Examen II Tehnologia Medicamentului [PDF]

Zitiervorschau

1.Forme farmaceutice lichide ca sisteme disperse omogene ,materii prime, auxiliare si solventi. Formele medicamentoase lichide sunt numite sisteme libere multilateral disperse, constituite dintr-un mediu de diispersie lichid in care sint dispersate omogen subtante lichide. Solventi sunt substante chimice individuale sau amestecul lor , capabile sa dizolve diferite substante, adica sa formeze cu ele sisteme omogene-solutie alcatuita din doua sau mai multe componente. Apa purificata este un solvent folosit la prepararea majoritatii formelor medicamentoase lichide . Alcool etilic trebuie sa corespunda cerintelor Farmacopeii de Stat , concentratiile oficinale ale lui fiind 95,90,70 si 40 %. El se foloseste atunci cind subst. med. sint insolubile sau hidrolizeaza in apa cind e prevazut act curativ a solventului. Glicerolul prezinta un lichid solid, incolor, transparent, viscos cu gust dulce, reactive neutral cu sau fara miros specific folosit in tehnologia medicamentului. Uleiurile vegetale prezinta amestecuri de glyceride ale acizilor grasi macromoleculari se extrag din produse vegetale mai ales din seminte si fructe uleioase prin presare la rece se prescriu in liniment, picaturi auriculare in injectii subcutanate. Uleiul de parafina se obtine din titei dupa distilarea petrolului lampat .Lichid incolor, neutru si nepolar. Polietilen glicol polimer al oxidului de etilen, higroscopic, miscibil cu apa, alcool si acetone. Solvent bun pentru camphor, anestezina, atropine – sulfat. Eterul medicinal se dizolva in 12 parti de apa ,se amesteca in orice proportii cu alcoolul , cloroformul ,uleiurile vegetale. Esilonii prezinta polimeri lichizi cu continut de atomi de liliciu, oxigen si radicali etilici sintetici colori si transparenti. Dimexidul poate fi sub forma de lichid transparent incolor. Dizolva usor multe substante : pinicilina, norsulfazolul ,cloramfenicolul ,ac. acetilsalicilic ,hidrocortizonul. 2. Solutii med-oase. Sol.apoase. Materii prime, auxiliare si solvent. Solutiile med-oase sunt preparate farmaceutice lichide, care contin unul sau mai multe SA dizolvate intr-un solvent sau intr-un amestec de solvent si destinate pt uz intern,extern,parenteral sau pt prepararea altor FM. Sol.med-oase au ca solvent- apa, aclool, etanol,glicerol. Clasificare: 1) Dupa modul de formulare: sol.magistrale, industrial, oficinale; 2) Dupa compozitie: Sol.simple si sol.compuse; 3) Dupa natura solventului: sol.apoase, alcoolice, glicerolice, uleioase; 4) Dupa modul de preparare: Sol.obtinute prin dizolvare, prin amestecare, 5) Dupa mod.de conditionare; sol.unidoze si multidoze; 6) Dupa modul de administrare: Sol.cu masuri dozatoare, adm.cu picaturile, sol.pt frictionare,pensulatii etc. Pt formularea solutiilor este nevoie de urmatoarele materii prime: SM sau dizolvantul, Subst.auxiliare solvent dizolvant(adjuvanti si aditivi); material si recipient de conditionare. Materiile prime farmaceutice sunt substanţe de origine naturală (animală, vegetală, microbiologică), de semisinteză sau de sinteză, utilizate pentru prepararea de sol.med-oase.

Marea majoritate ale SM utilizate la prepararea sol.sunt subst.solide, mai rar lichide. Subst.trebuie sa corespunda exigentelor calitative prezentate in farmacopee: identitate, puritate, unifirmitate, lipsa unei contaminari microbiene excesive, solubiliate tec. Subst.auxiliare sunt de prima importanta care predomina cantitativ avind rolul de a transforma SA in solutie, in urma precesului de dizolvare. Alegerea solventului se face dupa principiul inrudirii chimice cu subt.de dizolvat cit si dupa scopulterapeutic urmarit. Clasificarea solventilor: A) dupa constitutie chimica: polari (apa,alcool,glicerol) si nepolari (benzene,toluene, chloroform etc.); B) Dupa miscibilitate: solv.miscibili cu apa, nemiscibili cu apa; Substanţele auxiliare utilizate la fabricarea Fm lichide: solvent, vehicul, excipient- constituie partea esenţială în realizarea formei farmaceutice; adjuvant, aditiv-asigură unele calităţi ale formei farmaceutice şi intervin în prevenirea degradării acesteia. Solvent: dizolvant, vehicul, fază dispersantă, mediu de dispersie. Vehicul dizolvant, mediu de dispersie, fază dispersată. Adjuvant este o substanţă auxiliară care se adaugă la un amestec de substanţe medicamentoase pentru: -a facilita procesul tehnologic; - a înlesni administrarea medicamentului; - a juta medicamentul şi acţiunea la locul de aplicare. Aditiv este o substanţă auxiliară utilizată în cantităţi mici, la prepararea unui medicament, în scopul ameliorării proprietăţilor sau obţinerii unei noi calităţi -asigurarea stabilităţii fizice, chimice şi microbiologice; -modificarea proprietăţilor organoleptice: miros, gust, culoare. Sol.med-oase apoase sunt FM lichida, sunt amestecuri omogene, transparente ce au urmat.avantaje: Absorbtie deplina si rapida; Diapazon larg de aplicare; Micsorarea actiunii iritante a unor SM ; Mascarea gustului neplacut ale unor SM (folosirea corigentilor); Tehnologie simpla de preparare. Dezavantaje: Stabilitate chimica si microbiologica redusa; Conditii mai putin precise de dozare; Dificultati de transportare(volum mare, ambalaj fragil etc.). In practica farmaceutica sol.se pregatesc prin met.dizolvare la masa(se cintareste, prepararea glicerinei, ulei gras); Prin met.la volum (prepararea etanolului); prin met. Masa-volum (atunci cind SM se cintareste, iar solv,se ia dupa volum). 3.Solutii ca sisteme dispersii omogene . Clasificare ,materii prime, auxiliare si solventi Forme farmaceutice omogene sunt sisteme disperse omogene, respective dispersii molecular sau ultramicromoleculare, în care faza dispersatã şi mediul de dispersie, adicã faza dispersantã au afinitate reciprocã, în sensul cã sunt miscibile sau solubile una cu, respectiv înalta. Aceste sisteme sunt formate dintr-o singurã fazã cu una sau mai multe specii de molecule. Dimensiunile acestor molecule sunt comparabile, fiind de 10 la -7 cm. Se clasifica dupa mai multe criterii . Conform destinatiei deosebim forme medicamentoase pentru uz intern, extern si parenteral . Dependent de natura solventului deosebim forme apoase si neapoase . Conform componentei si operatiilor tehnologice de preparare se divid in simple si compuse

Solventi sunt substante chimice individuale sau amestecul lor , capabile sa dizolve diferite substante, adica sa formeze cu ele sisteme omogene-solutie alcatuita din doua sau mai multe componente. Apa purificata este un solvent folosit la prepararea majoritatii formelor medicamentoase lichide . Alcool etilic trebuie sa corespunda cerintelor Farmacopeii de Stat , concentratiile oficinale ale lui fiind 95,90,70 si 40 %. El se foloseste atunci cind subst. med. sint insolubile sau hidrolizeaza in apa cind e prevazut act curativ a solventului. Glicerolul prezinta un lichid solid, incolor, transparent, viscos cu gust dulce, reactive neutral cu sau fara miros specific folosit in tehnologia medicamentului. Uleiurile vegetale prezinta amestecuri de glyceride ale acizilor grasi macromoleculari se extrag din produse vegetale mai ales din seminte si fructe uleioase prin presare la rece se prescriu in liniment, picaturi auriculare in injectii subcutanate. Uleiul de parafina se obtine din titei dupa distilarea petrolului lampat .Lichid incolor, neutru si nepolar. Polietilen glicol polimer al oxidului de etilen, higroscopic, miscibil cu apa, alcool si acetone. Solvent bun pentru camphor, anestezina, atropine – sulfat. Eterul medicinal se dizolva in 12 parti de apa ,se amesteca in orice proportii cu alcoolul , cloroformul ,uleiurile vegetale. Esilonii prezinta polimeri lichizi cu continut de atomi de liliciu, oxigen si radicali etilici sintetici colori si transparenti. Dimexidul poate fi sub forma de lichid transparent incolor. Dizolva usor multe substante : pinicilina,norsulfazolul ,cloramfenicolul ,ac. acetilsalicilic ,hidrocortizonul. 4. Apa distilata ,apa pentru injectii ,apa demineralizata :obtinerea ,aparatura de laboratorsi industrial , conditii de calitatesiconservare. Apa purificata prin distilare . Este un lichid incolor fara miros si gust ce trebuie sa corespunda urmatoarelor conditii de calitate si puritate: pH 5,0-7,0 reziduul prin evaporare cel mult 0,001 la suta. Ea nu trebuie sa contina substante reducatoare ,cloruri,sulfati ,azotati,calciu ,metale grele, bioxid de carbon, amoniu. Apa purificata prin distilare se prepara in compartiment separate, aseptic respectind regulile in vigoare. Distilarea se efectueaza folosind aparate de distilat (acvadistilatoare). La inceputul procesului timp de 10-15 min prin aparat se trecvapori de apafara a fi condensati in refrigerant .Primele portiuni de apa se inlatura apoi incepe colectarea apei caatare. Se colecteaza apa purificata in vase curate , uscate,sterile.Acvadistilatoarele de preparare a apeipurificateprindistilaresintconstituite din treipartiprincipale :cazansaucamera de evaporare ,conductavaporilor ,si refrigerant saucondensator. Calitatea apei purificate se verifica conform cerintelor din Farmacopee. In fiecare zi apa este supusa unui control calitativ pentru a se verifica lipsa de cloruri ,sulfati si saruri de calciu o data la 3 luni unui control chimic total in laboratorul de analiza unde se verifica lipsa ionilor de amoniu, substantelor reducatoare si anhidridei de carbon. Apa poate fi demineralizata cu curent electric prin electroosmoza si cu ajutorul rasinelor schimbatoare de ioni. Dupa continutul de saruri ea este mai pura decit apa distilata si de 6-10

ori mai putin costisitoare. Aceste avantaje insa n-au largit sfera de folosire pe larg a apei demineralizate la prepararea formelor medicamentoase din cauzatoxicitatiicontinutului de substantepirogenesi a microorganismelor.Calitatea apei demineralizate ramine in fuctie de modul de preparare .Se recomandasprefolosirea la prep.formelor medicamentoase lichide exceptie fac solutiile injectabile si oftalmice. 5.Solutiimedicamentoase.Solutii oficinale simple si compuse de clorura de calciu, de cloroform, de apa oxigenata si de solutie conservanta.  Solutiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide care continua saumaimultesubstante active dizolvateintr-un solvent sauintr-un amestec de solventiisisuntdestinatiadministrarii interne siexterne.Solutiilemedicamentoasetrebuiesa fie lichidelimpezisisuntconstituitedintr-un mediu de dispersielichid in care suntdispersateomogenesubstante active care pot fi solide, lichidesaugazoase.Preparatelelichideprezinta dezavantajul ca sunt mai greu de manipulat si transportat si sunt mai putin stabile decatpreparatele solide.    Clasificarea solutiilor: 1. Solutii micromoleculare-  solutiile adevarate, moleculele sau ionii fiind omogen imprastiate in solvent. 2. Solutii micelare:- sisteme formate din agregate de ion sau molecule dispersate in solvent. 3. Solutii macromoleculare:- sisteme in care solvatul este dispersat sub forma de molecule ca si in cazul solutiilor micromoleculare cu difetenta ca moleculele in acest caz au dimensiuni foarte mari. Apa oxigenată, denumită și "peroxid de hidrogen" sau perhidrol este un lichidincolor, cu punctul de fierbere 108 °C, cu punctul de topire/înghețare -33 °C, cu formula chimică H2O2.Se amestecă cu apa înoriceproporție, este solubil în eter și alcool. Are constantadielectrică mare, apropiată de a apei, fiind un bun dizolvantionizabilfață de săruri, încazurileîn care nu se manifestăca oxidant. O soluție 35% poartădenumirea de perhidrol.[1]Fiindinstabilă, se descompunespontan, rezultândapășioxigen. Viteza de descompunereesteinfluențată de o serie de factorica: lumina, căldura, catalizatorii etc. [1] Este o specie oxigenreactivă.Apaoxigenatăesteutilizatăca antiseptic sub forma uneisoluțiidiluate. Eaestecapabilăsăelibereze oxigen gazos, echivalent a 10 volume ale lichiduluirespectiv. Este indicatădatorităcapacităților sale de curațire a plăgilorcutanatebenigneși de asigurareaasepsieiacestora. Areșiproprietățihemostatice (opreștesângerările) încursul epistaxisului. SOLUTIA CONSERVANTA Subst conservante se fol in scopul asigurarii sterilitatii pe o perioada de timp mai indelungata.Nu se admit subst conservante la sol injectabile care se admin intracardiac, intrarahidian intraocular si nici la solutii in cantitati mai mari de 10ml care se administreaza sc, iv, im.Cei mai utilizati conservanti sunt: fenolul, fenosept, esteri ai acodului parahidroxibenzoic. Cloroformul este folosit mai ales ca diluent ,este un lichid incolor, inflamabil cu un miros dulceag. Are o densitate mai mare ca apa, fiind solubil nu mai în solvenți organici.

6. Soluții magistrale cu substanțe greu solubile. Tehnici de dizolvare și solubilizare. Dizolvarea. În practica farmaceutică, din soluțiile apoase cu conținut de substanță greu solubile in apă fac parte Furacilina și Calciul gluconat. Rp.: Sol, Furacilini 0,02 % - 500 ml D.S. Extern, pentru a clăti gîtul. Forma medicamentoasă lichidă prescrisă prezintă o soluție pentru uz extern, cu conținut de substanță greu solubilă în apă. Furacilina se dizolvă greu în apă (1:4200), de aceea soluția se prepară în raportul 1:5000 la încălzire. Soluțiile de furacilină se mai prepară pe soluție izotonică de natriu clorid care sporește acțiunea farmacologică a acestei substanțe medicamentoase. În cazul examinat, se măsoară într-un vas 500ml apă purificată, se adaugă 4,5 g natriu clorid și 0,1 g furacilină. Vasul se încălzește pînă la dizolvarea furacilinei. Soluția obținută se strecoară în flacon de sticlă incoloră. Se etichetează pentru uz extern. Tot așa se prepară soluțiile apoase de acid boric, natriu tetraborat, etacridină lactat etc. Rp.: Sol. Calcii gluconatis 10%-200ml D.S. Intern, cîte o lingură de 3 ori/zi. Avem prescrisă o formă medicamentoasă lichidă – soluție apoasă, cu conținut de substanță greu solubilă. Calciul gluconat se dizolvă greu la temperatură ordinară în apă (1:5), de aceea soluția se prepară la încălzire,însă ea se poate suprasatura, devenind tulbure. Pentru a obține soluții transparente, se aplică cărbunele activat (pulbere), în proporție de 3 – 5 % la partea de masă prescrisă în rețetă. Într-un vas de sticlă termostabilă se măsoară 190 ml de apă , se adaugă 20,0 g calciu gluconat și 1,0 g cărbune activat. Totul se fierbe la foc domol 10 – 15 min. Soluția obținută se filtreză fierbinte prin hîrtie de filtru. În caz de necesitate, după răcire soluția seaduce cu apă în cilindru pînă la cota de 200 ml. Se etichetează pentru uz intern. Pentru dizolvarea soluțiilor deosebim următoarele etape:  Contractarea suprafeței substanței solide cu solventul, urmată de umectare, absorbție și pătrunderea solventului în microfisurile particolelor solide;  Interacțiunea moleculelor solventului cu straturile substanței la interfață, urmată de solvatarea moleculelor sau ionilor în faza lichidă;  Trecerea moleculelor solvatate sau a ionilor în faza lichidă;  Echilibrarea concentrațiilor în toate straturile solventului. În dependență de raportul dintre medicamentele difuzionale și cele cinetice, sînt posibile 3 tipuri principale de dizolvare:  difuzională;  cinetică;  difuzional-cinetică; cînd valorile coeficientului vitezelor la procesele din interfază și difuzionale sînt comparabile.

7. Soluții oficinale cu principiul activ rezultat dintr-o reacție: soluție de hidroxid de calciu, acetat de amoniu, acetotartrat de aluminiu. Soluția de calciu hidroxid (Apa de var) – Calcium hydrooxidum solutum. Apa de var este o soluție saturată de calciu hidroxid. Prepararea ei se face prin stingerea varului cu apă în raport de 1:5 într-un vas de ceramică voluminos. Apa se adaugă treptat, deoarece are loc o reacție exotermică. Masa obținută se transferă într-un borcan, spălînd-o cu înca 15 părți de apă â, se agită puternic, apoi se închide ermetic cu un dop și se lasă pe 4-5 ore. După aceasta lichidul de deasupra precipitatului de calciu hidroxid se scurge. Lichidul scurs conține impurități de clorură de și sulfat ioni. Soluția de amoniac 10 % (Solutio Ammonii caustici 10%) – un lichid volatil transparent, cu miros caracteristic special și reacție alcalină. Se amestecă cu apa și etanolul în toate proporțiile. Conține 9,5 – 10,5 % de amoniac. Soluţia Burow (acetotartrat de aluminiu 10%) Acetotartratul de aluminiu – se obţine în 2 etape: 1.Se prepară acetatul bazic de aluminiu. 2.Acetatul bazic de aluminiu trece în acetotartratul de aluminiu.  Reacţiile se produc în timp cu o viteză mică.Sulfatul de aluminiu se dizolvă la rece în 100 grame de apă şi se filtrează. În soluţie se adaugă acidul acetic diluat şi o soluţie de carbonat de calciu (subagitare continuă). Se lasă în repaus la temperatura camerei cel puţin 24 oreagitând din când în când pentru degajarea de bioxid de carbon. Se filtrează şise adaugă la fiecare 100 grame soluţie 3.5 grame de acid tartric. 8. Prezența soluțiilor apoase din substanțe medicamentoase greu solubile, oxidanți, substanțe ce formează compuși complecși. Soluțiile apoase se prepară prin metoda masă-volum, care prevede ca partea de masă de substanță medicamentoasă (g) să se conțină în volumul prescris de soluție (ml). La prepararea soluțiilor prin această metodă se folosesc diferite vase de măsurat gradate după volum. Există cazuri deosebite de preparare a soluțiilor apoase. Din soluțiile apoase cu conținut de substanță greu solubile in apă fac parte Furacilina și Calciul gluconat. Rp.: Sol, Furacilini 0,02 % - 500 ml D.S. Extern, pentru a clăti gîtul. Forma medicamentoasă lichidă prescrisă prezintă o soluție pentru uz extern, cu conținut de substanță greu solubilă în apă. Furacilina se dizolvă greu în apă (1:4200), de aceea soluția se prepară în raportul 1:5000 la încălzire. Soluțiile de furacilină se mai prepară pe soluție izotonică de natriu clorid care sporește acțiunea farmacologică a acestei substanțe medicamentoase. În cazul examinat, se măsoară întrun vas 500ml apă purificată, se adaugă 4,5 g natriu clorid și 0,1 g furacilină. Vasul se încălzește pînă la dizolvarea furacilinei. Soluția obținută se strecoară în flacon de sticlă incoloră. Se etichetează pentru uz extern. Tot așa se prepară soluțiile apoase de acid boric, natriu tetraborat, etacridină lactat etc.

Rp.: Sol. Calcii gluconatis 10%-200ml D.S. Intern, cîte o lingură de 3 ori/zi. Avem prescrisă o formă medicamentoasă lichidă – soluție apoasă, cu conținut de substanță greu solubilă. Calciul gluconat se dizolvă greu la temperatură ordinară în apă (1:5), de aceea soluția se prepară la încălzire,însă ea se poate suprasatura, devenind tulbure. Pentru a obține soluții transparente, se aplică cărbunele activat (pulbere), în proporție de 3 – 5 % la partea de masă prescrisă în rețetă. Într-un vas de sticlă termostabilă se măsoară 190 ml de apă , se adaugă 20,0 g calciu gluconat și 1,0 g cărbune activat. Totul se fierbe la foc domol 10 – 15 min. Soluția obținută se filtreză fierbinte prin hîrtie de filtru. În caz de necesitate, după răcire soluția seaduce cu apă în cilindru pînă la cota de 200 ml. Se etichetează pentru uz intern. Prepararea soluțiilor apoase cu oxidanți În practica farmaceutică, mai frecvent se întîlnesc soluții apoase de kaliu permanganat și argint nitrat - oxidanți puternici, care se descompun ușor în prezența diferitelor substanțe organice. Cazurile principale de descompunere pot fi: apa purificată, microflora, materialul filtrat etc., de aceea e mai bine ca substanțele menționate să fie dizolvate în flaconul de livrare în apă proaspăt purificată, prealabil filtrată și încălzită pînă la 40 – 60 ⁰C. În caz de necesitate,soluțiile finite se filtrează prin filtrează prin filtrul de sticlă nr.1 sau nr. 2. Soluțiile de kaliu permanganat în cantități mai mari de 1% se prepară prin triturarea cristalelor de substanță la mojar, cu cîteva porțiuni de apă proasăt purificată fierbinte și filtrată. După un timp, soluția limpezită se toarnă într-un cilindru gradat, iar cristalele de substanță din mojar se triturează cu noi porțiuni de apă. Operația se repetă pînă ce kaliul permanganat va fi cantitativ în soluție. Prepararea soluțiilor apoase cu substanțe ce formează compuși complecși Soluțiile apoase de iod (iod iodurat). Iodul cristalic este foarte greu solubil în apă (1:5000), însă în practica medicală este nevoie de soluții apoase de iod de concentrați nu mai mici de 1%. Prepararea soluțiilor apoase de iod se bazează pe proprietatea iodului de a forma compuși complecși (KI3) cu soluțiile concentrate de kaliu sau natriu iodid. Din aceste considerente, soluțiile apoase de iod se prescriu de obicei împreună cu kaliu iodid. Mai des sunt folosite soluțiile apoasede iod Lugol, pentru uz intern și extern. Soluțiile cu mercur diclorid. Se folosesc ca remedii cuproprietăți antiseptice puternice (sol. de 0,1%, sub formă de aplicație pe piele și 0,01 – 0,02% - aplicație pe mucoase). Soluțiile cu orasol prezintă forme medicamentoase lichide apoase – glicerolice, pentru uz extern, cu conținut de substanță toxică. 9. Soluții magistrale cu substanțe toxice și puternic active. Calcularea dozelor maxime pentru adulți și copii. Soluții magistrale cu substanțe și produse stupifiante. Eliberarea preparatelor cu substanțe stupefiante. Toate substanțele toxice sînt cuprinse înFarmacopee în tabelul Venena (lista A), periodic revăzut și adăugit. În farmacii ele se păstrează în safeuri sub cheie, flacoanele fiind etichetate cu inscripție albă pe fundal negru și avînd indicația dozelor maxime, iar alături de fiecare borcan se păstrează ustensilele necesare pentru lucrul cu fiecare substanță toxică aparte. Substanțele deosebit de toxice, cum ar fi anhidrida arsenioasă, natriul arsenat, strichnina nitrat, mercurul oxidat și mercurul diclorid se păstrează în secția interioară a safeului Venena, sub cheie. În același safeu se află și lista substanțelor toxice cu indicația dozelor maxime.

Substanțele puternic active, deși nuposedă toxicitatea substanțelor din lista A, pot afecta grav sănătatea dacă se depășește doza maximă. Ele sînt incluse de Farmacopee în tabelul Separanda(lista B). Borcanele și flacoanele cu astfel de substanțe se etichetează cu inscripție roșie pe fundal alb, indicîndu-se dozele maxime; se păstrează în dulapuri sub cheie. Printre substanțele toxice și puternic active se divizează într-o categorie aparte stupefiante – substanțe ce inhibă centrii nervoși, iar la utilizări repetate dau dependență și obișnuință ducînd la narcomanie. Restul substanțelor medicamentoase sînt numite anodine (adinamice) sau obișnuite. Ele sunt mai puțin active și se administrează în cantități pînă la ordinul gramelor. Orice substanță medicamentoasă, posedă o acțiune fiziologică și administrată în doze exagerate, poate deveni nocivă pentru organism și chiar toxică. Toate substanțele anodine se etichetează cu litere negre pe fundal alb. Pentru a atinge efectul terapeutic scontat, substanța medicamentoasă trebuie administrată în cantități specifice, ca să atingă în organism o anumită concentrație. Cantitatea de substanță medicamentoasă administrată bolnavului se numește doză. Efectul terapeutic deci, ca și cel toxic, depinde de doză, de aceea cantitățile de substanță prescrise trebuie determinate cu o certitudine maxim posibilă. Pentru a evita accidentele, farmacopeile prevăd pentru substanțele toxice și puternic active doze maxime ce prezintă cantitatea maximă dintr-o substanță prescrisă în scop terapeutic, lipsită de capacitatea de a cauza efecte toxice. Această limită superioară sub care pote fi administrată o substanță medicamentoasă se poate referi la o singură doza, numită doza maximă unică, sau pentru o dată (dosis maxima simplex), ori la doza pentru 24 de ore, sau nictemerală (dosis maximapro die). Metodele de calculare a dozelor maxime pentru copii bazate pe vîrstă Calcularea dozelor maxime conform vîrstei copilului este o metodă destul de uzuală în practica medicală, dat fiind că vîrsta este un factor dintre cei mai ușor de cunoscut. La determinarea dozelor terapeuticese aplică formulele: Lui Freud

L

DS = 150 Da A

DC = A +12  Da În care DS prezintă doza maximă pentru sugar; DC - doza maximă pentru copil; L – vîrsta sugarului în luni; A – vîrsta copilului în ani; Da – doza maximă pentru adult. Metode de calculare a dozei maxime pentru copil bazate pe masa corporală Date mai exacte în calcularea dozelor maxime pentru copil pot fi obținute folosind formulele care utilizează masa corporală, spre exemplu formula lui Clark: Lui Young

M

DC = 70  Da În care DC - doza maximă pentru copil; Da – doza maximă pentru adult; M – masa copilului în kg. În cazulmedicamentelor care sînt eliminate foarte repede din organism, la calcularea dozelor maxime pentru copii se aplică formule ce iau în considerație numai suprafața corporală, spre exemplu formula Crawford – Terry – Rourke: Sc

DC = S  Da a

În care DC - doza maximă pentru copil; SC - suprafața corporală a copilului, m2; Sa - suprafața corporală a adultului (1,72 m2); Da – doza maximă pentru adult, g. La calcularea dozelor maxime pentru adulți în vîrstă de peste 60 ani ne vom conduce de indicațiile Farmacopeii. Dozele maxime de substanțe cu acțiune depresivă asupra sistemului nervos central (hipnotice, neuroleptice, grupul morfinei, bromidele), precum și de heterozide cardiotonice, de diuretice se micșorează pentru această categorie de bolnavi pînă la ½ din doza maximă pentru adult de pînă la 60 ani, iar dozele substanțelor toxice și puternic active – pînă la 2/3; dozele de antibiotice, sulfamidele și vitamine rămîn intacte. La administrarea medicamentelor acestui contingent se iau în considerație și sensibilitatea individuală la diferite substanțe medicamentoase, metabolismul redus al organismului. Unele farmacopei propun o diferențiere de vîrstă în calcule, aplicînd următoarele formule: D60-80 ani = Da  0,80; D80-90 ani = Da  0,70. Eliberarea preparatelor precum și dozele maxime ale substanțelor medicamentoase toxice, puternic active, și ale stupefiantelor se verifică numaidecît în farmacie, înainte de executarea rețetei. Dacă în prescripții sînt depășite dozele maxime pentru o dată fără ca medicul să le fi scris cu cuvinte și afirmat prin semnul exclamării, farmacistul le va reduce în mod obligator și va elibera numai jumătate din dozele indicate în tabelca maxime. În rețetele pentru remedii cu conținut de substanțe toxice și puternic active se va menționa numaidecît modul de administrare, care permite calcularea dozelor maxime. 10. Dizolvarea și factorii care influențează dizolvarea și viteza de dizolvare. Prepararea unei soluții (dizolvarea) este operația prin care se dispersează pînă la dimensiuni moleculare una sau mai multe substanțe într-un lichid. Moleculele substanței care se dizolvă se desprind din masa solidă și difuzează printre moleculele solventului. Dizolvarea este influențată de o serie de factori cum sunt natura și structura chimică a substanței de dizolvat, pH-ul, prezența altor substanțe etc. Constanta vitezei de dezolvare KV la un volum constant de lichid se determină prin expresia: γD

KV = D+ αγ În dependență de raportul dintre medicamentele difuzionale și cele cinetice, sînt posibile 3 tipuri principale de dizolvare:  difuzională;  cinetică;  difuzional-cinetică; cînd valorile coeficientului vitezelor la procesele din interfază și difuzionale sînt comparabile. Rezultă că viteza de dizolvare este direct proporțională cu suprafața de contact dintre lichid și solid, cu constanta vitezei de dizolvare care variază o dată cu natura substanței, cu diferența dintre concentrația la saturare și concentrația la timpul dat. Viteza de dizolvare scade pe măsură ce concentrația se apropie de saturare, cînd diferența Cs - Ct se micșorează. Saturarea survine cînd Ct = Cs.

11. Metode farmacotehnice pentru evaluarea vitezei de dizolvare. Dezolvarea poate fi ușurită cu ajutorul unor uperații auxiliare ca : încălzirea , răcirea, amestecarea, suspendarea substanței la suprafața lichidului cu ajutorul unui intermediu, ajustarea pH-ului etc. Polimorfismul este , de asemenea , un factor care influențează solubilitatea. La o temperatură dată forma cristalină cea mai stabilă devine și cea mai solubilă. Medicamentele amorfe sunt mai puțin solubile decît cele cristaline. Încălzirea, înlesnește mult operația de dizolvare, deoarece solubilitatea majorității substanțelor solide crește o dată cu creșterea temperaturii. Prin încălzire, coeziunea dintre moleculele solidului scade, se accelerează mișcarea moleculelor acestuia și difuzarea lor printre moleculele dizolvantului. În industrie o încălzire uniformă , în care se poate urmări și dirija temperatura, se realizează cu ajutorul cămășilor prin care circulă agentul de căldură ca : vaporii de apă , glicerolul, uleiul mineral , soluțiile de sărurii. Amestecarea contribuie la răspîndirea substanțelor solide în masa lichidului , la un contact mai intim între solid și lichid. În industrie se folosesc agitatoare cu elice, agitatoare electromagnetice, agitatoare cu palete, turbine diverse. Agitatoarele utilizate în industrie pot avea brațe de diferite forme și mărimi , în funcție de natura și cantitatea amestecurilor cu care se lucrează. Operațiile de amestecare este indispensabilă în industrie, Tipul , forma și dimensiunea agitatoarelor sunt alese în funcție de anumite particularități : cantitățile de solvent ți cantitățile substanțelor de dizolvat , vîscozitatea amestecului, diferența de densitate între substanțele de dizolvat și solvent. Purificarea: Înlăturarea impurităților din soluții se poate dace prin sedimentare cu decantare posterioară, centrifugare sau filtrare. Pregătind soluții pe solvenți vîscoși ( uleiuri vegetale, siliconi, glicerol și alți solvenți neapoși) , dizolvarea se efectuează de obicei prin încălzire. Purificarea soluțiilor de impurități mecanice se poate face prin filtrarea lor cu filtre care lucrează prin presiune. Preparînd soluții pe solvenți volatili ( etanol, eter ) , dizolvarea se face fără încălzire, în reactoare închise ermetic cu capac ( tehnica de securitate, ocrotirea madiului ambiant), filtrarea se face prin presiune. 12. Solubilizarea cu agenți tensiactivi și alte metode de solubilizare. Substanțele tensioactive amfifile sunt capabile sa formeze agregate în soluție apoasa, numite micele, cînd concentrația lor depășește o anumită valoare. În soluție apoasă centrul micele seamana cu o faza organică , lipofilă , iar solutul organic greu solubil în apă , poate fi preșuat de aceste agrgate, determinind astfel o crestere aparanta a solubilității sale in apă. Acest fenomen este numit solubilizare micelară . În soluții apoase de polisorbat 80 ( Tween 80 ) de diferite concentrații (1-10 % ) pot fi solubilizate micelar difetite substanțe greu solubile în apă : cloramfenicol, anestezina , camfora, uleiuri eterice etc. Un fenomen similar poate avea loc în solvenți organici care conțin solubilizanți dizolvați , care pot încorpora în centrul agregatelor lor mai polre decît restul solventului organic, un solut polar . Solubilitatea solutului polar în solventul nepolar organic poate crete în acest fel. 13. Dispersii solide. Complecși de incluziune

14. Curgerea și transportul lichidelor fluidelor. Conducte și amorfe. Produsele finite sunt păstrate în containere, în depozitul secției pînă la sosirea buletinului de analiză de la Laboratorul de control al întreprinderii; ele prezintă etichetă portocalie cu menșinerea ,, Produs în carantină,, . Dacă produsul este corespunzător , stocul primește eticheta verde cu menținerea : ,, Corespunde ,, și de aici este transportat în sectorul de expediție , însoșit de documentele corespunzătoare.Soluțiile ambalate sunt depozitate în locuri uscate , răcoroase și ferite de lumină, păstrându-se în același ambalaj până la expirarea termenului de valabilitate. Transportul se efectuează numai cu mijloace de transport acoperite , în containere prevăzute cu mențiunea : ,, Fragil!,, Din sectorul de expediție prin intermediul depozitelor farmaceutice, medicamentul ajunge în farmacie și de aici el este eliberat bolnavului. Pentru fabricarea medicamentelor pe cale industrială sunt necesare următoarele condiții : • Rentabilitatea producției, asigurată prin cererea în masă de medicament ; • Standartizarea materiilor prime și a produselor finite, pentru a asigura livrarea unei producții omogene; • Stabilitatea materiilor prime și a produselor finite pe toată perioada de fabricare, depozitare și administrare la bolnav. Pe toată durata de valabilitate , medicamentul trebuie să-și mențină calitatea și efectul terapeutic; 15. Transportarea sau ridicarea fluidelor poate di efectuată:a) cu jetul de aer, apă sau vapori ( în pompe cu jet) ; b) pistonul ( la pompe cu pistoane) ; c) roți cu palete ce se rotesc cu viteză mari ( la pompe centripete) Pompe cu piston Aceste pompe sunt alcătuite din cilindrul ( camera) de pompare, pistonul, canalele de aspirație și de evacuare, supapele de aspirație și evacuare, sistemul de acționare. Pompele la care refularea se face numai la mișcarea pistonului într-un singur sens ( pistonul are o singură față activă) se numesc cu simplu efect. Pompele la care refularea se face la fiecare cursă a pistonului ( pistonul are două fețe active) se numește cu duble efect acestea din urmă sunt prevăzute cu câte două supape pentru aspirație și două pentru refulare.Mai multe pompe cu simplu sau dublu efect pot avea pistoanele în legătură cu un arbore cotit comun. Pentru uniformizarea debitului, cuplarea pistoanelor pe arbore se face cu un decalaj de 180o , 120 o , sau 90o , pompele numindu-se respectiv duplex ( cu doi cilindri dispuși la 180o ) , triplex ( cu trei cilindri dispuși la 120o ) cvadruplex ( cu patru cilindri dispuși la 90o) Pompe de vid Pentru acoperirea necesitățiilor de variate privind realizarea viduliu în instalațiile industriei se folosesc mașini, aparate și depozitive extrem de diverse , reunite sub denumirea generică de ,,pompe de vid,,. Dispozitivele de producere a vidului se pot clasifica după multe criterii : după nivelul vidului realizat ; dupa modul în care se produce vidul, după principiul constructic etc. Pompe de vid cu jet de lichid În practica de laborator se folosesc pompe de vid cu jet de apă de antrenare, cunoscute sub denumirea de ,, trompe de apă,, sau ,, trompe de vid,, pentru realizarea vidului grodier în incinte de volum mic. Pompe de vid cu jet de vapori

În această categorie importantă de pompe de vid sunt incluse ; 1-pompele cu electoare de vapori ( ejectoarele); 2- pompele de difuziune ; 3- pompele intermediare. 16.Amestecarea. Tipuri de amestecătoare. Amestecarea se cere pentru accelerarea solubilității substanțelor, pentru menținerea vitezei procesului de difuziune la extragerea substanțelor active din materiale naturale, cu scopul de a intensifica schimbul de căldură prin încălzirea sau răcirea lichidelor, pentru a atinge omogenitatea mediului. Metoda de amestecare și a aparatului folosit cu acest scop depinde de starea de agregare a materialelor de amestecat. Deosebim amestecarea în mediu lichid și solid. Amestecarea în mediu lichid poate fi efectuată în: țevi, aparate de circulație efectuată cu pompe, aparate cu ajutorul aerului sau al gazului comprimat, aparate cu malaxoare mecanice, cu ajutorul ultrasunetului. La amestecarea lichidelor în țevi se folosește difuziunea turbulentă, care este provocată de torentul turbulent. Această instalație se folosește cînd trebuie de amestecat lichide ușor miscibile, cînd torentul lichidului în conductă este destul de mare, iar conducta are o lungime destulă, pentru ca lichidele să reușească să se amestece bine. Amestecarea prin circulație este o metodă ce se efectuează prin circulația necesară a lichidelor, cînd apare turbulența ce contribuie la schimbul de mase. Metoda cea mai simplă este circulația într-un vas prin pomparea liberă și se folosește la amestecarea lichidelor cu greutate specifică diferită. Amestecarea prin circulație poate fi efectuată și cu ajutorul duzei, care este convinabilă de combinat cu încălzirea lichidului. Amestecarea pneumatică se folosește în acele cazuri cînd aerul sau alt gaz este una din substanțele care intră în reacție sau se cere pentru intensificarea proceselor chimice sau biologice. Este foarte eficace, însă este utilizată numai cînd lichidul sau substanțele dizolvate nau loc fenomene colaterale nedorite. Amestecarea mecanică – piesa principală la orice malaxor constă din una sau cîteva palete de formă diferită, montate fix pe un ax rotitor. În funcție de forma și construcția paletelor, deosebim malaxoare cu palete, planetare și cu turbină. După numărul de turații avem malaxoare cu viteză mică și mare. Malaxoarele pot di staționare și portative. Malaxoarele cu palete sînt cele mai vechi tipuri de mecanisme de amestecare. Construcția lor este cea mai simplă și sînt răspîndite pe larg. Ele pot fi: malaxoare cu palete orizontale, malaxoare cu palete înclinate, malaxoare cu cadru, malaxoare cu ancoră, malaxoare planetare. Malaxoarele cu elice sînt înzestrate cu palete care-și schimbă treptat înclinația pe toată lungimea razei. Avantajul principal este viteza de rotație mare, sînt compacte și ieftine. Malaxoarele cu turbină se folosesc pentru amestecarea și dispersarea intensivă a lichidelor, pentru amestecarea suspensiilor cu conținut de particole solide mare, pentru ajustarea suspensiilor. Amestecarea acustică – pentru producerea oscilațiilor acustice se utilizează emițătorii electromagnetici și diszpozitivele hidrodinamice care acționează pe principiul sirenei lichide.

17.Sedimentarea. Decantoare simple cu funcționare discontinuă. Sedimentarea este metoda cea mai simplă de separare a lichidului de particulele solide suspendate în el. Amestecul de lichid și substanțe solide se toarnă în niște vase înalte și se lasă în repaus. Particulele solide treptat se lasă la fund, iar lichidul devine transparent. Procesul decurge încet, dar oricum se folosește pe larg la limpezirea extractelor, la prepararea tincuturilor și a altor extracte. Sedimentarea particulelor suspendate în mediul lichid se supune legii lui Stokes: Vs= d 2 ( γ s−γ 1 ) g , unde V – viteza de sedimentare a substanțelor solide, d – diametrul particulelor 18 η

s

suspendate, ϒs – densitatea substanțelor solide, g – accelerația forței de gravitație = 9,81 m/s, η – vîscozitatea absolută a mediului lichid. Termenul sedimentării se poate scurta, mărind dimensiunile particulelor. După cerințele farmacopeii, sedimentarea se face la temperatura de 8oC, care sporește separarea impurităților și împiedică dezvoltarea activă a microorganismelor în lichidele apoase. Viteza de sedimentare depinde si de calea care trebuie să fie parcursă de particule, de înălțimea vasului, denumit sedimentator. Sedimentatorul reprezintă un vas metalic, mai des din aluminiu de formă cilindrică și volum diferit, cu un robinet puțin mai sus de fund intalat, sau cu căteva robinete la înălțimi diferite. Pierderea lichidului va fi cu atît mai mică, cu cît mai îngust va fi sedimentatorul. Utilajele folosite pentru separarea sistemelor lichid-solid prin sedimentare se numesc decantoare. Ele pot fi cu funcţionare discontinuă, cu funcţionare continuă (alimentarea cu suspensii şi îndepărtarea fazelor separate se face continuu), si cu funcţionare mixtă (semicontinuă, bazine deptunghiulare cu fund înclinat, în care alimentarea cu suspensie şi îndepărtarea decantatului se face continuu, iar îndepărtarea sedimentului se face discontinuu). Decantatorul simplu cu funcționare discontinuă este un aparat foarte simplu, format dintr-un recipient cilindric sau paralelipipedic, de regulă orizontal, în care suspensia rămîne un timp cît are loc sedimentarea; faza lichidă este decantată cu un sifon basculant sau prin robinete bine situate la diferite înălțimi în peretele decantorului, iar sedimentul este îndepărtat manual. Considerînd sedimentarea completă, particulele solide de la suprafața suspensiei parcurg în sedimentare înălțimea utila a decantorului.Decantoarele discontinue se construiesc cu arie de separare mare, fapt care constituie principalul dezavantaj al acestora. Viteza de sedimentare se poate mări, crescîd temperatura suspensiei.

18.Decantoare dreptunghiulare cu funcționare continuă. Decantoare verticale. Decantoare circulare cu brațe. Decantarea continuă see realizează în mai multe variante: dreptunhiulare (orizontale); cilindrice cu brațe (DORR); verticale; decantoare cu conuri. Într-un decantor continuu, alimentarea cu sistem eterogen (suspensie, emulsie) și eliminarea celor doua faze se face continuu. Dispozitivele de raclare a sedimentului diferă prin modul în care sunt susținute și acționate:  -susținere pe o grindă sprijinită pe marginea superioară a decantorului, pentru diametre, D < 45m  -pe o coloană centrală sprijinită pe baza decantorului pentru D apartinînd între 30 și 150 metri. -pe un arbore central, raclorul fiind acționat pe o cremalieră care se deplasează pe marginea superioară a pereților decantorului pentru D > 60 m. Soluția ultimă este mai puțin economică, datorită costului ridicat al pereților decantorului cu rol de suport al mecanismului de acționare. Decantoarele cu funcţionare continuă se folosesc pentru separarea unor debite mari de suspensii, cu un conţinut ridicat de fază solidă sau când sedimentul urmează să fie folosit în alte operaţii. Decantorul dreptunghiular este un bazin dreptunghiular realizat, în general, din beton, format dintr-o cameră de distribuție, bazinul de sedimentare și o cameră colectoare a decantatului. Poate funcționa continuu cu evacuarea mecanică sau hidraulică a sedimentului, sau uneori discontinuu, cu evacuare manuală, mecanică sau hidraulică. Decantorul vertical este format dintr-un recipient cilindric vertical, cu fund conic; colectarea decantatului se realizează prin jgheaburi, țevi găurite, rigole periferice, iar alimentarea cu suspensie se face printr-un tub central cu/fără difuzor conic. Se recomandă cînd sedimentarea este precedată de o reacție chimică (precipitarea sărurilor insolubile) sau un proces fizic (coagularea), reactivii adăugîndu-se în partea superioară a tubului central. Decantorul cu braţeeste prevăzut cu un ax vertical pe care sunt fixate braţe radiale înclinate, prevăzute cu raclete şi care se roteşte cu viteză mică deplasând sedimentul către gura de evacuare. Decantatul se colectează în jgheab, de unde se evacuează continuu. Alimentarea cu suspensie se face central; sedimentarea are loc în timpul parcurgerii radiale a aparatului. Aceste decantări permit separarea unor debite mari de suspensie, ocupă spaţii mari în plan orizontal. Decatoarele nu se folosesc pentru suspensii care sedimentează greu sau când nu se admit pierderi de lichid în sediment. Monatarea suprapusă într-o manta cilindrică comună a mai multor decantoare cu braţe permite obţinerea unor aparate compacte şi economisirea suprafeţelor de construcţie. 19.Filtrarea. Factorii care inluențează filtrarea. Mijloace pentru îmbunătățirea filtrării. Filtre și instalații de filtrare. Filtrarea este operația de separare a unei faze lichide de o fază solidă dintr-un amestec eterogen solid-lichid prin reținerea particulelor solide pe suprafața unui material filtrant, care permite numai trecerea fazei lichide. Lichidul care a trecut prin filtru se numește filtrat. În general reținerea particulelor solide este rezultatul a două fenomene: strecurare și adsorbție. Strecurarea este procesul mecanic care constă în reținerea pe rețeaua filtrului a particulelor cu dimensiuni mai mari decît porii filtrului. Prin acumularea particulelor solide pe materialul filtrant se poate forma după un anumit timp un strat care micșorează viteza de scurgere a lichidului filtrat. Adsorbția este un fenomen fizic care se întîlnește uneori în procesul de filtrare. Astfel, în

canaliculele rețelei poroase sînt reținute particulele solide, a căror dimensiune este inferioară porilor filtrului. Procesul de filtrare este influențat de o serie de factori: dimensiunile și forma particulelor, suprafața, grosimea, dimensiunea și forma porilor filtrului, diferența de presiune pe cele două fețe ale filtrului, vîscozitatea lichidului, temperatura de filtrare, durata de filtrare. Suspensiile formate din particule mai mari se filtrează mai repede. Particulele sferice se filtrează mai ușor decît cele aciculare sau discoidale. Particulele care se lasă udate de lichid se vor separa mai greu decît cele liofobe. În cazul particulelor hidrofile apar forțe înalte de atracțiune între particule și suprafața filtrantă. Calitatea filtrelor este determinată de doi factori importanți: porozitatea și debitul de filtrare. Porozitatea unei suprafețe filtrante este reprezentată de diametrul mediu al secțiunii cilindrice a porilor și dă indicații aproximative asupra puterii de reținere a filtrului. Mijloace pentru imbunatatirea filtrarii 1. marirea productivitatii filtrului; 2. obtinerea unui filtrat mai limpede; 3. micsorarea umiditatii finale a precipitatului; 4. micsorarea consumului de lichid de spalare; 5. regenerarea mai rapida si mai completa a materialului filtrant. 6. Marirea temperaturii de filtrare; 7. Marirea presiunii de filtrare; 8. Coagularea prealabila; 9. Evitarea pomparii si agitarii; 10. Diluarea suspensiei; 11. Sedimentarea prealabila sau prefiltrarea; 12. Adaosurile de materiale auxiliare. Dintre filtrele care lucreaz[ pe baza coloanei lichidului de filtrat fac parte : filtru-sac (gluga lui Hipocrat) și sedimentatorul care are un pseudofund pe care se așterne materialul de filtrat. Lichidul filtrat se scoate din partea inferioară a sedimentului printr-un ștuț montat în fundul acestuia. Filtru cu vid – Filtru Nutsche reprezintă un cilindru gros confecționat din ceramică, metal ori plastic separat de o barieră perforată în două părți : cea de sus se umple cu lichidul de filtrat, în cea de jos se scurge filtratul. Pentru a crea vidul necesar în rezervor se află un niplu care se unește cu linia de vid a pompei prin intermediul rezervorului. In partea de jos rezervorul are un robinet prin care se scoate filtratul. In calitate de material filtrant se folosește țesătură care se așterne pe bariera perforată în stare umedă. Filtrul de presiune – partea superioară este închisă, se poate crea presiunea necesară pentru intensificarea filtrării. Partea inferioară a filtrului este neetanșată. Filtrul de presiune se folosește în cazurile cînd se lucrează cu substanțe volatile. Filtrul-presă – apărat cu o suprafață foarte mare de filtrare, datorită acesteia el are o productivitate înaltă. Dă posibilitatea de a primi nu numai lichide bine limpezite, dar și precipitate bine spălate. Filtrul-presă modern este înzestrat cu o bridă hidraulică. Ca material filtrant pentru diferite construcții de filtre, întrebuințate în industria farmaceutică, se folosește hîrtia, vata, țesăturile (tifon, flanela, pînza, țesut special de filtrat – belting), azbestul, plitele poroase din sticlă și ceramică, rețeaua densă metalică și alte materiale. 20.Centrifugarea. Centrifuge filtrante discontinue, cu descărcare manuală. Centrifuge filtrante discontinue, cu descărcare prin gravitație. Ultracentrifuge. Hidrocicloane. Centrifugarea reprezintă procesul de decantare sau filtrare în cîmpul forțelor centripete. Forțele centripete dezvoltate prin centrifugare acționează asupra fazelor ce trebuie să fie separate cu un efort mult mai mare decît forța de gravitație ori presiunea. Centrifugarea este un proces cu mult mai eficace. Forța centripetă este direct proporțională atît diametrului, cît și numărului rotațiilor tamburului, însă ea poate fi majorată ușor mărind numărul de rotații și nu mărind numărul

diametrul tambului. Pornind centrifuga să lucreze, evidențiem: perioada de pornire și avînt pînă la numărul necesar de rotații, perioada de rotație cu viteza continuă necesară, perioada de deconectare a motorului, frînării și opririi depline a centrifugei. Perioada de pornire este cea mai grea pentru motor, deoarece el trebuie să depășească inerția tamburului, inerția lichidului față de aer. În dependență de factorul de separare, centrifugele se clasifică în două grupe: obișnuite și ultracentrifuge. Dacă factorul separării este de pînă la 3500 turații/min, acestea sînt centrifuge obișnuite, daca este mai mare de 3500 – ultrancentrifuge. Centrifugele filtrante cu funcţionare discontinuă lucrează în şarje. Ele sunt cu descărcare manuală, când evacuarea precipitatului se face manual după oprirea centrifugei şi cu descărcare automată, când evacuarea precipitatului se face automat la reducerea turaţiei, prin cădere liberă sub greutatea proprie.  In aceste aparate, ciclul unei operatii de centrifugare cuprinde urmatoarele faze: incarcarea, pornirea centrifugei si aducerea ei ia turatia de regim, centrifugarea propriuzisa, uscarea sedimentului (desecarea), spalarea, uscarea sedimentului spalat, franarea si oprirea centrifugei urmata de descarcarea ei. Numarul acestor faze si durata depind de proprietatile materiilor prime si ale produsului obtinut, de caracteristicile constructive ale centrifugei si de alti factori. Incarcarea centrifugei se poate face fie inainte de pornire, fie in timpul mersului, la turatie mica. Centrifugele cu functionare periodica se utilizeaza pe scara larga, datorita simplitatii constructiei, desi au consum de energie ridicat. Tot din grupa centrifugelor de decantare fac parte și ultacentrifugele, care au o viteză de rotație mai mare de 5000 turații/min. Printre ele cunoaștem separatoare de lichide cu tambure relativ nu prea înalte, care lucrează cu o viteză de rotație de circa 10000 turații/min, și supracentrifuge tubulare cu tambure în formă de tub. Hidrociclonul este un dispozitiv de separare în care suspensia tratată este injectată în direcţie tangenţială sub presiune în interiorul corpului cilindric care rămâne fix în timpul funcţionării. Hidrocicloanele pot separa doar o fază lichidă şi una solidă. Eficienţa separării în hidrocicloane este cu atât mai bună cu cât presiunea de alimentare este mai ridicată, vâscozitatea lichidului este mai scăzută şi concentraţia solidului în suspensie este mai redusă, dimensiunea particulelor este mai mare. 21. Operatii generale utilizate la prepararea solutiilor: agitarea, filtrarea, decantarea, clarificarea, decolorarea. Agitarea se foloseşte în majoritatea cazurilor pentru a favoriza procesul de dizolvare. Fără agitare, concentraţia soluţiei din jurul particulelor de substanţă solidă se apropie treptat de saturaţie (C tinde spre Cs ) şi astfel viteza de dizolvare scade. De aceea după introducerea substanţei de dizolvat in solvent, amestecul se agită fie manual, folosind recipiente bine închise dacă există pericolul pierderii componentelor prin volatilizare, fie cu agitatoare de diferite tipuri: cu elice, electromagnetice, cu palete, sau turbine de agitare. Se mai pot folosi agitatoare cu ultrasunete (capabile să realizeze o agitare intensă în toată masa de solvent. Tipul, forma şi dimensiunile agitatorului se aleg în funcţie de: - cantitatea de amestec ce trebuie agitat (cantitatea de solvent şi cantitatea de corp de dizolvat); - gradul de mărunţire al solidului care se dizolvă; - vâscozitatea amestecului; - diferenţa de densitate dintre componente.

Filtrarea soluţiilor Conform FR X filtrarea nu este obligatorie; după dizolvare, dacă este cazul, soluţiile se filtrează. Filtrarea este operaţia de separare a unui fluid (lichid sau gaz) de particulele solide care se află în suspensie, cu ajutorul unui mediu poros (filtru). Reţinerea particulelor solide se face prin două mecanisme principale: 1) cernere - fenomen mecanic prin care filtrul reţine particule cu dimensiuni mai mari decât porii reţelei filtrante şi 2) adsorbţie - fenomen fizic care constă în reţinerea unor particule mai mici decât diametrul porilor; aceasta se poate produce prin forţe electrostatice în cazul particulelor ionizate. Filtrarea este corespunzătoare dacă sunt reţinute toate particulele în suspensie, dar substanţele solubile trec cantitativ în soluţia filtrată, deci nu sunt adsorbite pe suprafaţa filtrantă. O instalaţie de filtrare se caracterizează prin porozitatea filtrului şi prin debitul de filtrare. Porozitatea filtrelor este determinată de diametrul mediu al porilor. Debitul filtrării poate fi stabilit teoretic prin ecuatia lui Hagen-Poisseuille: dV/dt = π r4 ∆P / 8 ƞ l în care: dV/dt = vol de lichid/unitatea de timp (debitul) ∆P = diferenţa de presiune între cele două părţi ale filtrului r = raza medie a porilor η = vâscozitatea lichidului l = grosimea stratului filtrant Debitul de filtrare creşte: - cu diametrul si cu numărul porilor (respectiv cu suprafaţa filtrului) - cu diferenţa de presiune între cele două feţe ale filtrului şi scade: - cu creşterea grosimii filtrului - cu mărirea vâscozităţii lichidului. - pe măsură ce se produce colmatarea prin depunerea particulelor insolubile în porii filtrului. Filtrele pot fi rigide, suple sau pulverulente. Decantarea este o metodă de separare prin sedimentare a particulelor solide dintr-un fluid sub acţiunea forţei gravitaţionale, de aici şi denumirea de separare gravitaţională. Utilizarea acestei metode este posibilă în cazul în care particulele solide sunt mai grele decât lichidul suspensiei. Particulele solide cad sub acţiunea greutăţii proprii la fundul rezervorului numit cuvă de decantare, formând un amestec: solid – lichid mai mult sau mai puţin concentrat sub formă de sediment denumit uneori nămol. Utilajul pentru separare gravitaţională se numeşte decantor. Un decantor se compune de regulă dintr-o cuvă care se alimentează cu suspensia de separat, un dispozitiv pentru extragerea şi eliminarea nămolului (sedimentului) format din materialele solide depuse prin sedimentare la fundul cuvei şi un dispozitiv pentru recuperarea lichidului limpezit (curăţit) care de regulă, depăşeşte cuva şi se scurge peste nivelul acesteia. Clarificarea si decolorarea solutiilor se face în cazul când în urma preparării rezultă solutii tulburi. Când se foloseşte un zahăr pur, alb şi uscat se obţine de obicei un solutie limpede care nu are nevioe de clarificare. Uneori solutiile medicamentoase sunt opalescente datorită unor

impurităţi. Pentru clarificarea lor se folosesc unele substanţe inerte care introduse în solutie antrenează impurităţi ce se îndepărtează prin filtrare. Ca agenţi de clarificare se foloseşte hârtia de filtru, albumina, cărbunele, talcul. 22. Prepararea solutiilor: tehnologie, aparatura Tehnologia prepararea soluţiilor, atât în farmacie cât şi în industrie, este relativ simplă şi nu necesită o dotare deosebită. Etape: - cântărirea materiilor prime; pentru substanţele folosite în cantităţi mici se foloseşte sticla de ceas. Pentru cantităţi mai mari de substanţă activă se utilizează hârtia pergaminată (cerată): 1. De a nu interacţiona cu substanţa activă. 2. De a facilita transferul substanţei aproape total în recipientul de dizolvare.Se foloseşte spatula, excepţie pentru iod, azotat de argint, fenol şi permanganat de potasiu. Pentru măsurarea solventului se utilizează cilindrul gradat (Erlenmaier, Berzelius, pipetele gradate sau picurătorul normal)  pentru cantităţi mai mici de 4 mililitri. Pentru substanţele vâscoase acestea se cântăresc în recipiente mici sau hârtie de filtru pentru extractele vegetale moi. - dizolvarea substanţelor in solvent; Pentru a favoriza dizolvarea se recurge la: - agitare - uneori la încălzire. Pentru accelerarea dizolvării se foloseşte uneori căldura. - in farmacie, încălzirea vaselor în care se prepară soluţia se face fie direct la flacără, pe o sită de asbest, fie pe baie de apă (după sensibilitatea substanţelor din soluţie la temperatură). - in industrie se folosesc vase mari, de obicei cazane cu manta, încălzite cu vapori de apă sub presiune (până la 10 atm şi cu o temperatură până la 1800C). Vaporii pot circula între manta şi pereţii recipientului sau prin serpentine, ţevi metalice introduse în interiorul cazanului. - pentru substanţele volatile care se dizolvă la cald se utilizează recipiente cu manta prevăzute cu refrigerent descendent. - completarea la masa totala cu solvent; - filtrarea; constă în separarea fazei solide dintr-un lichid prin traversareaunui material poros, material al căror pori formează canalicule ce realizeazăfiltrarea cu ajutorul unei diferenţe de presiune. Principalele metode de filtrare: filtrarea hidrostatică 1. filtrarea la suprapresiune 2. filtrarea la presiune redusă (la vid). 1. Filtrarea hidrostatică (filtrarea obişnuită) - se face la presiune normală - trecerea prin filtru este condiţionată de înălţimea coloanei de lichid aflată deasupra filtrului - se folosesc pâlnii conice pe care se aşează materialul filtrant: hârtie de filtru sau vată ori asocierea acestora şi uneori ţesături. - pentru a grăbi filtrarea unor soluţii vâscoase se recurge la filtrarea la cald, folosind pâlnii cu pereţii dubli.

2. Filtrarea la suprapresiune (filtrarea sub presiune) - viteza de filtrare este marita fie prin aducerea lichidului de filtrat sub presiune, fie prin mărirea presiunii deasupra filtrului cu ajutorul aerului sau a unui gaz inert comprimat. - pentru filtrarea unor cantităţi mari de lichide, în industrie se folosesc filtre presă. - filtrarea mai poate fi grăbită prin centrifugare, în aparate ai căror pereţi exteriori sunt formaţi din materiale filtrante. 3. Filtrarea la presiune redusă (filtrarea prin aspirare sau la vid) - se poate aplica pe scară mică folosind pâlnii de porţelan cu fund plat poros pe care se aşează materialul filtrant (pâlnii Bűchner) sau creuzete filtrante care sunt montate la o sursă de vid (trompă de apă sau pompă de vid). - pentru filtrarea amestecurilor ce conţin o mare cantitate de solid, în industrie se folosesc nuce filtrante (asemănătoare cu pîlnia Bűchner). Filtrarea sub presiune redusă are un randament mai mic, deoarece diferenţa de presiune rezultată nu depăşeşte o atmosferă; în schimb filtrarea la suprapresiune asigură un debit de filtrare mult mai mare, prin crearea unei presiuni de câteva atmosfere pe suprafaţa filtrului. - condiţionarea primara. Soluţiile se condiţionează de obicei în flacoane confecţionate din sticlă sau din material plastic rigid sau flexibil, prevăzute cu sisteme de închidere prin înşurubare. Daca substanţele sunt sensibile la acţiunea luminii se recomanda sticla colorata (ambrata). Recipientele pt soluţii orale: - unidoza - multidoze. Forma recipientelor pentru conditionarea solutiilor: Pentru evitarea confuziilor se preconizează folosirea unor flacoane diferite pentru soluţiile administrate pe cale orală şi pentru cele de uz extern. - pentru soluţiile orale sunt indicate flacoane de sticlă incoloră sau sticlă brună cu pereţi netezi şi cu fundul rotund sau oval. - pentru soluţiile de uz extern se recomandă recipiente de sticlă cu fund oval, cu striaţiuni longitudinale pe peretii laterali, care pot fi recunoscute şi pe întuneric, cu ajutorul simţului tactil, diferenţiindu-le de preparatele de uz intern. Dimensiunile recipientelor sunt in funcţie de cantitatea de soluţie. Soluţiile administrate sub formă de picături se condiţionează în recipiente de sticlă de capacitate mai mică (maximum 50 ml.), închise cu dop picător, sau în recipiente din material plastic, cu pereţii elastici, cu picător incorporat. Cele de sticla pot avea in ambalajul secundar picator inclus. Pentru preparatele de uz intern administrate in anumite doze (5ml, 10 ml), in ambalajul secundar se introduce un dispozitiv de măsurare: linguriţa, capac dozator, piston gradat. În industrie condiţionarea soluţiilor este automatizată. Metode de umplere a recipientelor cu soluţii medicamentoase: - metoda volumetrică (cu piston) - metoda de umplere la nivel constant (pe principiul sifonului) - metoda gravimetrică de umplere este o metodă limitată la lichidele vâscoase şi nu se pretează la automatizare. Închiderea recipientelor se face de obicei tot automat. Aplicarea manuală a dispozitivelor de închidere diminuează randamentul condiţionării şi necesită dotarea operatului cu mănuşi pentru a se evita contaminarea microbiană a soluţiilor.

Flacoanele închise, pe care s-a aplicat eticheta, însoţite de prospecte, se introduc în cutii pliante de carton (ambalaj secundar) imprimate corespunzător. Recipientele astfel ambalate se grupează în 20-50 bucăţi în hârtie de ambalaj rezistentă, iar pe pachet se aplică eticheta produsului şi eticheta: „Nu răsturnaţi”. 23 Controlul, stabilitatea si conservarea solutiilor Soluţiile medicamentoase sunt lichide limpezi, cu mirosul, culoarea şi gustul caracteristice componentelor (FR X). În farmacopee se prevede: controlul organoleptic, determinarea pH-lui soluţiilor (potenţiometric), controlul masei totale pe recipient, dozarea conţinutului în substanţă activă. Conform farmacopeei, soluţiile se păstrează în recipiente bine închise. Pe durata de valabilitate, soluţiile trebuie să-şi păstreze caracteristicile de calitate iniţiale. Stabilitatea soluţiilor este mai mică decât cea a altor forme farmaceutice lichide, moi sau solide, mai ales dacă solventul este apa, deoarece reacţiile de descompunere ale unor componente sunt amplificate prin dizolvare. În timpul păstrării soluţiile pot suferi o serie de alterări fizico-chimice şi biologice sesizabile: schimbarea aspectului, culorii, gustului, mirosului, vâscozităţii, apariţia de flacoane, filamente, mucegaiuri, etc. Soluţiile apoase care conţin sirop sunt medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor. Agenţii externi (aerul, lumina, căldura) precum şi alcalinitatea cedată de sticlă sau unii fermenţi, grăbesc alterarea soluţiilor. Din aceste motive, verificarea stabilităţii soluţiilor este deosebit de importantă. - claritatea soluţiilor în timpul păstrării se poate aprecia prin examinare vizuală sau prin măsurarea densităţii optice după agitare. - culoarea se poate controla de asemeni vizual sau spectrofotometric. - proprietăţile reologice ale soluţiilor se determină cu ajutorul viscozimetrelor. - verificarea gustului şi mirosului soluţiilor în timpul conservării este mai greu de realizat. Se pot folosi metode cromatografice sau aprecierea senzorială de către controlori specializaţi. Aceştia însă trebuie să aibă ca termen de comparaţie soluţia proaspăt preparată. - controlul este completat de determinarea pH-ului şi a conţinutului în substanţă activă care trebuie să se menţină în limitele admise pe toată perioada de valabilitate. 24. Siropuri. Generalitati, clasificare,tehnologii de preparare in farmacie si pe scara industriala Definiţii ale siropurilor Siropurile pot fi definite conform Farmacopeei Române X astfel: sunt preparate farmaceutice lichide cu un conţinut crescut de zahăr, care au o consistenţă vâscoasă şi sunt destinate administrării interne. (CONTINUTUL DE ZAHAR TREBUIE SA FIE PESTE 40 %) O altă abordare a definiţiei siropurilor poate fi aceea din punct de vedere al fitoterapiei, care defineşte siropurile ca fiind soluţii exctractive apoase la care se adaugă zahăr (610 g de zahăr la 360 ml de lichid). Siropurile mai pot fi definite şi ca soluţii concentrate de zahăr, destinate administrării interne; acestea mai conţin substanţe active medicamentoase sau aromatizate.

Clasificarea siropurilor Siropurile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, care ţin cont de anumite criterii, cum este modul de preparare sau după scopul în care sunt întrebuinţate. a.După modul de preparare al siropurilor, se pot obţine prin: -dizolvarea zahărului în: -apă calda sau rece -sucuri de fructe -solutii alcoolice -solutii extractive -amestecul siropului simplu cu: -solutii medicamentoase -solutii extractive alcoolice (tincturi, extracte) b.După scopul în care sunt folosite, siropurile pot fi: -siropuri aromatizate, întrebuinţate pentru corectarea gustului şi mirosului, având rolul de vehicul la obţinerea unor preparate lichide de uz intern, -siropuri medicamentoase care au acţiune terapeutică bine definită (purgative, expectorante, diuretice, antidiareice), datorită prezenţei unor anumite substanţe medicamentoase. c.După conţinut: Simple – o singură substanţă medicamentoasă (Peritrol, Nurofen. Compuse – mai multe substanţe medicamentoase (Sirop de pătlagină cu propolis, Tussin). d.După modul de formulare: Oficinale. Industriale. e.După forma farmaceutică: Siropuri medicamentoase. Pulberi pentru siropuri. Granule pentru siropuri. Concentrate pentru siropuri. f.După modul de utilizare: Siropuri medicamentoase (substanţe cu acţiune terapeutică). Siropuri aromatizante (edulcorante). Siropuri cu rol de vehicul în medicaţia terapeutică. Siropuri cu rol protector contra acţiunilor iritante a unor substanţe medicamentoase. g.După acţiunea terapeutică: Cu acţiune expectorantă (muguri de brad, Pătlagină). Cu acţiune antitusivă (coji de ceapă, nuci). Cu acţiune tonică (Ginseng, cătină, măceşe). Cu acţiune sedativă ( tei, Romergan, Peritol, valeriană). Cu acţiune purgativă (Duphalac, Lactuloză). Cu acţiune anticolitică (Sab simplex, Gripe,mărar). Cu acţiune antibiotică.

Cu acţiune antipiretică (Nurofen, Panadol, Paracetamol, Eferalgan). Cu acţiune antihistaminică = antialergică (Peritol, Claritin, Ketof, Aerius). Cu acţiune antianemică (Fer – sol, Ferum – Hausman, Ferronat, Picovit, Vi – sol, Vidailin). Tehnologia de preparare: 1)Siropul de zahăr ( Sirupus sacchari) se prepară în cazane de fiert siropul, confecționate din cupru și înzestrate cu cămașă de abur. Cazanul are capac, o parte din care se deschide. Pe capac este fixată o țeavă de ventilare pentru înlăturarea vaporilor. Amestecarea masei cazanului se face cu un malaxor tip ancoră ce are o viteza de rotație . malaxorul se pune în mișcare de către un motorm instalat deasupra cazanului, printr-un reactor. Siropul finit de descarcă prin ștuțul inferior care se rotește cu un miner. Pentru fierberea cantităților neînsemnate de sirop sînt căștile din fontă emailată dotate cu manta, care se închid cu un capac și malaxor de lemn. Pentru prepararea siropului în cazan mai întîi se toarnă apă în raportul 0,361 la 0,64 kg de zahăr, apoi în manta se dă drumul la abur, se încălzește apa pînă la 60-70 oC și prin amestecarea continuă se toarnă în porțiuni zahărul calculat. După dizolvarea completă a zahărului siropul se aduce de două ori la ferbere. 2)Siropul de zahăr ( Sirupus sacchari) se prepară în cazane de fiert siropul, confecționate din cupru și înzestrate cu cămașă de abur. Cazanul are capac, o parte din care se deschide. Pe capac este fixată o țeavă de ventilare pentru înlăturarea vaporilor. Amestecarea masei cazanului se face cu un malaxor tip ancoră ce are o viteza de rotație . malaxorul se pune în mișcare de către un motorm instalat deasupra cazanului, printr-un reactor. Siropul finit de descarcă prin ștuțul inferior care se rotește cu un miner. Pentru fierberea cantităților neînsemnate de sirop sînt căștile din fontă emailată dotate cu manta, care se închid cu un capac și malaxor de lemn. Pentru prepararea siropului în cazan mai întîi se toarnă apă în raportul 0,361 la 0,64 kg de zahăr, apoi în manta se dă drumul la abur, se încălzește apa pînă la 60-70 oC și prin amestecarea continuă se toarnă în porțiuni zahărul calculat. După dizolvarea completă a zahărului siropul se aduce de două ori la ferbere. Fierberea siropului nu trebuie sa fie prea lungă ( încălzirea pentru dizolvare zahărului 35-40 minute și ferberea de 2 ori cite 20-25 minute), deoarece siropul se îngălbenește din cauza distrucției parțiale ( caramelizării) a zahărului. Semn că siropul este gata servește dispariția spumei de pe suprafața lui. Caramelizarea deplină are loc la încălzirea zahărului pînă la 180-190 oC. siropul gata se culege într-un collector în stare fiebinte prin ștuțul inferior, se strecoară printr-o sită metalică și se filtrează fierbinte. Filtrele utilizate în acest scop pot fi de diferite construcții. Operațiile de mai sus se fac numaidecît cu sirop fierbinte, deoarece în stare răcită el devine vîscos. Farmacopeea IX admite prepararea siropurilor de zmeură și vișine din extractele alimentare corespunzătoare de calitate superioară. În acest caz 4 părți de extract se amestecă cu 96 părți de sirop de zahăr.

25 Siropuri. Sirop simplu, pt diabetici, de lamiie, de codeine, de clorhidrat, de clorura feroasa, de coji de portocale, de balsam de Tolu, de tiocol.Clasificare, decolorare. 1)Siropul simplu (Sirupus simplex) Rp. zahăr 64g Apă distilata ad 100 g. Se obţine prin dizolvarea zahărului la rece sau la cald. Dizolvarea la rece: Prin această metodă se evită alterarea substanţei medicamentoase, hidrolizarea şi caramelizarea zahărului. Dizolvarea la cald: -filtrarea decurge rapid; -dizolvarea decurge rapid; -posibilitatea de contaminare mai mică; -se realizează şi sterilizarea; -se obţin preparate clare şi limpezi datorită coagulării substanţelor albuminoase sau datorită substanţelor balast. Zahărul se dizolvă prin încălzire în apă, se fierbe timp de 1-2 minute agitând continuu, se completează cu apa încălzită la aproximativ 700C până la 100 g şi se filtrează fierbinte. Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: edulcorant. Conditionare: În recipiente de sticlă, incolore sau brune, bine închise. Se aplică eticheta de culoare albastră.Depozitare: În recipiente cu o capacitate de cel mult 1000 mililitri, bine închise, complet umplute, la temperaturi cuprinse între 8 – 150 C. 2) Siropul pentru diabetici: Se prepară după următoarea formulă: Carboxi metil celuloză sodică 1gram Nipagin 0.2 grame Zaharină 0.2 grame Alcool 2 mililitri Apa q. s. ad (100) Preparare: Carboxi metil celuloza se agită cu apă până la dispersare completă. Nipaginul şi zaharina se dizolvă în alcool. Se adaugă soluţia alcoolică peste soluţia apoasă, se completează cu apă până la 100. Alcoolul în concentraţie mare poate determina precipitarea soluţiei de carboxi metil celuloză. Conservare: Se prepară în cantităţi specifice consumului şi se păstrează în sticle de culoare brună, la loc răcoros. Conservat la temperatura camerei scade vâscozitatea. De asemenea în prezenţa microorganismelor se formează compuşi depolimerizaţi ceea ce duce la scăderea vâscozităţii. Acţiune şi întrebuinţări: Se foloseşte ca edulcorant al soluţiei administrată diabeticilor.

3)

Siropul de balsam de tolu (Sirupus Balsami Tolutani)

Tinctura de balsam de tolu 4.5 grame Carbonat bazic de magneziu 1 gram Zahar 64 g Apa distilata q. s. ad (100) Preparare:Tinctura de balsam de tolu se triturează cu carbonatul bazic de magneziu şi aproximativ 20 grame de zahăr. Se adaugă apă circa 30 grame şi se triturează. Se filtrează prin hârtie de filtru pliată. În filtrant se dizolvă prin uşoară încălzire, restul de zahăr (44 grame) şi se completează cu apă la 100. Conservare: În flacoane bine închise şi se prepară în cantităţi mici. Acţiune şi întrebuinţări: Fluidifică secreţiile bronşice, dezinfectant al căilor respiratorii, are proprietăţi calmante şi este corector de gust (tusea cu expectoraţii). 4) Siropul de codeină. (Sirupus Codeini) Are următoarea formulă: Codeină 0.2 grame Alcool 1.8 grame Sirop simplu 98 grame Preparare: Codeina se dizolvă în alcool şi se amestecă cu siropul simplu. De menţionat că formula prevede codeină bază şi nu codeină sub formă de sare (codeină fosfat). La asocierea siropului de codeină se are în vedere interacţiunea codeinei cu alte substanţe medicamentoase. Din cauza faptului ca codeina se ţine la VENENA şi siropul se va prepara numai pe bază de reţetă. Pentru formulele pentru copii se verifică dozele maxime. Conservare: În flacoane bine închise, la loc răcoros. Acţiune şi întrebuinţări: Antitusiv pentru tusea seacă, bronşite şi astm. În F.R. X avem oficinale două limonade: Solutio Efervescens (Limonada gazoasă, Sol. Riviere) şi Soluţia de Citrat de magneziu (Limonadă purgativă sau Limonadă Roge). 1. Solutio Efervescens Sinonime: Soluţie efervescentă Limonada gazoasă Preparare: Soluţia I: Natri hydrogenocarbonas 4g Sirupus simplex 15g Aqua destillata q.s.ad. 100g Soluţia II : Acidum citricum 3,65g Sirupus simplex 15g Aqua destillata q.s.ad. 100g

Soluţiile se prepară în două recipiente separat şi se amestecă în timpul utilizării. Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiemetic 5.Clorura ferica ( FeCl3 ) : Se utilizeaza solutia FeCl3 3% preparata prin dizolvarea a 3g FeCl3 in 100g apa. Se gaseste hidratat cu 6 molecule de apa FeCl3 * 6 H2O, are masa moleculara M = 270,32g. Substanta FeCl3 se prezinta sub forma unei pulberi de culoare galbena, este un acid Lewis ( electrofil ) , punctul sau de fierbere este de aproximativ 315I C. 26.Conditii de calitate si conservare , alterarea siropurilor .Exemple de siropuri. Densitatearelativă: se determină conform prevederilor F.R .X de la paragraful Densitaterelativă Indice de refractie: se determină conform prevederilor F.R.X de la paragraful Indice de refractive Masatotalăpe recipient: acestparametru se determină princintărireaindividuală a continutului din10 recipiente. In general aspectul siropurilor industriale depinde deci de claritate şi culoare. In designed unuisirop, alegereaculorii se efectuează de obiceiînlegătură cu aroma, utilizindaromatizantişiconservantiadmişi de MinisterulSănătătii. Mirosul este determinat si el de prezenta componentelor aromatizante. Gustul lor este în general agrabil, dulce datorită prezentei constante a zahărului Controlul calitativ si cantitativ este specific pentru fiecare sirop în parte, însă siropuriletrebuiesăc orespundăşiunorconditiigeneraleprevăzute de F.R.X. Siropurile trebuie să fie limpezi sau opalescente, şi să aibă culoarea, mirosul şi gustulcom ponentelor. Nu trebuiesăprezintemirosstrăindatorităunor alterăriI. Identificarea zahărului se face încălzind două picături de sirop pină la carbonozare, cind  sedegajează miros de zahăr ars. Identificarea şi dozarea substantelor active se face după normele prevăzute în monografiile respective. Fată de cantitateaprescrisă se admit variatii de 5%, dacă monografia respectivă nu indică altfel.  Concentratia zahărului se determină în functie de densitatea si indicele de refractie. Aceasta constituie o constant exactă şi uşor de determinat care permite aprecierea calitătii siropurilor. Exemple de siropuri :sirop de zmeurasivisina Sirop de nalba mare se folosesteca expectorant in mixture . Sirop de revent se utilizeaza in pediatrieca un purgative usor. Sirop de lemn-dulce se utilizeazaca expectorant si purgative usor . 27.Ape aromatice: preparare, control, exemple.Limonade.Solutii de citrate de magneziu, solutii efervescente. Prepararea prin distilare adică prin antrenarea cu vapori de apa a produselor veg. Care contin uleiuro volatile; aprtine industriei si se aplica deobicei la plantyele sau frag de plante din care ul.vol. Se obtin mai greu decat sol apoasa respectiva(apa de tei). Apele obtinute prin astfel sunt usor alterabile de aceea s-a recurs la prep apelor aromatice hidroalcoolice conc. Care se dilueaza in mom.adm. Apele conc contin alcool 30% si pt conservare se adauga sol conservanta nipagin 0.05%. pt prep de cant mici se utilizeaza undistilator din sticla.

Dizolvarea uleiurilor volatile sau a subst aromatice in apa fiarta si racita la 35-40°C se face dupa o prealabila triturare a uleiului cu o catitate de talc de 10 ori mai mare , adaugand apa treptat.La preparare daca nu se precizeaza raportul dintre uleiul volatil sau alta substanta aromatica si apa se fol proportia 1‰(g/g).Ca agenti de dispersie se fol diferite subst inerte, dintre care cele mai apreciate sunt talcul si hartia de filtru care se disperseaza uleiul volatil in particule foarte fine, marindu-i suprafata de contact si usurand dizolvarea acestuia in apa. In acelasi timp , acesti agenti d edispersie au si rolul de a clarifica solutia. Controlul Controlul apei aromatice si a uleiului volatil se efectueaza dupa normele generale indicate la monografia „Aquae aromaticae”  si „Aetherolea” sau norme interne. Controlul de calitate se va efectua pe toata perioada de valabilitate.Apele aromatice sunt solutii neutre sau slab acide, limpezi sau slab acide, limpezi sau slab opalescente, cu mirosul si gustul uleiului volatil. Nu trebuie sa contina cloruri, fier, metale grele, alcool; densitatea este apropiata de cea a apei. Apele aromatice au o compozitie chimica variata; esteri, alcooli, acizi organici. Apele aromatice obtinute prin antrenare cu vapori de apa se deosebesc de cele obtinute prin dizolvarea esentei volatile. Primele contin un procent mai mare de principii aromatici, au miros si gust mai placut; in schimb sunt mai putin stabile, deci mai putin conservabile. Esenta care este continuta de apa nu contine in totalitate si nici in aceeasi proportie componentii esentei volatile nedizolvate. În solutiile apoase, hidrocarburile se gasesc in cantitate mai mica, iar derivatii alcoolici in cantitate mai mare.Cu ajutorul unei reactii de diferentiere se poate deduce provenienta apelor aromatice. Apele aromatice obtinute prin dizolvarea directa a uleiului volatil in apa, la agitare cu ulei vegetal, cedeaza acestuia esenta, pierzand mirosul, pe cand cele obtinute prin antrenare cu vapori de apa o cedeaza numai partial, pastrand mirosul. Exemple :Apa de foenicul (Aqua foeniculi)Se prepara prin dizolvarea uleiului volatil in solutia conservanta dupa metoda descrisa de F.R. IX. Se prezinta ca un lichid incolor, limpede sau slab opalescent, cu gust si miros de foenicul. Este folosita ca aromatizant si pentru proprietatile sale carminative, mai ales in medicina infantila.Apa de melisa (Aqua melissae)Este un lichid incolor, limpede sau opalescent, cu miros si gust de melisa.Este folosita ca aromatizant in potiuni si pentru proprietati antiemetice.Apa de menta (Aqua menthae)Este o solutie apoasa in ulei volatil, destinata obtinerii unor formule magistrale de uz intern.Apa de migdale amare (Aqua amzgdalarum amararum)Aceasta apa aromatica contine 0,1 5 acid cianhidric. Se prepara prin distilare din frunzele de Laurocerasus sau din seminte de migdale dulci sau amare. Limonadele   –   sunt soluţii apoase obţinute prin dizolvarea de acizi minerali sau organici, uneori chiar săruri în apă. Se adaugă edulcoranţişiaromatizanţi.Soluţiilesuntdestinateadministrării interne cu rollaxativ, purgativ,antiemetic, înstări febrile, înintoxicaţii sau pur şi simplu ca băuturi răcoritoare. Camaterii prime se foloses  Aciziminerali   – acidclorhidric, acid fosforic.  Aciziorganici   – acid citric, acid tartric, acid lactic, acid ascorbic siacid glutamic. Săruri    –   citrat de sodiu, citrat de magneziu, glutamaţii sautartraţii.!aedulcoranţi se folosesc: siropulsimplu, siropul de fructe, lămiia.asolvenţi se întrebuinţează apa distilată. Acizii sunt în concentraţie de 2 – 10grame .

Solutia de nitrat de magneziu acid citric 25.5 grame. Carbonat bazic de magneziu 3% grame. Siropsimplu 3% grame. ulei de lămiie 0,1 grame.  Apădistilatăpină la 350grame. Preparare: Aacidul citric se dizolvăînapă de 70C după care se adaugă carbonatul bazic de magneziu. Se agităpină la dizolvare, se adaugăsiropulsimpludupă care uleiul de lămiie care a fostînprealabiltriturat cu talcşi 20grame de apădistilată. Soluţia se filtreazăşi se completează cuapădistilată. Soluţia are acţiunepurgativă. 28. Forme farmaceutice ca sisteme disperse eterogene. Sisteme disperse ultra microeterogene. Sisteme disperse eterogene prezinta de obicei amestecuri alcatuita din faza dispersata si mediu de dispersie .Faza sistemului disppers poate fi substante gazoase ,lichide sau solide.Dependent de raportul acestor stari de agregare pot fi mai multe tipuri de sisteme.Formele medicamentoase pot avea ca dispersii eterogene doua sau mai multe componente.Aceste constituiente se gasesc in amestec in care unele pot deveni mediu de dispersie pentru celelalte altele pot alcatui faza dispersata.Prezenta particulelor diverse dupa marimein sistemul dispers lichid face ca sistemul respectiv sa nu se mai supuna sau sa se supuna cu aproximatie legilor clasice ale solutiilor reale . In cazul sistemului disper apare fenomenul de interfata ,umectare ,adsorbtie care comunica sistemului proprietati calitative noi. Solutiile coloidalesuntsistemedispersiicoloidalesauultramicroeterogene care suntconstituite din particuledispersateintr-un anumitmediu de dispersie.Dintreproprietatilecineticesioptice ale sol.coloidalecelmaifrcventintilnitesunt :particulele care au o viteza mica de difuzie ,nu pot satreacaprin membrane semipermiabilesuntvizibilenumai la ultramicroscop. Emulsiile suntpreparate lichide mai mult sau mai putin viscoase constind dintr-un system dispers format din 2 lichidenemiscibilerealizate cu ajutorulunoremulgatorisidestinateadministrarii interne sauexterne. Suspensiile prezintasistemedispersiieterogene in care particuleleinsolubile de substantesolidesintrepartizate in lichid.Sintdestinatepentruuzintern ,externsau parenteral. Aerosolisystem fiziceterogen de dispersie a particulelorlichidesausolideintr-un mediugazos. 29.Coloizi liofobi si liofili .Proprietati molecular-cinetice ,stabilitatea dispersiilor coloidale. Coloizii se clasifică în funcţie de afinitatea faţă de mediul de dispersie şi anume: - coloizi liofobi; - coloizi liofili. Coloizi liofobi La sistemele coloidale liofobe particulele dispersate nu au afinitate faţă de dispersant (nu se dizolvă) ci sunt menţinute dispersate în anumite condiţii. C 1.1. Metode de obţinere a sistemelorcoloidaleliofobe.Coloiziiliofobi se pot obţine

prin: a) prin dispersie. Metoda constă în pulverizarea substanţei până la dimensiuni coloidale. b)prin condensare.Utilizând această metodă particulele dispersate la nivel molecularsau ionic sunt precipitate utilizândmetodechimiceproducându-se agregate coloidalesauprincondensarefizică, metodaconstândînschimbareaconcentraţiei solventuluiprovocându-se astfelprecipitareaîn stare coloidală a substanţeidizolvate. C 1.2. Proprietăţilecaracteristice ale coloizilorliofobi.Coloiziiliofobi au următoarele proprietăţi: - nu au tendinţă de solvatare; - prineliminareasolventuluisuferătransformăriireversibile; - stabilitateredusămotivpentru care înpracticafarmaceutică se utilizează un coloid protector; - vâscozitateredusă; - tensiuneasuperficialădiferăpuţin de cea a dispersantului; - stabilitateredusă; - sensibilifaţă de electroliţi. Stabilitatea dispersiilor coloidale liofobe tabilitateadispersiilorcoloidaleliofobe Datorităîncărcăriielectriceparticulelecoloidaledispersateînmediuaposdispun de unpotenţialmanifestatprinenergiecinetică. Aceastăenergiecineticăsuperioarăforţei gravitaţionaleasigurăstabilitateasoluţieicoloidale.Potenţialul se manifestădatoritărespingeriireciproce a particulelorîncărcate cuaceeaşisarcină. Cândpotenţialulscade (întimp) apropiindu-se de punctul zero începeflocularea. Stabilitateasoluţiilor de coloiziliofobiesteredusăcomparativ cu soluţiilemoleculare. Sarcinaparticulelorcoloidale se datoreazădisocieriiînioni a moleculelor decoloiziliofobi, cândioni de unanumitsemnrămânfixaţipesuprafaţaparticulei. Înjurul acestorionirămânioni de semn opus înstratul de lichid de la suprafaţaparticulei. Formarea stratuluidublu de ioniaseamănăunităţilecinetice cu un condensator. Pentru a măristabilitateasoluţiilor de coloiziliofobi se adaugă un coloidliofil carefuncţioneazăatâtca agent dispersant câtşipentrumărireastabilităţii (coloid protector). Coloiziliofili Proprietăţi ale coloizilorliofili.Coloiziiliofiliprezintăurmătoareleproprietăţi Proprietăţi ale coloizilorliofili.Coloiziiliofiliprezintăurmătoareleproprietăţi: - fazadispersatăesteîn general formată din molecule cu masarelativă mare; azăcoloidul factor esenţialpentrustabilitateasoluţieicoloidale; - stabilitatemai mare decât la soluţiilecoloidaleliofobe; - dispersiespontană; - stabilitatemai mare faţă de electroliţi; - vâscozitateasoluţiilorcoloizilorliofiliestemultmai mare decât a solventului; - tensiuneasuperficială a soluţiilorcoloidale (mai ales încazulcoloizilormicelari) este multmaimicădecât a solventului.

30.Solutii coloidale .Mucilagii oficinale in F.R.X .Mucilagii neoficinale (de alginat de sodiu , de bentonita ,de alcool polivinilic ).Controlul fizico –chimic al mucilagiilor.Determinarea viscozitatii ,a caracterelor reologice. 1.1. Generalităţi A. Definiţie Soluţiilecoloidalesuntsisteme disperse formate din unităţicineticemultmaimari decâtmoleculelefazeidispersante. Soluţiilecoloidalesuntdispersiisolideînlichide.Acest tip de sisteme disperse suntîntâlniteîndiferiteformefarmaceutice, cade exemplu: soluţiiperfuzabile, picăturipentrunas etc. Chiarefectulterapeutic al unorsubstanţemedicamentoasedepinde de stareacoloidală. De exemplu: Protargolul, Colargolul auacţiuneantisepticămai mare decâtsărurileionice de argint. Sulfulcoloidalestemaiactiv decâtsulful brut pulverizat. Mucilagiile prezinta lichide dense ,viscoase care fac parte din solutiihidrofili.Particulele de mucilagiiposedaafinitatesporita fata de apa ,formind in jurulsau o pelicula de apa ,ele au de asemeneasisarcinaelectrica.Atitsarcinileelectricecitsipeliculile de apasint de importantaesentialapentrustabilitateamucilagiilor.Dacapeliculile de apa se desprind de la particulile de mucilagiisisarcinaelectrica se neutralizeaza ,mucilagiileprecipitamai ales la adaugareasolutiiloralcoolicesielectrolitilor.Mucilagiile au viscozitatemare precumsiproprietati de a se gonflasiactiunedemulgenta .In medicina se folosestecaremediidemulgentesiemolienteunelecaemulgatori.Lapreparareamucilagiilor se folosesteprodusevegetale cu continut de mucilagii.:radacina de nalba mare ,seminte de in , seminte de gutui. Mucilagiile sunt solutii coloidale apoase formate din macromolecule ale unor substante naturale, de semisinteza sau de sinteza. Se obtin fie prin dizoolvare in apa rece sau calda, fie prin extractie. Se conserva cu nipagin 0,1% si se folosesc la prepararea altor forme medicamentoase unde indeplinesc rolul de omogenizator, protector (potiune, infuzie, decoct, emulsie, suspensie) sau pot fi folosite ca excipient (ex. la pilule). Exemple de mucilagii: guma arabica, agar-agar, pectina, alginat de sodiu, metil-celuloza, carboximetil-celuloza, polivinilpirolidona, amidonurile etc. 31. Reologia sistemelor disperse. Coloizii utilizați ca mucilagii obținute din produse naturale, semisintetice și sintetice. Cele mai importante produse naturale utilizate ca agenti de dispersie pt stabilirea emulsiilor sunt hidrocoloizii.Dintre hidrocoloizii vegetali naturali sunt:guma arabica .tragacanta ,pectinele, agaragarul alginatii.Mucilagul de pectina se obtine prin fierbere cu ap sau triturare cu alcool ,glicerol.Mucilagul se amesteca cu apa ,el asigura stabilizarea si o viscozitate mare emulsiilor.Acidul alginic se utilizeaza sub forma de mucilag 2-5% in asociere cu alti emulgatori sau pseudoemulgatori(gelatina, guma arabica).Propilenglicolul poate actiona prin marirea viscozitatii cit si proprietatile de protector coloid.se utilizeaza sub forma de mucilag de 0,60,8%.Metilceluloza este un coloid sintetic la receptura se utilizeaza sub forma de mucilag de 2-5 %.Mucilagul de 2% este un gel viscos transparent putin opalescent fara miros si se amesteca cu alcoolulsi apa in concentratie de 40%.Mucilagul de carboximetilceluoza de 2% este un gel viscos translucid si opalescent se amesteca in orice proportie cu apa si glicerolul.Este un agent de

suspenie pseodoplastic a carui viscozitate scade odata cu tempertura revenind dupa racire la valori initiale. 32. Coloizi liofobi de interes farmaceutic. Emulsii. Generalitati , clasificare, factorii care influienteaza stabilitatea emusiilor. Coloizi liofobi dispersii apoase aunor substante organice sau anorganice care sunt cu putine grupe hidrofile sau polare hidrofobe.Particulele nu au afinitate pentru sistemele disperse.Stabilitatea lor depinde de sarcina lor electrica,fiind perduta in prezenta de cantitae mica de electroliti.Sunt mai putin utilizati in practica farmaceuticabse utlizeaza sub forma de particule de argint care sunt stabilizate cu ajutorul unor coloizi de protectie ,sub denumirea de saruri coloidale(colargol,protargol).Prepararea dispersiilor apoase de coloizi este: dispersare,condensare,agregare.Factorii ce infuenteaza stabilitate lor sunt sarcina electrica,adsorbtia.Pt a mari stabilitatea solutiei colidale e deajuns ca o solutie electrica sa fie incalzita la o temperatura pentru a mari starea de agregare a fazei dispersate(coagulare).Substanta adaugata la un coloid hidrofob se numeste protector.In protejare particula colidului hidrofob este inconjurata cu pelicula sicapata stabilitate sporita.Din coloizii protejati utilizati in practica farmaceutica sunt compusi ai argintului cunproteinele (colargol si protargol).care se prepara ex tempore si se elibereaza in flacoane de culoare inchisa. Emulsii- sisteme eterogene formate din doua lichide -faze nemiscibile sunt destinate pentru uz extern intern si parenteral.Una din aceste faze prezinta globule mici ce se disperseaza uniform in cealalta.Dupa aspectu exterior ele se aseamana cu laptele .In practica farmaceutica se utilizeaza 2 faze uleioasa si apoasa.In functie de faza dispersata exista doua tipuri de emulsii: una in care uleiul este dispersat in apa(U/A) si altaa apa este dispersata in faza uleioasa A/U.Tipurile de emulsii difera dupa conditiile de preparare siproprietatile lor.Ele pot fi determinate prin mai multe probe: diluare ,colorare ,conductibilitate electrica.Proba de diluare se efectueaza astfel: pe o lama de sticla se picura doua picaturi adiacente una de apa si alta emulsie amestecul se agita si e de tipul U/A.Proba de colorare se executa prin adaugarea de albastru de metlin si sudan .Daca emulsia se amesteca cu solutia de albastru de metlien si se obtine o coloratiebomogena e de tipulU/Aiar cu solutia de sudan se coloreaza uniform solutia e de tipul A/UProba de conductibilitate electrica e mai mare de tipul U/A decit A/U. Clasificarea emulsiilor.Clasificarea traditionala distinge emulsii naturale si artificiale.Emulsii naturale sint obtinute din seminte care contin uleiuri emulsionarea are loc datorita prezentei emulgatoril in seminte..Emulsiile artificiale contin uleiuri. Si se numesc uleiuri uleioase.Conform modului de administrare se impart de uz intern extern si parenteral.Cele de uz intern sunt de tipul U/A iar cele externe se aplica pe piele si mucomembrane pot fi de tipul U/A si A/U. Actiunea lor asigura resorbtia substantelor active.Emulsiile parenterale sunt administrate intravenos sub forma de perfuzii.Factorii ce influenteaza stabilitatea emulsiilor sunt:umectarea adsorbtia,interactiuni intre particule si lichide,viscozitatea ,cocentratia. 33. Emulsii. Emulsii preparate cu emulgatori clasici: prin metoga gumei uscate (Emulsio Oleosa,Emulsio Oleo Ricini,Emulsio Saloli,Emulsio Bromoformii) Emulsii- sisteme eterogene formate din doua lichide -faze nemiscibile sunt destinate pentru uz extern intern si parenteral.Una din aceste faze prezinta globule mici ce se disperseaza uniform in cealalta.Dupa aspectu exterior ele se aseamana cu laptele .In practica farmaceutica se utilizeaza 2 faze uleioasa si apoasa. In functie de faza dispersata exista doua tipuri de emulsii:

una in care uleiul este dispersat in apa(U/A) si altaa apa este dispersata in faza uleioasa A/U.Tipurile de emulsii difera dupa conditiile de preparare siproprietatile lor. La prepararea emulsiilor pot fi aplicate mai multe metode in dependent de natura ,cantitatea agentului de dispersie modul de administrare.La prepararea emulsieu cu emulgatori clasicinse utilizeaza metoda gumei uscate.(E+U+A)=1+2+1,5 este Meetoda continentala.estd aplicata la preapararea emulsiilor de tipul U/A in calitate de emulgator sunt utilizati guma arabica ,gelatoza guma tragacanta.Dupa metoda gumei uscate emulsia primara este constituita din 10 parti ulei 5 guma si 7,5 apa.Mai inti se tritureaza in mojar uleiul cu gelatoza pina la omogenizare apoi se adauga apa pentru a. Obtine o pasta alba viscoasa ce este emulsia primara.

34. Emulsii. Emulsii preparate cu emulgatori clasici: prin metoga gumei umede (Emulsio Olei Jecoris, Emulsio Olei Paraffini) Controlul emulsiilor. Determinarea tipului de emulsie. Prepararea emulsiei prin metoda gumei umede se mai numeste engleza.In ea agentii de dispersie sunt utilizati sub forma lichida:mucilag de guma ,metilcelluloza solutie de gelatoza, galbenus de ou.Se prepara mai intii mucilagulomogen de emulgator la care se adauga mici proporti de ulei.Totul se tritureaza minutios dupa fiecare adaugare,emulsia se dilueaza cu restul de apa.O deosebita importanta la prep emulsiei primare este cantitaea de apa .Daca se adauga o cantitate mica de apa emulsia se taie devine viscoasa dar daca o cantit mare emulsia devine fluida sie imposibila emulsionarea..In dependenta de faza dispersata deosebim doua tipuri de emulsii:una in care uleiul este dispersat in apa U/A si apa in faza uleioasa A/U,dar mai exista si a treia faza de tipul A/U/A sau U/A/U.Emulsiile trebuie sa aiba aspect laptos ,omogem si lipsit de impuritati mecanice.Emulsiile nu trebuie sa separe prin centrifugare si se socot stabile daca rezista la temperatura de 50 grade.Emulsiile nu trebuia sa aibba miros neplacut .Flaconul de livrare se elibereaza. Cu mentiunea a se agita inainte de ase administra.Emulsiile pot fi desavirsite prin mai multe cai: utilizarea emulgatorilor, conservantilor, antioxidantilor.Aparatelor de emulsionare omogenizatoare cu ultraviolet si cautare altor metode de verificare a calitatii.Pt a obtine omogenitate se adauga un emulgator stabilizator care asigura emulsionarea si obtinerea unei mase omogene. 35. Mecanismul de actiune al emulgatorilor. Valoarea HBL SI IMPORTANTA EI PRACTICA. Principalii emulgatori folositi in practica farmaceutica. Prepararea emulsiilor in farmacie si industrie. Sistemul de balanta hidrofil lipofil-este un sistem care i se atribuie unui emulgator o valoare numerica hidrofil lipofila.FIecare emulgator are. Valoarea sa numerica ce rezulta din calculul stochiometric din portiunea hidrofila lipofila.Cunoasterea HLB ofera posibilit de a caracteriza tensioactivii-ele reflecta solubilit in apa sau ulei,tensiunea superficiala , cu cit e mai. Mare valoarea HLB cu atit substanta este mai hidrofila.SCara valorica numerica afost stabilita de la 1 pina la 40,punctul de echivalenta la care hidrofilia este egala cu lipofilia este 10.SUbstantele cu valori HLB scazute au proprietati antispumante.O aplicatie importanta a sistemului BHL este determinarea concentratiei in czurile asociatiilor de emulgatori.Stabilitatea si proprietatile emulsiilor vor depinde de valoarea BHL.EMulgatorii adigura emulsionarea mai rapida si asigura obtinerea unei mase omogene si stabile ,el grabeste procesul si permite obtinerea in timp mai scurt a unei emulsii .EMulgatorii folositi in farmacie sunt:sapunul, diesterul triglicerol-emulgator

T-2,polisorbatii,polietilenglicol,carboximetilceluloza ,polivenilpirolidona cazeina ,lapte praf emulgat natural,galbenusul lectinele din soia si ceara de albine de tipul A/U.Prepararea emlsiilor. Emulsiile din seminte se prepara din seminge oleanginoase prealabil se umecteaza cu apa spalate cojite si triturate in mojar se aduga restul de aapa se strecoara iprin tifon dublu. Daca in reteta nu se indica raporturile pt a prepara 100 g de emulsie se foloseste 10 g de seminte.UNeori se spala semintele incalzite la apa de 60-70 grade,iar triturarea are loc in prezenta zaharului.Daca semintele se tritureaza fara zahar si apa o parte de ulei se elimina sub forma de picaturi ceea ce dificulteza emulsionarea.Exempli causa Rp:emulsi seminis Curcubitae 100,0 D.S interm cite o lingura de 3 ori/zi.EMulsiile uleioase sunt formate din 3 componente principale apa .ulei si emulgator,la care pot fi adaugate diverse substnte medixcam,antioxidnti si conservanti.Relatiile si raportul dinte componente influenteaza procesul de emulsionare si stabilit sistemului.La preparare emulsiilor in farmacii sunt apliicate mai multe metode in dependenta de natura ,cantitaea agentului emulsiv ,calea de administrare.Printre ele vom mentiona : metoda gumei uscate,umede ,ruseasca ,a flaconului,si seringii.Stabilitatea emulsiilor: poate fi de 3 tipuri: fizica chimica si microbiologica.Stabilit fizica se caract prin mentinerea aspectului omogen al emulsiilor si lipsa coalescentei.Instabilittatea emulsiise mankfesta prin inversia fazelor de zemulsionare si cremare.Pt amari stabilit emuls sunt utilizate diverse procedee tehnologice cum ar fi metoda de inversie a fazelor.Stabilit chimica este stabilit subst medicam si lipsa interactiunii chimice intre componente.Instabilit chimica se poate reflecta asupra stabilit fizice.Uleiurile si hidrocarburile se descompun usor in urma oxidarii si hidrolizarii.Pt a mari stabilit chimica se recomanda pastrarea la rece si ferit de lumina inchiderea etansa aflaconului,folosirea antioxidantilor.STabilit microbiologica -emulsiile sunt forme medicam ce usor pot fi contaminate cu microorg ce duc la transformari diferite:aparitia gazelor modificari de miros,gust.Conditiile favorabile pt dezvolt microorg sunt emulsii cu continut de proteine tensioactivi neionici ,hidrati de carbon. Controlul calitatii .Emulsiile trebuie sa aiba aspect omogen lipsite de impuritati.Ele nu trebuie sa se separe in centrifugare.Se considera stabile daca rezista la temp de 50 grade celsus.Ele nu trebuie saaiba miros ne placut.Flaconyl de livrare se elibereaza cu mentiunea A agita inainte de administrare-A pastra la rece.Emulsiile pot fi desavirsite prin mai multe cai din care vom mentiona: folosirea pe larg a emulgatorilor,conservanti antioxidanti.si cautarea unor noi metode de verificare a calitatii. 36. Suspensii. Factorii care influienteaza stabilitatea suspensiilor . Suspensii de uz extern si inter. Controlul de calitate al suspensiilor. Suspensiile prezinta si steme disperse,in care particuleleinsolubile de substantesolidesuntrepartizate in lichid. Sunt destinate pentru uz intern, extern sau parenteral. Pot sedimenta, dar la agitaretrebuiesadea o dispersieomogenasisapermita o prelevarecorecta a dozelorprescrise. Substantelemedicmentoasedispersate pot fi nu numaipulberiinsolubile, darsipulberi cu o solubilitatelimitata in mediul de dispersie. Marimeaparticulelorvariazaintre 0,1100 nmșmediu dispersant poate fi apa, alcoolul, glicerolul, uleiurile, extractive apoase, etc. vehicolul se asociazauneori conform indicatiilor cu coloiziprotectori, aromatizanti, conservanti, educloranti, etc. in practicafarmaceutica, dependent de proprietatilefizicesimetodele de preparare, suspensiilesuntclasificate conventional in douagrupuriȘmixturiagitante (mixtruraeagitandae) mixturiopalescetesitulburi (mixturaeturbidae). In functie de proprietatilesubstantelormedicamentoasesolide, existasuspensii de substante superficial

hidrofileinsolubile (se umecteazausor: de exemplususpensiileapoase de zinc oxidat, calciucarbonat) sisuspensii de substanteinsolubile superficial hidrofobe( seumecteazaputinsaunu se umecteazadeloc: suspensiiapoase de camfora, mentol, sulf, etc.). conform FS suspensiilelasate in repaissaparaparticulele de substante, dar la o agitaretrebuiesa se omogenizeze. Suspensiiletrebuiesaposede un grad de dispersie uniform, care poate fi determinatprinnumarare la microscop, controlulsedimentariiprincentrifugare, etc. cu ajutorulcilindrilorgradatipoate fi determinataviteza de sedimentare a suspensiiorprinmasurareaperiodica a inaltimiisedimentului, fara a agitasistemul. Nu se admitecasuspensiilesacontinasiimpuritatimecanice. Dacafazadispersata e mai mare de 5%, se verificasiabaterile de la masa. 37. Prepararea suspensiilor floculate și defloculate. Cerințe GMP. Controlul suspensiilor. Sistemele defloculate contin particule dispersate care sedimenteaza cu o viteza redusa formand un sediment dens .Particulele isi pastreaza caderea lor libera, depunandu-se lent prin rostogolire, cele din stratul inferior fiind presate de greutatea celorlalte care elimina mediul dispersant care le separa. La aceste suspensii , limita dintre straturi, stabilitatea nu este bine definita. In domeniul farmaceutic, sistemele defloculate duc la preparate cu stabilitate redusa, avand o omogenitate care lasa de dorit. De obicei, suspensiile defloculate sunt utile in receptura, cand medicamentele se consuma rapid . Deoarece suspensiile defloculate formeaza in timp un sediment compact, este preferabil sa se recurga la folosirea suspensiilor floculate . Faza dispersa a suspensiilor floculate nu este constituita din particule individuale, ci din aglomerari de particule numite flocoane .Un flocon reprezinta un agregat slab de particule reunite prin forte interparticulare ( legaturi Van Der Wells ) .Spre deosebire de sistemele defloculate , flocoanele sedimenteaza rapid, fara sa formeze sediment.Redispersarea este usoara si dispare fenomenul de cimentare. Metode de floculare : obtinerea suspensiilor floculate se poate face cu ajutorul agentilor de floculare : electroliti tensio-activi ;- polimeri hidrofili .Se urmareste efectuarea unei floculari controlate, care sa produca un volum de sedimentare maxima .-floculare cu electroliti – flocularea electrolitica se datoreaza neutralizarii sarcinii superficiale a particulelor cu ajutorul electrolitilor ; -floculare cu tensio-activi – substantele tensio-active ionice pot produce neutralizarea sau schimbarea sarcinii particulelor, ceea ce duce la floculare ;-floculare cu polimeri hidrofili – polimerii hidrofili au rol de protectie fata de floculare, formand o bariera mecanica sau un invelis in jurul particulelor 38. Exemple magistrale și industriale. Suspensii din substante hidrofobe. In practica farmaceutica, mai frecvent pot fi intalnite suspensiile urmatoarelor sunstante medicamentoase hidrofile, care nu turgesceaza in apa: aluminiu hidroxid, magneziu hidroxid, magneziu oxid, magneziu, carbonat bazic, calciu carbonat, zinc oxidat, etc. Suspensii din substante hidrofile : deosebim substante cu caracter hidrofob puternic pronuntat(camfora, mentol, timol, sulf) si putin pronuntat(terpin hidrat, fenil salicilat, benzonaftol, streptocid, norsulfazol, sulfadimezina, etc.) 39. Solutii alcoolice de uz intern si extern,tehnologia de obtinere. 40. Solutii alcoolice. Exemple oficinale,preparate tipizate.

Alcoolul etilic se folosestepentrudizolvareamaimultorsubstante( aciziorganici, baze, rasini, uleiurieterice, iod, alcaloizi, etc.), precumsicaremediucurativ, in special pentruuz extern (dezinfectant, iritant, racoritor, pentrucomprese, etc). daca in retetalipsescindicatiiledespreconcetratiaalcoolului, se folosestecel de 90%. Concentratianecesara, dacalipseste in farmacie, se prepara din alcool de 96,1-96,7% prindilutie cu apa. In practicamedicala, sub forma de solutiialcoolice se folosescmai des urmatoarelesubstantemedicamentoase: anestezina,camfor, acid salicilic, levomicetina, mentol, eritromicina, streptomicina. Substantamedicamentoasa se dizolva in alcool direct in flaconul de livrare; se introduce in el pana la tunareaalcoolului; datfiindcagatulflaconuluiumectat cu alcooldificuleazaprocesul. Dacasubstanta dedizolvat are un volum mare, ea se introduce in flacon cu o palnieuscata, iardacacntineimpuritati, se strecoaraprinvatauscata. Solutiilealcoolice se prepara prn metodamasa-volumsi se elibereazain ml alcooluletilic se livreaza in ml si in cantitatileprescrise in reteta. La preparareasolutiiloralcooliceceficientii de marire a volumuluinu se iau in consideratie. Valorilecoeficientilor de marire a volumului se folosescnumai la analizaformeimedicamentoase. 41. Soluții alcoolice. Soluții alcoolice oficinale. Soluția alcoolică de iod-iodurat. Soluție alcoolică de camfor , soluție de clorură de amonu anisată. Soluții alcoolice magistrale. Alcoolul etilic ( Solutiones alcoholicae) se folosește pentru dizolvarea mai multor substanțe ( acizi organici, baze, rășini, uleiuri eterice, iod, alcaloizi etc.), precum și ca remediu curativ, în special pentru uz extern ( iritant, dezinfectant, răcoritor, pentru comprese etc.). Concentrația alcoolului daca lipsește in rețete se va folosi cel de 90%. Concentrația necesară, dacă lipsește în farmacie, se prepară din alcool de 96,1-96,7% prin diluție cu apă. În practica medicală, sub formă de soluții alccoolice, dependent de solubilitate, se folosesc mai ales următoarele substanțe medicamentoase: acidul salicilic 70-90%, anestezină -70-90-95 %; camforul- ușor solubil 9095%; levomicitină-ușor solubiă 70-95%; mentolul 90 și 95%; streptomicina- 90%. Substanța medicamentoasă se dizolvă în alcool direct în flaconul de livrare; se introduce în el pînă la turnarea alcoolului dat fiind ca gîtul flaconului umectat cu alcool dificultează procesul. Substanța de dizolvat în alcool va avea volum mare, ea se introduce în flacon cu o pîlnie uscată, iar dacă conține impurități- se strecoară proin vată uscată. Soluțiile alcoolice se prepară prin metoda masă-volum și se eliberează în ml. Alcoolul etilic se livrează în ml și în cantitățile prescrise în rețetă. La prepararea soluțiilor alcooliice coeficientiii de mărire a volumului nu se iau în considerație. Valoriele coeficenților de mărire a volumului se folosesc numai la analiza formei medicamentoase Soluția alcoolică de iod-iodurat de 5% și 10% se prepară de obicei în industria medicamentului, dar în caz de necesitate pot fi preparate și la farmacie. Soluția alcoolică de iod de 5% și 10% se prepară la indicațiile Farmacopeii, respectînd următoarea prescripție: iod-50,0 g, caliu iodid 20,0g, apă și alcool 95% - în cantități egale pînă la obținerea 1000 ml soluție. Ordinea procesului : într-o cantitate miinimă de apă se dizolvă kaliu iodid, apoi iod, adaugînduse cantități egale de alcool și apă pînă se obține 1000 ml soluție. Conținutul de iod- 4,9-5,2, kaliu iodid -1,9-2,1 %, și alcool nu mai puțin de 46%. Soluția finită se păstrează în vase de culoare brună, cu dop rodat , la loc ferit de lumină. Se folosește extern ca remediu antiseptic și excitant la afecțiuni inflamatorii ale pielii și mucoaseri, intern- cîte 1-5 picături la administrare ( cu lapte) în profilaxia aterosclerozei. Dacă în rețetă nu este indicată concentrașia, se eliberează soluțieacoolică 5%, iar dacă e prescrisă soluție alcoolică 3% de iod, ea poate fi preparată diin

soluție 5% prin diluarea sau după următoarelea prescripție ( prin aceeași metodă): iod-30,0 g,kalciu iodid- 12,0g, alcool 95% și apă-cantități egale pînă la obținerea a 1000 ml soluție. Deseori în practica farmaceutică soluțiile alcoolice se prescriu împreună cu lichidele sau cu soluțiile apoase și ca urmare, se micșorează concentrația alcooluluim pot avea loc incompatibiltăț fizice. Spre exemplu , la amestecarea soluțiilor alcoolice 1-2% de acid salicilic, 1-2% levomcitină și 1-5% de eritromicină cu soluții apoase la temperatură normală limita solubilității lor nu este depășită și deci nu precipită. Iar diluarea soluțiilor alcoolice de acid salicilic (3% și 5%), mentol, camfor și anestezină este însoțită de formarea precipitatului. Limitele concentrații alcoolului pentru aceste substanțe sînt individuale: Ex: Rp.: Anaesthesini 2,0 Dimedroli 0, Mentholi 1,0 Spiritus aethylici 70% 50 ml Sol.Acidi borici 2% 50 ml M. D. S. Extern, pentru aplicații pe piele. În această prescripție mentolul și anestezina vor suspenda- fapt inadmisibil. Pentru a evita acest lucru, se va recomanda medicului de a schimba concentrația alcoolului, astfel ca concentrația lui finală să nu fie mai mică de 40%. Se poate prescrie alcool de 90%. În rețetă se va indica concentrația substanței și denumirea solventului. În practica farmaceutică. Însă se întîlnesc soluții alcoolice standarde, preparate conform prescripțiilor indicate în documentația tehnică de normare. Soluție alcoolică de camfor: Preparare : Camphora    10g Alcoholum      70g Aqua destillata q.s.ad. 100g Camforul marunțit se dizolvă în alcool, se adaugă apă în mici porțiuni și sub agitare, pînă la 100g și se filtreaza. Această ordine de amestecare trebuie respectată deoarece dacă se amestecă mai întai apa cou alcoolul și apoi se dizolvă camforul dizolvarea se face mai greu. Sol alc de camfor 10% trebuie sa corespunda urmatoarelor prevederi: Contine cel putin 97,0% si cel mult 103,0 camfor(C10H16O) fata de valoarea declarata. Descriere: Solutie incolora, limpede , cu miros caracteristic de camfor. Soluția alcoolică de camfor se ăîntrebuinteaza extern în frecții, comprese umede , loțiuni, ca revulsiv in dureri reumatismale, gripa, raceli, etc, calmant al pruritului si antiseptic cu actiune locala in diverse afectiuni dermatologice, degeraturi, cosmetica. Soluție de clorură de amoniu anisată: Rp: Aetheroleum anisi 2g  Ammonium chloridum 6g  Alcool 52g  Aqua qsad 100 g  Preparare : uleiul de anason se dizolva in alcool , clorura de amoniu in 40 g apa si sol se amesteca adaugand sol a doua in mici portiuni peste prima si sub agitare .Dupa 24 ore se filtreaza  Proprietati : spirtul de clorura de amoniu anisat este limpede sau slab opalescent 

Observatii : unele Farmacopei prepara spirt de amoniac anisat dupa formula :  Oleum anisi 3g  Alcool 77g  Ammonium hydricum solutum 20 g  Cand se obtine o sol cu reactie alcalina care asociata cu saruri de alcaloizi duce la un precipitat.  De aceea FS a introdus sol de clorura de amoniu anisat , mentionand ca atunci cand se prescrie spirt de amoniac anisat sa se elibereze sol ammonii clorati anisati. Cantitatea de 6g clorura de amoniu corespunde la 2 % amoniac , practic egala celei din spirtul de amoniac anisat . Solubilitatea clorurii de amoniu in apa este de 1:3 , deci ptr 6g ar fi necesar 18 g apa . In prezenta alcoolului solubilitatea clorurii de amoniu scade , o parte din clorura de amoniu s-ar separa din solutie si de aceea se foloseste o cantitate mai mare de apa , cantitatea de alcool fiind redusa la 52 g . Ptr a evita scoaterea din sol a uleiului ( salefiere ) , data fiind concentratia mica a alcoolului, trebuie respectata ordinea de amestecare indicata  Conservare : in sticle bine inchise , ferit de lumina .Sub influenta luminii sol se ingalbeneste. Pastrat la temp de 8-10 grade apare in sol un precipitat care la 20-25 grade se redizolva. 42. Soluții cu glicerol și vehicule compuse. Din această grupă face parte soluția Lugol cu glicerol pentru uz extern (Solutio Lugoli). Se prepară astfel: 20 g de kaliu iodid se dizolvă în 30 ml de apă într-un reactor emailat înzestrat cu malaxor. Apoi se adaugă 10 g de iod cristalic se amestecă continu pînă la dizolvarea completă a iodului. Apoi se adaugă în porții, se amestecă încontinuu, 940 ml de glicerol. Soluția se filtrează prin filtru de presiune. Se folosește pentru ungerea mucoasei traheale a cavității bucale, cînd bolnavii suferă de angină. Sub formă de soluții glicerolice, în rețete se prescriu acidul boric, natriul tetraborat, novocaina, anestezina, aspirina etc. Glicerolul posedă vîscozitate mare, care necestă încălzit ( scade vîscozitatea, se accelerează dizolvarea). Substanțele mediocamentoase se dizolvă în glicerol cîntărit direct în flaconul de eliberare uscat. Ex: Rp.: Anaesthesini 0,5 Antipyrini 1,8 Spiritus aethylici 5,0 Glyceroli 30,0 M. f. Solutio D. S. Extern. Instalații auriculare, cîte 5-10 picături din soluția ușor încălzită. Avem prescrisă o formă medicamentoasă lichidă-instalație auriculară alcool-glicerol, cu conținut de substanțe puternic active, anestezină (solubilă în alcool 1:5) și anaprilină (solubilă în glicerol). Anestezina se dizolvă în 5,o g alcool 90%, antiprirină- în glicerol. Soluțiile se amestecă adăugînd-o pe ce de glicerol peste cea alcoolică. Preparatul finit se eliberează în flaconul brun cu picător, si se etichetează pentru uz extern.

În practica medicală se aplică și soluția Lugol cu glicerină. Ea se prepară conform prescripției: iod-1,0 g; calciu iodid-2,0 g; apă -3,o g; glicerol -94,o g. Se dizolvă calciu iodod în apă, apoi se dizolvă în soluția concentrată iodul, adăugîndu-se glicerolul. Soluția se indică în rino-faringite. Ex: Rp.: Natrii hidrocarbonatis Natrii tetraboratis aa 1,0 Glyceroli ad 10,0 M. f. Solutio D. S. Extern, pentru badijonarea cavității bucale. Natriul tetraborat se dizolvă în glicerol, se încălzește la baie de apă, se adaugă după dizolvare în porțiuni mici 1,0 g natriu hidrocarbonat. Pînă la încetarea efervescenței produsul se menține pe baie de apă. Remediul se etichetează pentru uz extern. Ex: Rp.: Natrii tetraboratis 8,0 Anaesthesini 2,0 Olei Lavandulae gtts 2 Glyceroli aa 20,0 M. f. colutoria D. S. Extern, pentru badijonarea în stomatite. Natriul tetraborat se dizolvă cu anestezină în amestecuil de glicerol și propilenglicol, se adaugă 2 picături de ului volatil de levănțică. Produsul finit se eliberează în flacon de culoare brună, etichetat pentru un extern. Ex: Rp.: Dexamethazoni acetatis Neomycini sulfatis aa 0,1 Chloramphenicoli 2,0 Lidocaini hydrochloridi 2,5 Propylenglycoli q. s. ad 100,0 M. f. solutio D. S. Extern, pentru instilații auriculare. Substanțele se dizolvă în propilenglicol la încălzire ușoară. Se eliberează în flacon de culoare brună cu picător. Se etichetează pentru un extern. 43. Soluții uleioase. Materii prime : uleiuri de origine vegetală, animală, minerală, calitatea acestora. Soluții uleioase sunt preparatele farmaceutice lichide care se obțin prin dizolvarea substanțelor active în uleiuri din natură. Purificarea sau rafinarea permite ameliorarea calităţilor, limpezirea şi delimitarea acidităţii. Uleiurile folosite ca solvenţi trebuie să fie lichide vâscoase, mai mult sau mai puţin inodore, insipide, incolore sau gălbui. Consistenţa lor este de obicei asigurată de trigliceride, acizi graşi, steroli, vitamine, pigmenţi, substanţe nesaponificabile etc. Calitatea uleiurilor este controlată prin determinarea mai multor indici care au ca scop evitarea acidităţii şi instabilităţii naturale. Materii prime pot fi de origine: Vegetală- Intră în compoziţia formelor lichide (chiar şi parenterale) fiind obţinute prin exprimarea la rece sau cald sau prin centrifugarea boabelor sau pericarpului unor fructe oleaginoase.Exemple: Uleiul de floarea soarelui (Ol. Helianthi),acesta poate înlocui cu succes uleiul de măsline sau alte uleiuri vegetale. Uleiul de arahide se extrage din boabele de Arachis

hypogea este folosit atât extern cât şi intern (ex. oleum camforat = un amestec 9/1 de ulei de arahide sau măsline şi camfor natural sau sintetic). Uleiul de măsline se extrage din pericarpul măslinelor şi are excelente utilizări în soluţiile injectabile (sterilizat şi neutralizat) (ex. sol. injectabilă de colicalciferol 1g la 100ml ulei). Uleiul de migdale amare se extrage din seminţele de Amygdalus communis. Are în compoziţie aproape în întregime gliceride ale acidului oleic. Se foloseşte extern. Alte uleiuri care se mai pot folosi: uleiul de garoafe, din seminţe de in negru, dovleac, soia, germeni de porumb, ricin, seminţe de bumbac etc. Acestea dizolvă uleiurile volatile, fenolii, terpenele, acizii aromatici, aminele, alcaloizii bază, iodul, fosforul, camforul, alcoolii şi esterii aromatici. Animală- sunt amestecuri naturale de compoziţie complexă, alcătuite în cea mai mare proporţie din gliceride, în special trigliceride mixte.Exemple: Untura de peste(oleum jecoris aselli) se extrage din ficatul pestilor rapitori din fam Gadideae.Valoarea terapeutica a unturii de peste consta in cantitatea mare de vitamina A si D, asimileaza rapid gliceridele datorita elementelor minerale P, I, Br, aflate sub forma organica. Ceara galbena(Cera flava)- este secretia hipodermica transudata a albinei lucratoare cu ajutorul careia aceasta realizeaza faguri.Se foloseste in prepararea unguentelor, emplastrelor etc. Minerală - sunt constituite din amestecuri de hidrocarburi saturate extrase de obicei din petrol care au o mare stabilitate chimică. Sunt utilizate în soluţii pentru uzul extern sau intramamar. Exemple: Uleiul de parafină: se obţine prin distilarea fracţionată a petrolului; este neutru, nepolar, oleofil. Dizolvă substanţe nepolare sau slab polare, uleiuri, grăsimi etc. Cloroformul (CHCl3). Este lichid clar, uşor gălbui, volatil, cu miros caracteristic. Cloroformul este bun solvent pentru grăsimi, uleiuri fixe, uleiuri volatile, alcaloizi baze. Este miscibil cu majoritatea solvenţilor organici. Benzenul este folosit pentru prepararea soluţiei adezive de colofoniu 45% (Mastisol). Eterul (etilic) este un solvent folosit pentru grăsimi, ceruri, alcaloizi, fiind utilizat cel mai adesea sub forma soluţiei alcoolice 25%. In functie de modul de obținere și de administrare (utilizare) se clasifica in: ulei virgin-obtinut prin presare la rece, centrifugare ulei rafinat -se obt. prin presare si sau extractie cu solventi, urmata de o rafinare alcalina, apoi decoloraresi dezodorizare, fie de o rafinare fizica; ulei hidrogenat -obt. prin presare si sau extractie cu solventi, urmata de o rafinare alcalina sau fizica, o eventuala decolorare urmata de deshidratare, hidrogenare, urmata din nou de decolorare si dezodorizare. 44. Soluții uleioase. Tehnologia de preparare, condiții de calitate, conservare. Din drupa aceasta de preparate în FS X este introdusă numai soluția de ulei camforat pentru uz extern ( Solutio Camphorae oleosae ad usum externum). Acest preparat prezintă soluție topică. Camforul se dizolvă în ulei de floarea soarelui încălzit la 40 0C și se filtrează la cald printr-un filtr uscat. Dizolvarea se face într-un cazan emailat care se închide cu capac, înzestrat cu o cămașă de vapori pentru a fi încălzit, și malaxor pentru amestecat. Preparatul prezintă o soluție transparentă uleioasă de culoare galbenă și miros de camfor. Conținutul ei trebuie să fie în limitele 10,5-11,2%. Intră în componența diferitor prescripții și linimente. Se livrează în flacoane cîte 15 și 30 g. Uleiul de mentol 1% sau 2% ( oleum Mentoli 1% aut 2%) conține soluție de mentol (natural sau racemat) în ulei de vaselină. Tehnologia este asemenea ca uleiului de camfor. Prezintă ul lichid uluios cu miros slab de mentol. Livrarea se face în sticle cîte 10 ml. Se conservează la loc rece.

Soluțiile uleioase se prepară de asemenea prin dizolvarea substanțelor medicamentoase în uleiul cîntărit direct în flaconul de eliberare. Uluiurile grase și parafina lichidă ( uleiul de vaselină) nu se amestecă cu apă, de aceea flaconul de eliberare trebui să fie uscat. În scopul accelerării dizolvării se recurge la o încălzire ușoară. dacă în soluția uleioasă e prescrisă vreo substanță volatilă ( de ex: mentolul), se va evita piederea ei dizolvarea se face în uleiul incălzit deja. Ex: Rp.: Mentoli 0,1 Olei Vaselini 10,0 M. D. S. Extern, cîte 2 picături în nas. Avem o formă medicamentoasă lichidă- soluție uleioasă, cu conținut de substanță puternic mirositoare solubilă la încălzire în ului de vaselină. Se prepară astfel: 10,0 g ului de vaselină se cîntăresc într-un vas -flacon uscat, se va încălzi la baie de apă, apoi se dizolvă în vas 0,1 g mentol. Produsul se etichetează pt uz extern. Uleiul de măceș se obține din semințe, extracția cărora se face cu solvenți organici prin metoda circulară în aparatul ”Sokslet”. Solventul se înlatură prin evaporare sub vid . Se determină conținutul de alfa și beta-tocoferoli (0,4g/l) și carotenoide(0,5g/l). Indicele de aciditate-nu mai mare de 5,5. Se utilizeaza la tratarea decubitusului, ulcerelor trofice în dermatologie, dermatozelor. 45. Soluții uleioase. Alterări- procese fizico-chimice, prevenirea auto-oxidării. Exemple. În timpul obținerii și rafinării, ca și la depozitarea uleiurilor, în prezența aerului, au loc transformari care se manifesta prin cresterea aciditatii uleiului, prin aparitia unui miros si a unui gust iute, sau prin ambele aceste efecte. Acest fenomen datorat unor transformari de natura biochimica si chimica a uleiului se numeste rancezire. Exista si o forma de degradare specifica, reversiune – caracterizata prin aparitia la o perioada de timp de la rafinare a unui gust si miros specific (la uleiuri cu continut ridicat de acid linolenic). Alterarile determinate de procesele oxidative, care au loc in materia prima, la nivelul unor faze de fabricare, ca si in timpul depozitarii, determina reducerea valorii nutritive a uleiurilor si duce la pierderi suplimentare legate de necesitatea reconditionarii acestora. La stabilizarea uleiurilor contribuie o serie de masuri, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele: • selectionarea uleiurilor brute destinate refinarii; • alegerea unui regim de prelucrare a uleiurilor care sa asigure o stabilitate suficienta la depozitare; • depozitarea uleiurilor in conditii optime (cu limitarea sau in absenta aerului, a luminii si la temperatura joasa); • eliminarea urmelor de metale, prin complexarea acestora; • introducerea in uleiuri a unor substante care sa poata incetini rancezirea oxidativa (antioxidanti); de mentionat ca reversiunea nu este limitata prin adaosul de antioxidanti). In ceea ce priveste depozitarea, aceasta se face in incaperi racoroase, intunecoase, curate si lipsite de mirosuri straine. In depozite, asezarea produselor se face pe loturi , dupa data de ambalare, astfel incat livrarea si consumul lor sa se faca in cadrul termenelor stabilite in standarde: - uleiul de floarea-soarelui imbuteliat se poate depozita maxim 4 luni,in butoaie-6 luni; - uleiul de soia se poate depozita maxim 45 zile; -uleiul de porumb se poate depozita maxim 90 zile.

-Uleiul de peste se altereaza la temperature ridicate si la contact cu lumina, de aceea el se pastreaza in recipiente de culoare inchisa, ferit de lumina la temperatura de -5 grade C. -Ceara de albina se pastreaza in borcane de sticla sau materiale transparente la temperatura de 10 grade C; Uleiurile se livreaza sub mai multe forme: - in ambalaje de desfacere cu amanuntul (butelii din sticla, cutii metalice, butelii din materiale plastice) in cazul uleiurilor comestibile; - in ambalaje de transport (butoaie, bidoane, s.a.) - in cisterne de cale ferata si autocisterne; - in tancuri – rezervoare adaptate pentru transportul maritim. Ambalajele destinate ambalarii uleiurilor vegetale trebuie sa fie curate, fara miros si fara impuritati. Eticheta ambalajelor in prezentare va contine: denumirea firmei sau societatii producatoare, marca, denumirea uleiului si tipul, continutul, data umplerii si termenul de valabilitate. Controlul calitatii se realizeaza pe baza rezultatelor determinarilor efectuate la laborator. In acest scop sunt prelevate probe de materiale, semifabricate si produse. Recoltarea probelor, pregatirea si efectuarea analizelor fizice, chimice si microbiologice se desfasoara dupa metode bine precizate, prevazute in standarde si norme de calitate. Metodele sunt astfel alese, incat sa prezinte o eroare cat mai mica, sa dea rezultate reproductibile si sa aiba o durata cat mai redusa. In controlul calitatii uleiurilor s-au introdus metode noi analitice, care maresc precizia si rapiditatea determinarilor. 46. Soluţii pentru uz extern cu aplicaţii speciale: spălături, gargarisme, comprese, dentrifigii, loţiuni. Preparatele medicamentoase lichide pentru uz extern cuprind o gamă variată de produse: picături pentru ochi,nas, urechi,preparate pentru tratamentul unor afecţiuni ale cavităţii bucale(gargarisme) spălături,dentrificii, clisme , băi , comprese.etc. 47. Soluţii pentru uz extern cu aplicaţii speciale. Condiţiile anatomo- fiziologice specifice, tehnologia de obţinere, conservarea lor. Exemple magistrale şi tipizate. 48. Soluţiile extractive. Soluţii extractive apoase: infuzii, macerate ,decocturi. Infuziile si decocturile reprezinta solutii extractive apoase preparate din extracte standartizate. Rolul extractiei este de a separa substantele active de cele inerte si de a obtine din produsele vegetale un preparat mai concentrat si mai stabil si cu actiune farmacologica sigura. Extractele(din latina extractum- extract ) reprezinta preparate extractive concentrate sau lichide sau obtinute in urma inlaturarii partiale sau totale a extragentului. Conform cantitatii de extragent ramasa in produsul finit deosebim: 1)extracte lichide(extracta fluida)- cu continut de extragent in cantitatea si concentratia initiala. 2) extracte dense (extracta spissa)- cu continut de extragent nu mai mult de 25%. 3)Extracte uscate (extracta sicca)- cu continut de extragent nu mai mare de 5 % In functie de extragentul folosit la extractie deosebim: extracte obtinute cu apa, cu etanol, cu eter, cu ulei. Procesul de extractie este strins legat de selectarea adecvata a extragentului, care in mare masura determina si metoda de preparare a extractului, in calitate de extragent se folosesc etanolul de diferita concentratie, solventi organici, uleiuri vegetale si minerale. Extractele pot fi obtinute prin macerarea fractionata cu diferite modificari, perclorare, reperclorare, extractie in contracurent s.a.

Extracte fluide Acest grup de extracte se prepara de obicei 1:1 , acest raport face comoda utilizarea lor in practica farmaceutica la dozarea fata de produsul vegetal, putind fi usor masurate. Metodele de producere sunt mai simple decit a celor dense si uscate si mai accesibile. Excluderea etapei de evaporare la prepararea extractelor apoase permite pastrarea principiilor active in starea lor nativa, iar substantele volatile ramin complet in extract, in acelasi timp nu sint lipsite de unele inconveniente. Fata de tincturi, ele contin substante balast in cantitati insemnate si la conservare duc la formarea de precipitate, din aceasta cauza ele trebuie pastrate in limitele 15- 20◦ C si in vase inchise etans. Procesul de preparare este constituit din urmatoarele etape: pregatirea produsului vegetal si a extragentului; obtinerea extractului din produs vegetal, purificarea extractului din produs vegetal, purificarea extractului, standartizarea si ambalarea. Extractele fluide pot fi preparate si prin perclorare, reperclorare si dizolvare. Dependent de solventul folosit pentru extractie,solutiile extractive pot fi: solutii extractive apoase(macerate,infuzii,decocturi) si solutii extractive alcoolice si etero alcoolice (tincturi). La acestea se mai adauga si produsele obtinute prin concentrarea produselor extractive (extracte). Infuzarea se aplica la extragerea produselor vegetale care cu tesuturi friabile: flori, frunze, ierburi.Produsul vegetal maruntit se umecteaza timp de 5mi cu 3 parti apa,se adauga restul de apa incalzita la fierbere si se mentine in baia de apa in fier-bere timp de 5min.Dupa 30 min,se filtreaza prin vata,completandu-se la greutatea ceruta prin spalarea reziduului cu apa si filtrarea prin acelasi filtru.Solutia extractiva obtinuta se numeste infuzie. Macerarea consta in tratarea produsului vegetal maruntit cu cantitatea de lichid prescrisa si mentinerea la temperatura obisnuita un anumit timp,agitand din cand in cand, dupa care solutia se separa.Solutia extractiva poarta numele de macerat iar metoda de macerare simpla.Aceasta metoda de extractie se foloseste si la prepararea solutiilor extractive alcoolice sau ca operatie preliminara la obtinerea unor extracte. Decoctia este operatia ce se aplica pentru extragerea produselor vegetale cu te-suturi tari(radacini, rizomi, scoarte).Astfel de produse compacte necesita pentru di-zolvare si extractie,interventia persistenta a caldurii.Produsul vegetal maruntit in prealabil,umectat timp de 5min cu 3 parti apa rece se trateaza cu restul de apa in fierberesi amestecul se mentine in baia de apa in fierbere 30min.Se filtreaza prin vata cand solutia este inca fierbinte si se comple-teaza cu apa la greutatea ceruta prin separarea si stoarcerea reziduului.Solutia ob-tinuta se numeste decoct 49. Soluţiile extractive. Bazele teoretice ale extracţiei în mediul apos, factorii care influienţează extracţia dependent de natura drogului si de solvent. Extractele(din latina extractum- extract ) reprezinta preparate extractive concentrate sau lichide sau obtinute in urma inlaturarii partiale sau totale a extragentului. Dependent de solventul folosit pentru extractie,solutiile extractive pot fi: solutii extractive apoase(macerate,infuzii,decocturi) si solutii extractive alcoolice si etero alcoolice (tincturi). La acestea se mai adauga si produsele obtinute prin concentrarea produselor extractive (extracte). Procedeul examinat este alcătuit din mai multe etape, care au drept scop separarea cantitativă a principiilor active. Solventul folosit în extracţie este numit extractiv, iar soluţia rezultată extract, produsul epuizat- reziduu. Pentru prepararea soluţiilor extractive apoase se foloseşte numai produs vegetal uscat. Extracţia se desfăşoară prin două procedee principale: dizolvarea directă si extractie propriu-zisa.

Prima se produce atuci cind lichidul de extractie vine in contact cu celulele de produs vegetal sfarimate si depinde de gradul de fragmentare a produsului, terminindu-se o data cu epuizarea materialului format din celulele rupte. La extractia propriu-zisa solventul actioneaza asupra celulelor intacte. Peretele celulozic al celulelor uscate, venind in contact cu lichidul( la macerare), absoarbe moleculele de solvent si se imbiba, marindu-se in volum, odata ce solventul patrunde in celula,umecteaza principiile active si le dizolva. Concomitent cu dizolvarea se desfasoara desorbtia substantelor legate cu substratul,dupa care incepe procesul de difuziune prin peretele celular. Extractia este prevazuta astfel: dializa, dizolvare, desorbtie si difuzie, care decurg particular si concomitent ca un tot intreg. Factorii care influenteaza randamentul extractiei sunt urmatorii: 1. natura drogului si procedeul de extractie folosit - procesul de extractie are loc datorita actiunii solventilor asupra drogurilor uscate si maruntite,randamentele de extractie merg crescand de la macerare catre infuzare si decoctie; - substantele active care se descompun usor la incalzire se extrag prin macerare la rece si o ulterioara extractie la cald; - la substantele insolubile sau greu solubile in apa rece,pentru a fi extrase este nevoie de o alcalinizare sau acidulare; 2. umiditatea produsului - umiditatea favorizeaza hidroliza unor principii active si o serie de transfor-mari enzimatice; 3. gradul de maruntire - pentru ca solventul sa poata extrage o cantitate cat mai mare de principii active produsele vegetale trebuiesc maruntite dar un grad de maruntire prea avansat este nefavorabil deoarece unele substante(amidonul, pectina, muci-lagiile) pot trece direct in solvent; - gradul de maruntire se va alege in functie de natura produselor vegetale; 4. timpul de extractie - timpul de extractie este limitat deoarece prelungirea timpului de extractie duce la contaminarea cu microorganisme; 5. temperatura de extractie - pe langa respectarea conditiilor de timp trebuie respectate si conditiile de temperatura, de durata de incalzire si a timpului de racire a solutiilor 6. starea de imbibare a drogului - imbibarea produsului vegetal cu o cantitate de apa favorizeaza osmoza si se recomanda umectarea prealabila a drogului; 7. raportul dintre cantitatea de drog si cea de solvent - solutiile extractive preparate cu cantitati de drog recomandate duc la solutii apoase cu concentratie optima iar aceste solutii sunt aproape saturate; - raportul dintre cantitatea de produs de extras si vehicul se va stabili tinand seama de limita de solubilitate a principiilor active; 8. reactia mediului - pH-ul mediului de extractie modifica sensibil randamentul in principii active; - in functie denatura si proprietatile fizico-chimice ale substantelor aflate in drogurile

vegetale,extractia se poate face cu apa acidulata sau alcalinizata 50. Soluţiile extractive. Tehnologia de obţinere a soluţiilor extractive apoase, aparatura utilizată în industrie şi farmacie, exemple, conservare. Extractele(din latina extractum- extract ) reprezinta preparate extractive concentrate sau lichide sau obtinute in urma inlaturarii partiale sau totale a extragentului. Dependent de solventul folosit pentru extractie,solutiile extractive pot fi: solutii extractive apoase(macerate,infuzii,decocturi) si solutii extractive alcoolice si etero alcoolice (tincturi). La acestea se mai adauga si produsele obtinute prin concentrarea produselor extractive (extracte). Prepararea solutiilor extractive apoase din produse vegetale Infuziile si decocturile se prepara dupa metoda masa-volum(produsul vegetal este luat la masa,iar extragentul-apa la volum). Exista citeva procedee de preparare a acestor remedii. Conform procedeului general, se verifica dozele principiilor active cu actiune puternica si toxica, precum si compatibilitatea componentelor, se calculeaza cantitatea de produs vegetal si cea de apa. Produsul vegetal se fragmenteaza si se cerne conform restrictiilor in vigoare, seincalzeste apoi recipientul timp de 15 min, se pune in recipientul metalic perforat produsul vegetal, peste care se toarna volumul de apa calculat. Dispozitivul se inchide etans si se pune in fuctiune, respectiv 15 min in caz de preparare a infuziilor si 30 min pentru decocturi.Dca nu sint alte indicatii solutia extractiva rezultata se raceste dupa cum s-a mentiona, apoi se stoarce, iar lichidul se strecoara in cilindrul gradat. In caz de necesitate volumul se aduce la indicele prescris, adaugind extragent. Exempli causa : Codeini phosphatis 0,15 Adonizidi 4 ml Natrii bromidi 8,0 Infuzi rhizomatis cum radicibus Valerianae 180 ml M.D.S. Intern,cite o lingura de 3 ori pe zi Metode de extractie: Macerarea- este cea mai veche metoda de preparare a tincturilor. Ea se aplica in felul urmator : produsul vegetal fragmentat conform indicatiilor din monografia respectiva si extragentul se introduc intr-un vas, se astupa bine si se lasa 7 zile (3-10 zile) la temperatura camerei, agitind 3-4 ori pe zi. Extractul se decanteaza, reziduul se preseaza si daca este necesar se aduce la volumul cerut cu extragent. Procesul de difuziune decurge lent si cu anumite pierderi. Remacerarea- sau macerarea fractionata cu repartizarea in portiuni a xtragentului este o modificare a metodei de macerare. Conform acestei metode, produsul este pus in contact cu 3-4 portiuni de extragent consecutiv, de fiecare data separind extractul. La finele procesului toare portiunile de solutii extractive se reunesc, iar reziduul se preseaza, schimbul periodic de extragent permite micsorarea duratei procesului. Perclorarea- Denumirea provine de la per- prin si colare-a scurce picatura cu picatura. Perclorarea se refera la metodele dinamice de extractie si urmareste epuizarea progresiva a produsului vegetal prin scurgerea lenta si repetata a extragentului. Extractia se efectuiaza in vase speciale numite percloratoare. Ele pot fi de forma cilindrica sau cilindroconica , cu camasa de vapori sau fara, cu incarcare automata si inversare pe axul vertical. Ele pot fi confectionate din inox, aluminiu, cupru cositorit si alte materiale, la fundul carora se afla un fund fals, pe care se

pune materialul filtrant. In partea de sus percloratoarele se inchid capace discoidale drepte sau concave, dotate cu stuturi pentru alimentarea cu extragent si evacuarea vaporilor de solvent. Conditia perclorarii consta in efectuarea a trei etape consecutive de lucru: umectarea,macerarea si perclorarea propriu-zisa. Reperclorare sau perclorare fractionata,este un procedeu de extractie in vare produsul vegetal de imparte in citeva parti(fractii) . Fractiile separat se introduc in percloratoare. Lichidul din primul perclorator se trece in al doilea s.a.m.d iar in ultimul perclorator se obtine produsul finit. Deosebim doua tipuri ale reperclorarii: -in parti egale –in percloratoare se introduc parti egale de produs vegetal, numarul carora se stabileste astfel ca obtinerea extractului produsului vegetal din ultimul perclorator sa fie complet epuizat. - in parti neechivalente- aceste modificari sunt oficializate in farmacopeile SUA si ale Germaniei. Farmacopeia americana prevede fragmentarea in 3 parti neegale cu raportul de 5:3:2, iar cea germana cu raportul de 5: 3,25:1,75. Mai exista si alte metode de extractie printre care: -reperclorarea N.A.Ciulkov -extractia in in contracurent -extractia circulara -extractia cu ultrasunete -extractia cu ajutorul descarcarilor electrice -extractia prin electrodializa s.a Aparatajul folosit la prepararea solutiilor extractive apoase Infuzia si decoctia se efectuiaza in dispozitive speciale numite infuzoare, infuzorul clasic prezinta un vas cu pereti grosi de portelan, de forma cilindrica, dotat cu miner lateral si capac, pe care este montat un recipient metalic perforat(decolator) din otel inoxidabil si un disc pentru stoarcere. Infuzatoarele se instaleaza in aparate de infuzare , construite in forma de bai cu cuiburi pentru infuzoare. F.S. recomanda sa se foloseasca numai infuzoare emailate, de portelen sau de otel inoxidabil, deoarece extracia in vase din metal cositorit provoaca modificarea compozitiilor solutiilor extractive, in special cind extractiile se prepara din produs vegetal ce contine acizi organici, baze si substante tanante. Infuzoarele trebuie sa aiba capace ce pot fi inchise etans, sa fie bine ajustate la cuiburile aparatului si sa aiba pereti destui de grosi, pentru a se raci dupa infuzare cit mai lent. Conservare: Conservarea solutiilor extractive apoase este dificila datorita prezentei amidonu-lui sau a substantelor albuminoide care constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea a numeroase ciuperci si bacterii. Pentru prelungirea duratei de conservare se recomanda utilizarea de agenti conservanti,in special nipagin si nipasol. Solutiile extractive apoase se prepara la nevoie, in cantitatea necesara pentru cel mult 3 zile,timp in care produsul trebuie pastrat la racitor. Infuziile si decocturile se folosesc asociate cu alte substante active, avand un domeniu de indicatii terapeutice foarte variat.Administrarea lor se face de catre bolnav cu lingura sau lingurita. Substantele prescrise in infuzii sau decocturi (saruri, extracte, tincturi, siropuri, etc) se adauga in solutie extractiva filtrata. Eliberarea infuziilor si decocturilor se face in sticle cu eticheta care contine modul de intrebuintare.

51.Solutii extractive.Conditii de calitate si control. Conform F.R. X soluţiile extractive sunt lichide limpezi sau slab opalescente cu culoarea, mirosul şi gustul caracteristic componentelor extrase din produsul vegetal. F.R.X prevede controlul următorilor parametrii la soluţiile extractive: a. Caracteristici organoleptice b. Masa totală pe recipient se determină prin cântărirea individuală a conţinutului din 10 recipiente. 52.Solutii extractive alcoolice:tincturi si extracte.Factori care influenteaza randamentul de extractie.Factorii care influenteaza randamentul extractiei sunt urmatorii:1. natura drogului si procedeul de extractie folosit:- procesul de extractie are loc datorita actiunii solventilor asupra drogurilor uscate si maruntite,randamentele de extractie merg crescand de la macerare catre infuzare si decoctie;- substantele active care se descompun usor la incalzire se extrag prin macerare la rece si o ulterioara extractie la cald;- la substantele insolubile sau greu solubile in apa rece,pentru a fi extrase este nevoie de o alcalinizare sau acidulare. 2. umiditatea produsului:- umiditatea favorizeaza hidroliza unor principii active si o serie de transformari enzimatice; 3. gradul de fragmentare a produsului vegetal.:- pentru ca solventul sa poata extrage o cantitate cat mai mare de principii active ,produsele vegetale trebuiesc maruntite dar un grad de maruntire prea avansat este nefavorabil deoarece unele substante(amidonul, pectina, muci-lagiile) pot trece direct in solvent.Gradul de finite nu trebuie sa depaseasca anumite limite,deoarece se distruge un numar mare de cellule,are loc dizolvarea neselectiva a continutului celular.4. timpul de extractie:- timpul de extractie este limitat deoarece prelungirea timpului de extractie duce la contaminarea cu microorganisme; 5. temperatura de extractie:- pe langa respectarea conditiilor de timp trebuie respectate si conditiile de temperatura, de durata de incalzire si a timpului de racire a solutiilor. 6.Gradientul densitatii.Conform Farmacopeei,la prepararea solutiilor extractive apoase are loc amestecarea produsului vegetal si a solventului.Gradientul extractivului sporeste,dat fiind ca noi portiuni de solvent vin in contact cu produsul vegetal. 53.Tehnologia de obtinere a tincturilor.Tehnologia tincturilor e alcatuita din mai multe etape:pregatirea produsului vegetal si a extragentului,extractia principiilor active din produsul vegetal,purificarea lichidului extractive,standartizarea produsului finit.Pregatirea produslui finit consta in uscarea ,fragmentarea si separarea de praf.Extragentul se prepara prin diluarea etanolului de concentratie mare pina la concentratia ceruta de DTN. Tincturile pot fi obtinute prin macerare,macerare cu utilizare de turbo-extractie,circularea extragentului,macerarea fractionate,percolare,dizolvarea extractelor dense si uscate.Prin dizolvare se obtine elixirul pectoral-prin dizolvarea extractului dens de lemn-dulce.Extractul dens sau uscat de lemn dulce se dizolva in apa de ammoniac timp de 48 ore la care se adauga uleiul eteric de anason in etanol de 90%.

54.Tehnologia de obtinere a extractelor. Pentru obţinerea extractelor vegetale, F.R. X prevede următoarele: Produsul vegetal adus la gradul de mărunţire prevăzut în monografia respectivă este supus, dacă este cazul unei prealabile degresări. Solvenţii utilizaţi pentru extracţie sunt: - apă acidulată; - apă alcalinizată; - alcool diluat (uneori alcool acidulat); - eter etc. Extractele fluide se obţin prin macerare, macerare repetată şi percolare conform regulilor prevăzute la monografia „Tincturae” cu următoarele precizări: La prepararea extractelor fluide prin percolare se folosesc 100g produs vegetal din care se obţine separat o primă fracţiune de 80g lichid extractiv. Se continuă percolarea până la epuizarea produsului vegetal. Percolatele rezultate se concentrează sub presiune redusă la o temperatură care să nu depăşească 800C până la îndepărtarea solventului de extracţie. Reziduul se dizolvă în prima fracţiune şi se completează cu acelaş solvent la 100g sau la concentraţia în principii active prevăzută. Extractele obţinute se lasă la temperatura de 5-100C timp de 6 zile şi se filtrează evitând pierderile prin evaporare. Prepararea extractelor moi şi uscate. Prepararea acestor tipuri de extracte se efectuează prin supunerea soluţiilor extractive (obţinute prin cele trei metode oficinale în F.R. X monografia „Tincturae”), la diferite tratamente pentru îndepărtarea substanţelor balast şi concentrarea prin distilarea sub presiune scăzută la temperaturi de cel mult 500C. În cazul extractelor moi soluţiile extractive se concentrează până la obţinerea unei mase vâscoase cu un conţinut de cel mult 20% materii volatile. În cazul extractelor uscate, după îndepărtarea solventului de extracţie prin distilare, rezidul se usucă la vid la o temperatură care să nu depăşească 500C iar extractul uscat să conţină cel mult 5% materii volatile. Extractele moi şi uscate care conţin principii puternic active şi toxice se dozează şi se aduc prin diluare cu pulberi inerte, solubile şi nehigroscopice la concentraţia în principii active prevăzută. Pentru concentrarea soluţiilor extractive se pot utiliza diferite aparate. Pentru concentrarea soluţiilor extractive se poate aplica, congelarea urmată de evapoarea în vid la temperatura de sub 300C. În acest mod se evită degradarea substanţele termolabile. Evaporarea soluţiilor extractive se face până la o anumită concentraţie, cazul extractelor moi (cel mult 20% material volatil) iar pentru extractele uscate până la cel mult 5% material volatil. 55.Solutii extractive.Solutii extractive apoase:macerate,infuzii,decocturi.Solutii extractive alcoolice. 1. Macerate.- se utilizeaza la extragerea mucilagiilor din produsele vegetale; - peste produsul vegetal maruntit si spalat sub jet de apa se adauga masa de apa prevazuta si se mentine la temp camerei timp de 30 min, agitand in aceasta perioada de 5-6 ori; - lichidul se decanteaza si se filtreaza prin vata; - filtratul obtinut se completeaza la masa prevazuta prin spalarea reziduului cu apa, fara a presa - daca solutia obtinuta este mai mare de 100g, se va adauga obligatoriu un amestec de conservanti format din Nipagin si Nipasol  2. Infuzii.- se utilizeaza la extragerea componentelor active din produse vegetale care contin tesuturi friabile (flori, frunze, ierburi) - produsul vegetal respectiv se va aduce la gradul de maruntire prevazut in monografia respectiva - pentru fiecare gram de produs vegetal se foloseste pentru umectare un volum de 3 mL apa, cu exceptia produselor vegetale care contin uleiuri volatile, acestea umectandu-se in 0.5 mL alcool diluat - dupa 5 min se adauga masa de apa prevazuta, adusa la fierbere, si se lasa in contact timp de 30 min;

- se filtreaza prin vata.- solutia obtinuta se completeaza la masa prevazuta prin presare cu apa sau prin stoarcerea reziduului; - daca avem o cantitate mai mare de 100g este obligatoriu sa se adauge un amestec de conservanti format din Nipagin si Nipasol 3. Decocturi. - se foloseste la extragerea componentelor active din produsele vegetale care contin tesuturi lemnoase: radacini, rizomi, scoarte, frunze coriacee - produsul vegetal se aduce la gradul de maruntire prevazut in monografie - pentru fiecare gram de produs vegetal se utilizeaza pentru umectare 3 mL de apa, cu exceptia produselor vegetale care contin uleiuri volatile, acestea umectandu-se in 0.5 mL alcool diluat - se adauga masa de apa prevazuta, incalzita la fierbere si mentinand in baia de apa timp de 30 min - solutia fierbinte se filtreaza prin vata si se completeaza cu apa sau prin stoarcerea reziduurilor Solutiile extractive alcoolice sint extractii etanolice din produse vegetale medicamentoase,obtinute fara incalzire si inlaturare de extragent.,sint lichide transparente,colorate,cu mirosul si gustul specific al produsului vegetal din care sint preparate. 56.Ticturi oficinale si neoficinale obtinute prin macerare, macerare reptata si percolare.Tincturi obisnuite prin dizolvarea extractelor. Tinturi neoficinale reprezinta extractii etanolice din preduse vegetale medicinale,obtinute fara incalzire si inlaturare de extragent.De obicei ele sint lichide transparente ,colorate cu mirosul si gustul specific al produsului vegetal din care sint preparate.Tehnologia tincturilor este alcatuita din mai multe etape :pregatirea produsului vegetal si a extragentului ,extractia principiilor active din produsul vegetal ,purificarea produsului extractiv ,standartizarea produsului finit.Pregatirea produsului finit consta din uscare ,fragmentarea si separarea de praf .Tincturile pot fi obtinute prin macerare ,macerare cu utilizare de turboextractie ,circularea extragentului ,macerarea fractionata ,percolare ,dizolvarea extractelor dense si uscate.Concentraţia alcoolului, a materiei prime ce se macerează, şi timpul de desfăşurare a procesului se aplică conform reţetei. Tinctura se obţine în recipiente de sticlă prevăzute cu capac etanş, compoziţia agitându-se măcar o dată pe zi, pe tot parcursul macerării. După scurgerea perioadei de tincturare, se execută decantarea, soluţia hidroalcoolică rezultată, trăgându-se în sticluţe colorate mici, cu capac înşurubabil. Principalul avantaj al tincturii constă în faptul că în soluţie se extrag toate principiile din planta proaspătă, substanţe active care pot fi conservate o perioadă lungă de timp. Prepararea tincturilor homeopate este mai elaborată, desfăşurându-se în mai multe etape succesive, în scopul obţinerii unor diluţii precis dozate.

Prepararea tincturilor prin maceratul la rece: Maceratul la rece este un extract hidric rezultat in urma unui proces numit maceratie. Maceratia consta in extragerea principiilor active din plante, in apa, la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceratie este de 4-8 ore. In timpul procesului de maceratie, materialul vegetal asezat intr-un vas cu apa neincalzita, se imbiba cu apa iar substantele active trec in solutie. Prepararea tincturilor prin maceratul la cald pe baia de apa (sau macerare repetata) Extragerea principiilor din plante prin aceasta metoda este foarte eficienta in cazul vegetalelor fara principii volatile valoroase, dar cu compusi bio de alt tip, utili sanatatii. Metoda se utilizeaza si pentru obtinerea nu doar tincturilor dar si uleiurilor, alifiilor si unguentelor din plante.Pentru obtinerea baii de apa, cunoscuta si sub denumirea de bain marin, se folosesc doua vase metalice, de marimi diferite. Vasul mai mic trebuie sa fie emailat. El se scufunda in recipientul mai mare, care va fi umplut in prealabil, pe jumatate, cu apa. In vasul mic se introduce lichidul cu materia prima din care urmeaza sa se extraga principiile active. Dupa improvizarea baii, cele doua vase se pun la foc domol. Desi apa va da in clocot in recipientul mare, lichidul din vasul de deasupra se va incalzi treptat, si nu va fierbe, astfel incat principiile active pot trece in solutie incet, fara a fi degradate de temperatura prea inalta sau de incalzirea brusca. Fitoterapia utilizeaza aceasta metoda in cazul plantelor cu principii active care se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag nici la temperaturi obisnuite (principii semitermolabile). Dupa un anumit timp de la asezarea baii pe foc, perioada stabilita de reteta, lichidul se strecoara si se utilizeaza mai departe, conform prescriptiilor. 57. Preparate extractive maximal purificate. Controlul calitatii. Preparate din plante medicinale proaspete si stimulatori biogeni. Preparate bioactive si revitalizante. Procesul de extractie din plante medicinale e folosit in conditii industriale pt a prepara tincturi,extracte preparate,maxiimal purificate si prepararea substantelor industriale exctractive.Eetapa principala de obtinere a acestor preparate e extragerea din Drog vegetal . procesul de extractie e e dependent de transferul de masa a subst active din cellule vegetative.Scopul estractiei e de a epuiza Pv si de a separa cantitativ componentul solubiliatii cu actiune farmacodinamica bn determinata.Neogalenice purificate prin metode purificate moderne .Preparatele extractive maximal purificate sunt prep fitoterapice cu continut de p.a a prod vegetal in stare nativa maxim purificate de subst balast (rasini,pectine ,albumine , amidon).procesul tehnologic de obtinere a acestor prep din etape: 1 Extragerea p.a din P.v. 2.purificarea extractiei standartizarea si prepararea formei farmaceutice.Majorit prep maximal purificate contin heterozide , cardiotonice ( lacrimioara (flores convallariae) preparatul Corglicol,ruscuta de primavara(herba adonidis

vernalis) degetel lanos(folia digitalis)contine lantozida ,Rauvolfie serpentina - comprimate Raunatum,Patlagina-prep plantagutinum,Cornul secarii(secale cornutum) Erogotal(comprimate, solutii) Crusin -(cortexFrangulae) prep Ranilum. Controlul calitatii.Utilizarea unui pv cu continut de principii active FS indica continutul minim de substante ce ar trebui sa se gaseasca in prod vegetal.Daca prod vegetale auvaloarea pr.a mai mic decit cele indicate in monografii ele nu sunt valabile pt prepararea solutiilor extractive.In tehnologia obtinerii se utilizeaza percolatoare .macerarea se efectueaza prin fractionare dizolvarea exctracelor dense si folosirea produsului vegetal uscat lipsit de impuritati. 58. Incompatibilități farmaceutice. Respectarea ordii de dizolvare sa amestecare a componentelor. Înlocuirea unor substanțe insolubile sau greu solubile cu derivați solubili saucu săruri ale aceleeași substanțe. Formele medicamentoase lichide pentru uz intern si extern se prepara prin metoda masa-volumsi se livreaza in volum (ml). pentru a evitaformareaincompatibilitatilorfarmaceutice, la cantitatea de apa prescrisa se adaugas.m. solide, apoisolutiile concentrate ale substantelor, peparatele extractive, etc. La preparareamixturilorcompuse, solutiile concentrate se adauga la cantitatea de apacalculata in ordineaprescrisa. Solutiilesub.toxice (lista A) siputernic active (lista b) se adauga la cantitatea de apa in primul rand. Preparateleextractive(tincturi, extractelichide), sol.alcoolice, siropurilesiaplearomatice se adauga la sol.apoasa in ultimul rand, respectandurmatoareaconsecutivitate: ichideapoasenemirositoaresinevolatile, lichidealcoolice in ordineacresteriiconcentratieialcoolului, lichidemirositoaresi volatile. Lichidele cu continut de uleiurieterice se adauga la mixture amesteca teprealabil cu siropsau cu o cantitateegala de mixtura.