de produs (sau pe unitatea de rezultat), scăderea preţului de achiziţie al factorilor duce la micşorarea costului mediu şi invers. Atunci când preţul factorilor rămâne constant, iar consumul acestora pe unitate de produs se micşorează, are loc, de asemenea, micşorarea costului mediu. Mărimea costului pe unitatea de produs este influenţată şi de schimbarea caracteristicilor şi a calităţii produsului etc.

Importanţa reducerii costului. Comportamentul producătorului raţional faţă de cost rezultă direct din scopul obiectiv al activităţii sale — maximizarea profitului — care trebuie să se bazeze pe raţionalitate în mobilizarea şi alocarea resurselor, pe spirit de competiţie şi cunoastere bazată pe calcul economic. Pentru a-si spori profitul, el ar trebui să mărească volumul producţiei vândute. Cum orice întreprinzător se confruntă cu unele restricţii, printre care caracterul limitat al resurselor economice şi cu preţurile factorilor de producţie şi ale mărfurilor date de piaţă, în condiţiile concurenţei perfecte, va putea să-şi realizeze scopul reducând consumurile specifice cu factorii de producţie sau, altfel spus, mărind randamentul factorilor. Deciziile producatorului depind de elasticitatea cererii. În situaţia unei cereri elastice, el va maximiza producţia cu costul total global; în condiţiile unei cereri inelastice, va minimiza costul total global pentru obţinerea unei producţii date. În acest ultim caz, are loc o eliberare de resurse economice cu care agentul economic va trece la organizarea fabricării unor noi produse, lărgind oferta de bunuri şi/sau servicii. 3

Reducerea costurilor materiale de producţie exprimă, în асеlasi timp, gospodărirea raţională a resurselor naturale — petrol, gaze naturale, minereu de fier, lemn etc. —, grijă pentru mediul natural, responsabilitate pentru dezvoltarea economico-socială durabilă. În situaţia reducerii consumurilor specifice de materii prime, combustibili, etc. provenite din import se economiseşte valuta, se reduce cererea de valută cu efecte pozitive asupra cursului de schimb. Prin reducerea costului mediu total (сt), contribuţia la sporirea profitului firmei vine din două direcţii: creşterea profitului pe produs (pr) şi mărirea producţiei marfă (Q), deci a ofertei de mărfuri, aşa cum se observă în relaţia profitului firmei (Pr); Pr=(р — сt)*Q=pr*Q Reducerea costului de producţie determină stabilitatea sau chiar reducerea preţurilor, creşterea competitivităţii produselor în luptă de concurenţă atât pe piaţă naţională, cât şi pe piaţă externă. În vederea reducerii costului, producătorul trebuie să caute şi să găsească rezervele de reducere a consumurilor de factori de producţie, să acţioneze simultan în toate compartimentele întreprinderii, asupra tuturor factorilor producţie, în toate fazele activităţii economice şi să aplice măsurile posibile de diminuare a costurilor în concordanţă cu exigentele competiţiei impusă de piaţă. Reducerea costului de producţie trebuie să aibă loc fără influenţe negative asupra calităţii bunurilor materiale şi serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se asigure un spor de calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calităţii este antieconomică. Totodată, tendinţa generală impusă de concurenţa pe piaţă este ca bunurile economice să încorporeze în costurile lor cât mai puţină materie primă, muncă de înaltă calificare şi să fie obţinute cu cea mai modernă tehnologie.

Reducerea costurile directe de productie În majoritatea ramurilor industriale,costul cu materiile prime şi materialele directe reprezintă unul din principalele elemente de cost,ca şi pondere în costul unitar complet. Costul material direct este unul „util”, în sensul că există o relaţie directă cauzală între consumurile de materii prime şi materiale şi valoarea creată pentru consumatorul final, reprezentată de produsul finit, lucrare sau servicie achiziţionat de acesta. Aceasta deoarece materiile prime şi o parte din materialele consumabile sunt încorporate nemijlocit în produsul finit, în timp ce altă parte a materialelor consumabile sunt consumate pentru a facilita obţinerea produsului respectiv. Reducerea costurilor cu materiile prime şi materiale directe pe unitate de produs se poate realiza fie prin reducerea volumului materiilor prime şi materialelor consumate, fie prin reducerea preţurilor de achiziţie a acestora. Cum preţul de achiziţie a materilor prime şi materialelor se formează în relaţiile de transferuri între întreprindere şi furnizorii acesteia, analiza costurilor nu dispune de informaţii pentru a efectua o astfel de analiză. Reducerea preţurilor de achiziţie, poate fi realizată prin reducerea preţurilor de cumpărare, precum şi a celorlalte componente a preţurilor de achiziţie: costurile cu transportul, manipularea, stocarea materilor prime şi materialelor consumabile. Această componentă a modelului este vizată de analiza 4

cheltuielilor, deoarece operează cu informaţii şi instrumente pentru prelucrarea acestor informaţii. Consumul specific de materii prime şi materiale reprezintă elementul, prin a cărui reducere se poate obţine reducerea costurilor materiale directe din perspectiva analizei costurilor. Reducerea consumului specific trebuie, însă, realizată în aşa mod, încât să nu afecteze calitatea producţiei. A doua posibilitate ar fi reducerea cantităţii de materii prime şi materialelor consumabile integrate în produse, prin regândirea produsului, îmbunătăţirea acestuia. Astfel spus, reproiectarea produsului în aşa fel, încât consumul specific util de materii prime şi materiale să se reducă, în timp ce produsul să îşi păstreze funcţiile anterioare, la nivelul parametrilor anteriori reproiectării sau chiar cu adăugarea unor funcţii noi şi/sau ameliorarea parametrilor funcţiilor vechi.Acest tip de soluţii de reducere a consumurilor specifice, însă, presupune eforturi majore, concretizate în costuri ridicate, întinse pe perioade relativ lungi de timp.Tehnicile utilizate în acest scop sunt laborioase, necesitand resurse umane înalt calificate, precum şi investiţii în cercetare-dezvoltare, cu un mare risc de nerecuperare. Astfel, se poate nominaliza următoarele metode de reducere a consumurilor specifice utile:      

analiza valorii; analiza concurenţei; metoda combinaţiilor; analiza punctelor slabe a consumurilor materiale; înlocuiri de materiale; analiza procesului de fabricaţie.

Totuşi în primul rând, o întreprindere ar trebui să-şi îndrepte atenţia către cea mai elementară şi mai „ieftină” soluţie de reducere a costurilor materiale directe: îmbunătăţirea modului de organizare a proceselor de gestiune şi consum a materiilor prime şi materialelor consumabile directe.

Reducerea costurilor indirect de productie Costurile indirecte de producţie sunt compuse dintr-un număr mare de elemente eterogene, care nu pot fi regăsite nemijlocit pe produs, serviciu sau lucrare. Reducerea cantităţii resurselor consumate indirect se realizează funcţie de modul în care acestea contribuie la crearea valorii. Din acest punct de vedere costurile indirecte se împart în două categorii. În prima sunt încadrate costurile indirecte care se pot identifica pe purtătorii de cost, însă acest lucru nu este fezabil din punct de vedere economic. De exemplu: costurile cu energia pentru producţie, când nu există contoare pentru fiecare utilaj în parte; costurile combustibilor pentru transportul intern, când au acelaşi vehicul sunt transportate diverse tipuri de materiale şi semifabricate etc. Cea de-a doua categorie sunt costurile indirecte propriu-zise, care nu prezint nici o relaţie, câtuşi de puţin cuantificabilă, cu producţia. De exemplu: costurile cu iluminatul secţilor de producţie, costurile cu remunerarea personalului din departamentul de control al calităii, când există un singur departament pentru toată întreprinderea etc 5

Astfel, costurile indirecte din prima categorie pot fi analizate aproximativ în aceeaşi manieră ca şi costurile directe, însă nivelul lor nu se optimizează pe unitatea de produs ci pe activitatea care le consumă. Prin urmare, reducerea lor presupune optimizarea modului de desfăşurare a activităţii respective, fie prin reorganizare, fie prin retehnologizare . De exemplu, pentru reducerea costurilor cu energia productivă în cazul în care nu există contoare pe fiecare utilaj, soluţiile sunt: transformarea acestora în directe, prin instalarea contoarelor pe fiecare utilaj; în cazul în care introducerea contoarelor nu este fezabilă din punct de vedere economic – reorganizarea modului de exploatare a utilajelor, pentru a creşte ponderea timpilor productivi în totalul timpului de funcţionare a lor, care să conducă la creşterea randamentului acestora şi implicit, la reducerea consumului de energie pe unitate de produs;  înlocuirea utilajelor cu altele, de un nivel tehnologic mai ridicat, cu randamente mai mari, în condiţiile unui consum mai redus de energie.  

Pe de altă parte, costurile indirecte propriu-zise se abordează exclusiv pe totalul lor. Valoarea planificată a acestora este prevăzută în bugetele de costuri indirecte la nivel forfetar. În aceste condiţii, singura posibilitate este reducerea costurilor în condiţiile în care nu vor fi afectaţi ceilalţi indicatori cantitativi sau calitativi de eficienţă a activităţii. Soluţiile privesc de asemenea, fie măsuri de reorganizare, fie de retehnologizare. De exemplu pentru reducerea costurilor cu iluminatul căile posibile sunt:  reconfigurarea sistemului intern şi extern de iluminat utilizând soluţiile de iluminat existente, însă reducându-se numărul lor, fără a afecta calitatea iluminării;  înlocuirea surselor de lumină cu altele, care să asigure aceeaşi calitate a iluminării, însă în condiţiile unui consum total mai redus de energie electrică.

Costul Calitatii Conform Chuck Cox, Master Six-Sigma Black-Belt din cadrul George Group, dacă nu ai întreprins îmbunătăţiri continue atunci te poţi aştepta la un cost al calităţii situat între 20-35% din cifra de afaceri sau preţul de vânzare al produsului. Companiile care implementează programe de calitate pot reduce un cost al calităţii de 25% la jumătatea în 18 luni, şi o nouă reducere la jumătate în alte 18 luni. Cu o abordare corectă, astfel se poate ajunge la statutul de clasă mondială în 3 ani. Dar trebuie să fie un efort conjugat, continuu pentru a realiza aceasta.

Reducerea costului calităţii Cel mai uşor mod de a reduce costul calităţii O problemă simplu de rezolvat în calea reducerii costului calităţii al companiei este de a raţionaliza produsele pentru a se scăpa de produsele cu volum şi profit redus care au parte de mai puţină concentrare kaizen (îmbunătăţire continuă) şi care au parte de utilare şi proceduri mai puţin sofisticate. Produsele vechi şi produsele de schimb ar putea necesita eliminare sau extrnalizare dacă nu au sinergie cu generaţia actuală de produse.

6

Programe de calitate Dacă o companie este serioasă în privinţa reducerii costului calităţii, trebuie să implementeze serioase programe de îmbunătăţire a calităţii, precum Design for Manufacturability, Lean Manufacturing şi Six-Sigma. Categoriile costului calităţii Fiecare din următoarele categorii ar trebui identificate ca şi purtătoare de cost şi cuantificate. Suma tuturor acestor costuri (şi altele necesare) ar fi costul calităţii. Costuri de producţie/distribuţie: reprelucrare, diagnosticare (costul de descoperire al erorii), inspecţia reprelucrării, rebuturi – valoarea până în acel punct a orice nu poate fi reprelucrat, valoarea materialelor înlocuitoare sau pieselor, acţiuni de achiziţionare a materialelor/pieselor de înlocuire, analiza problemelor calităţii, costul şi planificarea acţiunilor corective, acţiuni corective cu privire la furnizor şi costuri de calitate induse de schimbare, sortarea şi verificarea mărfurilor sub-optimale, costurile de inventariere pentru extra inventarul cauzat de probleme ale calităţii, discountul facut pentru mărfuri suboptimale, ordine de schimbare pentru corectarea designului, costuri de calitate induse de schimbare. Eşecul în teren: rezolvarea plângerilor clienţilor, costuri de rambursare/compensare/rabat, bunuri returnate, costuri de garanţie, costuri de rechemare, modificare şi corecţie, penalizări, costurile de asigurare, degradarea reputaţiei şi goodwillului, costuri de controlul daunelor, vânzări pierdute. Inspecţie/Testare: inspecţia ce urmează să se desfăşoare, testare în proces, teste diagnostice incluzând costul cu testerii şi desfăşurarea testului, testarea finală, auditele interne de calitate, acţiunile corective a tuturor celor de deasupra, testarea şi calibrarea echipamentului. Prevenire: planificare şi programe de calitate, training, proiectare în calitate şi fiabilitate, controlul procesului, auditul calităţii, calificarea funizorilor, mentenanţă preventivă.

Cum să reduci costul calităţii? eliminarea costului calităţii începe cu proiectarea în calitate costul calităţii în producţie poate fi eliminat cu programele Six-Sigma eliminând prin raţionalizare produsele neobişnuite creşte calitatea netă a fabricii şi evită pierderea resurselor de calitate pe produse de o calitate inerent inferioară.    

Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului Producătorii au în vedere urmatoarele: a) îşi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi economic şi ecologic; b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor; c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea 7

randamentului lor; d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii şi conducerii; e) realizarea obiectivelor stabilite, tinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic; f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi evidenţă. Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecţionarea echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de administrare, de gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

Căi de reducere a costurilor

Costurile de producţie sunt influenţate de factori interni, dependenţi de activitatea producătorului, şi de factori externi, independenti de activitatea acestuia. Printre factorii externi care influentează costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie şi preţurile de vânzare ale mărfurilor. Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra urmatoarelor căi de reducere a costurilor: • • • • • • •

reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil şi apă reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs; folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie; dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare; reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti; micşorarea preţurilor de desfacere; dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclamă.

Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului • Organizaţiile au în vedere următoarele: • a) işi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi economic şi ecologic; • b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor; • c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea randamentului lor;

8

• d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii si conducerii; • e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic; • f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi evidenţă. • Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecţionarea echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de administrare, de gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

9

Bibliografie www.cuttingcost.wordpress.com www.wikipedia.ro www.financiarul.ro

10