Leoaica Tanara, Iubirea de Nichita Stanescu-Tema Si Viziunea Asupra Lumii [PDF]

Zitiervorschau

Leoaica tanara,iubirea de Nichita Stanescu Neomodernismul este un curent literar care s-a afirmat in perioada 1960-1980,caracterizandu-se prin revenirea poeziei la pretuirea modernismului interbelic, prin respingerea formelor grave si prin redarea temelor grave intr-o maniera ludica, de joc, ce ascund insa tragicul.

Context Poezia „Leoaica tanara, iubirea” de Nichita Stanescu face parte din al doilea volum al sau, „O viziune a sentimentelor” (1964), volum ce are ca tema iubirea ca stare de certitudine.

Incadrare Opera „Leoaica tanara, iubirea” este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea. Poezia apartine neomodernismului prin ineditul abordarii temei, fiind caracterizata de ambiguitatea limbajului poetic,insolitul imaginilor artistice,noutatea metaforei si innoirile prozodice ( tehnica ingambamentului si versul liber).

Teme Tema poeziei este intalnirea neasteptatat cu iubirea, infatisata ca un animal de prada,leoaica, si efectele sale asupra barbatului indragostit in raport cu sine si cu lumea exterioara. Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv, este acela al leoaicei, simbol pentru iubirea ca pasiune si fascinatie coplesitoare. Viziunea asupra lumii se transpune intr-o viziune inedita asupra sentimentului concretizat in imaginea leoaicei.Situat in centrul lumii sale, eul liric traieste pe deplin iubirea,sub semnul certitudinilor; el se afirma ca sursa de energie afectiva.

Compozitie Titlul, reluat in incipit, defineste iubirea prin intermediul unei metafore surprinzatoare ,”leoaica tanara”, sentimentul fiind vazut sub forma unui animal de prada agresiv. Aceasta viziune inedita asupra iubirii,asociate cu motivul vanatorii,rastoarna conceptul din poetia claisca, in sensul ca nu barbatul , ci femeia este vanatorul, iar barbatul devine victima unei vanatori. Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea in mod direct a sentimentelor si prezenta marcilor eului liric, pronume si verbe la persoana I singular : „mi(-a sarit)”, „mi-am dus”. Discursul liric ia forma unei confesiuni lirice despre propria aventura in trairea sentimentului. Compozitional , poezia are trei secvente lirice, corespondente celor trei strofe: intalnirea neasteptata cu iubirea (I), transformarea lumii ca efect al iubirii (II) si constatarea metamorfozei fiintei ca urmare a intalnirii cu iubirea si proiectia in eternitate a sentimentului (III). Simetria se realizeaza prin plasarea celor doua imagini ale leoaicei, la inceputul si la sfarsitul poeziei, prin metaforele „leoaica tanara”-„leoaica aramie” se sugereaza permanentizarea efectelor produse de iubire asupra fiintei. Prima secventa prezinta in maniera metaforica momentul indragostirii propriu-zise, ca o intalnire neasteptata a fiintei cu iubirea, cu toate ca aceste sentiment exista ta deja latent in sufletul omului „Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in fata./Ma pandise-n incordare/mai demult”. Scena vanatorii atribuie iubirii o forta devastatoare, violenta,sugerata de imaginea coltilor albi si de sugestia ranirii : „Coltii albi mi i-a infipt in fata”. A doua secventa accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou,necunoscut-iubirea, care degaja asupra eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers : „Si deodata-n jurul meu,natura”. Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa propriile legi, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii „se facu un cerc ,de-a dura,/cand

mai larg, cand mai aproape/ca o strangere de ape”,rotirea simbolizand metamorfoza.Metaforele insolite „Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua/si auzul o-ntalnii/tocmai langa ciorcarlii”, redau prin miscarea ascensionala, starea extatica provocata de intalnirea fiintei cu iubirea. A treia secventa ilustreaza faptul ca fiinta umana nu se mai recunoaste dupa intalnirea cu iubirea.Metamorfoza dupa trairea iubirii este ireversibila, iar transformarile sufletesti se reflecta si in plan fizic „ Mi-am dus mana la spranceana/ la tampla si la barbie,/dar mana nu le mai stie”. Cele patru aspecte fizice fiind metafore ale cunoasterii poetice: spranceana-contemplatie, tampla-reflectie, barbie-rostire, iar mana este metafora a creatiei sau a cunoasterii concrete,palpabile. Finalul poeziei evidentiaza ideea conform careia iubirea proiecteaza omul in eternitate, sustinuta de epitetul metaforic „leoaica aramie” si repetitia „inca-o vreme/ si-nca-o vreme”. Sursele expresivitatii si ale sugestiei se pot regasi la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel morfologic, selectia timpurilor verbale ilustreaza evolutia iubirii. In prima secventa,panda si intalnirea cu iubirea sunt redate de verbele la mai-mult-ca-perfect („ma pandise”) si perfect compus („a sarit”). Apoi, rapiditatea metamorfozei este redata de verbe la perfect simplu („se facu”), iar in ultima strofa,situarea eului in starea de gratie a iubirii, de verbe la prezent („ nu(le mai) stie”). La nivel lexical , expresivitatea provine din asociatii semantice inedite, precum alaturarea sferii vanatorii cu cea a revelatie si cu cea a corpului: „mana” , „spranceana”, „tampla”, „barbie”. Ambiguitatea este produsa de metaforele insolite „leoaica tanara, iubirea” , „un cerc de-a dura”, „si privirean sus tasni/curcubeu taiat in doua”. In ceea ce priveste prozodia, poezia este alcatuita din 3 strofe cu versuri inegale, cu rima, ritm si masura variabile.Innoirile prozodice, ingambamentul si versul liber, sunt specifice neomodernismului.

Concluzie In concluzie, poezia neomodernista „Leoaica tanara,iubirea” de Nichita Stanescu ilustreaza intr-o maniera inedita intalnirea omului cu iubirea.Sentimentul se transpune in lumea obiectuala sub forma unei leoaice feroce, a carei prada este intreaga fiinta a celui indragostit.