40 1 769KB
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
INTRODUCERE Consumul ilicit de stupefiante de către diverse categorii de vârstă a devenit treptat o problemă mondială. Deși acestea au fost utilizate inițial ca principală modalitate de tratament, drogurile au devenit până în prezent substanțe utilizate cel mai des în categoria adolescenților. Consecințele consumului de droguri de orice fel pot fi distructive, de la o simplă încercare, la dependență, până la deces. În cazul nostru, analizând raportul privind situația drogurilor de pe teritoriul României, realizat de Agenția Națională Antidrog în anul 2018, se remarcă o creștere a consumului experimental de droguri ilicite. Deși la nivelul Europei se clasează printre ultimele, în rândul romanilor, drogul cel mai consumat rămâne tot cannabisul. Un alt aspect care denota consumul ridicat de marijuana este procentul de 50% din cantitatea totală de droguri confiscată în cursul anului 2017. Referitor la numărul persoanelor cercetate pentru implicare în activități de trafic și consum ilicit de droguri este în ușoară creștere fața de anii precedenți. Ca și zone cu potenţial criminogen ridicat sunt București, Constanța și Cluj, acestea fiind în topul orașelor din Romania cu cele mai multe condamnări, cât și dosare deschise sau clasate. Structurată în cinci capitole, lucrarea prezintă principalele aspecte care țin de substanțele stupefiante, de consumul acestora, dar și de procedurile legale în ceea ce privește traficul de stupefiante. În primul capitol mi-am propus să fac o scurtă prezentare a consumului de droguri și a traficului ilicit de substanțe stupefiante având în vedere ceea ce se întâmplă în diverse regiuni ale lumii, punând accentul pe situația României din acest punct de vedere. De asemenea, mi-am propus să prezint principalele tipuri de droguri care se găsesc pe teritoriul țării noastre și principalele aspecte legale prevăzute în legile speciale ale României. Cel de-al doilea capitol completează informațiile primului capitol în ceea ce privește semnificația de „substanță stupefiantă”. Astfel, voi prezenta câteva informații legate de apariția drogurilor, urmată de câteva aspecte privind evoluția acestora, dar și impactul pe care drogurile l-au avut asupra oamenilor, împreună cu o descriere a fiecărui drog în parte, arătând efectele pe termen lung si scurt pe care acestea le pot avea asupra fizicului și psihicului uman. În cel de-al treilea capitol, mi-am axat atenția către dimensiunea globală a acestui flagel, arătând proveniența și dimensiunea pieței acestor substanțe. Totodată, mi-am propus să fac o paralelă între România si 2
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
S.U.A, prin intermediul căreia să arăt amploarea, extinderea, gravitatea și metodele de combatere al acestui concept, adoptate de fiecare națiune. În capitolul IV voi prezenta atât modalitățile de operare a traficanților de droguri, transportul și distribuirea acestora, cât și câteva metode de prevenire a descoperirii stupefiantelor, destinate distribuirii pe piața neagră, în timpul transportului acestora către zonele vizate de traficanți. Ultimul capitol va cuprinde diverse aspecte cu referire la modalitățile de combatere ale acestui flagel. Voi prezenta atât importanța și modul de utilizare al investigatorilor sub acoperire, cât și procedeele de livrare, confiscare și distrugere a drogurilor folosite în România.
3
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND TRAFICUL DE STUPEFIANTE I.1 Considerații introductive privind traficul de droguri Comerțul cu droguri este o forma a criminalității organizate, unde frecvent este implicată mafia. Cele mai recunoscute droguri traficate sunt marijuana, cocaina, heroina si metafetamina. Datorită numărului mare de persoane implicate in traficul ilicit de droguri și al dezvoltării acestei pieți in ultimii ani, veniturile globale ajung la sume colosale, cca. 500 de miliarde de dolari pe an. Pornind de la utilizarea lor in scopuri medicale, licite, drogurile au început să fie cultivate, comercializate si traficate mai întâi de așa zisele carteluri din America de Sud. Mai apoi, la începutul secolului XX, când transporturile la nivel global au început sa se dezvolte, odată cu ele si traficul de droguri a luat amploare, răspândindu-se in cantități din ce in ce mai mari in toate colțurile lumii. Principalul scop al traficului de droguri este obținerea unor profituri cât mai mari, de aici si dezvoltarea foarte rapidă a modalităților și modurilor de distribuire si transport. O caracteristică esențială a traficului de droguri este reprezentată de legătura cu mediile criminale. De regulă, traficanții de droguri au strânse legături cu bande organizate specializate în terorism, falsificarea banilor, spălarea banilor, exploatarea prostituției etc. La nivelul României, înainte de anul 1989, existau foarte puține discuții despre droguri, acestea erau rareori întâlnite și atunci în cantități foarte mici. După Revoluție, la finele anilor 1990, nu mai era doar o țară de tranzit, trecuse deja la depozitarea și consumul acestor stupefiante, mai apoi la „cultivarea, producerea și comercializarea acestora de către rețele infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană.” 1 I.2 Legislația romana În România, deși consumul de droguri sub control național, fără prescripție medicală este interzis, legiuitorul nu îl incriminează în mod direct, acesta a prevăzut sancțiuni mai blânde pentru deținătorii de droguri, iar pentru cei care dețin drogurile în vederea traficării, a considerat să se impună sancțiuni mult mai drastice. 1
Chiorean Mircea, Chereji Gheorghe, Domuț Vasile, Aspecte juridice și practice privind traficul și consumul ilicit de droguri, Editura GrafNet, Oradea, 2007, p. 31
4
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Legea specială română definește drogurile ca plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea substanțe și plante, iar precursorii sunt acele substanțe utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. De menționat este faptul că în legislația națională, clasificarea unei substanțe sau plante în drog nu depinde de concentrația acesteia. Amploarea pe care au luat-o in ultimul timp traficul și consumul de droguri la nivelul României a impus luarea unei masuri de urgență, mai exact adoptarea unei legi specifice, complexe si complete, care sa încadreze varietatea activităților care au legătura cu drogurile. Astfel, in 26 iulie 2000, Parlamentul României a emis legea nr.143 cu privire la combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Publicată în 3 august 2000 in Monitorul Oficial, Legea nr. 143/2000 definește drogurile în articolul 1, litera b ca fiind „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe”, înscrise în tabelele I-III din Lege. În art. 3 al prezentei legi sunt sancționate introducerea și scoaterea din țară, cât și importul sau exportul de droguri, fără drept, cu privare de libertate de la 3 la 10 ani împreună cu interzicerea unor drepturi. Totodată, producerea, cultivarea, fabricarea, extragerea, experimentarea, transformarea, prepararea, cumpărarea sau deținerea de astfel de droguri pentru consumul propriu se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani (art.4) Prin incriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, legiuitorului român a înțeles să sancționeze mai blând deținătorul dependent de droguri care le folosește pentru sine, față de cel care urmărește distribuirea acestora. În ceea ce privește cantitatea, natura drogului și scopul pentru care deține drogul respectiv, acestea reprezintă aspecte ce vor fi luate în considerare de către instanța de judecată pentru individualizarea pedepsei. De pildă, în practica judiciară s-a stabilit că deținerea unei cantități insignifiante de droguri, deținută pentru consum stabilește un grad redus de pericol social, motiv pentru care s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni. I.3 Clasificarea si diversitatea drogurilor de pe teritoriul țării În prezent, drogurile, reprezintă o problemă presantă pentru mapamond, atât sub aspectul traficului, cât și sub aspectul consumului. 5
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Datorită contextului larg psiho-social pe care îl vizează nu există o definiție concretă, unică pentru conceptul de drog. În limbajul uzual, drogul este considerat o substanță susceptibilă de a crea dependență și de a duce la toxicomanie. „Stricto sensu stupefiantele sunt substanțe sau produse naturale” 2, sintetice sau semisintetice, care consumate excesiv, în afara unei prescripții medicale, conduc la dependență. Din categoria stupefiantelor, cea mai mare parte o ocupă opiaceele, fiind urmate de cocaină și canabis. Psihotropele sunt substanțe care pot induce dependența, o simulare sau o depresie a sistemului nervos central, producând halucinații sau tulburări ale funcției motrice, a judecării sau comportamentului, percepției sau umorii. Într-o clasificare generală, drogurile se împart în două mari categorii: substanțe psihoactive; substanțe psihotrope Însă, drogurile sunt clasificate în funcție de mai multe criterii. Criteriile sunt de ordin științific, medical și juridic sau în funcție de efectele pe care acestea le au asupra individului. O clasificare clasică a drogurilor, efectuată în funcție de efectele substanțelor asupra psihicului consumatorului, aparține toxicologului Louis I. Lewin3, care propune cinci grupe: - Euphorica: cuprinde substanţele ce dau consumatorului o stare plăcută din punct de vedere psihic; - Phantastica: cuprinde substanţele cu proprietăţi halucinogene; Inebrantica: cuprinde substanţele îmbătătoare; - Hypnotica: cuprinde substanțele care au drept consecință inducerea somnului; - Excitantia: cuprinde substanțele cu proprietăţi stimulente şi tonifiante, şi anume drogurile cafenice. O altă clasificare a acestor substanțe aparține lui Pierre Deniker 4 care clasifică stupefiantele astfel: a. După modul de acțiune: - depresive (psiholeptice): hipnotice, neuroleptice, tranchilizante; 2
J. Drăgan, Substanțe chimice esențiale și precursori, Ed. Ministerului de Interne, București, 1995, p.298; Lewin Louis I., Les paradis artificiels, Ed. Payot, Paris, 1928, p. 40, apud.. Drăgan J, Alecu Gh., Țipișcă M., Dreptul drogurilor, Editura Dobrogea, Constanța, 2001, p. 16. 4 Deniker Pierre, La psichopharmacologie, Presse Universitairie de France, Paris, 1976, p. 35, apud. Alecu G., Incriminarea traficului și consumului ilicit de droguri, teză de doctorat, p. 17. 3
6
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
- stimulente (psihoanaleptice): opiacee (opiu, morfină, heroină), amfetamine; - halucinogene (psihodisleptice): halucinogenele propriu-zise (haşiş, mescalină), halucinogenele depersonalizate (LSD, psilocybina); b. După modul de producere: - produse de natură vegetală: opiul și opiacee, canabisul și rășina, frunzele de coca etc.; - produse de natură semisintetică: heroina, L.S.D.; - produse de natură sintetică: mescalina, petidina, metadona, amfetamina etc.; F. Caballero distinge în lucrarea sa, „Droit de le drogue” 5, trei mari categorii de droguri, această clasificare fiind acceptată la nivel internațional, astfel: a. Produse depresive ale sistemului nervos central: - băuturi alcoolice; - benzodiazepine (diazepam, nitrazepam, rudotel); - barbiturice şi alte substanțe utilizate ca somnifere (fenobarbital); - solvent şi alte gaze inhalate (toluene,acetone, butan); - substanțe care reduc durerea: opiacee şi opiode; b. Produse care stimulează sistemul nervos central : - cocaină; - cafeină; - amfetaminele (Ecstasy); c. Produse care perturbă funcţiile sistemului nervos central: - substanţe halucinogene (LSD,mescalină); - canabis. Convenția ONU din anul 1971 clasifică substanțele psihoactive în trei mari categorii: a. Stimulente (amfetaminele şi derivaţii lor); b. Depresive (barbiturice, alcool, tranchilizante); c. Halucinogene (mescalina, LSD, psilocybina, Ecstasy ș.a.); Clasificarea generală a drogurilor6: 5
Caballero F., Droit de le drogue, Editura Sallo, Paris, 1989, p. 18, apud. Alecu G., Incriminarea traficului și consumului ilicit de droguri, rezumat teză de doctorat, pp. 17-18 6 Terminologie sur les drogues, OIPC INTERPOL, Paris, 1978, Multilingual Dictionary of Narcotic Drugs and Psychotropric Substances under International Control – United Nations, New York, 1983, apud. Stancu Emilian, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 631
7
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
a. substanțe psihotrope, subclasificându-se din substanțele derivate şi după originea lor: - naturală: opiul extras direct din Papaver somniferum, morfină, codeină şi tebaina, extrase din opiu), - semisintetică: heroină, hidromorful, dilaudid, oxicodona; - sintetică: metadona, meperidina, pentazocina. b. substanţe psihoactive, se subclasifică în noua categorii esenţiale: - alcool - opiacee - cocaină - canabis, marijuana - halucinogene - tranchilizante, sedative și hipnotice - solvenți organici - stimulente psihice - droguri folosite ca medicamente Din punct de vedere juridic, stupefiantele pot fi clasificate în două categorii: a. legale: alcoolul, tutunul, cofeină; b. ilegale: cocaină, heroină, canabis etc.
8
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Capitolul II DROGURILE APARIȚIA. EVOLUȚIA. IMPACTUL II.1 Aparitia drogurilor Traficul şi consumul de droguri au apărut încă de la începutul umanității. Încă de atunci omenirea a cunoscut existența anumitor plante care au efect stupefiant sau toxic. Acestea erau folosite în cadrul ceremoniilor religioase, al ritualurilor mistice, în scopuri terapeutice, dar şi pentru a induce o stare de plăcere Acum aprox. 7000 de ani au apărut primele înscrisuri cu privire la stupefiante în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia. Este vorba despre floarea de mac, producătoare de opiu. Una dintre substanțele cu efect stupefiant cunoscută încă din timpuri străvechi, opiul era văzut ca un preparat medicinal, însă datorită proprietăților sale foarte toxice acesta era folosit şi pentru anihilarea adversarilor. Proprietățile terapeutice ale macului sunt cunoscute apoi în Persia şi în Egipt. Grecii şi arabii utilizau opiul în scopuri terapeutice şi analgezice pentru a calma durerea, tusea şi diareea. În Grecia, macul era considerat un simbol al fecundității. Theofrastus (373-287 î.Hr.) menționează o otravă preparată din cucută şi suc de mac, care ucide uşor şi fără dureri. O altă substanță cu efect stupefiant cunoscută încă din vechile timpuri este cânepa Indiana sau, aşa cum este cunoscută în vremurile noastre, haşişul. Această cânepă indiană este un derivat al plantei Cannabia Sativa şi era văzută de vechii indieni ca fiind un aducător de fericire, fiind servit la nunți pentru a crea o stare euforică. Haşişul era considerat şi un medicament, fiind văzut de triburile mahomedane drept o plantă sfântă. Ulterior, această plantă s-a răspândit în Africa şi în America Latină, unde era primită de locuitori ca un dar. În urma unor descoperiri arheologice din America de Sud, s-a demonstrat faptul că mestecatul frunzelor de coca se practică încă din anul 3.000 î.Hr, încă dinaintea Imperiului Incas, cocaina fiind un element sacru pentru zeul soarelui. II.2 Evoluția drogurilor
9
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Tentația de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în vremuri de mult apuse, chiar pe vremea dacilor şi a romanilor se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace şi halucinogene (cânepa indiană). „Cannabis – Cannabis este termenul generic care desemnează diferitele forme de droguri obținute din planta Cannabis indica (cânepa indiană), plantă supusă controlului. Ingredientul psihoactiv principal al cannabisului este tetrahidrocannabinolul (T.H.C.). Conține de asemenea, și cannabinoizi. Proporția de T.H.C. prezentă depinde de locul și modul de cultură al plantei, ca și modul de preparare a drogurilor obținute” 7 Principalul motiv al apariției drogurilor au fost războaiele. Efectele drogurilor erau "benefice" pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război, de multe ori fără hrană şi apă. Astfel au luat naştere substanțele excitante, adică droguri în formă primară. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că morfina administrată în mod repetat duce foarte repede la dependență fizică şi psihică și s-a căutat un înlocuitor, astfel prin derivarea morfinei cu opium s-a descoperit heroina. Inițial se credea că heroina nu dă dependență aşa de mare ca morfina. În realitate, dependența de heroină este de şapte ori mai mare decât cea de morfină. La finalul primul război mondial, aceste substanțe au început să fie consumate în toată lumea, dar asta până la sfârşitul anilor '30, când încă erau legale. Comercializarea lor, de-a lungul timpului, a dus la profituri enorme, drogurile au devenit o sursa inestimabilă de venit pentru piața neagră. Flagelul comerțului ilicit de stupefiante a pornit din America de Sud şi Orientul Mijlociu și a cuprins întreaga planetă. II.3 Impactul drogurilor România, prin aşezarea sa geografică a început prin a fiţțară de tranzit dinspre Orientul Mijlociu către Europa de Vest, dar ca orice altă țară de tranzit, în timp, a intrat si în rândul consumatoarelor. Dealerii de iluzii au dus standardul morții albe şi prin baruri, discoteci, case de țigani şi chiar la colțţde stradă. Traficul de droguri a devenit cea mai rentabilă afacere din România, câştigându-se astfel sume fabuloase de bani de pe urma consumatorilor.
7
Drăgan Jenică, Dicționar enciclopedic de droguri, Serviciul Editorial, 1991, p.33
10
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Impactul a fost foarte mare în rândul tinerilor care din curiozitate, teribilism sau solidaritate față de anturaj, au început să consume, urmând sa devină dependenți. Societatea românească a fost luată prin surprindere de acest flagel al drogurilor, ivindu-se astfel probleme foarte grave atât în justiție, cât şi în plan medical. Reacțiile stângace şi întârziate ale autorităților au favorizat fenomenul toxicomaniei care a ajuns să fie devastator. Fenomenul toxicomaniei ia amploare pe zi ce trece. Deşi dependenții de droguri sunt considerați nişte delicvenți, ei sunt în realitate oameni bolnavi, ajunşi în stare de inconștiență, depresivi și iresponsabili pentru faptele lor. „Stupefiantele sunt substanțe ori produse naturale sintetice sau semisintetice care, consumate în exces și în afara prescripțiilor medicale, conduc treptat și iremediabil la dependența individului față de ele. " 8 Mai jos voi enumera și prezenta cele mai întâlnite categorii de droguri întâlnite in traficul ilicit: Marijuana De la euforie la panică, de la o stare de bine la anxietate: abuzul de cannabis produce mai multe daune decât tutunul, principiul activ conținut de cannabis poate induce o senzație de relaxare si de amplificare a percepției.
8
Bercheșan Vasile, Pletea Constantin, Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45, Pitești, 1998, p. 67
11
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Ca și efecte pe termen scurt, referindu-ne la o utilizare ocazională, in doze mici, produce dereglări de atenție și coordonare și modifică modul in care creierul elaborează informațiile. Pe termen lung, însă, duce la dereglări fizice (infecții respiratorii, accelerarea ritmului cardiac) si psihice (anxietate, atacuri de panică, dereglări de memorie, dificultăți de reținere a informațiilor). Preparatul de marijuana este „o mixtură rezultată ca urmare a macerării în proporţii variate a frunzelor, somităţilor florale şi fructifere ale plantelor femele şi mascule de canabis, care au fost uscate în prealabil.” 9 THC-ul se leagă de neuronii specifici numiți canabinoizi, care reglează mișcarea, coordonarea motorie, memoria si funcțiile cognitive complexe. Atunci când intra "in circuit", produce o stare de euforie si de bine întrucât stimulează o descărcare de dopamină. După trecerea stării de euforie, se pot manifesta stări de anxietate, frică, neîncredere față de cei din jur si panică. De asemenea, THC-ul se leagă si de alți receptori care reglează coordonarea motorie, echilibrul, postura si mișcarea. Canabisul este cel mai popular drog consumat de milioane de oameni, in toate colțurile lumii și asta deoarece în foarte multe ţțări cultivarea și consumul de marijuana sunt legale. Cocaina Cocaina este unul dintre cele mai vechi droguri cunoscute de om. Este extrasă din planta de coca (Erythroxylon) încă de la mijlocul secolului XIX, dar consumul ei este mult mai străvechi.
9
Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 632
12
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Cocaina ajunge in strada in diferite mix-uri cu alte substanțe mai mult sau mai puțin toxice. Problemele cardiace, halucinațiile și accidentele vasculare cerebrale sunt doar câteva dintre problemele pe care le risca un cocainoman. Ca si marijuana, cocaina are efecte asupra consumatorului pe termen scurt, definite prin neliniște, iritabilitate, anxietate, creșterea temperaturii corporale, a tensiunii arteriale si a ritmului cardiac. Însă pe termen lung, acest drog duce la paranoie, agresivitate, ulcerații ale mucoaselor nazale și depresie cronică. Cocaina la bază este „cristalină, albă, inodoră, cu gust amar, greu solubilă în apă, solubilă în alcool, eter, cloroform și uleiuri grase. Clorhidratul de cocaină se prezintă în cristale albe, cu gust amar, cu efect analgezic asupra limbii, solubil în apă, etanol, cloroform și insolubil în eter.”10 Foarte rapid, "trasul pe nas" provoacă creșterea tensiunii arteriale si a ritmului cardiac urmat de febra. Acestor simptome li se asociază stări de vertij, spasme musculare si halucinații auditive. Pentru a reduce prețurile și a menține profiturile ridicate, soluția cea mai optimă pentru cartelurile de droguri este aceea de a "boteza" cocaina. Această operațiune permite maximizarea profiturilor oferind sub aceeași "marcă" o diversitate de produse pentru toate buzunarele. Evident ca dozele vândute la prețuri "populare" conțin un procent de cocaina foarte scăzut (uneori chiar mai mic de 10 %). Cocaina vândută de traficanți la colț de stradă este deseori diluată cu substanțe precum amidonul de porumb, zahăr, și mai rar cu bicarbonat, talc sau cafeină. In cocaina de strada mai pot fi prezente procaina, lidocaina sau alte anestezice locale, care stimulează anumite caracteristici ale cocainei precum efectul de anestezie asupra limbii. Totodată, cocaina se mai amestecă și cu alte droguri, heroina sau amfetaminele.
Heroina Heroina este un derivat al morfinei, principal component al opiului.
10
Boroi Alexandru, Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, București, 2001, p. 27
13
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Cunoscută sub denumirea științifică de diacetilmorfină, „heroina este un opiod semisintetic, derivat chimic al morfinei.” 11 Aceasta se obține „fie prin sinteză cu morfina, fie direct din capsulele de papaver somniferum. Se prezintă sub forma unei pulberi extreme de fine, cristaline, de culoare albă, cu un gust amar, solubilă în apă și alcool.”12 Heroina a fost sintetizată ca și calmant pentru tuse în 897 de chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer, la doar 11 zile după ce inventase aspirina. La început, proprietățile sedative asupra centrului respirației (aceleași care provoacă și moartea în urma unui overdose) au fost în mod greșit considerate o consecință pozitivă a compusului, și astfel s-au răspândit pe piață diferite preparate farmaceutice pa baza de heroină. Dependența a devenit rapid o urgență sanitară, drept dovadă, în 1905, orașul New York consuma aprox. 2 tone de heroină pe an. Autoritățile din Europa și Statele Unite au interzis producerea, importul și consumul de heroină in 1925. Ca și efecte pe termen scurt, regăsim dificultății respiratorii, confuzie, greață și stare de vomă, tolerabilitate a durerii și avort spontan. Pe când, efectele pe termen lung ca dependența, sensibilitatea la infecții (SIDA, hepatite), infecțiile bacteriene, abcesele sau problemele cardiace, duc în final la moarte. Modul de administrare diferă în funcție de dorința celui ce o consumă, aceasta poate fi injectata, inhalată, aspirată sau fumată, iar dependența și toleranța intervine atât de rapid încât heroinomanul trebuie să-și procure o nouă doză și de 4 ori pe zi, pentru a putea satisface nevoile corpului obișnuit cu substanța. Heroina nr.3 si nr.4 Ca si heroina bază, aceste derivate au aceleași proprietăți fizice, heroina nr.4 semănând foarte mult cu talcul. Aceste tipuri de heroină au apărut in traficul ilicit de droguri sub diferite culori (brună, gălbuie, roșie sau roz). Din cauza toxicității deosebite a drogului, împreunat cu dorința de a 11 12
Gârbuleț Ioan, Traficul și consumul ilicit de droguri, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 18 Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2004, p. 630
14
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
induce in eroare organele judiciare, traficanții o amestecă cu zahăr pudră, lapte praf sau alte ingrediente, la prima vedere, inofensive. Heroina nr.3 este drogul cunoscut in lumea traficanților ca ,,Brown Sugar’’, ,,Vogelfutter’’ sau ,,Hong Kong Rocks’’.
Ecstasy Ecstasy-ul a cunoscut o perioadă de glorie in anii '70-'80 când a fost utilizat în psihiatrie, acesta era considerat "penicilina sufletului", întrucât părea că-i ajută pe pacienți să-și înțeleagă mai bine problemele.
Studiul efectelor acestui drog au infirmat rapid aceste virtuți, în 1985 fiind interzis. În ziua de astăzi pastilele de ecstasy sunt consumate în principal în discoteci și în cadrul așa-numitelor "rave party", deseori fiind combinate cu băuturi alcoolice, ușurința administrării (fără siringi și fără inhalare) reduce dramatic vârsta potențialilor consumatori (este considerata in prezent a fi in jurul a 11-12 ani). Nu se știe clar încă dacă acest drog dă dependență, însă studiile arata ca la 43% din tinerii consumatori intervin simptomele "craving-ului". Aceste simptome apar odată cu administrarea drogului, pierderea poftei de mâncare, oboseala, depresia și dificultatea de concentrare, urmate de pierderea controlului și trecerea la acțiune. Dereglările de comportament si dezinteresul pentru sex sunt primele efecte ale acestei substanțe, care pare special concepută pentru a devora toată energia celui care o folosește. Pana la a-l omorî de oboseală dacă nu se oprește la timp. Opiul Opiul este un produs vegetal ce se obține din mac. 15
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
După aproximativ 10 zile de maturizare, capsulele de mac se incizează și se recoltează un latex de culoare albă cu textură lăptoasă. După uscare, acesta se colorează spre maro, iar textura devine cauciucată. După ciclul de prelucrare, opiul poate fi băut, injectat, mâncat sau fumat. Opiul este sursa celor mai multe narcotice analgezice (heroina, morfina, codeina). Are un gust amar si un miros asemănător amoniacului. Resturile opiului fumat seamănă cu niște bucăți de cărbune de lemn sau semințe de struguri calcinate. În același timp, puritatea lasă de dorit, deoarece, intermediarii combină frecvent produsul inițial cu alte substanțe ca lactoza, urmărind maximizarea profitului. Morfina Morfina este principalul produs al opiului, poate fi extrasă direct, fără necesitatea de a trece prin faza intermediară a producției de opiu.
Morfina se găsește sub forma unei pulberi pufoase, culoarea acesteia poate varia de la alb murdar la galben si maro. Gustul este amar si substanța este solubilă la umiditate. Acest drog se mai găsește si sub formă de tablete sau cubulețe de diferite mărimi. În scop terapeutic, morfina se găsește sub formă de săruri. Mescalina 16
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Mescalina se obține prin extracție din micul cactusul denumit ,,Peyote’’, mai exact din cele două discuri care cresc în vârful plantei (mescal buttons – nasturi de mescalină).
După recoltare, acestea sunt tocate și uscate. Se poate găsi sub forma de pulbere albă, cristalină sau sub formă lichidă.. În rândul efectelor psihice, mescalina creează o stare de euforie, halucinații vizuale, tulburări de concentrare și diminuarea memoriei de scurtă durată. Provoacă dilatarea pupilelor, ameţeli, vomă, tahicardie, senzaţie de cald şi frig, transpiraţii, dureri de cap. Anumite viziuni pot conduce la coşmaruri susceptibile să dea naştere unor psihoze. LSD LSD (dietilamida acidului lisergic) este unul dintre cele mai cunoscute droguri halucinogene.
LSD-ul în stare pură se prezintă sub forma unui lichid incolor, inodor și insipid, dar in traficul de droguri, apare sub forma unei pulbere de culoare 17
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
alb murdar, capsule sau tablete de diferite mărimi și se administrează pe cale bucală sau poate fi injectată.
Metadona Substanţa a fost la origine dezvoltată de către nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când rezervele de opium au fost epuizate, iar narcomanii nazişti (Hermann Göring, de pildă), au solicitat companiilor farmaceutice o alternativă pentru acest drog.
S-a obţinut astfel o substanţă opiacee de sinteză. Metadona a devenit un drog folosit de doctori în încercarea de a-i ajuta pe dependenţii de opiacee în tratamentul de dezintoxicare. Efectul heroinei trece după câteva ore, în timp ce efectul metadonei durează între 24 şi 72 de ore. Se prezintă sub forma de praf alb cristalin şi se administrează sub formă de sirop, pastile, preparat sau fiole pentru injecţii. Creează dependenţă şi este foarte periculos. Pe lângă drogurile clasice prezentate mai sus, voi enumera o parte din drogurile nou apărute in traficul ilicit, fiind derivate de la substanța de bază: GHB GHB sau ecstasy lichid este defapt un acid folosit în practica medicală ca psihostimulant. La fel ca si LSD-ul, GHB-ul este lichid, incolor si insipid și este ambalat în sticluțe colorate sau fiole. Acesta se poate 18
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
administra pe cale orala dar se și poate injecta intravenos pentru un efect mult mai rapid.
Efectele acestui drog sunt de relaxare și eliberare de inhibiții, dar totodată poate provoca si greață, vomă, dificultăți respiratorii și hipertensiune. Identic cu alte substanțe, riscurile si efectele cresc odată cu creșterea dozelor. Popper Popper, denumit și ,,rave’’, ,,hi-tech’’ sau ,,rush’’, este defapt nitrit de amil, o substanță folosită in general la tratarea anginei.
19
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Acesta se găsește de cumpărat în sticluțe de plastic sub forma unui lichid de culoare gălbuie. Modul de administrare este prin inhalare direct din sticluță, vată sau orice material textil îmbibat cu lichid. Substanța provoacă euforie și în același timp anesteziază și relaxează mușchii. Euforia este de scurtă durată dar intensă, durează maxim 2 minute și este urmată de o scădere de tensiune și de o senzație de relaxare. Pe lângă efectele de euforie si relaxare, acest drog poate produce si efecte negative: reduce tensiunea și accelerează ritmul cardiac; folosirea de lungă durată poate duce la pierderea cunoștinței și vătămări ale mucoasei nazale, iar contactul cu pielea sau ochii este foarte periculoasă. Cobret Cobret-ul este un derivat al heroinei, utilizat mai ales de către cei care consumă droguri cu efect psihostimulant.
Se găsește sub forma unei pulbere de culoare maronie si se inhalează sau se fumează. Riscurile consumului de Cobret sunt identice cu riscurile consumului de heroină. ICE
20
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Denumit si ,,Shaboo’’ aparține clasei de droguri de sinteză chimică, fiind compus din săruri chimice, sub formă de cristale.
Acest drog se consumă deoarece sporește nivelul atenției și reduce inhibițiile. Bineînțeles, ca oricare alt drog, are și efecte secundare destul de grave, asemenea amfetaminelor: depresii, halucinații si dificultăți cardiace.
21
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
CAPITOLUL III DIMENSIUNEA GLOBALĂ A INFRACȚIUNILOR DE TRAFIC DE DROGURI III.1 Dimensiunea globală a traficului de droguri Drogurile, sub feluritele lor înfățişări, au constituit încă din cele mai vechi timpuri un însoțitor permanent al spiritualității umane. Astfel, ele au constituit un fenomen transcedental a cărui origine se pierde în întunericul timpului, apariția lor fiind învăluită, într-un adevărat nimb de legende şi superstiții. În acest sens, Jean-Marie Pelt, un recunoscut botanist şi ecologist francez, aprecia că „în afara comunității de viață şi de limbă, popoarele se exprimă prin tradiții, ritualuri şi credințe proprii, astfel încât şi utilizarea drogului constituie un element esențial al culturilor ancestrale, la fel ca şi versul ori formula magică ce conferă sens misterios şi sacru diferitelor culturi”13. Deşi sunt puține informații referitoare la primele contacte istorice dintre om şi drog, totuşi se apreciază că acestea ar fi avut loc în jurul anului 7000 î.e.n., încă din paleolitic14. La nivel european însă, primele dovezi certe privind utilizarea opiului “urcă cu adevărat până în neolitic, fiind găsite dovezi grăitoare în acest sens, în locuinţele lacustre de la Neuchâtel, din Elveția”, situație care este acceptată ca fiind valabilă şi pentru spațiul străvechi carpato-danubianopontic, leagănul istoric al civilizației României de astăzi 15. În cadrul întâlnirii omului cu drogul, universul a hrănit, a fascinat şi a trezit interesul aparte al omului ca urmare a însuşirilor acestor droguri, în acelaşi timp alintătoare şi malefice, seducătoare şi înspăimântătoare, dar şi perturbatoare a psihicului uman. Din punct de vedere etimologic, denumirea de drog este de origine olandeză „droog” 16, drogul reprezentând „acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant”17. Conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, „drogul este acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate 13
Jean-Marie Pelt, 1971, Drogues et plantes magiques, Editeur Horizons de France; Mircea Eliade, 1980, De la Zalmoxis la Genghis Han, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti; 15 Jenică Drăgan, 1996, Drogurile în viaţa românilor, Editura Magicart Design, Bucureşti, pag. 14-85; 16 Jenică Drăgan, 1996, Drogurile în viaţa românilor, Editura Magicart Design, Bucureşti, pag. 15; 17 Ion Suceavă, coord., 1995, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor, pag. 10; 14
22
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”, iar potrivit unor documente internaționale, acestea sunt „stupefiante supuse controlului internațional prin Convenția Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I şi II)” precum şi „substanțe psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția privind Substanțele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (tablourile I,II, III şi IV)”18. III.2 Dimensiunea consumului de droguri în România România, anterior anului 1990, era o țară de tranzit pentru drogurile provenite din Orient și care aveau ca destinație Europa de Vest, tot în acea perioadă consumul de stupefiante era foarte redus. După 1990, în România au fost introduse ilegal droguri pentru consum, iar consecința firească a acestui lucru este faptul că operațiunile având ca scop tranzitarea drogurilor s-au mărit din punct de vedere numeric, cât și ca volum. Condițiile care au dus la dezvoltarea traficului și consumului ilegal de stupefiante au fost „amplasarea României pe rute de transport comerciale și de turism care fac legătura între Orient și Occident și nevoile marilor rețele de traficanți de a-și crea noi itinerarii de transport, noi piețe de desfacere și consum pentru droguri” 19. Această dinamică în continuă creștere în ceea ce privește fenomenul drogurilor în România este evidențiată de numărul de cazuri înregistrate. Dacă în cei aproximativ 10 de ani de dinainte de Revoluție (1979-1990) au fost descoperite 187 de cazuri, și s-au confiscat 475 kg de droguri, iar aproximativ 90% din persoanele implicate erau cetățeni străini, „în perioada 1990-2005, numărul descoperirilor s-a dublat, iar cantitățile capturate au crescut cu aproximativ 60-70%.”20 În anul 2002, „în România, au fost confiscate peste 43 000 kg de droguri, această cantitate fiind mai mare decât cea capturată în perioada anilor 1991-2000 când au fost depistate 35 000 kg de droguri. ”21 Așadar, în câțiva ani, traficul și consumul ilegal de droguri s-a consolidat și a evoluat, România fiind considerată de către traficanți mai întâi o țară de tranzit, mai apoi o potențială piață de desfacere a acestui flagel. În prezent, în România, consumul și traficul ilicit de droguri este în continuă creștere, conform „Raportului Național Privind Situația Drogurilor”, 18
Drăgan Jenică, 1994, Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, pag. 41; Paraschiv Gavril, Paraschiv Daniel-Ștefan, Paraschiv Ramona-Gabriela, Drogurile – un pericol pentru ordinea juridică națională și internațională, Editura Pro Universitaria, București, p. 51 20 Chiorean Mircea, Chereji Gheorghe, Domuț Vasile, Aspecte juridice și practice privind traficul și consumul ilicit de droguri, Editura GrafNet, Oradea, 2007, p. 31-32 21 Considerații privind activitatea Poliției Române în semestrul I/2003, Revista Criminalistica nr. 5, București, 2003, p. 3 19
23
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
realizat de Agenția Națională Antidrog, iar cannabisul este in continuare cel mai consumat drog la nivelul țării noastre. „Deși în scădere semnificativă (de aproximativ 3 ori), cantitatea totală de droguri confiscată în anul 2017 (2033,764 kg față de 5907,57 în anul 2016) rămâne peste valorile anilor precedenți, înregistrând a doua cea mai mare valoare după maximul atins în anul 2016. Scăderea apare ca urmare a scăderii semnificative a cantității de cocaină confiscată față de anul 2016, când aceasta a înregistrat o valoare record de 2321,35 kg.” 22 Deși înregistrează o scădere semnificativă față de anul 2016, cantitatea totală de droguri confiscate rămâne peste valorile anilor anteriori; Numărul în creștere al capturilor de droguri relevă o creștere a disponibilității acestora pe piața ilicită, cu accent pe principalele tipuri de droguri. Astfel, cele mai multe capturi în 2017 au fost înregistrate pentru canabis (2861 de capturi), MDMA (477capturi), heroină (222 capturi), rezină de canabis (185 capturi), cocaină (169 capturi), fragmente vegetale cu THC (153 capturi); Canabisul rămâne cel mai capturat drog la nivel național, fiind evidențiată în continuare o preocupare pentru cultivarea ilicită a acestuia (99,2% din cantitatea totală de droguri confiscate reprezintă capturi de canabis). Cantitatea confiscată de masă plante de canabis reprezintă 75,72% din cantitatea totală de droguri confiscată în cursul anului 2017; 23 III.3 Dimensiunea consumului de droguri in S.U.A. Apărute în a doua jumătate a secolului trecut, drogurile au fost popularizate în anii ’60 în Statele Unite prin mass-media și muzică, invadând apoi toate aspectele societății. Astăzi, milioane de oameni consumă droguri ilegale peste tot în lume. În 2015, din cauza drogurilor, şi-au pierdut viaţa 52.404 de consumatori. Comparativ, în acelaşi an, din aceleaşi cauze, au murit în Germania 1226 de persoane. SUA are o populație de aproape patru ori mai mare ca Germania. Numărul deceselor cauzate de consumul de stupefiante este în SUA de peste 40 de ori mai mare decât în Republica Federală. Sub tutela unor organizații internaționale ca si Organizația Națiunilor Unite și Consiliul Internațional pentru Controlul Drogurilor, s-au format numeroase convenții pentru a asista toate organismele implicate în combaterea producției ilicite, traficului și abuzului de droguri și pentru a facilita identificarea organizațiilor criminale care operează la nivel internațional. 22 23
Raportul Național Privind Situația Drogurilor 2018, Agenția Națională Antidrog, p. 202 Raportul Național Privind Situația Drogurilor 2018, Agenția Națională Antidrog, p. 223-224
24
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Printre obiectivele celor trei tratate internaționale majore pentru combaterea traficului de stupefiante, se afla dispoziții generale privind traficul ilicit de droguri și abuzul de droguri, măsuri de combatere a traficului ilicit de droguri și a spălării de bani aferente, precum si consolidarea cadrului cooperării internaționale în materie penală, inclusiv extrădarea și asistența juridică reciprocă. Traficul de stupefiante și crima organizată asociată cu traficul de droguri subminează securitatea și sănătatea publică în comunitățile afectate și amenință guvernarea statului de drept. Pentru multe țări afectate, problemele legate de traficul de stupefiante au atins niveluri acute. Producția de opium a crescut exponențial iar fabricarea stupefiantelor este la cele mai înalte niveluri. HIDTA (High Intensity Drug Trafficking Areas) este un program federal administrat de Casa Albă a Oficiului Național de Control al Drogurilor, destinat să ofere resurse agențiilor federale, de stat, locale pentru a coordona activitățile de combatere a traficului de droguri în mod specific în zone desemnate (de mare risc) ale țării. Programul HIDTA a fost desemnat în 1994 și își desfășoară activitatea în statele Maryland, Washington, DC, Virginia și părți din Virginia de Vest. În regiunea HIDTA din Washington si Baltimore în 2016, la cele mai mari niveluri au fost heroina, narcoticele de prescripție deviate, cocaina de crack și cocaina din pulbere. Conform evaluărilor făcute de către oficialii HIDTA, aceste patru tipuri de stupefiante au provocat daune semnificative sau moderate în comunitățile lor. De asemenea, Fentanilul a început să apară în cantități suficiente astfel încât trei sferturi dintre respondenții sondajului au raportat că acesta a devenit o problemă tot mai des întâlnită în jurisdicțiile lor. Respondenții au descris marijuana și canabinoidele sintetice drept amenințări secundare. Sursele cele mai frecvent menționate pentru drogurile traficate în regiunea HIDTA W/B sunt Mexic și statele de frontieră sud-vest, urmate de zona New York/New Jersey. Marijuana, cocaina si heroina sunt introduse in Statele Unite prin zona de frontieră sud-vest, majoritatea provenind din Mexic. In interiorul Statelor Unite, nu există niciun mod dominant de transport. Sunt utilizate vehiculele private, serviciile de livrare a pachetelor comerciale și Serviciul Postal S.U.A. (UPS). Acest fenomen in continua amploare, solicită utilizarea unor metode criminalistice speciale de investigație cum ar fi livrarea controlată, operațiunile sub acoperire și supravegherile electronice (interceptarea convorbirilor telefonice, interceptare de comunicații etc.) de către organele de drept sau de agenții pentru controlul traficului ilicit de droguri. 25
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Livrarea controlată este o tehnică de investigație a traficului de droguri inclusă in Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante, adoptată de numeroase țări membre ale ONU in 1988. Aceasta permite expedierea de pe teritoriul unui stat a unor loturi ilicite de stupefiante, cu acordul, luarea la cunoștința și sub supravegherea autorităților competente, în vederea identificării persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor stabilite. Livrările supravegheate se efectuează cu scopul de a-i descoperi nu numai pe distribuitorii de stupefiante dar si cei implicați in rețea sub diferite roluri: cultivatori, producători, furnizori si consumatori. Investigația sub acoperire este o metoda care se practică cu succes în lupta împotriva traficului ilicit de droguri de mai mulți ani de către autoritățile competente din sistemul judiciar, atât in S.U.A., cât și la noi in țară. Supravegherea electronică, include în mod tradițional, supravegherea video silențioasă și interceptarea pe cablu, satelit sau internet a comunicațiilor orale sau video. Recent, supravegherea electronică este metoda de investigare criminalistică ce a devenit o provocare pentru anchetatori, care se confrunta cu organizații criminale tot mai sofisticate. Globalizarea si dezvoltarea rapidă în domeniul digital, a rezultat în extinderea cu ușurință a traficul de droguri dincolo de regiunile obișnuite. Folosind conectorul de internet „darknet” piata de desfacere a stupefiantelor s-a extins”. Deși „darknet”-ul reprezintă doar o fracțiune din traficul de droguri în ansamblu, acest mod de desfacere continuă să crească rapid în ciuda faptului că autoritățile internaționale au reușit să închidă un număr de platforme cunoscute pentru astfel de tranzacții a stupefiantelor. Înainte de a fi închisa, platforma „AlphaBay” a prezentat mai mult de 250.000 de înregistrări pentru droguri și produse chimice ilegale dintre care mai mult de 200.000 de utilizatori și 40.000 de furnizori. Autoritățile au reușit, de asemenea, să închidă platforma de tranzacționare „Hansa”, descrisă ca a treia cea mai mare piață criminală de pe darknet. În materie de constatări tehnico-științifice, se pot efectua expertize fizio-chimice prin care se stabilesc: - identificarea chimică a compoziției substanțelor - greutatea si puritatea sau concentrația în diferite amestecuri a probelor supuse analizei - caracteristici fizio-chimice comparative pe baza examinării probelor confiscate in comparație cu probele din litigiu - expertiza toxicologică sau medico-legală pentru a determina daca persoana este sub influența drogurilor. Aceste expertize se exploatează pentru majoritatea proceselor de litigiu a traficului de droguri. 26
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
CAPITOLUL IV MODURI ȘI SISTEME FOLOSITE DE TRAFICANȚII DE DROGURI Metodele utilizate de traficanţi sunt din ce în ce mai inovative şi diverse, dat fiind că principalul obiectiv al acestora este evitarea descoperirii lor și transportarea lor in siguranță. IV.1 Moduri de operare folosite în traficul de droguri Pentru desfăşurarea activităţii ilicite de trafic de stupefiante, respectiv pentru fabricarea, transportul şi distribuirea drogurilor, traficanții perfecţionează constant metodele de operare. La perfecționarea acestor metode traficanții lucrează în mod constant, dat fiind principalul lor scop de a nu fi descoperiţi şi puşi sub incidenţa legii penale de către organele judiciare de control. IV.1.1 Transportul drogurilor „Deplasarea drogurilor dintr-un loc în altul se realizează pe rute aeriene, rutiere sau maritime, mijloacele de transport folosite fiind diverse.”24 În general, transportul diverselor substanțe se realizează cu ajutorul autocamioanelor, traficanții profitând mai ales când acestea sunt încărcate cu alimente perisabile. Se profită de această metodă deoarece, chiar dacă sunt oprite, aceste încărcături nu pot fi controlate pe o perioadă îndelungată. Traficanții folosesc tot mai des autovehicule cu numerele de înmatriculare false sau numere de tranzit. De multe ori, traficanții ascund drogurile în autovehiculele aflate deja în traficul internațional, fără ca personalul de deservire al transportului să știe acest lucru. La sol, cele mai folosite autovehicule pentru transportul de stupefiante sunt tirurile. Traficanții profită de această variantă de transport pentru faptul că sunt încărcate de cele mai multe ori cu alimente perisabile, fapt ce nu permite autorităților să le controleze timp îndelungat. O practică mai nou folosită de traficanții de droguri din America de Sud este un sistem GPS folosit pentru a păcăli autoritățile locale și pentru a putea transporta cantități uriașe de cocaină pe rutele oceanice. Datorită 24
Paraschiv Gavril, Paraschiv Daniel-Ștefan, Paraschiv Ramona-Gabriela, Drogurile: un pericol pentru ordinea juridică națională și internațională, Editura Pro Universitaria, București, 2014, p. 63
27
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
acestei tehnologi, traficanții introduc în rezervoare mai multe droguri decât combustibil, aceștia având rutele fixate pentru a ocoli autoritățile. Printre metodele eficiente de ascundere a drogurilor transportate pe mare, se numără și ascunderea drogurilor în compartimentele navelor sau în plasele uriașe cu pește, în cazul ambarcațiunilor de pescuit. În țara noastră, drogurile pătrund prin sudul României (portul Constanța și porturile dunărene, punctele vamale Giurgiu și Vama Veche). Drogurile sunt depozitate pentru anumite perioade de timp, apoi ele sunt redistribuite. Mijloacele de transport sau locurile de disimulare utilizate sunt containerele, TIR-urile, autoturismele și bagajele de mână. Organele de poliție dețin un control asupra traficului de stupefiante, însă „pentru unele lovituri mai mari drogul este lăsat intenționat să treacă, pentru a permite livrarea controlată. Se apreciază însă că, din întreaga cantitate ce se transportă ilicit, doar 10% este interceptată de organele de control.”25 IV.1.2 Distribuirea drogurilor Desfacerea drogurilor se realizează, de regulă, în locuri discrete, iar distribuirea lor se realizează pe piaţa neagră sau piața secretă. Distribuirea stupefiantelor diferă de la un loc la altul. Spre exemplu, în America de Sud frunzele de coca sunt vândute în plină stradă, iar în Olanda cannabisul este vândut în așa numitele ,,Coffe-shop’’-uri. Posesia canabisului pentru uz personal este permisă în ţări precum Spania, Belgia, Argentina, Peru, Mexic etc. O chestiune importantă pentru traficanţi în procesul de distribuire este ambalajul drogurilor, deoarece aceasta îl diferenţiază de drogurile aparţinând altor traficanţi. Traficanții obișnuiesc să folosească semne, texte sau desene distinctive. De exemplu, producătorii de opiu îl ambalează în săculețe de pânză și îi dau forma unei turte, având înscrisurile si semnele aferente distribuitorului. Traficanții de droguri folosesc calculatoare și agende electronice pentru a putea stoca informații utile (conturi bancare, adrese, nume etc.) Colaboratorii primesc instrucțiuni prin telefon, fax sau calculator despre locația, sume de bani și persoanele cărora trebuie să le livreze bani. Pentru a asigura la o mai bună protecție, traficanții recurg la cartele telefonice preplătite, la frecvențe radio cu bandă largă, la telefoane prin satelit și telefoane clonate.
25
Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 641
28
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
IV.2 Modalităţi de ambalare a drogurilor IV.2.1 Metode de ambalare în vederea traficării Printre cele mai populare metode folosite de către traficanți regăsim: a. „fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor. Pentru îndeplinirea cu succes a acestei metode este necesară complicitatea unor categorii de persoane care îşi desfăşoară activitatea lucrativă în locuri în care drogurile vor fi introduse în locul mărfurilor legale (conserve, cutii, recipiente etc).”26 b. producerea pe cale meșteșugărească a mijloacelor de ascundere a drogurilor. Această metodă trebuie să aibă caracteristicile mijloacelor industriale, însă în locul schimbării mărfurilor legale din materialele corespunzătoare, acestea vor fi confecţionate în locurile special amenajate de către traficanţi. c. preschimbarea produsului finit din cutiile de conserve, realizată prin diferite modalităţi: - deschiderea normală a cutiei – produsul este înlocuit prin dezlipirea etichetei, desfacerea normală a cutiei, curăţarea ei şi introducerea drogului, urmând procesul închiderii cutiei şi lipirii etichetei; - schimbarea produsului prin efectuarea unor orificii asupra cutiei - se îndepărtează eticheta şi orificiile se vor realiza în pereţii laterali ai cutiei, cutia va fi golită şi se va introduce drogul. Ulterior, orificiile sunt acoperite şi eticheta va fi relipită; - „tăierea transversală a cutiei şi confecţionarea unui capac veritabil. După dezlipirea etichetei, cutia este tăiată transversal la aproximativ 13 mm de marginea superioară, iar în interior se sudează o bandă metalică, astfel încât aceasta să depăşească partea superioară cu aproximativ 1 mm. Drogul este introdus în partea inferioară a cutiei, iar capacul este ambalat deasupra, la nivelul tăieturii circulare şi lipit cu ajutorul unei benzi adezive, după care se lipeşte eticheta. Se poate asftel transporta orice fel de drog, în stare solidă sau lichidă, fără să degajeze miros.” 27 d. impregnarea ţesăturilor cu cocaină. Metodă care constă în dizolvarea cocainei în alcool pur, după care se îmbibă în ţesătura de 26 27
Gârbuleț Ioan, Traficul și consumul ilicit de droguri, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 309 Stancu Emilian, Criminalistica. Tactica și metodologia criminalistică, Editura Actami, București, 1997, p. 393
29
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
bumbac. Cocaina transformată poate fi transportată după ce țesătura de bumbac se usucă. Pentru a transporta un kilogram de cocaină sunt folosite aproximativ 140 de batiste. e. Folosirea „cărăuşilor” utilizând sistemul înghiţirii stupefiantelor ambalate corespunzător în plastic, având dimensiunea unei măsline negre. Pentru ascunderea drogurilor sunt folosite cavităţile anatomice ale persoanelor, proteze, obiecte vestimentare, încălţăminte etc. Curierii sau cărăuşii sunt persoane din toate categoriile de vârstă, funcţie, profesie, iar modurile sunt din ce în ce mai diferite, inovative şi ingenioase. IV.2.2 Metode de mascare a mirosurilor specifice unor droguri Drogurile pot fi depistate datorită mirosului cu ajutorul câinilor de urmărire specializaţi. Din acest motiv, traficanţii recurg la diverse metode și mijloace de ambalare a produsului pentru evitarea descoperirii lui. Traficanții de stupefiante folosesc ca metode de mascare a mirosurilor specifice unor categorii de droguri, împachetarea în cartoane speciale sau introducerea în canistre de tablă. Încă o metodă folosită este introducerea unor alimente cu miros înţepător precum usturoiul, ceapa sau introducerea unor soluții cu miros specific precum soluția împotriva moliilor pentru a induce în eroare câinii special antrenați să depisteze droguri. De asemenea, drogurile se pot ambala în containere închise ermetic care nu permit emanarea niciunui miros, făcând imposibila depistarea drogului cu ajutorul patrupezilor din cadrul organelor de poliție. IV.3 Modalități de ascundere a drogurilor Pentru trecerea drogurilor peste frontiere, traficanții sunt nevoiți să caute tot felul de metode pentru ca stupefiantele transportate să nu fie descoperite la vamă sau de către organele de poliție. Ascunderea stupefiantelor reprezintă o neliniște atât pentru traficanți, cât și pentru autorități. Locurile și mijloacele de ascundere sunt diferite, iar pentru a putea finaliza transportul, traficanții trebuie să țină cont în primul rând de: „cantitatea de stupefiante ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, exigența controalelor la care trebuie să se supună traficantul pe traseul parcurs.’’28
28
Bercheșan Vasile, Pletea Constantin, Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45, Pitești, 1998, p. 90
30
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
IV.3.1 Locuri de ascundere în mijloacele de transport „În funcție de tipul de mijloc de transport, stupefiantele pot fi ascunse în: autoturisme, autobuze și autocamioane, trenuri de călători și de marfă, avioane pentru transportul călătorilor sau a mărfurilor aparținând unor companii sau persoane particulare, vapoare, șalupe și alte mici ambarcațiuni.”29 În cazul traficului rutier, controlul realizat de către organele statului pentru depistarea drogurilor are ca obiect două categorii de vehicule, respectiv autoturismele și camioanele. Mijloacele de transport auto sunt printre cele mai des întâlnite mijloace de transport folosite de către traficanții de droguri întrucât cu ele se pot transporta cantități considerabile, aprox. 100 kg, fără a se atrage atenția autorităților. În mijloacele de transport terestru, pot fi amenajate destul de ușor și rapid locuri de ascundere a drogurilor. În practică, s-au depistat și locuri special amenajate atât în interiorul autovehiculelor, cât și în exteriorul lor pentru ascunderea substanțelor stupefiante: în plafon, tapiseria scaunelor, portbagaj, volan, trapă, instrumente de bord, în locașul acumulatorului, rezervor, aripi, sistemul de ventilare a motorului, roata de rezervă și multe alte locuri. Printre posibilele locuri de ascundere a drogurilor în camioane se regăsesc următoarele: „spațiul pentru încărcătură, podeaua și pereții ce pot fi dublați, rezervorul de combustibil, cabina șoferilor, locul de prindere a remorcii de autotractor etc.”30 Totodată, traficul feroviar reprezintă în contrabanda cu stupefiante un important mijloc de transport folosit de către traficanți pentru ascunderea drogurilor. Mijloacele de ascundere în vagoanele trenului se împart în două categorii. Ca o primă categorie o reprezintă locurile care nu au fost special amenajate pentru ascunderea drogurilor și anume; compartimentele vagoanelor, toaletele vagonului, pe culoare, în locurile cu destinație tehnică de la capetele vagoanelor sau în instalațiile exterioare ale vagonului. O a doua categorie este reprezentată de locurile special amenajate pentru ascunderea drogurilor, zonele modificate sunt realizate prin deșurubarea pereților, desfacerea spătarelor canapelelor, desfacerea radiatoarelor, desfacerea sistemului de aerisire etc.
29
Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 638 Olteanu Gabriel Ion, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite desfășurate de acestea, www.it.Code.ro, p. 271 30
31
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Transportul drogurilor pe cale aeriană este o metodă destul de des folosită de traficanți, transportul realizându-se foarte rapid. Ascunderea drogurilor în aeronave se poate realiza și cu complicitatea personalului aerian, iar locurile aeronavei unde se ascund frecvent droguri sunt cele legate de construcția avionului, cabina echipajului, bucătăria, scaunele pasagerilor sau plafonul. Drogurile pot fi ascunse în marfa transportată sau care se află asupra pasagerilor, precum și în alimentele pentru aprovizionarea aeronavei. De asemenea, traficul maritim reprezintă încă o modalitate exploatată de traficanți, permițându-le să ascundă cantități mari în multe locuri. „Pornind de la volumul și complexitatea operațiunilor care se derulează în porturi, controlul vamal trebuie să fie caracterizat prin rigoare, eficiență operativitate și profesionalism, pentru a se putea descoperi drogurile care sunt ascunse în principiu în: trompa de vânt, țevile, cisternele goale de carburanți ale navelor, printre celelalte mărfuri transportate, în locuri puțin vizibile din cala vaporului sau foarte greu accesibile, la care organele de control nu pot ajunge cu ușurință, în dulapurile sau rafturile cu registrele de navigație, în centurile de salvare aflate la bordul navelor, în magazii alături de alimente, în lăzile frigorifice, în cabinele pasagerilor sau ale personalului, în părțile concave ale catargelor, în elice ori chiar în colacii de frânghii sau în bagajele călătorilor.” 31 IV.3.2 Locuri de ascundere în îmbrăcăminte sau pe corp Deseori traficanții transportă personal stupefiantele, ascunzându-le în diferite obiecte pe care le au asupra lor sau în îmbrăcăminte, corpul uman fiind și el folosit în același scop. Sunt destul de des întâlnite situațiile în care „traficanții transportă personal drogurile, ascunzându-le în diferite obiecte pe care le au asupra lor sau în îmbrăcăminte, dar și în cavitățile anatomice ale femeilor și bărbaților. Astfel, ele pot fi ascunse în gură, în reverul hainei, în manșeta pantalonilor, în buzunare, centură, corsete, mănuși, pălării, tocuri false, în talpa pantofului, coafură, proteze, sutiene, săculețe fixate pe abdomen.” 32 Până și obiectele de uz casnic sau personal, modificate special, reprezintă o modalitate de ascundere a drogurilor. Traficanții confecționează în acest scop valize cu fund dublu, ramele tablourilor, bastoane de sprijin, umbrele etc.
31 32
Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2002, p. 629 Paraschiv Gavril, Drogurile, ispita otrăvitoare, Editura Cartea Universitară, București, 2005, p. 86-87
32
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
CAPITOLUL V COMBATEREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI V.1 Aspecte privind urmărirea și judecarea infracțiunilor Legea nr. 143/2000 reglementează în cuprinsul cap. III dispoziții procedurale speciale cu aplicabilitate actuală și se referă la instituția livrărilor supravegheate și a procurării drogurilor și precursorilor, la organele de cercetare penală, la investigatorii sub acoperire, la supravegherea sistemelor de telecomunicații, la efectuarea percheziției, la investigații medicale si judecată, dispoziții prin care se vor completa normele generale prevăzute de Codul de procedură penală. 33 Urmărirea penală are ca scop strângerea probelor cu privire la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorului și la stabilirea răspunderii acestuia pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se trimită în judecată cauza. În categoria infracțiunilor la regimul drogurilor și al precursorilor, urmărirea penală se efectuează de către procuror și organele de cercetare penală desemnate în cauză. Conform art. 97 alin (1) din Codul de procedură penală, „probele reprezintă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.” Mijloacele prin care probele sunt obținute sunt menționate în art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală și anume: a. declarațiile suspectului sau ale inculpatului; b. declarațiile persoanei vătămate; c. declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; d. declarațiile martorilor; e. înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f. orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege; Prin Legea nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare și Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a stabilit competența de atribuțiuni a 33
G. Valeria Sabău, Traficul și consumul ilicit de droguri și precursori, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 391;
33
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
procurorilor din cadrul direcțiilor centrale și teritoriale, cu privire la efectuarea urmăririi penale pentru infracțiuni la regimul drogurilor și precursorilor. Pentru toate categoriile de infracțiuni reglementate de lege, competența revine birourilor teritoriale din structura DIICOT, însă în cazul infracțiunilor comise de către minori sau asupra minorilor urmărirea penală se realizează de către procurorii de la DIICOT desemnați de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Un rol important în desfășurarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile referitoare la regimul drogurilor îl dețin organele comune de anchetă, acestea se pot crea în două situații speciale: - când în cadrul unei proceduri în curs se impune efectuarea unor anchete dificile și care implică importante mijloace umane și de altă natură - când mai multe state efectuează anchete ce necesită o acțiune coordonată și concertată în statele în cauză. „Sesizarea organelor de urmărire penală se poate face prin orice mod de sesizare cum ar fi plângere, denunț, ori sesizare din oficiu.” 34 Trecând la judecarea infracțiunilor de trafic și consum ilicit de droguri, competența judecății în primă instanță revine tribunalului cu participarea obligatorie a procurorului. Aceeași competență se stabilește și în cazul infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în legătură cu traficul ilicit de droguri. Compunerea completului de judecată este reglementată de Legea nr. 304/2004 care stabilește: cauzele date, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintrun singur judecător, în cazul căii de atac a apelului, cauzele se judecă în complet format din doi judecători, iar în cazul judecării căii de atac a recursului, se judecă în complet de trei judecători. V.2 Utilizarea investigatorilor sub acoperire Utilizarea investigatorilor sub acoperire este considerată una dintre cele mai eficiente modalități de luptă contra infracțiunilor grave. Noțiunea de investigator acoperit este definită expres de art. 1 lit. k din Legea nr. 143/2000: polițist special desemnat să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigații în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor și actele premergătoare sub o altă identitate decât cea reală atribuită pentru o perioadă determinată. Încă de la început, instituția investigatorului sub acoperire a fost criticată pentru nivelul maxim de intruziune în viața privată a unei persoane, 34
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 64;
34
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
totodată și pentru lipsa controlului în ceea ce privește activitățile provocative din partea organelor statului. Utilizarea investigatorilor sub acoperire a fost preluată din legislația privind combaterea traficului de droguri, respectiv Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri si cea privind combaterea corupției, respectiv Legea nr. 78/2000 pentru descoperirea și prevenirea faptelor de corupție. În temeiul primului articol al actului normativ care introduce o asemenea tehnică investigativă în procedura penală română, art. 21 din Legea 143/2000, „procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau că se pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege.” Încă din 2003, în peste 15 ani de aplicare, instituția investigatorilor sub acoperire și-a dovedit eficiența si utilitatea în lupta cu fenomenul infracțional pe anumite segmente în care activitatea organelor judiciare era limitată. În actualul Cod de procedură penală, activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului este cuprinsă în întregime în cadrul procesului penal, acesta fiind subiect de verificare din partea procurorului și a instanței de judecată, fapt care în vechiul Cod de procedură penală nu era reglementat, activitatea investigatorului sub acoperire desfășurându-se cu preponderență în etapa actelor premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, fapt care limita controlul procurorului sau ai instanței asupra activității investigatorului. Legiuitorul a ales doua categorii în care să împartă metodele speciale de investigare si anume; metode de supraveghere si metode de cercetare. De asemenea, Legea nr. 39/2003 prevede posibilitatea folosirii informatorilor, care reprezintă acele persoane care au cunoștință despre un grup infracțional organizat și care furnizează organelor judiciare informații sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea săvârșirii unor infracțiuni grave de unul sau mai mulți membrii ai acestui grup. În mod excepțional, cu respectarea principiului subsidiarității, dacă există indicii temeinice că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni grave de către unul sau mai mulți membrii ai unui grup infracțional organizat, în scopul descoperii faptei, al identificării făptuitorilor, 35
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
informatorii putând fi recompensați financiar prin ordinul Ministrului de interne și al procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ. Condițiile necesare pentru autorizarea investigatorului sub acoperire sunt: - să existe indicii temeinice și concrete că a fost săvârșită sau se pregătește comiterea unei infracțiuni; - indiciile temeinice să privească săvârșirea sau pregătirea săvârșirii infracțiunii privitoare la siguranța națională, trafic de stupefiante și arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare de bani, falsificarea de monede sau alte valori; infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, sau a unei alte infracțiuni grave care nu poate fi descoperită sau făptuitorii să nu poată fi identificați prin alte mijloace; - infracțiunile să nu poată fi descoperite sau făptuitorii identificați prin alte mijloace de probă; - scopul folosirii investigatorilor sub acoperire constă în descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă. Cererea de autorizare se întocmește în formă scrisă de către organul specializat în combaterea traficului de droguri și cuprinde: - identificarea instituției și a dosarului; - împrejurările din care rezultă existența condițiilor pentru autorizare; datele și indicele privitoare la persoanele față de care există presupunerea că au comis infracțiuni incriminate de legea specială; - infracțiunile care se pregătesc sau care s-au săvârșit; - motivele pentru care este imposibil ca faptele ilicite sau autorii să fie descoperiți pe alte căi; - identitatea acoperită a investigatorului, activitatea pe care urmează să o desfășoare, durata pentru care acesta va fi investigator acoperit. În urma modificării Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 competența autorizării prin ordonanță motivate având ca obiect folosirea investigatorilor sub acoperire, le revine procurorilor care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Autorizația se emite în urma cererii de autorizare adresată procurorului. Cu privire la forma actului de autorizare a folosirii investigatorilor acoperiți, legea prevede autorizarea prin ordonanță motivată care trebuie să cuprindă alături de cerințele oricărei ordonanțe care emană de la organul de urmărire penală și pe cele referitoare la: - indiciile temeinice și concrete care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară; 36
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
- activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub acoperire; persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune; - identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să își desfășoare activitățile autorizate; - perioada pentru care se dă autorizarea, precum și alte mențiuni prevăzute de lege. Făcând referire la durata și prelungirea autorizării, legea prevede ca durata maximă a autorizării să nu depășească 60 de zile, ceea ce înseamnă că autorizarea se poate emite pe o durată mai scurtă. Totuși autorizarea se poate prelungi, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile, iar durata totală a autorizării în aceiași cauză și cu privire la aceiași persoană neputând depăși 1 an. Legea nu indică numărul prelungirilor, însă se consideră că pentru a se putea dispune prelungirea, i se cere procurorului întregul material probator obținut de investigatorii sub acoperire. Legea specială reglementează activitățile specifice desfășurate de investigatorii sub acoperire: procurarea de droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului. Pe lângă activitățile specifice investigatorilor mai întâlnim: livrările supravegheate, pseudo-cumpărarea, pseudo-vânzarea, precum și flashrolul adică expunerea unor sume de bani de către investigatorul cumpărător, potențialului vânzător de substanțe interzise în scopul cumpărării acestor substanțe. Pentru ca substanțele să fie procurate în mod legal, doctrina consideră necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: - persoana care procură substanțele să aibă calitatea de investigator sub acoperire sau colaborator al acestuia; - să existe autorizație; - autorizația să fie prealabilă; - autorizația să parvină de la procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală; - scopul procurării substanțelor să constea în deconspirarea activităților infracționale și în identificarea persoanelor implicate în traficul de droguri. În literatura de specialitate, orice operațiune sub acoperire prezintă câteva caracteristici esențiale, după cum urmează. „Secretul operațiunii”. 37
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Agentul disimulează calitatea sa de polițist sau colaborator care lucrează în slujba statului. „Viclenia operațiunii”. Ceea ce presupune că investigatorul construiește un scenariu imaginar, în scopul câștigării încrederii anumitor persoane, al constatării unei infracțiuni sau al culegerii informațiilor referitoare la o anumită infracțiune. „Interacțiunea sau infiltrarea”. Reprezintă generarea unui contact direct între polițist și autorul sau autorii potențiali ai faptei prevăzute de legea penală. Așadar, „rolul investigatorului sub acoperire nu este acela de a determina săvârșirea infracțiunii pentru a obține probe, ci de a observa modul cum se desfășoară activitatea infracțională și de a pune la dispoziția autorităților datele necesare pentru dovedirea infracțiunilor și tragerea la răspundere a făptuitorilor.”35 V.3 Livrări supravegheate și procurarea drogurilor ,,În vederea administrării unui probatoriu complex și eficient, cu ocazia depistării unei infracțiuni grave și al celor suspectați de comiterea lor, instrumentele internaționale și europene, permit autorităților competente ale statelor semnatare utilizarea tehnicilor speciale de investigare’’ 36 Procedura livrării supravegheate se desfășoară sub directa îndrumare a procurorului DIICOT în vederea unei coordonări cât mai eficiente a acțiunilor specifice acestei proceduri. ,,Livrarea supravegheată poate fi autorizată, prin ordonanță, de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, la solicitarea instituțiilor sau organelor competente, cu sau fără sustragerea ori substituirea totală sau parțială a bunurilor care fac obiectul livrării.’’ 37 Livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanță care trebuie să cuprindă următoarele mențiuni: data şi locul întocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o. Pentru desfășurarea propriu-zisă a unei livrări supravegheate, trebuie să fie îndeplinite în prealabil anumite condiții: existența unei solicitări prealabile din partea instituțiilor sau autorităților abilitate în materie, 35
C. Maior, Un război al minţii, Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI, Ed. RAO, Bucureşti, 2011, p. 10. 36 G. Valeria Sabău, Traficul și consumul ilicit de droguri și precursori, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 425; 37 Art 151 alin. 1 NCPP
38
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
respectiv structurilor componente specializate ale Parchetului de pe lângă ICCJ, Inspectoratul General al Poliției Române, precum și cel de Frontieră și Autoritatea Națională a Vămilor. Totodată existența autorizării procurorului și competența materială în materie aparține procurorului-șef sau a celui împuternicit de acesta din cadrul serviciului de combatere a traficului de droguri de la nivelul DIICOT, o structură cu personalitate juridică a Parchetului de pe lângă ICCJ, organizată la nivel central și teritorial. În urma analizei cererii de efectuare a livrării supravegheate, procurorul desemnat o poate aproba, poate solicita date suplimentare sau o poate refuza. Livrarea supravegheată se poate realiza numai pe teritoriul României, în aceleași condiții legale, fără implicarea autorităților din alte țări. De cele mai multe ori, în cauzele în care se efectuează livrări supravegheate sunt folosiți și polițiști (investigatori) și/sau colaboratori sub acoperire. În urma finalizării operațiunilor, informațiile și datele obținute vor fi consemnate într-un referat sau raport care se va înainta de către ofițerii care au efectuat operațiunea procurorului DIICOT competent. Aceste documente sunt ulterior înaintate prin intermediul comisiilor rogatorii statului care a solicitat efectuarea operațiunii de livrare supravegheată. ,,Tehnica livrărilor supravegheate a drogurilor este considerată ca fiind o invenție a sistemului judiciar american, existând date conform cărora era folosită încă din anul 1931, ulterior fiind utilizată și reglementată și de către alte state’’38 Țara noastră s-a angajat împreună cu comunitatea internațională în lupta împotriva flagelului drogurilor, prin formarea structurilor necesare combaterii traficului de stupefiante si prin neîncetata perfecționare a sistemului legislativ. Livrările supravegheate, la noi în țară, sunt reglementate de următoarele acte normative; Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de stupefiante, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 118/1992, prin care România a aderat la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 si la Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988. V.4 Confiscarea specială
38
Nadelmann E.A – Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University Press, 1993, pag. 236
39
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
Legea specială în materie prevede că drogurile și alte bunuri care au fost obiect al infracțiunilor prevăzute de legislația specială, se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, valori sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor sau a altor bunuri. În ceea ce privește obiectul confiscării speciale, în privința infracțiunilor la regimul drogurilor și precursorilor, legea permite în primul rând confiscarea bunurilor a căror deținere este interzisă, respectiv a drogurilor și a altor bunuri care au făcut obiectul acestor infracțiuni, a plantelor și substanțelor stupefiante, ori psihotrope, sau a amestecurilor care conțin asemenea plante și substanțe și a precursorilor utilizați frecvent în fabricarea drogurilor. În materia infracțiunilor de contrabandă această măsură specială v-a putea fi luată numai împotriva drogurilor deținute ilegal. Măsura confiscării speciale în această materie se aplică întotdeauna obligatoriu, nefiind facultativă, fapt pentru care de câte ori se constată săvârșirea unui infracțiuni de trafic de droguri și precursori, organele de urmărire penală sunt obligate să înainteze la confiscarea specială a drogurilor și precursorilor. Obiectul măsurii de confiscare specială îl reprezintă nu numai drogurile și precursorii găsiți asupra făptuitorului cât și sumele de bani provenite din traficarea acestora, deoarece reprezintă produsul unei infracțiuni, iar măsura confiscării se impune cu necesitate. Tot în categoria obiectului măsurii de confiscare specială sunt incluse și bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, dacă acestea sunt ale infractorului. În privința confiscării autoturismului, jurisprudența a fost neunitară, așadar unele instanțe s-au pronunțat în favoarea confiscării ori de câte ori autoturismul a fost folosit la realizarea uneia dintre infracțiunile în materie de droguri, fără a constitui un mijloc indispensabil de săvârșire a infracțiunii, iar alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în favoarea confiscării, doar în acele situații în care autoturismul a contribuit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre infracțiunile prevăzut de art. 2-10 din Legea 143/2000, inclusiv și atunci când mijlocul de transport, prin modul în care a fost concepută activitatea infracțională era destinat să servească la săvârșirea infracțiunii. ÎCCJ a stabilit că măsura specială a confiscării autoturismului în materia de infracțiuni prevăzute de legea specială privind traficul ilicit de droguri se aplică numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale infracțiunilor prevăzute de legea specială, precum și în cazul în care se 40
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit sau adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor infracțiunii. Legiuitorul, a prevăzut două cazuri de confiscare prin echivalent: bunurile folosite în orice mod la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă aparțin altei persoane și acesta a cunoscut scopul folosirii lor și bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia și dacă aparțin infractorului. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor și banilor confiscați constituie venituri la bugetul statului, evidențiindu-se într-un cont separat în bugetul de stat. V.5 Distrugerea drogurilor confiscate În decurs de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență nr. 6/2010, proprietarul, posesorul ori deținătorul cu orice titlu al plantelor și substanțelor prevăzute în legislația specială are obligația să distrugă, cu respectarea prevederilor legale, plantele și substanțele pe care le deține. Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug în condiții ecologice, printr-un operator autorizat, în condițiile legii, în prezența unei comisii din care face parte persoana responsabilă de activitatea cu substanțe clasificate a operatorului care realizează distrugerea și, după caz, a celui de la care au fost confiscate, un reprezentant al formațiunii antidrog competente teritorial și un specialist în protecția mediului. Păstrarea de contraprobe este obligatorie. Sunt exceptate de la distrugere: medicamentele, care au fost remise farmaciilor sau unităților spitalicești, după avizul prealabil al Direcției farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătății; plantele și substanțele utilizate în industria farmaceutica sau în altă industrie, în funcție de natura acestora, care au fost remise unui agent economic, autorizat sa le utilizeze ori sa le exporte și unele cantități corespunzătoare, care vor fi păstrate in scop didactic și de cercetare științifică sau au fost remise instituțiilor care dețin câini și alte animale de depistare a drogurilor, pentru pregătirea și menținerea antrenamentului acestora, cu respectarea dispozițiilor legale. Distrugerea drogurilor confiscate se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o comisie formată din câte un reprezentant al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, al Ministerului Sănătății, al Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, un specialist din cadrul formațiunii centrale de reprimare 41
Metodologia investigării criminalistice a traficului de stupefiante
a traficului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliției și gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiași unități. Sumele aferente cheltuielilor legate de distrugerea drogurilor se suportă din bugetul instituției care gestionează camera de corpuri delicte, urmând să fie recuperate ulterior de la proprietar sau de la persoana de la care au fost ridicate prin includerea lor în cheltuielile judiciare.
42