Meditatii Zilnice - Wilm Malgo [PDF]

Zitiervorschau

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG IANUARIE

PREFAŢĂ

Wim Malgo, soţul meu, alături de care am avut o căsnicie fericită timp de 43 de ani, a fost pot să o spun cu certitudine - un slujitor devotat al lui Dumnezeu. Din al 27-lea său an de viaţă, mai exact din prima zi după cununia noastră, până în ultima zi a vieţii sale, s-a dedicat cu totul în slujba marelui său Stăpân/Această slujire a cunoscut, dacă vreţi, trei etape distincte: Mai întâi, Wim a fost un evanghelist convins, având o singură pasiune: să câştige suflete pentru Mielul divin. In anii '50 Dumnezeu i-a încredinţat o primă lucrare: emisiunea radio din anul 1955, din care a derivat mai apoi Misiunea «Strigătul de la Miezul Nopţii». Pe urmă, Domnul i-a pus o a doua lucrare pe inimă, şi anume aceea de a răspândi mesajul Evangheliei păcii şi de a-i îndemna pe toţi copiii Domnului să trăiască o viaţă de credinţă aşa cum El însuşi o cere: «Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt» (1 Petru 1,16). întrebarea «De ce atâţia creştini nu-şi sfinţesc umblarea cu Domnul în viaţa de zi cu zi?» 1-a preocupat intens. Bazată pe vestirea mântuirii s-a cristalizat încet a treia etapă a slujirii sale, şi anume vestirea momentului glorios al revenirii lui Isus şi tălmăcirea profeţiei biblice. El a fost unul dintre cei ce au strigat: «Domnul vine! Pregătiţi-vă!» «Urmăriţipacea cu toţi si sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14). Wim Malgo a lăsat în urma sa o moştenire literar-creş-tină valoroasă, bogăţie din care a fost alcătuită această carte devoţională. Vreau să subliniez că ea nu trebuie să înlocuiască Biblia, ci mai degrabă trebuie să trezească în cititor dragostea fierbinte pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi dorinţa tot mai aprinsă de a citi şi de a studia singur Sfânta Scriptură. Meditaţiile zilnice, intenţionat nu foarte lungi, au fost redactate în urma multor rugăciuni. De asemenea, în spatele acestei lucrări se ascunde o muncă uriaşă. Le multu-mese din inimă tuturor celor care au ajutat în vreun fel sau altul la apariţia acestei cărţi. Din partea Misiunii «Strigătul de la Miezul Nopţii» dedicăm această carte în memoria lui Wim Malgo şi păstrăm în gând şi suflet versetul biblic: «... şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort» (Evrei 11,4).

«... si prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.» (EVREI 11,4)

1 IANUARIE «Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărun-teţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc si să vă mântuiesc.» ISAIA 46,4 Cât de incert este acest an care îţi stă înainte! Nesiguranţa generează nelinişte şi nervozitate. Câte lucruri rele nu ţi se pot întâmpla? Vrei să fii însă sigur de veşnicie? Atunci fii gata să accepţi cele două condiţii pe care le pune Biblia. Prima este aceasta: «Dar cel ce mascultă va locui fară grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău» (Prov. 1,33) şi cealaltă: «Domnul dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie» (Prov. 2,7). Eşti ascultător doar când eşti gata să plăteşti preţul pentru a-L urma pe Domnul Isus. Eşti neprihănit în ochii lui Dumnezeu când crezi în puterea de curăţire a sângelui lui Isus şi te căieşti sincer în inima ta de păcatele tale. Poate te întrebi cu teamă: «Prin câte încercări va trebui să mai trec şi în acest an?» Imediat însă ce începi să experimentezi puterea ocrotitoare a lui Isus în viaţa ta, toate ridurile îngrijorării vor dispărea. Ce a purtat El? O coroană de spini, crucea şi păcatele lumii. Ce susţine acum? Întregul univers, chiar pe umerii Săi. Ce altceva mai poartă? Pe tine! Chiar pe tine te poartă pe braţele Lui! De ce te mai îngrijorezi?

2 Ianuarie «Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine-, nu este vrednic de Mine» MATEI 10,38 Ce fel de suferinţe vei experimenta în acest nou an? Cel care a suferit mult însă nu se plânge. El realizează cu bucurie că, pentru un copil al lui Dumnezeu, suferinţa nu este altceva decât o unealtă în mâna iubitoare a Tatălui — mână care, cu delicateţe, ne eliberează de tot balastul efemer şi care, exact prin suferinţă ne face părtaşi unei vieţi împreună cu Isus, viaţă de o frumuseţe de nedescris. Dacă în acest an, ca şi copil al Lui vei avea parte cumva de suferinţă, uită-te la Isus, care a păşit pe această cale şi a ajuns astfel în glorie! Pe cât de cumplită I-a fost suferinţa şi pe cât de dureroasă batjocura, pe atât de înaltă e dumnezeirea Sa: «... vestea mai dinainte patimile lui Cristos si slava de care aveau sa fie urmate» (1 Pet. 1,11). Cei mai mulţi credincioşi resping suferinţa lui Cristos despre care vorbeşte Pavel (vezi 2 Cor. 1,5-7) şi caută pe cât posibil să o ocolească. Dacă vrei să ajungi însă în viaţa de apoi cântând cu bucurie, hotărăşte-te pentru Dumnezeu «şi urmează pe Miel oriunde merge El (Apoc. 14,4). Atunci textul din Romani 8,17 se va împlini şi în viaţa ta: «. ..dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El

3 IANUARIE «Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» ISAIA 40,31 Unii se plâng: «Cât de lipsit de putere şi de obosit trebuie să încep acest nou an!» Există într-adevar mulţi oameni obosiţi. Dar cu cât scopul tău final în viaţă este de a fi din ce în ce mai mult asemenea lui Cristos, cu atât mai puţin Duhul tău va fi obosit şi lipsit de vlagă. Care este cel mai puternic imbold pentru a-ţi urma calea cu hotărâre? Evident, premiul final! Cine nu are un scop veşnic, oboseşte rapid. Care este cea mai importantă prioritate din viaţa ta? Afacerea? Banii? Familia? Succesul? Şi pe lângă toate acestea şi Cristos? Nu e de mirare că ai tot timpul nevoie de odihnă! Energia ta se risipeşte pentru că este direcţionată spre mai multe ţeluri secundare. Eşti tras din toate părţile de lucruri trecătoare, de aceea nu te mira deloc că ai pierdut din vedere esenţialul: lucrul cel mai înalt, mai bun -veşnicia! Ce este de făcut? Schimbă-ţi rapid priorităţile! Fă-o chiar acum! Mottoul tău în viaţă să fie: «Căci pentru mine

a trăi este Cristos şi a muri este un câştig» (Filip. 1,21). Atunci inima ta va fi liniştită şi puteri nesfârşite pentru o viaţă sfântă vor curge spre tine. Aşa spune Domnul: «întoarceti-vă la Mine si veti fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul!»

4 IANUARIE «Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase.» ISAIA 43,18-19 Ai trecut pragul anului vechi şi ai început un an nou, dar câte oportunităţi extraordinare de a depune mărturie ai lăsat să treacă pe lângă tine în zadar? Câte păcate comise din neatenţie, câte nesupuneri? Ai toate motivele să te uiţi înapoi descurajat. Dar trebuie să vii azi cu toate eşecurile la Domnul. Ce bucurie să avem un Dumnezeu milostiv, care iartă păcatele! Şi chiar de ai fi eşuat de mai multe ori, El nu te alungă. Unde este un Dumnezeu ca Tine, o Doamne? Sângele lui Isus Cristos îţi garantează astăzi curăţire totală şi reînnoire; tot ce ţi se cere este doar o pocăinţă sinceră. El îţi spune: «Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechil» (Isaia 43,18.) Cine a avut parte de o asemenea binecuvântată iertare va urî păcatul şi se va lipi şi mai tare de Dumnezeu. Acea persoană va experimenta biruinţă după biruinţă pentru că «... merge din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion» (Psalm 84,7).

5 IANUARIE «Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. în ziua aceea, ceruri" le vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căi" dură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.» 2 PETRI/ 3,10 Cât de multe lucruri s-au schimbat în anul care a trecut! Fără îndoială că oamenii se schimbă, prietenii buni devin inamici - oamenii sănătoşi se îmbolnăvesc şi mor - lumea se schimbă şi trece — catastrofele naturale se înmulţesc — clima se modifică şi ea. Cuvântul lui Dumnezeu însă spune: «Ele vor pieri, dar Tu rămâi. Toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate, dar Tu eşti acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi» (Evrei 1,11-12). Ne apropiem de o decisivă şi înspăimântătoare judecată. Dar cei care sunt ancoraţi în Stânca neclintită şi veşnică — Isus Cristos — vor fi păziţi de «furia care va veni». Isus spune: «Eu trăiesc si voi veţi trăi». Chiar dacă toate trec — El nu va trece, ci va rămâne în veac, şi noi, oile Sale împreună cu El, căci: «... nimeni nu le va smulge din mâna Mea.» (Ioan 10,28) şi «nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru» (Rom. 8,39); «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în vecii» (Evrei 13,8

4 IANUARIE «El nu i-a răspuns nici un cuvânt...» MATEI 15,23

Din Scriptură ştim că această femeie a strigat către Domnul pentru a-i vindeca fiica bolnavă şi chinuită — şi El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Nu am păşit decât de câteva zile în noul an, dar strigătul din sufletul tău deja se aude puternic, nevoia de un ajutor concret, vizibil este stringentă. De ce oare Domnul nu îţi răspunde prin nici un cuvânt? Fie ca tu să găseşti în acest text exact alinarea de care ai atâta nevoie! — De ce nu i-a răspuns Domnul acelei femei canaanite cu o credinţă atât de mare? Nu a fost oare aspru şi de neînţeles, când citim că: «El nu i-a răspuns nici un cuvânt» (Matei 15,23)? Nu a fost rugăciunea ei destul de bună? Nu a fost problema ei urgentă? Toate aceste întrebări şi-au primit însă răspunsul când Isus i-a spus: «... O, femeie, mare este credinţa Ta ...» (Matei 15,28). Cu toate acestea Domnul nu i-a răspuns înainte. Este minunat felul în care Dumnezeu răspunde după tăcere şi te lasă apoi să experimentezi minunatul Său ajutor! Tăcerea de neînţeles a Cerului ne loveşte puternic în timpuri de nevoie. De ce procedează Dumnezeu aşa? Pentru că doar în acest fel credinţa se ancorează şi mai tare în Domnul. Momentul când Dumnezeu va rupe tăcerea nu e departe şi El îţi va răspunde după cum găsim scris în Zaharia 1,14: «... Aşa vorbeşte Domnul oştirilor».

7 IANUARIE «Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se vapogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos.» 1 TESALONICENI 4,16 De multă vreme noi, Biserica lui Isus, strigăm cu dor împreună cu Duhul Sfânt: «Vino, vino cât mai repede, Doamne Isuse!» şi ne întrebăm: «Doamne, cât mai aştepţi?» Lasă-mă săţi spun plin de încredere, dragule cititor, că aparenta Sa tăcere nu anulează adevărul că El va veni curând pe norii cerului pentru a ne duce acasă. Curaj, frate deznădăjduit, nu dispera, soră dragă! Chiar dacă tace, El este acolo şi aude strigătele tale. Dumnezeu aşteaptă să te laşi cu toată încrederea pe braţul Său. Atunci îl vei chema şi El îţi va răspunde zicând: «Iată, sunt aici!» Astfel ceaţa întunecată a deznădejdii va dispărea, iar soarele milei Sale nemărginite va străluci victorios. De aceea, te rog fierbinte: nu renunţa la căutarea şi la dorul inimii tale după Dumnezeu chiar dacă nu ai primit încă răspuns la unele întrebări care te frământă! Ancoreazăte şi mai mult în Cristos şi păstrează-ţi încrederea neclintită în El, căci aşteptarea celor neprihăniţi se transformă în bucurie! Domnul răspunde chemărilor noastre. Da, Isus vine!

5 IANUARIE «întăriţi mâinile slăbănogite si întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui".» ISAIA 35,3-4 Iată o promisiune minunată pentru cei care sunt osteniţi spiritual: «Priviţi, acesta este Dumnezeul vostru!» Oboseala fizică este de cele mai multe ori trecătoare, dar cea spirituală este foarte vicleană. In Ieremia 31,25 citim: «Căci voi răcori sufletul însetat şi voi sătura orice suflet lihnit de foame». Această promisiune a lui Dumnezeu trebuie să îşi găsească acum împlinire în viaţa noastră. De ce facem o astfel de afirmaţie cu atâta siguranţă? Pentru că Dumnezeu însuşi doreşte să îşi împlinească promisiunile. Trebuie să fim mereu atenţi la ceea ce doreşte sau nu doreşte Dumnezeu. în acest caz. El nu numai că vrea să învioreze sufletele obosite şi deprimate, dar chiar o şi face! Dumnezeul nostru nu este limitat în puterea şi în dragostea Sa. Acest lucru îl găsim scris în Isaia 40,28: «Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea

Lui nu poate fi pătrunsă.» Cine are părtăşie cu Dumnezeul cel viu prin Domnul Isus Cristos este conectat la o sursă nesecată de putere divină.

9 IANUARIE «Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.» 2 PETRU 1,3 Cuvântul «totul» înseamnă că puterea lui Dumnezeu este prezentă în toate domeniile vieţii noastre. Când această putere a lui Isus Cristos locuieşte în noi, atunci ea radiază şi în afara vieţii noastre, de aceea este important ca privirea copiilor lui Dumnezeu să fie plină de lumină, căci ochii sunt oglinda sufletului. Există indicii spirituale prin care poate măsura intensitatea luminii lui Dumnezeu în noi. La mulţi credincioşi viaţa trăită indică faptul că lumina abia licăreşte. De ce? Pentru că puterea învierii lui Isus nu acţionează în ei prin credinţă şi de aceea, în slăbiciune, ei nu au nici un pic de forţă. Este groaznic când viaţa ta se scaldă în blazare, pentru că nu recunoşti cu adevărat puterea învierii Sale. Această minunată putere spirituală, care alungă chiar şi oboseala fizică, vrea să fie activă în noi. Nu trebuie să respingem şi să negăm puterea lui Dumnezeu, care a fost dezvăluită în Isus Cristos, ci trebuie să o lăsăm să acţioneze nestingherită în viaţa noastră. Să-I mulţumim deci pentru puterea pe care ne-a dat-o!

10 IANUARIE «Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.» 1 IOAN 1,7 Când ajungem la lumină, vedem cu claritate. Chiar dacă este dureros, adevărul iese întotdeauna la lumină. Conform versetului de mai sus, la fel se întâmplă şi cu inima noastră atunci când este curăţită de sângele preţios al lui Isus. Problema amară a multor oameni, nu numai a celor din lume, ci şi a creştinilor, este aceea că încearcă să pozeze drept altcineva - în viaţa de zi cu zi, la lucru, în afaceri. Fiecare încearcă să se pună pe sine într-o lumină cât mai avantajoasă. Dar dacă prin puterea ta proprie încerci să te înfrumuseţezi şi să îţi îmbunătăţeşti caracterul, te îndepărtezi automat de prezenţa lui Dumnezeu. Complexele spirituale, gândurile întunecate şi sentimentele de neputinţă vin din faptul că, datorită lipsei reale de cunoaştere de sine, continui să încerci să te arăţi în faţa lui Dumnezeu mai bun decât eşti. Dar Domnul respinge toate aceste «încercări personale de renovare». Adevărata experienţă a unei vieţi cu adevărat noi va deveni realitate numai atunci când vei fi pregătit să renunţi complet la eul tău şi să fii curăţit prin sângele Domnului Isus.

6 IANUARIE «Căci, dacă este cineva în Cristos, este ofăptură (sau zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.» 2 CORINTENI 5,17 Nostalgia (dorul de casă, dorul după cele trecute) este o ispită puternică a vremurilor noastre. Oamenii vor cu orice preţ ca totul să fie aşa cum a fost odinioară. In bisericile creştine găsim din păcate din ce în ce mai mult germeni de nostalgie spirituală. Omul cel vechi, cu înclinaţiile şi obiceiurile sale proaste, cu însuşirile sale păcătoase, trebuie dezbrăcat de hainele murdare. Nu contează că eul vechi şi mizerabil vrea cu orice preţ să rămână în

viaţă, el trebuie să dispară complet: «iată că toate lucrurile s-au făcut noi». Pavel ne atrage atenţia: «... v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui (la o parte cu nostalgia) şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut» (1 Col. 3,9-10). Nu te opri la jumătatea drumului! Fă pasul hotărâtor care ar fi trebuit de mai multă vreme făcut! De aceea: «întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină» (Isaia 35,3). Renunţă complet la vechea viaţă şi intră în cea nouă, în părtăşia cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt!

7 IANUARIE «Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte ca Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu.» 1 IOAN 4,2 Studiul aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu, implicit şi al pasajelor profetice, are o importanţă vitală pentru viaţa noastră spirituală. Petru ne îndeamnă să veghem cu statornicie până când (şi aici el vorbeşte despre reîntoarcerea Domnului) «... va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre» (2 Petru 1,19). Uşa Cuvântului lui Dumnezeu o vei deschide numai cu cheia perseverenţei. Sfânta Scriptură cere o studiere serioasă. Biblia poartă pecetea dumnezeiască a adevărului. Cine ar îndrăzni să o privească cu dispreţ? Cine dispreţuieşte însă Scriptura îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, care a scris-o prin inspiraţia Duhului Sfânt. Domnul doreşte să ne păzească pe toţi de indiferenţa şi de nepăsarea faţă de Cuvântul Său. Scriptura se «descoperă» sub o cercetare atentă, deoarece este plină de surprize. Sunt deplin conştient că ritmul alert al vieţii noastre cotidiene urmăreşte să ne ţină cât mai departe de studiul Bibliei. Studiază Scriptura, doar atunci taina biruinţei lui Isus îţi devine clară! David ştia cât de necesară este studierea Scripturii: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta» (Psalm 119,11).

13 IANUARIE «Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă tncred!".» PSALM 91,1-2 Aşa după cum există calamităţi naturale, există şi catastrofe spirituale. Cei mai mulţi dintre noi nu ştiu absolut nimic despre acestea din urmă. Foarte mulţi copii ai lui Dumnezeu nu sunt protejaţi în interior. Este extrem de evidentă în Sfânta Scriptură preocuparea Domnului pentru interior. De exemplu, când Noe a trebuit să-şi construiască arca, Dumnezeu i-a poruncit să o ungă cu smoală «... pe dinăuntru şi pe dinafară» (Gen. 6,14). Pare a fi o poruncă împotriva gândirii noastre logice. Noi am sugera ca prima dată arca să fie izolată pe dinafară, pentru ca, în caz de furtună apa să nu pătrundă înăuntru. Dar aici, în mod clar, prima dată scrie de interior şi apoi de exterior. Noi toţi suntem atenţi ca exteriorul nostru să arate bine si nu ne pasă (sau ne pasă prea puţin) dacă interiorul nostru este sau nu apărat şi protejat de sângele lui Isus. Din această cauză, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trecem prin suferinţe inutile, suferinţe care nu sunt după voia Lui.

14 IANUARIE «Ci tu, când te rogi, intra în odăiţa ta, încuie-ţi uşa si roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.» MATEI 6,6

Doresc să le spun tuturor celor care II slujesc pe Domnul Isus în ascuns: nu fiţi invidioşi, nici geloşi pe cei care II slujesc pe Domnul în văzul tuturor şi sunt în lumina reflectoarelor! Aceştia au de dus mai multe lupte spirituale decât cei care II slujesc pe Domnul în ascuns şi nu în faţa oamenilor, dar sunt văzuţi şi apreciaţi de Dumnezeu. Este într-adevăr un dar din partea Domnului dacă n poţi sluji pe El în pace şi în taină. Din păcate acest lucru este dorit de foarte puţini creştini căci, chiar şi pentru o clipă, toţi dorim să fim apreciaţi în viaţă. Dar exact frământarea internă, dorul ascuns al inimii este preţios înaintea lui Dumnezeu, căci: «... omul se uită la ceea izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă» (2 Sam. 16,7). Această meditaţie va fi poate citită de unii credincioşi ale căror fapte nu sunt văzute şi apreciate de nici un om, dar sunt cunoscute de Dumnezeu, căci El este preocupat de sufletul nostru. El are grijă ca noi să trăim prin Duhul Sfânt şi să-L slujim pe El, chiar şi cu lacrimi şi suferinţă, fără ca lumea din afară să stie ceva.

8 IANUARIE «Moise a răspuns fiilor lui Gad şi fiilor lui Ruben: „Fraţii voştri să meargă oare la război şi voi să rămâneţi aici?tl» NUMERI 31,6 Ca şi membri ai Bisericii lui Isus, noi suntem în părtăşic unii cu alţii, răscumpăraţi prin acelaşi sânge scump. Dar relaţiile de sânge aduc cu ele şi responsabilităţi. Prin luptele şi suferinţele sfinţilor din timpurile de odinioară am avut parte de multe binecuvântări, pentru că ei au păşit pe drumul credinţei înaintea noastră, pentru că au avut adevăratul spirit al vieţii cu Domnul şi pentru că nu s-au mulţumit cu nivelul spiritual pe care îl atinseseră. Prin credinţa lor noi suntem şi mai puternic impulsionaţi să II urmăm pe Domnul cu o şi mai mare determinare. În Evrei 11,40 se spune că ei nu ajung la desăvârşire fară noi. Domnul îi spune profetului Ieremia: «Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului» (Ier. 48,10). Ştiu că frica de încercări este o mare ispită pentru unii credincioşi, care, în mândria lor stau liniştiţi ca simpli spectatori în arena regatului lui Dumnezeu, în loc să participe activ la bătălie. Dar şi ţie ţi-a fost scris să lupţi! Cum doreşti să primeşti cununa dacă fugi de cruce? Dacă şi cei mai buni vor fi curăţaţi prin foc, atunci cu greu noi vom putea scăpa de încercare. Sculaţi-vă, căci vremea este aproape! Domnul vieţii trebuie să ne găsească veghind în rugăciune.

16 IANUARIE «Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfânta, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.» IUDA 20 Rugăciunea prin Duhul Sfânt este o taină. Această rugăciune oferă garanţia ascultării dacă originea ei nu este în pornirile inimii noastre, ci în Dumnezeu. Dacă încercăm să ne gândim la acest lucru sau să-1 cuprindem cu mintea şi cu duhul nostru, atunci niciodată nu vom mai îndrăzni să fim leneşi în ce priveşte rugăciunea. Acest lucru 1-a înţeles şi Samuel, bătrânul slujitor al lui Dumnezeu, când, la sfârşitul vieţii sale, a vorbit poporului Israel: «Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi ...» (1 Sam. 12,23). Rugăciunea prin Duhul Sfânt este atât de intensă şi de puternică, încât apostolul Pavel a descris-o astfel: «... căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite». Dacă în timpul rugăciunii prin Duhul Sfânt nu noi ne rugăm, ci Duhul lui Dumnezeu prin noi, atunci înţelegem şi că rugăciunea sinceră vine de la Dumnezeu şi, cu ajutorul Duhului Său trece prin cel ce se roagă şi apoi se întoarce la Dumnezeu. Ce traseu minunat!

17 IANUARIE «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» 1 IOAN 3,3 Sunt de părere că multe ispite sunt puse pe seama lui Satan, ispite care însă în realitate îşi au originea într-o inimă ce nu a fost curăţită de toate păcatele. Multe iritări şi stări nervoase ar dispărea din viaţa ta dacă nu ai neglija să îi ceri Domnului să te curăţească de vechile păcate. Problema este generată de faptul că pe cărarea vieţii nu mergi în tandem cu Domnul. Enoh a fost răpit la cer; despre el citim că: «Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu» (Gen. 5,24). Cu alte cuvinte, Enoh a ţinut pasul cu Dumnezeu. Ştii ce înseamnă să o iei înaintea Domnului şi să nu păşeşti în ritm cu El? Înseamnă că, fară a fi în prealabil curăţit cu adevărat, intri în prezenţa lui Dumnezeu într-o atitudine de falsă evlavie. Acesta este motivul tensiunii în care trăim când vorbim, cântăm şi chiar ne rugăm într-un mod care nu este în acord cu inima noastră. Dacă depui mărturie despre ceva ce încă nu ai trăit - vorbele tale nu au nici o putere, deoarece lipsa de curăţie a inimii este imediat scoasă la iveală în viaţa ta spirituală. Acesta este practic creştinismul lipsit de putere. De aceea, veniţi la Lumină!

18 IANUARIE «Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.» i TESALONICENI 5,23 Sfinţirea copiilor lui Dumnezeu este atât de importantă, încât Sfânta Treime Se implică direct în acest proces. In ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu Tatăl, iată ce găsim scris în 1 Tesaloniceni 4,3: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră ...». Cine refuză sfinţirea este automat în contradicţie cu voia Lui şi viaţa sa cunoaşte o criză spirituală. Sfinţirea este de asemenea şi preocuparea Duhului Sfânt, căci textul din Romani 1,4 spune: «... duhul sfinţeniei, dovedit cu putere...». Fiul, Isus Cristos ne-a deschis calea spre sfinţire prin rugăciunea Lui de Mare Preot: «Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr» (Ioan 17,19). Iată cât de importantă, cât de esenţială este sfinţirea în viaţa unui copil al lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfânt Se implică activ în acest proces! Petru spune: «... după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!» (1 Petru 1,2)

19 IANUARIE «Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.» TIT 3,9 Există oameni care sunt neîncrezători si oameni care caută adevărul. Există copii ai lui Dumnezeu care au multe întrebări importante şi nu primesc răspuns. Sunt convins că printre cititorii mei există şi unii care au strigat de multe ori: «O, Doamne, de ce tocmai eu?» Şi Dumnezeu tace. De ce nu-ţi răspunde? Pentru că te iubeşte! Iată ce găsim scris: «... va tăcea în dragostea Lui» (Ţef- 3,17). Fiul lui Dumnezeu a strigat pe cruce: «... Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46). Dar Dumnezeu a tăcut. De ce a tăcut oare — doar era vorba de Fiul Său iubit, care II chema în suferinţă de moarte, purtând povara tuturor păcatelor lumii? De ce nu a răspuns? Pentru că ne-a iubit atât de mult - pe mine şi pe tine! Autorii! Cântării Cântărilor a strigat: «... dragostea este tare ...» (Cânt. 8,6)!

Dumnezeu Şi-a iubit Fiul atât de mult, încât a strigat din ceruri: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţii» (Matei 17,5). Isus Cristos a fost realmente părăsit de Dumnezeu din cauza mea şi a ta, iar când a strigat după Tatăl, El a tăcut. De ce? O mai spun încă o dată: pentru că te-a iubit şi te iubeşte atât de mult! Această dragoste a fost mai puternică decât moartea Fiului Său.

20 IANUARIE « Tot aşa si voi: acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. În ziua aceea nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun, că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.. » IOAN 16,22-23 De ce nu primeşti răspuns la unele dintre rugăciunile tale? Pentru că Dumnezjşu te iubeşte, pentru că are planuri mari pentru viaţa ta şi doreşte să îşi reverse din belşug binecuvântarea prin tine, aşa cum a făcut şi prin Isus. Trebuie să avem tăria să ne încredem deplin în Dumnezeu, chiar dacă tace. Şi trebuie să înţelegem că El tace pentru că ne iubeşte. Nu contează că noi nu Ii înţelegem dragostea. Toate la timpul lor! Când îl vom vedea aşa cum este, ne vom acoperi faţa cu mâinile, ne vom pleca în genunchi în Faţa Sa şi vom recunoaşte: «O, Doamne, nu am realizat ce intenţii minunate ai avut în ceea ce mă priveşte. Iartă-mi întrebările pline de revoltă şi atitudinea nerăbdătoare!» Într-adevăr, se va împlini ceea ce Domnul a spus: «In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic.» Apleacă-ţi, deci, genunchii şi nu mai întreba «De ce?» sau «La ce bun?» Şi aşa nu vei găsi răspuns la aceste întrebări, căci răspunsul este ascuns în dragostea necondiţionată a Domnului faţă de tine.

10 IANUARIE «Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos» FILIPENI 3,20 Biblia vorbeşte despre faptul că noi, cei care credem în Domnul Isus Cristos, suntem deja în ceruri, chiar dacă trăim încă pe pământ. De aceea moartea nu mai are nici o putere asupra noastră, căci noi trăim prin Isus. Dar cum poate fi realizat acest lucru aici pe pământ? Răspunsul îl găsim în Coloseni 2,6: «... să şi umblaţi în El.» Eu pot să fiu în Cristos şi El în mine; doar astfel eu umblu cu El. Aceasta este umblarea cerească. Isus S-a înălţat la cer, în trupul Său înviat, iar acum stă la dreapta Tatălui. Dar în acelaşi timp El este prezent şi pe pământ, şi în cer. Căci chiar dacă stă lângă Tatăl, El locuieşte prin Duhul Sfânt în inimile noastre, după cum găsim scris în Efeseni 3,17: «... aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă». în concluzie: în timp ce tu umbli în trup pe pământ, duhul tău este deja în cer. Consecinţa acestei realităţi minunate o găsim în 1 Ioan 2,6: «Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus».

10 IANUARIE «Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice.» OSEA 11,7

Oare de ce atâţia credincioşi nu umblă cu adevărat împreună cu Dumnezeu? Una din cauzele cele mai frecvente este o stare de oboseală spirituală: nu ţii pasul cu Domnul, când ar trebui să umbli în El şi cu El. Rămâi în urmă, eşti leneş şi delăsător în rugăciune şi în slujire — şi prin aceasta se rupe legătura organică cu Domnul Isus. Consecinţa imediată este o stare de confuzie spirituală. În Evrei 12,3 suntem îndemnaţi să nu obosim în a fi curajoşi şi să nu fim delăsători. O altă consecinţă dezastruoasă a acestei oboseli spirituale este faptul că nu mai suntem nici receptivi, nici interesaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Domnul suspină spunând: «Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit» (Isaia 42,20). Aceste cuvinte ilustrează răceala noastră spirituală. Să facem tot ceea ce ne stă în putere! In 2 Petru 1,3 suntem asiguraţi că ne-au fost create toate condiţiile pentru o asemenea umblare: «Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.»

23 IANUARIE «Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?» PSALM 2,1 Situaţia politică mondială din ziua de azi se aseamănă cu o tornadă: evenimentele se precipită, totul este în mişcare. Dacă privim tornada din interior ameţim şi intrăm în panică. Strigătele popoarelor, lamentările oamenilor devin din ce în ce mai puternice. Peste tot se cere dreptate socială, dar egoismul rămâne în continuare la putere. Se cere pace în timpul demonstraţiilor organizate în acest scop, dar omul încă nu are pace cu Dumnezeu. Aceasta este contradicţia fatală: ei strigă «pace, pace!», dar nu este deloc pace. Există un asemenea paradox şi în inima ta? Doreşti de la alţii ceea ce îţi lipseşte chiar ţie? Eforturile disperate de a crea o lume mai bună cu ajutorul filozofiei umaniste devin tot mai intense. Toate aceste eforturi sunt însă sortite eşecului, pentru că popoarele se întorc împotriva naţiunii care, prin Isus Cristos, a adus mântuirea şi pacea lui Dumnezeu pe pământ. Iată esenţa crizei mondiale din zilele noastre! Totuşi, mângâierea extraordinară este aceea că, ascunsă în uraganul politicii mondiale găsim prezenţa caldă şi liniştitoare a lui Dumnezeu. Adevărata pace, adevăratul regat al păcii şi adevăratul Domn al păcii vor veni în Israel. Satan atacă încă de pe acum Ţara Sfântă, de aceea pacea zilelor noastre este de fapt o falsă linişte şi o falsă binecuvântare.

24 IANUARIE «Şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât si ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.» COLOSENI 1,20 Întreaga lume e împotriva Israelului pentru că Dumnezeu, prin sângele lui Isus Cristos, pe crucea de pe Golgota, a adus pacea atât în Israel, cât şi în lumea întreagă. El este pacea noastră! Acesta este motivul pentru care Israelul este urât şi respins de toată lumea. Respingerea Israelului implică automat şi respingea Fiului lui Dumnezeu, care a venit şi va veni din nou. Doar Isus va aduce pacea lui Dumnezeu în lume. Însă El nu este numai pacea noastră, ci şi lumina lumii. Pace fară lumină nu există. Cuvântul, lumina, pacea - toate trei sunt unite în Isus Cristos. El este Cuvântul întrupat, El este lumina, El este pacea: «Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea» (Psalm 119,105). Biblia te luminează, dar te şi condamnă, pentru că doar astfel ajungi la Golgota şi aproape de cruce. Acolo, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu eşti curăţit de păcate prin sângele scump al Mielului, iar inima ţi se umple de pacea Lui. În jurul tău poate fi haos, dar tu, în mijlocul tulburărilor care cresc, vei fi plin de pacea lui Dumnezeu.

12 IANUARIE «Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!» IEREMIA 17,7 Trebuie să învăţăm să ne încredem necondiţionat şi pe deplin în Domnul: «Căci cine este Dumnezeu, în afară de Domnul şi cine este o stâncă, în afară de Dumnezeul nostru?» (Psalm 18,31) Oamenii din jur şi contextele de viaţă neprielnice nu trebuie să ne amărască, ci să ne întoarcă privirea spre Domnul şi să ne îndemne la pocăinţă, dacă nu ne-am întors încă la El. Atunci când totul se ruinează, când toată munca, tot ce am clădit de-a lungul vieţii se spulberă în vânt, nu te lăsa doborât! Scriptura spune: «Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplâtire!» (Evrei 10,35). Domnul ne va distruge poate multe din sprijinurile noastre pământeşti, pentru a ne învăţa să ne bazăm numai şi numai pe Isus. Pe Avraam îl cunoaştem drept «tatăl tuturor credincioşilor», dar şi lui Domnul i-a luat pe rând toate lucrurile în care îşi pusese nădejdea. Exact în această perioadă din ce în ce mai întunecată a sfârşitului, se pune şi mai mult problema să II slăvim pe Domnul, încrezându-ne pe deplin în El. De aceea, haideţi sa ne rugăm: «Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor» (Psalm 12,l)

26 IANUARIE «Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi."» IOAN 11,25 Ce promisiune minunată pentru toţi copiii lui Dumnezeu! Credinciosul are viaţă veşnică şi experimentează această viaţă încă de pe acum «în interiorul său»! Prin puterea promisiunii Domnului Isus, în momentul în care va închide ochii, el «în veac nu va vedea moartea» (Ioan 8,51). Numai Domnul Isus are putere absolută asupra morţii, deoarece este Dumnezeul cel viu. El a spus despre fiica lui Iair: «n-a murit, ci doarme!» (Luca 8,52), iar despre prietenul Său: «Lazăr, prietenul nostru, doarme» (Ioan 11,11). Despre cei născuţi din nou care aşteaptă răpirea, dar care în momentul acesta nu mai sunt pe pământ, Pavel spune că au adormit (1 Tes. 4,15; 1 Cor. 15,51). Aceasta înseamnă că ei au adormit în ceea ce priveşte existenţa pământească, dar sunt în viaţă în faţa tronului lui Dumnezeu. Acest lucru ni-1 garantează însuşi Isus Cristos prin învierea Sa: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?» (1 Cor. 15,54-55). El a înviat cu adevărat, de aceea noi putem afirma despre un copil al lui Dumnezeu care a adormit în Domnul: nu a murit, ci trăieşte în rai, în slava de nedeseris!

27 IANUARIE «Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, da târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.» 1 PETRU 5,8 Ca şi credincioşi trebuie să facem în fiecare zi faţă unor lupte grele - atât în interior, cât şi în exterior. Când aceste conflicte devin tot mai puternice (cu toate că am primit şi experimentat iertarea păcatelor), trebuie să fim conştienţi că acest lucru i se datorează lui Satan, duşmanul nostru de moarte. Însă noi, care îl avem pe Domnul Isus în inimă, putem să ne împotrivim lui şi să fim biruitori, triumfători prin credinţă. Cum pot să fiu biruitor când eu sunt slab şi indisciplinat, când nu mai pot să cred în nimic, când nu mai simt nimic şi când nu văd altceva

decât întuneric în jurul meu? ...Aceasta este plângerea ta? Atunci Iacov îţi dă un răspuns minunat: «împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8). Trebuie deci să te apropii de Dumnezeu în lupta ta împotriva diavolului, căci aceasta este calea spre sfinţenie: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată» cu credinţă deplină...» (Evrei 10,19-22).

28 IANUARIE «înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov! Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harfa cea plăcută si din alăută!» PSALM 81,1-2 Cuvântul Domnului este actual, dar are şi valabilitate veşnică. În acest psalm Domnul îi cere lui Israel să se veselească şi să cânte la toate instrumentele. Există nenumărate locuri în Biblie unde este amintită răscumpărarea. În Psalmul 81,7 Domnul îi reaminteşte poporului Său că El ascultă întotdeauna rugăciunile: «Ai strigat în necaz si te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba». De ce ne tot reaminteşte Domnul anumite lucruri? De ce i-a cerut poporului Israel să povestească copiilor lor şi copiilor copiilor lor despre faptele Sale minunate şi să scrie poruncile Sale pe uşiorii de la case? Pentru că El ştie cât de repede uităm, de aceea El îşi reasigură mereu poporul de faptul că îi aude rugăciunile. Dacă nu ne mai rugăm mult, acest lucru dovedeşte că uităm, că mult prea uşor cădem, că duşmanul încă ne poate înşela. Totuşi, Domnul Dumnezeu nu Se schimbă si El doreşte să audă rugăciunile noastre. El ascultă strigătele celor drepţi şi împlineşte voia celor cu frică de El!

13 IANUARIE «Nici un dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străinii» PSALM 8I.9 Porunca lui Dumnezeu - transmisă odinioară Israelului, şi astăzi nouă - este: «Ascultă!» De ce repetă Domnul de două ori acest lucru? Părinţii constată că, de la o anumită vârstă, copiii nu îi mai ascultă, deoarece cred că ştiu totul mai bine. La un nivel mai înalt, la fel se raportează şi copiii lui Dumnezeu la Tatăl lor ceresc. Când Domnul strigă de două ori: «Ascultă poporul meu!» (Psalm 81,8), El nu Se referă la supunere, ci la auzire, la ascultare. Dacă am învăţa sa ascultăm mai mult, harul lui Dumnezeu ar putea lucra mai bine în noi. Tăcerea şi supunerea inimii sunt deosebit de importante, deoarece atunci ajungem să trăim experienţe care nu pot fi posibile nici prin muncă, nici prin efort şi nici prin pricepere. In Isaia 55,2-3 găsim scris: «De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi». Dacă Domnul subliniază atât de puternic acest lucru, înseamnă că ascultarea este într-adevăr extrem de importantă. Cât de mult L-ai ascultat astăzi?

30 IANUARIE «Dar dacă umblam în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; si sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.» 1 IOAN 1,7 Odată, după o serie de lucrări întreprinse în America, zburam peste Oceanul Atlantic spre casă. Am observat cu claritate că, venind din America spre Europa, zburam în direcţia luminii - între cele două continente există o diferenţă de fus orar între 7 şi 10 ore. În timpul zborului m-am uitat la un moment dat pe fereastră şi am văzut cum lăsam în urmă întunericul ca de smoală şi zburam spre lumină. Ce important este pentru un copil al lui Dumnezeu să umble spre lumină şi nu în direcţia opusă! Cât de important este ca în viaţa noastră de credinţă să ieşim de pe calea întunericului: «Urmăriţi pacea cu toţii si sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.» (Evrei 12,14) Fugi de întuneric! Dumnezeu a spus despre slujitorul Său Iov că: «... se abate de la rău» (Iov 1,8). Secretul victoriei este să ocoleşti răul, să fugi de el şi sa te scalzi în lumina atotpătruazătoare a Domnului Isus. Grăbeste-te în calea luminii! Ocoleşte întunericul, căci Isus vine în curând!

31 IANUARIE «Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.» ROMANI 8,37 Cu ani în urmă statul Israel a emis un timbru în memoria celor care au murit în război. Timbrul ilustrează un soldat israelian cu cască şi Tallit (şal de rugăciune). Poate oare puterea rugăciunii fi mai clar simbolizată? Probabil că nu. Cel ce se roagă, se luptă şi cel ce se luptă, se roagă. Fără rugăciune, lupta credinţei noastre se năruie ca un castel de nisip. Dacă rugăciunile tale nu ţin pasul cu lupta pe care trebuie să o duci, cu siguranţă vei fi strivit. Doare când vestim Cuvântul lui Dumnezeu fară a ne pune pe genunchi. Toţi copiii lui Dumnezeu sunt împăraţi şi preoţi, dar, din păcate, cei care ar trebui să dovedească regalitatea şi preoţia în slujba şi în viaţa lor sunt deseori lipsiţi de influenţă spirituală. Îmi este teamă că, în lucrul nostru pentru Domnul, de multe ori există pornirea josnică şi exclusiv profitoare a unui manager. În rugăciune oricine are ceva de spus în împărăţia lui Dumnezeu şi îl slujeşte în primul rând pe Cristos, apoi pe fraţii de credinţă. De aceea, roagă-te! Roagă-te chiar în momentul în care te simţi copleşit de situaţia ta mizerabilă, de eşecurile tale, căci este scris: «In ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138,3).

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG FEBROARIE

1 FEBRUARIE « Taci înaintea Domnului si nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.» PSALM 37,7 Cine e labil psihic din cauză că nu îşi lasă toate problemele în mâna Atotputernicului Dumnezeu, nu ÎI poate aştepta cu adevărat pe Domnul său. Lasă acum toate îngrijorările ce îţi frământă inima; nu le mai asculta! În măsura în care suntem mai puţin spirituali şi mai mult emotivi ne lăsăm influenţaţi si deviaţi de la țelul nostru unic de a-L sluji şi aştepta pe Domnul. Dacă ai renunţat cu adevărat la idolii tăi pentru a-L sluji cu toată fiinţa ta pe Domnul, atunci nu poţi face altceva decât să ÎI aştepţi. Nu este Oare deja timpul să laşi deoparte toate lucrurile care îţi distrag atenţia de la aşteptarea venirii lui Isus? Nu mai avem decât puţină vreme; Domnul va veni în curând. Toate semnele venirii Sale sunt vizibile. In jurul nostru totul se destramă. Domnul ne avertizează cu toată seriozitatea în acest sens prin textul din 2 Petru 3,11: «Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă?» Apostolul Ioan ne atrage atenţia asupra aceluiaşi lucru, dar prin alte cuvinte: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El» (1 Ioan 2,28).

2 FEBRUARIE «Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Cristos în felul lumii, totuşi, acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.» 2 CORINTENI 5,16 Afirm următorul lucru cu toată seriozitatea: pe cât este de adevărat faptul că singurul Fiu al lui Dumnezeu a trebuit să accepte moartea, la fel şi noi, cei ce formăm Biserica lui Isus, trebuie să acceptăm sacrificiul Său suprem, căci este scris: «dacă Unul singur a murit pentru taţi, toţi deci au murit.» (2 Cor, 5,14). Dacă suntem parte integrantă a trupului lui Isus, atunci fiecare în parte, fară nici o excepţie, am trecut prin moartea Sa. Acesta a fost secretul puterii şi impactului extraordinar pe care 1-a avut Biserica Primară: toate conflictele şi tensiunile şi-au găsit rezolvarea în identificarea cu moartea lui Isus. De aceea — fizic vorbind - nu mai cunoaştem pe nimeni, căci toţi am murit împreună cu Cristos. Carnea (eul nostru) a fost crucificată. Mielul lui Dumnezeu a murit pe cruce pentru ca tu şi eu - fiinţa, firea noastră veche - să moară împreună cu El. Dacă ne limităm numai la a spune: «Isus a murit pentru păcatele mele», atunci minimalizăm victoria cerească a lui Isus. Motivul principal al morţii lui Isus a fost ca: «Noi, deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui» (Rom. 6,4-5).

2 FEBRUARIE

«A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.» PSALM 107,20 De cele mai multe ori subestimăm puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a face minuni. El are însă o putere veşnică de vindecare şi de reînnoire «fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne în veac» (1 Petru 1,23). Dacă acest Cuvânt poate sădi viaţa veşnică, nu este el oare capabil să ne înveselească, să ne vindece si să înnoiască viata noastră

tulbure şi trecătoare? Iată ce I-a spus sutaşul Domnului Isus: «... ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit» (Mat. 8,8). În problemele noastre de sănătate de regulă noi inversăm ordinea: căutăm vindecarea trupului, fară a vindeca mai întâi sufletul prin Cuvânt. Dacă sufletul tău nu e vindecat şi nu te străduieşti să rezolvi problema de la rădăcină, tortura va reîncepe. Atunci cauţi să învingi efectele, nu cauza. Iacov a strigat când soarele răsărea la Peniel: «... am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi ţotuşi am scăpat cu viaţă» (Gen. 32,30). Este sufletul tău săturat zilnic de Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti vindecat în inima ta? Caută — înainte de vindecarea trupului — să găseşti prin Cuvânt vindecarea sufletului tău şi atunci vei experimenta minuni şi în trupul tău.

4 FEBRUARIE

« Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi

nevoie de răbdare ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.» EVREI 10,35-36 Să faci voia lui Dumnezeu în permanenţă, să fii ascultător în mod constant iată cheile cunoaşterii şi încrederii că El îşi împlineşte întotdeauna promisiunile. Cheia trăirii a mii de adevăruri este numai Isus Cristos. Fiecare promisiune are în schimb o cheie specială. Să luăm de exemplu pasajul foarte cunoscut din Psalmul 37,4-5: «Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Incredintează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El si El va lucra». In aceste două versete avem două promisiuni şi trei chei ale cunoaşterii. Voinţa lui Dumnezeu, cheia promisiunii din versetul 4 este ca «Domnul să-ţi fie desfătarea». Prioritatea cea mai mare o are El, Domnul, abia apoi urmăm noi. Dorinţa noastră sinceră de a-L căuta pe El este răsplătită prin împlinirea tuturor dorinţelor sfinte - lucru pe care Dumnezeu îl face cu bucurie: «... El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima». Să ne uităm acum la versetul şi la promisiunea că «El va lucra». Care sunt cele două ehei de care avem nevoie pentru ca El să «aibă grijă» de noi? Prima: «Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului» şi a doua: «încredete în El».

3 FEBRUARIE «Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc ... dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.» GALATENI 2,20 A fost viaţa ta de credinţă fără putere până acum? Nu ai experimentat biruinţa? Dacă răspunsul este afirmativ, motivul unei astfel de trăiri este tirania eului. Răstigneşte eul tău mândru, ipocrit şi egocentric împreună cu Isus pe cruce! Trebuie să ai curajul să te laşi crucificat împreună cu El. Lucrul acesta trebuie să devină pentru tine o realitate sigură, aşa cum a fost şi faptul istoric al morţii lui Isus pe cruce. O astfel de credinţă îţi cere Domnul. Oamenii din jurul tău te vor provoca, te vor ispiti, vor apela la mândria şi ambiţia ta, te vor înşela, vor fi nerecunoscători, te vor dispreţui, te vor defăima — zi de zi. Toţi sunt însă doar instrumente în mâna lui Dumnezeu pentru a te testa dacă ai fost crucificat împreună cu Isus. Şi dacă această crucificare spirituală a ta este reală, vei descoperi că vei reacţiona ca Isus care, atunci când a fost provocat să coboare de pe cruce a rămas acolo suferind în tăcere. Acesta este secretul! Doar atunci familia ta, întreg anturajul tău se vor schimba pentru că tu vei fi schimbat, iar viaţa ta de credinţă nu va mai fi slabă şi fară putere, pentru că din teorie seacă se transformă în realitate vie. Curăţirea de propriul tău eu înseamnă acceptarea lui Isus. Adevărata viaţă o vei găsi atunci când o vei urî pe a ta şi vei fi gata să o jertfeşti.

6 FEBRUARIE

«Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te Va lumina.» EFESENI 5,14 Mă tem, deşi Biblia îmi spune de multe ori: «Nu te teme». Totuşi, mi-e frică de ceva concret, şi anume de semnele înspăimântătoare ale vremii de pe urmă, vreme de care a vorbit Domnul Isus când a spus că «... dragostea celor măi mulţi se va răci» (Matei 24,12). Se vorbeşte mult astăzi despre dragostea de frate, de aproapele nostru. Dar eu mă gândesc la minunata şi arzătoarea dragoste dintâi pentru Domnul Isus. Te-ai pocăit astăzi cu lacrimi amare, ai depus mărturie cu pasiune pentru El, te-ai gândit să câştigi suflete pentru Miel, ţi-ai aplecat genunchii cu alţi copii ai lui Dumnezeu în rugăciune? Oare nu au pălit toate aceste lucruri, oare dragostea ta nu s-a răcit? Pavel spune: «Căci dragostea lui Cristos ne strânge ...» (2 Cor. 5,14). Eu mă tem de acest lucru şi caut mereu prezenţa Domnului pentru a-L lăsa să mă cerceteze, să mă lumineze şi pentru a întreba: «Doamne, simt eu încă această primă dragoste?» Sau simt îngheţul mortal de la sfârşitul vremii care ameninţă să treacă peste noi? Atenţie: «dragostea celor mai mulţi se va raci» (Matei 24,12). Te rog din adâncul inimii: nu lăsa ca «acest lucru să se întâmple în viaţa ta!

4 FEBRUARIE «Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte si caută pe cine să înghită.» 1PETRU 5,8 In această vreme din urmă în care activitatea satanică (conform textului din Efeseni 6,12) creşte nemăsurat de mult, noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, putem să scăpăm nevătămaţi din această cursă numai dacă veghem şi ne rugăm cu perseverenţă. Nimic nu este mai periculos, de-a drepţii mortal pentru membrii Trupului lui Isus ca somnul spiritual. Duşmanul atacă şi tu eşti imediat prins în capcană. Domnul Isus ne avertizează: «Ce vă zic vouă, zic tuturor: «Vegheaţii» (Marcu 13,37). In noaptea în care a fost trădat, El i-a spus lui Simon Petru: «Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul» (Luca 22,31). Când însuşi Domnul ne avertizează cu privire la un pericol, de ce nu ÎI luăm oare în serios? Trezeste-te, tu care dormi! Echipează-te cu toată armura Duhului Sfânt! Experimentează zilnic biruinţa lui Isus în viata ta! Nu trebuie să ne fie teamă de înfrângere când suntem atacaţi! In nici un fel! Cel care este cu noi este mai mare si infinit mai puternic decât cel care este împotriva noastră. Ştim că în mâna lui Isus călătorim nestingheriţi spre o ţară mai bună. Nimeni, absolut nimeni nu ne va smulge din mâinile Sale!

8 FEBRUARIE

«Nu te grăbi să deschizi gura si să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer fi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.» ECLESIASTUL 5,2 Ai spus «niciodată» înaintea Domnului în rugăciune şi uite, doar după puţină vreme repeţi aceeaşi greşeală. «Niciodată, Doamne, nu vreau să mai săvârşesc acest păcat!» dar, în realitate exact de acest păcat nu te-ai lepădat şi încă mai eşti legat de el. De ce îi promitem Domnului atât de multe si întârziem să ne ţinem de cuvânt? Pentru că hotărîrile noastre sunt luate doar în plan sentimental, emoţional, nu şi spiritual. Nimic nu este mai schimbător şi mai nestatornic ca emoţiile noastre, care repede ne fac să uităm de Domnul şi de promisiunile făcute. «Dar»,

spui tu, «nu sunt eu de vină că sunt aşa». Îmi pare rău, aceasta nu este o scuză! Poate eşti slab, dar nu trebuie să rămâi aşa. Domnul ţi-a dat o armă puternică şi minunată pentru a te elibera de slăbiciunea sufletească: sabia Cuvântului Său care desparte chiar şi sufletul de duh. Să ne fie clar tuturor: simpla acceptare pur teoretică a acestui adevăr nu va genera despărţirea sufletului de duh. Odată ce această despărţire are loc cu adevărat, rugăciunea ta va avea greutate înaintea lui dumnezeu.

5 FEBRUARIE «A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis:» Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. "» EXODUL 24,7 Câte jurăminte sfinte a făcut poporul Israel la muntele Sinai, câte promisiuni că va împlini voia Domnului - şi cât de repede s-a revoltat după aceea! Dumnezeu ia deciziile noastre în serios şi ne împlineşte dorinţele sfinte. Dacă ne-am baza doar pe Cuvânt, fară rugăciune, viaţa noastră ar fi doar teorie. Altfel spus, Cuvântul lui Dumnezeu are efect puternic şi de durată în ce priveşte promisiunile noastre doar atunci când Ii răspundem prin rugăciune Domnului. El îţi vorbeşte prin Biblie, iar tu îi răspunzi prin rugăciune. Te rog să te opreşti un moment şi să meditezi sincer la următoarele întrebări: eşti tu în viaţa ta, chiar în activitatea ta religioasă, un om al rugăciunii? Cât de mult ai stat astăzi în prezenţa lui Dumnezeu? Ai păşit până în faţa tronului de har sau te-ai întors la activităţile de zi cu zi după «momentul de reculegere», fără să aprinzi în inima ta focul dragostei dintâi? Dorinţa mea fierbinte este ca, după ce ai citit aceste rânduri, să te apleci în faţa lui Dumnezeu şi să spui: «Niciodată, Doamne, nu vreau să mai pierd ocazia de a sta de vorbă cu Tine în rugăciune.»

10 FEBRUARIE „Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării este Domnul în locurile cereşti. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate: sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.» PSALM 93,4-5 Suntem doborâţi şi răvăşiţi de furtuni interioare. De ce? Pentru a ne ancora şi mai mult în El. Ce bine ar fi dacă am înţelege motivul pentru care sunt îngăduite furtunile in viaţa noastră — furtuni cu integrităţi ale vântului din ce în ce mai mari! Perspectiva divină este următoarea: cu cât un om este mai tare ancorat în Isus Cristos, cu atât mai uşor va rezista şi va birui toate furtunile şi ispitele. Chestiunea ancorării în Dumnezeu are o importanţă vitală. Tocmai în zilele acestea, când semnele sfârşitului devin tot mai evidente şi când în duhul suntem realmente atacaţi de un uragan de ispite, se ridică întrebarea decisivă: eşti înrădăcinat în Domnul Isus? Nu putem fi ancoraţi în veşnicie decât în măsura în care ne-am dezrădăcinat din viaţa de zi CU zi. Când furtunile puternice ale ispitelor vin, nu poţi să-i supravieţuieşti doar în teorie. Atunci doar adevărata ancorare în Domnul Isus te poate salva. Doar în această postură vei striga plin de fericire: „Insă eu sunt totdeauna cu Tine” (Psalm 73,23).

11 FEBRUARIE «„A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă."»

MATEI 22,4 De câte ori nu răsună chiar lângă noi această invitaţie a Cuvântului lui Dumnezeu: veniţi! Să răspunzi şi să vii la chemarea Lui este cel mai uşor şi minunat lucru cu putinţă. Te chinui şi te superi, analizezi situaţia şi tot nu reuşeşti să scapi de probleme. Domnul strigă: «Vino!» Tu, care eşti singur, vino la nuntă, căci totul este pregătit! Părtăşia cu Fiul şi cu Tatăl este o realitate cerească pentru cei care cred. Ioan scrie în prima sa epistolă: «... părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos» (1 Ioan 1,3). Mai ales tu; frate obosit şi tu soră descurajată, veniţi! Ce spune Domnul Isus că trebuie să facem? Vorbeşte El cumva de exerciţii spirituale speciale, de jurăminte care trebuie ţinute, de căutarea unor locuri mai bune de relaxare? Nu! Domnul spune foarte clar şi simplu: «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă» (Matei 11,28). Apoi adaugă chemării Sale şi promisiunea «... veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11,28). Sunt sigur că Satan vrea să te ducă într-o asemenea stare de agitaţie, încât să nici nu îţi mai pui problema venirii la Isus. Dar ascultă ce spune Domnul: «Veniţi!» Oricine vine la El nu va fi respins şi dat afară. Doar la El vei găsi iertare!

12 FEBRUARIE «Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui, Dar Isus S-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pământ.» IOAN 8,6 O femeie adulteră a fost adusă la Isus de către acuzatorii ei. Domnul părea să fie într-o dilemă aparent de nerezolvat, deoarece dreptatea Lui cerea judecata păcatului. Dacă eşti acuzat de conştiinţa ta, eşti demn de condamnat în faţa Celui Preaînalt şi să ştii că vei fi condamnat, căci El este sfânt. Dar priveşte cum a rezolvat Isus problema: «Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ» (Ioan 8,8). Este ca şi cum, prin acţiunea Sa ar fi vrut să zică: «Da, această femeie a păcătuit, dar mă aplec Eu în locul ei.» Oare a scris cuvinte de iertare pe nisip? Eu, personal, cred că aşa a fost, deoarece imediat după aceea Isus i-a provocat: «Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea» (Ioan 8,7). Pe rând acuzatorii au plecat; atunci Isus S-a ridicat şi a vorbit: «„Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?"„Nimeni, Doamne", I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti"» (Ioan 8,10-11). Această femeie a găsit iertarea, căci Isus a luat asupra Lui povara întregului ei păcat.

6 FEBRUARIE

«... Având doar o forma de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea ...» 2TIMOTEI 3,5 De ce este credinciosul din zilele noastre din ce în ce mai mult atras de aparenţe? De ce este faţada, învelişul exterior al persoanei aprobat şi apărat, în timp ce omul din lăuntru se deterioreaze? Agăţarea de aparenţe, de iluzii creşte cu fiecare zi, iar acest lucru pare să ne atragă atenţia asupra faptului că apariţia Cristosului fals, a Anticristului este tot mai aproape. Cu cât vom umbla mai mult în rugăciune, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, cu atât vom putea deosebi mai bine adevărul de minciună, ceea ce este important de ceea ce numai în aparenţă pare esenţial. Cine are Duhul lui Dumnezeu în viaţa lui cunoaşte adevărul, are ungerea şi nu mai are îndoieli în ce priveşte calea pe care trebuie să meargă. Atunci când intră într-o adunare, un astfel de om poate simţi dacă Isus Cristos este cu adevărat în centrul atenţiei sau dacă totul este numai de faţadă. As dori să vă avertizez în modul cel mai serios că, în momentul în care va avea loc răpirea, adevărul va fi total separat de fals - cel născut din

nou de cel care este creştin numai cu numele. De aceea îmi permit să îţi pun următoarea întrebare: este cu adevărat sufletul tău crucificat cu Isus Cristos în viaţa de zi cu zi?

14 FEBRUARIE «Şi fâră îndoială, mare este taina evlaviei: „ Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă."» 1 TIMOTEI 3,16 O realitate tulburătoare, prezentă în viaţa multor creştini este aceea că nu îl cunosc cu adevărat pe Cristos. ÎI cunosc după Nume, din evanghelizări, dar nu ÎI cunosc în Duh, nu au acea intimitate a relaţiei personale. Cine L-a Cunoscut în profunzimea sufletului său pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, va fi, conform promisiunilor Scripturii, plin de bucurie şi fericire, chiar dacă va trebui să treacă prin suferinţă. Se pare că şi unii din primii ucenici au trecut prin această tragedie a necunoaşterii Lui, nici Isus îi spune lui Filip: «... De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?» (Ioan 14,9). Să fim foarte atenţi în viaţa noastră la cuvintele Domnului: «... Unde sunt Eu, Acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 14,9). Unde a păşit El pentru prima dată pe acest pământ? În Betleem! Viaţa Sa a început în renunţare, în prigoană, în greutăţi. Şi unde s-a terminat viaţa Sa pământească? În cel mai mare sacrificiu și în cea mai mare durere — pe crucea de la Golgota. Nimeni nu vrea să îl caute şi toţi se tem să-L găsească acolo, dar exact în acel loc El te aşteaptă şi doar acolo ţi Se va descoperi în toată splendoarea şi gloria Sa!

7 FEBRUARIE «Adu-ţi aminte de Domnul Isus Cristos, din sămânţa lui Da~ vid, înviat din morţi...» 2 TIMOTEI 2,8 Totul este supus morţii. Toate eforturile umane cedează în cele din urmă în faţa unei asemenea puteri. Ştim acest lucru cu certitudine. Cercetarea umană şi cunoaşterea sti-inţifică au adus lumea într-un haos fară precedent. Un grup independent de cercetători americani a prezis că până în anul 2000 calitatea vieţii va avea de suferit, căci toate animalele şi vegetaţia vor fi dispărut deja de mult timp. Dar citim Cuvântul lui Dumnezeu care, iată, contrazice o astfel de afirmaţie: «Adu-ti aminte de Domnul Isus Cristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi.» Realita-tea învierii Lui aşază absolut toate lucrurile într-o ordine divină. Adevărul dovedit istoric al învierii Sale garantează un cer nou şi un pământ nou. Da, învierea Sa certifică faptul că este Fiul lui Dumnezeu: «în El era viata si viaţa era lumina oamenilor» (Ioan 1,4). în El găsim reînnoire, putere, viaţa veşnică, bucurie, siguranţă, ordine divină, victorie. Fără El avem parte de haos. Ce trebuie să facem? Simplu: să ne gândim mereu la Isus Cristos, Cel înviat din morţi! Lăudat să fie Numele Său cel sfânt, căci El a înviat cu adevărat!

16 FEBRUARIE «Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.» PROVERBE 4,18 Într-una din călătoriile mele în America am trăit o experienţă minunată legată de puterea luminii. Acolo există (între timp au apărut şi în Europa) felinare care luminează din ce în ce mai puternic pe măsură ce afară se lasă întunericul. Acest lucru se întâmplă automat. Dacă

soarele nu a apus încă, felinarele luminează slab. În vreme ce întunericul se aşterne peste oraş, lumina lor devine din ce In ce mai puternică. Observând acest fenomen m-am gândit că situaţia noastră ca şi creştini în vremurile din urmă este la fel, mai ales că si contextul social devine tot mai întunecat. Chemarea noastră este: «Voi sunteţi lumina Iumii» (Matei 5,14). Lumina are putere. Dacă în inima ta «lumina puternică a Evangheliei» este aprinsă cu adevărat, atunci, în clipa când începe să se întunece şi noaptea se aşterne, ea va lumina cu o putere tot mai mare. Timpurile în care Biserica era principala autoritate în stat au fost deosebit de periculoase pentru copiii lui Dumnezeu. Lumea a avut parte de o lumină artificială, care era de fapt întunericul păgânătăţii. Oamenii erau «creştinaţi», dar nu şi evanghelizaţi. Noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, avem datoria - mai mult ca oricare generaţie a Bisericii lui Cristos — să lăsăm lumina noastră să strălucească puternic, căci afară e din ce în ce mai întuneric.

17 FEBRUARIE «De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia.» 2 PETRU 1,5-6 Atât timp cât Îi aparţii lui Isus, atât timp cât Îl cunoşti, în viaţa ta vor da rod fructele naturii divine. Petru L-a cunoscut pe Isus. El a ştiut că urma să moară în curând, dar, pentru că ÎI cunoştea, era plin de speranţă. Versul unei cântări spune: «Când îl cunoşti pe Isus ...». Îl cunoşti cu adevărat pe El? Dacă accepţi jertfa de pe Golgota, atunci şi în tine se va aprinde acea dorinţă arzătoare de a-L cunoaşte, acea dragoste dintâi pentru Isus. Cel care îl iubeşte din tot sufletul, aceluia Domnul i Se arată. El a promis: «... cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui» (Ioan 14,21). Îl cunoşti cu adevărat pe Isus atunci când în viaţa de zi cu zi eşti mai mult decât un simplu supravieţuitor. Dacă te bucuri în prezenţa Lui, atunci fii sigur că şi El te va recunoaşte în acea zi măreaţă a judecăţii. Atunci te va lua de mână şi te va conduce personal în regatul Său ceresc, unde vei trăi veşnic.

18 FEBRUARIE «De aceea iată, o voi ademeni si o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.» OSEA 2,14 Domnul vrea să vorbească cu noi. Un adevărat copil al lui Dumnezeu ştie acest lucru şi nu se supără când Domnul îi pune în faţă semnalul roşu de oprire: «Stai! Odihneşte-te un pic!» Biblia spune: «Opriţi-vă si să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Psalm 46,10). Cu alte cuvinte, meditează! O, Câtă binecuvântare primim când stăm la picioarele lui Isus! neliniştea faţă de contextul social şi față de alti oameni arată cât de puţin suntem dispuşi să stăm în tăcere înaintea Domnului. Vorbim uşor despre răbdare atât timp cât nu avem nevoie de ea. Dar Biblia vorbeşte despre răbdare însoţită de bucurie. În Vechiul Testament citim că Domnul și-a condus poporul în pustie ca să-i vorbească după planul inimii. În pustie e linişte: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). Numai prin răbdare putem ajunge la sfințenie. Ai răbdare? Fii cinstit! Când eşti în rugăciune, nu te simţi atras de alte lucruri? Cât timp ai stat azi în tăcere în prezenţa Domnului? Trebuie ca totul în tine să tacă, fiindcă numai aşa El poate să-ţi vorbească cu adevărat. Lasă ca acest Cuvânt al Său să fie un semnal de alarmă pentru tine. Domnul doreşte cu siguranţă să-ţi vorbească. Linişteşte-ţi inima, nervii şi porneşte în viaţa de zi cu zi ca un om care are cetățenia în ceruri.

19 FEBRUARIE «... Şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.» ISAIA 62,2 Cine foloseşte Numele Domnului Isus cu o inimă curată şi credincioasă va vedea că Satan va fi izgonit şi va fugi. Nici o putere a duşmanului nu se poate împotrivi acestui Nume preţios şi minunat. Avraam a trăit multă vreme singur cu soţia sa Sara. Ei au crezut în Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul i-a promis lui Avraam că va face din el un popor mare; Avraam a aşteptat decenii la rând împlinirea acestei promisiuni, ascultând de El şi având încredere în Dumnezeul lui. Si iată că a venit momentul în care Domnul i-a reînnoit promisiunea. El i-a spus: «Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri» (Gen. 17,5). Cu alte cuvinte, acum eşti doar un singur individ, dar te voi înmulţi şi vei ajunge numeros ca stelele cerului. Când Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în inimile noastre, când credem ca Avraam şi ascultăm de Dumnezeu în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice din viaţa noastră — «... Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană» (Gen. 17,1) atunci Domnul ne va binecuvânta şi nu ne vom mai simţi singuri. Minunat nu e doar faptul că Dumnezeu i-a schimbat numele lui Avraam, ci şi felul în care El i-a binecuvântat căsătoria. Nu uitaţi, în planul lui Dumnezeu căsătoria este o comuniune, o relaţie în care bărbatul şi femeia - soţul şi soţia — ţin împreună pasul cu Dumnezeu!

20 FEBRUARIE

„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sărai pe nevasta ta Sărai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta și îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta și ea va fi mama unor neamuri întregi. Chiar împăraţi de noroade vor ieși din ea."» GENEZA 17,15-16 După ce Domnul îi dă lui Avram un nume nou, face acelaşi lucru şi cu soţia lui. Cu alte cuvinte: Avraam, tu şt Soţia ta sunteţi una! Numele ei — Sarai — avea o semnificaţie frumoasă — «doamna mea». «Sara», pe de altă parte înseamnă: «mama fertilă a popoarelor». Ceea ce e minunat e faptul că Avraam şi Sara au crezut promisiunea lui Dumnezeu făra a vedea, făra dovezi, făra semne palpabile sau certitudini. Aceasta e credinţa de care avem nevoie în vremurile noastre. Nu vedem prea multe, însă Cuvântul lui Dumnezeu şi promisiunile Sale ar trebui să ne ajungă: „Da, Doamne, cred!” Pentru că Avraam şi Sara au crezut, Dumnezeu i-a binecuvântat în aşa fel încât au devenit părinții multor popoare. Domnul vrea să facă la fel şi în viaţa ta La ce-ţi foloseşte frumosul nume «creştin» dacă nu vrei să duci crucea Domnului Isus? Trebuie să crezi Cuvântul Său. Fii serios în umblarea ta pe drumul credinţei şi doar atunci vei fi roditor, iar viaţa ta şi a altora se va îmbogăţi.

2i FEBRUARIE «„Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor. "» GENEZA 32,28 Există o a treia persoană al cărei nume a fost schimbat aici pe pământ. Acest lucru s-a întâmplat într-o noapte misterioasă, la Peniel. Nu putem pătrunde în întregime secretul ei. Când Iacov a fost singur, un bărbat s-a luptat cu el. Se spune adesea că Iacov s-ar fi luptat cu Dumnezeu, dar afirmaţia nu este corectă, deoarece, în primul rând Dumnezeu S-a luptat cu Iacov până în zori; este scris foarte clar: «... pe când se lupta cu el» (Gen. 32,25). Cât de mult s-au luptat? Până când Domnul i-a zdrobit voinţa care nu voia să cedeze. Doar atunci a început şi Iacov să lupte. S-a agăţat puternic de Domnul şi a strigat: «... Nu Te voi lăsa să

pleci până nu mă vei binecuvânta» (Gen. 32,26). Domnul 1-a binecuvântat, dar numai după ce i-a schimbat numele, numai după ce Iacov a recunoscut păcatul care era în el. Iacov plângea, lupta şi striga: «nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta». El a vrut ca Dumnezeu să-1 binecuvânteze imediat, însă Domnul 1-a întrebat: «Cum îţi este numele?» «Iacov» (Gen. 32,27). Aceasta a fost mărturisirea păcatelor lui, căci numele său însemna «înşelător, viclean». Doar după ce Iacov şi-a recunoscut starea, Domnul i-a spus: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi» (Isaia 54,17a).

22 FEBRUARIE «„dar Isus nu i-a răspuns nimic”.» LUCA 23,9 Uimitoare, impresionantă şi în acelaşi timp emoţionantă este această tăcere a Domnului! De ce nu a răspuns El acuzaţiilor false? Pentru că Isus ştia că Tatăl ştie! Şi Moise, în timpurile vechi, când a fost puternic atacat de fraţii săi a tăcut şi nu şi-a deschis gura. Dar Domnul i-a făcut dreptate. Noi suntem chemaţi să-L urmăm pe Domnul Isus şi în această privinţă — să nu răspundem jignirilor cu alte jigniri, ci să tăcem. Cât de multe pagube poate produce un singur cuvânt nelalocul lui! Nu scoate ochi pentru ochi! Nu te preocupa de reputaţia ta şi nici de nedreptatea cu care eşti judecat, căci Domnul te cunoaşte şi El răsplăteşte fiecăruia după faptele lui! Este total lipsit de sens să încerci să sacrifici ce este cu adevărat valoros şi să îţi salvezi astfel reputaţia. De aceea, stai liniştit! O împotrivire puternică amuţeşte şoapta Duhului Sfânt. Eşti neînţeles, neapreciat? Sunt bunele tale intenţii puse la îndoială? Nu te întrista! Durmnezeu însuşi spune în Cuvântul Său: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul» (Isaia 54,17).

23 FEBRUARIE «Ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm.» 1 CORINTENI 4,12 Dacă ţi s-a făcut o nedreptate sau dacă faptele ţi-au fost denigrate, în Numele lui Isus Cristos trebuie să fii răbdător, umil şi să nu spui nici un cuvânt. El vrea atât de mult să ai pace! Încrede-te în Domnul în loc să te cerţi, să te justifici şi să argumentezi. Nu e nevoie de nici un cuvânt din partea ta. Şi opusul este însă valabil. Isus ne spune: «Nu judecaţi» (vezi Matei 7,1). Nu judeca şi nu condamna pe nimeni, dacă nu cunoşti personal individul respectiv şi situaţia prin care trece. Un cuvânt aspru, o bârfa indirectă şi chiar o privire sau un gând rău alungă pacea sufletului. «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Psalm 46,10), zice Domnul. Un alt verset spune: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit» (Prov. 10,19). Lasă-L pe El să domnească în viaţa ta şi pacea Domnului care întrece orice pricepere îţi va păzi inima şi sufletul în Isus Cristos. Doar când inima ta se bucură de pacea Lui, vei fi binecuvântat şi înviorat. Când vechile probleme vor să revină în viaţa ta prin minciună, prin alte porniri rele sau prin nedreptăţi săvârşite împotriva ta, gândeşte-te la cuvântul Domnului: «Domnul va sfârşi ce a început pentru mine» (Psalm 138,8).

24 FEBRUARIE «Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Ditmnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.» 1 IOAN 4,3 Împărăţia lui Isus sau anarhie! Aşa cum a spus Satan la început — «... voi fi ca şi Cel Preaînalt» (Isaia 14,14) -va fi si în aceste vremuri din urmă. Dorinţa lui este să ajunga egalul lui Isus, ba chiar să Îi ia locul pe tron. Adevărul lui Isus experimentat zilnic în viaţa ta te face capabil să împlineşti măreţul scop al naşterii tale din nou: slujirea Dumnezeului celui viu. Doar aşa devenim conştienți de realitatea luptei spirituale între împărăţia lui Cristos şi anarhia diabolică sau altfel spus, între a sluji şi a conduce. Ce înseamnă de fapt să slujeşti? Nimic altceva decât renunţare la sine pentru binele altora. Ce înseamnă Conducere? Câştig prin exploatarea altora! Aparentul conducător a fost înfrânt de Slujitor! Acest lucru ni 1-a spus chiar Domnul: «şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob» (Matei 20,27). Fiecare avansare în acest fel înseamnă automat o degradare a personalităţii tale. Care este însă esenţa slujirii? Manifestarea victoriei împărăţiei lui Isus. Slujitorul 1-a înfrânt pe uzurpator cu preţul vieţii Sale.

25 FEBRUARIE « Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fară pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!» EVREI 9,14 Care a fost scopul pentru care Domnul Isus a murit? El Şi-a dat viaţa ca noi să-I putem sluji. Altfel spus, puterea absolută a biruinţei Sale pe cruce este sursa slujirii noastre. In Isus Cristos avem totul. Ce nebunie este să aderăm la anarhie şi prin aceasta să ajungem sub influenţa duşmanului! Să ne uităm Ia caracterul slujirii lui Isus: El are elementul liberei voinţe totale. La Dumnezeu nu există obligaţie în slujbă, nu există datorie. Domnul Isus spune despre Sine: «Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Sa), ci o dau Eu de la Mine» (Ioan 10,18). Încă de pe vremea lui Iosua (la sfârşitul vieţii sale) apare chestiunea propriei decizii: «... Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului» (Iosua 24,15). Este nevoie doar de o hotărâre concretă şi finală din partea ta. Decide astăzi să ieşi de sub influenţa lui Satan şi să trăieşti şi să slujeşti în împărăţia lui Isus Cristos!

11 FEBRUARIE Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus.» FlLIPENI 2,5 Slujirea înaintea lui Dumnezeu şi domnia lui Isus Cristos în viaţa noastră aduc adevărata împlinire spirituală. În Evrei 9 citim că Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru un scop divin, veşnic nu pentru o cauză sentimentală. De aceea apostolul Pavel spune foarte clar: «Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu» (Filip. 3,3). Puţini credincioşi au învăţat însă să-L slujească cu adevărat pe Domnul în duh. Majoritatea sunt, din păcate, sensibili doar din punct de vedere sentimental. Copiii sentimentali ai lui Dumnezeu nu vor avea însă niciodată pace lăuntrică. Un alt indiciu al domniei lui Isus în viaţa ta este această pace lăuntrică, de origine divină. Numai cei care-L slujesc pe Dumnezeul cel viu experimentează pacea interioară. Domnul ne spune: «Veniţi la Mine ...şi Eu vă voi da odihna» (Matei 11,28). El a fost pacea lui Pavel, care

a mărturisit: «un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi $lujesc, mi s-a arătat azi noapte» (Fapte 27,23) în mijlocul Unei furtuni puternice, pe o corabie care ameninţa să se scufunde. Să îl slujeşti pe El înseamnă să gândeşti la fel cum gândeşte El. Un asemenea om va fi onorat în aceeaşi măsură ca şi Domnul Isus. El ne-a promis: «Dacă îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti» (Ioan 12,26).

12 FEBRUARIE «Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!» IEREMIA 17,7 Amin! Expresia «Amin» înseamnă «aşa este». «Amin» confirmă cu bucurie ceea ce se întâmplă. Isus este garanţia vieţii noastre. Toate adevărurile sunt «Da si Amin» în El. Omul natural e înşelător, vremelnic. Fiecare ipocrizie din viaţa noastră reflectă fiinţa anticristului, care este mincinos. Dar Domnul cel înviat este «Da şi Amin»\ Este «Amin» în jertfa şi în sângele Său preţios. Este «Amin» în dreptatea Sa. Şi această podoabă sfântă - «Amin» — străluceşte puternic în lumea din ce în ce mai dezbinată. «Amin» este fiecare din numele Sale: Mirele Bisericii (Mireasa Sa, care nu se va mai despărţi niciodată de El), Prietenul tău care te iubeşte mai presus decât un frate, Păstorul tău care este pretutindeni cu tine, chiar şi în cea mai întunecată vale, Ajutorul şi Salvatorul tău, Stânca şi Sprijinul tău, siguranţa ta, bucuria ta, totul în toate - «da»-ul tău şi «Amin»-ul tău în toate lucrurile. O, dacă aş putea să-ţi scriu cu litere de foc în inimă: numai Isus este Mântuitorul, divinul «Amin»!

28 FEBRUARIE nCăci omul merge spre casa lui cea veşnică.» ECLESIASTUL 12,5 Ca şi creştini alergăm cu toţii către un ţel: să fim o veşnicie cu Domnul Isus. Ce înseamnă această alergare pe calea Domnului? Înseamnă un proces continuu de sfinţire, ceea ce presupune, nici mai mult nici mai puţin, concentrare din ce în ce mai mare, exclusivă asupra persoanei lui Isus Cristos. Pavel este un exemplu extraordinar, deoarece el a urmărit acest scop, care a devenit ţinta ultimă a vieţii sale, în aşa fel încât el şi Cristos care trăia în el aproape că nu mai puteau fi deosebiţi. De aceea Pavel a putut spune: pentru mine a trăi este Cristos ...» (Filip. 1,21); în alt loc apostolul mărturiseşte: «am murit faţă de Lege» (Gal. 2,19). In Cristos se afla puterea sa extraordinară. El a fost într-adevăr una cu Isus şi a păşit pe urmele Domnului. «Succesul» în sfinţenie nu poate fi separat de alergarea neabătută pe calea Domnului. Experienţa tragică pe care o trăiesc mulţi credincioşi este aceea că doresc să despartă în viaţă aceste două noţiuni practic inseparabile. Cine face Acest lucru este victima unei auto înşelări teribile. Este posibil ca în exterior să doreşti să alergi pe calea Domnului, dar în lăuntrul tău rămâi pe loc. Controlează permanent în ce măsură armonizezi trăirile şi gândurile interioare cu acţiunile exterioare!

29 FEBRUARIE «Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.» 2 CORINTENI 10,4 Dacă gândurile tale sunt curate, pline de dragoste, atunci emani în jurul tău o atmosferă plăcută, binecuvântată. Dacă eşti rău şi stricat, dacă răspândeşti şi întreţii o atmosferă apăsătoare, tensionată mai bine stai singur deoarece, în cazul acesta poţi să distrugi mediul şi

chiar şi pe colegii alături de care trăieşti şi munceşti. Se spune că un asemenea lucru se întâmplă din cauza agresiunii reprimate şi exprimate doar la nivel de gânduri rele, gânduri pe care le nutreşti față de fraţii si surorile tale. Când diavolul deţine controlul asupra gândurilor tale, aleargă sub protecţia lui Isus Cristos; acolo vei fi eliberat şi liniştit, căci promisiunea Domnului este încă valabilă: «Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Păcatul prin vorbe sau prin gând este la fel de grav. Fugi la Domnul când ispita de a acţiona conform impulsurilor firii este prea puternică! Isus este biruitor! El a câştigat pentru noi toţi viaţa veşnică cu preţul vieţii Sale. Cristos nu a răspuns provocărilor, nu a dat curs ispitei de a face apel la autoritatea Sa. In umilinţă a rămas Mielul lui Dumnezeu pe cruce şi a înfrânt duşmanul.

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG MARTIE

1 MARTIE Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi și coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.» EFESENI 6,16-17 Cu siguranţă pentru apostolul Pavel a fost o mare bucurie să le scrie tesalonicenilor: «credinţa voastră merge mereu Ctescând» (2 Tes. 1,3). Prin ce a crescut credinţa lor aşa de mult? Prin constanta apropiere de Domnul. In măsura în care ne apropiem mai mult de El în viaţă şi în inimă, în aceeaşi măsură creşte si credinţa noastră. Bineînţeles, calea devine din ce în ce mai grea şi se face din ce în ce mai întuneric, dar chiar şi atunci când pierdem orice susţinere putem fi siguri ca vom găsi sprijin în El. Avraam a avut o credinţă puternică şi L-a cinstit pe Dumnezeu. El a ştiut în mod sigur că Dumnezeu va împlini tot ceea ce a promis. Să ne gândim şi la împăratul David. El a avut parte de mari dezamăgiri în viaţa sa şi totuşi, chiar în mijlocul srâmtorării el a strigat: «Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu!» (Psalm 18,2). De unde a avut oare profetul Ilie putere? Numai şi numai din relaţia sa apropiată cu Domnul, relaţie care l-a întărit chiar și atunci când plângea: «Eu singur am rămas din prorocii Domnului» (comp. cu 1 Imp. 19,10.14). El s-a dezrădăcinat de tot ce a fost firesc şi s-a ancorat puternic în Domnul.

2 MARTIE «Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristoslsus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă după învăţăturile care v-aufost date şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.» COLOSENI 2,6-7 O dată cu creşterea speranţei, a credinţei puternice — creşte în noi şi dragostea izvorâtă din Dumnezeu. Dragostea lipseşte de cele mai multe ori diri viaţa şi inima noastră. Prin apropierea de Domnul însă ea creşte. Dragostea lui Isus în tine este un semn concret al alergării tale pe calea Domnului şi al prezenţei Duhului Sfânt al lui Dumnezeu în tine. Dragostea lui Dumnezeu în inima unui credincios nu aşteaptă nimic de la alţii, ci mereu dăruieşte, aşa cum şi Domnul Isus S-a dăruit pe Sine - din dragoste. Pentru ce se roagă Pavel întemniţat în închisoarea romană? Se roagă cumva să fie eliberat din închisoare cât mai repede? Nu! El se roagă: «Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere» (Filip. 1,9). Aceasta era principala sa grijă, preocupare, motiv pentru care de altfel a vorbit despre dragoste atât de des. Aici atingem un punct de o importanţă capitală, majoră, deoarece în zilele noastre dragostea nu creşte, ci dispare. Dar acelaşi apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi: «Dar, mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii» (Col. 3,14).

3 MARTIE Cine defăimează pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace.» PROVERBE 11.12 Este minunat să avem puterea şi capacitatea de a ne vedea aşa cum suntem în realitate. Autocunoaşterea o primim prin rugăciune, prin citirea şi studierea permanentă a Sfin-tei Scripturi. Această cunoaştere a sinelui presupune însă automat o cunoaştere profundă, intimă a Mielului. Pusă în lumina Cuvântului, natura mea pervertită îşi va pierde puterea, iar eu

ajung să ÎI cunosc mai bine în Duh — nu intelectual — pe Miel: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (Ioan 1,29). Lucrul acesta ne dă liniştea interioară. Necunoaşterea Mielului ne face să falimentăm în Viaţa spirituală. Prin unirea cu Isus putem să fim calmi chiar şi în cele mai mari furtuni ale vieţii. Unirea cu El în Duh — «Dar vine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El» (1 Cor. 6.17) — reprezintă adevărata pricepere şi înţelepciune. In Proverbe 9,10 găsim scris: «ştiinţa sfinţilor este priceperea». Prin cunoaşterea din ce în ce mai profundă a Mielului puutem sa răbdăm nedreptatea, chiar dacă poate cel mai bun Prieten al nostru ne defăimează. Eşti tu un om înţelept, îmbrăcat în neprihănire? Vă îndemn pe toţi, mai ales acum când venirea Domnului este atât de aproape: «îmbrăcaţi~vă în Domnul Isus Criststos» (Rom. 13,14).

4 MARTIE

«Ştiu faptele tale. Iată ţi-am pus înainte o uşa deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţina putere si ai păzit Cuvântul Meu si n-ai tăgăduit Numele Meu.» APOCALIPSA 3 .8 Cine a deschis uşa Domnului? Cel cu putere puţină. Acesta este un mesaj plin de speranţă pentru cei disperaţi şi slabi. Acceptă puterea totală a Duhului pentru a experimenta victoria sfinţeniei lui Dumnezeu în viaţa ta! Este felul în care El îşi dezvăluie dumnezeirea: în slăbiciune! Gândeşte-te, tu, care tânjeşti atât de mult după putere şi după privilegiile deşarte pe care ea le oferă! De multe ori ne rugăm să primim opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dea pentru că ne vine greu să acceptăm că «puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9) sau «El mi-a frânt puterea în drum» (Psalm 102,23). De ce nu-L interesează pe Domnul puterea şi efortul nostru? Pentru că forţa noastră are doar efect trecător, pe când puterea Sa lucrează pentru veşnicie. Să ne bucurăm în slăbiciune, deoarece efortul nostru respinge şi opreşte manifestarea puterii lui Dumnezeu. Dumnezeu deschide această uşă doar celor care Îi ascultă Cuvântul. Cât de puţini oameni sunt însă «roditori» în solul Cuvântului! Dar Domnul spune: «Iată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu» (Isaia 66,2). Doreşti să te laşi pătruns din ce în ce mai adânc de adevărul acestui verset? Dumnezeu nu aşteaptă de la tine efort personal, ci ascultare, dedicare.

5 MARTIE

«Prin această „voie" am fost sfinţiţi noi şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna» EVREI i 10.10

Ce este sfinţirea? Cel mai profund înţeles al sfinţirii îl găsim în textul din Evrei 13,12: «De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.» Imediat urmează chemarea la sfinţire: «Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui» (Evrei M, 13). Isus a venit pe acest pământ pentru a ne sfinţi, dar și noi trebuie să venim la El pentru a fi sfinţiţi. Întrebarea decisivă este următoarea: doreşti tu să fii sfinţit, adică să fii ales de Isus? Vrei să renunţi la «relaţii», la bunuri şi la bogăţiile materiale pentru a fi una cu Domnul Isus? Există doar o singură cale a sfinţirii şi ea duce cu siguranţă la Isus. Duce nu numai la cruce, ci şi pe cruce. Sfinţirea este de o importanţă vitală, deoarece dacă nu dorim să mergem unde a fost Isus, nu putem să ajungem nici unde este El acum. Iată de ce este scris în Epistola către Evrei: «Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea ,fară care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14). Timpul ne presează, clipa întâlnirii cu Isus pe norii

cerului se apropie din ce în ce mai mult. Să nu pierdem din vedere faptul «... că Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire» (1 Tes. 4,7).

6 MARTIE «El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintâi au trecut.» APOCALIPSA 21,4 Ceea ce este mai bun urmează să vină! Sfinţirea ne stă încă înainte! Domnul a pregătit bucurii nebănuite pentru cei care Îl iubesc. Această răsplată minunată nu poate fi descrisă în cuvinte; iată ce găsim scris în Epistola către Corinteni «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc» (1 Cor. 2,9). Dar Domnul ne-a spus în detaliu în Cuvântul Său despre minunea şi frumuseţea sfinţirii veşnice, după cum citim în Isaia: «... nu se va mai auzi în el de acum nici glasul flanşetelor, nici glasul ţipetelor» (Isaia 65,19). Acest lucru înseamnă că toţi cei care vor fi schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui nu vor mai plânge, deoarece toate motivele de tristeţe vor dispărea. Nici o suferinţă nu ne va mai tulbura, iar gândurile de moarte sau pierdere nu ne vor mai mâhni sufletul. Acolo nu vor mai exista lacrimi, deoarece sfinţirea noastră va fi completă. In cer nu va mai exista suferinţă pentru toţi cei care au luptat cu păcatul pe pământ şi i s-au împotrivit celui rău. Nici o «inimă rea, necredincioasă» nu-i mai poate despărţi pe cei răscumpăraţi prin sângele Mielului de prezenţa Dumnezeului celui viu. Vom sta curaţi, fară pată în faţa tronului Său şi vom fi reflecţii ale Fiului Său, asemănători Lui.

7 MARTIE Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împăraţi în vecii vecilor.» APOCALIPSA 22,5 Copiii lui Dumnezeu nu vor mai plânge, pentru că, pe lângă multe altele, va dispărea şi teama de schimbare, nesiguranţa. Atunci vom şti că suntem ocrotiţi pe vecie. Păcatele vor fi uitate şi vom fi parte a dumnezeirii. Nu vei mai plânge, pentru că dorul tău va fi alinat şi toate dorinţele împlinite. Nu vei mai avea ce să-ţi doreşti pentru că vei avea totul. Ochii şi urechile, inima şi mâinile, cunoştinţa, imaginaţia, speranţa, voinţa şi toate dorinţele sufletului vor fi complet satisfăcute. Şi cu toate că nu ştim foarte multe despre lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc, putem afla suficiente detalii în cartea Apocalipsa scrisă de apostolul Ioan prin inspiraţia Duhului Sfânt. Vom fi nespus de fericiţi acolo, cu Domnul. O pace plină de bucurie e pregătită pentru noi în cer. Ea se apropie deja de noi şi un lucru este sigur: mai deevreme sau mai târziu sălciile plângătoare în care ne agățăm harfele (Psalm 137,2) vor fi schimbate cu frunzele de laur ale victoriei spirituale. Picăturile de rouă ale necazului se vor transforma în perle veşnice de soare. Isus vine în curând şi acest adevăr este minunat!

4 MARTIE

«Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.» IOAN 6,37 Aceste cuvinte ale Domnului Isus au putere şi valabilitate veşnică; ele fac parte din marea Sa predică despre Sine însuşi: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată si cine crede în Mine, nu va înseta niciodată» (Ioan 6,35). In versetul imediat următor Domnul plânge că nimeni nu-L crede. El a fost trimis pe pământ de Tatăl Său pentru a ne salva şi a ne face o promisiune măreaţă: «... și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (Ioan 6,37). Data de valabilitate a acestei promisiuni nu are termen de expirare. Domnul Isus nu va refuza nici un păcătos care vine cu pocăinţă sinceră înaintea Lui, ci El spune: «... și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (Ioan 6,37). Şi chiar dacă vom veni în repetate rânduri, El ne va da întotdeauna o a doua şansă. Ce se întâmplă aşadar cu credinciosul care păcătuieşte după ce a venit la Isus? Această promisiune este sigură şi veşnic valabilă din toate punctele de vedere; apostolul Ioan scrie în prima sa epistolă: «Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (sau Avocat; greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Cristos, Cel neprihănit» (1 Ioan 2,1).

9 MARTIE

« Veniţi totuţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.» ISAIA 1,18 Domnul mă spală prin sângele Său, astfel încât devin alb ca zăpada, căci El zice: «Ii voi curaţi de toate nelegiuirile pe care le-au săvârţit împotriva Mea» (Ier. 33,8). Isus însuşi afirmă: «Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc și ele vin după Mine» (Ioan 10,27). Promisiunea Sa - «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (Ioan 6,37) - este sigilată cu un sigiliu dumnezeiesc prin adăugarea «nimeni nu le va smulge din mâna Mea» (Ioan 10,28). De ce mai eziţi, tu, inimă slabă? Nu este această bunătate copleşitoare? Nu este extraordinar ca atunci când vii la Isus să îl găseşti, să fii primit în părtăşia Sa, să fii mireasa Lui, a Celui care te iubeşte şi te asigură: «Poţi să rămâi al Meu pe veşnicie»? împotriveşte-te aşadar duhului dominator al fricii şi fii parte a duhului părtăşiei, prin care poţi Striga «Ava adică: Tatăl» (Gal. 4,6). Iată câtă îndurare conţine această promisiune scurtă, dar profundă: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (Ioan 6,37).

10 MARTIE «Căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.» Iov 36,2 Nu ar trebui să ne lăudăm niciodată cu calităţile noastre pentru a câştiga aprecierea oamenilor sau pentru ca evlavia noastră înaintea lui Dumnezeu să fie recunoscută. Pe de altă parte însă este păcat să încercăm tot timpul, plini de frică şi teamă, să ascundem ceea ce ne-a dăruit Domnul pentru a sluji semenilor noştri. Scopul divinul răscumpărării noastre este acela de a fi «spre lauda slavei harului Său» (Efes. 1,6). De aceea un credincios adevărat nu poate fi doar o picătură în ocean, ci trebuie să se asemene unei «cetăţi pe munte». Ca şi copil al lui Dumnezeu nu trebuie să te asemeni unei lămpi puse sub obroc, ci trebuie să fii o lumină pusă într-un sfeşnic care să lumineze pe toţi cei din casă. Purtătorii adevăraţi de lumină pot rămâne anonimi - însă cu siguranţă lumina pe care aceştia o răspândesc va fi văzută. Când te retragi pentru a nu fi văzut se vede adevărata lepădare de sine. Nu există justificare pentru neproclamarea Evangheliei lui Isus Cristos, Domnul cu adevărat înviat, care locuieşte în

inima noastră. Ce misiune importantă avem în aceste timpuri din urmă, când suntem atât de aproape de răpire!

11 MARTIE Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca» având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.» 2 CORINTENI 9,8 Mai avem puţin timp! De aceea încearcă în Numele lui Isus, Domnul care nu S-a ruşinat cu numele tău, să te împotriveşti din ce în ce mai mult impulsurilor firii pământeşti şi vesteşte altora mântuirea pe care ţi-a dăruit-o El. Dacă nu poţi vorbi cu glas de trâmbiţă, atunci şopteşte. Dacă nu ai chemare pentru a fi predicator, dacă nu poţi să scrii cărţi şi comentarii pentru a transmite mai departe mântuirea, atunci vorbeşte ca Petru: «Argint si aur n-am, dar ce am, îţi dau» (Fapte 3,6). Vorbeşte la fântâna lui Iacov cu femeia samariteancă dacă nu poţi să predici poporului pe munte! Laudă-L pe Domnul Isus în casa ta dacă nu poţi să Îl slăveşti cu glas tare în biserică! Sau fa-o pe câmp, Când eşti singur, dacă piaţa nu e un loc potrivit! Fii mărturie pentru ai tăi, pentru toţi cei dragi din casa ta dacă simţi că nu poţi atinge masele de oameni! Nu îţi irosi talantul, ci foloseşte-1 cu înţelepciune! Aşa vei culege roade spre slava Domnului şi Stăpânului tău, iar prin vorbirea ta despre El vor fi şi alţii învioraţi. Prin mărturia personală sfinţii sunt revigoraţi, păcătoşii cercetaţi, iar împărăţia Domnului lăudată.

«.., numai vuietul ei vă va îngrozi.» ISAIA 23,19 «Căci numai încercarea (necazul) ne învaţă să fim atenţi la Cuvânt.» (TRAD. LUTHER) Numai Luther traduce versetul de mai sus astfel. Acest rezultat binecuvântat al încercării (necazului, ispitei) îl putem experimenta într-un mod unic şi în viaţa noastră; el ne învaţă să fim atenţi la Cuvânt. Care cuvânt? Cuvântul Domnului nostru, în care El spune: «Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viaţă» (Ioan 6,63). Acest Cuvânt ne relevează întreg caracterul lui Dumnezeu, deoarece Isus Cristos însuşi este Cuvântul întrupat şi «în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii» (Col. 2,9). Profetul Ezechiel a fost realmente pus să mănânce cuvântul. în Rut 2,14 citim: «... a mâncat si s-a săturat si ce a rămas a strâns». De fiecare dată când putem să mâncăm din pâinea pe care ne-o dă Domnul suntem învioraţi şi săturaţi ca după o masă bogată şi minunată, deoarece suntem plini de adevărul Domnului pe care Cristos ni-1 descoperă prin Cuvântul Său. Inima noastră găseşte pace prin studierea Bibliei. Sfânta Scriptură însăşi ne prezintă imaginea extraordinar de frumoasă a Mirelui nostru drag, pe care-L aşteptăm cu dor. Speranţa noastră nu este deşartă, căci în cine altcineva am crede decât în Cel care ne vorbeşte? Ce am putea noi, cei aflaţi în strâmtorare, să ne dorim mai mult? Prin trăirea Cuvântului câştigăm pacea şi siguranţa în Cristos.

13 MARTIE «Până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, si până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.» ECLESIASTUL I2.7

Toţi mergem pe o cale, păşim spre o ţintă, spre Dumnezeul veşnic. Nenumăraţi oameni au încercat să evite orice întâlnire cu Dumnezeu, chiar şi cea finală, dar în zadar, însă cine este împăcat cu Dumnezeul cel veşnic, prin credinţa în jertfa Domnului

Isus, păşeşte pe cale cu bucurie şi hotărâre. Iată câteva exemple pentru a ilustra cele spuse: • Avraam: Domnul spune despre el: «Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea. A văzut-o şi S-a bucurat» (Ioan 8,56). Credinţa lui l-a susţinut în umblarea pe calea Domnului. • Iacov: Israel a strigat cu puţin înainte de moarte: «In ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!» (Gen. 49,18). Iacov păşea pe calea Domnului cu toate că aparent era foarte departe de ţinta sa, deoarece pe atunci se afla în Egipt. • Iov: Acest om foarte încercat a văzut biruinţa finală spre care se îndrepta, în ciuda marii sale suferinți. Această speranţa l-a ajutat să depăşească toate încercările din viaţa sa: «Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu ...» (Iov 19,25). Din toate acestea învăţăm că trebuie să ne detaşăm tot mai mult de ceea ce este trecător, de suferinţă, pentru a vedea mai clar ţinta finală şi pentru a păşi cu încredere pe calea Domnului.

14 MARTIE «Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.» EVREI 2,17

Dacă îl urmezi din toată inima pe Isus, simţi chemarea să transmiţi această veste a salvării şi aproapelui tău. Din păcate însă, de multe ori eforturile tale de a-i câştiga pe alţii pentru Isus se lovesc de inimi împietrite şi de refuzuri dure. De ce? Pentru că nu calci efectiv pe urmele Lui şi refuzi să te identifici cu păcătoşii. Trebuie să ne coborâm la nivelul lor, la fel cum Isus S-a coborât la al nostru. Păcatul din noi întrerupe legătura cu Domnul şi de aici rezultă mesajul nostru lipsit de putere pe care îl prezentăm celor păcătoşi. Numai dacă devenim una cu Isus Cristos putem să ne apropiem cu putere şi cu dragoste de cei pierduţi. Această unire cu El ne conferă o aură preoţească convingătoare; doar astfel suferim cu adevărat pentru oamenii care vor merge în blestemul veşnic şi plângem pentru ei înaintea Domnului. Ce minunat este când nu mai există nimic în inima ta care ar putea sta în calea identificării tale complete cu El! Prin unirea cu Domnul inima ţi-e plină de milă şi de compasiune pentru cei pierduţi, iar aproapele tău va fi puternic cercetat de dragostea ta sinceră pentru el.

7 MARTIE «Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.» 1 TESALONICENI 5,23 Iată chemarea pe care ţi-o face Dumnezeu! Această chemare a Lui nu se va desăvârşi instantaneu în viaţa ta, dar El te cheamă şi pe tine la sfinţire, adică la starea de sfinţenie, în slujba celor aleşi. Altfel spus, eşti chemat să faci lucrările «pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele» (Efes. 2,10). De aceea apostolul Pavel ne spune că prin sfinţire {«pe deplin») împlinim chemarea lui Dumnezeu şi ne punem cu totul la dispoziţia Sa; cu alte cuvinte, sfinţirea înseamnă o concentrare totală şi intensă asupra voinţei lui Dumnezeu

în ceea ce priveşte viaţa ta, în aşa fel încât trupul, sufletul şi duhul tău vor fi înnoite, transformate şi modelate pentru ţelul şi scopul Său. In general, noi tratăm conceptul de «sfinţire» foarte superficial. Dar eu te întreb: eşti pregătit să plăteşti preţul sfinţirii? Aceasta va aduce cu sine o diminuare semnificativă a tot ceea ce înseamnă interes material, pământesc, dar va presupune şi o amplificare plină de putere a tuturor intereselor legate de lucrarea lui Dumnezeu.

16 MARTIE «Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.» FILIPENI 1,21 În timp ce meditam la aceste cuvinte, am realizat cu toată fiinţa că Isus Cristos trebuie să aibă prioritate în absolut orice lucru. Ca şi copii ai lui Dumnezeu toţi suntem de acord în mod teoretic cu această afirmaţie şi-L acceptăm cu mintea pe Isus ca Domn. Problema se pune însă dacă în absolut tot ce priveşte viaţa noastră particulară se întâmplă la fel. Ce ocupă primul loc în viaţa, în inima mea? Serviciul, familia, afacerile, interesele mele — sau într-adevăr numai Isus Cristos? Dacă El este într-adevăr pe primul loc, atunci putem fi siguri că lista noastră de priorităţi este corectă. Gândindu-ne la acest text, ne impresionează şi forma la prezent a verbului «a fi» — «a trăi este Cristos». De obicei suntem tentaţi să amânăm trăirea acestui adevăr pentru mai târziu, argumentând că va veni cu siguranţă timpul când Domnul Isus va fi totul pentru noi. Dar acest lucru este fals, căci acum, în acest moment, El «este» Cel care a primit toată puterea pe pământ şi în cer, deci şi în viaţa noastră. Dacă acest lucru e adevărat, atunci toate pornirile şi gândurile negative şi întunecate, necredinţa sau chiar putina credinţă nu-şi mai au locul în viaţa noastră. Atunci nu vom mai fi conduşi şi dominaţi de sentimente şi impulsuri, deoarece lăuntrul nostru va fi umplut de Isus şi vom putea spune cu adevărat: «pentru mine a trăi este Cristos».

17 MARTIE «Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom si trăi împreună cu EL» 2 TIMOTRI 2,11 Tot ceea ce defineşte eul nostru cu izbucnirile, dorinţele şi mofturile sale a fost descris de Pavel în cuvinte izvorâte din propria sa experienţă. Soluţia? «A muri este un câştig» (Filip. 1,21). Apostolul se referea aici la moartea trupului său, la execuţia iminentă, deoarece se afla închis la Roma. Dar Pavel a reuşit să exprime un adevăr duhovnicesc valabil pentru toate timpurile prin expresia «a muri este un câştig». Aceasta înseamnă că fiecare ocazie pe care o avem să dovedim cu viata crucificarea şi moartea noastră împreună cu Isus trebuie valorificată; acesta este un câştig pentru noi. Fiecare jignire, fiecare umilinţă, fiecare nedreptate este o dovadă a realităţii morţii lui Isus în viaţa noastră personală. Toţi suntem cu siguranţă de acord că moartea lui Isus, «crucificarea singurului Fiu al lui Dumnezeu» este cea mai mare nedreptate a tuturor timpurilor. Dar exact prin acest lucru au fost descoperite dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu. Iată un adevăr incompatibil cu logica omenească! La fel stau însă lucrurile şi în ce priveşte urmarea Lui. Prin nedreptăţile pe care le suferim ca şi slujitori credincioşi ai Domnului, cei nemântuiţi vor descoperi moartea şi învierea lui Isus în viaţa noastră: «Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig» (Filip. 1,21).

18 MARTIE

«Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. în toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum.»

FILIPENI 1,3-5 Cu toate că apostolul Pavel se afla într-o situaţie disperată, gândurile sale despre viaţa de credinţă şi despre fraţi erau neschimbate. Motivaţia lui era: «,.. partea pe care o luaţi la Evanghelie». Această umblare împreună, această părtăşie creează o atmosferă plină de binecuvântare. Este bine dacă ne întrebăm cu toată seriozitatea: cum mă raportez eu la ceilalţi? Gândurile au putere pentru că, chiar dacă nu pot fi auzite, ele pot fi simţite. Ştim cu toţii că diavolul vrea să îi dezbine pe copiii lui Dumnezeu, iar puterea gândurilor de binecuvântare pentru ceilalţi, a dragostei unul faţă de altul în Cristos, să dispară. Te gândeşti cu drag la toţi cei din jurul tău? Îi iubeşti cu adevărat? Credinciosul superficial este dominat de gânduri care au legătură cu propria lui stare, pe când gândirea binecuvântată a credinciosului în Duh creează independenţă faţă de problemele personale. Binecuvântaţi sunt acei oameni care îi poartă în gând şi rugăciuni pe cei din jurul lor, în ciuda propriilor probleme. Aici este misterioasa, dar divina putere a Bisericii lui Isus Cristos!

19 MARTIE «A venit un nor si i-a acoperit cu umbra lui şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!"» MARCU 9,7 Îl aştepţi numai şi numai pe Domnul Isus sau atenţia ta este cumva împărţita? Dacă Îl aşteptăm într-adevăr numai pe El reuşim să îl vedem prin credinţă în viaţa de zi cu zi, în ciuda ispitelor, dezamăgirilor şi a întunericului. Trei din ucenicii Săi au trăit această experienţă pe muntele schimbării la faţă. Cu cât dorul nostru după El şi după absolut tot ce are legătură cu Domnul creşte, cu atât puterea Sa va lucra mai eficient asupra noastră, în noi, și prin noi. Aşa este scris în binecunoscutul verset din Isaia 40,31: «dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă si nu obosesc, umblă şi nu ostenesc». Fii atent la expresia «a umbla». În umblare nu găseşti nimic neliniştitor, grabă sau nestatornicie. Ea reprezintă piatra de testare a rezistenţei noastre în aşteptare. «Să umbli şi să nu oboseşti» este cea mai mare realizare pe care o poate atinge puterea noastră. Cuvântul «a umbla» nu este folosit aici pentru a descrie o activitate, ci pentru a simboliza spiritualitatea. Biblia nu este o carte abstractă; ea este întotdeauna reală şi vie. In acest context Dumnezeu ne spune: «Umblă înaintea mea» (Gen. 17,1) şi nu «Fii spiritual!» Fă acest lucru azi!

20 MARTIE «Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie.» PROVERBE 10,28 Când vrem să experimentăm prea multe lucruri noi, ne jucăm cu focul, cu ispita. Dorim să avem mereu ceva de lucru, şi dacă se poate cât mai zgomotos, cu atât mai bine. Din punct de vedere fizic acest lucru duce la epuizare, iar în viaţa spirituală este echivalent cu întristarea Duhului Sfânt, al Cărui Templu este trupul nostru şi produce activităţi haotice care se soldează cu distrugerea păcii lăuntrice. Şi dacă dorim să experimentăm cât mai multe în viaţa noastră spirituală în loc să îl aşteptăm pe Isus, acest lucru va duce în cele din urmă la distrugerea speranţei noastre. Să nu ne risipim în zadar! Daca îl aşteptăm pe Domnul trebuie să avem siguranţa de neclintit că El trăieşte si că Se întoarce sigur! Realitatea prezenţei lui

Dumnezeu nu depinde de un loc anume, ci de hotărârea noastră de a-L avea mereu pe Cristos în faţa ochilor. Dacă suntem centraţi în Domnul Isus, suntem mult mai atenţi la ceea ce gândim, spunem, facem sau privim. Problemele apar când refuzăm să acceptăm realitatea prezenţei şi acţiunii Sale. Psalmistul mărturiseşte: «Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii» (Psalm 46,3). Această teamă va dispărea când ne vom înrădăcina cu totul în realitatea prezenţei Sale. El a fost şi este întotdeauna omniprezent.

21 MARTIE «Oboseşti mergând.» Isaia 57,10 De multe ori suntem incapabili să experimentăm puterea biruinţei Domnului în slăbiciunea noastră pentru că avem o inimă împărţită şi speranţe duplicitare. În viaţa de zi cu zi ne punem nădejdea în fel de fel de lucruri, numai în Isus nu. Şi deoarece nu El este principala prioritate în aşteptare, atâtea lucruri în care ne-am pus mari speranţe eşuează. Mă gândesc în acest context la un cuvânt al Domnului spus prin profetul Hagai: «Vă aşteptaţi la mult şi iată că aţi avut puţin, l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? — zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui» (Hagai 1,9). Cu alte cuvinte, eul tău are prioritate, iar Domnul e pe locul doi sau chiar trei. Lasă-mă să-ţi atrag atenţia asupra faptului că El ştie exact care-ţi sunt priorităţile! Domnul pătrunde în cele mai adânci locuri ale inimii tale. Cine are taine faţă de El acela dovedeşte că inima sa este împărţită. Un astfel de om nu este și nu va fi cu nici un chip binecuvântat.

22 MARTIE «A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.» COLOSENI 2,15 Nu greşim când constatăm că în ultima vreme atacurile şi ispitele la adresa noastră, atât fizice, cât şi psihice, s-au înmulţit. Nici nu ar putea fi altfel, căci apropierea revenirii lui Isus stârneşte furtuni în lumea nevăzută, lume care se îndreaptă spre pământ. Această furtună, prin puterea «duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12) va fi tot mai puternică în timpul necazului cel mare, dar se va retrage şi se va evapora ca un vis. Mişcările lumii invizibile sunt însă cel mai puternic simţite de sfinţii lui Cristos. Astăzi este mai important ca niciodată să ţinem privirea îndreptată spre Domnul Isus. Ca membri în Biserica Sa ne aflăm cu doar câteva clipe înaintea răpirii şi a veşniciei glorioase. Satan se împotriveşte cu disperare şi luptă din răsputeri împotriva acestui adevăr; de aceea copiii credincioşi ai lui Dumnezeu sunt supuşi din ce în ce mai mult ispitelor şi atacurilor celui rău. Consolează-te însă cu ideea că, o dată cu venirea lui Isus vei intra în veşnicie. Aşteaptă, căci aşa vorbeşte Domnul: «... dar cine va răbda până la sfârşit va fit mântuit» (Matei 10,22)!

23 MARTIE

«Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.» PSALM 127,2 Psalmul nu face referiri puerile la faptul că nu-ţi este de folos sculatul devreme, ci are semnificaţii mult mai profunde. Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la ceea ce spune Biblia despre somn. Somnul nu este numai pentru regenerarea trupului. în acest text — «căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn» — găsim un înţeles mai profund şi mai important pentru funcţia somnului. Somnul este un dar divin din partea lui Dumnezeu. Somnul ne blochează conştienta cu delicateţe; în acelaşi timp Dumnezeu Se adresează subconştientului nostru, acolo unde numai El în Atotputernicia Sa are acces. De aceea este recomandat ca atunci când te odihneşti să te gândeşti la Psalmul 63,6: «mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu». Altfel spus, lasă sufletul tău să devină una cu Domnul! Dă-I viaţa ta împreună cu rugăciunea ca El să-ţi dea pacea Sa în orele somnului! Atunci mâna plină de dragoste a Mântuitorului va face o lucrare minunată de întărire a sufletului, duhului şi trupului tău.

24 MARTIE «Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.» EFESENI 5,30 Cele mai adânci dorinţe ale sufletului nostru - bune sau rele — sunt dezvăluite în timpul somnului. De aceea se spune în popor: «Vreau să dorm înainte să iau o decizie». Adam, primul om, a avut o mare problemă: era singur. Şi ce a făcut Dumnezeu? «Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om» (Gen. 2,21.22). Cu aceasta problema singurătăţii lui Adam a fost rezolvată. Dar ea reprezintă şi o profeţie minunată despre «al doilea Adam», adică Domnul Isus Cristos. Pe crucea de pe Golgota El a căzut în somnul morţii. Unul dintre soldaţi L-a împuns în coasta «şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă» (Ioan 19,34). Dacă nu s-ar fi întâmplat aşa nu am fi putut vorbi despre Mireasa Mielului. Este scris: «El, Isus Cristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge» (1 Ioan 5,6). Apa simbolizează «botezul în Cuvânt», adică «botezul naşterii din nou», căci din sângele lui Isus Cristos - viaţa Sa jertfită de dragul nostru — s-a născut Mireasa Mielului.

25 MARTIE «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul ca sâ îngrijească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.» 2 CRONICI 16,9 Problema cea mai gravă a zilelor noastre nu o reprezintă în primul rând catastrofele naturale cum ar fi cutremurele, foametea sau inundaţiile, ci, după părerea mea, lumea creştină care se zbate între viaţa sub autoritatea lui Isus şi acceptarea păcatului. Din acest motiv ea se află în pericol de moarte. Domnul descrie cu durere acest fenomen: «Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot am să te vărs din gura Mea» (Apoc. 3,16). Este extrem de periculos să fii căldicel. Această stare de spirit este indusă de duhul anticristic şi, din păcate se răspândeşte din ce în ce mai mult; totuşi, în aceeaşi măsură ea grăbeşte reîntoarcerea lui Isus şi judecata de apoi. Este motivul pentru care te întreb: eşti tu un copil al lui Dumnezeu? Poate răspunzi «sper» sau «aş vrea să fiu». Dacă nu poţi să dai un răspuns clar, atunci nu ești nici una, nici

alta. Atunci eşti ceea ce Domnul Isus defineşte prin «nici cald, nici rece», stare care înseamnă nici credincios, nici necredincios. Tu, care nu eşti încă salvat, tntoarce-te astăzi la Domnul cu pocăinţă, deoarece cu siguranţă nu mai ai mult timp!

26 MARTIE «Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.» ECLESIASTUL 7,8 Ne apropiem cu certitudine de sfârşitul luptei credinţei noastre. Uită-te la Isus! El a fost cel mai dispreţuit dintre oameni, supus durerilor şi suferinţei. A fost atât de dispreţuit încât oamenii îsi întorceau fata de la El. Dar care a fost sfârşitul suferinţelor Lui? Acum stă la dreapta Tatălui şi absolut toate lucrurile îi sunt supuse. Şi noi suntem dispreţuiţi în această lume, exact ca Domnul nostru; aşa ne învaţă Scriptura. Trebuie să-ţi duci crucea până la capăt dacă vrei să primeşti coroana; trebuie să treci prin noroiul acestei lumi, dar să te păstrezi curat, căci altfel nu vei putea păşi pe străzile de aur. Când Îl vei accepta pe Isus Cristos cel crucificat, viata ta veche va lua sfârşit si una nouă se va naşte. Căci dacă murim cu El, vom si trăi cu El. «Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui» — spune textul de azi. Bucură-te că Domnul ti-a dat harul de a urma această cale, deoarece atunci când te vei trezi vei fi asemenea Lui. Un diamant neşlefuit nu arată atrăgător sau valoros, dar în mâinile meşterului priceput urâţenia ia sfârşit şi apare o piatră strălucitoare şi preţioasă. Tu eşti ca acel diamant; dacă eşti membru în Trupul lui Isus Cristos vei fi o nestemată în coroana Regelui regilor.

27 MARTIE «În El avem, prin credinţa în El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu încredere.» EFESENI 3,12 Dumnezeu nu poate fi perceput cu ajutorul sentimentelor, ci prin credinţa în Isus Cristos. «Când instinctul meu îmi va spune de o mie de ori „nu", cuvântul Său trebuie să-mi ofere siguranţă.» Aş fi eşuat de foarte mult timp dacă m-aş fi bazat pe sentimentele mele contradictorii. Prin credinţă pot experimenta (de multe ori fără a simţi nimic) atacuri puternice şi furtuni, dar am certitudinea că rămân în părtăşie cu El. Credinţa e o taină. Oare ar putea explica cineva cât de minunat şi simplu este să te dăruieşti pe deplin în duh Domnului, Celui Atotputernic? Atunci vei înţelege ce înseamnă trăirea adevărată, lucru atât de frumos descris de un compozitor în cântecul său: «In siguranţă în mâinile lui Isus, în siguranţă la pieptul Său». La această experienţă se ajunge numai prin citirea Bibliei şi rugăciune. Prin Biblie Dumnezeu ne vorbeşte, iar prin rugăciune noi Îi răspundem. Trebuie să primim tot ceea ce ne dă Dumnezeu prin Isus Cristos, cu încredere copilărească, nu numai cu mintea, ci şi cu inima. El spune: «Fiule, dă-Mi inima ta» (Prov. 23,26). Dacă nu ai făcut încă acest lucru, astăzi este ziua potrivită!

28 MARTIE «Ilie i-a zis: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan. "El i-a răspuns: „ Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, "Şi amândoi şi-au văzut de drum.» 2 ÎMPĂRAŢI 2,6

In încercarea Iordanului se află taina întregii puteri. Când Domnul Se pregăteşte să-1 ia la cer pe profetul Ilie, Elisei îl urmăreşte deoarece doreşte neapărat să primească putere pentru slujba care-i stă înainte. Calea îl duce la Iordan; da, chiar prin Iordan, căci Ilie îi spune: «Domnul mă trimite la Iordan». Duşmanul încearcă totul ca să-1 împiedice pe Elisei să-1 urmeze pe Ilie cu hotărâre şi ascultare prin Iordan. Tovarăşii lui de slujbă de asemenea vor să1 oprească, dar el le răspunde de două ori: «Ştiu şi eu, dar tăceţi» (2 Imp. 2,3). Ai văzut cum încearcă duşmanul să te abată şi pe tine de la calea dreaptă? Ai observat cum încearcă diavolul prin tot felul de şiretlicuri să te facă să renunţi la hotărârea de a trece prin Iordanul morţii cu Ilie cel ceresc, Isus Cristos? Acţionează ca Elisei: porunceşte ispititorului să tacă si ţine-te strâns de Domnul, chiar dacă alţii nu te mai urmează. Ilie şi Elisei au stat amândoi în Iordan. Mulţi stau deoparte, dar adevăraţii credincioşi ÎI urmează pe cerescul Ilie, Isus, în Iordanul morţii spre a fi apoi o veşnicie în raiul vieţii.

29 MARTIE «Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta şi au trecut amândoi pe uscat.» 2 ÎMPĂRAŢI 2,8 Ilie i-a recomandat de trei ori lui Elisei o cale mai uşoara când i-a spus: «Rămâi aici» (versetele 2, 4 şi 6). Dar Elisei a răspuns de fiecare dată, afişând o siguranţă sfântă: «Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi» (vezi aceleaşi trei versete). Nu vrei şi tu să spui: «Nu te las, Doamne, decât dacă mă binecuvântezi; vreau să fiu una cu Tine în moartea Ta; vreau să trec Iordanul cu Tine; vreau să rămân pe cruce cu Tine»? Dacă spui aceste lucruri cu hotărâre vei experimenta ceva absolut minunat: El, Ilie cel ceresc, Isus Cristos, ţi-a netezit deja calea. Acest lucru înseamnă în mod concret că poţi să treci fără grijă cu El «prin Iordan», deoarece El însuşi merge înaintea ta. Şi o dată ce ai trecut, ia şi următoarea hotărâre sfântă: vreau să merg cu El întreaga cale, chiar dacă ştiu că e calea strâmtă, calea morţii. «După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: „ Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine"» (2 împ. 2,9). Ce umplere minunată de har ne revelează acceptarea morții lui Isus! Dacă o accepţi, atunci El însuşi Se coboară la tine şi-ţi şopteşte: cu ce pot să te binecuvântez astăzi?

30 MARfifS «Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.» LEVITIC 17,11 Ce cuvânt puternic! Duhul lui Dumnezeu ne explică în ce fel ne-a împăcat Dumnezeu cu El, în ciuda păcatelor noastre: prin sângele vărsat pe cruce de Domnul Isus. Puterea Lui este nemăsurată! Să încercăm să ne închipuim cu ochii spirituali ce putere veşnică a fost şi este până astăzi în sângele Său, ce ocean de har s-a revărsat când Fiul lui Dumnezeu Şi-a sacrificat viaţa! În Matei 27,50-52 acest eveniment tulburător este descris astfel: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis». Complexitatea în plan spiritual a momentului în care sângele Fiului lui Dumnezeu a curs pe cruce nu ne-o putem nici măcar închipui! Dumnezeu face orice pentru noi, dacă îl rugăm cu credinţă, în Numele Iui Isus; El ne iartă şi ne şterge toate păcatele, însă numai şi numai prin sângele scump al Fiului Său!

31 MARTIE «Adică, Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.» 2 CORINTENI 5,19 Ce semnifică pentru tine sângele lui Isus Cristos (şi nu mă gândesc aici la semnificaţia Iui abstractă)? Inimile noastre trebuie realmente să se cutremure, căci «fară vărsare de sânge nu este iertare» (Evrei 9,22). Prima afirmaţie a versetului se referă cu siguranţă la sacrificiul, la jertfa de ispăşire a Domnului Isus. Dar în acelaşi timp versetul ne vizează în mod direct şi pe noi. Am înţeles oare la ce se referă Biblia când vorbeşte despre sângele lui Isus Cristos? Sângele şi viaţa sunt inseparabile, nu pot exista unul fară celălalt. Superficial privind lucrurile, noi poate înţelegem prin sângele lui Isus un lichid care face minuni. Dar în realitate, prin vărsarea sângelui Său scump, Domnul Isus Cristos — Mielul fară pată — a făcut o ispăşire completă pentru păcatele lumii. Ştii tu ce răspundere avem dacă am cunoscut puterea minunată a sângelui lui Isus şi daca nu suntem pregătiţi să ne asumăm consecinţele unei vieţi autentice de credinţă? Domnul a creat prin moartea Sa pe cruce o punte peste prăpastia dintre Dumnezeu şi sufletul tău. Ai trecut tu însă peste această punte până la capăt şi ai strigat din tot sufletul «Dumnezeul meu, sunt hotărât, pe veci sunt al Tău!»?

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG APRILIE

1APRILIE «... ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fară cusur și fară prihană.» 1PETRU 1,19 De ce este Isus numit Mielul lui Dumnezeu? 1. Este numit Mielul lui Dumnezeu pentru că aceasta a fost natura Sa pe pământ. Mielul este simbolul nevinovăţiei şi al curăţiei. Aşa a fost şi este Isus în toate lucrurile: «a fost ispitit ca şi noi, dar fară păcat» (Evrei 4,15). 2. Este numit Mielul lui Dumnezeu ca să ne arate calea. El a venit de la Dumnezeu pe acest pământ cu un scop precis, şi anume să fie jertfit pentru păcatele noastre: «Vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). El nu S-a abătut cu nici un chip de la calea pe care trebuia să meargă, căci a decis: «Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta» (Ioan 12,27). 3. Isus este numit Mielul lui Dumnezeu pentru a ne dezvălui felul biruinţei Sale. Biruinţa lui Isus este biruinţa mielului. Cine este mai lipsit de ajutor ca un miel? Şi iată că cel mai slab face cel mai mare, cel mai imposibil lucru! Mielul, în slăbiciunea lui, duce tot ceea ce este mai greu. Isus a obţinut victoria totală pe cruce fară a Se împotrivii într-adevăr, «El a fost răstignit prin slăbiciune» (2 Cor. 13,4), dar a înviat în putere. De aceea Cuvântul «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (Ioan 1,29) are atâta putere în paradoxul său divin.

2 APRILIE «Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!" Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.» IOAN 19,30 Moartea lui Isus este o taină nespus de mare, iar cuvintele omeneşti nu o pot descrie şi nu pot cuprinde profunda ei semnificaţie. La Golgota nu a murit un om cu o viaţă normală, trecătoare, limitată în timp, ci Cel care există din veşnicii. Atunci a murit Dumnezeu în Isus Cristos; acolo, pe dealul Golgotei a murit «Viaţa veşnică». Dar cum viaţa veşnică nu poate să se sfârşească - ar fi un nonsens — dragostea suverană şi dătătoare de viaţă dintre Tată şi Fiu a fost prezentă acolo, la cruce! În Cântarea Cântărilor 8,6 găsim scrisă profeţia: «căci dragostea este tare ca moartea». Când «Viaţa veşnică» a strigat «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46), Dumnezeu a tăcut — «va tăcea în dragostea Lui» (Ţef. 3> 17). Iată cât de dur este acest cuvânt de la cruce, cu toate semnificaţiile sale pentru noi, cei care suntem muritori. El este într-adevăr puterea nemărginită a lui Dumnezeu, după cum găsim scris în 1 Corinteni 1,18. Pentru lume jertfa de pe cruce este o nebunie; ce ar putea oare înţelege mintea noastră pervertită de păcat din sacrificiul lui Cristos? Domnul nostru Şi-a dat viaţa de bună voie; nu I-a fost luată. El Şi-a plecat capul şi a ales să moară de dragul tău şi de al meu.

3 APRILIE «Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate. El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.» 1PETRU 3,18 În momentul în care Isus a murit, El a restabilit partășia intimă a omului cu Dumnezeu. Acesta este înţelesul măreţ din Matei 27,50-51: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos». In momentul în care Domnul Isus a murit, Dumnezeu însuşi a deschis Locul Preasfânt, care fusese închis din cauza păcatului. Această refacere a relaţiei pe verticală dintre Dumnezeu şi

om a fost consecinţa morţii lui Isus Cristos. Ultimul Său strigăt şi ruperea perdelei de la intrarea în Sfânta Sfintelor au avut loc în acelaşi moment, motiv pentru care autorul Epistolei către Evrei ne spune: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată» (Evrei 10,19-22). Acest lucru este valabil pentru noi, cei care credem în Domnul. Prin moartea lui Isus perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt şi acum avem intrare liberă în Sfânta Sfintelor.

4 APRILIE «Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.» EVREI 2,17 Acest verset prezintă o a doua consecinţă a morţii lui Isus. Ea se referă la Satan, marele vrăjmaş. Diavolul este duşmanul de moarte al lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor, căci el i-a dus în păcat. Fiindcă plata păcatului este moartea, Satan a fost stăpânul morţii până la moartea Mielului. Spun «până» fiindcă, prin jertfa Sa, Domnul Isus ne-a eliberat de: 1. groaznica moarte a doua (moartea veşnică), deoarece fără sacrificiul lui Isus am fi ajuns după moartea fizică în mâinile lui Satan. 2. cutremurătoarea frică de moarte, căci poţi «să mori» în timpul vieţii de nenumărate ori din cauza fricii de moarte. Dar citim în Evrei 2,15: «şi să-i izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor». 3. teribila moarte a celor neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Când Mielul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pe crucea Golgotei, toate lucrurile s-au schimbat: din copiii lui Satan şi ai morții am devenit copiii lui Dumnezeu şi ai vieţii. Să-I mulţumim dar Domnului Isus Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a eliberat din robia de moarte în care diavolul ne ţinea prizonieri din cauza păcatelor noastre!

3 APRILIE «Şi pe voi, care odinioară eraţi străini si vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum.» COLOSENI 1,21 Iată o a treia consecinţă a morţii lui Isus, consecinţa legată de ispăşirea păcatului nostru. Textul din Romani 5,10 ne asigură că prin moartea Fiului suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ne întrebăm: cum se raportează El la nenumăratele noastre păcate? Ei bine, eu Îi sunt nespus de recunoscător Domnului Isus pentru textul din 1 Corinteni 15,3 care spune: «Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi». Deci poţi fi sigur: moartea Sa pe cruce, sângele Său vărsat au şters întreaga ta vină! Citim în Coloseni 2,13-14: «ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic». Nu este minunat? Sângele Său, sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu şterge absolut toate păcatele noastre ca şi cum acestea nu ar fi existat niciodată. Dumnezeu însuşi a plătit pentru ele cu sângele propriului Său Fiu.

De aceea Sfânta Scriptură spune de nenumărate ori că El «a murit pentru noi» şi «pe când eram noi încă fără puterâfiCristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi» (Rom. 5,6).

6 APRILIE «Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în EL Căci tot ce este în lume — pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii — nu este de la Tatăl, ci din lume.» 1 IOAN 2,15-16 Dacă evaluăm toate aceste efecte pe care moartea lui Isus le-a avut asupra acestei lumi, trebuie să ne gândim şi cine este stăpânul, Dumnezeul ei. Dumnezeul lumii este Satan, prinţul întunericului. Dar exact pe acest pământ, pentru această lume, Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce şi 1-a înfrânt pe Satan, stăpânitorul ei. Prin urmare oricine crede în Domnul cel răstignit şi în moartea Sa este şi el crucificat şi mort faţă de păcat, iar duhul lumii nu mai are nici o putere asupra lui. Acesta este scopul morţii lui Isus, după cum spune textul din Galateni 1,4: «El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău...». Nu este trist când copiii lui Dumnezeu refuză despărţirea totală de lume? Fiecare asociere conştientă cu duhul lumii înseamnă crucificarea din nou a Domnului Isus. Un copil al lui Dumnezeu trăieşte prin naşterea din nou într-o nouă dimensiune, căci este scris: «Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos» (Filip. 3,20). Prin puterea morţii lui Isus trăim acum în lume, dar nu mai facem parte din ea.

7 APRILIE «Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul postru Isus Cristos!» 1 CORINTENI 15,55-57 Ca o a cincea consecinţă a jertfei lui Cristos pe cruce, aş vrea să înţelegem repercusiunile pe care moartea Lui le-a avut asupra morţii. Moartea este o realitate crudă. Acest lucru l-au simţit mulţi dintre cititorii mei când au stat lângă mormântul unei persoane dragi. Nici Domnul Isus nu a ignorat realitatea şi duritatea ei. Când a mers în Beta-nia să îl învie pe prietenul Sau Lazăr, care era mort de 4 zile, a plâns la mormântul acestuia. Dar, totodată există şi o altă realitate minunată, şi anume învingerea morţii pjdn moartea lui Isus. Cu toate că îmbătrâneşti, promisiunea Psalmului 92 este valabilă şi pentru tine; în plus, conform cuvintelor apostolului Pavel, în interiorul tău întinereşti: «iik- chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi» (2 Cor. 4,16). Un asemenea om are tinereţea veşnică descrisă de Psalmul 103,5 şi va deveni asemenea unui stejar. Aici este minunea! Prin moartea Sa, Isus Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a eliberat de sub puterea lui Satan, ne-a salvat din robia păcatului şi ne-a dăruit viaţa veşnică.

4 APRILIE

«Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.» ROMANI 6,10-11 Al şaselea efect al morţii Domnului Isus pe cruce se reflectă asupra naturii noastre păcătoase. Suspinăm apăsaţi de natura noastră păcătoasă pentru că, în lumina neprihănirii şi sfinţeniei lui Dumnezeu, observăm că suntem stricaţi, pervertiţi, porniţi în a face rău încă de la naştere. Umblăm aplecaţi sub această povară până când înţelegem efectul biruinţei lui Isus asupra firii noastre, a eului nostru. Acest aspect este descris în mod clar în versetul de mai sus. Dacă încă te simţi păcătos şi ai porniri şi atitudini rele, atunci cu siguranţă trebuie să păşeşti prin credinţă înaintea crucii lui Isus. El a murit pentru mine, deci şi eu am murit cu El faţă de păcat, chiar dacă nu simt acest lucru. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci, conform textului din Romani 6,7 ești «izbăvit de păcat», deoarece omul care a murit a fost eliberat de păcatul care este în el, de firea sa veche. Dumnezeu nu mai vede această natură păcătoasă, căci ea a fost răstignită pe cruce odată cu Isus Cristos.

5 APRILIE «Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.» 1 CORINTENI 3,11 Ziua răsplătirii, ziua judecăţii, ziua în care vom sta ca Biserică a lui Isus în faţa tronului de judecată al lui Dumnezeu este foarte, foarte aproape. De aceea, drămuieşte-ţi timpul! Ai grijă ca pe temelia sfinţeniei tale - Isus Cristos - să clădeşti aur, argint şi pietre preţioase. Ţelul vieţii tale să fie slăvirea Numelui Domnului. Lasă prima ta dragoste pentru Isus să fie vlăstarul vieţii şi al acţiunilor tale, căci doar aşa tot ce ai făcut va avea valoare veşnică, iar recolta vieţii tale va fi un adevărat triumf la tronul de judecată a lui Isus. O asemenea viaţă va fi fără îndoială ţinta ata-curilor celui rău, dar Scriptura spune: «Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie» (Psalm 126,5). Pla-nifică-ţi cu mare băgare de seamă timpul, căci în curând nu-1 vei mai avea! «... strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură» (Matei 6,20). Poate te întrebi: cum pot să încep în mod practic să-mi investesc viaţa şi resursele pentru eternitate? Răspunsul - roagă-te mai mult! Citeşte Cuvântul mai mult! Stai în părtăşie cu Dumnezeu mai mult! Acesta este începutul.

10 APRILIE «... căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan).» 2 CORINTENI 2,11 Fii atent la micile urme lăsate de duşman în viaţa ta! Vulpile mici distrug viile roditoare. Prinde-le! Ignorarea acestor mici cicatrici lăsate de diavol în inima ta poate avea repercusiuni serioase asupra vieţii tale de credinţă. Din acest motiv nu evita confruntarea biruitoare cu duşmanul. Isus este învingător! Ce ne spune Domnul despre buruienile care cresc împreună cu grâul? El răspunde astfel la întrebarea slujitorilor nedumeriţi: «... Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta» (Matei 13,28). Brusc, observi că în biserica ta, poate chiar în familia ta, buruienile au crescut împreună cu grâul. Aceasta este lucrarea duşmanului, acestea sunt urmele lui. El caută să strice tot ce poate, se străduieşte din răsputeri să nimicească lucrarea Domnului. Tu însă rămâi în Isus! Suntem în lume, dar nu mai facem parte din ea. Suntem înconjuraţi din toate

părţile de puteri demonice, dar ele nu mai au nici o putere asupra noastră atât timp cât Domnul rămâne în noi şi noi în El. Atunci Cuvântul Său lucrează în şi prin tine; prin acest lucru reuşeşti nu numai să-ţi recunoşti duşmanul, dar şi să i te împotriveşti cu succes, iar el va fi învins şi fără putere în viaţa ta.

11 APRILIE «Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu. "» MATEI 13,30 Nouă nu ni se cere să îl distrugem pe duşman; acest lucru nu intră în atribuţiile noastre. În mod aparent suntem pasivi şi nu facem nimic. Dar exact această «pasivitate» în Isus Cristos este, paradoxal, cea mai mare activitate a credinţei. Atacuri ale duşmanului? Da, dar dacă esti în Isus diavolul nu poate să-ţi facă absolut nimic. Respinge aceste atacuri prin puterea sângelui Lui! Începe o nouă viaţă de rugăciune! Caută să ai o legătură mai strânsă cu Sfânta Scriptură! Ai grijă ca faptele, acţiunile tale să fie lumină! Fă totul din dragoste pentru Isus! Împrăştie sămânţa Cuvântului! Depune mărturie! Aceste urme ale luminii nu pot fi şterse, ele rămân, ele te conduc spre eternitate. în ceruri va fi scris despre tine cu litere de aur: «căci faptele lor îi urmează!» (Apoc. 14,13) Umblă cu Domnul Isus şi atunci cu siguranţă vei lăsa în urma ta fapte care vor rămâne pe veci.

6 APRILIE «însă eu sunt totdeauna cu Tine; Tu m-ai apucat de mâna dreaptă.» PSALM 73,23 Cuvintele mici au de multe ori semnificaţii profunde, semnificaţii infinit mai importante când e vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Un astfel de cuvânt mic e «totuşi»; el exprimă credinţa de neclintit a omului ispitit, care în toate frământările vieţii se bazează numai şi numai pe Dumnezeu. Când pacea din jurul tău parcă a luat sfârşit, agaţă-te cu toată puterea de Isus, astfel încât să poţi spune împreună cu prorocul Isaia: «... vor face pace cu Mine» (Isaia 27,5). Acest lucru este valabil şi în ce priveşte procesul ireversibil de îmbătrânire, căcis nimeni nu poate opri degradarea trupului. Dar cel născut din nou se bucură împreună cu psalmistul: «Cel fară prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban» (Psalm 92,12). De câte ori nu ai spus cu recunoştinţă «totuşi» după ce ai primit ajutor, când toate în jurul tău păreau a se prăbuşi, de cele mai mult ori din cauza păcatelor tale! Uităm mult prea uşor că întunericul şi problemele sunt adeseori consecinţa propriei noastre neascultări. Dar iată, Domnul în mila Sa ne-a iertat pe deplin, astfel încât şi pentru noi este Valabil textul din Isaia 64,4: «... niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se si cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine sa fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.»

13 APRILIE

«Domnul nu va părăsi poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.» 1 SAMUEL 12,22 Cuvântul «dar» marchează anumite puncte de cotitură în mesajul Bibliei; acesta este felul de manifestare al Dumnezeirii. Când Iosif a avut probleme mari în Egipt, citim: «Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere» (Gen. 39,21). Acest fapt a transformat celula sa într-un palat, căci acolo unde este Domnul este lumină şi dragoste. Acolo nu poate fi niciodată întuneric. Când poporul s-a răzvrătit împotriva lui Moise, găsim scris: «... Atunci slava Domnului sa arătat întregii adunări» (Num. 16,19). Prezenţa slavei Domnului a fost «dar»-ul salvator al lui Dumnezeu pentru Moise. Totul s-a luminat în jurul lui. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Odinioară, când ne aflam sub puterea întunericului, când eram copii ai mâniei ca toţi ceilalţi şi când ne aflam făra speranţă în ghearele duşmanului, în universul din jurul nostru a strălucit omnipotentul «dar» al lui Dumnezeu: «Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos» (Efes. 2,4-5). Nu ar trebui ca viaţa noastră să-I fie dedicată şi să-L laude doar pe Domnul nostru?

14 APRILIE «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, NU mi tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine ...» PSALM 23,4 Neînsemnata conjuncţie «căci» are o putere uimitoare de transformare. David cântă despre experienţa credinţei sale şi o descrie foarte clar în Psalmul 23. Ar fi trebuit sa moară de frică când era înconjurat de duşmani, dar s-a ancorat puternic în Domnul: «căci Tu eşti cu mine». Acest «căci» mută imediat perspectiva asupra persoanei sublime a lui Dumnezeu. Când Domnul ocupă locul care doar Lui I se cuvine în viaţa ta, atunci poţi experimenta un «căci» biruitor. Ai motive de teamă şi îngrijorare, dar îndrăzneşti să spui: «nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine». Acest mic cuvânt face să dispară şi frământarea asupra lipsei de putere. Te plângi: «nu am putere, vreau să II slujesc pe Domnul mai bine, dar peste tot mă lovesc de uşi închise». Nu dispera, căci Domnul acceptă lipsa ta de putere. Psalmistul mărturiseşte: «El mi-a frânt puterea în drum ...» (Psalm 102,23). Ascultă însă Cuvântul Său: «iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide». Şi care este motivul? «Căci ai puţină putere ...» (Apoc. 3,8). Exact, pentru că tu eşti slab, El este tare în tine. Pentru că tu nu poţi, El poate!

15 APRILIE «... mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.» PSALM 23,3 Cine înţelege profunzimea acestei promisiuni devine puternic şi de neclintit. Dacă El te călăuzeşte pe calea cea bună - din pricina Numelui Său - ar putea oare să meargă ceva rău în viaţa ta? Niciodată! Toate temerile, neîncrederea, nemulţumirile şi cârtirile îşi au originea în necredinţă. Lasă-mă să îţi spun foarte deschis: Domnul va fi onorat şi lăudat doar dacă tu iei promisiunile Sale în serios. Textul de astăzi spune: «îmi înviorează sufletul şi mă povâţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său» (Psalm 23,3). Promisiunile Bibliei sunt garantate în Numele lui Isus, căci este scris: «In adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele,

toate în El sunt „da"; de aceea şi yyAmin ", pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu» (2 Cor. 1,20). Certitudinea că suntem conduşi pe calea cea bună ne mângâie inima. Acelaşi David care a avut această certitudine în viaţa lui, a mărturisit: «Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg» (Psalm 119,32). Este ca un cerc dumnezeiesc binecuvântat în care ajungem şi în care este atât de uşor să rămânem în ascultare.

8 APRILIE «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.» PSALM 23,4 Când inima ta este ancorată în promisiunile Sale veşnice, atunci umbli pe calea rugăciunii. Eşti vindecat — cum spune profetul Ieremia — de necurăţia ta. Bineînţeles, ispitele rămân şi întunericul se poate aşterne chiar şi pe calea dreaptă, dar: «să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu» (Evrei Calea cea dreaptă poate să străbată uneori nisipurile mişcătoare ale încercării. Poate chiar tu, dragă cititorule, treci în această perioadă pe acolo. Este întuneric beznă şi nu vezi nici în spate, nici în faţă. Poţi să te uiţi numai în sus. Dar e de-ajuns, după cum spune Sfânta Scriptură: «chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău». Trăind după Scriptură ne împotrivim diavolului, care vrea să ne cufunde în mlaştină, să ne cuprindă frica. Dar Dumnezeul nostru - chiar şi în mijlocul încercării - vrea să aibă părtăşie cu tine. Domnul este lumina şi salvarea ta! Ai toate motivele să te bucuri, nu să te temi.

8 APRHjte «... îmi ungi capul cu untdelemn si paharul meu este plin de dâ peste el. Da, fericirea si îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.» PSALM 23,5-6 Psalmul 23 conţine o promisiune veşnică pe oare duşmanul nu o poate anula. Ce minunat este că noi, copiii lui Dumnezeu chiar dacă ne-am afla în valea cea mai întunecoasă, ca şi pe culmile cele mai însorite, nu trebuie să ne temem, deoarece Domnul este tot timpul alături de noi! Dumnezeu însuşi ne pregăteşte masa. Domnul, din pricina numelui Său, vrea să te conducă şi pe tine pe drumul cel drept; eşti tu însă cu adevărat dispus să te laşi condus de El? Se întâmplă adesea că şi dacă suntem pe calea Sa totuşi trebuie să trecem prin văi întunecate, pe unde nu am dori să mergem: «... altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» (Ioan 21,18). In plus, aceste văi neguroase încep să se înmulţească în zilele noastre, deoarece noi, copiii lui Dumnezeu străbatem astăzi mlaştina întunecoasă a vremurilor din urmă. Noaptea se lasă din ce în ce mai tare, după cum a spus Isaia: «Vine dimineaţa şi este tot noapte» (Isaia 21,12). Să nu ne mirăm deci că pe calea cea dreaptă străbatem uneori porţiuni de drum foarte întunecate; la capătul ei este însă lumină, iar pe malul celălalt ne aşteaptă mult iubitul şi binecuvântatul Domn Isus Cristos. El este ţinta noastră şi-L vom vedea foarte curând.

18 APRILIE «Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» I CORINTENI 16,13* Ce este o maşină fără motor? Putem oare vorbi despre un trup fără duh? Ce este un om născut din nou fără credinţa biruitoare? Este important să ne punem aceste întrebări, deoarece în zilele noastre există nu numai o recesiune în plan material, ci şi o decădere la nivelul credinţei, iar acest lucru este înspăimântător. Credinţa copiilor lui Dumnezeu nu mai este biruitoare. Dar Scriptura ne spune dar că aceste două concepte - credinţă şi biruinţă - sunt inseparabile: «... biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5,4). Nu este scris «credinţa noastră aduce victoria», ci «... biruinţa asupra lumii este credinţa noastră». Trebuie să acceptăm că acolo unde credinţa este despărţită de biruinţă vorbim practic de trădare. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne spune: «Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încerca-ţi-vă» (2 Cor. 13,5). Cu alte cuvinte, cum se prezintă astăzi starea de funcţionare a motorului credinţei noastre? Este inert: victoria, puterea, bucuria lipsesc. De ce stau oare toate pe loc? Dragii mei cititori, întrebarea este vitală şi acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne îndeamnă: « Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» (1 Cor. 16,13).

19 APRILIE «Căci în Isus Cristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.» GALATENI 5,6 Trebuie să recunoaştem că a şti permanent care este nivelul credinţei noastre este vital, deoarece Dumnezeu însuşi ne cercetează inima. David recunoaşte la sfârşitul vieţii sale: «Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă» (1 Cron. 29,27). Nu amâna examinarea vieţii tale; cea mai mare încercare ne stă înainte — înfăţişarea înaintea tronului de judecată al Mielului. Dacă azi îţi cercetezi credinţa în mod sincer vei observa poate cu groază că lipsesc puterea, victoria, bucuria, în general roadele Duhului Sfant şi constaţi că ea nu are nici un fel de efect - nici în interior, nici în exterior, practic nu este activă. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu vei constata poate că însuşirea care trebuie să fie motorul credinţei tale lipseşte. Despre ce este vorba? Despre dragoste! Vorbim despre «credinţa care lucrează prin dragoste». Numai o asemenea credinţă are valabilitate înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne atenţionează: « Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!» (1 Cor. 16,14). El ştia că credinţa autentică nu poate deveni activă şi puternică decât prin dragoste fierbinte faţă de Domnul. Este credinţa ta activă prin dragostea pentru Isus Cristos sau este moartă demult?

20 APRILIE «Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă.» 1 IOAN 2,18 Mă preocupă mult faptul că noi ca şi Biserică a lui Isus nu realizăm îndeajuns ce vremuri serioase trăim; sunt efectiv ultimele ceasuri ale omenirii. De ce nu mai suntem activi? Răspunsul ar fi: pentru că ispitele şi tentativa duşmanului de a ne adormi sunt mai intense acum ca oricând. Dar şi Cuvântul Domnului Isus este mai clar şi mai puternic ca niciodată: «Ce vă zic vouă, zic tuturor: „ Vegheaţi!"» (Marcu 13,37). Fraţilor, este într-adevăr timpul de pe urmă! Timpul despre care se spune «... va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta» (Dan. 12,1) bate la uşă. Anticristul, adică Satan întrupat, îşi face cu violenţă loc în sufletul tău - aproape îl simţi fizic cum lucrează. Ora

încercării, a începutului marii suferinţi vine peste întreg pământul, ceasul final este gata să bată; de aceea îi rog din suflet pe toţi cei care citesc aceste rânduri să se împotrivească oricărui Compromis cu duhul lumii. Domnul ne va păstra pe toţi curaţi şi sfinţi în mijlocul acestei încercări, deoarece ne îndreptăm spre El, Mirele nostru drag, Isus! Îl vom vedea aşa cum este, de aceea: «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat» (1 Ioan 3,3).

21 APRILIE «Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.» NEEMIA 8,10 În ce constă bucuria? În putere! Nu trebuie însă să scoatem acest cuvânt al lui Neemia din context, deoarece bucuria în Domnul nu este un eveniment izolat, ci urmează întotdeauna după ceva. Aici avem de-a face cu o taină, şi anume bucuria lăuntrică manifestată şi trăită chiar în timpul încercărilor celor mai grele. Poporul s-a întors din robie în Israel şi, deşi toate păreau a fi în ordine, nu au avut bucurie în inimă. Aceasta este din păcate şi situaţia multor credincioşi din ziua de azi: toate par bune şi frumoase în exterior, dar nu şi în adâncul sufletului. Ce a lipsit atunci şi ce lipseşte şi acum? Dorul! Dorul, foamea după Cuvântul lui Dumnezeu! Numai printr-o cercetare profundă şi serioasă a Sfintei Scripturi ajungem să ne conştientizăm starea; dar, pentru că Biblia ne-a cercetat, vine imediat bucuria de nedescris în Domnul. Nu există o altă cale pentru aceasta. Cercetarea prin Cuvântul lui Dumnezeu scoate întotdeauna păcatul la iveală. Atunci, din această pocăinţă sinceră se naşte bucuria în Domnul. Iată secretul ei!

22 APRILIE «Ezra a citit în carte de dimineaţa până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor și în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă.» NEEMIA 8,3 Ordinea în capitolul 8 din Neemia este foarte clară. În versetul 1 citim cum cărturarul Ezra a luat cartea legii lui Moise, adică Biblia pe care o aveau ei atunci. În versetul 2 scrie că a adunat tot poporul, iar în versetul 3 că a început să citească. Şi apoi scrie ceva important: «Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea Cărţii Legii». În versetul 8 găsim de altfel scris că: «Ei citeau desluşit în Cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră». Această relaţie între cei ce predicau şi adunarea celor care îi ascultau este vitală. Ea presupune în acelaşi timp că inimile ascultătorilor erau pregătite să asculte şi să primească Cuvântul. Doar atunci ne este prezentat în Neemia 8 momentul deosebit al cercetării celor ce ascultau: «tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii» (Neem. 8,9). Pentru că poporul a dorit să asculte şi să primească Cuvântul, acesta şi-a făcut pe deplin efectul. Poporul a fost cercetat în profunzime şi a ajuns în punctul în care s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu. Astfel s-a născut bucuria lor în Domnul.

23 APRILIE «Mă bucur de Cuvântul Tău ca şi cel ce găseşte o mare pradă.» PSALM 119,162

Bucuria în Domnul este independentă de sentimentele noastre, deoarece nimic nu este mai schimbător ca acestea. Sentimentele sunt manifestarea bucuriei sau tristeţii sufleteşti; această bucurie nestatornică, efemeră poate deveni stabilă şi completă numai prin bucuria în Domnul care este neschimbătoare şi nepieritoare. Toate lucrurile se schimbă, dar Dumnezeu nu. Despre El este scris: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8) Când ne bucurăm de cercetarea «săbiei Cuvântului», ne bucurăm cu totul în Isus Cristos. Atunci vom rămâne în El, iar bucuria noastră va fi deplină. Sufletul tău se va ridica la Domnul şi fericirea şi împlinirea pe care le vei experimenta vor fi atât de intense că vei striga efectiv: «Bucuria în Domnul este puterea mea». Cine are această legătură intimă cu Domnul nu mai este dependent de propriile sentimente, de complexul de împrejurări sau de tristeţe. Bucuria în Domnul se naşte numai în urma rezolvării unei crize interioare şi este total intangibilă în faţa influenţelor exterioare.

24 APRILIE «Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.» EFESENI 5,16 Este incontestabil faptul că omul zilelor noastre este supraaglomerat şi se plânge mereu de lipsă de timp, cu toate că ar putea foarte bine face atâtea lucruri cu ajutorul tehnologiei. Timpul este un concept relativ. Unii, în doar câteva minute, fac mai multe ca alţii în ore. Când apostolul Pavel ne spune că trebuie să răscumpărăm vremea, se referă la faptul că trebuie să transformăm puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie în veşnicie. Cum se poate realiza acest lucru? In primul rând, printr-o viaţă adevărată de rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie sinceră şi practicată în mod regulat. Daniel şi-a răscumpărat zilnic timpul. De ce? Pentru că era un om al rugăciunii. El şi-a fixat ca prioritate să se roaîge de trei ori pe zi la aceeaşi oră. Astfel viaţa lui a fost îndreptată spre veşnicie, fiind zidită pe valorile cerului. Un om care se roagă ştie să fie liniştit şi calm. Diavolului îi este frică de acest lucru, de aceea apostolul Pavel spune: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). În linişte Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte, ne conduce şi ne atenţionează, astfel încât să putem accepta curăţirea de păcatele noastre prin sângele lui Isus.

25 APRILIE «Nu te grăbi să pleci dinaintea lui.» ECLESIASTUL 8,3 Sunt sigur că haosul îi orbeşte pe copii lui Dumnezeu, iar aceştia nu mai realizează importanţa sfinţeniei timpului de părtăşie. Satan nu vrea să ne lase liniştiţi, ci ne aruncă dintro activitafe în alta. Isaia spune însă răului pe nume: «Oboseşti mergând» (Isaia 57,10). Apostolul Pavel ne încurajează pe fiecare: «... căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)» (2 Cor. 2,11). A avea timp nu înseamnă să câştigi mai multe minute pentru afaceri, ci pentru rugăciune. Cei ce se roagă sunt făcători de minuni. Am citit de mii de ori cuvintele lui Isus din Matei 7,7, şi de fiecare dată ele mă ard în suflet: «Cereţi și vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide». Ce simplu, şi totuşi cât de greu! Ce bogată, împlinită şi binecuvântată ar putea fi viaţa ta dacă te-ai ruga cu credincioşie! Cine îşi face timp pentru Domnul are parte de binecuvântări minunate şi investeşte pentru veşnicie. De aceea vă avertizez: «Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca

nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele» (Efes. 5,15-16) şi «încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi» (Evrei 10.37).

26 APRILIE «Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.» ISAIA 45,19 «Căutaţi-Mă!» — iată una dintre poruncile pe care le repetă Domnul în Sfânta Scriptură. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să ÎI căutăm, atunci înseamnă că este posibil să îl găsim. In ce fel însă îl vom găsi? Acest lucru nu este deloc ţinut secret. Singura condiţie este prezentată de Domnul prin profetul Ieremia: «Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima» (Ier. 29,13). Nu are rost să ne rugăm, să petrecem ore pe genunchi, dacă nu facem acest lucru din inimă, în Ieremia 48,10 Domnul spune: «Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului!». Rugăciunea este de origine divină, dar poate fi inutilă, fară putere. Dacă nu ÎI căutăm pe Domnul din inimă, totul e în zadar. Adevărata călăuzire şi viziunea sfântă o primim numai în prezenţa Domnului şi doar daca îl căutăm sincer, cu toată inima.

12 APRILIE «Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.» ISAIA 55,6 Ne întrebăm poate de ce trebuie să îl căutăm pe Domnul. Îndemnul Său - «Căutaţi-Mă» din Isaia 45,19 este însoţit şi de răspunsul la această dilemă: «Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept». Cunosc stratagema diavolului care încearcă să ne ispitească să ne lăsăm prinşi de alte activităţi, să nu-L mai căutăm din toată inima pe Domnul. Oare de câte ori nu ni s-a întâmplat chiar şi în timpul rugăciunii să ne surprindem gândindu-ne la altceva? Domnul însă ne avertizează: «Ascultaţi-Mă, dar» (Isaia 55,2). Dacă îl căutăm în mod sincer vom primi răspuns la rugăciunile noastre, dar nu acest lucru îl urmăreşte Domnul în primul rând. Important este să îl găsim pe El, deoarece, odată ce L-am găsit avem absolut totul din belşug. Atunci am găsit şi răspuns, soluţii la frământările noastre. Când ÎI găsim, s-ar putea ca problemele, întrebările şi greutăţile noastre să nu se rezolve, dar cu siguranţă vom fi eliberaţi de ele. Când îl găsim, Se ocupă El de tot; Domnul spune: «Căci cel ce Mă găseşte, găseşte viaţa ...» (Prov. 8,35).

28 APRILIE «Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.» PSALM 34,4 Prin El avem totul! Asta nu înseamnă că Domnul îţi răspunde imediat la toate întrebările, ci El te face să vezi totul într-o lumină diferită, dintr-o altă perspectivă. Poate avem întrebări fară răspuns, nopţi nedormite, ne luptăm cu probleme pe care nu le putem rezolva. Uneori ne ajută să plângem, altă dată o rugăciune sau un cuvânt bun ne îmbărbătează. Adevărul este că nu putem face faţă tuturor problemelor vieţii, iar la un moment dat toate lucrurile se vor întoarce cu susul în jos. Şi atunci, poate pentru prima dată după multă vreme, începem să îl căutăm pe Domnul cu toată inima, din tot sufletul; îl strigăm cu toată disperarea fiinţei

noastre, nu mai fugim din faţa Sa - şi brusc El ne răspunde. În clipa când ai certitudinea că El este prezent, toate greutăţile pur şi simplu dispar. Ce experienţă minunată! Oamenii care îl caută pe Dumnezeu sunt înconjuraţi cu un zid de protecţie invizibil, iar lucrul acesta se face imediat simţit. Biblia spune: «Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută» (Ezra8,22).

29 APRILIE «Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.» TIT 2,11-12 Domnul Isus nu poate creşte în noi, iar viaţa noastră nu ÎI glorifică dacă noi nu renunţăm la eul nostru. Ioan Botezătorul a înţeles acest lucru când a spus, referindu-se la Domnul Isus: « Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez» (Ioan 3,30). Cum putem să ne micşorăm? Şi, fără să vrem, ajungem să vorbim despre bunătatea şi mila Sa. Ce face îndurarea? Ne purifică. Nu este lucrul acesta minunat? Cum poate această îndurare să ne cureţe viaţa — o, ce acţiune dureroasă! — când cu toţii ştim că este plină de compasiune şi înţelegere? Aceasta este o taină mare! Îndurarea poate fi experimentată numai dacă este acceptată şi lăsată să acţioneze neîngrădit în inimă: este un dar pe care nu-1 merităm. Prin faptul că accept acest dar nemeritat din mâna Domnului mă aflu deja în; procesul curăţirii, astfel încât, prin harul Său renunţ la firea mea veche şi la poftele lumeşti. Te rog, primeşte şi tu acum această îndurare! Va veni un moment în care, din bunătate, har şi îndurare sfântă, vom fi transformaţi şi vom zbura către Domnul. Dar dacă sfârşitul vieţii noastre va veni mai înainte, privind spre poarta cerului vom putea spune: numai îndurarea Ta ne sfinţeşte!

30 APRILIE « Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si împovăraţi si Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.» MATEI 11,28-30 Domnul Isus face această invitaţie de două ori. Este nemărginirea îndurării, a bunătăţii Domnului, care se înnoiește în fiecare dimineaţă. Această dublă invitaţie este pentru aceia care vin la El: «Eu vă voi da odihnă» şi «veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre». Prin promisiunea: «Eu vă voi da odihnă», Domnul îţi va reînnoi viata. El vrea să îți schimbe inima, să-ţi ofere noi perspective, să-ţi dea un nou punct de vedere. Iar când spune «veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre», El ne dă de înţeles că ştie ce fel de fiinţe suntem. Dumnezeu cunoaşte neliniştea inimii noastre şi agitaţia pe care nu o putem nicicum stăpâni. Acest adevăr este valabil pentru azi şi pentru toate zilele: grăbeşte-te şi vino cu toate problemele şi poverile la Isus! Nu asculta îndemnurile firii, ci încredinţează-te cu totul în mâna Lui!

IMAI

«Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul.» IEREMIA 29,13-14

Mai îngăduie Domnul încă o trezire spirituală? Iată o întrebare care îi frământă pe mulţi copii ai lui Dumnezeu şi care, de-a lungul timpului a generat mai multe opinii. Există credincioşi binecuvântaţi care cred că Domnul nu mai îngăduie trezirea în zilele noastre. Eu personal cred din toată inima că doar o trezire spirituală este singura în măsură să pregătească Biserica lui Isus pentru reîntoarcerea Mirelui nostru iubit. Dar avem oare motive întemeiate să credem că este voia lui Dumnezeu să ne dăruiască o astfel de trezire? Da, deoarece Biblia o promite! Este foarte important să trăim după voia Domnului în fiecare zi pe care El ne-o îngăduie, pentru că un om nu poate fi fericit decât dacă trăieşte în conformitate cu standardul lui Dumnezeu. Putem să pierdem ce e mai bun dacă în urma păcatului ieşim de sub voia Lui. Cum îşi descoperă însă Dumnezeu planul? Prin şoapta Duhului Sfânt. Domnul Isus însuşi a spus că Duhul Sfant ne va călăuzi în toate privinţele. Toţi cei care doresc cu adevărat să fie mântuiţi, se vor lăsa conduşi de El. Vrei tu oare să faci voia Domnului cu orice preţ? Dacă da, nu poţi greşi, căci Duhul lui Dumnezeu te va călăuzi în tot adevărul.

2 MAI «..care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.» 1 TIMOTEI 2,4 Acesta este un verset care ne permite să aruncăm o privire asupra planului lui Dumnezeu stabilit încă din veşnicii. Domnul nostru vrea să-i salveze pe toţi oamenii. Dacă îţi mărturiseşti păcatele înaintea Lui, atunci poţi fi sigur că sângele lui Isus Cristos te curăţă de absolut toate păcatele si te duce în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu. Cunoaştem voia Lui cu privire la sfinţirea noastră: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră» (1 Tes. 4,3). Sfinţirea este următorul pas după iertarea păcatelor. Iertarea păcatelor am putea-o numi «depărtarea de păcat», iar sfinţirea «apropierea de Isus». Cine nu trăieşte în sfinţire se retrage automat de sub voia lui Dumnezeu. Este un adevăr de netăgăduit faptul că în viaţa noastră de credinţă suntem con-Iţ^ntaţi tot timpul cu luarea de decizii. Ori trăim în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu şi suntem fericiţi, bine-cuvântaţi şi mângâiaţi, ori trăim sub influenţa lui Satan şi trebuie să facem lucruri pe care nu dorim să le faceiqfş, ne lăsăm conduşi de instincte, chiar dacă nu vrem, minţim, chiar dacă am dori din tot sufletul să spunem adevărul, suntem necuraţi chiar dacă avem impresia că suntem curaţi. Motivul pentru care săvârşim asemenea lucruri este faptul că nu ne-am hotărât cu toată inima să intrăm în sfera de influenţă a lui Dumnezeu. Să facem acest lucru imediat!

3 MAI

«Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina.» EFESENI 5,14 Ai căzut în somnul spiritual al morţii? Poţi fi sigur că dormi dacă nu mai recunoşti necazul prin care trece Biserica lui Isus şi lumea întreagă. Mulţi credincioşi au aţipit şi nu mai văd, nu mai realizează ce se întâmplă în jurul lor; sunt orbi şi surzi la cuvintele de atenţionare ale Bibliei: «Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsa de nimic" şi nu ştii ca eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb1 şi gol» (Apoc. 3,17). Trezeşte-te! Să te trezeşti înseamnă să îţi vezi păcatele aşa cum le vede şi Dumnezeu — şi asta e înspăimântător! Din acest punct însă se naşte nevoia disperată a inimii şi pocăinţa, de aici ia naştere trezirea propriu-zisă. Dar trebuie să ştim şi ce nu înseamnă trezire. Trezirea nu este doar lucrarea lui Dumnezeu, deoarece atunci nu am mai avea nici un fel de responsabilitate, ci totul ar

depinde de El. Responsabilitatea pentru deşteptarea familiei sau a bisericii noastre aparţine fiecăruia dintre noi. întrebarea este dacă vrem cu adevărat acest lucru sau nu. Dumnezeu vrea cu siguranţă să ne trezim.

4 MAI

«Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.» EFESENI 3,20

Când poverile devin prea grele şi ne uităm fară speranţă în jur, există un singur răspuns: Dumnezeu poate! Omnipotenţa veşnică a lui Dumnezeu este din păcate înţeleasă şi crezută numai în mod limitat de credincioşi, şi asta din tiauza necredinţei. Când credinţa este îndreptată spre Cel Atotputernic, ea poate totul. Atunci cel care crede se poate bucura de experienţa celor mai divine binecuvântări. Dumnezeu poate! Puterea Sa nesfârşită nu poate fi cuprinsă de mintea noastră limitată. Dacă analizez acest verset din Scriptură, pot face o singură afirmaţie: El poate, El poate totul, El poate absolut orice, El este omnipotent! Dumnezeu poa-mt'«nespus mai mult decât cerem sau gândim». El poate face Jucruri pe care tu, în situaţia ta actuală, nici nu ţi le poţi în-■Ripui. Poate acum nu reuşeşti să simţi ajutorul Său şi totul ţi se pare întunecat. De ce? Pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează în şi prin noi doar în raport direct cu credinţa noastră: «prin puterea care lucrează în noi». De aceea Domnul Isus a spus: «... Dacă poţi!... Toate lucrurile sunt ţU putinţă celui ce crede!» (Marcu 9,23).

5 MAI

«Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui.» EVREI 11,9 Nu trebuie să te minunezi, tu, care eşti hotărât să mergi pe calea Mielului, că poate vei deveni un solitar. Ca născut din nou, înaintea lui Dumnezeu nu mai eşti musafir sau străin, ci egal cu cei sfinţi şi locuitor în casa lui Dumnezeu. Da, viaţa ta e ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu. Reversul medaliei este că nu eşti altceva decât un străin pentru această lume. Cu cât e mai puternică legătura spirituală cu Duhul, cu atât vei suferi mai mare împotrivire din partea duhului anticristic care stăpâneşte lumea aceasta. Calea lui Isus este foarte îngustă; duhul compromisului, al pornirilor lumeşti şi al eului nu au loc pe această cale. Ea ne desparte sufleteşte de familie şi de prietenii care nu acceptă drumul crucii şi al abandonării în braţul Domnului. Dar este singura cale care duce la întâlnirea cu Isus pe norii cerului. Suntem străini şi călători pe acest pământ J ca Avraam odinioară, şi aşteptăm cu nerăbdare şi bucurie ziua când Isus Cristos, Domnul nostru Se va ivi pe norii cerului — (poate chiar azi) — şi-i va răpi pe copiii Lui. Vrei să fii şi tu părtaş al acestui eveniment unic în istoria omenirii?

6 MAI

«Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi \ că ziua se apropie.» EVREI 10,25 Care zi se apropie? Ziua revenirii lui Isus! Nedorind să renunţe la el însuşi, eul rebel din noi spune: vreau să fiu liber! «Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lori» (Psalm 2,3) Acest «eu» doreşte să fie şi să rămână independent. Dar sunt sigur că Domnul, la venirea Sa pe norii cerului vrea să îi găsească pe toţi ai Lui uniţi, ca în ziua de Rusalii când S-a pogorât Duhul Sfânt: «în ziua Cinci-zecimii erau toţi împreună în acelaşi loc» (Fapte 2,1). Ai tu părtăşie cu alţi copii ai lui Dumnezeu? Dacă nu există o adevărată adunare a sfinţilor, de ce nu îţi deschizi tu casa pentru o asemenea adunare în cuvânt şi rugăciune? «Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă» (Fapte 2,46). Adevărata părtăşie cu Domnul, adevărata unitate în Duh şi prin Cuvântul Sfânt se realizează doar prin părtăşia binecuvântată cu alţi copii ai Săi.

7 MAI

«Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» i IOAN 3,3 Există o uitare care are consecinţe dezastruoase! «... si TJ

a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate» (2 Petru 1,9). Simţi că nu te mai apropii de Domnul Isus? Rugăciunea ta nu mai are putere? Nu mai ai parte de binecuvântare şi rod în viaţa ta de credinţă? Motivul este simplu: pe drumul alături de Isus ai rămas blocat în păcate de care nu te laşi cu nici un chip curăţit. Sângele preţios al Mielului ne curăţă de absolut toate păcatele, însă doar dacă ele au fost recunoscute şi mărturisite în pocăinţă sinceră! Atunci îl vei simţi pe Isus cu fiecare zi din ce în ce mai aproape, nu numai din punct de vedere temporal, dar şi spiritual. în inima ta va creşte dorul după El şi te vei ruga: «Vino repede, Doamne Isuse!» Curăţirea de păcate aduce cu sine eliberarea care îţi dă avânt să mergi mai departe; sfînţire^4nsearnnă înaintare pe calea cea strâmtă. Prin curăţirea de păcate II recunoşti pe Isus, ai ţinta finală în faţa ta. Prin sfinţire te apropii tot mai mult de Domnul. Omul spălat de păcate va afirma din proprie iniţiativă: viaţa mea îi aparţine lui Cristos! Când vei pătrunde secretul sfinţirii vei înţelege că: «... pentru mine a trăi este Cristos» (Filip. 1,21).

16 MAI ; nPrin credinţă a venit si s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui» EVREI 11,9

Când citesc în Sfânta Scriptură despre revenirea Domnului, mă impresionează imaginea celor două grupuri de credincioşi care vor apărea în faţa Sa: pe de-o parte vor fi cei care, cu toate cunoştinţele lor religioase, nu au făcut voia Tatălui, iar pe de altă parte vor fi toţi aceia care L-au slujj&în ascultare tot timpul vieţii Jbr. Primului grup i se va spune: «... Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege» (Matei 7,23). Dar celălalt grup va avea parte de cuvintele: «... Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21). Te rog din inimă să te cercetezi şi să vezi dacă eşti un străin pentru această

lumeţi dacă mergi pe calea strâmtă a lui Isus. Dacă da, atunci ai tot sprijinul din partea Domnului să continui din biruinţă în biruinţă pe această cale a sfinţeniei: 1. prin veghere şi rugăciunea* Vegheaţi, dar, în tot timr pul şi rugaţi-vă» (Luca 21,36); 2. prin aşteptarea Lui: «Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă ...» (Luca 12,36); 3. prin rămânerea în El: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi tn El» (1 Ioan 2,28).

17 MAI

«. I ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi.» FILIPENI 2,3 Relaţiile noastre cu cei din jur arată dacă avem cu adevărat parte de binecuvântarea lui Isus. Te rog să analizezi aceste relaţii în lumina conceptelor biblice despre binecuvântare. 1. Umilinţă. Umilinţa nu este doar o virtute, ci însuşi fundamentul binecuvântării lui Isus. El spune: «... Eu sunt blând şi smerit cu inima» (Matei 11,29). Adevărata umilinţă o avem şi o păstrăm numai în prezenţa Dumnezeului cel Sfânt. Doar în acest fel putem să privim un frate sau o soră mai presus de noi înşine. Cine îşi analizează viaţa în lumina neprihănirii lui Dumnezeu vede calităţile spirituale ale altora ca fiind întotdeauna mai înalte. Din acest motiv consider că mândria spirituală reprezintă cea mai mare trădare. 2. Dragoste frăţească. Iată a doua temelie a binecuvântării lui Isus, care este în strânsă legătură cu prima: «Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. In cinste, fiecare să dea întâietate altuia» (Rom. 12,10). Cine practică această dragoste vizavi de semenii şi fraţii săi, îl cinsteşte pe Domnul. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu mai cunoaşte pe nimeni în felul lumii, ci se apropie de fiecare frate şi soră cu respect şi în ei îl recunoaşte şi îl onorează pe Isus. O asemenea atitudine se dovedeşte şi prin faptul că un astfel de om nu mai vorbeşte despre smerenia şi experienţele lui, ci, în tăcere face voia Domnului.

10 MAI

«Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.» ROMANI 15,2 Aici avem a treia bază a binecuvântării lui Isus: observă ceea ce este bun, sfânt şi veşnic în aproapele tău şi întăreşte, încurajează! Pe scurt: fii umil, îndemnându-i pe cei din jurul tău la fapte bune şi la o creştere spirituală tot mai profundă. Şi de aici reiese al patrulea fundament: săvfii pregătit să duci povara altuia. Biblia spune: «Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos» (Gal. 6,2). Dettnde apar problemele şi neînţelegerile în relaţiile cu aproapele tău? Din faptul că tu vrei să primeşti în loc să dăruieşti. Aştepţi ceva de la el în timp ce şi el aşteaptă ceva de la tiae. Vrei să te bucuri de dragostea lui, în timp ce el caută să descopere dragostea lui Isus Cristos în viaţa ta. Gândeşte-te cum ai putea aduce binecuvântarea Domnului în viaţa de zi cu zi a aproapelui tău. «Ah», te eschivezi, «am eu suficiente poveri de dus singur». Dacă gândeşti aşa, uită-te la Isus şi primeşte sprijinul şi ajuto-rul Său! Astfel vei putea să duci şi poverile altora şi vei fi binecuvântat. Isus a dat totul. El Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi, ne-a

purtat poverile şi a ispăşit păcatele noastre. Te mai îndoieşti de faptul că El te va însoţi până la bătrâneţe, până la cărunteţele tale?

II MAI

1

«Pentru că nici Fiul omului n-a veţdtsă se shtjtiăscă, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.» MATEI 20,28

AI cincilea fundament al binecuvântării lui Isus este să te pui zilnic în slujba aproapelui: «... slujiţi-vă unii altora în dragoste» (Gal. 5,13). însuşi Domnul nbstru este sursa. El ne-a iubit atât de mult! Cea mai mare slujire înaintea lui Dumnezeu este dăruirea propriei vfeffeSă fii robul Lui înseamnă să nu faci nimic de ochii lumii, să Mi aştepţi recunoştinţă, !#splalfcsau mulţumire, ci pur şi simplu să&ter jeşti cum a slujişi Isus. Aceasta es^trăirea biruitoare înaintea Domnului! A şasea piatră de temelie a binecuvântării este: «Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.» (Efes. 4;J}2) Ţi-ai iertat aproapele din inimă aşa cum te-a iertat Isiîs şi pe tine? Nu mă îndoiesc că ai fost greu lovit şi trădat. Dar di'lertat din ibimă? Ce atmosferă binecuvântată se creează dted ai bucurie

^0â&

s\ri inimă! Putem vedea această bucurie când Domnul Isus a fost musafir la Lazăr, Marta şi Măria, iar Măria I-a spălat ^pfeifearele cu uleiuri scumpe: «... şi s-a umplut casa de mirosul mirului» (Ioan 12,3). Când cineva intră în casa ta silite oare această mireasmă duhovnicească?

18 MAI

«După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor.» FAPTELE APOSTOLILOR 1,9

Pentru a dovedi realitatea învierii Sale, Domnul Isus a mai rămas 40 de zile pe pământ şi S-a arătat mai multor martori; apoi S-a înălţat la cer. Aceste 40 de zile au fost pentru ucenicii Săi un fel de şcoală a credinţei, ca ei să creadă cu adevărat că El a înviat. Şi Domnul nostru binecuvântat a trecut printr-o «şcoală a credinţei» timp de 40 de zile în pustie şi S-a dovedit ascultător. Dar iată că acum S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor. Biblia nu ne spune ce s-a întâmplat mai departe pe drumul spre cer. Numai prin credinţă intuim că aceasta a fost lovitura triumfală, finală, asupra puterilor întunericului. Este foarte adevărat că noi, după cum ne scrie apostolul Pavel, trebuie să ne împotrivim până la sânge duhurilor rele şi întunecate care sunt în locurile cereşti (Efes. 6,12). Când însă Domnul Isus S-a înălţat la cer, puterile întunecate au rămas pur şi simplu paralizate, căci în Psalmul 68,18 scrie: «Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război». Acest lucru înseamnă că Biruitorul de pe Golgota a luat întreaga lume cerească în stăpânire când a urcat la cer. încheierea triumfală a înălţării Sale a fost aşezarea la dreapta Tatălui, de unde mijloceşte pentru noi.

19 MAI

Să fim atenţi la repetarea expresiei «toţi», «peste toate», «în toate». Recunoaştem aici biruinţa totală a Domnului nostru prin moartea, învierea şi înălţarea Sa. Da, înălţarea Domnului a reprezentat punctul final al biruinţei asupra întregii puteri a diavoluluk^Să privim puţin la înţelesul minunat si binecuvântat al acestui adevăr. Prin venirea Sa în lume, Domnul Isus a desăvârşit mântuirea noastră: «De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume» (Filip. 2,9). Dacă suntem astăzi încoronaţi cu dumnezeire, este pentru că mai întâi ne-am smerit în Domnul Isus Cristos. înţelesul dumnezeiesc al înălţării Domnului Isus la cer ne este des-coperit în textul din Efeseni 4,10: «Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile». Acest pasaj din Sfânta Scriptură confirmă adevărul că înălţarea Domnului este împlinirea profeţiei despre prima Sa venire din Vechiul Testament. In acelaşi mod se va împlini şi profeţia despre cea de-a doua Sa venire. Ce promisiune minunată! De ce să fim trişti când înălţarea Domnului la cer garantează întoarcerea Sa?

14 MAI

Domnul nu vine, încă aşteptă! Dar şi noi aşteptăm cu nerăbdare marele moment când vom fi transformaţi şi vom primi un trup asemănător cu trupul Său divin şi când, cu o viteză de neînchipuit vom fi răpiţi pe norii cerului să-L întâmpinăm în văzduh. Acum însă ne găsim exact în perioada despre care evanghelistul Matei spune: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Doresc să accentuez faptul că mai ales în această ultimă parte a drumului suntem în pericolul să obosim şi să aţipim. Pavel îi scrie lui Timotei: «Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare si de învăţăturile ±yyy

dracilor» (1 Tim. 4,1). Cine nu umblă în adevăr în faţa Domnului amorţeşte din punct de vedere spiritual şi îşi deschide inima pentru învăţătttrile mincinoase ale demonilor. Să accepţi întregul adevăr înseamnă să fii cu toată viaţa ta în Cristos: «îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos» (Rom. 13,14). Numai El este adevărul. Cine se îmbracă cu El rămâne treaz şi primeşte putere de biruinţă: «Ei l-au biruit, prin sângele Mielului» (Apoc. 12,11). Rămâi treaz! Dacă ai aţipit, Domnul îţi porunceşte: «Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina» (Efes. 5,14).

19 MAI

«De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.» i TESALONICENI 5,6 Domnul adresează bisericii din Sardes, dar şi nouă în acelaşi timp, un îndemn extrem de serios: «Veghează!» Putem fi adormiţi spiritual în privinţa a trei domenii din viaţă: rugăciune, Cuvânt şi mărturie.

1. Să fii

treaz în viaţa de rugăciune înseamnă să iei puterea cuvântului Scripturii în serios, să te pui înainte de toate pe genunchi, să îl chemi la fiecare pas pe Dumnezeu, deoarece ştim că El ascultă rugăciunile. Domnul te aşteptă! El doreşte ca tu să-L cauţi, să însetezi după El. Dumnezeu este Cel care binecuvântează, dar: «... nu aveţi, pentru că nu cereţi» (Iacov 4,2). 2. Aţipirea în ce priveşte citirea Cuvântului este la fel de periculoasă. Te ţii puternic de promisiunile pe care ţi le-a făcut Dumnezeu? Voinţa Lui în legătură cu sfinţirea noastră este explicată în Cuvântul Său: El doreşte mântuirea tuturor oamenilor. 3. Putere şi impact în mărturie are numai cel care se roagă în mod constant, cel care ia Cuvântul în serios şi îl aplică în viaţă, cel care nu se lasă doborât de oboseala sufletească, ci îndrăzneşte în luptă până va fi primit înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Putere în mărturie are doar acea persoană care trăieşte în rugăciune şi prin Cuvâij!$!

16 MAI

« Veghează şi întăreşte ce rămâne, care epe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.» APOCALIPSA 3,2

■piDacă nu veghem, legătura vitală cu Isus Cristos se întrerupe. Iona, un profet şi un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu a auzit această teribilă acuzare: «Ce dormi?» (Iona 1,6). Mântuitorul nostru binecuvântat le-a spus ucenicilor Săi adormiţi într-una din cele mai grele clipe ale vieţii Sale: «... Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!» (Matei 26,40). Mi se pare că acest somn spiritual devastator şi mortal este din păcate tot mai profuisd, pe măsură ce ora revenirii Iui Isus se apropie: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Deşteap-tă-te! De ce dormi? Ce motiv te-a adus în această stare de amorţeală? în versetul: «... căci n-aM-găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu» (Apoc. 3,2) nu este nicidecum vorba de faptele tale bune, ci de faptele lui Cristos, care nu pot fi găsite în tine pentru că dăruirea ta nu este totală. Aceasta este esenţa tuturor problemelopdin viaţa ta: nu există dăruire totală! Cât vrei să mai aştepţi până să I te dedici cu totul Domnului?

20 MAI

«Pe cine altul am eu în cer afara de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.» PSALM 73,25 In ziua de azi pericolul de a citi şi a asculta Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, şi totuşi de a nu-1 aplica în mod practic în viaţa de zi cu zi este foarte mare. Totul se rezumă la cunoaşterea Domnului în Duh, nu din punct de vedere sentimental sau intelectual. Cui îi lipseşte cunoaşterea duhovnicească îi lipseşte de fapt totul. Chiar dacă acţiunile noastre exterioare vorbesc despre credinţa în Isus Cristos, totuşi Dumnezeu ne spune prin prorocul Osea: «Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!» (Osea 6,6). Se pune întrebarea: «Cum pot să-L cunosc mai bine?» Iată răspunsul:

«Frica Domnului este începutul ştiinţei» (Prov. 1,7). Cine nu îl cunoaşte, nu-L poate iubi din inimă. Un asemenea om poate simţi dragostea sufletească pentru Domnul, dar dragostea atotcuprinzătoare prin Duhul Sfânt îi lipseşte. Această lipsă de iubire faţă de Domnul se manifestă în fiecare zi prin dragoste de sine, răsfăţ şi dorinţa diabolică de a avea întotdeauna dreptate. Dar Domnul îi caută pe cei care II iubesc din inimă. «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20). în Deuteronom 13,3 ni se spune: «... Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.»

18 MAI

«... Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.» ISAIA 55,2-3 Cum poţi să slujeşti cu bucurie dacă nu îl recunoşti şi nu îl iubeşti pe Domnul? Dacă Lai asculta, «... atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării» (Isaia 48,18). Dacă faci ceea ce îi place înseamnă că El este tot timpul lângă tine, chiar în viaţa ta. Să-I faci voia este singurul lucru care îţi poate sătura sufletul. Dacă nu îl cunoşti pe Domnul, nu poţi să îl iubeşti, să-L asculţi şi să ai încredere totală în El. Şi totuşi, să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat este singura rezolvare a problemelor tale: «încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Ce ar trebui deci să faci? Să-I accepţi provocarea: «Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.» (Isaia 1,18). Cât de simplă şi totuşi cât de pătrunzătoare este această invitaţie a Domnului din Sfânta Scriptură: «întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi» (Isaia 45,22). Răspunde afirmativ astăzi şi vei fi mântuit!

21 MAI

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea.» EVREI 11,5 Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul încr-o perioadă în care cei din jur nu voiau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre sine că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29). In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în: 1 — umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24), 2 - credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5Mşi 3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4). Credinţa lui Enoh în Dumnezeu 1-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în #edinţă: «... ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invizibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit

Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dumnezeu şi umblă cu El, îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să vestească revenirea Lui.

20 MAI

«Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelă" toare şi de învăţăturile dracilor.» 1 TIMOTEI 4,1 De ce a fost umblarea cu Dumnezeu vitală pentru Enoh? Pentru că a fost un personaj asemănător nouă, celor care tiăim în timpurile de pe urmă. Conform textului din Geneza 6, în acea perioadă s-a produs un amestec între duhuri şi oameni. Timpurile noastre reflectă cu fidelitate acele vremuri. Ocultismul — spiritism, prevestirea viitorului etc. - se practică laolaltă cu creştinismul. Oamenii au inimile împărţite, îl acceptă şi pe Domnul, dar şi pe Satan. Acum, ea şi atunci, avem de a face cu o invazie de duhuri. Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu, să se alipească tare de El pentru a nu fi atras în acel ocultism. O spun cu toată se-riozitatea: astăzi mai mult ca niciodată trebuie să umblăm cu Domnul, altfel vom cădea pradă duhului Anticristului, care este diavolul îmbrăcat înj|(raie creştine. A existat însă şi un motiv minunat pentru care Enoh a trebuită umble eu Dumnezeu: el a fost destinat răpirii înainte de judecată! Numai după răpirea sa a venit potopul. îmi este mai clar ca niciodată că toţi «adevăraţii Enoh» sunt destinaţi răpirii Ibaintea judecăţii care va veni asupra acestei lumi.

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG MAI

1 MAI «Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul.» IEREMIA 29,13-14 Mai îngăduie Domnul încă o trezire spirituală? Iată o întrebare care îi frământă pe mulţi copii ai lui Dumnezeu şi care, de-a lungul timpului a generat mai multe opinii. Există credincioşi binecuvântaţi care cred că Domnul nu mai îngăduie trezirea în zilele noastre. Eu personal cred din toată inima că doar o trezire spirituală este singura în măsură să pregătească Biserica lui Isus pentru reîntoarcerea Mirelui nostru iubit. Dar avem oare motive întemeiate să credem că este voia lui Dumnezeu să ne dăruiască o astfel de trezire? Da, deoarece Biblia o promite! Este foarte important să trăim după voia Domnului în fiecare zi pe care El ne-o îngăduie, pentru că un om nu poate fi fericit decât dacă trăieşte în conformitate cu standardul lui Dumnezeu. Putem să pierdem ce e mai bun dacă în urma păcatului ieşim de sub voia Lui. Cum îşi descoperă însă Dumnezeu planul? Prin şoapta Duhului Sfânt. Domnul Isus însuşi a spus că Duhul Sfant ne va călăuzi în toate privinţele. Toţi cei care doresc cu adevărat să fie mântuiţi, se vor lăsa conduşi de El. Vrei tu oare să faci voia Domnului cu orice preţ? Dacă da, nu poţi greşi, căci Duhul lui Dumnezeu te va călăuzi în tot adevărul.

2 MAI «..care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.» 1 TIMOTEI 2,4 Acesta este un verset care ne permite să aruncăm o privire asupra planului lui Dumnezeu stabilit încă din veşnicii. Domnul nostru vrea să-i salveze pe toţi oamenii. Dacă îţi mărturiseşti păcatele înaintea Lui, atunci poţi fi sigur că sângele lui Isus Cristos te curăţă de absolut toate păcatele si te duce în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu. Cunoaştem voia Lui cu privire la sfinţirea noastră: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră» (1 Tes. 4,3). Sfinţirea este următorul pas după iertarea păcatelor. Iertarea păcatelor am putea-o numi «depărtarea de păcat», iar sfinţirea «apropierea de Isus». Cine nu trăieşte în sfinţire se retrage automat de sub voia lui Dumnezeu. Este un adevăr de netăgăduit faptul că în viaţa noastră de credinţă suntem confruntaţi tot timpul cu luarea de decizii. Ori trăim în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu şi suntem fericiţi, bine-cuvântaţi şi mângâiaţi, ori trăim sub influenţa lui Satan şi trebuie să facem lucruri pe care nu dorim să le facem, ne lăsăm conduşi de instincte, chiar dacă nu vrem, minţim, chiar dacă am dori din tot sufletul să spunem adevărul, suntem necuraţi chiar dacă avem impresia că suntem curaţi. Motivul pentru care săvârşim asemenea lucruri este faptul că nu ne-am hotărât cu toată inima să intrăm în sfera de influenţă a lui Dumnezeu. Să facem acest lucru imediat!

3 MAI «Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina.» EFESENI 5,14 Ai căzut în somnul spiritual al morţii? Poţi fi sigur că dormi dacă nu mai recunoşti necazul prin care trece Biserica lui Isus şi lumea întreagă. Mulţi credincioşi au aţipit şi nu mai văd, nu mai realizează ce se întâmplă în jurul lor; sunt orbi şi surzi la cuvintele de atenţionare ale Bibliei: «Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsa de nimic" şi nu ştii ca eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol» (Apoc. 3,17). Trezeşte-te! Să te trezeşti înseamnă să îţi vezi păcatele aşa cum le vede şi Dumnezeu — şi asta e înspăimântător! Din acest punct

însă se naşte nevoia disperată a inimii şi pocăinţa, de aici ia naştere trezirea propriu-zisă. Dar trebuie să ştim şi ce nu înseamnă trezire. Trezirea nu este doar lucrarea lui Dumnezeu, deoarece atunci nu am mai avea nici un fel de responsabilitate, ci totul ar depinde de El. Responsabilitatea pentru deşteptarea familiei sau a bisericii noastre aparţine fiecăruia dintre noi. Întrebarea este dacă vrem cu adevărat acest lucru sau nu. Dumnezeu vrea cu siguranţă să ne trezim.

4 MAI «Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.» EFESENI 3,20 Când poverile devin prea grele şi ne uităm fară speranţă în jur, există un singur răspuns: Dumnezeu poate! Omnipotenţa veşnică a lui Dumnezeu este din păcate înţeleasă şi crezută numai în mod limitat de credincioşi, şi asta din cauza necredinţei. Când credinţa este îndreptată spre Cel Atotputernic, ea poate totul. Atunci cel care crede se poate bucura de experienţa celor mai divine binecuvântări. Dumnezeu poate! Puterea Sa nesfârşită nu poate fi cuprinsă de mintea noastră limitată. Dacă analizez acest verset din Scriptură, pot face o singură afirmaţie: El poate, El poate totul, El poate absolut orice, El este omnipotent! Dumnezeu poate «nespus mai mult decât cerem sau gândim». El poate face lucruri pe care tu, în situaţia ta actuală, nici nu ţi le poţi închipui. Poate acum nu reuşeşti să simţi ajutorul Său şi totul ţi se pare întunecat. De ce? Pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează în şi prin noi doar în raport direct cu credinţa noastră: «prin puterea care lucrează în noi». De aceea Domnul Isus a spus: «... Dacă poţi!... Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!» (Marcu 9,23).

5 MAI «Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui.» EVREI 11,9 Nu trebuie să te minunezi, tu, care eşti hotărât să mergi pe calea Mielului, că poate vei deveni un solitar. Ca născut din nou, înaintea lui Dumnezeu nu mai eşti musafir sau străin, ci egal cu cei sfinţi şi locuitor în casa lui Dumnezeu. Da, viaţa ta e ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu. Reversul medaliei este că nu eşti altceva decât un străin pentru această lume. Cu cât e mai puternică legătura spirituală cu Duhul, cu atât vei suferi mai mare împotrivire din partea duhului anticristic care stăpâneşte lumea aceasta. Calea lui Isus este foarte îngustă; duhul compromisului, al pornirilor lumeşti şi al eului nu au loc pe această cale. Ea ne desparte sufleteşte de familie şi de prietenii care nu acceptă drumul crucii şi al abandonării în braţul Domnului. Dar este singura cale care duce la întâlnirea cu Isus pe norii cerului. Suntem străini şi călători pe acest pământ ca Avraam odinioară, şi aşteptăm cu nerăbdare şi bucurie ziua când Isus Cristos, Domnul nostru Se va ivi pe norii cerului — (poate chiar azi) — şi-i va răpi pe copiii Lui. Vrei să fii şi tu părtaş al acestui eveniment unic în istoria omenirii?

6 MAI «Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.» EVREI 10,25

Care zi se apropie? Ziua revenirii lui Isus! Nedorind să renunţe la el însuşi, eul rebel din noi spune: vreau să fiu liber! «Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor» (Psalm 2,3) Acest «eu» doreşte să fie şi să rămână independent. Dar sunt sigur că Domnul, la venirea Sa pe norii cerului vrea să îi găsească pe toţi ai Lui uniţi, ca în ziua de Rusalii când S-a pogorât Duhul Sfânt: «în ziua Cinci-zecimii erau toţi împreună în acelaşi loc» (Fapte 2,1). Ai tu părtăşie cu alţi copii ai lui Dumnezeu? Dacă nu există o adevărată adunare a sfinţilor, de ce nu îţi deschizi tu casa pentru o asemenea adunare în cuvânt şi rugăciune? «Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă» (Fapte 2,46). Adevărata părtăşie cu Domnul, adevărata unitate în Duh şi prin Cuvântul Sfânt se realizează doar prin părtăşia binecuvântată cu alţi copii ai Săi.

7 MAI «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» 1 IOAN 3,3 Există o uitare care are consecinţe dezastruoase! «... si a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate» (2 Petru 1,9). Simţi că nu te mai apropii de Domnul Isus? Rugăciunea ta nu mai are putere? Nu mai ai parte de binecuvântare şi rod în viaţa ta de credinţă? Motivul este simplu: pe drumul alături de Isus ai rămas blocat în păcate de care nu te laşi cu nici un chip curăţit. Sângele preţios al Mielului ne curăţă de absolut toate păcatele, însă doar dacă ele au fost recunoscute şi mărturisite în pocăinţă sinceră! Atunci îl vei simţi pe Isus cu fiecare zi din ce în ce mai aproape, nu numai din punct de vedere temporal, dar şi spiritual. În inima ta va creşte dorul după El şi te vei ruga: «Vino repede, Doamne Isuse!» Curăţirea de păcate aduce cu sine eliberarea care îţi dă avânt să mergi mai departe; sfînţire înseamnă înaintare pe calea cea strâmtă. Prin curăţirea de păcate ÎI recunoşti pe Isus, ai ţinta finală în faţa ta. Prin sfinţire te apropii tot mai mult de Domnul. Omul spălat de păcate va afirma din proprie iniţiativă: viaţa mea îi aparţine lui Cristos! Când vei pătrunde secretul sfinţirii vei înţelege că: «... pentru mine a trăi este Cristos» (Filip. 1,21).

4 MAI „Prin credinţă a venit si s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui» EVREI 11,9 Când citesc în Sfânta Scriptură despre revenirea Domnului, mă impresionează imaginea celor două grupuri de credincioşi care vor apărea în faţa Sa: pe de-o parte vor fi cei care, cu toate cunoştinţele lor religioase, nu au făcut voia Tatălui, iar pe de altă parte vor fi toţi aceia care L-au slujj în ascultare tot timpul vieţii lor. Primului grup i se va spune: «... Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege» (Matei 7,23). Dar celălalt grup va avea parte de cuvintele: «... Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21). Te rog din inimă să te cercetezi şi să vezi dacă eşti un străin pentru această lume și dacă mergi pe calea strâmtă a lui Isus. Dacă da, atunci ai tot sprijinul din partea Domnului să continui din biruinţă în biruinţă pe această cale a sfinţeniei: 1. prin veghere şi rugăciunea „Vegheaţi, dar, în tot timr pul şi rugaţi-vă» (Luca 21,36); 2. prin aşteptarea Lui: «Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă ...» (Luca 12,36); 3. prin rămânerea în El: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El» (1 Ioan 2,28).

5 MAI «. ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi.» FILIPENI 2,3 Relaţiile noastre cu cei din jur arată dacă avem cu adevărat parte de binecuvântarea lui Isus. Te rog să analizezi aceste relaţii în lumina conceptelor biblice despre binecuvântare. 1. Umilinţă. Umilinţa nu este doar o virtute, ci însuşi fundamentul binecuvântării lui Isus. El spune: «... Eu sunt blând şi smerit cu inima» (Matei 11,29). Adevărata umilinţă o avem şi o păstrăm numai în prezenţa Dumnezeului cel Sfânt. Doar în acest fel putem să privim un frate sau o soră mai presus de noi înşine. Cine îşi analizează viaţa în lumina neprihănirii lui Dumnezeu vede calităţile spirituale ale altora ca fiind întotdeauna mai înalte. Din acest motiv consider că mândria spirituală reprezintă cea mai mare trădare. 2. Dragoste frăţească. Iată a doua temelie a binecuvântării lui Isus, care este în strânsă legătură cu prima: «Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. In cinste, fiecare să dea întâietate altuia» (Rom. 12,10). Cine practică această dragoste vizavi de semenii şi fraţii săi, îl cinsteşte pe Domnul. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu mai cunoaşte pe nimeni în felul lumii, ci se apropie de fiecare frate şi soră cu respect şi în ei îl recunoaşte şi îl onorează pe Isus. O asemenea atitudine se dovedeşte şi prin faptul că un astfel de om nu mai vorbeşte despre smerenia şi experienţele lui, ci, în tăcere face voia Domnului.

10 MAI «Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.» ROMANI 15,2 Aici avem a treia bază a binecuvântării lui Isus: observă ceea ce este bun, sfânt şi veşnic în aproapele tău şi întăreşte, încurajează! Pe scurt: fii umil, îndemnându-i pe cei din jurul tău la fapte bune şi la o creştere spirituală tot mai profundă. Şi de aici reiese al patrulea fundament: să fii pregătit să duci povara altuia. Biblia spune: «Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos» (Gal. 6,2). De unde apar problemele şi neînţelegerile în relaţiile cu aproapele tău? Din faptul că tu vrei să primeşti în loc să dăruieşti. Aştepţi ceva de la el în timp ce şi el aşteaptă ceva de la tiae. Vrei să te bucuri de dragostea lui, în timp ce el caută să descopere dragostea lui Isus Cristos în viaţa ta. Gândeşte-te cum ai putea aduce binecuvântarea Domnului în viaţa de zi cu zi a aproapelui tău. «Ah», te eschivezi, «am eu suficiente poveri de dus singur». Dacă gândeşti aşa, uită-te la Isus şi primeşte sprijinul şi ajutorul Său! Astfel vei putea să duci şi poverile altora şi vei fi binecuvântat. Isus a dat totul. El Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi, ne-a purtat poverile şi a ispăşit păcatele noastre. Te mai îndoieşti de faptul că El te va însoţi până la bătrâneţe, până la cărunteţele tale?

II MAI

«Pentru că nici Fiul omului n-a venit să Ise sluiască, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.» MATEI 20,28 Al cincilea fundament al binecuvântării lui Isus este să te pui zilnic în slujba aproapelui: «... slujiţi-vă unii altora în dragoste» (Gal. 5,13). Însuşi Domnul nostru este sursa. El ne-a iubit atât de mult! Cea mai mare slujire înaintea lui Dumnezeu este dăruirea propriei vieți. Să

fii robul Lui înseamnă să nu faci nimic de ochii lumii, să nu aştepţi recunoştinţă, răsplată sau mulţumire, ci pur şi simplu să trieşti cum a slujişi Isus. Aceasta este trăirea biruitoare înaintea Domnului! A şasea piatră de temelie a binecuvântării este: «Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.» (Efes. 4;32) Ţi-ai iertat aproapele din inimă aşa cum te-a iertat Isus şi pe tine? Nu mă îndoiesc că ai fost greu lovit şi trădat. Dar ai iertat din inimă? Ce atmosferă binecuvântată se creează când ai bucurie sinceră în inimă! Putem vedea această bucurie când Domnul Isus a fost musafir la Lazăr, Marta şi Maria, iar Maria I-a spălat picioarele cu uleiuri scumpe: «... şi s-a umplut casa de mirosul mirului» (Ioan 12,3). Când cineva intră în casa ta simte oare această mireasmă duhovnicească?

6 MAI «După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor.» FAPTELE APOSTOLILOR 1,9 Pentru a dovedi realitatea învierii Sale, Domnul Isus a mai rămas 40 de zile pe pământ şi S-a arătat mai multor martori; apoi S-a înălţat la cer. Aceste 40 de zile au fost pentru ucenicii Săi un fel de şcoală a credinţei, ca ei să creadă cu adevărat că El a înviat. Şi Domnul nostru binecuvântat a trecut printr-o «şcoală a credinţei» timp de 40 de zile în pustie şi S-a dovedit ascultător. Dar iată că acum S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor. Biblia nu ne spune ce s-a întâmplat mai departe pe drumul spre cer. Numai prin credinţă intuim că aceasta a fost lovitura triumfală, finală, asupra puterilor întunericului. Este foarte adevărat că noi, după cum ne scrie apostolul Pavel, trebuie să ne împotrivim până la sânge duhurilor rele şi întunecate care sunt în locurile cereşti (Efes. 6,12). Când însă Domnul Isus S-a înălţat la cer, puterile întunecate au rămas pur şi simplu paralizate, căci în Psalmul 68,18 scrie: «Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război». Acest lucru înseamnă că Biruitorul de pe Golgota a luat întreaga lume cerească în stăpânire când a urcat la cer. Încheierea triumfală a înălţării Sale a fost aşezarea la dreapta Tatălui, de unde mijloceşte pentru noi.

6 MAI «El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este Trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi.» EFESENI 1,22-23 Să fim atenţi la repetarea expresiei «toţi», «peste toate», «în toate». Recunoaştem aici biruinţa totală a Domnului nostru prin moartea, învierea şi înălţarea Sa. Da, înălţarea Domnului a reprezentat punctul final al biruinţei asupra întregii puteri a diavolului. Să privim puţin la înţelesul minunat și binecuvântat al acestui adevăr. Prin venirea Sa în lume, Domnul Isus a desăvârşit mântuirea noastră: «De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume» (Filip. 2,9). Dacă suntem astăzi încoronaţi cu dumnezeire, este pentru că mai întâi ne-am smerit în Domnul Isus Cristos. înţelesul dumnezeiesc al înălţării Domnului Isus la cer ne este descoperit în textul din Efeseni 4,10: «Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile». Acest pasaj din Sfânta Scriptură confirmă adevărul că înălţarea Domnului este împlinirea profeţiei despre prima Sa venire din Vechiul Testament. In acelaşi mod se va

împlini şi profeţia despre cea de-a doua Sa venire. Ce promisiune minunată! De ce să fim trişti când înălţarea Domnului la cer garantează întoarcerea Sa?

14 MAI «Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.» APOCALIPSA 3,11 Domnul nu vine, încă aşteaptă! Dar şi noi aşteptăm cu nerăbdare marele moment când vom fi transformaţi şi vom primi un trup asemănător cu trupul Său divin şi când, cu o viteză de neînchipuit vom fi răpiţi pe norii cerului să-L întâmpinăm în văzduh. Acum însă ne găsim exact în perioada despre care evanghelistul Matei spune: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Doresc să accentuez faptul că mai ales în această ultimă parte a drumului suntem în pericolul să obosim şi să aţipim. Pavel îi scrie lui Timotei: «Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare si de învăţăturile dracilor» (1 Tim. 4,1). Cine nu umblă în adevăr în faţa Domnului amorţeşte din punct de vedere spiritual şi îşi deschide inima pentru învăţăturile mincinoase ale demonilor. Să accepţi întregul adevăr înseamnă să fii cu toată viaţa ta în Cristos: «îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos» (Rom. 13,14). Numai El este adevărul. Cine se îmbracă cu El rămâne treaz şi primeşte putere de biruinţă: «Ei l-au biruit, prin sângele Mielului» (Apoc. 12,11). Rămâi treaz! Dacă ai aţipit, Domnul îţi porunceşte: «Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina» (Efes. 5,14).

7 MAI «De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.» 1TESALONICENI 5,6 Domnul adresează bisericii din Sardes, dar şi nouă în acelaşi timp, un îndemn extrem de serios: «Veghează!» Putem fi adormiţi spiritual în privinţa a trei domenii din viaţă: rugăciune, Cuvânt şi mărturie. 1. Să fii treaz în viaţa de rugăciune înseamnă să iei puterea cuvântului Scripturii în serios, să te pui înainte de toate pe genunchi, să îl chemi la fiecare pas pe Dumnezeu, deoarece ştim că El ascultă rugăciunile. Domnul te aşteptă! El doreşte ca tu să-L cauţi, să însetezi după El. Dumnezeu este Cel care binecuvântează, dar: «... nu aveţi, pentru că nu cereţi» (Iacov 4,2). 2. Aţipirea în ce priveşte citirea Cuvântului este la fel de periculoasă. Te ţii puternic de promisiunile pe care ţi le-a făcut Dumnezeu? Voinţa Lui în legătură cu sfinţirea noastră este explicată în Cuvântul Său: El doreşte mântuirea tuturor oamenilor. 3. Putere şi impact în mărturie are numai cel care se roagă în mod constant, cel care ia Cuvântul în serios şi îl aplică în viaţă, cel care nu se lasă doborât de oboseala sufletească, ci îndrăzneşte în luptă până va fi primit înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Putere în mărturie are doar acea persoană care trăieşte în rugăciune şi prin Cuvânt.

16 MAI « Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.» APOCALIPSA 3,2

Dacă nu veghem, legătura vitală cu Isus Cristos se întrerupe. Iona, un profet şi un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu a auzit această teribilă acuzare: «Ce dormi?» (Iona 1,6). Mântuitorul nostru binecuvântat le-a spus ucenicilor Săi adormiţi într-una din cele mai grele clipe ale vieţii Sale: «... Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!» (Matei 26,40). Mi se pare că acest somn spiritual devastator şi mortal este din păcate tot mai profuisd, pe măsură ce ora revenirii Iui Isus se apropie: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Deşteaptă-te! De ce dormi? Ce motiv te-a adus în această stare de amorţeală? În versetul: «... căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu» (Apoc. 3,2) nu este nicidecum vorba de faptele tale bune, ci de faptele lui Cristos, care nu pot fi găsite în tine pentru că dăruirea ta nu este totală. Aceasta este esenţa tuturor problemelor din viaţa ta: nu există dăruire totală! Cât vrei să mai aştepţi până să I te dedici cu totul Domnului?

8 MAI «Pe cine altul am eu în cer afara de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.» PSALM 73,25 In ziua de azi pericolul de a citi şi a asculta Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, şi totuşi de a nu-1 aplica în mod practic în viaţa de zi cu zi este foarte mare. Totul se rezumă la cunoaşterea Domnului în Duh, nu din punct de vedere sentimental sau intelectual. Cui îi lipseşte cunoaşterea duhovnicească îi lipseşte de fapt totul. Chiar dacă acţiunile noastre exterioare vorbesc despre credinţa în Isus Cristos, totuşi Dumnezeu ne spune prin prorocul Osea: «Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!» (Osea 6,6). Se pune întrebarea: «Cum pot să-L cunosc mai bine?» Iată răspunsul: «Frica Domnului este începutul ştiinţei» (Prov. 1,7). Cine nu îl cunoaşte, nu-L poate iubi din inimă. Un asemenea om poate simţi dragostea sufletească pentru Domnul, dar dragostea atotcuprinzătoare prin Duhul Sfânt îi lipseşte. Această lipsă de iubire faţă de Domnul se manifestă în fiecare zi prin dragoste de sine, răsfăţ şi dorinţa diabolică de a avea întotdeauna dreptate. Dar Domnul îi caută pe cei care II iubesc din inimă. «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20). în Deuteronom 13,3 ni se spune: «... Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.»

18 MAI «... Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.» ISAIA 55,2-3 Cum poţi să slujeşti cu bucurie dacă nu îl recunoşti şi nu îl iubeşti pe Domnul? Dacă L-ai asculta, «... atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării» (Isaia 48,18). Dacă faci ceea ce îi place înseamnă că El este tot timpul lângă tine, chiar în viaţa ta. Să-I faci voia este singurul lucru care îţi poate sătura sufletul. Dacă nu îl cunoşti pe Domnul, nu poţi să îl iubeşti, să-L asculţi şi să ai încredere totală în El. Şi totuşi, să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat este singura rezolvare a problemelor tale: «încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Ce ar trebui deci să faci? Să-I accepţi provocarea: «Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca

zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.» (Isaia 1,18). Cât de simplă şi totuşi cât de pătrunzătoare este această invitaţie a Domnului din Sfânta Scriptură: «întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi» (Isaia 45,22). Răspunde afirmativ astăzi şi vei fi mântuit!

9 MAI «Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea.» EVREI 11,5 Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu voiau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre sine că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29). In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în: 1 - umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24), 2 - credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi 3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4). Credinţa lui Enoh în Dumnezeu 1-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «... ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invizibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dumnezeu şi umblă cu El, îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să vestească revenirea Lui.

20 MAI «Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.» 1 TIMOTEI 4,1 De ce a fost umblarea cu Dumnezeu vitală pentru Enoh? Pentru că a fost un personaj asemănător nouă, celor care trăim în timpurile de pe urmă. Conform textului din Geneza 6, în acea perioadă s-a produs un amestec între duhuri şi oameni. Timpurile noastre reflectă cu fidelitate acele vremuri. Ocultismul — spiritism, prevestirea viitorului etc. - se practică laolaltă cu creştinismul. Oamenii au inimile împărţite, îl acceptă şi pe Domnul, dar şi pe Satan. Acum, ca şi atunci, avem de a face cu o invazie de duhuri. Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu, să se alipească tare de El pentru a nu fi atras în acel ocultism. O spun cu toată seriozitatea: astăzi mai mult ca niciodată trebuie să umblăm cu Domnul, altfel vom cădea pradă duhului Anticristului, care este diavolul îmbrăcat în straie creştine. A existat însă şi un motiv minunat pentru care Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu: el a fost destinat răpirii înainte de judecată! Numai după răpirea sa a venit potopul. Îmi este mai clar ca niciodată că toţi «adevăraţii Enoh» sunt destinaţi răpirii înaintea judecăţii care va veni asupra acestei lumi.

21 MAI «Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi și voi sfinţi în toată purtarea voastră.»

1 PETRU 1,15 Cum arată umblarea în ascuns cu Dumnezeu? Mi-1 închipui pe Enoh umblând cu Dumnezeu şi văd: 1. O părtăşie sfântă. Enoh vorbeşte cu Dumnezeu şi Dumnezeu vorbeşte cu Enoh. Ei împărtăşesc absolut totul unul cu celălalt. Numai printr-o astfel de părtăşie sfântă putem să umblăm cu Dumnezeu şi doar aşa devine umblarea noastră o umblare către cer. Suntem noi un model pentru alţii în umblarea noastră cu El? Părtăşia sfântă, intimă cu Domnul se realizează prin studiul Scripturii şi prin rugăciune. 2. Păstrarea sfântă a cadenţei. Cum trebuie să umblăm cu Domnul? «Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus» (1 Ioan 2,6). În concluzie, nici prea încet, nici prea repede. Credincioşii obosiţi sunt cei care o iau înaintea lui Dumnezeu şi brusc realizează că El nu le-a binecuvântat planurile, în ciuda rugăciunilor lor fierbinţi. Domnul nu vrea să faci planuri, ci vrea să îţi dezvăluie planurile Sale. Ţine pasul cu El! Credincioşii rămaşi în urmă sunt cei care merg prea încet, sunt prea leneşi şi se dovedesc astfel neascultători. Cum umbli tu cu Dumnezeu?

22 MAI «Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viaţa și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.» 2 PETRU 1,3 Enoh a început să îl cunoască din ce în ce mai mult, mai profund pe Dumnezeu printr-o ascultare consecventă; prin aceasta, umblarea sa a deveăluit din ce în ce mai sigură. Enoh mergea cu Dumnezeul său peste tot: la lucru, în familie, în vizite. Cu cât suntem mai consecvenţi în umblarea noastră zilnică cu Domnul, cu atât suntem mai aproape de El. Enoh nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu şi totuşi umbla cu El ca şi cum L-ar fi văzut. Intr-o zi însă o voce i-a spus: «Vino, Enoh, e timpul!» — şi imediat a fost lângă Domnul şi L-a privit cu o bucurie de nedescris pe Cel cu care a umblat atâta vreme. Biblia spune clar: «... Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase» Evrei 11,5). De aici deducem că Enoh a fost realmente căutat, dar el dispăruse fară absolut nici o urmă. Cum a fost posibilă răpirea lui Enoh? Prin faptul că a trăit o viaţă dumnezeiască. Timp de 300 de ani a perseverat în sfinţenie, în dragoste şi în rugăciune, fiind prin aceasta o mărturie în faţa celorlalţi oameni.

23 MAI «Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.» APOCALIPSA 2,10 Suferinţele au urmări binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: «... în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri» (Fapte 14,22). De ce? Răspuns: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă» (2 Cor. 4,17). Care sunt urmările binecuvântate ale suferinţei? 1. Suferinţa ne îndeamnă să ne rugăm mai sincer, pentru a ajunge să apreciem mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât lucrarea noastră: «... m-a ascultat în ziua necazului meu» (Gen. 35,3). 2. Suferinţa ne face să experimentăm într-un mod miraculos putera lui Dumnezeu: «... un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz» (Isaia 25,4). 3. Suferinţa ne face să-L căutăm pe Domnul cu toată inima: «Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare» (Isaia 26,16).

4. În suferinţă simţim într-un mod special mângâierea şi sprijinul Domnului: «care ne mângâie în toate necazurile noastre» (2 Cor. 1,4). 5. Suferinţa ne învaţă ceea ce nu putem învăţa în timpurile de pace şi linişte, şi anume răbdarea: «... căci ştim că necazul aduce răbdare» (Rom. 5,3). 6. In suferinţă suntem protejaţi: «în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut» (2 Cor. 8,2).

24 MAI «Isus tăcea şi nu răspundea nimic.» MARCU 14,61 Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o parte decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «... dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tăcerea Sa. Triumful Său - «S-a isprăvit!» (loan 19,30) - a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi 1-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «... Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Pe cruce Cristos a tăcut. Din păcate însă foarte puţini credincioşi au acest dar al lui Isus. De ce te justifici atât de mult? De ce îţi aperi tot timpul cauza? Gândeşte-te cum a reacţionat Mântuitorul: «... nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător» (1 Petru 2,23). Domnul Isus a fost gata să moară pentru ca noi să trăim - de aceea a tăcut. Noi nu putem să mefgem pe o altă cale decât a Lui şi aceasta este calea morţii eului. Carnea, firea pământească îşi revendică drepturile, dar duhul este tăcut. Cei care Ii aparţin cu totul lui Cristos pot să tacă şi în faţa celei mai mari nedreptăţi. Dar cei care îşi iubesc mândria se agită şi vorbesc mult. Practici tu tăcerea lui Dumnezeu? Vorbirea noastră în rugăciune cu El este importantă, dar şi mai important este ca Domnul să ne poată vorbi. II asculţi? El ne cheamă: «... Ascultaţi-Mă dar» (Isaia 55,2).

25 MAI «Isus tăcea ...» MATEI 26,63 Preoţii şi bătrânii au adus mărturii false împotriva lui Isus, dar El nu le-a răspuns. Când credincioşii se adună împreună se întâmplă de multe ori să plece apoi acasă apăsaţi, căci: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască» (Prov. 10,19). Dumnezeu ia în serios absolut toate păcatele limbii, nu numai «vorbăria goală», ci şi calomniile «evlavioase». Ce foc devastator este limba! Comunităţi întregi de credincioşi sunt distruse şi multe inimi sunt zdrobite de ea. Dumnezeu aude însă tot ce vorbim. Una dintre cele mai serioase consecinţe ale păcatului cu vorba este aceea că Dumnezeu nu ne mai ascultă rugăciunile. «Isus tăcea». Studiul serios şi aprofundat al Sfintei Scripturi ne ajută să ne punem mâna la gură şi ne fereşte de pericolul de a-i jigni pe ceilalţi copii ai Săi. «Isus tăcea». Această tăcere 1-a enervat pe Caiafa şi 1-a speriat pe Pilatat. Tăcerea lui Isus a fost un răspuns puternic la întrebarea lui Pilat. Poate tu vorbeşti mult cu Domnul, dar El tace. De ce tace? Nu tace oare pentru că aşteaptă în tăcere ca tu să faci ceva? Tu te rogi de exemplu: «Doamne, ia acest păcat de la mine!» E corect? Nu, deoarece şi tu trebuie să renunţi la acel păcat. Spune un «nu» hotărât la tot ce este păcat în viaţa ta! Atunci bucuria biruinţei îţi va inunda inima!

12 MAI «... Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ...» EVREI 1,2 Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pierdut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moştenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pământ, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima copiilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă automat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promite: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puternic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dumnezeire.

27 MAI «Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?"» IOAN 14,9 Cunoaşterea din ce în ce mai profundă a Domnului Isus este vitală pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Când Sfânta Scriptură vorbeşte despre această cunoaştere, ea nu se referă la o cunoaştere mentală sau emoţională, ci la cunoaşterea duhovnicească. Cunoaşterea în Duhul a Domnului Isus dă naştere în viaţa noastră la râuri de apă vie. Aspectul divin al cunoaşterii lui Isus Cristos este să te identifici cu moartea Lui: «Şi să-L cunosc pe El, şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui» (Filip. 3,10). Ce mesaj puternic! Cine ÎI cunoaşte se identifică cu moartea Sa pe cruce, ceea ce înseamnă sfârşitul domniei firii pământeşti şi al poftelor acesteia. Acceptarea crucii de către firea noastră este cea mai dureroasă luptă! Te lupţi şi te frămânţi, şi totuşi nu-L cunoşti pe Mântuitorul crucificat şi, evident, nici secretul crucii şi al triumfului Său: «S-a isprăvit!» (Ioan 19,30). Victoria asupra cărnii a fost demult câştigată. Trebuie numai să fii pregătit să mori cu El; trebuie să accepţi: «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească ...» (Rom. 7,18) şi apoi să rămâi unit cu Isus pe cruce.

12 MAI «lată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.» 1 PETRU 2,6 Duhul Sfânt ne descoperă divinitatea lui Isus Cristos prin cele mai simple imagini. El este de nepreţuit în faţa lui Dumnezeu. Ce relaţie armonioasă, divină este între Tatăl ceresc şi singurul Său Fiu! Putem înţelege câte ceva despre această relaţie doar dacă ne raportăm la multele circumstanţe în care Domnul Isus a vorbit despre Tatăl Său. Putem oare înţelege ce a simţit când a strigat în durerea Lui cea mare: «Ava, adică: Tată!» (Marcu 14,36) sau (în sens

opus) când vocea Tatălui s-a auzit din cer: «Acesta este Fiul Meu preaiubit» (Matei 17,5)? În lumina acestor fapte ne minunăm şi mai mult de cuvântul «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu ...» (Ioan 3,16). Isus este piatra de temelie a Bisericii, fundamentul mântuirii oferite de Dumnezeu. Nimeni nu poate pune o altă temelie. Doar El, Mirele nostru iubit este piatra de temelie aleasă de Dumnezeu. Acesta este de altfel şi secretul alegerii celor ce-I aparţin, căci toţi cei care vin la El sunt şi ei aleşi, după cum găsim scris în versetul: «In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii» (Efes. 1,4).

29 MAI «Cinstea aceasta este, dar, pentru voi, care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului', „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere".» 1 PETRU 2,7-8 Isus. a fost asemenea unei pietre lepădată de zidari. El a fost aruncat de constructori, adică de liderii spirituali din acele vremuri. Aşa a fost atunci, asa este şi acum! Mulţumim lui Dumnezeu că nu este respins de toţi oamenii! El alege şi foloseşte cu dragoste ceea ce este aruncat şi desconsiderat de oameni. Priviţi, de exemplu, Betleemul: «cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda» (Mica 5,2) sau Nazaretul: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?» (Ioan 1,46). Chiar şi despre Domnul Isus este scris: «... dispreţuit că îți întorceai faţa de la El» (Isaia 53,3). Isus a fost nu doar piatra lepădată de zidari, ci şi piatra încercată: «de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată"» (Isaia 28,16). Cum S-a împotrivit El ispitelor? Adam a trăit într-o lume fără păcat şi a trebuit să asculte doar într-o singură privinţă, dar a eşuat. Cel de-al doilea Adam, Isus Cristos, a venit însă într-o lume întunecată şi pervertită de păcate. El a fost ispitit ca şi noi, dar a ieşit biruitor. Cine înţelege profunzimea acestor cuvinte? Isus a biruit prin două arme: 1. Cuvântul lui Dumnezeu: «căci este scris» (Matei 4,10) şi 2. pentru că a avut legătura de viaţa veşnică cu Tatăl Său.

13 MAI «Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca şi va curge apa.» ISAIA 48,21 O, dacă ai înţelege că toate lucrurile pe care te bazezi sunt slabe, toate persoanele pe care te bizui te dezamăgesc, te părăsesc! De ce? Pentru că absolut toate lucrurile sunt trecătoare. Însă cine se sprijină pe Stânca Isus Cristos va fi la adăpost şi va dăinui veşnic, căci Mielul lui Dumnezeu este veşnic. El este stânca mântuirii din care curge apa vieţii. Vă amintiţi de stânca din pustie care a fost lovită de Moise până când au ţâşnit apele din ea? Cristos însuşi a fost acea stâncă! Ce imagine minunată! Stânca lovită de Moise, simbolul legii, astâmpără setea poporului cu apa proaspătă care ţâşneşte din ea! Isus Cristos, care a fost lovit de lege pe cruce, este Stânca veşnică din care curge apa vieţii. El a spus: «Şi celui ce îi este sete, să vină. Cine vrea, să ia apa vieţii fară plată!» (Apoc. 22,17). Acest râu al vieţii curge ca un fir roşu prin întreaga Scriptură. Ezechiel 1-a văzut şi a prorocit: «va trăi pretutindeni pe unde va curge râul» (Ezec. 47,9). Noi înţelegem ce este acest râu: este însăşi viaţa pe care Şi-a dat-o Isus pe lemnul crucii, sângele Său scump care a curs pentru noi. Ea este râul de viaţă de pe Golgota.

141 MAI «Ochii tăi îl vor vedea pe împărat în strălucirea Lui.» ISAIA 33,17 Când ne rugăm: «Doamne, mai este mult până vei reveni pe norii cerului?» auzim răspunsul Domnului Isus în inimile noastre: «Voi veni când vei fi cu adevărat pregătit». Mă gândesc la textul din Apocalipsa 19,7: «soţia Lui s~a pregătit». Duhul Sfânt face ultimele pregătiri pentru mireasa Mielului, ca aceasta să fie cu adevărat gata să-Şi întâlnească Mirele ceresc. Întrebarea este dacă ne lăsăm noi cercetaţi si transformaţi de Duhul Sfânt prin intermediul Cuvântului viu al lui Dumnezeu, să îl vedem odată aşa cum este. Domnul nu este aşa cum tu ţi-L închipui sau cum L-ai simţit. Sfinţirea Sa, îndurarea Sa, frumuseţea Sa sunt nesfârşit de mari şi copleşitoare! Când îl vom vedea, vom cădea în genunchi în faţa Lui şi vom striga asemeni reginei din Seba: «iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus» (1 împ. 10,7). In acest context, porunca Sa capătă o semnificaţie decisivă, mai ales în zilele noastre: «Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14). Opreşte-te pentru un moment şi întreabă-te cu toată seriozitatea: pot eu oare să-L văd pe Isus aşa cum este El, în starea mea de acum?

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG IUNIE

1 IUNIE «Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?» PSALM 13,2 Duhul Sfânt, prin gura psalmistului David, exprimă dragostea adevăratei Biserici a lui Isus care este în aşteptarea Mirelui. Este o întrebare plină de dor, un strigăt al sufletului care-L aşteaptă pe Domnul: «Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecar e zi?» Aşteptăm de atât de mult timp răpirea, încât unii credincioşi au ajuns să se întrebe: ne-a uitat oare Dumnezeu, soarta noastră îi este indiferentă? Când poporul Israel a fost în strâmtorare şi a întrebat acelaşi lucru, Domnul i-a spus: «Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip» (Isaia 49,15). Să privim puţin la cea de-a doua întrebare: «Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?» Până când vom vedea faţa Domnului aşa cum a promis El, deoarece: «... când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este» (1 Ioan3,2). Când se va întâmpla acest lucru? La răpire, şi răpirea noastră, a copiilor lui Dumnezeu este aproape, de aceea: «Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!» (Evrei 10,35). Te asigur că Dumnezeu doreşte chiar mai mult decât tine să vină şi să te ia acasă!

2 IUNIE «Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.» I TESALONICENI 4,18 Un aspect deosebit de important al urmării lui Isus Cristos este mângâierea aproapelui. Este o problemă de suflet pentru mine ca tu să înţelegi profunda semnificaţie a expresiei: «Dumnezeul oricărei mângâieri» (2 Cor. 1,3). Nu uita că în esenţa Sa Dumnezeu este dragoste, El este «Dumnezeul oricărei mângâieri». Oricare ar fi ispitele, dezamăgirile, necazurile şi bolile tale, El este oricând gata să te mângâie şi în acelaşi timp să te ajute prin puterea Sa. Cea mai minunată întărire prin părtăşia reală cu Tatăl şi Fiul este mărturia că Domnul nostru vine în curând. Mângâierea, speranţa noastră este credinţa în revenirea iminentă pe norii cerului a Domnului Isus Cristos. Pentru că Dumnezeu este dragoste şi «Dumnezeul oricărei mângâieri», II iubim iubind venirea Lui (2 Tim. 4,8). Prin dragostea Sa care locuieşte în noi putem să renunţăm la absolut tot ce este temporal, pământesc şi să ne concentrăm întreaga fiinţă asupra faptului «că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre» (Rom. 5,5). Numai într-o astfel de stare putem să fim adevărate canale vii prin care dragostea şi mângâierea lui Dumnezeu se revarsă asupra unei lumi pline de probleme şi păcat. Domnul Isus Cristos Se întoarce în curând, iar atunci «... Dumnezeu va sterge orice lacrimă din ochii lor» (Apoc. 7,17); deci şi din ai noştri.

3 IUNIE «Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Cristos Isus.» ROMANI 15,5 Cuvântul scris al lui Dumnezeu ne vorbeşte despre răbdarea şi mângâierea pe care le avem în El, adevăr care ne umple inimile de speranţă. Dacă lăsăm Cuvântul să acţioneze în inima noastră în acest fel, vom experimenta minunea îndurării — care ne dăruieşte tuturor extraordinarul har al unităţii şi al înţelegerii între semeni. Dacă citim acest verset cu atenţie realizăm că Dumnezeu este Acela care, prin Isus Cristos ne dăruieşte «mângâiere veşnică» (2 Tes. 2,16). Este impresionant modul în care Domnul Isus îşi asigură ucenicii de faptul că

Tatăl Său le va da «un alt Mângâietor» (Ioan 14,16) după ce El Se va înălţa Ia cer. Acest «alt Mângâietor» este Duhul Sfânt. În legătură cu minunata promisiune făcută, Domnul Isus ne vorbeşte indirect şi despre timpul când Se va reîntoarce în glorie, pe norii cerului pentru a ne răpi la El. Atât timp cât «un alt Mângâietor», adică Duhul Sfânt, este încă pe pământ, Domnul nu poate reveni. Imediat însă ce acest Mângâietor Se va înălţa spre cer împreună cu Biserica, Domnul Isus ne va întâmpina pe norii cerului.

4 IUNIE «El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, ...să mângâi pe toţi cei întristaţi.» ISAIA 61,1-2 A-i «mângâia pe toţi cei întristaţi» este scopul final al lui Isus; prin aceasta doresc să ilustrez calitatea mângâierii pe care numai Mântuitorul o poate oferi. Să presupunem că ai pierdut persoana care ţi-a fost cea mai dragă în lume. Îi întreb pe toţi cititorii acestei cărţi care suferă: ce v-a adus cu adevărat mângâiere în momentul pierderii prietenilor, a vecinilor sau a unui membru din familie? Să rămânem ancoraţi în realitate: florile şi coroanele frumoase nu au putut înlocui cruda realitate a morţii, nu au reuşit să anuleze despărţirea finală. Condoleanţele cele mai sincere nu au putut umple golul dureros din inimă şi nu au putut da la o parte singurătatea. Unii dintre cei aflaţi în suferinţă s-au gândit la plânsul lui Iov: «Pentru ce deci, îmi daţi mângâieri deşerte?» (Iov 21,34). Dar Domnul Isus Cristos — chiar şi în faţa ireversibilităţii morţii - vine şi ne spune: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (Ioan 11,25). Este mângâierea plină de putere a Celui care este suveran peste toate lucrurile. El este învierea şi viaţa, de aceea moartea nu are nici o putere asupra Luil!

5IUNIE « Tinerelule, scoală-te, îţi spun!» LUCA 7,14 În faţa porţii orăşelului Nain s-au întâlnit două grupuri de oameni: unul guvernat de moarte, de duşmanul crud şi neînduplecat, celălalt condus de însuşi Creatorul şi Stăpânul Atotputernic al tuturor lucrurilor, Regele vieţii, Isus Cristos. Văduva îndurerată mergea în fruntea cortegiului funerar, iar după ea veneau prietenii şi cunoştinţele. Când Domnul a văzuto pe văduva şi mama îndurerată, Biblia spune că i-a fost milă de ea. Adânc mişcat i-a vorbit cu blândeţe: «Nu plânge!» (Luca 7,13). El a auzit plânsetul sfâşietor al acestei mame singure, a simţit întreaga ei durere şi S-a aplecat plin de compasiune spre femeia doborâtă de suferinţă. Mântuitorul i-a adresat un cuvânt cald şi sensibil, puternic şi încurajator, un cuvânt simplu: «Nu plânge!» Acest îndemn ne revelează extraordinara putere a managerii divine. Ceea ce Domnul Isus i-a spus văduvei este o dovadă a nespusei Sale iubiri şi compasiuni pentru toţi cei ce plâng. Poate şi tu te afli acum într-o situaţie grea, din care parcă nu mai ai scăpare. Sau poate plângi în sufletul tău din cauză că ai pierdut pe cineva drag. Domnul îţi spune: «Nu plânge!» Numai Isus poate să ne mângâie! Aceste două cuvinte simple sunt de ajuns.

3 IUNIE «Isus S-a oprit si a zis: „ Chemaţi-l!" Au chemat pe orb si i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă."» MARCU 10,49

Şi în zilele noastre există nenumăraţi «orbi» care aud vocea lui Isus, dar nu-L pot vedea. Persoanele depresive fac parte din această categorie. Poate privirea ta este întunecată pentru că totul în jurul tău este în noapte adâncă. Biblia nu-ţi mai vorbeşte ca înaintat iar inima îţi este aşa de grea că nici măcar nu te mai poţi ruga cum trebuie. Ascultă, am un mesaj de mângâiere: chiar acum Isus din Nazaret trece pe lângă tine! El ştie totul. Profită de această şansă şi strigă-L, aşa cum a făcut orbul Bartimeu. Dacă nu poţi să te rogi cu voce tare, atunci strigă în inima ta: «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,47). El te aude chiar dacă eşti în mijlocul mulţimii gălăgioase. Orbul Bartimeu nu s-a lăsat intimidat, iar Domnul Isus S-a oprit din cauza sa, la fel cum Se va opri şi dacă tu ÎI strigi. L-a vindecat Domnul Isus pe orb imediat? Nu. Bartimeu a trebuit mai întâi să se apropie de El. I-a redat Domnul acum vederea? Încă nu, ci i-a cerut orbului să-şi exprime credinţa. Bartimeu a înţeles acest lucru şi L-a rugat. «„Rabuni", I-a răspuns orbul, „să capăt vederea. " Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit"» (Marcu 10,51-52). Şi din partea ta Domnul vrea să audă în mod concret ceea ce îţi doreşti.

7 IUNIE «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» 1 IOAN 3,2 Mulţi credincioşi rămân din păcate în necredinţă chiar dacă găsesc în Biblie multe mărturii, multe situaţii în care Domnul S-a revelat oamenilor. Să ne gândim de exemplu la vestirea naşterii lui Samson de către îngerul lui Dumnezeu, sau la cea a naşterii Domnului Isus Cristos pe acest pământ, adusă Mariei de către îngerul Gabriel. Te-ai gândit vreodată ce frumos ar fi dacă ţi s-ar întâmpla şi ţie ceva absolut unic — dacă un mesager ceresc ar sta dintr-o dată în faţa ta ca o dovadă clară sau ar avea o misiune din partea Domnului pentru tine? Crezi că dacă ţi s-ar întâmpla un asemenea lucru ţi-ar fi mai uşor să crezi? Nu! Fii fericit că nu trebuie să experimentezi aşa ceva, căci paradoxal, cu cât vezi mai multe cu atât îţi este mai greu să crezi! Gândeşte-te la preotul Zaharia care a rămas necredincios chiar şi după apariţia îngerului. Apostolul Petru le spune credincioşilor autentici (care cu toate că nu L-au văzut pe Domnul îl iubesc) că îl vor vedea într-o bună zi şi că bucuria lor va fi şi mai mare. Când se va întâmpla acest lucru? În momentul în care, la răpire, ochii noştri se vor deschide. Da, atunci, cu o bucurie de nedescris îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

7 IUNIE «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» 1 IOAN 3,2 Mulţi credincioşi rămân din păcate în necredinţă chiar dacă găsesc în Biblie multe mărturii, multe situaţii în care Domnul S-a revelat oamenilor. Să ne gândim de exemplu la vestirea naşterii lui Samson de către îngerul lui Dumnezeu, sau la cea a naşterii Domnului Isus Cristos pe acest pământ, adusă Măriei de către îngerul Gabriel. Te-ai gândit vreodată ce frumos ar fi dacă ţi s-ar întâmpla şi ţie ceva absolut unic — dacă un mesager ceresc ar sta dintr-o dată în faţa ta ca o dovadă clară sau ar avea o misiune din partea Domnului pentru tine? Crezi că dacă ţi s-ar întâmpla un asemenea lucru ţi-ar fi mai uşor să crezi? Nu! Fii fericit că nu trebuie să experimentezi aşa ceva, căci paradoxal, cu cât vezi mai multe cu atât îţi este mai greu să crezi! Gândeşte-te la preotul Zaharia care a rămas necredincios chiar şi după apariţia îngerului. Apostolul Petru le spune credincioşilor autentici (care cu toate că nu L-au văzut pe Domnul îl iubesc) că îl vor vedea într-o bună zi şi că bucuria lor va fi şi mai mare.

Când se va întâmpla acest lucru? În momentul în care, la răpire, ochii noştri se vor deschide. Da, atunci, cu o bucurie de nedescris îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

5 IUNIE „... ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.» EFESENI 1,12 Dacă vorbim despre faptul că ar trebui să fim o laudă a dumnezeirii Sale, atunci vorbim despre un domeniu în care Biserica lui Isus ar trebui să fie tot timpul biruitoare — şi anume cel al unităţii. Când mă exprim aşa mă gândesc la cuvântul pe care L-a spus Domnul Isus aproape de sfârşitul vieţii Sale: «Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una"» (Ioan 17,22). Domnul Dumnezeu ne-a rânduit prin Isus Cristos să fim o laudă a dumnezeirii Sale. Prorocul Isaia ne-o spune direct şi personal: «Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului» (Isaia 62,3). Dacă am murit într-adevăr cu Cristos, atunci putem pătrunde adâncimea de neînchipuit a caracterului divin, desăvârşit al Dumnezeului veşnic. în această poziţie suntem transportaţi în prezenţa lui Dumnezeu şi, prin laudă şi mulţumire la adresa Lui, depresia şi proasta dispoziţie dispar, genunchii slabi ne sunt întăriţi, iar Domnul ne aşază picioarele pe o Stâncă ce nu se clatină. Astfel suntem o laudă a dumnezeirii Sale; lauda şi mulţumirea sunt cea mai înaltă expresie a credinţei!

9 IUNIE « Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!» PSALM 139,14 Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu. EI a creat lucruri originale, unice. Nu există doi oameni identici pe pământ. El te-a făcut şi pe tine aşa cum eşti, într-un mod minunat, cu calităţile, talentele, dar si cu limitele tale. I-ai mulţumit? Nu eşti un «accident», dimpotrivă, este scr'm «Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele» (Efes. 2,10). Este minunat şi un motiv special de laudă şi de mulţumire înaintea Domnului că nu suntem un «accident» sau că nu depindem de «soartă». Mai mult decât atât, Dumnezeu ne-a planificat viaţa până la ultima suflare. Nu vrei să-I mulţumeşti că te-a făcut aşa cum eşti şi să-L lauzi pentru planul pe care-1 are cu viaţa ta? Întreaga ta cale a fost deja stabilită de Dumnezeu, de aceea nu compara drumul tău cu un altul. Pentru că Domnul creează doar lucruri originale, El nu Se repetă niciodată în creaţie. Inchinându-te cu mulţumire şi laudă, tu îi dai ocazia să te transforme prin Cuvântul şi prin Duhul Său.

10 IUNIE «Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.» ROMANI 8,28 Poţi să-I mulţumeşti din toată inima lui Dumnezeu numai dacă crezi cu adevărat că El îţi vrea binele. O astfel de atitudine presupune să predai total controlul vieţii tale în mâna lui Dumnezeu şi să îl laşi să acţioneze nestingherit. Domnul respinge toate comparaţiile tale cu o altă persoană şi împotrivirea ta faţă de conducerea Sa. Exact această întrebare — «Doamne, de ce eu?» — subliniază revolta ta faţă de calea pe care Dumnezeu ţi-a pregătit-o să o urmezi.

Asemenea întrebări nu-ţi întăresc caracterul, ci te conduc la autocompătimire şi invidie. Din invidie se naşte neîncrederea, din neîncredere înstrăinarea şi din înstrăinare ura — iar diavolul se bucură. Începe chiar acum să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru planul pe care-1 are cu viaţa ta, căci este calea cea mai bună pentru tine! Doar aşa vei fi eliberat, biruitor şi fericit!

11 IUNIE «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,12 Cea mai înaltă manifestare a credinţei constă în a mulţumi în permanenţă lui Dumnezeu, chiar în faţa atacurilor nemiloase ale duşmanului. Dacă facem acest lucru atunci Domnul ne va apăra cu putere. Lauda contribuie la glorificarea divinităţii Sale. Lauda şi adorarea lui Dumnezeu sunt bazele rugăciunii care are putere, rugăciune pe care ne-a învăţat-o Domnul Isus: «Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţeas-că-se Numele Tău» (Matei 6,9). Dar este mai mult decât atât. Lauda este poarta spre prezenţa lui Dumnezeu: «ci vei numi ... porţile tale „Laudă"» (Isaia 60,18). Lauda este, dacă vreţi, biletul de trecere liberă în prezenţa lui Dumnezeu: «Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţtie Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Mumele» (Psalm 100,4). Să-I mulţumim şi să-L lăudăm! Pentru ce? Să mulţumim pentru darul minunat al lui Dumnezeu - Isus Cristos — şi să-L lăudăm, să-L cinstim pentru sângele Său preţios vărsat pe lemnul crucii de pe dealul Golgotei!

12 IUNIE «Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!» PSALM 103,1-2 Mulţumirea şi lauda au efecte miraculoase exact atunci când din punct de vedere spiritual te simţi gol, neîmplinit şi fară putere, când toate căile par baricadate şi sigilate, când Biblia nu-ţi mai vorbeşte şi când de-abia mai poţi pronunţa Numele lui Isus. Pavel şi Sila L-au lăudat pe Dumnezeu în închisoare, deşi aveau spatele însângerat de bătăi. În timp ce se rugau, cântau şi-L lăudau pe Domnul, El a deschis uşile închisorii şi a făcut ca toate lanţurile să cadă. Indiferent în ce «închisoare» te afli, începe şi tu să-I mulţumeşti şi să-L lauzi; nu contează cât de grea e încercarea care a venit asupra ta. În timp ce Îi cântăm şi-L lăudăm pe Domnul, El deschide uşile problemelor noastre. Dumnezeu nu-ţi rezolvă problema, dar te eliberează de ea. Şi chiar dacă răspunsul la rugăciunea ta întârzie, continuă să-L lauzi ca mai înainte. Când trecem prin încercări, lauda Numelui Său ne întăreşte credinţa. Gloria Lui pe buze arată că în inimile noastre există cu adevărat credinţă. Dacă trăieşti în acest fel, prin laudă şi mulţumire, vei afla secretul puterii absolute.

6 IUNIE Îți voi aduce o jertfa de mulţumire şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor.» PSALM 116,17-18 Importanţa «aducerii de mulţumiri lui Dumnezeu» putem să o simţim şi să o înţelegem numai dacă îl lăsăm pe Duhul Său Sfânt să lucreze sfinţirea noastră. Porţile cerului se deschid

atunci când mulţumim din toată inima pentru darul de nedescris al lui Dumnezeu — Isus Cristos — şi când îl preamărim pentru sângele Său vărsat pe lemnul crucii şi pentru trupul Său frânt pentru noi. Să intri pe porţile raiului lăudând şi mulţumind înseamnă să te predai Celui care ni S-a dăruit nouă prin sângele şi trupul Său. Acum înţelegem ce înseamnă cu adevărat să aducem «ofrande de mulţumire lui Dumnezeu». Noi, credincioşii avem uneori prostul obicei să separăm lucruri pe care El le consideră de nedespărţit şi aceasta nu este bine. Nu putem trăi în acelaşi timp pentru Isus şi pentru firea veche. Nu putem să-I mulţumim lui Dumnezeu fară să ne dăruim Lui cu totul. Cine desparte mulţumirea şi dăruirea de sine pierde bucuria în Domnul: «Adu ca jertfa lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt» (Psalm 50,14).

14 IUNIE «Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărătească".» APOCALIPSA 19,6 Nu ar trebui ca noi, copiii lui Dumnezeu care ne aflăm pe drum spre raiul veşnic să luăm exemplul oştilor cereşti care II laudă şi II preamăresc cu voce tare pe Domnul? Să recunoaştem, am fost delăsători în ce priveşte mulţumirea şi lauda Lui! Dacă cea mai importantă slujbă a îngerilor este să-L laude pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă ei au un motiv întemeiat să facă acest lucru. Dacă în ceruri heruvimii şi serafimii ÎI laudă zi şi noapte pe Dumnezeu, atunci acest lucru trebuie să aibă consecinţe importante (vezi Apoc. 4,8-11). Să analizăm cu seriozitate afirmaţiile făcute mai sus: dacă cea mai importantă atribuţie a fiinţelor cereşti este de a-L lăuda pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă şi oamenii trebuie să-L venereze, să-I aducă laudă şi mulţumire. Prin laudă şi mulţumire suntem transformaţi în imaginea Dumnezeului celui veşnic. Adorarea Lui nu ar trebui să lipsească de pe buzele noastre; prin ea Dumnezeu îşi culege slava şi gloria, iar Numele Său este mărit în tot universul.

7 IUNIE «Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!» FILIPENI 4,4 Domnul Isus spune: « Voi sunteţi lumina lumii» (Matei 5,14). Lumina are o forţă extraordinară de pătrundere. Ea nu vorbeşte, ci luminează. Si adevărata bucurie, nu cea artificială este molipsitoare. Într-un alt verset găsim scris: «potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul dinăuntru» (Efes. 3,16). Puterea dumnezeiască este imediat percepută de cei ce fac parte din anturajul nostru. Oamenii care trăiesc în robia spirituală a păcatului îşi doresc din tot sufletul eliberarea şi un cuget nou. Străluceşte lumina Domnului prin slăbiciunea ta sau trebuie să o compensezi prin cuvinte? Domnul Isus spune că ne va da pace — «... învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11,29) — dacă venim la El. Ce minunat este atunci când un copil al lui Dumnezeu emană în jurul lui o pace suverană în haosul lumii în care trăim! Acest lucru atinge o coardă sensibilă în inimile oamenilor şi-i face să dorească să caute ceea ce văd ca fiind de natură cerească într-un copil al lui Dumnezeu. Atunci îl vor căuta pe Isus şi vor începe să se roage: «Doamne Isuse, fii şi în viaţa mea pace şi lumină!»

16 IUNIE «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui si cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.» EVREI 2,14 Isus Cristos, veşnicul Fiu al lui Dumnezei a cunoscut moartea. El S-a luptat cu ea pe cruce, dar nu numai cu propria Sa moarte, ci şifeu toată puterea ei întunecată şi nemiloasă. Domnul a învins-o şi i-a luat puterea. Apostolul Pa-vel s^fetne: «Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea» (1 Cor. 15,56). Legea lui Dumnezeu ne acuză şi ne dovedeşte grozăvia păcatului care este în noi şi care ne desparte de El, iar plata păcatului este moartea. Şi totuşi apostolul strigă triumfător: «Unde îţi este biruinţa, moarte?» (1 Cor. 15,55). De aceea poate Pavel să afirme că moartea şi-a pierdut semnificaţia şi puterea pentru el: «... aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» (Filip. 1,23). Cu toate că mulţi dintre cititori vor cu sinceritate acelaşi lucru — «aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» — există totuşi îndoiala: «dacă toate acestea nu sunt adevărate?» Dacă ai astfel de gânduri şi nelinişti în inimă am o veste bună pentru tine: Domnul Isus a promis viaţa veşnică tuturor celor care s-au pocăit cu adevărat şi s-au întors la El: «Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca 23,43).

8 IUNIE «Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu si aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. » IOAN 14,1-2 Ce minunată va fi prima zi în casa Tatălui ceresehToţi cunoaştem semnificaţia şi emoţia «primei zile»: prima zi de şcoală, prima zi la serviciu, prima zi din viaţa de familie etc. Sunt zile de neuitat, însă mai ales prima zi de viaţă nouă duhovnicească, ziua pocăinţei şi a acceptării Domnului Isus în inimă ne va rămâne întotdeauna vie în amintire. Nu spune niciodată: «Prima zi după întoarcerea mea a fost cea mai minunată», pentru că acel entuziasm, acea dragoste arzătoare pe care o aveai atunci trebuie să o ai neapărat în viaţa ta şi acum. Astăzi ai acelaşi (Mântuitor ca şi atuncii. Sfânta Scriptură spune: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8). Prima zi pe care o vei petrece în eternitate va fi totodată ultima zi pe pământ. Acest adevăr important nu trebuie ignorat, dimpotrivă. Nu degeaba spune psalmistul: «învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!» (Psalm 90,12) Nebunii care acţionează ca şi cum ar trăi veşnic nu ştiu ce fac, deoarece pentru absolut toţi oamenii va veni odată momentul trecerii în eternitate; acest lucru este 100% sigur. Acea zi va fi ultima trăită pe pământ şi prima în eternitate. 8 IUNIE «Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.» 1 CORINTENI 15,49 Unde îţi vei petrece prima zi din eternitate? Acest lucru depinde de felul în care te raportezi la jertfa Domnului Isus pe crucea Golgotei. Cine îl iubeşte şi îl urmează pe Mielul lui Dumnezeu va experimenta Paradisul ceresc. Ultima ta zi pe pământ va fi în acelaşi timp şi prima zi în eternitate cu Isus. Ce se va întâmpla atunci? In primul rând, marea mutare. După moarte (sau când Domnul Se va reîntoarce pe norii cerului) vei fi nevoit să te muţi din casa ta pământească în casa Tatălui ceresc. Să nu uităm: locuim în această casă pământească până suntem chemaţi — şi putem fi chemaţi Acasă oricând. Rar se întâmplă să fim anunţaţi în prealabil. Când te vei muta în rai nu te vei trezi pe stradă», căci însuşi Domnul Isus Cristos ţia pregătit un loc după devotamentul şi dăruirea cu care L-ai urmat. A plecat înaintea ta şi te-a

asigurat prin Cuvântul Său: «în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus» (Ioan 14,2). Ce minunat e că un copil al lui Dumnezeu ştie cu toată certitudinea că are o locuinţă care este pregătită pentru el de însuşi Mântuitorul său!

19 IUNIE «Acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.» IOAN l6,22 Prima zi în veşnicie aduce clarificarea finală tuturor întrebărilor rămase fară răspuns. Domnul Isus a spus referitor la acest lucru: «In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic» (Ioan 16,23). De ce? Pentru că Isus Cristos, Mielul divin crucificat şi înviat este răspunsul la toate întrebările. Acest lucru nu-1 putem înţelege cu mintea noastră, căci este o taină ascunsă în Golgota. Crucea lui Cristos este răspunsul minunat al lui Dumnezeu la toate nedreptăţile, parcatele şi căile strâmbe pe care le-ai văzut şi de care te-ai lovit aici pe pământ. În ultima noastră zi pe pământ, când ochii noştri fizici se vor închide, ochii spirituali se vor deschide în eternitate şi vor vedea ceea ce aici le-a fost necunoscut. Această primă zi în eternitate va însemna automat şi sfârşitul tuturor problemelor legate de trupul nostru muritor, căci avem promisiunea: «El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, Prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile»â (Filip. 3,21).

20 IUNIE «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1CORINTENI 2,9 Ce ne va aduce prima zi în eternitate? Analizând acest subiect nu putem decât să-i percepem complexitatea extraordinară. Dar Sfânta Scriptură spune ceva concret, şi anume «... că îl vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2). Simţim prezenţa Domnului, primim ajutorul Său şi ştim că este bun şi întotdeauna aproape de noi, chiar dacă nu L-am văzut niciodată aşa cum este. Să îl vedem faţă în faţă, aceasta va fi o minune de nedescris. Să nu ne limităm în a crede că Domnul Isus este aşa cum ni-L închipuim noi, ci mult mai minunat, mai sfânt, mai puternic şi mai măreţ. Marea provocare spirituală a vremurilor noastre este ca noi - prin credinţă — să ne bucurăm de pacea şi odihna pe care ni le dă Mirele nostru ceresc. Să nu uităm că prima zi pe pământ după crearea omului a fost o zi de odihnă. Apoi a intervenit păcatul cu zbuciumul şi neliniştea lui, dar iată că Dumnezeu ne-a oferit din nou pacea Sa prin Isus Cristos. Prima zi din veşnicie va fi prin Isus Cristos o zi minunată, în pacea lui Dumnezeu, pentru toţi cei care au fost salvaţi prin jertfa desăvârşită de pe Golgota a Mielului fară nici un cusur! 21 IUNIE «Dar cei ce se încred în Domnul, îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» ISAIA 40,31 Îl aştepţi într-adevăr pe Domnul Isus să revină pe norii cerului sau aştepţi vremuri mai bune? Te asigur că acestea din urmă nu vor mai veni. Se va face din ce în ce mai întuneric din punct de vedere spiritual. Nu trăi ca şi cum ai dăinui veşnic pe pământ! Fii sincer: anii trec repede. La un moment dat, nu ştim când, va trebui să părăsim această lume. Dar dacă îl aştepţi cu dor pe Isus primeşti mereu putere de sus, iar oboseala spirituală trece. Sfânta Scriptură ne avertizează: «să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă» (Luca 12,36). Tragedia zilelor noastre constă în faptul că unii cad de la credinţă pentru că nu

mai au dragostea înflăcărată dintâi, iubirea de mireasă, dăruirea pentru Isus Cristos. Nu mai au duhul rugăciunii şi nu şi-ar mai da viaţa pentru cei pierduţi. Au devenit indiferenţi, insensibili. Dacă ştii că nu mai ai această dragoste dintâi pentru Isus şi nu-L mai aştepţi cu ardoare, atunci ia-o de la început! Prin sângele Său preţios lasă-te curăţat de toate păcatele şi roagă-L să-ţi reaprindă dragostea dintâi, căci cine ştie dacă ziua de mâine nu va fi ultima ta zi pe acest pământ şi prima în veşnicie.

22 IUNIE «Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.» IOAN 15,6 Când ne întrebăm dacă va mai îngădui Domnul o nouă trezire spirituală azi, atunci cu siguranţă ştim ce avem de făcut şi ştim că timpul a sosit. Opusul trezirii este toropeala inimii, împietrirea duhovnicească şi în cele din urmă moartea spirituală. Credincioşii devin viţe neroditoare care sunt bune doar pentru a fi aruncate în foc. Chintesenţa cuvintelor lui Isus Cristos este mai mult decât clară: ori Ii suntem martori vii, ori suntem împotriva Lui. Nu uitaţi, mlădiţa din viţa de vie este menită să aducă roade. Dacă ascult îndemnurile Sfintei Scripturi aud prin Duhul lui Dumnezeu chemarea la trezire adresată copiilor Săi care nu mai veghează, au adormit şi sunt fară putere şi rod spiritual. De ce credeţi că este atât de răspândită învăţătura satanică? Pentru că adevăraţii credincioşi nu i se mai împotrivesc demult. Dar Duhul Sfânt te scutură astăzi să te trezeşti şi îţi spune: «... Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să-L căutaţi pe Domnul» (Osea 10,12).

23 IUNIE «în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.» EFESENI 1,7 Domnul a făcut totul. El a distrus puterea iadului şi a lui Satan. Cu toate acestea mulţi credincioşi ezită să păşească cu încredere pe dealul Golgotei şi să revendice în absolut toate aspectele vieţii biruinţa desăvârşită, victoria totală a lui Isus Cristos. Nu ai puterea să te eliberezi de toate legăturile şi sentimentele tale păcătoase? Păşeşte în faţa crucii lui Cristos şi ca Israel mai demult - eliberează-te pas cu pas! Nu mai este în fapt lupta ta, deoarece minunata, divina, absoluta putere a sângelui scump al lui Isus a câştigat deja biruinţa acum aproape 2000 de ani. Este timpul să revendici drepturile libertăţii care au fost câştigate pentru tine de Isus Cristos pe crucea de pe dealul Golgotei, căci: «... ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare» (Iosua 13,1).

10 IUNIE «Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.» PROVERBE 4,18 Tare mult ne plac lumina şi claritatea. Ceaţa este obositoare, chiar periculoasă, şi de multe ori produce o stare de confuzie în circulaţie. Foarte impresionantă a fost pentru mine experienţa trăită în Zurcher-Oberland când, din pricina cetii nu puteam vedea nici măcar la 20 m distanţă. Atunci am spus familiei mele: «Haideţi, urcaţi spre soare». Şi într-adevăr, la

numai câteva sute de metri mai sus, am ieşit din ceaţa groasă şi ne-am putut bucura de lumina strălucitoare a soarelui. La fel stau lucrurile şi în viaţa unui credincios. Treci de multe ori prin locuri înceţoşate, fară vizibilitate, locuri unde pericolul de ciocnire, de conflict cu aproapele tău este mai mare pentru că eşti iritat de pierderea vederii prin credinţă. Nu eşti oare de multe ori neconsolat în inima ta pentru că soarele îndurării stă ascuns în nori? Ce faci într-o asemenea situaţie, ce faci când te simţi deprimat şi realmente la pământ? Fă singurul lucru potrivit: urcă! «Tot mai aproape de Tine, Doamne!» Prin împotrivirea faţă de duşman şi apropierea de Dumnezeu norii cetii încercării dispar din sufletul tău. Întunericul se risipeşte şi ochii spirituali devin clari prin Isus Cristos, începutul şi Desăvârşitorul credinţei noastre!

25 IUNIE «Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.» PSALM 84,5-6 Dacă te simţi condus prin ceaţa deasă a suferinţei, a încercării, agaţă-te de Cel pe care nu îl vezi pentru că, chiar dacă nu conştientizezi prezenţa Domnului, El este totuşi cu tine! El spune: «Gine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» (Isaia 50,10). Cu alte cuvinte, nu te lăsa influenţat, orbit de ceaţa necredinţei, deoarece atunci toate lucrurile îşi vor pierde sensul. Cuvântul «ceaţa» rimează cu viaţă». Cu alte cuvinte, chiar dacă acum te afli în ceaţă, ai totuşi viaţa veşnică în tine pentru că Dumnezeu, în îndurarea Sa te-a născut din nou pentru o speranţă vie. Această viaţă este indestructibilă. Dacă în timpul vieţii tale pe pământ există ceaţă în tine şi în jurul tău, lasă-mă să-ţi spun din nou: urcă! Pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu! La Domnul nimic nu este înceţoşat, ci totul este lumină şi soare. Mulţumeşte-I pentru ceaţa din viaţa ta, căci ea te învaţă să te agăţi şi mai tare de realitatea vieţii în Isus Cristos.

26 IUNIE «Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.» 1 CORINTENI 15,51-52 De ce vorbeşte Biblia atât de puţin despre răpire? Pentru că - aşa cum spune apostolul Pavel aici - răpirea este o taină. In ce constă acest secret al răpirii pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu? Domnul Isus însuşi ne descoperă acest lucru când vorbeşte de ziua în care îl vom întâlni pe norii cerului: «acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura si nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. In ziua aceea nu Mă veţi mai întreba de nimic» (Ioan 16,22-23). Domnul ne spune că în momentul în care îl vom vedea toate incertitudinile vor fi rezolvate şi toate întrebările noastre vor primi răspuns. Observăm noi oare dorul Domnului Isus de a ne revedea? Cum adică să-L revedem la răpire? L-am mai văzut vreodată? DA, căci îl vedem şi îl cunoaştem din Cuvântul lui Dumnezeu, din Sfânta Scriptură. Atunci când Domnul Isus Cristos va reveni pe norii cerului, îl vom vedea aşa cum este. Aceasta este marea taină!

27 IUNIE

«Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» IACOV 1,12 Două condiţii sunt menţionate aici pentru a primi cununa vieţii. în primul rând trebuie să rezistăm ispitelor. Urmarea lui Isus în viaţa de credinţă nu aduce după sine eliberarea de ispite. Dimpotrivă! Există atacurile în duh, când trebuie să trecem prin întunericul, prin ceaţa încercărilor şi a ispitelor. Atunci ni se pare că Domnul este departe, dar El este aproape de noi. Exact atunci mâna străpunsă a lui Isus te ţine strâns. Dar există şi atacurile în suflet. Atunci suntem instabili din punct de vedere emoţional şi cădem rapid în depresie. Este însă scris că Isus Cristos trăieşte în inimile noastre «prin credinţă» (Efes. 3,17), nu prin sentimente. Şi nu în cele din urmă există atacurile în trup, când suntem atacaţi de duhurile bolii. Dar Domnul Isus este doctorul cel bun, El-Rafa, Dumnezeul care ne vindecă. Cea de-a doua condiţie pentru a primi cununa vieţii este să II iubim pe Domnul. Putem să credem în Isus, să vorbim despre El cu convingere, putem să îl urmăm, dar Domnul este interesat în primul rând de dragostea noastră adevărată. îl iubeşti pe Isus? Îţi bate inima mai repede când te gândeşti la El? Cuvântul lui Dumnezeu ne promite: «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20).

28 IUNIE «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păziti credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.» 2 TlMOTEI 4,7-8 In aceste versete este specificată prima condiţie pentru a primi cununa neprihănirii: «păstrarea credinţei». Sprijinul nostru nu este credinţa însăşi, ci obiectul, scopul credinţei, adică Domnul Isus Cristos. Când totul se năruie în jurul nostru, El rămâne. Ţine-te strâns de El în toate circumstanţele vieţii, chiar în mijlocul furtunii, pentru ca la sfârşitul vieţii să poţi spune: «am păzit credinţa!» Cea de-a doua condiţie pentru primirea cununii neprihănirii este iubirea venirii Sale, adieă aşteptarea cu dor şi cu nerăbdare a reîntoarcerii glorioase pe norii cerului a Domnului Isus. Îţi este dor de El? Aceasta este cea mai bună dovadă că Îi aparţii şi că trăieşti în sfinţire. Te-ai bucura dacă Isus ar veni azi? Spune «Amin» dacă iubeşti venirea Sa. El va reveni în curând!

12 IUNIE «Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci facându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.» 1 PETRU 5,2-4 Cununa slavei este rezervată pentru conducătorii de biserici şi pentru propovăduitori. Aceştia au o mare responsabilitate. Ei sunt însă şi ţintele predilecte ale diavolului. Nu te grăbi să-1 critici pe pastorul tău, ci roagă-te pentru el să poată propovădui Cuvântul lui Dumnezeu în toată puterea Duhului, să fie un bun conducător, pentru ca într-o zi să primească cununa slavei. În opinia mea această onoare este rezervată şi tuturor părinţilor credincioşi care sunt exemple bune în familiile lor şi în comunitate. Eşti tu un bun exemplu? Îl putem vedea pe Isus în tine? Eşti un adevărat stâlp al comunităţii tale? Este foarte important ca Domnul Isus să poată creşte în noi, pentru ca sa devenim exemple bune. Să nu ne mulţumim să rămânem

prunci, ci să creştem şi să devenim maturi în Cristos. Şi pentru tine este pregătită cununa slavei!

13 IUNIE «Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji. Noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji.» I CORINTENI 9,24-25 Cum putem primi această cunună veşnică? Prin renunţare! Apostolul Pavel foloseşte ca ilustraţie Jocurile Olimpice. Sportivii renunţă la tot ceea ce i-ar putea distrage de la ţelul propus şi fac totul pentru a câştiga trofeul şi onoruri trecătoare. Dragă cititorule, gândeşte-te înainte de a face cel mai neînsemnat lucru: Îl slujesc mai bine pe Domnul Isus prin aceasta? Atunci vei şti ce trebuie să faci şi la ce să renunţi. Măsura credinţei tale o poţi găsi în Coloseni 3,17: «Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl». Poţi oare să vorbeşti de rău Numele lui Isus? Nu! Ce uşoară şi minunată e viaţa care este clădită în Domnul Isus! Păstrează ceea ce ai, căci: «cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Urmează-L pe Domnul cu hotărâre! Dedică-ţi doar Lui viaţa, inima, talentul, puterea şi timpul tău! Atunci şi ochii tăi îl vor vedea pe împăratul împăraţilor în toată frumuseţea Sa!

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG IULIE

1 IULIE «Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.» 1 TESALONICENI 2,19-20 Cununa gloriei este formată din sufletele pe care le-am câştigat pentru Cristos. Eşti tu un adevărat pescar de oameni? Isus a spus odată pescarilor! «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni» (Matei 4,19). Poţi să fii «pescar de oameni» în timpul discuţiilor personale. Poţi să câştigi suflete în rugăciune. Ai tu o inimă care arde pentru cei pierduţi? Dacă îl rogi pe Domnul în mod deosebit acest lucru, cu siguranţă El îţi va scoate în cale suflete care au nevoie de mântuire. Va fi minunat să te regăseşti printre cei ce vor primi o cunună a gloriei. Domnul ne-a promis cinci feluri de cununi în Noul Testament. Aceste cununi sunt pentru cei învingători, adică pentru cei care L-au urmat pe Isus întreaga lor viaţă. Va trebui oare să alergi în cinci direcţii diferite? O, nu! în Apocalipsa 19,11-12 este scris: «Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincioşi „ Cel adevărat" şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului. Capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti ...». Toate aceste cununi minunate sunt adunate într-o singură Persoană: Domnul nostru Isus Cristos!

1 Iuifcfe «Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.» IOAN 1,12 Numele lui Isus are putere absolută şi veşnică. Numai credinţa poate percepe, trăi şi avea parte de această putere. Cum ar fi altfel posibil ca oricine cheamă acest Nume să fie salvat de la pieire? Exact despre acest lucru vorbeşte profetul Ioel: «Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit» (loel 2,32). Un astfel de om va fi scos şi de sub puterea forţelor întunericului» «izbăvit de sub puterea întunericului» (Col. 1,13). Orice om, din pricina păcatelor sale se găseşte sub influenţa directă a lui Satan, este robul lui: «Cine păcătuieşte, este de la diavolul» (1 Ioan 3,8) Dar în momentul în care cheamă prin credinţă Numele

eliberator al lui Isus, lanţurile păcatului cad; Satan îşi pierde autoritatea şi puterea asupra lui şi nu mai are voie să se atingă de el: «ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.» (1 Ioan 5,18). Dacă diavolul s-ar atinge de cel născut din nou, L-ar provoca pe Dumnezeu însuşi: «căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui» (Zah. 2,8). De cine cheamă prin credinţă Numele lui Isus are parte de întreaga Lui biruinţă de pe cruce!

3 IULIE « Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.» FAPTELE APOSTOLILOR 10,43 Ce mesaj puternic! În Numele Lui găsim puterea care ne iartă, deoarece ceea ce stă în spatele Numelui Iui Isus este sângele Său vărsat pe crucea Golgotei. Cine îl cheamă pe Isus este curăţit prin sângele Său preţios şi devine alb ca zăpada, căci: «sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat» (1 Ioan 1,7). Numele Său are şi puterea dătătoare de viaţă veşnică. Dacă crezi în Numele Său, crezi şi în Persoana Sa. El, Isus Cristos, este Fiul lui Dumnezeu cîare nu numai că a murit, dar a şi înviat. El este «învierea şi viaţa» (Ioan 11,25). Numele Său semnifică şi mai mult decât atât - El ieste balsam vindecător pentru sufletele noastre rănite. Când vede oribilul păcat săvârşit de poporul lui Dumnezeu prin idolatrie, prorocul Ieremia strigă: «Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo?» (Ier. 8,22). Dar, cu o cântare de laudă Biblia răspunde profetic: «Numele tău este ca o mireasmă vărsată» (Cânt. 1,3). Poate consideri că păcatele tale sunt prea mari, rănile din sufletul tău prea dureroase şi crezi că nimeni nu te mai poate ajuta. Totuşi preţiosul Nume al lui Cristos o poate face. Numai Isus te înţelege şi te ajută. Numele Lui te poate vindeca atât în trup, cât şi în suflet!

4 IULIE «De la idoli v-aţi întors la Dumnezeu ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat.» 1 TESALONICENI 1,9 Cum am putea oare caracteriza cel mai bine viaţa Domnului Isus de pe pământ? Dedicare completă pentru Tatăl şi dorinţa necondiţionată de a face doar voia Lui. Viaţa Lui a fost o slujire neîntreruptă pentru şi înaintea lui Dumnezeu. Această dedicare supremă a culminat la cruce prin sângele Său curs pentru mântuirea sufletelor: «Eu le dau viaţa veşnică» (Ioan 10,28). Care este atunci slujba unei persoane care îl iubeşte şi ÎI urmează pe Domnul Isus Cristos - slujba ta? Evident, aceeaşi cu cea a Stăpânului. Numai slujind la fel ca El putem să devenim asemenea Lui. Uită-te la Isus care le-a slujit tuturor, observă-L cu atenţie şi vei şti cum trebuie să slujeşti: «şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească...» (Matei 20,27-28). Deci omul care s-a întors cu adevărat la Dumnezeu poate fi recunoscut prin slujirea şi dedicarea sa continuă. Entuziasmul religios este o imagine palidă în comparaţie cu această slujire duhovnicească dezinteresată. Eşti tu un slujitor al lui Isus sau un servitor al cărnii, şi în cele din urmă al lui Satan? Mi-e teamă că mulţi creştini au deviat de pe calea lui Cristos pentru că au nesocotit importanţa slujirii.

3 IULIE « Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. » ROMANI 12,1 Încotro se îndreaptă calea adevăratei slujiri duhovni-ceşti? La Isus! «Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze» (Ioan 12,26). Această cale este cea mai sigură. Cei care păşesc pe ea fac parte din cei care îl «urmeazăpe Miel oriunde merge El» (Apoc. 14,4). Problemele apar în urma conflictelhr, iar conflictele se nasc din mândrie, căci eul nostru, firea noastră păcătoasă nu vrea să slujească, ci să domine. Din acest motiv cel care vrea să umble în slujire trebuie să pornească la drum şi să meargă doar împreună cu Isus, căci numai El îl va elibera de mândrie şi încăpăţânare. Unde este începutul acestei căi? Isus spune: «şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 12,26). Unde a fost El? Pe crucea Golgotei! Aşa cum El S-a jertfit pe Sine însuşi pe cruce, aşa începe fiecare intrare în slujbă a unui copil de-al Lui — cu sacrificiu de sine pe altar, adică la cruce. «Dedi«âarea» fără sacrificiu este lipsită de sens şi de rod, însă slujirea începută prin crucificarea împreună cu Isus oferă posibilităţi nesfârşite de binecuvântare.

3 IULIE «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.» 2 CRONICI 16,9 Cum vrem să îi slujim Domnului? Eu am fost realmente marcat de faptul că Dumnezeu caută oameni care doresc să I se dedice total. Acest lucru atrage după sine descoperirea, revelarea Lui în totalitate. Eşti tu bărbatul sau femeia care este gata să îşi încredinţeze viaţa în mâna Domnului fară nici cea mai mică reţinere? Predicatori, lideri spirituali şi pastori de biserici, nu ştiţi voi că binecuvântarea lui Dumnezeu îi ocoleşte pe cei care slujesc la doi stăpâni? Nu vezi unde este problema ta şi a adunării pe care trebuie să o slujeşti? Avem o slujbă preoţească pentru că noi ne rugăm şi ne luptăm pentru sufletele pierdute înaintea lui Dumnezeu. Avem de asemenea şi o slujbă de profet, căci stăm în faţa oamenilor pentru Dumnezeu, cu mărturia arzătoare a eliberării prin Domnul Isus: «Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!» (Isaia 52,11). Trebuie să îi slujim Domnului cu râvnă, deoarece: «porunca împăratului era grabnică» (1 Sam. 21,8). Se apropie miezul nopţii şi trebuie să ne grăbim căci nu mai aveți multă vreme! Domnul Se reîntoarce curând, iar noi vom fi judecaţi pentru talanţii cu care El ne-a înzestrat. Domnul ne sfătuieşte: «Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce» (Luca 19,13).

7 IULIE «Iată că El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.» APOCALIPSA 1,7 Următorul adevăr îmi devine tot mai clar: în ultima vreme, în jurul împărăţiei Domnului Isus se dă o luptă tot mai aprigă. Dacă El are într-adevăr toată puterea în cer şi pe pământ, dacă toate lucrurile îi sunt cu adevărat subordonate, atunci autoritatea lui Satan este o minciună. însuşi diavolul, conform spuselor lui Isus, este tatăl minciunii. Dacă eşti slujitorul lui Satan şi eşti robit de sentimente de tristeţe, de pasiuni întunecate, Biblia îţi spune clar: «/wfc-wmniviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8). Sunt atât de fericit că pot fi o mărturie a adevărului

extraordinar al victoriei lui Cristos pe cruce. Concluzia este aceea că, dacă Fiul lui Dumnezeu, prin suferinţele pe care le-a îndurat, prin sângele Său şi prin moartea răscumpărătoare pe crucea de pe Golgota a câştigat victoria finală, atunci Satan şi-a pierdut toată puterea. Dacă afirmi că tu crezi în Isus Cristos şi totuşi eşti încă legat, lasă-mă să îţi spun cu toată sinceritatea: El a nimicit puterea pe care Satan o avea asupra ta datorită păcatelor tale!

8 IULIE «Moise păştea turma ... şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.» EXOD 3,1 O întâlnire cu Domnul are întotdeauna consecinţe ne-aşteptate. Cu cine S-a întâlnit Domnul în lumina acestei experienţe extraordinare pe care a avut-o Moise? - Cu cei ce şi-au găsit pacea. Moise era păstor. Există oare o ocupaţie mai paşnică? Moise avea o viaţă liniştită. Este însă foarte adevărat că 40 de ani a petrecut în acest fel. Doar atunci a fost gata pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. - Cu cei loiali, credincioşi. Moise păstorea turma de oi a socrului său cu credincioşie, altfel nu ar fi rezistat atât timp, mai ales dacă ne gândim la educaţia de care avusese parte. Prin aceasta îi recunoaştem sinceritatea. Isus va spune mai târziu: «Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu» (Ioan 18,37) şi «oile Mele ascultă glasul Meu» (Ioan 10,27). Moise era onest şi loial. Aceasta este o altă condiţie absolut necesară pentru ca Domnul să ne poată întâlni. - Cu cei dezamăgiţi. Moise era un om dezamăgit de viată. Eforturile sale de a-şi elibera poporul din robia egipteană nu s-au soldat cu nici un rod. Dimpotrivă, a trebuit să fugă şi s-a rătăcit în pustie. Dar acolo Dumnezeu 1-a întâlnit şi i-a încredinţat o nouă misiune.

4 IULIE «Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug.» EXOD 3,2 Unde ne-a întâlnit Domnul pe noi? - In pustie, în singurătate; acolo Moise a fost rupt total de contextul social al vremii sale. - La muntele lui Dumnezeu, Horeb. In limba ebraică «Horeb» înseamnă «sterp». Dacă inima ta este neconsolată, dacă sufletul tău este trist şi gol, atunci poţi fii sigur că Dumnezeu este cel mai aproape de tine. Cum i S-a înfăţişat Domnul lui Moise? - Ca Dumnezeul cel veşnic şi drept: «Iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc» (Exod 3,2). Flacăra dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu nu se consumă niciodată. In acelaşi timp, El Se revelează ca Dumnezeul dragostei eterne. Dragostea Lui nu are sfârşit. - Prin Cuvântul Său. Faptul că Moise nu L-a recunoscut pe Domnul ne dezvăluie o tragedie adâncă. Cu toate că Domnul i-a fost atât de aproape, Moise nu L-a recunoscut. El a spus: «Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul» (Exod 3,3). Exista o singură metodă prin care Domnul îl putea trezi pe Moise «lin somnul adânc al lipsei lui de cunoaştere. Cuvântul Său! El a strigat din rug şi a vorbit: «„Moise! Moise!" El a răspuns: „Iată-mă!"» (Exod 3,4). A fost o conversaţie directă cu Dumnezeu; Cuvântul Domnului l-a dus pe Moise direct în prezenţa Sa.

10 IULIE «Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălţătnintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt. "» EXOD 3,5 Ce i-a dezvăluit Domnul slujitorului Său Moise? - Sfinţenia Sa. Aceasta este întotdeauna prima trăsătură de caracter pe care Domnul o dezvăluie copiilor Săi. In prezenţa Sa suntem obligaţi să ne descălţăm, adică să renunţăm la tot ce este lumesc în viaţa noastră. - Credincioşia Sa: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul luiAvraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui lacov» (Exod 3,6). Cu alte cuvinte, Eu sunt Dumnezeul veşnic credincios care i-a călăuzit pe strămoşii tăi şi care te va călăuzi şi pe tine! Prin revelarea sfinţeniei Sale Domnul i-a luat lui Moise încrederea în forţele proprii; prin dezvăluirea credincioşiei Fiinţei Lui i-a dăruit robului Său încrederea în El. Cum a reacţionat Moise la această întâlnire directă cu Domnul? «Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu» (Exod 3,6). Iată victoria! Exact acest lucru 1-a urmărit Dumnezeu. Doar acum a putut să îl trimită în lucrare. Cu alte cuvinte, numai atunci când în urma întâlnirii directe cu Dumnezeu suntem cuprinşi de o teamă sfântă, El ne poate folosi cu succes în lucrarea Sa!

5 IULIE «Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuşi pentru voi.» DEUTERONOM 1,30 Ai obosit în lupta grea cu viaţa şi eşti doborât la pământ? Tot timpul apar probleme, iar sufletul tău este măcinat de griji. Nu îţi mai găseşti liniştea interioară. Situaţii limită, fară ieşire, tratament incorect, pedepse nedrepte, boli care te ameninţă, probleme care te amărăsc, solicitări extenuante - toate te ţin mereu în priză şi nu te mai poţi linişti. Ascultă însă care este îndemnul Scripturii: «Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi» (B^$4 14,14). El poate face toate lucrurile acestea mult mai bine ca tine. Înaintea Lui nu rezistă nici un vrăjmaş. De ce te mai lupţi atunci singur? Pentru că, în inconştienţa ta încă mai crezi că ai destulă putere să le faci pe toate prin forţe proprii. Dar eşti în inferioritate, pentru că este scris: «El mi-a frânt puterea în drum» (Psalm 102,23). De ce? Ca să te opreşti din luptă. Domnul Isus Cristos a luptat şi a biruit pentru tine. Lupta ta inutilă îşi are originea în falsa ta încredinţare că le poţi rezolva pe toate. Lupta noastă cea mai grea, paradoxal, este aceea de a nu lupta deloc. Lasă totul pe seama Domnului! El însuşi Se va lupta pentru tine!

12 IULIE «Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.» PSALM 43,5 Eşti neliniştit? Eşti stresat? Expresia «nu am timp» este ca o urmă de bici a diavolului. Graba trimite mulţi oameni la moarte timpurie. «Nu avem timp» - în ciuda tuturor modalităţilor moderne rapide de a călători şi a tehnologiei avansate. Din păcate mult prea mulţi oameni sunt prinşi în ghearele acestui spirit al grabei. Dar Isus Cristos a biruit şi acest duh. Cum poţi să fii eliberat de el? Nu prin mai mult efort, ci prin mai multă rugăciune şi dedicare. Când te pleci pe genunchi, Domnul îţi arată în Cuvântul Său calea spre eliberarea de acest duh al grabei. Nervozitatea este o consecinţă dezastruoasă a grabei. Dar textul din Proverbe 14,30 spune: «O inimă liniştita este viaţa trupului».

De ce este inima ta atât de neliniştită, atât de nervoasă? Nu din cauză că nu poţi să termini lucrul şi nici pentru că problemele tale sunt prea mari, ci pentru că nu ai încredere în Domnul. Neliniştea interioară este un semn clar al lipsei de credinţă. Dar chiar şi în toiul lucrului sau în mijlocul celei mai agitate societăţi, poţi să ai o inimă liniştită, relaxată, pentru că ea se odihneşte în Isus Cristos.

13 IULIE «Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.» 1 CORINTENI 3,11 Cine poate să cuprindă complexitatea umilinţei lui Cristos? Chiar dacă ai atinge cel mai înalt nivel al smereniei, chiar dacă ai cădea în adâncul cel mai negru şi ai ajunge la ultima treaptă a suferinţei, tot nu ai realiza că Isus S-a coborât şi mai jos. In ieslea din Berieem şi pe crucea de pe Golgota vedem şi înţelegem măreţia revelaţiei Sale: «a fost arătat în trup» (1 Tim. 3,16). Dar Isus Cristos nu a fost o simplă creaţie, ci însuşi Creatorul! El nu a fost un om, ci Dumnezeu; acest lucru îl ştim deja. Dar numai când în duh acceptăm descoperirea puterii Sale, începem să înţelegem, să pătrundem şi secretul victoriei Sale. Golgota, locul unde Cristos a fost deposedat de puterea Sa cerească şi crucificat în slăbiciune, este în acelaşi timp şi locul unde puterea Sa se descoperă pe deplin! Pe Golgota, părăsit şi neajutorat, ne-a oferit cel mai de preţ ajutor. Acolo, învins de toţi duşmanii Săi, a obţinut cea mai importantă şi strălucitoare victorie. Priveşte Mielul dezbrăcat de puterea Sa! El, şi numai El a devenit sursa puterii noastre. Doar Isus Cristos este sursa tăriei noastre!

14 IULIE «S-a smerit şi S-a făcut ascultător pană la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu la înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.» FILIPENI 2,8-9 In Betleem şi pe Golgota îl vedem pe Domnul Isus dezbrăcat de puterea Sa. Nu a existat nici un pic de strălucire şi măreţie în Copilaşul din iesle. El, la cuvântul Căruia se cutremură universul, El, care este lăudat şi glorificat în eternitate de nenumărate creaturi de lumină, «S-a dezbrăcat pe Sine însuşi» (Filip. 2,7). Ne plecăm genunchii în faţa Lui în praf şi ţărână. Ce mare e Domnul nostru care S-a dezbrăcat de maiestuozitatea Sa cerească! Nu putem decât să îl slăvim din inimă pentru că, aşa, deposedat de laudă şi de glorie îi surprindem adevărata natură, până acum ascunsă. Când Domnul Isus afirmă: «Eu sunt» El ne prezintă trăsăturile care caracterizează inima Sa de Dumnezeu. «A dispreţuit ruşinea» (Evrei 12,2), adică S-a lipsit de glorie. A atârnat plin de sânge pe cruce suferind dureri de nedescris, dar şi expus public - o ruşine teribilă! Priveşte la sacrificiul Său, al Celui crucificat, dumnezeirea care străluceşte ca o lumină de nedescris! El a făcut toate aceste lucruri pentru tine. El S-a coborât de bună voie din slava cerească în durere şi în ruşine pentru ca tu şi eu să avem slava şi viaţa veşnică.

15 IULIE

«El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.»1 PETRU 2,22-23 Pe crucea de pe Golgota a avut loc cea mai neobişnuită şi inimaginabilă inversare de situaţie, a cărei profunzime nu o putem nici măcar intui. Gândiţi-vă numai la faptul că păcatele tuturor oamenilor din toate timpurile au apăsat asupra Domnului Isus Cristos. Nu a fost ceva teoretic sau simbolic, ci o grozăvie cumplită şi reală: pedeapsa pentru toate păcatele noastre L-a lovit pe Cel care a fost fară păcat. Exact în această nedreptate supremă vedem deosebit de clar dreptatea absolută a lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Ce taină minunată! Totodată, în acelaşi context, în acelaşi timp în care privim uimiţi consecinţele binecuvântate pentru viaţa noastră ale jertfei Sale pe cruce suntem îndemnaţi de Duhul Sfânt să urmăm exemplul Mielului. Înţelege, copil al lui Dumnezeu! Când Domnul îţi spune: «vei fi o binecuvântare» (Gen. 12,2), aceasta înseamnă să primeşti puterea înnoitoare a jertfei lui Isus pentru a putea mai apoi depune şi tu mărturie: «ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca niște întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi, stăpânind toate lucrurile» (2 Cor. 6,9-10).

7 IULIE «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.» ZAHARIA 1,3 Există din păcate în viaţa copiilor lui Dumnezeu o renunţare tragică şi de neînţeles la tot ce e bun şi venit de la El. Împăratul Solomon a părăsit calea ascultării de Domnul, iar Dumnezeu ia luat regatul. Imeneu şi Alexandru au părăsit de asemenea calea credinţei şi au fost daţi pe mâna lui Satan. În aceste vremuri din urmă şi Biserica lui Isus este în pericolul de a devia calea Mielului, deoarece părăseşte tot mai mult dragostea dintâi. Dacă nu se va pocăi, i se va lua lumina. Domnul îşi cheamă copiii credincioşi să se reîntoarcă pe calea cea bună. El o face cu blândeţe: «întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel» (Isaia 31,6). O face consecvent, plin de dragoste: «poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice» (Osea 11,7). Strigă iertător: «Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat» (Isaia 44,22). Domnul ne cheamă pe toţi: «întoarceţi-vă la Mine ... şi Mă voi întoarce şi Eu la voi» (Zah. 1,3). Rugăciunea ta:?«Întoarce-te, Doamne!» (Psalm 90,13) are sens, are rost doar dacă eşti dispus să te întorci şi tu.

17 IULIE «Moise s-a pogorât de pe Muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.» EXOD 34,29 Evlavia naturală, necalculată este ceva absolut sublim. Este dovada minunată a sfinţeniei lui Dumnezeu într-o viaţă de om. Ea radiază involuntar în exterior, datorit Duhului Sfânt şi nu eului nostm păcătos. Care este scopul adevărat al sfinţeniei tale? Ţelul lui Moise a fost Domnul. Trăind permanent în prezenţa Sa, el a radiat în jur divinitatea lui Dumnezeu. Faţa sa strălucea pentru că a rămas umil în prezenţa Lui. «Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi» (Exod 24,18). Moise a petrecut mult timp în părtăşie cu Domnul. Eu sunt însă mai degrabă uimit, impresionat de cât de mult timp îşi petrece Dumnezeu revelându-Se

pe Sine şi descoperindu-Se oamenilor care sunt asemenea lui Moise. Acesta a avut desigur motive serioase de agitaţie şi putea foarte bine să spună: «Doamne, nu am timp să stau, căci mii de oameni mă aşteaptă». Dar el a rămas smerit în prezenţa Domnului.

18 IULIE «Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!» EXOD 32,32 Faţa lui Moise strălucea şi din cauză că a vorbit cu Domnul. Dar ce vorbeşte oare Moise cu El? Moise ar fi avut suficiente motive să se plângă de slăbiciunea sa şi de cât de mult avea nevoie de puterea şi de ajutorul Lui să îşi îndeplinească misiunea. Dar nu a facut-o. Rugăciunea sa nu a fost îndreptată spre sine. Moise renunţase demult la eul său. Era un mijlocitor al poporului înaintea lui Dumnezeu, o prefigurare a Marelui Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Isus Cristos. Moise a fost eliberat din cercul vicios al propriilor interese şi experienţe. Acum îi păsa doar de Domnul, de slava Lui, care erau mai importante decât orice altceva. Ba mai mult, Moise reflecta divinitatea lui Dumnezeu care vorbea cu el. Domnul i-a arătat mijlocul de răscumpărare prin sângele Mielului jertfit, singura cale care şterge păcatele dinaintea Lui. Domnul i-a vorbit lui Moise despre jertfă şi despre preot, căci El, în iubirea Sa nemăsurată pentru noi, oamenii, a plănuit din veşnicie eliberarea noastră prin sângele Fiului Său Isus Cristos: El urma să fie şi jertfa şi preotul. Putem doar să bănuim nerăbdarea Domnului de a împărtăşi unui om această taina minunată a răscumpărării, taină pe care şi îngerii doreau să o cunoască.

8 IULIE «Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri si pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru EL» COLOSENI 1,16 Întreg Vechiul Testament relevă dorinţa lui Dumnezeu de a-L descoperi pe Fiul Său ca Răscumpărător. Lui Moise Domnul i-a dezvăluit în detaliu planul Său din veşnicii, adică sacrificiul Fiului Său iubit. Este emoţionant când Domnul îi vorbeşte lui Moise despre «sângele jertfit» (vezi Exod 34,25). O, de am înţelege ce preţ avem în ochii Săi şi cât L-a costat salvarea noastră! El ne vorbeşte nouă, astăzi, aşa cum i-a vorbit şi lui Moise. Ni Se descoperă astăzi ca odinioară. Dumnezeu doreşte ca noi să-L cunoaştem tot mai mult pe Miel. Aceasta a fost Sfinţenia care radia din Moise: Isus - Mielul, templul, calea, jertfa şi preotul. Toate acestea m-au dus cu gândul la Apocalipsa: «căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul» (Apoc. 21,33). Cea mai mare bucurie a lui Dumnezeu este descoperirea Fiului Său, Isus Cristos! El este totul în toate, atât pentru creaţie, cât şi pentru oameni. Dumnezeu a făcut oamenii după chipul Său, pentru gloria Sa: «... i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său ...» (Rom. 8,29).

8 IULIE «Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.» FILIPENI 3,14 Consecvenţa în umblarea pe calea Domnului este de o importanţă vitală. Te-ai depărtat cumva de ţelul pe care Domnul 1-a pregătit pentru tine? Epistola către Evrei ne avertizează cu

toată seriozitatea să nu pierdem din vedere scopul final: «De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele» (Evrei 2,1). Ţelul trebuie să fie întotdeauna Isus! Asemănarea cu El trebuie să fie din ce în ce mai izbitoare, unirea cu El din ce în ce mai profundă pentru ca să putem fi cu totul ai Săi. Cum o putem face? Prin rugăciune, prin sfinţire şi prin a călca pe urma paşilor Mielului. In aceste vremuri este foarte important să nu pierdem ţelul din vedere. Domnul vine din nou! Lasă-te curăţit de-tot ce este materialism şi egoism în inima ta! Te-ai rătăcit cumva pe o stradă întunecată a păcatului? Atunci nu mai ai nici o şansă să vezi ţelul - adică pe Isus. Te sfătuiesc ca, dacă cumva te-ai depărtat de pe cale, să te întorci acolo de unde ai început să pierzi direcţia. Întoarce-te la cruce, la Cel crucificat! Noaptea judecăţii lui Dumnezeu începe să coboare peste generaţia noastră. Întunericul gros al păcatului şi nonsensul existenţial s-au lăsat peste omenire. Ferice de cei care au stabilit, au hotărât că în Domnul Isus Cristos este sensul vieţii lor!

21 IULIE «În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă;"» MARCU 4,35 La început erau mai mulţi oameni şi mai multe bărci în apropierea lor, dar în cele din urmă ucenicii au rămas singuri cu Isus şi atunci s-a iscat o furtună pustnică. Profetic, aceasta este imaginea furtunii din vremurile de pe urmă, vremuri prin care vor trece copiii lui Dumnezeu. Putem afirma că ucenicii au trăit exact acea perioadă dintre anunţarea şi naşterea împărăţiei lui Dumnezeu. Vedem pentru prima dată în Marcu 5,1 «...pe celălalt ţărm al mării» instaurarea împărăţiei lui Cristos, când legiuni întregi de demoni, la simpla poruncă a lui Isus, au dispărut. Ce imagine minunată! Este datoria noastră să facem cunoscut această împărăţie a lui Dumnezeu şi reîntarcerea lui Isus în glorie, pe norii cerului. Puterile întunericului care au înlănţuit milioane de oameni vor dispărea pur şi simplu la venirea Lui. Eu cred că acum ne găsim exact în perioada de tranziţie. Încă strigăm: «Isus vine!» - dar El nu a venit încă. În schimb e furtună, valurile sunt din ce în ce mai mari, iar corabia Bisericii lui Isus este în pericol să se scufunde. Ferice de cei care trec prin toate furtunile cu Isus la cârma corăbiei vieţii lor!

22 IULIE «Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?"» MARCU 4,38 Această furtună simbolizează problemele şi suferinţele care se nasc în viaţa fiecărui credincios după momentul auzirii Cuvântului, până la trăirea lui. Calea de la teorie la practică este calea credinţei, chiar şi în timpul celei mai furtunoase călătorii. Dar ai grijă, copil al lui Dumnezeu! Treci în siguranţă prin furtună doar atunci când şi Cristos este în corabie. Acest uragan înspăimântător se declanşează tocmai din pricină că El e la bord. Dar, pe de altă parte, Isus Cristos este garanţia că nu ne vom scufunda. Există simultan o perspectivă negativă, dar şi una pozitivă a furtunii. De multe ori furia lui Satan ne zdruncină în interiorul şi în afara noastră; uneori Dumnezeu este Cel care ne încearcă să vadă dacă îi suntem cu adevărat credincioşi. Furtuna pe care au experimentat-o ucenicii a creat o stare de urgenţă, deoarece valurile nu doar că loveau corabia, dar pătrundeau şi înăuntrul ei — «... mai că se umplea corabia» (Marcu 4,37). Este o ameninţare serioasă când valurile încep să se înalţe în jurul nostru. Când «corabia» (adică sufletul nostru) este supusă acestei ameninţări, atunci întunericul devine cu adevărat înspăimântător. Nu uita însă că Isus Cristos îţi este nespus de

aproape, mai ales în asemenea clipe, căci este scris: «Şi El dormea la cârmă pe căpătâi» (Marcu 4,38).

23 IULIE «Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.» ISAIA 53,3 Dacă ne uităm la minunile săvârşite de Isus, observăm că El a respins întotdeauna ispita succesului. Minunile Sale au fost fară doar şi poate binecuvântări, dar El i-a avertizat pe cei binecuvântaţi să nu mai spună la nimeni altcineva, pentru a nu transforma binecuvântarea în succes. Binecuvântarea este divină, în timp ce succesul ţine de natura umană. Binecuvântarea rămâne, succesul trece. Ai avut succes în afacerile tale, ai adunat multe bogăţii, ţi-ai construit multe case? De ce atunci totul este atât de searbăd şi de gol în inima ta? Pentru că ai avut parte de succes, dar nu şi de binecuvântare. Ai avut succes în eforturile tale morale? Eşti un «om corect», căruia nu i se poate reproşa nimic? Atunci ai precis trecere în faţa oamenilor, dar nu şi în faţa lui Dumnezeu. Căci cuvântul Scripturii spune că: «... toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită» (Isaia 64,6). Dreptatea ta se topeşte ca zăpada la soare, dar neprihănirea Sa, pe care Cristos ţi-o oferă în dar, rămâne pe veci. Ai parte de succes sau de binecuvântare? Înaintea lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos, care a sângerat pentru tine vei argumenta cu eul tău evlavios? Sau Domnul Isus este justificarea ta?

24 IULIE «Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari.» i CORINTENI 1,27 Eşti educat? Ai învăţat multe? Copiii tăi au studiat la cele mai înalte şcoli? Este oare acesta un motiv să te îngâmfi? Şi la urma urmei de ce ar produce educaţia ta aleasă această mândrie revoltătoare? Mai bine gândeşte-te de ce nu vor copiii tăi (în educaţia cărora ai investit atâţia bani) să audă nimic de Evanghelie! Pentru că ai căutat succesul, nu binecuvântarea, pentru că ai vrut să fii onorat, apreciat de oameni, nu de Dumnezeu. Şi acum eşti plin de înţelepciune omenească, dar înţelepciunea divină, cea care poate schimba inimile oamenilor, nu o ai. De unde poţi să capeţi această înţelepciune? Răspunsul ţi-1 dă Cuvântul lui Dumnezeu: «începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea» (Prov. 9,10). Această înţelepciune nu se poate găsi în cărţi. «Recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu şi teama de El» nu vor putea fi niciodată un obiect de studiu la universităţi. Nu, această binecuvântare divină o poţi experimenta abandonând fuga omenească, păcătoasă după succes prin răstignirea firii tale vechi la crucea de pe Golgota. Numai acolo poţi găsi înţelepciunea veşnică a lui Dumnezeu, şi anume în Isus Cristos, Domnul nostru.

25 IULIE «Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.» ROMANI 15,1 Poate crezi despre tine că eşti puternic spiritual, că, spre deosebire de alţii, L-ai cunoscut pe Domnul în mod special. Poate crezi că viaţa ta de credinţă şi cunoştinţa ta sunt superioare altor fraţi — dar vrei tu oare să devii ca Isus? Cine creste cu adevărat în cunoaşterea lui

Dumnezeu, creşte în acelaşi timp şi spiritual. Înălţimea credinţei tale se vede în capacitatea ta de a-i răbda, de a-i înconjura cu dragoste pe cei slabi. Domnul Isus spune: «... şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima ...» (Matei 11,29). Înţelege corect: Isus Cristos nu era mândru de smerenia Sa. Umilinţa, nu egoismul a stat la baza caracterului Său. Cum stau însă lucrurile în ce te priveşte? Este cumva umilinţa ta evlavioasă numai o mască, un văl subţire care acoperă firea ta veche egoistă? Cum poţi atunci să devii asemeni Domnului Isus? Numai prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu! Acest cuvânt veşnic este scris pentru a ne da învăţătură. Din Sfânta Scriptură învăţăm «răbdarea şi perseverenţa» Domnului Isus. El a trăit în cuvânt şi din cuvânt. Doreşti să ai răbdare şi să fii mângâiat când eşti atacat? Iată care este sursa: Cuvântul scris al lui Dumnezeu!

26 IULIE « Toţi împreuna, cu o inima si cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.» ROMANI 15,6 Acesta este secretul rugăciunii victorioase. Lauda Domnului şi preţuirea fraţilor sunt cele mai înalte forme de manifestare a credinţei. De ce nu poţi să-L lauzi şi să-I mulţumeşti Domnului? Pentru că nu crezi. De ce nu poţi să crezi? Isus îţi dă un răspuns: «Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora si nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?» (Ioan 5,44). Fii foarte atent la înţelesul şi importanţa cuvântului «împreună», căci doar o laudă şi o mulţumire în unitate vor genera o trezire puternică în cei din jur. Cum se creează însă această unitate? Luând în serios avertizarea: «Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii cum v-a primit şi pe voi Cristos, spre slava lui Dumnezeu» (Rom. 15,7). Concluzia este mai mult decât evidentă! Nu ai nimic de care să fii mândru, deoarece puterea credinţei tale şi trăirile binecuvântate sunt prin mila şi harul lui Dumnezeu; firea ta este complet pervertită de păcat, dar Domnul Isus Cristos te-a acceptat aşa cum eşti. Începe să îi accepţi şi tu în dragoste pe ceilalţi! Nu face acest lucru numai la nivelul vorbelor, ci din adâncul inimii, aşa cum a facut-o şi El.cu tine. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi: acceptarea celorlalţi, aşa cum şi El ne-a primit pe noi, cu preţul propriei Sale vieţi!

27 IULIE «Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre EL Şi a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce oamenii aceştia?"» IOAN 6,5 Hrănirea celor 5000 de oameni este o demonstraţie şi totodată o metaforă a datoriei sfinte a tuturor copiilor lui Dumnezeu. Este ca şi cum Domnul, prin această acţiune minunată, ne-a ilustrat pe înţelesul nostru care e voinţa Sa sfântă: «... daţi-le voi să mănânce» (Matei 14,16). Distingem trei elemente în contextul hrănirii celor 5000 de bărbaţi, fară a lua în calcul femeile şi copiii: - primul element este pâinea. Vedem prin minunata înmulţire a pâinii cum Isus ajunge ca Pâine a vieţii la milioane, la miliarde de oameni. El ne spune: «... Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug» (Ioan 10,10); - cel de-al doilea element îl reprezintă cei 5000 de bărbaţi înfometaţi. Această imagine ne duce cu gândul la cele 5 continente; lumea de azi este înfometată după pâinea adevărată a Evangheliei; - al treilea element suntem noi, uneltele, adică ucenicii, care au luat pâinea din mâinile lui Isus, au dat-o mai departe şi astfel au săturat oamenii înfometaţi. Numai ceea ce are şi ceea ce este Isus poate să potolească cea mai cumplită foame a sufletului omenesc.

28 IULIE «Ascultă-mi rugăciunea. Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele PSALM 39,12 Tăcerea lui Dumnezeu în viaţa noastră poate avea mai multe cauze, cum ar fi de exemplu refuzul de a accepta adevărul întreg al voii Sale în ciuda rugăciunilor pe care le rostim. «Isus tăcea» (Matei 26,63). Marele preot care L-a interogat pe Isus a fost gata să creadă orice minciună despre El în loc să îl recunoască pe Cristos ca «adevăr». Împotriva Lui au fost depuse nenumărate mărturii mincinoase. Problema multor credincioşi care îl roagă pe Domnul să îi ajute şi îi spun că ar dori să fie sfinţiţi este că nu sunt pregătiţi să vadă şi să accepte lumina pe care le-o dă El pentru sufletul lor. Atunci Domnul tace, iar tăcerea Sa este cel mai semnificativ răspuns. Un alt motiv al tăcerii Sale este faptul că nu mai are ce să ne spună: «I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic» (Luca 23,9). Împăratul Irod a dorit să înceapă cu Isus o conversaţie interesantă, dar El nu i-a răspuns. De ce? Pentru că Irod nu era interesat de o întâlnire personală cu Isus Cristos. Nu este acesta motivul pentru care tu nu primeşti nici un răspuns la rugăciunile tale? Vrei să ai parte de minunile Lui sau de El? Vrei ajutorul Lui sau pe Cel care ajută?

29 IULIE «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.» IOAN 16,12 Cât de mult ar dori Domnul să ne vorbească! Cât de mult doreşte El să pună în inimile noastre o lumină asupra planurilor Sale! Dar deseori, din păcate, trebuie să întârzie să facă lucrul acesta - cum a fost şi în cazul ucenicilor. Cristos a avut de împărtăşit lucruri care nu puteau fi înţelese decât de cei ce urmau să experimenteze Rusaliile. El poate să ne împărtăşească tainele şi detaliile voii Sale numai după măsura credinţei din sufletul nostru. În timp ce spăla picioarele ucenicilor, Petru L-a întrebat: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?» Şi Isus i-a răspuns: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea» (loan 13,6-7). Aici se găseşte răspunsul, în faptul că acum tu nu înţelegi multe lucruri din Sfânta Scriptură. Studiază mai mult Cuvântul lui Dumnezeu! Goleşte-te şi mai mult de propria ta fire pentru a deveni mai plin de Duhul Sfanţ şi pentru ca astfel El să îţi poată descoperi prin părtăşie intimă adâncimile dumnezeirii: «Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu» (1 Cor. 2,10).

30 IULIE «La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „lata mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!"» MATEI 25,6 Este miezul nopţii în istoria lumii. Biblia este cuvântul veşnic al Dumnezeului celui viu. De asemenea ea este şi cartea de istorie a viitorului, conţinând o descriere exactă a absolut tuturor lucrurilor care trebuie să se întâmple înainte ca Isus Cristos să revină în glorie pe norii cerului şi să îşi instaureze împărăţia de pace. De ce putem să afirmăm că este deja miezul nopţii pentru istoria lumii? Răspunsul este simplu: pentru că se împlinesc semnele sfârşitului. Nesăbuinţa guvernelor lumii este din ce în ce mai evidentă. Peste tot, între oameni domneşte o frică apăsătoare. Mii de persoane sunt bolnave de nervi sau de inimă, alţii sunt realmente posedaţi de demonul vitezei, iar aproape toţi nu ştiu ce le rezervă viitorul care li se pare negru şi aducător de nenorocire. Acum, de exemplu, putem clătina puterile cerului cu ajutorul bombelor atomice şi cu cobalt. Relaţiile dintre state devin tot mai tensionate. Ce e de făcut?

Încotro ne putem întoarce privirile? Există un singur răspuns: doar Isus ne poate ajuta! El Se va reîntoarce în curând în glorie şi cu mare putere. Împărăţia Sa va fi o împărăţie a păcii şi a dreptăţii. Acţiunile şi planurile lui Dumnezeu de-a lungul istoriei converg toate în aceeaşi direcţie. El te cheamă: «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi și Eu vă voi da odihnă» (Matei 11,28).

31 IULIE «Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi ...» ROMANI 3,4 Acesta este un cuvânt aspru. Când un copil se naşte, se spune că «a văzut lumina lumii». în realitate însă copilul vede starea păcătoasă a lumii. Lumina pe care o radiază oamenii este o lumină falsă, păcătoasă. Numai cine trăieşte în Isus Cristos are «lumina» şi el însuşi este o lumină pentru toţi cei din jur; atunci nu se fac greşeli. Dacă mergi cu maşina în întuneric şi vezi brusc stâlpii albi de pe marginea drumului, nu înseamnă că totul e clar. Cineva mi-a spus odată în timp ce conducea: «Ce bine luminează stâlpii». Eu i-am răspuns: «Nu, asta e numai reflecţia. Stâlpii luminează numai atât timp cât farurile maşinii sunt îndreptate spre ei». Ciudat, dar şi şocant în acelaşi timp, câţi credincioşi luminează numai dacă reflectă lumina altora! Acesta este motivul eşecului spiritual al multora care cred cu adevărat în Dumnezeu, dar, cu timpul devin tot mai delăsători. De ce se întâmplă oare acest lucru? Pentru că oamenii aceştia nu au o relaţie adevărată, vie cu Isus Cristos. Dacă ai ajuns să te bazezi pe experienţele şi trăirile altor credincioşi, atunci cu siguranţă eşti în întuneric. Oare nu cumva aici este problema ta? Uită-te la Isus şi lasă ca lumina şi harul Său să te conducă. Încredinţează-ţi viaţa în mâna Domnului!

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG AUGUST

1 AUGUST «Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.» ROMANI 8,26 Aşa cum un om poate trăi numai dacă respiră, tot aşa el poate avea viaţă spirituală doar dacă se roagă. Rugăciunea este pecetea trăirii dumnezeieşti autentice, este legătura indispensabilă cu Dumnezeul cel viu. Te rogi? Prin această întrebare nu mă refer la rugăciunea formală de la masă sau de dinainte de culcare, nici la rugăciunea rostită în nevoi, în necaz sau în pericol, chiar dacă ea vine din toată inima, cu toată sinceritatea. Mă refer la rugăciunea în părtăsie cu alti credincioşi. Membrii cu adevărat născuţi din nou dintr-o biserică se văd nu după numărul mare cu care umplu adunările duminica, ci din numărul celor ce se roagă cu credincioşie la ora de rugăciune. Dragă cititorule, ai primit un duh al rugăciunii sau eşti doar un «creştin»? Dacă eşti născut din nou nu te rogi tu, ci Duhul lui Dumnezeu Se roagă prin tine. Mulţi credincioşi se simt inconfortabil când se pune problema rugăciunii în biserică. Ora de rugăciune ţinută cu toată evlavia Îi este plăcută lui Dumnezeu, de aceea Satan se bucură dacă nu participi. Pocăieşte-te şi caută alinare în părtăşia cu fraţii la ora de rugăciune a bisericii tale! 2 AUGUST «Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a fagăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» IACOV 1,12 Domeniul din viaţa spirituală în care un credincios născut din nou are cel mai mult de luptat este rugăciunea. Fii numai atent cât de mult caută diavolul să lovească exact în viaţa ta de rugăciune. Conştientizează cât de mult încearcă cu toate puterile să te oprească să te rogi, deoarece, printr-o rugăciune sfântă şi consecventă multe suflete sunt smulse din gheara lui. De aceea doresc să te avertizez asupra unor duşmani specifici de care Satan se foloseşte să ţi se împotrivească: credincioşii cu o religiozitate aparentă. Cât timp Domnul Isus a trăit pe pământ nu vameşii şi păcătoşii I-au fost duşmani, dimpotrivă, El a fost tot timpul înconjurat de ei. Cei mai aprigi duşmani ai Săi au fost oamenii religioşi — cei care în cele din urmă L-au crucificat. Astăzi lucrurile stau la fel. In dedicarea ta pentru Dumnezeu, cel mai mult vei fi lovit de «creştinii» făra Cristos. Aș vrea să-i întreb pe aceşti aşa-zişi «creştini»: ştiţi încotro vă îndreptaţi? Creştinismul vostru de suprafaţă este opera diavolului. Dacă nu vă naşteţi din nou şi nu vă pocăiţi din toată inima, îi veţi aparţine pe veşnicie lui Satan, duşmanul sufletelor voastre. Să punem deci la inimă ceea ce ne spune Iacov: «Supuneţi-vă, dar lui Dumnezeu. împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8).

3 AUGUST «Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.» IOAN 5,39 Există oameni care afirmă: «Eu merg la biserică şi îmi este de ajuns». Ai auzit pe cineva vorbind aşa? De cele mai multe ori fraza aceasta se aude din gura celor care se mulţumesc cu predica de duminică. Asemenea «creştini», afară de o oarecare religiozitate, au cu totul alte interese decât cele spirituale. Un om care nu este înfometat după Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se întrebe dacă este cu adevărat născut din nou. Oamenii aceştia ar vrea tare mult să şteargă graniţa dintre lume şi a-L urma pe Isus. Poate că te întrebi revoltat: «Asta înseamnă că nu mai trebuie să ne bucurăm deloc de viaţă? Nu mai avem voie să mergem la cinematograf să vedem un film bun sau la diverse petreceri să dansăm?" Aş vrea să am libertatea totală să îţi pot spune: du-te ori de câte ori simţi nevoia, dar fii foarte atent: măsura în care o poftă îţi

controlează viaţa este măsura de necontestat a cât de mult îl ai pe Isus în inimă ca Domn. Cine a fost cu adevărat născut din nou nu tânjeşte, nu aleargă după ce este lumesc. Trăieşte în lume, dar nu-i mai aparţine. Isus Cristos a devenit esenţa şi scopul întregii vieţi a creştinului autentic, de aceea el aruncă departe tot ceea ce îl poate împiedica să-şi atingă ţelul.

4 AUGUST «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,12 Un copil al lui Dumnezeu este supus la grele încercări, dar unde este viaţă, este şi luptă. Liniştea dintr-un cimitir este o linişte de moarte. Un om care ştie că a înviat din morţi la o viaţă nouă cu Isus, că a fost născut din nou din-tr-o sămânţă care nu poate putrezi, ştie de asemenea că va fi puternic atacat de Satan; diavolul va trimite duşmani care îi vor batjocori credinţa şi dedicarea şi care vor căuta să-1 ispitească prin dorinţe şi intenţii păcătoase. Un creştin numai cu numele nu trebuie să se teamă însă de acest lucru. El nu este «periculos» pentru diavol. Dar un copil adevărat al lui Dumnezeu se află tot timpul în luptă împotriva împărăţiei întunericului. Pentru el, textul din Efeseni 6 este o încurajare. El ştie că Domnul 1a lăsat pe pământ să propovăduiască şi altor suflete robite de păcat Evanghelia mântuirii şi mai ştie că predarea în mâna lui Isus înseamnă putere. La fel de puternică este însă şi respingerea diavolului. Ai plâns tu cu toată fiinţa din cauza numeroaselor atacuri ale vrăjmaşului? Acesta este un semn bun, deoarece Isus ne spune: «In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (loan 16,33).

5 AUGUST «Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.» 1IOAN 5,4 Creştinul născut din nou este deja biruitor în ciuda atacurilor diavolului şi a păcatului. Da, victoria este rezultatul divin al jertfei lui Isus Cristos pe crucea Golgotei. Gând Domnul a strigat: «S-a isprăvit» (loan 19,30), El i-a biruit definitiv pe Satan, păcatul şi moartea. Toţi cei ce sunt în Cristos, adică toţi credincioşii născuţi din nou sunt biruitori în Isus. Chiar atuaci când un copil al lui Dumnezeu este ispitit, iar slăbiciunea şi neputinţa se fac simţite, el Ii poate mulţumi lui Isus Cristos în rugăciune pentru biruinţa din viaţa sa. Este oare un creştin născut din nou aşa de puternic? O, nu, el este chiar mai slab dar Isus domneşte în viaţa lui. «Cristos în noi» este garanţia victoriei în viaţa de zi cu zi. Naşterea din nou nu este o invenţie pur teoretică, un concept filozofic, ci o realitate care produce o puternică schimbare în inima şi în viaţa unui om. Isus Cristos, Dumnezeu însuşi locuieşte într-o asemenea persoană şi biruieşte prin cel născut din nou; de aceea cel care vine la cruce poate să se bucure: «dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, ... care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului» (Rom. 8,1-4).

6 AUGUST «La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!"» MATEI 25,6 Credinciosul născut din nou aşteaptă cu dor şi bucurie revenirea în glorie pe norii cerului a Domnului Isus. Putem să exprimăm aceste minunate roade ale naşterii din nou în trei cuvinte: salvare, împlinire, aşteptare — salvare de păcat, de Satan, de moarte şi de judecată;

împlinire în viaţa de credinţă prin Duhul Sfânt şi o aşteptare vie a reîntoarceri Iui Isus. Ştim că revenirea Lui este aproape; Domnul nostru poate să vină în orice moment, căci ne-a avertizat: «Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus si să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.» (Luca 21,28) Prin «aceste lucruri» El Se referea la semnele vremii noastre, mai ales în ceea ce priveşte Israelul. Vedem într-adevăr cum mulţi credincioşi născuţi din nou din alte ţări ale lumii îşi ridică privirile spre cer şi se roagă: «Amin, vino, Doamne Isuse» (Apoc. 22,20). Trăim într-o vreme extraordinară în care toate profeţiile biblice se împlinesc sub ochii noştri. Din acest motiv ÎI aşteptăm pe Domnul în fiecare clipă. ÎI aştepţi şi tu cu bucurie, plin de dor? Eşti tu gata? «Şi Duhul şi Mireasa zic: „ Vino!" Şi cine aude, să zică: „ Vino!"» (Apoc. 22,17).

7 AUGUST « Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.» MATEI 11.28 La cine trebuie să venim? La Isus! Acest lucru înseamnă în primul rând că trebuie să-I acceptăm invitaţia « Veniţi la Mine». Te întrebi cumva dacă ea este valabilă şi pentru tine? Da, deoarece El a zis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37). Isus nu doar că te invită, ci El însuşi vine la tine. Când Domnul Se afla în pridvorul de la scăldătoarea Betesda, a văzut un olog care era acolo de 38 de ani şi 1-a întrebat: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6). Acesta i-a răspuns surprins şi oarecum resemnat: «Doamne ... n-am pe nimeni». Dar Isus 1-a scos din această stare deplorabilă: «„Scoală~te", i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă"». De ce 1-a întrebat oare Domnul pe olog dacă vrea să fie sănătos? Nu era evident lucrul acesta? A facut-o deoarece El, Fiul lui Dumnezeu, nu spune niciodată un cuvânt mai mult sau mai puţin decât trebuie şi Cristos ştia că handicapul acestui om avea rădăcini mai adânci. Trupul lui a fost bolnav atâta timp pentru că sufletul său fusese pătat şi distrus de păcat. De unde am ştiut acest lucru? L-am dedus din cuvintele pe care Mântuitorul i le-a adresat mai târziu în Templu: «Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău» (loan 5,14).

4 AUGUST «Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, are viaţa veşnică.» IOAN 6,47 Pe pământ au existat numai trei oameni care au fost complet sănătoşi trupeşte, sufleteşte şi duhovniceşte: Adam şi soţia sa, înainte de căderea în păcat, şi Isus Cristos. Primii doi oameni au fost perfecţi, fără păcat, până când au cedat ispitei. Domnul Isus în schimb nu a păcătuit niciodată, nu a făcut nimănui nici un rău - nici prin cuvinte şi nici prin fapte. Pentru că El reprezenta sfinţenia - negarea totală a păcatului — Domnul nu putea fi pătat de acesta nici când Se afla în mijlocul celor mai păcătoşi oameni. În jurul lui Isus puterea păcatului era anihilată. Exact din acest motiv şi din cauză că nu Şi-a permis nici un fel de compromis, putea mânca şi bea laolaltă cu cei păcătoşi, îi atingea cu mâinile Sale binecuvântate şi îi însănătoşea. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a devenit om ca mine şi ca tine; El S-a făcut asemenea nouă în toate privinţele. Şi El a fost ispitit ca noi, dar, spre deosebire de toţi oamenii, Domnul nu a păcătuit niciodată. Isus a afirmat: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (loan 14,9). Cine îl acceptă pe Isus prin credinţă ca Domn şi Mântuitor va fi transformat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pentru că va fi tot mai mult asemenea Lui. Acesta este planul şi voia Sa cu privire la tine!

5 AUGUST «Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.» 2 CORINTENI 5,21 Sunt sigur că mulţi dintre cititorii mei au sufletul plin de disperare şi sunt descurajaţi — neştiind ce să mai facă cu viaţa lor. Te numeri şi tu printre aceşti oameni deznădăjduiţi şi lipsiţi de speranţă? Domnul Isus te întreabă: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6). El ar vrea să faceţi un schimb. Dacă tu îi spui «da», atunci El îţi dă viaţa Sa de biruinţă, iar tu îi dai Lui viaţa ta păcătoasă şi ruinată. Atunci mândria şi dragostea de sine vor pieri, iar multe trăsături de caracter bune, pe care altădată nici nu le băgai în seamă, vor fi sădite în loc. Acesta este schimbul pe care îl propune Isus! Cum a fost făcut posibil un asemenea schimb? Simplu, prin faptul că El, pe crucea de pe Golgota a luat asupra Sa absolut toate păcatele lumii. Mi te şi închipui rugându-te: «Da, Doamne, vreau ca disperarea mea să piară, vreau să fiu asemenea Tie!» Dar trebuie să te avertizez: fii foarte, foarte atent! Mulţi oameni care s-au întors la Cristos au realizat prea târziu care este preţul pe care trebuie să-1 plătească pentru a fi ca Isus. Acest ţel suprem al lui Dumnezeu îl poţi atinge numai dacă îi dai întreaga ta viată.

10 AUGUST «Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.» IOAN I8,37 Prin dragostea absolută pentru Adevăr poţi să devii complet sănătos spiritual. Am citit undeva următoarea afirmaţie: «Numai Dumnezeu este şi poate fi obiectiv». E corect! Numai El este adevărul. Din păcate, în zilele noastre mulţi oameni se îndepărtează de la ceea ce este adevărul. Prin natura lor mincinoasă şi pervertită de păcat, aceştia fac judecăţi false despre cei din jurul lor. Vrei să te însănătoşeşti? Eşti dispus ca de acum înainte să nu mai spui altceva decât adevărul în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu? Domnul Isus a avut toată autoritatea să afirme despre Sine: «Eu sunt adevărul» (loan 14,6). Unele guri ar avea în schimb extrem de puţine lucruri de zis dacă ar vorbi numai adevărul. Câte minciuni ai răspândit? Dacă nu te poţi abţine de la a jigni este din cauză că sufletul tău e bolnav. Acesta este de altfel şi motivul pentru care ai imediat o replică atunci când cineva îndrăzneşte să te mustre şi să îţi spună adevărul în faţă. Dar imediat ce ai fost vindecat spiritual, poţi să ierţi pe oricine care te supără sau te jigneşte şi, mai mult chiar, vei fi umplut de dragostea lui Dumnezeu faţă de el. Vrei să te faci sănătos? Acceptă-L pe El ca Domn şi vei fi un om nou în Isus Cristos! El spune: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi» (Apoc. 21,5).

11AUGUST «Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.» ISAIA 55,6 Vrei să te vindeci de furia, de necurăţia, de lipsa ta de răbdare? Nu te lăuda cu ceea ce eşti! Nu te făli cu aşa-zisa ta economie care nu este altceva decât zgârcenie! Nu te bate în piept nici cu devotamentul tău la serviciu, deoarece nu faci altceva decât să îţi măreşti mândria! Biblia spune: «Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac» (Rom. 1,32). Când Domnul Isus te întreabă: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6), grăbeşte-te să răspunzi «da» nu doar din cauza stării tale păcătoase, ci şi pentru că El Se întoarce în curând!

Nu mai ai mult timp! Isus vrea să reînnoiască totul în tine, dar tu trebuie să-L accepţi şi să Îi permiţi să facă acest lucru. Astăzi viaţa ta poate să ia o altă turnură. Poate eşti dezamăgit de ceea ce este sau se întâmplă în jurul tău. Prietenii te-au părăsit, unii au luat-o pe căi greşite, dar Isus nu te lasă niciodată. Domnul le spune tuturor celor care vin la El prin credinţă: «Iată, Eu sunt cu tine în toate zilele» (comp. cu Matei 28,30). Te întreb încă o dată: Vrei să-ţi vindeci sufletul? Dacă da, Cuvântul lui Dumnezeu spune: «dacă Mă veţi căuta cu toată inima Mă voi lăsa să fiu găsit de voi» (Ier. 29,13-14).

12 AUGUST «Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.» IOAN 14,1 În ziua de azi milioane de oameni sunt victime ale fricii. Există temeri care pot fi provocate de cuvinte nedrepte, de atitudini ostile sau de acţiuni răuvoitoare. Bolile şi incertitudinile în ce priveşte viitorul pot şi ele să cauzeze teamă; chiar şi situaţia politică, de fapt absolut tot ce ne înconjoară, ne poate provoca temeri cumplite. In plus, această frică este sporită prin intermediul mass-media. Cei mai mulţi oameni nutresc totuşi o teamă care nu poate fi definită. Faci parte dintre ei? Simţi o teamă care te domină şi te macină cu totul? Ţi-e frică de necunoscut dimineaţa, în timpul zilei şi noaptea? De unde vine ea? Motivul fricii îl reprezintă păcatele neiertate. Singura normă după care se conduce societatea noastră este: «Teme-te!» Există însă Cineva care a învins lumea şi toate temerile ei: Isus Cristos, care ne spune tot timpul: «Nu te teme» (Marcu 5,36). Prin aceste cuvinte Domnul te invită să vii la El cu absolut toate temerile tale. O, vino la lumină, la Isus! Recunoaşte-ţi vina în faţa Sa şi sângele Său te va curaţi de toate păcatele şi nelegiuirile tale, astfel încât vei putea spune împreună cu psalmistul: «Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire» (Psalm 32,7).

13 AUGUST «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.» IOAN 3,16 Trăim astăzi pe acest pământ ca pe un vulcan gata să erupă şi care poate să îşi reverse lava în orice moment. Când Domnul Isus a spus: «Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate» (Luca 21,26), S-a referit cu siguranţă la zilele noastre. Omul din ziua de azi este din ce în ce mai dominat de frica de viitor, de aceea există atât de mulţi oameni depresivi. Ştiaţi că psihiatrii sunt cei mai solicitaţi medici în ziua de azi? Din statutul de coroană a creaţiunii şi imagine a lui Dumnezeu, prin cădere, omul s-a transformat într-un simbol, echivalent al păcatului. Într-adevăr, nimic nou nu e sub soare! În grădina Eden s-a realizat din punct de vedere spiritual transformarea radicală în rău a omului. Păcatul este cel care îl desparte pe om de Tatăl ceresc. Dar Dumnezeul plin de dragoste nu a lăsat omul în mâna lui Satan. Sacrificiul Fiului Său a restabilit relaţia pe verticală, aşa că apostolul Pavel le-a putut scrie plin de bucurie creştinilor din Roma: «dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult» (Rom. 5,20).

14 AUGUST

«Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.» LEVITIC 17,11 Sângele lui Isus vărsat pentru noi este cel care ne salvează de sub robia păcatului. Când Cristos a fost răstignit pe cruce şi a luat asupra Lui toate păcatele lumii, întreg universul a suferit împreună cu El. Această suferinţă cumplită a Mântuitorului a fost îngăduită însă spre salvarea ta şi a mea deci, dacă neascultarea primei perechi de oameni a separat omenirea întreagă de Dumnezeu, jertfa Mielului divin a fost calea spre împăcare. Evanghelistul Matei a scris că un mare întuneric s-a aşternut peste toată ţara şi «pământul s-a cutremurat, stâncile sau despicat» (Matei 27,51). Ce putere dătătoare de viaţă a fost eliberată prin moartea lui Isus Cristos — nu numai în natură, dar şi în realitatea spirituală! Nimic altceva în afară de sângele lui Isus nu a reuşit să distrugă puterea întunericului, eul tău (principalul vinovat care te ţinea legat), păcatul, Satan şi moartea şi să te aducă înapoi la Dumnezeu! Prin moartea Sa pe cruce (prin care El însuşi a fost făcut păcat), Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a reuşit să desfacă orice legătură a morţii şi ne-a curăţat prin însuşi sfânt sângele Său. Cum de are însă sângele lui Isus o astfel de putere? Pentru că jertfa sângelui Său înseamnă însăşi viaţa de sfinţenie, de neprihănire pe care Cristos a sacrificat-o pe altarul împăcării cu Dumnezeu!

7 AUGUST «După ce i-au scos afară, unul din ei a zis „Scapă-ţi viaţa. Să nu te uiţi înapoi și să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri. "» GENEZA 19,17 Păcatul principal al Sodomei, dacă putem să spunem aşa, a fost venerarea imoralităţii: homosexualitate, perversiune, furt, crimă, lăcomie şi nesupunere. În aceste zile şi noi trăim practic într-o altă Sodomă. Guvernele îşi pierd din ce în ce mai mult din autoritate şi devin tot mai lipsite de putere în faţa criminalităţii în continuă escaladare. Pentru Lot problema s-a pus astfel «Scapă-ţi viaţa» sau, după cum scrie într-o altă traducere a Bibliei, «Fugi, de dragul vieţii tale!». Acest mesaj al dragostei a fost rostit pe un ton foarte serios, care nu lăsa loc nici unui comentariu şi lucrul acesta este de necontestat. Lot a avut parte de un har extraordinar, deoarece doi îngeri ai lui Dumnezeu au venit personal la el, dar eu îţi spun că şi tu ai parte de acelaşi har, căci Dumnezeu vorbeşte inimii tale prin Cuvântul Său. Ieşi, de dragul vieţii tale veşnice, din Sodoma şi aleargă la Isus! Dumnezeu însuşi îi atenţionează pe oamenii din ziua de azi, care trăiesc precum Lot odinioară în Sodorna. El este dragoste şi te iubeşte şi pe tine, de aceea fugi, pentru a-ţi salva viaţa! Dumnezeu nu doreşte moartea păcătoşilor, ci vrea ca toţi să se întoarcă cu pocăinţă la El şi să trăiască veşnic.

16 AUGUST «Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „ Unde este făgăduinţa venirii Lui?"» 2 PETRU 3,3-4 Profeţiile sunt uneori asemănătoare rugăciunii de cerere: se întâmplă exact opusul a ceea ce ne-am dorit, a ceea ce ne-am aşteptat. În loc de rezolvarea problemei vedem cum aceasta devine şi mai complicată. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu se lasă însă descurajaţi de acest lucru. Ei stiu că şi în situaţia în care tot ceea ce văd şi experimentează se întoarce parcă împotriva lor, totuşi rugăciunile le vor fi ascultate. La fel stau lucrurile şi cu profeţiile, chiar dacă duşmanilor lui Dumnezeu le vine foarte uşor să ia în derâdere adevărul Scripturii. Copiii Săi sfinţi ştiu ce se întâmplă în realitatea spirituală invizibilă, chiar dacă lumea căzută în păcat nu poate percepe lucrul acesta. Un exemplu ar fi profeţia lui Isaia potrivit căreia Babilonul

(Irakul) şi puterea haldeului vor avea aceeaşi soartă ca Sodoma şi Gomora sau, după cum a spus profetul Ieremia, Babilonul va ajunge o ruină şi va fi o locuinţă a şacalilor, împlinirea totală a profeţiei ne stă încă înainte şi ne apropiem cu paşi tot mai rapizi de acest moment de judecată.

17 AUGUST «Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumina care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.» 2 PETRU 1,19 Verbul «a avea» este sinonim cu «a poseda». Domnul ne asigură nu doar că primim cuvântul profetic, dar că îl şi avem, adică îl înţelegem, ne aparţine. Este un dar preţios pe care trebuie să îl folosim constant, «ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos» şi de care avem mare nevoie. Trăim într-o vreme întunecată a sfârşitului: «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Mă impresionează puternic faptul că apostolul Petru nu spune: «Până când steaua de răsărit se va ridica pe cer şi Domnul Isus Cristos va coborî din gloria cerească», ci mai degrabă «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Apostolul vrea să sublinieze faptul că revenirea lui Isus este în strânsă legătură cu inima noastră, de aceea, în momentul când El va apărea pe norii cerului, inimile copiilor lui Dumnezeu vor vibra puternic. Din acest motiv avem şi mai mare nevoie de lumina cuvintelor profetice, deoarece împlinirea lor este tot mai aproape. Clipa în care Domnul Se va arăta în faţa întregii lumi bate deja la uşă.

8 AUGUST «Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat. "Naaman s-a mâniat şi a plecat.» 2 ÎMPĂRAŢI 5,10-11 Iordanul este un râu extraordinar. Unui om lepros i se spune să se spele în acest râu pentru a fi vindecat de lepră, dar respectivul se împotriveşte acestei idei, deoarece crede că ştie mai bine ce are de făcut. Iordanul este o imagine a lui Isus Cristos, a Celui care a fost crucificat. Isus, Cel venit de la Tatăl, Cel fără de păcat, S-a coborât, S-a întrupat şi a devenit râul care îi curăţă de orice păcat pe toţi cei care vor să se spele în el. Numele Iordan înseamnă «a merge în jos»; şi prin aceasta râul este o imagine a întrupării lui Isus, care a coborât pe pământ din gloria cerească. Prin această renunţare la Sine, prin această dăruire totală, astăzi avem parte de râul de apă vie care nu va seca niciodată. Dacă îl urmezi pe Isus în Iordanul spiritual, adică în moartea Sa, atunci vei fi şi tu înnoit. El ne spune: «Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze» (loan 12,26). Şi tu vei fi ca Iordanul ale cărui ape nu seacă niciodată. Cine merge pe calea Mielului, din perspectiva lumii merge în jos; eul său este din ce în ce mai lipsit de putere. Dar, din perspectivă spirituală «vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă» (Isaia 58,11).

8 AUGUST «Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.» LUCA 14,26

Numele Iordan înseamnă, după cum am văzut ieri «a coborî». Dar mai are încă o semnificaţie, şi anume «despărţire». Iordanul despărţea ţara promisă, Canaanul, de pustie. Când poporul Israel a trecut acest Iordan al morţii, a lăsat în urma lui viaţa veche din pustie - o prefigurare a crucii lui Cristos. Nimic nu ne desparte atât de irevocabil de viaţa veche din pustie ca trecerea Iordanului morţii, adică conştientizarea faptului că: «Am fost răstignit împreuna cu Cristos» (Gal. 2,20). Pavel a mărturisit că, prin cruce a fost despărţit de absolut toate lucrurile: «departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos» (Gal. 6,14). Credinciosul pe care moartea lui Isus nu îl desparte de toate lucrurile care erau valoroase pentru el până atunci nu va fi capabil să fie complet umplut de Dumnezeu. Este cutremurător să vezi starea nenorocită a atâtor copii ai lui Dumnezeu: ei se opresc la Iordan. Dragă cititorule, traversează astăzi Iordanul morţii spre o viaţă nouă, acceptă această cale a Mielului, a morţii şi începe prin harul Domnului cucerirea ţării promise!

20 AUGUST «Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, să-i izgoniţi dinaintea voastră pe toți locuitorii ţării, să le dărâmaţi toți idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe.» NUMERI 33,51-52 Iordanul simbolizează într-un mod minunat moartea lui Isus pe crucea de pe dealul Golgotei. Noi îl prezentăm aici că singura posibilitate de obţinere a victoriei depline asupra tuturor puterilor duşmanului. Domnul le porunceşte copiilor lui Israel să-i alunge pe toţi locuitorii Canaanului şi să le distrugă idolii, dar nu înainte de a spune: «După ce veţi trece Iordanul». De aici învăţăm ce înseamnă adevărata piruinţă - biruinţa prin crucea şi suferinţele lui Cristos! Crede dar, copile al lui Dumnezeu că: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Dacă te odihneşti în această lucrare completă de mântuire eşti una cu El, cu Isus, şi doar atunci începe viaţa ţa de biruinţă - nu invers! Nu mai trebuie să încerci să te schimbi prin propriile tale eforturi, ci trebuie să te ancorezi cu putere în această Stâncă a biruinţei. Exact acest lucru este scris în Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El». De ce? Apostolul Pavel continuă: «pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului».

21 AUGUST «Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul.» Ezechel.47,9 In opinia mea Iordanul este singurul râu unde Trinitatea S-a revelat complet omenirii. Acest lucru îl găsim prezentat în Matei 3,16-17: «Isus (Dumnezeu Fiul) a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu (Dumnezeu Duhul Sfânt) pogorân-du-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi (Dumnezeu Tatăl) găsesc plăcerea"». O, dacă am înţelege astăzi profunzimea acestui adevăr spiritual: Trinitatea Se revelează pe Sine complet pe Golgota - acolo unde a curs sângele scump al lui Isus, acolo unde moartea Domnului a devenit realitate. Dumnezeul cel sfânt, care n-a cunoscut păcat, a luat chip de om şi a intrat în «Iordan» să ne spele nouă păcatele. Cine acceptă «Iordanul», adică moartea Lui, acela are de luptat din greu, deoarece intreg iadul se ridică împotriva lui. Dacă decizi astăzi cu toată seriozitatea să intri în «Iordan», dacă îl iei în serios pe Cel care a fost crucificat de dragul tău, aşteaptă-te la război! Să ştii însă că duşmanul este deja învins! Poţi să te bucuri

precum împăratul David: «inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi» (Psalm 27,3)

22 AUGUST «Cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?"» ROMANI 9,20 Acest verset ne spune că este arogant din partea noastră să-L chestionăm pe Dumnezeul cel Viu cu privire la absolut orice lucru. Există în întreaga istorie a lumii numai un singur «de ce» justificat: acela pe care Domnul Isus l-a strigat pe cruce; «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46). Există taine şi acţiuni ale lui Dumnezeu pe care noi, oamenii, cu capacitatea noastră limitată de înţelegere nu le-am putea pricepe niciodată. Nu ne-ar ajunge toată eternitatea să cunoaştem pe deplin Fiinţa Sa. Prin înţelepciunea noastră limitată şi pervertită de păcat nu vom reuşi niciodată să II înţelegem pe Dumnezeu. Dar exact din acest motiv mesajul Evanghelia este atât de preţios: Dumnezeu-Tatăl L-a trimis pe Isus pe pământ să fie Mântuitorul nostru, iar El a spus: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (loan 14,9). Prin Isus ni s-a dăruit posibilitatea biruinţei şi a cunoaşterii Dumnezeului celui Viu: «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» (1 Cor. 15,57).

23 AUGUST «Răscumpăraţi vremea.» EFESENI 5,16 Trebuie să ne aducem mereu aminte că timpul este un dar preţios din partea lui Dumnezeu. Domnul ni 1-a dat să profităm de el, nu să îl irosim; altfel spus, să transformăm minutele, orele şi zilele în comori pentru eternitate. Dacă nu facem acest lucru şi pierdem timp preţios, atunci nesocotim plini de ingratitudine un mare cadou al lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim că timpul pierdut nu mai poate fi recuperat cu nici un chip. Fiecare minut care se scurge a trecut pentru totdeauna, nu se mai întoarce niciodată! In timpul primit în dar avem oportunitatea să lucrăm pentru Domnul. Ca şi copii ai Săi suntem deja colucrători cu El, fiecare în locul unde 1-a aşezat Creatorul. Nici un om de pe pământ nu şi-a investit însă timpul pe care 1-a avut la dispoziţie în valori eterne ca Domnul Isus. Apostolul Ioan spune la sfârşitul Evangheliei sale: «Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris» (loan 21,25). Timpul este scurt, iar împăratul împăraţilor aşteaptă să ÎI slujim cât mai mult. Fii aşadar raţional în folosirea timpului scurt care ţi-a fost dat! Atunci ţi se va spune: «Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21).

24 AUGUST «Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi să aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Minei» IOAN 15,4 Există un proverb care se poate aplica foarte bine şi în cazul Israelului: «istoria se repetă». Ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu în vechime se întâmplă şi acum. Israeliţii au trăit peste 400 de ani în exil în Egipt, apoi au fost eliberaţi de o mână puternică prin sângele unui miel şi

au traversat Marea Roşie «ca pe uscat» (Evrei 11,29). A urmat imediat pustia. Acolo întunericul spiritual s-a lăsat peste ei, deoarece au ales să se rupă de sub conducerea lui Dumnezeu. Aşa a fost atunci, aşa este şi acum. Dacă mă uit la situaţia prezentă, la istoria modernă a poporului Israel, atunci aceasta se potriveşte perfect, din punctul de vedere al Noului Testament şi al afirmaţiei Domnului Isus: «Cine Rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic» (loan 15,5). Ce doreşte Domnul să spună prin aceste cuvinte? Mulţi oameni fac multe lucruri fără Isus; da, putem să facem multe lucruri fară El! Dar dacă nu suntem sub conducerea Lui, dacă în tot ceea ce facem nu suntem în Isus şi nu avem o părtăşie adevărată cu El, totul este în zadar. Cea mai mare absurditate este o viaţă irosită fară nici un scop, adică trăită fără Isus!

25 AUGUST «Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.» ROMANI 9,28 Suntem deja în această perioadă a «judecăţii iminente». Putem să vedem lucrul acesta cu ochii noştri si să-1 auzim cu urechile noastre, deoarece nu trece o zi fără să se fi întâmplat vreo catastrofa. De ce? Pentru că omul în necugetarea sa I-a întors spatele lui Dumnezeu. Aproape peste tot vedem degradare, răsturnarea valorilor — fie în muzică, artă sau principii morale. Credinţa în Fiul lui Dumnezeu s-a răcit şi a fost înlocuită cu glorificarea eului. Toate acestea vor cunoaşte o puternică escaladare până la revenirea pe norii cerului a Domnului Isus. Dacă citim ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, vedem foarte clar că vremea când Domnul Se va descoperi în faţa întregii lumi nu este departe: «Iată că El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea» (Apoc. 1,7). Lumea practic nu se mai opreşte din a face răul; acest lucru îl vedem zi de zi. Tu, care eşti ispitit să fii robul valorilor trecătoare sau al situaţiei tale financiare, care eşti mereu tentat să te compari cu cei din jurul tău, indiferent dacă sunt buni sau răi, întoarce-ţi privirea de la lume şi îndreapt-o doar spre Isus! Fă acest lucru acum şi vei auzi din nou vocea Sa spunându-ţi: «Vino după Mine» (Matei 8,22).

26 AUGUST «Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, . şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.» LUCA 10,19 Cu aceste vorbe îşi declară Domnul autoritatea atotputernică asupra puterii distrugătoare a duşmanului. Trebuie să fim conştienţi că prezenţa şi activitatea răului sunt reale. Ignoranţa unui credincios nu îl apără de atacuri, ci dimpotrivă: diavolul îi caută mai ales pe cei ignoranţi. Cei care veghează, credincioşii adevăraţi care rămân în Domnul sunt intangibili, de aceea El ne aduce atât de des aminte şi ne porunceşte să veghem şi să ne rugăm, să nu cădem în ispită. Apostolul Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)» (2 Cor. 2,11), Duşmanul îşi foloseşte într-adevăr toate resursele pentru a ne ispiti. Dar, în mijlocul tuturor atacurilor, vom primi întreaga putere de biruinţă a lui Isus căci El ne-a promis: «v-am dat putere... peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Din punctul de vedere al situaţiei prezente din lume, astăzi trăim o veritabilă revărsare a iadului pe pământ, o invazie a duhurilor din adâncuri. Copiii lui Dumnezeu ocupă primul loc pe lista de distrugere a diavolului, dar, în ciuda acestei stări de lucruri, ei sunt aceia care vor avea parte de biruinţa finală.

27 AUGUST «Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca.» DEUTERONOM 32,3-4 Moise, care în cele mai grele încercări şi ispite prin care a trecut a găsit în Domnul un loc de scăpare, a mărturisit la sfârşitul vieţii în faţa poporului Israel: «El este Stânca». In întreaga Biblie Isus apare ca «Stânca veşnică», un loc sigur de adăpost. Este El şi stânca ta? Ai acceptat adevărul acesta sau viaţa ta se derulează fară Isus, fară Locul veşnic şi sigur de adăpost, chiar acum când nevoia ta de siguranţă este cea mai mare? Toţi simţim nevoia să avem siguranţă, protecţie, adăpost şi pace. Toţi căutăm aceste lucruri, dar de cele mai multe ori în locuri greşite, şi nu la Stânca eternă care este Isus Cristos. Care este temelia pe care ţi-ai construit viaţa până acum? Fundamentul pe care clădim oglindeşte în mod clar viaţa noastră de zi cu zi şi este decisiv în ce priveşte locul în care ne vom petrece veşnicia. Nu ceea ce suntem, ci în ce ne-am ancorat viaţa contează. Pune-ţi picioarele pe această «Stâncă sfântă»! Construieşte-ţi din nou, de la bun început, casa vieţii tale pe Isus Cristos, Stânca veşnică! Cheamă-L din toată inima şi roagă-L: «Adăposteşte-mă, ascunde-mă în Tine, Doamne Isuse!» El o va face, deoarece Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile noastre sincere.

28 AUGUST Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.» EVREI 4,12 Sufletul este cel cu care simţim, atingem şi percepem tot ceea ce ține de domeniul material. Pericolul de a ne lăsa influenţaţi şi conduşi de sentimente este mare si exact în acest punct atacă duşmanul. El caută să tulbure imaginea lui Isus. A amesteca lucrurile sentimentale cu cele duhovniceşti înseamnă a amesteca ce este trecător cu ce este veşnic. Exact acest amalgam din viaţa unui credincios oferă un preţios punct de sprijin diavolului. Duşmanului îi este foarte uşor să distorsioneze anumite sentimente sau dorinţe în aşa fel încât să crezi că de fapt Domnul îţi sugerează ce să faci. Dacă te regăseşti în această situaţie, atunci spune: «Este scris ...» - şi vei avea (prin folosirea Cuvântului lui Dumnezeu) control absolut asupra puterii duşmanului! Bazează-te pe cuvântul Sfintei Scripturi, la-să-te luminat şi condus de el, pentru ca trăirile sufleteşti să rămână total separate de cele spirituale, iar tu să devii un om duhovnicesc. Atunci vei vedea din nou clar, atunci duhul tău va fi condus de Duhul lui Dumnezeu pe calea corectă, iar fluctuaţiile — «acum în al şaptelea cer, peste un minut căzut la pământ» vor înceta. Inima ta va fi ancorată puternic în Isus. Acest lucru se întâmplă doar prin har! 29 AUGUST «Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc ... dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.» GALATENI 2,20 Un suflet schilodit este imaginea unui caracter bolnav. Aceasta este realitatea tristă a unui credincios care se află sub puterea duşmanului. Un astfel de om este negativist din punct de vedere spiritual, loveşte totul în jurul său; se enervează pe toţi din absolut orice motiv, totul îl irită, afară de propria sa persoană. În cele din urmă se retrage jignit în cochilia lui ... şi iadul izbucneşte în râsul său răutăcios, deoarece vede încă un suflet care ar fi putut fi folosit de Domnul într-un mod minunat, dar care este acum prins în ghearele sale. Aceşti oameni sunt adesea persoane foarte talentate care ar fi putut să facă ceva în împărăţia lui Dumnezeu spre gloria îndurării Sale. Dar acum nu mai există alinare pentru ei. Cu cât un caracter este mai bolnav, mai pervertit de păcat, cu atât omul respectiv are mai puţină putere în duhul său. De aceea, întoarce-te acum la punctul zero, adică acolo unde Cristos a fost crucificat în locul tău.

Cine se întoarce în punctul de plecare, are loc în suflet numai pentru biruinţa lui Isus. Cine ia în serios cuvintele lui Isus — «Iată că v-am dat putere... şi peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19) - acela experimentează biruinţa în toate domeniile vieţii!

30 AUGUST «Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» ISAIA 50,10 Atacurile în duh sunt profunde şi foarte puternice. Pentru a fi biruitori, trebuie să câştigăm mai înainte biruinţa asupra trupului şi sufletului nostru. Duhul unui om reprezintă tronul de domnie al Duhului lui Dumnezeu; astfel intrăm în părtăşie cu Sfânta Treime. Din acest motiv scopul diavolului este acela de a ne întuneca duhul, de a ne cufunda în disperare. Domnul îngăduie asemenea atacuri ca noi să credem şi să acceptăm doar realitatea biruinţei lui Isus: «Iată că v-am dat putere ... şi peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Ce putem face în mod practic când duhul nostru se luptă la adâncimi întunecate nebănuite? Să ne încredem în Domnul cu toată inima noastră, chiar dacă uneori nu simţim nimic! Când nu mai primim nici un răspuns de sus, când toate căile parcă sunt înfundate şi trecem printr-o «noapte» a sufletului, trebuie să facem ceea ce spune prorocul Isaia: «să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» Dacă ne agăţăm puternic de Domnul, vom fi ca Iov care, în ciuda încercărilor grele prin care a trecut, a putut să afirme: «Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu» (Iov 19,25).

31 AUGUST «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» I IOAN 3,3 Speranţa în El, dorinţa de a fi cu El implică o curăţire spirituală tot mai profundă. Persoana sfântă a lui Isus, de care vrem să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne obligă la măreţie interioară, potrivit propriei Sale fiinţe. Ce înseamnă practic acest lucru? Trebuie să devenim din ce în ce mai mult ca Isus, pe măsură ce distanţa temporală ce separă întâlnirea noastră cu El scade. De ce oare? Deoarece rezultatul sfinţirii noastre, pas cu pas, trebuie să fie asemănarea totală cu Cristos: «... vom fi ca El; pentru că II vom vedea aşa cum este» (1 loan 3,2). Prima mea întrebare este aceasta: este apropierea ta în duh de ceea ce este El în conformitate cu viaţa ta întreagă? Este inima ta din ce în ce mai smerită, din ce în ce mai blândă, mai plină de dragoste, mai mult asemănătoare cu cea a lui Isus? Iar o a treia întrebare ar fi: prin ce este exprimată în mod concret în viaţa ta această sfinţire treptată? Ea trebuie să se realizeze prin însuşirea trăsăturilor de caracter ale lui Isus în fiinţa noastră. Cu cât avem mai clar ţelul înaintea ochilor noştri şi cu cât ajungem mai aproape de Isus, cu atât depindem mai mult de El şi numai de El. Această dependenţă completa de persoana Sa ne dă o încredere din ce în ce mai mare, iar speranţa noastră se păstrează vie, ea fiind o dovadă de netăgăduit a credinţei din inimă.

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG SEPTEMBRIE

1SEPTEMBRIE

«Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.» I CORINTENI 6,11 Omul care L-a primit în inimă pe Domnul Isus este, prin naşterea din nou, sfânt şi curat înaintea lui Dumnezeu. Dar acelaşi apostol Pavel care a scris cuvintele de mai sus, a spus: «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească» (Rom. 7,18). Nu pare a fi aceasta o contradicţie, un cerc vicios? Nu! Acest adevăr este întărit de Pavel în 2 Corinteni 4,7: «... pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi». Ca şi copii ai Săi trăim mereu sub presiune. Pe de-o parte suntem zilnic confruntaţi cu faptul că firea noastră, natura păcătoasă îngrădeşte acţiunea lui Dumnezeu în noi, iar pe de altă parte avem la dispoziţie puterea Sa nesfârşită. Cum poate fi oare activată această putere a Sa în viaţa noastră? Prin ascultare şi credinţă! Cu cât suntem mai puternic ispitiţi şi rezistăm, cu atât Domnul este mai lăudat şi slăvit. Prin aceste încercări noi mărturisim de fapt credinţa, ascultarea şi dependenţa noastră totală de biruinţa Lui. Cum altfel am putea testa realitatea şi adevărul biruinţei lui Isus, dacă păcatul ar fi mereu departe de noi? Dar iată că acum putem fi fericiţi şi biruitori, în ciuda firii păcătoase şi a acţiunii duşmanului: «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» (1 Cor. 15,57). Aceasta este lupta credinţei adevărate; cei ce luptă şi biruie vor fi odată încoronaţi în slava cerească.

2 SEPTEMBRIE «Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi,» EVREI 2,17-18 Toţi caută ajutor în situaţiile disperate din viaţă. Unii luptă să se oprească din alergarea lor pe calea vieţii. Cei bolnavi spiritual caută ajutor la psihiatri, şi totuşi nu găsesc nicicum alinare. De ce oare? Pentru că nici un om nu poate oferi vindecare pentru suflet. Problema nu este una exterioară, ci interioară, în inima ta; din acest motiv Domnul Isus este singurul care te poate ajuta. Doar El poate înţelege şi rezolva problemele noastre sufleteşti, deoarece a trăit

ca om pe acest pământ. A fost făcut una cu păcatele tale: «pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi» (2 Cor. 5,21). Acest lucru înseamnă că pe crucea Golgotei Isus Cristos S-a identificat complet cu păcatele noastre, cu fiinţa noastră căzută. Îţi este teamă de moarte? Domnul Isus este singurul care îţi poate lua această frică deoarece El, Este etern, a murite dar prin jertfa Sa pe crucea Golgotei a biruit moartea şi pe cel care are putere asupra morţii, adică pe diavol. Te mai îndoieşti că numai Isus te poate ajuta?

2 SEPTEMBRIE «Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.» EVREI 2,18 Eşti descurajat spiritual? Iarăşi îţi spun, numai Isus te poate ajuta deoarece chiar şi El, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor a simţit spaima şi descurajarea. El înţelege perfect fiecare situaţie şi fiecare stare prin care trecem. Te simţi singur? Aleargă neîntârziat la Isus, Cel care ştie foarte bine ce este singurătatea, deoarece a fost părăsit de cei mai buni prieteni ai Săi exact când ar fi avut cea mai mare nevoie de ei. Crezi că încercările din viaţa ta sunt prea grele? Atunci numai Isus te poate aljuta, deoarece în absolut toate privinţele El a fost ispitit ca şi noi. El cunoaşte şi cele mai perfide ispite care te atacă şi simte alături de tine ca Unul care le-a suferit de mii de ori mai profund, dar le-a şi biruit! Numai Isus Cristos este ajutorul tău pentru că El poate ierta orice păcat. S-ar putea ca în viaţa ta să existe multe lucruri ascunse de care ţi s-ar face ruşine de moarte dacă cumva s-ar afla. Pe cruce Isus a suferit şi a plătit preţul întreg şi pentru faptele tale josnice: «... a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea» (Evrei 12,2).

4 SEPTEMBRIE «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17 Isus îi ajută pe cei debusolaţi, pe cei căzuţi, pe cei descurajaţi, pe cei care au deviat de pe calea vieţii, care se simt fară nici un rost. Petru a fost unul dintre aceşti oameni; el a eşuat în însărcinarea primită şi a dat dovadă de necredincioşie faţă de Isus. Prin cuvintele pe care le rosteşte celorlalţi ucenici după învierea Domnului: «Mă duc să prind peşte» (Ioan 21,3), poţi simţi resemnarea din viaţa sa. Ce a vrut să spună de fapt Petru a fost: «Nimic nu mai contează, am eşuat în viata mea de credinţă!» El s-a simţit descalificat, nevrednic. Interesant este faptul că nu mai are parte de binecuvântare nici măcar în vechea sa meserie, deoarece citim la sfârşitul aceluiaşi verset: «si n-au prins nimic în noaptea aceea» (loan 21,3). A fost complet deznădăjduit. Dar Isus îi ridică, îi remotivează pe cei descurajaţi, pe cei nevrednici: «Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm» (loan 21,4). Şi ştim deja cum 1-a ajutat pe Petru; El S-a atins de inima lui: «Doamne, Tu toate le stii; stii că Te iubese» (loan 21,17). Ţi-au ieşit şi ţie toate, absolut toate planurile anadopa, aşa cum nu ai vrut? Numai Isus te poate ajuta — şi El vrea să o facă chiar acum!

2 SEPTEMBRIE «„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? "El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?"» IOAN 9,35-36 Isus este răspunsul şi pentru cei care nu îl văd şi pentru cei care chiar dacă L-au căutat, nu L-au găsit. Aici mă gândesc la orbul care s-a născut astfel. Replica la întrebarea lui Isus ne

dovedeşte că orbul L-a căutat, căci el întreabă: «Si cine este, Doamne, ca să cred în El?» Şi tu, dragul meu, care îl cauţi pe Isus, dar încă nu L-ai găsit şi nu ai simţit ajutorul Său, ai parte de promisiunea Sa: «cine caută, găseşte» (Matei 7,8). Şi pe tine El te poate ajuta! Când orbul îl găseşte pe Isus, Domnul îi descoperă motivul real pentru care a fost orb, şi anume păcatul: «După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului" (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine» (loan 9,6-7). Aici vedem şi cauza şi efectul - adică murdăria spirituală şi orbirea. Motivul orbirii tale spirituale este murdăria păcatului din viaţa ta. Numai Isus te poate ajuta! Lasă-te, ca şi orbul, curăţat şi vindecat de murdăria ta! Fii gata să smulgi räul din rădăcină!

6 SEPTEMBRIE «încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi navem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,10-12 Noi suntem chemaţi să luptăm: «luptă-te lupta cea bună a credinţei» (1 Tim. 6,12). Să nu credem însă că luptăm prin credinţa noastră, ci prin puterea Domnului nostru Isus Cristos. Acest lucru este enunţat clar de apostolul Pavel: «viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu» (Gal. 2,20). Isus Cristos este darul minunat al lui Dumnezeu pentru noi; doar în El şi prin El putem avea credinţă statornică în Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune despre El că este începutul şi sfârşitul credinţei; din acest motiv nu pot să laud pe nimeni că ar avea o credinţă puternică sau statornică, deoarece persoana care se laudă, se poate lăuda doar în Domnul. Aşadar mulţumeş-te-I lui Dumnezeu că în mila Sa nesfârşită L-a dat pe Isus pentru noi, şi prin El ne-a dăruit toate lucrurile. Cel care L-a acceptat pe Isus în inima sa poate avea siguranţa şi bogăţia spirituală a apostolului Pavel: «... cum nu ne va da föra plată, împreună cu El, toate lucrurile?» (Rom. 8,32).

3 SEPTEMBRIE «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» 1 CORINTENI 15,57 Care este strategia pe care trebuie să o urmăm în ce priveşte lupta credinţei? De fapt aceasta nici măcar nu este problema noastră, ci a Comandantului suprem. Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne conduce în această luptă după cum este scris: «Domnul este un războinic viteaz. Numele Lui este Domnul» (Exod 15,3). Aici se ridică însă întrebarea:? suntem în război? Da, ca şi creştini răscumpăraţi ne aflăm Ifitr-un război pe viaţă şi pe moarte. Lipjsa de cunoaştere a acestui adevăr de către mulţi credincioşi este extrem de îngrijorătoare. Să nu pierdem însă din vedere faptul că a-L urma pe Isus presupune situaţii de conflict spiritual dintre cele mai grele, dar şi dezno-dământuri de biruinţă. Din păcate mulţi copii ai lui Dumnezeu niîtfealizează că sunt în război, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, deşi Cuvântul Său spune foarte clar: «... să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţinta la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre» (Evrei 2,1-2). Aşadar, credinţa în Isus nu este o joacă de-a războiul, ci scena unor bătălii crâncene. Avem de a face cu duşmani invizibili, foarte puternici. Dar Cristos este biruitor!

8 SEPTEMBRIE «Intăriţi-vă dar mâinile obosite si genunchii slăbănogiţi. Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.» EVREI 12,12-13 În ce ne priveşte, tactica luptei de credinţă se rezumă doar la respectarea ordinelor de luptă date de Comandantul suprem: marş, cercetare, luarea măsurilor de siguranţă, atac, camuflaj etc. Ca şi copii ai lui Dumnezeu nu putem să dăm înapoi niciodată, ci doar să mergem înainte. Nu putem să ne permitem nici o încetare temporară a focului; trebuie să fim mereu în alertă. Cercetare înseamnă practic recunoaşterea intenţiilor duşmanului. De ce? «Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui» (2 Cor. 2,11). Doar omul care se lasă condus întru totul de El poate fi un adevărat luptător pe drumul credinţei: «nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi» (Isaia 50,5). Doar omul care umblă în ascultare absolută faţă de Isus, ca apostolul Pavel, poate cunoaşte realitatea pe câmpul de bătălie şi tacticile duşmanului. Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui». Apostolul cunoştea puterea duşimanului, dar s-a încrezut deplin în biruinţa lui Isus, fiind biruitor în lupta credinţei. De aceea la sfârşitul vieţii, uitânduse înapoi, a putut să mărturisească: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa» (2 Tim. 4,7). 4 SEPTEMBRIE «Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.» 2 CORINTENI 11,14 Mielul lui Dumnezeu 1-a învins pe Satan pe crucea de pe dealul Golgotei - nu cu o armată puternică sau prin autoritate, ci prin duhul Său smerit, prin caracterul Lui divin. Aceasta a fost şi este şi astăzi strategia lui Isus Cristos. Tactica cea mai des folosită de diavol este o rafinată deghizare. EI se preface chiar şi întrun înger de lumină, apărând aşa, în mijlocul Bisericii lui Isus şi, subtil, punând problema renunţării la cruce. Atenţie însă, dacă credincioşii se integrează sistemului de valori al lumii, atunci ar mai putea fi ei mărturie? Evident nu. Ce tactică trebuie deci să folosim împotriva duşmanului? Exact opusul metodei sale: în locul ipocriziei şi al minciunii, să folosim numai adevărul! Ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură? «Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii» (Efes. 6,14). Adevărul biruie întotdeauna minciuna. Dacă ne apropiem în ipocrizie de cei din jurul nostru şi vrem să creăm o altă impresie, atunci mărturia noastră despre Domnul nu are nici o valoare, deoarece inima noastră minte. Acesta este duhul diabolic al evlaviei mincinoase, care face ravagii în Biserica lui Isus: păcatele sunt acoperite, tolerate, iar semnificaţia crucii îşi pierde valoarea. Domnul Isus Cristos este biruitor, de aceea, încingeţi-vă mijlocul cu Adevărul!

10 SEPTEMBRIE «Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi~a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască si să mă împiedice să mă îngâmf.» 2 CORINTENI 12,7 O altă tactică devastatoare a diavolului este atacul direct, frontal asupra trupului, sufletului şi duhului copiilor lui Dumnezeu. Chiar şi apostolul Pavel, slujitorul Său credincios a avut parte de un astfel de atac. Acest ţepuş în carne i-a afectat nu doar trupul, ci şi sufletul. Ce măsuri de apărare trebuie să ne luăm atunci când duşmanul ne atacă atât de brutal? Cum

putem rămâne în picioare? In mod sigur nu ar trebui să răspundem răului cu rău, cu nervi şi supărare, ci ar trebui să venim imediat în rugăciune înaintea Domnului nostru Isus Cristos. Exact acest lucru 1-a făcut şi Pavel. Când îi vedea pe alţi credincioşi atacaţi de Satan, îi ruga în Numele lui Isus să nu răspundă provocărilor. Când era el însuşi atacat, se prezenta imediat înaintea Domnului: «De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia» (2 Cor. 12,8). Şi iată că Domnul Isus Cristos, Stăpânul suprem, a făcut o minune: i-a deschis slujitorului Său noi resurse de îndurare şi de putere şi i-a spus: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcuta desăvârşită» (2 Cor. 12,9). Doar astfel putem face faţă cu succes acestei stratageme a diavolului.

11SEPTEMBRIE «Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.» 2 CORINTENI 10,4 Direcţia în care privim este foarte importantă! Iosua a avut imaginea deloc încurajatoaig a Ierihonului în faţa ochilor, dar şi-a îndreptat privirea în sus: «iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână» (Iosua 5,13). Iosua a câştigat victoria asupra Ierihonului în urma acestei întâlniri cu Cel biruitor. A fost o victorie experimentată prin credinţă. Strategia poporului Israel se rezuma doar la a respecta poruncile Domnului. Tactica Sa de război pare de cele mai multe ori complet lipsită de logică pentru mintea umană. Israelul nu a luptat efectiv împotriva Ierihonului, ci şi-a înconjurat duşmanul cu prezenţa Domnului. Secretul victoriei evreilor a fost cunoaşterea lui Dumnezeu, experimentarea prezenţei Sale - purtau cu ei chivotul - şi ascultarea poruncilor Lui. Înconjurarea cetăţii în rugăciune, implorarea prezenţei şi intervenţiei Sale a făcut ca puterea Ierihonului întărit să se evapore de una singură. Din punctul Său de vedere pretoria era deja câştigată. Prezenţa lui Dumnezeu a fost de ajuns pentru victorie - şi ne este de ajuns şi nouă astăzi. Aceasta este realitatea noastră spirituală: toate bătăliile au fost deja câştigate! Victoria finală este a noastră şi această certitudine ne face puternici în lupta credinţei.

12 SEPTEMBRIE «Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă.» l PETRU, 5,8-9 Trebuie să conştientizăm adevărul că, din punct de vedere organic am fost altoiţi spiritual, am devenit una cu Israelul; de aici şi multiplele atacuri ale diavolului. Israelul este partea vizibilă a poporului lui Dumnezeu, iar Biserica lui Isus este partea nevăzută. De aceea avem acelaşi duşman şi ducem aceeaşi luptă! Concluzia care se desprinde de aici este logică: duşmanul nemilos care se luptă să distrugă complet Israelul, doreşte să-i nimicească şi pe copiii lui Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales spiritual. În viclenia, în şiretenia sa, diavolul îţi întunecă ochii astfel încât să nu mai poţi vedea păcatul. El vrea să-1 sădească, să-1 înrădăcineze în inima, în gândurile tale. Scriptura spune: «Păzeşte-ţi inima» (Prov. 4,23). Păstrează Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Satan vrea să îţi stăpânească mintea, dar tu gândeşte-te mai degrabă la Domnul vieţii tale, la Mântuitorul nostru Isus Cristos. Duşmanul vrea să se folosească în mod negativ de limba ta, dar Cuvântul lui Dumnezeu te îndeamnă mai degrabă la tăcere: «Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare» (1 Petru 3,10). Mulţi cad - noi însă pornim la atac şi biruim în Numele lui Isus; exact în aceste vremuri din urmă este foarte important să nu cedăm ispitelor diavolului!

6 SEPTEMBRIE «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» IOAN 1,29 Cine înţelege în profunzime şi trăieşte acest cuvânt în viaţa lui poate fi sigur că este pe calea spre viaţa veşnică. Mielul lui Dumnezeu este esenţa mesajului Sfintei Scripturi. Peste tot în Biblie întâlnim referiri la miel, la mielul fåra nici un cusur: «Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă» (Gen. 21,28). Cifra şapte reprezintă desăvârşirea. Cei şapte miei ai lui Avraam simbolizează darul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru noi, şi anume Fiul Său, Mielul Cristos. David şi întreaga adunare a isrsaeliţilor au sacrificat înaintea Domnului mii de miei. Aceasta înseamnă de zece ori zece ori zece. Cifra zece simbolizează în Sfânta Scriptură imaginea întregii omeniri. Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a purtat păcatele lumii întregi, este Mielul de jertfa pentru fiecare păcătos în parte, adică şi pentru tine, dragul meu cititor, care îţi cunoşti păcatele şi caracterul stricat. loan Botezătorul a predicat mult despre pocăinţa spre iertarea păcatelor. Când timpul s-a împlinit, într-o zi, s-a oprit şi a arătat spre un Om din mijlocul mulţimii. Toate privirile s-au întors spre El şi Ioan a exclamat: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii» (loan 1,29).

14 SEPTEMBRIE

«El a fost dus ca o oaie la tăiere şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi~a deschis gura.» FAPTELE APOSTOLILOR 8,32 Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru că în acest fel S-a descoperit şi a fost cunoscut de lume. Mielul este simbolul purităţii şi al nevinovăţiei. Isus a fost Om în toate privinţele: «ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4,15). A fost întradevăr o fiinţă umană în carne şi oase, ca noi toţi de altfel şi recunoaştem adevărul acesta în dezvăluirea umanităţii Sale: El a plâns, I-a fost foame, I-a fost sete, I-a fost teamă, a obosit, a fost ispitit de Satan - dar nu a păcătuit niciodată! De aceea este numit Mielul sfânt al lui Dumnezeu. Pentru că Isus a trăit în sfinţenie, sângele Său — şi numai al Său — ne curăţă de absolut toate păcatele. El a ales să fie Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să putem păşi pe calea Sa. El a venit din ceruri cu scopul clar de a fi sacrificat pentru păcatele noastre: «... vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). Nu a fost disperat din cauza execuţiei Sale groaznice, ci a spus cu hotărâre sfântă: «Dar tocmai pentru aceasta am venit pană la ceasul acesta!» (loan 12,27). Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi prin aceasta ne-a descoperit nouă tuturor natura Sa de Miel, predestinat sacrificiului suprem.

6 SEPTEMBRIE

«In adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.» 2 CORINTENI 13,4 Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru a ne descoperi măreţia şi complexitatea biruinţei Sale. Biruinţa lui Isus este, ciudat, biruinţa mielului. El a câştigat-o, dar nu prin eforturi umane, pentru că «El a fost răstignit prin slăbiciune» (2 Cor. 13,4). De aceea versetul, în paradoxul său divin, este atât de puternic: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Cel mai slab a câştigat cea mai mare biruinţă spirituală! Cât de slăbit era

Domnul Isus Cristos când a mers la Golgota vedem din faptul că S-a prăbuşit sub greutatea crucii. Dar când a fost crucificat înaintea tuturor martorilor din lumea invizibilă a avut loc practic cea mai mare demonstraţie de putere din toate timpurile: Mielu lui Dumnezeu a luat asupra Lui păcatele întregii lumi! De unde această putere spirituală extraordinară în Mielul slab, să poată purta păcatele întregii lumi? Iată răspunsul: dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu îl susţinea, căci nu este scris «Iată, acesta este Mielul», ci «Iată Mielul lui Dumnezeu». Doar prin puterea dragostei lui Dumnezeu a putut Isus Cristos să înfăptuiască ceea ce a rămas pe veci valabil, şi anume să plătească pentru toate păcatele şi fărădelegile oamenilor. Cine îl urmează pe Miel va avea parte de aceeaşi experienţă: În cea mai mare slăbiciune va realiza însă ce e mai greu. În această lumină, cuvântul Scripturii are o deosebită semnificaţie: «căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9). 16 SEPTEMBRIE «După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7»9 Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său: «şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!"» (Apoc. 7,10) sau «Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1). Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu: «Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27). Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2). Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului! 17 SEPTEMBRIE «Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!» LUCA 12,49 Ştii tu cine este Isus? El este Mielul lui Dumnezeu, jertfa desăvârşită, Păstorul cel bun. El este poarta cea strâmtă, singura cale spre Tatăl! Cum a fost Isus? Apostolul Petru spune că a fost sfânt, neprihănit şi nevinovat. Pavel afirmă că El nu a cunoscut păcatul. Dar focul sfâfflfc Gaore trebuia să ardă nu a fost aprins doar de neprihănirea şi sfinţenia desăvârşită a lui Isus. Mulţi au fost spălaţi şi au devenit copii ai lui Dumnezeu prin sângele Mântuitorului, în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Dar acest adevăr nu aprinde iautomat focul Duhului Sfânt — şi astfel îmi permit să pun o altă întrebare importantă: Cum a trăit Domnul Isus pe acest pământ? în ascultare! «S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce» (Filip. 2,8). Aici începem saţ pătrundem secretul focului mereu arzător, descoperirea scopului venirii Sale: «Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!» (Luca 12,49). El ne arată calea şi ne spune: «Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească^ (Luca 12,50). Isus a lăsat Ia o parte dumnezeirea Sa şi S-a smerijf a fost ascultător până la moarte pentru ca focul Duhului Sfânt să poată fi aprins prin El pe întregul pământ!

18 SEPTEMBRIE «Lucrul acesta nu se va face face prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu.» ZAHARIA 4,6 Întreaga Biblie este plină de exemplele oamenilor care s-au umilit, au renunţat la ei înşişi şi, de dragul lui Dumnezeu au fost gata să se sacrifice. Dacă vrei să rămâi fierbinte în dragostea lui Dumnezeu, atunci renunţă la tine însuţi! «Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus» (Filip. 2,5). Focul Duhului Sfânt începe să lumineze, să ardă, să încălzească imediat ce un păcătos se smereşte. Samson, un personaj foarte cunoscut din Vechiul Testament, este un exemplu elocvent în acest sens. În mijlocul batjocurilor duşmanilor, Samson s-a smerit şi, în Judecători 16,28 auzim strigătul său de pocăinţă: «Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog, Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta». Prin această rugăciune scurtă Samson şi-a recunoscut neputinţa şi eşecul, povara grea a păcatelor sale. Şi iată că, prin umilinţă, el ne duce cu gândul la Mielul divin care a biruit moartea. Victoria lui Dumnezeu prin Samson a fost posibilă doar când acesta a renunţat în pocăinţă şi la ultima fărâmă de mândrie, de «eu». Aceasta ascultare în renunţare, exprimată în cazul lui Samson în mod profetic, este cea care face ca focul Duhului Sfânt să ardă cu putere.

19 SEPTEMBRIE «Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ.» 1 ÎMPĂRAŢI 18,38 În acest pasaj îl vedem pe profetul Ilie stând în mijlocul poporului Israel pe muntele Carmel şi spunându-le: «Apropiaţivă de mine» (1 Imp. 18,30). Se vorbeşte mult prea puţin despre sacrificiul de pe altar şi mai mult despre focul care a venit şi a mistuit, în ciuda tuturor obstacolelor (pietre, pământ, apă), jertfa care era pe altar. Obstacolele spirituale sunt mari şi în ziua de azi: scopuri şi preocupări materialiste (simbolizate de pământ), încăpăţânare (simbolizată de pietre), slăbiciune (simbolizată de lemn). Chiar şi apa, elementul opus focului, care în cazul acesta simbolizează refuzul, nu a fost un obstacol în calea acţiunii focului, deoarece jertfa era deja acolo, pe altar. Doar când jertfa de mâncare - dăruirea de bună voie -era adusă laolaltă cu arderea de tot adică dăruirea totală - putea rămâne pe altar. Jertfa de bunăvoie şi sacrificiul total ne leagă puternic de altarul lui Dumnezeu, după cum este scris: «Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!» (Psalm 118,27). Să ne ajute Dumnezeu ca doar în modul acesta să fim şi să rămânem legaţi de El!

20 SEPTEMBRIE «Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, si ca un ciocan care sfărâmă stânca?» IEREMIA 23,29 Ce este focul? Este Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte şi lucrează cu putere în noi. Focul este imaginea suferinţei cumplite a Mielului. Noi suntem astăzi conduşi prin ceea ce a trăit şi suferit Isus. Aceasta este calea umilinţei. El S-a smerit atât de mult încât a fost gata să îmbrace haina slujitorului. De aceea Dumnezeu I-a dat Numele care este mai presus de orice nume. Focul Sfintei Scripturi este un foc de curăţire şi lucrează puternic în noi doar în urma dăruirii noastre totale, de bunăvoie: «pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Cristos» (1 Cor. 3,12).

Revenirea lui Isus Cristos în glorie pe norii cerului va fi pentru copiii lui Dumnezeu ultima curăţire prin foc. Toate faptele noastre vor trece prin foc când vom sta în faţa tronului Său de judecată pentru răsplătire şi atunci va arde într-adevăr tot ce a fost pământesc, trecător şi păcătos. Nu va mai rămâne decât jertfa arderii de tot - dăruirea totală - care nu va fi mistuită de flăcări: această jertfă este pentru Domnul: «aur, argint, pietre scumpe» (1 Cor. 3,12).

9 SEPTEMBRIE «Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.» IOAN 3,3 Există două feluri de creştini - creştini adevăraţi, autentici şi creştini doar cu numele. Satan, duşmanul sufletelor oamenilor, este cel mai mare înşelător. El creează cu multă uşurinţă haos în mintea unui om, mai ales când este vorba de întrebări şi principii cu valoare veşnică. Îmi pot închipui că un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor spune ceva de genul: «Fiecare trebuie să se sfinţească singur. Există atâtea biserici şi adunări, secte şi mişcări religioase că nu mai poţi şti cu certitudine cine spune adevărul şi cine minte». Aceasta este tactica mârşavă a diavolului care te împiedică să experimentezi siguranţa mântuirii şi a sfinţeniei. Dar suntem totuşi de acord într-un punct, şi anume că Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, nu poate minţi. El însuşi este adevărul. Crezi acest lucru? Tu spui: «Mi-am pierdut încrederea în oameni!» Dragul meu cititor, nu eşti primul! Poţi fi supărat pe diverşi oameni care te-au dezamăgit, dar ce ai împotriva lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, care de dragul tău a părăsit cerul, a devenit om şi a murit pe cruce? El vrea ca şi tu să fii parte a împărăţiei Sale.

9 SEPTEMBRIE «Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.» ROMANI 8,16 Siguranţa sfinţeniei este consecinţa absolut firească a evenimentului naşterii din nou. In păcătosul care a venit cu pocăinţă sinceră la Isus şi care a primit iertarea păcatelor prin credinţa în jertfa de pe cruce, ia naştere o nouă realitate minunată. Tot atunci el primeşte şi Duhul Sfânt care-i dă certitudinea că a devenit un copil al lui Dumnezeu. Poate întrebi plin de mirare: «Cum poţi să fii atât de sigur de acest lucru?» Dragul meu, nu numai că poţi să ştii, ci chiar trebuie să ştii: «aveţi viaţa veşnică» (1 loan 5,13). Poate esti pe calea «creştină» de ani de zile si totuşi nu ai siguranţa mântuirii, nu ai siguranţa iertării păcatelor. Cât de sărac eşti atunci, în ciuda tuturor lucrurilor de care poate dispui! Mulţi sunt de părere că este «fariseism să afirmi cu încredere că eşti un copil al lui Dumnezeu. Putem însă să contraargumentăm: «Dacă mărturisesc astăzi cu toată fiinţa mea că am siguranţa mântuirii, recunosc în acelaşi timp că nu înţeleg acest lucru, deoarece sunt doar un păcătos. Am doar o explicaţie pentru siguranţa mântuirii mele: Dumnezeu m-a iubit şi pe mine şi Şi-a dat Fiul să moară pe cruce pentru păcatele mele!»

23 SEPTEMBRIE «Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.» 1 IOAN 5,12 Faptul că eşti născut din nou nu poate rămâne ascuns, deoarece Domnul Isus spune: «Ii veţi cunoaşte după roadele lor» (Matei 7,16). Dacă eşti creştin numai cu numele nu poţi avea

roadele Duhului Sfânt. Îţi este ruşine să recunoşti pe Isus şi, dacă trebuie să alegi, alegi întotdeauna calea cea mai uşoară. «Nu fac mărturisiri despre viaţa mea», vei spune atunci. Bineînţeles că nu, deoarece cum ai putea vorbi despre o viaţă nouă, cum ai putea să-L mărturiseşti pe Isus, dacă nu ÎI cunoşti cu adevărat? Gândeşte-te pentru un moment: esti născut din nou sau doar mimezi viata de credinţă? Un copil al lui Dumnezeu cu adevărat născut din nou trebuie să ÎI mărturisească fiindcă L-a cunoscut pe Cel care i-a iertat toate păcatele. Isus trebuie să Se descopere prin cuvinte şi prin fapte, prin întreaga viaţă a unui om născut din nou. De ce? Pentru că Isus Cristos însuşi, prin Duhul Său, locuieşte în inimile acestor oameni. Poate vei răspunde: «Dar cunosc mulţi „credincioşi" ale căror fapte vorbesc atât de tare că nu le mai aud cuvintele». Din păcate ai dreptate. Dar aceşti aşa-zişi «credincioşi» vor fi judecaţi înaintea tronului de slavă al lui Dumnezeu. Schimbă însă acest lucru situaţia ta? La ce-ti foloseşte religiozitatea dacă nu vii la Cristos, dacă nu faci pasul credinţei spre Isus?

24 SEPTEMBRIE «Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.» DEUTERONOM 31,6 Ce minunat! Însuşi veşnicul şi atotputernicul Dumnezeu te strigă şi-ţi spune că nu trebuie să-ţi fie frică, deoarece EI vrea să te însoţească la fiecare pas. Ce este umblarea cu Dumnezeul cel veşnic? Dacă El nu ne-ar fi promis că doreşte să meargă alături de noi nu aş avea curajul să spun nimic despre acest lucru. Este greu să umbli cu El, cu Dumnezeul cel veşnic. A umbla nu înseamnă numai a înainta, ci şi a ţine pasul cu El. Păstrarea cadenţei vine din liniştea interioară, din pacea cu El. Dacă există dezacord între Dumnezeul cel viu şi realitatea spirituală din sufletul tău, dacă s-au interpus păcate între tine şi El, atunci nu poţi ţine pasul. Atunci mergi ori prea repede, ori prea încet. În Amos 3,3 este scris: «Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?» Altfel spus, condiţia de bază să poţi umbla cu Dumnezeu este să devii una cu El - una cu Cel sfânt -prin Domnul Isus Cristos şi prin sângele Său vărsat. Doar atunci descoperi minunea binecuvântării de a fi purtat pe braţe de către Dumnezeu.

10 SEPTEMBRIE «Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, aşa să si umblaţi în El.» COLOSENI 2,6 Ce anume face ca umblarea cu Dumnezeu să devină nesigură şi nestatornică? Există mulţi copii ai lui Dumnezeu a căror viaţă de credinţă e aidoma unui carusel. Acum aleargă înainte fericiţi, pentru ca în clipa următoare să îi vezi resemnaţi, stând ca profetul Ilie în pustiu. Este oare Domnul nestatornic? Îi este Lui frică de ceva? Şi-a pierdut cumva puterea? Nu, niciodată! Scriptura spune despre El: «Domnul Dumnezeu este Stânca» (Isaia 26,40). Suntem înconjuraţi de un întuneric ameninţător, dar nu trebuie să ne fie teamă, deoarece umblăm cu Dumnezeul cel viu. Nu este bine să te laşi orbit de puterile întunericului, cum ar fi duhul de oboseală, irascibilitatea sau demonul autocompătimirii. David a strigat în faţa unor astfel de atacuri: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău» (Psalm 23,4). Motivul lipsei sale de frică a fost: «căci Tu eşti cu mine». Umblă cu Dumnezeul cel viu ca şi cum numai voi doi aţi fi în această lume! În faţa Lui până şi întunericul se preface în lumină: «căci Tu eşti cu mine».

26 SEPTEMBRIE «... pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.» EVREI 11,27 Învaţă să umbli în viaţa de toate zilele cu Dumnezeu, aşa cum a făcut Moise! «Căci Tu eşti cu mine» (Psalm 23,4). Nu îl văd, nu îi simt prezenţa, dar ştiu prin credinţă că El este cu mine. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu cunosc absolut deloc ce presupune umblarea cu El. Motivul nu este unul exterior, ci oboseala lăuntrică. Când un copil al lui Dumnezeu este obosit şi resemnat, înseamnă automat că nu mai ţine pasul cu Dumnezeu. Rămâne în urmă şi nu mai are părtăşie cu Domnul pentru că Acesta a mers mai departe. Cine a obosit şi este delăsător pierde binecuvântarea pe care Dumnezeu doreşte să i-o dea zilnic. Ultimul verset din Isaia 40 spune: «umblă, şi nu ostenesc». Care este remediul împotriva acestei oboseli în umblarea zilnică cu Dumnezeu? Te rog, citeşte Isaia 40,31: «dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea». Nu vei obosi niciodată pe calea credinţei dacă înveţi să-L aştepţi pe Domnul! Această aşteptare se traduce printr-o viaţă intensă de rugăciune. Domnul Se ţine întotdeauna de cuvânt; El vrea să-ţi reîmprospăteze energiile. Dumnezeu te lasă să păşeşti alături de El şi îţi promite că nu vei obosi dacă vei face acest lucru cu toată inima.

11 SEPTEMBRIE «Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.» IEREMIA 10,23 Nu putem hotărî de capul nostru cum să umblăm pe calea credinţei, ci trebuie să ne modelăm după lungimea pasului Domnului. Umblarea cu Dumnezeu este una specială. Isus a păşit pe această cale cu Tatăl Său. Dar această umblare este împotriva voinţei, naturii şi a planurilor noastre. Prietenia cu Dumnezeu înseamnă duşmanie cu lumea. Există mulţi care vor să-L urmeze pe Domnul şi renunţă chiar şi la slujba lor, dar totuşi umblă pe calea credinţei aşa cum vor ei, nu cum a făcut Isus. În mod normal, nimeni nu doreşte să umble exact ca El, deoarece lucrul acesta presupune automat episodul Golgota. Însă doar atunci când te jertfeşti şi când rămâi în moartea Lui umbli aşa cum a umblat EL. Numai când omul vechi, firea ta păcătoasă dispare în moartea lui Isus, noua creaţie poate să umble cu Dumnezeu. Legătura vitală cu El începe acolo unde, paradoxal, viaţa cea veche se stinge: «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine» (Gal. 2,20). Începe chiar astăzi noua umblare alături de Dumnezeul cel viu!

11 SEPTEMBRIE «Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.» I IOAN 2,6 Vreau să te întreb cu cea mai mare seriozitate: ai rămas în Isus, în moartea Sa, ai fost crucificat cu El? Ştiu bine că trupul nostru supus păcatului şi putrezirii nu vrea acest lucru. Am auzit de un creştin care, în ciuda nedreptăţii pe care fraţii săi de credinţă i-au făcut-o, se ruga mereu rostind aceleaşi cuvinte: «Doamne, ajută cuiele să ţină!» Printr-o asemenea rugăciune el vroia să spună: «Doamne, ajută-mă să nu cobor de pe cruce, să mă justific şi sămi câştig eu dreptatea». Nu a fost aceasta marea victorie a lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? La urma urmei El, care ar fi putut să nimicească totul într-o clipă, deoarece avea toată puterea, a ales să rămână crucificat. A rămas pe cruce chiar şi atunci când a fost provocat şi I s-a strigat: «Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27AO). Nu ar fi putut Cristos să coboare? Ba da! Dar Mielul a ales să asculte. A umblat cu Dumnezeu până la capăt. Umblarea cu Tatăl s-a împlinit în ascultarea Sa absolută până la moarte, şi încă moarte de

cruce. Dacă vrei să umbli cu Dumnezeu - şi lucrul acesta este posibil - atunci Golgota e punctul tău de pornire. Acolo îşi găseşte sfârşitul eul tău plin de mândrie. Astăzi poate fi un nou început în viaţa ta, dacă te apleci în faţa lui Dumnezeu şi te rogi: «Dumnezeul meu, vreau să încep din această clipă să umblu cu Tine, chiar din locul de unde nu aş vrea. Du-mă la Golgota!»

29 SEPTEMBRIE « Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.» 1 TESALONICENI 5,5 Putem fi siguri că vom fi răpiţi înainte de judecată numai dacă umblăm cu Dumnezeu. O umblare cu El este o umblare dreaptă, care nu ţine cont de îndemnurile firii vechi. Ca şi copii ai Săi trebuie să umblăm cu El în lumină, deoarece numai aşa vom fi răpiţi înainte de necazul cel mare. Crucea garantează eliberarea de judecată. Domnul Isus spun&)f «Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă» (loan 5,24). Cine nu doreşte să împlinească voia absolută a lui Dumnezeu, cine nu iese la lumină de frică să nu i se vadă faptele, a intrat sub iminenţa judecăţii. Un copil al luminii umblă întotdeauna cu Dumnezeu în lumină. Cine evită lumina nu va avea parte de răpire şi va cădea sub judecată, de aceea te întreb astăzi: există cumva zone întunecate în viaţa ta de credinţă? Chiar dacă nu ai ţinut pasul cu Dumnezeu nu vrei să vii acum la lumină? Nu vrei să începi acum o umblare în ascultare faţă de El? Cine ştie cât de curând va avea loc răpirea?

30 SEPTEMBRIE «Orice ni se dă bun si orice dar desăvârşit este de sus, pogorân-du-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.» IACOV 1,17 Dumnezeul gel veşnic este neschimbător! Scriptura ne învaţă acest lucru în mod clar. Când citim că Lui îi pare rău de ceva, acest lucru este întotdeauna legat de păcatele oamenilor, niciodată de faptel Sale. Prin cuvintele: «I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui» (Gen. 6,6), putem înţelege de fapt că Dumnezeu S-a întristat. El a plâns din cauza efectelor păcatului în viaţa oamenilor pe care El i-a făcut perfecţi, pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa. E clar că Domnul nu poate regreta ce a făcut. Dumnezeu nu-Şi schimbă planurile, deoarece intenţiile Sale sunt perfecte, desăvârşite şi în concordanţă cu voia Sa suverană. Nici prin rugăciunile noastre nu-I putem schimba planurile. Ba mai mult, noi înşine suntem schimbaţi prin rugăciune astfel încât Dumnezeu să poată face ceea ce El doreşte dintotdeauna: să binecuvânteze, să salveze, să elibereze. El este întotdeauna Cel care ne binecuvântează. Niciodată omul nu-L va putea schimba pe Dumnezeu!

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG OCTOMBRIE 1 OCTOMBRIE «Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.» ROMANI 5,8 Duhul Sfânt ne îndreaptă mereu cu faţa spre Isus, dovada vie a dragostei lui Dumnezeu revărsate din cer pentru noi. Când Iosif, fiul preferat al lui Iacov, a fost vândut de fraţii săi geloşi unei caravane de ismaeliţi care se îndrepta spre Egipt, el nu ştia că Dumnezeu avea planuri mari şi pline de binecuvântare pentru viaţa lui. Mai mult chiar, în Iosif (care a fost vândut la sugestia fratelui său Iuda pentru 20 de arginţi Dumnezeu L-a prefigurat în mod profetic pe Isus Cristos care, secole mai târziu, a fost vândut de Iuda Iscarioteanul pentru 30 de arginţi. Ce dragoste nemărginită şi primitoare! «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică» (loan 3,16). Acceptă dragostea şi voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta! El vrea ca Domnul Isus Cristos să Se reflecte prin viaţa ta şi astfel dragostea Sa nesfârşită să-ţi inunde inima. Acest lucru intenţiona apostolul Pavel să zică când a exclamat: «Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Cristos chip în voii» (Gal. 4,19). El ne-a atras atenţia că trebuie să devenim una cu Isus Cristos într-o asemenea măsură încât să fim gata să acceptăm cu bucurie şi încredere orice cale pe care Dumnezeu în dragostea Sa doreşte ca noi să o urmăm.

1 OCTOMBRIE «Copilaşilor, sä nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.» 1 IOAN 3,18 Umblarea în dragoste înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât urmarea perseverentă a Mielului oriunde S-ar duce El! Dar omul firesc, păcătos nu vrea acest lucru. Nici Petru, cel mai temperamental şi entuziast ucenic, nu a fost gata să o facă. Atunci când a mers cu Isus spre Golgota, «L-a urmat de departe» (Matei 26$ 8). Atât timp cât negăm calea Mielului, atât timp cât «ÎI urmăm de departe» şi ocolim suferinţa Lui, rămânem în «de ce?» - urile noastre limitate şi nu observăm că Dumnezeul cel veşnic vrea să ni Se reveleze exact în aceste momente de încercare. Cum poate oare dragostea noastră pentru El să devină tot mai profundă şi mai intensă, în aşa fel încât să dorim cu toată fiinţa să îl urmăm pe Miel oriunde ar merge? Să privim şi să căutăm să înţelegem minunatul adevăr din Romani 8,32: «El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?» Iată dragostea fară margini a lui Dumnezeu, dragoste divină pe care ne-a dăruit-o

prin suferinţa şi moartea Fiului Său! Această dragoste naşte la rândul ei dragoste. Şi adevărul că Dumnezeu ne dăruieşte absolut totul în Isus (deci şi dragostea Sa) îl descoperim citind şi textul din Romani 5,5: «pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat».

3 OCTOMBRIE «Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.» APOCALIPSA 3,20 Vrei şi tu să fii sfânt cum este Isus Cristos? Când eşti gata să începi umblarea perseverentă în dragostea Sa? Poate te confrunţi cu imposibilitatea, cu incapacitatea de a-ţi iubi «aproapele». Mai mult chiar, probabil eşti pe punctul să fii sfâşiat de ura împotriva vrăjmaşilor tăi. Acest lucru este din cauză că Isus Cristos încă nu are controlul total în inima ta. Dacă îl auzi bătând la usa inimii tale să ştii că te costă totul să-L laşi să intre. Dar dacă îl accepţi în inima ta, Dumnezeu îţi dăruieşte într-o clipă exact ceea ce-ţi lipseşte, deoarece este scris: «pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat» (Rom. 5,5). Doar atunci ura şi lipsa dragostei dispar. Prezenţa lui Dumnezeu îţi inundă întreaga fiinţă, iar El are acces şi lucrează cu putere prin Isus Cristos în inima ta. Doar în acest fel devii capabil să-ţi iubeşti chiar şi cel mai înverşunat duşman şi să-1 binecuvântezi în rugăciune. Umblă în dragostea lui Dumnezeu şi începe de astăzi să înţelegi voia sfântă a Lui cu privire la viaţa ta! Da, atunci cu siguranţă umblarea ta va avea loc pe calea ce duce la cer!

4 OCTOMBRIE «Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.» LUCA 21,26 Omenirea trăieşte în ziua de astăzi într-o extraordinară tensiune; se pare că am ajuns Ia o răscruce în care trebuie să luăm o decizie importantă. Nu numai fiecare individ în parte, ci şi națiunile simt această presiune, sute de mii, ba chiar milioane de persoane. De ce oare sunt atâţia oameni obosiţi şi sătui de viaţă? Pentru că toate hotărârile luate până acum nu au dus la rezolvarea celor mâi arzătoare dileme. De aceea astăzi îţi spun: predă-ţi viaţa cu totul în mâna lui Isus! Răspunde acum fară echivoc la întrebarea lui Pilat: «Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos?» (Matei 27,22). Spune un «da» hotărât Fiului lui Dumnezeu! Pentru cine ia această decizie definitivă în toate domeniile vieţii, orice altă problemă, indiferent cât de delicată şi grea ar fi, se rezolvă în mod minunat. Viaţa celui care L-a primit pe Domnul va fi complet reînnoită. Da, cel ce se decide pentru Isus Cristos va avea foamea şi setea sufletului săturate. Un astfel de om are un viitor si o nădejde.

5 OCTOMBRIE «Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi» ROMANI 5,8 Când vine vorba de Fiul lui Dumnezeu, părerile se împart. Unii oameni zic da, ceilalţi nu. Dar Dumnezeu respectă toate aceste decizii. El te ia de fiecare dată în serios, deoarece eşti creaţia mâinilor Sale. Când Dumnezeul cel veşnic a creat cea mai importantă capodoperă din

creaţia Sa din «ţărâna pământului», l-a făcut pe om după chipul Său şi după asemănarea Sa şi «i-a suflat în nări suflare de viaţă» (Gen. 2,7). Prin aceasta ne-a dat fiinţă din Fiinţa Lui. Esenţa Fiinţei divine a lui Dumnezeu este dragoste. El a creat oameni care să-L iubească necondiţionat, deoarece dragostea presupune libertate. Asta înseamnă că la început omul putea să-şi aleagă propria cale. Din nefericire el a ales păcatul. Niciodată nu vom putea înţelege ce a simţit inima lui Dumnezeu (care este dragoste pură) când omul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea Sa I-a întors cu răceală spatele şi l-a preferat pe Satan. Numai cel care L-a recunoscut şi acceptat pe Isus Cristos ca darul nepreţuit al Iui Dumnezeu începe să înţeleagă ceva din profunzimea versetului de aur al Scripturii: «Fiindcă atât de multa a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu ...» (loan 3,16). Acesta este minunatul mesaj al celei de-a doua şanse pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor căzuţi în păcat.

6 OCTOMBRIE «Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu Vreau să-l fac, iată ce fac!» ROMANI 7,19 Nu te recunoşti în acest verset? Vrei cu tot dinadinsul să te lupți din răsputeri să-ţi birui furia, pasiunile întunecate, păcatele, şi totuşi nu reuşeşti. De ce oare? Pentru că predarea ta nu este totală. «Da».spui tu, «vreau să trăiesc cu tot ce am şi cu tot ce sunt pentru Isus, dar nu am putere». Dragul meu, Dumnezeu nu aşteaptă putere din partea ta, dimpotrivă! A-L urma pe Isus nu te face pe tine mai puternic; vei rămâne fară doar şi poate la fel de slab ca înainte. Şi totuşi este posibil să duci o viaţă de biruinţă, deoarece victoria Lui pe crucea de pe dealul Golgotei este reală. Pe cruce El a strigat: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Oare în momentul în care te-ai hotărât să-L urmezi pe Domnul, ai fost umplut cu putere? Nu, nu a fost deloc aşa. Tu ai rămas la fel de slab ca mai înainte, poate chiar mai slab. Dar prin decizia şi predarea ta totală în mâna Lui se declanşează o putere spirituală pe care nu tu o ai, dar care îţi stă deplin la dispoziţie. In spatele slăbiciunii şi nevredniciei tale stă întreaga putere de biruinţă a lui Isus Cristos. Nu te uita la poverile care te apasă, ci abandonează-te în braţele Sale puternice! 3 OCTOMBRIE «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» IoAN 1,29 Ştii că acest Isus care a fost crucificat şi a murit pentru tine pe cruce este Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor? Stii că Dumnezeul cel veşnic nu oboseşte niciodată? Inţelepciunea Sa nu poate fi pătrunsă; El guvernează întreg universul. De fapt nu există legi ale naturii, ci totul este pus în mişcare prin Persoana şi prin voinţa Sa. In Isaia 9,6 citim: «... domnia va fi pe umărul Lui». Acest Isus, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, este atât de puternic încât duce întreg universul pe umerii Săi. Acum citeşte şi pasajul din Lu-ca 15,4-5. Aici îl vei descoperi pe Dumnezeul măreţ drept Păstorul cel bun, Fiul Omului. El ne vorbeşte despre cele o sută de oi pe care le are şi despre felul în care, atunci când pierde una, merge şi o caută până o găseşte şi o aduce înapoi pe umerii Săi. Crezi că aceşti umeri puternici au cedat vreodată? Da, la un moment dat în istorie au cedat sub o povară care este mai grea decât întreg universul: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Isus Cristos a murit purtând povara păcatelor noastre, dar moartea nu a putut să-L ţină. A înviat şi trăieşte! Glorie Lui!

8 OCTOMBRIE

«Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului."» EXOD 28,36 Exod 28 este un capitol impresionant despre alegerea divină a lui Dumnezeu. Domnul alege oameni pentru slujbe sfinte. Cine citeşte întreg capitolul va remarca fără îndoială seriozitatea şi caracterul aparte al ceremoniei consacrării preoţilor în slujbă. Odinioară Domnul a ales numai seminţia lui Levi pentru această slujbă sfântă de preot, dar, în Noul Legământ fiecare credincios născut din nou prin Cristos este împărat şi preot: «care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!» (Apoc. 1,56). Dacă privim însă astăzi Biserica lui Isus, vedem din păcate o realitate înspăimântătoare. Mulţi s-au întors la Isus - dar s-au oprit pe «pragul» îndurării Domnului. A te întoarce la El este eliberarea din robia Egiptului spiritual, adică a păcatului. Cine se mai preocupă astăzi cu înţelesul adânc al alegerii pentru slujire? Care au fost la început scopul şi apogeul slujirii? Au devenit cumva leviţii preoţi de dragul preoţiei? A avut slujba lor un scop în sine? Deloc! Ţelul era: «Sfinţenie Domnului!» Un astfel de om I se dăruieşte total lui Dumnezeu şi Îi aparţine Lui cu totul.

4 OCTOMBRIE «Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi.» EXOD 22,31 Haideţi să analizam mai în detaliu sintagma «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36). Oare de ce a trebuit să fie îcrustată pe o placă de aur şi fixată pe frunte? Aurul reprezintă în Biblie dumnezeirea. Cine e sfanţ şi rămâne sfânt descoperă Fiinţa lui Dumnezeu, însăşi minunăţia şi frumuseţea naturii divine. Placa de aur cu inscripţia «Sfinţenie Domnului» trebuia fixată pe frunte, adică acolo unde se află lăcaşul gândurilor omeneşti, locul de unde vin comenzile. Acolo unde este centrul personalităţii umane, acolo vrea Domnul să îşi aşeze mâna şi pecetea «Sfinţenie Domnului». Această sintagmă era încrustată pe o placă: «să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete» (Exod 28,36). Ceea ce este gravat reprezintă dovada unui fapt de necontestat, a unui adevăr imposibil de şters. Prin aceasta Dumnezeu Şi-a pecetluit slujitorul şi a mărturisit în faţa lumii văzute si nevăzute: «El este al Meu!» Placa lui Aaron era pusă acolo unde oricine o putea vedea şi citi ce este inscripţionat pe ea. Deci Aaron nu trebuia să spună: «eu îi aparţin lui Dumnezeu», deoarece lucrul acesta era deja clar şi vizibil. Cei cu adevărat sfinţi vorbesc prin fiinţa lor mai puternic decât prin cuvinte; ei sunt epistole vii ale lui Cristos, epistole pe care oricine le poate citi.

10 OCTOMBRIE «Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt. "» i PETRU 1,15-16 De ce «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36)? 1. Pentru că El este sfânt! Pe cine urmezi dacă nu ÎI urmezi pe Isus? De cine să asculţi dacă nu de Dumnezeul cel sfânt? In viaţa de credinţă posibilităţile de a păcătui sunt multe, aproape la tot pasul. Cum stau lucrurile în relaţia ta cu Dumnezeu? Sunt cumva adevărul şi minciuna mult prea apropiate? Din păcate mulţi binecuvântează cu gura, dar blestemă cu inima, mulţi au credinţă, dar nu au faptele credinţei, în timp ce alţii nu au credinţă, dar au faptele ei. Noi însă trebuie să fim o imagine completă a lui Dumnezeu în lume. Haina preoţească a lui Aaron, căciula albă, pietrele preţioase de pe piept, placa de pe frunte,

prezentarea sa în sfinţenie, toate acestea sunt numai manifestarea exterioară a poziţiei inimii sale: «Sfinţenie Domnului». 2. De ce să fii sfânt? Pentru că eşti al Său! Este de-a dreptul şocant de câte 'Ori repetă Domnul acest lucru în Exod 28: în versetul 1 — «pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi», în versetul 3. «să-Mi împlinească slujba de preot»; în versetul 4 — «să-Mi împlinească slujba de preot»; şi în versetul 41 — «şi-Mi vor sluji ca preoţi». Tragem concluzia că acest «Sfinţenie Domnului» reprezintă de fapt expresia dragostei Sale: «îmi aparţii!»

5 OCTOMBRIE «Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură (sau zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.» 2 CoRiNTENi 5,17 Mai păcătuieşte un om născut din nou? Este sau nu totul înnoit în viaţa sa? Biblia o spune cu claritate: «toate lucrurile s-au făcut noi». Deci, esenţa omului — duhul primit de la Dumnezeu şi mort prin păcat — învie în momentul naşterii din nou şi este umplut de Duhul Său cel Sfânt. Acesta este omul nou. Noua creaţie nu mai poate păcătui; este născută din Dumnezeu, de aceea este fără pată, sfântă şi dreaptă. Cine poate atunci să mai păcătuiască? Eul nostru care a fost distrus pe cruce de Isus Cristos: omul cel vechi, firea, carnea păcătoasă de care nu vom putea scăpa pe pământ. Dar acest «eu» nu mai are justificare în faţa lui Dumnezeu; Biblia spune: «toate lucrurile s-au făcut noi». Iată de ce cuvintele apostolului Pavel au o extraordinară semnificaţie şi pentru noi: «Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine» (Gal. 2,20).

5 OCTOMBRIE «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» l CORINTENI 15,57 «Ce să fac ca firea mea veche să rămână în moarte?» se întreabă unii mai ales când constată că în viaţa de toate zilele experimentează atât de rar biruinţa. Să ne punem următoarea întrebare: crezi cu adevărat că Isus Cristos a murit şi în locul tău pe cruce? Dacă da, atunci şi pentru tine este valabil textul din Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului». Prin aceasta vreau să spun că, în momentul în care duşmanul încearcă să ne ispitească prin oameni care ne jignesc, ne acuză pe nedrept sau ne înşeală fără pic de ruşine, avem o ocazie extraordinară să dovedim că noi credem cu toată fiinţa în puterea morţii lui Isus. Doar atunci crucificarea împreună cu El se dovedeşte a fi cheia victoriei în confruntarea cu tot ce e negativ. Dumnezeu are grijă ca în viaţa noastră de zi cu zi să fim crucificaţi. Peste tot ne întâlnim cu crucea deoarece, dacă nu ar fi ispitele, nu am avea ocazia să practicăm victoria lui Isus Cristos de pe crucea Golgotei. Trebuie să îi iubim pe cei care ne «cioplesc» cel mai mult, deoarece, cu fiecare atac pe care-1 suferim avem ocazia să ne rugăm aşa cum găsim scris în 2 Corinteni 2,14: «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Cristos...».

13 OCTOMBRIE

«De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.» EVREI 7,25 Îşi poate pierde mântuirea un copil al lui Dumnezeu? Cel născut din nou prin credinţa în jertfa Domnului Isus Cristos pe crucea de pe Golgota este pecetluit cu Duhul Sfânt, care este un zălog al salvării. Duhul Sfânt ne revelează adevărul complet al mesajului Cuvântului lui Dumnezeu. Un om care a primit Duhul Sfânt este salvat pe veci. Domnul Isus spune cu fermitate că nimeni nu-I va smulge oile din mâini: «nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu» (loan 10,29). Se pune totuşi întrebarea: ce se întâmplă dacă în minunata poziţie de copil mântuit al lui Dumnezeu totuşi păcătuiesc? loan răspunde: «dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Cristos, Cel neprihănit» (1 loan 2,1). Cel născut din nou este eliberat de păcat şi de puterea acestuia, dar nu şi de prezenţa şi de atacurile lui. Biblia & ne avertizează cu toată seriozitatea că prin păcate neştiute putem pierde cea de-a «doua sfinţire». Prima sfinţire o reprezintă viaţa veşnică în gloria cerească, dar ce-a de-a doua este răsplata pe care o primim. Această a doua sfinţire, «cununa» sau «moştenirea», o primim numai prin dedicare totală lui Isus.

14 OCTOMBRIE «Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă.» l PETRU 5, 8-9 Această îmbărbătare a apostolului Petru ne avertizează să fim treji şi veghetori mai ales când tocmai am experimentat puterea biruinţei lui Isus. Exact acelaşi lucru îl spune şi apostolul Pavel în Efeseni 6, l0-l1. El nu ne îndeamnă să luptăm cu toate forţele împotriva atacurilor devastatoare ale diavolului, ci mai degrabă ne porunceşte să fim tari în Domnul. Negăm prin aceasta lupta credinţei? Nu! Nu luptăm să ajungem la biruinţa lui Isus, ci luptăm din postura celui care beneficiază de ea! Cineva poate protesta însă în felul următor: dacă Satan a fost într-adevăr învins, de ce mai poate încă să acţioneze? 1. Pentru că biruinţa Mântuitorului divin trebuie dovedită lumii văzute şi nevăzute de către cei care cred în Isus Cristos. 2. Pentru că omul nu poate fi salvat decât prin decizia sa personală. El trebuie să aleagă între Isus şi Satan, între lumină si întuneric, între viaţă şi moarte. 3. Pentru că Dumnezeul cel sfânt şi suveran nu are nevoie să distrugă întunericul prin forţă. Simpla existenţă a lui Dumnezeu şi darul dragostei Sale, Isus Cristos, lumina lumii, a împăcat omul cu Tatăl şi i-a luat diavolului toată puterea.

15 OCTOMBRIE «... Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.» FILIPENI 1,6 De multe ori zilele noastre sunt pline de haos şi furtună, iar duşmanul încearcă prin toate metodele sale diabolice să ne facă să cădem. Trebuie să reacţionăm însă ime-diat şi să ne adăpostim în Isus. Aceasta este de fapt lupta credinţei noastre — să punem în practică ceea ce afirmăm că credem. Cred cu toată puterea în biruinţa care se obţine din consecvenţa cu care ne întâlnim în părtăşie cu Domnul si Mântuitorul nostru. Cu alte cuvinte, cine vrea să biruie în viaţa de zi cu zi în lupta cu ispita trebuie să se întâlnească zilnic cu Biruitorul. El dă voinţei înfăptuirea; El poate ceea ce noi, prin puterea noastră, nu putem: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 11,9). Şi dacă eşuăm

trebuie să ne resemnăm? Nu! Cine îsi mărturiseşte eşecuri-le şi înfrângerile şi se smereşte poate fi sigur că este iertat prin sângele Său scump. Resemnarea este o tactică a diavolului pe care o foloseşte pentru a contraataca. Isus CriiEft tos este însă începutul şi desăvârşirea credinţei noastre; El va duce la bun sfârşit lucrarea de mântuire pe care a înc încflj|f put-o în noi.

16 OCTOMBRIE «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.» LUCA 9,23 Trebuie să treacă Biserica lui Isus prin aceleaşi suferinţi prin care a trecut şi Domnul? În Sfânta Scriptură ni se spune că noi: - trebuie să urmăm aceeaşi cale ca Mielul, - trebuie să păşim pe urmele Lui, - suntem destinaţi să fim părtaşi la suferinţa Lui, - în părtăşia cu suferinţa lui Isus devenim asemenea Lui, - devenim asemenea Lui dacă suntem pregătiţi să şi murim împreună cu Cristos. Trebuie să trecem prin aceleaşi Suferinţe ca Domnul Isus, deoarece prin naşterea din nou suntem mădulare ale Trupului Său. El este Capul, iar noi suntem mădularele. Noi însă nu trebuie să purtăm păcatele lumii — aceasta a facut-o El o dată pentru totdeauna. Nici nu mai trebuie să îi ducem crucea. Nu crucea Sa o am de purtat, ci crucea mea. Această dorinţă de a purta crucea face parte din urmarea lui Isus: astfel se conturează chipul pe care-1 vom avea în veşnicie. Acesta este scopul minunat al lui Dumnezeu pentru noi!

7 OCTOMBRIE «... şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.» IOAN 14,13 La cine apelăm în rugăciunile noastre? Domnul Isus a spus în mod clar că doar în Numele Lui trebuie să ne adresăm Tatălui. El a îndreptat mereu atenţia oamenilor spre Tatăl Său. Dumnezeu este ţinta noastră, iar Fiul este calea care duce într-acolo. Acesta a fost de fapt scopul suferinţelor Domnului Isus: «Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu» (1 Petru 3,18). Nu există altă cale! Numai prin Isus avem intrarea în sfinţenie, adică în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu. De asemenea Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm: «Tatăl nostru care eşti în ceruri...» (Matei 6,9). Şi apostolul Pavel a subliniat care este Calea: «mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos» (Rom. 1,8). Recunoaştem că Isus Cristos este Domnul! Cât de mult dorim şi aşteptăm revenirea Sa? Prin Isus Cristos am primit îndurarea fară margini a lui Dumnezeu, de aceea putem să ne rugăm direct Lui. El însuşi spune: «Şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine» (loan 12,45), dţ

18 OCTOMBRIE «Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.» IACOV 1,6-7

Ce înseamnă să te rogi cu credinţă? Acest lucru presupune ca în rugăciune să te sprijini cu toată puterea pe promisiunile veşnice ale lui Dumnezeu. Nu putem însă să credem orbeşte. Există oameni care susţin: «Trebuie doar să crezi şi vei avea tot ce vrei», dar greşesc amarnic crezând un asemenea lucru. Avem nevoie de o promisiune veşnică a lui Dumnezeu pentru fiecare situaţie dificilă din viaţa de credinţă. Cât de minunate sunt promisiunile Sale! De exemplu, pentru cei singuri: «iată că Eu sunt cu voi în toate zilele» (Matei 28,20); pentru cei slabi: «puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9); pentru cei plini de griji: «aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi» (1 Petru 5,7); pentru cei supăraţi: «nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră?, (Neem. 8,10); pentru cei bolnavi: «Eu sunt Domnul, care te vindecă» (Exod 15,26). Pentru fiecare situaţie specială, specifică, Dumnezeu ne-a dat o promisiune să ne putem baza în mod concret pe ea prin credinţă. Rugăciunea este cea mai înaltă expresie a credinţei: nu te mai laşi condus de lucrurile vizibile, ci de cele invizibile, de Dumnezeul cel veşnic.

19 OCTOMBRIE «Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!» IACOV 5,16 Care trebuie să fie atitudinea ta în rugăciune în faţa lui Dumnezeu? Una umilă, dar onestă, dreaptă şi sfântă. Aşa trebuie să apari în faţa sfântului Dumnezeu! Cum este însă acest lucru posibil? Numai şi numai prin spălarea în sângele lui Isus. Numai prin sângele Său vărsat pentru noi la Golgota suntem îndreptăţiţi să stăm înaintea Lui, numai prin sângele Lui sfânt avem acces liber înaintea Tronului de har şi de îndurare al lui Dumnezeu: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt» (Evrei 10,19). Nu putem să vorbim cu Dumnezeu fară a fi curăţiţi în prealabil în sângele lui Isus. Această condiţie este însă, din păcate, de multe ori neglijată, de aceea ne vine greu să ne rugăm. Ai uitat că nu te poţi apropia de Dumnezeu decât prin puterea înnoitoare a sângelui lui Isus? Acest lucru înseamnă că nu ne putem apropia de El fără ca Duhul Sfânt să ni-L reveleze pe Miel şi fară a trece prin durerile Sale de moarte, dureri pe care a trebuit să le îndure din cauza păcatelor noastre. Doar atunci vom simţi în suflet dorinţa puternică de a-L adora, iar adorarea Lui naşte rugăciuni eficiente. Din acest motiv haideţi să nu mai intrăm în mod necugetat în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu! El Se va retrage dacă nu ne apropiem de Tronul de har sfinţiţi prin sângele Fiului Său.

20 OCTOMBRIE «Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» IOAN 21,18 Domnul îi spune lui Petru: «Până acum te-ai dus unde ai vrut, dar va veni o vreme când vei fi dus de alţii unde nu vei dori». Trebuie să fim mereu conştienţi de autoritatea lui Dumnezeu şi să acceptăm fară să protestăm conducerea Sa în viaţa noastră. Adevărul este că noi suntem conduşi de El şi când nu observăm acest lucru. Referitor la acest adevăr, în Sfânta Scriptură avem mai multe promisiuni. Iată, de exemplu, Psalmul 32,8: «Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta». Cu toate acestea mulţi credincioşi pierd direcţia şi eşuează. Care este motivul pen-

tru care nu mai vezi calea? În mod sigur de vină este voinţa ta, firea veche şi păcătoasă care îţi întunecă vederea şi îţi creează permanent probleme. Întinde-ţi mâinile din nou spre El şi spune-I: «îmi încredinţez cu totul viaţa în mâna Ta, Fiu al lui Dumnezeu!» Atunci El te va conduce acolo unde nu doreşti — la Golgota, în suferinţă — dar o va face din pricina Numelui Său, pentru a te păstra pe calea cea dreaptă. El a promis că va veghea asupra noastră şi că va fi cu noi în toate zilele.

9 OCTOMBRIE «Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!" când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.» ISAIA 30,21 Unul dintre semnele vremii sfârşitului este faptul că tot mai mulţi copii ai lui Dumnezeu au tendinţa, pe această ultimă sută de metri, să o ia pe căi greşite. Nu îi mai conduce Domnul pe copiii Săi? Bineînţeles că Domnul ne mai conduce, dar în zilele noastre mult prea puţini credincioşi mai sunt gata să se lase călăuziţi de El fară să protesteze. Prezenţa Duhului Sfânt în noi ne îndeamnă însă să dorim această călăuzire. Domnul cere sacrificiul total al voinţei noastre. Aici este vorba de a ne lăsa conduşi acolo unde, în mod normal nu vrem să mergem. Domnul nu ne cere mult, ci ne cere absolut totul! «Când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» (loan 21,18). Nu trebuie neapărat să îmbătrânim pentru ca aceste cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Petru să devină valabile pentru fiecare dintre noi. Eşti pregătit - în orice domeniu al vieţii tale — să-ţi subordonezi voinţa lui Dumnezeu? Acest lucru înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât să te laşi transformat după chipul şi caracterul Domnului Isus Cristos, chiar dacă asta presupune să mergi sau să faci ce nu vrei.

22 OCTOMBRIE «El le-a zis: „ Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni, "îndată ei au lăsat mrejile şi au mers după EL» MATEI 4,19-20 Când Domnul îi spune lui Petru «altul... te va duce unde nu vei voi» (loan 21,18), El defineşte un nou tip de urmare — total, făra proteste. Ea reprezintă de asemenea o a doua chemare la a-L urma pe Domnul. Petru a mai auzit o dată chemarea Lui, la Lacul Ghenezaret. După crucificarea şi învierea Sa, Isus 1-a mai chemat o dată pe Petru: «Vino după Mine» (loan 21,19). De ce îl chiamă oare Domnul pentru a doua oară? Pentru că există două modalităţi de a-L urma pe Cristos: una lăuntrică şi alta exterioară, de faţadă, pentru a salva aparenţele. Există o urmare exterioară, de suprafaţă a lui Isus, care nu este motivată de o înnoire a inimii, motiv pentru care persoana în cauză nu trăieşte o viaţă de biruinţă, roditoare. Dar urmarea în sfinţinie si în curăţie lăuntrică este consecinţa schimbării inimii de către Isus. Haideţi să ne cercetăm viaţa cu toată seriozitatea şi să ne rugăm: «Doamne, ajută-mă să nu Te urmez doar de formă, fară ca inima mea să fie schimbată!» Cine îl urmează pe Domnul doar de ochii lumii nu poate experimenta puterea lui Dumnezeu în viaţa sa şi nu are siguranţa vieţii veşnice.

9 OCTOMBRIE «Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. „Copii", le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?" Ei i-au răspuns: „Nu”. B IOAN 21,4-5

Unul din semnele după care îi putem recunoaşte pe cei care-L urmează pe Isus numai în aparenţă este acela că sunt rapid influenţaţi de lucrurile şi situaţiile din exterior. Din această cauză viaţa lor de credinţă este extrem de oscilantă: când sunt pe culme, în al nouălea cer, când sunt în vale, deprimaţi de moarte. Cu toate că Petru I-a fost foarte apropiat Domnului Isus în această urmare exterioară, caracterul Său nu era încă sădit în inima lui. Petru nu avea o legătură adevărată a inimii cu Domnul; Isus chiar 1-a numit într-o zi «Satan». Pentru că această unitate în părtăşie intimă lipsea, mai târziu Petru a clacat spiritual atât de rău, încât La negat pe Domnul. Fluctuaţiile şi eşecurile tale, puterea duşmanului în inima ta, au ca şi cauză formalismul în viaţa de credinţă. Esti unul din aceia care, la întrebarea Domnului: «Aveţi ceva de mâncare?» este nevoit să recunoască şi să răspundă: «Nu»? În jurul tău sunt oameni flămânzi după eliberare spirituală, după viaţă veşnică şi pace cu Dumnezeu. Tu însă nu ai ce să le oferi pentru că ai eşuat din cauza păcatului neispăşit. Iată, Domnul îţi iese astăzi în cale şi te cheamă să-I fii un urmaş adevărat, care să aducă rod bogat!

24 OCTOMBRIE «Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?" Si I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc."» IOAN 21,17 Dacă în ce priveşte viaţa ta spirituală ai admis că urmarea Domnului a eşuat într-un mod lamentabil, dar totuşi ştii (şi Domnul ştie cu siguranţă) că II iubeşti cu adevărat, atunci ai ajuns în punctul în care auzi chemarea Sa la o umblare adevărată în credinţă. Atunci Domnul cel înviat este foarte aproape de tine. Acestor oameni El le dă o slujbă clară, specifică. După fiecare afirmaţie, după fiecare răspuns al lui Petru: «Doamne, tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (loan 21,17), Isus îi spune de trei ori: «Paşte mieluşeii Mei ... Paste oiţele Mele! ... Paste oile Mele!» (loan 21,15-17). Tu, «Petru» care ai greşit, care însă îl iubeşti din toată inima pe Isus, ridică-te! El are pentru tine o lucrare nouă, minunată: du mieii, oiţele şi oile Sale la păscut! Haideţi să căutăm împreună oile pierdute care «nu sunt din acest staul» şi să slujim Domnului cu toate resursele pe care ni le-a dat. Lucrarea la care ne cheamă El - «Paste mieluşeii Mei» — este în acelaşi timp un mesaj plin de speranţă pentru cei deznădăjduiţi, pentru cei care s-au resemnat pentru că au clacat în viaţa de credinţă, dar care îl iubesc cu adevărat pe Isus!

10 OCTOMBRIE «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» EVREI 13,8 Acest adevăr enunţat în Sfânta Scriptură are un mesaj cu un impact foarte puternic. Este dovada de netăgăduit a faptului că lsus Cristos, al Cărui sânge a curs pe crucea de pe dealul Golgotei pentru iertarea păcatelor multora, nu Se schimbă niciodată. El este acelaşi ieri, azi şi o veşnicie întreagă, este şi rămâne pe veci biruitor asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului. Ezitările şi temerile noastre se nasc din faptul că nu putem stăpâni, nu putem birui puterile întunecate din jurul nostru. Copiii lui Dumnezeu nu au de luptat «împotriva cărnii şi sângelui, dimpotrivă căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12). Trebuie să fim însă deplin conştienţi că puterea biruitoare a Domnului nostru Isus Cristos este mereu de partea noastră. El este astăzi cum a fost de la începutul vremurilor — mai presus de ori ce duh străin care ne tulbură; El va rămâne aşa pentru veşnicie. Autoritatea Domnului Isus este absolută şi - în afară de Dumnezeu Tatăl — nimeni şi nimic nu se află deasupra Lui. Pentru

cel care crede, nu există nici o putere a diavolului care l-ar putea înfrânge şi pe care Isus, prin jertfa Sa răscumpărătoare pe crucea Golgotei, să nu o fi biruit!

11 OCTOMBRIE «Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.» IOAN 8,51 Nici un om care gândeşte normal nu vrea să moară. Uitaţi-vă, de exemplu, la un bebeluş nou născut: îşi ţine pumnii strânşi, ca si cum ar vrea să ne comunice: iubesc viata pe care tocmai am primit-o în dar. Omul modern încearcă cu disperare să evite moartea. Din acest motiv răpirile şi ameninţările cu moartea sunt foarte profitabile pentru organizaţiile teroriste. Cu toate încercările ingineriei genetice de cristalizare a procesului de regenerare a celulelor umane, omul nu a reuşit să învingă moartea. Numai Isus Cristos a reuşit acest lucru. Despre El stă scris: «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul» (Evrei 2,14). Aceasta este minunea biruinţei lui Isus: prin moartea Sa, El a luat puterea celui ce stăpânea asupra morţii. Moartea şi Locuinţa morţilor nu au putut să-L ţină pe Isus. Dacă tu îl ai în inimă pe Mielul lui Dumnezeu, care şi astăzi şi pentru întreaga veşnicie este mai tare ca moartea, atunci eşti şi tu eliberat de teroarea şi de puterea morţii. Atunci nu vei mai vedea moartea, căci El a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (loan 11,25).

27 OCTOMBRIE «In urne veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. » lOAN 10,33 Cum poţi să experimentezi în starea ta actuală puterea lui Isus, care este deasupra tuturor problemelor, temerilor sau necazurilor tale care par de nerezolvat? Simplu, dacă eşti dispus să discuţi totul cu El. Vei experimenta biruinţa Lui în măsura în care îi împărtăşeşti totul. Nici eu nu-mi pot rezolva problemele de unul singur, dar I le pot aduce Lui la cunoştinţă. Şi când îi spun Lui absolut tot ce mă frământă, El îmi ia problemele şi în schimb îmi toarnă în suflet bucuria şi pacea Sa. Te simţi în pericol? Atunci spune-I lui Isus. Acţionează cum au åcut f odinioară ucenicii. în timp ce erau cu barca pe mare şi Domnul Isus adormise la cârmă obosit, s-a iscat brusc o furtună. Valurile loveau cu putere mica barcă; ucenicii şi-au pierdut toată încrederea şi I-au spus lui Isus. Imediat au constatat cu surprindere că puterea Lui este mai mare ca a valurilor ameninţătoare şi mai presus de cea a furtunii înspăimântătoare. Isus «S-a sculat, a certat vânturile si marea şi s-a făcut o linişte mare» (Matei 8,26). Fii credincios şi vorbeşte cu El despre toate problemele care te frământă! Atunci valurile şi uraganul din jurul tău se vor potoli şi se va face linişte.

28 OCTOMBRIE «La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „ Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată. "» MATEI 24, 1-2 Afirmaţia lui Isus a stârnit în mintea ucenicilor o mare dilemă cu privire la viitor. Şi în ziua de azi este absolut firesc ca oamenii să fie preocupaţi de viitor. Dacă însă vrem să

cunoaştem ce ne rezervă el, trebuie să acţionăm după tiparul conform căruia au acţionat ucenicii: ei L-au întrebat pe Isus şi, prin răspunsul primit au intrat deja în viitor, deoarece El este veşnic. El «este acelaşi ieri şi azi şi în veci» (Evrei 13,8). Când ÎI întrebi pe Domnul despre viitor primeşti de la El un mesaj extraordinar, o viziune care porneşte din Ierusalim, se întinde peste întreg pământul şi toată omenirea, cuprinde universul şi marea de stele pentru a se întoarce în cele din urmă în Ierusalim. Nu este oare acest mesaj actual şi astăzi? Spune-I Lui ceea ce te frământă şi te înspăimântă în legătură cu viitorul, dar nu încerca să înţelegi totul. Este suficient că El ştie, înţelege şi ţine toate lucrurile în control, deoarece, în legătură cu detaliile pe care nu trebuie să le cunoaştem, El ne-a spus: «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta» (loan 16,12).

12 OCTOMBRIE «„Fiul lui David, ai milă de mine!" Isus S-a oprit şi a zis: „ Chemaţi-l!" Au chemat pe orb şi i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă. " Orbul şi-a aruncat haina, a sărit şi a venit la Isus.» MARCU 10,48-50 Orbul Bartimeu a auzit că Isus din Nazaret trece pe acolo şi a început să strige din răsputeri: «Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,48). Acest strigăt i-a deranjat în mod evident pe «cei evlavioşi», dar Bartimeu nu a lăsat să-i scape ocazia şi a strigat şi mai tare. Ce efect a avut acest strigăt din adâncul inimii? Isus S-a oprit imediat. L-a făcut însă sănătos pe loc? I-a vindecat oare orbirea imediaf? La început nu, ci l-a încurajat cu dragoste să-I spună păsul, durerea. El l-a întrebat «Ce vrei să-ţi fac?» (Marcu 10,51), cu toate că era evident pentru oricine că Bartimeu era orb. Şi noi trebuie să-I aducem la cunoştinţă dorinţele noastre fară ocoliş. Când Bartimeu I-a spus Domnului ce doreşte, El i-a răspuns: «»Du-te, credinţa ta te-a mântuit. "îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus» (Marcu 10,52).

30 OCTOMBRIE «Invăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. II apucă un duh şi deodată răcneşte şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.» LUCA 9,38-39 Există multe feluri de probleme, de necazuri familiale. Dar Isus este, ca şi în timpul vieţii Sale aici pe pământ, mai presus de orice astfel de problemă. Acest lucru îl ştia şi tatăl băiatului posedat de demoni, de aceea I-a spus Domnului Isus păsul său. Nimeni nu a putut să vindece o asemenea boală cu excepţia Lui. Şi a facut-o! El «a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său» (Luca 9,42). Isus vrea să Se implice şi azi în problemele noastre familiale, indiferent că acestea sunt cauzate de noi sau din afara noastră. Vorbeşte cu El despre problemele tale; adu-I-le la cunoştinţă aşa cum a făcut tatăl atât de greu încercat! Dacă nu primeşti ajutor imediat, nu dispera. Vorbeşte mai departe cu El. Te va asculta şi îşi va revărsa din nou asupra ta îndurarea Sa mai bogată ca orice. Nu te va refuza, deoarece El însuşi ne-a promis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37).

12 OCTOMBRIE «Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?"» LUCA 24, 32

Cel mai dificil lucru pentru un copil al lui Dumnezeu este perioada, timpul când nu mai înţelege modul în care acţionează Dumnezeu. Aşa au stat lucrurile şi cu cei doi ucenici care au plecat împreună din Ierusalim spre Emaus. Amândoi au fost profund marcaţi de faptul că - din punctul lor de vedere - Isus i-a înşelat. Ei au crezut cu toată fiinţa că El este Mesia Israelului. Cum de S-a lăsat însă atunci răstignit pe o cruce? De ce a îngăduit acest lucru? De ce nu Şi-a manifestat omnipotenţa? In timp ce vorbeau astfel între ei, la un moment dat li s-a alăturat un străin. Ei şi-au vărsat tot amarul înaintea Lui, fară să-L recunoască pe Cristos. Ce le-a spus în schimb acest străin? Cuvinte de mângâiere? Nu! Este scris: «Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El» (Luca 24,27). Nici măcar acum nu au realizat că au vorbit cu Isus. Cei doi ucenici dezamăgiţi şi plini de confuzie în inimile lor au avut însă parte de o experienţă unică. Cristosul cel înviat a fost alături de ei chiar si în această dezamăgire. Isus nu a fost prezent numai atunci, ci şi astăzi El este tot timpul alături de noi. Domnul vrea să te elibereze de orice dezamăgire şi să-ţi umple inima de bucurie!

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG NOIEMBRIE

1 NOIEMBRIE «Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.» IE REMIA 33,3 Ce taină profundă reprezintă puterea nesfârşită a rugăciunii! Îmi este efectiv teamă să vorbesc despre acest subiect pentru că nu sunt în stare să înţeleg manifestarea puterii extraordinare a lui Dumnezeu în cel ce se roagă. De ce trebuie să ne rugăm? În primul rând pentru că Dumnezeu Tatăl ne porunceşte: «Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvii» (Psalm 50,15). Din acest verset înţelegem nu doar că El ne aude toate rugăciunile, indiferent de natura problemei cu care ne luptăm, ci avem şi siguranţa deplină a răspunsului, a intervenţiei Sale divine, eliberatoare. Ce mângâiere să avem această promisiune a Tatălui: «Cheamă-Mă în ziua necazului»! În al doilea rând Dumnezeu Fiul ne spune să ne rugăm: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide» (Matei 7,7). El, Fiul lui Dumnezeu ne spune să perseverăm în disciplina rugăciunii, deoarece ea este «căutarea» Feţei Sale, iar «baterea la uşă» în rugă dovedeşte dovedeşte dorinţa noastră seceră de a pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu prin Uşa sfinţeniei, adică prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru.

2 NOIEMBRIE «Eu îl voi iubi şi Mă voi arata lui.» IOAN 14,21 Orice păcate ai fi făcut în viaţa ta, orice ţi s-ar fi întâmplat, dacă vei spune şi tu ca Petru: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (loan 21,17), atunci El ţi Se va descoperi. Obstacolul greu de trecut este acela că tu, ca şi copil al lui Dumnezeu nu eşti plin de Duhul Sfânt, iar El nu ţi S-a descoperit încă din această cauză. Există multe persoane care cred cu sinceritate în Isus Cristos, dar cărora le lipseşte descoperirea dumnezeiască. Cei care cred în El experimentează în viaţa lor puterea Sa de biruinţă, dar acum ajungem la un punct extrem de important: doar celui care îşi mărturiseşte dragostea faţă de cuvântul Scripturii prin ascultare, Dumnezeu i Se descoperă. Când El Se descoperă, fiţi absolut siguri că nu o face pentru scopurile noastre. Mai mult chiar, acea persoană va primi de la Dumnezeu sarcina de a transmite această descoperire mai departe. Pentru Petru, chemarea Domnului Isus a fost: «Paşte mieluşeii Mei... Paşte oile Mele!» (Ioan21,15.17). La Petru vedem cum iubirea încolţeşte şi creste, dar la Dumnezeu dragostea este veşnică, pentru că El însuşi este dragoste. Duhul Sfânt este Cel care ne uneşte cu Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos, iar dragostea Sa divină este sădită în noi şi începe să crească.

2 NOIEMBRIE «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17 Întrebările Domnului descoperă mereu ceea ce este mai adânc îngropat în noi. Dacă Domnul te întreabă: «Mă iubeşti?» si dacă lasi această întrebare să lucreze în tine, vei observa cu surprindere că ea a atins o parte din fiinţa ta care era amorţită de mult şi care trebuia revigorată. Atunci din adâncul inimii tale va ţâşni la suprafaţă adevărul de mult uitat: «Da, Doamne, Te iubesc pentru că Tu m-ai iubit mai întâi». La întrebarea lui Isus, Petru a început să realizeze cât de mult II iubea de fapt pe Domnul. A fost o extraordinară revelaţie pentru el să-şi mărturisească iubirea şi să spună plin de uimire: «Doamne, Tu toate le ştii...». Cu câtă răbdare, cu câtă dragoste şi sensibilitate S-a purtat Domnul Isus cu Petru care, din frică si laşitate L-a trădat şi s-a lepădat de trei ori de El. Domnu nu pune însă acest gen de întrebări înainte să vină timpul potrivit. Probabil că într-una din zilele acestea, poate chiar azi,

te va lua de-o parte, Se va uita ţintă în ochii tăi şi, fară să pomenească măcar o vorbă despre păcatele tale, te va întreba: «Mă iubeşti?».

4 NOIEMBRIE «Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.» GALATENI 5,13 Dacă citim versetul de mai sus cu atenţie, întrebarea care ne stă în faţă are deja un răspuns. Cu siguranţă, ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem chemaţi la libertate. Apostolul Pavel afirmă acest adevăr: «că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu» (Rom. 8,21). Un om care se naşte din nou este eliberat de sub robia păcatului şi se bucură de libertatea minunată a copiilor Domnului. Aceştia sunt absolviţi de orice vină deoarece au devenit fii si fiice ale Dumnezeului celui Viu. Apostolul Pavel ne avertizează însă să nu abuzăm de această libertate, pentru ca nu cumva firea veche, eul nostru păcătos să câştige teren în inima noastră: «Nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească» (Gal. 5,13). Ce trebuie să facem cu această libertate minunată în Domnul nostru Isus Cristos? Putem să trăim pentru noi înşine, pentru scopurile noastre prin ea? Nu! Libertatea pe care o avem de la Domnul trebuie să fie total subordonată Duhului lui Dumnezeu. Aşadar nu noi avem controlul asupra libertăţii noastre, ci Duhul lui Dumnezeu.

5 NOIEMBRIE «Inima este nespus de înşelătoare si de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? „Eu, Domnul, cercetez inima. "» IEREMIA 17,9-10 Caracterul inimii este decisiv în ceea ce priveşte efectul pe care cuvântul lui Dumnezeu îl are asupra noastră. Mai mult, noi nici măcar nu ne cunoaştem propria inimă, dar El o cunoaşte. Acum se pune întrebarea: cum recepţionăm noi mesajul Cuvântului Său? Am alungat oare din inimă încăpăţânarea, descurajarea şi păcatul înainte să ne pregătim să asimilăm îndemnurile Scripturii? Iacov 4,7-8 ne îndeamnă: «Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Impotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor! Curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!» Fii cu luare aminte la poruncile Scripturii şi respectă-le, căci altfel vei eşua în înţelegerea Cuvântului Său! In primul rând împotriveşte-te diavolului în Numele lui Isus; în al doilea rând, apropie-te tot mai mult de Dumnezeu; în al treilea rând, curăţeşte-ţi inima în sângele scump al Mielului, iar în al patrulea rând, sfinteste-ţi umblarea în viata de credinţă! Dacă faci aceste lucruri, inima ta este un pământ bun, gata să primească mesajul Cuvântului, după cum spune Domnul Isus în Pilda semănătorului. Dacă nu faci acest lucru te amăgeşti singur. Iacov 1,26 ne avertizează: «... îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică.»

3 NOIEMBRIE «Luptă-te lupta cea bună a credinţei.» 1 TIMOTSI 6,12 Puţini înţeleg şi luptă lupta bună a credinţei. Marea majoritate a credincioşilor luptă, dar nu o fac bine. Apostolul Pavel precizează: «Şi cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Nu faptul că luptăm este important, ci felul în care o

facem. Să lupţi bine înseamnă să fii permanent conştient de scopul pe care ţi l-ai propus. Totuşi, pentru a lupta eficace în lupta credinţei trebuie în primul rând să ne cunoaştem duşmanul, sau mai bine spus, duşmanii. In Efeseni 6,12 este scris: «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti». Din acest motiv este complet greşit să-i vedem pe ceilalţi oameni ca inamici. Efectele manifestării vicleniei, a minciunii şi a urii din partea oamenilor sunt consecinţe ale activităţii puterilor îtunericului. Dar Domnul Isus a biruit toţi duşmanii omenirii pe crucea de pe Golgota; victoria Sa este prin harul lui Dumnezeu şi victoria noastră. Lupta cea bună a credinţei este aceea în care luptăm nu cu propriile puteri, ci prin Isus şi prin puterea Sa

7 NOIEMBRIE «Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească si parte femeiască i-a făcut.» GENEZA 1,27 Dumnezeu vrea ca omul să meargă pe calea procesului de sfinţire pentru a fi modelat după chipul lui Isus. Când Domnul a terminat de creat universul întreg, El S-a văzut pe Sine în acest prim om: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune» (Gen. 1,31). Primii oameni au fost nespus de frumoşi, dar prin păcat ei au pierdut această imagine a lui Dumnezeu. Din acest motiv El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume. Cristos a venit să elibereze oamenii prinşi în robia păcatului şi să-i schimbe în chipul Său. Când un om ajunge în momentul în care îşi recunoaşte păcatele, Domnul Isus îi ia povara nelegiuirilor şi îl împacă prin jertfa Sa de pe crucea Golgotei cu Creatorul Său. Atunci se întâmplă minunea descrisă în loan 1,12: «Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu». Din acel moment Duhul Sfânt lucrează în oameni, facându-i să dorească să fie tot mai mult asemenea lui Isus. Aceasta este calea spre perfecţiune, spre desăvârşire, deoarece dacă ajungem la ţel şi ne identificăm cu El, «vom fi ca El «vom fi ca El; pentru că II vom vedea aşa cum este» (1 loan 3,2).

4 NOIEMBRIE «Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. "» IOAN 14,13 Aici Dumnezeu vorbeşte despre una dintre cele mai mari şi mai adânci taine: Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt, locuiesc în oamenii care II iubesc din toată inima pe Dumnezeu. Deschide larg cerului uşa inimii tale şi II vei descoperi pe Dumnezeu însuşi locuind în tine! Există un text Extraordinar în Proverbe 8,17: «Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc». Acest «a-L căuta» vorbeşte despre faptul că Isus vrea să fie primul, cel mai important în viaţa ta; căutarea Lui trebuie să fie prima prioritate a inimii tale. «Şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul» mai înseamnă, de exemplu, ca în fiecare dimineaţă să îl cauţi în primul rând pe El. Încearcă să îţi închipui Sfânta Treime - Dumnezeu Tatăl şi Fiul dorind să locuiască în inima unui om muritor prin Duhul Sfânt. Întrebarea decisivă pentru tine, care îl iubeşti pe Domnul şi îi asculţi Cuvântul este următoarea: eşti într-adevăr o locuinţă pentru El? Domnul nostru Se bucură când poate vorbi unor oameni care îl caută: «Veniţi şi priviţi, aici locuiesc Eu!» Poate El să te arate şi să spună că locuieşte în tine? Se simte El acasă în inima ta?

9 NOIEMBRIE «Eu în ei şi Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis si că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.» IOAN 17,23 Cât de mult doresc să locuiască în noi Domnul Isus Cristos şi Tatăl prin Duhul Sfânt o arată şi rugăciunea Sa preoţească (loan 17), dar şi porunca: «Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit» (Matei 5,48). Când suntem una cu Domnul Isus Cristos vom fi transformaţi după chipul şi asemănarea Sa, după cum ne spune atât de simplu şi apostolul Pavel: «dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El» (1 Cor. 6,17). Aşa sunt Tatăl şi Fiul, una prin Duhul Sfânt cu omul care II iubeşte pe Dumnezeu şi care este iubit de El: «Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una» (loan 17,21-22). Domnul vorbeşte aici de uniunea organică cu cei care îi aparţin: Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt în toţi credincioşii Săi răscumpăraţi şi aceştia în El. Doar astfel, ca şi creştini născuţi din nou, suntem temple ale Duhului Sfânt.

10 NOIEMBRIE «Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» ISAIA 50,10 Versetul acesta descrie experienţa extraordinară a oamenilor care se tem de Dumnezeu şi ascultă glasul Fiului Său Isus Cristos când trec prin încercări. Toţi cei care îl urmează cu adevărat, în credincioşie pe Dumnezeu vor fi negreşit testaţi când vor fi conduşi prin întuneric. Dar Domnul nostru, Păstorul cel bun spune despre oile Sale: «după ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul» (loan 10,4). Din păcate însă, despre cei ce sunt cu El, Isus spune uneori: «dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea» (loan 10,6). Nici astăzi mulţi oameni nu înţeleg ce bogăţii spirituale extraordinare revarsă în viata noastră Păstorul cel bun când ne vorbeşte astfel. Iată care este secretul: daca accepţi prin credinţă că «poate fi întuneric spiritual în jurul tău, dar tu tot îi vei auzi vocea şi vei avea deplină încredere în conducerea Sa», atunci vei cânta împreună cu psalmistul: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie» (Psalm 23,4).

11 NOIEMBRIE «Cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.» EVREI 5,8 Dacă vrem să fim biruitori în viaţa de zi cu zi trebuie să fim mereu gata să ascultăm, iar acest lucru îl realizăm doar prin decizia de a-I preda Lui inima noastră. Dacă L-am acceptat pe Cristos ca Domn în inima noastră şi vrem să facem cu orice preţ ceea ce ne cere, atunci El poate să-Şi îndeplinească desăvârşit voia în şi prin noi. Să ne uităm la Domnul Isus: care a fost sursa victoriei Sale totale? Secretul Său a fost ascultarea. Mulţi credincioşi nu ajung să fie ascultători în mod practic pentru că nici măcar nu şi-au pus problema ascultării, a supunerii. Trebuie să te cercetezi: vreau eu să fac cu orice preţ ceea ce îmi cere El? Doar atunci ascultării îi urmează biruinţa. Ascultarea este deci o decizie interioară care se transpune apoi în viaţa practică. Ce a spus Domnul Isus înainte să meargă pe cruce, chiar înainte de a Se întrupa, când era încă în slava veşnică? «Iată~mă că vin ... vreau să fac voia Ta, Dumnezeule»

(Psalm 40,7-8). Din veşnicie, încă înainte de crearea lumii, Fiul lui Dumnezeu a luat această hotărâre. Venirea Sa pe pământ a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. Este atât de important să înţelegem, fară nici cea mai mică greşeală, ce presupune ascultarea! Ea înseamnă să facem voia lui Dumnezeu; doar atunci El poate lucra prin noi.

6 NOIEMBRIE «Osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.» I CORINTENI 15,58 Trebuie să înţelegem deplin secretul afirmaţiei lucrului «în Domnul», deoarece numai aşa munca noastră primeşte înaintea Lui valoare în eternitate. A lucra «în Domnul» nu însemnă a alerga, a umbla şi a te agita, ci în primul rând a păstra legătura vitală cu El cu orice preţ. Această «pasivitate», această odihnă în Isus este cea mai înaltă, cea mai sfântă şi în acelaşi timp cea mai dinamica activitate. Cât de des ne spune Scriptura că Dumnezeu vrea atât de mult să lucreze pentru noi! Ce trebuie atunci să faci? Doar să ai încredere deplină în El: «încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra» (Psalm 37,5). Domnul vrea să te călăuzească la fiecare pas în viaţă, vrea să fie permanent alături de tine. Se ridică din nou întrebarea: ce trebuie să facem? Iată răspunsul: «Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toat căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Dumnezeu vrea să lupte cu cel ce ţi se împotriveşte, vrea să zdrobească duşmanul care te ameninţă. Ce trebuie să faci? «Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi» (Exod 14,14). Numai când vei fi liniştit în sufletul tău vei experimenta puterea Sa: «In linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră» (Isaia 30,15).

6 NOIEMBRIE «Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.» ISAIA 48,10 Dumnezeu îi lasă pe sfinţii Săi să treacă prin încercări grele aici pe pământ. Singura explicaţie a acestui lucru ne-o oferă profetul Isaia. Din viaţa mea personală aş putea să povestesc despre nenumărate experienţe şi atacuri dureroase, de neînţeles, pe care nu le-ar pricepe nimeni. Dar Domnul, Mântuitorul nostru, m-a mângâiat întotdeauna, m-a întărit şi mia dăruit siguranţă şi încredere, întunericul prin care am trecut a fost întotdeauna luminat de dumnezeirea Sa, ca în cazul slujitorilor Săi credincioşi din Evrei 11. În versetul de mai sus avem explicaţia trecerii prin greaua, teribila suferinţă a încercării, care este îngăduită pentru a rămâne neclintiţi în credinţă ca Iov şi, prin aceasta, pentru a-i întări şi a-i susţine şi pe alţii. Altfel spus, Dumnezeu îngăduie încercarea în viaţa noastră pentru ca noi să dovedim prin, credinţă că EI este tot ce avem nevoie, după cum mărturiseşte şi psalmistul: «si pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea si inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire» (Psalm 73,25-26). Aşa vei fi şi tu în mijlocul necazurilor prin care poate treci: plin de bucurie şi pace adâncă!

14 NOIEMBRIE «Matania, care cârmuia împreună cu fraţii săi cântarea laudelor...» NEEMIA 12,8

Este mulţumirea importantă? În lume există multe oficii: oficiul pentru tineret, oficiul de stare civilă etc. Dar aici în Biblie este menţionată o slujbă specială: cea de mulţumire. Sincer nu ştiu de ce aceasta apare ca «meserie» numai o singură dată în toată Sfânta Scriptură. Neemia a însărcinat cu această slujbă pe unul din bărbaţii întorşi din robia babiloniană (din Irakul actual). Ştim că mulţumirea, lauda, închinarea sunt expresii ale credinţei, dar nici nu bănuim cât de mult aşteaptă Domnul mulţumirile noastre. Domnul Dumnezeu reacţionează imediat, vizibil şi puternic când îi mulţumim din toată inima, deoarece acesta este un fel minunat de a ne mărturisi credinţa. Plângerile, cârtirile sunt un semn de amară necredinţă, şi cum ar fi altfel când avem de partea noastră izvorul de putere care nu seacă niciodată? Accentuez încă o dată că Domnul reacţionează imediat când îi mulţumim şi ceva se în-tâmplă în lumea nevăzută: puterea duşmanului este frântă. Diavolul ameninţă, răcneşte ca un leu şi te ispiteşte, dar este biruit şi în viaţa ta dacă ai curajul să-I mulţumeşti Domnului şi atunci când nu prea îţi vine. Începe-ţi ziua cu mulţumiri, deoarece Psalmul 92,1 spune: «frumos este să lăudăm pe Domnul».

15 NOIEMBRIE «Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre.» 1 TESALONICENI 1,2 Ştiu că mulţi credincioşi clachează în viaţa lor de credinţă, în practica rugăciunii pentru că se înţeleg greu cu unii oameni şi le văd numai părţile negative. Dar când te apropii de Domnul în adorare, în laudă şi în închinare, îi mulţumeşti Lui pentru toţi fraţii. Apostolul Pavel le scrie filipenilor: «Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filip. 1,3 Filipenii au fost copii minunaţi ai lui Dumnezeu, cu gândire matură şi cu umblare fåra poticnire pe calea credin ţei. Da, ştiu, se poate rapid aduce în discuţie contraargumentul că lui Pavel îi era uşor să mulţumească Domnului pentru ei, pentru dragostea şi pentru perseverenţa lor pe calea cea dreaptă. Dar apostolul Pavel I-a mulţumit Domnului şi pentru cei care erau o povară şi care se luptau cu multe probleme spirituale în viata de credinţă: «Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Cristos» (1 Cor. 1,4). Cei din Corint erau ca nişte prunci în credinţă; Pavel a avut mult de lucru cu ei şi a trebuit să-i mustre şi să-i încurajeze în mod constant. Dar a continuat să-I mulţumească Domnului pentru ei. De ce a fost în stare să mulţumească? Exista atâta ceartă, curvie şi dezbinare în Biserica din Corint, ba unii l-au şi respins. Pentru ce a putut mulţumi Pavel? «Pentru harul lui Dumnezeu». Şi în cel mai dificil credincios se poate găsi ceva bun pentru care să aducem mulţumiri «pentru harul lui Dumnezeu».

7 NOIEMBRIE «Îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.» 2 CORINTENI 7,4 Această bucurie de nezdruncinat se clădeşte doar pe dragostea lui Dumnezeu, nu pe ceva efemer; ea nu poate fi nicicum răpită căci ne aparţine în Cristos: «El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti în Cristos Isus» (Efes. 2,6). Iată la ce înălţimi spirituale suntem ridicaţi! Experienţele noastre dureroase şi mai puţin fericite din viaţă nu au putere să atace, să îndepărteze de la noi dragostea lui Dumnezeu în Isus Cristos, dacă suntem şi rămânem în El. Domnul spune referitor la existenţa noastră pământească: «Eu voi rămâne în voi» (loan 15,4). Domnul nostru Isus Cristos şade în locurile cereşti la dreapta lui

Dumnezeu, dar în acelaşi timp locuieşte şi în tine, dacă L-ai lăsat, prin Duhul Sfânt, să intre în inima ta. Ce minunată este îndurarea lui Isus! Apostolul Pavel spune: Domnul Isus trăieşte în noi ca să putem înţelege «care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos» (Efes. 3,18-19). Iată cât de necuprinsă este dragostea lui Dumnezeu! Iată de ce har extraordinar avem parte ca şi copii ai Săi! Am fost înălţaţi cu El şi puşi într-un loc ceresc - pentru veşnicie! Acum putem înţelege ce înseamnă să avem o umblare cerească în timpul pribegiei noastre pe pământ.

17 NOIEMBRIE «Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi.» IOAN 15,4 Domnul vorbeşte aici de legătura organică absolut indispensabilă cu Isus, prin prezenţa Lui în noi. Cristos în mine este garanţia victoriei în lupta împotriva cărnii şi sângelui meu. Eu în Cristos reprezint ilustrarea biruinţei Sale în viaţa mea asupra tuturor puterilor întunecate din jurul meu. Evident însă, când această legătură organică cu El devine realitate în viaţa de credinţă, diavolul va încerca prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie să distrugă sau măcar să întrerupă un asemenea circuit minunat. Prin urmare, întăreşte şi mai mult această legătură binecuvântata - Cristos în tine şi tu în El! Dragostea Sa să fie dragostea ta; puterea Lui să devină puterea ta; victoria Sa să fie victoria ta; răbdarea Lui să fie şi răbdarea ta! Vă atrag atenţia încă o dată că duşmanul va încerca din răsputeri să distrugă acest circuit binecuvântat. Din păcate mulţi copii ai lui Dumnezeu care nu au vegheat au pierdut legătura vitală cu Domnul în urma atacurilor dure ale diavolului. Nu degeaba ne avertizează apostolul Petru: «Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă» (1 Petru 5,8-9). Dacă nu te împotriveşti prin credinţă ispiţelor, dacă păcătuieşti cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, atunci să fii sigur că vor apărea întreruperi în relaţia ta duhovnicească cu Tatăl.

8 NOIEMBRIE «Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos.» FILIPENI 3,10 Când apostolul Pavel spune: «dar cetăţenia noastră este în ceruri», el defineşte într-o singură propoziţie şi scopul şi nădejdea umblării noastre: «de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos». O umblare aici pe pământ ca în cer reprezirm prima etapă a răpirii: «El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile» (Filip. 3,21). Aşa cum ştim, din perspectivă spirituală Domnul Isus ne-a luat cu El în înălţarea Sa la cer. Nici unul din cei răscumpăraţi prin sângele Său nu a rămas în urmă; deoarece noi înşine suntem mădulare în Trupul Său. Da, noi suntem Trupul lui Isus Cristos; de aceea este scris: «Când Se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă» (Col. 3,4). Această experienţă a transformării după chipul Său şi a răpirii este foarte aproape! Dacă relaţia ta duhovnicească este întreruptă de multă vreme, du-te acum la Dumnezeul şi Mântuitorul tău să fii curăţit de păcat prin sângele Lui şi să-I poţi ieşi în cale plin de bucurie!

19 NOIEMBRIE

«Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor si o nădejde.» IEREMIA 29,11 Cine practică umblarea pentru cer pe acest pământ se află negreşit în sfera dragostei lui Dumnezeu. El, în însăşi esenţa Fiinţei Sale divine este dragoste şi toate planurile şi căile Lui pentru copiii Săi sunt motivate de dragostea Sa minunată. Din păcate însă noi uneori nu-I înţelegem gândurile, motivatia si călăuzirea Sa si ne răzvrătim. Iată ce ne spune Domnul prin prorocul Isaia: «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre» (Isaia 55,8-9). Domnul Isus înţelege mult prea bine că avem dificultăţi în a înţelege latura cerească a umblării pe acest pământ, latură pe care nu o vedem. El ne spune: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea» (loan 13,7). Atunci, în gloria cerească vom recunoaşte cu lacrimi în ochi: «Doamne, Tu ai avut intenţii atât de minunate cu mine, dar eu nu le-am înţeles!» Un cântec vechi spune: «Aici pe pământ nu se dezleagă misterul tuturor lacrimilor pe care le-ai vărsat. Abia în tara veşnicului soare vei vedea ce a vrut Domnul!»

9 NOIEMBRIE «Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.» PSALM 91,15 Din ce cauză are rugăciunea o asemenea putere? Din cauză că Dumnezeul cel veşnic lucrează când ne rugăm. El S-a angajat să răspundă tuturor rugăciunilor celor care îi aparţin, deoarece: - El aude: «Domnul aude când strig către El» (Psalm 4,3). - EI ascultă: «Eu le voi auzi strigătele» (Exod 22,23). - El înviorează: «Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine» (Psalm 34,5). - El dă putere cerească: «în ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138,3). - El înfăptuieşte: «împlineşte dorinţele celor ce se tem de El» (Psalm 14^19). - El răspunde: «înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde» (Isaia 65,24). - El descoperă: «şi îţi voi vesti lucruri mari» (Ier. 33,3). Din aceste motive este mult mai important să-L găseşti pe El în rugăciune decât să îl rogi o mulţime de lucruri înainte să-L fi găsit. Dragul meu, odată ce L-ai găsit descoperi că ai şi primit răspuns la rugăciunile tale!

21 NOIEMBRIE «Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.» IOAN 14,21 Un astfel de credincios împlinitor al Cuvântului nu doar că intră în părtăşia minunată cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar însăşi Sfânta Treime va veni şi va locui cu el! Această promisiune prin care Domnul Isus Se descoperă celor care îi ascultă cuvântul şi astfel dovedesc că îl iubesc din toată inima o vedem împlinită la scurt timp după învierea Lui. Atunci s-a întâmplat ceva absolut remarcabil şi în acelaşi timp neobişnuit: Domnul Isus S-a revelat în mod special ucenicului care, cu toate că s-a lepădat de trei ori de Domnul său şi L-a dezamăgit, totuşi L-a iubit cel mai mult. Exact pe acest ucenic, pe Petru, a vrut Domnul să-1 conducă la perfecţiune, la o stare după voia Sa. De aceea i-a pus de trei ori întrebarea decisivă: «„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?" Petru s-a întristat câ-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?" Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc"» (loan 21,17).

Oricât am vorbi şi am analiza acest pasaj biblic nu putem să nu subliniem de fiecare dată faptul că Domnul nu a menţionat deloc păcatul lui Petru ci l-a întrebat numai dacă îl iubeşte.

10 NOIEMBRIE «Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.» GALATENI 5,18 De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată. Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea întradevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată.

23 NOIEMBRIE «Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.» ROMANI 8,26 Dacă este adevărat că Duhul Sfânt Se roagă şi mijloceşte pentru noi, atunci problemele cu care ne confruntăm nu mai sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aşadar, dacă Duhul Său Sfânt Se poate ruga prin noi răspunsul la rugăciune este garantat. Haideţi să ne uităm în ziua de azi (şi în următoarele zile) la 6 aspecte ale rugăciunii. Să fim gata să primim Duhul Sfânt Această afirmaţie ne transmite ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice. In consecinţă, trebuie să fim pregătiţi să primim Duhul Sfânt. Mulţi vor spune imediat că avem deja Duhul Său în inimă. Acest lucru este adevărat din momentul naşterii din nou: «nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt» (1 Cor. 12,3). Dar nu suntem plini, nu am experimentat încă ce înseamnă plinătatea Duhului Sfânt. De aceea trebuie să fim mereu pregătiţi să fim umpluţi cu Duhul Său, plinătate sfântă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. în ce constă o asemenea pregătire? « Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri» (Fapte 1,14). Stăruinţa în rugăciune constituie baza şi premisa absolut necesară pentru a primi Duhul Sfânt. Să fii pregătit să primeşti Duhul Său în inima ta este primul pas important!

10 NOIEMBRIE «Sa ne apropiem cu o inimă curată...» EVREI 10, 22 Să fim gata să auzim adevărul absolut

Este cu totul inutil să petreci ore în rugăciune dacă nu eşti dispus să auzi adevărul. Apostolul Ioan precizează şi el acest lucru: «Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui» (1 loan 18-19). Apostolul exprimă faptul că, dacă suntem în adevăr, dacă prin Duhul Sfânt suntem în Cristos şi trăim ceea ce credem şi ne spune El să facem, atunci ne putem linişti inima în Faţa Lui şi putem experimenta pacea Sa prin biruinţa în rugăciune. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu ajung la sfinţire pentru că uşa inimii lor este închisă. Rostesc formal rugăciunea şi se simt uşuraţi atunci când spun «Amin». Este oare ceva blocat şi în tine de nu eşti pregătit pentru adevăr? Petrecem ore de rugăciune şi nopţi de veghe şi totuşi nu există trezire spirituală şi nici biruinţă în viaţa de credinţă pentru că nimeni nu este gata, nu este dispus să primească sau să audă adevărul complet al Scripturii.

11 NOIEMBRIE «Şi jură credinţă este cu neputinţă să îi fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.» EVREI II,6 Să fim gata să credem Credinţa este considerată astăzi drept un concept banal, deşi, din păcate se poate găsi doar la puţini creştini. Totuşi ea este vie şi doar prin ea se poate realiza sfinţirea în viaţa spirituală. Credinţa este în strânsă legătură cu pregătirea pentru a auzi şi a primi adevărul Scripturii. Dacă nu sunt pregătit să accept adevărul înseamnă că am puţină credinţă, deoarece credinţa din inima mea este la fel de puternică pe cât de prezent este adevărul Scripturii în mintea şi în viaţa mea. Această legătură o vedem detaliată în Evrei 10,22: «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină ...». Cu alte cuvinte» nu suntem capabili să credem dacă nu suntem sinceri. Când îl caut pe Domnul şi vreau din tot sufletul să îl găsesc, dar inima mea este preocupată cu alte lucruri (pentru că ceea ce rostesc în rugăciune nu coincide cu ceea ce trăiesc), atunci această rugăciune nu are putere. Ne rugăm pentru trezire spirituală şi pentru tot felul de alte intervenţii divine, dar când primim răspunsul suntem şi rămânem necredincioşi. Există multe lucruri pe care le avem de schimbat în viaţa noastră, dar totul este cu putinţă celui ce crede!

26 NOIEMBRIE «Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?"» IOSUA 7,10 Să fim gata să ne cercetam Cercetarea este un subiect sensibil. Nu există nimic altceva care să cerceteze inima mai mult decât rugăciunea. Când ne rugăm păşim în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi suntem cercetaţi până în străfundul sufletului. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. Şi dacă există vreo piedică, Dumnezeu nu aşteaptă să spunem: «Doamne, dacă este ceva ...». Iată o rugăciune plină de ipocrizie! Dacă este ceva, şi de regulă este, atunci Dumnezeu ne descoperă cauza eşecului nostru. Iată ce spune Sfânta Scriptură despre Iosua: «Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara, înaintea chivotului Domnului» (Iosua 7,6). Trebuie să fim pregătiţi să fim cercetaţi: «Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?"». Odată ce renunţăm la trăncăneala ipocrită şi la discuţiile «evlavioase» fără nici un rost, vom fi cu adevăra pregătiţi să ne lăsăm cercetaţi. Nu are nici un sens să mergem la o oră de rugăciune dacă nu suntem pregătiţi spiritual. Adevărata rugăciune se naşte în urma cercetării prin Duhul Sfânt.

27 NOIEMBRIE «Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.» MARCU 11,25 Să fim gata să iertăm Unul din semnele răcirii dragostei din viaţa creştinilor în vremurile de pe urmă este lipsa puterii lor de a ierta. Dacă nu-i iertăm din toată inima pe oamenii care au ceva împotriva noastră, să nu fim surprinşi că Domnul îşi închide cerul. Trebuie să realizăm că vom fi judecaţi după cum îi judecăm şi noi pe alţii. «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri» (Matei 6,12). Nu are rost să ne rugăm pentru trezire dacă nu suntem pregătiţi să atacăm miezul problemei, şi anume puţina noastră disponibilitate de a-i ierta şi a-i accepta pe ceilalţi. Dacă biruim în acest punct, Dumnezeul cel Viu Se va descoperi şi ne va dărui Duhul Său Sfânt şi trezirea spirituală pentru care ne rugăm. Trebuie să facem odată acest pas, deoarece altfel devenim călduţi, iar orele noastre de rugăciune se transformă într-o «bolboroseală a păgânilor». Domnul nostru caută astăzi oameni care sunt plini de Duhul Sfânt, care sunt gata să ierte şi care au o credinţă puternică. Atunci ne putem ruga prin credinţă şi putem fi siguri că Domnul va răspunde aşa cum găsim scris în Isaia 58,9: «Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: „Iată-Mă!"». Iată calea spre trezire! Suntem gata să o urmăm?

12 NOIEMBRIE «Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.» 1 IOAN 3,22 Să fim gata să primim totul din mâna Domnului într-adevăr nu putem numai să cerem, trebuie să fim gata să şi primim. Apostolul Ioan a mai adăugat ceva: «fiindcă păzim poruncile Lui», iar acest detaliu se referă la ascultare. Dăm mult, dar primim puţin. De ce nu avem puterea de a primi? A devenit cumva Dumnezeu atât de rece cu noi sau este mâna Lui prea scurtă să ne poată ajuta? Nu! Dar tu nu faci ceea ce îţi spune. Nu vrei să asculţi adevărul Scripturii, nu vrei să ierţi şi de aceea nu poţi sta drept în viaţa de credinţă. Aceste aspecte diferite sunt în strânsa legătură; ele sunt de fapt părţi ale unui întreg: pregătire pentru a primi Duhul Sfânt, pentru a asculta adevărul Scripturii, pentru credinţă, pentru a fi cercetat, pentru a ierta. Atunci eşti într-adevăr gata să primeşti din mâna Domnului ceea ce ai cerut - dacă faci ceea ce îţi spune El. Viaţa unui om care este ascultător de Domnul şi se roagă astfel este nespus de bogată; el mărturiseşte ca psalmistul David: «şi paharul meu este plin de dă peste el» (Psalm 23,5) şi se poate bucura împreună cu apostolul Pavel: «Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos» (Efes.1,3).

29 NÄEMBRIE «Căci iată, else roagă.» FAPTELE APOSTOLILOR 9,11 Aceste cinci cuvinte ascund o mare revelaţie. Dumnezeu însuşi i le spune ucenicului Său Anania pe care l-a pus să meargă la Saul din Tars. Domnul îi spune şi unde anume îl va găsi, mai precis pe o stradă căreia i se spune «Dreaptă». Acolo se află Saul, care este orb şi despre

care Dumnezeu spune: «Căci iată, el se roagă». Domnul cunoaşte teama, motivul neîncrederii lui Anania şi a celorlalţi creştini din Damasc, dar El vede mai mult decât stiu ei: «Căci iată, el se roagă». Anania a fost şocat când a primit porunca de a merge la Saul din Tars şi a protestat: «„Doamne", i-a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim"» (Fapte 9,13). Anania era atât de puternic intimidat de Saul încât şi-a permis să-L contrazică pe Domnul. Dar când Dumnezeu i-a spus: «Căci iată, else roagă», lucrul acesta implica faptul că inima lui Saul s-a schimbat. Dragii mei, nu este atât de important să ne rugăm, ci să ne rugăm astfel încât rugăciunile noastre să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Numai aşa ele vor primi răspunsul dorit. Rugăciunea schimbă totul, dar şi omul care se roagă va fi schimbat. Saul din Tars a fost iniţial mort din punct de vedere duhovnicesc, dar mărturia lui de mai târziu (vezi Fili-peni 3) ne descoperă calea spre rugăciunea biruitoare.

13 NOIEMBRIE «Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos.» FILIPENI 3,7 Ceea ce apostolul Pavel scrie mai târziu despre el însuşi în Epistola către Filipeni, ne răspunde la întrebarea de ce, imediat după convertirea sa, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa lui. Pavel repetă de mai multe ori că ar face orice pentru a-L câştiga pe Isus. Din această poziţie el a putut să se roage cu putere, dar plin de umilinţă. Sunt sigur că în momentul în care Pavel se ruga în Damasc, în acelaşi timp se mai rugau mulţi alţi oameni. Dar Domnul îi spune lui Anania numai de Pavel: «Căci iată, el se roagă» (Fapte 9,11). De ce oare? De ce nu mai numeşte pe nimeni altcineva? Ce a fost atât de special în rugăciunea lui Pavel încât a fost ascultată? Este evident că rugăciunea lui Pavel a fost făcută din toată inima! «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui» (2 Cron. 16.9). Acest lucru înseamnă în mod practic că ochii lui Dumnezeu îi privesc şi îi caută pe tot pământul pe toţi credincioşii care se roagă şi care-L caută din toată inima: «Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul» (Ier. 29,13-14).

MEDITAŢII ZILNICE WIM MALG DECEMBRIE

1 DECEMBRIE «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9 Biserica lui Isus este prezentată în Scriptură în două ipostaze dumnezeieşti: ca fiind Trupul lui Cristos şi ca Templul lui Dumnezeu. Adevărata stare dumnezeiască a mădularelor din Biserica lui Isus este atât de Minunată, încât nu ne-o putem imagina decât din ceea ce ne spune Domnul. Dumnezeirea noastră viitoare nu se poate descrie în cuvinte. In Noul Testament există şapte metafore, şapte ilustraţii ale nunţii Domnului şi în nici una din ele mireasa nu este vizibilă şi nici măcar menţionată; ea reprezintă o taină. De ce? Pentru că Mireasa Mielului va fi descoperită în faţa tronului preoţesc numai după răpirea Bisericii lui Isus. Acest moment măreţ va decide cine este cu adevărat mireasa Mielului şi cine nu. Cei ce vor rămâne în urmă vor avea parte de viaţa veşnică, dar vor avea de suferit. În ce fel? Prin faptul că vor pierde statutul de Mireasă a Mielului. Nu degeaba este descoperită Mireasa în ultima carte a Bibliei: «soţia Lui s-a pregătit» (Apoc. 19,7). În lumina acestei descoperiri dumnezeieşti, oare cum ar trebui să ne grăbim, să luptăm şi să dorim cu toată fiinţa să fim parte din Mireasa Sa?

2 DECEMBRIE «Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.» 1 CORINTENI 15,51-52 Ai observat vreodată cât de puţin vorbeşte Sfânta Scriptură despre răpire? De ce? Pentru că răpirea - aşa cum este ea explicată de apostolul Pavel - este o taină. In ce constă această taină pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu? Domnul însuşi ne spune: «Acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic» (loan 16,22-23). Domnul Isus ne mai spune că, în momentul în care îl vom vedea, toate tainele vor fi dezlegate şi toate întrebările îşi vor găsi răspuns. Observaţi, vă rog, cu atenţie că Domnul Isus nu spune că ne va vedea, ci că ne va revedea. Cum adică, îl vom revedea la răpire? L-am mai văzut vreodată? Da, deoarece şi în ziua de astăzi îl vedem si-L recunoaştem în mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. Dar când El Se va arăta pe norii cerului îl vom vedea aşa cum este. Cum se va întâmpla, deocamdată este o mare taină!

2 DECEMBRIE «Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.» 1 CORINTENI 15,52 Când apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor despre răpire face o întrerupere (cu toate că era inspirat de Duhul Sfânt) pentru a sublinia: «vă spunem prin Cuvântul Domnului» (1 Tes. 4,15). Domnul Isus însuşi defineşte în predica Sa de pe Muntele Măslinilor din Matei 24 diferite evenimente ca semne ale revenrii Sale, unele dintre ele fiind războaiele şi veştile de războaie, îndreptate mai ales împotriva poporului Israel. Pentru biserică Domnul Isus Cristos indică un singur semn după care credincioşii să poată şti cu certitudine că răpirea este aproape, şi anume Israelul! Problemele tot mai mari ale Israelului sunt un semn clar că răpirea Bisericii lui Isus este aproape. Prin aceasta se multiplică totodată şi atacurile de natură spirituală asupra copiilor lui Dumnezeu, atacuri pe care noi trebuie să le biruim prin credinţă. Nu putem să nu observăm, mai ales în ultima vreme, o escaladare la nivel global a războaielor

şi a catastrofelor, lucru la care nici nu ne-am fi gândit acum 10 ani. Avem parte de semne pe care nici nu le putem defini. Dar, dacă suntem statornici şi veghem cu credincioşie pe calea credinţei, înţelegem că toate aceste semne vestesc judecata care se va abate asupra lumii, iar pe noi ne pregătesc pentru răpire.

4 DECEMBRIE «Caci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer.» 1 TESALONICENI 4,16 Înaintea răpirii se vor întâmpla lucruri care acum ne sunt ascunse, atât în lumea pământească, materială, cât şi în cea spirituală. De exemplu, înaintea răpirii trebuie să se împlinească numărul neamurilor. După ce şi ultimul om va fi adăugat la Biserica lui Isus, va veni răpirea. Nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, ci doar un anumit număr din fiecare naţiune: «până va intra numărul deplin al Neamurilor» (Rom. 11,25). În cer este înregistrată cu exactitate fiecare persoană care se adaugă Bisericii, chiar cel care se va întoarce ultimul la Isus Cristos! Acest eveniment s-ar putea întâmpla chiar astăzi. Răpirea este o taină spirituală şi din punct de vedere istoric. În Vechiul Testament citim despre două modele profetice ale răpirii, despre doi oameni care nu au gustat moartea, ci au fost răpiţi direct la cer: Enoh şi Ilie. Nici unul din cei doi nu a murit. Din acest punct de vedere ei sunt o imagine a Bisericii lui Isus. Noi, ca mădulare în Trupul Său, nădăjduim că nu vom ajunge să murim, adică nu vom fi «dezbrăcaţi», ci doar «vom schimba hainele». Apostolul Pavel spune: «nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi» (1 Cor. 15,51).

5 DECEMBRIE «Căci, dacă credem că Isus a murit si a înviat, credem si că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El». 1 TESALONICENI 4,14 Cum va fi oare posibil ca to ti credincioşii născuţi din nou să fie răpiţi dintre masele de oameni? Care este puterea care poate diferenţia atât de clar cine trebuie luat? întrebarea aceasta i-a fost pusă marelui savant american Edison, inventatorul becului. Colegii săi de breaslă l-au întrebat ironic: «Cum va face Dumnezeu diferenţierea la răpire?» Edison le-a dat un răspuns foarte simplu. A luat o cutie, a umplut-o cu nisip foarte fin şi a amestecat o pulbere fină de fier înăuntru. Apoi a ţinut cu mâna un magnet puternic deasupra cutiei. Nisipul s-a mişcat, dar mai apoi nu s-a întâmplat nimic cu el. Bucăţile mici de fier au fost însă imediat atrase, absolut toate, spre magnet. Exact la fel va fi şi la răpire! Toţi cei care prin natura lor spirituală înnoită aparţin Mielului lui Dumnezeu vor fi răpiţi. Care va fi puterea care va înfăptui acest lucru? Răpirea pe care o aşteptăm cu nerăbdare va fi o radiaţie a puterii învierii lui Isus Cristos. Cine nu crede în învierea Lui nu va experimenta răpirea.

6 DECEMBRIE «Ştim, în adevăr că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.» 2 CORINTENI 5,1 Trebuie să ne fie tuturor foarte clar faptul că nu numai cei care cred cu adevărat în moartea si învierea Domnului Isus Cristos vor fi răpiţi pe norii cerului. Răpirea, care porneşte de la Domnul înviat, este biruinţa finală a credincioşilor asupra morţii. Cu alte cuvinte, când

Domnul nostru care a înviat din morţi va apărea pe norii cerului, biruinţa Sa asupra morţii va fi vizibilă şi deplin accesibilă tuturor copiilor Lui. Unde sunt acum credincioşii care au murit deja? Răspunsul ar fi: când un copil al lui Dumnezeu este chemat acasă — bineînţeles, acest adevăr este valabil numai pentru cei născuţi din nou — sufletul şi duhul său merg în paradis. Dar trupul aşteptă învierea, deoarece nunta Mielului nu a avut încă loc. Un copil al Domnului care a adormit va fi primul la răpire fiindcă a aşteptat învierea mai mult ca un credincios care încă trăieşte. Deci toţi credincioşii morţi în Cristos vor primi cei dintâi un trup ceresc. Duhul, sufletul unui om merge imediat la Domnul după moarte. Cei ce au adormit înr Domnul sunt foarte fericiţi si le este infinit mai bine ca tuturor celor ce sunt încă în viaţă. La răpire va începe însă adevărata sărbătoare. Atunci vom primi un trup nou care va fi asemenea trupului Său transformat.

7 DECEMBRIE «Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc.» 2 CORINTENI 5,2 Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu născuţi din nou, atunci viaţa noastră trebuie să fie o constantă demonstraţie a experienţei răpirii. Ce se va întâmpla când Domnul Isus Cristos cel înviat Se va arăta pe norii cerului înaintea copiilor Săi? Răspunsul îl găsim în 1 Corinteni 15,51: «Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi». Atunci legile gravitaţiei şi ale morţii vor fi brusc anulate. Boala şi toate celelalte necazuri vor cădea de pe noi ca o haină învechită, iar noi vom fi îmbrăcaţi din nou. Cât ai clipi din ochi vom fi eliberaţi de orice legătură a pământului, a păcatului şi a morţii şi vom fi răpiţi la Domnul Isus. Vom fi cu El o veşnicie! Acum vreau să-ţi pun o întrebare directă: practici această transformare în viata de zi cu zi? Sunt alţi oameni transformaţi şi reînnoiţi de umblarea ta care vizează răpirea? Este caracterul Domnului Isus descoperit în tine prin faptul că, după cum scrie atât de clar în Romani 6, ai murit şi ai înviat cu Cristos? Eşti un exemplu pentru alţi oameni, este Cristos propovăduit prin viaţa ta? Este oare acest lucru posibil? Da, ba mai mult chiar, este datoria noastră sfânta!

4 DECEMBRIE «Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL» 1 TESALONICENI 4,14 Această credinţă trebuie să ne conducă viaţa începând chiar de azi! Cum se va desfăşura oare răpirea? Ce se va întâmpla atunci? Apostolul Pavel spune: «Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh» (1 Tes. 4,17). Încearcă să-ţi închipui acest lucru, încearcă să vizualizezi această reuniune minunată! Din toate colţurile lumii vor fi răpiţi oameni şi absolut toţi se vor îndrepta într-o singură direcţie: Înaintea lui Isus care va veni în glorie pe norii cerului «şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul» (1 Tes. 4,17). Deci răpirea îşi are sursa în El, Cel care éste izvorul de putere, Cel care pe cruce a biruit puterea morţii. Pentru că îi aparţinem vom fi transformaţi şi, astfel schimbaţi, îi vom ieşi în cale. Ţinta răpirii va fi Domnul înviat - şi numai El! Este viaţa ta guvernată şi influenţată numai de Isus, de caracterul Lui? Poţi şi tu să mărturiseşti împreună cu Pavel că mergi conştient pe această cale a morţii pentru ca viaţa din tine să devină activă şi pentru ca astfel să fii pregătit pentru transformare? Apostolul Pavel exprimă astfel acest adevăr într-o scrisoare adresată corintenilor: «Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru,

omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru» (2 Cor. 4,10).

5 DECEMBRIE «Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. » APOCALIPSA 2,4 Răpirea înseamnă în acelaşi timp şi întâlnirea Mirelui cu Mireasa Sa pe norii cerului. Inima Miresei este plină de dragoste fierbinte pentru Mirele ei, pe care îl aşteaptă cu dor. S-a gătit pentru El şi este pregătită pentru venirea Sa. Ascultă însă ce le spune credincioşilor din Efes în cartea Apocalipsa Mirele care va veni: «Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi». Acesta este aspectul cel mai groaznic din zilele noastre, şi anume că unii dintre noi eşuează în viaţa de credinţă din cauză ca nu mai au această primă dragoste arzătoare, din cauză că dragostea de mireasă, dăruirea în întregime pentru Isus Cristos lipseşte. O, cât de mulţi credincioşi nu mai au din păcate un duh de rugăciune şi nu se mai jertfesc pentru cei pierduţi, ci au devenit indiferenţi. De aceea îmi permit să adresez tuturor întrebarea sfântă care rezultă de aici: cine va lua parte la răpire? Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită, dar nu toţi cei care cred că fac parte din ea îi aparţin cu adevărat. Cine este atunci pregătit să-L întâlnească pe Domnul pe nori? Este foarte uşor să răspundem la această întrebare: acela care II aşteptă! Un astfel de om are în suflet dragostea dintâi pentru Domnul!

10 DECEMBRIE «De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!» PLÂNGERILE LUI IE REM IA 3, 39 Există numai un singur pas între plângere şi cârtire. Este extraordinar de trist când, ca şi credincioşi, ne plângem când ni se întâmplă ceva şi apoi imediat cârtim. Prin plângerile noastre negăm nişte principii foarte clare din Sfânta Scriptură, cum ar fi de exemplu cel enunţat în Romani 8,28: «ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu» sau cel din 2 Corinteni 4,17: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă ...». Când însă vei începe să vezi binecuvântarea din viaţa ta care s-a născut din aparentele «catastrofe», mulţumirea îţi va curge realmente de pe buze. Noi îl rugăm pe Domnul Isus să lase râuri de apă vie să curgă din viaţa noastră, dar în acelaşi timp nu suntem deloc dispuşi să acceptăm că albia prin care aceste izvoare curg trebuie să fie mai lată şi săpată mai adânc. Situaţia dificilă în care te afli se va transforma cu siguranţă în râuri de binecuvântare dacă vei începe să-I mulţumeşti Domnului din inimă. Dacă acum traversezi o perioadă grea, precis aceasta va fi urmată de o evoluţie, de o maturizare a persoanei tale duhovniceşti. Din acest motiv învaţă să trăieşti cuvântul Sfintei Scripturi: «Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos» (Efes. 5,20).

II DECEMBRIE

«De aceea Te aşteptam. Doamne.»ISAIA 26,8 Avem atâta nevoie de putere şi de tărie interioară! Acestea se cultivă însă mai ales în aşteptare, în răbdare, după cum citim în Isaia 30,15: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea

voastră». In mod normal noi nu posedăm o astfel de linişte, de aşteptare plină de încredere. Nu este aşa că ne chinuim mult cu această lipsă a liniştii în viaţa de credinţă? De ce? Pentru că aşteptăm mai multe lucruri, iar dacă aşteptările noastre nu se împlinesc imediat, suntem dezamăgiţi. Trebuie să învăţăm să aşteptăm numai o Persoană: pe Domnul Isus Cristos! Aşadar nu aşteptarea în general ne maturizează, ci aşteptarea Lui. Această aşteptare cu dor a lui Dumnezeu trebuie să fie neîntreruptă. Ceea ce psalmistul spune are o profundă semnificaţie: «Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» (Psalm 25,5). Cu alte cuvinte, aşteaptă fară să oboseşti! Numai în exterior vor exista zile bune sau rele, deoarece aşteptarea fară întrerupere a Domnului ne eliberează inima de jocul caruselului nebun al sentimentelor. Biblia spune: «căci este bine ca inima să fie întărită prin har» (Evrei 13,9). Această îndurare o vom primi numai aşteptându-L plini de speranţă pe Domnul: «Şi eu voi nădăjdui pururea» (Psalm 71,14).

6 DECEMBRIE «Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care-l aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă.» LUCA 12,35-36 Să-L aşteptăm pe Isus înseamnă în acelaşi timp şi să veghem, deoarece doar dacă suntem treji putem să-L aşteptăm cu adevărat. Cu ani în urmă, din cauza celorlalte îndatoriri pe care le aveam veneam de multe ori târziu acasă, uneori chiar la 2 sau 3 dimineaţa, dar soţia mea mă aştepta cu credincioşie. Vedeam de departe că acasă lumina arde. Un om care-L aşteptă pe Isus este şi un misionar devotat. Fiţi pregătiţi de călătorie, încingeţi-vă tare mijlocul! In aşteptarea Domnului suntem angrenaţi în minunata lucrare de vestire a Evanghelia mântuirii: «tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă» (Evrei 9,28). Cu alte cuvinte, aşteptarea cu dor a lui Isus este în strânsă legătură cu scopul primei Sale veniri pe acest pământ, când a luat asupra Sa păcatele noastre. Cu cât ne identificăm mai mult cu moartea Sa de pe cruce, cu atât suntem mai vii, mai arzători în speranţa că Se va întoarce curând. Nu putem avea cununa fără a iubi crucea Sa!

13 DECEMBRIE «Aşa ca nu duceţi lipsa de nici un fel de dar în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Cristos.» 1 CORINTENI 1,7 În timp ce îl aşteptăm, Domnul Isus Cristos ia asupra Sa grijile noastre, dându-ne harul de a ne concentra numai asupra Persoanei Sale. Trebuie să fim însă extrem de atenţi la micul şi apărent neînsemnatul cuvânt «numai». Doar cine II aşteptă numai şi numai pe El nu duce lipsă de nici material, nici spiritual şi este binecuvântat de Dumnezeu pentrucă viaţa, se focalizează numai asupra lui Isus. Prin aşteptare suntem eliberaţi de ispitele cotidiene: «s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti» (Tit 2,12). Numai cei binecuvântaţi Îl pot aştepta pe Isus. Îndurarea nu este o umbrelă sub care omul cel vechi, firea noastră păcătoasă se poate adăposti şi spune: «Mda, suntem binecuvântaţii păcatul nu e aşa de greu!» Nu, dinpotrivă! Binectarântarea si îndurarea lui Dumnezeu ne obligă la a spune un «nu» hotărât firii noastre păcătoase. Eul, părerea înaltă despre sine, mândria pălesc în faţa bineuvântării, astfel încât prin har putem lăsa în urmă toate cele lumeşti. Doar în acest mod aşteptăm cu adevărat revenirea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

7 DECEMBRIE «Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» ISAIA 40,31 Aşteptându-L pe Domnul Isus primim de la Tatăl exact acel lucru de care avem atâta nevoie în ziua de azi, şi anume puterea Sa. Ştii că Domnul aşteptă să doreşti şi să începi să cauţi Faţa Sa? Profetul Isaia spune: «Totuşi, Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare» (Isaia 30,18). El vrea să devină una cu tine. În aşteptarea revenirii Sale nu ne apropiem de El doar din punct de vedere spiritual, ci şi al caracterului. Prin faptul că devenim una cu Isus, ajungem la starea pentru care de fapt am fost creaţi. Aşteptându-L pe El ţi se deschid ochii sufletului asupra unei noi realităţi divine: de acum aparţin Bisericii Sale. Pot să mă odihnesc în El, deoarece sunt una cu Isus, sunt un mădular viu în Trupul Său. Credinciosul care-L aşteptă pe El începe să înţeleagă că nu trebuie să se mai lupte să afle dacă merge pe calea cea dreaptă, căci este deja în Isus. Eşti în El şi ca mlădiţă nu trebuie să te mai îngrijeşti de hrana ta spirituală, deoarece eşti în mod constant alimentat de viaţa Sa, prin Cuvânt, chiar dacă nu simţi acest lucru de fiecare dată. Astfel aşteptarea Lui va deveni chiar de astăzi o împlinire minunată.

15 DECEMBRIE «Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt.» OSEA 7,16 Aceasta este acuzaţia Domnului rostită prin gura profetului Osea împotriva poporului Său. După o întoarcere adevărată urmează întotdeauna trezirea. Aceasta înseamnă viaţă, iar viaţa are un impact extraordinar asupra celor din jur. Întoarcerile cu răspunsuri în lanţ din partea multor oameni sunt din această cauză ceva normal în Biserica lui Isus. Despre prima biserică citim: «Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi» (Fapte 2,47). Unde nu se întâmplă acest lucru există un caracter duplicitar în credincioşi. Duplicitatea, ipocrizia reprezintă cel mai mare duşman al trezirii spirituale. Dar puterea lui Dumnezeu se descoperă acolo unde inimile frânte se întorc la El cu pocăinţă. În 2 Cronici 16,9 este scris: «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprij-nească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui». Puterea lui Dumnezeu o experimentează doar aceia care s-au întors cu totul la El. Inimile frânte sunt rănite nu numai în faţa Domnului, ci şi în mediul social din care provin. De aceea avem atât de multe familii şi căsnicii distruse. Însă imediat ce ai predat pe deplin inima ta în mâna Domnului, căsnicia şi relaţia cu familia ta sunt vindecate definitiv.

7 DECEMBRIE «Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.» ISAIA 65,19 Ce promisiune minunată din partea Dumnezeului nostru plin de dragoste! Ca şi copii ai Săi nu vom mai plânge în veşnicie, deoarece toate motivele de tristeţe vor dispărea, în cer nu vor mai exista prietenii distruse sau speranţe neîmplinite. Bolile trupeşti şi rănile sufleteşti, neînţelegerile, pericolele sau moartea vor fi total necunoscute în Paradis. Poţi să fii sigur că acolo nu ne vor mai chinui suferinţele, nu ne vor mai apăsa gândurile de moarte şi nici pierderea celor dragi. Toate lacrimile vărsate aici pe pământ vor fi şterse de Dumnezeu însuşi. Nu vei mai plânge în cer deoarece şi cele mai adânci doruri şi cele mai profunde dorinţe îţi vor fi împlinite. Inima rea, necredincioasă va fi înlocuită cu una nouă, plină de dragostea Lui. Ne vom înfăţişa fară nici o pată sau zbârcitură înaintea tronului Său şi vom avea imaginea

minunată a Fiului Său pe feţe şi în inimă. De aceea, drag cititor, prinde curaj, căci: «El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut» (Apoc. 21,4).

17 DECHMBRIE «Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9 Cunoştinţele noastite în ce priveşte ceea ce ne-a pregătit Dumnezeul care ne iubeşte sunt extrem de reduse. Noi nu putem decât să bănuim (prin ceea ce descoperă Duhul Sfânt) frumuseţea de nedescris a lucrurilor care ne aşteaptă în veşnicie. Din această cauză există încă un motiv întemeiat pentru care nu vom mai plânge acolo: pentru că nu va mai exista teama de schimbare, ba mai mult, ne vom şti în siguranţă deoarece vom fi cu El pe veci. Păcatul nu va mai exista, iar noi vom avea acces neîngrădit în prezenţa Sa. Vom locui într-un oraş care nu va putea fi distrus niciodată. Vom fi împrospătaţi dintr-un izvor care nu seacă şi vom gusta fructe dintr-un copac care nu-şi pierde frunzele. Tot ce esti temporal va dispărea şi tot ce este veşnic va rămâne pe veci. Si cât tine veşnicia atât vor dura si bucuria şi viaţa noastră. Vom fi tot timpul cu Domnul. Pe cei sfinţi îi aşteaptă un viitor nespus de binecuvântat şi minunat. Agaţă-te prin credinţă de ceea ce nu vezi şi continuă să nădăjduieşti, căci mare va fi bucuria noastră când îl vom vedea pe Domnul aşa cum este! 8 DECEMBRIE «Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit si potolit ca un copil înţărcat, care stă lângă mama sa.» PSALM 131,2 La Domnul găseşti absolut tot ce ai nevoie. El este dragostea nesfârşită şi te iubeşte mai mult ca o mamă şi ca un tată la un loc. Psalmistul David ştia despre ce vorbeşte când, inspirat de Duhul Sfânt, a afirmat: «Da, numai în Dumnezeu mi seîn încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul» (Psalm 62,1). Înţelegi acum de ce demonul invidiei şi al neîncrederii te doboară chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului? Tu susţii că ai credinţă vie în Isus si totuşi rătăceşti prin viaţa ta fără nici o direcţie. Dacă în unele zile cânţi «O, noapte preasfinţită», nu te opri până când ce spune cântarea — «toate-s în odihnă» — nu devine realitate şi în viaţa ta. Nu te mai refugia în problemele cotidiene, ci lasă prezenţa sfântă a Domnului să îţi descopere motivul nestatorniciei tale în viaţa de credinţă. Nu este cumva păcatul? Nu este exact acesta motivul pentru care Isus S-a născut în Betleem, iar mai târziu a fost răstignit pe crucea de pe dealul Golgotei? A făcut El totul degeaba pentru tine? Isus ne-a poruncit sa fim asemeni unui copilaş în viaţa de credinţă. Fă-o! Ascunde-te în Domnul Isus şi vei fi revigorat în umblarea ta prin pacea prezenţei Sale. Aceste cuvinte sunt adresate mai ales copiilor lui Dumnezeu care au fost născuţi din nou prin credinţă şi care trebuie să fie mereu reînnoiţi prin ascultarea de El.

8 DECEMBRIE «Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.» EXOD 33,11 Despre autoritatea impresionantă a lui Moise citim în cuvinte atât de simple: «Moise a scos poporul din tabără spre întâmpinarea lui Dumnezeu» (Exod 19,17). În ce consta puterea lui Moise? Răspunsul e foarte simplu: el a trăit permanent în prezenţa lui Dumnezeu! Moise a găsit îndurare înaintea Lui. Vreau să menţionez în acest context că nu poţi conduce un om în prezenţa lui Dumnezeu decât până în punctul în care ai ajuns tu însuţi. Copiii tăi spirituali sunt

ceea ce eşti şi tu din punct de vedere duhovnicesc. Dumnezeu vrea chiar azi să te tragă la El cu funiile dragostei (vezi Osea 11). Pe când eram noi încă păcătoşi, Fiul Său a venit în această lume şi a murit pentru a ne salva şi a reface relaţia noastră cu Tatăl. De aceea întrebarea următoare are o relevanţă decisivă: cât de mult te-ai apropiat de Dumnezeu în sufletul tău? Dacă eşti departe de El, ascultă ce-ţi spun: «Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!» (Ier. 31,3). Dragostea lui Dumnezeu trece prin Golgota. Puterea atotbiruitoare a dragostei Sale care s-a lăsat dusă până la cruce vrea să ne ducă şi pe noi acolo, la Golgota.. Doar răstignindu-ne firea veche suntem mai aproape de Dumnezeu, deoarece, prin Mielul Isus Cristos suntem una cu Tatăl ceresc!

20 DECEMBRIE «Arată-mi, Doamne, căile Tale si învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău si învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» PSALM 25,4-5 Iată care este rugăciunea potrivită pentru a primi conducerea divină! De ce este ea necesară? Deoarece căile lui Dumnezeu sunt perfecte, din cauză că numai calea voii Sale pentru viaţa ta este o cale a binecuvântării. Intre voia lui Dumnezeu pentru tine şi căile tale este însă o prăpastie adâncă. Scriptura scrie foarte clar unde duc în final căile noastre: «Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte» (Prov. 14,12). Este tragic când viaţa unui om poate fi caracterizată astfel: «fiecare îşi vedea de drumul lui» (Isaia 53,6). Din acest motiv provocarea alegerii devine şi mai urgentă: cum arată oare calea lui Dumnezeu pentru tine? Iată ce citim în Psalmul 77,13: «Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte». Mulţi nu găsesc calea Domnului tocmai din cauză că aceasta este sfântă, deoarece «îngustă este calea care duce la viaţă» (Matei 7,14). Pe această cale strâmtă, eul tău, firea ta veche nu mai are loc. Caracteristicile «sfânt» şi «strâmt» ne evidenţiază unicitatea caracterului căii Domnului pentru viaţa noastră. Nu există o altă cale, iar pe calea îngustă este loc pentru maximum doi: pentru Miel şi pentru tine.

21 DECEMBRIE «îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins si a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine".»1ÎMPĂRAŢI 19,7 Unde te va duce această cale? Drag cititor şi frate în credinţa, care citeşti aceste rânduri, vreau să te asigur cu toată bucuria că Domnul a pregătit o răsplată extraordinară pentru cei care-L urmează cu credincioşie. Vino deci repede pe această cale! «Unde?» întrebi tu. La întrebarea ta ne răspunde textul din Apocalipsa 14,4, unde este scris: «urmează pe Miel oriunde merge El». Iţi pot spune cu certitudine unde nu te duce această cale: acolo unde ar vrea carnea ta păcătoasă. Din această cauză te rog acum să verifici, să îţi cercetezi inima şi viaţa: eşti gata şi doreşti să mergi pe calea Mielului oriunde ar duce ea? Nu îţi ascund că umblarea pe o asemenea cale înseamnă renunţarea definitivă la voinţa ta proprie. Singura decizie importantă pentru tine este rămânerea şi umblarea pe calea pe care Domnul a vrut demult să te conducă, dar pe care tu încă nu ai vrut să mergi. Punctul de pornire al drumurilor tale în viaţă a fost până acum propriul tău eu. Dar calea îngustă, calea Domnului porneşte de la Golgota. Acolo te aşteaptă El să porniţi împreună. Trebuie să te întorci acolo unde Mielul crucificat al lui Dumnezeu te aşteaptă, şi anume la Golgota. Numai de la cruce poţi începe călătoria spre cer.

10 DECEMBRIE «Voi preface toţi munţii Mei în drumuri si drumurile Mele vor fi bine croite.» ISAIA 49,11 Cum arată această cale? Este într-adevăr o cale pregătită şi croită special pentru tine? Chiar dacă nu o vezi, poţi să o urmezi în deplină siguranţă. Când suntem conduşi în faţa Domnului nu ne temem de nimic chiar dacă ne vine greu să ne dăm seama de acest lucru. Pe această cale umblăm în faptele bune pe care Dumnezeu însuşi le-a pregătit pentru noi. El ne asigură că a croit calea special pentru noi: «Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase» (Isaia 45,2). Mă întreb însă cum arată inima noastră? Este oare ea asemeni unui deşert în care nu mai creşte nici un fruct, nici un rod duhovnicesc de care avem atâta nevoie? Atunci ascultă cuvântul Domnului pentru tine: «Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte si nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iata, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase» (Isaia 43,18-19). Ce promisiune minunată, ce mângâiere extraordinară! Domnul este gata să acţioneze cu putere în viaţa ta după cum spune într-un alt loc: «Aşa vorbeşte Domnul, care a croit un drum pe mare şi o cărare pe apele cele puternice» (Isaia 43,16). El vrea să provoace o trezire spirituală în inima ta. Vrea să croiască o cale plină de rod în deşertul vieţii tale — ce har nemeritat! Mulţumeşte-I acum în rugăciune şi spune-I: «Doamne, Iţi dau slavă că eşti în control şi că acolo unde Tu acţionezi nu mai e nevoie de nimic!» ,

23 DECEMBRIE «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!» 2 CORINTENI 9,15 Lipsa mulţumirii, a recunoştinţei faţă de Dumnezeu este un păcat grav, o neglijenţă de neiertat! Cât de multe motive avem să-I mulţumim! Cel mai mult trebuie să-I mulţumim pentru Fiul Său iubit care, din dragoste Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi. Recunoştinţa faţă de Domnul este o atitudine plăcută înaintea lui Dumnezeu, căci este scris: «Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi» (1 Tes. 5,18). I-ai mulţumit azi Domnului? Dragul meu, măsura recunoştinţei din inima ta dictează măsura binecuvântării lui Isus în şi prin viaţa ta! Mulţumirea este cea mai înaltă expresie a credinţei: «Nu vă îngrijoraţi de nimic ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni si cereri, cu mulţumiri» (Filip. 4,6). Din păcate atât de puţini copii ai lui Dumnezeu îi mulţumesc înainte să înceapă să-I ceară. Mulţumeşte-I înainte de orice, din toată inima, pentru eliberarea de sub robia păcatului! Mulţumeşte-I că te-a condus prin harul Său până în ziua de azi! Mulţumeşte-I că ai putut deveni un copil al Său şi că ţi-a dăruit, în îndurarea Sa, naşterea din nou! Domnul primeşte aceste mulţumiri cu bucurie şi ştim că aceasta este voia Sa. Prin mulţumire Numele Său este lăudat în întreg universul, iar tu vei fi împlinit şi vei putea să îndrăzneşti înaintea tronului Său de îndurare pentru alţii.

10 DECEMBRIE «„In Betleemul din Iudea i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocu”» MATEI 2,5 In aceste zile ale sărbătorii de Crăciun, în lumina primei veniri a lui Isus pe pământ, toţi credincioşii, şi nu numai, ar trebui să creadă în împlinirea profeţiei biblice. De ce însă realitatea este cu totul alta? Deoarece doar un număr foarte restrâns dintre oameni cred cu

adevărat în împlinirea profeţiilor biblice. Mulţi citesc Scriptura, dar nu cred şi în împlinirea cuvintelor ei. Istoria se repetă: pe de-o parte, preoţii şi învăţaţii cunoşteau şi credeau în adevărul general al Cuvântului lui Dumnezeu (motiv pentru care i-au răspuns cu uşurinţă împăratului Irod la întrebarea unde S-a născut Mesia: «în Betleemul din Iudea»), dar nu credeau că această profeţie s-a împlinit. Pe de altă parte îi avem pe magii de la răsărit care nu cunoşteau cuvântul, dar aveau în schimb lumina revelaţiei divine. Ei au urmat neabătut lumina, steaua, iar când au ajuns la Ierusalim au întrebat: « Unde este împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă l-am văzut steaua în Răsărit» (Matei 2,2). Credincioşii de atunci credeau în Cuvânt, dar nu şi în împlinirea lui; păgânii neştiutori au primit însă lumina, au crezut în ea, au urmat-o şi L-au găsit pe Isus. Cum a fost la prima venire a Lui, aşa va fi şi în viitor: «Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă» (Matei 19,30). 11 DECEMBRIE «Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.» MATEI 2,6 În timp ce credincioşii, teologii şi toţi cei din jurul Betleemului cunoşteau Cuvântul care fusese dat de Dumnezeu, cei binecuvântaţi printr-o împlinire minunată a profeţiei biblice au fost în primul rând păgânii, înţelepţii din Răsărit. Şi azi lucrurile stau la fel: În timp ce creştinii aproape au amorţit spiritual, iar teologii îşi fac publice disputele, un segment neînsemnat de credincioşi autentici cred cu tărie în profeţia împlinită şi în ceea ce urmează să se împlinească în zilele noastre; aceşti oameni sunt binecuvântaţi de Dumnezeu, pentru că ei nu cred doar în adevărul Cuvântului, ci şi în împlinirea sa în zilele noastre - ei au primit lumina. Despre aceşti ucenici Domnul spune: «Voi sunteţi lumina lumii» (Matei 5,14). Ce datorie minunată! Haideţi să ne aplecăm mai mult asupra Cuvântului profetic care se va împlini în curând înaintea tuturor. Putem striga încă de astăzi cu toată convingerea: «I-am văzut steaua! Împăratul e pe drum! El vine în curând!» Crăciunul este sărbătoarea speranţei. Cel care a venit va reveni în curând să ne ia cu El.

26 DECEMBRIE «Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.» 1 CORINTENI 3,11 Biblia este autoritară şi completa, de aceea nici un om nu poate crea un alt fundament spiritual pe care sufletul omenesc să se poată baza. Isus Cristos este temelia noastră veşnică. Plăcerea si faima pe care le oferă lumea sunt deşarte, pentru că lumea în esenţa ei este schimbătoare şi trecătoare. Scriptura ne învaţă că «lumea şi pofta ei trece» (1 loan 2,17). Isus Cristos este temelia vieţii veşnice. El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Biblia spune că cine îl are pe El a primit eliberarea veşnic valabila de sub robia păcatului. Domnul Isus spune; «Eu le dau viaţa veşnică» (loan 10,28). Isus Cristos este temelia refacerii relaţiei pe verticală. El a pus bazele împăcării tale cu Dumnezeul cel sfânt: «adică, Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine, neţinân-dule în socoteală păcatele lor» (2 Cor.5,19) Isus Cristos este stânca veacurilor. Unde mai poţi găsi oare siguranţă? Nicăieri Oricăt de multe asigurări ai primi din partea lumii, nesiguranţa, neliniştea şi agitaţia ta nu vor fi cu nici

un chip potolite. Abandonează-te în El: în braţele Sale, la pieptul Său vei fi în deplină siguranţă!

27 DECEMBRIE «A pus totul sub picioarele Lui.»1 CORINTENI 15,27 Acolo unde Satan domneşte cu autoritate numai Numele lui Isus are putere mai mare. De ce? Pentru că în spatele acestui Nume stă sângele Său vărsat, viaţa Sa jertfită de dragul nostru pe crucea de pe dealul Golgotei. În faţa acestui sânge diavolul îşi pierde toată puterea. Cine a fost spălat în sângele Mielului este invincibil. Puţin credinciosule, nu nega puterea sângelui lui Isus crezând că firea ta veche este mai puternică decât Numele lui Isus! Cheamă acest Nume minunat şi vei găsi o uşă deschisă spre cer. Unde ţi-a făcut Domnul această promisiune? Citeşte cartea Apocalipsa: «Iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere» (Apoc. 3,8). Această uşă se află mereu înaintea ta, niciodată înapoi. Nu te mai tot uita în urmă la ce ai lăsat! Trebuie să treci prin această uşă a harului şi să păşeşti înăuntru; intrăm prin suferinţă, dar înăuntru ne aşteaptă prezenţa biruitoare a lui Dumnezeu! Garanţia dublă că usa va rămâne mereu deschisă stă în omnipotenţa Sa şi în neputinţa ta. «Eu am», spune El. Dumneezeu are tot ce îţi lipseşte. Ce ai tu? Absolut nimic. Eşti mizerabil, sărac, orb şi gol. Ce binecuvântare, ce har însă că El ne dă absolut totul! «Ţi-am pus înainte o uşă deschisă.»

12 DECEMBRIE «Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!» PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3,22-23 Să nu uităm niciodată că trăim numai prin îndurarea Domnului. în Biblie scrie exact în acest fel: «Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt». Suntem pe cale să intram din nou într-un an nou şi vă atrag atenţia: învăţaţi în acest nou an să experimentaţi frumuseţea îndurării divine! Din păcate multor copii ai lui Dumnezeu le vine greu să facă un asemenea lucru. De ce? Pentru că îndurarea Sa este un dar nemeritat, şi cui îi place să trăiască prin îndurare nemeritată? Acest lucru îl poate face numai un copil al lui Dumnezeu care se cercetează continuu în lumina cuvântului Scripturii. Doar aşa învaţă un credincios să-şi urască propria fiinţă păcătoasă. Astfel ajungem să înţelegem plinătatea îndurării lui Isus Cristos, aşa cum este ea descrisă în loan 1,16: «Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har». Dacă acceptăm această îndurare vom experiment în viaţa noastră pacea şi binecuvântarea cerului întreg. Atunci vom putea spune plini de recunoştinţă: «Bunătatea Domnului nu s-a sfârşit încă, îndurarea Lui nu a ajuns la capăt în ce priveşte viaţa mea, iar credincioşia Lui este veşnică».

29 DECEMBRIE «Iată că toate lucrurile s-au făcut noi.» 2CORINTENI 5,17 Cuvântul de mai sus nu este oare «de aur» şi pentru anul care va începe peste câteva zile? Domnul nu doar că a făcut totul nou, dar El ne reînnoieşte mereu viaţa şi umblarea, tot mai profund şi mai puternic. Dumnezeu realizează această minune a reînnoirii sufletului exact în mijlocul atacurilor, al ispitelor, al suferinţelor şi al mizeriei, după cum scrie în Isaia 48,10: «Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei». Dacă

vom începe să vedem toate lucrurile negative, întunecate, toate atacurile diavolului în această lumină, vom avea parte de perspectiva dumnezeiască asupra vieţii. Bineînţeles, vom fi atacaţi de toate forţele iadului, dar ele au fost biruite definitiv de Isus Cristos pe crucea de pe dealul Golgotei. Să ne gândim pentru o clipă la Domnul şi Mântuitorul nostru iubit: cu câtă linişte şi pace interioară a reacţionat la atacurile puterilor întunericului, iar acestea nu au putut să-I facă nimic. Să învăţăm aşadar de la Domnul nostru cum să rămânem sfinţi, netulburaţi în faţa atacurilor celui rău. Care a fost secretul Său? El a fost una cu Tatăl, în permanentă părtăşie intimă cu El. Aşa a biruit ispita. Invincibilitatea unui copil al lui Dumnezeu este condiţionată de rămânerea în Domnul său. Care este consecinţa? «Cel rău nu se atinge de el» (1 Ioan 5,18).

13 DECEMBRIE «Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.» PROVERBE 14,12 La trecerea în noul an mulţi oameni sunt preocupaţi de diferite probleme. Aceste gânduri sunt apăsătoare şi deprimante pentru că întotdeauna au legătură cu cotidianul. Un exemplu este remarca pe care o auzim atât de des: «Ce repede îmbătrânesc!» Este adevărat. Dacă nu îl ai pe Isus în inimă, toate degenerează. Este foarte adevărat că o viaţă fără «viata» este complet inutilă, şi ce tragedie îngrozitoare este atunci când, în ciuda tuturor căutărilor şi a faptelor tale, dorinţa ta de fericire şi pace nu este niciodată îndeplinită. Iată de ce privim cu teamă moartea întunecată care se apropie, fară speranţă şi fără consolare. Ai într-adevăr destule motive să fii trist la trecerea în fiecare an nou, deoarece ai un viitor incert. Dar ferice de omul care-L are pe Cristos în inimă! Un astfel de om are speranţa şi siguranţa vieţii veşnice! Atunci nici bătrâneţea nu ne mai sperie, deoarece, cu cât suntem mai firavi pentru lumea aceasta, cu atât «întinerim» pentru veşnicie. Da, putem spune: cu cât sunt mai slab, cu atât sunt mai puternic! Acesta nu este un slogan ieftin, prietene, ci o realitate minunată, căci: «chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi» (2 Cor. 4,16).

31 DECEMBRIE «Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.» ISAIA 40,8 Promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile şi în noul an care vine. Chiar dacă viaţa ne aruncă încoace şi încolo, ne scutură şi ne loveşte cu duritate, chiar dacă timpul pare că se scurge ca nisipul printre degete, cuvântul Sfintei Scripturi rămâne în veac. Timp de secole Biblia a fost atacată, chiar şi negată! Puteri extraordinare şi minţi luminate au sucit Biblia pe toate părţile, dar ea a rămas aceeaşi. Cuvântul lui Dumnezeu îţi aparţine. Cuvântul trebuie să devină una cu viaţa, cu acţiunile, cu gândurile tale. Nu a fost Isus Cristos practic de nedespărţit de Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu? Psalmistul David spune: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!» (Psalm 119,11). Biblia rămâne în veac. Cuvântul lui Dumnezeu este sigur, da, este mai puternic şi are un impact mai mare decât orice învăţătură umană şi teoriile ei distrugătoare. De aceea vă urez tuturor în pragul noului an binecuvântarea Domnului din Psalmul 33,4: «Căci Cuvântul Domnului este adevărat şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie». Biblia ne rămâne chiar dacă toate celelate lucruri pier. Lucrul acesta este valabil pentru toţi cei care sunt angrenaţi în vreun fel în slujba Domnului. Biblia nu va pieri niciodată. Şi ţie, dragul meu, care poate eşti bolnav sau treci prin încercare, îţi doresc să strângi Cuvântul Lui în inima ta.