Lumi ale gândirii. Zece eseuri logico-metafizice [1 ed.] 9789734679898 [PDF]

Zitiervorschau

I

Mircea Dumitru ,,Mircea Dumitru reprezinta, in Romania, o parcela a gandirii contemporane, mai putin frecventata de marele public, fie el §i interesat de «metafizica». Cititorul... va descoperi voluptati filo­ sofice noi, rezultate din degustarea rigorii, a construqiei logice, a unei interogatii despre sens de alta coloratura decat aceea a gandirii speculative traditionale." Andrei Ple§u ,,Exista o tensiune conceptuala care face ca incercarea de a da o explicatie unitara mintii §i lumii fizice sa fie una dintre cele mai persistente §i deconcertante enigme. Imaginea predominanta despre lumea naturala este de tip fizic. Totu§i, mintea §i, in mod special, experienta subiectiva con§tienta nu par sa se potriveasca acestei explicatii naturaliste §i fizicaliste... Sa fie oare orice in­ cercare de a intelege con§tiinta un drum infundat, ceva sortit sa e§ueze?" Mircea Dumitru

Lumi ale gandirii Zece eseuri logico-metafizice

®

Forma logica §i necesitate • Schita a principalelor programe §i raspunsuri la problema minte-corp din filosofia mintii • Godel despre minti §i ma§ini • Explicarea con§tiintei fenomenale. Con­ ceptibilitate epistemica §i posibilitate metafizica • Semnificatie, nonexistenta §i termeni nonreferentiali • 0 introducere rapida §i succinta in logica libera • Doua profiluri ale cercetarii filosofice: analiza conceptuala de fotoliu vs filosofia experimentala

•

• •• • •

• •

EDITURA POLIROM

www.polirom.ro

I I l l l 1 11 1 1 1 1 1

9 789734 679898 Carte publicata §i ,n edi\ie digitala

•

• •

ISBN 978-973-46-7989-8

•

•

.

Colectia PLURAL M

© 2019 by Editura POLIROM Aceasta carte este protejata prin copyright. Reproducerea integrala sau partiala, multiplicarea prin orice mijloace 9i sub orice forma, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea in format electronic sau audio, punerea la dispozitia publica, inclusiv prin internet sau prin retele de calculatoare, stocarea permanenta sau temporara pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperarii informatiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum 9i alte fapte similare savar 9ite fara permisiunea scrisa a detinatorului copyrightului reprezinta o incalcare a legislatiei cu privire la protectia proprietatii intelectuale 9i se pedepsesc penal 9i/sau civil in conformitate cu legile in vigoare. Pe copertii: Wassily Kandinsky (1866-1944), Apasare u!joara (1931, ulei pe placaj), MoMA

www.polirom.ro Editura POLIROM Iai;;i, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506 Bucure 9ti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. BSA, sc. 1, et. 1, sector 4, 040031, O.P. 53 Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei: DUMITRU, MIRCEA

Lumi ale gandirii: zece eseuri logico-metafizice I Mircea Dumitru; pref. de Andrei Plei;;u. - Iai;;i: Polirom, 2019 Contine bibliografie. - Index ISBN 978-973-46-7989-8

I. Plei;m, Andrei (pref.) 1 Printed in ROMANIA

Mircea Dumitru

Lumi ale gandirii Zece eseuri logico-metafizice Cuvant-inainte de Andrei Plesu '

POLIROM 2019

MIRCEA DUMITRU, profesor de filosofie (din 2004) i;;i rector (din 2011) al UniversitaW din Bucurei;;ti, prei;;edintele SocietaW Europene de Filosofie Analitica (2011-2014), membru corespondent al Academiei Romane (din 2014), membru al Academia Europaea (din 2019), prei;;edintele Institutului International de Filosofie (din 2017), prei;;edintele Asociatiei Universitatilor Balcanice (din 2019). Profesor invitat la Universitatea din Beijing (din 2017), Tulsa University, City University of New York, New York University, Universite Jean Moulin Lyon 3, Ecole Normale Superieure de Lyon, University of Helsinki, Pekin University, Renmin University, China University of Political Science and Law. Afost ministru al Educatiei Nationale i;;i Cercetarii ~tiintifice (iulie 2016 - ianuarie 2017). Este doctor in Filosofie la Universitatea Tulane, New Orleans (1998), cu o teza de logica modala i;;i filosofia matematicii, i;;i doctor in Filosofie la Universitatea din Bucurei;;ti (1998) cu o teza de filosofia limbajului. Domenii de interes: logica filosofica, metafizica, filosofia limbajului. Dintre volumele publicate, amintim: Modality and Incompleteness (UMI, Ann Arbor, 1998); Modalitate :ji incompletitudine (Paideia, 2001; Premiul ,,Mircea Florian" al Academiei Romane); Explorari logico-filosofice (Humanitas, 2004); Cuuinte, teorii §i lucruri. Quine in perspectiua (ed. in colab., Pelican, 2009); Truth (ed. in colab., Editura Universitatii din Bucurei;;ti, 2013). In pregatire: Metaphysics, Modality, and Meaning: Topics from the Work ofKit Fine (Oxford University Press); Umanismul necesar (Polirom).

Sotiei mele, Daniela, fji fiicelor mele, Joana-Andrada fji Ilinca-Aurora

Cuprins Cuvant-inainte (Andrei Ple~u) ............................................... 11 1. Wittgenstein des pre necesitatea logica ........................... 13

Cateva precizari preliminare ............................................ 13 Forma logica ~i necesitate ................................................ 15 Conceptul de necesitate in Tractatus Logico-Philosophicus. 0 examinare critica ................ 25

Necesitatea dincolo de Tractatus. Este oare posibila o intemeiere a necesitatii metafizice, naturale ~i, respectiv, normative? ................................................... 39 2. Ilie Parvu despre realismul structural. Un studiu de caz asupra argumentului convergentei ...... 51 Introducere. Delimitarea problemei ................ :................ 51 Apar modalitatile .............................................................. 53 Cateva notiuni de baza ale metalogicii modale; cadre ~i validitate ........................................................ 57 Sistemul incomplet VB ..................................................... 61 Ce semnificatie are acest rezultat de incompletitudine? .................................................... 65 0 explicatie a incompletitudinii in logica modala ......... 68 Incheiere ............................................................................. 79 3. Este mintea umana complet algoritmica? Remarci asupra teoremelor de incompletitudine ale lui Godel ..................................................................... 81 Schita a principalelor programe ~i raspunsuri la problema minte-corp din filosofia mintii ............... 83

O succinta prezentare semiformala a teoremelor de incompletitudine ale lui Godel .............................. 87 Comentarii asupra unora dintre ideile filosofice principale sustinute de Godel ..................... :............... 90 Godel des pre min ti ~i ma~ini ....................................... 90 Godel des pre minte ~i materie .................................... 93 Ma~ini Turing vs a~a-numitele ,,Minti Godel" ............ 96 4. Explicarea con~tiintei fenomenale. Conceptibilitate epistemica ~i posibilitate metafizica ................................................. 100 5. Principia Mathematica dupa 100 de ani. Un eseu expozitiv ............................................................ 117 6. Modele ~i reguli. Controverse in fundamentele semanticii contemporane ................................................ 131 Semanti ca reprezentationala .......................................... 131 Inferentialism ................................................................... 133 Cateva probleme cu abordarea inferentialista ............. 138 7. Semnificatie, nonexistenta ~i termeni nonreferentiali ..... 143 lntroducere ....................................................................... 143 Reference Without Referents (RWR) ................................ 146 0 introducere rapida ~i succinta in logica libera ............................................................ 151 Reference Without Referents (continuare) ...................... 160 Probleme pentru RWR .................................................... 163 Care este pasul urmator? ............................................... 171 8. Noi perspective asupra compozitionalitatii. Abordarea relationist-semantica a lui Kit Fine asupra semnificatiei ........................................................ 17 4 9. ,,Expresiile obi~nuite nu au o logica exacta ~i sistematica". Remarci asupra contributiilor lui P.F. Strawson la teoria logicii .................................. 187

10. Doua profiluri ale cercetarii filosofice: analiza conceptuala de fotoliu vs filosofia experimentala. Cateva reflectii pe marginea lui Radu Solcan despre studiul experimental al mintii ........................... 201

Bibliografie ........................................................................... 215 Index ...................................................................................... 223

Cuvant-inainte Mircea Dumitru reprezinta, in Romania, o parcela a gandirii contemporane, mai putin frecventata de marele public, fie el :;ii interesat de ,,metafizica". E vorba de latura, a:;; spune, ,,geometrica" a spiritului: logica, filosofie analitica, semantica, cu alte cuvinte tot ce tine de metabolismul de substrat al cautarii filosofice, de temeiul procedural al elaborarii :;ii formularii ideilor. Cititorul nu trebuie sa se sperie de ceea ce pare jargon de specialitate. Daca se lasa provocat, va descoperi voluptati filosofice noi, rezultate din degustarea rigorii, a constructiei logice, a unei interogatii despre sens de alta coloratura decat aceea a gandirii speculative traditionale. Nu intamplator, primii pai;;i in formatia lui Mircea Dumitru sunt legati de universul muzicii. Ca :;ii arhitectura, muzica e mai misterios legata de matematica, de structuri ale exactitatii, de i;;tiinta. La fel, ,,lumile gandirii" propuse de autorul nostru. Candva, am participat, impreuna cu cativa prieteni, la un seminar Leibniz, dominat de profesorul Mircea Dumitru. A fost o durabila achizitie intelectuala, dublata de o cordiala placere. Cartea de fata va avea, cu siguranta, acelai;;i efect asupra cititorului. Petrecere frumoasa ! Andrei Ple:;;u

1

Wittgenstein despre necesitatea logica 1 Cateva precizari preliminare Oricine a urmat un curs elementar de introducere in logica simbolica (matematica) va recunoa~te imediat ~i fara nici o dificultate ca intre notiunile de validitate, necesitate ~i forma logica exista o legatura intima, indestructibila. Conceptul de necesitate logica este esential corelat cu eel de forma logica valida; este un concept care i~i gase~te o ampla reflectare in Tractatus Logico-Phi]osophicus. Exista temeiuri foarte puternice pentru aceasta. Concluzia unui rationament deductiv corect din punct de vedere logic (valid) decurge cu necesitate logica din premisele sale daca ~i numai daca forma logica pe care o instantiaza, o exemplifica acel rationament este de a~a natura incat, pentru orice rationament care are acea forma, nu este posibil ca premisele sale sa fie adevarate ~i concluzia 1. Publicat initial cu titlul ,,Forma logica ~i necesitate. Depa~irea conceptului wittgensteinian de necesitate in Tractatus Logico-Philosophicus ~i intemeierea conceptului metafizic de necesitate", in Mircea Dumitru, Adrian-Paul Iliescu, Valentin Mure~an, Cosmin Vaduva (editori), 60 de ani in universitate. 0 carte dedicata profesorului Mircea Flonta, Editura Universitatii din Bucure~ti, 2015.

14

LUMI ALE GANDIRII

falsa; adica daca ~i numai daca, in mod necesar, daca premisele sunt adevarate, concluzia este ~i ea tot adevarata; adica, mai departe, daca ~i numai daca rationamentul in cauza are o forma logica (intr-un limbaj logic interpretat semantic) care este valida. De aceea, aceasta legatura, schitata sumar aici, intre forma logica, necesitate logica ~i validitate logica ne indica doua linii de argumentare fertile ~i interesante: (i)

pentru a aprofunda ideea de necesitate logica este cat se poate de firesc ~i legitim sa ne oprim asupra acestei corelatii intre notiunea wittgensteiniana privilegiata de necesitate, prezenta in Tractatus, care este in mod esential necesitatea logica (lingvistica), ~i notiunea de forma logica; (ii) pentru a crea un spatiu conceptual legitim care sa acomodeze cateva concepte mai bogate de necesitate, alaturi de necesitatea logica (aici am in vedere, dupa cum se va vedea in studiul de fata, necesitatea metafizica, necesitatea naturala ~i necesitatea normativa), trebuie argumentat convingator ca in conceptul mai variat ~i mai cuprinzator de necesitate este continuta o determinare formala mai bogata aceleia specifice formei logico-lingvistice valide, relativ la un anumit limbaj logic ~i la interpretarea (semantica) acestuia. Formulat succint, necesitatea este atribuibila nu numai formei logico-lingvistice, ci ~i, a~a-zicand, formelor lucrurilor ~i actiunilor noastre. Voi arata spre finalul acestui studiu ca forma logica nu este pe deplin epuizata de forma lingvistica. In legatura cu punctul (i) din paragraful anterior, este cat se poate de normal ca ideea de necesitate sa fie corelata cu aceea de forma logica. Iata de ce in sectiunea urmatoare voi prezenta o perspectiva asupra formei logice

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

15

care i~i are sorgintea in ideile logicii filosofice de inspiratie fregeana ~i wittgensteiniana, dar care depa~esc aceste cadre. Ince prive~te punctul (ii), in ultima sectiune a studiului de fata voi arata care sunt dezvoltarile ~i aplicatiile de data recenta ale studiului modalitatilor in domeniul meta, fizicii. Concluzia vizata sau - eel putin - spre care tind se refera la faptul ca o intemeiere argumentata ~i rationala a diferitelor varietati de necesitate este posibila ~i e de dorit o depa~ire a viziunii wittgensteiniene, ~i cu atat mai mult a conceptiilor pozitiviste, despre restrangerea necesitatii si a modalitatilor la cadrele formale ale lim, ' ' bajelor noastre.

Forma logica ~i necesitate 1 Studiul formei logice prezinta o importanta cruciala pentru logica. Prin chiar natura sa intrinseca, logica este un studiu (simbolic sau matematic) al formelor si structurilor. ' Logica este unica ~tiinta formala autentica. Importanta acestei teme este atat de mare, incat insu~i domeniul logicii poate fi identificat cu un studiu matematic ~i simbolic al formelor. Astfel, in prelegerile ,,Lowell" din 1914, reunite intr-un volum intitulat Our Knowledge of the External World, Bertrand Russell formuleaza memorabil ca ,,Supusa analizei ~i purificarii necesare, fiecare problema filosofica se dovede~te ori catu~i de putin intr-adevar filosofica, ori [ ... ] logica" (1993, p. 42). 1. Textul reprezinta traducerea, cu u~oare modificari ~i adaptari,

a eseului publicat in Catalin Vasilescu, Maria-Luisa Flonta, Ioana Craciun (editori), On Form and Pattern, Editura Academiei Romane, Bucure~ti, 2015, pp. 11-16.

16

LUMI ALE GANDIRII

Acea parte a logicii care are de-a face cu studiul formelor propozitiilor (cu formele logice) este numita de Russell ,,logica filosofica". El insista asupra importantei i;;i nevoii de a studia formele: ,,un anumit gen de cunoai;;tere a formelor logice, chiar daca la majoritatea oamenilor nu este explicit, este implicat in intreaga intelegere a discursului. Este sarcina logicii filosofice sa extraga aceasta cunoai;;tere din invelii;;ul ei concret i;;i sa o redea in forma explicita i;;i pura" (ibidem, p. 53). Tot astfel, Ludwig Wittgenstein este foarte preocupa t de chestiunea formei logice in Tractatus Logico-Philosophicus. Aceasta reflecta i;;i conlucrarea sa cu Russell din 1911 i;;i pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial. In cazul lui Wittgenstein, avem de-a face cu o preocupare generala pentru forma reprezentarii, inclusiv formele propozitiilor elementare. Intr-o maniera foarte abstracta, acest gen de semantica reprezentationala pe care Wittgenstein ni-1 propune in Tractatus furnizeaza esenta unitatii de baza care sta la temelia constructiei in logica, anume propozitia, identificand forma propozitionala cu variabila. Se poate citi, astfel, in Tractatus: ,,4.53 Forma propozitionala generala este o variabila" (Wittgenstein, 1961, 1974). Dar, departe de a fi sterila, ideea unei forme propozitionale este un ingredient esential in acea parte din constructia din Tractatus care ne ofera conexiunea dintre limbaj i;;i realitate. Se poate vedea foarte ui;;or ca inceputul Tractatus-ului ne da o serie de ganduri despre starile de lucruri (lume). Ele trebuie sa decurga logic din gandurile sau rostirile cu privire la limbaj. Podul dintre lume i;;i limbaj este constituit de acest izomorfism care se instituie intre starile de lucruri i;;i reprezentarile acestora in limbaj. Astfel, tot ceea ce fixeaza enunturile metafizice tractariene cu privire la starile de lucruri,

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

17

obiecte f;!i fapte are un omolog relevant in enunturile tractariene despre propozitii, nume !;Ii semnificatia propozitiilor compuse. Cu alte cuvinte, ceea ce face ca separarea dintre lume !;Ii limbaj sa fie depaf;!ita !;Ii unificata, in felul acesta conferindu-i limbajului rolul de mijloc de reprezentare a starilor de lucruri, este aceasta forma comund a limbajului !;Ii a faptelor. in cele din urma, cheia pentru intreaga constructie !;Ii pentru revelarea acestui izomorfism sau a acestei forme comune este un proces de analiza logica. Dupa cum spunea Wittgenstein: ,,2.0201 Fiecare enunt despre stari de lucruri complexe poate fi descompus intr-un enunt despre partile sale constitutive f;!i in propozitiile care descriu in mod complet starile de lucruri" (Wittgenstein, 1961, 1974). Convingerea lui Wittgenstein este ca fiecare propozitie are o analiza completa !;Ii ca o cerinta a acestei analize complete este eliminarea tuturor termenilor pentru entitati complexe in favoarea numelor pentru obiectele simple. Mai mult, fiecare propozitie moleculara (cmµpusa) are o analiza completa unica, ceea ce releva faptul ca propozitia compusa este o functie de adevar de anumite propozitii atomare care oglindesc starile de lucruri existente. Sensul unei propozitii moleculare este determinat de propozitiile atomare ce intra in alcatuirea ei ca parti constitutive impreuna cu forma logica unica a acelei propozitii moleculare. GraFe influentei enorme pe care a exercitat-o Wittgenstein in filosofia anglo-saxona a secolului XX, vorbirea filosofica despre formele logice a impregnat traditia filosofica analitica in perioada ei actuala. Totodata, merita sa fie subliniata importanta acestui proces al analizei logice in legatura cu limbajele formalizate !;Ii forma logica. Alonzo Church, in a sa Introduction

18

LUMI ALE GANDIRII

to Mathematical Logic, care se ridica la statutul de instanta de autoritate, ne atrage atentia, pe buna dreptate, asupra ideii ca ceea ce este esential in atingerea nucleului dur al formei logice ~i al structurii discursului este alegerea unui sistem de notatie ~i analiza logice, ~i nu doar trasatura superficiala a substituirii unor simboluri speciale pentru termeni sau propozitii ale limbajului natural. Ne spune Church: ,,Este [ ... ] necesar pentru scopurile logicii sa utilizeze un limbaj special conceput, un Zimba} formalizat [ ... ], care sa inverseze tendinta limbajelor naturale ~i sa urmeze sau sa reproduca forma logica [. .. ]. A adopta un anumit limbaj formalizat implica astfel adoptarea unei anumite teorii sau a unui anumit sistem de analiza logica. (Acest lucru trebuie privit drept trasatura esentiala a unui limbaj formalizat, ~i nu caracteristica evidenta, dar, teoretic, mult mai putin importanta, ca este convenabil sa se inlocuiasca cuvintele notate ale celor mai multe limbaje naturale - scrise - prin litere unice ~i diferite alte simboluri speciale)" (Church, 1944, 1956, 1996, pp. 2-3). Sa adaugam la toate acestea ca, inainte de Russell ~i de Wittgenstein, dar intr-un spirit similar, Kant a dezvoltat o conceptie despre forma logica a judecatii, insistand asupra trasaturilor comune generale ale judecatilor, ceea ce conduce la o clasificare a tipurilor de judecati, facand abstractie de continutul lor particular ~i concret. Astazi suntem mai rezervati in privinta acestui rol ' ' grandios atribuit logicii in filosofie in general. Cu toate acestea, cercetarea ~i discursul despre forma logica ocupa un loc central in filosofia analitica. Iar acest concept, data fiind utilizarea sa pe scara larga in filosofie ~i in lingvistica, dar ~i in alte ramuri ale ~tiintelor actuale, merita o atentie aparte.

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

19

A~adar, de ce sa studiem formele logice? Un raspuns succint, a~a cum 1-a sugerat Russell, este acesta: intelegerea discursului in integralitatea sa implica un anumit tip de cunoa~tere a formelor logice. Mai exact, interesul fata de forma logica este motivat de faptul ca noi con~tientizam ca multe argumente formulate in limbajul natural, socotite valide din punct de vedere intuitiv, instantiaza sau exemplifica o structura sau o forma logica ce le garanteaza validitatea, facand abstractie in totalitate de continutul informational al acelor argumente. Procedura este cat se poate de clara ~i directa. Grupam argumentele care exemplifica un pattern ~i indicam faptul ca au aceea~i forma. Formele argumentelor sunt reprezentate prin inlocuirea cu litere schematice a unora dintre expresii (vocabularul nonlogic) in premisele ~i concluziile acestor argumente, facand abstractie de continutul specific al argumentelor. In felul acesta, avem o idee generala asupra modului in care se obtine forma logica a unei propozitii; adica modalitatea in care obtinem acea structura a unei propozitii care determina din ce propozitii poate fi aceasta dedusa in mod valid ~i care propozitii pot fi deduse valid din ea ~i (poate) din alte premise, unde toate aceste alte propozitii sunt caracterizate, la randul lor, in termenii structurii lor logice. Sa examinam cateva exemple foarte simple. Sa consideram urmatoarele inferente: '

Ion este fericit daca Maria ca~tiga alegerile ~i Maria a ca~tigat alegerile; a~adar, Ion este fericit. Simbolic: M-. I, M :. I. (2) Socrate este filosof; a~adar, cineva este filosof. Simbolic: Fs :. (3x)Fx.

( 1)

Acestea sunt rationamente in care argumentatorul nu i~i asuma nici un rise (epistemic sau de alta natura)

20

LUMI ALE GANDIRII

cand accepta metaenuntul ca, daca premisa (premisele) rationamentului este (sunt) adevarata(e), tot ai;ia este i;ii concluzia. Trecerea de la premise la concluzie are proprietatea ca propozitia care este concluzia rationamentului decurge cu un gen de necesitate logica (i;ii, de asemenea, cu un tip de ,Jmediatitate") din premise, fiira nevoia nici unei asumptii suplimentare care ar urma sa augmenteze setul premiselor. Dar sa consideram acum urmatoarele: Ion este fericit daca Maria cai;itiga alegerile i;ii Ion este fericit; ai;iadar, Maria a cai;itigat alegerile. Simbolic: M ---► I, I :. M. (4) Cineva este filosof; ai;iadar, Socrate este filosof. Simbolic: (3x)Fx :. Fs. (3)

Nici (3), nici (4) nu ilustreaza vreo conexiune logica necesara intre premise i;ii concluzie. Sa presupunem ca Ion este fericit nu numai daca Maria cai;itiga alegerile, ci i;ii candle pierde, deoarece pot petrece mai mult timp impreuna pentru ca Maria nu va fi foarte ocupata cu obligatiile care i-ar reveni daca ar cai;itiga alegerile. in aceasta circumstanta, ambele premise sunt adevarate, in timp ce concluzia este falsa. De asemenea, faptul ca cineva este filosof este perfect compatibil cu faptul ca Socrate este politician sau strateg militar etc. Ai;iadar, iarai;ii, adevarul premisei este compatibil cu falsul concluziei. Ai;iadar, avem aici o distinctie intuitiva cat se poate de clara intre argumente care au concluzii ce decurg cu necesitate din premisele acestora i;ii, pe de alta parte, argumente ale caror premise adevarate sunt compatibile cu falsul concluziilor lor; sau, cu alte cuvinte, exista argumente ale caror premise adevarate garanteaza adevarul concluziilor lor i;ii alte tipuri de argumente care implica

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

21

un rise de a aluneca de la adevar la fals, prin trecerea de la premise la concluzie. Aici se afla temeiul principal pentru a introduce conceptul de forma logica. Este nevoie sa introducem conceptul de forma logica in teoria logica pentru a face precisa distinctia dintre rationamente sau inferente valide, respectiv nevalide. Iar motivatia de a clarifica toata aceasta arie problematica comporta atat aspecte teoretice, cat ~i practice. Toate afirmatiile cu privire la inferente bune sau rele sunt, esentialmente, corelate cu afirmatii cu privire la natura gandirii, la relatia acesteia cu limbajul, dar ~i cu ideea nelini~titoare ca limbajul obi~nuit nu este ,,fidel" structurii de profunzime, subiacente, a gandirii. Limbajul poate sa ,,mascheze" gandirea pe care o turnam in cuvinte; aceasta importanta ~i profunda teza filosofica apare, de pilda, in analiza pe care Russell o face descriptiilor definite. Prin urmare, o chestiune cruciala de care atat logicienii, cat ~i filosofii sunt cat se poate de interesati este aceasta: in virtutea a ce anume este valida sau in ce anume rezida validitatea unei inferente? Iar aceasta ' intrebare este echivalenta cu o alta: cum sunt limbajul uman ~i actele concrete de limbaj sau de vorbire corelate cu continuturile pe care le poarta cu sine acest limbaj concepte, idei, propozitii etc.? Iar principala notiune ca:re va explica acest fapt profund este urmatoarea: anumite inferente sunt valide/bune/impecabile/sigure in virtutea formei lor logice. Evolutia conceptiilor despre logica, limbaj ~i gandire a produs o evolutie corespunzatoare a intelegerii conceptului de forma logica. Dar putem urea la un nivel ~i mai general cu privire la intelegerea rolului fertil al notiunii noastre de forma logica. A~a cum a remarcat cu acuitate ~i profunzime

22

LUMI ALE GANDIRII

Peter van Inwagen in cartea sa Existence: Essays in Ontology, pentru ca discutiile ~i dezbaterea in continua mi~care din filosofie sa fie posibile ~i sa aiba realmente loc, participantii la acest dialog trebuie sa fie apti sa converseze in tarskiana. Acest limbaj este notatia canonica a sistemului curent al analizei logice, pe care-I datoram operei originale ~i epocale a lui Alfred Tarski in logica matematica, semantica, teoria multimilor ~i teoria modelelor. Acest limbaj standard ,,consta din propozitii inchise sau deschise ~i din termeni inchi~i sau deschi~i din limba engleza (sau un alt limbaj natural) ~i din conectorii propozitionali, paranteze, cuantificatori, variabile ~i semnul pentru identitate (toate expresii) ale vocabularului a~a-numitei logici de ordinul intai cu identitate - imbogatit, poate, cu itemi din vocabularul diferitelor extinderi bine definite ale logicii de ordinul intai cu identitate" (van Inwagen, 2014, p. 1). Pornind de la nevoia de a traduce discutiile noastre filosofice ~i ~tiintifice in acest limbaj logic sui-generis numit tarskiana, putem dobandi o clarificare suplimentara asupra chestiunii referitoare la motivul pentru care conceptul de forma logica are o importanta atat de mare. Am vazut deja ca Russell sugereaza ca toatd intelegerea discursului implica un anumit gen de cunoa~tere a formelor logice. Dar de ce sa fie a~a? Pentru ca intelegerea cere interpretare, iar aceasta din urma, la randul ei, este esentialmente o chestiune de traducere a diferitelor forme ale discursului filosofic ~i ~tiintific, cum ar fi teoriile ~i/sau modelele ~tiintifice, in acel limbaj, care este chiar prin natura sa conceput sa dezvaluie ~i sa reprezinte structura ~i forma logice ale tuturor acelor genuri de discurs. Voi incheia aceasta sectiune cu cateva remarci care coreleaza domeniul logicii, ce gazduie~te intr-o maniera

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

23

cat se poate de fireasca notiunea de forma logica, cu domeniul metafizicii, care, la o prima ~i superficiala vedere, dar, de fapt, eronata, s-ar parea ca nu are nici cea mai mica legatura cu aceasta notiune. In mod conventional, se considera ca forma logica este atribuibila numai limbajului. In chip firesc, gandim forma logica ca pe un atribut exclusiv al propozitiilor unui limbaj oarecare. Astfel, se spune, un argument este clar din punct de vedere logic daca propozitiile sale au o forma logica valida. Altfel spus, un rationament in limba romana este deductiv valid daca ~i numai daca are o forma logica valida intr-un limbaj simbolic sau formalizat, cum ar fi limbajul logicii de ordinul intai cu identitate, cunoscut ~i ca tarskiana. Am observat deja legatura dintre validitate ~i forma logica ~i, totodata, necesitatea logica a conexiunii dintre premisele ~i concluzia unui rationament valid. Sa privim mai indeaproape conceptul de necesitate. Conceptia sustinuta de mine - ~i, cu tarie, ~i de Kit Fine in anii din urma - este ca necesitatea trebuie intele,asa in ter, menii sursei sale distinctive. Astfel, o necesitate logica - precum o lege a logicii provine din forma logica; o necesitate logica este adevarata sau necesar adevarata1, in virtutea formei sale logice; de exemplu, inferentele valide considerate mai sus. 0 necesitate analitica provine din semnificatia termenilor care 1. Sa ne reamintim, in treacat, ca, pentru ca un sistem de logica

modala sa valideze criteriul conform caruia o propozitie este logic/metafizic necesara daca ~i numai daca aceasta este in mod necesar necesara, relatia de accesibilitate intre ,,lumi posibile" trebuie sa fie tranzitiva. Sistemele care nu satisfac aceasta constrangere lasa deschisa posibilitatea unei distinctii reale intre necesitati care sunt in mod necesar adevarate ~i alte necesitati care sunt adevarate doar in mod contingent.

24

LUMI ALE GANDIRII

o alcatuiesc; o necesitate analitica este adevarata sau necesara in virtutea semnificatiei termenilor sai: de exemplu, ,,Toti celibatarii sunt necasatoriti". in mod analogic, o necesitate metafizica provine din identitatea obiectelor; o necesitate metafizica este adevarata sau necesara in virtutea obiectelor cu care are de-a face; necesitatea adevarului ca Socrate este om provine din identitatea lui Socrate. Dar aceasta curajoasa manevra cere o manevra la fel de curajoasa in teoria logica. Cum? Argumentul care sustine aceasta pozitie metafizica trebuie sa se impace cu conceptia neobii;;nuita ca forma logica nu este atribuibila numai propozitiilor. Din punctul meu de vedere, Kit Fine a argumentat cu tarie, convingator, ca ,,notiunea [de forma logica] poate fi considerata ca aplicabila obiectelor. Argumentul de la P la P este valid, deoarece aceeai;;i propozitie apare ca premisa i;;i concluzie. Dar daca forma logica poate sa tina seama de aparitia repetata a unei propozitii, trebuie, de asemenea, sa tina seama de aparitia repetata a unui obiect. Astfel, ar trebui sa fie o parte a formei logice a doua obiecte, daca acestea sunt identice, [faptul] ca sunt identice" (Fine, 2005, p. 3). Fertilitatea acestei notiuni a obiectelor ca avand i;;i ele forma logica este dovedita de aceasta deschidere catre metafizica. Notiunea de forma logica este foarte bogata i;;i aduce cu sine perspectivele punerii laolalta i;;i corelarii unor domenii diferite ale filosofiei. Pe langa faptul de a fi un concept cu valente aplicative interdisciplinare, notiunea de forma logica este i;;i un concept integrativ.

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

25

Conceptul de necesitate in Tractatus Logico-Philosophicus. 0 examinare critica. 1 Care este genul de necesitate pe care-I produce 1ractatus-uI lui Wittgenstein? Actualul punct de vedere, cu o buna sustinere in textul lucrarii, este ca, potrivit conceptiei formulate in 1ractatus, singurul tip de necesitate care i~i afla locul intr-o imagine adecvata a lumii este cea logica. ~i aceasta, la randul ei, nu este altceva decat necesitatea lingvistic-tautologica. Pot fi citate pasaje care sustin in mod clar ace st punct de vedere: 6.37 0 constrangere potrivit careia ceva trebuie sa se intample deoarece altceva s-a intamplat nu exista. Exista numai o necesitate logica. 6.1 Propozitiile logicii sunt tautologii.

Daca la aceasta adaugam bine-cunoscuta caracterizare a tautologiilor drept tip de propozitii lipsite de sens (dupa Wittgenstein, ele ,,nu spun nimic" [6.11]), atunci intrebarea legitima este: de ce trebuie sa ne intereseze un tip de necesitate care nu transmite nici un continut informational? Care este rolul propozitiilor logice in tabloul metafizic al lumii? Raspunsul lui Wittgenstein este articulat intr-o constructie monumentala care combina consideratii despre proprietati formale atat ale limbajului, cat ~i ale lumii. Mai intai, chiar faptul, daca este un fapt, ca propozitiile 1. Aceasta sectiune reia, cu modificari conceptuale semnificative,

studiul meu publicat in Mircea Flonta, Gheorghe $tefanov (editori), Ludwig Wittgenstein in filosofia secolului XX, Polirom, Iai;;i, 2002, pp. 19-28.

26

LUMI ALE GA.NDIRII

logicii sunt tautologii ~i ca, prin urmare, nu spun nimic este ceea ce le face sa fie importante pentru demersul nostru. Deoarece faptul ca simbolurile unui limbaj pot fi combinate, intr-un mod propriu din punct de vedere sintactic, in a~a fel incat capacitatea lor reprezentationala sa fie nula arata ceva despre acele simboluri. Totu~i, o simpla tautologie precum ,,Daca soarele straluce~te, atunci soarele straluce~te" nu este despre semnificatia logica a conectorului (constantei logice) ,,Daca ... , atunci", ci despre un fapt care exista in lume. Solutia lui Wittgenstein este celebra teorie a sensului ca imagine a starilor de lucruri, care este construita pe asumptia unei corespondente perfecte intre limbaj ~i lume. in mod clar, motivatia pentru sustinerea unei astfel de corespondente i~i afla radacina intr-o intrebare de tip transcendental care poate fi formulata, in linii generale, in felul urmator: cum ar fi posibil ca limbajul sa se aplice cu succes lumii daca nu ar exista ceva de felul unei structuri formale, imparta~ite atat de limbaj, cat si de lume? ' in Tractatus exista trei niveluri la care este argumentata corespondenta dintre limbaj ~i realitate. Fiecare dintre ele ne infati~eaza o fateta a ideii reprezentarii lumii de catre limbaj sau de catre gandire, cea din urma fiind echivalata de Wittgenstein cu totalitatea propozitiilor cu sens. Astfel, numele stau pentru obiecte simple, propozitiile elementare sunt o imagine a starilor de lucruri atomare, iar proprietatile formale ale limbajului oglindesc proprietatile formale ale lumii. in pofida aparentelor, nimic din ceea ce ar putea fi socotit la prima vedere o relatie (a sta pentru ... , a fi o imagine a ... ~i a oglindi ... ) nu este o relatie autentica, adica o relatie pe care sa o poata sustine o propozitie cu sens. Aici i~i face intrarea in forta o distinctie centrala

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

27

a 'l}atactus-ului, ~i anume aceea dintre a spune ~i a arata. Faptul ca limbajul ~i lumea imparta~esc o structura comuna nu poate fi sustinut cu sens in limbaj. Oglindirea lumii de catre limbajul nostru nu poate decat sa se arate, ceea ce inseamna ca a sta pentru ... , a fi o imagine a ... ~i a oglindi ... devin manifeste ele insele in procesul prin care se arata sau devine manifesta utilizarea limbajului. Limbajul poate arata proprietati formale ale lumii intrucat eel dintai este izomorf cu cea din urma, iar proprietaVle formale ale limbajului pot fi doar aratate chiar prin utilizarea limbajului. Nici trasaturile formale ale limbajului ~i nici reprezentantele sau omoloagele lor mundane (din lume) nu pot fi sustinute cu sens intr-o propozitie. (Metalimbajul este sever subminat din interior!) Totu~i, a~a cum afirma cu claritate Wittgenstein, doctrina lui ,,a spune" us ,,a arata" actioneaza ca o puternica reductio care, in cele din urma, impune oricui urmare~te firul subiacent al argumentelor sale punctul de vedere ca propozitiile 'l}actatus-ului sunt nonsensuri. De ce? Pentru ca orice incercare de a spune ceva despre chestiuni cum ar fi structura/logica lumii, care pot fi doar aratate intr-un mod propriu, are drept rezultat propozitii care sunt nonsensuri (unsinnige Siitze ), de care metafizica traditionala este saturata. Orice deformare a utilizarii ' proprii a limbajului, care este fortat sa spuna lucruri ce nu pot fi decat aratate, da na~tere, in cele din urma, la combinatii de semne care reprezinta nonsensuri. Mijloacele prin care se comunica continuturi despre lucruri care nu pot fi sustinute, ci doar aratate, sunt pseudopropozitii. In 'l}actatus, Wittgenstein se va folosi totu~i de astfel de pseudopropozitii in masura in care ontologia tractariana nu poate fi construita daca nu se

28

LUMI ALE G.ANDIRII

fac incercari de a exprima ceea ce nu poate fi spus. Oricum, in cele din urma, atitudinea lui Wittgenstein cu privire la propria sa abordare este radicala. Pentru ,,[a] vede[a] lumea in mod corect" (6.54) trebuie sa recunoai;;tem ca incercarea de a spune propozitii despre ceva care poate fi doar aratat in mod propriu are drept rezultat nonsensul. Iar aceasta este o dilema profunda pentru filosofia teoretica deoarece, cand facem metafizica, incercam sa transcendem limitele sensului, adica incercam sa spunem lucruri despre ceea ce nu poate fi obiect al vorbirii cu sens, iar aceasta incercare are drept rezultat pseudopropozitii, care sunt nonsensuri i;;i care submineaza din interior acel mod de a concepe metafizica. Spun ,,din interior" pentru ca prin insai;;i dialectica interna a argumentelor desfai;;urate in Tractatus, i;;i in mod deosebit datorita celebrului sau criteriu al propozitiilor cu sens, propozitiile tractariene care urmaresc sa articuleze ontologia ajung sa nu spuna nimic cu sens. A face metafizica in acest fel inseamna a te angaja pe o linie moarta. in aceasta sectiune vreau sa abordez doua chestiuni. Tinta este sa arat ca imaginea modala despre necesitate, conturata de conceptia tractariana, poate fi chestionata din doua directii. Mai intai, exista o tensiune interna care se invecineaza cu incoerenta. Aceasta se datoreaza recunoai;;terii implicite a altor genuri de necesitate, a necesitatii nontautologice. Avem aici o problema serioasa pentru conceptia tractariana, deoarece acceptarea punctului de vedere ca exista propozitii necesare nontautologice este bine motivata de nevoia de a da seama de alte tipuri de propozitii, cum ar fi propozitiile despre culori. Unele dintre acestea nu pot fi socotite contingente, dar, dei;;i se califica drept propozitii necesare sui-generis, nu pot fi considerate nici tautologice.

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

29

Sustin ca aceasta este o problema serioasa, pentru ca dialecticaargumentelor tractariene este de af;la natura incat prin ea se face simtita o presiune de a largi domeniul necesitatii dincolo de tautologii. A doua chestiune este mai mult o problema legata de modul in care plasam conceptia tractariana intr-o perspectiva conturata in zilele noastre de cercetari in metafizica modalitatilor. in ce masura conceptul tractarian de necesitate este adecvat, daca este in genere adecvat, pentru a da seama de o notiune mai robusta de necesitate metafizica, notiune de care este nevoie pentru a aborda chestiuni metafizice E;li ontologice precum esenta lucrurilor individuale, natura lucrurilor sau necesitatea originii organismelor sau a artefactelor individuale? Descalcirea celor doua probleme ridicate mai sus nu este o chestiune simpla. $i datorita nevoii de a mentine acest eseu in limite rezonabile de spatiu, voi schita, mai degraba, fatetele acestor chestiuni, iar apoi voi spune cateva cuvinte despre ceea ce consider ca este directia in care am putea gasi o solutie mai satisfacatoare. Oricum, discutarea in profunzime f}i intr-o modalitate mai extinsa a acestor chestiuni este o sarcina pentru o alta lucrare. Este timpul sa detaliez E;li sa examinez cele doua probleme. Pentru inceput, sa ne referim la chestiunea existentei propozitiilor necesare nontautologice. Ce tip de strategie deflationista ar putea aplica Wittgenstein cand s-ar confrunta cu argumente E;li cu ilustrari ale conceptiei ca domeniul adevarurilor necesare nu este epuizat de propozitiile logice tautologice? Pentru a mentine consistent punctul de vedere ca singura necesitate este cea logica, Wittgenstein trebuie sa submineze forta oricarui argument E;li a oricarei dovezi contrare. Alegerile sale se afla in urmatoarea lista de mif;lcari dialectice. Cand ne este prezentata o pretinsa

30

LUMI ALE GANDIRII

propozitie necesara nontautologica, trebuie sa spunem fie ca, de fapt, acea propozitie este tautologica, fie ca ceea ce pare sa fie la prima vedere necesar este de fapt contingent, fie, in fine, ca pretinsa propozitie nu este, la urma urmei, o propozitie. Pe scurt, Wittgenstein ar putea respinge orice candidat pentru rolul de propozitie necesara nontautologica indicand ca, in pofida aparentelor, acel prezumtiv candidat este de fapt ceva tautologic, sau este contingent, sau nu este o propozitie. De fapt, prima dintre optiuni este chiar una dintre strategiile prin care Wittgenstein elimina principii care la prima vedere par sa fie necesare ~i sa aiba continut, cum ar fi ,,a~a-numita lege a inductiei", ,,legea cauzalitatii", ,,principiul ratiunii suficiente" sau anumite ilustrari concrete, precum analiza lui Kant a omologilor incongruenti, ce par sa dea substanta celebrei conceptii kantiene despre existenta adevarurilor sintetice a priori. Voi trece aici peste detaliile acestei eliminari a genurilor de necesitate nontautologica pe care le-am numit. Voi spune totu~i cateva cuvinte despre modul in care unele propozitii compuse despre culori indica nevoia revizuirii conceptiei despre necesitate in Tractatus. Ideea este destul de simpla. Sa presupunem ca o suprafata este acoperita cu o retea fina de coordonate, in a~a fel incat oricare punct al acestei suprafete poate fi determinat prin coordonatele sale. Mai departe, sa presupunem ca are un sens empiric atribuirea unei calitati care are grade de pilda, o culoare oarecare - fiecarui punct apartinand unei suprafete oarecare. (In urmatoarele propozitii numerotate puteti oferi un sprijin mai intuitiv consideratiilor mele citind ,, ... are calitatea Q" drept ,, ... este de culoarea cutare ~i cutare, sa zicem ro~u peste tot", ~i ,, ... are calitatea Q'" drept ,, ... este de culoarea cutare ~i cutare, sa zicem albastru peste tot".) Atunci, o propozitie de forma

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGIC.A

31

(1) Punctul p are calitatea Q este evident o propozitie contingenta, adica nonnecesara, caci in interpretarea lui ,,contingent" drept un calificativ/ modificator modal-metafizic, care opereaza in mod adevarat asupra a orice nu este nici necesar adevarat 1;li nici necesar fals (imposibil), (1) exprima o judecata despre o stare de lucruri, care are loc in mod actual, dar care ar fi putut fi altfel. Sa retinem ca simbolul Q reprezinta un concept de grad. Astfel, (2) Punctul p are calitatea Q' realizeaza, de asemenea, o atribuire contingenta cu sens a calitatii de grad Q' aceluia1;li punct p. Desigur, ceea ce face sa fie rezonabila sustinerea separata a lui (1) 1;li (2) este recunoa1;lterea a ceea ce spun ele ca fiind posibilitati distincte, care pot sa survina independent u,na de alta. Iar domeniul posibilului, de care ne ocupam aici, este posibilitatea metafizica (alethica). In plus, daca ceva, in genere, este o propozitie cu sens, atunci (1) 1;li (2) par sa fie candidate perfecte pentru aceasta categorie 1 . Iar pana aici totul este a1;la cum trebuie sa fie. 1. Am putea fi tentati sa spunem chiar mai mult despre propozitii

precum (1) ~i (2). In contextul abordarilor contemporane ale filosofiei logicii s-a sugerat de catre unii autori, incorect dupa parerea mea, ca este intru totul acceptabil sa se ilustreze conceptul de propozitie tractariana elementara sau atomara utilizand propozitii precum (1) ~i (2) de mai sus ~i, intrucat conceptul de propozitie elementara este miezul constructiei lumii in Tractatus, am putea fi condu~i la afirmatia ca (1) ~i (2) nu sunt doar propozitii cu sens, ci ~i propozitii elementare. Dar sa nu ne lasam du~i in ispita prea u~or ~i prea repede ...

32

LUMI ALE GANDIRII

In aceasta privinta, se impun doua observatii. Mai intai, sa nu pierdem din vedere faptul notoriu ca Wittgenstein respinge ilustrari simple, precum (1) i;;i (2), ale conceptului sau central din Tractatus. De aceea, chestiunea daca propozitiile de culoare ilustreaza notiunea de propozitie elementara a Tractatus-ului este controversabila, chiar daca ele sunt socotite propozitii elementare neproblematice pentru scopurile unui manual de logica. In al doilea rand, i;;i mai important, atat metodologia lucrarii mele, cat i;;i argumentele substantiale din ea sunt mai puternice i;;i mai sigure daca punctul de plecare al demersului pe care vreau sa-1 desfai;;or aici consta in asumptii mai putine i;;i mai slabe. Cred totui;;i ca punctul crucial a ceea ce spun aici, i;;i anume faptul ca aplicarea cu sens a proprietatHor de grad la individuale oarecare ne determina sa largim conceptia tractariana a domeniului necesitatii dincolo de necesitatea tautologica, nu este deloc afectat daca nu facem asumptia disputabila ca (1) i;;i (2) sunt propozitii elementare. Iar eu resping aceasta asumptie. Pentru ca argumentul meu sa-i;;i atinga tinta, tot ce-mi trebuie aici este acceptarea propozitiilor (1) i;;i (2) i;;i a oricaror compui;;i verifunctionali ai acestora drept propozitii cu sens. $i cred ca a accepta ai;;a ceva nu este catui;;i de putin problematic. Lucrand pe o baza mai slaba, intregul meu argument trebuie sa fie mai acceptabil, deoarece, in cele din urma, se dovedei;;te in acord cu interpretarile mai rezonabile care au fost date conceptului de propozitie elementara din Tractatus. Totui;;i, ma grabesc sa adaug ca in cateva locuri mai departe in studiul meu va trebui sa ma angajez, pentru beneficiul discutiei, in favoarea punctului de vedere controversat ca (1) i;;i (2) pot sa figureze ca blocuri de constructie independente, cu sens, ale imaginii lumii, chiar daca nu corespund notiunii de propozitie elementara din Tractatus. Aceasta manevra are o dubla motivatie. Mai intai, este vorba chiar de atitudinea lui Wittgenstein, care, in lucrarile sale de dupa Tractatus, a fost coni;;tient de problemele pe care logica spatiului culorilor le ridica pentru conceptul sau de propozitie elementara, in mod deosebit pentru definirea lor prin intermediul ideii ca astfel de propozitii sunt independente intre ele. $i in al doilea rand, este pe de-a-ntregul legitim sa urmarim o linie de cercetare care este motivata de urmatoarea intrebare: cum se modifica conceptul de propozitie elementara din Tractatus daca se accepta ca astfel de ilustrari

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

33

Adica (1) i;ii (2) sunt ai;ia cum trebuie sa fie fiecare propozitie cu sens in conformitate cu conceptia din Tractatus, i;ii anume propozitii contingente care oglindesc stari de lucruri ce survin rara a fi necesar ca lucrurile sa stea ai;ia. Sa combinam acum pe (1) i;ii (2) intr-o propozitie compusa, unde conditionalul este conector principal. Deoarece (1) i;ii (2) sunt contingente i;ii, totodata, candidati pentru propozitii cu sens, se pare ca le-am putea combina in orice fel, utilizand conditionalul drept principalul conector al propozitiei. in particular, daca (1) i;ii (2) sunt propozitii cu sens i;ii daca definim o interpretare in care ambele sunt adevarate in mod independent, atunci nu ar trebui sa apara nici o constrangere in privinta modului in care ia valori de adeviir conditionalul alciituit din (1) si (2). Cu ' ' toate acestea, este evident ca aceasta manevrii prezintii unele probleme serioase, deoarece exista o logicii (topologie) a spatiului culorilor care face ca (1) i;ii (2) sii fie incompatibile prin chiar natura lor, in sensul ca cele doua propozitii pot fi false, dar nu pot fi adevarate in acelai;ii timp i;ii in aceleai;ii circumstante. Ai;iadar, o propozitie de forma (3) Dacii punctul p are calitatea Q, atunci punctul p are calitatea Q'

de manual de logica - oricat de controversabile - precum (1) ~i (2) din eseul meu sunt i;;i ele ilustrari ale unei idei nontractariene de propozitii elementare i;;i daca nu este, poate, incorect sa se afirme, ai;;a cum, de altfel, Wittgenstein insui;;i pare sa fi acceptat in opera sa de dupa Tractatus, ca singura necesitate este necesitatea logic-tautologica? Insist! Noima intregului meu argument, aceea ca domeniul necesarului cuprinde mai mult decat este gata sa accepte Wittgenstein in Tractatus-ul sau, nu este i;;ubrezita daca punctul meu de plecare este conceptia mai slaba i;;i mai ui;;or de sustinut ca (1) i;;i (2) sunt propozitii cu sens, chiar daca nu sunt i;;i propozitii elementare in sensul Tractatus-ului.

34

LUMI ALE GANDIRII

este falsa ori de cate ori antecedentul sau este o propozitie adevarata, intrucat nu survine niciodata cazul in ' care antecedentul i;;i consecventul pot fi ambele adevarate. (Sa se remarce urmatoarele: Q' este o contrara, i;;i nu contradictoria lui Q, deoarece Q este un concept de grad, care admite o varietate [potential infinita] de nuante.) Printre altele, ceea ce indica toate acestea este ca (1) i;;i (2) nu sunt independente logic, in sensul ca este chiar in natura spatiului culorilor ca nu poate exista vreo interpretare atat pentru (1), cat i;;i pentru (2) in care ele sa fie adevarate. Totui;;i, aceasta combinatie de valori de adevar nu poate fi eliminata in mod consistent daca cele doua propozitii au sens i;;i sunt considerate in mod independent, fara a fi corelate sau coordonate una cu cealalta. Dar, ai;;a cum par sa stea lucrurile, am putea oare sustine ideea ca in (1) si (2) exista mai multa structura ' ' sintactica decat se poate observa la prima vedere, care ar face ca fiecare dintre ele sa fie o propozitie nonelementara, compusa? Daca exista ai;;a ceva, marturisesc ca imi scapa cu totul. Ai;;adar, se pare ca ramanem blocati in urmatoarea fundatura. Daca le luam pe (1) i;;i (2) ai;;a cum ne apar la prima vedere, atunci ele par sa fie propozitii cu sens. Cu toate acestea, valorile lor de adevar variaza intr-un mod constrans, deoarece posibilitatea ca acele doua propozitii sa fie adevarate in acelai;;i timp i;;i in aceleai;;i circumstante este eliminata de simpla logica a spatiului culorilor. Avem de-a face cu o necesitate care nu este simplu lingvistic-tautologica! Apoi, daca ne fixam asupra aceleiai;;i situatii din punctul de vedere al statutului modal al lui (1) i;;i (2), ce se obtine este un alt lucru ciudat. Am fi poate inclinati sa spunem ca, daca se combina doua propozitii contingente intr-o modalitate verifunctionala, rezultatul trebuie sa fie o alta propozitie contingenta (chiar daca una compusa).

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

35

Cu toate acestea, chiar daca (1) ~i negatia lui (2) sunt ambele contingente, propozitia (4) Daca punctul p are calitatea Q, atunci nu este cazul ca punctul p are calitatea Q' este cu necesitate adevarata, intrucat nu exista mc1 o situatie in care antecedentul este adevarat si consecven' ' tul fals. (Daca antecedentul este adevarat, atunci propozitia care este in domeniul principalului conector al consecventului, adica al negatiei, este falsa, ceea ce face ca intregul consecvent sa fie o propozitie adevarata. Pe de alta parte, daca antecedentul este fals, intregul conditional devine adevarat intr-un mod banal.) ' Iara~i, daca privim la aceasta latura modala a intregii chestiuni, ~i in masura in care exista un argument convingator in favoarea ideii ca (1) ~i (2) de mai inainte sunt ilustrari ale unui concept de propozitie simpla care extinde notiunea tractariana de propozitie elementara, atunci nu ne putem infrana pornirea de a gandi, a~a cum a facut-o Wittgenstein insu~i in perioada ce a urmat publicarii 1ractatus-ului, ca ceva nu este intru totul in ordine cu conceptul tractarian de propozitii elementare si cu compusii verifunctionali de astfel de propozitii. ' ' , ' Caci, la urma urmei, ce anume explica comportamentul deviant din punct de vedere modal al propozitiei (4), care o face sa fie necesara chiar daca partile sale componente sunt ambele contingente, iar conectorul verifunctional nu are nici o forta modala? ' Evident, in spatele sintaxei de suprafata a acestor propozitii se ascunde ceva, iar acest ceva este legat in mod esential de logica spatiului culorilor ~i, de asemenea, de un pattern al coordonarii, respectiv al lipsei de coordonare intre astfel de propozitii simple de culoare;

36

LUMI ALE GANDIRII

aceasta coordonare ne impune anumite atribuiri de valori de adevar, constranse canci propozitiile sunt coordonate si care variaza liber cand propozitiile nu sunt coordonate. ' ' Ai;;adar, la urma urmei, exista un argument puternic pentru a admite propozitii necesare care nu sunt tautologii, deoarece in cazul unei propozitii tautologice (necesare) componenta necesitatii este legata de comportamentul logic al conectorilor inf;,ii;li, f;,i nu de felul in care covariaza valorile de adevar ale propozitiilor, mai simple sintactic, care intra in componenta acelei propozitii tautologice. intr-o propozitie autentic tautologica, valorile de adevar ale propozitiilor componente mai simple din punct de vedere sintactic, pana la propozitiile elementare insele care figureaza in acea tautologie, pot varia in mod independent f;,i ceea ce ramane constant este valoarea de adevar a compusului, care este valoarea de adevar adevarat in fiecare atribuire de valori de adevar pentru propozitiile elementare care apar in structura sa sintactica. Pe de alta parte, in cazurile pe care le-am avut in vedere mai sus, de pilda in propozitia (4), componenta necesitatii, care se manifesta in comportamentul anumitor propozitii, nu are nimic de-a face cu felul in care conectorii combina propozitiile componente. Dar ea are cea mai stransa legatura cu modul in care logica spatiului culorilor elimina unele posibilitati ca propozitii cu sens sa aiba anumite valori de adevar in mod independent. Acele posibilitati, care par sa existe la prima vedere, se dovedesc a nu fi posibilitati autentice. Iar faptul acesta, la randul sau, arunca o umbra de indoiala chiar asupra singularitatii f;,i unicitatii conceptului de necesitate logica qua necesitate tautologica ce este introdus in Tractatus. Lucrurile ajung sa stea af;,a pentru ca, dupa cate se pare, in conceptul nostru de propozitie elementara trebuie sa facem loc unor cazuri in

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

37

care ceea ce pare o pereche de propozitii simple contine propozitii ale caror valori de adevar covariaza intr-un mod constrans. Mai tarziu, dupa cum se poate vedea in scrierile sale postume, Wittgenstein a fost pe deplin con~tient de problemele serioase pe care le ridica logica incompatibilitatilor culorilor pentru conceptia sa din Tractatus. De fapt, a vazut cu claritate ca acela~i tip de problema ar putea fi reformulat in termenii oricarei alte proprietati care are grade. Caci intreaga idee care se afla in spatele logicii unor astfel de proprietati este evidenta. Aceasta logica regleaza un spatiu de conexiuni intr-un mod a carui principala caracteristica este urmatoarea: daca se aplica o proprietate p de gradul d unui punct dat a, atunci natura intrinseca a retelei proprietatii respective elimina posibilitatea de a aplica in acela~i timp ~i in circumstante identice proprietatea p de un grad diferit d' aceluia~i punct a. In rezumat, logica predicatiei oricarei proprietati date, care admite grade, submineaza o idee centrala a Tractatus-uiui, anume aceea ca propozitiilor elementare li se pot atribui valori in mod independent, fara a tine cont de coordonarea lor in cazuri precum acelea in care, daca o anumita proprietate graduala este atribuita unui obiect, aceasta exclude atribuirea independenta a oricarui alt grad al aceleia~i proprietati aceluia~i obiect ~i in acelea~i circumstante 1 . 1. Este de remarcat l?i de retinut ca Wittgenstein respinge ideea unei logici a vaguitatii cu mult timp dupa Tractatus, in Cercetari filosofice. Astfel, citim in fragmentul 101: ,,In logica - vrem sa spunem noi - nu poate sa existe ceva vag". Ei bine, daca in logica, ca atare, poate exista sau nu ceva vag este o chestiune asupra careia, pentru moment, putem ramane agnostici. Un lucru este insa clar. De la scrierea Cercetarilor l?i pana azi, logica

38

LUMI ALE GANDIRII

In general vorbind, potrivit conceptiei dezvoltate in Tractatus, exista propozitii elementare independente ce nu sunt decat combinatii de nume. Propozitiile elementare corespund starilor de lucruri, care sunt combinatii de obiecte simple oarecare ce corespund numelor. Ei bine, ceea ce indica pana aici consideratiile din aceasta sectiune a eseului meu este ca, daca socotim propozitiile ce exprima predicatia calitatilor care admit grade, atunci notiunea de necesitate tautologica drept unica necesitate logica ~i, in mod corelativ, notiunea de propozitie elementara, cu caracteristica sa definitorie a independentei sale logice, sufera o transformare decisiva. In loc ca fiecare propozitie elementara sa fie independenta de oricare alta propozitie elementara, logica propozitiilor de culoare ne impune conceptia ca exista multimi de propozitii ce au intre ele relatii elementare. Dar aceasta reprezinta o modificare drastica a notiunii de propozitie elementara individuala propusa de Wittgenstein in Tractatus. Semnificatia unuia dintre pilonii centrali ai intregii constructii tractariene, anume propozifia elementara, este schimbata ~i nu pare sa existe vreo modalitate convingatoare prin care Tractatus ar putea rezolva problemele pe care le ridica incompatibilitatile dintre culori. In limitele trasate de arhitectura Tractatus-ului nu exista loc pentru o notiune alterata de propozitie necesara nontautologica.

a facut pa~i enormi pentru clarificarea fenomenului semantic ~i, poate, chiar ontologic al vaguitiitii, prin lucrarile - intre altele - lui Kit Fine (1975) sau Timothy Williamson (1994).

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

39

Necesitatea dincolo de Tractatus. Este oare posibila o intemeiere a necesitatii metafizice, naturale si, respectiv, normative? '

Acum, daca trecem de dificultatile pe care relatiile dintre propozitiile despre culori le creeaza constructiei din Tractatus, s-ar putea ridica urmatoarea intrebare suplimentara in legatura cu genurile de necesitate nontractariene care pot face obiectul unei intemeieri metafizice reu~ite. Drept urmare, daca o astfel de intemeiere poate fi dusa pana la capat, cat ar mai fi de adecvata sau completa viziunea tractariana despre modalitati ~i cat de mult ar mai putea sa capteze aceasta conceptie din intuitiile noastre metafizic-modale, mai robuste decat acelea care corespund necesitatii tractariene (tautologice) logic-lingvistice? A~a, de pilda, cum s-ar putea capta daca, in genere, s-ar putea capta - in cadrele necesitatii logic-lingvistice notiuni modale ce par complet legitime, ireductibile la necesitatea lingvistica, dar ~i ireductibile unele la celelalte, cum ar fi, de pilda, necesitatea fizica, cea metafizica sau cea normativa? in partea finala a acestui eseu, voi schita unele dintre ratiunile pentru care conceptul de necesitate tautologic-lingvistica, ce sustine ontologia din Tractatus, este incomplet ~i instabil. Este bine sa clarificam de la inceput un aspect important al problemei discutate aici. in primul rand, un concept atrofiat de necesitate nu este apanajul viziunii tractariene despre necesitate qua tautologie. 0 intreaga orientare in gandirea metafizica sistematica, in care stau laolalta filosofi foarte diferiti unii de ceilalti, imparta~e~te aceasta idee minimalista despre necesitate. Astfel, pe urmele

40

LUMI ALE GANDIRII

empirismului clasic humean, filosofia analitica, intr-o masura covar~itoare, s-a temut de conceptele modale de necesitate sau de posibilitate intelese in mod robust, in maniera aristoteliciana. Sfiala empiri~tilor contemporani fata de orice notiune metafizic-modala este de notorietate. Cum remarca Kit Fine (2005) intr-o maniera pilduitoare, gandirea analitica actuala a fost dominata de o atitudine ciudata fata de modalitati, inclusiv fata de ce este necesar, atitudine prezenta in doua viziuni extreme, deopotriva contraintuitive ~i lipsite de orice plauzibilitate. A~a cum am vazut deja, am avut mai intai aceasta viziune, influentata decisiv de ideile lui Quine, potrivit careia notiunile modale sunt lipsite de sens: in principiu, nu poate fi trasata o distinctie inteligibila intre ce este necesar ~i ce este contingent ~i, de asemenea, intre trasaturile esentiale ~i cele accidentale ale unui obiect. Proprietatile metafizic-modale ale starilor de lucruri, ale judecatilor sau ale obiectelor depind de modul de a ne referi sau de a vorbi despre ele, altfel spus, in mare vorbind, de modul in care sunt descrise in limbaj, ~i nu depind de natura ontologica intrinseca a acestora. 0 a doua conceptie, la fel de lipsita de plauzibilitate, dar care a influentat ~i ea gandirea modal-metafizica de data foarte recenta, este realismul modal al lui David Lewis, in acord cu care posibilul ~i actualul (realul) stau pe acela~i plan ontologic. Alte lumi posibile ~i locuitorii lor sau obiectele individuale doar posibile, care apartin domeniului de lucruri existente ale acestora, sunt tot atat de reale sau de reali precum ~i lumea noastra actuala ~i locuitorii acesteia. Intre lumile doar posibile ~i indivizii doar posibili, pe de o parte, ~i lumea noastra actuala ~i indivizii care exista in ea, pe de alta parte, nu este nici o diferenta, nici in privinta gradului de existenta, nici in privinta genului de realitate pe care le poseda acestea.

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

41

Ce anume a constituit un sprijin sau un temei pentru aceste conceptii extreme i;li implauzibile i;li cum au ajuns acestea sa domine gandirea metafizic-modala a ultimului secol sunt chestiuni importante i;li dificile care merita sa faca obiectul de studiu al altei lucrari. Desigur, intrebarea despre cum se face ca scepticismul modal quinean, dar i;li realismul modal lewisian, care derapeaza tot intr-o forma radicala de scepticism, au ajuns sa aiba proeminenta remarcabila pe care o cunoai;ltem ridica chestiuni foarte importante legate de metodologia cercetarilor metafizice, dar i;li de sociologia profesiei acestui domeniu disciplinar. De ce s-au impus i;li au dominat scena filosofica din ultimii 50 de ani aceste doua conceptii total contraintuitive, care violenteaza simtul nostru comun filosofic, i;li de ce nu au avut preeminenta alte conceptii sau viziuni care sunt intr-un mai bun acord cu gandirea noastra modala obif;lnuita? Putem incerca sa schitam un raspuns, fara a intra in detaliile unei analize profunde i;li clarificatoare. Cel putin un fragment al unei explicatii solide i;li convingatoare pentru aceasta ,,realitate" filosofica rezida in faptul ca aceste conceptii metafizice au privilegiat o metodologie ghidata sau orientata teoretic; adica o metodologie care ,,favorizeaza consideratii de un gen teoretic larg fata de intuitii puternice i;li evident constrangatoare" (Fine, 2005, p. 1). Dar, inca mai important, adoptarea unui cadru filosofic-metafizic global empirist este sursa unei permanente i;li sustinute (prin argumente) atitudini suspicioase i;li mefiente fata de modalitati metafizice, fizice etc. mai robuste si Cunoastem foarte , substantiale. , ' bine pozitia clasica empirista humeana cu privire la aceste concepte sau dimensiuni modale ale realitatii: Empiri~tii au fost intotdeauna suspicio~i in legatura cu notiunile modale. Pentru ei, lumea este o chestiune de tipul

42

LUM! ALE GANDIRII

deschis-sau-inchis (on-or-off) - ceva sau se intampla, sau nu se intampla; ~i ceea ce este clar e ca in lumea lor, de tipul deschis-sau-inchis, nu este loc pentru o distinctie intre ceea ce se intampla cu necesitate ~i ceea ce se intampla doar in mod contingent sau intre trasaturile esentiale ale unui obiect ~i acelea care sunt doar accidentale (ibidem).

Totu~i, este demn de remarcat faptul ca in ultimii 30 de ani s-a produs o revigorare a studiului problemelor metafizice legate de necesitate ~i posibilitate. Teme precum necesitatea originilor organismelor ~i artefactelor individuale sau chestiunea esen{ei individuale a mul{imilor, persoanelor, organismelor, artefactelor, substan{elor ~i evenimentelor cer un angajament ontologic puternic fa{a de proprieta{i identificatoare care sunt intrinsec intemeiate. ~i, la randul sau, genul de fapte ~i de proprieta{i de care este nevoie pentru a da seama de acel ceva care face ca o entitate sa fie ceea ce este si nu altceva urmeaza ' sa se integreze intr-un tablou metafizic cuprinzator ale carui ingrediente de baza sunt concepte modale robuste. in cazul acesta, date fiind aceste intui{ii modale mai puternice ale noastre, care sunt solicitate de asemenea teme metafizice, sa mai fie oare adecvata (corecta ~i completa) necesitatea tautologica aparata de Wittgenstein in Tract at us? Raspunsul meu la intrebare, formulat intr-un mod simplu ~i provocator, este ca no{iunea de propozi{ie necesara tautologica, singura de care se tine seama in Tractatus, este prea slaba ~i incompleta pentru a indeplini o func{ie serioasa intr-un tablou metafizic al lumii. Se poate observa relativ u~or ca in lucrari ce au influen{at decisiv profilul metafizicii in ultimii ani, datorate in primul rand lui Saul Kripke, Hilary Putnam, David Lewis, Kit Fine, David Wiggins, Alvin Plantinga, Graeme Forbes sau

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

43

Jonathan Lowe, se argumenteaza convingator ca este nevoie de ceva mai mult. Iar acel ceva de care avem nevoie pentru a conceptualiza, formula 1?i rezolva probleme legate de identitate, individuare, proprietati, esente generice sau individuale, genuri naturale, enunturi cu caracter de lege, Dumnezeu, libertate, a1?adar acel ceva este un tip de necesitate metafizica mai cuprinzatoare, care merge dincolo de necesitatea tautologica 1?i o inglobeaza in mod strict. Astazi, in posteritatea filosofiei analitice timpurii 1?i dupa decesul pozitivismului logic, metafizicienii analitici nu se mai feresc sa vorbeasca in termenii proprietafilor necesare substantiale ale lucrurilor sau ai propozitiilor necesare nontautologice, care comunica un continut mai bogat despre natura interna a lucrurilor. Chiar daca exista diferente notabile intre ei, majoritatea autorilor exprima identitatea 1?i esenta individuala a diferitelor tipuri de lucruri in termenii unor proprietati necesare substantiale. Lucrurile nu sunt ceea ce sunt ele in mod real sau chiar nu exista deloc daca nu satisfac in mod unic acele multimi de proprietati care deriva chiar din natura lor. Acest gen de a vorbi 1?i tematiza pe care metafizicienii de astazi 1?i-l permit fara nici o teama de a cadea prada discursului lipsit de sens ar fide neimaginat daca unicul concept de necesitate ar fi eel al necesitatii logice-tautologice. De fapt, din metafizica descriptiva actuala avem mai multe de invatat decat ne-ar permite Tractatus-ul wittgensteinian, care a fost construit pornind de la recunoa1?terea unui concept unic de necesitate, 1?i anume conceptul necesitatii logice-tautologice. Pentru a da substanta acestor pronuntari cu caracter mai general, in partea finala a acestui eseu voi face cateva remarci ce conecteaza domeniul logicii, care, a1?a

44

LUMI ALE GANDIRII

cum am aratat, acomodeaza intr-un mod cat se poate de firesc notiunea de forma logica, cu domeniul metafizicii, care prima facie s-ar parea ca nu are nici cea mai mica legatura cu aceasta notiune logic-formala. in mod conventional, se considera ca forma logica este atribuibila numai limbajului. Gandirea comuna, impusa de logica actuala, ne spune ca forma logica este, in mod exclusiv, un atribut al enunturilor/propozitiilor unui limbaj oarecare. A~a cum am vazut deja, naratiunea explicativa comuna ne spune ca un argument este corect din punct de vedere logic daca enunturile din care este alcatuit ilustreaza o forma logica valida. Adica un argument in limba romana este valid daca ~i numai daca are o forma logica valida intr-un limbaj simbolic sau formalizat dotat cu o interpretare sau o semantica, cum este limbajul logicii de ordinul intai cu interpretarea sa standard, cunoscut ~i sub numele de tarskiana, pentru a onora contributia decisiva la constituirea ~i dezvoltarea semanticii formale ~i a teoriei modelelor a logicianului polonezo-american Alfred Tarski. Conceptul de necesitate este insa mai bogat ~i mai robust decat conceptul ,,subtire" de necesitate tautologica din Tractatus. Strategia argumentarii in favoarea justificarii unei varietati de genuri sau de tipuri ale necesitatii, prin care se extinde notiunea de tautologie, se bazeaza pe argumentarea concomitenta in favoarea unei notiuni mai cuprinzatoare de forma, care sa extinda forma logica a unui limbaj interpretat. Exista o varietate de concepte ale necesitatii care, in plus fata de necesitatea logica-tautologica, contin necesitatea metafizica, pe cea naturala (fizica) ~i pe cea normativa. Conceptia pe care o imparta~esc in aceasta privinta este una convergenta ~i consonanta cu conceptia pe care o dezvolta ~i o apara cu putere ~i convingator Kit Fine (2005). in

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

45

esenta, aceasta conceptie despre modalitati sustine ca trebuie sa conceptualizam necesitatea in termenii sursei sale distinctive. Necesitatea de re este, esentialmente, de re; ea nu poate fi redusa in totalitate, in mod exhaustiv, la o multime de necesitati de dicta. Pe firul logic al degajarii consecintelor acestei pozitii metafizic-ontologice despre necesitate, gandul lui Kit Fine este ca se va putea spune cu deplin temei ca o conditie de forma x = y va fi satisfacuta de doua obiecte identice (in fapt, unul ~i acela~i obiect) drept urmare a unei necesitati logice sau analitice. ,,Caci va fi parte componenta a formei logice a acestui trio constand din conditia in cauza ~i din cele doua obiecte, faptul ca obiectele sunt identice; ~i, prin urmare, va decurge din forma logica a obiectelor ~i a conditiei faptul ca acea conditie este intr-adevar satisfacuta de catre obiecte." (Fine, 2005, p. 3) Cum rezista aceasta linie argumentativa criticilor ridicate de un sceptic (sau chiar un eliminativist) modal, precum W.V.O. Quine, care ne atrage atentia ca mentinerea pe pozitii ontologice realiste cu privire la necesitati de re sau la esente individuale ne afunda in ,,mla~tina" metafizica aristoteliciana a esentialismului (cf. Quine, 1955, pp. 168-169)? Iar rezultatul acesta, nedorit ~i respins de Quine, dar cu care Kit Fine ~i multi alti filosofi de sorginte neoaristotelica sunt intru totul de acord, ar fi urmarea utilizarii preferentiale sau invidioase a unora dintre descriptiile care desemneaza acele obiecte ~i care sunt privilegiate nejustificat fata de alte descriptii care desemneaza acelea~i obiecte, dar care sunt tratate arbitrar ca avand mai putina importanta. Caci date fiind doua obiecte care sunt, de fapt, identice, se privilegiaza faptul ca sunt identice i;;i se considera ca

LUMI ALE GANDIRII

46

identitatea este o chestiune de necesitate, in timp ce se eludeaza privilegierea altor trasaturi sau a altor relaW dintre cele doua obiecte 1 . Dar chiar daca notiunea insa~i este in acest fel neplacuta, intelegerea noastra asupra acestei notiuni nu este. Nu e vorba despre faptul ca intelegem notiunea de re declarand arbitrar ca anumite descriptii sunt privilegiate. Mai degraba, intelegem notiunea de re, ca ~i notiunea de dicta, in termenii formei logice; iar apoi, faptul ca identitatile vor fi satisfacute in mod necesar este o consecinta a acestei intelegeri (Fine, 2005, pp. 3-4).

Insa, daca nu avem de ce sa ne facem griji, a~a cum decurge foarte convingator din argumentarea lui Kit Fine in legatura cu avertismentele lui Quine impotriva aplicatiilor de re ale notiunilor de modalitati logice ~i analitice, cand vine vorba de notiunea metafizica de necesitate blamul lui Quine la adresa modalitatilor de re (sau, tehnic vorbind, impotriva logicii modale cuantificate) poate avea o aparenta a priori de justificare: Notiunea metafizica de necesitate, in contrast cu notiunile logice sau analitice, este capabila sa discrimineze intr-un fel interesant intre diferite obiecte. Numarul 9, de pilda, este cu necesitate un numar, de~i nu cu necesitate numarul planetelor; ~i Socrate este cu necesitate o persoana, de~i nu cu necesitate un filosof. De unde deriva aceste diferente in privinta trasaturilor necesare ale unui obiect? (ibidem, p. 4).

Desigur, dupa cum am vazut deja, quineanul va insista ca avem de-a face aici cu o nejustificata privilegiere a unor descriptii in utilizarea lor pentru a desemna obiecte in raport cu alte descriptii care sunt discriminate. Avem, sa zicem a~a, un caz de ~ovinism logico-lingvistic in care 1. Aceasta este esenta obiectiei lui Quine, in formularea lui Kit

Fine.

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA

47

unele descriptii sunt favorizate arbitrar, in timp ce altele sunt defavorizate fara temei. Caci, va insista acela~i quinean, ,,ideea ca anumite descriptii, spre deosebire ~i in opozitie cu alte descriptii, vor fi considerate ca reveland esenta unui obiect este incorporata in chiar intelegerea necesitatii metafizice de re" (ibidem). Fine este pe deplin con~tient ca stringenta explicativa a noii situatii, care include necesitatile metafizice, este mai ridicata decat in cazul necesitatilor logice sau analitice. Caci in cazul necesitatilor logice ~i analitice s-a putut argumenta bine ca intelegerea sau conceptualizarea aplicatiilor de re ale modalitatilor este prezenta implicit in conceptualizarea aplicatiilor de dicta, iar aceasta conceptualizare nu reclama privilegierea anumitor descriptii ~i discriminarea negativa a altora. in schimb, modalitati}e metafizice, in aplicatiile lor de re, nu se lasa tot atat de u~or conceptualizate. Kit Fine recunoa~te candid dificultatea situatiei: Nu 9tiu nici un argument convingator de acest gen in cazul modalitatilor metafizice. Aceasta nu inseamna sa sustinem ca trebuie sa se renunte la ideea de necesitate metafizica de re. Nu inseamna nimic altceva decat ca nu 9tiu nici o cale convingatoare de a argumenta de la inteligibilitatea sa de dicta la inteligibilitatea sa de re. in aceasta privinta, eel putin, argumentele lui Quine impotriva modalitaW de re i 9i pastreaza inca o anumita forta. Chiar daca nu imparta9im standardele sale stricte pentru ce anume ar insemna ca notiunea de re are sens, putem recunoa 9te ca ni se cere sa facem un anumit gen de salt conceptual pentru a umple golul dintre conceptualizarea de re 9i conceptualizarea de dicta ale acestei notiuni (ibidem, p. 4).

Desigur, aceasta pozitie nu este sfar~itul intregii pove~ti metafizice pe care ne-o spune Kit Fine. in filosofia sa

48

LUMI ALE GANDIRII

a modalitatilor, in care apara ~i dezvolta o conceptie modalist-actualista, adica, in mare, o viziune care rezida in conceptul ca modalitatile sunt primitive in raport cu cuantificarea asupra lumilor posibile ~i singurele obiecte care exista sunt cele actuale (ontologic, dar ~i, mai controversabil, temporal), Fine respinge meticulos argumentele lui Quine ~i ne arata - foarte convingator in ceea ce ma prive~te - ca scepticismul celui din urma fata de inteligibilitatea idiomului operatorilor modali este motivat ~i alimentat de anumite presupozitii-cadru ce actioneaza in domeniile metafizicii ~i al logicii filosofice, dar de care ne putem foarte bine debarasa pe baza de idei sustinute solid ~i rational. Astfel, argumentul metafizic quinean, care recomanda evacuarea din ontologia noastra a entitatilor intensionale, este ancorat ,,intr-un criteriu empirist al inteligibilitatii potrivit caruia esenta trebuie sa-~i aiba sursa in semnificatie" (ibidem, p. 6). Pe de alta parte, argumentul logic este tributar unei viziuni naive asupra semanticii termenilor singulari (nume, descriptii singulare definite, indexicali/deictici, particule egocentrice), viziune depa~ita azi mai ales gratie lui Saul Kripke ~i care sustine, generalizand punctul de vedere al lui Bertrand Russell, ca ,,intre utilizarea numelor ~i a descriptiilor nu este de trasat nici o distinctie semnificativa" (ibidem). in ,,The Problem of De Re Modality" ~i in ,,Quine on Quantifying In" (2005), Kit Fine demonteaza piesa cu piesa angrenajul argumentelor metafizice, respectiv logic-semantice ale lui Quine ~i conchide ca, odata ce vor fi fost subminate cele doua presupozitii-cadru, anume (i) conceperea esentelor in maniera empirista drept entitati intensionale, pe acela~i plan cu semnificatiile, ~i (ii) analiza numelor proprii (a designatorilor rigizi) in maniera Russell-Searle drept manunchiuri de descriptii

WITTGENSTEIN DESPRE NECESITATEA LOGICA.

49

singulare definite (configuratii verifunctionale cuantificate de predicate) - af?adar, odata ce aceste presupozitii sunt deconstruite f?i eliminate, Fine conchide ca atacurile lui Quine la adresa modalitatilor i~i pierd intreaga forta aparenta ~i se destrama. Dar, fara indoiala, doar ducerea la indeplinire a acestei parti a programului, in fond critic-negativa, care arata ca imputarea - sustinuta de Quine - lipsei de inteligibilitate a idiomului modalitatilor este lipsita de orice merit real nu ar fi satisfacatoare daca nu ar fi completata ~i de o explicatie ~i o constructie pozitive ale sensului modalitatilor. Este exact ceea ce ne ofera Kit Fine in alte ' eseuri ale sale, in special in ,,The Varieties of Necessity" (2005, pp. 235-260). in maniera antireductionista, Fine argumenteaza in favoarea unui concept al pluralismului modal, adica al ideii ca exista trei genuri de necesitate, ireductibile unele la celelalte, anume necesitatea metafizica, cea fizica ~i cea normativa. Pozitia sa, minutios argumentata, distinge fin intre aceste trei concepte fundamentale ale necesitatii, care epuizeaza spatiul metafizic al necesitatilor. Ea reu~e~te sa se mentina independenta atat fata de conceptii tributare unei ,,manii modale", cat ~i fata de pozitii care sufera de o ,,miopie modala"; adica, pe de o parte, fata de o inflatie ontologica ce rezida in a considera ca totul este modal, in sensul ca ,,fiecare notiune oarecum asociata cu trasaturi modale este ea insa~i considerata modala" (ibidem, p. 9); dar, totodata, ~i fata de tendinta de a considera ,,toate modalitatile ca fiind metafizice; fiecare modalitate trebuie, oarecum, sa fie inteleasa drept o forma de modalitate metafizica" (ibidem). Fine contribuie - decisiv ~i convingator, cred eu - la echilibrarea optiunilor noastre metafizice prin depa~irea, pe de o parte, a stadiului, dominat de masivitatea operei

50

LUMI ALE GANDIRII

lui Quine, caracterizat de un ,,dispret nefundamentat pentru no{iunile modale" (ibidem), dar i;;i prin temperarea, pe de alta parte, a unui ,,entuziasm nefundamentat" (ibidem), ce a caracterizat posteritatea lui Quine i;;i care ii;;i are o importanta sursa de inspira{ie in extraordinar de originala i;;i fertila opera a lui Kripke; dei;;i, pentru a ne pastra strict in limita faptelor, Kripke nu comite acest ,,pa.cat" al entuziasmului metafizic care a inso{it metafizica i;;i calculul logico-matematic al lumilor posibile.

~

2

Ilie Parvu despre realismul structural. Un studiu de caz asupra argumentului convergentei1 Introducere. Delimitarea problemei Realismul continua sa fie una dintre cele mai dezbatute si controversate teme in diferite domenii ale filosofiei ' sistematice actuale. Varietatile realismului, diferitele linii de demarcatie dintre pozitiile realiste, pe de o parte, ~i cele constructiviste ~i antirealiste, pe de alta parte, ocupa capitolele centrale ale metafizicii, filosofiei limbajului, filosofiei ~tiintei, filosofiei matematicii sau ale eticii normative contemporane. in peisajul filosofiei romane~ti actuale, profesorul Ilie Parvu a contribuit substantial la configurarea tematicii realismului din perspectiva ontologiei ~i a filosofiei ~tiintei, punand un accent deosebit pe extinderea modelului structural al teoriilor ~tiintifice la ontologia ~i filosofia ~tiintei contemporane. in monumentala sa lucrare 1. Un precursor al sectiunilor din acest eseu despre modalitate

i;;i incompletitudine este ,,Logica modala ca logica de ordin superior", in Valentin Murei;;an i;;i Mircea Dumitru (editori), Itinerarii logico-filosofice. Omagiu profesorului Cornel Popa, Editura Universitatii din Bucurei;;ti, 2004, pp. 178-200.

52

LUMI ALE GANDIRII

de ontologie Arhitectura existen/ei, Parvu traseaza contururile ferme ale unei noi conceptii realist-structurale, care urmeaza sa deschida ,,o perspectiva noua asupra realitafii fizice :;ii un nou mod de a reconstrui realismul ca tip de interpretare generala a teoriei cuantice" (vol. 1, 1990, p. 290). Noua abordare are in centru reconceptualizarea teoriei cuantice drept teorie abstract-structurala, ceea ce are drept consecinta o ,,reconstructie" a realului in dependenta de paradigmele teoretizarii structuraliste :;ii ale gandirii structural-generative (cf. ibidem, pp. 290-310). Studiul de fata preia :;ii dezvolta cateva sugestii fertile prezente in modelul structural al profesorului Parvu. Lucrarea analizeaza si , documenteaza un caz de convergenta, total neintentionat :;ii nea:;iteptat, intre doua rezultate tehnice de prima importanta pentru logica matematica, fundamentele matematicii :;ii logica filosofica: incompletitudinea logicii de ordinul al doilea (a:;iadar :;ii incompletitudinea godeliana) :;ii incompletitudinea semantica, sau necaracterizabilitatea unor sisteme normale de logica modala a propozitiilor care sunt corecte fata de o anumita clasa de cadre-Kripke, fara a fi insa :;ii complete fata de acea clasa de cadre. ldeea de baza a studiului este urmatoarea: doua teme sunt abordate, descoperite :;ii dezvoltate in mod independent - incompletitudinea logicii de ordinul al doilea :;ii incompletitudinea modala semantica; rezultate care nu par sa aiba nici o legatura conceptuala a priori unele cu altele sunt demonstrate in mod independent; se constata insa ca cele doua rezultate sunt echivalente. Ce reflecta aceste remarcabile coincidenta :;ii convergenta? Aceasta convergenta remarcabila :;ii nea:;iteptata probeaza convingator, in opinia mea, chiar daca nu :;ii concludent, ca cele doua rezultate oglindesc o structura conceptual-matematica ce are o anumita realitate :;ii o obiectivitate in sine.

ILIE PARVU DESPRE REALISMUL STRUCTURAL

53

Mi se pare ca acest caz furnizeaza un argument foarte convingator pentru realismul structural. Caci daca nea~teptata ~i neintentionata convergenta dintre teme care au apartinut initial unor domenii total independente, care s-au dezvoltat mergand, multa vreme ~i in mare masura, in paralel nu probeaza un regim ontologic de existenta reala a unor structuri conceptual-matematice care au o anumita independenta fata de constructiile ce probeaza existenta proprietatilor acelor structuri, atunci ce altceva ar putea proba aceasta?

Apar modalitatile ... Pana nu demult, logica modala nu se bucura de onorabilitatea ~i credibilitatea ~tiintifice, necesare ~i suficiente, pentru a inspira respectul logicienilor matematicieni sau al filosofilor matematicii. Obscuritatile conceptuale ~i inconsecventele tehnice ale silogisticii modale ale lui Aristotel sau puzderia de sisteme logice modale dezvoltate de C.I. Lewis ~i de discipoli ai acestuia - pentru a mentiona doar doua cazuri care se plaseaza la extremitatile unui amplu interval istoric in care filosofii au dezvoltat acest domeniu - nu i-au incurajat catu~i de putin pe logicienii cu o riguroasa formatie matematica sa patrunda in desi~urile modalitatilor. Situatia s-a schimbat spectaculos odata cu construirea semanticii model-teoretice pentru limbajele intensionale de catre S. Kripke, J. Hintikka etc. la sfar~itul anilor 1950 ~i inceputul anilor 1960. 0 semantica la fel de inteligibila ~i irepro~abila tehnic precum aceea pentru limbajele de ordinul I, eel putin pentru logica modala a propozitiilor, daca nu chiar ~i pentru logica modala de ordinul I, i-a

54

LUMI ALE GANDIRII

convins treptat !;Ji pe cei mai sceptici critici ai modalitatilor !;Ji conceptelor intensionale (mai putin pe Quine, totu!;)i) ca se poate vorbi inteligibil !;Ji cu sens despre proprietati esentiale, contrafactuali, lumi posibile etc. Logica modala ajunge sa-!;Ji probeze fertilitatea !;Ji vocatia pentru studiul fundamentelor matematicii !;Ji pentru analiza !;Ji constructia unor concepte !;Ji tehnici ale logicii matematice per se odata cu configurarea unui domeniu autentic nou, logica demonstrabilitatii, in care descoperirile epocale ale lui Godel cu privire la completitudine, consistenta !;Ji nedecidabilitate (sau incompletitudine) sunt abordate cu resursele conceptuale !;Ji tehnic formale ale aparatului logicii modale. In mod deliberat, tema principala a studiului meu se a!;Jaza sub o ambiguitate sistematica. Aspectele modale ale incompletitudinii se grupeaza pe doua registre principale: (1) Logica modala este folosita azi pentru a studia conceptul de demonstrabilitate formala, care se afla in miezul logicii matematice contemporane !;Ji reprezinta notiunea de baza studiata de K. Godel in epocala sa lucrare din 1931 On Formally Undecidable Propositions of Principia Mathematica and Related Systems (Despre propozifiile nedecidabile formal ale Principia Mathematica si , ale unor sisteme inrudite I). Patratul necesitatii , modale alethice va fi interpretat in acest context drept ,,este demonstrabil ca ... " !;Ji, in mod dual, rombul posibilitatii va insemna ,,este consistent ca ... ". Prima teorema de incompletitudine a lui Godel stabile!;)te ca: daca o teorie formalizata care contine o anumita cantitate de aritmetica este consistenta, atunci exista o propozitie a limbajului teoriei care nu este nici demonstrabila, nici refutabila in teorie.

ILIE PARVU DESPRE REALISMUL STRUCTURAL

55

Pentru a evita detaliile tehnice foarte complicate ale demonstratiei, care contine o procedura de ,,aritmetizare" a sintaxei1, voi remarca in mod succint ca Godel arata cum se construie~te o formula a limbajului teoriei fara nici o variabila libera, dem(x, y ), ce codifica enuntul ca v este un numar care este codul unui sir de formule ., ' care sunt o demonstratie in sistemul formal al formulei codificate de catre x. Notand cu !pl codul formulei P, formula 3ydem(fPl, y) poate fi interpretata ca spunand ca P este demonstrabila in ace a teorie formal a 2 • Legatura cu logica modala emerge pe fundalul notarii propozitiei 3ydem(x, y) prin D(x) ~i a lui □ P pentru o(fP1). Conditia definitorie pentru predicatul metalogic al demonstrabilitatii va fi data de biconditionalul '

'

(*)

□P

este demonstrabil daca demonstrabil.

~1

numai daca P este

Se vede ca in (*) patratul nu se comporta precum necesitatea alethica, deoarece necesitatea alethica nu sustine un astfel de principiu de reducere. Dar aceasta formula satisface toate Conditiile de Demonstrabilitate Hilbert-Bernays-Lob, care sunt analoage unor principii bine-cunoscute din logica modala. Astfel: 1.

Daca P este demonstrabil in sistemul formal, tot a~a este ~i □ P (analog regulii necesitarii);

1. Procedura consta in atribuirea efectiva a unor numere de

cod simbolurilor ~i expresiilor limbajului unei teorii formale a aritmeticii. 2. Terna este amplu abordata in G. Boolos, The Logic of Provability, Cambridge University Press, Cambridge, 1993. Vezi ~i John Bell, David De Vidi ~i Graham Solomon, Logical Options: An Introduction to Classical and Alternative Logics, Broadview Press, Peterborough, 2001, cap. ,,Provability Logic", pp. 163-168.

56

2. 3.

LUMI ALE GANDIRII

Pentru fiecare P, □ (P -+ Q) -+ ( □P -+ □ Q) este demonstrabila in sistem (axioma modala K); Pentru fiecare P, ( □ P -+ □□P) este demonstrabila in sistem (axioma modala 4).

in sistemele de logica a demonstrabilitatii care studiaza principalele rezultate ale aritmeticii formale, toate formulele valide verifunctionale sunt demonstrabile !;li clasa formulelor demonstrabile este inchisa fata de modus ponens. A!;la se ajunge la formalizarea comportamentului □, interpretat in felul indicat, intr-o logica modala normala, care asculta !;li de urmatoarea conditie a demonstrabilitatii, derivata din teorema lui Lob: 4. o(oP -+ P) -+ □P. (2) Incompletitudinea unor sisteme modale fata de clase de cadre pentru acele sisteme - un fenomen semantic care i!;li face simtita prezenta in logica modala propozitionala. Fara nici o indoiala, af;la cum voi remarca spre sfar!;litul acestui studiu, cele doua concepte de incompletitudine sunt distincte. Ceea ce urmaresc in cercetarile mele actuale este sa explorez o linie de argumentare care sa scoata la suprafata posibilele conexiuni dintre aceste doua varietati de incompletitudine, anume cea godeliana !;li cea modal-semantica 1 . Sa revenim la planul al doilea al discutiei. Acesta imi va retine atentia in studiul meu. Logica modala (cea propozitionala in special) este socotita in mod obi!;lnuit o extindere a logicii clasice (propozitionale). Dar daca avem in vedere ciudatenia acestui fenomen de incompletitudine 1. Examinez pe larg acest fenomen semantic in cartea mea Modalitate §i incompletitudine. Logica modalii ca logicii de ordin superior, Paideia, Bucure~ti, 2001.

ILIE PA.RVU DESPRE REALISMUL STRUCTURAL

57

semantica in logica modala, cred ca se poate avansa ideea ca logica modala poate fi interpretata ca o forma restransa a logicii clasice de ordinul al doiJea. Conceptul care ghideaza cercetarea mea este ca incompletitudinea modala trebuie explicata in termenii incompletitudinii logicii de ordinul al doilea standard, intrucat limbajul modal este, in mod fundamental, un limbaj de ordinul al doilea.

Cateva notiuni de baza ale metalogicii modale; cadre ~i validitate Pentru a intreprinde cercetarea de fata avem nevoie de un numar restrans de notiuni metalogice. Un cadru-Kripke 1 este o pereche F = (W, R), unde W este o multime de lumi, iar R o relatie binara pe multimea W. Un cadru F se spune ca este reflexiv (simetric, tranzitiv etc.) daca i;;i numai daca (ddaca) RF este reflexiv (simetric, tranzitiv etc.). Un model-Kripke pentru un limbaj modal L este o pereche M = (F, V), unde F este un cadru, iar V este o functie definita pentru fiecare litera propozitionala n a lui L. V asigneaza fiecarei astfel de litere propozitionale n o submultime a lui W (intuitiv, lumile la care n este adevarata); astfel V(n) E p(W). Daca M = (F, V) i;;i F = (W, R), putem scrie, de asemenea, M = CW, R, V) sau 1. Ori de cate ori nu exista pericolul ambiguitatii, voi suprima

calificativul ,,Kripke" cand voi vorbi despre cadre sau modele. In locurile in care contrastul dintre cadrele-Kripke sau modelele-Kripke, pe de o parte, r;;i cadrele-generale sau modelele-generale, pe de alta parte, este crucial pentru explicatie r;;i pentru intelegerea chestiunii discutate, voi reintroduce expresia care marcheaza contrastul respectiv.

LUMI ALE GANDIRII

58

R,w V M). Daca M = (F, V), atunci M se spune ca se bazeaza pe F. Vom defini acum trei concepte semantice, 9i anume (i) formula adevarata la o lume intr-un model M; (ii) formula valida intr-un model M 9i (iii) formula valida intr-un cadru F. (Metateoria logicii modale poate fi articulata cu aceste trei concepte; nu avem nevoie de nici o no{iune absoluta de adevar in M i;,i de aceea nu avem nevoie nici de lumea actuala a lui M.) Pentru a defini conceptul de adevar la o lume w intr-un model M, extindem procedura obii;,nuita din logica de ordinul intai nemodala 9i definim recursiv o relafie t= (cite 9te: ,,verifica"), o submul{ime a produsului cartezian (M, w) x Prop(L), cape cea mai mica rela{ie care satisface urmatoarele clauze:

M

= (WM'

(EA): pentru fiecare litera propozi{ionala 7r in L, (M, w) t= 1 7[ ddaca w E VM(7r); pentru fiecare fbf-uri2

q" i;;i ,,p = q", definiti i;;i ei prin negatie i;;i disjunctie i;;i interpretati in limbaj natural prin ,,p implica q", respectiv prin ,,p este echivalent cu q". Sunt adoptate cinci legi drept axiome formale, una dintre ele - asociativitatea disjunctiei - fiind demonstrata din celelalte patru, de catre P. Bernays, in 1926, i;;i declarata redundanta. Raman astfel patru axiome: idempotenta, adjunctia, comutativitatea, slabirea implicatiei materiale prin disjunctie. Cateva sute de legi sunt deduse din aceste axiome drept teoreme. Sunt folosite doua proceduri deductive: substitutia variabilelor cu expresii bine formate i;;i modus ponens. Aceste reguli cer consideratii metalogice clare, pentru a le formula ca reguli despre expresii ce apar in axiome i;;i teoreme. De remarcat totui;;i ca Russell este destul de noni;;alant, chiar neglijent, cu statutul metalogic al acestor reguli: nivelul de claritate este cu mult sub acela cu care ne obii;;nuise opera lui Frege, iar regula substitutiei este lasata cu totul in mod tacit. Pentru Whitehead i;;i Russell, definitiile in sistem sunt conventii de abreviere/prescurtare. Luate drept conventii de prescurtare, aceste definitii sunt inatacabile; dispute apar, in mod legitim, la orice incercare de parafrazare in limbaj natural, idiomatic, a semnelor logice prin cuvinte. Este simbolul logic ,,punctul" interpretabil prin conjunctia ,,i;;i", ,,potcoava" prin ,,implica" i;;i cele ,,trei linii paralele i;;i orizontale" prin ,,este echivalent cu"? In aceasta privinta, sunt de notorietate obiectiile ridicate de C.I. Lewis i;;i de W. Quine in mod independent. Paradoxurile implicatiei materiale - fiecare propozitie falsa implica orice propozitie i;;i fiecare propozitie adevarata este implicata de orice propozitie - sunt obstacole serioase in calea

PRINCIPIA MATHEMATICA DUPA 100 DE ANI

121

adoptarii lecturii acestor doua simboluri drept implicatie ~i echivalenta. Quine, cred eu, diagnosticheaza corect situatia: daca Russell ar fi trasat cu grija ~i in mod sistematic distinctia dintre utilizare ~i mentionare, ar fi observat ca operatorii verifunctionali conecteaza propozitii (a~a incat potcoava ~i cele trei linii urmeaza sa fie citite ,,numai daca", respectiv ,,daca ~i numai daca", adica prin expresii care formeaza corect compu~i propozitionali din propozitii mai simple), in timp ce implicatia ~i echivalenta sunt relatii logice intre propozitii, ~i pentru a le exprima utilizam verbele ,,implica" ~i ,,este echivalent cu" intre numele propozitiilor intre care se enunta acele relatii. Pe scurt, in cazul din urma, propozitiile nu sunt utilizate pentru a alcatui compu~i propozitionali conditionali sau biconditionali, ci sunt mentionate pentru a atrage atentia asupra relatiei de implicatie logica sau de echivalenta logica intre ele (Quine, 1966, 1995, p. 16). Ca de obicei in astfel de chestiuni subtile, Quine este de o claritate de cristal: ,,Este regretabil ca respectarii scrupuloase de catre Frege a acestei distinctii dintre o expresie ~i numele ei, dintre utilizare ~i mentionare, i s-a acordat atat de putina atentie de catre Whitehead, Russell ~i de catre criticii lor" (ibidem, p. 17). in Principia, compu~ii logici propozitionali sunt in exclusivitate verifunctionali: valoarea de adevar a compusului (adevarul sau falsul) ramane identica/nemodificata cand orice parte bine formata adevarata este substituita cu orice formula adevarata ~i orice parte falsa este substituita cu orice formula falsa. Acest principiu ne asigura ca teoria logica va fi suficient de simpla. Abateri de la acest principiu au generat discutii, profitabile uneori (unele controverse asupra acestui subiect au alimentat procesul de construire a logicilor modale).

122

LUMI ALE GANDIRII

Urmatoarea portiune a partii I trateaza teoria cuantificarii. Aceasta teorie urmeaza, in esenta, teoria cuantificarii a lui Frege. Notatia lui Whitehead ~i Russell este mai convenabila, insa tratarea subiectului de catre Frege este mult mai riguroasa. Cuantificarea universala rezida in concatenarea cuantificatorului universal, ,,pentru oricare obiect x", cu o expresie care are forma unei propozitii, in care reapare variabila din cuantificator. Cuantificarea existentiala consta in aplicarea prefixului ,,exista eel putin un obiect x" unei expresii propozitionale deschise, similare unei propozitii. Cei doi cuantificatori standard sunt interdefinibili cu ajutorul negatiei, dupa echivalenta bine-cunoscuta: ,,(3x) E pitv(pn);

pentru fiecare ti (l ~ < pitv(tl), pitv(t2), ... ,

(2) vPitv(tl = t2) = T ddaca pitv(t) este definita f?i pitv(t2) este definita f?i pitv(tl) = pitv(t2); (3) vPitv(E!t) = T ddaca pitv(t) este definita; (4) vPitv(~A) = T ddaca vPitv(A) 1= T; (5) vPitv(A -+ B) = T ddaca yPitv(A) 1= T sau vPitv(B) = T sau ambele; (6) yPitv(\ivA) = T ddaca pentru fiecare constanta individuala t: daca JPitv(t) este definita, atunci vPitv(A(tlv)) = T; (7) vPitv(A) = F ddaca yPitv(A) 1= T. Este important de observat ca interpretarea cuantificatorilor, af?a cum reiese din clauza (6) de mai sus, este substitutionala. Deci este obligatoriu ca functiile de interpretare ale modelelor sane ofere o interpretare completa. Conceptele semantice de validitate, consecinta logica f?i realizabilitate sunt definite in modalitatea obif?nuita. Sistemul LL- de logica libera negativa este adecvat, adica corect f?i complet, cu privire la semantica cu o functie de interpretare partiala f?i o functie de valorizare totala. Oricum, printr-o schimbare a clauzelor (1) f?i (2) de mai sus, din definitia functiei de valorizare yPitv, putem adapta modelele-_MPitv in af?a fel incat ele pot fi folosite pentru a demonstra adecvarea sistemelor de logica libera pozitiva (in modalitatea aratata de Hugues Leblanc f?i Robert K. Meyer [1970]).

LUMI ALE GANDIRII

156

(S2) Semantica cu domeniu interior §i domeniu exterior

Definim un model-M0 d drept un triplu: M 0 d = (D0 , Di, Jiod). D 0 1;1i Di sunt doua multimi de obiecte disjuncte 1;1i posibil vide. D 0 se nume1;1te domeniu exterior, iar Di se nume1;1te domeniu interior, a caror reuniune este nevida: D 0 n D.! = 0 (ii) D 0 u Di 0 Definim D ca reuniune, astfel: D = D 0 u Di. (i)

*

Functia de interpretare pod este o functie totala, defi-

nita astfel: (1) pentru fiecare constanta individuala t a lui LL, Ji 0 d(t) E D; (2) pentru fiecare predicat n-adic pn al lui LL, Jiod(pn)

~

Dn;

(3) pentru fiecare obiect d E Di exista o constanta individuala t a lui LL in a1;1a fel incat Ji 0 d(t) = d. Functia de valorizare V 0 d este, de asemenea, totala 1;1i asigneaza o valoare de adevar, adica Tsau F, fiecarei formule inchise a lui LL relativ la un model-M0 d. yiod este definita recursiv, dupa cum urmeaza: (4) yiod(Pntl' t2, ... , tn) = T ddaca ~ 1csv(pn)·,

F daca < /CSV(tl), 1csv(t2), ... ,

(2b) Daca A este o formula atomara inchisa de forma t 1 = t2' atunci v,sv(tl = t2) = T ddaca 1csv(tl) = 1csv(t2); (2c) Daca A este o formula atomara inchisa de forma E!t, atunci vsv(E!t) este intotdeauna definita. Prin urmare, clauza (1) va avea efectul scontat, adica pentru fiecare Constanta individuala t: vcsv(E !t) = vsv(E !t). (3) vcsv(~A) = T ddaca vcsv(A) = F. (4) vcsv(A - B) = T ddaca v,sv(A) = F sau v,sv(B) = T sau ambele. (5) vcsv(\fuA) = T ddaca pentru fiecare constanta individuala t: daca /CSV(E!t) = T, atunci v,sv(A(tlv)) = T.

160

LUMI ALE GA.NDIRII

Mai departe, definim supervalorizarea S(M8 v) ca pe o functie partiala de la formule inchise ale lui LL pe multimea {T,F} a valorilor de adevar, dupa cum urmeaza: (1) S(M8 v)(A) = T ddaca ycsv(A) = T pentru fiecare completare Mcsv a lui M 8 v. (2) S(Msv)(A) = F ddaca ycsv(A) = F pentru fiecare completare Mcsv a lui Msv. (3) S(M8 V)(A) este, altfel, nedefinit, adica ddaca ycsv(A) = T pentru eel putin o completare Mcsv a lui Msv ~i ycsv'(A) = F pentru eel putin o completare Mcsv' a lui Msv. In fine, definim consecinta logica in termenii superevaluarilor in felul urmator: o formula-bine-formata (fbf) inchisa a lui LL este logic superadevarata ddaca pentru toate modelele-Msv, Msv: S(Msv)(A) = T. 0 formula inchisa B a lui LL este o consecinfa logica a unei clase C de formule inchise ale lui LL daca pentru toate modelele-Msv, Msv: daca S(M8 v)(A) = T pentru fiecare A E C, atunci S(M8 v)(B) = T. 0 multime C de formule inchise ale lui LL este superrealizabila ddaca exista eel putin un model Msv astfel incat S(M8 v)(B) = T pentru fiecare B E C. Bas van Fraassen a utilizat semantica supervalorizatoare pentru a demonstra corectitudinea ~i completitudinea logicii libere pozitive cu = (vezi van Fraassen, 1966).

Reference Without Rerferents (continuare) Logica libera negativa (LLN) pentru care opteaza Sainsbury este, a~a cum am vazut, un sistem in care enunturile elementare ce contin termeni singulari vizi sunt intotdeauna false. (In logica libera pozitiva, dimpotriva, ele

SEMNIFICA'flE, NONEXISTEN'fA ~I TERMENI NONREFEREN'fIALI 161

sunt uneori adevarate, in timp ce in logica liberd freageand sau neutrd le lipsesc intotdeauna valorile de adevar.) Data fiind alegerea lui Sainsbury a unei teorii davidsoniene a semnificatiei, nu trebuie sa ne a~teptam ca teoria modelelor pentru LLN sa ne spuna ceva despre semnificatia expresiilor; trebuie totu~i sa ne comunice ceva despre consecinta logica ~i validitate ~i trebuie sa faca toate acestea dand o explicatie corecta faptului ca unele expresii cu caracter referential nu se refera la nimic, nici macar la obiecte nonreale de un anumit tip. In mod particular, ar fi foarte bine ca semantica noastra intentionatd model-teoretica sa nu dispuna de un domeniu interior ~i unul exterior. Din fericire, aceasta optiune poate fi realizata din punct de vedere tehnic. Se poate arata ca LLN este corecta ~i completa in raport cu semantica intentionata, una care contine functii de interpretare parfiale ~i functii de valorizare to tale. Exact ca ~i Sainsbury, cred ca se pot spune multe in apararea LLN, chiar daca sunt de parere ca Sainsbury exagereaza rolul acestei logici cand explica intuitiile noastre in privinta valorilor de adevar. Sainsbury insu~i apreciaza LLN, deoarece implica o minima distantare fata de logica clasica. Printre alte argumente in favoarea LLN, Sainsbury este foarte incantat sa sublinieze virtutile explicatiei corespunzatoare pentru conditiile de adevar ale propozitiilor existentiale negative. El descrie aceasta explicatie ca fiind ,,luminos de neechivoca" (Sainsbury, 2005, p. 195). Potrivit LLN, predicatii simple precum ,,Vulcan exista" ~i ,,Hamlet exista" sunt false, intrucat numele pe care le contin sunt nonreferentiale. A~adar, negatiile lor ,,Vulcan nu exista" ~i ,,Hamlet nu exista" sunt adevarate - exact a~a cum se dore~te. (Mi~carile

162

LUMI ALE GA.NDIRII

de aici sunt analoage acelora folosite de aparatorii millieni ai propozitiilor poroase.) Am prezentat succint unele dintre principalele trasaturi ale cadrului de analiza i,li de explicatii RWR al lui Sainsbury. Acesta merge mai departe, argumentand ca RWR poate fi aplicat nu doar la numele proprii i,li pronumele i,li demonstrativii anaforici, ci i,li la numele plurale i,li chiar la descriptiile definite singulare ~i plurale. In penultimul capitol al monografiei sale, el argumenteaza ca RWR ofera o explicatie simpla ~i promitatoare fictiunii. (Am vazut deja cum se ocupa RWR de propozitii existentiale negative precum ,,Hamlet nu exista".) Iar ultimul capitol extinde teoria la cazul referintei mintale. Rezultatul este o carte excelenta, inovativa, scrisa cu grija pentru detalii, dar, cu toate acestea, recunoscand pe de-a-ntregul ca RWR, ai;la cum ni se prezinta, nu poate fi cuvantul ultim, ca anumite probleme persista. Voi aborda in cele ce urmeaza unele dintre aceste probleme, insistand mai ales asupra motivului central al cartii, cazul fundamental al numelor vide i,li problemele semantice pe care le prezinta. Mai exact, voi considera unele chestiuni metodologice legate de alegerea unui cadru conceptual i,li explicativ davidsonian pentru intelegerea modului in care numele pot fi semnificative in absenta lucrurilor pe care le denumesc. Dar voi considera, de asemenea, alegerea LLN ca vehicul logic pentru a atribui valori de adevar enunturilor ce contin expresii referentiale vide i,li anumite probleme care rezulta din modul in care aceasta alegere deserve~te RWR.

SEMNIFICA+IE, NONEXISTEN+A $1 TERMENI NONREFEREN+IALI 163

Probleme pentru RWR Pornesc de la intrebarea, deja prefigurata, despre masura in care un cadru davidsonian este eel mai bun pentru scopurile lui Sainsbury. Pentru Davidson, teoria interpretarii radicale arata ca referinta este o relatie derivata, una instrumentala, de fapt. Potrivit acestei abordari, nu exista fapte referentiale subiacente care sa determine conditiile corecte de adevar pentru enunturile noastre. Sainsbury contesta caracterul derivat al referintei in capitolul final al monografiei sale (el crede ca animale nonlingvistice pot avea capacitatea pentru referinta nonlingvistica), de~i considera ca ,,reu~ita acestei contestari nu este esentiala pentru tezele oficiale ale cadrului RWR" (2005, p. 59). Dar, intr-un anumit sens, o conceptie precum RWR nu poate exista confortabil alaturi de gandul ca referinta este derivata. Lucrurile stau a~a ~i datorita adoptarii LLN, intrucat, cand apare LLN in economia intregii explicatii, cunoa~terea ~i intelegerea conditiilor de adevar (conditionale) nu sunt nici ma.car suficiente pentru a ~ti daca o anumita expresie oarecare are un referent. A cunoa~te acest din urma fapt ne cere sa ~tim daca, in genere, exista ceva care sa fie determinat in calitate de referent al expresiei. Cu alte cuvinte, ne cere sa ~tim un fapt referential fundamental. Aceasta ne aduce in fata celei de-a doua probleme. RWR nu apara o teorie oficiala cu privire la modul in care este determinata referinta (de pilda, in cazul numelor). La fel ca anumite versiuni familiare de millianism, RWR pare sa considere acest lucru un fel de chestiune presemantica. Teoria sa semantica oficiala sustine ca expresiile

164

LUMI ALE GANDIRII

referentiale, inclusiv cele care nu reu~esc sa-~i asigure referenti, sunt asociate cu conditii de referinta, ~i nu cu referenti, iar aceste conditii au caracter public. Dar nu este lamurit ce anume e cunoscut la scara larga cand emitatorul ~i receptorul inteleg conditiile de referinta ~i cum anume ceea ce este cunoscut are un rol in anumite abilitati cruciale avute in legatura cu numele ~i daca un nume are realmente un referent. Se poate argumenta ca acestea nu sunt abilitati accidentale, ci parte integranta a ratiunii pentru care dispunem de practici de utilizare a numelor: abilitati de acest fel sunt necesare daca practicile de utilizare a numelor urmeaza sa-~i indeplineasca rolul lor de a ne permite sa achizitionam ~i sa imparta~im informatii despre referentii numelor. (Capitolul lui Sainsbury despre nume sugereaza ca el este de acord cu pozitia centrala a acestor trasaturi ale practicilor de utilizare a numelor.) Descriptivismul, sa zicem a~a cum este el conceput de Frank Jackson, pune un accent deosebit asupra acestor caracteristici pe care Jackson le considera o parte esentiala a profilului public al numelor ~i parte integranta a ceea ce face ca numele sa fie moneda publica. Millianismul intelege natura publica a numelor - ce sustinem ca este corect cand utilizam un nume ~i ce anume intelegem cand dobandim abilitatea de a utiliza un nume - intr-o modalitate foarte diferita. Pe buna dreptate, Sainsbury indica problemele acestor conceptii, dar am dori ca RWR sa. aiba mai multe de spus despre modul in care cunoa~terea publica a conditiilor de referinta semantica este conectat la trasaturile practicilor de utilizare a numelor subliniate de alte traditii. Pana cand nu va fi fa.cut acest lucru, sustinatorii acestor traditii diferite pot suspecta ca explicatia lui Sainsbury despre natura ~i rolul conditiilor de referinta va fi redusa, in cele din urma, la ceva care este

SEMNIFICA'flE, NONEXISTENTA ~I TERMENI NONREFERENTIALI 165

mai apropiat de propria lor abordare a semanticii expresiilor referentiale. La.sand la o parte aceste chestiuni metodologice, sa ne intoarcem la detaliile efective ale felului in care RWR abordeaza chestiunea expresiilor referentiale vide. Telul marturisit al lui Sainsbury este de a construi un caz convingator pentru afirmatia ca RWR ne ofera cadrul corect pentru a intelege comportamentul semantic al tuturor termenilor de felul acesta, indiferent care ar fi contextul in care figureaza ei. Cat este de reu~ita actiunea sa? Insistand asupra unora dintre reu~itele explicatiilor sale, Sainsbury consolideaza, cu siguranta, capacitatea RWR de a ne conduce foarte departe pe calea sa explicativa. 0 reu~ita de acest fel este explicarea conditiilor enunturilor existentiale negative. 0 a doua reu~ita prive~te fictiunea. A~a cum ne reaminte~te capitolul despre fictiune ~i existenta, RWR nu are absolut deloc de ce sa se teama de adevaruri precum ,,Holmes este un detectiv". Faptul ca LLN considera acest enunt fictional ca fiind, stricto sensu, fals este irelevant, caci, in masura in care consideram ca acest enunt este adevarat, ar trebui sa fie interpretat ca fiind prefixat (in mod implicit) de operatorul ,,in fictiune". Deoarece aceasta face ca numele fictional sa fie protejat de un operator intensional, LLN nu mai poate fi folosit pentru a ne arata ca enuntul este fals. Sainsbury recunoa~te ca adevaruri extrafictionale precum ,,Tony Blair il admira pe Coriolanus" ne ridica probleme, iar ca aceste probleme cer din partea noastra un travaliu explicativ sustinut. (El respinge categoric ideea ca ar trebui sa apelam la obiecte fictionale pentru a ne descurca cu astfel de exemple 1.) 1. Un exemplu faimos este conceptia lui Kripke despre asemenea

contexte (2013).

166

LUM! ALE GANDIRII

Cred, totu~i, ca dificultatile sunt mai insemnate decat nivelul la care plaseaza discutia Sainsbury. A~a cum ne arata problema adevarurilor extrafictionale, precum ,,Tony Blair il admira pe Coriolanus", ceea ce face sa fie foarte dificil sa ie~im din incurcaturi cand acceptam dieta ontologica frugala recomandata de RWR este ca cea mai mare parte din ce vrem sa spunem cand utilizam expresii fictionale si alte constructii referentiale vide evidente , ' ' ' pare sa poarte cu sine un angajament ontologic direct fata de obiectele nonexistente. Sainsbury spera sa gaseasca analize care sa izoleze astfel de termeni in spatele unor operatori intensionali corespunzatori, dar, luata ca o strategie generala, o asemenea abordare pare indoielnica. Problema apare chiar ~i in cazul unui stil de a raporta ceva, de felul continutului unei scene, pe care 1-am mentionat anterior: (1) Halucinand un omulet verde, ea a spus ca el este chel.

Cred ca astfel de constructii demonstreaza mult prea mult, intrucat sunt vulnerabile fata de un tip curios de fisura: reporterii pot exploata elemente ale scenei/situatiei pentru a spune lucruri ce depa~esc simplul continut. Sa presupunem, de exemplu, ca reporterul vrea sa clarifice modul in care eel despre care vorbe~te ~i-a executat actul sau demonstrativ/deictic. Poate face aceasta spunand: (2) Halucinand un omulet verde in coltul gradinii, ea 1-a indicat ~i a spus ca el este chel. Modul acesta de a descrie contributia vorbitorului ' care face obiectul raportarii pare sa nu fie catu~i de putin nepotrivit (de fapt, este mai informativ i;;i in anumite cazuri o astfel de raportare poate fi necesara, ca in situatia in care vorbitorul despre care se raporteaza a

SEMNIFICATIE, NONEXISTENTA ~I TERMENI NONREFERENTIALI 167

halucinat mult prea multe obiecte, iar reporterul vrea sa semnaleze cum anume i-a deosebit vorbitorul pe ,,toti ace~tia"). Dar acceptarea LLN de catre Sainsbury inseamna ca el va considera o raportare precum (2) falsa, deoarece incorporeaza un simplu enunt relational - ,,Ea a indicat catre el" - care contine un termen vid. Cred ca explicatia lui Sainsbury nu reu~e~te sa capteze un sens in care, rostind (1) ~i (2), reporterul nostru se arata dispus sa intre in angajamente ontologice pe care, la un alt nivel, le repudiaza. Cred ca o versiune a acestei probleme afecteaza pana ~i solutia ,,uluitor de inechivoca" a lui Sainsbury la problema enunturilor existentiale negative adevarate. Sa ne reamintim ca un enunt precum ,,Vulcan nu exista" apare ca fiind adevarat in LLN pentru ca enuntul simplu ,,Vulcan exista" este fals, ,,Vulcan" fiind nonreferential. Dar, a~a cum recunoa~te Sainsbury, acest gen de explicatie se confrunta cu probleme. Una este ca un enunt precum ,,Vulcan nu este o planeta" ar trebui sa treaca drept enunt adevarat (~i exact pentru acela~i temei); iar aceasta pare sa fie ceva gre~it. Sa se observe ca nu ne putem retrage pe aliniamentul conceptiei ca simtul nostru al falsitatii poate fi explicat in acest caz in termenii falsitatii enuntului negat in mod intern, ,,Vulcan este o non-planeta". Caci aceasta ar sugera ca ar trebui sa auzim ,,Vulcan este nonexistent" ca fiind, de asemenea, fals, insa nu este cazul. Dar mai exista ceea ce mie mi se pare o problema ~i mai profunda. Explicatia data de Sainsbury este una de eel mai simplu tip pentru enunturile existentiale negative (cazuri de forma ,,N nu exista"). Enunturile existentiale negative sunt adesea mult mai complexe ~i in feluri care ameninta rolul pe care ar trebui sa-1 joace LLN.

168

LUMI ALE GANDIRII

Sa presupunem, de exemplu, ca rostim enuntul existential negativ: (3) Vulcan nu exista. Un enunt pe care Sainsbury ii considera adevarat. Dar este foarte plauzibil ca rostirea lui (3) sa nu existe in mod izolat. Ea poate genera o solicitare de clarificare. (,,Ce vrei sa spui ca nu exista? Este, poate, o planeta ficfionala?") De aceea, am putea adauga: (4) Vulcan este una dintre multele stipulari eronate ale ~tiintei din secolul al XIX-lea: a fost o planeta stipulata pentru a explica anumite fenomene astronomice, dar altceva decat mi~carea lui Vulcan a oferit explicatia corecta. Sa se observe totu~i ca (4) este falsa din punctul de vedere al lui LLN, de vreme ce contine drept conjunct un enunt afirmativ simplu in care figureaza un nume vid (,,Vulcan a fost o planeta postulata pentru a explica anumite fenomene astronomice"). Totu~i, este sigur ca (4) nu este mai controversata decat (3). Ea furnizeaza, pur ~i simplu, mai multa informatie, clarificand sau poate explicand ce anume face ca (3) sa fie adevarata. Intr-un anumit sens, adevarul lui (4) intemeiaza adevarul lui (3). Sa se remarce, de asemenea, ca temeiurile pentru care LLN clasifica pe (4) ca fiind falsa sunt chiar mai profunde. Caci (4) contine o cuantificare evidenta asupra lucrurilor nonexistente (postulari e~uate ale ~tiintei secolului al XIX-lea), iar pentru LLN toate cuantificarile sunt asupra lucrurilor existente, caci nu exista nimic altceva asupra carora sa cuantifici. Presupunand ca o astfel de cuantificare este obiectuala, ~i nu una care sa substituie, adevarul evident al unor enunturi precum (4) constituie o alta provocare pentru LLN.

SEMNIFICA'fIE, NONEXISTEN'fA.1;,I TERMENI NONREFEREN'fIALI 169

(4) nu este unica modalitate in care am putea clarifica un enunt existential precum (3). in alte situatii am putea dori sa clarificam exact despre ce anume vorbim oferind o cale alternativa de a identifica obiectul nostru tinta: (5) Vulcan - i;;tii tu, planeta descrisa de Le Verrier in acea lucrare interesanta pe care am citit-o - nu exista. Sa presupunem acum ca (5) este adevarata, ca ne ofera, in mod corect, o modalitate alternativa de a identifica pe Vulcan. Dar cum ar trebui sa intelegem rolul logic al clauzei relative? Se pot vedea numai doua optiuni. Prima este sa o citim pe (5) ca pe o simpla conjunctie: (6) Vulcan este planeta descrisa in acea lucrare interesanta de catre Le Verrier pe care am citit-o i;;i el [Vulcan] nu exista. Cea de-a doua este sa tratam clauza relativa ca pe o parte a unei descrieri complexe clare, in care figureaza, de asemenea, numele "Vulcan": (7) Lucrul x astfel incat (x = Vulcan i;;i x este planeta descrisa in acea lucrare interesanta de catre Le Verrier pe care am citit-o) nu exista. Care interpretare/lectura este corecta? Dat fiind ca (5) este adevarata, citirea corecta trebuie sa fie, i;;i ea, adevarata. (7) este promitatoare, deoarece descrierea folosita este nonreferentiala, ceea ce face ca (7) sa fie adevarata, potrivit conceptiei sustinute de LLN. Dar sa observam ca aceasta citire a lui (5) este cat se poate de neintentionata, deoarece (3) prin ea insai;;i o implica pe (7) i;;i pe oricare alt enunt negativ existential de forma ,,x-ul [x = Vulcan i;;i q,] nu exista". Deoarece, potrivit lui LLN, daca ,,Vulcan nu exista" este adevarat, aceasta este

170

LUMI ALE GANDIRII

a~a pentru ca numele ,,Vulcan" este vid. Drept urmare, orice descriere compusa ,,x-ul [x = Vulcan ~i ]" va fi ~i ea vida, facand adevarat enuntul ,,x-ul [x = Vulcan ~i ] nu exista". Dar este clar ca (3) poate fi adevarat fara ca (5) sau variante ale lui (5) sa fie adevarate (s-ar fi putut sa nu fi citit nici o lucrare a lui Le Verrier). A~adar, nu este posibil ca (7) sa fie interpretarea corecta a lui (5). Ne ramane astfel doar (6) drept interpretare viabila a lui (5). Iar acum problema este cat se poate de clara. Prin urmare, (6) ~i (5) sunt false, potrivit lui LLN, deoarece unul dintre conjunctii sai este fals. Pe scurt, chiar daca performanta lui LLN este buna cand analizam enunturi existentiale negative simple precum (3), aceasta logica nu are rezultate foarte bune cand luam in discutie enunturi existentiale negative complexe precum (5). Cum sa intelegem exact enunturile existentiale negative, tinand cont de problemele ridicate, ramane o provocare foarte dificila pentru orice teorie care incearca sa fie austera din punct de vedere ontologic, in maniera cadrului RWR. (Acelea~i probleme nu sunt, desigur, mai putin presante pentru incercarile millienilor de a se ocupa de numele vide. Am vrut sa arat ca, daca RWR se sprijina pe LLN, asta nu inseamna ca scapa cu u~urinta de aceste probleme.) Ar trebui explorata ~i exploatata mult mai mult intuitia ca, rostind astfel de enunturi, ne angajam din punct de vedere speculativ fata de angajamentele ontologice ale acelora ale caror angajamente, de fapt, nu le imparta~im: intr-un anumit sens, un vorbitor care se angajeaza intr-un discurs in care figureaza ,,Vulcan" chiar atunci cand scopul vorbitorului este de a denunta ~i delimita un astfel de discurs - achieseaza provizoriu ~i temporar la gandul ca un astfel de lucru exista. 0 sugestie similara ii apartine lui Wiggins (de~i numai in contextul enunturilor existentiale negative simple) ~i

SEMNIFICA'fIE, NONEXISTEN'fA i;ll TERMENI NONREFEREN'flALI 171

este discutata cu simpatie de Sainsbury (2005, p. 198). Aplicata pe o scala mai extinsa, o astfel de sugestie ne poate conduce aproape de un anumit tip de teorie a pretinderii (pretense theory), pe care Evans, de pilda, o sustine (el respinge refuzul acesteia de a considera un nume precum ,,Vulcan" ca fiind mai degraba autentic inteligibil decat cvasiinteligibil) i;;i respinge millianismul versiunii lui Ken Walton al teoriei pretinderii 1 . Ra.mane insa neclar cum anume isi va continua RWR drumul ' explicativ de aici inainte. Indiferent care ar fi conceptiile noastre asupra chestiunii dezbatute aici, nu putem decat sa fim impresionati de puterea de focalizare a RWR asupra acestei teme extrem de dificile, de modul in care sustine cu hotarare conceptia ca nume precum ,,Hamlet", ,,Vulcan" i;;i ,,Pegasus" sunt autentic nonreferentiale i;;i cum incearca apoi sa inteleaga comportamentul semantic al unor termeni de felul acestora intr-o modalitate care nu invoca nimic mai mult decat mai;;inaria semantica i;;i ontologia necesare pentru termenii obii;;nuiti.

Care este pasul urmator? Vreau sa leg aceasta discutie de o importanta contributie la semantica filosofica, de data foarte recenta, datorata lui Kit Fine, care in lucrarea sa Semantic Relationism dezvolta un nou cadru de analiza, extrem de inovativ 1. Vezi Evans (1982, capitolul 10) 1;1i Walton (1990, mai ales capitolele 10 1;1i 11). Walton considera ca vorbitorii doar pretind ca afirma propozitii cand utilizeaza in cuno1;1tinta de cauza nume fictionale in enunturi declarative, idee pe care o gasim 1;1i la Kripke (2013).

172

LUMI ALE GANDIRII

!;li de revolutionar, in teoria semnificatiei. Nu voi putea prezenta teoria sa in studiul de fata. Sper sa o pot face cu alta ocazie. Pentru scopurile discutiei de aici, este suficient sa remarcam ca in cartea lui Fine exista o sectiune succinta in care filosoful discuta despre chestiunea numelor vide. De aceea, a~ vrea doar sa schitez cum anume consider ca s-ar putea continua dezbaterea purtata in studiul de fata despre discursul semnificativ in care figureaza termeni nonreferentiali. Fenomenul de care ne-am ocupat aici este, in general vorbind, eel in care referentul intentionat al unui nume nu exista sau eel in care doua utilizari ale unui nume sunt considerate a fi una !;li aceea~i (ceea ce s-ar putea spune ca este referinta "confuza") 1 . Acesta este un caz de semantica "defectiva" - in care cerintele existente pentru folosirea unei expresii nu sunt satisfacute. Kit Fine ne sugereaza ca in astfel de cazuri se produce interventia unei semantici "de sprijin" (backup semantics): ... dat fiind ca cerintele originare nu pot fi satisfacute, ele sunt inlocuite de cerinte in mod corespunzator corelate cu acestea, dar care pot fi satisfacute. Astfel, in locul unei referinte e~uate la un obiect obi~nuit, avem o referinta reu~ita la o obiect intentional (2009, p. 126).

Cum vom descrie functionarea unei semantici defective? Trebuie sa distingem intre cazul in care se face o incercare nereusita de a formula o cerinta , , semantica si , cazul in care nu se face nici o astfel de incercare. Aici am putea apela, dintru inceput, la notiunea de cerinta 1. In acest studiu m-am ocupat exclusiv de primul aspect al acestui fenomen.

SEMNIFICA'fIE, NONEXISTEN'fA. ~I TERMENI NONREFEREN'fIALI 173

prezumtiva. Aceasta cerin{a prezumtiva ca S poate sa reuf;!easca. Atunci, rezultatul va fi o cerin{a autentica potrivit careia avem ca S. Dar cerin{a prezumtiva poate ef;!ua. in acel caz, ea este subiectul unei cerin{e backup ca S', unde S' !;Ii S sunt corelate intr-un mod corespunzator. intreaga idee este incapsulata acum in urmatorul principiu: Daca cerinta prezumtiva ca S ei;;ueaza, atunci nu va fi o cerinta autentica ca S i;;i, de obicei, nici ma.car nu va fi cazul ca S. Va fi ai;;adar imposibil pentru vorbitor sa i;;tie ca S, chiar daca el poate sa i;;tie ca este o cerinta semantica prezumtiva ca S i;;i poate, de asemenea, sa i;;tie daca este suficient de luminat asupra acelei chestiuni, ca este o cerinta semantica autentica ca S' (ibidem, p. 127).

Calea deschisa de punerea acestui diagnostic cu privire la o semantica defectiva !;Ii la o semantica de sprijin, prin distinc{ia dintre cerin{e semantice prezumtive, respectiv autentice, mi se pare extrem de fertila !;Ii de profitabila pentru a analiza !;Ji a modela solu{ii la spectrul problematic abordat in acest studiu. Voi explora aceasta promi{atoare linie de analiza !;Ji de argumentare, care deplaseaza in acela!;Ji timp campul problematic de la semantica spre pragmatica, intr-un studiu viitor.

8

N oi perspective asupra compozitionalitatii. ' ' Abordarea relationist-semantica ' a lui Kit Fine asupra semnificatiei Lucrarea de fata este parte a unui proiect in dezvoltare1. Tinta cercetarii este o reevaluare minutioasa , , a unei teme esentiale pentru intelegerea semanticii limbajului i;;i a continuturilor mintale, anume compozitionalitatea. Urmaresc sa delimitez un concept mai profund i;;i mai subtil de compozitionalitate a semnificatiilor propozitiilor i;;i a continuturilor mintale. Avand in vedere acest scop, voi examina unele dintre principalele propuneri clasice care au contribuit la intelegerea de catre noi a acestui subiect. Doua contributii clasice majore sunt datorate operei lui Gottlob Frege, respectiv Richard Montague (contributia acestuia din urma fiind prezenta in celebra Gramatica Montague, care a atras o atentie crescuta in ultima vreme). 0 noua i;;i mult mai recenta contributie cruciala care, dupa propria mea intelegere, reprezinta o aparitie conceptuala autentica in domeniile logicii filosofice i;;i filosofiei limbajului este abordarea 1. Publicat initial in Alexandru Surdu, l;ltefan-Dominic Georgescu,

Dragoi;; Popescu (editori), Probleme de logica, vol. XVIII, Editura Academiei Romane, Bucurei;;ti, 2015, pp. 21-27.

NOI PERSPECTIVE ASUPRA COMPOZI'fIONALITA'fII

175

relationist-semantica a lui Kit Fine asupra semnificatiei. Aceasta abordare, printre multe alte virtuti pe care le voi discuta, are meritul de a separa 9i dezambiguiza cateva straturi distincte ale compozitionalitatii, care au . , , fost confundate 9i gandite ca un fenomen unitar. Aceasta conceptie adance 9te gandirea noastra despre modalitatea in care semnificatiile propozitiilor 9i ale continuturilor mintale depind de semnificatiile partilor lor bine-formate plus structura sintactica a purtatorilor acelor semnificatii. In acest proces, vor emerge o sintaxa 9i o semantica relationiste mai bogate, focalizandu-ne atentia nu numai asupra trasaturilor 9i rolurilor semantice ale fiecarei unitati separate dintr-un complex lingvistic, ci 9i asupra relatiilor care se stabilesc intre aceste unitati. Aceasta prima lucrare din proiect este un eseu expozitiv al conceptiilor lui Kit Fine despre semnificatie, adoptand aceasta pozitie relationista despre semnificatia variabilelor individuale sub atribuiri de valori 9i despre semnificatia numelor in cadrul unei extinderi relationiste a sintaxei ' 9i semanticii unui limbaj de ordinul intai cu i~entitate. Eseul este articulat in jurul urmatoarelor trei notiuni care constituie e 9afodajul argumentarii: (i)

problemele pe care le abordeaza programul relationist-seman tic; (ii) conceptia relationist-semantica despre nume 9i variabile (conceptia lui Kit Fine); (iii) diagnosticul 9i solutia semantic-relationiste ale problemelor in cauza. Scopul intregului program este de a explica cum anume aceasta idee a ,,relationismului semantic" ne da o solutie la cateva puzzle-uri profunde din filosofia limbaJ·ului si a mintii - antinomia variabilelor a lui ' ' Russell, puzzle-ul lui Frege 9i puzzle-ul lui Kripke despre

176

LUM! ALE GANDIRII

crezare/opinare. Totodata, programul apara ,,referentialismul" in filosofia limbajului; Fine sustine ca relatiile semantice care trebuie adaugate valorilor intrinseci atribuite de teoria noastra semantica, indeosebi relatia pe care el o nume~te ,,coordonare", pot sa asigure multe dintre beneficiile sensurilor fregeene. Un referentialism relationist ,,poate sa asigure multe dintre avantajele pozitiei fregeene fara a se angaja fata de existenta sensului" (Fine, 2009, p. 5). Ideea principala este urmatoarea: ,,Faptul ca doua enunturi spun acela~i lucru nu este in intregime o chestiune care depinde de caracterul lor semantic intrinsec; faptul acesta poate sa depinda ~i de relatiile semantice dintre enunturi sau dintre partile lor, care nu sunt reductibile la acele caracteristici" (ibidem, p. 3). Pentru a obtine o imagine clara a motivarii introducerii relationismului semantic, sa consideram o versiune a puzzle-ului lui Frege cu privire la enunturi de identitate. Sa luam doua nume coreferentiale - sa zicem ,,Cicero" ~i ,,Tullius" - ~i sa consideram propozitiile de identitate (i) Cicero = Cicero (ii) Cicero = Tullius. Puzzle-ul lui Frege decurge din urmatoarele consideratii (semiintuitive): (1) Exista o diferenta semantica intuitiva intre cele '

doua propozitii de identitate considerate mai sus: (i) Cicero = Cicero si , (ii) Cicero = Tullius. (2) Daca exista o diferenta semantica intre (i) ~i (ii), atunci exista o diferenta semantica intre numele ,,Cicero" ~i ,,Tullius".

NOi PERSPECTIVE ASUPRA COMPOZITIONALITA'.fII

177

(3) Daca exista o diferenta semantica intre numele ,,Cicero" f;li ,,Tullius", atunci exista o diferenta referentiala intre nume. ' (4) Totuf;li, nu exista nici o diferenta referentiala intre cele doua nume! (cf. ibidem, pp. 34-37). Puzzle-ul semantic al propozitiilor de identitate se bazeaza pe urmatoarele asumptii: la Diferenfa cognitiva: Cele doua propozitii de identitate sunt diferite din punct de vedere cognitiv; lb Legatura cognitiva: Daca cele doua propozitii de identitate sunt diferite din punct de vedere cognitiv, atunci ele sunt diferite din punct de vedere semantic; [1 Diferenfa semantica: Cele doua propozitii de identitate sunt diferite din punct de vedere semantic.] 2 Compozifionalitatea: Daca propozitiile sunt diferite din punct de vedere semantic, atunci numele ,,Cicero" f;li ,,Tullius" sunt diferite din punct de vedere semantic; 3 Legatura referenfiala: Daca numele ,,Cicero"¢ ,,Tullius" sunt diferite din punct de vedere semantic, atunci ele sunt diferite din punct de vedere referential; 4 Identitatea referenfiala: Numele ,,Cicero" f;li ,,Tullius" nu sunt diferite din punct de vedere referential (ibidem). Af;ladar, acest puzzle ne arata ca cele patru asumptii sunt inconsistente luate impreuna f;li ca trebuie sa renuntam eel putin la una dintre ele. Desigur, provocarea este sa decidem la care dintre ele si de ce. ' in studiile f;li lucrarile consacrate acestei probleme au existat doua raspunsuri principale: fregean f;li referentialist. Ambele accepta compozifionalitatea f;li identitatea referenfiala.

178

LUMI ALE GANDIRII

Fregeenii accepta diferenta semantica dintre (i) ~i (ii); ei resping legatura referenfiala prin introducerea celebrei distinctii intre sens si daca doua nume sunt , ' referinta: ' diferite din punct de vedere semantic, nu rezulta ca ele sunt diferite din punct de vedere referential. Referentiali~tii accepta legatura referenfiala; ei resping diferenfa semantica: nu exista nici o diferenta semantica intre (i) ~i (ii). Nimeni nu se indoie~te de (4) - identitatea referenfiala. Cercetarea actuala asupra puzzle-ului lui Frege a ajuns in impas, deoarece dialectica argumentarii sprijina un set de argumente puternice ~i intuitii fregeene in favoarea diferenfei semantice, iar o alta strategie argumentativa sprijina un alt set de argumente intuitive puternice milliene in favoarea legaturii referenfiale. :;,i pare sa fie un fapt greu de depa~it ca nu exista nici o cale evidenta de a alege intre ele. Tocmai de aceea cred ca a gasi o solutie acestui conflict filosofic ~i a oferi o explicatie pentru ambele seturi de intuitii, fiecare justificat in propriul sau fel, intr-o maniera unitara, este principala sarcina a unei teorii filosofice semantice generale. Conceptiile noi ~i originale ale lui Kit Fine cu privire la semnificatie, denumite relafionism semantic (2009), imi par tipul de abordare de care avem nevoie aici. Ideea de baza a conceptiei relationist-semantice este ca pot exista relatii reprezentationale sau semantice ireductibile intre expresii sau elemente ale gandirii, adica relatii care nu sunt reductibile la trasaturile semantice intrinseci ale expresiilor sau ale elementelor de gandire insele, intre care se stabilesc aceste relatii. ' Relationismul semantic motiveaza punctul de vedere ca trebuie sa renuntam la (2). Adica trebuie sa ne dispensam de compozitionalitate (de fapt, de o versiune nerafinata a acestui principiu). In general, aceasta optiune .

NOI PERSPECTIVE ASUPRA COMPOZI'fIONALITA'fII

179

este perceputa ca un pret uria~ de platit. Totu~i, Fine argumenteaza convingator ca exista ~i un beneficiu, daca ne hotaram sa facem aceasta mi~care, anume ca relationismul semantic incorporeaza seturile de intuitii care ii separa pe fregeeni de referentiali~ti; caci atunci, abordand puzzle-ul lui Frege despre propozitiile de identitate, putem retine diferenta cognitiva (a~a cum fac fregeenii) ~i legatura referentiala (a~a cum fac referentiali~tii). Dar in ce anume rezida respingerea Compozitionalitatii? in a sustine conceptia ca exista o diferenta semantica intre cele doua propozitii de identitate, chiar daca nu exista nici o diferenta semantica intre cele doua nume coreferentiale. A~adar, de fapt, nu vom respinge ideea generala a unei semantici compozitionale. Totu~i, a~a-numita componenta intrinsecalista a Compozitionalitatii, a carei cerinta este sa nu existe nici o diferenta in relatiile ' ' ' semantice fara o diferenta in trasaturile caracteristice semantice, e~ueaza. in finalul acestei mi~cari argumentative, relationismul semantic respinge intrinsecalismul, ~i nu compozitionalitatea ca atare. Este momentul pentru cateva detalii privind modul cum functioneaza acest mecanism. Relationistii semantici ' ' ' accepta (impreuna cu fregeenii) ca exista o diferenta semantica intre cele doua propozitii de identitate. Ei blocheaza inferenta pe care o garanteaza Compozitionalitatea, care ne cere sa acceptam ca, din moment ce exista o diferenta semantica intre propozitii, ar trebui sa existe ~i o diferenta semantica intre nume. in loc de aceasta, inferenta pe care o putem sustine in mod valid este ca exista o diferenta semantica intre perechile de nume . ", ,, C.1cero" ~1. ,, C.1cero", ,,Tull.1us". ,, C1cero Sa existe oare un temei mai profund pentru a sprijini aceasta conceptie cu privire la semnificatia numelor? in acest punct este important sa aruncam o privire la un

180

LUMI ALE GANDIRII

fenomen semantic similar, care implica variabilele unui limbaj de ordinul intai. Avem aici o analogie cu puzzle-ul lui Russell despre variabile. Acest puzzle apare pe baza urmatoarelor consideratii: rolul semantic pe care il au doua variabile distincte in doua expresii distincte, sa zicem ,,x > 0" ~i ,,y > 0", este acela~i; pe de alta parte, rolul semantic pe care il au cele doua variabile intr-o singura expresie, sa zicem ,,x > y", este unul diferit, din moment ce ,,x > x" ar fi un enunt foarte diferit. Fine pune urmatorul diagnostic acestei situatii: ,,intr-adevar, s-ar parea ca este esential pentru rolul semantic al expresiei luate ca un intreg ca ea sa contina doua variabile distincte, ~i nu doua ocurente ale aceleia~i variabile, ~i se poate prezuma ca aceasta se intampla pentru ca rolurile variabilelor distincte nu sunt identice" (Fine, 2009, p. 7). Care este raspunsul lui Fine? El respinge ideea ca sistemele semantice cunoscute astazi (abordarile ,,instantiala", ,,algebrica" ~i ,,tarskiana") sunt adecvate pentru logica predicatelor ~i gase~te o modalitate de a permite oricaror doua variabile x ~i y sa aiba acela~i rol semantic ~i sa nege ca perechi de variabile (x, x) ~i (x, y) au intotdeauna acela~i rol semantic. Ideea acestei semantici relationiste este urmatoarea: rolul semantic al unei variabile individuale este dat de domeniul de valori pe care le poate lua variabila; totu~i, aceasta nu va da un raspuns la problema daca mai multe variabile pot sa ia orice valoare impreuna. Aceasta cere o specificare independenta. In timp ce fiecare dintre variabilele x ~i y poate lua orice valoare din domeniu, s-ar putea ca ambele variabile sa ia sau sa nu ia orice valoare particulara in mod simultan. Dar atunci cum anume vom solutiona aceasta problema? Iata raspunsul lui Fine: ,,Trebuie sa permitem

NOI PERSPECTIVE ASUPRA COMPOZI'fIONALITA'fII

181

ca oricare doua variabile sa fie identice din punct de vedere semantic, chiar daca perechi de variabile identice ~i de variabile distincte sunt diferite din punct de vedere semantic; ~i trebuie, in general, sa fim deschi~i fata de posibilitatea ca semnificatia expresiilor unui limbaj sa fie data in termenii relatiilor semantice pe care le au acestea intre ele" (ibidem, p. 24). Avand aceasta explicatie in fundal, devine clar ca, in conceptia lui Fine, urmatoarele doua teze sunt compatibile: (Identitatea semantica) nu exista nici o diferenta intercontextuala, in ceea ce prive~te rolul semantic, intre variabilele x ~i y; (Diferenta semantica) exista o diferenta intercontextuala, in ceea ce prive~te rolul semantic, intre perechea de variabile (x, y) ~i perechea (x, x). Dar atunci se ridica urmatoarea intrebare: nu ar trebui sa existe o diferenta, in sensul intercontextual, intre x ~i y? Iar raspunsul este afirmativ, dar numai daca a~a-numita doctrina a ,,intrinsecalismului semantic" este corecta ~i in privinta variabilelor. Potriv'it acestui punct de vedere, nu poate exista nici o diferenta in privinta relatiilor semantice fara sa existe o diferenta in privinta trasaturilor semantice intrinseci. Toate diferentele de semnificatie trebuie sa fie atribuibile diferentelor intrinseci. Totu~i, Fine respinge intrinsecalismul semantic ~i in ceea ce prive~te variabilele. Astfel, in plus fata de specificarea valorilor pe care le poate lua fiecare variabila individuala daca este considerata de sine statatoare, trebuie sa se specifice ~i care sunt valorile pe care le pot lua mai multe variabile daca sunt considerate impreuna. A~adar, o idee esentiala a relationismului semantic este ca din specificarea unui domeniu de valori pentru variabilele individuale nu rezulta

182

LUMI ALE GANDIRII

care sunt valorile pe care le pot lua variabilele in mod simultan. Dar daca lucrurile stau a~a, atunci este clar ca doctrina intrinsecalista - nici o diferen{a in rela{ii semantice fara o diferenta Si , in trasaturi semantice - va esua. , , aceasta deoarece trasaturile semantice intrinseci ale oricaror doua variabile vor fi identice - vor fi date, de fapt, de specificarea domeniului lor in care iau valori -, in timp ce trasaturile semantice intrinseci ale perechilor, sa zicem, (x 1 , x 2 ) ~i (x 1 , x 1 ) vor fi diferite, deoarece prima pereche va asuma orice pereche de valori din domeniul dat, in timp ce a doua pereche nu va asuma decat perechi identice de valori. Daca suntem informa{i doar in legatura cu trasaturile semantice intrinseci pe care le au doua variabile, nu vom putea spune a~adar daca ele asuma valorile lor in mod independent una fa{a de alta (daca ele sunt distincte) sau daca asuma intotdeauna aceeasi , valoare (daca cele doua variabile sunt ocurente , ale aceluia~i tip de variabila) (ibidem). Morala rela{ionista ~i antiintrinsecalista generala ce se desprinde din aceasta analiza este ca numai renun{and la doctrina intrinsecalista, indiferent cat de plauzibila pare sa fie aceasta in mod ini{ial, va fi rezolvata antinomia variabilelor a lui Russell. Prin urmare, trebuie sa admitem ca oricare doua variabile vor fi identice din punct de vedere semantic chiar daca perechi de variabile identice, respectiv perechi de variabile diferite sunt diferite semantic; ~i, in general, trebuie sa fim deschi~i fa{a de posibilitatea ca semnifica{ia expresiilor unui limbaj sa fie data in termenii relatiilor lor semantice (ibidem). Exista situatii , , cand lucrurile pot fi distinse unele de altele doar in termenii rela{iilor pe care le au intre ele, ~i nu doar in termenii trasaturilor lor intrinseci.

NOI PERSPECTIVE ASUPRA COMPOZI'fIONALITA'].'II

183

Aceasta discutie semantica i;;i filosofica aduce cu sine o noua conceptie relationala despre variabile i;;i o noua semantica relationala pentru limbajul logicii de ordinul intai. 'felul semanticii, ai;;a cum este conceput acesta in mod standard, este de a atribui o valoare semantica pentru fiecare expresie semnificativa a limbajului pe care il consideram. 'felul semanticii relationale este acela de a atribui o conexiune semantica fiecarui i;;ir de expresii. Conexiunea este menita se incapsuleze (i) trasaturile semantice ale fiecarei expresii individuale i;;i (ii) relatiile semantice dintre expresii. Conexiunile semantice inlocuiesc valorile semantice drept obiecte principale ale cercetarii semantice. Notiunea de conexiune semantica ' este o generalizare a notiunii de domeniu de valori pentru o variabila, adica a unui set de valori pe care le poate lua variabila. Noua abordare cere anumite revizuiri fundamentale in formularea sintaxei i;;i a semanticii: (1) Obiectul sintactic pe care il evaluam este un i;;ir coordonat de expresii; avem nevoie de o schema de coordonare care indica cand anume doua ocurente libere ale aceleiai;;i variabile trebuie sa fie coordonate. (2) Reajustarea sintactica are consecinte pe plan semantic: in loc de a cere ca toate ocurentele aceleiai;;i variabile sa primeasca aceeai;;i valoare, trebuie sa cerem doar ca ele sa primeasca aceeai;;i valoare atunci cand sunt coordonate. Astfel, coordonarea trebuie definita atat la nivel sintactic, cat i;;i la nivel semantic. Una dintre consecintele cruciale ale acestei revizuiri fundamentale este ca instante ale aceleiai;;i variabile-tip, care nu sunt coordonate, pot sa primeasca valori semantice

184

LUMI ALE GANDIRII

diferite intr-o anumita evaluare - variabilele coordonate primesc aceeai;li valoare, in timp ce alte ocurente ale aceluiai;li tip de variabila, daca exista vreunele, care nu sunt coordonate intre ele, pot lua valori diferite. Dar acum, dupa ce am operat aceasta analogie intre nume i;li variabile, problema care se pune este urmatoarea: putem folosi conceptia relationist-semantica cu privire la variabile drept analogie pentru a dezvolta, in mod similar, o semantica pentru nume? In trecerea de la variabile la nume exista totui;li un obstacol major! Intre variabile i;li nume exista o diferenta cruciala: in cazul variabilelor, x f?i x iau valori coordonate; variabilele x f?i y iau valori independente una de cealalta. Pe de alta parte, in cazul numelor, rolul semantic al fiecarui nume coreferential este deja fixat f?i, de aceea, ,,coordonare" f?i ,,independenta" nu-f?i gasesc locul corespunzator aici. Daca exista o modalitate ca relationsimul semantic sa functioneze pentru nume, atunci, in acel caz, trebuie sa avem urmatoarea situatie: asumptia referentialista, aceea ca nu exista nici o diferenta semantica intre numele ,,Cicero" f?i ,,Tullius", trebuie sa fie compatibila cu existenta unei diferente semantice intre perechile de nume ,,Cicero", ,,Cicero" f?i ,,Cicero", ,,Tullius". Pentru a da o explicatie acestui fapt, relationif?tii semantici vor trebui sa respinga un principiu brut al compozitionalitatii f?i in privinta numelor, anume acela care incorporeaza intrinsecalitatea f?i, drept urmare, sa argumenteze ca o diferenta semantica intre perechile de nume nu este necesar sa implice o diferenta semantica intre numele insele. Dar care ar fi ratiunea unei asemenea respingeri? Pentru ca diferenta de semnificatie dintre cele doua propozitii de identitate sa existe, trebuie sa existe o relatie

NOI PERSPECTIVE ASUPRA COMPOZI'fIONALITA':fII

185

semantica intre ,,Cicero" ~i ,,Cicero" care sa nu existe intre ,,Cicero" ~i ,,Tullius". Este remarcabil ca aceasta proprietate a relatiei semantice per se nu este intemeiata intr-o diferenta intrinseca intre numele insele, caci o astfel de diferenta nu exista. Sugestia lui Kit Fine este sa se faca o diferenta intre perechea de nume ,,Cicero", ,,Cicero" ~i perechea ,,Cicero", ,,Tullius" pe urmatoarele doua directii: (i) in primul caz, perechea de nume ,,Cicero", ,,Cicero" reprezinta obiectul atat ca fiind identic (as being the same), cat ~i ca identic (as the same); (ii) in al doilea caz, perechea de nume ,,Cicero", ,,Tullius" reprezinta obiectul doar ca fiind identic (as being the same), dar nu ~i ca identic (as the same). Acum se va pune intrebarea: cand anume o pereche de nume reprezinta obiectul ca identic (as the same)? Raspunsul pare sa fie ca, in primul caz, spre deosebire de al doilea, este chiar o parte a modului in care numele reprezinta obiectele lor faptul ca obiectul trebµie sa fie unul ~i acelai;,i. in primul caz, este o cerinta semantica puternica faptul ca ,,Cicero" i;,i ,,Cicero" sunt coreferentiale. in al doilea caz, totui;,i, nu este decat un fapt ca ,,Cicero" ~i ,,Tullius" sunt coreferentiale. Primul caz este mai puternic decat al doilea. Se sugereaza ca o pereche de nume reprezinta obiectul ca identic (as the same) cand relatia care se stabile~te intre cele doua nume din pereche este de ai;,a natura incat ele corefera in mod strict (o cerinta semantica pentru ca referinta lor sa fie aceea~i). Ai;,adar, pentru ca doua nume sa reprezinte un obiect ca identic (as the same), trebuie ca acele doua nume sa corefere in mod strict. Doua nume corefera in mod strict daca este un fapt semantic ca ele corefera.

186

LUMI ALE GA.NDIRII

Sa rezumam toata aceasta discutie. Doua expresii vor reprezenta un obiect ca identic (as the same) daca este un fapt semantic ca ele reprezinta acela~i obiect. Avem acum o explicatie relationist-seniantica a puzzle-ului lui Frege: in general, exista o incompatibilitate intre reprezentarea obiectelor in mod informativ ca fiind identice (as being the same) ~i reprezentarea lor ca identice (as the same). Chiar daca nu exista nici o diferenta semantica intre ,,Cicero" ~i ,,Tullius", exista o diferenta semantica intre perechile de nume ,,Cicero", ,,Cicero" ~i, respectiv, ,,Cicero", ,,Tullius". Numai in prima pereche numele corefera in mod strict, in virtutea unui fapt semantic, in timp ce in a doua pereche ele corefera in virtutea modului in care sunt lucrurile. In aceasta lucrare am fost interesat de aspectele relationale ale reprezentarii in ~i prin limbaj. Totu~i, relationsimul semantic este un cadru teoretic general, caci, a~a cum exista relatii semantice intre expresii care nu urmeaza a fi intelese in termenii trasaturilor lor ' semantice intrinseci, tot a~a exista relatii reprezentationale intre constituentii gandirii, care nu urmeaza a fi intelese in termenii trasaturilor lor reprezentationale intrinseci. Aparatul relationismului semantic al continuturilor coordonate este aplicabil in domeniul gandirii - la credinte (opinii), cunoa~tere, intentie etc. - tot a~a cum se intampla in domeniul limbajului. Numai prin adoptarea cadrului explicativ relationist puzzle-urile pot fi rezolvate in interiorul unui cadru referentialist. '

9

,,Expresiile obi~nuite nu au o logica exacta si sistematica". ' Remarci asupra contributiilor lui P.F. Strawson la teoria logicii 1 Sa pornim de la imaginea de ansamblu. Contributiile originale ale lui Strawson la dezvoltarea teoriei logice constau, in mare vorbind, in apararea unei pozitii antiformaliste si , a unei atitudini critice fata , de adecvarea aplicarii metodelor formale de analiza logica la limbajul obi~nuit (natural). In epoca de aur a logicii matematice, Strawson dezvolta o conceptie polemica fata de logica formala standard, articuland o viziune asupra genului de logica potrivit pentru intelegerea functionarii limbajului natural care este motivata de contrastul real dintre logica formala (matematica) ~i logica discursului obi~nuit. Cel mai bun punct de pornire pentru prezentarea ~i intelegerea conceptiilor sale despre aceste chestiuni este capitolul ,,Two Kinds of Logic" din Introduction to Logical Theory (1952). In aceasta lucrare, Strawson descrie ~i evalueaza limitele metodelor formale in logica in privinta aplicarii lor la limbajul natural - prin 1. Publicat initial cu titlul ,,Ordinary Expressions Have No Exact and Systematic Logic. Some Remarks on Strawson's Contributions to Logical Theory", Organon F, vol. 16 (2009), nr. 4, pp. 542-551.

188

LUMI ALE GANDIRII

comparatie cu analiza sistematica, de!;li nonformala, a discursului obi!;lnuit. Al doilea gen de logica pe care Strawson ii apara !;li ii dezvolta se deosebe!;lte de logica formala, deductiva, care i!;li are originile in opera lui Aristotel !;li care s-a implinit in vremea noastra in lucrarile lui Frege, Russell, Whitehead, Hilbert, Godel, Tarski, Quine, Kripke !;li ale altor filosofi !;li logicieni de orientare sau inspiratie matematica. Totu!;li, este important de subliniat !;li retinut ca prin toate acestea Strawson nu are in vedere o atitudine condescendenta sau chiar dispretuitoare fata de logica formala. Noul sau tip de logica nu este nici logica inductiva a filosofilor-oameni de !;ltiinta de orientare empirista, nici genul abductiv de rationare propus de pragmati!;ltii timpurii. Strawson are ca scop dezvoltarea unei logici a discursului sau a utilizarii limbajului obi!;lnuit. Prin urmare, el impartaf;le~te de fapt o conceptie mai ampla cu privire la domeniul de cuprindere al logicii. "lmpreuna cu studiul logicii formale ~i suprapunandu-se acestora, avem un alt studiu: studiul trasaturilor logice ale vorbirii obi~nuite. Cel de-al doilea studiu poate sa arunce lumina asupra celui dintai ~i poate fi clarificat sau facut obscur de catre eel dintai." (Strawson, 1952, p. 231) Introduction to Logical Theory ([LT) urmare~te sa ofere o conceptie mai profunda asupra relatiilor dintre cele doua genuri de logica. Morala cea mai generala ~i importanta pe care putem sa o extragem din acest studiu este ca ,,simplele relatii deductive nu sunt singurul gen pe care trebuie sa ii avem in vedere daca vrem sa intelegem functionarea logica a limbajului" (ibidem). Dar care sa fie ratiunea profunda pentru inadecvarea vechii ~i noii logici deductive fata de a~teptarile noastre rezonabile in privinta a ceea ce trebuie sa ne ofere logica in calitate de canon al gandirii rationale ~i al

"EXPRESIILE OBif;lNUITE NU AU O LOGICA EXACTA f;ll SISTEMATICA" 189

rationarii in limbajul obii;muit? Ce anume ii lipse~te logicii deductive, care este infuzata cu ,,reguli ale implicatiei logice deductive"? Noul gen de logica pentru utilizarea limbajului obi~nuit ar trebui sa ,,complementeze", potrivit lui Strawson, vechea logica cu ,,reguli caracteristice de referire sau de desemnare" la diverse obiecte. Pentru filosof, o logica ce consta numai in reguli ale implicatiei deductive necesare nu poate fi completa in raport cu puterea ~i capacitatile expresive ale utilizarii limbajului natural. Ce este inadecvat a~adar in procedurile formale cand acestea sunt aplicate la utilizarile limbajului natural? Argumentul lui Strawson este urmatorul: subiectul general de studiu ~i obiectul de analiza al logicii formale sunt conectate in mod esential de limbajul natural ~i tocmai de aceea dezvoltarile formale caracteristice diferitelor sisteme de logica matematica ~i de logici filosofice de inspiratie ~i orientare matematica nu ar trebui sa piarda legatura cu utilizarile obi~nuite ale limbajului natural. Din moment ce logica este preocupata de mecanismele transmiterii necesare a adevarului de la premisele la concluzia unui argument dat, ~i din moment ce exista o legatura intima intre adevar ~i semnificatie, ar trebui ca logica sa tina seama ~i de semnificatiile premiselor ~i concluziilor argumentelor (prin regulile de referire sau de desemnare). Prin urmare, un sistem adecvat de logica pentru limbajul obi~nuit trebuie sa contina reguli de constituire a semnificatiilor acelor enunturi. In mare, trecerea de la vechiul gen la noul gen de logica se prezinta in felul urmator: subiectul de studiu al logicii este in mod esential conectat la utilizarile limbajului natural; preocuparea cardinala a logicii trebuie sa fie modalitatea in care adevarul se transmite de la premisele la concluzia unui argument dat; dar ceea ce este adevarat sau fals

190

LUM! ALE GANDIRII

este o utilizare particulara a unei propozitii declarative; prin urmare, logica trebuie sa se ocupe de propozitii declarative a~a cum sunt ele utilizate in ocazii particulare; toate acestea impun norma rationala ca regulile implicatiei necesare ale genului de logica traditionala sa fie complementate prin reguli de referire care guverneaza utilizarea limbajului obi~nuit. In consecinta, acest gen nou de analiza logica trebuie sa recunoasca ~i sa tina seama de mai multe dimensiuni ale limbajului natural decat trebuie sa ia in considerare ~i este pregatit sa accepte aparatul formal al vechii logici deductive ~i trebuie, totodata, sa imbogateasca instrumentarul analizei formale cu tehnici ~i metode pe care nu le folosim in logica formala. ,,Imaginea logica completa" care va face pe deplin dreptate limbajului obi~nuit va emerge din aceasta suplimentare a regulilor implicatiei necesare, caracteristice logicii formale de orientare matematica, cu aceste noi reguli ale referintei. !TL este o provocare complexa ~i totodata subtila, pe care un filosof al limbajului obi~nuit o ridica fata de limitele formalizarii logice. Strawson sesizeaza atat meritele, cat ~i limitele relative ale ambelor intreprinderi logice: ,,Ceea ce nu vom afla in rezultatele noastre [ale analizei logice ale discursului obi~nuit, n.m.] este acea distinctie a elegantei ce caracterizeaza constructiile logicii formale. Cu toate acestea, nu este adevarat ca logica discursului obi~nuit nu ofera un domeniu de studiu intelectual fara egal ca bogatie, complexitate ~i putere de absorbtie" (ibidem, p. 232). Este momentul sa focalizam discutia si sa cercetam ' ' mai indeaproape acest subiect. Mai intai, sa evocam succint telurile ~i continutul principal ale cartii lui Strawson. !TL are trei scopuri principale:

"EXPRESIILE OBI~NUITE NU AU O LOGICA EXACTA ~I SISTEMATICA" 191

sa prezinte cititorului elementele introductive ale logicii formale; (ii) sa ofere o analiza adecvata a principalelor concepte ale filosofiei logicii, in special conceptului de implicatie necesara (entailment); (iii) sa evalueze in ce masura instrumentele si metodele ' logicii formale sunt adecvate sarcinii de a reda semnificatiile expresiilor limbajului natural. (i)

Partile cartii care urmaresc primele doua scopuri sunt in mare masura invechite; exista astazi multe manuale 9i tratate de logica ce ofera o abordare completa atat a teoriei modelelor (a semanticii), cat 9i a teoriei demonstratiei pentru logica de ordinul intai 9i pentru eel putin unele notiuni 9i rezultate de baza ale metalogicii. Totu 9i ultimul scop este eel care furnizeaza ITL aerul specific ce face ca studiul acestui tratat sa fie de interes 9i astazi. 1;,i tot el generalizeaza punctul nodal dezvoltat de Strawson in celebrul sau raspuns la teoria lui Russell despre descriptiile definite singulare. Sloganul din titlul eseului de fata, anume ,,expresiile obi 9nuite nu au o logica exacta 9i sistematica" (ibidem, p. 57), incapsuleaza atitudinea generala 9i orientarea lui Strawson. Pentru a intelege ce anume are in vedere Strawson, trebuie sa prezentam cateva elemente de fundal. P.F. Strawson concepe sarcina principala a logicii formale ca fiind aceea de a formula multimi de reguli generale de inferenta ale tipurilor de implicatii. Dar aceasta mi 9care introduce deja o divergenta intre regulile logicii formale pentru anumite expresii, care sunt socotite constante logice in limbajul avut in vedere, 9i logica omoloagelor acestor expresii din limbajul natural. Omoloagele din limbajul natural ale expresiilor din limbajul formal pot avea utilizari naturale 9i fire 9ti care se afla in conflict

192

LUMI ALE Gi\NDIRII

cu regulile logicianului. Care sa fie atunci, in aceasta situatie, diagnosticul corect? Strawson face urmatorul comentariu: ,,Aceasta nu inseamna ca regulile logicianului sunt incorecte ~i nici ca limbajul obi~nuit este inconsistent. Aceasta inseamna, pur ~i simplu, ca unui cuvant care are utilizari logice diferite in vorbirea obi~nuita i se poate atribui o unica utilizare standard logica in regulile logicianului" (ibidem, p. 56). A~adar sloganul ar putea insemna ca nu este posibila epuizarea bogatiei sensurilor transmise de expresiile limbajului natural in diferite contexte ale discursului obi~nuit printr-o atribuire de semnificatii cu un caracter abstract, care este guvernata de norme ale logicianului formalist. Bogatia limbajului vernacular nu poate fi in totalitate absorbita de parafrazele frugale ale notatiilor logice canonice. Dar lucrurile iau o intorsatura ~i mai proasta: prapastia dintre semnificatiile constantelor logice, a~a cum sunt acestea tratate de regulile logicianului, ~i prezumtivele lor echivalente din limbajul natural se casca din ce in ce mai mult ca urmare a impulsului legitim al logicianului formalist catre sistem ~i generalitate. Forta motivanta care a propulsat logica formala chiar de la inceputurile sale, eel putin ca un domeniu de studiu modern, matematic, a fost aceea de a cauta cateva principii formale care, atunci cand ar fi aplicate unui numar mic de forme alese initial de inferente valide, ar produce alte forme valide de inferente, in mod ideal pe toate ~i numai pe acele forme de inferente valide. Dar in acest ideal sta la panda pericolul ca limbajele logicii formale sa nu mai fie in mod adecvat conectate cu interpretarile lor din limbajul natural. Iar conexiunea originala dintre expresiile idiomatice ~i omoloagele lor formale, care are drept motivatie primordiala ca ultimele

,,EXPRESIILE OBI$NUITE NU AU O LOGICA EXACTA $I SISTEMATICA" 193

sa codifice relatiile logice care se pot stabili intre cele dintai, sa fie, in felul acesta, sever avariata sau chiar rupta. Strawson comenteaza: l;,i acest ideal al sistematizarii a influentat cat se poate de profund dezvoltarea moderna a logicii; a tat de profund, incat conceptia originala doar a codificarii celor mai generale principii la care apelam pentru a realiza evaluarile noastre logice s-a pierdut aproape in totalitate din vedere. Caci expresiilor vorbirii obii;muite, cum ar fi ,,daca", ,,~i", ,,nu", ,,unii", ,,sau", care figureaza in mod proeminent drept constante logice in patternurile inferentionale ale logicienilor timpurii, le lipsesc, atunci cand sunt folosite in mod obi~nuit, nu numai stabilitatea, ci ~i simplitatea semnificatiei care le-ar face candidatele ideale pentru rolurile de constante in sistemele logice dezirabile acum (ibidem, p. 57).

Constantele logice formale au, ca sa zicem a~a, propria lor viata. Lor li se atribuie genurile de semnificatii cerute de nevoile sistemelor formale. ~i pierd, treptat; contactul cu bogatia ~i varietatea semnificatiilor prezumtivelor lor omoloage din limbajul natural. Logicianul formalist cauta o logica exacta ~i sistematica a acestor constante. Totu~i, metoda sa este sever limitata din exterior, pentru ca nu poate da logica exacta ~i sistematica a expresiilor vorbirii cotidiene; deoarece aceste expresii nu au o logica exacta ~i sistematica. Ceea ce poate face - ~i chiar face - logicianul nostru formalist este sa conceapa numeroase reguli care sa satisfaca cerintele sale ~i, in acela~i timp, chiar daca nu face pe deplin dreptate complexitatilor limbajului obi~nuit ~i chiar se abate de la el in multe feluri, se intersecteaza totu~i cu utilizarile obi~nuite in unele puncte vitale (cf. ibidem).

194

LUMI ALE GANDIRII

Ai;,a incat, revenind la sloganul ,,Expresiile obii;,nuite nu au o logica exacta i;,i sistematica", putem vedea ca sloganul insui;;i nu are o semnificatie unica i;;i precisa. Caci poate insemna oricare dintre urmatoarele: (i) expresiile sunt ambigue, sau (ii) expresiile sunt vagi, sau (iii) expresiile sunt atat de bogate in semnificatii i;,i atat de fluide in caracterul lor intercorelat, incat ele nu pot, in principiu, sa fie absorbite de regulile logicii formale. Urmarind cu atentie exemplele i;,i comentariile lui Strawson, am putea spune ca el se refera la optiunea legata de bogatia limbajului obii;,nuit; totui;;i, exemplele lasa deschisa posibilitatea de a considera i;,i optiunea ambiguitatii. In acest punct, este de dorit sa facem un inventar al diferitelor modalitati in care, potrivit lui Strawson, limbajul obii;;nuit, ai;;a cum este folosit, este divergent in mod substantial fata de limbajul portretizat prin notatiile canonice (formele logice) ale limbajului de ordinul intai interpretat. Recenzia critica a lui Quine, ,,Mr. Strawson on Logical Theory", este extrem de utila din aceasta perspectiva. In lucrarea sa, Quine subliniaza clar i;,i convingator punctele tari i;,i slabiciunile abordarii critice a lui Strawson fata de metodele formale ale logicii, ai;;a cum sunt ele aplicate limbajului natural. Inventarierea acestor puncte atat de interesante i;,i importante ale contributiilor lui Strawson poate fi rezumata in felul urmator: (i)

Teza relatiei mai multe-la-mai putine. Exista multe utilizari ale expresiilor limbajului obii;;nuit care sunt puse in corespondenta cu foarte putine forme ale limbajului formal. (ii) Teza lipsei de paralelism dintre conectorii limbajului obii;,nuit i;,i omologii lor formali. Vocabularul logic are utilizari obii;,nuite care nu corespund nici unei

,,EXPRESIILE OBI$NUITE NU AU O LOGICA. EXACTA. $I SISTEMATICA." 195

legi logice clasice care sa guverneze itemii logici corespunzatori. Astfel, se poate observa foarte Uf;JOr ca nu exista nici o corespondenta directa intre constantele verifunctionale f;Ji cuvintele obif;Jnuite pe care constantele ar urma sa le codifice. Pentru a da numai cateva exemple, sa ne gandim la cazurile in care identificam pe ,,f;Ji" cu ,,&" f;Ji, respectiv, pe ,,daca ... atunci ... " cu ,,-". Strawson semnaleaza ca unele dintre acestea sunt doar inf;Jelatoare, in timp ce altele sunt de-a dreptul gref;Jite. Iata, in cele ce urmeaza, diagnosticul mai general al lui Strawson formulat cu privire la conjunctia ,,f;Ji": Vom fi indreptatiti sa spunem ca o asemenea identificare este cu desavar~ire gre~ita ori de cate ori descoperim ca o conjunctie obi~nuita, in utilizarea sa standard sau primara, nu se conformeaza unei reguli logice valabile pentru constanta verifunctionala cu care cea dintai este identificata ~i, de asemenea, ori de cate ori descoperim, in mod convers, cum constanta verifuncFonala nu se conformeaza unei reguli logice valabile pentru conjunctia obi~nuita, in utilizarea sa standard sau primara. Dar vom afla, totodata, ca pana ~i cele mai eronate identificari de acest fel au o noima a lor: vom descoperi nu numai un anumit grad de paralelism formal [ ... ], ci ~i un grad de interpretare a semnificatiilor, a expresiilor interpretate ale sistemului, respectiv ale vorbirii obi~nuite. Desigur, nu am putea descoperi pe cea din urma fara a o descoperi ~i pe cea dintai (ibidem, p. 78).

Af;ladar, ce anume este gref;Jit la identificarea lui ,,f;Ji" cu ,,&" este ca in limbajul natural ,,f;Ji" poate realiza sarcini pe care ,,&" nu le poate indeplini in limbajul formal interpretat corespunzator. De pilda, poate fi folosit in maniera colectiva pentru a cupla substantive, adjective

196

LUMI ALE GANDIRII

ori adverbe, in timp ce ,,&" poate fi folosit doar pentru a coordona enunturi separate. De asemenea, ,,i;li" poate interveni in constituirea unui context care furnizeaza informatii despre ordinea temporala, in timp ce ,,&" nu are, de obicei, aceasta valoare temporala. (iii) Teza golurilor de valorizare (truth-value gaps). Lipsa paralelismului dintre ,,daca ... atunci ... " i;li ,,-t'' este chiar mai pregnanta. Aceasta divergenta ilustreaza totodata ceea ce a ajuns sa fie desemnat prin ,,goluri de valorizare". Definitia formala uzuala pentru ,,-t'' in calitate de conector verifunctional (care face ca o propozitie sa fie adevarata daca i;li numai daca sau antecedentul ei este fals sau consecventul este adevarat sau ambele) nu functioneaza pentru propozitiile de tipul ,,daca ... atunci ... " in discursul obii;lnuit. De obicei, problema valorii de adevar a unui conditional material, luat ca o propozitie intreaga, nici nu se ridica in utilizarea normala din limbajul natural; consecventul conditionalului este considerat in mod conditionat adevarat sau fals, dat fiind antecedentul. Enunturile de tipul ,,daca ... atunci ... " sunt utilizate in mod firesc in circumstante in care nu i;ltim daca propozitia care joaca rolul antecedentului conditionalului este adevarata sau falsa, sau chiar daca noi credem ca propozitia conditionala insai;li este falsa, dar, cu toate acestea, consideram ca trecerea de la antecedent la consecvent este logic corecta sau, eel putin, rezonabila. Ai;ladar, in timp ce propozitiile de tipul ,,-t'' sunt banal adevarate in cazurile in care antecedentul este fals, propozitia de tipul ,,daca ... atunci ... " nu este banal adevarata in toate circumstantele de acest fel. (iv) Teza angajamentului existential. Ideea golurilor de valorizare reapare in contextul in care Strawson apara

"EXPRESIILE OBI$NUITE NU AU O LOGICA EXACTA $I SISTEMATICA" 197

silogistica traditionala in problema angajamentului existential. Conceptia lui este ca daca o propozitie categorica contine un termen a carui extensiune este vida, chestiunea valorii de adevar a acelei propozitii, care contine acel termen, nu se poate pune in mod legitim. (v) Teza despre rolul referential vs rolul predicativ al unui termen singular. Distinctia dintre rolul referential 1?i rolul predicativ al unui termen singular, care este foarte importanta pentru limbajul ohi1?nuit, se coreleaza foarte bine cu doctrina golurilor de valorizare. Daca un termen singular folosit in mod referential este utilizat cu intentia de a desemna un obiect care, de fapt, nu exista, chestiunea ,,Care este valoarea de adevar a unei propozitii in care figureaza acel termen?" nu se pune. Si , aici discursul obisnuit , este divergent fata de logica formala moderna standard intrucat, in logica formala, rolului referential al termenilor, in sensul lui Strawson, nu-i corespunde nimic 1?i nici nu exista vreun loc legitim pent,ru ideea golurilor de valorizare. (vi) Teza instabilitatii valorilor de adevar. Variatia valorilor de adevar ale propozitiilor care contin expresii deictice (indexicale) sau verbe temporalizate este un alt aspect major in care propozitiile limbajului ohi1?nuit difera de notatiile canonice din logica formala standard. Pentru a rezuma, cum anume sa intelegem 1?i sa interpretam conceptiile lui Strawson 1?i argumentele sale critice cu privire la inadecvarea logicii formale in raport cu utilizarile limbajului ohi1?nuit? Poate logicianul formalist sa-1?i apere domeniul? Ar trebui sa o faca, in lumina argumentelor 1?i rezervelor filosofului limbajului obi1?nuit?

198

LUMI ALE GANDIRII

Mai intai, o remarca foarte generala: critica lui Strawson la adresa aplicabilitatii metodelor formale la limbajul obi~nuit are o importanta considerabila. Ea deschide un amplu camp de cercetare, probleme, intrebari ~i idei care exprima, cu mare acuitate, corelatiile dintre limbajele formale ale logicii ~i limbajul obi~nuit. Strawson face un serviciu autentic analizei logice a limbajului obi~nuit. De aceea, este considerat, pe buna dreptate, un precursor al pragmaticii. Pe de alta parte insa, ne putem intreba, perfect legitim, daca critica lui Strawson tinte~te teoria logica per se. Arata oare exemplele ~i comentariile sale anumite defecte inerente in corpusul teoriei logice contemporane? in acest punct, imi imaginez ca multi vor incerca sa formuleze un raspuns, in functie de pozitia pe care se situeaza in relatia dintre limbajul natural ~i limbajele formale ale logicii. Cei care au o inclinatie matematica vor spune, dupa ce vor fi reflectat asupra dificultatilor de a fixa cuvintele in notatiile logice canonice, ,,Cu atat mai rau pentru limbajul natural!". Totu~i, cei care sunt convin~i ca limbajul natural este bun a~a cum este el vor condamna formalismele logice pentru ca nu •sunt suficient de flexibile ~i de fluente pentru a putea sa absoarba bogatiile limbajului natural ~i vor spune: ,,Cu atat mai rau pentru puterea expresiva limitata a limbajelor formale !". in orice caz, sa observam ca principalele idei ale criticii lui Strawson nu vizeaza caracterul formal al logicii per se, pentru ca, prin exemplele ~i comentariile sale, el tinte~te manevrele ~i tehnicile de parafrazare prin care enunturile limbajului natural sunt fortate sa se conformeze patului procustian al notatiilor canonice ale logicii de ordinul intai. Logica formala ca atare nu include operatiile apartinand logicii aplicate prin care

,,EXPRESIILE OBI~NUITE NU AU O LOGICA EXACTA ~I SISTEMATICA" 199

discursul natural se metamorfozeaza in forme logice pe calea interpretarii :;;i a parafrazarii. In fine, in ce prive:;;te problema celor doua genuri de logici, comentariul meu este acesta: numai in aparenta Strawson apara :;;i promoveaza doua logici diferite. Nu mi se pare ca el ar fi realmente de acord cu o autentica pozitie pluralista cu privire la problema care sistem (sau sisteme) de logica este eel corect (sunt cele corecte)? La sfar:;;itul exercitiului logic analitic :;;i hermeneutic, Strawson vrea un sistem logic care sa faca deplina dreptate discursului obi:;;nuit, iar acesta este venerabilul sistem in care regulile guverneaza implicatia logica, augmentat cu reguli de referinta. Dar, la urma urmei, de ce sa nu acceptam sugestia intrebarii pe care el insu:;;i o ridica, anume ,,De ce (doar) doua genuri de logica"? De ce nu mai mult de doua? Unii cercetatori de data mai recenta (cum ar fi Beall :;;i Restall, 2006) apara o conceptie in filosofia logicii denumita pluralism logic, argumentand ca notiunea de consecinta logica (inteleasa fie model-teoretic, fie demonstrativ-teoretic) este sistematic ambigua. Nu exista o unica relatie de consecinta logica deductiva care sa corespunda acestei notiuni de consecinta logica. Exista o pluralitate de relatii de consecinta care sunt tot atat de legitime ca :;;i aceea care este definita in semantica logicii clasice de ordinul intai. Astfel, notiunile de consecinta logica modala, sau intuitionista, sau relevanta sunt tot atat de legitime ca si notiunea de consecinta logica clasica. , ' ' Nu exista ceva de tipul unei unice logici corecte. Mai degraba, fiecare logica i:;;i define:;;te propriul concept de consecinta logica semantica sau sintactica. Aceasta pluralitate exista nu numai pentru ca exista diferite limbaje logice clasice :;;i nonclasice. Fenomenul apare chiar in interiorul aceluia:;;i limbaj logic :;;i este declan:;;at

200

LUMI ALE GANDIRII

~i alimentat de genul de interpretare sau de clasa de modele care fixeaza sau stipuleaza parametrii semantici ai interpretarii acelui limbaj logic. Iar acum, daca pluralismul ar fi pozitia filosofica cu privire la tipul corect de logica, atunci nu ar exista nici o problema sa se accepte ceea ce ne spune Strawson despre diferitele sisteme de logica ~i sa ducem mai departe sugestiile sale. Plurali~tii vor accepta aceasta lectie, imbrati~and bucuro~i ideile care ar decurge, daca ar exista o cale prin care s-ar putea edifica in mod corespunzator ~i satisfacator o logica a limbajului obi~nuit.

10

Doua profil uri ale cercetarii filosofice: analiza conceptuala de fotoliu vs filosofia experimentala. Cateva reflectii pe marginea lui Radu Solcan despre studiul experimental al mintii 1 Acum doi ani, ne-a para.sit in mod neaf;,teptat f;,i prematur Mihail Radu Solcan. Profesor daruit f;,i dedicat f;,Colii f;,i studentilor sai; cercetator erudit, cu o neobosita minte deopotriva scrutator-analitica, dar f;,i subtil-speculativa; om cu o imensa f;,tiinta de carte absorbita de la surse, prin lecturi vaste, enciclopedice, din tot ceea ce acopera spectrul umanioarelor f;,i al f;,tiintelor sociale; cercetator capabil, totodata, de sinteze f;,i de inedite f;,i fertile asocieri intre domenii; f;,i, in plus fata de toate acestea, un coleg f;,i prieten de o calitate f;,i probitate morala impecabile, Radu a la.sat, prin plecarea sa dintre noi atat de timpurie f;,i tragica, un gol imens f;,i aproape imposibil de umplut atat in institutia noastra, cat f;,i in mintile f;,i in sufletele tuturor celor care 1-au iubit f;,i 1-au apreciat. 1. Publicat initial in Mircea Flonta, Emanuel-Mihail Socaciu,

Constantin Vica (editori), Filosofia §tiinfelor umane. In memoriam Mihail Radu Solcan, Editura Universitatii din Bucure~ti, 2015, pp. 293-302.

202

LUMI ALE GAfWIRII

Randurile care urmeaza sunt un modest omagiu adus unuia dintre cei mai buni dintre noi, care, de!;li nu ne mai poate citi !;li critica, spre propriul nostru folos, lucrarile !;ltiintifice, ne face inca serviciul de a ne pastra treaza con!;ltiinta profesionala, indemnandu-ne sa fim one!;lti intelectual !;li atenti la ceea ce spunem !;li argumentam, gandindu-ne la ce ar fi putut sa spuna el prin interventiile sale extrem de informate !;li pertinente, transmise intotdeauna printr-un ton cumpanit, Uf;lOr f;lOvaielnic !;li prudent, dar totodata patrunzator !;li incisiv. in 2012, Radu Solcan publica la Editura Universitatii din Bucure!;lti un volum extrem de util !;li necesar de Filosofie a t;tiintelor umane. Era, af;la cum autorul i!;li gandea adeseori scrierile, o carte menita sa-i indrume pe studenti in tainele cercetarii, sa-i educe sa foloseasca instrumentele moderne ale exegezei !;li analizei !;ltiintifice !;li sa-i fereasca pe umani!;lti de capcanele seducatoare in care ace!;ltia ajung sa cada eel mai adesea, uneori cu multa complezenta !;li chiar voluptate. Care este viziunea pe care ne-o impartaf;lef;lte Solcan despre acest amplu domeniu integrator !;li autentic interdisciplinar? Ce este filosofia f;ltiintelor umane? in pofida unei crize adanci !;li prelungite, universitatile moderne, organizeaza inca departamente dedicate diferitelor discipline academice numite stiinte sociale si umaniste: socio' ' ' logia, psihologia, economia, dreptul, istoria, literatura comparata, filosofia, teologia f;l.a. Ce poate fi atunci filosofia tuturor acestora, a f;ltiintelor umane ca un tot integrator? Sa fie vorba oare de o filosofie care insumeaza !;li sintetizeaza, oarecum intr-o maniera inductiv-sumativa, reflectiile filosofice ale filosofiei psihologiei, filosofiei istoriei, filosofiei dreptului, !;li chiar ale filosofiei filosofiei (metafilosofiei) etc.? Presupunand ca af;la ceva ar fi posibil !;li chiar realizabil, nu !;ltim daca o astfel de intreprindere

DOUA PROFILURI ALE CERCETARII FILOSOFICE

203

intelectuala, cu un asemenea profil epistemologic, ar fi dezirabila sau chiar utila. lata o clarificare 1;li o lamurire ale lui Radu Solcan asupra acestui punct: Principala ambitie a acestei ca~i [Filosofia §tiintelor umane: o introducere - n.m.] este sa ofere o perspectiva asupra filosofiei i;;tiintelor umane pe baza studiilor de caz, a exemplelor de cercetari din aceste discipline. Cititoarea sau cititorul nu va gasi deci un tablou fa.cut doar din rezumate ale diverselor puncte de vedere din studiile i;;i monografiile consacrate problemelor filosofice ale i;;tiintelor umane. Avem sentimentul vag ca exista injurul nostru o lume umana, ca mai degraba decat ,,gandesc, deci exist" este valid un argument care sugereaza ca ,,interactionez cu altii, deci exist". Undeva ni se pare ca fiinteaza i;;i o lume a stelelor, ca sa-1 pastii;;am pe Kant. Influenteaza ea lumea oamenilor, cum ne sugereaza astrologia? Pe cine sa credem? Cum descoperim ceva despre ,,toate cele ce sunt"? Cu ajutorul filosofiei. Filosofia este o activitate perfect legitima de a afla cum se articuleaza ,,toate cele ce sunt", dar i;;i de a intelege rostul unei existente cum este cea pe care o ducem. Ca orice intreprindere umana, ea are o forma naiva i;;i una care' se debaraseaza de presupozitii insidioase. In cele ce urmeaza, aratam felul in care incercam, in cartea de fata, sa evitam capcanele in care poate cadea cercetarea filosofica (2012, p. 11).

Solcan ne indeamna sa chestionam toate aceste aspecte si in convingerea noastra de a considera ca ' ne intareste , o astfel de filosofie a stiintelor umane este o reflectie , , , filosofica integrata 1;li sistematica, motivata 1;li generata de rezultatele unor experimente sui-generis, dintre care cele mai reu1;lite sunt anumite experimente controlate, de felul acelora realizate de omul de 1;ltiinta experimentalist, o cercetare filosofica prin care examinam presupozitiile, temele recurente, metodele 1;li obiectivele 1;ltiintelor sociale si in fata , umaniste. Aici nu suntem pusi ' ai'ladar , ' unui

204

LUMI ALE Gi\NDIRII

proiect de realizare a unei constructii inductive, care ar porni de la reuniunea tuturor filosofiilor de ramura (unde prin ,,ramura" intelegem diferitele ~tiinte socioumaniste), ci am avea de-a face, mai degraba, cu o metametafilosofie, care fixeaza cateva repere ~i jaloane explicative ~i interpretative ale diferitelor ~tiinte sociale deja filtrate prin prisma filosofiilor corespunzatoare acestora. Fragmentul citat este elocvent ~i limpede, dar el contine ~i cateva intrebari cat se poate de pertinente ~i de fertile. Una este aceea a profilului propriu unei cercetari filosofice: sa fie aceasta o analiza conceptuala, realizata in principal cu mijloacele logicii, sau mai degraba o cercetare cu vocatie experimentala, care produce cunoa~tere noua autentica ~i se plaseaza pe un interval continuu cu cercetarea empirica proprie ~tiintelor mature ale naturii? Daca vom alege sa plasam filosofia ~tiintelor umane in aproprierea metodologica a ~tiintelor bazate pe cercetare experimentala, atunci o alta chestiune care succede este generata de natura ~i genul experimentarii ~i al experimentelor realizate in diferite ~tiinte umaniste -- in cazul care ne retine atentia aici, de tipul de experimente propuse pentru studiul mintii umane (in psihologie). Este bine-cunoscut ca in metodologia filosofiei analitice in general, dar ~i in aceea a filosofiei mintii in mod particular, un loc aparte il ocupa anumite experimente sui-generis - experimentele mintale. Rolul acestora, de~i face obiectul unor controverse metodologice ~i tematic-substantiale, cu greu poate fi subestimat in ceea ce prive~te producerea unor argumente ingenioase ~i puternice in ramuri dintre cele mai dinamice ~i influente ale filosofiei analitice contemporane, precum filosofia limbajului, metafizica ~i, cu deosebire, filosofia mintii ~i/sau a psihologiei, care ne retine in mod special atentia

DOUA PROFILURI ALE CERCETARII FILOSOFICE

205

in legatura cu pozitia ~i conceptia aparate de Radu Solcan in cartea sa. In privinta primei chestiuni evocate mai sus, analiza conceptuala us cunoa~tere experimentala, de remarcat dificultatea ~i complexitatea fiecarui termen al acestei disjunctii tari, fiecare dintre ei dand na~tere unei problematici vaste, cu ample ramificatii. Fundalul filosofic al acestei dezbateri in desfa~urare este asigurat de doua conceptii filosofice de prima importanta, sub semnul carora sta intreaga filosofie analitica din a doua jumatate a secolului XX ~i inceputul secolului XXI, anume analiza gramatical-conceptuala, influentata de filosofia lui L. Wittgenstein, ~i, respectiv, proiectul de naturalizare a filosofiei propus ~i dezvoltat de W.V.O. Quine. Influenta filosofica ~i mai larg culturala a lui Wittgenstein a fost enorma; ea s-a exercitat, in primul rand, asupra filosofiei analitice anglo-saxone, dar, treptat, ~i-a extins sfera de cuprindere ~i asupra filosofiei continentale. Schematizand oarecum lucrurile, metoda lui Wittgenstein rezida in descrieri ale unor situatii simple, numite jocuri de limbaj, menite sa ne scoata din habitusurile platonizante ale gandirii noastre abstracte ~i generalizatoare, prin insistenta ~i ingeniozitatea cu care ne atrag atentia asupra cazurilor particulare, asupra diferentelor individuale, care sunt, eel putin uneori, tot atat de insemnate, daca nu chiar mai importante decat generalizarile ~i abstractizarile de care sunt atat de atasati , , filosofii. Dar, alaturi de aceste descrieri ale jocurilor de limbaj, ~i chiar ca parte a descrierilor, Wittgenstein produce analize conceptuale in lumina unor practici sociale ~i comunitare. De aceea, metoda lui este consonanta cu practica inradacinata a filosofiei analitice, la a carei consolidare a ~i contribuit, de a analiza concepte ~i de a construi scurte scenarii sau mici povestiri, sub forma

206

LUMI ALE GANDIRII

unor a1?a-numite experimente mintale, al caror rol este de a verifica sau submina, dupa cum este cazul, intuiW 1?i practici de gandire ale noastre, larg acceptate, uneori tacit. Acest mod de a practica filosofia, substantial revigorat prin introducerea acestor experimente mintale, ramane totu1?i solidar cu filosofia mai traditionala, a1?a-numita filosofie de fotoliu (arm-chair philosophy), prin producerea unor clarificari conceptuale a priori. Total opus acestei metode, proiectul quinean al naturalizarii filosofiei repune cunoa1?terea de tip filosofic in termenii aplicarii unor metode similare acelora folosite in 1?tiintele experimentale ale naturii. N aturalizarea filosofiei (conceptul general al unei filosofii care, metodologic 1?i tematic, se plaseaza pe un continuum cu cercetarile din 1?tiintele mature ale naturii) se implete1?te in chip firesc cu un tip de practica filosofica bazata pe o semnificativa reorientare metodologica a acesteia. Am in vedere aici orientarea experimentala in filosofia actuala, care pentru adeptii 1?i practicantii ei conduce la o filosofie experimentala, in eel mai propriu sens al acestui termen, care i1?i propune sa schimbe modul de a concepe filosofia 1?i de a ajunge la rezultatele pe care ea le vizeaza. Ca urmare a aplicarii acestei metodologii experimentale, se urmare1?te producerea unei schimbari 1?i de substanta (tematica), 1?i de stil (modalitatea de a obtine 1?i de a prezenta rezultatele la care se ajunge). Filosofia nu va mai fi un discurs a priori speculativ, fara ancorare in cunoa1?terea empirica bazata pe observatii 1?i experimente. Tezele filosofice vor fi argumentate, avansate 1?i prezentate pe baza studiilor de caz riguros construite 1?i controlate printr-un design experimental. Speculatia filosofica va fi legitimata 1?i controlata prin descrierea 1?i intelegerea cazurilor.

DOUA PROFILURI ALE CERCETARII FILOSOFICE

207

De~i filosofia experimentala actuala este fructul naturalizarii filosofiei si o achizitie academica de data foarte ' ' recenta, ideea sa nu este catu~i de putin noua (pentru o prezentare cuprinzatoare a acestei reorientari tematice ~i metodologice a filosofiei experimentale actuale, cf. Knobe, Nichols, 2013). S-ar putea spune mai degraba ca avem de-a face cu o intoarcere la aceasta viziune prezenta in traditia filosofiei europene potrivit careia nu exista o demarcatie neta ~i clara intre filosofie, psihologie, istorie, antropologie, ~tiinte politice. Pentru a ne referi la un caz extrem de interesant filosofic, o problematica filosofica certa, care se preteaza la abordari experimentale, este variabilitatea intuitiilor morale, metafizice, epistemice etc. pe fundalul existentei unor trasaturi antropologice constante ~i universale, definitorii pentru oameni, in genere. Contrastul puternic dintre caracterul constant al unor trasaturi antropologice prezente la toti indivizii speciei noastre ~i variabilitatea accentuata a aplicarii conceptelor la situatii similare ridica intrebari grele care se cer lamurite. De ce oamenii difera intre ei in privinta intuitiilor lor fundamentale cu privire la cunoa~tere, morala etc.? Care sunt factorii sociali, culturali, religio~i, politici, psihologici, cognitivi etc. care influenteaza aplicarea conceptelor intr-un fel sau altul? Evident ca asemenea intrebari cer raspunsuri care nu pot fi date in mod credibil decat daca se realizeaza un anumit fel de cercetare, care sa ia in considerare toti ace~ti parametri. Problema va fi insa ce fel de cercetare. Traditional, a~a-numita filosofie de birou sau de fotoliu (arm-chair philosophy) apeleaza la experimente mintale, menite sa testeze intuitiile oamenilor cu privire la diverse microscenarii sau ,,pove~ti filosofice" ce ne-ar putea dezvalui care sunt presupozitiile diferitelor atitudini mintale

208

LUMI ALE GANDIRII

sau comportamentale pe care le adoptam, fara a fi pe deplin con~tienti de aceste conditionari psihosociale ~i culturale carora le suntem supu~i cu totii. 0 asemenea abordare, bazata pe metodologia experimentelor mintale, face deja parte din instrumentarul filosofiei analitice. Astfel, recent, in Intuition Pumps and Other Tools for Thinking (2013), Daniel Dennett discuta pe larg chestiunea modului in care filosofii dobandesc genul de cunoa~tere specific ~i la care poate sa acceada aceasta intreprindere conceptuala. Este evident pentru noi toti ca fiecare me~te~ug practic are nevoie de o trusa de instrumente si de scule fara de ' care me~te~ugarul nu este capabil sa rezolve problemele care fac obiectul meseriei sale. Omul de ~tiinta dispune ~i el de instrumente ~i face apel la experimente pentru a testa ipotezele ~i a da solutii la intrebarile domeniului sau de cercetare. Care este atunci situatia in legatura cu uneltele gandirii prin excelenta, adica ale filosofiei? Cine le produce? Din ce sunt £acute? Filosofii au confectionat unele dintre cele mai bune instrumente de gandire din nimic altceva decat din idei, structuri utile de informatii. Rene Descartes ne-a dat coordonatele carteziene, axele x ~i y fara de care analiza matematica - un instrument de gandire par excellence, inventat sirtmltan de Isaac Newton ~i filosoful Gottfried Wilhelm Leibniz - ar fi aproape de neconceput. Blaise Pascal ne-a dat teoria probabilitatii, in a~a fel incat putem calcula probabilitatea diferitelor pariuri. Reverendul Thomas Bayes a fost ~i un talentat matematician ~i ne-a dat teorema lui Bayes, coloana vertebrala a gandirii statistice (Dennett, 2013, pp. 3-4).

Sculele ~i instrumentele gandirii pure, ale filosofiei, nu sunt ma~inariile precise ~i sistematice ale matematicii,

DOUA PROFILURI ALE CERCETARII FILOSOFICE

209

socote~te Dennett, ci instrumente mai simple ~i mai modeste ale mintii. 0 succinta clasificare ~i categorizare a lor vor cuprinde instrumente precum etichetele, exemplele, analogiile ~i metaforele ~i, nu in ultimul rand, genul de scule intelectuale pe care Dennett le-a botezat pompe intuifionale (intuition pumps) (ibidem, pp. 4-5). Experimentele mintale sunt instrumentele predilecte ale filosofilor. $i pe buna dreptate, ne asigura Dennett. Neavand acces la experimente de laborator sau, mai larg, la experimente de felul celor realizate in psihologia sociala, filosofii recurg la metode care le sunt la indemana ~i pe care le pretuiesc in mod special: argumente deductive riguroase, avand forma logica a reducerii la absurd, sau argumente mai putin constrangatoare, dar foarte eficiente ~i sugestive, in care mici pove~ti sau microscenarii provoaca reactii cognitive sau atitudinale care impun, aproape cu constrangerea evidentei, anumite raspunsuri, dar care, in acela~i timp, contrariaza anumite patternuri sau cli~ee de gandire adanc inradacinate. Efectul net este identificarea anumitor contradictii sau inconsistente in setul nostru de opinii, ceea ce reclama reconsiderarea si , restructurarea acestora. Dar astfel de experimente mintale nu sunt numai apanajul filosofului speculativ, care face ~i desface conceptele prin munca gandirii sale pure, din fotoliu sau de la birou. Experimente mintale au folosit cu mult succes in fizica Galilei sau Einstein. $i ele, ne spune Thomas Kuhn, au jucat de foarte multe ori ,,un rol de o importanta cruciala in dezvoltarea ~tiintei fizice. Istoricul [~tiintei, n.m.], eel putin, trebuie sale recunoasca drept instrumente ocazionale extrem de puternice pentru sporirea intelegerii naturii de catre om" (Kuhn, 1981, p. 6). Revenind la filosofie ~i metodologia sau instrumentarul sau, exact acesta este sensul in care au fost propuse

210

LUMI ALE GANDIRII

experimente mintale - celebre ~i extrem de eficiente ~i sugestive - in epistemologie, filosofia limbajului, filosofia mintii, metafizica sau etica de catre, intre altii, L. Wittgenstein (care le folose~te masiv ~i de la care, pe linia metodologiei filosofiei, au invatat toti filosofii analitici din a doua parte a secolului XX, inclusiv cei care se declara sau sunt declarati non-wittgensteinieni), E. Gettier, S. Kripke, H. Putnam, D. Parfit, B. Williams, Kit Fine, Timothy Williamson, pentru a numi doar cativa dintre corifeii acestei orientari filosofice. Experimentele mintale realizeaza in filosofie ceea ce experimentele reale realizeaza in ~tiintele fizice: clarificari ~i distinctii conceptuale, critica presupozitiilor, avansul ~i cre~terea cunoa~terii. Radu Solcan nu este un mare amator si ' sustinator , al acestui fel de a face filosofie, adica, pus fiind sa aleaga intre a produce argumente filosofice pe baza experimentelor mintale ~i a analizei conceptuale ~i a testa ideile noastre prin montaje experimentale reale, el alege metoda din urma. In locul filosofiei analizei conceptuale ~i a experimentelor mintale, prefera o filosofie experimentala sui-generis, dar una autentic experimentala. Contrastul ar putea fi creionat ~i in felul acesta. In timp ce analistul, in mod tipic, va evalua situatia pe care o examineaza spunand ,,In acest caz, aproape sigur ca ... ", experimentalistul va forta precizia ~i, bazandu-se pe prelucrarea statistica a datelor de observatie colectate din e~antionul sau reprezentativ, va spune, de pilda, ca ,,84% dintre subiecti cred ca ... ". Experimentalistul va insista totodata ca, pentru a intelege de ce ~i in ce mod sunt aplicate conceptele noastre in circumstante date, este crucial sa dam explicatii factorilor psihologici care sunt subiacenti aplicarii acelor concepte. Care este avantajul net al dezvoltarii metodelor experimentale in cercetarile filosofice? Miza ar trebui sa fie

DOUA PROFILURI ALE CERCETARII FILOSOFICE

211

aceea ca, finalmente, vom avea acces la raspunsuri consistente ~i credibile la intrebarile pe care ~i le pun ~i anali~tii, dar la care raspunsurile lor sunt mai speculative ~i lipsite de aportul cercetarilor bazate pe dovezi empirice. Iar intrebarea este, fire~te, de ce oamenii au intuitiile pe care le au. Probleme care sunt de anticipat aici, la linia de demarcatie sau de confruntare intre filosofia de fotoliu, realizata prin analiza conceptuala pura, ~i filosofia experimentala sunt decalajele ~i clivajul care intervin intre dovezile statistice despre intuitiile oamenilor ~i teoriile filosofice substantiale (metafizica, etica, filosofia limbajului, filosofia mintii etc.). Adeptii analizei, printre care ma numar ~i eu, vor insista ca aplicarea mecanica ~i lipsita de intelegere a cercetarii statistice la prelucrarea chestionarelor aplicate unor grupuri de oameni transforma cercetarea filosofica in ceva apropiat de un ,,concurs de popularitate", in care votul oamenilor, ce exprima doar ni~te preferinte subiective, este arbitrul suprem care da verdictul !. Ceea ce, evident, nu poate fi cazul in filosofie, unde dimensiunea normativa trebuie sa pastreze o pozitie privilegiata. Totu~i, filosoful analitic va trebui sa accepte, a~a cum o fac ~i eu cu multa convingere, ca filosofia experimentala are un impact real, de~i poate indirect, asupra rezultatelor analizei conceptuale. in ce fel? in primul rand, stabilind ca statisticile ne indica factori importanti, care pot avea impact asupra teoriilor noastre filosofice. Astfel, discutia profunda ~i clarificarea unor teme traditionale ale analizei filosofice precum libertatea, referinta, cunoa~terea, semnificatia cuvintelor, universaliile culturale (antr:opolog,ice) etc. nu vor avea decat de ca~tigat prin investigarea empirica a credintelor ~i opiniilor oamenilor obi~nuiti. in acest fel, vom fi apti intr-o mai mare

212

LUM! ALE GANDIRII

masura sa vorbim pertinent despre intuitiile noastre, ale tuturor, cu privire la aceste teme filosofice importante. A~a cum am vazut, studiul experimental al mintilor a atras in mod aparte atentia lui Radu Solcan. In lucrarea sa din 2012, el subliniaza ca profilul epistemologic ~i metodologic al operelor de psihologie, dar ~i al celor mai multe introduceri in filosofia (metafizica) mintii, este definit de tipul de abordare a temelor ~i problemelor acestui domeniu. De aceea, exista o diferenta marcanta intre o abordare experimentala, cu un accentuat profil pozitiv ~i ~tiintific, ~i una comprehensiva, hermeneutica sau eseistica. Solcan contrasteaza, in acest context, psihologia experimentala, monist-metodologica, luand drept exemplu opera lui H. Ebbinghaus asupra memoriei, cu viziunea hermeneutica ~i dualist-metodologica a lui W. Dilthey. Este evidenta preferinta finala a lui Radu Solcan pentru studiul ~i discursul asupra mintii care sunt sustinute de o viziune experimentalista, apogeul atingandu-1, in anii din urma, paradigma cognitivista, cu descrieri din ce in ce mai abstracte ~i experimentele computeriale, fara subiecti umani reali, dar cu simulari tot mai sofisticate ~i mai apropiate de metodologia cercetarii din ~tiintele matematizate ale naturii. In fine, recunoscand marea varietate de orientari ~i tipuri de experimentare in psihologie, Solcan face o deschidere catre o alternativa la psihologia standard de azi, profund influentata de abordarea cognitivista. Aceasta alternativa este a~a-numita psihologi/ ecologica, ce are drept presupozitie teoretica de baza ideea ca ,,fenomenele studiate de catre psihologie nu sunt doar in corpul uman, ci intr-un sistem unitar format de corpul uman ~i mediu. [... ] Se vede imediat deosebirea fata de cognitivism, unde interesul este centrat pe prelucrarea de date care are loc «in mintea umana»" (Solcan, 2012, p. 121).

DOUA PROFILURI ALE CERCETARII FILOSOFICE

213

Dupa cum se poate observa, Radu Solcan aduce un bine-venit corectiv credint;ei mult prea optimiste in valoarea rezultatelor obtinute numai in laborator. ,,Psihologia ecologica are o atitudine critica fata de credinta exclusivista in experimentele de laborator. Rezultatele obtinute in laborator trebuie sa fie validate si din , in situatiile , viata reala." (ibidem) , Sunt aE;iadar importante experimentele in metodologia filosofiei mintii E;ii a psihologiei? Fara indoiala. Aceasta idee ma apropie foarte mult de ceea ce sustine Radu Solcan. Va fi filosofia un domeniu al cercetarii experimentale, o filosofie autentic experimentala, E;ii va trebui, prin urmare, sa cedeze spatiul legitim al cercetarilor sale unei E;itiinte a conceptelor psihologice care sa procedeze doar in maniera experimentala? Spre deosebire de Radu Solcan, in filosofia analitica de fotoliu eu vad inca un rol mult mai mare pentru experimentele mintale, adica pentru acel gen de rationamente deductive contrafactuale, menite sa testeze valoarea E;ii limitele intuitiilor noastre profunde in domeniile cunoaE;iterii, actiunii sau valorilor morale. _ , _ ""''-·""""" """'="-'""'~"""··•=·"'~""-=-"'""'

Bibliografie Armstrong, D.M. (1997),A World of States ofAffairs, Cambridge: Cambridge University Press. Armstrong, D.M. (2004), Truth and Truthmakers, Cambridge: Cambridge University Press. Beall, J.C., Restall, G. (2006), Logical Pluralism, Oxford: Clarendon Press. Begriffsschrift, F. (1879/1970), ,,Begriffsschrift, a formula language, modeled upon that of arithmetic, for pure thought", DOI:10.4159/harvard.9780674864603.c2. Bell, J., DeVidi, D., Solomon, G. (2001), Logical Options: An Introduction to Classical and Alternative Logics, Peterborough: Broadview Press. Bigelow, J. (1988), The Reality of Numbers, Oxford: Clarendon Press. BonJour, L. (2010), ,,Against Materialism", in Robert C. Koons ~i George Bealer (eds.), The Waning of Materialism, Oxford: Oxford University Press. Boolos, G. (1993), The Logic ofProvability, Cambridge: Cambridge University Press. Brandom, R. (2000), Articulating Reasons: An Introduction to Inferentialism, Cambridge: Harvard University Press. Brandom, R. (1994), Making It Explicit: Reasoning, Representing, & Discursive Commitment, Cambridge: Harvard University Press. Braun, D. (1993), ,,Empty Names", Nous, vol. 27, nr. 4, pp. 449-469. Chalmers, D. (2003), ,,Consciousness and its Place in Nature", in Stephen P. Stich ~i Ted A. Warfield (eds.), The Blackwell Guide to Philosophy of Mind, Malden: Blackwell Publishing.

216

BIBLIOGRAFIE

Church, A. (1944, 1956, 1996), Introduction to Mathematical Logic, Princeton: Princeton University Press. Churchland, P.M. (2013),Matterand Consciousness, Cambridge: The MIT Press. Copi, I.M., Gould, J.A. (eds.) (1967), Contemporary Readings in Logical Theory, New York: The Macmillan Company. Davidson, D. (1967), "Truth and Meaning", Synthese, vol. 17, nr. 1, pp. 304-323; retiparit in Donald Davidson (1984). Davidson, D. (1980), Essays on Actions and Events, Oxford: Clarendon Press. Davidson, D. (1984), Shought and Talk", in Inquiries into Truth and Interpretation, Oxford: Clarendon Press. Davidson, D. (1984), Inquiries into Truth and Interpretation, Oxford: Clarendon Press. Dennett, D.C. (2013), Intuition Pumps and Other Tools for Thinking, Londra: Penguin Books. Dumitru M. (1996), "Should Modal Operators Be Interpreted As Quantifiers Over Possible Worlds?", Revue Roumaine de Philosophie, vol. 40, nr. 3-4, pp. 247-262. Dumitru, M. (2001), Modalitate §i incompletitudine, Bucure~ti: Paideia. Dumitru, M. (2002), "Conceptul de necesitate in Tractatus Logico-Philosophicus", in Mircea Flonta, Gheorghe f?tefanov (editori), Ludwig Wittgenstein in filosofia secolului XX, Ia~i: Polirom, pp. 19-28. Dumitru, M. (2015), "Logical Form", in Catalin Vasilescu, Maria-Luisa Flonta, Ioana Craciun (eds.), On Form and Pattern, Bucure~ti: Editura Academiei Romane, pp. 11-16. Dumitru, M., Kroon, F. (2008), "What to Say When There Is Nothing to Talk about", Critica, vol. 40, nr. 120, pp. 97-109. Dummett, M. (1973), Frege's Philosophy of Language, New York: Harper & Row. Dummett, M. (1982), »Realism", Synthese, vol. 52, nr. 1, pp. 55-112. Engel, P. (2002), Truth, Chesham: Acumen. Evans, G. (1982), The Varieties of Reference, Oxford: Clarendon Press.

BIBLIOGRAFIE

217

Everett, A.J., Hofweber, T. (eds.) (2000), Empty Names, Fiction, and the Puzzles of Non-Existence, Stanford: CSLI Publications. Feyerabend, P.K. (1978), Science in a Free Society, Londra: Verso Books. Fine, K. (1975), ,,Vagueness, Truth, and Logic", Synthese, vol. 30, nr. 3/4, pp. 265-300. Fine, K. (1985), ,,Plantinga on the Reduction of Possibilist Discourse", in J.E. Tomberlin, P. van lnwagen (eds.), Alvin Plantinga, Dordrecht: D. Reidel Publishing, pp. 145-186. Fine, K. (2003), ,,The Role of Variables", Journal of Philosophy, vol. 100, nr. 12, pp. 605-631. Fine, K. (2005), Modality and Tense: Philosophical Papers, Oxford: Clarendon Press. Fine, K. (2009), Semantic Relationism, New York: WileyBlackwell. Fine, K. (2011), ,,The Silence of the Lambdas", interviu de James Garvey, The Philosophers' Magazine, pp. 19-27. Flonta, M. (2008), Ganditorul singuratic. Critica §i practica filosofiei la Ludwig Wittgenstein, Bucure~ti: Humanitas. Flonta, M., 1;,tefanov, Ghe. (editori) (2002), Ludwig Wittgenstein in filosofia secolului XX, Ia~i: Polirom. Fogelin, R.J. (1976, 1987), Wittgenstein, editia a II-a, Londra, New York: Routledge. Forbes, G. (1985), The Metaphysics of Modality, Oxford: Clarendon Press. Forbes, G. (2005), An Introduction to Modal Logic, manuscris nepublicat. Garson, J.W. (2013), What Logics Mean: From Proof Theory to Model-Theoretic Semantics, Cambridge: Cambridge University Press. Gentzen, G. (1969), ,,Investigation into Logical Deduction", in M. Szabo (ed.), The Collected Papers of Gerhard Gentzen, Amsterdam: North-Holland, pp. 68-131. Godel, K. (1929, 1986), ,,On the completeness of the calculus oflogic", in Collected Works, vol. 1, Oxford: Oxford University Press.

218

BIBLIOGRAFIE

Godel, K. (1930, 1986), ,,The completeness of the axioms of the functional calculus oflogic", in Collected Works, vol. 1, Oxford: Oxford University Press. Godel, K. (1931, 1986), ,,On formally undecidable propositions of Principia Mathematica and related systems I", in Collected Works, vol. 1, Oxford: Oxford University Press. Gutting, G. (2015), What Philosophy Can Do, New York: W.W. Norton & Company. Harris, H. (1995), ,,An Experimentalist Looks at Identity", in Henry Harris (ed.), Identity, Oxford: Clarendon Press. Hintikka, J. (2000a), On Godel, Wadsworth: Thomson Learning. Hintikka, J. (2000b), On Wittgenstein, Wadsworth: Thomson Learning. Hughes, G.E., Cresswell, M.J. (1984), A Companion to Modal Logic, Londra: Methuen. Hughes, G.E., Cresswell, M.J. (1996), A New Introduction to Modal Logic, Londra: Routledge. Humberstone, L. (1981), ,,From Worlds to Possibilities", The Journal of Philosophical Logic, vol. 10, pp. 313-339. Jackson, F. (1986), ,,What Mary Didn't Know", The Journal of Philosophy, vol. 83, nr. 5, pp. 291-295. Jackson, F. (1998), ,,Reference and Descriptions Revisited", Philosophical Perspectives, vol. 12, pp. 201-218. Kitcher, P. (2001), Science, Truth, and Democracy, New York: Oxford University Press. Kitcher, P. (2011), Science in a Democratic Society, Prometheus Books, Kindle Edition. Knobe, J., Nichols, S. (eds.) (2013), Experimental Philosophy, vol. 1-2, Oxford: Oxford University Press. Kripke, S. (1971), ,,Identity and Necessity", in Milton K. Munitz (ed.), Identity and Individuation, New York: New York University Press. Kripke, S. (1972, 1980), Naming and Necessity, Cambridge: Harvard University Press. Kripke, S. (2013), Reference and Existence: The John Locke Lectures for 1973, Oxford: Oxford University Press.

BIBLIOGRAFIE

219

Kuhn, T. (1981), ,,A Function for Thought Experiments", in Ian Hacking (ed.), Scientific Revolutions, Oxford: Oxford University Press, pp. 6-27. Leblanc, H. (1982), Existence, Truth, and Provability, Albany: State University of New York Press. Leblanc, H., Meyer, R.K. (1970), ,,On Prefacing (v'X)A ::::> A(Y/X) with (v'Y): A Free Quantification Theory without Identity", Zeitschrift fiir matematische Logik und Grundlagen der Mathematik, vol. 16, pp. 447-462; retiparit in Hugues Leblanc (1982), pp. 58-75. Leblanc, H., Thomason, R.H. (1968), ,,Completeness Theorems for some Presupposition-Free Logics", Fundamenta Mathematicae, vol. 62, pp. 125-164; retiparit in Hugues Leblanc (1982), pp. 22-57. Levine, J. (2001), Purple Haze: The Puzzle of Consciousness, Oxford: Oxford University Press. Lewis, D. (1973/1979), ,,Possible Worlds", in Michael J. Loux (ed.) (1979), pp. 182-190. Lewis, D. (1983), ,,Anselm and Actuality", in Philosophical Papers, vol. 1, Oxford: Oxford University Press, pp. 10-25. Lewis, D. (1986), On the Plurality of Worlds, Oxford: Basil Blackwell. Loux, M.J. (ed.) (1979), The Possible and the Actual, Ithaca: Cornell University Press. Martinich, A.P. (ed.) (1985, 1990), The Philosophy of Language, editia a II-a, Oxford: Oxford University Press. Martinich, A.P., Sosa, D. (eds.) (2006), A Companion to Analytic Philosophy, Oxford: Blackwell. Morscher, E., Rieke, A. (eds.) (2001), New Essays in Free Logic: In Honour of Karel Lambert, Dordrecht: Kluwer Academic Publishers. Morscher, E., Simons, P. (2001), ,,Free Logic: A Fifty-Year Past and an Open Future", in Edgar Morscher, Alexander Rieke (eds.) (2001), pp. 1-34. Nagel, E., Newman, J.R. (1958), Godel 's Proof, New York: Routledge.

220

BIBLIOGRAFIE

Nagel, T. (1974), ,,What Is It Like to Be a Bat?", Philosophical Review, vol. 83, nr. 4. Nagel, T. (1979), Mortal Questions, Cambridge: Cambridge University Press. Nagel, T. (1991), Equality and Partiality, Oxford: Oxford University Press. Nozick, R. (1974),Anarchy, State, and Utopia, Oxford: Blackwell. Nussbaum, M.C. (2010), Not for Profit: Why Democracy Needs the Humanities?, Oxford: Princeton University Press. Parvu, I. (1990), Arhitectura existenfei, vol. I, Bucure~ti: Humanitas. Pears, D.D. (1987, 1988), The False Prison: A Study of the Development of Wittgenstein's Philosophy, vol. I-II, Oxford: Clarendon Press. Plantinga, A. (1979), ,,Actualism and Possible Worlds", in M.J. Loux (ed.) (1979), pp. 253-274. Prior, AN. (1960), ,,The Runabout Inference-Ticket", Analysis, vol. 21, pp. 38-39. Prior, AN., Kit, F. (1977), Worlds, Times, and Selves, Amherst: University of Massachusetts Press. Putnam, H. (1975/1994), ,,The Meaning of «Meaning»", in Robert M. Harnish (ed.), Basic Topics in the Philosophy of Language, Englewood Cliffs: Prentice Hall. Putnam, H. (2012), Philosophy in an Age of Science, Cambridge: Harvard University Press. Putnam, H. (2012), ,,Capabilities and Two Ethical Theories", in Philosophy in an Age of Science, Cambridge: Harvard University Press, pp. 299-311. Quine, W.V.O. (1955), ,,Three Grades of Modal Involvement", Journal of Symbolic Logic, vol. 20, nr. 2, pp. 168-169. Quine, W.V.O. (1966, 1995), ,,Whitehead and the Rise of Modern Logic (1941)", in Selected Logic Papers. Enlarged Edition, Cambridge: Harvard University Press, pp. 3-36. Quine, W.V.O. (1976), ,,Mr. Strawson on Logical Theory", in The Ways of Paradox and Other Essays, Cambridge: Harvard University Press, pp. 137-157.

BIBLIOGRAFIE

221

Russell, B. (1908/1967), ,,Mathematical Logic as based on the Theory of Types", in Irving M. Copi, James A. Gould (eds.) (1967), pp. 135-153. Russell, B. (1940), An Inquiry into Meaning and Truth, Londra: George Allen & Unwin. Russell, B. (1948), Human Knowledge: Its Scope and Limits, Londra: George Allen & Unwin. Russell, B. (1959), My Philosophical Development, Londra: George Allen & Unwin. Russell, B. (1993), Our Knowledge of the External World, Londra: Routledge. Russell, B. (2013), Cunoa§terea lumii exterioare, traducere de Dragan Stoianovici, Bucure~ti: Humanitas. Sainsbury, R. (2005), Reference Without Referents, Oxford: Clarendon Press. Salmon, N. (1998), ,,Nonexistence", Nous, vol. 32, nr. 3, pp. 277-319. Sellars, W. (1963), Science, Perception, and Reality, Londra: Routledge & Kegan Paul. Sellars, W. (1963), ,,Philosophy and the Scientific In;iage of Man", in Science, Perception, and Reality, Londra:, Routledge & Kegan Paul. Smith, P. (2013), An Introduction to Godel's Theorems, Cambridge: Cambridge University Press. Snowdon, P.F. (2006), ,,P.F. Strawson", in Aloysius P. Martinich, David Sosa (eds.) (2006), pp. 334-349. Soames, S. (2002), Beyond Rigidity, Oxford: Oxford University Press. Solcan, R. (2012), Filosofia §tiinfelor umane: o introducere, Bucure~ti: Editura Universitatii din Bucure~ti. Stalnaker, R.C. (1979), ,,Possible Worlds", in Michael J. Loux (ed.) (1979), pp. 225-235. Strawson, P.F. (1952), Introduction to Logical Theory, Londra: Methuen. Szabo M. (ed.) (1969), The Collected Papers of Gerhard Gentzen, Amsterdam: North-Holland.

222

BIBLIOGRAFIE

Taylor, K. (2000), ,,Emptiness Without Compromise", in Anthony J. Everett, Thomas Hofweber (eds.) (2000), pp. 17-36. Tieszen, R. (2011), After Godel: Platonism and Rationalism in Mathematics and Logic, Oxford: Oxford University Press. Tomberlin, J.E., van Inwagen, P. (eds.) (1985), Alvin Plantinga, Dordrecht: D. Reidel Publishing. Urquhart, A (2013), ,,Principia Mathematica: The First 100 Years", in Nicholas Griffin, Bernard Linski (eds.), The Palgraue Centenary Companion to Principia Mathematica, New York: Palgrave Macmillan, pp. 3-20. Van Benthem, J.F.AK. (1978), ,,Two Simple Incomplete Modal Logics", Theoria, vol. XLIV, partea I. van Fraassen, B. (1966), ,,The Completeness of Free Logic", Zeitschrift fur Matematische Logik und Grundlagen der Mathematik, vol. 12, pp. 219-234. van Inwagen, P. (2014), Existence: Essays in Ontology, Cambridge: Cambridge University Press. Walton, K. (1990), Mimesis as Make-Believe, Cambridge: Harvard University Press. Wang, H. (1996), A Logical Journey: From Godel to Philosophy, Cambridge: The MIT Press. Whitehead, AN. (1902), ,,On cardinal numbers", American Journal of Mathematics, p. 367, apud W.V.O. Quine (1966, 1995), Selected Logic Papers. Enlarged Edition, Cambridge: Harvard University Press. Whitehead, AN., Russell, B. (1997), Principia Mathematica to *56, Cambridge: Cambridge University Press. Williamson, T. (1994), Vagueness, Londra: Routledge. Wittgenstein, L. (1961, 1974), Tractatus Logico-Philosophicus, Londra: Routledge. Wittgenstein, L. (2001), Tractatus Logico-Philosophicus, traducere de Mircea Dumitru ~i Mircea Flonta, Bucure~ti: Humanitas. Wittgenstein, L. (2004), Cercetdri filosofice, traducere de Mircea Dumitru ~i Mircea Flonta, in colaborare cu Adrian-Paul Iliescu, Bucure~ti: Humanitas.

Index Ackermann, W. 122 actiune 14, 85, 165, 213 adevar 20-21, 24, 58, 88, 91, 107, 111, 121, 125, 128-129, 132133, 135-136, 138, 140-141, 143, 147-148, 151, 154, 189190, 196-197 algoritm 96-97 analiza 15, 17-18, 21-22, 30, 41, 48, 54, 59, 84, 97, 105, 110, 115, 118, 166, 182, 187-188, 190-191, 198, 201-202, 204206, 208, 210-211 - conceptuala de fotoliu 201, 213 -logica 17-18, 22, 187, 190, 198 analogie 180, 184, 209 argument al conceptibilitatii (modal) 105-107, 109, 111 - al convergentei 51-53, 7980 - al cunoai;;terii 105 - al explicatiei 105 - valid 97-98, 112, 118 Arhitectura existenfei 52 aritmetica 54-56, 87, 89 atitudini propozitionale 85-86, 140 atribut 23, 44, 122-123 Bayes, Thomas 208 Beall, Jeffrey C. 199

Beckmann, Arnold 81 Begriffsschrift 117 behaviorism filosofic 84-85 Bell, John 55 Bernays, P. 120 BonJour, Laurence 103-104 Boolos, G. 55 Brandom, Robert 137-138 cadre 52, 56-57, 59-62, 65-67, 70, 75, 77 --Kripke 52, 57, 60-62, 67, 73-75 - recesive 63-64 Cantor, G. 119, 125-126 caracter 43, 91, 97; 103-104, 161, 163,192,194,198,207 - semantic intrinsec 176 - semantic relational 161 Cercetari filosofice 37, 134-135 cerinta prezumtiva 173 Chalmers, David 101 Church, Alonzo 17-18 completitudine a formulei 77 compozitionalitate 175-186 computabilism 82, 90, 98 conceptibilitate epistemica 100, 105-107, 109-111, 114 conceptie demons tr a tiv-teoretica despre semnificatie 131 - model-teoretica despre semnificatie 131

224

INDEX

concluzie 13-15, 19-21, 23-24, 91, 97, 106, 113, 189 conditii de adevar 132, 143, 148, 150, 161, 163 conectori propozitionali 22, 71, 134, 139 consecinta ~ deductiva 69, 76-77 ~ semantica 59, 69-70, 75, 140, 199 constante logice 26, 133-134, 138, 191-193 con~tiinta fenomenala 100, 102103, 105 Craciun, Ioana 15 Cresswell, M.J. 67 cuantificator 22, 66, 68, 71, 122123, 150-152, 155 cunoa~tere 16, 19, 22, 82, 91, 100, 105-106, 109, 125, 163-164, 186, 204-208, 211, 213 ~ prin descriere (knowledge by description) 125 ~ prin familiarizare (knowledge by acquaintance) 125 Davidson, D. 146-148, 163 decidabil 59, 89, 93-94 definitie contextuala 124 demonstrabilitate 54-56, 79 conditii de ~ Hilbert-BernaysLob 55 Dennett, Daniel 208-209 denotat 132, 136 Descartes, Rene 93, 208 descriptii definite 21, 48-49, 123124, 162, 191 designator rigid 48, 113 DeVidi, David 55 diferenta ~ cognitiva 177, 179 ~ semantica 176-179, 181, 184, 186

Dilthey, Wilhem 212 discurs 16, 18-19, 22, 43, 133, 138,143,150,170,172, 187188, 190, 192, 196-199, 206, 212 distinctie ~ a spune ~i a arata 27 utilizare-mentionare (use-mention) 121 dualism 84, 93, 105, 108-109 ~ metodologic 212 Dummett, Michael 138-139 Dumnezeu 43 Ebbinghaus, Hermann 212 Einstein, Albert 209 eliminativist modal 45 enunt 17, 43-44, 107, 110-111, 113, 125, 128, 132, 143-148, 152, 162-163, 165, 167-171, 176, 189, 196, 198 etichete 61, 209 Evans, Gareth 171 exemple 19, 63, 95, 97, 116, 141, 149, 165, 194-195, 198, 203, 209 experiment mintal 105, 204, 206210, 213 ~ Mary 105-106, 109 explanandum pentru functii comportamentale ~i cognitive 102 extensiune 74, 134, 197 extindere conservatoare 78 fals 21, 121, 125, 128-129, 154, 190, 196 filosofie 17-18, 22, 24, 28, 31, 43,47, 51, 95,100,119, 129130, 134, 143, 174-176, 191, 202-206 ~ a matematicii 51, 82, 118119

INDEX

~ a mintii 81-83, 103, 116,

204-205, 210-213 ~ analitica 17-18, 40, 43, 204205, 208, 213 -:- de birou sau de fotoliu (arm-chair philosophy) 206207, 211 ~ experimentala 201-213 Fine, Kit 23-24, 38, 40, 42, 4450, 60, 145,171-172, 174-175, 178, 185, 210 fizicalism 82, 90 Flonta, Maria-Luisa 15 Flonta, Mircea 25, 201 Forbes, Graeme 42 forma ~ logica 13-19, 21-24, 44-46, 194, 199, 209 ~ propozitionala 16 Frege, G.117, 120-122, 124,126, 174-176, 178-179, 186, 188 fregeanism 146 functie ~ de interpretare partiala 153157, 161 ~ de interpretare totala 153157, 161 ~ de valorizare partiala 153157, 161 ~ de valorizare totala 153157, 161 ~ logica 134 functionalism 85, 87, 106 functionare logica a limbajului 188 Galileo Galilei 209 Garson, J.W. 136-137 Gentzen, G. 133, 139 Georgescu, f;ltefan-Dominic 131, 143, 174 Gettier, Edmund 210

225

Godel, Kurt 54-55, 79, 81-83, 8799, 141, 188 goluri de valorizare (truth-value gaps) 196-197 Gramatica Montague 17 4 Harris, Henry 115 Henkin, L. 66 hermeneutica 199, 212 Hieke, Alexander 151 Hilbert, David 62, 91, 122, 188 Hintikka, J. 53 Hughes, G.E. 67 identitate 22-24, 43, 46, 109-111, 113, 123-124, 150, 175-179, 181, 184 ~ referentiala 177-178 Identity and Necessity 112 Iliescu, Adrian-Paul 13 incompletitudine 51-52, 54, 5657, 61-62, 64-70, 73, 75-77, 79, 81-82,87,89-91,97, 101,141 ~ gi:ideliana (uezi §i teorema) 54, 79, 81-82, 87, 89-90, 141 ~ semantica 52, 56-57, 141 indexical 48, 147, 197 inferentialism 133-140 instabilitatea valorilor de adevar 197 inteligenta artificiala 82 intentionalitate 102, 104 interpretare 14, 22, 31-34, 44, 52, 67, 69, 71, 74-75, 78-79, 88, 110, 113, 119, 131-132, 134,136,146,147,155,163, 169-170, 192, 195, 199-200 intrinsecalitate 184 intuitii 39, 41-42, 91-92, 125, 161, 178-179, 206-207, 211-213 izomorfism 16-17, 27

226

INDEX

Jackson, Frank 105, 164 judecata 18, 31, 40, 64, 129, 140 ~ admisibila 64 ~ sintetica a priori 30 Kant, Immanuel 18, 30, 203 Kripke, Saul 42, 48, 50, 53, 60, 110-113, 116, 143, 165, 176, 188, 210 Kuhn, Thomas 209 Le Verrier, Urbain 169-170 Leblanc, Hugues 155, 157 legatura ~ cognitiva 177 ~ referentiala 177-179 Leibniz, Gottfried Wilhelm von 11, 92, 208 Levine, Joseph 104 Lewis, C.I. 53, 120 Lewis, David 40, 42 libertate 43, 211 limbaj 14-19, 21-23, 25-27, 40, 44, 51, 53-55, 57, 66, 68-71, 73, 76-78, 84, 101, 119, 120, 124, 128-129, 131-135, 146147, 150, 174-176, 180-183, 186-200, 205 ~ formal 124, 191, 194-195, 198 ~ formalizat 17-18, 23, 44 ~ natural 18-19, 22, 120, 134, 146-147, 187, 189-196, 198-199 ~ obiect 147 ~ (f;,i limbi) naturale 18-19, 22, 120, 134, 146-147, 187, 189-196, 198 lingvistica 18, 84 litere schematice 19 logica ~ de ordinul al doilea (LOII) 52, 57, 65-66, 69-70, 76-77, 79, 123

~ de ordinul al doilea monadica predicativa 76, 78 ~ de ordinul intai 22-23, 44, 58,123,150-151,191,198-199 ~ filosofica 15-16, 48, 52, 119, 151, 175, 189 ~ libera 150-151 ~ libera negativa 146, 152, 155, 160 ~ libera neutra 161 ~ libera pozitiva 152, 155, 157, 160 ~ matematica 13, 22, 52, 54, 79,82, 117-118, 130,187,189 ~ modala 51-57, 59, 66, 68, 79, 115 ~ simbolica 13, 118 Lowe, Jonathan 43 lume 16, 26-28, 40-42, 58, 61, 65,68, 73-74,83,100-101,105, 107-108, 113-116, 157, 203 ~ posibila 23, 40, 48, 50, 54, 60, 66, 68, 113 maf;,ina Turing 82, 90, 96-97, 99 materialism 102, 104, 108-109, 112 ~ de tip A 108 ~ de tip B 108-111 ~ eliminativist 85-86, 106-107 ~ reductionist (teoria identitatii) 84 matrice 122-123 McDowell, John 146, 149 mentionare 121 metafilosofie 202, 204 metafizica 15, 23-24, 27-29, 4245, 48, 51, 83-84, 102, 106, 113, 205, 210-211 ~ a modalitatilor 29 metafore 209 metalimbaj 27, 147

INDEX

metalogica modala 57 metodologie a filosofiei 204, 210, 213

Meyer, Robert K. 155 millianism 143-146, 150, 163164, 171 minte 81-86, 90-100, 102, 104, 109, 112, 116, 201, 212 minti Godel 82, 90, 96 Mitrana, Victor 81 modalitate 15, 29, 34, 39-40, 4649, 51, 53-54, 77, 149 modalitati 15, 39-41, 45, 47-49, 51, 53, 77, 84, 93, 115, 125, 133, 135-137, 139, 149-150, 155, 159, 164, 169, 171, 175, 180, 184, 189, 194, 206 model (vezi [}i teoria modelelor) 51-52, 58-60, 63-65, 67-68, 73-74, 78,114,116,131,134, 138-139, 153-160, 200 - general 62, 66, 138 --Henkin 74-75 --Kripke 57, 74 Modus ponens 56, 59, 120 monism metodologic 212 Montague, Richard 17 4 Morscher, Edgar 152n Mure~an, Valentin 13, 51 Nagel, Thomas 89, 101, 104 Naming and Necessity 112 naturalizare a filosofiei 205-207 necesitate - alethica 54-55 - analitica 23-24, 45, 4 7 - de dicto 45 - de re 45, 47 - logica 13-14, 20, 23, 25, 36, 43, 45, 47 - metafizica 14, 24, 29, 39, 43-45, 4 7, 49-50

227

- naturala 14, 39 - normativa 14, 39, 44, 49 neuralism 82, 90 neuro~tiinte 82, 86 Newton, Isaac 208 nonexistenta 76, 86, 143, 154, 166-168 nonsens 27-28 notatia Russell-Peano 118 n-tupluri ordonate 74, 134 nume 17, 38, 48, 113, 121, 125, 134, 143-145, 147-149, 161165, 168-172, 175-179, 184186 "Cicero" 176-177, 179, 184186 "Hamlet" 145, 161-162, 171 "Mo~ Craciun" 145 "Pegasus" 171 "Tullius" 176-177, 179, 184186 "Vulcan" 145, 161, 167-171 obiect 17, 24, 26, 28, 37-42, 4548, 96,105,115,123, 125-129, 134, 149, 154, 161, 165-167, 169, 172, 183, 185-186, 189, 197 - nonexistent 154, 166 - simplu 17, 26, 38 omologi incongruenti (la Kant) 30 On Denoting 124 ontologie 51-52, 123, 151 paradigma cognitivista 212 paradox - logico-semantic 135 - set-teoretic 125-126 paralelism - psihofizic 90, 93-94 - psihoneural 82, 93-95

228

INDEX

Parfit, Derek 210 Pascal, Blaise 208 Parvu, Ilie 51-52 Peano, G. 118-119, 124, 126 Plantinga, Alvin 42 pompe intuitionale (intuition pumps) 209 Popa, Cornel 51 Popescu, Drago~ 131, 143, 174 posibilitate metafizica 31, 100, 107, 110-111, 114 predicat 122-123, 138, 151, 154, 180 premisa 13-14, 19-21, 23-24, 77, 106-108, 112-113, 140, 189 Principia Mathematica 54, 117119, 121, 123-125, 128, 130 Prior, Arthur Norman 141 problema ~ epistemologica 82 ~ minte-corp 82-83, 86, 104 ~ semantica 82, 146, 162 propozitie ~ atomara 78, 132, 157 ~ compusa 17, 30, 33-34 ~ contingenta 28, 31, 33-35 ~ despre culori 28, 30, 39 ~ elementara 16, 26, 31-33, 35-38 ~ indecidabila 88 ~ moleculara 17 pseudopropozitii 27-28 Putnam, Hilary 42, 110, 210

qualia 83, 103, 111 Quine, W.V.O. 40, 45-50, 54, 117, 119-123, 127, 129, 188, 194, 205 Ramsey, F. 126 rationament 13-14, 19-21, 23, 82, 119, 138, 150, 213 ~ deductiv 13, 213 ~ deductiv contrafactual 213

realism structural 51, 80 realitate 16, 26, 40-41, 52, 85, 92, 101-102, 146, 150 reducere la absurd 209 Reference Without Referents (RWR) 145-146, 150, 160, 162166, 170-171 referinta 132, 134-135, 138, 146, 149, 163-164, 172, 178, 185, 211 regula ~ caracteristica de referire sau de desemnare 189-190 ~ de eliminare 133, 138-139, 141 ~ de inferenta 76, 132-133 ~ de introducere 133, 138-139, 141 ~ primitiva 76 ~ a implicatiei logice deductive 189 relatie 21, 23, 26, 38-39, 46, 5758, 75-78, 82, 84-85, 95, 104, 109-110, 115-116, 121, 125, 127-129, 132, 146, 163, 175176, 178-179, 181-186, 188, 193-194, 198-199 ~ de coordonare 35, 183 relationism semantic 175-176, 178-179, 181, 184, 186 reprezentare 16-17, 26, 86-87, 134, 138, 186 ~ a obiectului ca fiind identic (as being the same) 185-186 ~ a obiectului ca identic (as the same) 185-186 Restall, Greg 199 rol referential al unui termen singular 197 Russell, Bertrand 15-16, 18-19, 21-22, 48, 117-128, 175, 180, 182, 188, 191

INDEX

Sainsbury, Mark 145-150, 160168, 171 Salmon, Nathan 144n sceptic modal 45 s.emantica 14, 16, 22, 44, 48, 5253, 56, 58, 60, 66, 68-69, 73, 75, 79,82, 113, 131-137, 141, 146-147, 153-155, 157, 161, 164-165, 171-174, 183-184, 191, 199 ~ cu domeniu interior ~i domeniu exterior 156-157 ~ de sprijin (backup semantics) 172 ~ demonstrativ-teoretica 135136 ~ model-teoretica 137-138, 140 ~ relationista 175, 179-180 ~ reprezentationala 16, 131132, 137, 141 semnificatie 48, 135, 143, 146148, 161, 172, 174-175, 178, 189, 191-195, 211 sens 17, 25-26, 28, 30, 34, 40, 43, 49, 73, 75, 77, 113-115, 127-129, 149, 163, 165, 167168, 170,176,178,181,192, 197, 206, 209 Sf. Augustin 134 simbol 18, 26, 55, 71, 73, 77, 86, 98, 118, 121, 124, 154 ~ incomplet 124 Simons, Peter 152 sistem 18, 22-23, 52-56, 61-67, 69-70, 73, 76-77, 79, 83, 8889, 93, 96,105, 107-108, 114, 116, 120, 132-133, 141, 150, 152-155, 160, 180, 189, 192193, 195, 199, 212 ~ caracterizabil 60, 70 ~ cognitiv 102 ~ complet 60, 69-70, 155 ~ corect 62, 70, 87-88, 133, 155, 199

229

~ deductiv 59-60, 69, 76, 8788, 133 ~ necaracterizabil 52, 60-61, 79 ~ semantic de logica libera 152-155 Socaciu, Emanuel-Mihail 201 Socrate 19-20, 24, 46 Solcan, Radu 201-203, 205, 210, 212-213 Solomon, Graham 55 Soskova, Mariya 81 spatiul culorilor 32-36 stare de lucruri 16-17, 26, 31, 33, 38, 40 Strawson, P.F. 187-200 structura ~ formala 26 ~-model 73-75 superadevarat 160 superrealizabil 160 supervalorizatoare 153, 157, 160 Surdu, Alexandro 131, 143, 174 i;;tefanov, Gheorghe 25, 100 Tarski, Alfred 22, 44, 132, 147, 188 tarskiana 22-23, 44, 135, 180 tautologie 25-26, 28-29, 36, 39, 44 teorema ~ de incompletitudine 79, 8182, 87, 89, 97 ~ de incompletitudine a lui Godel 79, 81-82, 87, 89-90, 97 ~ modala 70 teorie 26, 44, 52, 54-55, 83-84, 87,91, 119, 122-123, 127-129, 131, 135-136, 143, 147-148, 163, 170-171, 187, 191, 198, 208, 211 ~ a modalitatii 77 ~ a modelelor 22, 44, 115, 135136, 138, 148, 161, 191

230

INDEX

- a pretinderii (pretense theory) 171 - a referintei directe 143 - a tipurilor 118, 125, 127-129 - formala 55 - logica 21, 24, 118, 121, 123, 131, 187, 198 termen nonreferential 144-173 teza lipsei de paralelism dintre conectorii limbajului obi1?nuit 1?i omologii lor formali 194 Thomason, S. 60, 67 Tractatus Logico-Philosophicus 13-14, 16, 25-28, 30-33, 3539, 42-44, 134 utilizare 121 Vacariu, Gabriel 100 validitate 13-14, 19, 21, 23, 5758, 65-66, 68, 113, 135, 137138, 155, 161

valoare morala 213 van Fraassen, Bas 160 Van Benthem, J.F.A.K. 60-61 Van Inwagen, Peter 22 variabila 16, 71-72, 78, 122, 127128, 180-184 - libera 55, 73, 78 Vasilescu, Catalin 15 Vaduva, Cosmin 13 Vica, Constantin 201 Walton, Ken 171 Wang, Hao 90, 95, 99 Whitehead, AN. 117-123, 128, 188 Wiggins, David 42, 170 Williams, B. 210 Williamson, Timothy 38, 210 Wittgenstein, Ludwig 13, 16-18, 25-30, 32-33, 35, 37-38, 42, 101, 134, 205, 210 zombi 106-109, 112, 114-115

PLURALM au aparut: 170. Umberto Eco - Cum ne construim dw;manul 171. Cami! Ungureanu (coord.) -Religia in democrafie. 0 dilema a modernitatii 172. Ion Vartic - Cioran naiv §i sentimental 173. Max Horkheimer, Theodor W. Adorno - Dialectica Luminilor. Fragmente filosofice 17 4. Valeriu Gherghel - Breviarul sceptic. $i alte eseuri despre simplitate 175. Gabriel Andreescu - Carturari, opozanti §i documente. Manipularea Arhivei Securitatii 176. Mihai Valentin Vladimirescu - Viata de zi cu zi in vremea lui Iisus 177. Vintila Mihailescu - Swtecele natiunii §i hainele imparatului. Note de antropologie publica 178. Adriana Babeti -Amazoanele. 0 poveste 179. David Bentley Hart - Frumusetea infinitului. Estetica adevarului cre§tin 180. Moshe Idel - Mircea Eliade. De la magie la mit 181. Grete Tartler -intelepciunea araba. De la preislam la hispano-arabi (editia a III-a) 182. Mire! Banica - Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor in Romania contemporana 183. Klaus Heitmann Imaginea romanilor in spafiul linguistic german (1775-1918). Un studiu imagologic 184. Moshe Idel - Raul primordial in Cabala. Totalitate, perfec(iune, perfectibilitate 185. Barnaby Rogerson - Profetul Mahomed. 0 biografie 186. Vintila Mihailescu -Apologia parleawlui 187. Gabriel Andreescu - Existenta prin cultura. Represiune, colaborationism §i rezistenta intelectuala sub regimul comunist 188. Umberto Eco - Cronicile unei societati lichide 189. Umberto Eco -Limitele interpretarii 190. Ruxandra Cesereanu - Fugarii. Evadari din inchisori §i lagare in secolul XX 191. Catalin Partenie, Alfred Bulai (coord.) - In Fiction We Trust

192. Umberto Eco - Kant §i ornitorincul (editia a III-a) 193. Sorin Mitu - De la Burebista la Iohannis. Istorii, analize, satire 194. Madeea Axinciuc - Profetul §i oglinda fermecatd. Despre imaginatie §i profefie in Calauza ratacitilor de Moise Maimonide 195. Andrew Scull - 0 istorie culturald a nebuniei: de la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernd 196. Eugen Negrici-Iluziile literaturii romane 197. Vintila Mihailescu -Etnogenezd §i fuicd 198. 1?tefan Afloroaei - Fabula existenfiald 199. Roland Barthes - Discursul indrdgostit 200. Simone Weil -lnrdddcinarea. Preludiu la o declarafie a datoriilor fatd de fiinfa umand 201. Tom Nichols - Sfar§itul competenfei. Discreditarea experfilor §i campania impotriva cunoa§terii tradifionale 202. Chase F. Robinson - Civilizafia islamicd in "30 de viefi. Primii 1.000 de ani 203. Moshe Idel - Experienfa misticd la Abraham Abulafia 204. Vintila Mihailescu -ln cdutarea corpului regdsit. 0 ego-analizd a spitalului 205. Mirel Banica - Bafea, Devla §i Haramul. Studii despre cultura §i religia romilor 206. Mircea Dumitru - Lumi ale gandirii. Zece eseuri logico-metafizice

www.polirom.ro Redactor: Vasilica Turculet Coperta: Radu Riiileanu Tehnoredactor: Luminita Piiun Bun de tipar: noiembrie 2019. Apa.rut: 2019 Editura Polirom, B-dul Carol I nr. 4 • P.O. BOX 266 700506, Iai;;i, Tel. & Fax: (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.11; (0232) 21.74.40 (difuzare); E-mail: [email protected] Bucurei;;ti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1, sector 4, 040031, O.P. 53 Tel.: (021) 313.89.78; E-mail: [email protected] Tiparul executat la S.C. Tipo-Lidana S.R.L., Calea Unirii, nr. 35, Suceava Tel. 0230/517.518; Fax: 0330/401.062 E-mail:[email protected];www.tipolidana.ro

I ,,Mircea Dumitru reprezinta, in Romania , o parcela a gandirii contemporane, mai putin frecventata de marele public, fie el §i interesat de «metafizica». Cititorul... va descoperi voluptati filosofice noi, rezultate din degustarea rigorii, a construqiei logice, a unei interogatii despre sens de alta coloratura decat aceea a gandirii speculative traditionale ." Andrei Ple§u ,,Exista o tensiune conceptuala care face ca incercarea de a da o explicatie unitara mintii §i lumii fizice sa fie una dintre cele mai persistente §i deconcertante enigme. Imaginea predominanta despre lumea naturala este de tip fizic . Totu§i, mintea §i, in mod special, experienta subiectiva con§tienta nu par sa se potriveasca acestei explicatii naturaliste §i fizicaliste ... Sa fie oare orice incercare de a intelege con§tiinta un drum infundat, ceva sortit sa e§ueze?" Mircea Dumitru Forma logica §i necesitate • Schita a principalelor programe §i raspunsuri la problema minte-corp din filosofia mintii • Godel despre minti §i ma§ini • Explicarea con§tiintei fenomenale . Conceptibilitate epistemica §i posibilitate metafizica • Semnificape, nonexistenta §i termeni nonreferentiali • 0 introducere rapida §i succinta in logica libera • Doua profiluri ale cercetarii filosofice: analiza conceptuala de fotoliu vs filosofia experimentala

ISBN 978-973-46-7989-8

EDITURA POLIROM

www.polirom.ro

II IIIIIII II I II IIII IIII II

9 789734 679898

Carte publicata §i ,n edi\ie digitala