42 0 121KB
Pop Lucian Clasa 613 Subiect nr 15 Locul dreptului mediului în sistemul de drept si trăsăturile şi funcţiile dreptului mediului Noţiunea de mediu, noţiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur 1 , cunoaşte nenumărate valenţe şi este folosită cu înţelesuri mai mult sau mai puţin diferite în numeroasele medii ale societăţii umane. Oamenii de ştiinţă, economiştii, juriştii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizaţi de importanţa covârşitoare a imperativului de protecţie a mediului şi a resurselor naturale, reliefează anumite aspecte ale mediului, care, de fapt, este unic. Termenul de mediu rămâne, totuşi, o noţiune generală, dificil de sintetizat într-o definiţie care să satisfacă pe toată lumea. O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 19932 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menţionează: “Mediul cuprinde: - resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna şi flora, precum şi interacţiunile între aceşti factori; - bunurile care compun moştenirea culturală; şi - aspectele caracteristice ale peisajului” Obiectul şi funcţiile dreptului mediului Obiectul acestei ramuri de drept poate fi determinat de finalitatea sa. Pornind iniţial de la ideea unui drept pentru mediu, urmat de aceea a unui drept care să ocrotească ocrotească fiinţa umană de un mediu deteriorat (poluat) se ajunge, în final, , la ocrotirea fiinţei umane şi a mediului în care ea isi desfasoara activităţile, ca la un tot unitar, aşa după cum am menţionat omul făcând parte din mediu. Ca fenomen social, dreptul mediului este acela care, prin conţinutul său, contribuie la sănătatea publică şi la menţinerea echilibrelor ecologice. Cu alte cuvinte, odată ce societatea a devenit conştientă de gravitatea problemelor ecologice şi de interesul general pe care îl implică au luat naştere şi raporturile juridice legate de protecţia şi conservarea mediului, în baza reglementărilor dreptului pozitiv. Astfel, profitând din belşug de diferite reglementări şi de proceduri administrative, afirmă Nicolas de Sadleer 3, dreptul mediului se poate transforma într-o religie fără dogmă. În această concepţie dreptul mediului nu poate avea o atitudine neutră, normele sale prevăzând o conduită obligatorie asemuită de unii autori cu o obligaţie de rezultat.
1 2 3
Michel Prieur, Droit de l’Environnement, Ed.Dalloz, Paris, 1991, pag.1
.Convenţie la care are vocaţie de a deveni parte contractantă şi România. Nicolas de Sadleer, "Les principes du polluer-payeur, de prévention et de précaution", Ed. Bruylant - Bruxelles, 1999, pag.23
Pop Lucian Clasa 613 Subiect nr 15 Funcţiile dreptului mediului nu s-ar putea realiza dacă scopul său nu ar fi în mod direct protejarea naturii, a resurselor, lupta împotriva poluării de orice natură, a degradării mediului şi ameliorarea calităţii vieţii. Dreptul mediului şi-a conturat propriile principii, propriile instituţii (cum ar fi, de pildă, studiul de impact, evaluarea impactului, bilanţul de mediu, programul pentru conformare, nerecunoaşterea drepturilor câştigate, legitimarea procesuală activă a persoanei şi a asociaţiilor de protecţie a mediului, dreptul fundamental la mediu etc.) şi unele amenajări speciale ale unor instituţii clasice (răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic) Majoritatea normelor aparţinând dreptului mediului au un caracter imperativ, dată fiind finalitatea acestor norme, astfel după cum am arătat mai sus. Normele dreptului mediului au, sub foarte multe aspecte, un pronunţat caracter tehnic datorat în principal strânsei legături a acestora cu datele ştiinţifice şi tehnice. În general, stabilirea unor limite maxime de impact asupra mediului, de la care sunt interzise unele activităţi sau până la care sunt permise altele, depind de o evaluare a impactului şi sunt, întotdeauna, determinate printr-un demers tehnico-ştiinţific. În acelaşi timp, tocmai acest caracter tehnic al normelor determină o revizuire continuă a lor, dat fiind că datele ştiinţifice şi tehnice sunt în necontenită schimbare şi evoluţie. Legiuitorul trebuie în permanenţă să-şi refacă opera. Această cursă permanentă poate să conducă şi la unele efecte nedorite cum ar fi, de pildă, tendinţa de diluare a normelor în măsura în care volumul lor creşte cu cât încearcă să îmbrăţişeze aspectele tehnice, , cu atât aservirea creşte. Caracterul tehnic al normelor nu trebuie confundat cu normele tehnice - care nu sunt norme juridice. Complexitatea instituirii acestor norme şi dificultatea interpretării lor sunt facilitate de anumite prescripţii tehnice, normative şi de standarde. Tot din această cauză, quasi-totalitatea normelor de drept al mediului sunt însoţite de definiţii legale ale unor termeni, pentru a înlesni aplicarea uniformă a dispoziţiilor legale. Caracterul tehnic al normelor, axat pe datele tehnice şi ştiinţifice, prezintă însă un avantaj în ceea ce priveşte posibilitatea de armonizare şi chiar de uniformizare a lor la nivel internaţional şi regional. Acest lucru este extrem de important cât priveşte prevenirea, reducerea poluării şi protecţia mediului, care nu se pot realiza în mod eficient decât printr-o abordare integrată şi globală şi prin aplicarea aceloraşi norme şi standarde. În acelaşi timp, se constată, ca o reacţie a caracterelor economiei de piaţă, o tendinţă de schimbare a "dreptului dur" (preconizat de partizanii statului intervenţionist), într-un "drept suplu" (preconizat de protagoniştii autoreglării). Astfel, statul nu dă numai comenzi celor pe care îi administrează, ci găseşte de cuviinţă să negocieze cu partenerii economici. Un astfel de exemplu îl constituie programul pentru conformare4, negociat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului cu titularul activităţii, în urma efectuării bilanţului de mediu. 4
Legea pentru protecţia mediului, nr.137/1995 cu mod .137/1995 cu modificările ulterioare, art.15 alin.2
Pop Lucian Clasa 613 Subiect nr 15 Metoda de reglementare reprezintă acel criteriu de formare şi delimitare a ramurilor de drept pe care statul o alege pentru normarea diferitelor categorii de relaţii sociale şi care face ca normele juridice să se separe într-o ramură de drept aparte. În cazul dreptului mediului, acest criteriu se concretizează în faptul că statul intervine în mod direct, conferind un caracter de autoritate, imperativ, reglementării juridice a raporturilor sociale din acest domeniu. Normele imperative ale dreptului mediului stabilesc pentru subiectele raportului juridic drepturi şi obligaţii care se nasc numai prin efectul legii. O altă caracteristică a normelor acestei ramuri de drept este aceea că în marea lor majoritate sunt norme tehnice, sancţionate pe cale juridică. În acest sens, normele de mediu pot fi: norme de calitate a mediului, care stabilesc nivelul maxim de poluanţi în mediile receptoare: aer, apă, sol, subsol; norme de emisie, ce reglementează cantitatea sau concentraţia de substanţe poluante emise de o anumită sursă fixă sau mobilă; norme de procedeu (tehnologice), ce stabilesc tehnologiile de epurare sau purificare cele mai adecvate depoluării; norme de produs, ce definesc caracteristicile obligatorii ale unui anumit produs, dar şi condiţiile de ambalare, transport sau prezentare. Raportul juridic de dreptul mediului este relaţia socială, reglementată de normele juridice specifice care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi dezvoltare a mediului, conţinând un sisteme de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi şi care este susceptibilă de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.Acest raport are caracter social, voliţional (ia naştere prin voinţa statului exprimată prin lege), de subordonare sau supraordonare a părţilor. Subiectele raportului juridic de dreptul mediului sunt persoanele fizice şi juridice, statul, organele şi instituţiile de stat, precum şi organizaţii şi asociaţii cu caracter ecologist (ONG-uri). Statul este garantul şi apărătorul intereselor generale ale societăţii, inclusiv ale celor ce privesc ocrotirea mediului, care este o problemă de interes general. Constituţia României, adoptată în decembrie 1991, prevedea, cu titlu de principiu, în articolul 134, alineatul 2, unele activităţi specifice ale Statului în domeniul de care ne preocupăm, şi anume: - exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional (alin.2, lit.d); - refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic (alin.2, lit.e);
Pop Lucian Clasa 613 Subiect nr 15 - crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii (alin.2, lit.f). De altfel, O.U.G. nr. 195/2005 stipulează în art. 6 că „protecţia mediului constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice“. De asemenea, în cap. al XIV-lea „Atribuţii şi răspunderi” - Secţiunea 3 al legii sunt prevăzute „obligaţiile persoanelor fizice şi juridice“.
Locul şi rolul dreptului mediului în ansamblul ramurilor de drept În ţara noastră dreptul mediului nu a fost recunoscut mult timp ca o ramură distinctă a sistemului de drept. Deşi au existat un obiect concret al reglementărilor juridice (relaţii sociale cu trăsături specifice) şi o metodă de reglementare specifică (care s-a conturat prin norme tehnice, sancţionate pe cale juridică, cu un pronunţat caracter imperativ), dreptul mediului nu a căpătat independenţa necesară decât după anul 1989. Nerecunoaşterea autonomiei dreptului mediului în perioada comunistă s-a datorat lipsei interesului societăţii pentru existenţa unui cadru juridic, care să reglementeze activităţile economico-sociale din punct de vedere al protecţiei mediului. După decembrie 1989 a devenit evident faptul că legislaţia referitoare la protecţia mediului poate fi adoptată, dezvoltată şi aplicată cu mai multă eficienţă dacă toate regulile de conduită specifice sunt înmănunchiate într-o nouă ramură de drept şi guvernate de principii specifice. Astfel, dreptul mediului şi-a ocupat locul cuvenit, ca ramură distinctă, în ansamblul complex al ramurilor dreptului public. Ocrotirea mediului, ca obiectiv public major, determină interdependenţa accentuată dintre această ramură şi celelalte ramuri de drept. Dar, în afara conexiunilor apar şi diferenţe specifice în raport cu acestea. Din acest punct de vedere, dreptul mediului are elemente comune cu: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul agrar, dreptul urbanismului, dreptul amenajării teritoriului, dreptul energiei etc. În ceea ce priveşte dreptul constituţional, care are ca obiect reglementarea organizării şi funcţionării organelor statului şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, legătura se manifestă pe mai multe planuri Interferenţa cu dreptul civil este în legătură cu exercitarea dreptului de proprietate, caz în care dreptul mediului impune cerinţe juridice complementare. De asemenea, OUG nr.195/2005 consacră o serie de reguli specifice pentru prejudiciul ecologic, ce diferă de fundamentele răspunderii civile delictuale, consacrate de Codul civil. Dintre ramurile sistemului juridic, dreptul mediului se apropie cel mai mult de dreptul administrativ, datorită rolului actelor emise de organele administraţiei publice centrale şi locale în domeniul protecţiei mediului şi al implicării directe a statului ca subiect de drept Deoarece protecţia mediului vizează şi solul, ca suport al vieţii terestre, conexiuni importante apar şi cu dreptul agrar, care se ocupă de raporturile de proprietate asupra pământului, de folosirea raţională, potrivit destinaţiei, a terenurilor agricole, incorporând şi elemente de protecţie a solului De asemenea sunt elemente comune şi cu dreptul urbanismului, spaţiul urban fiind agresat continuu de poluare. În cazul apropierii de dreptul energiei, este evidentă necesitatea exploatării resurselor energetice în mod durabil şi folosirea unor forme de energie neconvenţionale (solară, eoliană, geotermală etc.) „prietenoase“ faţă de mediu,
Pop Lucian Clasa 613 Subiect nr 15 Functiile dreptului mediului Functiile dreptului mediului sunt determinate de scopul sau respective protejarea naturii a resurselor lupta impotriva poluarii de orice natura a defradarii mediului si ameliorarea calitatii vietii. 5 Pe lângă funcţiile generale ale dreptului, dreptul mediului îndeplineşte o serie de funcţii specifice: Funcţia de protecţie, conservare şi dezvoltare a mediului Legislaţia mediului conţine norme juridice şi dispoziţii prin a căror respectare se asigură protecţia factorilor de mediu şi combaterea faptelor ce aduc atingere acestora Funcţia de organizare şi instituţionalizare a acţiunii sociale în favoarea ocrotirii mediului Prin normele juridice se crează cadrul organizatoric şi instituţional necesar gestionării ecologice a resurselor naturale şi ocrotirii mediului, adică a instituţiilor îndrituite să aplice politica statului în domeniu. Funcţia de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile Având în vedere că dezvoltarea durabilă este obiectivul strategic actual al politicii tuturor statelor, legislaţia de mediu contribuie la aplicarea acestui concept ce stă la baza procesului de dezvoltare economico-socială . Funcţia de promovare cooperării internaţionale în domeniul protecţiei mediului . Se are în vedere armonizarea şi coordonarea activităţilor întreprinse la nivel naţional cu cele desfăşurate pe plan regional (european) şi internaţiona
BIBLIOGRAFIE 5
Dreptul mediului “Gheorghe Bunea” si “ “Maria Luiza-Hrestic “ Ediția a II-a, revizuită și adăugită Editura Risoprint Cluj-Napoca 2019
Pop Lucian Clasa 613 Subiect nr 15 Dreptul mediului “Gheorghe Bunea” si “ “Maria Luiza-Hrestic “ Ediția a II-a, revizuită și adăugită Editura Risoprint Cluj-Napoca 2019 Duţu M.,Duţu A., Dreptul mediului-Ediţia a IV-a ,Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2014 Marinescu D., Tratat de dreptul mediului -Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010 Constantinescu A., Legislaţia protecţiei mediului, Ed. Cantes, Iaşi, 2002 Lupan E.,Tratat de dreptul protecţiei mediului, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2009 . OUG nr.195/2005 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediulu Legea nr.17/1990 privind regimul apelor maritime interioare, al mării Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor; Legea 481/2001 privind aprobarea OUG 200/2000 privind clasificarea, OUG nr.195/2005 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediulu Legea nr.17/1990 privind regimul apelor maritime interioare, al mării OUG nr.195/2005 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediulu Legea nr.17/1990 privind regimul apelor maritime interioare, al mării OUG nr.195/2005 din 22 decembrie 2005 privind protectia mediului Legea pentru protecţia mediului, nr.137/1995 cu mod .137/1995 cu modificările ulterioare, art.15 alin.2 Legea nr.17/1990 privind regimul aeplor maritime interioare , al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei. Legea nr.82/1993 cu modificarile ulterioare privind costituirea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii; Legea apelor nr 107/1996.