37 0 339KB
Politica penală Noțiunea “politică penală” a fost folosită pentru prima oară la începutul sec. al XIX-lea, în manualul său de drept penal, de către penalistul german A. Feuer-bach (1803), definind-o ca: “Ansamblul procedeelor represive prin care statul reacţionează contra crimei”. Conceptul a fost dezvoltat ulterior cu noi idei. Dintotdeauna, cei care și-au exprimat părerea cu privire la conceptul de politică penală au scos în evidenţă un adevăr de justeţea căruia nimeni nu s-a îndoit, toţi fiind de acord că elementul definitoriu al politicii penale este lupta împotriva fenomenului infracţional. În etapa actuală politica penală este definită ca un ansamblu de mijloace și de măsuri, propuse legiuitorului sau folosite efectiv de stat, la un moment dat, într-o anumită ţară, pentru a combate și a preveni criminalitatea; sau politica penală este în egală măsură o știinţă și o artă care constă în a descoperi cele mai bune soluţii posibile pentru diferitele probleme de fond și de formă pe care le implică fenomenul criminalităţii. Din definiţiile prezentate se desprinde concluzia că politica penală este o parte a politicii generale a statului și se referă la măsurile și mijloacele ce trebuie adoptate și aplicate pentru prevenirea și combaterea fenomenului in-fracţional într-o anumită ţară și într-o perioadă determinată. Ca parte integrantă a politicii generale a statului nostru, politica penală (ca și politica economică, cea socială ș.a.) este abordată de conducerea statului, prin elaborarea de către Parlament a unor legi penale, legi care să corespundă cerinţelor societăţii actuale și, totodată, normelor legislaţiei europene pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Politica penală ne apare, deci, ca o parte a politicii generale a statului, care cuprinde ansamblul de măsuri și mijloace de prevenire și combatere a fenome-nului infracţional, precum și ansamblul principiilor de elaborare și aplicare a acestor mijloace și măsuri, adoptate la un moment dat, într-o anumită ţară. Ansamblul de măsuri utilizate în lupta cu criminalitatea, studiate de știinţa politicii penale, nu dobândesc eficienţă decât în măsura în care sunt acceptate la nivelul politicii generale, ceea ce implică o concordanţă deplină între poli-tica generală a statului și politica penală. Politica penală a statului nostru este bazată pe câteva orientări(tendințe) fundamen-tale, care alcătuiesc un ansamblu unitar: 1. Republica Moldova, ca stat de drept, concepe perfecţionarea legislaţiei penale din unghiul urmărit de legiuitor, astfel încât legea să-și atingă scopul privind apărarea valorilor fundamentale ale societăţii; 2. lupta organizată împotriva fenomenului infracţional, care se realizează prin acţiuni de prevenire și acţiuni de combatere a criminalităţii. Rolul prioritar îl au acţiunile de prevenire, care implică un întreg sistem de măsuri și metode. Acţiunea de combatere a criminalităţii este concepută ca o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea; 3. umanismul politicii penale. Principiul umanismului se întemeiază pe valorile sociale ce urmează să fie apărate și pe mijloacele prin care se va înfăptui această apărare. În cadrul știinţelor penal-juridice, o situaţie specială, precum s-a arătat în literatura de specialitate, o are politica penală, care cuprinde în obiectul său de cercetare studiul datelor furnizate de celelalte știinţe, inclusiv cele pe-nal-juridice, care pe această bază elaborează orientările, metodele, principiile și mijloacele pe care le recomandă legiuitorului, în vederea perfecţionării nor-melor de drept penal, organelor judiciare care vor aplica aceste norme, precum și tuturor celor care au atribuţii în activitatea de prevenire a infracţiunii. Politica penală a statului este tradusă în viaţă prin: stabilirea temeiului și principiilor răspunderii penale, a faptelor ce constituie infracţiuni și a pedepselor corespunzătoare acestora; individualizarea
și diversificarea pedepselor; determinarea temeiului și condiţiilor liberării de răspundere și pedeapsă penală etc Cert este faptul că în diferite etape ale dezvoltării sale statul promovează prin politica sa penală atingerea unor scopuri(tendințe), celelalte având un rol com-plementar. Pentru ca politica penală a ţării noastre, privită sub aspectul acţiunii de combatere a criminalităţii, să-și atingă obiectivul – reducerea treptată a feno-menului infracţional –, este necesar ca fiecare pedeapsă să-și îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică, funcţiile sale, căci numai astfel scopul pedepsei va putea fi atins. Munca neremunerată în folosul comunităţii Este un pas care se încadrează în politica europeană în acest domeniu. Această pedeapsă a fost preluată din experienţa altor state – Franţa, Marea Britanie, Olanda, SUA, Germania etc. –, unde ea s-a confirmat deja ca una de bază în substituirea pedepselor privative de libertate.
Tendințe O tendinţă constantă în planul evoluţiei dreptului a fost și este apariţia unor norme și instituţii noi în cadrul ramurilor de drept ce formează sistemul dreptului. Pornind de la tendinţa de integrare mondială, multiple norme ale Codului penal al RM sunt întemeiate pe actele internaţionale la care Republica Moldo-va este parte. Tendinţa de intensificare a cooperării dintre state pe diverse planuri ale activităţii juridice. Tendinţa actuală este nu numai de sporire a for-melor de asistenţă juridică internaţională, ci și de universalizare a acestora. Tendinţa legislaţiilor moderne de a asimila modelul preventiv-curativ. Evoluţia Dreptului penal în lume a fost marcată de tendinţa consacrării unor norme cu referire la așa-numita stare de “responsabilitate limitată” sau “responsabilitate diminua-tă”,care se caracterizează prin anumite dereglări ale psihicului, ce nu exclud responsabilitatea, dar care limitează capacitatea persoanei de autocontrol în momentul săvârșirii infracţiunii. tendinţa de ajustare a legislaţiei la standardele general recunoscute. Știinţa dreptului penal cercetează practica judiciară pentru a observa con-cordanţa dintre soluţiile practice cu principiile exprimate în normele juridice penale.