Manualul Batalionului de Infanterie 2012 Amfa [PDF]

REPUBLICA MOLDOVA MARELE STAT MAJOR Pentru uz de serviciu MANUALUL DE LUPTĂ A BATALIONULUI DE INFANTERIE CHIŞINĂU -

33 0 1MB

Report DMCA / Copyright

DOWNLOAD PDF FILE

Manualul Batalionului de Infanterie 2012 Amfa [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

REPUBLICA MOLDOVA MARELE STAT MAJOR

Pentru uz de serviciu

MANUALUL DE LUPTĂ A BATALIONULUI DE INFANTERIE

CHIŞINĂU - 2012 -

Şeful colectivului de elaborare: colonelulul Mihail BUCLIŞ, comandant (rector) Academie Militară a Forţelor Armate. Colectivul de elaborare: locotenent-colonelul Iurie GÎRNEŢ, locţiitor comandant Academie Militară pentru învăţământ (prorector); locotenent-colonelul Sergiu ŞARAMET, şef facultate Ştiinţe Militare.

2

CUVÂNT INTRODUCTIV Procesul de modernizare şi operaţionalizare a noilor structuri de forţe din Armata Naţională a Republicii Moldova, cu profunde implicaţii atât în domeniul teoriei cât şi al practicii militare, conduce la necesitatea implementării unor noi manuale care să fundamenteze instruirea, conducerea, înzestrarea şi modul de acţiune ale Forţelor Terestre. Manualul pentru luptă al batalionului de infanterie se înscrie în evoluţia procesului de adoptare a viziunilor occidentale asupra acţiunilor de luptă a unităţilor de infanterie şi este în acord cu evoluţiile din domeniul conflictelor armate şi cu participarea unităţilor Armatei Naţionale a Republicii Moldova, alături de armatele altor state, la operaţii de stabilitate şi de sprijin. În manual sunt preluate şi adaptate prevederi din manualele pentru luptă ale armatelor ţărilor occidentale şi doctrinei acesteia, în concordanţă cu organizarea, înzestrarea şi posibilităţile de luptă ale batalionului de infanterie din forţele noastre terestre. Unele prevederi care nu pot fi acoperite în prezent de organizarea şi înzestrarea batalionului de infanterie au fost incluse în lucrare, pentru ca odată cu derularea procesului de modernizare, organizare şi înzestrare a Armatei Naţionale a Republicii Moldova, “Manualul pentru luptă al batalionului de infanterie” să nu mai aibă deosebiri esenţiale în abordarea luptei, ci doar acele diferenţieri care să derive din particularităţile legislaţiei moldoveneşti referitoare la apărarea naţională. Comandanţii batalioanelor de infanterie şi ai subunităţilor din organică, atribuite sau a celor alocate şi ataşate trebuie să înţeleagă că unitatea de infanterie nu are în luptă norme prestabilite, ci are obiective, care sunt îndeplinite prin acţiuni de luptă, în cadrul acestora existând scopuri şi sarcini, care se realizează cu stricteţe potrivit măsurilor de control şi de protecţie. Atunci când obiectivele şi scopurile misiunii depăşesc posibilităţile puterii de luptă a batalionului, pe baza cererilor comandantului adresate eşalonului superior, acestuia i se alocă şi ataşează forţe şi mijloace care să-i asigure posibilitatea îndeplinirii obiectivelor stabilite. Tacticile, tehnicile şi procedurile tratate în prezentul manual abordează şi aprofundează lupta infanteriei care acţionează în mediul ei specific. Accentul pus pe factorul uman, componenta de bază, vitală a forţelor batalionului evidenţiază şi cu această ocazie adevărul etern că înaltele trăsături de caracter ale oamenilor sunt elementele esenţiale ale puterii de luptă a batalionului.

3

CUPRINS CAPITOLUL I. Principii generale.............................................................. SECŢIUNEA I. Generalităţi privind lupta armată.................................. PARAGRAFUL 1.1 Definirea şi caracteristicile luptei (acţiunilor de luptă) de arme întrunite........................................................... PARAGRAFUL 1.2 Principiile luptei de arme întrunite.............................. PARAGRAFUL 1.3 Sisteme de operare pe câmpul de luptă................... SECŢIUNEA a 2-a Întrebuinţarea în luptă şi organizarea batalionului de infanterie.................................................................. PARAGRAFUL 2.1 Elemente de structură ale batalionului de infanterie...... PARAGRAFUL 2.2 Organizarea batalionului de infanterie............................ PARAGRAFUL 2.3 Locul şi destinaţia batalionului de infanterie................. PARAGRAFUL 2.4 Întrebuinţarea în luptă a batalionului de infanterie.......

Pag. 10 10 10 11 15 19 19 23 38 40

CAPITOLUL II Comanda şi controlul ................................................... SECŢIUNEA 1 Generalităţi ........................................................................ SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea luptei.................................................... SECŢIUNEA a 3-a Planificarea acţiunilor de luptă ................................ PARAGRAFUL 3.1 Generalităţi ................................................................... PARAGRAFUL 3.2 Iniţierea planificării ...................................................... PARAGRAFUL 3.3 Orientarea personalului implicat în planificarea luptei .. PARAGRAFUL 3.4 Elaborarea concepţiei luptei ........................................... PARAGRAFUL 3.5 Elaborarea planului şi a ordinului de acţiune ................. PARAGRAFUL 3.6 Revederea planului de acţiune ....................................... SECŢIUNEA a 4-a Organizarea luptei ....................................................... SECŢIUNEA a 5- a Coordonarea şi cooperarea ........................................ PARAGRAFUL 5.1 Organizarea coordonării şi cooperării ............................ PARAGRAFUL 5.2 Instructajele şi repetiţiile ................................................ SECŢIUNEA a 6- a Controlul ...................................................................... SECŢIUNEA a 7- a Executarea luptei ......................................................... SECŢIUNEA a 8- a Încheierea luptei .......................................................... SECŢIUNEA a 9- a Evaluarea luptei ..........................................................

41 41 43 44 44 45 46 47 60 62 62 65 65 66 68 70 72 73

CAPITOLUL III Lupta ofensivă ................................................................ SECŢIUNEA 1 Generalităţi ........................................................................ SECŢIUNEA a 2-a Misiunile batalionului de infanterie în lupta ofensivă ......................................................................... SECŢIUNEA a 3-a Structura ofensivei ...................................................... PARAGRAFUL 3.1 Dispozitivul de luptă ...................................................... PARAGRAFUL 3.2 Amenajarea genistică ..................................................... PARAGRAFUL 3.3 Sistemul de lovire .......................................................... SECŢIUNEA a 4-a Manevra în lupta ofensivă........................................... SECŢIUNEA a 5-a Pregătirea şi desfăşurarea luptei ofensive .................

73 73

4

76 77 77 83 83 84 89

SECŢIUNEA a 5-a Ofensiva din contact .................................................... SECŢIUNEA a 6-a Ofensiva din mişcare ................................................... SECŢIUNEA a 7-a Ofensiva combinată ..................................................... SECŢIUNEA a 8-a Urmărirea .................................................................... SECŢIUNEA a 9-a Acţiunide luptă cu caracter ofensiv ........................... SECŢIUNEA a 10-a Particularităţi ale luptei ofensive............................. PARAGRAFUL 10.1 Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale . PARAGRAFUL 10.2 Ofensiva în teren muntos – împădurit ......................... PARAGRAFUL 10.3 Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor .. PARAGRAFUL 10.4 Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă ........................................................ PARAGRAFUL 10.5 Ofensiva pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu temperaturi scăzute ...................................................... PARAGRAFUL 10.6 Ofensiva în teren cu culturi înalte ................................ PARAGRAFUL 10.7 Ofensiva în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi ridicate ......................................................................... PARAGRAFUL 10.8 Acţiunile batalionului de infanterie ca forţă aeromobilă ...................................................................

90 93 95 95 98 100 100 102 104

CAPITOLUL IV Lupta de apărare ............................................................. SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... SECŢIUNEA a 2-a Scopul şi zonele apărării .............................................. SECŢIUNEA a 3-a Tipurile apărării şi procedeele de trecere la apărare ...................................................................... PARAGRAFUL 3.1 Tipurile apărării .............................................................. PARAGRAFUL 3.2 Procedeele de trecere la apărare ..................................... SECŢIUNEA a 4-a Misiunile batalionului de infanterie în apărare ......... SECŢIUNEA a 5-a Structura apărării ........................................................ PARAGRAFUL 5.1 Dispozitivul de luptă ...................................................... PARAGRAFUL 5.2 Amenajarea genistică ..................................................... PARAGRAFUL 5.3 Sistemul de lovire ........................................................... SECŢIUNEA a 6-a Manevra în apărare ..................................................... SECŢIUNEA a 7-a Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare ............. PARAGRAFUL 7.1 Consideraţii pentru dezvoltarea cursurilor acţiunilor în apărare ............................................................................ PARAGRAFUL 7.2 Acţiuni cu caracter defensiv .......................................... SECŢIUNEA a 8-a Particularităţi ale apărării .......................................... PARAGRAFUL 8.1 Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale ...................................................................... PARAGRAFUL 8.2 Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii ......................................................... PARAGRAFUL 8.3 Apărarea în teren muntos – împădurit ............................ PARAGRAFUL 8.4 Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă ........................................................... PARAGRAFUL 8.5 Apărarea pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu

116 116 118

5

108 109 110 110 111

120 120 121 122 123 123 128 129 129 131 131 133 134 134 137 139 142 144

temperaturi scăzute ........................................................ PARAGRAFUL 8.6 Apărarea în teren cu culturi înalte .................................. 146 PARAGRAFUL 8.7 Apărarea pe un aliniament şi în raioane cu lucrări de 148 fortificaţii ........................................................................ PARAGRAFUL 8.8 Apărarea în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi 150 ridicate ............................................................................ CAPITOLUL V Lupta de întârziere ............................................................ SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... SECŢIUNEA a 2-a Forţe şi misiuni ............................................................. PARAGRAFUL 2.1 Forţele luptătoare ........................................................... PARAGRAFUL 2.2 Forţele de sprijin de luptă ............................................... PARAGRAFUL 2.3 Forţele de sprijin logistic ................................................ SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea luptei ........................................................... SECŢIUNEA a 4-a Executarea luptei .......................................................... SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul ...................................................

151 151 154 154 154 155 155 157 159

CAPITOLUL VI Lupta în încercuire .......................................................... SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea luptei .................................................... PARAGRAFUL 2.1 Planificarea luptei ........................................................... PARAGRAFUL 2.2 Organizarea luptei .......................................................... PARAGRAFUL 2.3 Executarea luptei ............................................................ SECŢIUNEA a 3-a Sprijinul de luptă .......................................................... SECŢIUNEA a 4-a Comanda şi controlul ................................................... SECŢIUNEA a 5 -a Sprijinul logistic ..........................................................

160 160 161 161 164 164 165 166 166

CAPITOLUL VII Operaţiile de stabilitate şi de sprijin ............................ 167 SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... 167 SECŢIUNEA a 2-a Principii specifice ....................................................... 168 SECŢIUNEA a 3-a Operaţiile de stabilitate ................................................ 171 SECŢIUNEA a 4-a Operaţiile de sprijin ..................................................... 176 SECŢIUNEA a 5- a Particularităţi ale pregătirii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin ............................................. 180 SECŢIUNEA a 6- a Particularităţi privind desfăşurarea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin ................................................ 183 SECŢIUNEA a 7 – a Extracţia forţelor ...................................................... 188 CAPITOLUL VIII Acţiunile intermediare ................................................ SECŢIUNEA 1 Deplasarea ........................................................................... PARAGRAFUL 1.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 1.2 Deplasarea prin marş ...................................................... PARAGRAFUL 1.3 Deplasarea prin transport ............................................... PARAGRAFUL 1.4 Deplasarea combinată .................................................... 6

189 189 189 191 198 200

PARAGRAFUL 1.5 Pregătirea şi executarea deplasării ................................. SECŢIUNEA a 2-a Staţionarea .................................................................... PARAGRAFUL 2.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 2.2 Dispozitivul de staţionare ............................................... PARAGRAFUL 2.3 Activităţi desfăşurate în raionul de staţionare ........... SECŢIUNEA a 3 – a Regruparea ................................................................. SECŢIUNEA a 4 – a Înlocuirea .................................................................... SECŢIUNEA a 5 – a Înaintarea spre contact ............................................ PARAGRAFUL 5.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 5.2 Desfăşurarea luptei ......................................................... PARAGRAFUL 5.3 Sprijinul de luptă ............................................................ PARAGRAFUL 5.4 Comanda şi controlul ..................................................... PARAGRAFUL 5.5 Sprijinul logistic ............................................................. SECŢIUNEA a 6 -a Lupta de întâlnire ...................................................... PARAGRAFUL 6.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 6.2 Desfăşurarea luptei ......................................................... PARAGRAFUL 6.3 Sprijinul de luptă ............................................................ PARAGRAFUL 6.4 Comanda şi controlul .................................................... PARAGRAFUL 6.5 Sprijinul logistic ............................................................. SECŢIUNEA a 7-a Joncţiunea forţelor ....................................................... PARAGRAFUL 7.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 7.2 Desfăşurarea joncţiunii .................................................. PARAGRAFUL 7.3 Sprijinul de luptă ............................................................ PARAGRAFUL 7.4 Comanda şi controlul ..................................................... PARAGRAFUL 7.5 Sprijinul logistic ............................................................. SECŢIUNEA a 8-a Retragerea ..................................................................... PARAGRAFUL 8.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 8.2 Desfăşurarea retragerii ................................................... PARAGRAFUL 8.3 Sprijinul de luptă ............................................................ PARAGRAFUL 8.4 Comanda şi controlul ..................................................... PARAGRAFUL 8.5 Sprijinul logistic .............................................................

200 201 201 203 204 205 207 213 213 213 215 216 217 217 217 218 219 220 220 221 221 221 222 222 223 223 223 224 225 226 227

CAPITOLUL IX Sprijinul de luptă ............................................................. SECŢIUNEA 1 Misiunile sprijinului de luptă ............................................ SECŢIUNEA a 2-a Sprijinul prin foc ......................................................... PARAGRAFUL 2.1Generalităţi ...................................................................... PARAGRAFUL 2.2 Artileria şi aruncătoarele ................................................ PARAGRAFUL 2.3 Planificarea şi coordonarea sprijinului prin foc ............. SECŢIUNEA a 3- a Sprijinul aerian ............................................................ PARAGRAFUL 3.1 Generalităţi ..................................................................... PARAGRAFUL 3.2 Planificarea sprijinului aerian ........................................ PARAGRAFUL 3.3 Elicopterele de sprijin .................................................... SECŢIUNEA a 4 - a Asistenţa operaţională .............................................. PARAGRAFUL 4.1 Planificarea asistenţei operaţionale ............................... PARAGRAFUL 4.2 Sprijinul aerian ...............................................................

227 228 229 229 230 231 231 231 232 232 233 233 233

7

PARAGRAFUL 4.3 Elicopterele de sprijin .................................................... PARAGRAFUL 4.4 Apărarea antiaeriană ....................................................... PARAGRAFUL 4.5 Sprijinul de geniu ........................................................... PARAGRAFUL 4.6 Sprijinul NBC .................................................................

233 234 234 240

CAPITOLUL X Proceduri de control operativ .......................................... SECŢIUNEA I Iluminarea spaţiului de luptă ............................................. SECŢIUNEA a 2 - a Evitarea fratricidului ................................................. SECŢIUNEA a 3-a Managementul spaţiului de responsabilitate ............ SECŢIUNEA a 4 - a Controlul distrugerilor ..............................................

244 244 245 247 248

CAPITOLUL XI Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor ..... SECŢIUNEA 1 Siguranţa ............................................................................. SECŢIUNEA a 2- a Protecţia electronică .................................................... SECŢIUNEA a 3- a Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului ..................................................................... SECŢIUNEA a 4- a Mascarea ...................................................................... SECŢIUNEA a 5- a Protecţia genistică ....................................................... SECŢIUNEA a 6- a Apărarea antiaeriană pasivă ...................................... SECŢIUNEA a 7- a Apărarea nucleară, biologică şi chimică ................... SECŢIUNEA a 8- a Protecţia împotriva sistemelor incendiare ................ SECŢIUNEA a 9- a Protecţia informaţiilor ................................................ SECŢIUNEA a 10- a Protecţia medicală ..................................................... SECŢIUNEA a 11-a Protecţia mediului ...................................................... SECŢIUNEA a 12- a Protecţia muncii ........................................................ SECŢIUNEA a 13- a Activitatea de informare şi relaţii publice .............. SECŢIUNEA a 14- a Asigurarea topogeodezică ......................................... SECŢIUNEA a 15- a Asigurarea hidrometeorologică .............................. SECŢIUNEA a 16- a Asigurarea cu resurse umane ................................... SECŢIUNEA a 17 – a Asistenţa juridică ..................................................... SECŢIUNEA a 18- a Asistenţa religioasă ....................................................

250 251 254

CAPITOLUL XII Sprijinul logistic ............................................................ SECŢIUNEA 1 Planificarea şi organizarea sprijinului logistic ................ SECŢIUNEA a 2- a Componentele sprijinului logistic .............................. PARAGRAFUL 2.1 Aprovizionarea ............................................................... PARAGRAFUL 2.2 Transporturile ................................................................. PARAGRAFUL 2.3 Mentenanţa ..................................................................... PARAGRAFUL 2.4 Asistenţa medicală ......................................................... PARAGRAFUL 2.5 Asigurarea căilor de comunicaţie ................................... PARAGRAFUL 2.6 Cartiruirea forţelor ......................................................... SECŢIUNEA a 3- a Sprijinul logistic în lupta în principalele forme de luptă ............................................................................. SECŢIUNEA a 4- a Capturi, prizonieri de război, înmormântări ........... PARAGRAFUL 4.1 Capturi ............................................................................

268 268 269 269 271 271 273 273 273

8

255 256 258 259 260 262 263 263 265 266 266 266 267 267 268 268

274 275 275

PARAGRAFUL 4.2 Prizonierii de război ...................................................... 276 PARAGRAFUL 4.3 Înmormântări .................................................................. 277 CAPITOLUL XIII Asigurarea financiar – contabilă ................................. 277 CAPITOLUL XIV Dispoziţii finale .............................................................. 277

9

CAPITOLUL I Principii generale 1. Manualul este destinat batalionului de infanterie şi reglementează modul de pregătire şi desfăşurare a acţiunilor militare ale acesteia, în scopul îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor ce îi revin pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război. SECŢIUNEA I Generalităţi privind lupta armată PARAGRAFUL 1.1 Definirea şi caracteristicile luptei (acţiunilor de luptă) de arme întrunite 2. În acţiunile militare, lupta este mijlocul principal prin care se realizează înfrângerea oricărui agresor ce ar atenta la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Lupta reprezintă formă principală a întrebuinţării în luptă a trupelor, care constă din lovituri, foc şi manevră a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor, coordonate în timp şi spaţiu în scopul producerii pierderilor inamicului, respingerii loviturilor acestuia şi îndeplinirea altor misiuni într-un raion limitat, în timp scurt. Luptele pot fi terestre, antiaeriene, aeriene şi maritime. 3. Lupta de arme întrunite se duce cu eforturile comune ale tuturor armelor implicate cu folosirea tancurilor, maşinilor blindate, artileriei, mijloacelor de apărare antiaeriană, avioanelor, elicopterelor, altui armament şi tehnică. În acţiunile militare moderne lupta armată se caracterizează prin: dinamism; schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei; caracterul complex şi decisiv al acţiunilor; mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor care asigură nimicirea inamicului cu forţele şi mijloacele la dispoziţie şi cu pierderi minime; folosirea cu pricepere a forţelor la dispoziţie, armamentului şi a terenului; pregătirea în timp scurt a liptei, desfăşurarea luptei în adâncime la contact şi în spate, în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare. 4. Lupta de arme întrunite cere de la fiecare militar o înaltă pregătire de luptă, călire fizică şi psihică, iscusinţa în mânuirea armamentului şi tehnicii din dotare, în folosirea mijloacelor de protecţie şi mascare. Toate aceste calităţi se obţin în timpul pregătirii pentru luptă, care reprezintă conţinutul de bază al activităţilor cotidiene a subunităţilor atît pe timp de pace cât şi de război. 5. Forţele Armate ale Republicii Moldova pot duce acţiuni de luptă întrunite numai cu folosirea armelor clasice. Armamentul clasic include toate mijloacele de foc, care folosesc muniţii de artilerie, de aviaţie, cu glonţ şi rachete cu încărcătură obişnuită, muniţii şi mijloace incendiare. În lupta modernă nimicirea inamicului se execută focului de mijloacelor artilerie, tancuri, maşini blindate, mijloace antiaeriene, armament de infanterie în cooperare cu loviturile aviaţiei. Mijloacele incendiare se folosesc atât pentru nimicirea forţei vii şi mijloacelor de foc ale inamicului aflate pe teren deschis sau construcţii fortificate, cît şi a armamentului, tehnicii şi altor obiective. 10

6. Formele de bază de luptă sunt apărarea şi ofensiva. Ofensiva este principala formă de luptă prin care se urmăreşte capturarea, respingerea sau distrugerea/neutralizarea inamicului. Scopul general al ofensivei este înfrângerea inamicului şi crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare. Subunităţile de arme întrunite trec la ofensivă folosind următoarele procedee: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare şi ofensiva combinată. Ofensiva din contact este un preocedeu de trecere la ofensivă, prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare, plecând la acţiune din poziţiile deţinute în faţa acestuia. Ofensiva din mişcare este un preocedeu de trecere la ofensivă prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare, după un marş pe o distanţă variabilă. Ofensiva combinată este un preocedeu de trecere la ofensivă prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact. Apărarea este forma de luptă, care are ca scop respingerea atacului forţelor superioare ale inamicului, producerea de pierderi în efectiv, armament şi tehnică, menţinerea aliniamentului sau raionului ocupat şi crearea condiţiilor pentru trecere la ofensivă a forţelor proprii. Subunităţile de arme întrunite trec la apărare folosind următoarele procedee: apărarea din contact nemijlocit cu inamicul şi apărarea în lipsa contact nemijlocit cu inamicul. Apărarea din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când subunităţile trec la apărare sub influienţa focului inamicului. Apărarea în lipsa contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când subunităţile trec la apărare în lipsa acţiunilor mijloacelor de foc ale inamicului. PARAGRAFUL 1.2 Principiile luptei de arme întrunite 7. Subunităţile de arme întrunite desfăşoară lupta armată pe baza şi cu respectarea: a) legilor luptei armate - concordanţa dintre scopuri, forţe şi mijloace; legea raportului de forţe; dependenţa doctrinei, operaţiilor, tacticilor, tehnicilor şi procedurilor de nivelul dezvoltării armamentului şi tehnicii de luptă; unitatea acţiunilor; amploarea crescândă a luptei armate şi necesitatea ofensivei pentru obţinerea victoriei finale; b) principiilor luptei armate - capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor; libertatea de acţiune; concentrarea eforturilor; unitatea acţiunilor de luptă; dispersarea forţelor şi mijloacelor; economia forţelor şi mijloacelor; cooperarea; surprinderea inamicului şi evitarea surprinderii forţelor proprii; manevra; restabilirea la timp a capacităţii de luptă; asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă; conducerea neîntreruptă şi sigură a subunităţilor. 8. Capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor constă în menţinerea permanentă a potenţialului de luptă a subunităţii capabilă de a începe acţiunile militare în momentul oportun, în mod organizat şi a rezolva cu succes misiunile primite. 11

Cele mai importante elemente ale stării capacităţii de luptă a unităţilor (subunităţilor) sânt: cunoaşterea exactă a misiunilor subunităţii: organizarea şi executarea serviciului interior; pregătirea de luptă permanentă; menţinerea armamentului şi tehnicii militare în stare gata pentru a fi aplicate permanent în acţiunile militare; menţinerea stocurilor de materiale necesară; completarea opartină până la statele de război; operaţionalizarea graduală unităţilor (subunităţilor) în termenii stabiliţi. 9. Libertatea de acţiune constă în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă proprii conform planului şi sarcinilor stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei, îndeosebi prin descoperirea din timp a intenţiilor inamicului şi sistemului de foc, în vederea organizării şi executării focului propriu, precum şi a ducerii luptei. 10. Concentrarea eforturilor presupune gruparea la momentul oportun a forţelor şi mijloacelor, în apărare – pe direcţia de interzis, iar în ofensivă – pe direcţia de atac, pentru a crea un raport de forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici inamicul. Concentrarea eforturilor trebuie să se realizeze în ascuns, rapid şi numai pe timpul cît este strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care subunităţile şi mijloacele se dispersează. 11. Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin desfăşurarea acestora într-o concepţie unitară, folosind cele mai avantajoase forme şi procedee de luptă specifice subunităţilor. 12. Dispersarea forţelor şi mijloacelor se asigură prin dispunerea acestora în punctele de sprijin (pe poziţii) şi în raioane de staţionare, cu intervale şi distanţe între elementele de dispozitiv, în limitele impuse de nevoile tactice, în scopul de a evita aglomerările şi a limita efectul focului executat de inamic cu toate categoriile de armament. Aceasta presupune menţinerea legăturii de foc între subunităţi. 13. Economia forţelor şi mijloacelor impune stabilirea misiunilor în deplină concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, întrebuinţarea în luptă numai a celor subunităţi strict necesare pentru obţinerea de rezultate maxime cu minimum de forţe şi mijloace şi cu pierderi cît mai puţine. Aceasta se realizează prin: prevederea modului de acţiune a inamicului, organizarea, conducerea şi executarea ireproşabilă a acţiunilor de luptă, dispunerea forţelor şi mijloacelor de foc în aşa fel încât să poată fi întrebuinţate în mai multe variante pentru lovirea inamicului. 14. Cooperarea şi coordonarea constă în sinhronizarea neîntreruptă în timp, spaţiu şi pe misiuni a acţiunilor de luptă ale subunităţilor de infanterie cu cele ale subunităţilor şi mijloacelor de sprijin, precum şi cu subunităţile vecine în scopul îndeplinirii misiunii primite. 15. Surprinderea este rezultatul măsurilor întreprinse pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă în ascuns în locul, momentul şi cu mijloacele strict necesare astfel încât să aibă un caracter neaşteptat pentru inamic. Ea trebuie să asigure lovirea inamicului, să provoace panică, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i 12

dezorganizeze conducerea, creând condiţii favorabile pentru nimicirea lui, chiar în condiţiile când acesta este superior numeric şi ca înzestrare tehnică. O importanţă deosebită în acţiounile de lupta o au acţiunile prin surprindere pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă, duse chiar şi de militari sau luptători izolaţi. Surprinderea se realizează prin: cunoaşterea acţiunilor şi intenţiilor inamicului; păstrarea desăvârşită a secretului asupra acţiunilor reale ale subunităţii proprii; realizarea rapidă şi în ascuns a dispozitivului de luptă; folosirea de noi procedee şi mijloace de luptă necunoscute de inamic sau la care nu se aşteaptă; organizarea şi executarea cu iscusinţă a mascării; folosirea întunericului, condiţiilor de vizibilitate redusă şi a celor meteorologice grele pentru ducerea unor acţiuni de luptă îndrăzneţe; respectarea cu stricteţe a disciplinei în folosirea mijloacelor de transmisiuni şi a regulilor de conducere în secret; fermitate în conducere. 16. Evitarea surprinderii se realizează prin: cunoaşterea situaţiei, posibilităţilor şi intenţiilor inamicului; pregătirea permanentă a unităţilor (subunităţilor) pentru luptă; păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii; organizarea permanentă a cercetării şi contracararea acţiunilor de cercetare executate de inamic; desfăşurarea la timp şi în ascuns a subunităţilor şi mijloacelor în dispozitive de luptă variate; devansarea inamicului în executarea loviturilor; descoperirea acţiunilor grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor teroriste şi ale altor acţiuni ale inamicului. 17. Manevra cuprinde un ansamblu de acţiuni şi combinaţii prin care se realizează gruparea oportună şi avantajoasă de forţeşi mijloace, în scopul executării unor lovituri puternice asupra inamicului, respingerii acţiunilor acestuia sau sustragerii de sub loviturile lui. Manevra trebuie să fie simplă şi să se încadreze în concepţia eşalonului superior, să corespundă misiunii, să se execute în ascuns, în timp scurt şi prin surprindere. Manevra poate să fie de forţe şi mijloace şi de foc. În apărare, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul scoaterii oportune a subunităţilor proprii de sub loviturile inamicului, precum şi din sectoare neatacate, întăririi apărării pe direcţia ameninţată şi respingerii atacului acestuia, executării contraatacului, mutării efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi cu blindate. În ofensivă, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul deplasării rapide şi organizate a unităţilor (subunităţilor) pentru crearea unei grupări puternice de forţe şi mijloace pe direcţia de atac, intensificarea atacului în adâncime, învăluirea sau întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea şi nimicirea lui în timp scurt. Forma de manevră se alege în funcţie de: valoarea şi compunerea de luptă a unităţilor (subunităţilor); valoarea, compunerea de luptă, caracterul acţiunilor, posibilităţile în timp şi starea morală a inamicului, posibilitatea folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare; configuraţia generală a liniei frontului; caracteristicile terenului; caracterul acţiunilor şi valoarea forţelor care duc lupta pe teritoriul ocupat de inamic; importanţa obiectivelor din raionul acţiunilor de luptă; condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii. 13

18. Restabilirea operaţionalităţii impune pregătirea şi desfăşurarea activităţilor, îndreptate spre menţinerea permanentă a unităţilor (subunităţilor) în capacitatea de luptă înaltă, restabilirea operaţionalităţii acestora şi crearea condiţiilor pentru îndeplinirea misiunilor primite. Restabilirea la timp a operaţionalităţii include: restabilirea conducerii cu trupele (forţele); precizarea misiunilor subunităţilor, care şi-au păstrat capacitatea operaţională; scoaterea la timp din luptă subunităţilor neoperaţionale; reparaţia armamentului şi tehnicii, completarea cu efectiv, armament, tehnică şi alte materiale; menţinerea stării moral-psihologice înalte a efectivului. În primul rând se operaţionalizează unităţile (subunităţile) ce continuă îndeplinirea misiunilor de luptă, precum şi a celor care au suferit pierderi cât mai mici. 19. Sprijinul permanent al acţiunilor de luptă constă în măsurile ce se iau în scopul sprijinului permanent al forţelor luptătoare pe timpul acţiunilor de luptă. 20. Conducerea neîntreruptă a unităţilor (subunităţilor) în luptă permite, în mod eficient şi deplin, întrebuinţarea posibilităţilor de luptă ale acestora. Aceasta se obţine prin: cunoaşterea permanentă a situaţiei, luarea la timp a deciziei de către comandant; responsabilitatea personală a comandantului pentru hotărârile primite, întrebuinţarea corectă a subunităţilor subordonate şi îndeplinirea misiunilor primite; organizarea şi asigurarea deplină a viabilităţii punctelor de comandă, prezenţa transmisiunilor stabile cu subordonaţii, eşalonul superior şi cu vecinii. 21. Pregătirea şi ducerea acţiunilor pe baza principiilor luptei favorizează îndeplinirea misiunilor primite în timp scurt şi cu pierderi minime. Prin aplicarea creativă a acestor principii comandanţii trebuie să manifeste în permanenţă iniţiativă, iar în caz de pierdere temporară a acesteia să o redobândească şi s-o menţină. Iniţiativa în luptă constă în a impune inamicului concepţia proprie si a-1 lovi continuu pentru a nu-i da posibilitatea să acţioneze organizat. Ea se manifestă şi prin desfăşurarea unor acţiuni (îndeosebi ofensive) neprevăzute iniţial, dar care au devenit necesare pentru îndeplinirea misiunii. Nu va fi învinuit comandantul care cu toată străduinţa de a nimici pe inamic nu a reuşit să-şi îndeplinească integral misiunea primită, ci acela care, din teama de a-şi asuma răspunderea, a dat dovadă de inactivitate şi nu a folosit toate posibilităţile de care dispunea pentru obţinerea succesului în luptă. 22. Pentru îndeplinirea misiunilor unităţile (subunităţile) adoptă dispozitiv de marş şi de staţionare, dispozitiv premergător de luptă şi de luptă. Dispozitivul de marş al batalionului constă în dispunerea subunităţilor în coloană de marş. El se adoptă pentru deplasarea subunităţilor în diferite situaţii. Dispozitivul de staţionare al batalionului constă în dispunerea dispersată a grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia într-un raion stabilit. El se adoptă pentru staţionarea subunităţilor în diferite situaţii. Dispozitivul premergător de luptă constă în dispunerea companiilor în coloană şi deplasarea la intervale şi distanţe variabile, astfel încît să se asigure desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă, vulnerabilitate cît mai mică faţă de loviturile inamicului, 14

schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de deplasare, executarea manevrei în timp scurt şi trecerea rapidă a raioanelor contaminate, incendiate sau cu distrugeri. Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi mijloacelor şi se constituie în vederea ducerii luptei. El trebuie să asigure cele mai favorabile condiţii pentru angajarea luptei cu inamicul, folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor terenului. 23. Acţiunile de luptă se duc fără întrerupere, ziua şi noaptea, pe orice timp şi stare a vremii. Acţiunile duse pe timp de noapte au o importanţă deosebită şi sunt, de regulă, o continuare a celor executate pe timp de zi. Întunericul sau alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează deplasarea, pregătirea şi ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea surprinderii, îngreuiază conducerea focului de către inamic, permite îndeplinirea misiunilor cu pierderi mici şi obţinerea unor succese importante cu forţe puţine. În acelaşi timp îngreuiază orientarea, conducerea şi întrebuinţarea tehnicii militare. Terenul constituie un element important pentru ducerea acţiunilor de luptă de către batalion, oferind posibilităţi de observare şi de tragere, de mascare şi executare prin surprindere a manevrei, de protecţie împotriva focului inamicului. Caracterul terenului determină în mare măsură dispozitivul de luptă al batalionului, dispunerea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare, realizarea sistemului de foc şi barajelor genistice, acţiunile prin surprindere, precum şi evitarea acesteia pe timpul ducerii acţiunilor de luptă. Terenul acoperit, accidentat şi puternic compartimentat oferă condiţii bune pentru nimicirea unui inamic superior, în efectiv şi ca înzestrare, iar în cazul atacului din aer, întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către inamic, cu amenajările genistice necesare, asigură protecţia corespunzătoare a subunităţilor împotriva efectelor acestora. Terenul deluros-împădurit şi cu culturi înalte creează posibilitatea organizării traiului şi luptei de lungă durată şi în condiţii de izolare. În toate formele şi situaţiile de luptă terenul se amenajează genistic cu locaşuri de tragere, amplasamente, adăposturi, şanţuri de tragere şi de comunicaţie şi alte lucrări. 24. Focul executat cu armamentul din înzestrarea batalionului reprezintă singurul mijloc de nimicire a inamicului în acţiunile desfăşurate pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Prin foc se poate nimici (neutraliza) personalul sau distruge (neutraliza) diferitele obiective ale inamicului (armament; tehnică militară, lucrări de fortificaţii). PARAGRAFUL 1.3 Sisteme de operare pe câmpul de luptă 25. - Sistemele de operare sunt elementele principale aflate la dispoziţia comandantului batalionului de infanterie, pe care acesta le integrează şi coordonează în scopul concentrării efectelor produse în spaţiul de desfăşurare a acţiunilor, realizării şi menţinerii puterii de luptă a unităţii. Acestea sunt: cercetarea; manevra; sprijinul prin foc; mobilitatea, contramobilitatea şi protecţia (prin acţiuni active şi pasive); apărarea antiaeriană; logistica; comanda şi controlul. 15

26. (1) Cercetarea. Comandantul batalionului de infanterie primeşte informaţii de la eşalonul superior, vecini şi de la organele teritoriale (militare, civile) din raionul acţiunilor militare. Totodată comandantul de batalion organizează culegerea informaţiilor prin mijloace proprii. Aceasta se realizează printr-o cercetare activă, continuă, desfăşurată de plutonul de cercetare dar şi de subunităţile specializate ale diferitelor genuri de arme din compunere. (2) Pe această linie, comandamentului batalionului de infanterie îi revin următoarele sarcini: a) înştiinţarea şi avertizarea forţelor proprii; b) pregătirea informativă a câmpului de luptă (PICL); c) ţinerea la curent a situaţiei informative; d) determinarea, selectarea şi sprijinul angajării ţintelor; e) protecţia forţelor proprii împotriva cercetării inamicului; f) evaluarea efectului acţiunilor forţelor proprii asupra inamicului. (3) Pentru înştiinţare şi avertizare forţelor proprii se identifică oportunităţile şi vulnerabilităţile care pot impune acţiuni concrete, preveni surprinderea şi reduce riscul faţă de acţiunile inamicului, prin executarea cercetării şi observării. (4) Pregătirea informativă a câmpului de luptă constituie un proces sistematic şi continuu de analiză a inamicului şi mediului de desfăşurare a luptei şi implică: definirea mediului de desfăşurare a luptei; descrierea efectelor câmpului de luptă; evaluarea inamicului; determinarea cursurilor de acţiune ale inamicului. Comandantul utilizează PICL pentru a estima corect câmpul de luptă şi oportunităţile pe care acestea le oferă forţelor proprii şi inamicului. Împreună cu statul său major el utilizează PICL pentru: analiza cursurilor de acţiune; estimarea acţiunilor viitoare ale inamicului; stabilirea cerinţelor (nevoilor) de informaţii; determinarea şi angajarea ţintelor. (5) Ţinerea la curent a situaţiei informative. Comandantul estimează valoarea, capacitatea de luptă şi acţiunile curente ale inamicului pe baza continuităţii PICL. Aceasta confirmă sau infirmă cursurile de acţiune estimate şi explică ce face în raport cu forţele proprii. Pentru aceasta S.2 coordonează acţiunile cercetării batalionului prin elaborarea de sarcini şi cereri specifice pentru plutonul de cercetare şi celelalte forţe şi mijloace specializate disponibile. (6) Determinarea, selectarea şi sprijinul angajării ţintelor. În cadrul procesului PICL, S.2 identifică ţintele cu valoare deosebită ale inamicului. Pe timpul jocului de război acestea sunt nominalizate ca ţinte prioritare. S.2 este răspunzător pentru transmiterea informaţiilor către elementele de sprijin prin foc fiind implicate în ciclul Decizie – Determinare – Urmărire – Angajare – Evaluare. (7) Protecţia forţelor proprii împotriva cercetării inamicului vizează identificarea, determinarea şi contracararea unor abilităţi ale inamicului de a efectua acşiuni proprii, prin contracercetarea executată în toată zona de operaţii a batalionului. S.2 trebuie să evalueze vulnerabilităţile proprii, precum şi abilităţile inamicului de a le exploata. Pe această bază comandantul stabileşte măsurile de contracercetare.

16

(8) Evaluarea efectului acţiunilor forţelor proprii asupra inamicului. Aceasta presupune determinarea în care acţiunile forţelor proprii şi-au atins scopul, precum şi măsurile ce se impun pentru acţiunile lor ulterioare. 27. - Manevra se realizează în scopul concentrării efortului necesar distrugerii/neutralizării inamicului. Pentru executarea manevrei, comandantul are la dispoziţie companiile de infanterie şi de tancuri, bateria de aruncătoare, plutonul de aparare antiaeriană precum şi forţele şi mijloacele primite ca întărire (în sprijin), celelalte subunităţi de sprijin (de luptă sau logistic), elemente principale ale batalionului, care pot executa manevra independent. În acest scop, comandantul de batalion trebuie să le cunoască potenţialul şi capacitatea de a se deplasa în orice condiţii de teren şi stare a vremii. 28. - Sprijinul prin foc se realizează de către bateria de aruncătoare proprie şi de artileria primită ca întărire/în sprijin. Acestea asigură sprijinul prin foc în conformitate cu concepţia eşalonului superior şi ordinele comandantului de batalion. Uneori, batalionul este sprijinit prin focul artileriei din organica eşalonului superior. Comandantul de batalion trebuie să cunoască potenţialul şi limitările acestor subunităţi şi să integreze focul lor în cadrul fiecărei acţiuni. Observatorii înaintaţi de la fiecare subunitate planifică şi coordonează sprijinul prin foc, localizează obiectivele, solicită şi execută corectarea focului pentru îndeplinirea misiunii acestora. 29. - (1) Mobilitatea, contramobilitatea şi protecţia contribuie la realizarea libertăţii de manevră şi la apărarea forţelor proprii faţă de efectele sistemelor de armament şi de adversităţile naturii. Acestea includ mobilitatea şi acţiuni de contramobilitate, precum acţiuni de protecţie active şi pasive. (2) Mobilitatea presupune trecerea obstacolelor pregătite de inamic, deplasarea în câmpul tactic, îmbunătăţirea drumurilor existente şi construirea de drumuri noi, asigurarea cu poduri şi mijloace de trecere peste cursurile de apă şi identificarea itinerarelor de ocolire a zonelor distruse sau contaminate RBC. (3) Contramobilitatea1 presupune distrugerea/neutralizarea prin trageri a forţelor şi mijloacelor inamicului, folosirea fumizării şi amenajarea barajelor explozive şi neexplozive. (4) Acţiunile de protecţie active includ protecţia antiaeriană, siguranţa nemijlocită şi apărarea apropiată a elementelor de dispozitiv şi a instalaţiilor, îmbinate cu tăria lucrărilor de amenajare genistică, amenajarea punctelor de sprijin, construirea obstacolelor, plantarea câmpurilor de mine antiblindate şi crearea de culoare în obstacolele inamicului. În acest scop batalionul foloseşte plutonul de geniu din organic şi mai poate primi ca întărire/în sprijin alte subunităţi de geniu, a căror activitate trebuie orientată în scopul îndeplinirii misiunilor de luptă. (5) Acţiunile de protecţie pasive înseamnă inducerea în eroare, protecţia informaţiilor, dispersarea forţelor şi mijloacelor, apărarea nucleară, biologică şi chimică. 30. - (1) Apărarea antiaeriană cuprinde toate acţiunile şi misiunile întreprinse de forţele şi mijloacele destinate să anihileze sau respingă ori să reducă eficienţa 1

Contramobilitatea reprezintă măsurile şi acţiunile de interzicere şi limitare a mobilităţii de mişcare a inamicului.

17

atacurilor aeriene ale inamicului, prin acţiuni care sunt desfăşurate, de regulă, ca o reacţie la iniţiativa aeriană ofensivă a acestuia. (2) Acţiunile de apărare antiaeriană executate de către batalionul de infanterie reprezintă o parte integrantă a apărării antiaeriene a brigăzii. Apărarea antiaeriană cuprinde atât acţiuni active/letale, cât şi pasive/neletale. (3) Apărarea antiaeriană, activă şi cea pasivă, sunt părţi componente inseparabile şi complementare ale întregului sistem de apărare antiaeriană a batalionul de infanterie. (4) Apărarea antiaeriană activă reprezintă acţiunile defensive directe, prin foc, întreprinse pentru a neutraliza sau respinge ori reduce eficienţa acţiunilor aeriene ale inamicului. Ea cuprinde acţiuni şi măsuri pentru întrebuinţarea: a) aviaţiei de toate tipurile, cu rol defensiv - atunci când există; b) complexelor/sistemelor de luptă ale apărării antiaeriene; c) altor armamente care, în general, nu sunt întrebuinţate în rolurile de apărarea antiaeriană pasivă şi în acţiunile de război electronic. (5) Apărarea antiaeriană pasivă cuprinde toate măsurile, altele decât cele din apărarea antiaeriană activă, care sunt aplicate de către toate genurile de armă. 31. - Logistica. Sprijinul logistic a batalionului în luptă este una din cele mai complexe şi importante probleme pe care trebuie să o rezolve comandantul acesteia. El trebuie să precizeze direcţiile de organizare ale activităţii logistice, să supervizeze activităţile de aprovizionare, transport, depozitare, tratare şi evacuare a răniţilor şi să urmărească executarea de calitate, eficientă şi sistematică a activităţilor de mentenanţă. 32. - (1) Comanda şi controlul. Cuprinde întreaga gamă de activităţi şi metode folosite de comandant pentru a organiza, îndruma, coordona şi controla batalionul, incluzând personalul şi echipamentul care ajută comandamentul în această activitate. Comandantul îşi foloseşte batalionul în conformitate cu ordinele primite de la eşalonul superior. El creează autoritate subordonaţilor săi şi le repartizează responsabilităţi clare. (2) Comandantul batalionului nu limitează libertatea de acţiune a subordonaţilor săi folosind măsuri de control inutile. Foloseşte ordine de acţiune tipizate şi îşi instruieşte subordonaţii astfel încât aceştia să acţioneze într-o concepţie unitară. De asemenea, formulează clar scopul şi obiectivele, astfel încât misiunea batalionului să fie bine înţeleasă de către toţi comandanţii structurilor din compunere şi în general fiecare militar să cunoască misiunea batalionului. Acesta trebuie să fie competent în analizarea unei situaţii pentru a elabora concepţia de acţiune care are cele mai mari şanse să ducă la îndeplinirea misiunii sale, cu cele mai mici pierderi în personal, tehnică, mijloace de foc şi echipamente.

18

SECŢIUNEA a 2-a Întrebuinţarea în luptă şi organizarea batalionului de infanterie PARAGRAFUL 2.1 Elemente de structură ale batalionului de infanterie 33. – Elementele de structură ale luptei batalionului de infanterie sunt: dispozitivul de luptă; amenajarea genistică; sistemul de lovire (foc). 34. - Dispozitivul de luptă, de regulă, cuprinde următoarele elemente: sistemul de comandă; gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic. 35. - Sistemul de comandă se realizează astfel încât să asigure continuitatea executării actului de comandă şi menţinerea unei legături permanente cu eşalonul superior şi forţele subordonate, cu vecinii, cu cei cu care se cooperează şi cu organele militare teritoriale din zonă. 36. - (1) Punctul de comandă (PC) este constituit din personalul şi mijloacele din dotare, la dispoziţia comandantului. Acesta este organizat pe centre (grupe), dispuse într-un singur loc sau în locuri apropiate, sub o comandă unică, din care se exercită actul de comandă asupra forţelor batalionului. (2) Batalionul de infanterie, poate constitui: punct de comandă de bază şi punct de comandă de rezervă. (3) Comandantul batalionului conduce, de regulă, acţiunile din punctul de comandă de bază; în anumite situaţii, când este necesar, acesta organizează şi conduce din grupul de comandă. 37. - (1) Punctul de comandă de bază (P.C.Bz.) include toţi militarii, echipamentele şi mijloacele angajate în comanda şi controlul batalionului. Din acesta mai fac parte centrele de conducere a subsistemelor de artilerie terestră şi antiaeriană. (2) În timpul luptei, tot personalul din cadrul P.C.Bz. este implicat în coordonarea şi controlul sau în apărarea şi realizarea securităţii acestuia. (3) Punctul de comandă de bază se compune din: centrul de conducere de luptă; centrul de comunicaţii; raionul logistic (vezi anexa nr.1). (4) Centrul de conducere de luptă este modulul de bază din cadrul P.C.Bz. Acesta include personalul, mijloacele şi algoritmii/softul necesari, aferente participării la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare curente sau planificarea celor viitoare. Personalul din acest element de comandă şi control şi mijloacele (algoritmii, softul) necesare sunt grupate pe funcţiuni sau pe structuri temporare. 38. - (1) Cerinţele dispunerii punctului de comandă. Locul P.C. Bz. este propus de şeful modulului S.3 împreună cu şeful modulului S.6 şi aprobat de comandantul de batalion. De obicei punctul de comandă de bază se dispune între eşalonul I şi eşalonul II. (2) Comunicaţiile. P.C. Bz. trebuie să aibă legături de comunicaţii cu subunităţile subordonate, cele de sprijin, cele cu care cooperează şi cu eşalonul superior, în toate relaţiile cerute. Locul de dispunere diferă în funcţie de natura acţiunii (de apărare sau ofensivă). P.C. Bz. este mult mai înaintat în timpul acţiunilor ofensive decât în cele defensive. În cele defensive, P.C. Bz. este dispus cât mai în spate posibil, astfel încât el să menţină comunicaţiile necesare, iar dacă este nevoie, pentru a oferi siguranţă şi protecţie, staţiile radio sunt acţionate de la distanţă. 19

(3) Raionul de dispunere al P.C.Bz. trebuie să permită realizarea unor comunicaţii sigure, inclusiv accesul la sistemele de comunicaţii civile. (4) Centrul de comunicaţii al P.C.Bz., face parte integrantă din acesta şi asigură legăturile în interiorul punctului de comandă, cu celelalte puncte de comandă ale elementelor de dispozitiv, cu centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă ale eşalonului superior, subordonaţilor şi eşaloanelor cu care se cooperează. Raioanele pentru instalarea centrelor de comunicaţii trebuie să asigure: a) interconectarea oportună şi cu forţe minime în cadrul reţelelor sistemelor de comunicaţii din care fac parte; b) aplicarea măsurilor de compatibilitate electromagnetică; c) dispersarea mijloacelor de comunicaţii corespunzător cerinţelor tehnice; d) realizarea măsurilor pentru protecţia comunicaţiilor; e) căi de acces favorabile şi mascate către şi în interiorul acestuia; f) conectarea în timp scurt şi cu uşurinţă a terminalelor la elementele centrului; g) amenajarea genistică cu un număr redus de forţe şi mijloace; h) realizarea celorlalte cerinţe impuse la alegerea locului de instalare a punctelor de comandă. (5) Deplasarea centrului de comunicaţii se face pe baza planului mutării centrului de comunicaţii şi a punctului de comandă. Aceasta se execută, de regulă, într-un singur eşalon. Centrul de comunicaţii al punctului de comandă de bază se poate muta şi succesiv, pe eşaloane, în funcţie de planificarea mutării punctului de comandă respectiv. Pe timpul mutării centrului de comunicaţii se iau măsuri pentru asigurarea continuităţii legăturilor cu eşalonul superior, subordonaţii şi forţele cu care se cooperează/sprijină, precum şi pentru conducerea neîntreruptă a trupelor. Despre începerea mutării se raportează eşalonului superior şi se informează eşaloanele subordonate şi cele cu care se cooperează/sprijină. (6) Mutarea centrului de comunicaţii al punctului de comandă de bază se ordonă de către şeful de stat major al batalionului. (7) Accesul. P.C.Bz. trebuie dispus central în zona de responsabilitate a batalionului. El trebuie să fie aproape dar nu lângă o cale rapidă de apropiere. Către P.C. Bz. nu trebuie să existe mai multe căi de pătrundere. Aceste căi trebuie să fie acoperite, mascate şi să aibă legătură cu drumurile/itinerarele care asigură accesul către majoritatea forţelor. Ţinând cont de natura ofensivă sau defensivă a acţiunii, prezenţa fizică a P.C.Bz. nu trebuie să influenţeze manevra tactică a forţelor proprii. Când este posibil, în apropiere trebuie să existe o zonă de aterizare a elicopterelor. (8) Menţinerea integrităţii fizice este la fel de importantă. Când P.C.Bz. este dispus în altă parte decât într-o zonă construită, cel mai bun loc pentru el este în contrapantă cu acoperire şi mascare. Punctele cheie ale terenului precum cotele de pe dealuri şi intersecţiile de drumuri/itinerarii trebuie evitate. Totuşi centrul de conducere de luptă trebuie să fie accesibil pentru ocupare şi să fie convenabil pentru grupul de lucru şi pentru dislocare. (9) Mărimea. Zona aleasă trebuie să fie suficient de mare pentru a permite dispunerea tuturor elementelor P.C.Bz, atunci când comandantul nu este în faţă, cu grupul de comandă. Aceasta include şi militarii de legătură ai unităţilor primite ca 20

întărire/în sprijin. Zona aleasă trebuie să ofere spaţiu pentru centrul de conducere de luptă, sprijinul de comunicaţii şi pentru hrănire, odihnă, latrine şi zone de instruire, pentru dispunerea elementelor de siguranţă, parcarea autovehiculelor şi descărcarea acestora. (10) Mascarea. Dispunerea P.C.Bz. trebuie să–i permită îndeplinirea misiunii, indiferent de condiţiile existente. Redislocarea P.C.Bz. depinde de posibilităţile inamicului de a localiza şi stabili locul de dispunere al centrului de conducere de luptă. Ea trebuie planificată astfel încât P.C.Bz. să nu se găsească în deplasare în timpul fazelor critice ale luptei. (11) Adăpostirea. Când se lucrează cu hărţi şi se elaborează ordine şi schiţe pe material transparent sunt necesare locuri uscate şi luminoase. Un P.C. trebuie să fie adăpostit pentru condiţii de vreme nefavorabilă şi trebuie să aibă lumină pentru lucrul pe timp de noapte. Este preferabil să fie situat într-un interior. Alte condiţii presupun următoarele: a) dacă există clădiri la dispoziţie, comandantul trebuie să ia în considerare folosirea acestora pentru P.C.; ele pot oferi spaţiul şi protecţia necesară elementelor acestuia; vehiculele pot fi ascunse în magazii sau garaje, iar staţiile radio pot fi acţionate de la distanţă; b) dacă nu există clădiri la dispoziţie, centrul de conducere de luptă poate fi organizat folosindu-se corturi; c) dacă vremea este bună sau este necesară o dislocare rapidă, centrul de conducere de luptă poate să funcţioneze în vehiculele la dispoziţie; d) dacă acţiunile sunt executate în zonele unde lipsesc comunicaţiile, centrul de conducere de luptă poate acţiona debarcat; indiferent de situaţie, centrul de conducere de luptă trebuie organizat pentru a-şi îndeplini principalele funcţiuni de control tactic şi de planificare. (12) Securitatea. În baza ordinelor şefului de stat major al batalionului, comandantul grupei poliţie militară asigură apărarea şi realizează securitatea P.C.Bz. faţă de atacurile terestre şi aeriene. Cea mai bună modalitate de a realiza securitatea P.C. este de a preveni descoperirea acestuia de către inamic. Securitatea se realizează printr-o bună disciplină şi prin evitarea zgomotului, a luminii, traficului radio, precum şi printr-un camuflaj bun, atât împotriva observării terestre cât şi a celei aeriene. 39. - Punctul de comandă de rezervă (P.C.Rz.) este necesar în cazul în care P.C.Bz. sunt scoase din funcţiune. Punctul de comandă de rezervă se dispune de regulă după eşalonul II şi cuprinde toate elementele punctului de comandă de bază. La punctul de comandă de rezervă activează efectiv, numit de către şeful de stat major, din toate compartimentele statului major. 40. - (1) Gruparea de angajare este elementul principal al dispozitivului de luptă, fiind destinată pentru îndeplinirea scopurilor luptei. În cadrul grupării de angajare, forţele sunt împărţite şi dispuse potrivit modului de întrebuinţare în luptă, astfel: forţele din eşalonul I; forţele din eşalonul II; forţele de sprijin. (3) Forţele din eşalonul I sunt constituite din subunităţi luptătoare, de regulă majoritatea, întărite cu subunităţi de sprijin de luptă şi de sprijin logistic. 21

(4) Forţele din eşalonul II sunt constituite din subunităţi luptătoare, de regulă 1/3 din forţele la dispoziţie, dar fără întăriri sau cu întăriri mai puţine. (5) Forţle de sptijin sunt constituite din subunităţi de sprijin şi se dispun de obicei între eşalonul I şi eşalonul II. 41. - (1) Rezerva se constituie din subunităţi luptătoare, fără întăriri şi se întrebuinţează pentru rezolvarea unor situaţii critice neprevăzute, care pot să apară pe timpul desfăşurării luptei. (2) În funcţie de forma de luptă, rezerva se dispune în raioane de staţionare sau în puncte de sprijin/pe aliniamente de apărare. (3) Raioanele pentru dispunerea rezervei şi depărtarea acestora faţă de LDA (aliniamentul de atac) trebuie să asigure condiţii pentru realizarea protecţiei acestora, precum şi manevra rapidă şi în siguranţă pe orice direcţie. 42. - (1) Sistemul logistic este constituit din structurile de conducere (comandă) şi acţionale/de execuţie proprii şi cele ale eşaloanelor subordonate, precum şi din relaţiile funcţionale dintre acestea. (2) Logistica batalionului de infanterie se realizează diferenţiat, în funcţie de organizarea, dotarea şi complexitatea misiunilor pe care le îndeplineşte. (3) Batalionul de infanterie are un sistem logistic dezvoltat şi complex. Armamentul şi tehnica trebuie alimentate şi reparate cât mai aproape de locul luptei, ţinând cont de situaţia tactică. Proviziile trebuie livrate cât mai aproape posibil de consumator. Sub îndrumarea şefului de stat major, şefii S.1 şi S.4 şi comandantul companiei logistice coordonează sistemul logistic. 43. - (1) Amenajarea genistică este componenta de bază a protecţiei genistice şi se realizează prin misiuni, lucrări şi măsuri specifice, atât în cadrul protecţiei generale a forţelor, cât şi a sprijinului de geniu al operaţiilor desfăşurate de acestea. (2) Amenajarea genistică se execută potrivit concepţiei luptei, în funcţie de forţele, mijloacele şi timpul la dispoziţie, caracterul acţiunilor inamicului şi evoluţia probabilă a acestora în timp şi spaţiu, de caracteristicile geoclimatice ale zonei de acţiune, de nivelul şi oportunitatea realizării logisticii pe linia armei geniu, precum şi de posibilităţile de angajare a forţelor specializate şi a resurselor din zona de acţiune. (3) Amenajarea genistică trebuie să contribuie la realizarea unui caracter ferm şi decisiv al acţiunilor forţelor, la tăria, stabilitatea şi protecţia dispozitivelor, la mobilitatea acţiunilor proprii şi contra-mobilitatea acţiunilor inamicului, la realizarea surprinderii şi evitarea surprinderii. (4) Amenajarea genistică cuprinde totalitatea lucrărilor genistice de fortificaţie, baraje, distrugeri, drumuri, poduri, treceri, de mascare, asigurare cu apă şi adaptare a localităţilor şi a altor obiective importante din zona de acţiune a batalionului de infanterie, executate într-o concepţie unitară pentru a interzice sau reduce efectele acţiunilor inamicului şi a asigura condiţii favorabile acţiunilor forţelor proprii. (5) În cadrul amenajării genistice, se pun în stare de operativitate lucrările executate din timp de pace, potrivit planului de pregătire pentru apărare a teritoriului naţional şi se adaptează nevoilor acţiunilor militare elemente de infrastructură teritorială. (6) În ofensivă, amenajarea genistică contribuie la concentrarea efortului, realizarea unui ritm înalt al acţiunilor şi la ocolirea/depăşirea apărătorului. 22

(7) În apărare, amenajarea genistică contribuie la asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ precum şi la realizarea unei apărări adânc eşalonate, capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace. 43. - (1) Sistemul de foc (lovire) se organizează potrivit concepţiei luptei şi cuprinde acţiunile tuturor categoriilor de sisteme de armament şi mijloace de lovire, executate în scopul producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă şi distrugerii/neutralizării inamicului. (2) Baza sistemului de lovire al batalionului de infanterie o constituie loviturile aruncătoarelor, artileriei antiblindate şi focul armamentului de infanterie, peste care se suprapun acţiunile tuturor celorlalte categorii de armament, executate de eşalonul superior. (3) Sistemul de lovire integrează şi efectele barajelor, obstacolelor şi distrugerilor, precum şi ale acţiunilor de influenţare psihologică, de război informaţional şi electronic. PARAGRAFUL 2.2 Organizarea batalionului de infanterie 44. - Batalionul de infanterie este o structură tip unitate tactică interarme, care, în funcţie de tehnica din dotare, transportoare amfibii blindate, maşini de luptă ale infanteriei, poate îndeplini acţiuni militare de amploare diferită, de regulă, în cadrul unei grupări de forţe, brigăzii de infanterie motorizată sau independent. 45. - Îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor specifice batalionul de infanterie este condiţionată de funcţionalitatea structurilor organizatorice: comandamentul; forţele luptătoare; forţele de sprijin de luptă; forţele de logistică. 46. - (1) Comandamentul constituie una din componentele de bază ale structurii batalionul de infanterie şi este organizat pentru exercitarea actului de comandă şi control. Prin acte normative specifice el este învestit cu atributul de conducere a tuturor acţiunilor militare ce se pregătesc şi se desfăşoară de către forţele din compunere şi a celor aflate temporar în subordinea acesteia. (2) Comandamentul are, de regulă, are următoarea compunere: comandantul; locţiitorul comandantului; statul major; preotul militar; consilierul juridic; secţia contabilitate; ofiţerul cu relaţiile publice. 47. - (1) Comandantul reprezintă unitatea. El deţine autoritatea şi este răspunzător de acţiunile acesteia pe timpul cât exercită comanda. (2) Autoritatea implică privilegiul şi libertatea comandantului de a impune deciziile proprii asupra subordonaţilor. Aceasta este oficială (formală), prevăzută în actele normative specifice şi reprezintă dreptul acordat comandantului de a decide, de a încredinţa misiuni şi de a folosi, la nevoie, constrângerea împotriva celor care nu-şi îndeplinesc obligaţiile. A conduce înseamnă a comanda cu autoritate. (3) Responsabilitatea este o obligaţie etică şi legală pe care şi-o asumă comandantul pentru acţiunile, realizările sau insuccesele batalionului de infanterie. (4) Comandantul nu poate câştiga lupta singur, el trebuie să: a) apeleze la statul său major şi comandanţii subordonaţi pentru consiliere şi ajutor în planificarea şi conducerea luptei; b) înţeleagă limitele şi posibilităţile subordonaţilor; 23

c) antreneze pe subordonaţi pentru îndeplinirea concepţiei i, chiar în absenţa sa; d) instituie antrenarea încrucişată în cadrul statului major, în aşa fel încât batalionul de infanterie să poată acţiona temporar chiar cu pierderi de luptă sau cu statul major redus. (5) Statul major îl ajută pe comandant prin asigurarea de informaţii, estimări, recomandări pentru pregătirea planurilor şi a ordinelor emise în numele acestuia şi supraveghează executarea lor. Comandantul stabileşte responsabilităţi specifice pentru modulele (ofiţerii de arme şi specialităţi) din statul major, iar acestea (aceştia) trebuie să fie receptive (receptivi) la prerogativele repartizate. 48. - (1) Ordinul comandantului trebuie să fie legal, în concordanţă cu sistemul legislativ, cu prevederile regulamentelor militare şi ale altor acte normative specifice. El este emis pe baza unui act normativ specific de nivel superior sau de acelaşi nivel, fără a depăşi limitele competenţei instituite prin acesta sau să-i contravină. (2) Ordinul nu trebuie să încalce regulile de angajare militară stipulate în normele dreptului internaţional aplicabile conflictelor militare şi să nu afecteze relaţia de echilibru între necesitatea militară şi dreptul umanitar. 49. - Comandantul trebuie să cunoască şi aprecieze just: situaţia inamicului şi posibilităţile acestuia în timp şi în spaţiu; situaţia forţelor proprii din subordine, puterea lor de luptă şi capabilităţile de suport logistic; posibilitatea desfăşurării acţiunilor militare cu forţele şi mijloacele pe care le are la dispoziţie. 50. - Pe timpul pregătirii luptei, comandantul desfăşoară activităţi şi ia măsuri pentru a crea condiţiile necesare ducerii luptei, în care scop execută: planificarea luptei (iniţierea planificării; orientarea personalului implicat în planificare; elaborarea concepţiei luptei; elaborarea planului (ordinului) de luptă; revederea planului de luptă); organizarea luptei (elaborarea, cu ajutorul statului major, a ordinelor de acţiune şi transmiterea acestora; realizarea măsurilor care să ducă la îndeplinirea prevederilor din plan); coordonarea şi controlul. 51. - Pe timpul executării luptei comandantul conduce acţiunile forţelor din subordine, coordonează eforturile pentru îndeplinirea misiunilor primite şi stimulează iniţiativa subordonaţilor, menţine permanent legătura cu eşalonul superior, comandanţii subordonaţi, cu vecinii şi cu cei cu care cooperează, controlează îndeplinirea misiunilor, stabileşte şi dă indicaţii suplimentare forţelor subordonate. 52. - Comandantul răspunde de înaintarea rapoartelor la eşalonul superior şi de informarea cu datele strict necesare a comandanţilor forţelor cu care cooperează (informaţiile importante despre inamic; schimbările bruşte ale situaţiei; măsurile luate). 53. - (1) Locţiitorul comandantului reprezintă autoritatea învestită cu participarea la actul de comandă al batalionului de infanterie din care face parte. El trebuie să fie pregătit să-şi asume responsabilităţile comandantului în orice moment. (2) Relaţiile locţiitorului cu şeful de stat major, cu statul major şi comandanţii forţelor subordonate sunt stabilite de către comandantul batalionului de infanterie. (3) Locţiitorul comandantului poate să dea ordin şefului de stat major în limitele stabilite de către comandant şi îl poate consulta oricând pe acesta în problemele specifice actului de comandă al batalionului. 24

(4) Locţiitorul comandantului nu are stat major. Când primeşte responsabilităţi specifice de pregătire şi conducere a acţiunilor militare, i se asigură asistenţă din partea statului major al batalionului. 54. - (1) Locţiitorul poate solicita comandantului numirea unor ofiţeri din comandament sau din unităţile subordonate, pentru a-l consilia sau poate primi la dispoziţie un grup temporar de lucru. (2) Locţiitorul comandantului poate primi responsabilităţi specifice privind: a) conducerea unei grupări de forţe constituite temporar; b) coordonarea acţiunilor unor elemente de dispozitiv; c) conducerea activităţilor de pregătire şi desfăşurare a unor misiuni speciale; d) coordonarea activităţilor de cooperare cu forţe din alte structuri; e) ordinea şi disciplina militară; f) activitatea de relaţii publice. 55. – În luptă, locţiitorul comandantului îşi desfăşoară activitatea, de regulă în punctul de comandă de rezervă (înaintat) al batalionului de infanterie. În anumite situaţii, conform planului de acţiune, îşi poate desfăşura activitatea în cadrul altui element al sistemului de comandă. 56. - (1) Statul major al batalionului de infanterie este structura de bază a comandamentului, prin care comandantul realizează conducerea forţelor subordonate. (2) Statul major îşi desfăşoară activitatea pe baza ordinelor eşalonului superior, a deciziei şi precizărilor comandantului de batalion. 57. - Operativitatea reprezintă cerinţa principală a activităţii statului major şi se realizează prin: a) cunoaşterea permanentă a situaţiei, a ordinelor primite şi a măsurilor stabilite de comandant; b) înţelegerea clară a misiunii primite; c) culegerea, centralizarea, analiza şi valorificarea oportună a datelor şi informaţiilor despre inamic, trupele proprii, teren şi alţi factori; d) transmiterea la timp a misiunilor şi urmărirea îndeplinirii acestora; e) selectarea celor mai importante şi urgente sarcini asupra cărora trebuie să-şi concentreze eforturile (stabilirea priorităţilor); f) efectuarea în timp scurt a calculelor şi întocmirea documentelor de conducere şi informare, iar atunci când timpul nu permite, a celor strict necesare îndeplinirii misiunilor primite. 58. - (1) Activităţile statului major au ca scop consilierea comandantului. Aceasta se realizează în mare parte prin contribuţia la pregătirea şi luarea oportună a deciziei. Comandantul şi statul major au permanent în atenţie împrejurările favorabile pentru corectarea procedurilor consumatoare de timp sau dificile. (2) În cadrul comandamentului, statul major colectează, compară, analizează, procesează şi distribuie informaţiile în flux continuu. Acesta prelucrează rapid şi asigură furnizarea estimărilor esenţiale necesare comandantului şi altor structuri ale batalionului de infanterie, răspunzând cerinţelor critice de informare. 59. – Estimările asigurate comandantului de statul său major au, de regulă, următorul conţinut: elementele semnificative; evenimentele şi concluziile bazate pe 25

situaţiile curente sau anticipate; recomandările cu privire la modul de utilizare a resurselor (capabilităţilor) la dispoziţie; nevoile de resurse suplimentare. 60. - Estimările pot fi prezentate sub formă de evaluări sau studii, scris sau oral şi, de regulă, includ: a) posibilităţile de lovire, precum şi procedurile de sporire a capabilităţilor forţelor subordonate în zona de operaţii; b) datele cu privire la mijloacele şi resursele necesare sprijinului acţiunilor; c) propunerile referitoare la priorităţile pentru pregătirea, desfăşurarea şi sprijinul operaţiilor în zona de responsabilitate; d) propunerile privind dispozitivul de , priorităţi de angajare a obiectivelor pe categorii, tehnici şi tacticii posibile pe timpul desfăşurării luptei; e) organizarea pentru luptă şi repartizarea forţelor şi mijloacelor din subordine; f) priorităţile şi riscurile posibile; g) relaţiile (de sprijin, de comandă şi de subordonare) între structurile organice şi cele primite/repartizate; h) planificarea misiunilor şi sarcinilor; i) dispunerea şi manevra unităţilor/subunităţilor; j) propunerile privind prioritatea repartizării resurselor şi sincronizarea angajării în luptă a tuturor forţelor pentru a sprijini manevra. 61. - Statul major elaborează, pregăteşte pentru distribuire şi distribuie planurile şi ordinele pentru adoptarea şi executarea deciziei comandantului, coordonând toate activităţile necesare. 62. - Monitorizarea îndeplinirii deciziei cuprinde toate activităţile desfăşurate de statul major pentru executarea instrucţiunilor, planurilor şi ordinelor de acţiune, de către forţele subordonate, în zona de responsabilitate. 63. - (1) Statul major este condus de şeful de stat major fiind organizat pe module funcţionale tip “S”, astfel: S.1- modulul personal; S.2- modulul cercetare; S.3- modulul operaţii şi instrucţie; S.4- modulul logistic; S.5 - modulul C.I.M.I.C.; S.6- modulul comunicaţii şi informatică ; modulul documente clasificate (D.C.). (2) În unele cazuri, pe timpul pregătirii şi desfăşurării luptei, în raport de particularităţile misiunilor primite şi de evoluţia situaţiei, statul major poate constitui grupări funcţionale (grupe de lucru, centre de comandă completate cu alte elemente funcţionale, etc.), conform celor stabilite de comandant. 64. - (1) Şeful de stat major este autoritatea învestită cu conducerea activităţii statului major. El ia decizii care privesc întreaga unitate doar în absenţa comandantului şi a locţiitorului acestuia. (2) Şeful de stat major este principalul ajutor al comandantului pentru direcţionarea, analiza situaţiei, coordonarea, controlul şi pregătirea statului major, cu excepţia domeniilor pe care comandantul şi le rezervă. El îl eliberează pe comandant de munca de rutină şi detalii şi transmite date pertinente, informaţii şi analize amănunţite de la statul major la acesta şi invers. 65. - (1) Şeful de stat major trebuie să fie capabil să anticipeze evenimentele, să înţeleagă în cele mai mici amănunte viziunea comandantului asupra acţiunilor militare, precum şi cerinţele şi evoluţia situaţiei din cadrul spaţiului de luptă integrat. 26

Pentru aceasta, trebuie să se asigure permanent că personalul statului major îl informează despre orice recomandare, propunere sau date pe care ei le-au oferit, precum şi despre instrucţiunile primite direct de la comandantul batalionului. (2) Şeful de stat major este coordonator al statului major al batalionului de infanterie şi stabileşte procedurile de operare în cadrul acestuia. El se asigură că statul major şi comandantul sunt informaţi în problemele care afectează comanda. (3) Pe timpul luării deciziei, şeful de stat major coordonează şi sincronizează planurile şi ia măsurile necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului. El stabileşte legăturile de comunicaţii necesare, cu excepţia cazului când comandantul decide altfel. 66. - (1) Şeful de stat major trebuie să cunoască situaţia şi să prevadă schimbările probabile ale acesteia. (2) El trebuie să cunoască: a) preocupările şi intenţiile comandantului pentru folosirea forţelor şi pentru desfăşurarea acţiunilor militare; b) stadiul completării cu resurse a forţelor; c) conţinutul ordinelor pe care le-a dat comandantul. (3) Pe baza datelor cunoscute, şeful de stat major trebuie să fie în măsură să propună comandantului, cursul optim al acţiunilor militare. 67. - Şeful de stat major răspunde de: a) planificarea activităţii statului major; b) cooperarea statului major cu celelalte module din comandament; c) planificarea şi organizarea pazei punctului de comandă; d) organizarea activităţii de control şi evaluare a structurilor subordonate, planificarea şi organizarea procesului de management al angajării obiectivelor; e) integrarea şi sincronizarea planurilor de acţiune; f) managementul informaţional al statului major; g) organizarea mascării şi prevenirea fratricidului pe timpul acţiunilor; h) determinarea nevoilor de legături, stabilirea acestora pentru schimbul de informaţii şi primirea echipelor de legătură; i) supravegherea directă a activităţii din punctul de comandă, inclusiv dispunerea, protecţia, siguranţa şi comunicaţiile; j) disciplina, moralul, capacitatea operaţională şi de reacţie ale statului major; k) conducerea pregătirii statului major; l) organizarea activităţii statului major în conformitate cu misiunea primită şi cu precizările comandantului; m) organizarea cooperării pe verticală, cu structurile din organica batalionului, şi pe orizontală, cu statele majore ale unităţilor vecine; n) informarea comandantului despre schimbările de situaţie, a locţiitorului (atunci când primeşte această misiune de la comandant), a şefilor de module şi comandanţilor structurilor din subordinea batalionului despre noile misiuni, sarcini, ordine; o) precizarea datelor necesare/stabilirea priorităţilor organizării cercetării spaţiului de luptă de către modulul S.2- cercetare; 27

p) cunoaşterea şi verificarea execuţiei ordinelor şi sarcinilor pe care comandantul le transmite statului major şi comandanţilor subunităţilor subordonate. 68. - (1) Şeful de stat major este obligat să stabilească şi să asigure ofiţerilor direcţionali şi de legătură: a) modul de pregătire a acestora; b) mijloacele de transport şi de comunicaţii necesare; c) militarii pentru pază şi siguranţă pe timpul deplasării; d) documentele ce trebuie date comandantului la care sunt trimişi; e) documentele de conducere în secret; f) parola de identificare pentru unitatea (subunitatea) respectivă. (2) Şeful de stat major anunţă din timp statul major al eşalonului la care urmează să meargă ofiţerii direcţionali sau de legătură despre ora plecării acestora, itinerarul şi mijlocul de transport. (3) Înainte de plecarea în misiune, şeful de stat major comunică ofiţerilor direcţionali şi de legătură următoarele: a) pentru cât timp şi cu ce misiune sunt trimişi; b) când trebuie să sosească la destinaţie şi persoana la care se prezintă; c) locul unde se găseşte comandamentul la care se deplasează, itinerarul de marş şi situaţia din zona acestuia; d) mijloacele de transport şi de transmisiuni la dispoziţie; e) militarii destinaţi pentru pază şi siguranţă; f) persoana la care se prezintă după întoarcerea din misiune pentru a raporta de îndeplinirea acesteia şi a preda documentele pe care le-au adus; g) cum se procedează în cazul unui atac al inamicului sau când comandamentul (persoana) la care este trimis nu este la locul indicat. 69. – Modulul personal (S.1) se subordonează nemijlocit şefului de stat major şi este structura care analizează, evaluează, elaborează estimări şi potrivit concepţiei acţiunii asigură punerea în practică a ordinelor privind asigurarea şi întrebuinţarea resurselor umane. 70. - Şeful modulului personal răspunde de activitatea întregului modul. El pregăteşte estimări şi elaborează propuneri specifice domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă comandantului. 71. - Atribuţiile modulului personal sunt: a) primeşte, centralizează, analizează şi prezintă şefului modulului, informaţiile referitoare la situaţia resurselor umane în cadrul structurilor din compunerea batalionului; b) elaborează estimările privind asigurarea resurselor umane, care în principiu se vor referi la: necesarul de completat total şi pe structurile organice şi/sau primite ca întărire; repartiţia acestui personal pe corpuri de cadre şi pe specialităţi; locurile de unde se asigură acest personal etc; c) primeşte, analizează şi prezintă propuneri privind înlocuirea personalului, completarea pierderilor şi determinarea nevoilor, în conformitate cu principiile şi criteriile stabilite de modulele operaţii (S.3) şi logistică (S.4); d) stabileşte posibilităţile de pregătire, pe specialităţi militare; 28

e) stabileşte locurile unde să se realizeze înlocuirea personalului disponibilizat, completarea pierderilor şi modul de recalificare a personalului inapt din motive medicale; f) ţine evidenţa efectivelor, raportează pierderile în resurse umane, întocmeşte rapoarte privind evaluarea, promovarea, calificarea şi recalificarea, modul de repartizare pe funcţii şi structuri militare a personalului, modul de acordare a recompenselor şi a înaintărilor în grad, precum şi a promovărilor pe funcţii; g) planifică şi desfăşoară acţivităţi de asistenţă psihologică a efectivului batalionului. h) elaborează şi propun şefului de stat major, variante de întrebuinţare a adăposturilor din zona de responsabilitate a comandamentului; k) planifică concediile de odihnă şi refacere (recuperare) a personalului. 72. - (1) Modulul cercetare (S.2) se subordonează nemijlocit şefului de stat major şi este structura specializată pentru rezolvarea problemelor privind informaţiile militare. (2) Şeful modulului cercetare conduce nemijlocit structura proprie şi coordonează într-o idee unitară, acţiunile de culegere a datelor şi informaţiilor necesare procesului de comandă şi control. 73. - Atribuţiile modulului cercetare sunt: a) culege, prelucrează, valorifică şi difuzează datele şi informaţiile despre inamic şi zona de responsabilitate; b) participă la analiza măsurilor şi acţiunilor de dezinformare a inamicului; c) planifică şi conduce activităţile şi acţiunile de cercetare; d) coordonează activitatea informativă a întregului comandament; e) elaborează cursurile probabile de acţiune ale inamicului şi le prezintă comandantului pe timpul briefingului de luare a deciziei; f) elaborează documente de conducere, informare şi evidenţă de bază şi ajutătoare pe care le difuzează oportun; g) elaborează şi actualizează lista cu ţintele de la inamic şi cu zonele/ţintele de interes/centrul de greutate din dispozitivul propriu; h) elaborează estimările specifice necesare fundamentării deciziei comandantului; i) participă la elaborarea principalelor documente de conducere şi informare ale statului major; j) asigură realizarea şi menţinerea cooperării, pregătirea acţiunilor de cercetare şi protejare a elementelor de cercetare; k) stabileşte personalul şi propune repartiţia mijloacelor de cercetare corespunzătoare pentru acţiunile specifice; l) asigură accesul la informaţii personalului autorizat; m) întocmeşte planul de căutare a informaţiilor; n) întocmeşte/actualizează studii privind situaţia locală a zonei de responsabilitate a batalionului de infanterie; o) studiază şi generalizează experienţa pozitivă pe linie de cercetare; p) identifică acţiunile şi capacităţile de procurare a informaţiilor de către inamic; 29

q) actualizează permanent datele privind situaţia şi posibilităţile forţelor şi mijloacelor de cercetare subordonate, a celor primite ca întărire şi cu care cooperează; r) participă la elaborarea şi punerea în aplicare a măsurilor de menţinere (ridicare) a puterii de luptă a subunităţilor de cercetare din compunerea batalionului; s) interoghează prizonierii, transfugii şi civilii internaţi în lagăre; t) verifică subunităţile de cercetare, în baza planului de control; u) studiază/actualizează baza de date privind organizarea, înzestrarea şi principiile de întrebuinţare în luptă a forţelor şi mijloacelor inamicului, documentele şi noile tipuri de tehnică militară provenite de la acesta; v) prezintă concluziile şi propunerile ce rezultă pentru forţele proprii. 74. - Modulul operaţii şi instrucţie (S.3) este structura principală a statului major şi se subordonează nemijlocit şefului de stat major. Acesta îl consiliază pe comandant în organizarea forţelor şi pregătirea lor pentru desfăşurarea acţiunilor militare. El planifică, coordonează şi exercită controlul general al acţiunilor tuturor forţelor din subordine, alege şi propune locul de dispunere a punctelor de comandă. 75. - Şeful modulului operaţii şi instrucţie conduce, coordonează şi răspunde de activitatea întregului modul. Acesta pregăteşte estimări şi elaborează propuneri specifice domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă comandantului. 76. - Modulul operaţii şi instrucţie, de regulă, constituie următoarele structuri: a) conducere acţiuni militare curente; b) conducere acţiuni militare viitoare; c) conducere acţiuni militare neprevăzute, la nevoie. 77. - Atribuţiile modulului operaţii şi instrucţie sunt: a) elaborează, în cooperare cu modulul personal (S.1) şi cu cel logistic (S.4), propunerile pentru modificarea structurii/grupării organizatorice, a repartiţiei forţelor şi mijloacelor, conform situaţiei concrete şi misiunii primite/stabilite; b) selectează, în cooperare cu celelalte module, datele despre forţele proprii şi elaborează pe această bază, estimările necesare luării deciziei, îndeosebi cele referitoare la pregătirea acestora, dispozitivul de luptă, zonele de responsabilitate ale unităţilor şi repartiţia misiunilor; c) planifică şi desfăşoară activităţi specifice de pregătire şi desfăşurare a i, îndeosebi elaborarea concepţiei şi a planului de operaţii; d) coordonează şi controlează activităţile privind elaborarea concepţiei şi a planului de operaţii la unităţile subordonate; e) analizează documentele de conducere întocmite de unităţile subordonate şi face propuneri referitoare la aprobarea acestora; f) elaborează concepţia privind organizarea, deplasarea, instalarea şi funcţionarea punctelor de comandă şi întocmeşte planul de pază al acestora; g) planifică recunoaşterile, inclusiv a raioanelor în care urmează a fi regrupate forţele şi mijloacele în vederea refacerii capacităţii operaţionale şi completării acestora; h) verifică aplicarea în comandament şi în unităţile subordonate, a conţinutului documentelor privind conducerea în secret a forţelor; 30

i) elaborează estimări privind organizarea conducerii forţelor subordonate, potrivit documentelor de conducere întocmite; j) elaborează cursurile acţiunilor forţelor proprii; k) elaborează documentele de conducere şi informare pentru comandament şi unităţile subordonate; l) consemnează, în scris, ordinele date verbal de comandant; m) întocmeşte raportul de informare ce se transmite eşalonului superior şi completează jurnalul acţiunilor militare; n) întocmeşte şi transmite informări subordonaţilor, vecinilor şi celor cu care cooperează; o) gestionează documentele operative; p) elaborează documentele necesare serviciului în punctul de comandă şi organizează pregătirea personalului numit în acest serviciu; q) planifică, coordonează şi controlează împreună cu celelalte module ale statului major, pe baza deciziei comandantului şi a prevederilor actelor normative specifice, instrucţia şi acţiunile de realizare a interoperabilităţii, a standardizării şi de evaluare a structurilor din cadrul batalionului; 78. - Modulul logistic (S.4) este subordonat nemijlocit şefului de stat major şi este structura statului major care răspunde de conducerea logisticii batalionului de infanterie. 79. - Şeful modulului logistic (S.4) conduce, coordonează şi răspunde de activitatea întregului modul. Pregăteşte estimări şi elaborează propuneri specifice domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă comandantului. 80. - Din compunerea modulului logistic, de regulă, se constituie următoarele structuri: a) conducere logistică; b) planificare logistică; c) asigurare tehnico - materială. 81. - Atribuţiile modulului logistic sunt: a) analizează, împreună cu modulul cercetare (S.2) şi modulul operaţii (S.3), acţiunile militare ce urmează a se desfăşura în zona de responsabilitate şi stabileşte măsurile necesare realizării sprijinului logistic al acestora; b) planifică şi organizează activităţile logistice; c) elaborează documentele de conducere şi informare a unităţilor subordonate; d) coordonează şi controlează activităţile necesare realizării sprijinului logistic al forţelor pe timpul pregătirii şi executării i; e) propune şefului de stat major, împreună cu modulul personal (S.1), cu modulul operaţii şi instrucţie (S.3) şi modulul comunicaţii şi informatică (S.6), locurile de dispunere a structurilor de logistică; f) stabileşte şi asigură, la solicitarea modulului personal (S.1) şi a modulului operaţii şi instrucţie (S.3), facilităţile necesare completării şi înlocuirii forţelor; g) coordonează, împreună cu modulul personal (S.1) şi cu modulul operaţii şi instrucţie (S.3), acţiunile pentru comenduirea şi îndrumarea circulaţiei; h) informează modulul operaţii şi instrucţie (S.3), despre situaţia logistică a batalionului, a subunităţilor şi formaţiunilor de logistică, despre realizarea sprijinului 31

logistic al batalionului şi al unităţilor din subordine; pregăteşte şi prezintă comandantului estimările necesare conducerii logistice; i) organizează, împreună cu modulule operaţii şi instrucţie (S.3), respectiv cu modulul C.I.M.I.C. (S.5), cooperarea cu organele administraţiei publice din zonă, în scopul realizării sprijinului logistic al acţiunii forţelor; j) asigură statului major informaţiile referitoare la starea resurselor, precum şi a nivelului stocurilor; k) participă la elaborarea documentelor de conducere şi informare; l) face estimări şi prezintă şefului de stat major, propuneri privind cartiruirea şi cazarea forţelor; m) planifică, organizează, coordonează şi verifică activităţile pentru cartiruirea efectivelor; n) organizează prevenirea incendiilor; o) întocmeşte şi prezintă şefului structurii logistice posibilităţile de asigurare şi modul de utilizare a apei pentru forţele cartiruite; p) întocmeşte rapoarte de informare privind cartiruirea forţelor. 82. - Modulul C.I.M.I.C. (S.5) se ocupă cu activităţile de planificare şi coordonare ce vizează realizarea interfeţei cu populaţia civilă şi organizaţiile administraţiei locale, cu celelalte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale existente în zona/raionul în care se află batalionul de infanterie. Astfel, acesta monitorizează impactul pe care acţiunile şi organizaţia militară le au asupra situaţiei locale şi asigură stabilirea relaţiilor şi cooperarea dintre comandantul de batalion, comandanţii de companii, celelalte forţe militare şi populaţia civilă, organele administraţiei de stat şi alte organisme, în scopul realizării compatibilităţii necesare îndeplinirii misiunilor. 83. - C.I.M.I.C. gestionează următoarele domenii: cooperarea civili - militari; relaţiile civili - militari; planificarea acţiunilor viitoare civili - militari, cu impact în domeniul civil. 84. - Atribuţiile modulului C.I.M.I.C. sunt: a) stabileşte modalităţile, procedeele şi modul de cooperare civili - militari pe timpul desfăşurării i; b) asigură rezolvarea problemelor administrative, economice, sociale, juridice şi de protecţie pentru persoanele strămutate, refugiate sau evacuate din zona/raionul de desfăşurare a i; c) asigură cooperarea cu organizaţiile administraţiei de stat şi instituţiile publice pentru evacuarea operelor de artă/de patrimoniu, arhivelor şi a altor obiecte din zona de operaţii; d) realizează în cooperare cu ofiţerul de relaţii publice informarea corectă a populaţiei civile asupra măsurilor şi acţiunilor specifice din zonă; e) asigură, împreună cu S.2 şi S.3, coordonarea acţiunilor de contracarare a activităţilor informative şi de război psihologic desfăşurate de inamic în rândul populaţiei civile; f) elaborează proiectul cu obligaţiile ce revin autorităţilor militare şi civile din zona/raionul de desfăşurare a acţiunilor de luptă şi totodată propun şefului de stat major nivelele de reprezentare în cadrul acestor relaţii; 32

g) stabileşte coordonatele atitudinii militarilor faţă de populaţia civilă din zonă şi modalitatea de aplicare a prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi legilor; h) în cooperare cu modulele S.2 şi S.4, stabileşte materialele care urmează a fi achiziţionate din zonă şi organizează cooperarea cu organizaţiile civile, persoanele juridice şi fizice pentru procurarea acestora; i) asigură legătura permanentă şi coordonează sprijinul militar în sprijinul populaţiei, administraţiei locale şi protecţiei civile din zonă; j) participă la culegerea de informaţii şi analiza orientărilor în opinia publică, colaborând cu modulul de relaţii publice la elaborarea programelor pentru păstrarea moralului, a colaborării şi sprijinului public pentru acţiunile militare. 85. - Modulul comunicaţii şi informatică (S.6) se subordonează nemijlocit şefului de stat major. Acesta este structura care conduce realizarea şi exploatarea sistemului de comunicaţii necesar conducerii acţiunilor militare, coordonării, comunicării şi înştiinţării, precum şi cea care stabileşte modul de întrebuinţare a mijloacelor de comunicaţii şi informatică la toate eşaloanele din subordine. 86. - (1) Şeful modulului comunicaţii şi informatică conduce, coordonează şi răspunde de activitatea întregului modul. Conducerea şi responsabilitatea nemijlocită pentru organizarea, realizarea, menţinerea şi reconfigurarea sistemelor, potrivit cerinţelor şi dinamicii acţiunii militare, revine şefului comunicaţiilor şi informaticii. El pregăteşte estimări specifice domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă şefului de stat major. (2) Atribuţiile modulului comunicaţii şi informatică sunt: a) organizează sistemul de comunicaţii; b) repartizează forţele şi mijloacele de comunicaţii şi informatică pentru realizarea sistemului de comunicaţii; c) gestionează spectrul de frecvenţe repartizat şi îl aplică pe categorii de utilizatori; d) asigură managementul sistemelor de comunicaţii ale punctelor de comandă; e) organizează şi coordonează activităţile pe linia poştei militare; f) analizează problemele de comunicaţii privind dispunerea punctelor de comandă, a mijloacelor specifice, precum şi utilizarea activităţii de comunicaţii pe linie de dezinformare; g) asigură compatibilitatea electromagnetică; h) monitorizează utilizarea frecvenţelor radio pentru a reduce interferenţele şi perturbaţiile reciproce; i) coordonează aplicarea măsurilor de protecţie a comunicaţiilor, inclusiv repartiţia, distribuţia şi utilizarea echipamentelor specifice; j) pregăteşte, întocmeşte şi prezintă estimări privind comunicaţiile; k) întocmeşte documentele de conducere şi informare privind comunicaţiile; l) colaborează cu modulul operaţii (S.3), pentru actualizarea şi acoperirea oportună a nevoilor de legătură; m) monitorizează şi coordonează toate aspectele privind comanda, controlul, comunicaţiile, computerele şi informaţiile (C4I) în întreg sistemul de comandă; 33

n) planifică, organizează şi coordonează manevra forţelor şi mijloacelor de comunicaţii pentru adaptarea sistemului la nevoile conducerii forţelor; o) identifică mijloacele, centrele şi liniile de comunicaţii teritoriale, pentru preluarea, restabilirea şi folosirea lor; p) colaborează cu modulul logistic (S.4) pentru a asigura trupele cu tehnică şi materiale de comunicaţii şi informatică, pentru organizarea reparaţiilor precum şi pentru depozitarea şi evidenţa acestora; q) elaborează concepţia de întrebuinţare a structurilor de comunicaţii şi informatică subordonate şi planifică modul de angajare al acestora pentru îndeplinirea misiunilor stabilite; r) destină canale de comunicaţii pentru convorbirile personale ale militarilor în scopul menţinerii stării psihomorale a efectivelor, în funcţie de durata şi specificul misiunilor; s) analizează, la sfârşitul zilei de luptă şi la schimbările situaţiei tactice, situaţia legăturilor şi structurilor subordonate, stabilind măsurile necesare de restructurare. 87. - (1) Asistenţa religioasă a batalionului de infanterie este asigurată de preotul militar care se subordonează nemijlocit comandantului şi se conformează regulilor şi îndatoririlor stipulate în legile ţării, în actele normative şi ordinele care reglementează activitatea specifică în domeniul militar. (2) În desfăşurarea activităţii sale preotul are statut de consilier al comandantului în probleme religioase, duhovniceşti, morale şi etice. 88. - Îndatoririle preotului militar/deserventului spiritual religios sunt: a) realizarea educaţiei moral-religioase, etice şi civice a personalului; b) participarea la îmbunătăţirea stării morale şi disciplinare a militarilor; c) asigurarea asistenţei religioase la nivelul punctului medical al batalionului; d) participarea, prin activităţi specifice, la recuperarea psihică şi morală a militarilor afectaţi sau cu o conduită deviantă, scop în care colaborează cu structurile de specialitate de asistenţă medicală, de asistenţă psihologică sau juridică; e) oficierea serviciilor religioase pentru militarii decedaţi şi impunerea respectării tradiţiilor naţionale şi militare adecvate situaţiei. 89. - (1) Consilierul juridic al comandantului de batalion. Activitatea sa constă în totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse pentru a se asigura respectarea, în acţiunile militare, a cerinţelor legilor ţării, a prevederilor actelor normative specifice şi ale dreptului internaţional aplicabile în conflictele armate precum şi respectarea regulilor de angajare stabilite. Activitatea consilierului juridic în procesul luării deciziei, nu limitează dreptul comandantului de a adopta pe propria răspundere, soluţii care i se par oportune pentru îndeplinirea misiunilor primite. (2) Asistenţa juridică contribuie la îndeplinirea misiunilor cu respectarea strictă a normelor dreptului internaţional umanitar, îl sprijină pe comandant în aplicarea corectă a conceptului de necesitate militară şi a principiului proporţionalităţii în acţiunile batalionului. (3) Asistenţa juridică contribuie la creşterea prestigiului batalionului şi a moralului personalului prin prevenirea eventualelor crime, distrugeri şi suferinţe inutile, prin asigurarea legalităţii tuturor acţiunilor întreprinse de către unitate. 34

90. - Atribuţiile consilierului juridic al batalionului pentru desfăşurarea legală a activităţilor comandamentului batalionului sunt: a) asigură comandantului informaţii oportune privind reglementările interne şi internaţionale în domeniul care face obiectul deciziei acestuia; b) furnizează informaţii utile, în plan juridic, pe linia instruirii personalului combatant; c) pregăteşte şi prezintă comandantului estimări cu privire la implicaţiile juridice asupra acţiunilor militare; d) consiliază, din punct de vedere juridic, comandantul, în procesul de luare a deciziei; e) acordă asistenţă juridică comandantului, pentru cunoaşterea şi aplicarea normelor convenţiilor internaţionale de drept umanitar; f) asigură informarea pe linia cunoaşterii şi aplicării riguroase a actelor normative în întreaga activitate; g) apără interesele patrimoniale ale batalionului; h) reprezintă interesele batalionului în faţa instanţelor de judecată. 91. - Modulul contabilului şef se subordonează nemijlocit comandantului şi este organul de specialitate al acestuia pe probleme economico-financiare. 92. - Atribuţiile modulului contabilului şef sunt: a) asigură şi răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţii economice şi financiar - contabile în conformitate cu prevederile legale; b) conduce contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune a bunurilor aflate în administrarea proprie şi a structurilor repartizate în asigurare financiară, conform prevederilor legale, în scopul reflectării, cantitativ şi valoric, a tuturor mişcărilor de valori materiale şi băneşti, precum şi pentru furnizarea informaţiilor necesare evaluării patrimoniului; c) asigură efectuarea tuturor operaţiilor de plăţi şi încasări, întocmirea statelor de plată a soldelor şi salariilor, analiza şi centralizarea situaţiilor privind salarizarea personalului propriu şi din structurile aflate în finanţare sau repartizate în asigurare financiară, pe categorii de drepturi şi structuri; d) asigură elaborarea şi înaintarea la termenele legale, ordonatorului de credite ierarhic superior, a bugetului şi a altor situaţii financiare pentru mobilizare sau război; e) asigură aplicarea normelor legislative în domeniu, precum şi a ordinelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor pentru aplicarea legislaţiei în vigoare. 93. - (1) Ofiţerul de relaţii publice are în responsabilitate următoarele domenii: informarea personalului militar şi civil din zona de conflict cu principalele evenimente interne şi internaţionale ce privesc acţiunea militară; gestionarea mediatică a crizelor şi a conflictelor de mică şi mare intensitate; gestionarea imaginii batalionului; realizarea relaţiilor batalionului cu instituţiile statului de drept. (2) Atribuţiile ofiţerului de relaţii publice sunt: a) analizează informaţiile cu privire la imaginea batalionului de infanterie în mass -media locale şi centrale şi propune măsurile necesare pentru îmbunătăţirea (menţinerea) acesteia; 35

b) informează pe şeful de stat major despre impactul acţiunilor militare prognozate asupra mass - media; c) evaluează necesităţile informaţionale ale personalului batalionului şi ale mediului public în raport cu acţiunile militare desfăşurate; d) evaluează eficacitatea activităţii de relaţii publice şi a planurilor întocmite şi ia măsurile ce se impun; e) informează mass - media, obiectiv şi oportun, despre acţiunile militare desfăşurate (în curs de desfăşurare); f) realizează legătura cu reprezentanţii mass - media pentru a confirma acreditarea, încartiruirea, masa, transportul şi escorta celor autorizaţi; g) pregăteşte/instruieşte personalul batalionului privind procedurile de protejare împotriva scurgerii, prin mijloacele mass - media, a informaţiilor referitoare la acţiunile militare planificate sau în curs de desfăşurare; h) pregăteşte şi prezintă comandantului batalionului estimări privind impactul acţiunilor militare în mass - media; i) elaborează documentele de informare specifice modulului cu activitatea de relaţii publice. 94. - (1) Forţele luptătoare ale batalionului de infanterie sunt compuse din companiile de infanterie. (2) Compania de infanterie este subunitatea de luptă de bază a batalionului destinată să asigure desfăşurarea acţiunilor militare în sistem integrat; organizarea este în funcţie de tipul de tehnică de luptă din înzestrare (T.A.B., M.L.I.); diferenţele de organizare nu influenţează semnificativ caracterul misiunilor pe care compania de infanterie le poate primi şi nici modul de ducere a operaţiilor de către aceasta. 95. - Forţele de sprijin de luptă ale batalionului de infanterie sunt compuse din: bateria de aruncătoare; bateria antitanc şi compania de stat major. 96. - Bateria de aruncătoare constituie principalul mijloc de sprijin prin foc la dispoziţia comandantului de batalion şi execută misiuni de foc stabilite de către acesta; în unele situaţii poate fi ataşată companiei de infanterie. Comandantul de baterie este consilierul comandantului de batalion pe probleme de artilerie din cadrul unităţi şi coordonator al sprijinului prin foc. 97. - Bateria antitanc constituie principalul mijloc de luptă împotriva blindatelor şi îndeosebi a tancurilor, fiind în măsură să execute şi alte misiuni ordonate de către comandantul de batalion; în luptă poate fi ataşată sau alocată, întrunit sau pe plutoane, companiilor de infanterie sau poate fi păstrată, în întregime sau parţial, la dispoziţia comandantului de batalion. 98.-(1) Compania de stat major deserveşte comandamentul batalionului şi desfăşoară activităţi de sprijin, de siguranţă şi protecţia forţelor, corespunzător structurilor din compunere. Compania de stat major are în compunere: plutonul cercetare; plutonul transmisiuni; plutonul geniu; grupa de poliţie militară, grupă protecţie NBC. (2) Comandantul companiei de stat major se subordonează comandantului de batalion şi asigură sprijinul necesar realizării conducerii de către comandamentul batalionului 36

99. - (1) Plutonul de cercetare este, elementul de bază al batalionului de infanterie destinat obţinerii de date şi informaţii despre inamic şi spaţiul de luptă al acestuia. (2) Comandantul plutonului cercetare este subordonat comandantului de companie stat major, iar pe linie de specialitate şefului S.2 din cadrul statului major al marii unităţi. Acesta conduce acţiunile de procurare şi de raportare a datelor şi informaţiilor specifice din zona de interes şi este obligat: a) să culeagă şi să raporteze oportun datele şi informaţiile despre inamic, conform misiunii primite; b) să asigure informaţii despre teren şi condiţiile hidrometeorologice; c) să cunoască situaţia sanitaro-epidemică şi resursele materiale din raionul acţiunilor militare. 100. - (1) Plutonul de transmisiuni este principala structură de comunicaţii a batalionului de infanterie, având ca misiune de bază realizarea, instalarea, exploatarea, securizarea reţelelor şi direcţiilor de transmisiuni, strângerea şi mutarea centrelor de comunicaţii ale punctelor de comandă pentru transmiterea datelor şi informaţiilor prin mijloace fir, radio, radioreleu, serviciul de curieri şi instalaţii prin satelit în vederea exercitării actului de comandă şi control. (2) Comandantul plutonului de transmisiuni este subordonat comandantului de companie stat major, iar pe linie de specialitate, şefului S.6 şi răspunde de instruirea subordonaţilor şi de îndeplinirea de către aceştia a misiunilor ce le revin pe linia realizării şi menţinerii legăturilor de comunicaţii. El asigură transpunerea în practică a planului de realizare a sistemului de comunicaţii, menţinând pregătite permanent, pentru intervenţie, forţele şi mijloacele de comunicaţii din subordine. 101. - (1) Plutonul de geniu este structura destinată să participe la realizarea sprijinului de geniu, prin cele trei funcţii specifice: mobilitate; contramobilitate; protecţie. Acestea se manifestă prin următoarele misiuni: cercetarea de geniu; executarea barajelor genistice; verificarea la minare; deminarea terenului şi obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele genistice; executarea distrugerilor; asigurarea viabilităţii căilor de deplasare; executarea fortificaţiilor de campanie; exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos; amenajarea şi deservirea punctelor de aprovizionare cu apă; asigurarea cu energie electrică şi iluminatul punctelor de comandă. (2) Comandantul plutonului de geniu este subordonat comandantului de companie stat major, iar pe linia specialităţii şefului S.3 (ofiţerului de specialitate) şi împreună cu acesta îl ajută pe comandant în conducerea şi coordonarea sprijinului de geniu şi rezolvarea situaţiilor specifice create în zona de responsabilitate. 102. - Grupă protecţie NBC este structura destinată să participe la realizarea sprijinului de NBC pe timpul acţiunilor militare. Comandantul grupei NBC este subordonat comandantului de companie stat major, iar pe linia specialităţii şefului S.3 (ofiţerului de specialitate) şi împreună cu acesta îl ajută pe comandant în conducerea şi coordonarea sprijinului de NBC şi rezolvarea situaţiilor specifice create în zona de responsabilitate. 103- Grupa de poliţie militară execută următoarele misiuni: 37

a) menţinerea şi respectarea ordinii şi disciplinei militare, controlul şi îndrumarea circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor în zona de responsabilitate a batalionului; b) asigurarea deplasării şi pazei punctelor de comandă; c) urmărirea şi reţinerea dezertorilor, evadaţilor, infractorilor, prizonierilor de război şi a persoanelor suspecte sau ostile din zona de responsabilitate; d) asigurarea siguranţei, zonei din adâncimea dispozitivului forţelor proprii, precum şi a deplasării forţelor luptătoare; e) cercetarea pagubelor şi distrugerilor din adâncimea dispozitivului forţelor proprii; f) participarea la acţiuni pentru distrugerea/neutralizarea elementelor de cercetare-diversiune şi a elementelor teroriste; g) furnizarea de servicii de poliţie comandanţilor şi celorlalţi militari. 104. - (1) Forţele de logistică ale batalionului de infanterie sunt constituite din compania logistică organică. (2) Compania logistică este destinată să realizeze sprijinul logistic al acţiunilor militare prin desfăşurarea de activităţi specifice de aprovizionare, transport, mentenanţă, asigurare medicală, cartiruire şi a serviciilor de campanie. etc. (3) Compania logistică este subordonată comandantului de batalion, iar pe linia specialităţii şefului S.4 şi împreună cu acesta îl ajută pe comandant în conducerea şi coordonarea sprijinului de logistic a acţiunilor batalionului. PARAGRAFUL 2.3 Locul şi destinaţia batalionului de infanterie 105. - (1) Locul şi destinaţia batalionului de infanterie depind de gruparea de forţe din care face parte, structura căreia i se subordonează sau în care poate acţiona şi de misiunile pe care le primeşte. 106. - Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare batalionul de infanterie se poate găsi : eşalonul I al brigăzii; eşalonul II al brigăzii; rezerva grupării de forţe de valoare divizie; pe poziţia înaintată; detaşament înaintat; desant aerian tactic; pe o direcţia independentă.. 107. - (1) Batalionul de infanterie din eşalonul I al brigăzii este destinat: a) în ofensivă- să asigure ruperea apărării sau pătrunderea prin intervalele existente în dispozitivul inamicului, dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea şi distrugerea/neutralizarea inamicului pe adâncimea misiunii primite, respingerea eventualelor contraatacuri ale inamicului, urmărirea inamicului care se retrage şi consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite; b) în apărare- să asigure producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi slăbirea puterii de luptă a acestuia, oprirea ofensivei în faţa limitei dinainte a apărării (LDA), limitarea pătrunderii inamicului prin menţinerea raioanelor/punctelor tari din teren, a localităţilor şi obiectivelor din fâşia de apărare şi crearea condiţiilor pentru executarea contraatacurilor. (2) Batalionul de infanterie din eşalonul II al brigăzii este destinată: a) în ofensivă- să asigure dezvoltarea şi intensificarea ofensivei pe direcţia loviturii principale, în scopul desăvârşirii distrugerii/neutralizării inamicului, 38

înlocuirea unor forţe de pe direcţia principală de efort care şi-au pierdut puterea de luptă, respingerea contraatacurilor şi urmărirea inamicului, participarea la încercuirea şi distrugerea/neutralizarea unor forţe ale acestuia rămase înapoia sau la flancurile forţei de pe direcţia principală de efort, distrugerea/neutralizarea în cooperare cu alte forţe sau independent a trupelor aeropurtate ori a trupelor aeromobile ale inamicului şi dezvoltarea ofensivei pe o nouă direcţie; b) în apărare- să asigure pregătirea şi menţinerea cu fermitate a unor poziţii/raioane şi localităţi integrate în structura apărării, distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în fâşia de apărare prin executarea de contraatacuri, distrugerea/neutralizarea trupelor aeropurtate, a trupelor aeromobile, de cercetare diversiune şi teroriste ale inamicului, apărarea flancurilor descoperite ale forţei de pe direcţia principală de efort, înlocuirea unor unităţi din eşalonul I, care şi-au pierdut puterea de luptă, închiderea unor breşe create de inamic şi hărţuirea acestuia. (4) Batalionul de infanterie din rezervă este destinată îndeplinirii unor misiuni neprevăzute care apar pe timpul luptei, cum ar fi: a) în ofensivă- oprirea/respingerea unui contraatac dintr-o direcţie sau într-un moment neaşteptat, căruia forţele destinate acestui scop nu-i pot face faţă; atacul unor obiective vitale sau nou apărute şi pentru care forţele de pe direcţia principală de efort nu sunt suficiente; distrugerea/neutralizarea trupelor aeropurtate şi aeromobile ale inamicului, utilizate prin surprindere; b) în apărare- oprirea/participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în mod surprinzător, sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii forţelor pătrunse şi al vitezei de înaintare a acestora în dispozitivul de apărare; distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la contraatacul sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute; distrugerea (neutralizarea) forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi intervale sau lansate în mod neaşteptat în spatele dispozitivului forţelor proprii. 5) Batalionul de infanterie pe poziţia înaintată este destinat pentru a îndeplini următoarele misiuni: a) protejarea forţelor principale de contactul cu inamicul; b) înşelarea inamicului cu privire la valoarea, compunerea şi obiectivul forţelor principale; c) neutralizarea elementelor de cercetare ale inamicului; d) crearea situaţiilor pentru distrugerea/neutralizarea forţelor principale ale inamicului. 6) Batalionul de infanterie detaşament înaintat este destinat pentru a îndeplini, singur sau în cooperare cu forţele aeromobile, următoarele misiuni: a) cucerirea din mişcare şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte importante din adâncimea apărării inamicului; b) cucerirea unor puncte obligatorii de trecere sau a unor treceri peste cursurile de apă; c) cucerirea din mişcare a unor localităţi; d) interzicerea afluirii rezervelor din adâncime ale inamicului. 39

7) Batalionul de infanterie destinat ca forţă aeromobilă este destinat pentru a îndeplini următoarele misiuni: a) cucerirea şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte, importante până la sosirea forţelor proprii; b) interzicerea desfăşurării acţiunilor inamicului; c) producerea de pierderi în personal şi tehnică militară; d) distrugerea/neutralizarea unor ţinte importante ale inamicului. 8) Batalionul de infanterie pe o direcţia independentă poate îndeplini aceleaşi misiuni ca şi batalionalele din eşalonul I.. PARAGRAFUL 2.4 Întrebuinţarea în luptă a batalionului de infanterie 108. – Batalionul de infanterie desfăşoară acţiunile de luptă cu respectarea legilor luptei armate şi principiilor luptei armate, cerinţelor generale pentru succesul luptei(iniţiativa; agilitatea; adâncimea; sincronizarea; multilateralitatea), principiilor de drept internaţional umanitar. 109. – Acţiunile de luptă ale batalionul de infanterie trebuie să fie organizate pe baza unui obiectiv şi a unei concepţii unitare, să se declanşeze prin surprindere şi să se desfăşoare continuu, manevrier şi sincronizat, cu lovirea/angajarea simultană a tuturor elementelor de dispozitiv ale inamicului, evitând pe cât posibil, loviturile frontale, angajarea de durată şi în condiţii dezavantajoase cu grupări de forţe puternice ale acestuia, cu folosirea la maximum a avantajelor oferite de mediu, a loviturilor aviaţiei, artileriei şi rachetelor, a acţiunilor de luptă electronică, informaţională şi psihologică, cu măsuri multiple de asigurare a acţiunilor, protecţie a forţelor şi de sprijin logistic. 110. - Principiile de întrebuinţare a batalionul de infanterie în luptă sunt: întrebuinţarea în toate tipurile de teren; întrebuinţarea prin surprindere; întrebuinţarea în acţiuni cu caracter decisiv; întrebuinţarea în acţiuni manevriere, executate pe spaţii mari; întrebuinţarea secvenţială; sprijinul eficient şi oportun. 111. - Întrebuinţarea în toate tipurile de teren este determinată de posibilităţile batalionul de infanterie de a duce cu succes acţiuni în teren şes, cu lucrări de hidroamelioraţii, mediu frământat, muntos, pe litoral şi în deltă. 112. - Întrebuinţarea prin surprindere impune dispunerea şi acţiunea grupată şi rapidă a structurilor din subordine, în locuri şi momente neaşteptate de către inamic. Prin realizarea surprinderii se obţine succes moral şi material asupra acestuia, precum şi superioritate şi libertate de acţiune. 113. - Întrebuinţarea în acţiuni cu caracter decisiv constă în folosirea forţelor la dispoziţie în momentele hotărâtoare. În ofensivă, batalionul de infanterie, se foloseşte, atât în cadrul forţelor eşalonului unu cât şi în cadrul eşalonului doi, sau celor în rezervă, pentru îndeplinirea celor mai importante misiuni. 114. - Întrebuinţarea în acţiuni manevriere, executate pe spaţii mari constă în realizarea grupării de forţe şi mijloace în locul şi la momentul potrivit, în scopul aplicării unor lovituri hotărâtoare inamicului, respingerii acţiunilor sau sustragerii de 40

sub loviturile acestuia. Acţiunea manevrieră trebuie să fie simplă, să se execute în ascuns, rapid, prin surprindere şi să se încadreze în planul eşalonului superior. 115. - Întrebuinţarea secvenţială constă în folosirea batalionului de infanterie doar în situaţiile în care puterea de luptă îi permite să ducă acţiuni în forţă, într-un ritm rapid, pe adâncimi variabile şi cu pierderi minime. Puterea de luptă a structurilor batalionului de infanterie este determinată de limitele tehnice ale maşinilor de luptă, pierderile de personal, de limitele umane/scăderea capacităţii fizice şi psihice a militarilor, consumurile de carburanţi, muniţie şi materiale. 116. - Sprijinul eficient şi oportun implică pregătirea şi ducerea acţiunilor întro concepţie unitară şi menţinerea unei cooperări neîntrerupte între forţele participante. CAPITOLUL II Comanda şi controlul SECŢIUNEA 1 Generalităţi 117. – (1) Întrebuinţarea batalionului de infanterie, are loc, în exclusivitate, pe baza ordinului eşalonului superior care poartă răspunderea privind legalitatea hotărârilor luate şi a directivelor date în aceste sens. (2) Comandantul batalionului răspunde alături de subordonaţii săi pentru executarea ordinelor contrare legilor, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte. (3) Procesele de comandă şi control formează sistemul de comandă şi control (C2) pe care comandantul, statul său major şi subordonaţii îl utilizează pentru planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul acţiunilor de luptă. 118. - Comanda este procesul prin care comandantul îşi impune voinţa şi intenţiile sale subordonaţilor în scopul îndeplinirii misiunii. 119. - (1) Actul de comandă trebuie să fie ferm, dar suficient de flexibil pentru a permite manifestarea iniţiativei subordonaţilor şi exploatarea oportună a ocaziilor favorabile ivite pe câmpul de luptă. (2) Comanda se exercită din locul unde se găseşte comandantul, fie la o unitate înaintată, fie în deplasare sau la punctul de comandă. 120. - Comanda include autoritatea şi responsabilitatea comandantului batalionului de infanterie asupra structurilor militare din subordine şi are trei componente fundamentale: decizia, conducerea2 şi controlul. 121. - (1) Decizia comandantului batalionului de infanterie anticipează activităţile ce vor fi declanşate şi rezultatele ce pot fi aşteptate prin punerea în practică a acesteia şi reflectă caracterul ireversibil al luptei începute şi consecinţele actului decizional. (2) Luarea deciziei implică judecăţi tactice şi operative, în funcţie de situaţie, obligându-l pe comandant să soluţioneze în mod continuu şi cu operativitate următoarele probleme: dacă să decidă, când şi ce să decidă. 2

Cu referire, în special, la ansamblul acţiunilor comandantului pentru influenţarea, motivarea şi direcţionarea subordonaţilor pentru îndeplinirea misiunii, corespondentul din limba engleză al termenului leadership

41

(3) Instrumentele de aplicare a deciziilor includ: comunicaţiile; calculatorul; informaţiile. 122. - (1) Conducerea vizează influenţa exercitată de comandant asupra oamenilor, individual şi ca grup, fiind focalizată preponderent asupra relaţiei specifice care se stabileşte între acesta şi subordonaţii săi. (2) Conducerea presupune: a) asumarea responsabilităţii deciziilor; b) loialitate faţă de subordonaţi; c) direcţionarea forţelor şi resurselor repartizate către finalul dorit; d) stabilirea unui climat de lucru în echipă, care să genereze succesul; e) curaj fizic şi moral în faţa adversităţilor; f) o viziune care focalizează, dar şi anticipează cursul acţiunilor de luptă viitoare. 123. - Controlul este procesul prin care comandantul, ajutat de statul său major organizează, conduce, coordonează şi verifică activităţile forţelor din subordine. Pentru a realiza aceasta, comandantul şi statul său major utilizează procedeele standardizate precum şi echipamentele şi sistemele de comunicaţii şi informatică disponibile. 124. - (1) Controlul constituie acea componentă a comenzii prin care comandantul realizează următoarele: a) îşi exercită autoritatea cu care este investit asupra subunităţilor proprii şi a celor primite temporar sub comandă/control; b) influenţează evenimentele/cursul desfăşurării luptei pe cânpul de luptă între anumite limite de timp; c) monitorizează starea eficienţei organizaţionale; d) identifică abaterile faţă de standardele stabilite şi le corectează. (2) Controlul trebuie să asigure: a) sincronizarea acţiunilor în toată zona de responsabilitate; b) măsurarea, raportarea şi corectarea performanţei unităţilor aflate sub control, fără a afecta semnificativ libertatea de acţiune a acestora; c) menţinerea sau delegarea autorităţii; d) exercitarea comenzii din orice punct critic din spaţiul de luptă; e) posibilitatea revederii planurilor viitoare concomitent cu desfăşurarea i curente. (3) În limitele intenţiei comandantului, comandamentul trebuie să acţioneze permanent pentru orientarea şi menţinerea sub control a acţiunilor subunităţilor de care răspund, precum şi pentru alocarea corespunzătoare a resurselor, în vederea obţinerii rezultatului final urmărit. 125. - (1) Din punct de vedere al relaţiilor de comandă, batalionul de infanterie se poate găsi în una din situaţiile următoare: a) comanda totală; b) comanda operaţională; c) comanda tactică. (2) Din punct de vedere administrativ şi logistic, relaţiile de comandă pot fi: a) sub comandă pentru administrare; 42

b) sub comandă pentru administrare parţială; c) sub comandă pentru mentenanţa zilnică. (3) Relaţiile de control pot fi : a) controlul operaţional; b) controlul tactic; c) controlul administrativ. (4) Relaţiile de sprijin se stabilesc atunci când o unitate (structură, element etc.) trebuie să ajute, protejeze, completeze sau sprijine o grupare de forţe. Din punct de vedere al relaţiilor de sprijin, o structură militară se poate găsi în una din situaţiile următoare: a) sprijin direct; b) sprijin reciproc; c) sprijin nemijlocit; d) sprijin general. (5) Subordonarea şi transferul forţelor are loc în cadrul procesului de proiectare şi generare a forţelor sau pentru îndeplinirea unor misiuni. Din punctul de vedere al relaţiilor faţă de eşalonul superior, forţele se pot găsi în una din următoarele relaţii de subordonare: a) subordonare organică; b) subordonare permanentă/prin repartiţie ca întărire; c) subordonare temporară/prin repartiţie pentru sprijin. 126. - (1) Comanda batalionului de infanterie se manifestă în domeniile operaţional şi administrativ. (2) Comanda operaţională reprezintă totalitatea activităţilor şi măsurilor care vizează planificarea, organizarea şi conducerea operaţiilor în concordanţă cu normele de drept interne şi internaţionale în vigoare, cu legile luptei armate, procedurile şi standardele operaţionale stabilite şi se exercită în scopul conducerii forţelor necesare pentru desfăşurarea operaţiilor în situaţii de criză sau război. (3) Comanda administrativă reprezintă ansamblul activităţilor şi măsurilor întreprinse pentru: implementarea politicilor privind resursele umane şi materiale; instruirea întregului personal din batalion; organizarea ridicării graduale a capacităţii de luptă a structurilor din subordine, precum şi trecerea acestora de la starea de pace la starea de război, inclusiv prin mobilizare; planificarea şi conducerea operaţiilor, de regulă, cu forţele şi mijloacele rămase la dispoziţie, precum şi a altor activităţi cu implicaţii teritoriale, în zonele de dislocare şi de responsabilitate. SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea luptei 127. - (1) Desfăşurarea luptei cuprinde ansamblul activităţilor şi măsurilor executate de către batalionul de infanterie în vederea îndeplinirii misiunii. (2) Desfăşurarea luptei presupune: pregătirea luptei; executarea luptei; încheierea luptei; evaluarea luptei. 128. - (1) Pregătirea luptei cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor executate de către batalionul de infanterie, în scopul creării condiţiilor necesare 43

executării acţiunilor de luptă, din momentul primirii/deducerii misiunii şi până la declanşarea acesteia. (2) Principalele activităţi executate pentru pregătirea luptei sunt: planificarea luptei; organizarea luptei; coordonarea şi cooperarea; controlul. (3) Procesul de pregătire a acţiunilor de luptă are rolul de a asigura pe comandant că misiunea şi concepţia luptei au fost bine înţelese şi permit subunităţilor să-şi îndeplinească sarcinile. Activităţile de pregătire, în principiu, includ: a) instructaje cu comandanţii subordonaţi şi personalul-cheie; b) repetiţii la toate nivelurile pe baza planurilor de acţiune întocmite; c) repetiţii ale acţiunilor rezervei, în concordanţă cu priorităţile misiunii d) controale executate la toate nivelurile. SECŢIUNEA a 3-a Planificarea acţiunilor de luptă PARAGRAFUL 3.1 Generalităţi 129. - Planificarea acţiunilor de luptă, indiferent de tipul acestora, reprezintă un proces coordonat al comandamentului pentru stabilirea modului optim de îndeplinire a misiunii; aceasta poate fi : a) “planificare deliberată”, care are la bază misiunile deduse de comandament ca urmare a analizei situaţiei şi anticipării locului şi rolului pe care unitatea îl va avea în acţiunea viitoare; b) “planificare de executare”, care se execută pe baza ordinului eşalonului superior. 130 . - Planificarea deliberată este specifică eşaloanelor strategice dar, poate fi folosită şi de către comandamentele operaţionale şi tactice. 131. - Planificarea acţiunilor de luptă reprezintă un proces complex de analiză şi evaluare a situaţiei inamicului, trupelor proprii, vecinilor, condiţiilor de teren, anotimp şi stare a vremii, precum şi a misiunii primite de a determina, pe această bază, modalităţile de realizare a scopurilor (obiectivelor). Complexitatea acestui proces depinde de gradul de detaliere a misiunii stabilită de eşalonul superior şi de limitele formulate de acesta prin ordin, precum şi de timpul la dispoziţie pentru planificarea luptei. 132. - (1) Procesul de planificare are ca scop stabilirea celei mai bune metode de îndeplinire a obiectivelor şi planificarea unei acţiuni militare viitoare şi are ca rezultantă planul de acţiune şi ordinul de luptă, documente care sunt destinate să genereze o acţiune de luptă prin care se urmăreşte îndeplinirea misiunii (obiectivelor). (2) Ordinele sunt mijloace prin care comandantul transmite subordonaţilor situaţia de pe câmpul de luptă, intenţiile şi deciziile, viziunea sa în ceea ce priveşte acţiuni militare viitoare. (3) Acestea furnizează măsuri şi activităţi pentru ducerea luptei asigurând, totodată, sincronizarea activităţilor statului major cu deciziile comandantului. 133. - (1) Planul şi ordinul de luptă trebuie să asigure: concentrarea întrebuinţării forţelor proprii asupra centrului de greutate al forţei inamicului; 44

definirea clară a condiţiilor care asigură succesul în aplicarea puterii de luptă şi realizarea unităţii efortului structurilor participante. (2) Acestea trebuie să constituie baza pentru planurile subunităţilor subordonate dar trebuie să asigure păstrarea libertăţii de decizie şi acţiune pentru acestea. 134. - (1) În planificarea luptei se pot folosi metode diferite, în funcţie de natura şi scopul misiunii, precum şi de timpul avut la dispoziţie, astfel: planificare succesivă pe eşaloane ierarhice (corp de armată, divizie, brigadă, batalion) sau planificare simultană, la două sau mai multe eşaloane. (2) Detaliile pe care le furnizează comandantul prin intermediul ordinelor depinde de experienţa şi competenţa subordonaţilor săi, de coeziunea şi experienţa în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă a subunităţilor din subordine, de complexitatea misiunilor. 135. - (1) Pentru a fi clare şi simple, planurile/ordinele includ anexe atunci când este necesar şi numai când acestea sunt legate de întreaga acţiune de luptă. (2) Anexa la planul şi/sau ordinul de luptă reprezintă sprijinul adiţional şi sincronizarea care este necesară a se realiza pe timpul ducerii acţiunilor de luptă pentru îndeplinirea misiunilor. 136. - Toate planurile şi ordinele de acţiune trebuie să respecte următoarele cerinţe : să cuprindă cinci paragrafe (situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic, comanda şi comunicaţiile); să furnizeze organizarea pe misiuni (obiective) şi forma de manevră; să cuprindă misiunea concretă bazată pe ordinul eşalonului superior incluzând durata în timp şi/sau spaţiu şi data începerii acesteia; să transmită concepţia desfăşurării acţiunilor de luptă. 137. - Planificarea acţiunilor de luptă la nivel batalion cuprinde următorii paşi: iniţierea planificării; orientarea personalului implicat în planificare; elaborarea concepţiei; elaborarea planului de acţiune şi revederea planului de acţiune. PARAGRAFUL 3.2 Iniţierea planificării 138. - Iniţierea planificării este primul pas al procesului de planificare şi are la bază ordinul de primit de la eşalonul superior sau misiunea dedusă de comandant. In cazul planificării deliberate comandantul va informa eşalonul superior despre procedura iniţiată, îi transmite principalele coordonate ale planului de acţiune, iar după obţinerea aprobării acestuia trece la execuţia propriu-zisă a misiunii (în situaţii excepţionale trecerea la îndeplinirea misiunii se face la ordinul comandantului). 139. - (1) Pentru declanşarea procesului de planificare a luptei, comandantul execută analiza misiunii primite sau aprofundarea celei deduse şi stabileşte problemele principale ale planificării. (2) Analizându-şi misiunea, comandantul trebuie să înţeleagă intenţia şi concepţia i eşalonului superior, să identifice locul şi rolul unităţi (unităţii), în cadrul i eşalonului superior, misiunea şi scopul i; concluziile vor reprezenta modul de acţiune recomandat statului major în vederea elaborării “Concepţiei “.

45

(3) La analiza misiunii, în afara comandantului, pot participa locţiitorul comandantului, şeful de stat major şi 1-2 ofiţeri din compartimentele informaţii, operaţii şi logistic precum şi alte persoane stabilite de comandant. (4) Atunci când timpul pentru pregătirea luptei este scurt, la această activitate (etapă) pot lua parte toţi şefii de compartimente; în acest caz, nemaifiind necesară parcurgerea etapei următoare, orientarea personalului implicat în planificare, această activitate va fi făcută de către şefii de compartimente cu personalul din subordine, cu problemele specifice domeniului respectiv de activitate. 140. - Elaborarea elementelor de bază ale planificării reprezintă activitatea de bază prin care comandantul identifică limitele luptei, stabileşte necesităţile de informaţii şi datele privind coordonarea activităţii compartimentelor pentru executarea planificării. 141. - Comandantul va identifica limitele luptei în sensul obligaţiilor şi restricţiilor impuse (ce trebuie să execute în timp şi spaţiu şi respectiv ce nu are voie să execute înainte, în timpul şi după terminarea i). 142. - (1) Stabilind datele privind coordonarea activităţilor, comandantul trebuie să ţină cont (identifice când nu sunt precizate) de: centrul de greutate, punctele decisive, direcţiile de efort (direcţia principală de efort sau direcţia loviturii principale), punctele critice şi starea la sfârşitul luptei. (2) Aceste date îi vor permite să identifice în fază iniţială: cine va (vor) participa la acţiunea de luptă; ce trebuie să facă; unde va avea loc acţiunea, schema de manevră, cine execută efortul principal, când şi de ce se execută. (3) Pe baza unei analize sumare a inamicului şi a acţiunilor viitoare se vor determina necesităţile de informaţii şi zona asupra căreia să se extindă cercetarea precum şi priorităţile şi urgenţa acestora. PARAGRAFUL 3.3 Orientarea personalului implicat în planificarea luptei 143. Orientarea personalului implicat în planificarea luptei este pasul doi al procesului de planificare. Această activitatea este responsabilitatea comandantului şi, în situaţii deosebite, pe baza indicaţiilor acestuia, se poate desfăşura de către locţiitor sau şeful de stat major. (2) Din ordinul de operaţii primit se prezintă: situaţia de ansamblu şi evaluarea acesteia în raport cu ”unitatea“ proprie; intenţia şi elementele de bază ale concepţiei eşalonului care a emis ordinul şi îndrumarea pentru planificare. 144.-(1) Precizarea problemelor principale ale planificării stabilite de comandant sunt hotărâtoare pentru activitatea statului major în vederea pregătirii luptei şi reprezintă viziunea comandantului asupra luptei. (2) Documentul final al fazei de orientare a procesului de planificare a luptei îl reprezintă ghidul comandantului pentru planificarea i. (4) Această activitate permite personalului implicat în planificare să solicite precizările necesare pentru declanşarea activităţilor următoare; lămuririle trebuie făcute clar şi fără echivoc, concis şi să aibă caracter decis. (5) Orientare a procesului de planificare a luptei la nivel batalion se execută sub forma unui instructaj informaţional sau briefing de analiză a misiunii. 46

PARAGRAFUL 3.4 Elaborarea concepţiei luptei 145. - (1) Elaborarea concepţiei luptei reprezintă pasul trei şi decisiv al procesului de planificare şi se materializează în urma deciziei comandantului. (2) Elaborarea concepţiei luptei se desfăşoară pe baza îndrumării comandantului pentru planificare şi cuprinde următoarele activităţi: analiza situaţiei; elaborarea cursurilor de acţiune; analiza cursurilor de acţiune; compararea cursurilor de acţiune; alegerea cursului optim de acţiune şi elaborarea concepţiei luptei. 146. - (1) Analiza situaţiei. Prima etapă a procesului de estimare o constituie analiza situaţiei folosind factorii MIFT-TC pentru a determina influenţa acestora asupra cursurilor acţiunii posibile. După finalizarea analizei şi centralizarea estimărilor, statul major este în măsură să elaboreze variante posibile de cursuri ale acţiunilor. (2) Pentru analiza situaţiei, modulele comandamentului studiază datele şi informaţiile despre factorii MIFT-TC. 147. - (1) Analiza terenului şi a stării vremii este efectuată de modulului S.2, concluziile rezultate fiind centralizate la modulul operaţii. Analiza terenului se execută pe baza studierii caracteristicilor acestuia care influenţează direct acţiunile militare. Acestea sunt: obstacolele; direcţiile/căile de apropiere; punctele-cheie din teren; posibilităţile de observare şi executare a focului; posibilităţile de mascare şi adăpostire/acoperire. Concomitent cu acestea, modulul S.2 analizează şi condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii. (2) Având la dispoziţie concluziile/estimările rezultate în urma studierii terenului şi a stării vremii, modulul operaţii trebuie să fie în măsură să determine modul în care caracteristicile zonei de acţiune influenţează posibilităţile forţelor proprii şi ale inamicului. (3) Obstacolele reprezintă restricţiile naturale sau artificiale care canalizează, întârzie, restricţionează sau deviază deplasarea în teren a forţelor şi mijloacelor batalionului. Orice porţiune de teren este evaluată din punctul de vedere al tipului de forţe care urmează să acţioneze în respectivele condiţii. Influenţa obstacolelor este exprimată prin gradul de accesibilitate a terenului: inaccesibil; greu accesibil; accesibil. Toate obstacolele care afectează posibilităţile de deplasare/manevră ale forţelor, trebuie identificate şi analizate, inclusiv cele realizate de forţele proprii, astfel: a) teren inaccesibil – zona este impracticabilă pentru tancuri şi anumite tipuri de autopropulsate, sau necesită un efort prea mare pentru asigurarea mobilităţii acestora; foarte puţine zone sunt considerate inaccesibile pentru infanteria care acţionează pe jos; în unele zone, reţeaua de drumuri asigură deplasarea forţelor mecanizate, dar nu permite executarea manevrei acestora; b) teren greu accesibil – existenţa pantelor abrupte şi a vegetaţiei dese pot îngreuna executarea manevrei forţelor batalionului, care acţionează în acest tip de teren, iar uneori este necesar sprijinul forţelor şi mijloacelor de asigurare a mobilităţii; o zonă considerată greu accesibilă pentru forţele mecanizate, poate fi considerată ca accesibilă pentru infanteria care acţionează pe jos; 47

c) teren accesibil – deplasările şi manevra sunt posibile pe majoritatea direcţiilor, iar forţele care acţionează în zonă nu au nevoie de sprijinul elementelor de asigurare a mobilităţii. (4) Direcţiile/căile de apropiere reprezintă porţiunea de teren necesară pentru deplasarea/înaintarea către un anumit obiectiv. O direcţie de apropiere favorabilă oferă, de regulă, suficiente coridoare de mobilitate, acestea sunt zonele în interiorul itinerarelor/drumurilor de apropiere care permit atât deplasarea cât şi executarea manevrei. Ele permit forţelor proprii sau ale inamicului să înainteze sau să se retragă, respectând normele tactice şi le asigură posibilitatea concentrării forţelor, realizării surprinderii şi deplasării rapide. La analiza inamicului, modulul S.2 determină direcţiile de apropiere cu un eşalon mai sus şi coridoarele de mobilitate cu două eşaloane mai jos. La forţele proprii se stabilesc itinerarele/drumurile de apropiere cu un eşalon mai jos şi coridoarele de mobilitate cu două eşaloane mai jos. În zona de acţiune trebuie identificate direcţiile de apropiere atât pentru forţele mecanizate cât şi pentru infanteria care acţionează pe jos. În ofensivă, se identifică itinerarele/drumurile favorabile de înaintare spre obiectiv ale forţelor proprii şi direcţiile posibile de contraatac ale inamicului. În apărare, este valabilă aceiaşi regulă, aplicată în sens invers. De asemenea, trebuie identificate direcţiile pe care le pot folosi elementele de cercetare ale inamicului. După identificarea direcţiilor de apropiere, trebuie analizată influenţa obstacolelor asupra practicabilităţii acestora, examinând următoarele aspecte: a) ce obstacole naturale pot împiedica înaintarea; b) cum pot fi consolidate obstacolele naturale existente şi cum va influenţa aceasta practicabilitatea itinerarelor/drumurilor de apropiere; c) în ce măsură, obstacolele paralele cu direcţiile de apropiere favorizează protecţia flancurilor sau limitează deplasările de front. (5) Punctele-cheie din teren reprezintă zonele a căror ocupare, menţinere sau control conferă un avantaj pentru ambii combatanţi. Folosind harta şi informaţiile disponibile, comandantul determină porţiunile de teren în care dispunând forţele şi mijloacele, poate domina direcţiile de apropiere sau zona obiectivului. Pentru a controla o porţiune–cheie din teren, nu este obligatorie dispunerea de forţe şi mijloace, accesul inamicului spre aceste zone putând fi împiedicat, folosind focul direct şi din poziţii de tragere acoperită. Determinarea punctelor-cheie din teren, oferă comandantului indicaţii utile pentru organizarea sistemului de foc şi realizarea dispozitivului de operaţii. Punctele-cheie din teren vor fi luate în considerare pe timpul elaborării cursurilor acţiunii. (6) Posibilităţile de observare şi executare a focului. Posibilităţile de observare sunt determinate de modul în care terenul influenţează cercetarea, recunoaşterea, descoperirea şi identificarea ţintelor. Posibilităţile de executare a focului sunt determinate de modul în care terenul influenţează tragerile executate cu armamentul din dotare. Pe baza concluziilor rezultate în urma analizei acestor influenţe, comandantul şi S.3 stabilesc elementele de bază ale sistemului de foc. (7) Posibilităţile de mascare şi adăpostire/acoperire. Adăpostirea asigură protecţia împotriva focului executat de inamic, iar mascarea, protecţia împotriva observării acestuia. Analiza posibilităţilor de adăpostire şi mascare nu poate fi 48

separată de cea a posibilităţilor de observare şi executare a focului. Mijloacele de foc şi tehnica de luptă trebuie să fie adăpostite şi mascate pentru a putea fi folosite eficient şi a le proteja împotriva loviturilor inamicului. La identificarea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, trebuie luat în considerare şi impactul pe care aparatura de vedere pe timp de noapte şi pe bază de imagini termale îl are asupra posibilităţilor de observare, atât ale inamicului, cât şi ale forţelor proprii. (8) Starea vremii se analizează folosind elementele esenţiale pentru acţiunile militare: temperatura şi umiditatea; precipitaţiile; vântul; norii; vizibilitatea (care include timpul de lumină). Pentru a stabili influenţa lor asupra acţiunilor, efectele stării vremii vor fi corelate cu terenul. Vremea afectează multe categorii de tehnică şi echipament (inclusiv aparatura electronică şi optică), terenul (practicabilitatea) şi vizibilitatea, dar cel mai mare impact îl are asupra militarilor. În condiţii de vreme rea, de căldură sau frig excesive, procesul de comandă şi control este îngreunat, vremea aspră şi vizibilitatea redusă reduc eficienţa acestuia şi a acţiunilor subordonaţilor, iar existenţa şi direcţia de bătaie a vântului condiţionează modul de folosire a mijloacelor fumigene. 148. - (1) Analiza inamicului. Scopul analizei inamicului este de a stabili cele mai probabile cursuri ale acţiunilor acestuia. Informaţiile pentru identificarea acţiunilor provin din mai multe surse, incluzând doctrina inamicului şi activităţile curente desfăşurate de acesta. Informaţiile necesare pentru analiza inamicului includ următoarele: a) compunerea - aceasta poate fi prezentată sub forma unui tabel/schemă întocmit de modulul S.2, care include date referitoare la tipul, denumirea, organizarea şi dotarea de principiu a forţelor inamicului dispuse în zona de acţiune a batalionului; b) dispozitivul de luptă- constă în identificarea modului de dispunere a forţelor inamicului în spaţiul de luptă; acesta poate fi prezentat grafic pe hartă, sub formă de schemă, sinteză informativă sau alt format ales de şeful modulului S.2; stabilirea dispozitivului de luptă al inamicului se bazează şi pe concluziile rezultate în urma analizei terenului; c) tăria (gradul de completare) - aceste informaţii se referă la valoarea reală a forţelor şi mijloacelor inamicului care acţionează în zona de acţiune; d) acţiuni semnificative - sunt informaţii referitoare la activităţile cele mai recente desfăşurate de inamic şi care oferă indicii despre intenţiile probabile ale acestuia; e) particularităţi şi slăbiciuni - reprezintă anumite caracteristici ale forţelor sau mijloacelor de luptă ale inamicului care examinate şi exploatate cu grijă de planificatori, pot furniza un avantaj forţelor proprii; o atenţie deosebită se va acorda stabilirii centrului de greutate şi determinării vulnerabilităţilor majore a căror exploatare poate conduce către acesta; f) posibilităţile inamicului - sunt acţiunile pe care inamicul le poate desfăşura în timp şi spaţiu şi care pot influenţa semnificativ îndeplinirea misiunii de către forţele proprii; modulul S.2 le identifică şi le prezintă în cadrul estimării; g) date de fond despre zona viitoarelor lupte şi despre grupurile ţintă posibile, necesare pentru planificarea acţiunilor psihologice (ideologie; mediu 49

înconjurător; mediu cultural; etnicitate; mijloace de comunicare în masă şi rolul lor; rolul armatei; religie; istorie; influenţe străine etc.). (2) Cursul acţiunilor probabile ale inamicului este estimat de modulului S.2, pe baza informaţiilor obţinute anterior. Analiza acestora se va axa pe determinarea punctelor tari şi a celor vulnerabile ale inamicului. În timpul procesului de estimare, modulul S.3 sau comandantul pot accepta, revizui sau ignora cursul acţiunilor inamicului cunoscute, sau pot crea altele. Această interacţiune este esenţială în elaborarea unor cursuri ale acţiunilor forţelor proprii cât mai realiste. Rezultatul va consta într-un enunţ clar şi concis al celui mai probabil curs al acţiunilor inamicului, ale cărui informaţii vor permite şefului modulului S.3 şi comandantului să desfăşoare jocul de război şi să stabilească cursul optim al acţiunilor batalionului. 149. - Analiza forţelor proprii. Modulul S.3 centralizează de la toate celelalte module ale statului major informaţii privind ”situaţia de stare” care să-l ajute în stabilirea capacităţii combative a forţelor proprii, în concordanţă cu forma de luptă ce urmează a se desfăşura. Multe din aceste informaţii trebuie să fie identificate de statul major şi comandant în timpul informării care precede analiza misiunii, astfel: a) compunerea- este prezentată ca o sumă de date despre forţele disponibile pentru îndeplinirea misiunii; cunoaşterea subunităţilor din subordine, respectiv, organizarea curentă pentru luptă a batalionului, a ofiţerilor din statul major şi comandanţilor de subunităţi, precum şi documentele de conducere elaborate anterior, îl pot ajuta pe şeful modulului S.3 să stabilească viitoarea compunere pentru luptă a batalionului; de asemenea, trebuie stabilite relaţiile de comandă şi sprijin; b) dispunerea curentă a forţelor proprii- este stabilită de modulul S.3, cu ajutorul comandantului, comandanţilor subordonaţi, al altor ofiţeri din statul major, a hărţilor, situaţiei, schemelor sau al altor documente elaborate anterior; informaţiile referitoare la dispunerea curentă includ datele referitoare la dispunerea subunităţilor luptătoare, de sprijin de luptă şi de logistică; c) nivelul capacităţii combative- concluziile analizei capacităţii combative a forţelor proprii se concentrează pe evidenţierea posibilităţilor reale şi a vulnerabilităţilor, pentru a-l ajuta pe comandant să selecteze cursul optim de acţiune; analiza capacităţii combative are în vedere misiunea primită şi intenţia comandantului eşalonului superior, dispunerea curentă şi ulterioară a vecinilor şi a rezervei eşalonului superior, elementele puterii de luptă şi moralul personalului, gradul de suport logistic al forţelor din compunere, primite ca întărire/în sprijin; puterea de luptă a unei subunităţi este dată de calitatea personalului şi a mijloacelor de luptă şi nu neapărat de mărimea acesteia; puterea batalionului se bazează pe numărul, tipul şi capacitatea combativă a subunităţilor din organică; d) activităţile semnificative - datele privind formele de manevră, măsurile de asigurare şi protecţie a forţelor şi alte elemente care vor fi luate în calcul pe timpul planificării; e) particularităţi şi slăbiciuni - trebuie identificate, fiind luate în considerare pe timpul elaborării cursurilor acţiunii, se va aplica în mod adecvat conceptul centrul de greutate – vulnerabilităţi majore. 150. - Concluziile rezultate în urma analizei situaţiei constituie baza estimărilor modulelor şi ofiţerilor de specialitate şi se prezintă şefului de stat major. Estimările 50

modulelor statului major sunt centralizate de către modulul operaţii şi stau la baza elaborării cursurilor acţiunilor. Factori Misiunea

Inamicul Terenul (starea vremii) Forţele proprii Timpul Civilii

Estimări Care sunt scopurile misiunii batalionului, conform intenţiilor comandantului eşalonului superior? Care sunt sarcinile a căror îndeplinire asigură îndeplinirea scopului stabilit? Care este cursul acţiunilor ţinând cont de teren şi de obiectivul probabil? Unde va avea loc primul contact şi care va fi dispozitivul adoptat de acesta? Cum influenţează terenul şi starea vremii acţiunile forţelor proprii? Unde trebuie concentrat efortul pentru a atingerea scopul stabilit? Cum se va concentra puterea de luptă în punctele vulnerabile ale inamicului? Cum se poate obţine o capacitate combativă ridicată în condiţiile date? - Care sunt aspectele critice din punct de vedere al timpului (ce trebuie să se întâmple şi când trebuie să se întâmple pentru atingerea scopului stabilit)? - Ce se va întâmpla cu civilii din zona de luptă ? Care este atitudinea şi ce acţiuni pot desfăşura? Cum pot influenţa acestea desfăşurarea acţiunilor militare din zona de luptă?

Tabelul nr. 4- Estimările de bază în analiza factorilor MIFT-TC 151. - (1) Elaborarea cursurilor acţiunilor. Cursul acţiunilor reprezintă un plan posibil de îndeplinire a misiunii batalionului. El trebuie să fie clar şi concis, să arate cum va îndeplini misiunea şi să conţină suficiente detalii pentru a putea fi simulat pe timpul jocului de război. Este indicată elaborarea a 2 sau 3 cursuri ale acţiunilor, pentru a fi luate în considerare la luarea deciziei. Elaborarea mai multor cursuri ale acţiunilor ajută la realizarea mai multor variante de plan şi creşte flexibilitatea comenzii în timpul execuţiei. Fiecare curs al acţiunilor trebuie să fie: a) viabil - să asigure îndeplinirea misiunii şi să sprijine intenţia comandantului; b) acceptabil - să evite crearea unor dificultăţi inutile în desfăşurarea acţiunilor batalionului; c) distinct - misiunile şi sarcinile stabilite pentru subordonaţi să difere de cele stabilite în cadrul altui curs al acţiunilor. (2) Metodele de elaborare a unui curs al acţiunilor pot diferi de la un stat major la altul, în funcţie de experienţa planificatorilor, nivelul de coeziune al personalului şi de precizările comandantului. De regulă, activitatea de elaborare a unui curs al acţiunii cuprinde următorii paşi: 51

a) Stabilirea centrului de greutate al forţei inamicului şi a punctelor decisive - în final, comandantul va identifica vulnerabilităţile majore ale inamicului asupra cărora batalionul îşi va concentra efortul principal; b) stabilirea eforturilor de sprijin (secundare) - comandantul stabileşte natura şi valoarea efortului (eforturilor) de sprijin, răspunzând la întrebarea “Ce altceva trebuie făcut pentru ca efortul principal să aibă succes?” c) stabilirea scopurilor - comandantul va stabili scopuri ce trebuiesc atinse de efortul principal şi cel de sprijin; scopul efortului principal va fi direct legat de scopul acţiunilor batalionului, stabilit de eşalonul superior; d) stabilirea şi repartizarea sarcinilor - comandantul va repartiza subunităţilor sarcinile identificate, în concordanţă cu scopurile stabilite; e) identificarea forţelor necesare îndeplinirii misiunii - comandantul va lua în considerare subunităţile organice şi cele primite ca întărire/în sprijin; efortul principal este întărit, de regulă, prin alocarea de forţe şi mijloace suplimentare şi ca atare, conform principiului economiei forţelor, direcţia secundară de efort va dispune de forţe şi mijloace limitate; f) stabilirea măsurilor de control - măsurile de control sunt stabilite pentru a clarifica responsabilităţile şi a concentra acţiunile subordonaţilor în sprijinul efortului principal; comandantul trebuie să asigure subordonaţilor libertatea de acţiune, în limitele impuse de situaţia concretă; g) întocmirea enunţului şi a schemei cursului acţiunii - reprezentările grafice ale cursurilor acţiunilor sporesc claritatea acestora; pe schemă va fi reprezentat modul de executare a manevrei; măsurile grafice de control trebuie să fie reprezentate cu acurateţe, iar dacă schema va fi inclusă în ordinul de luptă, simbolurile grafice atipice, folosite pentru clarificarea unor particularităţi, vor fi explicate într-o legendă; h) prezentarea cursurilor de acţiune - expunerea unui curs al acţiunii trebuie să răspundă la următoarele întrebări: Ce? (Ce sarcini sunt de îndeplinit?); Când? (Când va trebui începută sau terminată acţiunea? Constituie limitări ale timpului?); Unde? (Unde se află zonele pentru apărare sau ofensivă stabilite prin ordin?); Cum? (Cum se realizează manevra şi care sunt scopurile elementelor acesteia? Care este efortul principal?); De ce? (Care este scopul stabilit şi care vor fi rezultatele acţiunii?). 152. - (1) Analiza cursurilor acţiunilor. A treia etapă a estimării situaţiei este analizarea cursurilor acţiunilor. Jocul de război (o luptă mintală, imaginară) constituie cel mai bun test pentru un curs al acţiunii . Acesta se bazează cu precădere pe raţionamentele tactic, pe experienţa comandantului şi a şefului modulului S.3, fiind un proces care se derulează pas cu pas. (2) Scopul jocului de război. Comandantul şi şeful modulului S.3 vor analiza fiecare curs al acţiunii forţelor proprii pentru a-i determina avantajele şi dezavantajele, pentru a-l îmbunătăţii şi pentru a identifica alte sarcini care să-l facă mai viabil. În timpul jocurilor de război, statul major va identifica factorii complementari ai luptei (sprijinul prin foc, obstacolele, folosirea elicopterelor) şi cum pot fi folosiţi în modul cel mai eficient. (3) Acţiune, reacţie, contraacţiune. Comandantul şi şeful modulului S.3, împreună cu statul major, vor desfăşura jocurile de război în conformitate cu modul 52

în care se aşteaptă să se desfăşoare acţiunile planificate, confruntând cursul acţiunilor forţelor proprii cu cele probabile ale inamicului. Comandantul va analiza pe etape ale luptei cursurile acţiunilor, în succesiunea lor logică sau pe evenimente importante, pentru a stabili cea mai bună reacţie şi apoi a determina cea mai indicată contraacţiune. Acest proces de stabilire a tipului de acţiune, a felului reacţiei, şi contraacţiunii va continua până la finalizarea misiunii, sau până când cursul acţiunii se dovedeşte a fi necorespunzător. Cel mai probabil curs al acţiunii inamicului va trebui luat permanent în considerare şi subliniat în timpul jocurilor de război. (4) Momentele critice (importante) şi punctele decisive. Comandantul şi şeful modulului S.3 trebui să urmărească cu atenţie jocul de război, pentru a identifica evenimentele importante care pot constitui puncte decisive ale acţiunilor. Un mod simplu de a identifica şi analiza momentele critice, îl constituie transpunerea fiecărei sarcini esenţiale într-un eveniment critic. Cucerirea unui aliniament sau obiectiv, depăşirea unui obstacol sau introducerea în luptă a rezervelor, sunt exemple de evenimente critice în acţiunile de luptă ofensive. Acţiunile de luptă în cadrul siguranţei de luptă, distrugerea/neutralizarea primului eşalon al inamicului sau a rezervelor acestuia sunt exemple de momente şi evenimente critice în lupta de apărare. Alte evenimente critice pot fi stabilite pe timpul desfăşurării jocurilor de război. (5) Factorii semnificativi şi criteriile de evaluare. După stabilirea momentelor critice, modulul S.3 trebuie să stabilească şi să selecteze criteriile care vor fi folosite pentru analizarea cursurilor acţiunilor. Criteriile de evaluare diferite de la o misiune la alta includ tot ceea ce comandantul consideră că este necesar şi pot fi: principiile de ducere a acţiunilor de luptă; principiile şi normele tactice; intenţia comandantului; nivelul de risc. Pentru ca jocurile de război să fie uşor de condus numărul factorilor semnificativi (criteriilor de evaluare) trebuie să fie cât mai mic. De regulă, se folosesc 3-7 factori semnificativi. Pentru a fi comparate mai multe cursuri ale acţiunilor în timpul desfăşurării jocurilor de război vor fi folosite aceleaşi criterii. Atunci când în stabilirea criteriilor de evaluare sunt luaţi în considerare factorii MIFT-TC, pentru fiecare în parte se vor avea în vedere anumite aspecte şi cerinţe. (6) Misiunea: a) va duce acest curs al acţiunii la îndeplinirea misiunii? b) este respectată intenţia comandantului? c) cursul acţiunii este restrictiv sau flexibil? d) avantajează cursul acţiunii desfăşurarea misiunilor următoare? e) se încadrează cursul acţiunii în constrângerile stabilite? (7) Inamicul: a) exploatează cursul acţiunii vulnerabilităţile majore ale inamicului? b) va limita cursul acţiunii centrul de greutate şi posibilităţile inamicului? c) cum va afecta cursul acţiunii moralul şi dorinţa de luptă a inamicului? d) cum va afecta cursul acţiunii cel mai periculos curs al acţiunii inamicului? e) cum va afecta cursul acţiunii intenţiile inamicului? f) cum va afecta cursul acţiunii reacţiile inamicului? (8) Terenul şi vremea: 53

a) cum se vor folosi în cadrul cursului acţiunii itinerarele/drumurile de apropiere? b) cum se vor folosi în cadrul cursurilor acţiunilor mascarea şi adăpostirea? c) cum va folosi sau evita cursul acţiunii obstacolele? d) cum se va folosi în cadrul cursului acţiunii punctul-cheie sau decisiv din teren? e) cum se va folosi în cadrul cursului acţiunii viteza de deplasare şi gradul de practicabilitate? f) cum va asigura cursul acţiunii sprijinul prin foc şi controlul mişcării? g) cum va fi influenţat cursul acţiunii de starea vremii şi vizibilitate? h) în ce măsură cursul acţiunii exploatează posibilităţile zonelor de aterizare, îmbarcare, debarcare? (9) Forţele proprii: a) cum va permite cursul acţiunii utilizarea forţelor proprii (ca tip şi număr), menţinerea/protejarea centrului de greutate şi protecţia (interzicerea atacului asupra) vulnerabilităţilor majore proprii? b) cum va utiliza cursul acţiunii dispozitivul şi locul de dispunere? c) cum va utiliza cursul acţiunii avantajele anterioare? d) cum va utiliza cursul acţiunii relaţiile de conducere şi moralul? e) cum va utiliza cursul acţiunii nivelul de instruire? f) cum va utiliza cursul acţiunii nivelul de disciplină? g) cum va utiliza cursul acţiunii sprijinul celorlalte arme? h) cum va utiliza cursul acţiunii mobilitatea? i) cum va utiliza cursul acţiunii sprijinul prin foc şi logistic? j) cum va favoriza cursul acţiunii acţiunile eşalonului superior? (10) Timpul la dispoziţie: a) cât de simplu sau complex este cursul acţiunii? b) acordă cursul acţiunii suficient timp pentru mişcare? c) acordă cursul acţiunii suficient timp pentru planificare şi pregătire? d) limitează cursul acţiunii timpul de reacţie al inamicului? e) respectă cursul acţiunii limitele de timp impuse de eşalonul superior? f) asigură cursul acţiunii timp pentru sincronizare în luptă? g) acordă cursul acţiunii timp pentru acţiuni în condiţii de vizibilitate redusă? (11) Logistica: a) cum vor afecta resursele la dispoziţie cursul acţiunii? b) cum vor afecta cursul acţiunii posibilităţile de transport la dispoziţie? c) cum vor afecta cursul acţiunii capacităţile de întreţinere la dispoziţie? d) cum vor afecta cursul acţiunii rezervele de apă? (12) Tehnici de desfăşurare a jocurilor de război. Un planificator poate să folosească mai multe metode de desfăşurare a jocurilor de război pentru fiecare curs al acţiunii. Comandantul şi şeful modulului S.3 pot folosi una singură sau o combinaţie a următoarelor trei metode de conducere a jocurilor de război:

54

FÂŞIA 1

FÂŞIA 2

Obv

Figura 2- Jocul de război, metoda fâşiilor FÂŞIA 1

FÂŞIA 2

FÂŞIA 3

Obv

Figura 1- Jocul de război, metoda direcţiei de apropiere a) metoda direcţiilor de apropiere (figura nr.1)- planificatorul se va concentra pe o singură direcţie de apropiere într-un moment dat; această metodă este des folosită în cadrul jocurilor de război ale cursurilor de acţiune elaborate pentru lupta de apărare, când trebuie luate în considerare mai multe direcţii/itinerare/ de apropiere; b) metoda fâşiilor (figura nr. 2)- planificatorul utilizează metoda fâşiilor împărţind zona de luptă în sectoare de-a latul frontului; aceasta este tehnica cea mai indicată, permiţând luarea simultană în considerare a tuturor factorilor care pot influenţa desfăşurarea unui anumit moment critic; c) metoda zonelor (figura nr. 3)- planificatorul se concentrează în timpul jocurilor de război asupra unei anumite zone a câmpului tactic; aceasta poate fi zona obiectivului, zona de contact sau zonele unde pot să se execute acţiuni decisive; 55

jocurile de război vor folosi metoda acţiunii, reacţiei, contraacţiunii, aşa cum s-a prezentat anterior, dar se vor limita la zona analizată; această tehnică este des folosită atunci când nu există suficient timp la dispoziţie. FÂŞIA 1

FÂŞIA 2

FÂŞIA 3

Obv

Figura 3- Jocul de război, metoda zonelor (13) Pregătirea jocurilor de război. Planificatorul parcurge următoarele: a) începe desfăşurarea jocului de război prin vizualizarea cursului luptei, a dispunerii şi dispozitivului forţelor proprii şi ale inamicului, a mijloacelor de sprijin la dispoziţie, conform cursului acţiunii supus analizei; b) ia în considerare toţi factorii şi face estimării asupra modului în care acestea vor afecta cursul acţiunii; c) încercă să prevadă fenomenul acţiune, reacţie, contraacţiune pe durata întregii lupte; jocurile de război permit analizarea în acest mod a tuturor evenimentelor specifice; d) se concentrează asupra sarcinilor subordonaţilor cu un eşalon mai jos (companii) şi a elementelor de sprijin (subunităţile de arme ale batalionului şi cele primite ca întărire sau în sprijin) cu două nivele mai jos . EVENIMENT IMPORTANT: Etape

Acţiune Reacţie

Contraacţiune

Forţe şi mijloace

Timp

Puncte decisive

Date şi informaţii critice necesare

Măsuri de control

Obs.

1. 2. 3. Tabelul nr. 5- Variantă de fişă de lucru pentru analiza cursului acţiunii (14) Desfăşurarea jocului de război. Acţiunile de luptă se vizualizează având ca punct iniţial primul loc/moment probabil de contact; folosind una sau o combinaţie a tehnicilor jocurilor de război enunţate anterior, el îşi creează o imagine despre 56

interacţiunea dintre forţele proprii, inamic, teren şi starea vremii. Când este posibil, întreg statul major va participa la jocul de război. Fiecare ofiţer de stat major este specialist în domeniul său şi poate cunoaşte cel mai bine modul de planificare a acţiunilor armei/specialităţii de care aparţine. Şeful modulului S.2 va interpreta acţiunile inamicului, iar şeful modulului S.3 va pune în aplicare propriul curs al acţiunii. Fiecare curs al acţiunii forţelor proprii trebuie analizat în comparaţie cu toate cursurile acţiunilor probabile ale inamicului, incluzând folosirea la maximum a resurselor de către acesta. Pe baza analizării prin metoda acţiunii, reacţiei şi contraacţiunii a fiecărui curs al acţiunii, se stabileşte gradul în care acesta răspunde la derularea favorabilă a momentelor decisive. În orice moment cursul acţiunii analizat, poate fi schimbat sau modificat pentru a răspunde mai bine cerinţelor factorilor importanţi, Astfel, un nou curs al acţiunii poate fi introdus, iar un altul gata elaborat, poate fi eliminat. (15) Avantajele jocului de război. Desfăşurarea jocurilor de război pentru fiecare curs al acţiunii elaborat ajută la identificarea avantajelor şi dezavantajelor. Continuarea analizei va determina o mai bună apreciere a factorului timp-spaţiu pentru activitatea subordonaţilor. Un alt avantaj al jocului de război îl reprezintă sprijinirea efortului de obţinere a informaţiilor. Modulul S.2 poate defini mai bine zonele de interes şi poate perfecţiona planul cercetării. De asemenea, bazându-se pe identificarea de către S.2 a ameninţărilor probabile, şeful S.3 poate stabili punctele decisive ce trebuie avute în vedere în planificarea misiunilor de foc şi organizarea cercetării. 153. - (1) Compararea cursurilor acţiunii. A patra etapă în procesul de estimare o reprezintă compararea cursurilor acţiunii şi alegerea cursului optim. Activitatea începe prin prezentarea avantajelor şi dezavantajelor din perspectiva fiecărui ofiţer din statul major, pe baza criteriilor de evaluare stabilite anterior. Statul major compară cursurile acţiunii propuse, în vederea identificării celui care are cele mai mari şanse de succes împotriva celui mai probabil curs al acţiunii inamicului, precum şi împotriva celui mai periculos. CRITERII POSIBILITĂŢI DE MANEVRA SIMPLITATE SPRIJIN PRIN FOC INFORMAŢII APĂRAREA AA MOBILITATE/ADĂPOSTIRE SPRIJIN LOGISTIC COMANDĂ ŞI CONTROL

Curs al acţiunii nr. 1 + + + + + + + (+)

Curs al acţiunii nr. 2 + + + + + + + (+)

Tabelul nr. 6- Variantă de matrice de comparare

57

Curs al acţiunii nr. 3 + + + + + -

Curs al acţiunilor Nr. 1

Nr. 2

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

Direcţia principală de atac evită principalele obstacole din teren. Există suficient spaţiu pentru executarea manevrei de către efortul principal şi rezerva. Efortul principal va dispune în timp scurt şi de posibilităţi bune de observare. Efortul de sprijin oferă protecţie de flanc eficace pentru forţele şi mijloacele efortului principal.

Pe direcţia principală de atac inamicul va opune o rezistenţă puternică în faza iniţială a atacului. Poate fi necesară introducerea în luptă a rezervei, în faza iniţială a atacului. Necesită aplicarea unor procedee care trebuie repetate şi organizate în detaliu. Necesită un efort suplimentar pentru exercitarea comenzii şi controlului pe timpul execuţiei i.

Tabelul nr. 7- Variantă de matrice de comparare prin expunerea avantajelor şi dezavantajelor (2) Cursul acţiunii selectat, de asemenea, trebuie să asigure: un nivel minim de risc pentru forţele şi mijloacele proprii; cea mai favorabilă dispunere a forţelor proprii la încheierea misiunii (în vederea desfăşurării acţiunilor ulterioare); suficientă flexibilitate pentru a adapta execuţia la elementele neprevăzute; un maxim posibil de iniţiativă şi libertate de acţiune pentru subordonaţi. (3) Cea mai obişnuită metodă de comparare a unor cursuri ale acţiunii este “matricea de comparare”. Această metodă constă în enumerarea factorilor semnificativi stabiliţi şi folosirea acestora pentru indicarea eficienţei cursului acţiunii (tabelul nr. 6). Fiecare şef de modul poate folosi propria matrice de comparare, care cuprinde factorii semnificativi stabiliţi la nivelul statului major. Atunci când cursurile acţiunii sunt evaluate prin acordarea de punctaje la criteriile stabilite, cursul optim este cel care întruneşte punctajul cel mai mic. (4) În evaluarea cursului acţiunii se pot lua în calcul şi factorii/criteriile de evaluare MIFT-TC, precum şi alte criterii specifice misiunii. (5) Matricea de comparare nu furnizează singură soluţii pentru luarea deciziei. Ea ajută statul major în elaborarea recomandărilor şi pe comandant în luare deciziei, prin furnizarea unei metode de comparare a mai multor cursuri ale acţiunii, pe baza aceloraşi criterii, care determină îndeplinirea cu succes a misiunii, dacă sunt realizate. (6) Importanţa, avantajele şi dezavantajele factorilor semnificativi folosiţi drept criterii, diferă de la un caz la altul. De aceea, uneori e necesară departajarea acestora prin acordarea unor coeficienţi “de importanţă”. Sarcina stabilirii coeficienţilor acordaţi fiecărui criteriu, revine de obicei şefului de stat major (tabelul nr. 8).

58

CRITERII POSIBILITĂŢI DE MANEVRA SIMPLITATE SPRIJIN PRIN FOC INFORMAŢII APĂRAREA AA MOBILITATE/ADĂPOSTIRE SPRIJIN LOGISTIC COMANDĂ ŞI CONTROL TOTAL

Obiectiv 3

Curs al acţiunii nr. 1 2 (6) 3

3 4 1 1 1 1 1

2 3 1 3 2 1 17

(9) (8) (3) (1) (3) (2) (1) (33)

Curs al acţiunii nr. 2 3 (9) 1 1 2 3 2 1 2 15

(3) (4) (2) (3) (2) (1) (2) (26)

Curs al acţiunii nr. 3 1 (3) 2 3 1 2 1 3 3 16

(6) (12) (1) (2) (1) (3) (3) (31)

Tabelul nr. 8- Variantă de matrice de comparare prin analiză numerică, cu acordare de coeficienţi “de importanţă” 154. - (1) Alegerea cursului optim de acţiune şi elaborarea concepţiei luptei este etapa a cincia în procesul de estimare. Etapa dată constă în prezentarea recomandărilor, însoţite de o schemă, de către şeful modulului S.3. Acesta va recomanda tipul de forţe ce vor fi angajate dar nu va nominaliza unităţile/subunităţile. Comandantul va decide ulterior asupra schemei generale a manevrei. (2) Recomandările şefului modulului S.3. Şeful modulului S.3- operaţii va centraliza estimările şi recomandările tuturor celorlalte module din statul major, astfel încât propunerile sale să reprezinte poziţia întregului stat major. Dacă comandantul va aduce modificări mari cursului acţiunii recomandat, sau va crea un altul prin combinarea părţilor celor existente, statul major va desfăşura un nou joc de război pentru simularea variantei stabilită de comandant (3) Decizia comandantului. Comandantul va ţine cont de recomandările statului major prezentate de şeful modulului S.3- operaţii, le va completa cu estimările sale şi va formula decizia şi concepţia proprie. Decizia comandantului include acelaşi 5 paragrafe ca şi planul (ordinul) de luptă. Baza deciziei comandatului o constituie concepţia comandantului. (4) Concepţia comandantului va conţine următoarele puncte: - direcţia de efort; - dispozitivul de luptă; - etapele luptei (cum va fi indeplinită misiunea ) - manevra ; - cum vor fi organizate componentele sistemei de operare pe câmpul de luptă (cercetare, C2, Sprijin de foc, Apărarea AA, sprijin Genistic) 155. - Iniţierea acţiunilor cu caracter preliminar. În vederea folosirii cât mai eficiente a timpului, deplasările iniţiale pot începe în orice fază a procedurilor de conducere a forţelor. Dacă timpul la dispoziţie este scurt şi este necesară efectuarea unor deplasări pe distanţe lungi, comandantul poate hotărî începerea acestora mai din 59

timp, sub comanda locţiitorului său, sau a şefului de stat major. În măsura în care situaţia concretă permite, gruparea de angajare se va deplasa pe timp de lumină. 156. Dacă are timp la dispoziţie, comandantul execută o scurtă recunoaştere înainte de elaborarea planului. Comandantul continuă să elaboreze estimările şi în timpul executării recunoaşterilor. Dacă este posibil, el este însoţit la recunoaşteri de ofiţeri din statul major şi comandanţii de companii şi baterii. (2) Comandanţii de companii şi statul major desfăşoară recunoaşterile proprii. La încheierea acestora comandantul batalionului se întâlneşte din nou cu personalul participant la recunoaşteri, va primi informaţiile obţinute de acesta şi îşi modifică în mod corespunzător concepţia. Dacă este necesar, pe baza informaţiilor obţinute în urma executării cercetării şi a recunoaşterilor, comandantul brigăzii poate desfăşura un nou joc de război. PARAGRAFUL 3.5 Elaborarea planului şi a ordinului de acţiune 157. - (1) Elaborarea planului şi a ordinului de acţiune este al patrulea pas al procesului de planificare. Pe baza deciziei comandantului şi a îndrumărilor sale finale, statul major perfecţionează cursul optim stabilit şi începe elaborarea planului de acţiune. Elaborarea planului de acţiune constă în transformarea cursului optim într-o concepţie concisă şi clară de pregătire şi executare a luptei, a manevrei şi a sprijinului prin foc necesar. Schema folosită pentru prezentarea cursului optim poate fi utilizată ca bază pentru întocmirea părţii grafice a planului şi a ordinului de acţiune. (2) Planul şi ordinul de acţiune furnizează subordonaţilor toate informaţiile necesare pentru execuţie, fără constrângeri inutile, care să le inhibe spiritul de iniţiativă. Statul major al batalionului asistă pe comandanţii de subunităţi în procesul de planificarea şi coordonare. 158. - Comandantul revede şi semnează ordinul de acţiune, înainte ca acesta să fie multiplicat şi prezentat statului major. 159. - (1) Planul de acţiune este un instrument prin intermediul căruia comandantul de batalion conduce nemijlocit lupta. Prin elaborarea unui planului de acţiune comandantul de batalion iniţiază pregătirea unor posibile acţiuni. (2) Deosebirea esenţială între un planul de acţiune şi un ordinul de luptă constă în faptul că, primul statuează principalele prezumţii pe care se întemeiază acţiunea, iar ora punerii în aplicare nu este inclusă. (3) Planul de acţiune devine ordinul de luptă, atunci când este determinată ora punerii în aplicare şi toate condiţiile privind execuţia sunt finalizate. 160. - Elaborarea planului i presupune detalierea “Concepţiei luptei” şi constă în desfăşurarea următoarelor activităţi: planificarea luptei; planificarea sprijinului logistic; planificarea pentru asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţiei trupelor. 161. - Planificarea luptei constă în: a) repartiţia subunităţilor din subordine şi a celor primite ca întărire pe diferite elemente ale dispozitivului sau grupări de forţe şi precizarea misiunilor acestora: b) planificarea modului de realizare a dispozitivului; c) planificarea manevrei pe timpul desfăşurării luptei; 60

d) planificarea modului de întrebuinţare a forţelor în timp şi spaţiu. 162. - Planificarea sprijinului logistic necesită abordarea şi soluţionarea următoarelor probleme: a) planificarea aprovizionării trupelor şi a transporturilor logistice până la începerea luptei şi pe timpul desfăşurării acesteia, ţinând seama de consumurile zilnice; b) planificarea întreţinerilor tehnice, ţinând seama de disfuncţiunile care pot apărea datorită rulajului şi de pierderile prognozate pe timpul ducerii luptei; c) stabilirea locului în dispozitiv al subunităţilor de evacuare şi al celor de reparaţii şi raioanele de adunare a tehnicii deteriorate, de asemenea, se vor stabili nevoile de asigurare cu piese de schimb, subansamble şi posibilităţi existente pe plan local; d) planificarea asistenţei medicale: modul de evacuare a răniţilor la spitalele de campanie ale eşalonului superior; locul de dispunere a formaţiunilor medicale; situaţia epidemiologică în zona de acţiune etc.; e) planificarea asistenţei sanitar-veterinară: modul de transport/deplasare al animalelor; locul punctelor sanitar-veterinare, situaţia epizootică în zona de acţiune; f) planificarea resurselor financiare: calculul necesarului de fonduri pentru plata materialelor care se aprovizionează din alte surse decât cele militare; modul de plată al prestărilor de servicii, fondurile necesare pentru plata drepturilor băneşti ale personalului; locurile de dispunere ale unităţilor bancare în fâşia de acţiune; g) asigurarea căilor de comunicaţie: alegerea, recunoaşterea şi pregătirea drumurilor, căilor feroviare, aeriene şi navale (dacă e cazul); repararea, restabilirea, întreţinerea şi menţinerea în stare de viabilitate a drumurilor, lucrărilor de artă, aerodromurilor şi instalaţiilor portuare (dacă e cazul); paza şi apărarea lucrărilor de artă; organizarea şi executarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei în raioanele formaţiunilor logistice şi pe drumurile de aprovizionare şi evacuare; h) planificarea cazării trupelor şi adăpostirii animalelor în raioanele de staţionare. 163. - (1) Planificarea asigurării acţiunilor de luptă şi protecţiei trupelor constă în stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice cu caracter general, precum şi a misiunilor forţelor destinate pentru: cercetare; siguranţă; protecţie electronică; operaţii psihologice; asistenţă religioasă; mascare; protecţie genistică; protecţie antiaeriană; apărare N.B.C.; protecţie a informaţiilor; protecţia medicală şi sanitarveterinară; asigurare topogeodezică; asigurare cu personal; evitarea fratricidului; asistenţă juridică; asistenţă religioasă şi protecţia mediului. (2) Aceste activităţi se desfăşoară de către compartimentele de specialitate conform competenţelor şi, când situaţia o cere, de către comandanţii subunităţilor de sprijin şi se materializează în planul de acţiune sau ordinul de luptă, precum şi în anexele la ordin sau plan. 164. - Planificarea i se materializează în “Planul de acţiune “care se elaborează sub formă grafică şi text. 165. - “Planul de acţiune” constituie baza documentară pentru elaborarea “Ordinului de luptă“ care se întocmeşte de către compartimentul operaţii, în cooperare cu celelalte compartimente ale comandamentului. 61

PARAGRAFUL 3.6 Revederea planului de acţiune 166. - (1) Revederea planului de acţiune este al cincilea pas al procesului de planificare şi constă în analiza efectuată de şefii de compartimente, sub conducerea şefului de stat major în scopul actualizării acestuia, periodic, în funcţie de evoluţia situaţiei şi datelor obţinute de statul major de la sursele proprii, organele militare teritoriale şi cele ale administraţiei publice locale, precum şi de la eşalonul superior şi vecini. (2) Periodicitatea revederii planului de acţiune este determinată de mărimea eşalonului care execută planificarea şi de frecvenţa schimbărilor în situaţia tactică. SECŢIUNEA a 4-a Organizarea luptei 167. - (1) Organizarea luptei este a două etapă a pregătirii luptei şi se realizează prin transmiterea misiunilor la subordonaţi, de regulă, prin ordin, şi executarea măsurilor prevăzute în plan pentru îndeplinirea misiunii. (2) Ordinul poate fi elaborat, întocmit şi comunicat în scris sau verbal. Ordinul are la bază un plan de acţiune sau primirea unei noi misiuni. De regulă, comandantul batalionului de infanterie, prin statul major, poate elabora, întocmi şi transmite ordine administrative sau ordin de luptă. (3) Ordinele de luptă sunt la rândul lor împărţite în mai multe tipuri, şi anume: ordin preliminar, ordin de luptă, ordin fragmentar, ordin administrativ- logistic şi ordin de deplasare. 168. - (1) Ordinul preliminar- este folosit de comandantul de batalion pentru aşi informa subordonaţii despre: trecerea la îndeplinirea unei noi misiuni; sarcinile specifice sau implicite necesare a fi executate în prealabil pentru îndeplinire misiunii primite; parte din elementele ordinului de luptă. (2) Scopul ordinul preliminar este de a sprijini subordonaţii în declanşarea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire a execuţiei noii misiuni, avertizându-i şi oferindu-le maximum de informaţii şi detalii disponibile privind viitoarea luptă, precum şi cât mai mult timp de pregătire. (3) Primul ordin preliminar, în cadrul noii misiuni, se elaborează şi se întocmeşte pe timpul analizei Ordinului de luptă (Ordinului Preliminar) transmis de eşalonul superior şi se comunică subordonaţilor, de regulă, în cadrul primului briefing (infobriefing). Următoarele Ordine Preliminare se elaborează şi se comunică la subordonaţi, de regulă, pe tot parcursul proceselor de luare a deciziei până la primirea Ordinului de luptă. 169. - (1) Pentru a avea garanţia că subordonaţii vor primi în timp util notificările privind acţiunile de luptă iminente, elaborarea ordinului preliminar nu trebuie să fie întârziată de lipsa unor informaţii detaliate. El trebuie emis cât mai repede posibil, urmând ca detaliile semnificative să fie transmise prin ordine suplimentare sau prin ordinul de luptă.

62

(2) Un ordin preliminar bine elaborat măreşte cuantumul de timp pentru comandanţii de subunităţi şi permite forţelor să se pregătească pentru acţiunile următoare, în cel mai scurt timp posibil. (3) După primirea ordinului preliminar de la comandantul de batalion, comandanţii de subunităţi trebuie să-şi elaboreze propriile ordine preliminare pe care să le transmită la subordonaţi. (4) Formatul ordin preliminar depinde de informaţiile şi detaliile la dispoziţie privind misiunea. Ordinul preliminar trebuie să fie concis şi de regulă, cuprinde informaţii referitoare la: situaţie, misiunea batalionului, execuţie sprijinul logistic, comanda şi comunicaţiile. 170. - Ordinul de luptă- este instrumentul prin care comandantul de batalion informează pe comandanţii subordonaţi, în detaliu, cu elementele esenţiale ale primului plan de acţiune şi, când este necesar, cu modul de îndeplinire a misiunilor. Aceste elemente sunt: situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic, comanda şi comunicaţiile. 171. - Ordinul de luptă – poate fi dat scris sau verbal, în funcţie de specificul situaţiei. El trebuie să conţină acele detalii care sunt strict necesare comandanţilor subordonaţi în elaborarea propriilor ordine, pentru a asigura coordonarea acţiunilor lor, precum şi detaliile privind modul în care forţele de sprijin de luptă sau logistic îşi îndeplinesc misiunile. 172. - Caracteristicile unui bun ordin de luptă sunt: a) claritatea reprezintă folosirea unei terminologii militare şi a unor expresii care să asigure o exprimare clară, cu acelaşi înţeles pentru toţi cei care primesc ordinul; b) detalierea – ordinul trebuie să conţină toate informaţiile şi instrucţiunile necesare coordonării şi executării i; c) concizia – detaliile nesemnificative trebuie evitate, fără a se renunţa la claritate şi detaliere; d) recunoaşterea libertăţii de acţiune a comandanţilor subordonaţi – ordinul de luptă nu trebuie să îngrădească iniţiativa comandanţilor subordonaţi prin precizarea unor detalii complicate ale execuţiei, cu excepţia situaţiilor când acestea sunt necesare pentru asigurarea sincronizării; e) argumentarea atitudinilor volitive – în interesul simplităţii şi clarităţii, ordinul de luptă evită formulări restrictive în precizarea modului de acţiune al subordonaţilor; f) fermitatea – ordinul de luptă nu cuprinde expresii care nu precizează clar responsabilităţile sau sarcinile (exemplu: nu se va folosi o expresie ca “Încearcă să menţină aliniamentul cucerit” ci “consolidează şi menţine aliniamentul cucerit”); de asemenea, se evită folosirea unor adverbe inutile care să caracterizeze acţiunile (exemplu: atacă “viguros”, apără “cu tărie”); în ordinul de luptă se va evita folosirea unui limbaj lipsit de fermitate, vag şi ambiguu, care poate exprima indecizia comandantului de batalion şi induce lipsa de încredere în rândul subordonaţilor; g) oportunitatea – elaborarea şi transmiterea ordinului de luptă trebuie efectuate la timp, asigurând subordonaţilor suficient timp pentru planificarea şi pregătirea propriilor acţiuni; 63

h) flexibilitatea – elaborarea unui ordinul de luptă, care să asigure posibilitatea să fie adoptat la orice situaţie, care poate să apară pe timpul îndeplinirii misiunii. 173. - (1) Ordinul de luptă se redactează în formatul cu 5 paragrafe, conform precizărilor în vigoare. Poate avea formă scrisă şi/sau grafică (scheme şi tabele). Atunci când ordinul se întocmeşte sub formă de schemă, paragrafele 2 (misiunea) şi 3, punctul a (concepţia acţiunilor), se redactează obligatoriu în scris. (2) Ordinul de luptă este însoţit de anexe, al căror număr şi alcătuire depind de cantitatea de informaţii necesare a fi transmise. Atunci când se întocmesc anexe pentru informaţii militare, sprijin prin foc, sprijin de geniu, sprijin logistic, în alineatele corespunzătoare ale paragrafelor 3 şi 4 din ordinul de luptă se vor include doar problemele generale. 174. - Schemele sunt reprezentări grafice ale planului (ordinului) de luptă şi concretizează prevederile ordinului scris sau verbal al acestuia. În situaţiile când scara hărţii pe care comandantul întocmeşte partea grafică nu asigură gradul de detaliere necesar reprezentării modului de acţiune al subunităţilor, se pot întocmi scheme suplimentare care să ofere subordonaţilor o imagine clară a intenţiei şi concepţiei comandantului de batalion. Indiferent de situaţie, pentru a evita supraîncărcarea schemelor, se vor trece pe acestea numai măsurile grafice de control necesare. 175. - Ordinul fragmentar (Ord. Frag.) se elaborează, de regulă, pe timpul ducerii luptei, atunci când situaţia este frecvent schimbătoare, datorită lipsei de timp şi asigură comandantului posibilitatea de a schimba anumite elemente din ordinele de luptă date anterior. Comandantul de batalion poate autoriza anumiţi ofiţeri din statul major al batalionului pentru elaborarea, întocmirea şi transmiterea acestui tip de ordin. El cuprinde toate cele cinci paragrafe ale unui ordinului de luptă, redându-se însă, numai părţile acestuia care s-au modificat. După fiecare titlu de paragraf se inserează expresia “Nu sunt modificări”, sau după caz, informaţiile noi care au apărut în conţinutul respectivului paragraf. 177. - (1) Comandantul de batalion elaborează un ordin fragmentar atunci când timpul nu permite redactarea integrală a unui ordin de luptă (este o variantă scurtă a acestuia) sau când trebuie aduse modificări la un ordin de luptă aflat în vigoare. Ordinul fragmentar al comandantului de batalion se elaborează şi se transmite, de regulă, verbal. El trebuie să fie emis oportun, scurt, concis şi să se bazeze pe intenţia comandantului şi concepţia luptei. Ordinul fragmentar cuprinde: situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic, comanda şi comunicaţiile, anexe. 178. - Ordinul administrativ- logistic este folosit de către comandantul de batalion pentru a conduce această activitate în vederea îndeplinirii misiunii. Pentru acest document se asigură informaţiile de specialitate necesare pentru elaborarea, întocmirea şi transmiterea de ordine către structurile specifice subordonate. 179. - Ordinul de deplasare este un ordin de sine stătător prin intermediul căruia comandantul de batalion asigură conducerea dislocării subunităţilor în diferite zone de acţiune, în funcţie de situaţie. SECŢIUNEA a 5- a 64

Coordonarea şi cooperarea PARAGRAFUL 5.1 Organizarea coordonării şi cooperării Art.180. - (1) Coordonarea, este a treia etapă a pregătirii luptei şi constă activitatea executată pentru pregătirea luptei care constă, în principal, într-un sistem de identificare a problemelor care semnalează conducerii când este necesar să intervină (acesta nu acţionează când o asemenea necesitate nu se impune) şi presupune acţiunea tuturor tipurilor de forţe (luptătoare, de sprijin de luptă şi logistic) în zona, la momentul şi cu intensitatea ordonate de comandantul de batalion. (2) Coordonarea acţiunilor tuturor forţelor implicate în realizarea planului de acţiune se execută de către comandantul de batalion. Coordonarea începe imediat după primirea/deducerea misiunii şi continuă pe toată durata luptei. Comandanţii din subordine trebuie să dispună de informaţii certe şi de cât mai mult timp pentru pregătirea şi realizarea planului de acţiune. Subunităţile participante în luptă execută recunoaşterea itinerarelor, fac repetiţii şi desfăşoară acţiuni complexe de revedere a detaliilor şi timpilor stabiliţi prin coordonare. (3) Atunci când coordonarea este realizată în mod adecvat, intenţia şi concepţia acţiunii comandanţilor subordonaţi susţin şi sunt complementare planului de acţiune al comandantului de batalion. (4) Comandantul, împreună cu şefii de module din cadrul statului major şi comandanţii elementelor de dispozitiv implicaţi în îndeplinirea misiunii stabilesc: forţele şi mijloacele participante; misiunile/sarcinile specifice şi implicite în timp şi spaţiu ale fiecărui element participant; mijloacele de legătură; modalităţile de informare reciprocă; semnale de recunoaştere, înştiinţare, conducere şi cooperare. 181. - (1) Cooperarea, este activitatea prin care se asigură conlucrarea forţelor participante la acţiune (în timp, spaţiu şi pe misiuni/sarcini, pe baza unui plan unic şi a unei concepţii unitare), în scopul concentrării şi însumării eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii de luptă comune. (2) Decizia comandantului constituie baza conducerii luptei desfăşurate de batalion conform misiunii primite. Distrugerea/neutralizarea inamicului şi îndeplinirea misiunii într-un timp cât mai scurt, cu pierderi cât mai puţine, necesită o temeinică şi amănunţită cooperare a forţelor participante. (3) Organizarea cooperării şi menţinerea neîntreruptă a acesteia este una din principalele îndatoriri ale comandantului şi statului major. Aceasta are un caracter centralizat şi unitar şi se organizează de comandant, atât pe baza elementelor stabilite în decizie cât şi a rezultatului recunoaşterilor. (4) Cooperarea se organizează în procesul elaborării planului de acţiune, grafic pe hartă şi se precizează în teren, pe timpul recunoaşterilor, iar când nu este timp suficient, problemele acesteia se transmit la subunităţi prin ordinul de luptă. (5) Comandanţii de subunităţi care participă la îndeplinirea misiunii organizează cooperarea pe baza coordonării. Orice modificare a elementelor stabilite anterior în cadrul coordonării impune revederea cooperării iniţiale. 182. - La organizarea cooperării se desfăşoară următoarele: a) se stabileşte modul de deplasare şi de desfăşurare a subunităţilor; b) se corelează acţiunile subunităţilor, între ele şi cu vecinii; 65

c) se stabileşte concret modul de acţiune al subunităţilor; d) se precizează misiunile tuturor subunităţilor (luptătoare, de sprijin de luptă şi de sprijin logistic), în funcţie de misiune, locul şi rolul fiecăreia, precum şi modul lor de acţiune; e) se stabileşte modul de acţiune al subunităţilor batalionului împreună cu vecinii; f) se iau măsuri pentru integrarea acţiunilor subunităţilor de toate armele; g) se comunică semnalele. 183. - Principalele probleme de cooperare se stabilesc de către comandant pe timpul luării deciziei şi se consemnează în planul de acţiune şi carnetul de lucru al acestuia. Organizarea cooperării se face pe harta de lucru a comandantului batalionului, cât şi pe planurile de întrebuinţare ale forţelor de sprijin de luptă şi de sprijin logistic. Această activitate poate fi materializată grafic şi/sau text şi se precizează în teren, la recunoaşteri sau prin ordinul de operaţii. PARAGRAFUL 5.2 Instructajele şi repetiţiile 184. Instructajele se concentrează asupra procesului de planificare iar repetiţiile se concentrează pe partea de execuţie. 185. - (1) Instructajele. Comandantul trebuie să conducă cel puţin două instructaje cu comandanţii subordonaţi. Când este posibil, aceste instructaje vor fi desfăşurate ca o şedinţă comună cu grupul de elaborare a ordinelor, astfel: a) primul instructaj are loc, de regulă, după emiterea ordinului de luptă; scopul acestei activităţi este de a se asigura însuşirea misiunii de către comandanţii forţelor luptătoare şi cei ai forţelor de sprijin; b) al doilea instructaj se desfăşoară, de regulă, după ce subordonaţii şiau formulat propria concepţie de ducere a luptei, dar înainte ca ei să emită ordinul de luptă propriu. (2) Scopul acestor instructaje constă în raportarea concepţiei proprii de către subordonaţi şi de a permite comandantului de batalion să recomande schimbările necesare înainte de emiterea ordinului de luptă al acestora. 186. - (1) Repetiţiile. Repetiţiile de luptă sunt desfăşurate pentru a da forţelor din subordine un plus de agilitate, să asigure sincronizarea, să crească iniţiativa şi să sporească capacitatea combativă prin practică. Repetiţiile se desfăşoară de obicei după organizarea coordonării şi cooperării. (2) Atât sprijinul prin foc cât şi manevra sunt repetate pentru a perfecţiona schema şi planul de executare a acestora. Vor trebui repetate toate momentele critice. (3) Când conduce astfel de repetiţii, comandantul trebuie să insiste asupra momentelor-cheie care declanşează reacţiile şi acţiunile forţelor proprii. (4) Repetiţiile asigură îndeplinirea acestor acţiuni, bazându-se pe nivelul de instruire, ordinele emise, condiţiile de teren şi stare a vremii preconizate. (5) Pe timpul desfăşurării repetiţiilor se pot identifica problemele care pot să apară, se poate determina timpul necesar efectuării deplasărilor, se poate îmbunătăţi cooperarea şi coordonarea în ansamblu, permiţând comandantului să-şi perfecţioneze planul. 66

(6) Comandantul foloseşte repetiţiile pentru a întări înţelegerea de către subordonaţi, pentru a-i face pe aceştia să vizualizeze exact scopul şi intenţiile sale, precum şi pentru a-i ajuta să determine ce pot să facă în cazul în care operaţia nu se desfăşoară conform planului elaborat. (7) La sfârşitul tuturor repetiţiilor, comandantul trebuie să revizuiască planul şi să se asigure că s-au însuşit corect şi s-au sincronizat acţiunile tuturor sistemelor de operare. (8) Comandantul poate alege din mai multe tipuri de repetăţii bazându-se pe timpul la dispoziţie şi credibilitatea lor. Figura nr. 4 prezintă şase tipuri de tehnici de repetiţii, în funcţie de timpul la dispoziţie. Aceste tehnici sunt după cum urmează: a) repetiţia completă - este cea mai eficientă tehnică, dar presupune mult timp şi resurse la dispoziţie; ea implică toate efectivele care vor participa la acţiune; dacă este posibil, ea se desfăşoară în aceleaşi condiţii (de stare a vremii, oră, teren) care sunt preconizate să existe în timpul luptei propriu-zise; b) repetiţia cu personalul-cheie - aceasta presupune mai puţin timp şi resurse mai reduse decât cea completă; ea implică doar personalul cu atribuţii importante, până la nivelul stabilit de comandant; poate fi, de asemenea, desfăşurată în aceleaşi condiţii care sunt aşteptate pe timpul ducerii luptei; dacă este posibil repetiţia cu personalul-cheie se va face cu folosirea tehnicii/mijloacelor de luptă de care dispun aceştia;

CREŞTEREA

TIMPULUI REPETIŢIA PE HARTĂ

REPETIŢIA RADIO

REPETIŢIA LA MACHETA TERENULUI

REPETIŢIA PE SCHEMĂ

REPETIŢIA COMPLETĂ

REPETIŢIA CU PERSONALUL CHEIE

Figura nr. 4- Tipuri de tehnici de repetiţii c) repetiţia la macheta terenului - această tehnică de repetiţii presupune mai puţin timp şi resurse decât cea anterioară; aspectele sale tridimensionale ajută comandanţii subordonaţi să vizualizeze lupta; când este posibil, modelul va fi realizat respectând ultimele modificări ale terenului sau dacă este necesar, din motive de siguranţă, se vor analiza şi zonele neprevăzute; modelul terenului trebuie realizat la scară şi trebuie să conţină caroiajul de referinţă al hărţilor militare; acesta trebuie să descrie toate informaţiile prezentate prin schema grafică realizată pe folie transparentă, incluzând localizarea punctelor-cheie din teren, poziţiile inamicului (cunoscute şi probabile) şi măsurile grafice de control; 67

d) repetiţia pe schemă - această tehnică de repetiţii presupune mai puţin timp şi resurse decât cel la modelul terenului; cu excepţia schemei care înlocuieşte modelul terenului, procedurile sunt aceleaşi; folosind scheme suficient de mari pentru ca toţi participanţii să vadă, comandantul şi statul major discută despre desfăşurarea acţiunilor ce urmează să le desfăşoare comandanţii subordonaţi; e) repetiţia pe hartă - acest tip de tehnică de repetiţie presupune mai puţin timp decât cel la schiţa hărţii; procedura este aceiaşi cu excepţia că la harta militară sunt folosite şi schiţe pe material transparent a acţiunii; această tehnică poate fi realizată foarte bine atunci când fiecare subordonat are propria hartă şi repetiţia este condus dintr-un loc care asigură observarea întregii zone de acţiune; f) repetiţia radio - această tehnică este asemănătoare unui exerciţiu de specialitate şi necesită cele mai puţine resurse şi timp, dar este preferat cel mai puţin; de asemenea, folosirea comunicaţiilor radio pune în pericol securitatea acţiunilor; în consecinţă, comandantul va utiliza această metodă doar atunci când nu are alte posibilităţi; pentru a conduce o asemenea repetiţie, el şi statul major transmit prin radio comenzile pentru executarea diferitelor etape importante ale luptei; pentru ca această tehnică să fie eficientă, fiecare participant trebuie să dispună de mijloace de comunicaţii, o copie a ordinului de luptă şi scheme pe folie transparentă; de regulă, va participa la repetiţie numai personalul-cheie. SECŢIUNEA a 6- a Controlul 187. - (1) Controlul este a patra etapă a pregătirii luptei şi se execută pe baza planului întocmit de către S.3- operaţii, conform precizărilor comandantului, a planului de acţiune şi a planului de activitate al comandamentului. (2) Scopul controlului este de a verifica punerea în practică a prevederilor planului de acţiune, nivelul de pregătire al forţelor subordonate şi a asigura îndeplinirea la timp a misiunii primite. (3) Procedeele prin care se realizează controlul pot fi materializate prin: deplasarea la subordonaţi; folosirea mijloacelor de comunicaţii; studierea documentelor. 188. - (1) Planul de control se semnează de şeful de stat major şi de şeful S.3operaţii, se aprobă de comandant şi cuprinde: a) subunitatea la care se execută controlul; b) activităţile care se controlează; c) termenul de executare; d) persoanele care execută controlul; e) forţele şi mijloacele destinate pentru protecţie şi pază; f) mijloacele de transport şi de comunicaţii folosite pe timpul controlului; g) modul de realizare a legăturii cu comandamentul şi modulul propriu pe timpul deplasării şi executării controlului; h) persoanele care vor fi informate despre concluziile controlului. (2) După aprobarea planului, şeful S.3 îi informează despre conţinutul acestuia pe şefii de structuri în părţile ce-i privesc; după luarea la cunoştinţă, activităţile de 68

control planificate sunt înscrise în carnetele de campanie ale şefilor de structuri, corespunzător atribuţiilor specifice şi sunt incluse în planul de activitate. 189. - Activitatea de control se desfăşoară în deplină concordanţă cu situaţia concretă şi concepţia luptei. La nevoie, comandantul batalionului poate stabili măsuri suplimentare de control, cu condiţia ca acestea să fie pe deplin înţelese şi cunoscute de către toţi cei pe care îi privesc. 190. - (1) Controlul permite comandantului să sincronizeze acţiunile forţelor luptătoare, cu cele ale forţelor de sprijin de luptă şi de sprijin logistic aflate la dispoziţia batalionului şi cu vecinii, în vederea îndeplinirii misiunii. Controlul pe timpul executării luptei trebuie să fie simplu şi adecvat caracterului violent, complexităţii, confuziei şi ritmului acesteia. (2) Sistemul de comandă şi control al batalionului de infanterie trebuie să funcţioneze mai bine şi mai rapid decât cel al inamicului. 191. - Comandantul stabileşte măsuri de control adecvate privind planificarea, pregătirea şi desfăşurarea luptei. În acest sens, pe timpul controlului comandantul şi statul major vor avea în vedere: a) instruirea subordonaţilor şi explicarea recomandărilor făcute; b) planul de acţiune trebuie să respecte intenţia şi concepţia luptei eşalonului superior; pentru a se asigura o bună înţelegere a ordinului, acesta trebuie dat, pe cât posibil, verbal; c) dacă responsabilităţile şi sarcinile sunt clar precizate, în concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor; d) comandanţilor subordonaţi li se acordă toată libertatea de acţiune, respectând cerinţele impuse de sincronizarea acţiunilor; e) acţiunile efortului principal sunt concepute convergent, spre un punct central; f) planul este simplu în concepţie şi urmăreşte o succesiune logică a acţiunilor; g) măsurile grafice de control, incluzând măsurile de control a focului, sunt stabilite astfel încât să simplifice modul de cooperare între subunităţi, fără a restrânge libertatea de acţiune a comandanţilor subordonaţi; h) planificatorii iau în considerare misiunile şi concepţia luptei subunităţilor vecine şi de sprijin; i) planificarea acţiunilor forţelor subordonate caută să anticipeze momentele tactice şi acţiunile ulterioare; j) toate planurile trebuie să facă obiectul jocurilor de război; k) constituirea grupării de angajare se bazează pe analiza factorilor MIFT-TC şi nu pe obiceiuri sau tipare; l) succesiunea la comandă este stabilită şi verificată pe timpul repetiţiilor; m) manevra, sprijinul prin foc şi cererea de sprijin aerian trebuie să aibă în atenţie prevenirea fratricidului. SECŢIUNEA a 7- a Executarea luptei 69

192. - (1) Executarea luptei cuprinde măsurile luate şi activităţile desfăşurate de către batalionul de infanterie, din momentul declanşării/începerii luptei, până la încetarea acesteia/îndeplinirea misiunii/trecerea la o altă formă de luptă. (2) Executarea luptei include: a) executarea luptei declanşate potrivit planului (curente); b) planificarea acţiunilor viitoare. 193. - (1) Deşi condiţiile războiului sunt în continuă schimbare, îndemânarea, tenacitatea, priceperea, îndrăzneala, curajul, încrederea în sine şi spiritul ofensiv al comandanţilor şi trupei pe timpul desfăşurării luptei au asigurat din totdeauna şi vor asigura şi în viitor succesul acesteia. (2) Tehnologia, oricât de avansată, nu poate compensa îndemânarea şi priceperea comandanţilor şi forţelor în utilizarea echipamentului şi tehnicii în acţiunile de luptă. 194. - Executarea planurilor cere comandantului flexibilitate, sincronizare, şi să facă faţă caracterului dinamic al acţiunilor în spaţiul de luptă integrat. Următoarele aspecte îl pot ajuta să atingă aceste cerinţe: a) la toate eşaloanele trebuie să se exploateze orice situaţie favorabilă, respectând, în acelaşi timp, intenţia comandantului eşalonului superior; b) să se asigure că subordonaţii cu atribuţii pe linie de comandă vor fi prezenţi întotdeauna în punctele critice al spaţiului de luptă; c) să urmărească ca toţii comandanţii de la eşaloanele subordonate să se afle acolo unde situaţia impune prezenţa lor, menţinând permanent controlul tuturor forţelor şi mijloacelor din subordine, pentru a le putea folosi integral, sau pentru a face faţă unor schimbări bruşte de situaţie; comandantul de batalion poate destina pe şeful modulului S.3 să comande şi controleze acţiunile într-o zonă pe care el nu o poate monitoriza personal; d) să observe şi să fie continuu la curent cu situaţia din zona de acţiune; lupta, cercetarea, supravegherea, siguranţa şi analiza situaţiei să constituie procese continue; e) comanda şi controlul sunt un proces neîntrerupt şi rapid; timpul la dispoziţie trebuie folosit cu înţelepciune; revederea situaţiei, ordinele preliminarea şi ordinele fragmentare sunt foarte necesare; informaţiile critice despre luptă trebuie transmise cu rapiditate; f) rapoartele subordonaţilor trebuie să fie transmise oportun, pentru a se putea lua decizii rapide în timpul luptei; pentru a preveni excesul de informaţii, neimportante pentru cursul luptei, transmise comandantului, P.C.Bz. le va selecta, astfel încât reţeaua radio de conducere a comandantului să fie disponibilă pentru transmiterea informaţiilor importante; g) exercitarea comenzii şi controlului asigură concentrarea puterii de luptă pe obiectivul principal al acţiunilor; manevra forţelor luptătoare este sprijinită permanent prin foc; controlul şi disciplina focului, respectarea planificării sprijinului prin foc sporesc şansele de succes; h) la nevoie, succesiunea la comandă trebuie asigurată rapid şi uşor; i) refacerea şi reorganizarea forţelor sunt activităţi obligatorii în timpul perioadelor de acalmie a luptei sau după cucerirea obiectivului; în contextul acţiunilor 70

continue, în vederea desfăşurării acţiunilor ulterioare refacerea capacităţii combative trebuie reabilitată. 195. - În scopul obţinerii succesului luptei în timp cât mai scurt şi cu un cost cât mai scăzut, comandantul batalionului de infanterie execută următoarele: a) coordonează continuu şi sincronizează posibilităţile forţelor din subordine, inclusiv ale celor cu care cooperează, pentru a lovi în mod simultan inamicul pe toată adâncimea zonei de responsabilitate şi pentru a crea condiţiile necesare manevrei în adâncime; b) manifestă înţelepciune şi iscusinţă în conducerea luptei în curs şi în planificarea acţiunilor viitoare, în stabilirea momentului, locului şi a modalităţii de angajare a obiectivelor vizate, împiedicându-l pe inamic să prevadă acţiunile proprii; c) ia măsuri pentru a obţine informaţii oportune şi precise despre întreaga zonă de responsabilitate, de la primirea misiunii şi până la finalizarea luptei; d) asigură succesul manevrei, prin realizarea protecţiei forţelor proprii faţă de acţiunile forţelor aeriene, terestre, navale şi speciale ale inamicului; e) utilizează rezerva în mod judicios, în locurile şi momentele decisive, angajând-o pe cât posibil, într-o singură misiune, simultan cu luarea măsurilor de reconstituire a acesteia, imediat după luarea deciziei de a o introduce în luptă; f) compară continuu desfăşurarea luptei în curs cu cerinţele acţiunilor viitoare şi evaluează atingerea potenţială a punctului critic de către forţele din subordine, căutând să obţină rezultate decisive înainte de acest moment; g) realiniază3 continuu forţele ca răspuns la situaţia tactică concretă, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite sau facilitării acţiunilor viitoare; h) revede planul de acţiune ori de câte ori este necesar şi realizează, în timp util, pe timpul desfăşurării luptei, corectivele care se impun în scopul menţinerii sau preluării iniţiativei de la inamic. 196. - (1) Comandantul batalionului de infanterie orientează lupta asupra obiectivelor/ţintelor decisive care conduc către centrul de greutate al inamicului, iar dacă situaţia impune, reevaluează şi stabileşte noi puncte decisive/noul centru de greutate, aducând corectivele necesare planului de acţiune. (2) De regulă, prin planificare se prevede distrugerea/neutralizarea inamicului printr-o singură luptă majoră. Dacă pe timpul executării luptei, devine evident că distrugerea/neutralizarea inamicului nu este posibilă prin planificarea iniţială, comandantul pregăteşte şi desfăşoară, la nevoie, şi alte forme de luptă. 197. - (1) În lupta ofensivă, comandantul batalionului de infanterie urmăreşte obţinerea victoriei cât mai repede cu putinţă şi cu un consum cât mai redus de resurse. În acest scop, el masează focul şi concentrează forţele numai când şi unde este necesar, păstrează iniţiativa, atacă punctele slabe ale inamicului, îl loveşte în adâncime şi-l împiedică să-şi organizeze o apărare unitară. (2) În unele situaţii se execută manevre pentru a evita lupta care ar încetini sau slăbi ofensiva. 3

Măsuri şi acţiuni pentru repoziţionarea forţelor şi mijloacelor, vizând asigurarea continuităţii limitei dinainte a forţelor proprii (eventual reducerea lungimii acesteia) şi menţinerea unităţilor în limitele puterii lor de luptă, corespunzătoare condiţiilor concrete.

71

(3) Forţele dispersate ale inamicului sunt izolate şi distruse/neutralizate pe părţi, înainte ca acestea să se concentreze şi să organizeze o apărare puternică. (4) Comandantul menţine permanent integritatea şi puterea de luptă a forţelor din subordine. Când forţele sunt dispersate prea mult, sunt extinse pe o suprafaţă prea mare sau nu mai este posibilă susţinerea logistică adecvată, se trece la apărare, scop în care se pregătesc din timp planurile de acţiune pentru situaţii neprevăzute. 198. - (1) În apărare, comandantul ia măsuri pentru exploatarea la maximum a avantajelor poziţiei proprii (acoperirile naturale, poziţionarea din timp a forţelor şi mijloacelor, itinerarii/drumuri mai scurte ca şi desfăşurarea luptei într-un teren cunoscut), în scopul anihilării avantajelor iniţiale ale atacatorului (posibilitatea acestuia de a alege când şi unde să lovească, când şi unde să-şi maseze forţele şi deţinerea iniţiativei). (2) O apărare bine organizată presupune atât acţiuni defensive cât şi ofensive, urmărind oprirea atacatorului şi preluarea iniţiativei, prin exploatarea oricărei situaţii favorabile operaţiilor cu caracter ofensiv. (3) Lupta de apărare are ca scop final oprirea şi izolarea inamicului, trecerea la ofensivă şi distrugerea/neutralizarea definitivă a acestuia. SECŢIUNEA a 8- a Încheierea luptei 199 - Elementele şi situaţiile în care operaţia specifică luptei armate, ca şi operaţia de stabilitate sau de sprijin, poate fi considerată încheiată, măsura şi modalitatea în care încheierea conflictului în anumite condiţii de natură militară contribuie la realizarea obiectivelor politice generale, sunt stabilite de către autorităţile constituţionale abilitate, înainte de declanşarea propriu-zisă a luptei armate. 200. - (1) Pentru încheierea în condiţii avantajoase a luptei, comandanţii subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie trebuie să pună la dispoziţia comandantului acesteia datele şi informaţiile relevante cunoscute privind intenţiile şi obiectivele inamicului şi şansele acestuia, având în vedere planurile şi acţiunile forţelor proprii care afectează îl cel mai mult. (2) Obiectivul final al acţiunilor de luptă şi modalităţile de atingere şi menţinere a acestuia constituie elementele cele mai importante care fundamentează planurile de acţiune ale batalionului de infanterie. 201 – Batalionul de infanterie raportează pe cale ierarhică despre încheierea luptei şi dacă scopurile acesteia au fost atinse. Succesul pentru batalionul de infanterie presupune victoria militară în spaţiul de luptă integrat. 202. - După încheierea unei lupte, forţele batalionului pot trece, fără pauză, la o nouă acţiune, la o altă de stabilitate sau de sprijin sau la o intermediară, până la atingerea scopurilor şi obiectivelor misiunii primite. 203. - Încheierea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin are loc atunci când obiectivele stabilite pentru acestea au fost atinse sau, uneori, când acţiunea batalionului de infanterie nu se mai justifică. SECŢIUNEA a 9- a 72

Evaluarea luptei 204. - (1) Evaluarea, ca element al conducerii, impune monitorizarea continuă, pe timpul pregătirii şi executării luptei, a situaţiei curente şi a evoluţiei acesteia în funcţie de criteriile succesului, în vederea aducerii de corecturi sau luării de noi decizii, precum şi pentru evaluarea post- acţiune. (2) Evaluările post-acţiune trebuie completate prin discuţii deschise cu personalul participant, constituind sursa principală pentru modificarea prevederilor doctrinare, a modului de desfăşurarea a instrucţiei, a formării liderilor, a organizării şi a înzestrării forţelor. 205. - Comandantul analizează circumstanţele succeselor şi ale eşecurilor neaşteptate, acţiunile neprevăzute ale inamicului sau cele ale forţelor proprii care nu s-au desfăşurat conform planului, având în vedere, în primul rând, impactul general al acestora asupra îndeplinirii misiunii, precum şi asupra desfăşurării ulterioare a unor eventuale acţiuni. El ia în calcul atât cauzele imediate, evidente, precum şi pe cele conexe sau ascunse. Concluziile cu caracter general se diseminează în toate structurile, ca învăţăminte. CAPITOLUL III Lupta ofensivă SECŢIUNEA 1 Generalităţi 206. - (1) Obiectivul luptei este victoria, iar aceasta se obţine prin atac. Atât acţiunile ofensive cât şi cele defensive sunt agresive, ambele fiind conduse pentru a câştiga şi menţine iniţiativa. Acest capitol oferă fundamentele acţiunilor ofensive. 207. – Batalionul de infanterie adoptă lupta ofensivă pentru: a) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului; b) cucerirea poziţiilor cheie sau decisive din teren; c) privarea inamicului de resurse; d) obţinerea de informaţii; e) inducerea în eroare şi schimbarea direcţiei acţiunilor inamicului; f) menţinerea inamicului într-o poziţie dezavantajoasă ; g) dezorganizarea atacului inamicului. 208. - Scopurile luptei ofensive se realizează prin: a) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a terenului; b) executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, de forţe şi mijloace pentru încercuirea, capturarea şi obţinerea efectului dorit asupra inamicului; c) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea impetuoasă a acţiunilor în adâncimea apărării acestuia; d) securizarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite şi respingerea contraatacurilor; e) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor; f) conducerea neîntreruptă a subunităţilor subordonate. 73

209. - Succesul în lupta ofensivă a batalionului este determinat de: realizarea surprinderii şi concentrarea eforturilor; viteza/ritm în acţiuni; flexibilitate şi îndrăzneală. 210. - (1) Realizarea surprinderii se obţine prin lovirea inamicului pe timpul, în locul sau într-un mod în care acesta nu se aşteaptă. Inamicul nu trebuie să obţină date despre atac decât mult mai târziu, pentru a nu putea reacţiona eficient. Surprinderea este determinată de direcţia atacului, momentul, intensitatea şi îndrăzneala executării. (2) Şocul unui atac neaşteptat îi încetineşte inamicului reacţiile, îi distruge/neutralizează sistemul de comandă şi control şi îi reduce eficacitatea armamentului. Acesta permite batalionului să-l învingă repede pe apărător. (3) Iniţiativa asigură batalionului condiţii pentru alegerea timpului, a locului şi a mijloacelor de luptă. Surpriza este sporită de lovirea inamicului în flancuri sau în spate, de infiltrări sau introducerea rapidă şi neaşteptată a forţelor luptătoare (de sprijin de luptă) în locurile/pe direcţiile neaşteptate de către inamic. (4) Durata surprizei fiind scurtă, batalionul trebuie să o exploateze rapid interzicând inamicului câştigarea de timp şi restabilirea echilibrului. 211. - (1) Concentrarea eforturilor batalionului se realizează prin masarea efectelor puterii de luptă. (2) Pentru a obţine concentrarea eforturilor în spaţiul de luptă şi pentru a asigura securitatea acestora, comandantul va folosi o combinaţie de patru elemente: dispersarea; concentrarea; inducerea în eroare; atacul. (3) Comandantul va fixa un efort principal şi va aloca suficiente resurse de sprijin de luptă pentru îndeplinirea obiectivului final dorit. Planul trebuie să fie suficient de flexibil pentru a da posibilitatea să se treacă de la lovitura principală la cea secundară/auxiliară în cazul în care apare o posibilitate mai bună de obţinere a succesului. (4) Eficienţa armelor moderne, în special a artileriei şi a armamentului NBC, sporeşte ameninţarea asupra forţelor dispuse comasat. Batalionul trebuie să evite schematismul sau mişcările evidente care să demaşte momentul sau direcţia atacului său. Securitatea, mobilitatea tactică şi folosirea corectă a terenului şi a vremii sunt esenţiale pentru obţinerea succesului. (5) Alte modalităţi de realizare a concentrării eficiente a armamentului batalionului asupra inamicului includ următoarele: a) sincronizarea focului prin ochire directă, a celui din poziţii de tragere acoperite şi a sprijinului aerian apropiat; b) întărirea efortului principal prin sprijin prin foc executat din poziţiile de tragere acoperite, cu aviaţia şi prin sprijinul aerian apropiat şi adaptarea acestuia noii situaţii, dacă aceasta se schimbă; c) integrarea sprijinului de luptă şi a celui logistic. (6) Organizarea şi coordonarea în mod corespunzător a modalităţilor de concentrare a eforturilor oferă batalionului susţinerea necesară obţinerii succesului. (7) Cercetarea şi supravegherea sunt acţiuni foarte importante care permite atacatorului să-şi concentreze puterea de luptă asupra punctelor slabe ale inamicului. 74

212. - (1) Viteza/ritmul în acţiune este esenţială/esenţial pentru obţinerea succesului în lupta ofensivă a batalionului şi poate preveni luarea de către inamic a contramăsurilor eficiente. Viteza şi realizarea surprinderii compensează diferenţele privind raportul de forţe şi-l împiedică pe inamic să câştige timp pentru a identifica şi reacţiona eficient împotriva efortului principal. (2) Viteza nu trebuie confundată cu graba. Graba există atunci când forţele sunt introduse în luptă fără o analiză corespunzătoare, fără un sprijin prin foc eficient şi înainte ca fiecare militar disponibil să fie instruit. Rezultatul unui astfel de atac îl reprezintă introducerea forţelor în acţiune mult mai devreme, afectând ritmul de îndeplinire a misiuni. Obţinerea vitezei necesare se realizează prin executarea cercetării, prin folosirea artileriei şi a altor forme de sprijin, incluzând sprijinul aerian, instruirea fiecărui militar şi apoi declanşarea atacului astfel încât timpul în care forţele se află sub focul inamicului să fie redus la minim. (3) Realizarea vitezei necesare se poate obţine astfel: a) constituirea, antrenarea şi utilizarea unui sistem de comandă şi control eficient care să transfere capacităţile mentale în acţiuni decisive şi rapide; folosirea documentelor de luptă tipizate permite subordonaţilor să se folosească de punctele slabe ale dispozitivului inamicului descoperite prin ritmul rapid în care se execută atacul brigăzii; b) sporirea mobilităţii este determinată de tehnicile de manevră folosite, dispozitivele adoptate şi de gradul de instruire, care permit forţelor proprii să se deplaseze şi să reacţioneze rapid folosind terenul; planificarea corectă a acţiunilor geniştilor, artileriei terestre, apărării antiaeriene şi a sprijinului aviaţiei, sporesc mobilitatea în spaţiul de luptă; recunoaşterea, cercetarea şi culegerea de informaţii sunt esenţiale; c) realizarea în timp scurt a sprijinului logistic măreşte foarte mult posibilitatea continuării atacului. 213. - Flexibilitatea este o trăsătură necesară comandanţilor. Lupta cere ca ei să se aştepte la situaţii incerte şi să fie în măsură să exploateze şansele. Sporirea flexibilităţii este determinată de următoarele măsuri şi acţiuni: a) pregătirea cercetării spaţiului de luptă în scopul cunoaşterii terenului şi a dispozitivului inamicului, pentru acţiunile iniţiale şi cele următoare; b) solicitarea continuă de informaţii pentru descoperirea punctelor slabe ale inamicului, a posibilităţilor de atac a flancurilor şi spatelui dispozitivului acestuia; c) menţinerea unei rezerve care să-şi poată asuma misiunea atacului principal sau exploatarea oportunităţilor tactice; d) stabilirea unui sistem de comandă şi control care să permită comandantului luarea şi transmiterea deciziilor în timp scurt; e) conducerea intenţiilor comandantului prin ordine de acţiune tipizate sau prin ordine parţiale. 214. - (1) Îndrăzneala reprezintă dorinţa de a risca în acţiuni curajoase pentru a obţine rezultate decisive. Comandantul îndrăzneţ este încrezător şi original. El nu se grăbeşte niciodată. (2) Acţiunile comandantului îndrăzneţ sunt rapide şi decisive, bazate pe cunoaşterea problemelor tactice, a militarilor săi, a terenului şi inamicului. Acest 75

comandant va manevra continuu pentru a menţine o poziţie avantajoasă faţă de inamic. Va căuta să atace flancul şi spatele inamicului şi va exploata şansa, imediat, chiar dacă prin acesta îşi expune flancurile pentru un timp scurt. El emite ordine de misiune tipizate şi se va deplasa spre acele locuri din spaţiul de luptă, de unde poate influenţa cel mai bine aspectele critice ale atacului său. (3) Curajul şi dorinţa de a accepta riscuri calculate a fost întotdeauna piatra de temelie a succesului acţiunilor ofensive. Conceptul de putere de luptă este mai mult decât suma forţelor sistemului de luptă. Pentru a distruge/neutraliza un inamic superior numeric comandanţii îndrăzneţi au lovit în momentele şi în locurile neaşteptate. SECŢIUNEA 2 Misiunile batalionului de infanterie în lupta ofensivă 215. - (1) Conţinutul şi adâncimea misiunilor batalionului de infanterie în lupta ofensivă sunt determinate de: situaţia, natura, valoarea şi caracterul apărării inamicului; locul şi rolul ei în cadrul concepţiei eşalonului superior; compunerea de luptă; caracteristicile terenului; posibilităţile de sprijin logistic. (2) Batalionului de infanterie din eşalonul I primeşte misiune imediată, misiune următoare şi direcţie ulterioară de ofensivă. 216. - Misiunile batalionului de infanterie din eşalonul I au următorul conţinut: a) misiunea imediată - ruperea apărării şi distrugerea/neutralizarea forţelor şi mijloacelor inamicului din fâşia de ofensivă aflată pe adâncimea compnaiilor de infanterie din eşalonul întâi ale inamicului, respingerea ripostelor inamicului şi cucerirea şi securizarea unui aliniament care să permită dezvoltarea ofensivei; b) misiunea următoare – distrugerea/neutralizarea rezervelor de batalion, respingerea ripostelor ofensive ale inamicului în cooperare cu vecinii, cucerirea şi securizarea unui aliniament care să coincidă cu cel al misiunii imediate a brigăzii şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării inamicului; c) direcţia ulterioară de ofensivă - se indică până la adâncimea misiunii următoare a brigăzii, în scopul prevenirii dezorganizării conducerii şi cooperării, precum şi pentru orientarea comandantului de batalion asupra acţiunilor de luptă pe care le va duce după îndeplinirea misiunii următoare; misiunile în detaliu ce revin batalionului care continuă ofensiva pe această direcţie se precizează pe timpul îndeplinirii misiunii următoare. 217. – Batalionul de infanterie din din eşalonul II se întrebuinţează pentru intensificarea ofensivei în adâncimea apărării inamicului, participarea la respingerea unor riposte ofensive, dezvoltarea ofensivei pe o altă direcţie, asigurarea unui flanc descoperit, înlocuirea unor forţe care şi-au pierdut puterea de luptă, distrugerea/neutralizarea forţelor inamice, care acţionează înapoia dispozitivului propriu. În dependenţă de situaţie el primeşte aceleaşi misiuni ca şi batalionul din eşalonul I.

SECŢIUNEA 3 Structura ofensivei 76

218. - Structura ofensivei batalionului cuprinde următoarele elemente: dispozitivul de luptă; sistemul de lovire; amenajarea genistică. PARAGRAFUL 3.1 Dispozitivul de luptă 219. - (1) Dispozitivul de luptă al batalionului cuprinde: sistemul de comandă; gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic (vezi anexa nr.2). (2) Factorii care influenţează constituirea dispozitivului de operaţii sunt: a) misiunea primită şi concepţia luptei; b) procedeul de ofensivă adoptat; c) valoarea, natura şi posibilităţile inamicului; d) conţinutul şi adâncimea misiunilor de luptă; e) compunerea de luptă a batalionului; f) cantitatea mijloacelor de întărire şi de sprijin; g) caracteristicile terenului. (3) Dispozitivul adoptat la începutul i ofensive nu rămâne acelaşi pe timpul luptei. În raport de situaţie şi condiţiile de teren, dispozitivul realizat iniţial poate fi schimbat pe timpul ducerii ofensivei, până la îndeplinirea misiunii primite. 220. - (1) Sistemul de comandă al batalionului în ofensivă se realizează prin conducerea activităţilor de către comandant, îmbinată cu manifestarea largă a iniţiativei de către subordonaţi pe timpul îndeplinirii misiunilor primite. (2) Comanda batalionului se execută de la punctul de comandă care se dispune în cadrul grupării de angajare, pe direcţia principală de efort, la 2 – 2,5 km faţă de aliniamentul de contact. 221. - (1) Gruparea de angajare, de regulă, cuprinde majoritatea subunităţilor din forţele luptătoare şi de sprijin de luptă din subordine. Forţele grupării de angajare sunt eşalonate în adâncime, fiind destinate să fracţioneze şi izoleze apărarea inamicului, să execute ofensiva în ritm rapid, să manevreze, să fracţioneze şi să distrugă/neutralizeze gruparea de forţe a acestuia din fâşia de ofensivă a batalionului, să-i respingă contraatacurile, să cucerească şi să securizeze zone, raioane, aliniamente sau obiective importante şi să dezvolte ofensiva în adâncime pentru îndeplinirea scopului luptei. (2) Gruparea de angajare a batalionului se compune din: eşalonul unu;eşalonul doi; forţele de sprijin. 222. - (1) Eşalomul unu este constituit din subunităţi luptătoare, dispuse în dispozitiv, pe baza de plecare la ofensivă/aliniamentul de atac. Acestea au o compunere variabilă şi conţin forţe de valoarea 1– 2 companii de infanterie cu forţele şi mijloacele de întărire. (2) Forţele din eşalonul unu sunt destinate pentru: a) participarea la ruperea apărării inamicului sau pătrunderea prin intervalele existente în dispozitivul acestuia; b) dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea şi distrugerea/neutralizarea grupării principale de forţe a inamicului pe adâncimea misiunii primite; 77

c) asigurarea introducerii în luptă a eşalonului doi şi dezvoltarea ofensivei în adâncime în scopul cuceririi şi securizării zonelor/aliniamentelor/ţintelor importante din adâncimea dispozitivului inamicului; d) respingerea eventualelor contraatacuri ale inamicului; e) realizarea joncţiunii cu forţele aeromobile/detaşamentele înaintate; f) consolidarea şi securizarea zonelor şi aliniamentelor/ţintelor cucerite; g) urmărirea forţelor inamicului care se retrag. 223. – Eşalonul doi, de regulă, reprezintă aproximativ o treime din totalul forţelor luptătoare şi este constituit dintr-o companie de infanterie şi un număr variabil de subunităţi de infanterie, primite temporar în subordine. Se dispune în adâncimea grupării de angajare la o depărtare faţă de aliniamentul de contact de cel puţin 3 km şi este destinată pentru: a) intensificarea loviturii şi dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării inamicului, pe direcţia principală de efort sau pe altă direcţie; b) cucerirea unor zone/aliniamente/ţinte importante; c) participarea la respingerea contraatacurilor; d) încercuirea şi distrugerea/neutralizarea unor forţe rămase înapoia forţelor de pe direcţia principală de efort; e) înlocuirea unor unităţi din eşolonul unu care şi-au pierdut puterea de luptă; f) distrugerea/neutralizarea, independent sau în cooperare cu alte forţe, a forţelor aeropurtate sau a forţelor aeromobile ale inamicului folosite înapoia dispozitivului batalionului. 224. - (1) În cadrul grupării de angajare se poate constitui, ca element de dispozitiv, detaşamentul înaintat sau detaşamentul de întoarcere; din forţele din eşalonul II, se poate constitui, după caz, şi forţa aeromobilă. (2) Există situaţia când batalionul în întregime se poate constitui ca detaşament înaintat, de întoarcere sau ca forţă aeromobilă debarcată. 225. - (1) Detaşamentul înaintat se constituie din subunitatea care a obţinut cele mai importante succese şi care prin acţiunile sale şi avantajul tactic în care se găseşte, poate asigura condiţii pentru dezvoltarea rapidă a ofensivei de către forţele grupării de angajare. (2) Detaşamentul înaintat poate fi constituit premeditat pe timpul pregătirii, fiind introdus în luptă pe timpul dezvoltări ofensivei în adâncime, atunci când s-au creat condiţiile necesare sau chiar de la început/după ruperea apărării, dacă situaţia permite. (3) Compunerea de luptă a detaşamentului înaintat trebuie să permită ducerea cu succes a acţiunilor în mod independent. (4) Detaşamentul înaintat poate îndeplini, singur sau în cooperare cu forţele aeromobile, următoarele misiuni: e) cucerirea din mişcare şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte importante din adâncimea apărării inamicului; f) cucerirea unor puncte obligatorii de trecere sau a unor treceri peste cursurile de apă; g) cucerirea din mişcare a unor localităţi; 78

h) interzicerea afluirii rezervelor din adâncime ale inamicului. 226. - Detaşamentul de întoarcere se constituie în cadrul luptei ofensive desfăşurate în teren muntos - împădurit sau pe timpul luptei în centre mari urbanistice, dintr-o companie de infanterie, întărită, care se infiltrează în adâncimea dispozitivului inamicului, îl loveşte prin surprindere în spate, întoarce apărarea acestuia şi creează condiţii favorabile dezvoltării ofensivei de front. În condiţii favorabile se constituie şi în cadrul ofensivei în teren obişnuit. 227. - (1) Forţa aeromobilă se constituie dintr-o companie de infanterie din cadrul eşalonului II. În acest scop, batalionului i se asigură mijloace de transport adecvate. Batalionul poate face parte din forţa aeromobilă din companenţa brigăzii. (2) Forţa aeromobilă este întrebuinţată pe timp limitat pentru ducerea unor acţiuni în dispozitivul inamicului. Durata acţiunilor depinde de: conţinutul, importanţa misiunii şi adâncimea la care acţionează; natura şi valoarea inamicului; ritmul de înaintare al forţelor proprii; posibilitatea asigurării sprijinului cu artileria şi aviaţia; valoarea şi compunerea forţei aeromobile; gradul de asigurare cu materiale. (3) Misiunile forţei aeromobile constau în: e) cucerirea şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte, importante până la sosirea forţelor proprii; f) interzicerea desfăşurării acţiunilor inamicului; g) producerea de pierderi în personal şi tehnică militară; h) distrugerea/neutralizarea unor ţinte importante ale inamicului. 228. - Forţele de sprijin de luptă sunt destinate să susţină forţele din gruparea de angajare (succesiv, întâi forţele din eşalonul I , apoi forţele din eşalonul II şi rezerva sau simultan) pentru îndeplinirea scopurilor ofensive şi cuprind subunităţile de armă, grupurile şi detaşamentele special constituite din structurile organice şi primite ca întărire. 229. - (1) Bateria de aruncătoare, constituie un element de bază al forţelor de sprijin . (2) Elemente de dispozitiv se dispun pe direcţia principală de efort, sau central faţă de limitele laterale ale fâşiei de ofensivă, pentru a putea executa rapid manevra de foc sau de armament pe alte direcţii. Zonele de dispunere a elementelor de cercetare, de manevră şi de acţiune ale bateriei se dispun de regulă, în adâncime de până la 1,5-2 km. Acestea se eşalonează în adâncime, ţinând seama de misiunile ce le revin, de caracteristicile tehnico-tactice ale armamentului şi de configuraţia terenului, astfel încât să poată executa focul în fâşia de tragere stabilită. (3) Bateria de aruncătoare a a batalionului de infanterie execută, de regulă, următoarele misiuni: a) sprijinul direct prin foc al batalionului (dincolo de aliniamentul de contact, pe adâncimea apropiată - până la 6- 7 km; la flancuri şi înapoia dispozitivului marilor unităţi); b) întărirea sprijinului direct prin foc al companiilor de infaterie din elalonul I al batalionului. (4) Pentru îndeplinirea acestor misiuni, bateria de aruncătoare execută următoarele sarcini specifice şi implicite: 79

Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 1. 2. 3. 4. 1. 2. 3.

A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE Distrugerea/neutralizarea mijloacelor de atac nuclear, biologic şi chimic ale inamicului Distrugerea/neutralizarea bateriilor de artilerie, aruncătoare, artilerie şi rachete antiaeriene ale inamicului Distrugerea/neutralizarea elementelor sistemelor de cercetare - lovire de înaltă precizie a inamicului Dezorganizarea conducerii şi lucrului elementelor subsistemului de comunicaţii şi asigurare cu date ale inamicului Distrugerea/neutralizarea personalului şi echipamentelor inamicului, dispuse în zonele/ţintele de cucerit (dincolo de aliniamentul de contact şi înapoia dispozitivului brigăzii mecanizate) Acoperirea prin foc a flancurilor, intervalelor şi raioanelor lovite de inamic cu armele de distrugere în masă Distrugerea/neutralizarea personalului, echipamentelor şi rezervelor inamicului în zonele de dispunere, pe timpul apropierii, desfăşurării şi respingerii ripostelor ofensive executate de acesta Sprijinul prin foc pe timpul introducerii în /luptă a eşalonului II şi/sau rezervei. Sprijinul prin foc al detaşamentului înaintat/de întoarcere, etc. Interzicerea retragerii şi consolidării inamicului pe noi aliniamente de apărare în adâncimea lui şi hărţuirea acestuia Sprijinul prin foc al forţei luptătoare pentru securizarea aliniamentelor (zonei, ţintelor) cucerite Lovirea elementelor de logistică Distrugerea lucrărilor de fortificaţie de campanie şi permanente Distrugerea/neutralizarea mijloacelor tehnice de influenţare psihologică ale inamicului. Realizarea de baraje în dispozitivul inamicului şi hărţuirea acestuia. A.2. SARCINI SPECIFICE- NELETALE Iluminarea terenului şi indicarea direcţiei de acţiune/fâşiei de responsabilitate Fumizarea inamicului Participarea la bruiajul sistemului de comunicaţii al inamicului Difuzarea de materiale tipărite în dispozitivul inamicului B. SARCINI IMPLICITE Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi produse

Tabelul nr.9 - Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei de aruncătoare 80

230. – Bateria antitanc din organică sau primită ca întărire/în sprijin se constituie ca rezerva antitanc dispunându-se iniţial într-un raion de concentrare/dispunere, între eşalonul I şi eşalonul II. Aceasta îndeplineşte următoarele sarcini (tabelul nr. 10): Nr. crt. 1. 2. 3. 1. 2. 3.

A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE Distrugerea/neutralizarea blindatelor inamicului, îndeosebi a tancurilor acestuia în diferite momente/etape Securizarea unor aliniamente importante din teren Asigurarea prin foc a flancurilor şi intervalelor B. SARCINI IMPLICITE Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi produse

Tabelul nr.10- Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei antitanc. 231. - (1) Pluronul de geniu intră în compunerea grupării de angajare şi pe timpul desfăşurării acţiunilor constituie detaşamente cu destinaţie specială: detaşament mobil de baraje; detaşament de asigurare a mişcării/deplasării. Parte din subunităţile plutonului se pot găsi în rezerva de geniu păstrată la dispoziţia comandantului. (2) Subunităţile de geniu, organice şi primite ca întărire, îndeplinesc următoarele misiuni: a) cercetarea de geniu; b) cercetarea la minare, executarea culoarelor prin baraje, deminarea terenului şi obiectivelor; c) executarea mecanizată a lucrărilor de fortificaţie; d) amenajarea genistică a punctelor de comandă; e) amenajarea şi menţinerea viabilităţii itinerarelor/drumurilor; f) amenajarea şi deservirea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; g) executarea lucrărilor genistice de mascare; h) participarea la înlăturarea efectelor datorate întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare. 232. - Detaşamentul mobil de baraje se constituie din subunităţi de pionieri organice sau primite ca întărire de la eşalonul superior şi acţionează independent sau în cooperare cu rezerva antitanc, fiind destinat pentru: executarea rapidă a barajelor de mine antiblindate pe direcţiile de contraatac ale inamicului; asigurarea flancurilor şi intervalelor ameninţate, a aliniamentului de introducere în luptă a eşalonului II şi a rezervei; participarea la consolidarea aliniamentelor şi raioanelor cucerite. De regulă, se dispune între eşalonul I şi eşalonul II al batalionului. Pe timpul desfăşurării ofensivei se deplasează înapoia forţei din eşalonul I. 81

232. - Detaşamentul de asigurare a mişcării/deplasării se constituie din subunităţi de cercetare de geniu, drumuri organice şi primite ca întărire. Este destinat pentru asigurarea mişcării/deplasării neîntrerupte, în ritm rapid şi în ascuns a batalionului, din raioanele de dispunere/concentrare până pe aliniamentul de introducere în . 233. - Când situaţia impune parte din subunităţile de geniu, organice sau primite ca întărire, pot intra în compunerea detaşamentului de salvare-evacuare. Dacă constituirea şi acţiunea acestuia nu se impun, subunităţile de geniu se vor găsi în rezerva de geniu, în măsură a fi disponibilizate la ordin. 233. - Rezerva de geniu se constituie din subunităţile rămase în urma constituirii detaşamentelor, împreună cu alte subunităţi de geniu primite ca întărire de la eşalonul superior şi este destinată pentru îndeplinirea următoarelor misiuni: executarea barajelor pe direcţiile de contraatac ale inamicului; asigurarea flancurilor şi intervalelor descoperite; consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor cucerite; introducerea în luptă a eşalonului II şi/sau rezervei; executarea unor lucrări de mascare; înlocuirea subunităţilor de geniu care şi-au pierdut puterea de luptă. 234.- (1) Grupa de apărare nucleară, biologică şi chimică constituie principala structură de sprijin NBC, dispunându-se iniţial într-un raion situat între eşalonul I şi eşalonul II, fiind în măsură să execute următoarele misiuni: a) controlul nuclear, biologic şi chimic; b) amplificarea puterii de foc prin întrebuinţarea sistemelor incendiare. (2) O parte din subunităţile de apărare NBC pot fi date ca întărire grupurilor de recunoaştere a inamicului şi terenului, detaşamentului de asigurare a mişcării/deplasării, detaşamentului de salvare – evacuare (când se constituie), forţelor de pe direcţia principală de efort din eşalonul I (numai subunităţile de sisteme incendiare) şi la punctul de comandă al batalionului. 235. – Plutonul de cercetare îndeplineşte următoarele misiuni: a) cercetarea în adâncime (culegerea informaţiilor despre cele mai importante ţinte dispuse în adâncimea tactică a dispozitivului inamicului); b) cercetarea la contact (culegerea informaţiilor din zona acţiunilor din contact şi în imediata apropiere a acesteia); c) cercetarea semnalelor electromagnetice (culegerea, centralizarea şi analizarea informaţiilor privind inamicul, realizate cu mijloace radioelectronice); d) cercetarea în spate sau teritorială (asigurarea datelor şi informaţiilor asupra fenomenelor economico - sociale, militare, topogeodezice, meteorologice, de comunicaţii şi psihomorale din zona de responsabilitate a batalionului, cu impact asupra luării deciziilor în timp real). 236. – Plutonul de transmisiuni asigură legăturile necesare conducerii forţelor participante la luptă, cooperării şi înştiinţării acestora pe toată durata şi adâncimea misiunilor. 237. - Grupa de poliţie militară asigură paza punctului de comandă al batalionului, participă la însoţirea personalului de conducere şi la realizarea măsurilor de comenduire şi îndrumare a circulaţiei.

82

238. - (1) Rezerva se constituie din 1-2 plutoane de infanterie, în funcţie de existentul în forţe şi mijloace, complexitatea situaţiei şi caracteristicile terenului din fâşia de ofensivă. (2) Rezerva este întrebuinţată pentru rezolvarea unor situaţii critice neprevăzute care pot să apară pe timpul ducerii i. (3) Subunităţile din rezervă se dispun în adâncimea dispozitivului, în raioane care să asigure condiţii pentru realizarea unei protecţii sigure a forţelor faţă de loviturile inamicului şi pentru executarea manevrei oportune. (4) Rezerva se dispune în raionul de bază/de rezervă pe care îl amenajează genistic. 239. - Sistemul logistic se compune din: modulul S.4- logistic; subunităţile şi formaţiunile de logistică; subunităţile destinate protecţiei acestora; punctele de transbordare a tehnicii şi materialelor; raioanele de adunare a tehnicii deteriorate; itinerarele de aprovizionare şi evacuare; detaşamentele destinate încărcării/descărcării materialelor din staţiile de aprovizionare/descărcare. PARAGRAFUL 3.2 Amenajarea genistică 240. - (1) Amenajarea genistică a terenului cuprinde lucrările genistice de fortificaţie, baraje genistice, lucrări de distrugeri, drumuri, poduri, treceri şi mascare care modifică, adaptează sau completează caracteristicile terenului din fâşia batalionului, în vederea protecţiei acestora pe baza de plecare la ofensivă şi facilitării înaintări forţelor pe direcţia de ofensivă. Amploarea lucrărilor este determinată de: procedeul de trecere la ofensivă; concepţia luptei; misiunile forţelor; caracteristicile terenului şi gradul de pregătire al acestuia din timp de pace; cantitatea şi posibilităţile forţelor şi mijloacelor de geniu la dispoziţie; timpul de pregătire de care se dispune. (2) Amenajarea genistică a terenului urmăreşte să asigure: a) dispunerea în ascuns a forţelor în raioanele de dispunere; b) concentrarea forţelor pe baza de plecare la ofensivă şi în sectorul de atac; c) uşurarea înaintării forţelor prin mărirea capacităţii de trecere şi asigurarea viabilităţii itinerarelor/drumurilor şi podurilor; d) depăşirea obstacolelor naturale şi artificiale întrebuinţate de inamic pentru oprirea ofensivei; e) participarea la respingerea ripostelor ofensive ale inamicului şi introducerea în luptă a eşalonului II/rezervei; f) neutralizarea lucrărilor permanente; g) consolidarea aliniamentelor şi ţintelor cucerite. (3) Lucrările pentru amenajarea genistică a terenului se execută într-un spaţiu cu o adâncime ce include întreaga fâşie de ofensivă, la care se adaugă spaţiul dintre aceasta şi raionul de concentrare (specific procedeului ofensivei din mişcare), precum şi spaţiul pe care este preconizată urmărirea inamicului care se retrage. PARAGRAFUL 3.3 Sistemul de lovire 83

241. - (1) Sistemul de lovire este constituit din focul tuturor mijloacelor din înzestrarea batalionului. (2) Sistemul de foc al bateriei de aruncătoare constituie baza sistemului de lovire al batalionului şi asigură sprijinul general, sprijinul nemijlocit şi sprijinul în interiorul dispozitivului forţelor proprii. (3) Mijloacele de acţiune antitanc reprezintă elementul de bază al luptei împotriva tancurilor şi a celorlalte mijloace de luptă blindate. (4) Sistemul de foc al plutonului de rachete antiaeriene asigură apărarea antiaeriană a mijloacelor de foc şi a forţelor atacatoare. (5) Focul tuturor celorlalte categorii de armament se suprapune peste focul, aruncătoarelor, mijloacelor antitanc şi mijloacelor antiaeriene. SECŢIUNEA a 4-a Manevra în lupta ofensivă 242. - (1) De regulă, atacul batalionului de infanterie este îndreptat asupra frontului, flancurilor sau spatelui inamicului. Manevra de nivel tactic poate fi: manevra de forţe şi mijloace, manevra de foc şi manevra de echipament. Alegerea formei de manevră este determinată de scopul urmărit, misiune, inamic, teren, vreme, forţele disponibile, eşalonul executant, timp şi spaţiu. (2) Principalele forme de manevră de forţe şi mijloace folosite de batalionul de infanterie sunt: ruperea apărării/pătrunderea; loviturile în adâncime; infiltrarea; învăluirea; atacul frontal; manevra de întoarcere; manevra de foc şi manevra pe verticală. 243. - Formele de manevră evidenţiază relaţia dintre unităţile care atacă şi inamic. Atacul combină acţiunile batalionul de infanterie cu punctele vulnerabile ale inamicului şi se concentrează asupra punctelor decisive ale apărării acestuia. Procesul de estimare trebuie să ofere comandantului informaţiile necesare selectării formei corecte de manevră. Pentru a-şi îndeplini misiunea, batalionul poate combina formele de manevră. De exemplu, un element al batalionul de infanterie poate ataca frontal pentru a fixa inamicul şi un alt element poate executa o învăluire. Formele de manevră selectate trebuie să sprijine intenţiile comandantului. 244. - (1) Ruperea apărării/pătrunderea se execută de către batalionul de infanterie ca o continuare a atacului frontal şi urmăreşte crearea unei breşe în sistemul defensiv al inamicului şi dezorganizarea apărării acestuia prin concentrarea puterii de luptă necesare în sectorul de rupere, astfel încât apărătorul să fie depăşit din punct de vedere numeric, tehnic şi tactic. (2) Batalionul de infanterie participă la executrea ruperii în componenţa brigăzii, de regulă, pe o singură direcţie, în funcţie de forţele şi mijloacele la dispoziţie, inamic şi teren, avându-se în vedere, atât efectul dispersării propriei puteri de luptă cât şi capacitatea apărătorului de a reacţiona. 245. - (1) Loviturile în adâncime urmăresc distrugerea/neutralizarea simultană a inamicului pe întreaga adâncime a dispozitivului, ruperea apărării acestuia, concomitent cu angajarea rezervelor, prin operaţii terestre şi aeriene (eventual navale) executate într-o concepţie unitară. 84

(2) Batalionul de infanterie participă la operaţiile în adâncimea dispozitivului inamicului cu loviturile bateriei de aruncătoare, acţiunile forţelor aeromobile şi detaşamentele înaintate. 246. - Infiltrarea. Scopul infiltrării este deplasarea unei forţe fără a fi observată, dintr-un loc în altul, pentru îndeplinirea unei misiuni. Aceasta este forma preferată de manevră a infanteriei, deoarece permite folosirea în ascuns a unei forţe mici pentru atacul prin surprindere a unei forţe mai mari. Infiltrarea ajută la prevenirea descoperirii şi angajării forţelor. Deplasarea, de regulă se face pe jos sau prin aer, dar poate fi executată şi pe autovehicule sau pe ambarcaţiuni. Împreună cu alte subunităţi, o forţă infiltrată poate ataca spatele sau flancurile poziţiei înaintate a inamicului (de pe LDA) îndeplinindu-şi misiunea cu scopul de a facilita pătrunderea unei forţe mai mari. De asemenea ea poate ataca liniile de comunicaţii, instalaţiile administrative din spatele inamicului, comandamentele, punctele de comandă, forţele de sprijin şi cele logistice. Subunităţile infiltrate pot cuceri poziţii-cheie din teren, distruge noduri de comunicaţie importante şi încetinii refacerea inamicului şi aprovizionarea cu mijloace şi materiale. 247. - (1) Tipuri de infiltrare. Pot fi folosite trei tipuri de infiltrări: terestră; pe apă; pe calea aerului. (2) Infiltrarea terestră pe jos este cea mai des folosită; este posibilă şi infiltrarea pe autovehicule. Aceasta este mai uşor de realizat în zonele unde sunt spaţii largi între forţe sau unde este imposibil de asigurat flancurile. Multe infiltrări au fost realizate pe vehicule, în special când raportul forţă-spaţiu este mic. (3) Infiltrarea pe apă. Forţele se pot infiltra pe mare sau pe cursurile de apă. (4) Infiltrarea pe calea aerului, de regulă, se execută cu elicopterele. (5) Avantaje. Infiltrarea poate fi folosită când puterea de foc a inamicului descurajează folosirea altor forme de manevră sau când o forţă uşoară este angajată împotriva unei forţe motorizate sau mecanizate. Infiltrarea poate produce panică şi dezorganiza un inamic orientat psihic şi mental spre o luptă din faţă. Aceasta poate cauza uneori retragerea inamicului chiar dacă el este mult prea puternic pentru a fi învins prin alte metode. (6) Dezavantaje. Principalul dezavantaj al unei infiltrări este că elementele mici pot fi distruse dacă forţele care se apără le descoperă sau dacă nu realizează surprinderea şi nu-şi folosesc puterea de luptă la maximum. O infiltrare pe calea aerului necesită timp. Manevra presupune calităţi deosebite de orientare din partea comandanţilor subunităţilor care se infiltrează. Pentru ca infiltrarea să fie reuşită, toate forţele trebuie să păstreze legătura în spatele inamicului, aşa cum a fost planificată. (7) Condiţii. Cunoaşterea de către comandant a dispozitivului inamicului şi abilităţile batalionului de a-şi ascunde planurile şi mişcările permit comandantului să realizeze surprinderea. O infiltrare poate să reuşească mai uşor într-un teren frământat, puternic acoperit, împotriva unui inamic dispersat. Pentru reuşita acestei manevre este necesar să fie îndeplinite unele condiţii, astfel: a) locurile frământate, aproape inaccesibile, sunt cele mai bune pentru infiltrare; 85

b) întunericul şi condiţiile de vreme rea reduc şansele inamicului de a descoperi infiltrarea; c) infiltrarea trebuie executată prin zonele neocupate sau neacoperite de focul şi observarea inamicului; d) dispozitivele electronice de supraveghere, folosite de inamic pentru acoperirea intervalelor trebuie neutralizate sau evitate; e) cercetare activă şi agresivă oferă informaţii despre puterea, vulnerabilităţile şi dispozitivul inamicului. (8) Instruirea. Militarii trebuie să fie bine instruiţi înainte de a putea reuşi să se infiltreze. Dacă sunt descoperiţi aceştia vor rupe contactul şi îşi vor continua misiunea. Zgomotele sau sursele de lumină pot compromite întreaga acţiune. Ei trebuie să aibă o gândire ofensivă, să fie în măsură să-şi folosească iniţiativa şi să fie eficienţi în descoperirea intervalelor şi exploatarea punctelor slabe ale apărării inamicului. Comandanţii se vor asigura că militarii au cu ei doar echipamentul şi proviziile strict necesare. (9) Etapele. O infiltrare pe uscat poate fi realizată în cinci etape, astfel: a) patrularea - intervalele în dispozitivul inamicului sunt descoperite prin cercetarea agresivă a spaţiului de luptă; această fază este hotărâtoare în determinarea intervalelor în dispozitivul inamicului prin care se poate executa infiltrarea subunităţilor; b) pregătirea – comandanţii îşi vor însuşi procedurile de conducere a forţelor, dispunerea punctelor de adunare după infiltrare, metodele şi căile de retragere precum şi procedeele specifice de îndeplinire a misiunii; c) infiltrarea propriu - zisă - subunitatea se infiltrează prin intervale, evitând detectarea şi angajarea; d) consolidarea - după infiltrare subunitatea ajunsă în spatele inamicului se reconstituie în puncte de adunare şi se pregăteşte pentru îndeplinirea misiunii încredinţate; e) execuţia - subunitatea îndeplineşte misiunea din poziţia ocupată în spatele dispozitivului inamicului. (10) Selectarea direcţiei. Folosirea uneia sau a mai multor direcţii de infiltrare reprezintă cea mai importantă decizie pe care comandantul trebuie să o ia atunci când planifică o asemenea acţiune. La luarea deciziei are în vedere: a) direcţiile de infiltrare - batalionul va alege direcţiile de infiltrare bazânduse pe analiza terenului, pe caracteristicile intervalelor din dispozitivul de apărare al inamicului şi pe modul de dispunere a elementelor de siguranţă ale acestuia; direcţiile de infiltrare trebuie să asigure acoperirea şi mascarea, să ajute militarii în evitarea detectării de către radarele, senzorii, supravegherea şi dispozitivele de vedere pe timp de noapte ale inamicului; dacă posibilităţile de descoperire ale inamicului sunt inevitabile, frecvent patrulele pot precede infiltrarea; senzorii de detecţie radio interconectaţi vor fi bruiaţi; batalionul va folosi măsurile active de descurajare, respectiv, focul artileriei în alte sectoare, atacurile diversioniste şi inducerea în eroare;

86

b) itinerarele de infiltrare - dacă are informaţii precise despre dispozitivul inamicului batalionul va stabili un singur itinerar de infiltrare; când nu sunt disponibile informaţii detaliate se folosesc direcţii în locul itinerarelor de infiltrare; c) folosirea unei/mai multor direcţii sau itinerare de infiltrare depinde de mărimea forţei ce urmează a se infiltra, de cantitatea de informaţii despre dispozitivul inamicului, de teren, de timpul la dispoziţie şi de numărul posibil de itinerare sau de direcţii; fără a prejudicia ascunderea infiltrării, batalionul va infiltra subunităţi cât mai mari posibile; este preferabil ca batalionul să infiltreze subunităţi de mărimea plutonului, dacă acestea pot să rămână nedescoperite/nedetectate decât să infiltreze subunităţi de valoare grupă; în mod normal subunităţile infiltrate sunt de nivel pluton, companie dar infiltrarea se va face pe grupe în funcţie de analiza factorilor MIFT-TC; pentru control, viteză şi putere de luptă eficientă toate subelementele infiltrate se vor deplasa împreună; folosirea unui singur drum sau direcţii conferă o mai uşoară deplasare, control al acesteia şi o adunare rapidă şi sigură; aceasta va duce la micşorarea zonei despre care sunt necesare informaţii detaliate; folosirea mai multor itinerarii/drumuri sau direcţii reduce riscul compromiterii întregii forţe şi permite o deplasare mai rapidă; totuşi, aceasta presupune un control mai complicat. (11) Alte măsuri de control. Aceste măsuri de control sunt valabile în timpul planificării corespunzătoare a infiltrării şi de regulă constau în: a) itinerarele/drumurile şi potecile trebuie evitate - în cazul în care sunt folosite, trebuie menţinută siguranţa de flanc şi spate; b) în timpul infiltrării staţiile radio vor fi folosite doar cu mari precauţii; c) folosirea dispozitivelor termice de detecţie ajută forţa care se infiltrează să evite descoperirea şi contactul; d) punctele de adunare trebuie să fie locuri uşor de identificat, unde subunităţile se pot aduna şi reorganiza dacă sunt dispersate; e) punctele de adunare care oferă acoperire şi mascare vor fi alese de-a lungul fiecărui itinerar/drum sau direcţii; f) un punct de adunare care să nu pericliteze siguranţa infiltrării va fi stabilit în apropierea obiectivului; înainte de a-l ocupa subunitatea trebuie să îl cerceteze şi să îl asigure; el trebuie să fie suficient de mare pentru a permite desfăşurarea forţei infiltrate. 248. - (1) Învăluirea se execută de către batalionul de infanterie prin trecerea forţelor atacatoare pe lângă sau pe deasupra poziţiilor principale ale inamicului, efortul principal al acestora vizând flancul/flancurile sau spatele apărătorului în scopul ocupării, distrugerii/neutralizării unor obiective cu rol determinant în stabilitatea apărării. (2) Forţele atacatoare pot executa manevra pe la unul din flancuri- învăluire simplă, pe la ambele- învăluire dublă sau pe deasupra poziţiilor principale de apărare ale inamicului- învăluire pe verticală. Pentru inducerea în eroare a inamicului asupra variantei/variantelor de executare a atacului/atacurilor sau a direcţiei/direcţiilor principale a acestuia, parte din forţele proprii vor executa unele acţiuni cu caracter secundar. (3) Batalionul de infanterie care execută învăluirea va încerca să opună puterea proprie punctelor vulnerabile ale inamicului prin lovirea acestuia în flanc sau spate. 87

Inamicul va fi forţat să lupte de-a lungul căilor de acces neapărate sau mai puţin apărate. De asemenea, învăluirea poate să întrerupă căile de comunicaţii ale inamicului şi să-i reducă astfel capacitatea de a lupta. (4) Utilizarea acestei forme de manevră impune existenţa sau crearea unui flanc vulnerabil şi folosirea eficientă a forţelor aflate la dispoziţia comandantului împotriva punctelor slabe ale inamicului. Mobilitatea şi surprinderea sunt elemente ce garantează succesul. (5) Forţele care execută atacul trebuie să fie eşalonate în adâncime şi să-şi protejeze flancurile pentru a evita pericolul de a fi ele însele învăluite. (6) Învăluirea dublă realizată cu succes poate conduce la încercuirea inamicului. Pentru aceasta, forţele principale menţin contactul cu inamicul împiedicând dezangajarea şi refacerea dispozitivului de apărare, provocând maximum de pierderi, în timp ce forţele destinate să execute învăluirea, încercuiesc complet şi interzic căile de retragere ale inamicului. În funcţie de situaţia concretă, forţele care luptă la încercuire trec în grabă la apărare pentru blocarea inamicului încercuit. 249. - (1) Întoarcerea este o formă de manevră prin care se angajează inamicul pe front cu o parte din subunităţi în timp ce majoritatea forţelor şi mijloacelor acţionează în flancul sau spatele dispozitivului acestuia, pe o adâncime mai mare cu scopul de a ataca eşalonul II sau rezervele, de a intercepta comunicaţiile, silindu-l să ducă acţiuni de luptă şi pe alte direcţii decât pe cea a frontului. Pe timpul manevrei de întoarcere gruparea de întoarcere evită total inamicul pentru a cuceri un obiectiv situat la distanţă mare în spatele dispozitivului acestuia. (2) Manevra de întoarcere îl va forţa pe inamic să-şi abandoneze poziţiile sau să-şi separe forţele principale pentru a face faţă ameninţării. (3) Obiectivul stabilit trebuie să fie de-a lungul itinerarelor/drumurilor din dispozitivul inamicului şi suficient de important pentru acesta, astfel încât să-l determine să abandoneze poziţiile sale înaintate. (4) Focul executat în adâncimea dispozitivului inamicului capătă o importanţă deosebită pentru protejarea forţelor care execută manevra de întoarcere şi distrugerea/neutralizarea acestuia, deoarece artileria nu poate să însoţească forţele la întoarcere. Pe timpul manevrei de întoarcere între subunităţile care duc acţiuni frontale şi cele care execută manevra de întoarcere nu există legătură de foc. 250. - (1) Atacul frontal este forma de manevră cea mai puţin avantajoasă. (2) Aceasta se execută de batalionul de infanterie asupra frontului inamicului, angajându-l în mod decisiv pe toată întinderea aliniamentului de contact sau numai pe o porţiune din lungimea acestuia. Se adoptă pentru fixarea sau depăşirea inamicului ori distrugerea/neutralizarea sa pe poziţii. (3) De regulă, atacul frontal al batalionului de infanterie se desfăşoară atunci când viteza şi simplitatea sunt decisive pentru menţinerea ritmului şi iniţiativei şi când puterea de luptă a forţelor proprii este superioară în raport cu cea a inamicului. El se foloseşte când pătrunderea sau/şi învăluirea nu sunt posibile. (4) Pierderile mari în personal şi tehnică de luptă recomandă ca această formă de manevră să fie folosită în special împotriva unei apărări slab organizate sau pentru fixarea de front a inamicului în vederea învăluirii acestuia cu forţele de pe direcţia principală de efort. 88

251. - Manevra de foc este un factor important în /luptă şi constă în concentrarea succesivă sau simultană a focului diferitelor tipuri de categorii de sisteme de armament pe diferite ţinte, fără schimbarea poziţiei de tragere. 252. - Manevra pe verticală se execută de către forţele aeromobile şi de grupurile de cercetare în dispozitivul inamicului, concomitent cu alte forme de manevră, în scopul îndeplinirii obiectivelor i prin cucerirea şi menţinerea unor obiective, aliniamente sau raioane până la realizarea joncţiunii cu forţele care atacă de front. SECŢIUNEA a 5-a Pregătirea şi desfăşurarea luptei ofensive 253. - Orice luptă ofensivă se împarte în anumite etape a căror natură şi durată depind de mai mulţi factori. În general etapele unei operaţii ofensive sunt pregătirea, atacul, exploatarea succesului şi urmărirea. 254. - (1) Pregătirea i ofensive include planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul pregătirii pentru acţiune. Comandantul organizează acţiunile tuturor forţelor (luptătoare, de sprijin de luptă şi logistic. 255. – (1) Atacul. De regulă, batalionul de infanterie participă la executarea atacului în cadrul brigăzii de infanterie. Atacul se poate executa din contact sau din mişcare. Majoritatea atacurilor constau din: apropierea de obiectiv; atacul propriu-zis sau acţiunea la obiectiv; consolidarea; reorganizarea. (2) . Atacul este o acţiune de luptă a trupelor realizată sub forma înaintării spre inamic şi constă într-o deplasare fulgerătoare şi neîncetată a subunităţilor de infanterie motorizată în dispozitiv de luptă combinată cu focul intensiv al armamentului maşinilor de luptă, iar pe măsura apropierii de inamic şi din alte tipuri de armament, în scopul nimicirii inamicului, cuceririi terenului ocupat de acesta şi pătrunderii în adîncimea dispozitivului său de apărare. Pe timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului şi în adîncimea dispozitivului de luptă, subunităţile trebuie să combine cu pricepere focul cu mişcarea, să manevreze punctele de sprijin şi mijloacele de foc ale inamicului, trecînd cu repeziciune din dispozitiv de luptă în dispozitiv premergător de luptă şi invers, şi menţinînd permanent cooperarea; după caz, să treacă oportun de la acţiuni pe jos, la acţiuni pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) şi invers, pentru a nu da posibilitatea inamicului să se retragă şi să organizeze noi aliniamente de apărare. Atacul executat cu succes creează condiţii pentru dezvoltarea ofensivei, realizarea unor manevre decisive şi trecerea la urmărirea inamicului. 256. - Exploatarea succesului. De regulă, batalionul de infanterie participă la exploatarea succesului în cadrul eşalonului superior. 257. – (1)Urmărirea. Scopul acestei etape este acela de a nu da posibilitatea inamicului să se reorganizeze. Batalionul de infanterie poate lua parte la urmărire şi în cadrul acţiunilor eşalonului superior. (2) Cînd inamicul începe să se retragă batalionul trece imediat la urmărire, fără a-i permite să rupă lupta, iar comandantul raportează imediat comandantului de brigadă. Folosind cu pricepere avantajele terenului subunităţile batalionului iese în 89

ascuns pe căile de retragere ale inamicului, îl loveşte în flanc sau în spate şi îi produce pierderi. Batalionul de infanterie urmăreşte inamicul, iniţial pe jos, în dispozitiv de luptă, apoi premergător de luptă sau în coloană, acţionînd pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă). SECŢIUNEA a 6-a Ofensiva din contact 258. - Ofensiva din contact se adoptă de către batalionul de infanterie atunci când inamicul a avut timp să-şi organizeze apărarea şi dispune de un sistem dezvoltat de lucrări genistice şi de baraje, precum şi în cazul în care reţeaua de drumuri din adâncimea dispozitivului propriu către linia frontului este slab dezvoltată sau impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea bazei de plecare şi poate avea loc cu sau fără regruparea forţelor din contact cu inamicul, sau prin înlocuirea parţială ori totală cu altele aduse din adâncime. 259. - (1) Baza de plecare la ofensivă este fâşia de teren, amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime corespunzătoare dispozitivului de luptă. Ea trebuie să asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor de foc ale inamicului, în special a celor nucleare, biologice, chimice şi incendiare şi să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă. (2) De regulă, baza de plecare la ofensivă cuprinde: a) poziţiile de plecare la ofensivă ale eşalonului I; b) raioanele de dispunere a eşalonului II, a rezervei şi a forţelor şi detaşamentelor cu destinaţie specială; c) zonele de manevră şi acţiune ale bateriei aruncătoare de mine; d) poziţiile de tragere ale tancurilor care participă la pregătirea de foc; e) locurile punctelor de comandă; f) drumurile pentru deplasarea rapidă şi mascată a forţelor, aprovizionări şi evacuări; g) raioanele de dispunere ale unităţii, subunităţilor şi formaţiunilor de logistică. 260. - Pregătirea bazei de plecare se execută, de regulă, în timpul nopţii, folosindu-se în totalitate lucrările genistice existente în fâşia batalionului. Lucrările trebuie mascate până în zorii zilei. Pentru subunităţile de tancuri destinate sprijinului nemijlocit al forţelor de pe direcţia principală de efort se pregătesc poziţii de aşteptare la o distanţă de 6 - 8 km faţă de LDA inamicului, în aşa fel încât ieşirea lor pe aliniamentul de atac să se facă pe timpul pregătirii de foc a ofensivei. Când se trece la ofensivă, din apărare, cu sau fără regruparea forţelor, tancurile, transportoarele amfibii blindate şi maşinile de luptă ale infanteriei pleacă la atac, de regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul apărării. 261. - Ocuparea bazei de plecare se face succesiv, începând cu aruncătoarele, astfel încât forţele să realizeze în ascuns dispozitivul de luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul stabilit. 90

262. - (1) Pregătirea i ofensive începe din momentul primirii misiunii şi se încheie la data când forţele trebuie să fie gata pentru luptă. (2) Activităţile care se execută pe timpul pregătirii ofensivei sunt: culegerea, prelucrarea şi difuzarea informaţiilor privind situaţia inamicului, forţelor proprii, terenului, populaţiei din zonă şi starea vremii; planificarea şi organizarea ofensivei; coordonarea acţiunilor forţelor; executarea controlului îndeplinirii acţiunii. 263. - Normele tactice, orientative, pentru ofensiva batalionului de infanterie sunt (tabelul nr. 11): Elemente componente Dezvoltarea frontală a fâşiei de ofensivă fără formaţiuni de logistică Adâncimea dispozitivului de luptă cu formaţiuni de logistică Adâncimea misiunii imediate Adâncimea misiunii următoare

Norme tactice (km) 2-3 4 8 1-1,5 3–5

Tabelul nr. 11- Normele tactice, orientative, pentru ofensiva batalionului de infanterie. 264. - (1) Ofensiva/atacul, de regulă, începe cu pregătirea de foc, care constă în totalitatea acţiunilor de lovire prin foc, executate în mod unitar, prin surprindere, într-o perioadă de timp determinată, în scopul producerii unor pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloace, elementelor de conducere şi sistemului de lovire prin foc al inamicului îndeosebi în sectorul de rupere/pătrundere în dispozitivul acestuia. (2) Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cât mai scurtă şi depinde de: procedeul de trecere la ofensivă; caracterul apărării inamicului; misiunile de lovire prin foc şi gradul de lovire ce trebuie realizat; numărul gurilor de foc participante. (3) În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de foc a atacului este determinată de timpul necesar executării acţiunilor de lovire. (4) În cazul ofensivei din mişcare la durata executării acţiunilor de lovire se adaugă timpul necesar apropierii forţelor de atac de aliniamentul de contact. 265. - (1) Declanşarea atacului, de regulă, se desfăşoară după executarea pregătirii de foc a ofensivei. Succesul acestei faze a luptei depinde în mod direct de eficacitatea focului executat atât în pregătirea de foc cât şi în sprijinul prin foc al ofensivei, în faza iniţială a acesteia. 266. - (1) În scopul pătrunderii în dispozitivul apărătorului, subunităţile se deplasează cu rapiditate şi se desfăşoară pentru atac pe aliniamentul stabilit. Sprijinul prin foc cel mai intens se execută în sectorul de rupere. Se acordă atenţie deosebită şi poziţiilor inamicului de pe flancuri şi din spatele sectorului de rupere. Lupta cu inamicul aerian îşi va concentra efortul pentru distrugerea elicopterelor care execută trageri de la punct fix asupra forţelor din sectorul de rupere. Inamicul nu trebuie să aibă timp să reacţioneze şi este necesar să se menţină permanent un ritm înalt al luptei. Odată realizată pătrunderea în dispozitivul inamicului, aceasta trebuie extinsă de către batalion mai întâi către flancuri şi apoi în adâncime. 91

(2) Ritmul ofensivei este, de regulă, de 1-2 km/h pe timpul înaintării în interiorul unei poziţii de apărare pregătite şi de 3-4 km/h între poziţii. Uneori comandantul de batalion modifică repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru menţinerea ritmului ofensivei, respingerea contraatacului inamicului şi asigurarea protecţiei forţelor proprii. Menţinerea unui ritm înalt constant al ofensivei are o importanţă deosebită, nefiind indicată întârzierea în scopul alinierii tuturor forţelor pentru respectarea rigidă a planului întocmit. 267. - După realizarea ruperii apărării, în componenţa brigăzii mecanizate, batalionul de infanterie duce lupta în interiorul acesteia şi menţine permanent presiunea asupra inamicului, inclusiv pe timpul atacului obiectivelor din adâncime. Batalionul se deplasează cât mai repede cu putinţă între punctele de rezistenţă ale inamicului. Când întâmpină rezistenţă din partea inamicului, unităţile cele mai avansate, folosind sprijinul prin foc îl depăşesc şi/sau distruge/neutralizează într-un timp cât mai scurt. Unităţile avansate folosesc orice ocazie favorabilă pentru a dezvolta şi exploata succesul, împiedicând astfel inamicul să-şi revină din şocul loviturilor. Eşalonul II / rezerva urmează progresia atacului eşalonului I şi este în măsură să se introducă în luptă în timpul cel mai scurt, pentru a intensifica ritmul de ofensivă sau a respinge acţiunile inamicului. Prin acţiunea rapidă şi hotărâtă a unor subunităţi mici, angajate la contact cu inamicul în zona unui obiectiv, acesta poate fi scos din dispozitiv, evitându-se astfel nevoia folosirii unei forţe mult mai puternice, după ce inamicului i s-a permis să-şi revină şi să-şi organizeze apărarea. 268. - (1) Comandantul batalionului de infanterie utilizează rezerva în situaţii neprevăzute în vederea menţinerii ritmului atacului. Uneori, el va trebui să întărească parte din subunităţile subordonate pentru ca acestea să-şi poată reconstitui rezerva. (2) În orice situaţie, comandantul trebuie să aibă rezerva gata de acţiune. (3) Rezerva, de regulă, urmăreşte îndeaproape înaintarea forţelor batalionului dar nu este angajată prematur şi se dispune astfel încât să se poată desfăşura cu rapiditate pe orice direcţie. 269. - (1) Inamicul poate executa contraatacuri în următoarele scopuri: a) refacerea apărării pe limita dinainte, sau pe un aliniament din adâncime; b) desprinderea de forţele atacatoare; c) oprirea temporară a ofensivei pe anumite direcţii; d) despresurarea unor forţe proprii rămase în încercuire; e) crearea condiţiilor pentru mutarea în mod organizat a apărării pe un aliniament în adâncime. (2) Forţele care execută contraatacul vor fi sprijinite din aer atât de către aviaţia de vânătoare bombardament, cât şi de către elicopterele antiblindate. (3) Cercetarea proprie trebuie să fie în măsură să descopere intenţia inamicului de a executa contraatacul, informând forţele proprii la apariţia primilor indici specifici. (4) Batalionul consolidează aliniamentele cucerite de către subunităţile din eşalonul I, prin focul aruncătoarelor, intervenţia forţelor de sprijin (detaşamentelor cu destinaţie specială) şi în unele situaţii prin destinarea unei părţi din eşalonul II. Totodată, ia măsuri de respingere a contraatacurilor executate de inamic, aceasta fiind o acţiune cu caracter defensiv. 92

270. - (1) Dezvoltarea succesului reprezintă valorificarea rezultatelor unui atac şi interzicerea acţiunilor inamicului pentru realizarea unei noi apărări. Dezvoltarea succesului trebuie să urmeze oricărui atac, mai puţin când batalionul este restricţionat de eşalonul superior sau de lipsa resurselor. Batalionul va menţine permanent inamicul sub presiune. Uneori participă la dezvoltarea succesului în cadrul eşalonului superior. (2) Batalionul de infanterie atacă pentru a fracţiona spatele dispozitivului inamicului şi a permite dezvoltarea succesului. Ea distruge/neutralizează punctele de comandă, comunicaţiile, instalaţiile logistice şi artileria inamicului. De asemenea, cucereşte obiectivele importante care blochează drumurile de retragere ale inamicului. (3) Batalionul de infanterie se deplasează ca şi la apropierea de inamic dacă situaţia acestuia şi a terenului o permit. Viteza este esenţială. Ea trebuie să fie pregătită să execute atacuri în grabă asupra obiectivelor vulnerabile şi să le distrugă. (4) Batalionul de infanterie va ocoli inamicul, mai puţin atunci când această acţiune ameninţă misiunea sa sau poate destina subunităţi mici care să fixeze inamicul. Ea va raporta despre forţele inamicului ocolite comandamentului eşalonului superior iar forţele de însoţire şi sprijin vor captura sau neutraliza forţele ocolite. Se vor folosi măsuri minime de control, oferindu-se maxim de libertate de acţiune comandanţilor subordonaţi. (5) Pentru dezvoltarea succesului batalionul de infanterie realizează o grupare de acţiune din subunităţi de infanterie. În funcţie de adâncimea obiectivului, bateria de aruncătoare, alte arme şi specialităţi, formaţiunile logistice pot fi întrebuinţate. Aviaţia este folosită pentru cercetare şi sprijin prin foc. SECŢIUNEA a 6-a Ofensiva din mişcare 271. - (1) Ofensiva din mişcare/atacul rapid se execută ca urmare a unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări a inamicului, nepregătită sau pregătită în grabă, în scopul exploatării unei situaţii favorabile sau preluării iniţiativei după o apărare dusă cu succes. Acest procedeu asigură pregătirea în secret a luptei, surprinderea acţională şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile inamicului şi se bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră ale brigăzii mecanizate. Timpul de pregătire este redus la minimul necesar pentru a trece la distrugerea/neutralizarea inamicului înainte ca acesta să poată să se concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv. De asemenea, va fi redusă durata recunoaşterilor. (2) De regulă, operaţia ofensivă din mişcare se adoptă atunci când există suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi se dispune de suficiente mijloace de foc pentru neutralizarea inamicului. (3) În cazul i ofensive din mişcare, pregătirea de foc a atacului începe din momentul intrării forţelor proprii în bătaia majorităţii artileriei inamicului. 272. - Pentru pregătirea i ofensive din mişcare se stabilesc: raioane de concentrare; itinerare de apropiere; puncte iniţiale; puncte de coordonare; aliniamente de desfăşurare pe coloane; aliniamente de debarcare; aliniamente de 93

desfăşurare pentru atac; direcţii de ofensivă; aliniamente de coordonare a sprijinului prin foc; obiective intermediar; obiective finale. 273. - (1) Raioane de concentrare în vederea atacului sunt utilizate pentru regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin administrativ ale forţelor atacatoare care urmează să fie reorganizate pentru luptă şi/sau deplasate spre aliniamentul de atac. Acestea se dispun, pe cât posibil, în afara bătăii majorităţii artileriei inamicului, astfel încât deplasarea forţelor de atac spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac, să se poată executa cu uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea judicioasă a posibilităţilor de mascare. (2) Raionul de concentrare pentru batalion poate fi de până la 10 km2. 274. - Itinerarele de apropiere sunt traseele urmate de subunităţi din raioanele de concentrare spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac. Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată, desfăşurarea forţelor pe subunităţi şi pentru atac pe aliniamente stabilite, astfel încât la ajungerea pe aliniamentul de desfăşurare pentru atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă completă sau identică cu cea avută la plecarea din raionul de concentrare. 275. - Pentru trecerea la operaţia ofensivă şi realizarea simultaneităţii atacului limitei dinainte a apărării se fixează: a) puncte iniţiale - la o depărtare faţă de raionul de concentrare care să asigure încolonarea unei subunităţi tip companie cu mijloacele primite ca întărire/în sprijin; b) puncte de coordonare - la distanţă corespunzătoare a 2- 3 ore de marş; c) aliniamente de desfăşurare pe coloane de companii – la 4- 6 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii aruncătoarelor, tunurilor şi tancurilor care execută foc prin trageri prin ochire directă; d) aliniamente de desfăşurare pe coloane de plutoane – la 2- 3 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii mijloacelor antiblindate, mitralierelor, artilerie şi tancurilor care execută trageri prin ochire directă; e) aliniamente de debarcare- se stabilesc pentru ofensiva cu infanteria în dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie să fie cât mai aproape de aliniamentul de atac (la 1- 1,2 km), ferit de observarea inamicului şi de focul executat prin trageri prin ochire directă; f) aliniamente de atac- se stabilesc cât mai aproape de limita dinainte a apărării inamicului, de regulă, la 300 – 800 m faţă de inamic; pe aceste aliniamente forţele eşalonul unu trebuie să ajungă desfăşurate simultan în dispozitiv de luptă; g) aliniamente de siguranţă- se stabilesc la o distanţă variabilă faţă de LDA inamicului; forţele nu au voie să le depăşească decât după terminarea pregătirii de foc şi trecerea la sprijinul prin foc al ofensivei; h) ora atacului (ora „H”)- este ora atacului limitei dinainte a apărării şi se comunică unităţilor subordonate cu 1- 2 ore înainte de începerea deplasării; i) formula de calcul a asigurării simultaneităţii ajungerii pe aliniamentul de atac este: T = C – [(60 x D) / V + Ta], unde: T = timpul de ajungere pe diferite aliniamente; Ta = timpul consumat cu diferite activităţi; C = ora “H”; 94

D = distanţa dintre diferite aliniamente, în km; 60 = constantă; V = viteza de deplasare între aliniamente, în km/h. 276. - Direcţia de ofensivă indică direcţia generală de înaintare care trebuie urmată de batalionul de infanterie, precum şi gradul de libertate de manevră permis pe timpul înaintării forţelor pentru atingerea obiectivului. Pe direcţia de ofensivă stabilită, forţele subordonate pot să manevreze liber dar trebuie să rămână orientate spre obiectiv. Depăşirea liniilor de despărţire dintre unităţile vecine se face numai cu aprobarea prealabilă a brigăzii. 277. - Măsurile de coordonare a sprijinului prin foc se stabilesc de către comandantul eşalonului superior în scopul asigurării coordonării focului mijloacelor care nu sunt sub controlul comandanţilor subordonaţi, dar care le pot influenţa acţiunile. Această măsură se referă în principal la: aliniamentul de coordonarea a sprijinului prin foc (ACSF); aliniamentul de interzicere a focului (AIF); aliniamentul de încetare a focului (AÎF); zonă de foc restricţionat (ZFR); zonă de foc nerestricţionat (ZFN); zonă de interzicere a focului (ZIF). 278. - Obiectivele/aliniamentele intermediare sunt folosite pentru coordonarea deplasării forţelor atacatoare în timp şi spaţiu şi sunt strâns legate de importanţa terenului şi dispunerea inamicului. Cucerirea acestora nu trebuie să ducă la reducerea ritmului ofensivei. De regulă, obiectivul/aliniamentul final al batalionului de infanterie constituie obiectivul intermediar/aliniamentul misiunii imediate pentru eşalonul imediat superior. 279. - Obiectivul final al misiunii constituie aliniamentul tactic ce trebuie cucerit de către batalionul de infanterie pentru a îndeplini misiunea stabilită de comandant şi de regulă, se compune din mai multe obiective îndeplinite succesiv. 280. - Modul de acţiune după ajungerea pe aliniamentul de atac este similar ofensivei din contact. SECŢIUNEA a 7-a Ofensiva combinată 281. - (1) Batalionul de infanterie participă de regulă la operaţia ofensivă combinată a marii unităţi şi numai în anumite situaţii foloseşte acest tip de , care presupune trecerea la ofensivă cu o parte din forţe din contact, iar cu o altă parte din mişcare, prin aducerea din adâncime. (2) Când participă la operaţia ofensivă combinată a marii unităţi, batalionul de infanterie face parte din forţele care execută ofensiva din contact sau din forţele care execută ofensiva din mişcare. SECŢIUNEA a 8-a Urmărirea 282. - (1) Urmărirea este procedeul care se adoptă de către batalionul de infanterie împotriva unei forţe a inamicului care se retrage. Ea se desfăşoară în urma unui atac executat cu succes sau ca urmare a exploatării succesului atunci când inamicul nu mai este în măsură să se apere în mod organizat şi începe să se retragă. 95

(2) Rezultatul final al urmăririi implică concretizarea unor scopuri parţiale cum sunt: a) interzicerea acţiunilor desfăşurate de inamic pentru ruperea luptei; b) distrugerea/neutralizarea cu rapiditate a rezistenţelor opuse succesiv de către inamic; c) interzicerea manevrei de sustragerea a inamicului de sub loviturile trupelor proprii şi a organizării luptei în condiţii avantajoase. (3) Trăsăturile specifice urmăririi sunt: a) ieşirea în flancul şi pe căile de retragere ale inamicului; b) schimbările bruşte ale situaţiei şi caracterul de scurtă durată a luptelor ceea ce imprimă o dinamică deosebită a dispozitivelor, manevrei şi acţiunilor prin foc; c) desfăşurarea acţiunilor pe mari adâncimi, pe front larg şi cu ritm înalt, cu participarea tuturor forţelor din structurile ce au trecut la urmărirea inamicului; d) angajarea succesivă în acţiune a forţelor şi mijloacelor; e) complexitatea conducerii, a organizării şi menţinerii cooperării; f) apariţia disfuncţionalităţilor de natură logistică. (4) Urmărirea se execută neîntrerupt, în ritm rapid, ziua şi noaptea, în orice condiţii de timp şi stare a vremii. În funcţie de situaţie, urmărirea poate fi de front, paralelă, din aer şi combinată. 283. - Urmărirea de front constă în înaintarea rapidă şi continuă a forţeilor din eşalonul unu al batalionului, pe aceleaşi itinerare pe care se retrage inamicul, în scopul de a interzice desprinderea acestuia de forţele proprii. Acest procedeu se adoptă mai frecvent la începutul retragerii inamicului, sau în teren muntos împădurit, mlăştinos, pe timp de iarnă şi când reţeaua de drumuri nu este dezvoltată. Forţele care execută urmărirea de front distrug/neutralizează sau ocolesc elementele de acoperire/siguranţă şi folosind intervalele pătrund spre gruparea principală pentru a îngreuna retragerea acesteia şi a asigura unităţilor care execută manevra de întoarcere/învăluire posibilitatea de a ieşi în flancul şi spatele inamicului. 284. - Urmărirea paralelă se realizează prin înaintarea în ritm rapid a forţelor trecute la urmărire pe căi de pătrundere paralele cu direcţiile de retragere ale inamicului, astfel încât să-l devanseze în ocuparea unor aliniamente şi raioane favorabile din teren, lovind forţele care se retrag în flanc şi în spate. Această modalitate/procedeu este mult mai eficientă/eficient decât urmărirea de front. 285. - Urmărirea combinată constă în folosirea simultană de către unitate a cel puţin două procedee de urmărire. 286. - Dacă rezistenţa inamicului a fost complet neutralizată şi acesta părăseşte câmpul de luptă, batalionul de infanterie trece la urmărirea generalizată. Urmărirea presupune o descentralizare pe scară largă a comenzii şi controlului şi deplasarea rapidă a forţelor în câmpul de luptă. 287. - (1) Urmărirea generalizată foloseşte breşele realizate sau/şi succesul atacurilor în sectorul de apărare al inamicului. Ea trebuie să continue spre adâncimea sectorului de apărare al inamicului. (2) Urmărirea poate începe când inamicul se retrage datorită presiunii forţelor asupra flancurilor sale. Inamicul va încerca să se retragă imediat, cel mai probabil în 96

timpul nopţii, astfel încât sub acoperirea ariergărzii sale să ocupe o poziţie mai avantajoasă pentru apărare. Urmărirea începe sau continuă de regulă noaptea deoarece inamicul va încerca în mod normal si mascheze retragerea prin deplasări după lăsarea întunericului. (3) Urmărirea trebuie să fie rapidă, dar viteza forţelor batalionului nu trebuie să depăşească viteza inamicului. Batalionul de infanterie poate obţine rezultate decisive doar prin distrugerea/neutralizarea forţelor principale ale inamicului. Odată ce urmărirea a început, batalionul va folosi toate mijloacele avute la dispoziţie pentru a menţine continuitatea atacului şi va exercita o presiune fermă şi continuă asupra inamicului. (4) Comandanţii vor solicita militarii până la limita posibilităţilor lor. Pentru a păstra ritmul, rezervele sunt introduse în luptă cu regularitate în timpul urmăririi. Inamicul va urmări zi şi noapte. Dacă batalionul se va opri pentru odihnă, întreţineri, reorganizare sau orice alte motive, inamicul va câştiga timp, va aduna resturile forţelor sale, va câştiga distanţă şi va organiza obstacole. Forţele de urmărire trebuie să prevină pierderea contactului cu inamicul şi să nu-i permită acestuia să-şi reorganizeze apărarea. (5) Urmărirea solicită comandanţilor să-şi folosească energia şi voinţa. Ei trebuie să acţioneze cu iniţiativă şi să păstreze flexibilitatea manevrei. (6) Energia şi voinţa. O urmărire riguroasă se bazează pe energia şi voinţa comandantului de batalion şi a comandanţilor subordonaţi, deoarece militarii şi subunităţile pot devia de la scopul iniţial datorită oboselii, iar ca rezultat se vor relaxa mental. Pentru acţiuni decisive comandanţii subunităţilor mici iau iniţiativa şi exploatează şansele apărute. (7) Activitatea şi iniţiativa. O urmărire poate slăbi forţa urmăritorului. Comandanţii trebuie să-şi folosească iniţiativa pentru a găsi căi de conservare a forţei şi pentru a mări viteza şi mobilitatea unităţilor lor. Batalionul va folosi toate mijloacele de transport mecanizat avute la dispoziţie, inclusiv pe cele capturate de la inamic. (8) Flexibilitatea manevrei. În timpul unei urmăriri comandanţii cunosc puţin despre situaţia inamicului sau a forţelor proprii, din cauza distanţelor şi a situaţiilor des schimbătoare. Din acest motiv, ordinele de misiune tipizate sunt necesare pentru a oferi subordonaţilor suficientă flexibilitate pentru îndeplinirea misiunii lor. Măsurile de control pot fi limitate la a stabili distanţa până la obiectivele de pe direcţia de atac, a axelor de înaintare, drumurilor sau zonelor de acţiune. Desfăşurarea pe etape va uşura controlul. (9) Urmărirea necesită descentralizarea comenzii. Pentru a simplifica procedurile de comandă şi control, punctul de comandă va urma îndeaproape forţele înaintate. Comandantul batalionului va acţiona împreună cu grupul de comandă. Dacă terenul permite vor fi folosite vehicule pentru a avea viteza şi flexibilitatea necesara. Deplasându-se în salturi, punctul de comandă de bază şi grupul de comandă vor coordona aprovizionarea, evacuarea prizonierilor şi alte activităţi administrative. Forţele de urmărire vor primi instrucţiuni generale prin mijloacele radio de la grupurile de comandă. 97

(10) Urmărirea necesită doar măsurile de siguranţă care măresc mobilitatea şi viteza. Nu se va încerca verificarea fiecărui defileu, sat, grup de dealuri sau obiective izolate din teren. Siguranţa flancurilor nu va fi accentuată. Totuşi comandantul poate mări dispersarea pentru a preveni ambuscadele sau pentru a induce în eroare pe inamic cu privire la lungimea şi compunerea coloanelor. El trebuie să se asigure că retragerea inamicului este reală. (11) Urmărirea trebuie să fie rapidă. Viteza sa de înaintare depinde de obicei de activitatea pionierilor şi a geniştilor. Geniştii înaintează împreună cu elementele înaintate, curăţă drumurile şi repară podurile sau trecerile distruse. Pentru a se asigura că forţele pot să-şi schimbe itinerarele sau că reparaţiile au fost executate rapid, informaţiile trebuie raportate operativ comandamentului eşalonului superior. (12) O urmărire eficientă depinde de facilităţile forţelor care pot cuceri puncte cheie din teren sau să ocupe o poziţie în spatele dispozitivului inamicului. Elicopterele de atac şi sprijinul aerian apropiat se folosesc împotriva obiectivelor a căror distrugere contribuie cel mai mult la succesul urmăririi. Aceste obiective pot fi puncte critice ale drumurilor/itinerarelor de deplasare, coloane în retragere şi rezerve ale inamicului, care încearcă să restabilească aliniamentele de apărare. (13) Logistica urmăririi se bazează pe mijloacele de transport aerian. Aceste mijloace ajută la evacuarea răniţilor, aprovizionarea cu muniţii şi carburanţi a forţelor înaintate. Vehiculele care nu mai sunt în stare de funcţionare sunt lăsate în spate pentru a fi recuperate de forţele de însoţire. Hrana va consta în raţii de alimente gata pentru a fi consumate. Atâta timp cât locul forţelor se schimbă repede şi proviziile (în special de carburanţi) sunt consumate rapid, coordonarea aprovizionării necesită o legătură apropiată între modulele S.3 şi S.4. SECŢIUNEA a 9-a Acţiunide luptă cu caracter ofensiv 288. - Principalele acţiuni de luptă cu caracter ofensiv sunt: cercetarea prin luptă; raidul; atacul fals; atacul demonstrativ; contraatacul; lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării. 289. - (1) Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat, executat de forţe suficient de puternice pentru a-l obliga pe inamic la o reacţie concludentă, din care să rezulte suficiente informaţii. (2) Cercetarea prin luptă se execută în scopul culegerii de date şi informaţii despre dispozitivul de luptă şi sistemul de foc al inamicului, care nu au putut fi obţinute prin alte procedee de cercetare sau acţiuni, precum şi de a verifica veridicitatea unor informaţii obţinute anterior. (3) Cercetarea prin luptă poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul sub presiune prin cucerirea unor puncte decisive din teren. (4) Comandantul de batalion planifică şi execută cercetarea prin luptă din proprie iniţiativă sau ca urmare a ordinului eşalonului superior şi stabileşte restricţiile necesare pentru a evita o angajare decisivă. (5) După atingerea obiectivelor, în funcţie de situaţie, forţele continuă să fie angajate, să fixeze inamicul, să-l atace sau se retrag exploatând orice succes tactic obţinut. 98

290. - (1) Raidul este un atac de scurtă durată, cu obiectiv limitat, desfăşurat într-un spaţiu redus în teritoriul inamicului prin care se urmăreşte realizarea unui scop precis (altul decât cucerirea sau ocuparea terenului) şi se bazează pe informaţii foarte exacte şi detaliate. (2) Scopul raidului poate fi distrugerea unor instalaţii/obiective importante, capturarea sau eliberarea de prizonieri şi dezorganizarea conducerii sau funcţiilor de sprijin al luptei inamicului. (3) Raidul se poate executa cu un batalion sau cu o companie. (4) Corespunzător, forţele participante la raid deţin resurse proprii limitate pentru sprijinul prin foc şi aprovizionare, dar sistemul de lovire al brigăzii trebuie să acţioneze în folosul lor, prin reducerea sau neutralizarea capacităţii de reacţie a inamicului. (5) După îndeplinirea misiunii, unitatea/subunitatea care a executat raidul se retrage în dispozitivul forţelor proprii, dacă nu a primit misiunea să rămână în spatele inamicului. 291. - (1) Atacul fals este acţiunea prin care se urmăreşte distragerea prin luptă, a atenţiei inamicului de la direcţia principală de efort. El trebuie să fie suficient de puternic şi credibil pentru a obţine reacţia dorită a inamicului. (2) Comandantul care organizează atacul fals urmăreşte ca acesta să confirme aşteptările, să apară ca o reală ameninţare pentru inamic, să se producă în momentul când acesta are o rezervă importantă deja angajată în una din variantele plauzibile de acţiune. De regulă, atacul fals face parte din planul de acţiune al eşalonului superior. 292. - Atacul demonstrativ este o acţiune/demonstraţie de forţă executată pe o altă direcţie pe care nu se urmăreşte obţinerea iniţiativei, în scopul inducerii în eroare a inamicului. Este similar atacului fals, cu deosebirea că lipseşte contactul nemijlocit al forţelor luptătoare cu inamicul, acţiunile constând, de regulă, în folosirea focului şi a fumului, a mijloacelor de război electronic şi tehnicii de comunicaţii, precum şi a manevrei forţelor. 293. - (1) Contraatacul se execută cu o parte din forţe sau cu toate forţele aflate în apărare, pentru recucerirea terenului pierdut, izolarea şi/sau distrugerea/ neutralizarea forţelor înaintate ale inamicului. (2) Obiectivul general al contraatacului este împiedicarea inamicului de a-şi îndeplini scopul sau de a cuceri obiectivul propus. (3) Batalionul de infanterie planifică executarea contraatacului cu forţele din eşalonul II sau rezerva la care participă, iar varianta concretă de executare a acestuia este stabilită după ce inamicul a declanşat atacul şi s-a conturat cu claritate direcţia principală de efort şi/sau îşi expune unul din flancuri. (4) Pentru executarea contraatacului trebuie să se respecte următoarele cerinţe: inamicul este oprit sau pe cale de a fi oprit pe direcţia de ofensivă şi nu dispune de rezerve apropiate. (5) În scopul sincronizării tuturor acţiunilor cu efortul general al apărării, comandantul trebuie să manifeste rigoare maximă în stabilirea şi respectarea momentului şi modului de executare a contraatacului.

99

(6) Contraatacurile anticipate, planificate şi executate în mod coordonat cu celelalte forţe aflate în apărare sau atac şi în deplin acord cu planul eşalonului superior, sunt cele mai eficiente. (7) Comandantul pregăteşte exploatarea succesului contraatacului prin folosirea tuturor forţelor avute la dispoziţie. 294. - (1) Lovirea inamicului în faţa LDA se execută cu scopul de a dezorganiza atacul acestuia. Ea urmăreşte lovirea inamicului atunci când acesta este cel mai vulnerabil – pe timpul pregătirii pentru atac, în raioanele de concentrare – sau atunci când este în deplasare, înainte de a depăşi aliniamentul de atac. (2) Batalionul de infanterie execută această ca caracter ofensiv, de regulă, în urma unei pregătiri sumare, în timp scurt, dar uneori după o pregătire detaliată. SECŢIUNEA a 10-a Particularităţi ale luptei ofensive PARAGRAFUL 10.1 Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale 295. - (1) Eliberarea, cucerirea sau ocuparea localităţilor şi zonelor/ platformelor industriale4 se execută de către batalionul de infanterie din mişcare sau din contact, după o pregătire corespunzătoare, folosind manevra de învăluire, întoarcere sau lovitura frontală, conjugată cu acţiunile forţelor aeromobile. (2) Unităţile din din eşalonul I aflate în ofensivă, de regulă, nu sunt întrebuinţate în operaţii de durată pentru eliberarea localităţilor. Dacă pentru îndeplinirea scopurilor ofensive trebuie cucerite anumite localităţi/zone cu densitate mare de localităţi, se destină alte forţe. 296. - (1) Pregătirea i batalionului de infanterie pentru eliberarea localităţilor se face odată cu pregătirea i ofensive. Elementele de detaliu din planificarea ofensivei pentru eliberarea localităţilor se definitivează pe măsură ce forţele se apropie de acestea. (2) Fâşia de ofensivă a batalionului trebuie să permită dispersarea, concomitent cu concentrarea rapidă a eforturilor. De regulă, fâşia de ofensivă are o lărgime mai mică decât în situaţie obişnuită. (3) Ritmul ofensivei în localitate este mai scăzut decât în condiţii obişnuite, variind în raport cu densitatea clădirilor rezistente la foc şi valoarea forţelor care le apără, acesta fiind de 0,5- 1,5 km/h. (4) La stabilirea direcţiei principale de efort a batalionului se urmăreşte fracţionarea grupării principale de forţe a inamicului şi cucerirea unor obiective vitale, care asigură stabilitatea apărării, alegându-se locurile cu construcţii rare, în lungul arterelor principale, a parcurilor, grădinilor şi zonelor virane. (5) Misiunea batalionului se stabileşte în funcţie de caracterul apărării inamicului, mărimea, natura şi densitatea construcţiilor, compartimentarea localităţii, forţele şi mijloacele proprii la dispoziţie şi va fi mai puţin adâncă, indiferent de procedeul ofensiv adoptat. Uneori, eliberarea unei localităţi se înscrie în conţinutul misiunii primite anterior, mai ales în cazul unor localităţi de dimensiuni reduse. 4

În continuare se va folosi expresia eliberarea localităţilor.

100

(6) La eliberarea localităţilor mijlocii şi mari, batalionului poate să primească succesiv mai multe misiuni de luptă. 297. - (1) Dispozitivul de operaţii al batalionului trebuie să asigure concentrarea forţelor pe direcţia principală de efort, posibilitatea atacului simultan asupra punctelor de sprijin de pe LDA inamicului şi independenţa acţiunilor pe o altă direcţie de efort. Dispozitivul de operaţii cuprinde aceleaşi elemente, având totuşi unele particularităţi. În funcţie de configuraţia localităţii poate cuprinde şi detaşamentul de întoarcere. (2) Forţele din eşalonul I cuprind forţele principale ale batalionului care îşi constituie detaşamente de asalt de valoare pluton şi grupuri de asalt de valoare grupă, întărite cu tancuri, artilerie antiblindate, pionieri şi subunităţi de aruncătoare de grenade incendiare. În compunerea detaşamentelor şi grupurilor de asalt vor fi incluşi infanterişti şi luptători izolaţi/călăuze din zonă care cunosc bine localitatea. Când fâşia batalionului cuprinde şi porţiuni de teren din afara localităţii, pe aceste direcţii vor acţiona subunităţi întărite care să pătrundă în adâncimea apărării manevrând în flanc şi spate inamicul din localitate. (3) Eşalonul II se întrebuinţează pentru intensificarea loviturii în adâncime, executarea loviturilor în flancul şi spatele inamicului, în scopul fracţionării şi distrugerii/neutralizării acestuia pe părţi, respingerea contraatacurilor sau neutralizarea rezistenţelor inamicului rămase înapoia forţei de pe direcţia principală de efort. Eşalonul II poate fi introdus în luptă integral sau pe părţi, în raport cu situaţia şi mijloacele de întărire ce se pot face disponibile. (4) Forţele de sprijin al luptei, de regulă, se dau ca întărire subunităţilor care se organizează ca detaşamente şi grupuri de asalt, acţionând asupra obiectivelor prin lovituri/intervenţii directe. (5) Resursa de aviaţie repartizată, se întrebuinţează pentru lovirea ţintelor în adâncime, a rezervelor în deplasare şi mai puţin în interiorul localităţii. Elicopterele se folosesc pentru executarea manevrei pe verticală şi debarcarea forţelor aeromobile şi a grupurilor de asalt în locurile virane, parcuri, stadioane şi pe planşeele unor clădiri. 298. - (1) Lupta ofensivă pentru eliberarea din mişcare a localităţilor din adâncimea apărării începe pe căile de acces către acestea, prin interzicerea retragerii forţelor inamicului pe aliniamente de apărare pregătite în jur sau în interiorul lor. (2) În acest scop, forţele din eşalonul I nu angajează lupta de durată cu grupuri izolate ale inamicului care opun rezistenţă pe căile de acces, ci le blochează cu minim de forţe sau le ocolesc, pe măsura apropierii lor de localitate. (3) Folosind rezultatele acţiunilor detaşamentului înaintat şi ale forţelor aeromobile, forţele din eşalonul I acţionează în lungul principalelor itinerarii/drumuri/căi de acces, nimicesc grupările inamicului care opun rezistenţă şi cuceresc cele mai importante obiective din localitate. (4) Dacă localitatea este eliberată în urma operaţiilor duse prin surprindere de către detaşamentele înaintate şi forţele aeromobile, forţele din eşalonul I ocolesc localitatea fără a angaja lupta în interior şi continuă înaintarea în adâncimea apărării inamicului, distrugând/neutralizând prin lupta de întâlnire rezervele acestuia aflate în curs de afluire. 101

299. - (1) Eliberarea localităţilor puternic apărate care nu pot fi cucerite din mişcare se face prin trecerea batalionului la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, în urma unei pregătiri corespunzătoare. (2) De regulă, în această situaţie, ofensiva pentru eliberarea unei localităţi începe cu pregătirea de foc în cadrul căreia o importanţă deosebită o are focul artileriei, tancurilor, mijloacelor antiblindate prin trageri prin ochire directă. Pe timpul pregătirii de foc, subunităţile constituite în detaşamente şi grupuri de asalt încep deplasarea spre LDA inamicului. Atacul începe simultan, pe mai multe direcţii convergente pentru a fracţiona dispozitivul inamicului şi a-l neutraliza pe părţi. Lupta se duce pentru cucerirea fiecărei clădiri, străzi, cartier, eforturile forţelor fiind dirijate pentru cucerirea obiectivelor importante, punctelor de sprijin şi a raioanelor de apărare de pe căile principale. (3) Odată începută, operaţia ofensivă se continuă neîntrerupt, ziua şi noaptea, până la eliberarea localităţii. În scopul fracţionării dispozitivului inamicului şi interzicerii manevrei rezervelor acestuia se iau măsuri pentru cucerirea obiectivelor importante şi punctelor de sprijin, evitându-se pe cât posibil distrugerea gărilor, uzinelor de apă, întreprinderilor, centralelor electrice, podurilor, depozitelor, staţiilor de metrou, centralelor telefonice, posturilor de radio şi televiziune. Pentru pătrunderea în flancul şi spatele inamicului se folosesc frecvent construcţiile şi galeriile subterane. (4) După eliberarea localităţii, forţele din eşalonul I a batalionului dezvoltă în continuare ofensiva pe direcţia stabilită. (5) Când o anumită localitate este destinată pentru a fi blocată, batalionul eliberează cele mai importante raioane din jurul acesteia, le consolidează şi nu permite ieşirea inamicului din localitate sau afluirea rezervelor. PARAGRAFUL 10.2 Ofensiva în teren muntos - împădurit 300. - Pregătirea şi ducerea i ofensive în teren muntos - împădurit este influenţată de: condiţiile geoclimatice; slaba dezvoltare a reţelei de drumuri; posibilitatea blocării căilor de acces şi izbucnirii incendiilor; persistenţa agenţilor chimici de luptă; influenţa undelor electromagnetice; faptul că acţiunile sunt canalizate pe direcţii independente cu mari intervale între ele. 301. - (1) În pregătirea şi desfăşurarea i ofensive în teren muntos - împădurit, comandantul batalionului de infanterie acordă o atenţie deosebită luării măsurilor pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor, evitarea surprinderii, executarea manevrei de forţe şi mijloace, înlăturarea obstacolelor şi trecerea prin barajele inamicului, evitarea aglomerărilor de forţe pe drumurile şi la punctele obligatorii de trecere, limitarea efectelor ADMNBC şi sistemelor incendiare, menţinerea permanentă a controlului. (2) Lărgimea fâşiei brigăzii poate fi de până la 3 km şi va cuprinde 1- 2 direcţii de ofensivă. Acestea trebuie să conţină comunicaţii de pătrundere pe adâncimea misiunilor de luptă cu posibilităţi de ieşire pe alte direcţii. (3) Conţinutul şi adâncimea misiunilor de luptă sunt condiţionate de: rolul şi locul batalionului în cadrul dispozitivului eşalonului superior; caracterul apărării 102

inamicului; mijloacele de întărire afectate; posibilităţile de sprijin ale eşalonului superior; caracterul terenului. De regulă, misiunile sunt mai puţin adânci fiind influenţate de posibilităţile reduse de întrebuinţare a sistemului de lovire, accesibilitatea redusă a terenului şi condiţiile meteorologice specifice, condiţii ce induc un ritm scăzut al ofensivei. (5) Forţele aeromobile şi detaşamentele de întoarcere primesc, de regulă, direcţii de acţiune şi obiective/ţinte de cucerit. 302. - (1) Dispozitivul de operaţii al batalionului se constituie în funcţie de situaţia concretă, procedeul de trecere la ofensivă, numărul şi capacitatea direcţiilor de ofensivă, posibilitatea de a se executa manevra de foc, forţe şi mijloace de pe o direcţie pe alta. Acesta are elemente identice cu cele de la ofensiva în teren obişnuit şi se caracterizează printr-o accentuată grupare a forţelor şi mijloacelor pe direcţii şi o eşalonare mai adâncă. (2) Pe lângă elementele obişnuite, în compunerea forţei din eşalonul I intră detaşamentele de întoarcere. În dinamica ofensivei, elemente ale eşalonului I se pot transforma în detaşamente înaintate. Eşalonul II poate fi întrebuinţat ca forţă aeromobilă. Forţele de sprijin al luptei se dau de la început ca întărire grupărilor care acţionează pe direcţii cu caracter de independenţă, corespunzător cu capacitatea acestora, asigurându-se, în special, unităţi de geniu şi aruncătoare. (3) Eşalonul II se dispune dispersat pe direcţiile de luptă şi este întrebuinţată pentru intensificarea loviturilor pe acestea, deschiderea altora noi, distrugerea/neutralizarea inamicului căzut în încercuire şi cucerirea unor obiective importante. (4) Forţele de logistică se vor dispune dispersat şi mascat într-un raion de bază, creându-se eşaloane de materiale pentru celelalte grupări de forţe. Acestea vor fi în măsură să asigure din timp stocuri suplimentare de materiale pe care le vor dispune în funcţie de prognoza ofensivei cât mai aproape de forţa de pe direcţia principală de efort. (5) Resursa de aviaţie repartizată va fi în măsură să lovească forţele inamicului aflate în afara bătăii aruncătoarelor şi în punctele obligatorii de trecere, să interzică afluirea rezervelor din adâncime, să execute cercetarea din aer a inamicului şi să observe şi corecteze focul artileriei. (6) Elicopterele se întrebuinţează pentru sprijinul eşalonului I, pentru transportul şi sprijinul forţelor aeromobile, asigurarea legăturii şi a comenzii, aprovizionare şi evacuare. 303. - (1) Tipurile i ofensive în teren muntos - împădurit sunt aceleaşi ca în ofensiva în teren obişnuit. (2) Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se face cu ocuparea în ascuns a bazei de plecare. (3) Ofensiva din mişcare se adoptă împotriva apărării inamicului organizată în grabă pe pantele de la intrarea în masivul muntos sau în văile largi ce converg spre defileu. (4) Ofensiva combinată se foloseşte atunci când terenul nu permite realizarea simultaneităţii atacului limitei dinainte a apărării. 103

(5) Formele de manevră folosite frecvent în teren muntos – împădurit sunt întoarcerea şi învăluirea. Efectele acestora se aplică atunci când se reuşeşte infiltrarea în dispozitivul inamicului a unui număr de subunităţi din forţa de pe direcţia principală de efort. (6) Atunci când se întrebuinţează forţele aeromobile, manevra de forţe se execută şi pe verticală, concomitent cu celelalte forme ale acesteia. Deplasarea forţelor la obiectiv se poate face folosind şi galeriile subterane ale exploatărilor miniere din zonă, peşterile cu deschideri duble sau multiple. 304. - (1) Desfăşurarea i ofensive în teren muntos - împădurit este precedată, de regulă, de pregătirea de foc, organizată pe direcţii, cu o durată şi structură diferite de la o direcţie la alta. Sprijinul prin foc se execută, la cerere, prin foc concentrat pe obiective izolate, iar uneori prin concentrarea succesivă a focului. (2) Subunităţile din eşalonul I atacă LDA îmbarcate pe maşini de luptă, sau pe jos. Acestea atacă inamicul, de-a lungul văilor, crestelor, defrişărilor şi potecilor ce conduc în adâncime cu executarea învăluirilor şi întoarcerilor, urmărind cucerirea înălţimilor dominante şi a trecătorilor sau infiltrarea, prin breşe, în adâncime, ca detaşamente înaintate. (3) Eşalonul II se deplasează pe subunităţi, fiind în măsură să dezvolte ofensiva atât în adâncime, cât şi pe flancuri şi să respingă contraatacurile inamicului. În adâncimea apărării inamicului, fizionomia luptei capătă aspectele unor acţiuni independente, uneori izolate, desfăşurate pentru distrugerea (neutralizarea) focarelor de rezistenţă şi zădărnicirea încercărilor acestuia de a organiza lupta la încercuire. (4) Detaşamentele de întoarcere se infiltrează în ascuns în dispozitivul inamicului şi atacă obiectivele, de regulă, concomitent cu atacul de front al forţelor principale. După cucerirea obiectivului, o parte din forţe organizează apărarea circulară a acestuia, concomitent cu continuarea i ofensive în adâncime. (5) Forţele aeromobile se întrebuinţează independent sau în cooperare cu detaşamentele înaintate sau cu cele de întoarcere pentru cucerirea unor obiective importante (înălţimi, trecători, treceri peste cursurile de apă şi noduri orografice) precum şi pentru participarea la încercuirea şi distrugerea/neutralizarea grupării principale de forţe a inamicului. PARAGRAFUL 10.3 Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor 305. - (1) Cursurile de apă şi canalele atât prin caracteristicile lor, cât şi datorită construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice instalate pe ele, constituie obstacole naturale puternice care reduc ritmul ofensivei, impunând o pregătire amănunţită a forţelor care execută forţarea lor. (2) Pentru a asigura succesul forţării sunt necesare: a) cercetarea permanentă a inamicului şi a cursului de apă/canalului; b) luarea oportună a deciziei şi transmiterea la timp a misiunilor; c) interzicerea retragerii inamicului şi afluirii rezervelor din adâncime; d) cucerirea prin surprindere şi menţinerea unor treceri permanente; e) deplasarea oportună a mijloacelor de trecere (primite în sprijin) la cursurile de apă şi manevra lor; 104

f) înlăturarea rapidă a barajelor şi obstacolelor; g) distrugerea/neutralizarea inamicului de pe malul opus; h) forţarea prin surprindere şi dezvoltarea rapidă a ofensivei; i) asigurarea unei puternice apărări antiaeriene pe tot timpul forţării. (3) Ora “C”, pe timpul forţării, se consideră momentul în care mijloacele de trecere ale subunităţilor din prima cursă s-au desprins de malul propriu. (4) Lărgimea fâşiei de ofensivă, pe timpul forţării, este determinată de: a) locul şi rolul batalionului de infanterie în cadrul eşalonului superior; b) caracterul apărării inamicului pe cursul de apă/canal; c) caracteristicile cursului de apă/canalului, d) natura şi densitatea lucrărilor de hidroamelioraţii; e) numărul şi dezvoltarea culoarelor în aceste lucrări; f) numărul drumurilor de pătrundere; g) cantitatea şi felul mijloacelor de trecere; h) situaţia concretă în care se execută forţarea. (5) Sectorul de forţare al batalionului are lărgimea, de regulă, egală cu cea a fâşiei de ofensivă sau mai mică. (6) Sectorul de forţare al batalionului cuprinde: 2- 3 puncte de trecere: pe portiţe, pe bărci şi pe mijloace improvizate, de rezervă şi false. (7) Numărul punctelor de trecere se stabileşte în funcţie de: procedeul de forţare adoptat; cantitatea de mijloace de trecere la dispoziţie; existenţa locurilor favorabile amenajării acestora; necesitatea asigurării trecerii simultane şi continue a forţelor pe front larg. (8) Concepţia organizării sectorului de forţare şi repartiţia mijloacelor specializate la dispoziţie aparţine unităţi. (9) Dezvoltarea frontală a punctelor de trecere poate fi de 300- 500 m, cu intervale între acestea de 500- 1 000 m. Între punctul de trecere pe pod şi cele vecine intervalele vor fi de minimum 1 500 m. (10) Raioanele de plecare la forţare sunt specifice procedeului forţării din mişcare şi se fixează în locuri acoperite la 3- 5 km de cursul de apă/canal, câte unul pentru fiecare subunitate. În teren frământat şi acoperit acestea se pot alege mai aproape de cursul de apă, până la 1- 3 km de acesta. (11) În situaţia în care malul propriu este descoperit şi neted nu se mai fixează raioane de plecare la forţare, pregătirea forţării făcându-se din mişcare pe timpul apropierii. (12) De regulă, dispozitivul de luptă al batalionului este la fel ca pe timpul ofensivei în teren obişnuit şi depinde de: a) caracterul apărării inamicului; b) concepţia luptei şi gradul de neutralizare a inamicului; c) caracteristicile cursului de apă şi terenului pe cele două maluri; d) cantitatea şi felul mijloacelor de trecere la dispoziţie; e) posibilitatea trecerii tancurilor prin vad şi pe sub apă. (13) Specifice forţării din mişcare sunt folosirea forţelor aeromobile şi a detaşamentelor înaintate. 105

(14) La forţarea cursurilor de apă misiunile stabilite batalionului au acelaşi caracter ca la ofensiva obişnuită, însă caracteristicile acestora se reduc ca amploare. (15) Sistemul de comunicaţii trebuie să asigure legăturile pentru conducerea trupelor care execută forţarea concomitent cu conducerea subunităţilor de geniu care amenajează punctele de trecere. O atenţie deosebită va fi acordată legăturilor cu subunităţile care asigură siguranţa, salvarea şi evacuarea, cercetarea cursului de apă, tancurile prevăzute să execute trecerea, artileria şi rachetele care sprijină acţiunile la forţare. Centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă trec peste cursul de apă odată cu acestea. Celelalte forţe şi mijloace de comunicaţii trec, în raport cu misiunile ce le au de îndeplinit, potrivit graficului de trecere întocmit de statul major al unităţii care execută forţarea. 306. - (1) Forţarea din mişcare se adoptă, de regulă, pe timpul dezvoltării cu succes a ofensivei în adâncimea apărării şi urmăririi inamicului, când acesta nu a reuşit să organizeze apărarea pe cursul de apă/canal, este în curs de pregătire sau a trecut în grabă la apărare cu forţe puţine. (2) Forţarea din mişcare a cursurilor de apă/canalelor este precedată de acţiunile cercetării şi începe prin lupta forţelor aeromobile (când se întrebuinţează) sau a detaşamentelor înaintate. De regulă, forţele aeromobile se folosesc cu puţin timp înaintea ajungerii detaşamentelor la cursul de apă, pentru cucerirea şi menţinerea obiectivelor stabilite prin misiune (îndeosebi a punctelor de trecere permanente). Detaşamentele înaintate folosesc rezultatele cercetării, devansează forţele de pe direcţia principală de efort, în cooperare cu forţelor aeromobile (când se întrebuinţează) neutralizează din mişcare inamicul de pe căile de acces, ocupă trecerile permanente sau forţează cursul de apă cu mijloace proprii, creând condiţii favorabile pentru forţarea de către gruparea principală de forţe a brigăzii. (3) Pe măsura apropierii şi exploatând rezultatele luptei detaşamentelor înaintate şi a forţelor aeromobile, subunităţile din eşalonul I forţează din mişcare sau trec cursul de apă prin vad sau pe podurile cucerite. În cooperare cu forţele ce acţionează în capul de pod dezvoltă ofensiva din acesta. (4) Forţele de sprijin de luptă acţionează astfel: a) aruncătoarele devansează forţele din eşalonul I şi ocupă poziţii de tragere, fiind în măsură să execute pregătirea de foc; acestea trec succesiv pe malul opus astfel încât să asigure continuitatea sprijinului prin foc al forţelor ce luptă în capul de pod; b) mijloacele antiblindate ocupă poziţii de tragere cât mai aproape de malul propriu şi participă la asigurarea forţării executând trageri prin ochire directă; acestea trec cursul de apă după subunităţile din eşalonul I sau, după caz, mai devreme pentru a participa oportun la respingerea contraatacurilor cu blindate ale inamicului; c) artileria antiaeriană se împarte proporţional elementelor de dispozitiv pentru a asigura apărarea antiaeriană a tuturor forţelor; d) eşalonul II se dispune în coloană, folosind acoperirile din lungul itinerarelor/drumurilor, la o depărtare de 3-4 km. de eşalonul I şi trec pe malul opus în aşa fel încât să poată fi introduse oportun în luptă pentru dezvoltarea ofensivei în capul de pod; 106

e) compania logistică trece cursul de apă/canalul după subunităţile din eşalonul II şi se dispune într-un raion cu acoperiri. 307. - (1) Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul se poate face după o pregătire scurtă sau de durată. (2) Forţarea din contact, după o pregătire în timp scurt se execută, de regulă, în situaţia când nu s-a reuşit forţarea din mişcare, iar batalionul nu poate ajunge în timp oportun decât cu o parte din forţe, fiind necesară executarea unor regrupări. Pregătirea forţării poate avea o durată de câteva ore şi trebuie să asigure îndeplinirea misiunii în cursul aceleaşi zile de luptă. (3) Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul, după o pregătire de durată, se execută, de regulă, în situaţia când ofensiva începe cu forţarea cursului de apă, forţele aflându-se în contact nemijlocit cu inamicul sau când forţarea prin alte procedee nu a reuşit. Pentru acest procedeu timpul de pregătire poate fi de 1- 2 zile iar uneori şi mai mult. (4) Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul a unui curs de apă/canal începe, de regulă, după o pregătire de foc, cu o durată variabilă, în scopul asigurării unui grad corespunzător de neutralizare a apărării inamicului. Uneori, pentru realizarea surprinderii, în condiţii de vizibilitate redusă sau pe timpul nopţii, forţarea din contact poate începe şi fără pregătire de foc. Unităţile din forţa din eşalonul I, folosind efectele loviturilor tuturor mijloacelor, forţează cursul de apă/canalul şi dezvoltă ofensiva pe malul opus cucerind capete de pod. Sprijinul prin foc începe, de regulă, o dată cu trecerea la atac, pe malul opus, a primelor subunităţi. (5) Până la începerea forţării, unităţile din eşalonul II se dispun dispersat şi adăpostite în raioane de dispunere. Acestea se deplasează spre cursul de apă/canal şi trec în aşa fel încât să evite aglomerarea de forţe şi să intre oportun în luptă. (6) Celelalte elemente ale dispozitivului de operaţii trec pe malul opus conform graficului de trecere, în aşa fel încât să poată interveni în folosul eşalonului unu. 308. - (1) Manevra mijloacelor de trecere se organizează de către statul major pe timpul pregătirii ofensivei, detaliile urmând a fi precizate pe timpul apropierii de cursul de apă/canal. Ea se execută din adâncime spre front şi de-a lungul cursului de apă/canalului şi trebuie să asigure ajungerea la timp a mijloacelor la punctele de trecere. (2) Când la unele puncte de trecere forţarea nu a reuşit, se execută manevra forţelor şi mijloacelor de trecere spre punctele unde forţarea se desfăşoară cu succes. (3) Punctele de trecere pe mijloace (portiţe de pontoane) din parcurile de pontoane (numite şi mijloace grele de trecere) se amenajează numai după ce cursul de apă a fost scos de sub efectul focului inamicului executat prin trageri cu ochire directă. (4) Când în cursul aceleaşi zile de luptă se execută forţarea succesivă a mai multor cursuri de apă/canale, este necesară o eşalonare a mijloacelor de trecere şi o manevră oportună a acestora. (5) În adâncimea apărării inamicului, mijloacele de trecere se deplasează preponderent în cadrul subunităţilor din eşalonul I sau înapoia acesteia. Mijloacele de 107

trecere necesare detaşamentelor înaintate sunt repartizate acestora în momentul transformării subunităţilor din eşalonul I, în astfel de detaşamente. (6) Pe timpul urmăririi, mijloacele de trecere se dau ca întărire elementelor de siguranţă/pichetelor mobile de cap. 309. - (1) În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii dezvoltate, pregătirea de foc se execută cu intensitate mai mare pe direcţiile de forţare, timp în care se creează culoare prin barajele inamicului şi se pregătesc trecerile. (2) În funcţie de situaţie şi de densitatea şi orientarea canalelor, subunităţile din compunerea eşalonului unu pot ataca pe jos, pe maşini de luptă sau combinat. (3) Pentru asigurarea trecerii pe front larg se folosesc podurile de asalt şi podurile mobile de însoţire. (4) Canalele magistrale se trec pe poduri de pontoane joase din lemn şi/sau metalice, sau din mijloace de trecere din zonă. Un moment important al luptei îl reprezintă cucerirea în timp scurt a instalaţiilor hidrotehnice pentru a nu permite inamicului să le întrebuinţeze împotriva forţelor proprii. (5) Respingerea contraatacurilor se face frecvent prin procedeul de pe loc, prin consolidarea aliniamentelor favorabile cucerite, concomitent cu distrugerea trecerilor realizate de inamic. (6) În raport cu adâncimea zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, subunităţile din compunerea eşalonului II se introduc în luptă în interiorul sau după ieşirea din aceasta. (7) Dacă, până la sfârşitul zilei, zona cu lucrări de hidroamelioraţii nu a fost cucerită, este necesar ca pe timpul nopţii să se cucerească capete de pod peste canalele importante, din care, a doua zi, să se poată dezvolta ofensiva. PARAGRAFUL 10.4 Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă 310. - Ofensiva pe timp de noapte se execută ca o continuare a acţiunilor duse pe timpul zilei sau după o întrerupere a acestora, de regulă, din contact nemijlocit cu inamicul; pe timpul dezvoltării ofensivei se poate ataca şi din mişcare. În primul caz, pentru realizarea surprinderii batalionul poate ataca fără pregătire de foc, fără T.A.B. (M.L.I.), respectând cu stricteţe măsurile de mascare. 311. - (1) Ofensiva pe timp de noapte se pregăteşte pe timpul zilei. (2) În afară de problemele obişnuite la pregătirea i ofensive comandantul batalionului este obligat: să fixeze comandanţilor de companii repere vizibile noaptea şi azimutul direcţiilor de atac; să stabilească modul de iluminare a obiectivelor de atac, de marcare a direcţiilor de atac şi a aliniamentelor pe care au ajuns subunităţile; să comunice semnalele de recunoaştere; să indice locul şi modul de marcare a culoarelor în barajele inamicului; să repartizeze subunităţilor mijloace de iluminare şi semnalizare. 312. - (1) Ofensiva poate începe cu sau fără pregătire de foc; artileria, în afara misiunilor obişnuite, primeşte misiuni de iluminare a terenului, de creare a reperelor luminoase şi de neutralizare a mijloacelor de iluminare ale inamicului. Obiectivele se iluminează astfel încât să nu fie demascate forţele proprii şi să nu îngreuieze folosirea de către acestea a aparatelor de vedere pe timp de noapte. 108

(2) Bateria antitanc neutralizează şi distruge mijloacele de foc ale inamicului, executând trageri prin ochire directă. 313. - (1) La ora stabilită, subunităţile din eşalonul unu atacă punctele de sprijin dispuse pe LDA inamicului. (2) Folosind acoperirile din teren, companiile înaintează după reperele stabilite şi azimut până la obiectivul de atac. (3) În funcţie de gradul de neutralizare al apărării inamicului, companiile pot acţiona îmbarcate pe transportoare amfibii blindate sau pe jos. Tancurile sunt date în sprijin şi acţionează în cadrul dispozitivului de luptă al companiilor de infanterie. 314. - (1) Condiţiile de vizibilitate redusă sunt ideale pentru ducerea operaţiilor ofensive ale batalionului de infanterie. Întunericul, ceaţa, ploile abundente şi ninsorile reduc vizibilitatea. O combinaţie între abilităţile tehnice şi îndemânarea tactică (dobândită prin instrucţie) permite batalionului de infanterie să opereze normal în aceste condiţii. Acţiunile în condiţii de vizibilitate redusă îl afectează pe apărător atunci când nu-şi poate utiliza în condiţii bune armamentul şi cooperarea între poziţiile acestuia este redusă. PARAGRAFUL 10.5 Ofensiva pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu temperaturi scăzute 315. - În ofensiva pe timp de iarnă batalionul de infanterie trebuie să aibă în vedere: a) amenajarea lucrărilor de adăpostire şi încălzire a personalului; b) reducerea timpului de ocupare şi rămânere pe baza de plecare la ofensivă; c) măsurile de asigurare a funcţionării armamentului şi tehnicii militare; d) determinarea, în funcţie de grosimea stratului de zăpadă, a posibilităţilor de a acţiona pe schiuri, precum şi a accesibilităţii terenului pentru acţiunile tancurilor şi altor tipuri de tehnică; e) vopsirea tehnicii în culoarea mediului; asigurarea forţelor cu mijloace de mascare; sporirea capacităţii de trecere a tehnicii grele; f) deszăpezirea căilor de comunicaţie în special a drumurilor de coloane (pătrundere); g) aprovizionarea forţelor cu echipament călduros şi mijloace de încălzire; h) apropierea forţelor de sprijin logistic. 316. - (1) Dispozitivul de operaţii are aceleaşi elemente însă este mai adânc eşalonat. (2) Eşalonul II se deplasează la distanţe mici faţă eşalonul unu, atunci când stratul de zăpadă este gros sau lipsesc drumurile practicabile şi se introduc în luptă prin depăşirea subunităţilor din compunerea eşalonului unu. (3) Procedeul de ofensivă preponderent folosit este ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul. (4) Ofensiva este precedată de acţiuni de hărţuire şi pregătire de foc cu o durată mai mare decât în condiţii normale de temperatură. Când condiţiile de vizibilitate sunt reduse datorită viscolului, ninsorii şi ceţii, pregătirea de foc poate lipsi.

109

(5) Atacul LDA inamicului se execută simultan de toate subunităţile, de regulă, îmbarcate pe T.A.B. sau M.L.I., acţionând în lungul drumurilor de pătrundere, pe direcţiile mai puţin înzăpezite. (6) Infanteria poate acţiona pe jos sau pe schiuri, în funcţie de rezistenţa apărării inamicului şi grosimea stratului de zăpadă. Aruncătoarele lovesc punctele de sprijin ale inamicului, din apropierea comunicaţiilor sau de pe acestea. Rezistenţele inamicului se manevrează prin învăluire de către subunităţi pe schiuri sau îmbarcate pe T.A.B. (M.L.I.) şi se nimicesc în cooperare cu forţele care acţionează de front. PARAGRAFUL 10.6 Ofensiva în teren cu culturi înalte 317. - (1) Ofensivă batalionului în teren cu culturi înalte este influenţată de întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor, precum şi de posibilităţile provocării unor incendii de mari proporţii. (2) Forţele batalionului sunt avantajate de existenţa unor condiţii care asigură mascarea dispozitivului de luptă şi realizarea în ascuns şi prin surprindere a manevrei de forţe şi mijloace. În acelaşi timp, sunt îngreunate observarea, orientarea, indicarea obiectivelor şi corectarea focului, deplasarea forţelor. (3) Având în vedere că în zonele cu culturi înalte există şi lucrări de hidroamelioraţii, trebuie acordată o atenţie deosebită posibilităţilor inamicului de a provoca inundaţii. 318. - (1) La realizarea dispozitivului de luptă al batalionului trebuie să se prevadă constituirea unor detaşamente de salvare-evacuare mai puternice, iar uneori, când caracteristicile terenului permit, şi a unor detaşamente de întoarcere. De asemenea, se va acorda atenţie folosirii forţelor aeromobile, asigurării flancurilor, luării măsurilor suplimentare de cercetare, executării observării şi corectării focului. (2) Având în vedere posibilităţile de mascare ale inamicului, tancurile, T.A.B. şi M.L.I. trebuie să fie sprijinite în permanenţă pentru ducerea luptei împotriva vânătorilor de blindate, acestea acţionând mai aproape de infanterie sau chiar în dispozitivul acesteia. 319. - (1) Pe timpul luptei se acordă o atenţie sporită menţinerii direcţiilor de atac, mascării locului unde se află forţele proprii, orientării continue şi evitării realizării surprinderii de către inamic. Creşte importanţa focului executat de la distanţe mari şi prin surprindere, precum şi acţiunea elicopterelor primite în sprijin, atât pentru observarea câmpului de luptă, cât şi pentru executarea manevrei de forţe şi mijloace. (2) Pentru oprirea contraatacurilor inamicului, atunci când este posibil culturile se pot incendia, ţinându-se însă seama de direcţia vântului pentru a nu periclita forţele proprii. (3) Pentru asigurarea stabilităţii conducerii, punctele de comandă se dispun mai aproape de forţe, luându-se măsurile necesare de pază şi apărare a acestora. PARAGRAFUL 10.7 Ofensiva în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi ridicate 110

320. - (1) În majoritatea zonelor de deşert, lipsa unor porţiuni întinse de teren favorabil apărării poate forţa inamicul să-şi lase cel puţin un flanc descoperit. Forţele batalionului de infanterie trebuie să exploateze flancurile vulnerabile şi descoperite, să încerce să manevreze către spatele inamicului, înainte ca acesta să poată reacţiona şi bloca învăluirea în rezervele sale mobile, succesul i depinde în mare măsură de rapiditatea şi îndrăzneala cu care se manevrează flancurile inamicului. (2) Forţele atacatoare sunt vulnerabile datorită lipsei acoperirilor naturale. De aceea forţele de cercetare sunt desfăşurate mult înainte faţă de forţele principale, iar siguranţa flancurilor şi a spatelui capătă o importanţă mare. 321. - (1) Terenul deşertic permite, de regulă, folosirea în masă a tehnicii blindate şi a elicopterelor de atac. Dezavantajul creat de lipsa acoperirilor trebuie compensat prin surprindere, deplasare rapidă, dispunerea corespunzătoare a forţelor, siguranţa comunicaţiilor şi inducerea în eroare a inamicului. (2) Obiectivele urmărite pot include distrugerea/neutralizarea forţei vii, cucerirea sau ocuparea centrelor de comunicaţii, a punctelor de aprovizionare, a surselor de apă şi a elementelor cheie din teren. (3) Este recomandat, atacul pe timp de noapte, care prezintă avantajul ascunderii acţiunilor proprii, mai ales când lipseşte superioritatea aeriană, precum şi al acţiunii, în condiţii de temperatură mai scăzută. (4) Pentru a evita canalizarea acţiunilor de către apărător prin utilizarea câmpurilor de mine şi a obstacolelor, se recomandă trimiterea înainte a forţelor de cercetare întărite cu tehnica de geniu adecvată, pentru realizarea culoarelor necesare. PARAGRAFUL 10.8 Acţiunile batalionului de infanterie ca forţă aeromobilă 322. - (1) Forţa aeromobilă debarcată. Pe timpul ducerii luptei ofensive, din cadrul brigăzii mecanizate, poate constitui o forţă aeromobilă debarcată de valoare 12 batalioane de infanterie. Aceasta acţionează în folosul forţelor care înaintează de front în cooperare cu alte elemente de dispozitiv, detaşamente înaintate, forţe ce duc lupta în încercuire sau independent. (2) Prin folosirea forţelor aeromobile se urmăreşte: a) neutralizarea şi distrugerea obiectivelor, punctelor decisive, ce nu pot fi lovite în adâncimea dispozitivului inamicului; b) ocuparea şi menţinerea unor raioane, noduri geografice; c) interzicerea manevrei de forţe şi mijloace din adâncime spre aliniamentul de contact; d) interzicerea realizării logisticii forţelor de la contact; e) realizarea surprinderii şi derularea operaţiilor în ritm sporit; f) polarizarea de forţe şi mijloace din adâncimea inamicului. 323. - (1) Valoarea forţei aeromobile debarcate depinde de: a) suprafaţa şi importanţa obiectivului de cucerit; b) valoarea inamicului din zona de operaţii şi posibilităţile de intervenţie ale acestuia; c) posibilităţile de sprijin cu artileria şi aviaţia; d) existenţa şi tipul mijloacelor de transport; 111

e) dacă există formaţiuni izolate în dispozitivul de acţiune al inamicului şi posibilităţile de cooperare cu acestea; f) valoarea detaşamentelor înaintate, de întoarcere şi modul de realizare a joncţiunii. (2) Durata acţiunii depinde de: a) conţinutul şi adâncimea misiunii ; b) natura, valoarea şi modul de acţiune al inamicului; c) ritmul de înaintare al forţelor proprii; d) eficienţa sprijinului cu aviaţia, elicopterele şi artileria; e) gradul de suport logistic. (3) Batalionul ca forţa aeromobilă constituită din cadrul brigăzii poate duce acţiuni de luptă până la 12 ore. 324. - Misiunile principale ale forţei aeromobile debarcate sunt: a) distrugerea mijloacelor de atac NBC şi a celor de cercetare lovire de înaltă precizie; b) cucerirea unor capete de pod, raioane, obiective de importanţa operativă; c) interzicerea afluirii rezervelor inamicului din adâncime; d) interzicerea retragerii inamicului de la contact în mod organizat şi zădărnicirea ocupării unor noi aliniamente; e) dezorganizarea conducerii forţelor şi a logisticii inamicului; f) cucerirea şi menţinerea libertăţii de acţiune în lupta de întâlnire; g) participarea la încercuirea inamicului, în cooperare cu forţele de la contact. 325. - Principalii factori de succes în folosirea forţei aeromobile sunt: a) cunoaşterea de detaliu a posibilităţilor inamicului; b) alegerea justă a raionului şi momentului de întrebuinţare a acestuia; c) întrebuinţarea ei prin surprindere; d) neutralizarea apărării antiaeriene a inamicului pe direcţia culoarelor de zbor; e) transportul rapid al forţei pe elemente de dispozitiv cât mai aproape de obiective; f) sprijinul puternic cu aviaţia; g) asigurarea multilaterală a acţiunilor şi protecţia forţelor; h) organizarea şi menţinerea cooperării cu forţele care acţionează de front; i) existenţa unui puternic suport logistic; j) conducerea fermă a forţelor. 326. - (1) Datele care stau la baza calculului transportului forţei aeromobile (o variantă). Se stabilesc: a) natura unităţilor/subunităţii care sunt întrebuinţate ca forţă aeromobilă şi valoarea acestora; b) mijloacele de întărire puse la dispoziţia acestor unităţi; c) mijloacele de transport puse la dispoziţie de eşalonul superior; d) raioanele de concentrare, de plecare la îmbarcare, de îmbarcare, de debarcare; e) traiectul de zbor; 112

f) concepţia acţiunilor de luptă în dispozitivul inamicului, dispozitivul de luptă şi în funcţie de acestea se stabileşte dispozitivul de zbor; g) efectivele, greutatea armamentului, muniţiei şi a materialelor necesare pentru îndeplinirea misiunii; h) modul de repartizare pe eşaloane de transport, efectivele folosite ca forţă aeromobilă; i) numărul vehiculelor care se vor transporta – numai autoturisme de teren; j) câte un elicopter pentru fiecare autoturism de teren; k) câte 20 de militari pentru un elicopter şi 100 Kg material; l) repartizarea unităţilor/subunităţilor pe escadrile de elicoptere; m) dispozitivul de transport. (2) Dispozitivul de transport se stabileşte cunoscând următoarele: a) elementele de siguranţă – 1- 2 plutoane ce vor devansa cu maxim 5-10 minute eşalonul de transport; b) eşalonul de transport; c) distanţa între elicoptere este de 150- 200 m în cadrul eşalonului; d) dezvoltarea frontală a formaţiunilor de zbor este de până la 500 metri; e) între eşaloanele de transport trebuie să fie o depărtare de 500- 600 m; f) înălţime de zbor este de până la 30 m. 327. - Transportul forţei aeromobile se organizează pe eşaloane, în raport cu caracterul misiunii, numărul şi tipul aeronavelor la dispoziţie, dispozitivul de operaţii planificat şi dotarea pentru luptă a brigăzii. 328. - (1) Eşaloanele de transport se pot împărţi pe următoarele elemente: eşalonul de asigurare; eşalonul de asalt; eşalonul următor. (2) Eşalonul de asigurare este compus din: a) elemente de cercetare – recunoaştere - Pl.Cc.; b) elemente de marcare a punctelor, raioanelor de aterizare a elicopterelor – până la o Gr.I./ Pl.I.; c) elemente de siguranţă – până la un Pl. I./Cp.I. (3) Eşalonul de asalt este compus din: a) gruparea de angajare ; b) majoritatea forţelor şi mijloacelor. (4) Eşalonul următor are structura: a) subunităţi de logistică; b) mijloace de transport; c) muniţia şi materialele. (5) Transportul se face pe unul sau mai multe traiecte de zbor bine stabilite în funcţie de caracteristicile terenului. (6) Tehnica militară, T.A.B., M.L.I., autocamioanele se deplasează odată cu forţele eşalonului superior şi se constituie într-un eşalon de transport. 329. - Pentru îndeplinirea misiunii batalionul de infanterie destinat să desfăşoare acţiuni ca forţă aeromobilă ocupă succesiv următoarele raioane: a) de concentrare- la 30- 40 km de aliniamentul de contact; în acesta se execută activităţi pentru pregătirea misiunii; 113

b) de plecare la desantare- la o distanţa de 20- 30 km faţă de aliniamentul de contact, se ocupă cu 2-3 ore înainte de îmbarcare; în acesta sunt amenajate locuri de aşteptare şi terenuri de îmbarcare; c) de debarcare- pentru un batalion, până la 20 km în adâncimea dispozitivului inamicului, iar pentru companie până la 10 km; d) de ducere a acţiuniulor de luptă - care include raionul, obiectivul, aliniamentul de cucerit şi menţinut; e) de adunare- se alege înapoia forţelor care au acţionat de front; se ocupă după ce forţa aeromobilă debarcată a fost depăşită de forţele ce iniţial au acţionat la contact; f) de recuperare- se alege la 3- 5 km lateral, înapoia raionului de ducere a operaţiilor; se ocupă numai în situaţia că joncţiunea cu forţe proprii nu mai este posibilă sau dacă inamicul din raionul de ducere a operaţiilor este superior în forţe şi mijloace. 330. - (1) Pentru succesul misiunii, pe timpul planificării acţiunii trebuie să se ţină cont de următoarele elemente: a) întrebuinţarea forţei aeromobile implică deţinerea supremaţiei aeriene; b) concentrarea eforturilor i forţei aeromobile asupra obiectivului cu rol decisiv asupra deznodământului luptei; c) pregătirea şi folosirea forţei aeromobile se execută în condiţii de securitate deplină/secret deplin; d) trebuie realizată o cooperare minuţioasă între toate categoriile de forţe; e) necesitatea alocării de forţe suplimentare, în special aviaţie şi artilerie, pentru neutralizarea inamicului din raionul de ducere a acţiunilor de luptă, traiectul de zbor, din raioanele învecinate precum şi rezervele apropiate ale acestuia; f) alegerea judicioasă a traiectului de zbor; g) alegerea raionului de debarcare în locuri cu sol tare; se va evita debarcarea forţei aeromobile în raioane mlăştinoase, pe văi, în apropierea localităţilor; h) planificarea acţiunilor elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului, pentru culegerea permanentă de informaţii noi din zona de acţiune. 331. - (1) Comandantului brigăzii comunică comandantului de batalion care constituie forţa aeromobilă debarcată următoarele: a) date despre inamicul din raionul de operaţii (natura, valoarea, compunerea de luptă); b) concepţia i brigăzii , numai în părţile ce îl privesc; c) sprijinul acţiunilor forţei aeromobile cu aviaţia şi artileria sau prin acţiunile grupurilor de cercetare în dispozitivul inamicului; d) care sunt raioanele succesive ocupate de forţa aeromobilă până la plecarea pentru îndeplinirea misiunii; e) misiunea forţei aeromobile debarcate; f) locul de întâlnire a comandantului de batalion cu comandantul unităţii de elicoptere, pentru întocmirea calculelor necesare; g) cum intervine brigada în folosul forţei aeromobile debarcate. (2) Datele noi obţinute de către brigada de infanterie sunt comunicate permanent comandantului batalionului. 114

332. - (1) Pregătirea forţei aeromobile debarcate se execută în raionul de concentrare şi se continuă în raionul de plecare la îmbarcare. (2) Când timpul la dispoziţie este scurt pregătirea acţiunii se face în raionul de concentrare care devine şi raionul de plecare la îmbarcare. (3) Pregătirea forţei aeromobile începe de la primirea ordinului de acţiune. (4) Pregătirea acţiunii forţei aeromobile debarcate se execută având în vedere anumite caracteristici şi comportă următoarele: a) studierea posibilităţilor inamicului, terenului şi stabilirea obiectivelor care urmează a fi distruse sau neutralizate; b) stabilirea necesarului de elicoptere pentru transportul forţei aeromobile, în cooperare cu comandantul unităţii de elicoptere; c) distribuirea subunităţilor şi materialelor pe elicoptere, funcţie de capacităţile fiecărui elicopter; d) pregătirea principalelor probleme referitoare la organizarea cooperării forţei aeromobile cu aviaţia, forţele ce acţionează de front şi cu cele care acţionează în raionul de ducere a operaţiilor; e) organizarea cooperării între elementele de dispozitiv ale forţei aeromobile; f) stabilirea traiectoriei/culoarului de zbor, înălţimii de zbor, locului de trecere pe deasupra dispozitivului operativ, precum şi a măsurilor de siguranţă a zborului; g) organizarea şi asigurarea conducerii forţei aeromobile debarcate în raionul de concentrare, în cel de plecare la îmbarcare, pe timpul transportului, debarcării şi ducerii operaţiilor; h) elaborarea documentelor de operaţii şi transmiterea misiunilor. (5) O activitate deosebit de importantă o constituie culegerea, centralizarea şi analiza datelor meteorologice din zona de acţiune pe baza cărora se întocmeşte prognoza timpului. (6) Coordonarea riguroasă a operaţiilor forţei aeromobile şi a subunităţilor de elicoptere determină ca secretul acţiunii să fie păstrat şi poate să surprindă inamicul. 333. - (1) În urma primirii misiunii, comandantul batalionului dă ordin pentru întocmirea detaliată a planului de acţiune al forţei aeromobile. (2) Planul de acţiune al forţei aeromobile cuprinde: a) concluzii asupra inamicului din zona de operaţii şi de pe traiectul de zbor şi obiectivele ce trebuiesc lovite la acesta; b) aliniamentul de contact; c) misiunea forţei aeromobile; d) raioanele de concentrare şi de plecare la îmbarcare; e) raioanele de ducere a operaţiilor şi de regrupare după îndeplinirea misiunii; f) raioane de recuperare a forţei aeromobile în caz de urgenţă; g) modul de constituire a eşaloanelor de zbor; h) măsurile de asigurare a acţiunilor şi protecţia forţelor; i) modul de cooperare şi de realizare a joncţiunii cu forţele proprii; j) măsurile de coordonare a focului; k) gata de luptă, termene; l) semnale; m) modul de raportare a situaţiilor. 115

334. - (1) Subnităţile destinate să acţioneze ca forţă aeromobilă debarcată se deplasează în raionul de concentrare cu mijloacele proprii iar din acest raion în cel de îmbarcare, de regulă, pe jos; mijloacele de transport proprii se constituie într-un eşalon de transport care urmează, prin salturi, progresiunea operaţiilor. (2) Traiectul de zbor este un culoar de pătrundere a cărui lăţime depinde de înălţimea şi viteza de zbor, densitatea şi calitatea mijloacelor de apărare antiaeriană a inamicului. (3) Pentru a se asigura condiţii optime de transport, pe traiectul de zbor vor fi neutralizate forţele inamicului de toate categoriile, respectându-se următoarele reguli: a) personalul şi mijloacele de foc într-o fâşie de 4- 6 km, pe toată adâncimea de deplasare a forţei aeromobile; b) mijloacele de apărare antiaeriană sunt neutralizate/distruse într-o fâşie largă de 8- 10 Km de artileria antiaeriană. (4) Raionul de desantare este indicat, marcat de către grupurile de cercetare în dispozitiv sau de către subunităţile de siguranţă, cu mijloacele de iluminare, fumizare, în funcţie de condiţiile meteorologice. (5) După debarcare forţele se regrupează în cel mai scurt timp sau acţionează pe grupuri, subunităţi mici, în funcţie de tipul de acţiune. (6) Corectarea focului artileriei se realizează de observatori înaintaţi special pregătiţi. 335. - (1) Acţiunea aeromobilă se poate desfăşura în următoarea succesiune: a) subunităţile de cercetare verifică dacă informaţiile despre inamic sunt veridice şi supraveghează forţele acestuia din zona de acţiune; b) subunităţile de asigurare a debarcării, se compun din 2 grupe de infanterie de fiecare companie; după debarcare acestea ocupă poziţii de tragere pe direcţiile cele mai probabile de acţiune ale inamicului şi sunt în măsură să deschidă focul în cel mai scurt timp la distanţă maximă, numai în situaţia în care inamicul a descoperit acţiunile forţei aeromobile; c) după debarcare, forţele principale se regrupează în cel mai scurt timp, realizează dispozitivul de luptă din mişcare, atacă prin surprindere inamicul şi îl neutralizează, capturează şi ocupă obiectivul/raionul stabilit, apoi trec la organizarea apărării circulare a acestuia. (2) Batalionul ce constituie forţa aeromobilă pot organiza lupta într-un raion cu perimetrul de 5- 10 km, fiecare, pe puncte de sprijin de companie independente. CAPITOLUL IV Lupta de apărare SECŢIUNEA 1 Generalităţi 336. - (1) Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare de către batalionul de infanterie se execută în scopul menţinerii terenului, câştigării de timp, interzicerii accesului inamicului în anumite zone şi opririi atacului acestuia. (2) Apărarea presupune mai mult decât distrugerea/neutralizarea personalului şi tehnicii de luptă ale inamicului, înainte ca acesta să le poată deplasa pe câmpul de luptă. Trebuie neutralizate planurile inamicului, coeziunea şi sincronizarea forţelor 116

sale, moralul şi abilitatea de a duce lupta, de a observa câmpul de luptă. Lupta de apărare trebuie planificată şi executată cu spirit ofensiv, indiferent de scopul lor major. Prima provocare a oricărei lupte defensive este recâştigarea iniţiativei şi prin aceasta a posibilităţii de a o transforma într-o luptă ofensivă. (3) Scopul principal al apărării este de a opri atacul inamicului şi de a prelua iniţiativa. Apărarea este o măsură temporară adoptată pentru a identifica slăbiciunile inamicului. Batalionul de infanterie trebuie să se apere agresiv pentru a îndeplini această misiune. 337. - Caracteristicile luptei defensive. Fundamentele unei apărări eficiente sunt pregătirea, fracţionarea, concentrarea şi flexibilitatea. 338. - (1) Pregătirea. Apărătorul trebuie să sosească în spaţiul de luptă înaintea atacatorului. În funcţie de constrângerile impuse el trebuie să folosească acest timp pentru a se pregăti corespunzător pentru luptă. (2) Atacatorul trebuie să cunoască terenul prin observare în timp scurt a fiecărei părţi a acestuia în timp ce apărătorul poate să-şi pregătească poziţiile, să construiască obstacole şi să-şi mascheze dispozitivul din timp. Atacatorul trebuie săşi angajeze în luptă forţele şi mijloacele pentru a descoperi poziţiile apărătorului. Apărătorul poate începe lupta din poziţii greu de descoperit şi care oferă acoperire împotriva focului inamicului. Atacatorul reacţionează la acţiunile apărătorului executând foc din mişcare sau căutând poziţii acoperite, reducând astfel ritmul atacului. (3) Apărătorul adoptă planuri optime de executare a focului, de deplasare, de comunicaţii şi logistice pentru toate situaţiile probabile. Atacatorul trebuie să execute o acţiune planificată şi să rişte dezorganizarea acesteia sau să schimbe această schemă şi să rişte un efort necontrolat. (4) Apărătorul trebuie să ştie cum este organizat inamicul şi cum se va desfăşura pentru atac, să cunoască posibilităţile şi limitele sistemelor de armament şi a echipamentelor acestuia. Modulul S.2 prezintă aceste informaţii comandantului pentru a stabili concepţia i de apărare. O pregătire corespunzătoare începe cu cercetarea atentă a spaţiului de luptă. (5) Apărătorul organizează apărarea bazându-se pe armamentul care poate fi folosit împotriva ameninţării principale. Când se confruntă cu mijloace blindate, repartizarea şi poziţionarea armamentului (artilerie terestră, mijloace de luptă antiblindate) sunt foarte importante, celelalte mijloace sprijinind focul acestora şi micşorând vulnerabilitatea dispozitivului propriu. Împotriva unei ameninţări a infanteriei, sistemele de armament antiinfanterie (mitralierele, aruncătoarele, artileria, armamentul uşor) şi obstacolele antipersonal sunt folosite pentru a reduce ritmul atacului inamicului şi pentru a-l distruge/neutraliza în faţa poziţiilor. Eficienţa armamentului creşte atunci când acesta este dispus astfel încât să asigure protecţia şi mascarea, reducând sau neutralizând astfel efectele focului inamicului. 339. - (1) Fracţionarea acţiunilor inamicului. Apărătorul trebuie să fracţioneze dispozitivul şi acţiunile inamicului. Aceasta va limita iniţiativa atacatorului şi va preveni concentrarea covârşitoare a puterii de luptă împotriva unei singure părţi a apărării. 117

( (3) Forţa unui atacator provine din viteza, numărul şi sprijinul reciproc al manevrei şi elementelor de sprijin de luptă. Apărătorul trebuie să fracţioneze dispozitivul inamicului şi să interzică cooperarea dintre elementele luptătoare şi cele de sprijin ale acestuia. Aceasta va duce la o coordonare dificilă a forţelor şi focului inamicului. Art.340. - (1) Concentrarea. Apărătorul este deseori forţat să facă economie de forţe şi să accepte riscuri pe o anumită direcţie pentru a câştiga superioritatea într-o altă zonă. Elementele de cercetare şi siguranţă trebuie să fie în măsură să observe spaţiul de luptă, reducând astfel riscurile. Batalionul de infanterie trebuie să concentreze mai degrabă acţiunile decât cantitatea de armament. Aceasta trebuie pregătită înaintea începerii luptei. (2) Comandantul concentrează acţiunile armamentului pe direcţia principală de efort. Toate mijloacele sprijină şi susţin acest efort principal. Pentru a întări efortul principal comandantul poate: a) să stabilească planul contraatacului executat în sprijinul acestuia; b) să reducă dimensiunile zonei în care se realizează efortul principal; c) să stabilească priorităţile în pregătirea obstacolelor; d) să folosească prioritar pentru sprijin focul din poziţii de tragere acoperite; e) să dispună rezerva aproape sau chiar în spatele efortului principal. (3) Comandantul integrează acţiunile mijloacelor la dispoziţie, astfel încât efortul combinat al acestora să depăşească însumarea efectelor individuale. 341. - Flexibilitatea. Apărătorul îşi asigură succesul prin dispersarea în adâncime, constituirea rezervelor, eficienţa comenzii şi a controlului. Planificarea din timp a variantelor măreşte flexibilitatea. De asemenea, flexibilitatea cere comandantului “să vadă” spaţiul de luptă pentru a descoperi din timp planul de manevră al inamicului. 342. - Cadrul defensiv. De regulă, batalionul se apără în cadrul dispozitivului de luptă al eşalonului superior. Din această cauză comandantul batalionuluii trebuie să înţeleagă cadrul defensiv în care eşalonul superior se organizează şi luptă. SECŢIUNEA a 2-a Scopul şi zonele apărării 343. - Scopul general al apărării batalionului de infanterie este crearea condiţiilor pentru trecerea la ofensivă. Acesta se realizează prin: a) slăbirea capacităţii ofensive a inamicului, producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului acestuia; b) menţinerea unor zone/porţiuni de teren/obiective dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii inamicului în acestea; c) temporizarea acţiunilor inamicului în vederea realizării condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; d) preluarea iniţiativei. 344. - O apărare bine pregătită constă într-o combinaţie de componente active şi pasive care folosesc cu eficienţă şi abilitate forţele luptătoare şi de sprijin, pentru a respinge acţiunile decisive ale inamicului şi a-l face să ajungă într-un timp cât mai scurt în punctul critic al acţiunilor sale ofensive. 118

345. - În funcţie de cadrul operativ în care acţionează, în apărare batalionul de infanterie poate desfăşura simultan acţiuni: în adâncime; la contact; în spate. 346. – Acţiunile de luptă în adâncimea dispozitivului inamicului se execută împotriva elementelor acestuia care nu sunt încă în contact cu forţele proprii. Acţiunile de luptă în adâncime previn concentrarea forţelor inamicului şi creează premisele trecerii forţelor proprii la ofensivă. Acestea permit apărătorului să separe eşaloanele de atac ale inamicului, să fracţioneze comanda şi controlul acestuia, sprijinul de luptă şi cel logistic şi să încetinească timpul de înaintare succesivă a eşaloanelor. Batalionul poate participa la operaţii în adâncime în conformitate cu planurile eşalonului superior. Acţiunile de luptă în adâncimea dispozitivului inamicului se desfăşoară prin executarea sarcinilor specifice, în special cele letale, pentru subsistemul artileriei terestre sau prin acţiunea directă a forţelor rămase în dispozitivul inamicului datorită acţiunilor manevriere ale acestora. 347. - (1) Acţiunile de luptă la contact includ luptele siguranţei de luptă, preluarea luptei şi luptele din fâşia principală de luptă. (7) Luptea siguranţei de luptă. Batalionul de infanterie foloseşte siguranţa de luptă, formată grupe de luptă de valoare cel puţin pluton de infanterie întărit, pe direcţiile unde nu sunt organizate poziţii înaintate,. Elementul de siguranţă al unităţii este destinat să facă siguranţa apropiată a forţelor principale dispuse pe LDA împotriva unui atac prin surprindere şi cercetării inamicului şi au ca scop inducerea în eroare a inamicului asupra traseului real al LDA, zădărnicirea acţiunilor de cercetare şi atacul prin surprindere, obligarea acestuia să-şi desfăşoare prematur forţele principale precum şi acoperirea retragerii detaşamentelor înaintate care au dus lupta în fâşia de asigurare a marii unităţi operative.Forţele destinate să ducă lupta pe poziţiile siguranţei de luptă sunt conduse de comandantul de batalion, care le-a trimis. (8) Preluarea luptei include transferul luptei din fâşia de siguranţă în fâşia principală de acţiune. Inamicul nu trebuie să fie în măsură să descopere dacă acest transfer a fost realizat. Problemele preluării luptei apar atunci când, unde sau cum subunităţile din sigutranţă renunţă la luptă în zona principală. Aliniamentul de preluare a luptei şi punctele de contact din teren trebuie să fie clar identificate, iar acţiunile de pe acestea să fie bine coordonate de ambele forţe. Comandamentul care stabileşte subunităţile din sigutranţă precizează şi aliniamentul de preluare a luptei, precum şi punctele de contact pentru a asigura contactul dintre subunităţile din sigutranţă şi forţele din zona principală de acţiune. Aliniamentul de preluare se materializează pe schema acţiunii, ca fiind limita unei etape a luptei. El reprezintă locul unde controlul luptei este preluată de la comandantul subunităţii din sigutranţă de către comandantul subunităţii din fîşia de acţiune. Aliniamentul de preluare a luptei se află la 1- 2 km în faţa LDA, acolo unde subunităţile din fîşia de acţiune pot folosi focul direct sau observă focul din poziţiile de tragere acoperite şi pot ajuta forţele din siguranţa de luptă în întârzierea inamicului, ruperea luptei şi trecerea liniilor. Preluarea luptei are loc la ora sau în timpul evenimentelor stabilite între comandanţii celor două forţe şi poate fi condusă de locţiitorii acestora. (9) Lupta în fîşia principală de acţiune. În cadrul fîşiei de acţiune comandantul batalionului stabileşte puncte de sprijin pentru fiecare companie. Organizarea iniţială 119

a luptei în fîşia de acţiune sau pe poziţiile de luptă se bazează pe intenţiile sale sau pe estimarea situaţiei. Batalionul luptă decisiv în fâşia principală de acţiune. Comandantul acesteia îşi va poziţiona forţele astfel încât să controleze sau să interzică pătrunderea inamicului. El angajează rezervele pentru a opri atacul, pentru a distruge/neutraliza forţele inamicului care au pătruns şi pentru a recâştiga iniţiativa. 348. - Scopul principal al rezervei este de a menţine flexibilitatea. Acesta include întărirea succesului sau recâştigarea iniţiativei prin contraatac. Angajarea rezervei în punctul şi momentul decisiv poate fi cheia succesului unei părţi. Comandantul trebuie să decidă de la începutul planificării mărimea, compunerea şi misiunile rezervei ţinând cont de tehnicile de apărare pe care le va utiliza. De regulă rezerva se dispune pe direcţia principală de interzis. Toate deplasările rezervei spre poziţiile de luptă, în timpul contraatacului sau luptei de întâlnire, se fac pe drumuri care asigură protecţie împotriva focului direct şi mascare împotriva observării terestre şi aeriene a inamicului. Rezerva poate fi în măsură să: a) blocheze orice pătrundere până când inamicul este distrus/neutralizat sau forţe suplimentare sunt angajate în luptă; b) pregătească una sau mai multe poziţii pe direcţiile de apropiere cele mai puţin periculoase; c) sprijine o subunitate din faţă, când pierderile sau presiunea mare a inamicului reduce puterea de luptă a acesteia; d) contraatace pentru a câştiga poziţiile critice sau teren. 349. - Acţiune în spate. Multe elemente de comandă şi control, de sprijin şi logistice sunt dispuse în zona din spate. Importanţa şi menţinerea integrităţii lor, mobilitatea redusă, calibrul relativ mic al armamentului fac din aceste elemente ţinte importante ale atacului în adâncime al inamicului. Din această cauză forţe din batalion pot primi misiuni de protecţie şi pot executa operaţii în zona din spate, în adâncimea dispozitivului forţelor proprii, împotriva forţelor convenţionale sau neconvenţionale ale inamicului. 350. - Organizarea apărării în spate presupune şi stabilirea de către comandant a unor măsuri/elemente de control al i, astfel: a) liniile de despărţire; b) aliniamentul de predare a luptei; c) limita dinainte a apărării; d) punctele de coordonare; e) punctele de verificare; f) măsurile de coordonare a sprijinului prin foc; g) limita dinainte a forţelor proprii; h) aliniamentele/raioanele/zonele interzise pentru tragere; i) distanţele minime de siguranţă; j) aliniamentele de coordonare a luptei; k) raionul de adunare/concentrare/ al rezervei; l) zonele interzise pentru baraje şi distrugeri; m) itinerarele controlate/obiectivele pregătite pentru distrugere. SECŢIUNEA a 3-a 120

Tipurile apărării şi procedeele de trecere la apărare PARAGRAFUL 3.1 Tipurile apărării 351.- În dependenţă de misiunea primită, teren şi forţele şi mijloacele la dispoziţie apărarea batalionul de infanterie poate adopta următoarele tipuri de apărare: pe poziţie şi mobilă. 352. Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiilor ocupate, producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime. Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. În apărarea pe poziţii accentul este pus pe menţinerea terenului ocupat şi efortul este concentrat în eşalonul I. Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a inamicului; pentru înfrângerea acestuia este necesară executarea unor acţiuni de luptă simultane sau ulterioare. Comandantul de batalion îşi dispune forţele din subordine pentru apărarea fâşiei de apărare, prin folosirea unor combinaţii de poziţii de apărare de bază, vremelnice şi de rezervă; el organizează lupta în interiorul fâşiei de apărare, nimicind forţele inamicului pătrunse printre poziţiile defensive ale batalionului, prin crearea zonelor de nimicire şi a pungilor de foc. 353. Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului prin acţiuni de tip ofensiv executate de către subunităţile din eşalonul doi (uneori rezerva) ale batalionului, după înaintarea controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie), care îl face vulnerabil loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi învăluire. Apărătorul pune accentul, de obicei, pe înfrângerea inamicului şi nu pe menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut. Pentru desfăşurarea apărării mobile, se utilizează o combinaţie de acţiuni de întârziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată a unor forţe relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei, focului şi obstacolelor pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul apărat. Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a atacatorului. Terenul ales trebuie să permită executarea acţiunilor manevriere. PARAGRAFUL 3.2 Procedeele de trecere la apărare 354. Procedeele de trecere la apărare a batalionului sunt din contact mijlocit cu inamicul sau în afara contactului. La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare. Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului. 355. In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp. 121

Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum si a timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice. Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor. SECŢIUNEA a 4-a Misiunile batalionului de infanterie în apărare 356. - (1) În funcţie de locul şi rolul batalionului de infanterie în concepţia eşalonului superior, misiunile acesteia pot avea diferite particularităţi. (2) Batalionul de infanterie care acţionează în eşalonul unu al brigăzii poate îndeplini următoarele misiuni: a) întârzierea, slăbirea puterii de luptă, desfăşurarea prematură a inamicului; b) inducerea în eroare, prin acţiunile poziţiei înaintate şi siguranţei de luptă asupra traseului LDA; c) producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi oprirea ofensivei acestuia în faţa LDA; d) limitarea pătrunderii inamicului prin menţinerea aliniamentelor/zonelor, obiectivelor/punctelor decisive stabilite de comandant; e) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns şi refacerea apărării pe limita dinainte, prin executarea contraatacurilor şi prin participarea la cele executate de eşalonul superior; f) hărţuirea permanentă a inamicului şi împiedicarea pătrunderii acestuia prin intervalele cu vecinii şi dintre unităţi. (3) Batalionul de infanterie care acţionează în eşalonul doi al brigăzii poate îndeplini următoarele misiuni: a) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în fâşia de apărare, în punctele de sprijin şi refacerea apărării pe limita dinainte prin executarea contraatacului; b) pregătirea pentru apărare şi menţinerea cu fermitate a unui aliniament sau obiectiv decisiv; c) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns pe la flancuri şi prin intervale, a trupelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, a elementelor de cercetarediversiune şi a celor teroriste ale inamicului, pătrunse/desantate/infiltrate în spatele dispozitivului de luptă; 122

d) înlocuirea unor unităţi din compunerea eşalonul unu al eşalonului superior, care şi-au pierdut puterea de luptă sau închiderea unor breşe create în dispozitivul de luptă prin folosirea ADMNBC. (4) Batalionul de infanterie care constituie rezerva grupării/marii unităţi operative, de regulă, ocupă un raion de dispunere/concentrare. Misiunile generale ale rezervei în apărare pot fi: a) oprirea/participarea la oprirea forţelor inamicului pătrunse în mod surprinzător (sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii forţelor şi al vitezei de înaintare a acestora) în dispozitivul de apărare; b) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la contraatacurile executate, de către eşalonul doi al eşalonului superior, sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute; c) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi prin intervale sau lansate în mod neaşteptat în spatele dispozitivului forţelor proprii; d) alte misiuni ale forţei de sprijin nemijlocit al efortului principal al eşalonului superior, de amploare mai redusă. SECŢIUNEA a 5-a Structura apărării 357.- Structura apărării batalionului de infanterie cuprinde următoarele elemente: dispozitivul de luptă; sistemul de lovire; amenajarea genistică. PARAGRAFUL 5.1 Dispozitivul de luptă 358. – (1)Dispozitivul de luptă al batalionului de infanterie, în apărare, trebuie să asigure: a) mobilitatea şi stabilitatea apărării; b) posibilitatea concentrării forţelor şi mijloacelor pe direcţia principală de efort; c) realizarea unui sistem de lovire eficace în faţa, în interiorul şi la flancurile fâşiei; d) executarea unor manevre de forţe, foc şi mijloace eficiente, cu precădere în condiţiile apărării mobile; e) posibilitatea realizării unor pungi de foc, ambuscade şi folosirea unor procedee eficiente în lupta de apărare, pe întreaga fâşie. (2) Dispozitivul de operaţii al batalionului în operaţia de apărare poate fi în funcţie de situaţie cu un singur eşalon cu constituirea unei rezerve puternice şi în două eşaloane. 359.-Elementele dispozitivului de apărare sunt: sistemul de comandă; gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic (vezi anexa nr.3). 360.-(1) Sistemul de comandă se realizează astfel încât să asigure continuitatea conducerii şi menţinerea unei legături sigure şi permanente cu eşalonul superior, între elementele dispozitivului, cu unităţile subordonate, cu vecinii şi alte elemente cu care se cooperează. 123

(2) Batalionul de infanterie organizează puncte de comandă de bază şi de rezervă. Funcţie de situaţie acestea se dispun, astfel : a) punctul de comandă de bază- în cadrul grupării de angajare, la 1,5- 2 km faţă de prima tranşee; b) punctul de comandă de rezervă- în cadrul rezervei sau sistemului logistic, la 5- 10 km în adâncime; 361. - (1) Gruparea de angajare este elementul principal al dispozitivului de apărare, fiind destinată pentru îndeplinirea scopurilor apărării. Aceasta cuprinde majoritatea forţelor subordonate care se grupează pe direcţiile/obiectivele principale, pe aliniamentele/raioanele favorabile, eşalonate în adâncime cu posibilităţi de executare a manevrei. (2) Gruparea de angajare se compune din: eşalonul unu, eşalonul doi şi forţele de sprijin. 362. – Eşalonul unu al batalionului este constituit din subunităţi de infanterie, organice şi primite ca întărire/în sprijin, întărite cu subunităţi de arme şi specialităţi. De regulă eşalonul unu este constituin din 2-3 companii de infanterie. 363. - (1) Eşalonul doi este constituită din subunităţi de infanterie, de regulă, fără a fi întărite/sprijinite. Acestea primesc mijloacele şi forţele de întărire/sprijin necesare, înainte de introducerea lor în . De regulă eşalonul doi este constituin din 1 companie de infanterie. (2) Din din eşalonul doi se poate constitui siguranţa de luptă de valoare pluton de infanterie întărit. (3) Misiunile siguranţei de luptă sunt: inducerea în eroare a inamicului asupra traseului real al LDA; zădărnicirea acţiunilor de cercetare şi atacul prin surprindere al inamicului; întârzierea şi producerea de pierderi inamicului; obligarea inamicului să se desfăşoare prematur; canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile cele mai favorabile apărării; determinarea naturii, valorii, grupării de forţe şi mijloace de pe direcţiile de ofensivă ale inamicului; acoperirea retragerii detaşamentelor care au dus lupta în fâşia de asigurare. 364. - Forţele de sprijin de luptă se constituie din: bateria de aruncătoare; bateria de antitanc; plutonul de cercetare, geniu, transmisiuni, grupa protecţie NBC şi de grupa de poliţie militară. 365. - (1) Bateria de aruncătoare se repartizează pentru sprijinul subunităţilor din eşalonul unu şi doi al batalionului . (2) Bateria aruncătoare îşi dispune poziţiile de tragere între eşalonul unu şi dai al batalionului la o distanţă de până la 2-3km. faţă de LDA. (3 Bateria aruncătoare execută, de regulă misiuni privind: sprijinul direct prin foc al batalionului (dincolo de aliniamentul de contact, pe adâncimea apropiată - până la 6km, la flancuri şi înapoia dispozitivului unităţi); întărirea sprijinului direct prin foc al companiilor din forţele luptătoare ale batalionului, îndeplinind (tabelul nr. 12): Nr. crt. 1.

A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE Distrugerea/neutralizarea mijloacelor de atac nuclear, biologic şi chimic ale inamicului 124

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 1. 2. 1. 2. 3.

Distrugerea/neutralizarea bateriilor de artilerie, aruncătoare, artilerie şi rachete antiaeriene ale inamicului Distrugerea/neutralizarea elementelor sistemelor de cercetare - lovire de înaltă precizie a inamicului Dezorganizarea conducerii şi lucrului elementelor subsistemului de comunicaţii asigurare cu date ale inamicului Distrugerea/neutralizarea personalului şi echipamentelor inamicului, dispuse în zonele/obiectivele de cucerit (dincolo de aliniamentul de contact şi înapoia dispozitivului batalionului) Acoperirea cu foc a flancurilor, intervalelor şi raioanelor lovite de inamic cu ADMNBC Neutralizarea forţelor şi mijloaclor inamicului în raioanele de dispunere, pe timpul apropierii, desfăşurării Respingerea atacului în faţa LDA Distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în dispozitivul de apărare al trupelor proprii Sprijinul prin foc al contraatacurilor executate de batalion cu eşalonul doi/rezerva Lovirea rezervelor inamicului şi interzicerea introducerii în luptă a acestora A.2. SARCINI SPECIFICE- NELETALE Iluminarea terenului şi indicarea direcţiei de acţiune/fâşiei de responsabilitate Fumizarea inamicului B. SARCINI IMPLICITE Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi produse

Tabelul nr.12- Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei de aruncătoare 366. - (1) Bateria antitanc se constituie în rezerva antitanc, dispunându-se iniţial într-un raion de aşteptare/dispunere, între eşalonul unu şi eşalonul doi. Lupta împotriva blindatelor, îndeosebi a tancurilor inamicului constituie baza apărării batalionului, organizându-se pe toate direcţiile favorabile întrebuinţării de către inamic a blindatelor şi pe întreaga adâncime a fâşiei de apărare. (2) Rezerva antitanc îndeplineşte misiuni privind (tabelul nr. 13): Nr. crt. 1. 2. 3. 1.

A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE Distrugerea/neutralizarea blindatelor inamicului, îndeosebi a tancurilor acestuia în diferite momente/etape Securizarea unor aliniamente importante din teren Asigurarea prin foc a flancurilor şi intervalelor B. SARCINI IMPLICITE Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare 125

2. 3.

Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi produse

Tabelul nr.13- Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei antitanc 367. - (1) Plutonul de geniu, din organică şi subunităţile de geniu primite ca întărire, îndeplinesc următoarele misiuni: a) cercetarea de geniu; b) executarea mecanizată a lucrărilor de fortificaţii; c) amenajarea genistică a punctelor de comandă ale batalionului; d) executarea barajelor genistice şi distrugerilor; e) amenajarea şi menţinerea viabilităţii itinerarelor/drumurilor; f) amenajarea şi deservirea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; g) executarea lucrărilor genistice de mascare; h) participarea la înlăturarea efectelor loviturilor executate de către inamic cu ADMNBC şi sistemele incendiare. (2) Elementele de dispozitiv constituite din subunităţile de geniu sunt: a) detaşamentul mobil de baraje- constituit din subunităţi de minare-deminare organice sau primite ca întărire, înzestrate cu mijloace mecanizate pentru realizarea barajelor de mine antiblindate; b) detaşamentul de distrugeri- se constituie din subunităţi de pionieri (care nu au în înzestrare mijloace mecanizate pentru realizarea barajelor de mine antiblindate) organice sau primite ca întărire; pentru paza obiectivelor pregătite pentru distrugere şi siguranţă nemijlocită, primesc în sprijin subunităţi de infanterie; c) forţa de sprijin de geniu- constituită din subunităţile de geniu care nu intră în compunerea primelor două şi eventual din cele primite ca întărire. (3) Elementele formate din subunităţi de geniu se dispun în raioane situate între eşalonul unu şi eşalonul doi al batalionului, pe direcţia de interzis. 368. - (1) Grupa de protecţie nucleară, biologică şi chimică constituie principala structură de sprijin NBC a batalionului, fiind parte componentă de bază a sistemului de avertizare raportare NBC a batalionului, dispunându-se între eşalonul unu şi eşalonul doi al batalionului, în apropierea punctului de comandă, fiind în măsură să execute următoarele misiuni: a) cercetarea nuclear, biologic şi chimic; b) înştiinţarea despre pericolul atacului NBC. 369. - (1) Plutonul de cercetare execută acţiuni pentru culegerea de informaţii în funcţie de: condiţiile în care batalionul trece la apărare; locul, rolul şi misiunea acesteia; procedeele şi particularităţile luptei; intenţia şi concepţia comandantului; forţele şi mijloacele de cercetare la dispoziţie; nevoile de informaţii ale comandantului. (2) Informaţiile trebuie să se refere în principiu, la: a) stadiul pregătirii inamicului pentru trecerea la ofensivă; b) concepţia luptei şi măsurile pe care acesta le ia în vederea întrebuinţării ADMNBC; 126

c) direcţiile de afluire, raioanele de concentrare şi aliniamentele succesive atinse de unităţile atacatoare; d) gruparea principală de forţe, dispozitivul, data, ora şi procedeul de trecere la ofensivă, precum şi dispunerea mijloacelor de atac cu ADMNBC şi a muniţiei aferente, a elementelor sistemelor de cercetare lovire de mare precizie, a blindatelor, artileriei, punctelor de comandă, centrelor de comunicaţii şi mijloacelor de război electronic; e) valoarea, compunerea, direcţiile de atac şi aliniamentele succesive cucerite de unităţile din forţa de pe direcţia principală de efort a inamicului şi acţiunile probabile ale forţei de sprijin nemijlocit al efortului principal/rezervelor acestuia; f) raioanele din dispozitivul propriu, în care inamicul intenţionează să întrebuinţeze forţele aeropurtate, forţele aeromobile şi de cercetare - diversiune; g) conţinutul şi semnificaţia acţiunilor de influenţare psihologică desfăşurate de inamic în rândul forţelor proprii. 370. - (1) Plutonul de transmisiuni realizează legăturile după regulile precizate pentru lupta ofensivă, cu deosebirea că se pot utiliza pe scară mai largă comunicaţiile fir. (2) Liniile de comunicaţii se organizează şi realizează astfel încât sistemul de comunicaţii să poată fi restructurat rapid, în funcţie de evoluţia situaţiei şi modificările dispozitivului de operaţii. (3) Liniile de comunicaţii prin radio şi radioreleu se organizează din timp, însă lucrul în emisie este interzis până la realizarea contactului cu inamicul. 371. - (1) Rezerva se organizează în funcţie de locul, rolul, forţele şi mijloacele la dispoziţie, se dispune în adâncimea apărării, înapoia eşalonului doi, în raioane de dispunere/concentrare. (2) Misiunile generale ale rezervei pot fi: a) participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în mod surprinzător în dispozitivul de apărare; b) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la contraatacul executat de către eşalonul doi; c) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi intervale sau lansate în spatele dispozitivului de apărare al batalionului. (3) Când, datorită situaţiei create, dispozitivul propriu nu are eşalonul doi, rezerva îndeplineşte misiunile specifice acesteia. 372. - Sistemul logistic este constituit din structuri de conducere/comandă şi acţionale/de execuţie proprii şi ale subunităţilor subordonate, precum şi din relaţiile funcţionale dintre acestea. 373. - (1) Compania logistică se dispune în adâncimea dispozitivului de luptă la 8-10 km faţă de limita dinainte a apărării. (2) Utilizarea eficientă a forţelor şi resurselor logistice se face pe priorităţi de susţinere a luptei şi are la bază concepţia acesteia. 374. - Logistica în operaţia de apărare are ca particularităţi:

127

a) realizarea din timp a stocurilor şi mijloacelor de asigurare tehnică şi medicală pentru prima zi de luptă, ceea ce constituie o manevră preventivă pentru eventualitatea unui atac prin surprindere al inamicului; b) dispunerea forţelor şi mijloacelor logistice, de regulă în adâncime, pentru a evita suprapunerea cu zona operaţiilor la contact şi pentru a mări posibilităţile de protecţie; c) amplificarea măsurilor de siguranţă şi protecţie a raioanelor de dispunere a forţelor de logistică, de control a circulaţiei şi pază a liniilor de aprovizionare, pentru a contracara operaţiile în adâncime ale inamicului; d) planificarea acţiunilor logistice va ţine cont şi de cerinţele specifice pentru operaţiile cu caracter ofensiv, executate pe timpul i de apărare precum şi pentru trecerea la ofensivă după finalizarea cu succes a apărării. PARAGRAFUL 5.2 Amenajarea genistică 375. - (1) Amenajarea genistică cuprinde totalitatea lucrărilor genistice de fortificaţie, baraje genistice, lucrări de distrugeri, drumuri, poduri, treceri şi mascare care modifică, adaptează sau completează caracteristicile terenului din fâşia de apărare în scopul creării condiţiilor optime/favorabile necesare pregătirii şi desfăşurării cu succes a i de apărare. (2) Amenajarea genistică este influenţată şi condiţionată de: a) acţiunile probabile în timp şi spaţiu ale inamicului; b) misiunea batalionului, locul şi rolul acesteia în cadrul i de apărare; c) procedeul de trecere la apărare; d) concepţia comandantului pentru îndeplinirea misiunii primite/deduse, îndeosebi de direcţia de interzis şi raionul unde îşi grupează principalele forţe şi mijloace; e) dispozitivul şi manevra de forţe şi mijloace; f) timpul, forţele şi mijloacele la dispoziţie; g) condiţiile geoclimatice ale zonei; h) capacitatea organizatorică şi de conducere a comandamentului; i) gradul de pregătire şi experienţa forţelor; j) logistica forţelor pe linia armei geniu. (3) Amenajarea genistică a terenului urmăreşte să asigure caracterul ferm, stabil şi dinamic al apărării, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului, participarea la asigurarea flancurilor şi intervalelor, executarea manevrei, dispunerea dispersată a forţelor şi mijloacelor, la nevoie protecţia împotriva efectelor loviturilor cu ADMNBC, realizarea de lucrări false, inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului de operaţii al forţelor proprii. 376. - În funcţie de situaţie, procedeul de apărare, teren şi de alte condiţii, normele tactice, orientative, pentru batalionul de infanterie pot fi (tabelul nr.14): Procedeul

Lărgimea (suprafaţa) fâşiei (zonei) de apărare - km (km2) 128

Adâncimea fâşiei de apărare (km) Fără formaţiuni de Cu formaţiuni de logistică logistică

Apărarea pe poziţii 3-5 3–4 8 – 10 2 Apărarea în încercuire 5-8 km Tabelul nr. 14- Normele tactice pentru batalionul de infanterie 377. - În fâşia de apărare a batalionului se amenajează genistic: a) poziţia subunităţilor de siguranţă - de regulă la apărarea pregătită din timp în afara contactului cu inamicul; b) 3- 4 tranşei constituie poziţia de apărare a batalionului (vezi anexa nr.4); c) 1- 2 poziţii în bretelă- care fac legătura între tranşei, pe structura cărora se realizează aliniamente de contraatac; d) raioanele poziţiilor de tragere pentru bateria de aruncătoare; e) raioanele de dispunere şi de apărare pentru subunităţile din eşalonul doi/rezervă; f) aliniamentele, poziţiile şi raioanele antiblindate; g) raioanele de dispunere pentru forţele de sprijin de luptă şi sprijin logistic; h) raioanele punctelor de comandă; i) raioanele şi poziţiile de rezervă şi false. PARAGRAFUL 5.3 Sistemul de lovire 378. - (1) Sistemul de lovire în ansamblu cuprinde mijloacele de foc, structurile din care acestea fac parte şi focul tuturor categoriilor de armament din dotarea batalionului, organizat pentru distrugerea/neutralizarea inamicului pe timpul apropierii, pregătirii pentru atac şi executării acestuia. (2) La nivelul batalionului, baza sistemului de lovire o constituie focul aruncătoarelor, mijloacelor de acţiune împotriva blindatelor şi tancurilor. Acesta se completează cu focul transportoarelor blindate (maşinilor de luptă ale infanteriei) şi armamentului de infanterie, al sistemelor incendiare combinat cu sistemul de baraje şi distrugeri. (3) Sistemul de lovire trebuie să asigure: a) distrugerea/neutralizarea grupărilor importante de forţe ale inamicului; b) sprijinirea forţelor din siguranţa de luptă; c) respingerea atacurilor în special a blindatelor inamicului în faţa LDA; d) realizarea barajului general; e) distrugerea inamicului pătruns în adâncime, a forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile şi de cercetare-diversiune; f) pregătirea de foc şi sprijinul contraatacurilor; g) executarea manevrei de foc pe direcţiile ameninţate; h) acoperirea prin foc a flancurilor, intervalelor, a barajelor genistice şi a obstacolelor naturale/artificiale; i) executarea focului pe timpul nopţii şi în condiţii de vizibilitate redusă. (4) Mijloacele de foc se dispun astfel încât să asigure legătura de foc între poziţii/raioane şi să poată executa focul în faţa LDA, la flancuri şi pe direcţia de pătrundere a inamicului, să creeze pungi de foc în faţa dispozitivului de apărare şi în adâncimea acestuia, să realizeze o densitate suficientă pe direcţia de interzis. 129

SECŢIUNEA a 6-a Manevra în apărare 379. - (1) Scopul manevrei de forţe şi mijloace executată de batalionul de infanterie în lupta de apărare îl constituie: a) scoaterea unităţilor de sub loviturile inamicului; b) întărirea apărării pe direcţia ameninţată; c) neutralizarea inamicului şi respingerea atacului acestuia; d) schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta; e) închiderea unor breşe/intervale create în dispozitivul batalionului; f) înlocuirea unor subunităţi care şi-au pierdut puterea de luptă. (2) Formele manevrei în apărare sunt: a) lovirea inamicului în faţa LDA prin manevre specifice ofensivei; b) mutarea eforturilor de pe o direcţie (raion) pe alta, din spate spre front, precum şi dinspre front spre spate; c) ripostele ofensive ale apărării; d) manevra pe verticală; e) loviturile în adâncime. 380. - (1) Lovirea inamicului în faţa LDA prin manevre specifice ofensivei se execută de regulă cu subunităţi din eşalonul doi întărite cu subunităţi de artilerie şi de artilerie antiblindate şi de geniu, şi urmăreşte: a) zădărnicirea trecerii inamicului la ofensivă; b) îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a apărării; c) distrugerea sau neutralizarea unor obiective importante; d) capturarea de tehnică şi modele noi de armament. (2) Această formă de manevră se desfăşoară de regulă noaptea, fără pregătire de foc. 381. - (1) Mutarea eforturilor de pe o direcţie (dintr-un raion) pe alta vizează regruparea unor subunităţi din raioanele neatacate/slab atacate şi folosirea acestora pentru întărirea apărării acolo unde s-a concentrat efortul ofensiv al inamicului sau în alte raioane ori pe direcţiile ameninţate. (2) Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează prin aducerea din adâncime a eşalonului dai/rezervei spre LDA pentru: a) întărirea apărării pe direcţia ameninţată; b) închiderea unor breşe realizate de inamic; c) ocuparea unor aliniamente de apărare favorabile opririi ofensivei inamicului în adâncimea apărării; d) executarea ripostelor ofensive, înlocuirea unor subunităţi din eşalonul unu care şi-au pierdut puterea de luptă. (3) Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în scopul: a) scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării apărării pe un aliniament mai favorabil; b) regrupării forţelor şi constituirii de grupări pentru executarea ripostelor ofensive pe alte direcţii sau efectuării de subordonări/resubordonări; c) distrugerea forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale inamicului; 130

d) reconstituirii eşalonului doi/rezervei. 382. - Ripostele ofensive ale apărării se desfăşoară pe timpul ducerii luptei de apărare, prin intervenţia forţei din eşalonul doi/rezervei precum şi a forţelor şi mijloacelor regrupate din raioanele care nu sunt atacate. Aceste riposte, de regulă, sunt contraatacuri executate prin surprindere pentru distrugerea inamicului pătruns în adâncimea apărării, precum şi pentru refacerea apărării pe LDA sau pe un alt aliniament favorabil. 383. - Loviturile în adâncime vizează rezervele, elementele sistemului de lovire şi de conducere, sursele de aprovizionare şi alte obiective ale inamicului dispuse în spatele dispozitivului ofensiv al acestuia şi care pot influenţa desfăşurarea acţiunilor la contact. 384. - (1) Manevra pe verticală se execută atunci când se dispune de resurse de aviaţie. (2) Această formă de manevră se adoptă pentru: a) interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului care urmează să se introducă în luptă pentru dezvoltarea ofensivei; b) sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la ofensivă; c) participarea la distrugerea forţelor aeropurtate/forţelor aeromobile al/ale inamicului; d) închiderea unor breşe create de inamic. SECŢIUNEA a 7-a Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare PARAGRAFUL 7.1 Consideraţii pentru dezvoltarea cursurilor acţiunilor în apărare 385. -. Apărarea este deseori executată pe secvenţele apărării, ţinându-se seama de succesiunea atacului inamicului, astfel: a) acţiunile cercetării inamicului şi pregătirea de foc a acestuia - inamicul foloseşte elemente de cercetare şi cercetarea prin luptă pentru a încerca să descopere dispunerea apărătorului; el încearcă, de asemenea, să execute culoare sau să ocolească obstacolele apărătorului; forţele de siguranţă ale batalionului trebuie să folosească focul şi deplasarea pentru a zădărnici aceste eforturi; în acelaşi timp inamicul poate declanşa pregătirea de foc în timp ce cresc eforturile cercetării; conştiente că trebuie să menţină siguranţa batalionului, elementele de siguranţă ale acesteia trebuie să rămână acoperite, ascunse şi să-şi pregătească poziţii pentru a evita rănirile şi şocul determinate de focul inamicului; b) apropierea efortului principal al inamicului - elementele de siguranţă ale batalionului observă şi raportează apropierea inamicului; unităţile inamicului se pot apropia în coloană pentru a-şi asigura o înaintare rapidă şi pentru a evita focul şi obstacolele apărătorului; comandantul batalionului orientează forţele sale către direcţia principală de ofensivă a inamicului; iniţial el poate să reţină focul pentru a permite inamicului să intre cât mai adânc în zona de angajare şi la momentul potrivit să concentreze focul asupra grupărilor acestuia; altă opţiune o reprezintă angajarea de la distanţă maximă cu ajutorul sprijinului prin foc şi a celui aerian apropiat, pentru a cauza răniri, a încetini şi dezorganiza pe inamic, a-l neutraliza şi a-i deteriora 131

comunicaţiile; armamentul cu posibilităţi de executare a focului direct va fi repoziţionat şi manevrat pentru a ataca inamicul din flanc; c) asaltul inamicului - inamicul devine mai vulnerabil pe măsură ce se apropie de obstacole; batalionul foloseşte o combinaţie a obstacolelor, a focului prin ochire directă şi tragerilor din poziţii de tragere acoperite, pentru a dispersa şi fracţiona formaţiile de asalt ale inamicului; unele elemente de siguranţă pot rămâne pe poziţiile anterioare pentru a observa deplasarea eşalonului secund al inamicului şi pentru a dirija focul de sprijin asupra acestor forţe precum şi asupra artileriei, apărării antiaeriene, elementelor de aprovizionare şi a celor de comandă şi control ale inamicului; dacă inamicul atacă, focul în barajul general şi toate celelalte acţiuni posibile sunt îndreptate asupra grupărilor sale de asalt; decizia de a deschide focul în barajul general poate fi atribuită comandanţilor subunităţilor din eşalonul unu; focul în barajul general este executat, terminat sau încetat parţial când este nevoie; executarea focului în barajul general permanent presupune un consum mare de muniţii; înainte ca inamicul să pătrundă în fâşia de apărare a batalionului şi să o cucerească sau să ameninţe cu cucerirea poziţiilor cheie din teren, comandantul trebuie să încerce prima dată să-l distrugă/neutralizeze sau să îl oprească, folosind toate mijloacele la dispoziţie; dacă prin aceasta nu reuşeşte, comandantul trebuie să decidă folosirea rezervelor sau a ultimelor forţe ce pot fi angajate în luptă pentru a împiedica pătrunderile viitoare. 386. - (1) Contraatacul este o acţiune cu caracter ofensiv, un atac executat cu o parte sau cu toate forţele apărătorului împotriva forţelor atacatorului. El este executat cu scopuri specifice, cum ar fi recâştigarea terenului pierdut sau izolarea şi distrugerea forţelor inamicului. Obiectivul unui contraatac este recâştigarea iniţiativei şi împiedicarea îndeplinirii scopurilor atacului inamicului. În operaţia de apărare de durată, contraatacul este executat pentru recâştigarea poziţiilor de luptă şi are obiective limitate. Comandantul trebuie să pregătească variantele de contraatac pe direcţiile cele mai probabile de pătrundere. El va acorda prioritate raioanelor care sunt vitale pentru succesul apărării. (2) Contraatacul executat dintr-o poziţie de apărare. Ca şi alte atacuri, el depinde de surpriză şi viteza de execuţie şi necesită o coordonare atentă a sprijinului de către toate mijloacele de foc disponibile. Succesul contraatacului depinde de planificarea detaliată şi de timpul la dispoziţie. (3) Pătrunderile inamicului se realizează adesea în condiţii tactice care să prevină un contraatac şi în acest fel să nu constituie un semnal pentru executarea acestuia. Din aceste motive comandantul trebuie să ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a limita pătrunderea. În lupta pe poziţie sau în raioane, poziţiile sunt pregătite pentru a conferi mai multă adâncime apărării. Aceste poziţii, odată ocupate, pot limita pătrunderile probabile. Atunci când comandantul stabileşte că situaţia este nefavorabilă executării unui contraatac, el va ordona rezervei să oprească pătrunderea inamicului prin ocuparea acestor poziţii pregătite din timp. El va fixa şi ţine inamicul sub foc şi va informa eşalonul superior despre acţiunile sale. 387. - (1) Comandantul care se apără va evalua situaţia pentru a stabili dacă îşi poate permite să execute un contraatac chiar în condiţiile în care acesta va fi executat doar pentru a reduce ameninţarea; în principiu, factorii de care trebuie să se ţină cont 132

sunt surpriza, rezerva adecvată şi sprijinul prin foc la dispoziţie, elementele blindate în zona pătrunderii. (2) Surpriza. Forţele de contraatac realizează surpriza prin folosirea drumurilor cu acoperire pentru deplasarea către LDA. Forţele se vor deplasa: a) sub acoperirea fumului sau zgomotului provenit de la armamentul de sprijin; b) prin coordonarea eforturilor tuturor subunităţilor care se apără; c) prin inducerea în eroare a inamicului cu privire la momentul şi direcţia contraatacului. (3) Rezerva adecvată şi sprijinul prin foc la dispoziţie. Comandantul poate să aibă nevoie de toate efectivele de sub comanda sa, inclusiv de rezervă, pentru a opri pătrunderea inamicului în zonă. Este posibil ca focul inamicului să provoace atât de multe pierderi rezervei încât comandantul să nu mai poată dispune de o forţă de contraatac adecvată. Dacă acest lucru se întâmplă, comandantul trebuie să fixeze inamicul prin foc executat din poziţii pregătite din timp şi să informeze eşalonul superior despre această situaţie. (4) Elementele blindate în zona pătrunderii. Infanteria foloseşte terenul frământat pentru a se apropia şi distruge/neutraliza elementele blindate ale inamicului care domină în zona unde s-a executat pătrunderea. Dacă terenul împiedică aceste acţiuni se contraatacă din poziţiile pregătite din timp la flancurile şi în spatele inamicului, distrugând astfel forţele acestuia şi majoritatea elementelor sale blindate. PARAGRAFUL 7.2 Acţiuni cu caracter defensiv 388. - Operaţiile cu caracter defensiv care pot fi executate de către batalionul de infanterie sunt: trecerea temporară la apărare pentru respingerea contraatacului; trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii; trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire. 389. - (1) Trecerea temporară la apărare pentru respingerea contraatacului pe timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci când forţele proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi/sau poziţional forţelor inamicului care contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare. (2) Comandantul alege un aliniament favorabil pentru a trece la apărare (din contact nemijlocit cu inamicul) cu parte din forţe, în scopul fixării grupării de contraatac iar cu forţele de pe direcţiile neafectate, acţionează asupra flancurilor şi spatelui grupării de contraatac, concomitent cu dezvoltarea ofensivei în adâncime. (3) Dispozitivul forţelor trecute la apărare, de regulă, are o adâncime mică şi nu se constituie eşalonul doi. Rezerva trebuie să fie suficient de puternică pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute. (4) Misiunea de trecere la apărare se transmite prin ordine scurte. Organizarea apărării se realizează în grabă, în funcţie de timpul la dispoziţie, iar forţele de sprijin de luptă rămân în dispozitivul avut în momentul luării deciziei de trecere la apărare. 390 - (1) Pentru desfăşurarea i de apărare în sectorul de contraatac, comandantul care conduce ofensiva coordonează acţiunile forţelor trecute la apărare şi ale celorlalte forţe din zona sa de responsabilitate. 133

(2) În scopul fracţionării şi distrugerii/neutralizării grupărilor de contraatac oprite, se destină numai forţele strict necesare, inclusiv din cele care s-au aflat în apărare, majoritatea urmând a dezvolta ofensiva în adâncime. 391. - (1) Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se planifică şi desfăşoară pentru îndeplinirea următoarelor scopuri: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacurilor; interzicerea afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte forţe; forţarea sau trecerea cursurilor de apă şi a canalelor; introducerea în luptă a eşalonului doi/rezervei; refacerea resurselor necesare i. (2) Forţele trec la apărare pe acest aliniament, din dispozitivul ofensiv, fără regrupări/înlocuiri de amploare, constituindu-şi toate elementele de dispozitiv specifice. (3) Ulterior trecerii la apărare şi imediat ce este posibil, comandantul trebuie să ia măsuri pentru îmbunătăţirea dispozitivului şi a sistemelor de lovire şi de conducere realizate iniţial, scop în care exploatează la maximum avantajele oferite de condiţiile de vizibilitate redusă. El nu trebuie să piardă din vedere nici crearea condiţiilor necesare trecerii ulterioare la o nouă misiune cu caracter ofensiv, dacă situaţia impune acest lucru. 392. - Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia în care inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe alt aliniament favorabil. 393. - Scopul principal al apărării în lupta de întâlnire îl constituie interzicerea posibilităţii inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul deplasării. În funcţie de situaţia concretă, comandantul batalionului poate urmări şi alte obiective, respectiv: câştigarea de timp până la sosirea forţelor principale/a altor forţe cu care să treacă ulterior la distrugerea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de pierderi cât mai mari inamicului; menţinerea terenului/obiectivului ocupat; fixarea grupării principale a inamicului; continuarea deplasării cu forţele principale proprii în vederea îndeplinirii scopului iniţial al misiunii. 394. - Dispozitivul de apărare adoptat iniţial depinde de dispozitivul de deplasare avut în momentul luării deciziei de trecere la apărare şi trebuie să corespundă întocmai scopului urmărit. Dacă este necesar, dispozitivul iniţial se modifică pe timpul desfăşurării i. Având în vedere nevoia crescută de flexibilitate, atunci când există condiţiile necesare este indicată adoptarea dispozitivului specific apărării mobile. 395. - (1) Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, în care scop se va căuta, pe cât posibil, sprijinirea acestora pe forme tari de teren. (2) În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele aflate în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă, împreună cu acestea sau independent. SECŢIUNEA a 8-a 134

Particularităţi ale apărării PARAGRAFUL 8.1 Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale 396. - Localităţile şi zonele/platformele industriale se integrează organic în structura apărării batalionului, având o mare influenţă asupra desfăşurării i. De aceea, localităţile, obiectivele şi formele de teren favorabile din sectoarele adiacente acestora, se pregătesc pentru apărare. 397. - Apărarea localităţilor se organizează circular, iar pe căile de acces spre acestea se amenajează fâşii, aliniamente şi poziţii de apărare, se planifică focul artileriei şi aruncătoarelor, se solicită acţiuni ale aviaţiei şi se instalează baraje genistice de tot felul, pentru a asigura o apărare de lungă durată pe poziţii. 398. - În funcţie de condiţiile concrete batalionul de infanterie poate primi misiunea să apere o fâşie, de regulă, mai mică decât în teren obişnuit, ce include o anumită porţiune de teren, împreună cu localităţile, obiectivele economice şi cele militare existente în interiorul ei. Fâşia de apărare cuprinde mai multe puncte de sprijin, care includ localităţile existente (în funcţie de mărime) şi diferite alte obiective, amenajate pentru apărare circulară, precum şi puncte de sprijin independente. 399. - În funcţie de concepţia i, de importanţa localităţii, de mărimea, forma şi structura acesteia, de caracteristicile terenului, batalionul destinat să apere o localitate se poate dispune: cu toate forţele în afara localităţii, pentru interzicerea direcţiilor de acţiune şi a căilor de acces spre aceasta; cu o parte din forţe în afara localităţii şi cu alta în interiorul acesteia; cu toate forţele în localitate. 400. - În localitate se organizează puncte de sprijin, într-o concepţie unitară, care includ blocuri, cvartale, alte construcţii rezistente, acordându-se atenţie intersecţiilor străzilor, pieţelor, parcurilor şi intrărilor în localitate. Fiecare punct de sprijin se amenajează pentru apărarea circulară, având legătură de foc între ele şi cu vecinii. În intervalele dintre punctele de sprijin, pe străzi şi pe drumurile de acces, se instalează baraje şi obstacole de tot felul şi se organizează foc de flanc, încrucişat şi etajat. 401. - Operaţia de apărare a unei localităţi se organizează având în vedere menţinerea: ieşindurilor cvartalelor, clădirilor izolate şi intrărilor în localitate; platformelor industriale şi celorlalte obiective importante; încrucişărilor de străzi; podurilor peste cursuri de apă şi canale; pieţelor, parcurilor şi locurilor virane; galeriilor subterane; staţiilor de metrou; aerodromurilor şi aeroporturilor (platformelor şi terenurilor de aterizare). Existenţa blocurilor mari, a halelor industriale prevăzute cu terase largi la acoperişuri impune apărarea lor împotriva forţelor aeropurtate, aeromobile şi grupurilor de cercetare-diversiune ale inamicului, debarcate din elicoptere. 402. - (1) Dispozitivul de apărare adoptat pentru apărarea unei localităţi trebuie să asigure: valorificarea avantajelor oferite de localitate; executarea eficace a focului cu toate categoriile de armament; manevra de foc, de forţe şi de mijloace; hărţuirea continuă a inamicului; protecţia forţelor şi a populaţiei împotriva loviturilor executate de inamic cu artileria şi aviaţia; ducerea apărării de lungă durată în încercuire. Acesta cuprinde aceleaşi elemente ca în teren obişnuit, cu deosebirea că se constituie un 135

număr mai mare de elemente de sprijin de toate categoriile, de regulă, din forţe cu valori mai mici, precum şi detaşamente de salvare-evacuare. (2) Forţele din eşalonul unu. În funcţie de situaţie se dispun în întregime sau parţial, pe căile de acces spre localitate sau în aceasta şi sunt destinate pentru respingerea atacului inamicului, interzicerea pătrunderii acestuia în localitate şi executarea manevrei de învăluire sau întoarcere. (3) Forţele din eşalonul doi. În funcţie de situaţie se dispun în afara localităţii sau în interiorul ei şi se folosesc pentru executarea contraatacurilor, trecerea la apărare pe anumite direcţii, distrugerea forţelor aeropurtate, forţelor aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste. În interiorul localităţii, de regulă, eşalonul doi se dispune dispersat în parcuri, pieţe, intersecţii de străzi, axate pe direcţiile de acţiune. (4) Poziţiile de tragere acoperite al bateriei de aruncătoare se aleg în afara sau în interiorul localităţii, folosind parcurile, crângurile, grădinile, bulevardele largi, pieţele sau alte locuri, în măsură să concentreze focul pe căile de acces spre localitate, în faţa şi în interiorul ei. (5) Subunităţile antitanc din cadrul se folosesc pentru sprijinul companiilor de infanterie din eşalonul unu sau se constituie în rezerva antitanc. Rezerva antitanc acţionează împreună cu subunităţile de aruncătoare de grenade incendiare (dacă se primesc) şi se dispune în apropierea intersecţiilor de străzi, în pieţe, parcuri, grădini şi curţi, fiind în măsură să intervină oportun împotriva blindatelor inamicului. Aliniamentele antiblindate, de regulă, se aleg mai aproape de LDA. (6) Forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială se dispun în locuri şi pe direcţii care să le faciliteze intervenţia oportună în întreaga fâşie de apărare a batalionului. 403. - Sistemul de lovire constă în pregătirea şi executarea focului pe căile de acces şi crearea barajului general, cu toate categoriile de armament, în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în interiorul localităţii, în strânsă legătură cu barajele şi obstacolele. Mijloacele de foc se dispun în demisoluri, la parter, la diferite niveluri ale clădirilor şi deasupra acestora, în pieţe şi intersecţii sau în amplasamente fortificate. O mare importanţă are focul pumnal, etajat şi încrucişat, precum şi întrebuinţarea aruncătoarelor de grenade incendiare şi grenadelor de mână. 404. - (1) Amenajarea genistică va ţine seama de necesitatea pregătirii pentru apărare a unor aliniamente şi poziţii intermediare pe direcţiile principale de acces, iar în localitate, a unor clădiri, cvartale şi platforme industriale, unităţi economice şi administrative şi de includere a lor în dispozitivul batalionului. (2) Pentru manevra de forţe şi mijloace se amenajează căile de acces în interiorul cvartalelor, se folosesc pe scară largă lucrările subterane, care sunt întreţinute şi menţinute permanent în stare de practicabilitate. 405. - (1) Operaţia de apărare începe pe căile de acces, urmărind interzicerea apropierii inamicului, precum şi zădărnicirea încercuirii localităţii sau cuceririi acesteia din mişcare. Inamicul care încearcă să execute manevra de încercuire a localităţii se distruge cu focul tuturor categoriilor de armament şi prin contraatacuri. (2) De regulă, în localitate operaţia de apărarea se desfăşoară pentru menţinerea fâşiei de apărare, a punctelor de sprijin, cvartalelor, clădirilor şi fiecărui 136

etaj. Inamicul care încearcă să pătrundă în clădiri folosind grupuri sau detaşamente de asalt se distruge/neutralizează cu focul armamentului individual, al aruncătoarelor de grenade incendiare, folosind muniţiile de geniu, grenadele de mână şi prin lupta corp la corp. Formaţiunile de pompieri, de protecţie civilă şi detaşamentele de salvare evacuare acţionează pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. 406. - Contraatacurile se execută cu subunităţi de valoare companie şi pluton. Acestea se pot desfăşura fără pregătire de foc sau beneficiind de un sprijin minim prin foc de aruncătoare, maşinile de luptă sau transportoarele amfibii blindate din dispozitivul subunităţilor care contraatacă. 407. - Se va acorda o deosebită atenţie luptei împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului, paraşutate/debarcate în interiorul/în apropierea localităţii. Împotriva lor participă şi forţe ale altor elemente ale sistemului naţional de apărare, stabilindu-se din timp sectoarele de responsabilitate. 408. - (1) Conducerea trebuie să ţină seama de caracterul de independenţă al acţiunilor, de vizibilitatea limitată, de posibilitatea folosirii sistemului de telecomunicaţii teritorial, de influenţa clădirilor asupra propagării undelor electromagnetice. (2) Punctele de comandă se dispun mai aproape de LDA, în lucrări subterane, subsoluri şi demisoluri, cu posibilităţi de ieşire pe mai multe direcţii. În funcţie de situaţie, se pot folosi punctele de comandă special amenajate, ale protecţiei civile de la municipii, oraşe care dispun de legături radio şi fir, instalaţii de filtro-ventilaţie, surse de energie electrică independente şi ieşiri de salvare. PARAGRAFUL 8.2 Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii Art.409. - Cursurile de apă/canalele şi zonele cu lucrări de hidroamelioraţii, prin valoarea lor ca obstacole, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului, permit organizarea unei apărări stabile, cu forţe şi mijloace mai puţine şi pe un front mai larg decât în condiţii obişnuite, asigură creşterea capacităţii forţelor proprii de a se apăra timp îndelungat împotriva unui inamic superior în forţe şi ca înzestrare tehnică, sporesc caracterul de independenţă al acţiunilor batalionului de infanterie. 410. - Lărgimea fâşiei de apărare este mai mare decât în condiţii obişnuite, fiind determinată de caracteristicile cursului de apă/canalului şi, sau zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, de natura şi valoarea inamicului, puterea de luptă a batalionului, anotimp şi starea vremii. 411. - (1) Limita dinainte a apărării, de regulă, se stabileşte pe malul apei/canalului/lacului de acumulare, cât mai aproape de acesta sau pe terasele care domină malul opus. Pe porţiunile unde malul propriu este dominat de cel opus sau apărarea se organizează în aval de baraj şi există pericolul inundării, limita dinainte a apărării se retrage în adâncime pe un aliniament favorabil. În acest caz pe malul apei se amenajează poziţia înaintată sau cea a siguranţei de luptă, iar între acestea şi limita dinainte a apărării se instalează în mod obligatoriu, obstacole şi baraje. (2) Pentru a se menţine anumite capete de pod dincolo de cursul de apă (canal), apărarea se organizează pe ambele maluri. 137

(3) În zone cu lucrări de hidroamelioraţii, în funcţie de situaţie şi valoarea acestora, limita dinainte a apărării poate fi stabilită la marginea dinspre inamic a zonelor, în interiorul sau în partea opusă acesteia, de regulă, înapoia surselor principale de apă/canale de aducţiune sau de distribuţie. Dacă acestea dispun de diguri sau drumuri în rambleu, limita dinainte a apărării se alege pe dig sau pe drum, pentru a se putea organiza în faţa ei barajul general de foc, la bătaia eficace a armamentului. 412. - (1) Dispozitivul de apărare se constituie în funcţie de situaţie şi de valoarea ca obstacol a cursului de apă/canalului sau zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, de existenţa digurilor şi lacurilor de acumulare. (2) Batalionul care trece la apărare pe un curs de apă/canal şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii, de regulă, se dispune cu forţele principale în sectoarele favorabile forţării de către inamic, în raioanele probabile de luptă ale forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile, precum şi în apropierea obiectivelor importante din fâşia de apărare. (3) Eşalonul unu trebuie să asigure o apărare puternică şi stabilă, îndeosebi în sectoarele favorabile de forţare, să uşureze manevra de forţe şi mijloace în sectoarele ameninţate şi să permită ducerea luptei împotriva forţelor aeropurtate şi aeromobile. (4) Frecvent, eşalonul doi/rezerva, forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială se dispun în raioanele situate pe direcţiile cel mai importante, astfel încât să asigure creşterea intensităţii focului şi a rezistenţei forţelor de apărare, o vulnerabilitate cât mai redusă faţă de loviturile inamicului şi să faciliteze executarea manevrei de forţe şi mijloace pentru a interveni în orice sector unde s-a conturat forţarea cursului de apă/canalului. (5) Pentru lovirea inamicului la distanţe cât mai mari, bateria de aruncătoare ocupă raioane de poziţii de tragere cât mai aproape de cursul de apă. Subunităţile antitanc, şi alte mijloace de foc care execută trageri prin ochire directă se dispun în apropiere de mal. 413. - Subunităţile de infanterie participă la apărarea porţiunilor de mal greu accesibile atacului cu blindate, a lucrărilor hidrotehnice, a intervalelor şi flancurilor, precum şi la lupta împotriva forţelor aeropurtate, forţelor aeropurtate şi elementelor de cercetare-diversiune şi teroriste ale inamicului. 414. - (1) Sistemul de lovire trebuie astfel organizat încât să asigure distrugerea forţelor inamicului în raioanele de plecare la forţare, pe căile de acces spre cursul de apă, pe aliniamentele de desfăşurare, în sectoarele favorabile de forţare şi pe malul propriu. Pentru lovirea inamicului pe cursul de apă, pe timpul forţării şi în faţa limitei dinainte a apărării se organizează focul de flanc şi încrucişat, combinat cu obstacole şi baraje. Insulele şi ostroavele se ocupă de subunităţi sprijinite cu mijloace antiblindate. (2) Pe direcţiile şi în sectoarele favorabile trecerii blindatelor inamicului prin vad şi pe sub apă, se măreşte densitatea mijloacelor şi a obstacolelor antiblindate, inclusiv a celor sub apă. Intensitatea focului trebuie să fie maximă în raioanele de plecare la forţare, în punctele de trecere şi pe plajele de debarcare pentru a nu da posibilitatea inamicului să se consolideze la teren. 138

415. - (1) Amenajarea genistică urmăreşte să mărească stabilitatea apărării şi valoarea ca obstacol a cursului de apă/canalului sau sistemului de hidroamelioraţii, să asigure executarea rapidă şi în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace şi să reducă la minimum pierderile provocate de efectele loviturilor executate de inamic cu ADMNBC şi alte mijloace de foc. (2) Majoritatea lucrărilor genistice şi a barajelor se grupează în punctele de sprijin organizate pe direcţiile favorabile de forţare ale inamicului. Lucrările de fortificaţie necesare mijloacelor de foc se execută cât mai aproape de malul apei sau chiar în taluzul malului/digului. Totodată se amenajează genistic şi se apără insulele pentru a se evita cucerirea lor şi a se putea executa focul în lungul cursului de apă. (3) În porţiunile de pe mal, unde nivelul apelor freatice este ridicat, se execută lucrări de fortificaţie de tip semiîngropat sau în umplutură, iar la amplasarea şi executarea lucrărilor genistice din raioanele inundabile se va ţine seama de posibilitatea ridicării nivelului apei şi pânzei freatice. 416. - (1) În desfăşurarea i de apărare pe un curs de apă/canal şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii, o atenţie deosebită se acordă măsurilor ce trebuie luate pentru menţinerea sectoarelor favorabile forţării şi apărarea lucrărilor hidrotehnice din fâşia de apărare, concomitent cu descoperirea şi distrugerea forţelor aeropurtate, forţelor aeropurtate şi a grupurilor de cercetare-diversiune. (2) Pe timpul apropierii inamicului de LDA, acesta va fi lovit cu focul bateriei de aruncătoare, iar dacă este posibil şi situaţia impune, se vor distruge lucrările hidrotehnice, în scopul inundării sau înmlăştinării unor raioane aflate pe direcţiile de apropiere ale acestuia. 417. - (1) Inamicul care a reuşit să forţeze cursul de apă/canalul se neutralizează prin focul tuturor categoriilor de armament prin riposte ofensive executate înainte ca acesta să se consolideze în capul de pod şi să debarce noi forţe, urmărind refacerea apărării pe cursul de apă (limita dinainte ). (2) Contraatacurile se execută, de regulă, în flancuri şi la baza pătrunderii grupării de forţe pentru a le desprinde de cursul de apă/canal, fracţiona şi distruge pe părţi. Concomitent, se interzice cu foc trecerea forţelor de sprijin şi a rezervei şi se iau măsuri pentru distrugerea/neutralizarea forţelor aeropurtate şi aeromobile. (3) În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii, contraatacul se execută mai frecvent pe direcţiile unde densitatea acestora este mică, iar digurile şi canalele sunt orientate aproximativ paralel cu direcţia de acţiune a forţelor proprii. (4) După distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns şi restabilirea LDA, se vor lua măsuri pentru reorganizarea dispozitivului de luptă, a sistemului de lovire şi cooperării, pentru refacerea lucrărilor de amenajare genistică a terenului şi a barajelor care au suferit deteriorări, se execută asigurarea multilaterală, iar batalionul se pregăteşte pentru respingerea unui nou atac. (5) Pe direcţia pe care inamicul a pătruns cu forţe şi mijloace numeroase, iar contraatacul nu mai este posibil se limitează pătrunderea şi se opreşte ofensiva acestuia în faţa unui aliniament favorabil. Cu aprobarea eşalonului superior se acţionează instalaţiile hidroenergetice de la unul sau mai multe baraje pentru înmlăştinarea unor porţiuni de teren în care se găsesc forţele inamicului. 139

PARAGRAFUL 8.3 Apărarea în teren muntos - împădurit 418. - (1) Terenul muntos - împădurit se caracterizează printr-o accentuată compartimentare, cu grad redus de accesibilitate, mari diferenţe de altitudine între puncte sau zone apropiate şi o mare densitate a acoperirilor naturale. Obstacolele naturale combinate cu foc şi baraje permit organizarea unei apărări puternice, cu forţe şi mijloace mai puţine ca în teren obişnuit. (2) Operaţia de apărare trebuie organizată pentru interzicerea ofensivei inamicului, îndeosebi de-a lungul văilor, crestelor descoperite şi a platourilor înalte. Pe aceste direcţii apărarea trebuie să fie adânc eşalonată, acordându-se atenţie deosebită trecătorilor, înălţimilor dominante, nodurilor orografice şi de comunicaţie, luminişurilor, poienilor precum şi asigurării flancurilor şi intervalelor dintre unităţi. 419. - Apărarea se organizează circular, la toate eşaloanele. Ea trebuie să dispună de rezerve puternice în măsură să contraatace în flancul şi spatele inamicului sau să limiteze pătrunderile acestuia. Atât pe limita dinainte a apărării, cât şi în adâncimea dispozitivului se pregătesc ambuscade şi capcane. 420. - (1) Lărgimea şi adâncimea fâşiei de apărare a batalionului, de regulă, sunt mai mari decât în teren obişnuit şi sunt determinate de accesibilitatea masivului muntos, numărul şi importanţa direcţiilor de interzis şi valoarea unităţilor. (2) Batalionul de infanterie poate concentra efortul pe 1- 2 direcţii, din care una este direcţia principală de efort. 421. - (1) LDA se alege în funcţie de orientarea văilor, crestelor şi existenţa pădurilor, fiind avantajos să treacă pe pantele orientate spre inamic, pe crestele înălţimilor, în faţa sau în interiorul pădurilor. Ea trebuie să asigure o bună observare, executarea focului la distanţe mari, de flanc, oblic, încrucişat, etajat, pumnal, precum şi realizarea pungilor de foc. (2) În scopul inducerii în eroare a inamicului sau când acesta ocupă poziţii dominante, LDA poate fi aleasă şi în contrapantă. În acest caz, pe pantele dinspre inamic se organizează siguranţa de luptă, iar în faţa acesteia se amplasează baraje genistice acoperite cu foc puternic din sectoarele vecine. (3) Apărarea defileurilor se organizează la intrare sau la ieşire. În funcţie de situaţie, ele pot fi apărate pe un aliniament în faţă, la o depărtare care să scoată defileul de sub focul artileriei inamicului. 422. - (1) Dispozitivul de luptă al batalionului se caracterizează prin concentrarea accentuată a forţelor şi mijloacelor pe direcţii şi poate fi dispus pe două aliniamente, iar în unele situaţii pe trei aliniamente. (2) Când fâşia de apărare este largă şi include mai multe direcţii de efort, despărţite de raioane greu accesibile, dispozitivul poate fi şi pe un aliniament, constituit din câte o grupare de forţe pe fiecare direcţie, capabilă să rezolve în mod independent misiunile ce-i revin, reducându-se manevrele de forţe şi mijloace de pe o direcţie pe alta. În această situaţie, se constituie o rezervă, dispusă în mai multe raioane de apărare, în raport cu numărul direcţiilor de interzis. (3) Forţa din eşalonul unu poate fi compusă din 1- 2 subunităţi de infanterie. Unele direcţii secundare se pot apăra şi cu alte forţe, constituite temporar în detaşamente tactice, întărite eventual cu aruncătoare. 140

(4) Forţa din eşalonul doi/rezerva are în compunere 1- 2 subunităţi şi se dispune în puncte de sprijin amenajate pentru apărarea circulară, acoperind cu foc drumurile, poienile şi potecile. Dispunerea acesteia este condiţionată de comunicaţiile existente, posibilităţile de manevră pentru executarea contraatacurilor, distrugerea/neutralizarea forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile, zădărnicirea manevrei de învăluire şi întoarcere, ocuparea în timp scurt a poziţiilor de apărare, pentru închiderea pătrunderilor inamicului pe anumite direcţii. (5) Aruncătoarele ocupă poziţii de tragere în apropierea comunicaţilor, pe văi sau platouri, astfel încât să poată executa o largă manevră de foc şi schimba în scurt timp, poziţiile de tragere. (6) Subunităţile de antitanc de regulă, se repartizează subunităţilor din eşalonul unu, care se apără pe direcţiile favorabile atacului cu blindate. Rezerva antitanc se constituie numai dacă există direcţii accesibile atacului cu blindate. 423. - (1) Sistemul de lovire se organizează astfel încât să se realizeze densităţi maxime pe direcţiile favorabile ofensivei inamicului, toate barajele, drumurile şi potecile să fie asigurate, iar intersecţiile de drumuri şi poienile să fie acoperite prin foc încrucişat. Acesta trebuie să asigure executarea focului etajat, încrucişat, oblic şi de flanc, în faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri, în intervalele şi în interiorul fâşiei de apărare, crearea pungilor de foc şi lovirea inamicului în spaţiile moarte, manevra rapidă a focului de pe o direcţie pe alta. (2) O atenţie deosebită trebuie acordată flancurilor descoperite şi intervalelor mari dintre punctele de sprijin, care trebuie acoperite cu focul armamentului de toate categoriile, în special cu cel al artileriei şi aruncătoarelor, precum şi cu barajele genistice. (3) În lungul văilor se instalează baraje antiblindate, acoperite cu focul mitralierelor, tunurilor şi al tancurilor. De asemenea, pe aceste văi se organizează ambuscade, capcane şi pungi de foc. Detaşamentul mobil de baraje poate îndeplini şi misiunile detaşamentului de distrugeri, caz în care acesta va fi denumit "detaşament mobil de baraje-distrugeri”. (4) În cazul întrebuinţării ADMNBC de către inamic, se va ţine seama de particularităţile terenului şi influenţa lor asupra efectelor acestora. În acest caz trebuie luate măsuri deosebite pentru protecţia personalului, având în vedere pericolul izbucnirii incendiilor, producerii distrugerilor şi dărâmăturilor, creşterii persistenţei agenţilor chimici de luptă şi menţinerii la nivel ridicat a debitului dozei absorbite. 424. - (1) Amenajarea genistică a terenului are în vedere volumul şi complexitatea lucrărilor de fortificaţie. Pentru pregătirea poziţiilor şi fâşiilor de apărare se folosesc la maximum proprietăţile naturale ale terenului şi se amenajează adăposturi pentru protecţia personalului şi a tehnicii împotriva efectelor loviturilor executate de inamic cu ADMNBC. (2) Aliniamentele de desfăşurare pentru contraatac se amenajează genistic, astfel încât să fie folosite şi ca aliniamente de oprire a atacului inamicului. (3) Sistemul de baraje se organizează sub forma aliniamentelor de baraje, a câmpurilor de mine antiblindate (pentru închiderea pasurilor, defileurilor, trecătorilor) şi a obiectivelor pregătite pentru distrugere la punctele obligatorii de trecere, pe comunicaţii. 141

425.-(1) Menţinerea fermă a localităţilor, înălţimilor dominante trecătorilor/pasurilor/defileurilor, pădurilor, nodurilor orografice şi de comunicaţie, fixarea şi distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului care execută manevre de întoarcere şi învăluire capătă o mare importanţă în desfăşurarea cu succes a i de apărare. (2) Contraatacurile se execută de către toate eşaloanele, chiar cu subunităţi mici, rapid şi prin surprindere, de regulă, de sus în jos, pe platouri, de-a lungul crestelor şi văilor, din mai multe direcţii, luându-se măsuri pentru asigurarea flancurilor şi spatelui dispozitivului. (3) Contraatacul trebuie să fie decisiv şi să vizeze refacerea apărării pe limita dinainte sau pe un aliniament mai în adâncime, concomitent cu încercuirea şi distrugerea/neutralizarea inamicului. Uneori, se poate urmări despresurarea, deblocarea sau scoaterea din încercuire a unor forţe care au menţinut raioane greu accesibile sau localităţi. (4) Distrugerea/neutralizarea forţelor aeropurtate, forţelor aeromobile, grupurilor de cercetare - diversiune şi elementelor teroriste se execută de către unităţile din cadrul forţei de sprijin nemijlocit al efortului principal/rezerva, de regulă, cele aflate în apropierea raioanelor unde inamicul a fost debarcat/paraşutat. 426. - (1) Conducerea se asigură din punctele de comandă şi de observare instalate în locuri greu accesibile care să permită mascarea împotriva cercetării inamicului şi stabilitatea legăturilor. La nevoie se organizează puncte de observare etajate. O atenţie sporită se acordă pazei şi apărării acestora împotriva grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor teroriste cât şi a detaşamentelor de întoarcere. (2) Realizarea legăturilor implică un volum mare de forţe şi mijloace ca urmare a folosiri frecvente a staţiilor intermediare, centrelor de comunicaţii ajutătoare şi dublării sau triplării legăturilor pe aceeaşi direcţie. Creşte frecvenţa folosiri mijloacelor mobile şi a celor optice de semnalizare. În aceste condiţii pot fi întrebuinţate elicoptere echipate cu staţii de retranslaţie. PARAGRAFUL 8.4 Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă 427. - (1) Lupta de apărare pe timp de noapte se caracterizează prin faptul că observarea terenului, descoperirea şi indicarea obiectivelor, conducerea focului sunt îngreunate, eficacitatea focului tuturor categoriilor de armament este mai mică, iar orientarea, conducerea unităţilor şi menţinerea legăturii se realizează cu dificultate. (2) În acelaşi timp, întunericul favorizează apropierea în ascuns a inamicului şi măreşte posibilitatea de infiltrare a acestuia în dispozitivul propriu prin intervale şi pe flancuri. De aceea, pentru prevenirea atacului prin surprindere se trimit patrule, posturi de pândă şi observare, înzestrate cu aparatura de vedere pe timp de noapte. 428. - (1) Batalionul trebuie să aibă planuri de acţiune atât pentru condiţii de vizibilitate normală cât şi redusă. Ele sunt necesare cât timp inamicul poate ataca numai în condiţii de vizibilitate normală sau el poate folosi focul din poziţii acoperite şi fumul de mascare. De asemenea, atacurile executate în timpul zilei pot continua noaptea. Batalionul trebuie să fie în măsură să se deplaseze repede din poziţiile de apărare de bază în cele adoptate în condiţii de vizibilitate redusă. 142

(2) Tehnologia a schimbat felul în care militarii luptă în condiţii de vizibilitate redusă. Forţele folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte şi dispozitivele de detectare termică pentru a reduce avantajele inamicului în atacurile executate în condiţii de vizibilitate redusă. În ciuda acestui lucru, condiţiile de vizibilitate redusă diminuează eficienţa angajării în acţiuni defensive. De aceea, comandantul trebuie să se aştepte ca atacatorul să folosească condiţiile de vizibilitate redusă pentru a cerceta armamentul, obstacolele, poziţiile şi deplasarea elementelor de sprijin ale apărătorului. În plus, inamicul poate folosi caracteristicile de detecţie limitate pentru a se infiltra, a înlătura obstacolele sau a-şi deplasa forţele prin intervalele dispozitivului apărătorului. (3) Luptele de apărare în condiţii de vizibilitate redusă, în special noaptea sunt des utilizate. Apărătorul trebuie să fie în măsură să-şi adapteze rapid planurile şi să prevină impactul condiţiilor de vizibilitate redusă asupra apărării. Pentru a soluţiona problemele în condiţii de vizibilitate redusă, apărătorul trebuie: a) să folosească echipament cu rază largă de detecţie (senzori, aparate de vedere pe timp de noapte) pe căile de apropiere cele mai probabile ale inamicului; b) să sporească supravegherea obstacolelor, a posibilelor poziţii de observare şi asalt ale inamicului şi ale drumurilor spre acestea; c) să repoziţioneze anumite categorii de armament de-a lungul căilor folosite cel mai probabil de inamic pentru apropierea în condiţii de vizibilitate redusă; d) să stabilească repere vizibile pe timp de noapte astfel încât forţele să-şi poată îndeplini sarcinile din zona lor de angajare; e) să folosească mai multe resurse (cercetare, infanterie, posturi de observare, patrule, echipe de luptă antiblindate) pe rutele secundare de apropiere şi între poziţii pentru a detecta şi încetini deplasarea inamicului, în special infiltrarea acestuia; f) să întrebuinţeze elementele de cercetare pe cea mai probabilă cale de apropiere a inamicului; g) să folosească obstacolele în punctele cheie şi dispozitivele de avertizare timpurie de-a lungul căilor de apropiere pe timp de noapte pentru a încetini inamicul şi pentru a alarma apărătorul despre prezenţa inamicului; h) să planifice şi antreneze subunităţile pentru deplasare şi pentru concentrarea focului; i) să stabilească măsuri pentru executarea iluminării deasupra sau în spatele zonelor de angajare, obţinând demascarea siluetelor inamicului şi păstrarea forţelor proprii în umbră şi întuneric; j) să înceapă deplasările către poziţiile defensive de noapte după lăsarea întunericului şi terminarea întoarcerii pe poziţiile defensive de zi înaintea zorilor; k) să folosească tehnici adiţionale pentru apărarea pe timp de noapte în condiţii de fum, praf, ploi abundente, furtuni de zăpadă, ceaţă sau în alte condiţii care limitează folosirea echipamentelor speciale de vedere; atunci când apar aceste condiţii, apărătorul se va deplasa pentru a executa supravegherea cât mai aproape de căile de apropiere probabile; senzorii pot fi folositori şi radarele pot detecta activităţile inamicului chiar şi în aceste condiţii. 429. - (1) Pentru pregătirea luptei de apărare pe timp de noapte comandantul, statul major şi reprezentanţii forţelor cu care se cooperează sunt obligaţi să prevadă: 143

a) misiunile şi modul de trecere de la acţiunile pe timp de zi la cele de noapte şi invers; b) modificările ce urmează a se executa în dispozitivul de operaţii; c) măsurile pentru intensificarea cercetării proprii şi respingerea cercetării şi atacurilor prin surprindere ale inamicului; d) numărul mijloacelor de foc de serviciu; e) menţinerea în stare de luptă a cel puţin jumătate din forţele dispuse pe poziţia înaintată, poziţia siguranţei de luptă şi pe primele două poziţii de apărare de bază, pentru respingerea atacului prin surprindere al inamicului; f) modul de executare a unor operaţii ofensive cu obiective limitate, incursiuni şi raiduri în dispozitivul inamicului; g) marcarea unor direcţii, itinerare şi drumuri necesare manevrei de forţe şi mijloace, pentru aprovizionări şi evacuări; h) procedeele de orientare, recunoaştere reciprocă şi indicare a obiectivelor; i) măsurile pentru siguranţa, paza şi apărarea flancurilor, joncţiunilor, intervalelor şi a punctelor de comandă; j) măsurile de mascare; k) logistica luptei. (2) De asemenea, aceştia trebuie să ia măsuri pentru verificarea pregătirii forţelor proprii în vederea executării acţiunilor pe timp de noapte (iluminarea terenului şi distrugerea mijloacelor de iluminare ale inamicului; supravegherea barajelor proprii din faţa LDA şi din intervale; stabilirea măsurilor pentru asigurarea odihnei forţelor). 430. - (1) Pe timpul desfăşurării apărării, iluminatul se execută într-o concepţie unitară, pe toată adâncimea dispozitivului inamicului, folosindu-se proiectile, mine, bombe luminoase şi proiectoare. (2) Grupurile mici ale inamicului se distrug/neutralizează de către mijloacele de foc de serviciu şi cele dispuse în poziţii de tragere vremelnice, iar forţele lui principale se resping cu foc executat prin surprindere cu toate categoriile de armament. Atenţie deosebită se acordă apărării căilor favorabile apropierii inamicului, în special a blindatelor. (3) Inamicul pătruns în fâşia de apărare se distruge/neutralizează prin foc şi contraatacuri executate prin surprindere, de regulă, fără pregătire de foc. Pentru executarea acestora o atenţie deosebită se acordă asigurării deplasării, ieşirii forţelor şi mijloacelor pe aliniamentele ordonate, menţinerii direcţiilor de contraatac, precum şi iluminării terenului. Sprijinul contraatacului se execută din poziţii de tragere vremelnice sau de rezervă, iar trecerea mijloacelor de foc în poziţiile de tragere de bază se face înainte de a se lumina, în ascuns şi la ore diferite de la o zi la alta. PARAGRAFUL 8.5 Apărarea pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu temperaturi scăzute 431. - Luptele de apărare desfăşurate pe timp de iarnă sunt influenţate de condiţiile climatice dificile şi instabile caracterizate prin: existenţa şi grosimea stratului de zăpadă; temperatura scăzută şi schimbarea continuă a acesteia, alternând îngheţurile cu dezgheţurile; viscole şi ceaţă; timpul scurt de lumină. Acţiunea acestor 144

factori influenţează în mod direct starea fizică şi psihomorală a personalului, funcţionarea armamentului şi tehnicii militare, practicabilitatea drumurilor şi a terenului. Pentru pregătirea şi ducerea operaţiilor pe timp de iarnă se iau măsuri care să contracareze influenţa acestor factori. 432. - (1) De regulă, în teren mediu frământat, a cărui accesibilitate este limitată de condiţiile de iarnă, fâşia de apărare este mai largă decât în condiţii obişnuite. (2) În funcţie de caracteristicile anotimpului, de teren şi de posibilităţile executării manevrei de forţe şi mijloace, adâncimea fâşiei de apărare pe timp de iarnă este variabilă. 433.-(1) Dispozitivul de luptă trebuie să asigure concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţiile accesibile inamicului. (2) Forţele din eşalonul unu se dispun astfel încât să asigure apărarea căilor de comunicaţie, a crestelor, văilor largi şi localităţilor, în raport cu condiţiile concrete ale situaţiei şi caracteristicile terenului. Acestea vor fi suficient de puternice, capabile să respingă ofensiva inamicului în faţa LDA, mai ales când terenul a devenit impracticabil datorită zăpezilor abundente sau dezgheţului. (3) Forţle din eşalonul doi/rezerva apără, cu prioritate, nodurile de comunicaţie din adâncime, fiind în măsură să execute contraatacuri sau să întărească apărarea pe direcţiile ameninţate. (4) Forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială se dispun în raioane aflate în apropierea căilor de comunicaţie, pentru a asigura intervenţia lor la timp. Detaşamentele de asigurare a mişcării au o dotare şi o compunere adecvate înlăturării stratului de zăpadă şi deschiderii comunicaţiilor sau amenajării unor drumuri. Pentru manevra oportună a eşalonului doi şi a subunităţilor de sprijin de luptă, se iau măsuri de mărire a capacităţii de deplasare şi de trecere a autovehiculelor. 434. - (1) Sistemul de lovire se organizează după principiile şi regulile cunoscute, cu următoarele particularităţi: a) în faţa LDA şi pe căile de acces, focul se concentrează îndeosebi în lungul comunicaţiilor; b) barajul general se organizează cu densitate maximă pe direcţiile pe care este posibil atacul în forţă al inamicului; c) pe direcţiile secundare, în intervale şi la flancuri, se prevede executarea unor misiuni de foc pentru prevenirea infiltrării inamicului; d) manevra de foc capătă un rol sporit în comparaţie cu manevra de forţe şi mijloace care este condiţionată de starea de practicabilitate a drumurilor. (2) Întregul armament trebuie pregătit să funcţioneze în condiţii de iarnă, cu temperaturi scăzute şi schimbări bruşte de la o zi la alta. 435. - (1) Amenajarea genistică prezintă unele particularităţi determinate de terenul îngheţat sau acoperit cu zăpadă. Acestea impun executarea de baraje şi obstacole pe unele direcţii care, în urma îngheţului devin accesibile, precum şi amenajarea unor locuri de refugiu pe comunicaţii. (2) Traseele poziţiilor de apărare, inclusiv LDA se aleg în aşa fel încât să includă obstacole greu accesibile, localităţi şi păduri. Când acestea se află pe un curs 145

de apă/canal care este îngheţat se prevede distrugerea gheţii în scopul îngreuierii acţiunilor inamicului. Tranşeele, şanţurile de comunicaţie şi alte lucrări de apărare se execută în majoritatea cazurilor, de tip semiîngropat. Pe unele direcţii unde stratul de zăpadă permite se pot executa lucrări numai din zăpadă şi gheaţă. (3) Pe căile de acces se instalează câmpuri de mine antiblindate şi alte baraje genistice, se pregătesc distrugeri şi se planifică focul principalelor categorii de armament. (4) În condiţiile dezgheţului, în afara măsurilor obişnuite este necesar să se prevadă raioane de dispunere pentru subunităţi în afara zonei inundabile, consolidarea taluzurilor, lucrări pentru prevenirea surpărilor, eroziunilor şi avalanşelor, asigurarea autovehiculelor cu mijloace pentru mărirea capacităţii de deplasare şi trecere, crearea stocurilor suplimentare de materiale şi aprovizionarea forţelor pe calea aerului. (5) Pentru prevenirea degerăturilor se organizează puncte de încălzire şi se execută înlocuirea periodică a subunităţilor care acţionează în eşalonul unu, în misiuni de siguranţă sau de cercetare şi se iau măsuri pentru asigurarea personalului cu îmbrăcăminte şi încălţăminte călduroase, cu costume de mascare, cu hrană caldă şi ceai. 436.-(1)Pregătirea luptei de apărare este influenţată de condiţiile meteorologice, timpul scurt de lumină la dispoziţie, greutatea deplasărilor, posibilitatea inamicului de a acţiona prin surprindere, necesitatea menţinerii în permanentă stare de funcţionare a armamentului şi tehnicii de luptă. (2) O atenţie deosebită trebuie să se acorde măsurilor de asigurare a acţiunilor în scopul zădărnicirii acţiunilor prin surprindere ale inamicului şi organizării luptei împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, elementelor de cercetare – diversiune şi teroriste. 437. - Desfăşurarea luptei de apărare pe timp de iarnă ridică probleme de mare complexitate. Când aceasta se organizează în afara contactului cu inamicul, pe direcţiile unde nu acţionează detaşamente înaintate, se trimit subunităţi mici, pe schiuri, destinate hărţuirii acestuia. Distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării se realizează prin contraatacuri la care pot participa subunităţi pe schiuri, îndeosebi la flancurile acestora. PARAGRAFUL 8.6 Apărarea în teren cu culturi înalte 438. - (1) Terenurile cu culturi înalte (porumb, floarea-soarelui, cânepă, plantaţii de pomi fructiferi şi viţă de vie şi alte culturi care depăşesc înălţimea de 1,5 m) influenţează apărarea batalionului de infanterie prin dimensiunile, natura, densitatea şi stadiul de vegetaţie al culturii, anotimpul şi starea vremii, cantitatea de precipitaţii şi umiditatea solului, configuraţia terenului (şes sau deal), gradul de hidroameliorare sau de terasare a suprafeţei respective, numărul şi starea de accesibilitate a comunicaţiilor. (2) În apărare, culturile înalte avantajează mascarea dispozitivului de luptă, favorizează realizarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, îndeosebi cu subunităţi mici, înlesnesc desfăşurarea prin surprindere a contraatacurilor, uşurează 146

crearea pungilor de foc, ambuscadelor şi capcanelor, precum şi executarea aprovizionării şi evacuărilor pe timp de zi. (3) În acelaşi timp, zonele cu culturi înalte îngreuiază observarea şi orientarea, conducerea focului, indicarea direcţiilor pentru deplasarea forţelor şi mijloacelor, dispunerea şi paza punctelor de comandă. (4) O atenţie deosebită trebuie acordată măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi de protecţie a personalului, întrucât persistenţa agenţilor chimici de luptă este mai mare în aceste zone şi se menţine la nivel mai ridicat contaminarea radioactivă. 439. - De regulă lărgimea şi adâncimea fâşiei de apărare a batalionului sunt mai mari decât în teren mediu frământat şi neacoperit. În general, lărgimea fâşiei de apărare se măreşte pe seama creşterii intervalelor dintre subunităţi, iar adâncimea, prin adoptarea unui dispozitiv adânc eşalonat. 440. - Limita dinainte a apărării se stabileşte pe marginea sau în interiorul culturilor, potrivit configuraţiei terenului pe care se află acestea. În cazul când limita dinainte se alege în interiorul culturilor, la marginea acestora se trimite siguranţa de luptă, iar în faţa LDA, culturile vor fi defrişate pe direcţiile importante de interzis, pe o adâncime de cel puţin 400 m. 441. - (1) Culturile înalte oferă condiţii bune pentru adoptarea unui dispozitiv de apărare pe front larg, cu intervale mai mari între unităţi şi subunităţi, permiţând realizarea economiei de forţe şi mijloace necesare pe alte direcţii, în teren descoperit. Existenţa intervalelor mari şi a flancurilor descoperite impun măsuri suplimentare pentru evitarea acţiunilor prin surprindere din partea inamicului. În cazul în care fâşia de apărare a batalionului se suprapune pe o suprafaţă cu o mare întindere cultivată, interzicând mai multe direcţii, dispozitivul de luptă este indicat să se constituie pe un aliniament cu o rezervă. Dacă întinderea suprafeţelor cultivate este mică şi între laturi sunt intercalate, spre adâncimea fâşiei, terenuri necultivate sau recoltate, atunci dispozitivul se constituie pe două aliniamente. (2) Forţele din elşalonul unu au o compunere variabilă în raport cu lărgimea fâşiei de apărare, numărul şi capacitatea direcţilor de interzis, valoarea şi posibilităţile celorlalte forţe luate în subordine, iar misiunile acestora sunt ca în teren obişnuit. (3) Forţele din eşalonul doi se dispun dispersat în interiorul culturilor şi se amenajează căi de ieşire rapidă către aliniamentele de contraatac sau spre raioanele probabile de întrebuinţare a forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile de către inamic. (4) Celelalte elemente ale dispozitivului de luptă sunt aceleaşi ca la apărarea în teren obişnuit, cu unele deosebiri în ce priveşte compunerea şi modul de folosire. Forţele şi mijloacele se grupează pe direcţiile principale de acţiune ale inamicului, organizând puncte de sprijin, unele din ele cu caracter de independenţă. 442. - (1) Sistemul de lovire constă în pregătirea tragerilor aruncătoarelor şi a celorlalte categorii de armament pe căile de acces, în cadrul barajului general, în faţa LDA, la flancuri şi în adâncime, precum şi concentrarea rapidă a focului în sectoarele şi pe direcţiile ameninţate. (2) Pe direcţiile favorabile atacului cu blindate, se instalează un dezvoltat şi adânc sistem de baraje şi obstacole, care va fi acoperit cu focul mijloacelor 147

antiblindate. Înapoia barajelor se organizează ambuscade şi capcane pentru tancuri, combinate cu acţiunile independente ale vânătorilor de tancuri. 443. - Amenajarea genistică se execută în situaţii mai avantajoase decât în teren obişnuit, datorită condiţiilor naturale de mascare oferite de culturile înalte şi de natura solului afânat care uşurează efectuarea lucrărilor. Din punct de vedere genistic baza apărării o constituie punctele de sprijin independente. 444. - Pregătirea luptei nu se deosebeşte, în general, de cea desfăşurată în teren obişnuit, intervenind doar unele particularităţi în conţinutul şi modalităţile de executare a unor măsuri, activităţi şi acţiuni impuse de existenţa culturilor înalte, un accent deosebit punându-se pe hărţuirea inamicului. 445. - (1) În desfăşurarea apărării, posibilităţile limitate de observare impun sporirea numărului elementelor de cercetare şi siguranţă la toate eşaloanele, folosindu-se în acest scop atât subunităţile specializate, cât şi cele de infanterie care cunosc bine terenul din zonă. (2) Încercările inamicului de a pătrunde în suprafeţele cultivate se resping cu focul organizat al întregii apărări. (3) Inamicul pătruns în adâncimea apărării se distruge/neutralizează prin focul concentrat al tuturor categoriilor de armament, executat prin surprindere şi prin contraatacuri desfăşurate de subunităţile batalionului, din mai multe direcţii şi simultan. (4) Pentru oprirea ofensivei inamicului, cu aprobarea eşalonului superior, se produc inundaţii şi incendii. PARAGRAFUL 8.7 Apărarea pe un aliniament şi în raioane cu lucrări de fortificaţii 446. - (1) Batalionul de infanterie poate trece la apărare într-o fâşie în care există lucrări de fortificaţie permanente (construite înainte sau pe timpul pregătirii luptei, aliniamente, raioane şi puncte de sprijin fortificate), dispuse atât în zona de frontieră, cât şi în adâncimea teritoriului. Prin natura şi modul de construcţie, lucrările de fortificaţie permanente asigură o protecţie mărită forţelor şi o putere de luptă sporită. Pregătirea i de apărare se execută într-un timp scurt şi cu forţe puţine. (2) Aliniamentul fortificat se compune din mai multe raioane şi poziţii cu lucrări de fortificaţie permanente, completate cu lucrări de fortificaţie de campanie, baraje şi obstacole de toate tipurile. Flancurile aliniamentului fortificat trebuie să se sprijine pe obstacole naturale. (3) Raionul fortificat este format prin gruparea de-a lungul frontului şi în adâncime, a mai multor puncte de sprijin fortificate, care să se susţină reciproc prin foc, fiind protejate cu obstacole şi baraje împotriva infanteriei, tancurilor şi altor tipuri de blindate. Raioanele fortificate pot fi independente sau reunite în poziţii fortificate, fiind completate, după caz, cu lucrări de fortificaţie de campanie şi raioane de apărare care includ mijloace blindate (tancuri, transportoare amfibii blindate, maşini de luptă ale infanteriei). (4) Punctul de sprijin fortificat se compune din mai multe lucrări de fortificaţie permanente destinate apărării. În compunerea acestuia se mai găsesc şanţuri de comunicaţie pentru legătura dintre cazemate, tranşee şi lucrări pentru paza apropiată, 148

baraje şi obstacole. El poate face parte dintr-un raion fortificat sau poate fi independent. (5) Fortificaţia permanentă/cazemata este o lucrare de apărare construită din beton, beton armat, blindaje sau prefabricate, destinată pentru mijloace de foc, puncte de comandă/observare, adăpostirea personalului şi tehnicii de luptă. (6) Apărarea împotriva blindatelor, aviaţiei de bombardament şi elicopterelor de luptă reprezintă ca şi în condiţii obişnuite, elementul principal al apărării pe aliniamente şi în raioane cu lucrări de fortificaţie permanente. (7) În raport cu dezvoltarea zonei cu lucrări de fortificaţie permanentă, batalionul de infanterie poate fi dispusă în întregime în aceste lucrări sau numai cu o parte din forţe, folosind la maximum avantajele oferite de acestea. 447. - (1) Dispozitivul de luptă al batalionului de infanterie trebuie să asigure o mare stabilitate apărării, realizarea unui sistem de lovire eficace în faţa limitei dinainte, în adâncimea apărării şi în intervale, manevra rapidă şi în ascuns a forţelor şi mijloacelor, vulnerabilitate redusă faţă de loviturile inamicului şi posibilitatea atragerii acestuia în pungi de foc pregătite din timp, cooperarea între toate forţele existente în fâşia de apărare. (2) Eşalonul unu se dispune cu parte din subunităţi în lucrări de fortificaţie permanente, iar cu celelalte în lucrări de fortificaţie de campanie. (3) Pentru a mări stabilitatea apărării, în intervalele dintre lucrările de fortificaţie şi la flancurile subunităţilor se dispun subunităţi mijloace antiblindate şi artilerie. (4) În funcţie de adâncimea aliniamentului fortificat, eşalonul doi se poate dispune în lucrări de fortificaţie permanente, în lucrări de fortificaţie de campanie sau combinat. 448.- Sistemul de lovire trebuie să asigure: lovirea detaşamentelor şi grupurilor de asalt, a sistemelor incendiare, tancurilor şi celorlalte mijloace blindate ale inamicului pentru a le interzice apropierea de lucrările de fortificaţie; distrugerea mijloacelor de foc destinate executării tragerilor prin ochire directă asupra lucrărilor de fortificaţie; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor dintre raioanele şi punctele de sprijin fortificate. Focul armamentului din lucrările de fortificaţie se completează cu cel al armamentului dispus în afara acestora şi se combină cu sistemul de baraje şi obstacole. 449. - Amenajarea genistică a fâşiei de apărare constă în completarea lucrărilor existente cu lucrări noi de fortificaţie permanente şi de campanie, cu baraje, cu lucrări de mascare a podurilor, drumurilor şi altor obiective, formând împreună un sistem unitar. 450.-(1) Pe timpul pregătirii luptei de apărare, pe baza misiunii primite/deduse şi a deciziei comandantului, în cadrul subunităţilor se recunosc toate cazematele şi se precizează: subunităţile care ocupă punctele de sprijin şi fiecare cazemată, precum şi sistemul de lovire; subunităţile care se dispun în lucrările de fortificaţie de campanie, stabilindu-se măsurile de apărare a intervalelor dintre cazemate, acoperirea cu foc a acestora, lucrările genistice ce urmează să se execute şi repartiţia forţelor pe adăposturi; poziţiile de tragere ale mijloacelor antiblindate; raioanele de dispunere ale rezervelor; barajele ce se execută, cu ce forţe şi mijloace, 149

cine le apără cu foc; punctele de comandă; manevra de forţe şi mijloace pentru distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns. (2) În toate situaţiile se întocmesc acte de luare în primire a tuturor lucrărilor de fortificaţie permanente. 451.-(1) Desfăşurarea apărării pe aliniamente şi în raioane cu lucrări de fortificaţie permanente prezintă numeroase particularităţi. Astfel, dacă inamicul a reuşit să pătrundă în raioanele cu lucrări permanente, cu detaşamente şi grupuri de asalt, acestea se distrug/neutralizează prin acţiunile subunităţilor care se apără în afara lucrărilor de fortificaţie permanente, cu focul aruncătoarelor şi mijloacelor antiblindate dispuse între aceste lucrări. Un accent deosebit se pune pe lupta împotriva elicopterelor inamicului care au posibilitatea să lovească, cu precizie, lucrările de fortificaţie. Împotriva acestora acţionează subunităţile ce se apără în afara lucrărilor permanente, care, prin focul lor combinat cu cel al mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate/maşinile de luptă ale infanteriei, pot asigura acoperirea şi respingerea atacului inamicului cu aceste mijloace. (2) Pentru a face faţă atacurilor pe timp de noapte, se asigură iluminatul tehnic al diferitelor obstacole şi se organizează în mod corespunzător sistemul de foc şi contraatacul. 452. - (1) Inamicul pătruns în cadrul punctelor de sprijin, între cazemate, în intervale sau la flancuri, se distruge/neutralizează cu focul întregului armament, trecându-se imediat la respingerea lui prin contraatacuri executate cu subunităţi mici. (2) De regulă, contraatacul se execută cu eşalonul doi/rezerva şi cu alte subunităţi din apărare care nu sunt dispuse în lucrări de fortificaţie permanente ori care s-au retras din eşalonul unu, prin surprindere şi din direcţii diferite, vizând flancul şi spatele grupării pătrunse. În cadrul forţelor care contraatacă se constituie detaşamente şi grupuri de asalt pentru recucerirea sau distrugerea cazematelor puse în stare de apărare de către inamic. (3) După executarea contraatacului şi refacerea apărării, se iau măsuri pentru consolidarea lucrărilor de fortificaţie, reorganizarea sistemului de lovire, barajelor şi obstacolelor, evacuarea răniţilor şi completarea stocurilor de materiale, în special la muniţii şi carburanţi - lubrifianţi. PARAGRAFUL 8.8 Apărarea în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi ridicate 453. - (1) Batalionul de infanterie trece la apărare în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate ca în condiţii obişnuite, avându-se în vedere faptul că vizibilitatea este mărită, fronturile sunt lărgite şi există o multitudine de căi de apropiere. (2) Comandantul batalionului şi statul său major trebuie să-şi asume în vederea organizării apărării în adâncime şi prin menţinerea unei rezerve mobile suficient de mari. (3) Mijloacele de cercetare, supraveghere şi determinare a obiectivelor pot fi folosite la distanţe mai mari, datorită creşterii limitei vizibilităţii.

150

455. – (1) Sistemul de lovire constă în pregătirea tragerilor aruncătoarelor şi a celorlalte categorii de armament pe căile de acces, în cadrul barajului general, în faţa LDA, la flancuri şi în adâncime. (2) Bateria de aruncătoare trebuie să fie echipate cu mijloace moderne de cercetare. Descoperirea şi determinarea obiectivelor precum şi a elementelor la dispoziţie sunt dificile din cauza reperelor. Pentru executarea corectării focului se recomandă utilizarea observatorilor aerieni. Posibilitatea schimbării bruşte a condiţiilor atmosferice creează nevoia recalculării frecvente a corecţiilor meteorologice. (3) Nevoia de mijloace de apărare antiaeriană este mai mare datorită lipsei acoperirilor naturale. Probabilitatea mare a atacurilor aeriene, obligă comandanţii să analizeze foarte atent orice deplasare în afara umbrelei de protecţie antiaeriană. 456. - (1) Amenajarea genistică se execută în situaţii mai puţin avantajoase decât în teren obişnuit, datorită condiţiilor naturale oferite de teren. (2) Mascarea forţelor este mai dificilă fiind îngreunată de întinderile mari de nisip şi a zonelor fără denivelări şi lipsa zonelor uşor de apărat. (3) Raioanele importante pentru apărare pot fi porturi; instalaţi logistice; drumuri; căi ferate; staţii de pompare a apei; aerodromuri; fântâni; trecători montane şi alte puncte cheie din teren. 457. - Pregătirea luptei de apărare nu se deosebeşte, în general, de cea desfăşurată în teren obişnuit, intervenind doar unele particularităţi. O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii la timp a direcţiei principale de efort a inamicului, pentru a asigura posibilitatea repoziţionării şi concentrării oportune a forţelor în contraatacuri executate împotriva flancurilor inamicului. 458. - (1) În desfăşurarea luptei de apărare trebuie avut în vedere că cea mai bună metodă de a distruge/neutraliza inamicul fără a suferi pierderi mari o constituie manevra agresivă, la toate nivelurile. (2) De asemenea, este recomandat să se constituie o rezervă puternică şi mobilă care să fie în măsură să acţioneze pe mai multe direcţii. Ea trebuie să fie în măsură să acţioneze pe mai multe direcţii. Ea trebuie să fie dispusă central şi după întrebuinţare să se reconstituie urgent. CAPITOLUL V Lupta de întârziere SECŢIUNEA 1 Generalităţi 459. - Lupta de întârziere este operaţia în care o forţă aflată sub presiunea inamicului cedează în mod progresiv terenul deţinut (apărarea pe aliniamente intermediare), în vederea câştigării de timp prin încetinirea ritmului de înaintare al inamicului şi producerea de pierderi maxime acestuia, fără a se angaja în acţiuni decisive. 460 . – Batalionul de infaterie poate primi misiunea de a efectua o luptă de întârziere, ca parte a concepţiei eşalonului superior, în una din următoarele situaţii: a) ca forţă de acoperire, pentru asigurarea retragerii forţelor principale; b) ca avangardă sau forţă de acoperire, la întâlnirea cu forţe superioare; 151

c) într-o acţiune de economisire a forţelor executată pentru a fixa sau limita un atac inamic executat pe o direcţie de apropiere mai puţin importantă (secundară); d) ca măsură de inducere în eroare pentru pregătirea unui contraatac; e) ca forţă de fixare în apărarea mobilă. 461. - Lupta de întârziere poate fi executată separat sau ca parte a unui alt tip de luptă, ca fază pregătitoare a unei lupte de apărare executată de forţele destinate acoperirii sau ariergărzii în cazul retragerii. 462. - Scopul luptei de întârziere îl constituie crearea condiţiilor necesare eşalonului superior pentru desfăşurarea altei operaţii, prin cedarea progresivă a terenului concomitent cu menţinerea flexibilităţii şi a libertăţii de acţiune şi producerea de pierderi cât mai mari inamicului. 463. - Obiectivele urmărite prin executarea acestei luptei pot fi: a) încetinirea ritmului înaintării inamicului prin dezorganizarea coeziunii dispozitivului ofensiv al acestuia, în vederea câştigării de timp pentru pregătirea operaţiilor ulterioare; b) canalizarea inamicului în zonele favorabile atacării/contraatacării acestuia, pentru câştigarea/recâştigarea iniţiativei; c) evitarea angajării luptei în condiţii nefavorabile, pentru a economisi forţele; d) determinarea direcţiei principale de efort a inamicului. 464. - Condiţiile în care se execută operaţia sunt, de regulă, defavorabile trupelor proprii: situaţie aeriană dezavantajoasă; iniţiativa este de partea inamicului; superioritatea numerică a inamicului. De aceea, succesul este condiţionat nemijlocit de mobilitate, flexibilitate, ingeniozitate, îndrăzneală şi agresivitate în acţiune, în vederea preluării iniţiativei şi obligării inamicului de a se dispune în poziţii cât mai favorabile acţiunilor proprii ulterioare, avute în vedere de eşalonul care ordonă desfăşurarea i de întârziere. 465. - Lupta de întârziere nu se încadrează precis într-o serie de faze, ci cuprinde o succesiune de acţiuni coordonate de tip ofensiv şi defensiv, fiecare dintre ele fiind întreruptă atunci când presiunea inamicului devine prea mare, riscând să ducă la o angajare decisivă, ireversibilă a forţei de întârziere. Acţiunea se execută prin manevra forţelor şi angajarea inamicului din poziţii pregătite din timp pe întreaga adâncime a zonei/fâşiei stabilite şi prin deplasarea succesivă pe aliniamentele/poziţiile următoare înainte ca inamicul să poată concentra suficiente elemente ale puterii sale de luptă, pentru a copleşi sau ocoli forţele proprii. Ritmul înalt al acţiunilor este o caracteristică principală a operaţiilor de acest tip. 466. - (1) Cu cât este mai mare mobilitatea batalionului de infanterie în comparaţie cu cea a inamicului, cu atât creşte probabilitatea succesului i. (2) Comandantul batalionului poate realiza creşterea mobilităţii proprii prin: a) recunoaşterea itinerarelor de deplasare şi a poziţiilor; b) îmbunătăţirea stării drumurilor şi organizarea judicioasă a traficului; c) folosirea tehnicilor şi procedurilor standard bine puse la punct prin instrucţie; d) dispunerea forţelor de siguranţă şi a celor de apărare antiaeriană în punctele obligatorii de trecere; 152

e) evacuarea refugiaţilor sau restricţionarea deplasării acestora pe drumurile neutilizate de către forţele de întârziere; f) evacuarea din timp a pierderilor umane şi a surplusului de resurse rămase. (3) Pentru a micşora mobilitatea forţelor inamicului, comandantul batalionului are în vedere: a) ocuparea şi controlul porţiunilor de teren şi a punctelor obligatorii de trecere, care domină itinerarele probabile de apropiere a inamicului; b) îmbunătăţirea obstacolelor naturale de pe itinerar şi acoperirea lor cu foc; c) utilizarea tragerilor indirecte şi folosirea fumului de mascare pentru a diminua vizibilitatea inamicului şi a încetini ritmul de înaintare; d) executarea de atacuri în faţa limitei dinainte, pentru a-l dezechilibra pe inamic şi a-l obliga să reacţioneze. 467. - (1) Nevoia de informaţii oportune şi precise este deosebit de mare, fiind determinată de ritmul înalt al acţiunilor. (2) Pe toată durata luptei, trebuie asigurat un flux continuu de informaţii cu privire la intenţiile, posibilităţile în timp şi spaţiu şi vulnerabilităţile inamicului, folosindu-se sursele de informaţii de la toate nivelele de comandă. 468. - (1) Avantajele terenului trebuie să fie exploatate la maximum de către forţele batalionului de infanterie. (2) Terenul ales pentru executarea i de întârziere este adecvat dacă: a) prezintă obstacole naturale sau care pot fi îmbunătăţite cu uşurinţă şi permite canalizarea acţiunilor inamicului; b) asigură bune posibilităţi de observare şi tragere pentru forţele proprii; c) permite desprinderea cu uşurinţă de inamic. 469. - În calculul timpului, trebuie acordată o atenţie deosebită duratei totale a întârzierii şi timpului necesar batalionului de infanterie pentru pregătirea i, incluzând recunoaşterile, dislocarea forţelor şi pregătirea poziţiilor/aliniamentelor de apărare şi a obstacolelor. 470. - Adâncimea fâşiei repartizate batalionului care execută întârzierea trebuie să fie suficient de mare pentru a permite desfăşurarea i pe durata de timp stabilită. Dacă adâncimea fâşiei este prea mică se impun următoarele măsuri: a) scurtarea corespunzătoare a duratei întârzierii; b) întărirea unităţii care execută lupta; c) acceptarea unor pierderi mari care pot determina angajarea decisivă a forţei ca întreg. 471. - Menţinerea permanentă a libertăţii de acţiune este esenţială pentru succesul luptei. În acest sens, se are în vedere repartiţia judicioasă a forţelor batalionului pentru: a) misiuni de supraveghere neîntreruptă; b) întârzierea cu agresivitate a inamicului; c) retragerea pe următoarea poziţie/aliniament; d) rezervă. 472. - Măsurile de securitate şi protecţie vizează, în special, evitarea surprinderii şi a angajării decisive involuntare. Acestea se realizează prin: 153

a) folosirea la maximum a mascării, inducerii în eroare, securităţii comunicaţiilor; b) protecţia punctelor critice pentru executarea deplasărilor, precum şi a defileelor naturale şi a podurilor; c) protecţia flancurilor şi intervalelor; d) supravegherea zonelor neameninţate şi concentrarea majorităţii forţelor pe direcţia principală de efort. SECŢIUNEA a 2-a Forţe şi misiuni PARAGRAFUL 2.1 Forţele luptătoare 473. - Companiile de infanterie participă la executarea luptei de întârziere, îmbarcate pe maşinile de luptă, întrebuinţarea lor pe jos fiind limitată la terenurile greu accesibile, închise şi în zonele cu localităţi şi construcţii industriale sau cu obstacole numerose. Ele desfăşoară lupta printr-o succesiune de poziţii pregătite corespunzător pentru apărare forţându-l pe inamic, în fiecare caz, să-şi concentreze forţele pentru atacuri pregătite, înainte de a se retrage către următoarea poziţie. Lipsa lor de protecţie solicită precauţii suplimentare la dezangajare şi deplasare între poziţii care se desfăşoară exclusiv sub protecţia sprijinului prin foc şi cu folosirea itinerarelor ascunse şi a acoperirilor naturale. PARAGRAFUL 2.2 Forţele de sprijin de luptă 474. - (1) Bateria de aruncătoare poate avea o contribuţie majoră în lupta de întârziere, lovind inamicul cu foc concentrat la distanţe maxime. Capacitatea de a lovi o varietate mare de obiective într-un timp scurt şi de a realiza câmpuri de mine, nu trebuie folosită numai pentru a produce pierderi inamicului şi a-i slăbi potenţialul ofensiv, dar şi pentru a crea situaţii care să permită manevra ofensivă a forţelor luptătoare. Tragerile de interdicţie împotriva forţelor din adâncimea dispozitivului inamicului pot asigura controlul forţelor inamice angajate în lupta apropiată. (2) Prin sprijin prin foc imediat, precis şi eficient, bateria de aruncătoare poate opri elementele înaintate ale inamicului, prin trageri de neutralizare executate pe timpul dezangajării forţelor proprii, poate împiedica apropierea inamicului de forţele de întârziere. (3) Focul aruncătoarelor trebuie organizat astfel încât să asigure sprijin prin foc continuu, în decursul i de întârziere. 475. - Sprijinul aerian contribuie la succesul luptei prin: a) cercetarea şi observarea din aer a spaţiului de luptă pentru identificarea efectivelor, direcţiilor de întărire şi acţiunilor inamicului; b) combaterea forţelor aeriene ale inamicului - necesară în toate momentele luptei, dar în special pe timpul deplasării forţelor proprii; c) sprijinul aerian ofensiv, are rolul de a întârzia şi izola din aer raionul acţiunilor de luptă, pentru a întârzia, dezorganiza sau neutraliza forţele inamicului din adâncimea dispozitivului său. 154

476. - Elicopterele de sprijin pot fi utilizate pentru: a) asigurarea unor mijloace de comandă, control şi comunicaţii; b) cercetare, observare şi obţinerea datelor despre obiective; c) transportul echipelor de artificieri şi de asigurare a pazei obiectivelor pregătite pentru distrugeri, precum şi a muniţiilor necesare creării barajelor de mine; d) transportul infanteriei uşoare, în special înainte de începerea operaţiilor şi pe timpul ruperii luptei; e) executarea barajelor de mine; f) evacuarea pierderilor umane; g) transportul resurselor materiale, al pieselor de schimb precum şi al echipelor de întreţinere şi reparaţii. 477. - Subunităţile de geniu sunt utilizate în mod special pentru: a) pregătirea barajelor, câmpurilor de mine şi a distrugerilor; b) refacerea, îmbunătăţirea şi întreţinerea căilor de acces, inclusiv amenajarea/ deservire punctelor de trecere peste cursurile de apă. 478. - Subunităţile de cercetare stabilesc şi menţin din timp contactul cu inamicul, asigurând fluxul continuu al informaţiilor privind axele principale de întărire ale inamicului, intenţiile, posibilităţile şi slăbiciunile acestuia. Ele trebuie să fie suficient de puternice pentru a nu fi cu uşurinţă neutralizate de către elementele înaintate ale inamicului. Pe măsura evoluţiei luptei, în funcţie de situaţie, parte din forţele de cercetare pot fi folosite pentru asigurarea flancurilor şi a intervalelor dintre elementele principale ale forţei de întârziere. PARAGRAFUL 2.3 Forţele de sprijin logistic 479. - (1) În zona de desfăşurare a acţiunilor de întârziere se dispun numai forţele şi mijloacele logistice cu mobilitate şi protecţie adecvate. Celelalte unităţi şi stocurile sunt evacuate din timp. Deplasarea spre înapoi a resurselor de logistică trebuie să fie strâns integrată planului general, pentru a asigura continuitatea, integritatea şi disponibilitatea sprijinului, inclusiv pe aliniamentul următor. (2) Transporturile prioritare sunt destinate deplasării forţelor luptătoare şi aprovizionării acestora, evacuării materialelor, a răniţilor şi a tehnicii reparabile. SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea luptei 480. - (1) Aliniamentele de apărare se aleg în aşa fel încât forţele care le ocupă să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren, localităţi şi obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile necesare desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul aliniament de apărare. (2) Numărul de aliniamente şi distanţa dintre acestea se stabilesc astfel încât, inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament să fie obligat să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului următor.

155

(3) De regulă, valoarea forţelor de sprijin din eşalonul doi este aproximativ egală cu valoarea forţelor din eşalonul unu, în scopul asigurării manevrei alternative de forţe şi mijloace de pe un aliniament pe altul. (4) Ocuparea aliniamentului final se face succesiv, pe măsura replierii subunităţilor de pe ultimul aliniament intermediar. 481. - Organizarea fâşiei întrebuinţate este similară cu cea a apărării. În mod normal, întârzierea începe pe un aliniament stabilit prin misiune şi se extinde înapoi până la un aliniament unde responsabilitatea pentru inamic este încredinţată altor forţe sau până la aliniamentul unde tipul acţiunii se schimbă. Aceasta este, în mod normal, limita dinainte a apărării, un aliniament intermediar înaintat al acesteia sau posibilul aliniament de predare a luptei. De obicei, în fâşia repartizată batalionului de infanterie, se vor stabili linii de despărţire. Lărgimea frontului subunităţilor este mai mare decât în apărare. Comandantul batalionului va decide care părţi din fâşia stabilită le va folosi în acţiunile lui, care părţi pot fi abandonate mai devreme decât altele şi care dintre ele pot fi doar supravegheate. 482. - (1) Înainte de a face analiza situaţiei referitoare la operaţia de întârziere, comandantul batalionului trebuie să înţeleagă foarte bine intenţia comandantului său superior şi ce doreşte el să realizeze prin dispunerea forţelor de întârziere. Odată înţeles acest lucru, el face evaluarea proprie asupra situaţiei, elaborează concepţia i şi pregăteşte planul i, de la dispunerea iniţială până la terminarea acesteia. (2) Concepţia lupti şi planul vor acorda atenţie, în special, la: a) repartizarea misiunilor pentru subunităţile la dispoziţie; b) etapizare; c) teren; d) baraje; e) sprijinul prin foc - folosirea tragerii cu bătaie mare pentru a cauza din vreme pierderi inamicului şi a evita angajarea decisivă; f) acoperirea intervalelor; g) siguranţa flancului; h) desfăşurarea în adâncime - batalionul de infanterie trebuie, de asemenea, să fie desfăşurat în adâncime pentru a respinge pătrunderea inamicului între subunităţile înaintate şi a asigura siguranţa împotriva forţelor aeropurtate sau debarcării forţelor aeromobile din elicoptere în între aliniamente; i) conducerea focului şi manevrei - aliniamentele de raportare şi coordonare sunt folosite pentru supravegherea deplasării forţelor; se pot da ordine pentru a completa orice interval/breşă sau pentru a adapta aliniamentele acolo unde există pericol de pătrundere; j) cooperarea între subunităţile învecinate, incluzând măsuri pentru a evita fratricidul; k) controlul distrugerilor- realizarea distrugerilor poate împiedica desfăşurarea forţelor proprii şi de aceea, este esenţial ca planificarea, în special pentru distrugeri preliminare, culoare prin câmpul de mine şi distrugeri limitate, să fie strâns coordonată cu deplasarea şi manevra; l) măsurile de restricţionare - planul de restricţionare va trebui elaborat în strânsă cooperare cu autorităţile naţiunii gazdă; 156

m) observarea - menţinerea observării în zona de responsabilitate a cercetării este, în mod normal, o activitate importantă care presupune mijloace de cercetare video, de război electronic şi toate resursele umane de culegere a informaţiilor; n) sprijinul logistic al luptei - sprijinul acordat acţiunilor cu grad înalt de mobilitate executate pe distanţe considerabile cere intuiţie şi flexibilitate. (3) Amploarea acţiunilor de întârziere depinde de analiza situaţiei făcută de comandantul batalionului de infanterie. Durata întârzierii este prevăzută în misiune. 483. - Pregătirea acţiunilor de întârziere trebuie să prevadă suficient timp pentru stabilirea misiunii, realizarea cercetării, selectarea raioanelor, alegerea şi pregătirea obstacolelor şi barajelor, executarea deplasării preliminare, cooperarea cu unităţile vecine şi stabilirea sprijinului logistic al i. SECŢIUNEA a 4-a Executarea luptei 484. - (1) Batalionul de infanterie nu numai că utilizează adâncimea zonei stabilite, dar şi atacă inamicul în propria sa adâncime. Dacă nu există un prilej favorabil de a ataca inamicul la flancuri sau în spatele frontului, poate fi suficient să se dispună subunităţile pe poziţii avantajoase, astfel încât să poată angaja inamicul de-a lungul celor mai probabile căi de acces. (2) Culoarele trebuie ţinute sub supraveghere şi luate măsuri pentru reacţia rapidă în cazul în care inamicul ar decide să le folosească pentru a avansa. (3) Comandantul batalionului de infanterie trebuie să aibă în vedere faptul că nu va avea întotdeauna o imagine clară asupra inamicului şi că situaţia se poate schimba frecvent şi rapid. De aceea, el trebuie să îşi asigure un flux continuu de informaţii printr-o cercetare bine organizată, comunicaţii continue şi o rezervă puternică. Prin aceste mijloace comandantul batalionului îşi poate asigura libertatea de acţiune. El trebuie să folosească forţele şi mijloacele la dispoziţie într-o manieră care să pună inamicul rapid în faţa unor situaţii neaşteptate. Acesta cere flexibilitate, precum şi o puternică încredere în capacităţile comandanţilor subordonaţi de a determina imediat cele mai favorabile acţiuni ce urmează să fie executate. (4) Batalionul de infanterie desfăşoară, în mod normal, lupta de întârziere printr-o combinaţie de tehnici ofensive şi de apărare, cum ar fi apărarea temporară, acţiunea viguroasă de contracarare şi contraatacul planificat. 485. - (1) Batalionul de infanterie are nevoie continuu de informaţii actuale despre inamic. Aceasta impune angajarea elementelor de cercetare care stabilesc imediat şi menţin contactul cu inamicul şi care trebuie să fie suficient de puternice pentru a nu fi neutralizate cu uşurinţă de către inamic. La începutul ostilităţilor, aceste forţe ar putea fi singurele elemente de pe teren apte să asigure informaţii reale pentru identificarea activităţi inamicului. (2) Pe timpul ducerii luptei, o parte din elementele de cercetare pot fi folosite pentru asigurarea siguranţei şi protecţiei flancurilor precum şi a intervalelor dintre elementele principale ale batalionului de infanterie care execută întârzierea. 486. - (1) Executarea luptei începe prin angajarea inamicului în momentul cel mai oportun, producându-i pierderi prin folosirea la maxim a puterii de foc în combinaţie cu manevra, incluzând contraatacurile rapide şi limitate asupra trupelor 157

inamice care s-au extins prea mult sau care au expus un flanc descoperit. Este posibil ca ocaziile pentru aceste acţiuni să apară în momentul în care inamicul a depăşit obstacolul sau este temporar separat de trupele din eşalonul următor. (2) Trebuie exploatate la maximum avantajele oferite de teren. Avansarea rapidă a inamicului, mai ales de-a lungul itinerarelor, trebuie să fie împiedicată, determinându-l să se concentreze/regrupeze şi să devină o ţintă. Prin manevre executate la timp, se evită cât mai mult angajarea prea apropiată, folosindu-se fiecare ocazie favorabilă pentru a-l surprinde pe inamic şi-al atrage în ambuscade. (3) Una din priorităţile comandantului de batalion este ruperea luptei la timp pentru a preveni ca părţi ale unităţii sale să fie izolate şi neutralizate, dar chiar dacă elementele forţei de întârziere sunt în pericol de a fi depăşite sau manevrate pe la flancuri, ele nu rup lupta dacă nu au primit ordin sau dacă aceasta nu este în conformitate cu misiunea. (4) Modificările de situaţie specifice luptei de întârziere necesită o coordonare constantă şi apropiată între unităţile vecine, pentru a asigura: a) cunoaşterea dispozitivului şi a manevrei forţelor proprii ; b) sprijinul reciproc prin foc; c) înştiinţarea privind începerea şi terminarea acţiunilor specifice; d) avertizarea asupra situaţiei şi intenţiilor probabile ale inamicului. 487. - (1) Rezervele sunt importante pentru menţinerea coeziunii şi continuarea luptei de întârziere, în special acolo unde inamicul a reuşit să învăluie sau să pătrundă, prin intervale, între subunităţile batalionului de infanterie. (2) Posibilele misiunile ale rezervei sunt: a) blocarea/oprirea inamicului într-un raion în care au fost în prealabil desfăşurate forţe insuficiente; b) contraatacurile cu obiectiv limitat; ar putea fi necesară folosirea rezervelor la contraatacurile executate în intervale, pentru a realiza eliberarea forţelor puternic angajate în luptă; c) acţiuni de acoperire, necesare pregătirii poziţiilor pentru retragerea forţelor de întârziere, executate în scopul de a continua angajarea într-un teren cât mai favorabil. (3) Din cauza lărgimii fâşiei de luptă, adesea va fi necesar să se stabilească rezerve mici, chiar dacă se mizează pe formarea unei rezerve generale. La nivelul subunităţilor, rezervele sunt minime şi simplu alcătuite din subunităţi care nu sunt angajate activ, în timp ce, la nivelul batalionului de infaterie, sunt destinate special forţe pentru rezervă. 488. - (1) Dezangajarea presupune ruperea contactului şi retragerea trupelor de pe poziţii. Retragerea poate fi realizată printr-o poziţie ocupată de o altă unitate sau brusc, întrerupând lupta în momentul în care inamicul este destabilizat sau este incapabil să treacă imediat la urmărire. (2) Decizia cea mai importantă constă în aprecierea corectă a momentului când să se înceapă retragerea de pe fiecare aliniament/poziţie. Aceasta nu trebuie să aibă loc prea devreme pentru că poate afecta realizarea întârzierii stabilite, dar nici prea târziu întrucât există riscul unor pierderi inutile sau al depăşirii de către inamic. Pentru a realiza ruperea luptei pot fi necesare contraatacuri. 158

489. - (1) Deplasarea batalionului de infanterie într-o zonă în care o altă forţă preia responsabilitatea, poate fi o decisivă, în special când aceasta nu a reuşit să rupă lupta. Comandantul care a trimis batalionul de infanterie în misiunea de întârziere stabileşte un aliniament de predare a luptei. (2) Dacă acţiunea de întârziere este urmată de apărare, elementele din subunitatea care trece la apărare poate fi desfăşurată înaintea aliniamentului de predare a luptei, fără a da inamicului vreun indiciu referitor la intenţia de a rupe lupta. (3) Deplasarea în spatele limitei dinainte a trupelor proprii trebuie să fie planificată şi coordonată în detaliu. Unitatea care se retrage trebuie să asigure informaţii reale asupra retragerii plănuite şi asupra situaţiei din spaţiul de luptă pentru unitatea care preia lupta, trimiţând elementele de legătură, avându-se în vedere şi nevoia de a fi identificate cu uşurinţă unităţile care se retrag pe măsură ce se apropie şi trec prin dispozitivul lor. SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul 490. - Pentru a răspunde nevoilor foarte frecvente de deplasare a forţelor şi mijloacelor, de schimbare a modului de acţiune în situaţii aeriene neclare sau chiar nefavorabile, în condiţiile în care inamicul este cel ce deţine iniţiativa, cel puţin în faza iniţială, se au în vedere următoarele: a) menţinerea fermă a unităţii de comandă şi a coerenţei acţiunilor prin măsuri oportune de revenire rapidă din situaţiile critice şi de câştigare a iniţiativei; b) planificarea şi coordonarea centralizată şi controlul descentralizat al execuţiei; c) planificarea şi coordonarea detaliată, şi înţelegerea clară a măsurilor de control pentru predarea, preluarea luptei între subunităţile batalionului de infanterie care trec de pe un aliniament pe altul şi între subunităţile care au executat întârzierea şi cele care preiau lupta pe aliniamentul final. 491. - Aliniamentul final de predare a luptei trebuie să asigure continuitatea acţiunilor asupra inamicului şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie dispus dincolo de aliniamentul de pe care inamicul poate angaja următoarea poziţie defensivă, cu foc direct şi să permită protejarea locurilor de trecere şi acoperirilor utilizate de forţele care rup contactul; b) să poată fi apărat, cel puţin temporar; c) să aibă, în spate, drumuri laterale bune, care să permită utilizarea punctelor alternative de intrare; d) să poată fi identificat cu uşurinţă, în teren; e) să permită sprijinul predării luptei, cu foc direct şi indirect. 492. - Măsurile de control vizează: realizarea şi menţinerea legăturii; liniile de despărţire; itinerarele şi direcţiile de deplasare de pe un aliniament pe altul şi pentru intrarea în dispozitivul de apărare al eşalonului superior; aliniamentele intermediare de coordonare; aliniamentul final de predare a luptei; punctele de coordonare; controlul circulaţiei; măsurile de control al spaţiului aerian; liniile de coordonare a sprijinului prin foc; limita dinainte a trupelor proprii; elementele de timp pentru momentele importante; parole şi semnale de recunoaştere; măsuri pentru închiderea 159

barajelor de mine şi executarea distrugerilor; măsuri de executare a acţiunilor de interdicţie. CAPITOLUL VI Lupta în încercuire SECŢIUNEA 1 Generalităţi 493. - (1) În unele situaţii, comandantul batalionului de infanterie acceptă încercuirea unor elemente ale forţelor sale. Această opţiune determină limitarea libertăţii de acţiune, nu numai a forţei implicate dar şi a statului major superior şi chiar poate periclita continuarea acţiunii. (2) Forţele încercuite trebuie să lupte pe cont propriu, întrucât sunt izolate şi au un sistem de aprovizionare limitat. Capacitatea lor de luptă se poate deteriora rapid şi moralul poate scădea, dar cu toate acestea ele trebuie să lupte cu vigoare. (3) Acest tip de luptă ridică cerinţe deosebite atât pentru comandanţi cât şi pentru trupe şi solicită o conducere fermă. 494. - (1) Acţiunile specifice încercuirii sunt: a) apărarea în încercuire - iniţiativa aparţine inamicului şi de aceea comandantul trebuie să-şi asigure protecţia din toate direcţiile; b) ieşirea din încercuire - acţiuni de scoatere din încercuire, acţiuni de rupere a încercuirii sau combinarea celor două. (2) Scoaterea din încercuire se realizează de către alte forţe din subordinea eşalonului superior, şi presupune crearea unei breşe prin poziţiile inamicului pentru a ajunge la forţa încercuită, restaurând astfel libertatea de acţiune a acesteia. (3) Ruperea încercuirii implică acţiunea ofensivă a forţelor încercuite pentru a face joncţiunea cu forţele de pe direcţia principală de efort. (4) Ieşirea din încercuire prin procedeul combinat se realizează prin acţiuni ofensive ale forţelor încercuite şi ale altor forţe din compunerea eşalonului superior, executate pe aceiaşi direcţie dar din sensuri opuse până pe un aliniament de joncţiune. 495. - (1) Misiuni. După ce batalionul de infanterie este încercuit, responsabilitatea imediată a comandantului este să decidă dacă misiunea trebuie să fie revizuită. Factorul principal în luarea deciziei în acest sens îl constituie estimarea sa privind timpul cât batalionul de infanterie va fi capabil să lupte independent. (2) În funcţie de importanţa misiunilor, comandantul eşalonului superior decide dacă este nevoie de o forţă din exterior care să lanseze acţiunea de eliberare sau dacă batalionul de infanterie trebuie să rupă încercuirea, în care caz poate fi necesar sprijinul aerian sau al altor forţe. 496. - Caracteristici. Caracteristicile principale ale operaţiilor specifice încercuirii sunt: a) atacurile inamicului pot veni din mai multe direcţii; b) sprijinul din afară este dificil, dacă nu imposibil; c) forţele încercuite sunt vulnerabile la atacul concentrat lansat de artileria inamicului, atacul aerian şi dacă este cazul, atacul nuclear sau chimic; d) forţele încercuite îşi pot pierde capacitatea de a culege informaţii oportune şi temeinice, fapt ce creează eşalonului superior obligaţia de a le asigura aceste date. 160

SECŢIUNEA a 2 - a Desfăşurarea luptei PARAGRAFUL 2.1 Planificarea luptei 497.-Apărarea în încercuire. Comandantul batalionului de infanterie stabileşte zona care va fi apărată bazându-se pe trupele disponibile. Acesta ia măsuri pentru: a) identificarea căilor probabile de acces al inamicului şi alocarea forţelor pentru acoperirea acestora; b) organizarea cercetării pentru a acoperi întregul perimetru; c) stabilirea unei rezerve mobile, relativ puternice, care să poată fi lansată pe direcţiile care sunt expuse cel mai mult pericolului de atac; d) utilizarea tuturor resurselor de sprijin prin foc disponibile, atât din interiorul cât şi din exteriorul perimetrului, pentru a respinge ameninţările din orice direcţie. 498.–(1) Apărarea este orientată în toate direcţiile. Batalionul poate organiza apărarea circulară pentru a îndeplini misiuni specifice sau pentru a-şi oferi autoprotecţie pe timpul acţiunilor de reaprovizionare. Se ordonă trecerea la apărarea în încercuire atunci când batalionul trebuie să păstreze anumite puncte importante din teren sau când zona nu permite organizarea apărării împreună cu unităţile învecinate. Aceasta se întâmplă când batalionul acţionează în spatele liniilor inamicului sau când asigură izolat un obiectiv important. De asemenea, batalionul poate să se apere în încercuire când a fost depăşită de inamic şi izolată de forţele proprii şi trebuie să apere locul în care se află. (2) Necesitatea de a păstra sau proteja obiective, ascunse de observarea şi focul inamicului pot condiţiona acţiunile forţelor care luptă în încercuire. Aceşti factori şi imposibilitatea de a asigura adâncime dispozitivului de luptă fac apărarea în încercuire vulnerabilă în faţa blindatelor. Comandantul reduce această vulnerabilitate executând următoarele: a) poziţionează sistemul antiblindate în zonele de teren inaccesibil şi concentrează focul acestuia pe direcţiile cele mai probabile de apropiere ale blindatelor; b) în funcţie de raionul/zona ocupat/ocupată asigură cât mai multă adâncime dispozitivului de luptă pentru a dispune elementele de siguranţă, rezerva şi a stabili sectoarele de foc complementare pentru armamentul antiblindate; c) ia măsuri pentru construirea obstacolelor necesare fixării sau blocării inamicului, astfel încât să poată fi angajat cât mai eficient. 499. - Dispozitivele circulare variază ca formă, depinzând de teren şi situaţie. Când comandantul poate stabili cea mai probabilă direcţie de atac a inamicului el va întări această parte a dispozitivului. Forma acestuia trebuie să fie adaptată terenului pentru a folosi cele mai bune poziţii pentru observare şi pentru sectoarele de foc. Eficacitatea dispozitivului poate fi îmbunătăţită prin folosirea obstacolelor naturale care să permită concentrarea puterii de luptă în sectoarele mai vulnerabile. 161

500. - Pentru organizarea apărării, batalionul poate folosi mai multe metode. Una din aceste metode o reprezintă dispunerea tuturor plutoanelor de infanterie în poziţii de luptă în jurul perimetrului. Aceasta este cea mai puţin avantajoasă aşezare deoarece permite pătrunderile inamicului. Totuşi o poziţionare în acest fel poate crea adâncime apărării. 501.-Dispozitivul de apărare poate fi împărţit pe puncte de sprijin de companii de infanterie stabilindu-se limite şi puncte de coordonare şi se bazează pe considerentele menţionate anterior. Când este posibil, două plutoane sunt plasate pe exteriorul dispozitivului şi unul este păstrată în interiorul acestuia, în fiecare punct de sprijin. Această dispunere asigură o apărare mai stabilă şi facilitează controlul. Ea oferă posibilitatea ca unul din plutoanele de infanterie a fiecărei companii să primească misiunea de a sprijini plutoanele din eşalonul unu. De asemenea, ea permite comandantului batalionului să-şi dispună punctul de comandă şi bateria de aruncătoare în apropierea plutoanelor din rezervă, sporind controlul şi siguranţa. 502. - Odată ce perimetrul interior a fost stabilit comandantul trebuie să se asigure că poziţiile de la exteriorul dispozitivului sunt protejate din interiorul dispozitivului cu armamentul la dispoziţie. 503. - Mijloacele blindate care sprijină apărarea, de regulă se dispun în poziţii în interiorul dispozitivului şi acoperă cele mai probabile rute de apropiere cu forţe îmbarcate. Poziţiile de tragere de rezervă şi drumurile până la acestea trebuie stabilite şi pregătite din timp. Dacă dispozitivul are mai multe direcţii de apropiere a forţelor îmbarcate, mijloacele blindate pot fi păstrate în poziţii de tragere mobile. Din acest motiv trebuie să se pregătească drumurile, poziţiile de tragere şi elementele de tragere pentru toate situaţiile. De asemenea, comandantul trebuie să se asigure că mijloacele blindate nu distrug comunicaţiile prin fir. 504. - Izolarea îl poate determina pe comandantul batalionului să dispună forţele într-un dispozitiv de apărare circular. Dacă acest lucru se întâmplă, elementele de sprijin ale altor forţe trebuie să urmărească, în limita posibilităţilor, protejarea batalionului. Orice sprijin prin foc executat din afara încercuirii va fi coordonat şi integrat în planul principal de apărare. Acest tip de foc va asigura conservarea muniţiei forţelor din încercuire. 505. - În mod obişnuit comandantul batalionului angajează plutonul de cercetare cu parte din forţe în afara încercuirii, pentru avertizarea timpurie. Aceasta poate spori siguranţa cu elemente de nivel grupă sau mai mici care sunt asigurate şi controlate de subunităţile din încercuire. Elementele de siguranţă sunt dispuse pentru a observa căile de apropiere. Patrulele acoperă zonele care nu pot fi observate de elementele fixe. Dacă plutonul de cercetare rămâne sub controlul batalionului trebuie să-şi coordoneze acţiunile cu subunităţile din încercuire pentru asigurarea culoarelor de trecere. 506. - Rezervele se constituie dintr-o subunitate stabilită sau din forţe organizate provizoriu din cadrul comandamentului şi din personalul de sprijin. Ele formează forţa din eşalonul doi şi se dispun în spatele elementelor de pe perimetrul exterior al încercuirii. Ideal, rezerva trebuie să fie suficient de mobilă pentru a reacţiona la atacul inamicului în orice parte a încercuirii. Ea se dispune pentru a bloca 162

cele mai periculoase direcţii de apropiere şi la ordin ocupă poziţii pe alte direcţii critice. 507. - Apărarea în încercuire este executată asemănător cu apărarea pe poziţie. Artileria angajează lupta cu inamicul de la bătaia lor maximă. Pe măsură ce inamicul se apropie şi sistemele de armament ale companiilor angajează lupta de la bătaia lor maximă. Dacă atacul continuă, se execută foc de baraj. Dacă apărarea este străpunsă, rezerva blochează pătrunderea pentru a reface dispozitivul. După angajarea în luptă a rezervei iniţiale, comandantul trebuie să reconstituie rezerva pentru a face faţă altor ameninţări. Această forţă provine în mod normal din forţele care n-au angajat lupta în alte zone ale încercuirii. Chiar dacă aceste forţe neangajate în luptă sunt folosite pentru constituirea unei noi rezerve, în sectorul de unde provin trebuie păstrate suficiente forţe pentru a preveni pătrunderea inamicului. 508. - În funcţie de misiune, de statutul batalionului, de tipul de mijloace de transport avute la dispoziţie, de vreme şi teren, compania logistică poate sprijini lupta din interiorul încercuirii sau din alt loc. Aprovizionarea se face de regulă pe cale aerului. Dispunerea de zone de aterizare sau desantare protejate împotriva observării şi focului inamicului este un argument principal în alegerea şi organizarea poziţiilor. Atât timp cât aprovizionarea pe calea aerului este vulnerabilă la vreme şi focul inamicului, comandantul trebuie să accentueze economisirea proviziilor şi protecţia stocurilor disponibile. 509. - Ieşirea din încercuire este o luptă ofensivă prin care se realizează scoaterea prin luptă a forţelor batalionului încercuite de către inamic. Aceasta se execută într-un dispozitiv adecvat în scopul ruperii frontului încercuirii într-unul sau mai multe sectoare, distrugerii inamicului de pe direcţia respectivă, creării unui culoar pentru scoaterea şi evacuarea forţelor şi mijloacelor şi realizării joncţiunii cu forţele proprii situate în afara încercuirii. Ieşirea din încercuire se realizează prin trei metode: scoaterea din încercuire - acţiune ofensivă executată în cooperare cu forţe din afara încercuirii; ruperea încercuirii - acţiune ofensivă executată de forţele încercuite; combinarea celor două procedee. 510. - (1) Scoaterea din încercuire. Planificarea acestor acţiuni intră în responsabilitatea comandantului care coordonează acţiunea generală. (2) Deoarece raportul de forţe nu poate fi la fel de favorabil ca în situaţiile unui atac obişnuit, surpriza este de cea mai mare importanţă. (3) Planul trebuie coordonat cu forţele încercuite, în special cu privire la timp şi spaţiu, precum şi la necesitatea menţinerii efectului surprinderii. (4) Efectivul şi componenţa forţei care execută scoaterea din încercuire depind de planurile acţiunilor ulterioare. 511. - (1) Ruperea încercuirii. Responsabilitatea principală privind planificarea acţiunilor de rupere revine comandantului batalionului de infanterie, fapt pentru care, toate acţiunile desfăşurate în sprijinul ruperii încercuirii trebuie să se încadreze în concepţia acestuia. (2) În timpul ruperii, este creată o breşă în dispozitivul inamicului, care este menţinută deschisă pentru a permite ieşirea subunităţilor. (3) Pe parcursul luptei, este esenţial să se menţină ritmul şi integritatea întregului batalion. 163

(4) Sectorul de rupere şi itinerarul de deplasare ulterioară trebuie să fie alese cu atenţie. Calea cea mai directă poate să nu fie şi cea mai bună. Trebuie exploatate punctele slabe ale inamicului şi trebuie încercată evitarea angajării acestuia, prin folosirea rutelor indirecte şi a terenului greu accesibil, în condiţii de întuneric sau de vizibilitate redusă. (5) Dacă există altă alternativă, se execută ieşirea fără luptă/exfiltrarea, pentru planificarea căreia se acordă atenţie deosebită următoarelor aspecte: a) organizarea subunităţilor; b) sincronizarea acţiunilor; c) dispunerea tehnicii şi materialelor; d) planurile privind pierderile şi prizonierii de război. PARAGRAFUL 2.2 Organizarea luptei 512. - Apărarea în încercuire. Imediat ce o forţă este încercuită este important ca aceasta să se organizeze în cel mai scurt timp posibil pentru a face faţă noii situaţii. Aceasta include: a) restabilirea structurii de comandă; b) organizarea sectoarelor de apărare; c) crearea rezervei; d) organizarea sprijinului prin foc; e) reorganizarea şi consolidarea sprijinului logistic; f) restabilirea legăturilor. 513. - Scoaterea din încercuire. Comandantul batalionului de infanterie trebuie să-şi pregătească efectivele, astfel încât acesta să poată acorda sprijin oportun pentru acţiunile forţelor proprii/aliate din afara încercuirii. 514. - Ruperea încercuirii presupune: a) desemnarea subunităţilor de luptă cu efective suficiente pentru a executa ruperea în direcţia dorită; b) asigurarea forţelor de acoperire; c) organizarea eşaloanelor următoare cum ar fi sprijinul de luptă, sprijinul logistic şi elementele de comandă; d) desemnarea elementelor de siguranţă de flanc şi spate; e) dacă se constată imposibilitatea ieşirii din încercuire prin luptă, atunci ieşirea din încercuire se realizează în ascuns prin teritoriul ocupat de inamic. PARAGRAFUL 2.3 Executarea luptei 515. - Apărarea în încercuire. Batalionul de infanterie trebuie să fie capabilă să reacţioneze imediat cu foc şi cu forţele din rezervă asupra căilor de acces. Deşi este dificil de identificat direcţia cea mai probabilă a loviturii principale a inamicului, trebuie luate măsuri ferme pentru blocarea oricărei ameninţări serioase la coeziunea apărării, pentru a împiedica distrugerea pe părţi a batalionului.

164

516. - (1) Scoaterea din încercuire. Atacurile pentru scoaterea din încercuire organizate din afara încercuirii sunt executate în acelaşi mod ca şi acţiunile ofensive obişnuite, surpriza şi viteza fiind de importanţă deosebită. (2) De obicei, acestea sunt executate ca un atac pe front redus al elementelor avansate, cu misiunea de a înainta cât mai rapid posibil, în timp ce forţele din eşalonul următor asigură siguranţa flancurilor pentru a menţine coridorul deschis. (3) Forţa încercuită sprijină prin foc atacul forţelor destinate scoaterii din încercuire şi, dacă este posibil, caută să devieze sau imobilizeze forţele inamicului prin realizarea de acţiuni ofensive locale. 517. - (1) Ruperea încercuirii. În vederea ieşirii din încercuire, forţele încercuite sunt reorganizate, fiind necesară o pregătire minuţioasă. (2) Ruperea încercuirii trebuie să surprindă inamicul şi este similară unui atac cu ocuparea bazei de plecare la ofensivă. (3) Apărarea circulară trebuie menţinută până când forţele creează breşa în dispozitivul inamicului. (4) Ritmul trebuie să fie menţinut şi după crearea breşei. (5) Elementele de cercetare sunt desfăşurate avansat, pentru a permite comandantului să evite poziţiile tari ale inamicului. Acestea înaintează cât mai rapid posibil, iar elementele de siguranţă de flanc şi de spate asigură protecţia forţei. (6) Elementele de sprijin de luptă şi cele de sprijin logistic sunt integrate în cadrul forţelor de pe direcţia principală de efort pentru a le asigura protecţia. (7) Ultimele elemente care menţin apărarea perimetrului rup lupta, de obicei, la ordin. (8) În cazul în care se intenţionează ieşirea din încercuire fără luptă/exfiltrarea prin teritoriul inamicului, sunt folosite forţele blindate pentru a executa o breşă iniţială sau un atac fals. Succesul acţiunii poate fi obţinut numai în condiţii corespunzătoare de teren şi vizibilitate. SECŢIUNEA a 3 - a Sprijinul de luptă 518. - (1) Artileria şi aviaţia. Pentru apărarea în încercuire, se au în vedere următoarele particularităţi: a) focul executat din interiorul poziţiei - să poată acoperi sectorul de apărare circular, scop în care poziţia de tragere trebuie să fie stabilită într-un raion situat spre mijlocul zonei apărate; b) focul executat din afara încercuirii - să acorde sprijin maxim cu foc pentru forţele încercuite şi să fie coordonat cu cel al forţelor încercuite; c) sprijinul aerian nemijlocit - poate fi singura modalitate de a asigura forţei încercuite un sprijin prin foc suplimentar, scop în care forţei încercuite îi sunt alocaţi controlori aerieni suplimentari. (2) Pentru scoaterea din încercuire şi ruperea încercuirii, se au în vedere următoarele particularităţi: a) cercetarea prin luptă asigură date informative importante şi ajută la reducerea pericolului din partea inamicului, efectuându-se de-a lungul itinerarelor forţei care execută scoaterea/ruperea; 165

b) sprijinul prin foc cu mijlocele proprii este limitat, în anumite etape ale i, din cauza manevrei, fapt ce trebuie compensat prin asigurarea sprijinului prin foc din afara forţei încercuite. 519. - Elicopterele de sprijin sunt utilizate pentru: a) transportul tehnicii de luptă şi a personalului; b) sprijinul logistic; c) evacuarea aero-medicală; d) redispunerea forţelor. 520. - Apărarea antiaeriană. Mobilitatea limitată a forţelor încercuite le face vulnerabile la atacul aerian. De aceea, ele se bazează foarte mult pe apărarea antiaeriană. Neajunsurile capacităţii organice de apărare antiaeriană trebuie compensate prin acţiuni ale apărării antiaeriene zonale. 521. - (1) Sprijinul genistic. Pe timpul apărării sunt valabile misiunile normale, dar se pune un accent deosebit pe contramobilitate. Există nevoi crescute pentru executarea lucrărilor de protecţie, şi pentru rezerva de geniu în vederea combaterii pericolelor neaşteptate din partea inamicului. (2) Pe timpul scoaterii din încercuire sau ruperii încercuirii, sprijinul genistic este utilizat în lupta împotriva obstacolelor inamicului şi în executarea culoarelor în barajele proprii. În timpul ruperii încercuirii, acolo unde este posibil, unele resurse genistice acţionează în ariergardă pentru a executa misiuni de contramobilitate. SECŢIUNEA a 4 - a Comanda şi controlul 522.-(1)Responsabilităţile de comandă. Cel mai important principiu de comandă şi control al forţelor încercuite este ca toate forţele din încercuire să se afle sub comandă unică pentru această . În situaţia în care în încercuire acţionează forţe de la mai multe eşaloane, comandantul acestora va fi stabilit de eşalonul superior. (2) Din partea eşalonului superior, trebuie numit un comandant, care este responsabil pentru forţele încercuite. (3) La scoaterea din încercuire, relaţiile de comandă dintre comandantul forţelor încercuite şi comandantul forţei care execută scoaterea din încercuire trebuie să fie clar exprimate, incluzând perioada de timp când ele devin efective. 523. - (1) Comunicaţiile. Comunicaţiile stabilite trebuie să asigure comanda şi controlul tuturor elementelor forţelor încercuite. (2) Măsurile pentru realizarea comunicaţiilor includ asigurarea legăturii între forţele încercuite şi comandantul forţelor de pe direcţia principală de efort care deţine responsabilitatea asupra forţelor din încercuire. SECŢIUNEA a 5 - a Sprijinul logistic 524.-(1) Reaprovizionarea. Aprovizionarea forţei încercuite intră în responsabilitatea statului major superior, dar este necesar controlul strict al materialelor în perimetrul încercuit. (2) Dacă situaţia permite, aprovizionarea poate fi realizată pe calea aerului. 166

525.-(1) Distrugerea echipamentului şi a materialelor. Pe timpul ruperii încercuirii, toată tehnica şi materialele care nu pot fi evacuate sunt distruse sau făcute neoperative. (2) Dacă nu pot fi evacuate, tehnica şi materialele sanitare trebuie să fie marcate ca atare şi lăsate pe loc în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Geneva. CAPITOLUL VII Operaţiile de stabilitate şi de sprijin SECŢIUNEA 1 Generalităţi 526. - (1) Operaţiile de stabilitate şi de sprijin desfăşurate de către batalionul de infanterie se execută în conformitate cu legislaţia internaţională referitoare la folosirea forţelor armate şi cu obligaţiile asumate de Republica Moldova pentru realizarea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi cu legislaţia internă privind folosirea forţelor armate în operaţii de apărare şi menţinere a ordinii constituţionale, de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă şi de sprijin al autorităţilor publice. (2) Batalionul de infanterie poate fi angajat în operaţii de stabilitate şi de sprijin pe timp de pace, în situaţii de criză, război sau post-conflict. 527. - Principiile de desfăşurare a operaţiilor de stabilitate şi de sprijin sunt complementare principiilor luptei armate duse de către batalionul de infanterie . 528. - (1) Datorită eterogenităţii forţelor militare şi civile participante şi a importanţei acţiunilor acestora, conducerea este de o complexitate aparte, iar acţiunile unor subunităţi relativ mici pot avea impact politic. (2) În procesul pregătirii operaţiilor se stabilesc obiective bine delimitate în timp şi spaţiu, unele dintre acestea fiind specifice, iar altele putând avea final deschis. Comandantul adaptează permanent obiectivele i în curs de desfăşurare la modificările survenite în obiectivele politice. (3) Întregul efort pentru atingerea obiectivului final stabilit este coordonat pe baza planului de , avându-se în vedere sincronizarea efectelor în timp şi spaţiu. (4) Caracterul eterogen al structurii forţelor participante (subunităţi aparţinând mai multor naţiuni, poliţie, pompieri, organizaţii civile naţionale şi internaţionale, agenţii guvernamentale etc.), nu trebuie să afecteze în nici un fel concentrarea eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. 529. - Disciplina militară constituie liantul dintre militari, iar diplomaţia, talentul şi vocaţia sunt însuşiri obligatorii ale comandanţilor de la toate eşaloanele angajate în acest tip de operaţii. 530. - (1) Datele şi informaţiile de cercetare obţinute din diferite surse, constituie baza estimării comandantului şi a planificării operaţiilor. (2) Subnităţile de sprijin de luptă şi cele de logistică trebuie să aloce resurse şi să asigure servicii în folosul tuturor forţelor angajate în . (3) Cunoaşterea în profunzime şi aplicarea cu rigurozitate a regulilor de drept internaţional şi a legilor ţării reprezintă un factor determinant al succesului oricărei operaţii. 167

531. - (1) Forţele participante la operaţiile de stabilitate şi de sprijin trebuie să fie disciplinate şi agile, apte să răspundă în timp scurt unor situaţii greu de anticipat cu care se pot confrunta, inclusiv trecerea la lupta armată. (2) În situaţia în care operaţiile de stabilitate şi de sprijin ce exclud folosirea forţei (pentru care mandatul politic nu prevede impunerea, chiar şi prin forţă, a obiectivului urmărit), degenerează în lupta armată, subunităţile militare rup lupta (la ordin) şi se concentrează în raioanele de dislocare ordonate. (3) Până la primirea altor ordine, comandantul întăreşte sistemul de pază şi apărare a acestor raioane, iar forţele ostile sunt tratate conform regulilor de angajare stabilite. 532. - (1) Pe timpul războiului, unele forţe pot desfăşura operaţii de stabilitate şi de sprijin. (2) În perioada post-conflict, o cantitate de forţe şi mijloace participante la lupta armată poate fi destinată să treacă la ordin, la operaţii de stabilitate şi de sprijin. 533. - (1) Prezenţa batalionului în anumite zone poate determina autorităţile locale să îi încredinţeze conducerea unor operaţii care, în mod normal, ar reveni altor organisme. În aceste condiţii, comandantul raportează eşalonului superior despre situaţia creată, iar după primirea aprobării, stabileşte împreună cu autorităţile locale, modalităţi de acţiune specifice, complementare regulilor de angajare. Forţele puse la dispoziţie trec în subordinea nemijlocită a comandantului şi acţionează în conformitate cu cele solicitate, în limita competenţelor sale şi a prevederilor actelor normative. (2) La terminarea misiunii, comandanţii subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie predau autorităţilor locale forţele puse la dispoziţie, raportează eşalonului superior concluziile rezultate şi execută ordinele acestuia. SECŢIUNEA a 2 - a Principii specifice 534. - Operaţiile de stabilitate şi de sprijin sunt, de regulă, nonlineare şi izolate şi se desfăşoară după principiile specifice, cu respectarea, în funcţie de situaţie, a principiilor caracteristice luptei armate. Comandanţii adaptează aplicarea cadrului operativ, a elementelor artei operative şi a factorilor MIFT-TC la situaţia concretă. Ei stabilesc operaţiile decisive, de modelare a spaţiului de luptă sau cele de susţinere necesare succesului misiunii. Totuşi, identificarea centrelor de greutate, a punctelor decisive şi chiar a stării finale dorite pot fi mult mai complexe şi solicitante (nerutinale) decât în operaţiile ofensive sau de apărare. Atunci când vizualizează o astfel de , comandanţii au în vedere faptul că inamicul trebuie definit în mod diferit (de exemplu: adversarul poate fi grupurile umane ilegal constituite, boala, foametea sau consecinţele unui dezastru etc.). 535. - (1) Definirea clară a obiectivului în operaţiile de stabilitate şi de sprijin presupune integrarea tuturor operaţiilor pentru realizarea scopului strategic. (2) Comandantul transformă directivele politice/directivele sau ordinele eşalonului superior, în obiective militare concrete, pe care trebuie să le îndeplinească în cooperare cu forţele şi organizaţiile participante. 168

(3) Orice schimbare în plan politic şi militar trebuie să se reflecte în planificarea i. 536. - (1) Unitatea de efort în operaţiile de stabilitate şi de sprijin impune, ca şi în lupta armată, direcţionarea acţiunilor tuturor forţelor şi mijloacelor către realizarea scopului comun. (2) Asigurarea unităţii de efort şi utilizarea eficientă a resurselor solicită o coordonare neîntreruptă a acţiunilor categoriilor de forţe, a instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale/neguvernamentale naţionale şi internaţionale, precum şi a forţelor militare multinaţionale. Aceasta impune cel puţin înţelegerea comună a scopurilor şi direcţiei efortului principal al i. (3) Pentru contingentul naţional se menţine sistemul de comandă şi control instituit. Unitatea de efort este realizată pe baza consensului între parteneri, prin aplicarea principiului autorităţii unice a comandantului, într-un climat de cooperare între parteneri. 537. - (1) Siguranţa operaţiilor se realizează pe baza dreptului la autoapărare împotriva acţiunilor ostile. (2) Comandantul trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru protecţia permanentă a forţelor, indiferent de caracterul paşnic al operaţiilor. (3) Când situaţia impune, conform regulilor de angajare, forţele trec cu rapiditate de la o atitudine necombatantă la cea specifică luptei armate. 538. - (1) Restricţionarea reprezintă aplicarea cu prudenţă a ripostei armate şi vizează realizarea unui echilibru între desfăşurarea în siguranţă a operaţiilor şi obiectivul social-politic propus. (2) Folosirea excesivă a forţei armate poate pune sub semnul întrebării legitimitatea participării structurilor militare la , amplificând credibilitatea grupărilor ostile. (3) Comandantul trebuie să ia măsuri preventive, asigurând înţelegerea şi respectarea regulilor de angajare şi informarea oportună a subordonaţilor cu privire la situaţia politico-militară din zonă. (4) La propunerile comandanţilor, regulile de angajare vor fi revăzute şi reformulate ori de câte ori este necesar, pentru a nu pune în pericol viaţa personalului militar şi integritatea forţelor. 539. - (1) Legitimitatea derivă din percepţia că prezenţa forţei şi a operaţiilor executate de către aceasta sunt îndreptăţite, având autoritatea de a folosi mijloacele adecvate pentru realizarea scopurilor stabilite prin convenţii recunoscute de părţile contractante. (2) Legitimitatea poate deveni un element decisiv pentru desfăşurarea cu succes a i. (3) Forţele angajate trebuie să aibă un mandat legal de acţiune, pe care să-l respecte întocmai. 540.-(1)Perseverenţa presupune pregătirea pentru aplicarea şi folosirea constantă, timp îndelungat a forţelor, în funcţie de misiunea primită şi evoluţiile politico-militare din zonă.

169

(2) Comandanţii trebuie să urmărească îndeplinirea misiunii într-un timp cât mai scurt şi, în acelaşi timp, ei trebuie să fie conştienţi că unele operaţii, prin natura lor, pot să dureze chiar mai mulţi ani. (3) În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, comandantul ia decizii în condiţii de incertitudine, iar rezultatele unor reacţii imediate pot afecta misiunea pe termen lung. Aceasta nu exclude executarea unor operaţii cu caracter decisiv, dar impune analiza atentă a situaţiei, în scopul găsirii momentelor şi locurilor potrivite pentru astfel de măsuri. 541. - (1) Utilizarea forţei în mod selectiv şi discriminant constă în utilizarea forţei în concordanţă cu obiectivul urmărit şi situaţia concretă, având în vedere misiunea şi limitările politice şi legale impuse. (2) Comandanţii iau în considerare cerinţele de a preveni suferinţele inutile, de a face distincţie între combatanţi şi necombatanţi, şi de a reduce la minim pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerea proprietăţii. Aceste consideraţii determină nivelul acceptabil al forţei pentru a evita folosirea excesivă sau arbitrară a acesteia. Folosirea unui nivel nejustificat al forţei poate determina cerinţe tot mai mari pentru a menţine acelaşi nivel al ordinii, precum şi pierderea simpatiei şi sprijinului populaţiei locale, chiar a credibilităţii. (3) Modul de utilizare a forţei la nivel tactic este stabilit prin regulile de angajare. În unele situaţii capabilităţile neletale pot fi complementare celor letale. În orice caz, militarii trebuie să-şi menţină viabilă în permanenţă opţiunea folosirii forţei letale pentru autoapărare. 542. – (1) Acţiunea decisivă pentru prevenirea escaladării conflictului constă în urmărirea energică a obiectivelor propuse şi, la nevoie, aplicarea hotărâtă a forţei. Aceasta nu implică o atitudine beligerantă, ci aplicarea rapidă şi decisivă a forţei în locul şi la momentul decisiv, în aşa măsură încât să ducă la rezolvarea crizei şi descurajarea unor confruntări viitoare. (2) Constrângerile operative impuse, nu exclud, în mod necesar, acţiunea eficace a brigăzii mecanizate, iar ezitarea poate fi percepută ca slăbiciune. De asemenea, precauţia excesivă poate determina neîncrederea populaţiei neangajate în criză/conflict. 543. - Înţelegerea potenţialului pentru consecinţe nedorite ale acţiunilor individuale şi ale unităţilor mici este un principiu determinat de natura volatilă şi încărcătura politică a majorităţii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin. Acesta se referă la consecinţele disproporţionate faţă de nivelul de comandă şi cantitatea de forţe implicate în unele acţiuni şi solicită determinarea şi evitarea posibilelor probleme prin pregătire, disciplină şi informare permanentă a liderilor şi militarilor, indiferent de eşalon. Fiecare militar trebuie să înţeleagă contextul operaţional şi strategic al misiunii, precum şi potenţialele consecinţe politice, militare şi legale ale acţiunii ca şi ale inacţiunii. 544. - Etalarea capacităţii de a folosi forţa, într-o manieră neameninţătoare constă în demonstrarea puterii de luptă şi a hotărârii de a o folosi la nevoie, în aşa fel încât să nu provoace o reacţie nedorită. În concordanţă cu cerinţele de securitate ale i, comandantul face cunoscut părţilor implicate dimensiunile potenţialului de acţiune propriu, fără însă a informa posibilul adversar cu privire la capabilităţile de care se 170

dispune. Afişarea capabilităţilor ofensive şi defensive generale este, în mod normal, suficientă pentru a descuraja confruntarea directă. 545. - (1) În operaţiile de sprijin se mai aplică şi următoarele principii: a) asigurarea sprijinului fundamental unui număr cât mai mare de oameni; b) stabilirea periodică a eficacităţii i; c) transferul execuţiei către instituţiile civile, imediat ce este posibil. (2) Asigurarea sprijinului fundamental unui număr cât mai mare de oameni este un principiu utilizat de către comandanţi pentru stabilirea urgenţei misiunilor şi repartiţia resurselor. Comandanţii alocă resursele limitate pentru a obţine rezultatul cel mai bun posibil. Efortul iniţial este orientat spre refacerea şi reluarea serviciilor vitale: distribuirea de apă şi alimente; ajutorul medical; electricitatea; căutarea şi salvarea; stingerea incendiilor; relaţiile comunitare. (3) Stabilirea periodică a eficacităţii i constă în stabilirea parametrilor specifici de evaluare a efectelor măsurilor şi acţiunilor întreprinse de către batalionul de infanterie, împreună cu instituţiile sprijinite. Aceşti parametri sunt axaţi pe starea şi activitatea celor sprijiniţi şi trebuie să fie judicioşi, măsurabili, să lege cauza de efect pentru a permite comandanţilor să înţeleagă şi să aprecieze progresul şi succesul. (4) Transferul execuţiei către instituţiile civile, imediat ce este posibil, depinde de specificul misiunii. Cele mai importante aspecte de avut în vedere sunt capacitatea autorităţilor civile de a relua operaţiile fără ajutorul batalionul de infanterie şi necesitatea de a angaja subunităţile batalionului în alte operaţii. Comandanţii identifică şi includ în procesul de planificare şi alte consideraţii. Ei au permanent în vedere obiectivele pe termen lung ale comunităţii sprijinite. Deşi scopul nemijlocit al operaţiilor de sprijin este înlăturarea privaţiunilor şi suferinţelor, scopul final este crearea condiţiilor pentru reluarea vieţii normale a comunităţii. Transferul acţiunilor către autorităţile civile şi retragerea subunităţilor angajate constituie semnale pozitive pentru populaţia sprijinită şi pentru batalionul de infanterie. Acestea indică revenirea situaţiei la normal în suficientă măsură pentru ca instituţiile civile să preia controlul şi este dovada succesului misiunii batalionului de infanterie. SECŢIUNEA a 3 - a Operaţiile de stabilitate 546. - Tipologia operaţiilor de stabilitate este diversă. Principalele tipuri de operaţii de stabilitate la care pot participa subunităţile din compunerea batalionului de infanterie sunt: controlul armamentelor; combaterea terorismului; sprijinul operaţiilor antidrog; asistenţa umanitară şi civică; asistenţa acordată unei naţiuni; evacuarea necombatanţilor; impunerea de sancţiuni; operaţii în sprijinul păcii; demonstraţia de forţă. 547. - (1) Controlul armamentelor se desfăşoară după reguli diplomatice şi este o la care pot participa şi forţe din batalionul de infanterie. (2) Structurile specializate aplică prevederile documentelor internaţionale la care Republica Moldova este stat parte, pe linia controlului armamentelor convenţionale şi a măsurilor de sporire a încrederii şi securităţii în Europa. (3) Acţiunea de control a armamentelor şi de verificare constă în: 171

a) pregătirea subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie pentru primirea inspecţiilor din partea partenerilor străini; b) escortarea echipelor de inspecţie care îşi desfăşoară activitatea în ţară; c) participarea cu personal specializat în echipele de inspecţie în statele partenere. 548. - (1) Combaterea terorismului, cuprinde atât operaţii defensive de reducere a vulnerabilităţii faţă de actele de terorism (antiterorism), cât şi operaţii ofensive întreprinse pentru prevenirea, descurajarea şi interzice unor astfel de acţiuni (contraterorismul). (2) Comandantul batalionului de infanterie trebuie să organizeze permanent şi să conducă, atunci când este nevoie, operaţii de combatere a terorismului, ca formă de protecţie a forţelor. (3) Forţe din batalionul de infanterie pot participa în sprijinul structurilor specializate, la operaţii contrateroriste pe teritoriul naţional (operaţii de sprijin) sau în afara acestuia (operaţii de stabilitate). (4) Când sunt folosite pentru salvarea victimelor acţiunilor teroriste, subunităţile nespecializate din compunerea batalionului de infanterie pot acţiona independent numai după o pregătire şi echipare specifice misiunii. 549. - (1) Acţiunile teroriste reprezintă utilizarea calculată şi ilegală sau ameninţarea cu utilizarea forţei sau violenţei împotriva persoanelor, obiectivelor politico - administrative şi/sau militare, precum şi a proprietăţilor, în scopul constrângerii sau intimidării guvernelor/societăţilor pentru îndeplinirea unor obiective politice, religioase sau ideologice. (2) Structurile specializate din cadrul batalionului de infanterie au responsabilităţi nemijlocite în vederea asigurării măsurilor antiteroriste, a protecţiei forţei, informării permanente a personalului privind vulnerabilităţile, ameninţările şi riscurile de natură teroristă la adresa unităţii. 550. - (1) Antiterorismul, cuprinde ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii atacurilor teroriste, folosite pentru reducerea vulnerabilităţii factorilor umani, specifici şi nespecifici, precum şi a factorilor materiali. (2) Protecţia forţei constituie elementul cel mai important al prevenirii acţiunilor teroriste şi presupune adoptarea unui ansamblu de măsuri destinat să asigure protecţia personalului şi a familiilor acestuia, a echipamentelor şi obiectivelor militare, în toate situaţiile şi locaţiile. Protecţia forţei constă în efectul cumulat a patru componente: protecţia operaţiilor; protecţia personalului; securitatea fizică; pregătirea în spiritul vigilenţei (prevenirii). (3) Protecţia operaţiilor presupune: împiedicarea scurgerii de informaţii; evitarea unei rutine operaţionale rigide şi/sau previzibile; familiarizarea cu tehnicile utilizate de terorişti în colectarea informaţiilor; integrarea securităţii operaţionale în programul de protecţie a personalului; crearea unei baze proprii de date pentru a facilita şi concentra eforturile de evitare a scurgerii de informaţii către terorişti; scurtarea lanţului decizional şi reducerea numărului de persoane care au acces la documente privind pregătirea operaţiilor. Protecţia sistemelor de comunicaţii, activităţile de informaţii şi problemele personalului trebuie examinate în mod 172

constant, iar corectarea neajunsurilor trebuie să includă şi tehnici de contrasupraveghere, atunci când este necesar. (4) Protecţia personalului. Personalul trebuie să fie pregătit pentru folosirea tehnicilor de protecţie şi securitate, în concordanţă cu ameninţările specifice pe plan local. Această pregătire va viza în special personalul ale cărui atribuţii necesită cunoştinţe şi aptitudini speciale (persoanele care deţin poziţii cu risc înalt, şoferii şi familiile acestora). (5) Securitatea fizică. Măsurile de securitate fizică pentru subunitate sunt menite să reducă probabilitatea unui atac terorist, prin creşterea dificultăţilor executării acestuia şi a riscului pentru terorişti. Orice obiectiv trebuie analizat din perspectiva capacităţii defensive. Utilizarea sistemelor de detecţie, a barierelor, folosirea adecvată a iluminatului exterior, controlul accesului şi a forţelor de reacţie sunt importante pentru descurajarea unei ameninţări. (6) Pregătirea în spiritul vigilenţei/prevenirii. Elementul principal al acesteia este reprezentat de dezvoltarea acelor măsuri prin care atenţia şi evaluarea critică a unor detalii, cu relevanţă în domeniu, sunt cultivate şi întărite de la începutul până la încheierea carierei militare. (7) Subunităţile. Modulul S.2 al batalionului trebuie să obţină de la eşalonul superior estimările curente ale situaţiei ameninţărilor. El trebuie să iniţieze culegerea informaţiilor în cadrul batalionului pentru a se concentra asupra ameninţărilor teroriste. Populaţia civilă care poate oferii servicii batalionului trebuie prima dată înregistrată şi verificată asupra aspectelor legate de trecutul ei. De asemenea, comportamentul ei va fi supravegheat cu atenţie în continuare. Atunci când ameninţările teroriste cresc sau când batalionului este dislocată în poziţii pe subunităţi, întreaga gamă de măsuri protectoare este întrebuinţată cu eficienţă. Sunt construite locaşuri de tragere şi poziţii de tragere. Clădirile şi corturile sunt protejate cu saci de nisip. Gardurile, inclusiv cele din sârmă ghimpată sau din spirale de sârmă sunt folosite pentru marcarea perimetrului şi sunt plantate mine. Totuşi comandantul trebuie să-şi amintească faptul că teroriştii spre deosebire de o forţă armată obţin succesul prin subterfugii. Un terorist va avea un motiv logic pentru a-şi justifica prezenţa. Folosirea fortificaţiilor este doar o parte a măsurilor de prevenire a atacurilor teroriste. 551. - Contraterorismul reprezintă ansamblul măsurilor ofensive, realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul producerii unui atac terorist. Forţele specializate pot fi înlocuite cu forţe din batalionul de infanterie în situaţii deosebite. În aceste misiuni, pot fi utilizate ca procedee de combatere: raidul; siguranţa; cercetarea; blocarea căilor de acces etc. 552. - (1) Sprijinul operaţiilor antidrog pe teritoriul naţional, ca de sprijin sau în afara acestuia, ca de stabilitate, constă în susţinerea unităţilor specializate pentru interzicerea producerii, transportului şi distribuţiei drogurilor. Pentru aceasta, subunităţile din compunerea batalionului de infanterie acţionează cu mijloacele din dotare în cadrul echipelor de distrugere a materiilor prime şi a instalaţiilor de prelucrare, la monitorizarea şi descoperirea traficului ilegal de droguri, precum şi pentru neutralizarea reţelelor de conducere. 173

(2) Personal din batalionul de infanterie ajută personalul specializat în lupta antidrog pentru eradicarea traficului. Traficanţii de droguri sunt adesea conectaţi cu organizaţii insurgente sau gherile şi pot oferi sprijin financiar acestora, care în schimb oferă protecţie acţiunilor lor. (3) La ordin, subunităţile din compunerea batalionului de infanterie acorda asistenţă elementelor specializate în operaţii antidrog prin planificarea şi pregătirea operaţiilor, sprijinul logistic al forţelor, folosirea în comun şi închirierea tehnicii şi altele. 553. - (1) Asistenţa umanitară şi civică se execută în conjuncţie cu alte operaţii şi cu exerciţiile militare şi constă în: a) îngrijire medicală şi veterinară pentru zonele rurale; b) construirea unor căi simple de transport de suprafaţă; c) amenajarea de surse de apă şi sisteme de salubrizare; d) realizarea sau repararea unor utilităţi publice; e) activităţi legate de detectarea minelor şi deminare, incluzând instruire şi asistenţă tehnică. (2) Batalionul de infanterie poate fi angajat în astfel de operaţii cu forţele şi mijloacele specializate, subunităţi de geniu, de apărare nucleară, biologică şi chimică, de comunicaţii şi formaţiuni medicale. 554. - Asistenţa acordată unei naţiuni se execută de către subunităţi din batalionului de infanterie, pe teritoriul altui stat, la cererea expresă a acestuia şi pe baza acordurilor bilaterale existente, pentru promovarea securităţii şi stabilităţii în regiune, conform mandatului încredinţat, regulilor de angajare şi actelor normative naţionale. Asistenţa acordată unei naţiuni include: a) sprijinul indirect – programe de asistenţă de securitate, exerciţii multinaţionale, programe de schimburi bilaterale; b) sprijinul direct (fără implicarea în operaţii de luptă armată) – operaţii militari-civili, schimb de informaţii şi comunicaţii, sprijin logistic; c) operaţii de luptă armată – operaţii ofensive şi de apărare în sprijinul luptei naţiunii gazdă împotriva insurgenţilor sau teroriştilor. 555. - (1) Evacuarea necombatanţilor poate avea loc într-un mediu permisiv, nesigur sau ostil şi se execută la ordinul eşalonului superior, cu asentimentul celor evacuaţi. Aceasta poate constitui preludiul unor operaţii militare, parte integrantă a unei acţiuni cu scop de ameninţare sau a unei operaţii de pace. (2) La pregătirea şi desfăşurarea i pot participa şi observatori acreditaţi de organismele naţionale şi internaţionale, atunci când evacuarea necombatanţilor se desfăşoară într-un mediu permisiv. (3) Desfăşurarea cu succes a i de evacuare impune o coordonare minuţioasă între forţele participante şi organizaţiile civile din zonă. (4) Conducerea i revine comandantului unităţii din zona de conflict sau comandantului forţei care execută evacuarea, stabilit prin dispoziţia eşalonului superior. (5) De regulă, pentru executarea misiunii într-un mediu incert sau ostil, forţele participante se infiltrează rapid şi fără avertizare în zona de dispunere a persoanelor 174

stabilite pentru evacuare, ocupă temporar obiectivul şi se retrag în mod planificat, asigurând atât protecţia unităţilor, cât şi a evacuaţilor. 556. - (1) Impunerea de sancţiuni se realizează, de regulă, prin combinarea operaţiilor terestre cu cele aeriene şi navale. (2) Interoperabilitatea şi cooperarea dintre forţele participante sunt determinante în obţinerea succesului i. (3) Planificarea şi modul de acţiune al forţelor angajate în impunerea de sancţiuni se execută în strictă conformitate cu mandatul stabilit de organismele internaţionale şi regulile de angajare specifice. 557. - (1) Operaţiile în sprijinul păcii constau în: prevenirea conflictului; realizarea păcii; construcţia păcii; menţinerea păcii; impunerea păcii. (2) Misiunea principală a subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie care acţionează în sprijinul păcii este de a descuraja declanşarea sau continuarea unor conflicte militare, participând de regulă, în cadrul unei forţe multinaţionale/alianţe. (3) Forţele destinate acţionează pe baza unui mandat şi a regulilor de angajare stabilite de către organizaţia sub egida căreia participă. (4) Mandatul trebuie să prevadă: scopul i; misiunea forţelor; obiectivele ce trebuie îndeplinite; compunerea forţelor; numirea comandantului şi a altor mediatori speciali şi termenii de referinţă ai acestora; nominalizarea structurii responsabile care supervizează operaţia; sprijinul logistic şi financiar; distincţia dintre organizaţiile de sprijin şi responsabilităţile naţionale; data limită a mandatului; condiţiile şi termenele pe care ţara gazdă intenţionează să le impună referitor la prezenţa forţei; reglementări privind drepturile şi imunitatea personalului. (5) Subunităţile din compunerea batalionul de infanterie care execută operaţii de pace pot participa la: dislocarea preventivă a forţelor; observarea, monitorizarea şi supervizarea zonelor de separaţie şi a acţiunilor forţelor aflate în conflict; stabilirea de zone sigure; interpunerea între forţele aflate în conflict; separarea prin forţă a părţilor aflate în conflict; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare; demobilizarea forţelor aflate în conflict; asistenţă militară; impunerea de sancţiuni; evacuarea necombatanţilor; protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor de responsabilitate; repararea căilor de comunicaţie şi a podurilor; protecţia şi supravegherea taberelor de refugiaţi; monitorizarea schimburilor de prizonieri de război între părţile aflate în conflict; aprovizionarea cu apă, alimente şi carburanţi; monitorizarea strângerii şi depozitării armamentului şi muniţiilor; alte misiuni. (6) Pe timpul executării operaţiilor de pace se vor executa şi misiuni referitoare la: monitorizarea şi supervizarea zonelor de separaţie între zonele aflate în conflict; stabilirea de zone sigure; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare; demobilizarea forţelor aflate în conflict; protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor de responsabilitate; repararea căilor de comunicaţie; protecţia şi supravegherea taberelor de refugiaţi; monitorizarea schimburilor de prizonieri de război între părţile aflate în conflict; aprovizionarea cu apă, alimente şi carburanţi; monitorizarea strângerii şi depozitării armamentului. (7) Forţa stabilită pentru operaţii de pace trebuie să fie credibilă, făcând evidentă capacitatea sa de a-şi îndeplini misiunea în orice condiţii. Ea trebuie să fie în 175

măsură să descurajeze acţiunile părţilor în conflict prin simpla prezenţă fizică în punctele probabile de manifestare a violenţelor sau, când situaţia impune, să intervină pentru reinstaurarea ordinii şi liniştii în zonă. (8) Integritatea personalului şi a tehnicii militare nu sunt în nici o situaţie, elemente de negociere cu elementele care se opun. (9) Obţinerea oportună a informaţiilor şi datelor despre forţele în conflict, populaţie şi teren are un rol decisiv pentru succesul misiunii. (10) Operaţiile psihologice, relaţiile civili- militari şi cu mass-media constituie instrumente de bază ale luării deciziei şi atingerii obiectivului final. 558. - (1) Demonstraţia de forţă se execută de către unităţi care acţionează independent sau în cadrul unor forţe multinaţionale, pentru a face dovada hotărârii acestora de a detensiona o situaţie care poate fi contrară intereselor naţionale vitale sau ale alianţei/coaliţiei. (2) Operaţiile forţelor trebuie să confere credibilitate angajamentelor asumate, dar să nu ameninţe direct pe nici una din părţi. (3) În pregătirea şi desfăşurarea demonstraţiei de forţă trebuie să se ţină cont de faptul că disimularea aparentă compromite operaţia. SECŢIUNEA a 4 - a Operaţiile de sprijin 559. - (1) În operaţiile de sprijin, batalionul de infanterie este folosit pentru a ajuta autorităţile civile externe sau interne, atunci când acestea se pregătesc sau răspund la crize şi alte situaţii deosebite care depăşesc posibilităţile acestora, prin asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz. (2) Scopul operaţiilor de sprijin constă în îndeplinirea, pentru un timp limitat, a nevoilor nemijlocite ale anumitor grupuri, până când autorităţile civile pot face aceasta fără asistenţă militară. În situaţii extreme sau excepţionale, batalionul de infanterie poate asigura uşurarea situaţiei sau ajutorarea directă a celor în nevoie. Însă, în mod normal, forţe din batalionul de infanterie asistă autorităţile civile sau organizaţiile neguvernamentale la asigurarea ajutorului specific şi necesar. (3) Batalionul de infanterie poate executa operaţii de sprijin şi ca operaţii de sine stătătoare dar majoritatea operaţiilor ofensive, de apărare şi de stabilitate presupun şi operaţii de sprijin complementare înainte, pe timpul sau după executare. 560. - (1) Tipologia operaţiilor de sprijin cuprinde: operaţiile de sprijin intern (OSI) - pe teritoriul naţional - şi asistenţa umanitară externă (AUE) - în afara acestuia. (2) Batalionul de infanterie are obligaţii şi cerinţe mai mari în OSI decât în AUE. Aceasta execută, de regulă, operaţii AUE numai în medii permisive. În medii nesigure sau ostile, batalionul de infanterie execută operaţii AUE numai ca parte a unor operaţii de stabilitate, ofensive sau de apărare. (3) Multe activităţi AUE şi OSI, în special cele ce presupun operaţii de salvare în caz de calamităţi naturale sau dezastre, sunt similare. 561. - (1) Operaţiile de sprijin intern suplimentează eforturile şi resursele instituţiilor şi organizaţiilor centrale sau locale. 176

(2) OSI sunt precedate, de regulă, de o decizie a autorităţii constituţionale abilitate cu privire la un dezastru sau o urgenţă de proporţii. (3) OSI solicită o coordonare de amploare mare şi stabilirea legăturii cu multe instituţii şi organizaţii – componenta interagenţii şi întrunită – precum şi cu administraţia centrală şi locală. Planul naţional de măsuri pentru intervenţie la dezastre asigură concepţia la nivel naţional pentru coordonarea acţiunilor instituţiilor naţionale şi locale de sprijin. (4) În OSI, batalionul de infanterie acţionează în conformitate cu prevederile legale referitoare la situaţiile de urgenţă şi la stările excepţionale (starea de asediu sau starea de urgenţă), precum şi cu protocoalele de cooperare încheiate cu organele administraţiei publice centrale sau locale. (5) Întrucât legea poate interzice anumite tipuri de activităţi pe timpul OSI, comandanţii trebuie să facă o analiză temeinică a competenţelor lor legale pentru fiecare misiune. 562. - (1) Asistenţa umanitară externă se execută, de regulă, pentru a îndepărta sau reduce consecinţele dezastrelor naturale sau provocate de om într-o ţară prietenă. În cadrul acestora, batalionul de infanterie execută acţiuni pentru îndepărtarea unor condiţii ca durerea, boala, foamea sau alte privaţiuni care reprezintă o ameninţare serioasă la adresa vieţii sau proprietăţii. (2) În cadrul AUE, batalionul de infanterie la ordinul eşalonului superior suplimentează sau sunt complementare la eforturile autorităţilor sau agenţiilor civile ale ţării gazdă, care asigură asistenţa. (3) AUE este limitată ca scop şi durată. Ea este focalizată exclusiv pe ajutorul prompt pentru rezolvarea unei crize nemijlocite. Activităţile pe termen lung destinate sprijinului revenirii la condiţiile iniţiale, dinaintea catastrofei/dezastrului constituie, de regulă, o parte a planului de acţiune/angajare a comandantului teatrului, caz în care, operaţia AUE face tranziţia spre una de stabilitate. (4) Batalionul de infanterie execută, de regulă, operaţii AUE ca parte a unei forţe întrunite multinaţionale, interdepartamentale, împreună cu reprezentanţii puterii civile a Republicii Moldova trimişi în ţara afectată. Sprijinul este asigurat conform tratatelor, memorandumurilor de înţelegere, a acordurilor tehnice, precum şi a altor documente specifice pentru acţiunile internaţionale. 563. - (1) În OSI, subunităţile batalionului de infanterie execută: a) operaţii de salvare în caz de calamităţi naturale şi dezastre; b) sprijinul managementului consecinţelor accidentelor nucleare, biologice, chimice, radiologice şi a exploziilor de mare putere (NBCRE); c) sprijinul impunerii legii civile; d) asistenţa comunităţii. (2) În cadrul AUE, subunităţile batalionului de infanterie execută, de regulă operaţii de salvare, însă pot participa şi la sprijinul managementului consecinţelor accidentelor NBCRE, precum şi la asistenţa comunităţii. (3) Forţele batalionului de infanterie implicate în operaţii de sprijin execută activităţi care se suprapun (figura 5). 564. - (1) Operaţiile de salvare în caz de calamităţi naturale şi dezastre. În cazul unei calamităţi sau a unui dezastru, autorităţile naţionale centrale şi locale sau 177

ale ţării gazdă răspund pentru refacerea serviciilor de bază din zona afectată. Pentru a sprijini efortul acestora, autorităţile constituţionale abilitate prin conducerea militară pot dispune dislocarea unor subunităţi din compunerea batalionului de infanterie. OPERAŢII DE SPRIJIN ASISTENŢĂ INTERN UMANITARĂ EXTERNĂ Operaţii de salvare

Sprijinul managementului consecinţelor accidentelor NBCRE. Sprijinul impunerii legii civile Asistenţa comunităţii

Figura 5.- Tipuri şi forme de operaţii de sprijin (2) Subunităţile batalionul de infanterie execută activităţi similare pe timpul operaţiilor de salvare, în cadrul OSI sau AUE, incluzând: salvarea în caz de calamităţi sau dezastre - se focalizează pe refacerea elementelor de bază ale infrastructurii; salvarea umanitară - se concentrează pe asigurarea nevoilor vitale ale populaţiei sprijinite. De regulă, acestea se execută simultan. (3) Principalele acţiuni care se execută de către subunităţile batalionului de infanterie în operaţiile de salvare sunt: căutare - evacuare; controlul inundaţiilor; identificarea pericolelor, asigurarea securităţii populaţiei şi a forţelor de sprijin; distribuirea hranei; producerea, purificarea şi distribuirea apei; asigurarea de îmbrăcăminte şi de combustibil pentru încălzire şi gătit; adăpostirea temporară; sprijinirea transportului; stingerea incendiilor; sprijinul medical; producerea de curent electric; sprijin de comunicaţii; salubritate; repararea sau demolarea elementelor de infrastructură afectate; refacerea sau construirea de drumuri şi aerodromuri; îndepărtarea dărâmăturilor/obstacolelor de pe drumurile de aprovizionare şi din locurile de salvare. 566.-(1) Sprijinul managementului consecinţelor accidentelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare şi a celor provocate de exploziile de mare putere. Subunităţile batalionul de infanterie prin subunităţile specializate acordă asistenţă autorităţilor civile în pregătirea teritoriului, a populaţiei şi infrastructurii înainte de producerea dezastrului/atacului prin sprijinirea pregătirilor interne şi protejarea instalaţiilor critice. La ordinul eşalonului superior, subunităţile batalionului de infanterie răspund la incidentele NBCRE şi participă la înlăturarea consecinţelor acestora. (2) Delimitarea responsabilităţilor pentru participarea subunităţilor din batalionul de infanterie la aceste operaţii sunt stabilite prin legi speciale, acte normative specifice, doctrina operaţiilor întrunite şi ordine ale ministrului apărării. 178

567.-(1) Sprijinul impunerii legii civile implică activităţi legate de: combaterea terorismului; operaţii antidrog; asistenţă militară pe timpul tulburărilor civile; sprijin general. (2) Sprijinul subunităţilor batalionului de infanterie constă în asigurarea de resurse, pregătire şi întărire. Unităţile angajate rămân în lanţul militar de comandă pe toată durata i. Organizaţiile/instituţiile de impunere a legii, care sunt sprijinite, coordonează acţiunile subunităţilor batalionului de infanterie în concordanţă cu prevederile legilor în vigoare şi cu înţelegerile interinstituţionale stabilite. 568.-(1) Sprijinul combaterii terorismului. Pe baza deciziei autorităţilor constituţionale abilitate, batalionului de infanterie care acţionează în sprijinul unei instituţii cu rol conducător în lupta împotriva terorismului poate asigura transport, tehnică, pregătire şi personal. Atunci când teroriştii constituie o ameninţare iminentă, subunităţile batalionului de infanterie pot fi utilizate pentru a o contracara. (2) Sprijinul managementului crizei provocate de acţiunile teroriste include deschiderea căilor de comunicaţie pentru asistenţa militară, evaluarea pierderilor, cercetare şi decontaminare sau evaluare NBCRE. După producerea unui incident terorist, militarii pot sprijini activităţile de management al consecinţelor acestuia. 569. - Sprijinul operaţiilor antidrog se execută conform prevederilor legilor în vigoare şi înţelegerilor dintre Ministerul Apărării şi instituţiile civile care sunt abilitate prin lege să conducă aceste acţiuni. 570. - (1) Asistenţa militară pe timpul tulburărilor civile. Forţele batalionului de infanterie, la ordinul eşalonului superior şi a mandatului acordat, asistă autorităţile civile în restabilirea legii şi ordinii constituţionale, atunci când instituţiile statale şi locale de impunere a legii nu pot controla tulburările civile, iar condiţiile de violenţă şi dezordine internă pun în pericol viaţa şi proprietatea. (2) Participarea subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie se face în condiţiile respectării stricte a prevederilor specifice ale legilor în vigoare. 571. - (1) Sprijinul general constă în acordarea de sprijin militar adiţional instituţiilor de impunere a legii. În condiţiile prevederilor legale în vigoare, subunităţile batalionului de infanterie pot să ofere informaţii şi să pună la dispoziţie tehnică, instalaţii şi alte servicii. (2) Asistenţa este limitată la situaţiile în care folosirea personalului din afara ministerului apărării este necorespunzătoare sau ineficientă din perspectiva costului sau a timpului, precum şi atunci când asistenţa nu compromite securitatea naţională sau operativitatea militară. (3) Asistenţa nu poate implica personalul batalionului de infanterie în activităţi nemijlocite de impunere a legii, cu excepţia situaţiilor în care legea permite acest lucru. (4) Asistenţa se poate acorda acolo unde nu există o probabilitate rezonabilă de confruntare armată cu civilii, mai puţin în situaţiile autorizate prin lege. 572. - (1) Asistenţa comunităţii cuprinde o gamă largă de activităţi care oferă sprijin şi menţin o strânsă legătură între comunităţile militară şi civilă. Activităţile de asistenţă a comunităţii oferă mijloace eficace de proiectare a unei imagini pozitive a batalionului de infanterie, asigurând oportunităţi de pregătire şi întărind relaţiile 179

dintre acestea şi populaţia civilă. Ele trebuie să răspundă acelor nevoi ale comunităţii care nu ar putea fi satisfăcute în alt mod. (2) Activităţile de asistenţă a comunităţii pot contribui la creşterea nivelului pregătirii individuale şi a subunităţilor. Ele trebuie să exerseze deprinderile individuale ale militarilor, să încurajeze munca în echipă şi să antreneze calităţile liderilor privind planificarea şi coordonarea, având ca rezultat realizări măsurabile şi creşterea profesionalismului militarilor. Comandanţii subunităţilor dislocate în afara teritoriului naţional pot aplica aceste concepte pentru stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor cu comunităţile ţării gazdă. (3) Regulamentele şi ordinele ministrului apărării stabilesc orientările pentru programele de nivel naţional. (4) Asistenţa comunităţii variază de la implicarea militarilor individuali până la participarea întregii garnizoane. O garnizoană sau unitate militară poate încheia înţelegeri cu reprezentanţii comunităţii locale pentru a asigura servicii esenţiale care nu pot fi asigurate pe alte căi, pentru a întări serviciile comunitare aflate în imposibilitate de a face faţă cerinţelor sau a garanta disponibilitatea serviciilor de urgenţă în cel mai scurt timp posibil. (5) Participarea batalionului de infanterie la activităţi publice, comemorări şi demonstraţii permite interacţiunea dintre militari şi comunitatea locală. Acest tip de contact transmite un mesaj cu privire la profesionalismul, pregătirea şi înaltele standarde ale personalului. Militarii individuali servesc drept reprezentanţi şi modele de urmat, promovează şi inspiră patriotism şi generează interes pentru cariera armelor. Conştientizarea crescută a publicului sporeşte reputaţia forţelor batalionului şi menţine încrederea populaţiei civile. (6) Legile, regulamentele şi ordinele limitează participarea forţelor batalionului de infanterie la activităţile de asistenţă a comunităţii. Atunci când iau decizia de aprobare sau refuz al participării la aceste activităţi, comandanţii iau în considerare în primul rând, obiectivul şi scopul acesteia precum şi limitele autorizării de a executa acţiuni de asistenţă a comunităţii. Ei se asigură că iniţiativele lor nu intră în contradicţie cu resursele şi serviciile locale sub nici o formă. Comandanţii vor evita să asigure unui segment al comunităţii, asistenţă şi sprijin care nu pot fi asigurate şi altora. Acţiunile care par să fie în folosul unui anumit grup pot spori percepţia de părtinire şi partizanat. În mod ideal, sprijinul trebuie acordat numai pentru activităţi şi evenimente de interes comun şi cu beneficiu pentru întreaga comunitate. SECŢIUNEA a 5- a Particularităţi ale pregătirii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin 573. - Pregătirea în ţară a i, indiferent de tipul acesteia, depinde de organizarea şi dotarea batalionului/companiei şi trebuie să fie în concordanţă cu reglementările în vigoare şi caracterul misiunii repartizate. 574. - Condiţiile caracteristice ale i influenţează pregătirea pentru misiune. Acestea sunt: a) dacă se începe o nouă ; b) dacă se înlocuieşte o unitate a altei ţări într-o în curs de desfăşurare; 180

c) dacă se înlocuieşte un contingent naţional; d) dacă este necesar să se crească numărul personalului unui contingent în zona de misiune. 575. - Etapele de pregătire a contingentului în ţară, până la dislocare cuprind următoarele domenii: a) personalul; b) instruirea pentru misiune; c) pregătirea echipamentului, tehnicii şi materialelor. 576. - Numărul de militari din statul de organizare a forţei de stabilitate şi de sprijin depinde de: a) concepţia i; b) corespondenţele de ordin financiar; c) opţiunea naţională. 577. - Opţiunea statului prevede participarea la misiune cu cadre şi militari angajaţi pe bază de contract, selecţionaţi pe bază de voluntariat, precum şi faptul că se stabileşte o structură (unitate sau subunitate) din patru echivalente (identice) care desfăşoară program de instruire obişnuit şi program specific operaţiilor nonviolente. 578. - (1) Pentru îndeplinirea standardelor şi atingerea performanţei planificate este necesar ca militarii pentru operaţii să fie pe cât posibil selecţionaţi din aceeaşi structură militară, care a existat anterior şi în care aceştia se cunosc bine, constituiţi în colective puternice. (2) Criteriile de selecţie sunt: a) calitatea de cadre active sau militari angajaţi pe bază de contract; b) voluntariatul; c) cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională; d) calităţi morale corespunzătoare; e) calităţi profesionale şi fizice. 579. - (1) Instruirea pentru misiune a militarilor se compune din pregătirea militară generală, bazată pe regulamente militare naţionale, şi instrucţia specifică operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, care cuprinde: a) instrucţia în puncte de observare, puncte de control şi în echipe de patrulare; b) identificarea diferitelor tipuri de armament de infanterie, artilerie, mijloace blindate, autovehicule, mijloace aeriene şi navale specifice zonei; c) identificarea zgomotului produs de armamentul de artilerie (în special distincţia dintre aruncătoare şi tunuri sau obuziere); d) instrucţia privind minele; e) citirea şi folosirea hărţii; f) construcţia posturilor de observare şi adăposturilor la punctele de control şi în raioanele de dislocare; g) actualizarea informaţiilor privind misiunile de stabilitate şi de sprijin; h) date despre cultura, tradiţiile şi obiceiurile ţării gazdă; i) informaţii despre religiile predominante în zonă; j) controale medicale şi vaccinări; k) antrenamente privind îmbarcarea şi transportul; 181

l) informaţii despre situaţia politică din zonă; m) înţelegerea de către ofiţeri şi subofiţeri a obiectivelor politice ale partidelor (grupărilor) politice principale sau părţilor înarmate din zonă. (2) Instruirea este continuată pe toată durata îndeplinirii misiunii. 580. - Pregătirea echipamentului, tehnicii şi materialelor se face pe trei secţiuni: a) echipament specific organismelor internaţionale; b) echipament propriu finanţat de Republica Moldova şi rambursat de organismele internaţionale, după patru ani; c) echipament plătit de statul român. 581 - (1) O parte componentă a pregătirii la nivelul comenzii batalionului de infanterie este analiza şi evaluarea factorilor specifici zonei de dislocare şi care se referă la: condiţii topografice; aspecte sociologice, religioase şi etnice; administraţia civilă din zonă (judeţe, oraşe, autorităţi locale); comunicaţii; resurse administrative din zonă (spitale, ateliere de reparaţii). (2) Totodată se analizează şi evaluează în amănunţime factorii specifici contingentului: a) experienţa anterioară în misiuni de stabilitate şi de sprijin; b) instruirea; c) gradul de asigurare a echipamentului şi calitatea acestuia; d) cunoaşterea limbii locale şi oficiale a organismelor internaţionale. 582. - (1) Dislocarea contingentului este determinată de următoarele date: a) ziua “U”, ziua în care organismele internaţionale solicită oficial ţării noastre cererea de participare cu trupe; b) ziua “D”, ziua în care Guvernul Republicii Moldovs informează organismele internaţionale solicitante că cererea a fost aprobată de autorităţile române în drept; c) ziua „A”, ziua în care contingentul începe să sosească în zonă. (2) Faţă de aceste date sunt calculate perioadele de timp la dispoziţie pentru pregătirea misiunii. 583. - Între ziua „D” şi ziua „A” se execută transportul contingentului în următoarele variante: a) cazarmă, aeroport de îmbarcare, transport aerian, aeroport de debarcare, raion de adunare, deplasare pe roţi sau calea ferată în zona de responsabilitate ; b) cazarmă, deplasare pe roţi sau calea ferată, port de îmbarcare, transport maritim, port de debarcare, raion de adunare, transport pe roţi sau calea ferată în zona de responsabilitate. 584. - Forţele din batalionul de infanterie constituie o parte din componenta militară a misiunii căreia i se constituie următoarele elemente: a) de comandă şi control (comandantul, personalul comandamentului); b) de pază şi protecţie a comandamentului; c) de sprijin pe compartimente (comunicaţii, transport, masă şi cazare); d) de manevră a forţelor din organica naţională şi cu structura de principiu; e) de sprijin (artilerie, geniu, transmisiuni, poliţie militară, control, deplasare); f) logistice (de transport, aprovizionare, medicale, de mentenanţă). 182

585. - Pregătirea şi executarea misiunilor în postul de observare, punctul de control sau patrulare se face parcurgând următoarele etape: a) etapa I, planificarea; b) etapa II, informarea (asupra obiectivului, situaţiei generale din zonă, situaţiei vecinilor, procedurilor întrebuinţate în zonă, itinerarului de deplasare, timpului de plecare-sosire şi ajungere în diferite puncte, datelor meteo, modului de raportare a constatărilor); c) etapa III, instruirea; d) etapa IV, execuţia (se urmăreşte respectarea fixurilor stabilite, înscrierea în jurnal a datelor împreună cu timpul şi locul unde s-au produs evenimentele, menţinerea legăturii permanente cu baza, observarea schimbărilor şi consemnarea lor în legătură cu beligeranţii sau populaţia din zonă); e) etapa V, raportul (raport verbal dat comandantului imediat după revenirea din misiune, raport scris detaliat cu scheme, fotografii şi alte documente anexă). SECŢIUNEA a 6- a Particularităţi privind desfăşurarea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin 586. - (1) Algoritmul general de acţiune al batalionului de infanterie este: a) separarea părţilor în conflict şi crearea zonei tampon şi de limitare a armamentelor; a) împiedicarea conflictului armat între părţi; b) menţinerea legii şi ordinii şi întoarcerea la condiţii umane, incluzând şi operaţii de asistenţa comunităţii. (2) Pentru îndeplinirea algoritmului general de acţiune în condiţiile particulare concrete ale zonei, unitatea de infanterie foloseşte ca procedee de acţiune observarea, patrularea, controlul traficului/deplasării, controlul materialelor, paza locurilor vulnerabile/zonelor tensionate, semnalarea prezenţei forţei în zonă, controlul zonei ocupate, legătura între părţile aflate în conflict, negocierile, activităţile umanitare şi economice, escorta convoaielor, escorta personalităţilor. 587. - Batalionului de infanterie îndeplineşte misiunea de supraveghere a zonei de responsabilitate repartizată, organizând posturi de observare, puncte de control fixe sau mobile şi patrulare. 588. - (1) Postul de observare are următoarele misiuni: a) marcarea prezenţei forţei în zona de responsabilitate; b) supravegherea acţiunilor în teren, în lungul itinerarelor şi zonelor locuite; c) verificarea şi inspectarea întregului trafic de persoane şi vehicule din zonă; d) prevenirea introducerii de armament şi materiale interzise în zonă; e) urmărirea traficului special (vehicule militare, tancuri, piese de artilerie); f) cooperarea cu alte posturi de observare şi posturi de control; g) blocarea comunicaţiilor, la ordin; h) întocmirea raportului amănunţit cu toate constatările, indiferent de importanţa lor. (2) Îndeplinirea misiunii în postul de observare se face respectând următoarele principii: să cauţi şi să observi !; să asculţi şi să auzi !; să înţelegi ceea ce observi !; să raportezi ceea ce ai observat !. 183

(3) Postul de observare se dispune pe puncte dominante din teren în apropierea liniei de încetare a focului, a rutelor de infiltrare şi a localităţilor. (4) Echipamentul şi materialele utilizate în postul de observare sunt: a) individuale (uniforma, vesta antiglonţ, casca, trusa medicală); b) de observare (binocluri, lunete, aparatură de observare pe timp de noapte, aparate de fotografiat, camere video); c) de comunicaţii (staţii radio, radiotelefoane, telefoane, tabele cu parole, codificări, indicative); d) de autoapărare (armamentul, muniţia din dotare); e) de lucru specific (hărţi, rechizite, truse de stat major, suporţi magnetici, filme, hârtie fotografică). 589. - (1) Postul de control se dispune şi are misiunile şi echipamentul identice cu ale postului de observare. (2) Metodele de lucru folosite de membrii postului de control sunt: a) accesul în postul de control se face numai pe bază de legitimaţie, fără armament şi muniţie, pentru toate persoanele inclusiv autorităţile locale; b) se controlează vehiculele (după culoare, după tip, după număr, fiecare al treilea autovehicul) şi persoanele (toate persoanele care nu locuiesc în zonă, persoanele care se deplasează singure). 590. - (1) Punctul de control mobil are un grad înalt de eficienţă pentru că: a) se compune din forţe puţine, până la o grupă de infanterie cu două autovehicule; b) acţionează în punct timp de 30 - 60 minute după care îşi schimbă poziţia. (2) Punctul de control mobil permite libertatea de acţiune a forţei asupra părţilor aflate în conflict sau asupra persoanelor potenţial ostile care nu sunt sigure de poziţia lor exactă. 591. - (1) Patrularea este de rutină, de intervenţie, de graniţă, de cercetare, urbană, pentru descoperirea câmpurilor de mine, de interpunere. (2) Prin patrulare se îndeplinesc următoarele obiective: supravegherea zonelor neacoperite de posturile de observare şi posturile de control; investigaţia incidentelor; marcarea prezenţei forţei în zonă; culegerea de informaţii; asigurarea libertăţii de mişcare a forţei. (3) Forţele care execută patrularea trebuie să fie în măsură să acţioneze: pentru ieşirea din ambuscadă; când sunt încercuite sau atacate; când s-au rătăcit; la intrarea într-un câmp de mine; când se deschide foc prin surprindere asupra lor; pentru oprirea celor care încearcă să se infiltreze; în condiţii meteo grele, ziua şi noaptea. (4) Echipamentul pentru patrule este compus din armament individual şi muniţia aferentă, ţinuta corespunzătoare şi vesta de protecţie, trusa medicală, mijloace de comunicaţie, mijloace de transport, carte şi însemne de identitate, mijloace de cercetare nucleară, biologică şi chimică şi alte materiale, în funcţie de specificul misiunii. 591. - (1) Pentru rezolvarea stărilor de criză apărute pe timpul îndeplinirii misiunilor, forţe din batalion pot participa, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare la operaţii care vizează: a) prevenirea unor acţiuni destabilizatoare; 184

b) neutralizarea unor elemente terorist-diversioniste sau formaţiuni ilegal înarmate; c) zădărnicirea încercărilor de blocare a unor căi de comunicaţie; d) stoparea traficului cu armament şi muniţie; e) interpunerea între grupurile aflate în conflict; f) deblocarea unor obiective politico-administrative controlate ilegal; g) înlăturarea urmărilor unor dezastre şi calamităţi naturale; h) distribuirea de ajutoare umanitare populaţiei sinistrate sau calamitate; i) restabilirea ordinii publice. (2) Aceste operaţii presupun o pregătire intensă şi un grad de acţiune ferm şi hotărât, executate însă cu multă precauţie şi limitări impuse de regulile de angajare a forţei, stabilite anterior. 593. - (1) Operaţiile desfăşurate de forţele din batalionul de infanterie sunt stabilite prin regulile de angajare a forţei, de restricţie sau interdicţie. (2) Folosirea unei forţe minime este permisă pentru: a) prevenirea oricărei încercări a unei forţe ostile de a împiedica batalionul săşi îndeplinească misiunile; b) apărarea forţelor batalionului şi a persoanelor aflate sub protecţie; c) reţinerea/imobilizarea persoanelor ostile care încearcă să pătrundă ilegal şi comit infracţiuni grave sau atacuri împotriva bunurilor aparţinând batalionul; d) scoaterea de sub urmărire a personalului batalionul şi a persoanelor protejate legal pentru acţiunile împotriva forţelor care manifestă intenţii ostile; e) împiedicarea distrugerii sau furtului bunurilor aparţinând batalionul şi/sau bunurilor destinate ajutorului umanitar; f) împiedicarea distrugerii sau furtului bunurilor aflate sub protecţie; g) apărarea împotriva tulburărilor provocate de diferite persoane ostile în zona locurilor de adunare, în zonele militare controlate potrivit reglementărilor ori în alte zone stabilite de comandamentul internaţional. (3) Folosirea unei forţe minime şi proporţionale este permisă împotriva: a) personalului şi obiectivelor care contribuie la iniţierea unor acţiuni ostile împotriva batalionului; b) civililor şi a altor persoane ostile care împiedică sau obstrucţionează forţele aliate, numai după epuizarea încercărilor nonviolente de înlăturare a obstacolelor; c) persoanelor ostile care încearcă să pătrundă ilegal şi comit infracţiuni grave sau atacuri împotriva forţelor şi bunurilor batalionul; d) civililor care împiedică deplasarea forţelor batalionului prin demonstraţii, tulburări în masă ori alte mijloace; e) persoanelor care pătrund sau încearcă să pătrundă fără autorizaţie în zonele controlate de forţele batalionului; f) persoanelor care atacă un membru al batalionului; g) persoanelor care comit sau ameninţă cu comiterea de infracţiuni grave în prezenţa unui membru al batalionului; h) persoanelor care atacă bunurile batalionului sau sunt pe cale să comită un act care periclitează viaţa unei persoane. (4) Dezarmarea persoanelor sau grupurilor de persoane este permisă când: 185

a) prezintă un pericol iminent pentru securitatea forţelor batalionului; b) împiedică forţele batalionului în îndeplinirea misiunilor încredinţate. (5) Tragerea focurilor de avertisment este permisă pentru: a) prevenirea forţelor ostile sau potenţial ostile; b) manifestarea fermităţii faţă de grupurile ostile sau potenţial ostile; c) oprirea din acţiune a persoanelor sau grupurilor ostile. (6) Este permis să se folosească sisteme de iluminare. (7) Controalele asupra persoanelor şi vehiculelor sunt permise numai: a) în zona exclusiv militară; b) când se primeşte ordin în acest sens; c) când există suspiciuni privind deţinerea de arme, muniţii sau echipamente militare. (8) Restricţii în folosirea forţei de către batalionul de infanterie. Se evită sau se restrânge: a) deschiderea focului în scopuri militare împotriva clădirilor religioase, infrastructurii lucrărilor de valoare culturală sau istorică; b) deschiderea focului în zonele locuite de civili, împotriva clădirilor sau caselor folosite în scopuri militare; c) distrugerea podurilor, tunelurilor, stăvilarelor sau taluzurilor ; d) folosirea substanţelor chimice, dacă nu se face pentru controlul vegetaţiei în interiorul sau în lungul perimetrului taberei forţelor aliate. (9) Interdicţiile de folosire a forţei de către batalionul de infanterie se referă la : a) folosirea oricărui armament incendiar (nu este inclusă muniţia cu fosfor pentru mascarea sau identificarea ţintei, când întrebuinţarea nu are ca scop incendierea); b) folosirea mijloacelor de tip capcane explozive ; c) distrugerea construcţiilor civile care nu sunt folosite în scopuri militare ; d) folosirea minelor şi a dispozitivelor de minare. (10) Reţinerea/arestarea/detenţia forţelor ostile este permisă cu acordarea unui tratament uman deţinuţilor care mai întâi sunt dezarmaţi. În funcţie de situaţia concretă, aceştia pot fi eliberaţi, transferaţi poliţiei militare sau încredinţaţi autorităţilor civile. (11) Reţinerea persoanelor civile este permisă cu acordarea unui tratament uman acestora. În funcţie de situaţia concretă acestea pot fi eliberate, încredinţate poliţiei militare sau autorităţilor civile. (12) Limitările geografice impun folosirea forţei exclusiv în interiorul zonelor controlate de forţele batalionul de infanterie stabilite prin acorduri. 594. - Locul şi rolul forţelor batalionul de infanterie în cadrul componentei militare a forţei multinaţionale poate fi : a) în cadrul forţei multinaţionale; b) independente, subordonate direct forţei multinaţionale; c) într-o zonă de responsabilitate proprie (în rezerva forţei multinaţionale; în acţiuni de cooperare cu observatorii militari). 595. - Principiile tactice de dislocare sunt următoarele : 186

a) în zona de dislocare subunităţile trebuie să fie pe cât posibil în contact vizual una cu cealaltă; b) poziţiile ocupate trebuie să ofere condiţiile cele mai bune pentru monitorizarea tuturor părţilor din conflict. 596. - (1) Situaţiile de dislocare sunt următoarele: (2) Dislocarea pe linia de încetare a focului se face în două moduri: a) zona de responsabilitate a forţelor batalionul de infanterie este împărţită în zone de responsabilitate de companie/pluton situate pe ambele părţi ale liniei de încetare a focului; b) întreaga zona de responsabilitate a forţelor batalionului se află pe o parte a liniei de încetare a focului. (3) Dislocarea în zona tampon, atunci când părţile sunt dispuse în aşa fel încât îşi pot observa una alteia operaţiile: a) zona de responsabilitate a forţelor batalionului de infanterie este împărţită în zone de responsabilitate situate pe ambele părţi ale zonei tampon; b) zona de responsabilitate a batalionului este împărţită în zone de responsabilitate de o parte şi de cealaltă a graniţei; c) zona de responsabilitate a batalionului este împărţită în trei zone de responsabilitate situate în interiorul unei zone tampon. (4) Zona de responsabilitate a forţelor batalionului se împarte în zone de responsabilitate de companie (pluton) în partea ocupată şi zone de companie (pluton) în partea liberă. De-a lungul liniei de despărţire a celor două părţi este stabilită o zonă tampon. 597. - Modul de acţiune al elementelor de dispozitiv ale forţelor batalionului pentru rezolvarea diferitelor incidente : a) în cazul executării focului în apropierea punctului de observare sau control, personalul acestuia se adăposteşte şi apoi determină poziţia de unde s-a tras, felul focului, categoria de armament cu care s-a executat focul şi efectele acestuia, toate constituind elemente ce vor fi precizate în raportul către comandantul eşalonului superior; în funcţie de situaţie, ulterior se trece la utilizarea forţei şi dezarmarea persoanelor, reţinerea, identificarea şi predarea acestora poliţiei militare; b) în cazul manifestării ostile a unui grup de persoane în apropierea postului de observare sau punctului de control, se alarmează personalul şi se iau măsuri de securitate şi de întârziere a pătrunderii persoanelor în locul de dispunere al postului; ulterior se negociază cu manifestanţii sau liderii acestora, părăsirea terenului din imediata apropiere a postului, raportându-se comandantului eşalonului superior rezultatul negocierii şi măsurile luate; c) la întâlnirea cu beligeranţii care blochează comunicaţia, comandantul punctului de control mobil sau patrulei/escortei opreşte deplasarea, raportează comandantului eşalonului superior situaţia creată, organizează siguranţa nemijlocită a patrulei, negociază cu liderul beligeranţilor până la primirea permisiunii de trecere; în acest timp toţi militarii patrulei/escortei sunt pregătiţi să folosească forţa în caz de nevoie. 598. - (1) Pentru preluarea unui convoi de refugiaţi, comandantul escortei precizează subordonaţilor misiunile, deplasează subunitatea în punctul de întâlnire cu 187

convoiul, verifică identitatea persoanei care conduce convoiul de refugiaţi, ordonă controlul refugiaţilor şi raportează comandantului eşalonului superior începerea deplasării către tabăra de tranzit. Interzice autovehiculelor izolate pătrunderea în coloana de transport prin oprirea coloanei şi obligarea autovehiculului vizat să părăsească zona. (2) In situaţia producerii de defecţiuni la mijloacele de transport sau de accident opreşte convoiul, ia măsuri de siguranţă nemijlocită, transferă persoanele din autovehiculul avariat (defect), solicită prin raport comandantului eşalonului superior intervenţia poliţiei militare şi a unei echipe de preluare a autovehiculului afectat (acesta fiind lăsat sub pază). (3) La sosirea în tabăra de refugiaţi se predau autovehiculele, se urmăreşte înregistrarea refugiaţilor în documentele de evidenţă ale taberei şi raportează comandantului unităţii/subunităţii despre predarea convoiului. Ulterior organizează şi conduce deplasarea în raionul de dislocare al unităţii, unde, odată ajuns întocmeşte şi prezintă comandantului unităţii raportul de îndeplinire a misiunii în mod detaliat. SECŢIUNEA a 7 - a Extracţia forţelor 599. - (1) Extracţia forţelor din teatrul de operaţii se poate executa sub presiunea elementelor ostile sau în absenţa acestora (atunci când au fost îndeplinite obiectivele care au determinat prezenţa lor). (2) Extracţia forţelor trebuie să fie flexibilă şi în acord cu progresele politice realizate. (3) În funcţie de situaţia concretă, extracţia poate fi rapidă, graduală sau parţială. 600. - (1) În scopul protejării forţelor care desfăşoară operaţii de stabilitate şi de sprijin, se constituie rezerve din subunităţi cu posibilităţi de reacţie rapidă, care sunt dislocate atât în teatru, cât şi în afara acestuia, pentru a interveni oportun, în caz de necesitate. (2) Planificarea întrebuinţării rezervelor se execută de comun acord cu partenerii de . 601. - (1) În situaţia când este periclitată integritatea forţelor, la ordinul eşalonului superior (cu acordul autorităţilor constituţionale abilitate - în cazul operaţiilor multinaţionale), forţele se regrupează şi, în funcţie de situaţie, organizează apărarea circulară, ieşirea din încercuire şi joncţiunea cu forţele de rezervă, după regulile generale pentru astfel de situaţii. (2) Pentru retrocedarea responsabilităţilor de orice natură către autorităţile civile legal constituite, în raport cu situaţia concretă, comandanţii forţelor folosesc condiţiile favorabile existente.

188

CAPITOLUL VIII Acţiunile intermediare SECŢIUNEA 1 Deplasarea PARAGRAFUL 1.1 Generalităţi 602. - (1) Deplasarea batalionului de infanterie se execută pe timp de pace, în situaţii de criză, la război şi în perioada post-conflict în scopul: dislocării dintr-un raion în altul; intervenţiei pe anumite aliniamente/raioane; desfăşurării forţelor în vederea realizării dispozitivelor stabilite; introducerii în luptă; realizării unor manevre rapide; constituirii unor noi grupări de forţe sau scoaterii lor de sub loviturile inamicului; întăririi apărării sau trecerii la apărare pe un nou aliniament; schimbării raioanelor de dispunere; constituirii rezervelor; refacerii capacităţii operaţionale. 603. - (1) Deplasarea batalionului de infanterie se execută prin următoarele procedee: marş (pe autovehicule sau pe jos); transport (pe mijloace rutiere, feroviare, navale sau aeriene); combinat (prin marş şi transport). (2) Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de: situaţia creată; scopul, distanţa şi timpul afectat deplasării; starea căilor de comunicaţie; cantitatea şi capacitatea mijloacelor de transport la dispoziţie. (3) Batalionul de infanterie execută, de regulă, deplasări combinate. 604. - Subunităţile constituie dispozitive de deplasare, în funcţie de: probabilitatea întâlnirii cu inamicul; misiunea primită; compunerea şi puterea de luptă a forţelor; numărul şi starea căilor de comunicaţie; existenţa mijloacelor de deplasare; felul şi valoarea obstacolelor naturale şi a trecerilor peste acestea. 605. - Termenii folosiţi la deplasarea batalionului au următoarea semnificaţie: a) elementul de marş – eşalonul care se deplasează sub comanda unui singur comandant; de obicei este o companie, dar poate fi şi batalion; b) seria de marş – un grup de elemente de marş aflate sub comanda unui singur comandant, desemnată printr-o cifră sau literă pentru a uşura planificarea şi coordonarea acţiunilor; c) momentul sosirii – data (ora, minutul) la care capul coloanei trece de un punct de coordonare sau linie stabilită; d) momentul trecerii – data (ora, minutul) la care coada coloanei trece de un punct de coordonare sau linie stabilită; e) golul – spaţiul, timpul sau distanţa dintre două elemente de marş consecutive, care se deplasează pe aceeaşi rută; se măsoară în metri sau minute de la coada unui element până în faţa următorului element; f) distanţa dintre vehicule – depărtarea dintre două vehicule, dispuse unul după celălalt; g) punctul iniţial – un loc de pe o rută/un itinerar, bine definit, de unde elementele de marş trec sub comanda conducătorului deplasării şi încep deplasarea; din acest loc, coloana se formează prin trecerea succesivă a unităţilor (subunităţilor); h) punctul final – un loc bine definit de pe o rută, de unde elementele de marş revin sub comanda şefilor direcţi; 189

i) momentul final – data (ora, minutul) în care coada coloanei trece de punctul final; j) punctul de coordonare – un loc pe ruta de deplasare, cum ar fi o intersecţie aglomerată, luat drept reper când se dau instrucţiuni; poate fi de asemenea, un loc unde apar interferenţe în deplasarea forţelor; k) lungimea coloanei – drumul ocupat de o coloană, inclusiv golurile; l) timpul de trecere – intervalul de timp dintre momentul în care primul element trece pe la un anumit punct şi momentul în care ultimul element trece prin acelaşi loc; m) ritmul de marş – distanţa medie parcursă într-o perioadă dată de timp (viteza în km/h) incluzând scurtele opriri şi întârzierile; n) distanţa în timp – perioada necesară capului unei coloane pentru a se deplasa dintr-un punct în altul într-un anumit timp; o) densitatea traficului – numărul mediu de vehicule care au trecut pe un km dat, exprimată în vehicule/km (v/km). 606. - Cerinţele de bază ale pregătirii şi desfăşurării deplasării sunt: a) nu confundaţi deplasarea cu manevra; b) executaţi recunoaşteri la toate eşaloanele; c) folosiţi eficient terenul şi vremea; deplasarea în condiţii de vizibilitate redusă realizează siguranţă mai mare; d) deplasarea se face pe batalioane; aceasta are ca avantaje o securitate mai bună, permite o deplasare rapidă şi o dispersare mare; e) menţineţi securitatea pe timpul deplasării; pe timpul deplasării, principala responsabilitate a comandantului de batalion este protecţia unităţii/subunităţilor; aceasta se poate realiza prin folosirea formaţiei de marş şi a procedeului de deplasare corespunzător; f) deplasaţi-vă cât de repede vă permite situaţia şi comunicaţia; g) asiguraţi-vă că elementele de siguranţă de cap, flanc şi de spate sunt instruite şi amplasate corect; h) întăriţi disciplina privind folosirea lanternelor/luminilor şi pentru evitarea zgomotelor; i) verificaţi camuflarea personalului şi a echipamentului; j) luaţi contact cu inamicul prin cea mai mică subunitate posibilă, astfel se vor reduce pierderile, iar comandantul are posibilitatea să manevreze cu forţele principale pentru distrugerea acestuia. k)locul comandantului batalionului depinde de situaţie, formaţia de marş, tehnica de deplasare şi organizarea batalionului; l) comandantul de batalion se află în locul în care poate vedea şi controla batalionul; în mod normal acesta se află împreună cu comanda în capul coloanei forţelor principale, acolo unde poate sprijini cel mai bine acţiunile batalionului şi menţine comunicaţiile; m) Bateria de aruncătoare, de regulă, se află la coada coloanei forţelor principale, pentru a putea sprijini prin foc acţiunile subunităţilor care iau contact cu inamicul; 190

n) sistemul de comunicaţii organizat pentru deplasare trebuie să asigure menţinerea legăturii cu eşalonul superior şi conducerea tuturor forţelor, atât a celor care au început deplasarea, cât şi a celor rămase încă în vechiul raion până la ajungerea tuturor la destinaţie; o) subunităţile de arme, primite ca întărire/în sprijin, se dispun acolo de unde pot sprijini cel mai bine acţiunile batalionului. PARAGRAFUL 1.2 Deplasarea prin marş 607. - (1) În raport de situaţia creată, efortul pe care trebuie să-l depună personalul şi viteza necesară de deplasare, marşul batalionului de infanterie poate fi normal sau forţat. (2) Marşul normal se execută cu viteze medii de deplasare, când unitatea se află la depărtare mare de linia frontului şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante ale inamicului. Coloanele se constituie pe unităţi şi categorii de tehnică cu aceeaşi viteză de deplasare şi capacitate de trecere. (3) Marşul forţat se adoptă când unităţile urmează să treacă în timp scurt la îndeplinirea unei misiunii. De regulă, el se execută pe distanţe mai mici, cu vitezele maxime admise de tehnică, teren, condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii şi implică organizarea rapidă a forţelor participante, în funcţie de concepţia i viitoare. 608. - (1) Pentru executarea marşului, batalionului i se stabilesc fâşii şi itinerare de marş, iar subunităţilor, itinerare de marş. (2) Fâşia de marş trebuie să cuprindă un număr suficient de drumuri şi să asigure condiţii de protecţie forţelor pe timpul deplasării şi, în mod deosebit, la trecerea pe la punctele obligatorii, precum şi posibilităţi de varientare a porţiunilor de drumuri distruse, obstacolelor sau raioanelor (porţiunilor, zonelor) contaminate RBC. (3) Itinerarele de marş de regulă, ocolesc localităţile mari, nodurile de comunicaţii importante şi punctele obligatorii de trecere şi pot fi: de bază; de rezervă; de rocadă. (4) De regulă, batalionuluide infanterie îi sunt necesare 1- 2 itinerare de bază. La ordinul comandantului se pregătesc şi se folosesc la nevoie, itinerare de rezervă şi de rocadă. 609. - Protecţia forţelor şi mijloacelor pe timpul executării marşului impune: luarea măsurilor de mascare a elementelor dispozitivului de marş; executarea acestuia, pe cât posibil, în timpul nopţii sau în alte condiţii cu vizibilitate redusă; dispersarea coloanelor, de front (prin stabilirea unui număr mai mare de itinerare) şi în adâncime (prin mărirea distanţelor între coloanele de marş şi între subunităţile din compunerea aceleiaşi coloane). 610. – (1) Marşul se execută în condiţiile când se prevede sau nu întâlnirea cu inamicul. (2) Când se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul trebuie pregătit şi executat astfel încât forţele să fie în permanenţă gata de acţiune, capabile să se desfăşoare cu repeziciune şi să intre la timp în luptă. În acest scop, se iau măsuri pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat. 191

(3) Când nu se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul se pregăteşte şi se execută astfel încât batalionul să ajungă în noul raion în condiţiile unor eforturi normale. Pentru aceasta se aleg şi se pregătesc din timp cele mai bune drumuri. Coloanele se formează din unităţi/subunităţi care au aceeaşi viteză de marş şi capacitate de trecere. 611. - (1) Deplasarea prin marş pe distanţe mari se planifică şi organizează pe etape de marş 5. (2) În teren şes (mediu frământat), etapa de marş pe autovehicule poate fi de până la 250 km, uneori mai mare, iar în teren muntos - împădurit până la 150 km. (3) Când subunităţile se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş poate să fie până la 30 km. (4) Viteza de marş reprezintă media vitezelor ce se realizează pe diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în kilometri pe oră. (5) Viteza medie de marş reprezintă media vitezelor parţiale realizate pe diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km pe oră (km/h). (6) Viteza medie de marş a coloanelor mixte, în teren şes (mediu frământat), ziua, este de 20- 30 km/h. Coloanele de transportare amfibii blindate (maşini de luptă ale infanteriei, automobile) se deplasează ziua cu 30- 40 km/h, iar noaptea cu 25- 30 km/h. Când subunităţile se deplasează pe jos, viteza medie de marş este de 4- 5 km pe oră, iar pe schiuri de 5- 7 km/h. Când deplasarea se execută pe drumuri cu pante mari sau cu obstacole (bolovani, grohotiş) viteza de deplasare se micşorează până la 1 km/h. (7) În teren muntos - împădurit viteza de marş se reduce cu 30- 40 % faţă de cea din teren şes/mediu frământat. (8) Pe timp de îngheţ/dezgheţ, pe drumuri desfundate şi în condiţii de vizibilitate redusă viteza medie de marş poate fi de 10- 15 km/h; la urcarea rampelor cu o declivitate de 6- 8 %, viteza este de până la 10 km/h, iar la coborâre, de până la 15- 20 km/h. (9) Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi mari, pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea, viteza de marş se reduce cu 15- 20 % şi chiar mai mult. (10) Noaptea, când autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere sau când luminează luna, pe drumurile cu indicatoare luminoase şi cu circulaţie într-un singur sens, viteza medie de marş poate fi aceeaşi ca pe timpul zilei. (11) Mărimea etapei şi viteza de marş se stabilesc în funcţie de: caracteristicile geoclimatice ale fâşiei; numărul, capacitatea şi practicabilitatea itinerarelor; existenţa obstacolelor; tipul i ce urmează să fie desfăşurată după deplasare; pregătirea forţelor şi caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor de deplasare. (12) Normele tactice privind deplasarea sunt (tabelul nr. 15):

5

Distanţa parcursă în 24 de ore.

192

Detalii Felul deplasării T.A.B. (Au.) Mixtă (Tc.,M.L.I.) Pe jos Pe schiuri

Etapa de marş (în km) în teren: mediu frământat

muntos

250

Viteza medie de deplasare (în km/h) în teren: mediu frământat muntos ziua

noaptea

ziua

noaptea

150

30- 40

25- 30

20- 25

15- 20

250

150

20- 30

15- 20

15- 20

10- 15

30 30

30 30

4- 5 5- 7

4- 5 5- 7

3- 4 4- 6

3- 4 4- 6

Tabelul nr. 15- Normele tactice privind deplasarea 612. - (1) Pentru odihna forţelor, verificarea stării tehnice a vehiculelor, ajustarea echipamentului şi materialelor, executarea mentenanţei, se stabilesc halte mici şi halte mari. Dacă marşul se execută pe distanţe mari (în mai multe etape), la sfârşitul fiecărei etape se execută odihna de zi/noapte. (2) Pe timpul staţionării în haltele mici, coloanele rămân orientate pe direcţia de deplasare fără să se disperseze şi se menţin distanţele între subunităţi. Autovehiculele se dispun pe partea dreaptă a itinerarului, în afara părţii carosabile. Când deplasarea se execută cu autovehiculele haltele mici se fixează astfel: prima după 1- 2 ore de marş, iar următoarele, după fiecare 2- 3 ore de marş (iarna după 11,5 ore de marş) şi au durata de 20- 30 minute. Când marşul se execută pe jos, prima haltă se fixează după 30 minute de la începerea acestuia, iar următoarele din 50 în 50 minute şi au o durată de 10 minute. (3) Haltele mari se stabilesc la începutul celei de-a doua jumătăţi a fiecărei etape de marş şi are o durată de 2- 4 ore. Dacă marşul se execută pe o distanţă mai mică de o etapă, noaptea şi iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează halte mari. (4) Odihna de zi (noapte) se fixează după fiecare etapă de marş. (5) Haltele mari şi odihna de zi/noapte se stabilesc în raioane situate în afara itinerarelor de marş şi în apropierea acestora, care oferă condiţii favorabile de asigurare şi protecţie, surse de aprovizionare cu apă şi posibilităţi de aprovizionare şi mentenanţă. (6) Pe timpul haltelor mari şi a odihnei de zi/noapte se execută următoarele activităţi: servitul mesei; mentenanţa şi completarea plinurilor; odihna personalului; stabilirea măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor. (7) Pe timpul odihnei de zi/noapte se pot schimba elementele de siguranţă a marşului. (8) Când deplasarea se execută pe jos, după 2- 3 zile de marş se dau 24 ore de odihnă. 613. - (1) Pentru recunoaşterea raioanelor haltelor mari şi odihnei de zi/noapte precum şi a itinerarelor de deplasare, se trimit grupuri de recunoaştere care, în funcţie de situaţie, se deplasează cu forţele de siguranţă sau de asigurare a marşului. (2) Când situaţia impune şi există resursa alocată, recunoaşterea se poate executa şi din elicopter. 193

614. - (1) În scopul coordonării deplasării coloanelor, pentru fiecare fâşie (itinerar) de marş se fixează un aliniament/punct iniţial şi aliniamente de coordonare. (2) Aliniamentul/punctul iniţial şi aliniamentele de coordonare nu se stabilesc pe cursuri de apă şi la punctele obligatorii de trecere. (3) Pentru fiecare aliniament se precizează timpul la care capul şi coada coloanelor trec pe la acesta. 615. - (1) Dispozitivul de marş reprezintă gruparea forţelor şi mijloacelor unităţii pentru executarea deplasării. (2) Constituirea dispozitivului de marş se face în aşa fel încât acesta să asigure: conducerea neîntreruptă şi deplasarea forţelor în timpul stabilit şi cu întreaga putere de luptă; trecerea rapidă, dacă situaţia impune, în dispozitivul premergător de luptă şi de luptă, precum şi angajarea luptei cu inamicul în condiţii favorabile; vulnerabilitate redusă faţă de loviturile inamicului executate cu aviaţia, rachetele şi sistemele de cercetare-lovire de înaltă precizie sau cu ADMNBC; deplasarea cu viteza stabilită pentru fiecare porţiune de itinerar. 616. - Dispozitivul de marş cuprinde, de regulă: elemente de cercetare; elemente de siguranţă şi de asigurare a deplasării; coloanele/coloana forţelor principale; subunităţile de logistică. (vezi anaxa nr.5). 617. - Elementele de cercetare sunt constituite de regulă din patrule de cercetare şi patrule de cercetare independente. 618. - (1) Elementele de siguranţă sunt: pichetele mobile de cap; pichetele mobile de spate sau de flanc; pichetele fixe de flanc. Aceste elemente se întăresc în mod corespunzător, în funcţie de posibilităţi şi de importanţa misiunii şi asigură: deplasarea neîntreruptă a coloanelor forţelor principale; prevenirea unui atac prin surprindere asupra acestora; zădărnicirea acţiunilor cercetării inamicului şi crearea condiţiilor favorabile pentru intrarea în acţiune în mod organizat a forţelor principale. (2) Compunerea şi distanţa la care se trimit elementele de siguranţă depind de situaţia şi condiţiile în care se execută marşul, caracterul acţiunilor inamicului, de misiunea de luptă a forţelor, şi dispozitivul adoptat, de caracteristicile terenului, numărul şi importanţa itinerarelor de deplasare. 619. - (1) Pichetele mobile de cap, spate sau flanc şi pichetele fixe de flanc se trimit conform precizărilor din “Manualul pentru luptă al companiei de infanterie”. (2) Atunci când este posibil, se realizează siguranţa din aer, prin patrule de elicoptere care acţionează pe direcţia de marş a forţelor principale. 620. - (1) Elementele de asigurare a deplasării se constituie în detaşamente de asigurare a mişcării, în scopul creării condiţiilor necesare executării marşului fără întreruperi, cu viteza stabilită şi în ritm constant. Acestea acţionează pe fiecare itinerar de deplasare având în compunere subunităţi de geniu dotate cu mijloacele tehnice necesare. (2) De regulă, detaşamentele acţionează înapoia siguranţei de marş şi sunt însoţite de grupe de evacuare-reparare. 621. - (1) Forţele principale cuprind forţele luptătoare şi de sprijin, mai puţin elementele constituite pentru siguranţa marşului, şi se deplasează, de regulă, pe coloane de subunităţi.

(2) Subunităţile logistice se deplasează în cadrul coloanei eşalonului căruia îi aparţin. (3) Pentru protecţia forţelor împotriva armelor de distrugere în masă, între coloanele de subunităţi se lasă o distanţă de 2- 3 km. 622. - (1) În cazul atacului din aer al inamicului se măresc distanţele dintre maşini şi unităţi (subunităţi) şi se continuă deplasarea, iar mijloacele aeriene deschid focul din mişcare. (2) Asupra grupurilor de cercetare-diversiune sau elementelor teroriste, care acţionează împotriva coloanelor aflate în deplasare se intervine cu elementele de siguranţă a marşului sau cu forţe destinate din timp pentru astfel de misiuni, iar forţele principale continuă deplasarea. În astfel de situaţii se cooperează şi cu celelalte forţe aparţinând sistemului naţional de apărare. 623. - Când inamicul întrebuinţează armele de distrugere în masă se iau măsuri de cercetare adecvate pe itinerarele de deplasare şi în raioanele contaminate, de salvare-evacuare şi de stingere a unor incendii, concomitent cu deplasarea pe itinerarele de rezervă (dacă este cazul) şi când este posibil, de executare a decontaminării. 624. - (1) Algoritmul pentru calculul marşului cuprinde (vezi anexa nr.6): a) stabilirea efectivelor şi tehnicii militare care va executa deplasarea pe calea ferată sau prin marş; b) stabilirea itinerarelor de marş de bază, de rezervă şi drumurilor de rocadă; c) kilometrarea itinerarelor de marş, pe hărţi 1: 200 000 din 10 în 10 km, iar pe hărţi 1: 100 000 din 5 în 5 km; d) repartizarea unităţilor/subunităţilor pe itinerarele de marş, stabilirea numărului coloanelor şi a ordinii în cadrul acestora; e) stabilirea şi constituirea în eşaloane de transport a forţelor şi mijloacelor care se deplasează pe calea ferată (când este cazul); f) stabilirea forţelor pentru cercetare, siguranţă şi asigurare a mişcării; g) calculul lungimii coloanelor de marş, a fiecărui itinerar şi distanţei între coloane; h) executarea tronsonării şi retronsonării itinerarelor de marş şi stabilirea restricţiilor pentru fiecare tronson; i) stabilirea haltelor, felul acestora, raioanele şi durata executării lor; j) stabilirea raionului odihnei de zi/noapte; k) stabilirea punctului iniţial pentru fiecare etapă a traseului punctelor de coordonare; l) întocmirea tabelului cu planificarea marşului; m) calculul marşului şi al transportului pe calea ferată şi înscrierea în tabel a datelor; n) organizarea staţionării; o) stabilirea măsurilor de asigurare a deplasării; p) stabilirea elementelor de comenduire şi îndrumare a circulaţiei (C.I.C.); organizarea şi materializarea serviciului C.I.C. ; q) aprobarea documentelor de conducere a marşului. (2) Formula de calcul pentru lungimea coloanei de marş (Lc) este:

Lc = (Nm – Nc)Dn + (Nc – 1)Dc , unde: Nm = numărul autovehiculelor Nc = numărul de coloane Dn = distanţa dintre autovehicule; Dc = distanţa dintre coloane. (3) Formula de calcul pentru timpul total de marş: Tt = Tm + Th + Tsc + Ta + Trez, unde: Tm = timp efectiv de marş; Th = timp de staţionare în halte; Tsc = timp de scurgere a coloanelor în raion; Ta = timp de ascundere şi mascare; Trez = timp de rezervă. (4) Formula de calcul a timpului de scurgere a coloanelor în raion: Lc – Ad Rn Tsc =

V 2

X

TT

unde: Lc = lungimea coloanei; Ad Rn = adâncimea raionului; V = viteza prin raion; TT = timpul de trecere X = coeficientul de relief (1 pentru şes, 1,1 pentru teren mediu frământat, 1,25 pentru teren muntos). 625. - (1) Marşurile solicită o planificare detaliată. Procesul de analiză a situaţiei ajută comandanţii şi statele lor majore în determinarea celei mai bune variante a deplasării. Această planificare cuprinde trei elemente care pot fi determinate în acelaşi timp, şi anume, nevoile pentru deplasare, posibilităţile de executare a marşului de către elementele organice, de cele primite ca întărire/în sprijin şi priorităţile. În planificare se mai iau în considerare următoarele: a) situaţia inamicului, condiţiile de teren şi de stare a vremii; b) modul de organizare a batalionului; c) măsurile de siguranţă, pe timpul deplasării şi la destinaţie; d) organizarea elementelor de marş; e) îmbarcarea militarilor şi echipamentului; f) activităţile de la destinaţie. 626. - (1) Tehnici de marş. În prima variantă, pe timpul zilei, distanţa dintre vehicule este de 20- 25 metri. Pe timpul nopţii distanţa se stabileşte astfel încât fiecare conducător auto să vadă luminile de semnalizare, mascate, ale vehiculului din faţă. Această tehnică se foloseşte în special în cazul marşurilor executate pe timpul nopţii, în condiţii de deplasare camuflată. Tehnica respectivă foloseşte la maxim capacitatea itinerarelor de marş, dar nu oferă o dispersare bună a coloanei. Normal densitatea de-a lungul itinerarului este de 30 vehicule pe km.

(2) Pentru o dispersare mai mare, o a doua variantă impune mărirea distanţei dintre vehicule. Această distanţă variază de la 50 la 100 de metri. Dacă este necesar, distanţa poate fi şi mai mare. Tehnica respectivă se foloseşte în special pe timpul marşurilor executate ziua. Densitatea vehiculelor variază de la 10- 15 vehicule pe km. (3) Pe timpul unui marş prin infiltrare (a treia tehnică), vehiculele se deplasează individual sau în grupuri mici, la intervale neregulate de timp, pentru a reduce riscul concentrării acestora într-un punct. Această tehnică asigură cea mai bună protecţie împotriva observării şi atacului inamicului. Ea se pretează atunci când există suficient timp şi spaţiu şi sunt realizate măsurile de siguranţă. 627. - (1) În teren muntos-împădurit marşul se pregăteşte şi se execută ţinând seama de caracteristicile drumului, de timp şi stare a vremii. (2) În locurile înguste şi greu accesibile, dacă este posibil, se lărgeşte partea carosabilă. La nevoie se amenajează drumuri ocolitoare. De asemenea, se prevăd măsuri pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea obstacolelor. (3) Toate instalaţiile hidrotehnice care prin distrugerea lor pot modifica rapid nivelul apei, iar prin aceasta periclitează situaţia subunităţilor, trebuie apărate împotriva atacurilor terestre şi din aer ale inamicului. (4) În sectoarele periculoase de drum se instalează balustrade şi indicatoare vizibile. (5) Subunităţile batalionului executa marşul, de regulă, combinat, pe autovehicule, până la limita maximă accesibilă permisă de capacitatea drumului şi panta acestuia, iar când acestea se îngustează şi devin poteci, militarii se debarcă de pe autovehicule şi continuă marşul pe jos. Subunităţile îşi transportă muniţia şi materialele pe purtători, pe poteci înguste şi în afara acestora (eventual prin escaladarea unor porţiuni din teren) până în raionul acţiunilor de luptă. Pentru trecerea râurilor de munte şi prăpăstiilor se folosesc podurile/punţile suspendate sau funiculare. (6) Subunităţile trebuie să aibă pregătite din timp mijloacele de trecere peste râurile de munte şi dispozitive pentru frânarea autovehiculelor. (7) De regulă, siguranţa flancurilor se execută prin pichete fixe de flanc care ocupă poziţii pe înălţimile dominante, îndeosebi la trecători şi pe podurile laterale care duc spre itinerarele de deplasare. (8) Când au fost semnalate grupuri de cercetare-diversiune se iau măsuri pentru întărirea siguranţei. 628. - (1) Pe timp de iarnă, cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute, executarea marşului necesită: a) pregătirea şi menţinerea drumurilor în stare practicabilă; b) luarea măsurilor pentru prevenirea degerării oamenilor; c) pregătirea tehnicii militare pentru funcţionarea în condiţiile unor temperaturi scăzute; d) asigurarea autovehiculelor cu accesorii şi mijloace necesare măririi capacităţii de trecere; e) acoperirea cu prelate a autovehiculelor destinate transportului militarilor. (2) În siguranţa de marş se includ autovehicule înzestrate cu echipament de buldozer pentru curăţirea zăpezii. Autovehiculele cu capacitate mare de trecere

(tractoare) se repartizează de-a lungul întregii coloane. Pe timpul haltelor, motoarele autovehiculelor se încălzesc câte 4-5 minute la fiecare jumătate de oră. Pentru încălzirea militarilor se execută cu aceştia alergări scurte. Este interzis ca militarii să stea pe zăpadă în poziţia culcat. (3) Când marşul se execută pe jos, în afara drumurilor sau pe drumuri înzăpezite, subunităţile din capul coloanei se schimbă după fiecare 20-30 minute. (4) Pe ger puternic se asigură militarilor hrană caldă. 629. - Când marşul se execută iarna, la temperaturi scăzute, pe jos, se impune ca: a) nici o parte a corpului să nu fie strânsă, în special încheieturile şi extremităţile (degetele mâinilor şi picioarelor să se mişte în mănuşi, respectiv în încălţăminte); b) să nu se strângă excesiv curelele de la raniţă, schiuri; c) executarea marşului cât mai uniform şi dozarea efortului spre a se evita transpiraţia corpului, alternativ cu răcirea sa; d) marşul să se execute în veston, iar scurtele să fie îmbrăcate numai în timpul haltelor; e) să nu se bea apă rece şi să nu se mănânce zăpadă; apa se va înlocui cu ceai sau cafea şi se va bea cu înghiţituri mici/rare; f) deschizătorii de pârtii să fie înlocuiţi cât mai des; g) să nu se stea jos pe timpul haltelor mici; h) haltele mari să se facă pe cât posibil în clădiri. 630. - Când unele obstacole nu pot fi trecute sau ocolite se prevăd din timp măsuri pentru transbordarea efectivelor, tehnicii şi materialelor, folosindu-se în acest scop toate mijloacele la dispoziţie. În acest caz, dincolo de obstacol, subunităţile continuă marşul pe jos, având muniţia şi materialele pe militari/purtători, iar autovehiculele vor fi trimise pe rute ocolitoare până la ajungerea din urmă a coloanei sau vor relua mişcarea după deschiderea drumului. PARAGRAFUL 1.3 Deplasarea prin transport 631. - (1) Transportul forţelor, tehnicii şi materialelor batalionului de infanterie se execută cu mijloace rutiere, feroviare, aeriene sau navale. (2) Pentru executarea transportului, batalionului de infanterie i se destină raioane pentru aşteptare (îmbarcare, debarcare, de adunare), staţii de cale ferată, porturi maritime/fluviale, aerodromuri (aeroporturi, terenuri de aterizare) de bază şi de rezervă. (3) Raioanele se aleg în funcţie de teren şi posibilităţile de mascare, la o distanţă optimă faţă de elementele de infrastructură utilizate. Acestea trebuie să ofere drumuri şi condiţii favorabile de ieşire rapidă, de protecţie şi ascundere a forţelor. (4) Dispunerea batalionului de infanterie în raioanele de aşteptare/de adunare se face pe eşaloane de transport, în ordinea în care se va executa deplasarea lor pentru îmbarcare/debarcare.

198

(5) Comandamentele (comenzile), personalul, tehnica şi materialele unei structuri tip unitate se îmbarcă, de regulă, întrunit, evitându-se fracţionarea acestora pe trenuri şi convoaie diferite. (6) Îmbarcarea şi debarcarea se execută în timp scurt, în ordine, disciplinat, luându-se măsuri pentru evitarea accidentelor şi deteriorarea tehnicii. 632. - Transportul pe mijloacele rutiere din parcul public se organizează şi se execută pentru eşaloanele ale căror mijloace auto din dotare au fost avariate şi nu satisfac nevoile de deplasare a personalului, tehnicii militare şi materialelor. 633. - (1) Transportul pe mijloace feroviare constituie principalul procedeu de deplasare a forţelor pe distanţe mari, dar poate fi folosit şi pentru deplasarea pe distanţe mici atunci când căile de comunicaţie rutieră sunt impracticabile, când se impune economisirea motoresurselor sau menajarea stării operative a tehnicii. (2) Batalionul de infanterie se transportă pe calea ferată în întregime. 634. - (1) Pentru îmbarcare/debarcare, în funcţie de situaţia concretă, Batalionul de infanterie are nevoie de un număr variabil de staţii de cale ferată. (2) Staţiile care au capacitatea rampelor redusă pot fi asigurate cu rampe mobile, îndeosebi pentru tehnica blindată pe şenile. (3) Când, datorită unor distrugeri sau din alte motive, deplasarea pe calea ferată s-a întrerupt şi nu poate fi reluată în timp scurt sau să fie varientată pe alte direcţii, se face transbordarea pe alte mijloace sau se continuă deplasarea prin marş. 635. - (1) Transportul pe mijloace aeriene se execută în următoarele situaţii: când celelalte căi de comunicaţie sunt insuficient dezvoltate, au suferit distrugeri sau au fost contaminate, devenind impracticabile; când se impun deplasări urgente de forţe şi mijloace pentru executarea unor manevre; pentru evacuarea răniţilor; pentru aprovizionarea urgentă cu muniţii, alimente şi carburanţi; pentru transportul unor ofiţeri de legătură sau curieri. (2) Transportul pe mijloace aeriene se execută cu aeronave de transport. De regulă, la destinaţie, personalul şi tehnica sunt debarcate. (3) În anumite situaţii, unele materiale se paraşutează sau delestează de la mică înălţime în locurile stabilite şi marcate de forţele ce le vor utiliza. În ambele situaţii se iau măsuri pentru strângerea, paza şi transportul materialelor direct la unităţile cărora le sunt destinate. 636. - (1) Transportul pe mijloace navale se execută pe mare şi pe cursuri (canale) de apă navigabile, cu nave de transport singulare sau în sistem convoi de nave, în vederea desantării şi ducerii acţiunilor de luptă pe litoral pe litoral, fluviu sau în deltă ori pentru constituirea unor grupări de forţe în aceste zone. (2) Organizarea transportului pe nave maritime sau fluviale (îmbarcarea, constituirea convoiului, asigurarea acestuia) se face de către comandantul (comandamentul) unităţii navale, iar în perioada de la îmbarcare până la debarcare, forţele ce se transportă se subordonează comandanţilor de nave. (3) De regulă, pe o navă se îmbarcă o unitate sau subunitate cu întregul efectiv şi cu dotarea de care dispune.

199

PARAGRAFUL 1.4 Deplasarea combinată 637. – (1) Deplasarea combinată este utilizată de către batalionul de infanterie, de regulă, pentru dislocarea dintr-un raion în altul, adoptând concomitent sau succesiv, atât marşul cât şi transportul. (2) În situaţia executării concomitente a marşului şi transportului, planificarea deplasării trebuie să fie astfel întocmită încât forţele şi mijloacele să ajungă în raionul stabilit, pe cât posibil, în acelaşi timp. La acest tip de acţiune se recurge cel mai frecvent, atunci când unitatea execută deplasarea pe distanţe mari şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante ale inamicului. PARAGRAFUL 1.5 Pregătirea şi executarea deplasării 638.-Pregătirea deplasării cuprinde următoarele activităţi: stabilirea, cercetarea şi recunoaşterea itinerarelor de deplasare; recunoaşterea raioanelor de îmbarcare (debarcare, transbordare), a celor de plecare şi de adunare; pregătirea forţelor pentru marş/transport; stabilirea măsurilor de creştere a capacităţii de trecere în punctele obligatorii; luarea deciziei; planificarea marşului şi transmiterea misiunilor la subordonaţi; organizarea conducerii; organizarea asigurării operaţiilor şi protecţiei forţelor (cu accent deosebit pe protecţia antiaeriană); organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; realizarea logisticii. 639. - Planificarea deplasării forţelor ţine seama de: misiunea şi concepţia comandantului eşalonului superior; timpul disponibil şi distanţa pe care se face deplasarea; compunerea dispozitivului de marş; regulile privind îndrumarea circulaţiei şi măsurile de control necesare; misiunile ulterioare; situaţia inamicului (terestru şi aerian), inclusiv riscurile NBC; gradele relative de mobilitate; disponibilitatea fâşiilor, numărul şi capacitatea itinerarelor disponibile; condiţiile de teren şi de vreme; alte deplasări, inclusiv traficul populaţiei civile; capacitatea de a întreţine şi repara drumurile şi alte căi de comunicaţie. 640. - (1) Conducerea pe timpul deplasării se asigură din punctul de comandă care se deplasează pe itinerarul (direcţia, traiectul) şi în coloana (eşalonul, convoiul) stabilite de comandant, de regulă, în cadrul forţelor principale. (2) Atunci când deplasarea se execută pe mai multe direcţii, pe una din acestea se poate organiza un punct de comandă ajutător. (3) Pentru conducerea forţelor pe timpul deplasării, comandamentul batalionului organizează (din perioada când acestea se află în raioanele de concentrare, adunare, îmbarcare sau debarcare) un sistem de comunicaţii bazat pe reţeaua de sprijin. La nevoie, se pot folosi mijloace de comunicaţii cu fir (în primul rând, cele din sistemul de telecomunicaţii teritorial), mijloace mobile şi radioreleu, iar în cadrul subunităţilor şi prin mijloace de semnalizare. (4) Folosirea mijloacelor de comunicaţii, indiferent de tip, are loc la ordin şi cu respectarea regimului impus de regulile de trafic. (5) Sistemul de comunicaţii trebuie să asigure conducerea forţelor atât pe timpul marşului cât şi la ajungerea în noul raion (pe timpul trecerii la îndeplinirea misiunii). 200

641. - Păstrarea secretului asupra scopului şi destinaţiei deplasării unităţilor se asigură prin limitarea numărului de persoane care au acces la informaţii şi care participă la pregătirea acesteia. SECŢIUNEA a 2 - a Staţionarea PARAGRAFUL 2.1 Generalităţi 642. - Batalionul de infanterie se poate găsi în staţionare înainte sau după executarea unor operaţii ori pe timpul opririlor de durată mai mare pentru odihna personalului, în urma deplasării acestora prin marş pe distanţe mari. 643. - Staţionarea are ca scop asigurarea condiţiilor necesare forţelor pentru pregătirea în vederea îndeplinirii unei noi misiuni, refacerea puterii de luptă, reluarea sau executarea marşului. 644. - (1) Staţionarea batalionului de infanterie se poate executa într-un raion unitar sau în raioane disparate pe subunităţi. (2) În funcţie de situaţie, batalionul de infanterie poate staţiona în raioane de mobilizare, de concentrare, de dispunere, de regrupare, de plecare şi al odihnei de zi. Acestea pot fi de bază şi de rezervă. 645. - Raionul de staţionare trebuie să asigure, după caz: posibilitatea ieşirii rapide şi în mod organizat a unităţii din raion; dispunerea dispersată şi în ascuns a forţelor; protecţia forţelor împotriva loviturilor inamicului, drumuri de acces pentru mijloacele de transport; posibilitatea adunării rapide a forţelor în caz de pericol şi deplasarea acestora pe direcţiile ameninţate; condiţii de odihnă şi adăpostire; o stare sanitară epidemiologică corespunzătoare; surse locale de aprovizionare cu diferite materiale şi în special, cu apă potabilă; terenuri de aterizare pentru elicoptere; posibilităţi de mentenanţă a tehnicii şi de asistenţă medicală; folosirea sistemului de telecomunicaţii teritorial. 646. - După stabilirea raioanelor de staţionare, comandantul asigură cercetarea şi recunoaşterea acestora, precum şi legătura cu organele administraţiei publice locale, iar intrarea forţelor este precedată de instalarea elementelor de conducere, comenduire şi îndrumare a circulaţiei, cercetare, siguranţă terestră şi aeriană. 647. - (1) Relieful raionului repartizat constituie un aspect care poate influenţa staţionarea batalionului de infanterie. (2) Zonele de şes sunt dezavantajoase din punct de vedere al executării în secret a unor activităţi ce se derulează pe timpul pregătirii şi realizării staţionării, cum ar fi: concentrarea şi realizarea în acelaşi timp a dispersării forţelor şi mijloacelor; executarea mascării şi a manevrei în ascuns impune luarea unor măsuri suplimentare datorită lipsei acoperirilor; amenajarea genistică impune un timp mai mare, aceasta executându-se de regulă pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă; deplasarea forţelor şi mijloacelor este îngreunată datorită servituţilor impuse de posibilităţile mari de cercetare şi observare ale inamicului. (3) Regiunile deluroase şi de podiş cuprinse între 200- 800 m favorizează concentrarea, mascarea unităţilor/subunităţilor, a tehnicii militare şi accesul relativ 201

uşor al acestora. Asigură o bună protecţie împotriva efectelor ADMNBC şi a sistemelor incendiare folosite de inamic în raionul de staţionare. (4) În contextul aceloraşi particularităţi ale terenului se poate aprecia şi faptul că în regiunile deluroase şi de podiş, manevra şi deplasarea subunităţilor şi a tehnicii în/din raionul de staţionare al batalionului de infanterie se desfăşoară cu dificultate, impusă de creşterea unghiului de pantă, existenţa căilor adânci sau largi ale râurilor, ori de distrugerile pe care le poate produce inamicul în punctele obligatorii de trecere. (5) Terenul muntos împădurit este accidentat, cu diferenţe mari de altitudine între puncte relativ apropiate, comunicaţiile sunt puţine şi greu accesibile pentru majoritatea categoriilor de tehnică militară, ceea ce impune ca raionul de staţionare al batalionului de infanterie să fie ales în aşa fel încât să satisfacă o bună cercetare, cunoaştere şi împărţire corespunzătoare a suprafeţelor de responsabilitate ale unităţilor şi subunităţilor; repartiţia optimă, de la început, a forţelor şi mijloacelor pentru a evita manevrele inutile de pe o direcţie pe alta. (6) În teren muntos împădurit batalionul de infanterie staţionează în apropierea drumurilor şi culoarelor pentru a asigura ieşirea rapidă a subunităţilor şi tehnicii pe direcţiile de acţiune, precum şi desfăşurarea în vederea respingerii unor eventuale atacuri ale inamicului. Este interzisă staţionarea în raioanele unde sunt posibile inundări, avalanşe de pietre, stânci şi zăpadă. Pentru protecţia împotriva incendiilor şi prevenirea extinderii acestora se pregătesc variante de ieşire din raionul respectiv. (7) În localităţi şi zone industriale staţionarea batalionului de infanterie se organizează pe cvartale şi cartiere, iar ocuparea acestora de către trupe se face numai după repartizarea lor pe unităţi/subunităţi. Pe timpul staţionării se folosesc şi parcurile. Pentru localizarea şi stingerea incendiilor, limitarea efectelor provocate de dărâmături şi inundaţii, batalionul de infanterie împreună cu subunităţile de pompieri şi formaţiunile de protecţie civilă, constituie elemente de salvare - evacuare. (8) La dispunerea în localităţi, batalionul de infanterie trebuie să aibă în vedere unele particularităţi, astfel: dispunerea trupelor se va face în primul rând în localurile cu destinaţie comună (şcoli, case de cultură, săli de spectacole) pentru a evita cartiruirea militarilor în mod individual sau în grupuri mici, ceea ce ar duce la răspândirea acestora pe o suprafaţă mare. Trebuie să se ţină seama că o companie poate fi cartiruită într-un bloc sau grup de case, iar batalionul într-un sat mai mare sau în 3-4 blocuri mijlocii. 648. - (1) Raionul de staţionare al batalionului de infanterie, de regulă, se stabileşte de către statul major al eşalonului superior. (2) Când nu este posibil ca raionul de staţionare să fie recunoscut din timp, pentru această activitate se destină o grupă de recunoaştere formată din: 1 ofiţer din S.3 sau şeful acestuia; 1 ofiţer cu cercetarea; câte 1-2 ofiţeri şi 1-2 gradaţi de la fiecare subunitate de batalionului; 1 patrulă de cercetare formată dintr-o grupă de cercetare, întărită cu cercetaşi de geniu, NBC şi de transmisiuni. 649. - (1) Grupa de recunoaştere desfăşoară următoarele activităţi: a) precizează în teren raioanele de staţionare, de bază şi de rezervă, locul punctelor de comandă şi fâşiile de siguranţă ale subunităţilor; a) precizează măsurile de asigurare a acţiunilor şi protecţiei forţelor; 202

b) stabileşte itinerarele de deplasare în/din raioanele de dispunere, de bază şi de rezervă; c) precizează locul lucrărilor de adăpostire şi a celor uşor inflamabile, stabilind măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi stingerea incendiilor; d) precizează direcţiile probabile de pătrundere a inamicului spre raionul de staţionare şi în raport cu acestea, modul de acţiune al subunităţilor batalionului; e) precizează semnalele şi modul de realizare a conducerii. (2) Şeful grupei de recunoaştere ia legătura cu organele administraţiei locale, în scopul precizării posibilităţilor, priorităţilor de aprovizionare, de lucru şi nevoilor de comunicaţii zonale. (3) Atunci când forţele se dispun în raioane care au fost ocupate anterior de către inamic, înainte de ajungerea batalionului de infanterie în astfel de locuri statul major desfăşoară următoarele activităţi: a) organizează cercetarea terestră, nucleară, biologică, chimică şi de geniu şi deminarea raioanelor; a) organizează adunarea, evidenţa şi paza tehnicii militare şi a materialelor părăsite; b) stabileşte posibilităţile de consum a apei, a alimentelor, şi a diferitelor categorii de muniţii, de folosire a armamentului, explozivilor şi a materialelor rămase după părăsirea raionului de către inamic; c) determină raioanele în care inamicul foloseşte staţii de bruiaj cu o singură întrebuinţare, tipul şi caracteristicile lor şi modul de scoatere din funcţiune a acestora. PARAGRAFUL 2.2 Dispozitivul de staţionare 650. - Dispozitivul de staţionare se compune din: elementele de cercetare; elementele de siguranţă; forţele principale; sistemul de conducere; sistemul logistic. (vezi anexa nr.7) 651. - (1) Elementele de cercetare descoperă forţele inamicului care au posibilitatea executării unor atacuri prin surprindere, descoperă (capturează, distrug) grupurile de cercetare-diversiune, precum şi elementele teroriste ale acestuia, observă permanent drumurile de intrare/ieşire în/din raion, determină porţiunile de drum distruse sau contaminate RBC şi posibilităţile de varientare, determină starea elementelor sistemului teritorial de comunicaţii şi descoperă noi surse de apă. (2) Elementele de cercetare se constituie într-un sistem alcătuit din punctele de observare şi patrulele de cercetare independente care acţionează în faţa elementelor de siguranţă, pe direcţiile cele mai probabile de acţiune ale inamicului. 652. – (1) Elementele de siguranţă au rolul de a preveni forţele principale împotriva unor atacuri prin surprindere ale inamicului, de a întârzia operaţiile acestuia, a asigura intrarea organizată în a forţelor şi mijloacelor destinate distrugerii/neutralizării inamicului care atacă şi de a împiedica pătrunderea unor elemente de cercetare, cercetare-diversiune şi teroriste, precum şi a unor persoane civile neautorizate spre raionul de staţionare al forţelor principale. 203

(2) Forţele aflate în staţionare organizează siguranţa nemijlocită, iar când există pericolul de a fi atacate de inamic şi siguranţa staţionării. (3) Siguranţa nemijlocită se organizează de fiecare subunitate din cadrul batalionului de infanterie şi se compune din posturi de pază/luptă independente şi patrule. Postul de pază/luptă independent are valoarea unei grupe şi se trimite la o distanţă de până la 1,5 km. (4) Siguranţa de staţionare se organizează de batalionul de infanterie şi se realizează prin: pichete de pază/independente; posturi de pază/independente; patrule; pânde; posturi de observare. (6) Pichetul de pază sau pichetul de pază independent, de valoare pluton, ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de 500- 1000 m, primeşte o fâşie de responsabilitate cu o lărgime de până la 2 km şi poate fi trimis la o distanţă de până la 5 km faţă de unităţile/subunităţile cărora le face siguranţa. (7) Postul de pază independent sau postul de pază are valoarea unei grupe de infanterie şi poate acţiona independent sau în cadrul plutonului care se constituie în pichet de pază/independent. Acesta se trimite la o distanţă de 1,5 km - 2 km atunci când acţionează pe transportor amfibiu blindat (maşina de luptă a infanteriei) sau până la 1 km, când acţionează pe jos. (8) Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare frontală de până la 200 m şi primeşte o fâşie de responsabilitate cu o lărgime de până la 600 m. (9) Elementele de siguranţă părăsesc raionul/aliniamentul/poziţia sau se retrag la ordinul sau cu aprobarea comandantului eşalonului care le-a trimis în misiune. 653. - Forţele principale se dispun în raionul de staţionare într-o anumită ordine, în aşa fel încât ieşirea din propriul raion să se facă rapid pentru constituirea oportună a grupărilor de forţe şi mijloace în cadrul dispozitivului ordonat. 654. - (1) Sistemul de conducere, de regulă, se instalează către centrul raionului de staţionare al unităţilor şi dacă situaţia permite, în localităţi sau păduri, cu respectarea strictă a regulilor de mascare. (2) În interiorul raionului de staţionare şi pe principalele căi de acces, precum şi pe căile de deplasare spre raionul de staţionare de rezervă, se organizează serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei. 655. - (1) Sistemul logistic se organizează ţinându-se seama de specificul i. (2) Subunităţile de logistică se dispun în apropierea căilor de aprovizionare şi evacuare către latura raionului opusă direcţiei celor mai puternice acţiuni probabile ale inamicului, în raioane de dispunere care să asigure condiţii de dispersare, de dispunere mascată şi de pază a diferitelor elemente de logistică, precum şi accesul mijloacelor de transport. 656. - Schimbarea raioanelor de staţionare se execută cu aprobarea eşalonului superior, iar în situaţii de urgenţă, din proprie iniţiativă, raportându-se despre aceasta. PARAGRAFUL 2.3 Activităţi desfăşurate în raionul de staţionare 657. - (1) Raioanele de staţionare se ocupă, pe cât posibil, în condiţii de vizibilitate redusă, iar activităţile şi acţiunile desfăşurate pe timpul staţionării sunt determinate de: situaţia în care are loc staţionarea; scopul şi durata acesteia; nivelul 204

puterii de luptă a forţelor; gradul de completare cu personal, tehnică şi materiale; specificul activităţilor ce vor urma. (2) Forţele care staţionează, desfăşoară un complex de activităţi care vizează, în esenţă, pregătirea operaţiilor preconizate, completarea cu resurse umane şi materiale şi mentenanţa tehnicii militare. 658. - (1) Activităţile ce au loc pe timpul staţionării se desfăşoară cu respectarea strictă a cerinţelor şi normelor de mascare. (2) Deplasarea personalului şi a tehnicii de regulă se execută pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă. (3) Când forţele se găsesc în raionul odihnei de zi/noapte, pe timpul deplasării prin marş, transporturile logistice se fac numai pentru completarea cu resursele materiale absolut necesare, pentru refacerea plinurilor de carburanţi-lubrifianţi, asigurarea hrănirii efectivelor şi executarea asistenţei medicale de urgenţă. (4) Dacă staţionarea forţelor este mai îndelungată, unităţile organizează şi desfăşoară instrucţia, respectând măsurile de mascare şi de protecţie. (5) Sistemul de comunicaţii al forţelor aflate în raioane de staţionare trebuie să asigure legăturile necesare conducerii acestora şi menţinerea legăturii cu eşalonul superior. Pentru realizarea legăturilor se folosesc mijloace cu fir, mobile, poştale şi de semnalizare, precum şi linii/canale din sistemul de telecomunicaţii teritorial. 659. - (1) Amenajarea genistică a raionului de staţionare, de regulă, începe imediat ce acesta a fost ocupat. (2) Când este posibil, unele lucrări de reparare şi amenajare a drumurilor se execută înaintea intrării în raion, cu participarea populaţiei civile din zonă. 660. - Pe timpul staţionării se asigură conlucrarea cu organele administraţiei locale pentru a pune la dispoziţie unele forţe ale sistemului naţional de apărare în vederea participării la realizarea unor măsuri de siguranţă, executarea lucrărilor genistice şi la organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, precum şi pentru folosirea unor resurse din zonă. SECŢIUNEA a 3 - a Regruparea 661. - Prin regrupare forţele îşi schimbă locul de dispunere sau acţiune (manevra de forţe şi mijloace) în vederea constituirii unui nou dispozitiv adecvat situaţiei existente în acel moment, având ca scop: restructurarea dispozitivului de ; crearea unei grupări de forţe pe o altă direcţie; întărirea unor grupări de forţe care au suferit pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei de luptă; deplasarea forţelor şi mijloacelor în vederea scoaterii lor de sub loviturile inamicului; schimbarea raionului de dispunere al batalionului de infanterie (unităţilor, subunităţilor). 662. - (1) Regruparea trebuie să fie simplă şi realistă, pregătită minuţios, să se desfăşoare rapid şi în secret, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă şi să se execute pe baza unei bune cunoaşteri a situaţiei. (2) În anumite condiţii, regruparea se poate executa şi pe timp de zi. 663. - Pentru pregătirea şi desfăşurarea regrupării, comandantul are în vedere: natura dispunerii viitoare (dintr-un raion în alt raion, dintr-un dispozitiv de în altul, 205

dintr-un raion în dispozitiv de ); finalitatea regrupării (cu sau fără înlocuirea forţelor); natura deplasării (marş, transport, deplasare combinată); scopul; forma de luptă în curs de desfăşurare/viitoare; acţiunile inamicului; terenul. 664. - (1) Regruparea forţelor se execută prin următoarele procedee: din adâncime spre front; de-a lungul frontului; dinspre front spre spate; combinat. (2) Regruparea din adâncime spre front se execută prin deplasarea parţială sau în totalitate a forţelor din eşalonul doi, a forţelor de sprijin şi a altor forţe pentru realizarea noului dispozitiv în alte raioane de acţiune sau întărirea apărării pe direcţiile ameninţate. (3) Regruparea de-a lungul frontului presupune deplasarea parţială sau totală a forţelor din eşalonul doi, forţelor de sprijin şi a altor forţe, dintr-un sector al frontului într-altul, în scopul mutării efortului de pe o direcţie pe alta sau pentru restructurarea dispozitivului. (4) Regruparea dinspre front spre spate se execută prin scoaterea unor forţe din compunerea grupării de angajare sau prin deplasarea forţelor din eşalonul doi/rezervelor şi a celor de sprijin în raioane sau pe aliniamente mai în spate, în scopul refacerii puterii de luptă sau pentru constituirea unei noi grupări de forţe necesare îndeplinirii altor misiuni. (5) Batalionul de infanterie execută, de regulă, regrupări prin procedeul combinat. (6) Pe timpul regrupării, forţele trebuie să-şi menţină puterea de luptă la un nivel care să-i permită trecerea la îndeplinirea oricărei misiuni. 665. - Regruparea subunităţii din eşalonul unu, de regulă, este precedată, de înlocuirea ei şi se execută în vederea constituirii unui nou dispozitiv sau când aceasta şi-a pierdut puterea de luptă. 666. - Pentru subunităţile care se regrupează, se stabilesc raioane de adunare care, în principiu, sunt dispuse între forţele din eşalonul unu şi forţele din eşalonul doi ale eşalonului superior, avându-se în vedere existenţa drumurilor de acces, posibilitatea deplasării în ascuns, mascarea activităţilor şi elementelor de dispozitiv şi posibilitatea dispunerii dispersate a forţelor. 667. - Regrupările din fâşia batalionului de infanterie se execută potrivit concepţiei comandantului acesteia, iar cele care se desfăşoară prin fâşiile vecinilor sau în zona de spate a eşalonului superior se organizează pe baza ordinului comandantului acestuia. 668. - Pentru pregătirea regrupării se desfăşoară următoarele activităţi: studierea şi elaborarea cursurilor i; transmiterea ordinelor preliminare către subordonaţi; elaborarea documentelor necesare ieşirii din raioanele/aliniamentele ocupate, constituirii dispozitivului de deplasare şi desfăşurării i în zona finală; transmiterea ordinului de , pe măsura elaborării şi pe urgenţe; organizarea recunoaşterilor de-a lungul itinerarelor de deplasare şi în raionul/pe aliniamentul final; organizarea i şi a cooperării; stabilirea şi aplicarea măsurilor de asigurare a i şi protecţiei forţelor pe timpul executării regrupării. 669. - Studierea şi elaborarea cursurilor i au la bază analiza situaţiei şi estimările modulelor din comandament, ale ofiţerilor de armă şi/sau ale comandanţilor unităţilor de sprijin şi presupun: 206

a) stabilirea celor mai favorabile itinerare de deplasare pentru ieşirea din dispozitivul de şi ocuparea noilor aliniamente de către subunităţile organice şi cele primite ca întărire; b) executarea recunoaşterilor; c) culegerea şi verificarea ultimelor informaţii despre: situaţia inamicului şi caracterul acţiunilor sale, atât pe aliniamentul iniţial şi de-a lungul itinerarelor de deplasare cât şi pe aliniamentul final; amenajarea genistică a terenului şi existenţa posibilităţilor de varientare a punctelor obligatorii de trecere; liniile de comunicaţii fir construite, starea acestora, capacitatea şi posibilităţile lor de lucru; caracteristicile itinerarelor de deplasare (lungimea, capacitatea şi starea lor). 670. - Regruparea se consideră încheiată atunci când comandantul batalionului de infanterie raportează eşalonului superior că toate forţele de care dispune sunt în raionul sau dispozitivul ordonat. SECŢIUNEA a 4 - a Înlocuirea 671. - (1) Înlocuirea este o prin care o batalionul de infanterie trece în locul altui batalion şi îşi asumă răspunderile celui înlocuit, constând în predarea (primirea), la ordin, de către (către) unităţi a fâşiilor (raioanelor, aliniamentelor) ce le deţin (le vor deţine), în vederea îndeplinirii unor noi misiuni de către fiecare în parte. (2) Înlocuirea poate avea loc simultan în întreaga fâşie sau pe etape. (3) Înlocuirea se desfăşoară în ascuns şi, de regulă, precede acţiunea de regrupare. 672. - Înlocuirea are ca scop creşterea eficienţei operaţiilor viitoare prin: restructurarea dispozitivului; întărirea unor subunităţi care au suferit pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei de luptă armată; transferul responsabilităţii pentru o misiune. 673. - (1) În ofensivă, înlocuirea se execută în următoarele situaţii: când forţele care atacă sunt aduse din adâncime şi ocupă baza de plecare, preluând raioanele/sectoarele forţelor din contact; când forţele din contact îşi restructurează dispozitivul în vederea trecerii la ofensivă; când o parte din subunităţi şi-au pierdut puterea de luptă pe timpul desfăşurării ofensivei. (2) În apărare, înlocuirea unei subunităţi poate avea loc când: şi-a pierdut puterea de luptă sau este trecută în eşalonul doi; trece la îndeplinirea unei noi misiuni pe o altă direcţie; eşalonul superior îşi reconstituie eşalonul doi/rezerva consumată. (3) Indiferent de forma de luptă, înlocuirea trebuie să se facă în timp scurt, de regulă, în aceeaşi noapte. 674. - Operaţiile desfăşurate pentru realizarea înlocuirii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: reducerea timpului de înlocuire prin optimizarea relaţiei posibilităţi- necesităţi; devansarea şi surprinderea inamicului prin eficientizarea activităţilor de cercetare, păstrarea secretului şi mascarea acţiunilor; elaborarea unei concepţii simple şi realiste; exercitarea unei conduceri continue, suple şi active.

207

675. - Misiunea este determinată de: intenţia comandantul; tipurile de operaţii în care forţa respectivă a fost angajată; cursul operaţiilor probabile ale inamicului; natura forţelor care o execută. 676. - Pe timpul înlocuirii, comandantul batalionului de infanterie are în vedere contracararea următorilor factori de risc: concentrarea forţelor într-un spaţiu restrâns; posibilitatea apariţiei confuziei (datorită funcţionării simultane a două sisteme de comandă într-o singură zonă); prezenţa simultană a forţelor care înlocuiesc şi a celor înlocuite în acelaşi spaţiu. 677. - Înlocuirea forţelor se execută prin următoarele procedee: înlocuirea forţelor dintr-un raion cu alte forţe; trecerea către înainte prin dispozitivul forţelor aflate la contact în vederea desfăşurării i ofensive; trecerea către înapoi prin dispozitivul forţelor care ocupă o fâşie (raion, poziţie) de apărare. 678. - (1) Pentru pregătirea şi desfăşurarea i de înlocuire comandantul batalionului trebuie să aibă în vedere: siguranţa şi protecţia forţelor; stabilirea din timp a legăturii; executarea cercetării pentru stabilirea posibilităţilor de acţiune ale inamicului în fâşia/raionul/poziţia preluată; realizarea unui schimb detaliat de informaţii referitoare la situaţia operativă actuală; ordinele şi planurile de în vigoare; delimitarea fâşiei, dispunerea elementelor de dispozitiv şi existenţa căilor de comunicaţie; stabilirea itinerarelor de deplasare; stabilirea fâşiilor/raioanelor/aliniamentelor unităţilor subordonate (inclusiv cele de concentrare şi de desfăşurare); sincronizarea; sprijinul prin foc executat de către subunităţile aflate în dispozitiv în folosul celor care se deplasează; organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; succesiunea şi termenele de înlocuire; misiunile, itinerarele şi procedeele de deplasare; ora trecerii pe la punctele (aliniamentele) iniţiale şi cele de coordonare; reducerea vulnerabilităţii prin deplasarea pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă. (2) Când înlocuirea se execută prin trecerea către înainte prin dispozitivul de al forţelor aflate la contact în plus se stabilesc: aliniamente şi zone de coordonare şi control; momentul începerii atacului; durata şi perioada în care forţele aflate la contact asigură sprijinul atacului; cerinţe specifice de cercetare; relaţiile de comandă. (3) Când înlocuirea se execută prin trecerea către înapoi prin dispozitivul forţelor care se apără în spate, se mai stabilesc: măsuri pentru asigurarea trecerii din timp a elementelor neimplicate în acţiunile în curs de desfăşurare, pentru reducerea densităţii forţelor din raion; itinerarele pentru deplasare; aliniamentul de predare a luptei; raionul în care se deplasează/adună sau se desfăşoară forţele care se înlocuiesc/care înlocuiesc. 679. - Pentru asigurarea controlului şi a flexibilităţii pe timpul executării înlocuirii trebuie stabilite măsuri grafice de control. Acestea cuprind: a) stabilirea raioanelor- subunităţilor înlocuite li se stabilesc raioane de adunare, iar celor care înlocuiesc raioane de plecare; la fixarea acestora trebuie să se ţină seama de existenţa drumurilor de acces care să asigure deplasarea în ascuns a forţelor şi dispunerea lor în cadrul raioanelor în mod dispersat, fără a fi observate/simţite de inamic; a) stabilirea punctelor de contact- de regulă, acestea sunt desemnate de către comandantul batalionului care va fi înlocuit pentru a uşura stabilirea legăturii între 208

subunitatea care vine la înlocuire şi călăuzele din batalionul care va fi înlocuit; în unele situaţii este necesar să fie stabilite mai multe puncte de contact; b) stabilirea punctelor de despărţire- punctele de despărţire sunt acele locuri în care rolul călăuzei încetează, iar responsabilitatea pentru conducerea forţelor revine în întregime comandantului acestora; c) stabilirea itinerarelor; toate subunităţile trebuie să respecte itinerarele de deplasare în scopul evitării apariţiei confuziei şi a fratricidului; în măsura posibilităţilor este recomandabil să fie stabilite itinerare diferite pentru batalionul înlocuit şi cea care vine la înlocuire; este responsabilitatea comandantului batalionului înlocuit să se asigure că deplasările se execută conform planului. 680. - (1) La primirea ordinului de înlocuire, comandantul batalionului care înlocuieşte, împreună cu comandantul celui care este înlocuit execută recunoaşterea pe timpul căreia ia cunoştinţă de: a) dispunerea inamicului, dacă batalionul înlocuit este în contact cu acesta; a) poziţia batalionului (inclusiv poziţiile tuturor posturilor de observare şi a sistemului de avertizare timpurie); b) poziţia punctului de comandă; c) poziţiile armamentului principal şi a tehnicii blindate; d) organizarea sistemului de lovire; e) amenajarea genistică, dispunerea barajelor şi gradul lor de pregătire; f) itinerarele de deplasare în ascuns a subunităţilor spre locul de înlocuire; g) posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; h) locurile unde călăuzele întâmpină subunităţile ce sosesc şi ordinea de înlocuire; i) modul de asigurare permanentă a comunicaţiilor între subunitatea înlocuită şi cea care înlocuieşte, în vederea asigurării recunoaşterii trupelor proprii, sincronizării acţiunii, evitării confuziei şi fratricidului. (2) Comandantul batalionului care înlocuieşte precizează comandanţilor subordonaţi: a) raioanele de plecare şi modul de ieşire din acestea; a) când începe şi când se termină înlocuirea şi modul de luare în primire a punctelor de sprijin; b) unde vor fi întâmpinaţi de călăuze; c) itinerarele de deplasare şi posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; d) măsurile pentru asigurarea i; e) modul de acţiune în cazul unui atac din partea inamicului. (3) Comandantul batalionului care se înlocuieşte este obligat să precizeze comandanţilor subordonaţi: a) modul de predare a raionului şi locul de adunare după înlocuire; a) măsuri de mascare şi pentru acoperirea înlocuirii; b) câte călăuze şi de la ce subunităţi se destină pentru însoţirea subunităţilor care iau în primire; 209

c) unde şi când trebuie să sosească acestea şi pe ce itinerare trebuie să conducă subunităţile care sosesc pentru înlocuire; d) unde sunt instalate posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; e) timpul când începe şi se termină înlocuirea; f) modul de acţiune în cazul trecerii inamicului la ofensivă pe timpul înlocuirii. 681. - (1) Comandantul de batalionului trebuie să ia în considerare factorii misiune, inamic, forţe, teren şi vreme, timp şi civili (MIFT-TC). (2) Misiune. Ambii comandanţi de batalion, odată ce au înţeles misiunea, trebuie să-şi coordoneze planurile şi să asigure coordonarea între subordonaţii principali. (3) Inamic. O schimbare a datelor despre inamic ajută comandantul înlocuitor să-şi modifice apărarea sau planurile de atac. Inamicul nu trebuie să ştie că o înlocuire este pe punctul de a se petrece. Pe timpul concentrării de forţe, creşte vulnerabilitatea lor la un atac inamic şi este necesară, chiar stringentă siguranţa acţiunilor. (4) Forţe. Dispoziţia şi puterea soldaţilor proprii trebuie să fie luate în considerare când se execută o înlocuire. Cunoaşterea dispunerii şi puterii de luptă a subunităţilor proprii îl ajută pe comandantul de batalion să planifice rutele şi priorităţile pentru înlocuire. În apărare comandantul care înlocuieşte trebuie să compare organizarea sa cu cea a batalionului care este înlocuit. Aceasta asigură continuitatea apărării. Dacă este necesar comandantul modifică conceptul de înlocuire. O înlocuire este întreprinsă pentru a menţine integritatea tactică a poziţiei şi pentru a oferi cea mai puţin favorabilă ţintă pentru armele de distrugere în masă şi mijloacele de foc. Subunităţile de sprijin de luptă trebuie să fie înlocuite după subunităţile pe care le sprijină. (5) Teren şi vreme. Terenul trebuie să fie cercetat şi rutele alese să asigure cele mai mari posibilităţi de acoperire şi de mascare pentru subunităţile nou introduse. Rutele pentru subunităţile care sosesc şi care pleacă trebuie să fie alese pentru a preveni punctele de blocare şi masările de trupe. Vizibilitatea limitată ajută la asigurarea siguranţei pentru înlocuire. (6) Timp. O înlocuire poate fi întreprinsă într-o noapte sau într-o perioadă mai lungă. O înlocuire într-o noapte măreşte densitatea soldaţilor şi vulnerabilitatea lor la atacul convenţional sau cu ADMNBC. Acest dezavantaj este compensat de faptul că o înlocuire mai rapidă reduce şansele de descoperire şi simplifică comanda şi controlul problemelor, asociate cu amestecarea forţelor. (7) Civilii. În zona de operaţii în care urmează să se execute înlocuirea accesul civililor trebuie interzis. Deoarece, se va produce o mare aglomerare de forţe prezenţa civililor nu este de dorit. 682. - (1) Succesiunea înlocuirii este bazată pe dispoziţia batalionului înlocuit, misiunile ei şi acţiunile probabile ale inamicului din zonă. Pentru a reduce vulnerabilitatea subunităţilor, succesiunea trebuie să asigure o înlocuire rapidă. O dată ce succesiunea este determinată, trebuie să fie încadrată în timp. (2) Cea mai bună succesiune a înlocuirii, când sunt forţe puţine în faţă, este din adâncime către front, iar când sunt mai multe forţe înaintate, dinspre front către 210

adâncime. Dacă atacul inamic este posibil, prima subunitate pentru înlocuire trebuie să fie cea cu misiunea mai dificilă. Dacă este posibil ca o anume subunitate să fie descoperită, acea subunitate trebuie să fie programată pentru înlocuire ultima. Aceasta permite cel mai bine soldaţilor să ocupe poziţiile înainte ca subunitatea să fie descoperită. (3) Cea mai lentă metodă este înlocuirea pe rând/succesiv a subunităţilor. Această metodă ar putea fi cerută când numărul de căi de deplasare este limitat. Când două sau mai multe subunităţi sunt gata pentru a se mişca pe aceeaşi cale de deplasare, este necesar un supracontrol. Pentru a simplifica coordonarea şi transferul echipamentului, muniţiei excedentare, combustibilului, apei şi proviziilor medicale şi a asigura pregătirea subunităţilor din organică, înlocuirea se realizează într-o succesiune bine determinată. (4) Cea mai rapidă metodă este înlocuirea tuturor subunităţilor în acelaşi timp. În acest caz securitatea este sacrificată deoarece toate subunităţile se mişcă în acelaşi timp. Când grupurile de comandă şi pregătirea de luptă sunt puse la punct, iar planurile şi echipamentul au fost transferate, subunităţile batalionului care înlocuieşte se deplasează toate odată de-a lungul căilor stabilite. Deşi înlocuirea se petrece în fiecare poziţie în acelaşi timp, subunităţile înlocuite se retrag imediat după ce au fost schimbate. Ele nu le aşteaptă pe celelalte subunităţi ale batalionului. (5) Batalionul de infanterie înlocuitor menţine pe recepţie redusă legăturile radio, până când responsabilitatea sistemului sau zonei este transferată asupra lui. Unitatea ce trebuie înlocuită menţine un trafic normal. Coordonarea între subunităţi este îndeplinită de batalion în punctele de contact destinate. În funcţie de situaţie, unitatea înlocuită retrage câte o subunitate sau toate în acelaşi timp. Comandantul şi statul major stabilesc din timp succesiunea retragerii. (6) Pe baza succesiuni probabile a înlocuirii, comandanţii de batalion trebuie să ia în considerare următorii factori: puterea de luptă a companiilor; caracteristicile terenului; posibilităţile inamicului; necesitatea controlului subunităţilor; misiunile ulterioare ale companiilor. 683. - (1) Coordonarea detaliată şi contactul se execută la punctul de comandă al unităţii înlocuite. Tabelele cu elementele de tragere, coordonatele obiectivelor şi schemele grafice trebuie să fie date unităţii care soseşte, pentru a asigura continuitatea focului. (2) Înlocuirea mijloacelor de sprijin prin foc se petrece după înlocuirea tuturor subunităţilor luptătoare. De aceea, mijloacele de sprijin prin foc ale unităţii înlocuite sprijină ambele batalioane. Imediat după ce înlocuirea subunităţilor luptătoare este realizată, mijloacele de sprijin disponibile se deplasează rapid pentru a asigura sprijinul prin foc. 684. - Timpul pentru transferul comenzii poate fi specificat în ordinul comandantului brigăzii. Dacă nu, comandanţii batalioanelor pot cădea de acord asupra succesiunii şi timpului pentru transferul comenzii. De regulă, transferul se petrece când două treimi din unitatea înlocuitoare se află pe poziţii, comandanţii subordonaţi de pe linia frontului şi-au asumat responsabilitatea pentru sectoarele lor, iar comandantul unităţi sosite are comunicaţii suficiente pentru a controla întreaga fâşie. 211

685. - (1) Acţiunile inamicului pe timpul înlocuirii. Prezenţa grupului de comandă al unităţii înlocuitoare la postul de comandă de bază al batalionului ce urmează a fi înlocuit simplifică coordonarea rapidă şi acţiunea în cazul acţiunilor inamicului pe timpul înlocuirii. (2) Dacă unitatea înlocuitoare este lovită cu foc de către inamic, ea anunţă imediat cealaltă unitate şi comandamentul care direcţionează înlocuirea. (3) Dacă nu a fost transferată comanda, unitatea înlocuitoare trece imediat sub conducerea batalionului de înlocuit. Ea se integrează în poziţiile acesteia şi porneşte un trafic radio normal. Acţiunile de foc ale artileriei unităţii înlocuitoare se conduc de comandantul unităţi care se înlocuieşte. Dacă a fost transferată comanda, comandantul batalionului înlocuit şi statul său major trec sub conducerea unităţii înlocuitoare. 686. - (1) Transferul de echipament. Echipele de servanţi ai armamentului terestru nu trebuie deplasate. Redispunerea lor este dificilă când înlocuirea lor se execută în condiţii de vizibilitate redusă. Pentru a păstra secretul pe timpul înlocuirii, comandanţii desfăşoară activităţi obişnuite în fâşia de apărare. (2) Următoarele echipamente pot fi înlocuite: afetul de mitralieră şi alte accesorii pentru servanţii armamentului sau echipamentului; provizii deficitare sau în exces; cabluri; senzori amplasaţi. 687. - Securitate şi pierderi prevăzute. Măsurile de securitate includ folosirea legăturilor fir ca mijloc principal de comunicaţii. Staţiile radio sunt folosite cât mai puţin, pentru a preveni descoperirea de către inamic a înlocuirii. Subunităţile care pleacă îşi manevrează staţiile radio până când înlocuirea este completă. De asemenea, planurile de înlocuiri asigură protecţia secretului şi a surprizei. Unitatea înlocuită trebuie să menţină aspectele normale ale activităţii. Unitatea înlocuitoare trebuie să se conformeze acestor aspecte până când înlocuirea este realizată complet. 688. - (1) Conducerea i de înlocuire se execută de la punctul de comandă al unităţii care se înlocuieşte, unde trebuie să se dispună şi comandantul unităţii care înlocuieşte, împreună cu grupa sa specială. (2) Dacă pe timpul înlocuirii inamicul trece la ofensivă, conducerea forţelor se realizează de către comandantul unităţii care se înlocuieşte, luând în subordine şi forţele unităţii care înlocuieşte. 689. - Ordinul de înlocuire. Comandantul de batalion emite ordinul său după realizarea planificării şi coordonării acţiunilor. La completarea ordinului, grupul de comandă rămâne la punctul de comandă de bază al unităţii înlocuite până când se realizează înlocuirea. Personalul grupului de comandă completează procedura de conducere a forţelor şi începe înlocuirea conform ordinului de înlocuire. Ordinul de înlocuire trebuie să conţină următoarele: a) timpul efectiv al responsabilităţii pentru fâşia de acţiune, poziţiile de luptă sau pentru zonă; b) planul sprijinului prin foc; c) consideraţiile privind siguranţa acţiunilor; d) timpul, metoda şi succesiunea înlocuirii; e) itinerarele şi măsurile de control ale momentelor importante/critice; f) concepţia misiunii ulterioare; 212

g) localizarea şi transferul responsabilităţilor pentru baraje şi alte obstacole; h) transferul muniţiei şi materialelor către unităţile/subunităţile înlocuitoare. 690. - Păstrarea secretului se realizează prin interzicerea lucrului în emisie al mijloacelor radio şi folosirea numai a mijloacelor de comunicaţii prin fir şi a ofiţerilor de legătură. În caz de atac prin surprindere, se folosesc şi mijloacele de comunicaţii radio. SECŢIUNEA a 5 - a Înaintarea spre contact PARAGRAFUL 5.1 Generalităţi 691. - Prin înaintarea spre contact batalionul de infanterie caută să realizeze sau să restabilească legătura cu inamicul. Înaintarea spre contact se deosebeşte de lupta de întâlnire, unde contactul este realizat în mod neprevăzut. 692. - (1) Prin deplasarea spre inamic, batalionul de infanterie încearcă să realizeze sau să restabilească contactul cu inamicul în condiţiile cele mai favorabile pentru forţele principale. (2) Cercetarea are un rol deosebit pentru a câştiga şi menţine iniţiativa. (3) Elementele de siguranţă ale inamicului sunt distruse sau neutralizate, astfel încât să nu fie împiedicată deplasarea forţelor principale. (4) Se iau măsuri pentru siguranţa flancurilor. 693.- Deplasarea spre inamic este întotdeauna executată în vederea desfăşurării luptei următoare şi este încheiată când forţele principale sunt dispuse în conformitate cu planul comandantului. Acţiunile de luptă următoare vor fi determinate de misiunea încredinţată forţelor principale care poate decurge din situaţia lor în momentul realizării contactului. 694. - Înantarea spre contact cuprinde: a) distrugerea sau determinarea retragerii elementelor minore ale inamicului; b) cucerirea terenului de importanţă tactică. PARAGRAFUL 5.2 Desfăşurarea luptei 694. - (1) Pe timpul deplasării, ritmul de înaintare se schimbă în conformitate cu situaţia concretă. Acţiunea rapidă, îndrăzneaţă, trebuie combinată cu menţinerea echilibrului şi controlului, astfel încât reacţia inamicului şi schimbările din teren să poată fi depăşite fără probleme. (2) Comandanţii subordonaţi trebuie să fie pregătiţi să acţioneze curajos conform intenţiei comandantului batalionului de infanterie şi misiunii lor, pentru a surprinde inamicul, a-l dezorganiza şi a exploata succesul. (3) Înaintarea spre contact ia sfârşit atunci când misiunea planificată este îndeplinită sau când acţiunea inamicului cere desfăşurarea şi concentrarea efortului forţelor principale. 695. - (1) Un batalion de infanterie care execută deplasarea spre inamic va forma următoarele elemente de dispozitiv: pichetul mobil de cap, pichetul mobil de de flanc şi pichetul mobil de spate, precum şi forţele principale. 213

(2) Pichetul mobil de cap are misiunea de a obţine informaţii despre inamic şi a preveni acţiunile care ar putea întârzia forţa principală. Componenţa, mărimea şi acţiunile forţei de acoperire pot influenţa întregul curs al luptei. Ea trebuie să aibă o mobilitate ridicată să fie echilibrată, capabilă să atace sau să distrugă elementele de cercetare inamice să înlăture obstacolele şi să descopere căi ocolitoare, sigure, să apere poziţiile dominante şi să neutralizeze unităţile inamice înaintate. Elicopterele de sprijin şi forţele blindate asigură mobilitatea şi flexibilitatea necesare, precum şi cercetarea oportună pe timpul deplasării. ( (4) Pichetul mobil de flanc şi pichetul mobil de spate, protejează forţele principale de observarea terestră şi atacurile prin surprindere. Ele trebuie să fie suficient de puternice pentru a înfrânge forţe inamice mici sau pentru a întârzia atacurile puternice până când forţa principală poate fi desfăşurată. (5) Forţele principale constituie puterea principală de luptă a forţei. Subunităţile acesteia sunt organizate în elemente de arme întrunite şi sunt dispuse în coloană, astfel încât să permită folosirea manevrabilităţii maxime în timpul deplasării sau când contactul cu inamicul a fost realizat. Dispunerea forţelor principale faţă de forţa de siguranţă constituie un element foarte important al deciziei comandantului. Observarea, supravegherea şi strânsa coordonare cu cercetarea aeriană contribuie la securitatea forţelor principale. 696. - (1) Planificarea trebuie făcută prin cea mai bună utilizare a informaţiilor din toate sursele, incluzând recunoaşterea aeriană care va fi de o importanţă deosebită. (2) Atunci când situaţia permite, deplasarea se execută pe mai multe coloane. Acesta dă posibilitatea forţelor luptătoare să se desfăşoare cu rapiditate şi măreşte libertatea de acţiune pe orice direcţie. (3) Elementele de siguranţă au o importanţă deosebită, deoarece batalionul este vulnerabil pe toate direcţiile. (4) Condiţiile de vizibilitate redusă asigură o anumită protecţie faţă de observarea inamicului şi atacul aerian, dar pot crea dificultăţi în stabilirea legăturii, în coordonare şi orientare. Aceste neajunsuri sporesc necesitatea folosirii mijloacelor de supraveghere şi cercetare în situaţii de vizibilitate redusă. 697. - (1) Executarea deplasării se face sub acoperirea forţei de siguranţă, care include întotdeauna elemente de cercetare, ale cărei misiuni pot fi: a) să descopere şi să stabilească tăria poziţiilor inamicului; b) să descopere şi să exploateze orice intervale, astfel încât să asigure informaţii despre posibile căi pentru învăluire sau ocolire cu avangarda şi forţa principală; c) să obţină informaţii despre căile de comunicaţii, obstacole şi condiţiile de teren care afectează deplasarea şi să înlăture obstacolele, dacă este necesar; d) să realizeze pătrunderi adânci sau să dezorganizeze comunicaţiile inamicului şi activităţile de logistică sau, dacă este posibil, să ocupe puncte obligatorii de trecere (poduri, defilee, etc.). (2) Întrebuinţarea în luptă a pichetului mobil de cap şi a forţei principale depinde de numărul de comunicaţii accesibile. 214

(3) Ritmul de înaintare este diferit de-a lungul frontului în funcţie de teren, descoperirea din timp a dispunerii şi valorii poziţiilor inamicului corelată cu posibilitatea ocolirii acestora. (4) Dispunerea elementelor din compunerea forţelor principale trebuie să fie suficient de flexibilă pentru a permite acesteia: a) să preia misiunea forţelor de siguranţă; b) să schimbe direcţia sau itinerarul oricăruia din elementele forţei principale fie pentru a ocoli poziţiile inamice, fie pentru a folosi căi de comunicaţii mai avantajoase; c) să acţioneze împotriva inamicului care a fost ocolit sau care stânjeneşte forţele principale. (5) Desfăşurarea siguranţei de flanc şi pichetului mobil de cap se bazează pe evaluarea acţiunilor inamicului. În unele situaţii, protecţia flancului poate fi asigurată de către o formaţiune de flanc. Forţele blindate de cercetare sunt destinate să protejeze flancurile batalionului de infanterie de înaintare prin deplasarea pe o comunicaţie paralelă cu direcţia principală de efort sau prin pichetarea căilor de apropiere. Este puţin probabil ca ele să lupte împotriva unei forţe inamice puternice, de aceea vor realiza înştiinţarea din timp despre apropierea inamicului, care apoi poate fi respins de către rezerve. (6) La realizarea contactului, viteza, manevra şi iniţiativa sunt condiţii care pot învinge inamicul înainte ca el să poată acţiona. Succesiunea acţiunilor la contact poate fi următoarea: a) acţiunea executată de forţa de siguranţă pentru a distruge/neutraliza sau a fixa inamicul în timp ce el este ocolit; b) manevra imediată şi de amploare pentru a verifica rezistenţa inamicului şi a găsi intervale sau puncte slabe. (7) Menţinerea unui ritm înalt de înaintare este extrem de importantă. Comandantul poate ordona ca rezistenţele inamicului să fie fixate de către forţele care iau contactul cu acestea şi ocolite de către forţele din eşalonul I , urmând ca distrugerea/neutralizarea lor să fie realizată de către forţele din eşalonul II. PARAGRAFUL 5.3 Sprijinul de luptă 698. - (1) Artileria asigură sprijinul oportun, precis şi eficient pentru angajarea inamicului şi menţine libertatea de acţiune pentru a ocoli sau pentru a ataca forţele acestuia. Focul intens reduce nevoia de a desfăşura trupele la realizarea contactului cu inamicul. (2) Deoarece, apropierea de inamic este o deplasare susţinută aceasta cere o deosebită coordonare a sprijinului prin foc. Artileria şi aruncătoarele trebuie să acţioneze în aşa fel încât în orice moment, să fie asigurat sprijinul maxim. Observatorii de artilerie trebuie să însoţească elementele înaintate şi subunităţile de pe flancurile expuse pericolului. 699. - Sprijinul aerian tactic este destinat pentru: a) a ajuta la protejarea subunităţilor înainte de atacul aerian al inamicului; b) a asigura date şi informaţii despre inamic; 215

c) a asigura sprijin aerian nemijlocit pentru a completa focul artileriei, în special, atunci când nu este posibil ca aceasta să-şi concentreze focul; d) a interzice unităţilor inamice să se retragă sau să fie întărite. e) reaprovizionarea şi evacuarea aero-medicală. 700. - Elicopterele de sprijin sunt folosite, în special pentru următoarele misiuni: a) cercetare şi supraveghere; b) angajarea în luptă a tancurilor inamice; c) exercitarea controlului şi comenzii; d) cucerirea punctelor şi obiectivelor importante din teren. 701. - Apărarea antiaeriană trebuie să urmărească neîntrerupt înaintarea forţelor batalionului de infanterie. Pentru a realiza aceasta, mijloacele terestre de apărare antiaeriană trebuie să aibă prioritate de deplasare între pichetul mobil de cap şi forţele principale. Misiunile probabile includ acoperirea punctelor vulnerabile în timpul deplasării pe căile de acces, precum şi în cazul unor acţiuni importante cum ar fi un atac, traversarea unui râu sau ruperea apărării. 702. – Subunităţile de geniu au un rol important în deschiderea şi menţinerea viabilităţii itinerarelor/drumurilor prin folosirea tehnicii de geniu. De asemenea, ele au ca misiuni să sprijine trupele din forţele de siguranţă, să treacă peste obstacole, să execute acţiuni de deminare şi să sprijine apărarea flancurilor. Geniştii şi echipamentul lor greu trebuie să fie astfel dispuşi încât să se poată desfăşura rapid când este necesar. Un element de cercetare genistică trebuie să se deplaseze cu capul colonei, iar mijloacele genistice pot fi dispuse spre partea din faţă a acesteia. PARAGRAFUL 5.4 Comanda şi controlul 703. - (1) Comandanţii trebuie să se dispună cât mai înaintat cu putinţă, astfel încât să poată intra în luptă imediat şi să poată folosi cu maximum de eficienţă posibilităţile ivite. (2) Relaţiile de comandă stabilite sunt influenţate de distanţe şi deplasarea rapidă şi trebuie să fie stabilite dinainte. (3) Punctele de comandă sunt în mişcare, în special la nivelurile inferioare. (4) Coordonarea cu Forţele Aeriene de sprijin presupune rezolvarea unor aspecte specifice. (5) Responsabilităţile de comandă pentru fiecare itinerar/drum şi pentru controlul circulaţiei, trebuie să fie stabilite cu claritate, de la început. Sistemul de control al circulaţiei trebuie să fie apt să: a) schimbe cu uşurinţă ordinea de marş pe itinerarele alocate; b) îmbunătăţească măsurile pentru a menţine itinerarele deschise; c) ajute la fluidizarea circulaţiei pentru a sprijini unităţile să ajungă la destinaţie în timp util. PARAGRAFUL 5.5 Sprijinul logistic 216

704. - Sprijinul logistic trebuie planificat atât pentru cerinţele deplasării cât şi pentru cerinţele preconizate ale oricărei misiuni următoare. Problema sprijinului în deplasare este aceea a lungimii liniilor de aprovizionare determinate de continua deplasare a forţelor. Deoarece, în astfel de situaţii, mijloacele de transport sunt rareori suficiente, trebuie făcut un calcul atent al cerinţelor preconizate şi stabilite priorităţile. 705. - (1) La începutul acţiunii, subunităţile trebuie să aibă plinurile realizate şi să fie pregătite pentru a fi în măsură să execute reaprovizionarea cu combustibil pe timpul deplasării. (2) Depozitele de materiale de geniu pentru repararea drumurilor şi podurilor pot fi constituite prin misiuni de transport la scară mare. Este important ca mijloacele de întreţinere şi reparaţii să fie astfel dispuse pentru a menţine deschise itinerarele şi a ajuta unităţile. 706. - Formaţiunile medicale trebuie să se deplaseze împreună cu batalionul de infanterie şi să fie apte pentru a asigura tratament imediat, în timpul deplasării. Când contactul cu inamicul este realizat, ele trebuie să stabilească cu rapiditate al doilea aliniament al formaţiunilor medicale rapide. Elicopterele trebuie să fie folosite pentru evacuarea cazurilor urgente pe măsură ce liniile de comunicaţie se extind. SECŢIUNEA a 6 - a Lupta de întâlnire PARAGRAFUL 6.1 Generalităţi 707. - (1) Lupta de întâlnire are loc atunci când forţele inamicului şi cele proprii se află în mişcare, în sensuri contrare şi pe aceeaşi direcţie, iar fiecare urmăreşte să-şi realizeze scopurile stabilite, prin lupte ofensive. (2) Lupta de întâlnire presupune executarea unui atac din mişcare, atunci când forţele proprii au reuşit devansarea în desfăşurare a inamicului. (3) În situaţia în care inamicul a reuşit devansarea în desfăşurare, forţele proprii trec iniţial la apărare, urmând ca îndeplinirea scopului final să se realizeze prin ofensivă din contact. (4) Atunci când forţele şi mijloacele la dispoziţie nu permit angajarea decisivă a inamicului cu şanse de succes şi nu există posibilitatea primirii oportune de întăriri, comandantul poate decide să evite contactul cu inamicul, sau să rupă lupta după ciocnirea iniţială. (5) Abilitatea comandantului de a prevedea lupta de întâlnire şi de a utiliza eficient întreaga putere de luptă aflată la dispoziţia sa, constituie baza succesului luptei. (6) Comandantul menţine permanent libertatea de acţiune necesară păstrării iniţiativei, câştigând timp prin folosirea informaţiilor oportune şi a posibilităţilor de manevră, precum şi prin organizarea în timp scurt a cooperării şi conducerii, acordând atenţie protecţiei flancurilor şi intervalelor. 708. - De regulă, lupta de întâlnire se produce în timpul deplasării spre inamic şi se finalizează, într-un atac rapid. În luptele ofensive, de apărare sau de întârziere, lupta de întâlnire poate marca un moment de tranziţie în care se poate decide natura 217

acţiunilor viitoare. Chiar atunci când forţele principale sunt în apărare, atacă sau întârzie, elemente singulare ale acestora, se pot găsi în situaţii care au caracteristicile luptei de întâlnire. Deşi forţele de nivel divizie sau mai mari, care au suficient spaţiu de manevră pot fi implicate în mod ocazional ca un întreg în lupta de întâlnire, aceasta este, de regulă, întâlnită la nivel brigadă, batalion şi mai jos. 709. - Situaţiile în care se poate produce lupta de întâlnire sunt următoarele: a) când o forţă care se deplasează, fie tactic, fie în coloană de marş, ia contact cu inamicul despre care forţele proprii nu au sau au foarte puţine informaţii; b) întâmplător sau când cercetarea nu a dat rezultate; c) când ambele părţi sunt conştiente una faţă de cealaltă şi decid să atace fără întârziere în încercarea de a obţine avantaj de poziţie, a câştiga teren de importanţă tactică, a menţine ritmul ofensivei sau a determina supremaţia asupra inamicului; d) în momentul în care o forţă se desfăşoară rapid pentru apărare, în timp ce alta se pregăteşte să o împiedice. 710. - (1) Câştigarea şi menţinerea iniţiativei este principiul de bază în lupta de întâlnire. Aceasta dă comandantului libertatea de acţiune de care el are nevoie, fie pentru îndeplinirea misiunii iniţiale, fie pentru o nouă misiune dacă acesta hotărăşte astfel. (2) Lupta de întâlnire obligă comandantul să reanalizeze şi, adesea, să-şi adapteze planul iniţial. Succesul depinde în mare măsură de viteza de reacţie a comandantului şi a forţelor acestuia, iar decizia are în vedere una din cele trei tipuri majore de acţiuni (apărare, atac sau întârziere) pe care o consideră cea mai potrivită în situaţia dată. 711. - Caracteristicile luptei de întâlnire sunt date de lipsa informaţiilor despre inamic şi de timpul scurt de care comandantul dispune pentru a analiza cât mai rapid posibil situaţia. Succesul se bazează, în primul rând, pe abilitatea comandantului de a prevedea lupta de întâlnire şi de a desfăşura rapid şi în totalitate puterea de luptă aflată la dispoziţia sa. Acţiunea energică, curajoasă a comandanţilor subordonaţi este adesea cheia succesului. Preluarea cu promptitudine a controlului asupra situaţiei reduce rapid şansele inamicului de a-şi realiza planurile şi poate ajuta la menţinerea libertăţii de acţiune. 712. - Lupta de întâlnire împotriva unui inamic superior impune ca forţa din siguranţa de luptă să-l angajeze în luptă pe inamic cu întreaga capacitate de luptă disponibilă pentru a-l împiedica să-şi desfăşoare forţele şi să folosească terenul favorabil. Chiar dacă inamicul este mult mai puternic sau dacă acesta dispune de o capacitate de luptă superioară, este necesar să se asigure timpul necesar punerii în aplicare a hotărârii luate de către eşalonul superior, în funcţie de situaţia concretă PARAGRAFUL 6.2 Desfăşurarea luptei 713. - (1) Organizarea şi planificarea trebuie să aibă în vedere dificultatea prevederii detaliilor. Totuşi, o un batalion de infanterie care a fost desfăşurată în conformitate cu principiile tactice este în măsură să reacţioneze adecvat în majoritatea situaţiilor. 218

(2) Estimarea de informaţii trebuie actualizată fără întrerupere pe timpul procesului de planificare, concomitent cu realizarea unor variante de plan general, nu foarte detaliate. Se acordă o atenţie deosebită terenului, stării vremii şi hărţii pentru a prevedea cât mai exact zona în care ar putea avea loc lupta de întâlnire. În plus, se au în vedere, cu prioritate, cele mai recente rapoarte de cercetare. 714. - (1) Executarea acţiunii este determinată în mare măsură de decizia comandantului ale cărui forţe realizează contactul cu inamicul, în privinţa modului de abordare a luptei, decizie în care el nu trebuie să piardă din vedere misiunea iniţială. Dacă este obligat să se abată de la aceasta, atunci va trebui să rămână, cel puţin, în cadrul general al intenţiei şi concepţiei comandantului eşalonului superior. Pe de altă parte, el nu trebuie să evite responsabilitatea sa de a acţiona independent. Indiferent ce decizie ia, aceasta trebuie să fie raportată imediat la comandantul eşalonului superior. (2) Una din primele misiuni ale comandantului în lupta de întâlnire este să stabilească dispunerea şi organizarea inamicului. El trebuie să aprecieze în special situaţia la flancurile acestuia. În timp ce caută să identifice punctele slabe ale inamicului, comandantul trebuie să se asigure că propriile flancuri sunt în siguranţă. (3) Adeseori nu este posibilă utilizarea imediată a tuturor forţelor pe care comandatul doreşte să le desfăşoare în lupta de întâlnire. În acest caz, el trebuie să stabilească din timp o ordine de prioritate pentru desfăşurare. Pe tot parcursul acţiunii, el trebuie să aibă o imagine clară a dispunerii şi situaţiei tuturor elementelor forţei sale. (4) Decizia comandantului referitoare la continuarea luptei de întâlnire trebuie, oricând este posibil, să se bazeze pe analiza personală a situaţiei din teren. Cu toate acestea, el nu trebuie să piardă prea mult timp pentru obţinerea unor informaţii detaliate. El trebuie să realizeze că se află într-o competiţie de timp şi spaţiu, cu comandantul inamic. De aceea, este foarte important ca, înainte de declanşarea acţiunii, comandantul să analizeze posibilele căi de comunicaţie pentru deplasare şi să stabilească orice zonă din teren care poate fi folositoare; aceste lucruri trebuie să fie foarte clare pe toată durata deplasării. (5) Viteza de reacţie şi puterea de foc considerabilă a elicopterelor de luptă le permite să fie angajate foarte rapid împotriva inamicului, în lupta de întâlnire. PARAGRAFUL 6.3 Sprijinul de luptă 715. - (1) Artileria şi aruncătoarele trebuie să asigure disponibilitatea permanentă a sprijinului prin foc pentru susţinerea elementelor înaintate ale forţei aflate în mişcare. Valoarea sprijinului prin foc iniţial la dispoziţia forţelor implicate în lupta de întâlnire depinde de organizarea deplasării stabilită de către comandant. (2) Observatorii înaintaţi de artilerie trebuie să fie repartizaţi la elementele înaintate ale forţei luptătoare. 716. – Subunităţile de apărare antiaeriană organice sau date ca întărire trebuie să asigure acoperirea forţelor care se deplasează, scop în care sistemele de apărare antiaeriană sunt dispuse de-a lungul căilor aeriene de acces ale inamicului. Se 219

are în vedere şi faptul că forţele terestre inamice sunt adesea sprijinite de elicoptere de sprijin şi se pot apropia sub acoperire aeriană sau transportate aerian. 717. – Subunităţile de geniu trebuie să fie uşor de repartizat pentru misiuni de mobilitate şi contramobilitate. Rapida desfăşurare a geniştilor poate fi crucială în etapele intermediare ale luptei. Utilizarea rapidă şi corespunzătoare a echipamentului de geniu poate asigura libertatea de manevră a trupelor proprii şi interzice pe cea a inamicului. PARAGRAFUL 6.4 Comanda şi controlul 718. - (1) Lupta de întâlnire prezintă o serie de particularităţi ale comenzii şi controlului, determinate, în special, de faptul că forţele se află în deplasare. (2) Iniţial, comandantul are puţine informaţii referitoare la compunerea, dispunerea şi intenţiile inamicului şi este posibil să fie necesar să ceară confirmarea privind dispunerea forţelor proprii. Rapoartele imediate privind situaţia reală de la comandanţii subordonaţi sunt esenţiale pentru a-şi fundamenta planul de operaţii. (3) Fiind în mişcare, statul major poate avea o eficacitate redusă în executarea activităţilor specifice de planificare şi organizare a luptei. În plus, statul major poate fi dispersat sau comandantul poate fi separat de acesta. (4) Unităţile se deplasează fără a folosi traficul radio şi au nevoie de timp mai mare pentru stabilirea legăturilor reciproce. (5) Când probabilitatea întâlnirii cu inamicul este mare, comandanţii trebuie să fie dispuşi cât mai în faţă pentru a putea comunica între ei, chiar dacă statele lor majore nu o pot face, temporar. PARAGRAFUL 6.5 Sprijinul logistic 719. - Sprijinul logistic al luptei trebuie să dea posibilitatea comandantului să câştige şi să menţină iniţiativa şi să fie capabil să răspundă prompt la rapidele schimbări care pot apare în spaţiul de luptă. Deoarece informaţiile disponibile sunt limitate, comandanţii care asigură sprijinul logistic al luptei trebuie să fie pregătiţi pentru situaţii neprevăzute. Acest lucru este posibil prin menţinerea la cota maximă a nivelului de asigurare cu materiale. 720. - (1) Planificarea sprijinului logistic este focalizată pe sprijinul rapidităţii de reacţie a forţelor proprii, viteza fiind un criteriu major al succesului. (2) La eşalonul superior celui care este în contact, sprijinul logistic al luptei trebuie orientat prioritar spre formaţiunea sau subunitatea implicată în luptă atât pe timpul acesteia cât şi după aceasta. Sprijinul logistic poate include: a) aprovizionarea cu muniţie, dacă există timp sau după regrupare; b) realimentarea după regrupare; c) deplasarea înaintată a sprijinului medical şi elaborarea planului de evacuare a răniţilor şi bolnavilor; d) asigurarea unei disponibilităţi maxime a tehnicii atât în cursul luptei de întâlnire cât şi în pregătirea acţiunilor ulterioare; e) planificarea pentru recuperarea tehnicii. 220

SECŢIUNEA a 7 - a Joncţiunea forţelor PARAGRAFUL 7.1 Generalităţi 721. - ( 1) Operaţia de joncţiune are loc atunci când forţele proprii urmează să se întâlnească în teritoriul controlat de inamic. (2) Joncţiunea constă în stabilirea contactului dintre două sau mai multe subunităţi proprii, care pot avea aceleaşi misiuni sau misiuni diferite. (3) În acţiunea de joncţiune, poate fi necesară distrugerea/neutralizarea inamicului dintre aceste forţe înainte de stabilirea contactului. 722. - Misiunea de realizare a acţiunii de joncţiune va fi dată întotdeauna, în contextul unei alte misiuni pentru forţele implicate. De regulă, aceasta presupune stabilirea locului sau a căii de comunicaţie pe care urmează să aibă loc joncţiunea. Foarte adesea se stabileşte şi un reper de timp pentru aceasta. 723. - Situaţiile în care se realizează joncţiunea pot fi următoarele: a) joncţiunea cu forţele încercuite sau cu cele izolate - poate avea loc în interiorul poziţiilor de apărare ale acelor forţe sau, atunci când joncţiunea este combinată cu acţiunea de ieşire din încercuire, într-un alt loc dinainte stabilit; b) joncţiunea cu forţele transportate pe calea aerului sau infiltrate - poate avea loc în interiorul poziţiilor lor de apărare, în acest caz, joncţiunea este urmată de obicei, de trecerea prin dispozitivele de luptă sau de înlocuirea forţelor implicate; c) joncţiunea între forţele angajate în atacuri convergente - poate avea loc când fiecare forţă cucereşte obiective învecinate repartizate. PARAGRAFUL 7.2 Desfăşurarea joncţiunii 724. - Joncţiunea forţelor este, de regulă, o acţiune cu un caracter ofensiv. Mărimea şi componenţa forţei este determinată atât de condiţiile concrete ale joncţiunii cât şi de cele ale misiuni următoare. 725. - (1) Necesitatea realizării joncţiunii poate fi o parte a concepţiei luptei. De asemenea, joncţiunea poate deveni necesară în cursul luptei şi trebuie să fie planificată pe timpul desfăşurării acesteia. În orice împrejurare detaliile planurilor trebuie să fie transmise tuturor celor interesaţi în timp optim, fără periclitarea luptei. (2) În procesul de planificare a joncţiunii se acordă atenţie deosebită următoarelor aspecte: a) coordonarea manevrei forţelor implicate; b) stabilirea relaţiilor de comandă; c) realizarea şi menţinerea legăturilor; d) stabilirea şi aplicarea măsurilor de control. 726. - (1) Executarea joncţiunii are loc sub imperativul vitezei de acţiune, necesare pentru reducerea posibilităţilor de reacţie ale inamicului şi micşorării perioadei de vulnerabilitate. (2) Pentru deplasarea forţei de joncţiune, acţiunea poate necesita atacuri planificate sau, dacă împrejurările permit, executarea marşului cu viteză maximă pentru luarea contactului. 221

(3) În ultima etapă a joncţiunii, viteza de înaintare a forţelor trebuie să fie atent controlată iar elementele de cercetare trebuie să stabilească contactul cu alte forţe în cel mai scurt timp posibil, pentru obţinerea de informaţii suplimentare, pentru a confirma/adapta planurile iniţiale. (4) Acţiunile ulterioare trebuie să fie lansate cât mai rapid, pentru a putea exploata succesul realizat prin joncţiune. PARAGRAFUL 7.3 Sprijinul de luptă 727. - Sprijinul prin foc din poziţii de tragere acoperite şi prin trageri prin ochire directă trebuie ţinut sub un control foarte atent pentru a evita pierderile determinate de tragerile proprii. Forţele de joncţiune vor folosi măsurile normale de control al focului, totuşi, trebuie stabilită o coordonare specifică pentru fiecare etapă, atunci când focul unei forţe poate afecta acţiunile altei forţe. 728. - Sprijinul aerian ofensiv este focalizat pe zona dintre forţele care realizează joncţiunea, cu accent pe măsurile de evitare a fratricidului. 729. - Sprijinul genistic acordă atenţie deosebită realizării mobilităţii forţelor. Curăţarea itinerarelor şi îndepărtarea obstacolelor inamicului este esenţială pentru îndeplinirea la timp a misiunii. PARAGRAFUL 7.4 Comanda şi controlul 730. - Comanda forţelor care execută joncţiunea în momentul contactului în zona de joncţiune poate prezenta probleme specifice, care necesită numirea unui singur comandant în raion. La fel se procedează, de regulă, şi când există diferenţe semnificative privind mărimea celor două forţe, care iau parte la acţiune. Comandantul unic trebuie stabilit dinainte, astfel încât să existe timpul necesar planificării acţiunilor concertate ale forţelor. Momentul şi condiţiile preluării comenzii unice trebuie stabilite cu claritate. 731. - Măsurile de control care se iau pun accentul pe: a) direcţiile de înaintare sau liniile de despărţire pentru joncţiune; b) obiectivele care trebuie să fie menţinute şi/sau cucerite de către fiecare forţă participantă; c) punctele în care va fi stabilit contactul între cele două forţe; d) sincronizarea acţiunilor forţelor implicate; e) aliniamentele de încetare a focului şi aliniamentele de coordonare a sprijinului prin foc. 732. - (1) Menţinerea legăturii dintre forţele participante şi comandant este foarte importantă. De regulă, se menţin, numai comunicaţiile radio. Majoritatea detaliilor referitoare la legături şi comunicaţii sunt prevăzute în planul general al comandantului. Dacă acest lucru nu este posibil, problema este lăsată în modul cel mai judicios cu putinţă la latitudinea comandanţilor forţelor ce execută joncţiunea. (2) Măsurile pe linie de comunicaţii includ: a) echipe de legătură; b) parole şi însemne de identificare vizuală; 222

c) aliniamente de raportare şi puncte de referinţă; d) frecvenţele de comunicare, procedee şi coduri de identificare radio. PARAGRAFUL 7.5 Sprijinul logistic 733. - Consideraţiile privind sprijinul logistic sunt, în principiu, aceleaşi ca pentru lupta ofensivă, cu particularitatea că, pe lângă luarea în calcul a necesităţilor referitoare la acţiunea de joncţiune a propriei forţe, comandantul trebuie să ia în calcul necesitatea susţinerii logistice a forţei cu care urmează să realizeze joncţiunea. SECŢIUNEA a 8 - a Retragerea PARAGRAFUL 8.1 Generalităţi 734. - (1) Retragerea intervine când o forţă se desprinde de inamic, ca urmare a deciziei comandantului. Aceasta presupune ruperea contactului cu inamicul, ceea ce nu înseamnă că cercetarea şi/sau elementele de siguranţă nu continuă să supravegheze inamicul. (2) Ordinul de retragere se dă, de regulă, numai în cazul când există acordul sau recomandarea comandantului eşalonului superior în acest sens. (3) Retragerea poate fi executată pentru unul din următoarele motive: a) dacă obiectivele acţiunii nu au fost realizate şi forţa este ameninţată să fie înfrântă sau dacă obiectivul misiunii a fost îndeplinit şi nu se mai justifică menţinerea contactului; b) pentru a evita lupta în condiţii tactice nefavorabile; c) pentru a atrage inamicul într-o situaţie nefavorabilă cum ar fi extinderea liniilor sale de comunicaţii; d) pentru a se coordona cu deplasarea forţelor proprii învecinate; e) pentru a crea condiţiile necesare utilizării forţei sau a unei părţi din aceasta în altă parte; f) din motive de sprijin logistic. 735. - (1) Retragerea se execută în aşa fel încât acţiunile ofensive ale inamicului să o afecteze cât mai puţin. Pentru realizarea acestui deziderat se pune un accent deosebit pe cercetare, surprindere şi viteză. (2) Întrucât, întotdeauna trebuie să se presupună că inamicul poate reacţiona, se iau măsuri de siguranţă pentru securitatea forţei care se retrage. Se stabilesc elemente de siguranţă şi li se ordonă misiuni în conformitate cu posibilităţile inamicului. 736. - Având în vedere dificultăţile inerente acestui tip de acţiune, comandantul trebuie să aibă flexibilitatea de a o schimba cu orice alt tip de acţiune, dacă situaţia o cere (de exemplu: întârziere, apărare sau atac). 737. - Misiunea comandantului este de a-şi dezangaja forţele. În cazul în care se acţionează la intenţia deliberată a comandantului superior misiunea va fi inclusă într-un ordin de luptă complet. În alte situaţii dacă hotărârea a fost luată de comandant în condiţii nefavorabile care l-au forţat să o adopte, ordinul de retragere 223

nu trebuie să conţină mai mult decât permisiunea de retragere şi să dea indicaţiile minime necesare declanşării acţiunii. 738. - Condiţiile în care au loc retragerea sunt adesea nefavorabile. Inamicul deţine iniţiativa iar forţa care se retrage este vulnerabilă la atacurile terestre ale acestuia, pe timpul deplasării spre înapoi, fiind uneori nevoită să se redesfăşoare pentru propria protecţie. În plus, situaţia aeriană poate fi nefavorabilă. În acest caz, acţiunea ar trebui declanşată pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă. PARAGRAFUL 8.2 Desfăşurarea retragerii 739. - (1) Pentru organizarea forţei care se retrage, comandantul trebuie să ia în considerare: a) elementele de siguranţă care acoperă retragerea; b) companenţa forţei principale. (2) Misiunea ulterioară a forţei care se retrage va influenţa organizarea şi succesiunea retragerii. (3) Forţele care nu sunt implicate în acţiuni imediate, cum ar fi elementele ale sprijinului logistic şi răniţii trebuie să fie dislocate din timp pentru a menţine libere itinerarele pentru retragere . 740. - (1) Pentru planificare, în cadrul analizei situaţiei, comandantul ţine cont de următorii factori: a) distanţa care va fi parcursă; b) condiţiile de teren şi vreme, precum şi de gradul şi durata întunericului pentru a menţine secretul, a realiza surprinderea şi a reduce pierderile rezultate în urma unor atacuri aeriene, retragerile sunt în general desfăşurate mai bine pe timp de noapte, deşi împotriva unui inamic cu o capacitate bună de supraveghere, întunericul nu va ascunde deplasarea; condiţiile de vreme rea, cum ar fi ploaia abundentă sau ceaţa pot face posibil ca retragerea să se desfăşoare eficient în timpul zilei; condiţiile dificile ale terenului pot determina retragerea în timpul zilei, care poate fi practic, singura cale de a evita pierderea controlului; c) posibilităţile de a micşora mobilitatea inamicului - în special prin baraje; d) tăria inamicului terestru; e) situaţia ambelor flancuri; f) mobilitatea forţei; g) situaţia aeriană; h) sprijinul logistic al i. (2) Planul trebuie să acopere întreaga acţiune şi să acorde o atenţie deosebită următoarelor aspecte: a) planul trebuie să fie simplu petru a permite flexibilitate; b) gruparea pentru retragere rămâne aceeaşi, dacă e posibil, pe toată durata acţiunii; c) surprinderea şi inducerea în eroare să includă, pe cât posibil, atenuarea zgomotului prin folosirea artileriei; d) utilizarea maximă a mijloacelor de mascare şi camuflare pentru realizarea ascunderii; 224

e) stabilirea itinerarelor şi a unui sistem corespunzător de control al circulaţiei. (3) Pregătirea distrugerilor şi a altor obstacole situate de-a lungul itinerarelor de retragere trebuie realizate cât mai din timp posibil. Aceasta prezintă importanţă mai ales pentru distrugerile preliminare, care trebuie să fie atent coordonate cu planul de retragere a forţelor. (4) Pregătirea măsurilor de interdicţie trebuie îndeplinită cât mai curând posibil şi executarea lor atent coordonată cu planul de retragere a forţelor. (5) Pe liniile de despărţire, pregătirea măsurilor de interdicţie trebuie coordonată de către comandantul eşalonului superior. Executarea lor trebuie realizată în conformitate cu planul de retragere a forţei. Decizia finală de executare a oricăror misiuni de interdicţie este adoptată de către cel mai mare comandant după consultarea cu comandanţii vecini. 741. - (1) Executarea acţiunii începe cu dezangajarea forţelor principale. Aceasta poate fi executată fie prin ascundere şi mascare, fie după o angajare victorioasă. (2) Misiunea forţei de siguranţă este de a împiedica inamicul să angajeze forţele principale. Imediat ce acestea au rupt lupta şi au ajuns la o distanţă de siguranţă, elementele de acoperire încep şi ele ruperea luptei, deşi acestea pot rămâne în poziţiile lor iniţiale în timp ce inamicul atacă în forţă, astfel încât să realizeze la maxim inducerea în eroare şi întârzierea. Dacă inamicul lansează un atac puternic asupra lor, acestea vor continua misiunea lor de siguranţă prin acţiuni de întârziere. Dacă distanţa pe care urmează să se execute deplasarea este mare şi se preconizează ca inamicul să acţioneze rapid, o parte a forţei de siguranţă poate ocupa un număr de poziţii intermediare de apărare în spatele poziţiei pe care încep să o părăsească înainte de retragerea forţei principale. Flexibilitatea şi raza mare de acţiune a mijloacelor de foc de pe elicoptere, le fac potrivite, în special, pentru a sprijini acţiunile elementelor de siguranţă. (3) Dacă elementele de siguranţă nu sunt capabile să rupă lupta sau să împiedice inamicul să se apropie de forţa principală, ele trebuie să fie întărite cu elementele din cadrul forţei principale, sau, dacă este cazul, sunt angajate forţele principale în întregime sau majoritatea lor. În acest caz retragerea este întreruptă şi este reluată în cel mai scurt timp posibil. Dacă elementele de siguranţă au reuşit să rupă lupta ele vor urma forţa principală şi vor continua să realizeze siguranţa. În orice caz, ele continuă supravegherea inamicului până la ordinul de rupere a luptei, sau până când această misiune este preluată de către altă forţă. (4) Retragerea este încheiată în momentul în care forţele retrase sunt gata să-şi asume misiunea următoare. PARAGRAFUL 8.3 Sprijinul de luptă 742. - (1) Artileria şi aruncătoarele trebuie să fie organizată şi desfăşurată astfel încât ea să poată acoperi întreaga acţiune. Artileria cu bătaie mare este retrasă din timp şi dispusă cât mai în spate, astfel încât aceasta să poată acoperi retragerea. 225

Elementele de artilerie care rămân cu elementele de siguranţă menţin sprijinul prin foc asigurat anterior pe o perioadă cât mai lungă de timp. (2) Sprijinul aerian ofensiv poate juca un rol important în hărţuirea inamicului trecut la urmărire sau care încearcă să ocolească sau să depăşească forţele care se retrag. Sprijinul aerian nemijlocit va fi util în special acolo unde retragerea artileriei cauzează o reducere sau întreruperea a sprijinului prin foc indirect. Ofiţerii de la punctele înaintate de dirijare ale aviaţiei tactice vor fi întrebuinţaţi alături de elementele de siguranţă. (3) Elicopterele de transport pot intensifica viteza de executare a retragerii. De asemenea, elicopterele pot fi utilizate la evacuarea forţelor rămase în spatele inamicului. (4) Subunităţile de apărare antiaeriană asigură protecţia împotriva unui atac executat la sol de către mijloacele de atac aerian ale inamicului. Fiind puţin probabil să existe suficiente resurse de apărarea antiaeriană capabile să asigure o acoperire amplă a întregii zone de operaţii, este necesar să se stabilească prioritatea misiunilor. Planul de dispunere al subunităţilor de apărare antiaeriană trebuie să asigure eficacitate în perioadele importante pentru a acoperi raioanele unde forţele care se retrag ar putea deveni vulnerabile, sau zone pe care inamicul le poate alege ca locuri de aterizare pentru forţele transportate pe calea aerului. (5) Subunităţile de geniu sunt întrebuinţate în retragere pentru: a) pregătirea distrugerilor şi a obstacolelor precum şi asigurarea sau menţinerea itinerarelor pentru retragere; b) sprijinul elementelor de siguranţă cu misiuni de reducere a vulnerabilităţii; c) sprijinul deplasării forţei principale şi a elementelor eşalonului din spate prin acţiuni de sprijin în trecerea obstacolelor neprevăzute în timpul retragerii (acţiuni de forţare, de trecere peste obstacole). PARAGRAFUL 8.4 Comanda şi controlul 743. - Măsurile de control de o importanţă deosebită, în operaţia de retragere sunt: a) elementele de legătură; b) itinerare/direcţii de deplasare; c) aliniamente de coordonare; d) măsurile de control al circulaţiei; e) punctele de control; f) aliniamentul de coordonare a focului de sprijin şi măsurile pentru reglajul tragerii; g) sincronizarea acţiunilor pentru etapele importante. 744. - Pentru moralul trupelor, trebuie să fie înţeles scopul acţiunii de către întregul personal al forţei. În timpul retragerii trebuie valorificat orice moment favorabil pentru ridicarea moralului. 745. - Funcţionarea comunicaţiilor este esenţială. Metodele de transmitere prin radio şi nefolosirea mijloacelor de radio trebuie să fie stabilite cu claritate. Mijloacele de legătură, metodele de exploatare şi intensitatea traficului trebuie să rămână 226

neschimbat cât mai mult timp posibil pentru a evita divulgarea către inamic a intenţiei de a rupe lupta. Realizarea traficului radio de către forţele care rămân în contact contribuie la inducerea în eroare în totalitate a inamicului. Elementele care rup lupta, nu folosesc, de obicei, mijloacele radio. PARAGRAFUL 8.5 Sprijinul logistic 746. - (1) Planul sprijinului logistic trebuie să asigure satisfacerea nevoilor de sprijin ale forţei care se retrage şi prevenirea capturării materialelor, în special a combustibilului de către inamic. (2) Evacuarea stocurilor poate lua un timp considerabil. (3) Trebuie să fie avută în vedere asigurarea aprovizionării cu muniţie a elementelor de siguranţă şi a artileriei. 747. - (1) Inamicul trebuie să fie împiedicat să folosească tehnica şi materialele trupelor proprii cu excepţia echipamentului şi materialelor medicale. (2) Întreţinerea este bine să fie concentrată pe pregătirea materialelor solicitate pentru executarea acţiunii. Mijloacele de adunare şi evacuare a tehnicii deteriorate trebuie să fie dirijate în punctele cheie pentru a menţine itinerarele deschise şi a recupera toate materialele, dacă este posibil. 748. - (1) Înainte de a începe deplasarea spre spate, stocurile înaintate sunt reduse prin încetarea aprovizionării şi, când este posibil, prin evacuarea stocurilor înaintate care nu sunt necesare. Trebuie stabilite puncte mobile de distribuire pentru a satisface necesităţile urgente şi schimbările în planul de luptă. (2) Pierderile de echipament pot depăşi procentele normale de uzură şi trebuie să fie făcute planuri speciale pentru înlocuirea acestora. 749. - O atenţie specială trebuie dată evacuării răniţilor. Dovada vizibilă că evacuarea răniţilor este eficientă, va ajuta la menţinerea moralului forţelor. 750. - Distrugerea echipamentului şi stocurilor trebuie să fie coordonată cu elementele de timp folosite în planul de luptă, astfel încât să nu fie prejudiciată siguranţa tactică. Planul trebuie să prevadă distrugerea tehnicii sau depozitelor care nu pot fi evacuate. 751. - Controlul traficului are un rol important pentru asigurarea deplasării spre înapoi a trupelor. În acest scop, elementele de îndrumare a circulaţiei sunt dispuse în intersecţiile critice şi în alte zone apreciate ca atare. CAPITOLUL IX Sprijinul de luptă 752. - (1) Comandantul de batalion este responsabil de creşterea eficienţei sprijinului de luptă. (2) Comandantul foloseşte forţele şi mijloacele de sprijin din subordine pentru a spori capacitatea de manevră a subunităţilor şi pentru a întări forţele din eşalonul unu. (3) Cunoaşterea capacităţii forţelor şi mijloacelor de sprijin, stabilirea de misiuni corespunzătoare şi controlul acţiunilor acestora sunt esenţiale pentru folosirea oportună a puterii de luptă în locul decisiv. 227

(4) Elementele de sprijin pentru luptă pot fi folosite în sprijin sau în întărire. (5) Indiferent de relaţiile în care sunt folosite, comandantul de batalion se asigură că forţele de sprijin al luptei sunt la rândul lor sprijinite corespunzător de către batalion. El decide, conform estimării, cum să le folosească. El păstrează controlul centralizat al elementelor de sprijin, organice sau primite ca întărire/în sprijin, prin ordine specifice şi prin stabilirea de priorităţi de sprijin subunităţilor din subordine. (6) Pentru a fi cât mai eficiente, forţele de sprijin nu trebuie să fie doar adăugate la planul comandantului. Ele trebuie să facă parte din acesta nu doar ca o anexă la schema de manevră. De multe ori, comandanţii consideră sprijinul luptei doar o anexă adăugată planului pentru a-l face mai bun. Reprezentanţii sprijinului prin foc trebuie să se implice permanent în planificare. Intenţia comandantului trebuie să fie clar exprimată pentru ca forţele de sprijin să-şi poată pregăti mijloacele. Apoi, comandantul va alege un curs de acţiune care să sincronizeze manevra şi sprijinul într-un plan unitar. 753. - (1) Sprijinul de luptă constă în „sprijinul prin foc şi asistenţa operaţională asigurată elementelor luptătoare”. Aceste două componente distincte ale sprijinului de luptă asigură atât sprijinul letal cât şi cel neletal, al luptei. (2) Forţele luptătoare nu pot, practic, să execute acţiuni de luptă fără un sprijin de luptă adecvat. (3) Sprijinul de luptă trebuie coordonat de către comandant şi integrat în planul acţiunilor de luptă. SECŢIUNEA 1 Misiunile sprijinului de luptă 754. - Misiunile sprijinului de luptă se grupează în: a) misiuni pentru acţiunile în adâncime; b) misiuni pentru acţiunile la contact; c) misiuni pentru acţiunile în spate. 755. - (1) Pentru executarea acţiunilor în adâncime, comandantul batalionului de infanterie utilizează atât mijloacele de sprijin organice cât şi cele primite, în sprijin sau ca întărire, de la eşalonul superior. (2) Misiunile principale ale sprijinului de luptă, în acest caz sunt: a) interdicţia prin trageri în adâncime, care include neutralizarea sistemelor de comandă, a mijloacelor de apărare antiaeriană, a liniilor de comunicaţii, a forţelor luptătoare şi a sistemelor de sprijin de luptă, precum şi distrugerea materialelor de aprovizionare şi stocurilor; se realizează, în principal, prin trageri din poziţii de tragere acoperite şi sprijin aerian ofensiv; b) operaţiile speciale executate de către forţele speciale; c) operaţiile specifice războiului în domeniul comenzii şi controlului; d) sprijinul forţelor luptătoare angajate în acţiuni în adâncime (forţe aeropurtate şi aeromobile). 756. - (1) Sprijinul acţiunilor la contact presupune alocarea mijloacelor pentru sprijinul nemijlocit al acţiunilor subunităţilor subordonate, în vederea creşterii puterii lor de luptă, precum şi sprijinul general în cadrul concepţiei de ansamblu a acestora. 228

Alocarea resurselor trebuie să aibă în vedere, în primul rând, asigurarea concentrării lor pentru obţinerea unui efect cât mai mare, prin menţinerea posibilităţii de a face schimbări în repartiţia iniţială a mijloacelor principale, în funcţie de evoluţia situaţiei. Nevoile de sprijin nemijlocit ale subordonaţilor pot fi satisfăcute prin repartiţia resurselor necesare doar pentru perioade limitate de timp şi/sau îndeplinirea unor misiuni specifice. (2) Lupta în zona de contact nu exclude utilizarea mijloacelor adecvate pentru acţiuni de interdicţie, desfăşurate chiar în cadrul acestei zone, cu rol de a fixa forţele apropiate şi rezervele inamicului, în vederea limitării libertăţii lor de manevră. (3) Un rol important revine mijloacelor de sprijin de luptă în acoperirea intervalelor dintre subunităţi şi a breşelor produse de către inamic în dispozitivul propriu. Această misiune se execută prin observare, foc şi acţiuni specifice de contramobilitate. (4) Menţinerea permanentă a unei părţi din potenţialul de sprijin de luptă în rol de rezervă este deosebit de importantă pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute ce pot apare pe timpul desfăşurării i. 757. - (1) Misiunea principală a sprijinului de luptă în zona acţiunilor în spate, o constituie protecţia, sub cele două aspecte specifice – activă şi pasivă. (2) Sprijinul de luptă al acţiunilor în spate include: a) distrugerea/neutralizarea forţelor şi mijloacelor inamicului capabile opereze în adâncime; b) protecţia forţelor şi mijloacelor proprii dispuse în zona de spate. SECŢIUNEA a 2-a Sprijinul prin foc PARAGRAFUL 2.1 Generalităţi 758. - (1) Sprijinul prin foc reprezintă folosirea colectivă şi coordonată a sistemelor de arme cu tragere indirectă, aviaţiei şi elicopterelor, precum şi a altor mijloace letale şi neletale împotriva ţintelor terestre pentru sprijinul acţiunilor de luptă de nivel tactic. (2) Sprijinul prin foc include artileria şi rachetele terestre, aviaţia şi elicopterele de atac la sol, mijloacele de război electronic, mijloacele de iluminare şi fumizare. 759. - Comandantul batalionului, prin intermediul ofiţerului de coordonare a sprijinului prin foc trebuie să cunoască capabilităţile sistemelor la dispoziţie pentru a sprijini schema de manevră, a concentra efectele focului şi pentru a distruge, neutraliza sau interzice acţiunile forţelor inamicului în spatele dispozitivului. 760. - Sistemul de sprijin prin foc al batalionului de infaterie se compune din: a) mijloace şi forţe de obţinere a datelor despre ţinte şi câmpul de luptă; b) mijloace de lovire (atât letal, cât şi neletal) şi de asigurare cu muniţie; c) forţe şi mijloace de comandă şi control al sprijinului prin foc; d) forţe şi mijloace de asigurare meteorologică şi topogeodezică. 761. - Mijloacele şi forţele de obţinere a datelor despre ţinte şi câmpul de luptă reprezintă „ochii şi urechile” sistemului de sprijin prin foc care descoperă şi determină coordonatele ţintelor din fâşia de acţiune. El trebuie să obţină informaţii şi 229

date despre ţinte, exploatând toate posibilităţile tehnicii şi personalului specializat de care dispune. Aceste forţe şi mijloace includ observatorii înaintaţi şi aparatele de observare sau staţiile de radiolocaţie, dacă batalionul este sprijinită de artileria eşalonului superior. 762. - Mijloacele de lovire şi de asigurare cu muniţie asigură lovirea ţintelor din dispozitivul inamicului cu muniţie letală sau neletală. Fiecare comandant în organica subunităţii luptătoare are sau poate primi o subunitate de lovire cu tragere indirectă, prin folosirea căreia să influenţeze evoluţia acţiunilor în zona sa de responsabilitate. Batalionul poate beneficia şi de alte mijloace de sprijin, cum sunt: elicoptere de atac, artileria navală/fluvială când acţiunile se duc pe litoral sau la fluviu, mijloace specifice războiului electronic. Apărarea antiaeriană şi mijloacele de geniu pot deveni componente importante ale sistemului de sprijin prin foc. 763. - Forţele şi mijloacele de comandă şi control al sprijinului prin foc reprezintă elementul care face sistemul să funcţioneze, element prin intermediul căruia, concepţia şi decizia comandantului se transpun în acţiuni tactice şi tehnice necesare pentru a lovi ţintele oportun şi eficient. 764. - Forţele şi mijloacele de asigurare meteorologică şi topogeodezică reprezintă partea tehnică a sistemului de sprijin prin foc care asigură datele necesare subunităţilor de tragere pentru lovirea precisă a ţintelor neobservate sau observate şi concentrarea eficientă a focului. Aceste mijloace aparţin subunităţii de artilerie care sprijină batalion de infanterie. PARAGRAFUL 2.2 Artileria şi aruncătoarele 765. - (1) Artileria terestră asigură sprijinul nemijlocit/apropiat al forţelor luptătoare, trageri de contrabaterie, neutralizarea apărării antiaeriene a inamicului şi trageri pentru sprijinul acţiunilor în adâncime în adâncime. Focul artileriei poate fi transportat cu rapiditate de pe o direcţie pe alta sau de la distanţa maximă de tragere la cea minimă, poate fi executat ziua sau noaptea, în orice condiţii de anotimp şi stare a vremii, în locul şi la momentul cerute de situaţie. (2) Comandantul batalionului stabileşte priorităţile pentru sprijinul prin foc de artilerie pentru companiile din eşalonul I şi pentru cele care execută manevra, sau decide o secvenţă de priorităţi în funcţie de situaţia creată. Apoi se planifică şi stabileşte prioritatea misiunilor de foc pe etape şi categorii de ţinte. 766. - Artileria şi rachetele antiblindate asigură, în principal, distrugerea (neutralizarea) mijloacelor blindate ale inamicului, integrându-se în sistemul antiblindate al marii unităţi/unităţii. 767. - Aruncătoarele constituie mijloacele organice principale de sprijin prin foc a forţelor luptătoare din cadrul batalionului. Focul lor se integrează cu focul celorlalte elemente de sprijin prezente în zona de responsabilitate a marii unităţi/unităţii. PARAGRAFUL 2.3 Planificarea şi coordonarea sprijinului prin foc 230

768. - Planificarea sprijinului prin foc este un proces continuu de obţinere şi analiză a ţintelor, alocare a mijloacelor de lovire pentru fiecare ţintă, programare a lovirii ţintelor şi sincronizare cu celelalte mijloace de sprijin disponibile, pentru îndeplinirea deciziei comandantului şi implicit realizarea planului de acţiune. 769. - Coordonarea sprijinului prin foc este procesul prin care se asigură executarea acţiunilor din planul sprijinului prin foc. 770. - (1) Planificarea şi coordonarea sprijinului prin foc sunt două acţiuni continue, care se derulează simultan cu procesul de planificare a acţiunilor batalionului, pe toată durata desfăşurării luptei. (2) Pe timpul planificării şi coordonării sprijinului prin foc trebuie respectate următoarele reguli: a) să se execute planificarea din timp şi continuu; b) să se respecte precizările comandantului privind lovirea ţintelor; c) să se exploateze toate posibilităţile mijloacelor avute la dispoziţie, d) să se folosească toate mijloacele de sprijin prin foc disponibile, atât cele letale, cât şi cele neletale: e) să se utilizeze cel mai mic eşalon capabil să execute sprijin prin foc eficient; f) să se stabilească modalitatea de sprijin prin foc cea mai eficientă potrivit situaţiei concrete; g) să se elimine suprapunerile; h) să se respecte măsurile de coordonare a spaţiului aerian; i) să se asigure coordonarea rapidă şi eficientă a sprijinului prin foc; j) să se asigure flexibilitate sprijinului prin foc; k) să se urmărească permanent protecţia şi siguranţa forţelor şi mijloacelor proprii. SECŢIUNEA a 3- a Sprijinul aerian PARAGRAFUL3.1 Generalităţi 771. - Sprijinul aerian se realizează prin: interdicţie aeriană; sprijin aerian ofensiv; cercetare şi supraveghere aeriană. 772 inamicului, pentru fixarea, întârzierea acţiunilor, dezorganizarea acţiunilor şi consumarea resurselor acestuia, înainte de a fi utilizate/introduse în . 773. - Sprijinul aerian ofensiv este, de regulă, utilizat la nivelul teatrului/zonei de operaţii. 774. - Sprijinul aerian ofensiv asigurat forţelor luptătoare se realizează prin: a) interdicţia din aer a câmpului de luptă; b) sprijinul aerian apropiat. 775. - Cercetarea şi supravegherea aeriană asigură unităţilor date şi informaţii importante referitoare la inamic (date care nu pot fi obţinute prin intermediul altor mijloace). PARAGRAFUL 3.2 Planificarea sprijinului aerian 231

776. - Comandantul componentei aeriene asigură sprijin aerian tactic forţelor terestre în conformitate cu directivele comandantului forţei întrunite. 777. - Planificarea sprijinului aerian. Atunci când batalionul primeşte sprijin aerian comandantul de batalion, ajutat de S.3, este responsabil pentru planificarea şi transportul focului mijloacelor de sprijin aerian tactic. Aceasta include folosirea aviaţiei tactice (a forţelor terestre). De asemenea, următorul personal este implicat în planificarea folosirii aviaţiei tactice, în mod particular în sprijinul aerian apropiat: a) Ofiţerul de legătură de aviaţie - acesta primeşte, aprobă şi coordonează cererile pentru sprijinul aerian apropiat planificat; el integrează sprijinul aerian apropiat în manevra batalionului; de asemenea informează echipa de control tactic aerian a Forţelor Aeriene asupra situaţiei tactice terestre curente, despre locul de dispunere a forţelor proprii şi despre orice măsuri de coordonare şi control a sprijinului de foc; b) ofiţerul cu sprijinul prin foc al batalionului (OSF)- este coordonatorul întregului sprijin prin foc al batalionului; el îl consiliază pe comandantul de batalionului asupra tuturor problemelor de sprijin prin foc, inclusiv în folosirea sprijinului aerian apropiat; de asemenea, el este un element important în planificarea sprijinului aerian apropiat şi în legătura dintre comandantul de batalion, ofiţerul coordonator al acţiunilor aviaţiei şi alte părţi implicate; OSF integrează sprijinul aerian apropiat în planul sprijinului de foc; el planifică şi execută la cerere misiuni de neutralizare a apărării antiaeriene a inamicului; 778. - Întrebuinţarea. Integrarea cu succes a misiunilor de foc terestre şi aeriene începe cu un plan bine întocmit. 779. - Solicitările pentru sprijinul aerian trebuie să conţină informaţiile necesare comandanţilor unităţilor pentru a înainta solicitarea şi planificatorilor Forţelor Aeriene pentru a decide tipul de aeronavă şi muniţia ce urmează a fi întrebuinţată. 780. - (1) De asemenea, armamentul avionului trebuie să fie corespunzător pentru a asigura rezultatele dorite la ţintă; acest lucru este foarte important atunci când loviturile aeriene sunt schimbate/modificate; dacă muniţia şi încărcătura aflată la bord nu este potrivită pentru ţintă, acestea nu trebuie irosite. 781. - Folosirea unor metode de identificare şi marcare a unităţilor proprii constituie cheia succesului pentru sprijinul apropiat. Ofiţerul de legătură de aviaţie trebuie să prevină lovirea forţelor batalionului. PARAGRAFUL 3.3 Elicopterele de sprijin 782. - Elicopterele de cercetare asigură, în timp real, o gamă largă de informaţii necesare forţelor luptătoare. 783. - Elicopterele de sprijin pot fi utilizate pentru executarea sau sprijinul următoarelor acţiuni: acţiuni demonstrative; contraatacuri; acţiunile de luptă ale forţelor de acoperire; cercetare prin luptă; acţiuni de contramobilitate. SECŢIUNEA a 4 - a Asistenţa operaţională 232

784. - Asistenţa operaţională constă în orice acţiune de sprijin, alta decât sprijinul prin foc şi logistica, executată în folosul forţelor luptătoare. PARAGRAFUL 4.1 Planificarea asistenţei operaţionale 785. - (1) Toate misiunile de sprijin sunt proiectate ca parte integrantă a planului de acţiune. (2) Utilizarea adecvată a forţelor de sprijin este strâns legată de existenţa unor capabilităţi de comandă şi control adecvate organizării pentru luptă a batalionului de infanterie şi misiunii acesteia. (3) Comanda forţelor de sprijin trebuie centralizată cât mai mult posibil, în funcţie de situaţie. (4) O atenţie deosebită se acordă: a) timpului necesar pregătirii acţiunilor de sprijin şi deplasărilor impuse de situaţie în vederea îndeplinirii misiunii; b) coordonării acţiunilor de sprijin cu cele ale unităţii sprijinite. PARAGRAFUL 4.2 Sprijinul aerian 786. - Apărarea aeriană se coordonează la nivelul teatrului/zonei de operaţii. Rezultatul acesteia se măsoară în termenii specifici privind controlul spaţiului aerian: a) superioritatea aeriană locală; b) superioritatea aeriană; c) supremaţie aeriană. 787. - Transportul aerian este utilizat pentru: a) operaţii aeropurtate; b) operaţii logistice; c) evacuarea răniţilor. PARAGRAFUL 4.3 Elicopterele de sprijin 788. - Elicopterele de sprijin, utilitare ori de transport, pot fi folosite pentru: a) acţiunile forţelor speciale - transportul patrulelor de cercetare în adâncime; b) căutare - salvare în luptă; c) acţiuni aeromobile - inclusiv raiduri şi cucerirea unor puncte din teren sau instalaţii (obiective) cheie (decisive); d) dislocarea punctelor înaintate de reînarmare şi realimentare pentru extinderea razei de acţiune, duratei şi ritmului operaţiilor elicopterelor de atac; e) evacuarea răniţilor; f) acţiuni logistice; g) puncte de comandă aeriene. PARAGRAFUL 4.4 Apărarea antiaeriană 233

789. – (1) Acţiunile de apărare antiaeriană ale batalionului cuprind toate activităţile şi măsurilor care împiedică sau reduc efectele atacului din aer al inamicului, asigurând supravieţuirea forţelor şi mijloacelor proprii. (2) Aceste operaţii includ acţiuni de apărare antiaeriană activă şi acţiuni de apărare antiaeriană pasivă. (3) Acţiunile de apărare antiaeriană activă se execută cu forţele şi mijloacele organice. Mijloacele de apărare antiaeriană ale batalionului, la nevoie, pot fi suplimentate de către eşalonul superior prin alocarea unor mijloace de apărare antiaeriană cu sarcini de sprijin sau întărire a unităţii şi prin acoperirea aeriană executată de către mijloace aeriene proprii. (4) Datorită acestor considerente apărarea antiaeriană a batalionului trebuie coordonată şi integrată cu: a) schema de manevră a forţelor luptătoare; b) planul de apărare antiaeriană a eşalonului superior; c) acţiunea mijloacelor aeriene ale Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale. 790. – Batalionul de infanterie are ca structuri şi mijloace specializate de apărare antiaeriană: a) un ofiţer cu apărarea antiaeriană în cadrul modulului S.3- operaţii; b) subunităţi de artilerie de rachete antiaeriene. 791. - Ofiţerul cu apărarea antiaeriană are următoarele atribuţii: a) dezvoltarea dimensiunii aeriene a IPB; b) repartizarea armelor şi senzorilor de apărare antiaeriană organici sau primiţi ca întărire/sprijin; c) avertizarea apărării antiaeriene; d) consilierea comandantului pe linia apărării antiaeriene; e) întocmirea Anexei Apărării Antiaeriene la ordinul de operaţii. PARAGRAFUL 4.5 Sprijinul de geniu 792. - (1) Sprijinul de geniu constă în totalitatea misiunilor de geniu executate în folosul acţiunilor forţelor luptătoare desfăşurate în lupta armată, în operaţiile de stabilitate şi de sprijin şi în cele intermediare. (2) Sprijinul de geniu este necesar la toate eşaloanele şi nivelurile. (3) Sprijinul de geniu solicită dislocarea şi repartiţia judicioasă a unei mari cantităţi de forţe şi mijloace, ceea ce impune o planificare şi o coordonare judicioasă. 793. - Comandantul de batalion şi ofiţerul de geniu planifică buna folosire a resurselor de geniu, astfel încât să se elaboreze planul de acţiune pentru angajarea forţelor de manevră. Pentru aceasta, în procesul de planificare a luptei ofiţerul de geniu colaborează cu întreg statul major. De asemenea, pe timpul elaborării raportului de informare cooperează cu modulul S.2 contribuind la stabilirea situaţiei inamicului. Cu modulele S.3, S.4 şi OSF cooperează pentru realizarea planului genistic, asigurarea resurselor pentru sprijinul planului de şi pentru a coordona tragerile cu obstacolele. Elementele pe care ofiţerul de geniu trebuie să le analizeze împreună cu comandantul de batalion sunt următoarele: 234

a) scopurile obstacolelor – ofiţerul de geniu trebuie să ştie ce obstacole trebuiesc realizate pentru fixarea, întreruperea, întoarcerea sau blocarea inamicului; b) prioritatea efortului - comandantul trebuie să ia în calcul diferite priorităţi privind mobilitatea, contramobilitatea şi supravegherea în timpul acţiunilor ofensive sau a altor acţiuni tactice; c) prioritatea lucrului - comandantul stabileşte priorităţile pentru compania de geniu, poziţiile de luptă, zonele de angajare; d) restricţii privind folosirea obstacolelor - comandantul trebuie să explice restricţiile (exemplu: poate stabili ce obstacol să nu se folosească de-a lungul itinerarelor de contraatac ale trupelor noastre); e) precizări pentru comandanţi - comandantul face precizări comandanţilor de subunităţi cu privire la zonele cu obstacole, intervale închise, la realizarea de breşe (intervale), siguranţa obstacolelor şi sprijinul de infanterie pentru acţiunile geniştilor; f) precizări pentru modulele S.3 şi S.4 - comandantul oferă precizări pentru modulele S.3 şi S.4 privind poziţionarea şi alocarea materialelor pentru obstacole; cei care apără obstacolele întocmesc şi schemele privind poziţiile lor. 794. - (1) Comandanţii subunităţilor de geniu trebuie să-l consilieze pe comandantul unităţii de forţe luptătoare cu privire la combinaţia optimă de forţe, mijloace şi materiale de geniu necesare pentru îndeplinirea misiunii. (2) Relaţiile de comandă dintre subunităţile de geniu şi subunităţile sprijinite trebuie stabilite cu claritate, în funcţie de conţinutul misiunii . 795. - (1) Sprijinul de geniu cuprinde: a) sprijinul de geniu pentru luptă; b) sprijinul de geniu special. (2) Sprijinul de geniu pentru luptă constă în totalitatea misiunilor de luptă executate de forţele de geniu, în sprijinul acţiunilor de luptă şi a celor intermediare acestora. (3) Sprijinul de geniu pentru luptă are ca scop: asigurarea mobilităţii forţelor proprii; realizarea contramobilităţii inamicului; menţinerea puterii de luptă a forţelor proprii. (4) Sprijinul de geniu special constă în totalitatea misiunilor executate de forţele de geniu, în sprijinul operaţiilor de stabilitate şi de sprijin şi a celor intermediare acestora. Misiunile sprijinului de geniu special se stabilesc în funcţie de tipul i şi sunt planificate, organizate şi conduse conform regulilor de angajare stabilite. 796. - (1) Mobilitatea. Menţinerea mobilităţii depinde de: a) prevederea din timp a posibilităţii înlăturării obstacolelor; b) dislocarea forţelor în cea mai adecvată manieră pentru depăşirea cu rapiditate a obstacolelor; c) determinarea şi cercetarea/verificarea oportună a obstacolelor; d) existenţa unor proceduri şi deprinderi eficiente. (2) Principalele sarcini de geniu privind mobilitatea sunt: a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; b) asigurarea viabilităţii drumurilor de luptă; 235

c) amenajarea şi deservirea trecerilor peste obstacole, ocolirea sau reducerea acestora; d) executarea culoarelor prin barajele explozive; e) verificarea la minare, deminarea terenului şi obiectivelor; f) executarea distrugerilor pentru realizarea mobilităţii; g) sprijinul elicopterelor avansate – construirea, repararea şi întreţinerea pistelor înaintate şi pregătirea zonelor de aterizare. 797. - (1) Contramobilitatea este planificată de către modulul operaţii prin consultarea comandantului subunităţii de geniu, pentru a asigura folosirea ingenioasă a detaliilor de planimetrie şi relief în stabilirea şi amplasarea obstacolelor, inclusiv utilizarea adecvată a “minelor lansate” pentru protecţia flancurilor. Planificarea acţiunilor de contramobilitate trebuie să ţină cont de necesităţile de deplasare şi de manevră proprii. (2) Contramobilitatea implică crearea unor obstacole/baraje genistice care pot fi grupate astfel: a) baraje neexplozive antiblindate (şanţuri, escarpe, contraescarpe, colţ, abatize, baricade) şi antipersonal (fixe sau transportabile); b) baraje explozive (mine plantate izolat, grupuri de mine, câmpuri de mine, obiective minate); c) baraje mixte (aliniamente de baraje, zone de baraje - realizate din combinarea barajelor neexplozive cu cele explozive şi cu lucrările de distrugere pentru realizarea contramobilităţii). 798. - (1) Menţinerea puterii de luptă a forţelor proprii de către subunităţile de geniu se îndeplineşte prin măsurile specifice de protecţie ce asigură menţinerea integrităţii forţelor proprii în câmpul de luptă. (2) Aceasta include toate aspectele referitoare la asigurarea protecţiei personalului, armamentului şi rezervelor, simultan cu înşelarea/inducerea în eroare inamicului. (3) Subunităţile din compunerea batalionului de infanterie, indiferent de tipul acestora, răspund pentru protecţia proprie. Subunităţile de geniu asigură sprijinul specializat, în limita resurselor disponibile, pe baza priorităţilor stabilite de către comandant. 799. - (1) În operaţia ofensivă prima misiune a geniştilor este de a mări eficacitatea batalionului. (2) Misiuni în lupta ofensivă. În lupta ofensivă geniştii sprijină batalionul să execute manevra în teren şi să treacă peste obstacole. El poate ajuta batalionul în: a) executarea cercetării itinerarelor; b) traversarea unor obstacole, inclusiv a unor cursuri de apă; c) realizarea de breşe, culoare (căi ocolitoare) în (în jurul) câmpurile de mine, poziţiile fortificate sau alte obstacole; d) amplasarea câmpurilor de mine pe flancurile dispozitivului de luptă; e) pregătirea poziţiilor stabilite de comandantul de batalion; f) construirea şi întreţinerea drumurilor şi itinerarelor de deplasare; g) curăţirea pistelor de aterizare de pe aeroporturi. 236

(3) Sprijin pentru lupta ofensivă. Geniştii sprijină fiecare tip de luptă ofensive după cum urmează: a) deplasarea spre aliniamentul de contact - sprijinul genistic constă în executarea măsurilor genistice şi conducerea elementului de sprijin în realizarea breşelor; sub conducerea batalionului geniştii reacţionează la situaţie împreună cu siguranţa de flanc şi de spate; pentru a obţine o estimare timpurie privind sarcinile lor şi necesarul de materiale, personalul de geniu se poate deplasa împreună cu cercetaşii; batalionul de infanterie trebuie să suplimenteze încărcătura de bază cu încărcături pentru demolări; de asemenea, echipamentul (cum ar fi buldozerele) primit, asigură executarea breşelor şi reducerea obstacolelor; elementele genistice împreună cu cele de siguranţă de flanc şi de spate trebuie să blocheze căile inamice de apropiere înspre flancurile şi spatele batalionului; geniştii trebuie să realizeze obstacole care sunt simple şi rapid de amplasat cum ar fi cratere, câmpuri de mine şi poduri demolate; b) atacuri rapide şi deliberate - rolul geniştilor într-un atac este similar cu rolul lor în asigurarea mişcării pentru realizarea contactului, astfel, timpul necesar cercetării, planificării şi pregătirii este mărit; c) exploatarea succesului şi urmărirea - în acţiunile de exploatare a succesului şi urmărire, geniştii trebuie să fie dispuşi în cadrul elementelor de siguranţă ale coloanelor, astfel încât să poată sprijini deplasarea forţelor principale; ei trebuie să dispună de echipamente pentru efectuarea breşelor/culoarelor, de mijloace pentru traversarea cursurilor de apă, refacerea şi întreţinerea unor porţiuni de drum distruse. 800. - Cercetarea. Geniştii trebuie să execute cercetarea înainte cât şi în timpul atacului. Înainte de atac geniştii studiază terenul, podurile, căile de acces şi obstacolele cum ar fi câmpurile de mine, capcanele pentru tancuri şi amplasarea lor. Acţiunile geniştilor în timpul atacului şi solicitările lor pentru personalul ce execută breşe sunt stabilite pe baza acestui studiu. Informaţiile se obţin din cercetarea hărţilor, cercetarea aeriană şi terestră şi alte surse. 801. - Breşe şi obstacole în câmpul de mine. Batalionul integrează acţiunile de realizare a breşelor în planul de acţiune şi stabileşte sarcini pentru ca geniştii să asigure sprijinul corespunzător. În funcţie de situaţie şi cantitatea de informaţii obţinute, batalionul şi subunităţile subordonate planifică acţiunile pentru un asalt deliberat sau pentru acoperirea acţiunilor de executare a breşelor. 802. - (1) Acţiuni la descoperirea obstacolelor. Când descoperă un obstacol, elementul conducător trebuie să raporteze imediat şi să-l ocolească (după ce s-a asigurat că scopul obstacolului nu este de a canaliza forţe în acea direcţie). În caz contrar aplică metodele de trecere cunoscute. (2) Execută planul de breşă: a) execută breşe folosind mijloacele disponibile împotriva unor apărători slabi sau simpli; breşele sunt planificate, pregătite şi executate pentru a menţine contactul; comandantul stabileşte echipe de sprijin, de executare a breşelor şi de asalt şi le sincronizează acţiunile; b) execută breşe deliberate pentru a ataca o apărare puternică sau un sistem mai complex de obstacole; breşa deliberată este caracterizată prin cercetare, 237

planificare detaliată, pregătire extensivă şi reîmprospătare explicită ca o unitate de arme întrunite; una sau mai multe subunităţi sunt desemnate ca echipe de sprijin breşe sau echipe de asalt; geniştii sunt organizaţi atât ca echipe de asalt cât şi de executare a breşelor; geniştii din cadrul echipei de realizare a breşei reduc sau distrug obstacolul; câţiva militari din cadrul echipei de realizare a breşei îi ajută, în timp ce ceilalţi asigură sprijinul şi siguranţa locală; geniştii din echipa de asalt ajută la executarea breşei şi distrug poziţiile fortificate; c) execută breşe de atac pentru a realiza spargeri, locuri de trecere prin obstacolele de protecţie ale inamicului până în poziţia acestuia.; d) execută breşe de acoperire pentru reducerea obstacolului dacă surpriza este principala acţiune; breşele de acoperire sunt folosite în timpul vizibilităţii reduse sau când obstacolul este apărat, pentru a realiza surpriza şi a proteja cât este posibil forţele proprii; forţele de atac şi sprijin execută misiunile lor numai la ordin sau dacă breşele sunt realizate; geniştii asigură sprijin prin executarea de culoare prin câmpurile de mine şi prin tăierea de sârmă. 803. - Atacul punctelor puternice. Pentru asaltul unui punct puternic se folosesc aceleaşi tehnici: a) geniştii lucrează cu infanteria pentru a constitui elementele de asalt; înainte de atac grupele de cercetare caută să determine cea mai bună localizare pentru acţiune şi să pregătească încărcăturile necesare efectuării breşelor; în timpul pregătirilor se asigură că forţele de infanterie cunosc cum să folosească aceste muniţii. b) în timpul atacului, misiunea esenţială a geniştilor este de a sparge obstacolele tactice defensive şi de protecţie ale inamicului; echipele de infanterie organizate şi echipele speciale neutralizează armele, poziţiile fortificate, apoi curăţă obstacolele minore; c) principala sarcină a geniştilor după ce au spart obstacolul este de a crea şi menţine itinerarele; batalionul trebuie să instaleze călăuze în toate punctele în care sau executat breşe până când acestea sunt înlocuite de unităţilor următoare care vor instala alte călăuze şi executa misiuni până la trecerea tuturor forţelor din adâncime; călăuzele trebuie să sosească la subunităţile din care fac parte, să îndrume şi să instruiască pe cei care îi schimbă. 804. - Întreţinerea drumurilor şi căilor de luptă. Geniştii dezvoltă şi întreţin căile pe care se deplasează forţele batalionului, concentrându-se asupra înlăturării efectelor provocate de explozii. 805. - Obstacole. În lupta ofensivă geniştii completează obstacolele, pentru a bloca sau împiedica deplasarea inamicului în zonele/locurile cucerite. Amplasarea obstacolelor trebuie să ascundă manevra forţelor proprii. Măsurile de control privind folosirea obstacolelor includ cercetarea terenului şi stabilirea restricţiilor. 806. - (1) Rolul geniştilor în lupta de apărare este de a folosi terenul pentru a mări eficacitatea de luptă a batalionului. Folosirea corespunzătoare a geniştilor îmbunătăţeşte mobilitatea batalionului şi împiedică mobilitatea inamicului. Batalionul foloseşte câmpul de luptă pentru două motive: a) poate executa mai bine foc asupra obstacolelor inamicului; b) poate desfăşura un număr mare de forţe pentru apărare. 238

(2) Geniştii trebuie să-şi înceapă lucrul atunci când este primită misiunea pentru apărare. Rolul geniştilor în apărare se împarte în sprijin privind mobilitatea şi sprijin privind obstacolele. (3) Sprijin privind mobilitatea. Geniştii trebuie să identifice căile acoperite pentru a simplifica deplasarea de-a lungul frontului şi înainte. Ei propun comandantului de batalion ce căi/itinerare pot fi folosite. După posibilităţi, construiesc căi noi, le dezvoltă şi menţin pe cele existente. Timpul, eforturile solicitate şi dotarea sunt primele considerente în determinarea gradului de îndeplinire a acestor misiuni. (4) Sprijin privind obstacolele. Ofiţerul de geniu pregăteşte un plan de obstacole pentru a sprijinii concepţia de acţiune şi manevra a batalionului. El planifică obstacolele tactice bazându-se pe concepţia comandantului de batalion şi pe planul de obstacole al eşalonului superior. Planul batalionului poate limita implicarea obstacolelor tactice spre obstacolele cu centuri/bretele. Fiecare obstacol din cadrul acestor centuri trebuie să îndeplinească una din funcţiunile obstacolelor (fixează; întrerupe; întoarce; blochează). Câteodată batalionul poate permite comandantului plutonului de geniu să amplaseze în funcţie de nevoi, obstacole tactice în sectorul său. Ofiţerul de geniu al batalionului supervizează geniştii care amplasează obstacole tactice. El coordonează integrarea acestor obstacole în planul cu tragerile prin ochire directă şi din poziţii de tragere acoperite. El precizează subunităţilor modul în care să folosească, înregistreze şi să schimbe obstacolele de protecţie. Ofiţerul de geniu al batalionului cooperează cu modulul S-4 în rechiziţionarea materialelor pentru obstacole. 807. - (1) De regulă, obstacolele tactice sunt amplasate de genişti şi se folosesc pentru fixarea, întreruperea, întoarcerea şi blocarea grupărilor inamicului. (2) Obstacolele fixe încetinesc şi ţin pe loc inamicul într-o zonă specifică, astfel încât el să poată fi neutralizat prin foc. De asemenea, permit forţelor să execute manevra în timp ce se rup de contact şi se dezangajează. (3) Obstacolele pentru întrerupere sunt folosite împotriva formaţiunilor de atac ale inamicului, pentru a întrerupe desfăşurarea acţiunilor, pentru a epuiza mijloacele inamicului de executare a breşelor şi pentru a separa elementele luptătoare înaintate de vehiculele de reaprovizionare. De asemenea, obstacolele întrerup acţiunile grupărilor de asalt, destabilizează controlul şi comanda la nivel mic în timp ce inamicul este sub foc direct. (4) Obstacolele de întoarcere direcţionează şi condiţionează acţiunile inamicului în avantajul forţelor proprii prin obligarea lui de a se deplasa într-o direcţie dorită sau prin expunerea flancurilor. (5) Obstacolele de blocare sunt complexe, amplasate în adâncime şi integrate cu acţiunile de foc. Blocajul nu este niciodată realizat singur prin folosirea unui obstacol. Obstacolul de blocare doar limitează deplasarea inamicului. În cazul construirii unor astfel de obstacole, geniştii completează adesea obstacolele determinate de caracteristicile terenului. Aceasta salvează construcţii valoroase dar şi echipament şi ore de lucru. Lărgirea unei trecători sau a unui şanţ de drenaj, a unui chei sau drum de îmbarcare este mai uşoară decât săparea unui nou şanţ antiblindate. De asemenea, obstacolul tactic nu este stabilit şi amplasat în mod simplu deoarece 239

terenul permite sau nu să se poată lucra uşor. Obstacolul trebuie să sprijine planul tactic prin obligarea inamicului să acţioneze într-un fel care este esenţial concepţiei comandantului. Obstacolele tactice reprezintă un mijloc de a concretiza câmpul de luptă, de a îngrădi inamicul pentru a asigura un avantaj batalionului. (6) Obstacolele de protecţie. De regulă, batalionul foloseşte propriile mijloace pentru amplasarea acestor obstacole. Aceste obstacole pot ajuta asalturile forţelor debarcate sau îmbarcate, prin amplasarea lor în cadrul poziţiilor defensive. Obstacolele antipersonal, obstacolele antiblindate sau o combinare a acestor două tipuri sunt folosite în funcţie de felul ameninţării în lupta apropiată. 808. - Misiunile de menţinere a capacităţii de luptă. Sprijinul genistic în apărare se realizează prin realizarea de lucrări genistice pentru vehiculele de luptă şi poziţii de protecţie şi atunci când timpul permite prin construirea poziţiilor de luptă individuale sau de grupă. Ofiţerul de geniu face propuneri statului major al batalionului pentru camuflarea, acoperirea şi ascunderea, astfel: a) poziţii de protecţie - geniştii pot asigura echipament pentru pregătirea poziţiilor de protecţie; poziţiile de protecţie pentru infanterie şi mijloacele de foc sunt construite cu materiale disponibile la momentul respectiv; această acoperire protejează poziţiile împotriva schijelor de la bombele aruncate din avion, dar nu împotriva unor lovituri directe; poziţiile de protecţie trebuie să fie construite conform standardelor pentru a realiza siguranţa adecvată militarilor; dacă există posibilitatea descoperirii pământului proaspăt săpat nu va fi creată nici o bermă; bermele nu sunt eficiente împotriva energiei cinetice a gloanţelor; geniştii folosesc buldozere, basculante în funcţie de posibilităţi pentru a spori capacitatea de luptă prin amenajarea terenului; atunci când timpul permite geniştii folosesc tehnica pentru a realiza poziţii solide avându-se în vedere prioritatea pentru tancuri şi alte vehicule blindate; b) măsuri de contra-supraveghere - rolul geniştilor include şi elaborarea propunerilor privind executarea mascării batalionului prin realizarea de ascunzători, poziţii false şi alte lucrări de mascare. 809. - Geniştii au misiunea particulară de a se reorganiza şi lupta în unele situaţii ca subunităţi de infanterie. Comandantul de batalion hotărăşte când pot executa acest lucru, dar numai în situaţii critice. Geniştii reorganizaţi în formaţiuni de infanterie îşi vor dispune echipamentul genistic într-un eşalon aflat în adâncime. Formaţiunile astfel constituite nu vor purta armament greu cum ar fi aruncătoare şi nu vor avea mijloace pentru a observa focul executat din poziţii de tragere acoperite. Geniştii pot folosi adesea tacticile de luptă ale infanteriei pentru îndeplinirea misiunilor genistice. PARAGRAFUL 4.6 Sprijinul NBC 810. - (1) Sprijinul NBC reprezintă o componentă a protecţiei forţei şi cuprinde ansamblul activităţilor, măsurilor şi acţiunilor planificate, organizate, coordonate şi controlate la nivelul statului major al batalionului de infanterie pentru protejarea, menţinerea/refacerea capacităţii operaţionale, amplificarea capabilităţii şi asigurarea 240

libertăţii de acţiune a forţei în scopul îndeplinirii misiunilor în condiţii/ medii NBC, ale producerii evenimentelor EADA şi teroriste. (2) Toţi comandanţii trebuie să planifice lupta astfel încât să poată trece cu rapiditate la acţiuni desfăşurate în mediul contaminat RBC cu pierderi minime în eficacitate şi fără modificări ale planului. Împreună cu statele majore ei trebuie să analizeze şi să aducă la zi evaluarea privind pericolul NBC, utilizând în acest scop întregul sistem informaţional la dispoziţie. 811. - Componentele funcţionale ale apărării NBC sunt: a) evitarea (prevenirea) NBC; b) protecţia NBC; c) decontaminarea RBC; d) mascarea cu aerosoli; e) întrebuinţarea sistemelor incendiare; f) participarea la operaţii de stabilitate şi de sprijin. 812. - Factorii care se iau în considerare în planificarea măsurilor de apărare NBC sunt: a) capacitatea inamicului de a întrebuinţa armamentul NBC; b) intenţiile probabile ale inamicului; c) terenul şi efectele acestuia asupra sistemelor de întrebuinţare a ADMNBC; d) condiţiile meteo; e) standardele de pregătire a forţelor proprii şi experienţa acestora; f) gradul în care măsurile de protecţie individuală şi colectivă reduc capacitatea de luptă a unităţilor; g) eficacitatea Sistemului de Avertizare şi Raportare NBC (SARNBC); h) eficacitatea şi existentul echipamentului de protecţie; i) sprijinul medical disponibil; j) eficacitatea echipamentului de control al contaminării RBC; k) riscul de contaminare de la instalaţii nucleare sau chimice deteriorate. 813. - Măsurile ce preced atacul includ: a) activarea sistemului de avertizare şi raportare; b) antrenarea forţelor în luarea măsurilor de protecţie; c) distribuirea şi întreţinerea echipamentului de protecţie; d) aplicarea măsurilor de protecţie; e) evaluarea pericolului şi adaptarea corespunzătoare a măsurilor de protecţie luate; f) contracararea observării de către inamic; g) alternarea şi prepoziţionarea materialelor şi personalului medical, de cercetare şi decontaminare; h) executarea de inspecţii şi programe de medicină preventivă; i) supravegherea factorilor meteo care influenţează contaminarea de la instalaţii nucleare sau chimice deteriorate. 814. - Protecţia pe timpul atacului include: a) acţiune imediată pentru protecţie individuală; b) transmiterea semnalului de alarmare şi a informaţiilor privind atacul; c) decontaminarea iniţială şi începerea protecţiei colective; 241

d) monitorizarea permanentă şi decontaminarea personalului, echipamentului şi materialelor necesare menţinerii capacităţii de luptă; e) continuarea supravegherii pentru detectarea loviturilor următoare. 815. - Măsurile după atac includ: a) evaluarea efectului; evaluarea intenţiei inamicului; b) continuarea observării, avertizării şi raportării; c) controlul atacului – nivelul radiaţiilor, cercetarea NBC, controlul contaminării, controlul pierderilor, asistenţa medicală; d) menţinerea nivelului corespunzător de protecţie individuală. 816. - (1) Scoaterea din luptă a mijloacelor electrono-optice ale inamicului este o problemă destul de importantă. Fumul acţionează asupra aparatelor de vedere: binoclu, lunete, sisteme laser, sisteme de ghidare. (2) Informaţiile pe care un comandant trebuie să le folosească în stabilirea mijloacelor de orbire a aparatelor electrono-optice sunt: a) capacităţile electrono-optice ale inamicului; b) probabilitatea ca aparatele electrono-optice să fie folosite în sisteme de recunoaştere, executare a focului prin ochire directă şi altele; c) capacităţile de mascare cu fum ale inamicului; d) modul de folosire a mascării cu fum; e) capacităţile armelor cu energie dirijată. (3) Pe baza informaţiilor de mai sus comandantul trebuie să decidă modul de folosire a fumului. Fumul ajută la înşelarea inamicului, ascunderea manevrelor şi creşterea potenţialului forţelor proprii. Comandantul trebuie să elaboreze planul de acţiune răspunzând la următoarele întrebări: a) cum ar trebui folosit fumul? b) unde şi cât timp trebuie folosit fumul? c) care este nivelul maxim de restrângere a mobilităţii? d) care este nivelul minim al capacităţii de descoperire şi de angajare a ţintelor? e) când este folositor fumul produs în grabă sau planificat? f) ce măsuri de contracarare a fumului există şi cum ajută ele forţele proprii? g) fumul rezultat de la sistemele incendiare poate neutraliza mijloacele laser inamice? (4) Limitarea capacităţilor sistemelor electrono-optice prin fum este prezentată în Tabelul nr. 16. BĂTAIA SPECTRUL VIZIBIL 0,40- 0,75 mm

INFRAROŞU APROPIAT 0,75-4 mm INFRAROŞU MEDIU 4-100 mm

APARATELE AFECTATE Aparatele de vedere : - de vedere pe timp de zi; - cu ochiul liber; - lentilele aparatelor foto; - binoclu (aparate optice standard); - televiziune de luptă; AVN. Aparatele de vedere: - aparatură de apropiere ; - vedere pe timp de noapte. Senzori: detectori laser; marcatori laser. Sisteme de vedere: - vedere termică pasivă.

242

TIP DE FUM Toate tipurile de fum

Toate tipurile de fum Toate tipurile de fum - fosfor alb; fosfor alb plasticizat; - fosfor roşu;

BĂTAIA

INFRAROŞU ÎNDEPĂRTAT 14-100 mm RAZE X ŞI FRECVENŢE ÎNALTE

APARATELE AFECTATE

TIP DE FUM - limitatori infraroşii de tip II; - praf. - fosfor alb; fosfor alb plasticizat; - fosfor roşu; - limitatori infraroşii de tip II; - praf; - fumul uleiului (doar atenuează); - limitatori performanţi;

Senzori: - imagini termice; - rachete ghidate termic. Armament de înaltă precizie

Tabelul nr. 16- Limitarea capacităţilor sistemelor electrono-optice prin fum (5) Fumul produs de sistemele incendiare absoarbe particule uşoare şi reduce eficienţa armamentului laser. (6) Sistemele incendiare creează obstacole şi îmbunătăţesc planul de apărare. De asemenea, generează o putere de luptă violentă şi eficientă în timpul şi la locul potrivit pe câmpul de luptă. Comandantul batalionului foloseşte aceste sisteme pentru: a) respingerea infiltrărilor inamicului; b) neutralizarea inamicului; c) câştigarea de timp; d) crearea de obstacole; e) izolarea şi canalizarea inamicului; f) încetinirea acţiunilor inamicului; g) surprinderea; h) slăbirea moralului inamicului. (7) Folosirea sistemelor incendiare întăreşte poziţiile de luptă, asigură surprinderea şi creează pierderi şi şoc psihologic. Teama naturală de foc a omului este cel mai important lucru derivat din folosirea sistemelor incendiare. Această teamă provoacă chiar şi forţelor bine antrenate şovăială, abandonarea armamentului şi fuga în dezordine. (8) Sistemele incendiare pot fi folosite pentru a avertiza asupra apropierii inamicului, în special cu mine capcană şi de semnalizare folosite pentru aprinderea materialelor combustibile. Efectele vor rezulta din arderi şi fragmentarea containerelor. Iluminarea câmpului de luptă reduce posibilităţile de apropiere ale inamicului. Inamicul va fi forţat să pătrundă în zone unde poate fi angajat uşor în luptă, îi va încetini viteza de deplasare a blindatele care devin astfel ţinte uşoare pentru artileria proprie. Folosirea sistemelor incendiare în mod eficient şi integrat în planul de acţiune poate asigura succesul luptei defensive. CAPITOLUL X Proceduri de control operativ SECŢIUNEA I Iluminarea spaţiului de luptă

243

817. - (1) Concepte. Prin iluminarea spaţiului de luptă se înţelege iluminarea raionului acţiunilor de luptă cu lumină artificială, fie vizibilă fie invizibilă pentru ochiul liber. (2) Capacitatea de iluminare a spaţiului de luptă într-un loc stabilit este un factor important în realizarea puterii de luptă maxime. Necesitatea iluminării spaţiului de luptă poate fi stabilită la orice nivel, de la soldat la statul major al unităţii. (3) Deşi iluminarea spaţiului de luptă este utilizată în primul rând pentru a veni în ajutorul forţelor proprii în teren, ea poate fi folosită de asemenea, în mod ofensiv pentru a neutraliza echipamentul de cercetare al inamicului sau ca parte a planului de inducere în eroare. 818. - (1) Principii de utilizare. Iluminarea realizată trebuie să fie continuată atâta timp cât este necesară. (2) Iluminarea spaţiului de luptă de către o unitate trebuie să fie strâns coordonată cu unităţile învecinate pentru a împiedica demascarea poziţiilor şi operaţiilor proprii precum şi pentru menţinerea performanţelor mijloacelor proprii de vedere pe timp de noapte. (3) Iluminarea trebuie, când este posibil, să fie asigurată de o sursă care nu este în contact direct cu inamicul. Unitatea care asigură acest tip de sprijin trebuie să fie în legătură directă cu comandantul unităţii sau formaţiunii din contact. (4) Dacă este posibil, iluminarea trebuie să fie asigurată de două sau mai multe surse independente pentru a-i garanta certitudinea şi continuitatea. (5) Iluminarea trebuie să fie asigurată de cel mai înalt nivel participant pentru a conserva resursele eşaloanelor inferioare. 819. - (1) Planificarea. Pe lângă teren şi factorii atmosferici, statul major care planifică utilizarea iluminării trebuie să ia în considerare următoarele limitări: a) pericolul de a demasca forţele proprii; b) posibilitatea aplicării neadecvate a planului de iluminare de-a lungul limitei dinainte a raionului de acţiune, ca urmare a lipsei de coordonare dintre unităţi; c) posibilul efect negativ al iluminării asupra unor mijloace de observare pe timp de noapte, deşi dacă este atent utilizat iluminatul poate îmbunătăţi performanţa unor sisteme (de exemplu: intensificatorul de lumină). (2) Iluminarea se bazează pe cerinţele unităţilor de sprijin, pe hotărârea comandantului şi, dacă este cazul, pe dispoziţia primită de la eşalonul superior. De obicei, detaliile sunt prevăzute în planul de căutare a informaţiilor pe timp de noapte, care trebuie să fie parte a planului general de căutare a informaţiilor al batalionului. Problema cercetării-observării spaţiului de luptă pe timp de noapte sau iluminarea trebuie să fie cuprinse într-o singură anexă la ordinul de . 820. - Metode de iluminare a spaţiului de luptă. Metodele de iluminare a spaţiului de luptă care pot fi utilizate de comandanţii subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie includ: a) semnale terestre, grenade de iluminare şi cartuşe de semnalizare; b) iluminarea cu ajutorul proiectoarelor, care poate fi: vizibilă în mod direct, indirect, difuză sau reflectată; infraroşu; iluminarea ţintei cu laser (vizibilitate îmbunătăţită cu laser); c) iluminarea cu ajutorul artileriei şi aruncătoarelor; 244

d) iluminarea cu ajutorul artilerie navale; e) bombele de iluminare de pe aeronave. 821. - (1) Comanda şi controlul. Ordinul de iluminare a spaţiului de luptă este o responsabilitate de comandă. (2) Comanda şi controlul iluminării spaţiului de luptă trebuie să fie exercitată de comandantul unităţii din zona care va fi iluminată. (3) Coordonarea este, în mod normal, realizată de comandantul unităţii din zona care va fi iluminată. 822. - Concluzie. Deşi importanţa iluminării spaţiului de luptă se poate diminua, pe măsură ce mijloacele de vedere pe timp de noapte devin tot mai prezente pe câmpul de luptă, ea rămâne un mijloc important la dispoziţia comandantului. SECŢIUNEA a 2 - a Evitarea fratricidului 823. - Generalităţi. Prevenirea fratricidului6 constituie o componentă importantă a principiului siguranţei şi protecţiei forţei, în cadrul luptei. Puterea distrugătoare şi raza de acţiune a armamentului modern, asociate cu intensitatea şi ritmul rapid al acţiunilor duse pe câmpul de luptă, fără întrerupere mai mult de 24 de ore, în timpul perioadelor cu vizibilitate redusă, cresc posibilităţile fratricidului. 824. - (1) Concepte. Măsurile privind evitarea şi reducerea fratricidului se împart în: măsuri materiale de evitare (mijloace de identificare mecanică şi/sau electronică; marcarea vehiculelor) şi măsuri nemateriale (conducere, doctrină, instruire, cunoaşterea situaţiei). (2) Principalele mecanisme care limitează fratricidul sunt: conducerea fermă, disciplina în operaţii, instruirea temeinică, proceduri standard adecvate şi cunoaşterea detaliată a situaţiei. Acestea permit comandanţilor să exercite un control adecvat al tragerilor, al reperelor de timp pentru deplasarea trupelor, precum şi al procedurilor impuse de disciplina operaţiilor. Prin micşorarea probabilităţii fratricidului, comandanţii nu trebuie să limiteze exagerat curajul şi îndrăzneala în luptă. (3) Evitarea fratricidului începe cu programele eficiente şi realiste de instruire, care includ instruirea unilaterală a forţelor asupra recunoaşterii vehiculelor, echipamentului şi uniformelor proprii sau ale alianţei, instruirea în utilizarea armamentului etc. Instruirea unilaterală este apoi testată în cadrul exerciţiilor comune de pregătire, cu obiective şi scopuri bine stabilite. 825. - (1) Planificarea. Comanda şi controlul (C2). Planificarea operativă temeinică dublată de C2 eficiente sunt măsuri importante în vederea evitării fratricidului. Atenţie deosebită trebuie acordată intenţiei comandantului şi concepţiei luptei. În plus, se iau în consideraţie următoarele: a) stabilirea şi aplicarea fermă a măsurilor de control (zonele de acţiune, grafice de operaţii comune clare şi uşor de înţeles etc.); b) delimitarea spaţiului de manevră/luptă în integralitatea sa; c) folosirea echipelor de legătură sau a statelor majore integrate; d) stabilirea şi aplicarea regulilor de angajare pentru toate elementele forţei întrunite şi multinaţionale, incluzând angajări sol-aer, aer-sol şi sol-sol; 6

Uciderea involuntară a personalului din cadrul alianţei/trupelor proprii, prin trageri executate cu armamentul propriu

245

e) stabilirea cu deosebită atenţie a regulilor de angajare în limitele de vizibilitate, pentru trupele debarcate; f) stabilirea unor forme efective de instruire şi antrenament indiferent de constrângerile de timp. (2) Manevra. Manevra pe viitorul câmp de luptă, probabil nelinear, uneori, poate fi confuză. Incertitudinea războiului, vizibilitatea redusă, confuzia, oboseala, deplasările rapide vor contribui direct la posibilitatea fratricidului. Criteriile de planificare ale manevrei trebuie să cuprindă: a) aplicarea principiului "Simplităţii"; b) planificarea detaliată cu accente pe antrenamente şi o atentă acţiune -contraacţiune; c) cercetarea completă a zonei acţiunilor de luptă când situaţia tactică permite; d) scurte rapoarte prezentate comandantului privind planul de manevră propriu şi al subordonaţilor; e) recunoaşterea subunităţilor participante, a soldaţilor şi vehiculelor; f) măsuri de conducere a focului incluzând metode rapide de încetare a focului; g) măsuri de sprijin aerian, incluzând comunicaţiile, legătura, mijloacele de identificare a forţelor proprii şi măsurile de control al focului. (3) Sprijinul prin foc. O preocupare de bază a sprijinului prin foc la nivelul tactic este sincronizarea acestuia în limitele bătăii armamentului utilizat de către forţele proprii. Integrarea artileriei, a aeronavelor cu armament la bord şi a focului indirect al subunităţilor de infanterie, a sprijinului aerian nemijlocit, a interdicţiei aeriene şi a măsurilor contraelectronice necesită stabilirea, deplina înţelegere şi aderarea strictă la un set de măsuri privind controlul focului. Măsurile de control trebuie să fie unice, bine cunoscute, dar trebuie să fie aplicate fără întrerupere pentru a asigura trageri oportune şi eficace şi a reduce la minim fratricidul. (4) Cunoaşterea situaţiei. Datele privind misiunea, inamicul, terenul, forţele aliate şi timpul disponibil constituie cheia pentru cunoaşterea situaţiei şi înţelegerea circumstanţelor în care se desfăşoară lupta, inclusiv de către elementele de sprijin logistic şi elementele de legătură. Cunoaşterea situaţiei include, dar nu este limitată la: cunoaşterea locului în care te afli; dispunerea forţelor proprii; amplasarea şi scopul inamicului; misiunea ta şi misiunea forţelor proprii din jurul tău. SECŢIUNEA a 3 - a Managementul spaţiului de responsabilitate 826. - Introducere. Multitudinea şi larga varietate de formaţiuni, sisteme de sprijin al luptei, instalaţii de sprijin logistic al luptei şi cerinţele aferente acestora pot determina comandantul batalionului să aloce responsabilitatea controlului spaţiului de dispunere al comandanţilor subordonaţi, care apoi îşi asumă responsabilitatea pentru siguranţa acestuia şi pentru realizarea celei mai eficiente utilizări a lui. Indiferent cine are responsabilitatea, trebuie să fie pregătit să adapteze procedurile pentru managementul spaţiului de responsabilitate, astfel încât să satisfacă necesităţile oricărei acţiuni care este în curs sau care urmează să aibă loc. 246

827. - Definiţie. Spaţiul de responsabilitate este zona repartizată batalionului de infanterie pentru scopuri tactice sau administrative; nu întotdeauna această zonă este utilizată exclusiv de către batalionul respectiv. Repartizarea este realizată în multipli de kilometri pătraţi şi este controlată de statul major corespunzător. Trebuie făcută o analiză atentă a fiecărui kilometru pătrat înainte de repartizare, astfel încât să fie satisfăcute cât mai deplin necesităţile batalionului. 828. - Scop. Scopul managementului spaţiului de responsabilitate este să: a) realizeze cea mai bună întrebuinţare a terenului în conformitate cu concepţia luptei; b) repartizeze, pentru fiecare unitate şi formaţiune, o zonă care satisface necesităţile sale specifice; c) evite neînţelegerile dintre formaţiunile care intenţionează să utilizeze aceeaşi zonă; d) garanteze că întreaga zonă de operaţii este în responsabilitatea unui comandant. 829.-(1)Responsabilităţi. Managementul spaţiului real intră în responsabilitatea comandantului unităţii. Zonele sunt repartizate comandanţilor subordonaţi şi altor subunităţi care acţionează în zona de responsabilitate a comandantului. Ei răspund pentru coordonarea acţiunilor tuturor subunităţilor care nu sunt sub comanda lor, dar acţionează în zona repartizată acestora, cât şi pentru repartizarea raioanelor comandanţilor subordonaţi. (2) Repartizarea unei zone nu implică faptul că aceasta urmează să fie la dispoziţia exclusivă a acelui utilizator. Alte subunităţi îşi coordonează cerinţele proprii cu utilizatorul principal pentru a se asigura că ele folosesc doar acele părţi din zonă de care el nu are nevoie. Unităţile vecine trebuie, de asemenea, să-şi coordoneze strâns activităţile pentru a preveni fratricidul şi a evita alte incidente nedorite. (3) În eventualitatea unui conflict de interese şi pentru a rezolva potenţialele probleme trebuie să fie pregătită de către modulul S.3- operaţii, o listă a priorităţilor, în conformitate cu evoluţia situaţiei. Lista cu priorităţi trebuie să includă următoarele: a) desfăşurarea tactică a subunităţilor (incluzând obstacole legate de aceasta); b) rezervele; c) zonele de contramanevră; e) forţele speciale; f) forţele de cercetare, supraveghere şi descoperire a ţintelor, precum şi cele de război electronic; g) statul major şi instalaţiile de comunicaţii; h) subunităţile de aruncătoare; i) mijloacele de apărare antiaeriană; j) subunităţile de geniu; k) subunităţile şi formaţiunile de sprijin logistic al luptei; (4) Repartizarea internă a spaţiului de responsabilitate trebuie să fie comunicată la statul major al eşalonului superior. 830. - (1) Planificarea. Spaţiul de luptă nelinear şi extins determină realizarea de intervale, zone supravegheate şi linii de comunicaţii extinse, încă de la început. 247

Totuşi, se are în vedere ca întregul spaţiu de luptă în care are loc desfăşurarea forţelor, să fie repartizat unuia sau mai multor comandanţi. Executarea repartiţiei trebuie să aibă în vedere şi evoluţia probabilă a situaţiei. Factorii care sunt luaţi în calcul includ: a) acţiunile viitoare; b) capacitatea de autoapărare a subunităţii; c) siguranţa în zonele din spatele dispozitivului; d) avantajele dispunerii în acelaşi loc/raion; e) avantajele dispersării; f) comanda, controlul şi comunicaţiile; g) apropierea de drumurile principale de aprovizionare, de căile ferate, canale, porturi şi aerodromuri; h) punctele tari şi punctele vulnerabile ale unităţilor; i) flexibilitatea necesară pentru a face faţă schimbărilor situaţiei. (2) Iniţial, se realizează un proiect al planului privind managementul spaţiului de responsabilitate, ca parte a planului de luptă. După executarea cercetării şi coordonarea cu unităţile vecine, utilizatorii principali raportează modulului operaţii al eşalonului lor superior, care apoi elaborează planul final privind managementul spaţiului de responsabilitate, urmărindu-se înlăturarea conflictelor de interese şi respectarea listei de priorităţi aprobate de comandant. (3) Planul final trebuie actualizat permanent pentru a se asigura că el satisface necesităţile situaţiei curente. SECŢIUNEA a 4 - a Controlul distrugerilor 831. - (1) Generalităţi. În toate tipurile de acţiuni militare, utilizarea planificată a distrugerilor este corelată cu planul acţiunilor de luptă. De obicei, distrugerile sunt folosite să închidă un defileu unde terenul sau obstacolele artificiale canalizează sau limitează deplasarea forţelor inamice care se apropie sau trec peste un baraj. Spre deosebire de alte tipuri de obstacole artificiale care devin treptat mai eficiente pe măsură ce progresează realizarea lor, distrugerile nu realizează blocarea până când încărcătura nu este detonată. Aceasta dă posibilitatea trupelor care acţionează înaintat să treacă peste obstacole când ele se retrag. Inamicul face tot ce-i stă în putinţă să cucerească distrugerile pregătite şi să prevină detonarea sau să determine declanşarea prematură a distrugerilor pentru a împiedica retragerea forţelor aliate. Momentul declanşării distrugerilor este deci foarte important. (2) Sistemul de control al distrugerilor este esenţial. Controlul asupra a ceea ce urmează să se distrugă şi a momentului producerii distrugerii este o problemă a comandantului formaţiunii şi statului său major. Protejarea şi declanşarea distrugerilor este o misiune de luptă şi nu este permis eşecul. 832. - Tipuri de distrugeri. Pentru scopuri tactice, distrugerile sunt definite ca: a) distrugeri preliminare - obiectivul care este pregătit pentru distrugere şi care de obicei, poate fi distrus imediat după pregătire, cu condiţia ca aprobarea să fi fost acordată anterior; 248

b) distrugeri la ordin - obiectivul a cărui distrugere trebuie să fie controlată la un anumit nivel de comandă, deoarece el joacă un rol important în plan tactic sau strategic precum şi din cauza importanţei lui structurale. 833. - (1) Planificarea. Planificarea şi clasificarea distrugerilor ca preliminare sau la ordin, sunt decizii ale comandantului adoptate pe baza propunerilor făcute de ofiţerul său pe probleme genistice. Selectarea obiectivelor care urmează să fie distruse la ordin se face pe baza factorilor tactici şi a dificultăţilor tehnice de pregătire şi executare a distrugerilor. 834. - (1) Executarea. Selectarea obiectivelor pentru distrugerile preliminare este o responsabilitate de comandă, dar întrucât, rareori poate fi asigurată paza obiectivului pregătit pentru distrugere, autoritatea pentru declanşare este delegată, în mod normal, ofiţerului de geniu responsabil cu pregătirea distrugerilor. Distrugerile preliminare trebuie organizate în concordanţă cu planurile existente sau stabilite. Astfel de distrugeri sunt realizate imediat ce situaţia permite şi este dată aprobarea pentru executarea lor. (2) Distrugerile la ordin. Pentru ca declanşarea acestora să fie controlată nemijlocit de o autoritate militară specifică, ele trebuie să fie păzite până la realizarea distrugerilor. Autoritatea de declanşare a procesului de distrugere revine comandantului autorizat sau este delegată de acesta unui ofiţer numit în acest sens. Distrugerile la ordin sunt organizate în defilee şi la punctele de trecere de pe itinerarele de retragere care nu pot fi rapid ocolite. Acestea sunt apărate prin instalarea pazei obiectivului pregătit pentru distrugere, întrucât eşecul asigurării pazei ar putea conduce la eşecul total al acţiunii. (3) Comandantul autorizat este ofiţerul împuternicit să ordone declanşarea distrugerii. Autoritatea de declanşare a distrugerii la ordin este posibil să fie limitată la comandanţii unităţilor, în etapele iniţiale ale acţiunii de efectuat. Totuşi, pe măsură ce acţiunea se desfăşoară, autoritatea poate fi delegată unui comandant al unui eşalon inferior, care apoi devine comandant autorizat. Este esenţial să existe comunicaţii sigure şi stabile între comandantul autorizat şi comandantul forţei care execută paza distrugerii. De asemenea, comandantul autorizat este obligat să precizeze dacă autorizează pe comandantul pazei distrugerii să ordone declanşarea distrugerii din proprie iniţiativă, în cazul în care inamicul este pe punctul de-al captura. Ordinele în acest sens, trebuie să fie emise de comandantul autorizat către comandantul pazei distrugerii şi către comandantul grupei de declanşare a distrugerii. (4) Paza distrugerii. Este o forţă amplasată în vederea prevenirii distrugerii, capturării sau sabotării distrugerii de către inamic înainte ca obiectivul să fie distrus cu succes. Comandantul forţei de pază este responsabil de comanda operaţională a tuturor forţelor din locul de distrugere, inclusiv a grupei de declanşare a distrugerii. El este responsabil pentru transmiterea ordinului scris de declanşare către grupa de executare a distrugerii. De asemenea, el este responsabil pentru raportarea despre eficienţa distrugerii către comandantul autorizat şi pentru menţinerea informării acestuia asupra situaţiei operative la locul distrugerii. (5) Grupa de declanşare a distrugerii reprezintă responsabilul tehnic pentru realizarea distrugerii, fiind de regulă, o grupă de geniu comandată de un subofiţer. 249

Grupele de declanşare a distrugerilor sunt stabilite atât pentru distrugerile preliminare cât şi pentru cele la ordin. 835. - Legătura. Fiecare unitate care urmează să treacă printr-un culoar din barajul obstacol pregătit pentru închidere prin declanşarea distrugerii trebuie să trimită elemente de legătură înainte de sosirea forţelor, în cazul în care trecerea este executată în apropierea inamicului. Sarcinile elementelor de legătură sunt: a) să raporteze punctului de control al pazei distrugerii, detalii referitoare la tipul, efectivele şi echipamentul forţei; b) să menţină contactul prin radio cu formaţiunile sau unităţile lor pentru a putea asigura informaţii corecte şi autorizate despre înaintarea lor (informaţiile trebuie să fie transmise comandantului grupei de distrugere prin comandantul punctului de control); c) să ajute la stabilirea faptului că vehiculele sau trupele care se apropie sunt aliate sau inamice; d) să verifice toate trupele sau vehiculele pe măsură ce acestea trec prin punctul control şi să raporteze comandantului pazei distrugerii, prin comandantul punctului de control, când unitatea şi-a încheiat trecerea. CAPITOLUL XI Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor 836. - (1) În funcţie de natura, valoarea şi condiţiile în care acţionează, subunităţile batalionului de infanterie trebuie protejate, iar acţiunile de luptă pe care le desfăşoară, asigurate. (2) Conducerea protecţiei forţelor şi asigurării acţiunilor de luptă sunt atributul comandantului. (3) Pregătirea şi desfăşurarea măsurilor şi acţiunilor de asigurare şi protecţie se execută la toate eşaloanele, în orice situaţie şi formă de luptă, pe baza ordinului de luptă al eşalonului superior, deciziei comandantului, forţele şi mijloacele avute la dispoziţie şi posibilităţilor acestora, precum şi a condiţiilor de climă şi relief din fâşia/zona de desfăşurare a luptei, de către comandant prin modulul de specialitate. 837. - Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor batalionului se execută în scopul: a) menţinerii continue a unei puterii de luptă ridicate; b) evitării acţiunilor executate prin surprindere de către inamic, în special cu ADMNBC, sistemele incendiare, aviaţia şi cu blindatele; c) protecţiei forţelor împotriva acţiunilor electronice şi efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului; d) creării condiţiilor favorabile realizării dispozitivului şi intrării în luptă a forţelor la timp şi în mod organizat; e) desfăşurării cu succes a acţiunilor în orice situaţie. 838. - (1) Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor se realizează pe bază de anexe la ordinul de luptă (pentru modulele de personal, informaţii, operaţii, artilerie, artilerie antiaeriană, geniu, mascare, apărare NBC, contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului şi activitatea de informare şi relaţii publice). 250

(2) Anexele sunt parte integrantă a Ord.Op. şi se întocmesc în scopul reducerii conţinutului structurii de bază a ordinului şi pentru a oferi informaţii suplimentare într-un anumit domeniu. 839. - Asigurarea acţiunilor de luptă a subunităţilor şi protecţia forţelor se realizează prin: siguranţă; protecţie electronică; contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului; mascare; protecţie genistică; apărare antiaeriană pasivă; apărare nucleară, biologică şi chimică; protecţia împotriva sistemelor incendiare; protecţia informaţiilor; protecţia medicală; protecţia mediului; protecţia muncii; activitatea de informare şi relaţii publice; asigurarea topogeodezică; asigurarea hidrometeorologică; asigurarea cu resurse umane; asistenţă juridică; asistenţa religioasă. SECŢIUNEA 1 Siguranţa 840. - Siguranţa reprezintă ansamblul măsurilor şi acţiunilor de supraveghere, pază şi apărare nemijlocită şi generală a întregului dispozitiv, cât şi a fiecărui element al acestuia, în toate condiţiile şi în toate acţiunile militare, executându-se în scopul prevenirii forţelor proprii şi zădărnicirii cercetării şi a altor acţiuni desfăşurate de către inamic. 841. - În funcţie de tipul acţiunilor militare siguranţa poate fi: siguranţa acţiuniolor specifice luptei armate; siguranţa acţiunilor de stabilitate şi de sprijin; siguranţa acţiunilor intermediare. 842. - În funcţie de eşalonul la care se desfăşoară acţiunea, siguranţa acţiunilor de luptă poate fi: siguranţa nemijlocită; siguranţa de luptă. Art.939. - Organizarea siguranţei nemijlocite. Indiferent de locul ocupat de către batalion în apărare, siguranţa nemijlocită este identică şi constă în măsurile luate pentru evitarea surprinderii şi a demascării intenţiilor forţelor proprii, realizându-se prin: a) santinele; b) desfăşurarea acţiunilor în linişte şi mascarea luminilor pe timp de noapte; c) evitarea deplasărilor în poziţiile de apărare. 843. - Organizarea siguranţei nemijlocite a batalionului de infanterie în apărarea pe poziţii se bazează în primul rând pe siguranţa nemijlocită executată de către subunităţile din compunere. Modul de organizare a acesteia este conform manualelor pentru luptă a subunităţilor respective. 844. - În toate acţiunile specifice apărării, siguranţa nemijlocită se realizează cu aceleaşi forţe şi mijloace, pe aceleaşi principii ca şi în apărarea pe poziţii. 845. - (1) Siguranţa de luptă. Misiunile siguranţei de luptă pot fi de protecţie, de siguranţă şi ca forţă de acoperire. (2) În misiunea de protecţie, elementul de siguranţă are rolul de a observa şi a raporta date, evitând angajarea decisivă cu inamicul. Protecţia urmăreşte: a) avertizarea timpurie; b) câştigarea şi menţinerea contactului cu inamicul şi raportarea despre activitatea acestuia; 251

c) interceptarea, neutralizarea, respingerea elementelor de cercetare ale inamicului; d) hărţuirea inamicului; e) dirijarea forţelor ce vin în sprijinul subunităţii ce asigură misiunea de protecţie. (3) Prin siguranţă se protejează forţele principale de focul direct şi observarea terestră, se raportează informaţiile ce se obţin şi se angajează lupta pentru a câştiga timp. Siguranţa urmăreşte: a) avertizarea timpurie şi asigurarea timpului şi spaţiului necesar executării manevrelor de front, flanc şi spate a forţelor principale; b) atacarea şi întârzierea acţiunii inamicului în scopul protecţiei forţelor principale. (4) Forţa de acoperire acţionează separat de forţele principale cu scopul de a intercepta, angaja, întârzia şi înşela inamicul înainte ca acesta să atace forţele principale. Forţa de acoperire are valoare de batalion urmăreşte: a) contactul cu inamicul; b) protejarea forţelor principale de contactul cu inamicul; c) înşelarea inamicului cu privire la valoarea, compunerea şi obiectivul forţelor principale; d) neutralizarea elementelor de cercetare ale inamicului; e) crearea situaţiilor pentru distrugerea/neutralizarea forţelor principale ale inamicului. 846. - Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul comandantului care a ordonat acţiunea. 847. - (1) Batalionul de infanterie poate organiza siguranţa de luptă. (2) În apărare batalionul de infanterie din eşalonul unu trimite forţe în siguranţa de luptă de valoare pluton întărit. Forţele din siguranţa de luptă realizează şi menţin contactul, rezolvă situaţia, întârzie sau neutralizază forţele înaintate ale inamicului şi îl induc în eroare asupra locului zonei principale de luptă. 848. - (1) Pe timpul operaţiilor ofensive se iau măsuri de siguranţă nemijlocită în special la flancuri şi în spatele dispozitivului de luptă. Acestea se vor realiza la nivelul subunităţilor prin numirea de observatori/echipe şi mijloace de foc care să asigure legătura cu vecinii şi sprijinul de foc reciproc. (2) Batalionul de infanterie ia măsuri pentru siguranţa flancurilor numind subunităţi de valoare grupă - pluton care să prevină un atac prin surprindere, atunci când pe timpul dezvoltării luptei în adâncimea apărării inamicului există riscul ca unul din flancuri să rămână descoperit. 849. - (1) Siguranţa operaţiilor de stabilitate şi de sprijin cuprinde măsurile de siguranţă a persoanelor, a unităţilor şi instalaţiilor. (2) Măsurile de siguranţă a persoanelor. Siguranţa militarilor este o responsabilitate şi o funcţie a comenzii. Toate elementele batalionului trebuie instruite despre activităţile forţelor insurgente, cunoscute, necunoscute sau suspecte. Disciplina aprovizionărilor trebuie să fie strictă. Conducătorii trebuie să sublinieze faptul că, proviziile pierdute, schimbate sau aruncate vor fi recuperate de inamic şi folosite împotriva forţelor proprii. Armamentul şi echipamentele trebuie recuperate 252

din zona de luptă şi de la civilii care le colectează. Toţi militarii, inclusiv personalul comandamentul batalionului şi ale subunităţilor trebuie instruit în tacticile ce vor fi folosite împotriva inamicului. De asemenea, militarii vor fi însărcinaţi cu misiunea de a proteja personalul cu atribuţii importante. (3) Măsurile de siguranţă a subunităţilor. Măsuri de siguranţă de luptă, incluzând patrulele existente, sunt folosite în marş, pe timpul haltelor şi în raioanele de staţionare, pentru a reduce pierderile datorate ambuscadelor sau atacurilor. Câini special antrenaţi pot fi folosiţi împreună cu gărzile şi patrulele. Militarii din zonele din spate pot dobândi un sentiment al falsei siguranţe care îi va face să fie relaxaţi. Totuşi ameninţarea acestor militari este mai mare decât cea a celor din zonele din faţă. Comandanţii militarilor care sunt neexperimentaţi sau care nu au asistat la un atac al inamicului, trebuie să supravegheze metodic menţinerea disciplinei şi a siguranţei. Batalionul poate să stabilească posturi de siguranţă fixe pentru a se proteja pe sine sau instalaţiile din zona de responsabilitate. (4) Măsurile de siguranţă a instalaţiilor. Punctele de comandă şi instalaţiile de sprijin sunt asigurate împotriva atacurilor şi sabotajelor. O atenţie specială este acordată siguranţei armamentului, muniţiei şi echipamentelor cu importanţă deosebită pentru inamic. Pentru economia de forţe, punctele de comandă şi instalaţiile logistice trebuie să fie dispuse în locuri uşor de apărat. Instalaţiile se vor grupa astfel încât să poată fi păzite ca o subunitate. Pentru o mai eficientă utilizare a personalului vor fi folosite obstacolele fizice şi mijloace precum sârma, minele, alarmele, sistemele de iluminare. Sectoarele de tragere vor fi curăţate şi vor fi construite fortificaţii pentru forţele din pază şi siguranţă. Paza sau sistemele de siguranţă trebuie suplimentate cu un sistem viguros de patrule. Măsuri de securitate severe se vor lua pentru lucrătorii locali, ca protecţie împotriva sabotajelor în interiorul instalaţiilor. Personalul de lucru va fi observat, identificat şi supravegheat permanent. Toate măsurile de siguranţă vor fi gata pentru a fi folosite oportun, iar militarii îşi vor păstra armamentul astfel încât să poată fi folosit imediat. Planurile de pază şi apărare a instalaţiilor vor fi schimbate frecvent, pentru a preveni obţinerea de către inamic a informaţiilor privind compunerea şi obiceiurile forţelor proprii. 850. - (1) Paza oficialilor. Autorităţile locale şi alţi înalţi oficiali pot cere protecţia escortelor militare, când se deplasează prin zona de operaţii. Trebuie avute în vedere următoarele: a) puterea escortei cerute este în funcţie de circumstanţe; de obicei este suficient un pluton; b) este necesar să fie asigurat un vehicul blindat, ca mijloc de transport de rezervă pentru oficialităţii; c) vehiculul care transportă oficialităţile trebuie să fie sprijinit nemijlocit pe timpul deplasării de un al doilea vehicul, de preferinţă blindat, dotat cu cel puţin o armă automată şi cu militari pentru gardă de corp; d) vehiculul care transportă oficialităţile nu trebuie să aibă nici un semn distinctiv şi încă cel puţin un vehicul de acelaşi tip va fi folosit în timpul escortei; e) militarii gărzii de corp protejează oficialităţile în cazul unui atac şi scot vehiculul acestora în afara zonei periculoase cât mai curând posibil. 253

(2) Planurile de operaţii, rutele alternative şi acţiunile în caz de atac trebuie elaborate din timp şi când este posibil se execută antrenamente pentru diferite situaţii. (3) Înainte de începerea deplasării, comandantul escortei trebuie să facă oficialităţilor un instructaj referitor la ce trebuie să facă în cazul unui atac. Pe timpul deplasării, indiferent de poziţia oficialităţilor, comandantul escortei este şeful întregului personal. 851. - (1) Siguranţa acţiunilor intermediare. Principalele acţiuni intermediare sunt: deplasarea, staţionarea, regruparea, înlocuirea, înaintare spre contact, lupta de întâlnire, joncţiunea forţelor şi retragerea. (2) Siguranţa deplasării este una din condiţiile esenţiale care trebuie îndeplinite pentru a asigura ajungerea forţelor şi mijloacelor într-un raion ordonat, cu posibilităţi reale de a intra în luptă în mod organizat. (3) Siguranţa se realizează în mod deosebit atunci când se execută o deplasare tactică, avându-se în vedere o posibilă acţiune a inamicului sau a altor forţe ostile. SECŢIUNEA a 2- a Protecţia electronică 852. - (1) Protecţia electronică se realizează prin măsuri şi activităţi pregătite şi executate într-o concepţie unitară în toate tipurile de acţiuni militare în scopul: a) descoperirii, dezorganizării şi neutralizării sistemelor şi mijloacelor electronice ale inamicului; b) asigurării stabilităţii şi continuităţii lucrului sistemelor şi mijloacelor electronice destinate conducerii forţelor proprii; c) executării cercetării; d) dirijării acţiunilor mijloacelor de lovire şi a focului. (2) Protecţia electronică cuprinde ansamblul de măsuri active şi pasive pentru diminuarea efectelor utilizării războiului electronic de către forţele proprii sau inamic asupra personalului, mijloacelor şi echipamentelor proprii. Principalele acţiuni ce vizează protecţia electronică sunt: a) asigurarea compatibilităţii electromagnetice - aceasta presupune aplicarea strictă a gestionării spectrului electromagnetic, proiectarea sistemelor, echipamentelor şi componentelor care să asigure funcţionarea acestora fără interferenţe; b) reprogramarea electronică - aceasta presupune schimbarea sau modificarea intenţionată a acţiunilor de război electronic sau a parametrilor sistemelor de senzori ca răspuns la evoluţiile produse în mediul electromagnetic, echipamente şi tactici; c) mascarea electronică - vizează radiaţia controlată a energiei electromagnetice pe frecvenţele proprii astfel încât să se asigure protecţia emisiilor proprii împotriva măsurilor de sprijin electronic ale inamicului, fără a afecta semnificativ lucrul sistemelor proprii; d) securitatea electronică - interzicerea accesului persoanelor neautorizate la informaţii de valoare, care pot fi obţinute prin interceptarea şi studierea radiaţiilor electromagnetice; e) controlul emisiei - presupune utilizarea selectivă şi controlată a emiţătorilor electromagnetici, în scopul optimizării capabilităţilor de comandă şi control, 254

asigurării securităţii acţiunilor de luptă şi minimizării: detectării de către senzorii inamicului; interferenţei reciproce între sistemele proprii; factorilor care împiedică executarea planurilor proprii de dezinformare militară. (3) Alături de foc şi manevră, dominarea de către inamic a spaţiului electromagnetic nu afectează numai libertatea de acţiune ci şi capacitatea de executare. „Înfrângerea electromagnetică” implică distrugerea sau neutralizarea sistemului C4I al inamicului. (4) Neutralizarea sistemelor C4I va face ca inamicul să fie întâlnit acolo unde se doreşte şi unde se poate aplica, cu forţă şi precizie, capacitatea distructivă a armamentului propriu. (5) Distrugerea mijloacelor electronice ale inamicului se realizează şi pe timpul incursiunilor şi a raidurilor sau a altor operaţii desfăşurate în dispozitivul inamicului, folosind focul armamentului şi mijloacele de lovire din dotare. (6) Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic, se vor aplica cu stricteţe regulile executării traficului radio în fonie. (7) Misiunile ce revin batalionului pe linia protecţiei electronice se transmit prin ordinul de operaţii. SECŢIUNEA a 3- a Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului 853. - (1) Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului presupune măsuri, tehnici şi procedee specifice iniţiate şi aplicate într-o concepţie unitară, în scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia din zona operaţiilor împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul acestora. (2) Misiunile contracarării efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului sunt: a) menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi comportamentelor militarilor şi populaţiei civile pentru a nu afecta îndeplinirea obiectivelor stabilite; b) respingerea şi neutralizarea propagandei inamicului şi menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii proprii de contra-propagandă; c) consolidarea moralului, a încrederii personalului militar şi opiniei publice în puterea de a învinge a forţelor proprii; d) subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive promovate de propaganda inamicului despre propriul potenţial; aceasta se îndeplineşte prin acţiuni pregătitoare, preventive şi contraacţiuni. (3) Protecţia psihologică a militarilor se organizează şi se desfăşoară pentru: a) dezvoltarea rezistenţei psihice a militarilor la acţiunea factorilor perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în forţele proprii, comandanţi şi armamentul din dotare; b) prevenirea şi combaterea în rândul forţelor proprii, a descurajării psihomorale, a stărilor de frică, nesiguranţă şi panică; c) limitarea şi neutralizarea efectelor acţiunilor de influenţare duse de inamic; d) recuperarea psihică şi refacerea moralului personalului afectat psihic; 255

e) diminuarea potenţialului psihologic, subminarea voinţei de luptă şi a capacităţii de rezistenţă ale inamicului. 854. - (1) Factorii care acţionează asupra proceselor psihofizice ale militarului pe timpul desfăşurării operaţiilor militare sunt: a) fizici - zgomote, vibraţii, frigul, căldura, apa, focul, fumul, foamea, setea, lumina, întunericul, necunoscutul, înălţimea, claustrarea, liniştea, agenţii chimici de luptă, radiaţiile; b) psihosociali - pericolul morţii, conflictele, insuccesul, presiunea luptei, lipsa de informare, informaţii contradictorii, incertitudinea, frica de prizonierat, singurătatea. (2) Comandantul batalionului trebuie să cunoască factorii prezentaţi şi să acţioneze ca atare pentru diminuarea efectelor acestora. (3) Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, comandanţii de subunităţi trebuie să: a) cunoască permanent situaţia psihologică a acţiunilor militare şi să precizeze (stabilească) posibilităţile de acţiune în acest domeniu; b) promoveze un climat psihosocial favorabil îndeplinirii misiunilor eşalonului respectiv; c) organizeze şi să execute informarea oportună şi suficientă a tuturor subordonaţilor, inclusiv în scopul combaterii zvonurilor şi acţiunilor de dezinformare; d) asigure folosirea eficientă a mijloacelor tehnice de acţiune psihologică, a materialelor şi resurselor speciale din dotare sau primite în sprijin. SECŢIUNEA a 4- a Mascarea 855. - (1) Mascarea se execută în scopul camuflării dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii militare, ascunderii acţiunilor de luptă, reducerii efectelor ADMNBC şi a sistemelor incendiare, asigurării secretului asupra pregătirii şi ducerii luptei. (2) Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie permanentă a comandantului de batalionului şi se execută pe baza dispoziţiilor eşaloanelor superioare. 856. - În toate situaţiile, mascarea se realizează prin: a) pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă; b) păstrarea secretului asupra concepţiei preconizate; c) dispunerea dispersată a forţelor şi mijloacelor; d) camuflarea dispozitivelor de luptă, tehnicii militare, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor; e) executarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, a deplasărilor şi regrupărilor; f) folosirea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, întunericului sau altor condiţii de vizibilitate redusă, a mijloacelor de mascare din înzestrare şi improvizate; g) camuflarea personalului şi mijloacelor faţă de aparatura de vedere pe timp de noapte; 256

h) vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător; i) realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi reducerea zgomotelor, luminilor şi deplasărilor; j) folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate. 857. - (1) Pentru executarea mascării se folosesc: a) mijloace de mascare din înzestrare (costume de mascare de vară sau de iarnă, plase de mascare individuală şi foi de cort, complete de mascare pentru armament şi autovehicule, plase de mascare de diferite dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace fumigene); b) mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf, paie, brazde, pământ, zăpadă). (2) Pe timpul nopţii, mascarea operaţiilor se realizează prin: a) interzicerea aprinderii focului şi a altor surse de lumină (lanterne, chibrituri, ţigări); b) camuflarea sursele de lumină ale autovehiculelor; c) reducerea zgomotelor, interzicerea convorbirilor (transmiterea ordinelor şi comenzilor) cu voce tare; d) limitarea deplasărilor şi executarea celor strict necesare în perfectă linişte. (3) Pentru realizarea camuflării se desfăşoară următoarele activităţi: a) studierea terenului şi a vegetaţiei existente pentru ca mascarea să nu contrasteze cu mediul, indiferent de zona în care militarii desfăşoară acţiuni de luptă; b) camuflarea cu brazde a poziţiilor de tragere şi punctelor de sprijin, precum şi a pământului scos din acestea împotriva observării terestre şi aeriene a inamicului; c) folosirea de către militari a mijloacele strict necesare; un camuflaj prea bogat sau precar ar putea atrage atenţia; mijloacele improvizate (crengi, tufişuri) se vor aduce de pe o întindere cât mai mare pentru a nu demasca dispunerea militarilor; d) camuflarea căştilor cu plase de mascare sau când acestea lipsesc, cu noroi aplicat în mod neregulat; e) înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi; f) mascarea tenului; tenul expus va reflecta lumina atrăgând atenţia inamicului, de aceea se va folosi machiajul pentru camuflare, chiar şi la tenurile închise, deoarece şi acestea pot străluci datorită grăsimilor naturale din piele; pentru aplicarea machiajului se va aplica o combinaţie de două culori în forme neregulate astfel: zonele ce pot străluci (fruntea, pomeţii, nasul, urechile, bărbia) se vopsesc întunecat; zonele cu umbre (în jurul ochilor, sub nas, sub bărbie) se vopsesc în culori deschise; se vopsesc toate zonele expuse, inclusiv ceafa, urechile, antebraţele, palmele (dacă trusa de machiaj lipseşte, militarii vor folosi noroi sau cărbune). SECŢIUNEA a 5- a Protecţia genistică 858. - (1) Protecţia genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pentru luptă, executarea focului, manevrelor forţelor şi mijloacelor, precum şi pentru protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare ale inamicului. 257

(2) Protecţia genistică se execută în toate formele de luptă, pe baza dispoziţiilor eşalonului superior. 859. - Misiunile protecţiei genistice sunt: a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; b) amenajarea genistică a punctelor de sprijin (poziţiilor de apărare) şi a punctelor de comandă; c) executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin baraje, trecerilor peste obstacole şi a deminării terenului; d) amenajarea şi întreţinerea drumurilor şi trecerilor peste cursurile de apă; e) asigurarea genistică a introducerii în luptă a subunităţilor din eşalonul II şi rezervă; f) luarea măsurilor şi executarea lucrărilor genistice de mascare; g) executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele de distrugere în masă şi sistemele incendiare; h) instalarea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor, consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor; i) neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a obiectivelor întărite ale inamicului; j) neutralizarea dispozitivelor de dare a focului realizate de inamic la obiectivele pregătite pentru distrus; k) aprovizionarea subunităţilor cu mine, explozivi, materiale şi tehnică de geniu. 860. - Pe timpul marşului subunităţile îşi asigură protecţia genistică prin: a) cercetarea de geniu a terenului şi inamicului; b) înlăturarea barajelor de pe itinerarele de deplasare; c) asigurarea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; d) amenajarea raioanelor pentru halte mari, odihnă şi concentrare; e) executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele de distrugere în masă şi sistemele incendiare; f) cercetarea la minare şi deminarea itinerarelor de deplasare şi a raioanelor care vor fi ocupate; g) executarea culoarelor prin barajele inamicului. 861. - Pe timpul staţionării subunităţile îşi asigură protecţia genistică prin: a) amenajarea raioanelor de staţionare; b) executarea lucrărilor de mascare; c) instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune ale inamicului. 862. - În lupta de apărare, protecţia genistică trebuie să contribuie la realizarea unei apărări active, ferme şi stabile şi să creeze condiţii favorabile pentru: întrebuinţarea cât mai eficace a armamentului; dispunerea în ascuns şi în siguranţă a unităţilor; protecţia împotriva armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare, loviturilor şi focului inamicului; executarea manevrei de forţe şi mijloace. 863. - (1) În lupta ofensivă, protecţia genistică trebuie să creeze condiţii favorabile pentru realizarea în ascuns şi la timp a dispozitivului de luptă, mărirea gradului de protecţie a subunităţilor, ruperea apărării inamicului, dezvoltarea 258

ofensivei, precum şi pentru ocuparea şi menţinerea obiectivelor şi aliniamentelor cucerite. (2) Misiunile protecţiei genistice în lupta ofensivă sunt: a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; b) cercetarea la minare şi deminare a terenului; c) amenajarea genistică a bazei de plecare la ofensivă; d) executarea culoarelor prin baraje şi a trecerilor peste cursurile de apă; e) amenajarea şi întreţinerea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor; f) consolidarea aliniamentelor/obiectivelor ocupate; g) executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacurilor cu armele de distrugere în masă şi sistemele incendiare; h) distrugerea cu explozivi a lucrărilor de apărare puternic întărite, cucerite de inamic. SECŢIUNEA a 6- a Apărarea antiaeriană pasivă 864. - (1) Apărarea antiaeriană pasivă reprezintă totalitatea măsurilor, altele decât cele din apărare antiaeriană activă, întreprinse pentru a reduce la minimum efectele acţiunilor aeriene ostile. (2) Măsurile/acţiunile de apărare antiaeriană pasivă se referă la: a) organizarea legăturilor de înştiinţare/alarmare privind ameninţarea aeriană; b) planificarea, organizarea şi coordonarea trecerii coloanelor pe la punctele obligatorii de trecere şi/sau varientarea acestora; c) distrugerea reperelor/marcajelor instalate/utilizate de către aviaţia inamicului- surse de iluminare, repere radio/de radiolocaţie- şi a emiţătoarelor de bruiaj; d) avertizarea/înştiinţarea şi alarmarea trupelor despre pericolul aerian; e) dispersarea forţei vii, a tehnicii de luptă şi a mijloacelor de transport; f) adăpostirea forţelor întrebuinţând proprietăţile naturale ale ternului şi/sau lucrările genistice; g) mascarea împotriva cercetării aeriene inamice vizuale, în infraroşu şi prin radiolocaţie. 865. - (1) Pentru înştiinţarea subunităţilor privind pericolul atacului aerian, se întrebuinţează avertizările generale de apărare antiaeriană, avertizările locale de apărare antiaeriană şi avertizarea timpurie directă. (2) Avertizările privind pericolul atacului aerian se transmit şi se recepţionează prin reţeaua de avertizare timpurie sau prin reţeaua de conducere. 866. – (1) Avertizările generale de apărare antiaeriană descriu situaţia privind ameninţarea aeriană probabilă într-o perioadă de timp şi se aplică pentru întreaga zonă de . (2) Nivelul avertizării generale de apărare antiaeriană se stabileşte de către comandantul, la propunerea ofiţerului cu apărarea antiaeriană.

259

(3) Avertizările generale de apărare antiaeriană se transmit prin reţeaua de avertizare de apărare antiaeriană şi prin reţeaua de conducere la toate nivelurile de comandă şi trebuie să ajungă la toţi militarii. 867. - (1) Avertizările locale de apărare antiaeriană stabilesc cu certitudine care este ameninţarea aeriană pentru o perioadă specifică a câmpului de luptă. (2) Avertizările locale de apărare antiaeriană se bazează pe informaţiile şi rezultatele cercetării propriilor mijloace de apărare antiaeriană. (3) Nivelul avertizării locale de apărare antiaeriană se transmite prin aceleaşi reţele prin care se transmite avertizarea generală de apărare antiaeriană. (5) În procedurile standard de operare ale batalionului, trebuie detaliate măsurile ce se vor întreprinde de subunităţi şi militari la primirea avertizărilor locale de apărare antiaeriană. 868. - (1) Avertizarea timpurie directă este destinată pentru a alerta subunităţile care pot fi/sunt ameninţate şi care nu sunt de artilerie şi rachete antiaeriene. (2) Avertizarea timpurie directă dezvoltă avertizările locale de apărare antiaeriană stabilind dacă platforma aeriană este inamică sau neidentificată, direcţia principală şi, dacă sunt cunoscute, mijloacele cele mai probabil a fi atacate ori afectate din cadrul forţei sprijinite. (3) Avertizarea timpurie directă este simplă, rapidă, sintetizată, poate fi combinată cu avertizarea locală de apărare antiaeriană şi se transmite nemijlocit prin voce. (4) Un exemplu de avertizare timpurie directă: „PERICOL ! PERICOL ! 4 elicoptere atacă dinspre EST asupra forţelor AXEI ALBASTRE”. (5) În procedurile standard de operare ale batalionului, trebuie detaliate măsurile ce se vor întreprinde de subunităţi şi militari la primirea avertizărilor timpurii directe. SECŢIUNEA a 7- a Apărarea nucleară, biologică şi chimică 869. - Apărarea nucleară, biologică şi chimică (NBC) constă în măsuri ce se planifică, organizează şi se execută în scopul prevenirii şi protejării forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor atacului cu armele de distrugere în masă şi al emisiilor altele decât atacul (EADA), asigurării acţiunilor şi menţinerii sau refacerii puterii de luptă a batalionului. 870. - (1) Măsurile de apărare NBC se planifică şi organizează de batalionul de infanterie în funcţie de locul, rolul şi misiunile acesteia în concepţia eşalonului superior şi se execută cu forţele proprii şi echipamentele din înzestrare sau cu cele specializate. (2) Comandantul răspunde de pregătirea batalionului pentru a evita, reduce sau limita consecinţele atacului cu armele de distrugere în masă sau EADA şi a asigura supravieţuirea şi îndeplinirea misiunilor în condiţii/medii NBC. În raport cu misiunea primită, cu personalul, timpul şi echipamentele de care dispune, comandantul stabileşte priorităţile în realizarea măsurilor de apărare NBC. (3) Măsurile de apărare NBC sunt: prevenirea NBC; protecţia NBC; decontaminarea radioactivă, biologică şi chimică (RBC); mascarea cu aerosoli. 260

871. - Prevenirea NBC constă în descoperirea la timp a mijloacelor de atac şi a muniţiei aferente, descoperirea atacurilor cu armele de distrugere în masă sau a accidentelor/distrugerilor la obiectivele industriale cu risc NBC din zona de responsabilitate, descoperirea contaminării RBC, raportarea şi avertizarea despre acestea. Se execută prin misiuni de observare, monitorizare şi cercetare nemijlocită a zonei/raionului/itinerarului. 872. - Protecţia NBC constă în măsuri menite a reduce vulnerabilitatea forţelor prin scoaterea lor de sub loviturile inamicului, limitarea sau diminuarea efectului atacului cu armele de distrugere în masă sau E.A.D.A. asupra personalului, echipamentului şi materialelor. Se realizează prin: protecţie individuală (folosirea echipamentului de protecţie individuală; reducerea timpului de expunere a personalului la contaminarea radioactivă şi chimică); protecţie colectivă (folosirea echipamentelor de protecţie colectivă, în special instalaţii sau sisteme de filtrare a aerului, adăposturi); protecţia echipamentului şi materialelor împotriva efectelor loviturilor nucleare, contaminării RBC; folosirea proprietăţilor de protecţie ale tehnicii şi terenului. 873. - (1) Decontaminarea RBC constă în absorbţia, adsorbţia, distrugerea, neutralizarea sau îndepărtarea agenţilor chimici ori biologici, respectiv îndepărtarea depunerilor radioactive. (2) Decontaminarea trebuie să răspundă la următoarele cerinţe: cât mai curând posibil; numai ceea ce este necesar; cât mai departe de contact; pe priorităţi. (3) Decontaminarea este: a) imediată - cuprinde acţiunile imediate întreprinse de către individ, în scopul de a supravieţui, prin folosirea echipamentelor şi materialelor din dotare (decontaminarea pielii, a unor părţi din îmbrăcăminte şi/sau echipamentelor individuale); b) operaţională - reprezintă acţiunea executată de un individ şi/sau o echipă/ echipaj/grupă, limitată la anumite părţi ale echipamentelor şi suprafeţelor de lucru, esenţiale pentru acţiunile militare, folosind echipamentele de decontaminare din înzestrarea subunităţilor până la eşalonul batalion (similare) inclusiv, în scopul reducerii riscurilor de contaminare a personalului, ca urmare a mânuirii (manipulării) echipamentelor şi materialelor, evitarea transferului contaminării şi continuării acţiunilor; poate cuprinde continuarea decontaminării imediate a personalului, a părţilor esenţiale ale echipamentelor şi a unor porţiuni mici de teren; c) totală - este acţiunea executată de către subunităţi, cu sau fără sprijinul eşalonului superior, pentru reducerea contaminării personalului, echipamentelor, materialelor şi/sau raioanelor de dispunere/acţiune, la cel mai scăzut nivel acceptat, a face posibilă reducerea nivelurilor optime de protecţie individuală NBC (NOPINBC) şi continuarea acţiunilor cu eficienţă cât mai mare; poate include decontaminarea terenului şi necesită intervenţia subunităţilor specializate de apărare NBC; d) finală - acţiunea executată de către subunităţi specializate pentru îndepărtarea (mecanică, fizică, chimică) contaminării personalului, echipamentelor, materialelor etc. pentru adoptarea nivelului optim de protecţie zero, transportul şi întrebuinţarea acestora fără restricţii la scoaterea temporară sau înlocuirea unor structuri militare din teatrul de operaţii. 261

874. - (1) Mijloacele de protecţie individuală se folosesc la ordinul comandanţilor de subunităţi şi din proprie iniţiativă de către fiecare luptător, la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică sau când se constată existenţa contaminării în raionul de acţiune (dispunere). (2) Mijloacele de protecţie individuală se scot la ordinul comandanţilor şi numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul aparatelor, lipsa pericolului de contaminare radioactivă şi chimică, iar după indici exteriori, lipsa pericolului de contaminare biologică. 875. - (1) Trecerea zonelor/raioanelor contaminate radioactiv se execută pe mijloace de transport proprii şi se poate realiza prin traversarea rapidă fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie sau prin ocolirea raioanelor cu niveluri mari de radiaţie. Traversarea lor după scăderea nivelurilor mari de radiaţie se execută în cazul când ocolirea acestora necesită un timp îndelungat. (2) De regulă, raioanele de teren contaminate chimic şi biologic se ocolesc. Când ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută pe itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală. 876. - (1) Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale constau în: respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi de folosire a alimentelor şi apei potabile; decontaminarea tehnicii şi lucrărilor de apărare; menţinerea stării sanitare corespunzătoare în raioanele de dispunere; izolarea, evacuarea şi dispunerea în carantină a bolnavilor. (2) Decontaminarea imediată se execută de către fiecare luptător cu mijloacele din înzestrare şi cele din zonă, fără a întrerupe îndeplinirea misiunii de luptă. (3) Decontaminarea totală se execută în afara raioanelor contaminate, de regulă, la ordinul eşalonului superior, după îndeplinirea misiunii de luptă, prin folosirea mijloacelor din înzestrare, a celor existente în zonă, precum şi cu sprijinul forţelor specializate. 877. - Mascarea cu aerosoli se execută de către subunităţi specializate şi constă în realizarea unor perdele de aerosoli în faţa sau deasupra obiectivelor proprii, în scopul ascunderii acestora de observarea terestră şi aeriană a inamicului reducerea efectelor ADMNBC şi ale mijloacelor incendiare şi pentru inducerea în eroare a inamicului prin crearea perdelelor de aerosoli false. SECŢIUNEA a 8- a Protecţia împotriva sistemelor incendiare 878. - (1) Protecţia împotriva sistemelor incendiare. Folosind forţele şi mijloacele din înzestrare, precum şi pe cele din zona de responsabilitate, batalionul de infanterie realizează protecţia pentru: apărarea acestora împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare; evitarea, controlul, evaluarea, limitarea şi înlăturarea efectelor incendiilor în dispozitivele forţelor proprii; ieşirea din raioanele în care se produc incendii masive. (2) Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva sistemelor incendiare constau în: 262

a) descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea sistemelor incendiare; b) prevenirea forţelor proprii despre pericolul întrebuinţării de către inamic a sistemelor incendiare; c) protecţia nemijlocită a forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuinţării sistemelor incendiare; d) stabilirea caracterului şi volumului lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii incendiare, în funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute la dispoziţie; e) limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului cu arme şi muniţii incendiare. SECŢIUNEA a 9- a Protecţia informaţiilor 879. - Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor luate şi acţiunilor organizatorice, informaţionale şi tehnice executate pentru respectarea regulilor de lucru în elaborarea şi exploatarea documentelor, tehnicii şi materialelor de conducere în secret, păstrarea secretului, accesul autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii, controlul informaţiilor destinate publicului, protecţia fizică şi criptografică a informaţiilor ce se transmit. 880. - Conducerea în secret a unităţilor cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor care se organizează în scopul păstrării secretului asupra pregătirii şi ducerii operaţiilor şi se realizează prin: a) limitarea numărului de persoane care cunosc conţinutul documentelor de luptă; b) transmiterea misiunilor la subordonaţi numai în părţile ce-i privesc; c) respectarea regulilor de întocmire, mânuire şi păstrare a documentelor de luptă şi a codurilor; d) cifrarea documentelor; e) întrebuinţarea aparaturii de secretizare, a tabelelor de convorbiri, a indicativelor, semnalelor şi a hărţilor codificate pentru efectuarea comunicărilor prin mijloace de transmisiuni; f) educarea întregului personal în spiritul păstrării secretului convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni. SECŢIUNEA a 10- a Protecţia medicală 881. - Protecţia medicală cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor referitoare la: acordarea primului ajutor; scoaterea răniţilor şi bolnavilor din dispozitivul de luptă; evacuarea lor pentru acordarea ajutorului medical; prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor; protecţia medicală a forţelor împotriva efectelor armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare; educaţia şi instrucţia sanitară a militarilor. 882. - (1) Comandantul de batalion poartă răspunderea pentru protecţia medicală a personalului, organizarea şi acordarea primului ajutor, scoaterea răniţilor 263

de pe câmpul de luptă şi adăpostirea acestora în locuri ferite de focul inamicului, precum şi asigurarea cu materiale sanitare şi farmaceutice. (2) El este obligat să: a) ia măsuri ca răniţii sau bolnavii să nu fie luaţi prizonieri de către inamic, destinând la nevoie, suplimentar, militari pentru evacuarea acestora; b) ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a degerăturilor; c) urmărească respectarea măsurilor de siguranţă pe timpul executării decontaminării; d) ia măsuri pentru respectarea de către militari a regulilor de igienă individuală şi să organizeze, la nevoie, spălatul rufelor şi echipamentului; e) stabilească locul de dispunere a punctului medical şi locurile de adunare a răniţilor pe timpul ducerii luptei; f) cunoască şi să ia măsuri pentru asigurarea cu materiale sanitare şi farmaceutice. 883. - (1) Răniţii şi bolnavii de pe câmpul de luptă se strâng pe subunităţi la punctul de adunare răniţi, cu forţele şi mijloacele acesteia şi cele primite de la batalion. Aceştia se evacuează împreună cu armamentul individual, masca contra gazelor şi lopata mică. În funcţie de destinaţie şi caracteristicile terenului, răniţii şi bolnavii se pot evacua de la subunităţi direct la punctul medical al batalionului. (2) Răniţilor şi bolnavilor li se acordă primul ajutor şi ajutorul medical. Primul ajutor se acordă de către militari, sanitari şi echipa medicală pe locul unde au fost răniţi, în adăposturile sau adăpostirile cele mai apropiate. În cadrul acestui ajutor se folosesc pachetul cu pansamentul individual, pachetul de decontaminare individuală, trusele medicale aflate în autovehicule precum şi materialele sanitare şi medicamentele din genţile personalului sanitar. Fiecare militar este obligat să cunoască modalităţile de acordare a primului ajutor. După acordarea ajutorului medical, răniţii uşor, apţi pentru luptă, se înapoiază în subunităţile din care fac parte. 884. - (1) În condiţiile întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a sistemelor incendiare, protecţia medicală prezintă particularităţi determinate de felul îmbolnăvirilor, rănilor sau intoxicaţiilor (boala de iradiere, arsuri, intoxicaţii specifice agenţilor chimici de luptă, boli provocate de agenţi patogeni) precum şi de numărul mare de răniţi şi bolnavi care apar în focare. (2) Pentru lichidarea urmărilor atacului biologic se iau măsuri de izolare şi evacuare a bolnavilor şi suspecţilor de boli contagioase, de depistare a contactelor şi izolare a acestora, precum şi de recoltare a probelor de sol, aer, apă sau vectori în vederea precizării agentului patogen.

SECŢIUNEA a 11 - a Protecţia mediului 885. - Protecţia mediului cuprinde ansamblul de măsuri şi acţiuni ce se desfăşoară pentru păstrarea echilibrului ecologic, prevenirea şi combaterea poluării şi 264

pentru menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali de mediu din zonele de desfăşurare a acţiunilor militare. 886. - (1) Pe timpul pregătirii şi ducerii luptei, se iau măsuri de protecţie a mediului pentru: a) protejarea vegetaţiei de acţiunea distructivă a personalului şi tehnicii; b) evitarea tăierii crengilor, copacilor, precum şi a distrugerii mugurilor, în scopul utilizării lor pentru mascarea forţelor; c) recuperarea în totalitate a deşeurilor. (2) Protecţia apelor se realizează prin: a) interzicerea în toate situaţiile, a deversării ori împrăştierii substanţelor chimice periculoase, produselor petroliere sau toxice în apele de suprafaţă; b) evitarea spălării autovehiculelor, blindatelor, recipientelor sau vaselor contaminate cu produse chimice, petroliere sau toxice în apele de suprafaţă; această activitate se execută în locuri special amenajate; c) oprirea oricăror scăpări sau scurgeri de substanţe poluante şi curăţarea zonei afectate prin decontaminare mecanică; d) evitarea traversării râurilor, lagunelor, şanţurilor sau canalelor cu apă dacă nu este absolut necesar; e) protejarea în mod deosebit a surselor, rezervoarelor şi conductelor de apă potabilă; f) prevenirea infiltrării apelor reziduale în apele subterane; g) stabilirea distanţei adecvate de protecţie între sursele de apă şi locul de dispunere al taberelor sau raioanelor de staţionare; h) interzicerea depozitării în albii sau pe malurile cursurilor de apă, lacurilor, pe plaje şi pe faleze, baraje, diguri sau în zonele de protecţie ale acestora, a materialelor şi deşeurilor de orice natură. (3) Protejarea solului se realizează prin: a) deplasarea forţelor pe potecile, drumurile şi şoselele existente, evitându-se efectuarea de noi trasee; b) evitarea deplasărilor de forţe sau mijloace de transport pe vreme umedă; c) evitarea efectuării de lucrări genistice în zonele de importanţă istorică, arheologică sau în rezervaţii naturale; d) evaluarea impactului asupra mediului înainte de începerea lucrărilor de amenajări specifice. (4) Protejarea atmosferei se realizează prin: a) reducerea emisiilor mijloacelor de transport, de propulsie şi a generatoarelor electrice; b) limitarea funcţionării în staţionare a autovehiculelor, blindatelor şi tehnicii din dotare în scopul reducerii emisiilor de gaze în atmosferă; c) evitarea arderii miriştilor, stufărişurilor sau a deşeurilor menajere şi a deşeurilor rezultate în urma desfăşurării acţiunilor de luptă. SECŢIUNEA a 12- a Protecţia muncii 265

887. - (1) Protecţia muncii se realizează pentru asigurarea integrităţii personalului participant la acţiune, prin diminuarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvirii profesionale. (2) Protecţia muncii se desfăşoară continuu sub conducerea comandanţilor şi a persoanelor investite cu atribuţii în acest domeniu şi este organizată împotriva factorilor de risc, de accidentare şi (sau) de îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului de muncă proprii fiecărei componente a acestuia (executant -sarcină de muncă - echipamente tehnice - mediu de muncă). SECŢIUNEA a 13- a Activitatea de informare şi relaţii publice 888. - (1) Activitatea de informare şi relaţii publice se desfăşoară continuu şi sistematic pentru asigurarea şi menţinerea unor raporturi favorabile în interiorul brigăzii mecanizate, cât şi între aceasta şi administraţia (serviciile) publice, în folosul acţiunii, precum şi pentru informarea permanentă a personalului. (2) Activitatea de informare şi relaţii publice se realizează prin: a) crearea şi menţinerea unei imagini favorabile forţelor proprii; b) informarea corectă asupra misiunilor forţelor militare, deciziilor politice şi administrative referitoare la armată şi la problemele de interes pentru acţiunea ce se desfăşoară; c) creşterea responsabilităţii pentru îndeplinirea misiunilor; d) formarea şi dezvoltarea conştiinţei civice; e) realizarea unei comunicări biunivoce permanente şi reciproc avantajoase între armată şi societatea civilă. SECŢIUNEA a 14- a Asigurarea topogeodezică 889. - (1) Asigurarea topogeodezică se execută în scopul procurării, prelucrării şi transmiterii la timp a datelor şi documentelor topogeodezice necesare pregătirii şi desfăşurării acţiunilor. (2) Asigurarea topogeodezică se realizează de către forţele specializate prin cercetarea topogeodezică, actualizarea documentelor specifice, asigurarea cu date, documente şi fotodocumente, tehnică şi materiale topogeodezice. (3) Cercetarea topogeodezică cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se execută pentru verificarea concordanţei hărţilor cu terenul, culegerea unor date suplimentare despre acestea, procurarea, centralizarea, analiza şi exploatarea informaţiilor despre serviciul topografic al inamicului şi schimbările survenite în teren. 890. - Asigurarea cu date, documente şi fotodocumente, tehnică şi materiale topogeodezice cuprinde: crearea stocurilor de hărţi în raport cu misiunile primite de batalionul de infanterie; punerea la dispoziţia comandamentului a coordonatelor cotelor şi punctelor geodezice, unghiurilor de orientare ale unor laturi geodezice şi direcţiilor către repere; completarea informaţiilor cu fotodocumente; procurarea de utilaje, aparate, materiale şi documentaţie tehnică, potrivit normelor de înzestrare şi 266

consum aprobate; aprovizionarea cu piese de schimb necesare executării a reparaţiilor şi întreţinerilor. 891. - Pregătirea topogeodezică cuprinde activităţile şi măsurile desfăşurate pentru însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare personalului pentru interpretarea hărţilor avute la dispoziţie, executarea lucrărilor şi întocmirea documentelor topogeodezice specifice pregătirii şi desfăşurării cu eficienţă a acţiunilor. 892. - Actualizarea documentelor topogeodezice se realizează pe baza datelor obţinute prin cercetarea topogeodezică, aerofotografiere şi asigură comandanţilor datele şi informaţiile necesare pentru luarea unei decizii corecte. SECŢIUNEA a 15- a Asigurarea hidrometeorologică 893. - Asigurarea hidrometeorologică se desfăşoară pentru obţinerea, determinarea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la: situaţia hidrologică şi meteorologică; prognoza hidrometeorologică; fenomenele periculoase sau cu caracter de calamitate; influenţa fenomenelor hidrometeorologice asupra acţiunilor; stabilirea măsurilor de protecţie a batalionului de infanterie pentru planificarea şi ducerea acţiunilor proprii. 894. - Datele şi informaţiile despre starea vremii sunt furnizate de eşalonul superior. Datele hidrometeorologice sunt procurate şi actualizate de elementele de cercetare, inclusiv de la organele locale şi se analizează în concordanţă cu caracteristicile geografice şi topografice ale zonei de responsabilitate. În condiţiile folosirii de către inamic a armelor de distrugere în masă, a sistemelor incendiare şi a unor mijloace specifice războiului geofizic, frecvenţa furnizării datelor şi a informaţiilor creşte în raport cu nevoile de fundamentare a deciziilor comandantului. SECŢIUNEA a 16- a Asigurarea cu resurse umane 895. - (1) Asigurarea cu resurse umane se desfăşoară pentru completarea necesarului de personal al batalionului de infanterie ca urmare a pierderilor suferite în timpul acţiunilor desfăşurate sau a deficitelor apărute din alte cauze, altele decât urmare a acţiunilor (înfiinţarea de noi unităţi, treceri în rezervă). (2) Aceasta presupune urmărirea, centralizarea şi analiza datelor privind pierderile şi nivelul încadrării cu personal, elaborarea şi transmiterea cererilor de completare, primirea, repartiţia şi încadrarea personalului destinat pentru completări, realizarea legăturii permanente cu organele militare teritoriale.

SECŢIUNEA a 17 - a Asistenţa juridică 267

896. - (1) Asistenţa juridică asigură respectarea în acţiunile militare a legilor ţării, a prevederilor dreptului internaţional umanitar, precum şi a regulamentelor militare de către întregul personal al batalionului. (2) Activitatea de asistenţă juridică este asigurată de către consilierul juridic al batalionului şi se realizează, în principal, prin avizarea juridică a actelor şi măsurilor dispuse de comandant în scopul asigurării legalităţii actului de comandă, prin participarea la procesul de emitere a ordinului de , precum şi prin pregătirea juridică a personalului batalionului. SECŢIUNEA a 18- a Asistenţa religioasă 897. - (1) Asistenţa religioasă se execută în scopul cultivării valorilor religiosmorale, patriotice, etice şi civice în vederea realizării şi menţinerii unui nivel ridicat al moralului personalului. (2) Asistenţa religioasă se realizează prin pastoraţie individuală adecvată, predică şi slujbe religioase în vederea îmbărbătării militarilor, fortificării voinţei, curajului, sentimentului patriotic şi întăririi credinţei acestora. (3) Asistenţa religioasă se asigură pe timpul acţiunilor şi pentru prizonierii de război, precum şi pentru populaţia din zonă, în conformitate cu preceptele religioase. CAPITOLUL XII Sprijinul logistic SECŢIUNEA 1 Planificarea şi organizarea sprijinului logistic 898. - (1) Sprijinul logistic al acţiunilor de luptă a batalionului se execută în scopul asigurării forţelor luptătoare cu tot ce este necesar, în acord cu amploarea operaţiilor militare, pentru îndeplinirea misiunilor ce îi revin. (2) Aceasta se execută în orice situaţie (la pace, în situaţii de criză, la război şi în perioada post conflict), în toate tipurile de acţiuni militare . (3) Planificarea sprijinului logistic este un proces coordonat având drept scop realizarea gradului de suport logistic optim necesar îndeplinirii misiunii. (4) În funcţie de natura şi scopul acţiunii, precum şi de timpul avut la dispoziţie, în planificarea sprijinului logistic se pot folosi metode diferite. 899. - Sprijinul logistic al batalionului de infanterie se organizează pe baza ordinului administrativ - logistic al eşalonului superior şi se realizează de către forţele de logistică, conform deciziei comandantului. 900. - Misiunile sprijinului logistic al batalionului sunt: a) completarea stocurilor de muniţii, materiale şi alimente pe măsura consumului sau distrugerii lor de către inamic; b) organizarea, planificarea şi executarea transporturilor; c) hrănirea şi echiparea efectivelor; d) alimentarea cu carburanţi – lubrifianţi; e) menţinerea sau restabilirea caracteristicilor specifice tehnicii şi materialelor; 268

f) prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor, acordarea asistenţei medicale, evacuarea răniţilor şi bolnavilor, spitalizarea şi recuperarea acestora; g) asigurarea viabilităţii căilor de comunicaţie; h) asigurarea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare necesare sprijinului logistic al forţelor; i) strângerea şi evacuarea capturilor de război; j) hrănirea, echiparea, cazarea şi asistenţa medicală a prizonierilor de război; k) asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor şi formaţiunilor de logistică; l) cartiruirea trupelor. SECŢIUNEA a 2- a Componentele sprijinului logistic 901. - Sprijinul logistic al batalionului de infanterie cuprinde: aprovizionarea; transporturile; mentenanţa; asistenţa medicală; asigurarea căilor de comunicaţie şi cartiruirea forţelor. PARAGRAFUL2.1 Aprovizionarea 903. - (1) Aprovizionarea este parte componentă a sprijinului logistic al batalionului de infanterie şi cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate pentru stabilirea necesarului, cererea, primirea, evidenţa, depozitarea, conservarea, repartiţia şi distribuţia tehnicii, produselor şi materialelor. (2) Comandanţii sunt obligaţi să cunoască în orice moment, situaţia aprovizionării forţelor pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate. (3) Răspunderea nemijlocită pentru realizarea gradului de suport logistic ordonat revine modulului S.4. (4) Aprovizionarea batalionului de infanterie se realizează pe clase, grupe de produse, feluri de tehnică şi materiale de resortul tuturor armelor (specialităţilor). (5) Aprovizionarea se execută în baza repartiţiilor emise de eşalonul superior. (6) Repartiţia bunurilor şi materialelor din sursele de aprovizionare se execută de eşalonul superior în funcţie de locul batalionului în dispozitiv, misiunile primite, gradul de suport logistic stabilit prin ordine, posibilităţile de transport, timpul la dispoziţie şi căile de comunicaţie existente. 904. - (1) Sursele de aprovizionare ale batalionului de infanterie sunt: a) sursele militare (din organica proprie sau cele puse la dispoziţia comandantului de către elementele de sprijin); b) sursele civile (rămase în raionul de dispunere sau desfăşurate în faţă, în cadrul zonelor mai liniştite, unde contractele de sprijin logistic pot fi derulate eficient şi în condiţii de siguranţă); c) sursele contractate sau rechiziţionate în zona de acţiune; e) eventuale capturi de război. (2) Repartiţia materialelor din surse se face în funcţie de: misiunile trupelor; locul şi rolul lor în dispozitiv; gradul de suport logistic; starea căilor de comunicaţii; posibilităţile de transport; situaţiile de urgenţă. 269

905. - (1) Stocul trupelor reprezintă cantităţile de tehnică, muniţie, produse şi materiale prevăzute a fi asigurate în cadrul batalionului de infanterie şi a subunităţilor din compunerea acesteia până la nivel om – piesă, autovehicul, maşină de luptă, utilaj etc., conform eşalonării stabilite şi a normelor de înzestrare. (2) Stocurile se realizează până la nivelul ordonat de eşalonul superior. (3) De regulă, completarea stocurilor consumate se face în seara fiecărei zile sau o dată la două zile. (4) Completarea pierderilor şi distrugerilor se face imediat sau când acţiunile militare permit. (5) În funcţie de situaţie manevra stocurilor între subunităţi se execută conform ordinului şefului modulului logistic. (6) În situaţii deosebite, batalionul poate acţiona şi cu stocurile incomplete. Atunci când condiţiile devin favorabile stocurile se completează imediat. (7) Forţele primite ca întărire/în sprijin vin de regulă, cu stocurile complete la toate categoriile de materiale. Acestea sunt asigurate prin grija eşalonului care le pune la dispoziţie sau le resubordonează. La revenirea în structurile proprii, eşalonul în folosul căruia au acţionat, completează stocurile până la nivelurile iniţiale. 906. - (1) Muniţiile şi materialele prevăzute să existe la om (piesă, autovehicul) se împart în parte consumabilă şi parte intangibilă. (2) De regulă, partea intangibilă se consumă cu aprobarea eşaloanelor superioare. În situaţia când continuitatea îndeplinirii misiunii o impune, aceasta se face şi cu aprobarea comandantului de unitate/subunitate. (3) Când în urma consumului, stocul de materiale prevăzute să existe la om (piesă, autovehicul) se apropie de jumătate, militarul este obligat să raporteze ierarhic pentru a se lua măsuri de completare. (4) La începutul unei noi misiuni, în cadrul unităţilor şi subunităţilor trebuie să existe, de regulă, stocurile complete, conform eşalonării stabilite. 907. - (1) La propunerea şefului modulului S.4, comandantul batalionului repartizează normele de consum primite de la eşalonul superior pe misiuni, iar în cadrul acestora, pe subunităţi. (2) De regulă, normele de consum se stabilesc în colaborare cu S.3, pe zile şi etape ale acţiunilor. (3) În cadrul batalionului, normele de consum se stabilesc în mod diferenţiat, în raport de misiunile, locul şi rolul subunităţilor şi după caz, pe elemente de dispozitiv. (4) De regulă, o dată cu darea misiunilor, se stabileşte şi necesarul de muniţii şi materiale. Acest necesar se asigură în perioada de pregătire a misiunii şi se completează pe timpul ducerii acesteia, pe măsura consumurilor, în aşa fel încât, în dimineaţa fiecărei zile stocurile de materiale să fie la nivelul ordonat. (5) Normele de consum se transmit subunităţilor prin ordine, cu obligativitatea încadrării în limitele stabilite. PARAGRAFUL2.2 Transporturile 270

908. - Transporturile se execută în scopul: deplasării tuturor categoriilor de tehnică şi materiale de la sursele de aprovizionare, până la luptător (tehnică); înlăturării impedimentelor de pe câmpul de luptă; deplasării subunităţilor în cadrul manevrei de forţe şi mijloace, dintr-un raion în altul. 909. - Principiul de bază în executarea transporturilor sprijinului logistic constă în folosirea de către eşalonul superior a mijloacelor de transport proprii în folosul eşaloanelor subordonate. În anumite situaţii, cu aprobarea comandantului eşalonului superior, batalionul poate transporta integral sau parţial, cu mijloacele proprii, materialele puse la dispoziţie în sursele de aprovizionare. 910. - Planificarea şi organizarea transporturilor au la bază: ordinul pentru logistică al eşalonului superior; decizia comandantului; cererea de transport a şefului de modul; mijloacele de transport avute la dispoziţie; influenţa acţiunilor inamicului asupra activităţilor de transport, depozitelor sau căilor de comunicaţii. 911. - (1) De regulă, transporturile se execută pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă. Pe timpul îndeplinirii misiunilor sau în alte cazuri urgente, acestea se pot executa şi pe timp de lumină luându-se măsurile de siguranţă corespunzătoare. (2) Mijloacele de transport de toate categoriile care se întorc de pe limita dinainte a dispozitivului, se folosesc în primul rând pentru evacuarea răniţilor şi bolnavilor, iar cele care rămân disponibile se întrebuinţează pentru evacuarea prizonierilor, capturilor, tehnicii deteriorate sau a materialelor excedentare şi a ambalajelor. PARAGRAFUL 2.3 Mentenanţa 912. - (1) Mentenanţa reprezintă totalitatea activităţilor şi acţiunilor întreprinse pentru a menţine şi restabili tehnica la caracteristicile specifice. (2) Mentenanţa include: controlul; testarea; întreţinerea; clasificarea din punct de vedere operaţional; recuperarea; evacuarea; repararea; reconstrucţia; reclamaţiile. 913. - Controlul reprezintă totalitatea activităţilor efectuate în scopul stabilirii nevoilor de întreţinere şi pentru menţinerea tehnicii la nivelul condiţiilor operaţionale specifice. El se execută de operatorii echipamentelor, conducătorii de autovehicule şi echipaje şi reprezintă principala sursă de informaţii pentru funcţionarea sistemului de mentenanţă. 914. - Testarea reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate pentru determinarea stării tehnice a echipamentului şi refacerea unor reglaje în limitele prescrise. Ea se execută periodic de către personalul specializat din domeniul mentenanţei ca urmare a constatărilor rezultate în urma controlului sau la încheierea reparaţiilor. 915. - Întreţinerea reprezintă totalitatea activităţilor de curăţire, gresare, completare a plinurilor şi a unităţii de foc şi de executare a unor reparaţii minore, pentru menţinerea tehnicii în condiţii operaţionale. La lucrările de întreţinere tehnică participă atât operatorii echipamentelor, conducătorii de vehicule şi echipajele, cât şi personalul de mentenanţă. 271

916. - Clasificarea din punct de vedere operaţional constă în evaluarea defecţiunii sau deteriorărilor survenite la tehnică şi stabilirea oportunităţii reparării pe loc sau a nivelului de mentenanţă la care tehnica trebuie evacuată, în vederea reparării şi operaţionalizării. 917. - (1) Recuperarea reprezintă scoaterea din zona de acţiune a tehnicii deteriorate (împotmolite) şi dacă este cazul, deplasarea acesteia într-un loc unde poate fi reparată, sau de unde să poată fi evacuată. Recuperarea este responsabilitatea unităţii căreia îi aparţine tehnica, iar când nu poate fi îndeplinită de aceasta se solicită mijloace suplimentare. (2) Recuperarea tehnicii deteriorate de sub focul inamicului se face sub conducerea comandanţilor de subunităţi care sunt obligaţi să ia măsuri de sprijin prin foc pentru ca aceasta să se desfăşoare în siguranţă. 918. - (1) Evacuarea reprezintă deplasarea tehnicii defecte sau deteriorate în locul unde poate fi reparată. Decizia privind evacuarea se ia pe timpul recuperării acesteia. (2) Principiul folosit pentru evacuarea tehnicii este executarea unui salt de la locul scoaterii din funcţionare, la locul unde se poate executa repararea. (3) Pentru evacuarea tehnicii şi armamentului se stabilesc axe şi itinerare de evacuare. 919. - (1) Repararea reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru refacerea tehnicii la nivelul condiţiilor operaţionale. Ea se poate executa pe locul scoaterii din funcţiune sau în adâncimea dispozitivului, în raionul de desfăşurare a elementelor de reparaţii. (2) Metoda de bază pentru efectuarea reparaţiilor este schimbul de agregate. (3) Când se decide nivelul de mentenanţă la care se execută reparaţia, pe lângă situaţia generală se va avea în vedere: a) misiunea de îndeplinit; b) dificultatea şi complexitatea reparaţiei; c) timpul disponibil pentru reparaţie şi timpul necesar reparării; d) priorităţile şi urgenţele privind evacuarea şi repararea; e) cantitatea prognozată de tehnică ce nu poate fi reparată; f) disponibilitatea capacităţilor (ateliere, utilaje şi echipamente, surse de energie). 920. - (1) Reconstrucţia reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru construirea de tehnică din elementele recuperate prin dezmembrarea de la tehnica a cărui grad de deteriorare nu permite repararea. (2) Reconstrucţia se execută cu formaţiunile de mentenanţă ale eşaloanelor superioare. 921. - Reclamaţiile reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse pentru urmărirea comportării tehnicii în exploatare, centralizarea şi transmiterea constatărilor privind neîndeplinirea condiţiilor operaţionale prevăzute prin specificaţiile tehnice, fiabilitatea şi defecţiunile simptomatice care apar şi a propunerilor de îmbunătăţire. PARAGRAFUL 2.4 Asistenţa medicală 272

922. - (1) Asistenţa medicală cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau pentru păstrarea sănătăţii militarilor, prevenirea apariţiei şi răspândirii bolilor, acordarea la timp a primului ajutor, ajutorul medical calificat sau specializat, evacuarea răniţilor şi bolnavilor la formaţiunile medicale, spitalizarea, tratamentul şi recuperarea acestora în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unităţi, precum şi pentru protecţia medicală a forţelor împotriva efectelor atacurilor cu armele de distrugere în masă, a efectelor debitelor mici ale dozelor absorbite, a substanţelor chimice industriale, agenţilor chimici de luptă şi a efectelor toxinelor biologice industriale, precum şi a celor produse de atacul cu arme şi muniţii incendiare. (2) Pentru îndeplinirea misiunilor batalionului, plutonul medical instalează în teren puncte de adunare răniţi de campanie şi punct medical. Evacuarea răniţilor şi bolnavilor din punctul de adunare răniţi şi din punctul medical se face cu mijloacele specializate din dotare sau cu alte mijloace de transport din organica batalionului. (3) Răspunderea pentru îndeplinirea măsurilor de asistenţă medicală, precum şi a celor de organizare şi conducere a activităţilor de evacuare a răniţilor şi bolnavilor, revine medicului şef. 923. - Asistenţa medicală se acordă răniţilor şi bolnavilor la punctul medical al batalionului, în vederea limitării complicaţiilor şi creării condiţiilor necesare pentru evacuarea acestora la spitalul de campanie sau la spitalele din zona interioară. PARAGRAFUL 2.5 Asigurarea căilor de comunicaţie 924. - Asigurarea căilor de comunicaţie cuprinde: a) alegerea, recunoaşterea şi pregătirea căilor de comunicaţie; b) organizarea şi executarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei (C.I.C.); c) cercetarea nucleară, biologică şi chimică; d) paza şi apărarea lucrărilor de artă de pe căile de comunicaţie, e) restabilirea, întreţinerea şi menţinerea acestora în stare de viabilitate. 925. - (1) Alegerea căilor de comunicaţie se face de modulul S.4 în colaborare cu celelalte module ale statului major, din cadrul reţelei existente în fâşia brigăzii. Ele trebuie să se afle pe direcţiile cele mai scurte, orientate convenabil, ferite de observarea inamicului şi în afara razei de acţiune a sistemului de foc al acestuia, urmărind să aibă cât mai puţine puncte obligatorii de trecere şi să nu necesite lucrări voluminoase de reparare şi întreţinere. (2) Folosirea căilor de comunicaţie se aprobă de comandantul batalionului. PARAGRAFUL 2.6 Cartiruirea forţelor 926. - (1) Cartiruirea forţelor constă în totalitatea măsurilor şi acţiunilor care se execută în scopul: asigurării cu terenuri, construcţii şi instalaţii specifice; exploatării, întreţinerii şi reparării construcţiilor şi instalaţiilor; cazării personalului în clădiri, corturi, adăposturi, vehicule speciale; prevenirii şi stingerii incendiilor.

273

(2) Cartiruirea forţelor se organizează de către S.4 împreună cu compania logistică, în funcţie de misiunea primită, locul în dispozitiv, timpul stabilit pentru staţionare şi posibilităţile de cazare, în conformitate cu legislaţia în vigoare. SECŢIUNEA a 3- a Sprijinul logistic în lupta în principalele forme de luptă 927. - (1) Raionul de dispunere al companiei logistice se stabileşte de comandantul batalionului la propunerea S.4 şi se raportează eşalonului superior. (2) În toate situaţiile pentru compania logistică se stabileşte raion de dispunere de rezervă, de regulă, la o depărtare de 1-2 km, faţă de raionul de dispunere de bază, iar în unele situaţii şi mai mult. (3) Depozitele se dispun astfel încât cele de armament şi muniţii şi de carburanţi - lubrifianţi să funcţioneze către partea din faţă a raionului. (4) Mărimea suprafeţei raionului de dispunere a companiei logistică este de până la 10 km2, iar a punctului medical de circa 1 km2. 928. - (1) Sprijinul logistic al batalionului de infanterie în lupta ofensivă reprezintă ansamblul acţiunilor desfăşurate în scopul asigurării forţelor cu tot ceea ce le este necesar pentru distrugerea/neutralizarea grupării principale de forţe ale inamicului, cucerirea unor raioane, aliniamente, sau obiective de importanţă tactică şi crearea condiţiilor de încetare a ostilităţilor şi trecerea la starea de pace. (2) Pe timpul ducerii luptei, completarea stocurilor se face zilnic. (3) Forţele folosite ca forţe pentru a îndeplini misiuni în adâncimea tactică a dispozitivului inamicului se asigură cu muniţii, carburanţi, alimente şi medicamente, de regulă, pentru toată perioada executării misiunii. (4) Normele de consum muniţii şi materiale (unităţile de consum carburanţilubrifianţi) se stabilesc de eşalonul superior, separat pentru pregătirea şi respectiv pentru desfăşurarea luptei ofensive. Acestea se repartizează pe misiuni, iar în cadrul acestora pe subunităţi, în raport cu locul, rolul şi misiunea fiecăruia. (5) Răspunderea pentru ajungerea materialelor la subordonaţi revine S.4. (6) În lupta ofensivă raionul de dispunere al companiei logistice este ales la o depărtare de până la 8 km de aliniamentul de contact, raionul adunării tehnicii deteriorate până la 6 km., iar al punctului medical la aproximativ 5 km. (7) Manevra companiei logistice pentru dispunerea într-un nou raion se execută în funcţie de ritmul ofensivei, situaţia tactică şi starea de practicabilitate a căilor de comunicaţie. 929. - (1) Sprijinul logistic al batalionului de infanterie în lupta de apărare reprezintă ansamblul acţiunilor desfăşurate în scopul asigurării forţelor cu tot ceea ce le este necesar pentru distrugerea/neutralizarea capacităţii ofensive a forţelor inamicului, interzicerea pătrunderii lui în adâncimea dispozitivului, menţinerea aliniamentelor, raioanelor şi poziţiilor ocupate în vederea creării condiţiilor pentru câştigarea iniţiativei. (2) Aprovizionarea forţelor în operaţia de apărare se realizează cu prioritate din sursele de teritoriu, începând cu cele existente în apropierea LDA.

274

(3) În lupta de apărare raionul de dispunere al companiei logistice este la o depărtare de aproximativ 10 km de LDA, raionul adunării tehnicii deteriorate până la 8 km., iar al punctului medical de până la 6 km. (4) Manevra batalionului logistic poate avea loc în următoarele situaţii: a) se execută regrupări de forţe; b) inamicul a reuşit să pătrundă în fâşia batalionului şi să ajungă la jumătatea distanţei iniţiale dintre LDA şi raionul de dispunere a companiei logistice; c) se prevede ca forţele batalionului să ducă lupta în încercuire; d) raionul de dispunere al acestuia a fost descoperit şi lovit de inamic sau când a fost contaminat RBC. SECŢIUNEA a 4- a Capturi, prizonieri de război, înmormântări PARAGRAFUL 4.1 Capturi 930. - (1) Capturile constituie o sursă de aprovizionare cu mijloace şi materiale, precum şi de documentare. Acestea pot proveni din atacarea unor depozite şi transporturi ale inamicului, din strângerea de pe câmpul de luptă a tehnicii militare şi a materialelor rămase de la acesta. (2) Prin capturi se înţeleg materialele cu destinaţie militară sau civilă, numerarul, fondurile, documentaţia tehnică şi bunurile de orice natură în stare de întrebuinţare sau deteriorare, dobândite de la inamic sau abandonate de acesta în acţiunile militare. 931. - Strângerea capturilor se face de către echipe speciale stabilite de comandantul unităţi şi subunităţii care acţionează în zonă, precum şi în cooperare cu organele şi forţele Ministerului Afacerilor Interne. 932. - (1) Cu sprijinul populaţiei, acestea transportă materialele capturate la punctele/centrele de strângere a capturilor, în cadrul depozitelor de materiale, unde se inventariază şi se verifică din toate punctele de vedere. (2) Capturile sunt folosite numai cu aprobarea eşalonului superior şi numai după ce au fost supuse controlului contaminării RBC, analizelor de laborator şi sterilizării; în situaţia când nu se poate cere aprobarea eşalonului superior, folosirea capturilor se face cu aprobarea comandantului, raportându-se ulterior despre aceasta. (3) Capturile se întrebuinţează pentru completarea deficitelor, constituirea de rezerve, efectuarea de studii şi cercetări, iar cele care nu pot fi folosite se evacuează în locurile fixate de comandant şi se pun sub pază. (4) Tancurile, autotunurile şi maşinile de luptă care au armament scos din funcţiune sau pentru care nu se dispune de muniţie se folosesc pentru evacuarea tehnicii deteriorate sau rezolvarea unor probleme de transport. (5) Cu aprobarea eşalonului superior şi cu luarea tuturor măsurilor de protecţie şi de pază specifice, forţele specializate transportă mijloacele încărcate cu substanţe toxice de luptă, radioactive, incendiare, muniţii şi explozivi capturate şi le depozitează în locuri special destinate. 933. - Documentele operative, de stat major, tehnice, de evidenţă şi cele de arhivă capturate se înaintează pe cale ierarhică, în timpul cel mai scurt, la eşalonul 275

superior, iar despre materiale de tipuri necunoscute se raportează imediat acestui organ, care va stabili măsurile ce se impun. PARAGRAFUL 4.2 Prizonierii de război 934. - (1) Combatanţii unei părţi în conflict, capturaţi de cealaltă parte se numesc prizonieri de război. (2) Persoanele care beneficiază de statutul de prizonieri de război sunt: a) membrii forţelor armate a uneia dintre părţile în conflict, ai miliţiilor şi corpurilor de voluntari care fac parte din aceste armate; b) membrii altor miliţii şi membrii unor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mişcările de rezistenţă organizate, aparţinând unei părţi în conflict şi acţionând în afară sau în interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru combatanţi; c) membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi nerecunoscute de puterea deţinătoare; d) persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din ele (exemplu: membrii civili ai echipajelor unităţilor de muncă sau ai serviciilor însărcinate cu aprovizionarea forţelor armate cu condiţia de a fi primit autorizaţia forţelor armate pe care le însoţesc); e) membrii echipajelor inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale şi echipajele aviaţiei civile ale părţilor în conflict; f) populaţia unui teritoriu neocupat care la apropierea inamicului, ia armele în mod spontan pentru a combate forţele de invazie, fără să fi avut timp să se constituie în forţe armate regulate, dacă le poartă pe faţă şi respectă legile şi obiceiurile războiului. 935. - Statut de prizonier de război au toate forţele, grupurile şi unităţile armate şi organizate, care sunt plasate sub un comandament responsabil de conduita subordonaţilor săi faţă de această parte, chiar dacă aceasta este reprezentată de un guvern sau o autoritate nerecunoscută de o parte adversă. Aceste forţe armate trebuie să fie supuse unui regim de disciplină internă care asigură, mai ales, respectarea regulilor de drept internaţional umanitar (D.I.U.). 936. - (1) Prizonierii de război vor fi trataţi de către personalul batalionului conform convenţiilor internaţionale la care R.Moldova este parte. (2) Prizonierii de război trebuie trimişi în afara raioanelor acţiunilor militare, în puncte/centre de strângere, grupaţi pe naţionalităţi şi sex, ofiţerii şi subofiţerii, separat de gradaţi şi soldaţi, constituiţi pe convoaie, iar în cadrul acestora pe detaşamente. În principiu, un convoi poate să cuprindă 100- 200 prizonieri, respectiv un detaşament. 937. - (1) De regulă, paza şi mijloacele de transport necesare pentru evacuarea prizonierilor de război până la centrul de adunare al eşalonului superior se asigură de către unitatea care i-a reţinut. În situaţia când numărul prizonierilor de război depăşeşte posibilităţile acesteia, paza şi transportul se organizează şi se asigură de către marea unitate. (2) Predarea şi primirea prizonierilor de război şi a capturilor de orice fel se face pe bază de proces-verbal. 276

PARAGRAFUL 4.3 Înmormântări 938. - (1) Înmormântarea militarilor din forţele proprii sau cei ai inamicului, decedaţi în zona de desfăşurare a acţiunilor, se execută potrivit reglementărilor în vigoare, cu asigurarea asistenţei religioase corespunzătoare confesiunii de care aparţin, după ce sunt adunaţi de personalul destinat de comandantul batalionului, identificaţi şi înregistraţi. (2) În funcţie de situaţie, cu aprobarea eşalonului superior, militarii decedaţi care fac parte din armatele aliate se predau reprezentanţilor acestora sau sunt înmormântaţi prin grija comandantului batalionului, ţinându-se evidenţa lor. (3) Militarii decedaţi care fac parte din forţele armate ale inamicului se identifică, se înscriu într-o evidenţă separată, întocmită de batalion şi sunt înmormântaţi în locuri separate, individual, cu excepţia cazurilor de forţă majoră care impun un loc de înhumare colectiv. (4) Lucrurile personale ale militarilor decedaţi şi care au fost identificaţi sunt expediate prin canalele normale de logistică, familiilor acestora (autorităţilor naţionale abilitate, în cazul militarilor decedaţi care au aparţinut inamicului). 939. - (1) Locurile în care se înmormântează militarii decedaţi sunt trecute pe hărţi sau planuri şi se marchează cu scheme vizibile. Hărţile sau planurile respective intră în arhiva batalionului. (2) Pe mormintele militarilor înhumaţi se fixează semnul de căpătâi corespunzător confesiunii căreia îi aparţin, pe care se va scrie gradul, funcţia, numele şi prenumele decedatului, unitatea din care a făcut parte, data naşterii, precum şi alte date utile pentru identificarea ulterioară a persoanei respective. (3) Organizarea înmormântării militarilor se asigură de comandamentul unităţii. CAPITOLUL XIII Asigurarea financiar – contabilă 940. – (1) Asigurarea financiar - contabilă reprezintă un ansamblu de activităţi şi acţiuni cu privire la: cererea, repartizarea şi utilizarea creditelor bugetare; încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor; organizarea şi conducerea contabilităţii; organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu; stabilirea şi plata drepturilor băneşti cuvenite personalului militar şi civil. (2) Asigurarea financiar – contabilă se realizează în conformitate cu prevederile legale din domeniul finanţelor publice. CAPITOLUL XIV Dispoziţii finale 941. - (1) Prezentul manual intră în vigoare la indicaţiile Şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale. 942. - Anexele 1 - 7 fac parte integrantă din prezentul manual. 943. - Manualul va fi tipărit şi difuzat prin grija structurii J7 Direcţia Doctrine şi Instruire, Marele Stat Major al Armatei Naţionale. 277

278

Anexa nr.1 Amenajarea şi componentele punctului de comandă a batalionului de infanterie (variantă) Centrul de conducere de luptă M.St.M aj

Raionul logistic

25m M.St.M aj

50m M.St.M aj M.St.M aj

100m

Punctul de observare Centrul de comunicaţii

279

Dispozitivul de luptă a batalionului de infanterie în apărare (variantă)

1

DD

Pol.

1

Rz

3 1 Rz

2

DMB

Rz

280

Anexa nr.3

Anexa.nr.2 Dispozitivul de luptă a batalionului de infanterie în ofensivă (variantă)

1

DAM

Pol.

1

3

Rz

1 Rz

2

DMB

Rz

281

Anexa.nr.7

Batalionul de infanterie în staţionare (variantă)

Pc.Pz .

1

Pol.

1

2

3

282

(-)

Dispozitivul de marş al batalionului de infanterie (variantă)

Anexa.nr.5

Pc.Mb.Fc..

Elemente de siguranţă

Pol. Pt.Cc.

Pc.Mb.Cp. 2

DAM

2

2

(-)

(-)

Pc.Mb.Sp.

Subunităţi de logistică Subunitate de asigurare a mişcării Forţele principale

Pc.Mb.Fc.

Elemente de cercetare

283

Hotărârea comandantului batalionului de infanterie pentru Anexa.nr.6 executarea deplasării prin marş Sistemul de fortificaţii ale batalionului de infanterie în lupta de apărare Anexa.nr.4 (variantă) (variantă) p.300m p.400m p. 2000m Kilometrare

Tronsonare e

15

10

5

15

1

20 1

Haltă mare

25 15

3

25

P.I DMB

15 Pol.

P.F

20

200

Haltă 1 mică

Raion iniţial

2

Rz

Retronsonare 2

Raion final

DD

15

3

284

3