Lipsire Viata Imprudenta [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins:

Capitolul I Lipsirea de viaţă din imprudenţă în sistemul infracţiunilor contra vieţii ........................................................................................................................ 3

Capitolul II Analiza juridico-penală a infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă în legislaţia penală a Republicii Moldova ........................................................................................................................ 6

Capitolul III Studiul comparat asupra reglementării juridice a răspunderii pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă în legislaţiile diferitor state ........................................................................................................................ 12

Bibliografie ........................................................................................................................ 15

2

Capitolul I Lipsirea de viaţă din imprudenţă în sistemul infracţiunilor contra vieţii Viaţa omului este apreciată ca o valoare socială primară şi fundamentală, indispensabilă manifestării în sine şi, ceea ce este mai important, condiţia manifestării biologice a grupului social. Ocrotirea persoanelor1 împotriva actelor îndreptate contra vieţii s-a impus ca o necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai străvechi. Potrivit Dicţionarului de Sinonime: ’’omor’’ - crimă, ucidere, asasinat, omucidere; "omucidere" - asasinat; "a ucide" - a omorî, a răpune, a asasina, a distruge. Omorul este indispensabil legat cu înţelesul termenilor de viaţă şi moarte a omului.2 Astfel nu poate să fie calificate ca omor acele fapte, dacă ele nu atentează la viaţa persoanei. Astfel, din punct de vedere al teoriei dreptului penal, omorul reprezintă fapta social-periculoasă săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală, care itentează la viaţa altei persoane şi-i cauzează acestuia moartea. 3 O altă definiţie asemănătoare o găsim la S.V. Borodin care susţine că omorul reprezintă fapta social-periculoasă săvârşită cu vinovăţie, care duce la moartea altei persoane. În opinia lui E.F. Pobegailo, „... în timpul săvârşirii omorului intenţionat, făptuitorul atentează direct la viaţa unei alte persoane. Viaţa unei alte persoane constituie obiectul juridic special al omorului intenţionat”.4 Z.O. Aşitov de asemenea susţine poziţia, conform căreia obiectul juridic special al omorului îl constituie viaţa unei alte persoane ca totalitate a relaţiilor sociale ce apar în legătură cu ocrotirea vieţii omeneşti, asigurând, totodată, dreptul de a beneficia de această valoare supremă.5 1

Barbu C., Ocrotirea persoanei în dreptul penal al RS România, Ed. Scrisul românesc, Craiova,1977, pag 65 Vasiliu T., Pavel D., Antoniu G., Lucinescu D., Papandopol V., Rămureanu V., Codul penal comentat şi adnotat, Partea specială, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, pag 101 3 Филимонов В., „Охранительная Функция Уголовного Права” изд. Юридический Центр – Пресс, Санкт– Петербург – 2002 4 Побегайло Э.Ф., Умышленные убийства и борьба с ними: уголовно-правовое и кри- минологическое исследование. - Воронеж: Издательство Воронежского Университета, 1965, pag 11 5 Ашитов З.О., Квалификация некоторых тяжких преступлений против жизни и здоровья граждан (По Уголовному Кодексу Казахской ССР): Учебное пособие. - Караганда: Карагандинская Высшая Школа МВД СССР, 1978, pag 8 2

3

O. Pop consideră că obiectul juridic generic al infracţiunii de omor este comun cu cel al tuturor infracţiunilor contra persoanei şi constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă, la integritate corporală şi sănătate, la libertate şi demnitate. Însă, infracţiunile contra persoanei au şi un obiect juridic special care, în cazul infracţiunii de omor, constă în relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală implică respectul acelei valori sociale care este viaţa omului.6 Tot O. Pop, spune că obiectul material al omorului îl constituie corpul unui om în viaţă, indiferent de vârstă (copil nou-născut sau persoană tânără, adultă, bătrână), sex, starea sănătăţii (sănătos, bolnav, muribund) sau de starea normalităţii bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau cu monstruozităţi anomalice sau antropologice etc.). Viaţa, ca formă de mişcare, este un fenomen complex având la bază procese biologice şi psihice care subordonează procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Dacă încetează viaţa în sens biologic, încetează şi viaţa ca valoare socială şi, implicit, relaţiile legate de ea.7 În capitolul doi al Părţii speciale a Codului penal sunt prevăzute un grup de şase infracţiuni a căror incriminare este chemată să apere în exclusivitate viaţa fiinţei umane, şi anume: omorul intenţionat (art. 145 CP al RM); omorul săvîrşit în stare de afect (art. 146 CP al RM); pruncuciderea (art. 147 CP al RM); lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (art. 148 CP al RM); lipsirea de viaţă din imprudenţă (art. 149 CP al RM) şi determinarea la sinucidere (art. 150 CP al RM ). Din interpretarea cadrului normativ dedicat reglementării infracţiunilor contra vieţii rezultă că legiuitorul prevede răspunderea penală pentru trei tipuri de omoruri: omorul intenţionat simplu, adică fără circumstanţe agravante sau atenuante, care formează varianta-tip a omorului (art. 145 alin. (1) CP al RM); omorul intenţionat cu circumstanţe agravante (art. 145 alin (2) şi (3) CP al RM); omor intenţionat cu circumstanţe atenuante (art. 146-149 CP al RM). Conform art 149 al CP al RM, lipsirea de viaţă din imprudenţă se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.8 6

Pop O., Infracţiunea de omor. Timişoara: Mirton, 2002, pag 48 Pop O., Omorul. Timişoara: Mirton, 2003, pag 22 8 Codul penal al Republicii Moldova în vigoare, nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (cu ultimele modificări şi completări din februarie 2005) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129/1012 din 13 septembrie 2002 7

4

În ceea ce priveşte definitivarea locului incriminării infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă în sistemul infracţiunilor contra vieţii, în doctrina penală s-au profilat mai multe puncte de vedere. Într-o primă opinie, se consideră că lipsirea de viaţă din imprudenţă constituie un tip aparte de omucidere, deoarece calităţile deosebite pe care trebuie să le întrunească atat subiectul active sunt elemente constitutive ale acestei infracţiuni şi nu circumstanţe atenuante ale omorului.9 Potrivit unei alte viziuni (V.Dongoroz, G.Antoniu, V.Papandopol, T.Vasiliu, D.Pavel etc.), lipsirea de viaţă din imprudenţă, deşi constituie un tip aparte de omucidere cu o denumire proprie, în esenţă rămane o faptă de omor sancţionată mai blînd, în considerarea condiţiilor speciale în care acţionează subiectul activ al infracţiunii cu toate consecinţele pe care le atrage o asemenea caracterizare.10 Astfel, infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă este o faptă de omor, supusă unei sancţiuni atenuante.11 În viziunea autorului O.Pop (opinie intermediară) fapta, denumită „lipsire de viaţă din imprudenţă” este incriminată în legislaţiile penale ca o variantă atenuantă a omuciderii şi constituie fie o infracţiune de sine stătătoare, cu denumire proprie şi cu conţinut normativ specific propriu.12 Examinarea noţiunii de omor nu este lipsită de importanţă teoretico-pragmatică, dat fiind faptul, că cu aceasta se operează nu numai la definirea variantei simple a omorului, dar şi a variantelor speciale (omorurile săvarşite in circumstanţe agravante şi atenuante), dintre care face parte şi infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă.

9

Gheorghiu-Bradeţ I., Drept penal roman, Partea specială, vol. 1, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994, pag 85 Vasiliu T., Pavel D., Antoniu G., Lucinescu D., Papandopol V., Rămureanu V., Codul penal comentat şi adnotat, Partea specială, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, pag 101 11 Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roşca V., Explicaţii teoretice ale Codului penal roman, Partea specială, vol. III, Ediţia II, Ed. Academiei Romane şi Ed. ALL BECK, Bucureşti, pag 191 12 Pop O., Aspecte introductive privind infracţiunea de pruncucidere // Legea şi viaţa, nr.7, Chişinău, 2005, pag 17 10

5

Capitolul II Analiza juridico-penală a infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă în legislaţia penală a Republicii Moldova La momentul actual, lipsirea de viaţă din imprudenţă constituie rezultatul indisciplinei, neatenţiei şi lipsei de precauţie a făptuitorului. Deşi gradul de pericol social al acestei infracţiuni este mai redus în comparaţie cu cel al infracţiunilor săvîrşite prin omor, nu înseamnă că urmările prejudiciabile ale lipsirii de viaţă din imprudenţă sunt întotdeauna mai puţin grave. În condiţiile progresului tehnico ştiinţific se remarcă o vădită tendinţă de creştere a frecvenţei comiterii acestei infracţiuni.13 De aceea, periculozitatea cazurilor de lipsire de viaţă din imprudenţă nu trebuie subestimată. Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 149 din CP al RM îl formează relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei. Obiectul material al lipsirii de viaţă din imprudenţă îl constituie corpul persoanei. Latura obiectivă a acestei fapte infracţionale are următoarea structură: 1) fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă care constă în lipsirea ilegală de viaţă a unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. Există o anumită asemănare între activităţile constînd în lipsirea ilegală de viaţă a unei alte persoane, indiferent dacă sunt intenţionate sau neintenţionate. Cu toate acestea, omorul şi lipsirea de viaţă din imprudenţă comportă deosebiri chiar în materie de latură obiectivă: fapta de omor dă expresie unei conduite violente, reprezentînd o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărîrea de a suprima viaţa unei persoane şi se foloseşte de mijloacele apte să realizeze acest scop. În cazul lipsirii de viaţă din imprudenţă nu avem un act de violenţă, ci o conduită greşită a făptuitorului într-o situaţie periculoasă, susceptibilă să producă, în anumite împrejurări, urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi comisă prin acţiune sau inacţiune, care se exprimă în încălcarea unor reguli scrise sau nescrise de precauţie, stabilite în 13

Branză S., Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova, 1999, pag 29

6

societate. Spre deosebire de infracţiunile asemănătoare, incriminate de norme concurente speciale (lit. b) din art. 213; lit. с) din art. 228; lit. a) din alin. (2) al art. 263; lit. b) din alin. (3) şi alin. (4), (5) ale art. 264; lit. a) din art. 300; lit. a) din art. 301 din CP al RM etc.), cea pe care o examinăm este săvîrşită în condiţiile vieţii cotidiene şi timpului liber de activităţile profesionale şi de serviciu, educative şi social-politice; cu alte cuvinte, se au în vedere condiţiile în care trăiesc toate persoanele fără excepţie. Infracţiunea examinată este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii morţii cerebrale a victimei. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 149 din CP al RM se exprimă în vinovăţie sub formă de imprudenţă. Conform prevederilor art. 18 din CP al RM, "Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă". Imprudenţa se poate exprima în neglijenţă sau în încredere exagerată. Deşi la calificarea faptei nu contează tipul imprudenţei, stabilirea acestuia este necesară la individualizarea pedepsei. Or, încrederea exagerată denotă un grad mai ridicat de pericol social în comparaţie cu neglijenţa: în primul caz, făptuitorul prevede posibilitatea producerii morţii, sperînd în mod uşuratic să o evite, pe cînd, în cel deal doilea caz, făptuitorul nu prevede posibilitatea producerii morţii în prezenţa obligaţiei şi a aptitudinii de a o prevedea. În unele cazuri, lipsirea de viaţă din neglijenţă se consideră, în mod neîntemeiat, ca fiind intenţionată, spre exemplu: de la o izbitură victima cade, se loveşte cu capul de un corp contondent şi moare sau cînd moartea victimei survine de la loviturile aplicate de făptuitor. În astfel de cazuri, conştientizarea de către făptuitor a laturii faptice a acţiunilor (inacţiunilor) sale este apreciată în mod eronat ca probă a previziunii survenirii morţii victimei. 7

Pentru a verifica temeinicia afirmaţiilor făptuitorului că a lipsit de viaţă persoana din neglijenţă, că a acţionat fără intenţie, aceste afirmaţii trebuie confruntate cu datele ce-i caracterizează: acţiunea (inacţiunea) în momentul infracţiunii; ambianţa în care a fost săvîrşită infracţiunea; relaţiile făptuitorului cu victima; conduita făptuitorului după lipsirea victimei de viaţă etc. Lipsirea de viaţă în rezultatul încrederii exagerate trebuie delimitată de omorul săvîrşit cu intenţie indirectă, ţinînd cont de următoarele: a) în situaţia încrederii exagerate, făptuitorul prevede numai posibilitatea survenirii morţii în cazuri similare; în situaţia intenţiei indirecte, făptuitorul prevede nu doar posibilitatea, dar şi verosimilitatea producerii morţii în cazul concret; b) în situaţia încrederii exagerate, făptuitorul speră oarecum că moartea victimei nu va surveni; în situaţia intenţiei indirecte, făptuitorul, care nu ia nici o măsură de natură să preîntîmpine moartea victimei, nu doreşte, însă admite în mod conştient survenirea acestei urmări prejudiciabile.14 Subiectul infracţiunii prevăzute la art. 149 din CP al RM este persoana fizică responsabilă care la momentul săvîrşirii infracţiunii a оmplinit vîrsta de 16 ani. La alin. (2) al art. 149 din CP al RM este prevăzută agravarea răspunderii penale în cazul în care lipsirea de viaţă din imprudenţă a condus la moartea a două sau a mai multor persoane - spre exemplu, cazul adolescenţilor care au găsit o grenadă ce a explodat, cauzîndu-le moartea, sau: persoanele au decedai în urma unui incendiu pus la cale din teribilism, sau: turiştii şi-au pierdut viaţa din vina conducătorului de grup etc. Nu şi în ultimul rînd vom menţiona că pentru asigurarea unei calificări corecte a faptelor concrete prin care se încalcă legea penală şi pentru o justă pedepsire a celor care le-au săvîrşit este necesar de a stabili anumite criterii ştiinţifice prin care ar putea fi delimitate faptele infracţionale conexe. Rolul determinant în acest demers îl are componenţa de infracţiune, reprezentată de totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică fapta infracţională drept o infracţiune concretă (art.52 alin.(1) CP al RM). 14

Brînză S., Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcan, Vladimir Grosu, Drept penal. Vol II, ed Cartier 2005

8

După cum afirmă N.Kuzneţova, anume semnele componenţei stau la baza delimitării diferitelor genuri de infracţiuni şi a diferenţierii infracţiunilor de alte fapte ilegale sau social periculoase.15 În acest sens considerăm că calificarea juridică a infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă este indisolubil condiţionată de delimitarea acesteia de anumite fapte infracţionale cu care într-o anumită măsură se intersectează, precum omorul săvârşit în stare de afect şi pruncuciderea. Astfel, vom prezenta iniţial deosebirile infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă de omorul săvârşit în stare de afect. Astfel, deşi ambele componenţe de infracţiune dispun de acelaşi obiect - viaţa persoanei şi ambele dispun de caracteristica unei oarecare incapacităţi a făptuitorului de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptelor comise, 16 aceste infracţiuni dispun totuşi de diferenţe evidente. Aceste deosebiri se prezintă în felul următor: •

în timp ce omorul săvârşit în stare de afect se include în categoria

infracţiunilor de omor, lipsirea de viaţă din imprudenţă nu se include în această categorie; •

Omorul în stare de afect este săvârşit cu intenţie, iar lipsirea de viaţă din

imprudenţă este săvârşită din imprudenţă; •

Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate avea loc atât în rezultatul

acţiunii cât şi al inacţiunii, în timp ce omorul săvârşit în stare de afect are loc doar în rezultatul acţiunii; •

La componenţa de infracţiune "lipsirea de viaţă din imprudenţă"

poate exista subiect special (lucrătorii şantierelor de construcţie, conducătorul unui izvor de pericol sporit etc.), iar la omorul săvârşit în stare de afect subiect special nu există; •

Pericolul social al infracţiunii "lipsirea de viaţă din imprudenţă", este mai

redus decât cel al omorului săvârşit în stare de afect. 15

Кузнецова Н.Ф., Преступление, состав преступления, диспозиция уголовно-правовой нормы // Вестник Московского государственного университета, Серия «Право», № 54, 1967, c 44 16 Rătescu Const. G., Ionescu-Dolj I., Perieţeanu I.Gh. şi alţii. Codul penal adnotat. Vol.III. Partea Specială, II. Bucureşti: Socec, 1937, pag 244

9

Lipsirea de viaţă din imprudenţă şi Pruncuciderea Dreptul la viaţă, pe care legea penală îl garantează fiecărui om, necesită ocrotire penală şi împotriva faptelor prejudiciabile comise din imprudenţă. Aceste categorii de fapte, deşi sunt mai puţin grave decat cele săvarşite cu intenţie, produc şi ele, moartea unui om.17 De aceea, pe lîngă omor legiuitorul a incriminat şi uciderea din imprudenţă. Ca şi în cazul omorului, delimitarea infracţiunii de pruncucidere de lipsirea de viaţă din imprudenţă urmează a fi realizată în principal prin prisma elementului subiectiv al infracţiunii. În primul caz, subiectul realizează uciderea din intenţie, iar în cel de-al doilea caz, din imprudenţă. Privarea de viaţă a copilului nou-născut de către mamă poate fi realizată şi prin imprudenţă sub forma sineîncrederii criminale sau a neglijenţei. Din prevederile art.18 CP al RM rezultă că infracţiunea se consideră săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările prejudiciabile, dar consideră în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate (sineincredere criminală), ori nu-şi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, şi nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile, deşi putea şi trebuia să le prevadă (neglijenţă criminală). Totodată, în cazul uciderii din imprudenţă a copilului nou-născut săvîrşită de către mamă în timpul naşterii sau imediat după naştere, trebuie să deosebim două situaţii: 1) fapta este comisă fără ca subiectul să sufere o tulburare fizică sau psihică pricinuită de naştere cu diminuarea discernămîntului; 2) fapta este comisă sub imperiul unei stări de tulburare fizică sau psihică cu diminuarea discernămantului. Soluţionarea primei situaţii nu comportă dificultăţi, deoarece mama acţionează cu un discernămînt deplin, fapt care nu împiedică calificarea faptei în baza art.149 CP al RM, copilul nou-născut beneficiind de protecţie juridico-penală în egală măsură, atat în cazul în care este ucis cu intenţie, cît şi atunci cînd este ucis din imprudenţă. 17

Boroi A., Pruncuciderea şi uciderea din culpă, Bucureşti 1999, pag 47

10

Vizavi de soluţionarea celei de-a doua situaţii, opiniile evocate în doctrina penală sunt controversate, unii autori promovînd ideea tragerii la răspunderea penală a făptuitoarei pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă, iar alţii, dimpotrivă, consideră că o asemenea soluţie nu poate fi justificată reieşind din natura juridică, caracteristică infracţiunii de pruncucidere.

11

Capitolul III Studiul comparat asupra reglementării juridice a răspunderii pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă în legislaţiile diferitor state Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al României. Infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă este prevăzută sub o altă definiţie la art 178 (uciderea din culpă) al Codului penal român adoptat la 28.06.2004 şi care a intrat în vigoare la 29.06.200518. Astfel, codul penal incriminează în art. 178 C pen. uciderea din culpă a unei persoane. Legiuitorul român a preferat să incrimineze mai multe forme aggravate de ucidere din culpă. Astfel uciderea din culpă este agravată dacă: •

s-a comis ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de

prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi; •

s-a comis de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, avînd în

sange o imbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate; •

cînd este comisă de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau

meseriei şi care se află în stare de ebrietate; •

cînd s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane. Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al Argentinei.

Art.84 din capitolul I din CP al Argentinei – „Infracţiuni contra vieţii” prevede că „se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la 6 luni pînă la 5 ani de închisoare şi cu limitarea specială a drepturilor pe un termen de la 5 pînă la 10 ani, acela care, din imprudenţă, neglijenţă, lipsă de experienţă în meseria sau în profesia sa, sau în urma nerespectării regulilor sau a obligaţiilor corespunzătoare ia cauzat moartea altei persoane”.19 Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al Olandei. În CP al Olandei, despărţitura XXI, intitulată: „Decesul sau leziunile corporale cauzate din neglijenţă sau imprudenţă” (art. 307-308). 18

Codul penal al României (adoptat la 28.06.2004) // Monitorul Oficial al României. - 2004. - Nr.575 Уголовный кодекс Аргентины. Опубликован 29 октября 1921 г., вступил в силу 29 апреля 1922. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2003 г. 19

12

Art.307 prevede că „Persoana care din neglijenţă sau din imprudenţă este responsabilă de moartea altei persoane este pasibilă de pedeapsă cu închisoare sau cu încarcerare pe termen de pînă la 10 luni sau cu o amendă de categoria a patra (25 de mii de guldeni)” (art.23 din CP al Olandei).20 Art.308. „Persoana care din neglijenţă sau din imprudenţă este responsabilă de leziuni corporale grave cauzate altei persoane sau pentru asemenea leziuni corporale care cauzează o boală temporară sau imposibilitatea temporară de a exercita obligaţiile de serviciu sau cele profesionale este pasibilă de pedeapsă cu închisoare sau cu încarcerare pe un termen de pină la 6 luni sau cu o amendă de categoria a patra”. Atrag în special atenţia pedepsele destul de blînde prevăzute de CP al Olandei pentru infracţiunile indicate mai sus spre deosebire de CP al Argentinei. Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al Danemarcei. Capitolul 25 din CP al Danemarcei, întitulat „Infracţiunile cu violenţă contra personalităţii” (paragrafele 241, 249). Paragraful 241 spune că „orice persoană care i-a cauzat din neglijenţă decesul altei personae poate fi amendată, poate fi reţinută sub strajă sau în închisoare pe termen de pînă la 4 luni sau, în circumstanţe agravante, poate fi pedepsită cu închisoare pe orice termen de pînă la 4 ani”. Paragraful 249. „Orice persoană care a cauzat din neglijenţă un prejudiciu serios persoanei sau sănătăţii altor persoane va fi amendată sau va fi ţinută sub strajă, sau va fi pedepsită cu închisoare pe orice termen ce nu depăşeşte 4 luni sau, în circumstanţe agravante – cu închisoare pe orice termen ce nu depăşeşte 4 ani”.21 Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al Poloniei. Capitolul IX din CP al Poloniei reglementează răspunderea pentru infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii, inclusiv pentru cele săvirşite din imprudenţă. Potrivit art.155 din CP al Poloniei, „cine provoacă fără intenţie moartea unui om este pasibil de pedeapsă cu privaţiune de libertate pe termen de la 3 luni pînă la 5 ani”. 20

Уголовный кодекс Голландии, вступил в силу в 1986. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2001 г. 21 Уголовный кодекс Дании был принят в 1930 г., вступил в силу с 1 января 1933 г. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2001 г.

13

Pentru leziuni corporale cauzate din imprudenţă răspunderea apare în conformitate cu art.156 paragraf 2, care prevede privaţiune de libertate pe termen de pînă la 3 ani.22 Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al Franţei. Despărţitura a II-a din Cartea a doua din CP al Franţei, întitulată „Despre tentativele la viaţă fără de intenţie”, cuprinde art.221-6 şi 221-7. Potrivit art.221-6, „cauzarea morţii altui om din greşeală, din imprudenţă, din neatenţie, din neglijenţă sau din neindeplinirea unei obligaţii de securitate sau de precauţie stabilită de lege sau de regulamente constituie un omor nepremeditat care se pedepseşte cu 3 ani de închisoare şi cu o amendă în mărime de 300 de mii de franci”. Art.221-7 prevede răspunderea persoanelor juridice pentru cauzarea morţii din imprudenţă. În mod analogic este formulat şi art.222-19 din CP al Franţei care prevede răspunderea pentru leziuni corporale cauzate fără de intenţie şi care au atras după sine pierderea totală a capacităţii de muncă a altei persoane pe un termen mai mare de 3 luni.23 Sancţionarea lipsirii de viaţă din imprudenţă conform CP al Elveţiei. Prima despărţitură din Cartea a doua din CP al Elveţiei, întitulată „Omorul din imprudenţă” art.117 are următorul conţinut: „Cine cauzează moartea altui om din imprudenţă se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă”. Termenul minim de pedeapsă în formă de închisoare cuprinde 3 zile. Dacă legea nu stabileşte altfel, termenul maxim al acestui tip de pedeapsă cuprinde 3 ani (art.36 din CP al Elveţiei).24

22

Уголовный кодекс Республики Польша принят 6 июня 1997 г., вступил в силу с 1 января 1998 г. Изд-во «Тесей», Минск, 1998 г. 23 Уголовный кодекс Франции принят в 1992 г., вступил в силу с 1 марта 1994 г. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2002 г.. 24 Уголовный кодекс Швейцарии принят в 1937 г. с изменениями и дополнениями по состоянию на 5 апреля 2002 г. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2002 г.

14

Bibliografie 1.

Codul penal al Republicii Moldova în vigoare, nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (cu ult modifi şi completări din februarie 2008) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129/1012 din 13 septembrie 2002

2.

Codul penal al României (adoptat la 28.06.2004) // Monitorul Oficial al României. - 2004. Nr.575

3.

Barbu C., Ocrotirea persoanei în dreptul penal al RS România, Ed. Scrisul românesc, Craiova,1977

4.

Boroi A., Pruncuciderea şi uciderea din culpă, Bucureşti 1999, pag 47

5.

Branză S., Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova, 1999, pag 29

6.

Brînză S., Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcan, Vladimir Grosu, Drept penal. Vol II, ed Cartier 2005

7.

Gheorghiu-Bradeţ I., Drept penal roman, Partea specială, vol. 1, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994

8.

Pop O., Aspecte introductive privind infracţiunea de pruncucidere // Legea şi viaţa, nr.7, Chişinău, 2005

9.

Rătescu Const. G., Ionescu-Dolj I., Perieţeanu I.Gh. şi alţii. Codul penal adnotat. Vol.III. Partea Specială, II. - Bucureşti: Socec, 1937, pag 244

10.

Vasiliu T., Pavel D., Antoniu G., Lucinescu D., Papandopol V., Rămureanu V., Codul penal comentat şi adnotat, Partea specială, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, pag 101

11.

Ашитов З.О., Квалификация некоторых тяжких преступлений против жизни и здоровья граждан

(По

Уголовному

Кодексу

Казахской

ССР):

Учебное

пособие.

-

Караганда:

Карагандинская Высшая Школа МВД СССР, 1978, pag 8 12.

Кузнецова Н.Ф., Преступление, состав преступления, диспозиция уголовно-правовой нормы // Вестник Московского государственного университета, Серия «Право», № 54, 1967, c 44

13.

Побегайло Э.Ф., Умышленные убийства и борьба с ними: уголовно-правовое и криминологическое исследование. - Воронеж: Издательство Воронежского Университета, 1965

14.

Филимонов В., „Охранительная Функция Уголовного Права” изд. Юридический Центр – Пресс, Санкт– Петербург – 2002

15.

Уголовный кодекс Аргентины. Опубликован 29 октября 1921 г., вступил в силу 29 апреля 1922. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2003 г.

16.

Уголовный кодекс Голландии, вступил в силу в 1986. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2001 г.

17.

Уголовный кодекс Дании был принят в 1930 г., вступил в силу с 1 января 1933 г. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2001 г.

18.

Уголовный кодекс Республики Польша принят 6 июня 1997 г., вступил в силу с 1 января 1998 г. Изд-во «Тесей», Минск, 1998 г.

15

19.

Уголовный кодекс Франции принят в 1992 г., вступил в силу с 1 марта 1994 г. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2002 г..

20.

Уголовный кодекс Швейцарии принят в 1937 г. с изменениями и дополнениями по состоянию на 5 апреля 2002 г. Изд-во Юридический центр Пресс Санкт-Петербург, 2002 г.

16