Foucault si sfarsitul revolutiei 9786306506668 [PDF]

Zitiervorschau

T■T

---------,�-\ ------

Editor: Luminiţa Bratu Copertă: Flory Preda Tehnoredactare: Florenţa Sava Corectură: Roxana Barbu şi Georgeta Nicolae

Titlul original: The Last Man Takes LSD Copyright© Lux Editeur 2019 Published by special arrangement with Lux Editeur in conjunction with their duly appointed agent 2 Seas Literary Agency and co-agent Livia Stoia Literary Agency. Copyright© 2023 Editura Prestige pentru ediţia în limba română

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DEAN, MITCHELL Ultimul om ia LSD : Foucault şi sfârşitul revoluţiei / Mitchell Dean, Daniel Zamora; ii. de Kailey Whitman. Bucureşti : Prestige, 2023 ISBN 978-630-6506-66-8 I. Zamora, Daniel

94

Tel.: 0732.55.88.33 www.edituraprestige.ro www.facebook.com/edituraprestigeoficial

Mitchell Dean

Daniel Zamora

LASTMAN TAKES LSD (Ultimul om experimentează LSD-ul)

FOUCAULT SI REVOLUTIEI • • • SFÂRSITUL Traducere de Constantin Roman

PRESTIGE Bucureşti - 2023

Cuprins

Recunoştinţe . ............................................7 Introducere: Ultimul om experimentează LSD-ul .......... 11 1 Naşterea unei controverse ............................ 25 Foucault şi artele liberale ale guvernării.............. 33 Foucault în prezentul său .......................... 37 Neoliberalismul.................................. 43 Intelectualul ..................................... 46 2 În căutarea unei guvernamentalităţi de stânga ........... 53 Foucault împotriva stângii postbelice . . ............. 56 Neoliberalismul dincolo de dreapta şi de stânga ...... 68 Către o „nouă cultură politică" ..................... 83 3 Dincolo de subiectul suveran: Împotriva interpretării ..... 91 Împotriva suveranităţii autorului ................... 99 Ascensiunea şi decăderea subiectului modern ....... 107 4 Chinurile: Personale şi politice ....................... 127 Veridicitatea şi formele de adevăr .................. 128 Experimentarea şi cunoaşterea prin intermediul probei .......................... 137 O „spiritualitate politică" împotriva suveranului ..... 147 5

5 Revoluţia decapitată ................................ 165 Sinele ca un câmp de luptă ................... . ... 169 Rezistenţa ca „desubiectificare" . ........... . ...... 176 Proliferarea împotriva puterii ..................... 179 Neoliberalismul: un cadru pentru pluralism ........ 184 O „utilizare inteligentă" a neoliberalismului ......... 196 6 Normativitatea lui Foucault .......... . ............... 203 Sexualitate şi moralitate ................. . . .. . .. . . 205 Revoluţia ...................................... 214 Inegalitatea şi guvernamentalitatea neoliberală ...... 216 Foucault californian .................... . ........ 224 7 Neoliberalismul Rogue şi puterea liturgică ............. 231 Anii '70: coborârea (decăderea?)................... 239 Către o guvernamentalitate de stânga .............. 246 Războiul civil confesional . ............... . ....... 256 Epilog .............................................. 271 Index ............................................... 277

Recunostinte , ,

Adevăratele origini ale colaborării noastre la această carte se întorc la invitaţia pe care Daan Wierdsma, în numele asociaţiei studenţeşti de filosofie AmFiBi, ne-a adresat-o la Universitatea din Amsterdam, sub îndrumarea profesorului lor, Dr. Karen Vintges, de a dezbate împreună despre Foucault şi neoliberalism. Dacă dez­ baterea noastră nu a generat drama aşteptată în acea noapte din decembrie 2016, oferim această carte ca o compensaţie tardivă. Cartea are, desigur, şi alte origini, mai „împrăştiate". Dorim să îi mulţumim lui Nicholas Brown, care l-a invitat pe unul dintre noi să vorbească despre Foucault la conferinţa Marxist Literary Group din 17 iunie 2014, şi lui Anne Barron, care l-a invitat pe celălalt să vorbească câteva zile mai târziu la British Library despre „Remembering Foucault", la treizeci de ani de la moartea sa. Le mulţumim, de asemenea, lui Frederic Panier, Vanessa De Greef, Roger Lancaster, Anwen Tormey, Serge Audier, Jamie Peck, Nik Theodore, Pedro Ramos Pinto, Emile Chabal, Jean-Yves Pranchere, Niklas Olsen, Solange Manche, David Priestland, Martin Conway, Corey Robin, Paul Henman, Sanford Schram, Melinda Cooper şi Philip Mirowski, pentru interesul manifestat, invitaţiile călduroase de a vorbi şi de a scrie, precum şi pentru sfaturile şi sugestiile Recunoştinţe

7

nepreţuite. Dorim să le mulţumim lui Stephen Sawyer şi Daniel Steinmetz-Jenkins pentru că au luat în serios această dezbatere, lui Michael C. Behrent pentru că a deschis căi originale şi noi de lec­ tură a operei lui Foucault, şi lui Anton Jăger pentru sprijinul şi co­ mentariile sale nepreţuite. În cele din urmă, mulţumirile noastre se îndreaptă către Walter Benn Michaels, Jennifer Ashton, Adolph Reed şi Todd Cronan, fară de care această carte nu ar fi văzut ni­ ciodată lumina tiparului. O versiune a capitolului 1 a fost publicată iniţial ca Mitchell Dean, ,,Foucault and the Neoliberalism Controversy", în Damien Cahill, Melinda Cooper, Martijn Konings şi David Primrose (ed), The Sage Handbook ofNeoliberalism, Londra: Sage, 2018, pp. 40-54. Părţi din capitolul 2 au fost publicate pentru prima dată ca Daniel Zamora, ,,Finding a „Left Governmentality" : Foucault's Last Decade" în Stephen W Sawyer şi Daniel Steinmetz-Jenkins (ed), Foucault, Neoliberalism and Beyond, London: Rowman and Littlefield, 2019, pp. 53-72. Capitolul 3 se bazează pe Mitchell Dean şi Daniel Zamora, ,,Did Foucault Reinvent His History of Sexuality through the Prism of Neoliberalism?", Los Angeles Review ofBooks, 18 aprilie 2018, şi Daniel Zamora „Governing the Soul, Governing the Text: Foucault, May 68, and the Fall of the Sovereign', The Tocqueville Review41:1, 2020, pp. 141-159. În cele din urmă, o ver­ siune anterioară a capitolului 7 a fost publicată iniţial ca Mitchell Dean, ,,Rogue Neoliberalism, Liturgica! Power and the Search for a Left Governmentality", South Atlantic Quarterly 118:2, 2019, pp. 325-342. O versiune anterioară a acestei cărţi a fost publicată sub titlul Le dernier homme et la fin de la revolution. Foucault apres Mai 68, Lux, Montreal, 2019. Capitolele 4 şi 6 sunt complet noi adaosuri la acea carte. Îi mulţumim cu recunoştinţă lui Alexandre Sanchez 8

Ultimul om experimentează LSD-ul

pentru sprijinul acordat pentru acea publicaţie şi Lux pentru că ne-a permis să păstrăm drepturile în limba engleză. În cele din urmă, dorim să ne exprimăm recunoştinţa sinceră faţă de Henri-Paul Fruchaud, în numele moştenitorilor lui Michel Foucault, pentru amabilitatea de a reproduce două scrisori inedite ale lui Michel Foucault către Simeon Wade.

Recunoştinţe

9

Introducere: Ultimul om experimentează LSD-ul

Problema importantă astăzi... este ideea şi tema revoluţiei. Istoria europeană a fost dominată de această idee. Este exact această idee care este în curs de dispariţie în acest moment. Michel Foucault, Japonia, 1978 1

În primăvara anului 1975, Michel Foucault era gata să se re­ vendice ca fiind ultimul mare intelectual francez al secolului XX. Era pe cale să publice primul volum al lucrării care avea să-i asigure acest titlu, Istoria sexualităţii. Cu toate acestea, sătul de cultura con­ formistă şi închisă a Franţei de la acea vreme, Foucault avea să se refugieze din nou în altă parte, continuând un tipar al vieţii sale adulte care îl dusese în Suedia, Polonia şi, mai târziu, în Tunisia, unde a trăit în timpul evenimentelor din mai 1968. A fost atât de captivat de atmosfera de eliberare din San Francisco încât a luat în considerare emigrarea şi să devină californian. Se pare că Foucault 1 Michel Foucault, ,,Michel Foucault and Zen: A Stay in a Zen Temple", în Jeremy R. Carrette (ed.), Religion and Culture: Michel Foucault, New York: Routledge, 1999, p. 114. Introducere

11

s-a îndrăgostit atunci de California. Acolo, austerul gânditor an­ tiumanist al anilor 1960, care proclamase „moartea omului" în os­ tilitate deschisă faţă de filozofia libertăţii lui Jean-Paul Sartre, avea să experimenteze în ultimul deceniu al vieţii sale noi forme de re­ laţionare cu ceilalţi şi de a se inventa pe sine în cluburile S/M din San Francisco. Tot acolo se poate spune că a devenit „ultimul om" care a luat LSD. Foucault a descris evenimentul ca fiind „o experienţă extraor­ dinară, una dintre cele mai importante din viaţa mea" 2• Cu toate acestea, filosoful francez a ajuns foarte târziu la experimentul cu droguri halucinogene. În timp ce mulţi alţii aveau să se „drogheze" mai târziu, aşa cum erau numite „excursiile" personale de acest tip, apogeul cultural al acestora a fost la sfârşitul anilor 1960 şi, în acest sens, Foucault a fost „ultimul om" de marcă intelectuală care a luat LSD ca parte a primului val de utilizare a acestuia ca drog de ex­ pansiune a conştiinţei. El fusese precedat de Timothy Leary, Aldous Huxley, R.D. Laing, Allen Ginsberg, The Beatles şi mulţi alţii. Consumul de dietilamida acidului lisergic-LSD a fost o experienţă care a ţinut capul de afiş al contraculturii tinerilor de la sfârşitul anilor '60 din California. Între 1964 şi 1966, scriitorul Ken Kesey şi gaşca sa de „Merry Pranksters" au călătorit prin Statele Unite cu un autobuz psihedelic, oprindu-se în mod regulat pentru a orga­ niza petreceri cu LSD. Aceste „teste acide" vor fi o cale de acces de la Generaţia Beat la mişcarea hippie în anii următori. 3 Fără îndo­ ială, LSD şi alte droguri „psihedelice" vor continua să fie folosite, cu o prevalenţă variabilă şi uneori mai mare, dar niciodată LSD şi experienţa pe care a oferit-o nu vor mai defini cultura, arta, moda şi stilul în general, aşa cum au făcut-o la sfârşitul anilor 1960. 2 Michel Foucault, Letter to Simeon Wade, 14 May 1975. 3 Povestea este spusă în cartea lui Tom Wolfe, The Electric Kool-Aid Acid Test, pu­ blicată în August 1968. 12

Ultimul om experimentează LSD-ul

Calităţile de alterare a minţii ale drogului au fost concepute la acea vreme ca fiind în parte autoanaliză profundă şi psihoterapie şi în parte experienţă religioasă intensă. Timothy Leary avea chiar să fondeze o biserică, Liga pentru Descoperire Spirituală, având LSD ca sacrament. Foucault însuşi ar fi de acord că experienţa a fost „mistică", ofe­ rindu-i „viziuni ale unei noi vieţi" şi „o nouă perspectivă" asupra lui însuşi. 4 Câteva luni mai târziu, într-o scrisoare adresată lui Simeon Wade, tânărul acolit care îl invitase să ia drogul, Foucault a scris că experienţa l-a determinat să rescrie în întregime primul volum al Istoriei sexualităţii sale. Ar fi pus deoparte sutele de pagini deja fi­ nalizate, ar fi aruncat pe foc cel de-al doilea volum finalizat şi apoi ar fi abandonat prospectul pentru lucrarea în mai multe volume. Cu excepţia primului volum, care a devenit un manifest pentru mişcarea homosexuală emergentă din California şi din alte părţi, niciunul dintre celelalte volume nu a fost publicat vreodată în forma iniţială. 5 Foucault a mers la Claremont Graduate School din sudul Californiei în timpul primei din mai multe vizite de cercetare la Berkeley. Dată fiind natura relativ obscură a instituţiei, prezenţa sa se poate datora doar persistenţei lui Wade, autorul unui fanzin au­ toprodus intitulat Chez Foucault. Foucault este înfăţişat acolo în puloverul său alb cu guler rulat şi ochelarii de soare albi cu rame largi care îl făceau să arate ca o încrucişare între Kojak şi Elton John. Vezi James Miller, The Passion of Michel Foucault, London: HarperCollins, 1993/2019, pp. 245-251. 5 Heather Dundas, 'Foreword' to Simeon Wade, Foucault in California, Berkeley: Heyday, 1990/2019, p. XVII; Miller, Passion, pp. 252; Heather Dundas, 'Michel Foucault in Death Valley: A Boom Interview with Simeon Wade; Boom California, 1O September 2017.

4

Introducere

13

Însoţit de iubitul şi partenerul său, pianistul Michael Stoneman, Wade îl va conduce pe Foucault într-o călătorie care a culminat cu excursia cu acid la Zabriskie Point, în Valea Morţii, rămăşiţele de­ şertice ale unui lac care a secat acum 5 milioane de ani. Dar trio-ul a întârziat chiar şi în această alegere de loc. Celebrul cineast italian Michelangelo Antonioni începuse să filmeze acolo, în 1968, clasi­ cul său californian, Zabriskie Point, pe fondul protestelor studen­ ţeşti, al mişcării Pantera Neagră, al culturii drogurilor şi al eliberă­ rii sexuale. Filmul său a inclus o orgie în locaţie. Până în mai 1975, am putea presupune că era mai puţin un eveniment estetic avan­ gardist decât un clişeu hippie să te droghezi acolo. Cel puţin, trio-ul a găsit o coloană sonoră mai puţin plebee decât Antonioni pentru reveriile lor, înlocuind Pink Floyd şi The Grateful Dead cu casete cu Richard Strauss, Stockhausen şi Pierre Boulez. 6 Foucault a luat acid în timpul morţii unei perioade în care LSD era considerat ceea ce colegul său, istoricul gândirii antice Pierre Hadot, va numi un ,,exerciţiu spiritual", care va fi înlocuit în curând de antreprenori­ atul alimentat cu cocaină al discotecilor şi cluburilor de noapte de la sfârşitul anilor 1970. Efectul asupra lui Foucault a fost profund. Într-adevăr, acesta avea să îşi modifice radical direcţia cercetărilor sale în anii urmă­ tori. 7 Când a publicat, în cele din urmă, al doilea şi al treilea volum al Istoriei sexualităţii, aproape opt ani mai târziu, proiectul a pus în centrul său „tehnicile sinelui" pe care le descoperise în etica Greciei clasice şi a Romei antice. În loc să studieze sexualitatea prin prisma paradoxurilor de reprimare şi mărturisire moştenite de la creştinism, Wade, Foucault in California, pp. 77, 79, 85. 7 Prima ediţie a cărţii La volante de savoir (Voinţa de a cunoaşte) anunţa şase vo­ lume „în curs de apariţie". Foucault adunase chiar o mare cantitate de documen­ taţie pentru a pregăti scrierea fiecăruia dintre ele. A se vedea Stuart Elden, Foucault's Last Decade, Cambridge: Polity, 2016, pp. 62-64.

6

14

Ultimul om experimentează LSD-ul

el a plasat-o în lungul şir de moduri în care oamenii se vor vedea pe ei înşişi, se vor guverna şi vor căuta să modereze, să controleze sau să elibereze, după caz, ceea ce vor considera plăceri, dorinţe sau tentaţii ale cărnii. Ceea ce modernii numesc „sexualitate" nu mai trebuia să fie privit ca un adevăr profund care trebuie deblocat din interiorul inconştientului nostru, aşa cum ar fi vrut Freud. Era pur şi simplu încă un mod în care ne inventăm pe noi înşine ca fi­ inţe umane în relaţie cu erotismul, cu gospodăria şi familia, cu viaţa de zi cu zi şi cu etica. Având în vedere relativitatea sa istorică şi re­ laţia sa cu cultura confesională a creştinismului medieval, sexua­ litatea era ceva de care anticii ne puteau ajuta să scăpăm sau, aşa cum spunea adesea Foucault, ceva despre care puteam cel puţin ,,gândi altfel". Nu ar trebui să ne eliberăm sexualitatea, ci să ne eli­ berăm de întregul sistem confesional care pretindea eliberarea pe baza sexualităţii. Nu ar fi nedrept să spunem că, în anii 1960, Foucault a împăr­ tăşit obsesia unui anumit tip de filosofie franceză de a elimina „su­ biectul", un termen ciudat, tehnic şi obscur în acelaşi timp. Respingerea subiectului, anunţarea morţii sale sau a morţii auto­ rului, a devenit un tropar standard în discursul şi teoria literară a lui Foucault, Barthes, Derrida şi compania. Până în anii 1970, su­ biectul a fost explicat nu doar ca un fel de ficţiune a declaraţiilor ştiinţelor sociale şi comportamentale, ci şi ca rezultat al aplicării acestor pseudoştiinţe în cadrul a ceea ce americani precum Erving Goffman ar numi „instituţiile totale" ale azilului, spitalului, şcolii şi, mai ales, ale închisorii. Scandalul lucrării lui Foucault despre închisori, de exemplu, a fost înlocuirea ideii că acestea ar putea de­ forma şi brutaliza subiectul uman cu afirmaţia că, în căutarea unui umanism mai mare, ele ar fabrica chiar subiecţii pe care îi domină sau îi supun. Cu toate acestea, după experienţele sale californiene şi expune­ rea la „cultul californian al sinelui", subiectul lui Foucault devine I ntroducere

15

unul liber, un agent activ capabil să se facă pe sine prin exerciţii spirituale şi fizice, aşa cum ar putea căuta oamenii din Occident prin mediere şi yoga, terapie şi „auto-ajutorare", şi cu potenţialul de autotransformare radicală prin experienţe extreme. ,,A face din ,,principe de plaisir" (principiul plăcerii ) un „principe de realit e" (princip iul realităţii) '; îi scria el lui Wade, era „o problemă etică şi politică care trebuie rezolvată în zilele noastre". 8 Astfel, angajarea în aventuri erotice, experimente cu droguri psihotrope şi „inven­ tarea" unor noi stiluri de viaţă au făcut posibilă transgresarea sine­ lui normalizat care este produs de instituţiile statului social mo­ dern. Pentru a pune acest lucru în termenii neoliberalilor americani pe care Foucault îi citea la acea vreme, ,,antreprenorul sinelui" era dispus să îşi pună în pericol însăşi identitatea în actul de autocreaţie. Foucault este, totuşi, ultimul om care a luat LSD într-un alt sens, mai profund, decât acela de a fi pur şi simplu un „late-adopter" (adoptator târziu) cultural. El a fost un ultim om autodiagnosticat, în sensul că anunţase deja „moartea omului" - sub forma lui homo dialecticus (om dialectic) şi a subiectului suveran - încă din 19649, iar apoi, cel mai faimos, în Ordinea lucrurilor, doi ani mai târziu. 10 Ulterior, el va expune o serie de finaluri semnificative - ale politicii şi ale revoluţiei, printre altele. Uneori, lui Foucault îi plăcea să se prezinte ca un antihegelian, plasându-se în tradiţia pozitivistă din Franţa care se opunea idealismului german şi filosofiei istoriei aces­ tuia. 1 1 Dar, chiar şi în anii 1960, cioburile filosofiei istoriei, cu tele­ ologiile şi escatologiile sale, sfâşiau ţesătura formalismului auster Michel Foucault, Letter to Simeon Wade, 14 May 1975. Michel Foucault, 'Madness, the Absence of an Oeuvre: în History ofMadness, London: Routledge, 2006, p. 543. 10 Michel Foucault, The Order of Things: An Archaeology of the Human Sciences, London: Tavistock, 1970, p. 387. 1 1 Michel Foucault, 'Georges Canguilhem, Philosopher of Error', Ideology and Consciousness 7, 1980, pp. 51-62.

8

9

16

U ltimu l om experi mentează LSD-ul

al arheologului. În multe privinţe, gândirea lui Foucault poartă chipul arctic al unui Hegel francez. Acesta a fost cel predat la Ecole Pratique des Hautes Etudes de Alexandre Kojeve în anii 1930 - mai târziu o sursă de inspiraţie esenţială pentru cartea lui Francis Fukuyama, Sfârşit ul istoriei şi ult imul om 12 - şi, mai direct, de Jean Hyppolite, prin intermediul căruia Foucault a afirmat că „a auzit ceva din vocea lui Hegel" şi căruia, a afirmat în prelegerea sa inau­ gurală de la College de France, îi datorează „cea mai mare datorie". 13 La douăzeci şi ceva de ani, Foucault a scris o teză despre Fenomenologia spiritului a lui Hegel, care fusese tradusă în franceză de Hyppolite. 1 4 Preluând catedra de la College circa douăzeci de ani mai târziu, Foucault va admite că resursele pe care le-a mobi­ lizat împotriva lui Hegel nu sunt poate decât un şiretlic prin care filosoful german ne pândeşte. 1 5 După cum subliniază biograful lui Foucault, David Macey, nu i-ar fi putut scăpa faptul că hegelianul Kojeve a fost cel care s-a asigurat primul că „moartea omului" a intrat în lexicul public la sfârşitul anilor 1940. 1 6 Cu siguranţă, nu era vorba de figura ştiinţelor umane care „va fi ştearsă, ca un chip desenat în nisip la marginea mării': ci de o fiinţă care se confruntă cu propria finitudine - propria moarte. 1 7 Cu toate acestea, Foucault va împărtăşi cu Kojeve teza „sfârşitului revoluţiei" şi ipoteza că

1 2 Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, New York: Free Press, 1992. 13 Michel Foucault, 'The Order of Discourse: în Robert Young (ed.), Untying the Text: A Post-Structuralist Reader, Boston: Routledge and Kegan Paul, 1981, p. 74. Vezi şi Michel Foucault, 'Jean Hyppolite, 1907-1968; în Dits et Ecrits I, 1 954-1 975, Paris: Gallimard, 2001, text nr. 67, pp. 807-813. 1 4 David Macey, The Lives of Michel Foucault, New York: Penguin, 1995, p. 32. 15 Foucault, 'The Order ofDiscourse; p. 32. 16 Macey, Lives, p. 90. 17 Foucault, The Order of Ihings, p. 387.

Introducere

17

islamul modern avea potenţiale puncte comune cu moştenirea me­ diteraneeană greco-latină. 1 8 De asemenea, Foucault a împărtăşit cu Kojeve călătorii de des­ coperire în Japonia. Acesta din urmă a găsit în viaţa rituală a japo­ nezilor o postistorie alternativă la „întoarcerea la animalitate" a omenirii, exemplificată de Statele Unite, dar urmată şi de comu­ nismul sovietic şi chinezesc şi de lumea a treia în curs de dezvol­ tare. Cultura japoneză - ceremonia ceaiului, teatrul Noh, aranja­ mentele florale - i-a apărut lui Kojeve ca un fel de snobism lipsit de valori umane substanţiale. 1 9 În mod similar, enigma Japoniei şi natura „ misterioasă" a locuitorilor săi l-au readus pe Foucault acolo pentru a doua sa călătorie, în aprilie 1978, inspirat de textele ma­ rilor icoane contraculturale ale vremii, Alan Watts şi D.T. Suzuki. 20 Călătoria sa a inclus şi un sejur la un templu Zen, iar acolo, în cadrul unei discuţii cu Omori Sogen Roshi, unul dintre cei mai importanţi maeştri Zen ai secolului al XX-lea, a susţinut că, ,,din 1789, Europa s-a schimbat în funcţie de ideea de revoluţie. Istoria europeană a fost dominată de această idee. Este exact ideea care dispare chiar acum" 2 1 • El anunţa nimic mai puţin decât „sfârşitul politicii" şi, fă­ când acest lucru, se plasa într-o linie intelectuală hegeliană aparent în contradicţie cu propria sa concepţie de sine. În momentul destrămării Uniunii Sovietice şi al căderii Zidului Berlinului, Fukuyama susţinea că o aspiraţie globală către 18

Alexandre Kojeve, 'Outline of a Doctrine of French Policy (August 27, 1945): Policy Review, August-September, 2004, p. 19. 19 Alexandre Kojeve, Introduction to the Reading of Hegel, Ithaca NY: Cornell University Press, 1980, pp. 161- 162. 20 Macey, Lives, p. 400. Vezi Alan Watts, The Way of Zen, New York: Pantheon, 1957; D.T. Suzuki, Zen and Japanese Cu/ture, New York: Pantheon, 1959. 21 Michel Foucault, 'M. Foucault to Zen: zendera taizai-ki; Urni 197, August­ September, 1978, în Dits et Ecrits II, 1 976-1 988, Paris: Gallimard, 2001, text nr. 236, p. 623. Versiunea în engleză în Foucault, 'Michel Foucault and Zen, p. 114. 18

Ultimul om experimentează LSD-ul

democraţia liberală ar satisface dorinţa umană de recunoaştere, onoare, statut şi realizări. Omenirea nu va mai fi în dezacord cu privire la modul de organizare socială. Lupta dintre socialism şi capitalism ar fi fost înlocuită de „rezolvarea nesfârşită a problemelor tehnice" şi „satisfacerea cerinţelor sofisticate ale consumatorilor". 22 De acum încolo, am devenit cu toţii, mai mult sau mai puţin par­ tizani ai capitalismului liberal democratic. Fukuyama a numit această lume „postistorică". ,,Ceea ce cred oamenii" era acum înlocuit cu „ceea ce doresc'� punând subiectul în centrul politicii. Dacă în conflictul de clasă ceea ce conta era de ce „parte" eram, în epoca sfârşitului istoriei tot ceea ce conta era să ştim „ce" sau „cine" eram. După cum a remarcat Walter Benn Michaels, în epoca postistorică, mai degrabă decât să caute să „schimbe lumea", ultimul bărbat - şi ultima femeie - caută să se schimbe pe ei înşişi, înlocuind devotamentul faţă de o cauză cu un angajament faţă de experimentele cu sine. 23 S-ar putea obiecta că a-l numi pe Foucault „ultimul om" în­ seamnă a-l reduce la individul conformist şi disciplinar pe care l-a diagnosticat în Disciplină şi pedeapsă sau, în cel mai bun caz, la că­ utătorul de satisfacţii plăcute, dar triviale, ale societăţii de consum. Acesta ar fi „ultimul om" dispreţuitor al lui Zarathustra al lui Nietzsche: Se mai munceşte, căci munca este o formă de divertisment. Dar este atent ca nu cumva distracţia să fie prea chinuitoare. Nu se mai devine nici sărac, nici bogat: ambele necesită prea mult efort. Cine mai vrea să conducă? Cine mai vrea să se supună? Ambele necesită prea mult efort. 22 Francis Fukuyama, 'The End of History?', The National Interest, Summer 1989, p. 25. 23 Walter Benn Michaels, The Shape of the Signifier, Princeton: Princeton University Press, 2004, p. 1 56. Introducere

19

Niciun cioban şi o singură turmă! Toţi vor acelaşi lucru, toţi sunt la fel: cine se simte diferit intră de bunăvoie într-un ospiciu de nebuni. 24 Aceste cuvinte ne amintesc atât de mult de ceea ce Foucault avea să scrie şi să vorbească în anii care au urmat propriului său „test acid". El va respinge statul bunăstării ca fiind înrădăcinat în relaţia pastorală creştină a păstorului care comandă şi a turmei ascultă­ toare. El ar căuta să evite problema inegalităţii prin noi măsuri de impozitare negativă a veniturilor, ceea ce astăzi numim venitul universal de bază. Şi, în ideea de capital uman, el ar fi fascinat de muncă nu ca producţie, ci ca formă de alegere şi autoconsum. Cu toate acestea, aşa cum Foucault nu a încetat niciodată să insiste, toate acestea nu au fost decât o parte a unei investigaţii a ceea ce am devenit în prezentul nostru, un diagnostic al limitelor şi capa­ cităţilor noastre care prevesteşte o posibilă transcendenţă. El a pre­ văzut că sfârşitul politicii şi al revoluţiei nu însemna o mulţumire pasivă, ci că ultimii oameni „vor căuta în mod deliberat lupta, pe­ ricolul, riscul şi îndrăzneala ... neîmplinite de pace şi prosperitate", după cum avea să spună Fukuyama câţiva ani mai târziu. 25 Mai degrabă decât „ultimul om" mediocru, pasiv şi conformist al lui Nietzsche, ultimul om al lui Foucault va ajunge din ce în ce mai mult să îşi exercite autonomia, guvernându -se pe sine şi trans­ formând viaţa într-o „estetică a existenţei". Foucault este antihege­ lian în sensul că respinge lupta pentru „recunoaştere" înrădăcinată în dialectica Stăpân-Sclav. Cu toate acestea, el nu o înlocuieşte cu lupta de clasă din marxism, ci cu lupta pentru autocreaţie, pentru maximizarea autoguvernării şi a autonomiei împotriva 24

Friedrich Nietzsche, 'Thus Spoke Zarathustra: A Book for Ali and None: în The Portable Nietzsche, ed. şi trad. de Walter Kaufmann, New York: Viking Press, 1954, p. 130. Pasaj citat de Fukuyama, The End ofHistory and the Last Man, p. 305. 25 Fukuyama, End ofHistory and the Last Man, p. XXII.

20

Ultimul om experimentează LSD-ul

heteronomiei „subiectivării" ( assujett issement - sup unere). Ultimul om al lui Foucault îşi dă seama că nu numai revoluţia s-a terminat, ci şi politica plictisitoare şi potenţial autoritară a reformei sociale progresiste din statul asistenţial, cu terapeutica sa a sufletului. Consumul de LSD ar fi unul, dacă nu primul, dintre multele expe­ rimente pe care ultimul om le-ar întreprinde pentru a deveni alt­ ceva decât o identitate dată. Vizitele lui Foucault la o mănăstire Zen sau în comunele taoiste au fost, fără îndoială, un alt tip de experi­ ment, iar, la nivel colectiv, cele două călătorii ale sale în Iran îl vor ajuta să observe o „spiritualitate politică" demult uitată în Occident, dar vie într-un fel de liturghie a sacrificiului de autotransformare ca o contraconductă împotriva Occidentului, a statului şi a moder­ nizării sale. Cel mai dramatic este că, în timp ce se afla sub influenţa drogu­ rilor, Foucault va fi călcat de o maşină în Rue Vaugirard, unde lo­ cuia. El a avut „impresia că [moare] " şi a trăit „o plăcere foarte in­ tensă", care va fi „una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale". 26 Aici, filosoful „morţii omului" va experimenta, pentru o clipă, „moartea omului" hegeliană a lui Kojeve ca o depăşire de sine, care este „cu adevărat moartea lui - adică ceva care îi este propriu şi care îi aparţine ca fiind al său şi care, în consecinţă, poate fi cunoscut de el, dorit sau negat de el". 27 Foucault va folosi adesea termenul epreuve (test) pentru a se referi la utilizarea corpului în „expe­ rienţe-limită", cum ar fi intensificarea plăcerii în ritualurile de sa­ domasochism, experienţe care ar transcende cu mult mulţumirea cotidiană a ultimului om al lui Nietzsche. Prin utilizarea acestui 26

Vezi Michel Foucault, 'Une interview de Michel Foucault par Stephen Riggins: 1 983, în Dits et Ecrits II, 1 976-1 988, text nr. 336, p. 1 353. Pentru versiunea în en­ gleză, vezi Michel Foucault, 'An interview with Stephen Riggins', în Michel Foucault, Ethics, Subjectivity and Truth: The Essential Works, voi. 1, ed. Paul Rabinow, New York: The New Press, 1 997, p. 1 29. 27 Kojeve, Introduction, p. 245. Introducere

21

termen, apropiat de ideea unei probe sau a unui test, ne aminteşte de „testul acid" al celor de la Merry Pranksters. Aşa cum Foucault va susţine în celebrul său text, ,,Ce este iluminismul?'� ,,atitudinea istorico-critică trebuie să fie, de asemenea, una experimentală", care să fie un „test" şi să transcendă limitele identităţii proprii. 28 Aşa cum scria Fran�ois Ewald, asistentul lui Foucault la College de France, cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări a morţii filo­ sofului: La Foucault găsim prima mare elaborare a modului de exis­ tenţă al individului contemporan, eliberat de „marile nara­ ţiuni" şi de alienările din mişcările de masă care au marcat secolul XX, desemnat să-şi construiască şi să-şi valorizeze existenţa prin inventarea unor arte de viaţă şi a unor stiluri de viaţă. 29 Aceasta este incredibila poveste a cărţii noastre: a celei mai mari minţi a Franţei, a întâlnirii sale cu o Californie pe care o adora ca loc de căldură şi toleranţă şi pe care o considera deconectată chiar şi de restul Statelor Unite, a respingerii termenilor discursului po­ litic şi a căutării unei noi „guvernamentalităţi" de stânga în locul socialismului, a înlocuirii subiectului suveran cu noi puteri şi noi forme de autocreaţie autonomă, asemănătoare celor pe care le-a descoperit în antichitatea greco-romană şi care astăzi supravieţu­ iesc în formă clandestină în Orient. Dar, între toate aceste schim­ bări, va fi decisivă întâlnirea surprinzătoare cu o nouă formă de gândire politică tot mai influentă, neoliberalismul. Va fi în probele sale de prea multă guvernare, conform modurilor de stabilire a 28

Michel Foucault, 'What is Enlightenment?', în The Foucault Reader, ed. Paul Rabinow, New York: Pantheon, 1 984, p. 46. 29 Fran