46 1 282KB
TEMA NR. 2: FONUL MONETAR INTERNAȚIONAL
Cuprins
Introducere ......................................................................................................... 3 I. Responsabilitățile și funcțiile FMI ..................................................................... 4 II. Principiile care au stat la baza formării FMI..................................................... 5
III. Rolul FMI ........................................................................................................ 6
IV. Structura FMI .................................................................................................. 7 V. Autonomia și obligațiile FMI .......................................................................... 8
VI. Resursele FMI ................................................................................................. 9 VII. Relațiile României cu FMI..............................................................................10
Bibliografie .................................................................................................... 11
2
Introducere
Fondul Monetar Internaţional este un organism interstatal autonom specializat, din sistemul ONU, care a fost creat pe baza acordului din 1944 al Conferinţei Monetare şi Financiare Internaţionale de la Bretton Woods, când a fost adoptat statutul său (la 22 iulie1944) şi a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945. Şi-a început activitatea la 1 martie 1947, iar sediul său este la Washington. Prin întemeierea FMI s-a urmărit, în principal, lichidarea asociaţiilor valutare de felul Asociaţiei zonei lirei sterline, în vederea întăririi poziţiei dolarului SUA, finanţarea statelor membre cu balanţe de plăţi deficitare şi accelerarea procesului de trecere la convertibilitatea monetară. Elementele sale constitutive s-au desprins din planurile White şi Keynes, fiind un rezultat al unui compromis anglo-american, cu predominare americană. Obiectivul principal al FMI este acela de a acorda credite statelor membre în caz de deficit al balanţelor de plăţi . În afara acestuia, conform statutului său, FMI are şi alte obiective1, dintre care amintim: • promovarea cooperării monetare internaţionale printr-o instituţie permanentă; • facilitarea dezvoltării echilibrate a schimburilor internaţionale de natură să contribuie la promovarea şi menţinerea unor niveluri ridicate de utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare ale statelor membre; • promovarea stabilităţii valutare, menţinerea unor aranjamente ordonate de schimb între membri şi evitarea manipulării cursurilor valutare ca mijloc deconcurenţă neloială; • sprijinirea organizării unui sistem multilateral de plăţi, legate de tranzacţiile dintre membri şi eliminarea restricţiilor valutare, care frânează dezvoltarea comerţului internaţional; • propagarea încrederii între statele membre, prin punerea temporară l a dispoziţia acestora a resurselor generale ale Fondului Monetar Internaţional, oferindu-le, prin aceasta, posibilitatea de a corecta dezechilibrele balanţei de plăţi. Aceste obiective urmărite prin FMI sunt atât de natură internă cât şi externă. Pe plan naţional, FMI a primit misiunea de „ a contribui la instaurarea şi menţinerea nivelurilor ridicate de utilizarea a resurselor de muncă şi ale venitului real şi la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor ţărilor membre”. Pe plan internaţional, FMI trebuia „să promoveze creşterea armonioasă a comerţului internaţional ”. Numai astfel, el a putut să concure la „ prosperitatea naţională şi internaţională şi să evite ca aceste două obiective fundamentale să devină contradictorii”2
1
Ion Ignat, Spiridon Pralea, „Economie mondială”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006
2
Simona Gaftonic, Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 2000, pp. 95-96.
3
I. Responsabilitățile și funcțiile FMI
Scopul Fondului Monetar Internaţional este de a preveni crizele sistemului, încurajând ţările să adopte politici economice solide; este, de asemenea - aşa cum şi numele sugerează -, un fond ce poate veni în ajutorul membrilor ce au nevoie de finanţare temporară pentru a redresa probleme de balanţă a plăţilor.3 Potrivit Articolului 1 din statutul său, Fondul Monetar Internaţional are următoarele obiective majore: să promoveze cooperarea monetară; să faciliteze expansiunea comerţului internaţional; să înlăture restricţiile valutare din calea comerţului internaţional şi a fluxurilor financiare internaţionale; să acorde ţărilor membre credite pe termen scurt şi mijlociu, în vederea reducerii dezechilibrelor temporare din balanţa de plăţi externă provocate de cauze imprevizibile, fără ca aceste ţări să recurgă la măsuri care ar putea impieta asupra prosperităţii naţionale şi internaţionale; să promoveze stabilitatea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor monetare ca mijloc de concurenţă internaţională; să scurteze durata şi să micşoreze dezechilibrul balanţelor de plăţi externe ale ţărilor membre. În funcţie de obiectivele sale şi de mijloacele de care dispune Fondul Monetar Internaţional pentru realizarea lor, se pot distinge următoarele segmente mai importante ale activităţii sale: acordarea de credite membrilor săi pe bază de garanţii (în monedă naţională), astfel încât, pe de o parte, aceştia să fie sprijiniţi la nevoie în eforturile proprii de echilibrare a balanţelor de plăţi, iar, pe de altă parte, să contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de decontări, care să faciliteze tranzacţiile comerciale şi financiare internaţionale. In principiu, ţara membră a FMI care a primit un credit de la Fond este obligată să-l folosească numai pentru echilibrarea balanţei sale de plăţi; limitarea cât mai mult posibil a restricţiilor valutare care frânează dezvoltarea comerţului internaţional; în acest sens, membrii FMI sunt obligaţi să evite restricţiile valutare asupra plăţilor curente; menţinerea parităţii monedelor naţionale ale ţărilor membre şi urmărirea stabilităţii cursului de schimb. Urmărind aceste obiective, FMI îndeplineşte trei funcţii: • funcţia financiară : – se manifestă prin mobilizarea de resurse financiare lanivelul ţărilor membre în vederea echilibrării balanţelor de plăţi, promovării unor politici de schimb valutar stabile şi dezvoltării schimburilor internaţionale; • funcţia de reglementare : – constă în formularea unor principii cu privire la politicile valutare şi financiare, efectuarea plăţilor internaţionale şi utilizarea resurselor; • funcţia consultativă : 3
Carmen Adriana Gheorghe, op. Cit., p. 177
4
– prin asistenţa tehnică acordată, pentru a sprijini utilizarea resurselor productive şi creşterea economică. Fondului Monetar Internaţional are stabilit un anumit statut juridic, conform căruia acesta are o deplină personalitate juridică, un sistem de organe de conducere, un buget propriu şi un mecanism procedural de decizie şi de interpretare a propriului statut. De la înfiinţarea sa, scopurile urmărite de FMI au rămas neschimbate, dar operaţiunile sale, care includ supravegherea şi asistenţa financiară şi tehnică, au evoluat pentru a răspunde cerinţelor economiei mondiale în schimbare. Preocupările FMI sunt legate atât de asigurarea echilibrului valutar al ţărilor membre, cât şi de administrarea Sistemului Monetar Internaţional. Pornind de la obiectivele Fondului Monetar Internaţional, care vizează susţinerea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi promovarea dezvoltării economice a ţărilor lumii, fiecare ţară membră este chemată să implementeze politici economice şi financiare care să asigure creşterea economică în condiţii de stabilitate a preţurilor şi să elimine factorii care perturbă echilibrul financiar şi valutar. În atingerea acestor obiective, FMI îndeplineşte trei funcţii principale: supraveghere, asistenţă tehnică şi creditare. Supravegherea politicilor cursurilor de schimb – țările membre sunt obligate să colaboreze cu Fondul şi cu ceilalţi membri pe probleme denatură financiar - valutară şi de politică macroeconomică. Acordarea de asistenţă tehnică de către FMI se realizează în domenii diverse, cum sunt politicile fiscale şi monetare, balanţa de plăţi externe, sistemul bancar (trimiterea gratuită de specialişti în domeniile de expertiză ale FMI, asigurarea de consultanţă în domeniul politicilor economice şi financiare, sprijin în elaborarea şi implementarea politicilor valutare şi fiscale, etc.) Acordarea de asistenţă financiară ţărilor care se confruntă cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi (creditarea) – constă în acordarea unei ţări a dreptului de a cumpăra cu moneda naţională, o monedă a altei ţări membre, cu obligaţia acesteia de a-şi răscumpăra moneda naţională la un anumit interval de timp. Țara beneficiară a creditului trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum sunt: să facă dovada că valuta solicitaă îi este neapărat necesară pentru plăţi compatibile cu principiile FMI, să nu fi fost anterior declarată ca neadmisă la resursele Fondului, din diverse motive, să facă dovada că îşi poate răscumpăra propria monedă la scadenţa împrumutului. Cele mai importante credite acordate de FMI sunt orientate spre ţările cu un PNB/locuitor scăzut.
II. Principiile care au stat la baza creării F.M.I
Conform prevederilor Articolului Statutului F.M.I. și scopurile urmărite, putem spune că principiile care au stat la baza creării lui au fost: Cooperarea monetară internațională; Creșterea echilibrată a comerțului internațional; Dezvoltarea economică a tuturor membrilor; Stabilitatea cursului de schimb; Multilateralizarea plăților internaționale; Convertibilitatea monetară; 5
Lichiditatea; Echilibrarea balanței de plăți.
III. Rolul Fondului Monetar Internațional Fondul este o instituiție din cadrul Națiunilor Unite care a aparut cu scopul de a o ajuta să dezvolte o economie sănătoasă pentru țările lumii. Este instituția centrală a sistemului monetar internațional – care face posibil schimbul internațional. Scopul său este acela de a preveni crizele, încurajand țările să adopte măsuri politice sănătoase. În ultimii ani, rolul său a crescut și a devenit foarte important într-o serie de probleme economice și financiare precum cele legate de criza economică din Asia, America Latina și Europa. F.M.I participa și la dezvoltarea creșterii economice și reducerea săraciei în țările celor mai săraci membri ai săi prin acordarea de ajutor financiar pentru a stabiliza economia, implementând reforme structurale ceea ce au dus la diminuarea datoriei externe4. Rolul Fondului Monetar Internațional se reflectă în urmatoarele: a. promovarea cooperării internaționale printr-o instituție permanentă furnizând un mecanism pentru consultare și colaborare cu privire la problemele monetare internaționale; b. facilitarea extinderii și a creșterii echilibrate a comerțului internațional, precum și promovarea și menținerea unor înalte niveluri de încadrare în munca și de venituri reale; c. promovarea stabilitații cursurilor de schimb, de a menține aranjamente de schimb și a evita deprecieri de schimb competitive; d. acordarea de asistență în stabilirea unui sistem multilateral de plăți în ceea ce privește tranzacțiile curente între statele membre și eliminarea restricțiilor în schimbul cu străinatatea, care ar împiedica creșterea comerțului internațional; e. să ofere încredere statelor membre punând, pe o perioda limitată, resursele sale la dispoziția lor prin intermediul unor garanții adecvate aduse de state, dându-le astfel posibilitatea de a-și corecta deficitul balantei de plați fară să recurgă la măsuri care să dezavantajeze bunastarea națională sau internațională; f. să scurteze durata și să reducă amploarea dezechilibrelor balanței de plați a statelor membre.
Petre Brezeanu, Ilie Simon, Laura Elly Novac.- Instituții financiare internaționale. Editura Economică, București, 2005,pag 40. 4
6
IV. Structura FMI
Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie hibrid, reunind caracteristici ale unei organizaţii internaţionale interguvernamentale dar şi ale unei societăţi anonime pe acţiuni, de drept american. Fondul este situat pe teritoriul SUA, în Washington D.C. „Acţionarii” săi sunt ţările participante la Conferinţa de la Bretton Woods şi cele care au semnat Acordul de înfiinţare până la data de 27 decembrie 1945, plus ţările care au aderat între timp la acest acord şi la organizaţie. Guvernele statelor membre au decis aşadar înfiinţarea sa, pentru a rezolva într-un cadru multilateral probleme financiare importante, ceea ce îl face să fie, în egală măsură, o organizaţie internaţională, afiliată de altfel sistemului specializat al agenţiilor ONU. Spre deosebire de alte organizaţii, statele membre sunt reprezentate în structurile sale de conducere potrivit unui principiu de proporţionalitate cu puterea economiei naţionale. Ţările membre ale FMI au următoarele drepturi: dreptul la vot şi la participare în adoptarea deciziilor; dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu FMI; dreptul de a cumpăra valută convertibilă sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din resursele Fondului, în schimbul monedei naţionale, pe termen scurt sau mediu, în caz de nevoie pentru echilibrarea balanţei de plăţi; dreptul de a primi alocaţii de DST; dreptul de a deveni membu al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Structura de conducere a FMI cuprinde organisme similare celor unei societăți pe acţiuni: există un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv, un director executiv şi un director general și două comitete ale Consiliului guvernatorilor. Consiliul guvernatorilor reuneşte reprezentanţii fiecărei ţări membre, mai exact guvernatorii cu drept de vot şi câte un membru supleant pentru fiecare guvernator, cu drept de vot doar în cazul absenţei guvernatorului. Consiliul guvernatorilor este organul suprem de conducere al FMI şi se reuneşte în şedinţe plenare, cel puţin o dată pe an. Reuniunea sa plenară reprezintă de fapt Adunarea Generală a FMI, care are loc de obicei în luna octombrie sau noiembrie a fiecărui an. Între prerogativele Consiliului se numără primirea de noi membri, retragerea calităţii de membru, schimbarea Statutului, cooperarea cu alte organizaţii internaţionale, tranformări ale cotelor de participare ale ţărilor membre. Următorul organ, în ordine ierarhică descrescătoare, este Consiliul executiv (Consiliul de administraţie), alcătuit din 24 de administratori (directori executivi). Cinci dintre ei sunt reprezentanţi direcţi ai unor state membre ale FMI (SUA, Japonia, Franţa, Germania şi Marea Britanie). Federaţia Rusă, China şi Arabia Saudită au obţinut şi ele, ulterior membrilor citaţi anterior dreptul de a avea propriul reprezentant. Restul de administratori reprezintă ţări grupate în „circumscripţii”, care îşi aleg un singur reprezentant. Deciziile Consiliului executiv se iau cu majoritate calificată, fiecare director executiv dispunând de un număr de voturi egal cu suma voturilor de care dispune fiecare ţară membră a grupului care l-a ales. Consiliul este răspunzător de administrarea activităţilor curente ale FMI. El asigură coordonarea operaţiunilor şi respectarea principiilor în relaţiile financiare, valutare şi de creditare internaţională. Consiliul decide aprobarea acordurilor negociate de reprezentanţii statelor şi experţii FMI şi, prin aceasta, acordarea de credite. Următoarea poziţie de autoritate în cadrul Fondului este reprezentată de funcţia directorului general. Directorul general este ales de Consiliul de administraţie. El nu poate fi ales dintre guvernatori sau dintre directorii executivi. Printre atribuţiile sale se numără prezidarea întâlnirilor Consiliului de admnistraţie, exprimarea votului în caz de balotaj, participarea la 7
reuniunile Consiliului guvernatorilor. Directorul FMI reprezintă organizaţia în mod curent, în relaţiile cu terţi şi asigură gestionarea permanentă a Fondului, sub supravegherea Consiliului executiv. Decizia statelor, devenită cutumă, a stabilit că directorul executiv al FMI va fi întotdeauna un european, iar preşedintele Băncii Mondiale va fi întotdeauna un american. Consiliul guvernatorilor şi Consiliul de administraţie beneficiază, în activitatea lor, de sprijinul a două organe suplimentare: Comitetul Interimar şi Comitetul Dezvoltării. Structura operaţională a Fondului cuprinde, în afara acestor organe de conducere şi consiliere la nivelul conducerii, departamente geografice, departamente funcţionale şi servicii speciale, departamente care au atribuţii în domeniul informaţiilor şi legăturilor şi serviciile de susţinere. Departamentele geografice sunt organizate în prezent pe următoarele regiuni: Europa I, Europa II, Asia şi Pacific, Africa, Orientul Mijociu şi Emisfera Occidentală. Negocierea acordurilor privind utilizarea resurselor financiare ale FMI de către statele membre şi monitorizarea îndeplinirii angajamentelor revine în sarcina departamentului de care aparţine fiecare stat care solicită asistenţă. Tot din aceste departamente provin şi repezentanţii rezidenţi ai FMI, care sunt funcţionari detaşaţi în unele din ţările membre pentru a facilita comunicarea dintre FMI şi guverne şi pentru a constitui un factor suplimentar de monitorizare şi presiune în vederea respectării angajamentelor asumate de ţara respectivă în raport cu Fondul. Departamentul monetar are în vedere problemele băncilor centrale și regimurilor de schimb, de concepere și îmbunatatirea instrumentelor de politica monetară; Departamentul de finanțe publice are scopul de a sprijini reformele fiscale, problemele legate de celtuieli publice și sistemele de protecție socială; Departamentul de statistici susține țările membre pentru eleborarea datelor statistice, acestea fiind indispensabile măsurilor impuse; Institutul F.M.I pentru finanțe internaționale oferă intermediarilor cursuri de pregatire, ateliere de seminarii pe diverse probleme macroeconomice; Departamentul juridic acordă consultanța în elaborarea noilor texte de lege în conformitate cu cerințele economiei de piață; Departamentul juridic acordă consultanță în elaborarea noilor texte de lege în conformitate cu cerințele economiei de piață; Departamentul pentru elaborarea și examinarea politicilor economice oferă asistență în domeniu, și în probleme de administrare a datoriei publice, de definire și aplicare a reformelor de politică comercială; Biroul de servicii informatizate acordă indicații asupra tehnicilor specifice5.
V. Autonomia și obligațiile FMI
Fondul are deplină autonomie pe plan financiar. Sursele FMI nu provin din cotizațiile statelor membre (ca în cazul Băncii Mondiale), ci din vărsăminte în contextual cotelor subscrise de statele membre ale Fondului, din comisioane, taxe și alte venituri. Comisioanele sunt cele calculate asupra sumei obținute de FMI în moneda unor țări membre peste cota-parte cu care acestea participă la Fond în moneda națională.
Petre Brezeanu, Ilie Simon, Laura Elly Novac – Instituții financiare internaționale, Editura Economică, București, 2005, pag 19-20. 5
8
Obligațiile cu titlu general pe care trebuie să le îndeplinească țările care aderă la FMI sunt: Schimbarea orientării politicii economice și financiare astfel încat să încurajeze o creștere economică ordonată într-o stabilitate a prețurilor; Evitarea folosirii taxelor de schimb sau a Sistemului Monetar International cu scopul de a împiedica adaptarea efectivă a balanței de plăți sau de a-și garanta avantaje competitive nedrepte față de alte state membre; Urmărirea politicilor de schimb compatibile cu angajamente prevăzute; Promovarea stabilității favorizând condițiile de bază economice și financiare ordonate și un sistem monetar care să nu fie o sursă de perturbații6.
VI. Resursele FMI
FMI foloseşte, pentru evidenţa operaţiunilor şi resurselor sale, o unitate de cont proprie, denumită Drept Special de Tragere (DST). Această „monedă proprie” scriptică a FMI a început să fie emisă în 1970, fiind iniţial echivalentul unui dolar american. În timp, valoarea DST a ajuns să se calculeze în funcţie de un coş valutar alcătuit din monedele celor cinci state membre. Statele membre trebuie să îşi raporteze cotele-părţi la un nivel constant al DST, atribuit lor, pe baza unei rate de schimb a monedei naţionale determinată de F.M.I. Cu alte cuvinte, statele membre contribuie cu o anumită sumă în moneda lor naţională la activele Fondului, sau cu devize şi aur, dar această contribuţie se calculează, în interiorul F.M.I, în echilvalentul ei în DST. Resursele de creditare ale F.M.I sunt împărţite, după cum rezultă şi din prezentarea funcţiilor organizaţiei, în resurse proprii şi resurse atrase din exterior. Mărimea cotei de participare la resursele Fondului a fost stabilită inițial, în dolari americani, în funcție de dimensiunea economică a țării respective în cadrul economiei mondiale, luându-se în considerare o serie de indicatori economici importanți, și anume: Drepturile speciale de tragere (DST sau, internaţional, XDR) sunt moneda virtuală a Fondului Monetar Internaţional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacţiile în interiorul Fondului Monetar Internaţional sunt calculate în DST. O serie de valute naţionale sunt fixate la un anumit raport în relaţie cu DST. Valoarea sa se calculează în funcţie de dolarul american (44%), euro (34%), yenul japonez (11%) şi lira sterlină britanică (11%), conform cotaţiilor de la bursa londoneză. Drepturile speciale de tragere au fost create în anul 1969 din dorinţa de a găsi un instrument monetar mai stabil destinat să acopere o parte din nevoile globale de lichidități internaţionale. Deși inițial a fost definit printr-un conținut în aur, echivalent cu cel al dolarului, respectiv 0,888671 gr, fără a fi convertibil în aur, în prezent se utilizează metoda coşului compus din cele 4 monede lider utilizabile ($, €, £, Yen), menită sa-i confere o anumită stabilitate. DST este o monedă emisă de FMI şi se utilizează ca: - etalon monetar; - instrument de rezervă; - mijloc de plată pentru anumite operaţiuni între FMI și membrii săi; - mijloc de procurare de monede naţionale convertibile.
6
Petre Brezeanu, M. Alina Dima, Laura Elly Novac- Sisteme Financiare. Editura Cavallioti, București, pag 7.
9
VII. Relațiile României cu FMI
România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internațional prin vărsarea cotei sale de participare, la 15 decembrie 1972, România devenind în acel moment al 125-lea stat membru al FMI. Cota-parte de participare a României la Fond a fost de 1.030,2 milioane DST, care a reprezentat 0,48% din total. Vărsarea acestei cote i-a conferit țării noastre un numar de 10.552 voturi, reprezentând 0,49% din total. România dispune în prezent de disponibilități la FMI care pot fi trase în urma unor acorduri stand-by, tragerile fiind posibile în limitele implementării programelor de reformă convenite cu Fondul. După aderarea sa la Fond, România a participat activ, în perioada 1972-1974, la lucrările Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar, iar în perioada 1974-1976 la lucrările Comitetului interimar pentru modificarea statutului FMI. FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziție a României, condiționând acordarea de împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia românească. FMI poate fi considerat responsabil de realizarea tranziției în România și în celelalte țări foste comuniste în măsura în care acestea au implementat programele de reformă în legatură directă cu respectarea condițiilor impuse de această instituție și cu dezideratele proprii fiecarei țări privind reforma economică. Pentru România, relația cu FMI a fost uneori controversată, atât ca urmare a lipsei de profunzime a reformelor promovate în țara noastră în diversele perioade ale tranziției, cât și a rigidității FMI în ceea ce privește unele pachete de programe propuse, inadecvate structurii economiei românești.
10
Bibliografie
1. Carmen Adriana Gheorghe, op. Cit., p. 177 2. Ion Ignat, Spiridon Pralea, „Economie mondială”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006;
3. Petre Brezeanu, Ilie Simon, Laura Elly Novac - Institutii financiare internationale, Editura Economică, Bucuresti, 2005; 4. Simona Gaftonic, Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 2000
5. www.fmi.ro
6. www.wordpress.com
11