Examen-Ortopedie-proteze Atipice [PDF]

Zitiervorschau

1. Principii moderne de examinare a pacienţilor în clinica proteticii Îți dentare Examenul obiectiv care cuprinde examenul exobucal, examenul endobucal si paraclinic. Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxilo-faciale din fata si profil atragind atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau lipsei asimetriei faciale, la linia de contact si pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia mentonului, marimea unghiului mandibulei, starea etajului inferior al fetii. Palparea digitala a regiunii maxilo-faciale se realizeaza prin palparea muschilor, a ganglionilor limfatici submandibulari daca sunt prezenti sau absenti, a ATM daca sunt dureri in zona ATM la fel se examineaza cinemateca mandibulara, pozitia si caracterul condililor articulari ai mandibulei. Examenul endobucal se executa prin inspectia cavitatii bucale cu ajutorul instrumentelor (oglinda stomatologica, sonda, pensa dentara etc.) si anume: 1)raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschilor orbiculari al buzelor; 2)dintii; 3) arcadele dentare; 4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); 5) mucoasa cavitatii bucale; 6) apofizele alveolare si maxilarele.

2. Explicaţi situaţia clinică în raport cu multitudinea şi complexitatea tabloului clinic a pacienţilor cu afecţiuni stomatologice. In dependență de forma nozologică a patologiei, de combinările dintre diferite forme și particularitățile individuale vom avea şi diferite simptome endobucale. In cadrul leziunilor odontale coronare simptomele principale se vor rezuma la tulburările de structură a tesuturilor dure, de integritate coronară, formă, volum, direcție, poziție, culoare ş. a. Importante vor fi și simptomele de localizare pe suprafețele coroanei (zona coletului, ocluzală, vestibulară etc.), de afecțiune numai a unui dinte, a unui grup sau a întregii arcade dentare.

Pentru leziunile parodontale la fel vor fi observate diverse semne, caracteristice fiecărei afecțiuni, insă cele mai dese sint retracția gingivală, migrările dinților restanți, absența punctului de contract dintre unii sau a tuturor dinților, prezența mobilității patologice a dinților, a inflamației parodontale, a secreției gingivale, a depozitelor de placă și a tartrului supra- și subgingival ș. a. La edentațiile parțiale, in dependență de tabloul clinic, simptomele comune se vor reduce la prezența breşelor edentate, a grupurilor de dinți care funcționează și care nu funcționează, a deformațiilor arcadelor dentare, suprasolicitării funcționale a dinților restanți și alte semne legate de întinderea breşelor, localizare, timpul ce s-a scurs de la pierderea dinților, păstrarea sau reducerea dimensiunii verticale de ocluzie și alte caracteristici. La edentațiile totale principalul simptom-lipsa completă a dinților - va fi urmat de diverse modificări a bazei osoase și ale mucoasei cavității bucale. Simptomele principale ale migrărilor dentare vor depinde de forma nozologică a patologiei și gradul de exprimare a ei. Pentru determinarea lor se cere un examen clinic minuțios, atrăgind atenția la poziția fiecărui dinte făcînd o comparație cu omogenul de pe hemiarcada cealaltă. In unele afecțiuni ale A.T.M. simptomele endobucale vor fi determinate de gradul de deschidere a gurii și unele caracteristici ale sistemului dentar cum sînt, de exemplu, anomaliile dentomaxilare, edentațiile, supracontactele dintre dinții restanți, precum şi de caracterul ocluziei, gradul de micşorare a dimensiunii verticale de ocluzie ş. a. 3. Expuneţi consecutivitatea examenului pacientului în clinica protetică dentară şi importanţa practică. Examenul subiecti- anamneaza (se stabilesc identitatea bolnavului, vârsta si ocupaţia, conditiile de viata si munca,istoricul bolii, acuzele) Examenul exobucal - simetria faciala, dimensiunea verticala, aspectul tegumentelor, sensibilitati faciale particulare, tumefactii, adenopatii. Examenul endobucal- Se execută prin inspecția cavității bucale cu ajutorul instrumentelor (oglinda stomatologica, sonda, pensa dentară etc.) în condiții de

iluminare perfectă. Examenul organelor și al tesuturilor cavității bucale urmărește scopul de a scoate la iveală dereglările morfologice, comparînd starea lor prezentă cu structura morfologică. La realizarea acestor sarcini afară de inspectia vizuală se aplică metodele de palpare, percuție și sondare, iar la necesitate și cele paraclinice. Examenul endobucal se execută intr-o anumită ordine: 1) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii şi mobilitatea muşchiului orbicular al buzelor; 2) dinții; 3) arcadele dentare; 4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); 5) mucoasa cavității bucale; 6) apofizele alveolare şi maxilarele.

3. Enumeraţi cerinţele biologice către tratamentul ortopedo-protetic. Principiul biologic este un principiu fundamental al medicinei și prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă asupra organelor și tesuturilor atit ale sistemului stomatognat, cit și a întregului organism..Medicul trebuie să prevadă şi să evite influența nocivă atît pe parcurs, cit şi după finalizarea tratamentului. Acest principiu a fost pus la baza concepției moderne de tratament stomatologic care presupune un caracter economic al intervențiilor de pregătire a cimpului protetic (prepararea dinților-stilpi, secționarea coronară a dinților ce se găsesc in extruzie etc.), deoarece se modelează tesuturi vii. Principiul biologic ne impune ca la confecționarea pieselor protetice să fie alese acele materiale care n-ar leza substratul organic, adică fără însuşiri toxice, să nu provoace alergii și alte influențe nocive. Important este la fel ca materialul ales să posede insușiri stabile ca ulterior sa nu prezinte modificări culoare, duritate, elasticitate etc. Pentru a realiza o congruență dintre piesa protetică și substratul organic medicul trebuie să tină cont neapărat de etapa de dezvoltare biologică a organismului. Dacă tratamentul stomatologic protetic se aplică in perioada de dezvoltare, pentru care este caracteristică creșterea organismului,tratamentul protetic nu trebuie să împiedice acest proces biologic: in perioadele ulterioare ne vom conduce de prezența reactivitătii optimale a organismului, care se manifestă prin pronunțarea proceselor de compensare morfofuncțională. Trebuie tinut cont si de faptul că la o virstă avansată se fnregistrează o scădere a reactvității organismului, procesele biologice fiind limitate, predominînd cele patologice. 4. Argumentaţi orientirul morfofuncțional normal în diagnosticarea afecţiunilor stomatologice. La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent, complex și consecutiv, clinic și paraclinic. În protetica dentară

diagnosticul se reduce nu numai a stabilirea formei nozologice a afecțiunii, dar şi la descrierea dereglărilor morfologice, topografice, de funcție, a factorilor etiologici, patogenetici, complicațiilor, dereglărilor fizionomice şi deci poartă un caracter descriptiv. Prin urmare, diagnosticul este compus din 3 părți: 1) afecțiunea principală; 2) complicațiile provocate de afecțiunea principală; 3) afecțiunile concomitente si asociate Afecțiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic și constituie cauza solicitării asistentei medicale din partea pacientului. Ea reprezintă forma nozologică cu concretizarea dereglărilor morfologice, topografice, determinarea gradului și caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificările cunoscute. Tot aici sint incluse și dereglările funcționale (masticație. fonație, deglutitie etc.) indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic patogenia leziunii (dacă au fost evidențiate), terminind cu dereglárile fizionomice care au o deosebită importanță indiferent de gen şi virstă. Dacă afecțiunea principală pe parcursul evoluției sale a provocat oarecare complicații (migrări dentare, deformații ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune patologică a tesuturilor dure ale dinților restanți, apariția mobilității patologice a dinților, modificări ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma fibromucoasei,disfuncții ale sistemului stomatognat etc.), atunci aceste complicații constituie partea a doua a diagnosticului urmind să fie descrise după acelaşi principiu. Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomitente, care pot fi generale și stomatologice. medicul este dator să ia în considerație maladiile generale atit la intocmirea planului de tratament, cit și la aplicarea lui (în boala hipertensivă, stenocardie, epilepsie etc.). Aceste date sint notate in compartimentele respective ale fişei de ambulatoriu. Cit privește maladiile concomitente stomatologice, medicul le evidențiază în timpul examenului clinic şi paraclinic, ele constituind partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul roşu plan etc.). Prin urmare, stabilirea diagnosticului corect solicită o examinare minuțioasă a pacientului care ne va ajuta ulterior și la formularea diagnosticului diferențiat. La baza acestui diagnostic stau deosebirile dintre datele tabloului clinic

și rezultatele examenului paraclinic. Principalul moment in stabilirea diagnosticului diferențiat constă in evidențierea simptomului caracteristic pentru maladia respectivă. In acest scop se va face o analiză comparativă a tabloului clinic și a datelor examenului complementar al maladiei în cauză cu cele ale maladiilor asemănătoare. 5. Argumentaţi scopul final al examinarii si tratamentului protetic. In vederea realizării unei terapii de restaurare protetică, pe prim plan se situează elaborarea unui diagnostic cât mai exact, care vizează atât statusul ţesuturilor dento- parodontale, cât şi toate formaţiunile conexe.Pe baza informaţilor culese m cadrul etapelor de diagnostic, este posibilă ulterior elaborarea unui plan de tratament în conformitate cu statusul clinic şi doleanţele pacientului. Pentru obţinerea unui succes în terapia cu restaurări protetice fixe , trebuie acordată o atenţie deosebită fiecărei etape clinico-tehnice, începând cu anamneza şi stabilirea diagnosticului

6. Explicaţi consecutivitatea şi metodele examenului subiectiv. Examenul subiectiv include: -

motivatia istoria actualei maladii istoria vietii

Motivatia Deseori numai datorită întrebărilor adăugătoare putem evidenția esenţa motivației, deoarece, ca regulă, pacienții se plîng numai de lipsa dinților, sau de prezența anomaliilor de ociuzie, de formă, poziție sau culoare a unor dinți, ce duc la dereglări de fizionomie, şi mai rar la dereglări de funcții cum ar fi: dereglări de incisiea alimentelor, de masticație, deglutiție, fonație; pa-cienții nu atrag atenție la apariția durerilor în timpul actului de masticație, care pot fi localizate in anumite segmente ale arcadelor dentare, în regiunea articulației temporomandibulare, a muschilor etc.; ei rareori atrag atenția asupra dereglărilor survenite in funcția tractului gastrointestinal, slăbirii organismului. Afară de aceasta medicul trebuie să stabilească și gradul de influență a maladiei asupra stării psihice, mai ales din cauza lipsei dinților frontali la tineri. Istoria actualei maladii (anamnesis morbi). Anamneza urmărește scopul de a studia evoluția maladiei şi eficiența tratamentului, dacă a avut loc. Cu această ocazie medicul pune următoarele întrebări; cind, după părerea pacientului, a început boala? Care sint cauzele? Cum a inceput și cum a decurs (acut, cronic),

dacă s-a aplicat vreun tratament, care anume şi care a fost eficienta Iui. Astfel se obțin date privind termenii apariției afecțiunii respective (pierderii dinților) și cauzele acestei afecțiuni (caria complicată, afecțiunile parodontului, traume, intervenții chirurgicale, consistența alimentelor, obiceiuri nocive cum ar fi masticația rapidă sau numai pe o parte a arcadelor dentare ş. a.) Istoria vieții (anamnesis vitae). In cadrul anamnezei vieții luăm în considerație locul naşterii şi de trai, deoarece pacientul poate fi domiciliat într-o zonă cu patologie regională (zone endemice de fluoroză ș. a.), condițiile de viață și alimentare (ratională sau abuzivă, consistența alimentelor, masticație rapidă, lentă, medie, predominarea mişcărilor masticatorii (verticale, orizontale),masticație unilaterală sau bilaterală. Se va preciza de care maladii generale a suferit sau suferă pacientul (boli infecțioase, endocrine, metabolice, neurologice, cardiovasculare, a tractului gastrointestinal, psihice etc.) şi stomatologice (stomatite, leziuni parodontale etc.), Este necesară depistarea obiceiurilor vicioase (tabacismul, consumul de alcool, crîşcări cu dinții, obiceiul de a ține între dinți diferite obiecte, cum ar fi tintele de cizmărie etc.). Se vor mai concretiza unele momente din condițiile de muncă (poziția corpului, încordare psihică şi a.) și tipul de activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ) de care într-o anumită măsură va depinde și reuşita tratamentului.

8 . Explicaţi consecutivitatea şi metodele examenului obiectiv. Examenul obiectiv care cuprinde examenul exobucal, examenul endobucal si complementar (paraclinic). Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxilofaciale din fata si profil atragind atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau lipsei asimetriei faciale, la linia de contact si pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia mentonului, marimea unghiului mandibulei, starea etajului inferior al fetii. Palparea digitala a regiunii maxilo-faciale se realizeaza prin palparea muschilor, a ganglionilor limfatici submandibulari daca sunt prezenti sau absenti, a ATM daca sunt dureri in zona ATM la fel se examineaza cinemateca mandibulara, pozitia si caracterul condililor articulari ai mandibulei. Examenul endobucal se executa prin inspectia cavitatii bucale cu ajutorul instrumentelor (oglinda stomatologica, sonda, pensa dentara etc.) si anume: 1)raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschilor orbiculari al buzelor; 2)dintii; 3) arcadele dentare; 4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); 5) mucoasa cavitatii bucale; 6) apofizele alveolare si maxilarele.

9. Explicaţi formularea diagnosticului în protetica dentară după formele nozologice i afecţiunilor stomatologice.

La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent, complex ş i consecutiv, clinic şi paraclinic. In protetica dentară diagnosticul se reduce nu numai la stabilirea formei nozologice a afecţiunii, dar şi la descrierea dereglărilor morfologice, topografice, de funcţie, a factorilor etiologici, patogenetici, complicaţiilor, dereglărilor fizionomice şi deci poartă un caracter descriptiv. Prin urmare, diagnosticul este compus din 3 părţi: afecţiunea principală; complicaţiile provocate de afecţiunea principală; afecţiunile concomitente. Afecţiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic şi constituie cauza solicitării asistentei medicale din partea pacientului. Ea reprezintă forma nozologică cu concretizarea dereglărilor morfologice, topografice, determinarea gradului şi caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificările cunoscute.Tot aici sînt incluse şi dereglările funcţionale (masticaţie, fonaţie, deglutiţie etc.) indicîndu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic şi patogenia leziunii (dacă au fost evidenţiate), terminînd cu dereglările fizionomice care au o deosebită importanţă indiferent de gen şi vîrstă. Dacă afecţiunea principală pe parcursul evoluţiei sale a provocat oarecare complicaţii (migrări dentare, deformaţii ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune patologică a ţesuturilor dure ale dinţilor restanţi, apariţia mobilităţii patologice a dinţilor, modificări ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma fibromucoasei, disfuncţii ale sistemului stomatognat etc.), atunci aceste complicaţii constituie partea a doua a diagnosticului urmînd să fie descrise după acelaşi principiu. Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomitente, care pot fi generale şi stomatologice. Bine înţeles că aprecierea stării generale a organismului are o deosebită însemnătate, deoarece ea în unele cazuri necesare va fi luată în consideraţie la alcătuirea şi realizarea planului de tratament, în alte cazuri va bloca acest proces sau chiar ne va contraindica tratamentul. Insă maladiile generale ale organismului nu pot fi incluse în această parte a diagnosticului, deoarece despre maladiile concomitente generale medicul stomatolog ia cunoştinţă numai pe baza anamne- zei şi rareor i pe baza datelor

consultative ale specialiştilor din alte ramuri ale medicinei. 10. Definiţia "Proteze dentare atipice" Ce tipuri de coroane de înveliş se consideră atipice? Protezele atipice sunt utilizate în situații clinice non-standard atunci când nu putem utiliza metodele obișnuite de tratament. Se considera atipice încrustații (onlay, inlay, overlay);

11.

Ce tipuri de punţi dentare sînt considerate atipice? a)

după modul de situare a elementelor de suport

b)

după modul de fixare

c)

după construcţie

Punți dentare cu croșete mixte Punți dentare cu șurub după Jude; Punți dentare cu șurub după Rândașu ; Punți dentare mobilizabile Punți dentare demontabile Punți pe implante Punti provizorii Punți fixate fizico-chimic. a.după modul de situare a elementelor de suport -suport odonto-parodontal -suport implantar -suport mixt: odonto-parodontal si implantar Odonto-parodontal si mucoosos Implantar si mucoosos.

b.după modul de fixare -prin cimentare(oxifosfat de zinc,policarboxil,glassionomer). -prin adezivi-puntea de colaj. -prin înșurubare-punți demontabile. -prin fricțiune-punți mobilizabile-cape telescopate,attachements. -prin ancorare cu croșete.

c.după construcție (speciale=atipice) Burlui: -puntea de colaj(exemple:Maryland,Rochette)

-punți stabilizatoare(de imobilizare) -punți pe implante:pot fi Fixe(se cimenteaza la implante) Demontabile(se inșurubează) Mobilizabile(se telescopează) -punți segmentate(imbricate) -punți mobilizabile: demontabile(fixate prin insurubare) sau cu elemente speciale tip culise/telescop.

12.Etapele clinico-tehnice la confecţionarea punţilor dentare atipice.

1) Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi; 2) Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; 3) Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul solicitat; 4)

Aplicarea elemntelor de agregare pe dintii stalpi, modelarea corpului de punte si montarea dintilor prefabricati;

5) Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala; 6) Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat; 7) Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile; 8) Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.

13.Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare demontabile

-in modificari ale spatiului edentat in sens vertical si orizontal unde se contraindica puntile fixe; -in defecte osoase postextractionale, postraumatice nerestaurate chirurgical; -in agregarea pe implanturi; -in prevenirea afectiunilor orale cu potential cancerigen (leucoplazii) in care se contraindica puntile fixe;

-in conditii de dotare foarte bune.

Îs tot aceleasi indicatii ca si la puntile mobilizabile, altceva gasit!!!!!!!!!

nam

14.Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare mobilizabile

-in modificari ale spatiului edentat in sens vertical si orizontal unde se contraindica puntile fixe; -in defecte osoase postextractionale, postraumatice nerestaurate chirurgical; -in agregarea pe implanturi; -in prevenirea afectiunilor orale cu potential cancerigen (leucoplazii) in care se contraindica puntile fixe; -in conditii de dotare foarte bune.

15.Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze dentare parţiale mobilizabile atipice. - edentatii partiale/partial intinse. - migrari dentare. - anomalii dentoparodontale. - anomalii de dezvoltare cranio faciala. - anomalii dentomaxilare.

 Edentatie partiale cu brese intercalate ,intinse,multiple  Restabilirea integritatii arcadelor dentare  Pentru innlocuirea mai mult sau ega cu 4 dinti intr-o bresa.

16. Varietăţi de proteze dentare parţiale mobilizabile atipice

Protezele dentare atipice – reprezintă acele construcții protetice utilizate în situații clinice atipice, excepționale, mai rar întîlnite în practica dentară. Ø Proteza mobilă cu sistem telescopat; Ø Punți dentare cu croșete mixte ; Ø Incrustații(onlay, inlay, overlay); Ø Punți dentare cu șurub după Jude; Ø Punți dentare cu șurub după Rândașu ;

17. Amprentarea la confecţionarea protezelor parțiale mobilizabile acrilice atipice. Amprentarea reprezintă copia negativă a dinților preparați și restul elemntelor câmpului protetic din cavitate abucală. Deosebim: -Amprente obținute într-un timp, cu un singur material amprentar; -Amprente obținute în doi timpi sau duble; -Amprente în ocluzie obținute de la maxilă și mandibulă concomitent, în ocluzie centrică. Amprenta în 1 timp Este nevoie de o singură etapă ( sau "timp" ) și folosește în majoritatea situațiilor un singur material de amprentă. Nu esteatîât de fidelă precum amprenta în 2 timpi sau amprenta în lingura individuală dar tehnica este mai simplă și mai rapidă. Materiale de amprenta folosite: materiale dure sau materiale elastice. Se preferă siliconii de adiție de consistență dură sau alginatul Tehnica: Medicul stomatolog pregatește materialul prin omogenizarea bazei cu catalizatorul, apoi îl introduce în lingura de amprentă. Se pozitionează lingura în cavitatea bucală, peste arcada dentară și se așteaptă priza materialelor. După întărire, se spală și se trimitela laboratorul dentar. Utilizari: *Amprente preliminarii: sunt amprente după care tehnicianul confecționează lingura individuală. Se pot folosi în orice situație, dar sunt indicate mai ales dacă se execută punți întinse, proteze totale, proteze mobilizabile sau lucrări pe implanturi. *Amprenta arcadei opuse celei pe care se face reconstituirea protetica ( se mai numeste arcada antagonista ). Daca pe aceasta arcada nu exista detalii importante ce trebuie incluse in planul protetic, amprenta in 1 timp este suficient de fidela pentru ca tehnicianul sa obtina un model corespunzator al arcadei antagoniste. *Amprente de studiu: sunt folosite in reconstituiri complexe sau cand pretentiile estetice sunt foarte ridicate. Se pot lua amprente de studiu inainte de inceperea prepararilor sau pe parcursul diverselor etape clinice. Pe aceste amprente se studiaza comparativ diferite detalii din timpul si dinaintea inceperii tratamentelor Amprenta in 2 timpi

Este nevoie de 2 etape si foloseste 2 materiale distincte de amprenta, cate unul pentr u fiecare etapa. Precizia si fidelitatea amprentei in 2 timpi sunt excelente. Materiale de amprenta folosite: in prima faza un material dur ; in a doua faza un material fluid. De obicei, se folosesc siliconii de aditie, datorita proprietatilor foarte bune pe care le au. Tehnica: In prima etapa se ia o amprenta cu materialul dur. Dupa priza, siliconul dur va capata o consistenta rigida, urmand ca, in faza a doua, sa joace rolul de lingura sau conformator extern pentru materialul fluid. In a doua etapa, medicul stomatolog introduce in interiorul conformatorului obtinut in prima faza, siliconul de aditie fluid. Se repozitioneaza amprenta in cavitatea bucala. Datorita consistentei fluide si a proprietatilor excelente, materialul fluid va patrunde in toate detaliile campului protetic. Dupa priza, acesta va capata o consistenta elastica iar fidelitatea si precizia reproducerii vor fi deosebite. Se spala amprenta, se dezinfecteaza si se trimite la laboratorul dentar. Utilizari: Realizarea coroanelor dentare: este metoda de electie Realizarea puntilor dentare fixe Realizarea lucrarilor pe implanturi in unele cazuri.

18.Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice atipice. 1)Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi; 2)Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; 3)Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul solicitat; 4)Aplicarea elemntelor de agregarepe dintii stalpi, modelarea corpului de punte si montarea dintilor prefabricati; 5)Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala; 6)Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat; 7)Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile; 8)Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.

19. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile scheletate atipice.

  

Edentatii mixte (frontal, terminal, intercalate) Practic aceste sisteme pot fi folosite in diverse situatii clinice, cind coroanele dintilor restanti au o inaltime nu mai mica de 6 mm (sisteme special) Restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partiale provocate de caria dentara,fracturi,abraziuni exagerate

       

Ca element de agregare a diferitor lucrari protetice Ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale); edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale) edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse; edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti) edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.

20. Tipuri de proteze dentare parţiale mobilizabile scheletate excepţionale după modul de fixare. Fixate prin: telescoape, culise, capse, bare cu calareti Sistemul telescopic este compus din doua elemente: 1. capă cilindrică metalică care este cementată pe dintele-ancoră 2. coroană de înveliş realizată după amprenta obținută de pe capa cementată pe dintele-stâ lp, care cu pereții interni culisează în capa. Coroana poate să redea în întregime forma anatomică și morfologia dintelui-stâlp și să fie fixată ca și dinții artificiali în baza protezei sau să fie înglobată în întregime în bază, iar deasupra ei să fie montat dintele solicitat. Ultima variantă este indicată în edentațiile subtotale, când pe arcada dentară sunt rădăcini plasate deasupra nivelului mucoasei cu 2–3 mm. Sistemul de bare cu călăreți este compus din doua componente: 1. bară metalică solidarizată la coroanele artificiale ce acoperă dințiistâlpi limitrofi breşei dentare sau la dispozitive radiculare realizate pe rădăcinile dinților stâlpi 2. o gutieră fixată în şaua protezei mobilizabile care încalecă bara.

 

Sistemele de bare cu că lă reți au fost preconizate de Schrõ der şi Rumpel, perfecționate și descrise de mai mulți autori, printre care Dolder, Ackerman, Gilimore, Lipşit şi alții. Toate sistemele sunt asemă nă toare și se deosebesc prin elementele fixe, forma şi localizarea barelor realizate în scopul amelioră rii aspectului fizionomic și forței de fricțiune între cele două component.



Aceste sisteme sunt indicate în edentațiile frontale, laterale şi subtotale cu înă lțimea spațiului protetic corespunză tor pentru utilizarea barei, şeii cu că lă reți și a dinților artificiali.

Bara metalică are dimensiuni și forme variate dependente de numărul dinților absenți, de topografia edentației, de spațiul interdentar. Ea poate fi modelată în forme rotundă, ovoidală, pătrată, dreptunghiulară etc., cu o grosime de la 1,5–4,0 mm. Forma solicitată a barei se plasează între microprotezele aplicate pe dintii-stâlpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizând un spațiu de 1,0-2,0 mm între bară şi apofiza alveolară. Pentru realizarea fricțiunii între bară și gutieră este necesar ca polul inferior barei, orientat înspre apofiza alveolară, să fie puțin mai mic (cu 0,2-0,5 mm) decât polul superior sau să fie lamelat. Bara se solidarizează la microprotezele utilizate pe dinții-stâlpi prin turnarea concomitentă. Gutiera, numită și călăreț, este realizată după dimensiunile şi forma barei respective. Gutiera poate fi confecționată atât prin ștanțare, cât și prin turnare. Confecționarea călărețului (gutierei) necesită respectarea urmă- toarelor cerințe:

 polul

superior al gutierei se realizează retentiv pentru aderența

acrilatului bazei protezei mobilizabile;

 pentru

a poseda elasticitate corespunză toare, extremită țile gutierei

aplicate pe suprafețele vestibulare şi orale ale barei trebuie să prezinte grosimi nu mai mari de 0,2-0,3 mm şi să nu prezinte retentivită ți pentru aderența acrilatului;

 la utilizarea barelor lamelate, gutiera, corespunză tor acestor porțiuni, se va secționa realizâ nd folii (petale), care permit adaptarea și activarea lor în timp;

 extremită țile gutierei sunt realizate puțin oblic spre vestibular sau oral ce va permite o fixare mai uşoară a protezei mobilizabile pe câ mpul protetic In dependență de situarea gutierei pe polul superior al barei, Dolder descrie două variante: 1. sistem rigid, în cadrul că ruia gutiera are contact intim cu polul superior al barei, ceea ce-i oferă protezei finale un sprijin dentoparodontal și nu permite înfundarea protezei în fibromucoasa câ mpului protetic; 2. sistem rezilient realizat cu un spațiu între polul superior al barei şi gutieră egal cu gradul de reziliență a fibromucoasei, ce permite

înfundarea bazei protezei pe fibromucoasă realizâ nd astfel un suport mixt dento- mucosal. Sistemele de culise sunt alcătuite din două părți:   Matricea – un tub de diferite dimensiuni   Patricea – culisează în interiorul matricei, având aceeași formă Fie matricea, fie patricea, se fixează la dinții restanți care sunt acoperiți de proteze unidentare, iar cealaltă componentă se fixează la nivelul scheletului metalic al protezei. Asamblarea celor două componente se face în cavitatea orală, asigurând menținearea, sprijinul și stabilitatea protezei, sistemul fiind aproape invizibil. După raportul cu protezele unidentare, avem culise:  Intracoronare, prin plasarea matricei la nivelul protezei unidentare   Intra-extracoronare, prin plasarea matricei parțial intracoronar și parțial extracoronar  Extracoronare, matricea sau patricea sunt plasate în afara perimetrului protezelor unidentare. Indicația de bază a culiselor este edentația de clasa a III-a Kennedy, în care protezele scheletate au sprijin parodontal. Acestea pot fi utilizate și în edentațiile terminale, însă aici este obligatorie realizarea unor proteze parțiale fixe care să solidarizeze dinții restanți. Sistemele de capse Capsele sunt sisteme alcătuite dintr-o matrice tubulară ce se fixează pe fața mucozală a șeilor și o patrice de diferite forme, fixată la o proteză parțiala fixă sau la un dispozitiv radicular.

21. Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu culise, capse, bare cu călăreţi Sistemul de telescoape ca şi în protezele parțiale mobilizabile acrilice este constituit din cape cilindrice mentate pe dinții de ancoră şi coroane de înveliş care restabilesc forma anatomică a dinților-stîlpi fiind solidarizate cu şaua protezei scheletate. Sistemul de telescoape are o suprafață de fricțiune mare care se creează între aceste două elemente, ceea ce reprezintă o condi- sau cilindroconice, ce ție favorabilă pentru mentinerea si stabilizarea protezei pe cîmpul protetic. Telescoapele pot fi utilizate atît pentru mixt rigid al protezelor scheletate terminale, cit și pentru sprijinul dento-parodontal al protezelor scheletate intercalate. Capsele sînt formate din doua părți componente ca și culisele şi pot fi considerate ca matrice şi patrice. Sînt indicate pe dintii cu distructii coronare masive, dar cu rădăcini recuperabile . *La prima etapă a confecționării capselor pe dinții atacați sînt realizate cape radiculare cu patrice cilindrice sau ovale cementate pe dinții-stîlpi.

*La a doua etapă se confecționează matricele solidarizate de şeile protezei scheletate cu formă corespunzătoare patricu și secționată (lamelată) parțial în sens axial (pentru formarea petalelor elastice), fapt ce permite legătura dintre ambele părți ale capsei. Matricele sînt solidarizate la şeile protezei scheletate conform situării patricelor pe dinții-stîlpi. Barele cu călăreți sînt compuse din piese dentare fixe alcătuite dintr-o bară solidarizată la coroanele care acoperă dinții-stîlpi sau la dispozitivele radiculare ale acestor dinți şi o gutieră aplicată în şaua protezei scheletate care încalecă bara. Bara are dimensiuni şi forme variate; ea poate fi: rotundă, ovoidală, dreptunghiulară iar dimensiunile depind de numărul dinților care lipsesc şi de topografia edentației; grosimea barei este variază de la 1,5-4 mm. Bara solidarizată de elementele fixe în aşa mod ca să urmeze profilul apofizei alveolare la o distanță de aproximativ 1-2 mm. Pentru realizarea fricțiunii între bară și gutieră, polul mic al barei este orientat înspre apo- fiza alveolară. Gutiera se mai numeşte şi călăreț, fiind o copie de formă şi dimensiuni externe ale barei. În dependență de situarea călărețului pe polul superior al barei, Dolder descrie două variante: 1) sistem rigid, în care gutiera are contact intim cu polul superi- or al barei şi nu permite înfundarea protezei în fibromucoasa cîm- pului protetic; este indicat în protezele cu sprijin dentoparodon- tal; 2) sistem rezilient, realizat cu un spațiu între călăreți și polul superior al barei, dependent de gradul de reziliență a fibro- mucoasei, ce permite înfundarea protezei, realizînd un sprijin mixt, dentomucozal.

22. Proteze totale atipice. Caracteristica. A. Proteze totale pe implate , mobilizabile se indeparteaza seara pentru curatate - fixate cu diferite sisteme speciale: Sistemele cu capse sunt printre cele mai simple dintre sistemele speciale. Acestea pot să asigure stabilitate suplimentară, retenţie şi suport, în timp ce anumite elemente pozitive de la nivelul anumitor unităţi pot menţine etanşe marginile bontului. Sisteme de fixare pe bază de magneţi s-au fost folosit în protetică de aproximativ 60 de ani. Până în 1970, magneţii erau realizaţi din aliaj de cobaltplatină sau dintr-un aliaj ce conţinea aluminiu, cobalt şi nichel. Din ambele aliaje s-au realizat magneţi care funcţionau bine în forţă de atracţie pe perechi pentru mai multe componente protetice maxilofaciale. Deşi au o forţă magnetică puternică, coercitivitatea intrinsecă era redusă, ceea ce din punct de vedere practic însemna că ele nu puteau fi micşorate pentru a putea fi folosite pentru supraprotezare. Sistemele de fixare cu magneţi, utilizate tot mai mult în cazul supraprotezărilor pe implanturi, au necesitat mici modificări ale celor deja existente pentru adaptare lor. Aceste sisteme de retenţie permit poziţionări atipice sau angulări atipice ale implanturilor, care ar fi fost imposibil sau foarte greu de fixat cu bare. Sistemele speciale de tip bară, care permit o uşoară mişcare între componente, sunt indicate acolo unde mai avem doi, trei sau patru dinţi restanţi. Sistemele de agregare tip bară

au devenit sisteme de agregare populare pentru protezele pe implanturi, fiind testate şi încercate. Carr (1988), Bennett (1904), Fossume (1906) şi Goslee (1912) au publicat lucrări pe această temă, în timp ce ideile lui Gilmore sunt astăzi tot mai folosite, chiar dacă s-au făcut şi câteva modificări considerabile. Bara este de obicei ataşată la nivelul capelor de pe rădăcinile obturate, solidarizând rădăcinile între ele. Se preferă un ax de inserţie simplu pentru călăreţul din baza protezei, dar nu este esenţial, atâta timp cât bara poate să fie înşurubată până la capăt la nivelul capelor. Această metodă de unire a barelor cu capele este de obicei folosită la sistemele pe implant. Sistemul cu clipsuri multiple (călăreţul sau clipsul, aşa cum mai este cunoscut) este destul de redus în dimensiuni şi permite barei să urmărească curba vestibulară a crestei şi să fie, în acelaşi timp, adaptată la conturul vertical. Versatilitatea permisă prin această abordare este considerabilă şi a devenit bine cunoscută, mai ales la nivelul supraprotezelor pe implanturi. La nivelul frontal al maxilarului, această metodă este deseori folosită la o arcadă arcuită. Ackermann şi alţi colaboratori au făcut diferite modificări care sunt folosite şi astăzi. Bara Hader este deja consacrată drept un dispozitiv de fixare atât pentru protezele pe implant, cât şi pentru cele pe rădăcini. Un design ingenios permite schimbarea rapidă a călăreţului atunci când retenţia este slăbită, din moment ce acestea nu pot fi ajustate. O altă caracteristică importantă a călăreţului este că se sprijină direct de bară fără niciun menţinător de spaţiu. Rezultatul este că asigură atât suport, cât şi retenţie.

23. Indcatii/Contraindicatii generale la aplicarea implantelor    

Indicatii generale: Pacienții trebuie sa prezinte o rezistență suficientă pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale Condițiile statusului anatomic local și loco-regional trebuie să fie adecvate pentru a permite inserția unui număr corespunzător de implanturi cu lungime și diametru adecvat pe lungă durată. Starea generală satisfăcătoare fără maladii somatice în acutizare carear putea influența mersulintervențieideinserție a implantului și perioadăde osteointegrare. Pacienți cu edentații care cu vîrsta de peste 16 ani și toți cei ce au mare dorință de a-și rezolva edentația prin tratament implanto-protetic și au surse financiare corespunzătoare tratamentului. Contraindicatii generale: Absolute: • • • • • • •

Vârsta sub 16 ani; Lipsa unui punct unic de înțelegere între pacient și medic; Maladiile cu afectarea hematopoezei (leucozele, agranulocitozele, hemofilii etc.); Bolile grave ale sistemului cardio-vascular (hipertensiune, infarct, hemoragie cerebrală etc); Cardiopatii decompensate (posibile complicații cardiace intraope- ratorii); Tumorile maligne; Reumatismul (cardiovascular, poliartrită etc.);

• • • • •

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

Psihopatiile incurabile. Afecțiuni psihice severe (imposibilitatea co- operării); Stările alergice grave; Alcoolismul, consumul de droguri şi fumatul în exces mai mult de 20 țigări pe zi; Infarct miocardic recent, la mai puțin de 6 luni (complicații cardiace intraoperatorii); Infecții de focar cu complicații cardiace (creşterea riscului de mor- talitate în cazul unei intervenții chirurgicale; Relative: sifilis TBC manifest SIDA diabet compensat alergii boli psihice alcoolism (predispoziție la infecții și vindecare cu întârziere) tabacismul (scăderea imunității, a absorbției Calciului și favorizarea apariției parodontopatiilor) afecțiuni acute care sunt tratate corect și dispar fără urmări stări fiziologice pasagere (perioada menstruală) graviditate în primele trei luni și ultimile două luni (stresul, medica- ția și radiografiile pot influența negativ viaţa intrauterină a fătului) stările alergice compensatorii bolile sangvine curabile bolile endocrine curabile bolile de renichi şi ficat curabile bolile psihice revendicative reumatismul de formă ușoară curabilă maladia infecțioasă evolutivă primele 6-8 luni după infarct primele 10-12 luni după ictus

24. Contraindicatii locale la aplicarea implantelor. Absolute patologice: Cancerul de mandibula sau maxila Leziuni precanceroase Osteite,boala paget Relative patologice: Afte bucale,herpes,resturi radiculare,bruxism,leziuni parodontale netratate Anatomice: Oferta osoasa insuficienta,afectiuni dinti vecini,patologia frenurilor,plicilor,cicatrici vicioase pe creasta alveolara,pozitie coborita a sinusului maxilar.

● Contraindicatii relative locale: ○ - Oferta si/sau calitate osoasa insuficienta

○ - Macroglosie, ○ - Bruxism ○ ● Riscuri locale ○ - Tabagismul – este identificat pentru implantele monolite cu suprafata neteda, si nici intr-un caz ca contraindicatie ○ - Alcoolismul – pentru comparatie, pierderea osoasa la consumatori de alcool este mai mare decat la fumatori ○ - Bruxismul – nu intereseaza perioada de osteointegrare, este mai mult un factor de risc al complicatiilor protetice ○ - Focar infectios parodontal sau endodontic – la nivel clinic, nu constituie o contraindicatie, cu conditia imbinarii unei antibioterapii ○ - Factorii de risc in functie de varsta ○ - Profilul psihologic al pacientului – sindroame psihotice, dismorfofobii, sindroame de degenerescenta cerebrala sau senila, farmacodependenta.

25. Clasificarea crestelor alveolare după anatomie şi dimensiuni. Atwood propune urmatoarele categorii de creste alveolare - Alveola cu dinte - Alveola postextractionala - Creasta alveolara inalta si lata - Creasta alveolara inalta si subtire - Creasta alveolara rotunjita, aplatizata - Creasta alveolara concav aplatizata Falichilssel a clasificat resorbtia osoasa - Os alveolar dentat - Creasta alveolara inalta si lata - Creasta alveolara inalta si ingusta - Creasta alveolara inalta si ascutita - Creasta alveolara lata si de inaltime redusa - Creasta alveolara resorbite complet Clasficarea ofertei osoase în diviziuni: Diviziunea A:  Cantitate osoasă sufiecientă în toate dimensiunile  Lățime peste 5mm  Înălțime peste 10mm  Lungime peste 5mm  Angulație sub 30*

 

Raport coroană/implant subunitar Se folosesc implante cilindrice din motive: distribuția forțelor, aspect protetic, vindecare, inserție

Diviziunea B:  Resorbția e mai accentuată vestibular/afectează lățimea 2,5/5mm  Înălțime de cel puține 10 mm  Lungime cel puțin 15mm  Raport coroană/implant subunitar  Posibilități de terapie: osteoplastie, augmentare osoasă, utilizarea de imlante lamă Diviziunea C:  Resorbție atît în lățime cît și in înălțime  Lățimea poate fi sub 2,5 mm  Înălțimea cel puțin 8 mm  Angulația poatea depăși 30*  Raportul coroană/implant supraunitar  Posibilități: dacă se optează pt implant trebuie sa crească nr acestora, osteoplastie cu adiție de os sau HA, repoziționarea n denta inferiro, imlpant subperiostal sau intracortical Diviziunea D:  Pierdera completă a procesului alveolar cu resorbție bazală accentuată  Gaura mentonieră poate fi situat în apropierea crestei alveolare, sau chiar pe creastă.  Posibilități: se recomndă grefe osoase înainte de orice încercare de tratament

26. Clasificarea crestelor alveolare după structură. Clasificarea: După Lekhoim şi Zarb sunt patru calități osoase: - calitatea I-a, os compact omogen; calitatea a II-a strat gros de os compact, care înconjoară un miez de os trabecular dens; calitatea a III-a strat subțire de os cortical, care înconjoară un miez trabecular dens de rezistentă favorabilă; calitatea a IV-a strat subțire de os cortical, care înconjoară un miez trabecular de densitate redusă După Misch a propus o clasificarea a densități osoase bazată pe aspectul macroscopic al osului cortical, care nu tine seama de localizarea topografică a regiunii examinate. a. D1 - format in mare parte doar din os cortical, localizare: - la maxilar, in mod excepțional; - la mandibulă osul D1 este întâlnit după cum urmează:

în diviziunea A în 6% din cazuri la nivelul mandibulei anterioare în clasa a-IV-a Kennedy cu antecedente de parafuncții şi extracții recente şi 3% in mandibula posterioară, îndeosebi când implantul angajează corticala linguală: o diviziunea C-h prevalenta osului D1 in mandibula anterioară este de 25%. - Senzația tactila la frezură e de lemn de stejar b. D2 – os poros compact (consta din os cortical subțire, majoritatea revenindu-i celui trabecular de calitate inferioara), localizare: - La maxilar, in proporție mult mai mică decât la mandibulă: o La nivelul regiunii anterioare si a premolarilor in proporție de 25% si mult mai puțin in zona posterioară o La edentație parțială cu ½ dinți lipsă indiferent de zona de la nivelul arcadei, aproape întotdeauna. La mandibulă 2/3 din cazuri lanivelul anterior si ½ din cazuri in zona posterioara. - Senzația tactila la frezură e de lemn de brad c. D3 – os trabecular dens (format din os cortical subțire si os trabecular), localizare: - La maxilar o Maxilarul anterior - La mandibula o Zona anterior o Zona posterior - Senzația tactila la frezură e de lemn de plută d. D4 – os trabecular fin (format din os corticala foarte subțire si os trabecular de înalta calitate), localizare - La maxilar o Zona posterioară, îndeosebi in zona molarilor sau după sinuslifting Senzația tactila la frezură e de polistiren o

27.

Consecinţele aplicării lucrării protetice în primile 15 zile după operaţia de implantare.

Incarcarea precoce-implanturile sunt puse in functiune intre 1 saptamina si 2 luni dupa instalarea lor.

-respingerea implantului precoce este incarcarea cu forte musculare prea devreme. -lipsa stabilitatii –mobilitatea implantului Verificarea osteointegrării:  Corect ar fii controlul histologic dar nu e posibil de realizat deci se evaluează radiologic și clinic.  Prima radiografie la 10-15 zile  Următoarea la 3 luni  Implantul să fie imobil  La percuție un implant osteointegrat raspunde cu un sunet de stîncă  Să prezinte liniște clinică Eșecurile apar de obicei în primele 2 săptămîni de la inserare , ori în primele 2 săptămîni de la încărcare.

28. Consecinţele aplicării lucrării protetice după o lună după operaţia de implantare. Regeneratul primar osos apare dupa 2 luni de la interventia chirurgicala si pentru a evita traumele ocluzale exercitate asupra implanturilor la confectionarea lucrarii protetice se tine cont de particularitatile biodinamice si ocluzale. Aceleasi riscuri ,este vorba despre incarcarea precoce:1 saptamina-2 luni dupa instalarea implante. Conceptul de ocluzie în protecție mutuală:  Necesită existența contacteelor tripodale multiple , simultane, unirome și stabile în zonele laterale în PIM  Este bine să existe o inocluzie frontală de 30 de microni  Existența dezocluziei la niv posterior în mișcările de propulsie și la niv părții nelucrătoare în lateralitate  Este de dorit ghidajul de grup în mișcările de propulsie și lateropulsie ale mandibulei În cazul unei punți totale pe implante se recomandă ocluzia cu protecție.

29. Consecinţele aplicării lucrării protetice după 3-4 luni după intervenţia - chirurgicală. Aplicarea lucrării protetice pe implante peste 3-4 luni la mandibulă, datorită densității osoase mai bune ca la maxilă, nu ar trebui să aibă loc complicații legate de neintegrarea implantului (rotirea acestuia la aplicarea forței de înșurubare a lucrării protetice) cu ruperea conexiunilor realizate între micro- și macro- structurile implantului cu osul

periimplantar format prin contact direct sau la distanta (consecințele solicitării precoce a implantelor) – dar, la maxilă – in dependenta de tipul implantului, starea generala (boli asociate-diabet, osteoporoza), virsta – acest risc, la 3-4 luni este destul de mare. Din momentul aplicării lucrării protetice la această etapă, in primul an va avea loc o rezorbtie a osului crestal periimplantar intre 0,9-1,6 mm, in dependenta de fenotipul gingival – fenomen determinat de formarea latimii biologie. 30.

Consecinţele aplicării protezelor pe implante după un an de la intervenţia chirurgicală.

Aplicarea lucrării protetice pe implante după 1 an de la intervenția chirurgicală, reprezintă un termen tardiv, deoarece, osul periimplantar, nefiind stimulat mai mult de un an de la implantare, datorită lipsei de funcție, asemănător unei creste edentate – nu este functie, nu este nutritie a osului, poate fi supus unui proces de rezorbție osoasă în urma activării osteoclaștilor, iar aceasta poate face implantul mai vulnerabil pe viitor din punct de vedere estetic și biomecanic. De asemenea, intirzierea mai mult de un an a tratamentului protetic pe implante, poate duce la accentuarea fenomenului de schimbare a pozitiei dintilor vecini (mezializare, înclinarea dintilor limitrofi breșei) sau a celor antagoniști (extruzie) – ceea ce duce la agravarea tabloului clinic și îngreunarea tratamentului - cu necesitatea unor șlefuiri și manipulații adăugătoare. 31.Metode de echilibrare a planului de ocluzie Echilibrarea ocluzală se poate realiza prin două procedee: şlefuire selectivă și aplicarea gutierelor. Toată această echilibrare ocluzală determină scăderea hiperactivității muşșchilor masticatori şi obținerea unui număr cất mai mare de contacte ocluzale de intensitate egală atunci când mandibula este în intercuspidare maximă. Niciunul din aceste procedee nu are un efect sigur, de aceea medicul trebuie să cunoască avantajele și dezavantajele fiecărui procedeu pentru a alege cea mai potrivită soluție terapeutică. 2.a. Şlefuirea selectivă este indicată în cazurile incipiente ale bruxismului când morfologia ocluzală nu este încă alterată şi are drept scop armonizarea contactelor

ocluzale și omogenizarea lor în pozițiile statice ale mandibulei față de maxilar şi în dinamica mandibulară. Înaintea efectuării şlefuirilor selective relațiile intermaxilare vor fi examinate după montarea celor două modele într-un articulator total programabil. Şlefuire selectivă este recomandată atunci când se poate realiza fără mutilarea suprafețelor de smalț. Dacă totuşi se va recurge la o reabilitare orală cu ajutorul restaurărilor protetice, echilibrarea ocluzală trebuie făcută înaintea tratamentului protetic. În urma echilibrării ocluzale prin şlefuire selectivă, care de multe ori necesită multe şedințe terapeutice, trebuie să rezulte o ocluzie ale cărei stopuri ocluzale în intercuspidare maximă și relație centrică vor fi multiple, de intensitate egală și stabile. Terapia de reechilibrare ocluzala -are drept scop realizarea unui relief ocluzal cat mai functional -cat mai apt pentru realizarea functilor SST -care sa asigure o pozitie corecta a mandibulei fata de craniu -contacte dentare distribuite uniform pe arcadele dentare -transmiterea de forte ocluzale normale ca intensitate si directie atat in statica cat si in dinamica. Pentru depistarea contactelor premature (static) si a interferentelor (dinamica) se utilizeaza markerii – hartia de articulatie; -ceara de ocluzie – Cheek-Bite –utila ca putem vedea rezultatele slefuirii selective; metode moderne: fotoelasticitatea. Echilibrarea Ocluziei -slefuiri selective la nivelul anvelopei ocluzale -amputatie coronar – in caz de extruzie -remodelarea coronara in caz de exista versi (mezializari/distalizari) -in situatii in care dintele prezinta o inclinare meziala sau distala sub un unghi de 30 de grade – nu mai poate fi pastrat; -in cazul dintiilor care prezinta mobilitate de gradul 3 si extragem -lucrarile protetice defectoase. METODE DE SLEFUIRE 1) Metoda lui Iankerson 2) Metoda Schuyler 3) Metoda Burlui

Metoda lui Iankerson – simpla – blocheaza ocluzia – se poate realiza doar daca morfologia ocluzala este normala. In caz de contacte – autorul slefuieste versantul vestibular a cuspidului de sprijin mandibular (1) si versantul cuspidului de ghidaj de pe PM si M maxilari (1a); versantul oral a cuspidului de sprijin max (2) si versantul vest a cuspidului de ghidaj mand (2a); versantul vestibular a cuspidului palatinal (3) si versantul lingual a cuspidului vestibular mand (3a). Se incepe cu versantul vest a cusp de sp mand; apoi vers vest a cusp de gh max; apoi versantul pal al cusp de sprijin max; versantul lingual al cuspidului de gh mand; versantul lingual al cusp de sp mand; versantul vest al cusp de sprijin max. Metoda Schuyler – elibereaza long-centric (functionalisti) Elibereaza long centricul Rezolva problema prin sefuirea in cazul in care mand este deviata spre mezial, contactel premature trebuie cautate pe pantele distale a cusp sup si pantele meziale a cusp inf (MUDL Daca mand este deplasata spre distal (DUML) Daca mand este deplasata lateral – cautam contactele premature pe pantele v a dintiilor sup si pantele linguale a inf. Pe partea opusa devitiei cautam contactele premature pe pantele paltinale a cusp sup si pantele vest a cusp inf. Vom slefui din cusp pal max.

METODA BURLUI Spatiaza slefuirea selectiva in 5 etape 1.-prima etapa: bilant ocluzal – depistarea contactelor d-d si in cazul ocluzogramei sau a modelului montat in articulator programabil se stabilesc contactele premature. Bine de utilizat cheek bite pentru controlul slefuire 2.-se vor armoniza curbele de compensatii sagitale si transversale precum si planul de ocluzie. 3.-prima sedinta de slefuire – se armonizeaza arcadele dentare in sens vestibulo-oral. Trebuie regularizata arcada – adus intr-o linie tangenta a celorlalti dinti, dintii adusi in planul restului. Se face prin: -remodelare planara, slefuiri -malpozitii accentuate – extragerea dintiilor -abrazii cu inlaturarea suprafetei coronare, prof. rec reshaparea coronara. (IO cu platou ocluzal ; microproteze de acoperire) 4.a doua sedinta – suprimarea contactelor premature deflective si nedeflective (daca mandibula isi cauta loc datorita contactului – deflectiv ; daca se opreste nedeflectiv) Cale terminala de inchidere sa fie liniara. Mand spre mezial – DUML Mand spre distal – MUDL Partea deviata BULL Si nedeviata LUBL 5.3 – se controleaza slefuirea selective; se elibereaza freedom in centric; se elibereaza miscarile de lateralitate prin slefuirea interferentilor pe partea inactiva (care sunt cele mai periculoase); si apoi a celor lucratoare in eliberarea miscarii de lateralitate. In cazul contactelor pe partea inactiva - slefuirea se va face pe cuspizii de sprijin max/mand. Trebuie sa pastram functia respective, fct canina – fct canina, gr-gr In sedinta a 4-a se elibereaza propulsie (miscarea test – cap la cap ghidaj incisiv, liniar – orice suprafata pe hartie in timpul probei trebuie sa slefuim pe fata palatinala a inc sup – nu a marg inc. In pozitia test –cap la cap – nu trebuie sa existe contact post! – acestea se elimina mai intai,

cele nelucratoare, si apoi cele lucratoare. Dupa o saptamana se reevalueaza rezultatele obtinute, se face lustruirea perfecta asupra suprafetelor, si impregnarea lor cu aminofloruri (paste, geluri, solutii)

32.Particularitatile amprentarii la confectionarea lucrarilor pe implante.

• Aproape toate sistemele moderne de implante oferă dispozitive de amprentare și transfer. în funcție de sistemul utilizat diferă şi tehnica de amprentare respectiv posibilitățile de transfer a situației clinice pe modelul de lucru. în protetica implantologică au devenit uzuale următoarele tehnici de amprentare: amprenta directă, când pe model este redată direct situația implantului sau a marginii supragingivale a extensiei permucozale prin intermediul unui dispozitiv de transfer înşurubat, fix care după amprentare se îndepărtează odată cu amprenta; amprenta indirectă, când modelul redă situația stâlpului protetic al implantului sau situația implantului prin demontarea de pe model a dispozitivului de transfer indirect tip capă sau stâlp de amprentare fixat în prealabil pe implant; amprenta convențională a stâlpului protetic definitiv. • Tehnica indirectă Tehnica de amprentare indirectă necesită dispozitive de transfer indirecte (DTI) de tipul capelor metalice sau plastice care se atașează pe stâlpul implantului (de exemplu şurub Bauer, şurub Bicortical). Alte sisteme de implant oferă un stâlp de amprentare și transfer care se înșurubează. • Tehnica directă de amprentare se utilizează la ora actuală numai pentru amprentarea finală. Necesită dispozitive de transfer directe (DTD). Forma unanim acceptată dispozitive la ora actuală este paralelipipedică, ele fiind prevăzute cu şuruburi lungi care le permite ataşarea la stâlpul implantului. Amprentarea se face cu ajutorul portamprentei individuale confecționate în prealabil pe modelul preliminar. acestor Realizarea portamprentei individuale Montarea dispozitivului de transfer direct in cavitatea orala a pacientului Amprentarea cu polieter sau silicon cu reacție de aditie Amprenta finala impreuna cu dispozitivul de transfer Etapele amprentării cu portamprenta deschisă Portamprenta va fi perforată la nivelul şuruburilor de fixare a dispozitivului. Materialele folosite în

amprentare trebuie să fie de tipul siliconilor de consistență chitoasă (cu reacție de adiție sau de policondensare) sau a polieterilor. După priza materialului de amprentare se deșurubează şuruburile de fixare a dispozitivelor. Astfel dezinserția amprentei se va face simultan cu dispozitivele de transfer direct. Pe aceste dispozitive fixate în amprentă se fixează stâlpii analogi prin intermediul şuruburilor de fixare. Această manoperă se va executa cu mare grijă pentru a nu mişca dispozitivul de transfer în materialul de amprentă și pentru a nu provoca deformări ale amprentei. Ulterior întregul ansamblu este trimis în laborator în vederea turnării modelului de lucru din gipsuri de clasa a IV-a (extradure). Utilizarea materialelor din răşini epoxi nu se mai recomandă astăzi datorită contracției de priză a acestora Momentul turnării modelului este dictat de clasa materialului de amprentă. în situația când amprenta se dezinfectează, această operațiune se va face înainte de introducerea stâlpului analog. Se recomandă atenție la compatibilitatea materialului de confecționare a capei față de substanțele antiseptice utilizate la dezinfecția amprentei

33.Particularitatile modelarii puntilor dentare pe implante. Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto protetice provizorii. + suprafețele ocluzale sunt mai mici în volum în comparație cu dinții naturali, pentru a nu crea brațe de forțe adăugătoare. + relieful ocluzal este slab pronunțat, pentru a evita la maxim posibil interverențele și participarea la mișcările de ghidaj. + lucrările sunt concepute astfel încît să nu provoace presiuni nejustificate pe gingie. +pozitionarea constructiei protetice provizorii in infraocluzie atit M-D cit si vertical +confectionarea lucrarii integral din acrilat auto sau termo sau fotopolimerizabil -confectionarea restaurarilor implanto protetice provizorii cind este prezenta o stabilitate primara nu mai mica de 20 Ncm. -etape reduse si simple de confectionare Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto protetice definitive. +relieful ocluzal slab pronuntat,atit latimea V-O cit si M-D in dependenta de diamentrul implantului(latimea V-O este mai mica decit a dintilor naturali) +sunt prezente contactele cu dintii vecini cit si antagonisti

+lucrarile fixate prin insurubare se insurubeaza cu cheie dinamometrica si efectuarea radiografiei de control pentru verificarea fixarii definitive. +confectionarea lucrarii din materiale biocompatibile si fizionomice si rezistente la fortele de masticatie +protezarea definitiva se efectueaza dupa finalizarea osteointegrarii ,de 6 luni. -etape laboreoase de confectionarea,din cauza necesitatii unei precizii mai mari de confectionare si tehnologii mai complicate de realizare +in cazul fixarii prin comentare,se verifica indepartarea tuturor resturilor de cement 34.Caracterul contactului interocluzal la nivelul implantelor. • In raportul dintre elementele arcadei dentare contactele ocluzale pot fi divizate în: 1. contactele ocluzale statice 2. contactele ocluzale dinamice Într-o ocluzie normală ideală, contactele dento-dentare ar trebui să corespundă din punct de vedere al calității unor parametri: punctiforme; - de tip: margine incizală – suprafață palatinală; cuspid – fosetă; cuspid – ambrazură; să se realizeze între suprafețe netede şi convexe; - să fie multiple; să fie stabile; să fie uniform şi armonios distribuite pe arcadă, pe toți dinții cuspidați; - cu localizare precisă. Calitatea contactelor dento-dentare va fi examinată clinic - - la pacient prin inspecție, dar de un real folos este şi examenul paraclinic, al modelului de studiu care poate aduce informații suplimentare, dată fiind posibilitatea vizualizării directe a contactelor şi a morfologiei cuspidiene (convexități, înclinări ale pantelor, caracteristicile curbelor etc.). Marcarea şi înregistrarea contactelor dento-dentare se realizează în relație centrică şi intercuspidare maximă, cu precizarea corelației dintre IM şi RC (point-centric, wide centric, long-centric), iar contactele înregistrate se transferă pe fişele de analiză ocluzală.

35.Particularitatile constructive a protezelor atipice fixate pe implante. AGREGAREA PRIN TELESCOAPE-presupune utilizarea unei cape clinice confecţionată din metal, care se cimentează pe stâlpul implantului. Peste capă se aplică suprastructura restaurării protetice.Menţinerea şi stabilitatea punţii pe implante se ralizează prin ficţiunea dintre capă şi suprastructură.Capa poate fi realizată prin turnare în laboratorul de tehnică dentară dar există şi sisteme de telescoape prefabricate. Avantaje: ->sprijin la nivelul feţei ocluzale

->încercuirea stâlpului implantului pe toată circumferinţa coronară. ->menţinerea restaurării protetice prin intermediul fricţiunii între capă şi suprastructura protetică. ->distribuţia adecvata a forţelor masticatorii suportului parodontal (la dinţii naturali) şi suportului osos (la stâlpii implantelor). AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL MAGNEŢILOR. Pentru realizarea unei agregări magnetice, este necesar ca în porţiunea endoosoasă a implantului să fie introduse elemente din aliaj feromagnetic, iar în intradosul suprastructurii să fie poziţionat magnetul, cu ajutorul unei răşini acrilice autopolimerizabile. Deşi agregarea prin intermediul magneţilor asigură o retenţie bună, această modalitate de agregare prezintă şi unele dezavantaje unul din acestea vizând în special rezistenţa scăzută la coroziune a aliajelor feromagnetice. La acest tip de agregare se apelează în special la cazurile unde se practică supraprotezarea. AGREGAREA PRIN SISTEME SPECIALE DE TIP CULISĂ Sistemul culisă este un sistem alcătuit din două componente, gen matricepatrice. Una din cele două componente va fi fixată în elementul de agregare a suprastructurii (patricea) iar cealaltă va fi solidarizată la corpul de punte (matricea).Patricea este ataşată elementului de agregare, reprezentat din una sau mai multe coroane cimentate pe stâlpii implantelor, iar matricea este realizată sub forma unei cavităţi retentive în corpul de punte al suprastructurii. Stabilitatea restaurării protetice se realizează prin fricţiunea care apare între cele două suprafeţe aflete în contact. Acest tip de agregare este recomandat cu precădere atunci când există o infrastructură mixtă (dinţi naturali şi implante). AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL UNOR BARE CU CALĂREŢI. Bara,cimentată sau fixată prin şuruburi de implante, are rolul re solidarizare a acestora şi de retenţie pentru suprastructură. Bara cu călăreţi de tip Dolder (bara ovală) sau bara rotundă sunt folosite în special în protezări pe implante în regiunea interforaminală, deoarece permit o rotaţie a protezei în jurul axei barei În cadrul punţilor mobilizabile se folosesc sisteme bară – călăreţi culisabile care pot fi prefabricate sau confectionate individual de tehnician. Suprastructura, având călăreţul integrat, poate fi confecţionată şi demontabilă, prin integrarea unuia sau mai multor şuruburi plasate vertical (înşurubare ocluzală) sau orizontal (înşurubare orală). Şurubul traversează suprastructura şi călăreţul, înşurubarea făcându-se în bară (în mezostructură).

AGREGAREA PRIN COMBINAREA MAI MULTOR MIJLOACE SPECIALE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE. Agregarea unei punţi demontabile pe implante şi dinţi naturali este posibilă prin folosirea unui singur tip de sisteme speciale (de exemplu culisă) al căror număr variază în funcţie de numărul dinţilor naturali (sau de grupurile de dinţi solidarizate prin coroane). Acesta presupune ca agregarea la nivelul implantelor sa fie prin înşurubare.

36.Complicatii generate de afectarea structurilor adiacente la tratamentul protetic pe implante. Complicațiile postterapeutice (mobilizarea implantului, fracturarea implantului și a bontului protetic, deșurubarea bontului protetic, infecțiile periimplantare) Complicatii postterapeutice. 1.Mobilizarea implantului.Cauzee: -incarcarea protetica prematura a implantului -realizarea incorecta a integrarii epitelio-conjuctive -pozitionarea implantului intr-o zona cu elasticitate mandibulara marita -restaurari protetice provizorii sau ddefinitive incorecte -realizarea unei ocluzii nefiziologice -prezenta bruxismului -igiena locala deficitara 2.Fractura implantului si a bontului protetic Cauza o constituie directia si intensitatea nefiziologica a fortelor ce se transmit asupra implanturilor. 3.Desurubarea bontului protetic,fracturarea sau desurubarea surubului de fixare arestaurarii protetice agregate prin insurubare Aceste complicatii reprezinta consecinta transmiterii nefiziologice a fortelor asupra complexului implantar. Transmiterea nefiziologica a fortelor este influentata la rindul ei de urmatorii factori : -insertia implanturilor intr-o topografie inadecvata si intr-un ax de insertie nefavorabil -conceperea gresita a planului de tratament.

Complicațiile imediate - Accidente intraoperatorii: hemoragia, lezarea dinților vecini, implantarea nereușită, deteriorarea implantului în timpul inserării, deplasarea parțială sau totală a implantului în sinusul maxilar. - Complicații apărute în perioada osteointegrării: expunerea implantului prin dehiscența mucoasei, infecții sau supurații loco-regionale, eliminarea precoce a implantului. - Accidente la montarea bontului protetic: dificultatea descoperirii șurubului de vindecare, imposibilitatea montării bontului protetic. - Accidente la montarea suprastructurii: dificultatea la montare prin lipsa paralelismului, fractura șurubului de fixare sau a bontului protetic. – Complicațiile survenite după protezarea pe ID: nerespectarea paralelismului și a axului elementelor de sprijin, configurație incorectă, mărirea suprafeței ocluzale în sens vestibulooral (ceea ce poate duce la desfiletarea abutmentului protetic), unghiul axului coroanei dentare și al abutmentului ce depășește 27°, formare incorectă a fisurilor și cuspizilor 46 suprafeței ocluzale a construcției protetice cu sprijin implantar . Complicațiile tardive - Expunerea implantului în cavitatea bucală prin: resorbție osoasă (infecție cronică), detașări de periost (prin suprasolicitare), mobilizarea implantului dentar. - Periimplantita. - Deșurubarea sau înșurubarea insuficientă a bontului protetic. - Decimentarea restaurărilor implanto-protetice.

37.Cauzele aparitiei mobilitatii implantului si profilaxia acestei complicatii Factorii generali ce pot duce la eșecul implanturilor dentare sunt: - fumatul; chimioterapia; - terapia cu bifosfonați; - displazia ectodermală; - forma erozivă a lichenului roșu plan; - diabetul zaharat de tipul II în stadiul de decompensare. Factorii locali, care ar putea duce la eșecul implantului dentar sunt: - inserarea implantului dentar într-o zonă cu atrofie osoasă pronunțată; - utilizarea implanturilor dentare cilindrice, care necesită efort maximal; - inserarea implantului dentar imediat postextracțional într-o alveolă infectată; - utilizarea implanturilor dentare scurte în zonele contraindicate și invers; - diagnosticarea incorectă locală a crestelor alveolare ca formă anatomică și structura osoasă gradual. Profilaxia: Eliminarea sau diminuarea cantităţii de nicotină. Fumatul poate provoca complicații după operație și inhibă capacitatea organismului de a se

vindeca. Deși este de preferat să se renunțe complet la fumat, este adesea recomandată efectuarea unei pause, cel puțin patru săptămâni înainte și după intervenția chirurgicală. Eliminarea sau diminuarea cantităţii de alcool La fel ca fumatul, consumul de alcool poate afecta vindecarea. Evitarea consumului de alcool în timpul procesului de recuperare este necesară. Practicarea unei bune igiene orale. Infecția este unul dintre riscurile majore în operația de implant dentar. Practicând o igienă orală adecvată poate ajută la menținerea unui risc scăzut de infecție. Un alt mod care ajută la reducerea numărului de complicații după operația de implant dentar, este ca pacientul să urmeze toate instrucțiunile post-operatorii.

38.

Implantele endoosoase. Caracteristica.

Implanturile dentare sunt materiale aloplastice inerte integrate în maxilar şi/sau mandibulǎ pentru a fii folosite în situaţiile pierderii dinţilor (restaurări protetice) sau pentru a ajuta la restaurarea structurilor orofaciale deteriorate/pierdute în urma traumelor, neoplastiei şi defectelor congenitale. În general, un sistem de implant constă din implantul propriu-zis şi bontul protetic. Structura protetică restaurativă se fixează în mod tipic pe bont prin una din următoarele metode: cementare, folosirea unui şurub ocluzal sau ataşare cu pini ce permit asamblarea unei proteze mobile. Implantul este partea implantată în os, iar bontul este partea ce susţine şi/sau fixează structura protetică. Cel mai larg acceptat şi mai de succes, în prezent, este implantul endoosos de tip şurub din Ti, care se bazează pe descoperirea profesorului suedez Per-Ingvar Bränemark (1952) că titanul poate fi integrat cu success în masa osoasă.

39.

Clasificarea implantelor endoosoase.

Implantele endoosoase sunt dispozitive din materiale aloplastice care se insera chirurgical Intr-o creasta osoasa, de regula, cu scopul de a deveni o infrastructura protetica . Implantele endoosoase se prezinta sub diferite forme: a) Implante sub forma de radacina(root form implants) sunt concepute pentru a fi introduse Intr-un suport osos verticalsub forma de coloana. Ele pot fi netede,prevazute cu depresiuni, orificii sau perforatesi pot fi sau nu acoperite cu diferitemateriale.

Exista doua tipuri de baza: cilindrice- cu retentie si legare microscopica sub forma de surub- se infileteaza in patul osos si sunt prevazute cu retentii macroscopice care asigura fixare primara osoasa. b) Implantele lama(blade ) –necesita prezenta unei dimensiuni orizontale a osului fiind plate si inguste in sens V-O În funcție de formă, implanturile dentare endoosoase pot fi: - implanturi dentare cilindrice; - implanturi dentare în formă de placă; - implanturi dentare cadru (Ramus). În funcție de structură: - dintr-o piesă; - din două piese. În dependență de modalitatea aplicării: - implantul dentar de stadiul I; implantul dentar de stadiul II. În funcție de materialul din care sunt confecționate: - compozite; - ceramice; - polimerice; - metalice (oțeluri Cr-Co, titan, aliaje de titan); - diverse materiale (carbon, safir, oxid de zirconiu). Din punct de vedere imunologic, distingem: - alogene; - autogene; xenogene. În funcție de momentul aplicării: - imediat (postextracțional); - imediat-tardiv (precoce - după vindecarea plăgii 10-14 zile); - tardiv (după vindecarea plăgii osoase 3-6 luni)

40.

Implantul submucozal. Caracteristica.

Aceste implanturi numite și intra- mucozale sint utilizate pentru a imobiliza protezele mobile. Se fo- losesc foarte rar, îndeosebi la maxilă. Sint indicate la pacienți pentru care factorul fizionomic are o importanță cardinală (lectori, actori, la pacienții cu reflexul de vomă accentuat). De obicei implantul este plasat pe partea palatinală a maxilei in regiu- nea premolarilor și caninilor, în zonele cu cel mai pronunțat strat mucoperiostal. Se introduc de la 6 pînă la 8 implanturi pentru o proteză..

41.

Caracteristica implantelelor endoosoase lamelare.

In anul 1966 Lincow a propus implantul lamă confecționat din crom-nichel-vanadium. Acum aceste implanturi sînt confiecționate din titaniu, au o suprafață de contact mare cu structurile osoase şi sint rezistente la forțele ocluzale. Orificiile lamelor permit integrarea implantului cu osul, iar forma lor asigură un contact mai mare cu suprafața osoasă. In acest mod forțele de masticație sint dispersate, permițind in acelaşi timp o adaptare la condițiile morfologice ale crestelor edent ate. Utilizarea acestor implanturi se recomandă în edentațiile întinse terminile. Existä forme variate de implanturi specifice zonelor to- pografice anatomice.

Partea introdusă in os este lamelară, ingus- iă, pînă la 1,5 mm, iar înălțimea poate fi modificată. Lungimea implantului este diversă, din ea putind i desprinse unul sau mai multe bonturi (capul implantului). De menționat ca circa 82 la sută din implanturile aplicate o constituie cele lamelare. Avantajele utilizării acestor forme de implanturi constau in rezistența lor mărită la forțele orizontale, datorită contactului eu tesuturile osoase pe o suprafață mai mare. Perforațiile implantului oferă posibilitatea apariției procesului de osteogeneză. Una din problemele apărute la utilizarea acestor implanturi o constituie biocompatibilitatea. In anul 1975 Hodosh a introdus implantul din sticlă-carbon, care a fost confecționat din carbon pur, aplicat pe un manson din otel. Aceste implanturi au fost folosite pentru inlocuirea unui singur dinte. Ceramica folosită in acest scop din 1980 este indicată ca material-inert, din punct de vedere al biocompatibilității. De remarcat insă că ceramica este casantă, creind astfel probleme de rezistență la forțele mastica- toare. Pentru rezolvarea casabilității şi sporirea durității Kawahara (1980), Koth (1982) au aplicat formele monocristal-safir. Stu- diile au arătat că acest tip de implant au fost bine tolerate. Supra- fața dintre implant și os a arătat atît zone de osteointegrare cit și tesut fibros conjunctiv (Fukuyama, 1986). Rata de succes a im- planturilor de safir este de aproximativ 90% după Kath (1983) și 70-80% după Albrektsson (1986). Implanturile endoosale-lamă sint indicate in: 1) atrofia apofizelor alveolare de gradul I-II pe verticală; 2) cînd grosimea apofizei alveolare este nu mai mică de 3,0 mm pentru implantul-lama și 6,0 mm pentru implantul endoosal-şurub. 3) cind spațiul interocluzal între zona edentată și antagoniti este de 12,0 mm; 4) cînd structura tesutului osos corespunde virstei.

42.

Implantele aplicate în două sedinţi. Caracteristica.

Implante cndoosale tip Brancmark. In ultimii 10 ani tot mai des sînt utilizate implanturilerădăcină tip Branemark care sint introduse intraosos în două ședințe operatorii. sînt compuse din rădăcină propriu-zisă in formă de şurub cu un canal central, în care se introduce prin înşurubare bontul artifici- al; un şurub de acoperire care se aplică peste capătul implantului formînd un capişon de protecție în perioada cit rădăcina-implant rămîne acoperită de mucoasă; bontui artificial (suport pentru vi- itoarea proteză), de regulă de formă cilindrică ori cilindro-conică, care va fi agreat prin înşurubare la implantul-rădăcină in a doua şedință operatorie. Branemark a lansat conceptia implanturilor osteointegrate, considerînd că prin introducerea intraosoasă a im- plantului-rădăcină se produce o jonețiune anatomică și funeționa- lă între os și suprafața implantului, asigurind astfel un suport eficient pentru viitoarea proteză. In scopul creării osteointegrări este necesar ca osul să se prepare cu minimum de lezare tisulară. Implanturile tip Branemark introduse în prima şedință operatorie și lăsate intraosos o perioadă de 3 luni la mandibulă şi 6 luni la maxilă, sînt redescoperite într-o a doua şedință operatorie în care se ataşează bontul artificial pentru ancorarea construcțiilor protetice. Timpul estimat între 3-6 luni după inserția im- plantului este timpul de vindecare a tesutului osos. Pronosticul favorabil pe parcursul acestei perioade se va menține prin con- trolul asupra distribuirii lorțelor masticatoare, prin realizarea unor construcții protetice ce corespund principiilor ocluziei func- tionale cit și prin menținerea barierei muco-periostale într-o stare perfectă de igienă. Sistemele de implante Core-Vent, Micro-Vent, Screw-Vent. Aceste sisteme prezintă implanturi cilindrice, prevăzute cu orificii

în zona apicalä. Ele se realizează in două etape chirurgicale. Implanturile respective au fost realizate de Gerald Niznic în 1984, din aliaje de titan: titan 90%, aluminiu 6 %, vanadiu 4%. Suprafetele implanturilor Core-Vent și Micro-Vent sînt tratate prin sablare, pentru a le fi mărită suprafata de osteointegrare. Aceste im- planturi sint prevăzute în zona apicală (cilindrică) cu 4-8 orificii pentru pătrunderea osului în golul implantului in timpul osteointegrării. In jumătatea coronară implantul este inzestrat cu 3- 4 spire de şurub. Se prezintă în trei diametre: 3,5 mm; 4,5 mm; 5,5 mm şi in patru lungimi: 8, 10,5; 13 şi 16 mm. Studiile făcute asupra rezultatelor aplicării acestor sisteme de implanturi cilin- drice au arătat 93 la sută rezultate bune după 4 ani (au fost su- puse controlului 15.115 implanturi).

43.

Tipuri de osteointegrare a implantelor.

((((((((((În prezent există o controversă privind integrarea tisularăa implanturilor. Există unii clinicieni care consideră osteointegrarea ca fiind singura modalitate viabilă de integrare tisulară a implanturilor, folosind în exclusivitate implanturi şurub sau cilindru. Aceştia consideră că orice altă modalitate de integrare tisulară diferită de apoziţia directă de ţesut osos la suprafaţa  implantului este sortită eşecului. Cu toate acestea, existenţa unui ligament peri- implantar nepatologic care funcţionează corespunzător cu implanturile de stadiul I (încărcate  imediat), implanturi lamă, stabilizatoare endodontice şi implanturi ortopedice, este un fapt demonstrat. Această confuzie se datorează extrapolării faptului că absenţa apoziţiei osoase în jurul implanturilor şurub reprezintă eşec. Această extrapolare este greşită.))))))))))) De asemenea, modalitatea de integrare tisulară a implanturilor subperiostale, care sunt plasate deasupra osului şi nu în interiorul acestuia, nu poate fi aceeaşi cu integrarea tisulară a implanturilor endoosoase. În concluzie, exist 3 tipuri de integrare tisulară : 1) Osteointegrarea 2) Osteoconservarea 3) Integrarea periostală 1) Osteointegrarea – reprezintă  modalitatea de integrare tisulară  în care primul ţesut  de la interfaţa implantară  care preia sarcinile ocluzale este ţesutul osos 2)Osteoconservarea  - reprezintă  modalitatea de integrare tisulară  în care primul ţesut de la interfaţa implantară care preia sarcinile ocluzale este ligamentul periimplantar, compus din fibre de colagen osteostimulatoare, care diminuează forţele care se transmit la ţesutul osos  înconjurător  

3) Integrarea periostală-reprezintă  modalitatea de integrare tisulară  în care primul ţesut de la interfaţa implantară  care preia sarcinile ocluzale este un strat de ţesut colagenos dens, care constituie stratul extern al periostului. Acest strat reduce forţele ce se transmit la corticala osului.

44.

Cauze care afectează osteointegrarea.

Se considera ca un implant dentar nu s-a osteointegrat corect daca dupa trecerea perioadei de vindecare postoperatorie (care dureaza intre 3 si 6 luni), implantul dentar este pierdut, mobil sau in jurul lui tesutul osos nu s-a format, aspect vizibil pe radiografie ca o linie inchisa de grosime 0,5-1mm. Osteointegrarea incorecta poate fi cauzata de diversi factori: o afectiuni generale precum diabetul decompensat, osteoporoza netratata, tratamente iradiante in zona capului si gatului o igiena orala deficitara o in cazul marilor fumatori sau a marilor consumatori de alcool o datorita diverselor accidente intraoperatorii : infectie, penetrarea sinusului etc Totusi, ultimele cercetari arata ca cel mai important factor este stabilitatea primara a implantului. Pentru a se osteointegra corect, implantul trebuie pozitionat in os sanatos in asa fel incat la finalul operatiei sa prezinte o buna stabilitate. Implanturile mobile au o rata mica de succes. Osteointegrarea incorecta apare in 1 pana la 6 la suta din cazuri.

45.

Elemente de biomecanica în implantologie

Biomecanica cuprinde toate tipurile de interactiune dintre tesuturile si organele organismului si fortele pe care ele le suporta.Aceasta reprezinta un raspuns al tesuturilor biologice la fortele aplicate. Definitie: Biomecanica implanturilor reprezinta un process de analiza si determinare a incarcarii si deformarii osului intr-un sistem biologic. Analiza Biomecanica 1.Cunoasterea(determinarea) fortelor masticatorii ce vor interactiona cu proteza; 2.Cunoasterea distributiei fortelor aplicate pe implante si constructiile protetice ; 3.Forta aplicata pe fiecare implant trebuie distribuita catre osul adiacent implantului,ceea ce in mare parte depinde de forma si dimensiunile implantului.

Rolul studiului biomecanic este de a determina potentialul esec a oricarei parte a sistemului,ceea ce include proteza,tesuturile de suport(osul alveolar) a implantului si tesuturile biologice. Masa se defineste drept acea marime masurabila ce determina cantitatea de substanta continuta într-un corp sau particula, determinabila la nivel macroscopic si masurata, de asemenea, macroscopic. In fizica, o forta este o marime fizica ce exprima cantitativ o actiune care imprima unui obiect cu masa o modificare de viteza, de directie sau de forma . Greutatea unui corp este forța cu care un camp gravitațional acționeaza asupra corpului.

46. Complcaţile posibile în timpul efectuării etapelor de confecţionare la tratamentul protetic cu incrustaţii. 1) Lipsurile partiale sunt determinate de urmatoarele cauze: -Cantitatea de aliaj depusa pentru topire-turnare nu a fost suficienta - Sursa de caldura nu a topit in mod corespunzator iar aliajul a ramas vascos - Tiparul nu a fost incalzit la temperature optima, care favorizeaza curgerea aliajului fluid. Aliajul in tipar rece se solidifica inainte de a patrunde in cavitatea tiparului. -Prezența gazelor în tipar oprește pătrunderea aliajului în toate detaliile cavității -Obstrucționarea unei zone din tipar de către un fragment rupt din pereții acestuia. 2) Lipsurile totale sunt determinate de urmatoarele cauze: -Aliajul a fost insuficient topit, s-a solidificat în pâlnia tiparului -Aliajul topit în pâlnia tiparului se scurge lent în canalul de turnare, înainte de a se declanșa forța de împingere. 3) Plusurile- sunt alte defecţiuni întâlnite, ele pot fi sferice, lamelare şi aciforme. Ele sunt determinate de modificările apărute în volumul şi forma cavităţii tiparului faţă de cele ale machetei. 4) Formarea porilor la nivelul suprafetei sau in interiorul maselor de aliaj. 5)Subdimensionarease manifesta prin patrunderea cu usurinta a incrustatiei in cavitatea dintelui de pe model. 6)Subradimensionarea se manifesta prin imposibilitatea introducerii in cavitatea preparata. 47. Etiologia, tabloul clinic şi diagnosticul complicaţiilor la tratamentul protetic cu incrustaţii

1) Lipsurile partiale sunt determinate de urmatoarele cauze: -Cantitatea de aliaj depusa pentru topire-turnare nu a fost suficienta - Sursa de caldura nu a topit in mod corespunzator iar aliajul a ramas vascos - Tiparul nu a fost incalzit la temperature optima, care favorizeaza curgerea aliajului fluid. Aliajul in tipar rece se solidifica inainte de a patrunde in cavitatea tiparului. -Prezența gazelor în tipar oprește pătrunderea aliajului în toate detaliile cavității -Obstrucționarea unei zone din tipar de către un fragment rupt din pereții acestuia. 2) Lipsurile totale sunt determinate de urmatoarele cauze: -Aliajul a fost insuficient topit, s-a solidificat în pâlnia tiparului -Aliajul topit în pâlnia tiparului se scurge lent în canalul de turnare, înainte de a se declanșa forța de împingere. 3)Surplusurile- sunt alte defecţiuni întâlnite, ele pot fi sferice, lamelare şi aciforme. Ele sunt determinate de modificările apărute în volumul şi forma cavităţii tiparului faţă de cele ale machetei. 4) Formarea porilor la nivelul suprafetei sau in interiorul maselor de aliaj. 5)Subdimensionarease manifesta prin patrunderea cu usurinta a incrustatiei in cavitatea dintelui de pe model. 6)Subradimensionarea se manifesta prin imposibilitatea introducerii in cavitatea preparata. 7) Decimentarea. Cauze posibile: o Pereţi verticali prea divergenţi o Adâncime prea mică o Planşeu concav al cavităţilor de clasa 1 o Pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi înafară la cavităţile de clasa 2 o Retenţia ocluzală ineficientă sau (mai rar) fracturarea ei la inlay-urile ocluzo proximale o Inezactităţi o Cimentarea defectuoasă 8)Fractura dintelui. o Pereţi subţiri o Pereţi prea verticali Cuspizi neprotejaţi o Mortificări pulpare 9) Mortificari pulpare

o Şlefuiri incorecte (făra racire, cu freze uzate,prea aproape de pulpă o Coafaje nereuşite 48. Complcaţile posibile după fixarea incrustaţiilor. 1) Decimentarea. Cauze posibile: o Pereţi verticali prea divergenţi o Adâncime prea mică o Planşeu concav al cavităţilor de clasa 1 o Pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi înafară la cavităţile de clasa 2 o Retenţia ocluzală ineficientă sau (mai rar) fracturarea ei la inlay-urile ocluzo proximale o Inezactităţi o Cimentarea defectuoasă 2) Fractura dintelui. o Pereţi subţiri o Pereţi prea verticali Cuspizi neprotejaţi o Mortificări pulpare 3) Mortificari pulpare o Şlefuiri incorecte (făra racire, cu freze uzate,prea aproape de pulpă o Coafaje nereuşite

49.Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu incrustaţii o Efectuarea unui examen clinic corect. o Sensibilizarea pacientului faţă de necesitatea unei igiene correcte aceasta fiind o cheie a reuşitei a tratamentului protetic o Asanarea regulată a cavitătii bucale, prin eliminarea tartrului şi a factorilor de retenţie a plăcii. o Alegerea corectă a tipului de incrustație (conform indicațiilor) o Respectarea cerintelor de preparare a cavitatii pentru incrustatie 1) cavitatea sa fie preparate in limitele smaltului si dentine; 2)peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor sa devieze 3)largirea cavitatii in limitele tesuturilor sanatoase(pentru profilaxia recidivei cariei)

4)crearea punctelor retentive pentru a asigura o buna fixare a incrustatiei 5)marginile cavitatii sa fie bizotate o Respectarea munuţioasă a etapelor de realizare a lucrărilor protetice o Analiza ocluzală corectă 50. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu punţi dentare. Punțile dentare fixe sînt niște construcții rigide, nedeformabile rezistente la rupere, capabile să restabilească eficacitatea mastica- toare pină la 85-100%. Formele suprafețelor vestibulare și orale ale corpului punților dentare sînt asemănătoare cu a dinților natu- rali, iar folosind materialele contemporane de construire (acrila- te, composite, portelan) permit și restabilirea aspectului fizionomic. Alături de avantajele descrise, punțile dentare prezintă și unele dezavantaj: necesitatea pregătirii dinților-stilpi cu redarea pentru-lelismului dintre ei, posibilitatea suprasolicitării funcționale, apariția eroziunilor sub corpul punțiilor, complicații survenite din partea elementelor de agregare în legătură cu acțiunea lor negativă asup- Elementele de structură și clasificarea punților dentare. Elementele de structurä ale punțiilor dentare sint reprezentate de: I) elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și care contribuie la fixarea (agregarea) de parodontului marginal, manifestări alergice etc. Planul de tratament cu punți dentare, indiferent de particularitate- tile constructive și de tehnică prin care sint realizat, va avea în ve- dere realizarea unor principii cunoscute sub denumirea de: principiul biofuncțional, biomecanic și profilactic. . statică și dinamică a raportului dintre proteză și suport. Principiul profilactic de tratament prin punți dentare după ce asigură o profilaxii generează și locale prin restabilirea unui echilibru ocluzal, evitarea modificărilor patologice a procesului trofic în formațiuni anatomice cu care stii, dinții antagoniști, parodont, apofiza alveolară și mucoasa). Principiul de biomecanică în protetică dentară se referă nu numai la studierea dinamicii mandibulei și declanșării de forțe, dar și protejarea dentară, deoarece ele constituie un component al sistemului- lui

stomatognat transmițind forțele funcționale asupra tesuturilor biologice (parodont, fibromucoasa, tesutul osos) 51.

Factorii etiologici generali a anomaliilor dentomaxilare (ADM)

1. ● ● 2.

Factorii ereditari Trasaturi caracteristice unei rase,etnii sau regiune geografica Trasaturi familiale Bolile congenitale includ despicături labio-maxilo-palatine care intervin în timpul creşterii fetale şi afectează dezvoltarea structurilor craniofaciale şi dentare. 3. Sindroamele genetice apar ca aberatii ale perechilor de cromozomi care intră în alcătuirea ADN-ului (22XX sau 22XY) şi afectează dezvoltarea structurilor generale şi cranio-faciale şi dento-maxilare (trisomii, maladii gonosomiale, disostoze, condrodistrofii, osteopatii condensate) 4. Tulburări de nutriție 5. Tulburări endocrine Hipo/hiperfunctia: · Hormonului de crestere STH somatotrop · Parathormonul · Hormonii tiroidieni (tiroxina, triiodotironina) · Hormonul timic 6. Tulburari de metabolism · Tulburările de nutritie (masticatie, digestie, absorbtie, transport) determină tulburări în dezvoltarea generală şi dento-facială. Aportul de proteine, glucide, lipide, vitamine şi săruri minerale asigură o creştere normală a organismului şi a aparatului dento-maxilar. Absenta sau excesul aportului unuia dintre aceste nutrimente pot determina dereglări cu manifestări şi la nivelul aparatului dento-maxilar. · Rahitismul 7. Boli infecțioase 8. Mediul înconjurător 9. Traume și accidente 10. Postură 11. Presiuni anormale

52.Ce reprezintă diglutiţia infantilă ca factor etiologic a anomaliilor de ocluzie? Deglutitia infantilă (viscerala) este normală la nou-născut şi la sugar (0 - 6 luni). În timpul actului suptului, limba este interpusă între arcadele maxilare care sunt depărtate. În zona laterală, musculatura obrajilor şi mucoasa jugală este interpusă între arcadele maxilare, iar buzele asigură închiderea etanşă a cavitătii orale. Deglutitia are lor cu contractia puternică a musculaturii fetei (buzelor şi a obrajilor), iar directia fortelor de actiune este în sens anteroposterior.

Deglutiția devine un obicei vicios la copii atunci când înghițirea de tip infantil persistă și după perioada în care ar trebui să se treacă la deglutiția adultă, având consecințe atât la nivel funcțional, cât și estetic. Un astfel de obicei poate duce la îngustarea maxilarului superior, prin lipsa presiunii exercitate de limbă care în mod normal ar trebui să stea lipită de palat. O poziție mai coborâtă a limbii poate modifica și poziționarea mandibulei.

53. Care sunt factorii etiologici locali a ADM? Factorii locali 1. anomalii dentare de număr dinți supranumerari , absențe dentare( congenitale carii și accidente) 2. anomalii dentare de volum 3. anomalii dentare de formă 4. fren labial anormal și bariere mucoase 5. pierdere prematură a dintilor 6. Retenție prelungită a dinților temporari 7. întârziere în erupția dinților permanenți 8. anchiloze dentare 9. carii dentare 10. restaurari dentare incorecte 54. Metode de examenare a modelelor de studiu. Modelul de studiu este foarte util pentru stabilirea unui diagnostic corect. Elementele care trebuie urmărite pentru stabilirea unui diagnostic sunt: - forma arcadelor dentare - forma, adâncimea și simetria bolții palatine - relieful rugilor palatine și a papilei retroincisive

- inserția și grosimea frenurilor și a bridelor - malpozițiile dentare/prezența breșelor/dinți supranumerari/înghesuiri dentare/spațieri - mărimea dinților (macrodonție/microdonție) – prin analiza Bolton - dimensiunea arcadelor în sens transversal – prin analiza Pont - deficitul de spațiu/excesul de spațiu - analiza în cele 3 planuri. Modelele vor fi examinate: - în raport cu un plan sagital (de referinţă pentru toate anomaliile transversale); - în raport cu un plan transversal (de referinţă pentru anomaliile sagitale); - în raport cu un plan orizontal, perpendicular pe celelalte două, care trece la nivelul planului de ocluzie (de referinţă pentru anomaliile verticale). Primele lucruri pe care le analizăm pe model sunt: numărul, felul, forma şi poziţia dinţilor, gradul lor de aliniere sau de malpoziţie şi, eventual bilanţul spaţiului necesar pentru alinierea dentară. Se precizează poziţia vestibulară sau palatinală a fiecărui dinte în parte, marcându-se excesul sau lipsa de spaţiu de pe arcadă Rotaţiile se descriu în funcţie de faţa dintelui deplasată de pe linia arcadei. Astfel, se întâlnesc: deplasarea feţei meziale, a celei distale sau a ambelor feţe, specificându-se valoarea rotaţiei (exprimată în grade). Şi în acest caz trebuie determinat necesarul de spaţiu pentru aliniere. Se apreciază, de asemenea, gradul de adâncime a boltei (plată, medie sau ogivală), prezenţa sau absenţa torusului palatin. Se poate măsura şi adâncimea maximă a bolţii, de la punctul cel mai decliv până la nivelul planului de ocluzie, comparând-o apoi cu lăţimea interpremolară

55. Tabloul clinic a pacienţilor cu anomalii de forma, mărime şi poziţie a dinţilor unitari.

Anomaliile dentare de formă sunt tulburări din perioada de morfodiferențiere a germenilor dentari la nivelul centrilor dentari de creştere, manifestată coronar sau radicular. În etiopatogenia anomaliilor dentare de formă sunt încriminați factorii primari (ereditari, genetici) sau secundari (endocrinopatii, infecții, traumatisme, iradieri).

La nivelul centrilor dentari de creştere, apare o activitate intensă, scăzută sau absentă, care modifică morfologia dentară, prin apariția sau dispariția unui centru dentar de creştere. Formele clinice ale anomaliilor dentare de formă sunt coronare, tuberculare, radiculare sau paradentare: • coronare: - mici – în formă de cui, bob de orez, făraş, clapă de pian. - mari – dinți giganți, geminați, fuzionați, baroc, Moser, Hutchinson, etc. • tuberculare: - Zuckerkandl – pe fața mezio-palatinală a molarilor temporari; - Carabelli – pe fața mezio-palatinală a molarului prim permanent superior; - Bolk – pe fața mezio-vestibulară a molarilor permanenți secunzii sau de minte superiori; - sixtum – la nivelul molarului prim permanent inferior. • radiculare – rădăcini supranumerare, anormale, anomalii canaliculare, etc. • paradentare – perle de smalŃ, dentinoame (extradentare, intradentare). Diagnosticul pozitiv clinic: • tulburări dento-dentare (înghesuire dentară regională); • tulburări dento-alveolare; • tulburări ocluzale; • modificări fizionomice. Principiile de tratament sunt: • la dinții temporari – extracției timpurie, pentru că resorbția rădăcinii este îngreunată; • la dinții permanenți: - coroană mică – microproteză fizionomică; coroană mare – extracție şi protezare. 56. Indicaţiile tratamentului ortodontic la adulţi. Indicatiile tratamentului ortodontic la adulti: 1.diastema 2.protruzia dintilor superiori, grupul inciziv 3.anomalii de pozitie a frontalilor

4.ocluzia inversa frontala 5.inghesuiri incisivo-canine inferioare 6.deplasarea dintilor laterali 7.malocluzii transversale 8.ocluzie adanca, forma acoperita 9.repozitionarea dintilor stalpi 10.marirea sau inghustarea unei brese in vederea tratamentului protetic

57.Contraindicaţii tratamentului ortodontic la adulţi. Contraindicatiile tratamentului ortodontic la adult: 1.inflamatii si infectii 2.insuficienta posibilitatilor de ancoraj 3.lipsa colaborarii din partea pacientului 4.pacienti cu boli generale grave

      

Igiena precara Caria generalizata Boala parodontala Psihicul Labil Deficientele psihice Afectiuni Inflamatori Traume recente la nivelul cav-bucale

58.Forme ciinice de disarmonii dentoalveolare (îngesuirea dentară). Disarmonia dento-maxilartă cu incongruenţă se caracterizează prin existența unei disproporţii între dimensiunea mezio-disială a dinţilor permanenti şi a arcadelor alveolare corespunzătoare, prin disconţinuitate a arcadelor dentare la nivelui fețelor proximale ale dinților şi înghesuire dentară, La baza apariţiei disarmoniei dento-maxilare, se, găsesc o serie de factori: Factori Generali :F. Genetici. Tulburarile neuro-endocrine si metabolice, Tulburari a gonadelor , Bolile febrile cu actiune indirecta asupra organismului, Cauze mecanice si traumatice ce pot incetini sau opri procesul de crestere. Factori Locali :Modificari in cronologia eruptiei , Pierderea premature a dintilor, eruptia intirziata, Caria dentara, Lipsa de spatiu, Dinti supranumerari

Clinic, disarmoniite dento-alveolare se împart în. *forma uşoară - cu o lipsă de spaţiu de 2-3 mm; *forma medie = cu o lipsă de spațiu de 3-5 mm; *forma gravă -.cu o lipsă de spaţiu de peste 5mm. . Disarmonia dento-maxilară cu incongruenţă poate fi apreciată prin diferenţa nymerică între lăţimea mezio-distală a dinţilor şi spațiul disponibil pe arcadă. In dentaţia, definitivă (12 ani) arcada. dentară poate să fie normală, dar odată cu eruptia-molarilor 3.permanenţi pot să apară semne de inghesuire şi rotații dentare în zonele anterioare. . Mai târziu, pot să apară semne de înghesuire dentară datorate presiunilor exercitate de erupța moiarilor 3 permanenţi. Din cauza maipoziţiiior dentare se produc tulburări de ocluzie. Se observă: " «contacte premature între antagonişti, cu devierea mandibulei; +rodificări de ocluzie la nivelul molarului 1 permanent, mai trecvent ocluzie distalizată; *angrenaje inverse, asimetrii ale arcadelor dentare prin devierea liniei medane, când au fost efectuate .extracţii unilaterale de canini temporari. i Modificările parodontale se caracterizează prin: dificultăți de eliminare a plăcii dentare; *dinţii puternic vestibularizaț riscă să prezinte o denudare sau o dehiscenţă ulterioară, în ectopii, reducerea sau absenţa gingiei fixe 59.Caracteristica forţelor folosite în tratamentul ortodontic la adulţi. Clasificarea forțelor ortodontice se poate face după mai multe criterii și anume: *Natura forţei (sursa acesteia): ortodontice artificiale / Naturale * Intensitatea fortei : fortel subliminale 15-20g/dinte, forte usoare-20-30g/dinte, medii 30-40g/dinte, Marii(supraliminale) maimare de 40 g/dinte *Ritmul de aplicare a forţei : Intermitente/ Continue | * Direcţia forței. Poate produce rezorbtie si apozitie După natura forțelor pe care le dezvoltă aparatele ortodontice se împart în: a. Aparate ortodontice active biomecanice — sunt aparatele care aplicate la nivelul arcadelor dento-a!veolare dezvoltă forțe mecanice corectoare asupra elementelor componente ale ADM (dinţi, procese alveolare etc.); - exemplu: placa Schwarz b. Aparate ortodontice active funcționale — sunt aparatele care sunt menținute în cavitatea orală în mod reflex, prin contracţiile musculaturii oro-faciale pe care le transformă în forțe ortodontice corectoare; sunt aparaie bimaxilare; - exemplu: monoblocul (activatorul)

c. Aparate ortodontice pasive — sunt aparatele care au rolul de a menține o situație existentă la nivel de ADM (exemplu: aparatele de contenţie sau menţinerea spaţiului pentru dinţii succesionali, iar în caz de agenezii pentru refacerea implanto-protetică după încheierea perioadei de creștere (exemplu: menţinătoarele de spaţiu); tot din această categorie fac parte și aparatele da inhibitie (exemplu: scutul lingual); d. Aparate mixte — sunt aparatele care combină diferite elemente ale aparatelor anterioare; - Sxempla: a) monoblocul prevăzut cu menţinător de spaţiu sub formă de lîngroşare a acrilatului în diferite regiuni ale arcadelor dentare; b) placa palatinală prevăzută cu platou retroincisiv înclinat. Deplasarile dentare : Versiune- Inclinare coroana si radacina se misca simultan Gresiune –deplasare corporala spre V sau O Ingresiunea deplasare in plan Vertical spre baza osoasa Egresiunea deplasare in plan vertical spre planu de ocluzie Derotare –miscare de pivot in jurul axului mare radicular Miscare de torque-deplasare radiculara in sens Vestibulo Oral 60.Aparate fixe utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor. APARATELE ORTODONTICE FIXE Aparatele ortodontice fixe sunt considerate aparatele care se fixează la nivelul arcadelor dentare prin cimentare sau colare. Aceste dispozitive pot fi aplicate și îndepărtate doar de către medic, îndepărtarea lor ducând ia deteriorarea lor. Aparatele ortodontice fixe prezintă avantajul de a alinia dinţii cu o precizie mult mai mare decât orice alt aparat ortodontic mobilizabil sau mobil. Aparatele ortodontice fixe se pat purta la orice vârstă, acolo unde statusul dentoparodontal al pacientului permite efectuarea de deplasări dentare sub acţiunea unor forţe ortodontice. Alcătuire: Aparatele ortodontice fixe constau în principal din următoarele trei tipuri de elemente principale 1) Elementele de ancorare (agregare): Croșete, inele, legaturi. 2) Elementele accesorii: Braketuri Tubusuoare, cirlige, butoni 3) Elementele active: Arcurile, ligaturile metalice, inele elastic. În afară de cele trei categorii de elemente componente, aparatelor fixe li se mai pot atașa diferite elemente auxiliare.

Dispozitive pentru ancoraj: Miniimlanturi, Arcul transpalatin,Arcul Lingual, Bara transpalatina, Dispozitivul Nance, Lip bumper-ul, Quad helix 61.Aparate mobile utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor. b. Aparate mobile (,removable appliance”) — se împart în două categorii: - aparate mobilizabiie — prezintă mijloace de retenţie (agregare / ancorare) precum croșetele și gutierele; se mai numesc aparate biomecanice și permit desfășurarea funcţiilor ADM; pot fi aplicate și îndepărtate -atât de către medic cât și de pacient; - aparate mobile propriu-zise — nu prezintă mijloace de retenţie la nivelul arcadelor dento-alveolare ci stau libere în cavitatea orală; nu permit masticaţia și fonaţia; se numesc aparate funcţionale pentru că folosesc contracțiile musculaturii pacientului, pe care le transformă în forţe ortodontice corectoare; pot fi aplicate și îndepărtate atât de către medic cât și de pacient. Aceste aparate se ancorează în cavitatea orală la nivelul arcadei dentare cu ajutorul unor croşete sau cu gutiere. În componenţa acestor aparate există şi elemente generatoare de forţe ortodontice, reprezentate de resorturi sau şuruburi ortodontice. Aparatele ortodontice mobilizabile au următoarele elemente componente:  baza plăcii - confecţionată din acrilat;  elemente de ancorare (croşete, gutiere);  elemente de acţiune cu caracter mecanic (arc vestibular, resorturi auxiliare, şuruburi, arc Coffin);  elemente auxiliare cu caracter funcţional sau pasiv (platou retroincizai, plan înclinat, scut iingual, masă interocluzală, menţinătoare de spaţu). APARATELE ORTODONTICE MOBILE Aparatele ortodontice mobile se mai numesc și aparate funcţionale deoarece folosesc forțele grupelor musculare ale aparatului dento-maxilar pe care le transformă în forțe ortodontice corectoare. Sunt aparate bimaxilare, iar pentru confecţionarea lor este necesară înregistrarea, în prealabil, în cabinet, a ocluziei corectate (ocluzia de construcţie). Aceste aparate au rolul de a corecta poziţia mandibulei atât în plan vertical şi transversal, dar mai ales în plan sagital. Deoarece sunt utilizate pentru corectarea decalajului bazelor osoase se mai numesc și aparate ortopedice, putând fi însoţite de purtarea de tracţiuni extraorale.

Aparatele mobile au cel mai mare efect în perioada de creștere activă (la vârsta de 8-12 ani). Acţiunea lor se bazează pe forțele generate de musculatura masticatorie și facială (fiind deseori dettumite și aparate miofuncţionale). În multe cazuri clinice acţiunea lor este completată ulterior de aparate ortodontice fixe, care oferă avantajul unei alinieri de mare precizie a dinţilor și a unei “inisări corespunzătoare a ocluziei. Aparate:Monoblocul, Educatorul Functional (trainerul) Aparate cu sediul in vestibul: Placa vestibulara (partiala, Totala) Aparatul Frankel, Twin-block, Bionatorul Balters 62.Principii de tratment protetic în caz de macrodonţie. Macrodenția poate fi: - generalizată adevărată sau gigantism dentar. “Afectează toţi dinții şi se asociază cu gigantismul hipofizar. -generalizată relativă, fiind rezultatul. disproporiiilor relative ale dinţilor şi maxilarelor, în care ereditatea joacă us rol important: . -localizată simetrică -(incisivi superiori, _canini, molari) sau asimetrică, unilaterală, asociată hiperhemitroifiei “faciale, formă puţin cunoscută. Tratament: Principala problemă pe care aceşti dinţi o ridică este de ordin estetic. În funcţie de gravitatea problemei, una din metodele de corectare a macrodonţiei este extracţia urmată de remodelare fie prin implant dentar fie prin punţi protetice fixe. 

63.Particularităţile tratamentului protetic în caz de microdonţie. Microdenția - mărimea dinților este mai redusă decât normal. Poate fi: . - microdenţie generalizată adevărată sau nanism dentar. Este rară şi poate fi asociată nanismului hipofizar, cerdiopatiei ischemice, sindromului Down. -microdenţie generalizată relativă, în legătură cu dimensiunea maxilarelor, -microdenţie localizată a unui dinte sau a mai multor dinţi. Este mai frecventă şi interesează incisivii laterali superiori şi molarii 3. Tratament : – Refacerea dintelui subdimensionat din compozit – reprezintă o variantă minim invazivă, durabilă, rezistentă și fizionomică – Fațetarea – constă în aplicarea la nivelul dintelui/dinților din grupul frontal a unor fațete subțiri, însă aplicarea acestora este un proces ireversibil și implică subțierea smalțului. De asemenea, este de evitat consumarea anumitor alimente care pot păta fațetele, precum vinul, cafeaua, ceaiul, etc.

– Coroanele dentare– sunt eficiente pentru mai multe probleme precum: discolorări, distrugeri întinse ca urmare a unor procese carioase, acoperirea implanturilor, dar și corectarea anomaliilor dentare, în principal microdonția. Acestea sunt rezistente și au durabilitatea cea mai mare.

64.Tratamentul protetic a pacienţilor cu poziţii palatinale a dinţilor. 65. Tratamentul protetic a pacienţilorcu poziţii vestibulare a dinţilor. • Principiile de tratament diferă dacă ectopia de canin este:  simptom în cadrul altei anomalii (macrodonție, înghesuirea dentoalveolară determinată de compresiunea de maxilar, meziopoziția generalizate);  entitate clinică aparte. • Etapele tratamentului ortodontic sunt:  descoperirea cauzei şi îndepărtarea obstacolului existent – extracția dintelui temporar restant pe arcadă, îndepărtarea capacului fibromucos; 

      •

recâştigarea spațiului pe arcadă, prin mecanism invers de producere – în macrodonție prin extracție de dinți permanenți în scop ortodontic; în înghesuirea dento- alveolară determinată de compresiunea de maxilar prin expansiunea arcadei; în meziopoziția generalizate prin distalizarea grupului premolar-molar; saltul articular – în ectopia orală; alinierea dinților ectopici; contenție. Tratamentul instituit poate fi: profilactic – asigurarea dezvoltării normale dento-maxilare; interceptiv – înlăturarea cauzei; normal – terapie activă cu aparate biomecanice mobilizabile sau fixe pentru crearea spațiului şi alinierea dentară; tardiv: • chirurgical-ortodontic – extracție dentară în scop ortodontic, redresare chirurgicală intraalveolară, alinierea dintelui, germectomie, transplantare; • chirurgical – extracția caninului ectopic când se găseşte la distanță mare de arcada dentară, dinții sunt perfecți aliniați şi nu are spațiu, este deformat, rotat şi rădăcina este acoperită de un strat subțire de os.

66. Particularitatile migrărilor dentare la copii şi adulti. Etiologia migrarilor dentare: Factori locali - leziunile odontale coronare - edentatiile partiale - abraziuni excesive - refacerea incorecta a suprafetelor ocluzale - afectiuni paradontale - cicatrici mucozale Factori generali – obiceiuri vicioase (muscarea limbii, buzelor, obrajilor, deglutitia infantila) - parafunctii musculare - tumorile chistice -dereglari endocrine, cardio-vasculare, ale SNC Patogenia migrarilor dentare: Abrikosov- fenomen de hipertrofie vacanta pe motiv ca organismul nu accepta in sine spatii goale Katz- dintii chiar si in arcadele dentare intacte pot migra sub influenta factorilor interni/externi (morfologici, fiziologici, constitutionali, endocrinici, sociali, de trai s.a.) ceea ce este absolut fiziologic Kalvelis- echilibrul dintelui pe arcada este realizat prin ligamentul interdentar si de forta de masticatie iar migrarea unui dinte spre spatiul edentat atrage dupa sine si ceilalti dinti V. Kurleandski- forta de masticatie provoaca compresiunea tuburilor osoase si deplasarea lichidului intertisular spre zona apofizei alveolare a dintilor lipsiti de antagonisti ducand la cresterea apofizei alveolare- egresie S. Kristab si A. Dovbenko – au stabilit interdependenta intre forma fetei, forma radacinilor si mecanismul migrarii dentare - fata conusoidala- radacini drepte - fata con-invers- radacinile dintilor superioridrepte, inferiori- incovoiate - fata patrataradacinile cu configuratii diferite la ambele maxilare Radacinile drepte favorizeaza migrari verticale iar cele incovoiate – migrari M-D, V-O Tipuri de migrari dentare dupa Ilina Marcosean, Ponomareova: Migrarea dintelui antagonist in plan vertical se prezinta in 2 forme: 1. Dintele antagonist celui extras depaseste dupa un timp cu suprafata sa ocluzala planul de ocluzie, migreaza impreuna cu alveola sa, insa raportul intra- si extraalveolar nu se schimba 2. Dintele antagonist depaseste planul de ocluzie fara modificari ale apofizei alveolare, insa raportul coroana-radacina este schimbat Clasificarea migrarilor dentare E. Gavrilov 1. Migrari verticale ale dintilor superiori sau inferiori 2. Migrari verticale reciproce ale dintilor superiori si inferiori 3. Migrari mezio-distale 4. Migrari vestibulo-orale 5. Migrari de rotatie in jurul axei dintilor 6. Migrari mixte M. Cojocaru- I. Dupa starea t. paradontale a) Migrari dento-alveolare fara recesiuni parodontale b) Migrari dento-alveolare cu recesiuni parodontale c) Migrari dentoalveolare cu recesiuni si micorarea spatiului interalveolar II.Dupa raportul S ocluzale a dintelui cu planul de ocluzie: a) 10 mm III. Dupa gradul de recesiune e) incipienta f) medie g) grava

Tabloul clinic al migrarilor verticale: Forma compensata: •. In edentatii laterale unimaxilare – unilaterale: -. migrarea dintilor impreuna cu alveola (edentatii mari) -. in edentatii mici – migrarea

cuspizilor ( M, D) -. cuspizii neabraziati datorita hiposolicitarii -. planul de ocluzie denivelat -. blocarea ocluziei dinamice •. In edentatii laterale unimaxilare- bilaterale, intinse -. dintii frontali cu abraziune orizontala ( preiau fct. triturarii) -. se micsoreaza DVO si spatiul interalveolar -. dereglarea cinematicii mandibulare Forma decompensate: La nivelul parodontului : inflamatie, durere, recesiune, traumatizare, cresterea mobilitatii dentare, pierderea dintilor La nivelul ATM : deplasarea spre posterior si in sus a condililor mandibulari, zgomote articulare, devierea traiectoriei mandibulare, durere ( locala/ reflexa, surda/acuta, uni/bilaterala La nivelul arcadelor dentare : frontalii superiori impinsi spre corticala externa datorita suprasolicitarii, aspectul dintilor “ in evantai”, aparitia tremelor, disastemelor, micsorarea etajului inferior al fetei Sindromul molarului de 6 ani: Semne patologice: *mezioversiunea M2 si 3 mandibulari *aparitia diastemei si tremelor, hipermobilitate si osteoliza la nivelul dintilor frontali maxilari *linguoversiunea M2 si 3 mandibulari *migrarea verticala a antagonistilor -din cauza pct 3. Si 4. Apar contacte patogene intre cuspizii DVmandibulari si cuspizii L maxilari in momentul cand mandibula face lateralitate de partea opusa Tabloul clinic al migrarilor orizontale: – ingrosarea festonului gingival in forma de burelet - excluderea din ocluzie a cuspizilor meziali - Simptomul triunghiului - Devierea liniei interincisivale - Supraocluzia frontala - Dintii laterali – raport mezializat/ distalizat - Ocluzia normala sau cuspid- cuspid

Fenomenul Thielmann: Interferenta in propulsie de partea lucratoare cauzata de ultimul molar migrat vertical/capuson de mucoasa care acopera molarul de minte modificari patologice la nivelul dintilor anteriori maxilari, cel mai interesat e incisivul lateral unde se determina migrarea verticala, vestibularizarea si uneori mobilitate Metode paraclinice de examinare a pacientilor cu migrari dentare: *model de studiu*fotografia*mandibulografia*studiul miscarilor limita si functionale cercetarea eficientii masticatorii*examenul radiologic ( intraoral, extraoral: OPG, CT a ATM, radiocinematografia, teleradiografia) *gnatosonia*electromiografia miotonometria Metode de tratament in dependenta de gradul migrarilor dentare orizontale dupa Costa si Ene: Daca axele de implantare a dintilor ce limiteaza bresa formeaza intre ele un unghi 45*- se utilizeaza DCR, altfel, pentru redarea paralelismului s-ar desfiinta coroana dentara, dintii in prealabil sunt devitalizati si retezati pentru instalarea diferitor varieti de dispozitive corono-radiculare. 67.Etiologia diastemelor, forme clinice. - Entitate merfofunctionala caracterizata prin prezenta unui spatiu intre cei doi incisivi centrali superiori Factori etiologici: Ø Prezența unui meziodens neerupt sau odontom Ø Microdenția IC sau IL Ø Dezvoltarea excesivă a maxilarului superior în zona anterioară Ø Anodonții de IL Ø Fren hipertrofic jos înserat Ø Sept fibros gros interincisiv Ø Obiceiuri vicioase, legate de sugerea degetului, plasarea limbii, sau a unor obiecte între IC

In functie de etiologie: Diastema primara sau adevarata: cauzata de dezvoltarea exagerata a frenului buzei superioare sau de insertia sa joasa intre incisivi

Diastema secundara sau falsa: avand alte cauze(ex: anodontia IL, meziodens etc.) ambele forme putand imbraca, I raport cu linia mediana, aspectul de diastema simetrica sau asimetrica

Formele clinic 1. Diastemă simetrică 2. Deplasarea laterală a coroanelor incisivilor 3. Deplasarea laterală a rădăcinilor incisivilor Diastema 2 mm se închide incomplet

Obiective terapeutice: 1. Indepartarea cauzeo- care a determinat anomalia: rezectia cu plastie a frenului labial, excizia tesutului fibros, excizia fibromucoasei gingivale, excizia tesutului interradicular, extractia dintelui supranumerar. 2. Inchiderea ortodontica a spatiului existent- urmata in final de contentia rezultatului

68.Particularitǎţile tratamentului protetic a diastemei. Tratamentul diastemei presupune un tratament interceptiv, combinat si se trateaza in functie de factorul etiologic ( hipodontie,microdontie, fren labial scurt , lat ...) Obiective terapeutice: · Indepartarea cauzei care a determinat anomalia: rezectia cu plastie a frenului labial, excizia tesutului fibros, excizia fibromucoasei gingivale, excizia tesutului interradicular, extractia dintelui supranumerar . · Inchiderea spatiului ortodontic urmata de contentie Daca cauza e o anodontie de incisiv lateral ,atunci dupa crearea spatiului cu apart ortodontic, se realizeaza implant cu protezare ulterioara Daca cauza e microdontia incisivilor laterali atunci cu ajutorul fatetelor sau coroane de invelis pentru ai restabili forma anatomica

69.

Forme clinice de ocluzie distalǎ (clasificarea OMS). *Acoperita * in acoperis

• •

Clasa a II-a sau ocluzia distala Cuspidul mezio-vestibular al molarului prim permanentinferior oclude distal de pozitia de clasa I. Este denumita si relatie postnormala. Exprima pozitionarea posterioara a mandibulei fata demaxilar. Cuprinde doua diviziuni: diviziunea 1 – “tip respirator oral”(Maxilar ingust cu dintii frontali in

protruzie,overjet crescut) diviziunea 2 – “tip respirator nazal” (Retruzia frontalilor superiori, fara overjet)

70.Principii de tratament a formelor scheletate de prognaţii la adulţi. 4 forme de tratament al An ClI/1,2, in functie de gravitate (Merrifield L.L. 1994): 1. Tratament fara extractie dentara, atunci cind incongruenta inferioara nu depaseste 0-3mm fara necesitatea unei corijari cefalometrice, iar decalajul sagital la nivelul maxilarilor nu depaseste 1-2mm. Se efectueaza distalizarea arcadei superioare cu sau fara extractia M3 superiori. 2. Tratamentul cu extractia 14,24,35,45 3. Situatia este similara cu cea anterioara, dar raportul distal al dintilor este un cuspid, in aceasta situatie se pot extrage numai P1 superiori 4. Cind incongruenta anterioara depaseste 3-4 mm si sunt prezente semnele compensatorii ale clasei II, prodentia anterioara si curba Spee prezinta solutia terapeutica, presupune extractia premolarilor superiori si inferiori urmate de distalizarea arcadei superioare.

Posibilitati terapeutice de abordare in tratamentul An Cl II/1,2 A (Stanciu D., 2005) 1. Abordarea terapeutica cauzala, in sensul influentarii directe a componentei de crestere. In acest scop se aplica aparate ortodontice functionale. 2. Abordarea terapeutica dento-alveolara, in sensu adaptarii unor masuri conservatoare de creare a spatiului. Aici se vizeaza, in primul rind distalizarea molarilor primi. 3. Abordarea terapeutica dento-dentoalveolara, in sensul adaptarii unor masuri de creare a spatiului absolut prin extractii ale dintilor permanenti. 4. Abordare scheletala prin permutarea chirurgicala a a maxilarelor in cazul in care nu mai putem beneficia de procesul de crestere pentru corectarea unei An Cl II/1 A accentuate, tratamentul fiind combinat orotodontic-chirurgical

71.Principii de tratament a formelor de prognaţii dento-alveolare la adulţi. Obiective: 1. Obtinerea spatiului in vederea rezolvarii inghesuirilor dentare la maxila; 2. Corectarea relatiilor in zona dentara laterala; 3. Obtinerea echilibrului dintre oase si tesuturi moi; 4. Evitarea traumatismelor si afectarii parodontului; 5. Rezolvarea dereglarilor rapoartelor osoase – mandibulo-maxilo-craniene. Tratamentul in dentitia permanenta: 1. Raport mandibulo cranian normal: rezolvarea inghesuirilor (cu sau fara extractii dentare). 2. Raport mandibulo cranian clasa II: 1. Nu sunt prezente rezerve de crestere: - Camuflajul dentar (cu extractie sau fara) si chirurgia ortognatica care la fel se adreseaza la acele 2 oase participante la str. ATM; 2. Sunt prezente rezerve de crestere:

- Utilizarea aparatelor functionale, utilizarea terapiei mecanice cu tractiune interarcadica intraorala, utilizarea tractiunii extraorale. Chirurgia ortognatica: Dereglarile de raport osos se pot datora a 2 factori majori: · Insuficienta de marime mandibulara sau excesul de marime maxilara. ( forma falsa , forma adevarata cl 2) · In dependenta de factor se utilizeaza metoda corespunzatoare.

72.Princiipii de tratament a ocluziei distale cu deplasarea mandibulei. *Insuficienta marimii *Se efectuiaza chirurgical *Plus tratament ortodontic cu aparat fix

amplasarea

mandibulare: antero-inferioara

Tratamentul preortodontic constă în: - educatie sanitară – însusirea periajului dentar corect; - asanarea cavităttii orale – tratarea cariilor dentare si a afectiunilor periodontale; - tratamentul afectiunilor generale. Tratamentul tardiv – dentitia permanentă tânără: • obiective: - compensări dentare pentru dezechilibrul scheletal; - rezolvarea deficitului de spatiu; - corectarea relatiilor sagitale frontale; - corectarea relatiilor verticale frontale; - corectarea relatiilor distalizate dentare; - echilibrarea musculară; - realizarea armoniei faciale; - ancoraj maxim. • mijloace ortodontice: - extractii dentare în scop ortodontic; - aparate biomecanice fixe – disjunctie maxilară, poliagregate; - tractiuni elastice interarcadice de clasa a II-a; - aparate intra-extraorale – headgear. Tratamentul ultratardiv – dentitia permanentă a adultului.

• principii: - tratament ortodontic; - tratament chirurgical-ortodontic. • obiectivele tratamentului ortodontic: - compensări dentare pentru dezechilibrul scheletal; - rezolvarea deficitului de spatiu; - corectarea planului de ocluzie; - ancoraj maxim. • mijloace ortodontice: - extractii dentare în scop ortodontic; - aparate biomecanice fixe – disjunctie maxilară, poliagregate; - tractiuni elastice interarcadice de clasa a II-a; - aparate intra-extraorale – headgear. • obiectivele tratamentului chirurgicalortodontic: - tratamentul prechirurgical – alinierea arcadelor dentare si decompensări dentare; - interventii chirurgicale ortognatice – retractia maxilarului, avansarea mandibulei sau chirurgie subapicală pentru avansarea procesului dentoalveolar; - tratamentul postchirurgical – pozitionări dentare.

73.Aparate utilizate pentru repoziţionarea mandibulei în scopul recondiţionării neuro-musculare Gutierele Interceptoarele ocluzale (sau inhibitori ai ocluziei) sunt reliefuri ocluzale artificiale, realizate cu scopul de a suprima reflexele proprioceptive anormale, cu punct de plecare in parodonţiu. Ele se pot construi sub forma unor plăci palatine sau mandibulare ce acoperă complet sau parţial feţele ocluzale ale dinţilor. Interceptorul ocluzal are drept scop de a impiedica provizoriu ocluzia naturală, generatoare de impulsuri proprioceptive tonigene, oferind o ocluzie artificială, lipsită de traumatismul ocluzal Interceptorul ocluzal micşorează reflex forţa de contracţie musculară pe baza legii lui Kawamura, conform căreia forţa musculară scade sau creşte proporţional cu numărul contactelor ocluzale.

Atunci cand se construieşte sub forma plăcii palatine, interceptorul ocluzal poate avea forma unei plăci Hawley simple, cu ancoraj prin gutiere sau poate lua forma unei plăci Swed, cu platou retroincizal ce realizează dezangajarea ocluzală.

74.Particularităţile realizării construcţiilor protetice fixe după repoziţionarea anterioara a mandibulei In primul rand daca s-a utilizat un aparat ortodontic fix, trebuie sa fie respectata contentia, sufera de bruxism (gutiere sau alte metode de a inlatura acest fenomen) 75.Forme clinice de ocluzie mezială (clasificarea OMS). Diagnosticul diferenţiat. -Forma falsa - forma adevarata

Dupa Angle- 1 Prognatie adevarata (anatomica) Prognatie falsa (pe baza micsorarii maxilei) Prognatie functionala (profulsie fortata a mandibulei ca obicei vicios) 76. Particularităţile tratamentului mixt a ocluziei meziale false cu deplasare a mandibulei. La pacienţii cu malocluzie de clasa III Angle, forma funcţională şi falsă în perioada dentiţiei permanente din cauza raportului invers al din- ţilor frontali s-a depistat o abraziune patologi- că neuniformă în zonele de contact prematur. E importantă depistarea formelor funcţiona- le ale acestei patologii la începutul perioadei dentiţiei mixte pentru realizarea saltului inci- sival şi crearaea unui raport corect al dinţiolor frontali, evitând dezvoltarea abraziunii patolo- gice a acestora În tratamentul malocluziei de clasa III Angle, forma funcţională şi falsă, este indicat de creat inocluzie cu stop ocluzal fix pentru realizarea saltului incisival. Pentru a atinge un rezultat estetic major, în cazurile cu raport invers frontal în perioada dentiţiei permanente e necesară o restaurare a dinţilor anteriori lezaţi de abraziune patologi- că cu materiale compozite fotopolimerizabile.

maxilarului şi mandibulei, cu poziționarea corectă a unuia faţă de celălalt. În vederea saltului articular frontal, aparatele ortodontice utilizate sunt prevăzute cu gutiere care să înalțe temporar ocluzia, cu sau fără tracţiune extraorală mentonieră. în unele cazuri, se poate folosi pentru intrudarea incisivilor inferiori şi protrudarea celor superiori aparate de tip funcţional (Reichenbach-Brucki), gutieră plan înclinat frontală, reglatorul Frânkel tip 3 sau bionatorul funcționai tip 3. Se impune modificarea poziţiei bazelor maxilare una față de alta. Această acţiune ortodontică poate fi obţinută cu ajutorul tracţiunii intermaxilare de Clasa a III-a, dar, mai ales, cu ajutorul dispozitivelor faciale de tip Delaire.

77. Complicaţii posibile la tratamentul ortodontic, mixt, protetic a ocluziei distale şi meziale la adult. Complicațiile legate de tratamentul ortodontic pot apărea în timpul și după finalizarea acestuia. Efectele secundare ale purtării aparatelor dentare includ: 1. Decolorarea smalțului, a petelor albe, a cariilor. 2. Bolile gingiilor și parodonțiul sunt alte posibile complicații ale tratamentului ortodontic 3. Eroziile și rănile mucoasei 4. Reacțiile alergice la substanțele chimice utilizate la producerea aparatelor ortodontice 5. Resorbția radiculară a dinților 7. Recurența malocluziunii

În planificarea tratamentului anomaliilor dento-maxilare clasa I Angle, fiind o maladie polietiologică şi cu multiple varietăţi clinice, este important şi necesar de a stabili factorii etiologici şi rezultatele examenului clinic şi paraclinic pentru obţinerea scopului scontat atât de pacient, cât şi de medicul stomatolog. — Pe parcursul ultimelor decenii s-a dovedit că cea mai efectivă metodă de tratament în caz de anomalii dentare la adulţi este aplicarea aparatelor

ortodontice fixe, care ne permite crearea condiţiilor optimale pentru efectuarea tratamentului protetic.

78. Etiologia anomaliilor de ocluzie în plan vertical şi transversal Este complexa,depinzind de o multitudine de factori care pot interveni si de reactia de raspuns a organismului la actiunea lor.Din ei fac parte: n Ereditatea-la noi-nascuti prezenta maxilarelor inguste inca de la nastere(Korkhaus-cercetari); Factorii generali : n Carentele in metabolism-pot sta la baza unui dezechilibru capabil sa determine sindromul de compresiune maxilara; n Rahitismul-tulburarea metabolismului calciului are drept consecinta producerea unui os cu textura slaba.Osul este atit de fragil incit se deformeaza sub actiunea fortelor musculare functionale; Factorii locali : n caria si complicatiile ei n postnatal,cicatriciile chirurgicale; Obiceiurile vicioase: n Respiratia orala; n Deglutitia atipica;Sugerea limbii

Aceasta anomalie are caracter ereditar.Se evidentiata in dentitia temporar si se instaleaza dupa evolutia incisivilor centrali superiori.Tual-Pierre indica actiunea factorilor ereditari la nivelul: n Tiparului scheletal: n musculaturii (tonusul si insertia musculara joasa joaca un rol primordial in stabilirea anomaliei cl II/2 in plan vertical);

n Articularii dentare la nivelul incisivilor . Factorii generali: n Tulburari de crestere-rahitism n Factorii functionali-respiratia orala( are drept consecinta nedezvoltarea sinusurilor maxilare, care ar stimula cresterea transversala a maxilarului.

79. Forme clinice de ocluzie adîncă. la adulţi (clasificarea OMS). Ocluzia adîncă adevarata - se produce prin dezvoltarea verticala insuficienta a zonei laterale si dezvoltarea verticala excesiva a zonei frontale - se caracterizeaza prin etajul inferior mult micsorat Ocluzia adîncă falsa – este determinata de dezvoltarea verticala excesiva a regiunii frontala maxilare - modificarile faciale sunt mai putin grave

80. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adinci la adulti. Obiective de tratament Ingresiunea dinţilor anteriori şi egresiunea dinţilor laterali cu rezolvarea dimensiunii verticale. Redresarea axului incisivilor. Propulsia mandibulei. Rezolvarea ingresiunii dentare. Terapia ocluziei adânci este considerată ca una dintre cele mai dificile.

Pentru ingresiunea dinților anteriori se folosesc plăcile superioare cu platou retroincizal și activatoarele pline, la care masa interocluzală este îndepărtată la nivelul dinților laterali, iar în partea anterioară exista un mic platou incizal. Pentru a obține și o ingresiune a incisivilor superiori se mai pot folosi arcuri palatinale agregate prin gutiere, sau arcuri vestibulare poliagregate cu inele pe incisivii superiori. Pentru obținerea egresiunii laterale, se pot aplica gutiere bilateral. La nivelul zonelor laterale trebuie făcută o stimulare suplimentară, prin aplicarea de forțe artificiale, în vederea producerii unei stări de remaniere tisulară, favorabilă măririi potențialului de creștere verticală. Prin lărgirea arcadei se desfac punctele de contact și egresiunea se accelerează. Tatonarea posibilității de reînălțare a ocluziei este o metodă ce se referă la o etapă de tratament preprotetic la adulții cu ocluzie joasă și urmărește furnizarea unor date precise, privind posibilitatea de reînălțare a ocluziei, poziția și direcția planului de ocluzie, precum și toleranța ATM și a implantării dentare față de noile condiții.

81. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adanci la adult cu proteze dentare fixe. Simptomul comun tuturor anomaliilor cuprinse în sindromul de ocluzie adâncă, îl reprezintă supraacoperirea accentuata a frontalilor. (adică, incisivii superiori acoperă mai mult decât 1/3 din înălțimea feței vestibulare a incisivilor inferiori). Supraacoperirea este considerată totală atunci când marginea incizală a superiorilor atinge gingia marginală a incisivilor inferiori, dar și atunci când incisivii inferiori vin în contact cu coletul superiorilor ori cu mucoasa palatinală. Obiectivele unui tratament protetic în anomaliile dento-maxilare la maturi sînt:

•Protezarea maxilarelor în sistemul de reabilitare a pacienților după operaţii vaste a maxilarelor; •menţinerea în timp a rezultatelor obţinute în perioada de contenţie după tratamentul ortodontic; •păstrarea în stare funcţională a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor de suport; • realizarea aspectului fizionomic dorit; • prevenirea disfuncţiilor articulare şi musculare; •tratamentul profilactic al anomaliilor dento-maxilare; • ameliorarea funcţiei masticatorii şi de fonaţie

82. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adinci la adult cu proteze dentare mobilizabile. Simptomul comun tuturor anomaliilor cuprinse în sindromul de ocluzie adâncă, îl reprezintă supraacoperirea accentuata a frontalilor. (adică, incisivii superiori acoperă mai mult decât 1/3 din înălțimea feței vestibulare a incisivilor inferiori). Supraacoperirea este considerată totală atunci când marginea incizală a superiorilor atinge gingia marginală a incisivilor inferiori, dar și atunci când incisivii inferiori vin în contact cu coletul superiorilor ori cu mucoasa palatinală. Obiectivele unui tratament protetic în anomaliile dento-maxilare la maturi sînt: •Protezarea maxilarelor în sistemul de reabilitare a pacienților după operaţii vaste a maxilarelor; •menţinerea în timp a rezultatelor obţinute în perioada de contenţie după tratamentul ortodontic; •păstrarea în stare funcţională a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor de suport; • realizarea aspectului fizionomic dorit; • prevenirea disfuncţiilor articulare şi musculare;

•tratamentul profilactic al anomaliilor dento-maxilare; • ameliorarea funcţiei masticatorii şi de fonaţie

83. Particularităţile tratamentului pacienţilor adulţi cu ocluzie adîncă şi deplasare a mandibulei În cadrul celor două forme de anomalii de ocluzie adâncă (ocluzie acoperită şi ocluzie în acoperiş) obiectivele tratamentului sunt comune: alinierea poziției dinților frontali superiori și inferiori, ingresiunea dinților frontali superiori şi inferiori, egresiunea dinților laterali, înălțarea ocluziei şi propulsia mandibulei. În tratamentul ocluziei adânci în dentația permanentă se recomandă terapia cu aparate ortodontice fixe în asociere cu aparatele La tineri şi adulți, în formele grave de anomalie, se asociază tratamentul chirurgical. Frezajul alveolar este utilizat pentru a maleabiliza osul alveolar, favorizând astfel deplasările ulterioare ale dinților frontali cu ajutorul aparatelor ortodontice. Osteotomiile" parțiale alveolo-dentare superioare sau inferioare presupun deplasarea fragmentelor până la realizarea unei ocluzii normale şi fixarea fragmentelor până la deplina consolidare osoasă. În cadrul tratamentului protetic al ocluziilor adânci se recomandă. şi se aplică aparate gnato-protetice fixe sau mobilizabile, după o prealabilă testare a reacției ATM şi a musculaturii la înălțarea ocluziei. 84. Tabloul clinic şi forme de ocluzie deschisă la adult

Se disting două forme clinice: cu față înaltă (hiperleptoprosopie) şi cu față medie (mezoprosopie). În forma cu hiperleptoprosopie se constată: fantă labială larg deschisă; buză superioară scurtată şi hipotonă, cu posibilitatea vizualizări incisivilor superiori ce pot prezenta malpoziții dentare (vestibulo-poziții, incongruență dentară), modificări de structură. Etajul inferior al feței este mărit, şanțul labio-mentonier şters, iar mentonul proeminent. Profilul facial este drept sau convex datorită procheiliei superioare şi retrognației manandibulare funcționale. Se produce creșterea oblicității ramurii orizontale a mandibulei în jos şi înainte, cu deformarea ei sub acțiunea musculaturii antagoniste, deschiderea unghiului goniac şi reducerea dimensiunii ramurii verticale a mandibulei. Inocluzia frontală este asociată unei anomalii severe a bazelor scheletale în plan vertical, care este caracterizată printr-un tip de față excesiv de lung, cu beanță labială. In cazuri extreme, inocluzia este frontală şi laterală, la nivelul premolarilor şi al primului molar. În forma cu mezoprosopie, aspectul facial este normal.

2:2 Examenul endo-oral Se constată absența contactelor ocluzale ale dinților în plan vertical. În formele uşoare, inocluzia este localizată la nivelul zonei anterioare şi nu depăşeşte 6 mm. În formele grave, contactele ocluzale se realizează numai la nivelul molarilor. Modificările dentare sunt de structură (displaziile de smalt), de volum (volum redus al coroanelor dentare) şi de formă. La nivelul arcadelor alveolare laterale se constată o dezvoltare exagerată a rebordului alveolar, în înălțime şi grosime, cu bureleuri osoase putemice, netede sau boselate. Bolta palatină este adâncă. Dinții hipoplaziați par înfundați într-o mucoasă hipertrofică şi sângerândă (Firu). Acestea sunt semnele supraalveoliei laterale. Există denivelări ale planului de ocluzie. La arcada superioară se evidențiază infrapoziția dinților şi înclinarea anterioară a osului alveolar. Rebordul alveolar descrie o curbă cu concavitatea către planul de ocluzie. La nivelul arcadei inferioare incisivii sunt aşezați in linie dreaptă (semnul lui Gusselbauer) şi descriu o curbă cu concavitatea orientată spre planul de ocluzie. Pot fi şi inocluzii sagitale datorate proalveolodențiilor superioare, retrodențiilor inferioare sau retrognațiilor mandibulare. Ocluzia deschisă și ocluzia inversă totală sunt semne. caracteristice pentru prognația mandibulară anatomică. Forma de ocluzie deschisă cu față medie se caracterizează prin infraalveolie frontală, arcadă alveolară scurtată şi rotată în sus, dinți hipoplazici, mucoasă gingivală hipertrofică şi sângerândă. 85. Aparate utilizate în scopul repoziţionarii mandibulei Gutiere, splinturi, aparat mobilizabil in caz de edentatie partiala 86. Aparate fixe şi mobile la tratamentul oriodontic şi mixt a ocluziei deschise la adult. Când tratamentul. cauzal nu oferă rezultate pozitive, pentru închiderea ocluziei deschise se recpmandă terapia ortodontică activă, de stimulare a egresiunii dinților frontali. Există mai multe posibilități: •aplicare de bracketuri pe dinții frontali aflați în infrapoziție şi tracțiune verticală cu ajutorul.unui arc vestibular, care se sprijină pe bracketuri şi este activat în jos, fiind ataşat la o placă palatină; •folosirea aparaturii fixe, după diferite tehnici •când creşterea arcadelor alveolare şi erupția dinților frontali este încheiată, se pot aplica tracțiuni intermaxilare în zona de inocluzie. Tratamentul chirurgical se. aplică în formele de ocluzii deschise primare la vârsta adultă, când nu s-au obținut rezultate prin tratament

ortodontic. Se pot executa osteotomii parțiale sau totale (la mandibulă) şi osteotomii alveolodentare frontale cu deplasarea fragmentelor şi consolidarea lor în poziție.de ocluzie normală. •şlefuirea ocluziei dentare în sensul unei adânciri a ocluziei, respectiv şlefuirea ultimilor dinți din zona laterală sau extracția dentară şi asocierea unei capeline çu bărbiță mentonieră şi tracțiune verticală. Ocluzie deschisă (înainte şi după tratament) Şlefuirile selective se fac pe modele montate în articulator pentru stabilirea zonelor de şlefuit, grosimea stratului de țesuturi dentare ce trebuie-îndepărtate şi estimarea reducerii inocluziei verticale. •aplicarea aparatelor gnato-protetice fizionomice pe dinții frontali cu distrofii dentare. 87. Diagnosticul diferenţiat a ocluziei încrucişate.

Se face cu laterognatia mandibulara sau laterodeviatia 88. Tabloul clinic şi forme clinice de ocluzie încrucişată. Manifestarile clinice. ●Exobucal- fara modificari. ●Endobucal-compresiune unilaterala sau bilaterala. ●Arcada inferioara fara modificari. ●Examenul ocluziei se observa raport invers sau incrucisat (uni- sau bilateral), cu pastrarea liniei interincisivale. ●Este afecatata functia de masticatie prin blocaj ocluzo-articulare, dintii care au rapoarte inverse pot fi afectati de abraziune. Diagnosticul diferential se face cu laterognatia mandibulara Doua forme clinice: lingualizata , vestibularizata 89. Particularităţile tratamentului protetic a ocluziei încrucişate bracketi

90. Complicaţii posibile la tratamentul anomaliilor de ocluzie adîncă, deschisă,încrucişată. Rezorbtii dentare

Probleme cu articulatia Salturi cracmente disfunctii articulate Subluxatii in articulatii Recidiva problemei initiale