39 0 246KB
HĂRȚILE CONCEPTUALE -
metode de predare - învățare interactive – CRISTEA INES, profesor
LICEUL TEORETIC ,,IONIȚĂ ASAN”, CARACAL, județul OLT
Fără îndoială, este adevărat că cel care învaţă trebuie să-şi construiască cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Dar nu este mai puţin adevărat că această construcţie personală este favorizată de interacţiunea cu alţii, care, la rândul lor, învaţă. Altfel spus, dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie, nu înseamnă însă că fac acest lucru singuri, în izolare. Să nu uităm că omul este fundamental social. Promovarea învăţării active presupune şi încurajarea parteneriatelor în învăţare. În fapt, adevărata învăţare, aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi este nu doar simplu activă, individual activă ci INTERACTIVĂ. Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre) reprezintă căile folosite în şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Interactivitatea presupune atât cooperarea – definită drept “forma motivaţională a afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei situaţii sociale sau a superiorităţii” – cât şi competiţia care este o “activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun” (Ausubel). Ele nu se sunt antitetice; ambele implică un anumit grad de interacţiune, în opoziţie cu comportamentul individual. O metodă interactivă de predare – învățare folosită de mine cu succes în lecțiile de chimie este ciorchinele. Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei şi care presupune următoarele etape: 1. Se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie; 2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial; 3. Pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate; 4. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp. Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel se îmbogăţesc şi se sintetizează cunoştinţele. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca. În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor. Procesele de gândire pot fi favorizate de utilizarea hărților conceptuale (mind maps): o pentru a pune în evidență concepte cheie sau idei principale; o pentru a facilita înțelegerea relațiilor dintre concepte (inclusiv cauză-efect și parteîntreg);
pentru a permite o vedere de ansamblu asupra premiselor, ierarhiilor și legăturilor multiple, într-o manieră riguroasă; o pentru revizuirea, fixarea sensului conceptelor și integrarea lor în ansamblu. o
Hărțile conceptuale pot fi utilizate de către profesor, în susținerea unei expuneri, demonstrații, explicații, prelegeri, sau de către elev, pentru a-și sintetiza și structura cunoașterea pe o unitate de conținut. În primul caz, cel mai adesea hărțile conceptuale sunt integrate într-un suport vizual (ppt, sway, prezi etc.), al cărui conținut ar trebui prelucrat și transpus într-o formă care favorizează învățarea, prin utilizarea listelor și tabelelor, prin evidențierea conceptelor cheie și a relațiilor dintre acestea. Exemplul nr.1 A fost realizat cu ajutorul aplicației mindmeister.com (www.mindmeister.com) și sistematizează noțiunile de izomerie optică.
IZOMERI OPTICI ( https://mm.tt/1126048393?t=XXbYLNvLx6 )
Exemplul nr.2 În exemplul al doilea, elevii realizează o hartă conceptuală în clasă, colaborativ, activitate prin care vizăm dezvoltarea de capacități de gândire de ordin superior (observați al 4-lea obiectiv, pe nivelul CREARE al taxonomiei Bloom-Anderson). Acasă, fiecare elev va personaliza harta realizată în clasă, conform cerinței formulate mai jos: Nivelul de învățământ (clasa):
Clasa a XI-a
Aria curriculară:
Matematică şi ştiinţe
Discipline:
Chimie
Tema și subtema/ subiectul lecției (din programa școlară):
Derivați halogenați/ Clasificare, denumire și utilizări
Obiective operaționale – rezultate așteptate ale învățării. Până la finalul activității, elevii vor fi capabili:
- să clasifice compușii halogenați - să modeleze formule de structură ale compușilor halogenați - să de denumească IUPAC compușii halogenați - să cunoască importanța compușilor halogenați
Sarcina de lucru pentru elevi:
In urma activității din clasă am realizat harta conceptuală (https://www.mindmeister.com/1126048424) cu clasificarea compușilor halogenați. Harta este incompleta. Te rog să o persolalizezi cu exemple: - denumirea unui compus halogenat - formula chimica de structură a compusului halogenat - ultizarea compusului halogenat.
Sarcina de lucru se va realiza:
Individual
Activitatea elevilor este:
Temă pentru acasă
Modul în care vă așteptați ca elevii să rezolve sarcina de lucru:
Elevii vor completa, individual, harta conceptuală. Ei pot insera imagini cu formule chimice de structură și cu -utilizări. Vor salva în conturile proprii ceea ce au lucrat pentru a putea fi vizualizate de toti colegii.
CLASIFICAREA DERIVAȚILOR HALOGENAȚI ( https://mm.tt/1126048424?t=E2Rhh86hG7 )
BIBLIOGRAFIE 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
Leahu, I. ş. a., Ghid metodologic de proiectare a activităţii didactice la Ştiinţe ale Naturii. Clasele a V-a – a VI-a, M.E.C., C.N.C., Ed. Aramis, Bucureşti 2001. Oprea Crenguta-Lacramioara, Strategii didactice interactive , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2010. Păcurari, O. (coord.) – Strategii didactice inovative, Ed. Sigma, 2003 Popenici, S., Pedagogie alternativă, Polirom, 2001. https://iteach.ro/pg/cursuri/view/74796/proiectarea-si-desfasurarea-activitatilor-deinvatare-cu-suport-digital https://www.mindmeister.com https://www.didactic.ro/materiale-didactice/81641_metode-interactive-de-invatare-achimiei https://www.academia.edu/6129545/Metode_interactive_de_predare-invatareevaluare_a_stiintelor