Mihail Mozurov [PDF]

Zitiervorschau

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE „ NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU

MIHAIL MORUZOV - O PERSONALITATE ENIGMATICĂ A SPIONAJULUI ROMÂNESC-

Realizat: Sd. masterand Mihaela-Alexandra Dima

-SIBIU2019

CUPRINS INTRODUCERE ..................................................................... 3 1 Capitolul 1: Aspecte generale despre viața și începuturile carierei lui Mihail Moruzov ..................................................... 5 2 Capitolul 2: Serviciului Secret de Informații și contribuția lui Mihai Moruzov ................................................................. 10 CONCLUZII.......................................................................... 18 BIBLIOGRAFIE ................................................................... 20

INTRODUCERE Spionajul reprezintă actul prin care se pot obține informații secrete sau confidențiale fără permisiunea titularului acestora, iar spionii reprezintă indivizii care ajută agențiile să dezvăluie informații secrete. Orice individ sau grup de persoane aflate în serviciul unui guvern, al unei societăți, companii sau organizație poate comita spionaj. Practica este clandestină, fiind, prin definiție, nedorită și, în multe cazuri, ilegală și pedepsită de lege. Spionajul este o metodă de „ intelligence” prin care se pot colecta informații din surse publice. Acest termen a fost folosit de cele mai multe ori de state, pentru a spiona posibili duşmani ori chiar pe cei actuali, în diferite scopuri (politice, militare), dar în ultima perioadă acest fenomen s-a extins şi în alte domenii ale mediului social. Cel mai cunoscut tip de spionaj este cel industrial. Una dintre modalitățile cele mai eficiente de a aduna date și informații despre inamic este prin infiltrarea în rândurilor inamicului. Aceasta este misiunea spionului (agentului secret). Spionii pot să returneze informații privind dimensiunea și puterea de foc a forțelor inamice. Totodată, spionii fură tehnologie și sabotează inamicul în diferite moduri. O tehnică aflată la polul opus spionajului este contraspionajul. Aceasta este practica de a împiedica spionajul inamic și colectarea de informații. Aproape toate națiunile au legi stricte privind spionajul, iar pedeapsa pentru această infracțiune este severă. Cu toate acestea, beneficiile obținute prin spionaj sunt adesea atât de mari, încât majoritatea guvernelor și multe corporații mari o utilizează. Acest referat îi este dedicat vieții și carierei lui Mihail Moruzov, acesta fiind considerat de foarte mulți istorici cel mai mare profesionist al informațiilor din istoria României.

Deși a avut o educație modestă, Mihail Moruzov a reuşit să creeze o reţea de spioni care în secolul trecut concura cu organizațiile secrete ale marilor puteri europene, cu care a capturat agenţi nemţi şi a cules informaţii importante pentru front. Acesta a fost omul de încredere al lui Carol al II-lea, reușind chiar să îî salveze viață de multe ori. „Primul Război Mondial găseşte România nepregătită din punct de vedere al serviciilor de informaţii. Majoritatea ţărilor din Europa, inclusiv vecinele României, investiseră masiv, până atunci, în aceste structuri. ”1 Astfel, în 1924 Mihail Moruzov, fost ofiţer de Siguranţă, este numit la conducerea Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române. El este primul care introduce primii civili în structurile secrete, după modelul occidental ,iar în acest fel, funcţionarii civili vor fi folosiţi pentru culegerea informaţiilor care vizează armata. „ La sfârşitul anilor ‘20, Moruzov începe să colaboreze cu omologii săi din Franţa, Germania şi Marea Britanie.”2

1

Online: www.adevarul.ro/news/societate/serviciile-secrete-romanesti-cuza-basescu1_50ae2aea7c42d5a6639a48d7/index.html, accesat la 10.01.2019 2 Ibidem.

1

Aspecte generale despre viața și începuturile carierei lui Mihail Moruzov

Așadar, Mihail Moruzov s-a născut la 8 noiembrie 1890, ultimul din cei șapte copii ai preotului Nicolae Moruzov: Teodosia (n. 1866); Pelaghia (n. 1872); Simeon (n. 1874); Theodor/Teofil (n. 1877); Afanasie (n. 1880) și Ioan (n. 1885). Mama sa, Maria Moruzov, născută Ilie, era o tulceancă de origine bulgară. Cunoscuții familiei știau că înaintașii preotului Nicolae Moruzov s-au așezat în Dobrogea în urmă cu circa două sute de ani. Bunicul din partea tatălui era proprietar de mori de apă la Telița și Hamcearca (jud. Tulcea). Moruzovii tulceni își au originea în cazacii-zaporojeni din Dobrogea, așezați aici din cauza persecuțiilor la care au fost supuși de țarina Ecaterina a II-a a Rusiei. Perenitatea tulceană a familiei este certificată și de numeroșii Moruzovi înregistrați în matricola bisericii „Schimbarea la Față” din Tulcea, peste 40 de persoane în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pe scurt, Mihail Moruzov se trage dintr-un cuplu românesc cu origini cazaco-zaporojene și bulgare. Lucrurile nu sunt prea clare nici în privinţa studiilor făcute de Mihail Moruzov. Gheorghe Cristescu ştia că numirea definitivă a lui Moruzov în fruntea SSI s-a tărăgănat pentru că el nu avea studiile superioare pe care le cerea postul. Iniţial fusese plătit ca diurnist (angajat temporar). Oricum, „Moruzov ştia din familie limba rusă. Vorbea şi ucraineana, bulgara, turca şi tătara“, relata acelaşi Gheorghe Cristescu. O descriere a lui Moruzov ne-a lăsat N. D. Stănescu: „Ca înfăţişare fizică, Mihail Moruzov era de statură potrivită, lat în umeri şi îndesat, ceea ce determina impresia că era mai scund decât era în realitate, cu nasul puţin turtit şi cu o faţă aducând într-o măsură cu tipul melancolic, explicabilă, poate, prin încrucişările ce s-au produs, în decursul timpurilor, în colţul european din care se trăgea. Deşi avea extremităţile membrelor mici, era

dotat cu o forţă fizică superioară şi cu toate că nu părea suplu, putea fugi cu mare viteză. Ca înfăţişare generală, aducea uneori şi într-o măsură cu Mussolini.”3 ”Implicarea agenților spionajului ruso-bulgar în provocarea răscoalei țărănești din anul 1907 a convins autoritățile din România să ia măsuri de contracarare. La 24 martie 1908, prin Înaltul Decret Regal no. 818, a fost adoptată Legea pentru înființarea Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale a Statului (DPSG), la conducere fiind numit Iancu Panaitescu. Legea întărea rolul preventiv al Poliției de Siguranță și, pentru prima dată, întreaga activitate informativă din teritoriu a fost centralizată la Ministerul de Interne.”4 În nordul Dobrogei, cu combaterea agenților spionajului ruso-bulgar a fost însărcinată nou creata Brigadă Specială de Siguranță din Tulcea (BSST), al cărei informator local era și preotul Nicolae Moruzov, datorită relațiilor membrilor familiei sale în rândul preoților români, cazaci-zaporojeni, ruși, bulgari, polonezi, răspândiți prin țară, cât și la bisericile și schiturile din Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia și Rusia; așa a început cariera tulburatoare a lui Mihail Moruzov. Curând, toți copiii preotului Moruzov se aflau în serviciul informativ al statului român: Pelaghia Moruzov era căsătorită cu Veniamin S. Neronovici, spion rus acoperit; Simeon, fiul cel mare, culegea informații din Rusia și Polonia, fiind stabilit la Lemberg (Liov), alături de fiul său Gheorghe – angajat al DPSG din ianuarie 1911; cel de-al doilea fiu al preotului Nicolae, Teodor, a studiat „pictura” în Rusia, apoi, prin anul 1906, a trecut în Bulgaria pentru a culege informații, devenind funcționar al... Ambasadei ruse din Sofia; cel de-al treilea fiu, Afanasie, era deja un as al spionajului, fiind infiltrat de DPSG în „Magazin istoric“, s.n., ianuarie 1991, p. 65. ANR (Arhivele Naționale ale României), Inventar nr. 722, DPSG (Direcția Poliției și Siguranței Generale), Dosar 92/1908, Decizia 6457 S[ecret] din 26 iulie 1908, semnată de Ion. I. C. Brătianu (ministru) și Iancu Panaitescu (director), filele 55-58. 3 4

cadrul dispozitivului de informații al Rusiei țariste, în vestita Ohrana8; Ioan Moruzov, penultimul din frați, prin anul 1909 lucra acoperit ca șef de birou topografic la „Astra Română”.5 Mezinului familiei, Mihail Moruzov, a intrat în sfera informațiilor în anul 1905. Se zvonea că pe teritoriul Dobrogei activa o societate secretă a iredentiștilor bulgari, susținută și finanțată clandestin de guvernul Bulgariei, cu binecuvântarea Moscovei. Mihail Moruzov care, ghidat de profesioniști din Siguranță, a luat sarcina de a se înscrie și a activa în organizația de tineret a mișcării secrete bulgare din Dobrogea. Acțiunea de infiltrare a avut loc pe când tânărul Mihail Moruzov era elev în clasa a II-a de liceu, adică în anul școlar 1905-1906. De altfel, în perioadă, în toate școlile de băieți din România a fost introdusă prin lege instrucția militară, ceea ce probabil că a stimulat imaginația tânărului spion. La organizația bulgară, Mihail a legat „prietenii” cu progeniturile iredentei bulgare, printre ei numărându-se: Ivan Kincef, Boțef, Prodanof, Ivan Soicof, frații Marcoff și Dimitrof Nicolof.6 Curând, tânărul Mihail Moruzov a aflat despre o întrunire secretă a „Clubului Bulgar” din Tulcea, la care urmau să participe și emisari clandestini ai guvernului de la Sofia. Așadar, celebra „pândă din altar” din incinta „Bisericii bulgare” din Tulcea, unde Mihail ascuns a ascultat conversația secretă, episo atât de sugestiv redat de Ion Pavelescu pare adevărată. 7 Doar că ea nu a fost o simplă întâmplare, ci rodul unor acțiuni atent planificate și coordonate de către organele române de siguranță.

5

Onlice: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mihail-moruzov-inceputurile-carierei1906-1916, accesat la 10.01.2019 6 Ibidem. 7 Ion Pavelescu, Enigma Moruzov, Cel mai mare spion din istoria României, Editura Gaudeamus, Iași, 1995, pp. 36-42.

„Din nefericire, timpul petrecut în serviciul țării l-a silit pe tânărul spion să abandoneze școala, fapt întâmplat în toamna anului 1907. Mama tânărului a fost cea mai afectată. Mihail Moruzov se destăinuia unui apropiat că pentru întreruperea școlii a primit corecții serioase de la frații săi mai mari: Afanasie, poreclit „Bastonelul mamei”, și Ioan, numit „Fasonel”.8 În toamna anului 1910, în Dobrogea au avut loc manevrele regale ale Armatei Române, eveniment asigurat contrainformativ și de agenții Brigăzii Speciale de Siguranță din Tulcea, ajutați de comisarul șef Vintilă Ionescu, trimis special de către Iancu Panaitescu. Cu această ocazie, au fost subravegheați maiorul bulgar Minu Abadgieff, Sava Dreanovsky, Bogdan Panof etc., bănuiți că erau trimiși de armata bulgară să urmărească direct operațiunile. Principele Ferdinand și șefii Armatei Române erau încântați. Comisarul Dumitru D. Floru și agenții săi și-au îndeplinit cu cinste misiunea, reușind să anihileze complet activitatea „tuturor spionilor trimiși aici”. S-au remarcat în mod deosebit Afanasie și Mihail Moruzov. Având încredere în potențialul lui, Marele Stat Major al Armatei Române s-a decis să-l utilizeze pe Mihail Moruzov la identificarea întregii rețele a spionajului militar ruso-bulgar de pe teritoriul României. Condițiile erau prielnice, tânărul Mihail Moruzov împlinea vârsta pentru încorporare. DPSG nu s-a putut opune, astfel că s-a ajuns la un condominium între cele două instituții ale statului român, dar și la un conflict care va mocni pe tot timpul vieții lui Mihail Moruzov. Ca soldat, cea mai însemnată realizare a lui Mihail Moruzov a fost contribuția decisivă la identificarea întregii rețele a spionajului militar rusobulgar din țara noastră. La 17 mai 1911, colonelul Alexandru Lupescu, șeful Secției a II-a din Marele Stat Major al Armatei Române, avea deja întocmită organigrama serviciului de spionaj militar bulgar pe teritoriul României: Oltenia 8

Ibidem.

(șef maiorul Boiadgieff), Muntenia (Hr. Kotzeff), Moldova (I. Panaitoff), Dobrogea (lt. Dumitru Pădure)50, București (atașatul militar bulgar [Gh. Hesapcieff]), cu indicarea reședințelor celor 25 de posturi fixe ale acestuia în țara noastră și numele agenților bulgari.9 În octombrie 1912, după liberarea din armată, agentul Mihail Moruzov revine la Brigada Specială de Siguranță din Tulcea. Pe de altă parte, colaborarea informativă care a stat la baza creării în comun a serviciului național de contraspionaj, la 22 mai 1910, între Direcția Poliției și Siguranței Generale și Secția a II-a a Marelui Stat Major al Armatei Române, îi nemulțumea pe militari, care doreau să evite anumite ingerințe în treburile lor interne și, prin urmare, doreau crearea unei structuri proprii de contraspionaj militar, după modelul creat în anul 1910. „În acest context, în toamna lui 1913, Mihail Moruzov a fost însărcinat de Marele Stat Major cu Proiectul unui Serviciu Secret (clandestin) al Armatei Române. Armata i-a pus la dispoziție suma de 600 000 lei, Mihail Moruzov trecând la „realizarea aparatului tehnic și primele recrutări”57, în scurt timp reușind „formarea de nuclee informative în Bulgaria, Ungaria și Rusia” (1913)”.10 Astfel, având doar trei clase, Moruzov a devenit secretarul unuia dintre cele mai bune servicii de informații existente la acea vreme.

9

Online: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mihail-moruzov-inceputurile-carierei1906-1916, accesat la 10.01.2019 10 Florin Pintilie, Nevian Tunăreanu et Co., Istoria Serviciului Secret de Informații, România 1917-1940, Vol. I, Editura I.N.I., București, 2000, Documente, p. 193 (Memoriu întocmit de Mihail Moruzov la 8 decembrie 1927).

2

Serviciului Secret de Informații și contribuția lui Mihai Moruzov

În perioada 1914-1916 statul român a adoptat o politica de neutralitate, iar comunitatea informativă era formată din reprezentanţele diplomatice, structurile specializate din Ministerul de Interne şi Jandarmerie, Biroul Mixt, Biroul 5 din Secţia a II-a a Marelui Stat Major, Serviciul Supravegherii Ştirilor de la Poşta Centrală şi Biroul de Cercetări şi Informaţiuni de pe lângă Ministerul Justiţiei. Intrarea României în război în 1916 găseşte serviciile de informaţii în imposibilitate de a întreprinde acţiuni coordonate de culegere de informaţii. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât majoritatea ţărilor combatante, inclusiv ţările vecine României, investiseră deja resurse considerabile pentru crearea unor astfel de sisteme.11 În martie 1917 a fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General, dar care a fost desființat în 1920. „În anul 1924, Consiliul Superior al Apărării Tării îl numeşte pe Mihail Moruzov, fost ofiţer de siguranţă, în fruntea Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române.”12 S.S.I. a luat naștere ca urmare a necesității armatei de un serviciu ce nu era legat de regulile și disciplina militară și în fruntea lui a fost pus Moruzov în 1925, faptele sale de până atunci dovedind ca el este cel mai capabil de a conduce o astfel de instituție. „Fondurile primite erau folosite pentru achiziționarea celui mai performant echipament la acea vreme, de la microfoane și oglinzi transparente până la periscoape și aparate de înregistrare. Din 1936 au fost create școli de specializare pentru agenții S.S.I. Moruzov avea o rețea largă de informatori ce 11 12

Online: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/moruzov/, accesat la 10.01.2019 Ibidem.

cuprindea miniștri, ziariști, dar și oameni politici foarte cunoscuti la acea vreme, cum ar fi Horia Sima, acesta primind suma de 200.00 de lei lunar pentru serviciile acordate.”13 În 1927 se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice. Latura militară a Serviciului a fost menţinută până în octombrie 1940, când a apărut Serviciul Special de Informaţii (SSI), ca entitate distinctă aflată sun egida prim-ministrului. De aici şi până la moartea sa, cel care este cunoscut drept asul Serviciului de informaţii românesc, Mihail Moruzov pune la punct o maşinărie simplă prin funcţiuni şi care înregistrează şi o serie de succese notabile. Mihail Moruzov, de loc din Tulcea, cunoscător a patru limbi străine, între care şi rusa a dovedit un spirit de inventivitate şi asociativ ieşit din comun. Legile conspirativităţii şi ale secretului deplin, dubla legendare, ori aplicarea diversiunii informative l-au consacrat ca un ante-mergător al sistemului, cel puţin un egal faţă de ţările europene. Dacă Mihail Moruzov cultiva arta disimulării şi conspirarea acţiunilor, politicienii care primeau rapoarte ale Serviciului nu au fost atât de inspiraţi.14 Bunăoară Basarabia, provincia cea mai vitregită de ocupaţia străină până la război a rămas terenul preferat pentru sovietici pentru tentative de lovituri, infiltrări cu agenţi, culegeri de informaţii militare şi civile aflate sub consemn. Una dintre succesele Serviciului de informaţii condus de Mihail Moruzov (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române) a fost obţinerea cu o zi mai devreme a textului Tratatului de neagresiune germano-sovietic, cunoscut ca

13

Online: http://www.ziare.com/stiri/sri/sa-ne-amintim-spionii-la-ei-acasa-1029740, accesat la 10.09.2019 14 Online:www.romania-actualitati.ro/sefi_ai_serviciilor_de_informatii_romanesti_1920_194851061, accesat la 10.01.2019.

Pactul Ribbentropp – Molotov, a protocolului secret în care României urma să i se ceară Basarabia de către sovietici. „Performanţa în materie de informaţii nu a fost urmată şi de decidenţii din epocă, astfel că valoarea sa a fost pierdută în următoarele luni de până la ultimatul sovietic din 26/27 iunie 1940. În paralel cu acest succes, Moruzov constituise şi reţele de informaţii pe teritoriul adiacent frontierei dintre cele două state , reţea care a fost folosită cu succes pe toată perioada desfăşurării ostilităţilor din cel de-al doilea război mondial.”15 În plan intern, serviciul condus de Moruzov a răspuns comenzilor Palatului, acesta având abilitatea de a juca pe degete cum se spune, atât pe politicieni, cât şi partidele politice. Concepția lui Mihail Moruzov în privința muncii de informații și contrainformații era în acord cu ceea ce era modern în epocă, punând accentul pe evitarea unor evenimente ce ar putea compromite siguranța națională. Pentru aceasta, statul trebuia să dispună de informații relevante despre intențiile posibililor inamici pentru a putea contracara activitatea acestora. Detalii interesante despre ideile lui Moruzov privind activitatea de informații le întâlnim în mărturisirile lui Ștefan Enescu: „În toamna anului 1939, lui Mihail Moruzov i‑a venit ideea înființării unei « școli de secretari de atașați militari ».”16 Moruzov a trimis din fondul său la Secția a II‑a a M.St.M. suma de 100 000 lei pentru înființarea acestei școli. Evenimentele din primăvara-vara anului 1940 nu a mai permis înființarea unei astfel de școli, dar ideea a fost însă preluată și pusă în aplicare, aproape un an mai târziu, de Eugen Cristescu.

15 16

Ibidem Online: https://www.art-emis.ro/istorie/mihail-moruzov-2, accesat la 10.01.2019

Calităţile lui Moruzov de şef al Serviciului Secret de Informaţii şi aportul instituţiei au fost şi ele diferit apreciate. Cele mai puternice critici i‑au venit din partea reprezentanţilor Secţiei a II‑a din Marele Stat Major şi au fost în cursul anchetei, după moartea lui Moruzov. I s-au adus reproşuri asupra faptului că informaţiile culese în exteriorul ţării nu au corespuns nevoilor Marelui Stat Major, că erau adesea eronate, că priveau dotarea şi pregătirea armatei sovietice din Extremul Orient, dar nu şi pe cele ale trupelor aflate la graniţa României. Destul de aspru l-a criticat şi un fost şef al Frontului de Sud din cadrul S.S.I. (compartiment care se ocupa cu culegerea datelor din zona balcanică). Căpitanul Mihail Stănescu a declarat următoarele: „Până la urmă m‑am convins că activitatea informativă a acestui serviciu se rezumă în a difuza inforaţiile primite de la unii ataşaţi militari... şi de a da ca note informative anumite ştiri culese din ziare străine. Totul era numai ca zilnic să plece cât mai multe informaţii a căror calitate însă nu avea nici o valoare. Se punea, de asemenea, preţ pe orice articol străin care vorbea de regele Carol al II‑lea". Totuşi, nu i se pot nega lui Mihail Moruzov o serie de merite, cum ar fi crearea reţelei de la Târgu‑Mureş, care a funcţionat nedetectată în toată perioada ocupaţiei horthyste şi care mai trimitea încă note şi la începutul anilor '50, a celor de la Chişinău şi Cernăuţi, care au furnizat informaţii în timpul ocupaţiei sovietice în Basarabia în 1940‑1941. 17 Moruzov a luptat foarte mult ca, din situația lui de civil fără titlu și diplome oficiale, să obțină un loc stabil la Palat. Momentul favorabil avea să se ivească după reîntoarcerea lui Carol al II-lea în țară. La început însă, relația dintre cei doi nu a fost una prea bună, întrucât regele îi ceruse un înlocuitor, deoarece pe Moruzov îl suspecta de trădare. Prin intervenții și folosindu-se de diverse șiretlicuri, Moruzov a reușit într-un final să intre în grațiile regelui.

17

Online: https://www.art-emis.ro/istorie/mihail-moruzov-2, accesat la 10.01.2019

La 29 noiembrie 1938, prin Decizia ministerială semnată de ministrul Apărării Naţionale, se preciza că misiunea Serviciului Secret era de a procura informaţii secrete cu caracter general şi militar, astfel ca el să poată corespunde în timp de război nevoilor operative ale armatei. În sfârşit, la 9 octombrie 1939 se publica în Monitorul Oficial Decretul-lege pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, în care, pentru prima oară, apărea titulatura de Serviciul Special de Informaţii. Ea nu a fost însă niciodată folosită de Moruzov, impunându-se abia după venirea lui Eugen Cristescu.18 Una dintre cele mai cunoscute cunoscute operațiuni ale lui Moruzov a fost așa-zisa "afacere a rublelor". Serviciile secrete rusești vroiau să introducă pe piața românească 12 milioane de ruble false astfel, destabilizând economia românescă. Aflând de intenția bolșevicilor permite asimilarea primului milion, știind că acesta era adevarat și folosit pe post de momeală, dar pe celelalte le deturneaza și le înapoiază Rusiei printr-un subterfugiu, afectând în schimb economia inamică. Cariera sa este presărată nu numai cu reușite, ci și cu eșecuri. În 1926 o agentă sovietică a reușit să se infiltreze pe lângă generalul Ludovic Mircescu și să facă rost de planurile de mobilizare ale armatei romane precum și alte informații secrete pe care reușeste să le trimită mai departe. Acest eveniment a reprezentat o mare lovitură pentru forțele armate române, fapt ce l-a determinat pe generalul Mircescu să își ia viața. Era recunoscut pentru convingerile sale slavofobe, pe care nu se sfia să le împărtășească și avertiza mereu asupra pericolului reprezentat de instituirea unui stat sovietic la granițele Regatului României. După cum spunea colonelul Gheorghe Petrescu acestă înverșunare este foarte neașteptată ținând cont ca el provenea dintr-o familie de cazaci. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhivele S.S.I. conțineau cele mai ample dosare 18

C. Troncotă, Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion. Bucureşti. 2004. p. 42.

la adresa activității U.R.S.S., după cele deținute de Germania Nazistă, rezultat al muncii neîncetate și dedicate a lui Moruzov.19 Ca director al SSI, Moruzov preluase sub control, încă din 1927, rezidenţa britanică la Bucureşti, căreia îi permitea să lucreze, dar rapoartele către Intelligence Service erau citite şi exploatate mai întâi la Bucureşti şi numai după aceea la Londra. În mod similar, a facilitat infiltrările de agenţi peste Nistru, efectuate de francezi şi britanici, cu condiţia să i se pună la dispoziţie o copie a tuturor materialelor obţinute de la aceştia. Mihail Moruzov avea o agentură personală la nivel înalt (miniştri, şeful Poliţiei, ziarişti de renume). Agentura creată de SSI acţiona în Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, dar şi în ţară. Reţeaua creată la Târgu Mureş a rămas nedescoperită pe tot timpul ocupaţiei horthyste şi mai trimitea informaţii la începutul anilor ‟50. Secretarul lui Moruzov declara că şeful lui era capabil să afle cele „discutate cu uşile închise în Sovietul Comisarilor Poporului” în legătură cu România. Un ofiţer de informaţii american, venit în misiune în România imediat după actul de la 23 august 1944, afirma că dosarele SSI „conţineau cea mai grozavă culegere de date despre sovietici din toată Europa, cu excepţia dosarelor găsite în Germania”.20 „Deşi a fost un simplu civil, serviciul înfiinţat de el, a cărui titulatură completă era Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, a servit ţara ca şi ansamblu, nu doar instituţia militară. De-a lungul timpului, numeroşi ofiţeri de stat major au trecut în rândul serviciului secret. Despre activitatea lui Moruzov se cunosc foarte puţine lucruri şi există prea puţine documente care să ateste activitatea sa, acest lucru datorându-se preocupării sale, împinsă până la 19

Online: http://www.ziare.com/stiri/sri/sa-ne-amintim-spionii-la-ei-acasa-1029740, accesat la 10.01.2019 20 Vitralii- Lumini și umbre, Online: http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2014/03/vitraliino6.pdf, accesat la 10.01.2019

limitele

unei

adevărate

manii,

în

legătură

cu

conspirativitatea,

compartimentarea muncii şi păstrarea secretului.”21 Toţi cei ce ne-au lăsat mărturii despre Moruzov sunt de acord asupra unui punct: „Secretul puterii lui Moruzov a rezidat în compartimente cât mai mărunte şi exclusive pentru fiecare“. Vintilă Ionescu, alt colaborator al său, spunea că: „Moruzov era un om foarte conspirativ. Nu puteai afla de la el nimic, mai ales în privinţa oamenilor de care se servea... Educaţia tuturor era făcută să nu se intereseze unul de ce face celălalt, fiindcă imediat ce ar fi căutat să afle sau să întrebe ceva, era îndepărtat“22 Colonelul Octav Vorobchievici menţiona în legătură cu discreţia lui Moruzov că n-a „putut pătrunde secretele pe care ştia să le păstreze cu severitate“. Nici anchetatorii lui Moruzov nu au putut afla prea multe în toamna anului 1940. Fostul şef al Serviciului Secret a refuzat să comunice date în problema agenturii altcuiva decât lui Ion Antonescu, şeful guvernului. Cum acesta nu a vrut să îl vadă, Moruzov a luat în mormânt şi acest secret.23 În anul 1940, Moruzov s-a deplasat la Veneţia pentru a se întâlni cu şeful Serviciului Secret Italian, Giacomo Carboni şi cu şeful Serviciului Militar German, Wihlelm Canaris, cu care a discutat despre colaborarea dintre cele 3 servicii. În urma acestei întâlniri şi a relaţiei bune dintre Canaris şi Moruzov, primul l-a avertizat pe cel din urmă despre o posibilă forţare de abdicare a regelui şi numirea lui Ion Antonescu, e cunoscută fiind legătura rea dintre Moruzov şi Antonesu. În încercarea sa de a-l proteja pe Moruzov, Canaris a încercat din răsputeri să îl convingă să petreacă mai mult timp la Veneţia, până când lucrurile aveau să 21

Ibidem.

22

Arh. S.R.I., fond „y“, dosar nr. 105443, f. 88. C. Troncotă, Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion. Bucureşti. 2004. p. 31.

23

se liniştească, însă spionul român a refuzat şi a revenit în România. După numai o zi, acesta a fost arestat de legionari, care deja pactizaseră cu mareşalul. Aversiunea lui Antonescu faţă de Moruzov pornea de la numeroasele informaţii pe care şeful spionajului românesc le deţinea despre acesta. El aflase că militarul era bigam. Pe lângă soţia din România, Maria, mareşalul mai era căsătorit şi la Paris. Întors în ţară. Moruzov fusese arestat şi dus la Poliţia Capitalei de unde a fost transferat mai apoi la Jilava. Acolo, a fost închis în celula cu numărul 1, unde stătea singur. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie, un grup de legionari, avându-l în frunte pe comisarul Gheorghe Creţu, i-a împuşcat pe toţi cei 64 de miniştri închişi în 12 celule, care colaboraseră cu Carol al II-lea, dar şi pe Mihail Moruzov.

Concluzii În concluzie, după ce am analizat mai multe materiale ce provin din diferite surse, am înţeles mai bine evoluţia serviciilor de informaţii ale României de la Primul Război Mondial până la instaurarea regimului comunist şi am reflectat asupra tuturor evenimentelor la care a luat parte marele spion, Mihail Moruzov și asupra contribuției acestuia l-a rezolvarea unora dintre cele mai importante probleme de la acea vreme. În urma unei ample analize a documentelor pe care le-am avut la dispoziţie, am înţeles că în aceea vreme, înființarea unui serviciu de informații în adevăratul sens al cuvântului era o adevărată provocare pentru conducerea țării. Acest fapt nu se datora doar lipsei de resurse materiale și financiare, dar şi din cauza opreliştilor de natură politică, a piedicilor puse de adversari şi de prezenţa şi implicarea tot mai pregnantă a srviciilor secrete ale altor state, în special a celor ce proveneau din Uniunea Sovietică. Aceasta este, pe scurt, biografia clandestină a celui care, în martie 1917, a fost numit la cârma Serviciului Special de Siguranță al Deltei Dunării (structură clandestină organizată în serviciul Secției a II-a a Marelui Stat Major al Armatei Române). Mihail Moruzov a debutat în munca informativă la vârsta de numai 15-16 ani. A avut rezultate spectaculoase la „mișcările”: bulgară, rusă, lipoveană, austro-germană și „anarhismul socialist”. A lucrat atât de conspirat încât puțini au fost funcționarii din vârful Direcției Poliției și Siguranței Generale - Marelui Stat Major al Armatei Române care să-i știe valoarea și performanțele. Rapoartele lui ajungeau direct pe masa de lucru a Regelui Carol I, Principelui Ferdinand, primului ministru, ministrului de Război și celui de Interne.

Într-adevăr, după confirmarea lui ca şef al SSI (în 1927 sau 1929), Mihail Moruzov s-a amestecat tot mai mult în jocurile politice interne, urmărind să-şi consolideze poziţia şi să câştige cât mai multă influenţă.24 Una din cele mai bune acţiuni la nivel de intelligence ce au avut loc în prima jumătate a secolului trecut a fost înfiinţarea Serviciului Secret de Informaţii de către Mihail Moruzov. Datorită acestui serviciu, multe vieţi au fost salvate. Acest serviciu a contribuit la evitarea unor situaţii conflictuale mai puternice decât cele care au existat între România şi statele vecine şi totodată, a împiedicat realizarea surprinderii armatei române sau a conducerii de la aceea vreme faţă de posibile acţiuni ale altor state. După căderea lui Moruzov, SSI-ul a fost năprasnic lovit din toate părţile, anatemizat şi blocat în realizarea sarcinilor sale fireşti. Agenţii şi informatorii bănuiţi erau hăituiţi, autorităţile refuzau să mai acorde acoperiri. În ciuda asasinării lui, Mihail Moruzov nu a fost uitat şi a rămas în amintirea românilor drept un erou ce s-a jertfit pentru binele neamului. Spiritul său patriot, curajul şi eficienţa cu care îşi desfăşura activitatea l-au propulsat printre cei buni şi i-au creat un loc al lui, de unde nu poate fi coborât. Deşi informaţiile despre el nu au fost niciodată în număr mare, ele au fost suficiente pentru a evidenţia ilustra personalitate de care România a avut noroc. Dincolo de legendă, discontinuitatea creată, şi ca urmare a greşelilor capitale comise de Moruzov, imposibil de depăşit pe termen scurt, a grevat asupra capacităţilor informative şi contrainformative de apărare a statului, în condiţiile prăbuşirii fruntariilor României Mari şi intrării ţării într-un război cu schimbare de fronturi.25

C. Troncotă, Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion. Bucureşti. 2004. p. 51 Online: https://www.cotidianul.ro/mihail-moruzov-o-cu-totul-alta-fata/, accesat 10.01.2019 24 25

la

BIBLIOGRAFIE 1. Pavelescu I., Enigma Moruzov, Cel mai mare spion din istoria României, Editura Gaudeamus, Iași, 1995. 2. Troncotă C., Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion. Bucureşti. 2004. 3. Pintilie F.,Tunăreanu N.., Istoria Serviciului Secret de Informații, România 1917-1940, Vol. I, Editura I.N.I., București, 2000. 4. https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/moruzov/, accesat la 10.01.2019. 5. http://www.ziare.com/stiri/sri/sa-ne-amintim-spionii-la-ei-acasa-1029740, accesat la 10.09.2019 6. www.romaniaactualitati.ro/sefi_ai_serviciilor_de_informatii_romanesti_1 920_1948-51061, accesat la 10.01.2019. 7. Vitralii- Lumini și umbre, Online: http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2014/03/vitraliino6.pdf, accesat la 10.01. 8. www.adevarul.ro/news/societate/serviciile-secrete-romanesti-cuzabasescu-1_50ae2aea7c42d5a6639a48d7/index.html, accesat la 10.01.2019 9. https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mihail-moruzovinceputurile-carierei-1906-1916, accesat la 10.01.2019 10. https://www.cotidianul.ro/mihail-moruzov-o-cu-totul-alta-fata/, accesat la 10.01.2019