Dragostea Adevarata. Taina Dragostei Inainte Si Dupa Casatorie [PDF]

Zitiervorschau

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ Taina dragostei înainte şi după căsătorie

Dragostea adevărata Taina dragostei înainte şi după căsătorie

Ediţie alcătuită de Dmitry Semenik

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas

^^^^e d I t u r

Bucureşti

Redactor: Diana-Cristina Vlad Coperta: Mona Velciov Traducere după originalul în limba rusa: Dmitrii Semenik, Nasto-iaşceaia liubov. Tainî liubvi do braka i v brake, ed. Dar, 2009. © Editura Sophia, pentru prezenta ediţie

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dragostea adevărată: taina dragostei înainte şi după căsătorie / cd. alcătuită dc Dmitry Semenik ; trad, din limba rusă dc Adrian Tânăscscu-Vlas. - Bucureşti: Editura Sophia, 2012 ISBN 978-973-136-301-1 Semenik, Dmitry (ed.) Tănâsescu-Vlas, Adrian (trad.) 265.5

PREFAŢA AUTORULUI P utem aborda viaţa copilăreşte, o putem aborda şi în mod matur, iar asta nu depinde prea mult de vârstă. Când abordăm viaţa copilăreşte, ne bucurăm de cadourile pe care ni le dă, devorându-le cu lăcomia cu care înfulecă un copil bomboane, şi plângem atunci când primim de la ea lovituri - dar nu facem nimic ca loviturile să fie mai puţine, iar cadourile mai multe. Când abordăm viaţa în mod matur, ne asumăm răspunderea pentru viaţa noastră, recunoaştem că atât loviturile, cât şi cadourile sunt urmările propriilor noastre acţiuni. Luăm în mâini cârma vieţii şi ne îndreptăm corabia încotro dorim. Bineînţeles, abordarea matură a vieţii este mai eficace... Toţi sunt de acord că dragostea este valoarea supremă a vieţii noastre, iar pentru oamenii mai profunzi este şi scopul suprem al existenţei. Ca atare, este foarte important să abordăm în mod matur dragostea, să înţelegem cât de mult ţine de noi pregătirea pentru dragoste, s-o recunoaştem atunci când vine şi s-o păzim de toate primejdiile.

4

Cartea de faţă este menită tocmai să vă ajute în această privinţă. Dragostea este o minune, este o taină care nu se

5

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dezvăluie până la capăt - şi totuşi, ne vom strădui, pe cât stă în puterile omeneşti, să găsim răspunsul la întrebarea: ce este dragostea şi prin ce se deosebeşte ea de replicile ei false - patima, dependenţa. Ne vom strădui să descoperim legile vieţii dragostei, să descoperim ce ajută venirea ei şi din ce pricină moare ea. Vom vorbi despre un lucru pe care în vremea noastră puţini îl ştiu: ce reprezintă de fapt familia şi care e rostul ei autentic, fiindcă tocmai familia este locul unde poate fi atinsă culmea iubirii adevărate. Dacă veţi citi la vreme această carte şi vă veţi înarma cu lucrurile aflate din ea, veţi putea - dacă veţi dori - să evitaţi multe greşeli dureroase, şi viitoarea voastră familie va avea mult mai multe şanse de a rămâne întreagă şi fericită, de a fi loc unde trăieşte Dragostea. Cartea a fost pregătită pe baza materialelor de pe si-te-ul „Dragostea adevărată" (realove.ru). Site-ul nu este comercial: el a fost creat pentru a-i ajuta pe oameni să iubească, fiindcă în vremea noastră este foarte greu de găsit informaţie demnă de crezare care să lămurească ce este » dragostea şi cum trebuie să iubim. Prin massmedia sunt răspândite concepţii pervertite despre 6

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

aceste lucruri de cea mai mare însemnătate. Concepţiile pervertite îi duc pe oameni la crahul relaţiilor de cuplu şi la suferinţe. In mintea multora suferinţa devine un tovarăş nelipsit al dragostei. Or, lucrurile nu stau deloc aşa! Adevărata dragoste e bucurie şi e putere - şi practic orice om poate, sprijinindu-se pe concepţiile adevărate, s-o dobândească. Răspunsuri la întrebările privitoare la dragoste am căutat nu doar la specialişti (preoţi, psihologi), ci şi la oameni de alte profesii despre care ştiam sigur că în viaţa lor există dragostea autentică, dragoste care nu este întâmplătoare,

7

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

ci este urmare a felului lor de viaţă şi a unor concepţii corecte despre dragoste. Ne-am străduit să tratăm problema dragostei cât se poate de profund, dar de o manieră simplă şi accesibilă. Site-ul „Dragostea adevărată" este citit şi de adolescenţi, şi de persoane în vârstă. Judecând după sutele de scrisori apreciative din partea cititorilor, aceste materiale îi ajută, într-adevăr, să evite greşelile ori să înţeleagă cauzele eşecurilor. Ar fi bine ca fiecare pereche proaspăt căsătorită să primească în dar o asemenea carte, dacă nu a apucat s-o citească mai înainte. Credem că dezastruoasa statistică a divorţurilor, familiilor incomplete şi copiilor nefericiţi s-ar schimba în bine. Deocamdată, acestea sunt numai vise -însă puteţi, dacă această carte vă va plăcea, să cumpăraţi câteva exemplare şi să le dăruiţi tinerilor apropiaţi care vor să-şi întemeieze o familie sau care s-au căsătorit nu demult.

CE ESTE DRAGOSTEA? I n ce priveşte răspunsul la întrebarea aceasta domneşte o mare confuzie, care a apărut nu de ieri, de azi, ci a fost clădită de veacuri prin osteneala migăloasă a poeţilor, scriitorilor, muzicanţilor. A fost creat un întreg cult al iubirii nefericite, iubirii bolnăvicioase, iubirii-pa-siune (patimă). Nu toţi l-au citit pe Shakespeare, dar toţi au auzit de istoria tristă a lui Romeo şi a Julietei, şi aproape toţi cred că în ea este vorba de dragoste. Dacă e să faci o anchetă printre tinerii de pe stradă, punându-le întrebarea: „Pasiunea este ceva plăcut? Aţi dori să trăiţi o pasiune?" probabil că cel puţin jumătate ar răspunde: „Da!" Toţi cei care au răspuns: „Da" vor fi nefericiţi în dragoste până când nu-şi schimba atitudinea faţă de această problemă. Tocmai din cauza faptului că majoritatea persoanelor aflate la vârsta întemeierii unei familii înţeleg greşit dragostea şi căsătoria, în jurul a 90% dintre cupluri divorţează după maximum zece ani de căsnicie. Haideţi, pentru început, să recunoaştem un lucru evident: nu orice atracţie faţă de o persoană de sex opus este dragoste. Toţi ştiu că există tot felul de 10

cauze care produc o astfel de atracţie, cum ar fi năzuinţa de a primi din partea altui om dragoste, atenţie, admiraţie; atracţia sexuală;

11

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dorinţa de a împărtăşi cu cineva bunurile materiale pe care le avem; dorinţa vanitoasă de a fi invidiaţi pentru relaţia cu persoana respectivă. Toate acestea nu înseamnă dragoste, însă ne pot atrage, ataşa destul de puternic de cineva. Este foarte important să spunem lucrurilor pe nume şi să nu considerăm dragoste ceea ce nu e dragoste. Ceea ce jurnalistele (nefericite în viaţa personală) de la revistele pentru femei numesc frumos „pasiune", iar adolescentele „iubire nebună", psihologii numesc, mult mai puţin frumos, „dependenţă amoroasă". Dependenţa amoroasă nu este o formă de dragoste, ci o formă de boală sufletească, de acelaşi ordin cu dependenţa de alcool, dependenţa de narcotice, dependenţa de jocuri - şi tratamentul acestei dependenţe este analog tratamentului celorlalte dependenţe, de a căror nocivitate nu se îndoieşte nimeni. Este foarte important să înţelegem ce este bine şi ce e rău - mai exact, ce-i face omului bine şi ce-i face rău. Toţi înţeleg, probabil, că libertatea este bună, iar lipsa libertăţii este rea. Or, patima (pasiunea) este tocmai ceea ce îl lipseşte de libertate pe om, îl face

12

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dependent de o condiţie exterioară sau alta. Liber cu adevărat este omul liber de patimi. Aşadar, patima (în cazul de faţă, dependenţa amoroasă) este neiubire, nelibertate şi suferinţă. Cum să recunoaştem semnele dependenţei amoroase ? Sentimentul „nu pot să trăiesc fără acest om" sau „nu pot fi fericit(ă) fără acest om" este un semn al dependenţei. Dragostea este libertate. Oamenii pot să fie împreună sau nu, se pot chiar despărţi pentru totdeauna, dar cel care iubeşte se simte deja bine în urma faptului că cel iubit pur şi simplu există. Omul dependent se aşteaptă ca „dragostea" lui să-l facă fericit. In realitate, nimeni în afară de tine însuţi nu te poate face fericit sau nefericit. De fapt, omul dependent nu-şi găseşte fericirea în relaţia de cuplu. In cea mai mare parte a timpului îl chinuie neliniştea, temerile, îndoielile, gelozia, ciuda faţă de omul „iubit". După cum îl arată numele, el depinde de fiecare privire a celui „iubit", de fiecare cuvânt, de tonul lui. La scurtă vreme după începutul relaţiei, aceasta începe să-i aducă celui dependent mai ales suferinţe. Cea mai mare parte a timpului este deprimat, sănătatea i se deteriorează, are mai puţin spor la muncă. 13

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Cel mai plăcut moment din viaţa celui dependent e pregustarea întâlnirii, pregustare care seamănă cu euforia alcoolicului care savurează apropierea momentului când va pune gura pe băutură - însă această euforie se încheie aproape întotdeauna printro dezamăgire. Doza de „iubire" pretinsă de dependent creşte în mod constant, iar „donatorul" nu este capabil să o mărească la nesfârşit. El începe să limiteze „doza", iar în cele din urmă scapă cu fuga de această pseudodragoste... Pentru a iubi cu adevărat, omul înclinat spre dependenţă trebuie să biruie patimile care stau la baza dependenţei în cazul lui concret. Cel mai des este patima egoismului, iubirii de sine pătimaşe. Iubirea de sine pătimaşă este contrară adevăratei iubiri de sine. Cel mai des, cauza egoismului este reprezentată de egoismul părinţilor, care nu i-au dat odraslei lor destulă dragoste în copilărie. Pentru a-şi birui egoismul, un asemenea om trebuie să înveţe ca în nici o relaţie - şi cu atât mai mult într-una de dragoste - să nu fie parazit, ci dăruitor, să înveţe să dea dragoste, căldură, tot ce vrea el însuşi atât de mult să primească. Atunci se va petrece minunea: în inima lui va apărea

14

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

izvorul dragostei. Doar atunci va fi gata să iubească într-adevăr.

15

Istorii din viata

Poveste în loc de dragoste T oată viaţa am visat la o iubire adevărată. Am fost o fată visătoare, naivă, care voia ca alături de ea să fie un iubit care să o salveze din toate necazurile şi să fie întotdeauna alături. Ne-am cunoscut întâmplător. El conducea o maşină arătoasă, decapotabilă. M-a văzut, s-a întors şi s-a apropiat. Am făcut cunoştinţă şi ne-am îndrăgostit. El a devenit primul meu bărbat; îl iubeam la nebunie. Mi-a promis luna de pe cer, iar eu l-am crezut orbeşte şi prosteşte, fiindcă înainte de el viaţa mea era bună de nimic, tristă şi plicticoasă, iar el mă ducea prin toate locurile scumpe din orăşelul nostru, îmi făcea cunoştinţă cu toţi oamenii bogaţi: pe scurt, ca-n poveşti - dar după o jumătate de an povestea mea s-a terminat: am aflat că de doi ani se întâlnea cu alta, iar eu eram, aşa, pentru distracţie. M-a durut foarte tare; cred că cine a trecut prin aşa ceva mă va înţelege. Ne-am despărţit, dar eu mă gândeam tot timpul la el. N-am înfiripat nici o relaţie 16

cu altcineva, fiindcă eram pustiită lăuntric. O lună de zile nu ne-am văzut şi nu am comunicat, după care a început să-mi dea telefoane, să-mi spună «pisoiaş», să mă roage să mă întâlnesc cu el. Asta a ţinut două luni, după care sentimentele mele faţă de el au dispărut, nici măcar nu mai eram supărată.

17

Am trăit liniştită o vreme, până când, într-o bună zi, m-a sunat din nou şi mi-a propus să ne întâlnim. Am acceptat, fiindcă eram absolut convinsă că nu-l mai iubesc, că totul a trecut. Când ne-am întâlnit, am înţeles un lucru îngrozitor: că-l iubesc, că nu pot fără el. Toate sentimentele faţă de el au reapărut, a fost o nebunie. Am început să îmi dau seama că vreau să fiu doar cu el, dar că asta nu se poate, întrucât nu pot accepta rolul de amantă. Când m-am întors acasă după această întâlnire îngrozitoare, parcă aveam un nod în piept. Nu vedeam nici o ieşire din situaţie şi nu mai doream decât să mor... Am suferit o cădere nervoasă, am distrus lucrurile din cameră. Sufletul urla de neputinţă. M-am dăruit toată unui om, i-am mărturisit că îl iubesc, iar el era rece, nu avea nevoie de mine. Pe deasupra, eram furioasă pe toată lumea. De ce îi merge totul bine, pe când eu sufăr? Şi, în general, nu vedeam nici un rost în viaţă. Am luat ce tablete mi-au căzut în mână şi le-am înghiţit... Am crezut că o să adorm şi n-o să mă mai trezesc, dar uite că nu s-a întâmplat aşa. M-a apucat o ameţeală şi o greaţă groaznice. Deja regretam amar, dar simţeam că mi se apropie sfârşitul. A sunat 18

telefonul şi, când am văzut că pe ecran a apărut cuvântul «Mama», am izbucnit în hohote de plâns, miam băgat două degete pe gât, am început să beau apă, să-mi provoc voma: în clipa aceea am înţeles că singurul om pe care îl iubesc într-adevăr este mama mea, pe care trebuie s-o iubesc si de care trebuie să-mi aduc aminte în> totdeauna. Slavă Domnului că am scăpat, sunt vie! Acum, după ce a trecut o vreme, am înţeles multe lucruri, am înţeles că nu a fost dragoste, fiindcă dragostea nu poate distruge sufletul, că nu merită să mor din cauza lui, că nu merită nici măcar o privire, nu merită să mă întâlnesc cu el, nu merită nimic de la mine, că trebuie să trăiesc pentru mine însămi şi că în clipele de deznădejde trebuie să găsesc în mine credinţă şi să trăiesc în continuare! Dragostea adevărată înalţă." (Polina, 21 de ani)

Plâng mereu M 19

-am cunoscut cu el anul trecut, pe 3 martie, şi pe 15 iulie m-a părăsit deja. De atunci parcă nu am viaţă. In disperarea mea, am alergat pe la tot felul de ghicitoare, care promiteau c-o să-l aducă înapoi cât ai zice peşte. Bineînţeles că n-am rezolvat nimic... înţeleg că sunt într-o stare cumplită de dependenţă. Când e alături, închid mobilul, îmi schimb toate planurile, sunt într-o euforie totală. Ne întâlnim foarte rar; aceste întâlniri sunt pentru el doar o modalitate uşoară de a obţine sex (deşi are din plin cu cine să se întâlnească, ştie să le facă fetelor complimente, să le admire...), pe când pentru mine sunt ca un balon de oxigen. Nu pot să trăiesc fără el, plâng mereu, am rămas fără loc de muncă, mulţi cunoscuţi mi-au întors chiar spatele, fiindcă am devenit nesociabilă şi agresivă, nu mă mai recunosc. El nu dă nici două parale pe mine, mă expediază fără jenă, ba chiar mă înjură, dar când este bine dispus şi prietenos, în acele clipe uit şi iert totul... M-am transformat într-un animal care depinde de «stăpân», care rabdă întotdeauna şuturile, scuipăturile şi bătăile şi-l întâmpină întotdeauna cu bucurie, dând din coadă... 20

Am nevoie de ajutor... Am depăşit deja orice limită." (Oksana, 24 de ani) Mor de dragoste N iciodată nu am simţit că nu primesc destulă dragoste, doar voiam să iubesc eu însămi şi mă gândeam că nu sunt în stare... Când l-am văzut pentru prima dată, m-am gândit: «In sfârşit, EL, cel pe care l-am căutat atâta timp!» Mi se părea că suntem făcuţi unul pentru celălalt. El e străin, cu caracter serios, cumsecade, aveam încredere în el ca în mine însămi. Eram nedespărţiţi, nu puteam trăi nici măcar o zi unul fără celălalt. Ne mai certam, în general de la capriciile mele pornea - însă el venea, suna de sute de ori, înnopta în faţa uşii. După un timp am început să fiu geloasă, aparent fără motiv: pur şi simplu simţeam înăuntrul meu că el nu e cu totul al meu, deşi nu mă îndoiam de dragostea lui. Tensiunea a crescut; nu voiam ca el să se simtă incomod alături de mine, şi am hotărât să mă schimb. Am început să mă schimb, mi-am călcat în picioare mândria, caracterul ferm - că doar găsisem, în sfârşit, un bărbat puternic, şi chiar doream să fiu slabă alături de el. 21

El a observat asta, însă reacţia lui a fost inversă. Au apărut iritarea, învinuirile la adresa mea. La un moment dat, după ce ne-am certat la cuţite, m-am supărat şi n-am mai răspuns la telefon; el a sunat întruna, poate de o sută de ori sau chiar mai mult. Mia scris cât de mult mă iubeşte şi că nu poate să-şi imagineze viaţa fără mine, dar că trebuie să plece în ţară, să locuiască împreună cu mama lui, fiindcă tatăl lui a murit, că trebuie să se însoare cu o fată de naţionalitatea lui, că nu avem un viitor împreună, că i se rupe inima şi o grămadă de alte lucruri. Am simţit că mor... Am înţeles atunci - de altfel, şi el mi-a confirmat -că până şi toate certurile noastre erau din această cauză: el întotdeauna căutase, în mod inconştient, să se despartă de mine, în el avea loc un război lăuntric, era speriat că s-a îndrăgostit atât de tare. După o oră m-a sunat, a venit. Şi a început... Două săptămâni a ţinut despărţirea. Dureroasă. Chinuitoare. El plângea, se aşeza în genunchi, mă îmbrăţişa şi spunea că nu poate trăi fără mine; eu îl primeam, el pleca - şi tot aşa iar, şi iar, şi iar. Două săptămâni de infern. Durerea mă sufoca până şi atunci când el era alături. N-am mai putut. Iam scris: «Adio» şi am plecat. El n-a răspuns. Au trecut 22

deja trei săptămâni. înnebunesc de durere, de furie, de dezamăgire, de neputinţa de a schimba ceva, de neputinţa de a fi cu el şi de a fi fără el. înţeleg totul, într-adevăr înţeleg că nu avem un viitor împreună, însă mor de dragoste şi ştiu că şi el suferă foarte mult. Mi-a scris de ziua mea de naştere că se gândeşte mereu la mine şi că vrea să lase totul baltă şi să fie cu mine, dar că trebuie să răbdăm: «Trebuie să răbdăm, iubito, atâta timp cât putem răbda.» II şi iubesc, îl şi urăsc pentru slăbiciune, pentru nehotărâre, pentru teamă. Mă rog. Exist. N-am vrut decât să fiu fericită. Ce să fac??" (Milana, 26de ani)

Dragostea nu provoacă suferinţe D acă cineva urmăreşte în relaţia de cuplu propriul interes, aceasta nu este dragoste, ci pur şi simplu unul iubeşte sincer, iar celălalt permite să fie iubit. Cel mai degrabă, partea care permite să fie iubită se foloseşte de relaţie cu un anumit scop, însă relaţiile de acest fel nu sunt de durată, despărţirea dureroasă nu e departe. Dragostea este atunci când trăieşti pentru celălalt, când trăieşti viaţa lui, când preţuieşti fiecare clipă 23

petrecută împreună cu el, când îţi este bine întotdeauna cu el, chiar şi atunci când face ceva altfel decât ai vrea. Dragostea acoperă totul, toate neajunsurile. Aici nu este vorba de sentiment - sentimentul trece întotdeauna, este vremelnic, nestatornic, pe când dragostea este veşnică, şi ea este veşnică doar atunci când iubesc amândoi. Da, aceasta e ştiinţa ştiinţelor, cel mai important efort al omului de a deveni mai bun: cultivarea permanentă a relaţiei cu celălalt, nu lăsarea leneşă a lucrurilor în voia soartei, în urma căreia relaţia autentică se diluează în deşertăciunea rutinei, în spatele căreia, dacă nu ne venim în fire la timp, dragostea începe să se ascundă, iar în cele din urmă pleacă - aş spune eu, chiar adoarme. Dragostea este atunci când inimile bat în acelaşi tact - altfel gata, s-a terminat. Dacă ai dragoste, vei avea şi toate celelalte, deoarece cu omul pe care îl iubeşti cu adevărat te simţi bine şi liniştit în orice împrejurări. Dragostea nu aduce suferinţe; ea îi face pe oameni fericiţi şi recunoscători unul altuia pentru răbdarea şi respectul dovedite în nevoinţa pe care o poartă, mână în mână, prin această viaţă. Cu adevărat, dragostea 24

este nevoinţă, întrucât trebuie să fii totdeauna gata şi să continui să iubeşti orice s-ar întâmpla. Sentimentul nu poate fi prezent întotdeauna; el este trecător şi, cu timpul, în împrejurări grele, piere pe atât de uşor pe cât de subit a apărut, lăsând în urmă un gust amar. Dimpotrivă, dragostea se căleşte în greutăţi, întăreşte caracterele amândorura şi îi ajută să croiască împreună o singură cale, pe care, pornind împreună, cei doi împreună şi merg, doar înainte, pentru totdeauna. «Pentru totdeauna» şi «împreună»: cuvintele acestea sunt şi înfricoşătoare, şi foarte puternice. Focul, ca să ardă întotdeauna, trebuie păzit tot timpul de vânt: şi în dragoste căminul fragil al familiei trebuie apărat întotdeauna de cuvintele grosolane şi trebuie să ştim să ne oprim la timp, fără să întrecem limita. Este uşor să mergi pe stradă şi să răspunzi cu un zâmbet la zâmbetul unei cunoscute, să înclini prietenos din cap când mai întâlneşti pe cineva - dar acasă, când este atât de greu să suporţi lipsurile celuilalt, atunci încearcă să zâmbeşti sincer, fără să te iriţi, încearcă să rosteşti: «Oricum iubesc!» Experienţa mea personală aceasta este. Pentru prima 25

dată în viaţa mea, după ce i-am spus cuiva la telefon vorbe dureroase, l-am sunat imediat ca să-mi cer iertare, căci am simţit durerea lui ca si cum ar fi fost a mea. întâi» » nindu-l pe «cel unic», am dorit să mă schimb, de dragul lui, atât lăuntric, cât şi pe dinafară, adică să-mi dezrădăcinez egoismul, nu să-l remodelez după placul meu, aşa cum aş dori eu să-l văd (om de afaceri de succes, îmbrăcat după ultima modă, cu comportament galant şi ireproşabil ş.a.m.d.), nu să spun: «Asta îmi place la el şi accept, iar asta nu accept», începând să îi fac morală într-o formă mai mult sau mai puţin delicată. De ce să modelezi un ideal născocit, ca după aceea să-ţi dai seama cu groază că nu este ceea ce voiai ? Dacă iubeşti, îl vei primi pe celălalt cu toate plusurile şi minusurile lui, te vei schimba tu însăţi, fiindcă nici tu nu eşti ideală... Eu am simţit că acela este omul cu care vreau să trăiesc întreaga viaţă şi pe care vreau să-l văd tocmai soţ al meu şi tată al copiilor mei, pentru care vreau să-mi sacrific interesele şi dorinţele, cu care vreau să mă uit la filmul pe care l-a 26

ales el, nu la cel care-mi place mie. Aparent, este un fleac - dar tu încearcă, începe măcar de la acest lucru neînsemnat, şi vei vedea cât de greu este uneori să fii de acord, să faci un compromis. Nu atracţia fizică ne-a apropiat, ci ceea ce se numeşte comuniune de spirit: interesele comune, vederile comune şi, mai întâi de toate, sentimentul sincer şi luminos că mă simt bine cu el chiar si când nu facem altceva decât să > mergem ţinându-ne de mână. Chiar şi când el se supără sau e trist eu mă gândesc cum să-l îmbărbătez, să-l înveselesc - adică pentru mine importante sunt dispoziţia lui, sentimentele lui, starea lui de bine. Cred că în dragoste omul se schimbă cu adevărat, îşi arată adevărata fire, şi îl cunoşti mult mai îndeaproape. Pentru tine devine important el, cel ce te-a cucerit, dân-du-ţi inima sa - iar tu, ca o păzitoare a celui mai de preţ dar, vei păstra cu grijă până la sfârşitul zilelor vieţii voastre acea scânteie pe care, după ce aţi aprins-o, o veţi purta împreună prin furtuna împrejurărilor vieţii." (Iulia Galin-skaia, 25 de ani) 27

Dragoste e atunci când îl iubeşti pe om cu neajunsurile lui cu tot C ând spui «dragoste», aici pot intra foarte multe lucruri: şi răbdare, şi iertare, şi respect reciproc. De respect reciproc este neapărată nevoie, fără asta nu va fi dragoste. Aveam un cunoscut pictor, om cu mult şarm. Soţia lui lucra în administraţia raională: femeie foarte cumsecade, întotdeauna ne invita în ospeţie, mamă şi soţie foarte iubitoare. Soţul se îmbăta, o înşela, se purta urât - cu pictorii asta se întâmplă des. Ultimii zece ani din viaţa lui au fost foarte grei pentru ea: el şia fracturat gâtul, după aceea a făcut cancer la creier; ajunsese ca o legumă, deşi înainte era o persoană inteligentă. Ea a renunţat la serviciu, a vândut cărţile, vesela ca să-l îngrijească, n-a mai rămas nimic în casă. Apoi a rămas pe cap şi cu mama lui; a îngrijit-o şi pe aceasta. Când a murit, el nu mai era deloc omul cu care se măritase, însă ea se uita la fotografii şi în loc să zică: «Slavă Domnului, am scăpat de chin!», spunea: 28

«A plecat jumătatea mea. Cum o să trăiesc eu acum?» Asta mai zic şi eu dragoste! Dragoste nu-i atunci când iubeşti pentru că celălalt este frumos, corect, nebăutor, nefumător, asigurat material, ci atunci când pur şi simplu iubeşti. Dragoste e, probabil, atunci când iubeşti până şi defectele celuilalt. Dacă omul ţi se pare frumos, inteligent, talentat, asta nu este neapărat dragoste. Altceva este când îi ştii şi-i iubeşti defectele. Asta am observat nu eu, ci soţul meu. Nu am cel mai grozav caracter din lume; dacă nu-mi iese nimic, pot să-mi vărs pe cei apropiaţi proasta dispoziţie. Soţul meu rabdă totul zâmbind, rabdă, după care spune: «Nu-i nimic. îmi dau seama că te iubesc cu adevărat din faptul că te iubesc chiar şi când te superi.» Şi, în felul acesta, el se pricepe să mă «comute» atât de bine, încât proasta dispoziţie dispare, mă liniştesc repede, îmi vin în fire şi înţeleg cât de caraghioasă sunt când mă supăr. Atunci când iubeşti te restrângi în multe privinţe, trăieşti nu atât pentru tine, ca să devii cineva, să strângi ceva ori să capeţi ceva, cât pentru celălalt. Te îngrijorezi pentru sănătatea lui, te gândeşti la starea lui sufletească, te gândeşti cum se simte, cum îi merge 29

în planul carierei... Şi el îşi face pentru tine aceleaşi griji... încă din adolescenţă aveam ideea că trebuie să întâlnesc omul meu aparte. Aveam 13 sau 14 ani, mă plimbam în parc cu căţelul, când am întâlnit o pereche de vreo 90 de ani, cred. Mergeau la braţ, şi se vedea că trăiseră împreună întreaga viaţă - şi se priveau unul pe celălalt cu atâta tandreţe, cu atâta înţelegere! Mă uitam la ei şi mă gândeam: «Şi eu vreau la fel!» Voiam să întâlnesc un om cu care să merg aşa, la braţ, chiar dacă voi fi atunci bătrână de tot (de care frumuseţe mai poate fi atunci vorba...), şi să-mi fie atât de bine cu el. Şi soţul meu simte la fel. Frumuseţea, pasiunea, sunt plăcute, dar ce te faci dacă te-ai îmbolnăvit sau dacă ai suferit un accident şi ţi-ai pierdut frumuseţea şi sănătatea? Nu oricine va vrea să scoată de sub tine plosca1, să vegheze la căpătâiul tău, căci în jur sunt multe persoane de sex opus frumoase şi sănătoase. 1 în sensul de vas de urinat pentru bolnavi (n. tr.). In viaţa mea au fost momente când atârnam între viaţă şi moarte - şi mi-am dat seama că m-am căsătorit cu un om care are nevoie de mine în orice stare m-aş afla. Cu mulţi oameni este bine atâta timp cât e totul 30

bine - dar dacă ţi se întâmplă vreo nenorocire, omul tău trebuie să fie unul care să nu te trădeze. Omul tău este reazemul tău, ocrotirea ta, iar tu eşti reazemul lui, şi el simte că tu nu o să-l trădezi, că acasă este aşteptat totdeauna, că aici se poate destinde, poate scăpa de stresul şi de tensiunea lumii exterioare, că aici o să-i fie bine, că aici este ocrotit psihologic." (Olga MotovilovaKomova, pictoriţă)

31

Convorbiri

Dependenţa este un surogat de dragoste NATALIA DOMKINA, PSIHOLOG C u toţii căutăm dragoste - şi începând o relaţie cu cineva, trăind faţă de acel cineva sentimente puternice, credem că iubim. Dacă această relaţie este deseori cauză de durere, ne formăm concepţia că dragostea este un chin, aproape o boală. Intr-adevăr, poate că relaţia dumneavoastră este bolnăvicioasă - însă atunci denumirea corectă este, mai degrabă, nu „dragoste", ci „dependenţă". Manifestarea dependenţei în relaţia de cuplu Dependenţa în relaţia de cuplu este concentrarea permanentă a gândurilor asupra omului „iubit" şi dependenţa de acel om. Dependenţa condiţionează în mare măsură starea emoţională şi fizică a omului, capacitatea lui de muncă si relaţiile cu ceilalţi oameni adică, în esenţă, toa-tă viaţa omului dependent este condiţionată de ea, şi ea influenţează viaţa într-un 32

mod care este departe de a fi optim, facându-l pe om mai degrabă nefericit decât fericit. Or, nefiind pe deplin fericit singur, omul îşi lega nădejdea

33

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

fericirii tocmai de această relaţie! El spera că toate suferinţele lui sufleteşti, neîncrederea în sine, toate complexele lui vor fi vindecate de dragoste - şi la început i se părea, poate, că aşa s-a şi întâmplat, dar senzaţia aceasta nu a ţinut mult timp. Au început conflictele, neînţelegerile, nemulţumirea de obiectul „dragostei" şi de sine însuşi. Fără să îşi dea seama, omul suferă şi mai mult decât suferea în singurătate, iar de aşteptat îl aşteaptă inevitabila despărţire şi o nouă mare durere. De ce se întâmplă aşa cu un anumit om, istoria repe-tându-se la fiecare nouă relaţie? Se întâmplă aşa pentru că în etapa dată a vieţii sale omul respectiv este dependent. S-au cunoscut încă din timpul şcolii, visau să se căsătorească. După terminarea şcolii au început să trăiască în concubinaj. El a devenit totul pentru ea. Ei îi plăcea să deseneze şi făcea asta destul de bine, voia să ajungă designer - dar nu a dat la facultate, căci pentru asta trebuia să se concentreze şi să se pregătească, iar asta ar fi distras-o de la îngrijirea lui, iar el era principalul în viaţa ei. El era scopul şi sensul existenţei ei, ea trăia pentru el Ea s-a angajat, că doar trebuia să trăiască amândoi din ceva. El a intrat la o facultate 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

prestigioasă. Au trăit aşa şapte ani: ea muncea, el studia la facultatea aceea, după aceea încă undeva. Ea avea grijă de el, îi asigura tot confortul posibil şi vedea în asta sensul vieţii sale. El a terminat facultatea, a găsit un serviciu bun, foarte bine plătit, şi după olună a părăsit-o. Pentru ea, asta a fost ca un trăsnet din cer senin: doar totul mergea atât de bine! A urmat o tentativă de sinucidere, nereuşită. A fost salvată. După ce a fost externată din spital, viaţa ei a devenit cenuşie, inutilă, fără valoare - că doar el nu mai făcea parte din ea. Totuls-a încheiat cu bine, însă nu deodată. Calea a fost lungă, dar ea, după ce l-a pierdut pe el, în cele din urmă a găsit credinţa şi s-a găsit pe sine însăşi... Esenţa relaţiei de dependenţă constă în aceea că omul dependent se simte incomplet, are nevoie neapărată să se completeze cu Celălalt, pentru el aceasta e o problemă de viaţă şi de moarte. Este gata să fie tratat oricum, numai să nu fie respins, să nu rămână singur. In relaţia de dependenţă, dragostea reprezintă o modalitate de a compensa propria insuficienţă, iar partenerul reprezintă un obiect menit să acopere această insuficienţă, completând Eul.

11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Fără ea (el) nu simt că trăiesc. Fără ea (el) nu mă simt întreg (întreagă). Aşa vorbesc dependenţii. Acest mijloc nu îşi atinge însă niciodată scopul, fiindcă nici nu-l poate, din principiu, atinge. Relaţia de dependenţă se distinge prin insaţiabilitate. Sarcina completării de sine prin altcineva este cu neputinţă de îndeplinit, fiindcă la integritatea, deplinătatea lăuntrică se ajunge numai în urma dezvoltării resurselor intrapersonale, a dezvoltării relaţiei personale cu Dumnezeu. A pune un om în locul lui Dumnezeu şi a-i sluji până la uitarea de sine este un lucru care nu izbăveşte de propria insuficienţă. Nu degeaba în Biblie s-a spus să nu ne facem idoli. Dependenţa este o renunţare la sine şi la Dumnezeu. în relaţiile de acest gen, teritoriul psihologic al unui om este absorbit de teritoriul psihologic al altui om, îşi pierde suveranitatea. Omul nu mai trăieşte viaţa proprie, ci viaţa celui „iubit". Or, în asemenea condiţii aproape că nu mai rămâne loc pentru dezvoltarea personalităţii - iar dezvoltarea continuă a personalităţii este o datorie a omului. Dumnezeu îi dă omului capacităţi unice, care-l deosebesc de toţi ceilalţi subiecţi şi care, atunci când sunt dezvoltate aşa cum trebuie, creează o „simfonie'': o comunitate deplină, 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

înaltă, de oameni care se completează reciproc. A dezvolta în sine însuşi şi a utiliza în mod corect aceste capacităţi - talentele/talanţii - este o datorie a omului faţă de Dumnezeu, faţă de sine însuşi şi de aproapele. Cei dependenţi spun adeseori: „Trăiesc numai pentru el (ea), am făcut totul pentru el (ea)." Ei nu înţeleg că celălalt nu are nevoie de asemenea sacrificiu, care nu-i satisface necesităţile spirituale, întrucât vine nu din dragoste, ci din dorinţa de a fi iubit(ă). In relaţia de dependenţă nu există o apropiere reală a partenerilor, lipseşte încrederea reală, chiar dacă relaţia este saturată emoţional - saturaţie ce poate fi luată drept dragoste: „E gelos, înseamnă că mă iubeşte." In relaţiile de acest gen, omul se foloseşte de celălalt pentru a-şi satisface necesităţile neconştientizate, pentru a-şi compensa cumva propriul suflet - însă necesităţile acestea rămân nesatisfăcute. De regulă, relaţiile de dependenţă se desfăşoară potrivit unuia dintre scenariile următoare. Renunţarea la propria suveranitate şi dizolvarea propriului teritoriu psihologic în teritoriul partenerului. Omul trăieşte doar pentru interesele partenerului: „Exist ca să-i îndeplinesc dorinţele." De asemenea, el 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

trece asupra acestuia responsabilitatea pentru propria viaţă. Renunţând la responsabilitate, el renunţă şi la propriile dorinţe, scopuri, năzuinţe. în acest caz, cel „iubit" joacă rolul părintelui. Absorbirea teritoriului psihologic al partenerului, lipsirea lui de suveranitate. In acest caz, rolul părintelui este jucat chiar de cel ce caută dragoste. Acesta îl dirijează pe partener şi îl controlează aşa cum se face cu un copil. La bază stau „bune intenţii" - „fară mine nu se descurcă, fără mine nu va supravieţui, eu ştiu ce trebuie făcut, eu trăiesc pentru ea (el)." Responsabilitatea pentru viaţa celui „iubit" este asumată în întregime. Absoluta dominare şi distrugere a teritoriului psihologic al obiectului „dragostei". Dominaţia absolută asupra partenerului, ca asupra unui obiect, îi permite celui dependent să se simtă puternic şi important. Responsabilitatea pentru viaţa partenerului este declarată, dar nu şi pusă în practică: partenerul este doar folosit. El este un „cobai" pentru propria capacitate de a domina, de a controla, de a dirija nu numai acţiunile, ci şi sentimentele. Cel „iubit" joacă rol de „oglindă". Este ales un partener care să arate tot timpul că cel dependent este un 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

om neobişnuit, care trebuie să-l admire, să-şi exprime dragostea faţă de el, să tindă spre îndeplinirea tuturor dorinţelor lui, să-i capteze zilnic bunăvoinţa, trebuie să demonstreze că el este mai bun decât ceilalţi şi că e demn să fie iubit. Dacă partenerul încetează să mai servească drept „oglindă", este căutat un alt partener. In nici unul dintre modelele acestea nu este loc pentru apropiere, responsabilitate, dragoste autentică. Cauzele dependenţei emoţionale Cauzele dependenţei emoţionale îşi au rădăcina în frageda copilărie. Când copilul se naşte, el se află în strânsă dependenţă de mama sa. Natura prevede o relaţie de simbioză între mamă şi copil, în care aceştia nu se simt entităţi separate. Acesta este un dar al naturii, care îi garantează pruncului îngrijirea de care are nevoie, sentimentul de siguranţă şi de încredere. Stadiul acesta durează aproximativ nouă luni, până când copilul începe să se târască şi apoi să meargă. Cea mai importantă sarcină a perioadei de dependenţă dintre mamă şi copil este stabilirea legăturii emoţionale, care serveşte pentru copil drept bază a încrederii lui în lume şi a dezvoltării lui. Copiii care au străbătut stadiul acesta în mod normal, deplin, care au 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

avut o bună legătură emoţională cu părinţii lor, care au primit suficientă dragoste şi grijă, nu se tem să exploreze lumea, se apropie cu uşurinţă de alţi oameni, sunt receptivi şi deschişi faţă de educaţie. Dacă în acest stadiu al dezvoltării s-a petrecut o „defecţiune" - dacă, de exemplu, mama a fost distantă, dacă în familie a fost o atmosferă tensionată, dacă era dorit un băiat, dar a venit pe lume o fetiţă etc. - şi nu a fost stabilită o strânsă legătură emoţională între mamă şi copil, la copil nu va apărea sentimentul de siguranţă. Aceşti copii se tem de lumea înconjurătoare şi de schimbări. Ei se apropie de alţi oameni cu sfială şi cu prudenţă, ceea ce le îngreunează explorarea necunoscutului. Aceşti copii sunt excesiv de ataşaţi de părinţii lor. Insuficienţa dragostei, atenţiei şi grijii îi face vulnerabili şi „lipiţi" de părinţi, iar în viitor dependenţi de alţi oameni. Cu cât este mai completă unirea dintre copil şi părinţi în primele zile şi luni de viaţă, cu atât le este mai uşor după aceea să realizeze procesul separării iar acest proces este indispensabil pentru dezvoltarea unei personalităţi normale, fără defecte. Acesta este următorul stadiu al dezvoltării copilului.

11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

In cursul următoarei perioade de dezvoltare, al cărei interval de maximă intensitate este între 18 şi 36 de luni, sarcina principală a dezvoltării este separarea. La copil este marcată tendinţa de a explora lumea şi de a se separa („vreau să fac asta singur"). In acest stadiu de dezvoltare a copilului este neapărată nevoie ca el să audă de două ori mai des „da" decât „nu". Ambianţa trebuie să fie accesibilă explorării şi lipsită de pericole. Părintele trebuie să fie alături, el trebuie să fie prezent fizic şi emoţional, să-l ocrotească şi să-l susţină pe copil, dar să nu înăbuşe impulsul de a explora. Copilul trebuie neapărat să simtă că poate ceva singur, că este preţios şi important pentru părinţii săi şi că roadele activităţii lui sunt, de asemenea, importante şi preţioase. Este important ca el să simtă că până şi atunci când părintele nu este alături, acesta îl iubeşte şi se va întoarce. Toate condiţiile acestea sunt indispensabile pentru ca apoi, la vârsta adultă, omul să se simtă întreg, să se respecte pe sine şi să-i respecte pe ceilalţi, să fie capabil să intre în contact emoţional profund cu alţi oameni, să fie activ şi responsabil în viaţă. Dacă dezvoltarea urmează altă albie, naşterea psihologică a copilului nu va avea loc. Acesta se va 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

„împotmoli" în relaţia de dependenţă cu părinţii (cel mai des cu mama), va fi anxios, lumea va fi pentru el ceva înfricoşător, impulsul de a explora va fi diminuat; îi va fi greu să construiască relaţii calde cu ceilalţi, totul va fi otrăvit de frică şi neîncredere. La vârsta adultă îşi va băga în cap că nu este normal. Nu se va simţi o personalitate aparte, capabilă să-şi poarte de grijă singură, responsabilă pentru propriile acţiuni. Relaţiile în care va intra un asemenea om vor fi, mai mult sau mai puţin, relaţii de dependenţă. Ele vor fi forţate, indispensabile pentru supravieţuire, motivate de frica în faţa vieţii. Dezvoltarea nu se încheie în această etapă: în perioada de creştere omul trece şi prin alte stadii de dezvoltare, în cursul cărora vătămările pe care le-a suferit anterior pot fi vindecate - dar dacă vindecarea nu s-a produs, la vârsta adultă el va intra în relaţii de dependenţă. Dacă necesitatea omului de a primi dragoste şi grijă n-a fost satisfăcută în copilărie, separarea psihologică de părinţi nu s-a produs. Relaţia cu părinţii va fi negativă: ea poate fi distantă emoţional, poate fi de excesivă dependenţă, toate acestea fiind semne că separarea nu s-a produs. Omul care nu s-a separat de 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

părinţi, căruia nu i-a fost satisfăcută necesitatea de dragoste şi de acceptare, va fi dependent în relaţiile cu alţi oameni. Baza relaţiilor de dependenţă este frica de viaţă, neîncrederea în sine, sentimentul propriei nedeplinătăţi, anxietatea exagerată. Căutarea dragostei va fi o necesitate obsesivă, o condiţie a supravieţuirii. Anxietatea şi instabilitatea care-l vor afecta pe om ca urmare a conflictului interior dintre necesitatea de a primi dragoste şi convingerea că n-o merită face năzuinţa lui de a primi dragostea altui om şi umplerea cu ea a propriului Eu scopul principal şi obsesiv al existenţei. Comparaţie între dependenţa şi dragoste Iată aici o istorie de iubire adevărată. La cinci ani după ce m-am botezat Domnul mi-a făcut un dar: mi-am întâlnit jumătatea, bărbatul meu de la Dumnezeu. Nu era cu putinţă să mă înşel: în această relaţie nu era nici urmă de patimă, însă era căldură, libertate, lumină. în această relaţie am devenit mai liberă decât în singurătate. Mi-au dispărut temerile, care erau numeroase întotdeauna, lumea a devenit mult mai strălucitoare. Oamenii cu care comunicam pe atunci spuneau că radiez căldură. Pe deasupra, 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

simţeam că un şuvoi de energie dumnezeiască se revarsă asupra mea. El simţea acelaşi lucru. L-am simţit pe Dumnezeu în sufletul meu; nu credeam doar, ci îl simţeam, simţeam prezenţa Lui. Simţeam că rămăn în voia lui Dumnezeu şi că aceasta efericirea - o fericire uluitor de liniştită, fără patimi, ca o putere, convingere şi cunoaştere, cunoaşterea exactă a ceea ce este voia lui Dumnezeu şi ce nu, şi a faptului că nu trebuie nimic mai mult. Relaţia cu soţul meu era uimitoare: n-aveam nevoie de cuvinte ca să ne înţelegem, el simţea totul fără cuvinte. Era o asemenea rezonanţă lăuntrică, o asemenea acceptare absolută! Şi aici se realiza deplin concepţia de familie ca biserică. Aşa şi era: prezenţa dumnezeiască era foarte limpede simţită de amândoi. Ce-i drept, nu ştiu pentru ce mi-a fost dat un asemenea dar, cu ce l-am meritat. Apoi însă omul meu a plecat din această viaţă - şi, ceea ce este uimitor, nu a fost nici o tragedie, nu a fost nici o senzaţie de lipsă pustiitoare, ci recunoştinţă pentru această experienţă şi convingerea că ne vom reîntâlni. Nu m-am simţit pustiită după despărţire, sentimentul prezenţei dumnezeieşti a rămas, simţirea şuvoiului de energie dumnezeiască şi limpezimea au rămas.

11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Care este deosebirea dintre relaţiile de dependenţă şi dragostea autentică? Nu putem stabili o relaţie emoţională profundă cu alt om altfel decât dobândindu-ne autonomia psihologică. Relaţiile de acest fel se disting prin sentimentul de bucurie şi libertate ce se revarsă asupra celor din jur de la această pereche, precum şi prin profunda percepere a partenerului, prin colaborare şi încredete. Motivaţia intrării într-o asemenea relaţie este reprezentată de dragoste. Respectul faţă de graniţele proprii şi faţă de graniţele celorlalţi, faţă de propriile interese şi necesităţi şi faţă de interesele şi necesităţile celorlalţi sunt trăsătura caracteristică a acestor relaţii. Dragostea matură spune: „Voi face tot ce-mi stă în puteri ca să te ajut să-ţi realizezi la modul optim posibilităţile, chiar dacă asta înseamnă că uneori va trebui să fii departe de mine şi să faci ceva fără mine." In relaţiile mature rămâne întotdeauna mult spaţiu pentru satisfacerea necesităţilor proprii, pentru atingerea pro-" priilor scopuri şi pentru creşterea individuală a personalităţii. In asemenea relaţii rămâne întotdeauna loc pentru Dumnezeu.

11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Dragostea autentică nu este un sentiment de proprietar: ea îl respectă şi îl admiră pe partener, nu îl foloseşte pentru a-şi satisface necesităţile proprii, pe când în relaţiile de dependenţă partenerul este perceput ca o proprietate. Dragostea autentică aduce un sentiment de satisfacţie şi senzaţia unei vieţi armonioase, în care există un nivel redus de anxietate şi ostilitate, pe când în relaţiile de dependenţă nu există senzaţia de satisfacţie şi armonie, în schimb există multă nemulţumire şi mânie refulată, multe pretenţii reciproce. Cei ce se iubesc cu adevărat sunt independenţi unul de celălalt, autonomi, nu sunt geloşi, dar totodată năzuiesc să-l ajute pe celălalt să se realizeze, se mândresc cu succesele lui, sunt grijulii şi mărinimoşi. Iubirea matură spune: „Pot să trăiesc fără tine, dar te iubesc, şi de aceea vreau să fiu alături." Omul dependent este contopit cu celălalt, nu are teritoriu psihologic separat. Este gelos, vrea să fie proprietar, nu poate trăi fără celălalt - legătura dintre el şi cel „iubit" este una forţată. Pentru dragostea adevărată, capacitatea de a da fără a cere nimic în schimb este expresia puterii şi 11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

abundenţei. Dând, omul matur capătă satisfacţie, şi acest lucru este în sine o compensaţie pentru cheltuielile lui emoţionale, fizice şi materiale. Omul înclinat să creeze relaţii de dependenţă este orientat pe dragostea-afacere, dragostea-ex-ploatare. El nu poate să dea fără să ceară nimic în schimb, ci atunci când dă se simte folosit, pustiit, amăgit. Omul matur îşi cunoaşte partenerul şi îi apreciază în mod realist posibilităţile - dar totodată îl preţuieşte aşa cum este şi îl ajută să crească şi să se pună în valoare ca personalitate, şi asta de dragul partenerului, nu pentru ca apoi acela să îl slujească. Omul dependent nu are o viziune realistă asupra partenerului, nu poate să-l accepte aşa cum este, tinde să-l „educe" şi să-l remodeleze după propriul plac. Omul matur îşi respectă partenerul, îi respectă teritoriul psihologic, frontierele psihologice. Dragostea se naşte în libertate şi nu poate exista în sclavie. Atunci când se atentează la libertate, ea începe să piară. In relaţiile de dependenţă frontierele psihologice sunt încălcate, respectul faţă de partener şi faţă de teritoriul lui psihologic nu mai există. Mlădiţele dragostei - dacă acestea au existat - se veştejesc.

11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Responsabilitatea personală este o componentă de nelipsit a dragostei mature. In relaţiile de dependenţă, propria responsabilitate ori este pusă pe umerii partenerului, ori se hipertrofiază. Omul matur spiritual este gata să-l înţeleagă pe celălalt cu adevărat şi să îl accepte aşa cum este, cu punctele lui tari şi cu cele slabe.

11

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Omul matur spiritual vrea să aibă un partener în care să poată avea încredere, căruia să-i poată împărtăşi gândurile şi sentimentele, necesităţile şi pasiunile sale. El vrea să fie cu un om pe care să se poată bizui şi pe care să-l poată, la rândul său, sprijini. Omul matur spiritual năzuieşte spre o relaţie în care amândoi partenerii să aibă posibilitatea deplinei dezvoltări a propriei individualităţi şi să trăiască în dragoste reciprocă. Omul matur spiritual priveşte creşterea şi dezvoltarea personalităţii celuilalt la fel de serios ca pe creşterea şi dezvoltarea propriei personalităţi. El este gata şi e capabil să con-glăsuiască cu celălalt şi să-i fie sprijin fără a renunţa la propria personalitate şi fără a permite să i se aducă vătămare. Omul matur spiritual este gata să răspundă pentru propria soartă şi pentru soarta partenerului său. Omul matur spiritual ştie că nimic nu este veşnic şi că, prin urmare, relaţia poate înceta, dar ştie şi că aceasta nu se va reflecta asupra responsabilităţii şi dragostei sale şi este recunoscător pentru fiecare zi de viaţă. Din cele spuse mai sus reiese că dragostea este o relaţie între oameni maturi, independenţi psihologic.

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Fiecare om, oricum i-ar fi fost copilăria, îşi poate învinge, dacă îşi dă silinţa, înclinaţia spre dependenţă şi poate învăţa să iubească cu adevărat.

înţelegerea greşită a dragostei duce la suferinţe IRINA MOŞKOVA, PSIHOLOG I n momentul de faţă, este greu ca tinerii să întâlnească un model de dragoste autentică. Ei cred în miturile despre dragoste pe care le văd pe paginile revistelor, ziarelor, pe ecranele televizoarelor. In massmedia este cultivat un model de dragoste care este mai mult patimă decât dragoste. Scopul acestei „dragoste" este cel de a primi plăcere. Viaţa de familie este imaginată ca relaţie între doi parteneri de sex, în care fiecare trebuie să trăiască o atracţie pătimaşă faţă de celălalt. Dintr-un lucru de mare sfinţenie, dragostea ajunge la nivelul de consumaţie. Suntem asiguraţi că trebuie să „primim" dragoste, să „facem" dragoste adică ne este dată o orientare greşită. Tinerii încep cu greşeli; foarte mulţi aleargă după plăceri, încearcă să găsească tocmai omul care le va aduce mai multă plăcere. După aceea, când cuplul a oficializat deja relaţia, începe proza vieţii de zi cu zi: se nasc copiii, apar obligaţiile - şi plăcerile fantomatice se destramă. Apare obişnuinţa; femeia începe să obosească, fiindcă are o 51

mulţime de obligaţii, şi după naşterea copilului toate puterile îi sunt absorbite de maternitate - şi uite că atunci nu mai e pasiunea, nu mai e înflăcărarea de mai înainte. Or, oamenii sunt fixaţi pe pasiune, pe înflăcărare - şi căsnicia înteme

52

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPÂ CĂSĂTORIE

iată pe atracţia senzuală se destramă, nu rezistă, fiindcă nu are acea temelie care să cimenteze, să alimenteze căsătoria, să-i dea noi forţe. Cea de-a doua variantă de falsificare a înţelegerii dragostei este dragostea sentimentală. Aici avem trăiri, sentimente, la care participă sufletul omului, nu doar trupul. Foarte ades tinerii văd tocmai în acest romantism, în acest sentimentalism, în posibilitatea de a-ţi deschide sufletul în faţa omului drag temelia pe care se clădeşte căsnicia. Pe ecrane vedem următoarele: un tânăr se îndrăgosteşte la nebunie de o fată frumoasă, unul îl înşală pe celălalt, au loc discuţii furtunoase, suferinţe după suferinţe - şi pare ca şi cum tocmai aceste trăiri sufleteşti sunt lucrul pentru care merită să fie împreună. Şi aceasta este însă un surogat, un mit. Emoţiile, sentimentele pe care oamenii şi le dăruiesc unul altuia, cuvintele rostite în minutele de taină rămân în memorie, amintirea clipelor frumoase răscolesc sufletul. Tinerii cu dispoziţie romantică idealizează viitoarea viaţă conjugală, preferând să nu se gândească la greutăţi - însă experienţa arată că şi aceasta se destramă. Tot acest romantism dul-ceagsentimental hrăneşte şi încălzeşte atâta timp cât în 53

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPÂ CĂSĂTORIE

relaţie nu sunt probleme - dar îndată ce apare vreo piedică, sau părinţii se opun, sau tânărul a găsit una mai frumoasă, sau fata a făcut o pasiune pentru altul, sau nu au unde să locuiască, se dovedeşte că peste emoţii, vise, jurăminte se poate trece, că trădarea este posibilă. „Castelele în Spania" lipsite de temelie se dărâmă foarte uşor. Dacă tinerii îşi clădesc viaţa pe asta, ei îşi pierd sensul vieţii atunci când vine o clipă grea. Mulţi vor săşi încheie viaţa prin sinucidere, căci li se pare că s-a petrecut o nenorocire ireparabilă. Aceste suferinţe sunt rezultatul firesc al înţelegerii greşite a esenţei dragostei. Şi în primul caz, când omul trăieşte prin patimi, şi în cazul când omul trăieşte prin romantism, el caută pentru sine însuşi comodul, plăcutul, avantajosul. Omul trăieşte prin ceea ce celălalt poate să îi dea, este concentrat numai şi numai pe asta: „Ce poţi să-mi dai?" - şi dacă încetează să mai primească ceea ce vrea, apar dezamăgirea, durerea şi deznădejdea. Există şi o a treia înţelegere a dragostei, înţelegere tainică şi adevărată. Pentru a o putea înţelege astfel, omul trebuie să se ridice la treapta duhovnicească a existenţei sale. De fapt, dragostea este slujire plină de 54

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPÂ CĂSĂTORIE

abnegaţie. Iubim doar în măsura în care dorim să-i facem bine omului nostru drag. Cu cât ne gândim mai puţin la noi înşine, cu cât suntem mai puţin preocupaţi de căutarea plăcerilor sau de confortul nostru şi, dimpotrivă, cu cât suntem mai pregătiţi să ne sacrificăm pe noi înşine şi puterile noastre, capacităţile noastre, cu atât suntem mai capabili să iubim. Cel mai înalt exemplu de dragoste ne-a fost arătat pe Golgota. Hristos, dându-Se de bunăvoie în mâinile morţii, ne-a poruncit această dragoste. Tocmai această dragoste, atunci când omul nu caută ale sale, îi dă şi nobleţe sufletească, şi puterea de a rezista în faţa dificultăţilor şi de a dobândi adevărata deplinătate a existenţei, autentica fericire. Există o binecunoscută definiţie dată de Apostolul Pavel în prima Epistolă către corinteni, capitolul 13, în care se spune că dragostea adevărată „nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul" şi, principalul, „nu caută ale sale, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte" şi „nu cade niciodată". Dacă oamenii sunt legaţi printr-o dragoste adevărată, între ei scapără atunci o „scânteie" dumnezeiască, aşa cum scrie undeva: „destinele lor sunt legate în ceruri" Inima noastră omenească este 55

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPÂ CĂSĂTORIE

întocmită în aşa fel încât este capabilă să primească această sugestie dumnezeiască, acest semnal că alături de tine este omul pentru care eşti pregătit. Uneori observăm scânteia aceasta, dar începem să ne uităm la trăsăturile exterioare ale omului. Vedem atunci că nu este, poate, prea arătos, nu este prea bogat ori se deosebeşte în alt fel de ideal: poate că este chiar invalid. Noi ne gândim în sinea noastră: „Ce să fac eu cu un invalid?" sau: „La ce-mi trebuie mie un om care nu poate fi pentru mine un obiect de admiraţie exterioară?" - căci tinerii vor ca prietenii să-i invidieze, fetele vor să găsească un prinţ bogat, care să vină cu maşina, să le ducă la restaurant, ca după aceea să poată povesti despre asta, să se poată lăuda. Când îi întrebăm pe tinerii necăsătoriţi încă: „La ce fel de fată visaţi?" se dovedeşte că mulţi vor în primul rând ca ea să fie frumoasă, să aibă picioare lungi. Pentru ce? In toate aplicăm criteriul respectabilităţii exterioare, prestigiului, ca ceilalţi să se uite şi să ne invidieze pentru ceea ce am dobândit. Oamenii nu prea se gândesc că dacă cel cu pricina îţi este drag, dacă întâlnirea cu el este preţioasă pentru tine, în continuare trebuie să se închege din voi o familie. Pe soţ(ie) va trebui să te bizui, şi el (ea) va 56

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPÂ CĂSĂTORIE

trebui să fie un om care nu te va trăda, nu te va amăgi, nu te va lăsa în clipa cea grea, îţi va fi prieten, tovarăş de viaţă - iar această imagine nu corespunde întotdeauna criteriilor frumuseţii exterioare, căci căsnicia nu se ţine pe frumuseţea exterioară, pe priceperea de a te îmbrăca stilat ori de a mobila luxos apartamentul, pe îndestularea materială. într-o asemenea căsnicie, oamenii încep cu timpul să se plictisească; trec trei-patru luni, şi perechea începe să se simtă dezamăgită. încet, dar sigur, relaţia se destramă, se destramă, se destramă...

57

A iubi înseamnă a fi amândoi un suflet IRINA RAHIMOVA, PSIHOLOG I -am întrebat odată pe copiii dintr-o şcoală dacă au trăit vreodată sentimentul dragostei faţă de cineva. Ei au spus: „Da, faţă de mama, faţă de tata, faţă de căţel, faţă de papagal..." Când i-am întrebat ce simţeau trăind acest sentiment, toţi au răspuns la fel: „Căldură". Aşadar, semnul dragostei este căldura din inimă, căldura din suflet. între doi îndrăgostiţi apare căldură, simpatie, ceva te atrage faţă de celălalt - apar, adică, anumite semnale. Să zicem însă că vrei să verifici calitatea acestor sentimente, să înţelegi dacă este vorba sau nu de dragoste, fiindcă nu orice atracţie este dragoste nici pe departe. Una dintre definiţiile dragostei este următoarea: „Dragostea e strădanie." Dacă la începutul vieţii lor tinerilor li se spune că dragostea e strădanie, ei pot ajunge să nu-şi dorească o familie: „De ce să mă strădui, dacă toţi trăiesc acum pentru plăcerea proprie ?" Ei văd că nu li se întâmplă nici un fel de 58

catastrofe, că fără obligaţii aduc plăcere şi se sperie, bineînţeles, de faptul că dragostea autentică e strădanie - dar este plicticos să nu iubeşti cu adevărat, să nu te strădui, să nu cunoşti profunzimea celuilalt, să nu ajungi la o apropiere armonioasă.

59

De asemenea, dragostea este har - adică este o categorie dumnezeiască. Dumnezeu este dragoste. Domnul ne-a insuflat harul de la început: atunci când ia făcut pe Adam şi pe Eva, ne-a insuflat această viaţă, acest duh. Prin ce ne asemănăm cu Dumnezeu? Dumnezeu este Creator. După fiecare act de creaţie, El admira rezultatele creaţiei Sale. Şi în om este o scânteie dumnezeiască: talentul/talantul de a iubi. Noi trebuie să dezvoltăm acest talent/talant, asemănându-ne prin aceasta lui Dumnezeu. Există o analogie între dragoste şi procesul de creaţie. Fiecare om are experienţa unui asemenea proces şi a plăcerii pe care o aduce el. Când omul împlineşte un proces de creaţie - de exemplu, când pictorul a terminat o pânză -, el îşi admiră creaţia, e mulţumit de ea. Când avem de biruit multe dificultăţi în viaţa de familie, dar în cele din urmă efortul nostru este încununat de succes, dobândim respect de sine. Atunci ne cunoaştem pe noi înşine în profunzime. Intr-un fel sau altul, îndeplinim poruncile date nouă de Dumnezeu: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Ne cunoaştem pe noi înşine în măsura în care ne acceptăm şi ne respectăm pe noi înşine - iar de 60

respectat ne putem respecta atunci când nu ne mustră conştiinţa, atunci facem ceea ce este bine. Dacă vă aduceţi aminte, în povestirea sa „Darurile magilor" O. Henry surprinde un cadru al manifestării dragostei. Eroul admira pletele bogate ale prietenei sale, iar el avea un ceas grozav; fiecare voia, în secret, să-i facă o bucurie celuilalt. Ea şi-a tuns comoara şi a cumpărat o curea frumoasă pentru ceas, pe când el a vândut ceasul şi a cumpărat un pieptene minunat pentru părul ei. Veţi fi de acord că acest imn închinat dragostei este, în simplitatea sa, cutremurător. Dragostea poate aduce roade doar în familie. Ca să cultivăm roadele acestea trecem prin spini. Scopul nostru ultim este cel de a ne desăvârşi, desăvârşirea în dragoste. „Vreau să mor în aceeaşi zi cu omul acesta": iată o culme a vieţii de familie, o culme a dragostei. Ca lebedele: moare ea, şi eu în urma ei. Adeseori, dacă soţul şi soţia trăiesc mult şi între ei există apropiere adevărată, mor unul după celălalt. Cele două jumătăţi au devenit una, au devenit un singur trup şi un singur suflet. Există următorul aforism: „Dragostea înseamnă a fi un singur suflet." Familia poate fi comparată cu o mină în care minerii caută cu sârguinţă un filon de aur. Cu câtă 61

lăcomie şi grabă fac asta şi ce bucurie încearcă atunci când descoperă comoara! Aurul este dragostea, pe care soţii trebuie s-o descopere unul în celălalt. Efortul de a edifica relaţia de familie aduce nu mai puţină satisfacţie şi reprezintă chezăşia succesului întreprinderii numită „familie". înainte de a-ţi uni viaţa cu un om cu care va trebui să mergi mână în mână vreme îndelungată, trebuie să îţi asculţi sentimentele cu foarte multă atenţie şi seriozitate. Unii preoţi spun că dacă ai avut prilejul să-l cunoşti pe om o vreme - jumătate de an, un an - şi îţi este bine cu el, dacă vă înţelegeţi, da»r totodată apar încă anumite ciocniri, te tulbură ceva în relaţia cu el, simţi o anumită anxietate, trebuie să dai ascultare acestui sentiment şi să nu iei o hotărâre pripită. Trebuie să mai aştepţi şi să compari ceea ce-ţi spune inima cu informaţia pe care, de exemplu, ţi-o oferă oamenii din jur. - Cum să ne dăm seama dacă sentimentul pe care-l trăim este sau nu dragoste? Probabil că starea de pace, de odihnă, de confort interior, de linişte, de siguranţă sunt semnele dragostei. Ai încredere în omul respectiv. Simţi că te poţi bizui pe el. Nu se iveşte gândul de a-l lăsa, de a-l 62

părăsi, de a te despărţi de el. înţelegi că ai încredere în el, că el te ocroteşte şi te ajută. Ca să te convingi de asta şi să ajungi la această încredere, trebuie să treacă destulă vreme. Faza iniţială a relaţiei se construieşte însă pe temelia faptului că omul acela corespunde concepţiei tale despre felul cum trebuie să fie un soţ, un părinte, un om de familie. Egoismulfi dragostea pot coexista - adicâ omului poate să-ifie bine şi sa se simtă confortabil, dar celui de lângă el-nu prea? Să vă spun o istorie. Soţii trăiau împreună de câţiva ani - şi, pe neaşteptate, el a plecat. Ea i-a zis: „De ce? Ne era atât de bine!" El a răspuns: „Ţie ţi-era bine; mie - nu." Ce se petrecuse? El se străduise câţiva ani să o cucerească, şi a fost o vreme când el dădea întruna, fără ca simţămintele să-i slăbească. El dădea, iar ea tot primea dragoste. Şi la un moment dat izvorul a secat. Ea s-a lovit de cealaltă faţă a relaţiei lor - de ceea ce ea nu dăduse. Oamenii sunt foarte sensibili la echilibrul dintre cât dau şi cât primesc. Bucuria neştirbită nu vine dintroda-tă, trebuie să faci un anumit efort interior. După aceea te obişnuieşti să n-aştepţi nimic în schimb - dar la început în relaţiile acestea există aşteptări. Aştept 63

atenţie, aştept recunoştinţă. Când oamenii s-au căsătorit deja, ei cred că pot să nu se mai menajeze unul pe celălalt, să nu mai fie diplomaţi, uită să spună „iartă-mă", „te rog", „mulţumesc" „De ce să mai zic, dacă şi aşa este totul limpede?" Oamenii îşi pierd aceste deprinderi bune cu cei apropiaţi. Se spune însă, de exemplu, că femeile iubesc cu urechile, adică pentru femeie este foarte important să audă vorbe bune: „Tu eşti iubita mea, frumoasa mea." Ce este important pentru bărbat? Sublinierea calităţilor lui bărbăteşti: virilitatea, responsabilitatea. Lucrul acesta are o mare însemnătate. Nu devenim sfinţi şi duhovniceşti deodată, şi în fiecare etapă a dezvoltării noastre sunt importante tocmai semnele de atenţie proprii etapei date. De exemplu, dacă copilul nu va fi lăudat, ce se va întâmpla cu el? Va începe să se frământe. Dacă nu i se dă atenţie, va începe să sufere. A da dovadă de atenţie înseamnă a da dovadă de dragoste. Dacă omul îl laudă pe celălalt, subînţelegând că acele calităţi pe care i le atribuie îi sunt date de la Dumnezeu, prin aceasta Ii dă slavă lui Dumnezeu: „Uite, El te-a făcut atât de bun, de atent, de frumos." Toate virtuţile sunt însuşiri ale lui Dumnezeu: de fapt, nu e nimic al nostru. 64

Este adevărat că ne putem da seama de la prima vedere: „Aceasta este adevărata mea dragostei"? Eu sunt înclinată să cred că dragostea la prima vedere există. Nu demult a fost la mine la consultaţie un tânăr, care şi-a cunoscut soţia tocmai în acest fel. Ce-i drept, relaţia lor trece acum printr-o criză. Sunt în pragul rupturii, dar el se călăuzeşte tocmai după senzaţia de la început, că ea i-a fost trimisă de Dumnezeu, şi asta îl stimulează să refacă relaţia si s-o dezvolte în continuare. > > De fapt, sunt destule cazuri de acest gen, dar totodată dragostea la prima vedere este adeseori simţită numai de una din „jumătăţi". Cealaltă poate să nu fie condusă de un asemenea impuls în alegerea soţului - şi pe cât are putere cel dintâi să iubească şi să nutrească acest simţământ apărut cândva, pe atât va fi în stare să-şi molipsească jumătatea cândva cu „virusul dragostei". Omul poate găsi dragostea vieţii sale schimbând partener după partener? Un asemenea om este, ca să zic aşa, pierdut. Dacă el caută intrând în relaţii intime, nu înţeleg cum va găsi dragostea vieţii sale. Poate că în spatele unui 65

asemenea comportament se află complexe. Cel care face asta este ca cineva care muşcă din toate prăjiturile, căutând-o pe cea mai gustoasă: „Eu caut dragostea." Dar cu „prăjiturile muşcate" cum rămâne ? Cineva va mânca ceea ce a început altul? Nimănui nu-i va plăcea o asemenea prăjitură. El se gândeşte doar la plăcerea lui - dar cum rămâne cu oamenii pe care pur şi simplu îi părăseşte? Aceştia n-au iubit, oare? Cu ce simţăminte rămâne omul amăgit şi abandonat? Cum putem înmulţi în noi dragostea? Dragostea e un talant. Ştiţi parabola evanghelică despre talanţi. Stăpânul le-a împărţit lucrătorilor talanţi. Mai târziu, aceştia i-au dat socoteală. Cel căruia îi dăduse cinci talanţi i-a înmulţit şi a dat înapoi douăzeci de talanţi. Cel căruia îi dăduse trei talanţi i-a înmulţit şi a dat înapoi şase talanţi. Cel căruia îi dăduse un singur talant a răspuns: „Mă temeam de tine aşa de tare, că am ascuns talantul" -la care stăpânul a răspuns: „Eşti o slugă leneşă şi necredincioasă; vei merge în gheena focului" (v. Mt. 25, 15-28). O asemenea purtare vorbeşte despre faptul că ne zgârcim. Fiecăruia i-a fost dat talantul acesta, dragostea este în fiecare om. Fiecare om vrea să iubească şi fiecare om vrea 66

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

să fie iubit, însă această dorinţă de a iubi depinde de necesitatea noastră de a înmulţi acest simţământ, acest talant. Unii oameni se tem de asta, se zgârcesc. Se tem că vor fi folosiţi, că vor fi manipulaţi. Aceasta este puţinătatea noastră de suflet, puţinătatea noastră de credinţă. Credem că dragostea este proprietatea noastră - însă ea ne-a fost dată de Dumnezeu, ca s-o înmulţim. înmulţeşte, nu te zgârci, dă! După cum se spune, nu va sărăci mâna dăruitorului. în prima jumătate a vieţii mele, totul a fost orientat doar spre distrugerea relaţiilor - şi nu fiindcă făceam asta în mod conştient, ci fiindcă aşa s-a cristalizat viaţa de familie în urma greşelilor săvârşite. Şi chemarea lui Dumnezeu de a descoperi în mine însămi simţământul autentic a fost legată de anumite zguduiri la nivel personal, cu o criză lăuntrică foarte serioasă... Dragostea a apărut ca o scânteie. Am avut senzaţia că un trăsnet mi-a străpuns inima. Eu cred că Domnul mi-a bătut atunci la uşa inimii, şi a urmat o puternică motivaţie de a dobândi dragostea de aproapele, căci până atunci nu o aveam... Fără Dumnezeu şi fără dragoste omul nu poate trăi, se va sufoca. Ce este iadul? Un loc al singurătăţii.

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Dragostea autentică este legată în mod necesar de prezenţa lui Dumnezeu în sufletul tău. Este ţinta spre care mergem. Dacă Dumnezeu este dragoste, înseamnă că mergem mereu către Dumnezeu, către dragostea autentică, şi poate să nu ne ajungă o viaţă întreagă ca să ajungem la ţinta aceasta.

Mit: „Estegelos, deci mă iubeşte"

spune că gelozia este un semn al dragostei. Aţa LJ safie? „Am 28 de ani. Am terminat şcoala, universitatea, cu note maxime, mi-am găsit un loc de muncă bine plătit. Mama m-a crescut singură. Bărbaţi erau destui în jur, dar toţi erau infantili cumva. După aceea l-am întâlnit pe el. De atunci a trecut ceva mai mult de un an. Tocmai se întorsese din străinătate în oraşul natal. A început relaţia, dragostea, cu toate urmările respective. In momentul când ne-am cunoscut se încheia construcţia apartamentului meu, şi au fost luaţi bani împrumut pentru amenajare. Am hotărât să ne căsătorim cât mai repede. După o jumătate de an am şi facut-o. El mă prevenise cinstit că este bărbatul ideal, dar cu un neajuns: gelozia. Atunci n-am dat însemnătate, deoarece cu o asemenea gelozie nu mai avusesem de-a face. M-am gândit: «Dacă e gelos, înseamnă că mă iubeşte » - şi, în general, m-am gândit că nu există oameni fără vicii şi neajunsuri. «Ce, e mai bine să bea? Nu. Să umble cu altele? N-aş putea 69

suporta. Să mă bată? Doamne fereşte!» Şi aşa, mi s-a părut că gelozia este cel mai nevinovat defect. L-a început l-a snopit în bătaie pe unul dintre angajaţii firmei unde lucrez la o petrecere corporativă, fiindcă acela, chipurile, dansase în faţa mea cu prea multă patimă.

70

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

După aceea, la căsătoria celei mai bune prietene a mea a făcut scandal fiindcă am dansat cu soţul prietenei. Mi-a spus să şterg din telefonul mobil toate numerele bărbaţilor, îmi asculta toate convorbirile. Odată mi-a reprogra-mat telefonul în aşa fel încât atunci când formez numărul unui coleg să sune pe telefonul lui, ca să audă cu ce ton o să îl salut. Dacă eram sunată de la serviciu după şase seara, şi dacă pe deasupra făcea asta un bărbat, mi se făcea scandal că permit să fiu sunată după şase seara. Nu mă lăsa să mă machiez: «De ce? Eşti frumoasă şi aşa.» Dacă-mi puneam cercei sau alte podoabe, mă întreba imediat: «De ce te împodobeşti când mergi la serviciu?» Cu prietenii lui nu comunicam. I-am văzut doar la nuntă - prima şi ultima oară. In apartament nu mă lăsa, spunea că vrea să-mi facă o surpriză. A cumpărat singur totul, singur a supravegheat amenajarea. Cu mine nu se sfătuia în nici o privinţă bine, nici eu nu am insistat, înainte de nuntă ne-am certat des - scandal făceam eu, dar mă gândeam că vinovată e doar tensiunea legată de amenajarea apartamentului, de lipsa banilor, de faptul că se schimbase conducerea la serviciu. In general, ne-am despărţit de mai multe ori înainte de nuntă. Tot timpul 71

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

îl aduceam înapoi eu. Sunam, plângeam, îmi ceream iertare. Mă gândeam că după nuntă o să se aranjeze toate. Ne-am căsătorit. Ne-am mutat în noul apartament şi am început să trăim împreună. Iarăşi scandaluri, gelozie; la un moment dat vecinii au chemat poliţia, sătui de atâtea ţipete. Una peste alta, în primele două luni după căsătorie a plecat de şase ori. întotdeauna ţipa: «Gata, divorţez de tine!» Arunca verigheta, cheile. Eu îl opream întotdeauna, scăldată în lacrimi, îl făceam să se întoarcă. Iar el pleca intenţionat - aceasta era metoda lui de educaţie, înţelegeţi. Ştia că o să sun ca să-l rog să se întoarcă. Răbdam totul. Făceam eforturi, fiindcă îmi dădeam seama că nici eu nu sunt vreun înger. După aceea mi-a cerut însă desfăşurătorul convorbirilor de pe telefonul mobil. Spunea întruna că am pe cineva, că nu-l iubesc, fiindcă nu vreau să fac sex zilnic etc. I-am spus că sunt nefericită cu el şi că nu ştiu cum o să trăim împreună în continuare. El mi-a spus că trebuie să divorţăm, dar că mai întâi trebuie să-i dau înapoi toţi banii pe care i-a investit în amenajarea apartamentului - cam 15000 de dolari. Mi-a smuls din mâini telefonul şi a început să ţipe: «Acum e al meu!» Mi-a luat 72

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

cheile de la maşină. Nici nu vreau să îmi amintesc... » I-am zis că nu pot să-i dau înapoi banii, fiindcă şi aşa plătesc credit pentru apartament şi că nu am de unde să-i iau, chiar dacă îmi vând maşina. El a zis că nu îl interesează şi mi-a cerut să-i dau chitanţă de mână. Iam amintit că tot ce a făcut pentru mine înainte de nuntă a făcut din proprie iniţiativă: a vrut să-mi placă, a vrut să pară mare şi tare. Mie nu-mi trebuia o amenajare atât de scumpă - şi, bineînţeles, dacă aş fi ştiut că la divorţ o să-mi ceară înapoi toţi banii aş fi refuzat s-o fac. Asta e ca şi cum ai face un cadou, iar după aceea ai spune: «Ah, ce ticăloasă eşti, dă-mi înapoi toate cadourile!» Bineînţeles, i-aş fi dat banii înapoi dacă i-aş fi avut - dar nu era acum să dau jos tapetul de pe pereţi! El a zis că ne vom despărţi paşnic doar dacă voi semna că îi sunt datoare. Eu ştiu că din punct de vedere juridic nu poate să emită nici o pretenţie. Apartamentul este al meu, iar amenajarea lui a fost făcută înainte de căsătorie. Bineînţeles, acum se revarsă jigniri la adresa mea: că m-am folosit de el, că pentru bani am trăit cu el, că niciodată nu l-am iubit şi aşa mai departe. Dar nu eu plecam de la el după cea mai măruntă ceartă! El era cel ca-re-şi făcea bagajul 73

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

mereu. Am obosit să le pun după aceea la loc tot timpul în şifonier. Bineînţeles, îmi este milă de el - însă prietena mea şi mama mi-au spus: «Dar de tine cui o să-i fie milă?» Şi, lucrul cel mai uimitor, sunt gata să-i iert toate scandalurile, toate murdăriile pe care mi le-a spus şi toate celelalte. Pur şi simplu nu pot trăi cu un om care are atât de puţină siguranţă de sine, încât crede că o să sar în patul primului venit. Acum, pentru mine gelozia este la acelaşi nivel cu alcoolismul, parazitismul şi bătăile. Copii nu avem, divorţ nu am intentat, aştept să facă asta el - dar mă simt atât de rău sufleteşte... Aş vrea să sun şi să-l chem înapoi, dar după asemenea scandaluri şi jigniri nici nu ştiu cum am mai putea trăi împreună." (Măria, 28 de ani) C ei ce iubesc suferă uneori fiindcă sunt respinşi. Fie că eşti, într-adevăr, respins, fie că ţi se pare că celălalt nu vrea să-şi împartă viaţa cu tine, că se închide faţă de tine, o astfel de trăire, nu este, cred eu, gelozie. Gelozia este sentimentul egoist de proprietar: „Tu trebuie să fii al meu (a mea), tu eşti obiectul meu, team îmbrăcat, te-am hrănit, am făcut pentru tine

74

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

atâtea, iar tu te încurci cu altul (alta)." Acesta este egoism. (Vladimir Gurbolikov, jurnalist) G elozia este o trăsătură egoistă. La ea îşi aduce un aport important trufia. Gelozia se întemeiază pe neîncredere, iar neîncrederea înjoseşte. „Mi-e bine cu tine şi n-am nevoie de altcineva, dar n-am încredere în tine", pare a spune cel gelos.

75

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Aceasta este o fisură foarte importantă în relaţia cuplului. De regulă, ea duce la ruptură dacă nu este „astupată", fiindcă omul începe să încline spre lucrul de care e bănuit, chiar dacă înainte nici nu-i trecea aşa ceva prin cap. Altfel spus, gelosul îl împinge chiar el la infidelitate pe cel îndrăgit. (Maxim Iakovlev, scriitor) D ragostea poate fi amestecată cu gelozia, însă rădăcinile geloziei se află totuşi în egoism. Gelozia se întemeiază pe neîncrederea faţă de partener, şi ca atare este o stare psihologică distructivă. Reiese că dragostea şi gelozia sunt lucruri incompatibile. Intr-o anumită măsură, gelozia mai poate fi prezentă în primele stadii ale dragostei, atunci când dragostea nu este încă desăvârşită -dar dacă soţii, doi oameni care se iubesc unul pe celălalt, înving acest sentiment (ce trebuie oricum învins, fiindcă îşi are temeiul în firea pătimaşă a omului), dacă trec la un alt nivel al relaţiei lor, care devine una de încredere, această relaţie se dezvoltă şi dragostea lor devine mai temeinică (bina Rahimova, psiholog).

CE SĂFACEM CU DRAGOSTEA NEÎMPĂRTĂSITĂ? y C ei mai mulţi dintre noi au trecut prin situaţia când iubeşti pe cineva, iar acela nu te iubeşte. Una din întrebările care apar este: „Pentru ce? Dacă Dumnezeu ne dă dragostea, de ce i-a dat-o numai uneia dintre părţi ? Ce să facem cu ea? Sau, cumva, aceasta nu este dragoste, ci dragostea este întotdeauna reciprocă?"

Istorii din viată j Dragostea neîmpărtăşită îl ajută pe om să devină mai sensibil fată de ceilalţi A tunci când îţi dăruieşti inima pe deplin şi eşti gata să faci totul pentru omul iubit, dar eşti tratat cu nepăsare, simţi că ţi-a fost înfipt un cuţit în spate. Situaţiile de genul acesta îl trezesc pe om din anumite rătăciri care iau naştere în urma felului în care şi-a trăit înainte viaţa. Asta ne ajută să privim cu alţi ochi principiile pe care ni le-am format, să ne schimbăm în bine, să devenim mai sensibili faţă de ceilalţi şi să ne maturizăm, să scăpăm de timiditate. Experienţa mea de dragoste neîmpărtăşită este din timpul şcolii. îmi amintesc că mi-a plăcut un băiat foarte drăguţ din clasele mari, care locuia - şi locuieşte şi acum - în aceeaşi scară cu mine. Nu m-am temut atunci să iau o carioca roşie şi să desenez pe perete cu litere de o şchioapă o inimă, însoţită de cuvintele: «Vădim, te iubesc!» Făcând asta, simţeam un anume fior în piept... şi după aceea chiar m-a luat cumva cu leşin. Cred că şi-a dat seama cine a făcut asta, deşi nu 78

mi-a dat cine ştie ce atenţie, întrucât şi fără mine avea mare succes în şcoală. Acum mă gândesc ce mi-a dat această dragoste neîmpărtăşită. Aş spune că mi-a dat înţelegerea faptului că nu tot ce este atrăgător este şi statornic, fiindcă după aceea

79

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

l-am văzut cu mai multe «prietene», iar în capul meu răsuna: «Nu, nu vreau să fiu una dintre ele!», adică «variantă de probă". Poate că unii vor replica: «Dar de unde ştii că nu ai fi devenit unica şi că nu aţi fi trăit fericiţi împreună dacă tu te-ai fi luptat pentru dragostea ta?» Nu cred că am fi trăit fericiţi, deoarece m-ar fi comparat tot timpul cu celelalte, şi asta nu are cum să nu-şi lase amprenta asupra relaţiei - amprentă care în general este negativă. Pe urmă, în majoritatea cazurilor oamenii iau de obicei patima bolnăvicioasă drept dragoste, şi timpul arată că de fapt cel de care te-ai îndrăgostit nu este deloc omul care îţi trebuie. După ce a trecut timp, începi să îţi aminteşti - chiar cu oarecare amuzament - de gesturile tale de atunci şi de cel la care visai. Te gândeşti că este bine că lucrurile au luat o asemenea întorsătură, fiindcă tot ce se petrece în viaţă îi aduce folos omului dacă acesta nu-şi face idol din omul iubit, ci se străduieşte să privească lucid ceea ce se întâmplă. Chiar dacă nu imediat, după o vreme tot înţelege; şi asta este bine, numai să găsească latura pozitivă, iar când o va găsi, să se gândească de ce s-a întâmplat asta. Atunci va descoperi în sine calităţi pe care nici nu le observase. 80

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Poate că tocmai aceste calităţi vor fi, atunci când va veni dragostea adevărată, veriga de legătură a unei relaţii fericite. La drept vorbind, eu cred că dragostea neîmpărtăşită se întâmplă numai atunci când chiar nu le este dat celor doi să fie împreună. Prin tot ce se petrece Domnul îţi arată: «Nu este omul tău», şi părinţii, şi prietenii încearcă să te convingă de acelaşi lucru, dar tu o ţii pe a ta: «Nu-mi trebuie altcineva decât el (ea).»

81

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Din proprie experienţă spun: patima, care orbeşte raţiunea omului, nu-l lasă să aprecieze lucid situaţia. Voiam din răsputeri ca el să fie cu mine, şi când mi-am atins scopul, am înţeles: «Ce am făcut! L-am făcut pe om să se îndrăgostească de mine, dar s-a dovedit că el nu este cel care-mi trebuie!» Comunicând cu el, am simţit în subconştient că în relaţia noastră nu poate să fie nimic serios. Numai patima ne unea - or, după cum se ştie, patima are întotdeauna însuşirea de a dispărea. Atunci, ochii ţi se deschid şi înţelegi cu groază, începe să-ţi pară rău de vremea pierdută şi de testul pe care lai picat. Acest test este ca examenele şcolare: dacă te-ai străduit, dacă ai învăţat tot timpul cu sârguinţă, îl treci; dacă nu, ai picat! Omul fie reflectează la ceea ce i s-a întâmplat, se sileşte şi merge mai departe înţelegând lecţia celor întâmplate, fie se lasă dus de val. Această întâmplare din viaţa mea m-a învăţat să apreciez cu adevărat dragostea reciprocă, ce este dată atunci când omul este capabil să aştepte şi să preţuiască cu evlavie inima, care i-a fost înmânată, a celuilalt." (Iulia Gaghinskaia)

Convorbiri

Dragostea adevărată e reciprocă IRINA MOŞKOVA, PSIHOLOG D ragostea adevărată presupune reciprocitate. Dacă este dragostea aceea în care Dumnezeu e mijlocitor, în care se zămisleşte atracţia duhovnicească a unuia faţă de celălalt, dorinţa de a-i sluji cu lepădare de sine, atunci există, de regulă, reciprocitate. Această scânteie are un răspuns imediat. Celuilalt i se dă semnalul: „Eu te aleg pe tine", şi răspunsul este: „Şi eu te aleg pe tine". In cazul acestei dragoste, inima omenească ştie instantaneu că va exista reciprocitate. Se întâmplă însă ca omul să-şi născocească o dragoste, idealizându-l pe celălalt. Mai ales fetele suferă de această boală; ele încep să fie fascinate de o imagine pe care şi-o „zugrăvesc" singure în minte, atribuindu-i celui „zugrăvit" calităţi inexistente - şi ajung foarte des la starea de fascinaţie, dar fără a primi răspuns, fiindcă au de-a face nu cu un om real, ci cu o imagine fantomatică. 83

Pentru a ieşi din relaţiile inventate, false, trebuie neapărat să privim lucrurile cu luciditate, duhovniceşte. Omul care-i deprins să chibzuiască, să gândească, să analizeze, va înţelege că în cazul respectiv nu trebuie să alerge după cel

84

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

cu pricina, să-l chinuie cu gelozia, cu bănuielile, cu reproşurile, fiindcă acela nu i-a promis nimic. Fiecare om este o persoană, şi fiecare persoană posedă darul libertăţii. „Dragoste cu de-a sila nu se poate" - această vorbă cuprinde un înţeles adânc. Trebuie neapărat să găsim puterea de a recunoaşte în noi înşine falsul şi de a ieşi din starea bolnăvicioasă, de a ne elibera atât pe noi înşine, cât şi pe celălalt din robia în care am căzut din pricina propriei închipuiri. Dacă relaţia ajunge până la punctul în care omul aleargă după „alesul" său, îi „scoate ochii" cu suferinţele sale, îl asediază cu ultimatumuri, cu ameninţări de genul: „Dacă nu mă iubeşti, mă duc şimi tai venele", aceasta este deja, în mod evident, de la cel viclean. Aceasta este deja boală. Suspiciunea, sensibilitatea patologică îl duc pe om la tulburări psihice. In spatele unor asemenea manifestări se pot ascunde multe boli: diferite reacţii isterice, depresii etc. - şi asemenea pacienţi sunt cu duiumul în clinicile de psihiatrie. Iar vinovat este omul însuşi, fiindcă trăieşte prin închipuire, îşi inventează singur lucruri inexistente, cultivându-şi fantezia prin vizionarea melodramelor, prin închinarea la idoli. Toate acestea

85

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

agravează situaţia şi nu-i permit să se rezolve cu uşurinţă. Există fete care se îndrăgostesc de cântăreţii de muzică uşoară, de moderatori de emisiuni TV, şi încep să ofteze, să sufere, să scrie scrisori, să îi urmărească devin „fani". Ele îi chinuie pe acei oameni cu telefoane, caută fotografii ale lor şi sunt gata să le rupă în bucăţi hainele. Ce înseamnă asta? Este o reacţie isteroidă care îl duce pe om la nebunie. Din păcate, acum este la modă nu să iubeşti, ci să fii „fan". Aici este ceva artificial, rău, fals. Aceasta este o manifestare a trufiei. Omul vrea să-şi facă o viaţă după propriul plac, şi-o inventează şi pretinde de la celălalt ca el să corespundă ideilor lui -dar pe o asemenea temelie nu poţi clădi viaţa de familie. Viaţa de familie e ca un poligon de testare a calităţii iubirii noastre. Numai dragostea autentică poate depăşi greutăţile, poate sprijini în clipa cea grea, poate să nu trădeze, ci să preţuiască ceea ce are, să nu inventeze, ci să privească situaţia cu ochi lucizi - iar toate premisele născocite, false, idealizarea, visarea se sfârşesc prin dezamăgire, mânie, ciudă, agresiune şi tot felul de alte nenorociri.

86

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Dacă în relaţie există o anumită dizarmonie, în sensul că eu năzuiesc spre el, iar el mă evită, trebuie să chibzuim dacă sentimentele noastre sunt autentice. Atunci când există scânteia dumnezeiască, atracţia este neapărat una reciprocă. Două inimi omeneşti încep să comunice în tăcere - vorbesc până şi privirile, gesturile. Cei doi au stat pur şi simplu alături, nici măcar nu şi-au mărturisit sentimentele, şi totuşi simt apropiere, atracţie. Convorbirea poate privi lucruri care n-au absolut nici o legătură cu dragostea, însă ei ştiu că au neapărată nevoie unul de celălalt, că între ei există o profundă legătură de taină, că Domnul le dă un semnal nevăzut, şi fiecare pleacă simţind un anumit cutremur. Lucrul acesta este întotdeauna trăit ca un eveniment. Mitropolitul Antonie al Surojului are remarcabilul concept de „întâlnire", are chiar o omilie „Despre întâlnire". El spune că înainte de a te îndrăgosti trebuie să te întâlneşti, că „întâlnirea" este trăirea apropierii duhovniceşti, a atracţiei unuia faţă de celălalt. Dacă această întâlnire s-a produs în adâncul inimii omeneşti, această dragoste nu se termină, ea dăinuie pentru tot restul vieţii - şi fericiţi sunt cei ce au observat această scânteie şi au consolidat relaţia lor 87

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

prin legăturile nunţii, prin cununie, fiindcă această dragoste e pentru toată viaţa! Astfel, Domnul îţi trimite om spre mântuire.

88

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Nefericit te face nu dragostea neîmpărtăşită, ci egoismul SERGHIE NIKOLAEV. PREOT I n depăşirea suferinţelor există un sens adânc, fiindcă omul, depăşindu-le, se căleşte şi se desăvârşeşte. O astfel de suferinţă poate fi şi dragostea neîmpărtăşită -însă este important cum anume o depăşim. Mai întâi de toate, trebuie să ne punem întrebarea: „Şi de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui să fie împărtăşită?" Bineînţeles, omul vrea să fie iubit. Şi eu, de exemplu, vreau să fiu milionar - dar în virtutea cărui fapt ar trebui să fiu milionar? Şi dacă voi începe să mă amărăsc din această cauză, voi deveni un om profund nefericit şi pe deasupra bolnav. Cauza stării acesteia se află în egoism, în faptul că mă socot vrednic de toate bunătăţile - dar de unde şi până unde să fiu vrednic? Eu, om păcătos, nu pot să fiu vrednic de ele - iar dacă le am totuşi pe unele, trebuie să-I dau pentru asta mulţumită lui Dumnezeu. Şi dacămi place cineva, asta nu înseamnă defel că trebuie să-i plac şi eu lui. Cu cât este mai egoist omul, cu atât e mai

89

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

nefericit, gân-dindu-se: „Şi asta trebuie să-mi aparţină!" Ca atare, învingerea suferinţei înseamnă învingerea propriului egoism şi înălţarea de la egoism la duhovni

90

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

cie. Da, omului i-a fost dată voinţă liberă, însă şi celuilalt i s-a dat voinţă liberă. El poate să iubească, poate şi să nu iubească. Noi trebuie să înţelegem că există pronie dumnezeiască, şi că nici un fir de păr din capul omului nu cade fără voia lui Dumnezeu, adică Domnul îi iubeşte şi încearcă să-i îndrume spre mântuire până şi pe necredincioşi şi să-i ferească de lucrurile vătămătoare pentru mântuire, fără a le încălca libertatea. In situaţia de dragoste neîmpărtă&tă, poate că şi prin asta îi fereşte de aşa ceva, şi trebuie să-I fim recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă cu noi. Aceasta este o manifestare a iubirii dumnezeieşti. Se întâmplă ca omul pur şi simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viaţa de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi şi urâţică, şi prostuţă, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când alta poate fi şi frumoasă, dar nu i se dă om, fiindcă nu este pregătită. în general, trebuie înţeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrăneşte nu doar cu lapte, ci şi cu dragostea părintească, şi va căuta toată viaţa această dragoste, 91

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

cunoscând-o (aşa ar trebui) încă din primele zile de viaţă. Acest sistem de viaţă -dragostea între oameni este lăsat de Dumnezeu, iar dragostea - acesta este un moment foarte important - cere jertfelnicie. Uneori este îmbinată cu suferinţa. Cel mai înfricoşător lucru este că omul contemporan înţelege dragostea numai ca plăcere. El nu acceptă suferinţele şi vrea să trăiască numai în desfătări - dar dacă în viaţa omului nu există suferinţe, este neroditor şi devine, ca să zic aşa, „gunoi cosmic".

92

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Dragostea neîmpărtăşită nu este un motiv de deznădejde VLADIMIR GURBOLIKOV, JURNALIST V oi da un exemplu din viaţa mea. Eram îndrăgostit fără speranţă - şi, după cum înţeleg acum, îi făceam o mulţime de necazuri omului pe care credeam că îl iubesc. Ştiam foarte bine că n-are faţă de mine nici un sentiment de genul acesta, că şi ea era nefericită în felul său şi că încerca să găsească în mine un prieten şi un sprijin - dar lucrurile au ieşit cu totul pe dos, şi în concluzie nu am putut deloc să comunicăm. Mai târziu, i-am povestit cuiva istoria mea romantică şi tragicul ei final. El a ascultat, foarte liniştit, până la capăt şi a întrebat pe un ton lipsit de emoţie: „Spune-mi, cine e vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat?" Am tăcut, fiindcă nu eram pregătit pentru o astfel de punere a problemei. Atunci el a zis: „Păi tu, zicând că-l iubeşti pe om, ai făcut tot ce ţinea de tine ca să nu-l ajuţi. El avea nevoie de prietenia ta, însă tu lai lipsit de ea prin comportamentul tău, care a fost trebuie să recunoşti - egoist. Aţi fi putut să fiţi prieteni, şi poate că dacă l-ai fi iubit cu adevărat omul acela ar fi 93

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

fost cu tine, dar pentru asta ar fi trebuit să te gândeşti nu la tine, ci la el, şi atunci i-ai fi dat ceea ce-i trebuia de la tine. Tu ai păstrat prietenia cu el?" Eu am răspuns:.„Nu!" Interlocutorul

94

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

meu a dat din umeri, şi dintr-o dată am înţeles că el avea absolută dreptate. Discuţia a fost neplăcută, fiindcă eu voiam să mă „scald" în trăirile mele romantice, şi pe neaşteptate mi-au fost deschişi ochii asupra purtării mele. Aşadar, fiecare situaţie grea, inclusiv dragostea neîmpărtăşită, reprezintă o lecţie. Dacă o înţelegem aşa cum trebuie, fiecare catastrofa, în loc să ne facă să disperăm, să fim dezamăgiţi şi să spunem că viaţa este crudă, ne va chema la o anumită renaştere, cu un nou sens şi o nouă cunoaştere. Trebuie să ştim să extragem lecţii pentru suflet, şi atunci totul va merge bine în viaţa noastră. Mulţi consideră că dragostea a plecat pentru totdeauna şi că nu vor mai iubi pe nimeni în viaţa lor sau că nu vor maifi iubiţi de nimeni. Cum să adoptăm o atitudine pozitivăfaţă de viaţă, de dragoste, după o asemenea criză? După cum mi se pare mie, convingerea că nu vei mai iubi pe altcineva nu este echivalentă unei atitudini negative faţă de viaţă. In general, viaţa, aş zice eu, nu trebuie să-i dea omului motive de deznădejde, ci să-l înveţe, chiar dacă lecţiile ei sunt foarte înfricoşătoare

95

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

şi grele. înţelegeţi, chiar se poate întâmpla ca omul să nu se mai îndrăgostească de altcineva. Aţi auzit de Sfântul Alexie Meciov, care a fost preot. Acestuia toate îi mergeau bine, avea o soţie minunată şi iubitoare, copii, parohie în Moscova - şi pe neaşteptate i-a murit soţia, pe care o iubea foarte mult. O vreme n-a putut deloc să-şi vină în fire, nu putea sluji normal, plângea tot timpul. A venit la el un alt sfânt, faimosul Ioan din Kronstadt, care aflase de durerea lui şi dorise să se întâlnească cu el. I-a zis părintelui Alexie cuvintele următoare: „Acum ştiţi ce înseamnă să suferi. Or, câţi oameni din jurul dumneavoastră nu suferă? Dumneavoastră sunteţi preot: această suferinţă, această cunoaştere a dumneavoastră, amintirea soţiei vă pot ajuta să le slujiţi acestor oameni nefericiţi, deznădăjduiţi, bolnavi, suferinzi. Nu trebuie să vă lăsaţi înghiţit de durere, ci trebuie să mergeţi la oameni şi să-i ajutaţi ştiind ce înseamnă durerea" - şi părintele Alexie s-a ridicat şi a început să slujească. Bineînţeles, el nu a mai îndrăgit vreo altă femeie - şi asta este foarte bine, fiindcă durerea lui i-a dat o compasiune colosală faţă de ceilalţi oameni: nu privea niciodată cu nepăsare necazul altuia, ci se străduia întotdeauna să ajute. 96

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Tragedia unicei lui iubiri l-a făcut mai profund, l-a dus la sfinţenie. Oamenii credincioşi ştiu că după moarte soţii nu se despart, că vor trăi împreună şi mai departe. In ce fel anume nu ştiu, însă această legătură continuă în ceruri... Eu cred că cel care iubeşte o dată în viaţă este un om fericit, foarte fericit. încotro să-ţi canalizezi dragostea? Nu neapărat într-o nouă căsnicie: poate în monahism, în educarea copiilor care au rămas în urma acestei legături, într-o slujire adusă oamenilor - de exemplu, există excelente societăţi de caritate. Dacă omul n-a deznădăjduit, dacă el trage nişte învăţăminte din suferinţele sale, poate suporta chiar dacă este, cu adevărat, foarte greu. Pur şi simplu trebuie să cercetăm: „în ce constă sensul celor întâmplate cu mine, pentru ce au avut loc toate astea? Ce trebuie să fac în continuare dacă nu-l am numai pe omul pe care-l iubesc, ci şi pe Dumnezeu (chiar dacă doar «în suflet»)?" Să-L întrebăm pe Acest „Dumnezeu din suflet" şi să ne întrebăm conştiinţa de ce ne-a fost dată încercarea aceasta: eu cred că dacă > vom întreba cu stăruinţă vom afla. Să fim convinşi, axiomatic, că trebuie să trăim mai departe, că oricum trebuie să trăim mai departe - iar cum anume, ce va 97

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

deveni dragostea ta în continuare, nu se poate şti dinainte.

98

Cel mai grăitor exemplu de dragoste neîmpărtăşită e dragostea lui Dumnezeu fată de om IGOR GAGARIN, PROTOIEREU D ragostea este minunată şi preţioasă în orice caz, chiar dacă nu este împărtăşită. Pe de o parte, dragostea neîmpărtăşită îl face nefericit pe om, iar pe de alta, la un anumit nivel de profunzime, îl face mai fericit şi mai puternic. îmi amintesc de dragostea dintre Pierre Bezuhov şi Nataşa Rostova din romanul Război şi pace al lui Tolstoi. Mai târziu s-au căsătorit, dar în momentul când Pierre s-a îndrăgostit de Nataşa nici nu putea fi vorba de aşa ceva. Iubirea lui era fără speranţă. Am citit acest roman când eram şi eu tânăr, şi mi-au rămas în suflet cugetări de genul acesta: „O iubesc. Mă iubeşte la rândul ei, nu mă iubeşte - în ultimă instanţă asta nu schimbă nimic. Dragostea mea faţă de ea este minunată şi mă va bucura chiar dacă ea nu mă va îndrăgi." Tocmai aceasta este dragoste - elevată si nobilă. > 99

Ca preot, ţin să amintesc că cel mai grăitor exemplu de dragoste neîmpărtăşită e dragostea lui Dumnezeu faţă de om. Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare, şi cu o dragoste neasemuit de puternică - dar mulţi sunt pe pământ oamenii ca

100

re îi răspund cu o dragoste pe măsură? Până şi oamenii ca-re-I răspund lui Dumnezeu cu dragoste, dragostea lor nu se poate compara cu dragostea Lui faţă de noi. De altfel, aceştia sunt puţini, cei mai mulţi dintre noi nici nu vor să ştie de această dragoste. Reiese că cea mai înaltă dragoste care există în univers este tocmai o dragoste neîmpărtăşită. Important este pentru ce trăim. Dacă omul nu începe, mai devreme sau mai târziu, să trăiască pentru Dumnezeu, tot nu va înţelege care este principalul în viaţa sa şi nu se va realiza ca om. De ce credeţi că prima poruncă este: „Să-L iubeşti pe Dumnezeul tău" şi abia pe locul doi este: „Să-l iubeşti pe aproapele tău"? Iar cel mai aproape este soţul (soţia). Printre altele, pentru că dragostea de aproapele poate să nu se realizeze - şi dacă această dragoste va fi principalul pentru mine, toată viaţa mea eşuează în catastrofa, pe când, dacă-L iubesc pe Dumnezeu, dragostea mea nu are cum să nu se realizeze, fiindcă această dragoste nu poate fi neîmpărtăşită! Dacă îl iubesc în primul rând pe Dumnezeu, şi de un om sunt foarte îndrăgostit, însă dragostea mea faţă de acel om nu este împărtăşită, aceasta nu este o catastrofa, căci sunt iubit oricum. 101

La ce serveşte dragostea neîmpărtăşită? veţi întreba. Păi, trebuie să fim desăvârşiţi. în măsura în care omul atinge desăvârşirea el atinge fericirea, deplinătatea existenţei. Or, tocmai în dragoste se descoperă în om tot ce-i mai minunat în el. Fiecare din noi e ca un mugurel care poate deveni o floare superbă, dar se poate şi ofili fără a fi apucat să înflorească. în noi este acest mugurel al binelui, dar este şi sămânţa răului. Ce va precumpăni ? Dacă sarcina mea este cea de a atinge maxima dezvoltare a binelui care este în mine şi a mă curaţi de ceea ce este rău, aceasta are loc,

102

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

cred cu, doar în dragoste. Şi în această privinţă dragostea neîmpărtăşită nu este cu nimic mai prejos decât dragostea reciprocă. Da, dragostea neîmpărtăşită nu e ceva chiar atât de vesel. Bineînţeles, dacă dragostea este reciprocă ea aduce o desfătare de negrăit, pe când cea neîmpărtăşită este însoţită de suferinţă, de durere însă această suferinţă nu schimbă faptul că în această dragoste creştem, se dezvoltă în noi tot ce este mai bun. Tocmai în asta constă valoarea dragostei.

DE CE SĂ NE PĂSTRĂM VIRGINITATEA ÎNAINTE DE CĂSĂTORIE? C ând punem această problemă, înţelegem foarte bine că foarte mulţi dintre cei ce citesc această carte şi-au pierdut deja virginitatea în planul fizic. Cu toate astea, considerăm că nu există oameni pentru care problema virginităţii să nu fie actuală, care să nu aibă nevoie să reflecteze la ea. In primul rând, asta fiindcă în orice greşeală există diferite trepte: omul se poate afunda foarte mult, se poate şi întoarce, pocăindu-se. Cel ce gândeşte: „Pentru mine e prea târziu" seamănă cu cineva care a băut o anumită cantitate de bere şi zice: „Pentru mine e prea târziu ca să devin nebăutor; o să mor din pricina alcoolismului." In al doilea rând, fiindcă este vorba, în mare măsură, nu de aspectul fizic, ci de cel duhovnicesc al problemei: de curăţia omului, de castitate. Iar întrucât discutăm în primul rând aspectul duhovnicesc, aici sunt posibile multe lucruri care nu sunt cu putinţă în planul fizic - inclusiv recăpătarea, măcar în parte, a curăţiei pierdute.

Istorii din viată y Nu am avut destulă înţelepciune ca să păstrez dragostea A m fost prieteni cinci ani de zile. Primii patru ani totul a fost grozav, toţi cunoscuţii spuneau: «Ce pereche frumoasă!», toate prietenele mele credeau că n-o să ne despărţim niciodată - însă tot ce-i bun are un sfârşit, şi în al cincilea an al legăturii noastre dragul meu a devenit alt om. Totul a început aşa: am fost colegi de şcoală, şi spre sfârşitul clasei a Xl-a am început să ne întâlnim, totul a fost ca-n poveşti: am sărbătorit absolvirea liceului1 împreună cu omul drag, cu primul meu bărbat. Părinţilor mei le-a plăcut, iar părinţii lui m-au îndrăgit atât de tare, încât mă socoteau fiica lor. Puteam să stau de vorbă nopţi întregi cu iubitul meu, toată viaţa mea s-a schimbat, am deyenit atât de fericită! Dimineaţa mă trezeam ştiind că am un om care mă iubeşte şi pe care îl iubesc la nebunie. Eram atât de recunoscătoare soartei! Pe ceilalţi băieţi nici 105

nu-i observam, visam la nunta noastră -dar aşteptam să terminăm facultatea. 1 în Rusia învăţământul prcuniversitar are doar 11 clase (n. tr.). După patru ani însă băiatul meu s-a schimbat: a făcut rost de un serviciu decent, a început să aibă bani, o mulţime de prieteni şi cunoscuţi. Ne întâlneam tot mai rar, el

106

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dispărea tot mai des cu prieteni şi prietene noi; a început să-şi facă de cap băiatul meu. Am început să ne certăm din orice nimic; el a devenit grosolan, foarte încrezut, era preocupat doar de munca sa şi de prietenii săi, a devenit indiferent, am încetat să ne înţelegem unul pe celălalt, din partea lui relaţia noastră putea să se şi destrame - eu eram întotdeauna prima care încerca să se împace după o ceartă. Nu eram în stare să înţeleg cum poate un om să se schimbe atât de mult: doar totul era atât de bine şi eram pentru el ca o rază de soare în întuneric! Mama lui spunea că probabil a fost deocheat ori i s-au făcut farmece, că nu îşi recunoaşte băiatul, însă eu nu credeam în asta, pur şi simplu mă duceam la biserică şi mă rugam. De atâta stres am slăbit foarte tare, parcă nu mai eram eu. Răbdarea m-a ţinut o jumătate de an, după care, obosită de atâtea jigniri şi înjosiri, i-am zis: «Dacă ţii la relaţia noastră, hai să ne schimbăm amândoi în bine», la care el a răspuns: «Eu sunt aşa cum sunt: dacă nu-ţi place, caută-ţi altul, eu am cariera.» încercările mele de a salva relaţia s-au încheiat printr-un eşec. Ne-am despărţit, şi eu am plecat în Europa, la bunica mea. Cu o săptămână înainte de plecare el m-a 107

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

sunat, a dorit să mă vadă, şi eu m-am dus. Ne-am întâlnit în fiecare zi şi în fiecare noapte, totul a fost grozav. Dragul meu a devenit cel dinainte; mă simţeam iar în Rai, mi se părea că se teme să nu mă piardă, că a înţeles totul şi că s-a schimbat şi că iar o să fie totul bine, că o să mă duc la ai mei şi atunci o să aibă timp de reflecţie. Când şi-a luat rămas bun chiar a plâns, dar... Când eram la aeroport m-a sunat şi mi-a urat succes de parcă îşi lua adio pentru totdeauna. Mi s-a părut atunci că îmi fuge pământul de sub picioare, am vrut să fug la el şi să fiu alături de el. Am plecat, după aceea ne-am mai sunat, însă vorbea ca un străin. Noapte de noapte plângeam, cerând de la Dumnezeu ca băiatul meu să-şi vină în fire şi să fim împreună, trăiam doar în această nădejde. După cât se vede, rugăciunile mele nu ajungeau la Dumnezeu sau în ceruri era scris să nu fim împreună. După trei luni mam întors în Rusia, ne-am mai întâlnit, am mai ieşit împreună la cafenea sau la restaurant. Când bea, i se trezeau sentimentele faţă de mine, spunea că sunt cea mai apropiată fiinţă, dar în ziua următoare nici măcar nu suna. Mă tem să fac primul pas şi să-i spun că vreau să fiu doar cu el, că nu am încetat să îl iubesc la 108

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

nebunie, mă tem că nu îmi va răspunde la fel, că nu mai are nevoie de iubirea mea. Şi părinţii lui vor foarte mult să fim împreună... A trecut deja un an de când ne-am despărţit. Am încercat să-l uit şi să încep o viaţă nouă, dar, din păcate, nu pot. Îmi fac curte mulţi, însă pe fiecare îl compar cu iubitul meu şi îmi dau seama că nu-mi trebuie nici unul; mă tem că n-o să mă pot îndrăgosti de altcineva vreodată... Acum trăiesc în alb-negru, adeseori mă scol noaptea şi plâng, deşi înţeleg că viaţa e minunată şi că trebuie s-o preţuiesc şi să mă bucur de fiecare zi. L-am iertat pe iubitul meu pentru toate supărările pe care mi le-a făcut şi ştiu că el este oricum cel mai bun pentru mine, îi sunt recunoscătoare pentru vremea cât am fost cea mai fericită fată din lume. întotdeauna mă întreb de ce a ieşit aşa... poate că vinovate sunt pur şi simplu greşelile tinereţii, nu am avut destulă înţelepciune şi răbdare ca să ne păstrăm dragostea." (Lena, 22 de ani) Frumuseţe nu poate fi fără curăţie Am primit o educaţie destul de strictă. Părinţii reprezentau pentru mine şi sora mea o autoritate reală, nu voiam să îi necăjim, aşa că ascultam de ei, deşi nu ne certau niciodată. Mama îmi spunea 109

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

totdeauna: «Dacă vrei să te măriţi, trebuie în primul rând să reprezinţi ceva. Ca să naşti un copil şi să creşti din el om, trebuie să ai o bază lăuntrică pentru asta, anumite abilităţi, anumite cunoştinţe.» Nici măcar pentru notele mici nu eram vreodată certată acasă. Mama zicea: «Este treaba ta. Ţie o să-ţi fie ruşine!» Şi, într-adevăr, ne era ruşine să luăm note mici. Nu aveam vreo teamă că o să fim, să zicem, bătute, ci pur şi simplu ne era ruşine. La fel şi cu castitatea. înţelegeam că există lucruri pe care dacă le faci îţi va fi pe urmă foarte ruşine şi te va durea foarte tare. Dacă vrei să trăieşti cu cineva, trebuie să te măriţi cu el. De altfel, nici nu aveam timp să facem prostii. Când eram elevă, doream, bineînţeles, să merg şi la discotecă, şi să mă plimb, dar eram atât de ocupată cu învăţătura, încât nu îmi mai ajungeau pentru asta nici forţele, nici timpul. Cu băieţii doar desenam împreună. Este, cred eu, foarte important ca la vârsta de trecere adolescentul să fie ocupat şi să înţeleagă ce este bine şi ce e rău, că imoralitatea e rea, că desfrâul e rău, ruşinos - să înţeleagă asta în pofida faptului că revistele de tot felul şi televizorul îi spun că este bun.

110

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Când eram tinere, ni se părea că avem nişte părinţi foarte severi, nu ca ceilalţi, dar acum îmi dau seama că ei aveau foarte multă dreptate. Şi când eram deja la facultate îmi era foarte frică să vin prea târziu acasă. Nici vorbă să-şi îngăduie cineva cu mine frivolităţi. Interesant este faptul că acest lucru le insufla respect tinerilor care îmi făceau curte. Această «inaccesibilitate» era starea mea lăuntrică. Ei simţeau asta, nici măcar nu trebuia să le interzic ceva. înţelegeam şi faptul că dacă o să-mi pierd virginitatea, poate să se zămislească şi un copil, că pe acest copil n-o să-l pot părăsi şi nici nu o să-l pot lipsi de tată - dar cum să trăiesc cu un om pe care nu-l iubesc? îmi dau seama că am fost crudă. îmi plăcea... nu să flirtez, ci să plac. în fiecare zi mi se dăruiau ciocolată, flori. Veneam acasă ca o actriţă: un buchet, alt buchet... Nu ştiu cum se face că-i duceam de nas rău pe oameni: nu spuneam: «Nu, nu, nu», evitam un răspuns direct - şi asta nu fiindcă mă temeam să nu rămân fără flori si cioco-lată, ci fiindcă nu voiam niciodată să-l necăjesc pe om.

111

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Acum mă gândesc că ar fi trebuit să am un comportament şi mai strict, fiindcă aşa le dădeam oamenilor, cumva, nădejde. Primeam de la ei cadouri, le zâmbeam. Mai decent ar fi fost să le fi spus din prima: «Scuză-mă, dar nu am de gând să mă mărit cu tine!» Atunci nu înţelegeam că omul îşi iroseşte cu mine timpul, forţele. Slavă Domnului, celor care îmi făceau curte le-a mers totul bine, au familii bune, şi sunt foarte bucuroasă de asta, fiindcă altfel n-aveam conştiinţa împăcată. M-am rugat pentru ei. Ştiu că unii dintre ei au venit la credinţă prin mine. La început mă ironizau atunci când la invitaţia de a merge la restaurant răspundeam: «Nu pot, fiindcă pentru mine e post acum» - la care ei: «Cum adică post? La ce-ţi trebuie ţie post?» După aceea începeau să cerceteze mai bine şi să înţeleagă că şi ei au nevoie de asta... Eu şi când m-am măritat eram «înapoiată» în problema sexului. Mă rog, nici nu prea mă interesa. In general, ştiam puţine lucruri despre felul în care se fac copiii. Am avut primul copil la 27 de ani şi încă nu ştiam bine cum să aflu dacă sunt gravidă sau nu. Să cer sfat de la altcineva îmi era ruşine, mă gândeam ce o să spună: «Păi da, nu e normală tipa, la vârsta ei nu ştie nimic!» 112

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Şi soţul meu era la fel, lipsit de experienţă în această problemă, şi asta ne apropia. Pentru amândoi principalul era ceva sufletesc, delicat, pasiunea fizică ocupând abia locul următor, fiindcă apropierea duhovnicească cimentează mult mai bine relaţia. Dacă mi-aş fi pierdut curăţia înainte de întâlnirea cu el, n-aş fi avut o asemenea fericire. Nici nu-mi închipui cum aş fi putut să am mai mult de un singur bărbat. Lucrul acesta mi se pare absolut nefiresc, imposibil. Nu pot nici măcar teoretic să-mi imaginez asta. Bărbaţii îmi spuneau că sunt frumoasă, atrăgătoare, dar eu înţelegeam că ei mă apreciază nu atât pentru frumuseţe, cât pentru calităţile interioare: simţul umorului, capacitatea de comunicare, în fine, nu ştiu nici eu pentru ce anume... Acum, la vârsta maturităţii, înţeleg că frumos cu adevărat este omul al cărui interior radiază mai multă frumuseţe decât aspectul lui exterior. Uneori, omul nu este prea frumos fizic, dar emană un asemenea farmec, încât nu poţi să nu spui despre el că este frumos. Şi aici este importantă castitatea. Frumuseţea interioară nu poate exista fără curăţie.

113

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Văd că fiica noastră va fi o fată foarte frumoasă, dar eu mă strădui să nu-i induc acest sentiment, ca să nu creadă

114

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

asta despre sine, fiindcă atunci îi va fi foarte greu să trăiască: se va crede regină şi va vrea prea mult de la viaţă. Eu aş vrea ca fiica mea să-şi dăruiască frumuseţea familiei pe care o va avea. Odată am întrebat-o: «Masa, ce vrei să te faci: arhitect, sculptor, pictor, medic?» Ea mi-a răspuns: «Vreau să devin mamă!» Acest răspuns mi-a plăcut foarte mult, fiindcă este foarte corect. Fetiţa trebuie să ţină minte de la cea mai fragedă vârstă că ea este o viitoare mamă şi că abia după aceea poate să fie pictor sau medic, şi asta pentru ca profesia s-o ajute să nască, să crească, să educe copilul, să sădească în el ceva bun. Profesia nu trebuie să fie pentru femeie un scop în sine." (N.)

Convorbiri

O femeie accesibilă stârneşte doar un interes animalic ALEXEIJAROV, PSIHOLOG, MUZICIAN C are sunt, după părerea dumneavoastră, motivele de a ne păstra virginitatea până la căsătorie? Eu nu am reuşit să-mi păstrez starea aceasta până la căsătorie. Dacă e pur şi simplu să reflectez pe această temă pornind de la experienţa mea negativă, pot spune că dacă oamenii se căsătoresc fără a fi împovăraţi de o asemenea experienţă le va fi mai uşor să trăiască unul cu celălalt. în primul rând, este vorba de curăţie, de care Dumnezeu Se bucură şi pentru care va trimite asupra familiei respective un har deosebit. în al doilea rând, din punct de vedere practic nu trebuie să ne comparăm soţul cu altcineva. El este unic, şi gata. Asta nu se discută. De aceea, păstrarea virginităţii până la căsătorie este unul din mijloacele păstrării căsniciei. 116

Care femeie e mai atrăgătoare: cea cu o experienţă sexuală bogată sau cea care e curată? Pot să spun fără urmă de îndoială că o fată curată e mai interesantă. Fetele care şi-au păstrat virginitatea sunt mai luminoase, mai delicate, Dumnezeu le dă altă dragoste.

117

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ.

Femeia care se poartă provocator şi manifestă anumite elemente de sexualitate, de cochetărie, prezintă un anumit interes pentru sexul opus în sensul că bărbaţii stau de vorbă cu ele, se distrează cu ele, dar în sinea lor le consideră, ca s-o spun pe şleau, „de mâna a doua" şi de obicei nu tind să-şi lege viaţa de ele. Ce atitudine are bărbatulfaţă de o femeie care spune „nu" relaţiilor sexuale înainte de căsătorie, şi asta nu pentru că nu vrea sau pentru că omul cu pricina nu îi place, ci fiindcă nu e bine? Mulţi bărbaţi, la fel ca mine, apreciază şi respectă mai mult o asemenea femeie, năzuind să-şi întemeieze o familie împreună cu ea. Aceasta este, fără doar şi poate, o trăsătură pozitivă. Asemenea femei inspiră mai mult respect şi interes. Dacă femeia este provocatoare, pe bărbat îl interesează la ea numai momentul sexual, nu îl interesează ca om. Interesul lui este preponderent animalic. Dacă femeia nu se poartă provocator, îţi stârneşte interesul de a afla ce fel de om este în faţa ta, ce duh are. Pe primul plan este prietenia. Da, relaţiile sexuale şi armonia în acest plan sunt importante în căsătorie, dar nu poţi să clădeşti viaţa 118

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ.

familială doar pe relaţiile acestea. Este nevoie de interese comune, de apropiere sufletească - şi dacă ele sunt prezente, dizarmonia sexuală poate fi tolerată, pe când în absenţa prieteniei nu va merge nimic. Dar dacă pe bărbat această inaccesibilitate a fetei nu-l aranjează şi vrea să se despartă de ea ? Păi, să fie sănătos. înseamnă că fata nu are nevoie de el. Există bărbaţi care nu fac decât să se folosească de fe

119

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPA CĂSĂTORIE

mei pentru a-şi satisface necesităţile sexuale. Are loc o înşelăciune. Bărbatul spune: „Te iubesc, hai să ne căsătorim", dar după ce se vede cu sacii în căruţă îşi pierde interesul faţă de fată, fiindcă scopul lui era de la început doar apropierea sexuală. Când un astfel de om întâmpină un refuz, îşi pierde, de asemenea, interesul. Acesta poate fi un test al seriozităţii intenţiilor bărbatului faţă de femeie.

Nu vă temeţi să fiti altfel decât ceilalţi OLEG VERBILO, MANAGER A cum, aproape toţi tinerii se grăbesc să se despartă de virginitate încă de la 14-15 ani, fiindcă această calitate nu mai este la modă, ba e aproape o ruşine. Cel mai degrabă, această atitudine întrucâtva copilărească faţă de propria curăţie este legată de vârsta de trecere. Copiii sunt receptivi la părerea celorlalţi. Poate că omul simte dorinţa de a-şi păstra virginitatea, de a-şi păzi curăţia, dar societatea îi impune alte idealuri: idealurile relaţiilor fără obligaţii. O uriaşă înrâurire asupra copiilor o are toată această mizerie care se cheamă televiziune, fiindcă acum o mare parte a spaţiului de emisie este ocupat de analizarea relaţiilor sexuale, şi asta peste tot: în reclame, în emisiuni, în filme. De regulă, părinţii nu le dau copiilor exemplul care trebuie, şi în mijloacele de informare în masă aceştia văd exemple care sunt în general negative. Pe tânăr nici măcar nu-l motivează atât de mult atracţia plăcerilor trupeşti, cât năzuinţa de a fi ca toţi. Tocmai acest factor este cel mai important. Toţi cei din 121

jur se laudă cu „succese", care în cea mai mare parte sunt inventate. Şi aici conformismul joacă un mare rol. Dacă vei spune făţiş că eşti virgin, nu vei fi înţeles.

122

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Şi eu am avut o experienţă de acest gen. Doream să am cât mai repede o relaţie cu o fată, ca să nu mă deosebesc de ceilalţi, şi credeam în idealurile care îmi erau băgate pe gât: „De vreme ce toţi trăiesc aşa, înseamnă că aşa este corect." Insă relaţiile cu fetele nu decurgeau aşa cum voiam eu atunci. Mă gândeam: „Ce înseamnă asta? De ce am asemenea ghinion?" După cât se vede, m-a păzit Domnul. Când m-am mai maturizat, am înţeles multe lucruri. In ultimă instanţă, care e rezultatul? Aveam două colege drăguţe care au început relaţiile sexuale destul de timpuriu, în clasa a VlII-a, cu băieţi de clasa a Xl-a şi după câţiva ani nu a mai rămas în ele nici o urmă de feminitate: erau atât de desfrânate, încât din ele lipsea principiul feminin. Degradarea naturii feminine în urma pierderii curăţiei este atât de evidentă, încât până şi bărbaţii ce par a fi adepţi ai idealurilor relaţiilor sexuale neîngrădite caută, atunci când îşi aleg soţia, o fată castă. Cel puţin, mulţi dintre ei ar vrea să găsească o astfel de fată. Dar ce înseamnă pierderea principiului feminin? Acum, multe fete încearcă să facă impresie asupra bărbatului doar prin aspectul exterior: cosmetică, bluziţe cât mai frumoase, fustiţe cât mai scurte. Ele 123

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

cred că la ele nu se vor uita nimeni dacă nu se vor găti cât mai strident, în societate precumpăneşte părerea potrivit căreia idealul feminin este „fata de pe coperta revistei", care le place tuturor de la prima vedere - şi toate fetele se străduie să se conformeze acestui ideal, acestei forme lipsite de conţinut, fiindcă aproape nimeni nu se străduie să-şi cultive lumea lăuntrică. Toate eforturile sunt orientate doar spre aspectul exterior, puţini se îngrijesc de frumuseţea lăuntrică. Aceasta este miopie, e o falsificare a valorilor şi a idealurilor. De fapt, toate acestea nasc tot mai mult repulsie, fiindcă arată lipsa integrităţii lăuntrice, a castităţii. In ultimă instanţă, ceea ce fac fetele din ziua de astăzi nu place nimănui. In mod serios atrag cu adevărat atenţia bărbaţilor blândeţea feminină, smerenia, castitatea, aşadar idealurile acestea impuse le împiedică pe fete să-şi găsească un soţ cum trebuie. Concepţia de frumuseţe e strâns legată de înţelegerea dragostei. Mulţi confundă dragostea cu pasiunea, cu emoţiile care se aprind pentru o zi, două (mai ales dacă oamenii îşi permit să aibă relaţii mai apropiate). Bineînţeles, nu poţi numi „dragoste"

124

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

relaţiile de acest gen. Dragostea adevărată îşi dovedeşte calitatea şi statornicia în timp. Ştiu o pereche care şi-a sărbătorit nu demult nunta de aur. O jumătate de secol împreună! Uimitor este faptul că au ştiut să păstreze curăţia relaţiilor dintre ei şi dragostea lor a străbătut neştirbită toţi aceşti ani. Este atât de plăcut să vezi relaţii atât de delicate, de grijulii! Perechea aceasta este total lipsită de gelozie, între ei nu-i decât tandreţe şi grijă reciprocă. Dragostea autentică este blândă, nu e geloasă, nu emite pretenţii, nu urmăreşte propriul interes. Menirea fetei este cea de a deveni o mamă bună, de aşi educa copiii în frica de Dumnezeu. Or, cum poţi să educi cu adevărat? Numai prin exemplu. In ziua de astăzi, mulţi adulţi spun că tineretul e stricat, deşi, din păcate, ei înşişi nu le pot da tinerilor, la cei 40-50 de ani ai lor, un exemplu bun. Mulţi dintre ei trăiesc absolut greşit, pun la bază viaţa egoistă, pentru anumite plăceri proprii, care sunt de obicei foarte primitive. Au familie, copii, însă divorţează, încep dintr-o dată să trăiască separat, te miri cu cine, alergând după „fericire" -însă omul poate fi fericit doar atunci când trăieşte pentru cineva, pentru familia sa, pentru copiii 125

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

săi, când se dăruieşte lor pe deplin. Omul va fi nefericit dacă trăieşte doar pentru sine, într-o continuă goană după plăceri, după bunuri materiale. Uneori credem că vom fi fericiţi dacă vom avea cutare lucru, dacă vom cumpăra cutare lucru, dacă vom merge în concediu în cutare loc. Când omul năzuieşte spre un scop de felul acesta apar patimi noi, pe care el se străduie să le satisfacă. El trăieşte alergând după acel lucru, şi rezultatul este că sentimentul de insatisfacţie nu-l părăseşte: rămâne nefericit, rămâne singur. Acum, tinerii tind să scurteze etapa de relaţii prieteneşti, trecând la pat cât mai repede. Există chiar şi concepţia de „pick-up" - cucerirea fetei cu un anumit scop... Aceasta nu mai este relaţie, ci un fel de sport anormal. Tânărul capătă ce vrea, „bifează" o victimă şi începe să o vâneze pe următoarea. Oamenii de acest fel nu vor să dezvolte relaţia cu fata, să o cunoască cu adevărat. Aici se observă o abordare consumistă, adică este vorba, cel mai degrabă, de o patimă, de satisfacerea propriei vanităţi, de străduinţa de autoafirmare prin priceperea de a seduce fata, de a ajunge cât mai rapid la ţintă. Chiar dacă cei doi sunt capabili să se iubească unul pe celălalt cu adevărat, relaţiile trupeşti sunt un 126

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

început greşit. La bază trebuie să stea relaţiile omeneşti. La început trebuie să-l cunoşti pe om cât mai bine, să afli care sunt idealurile şi valorile lui, să vezi dacă aveţi vederi comune asupra vieţii, asupra educării copiilor - căci dacă relaţia se bazează numai pe satisfacerea poftelor trupeşti, ea este sortită eşecului. De ce avem acum un procent atât de mare de divorţuri? Tocmai pentru că oamenii îşi construiesc relaţiile fără o temelie solidă. Intre ei nu există înţelegere, nu există dragoste adevărată. In majoritatea cazurilor există doar patimă - iar patima se stinge la fel de repede cum a apărut. în societate domină opinia potrivit căreia în acest fel tinerii pot să capete experienţă. Pe site-ul nostru o femeie a scris că a rămâne virgin până la căsătorie este o aberaţie. „înainte de căsătorie am învăţat o mulţime de lucruri în planul sexualităţii, şi acum am cu ce să-mi bucur bărbatul" De această femeie îmi e pur şi simplu milă, fiindcă ea îşi bazează familia doar pe plăcerile trupeşti, în care amândoi partenerii caută permanent ceva nou. Cu timpul, ei pot să se sature unul de celălalt ori să ajungă, în căutarea plăcerilor, la lucruri despre care nici nu se poate discuta într-o companie decentă. 127

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Aceasta nu este o familie autentică, în ea oamenii nu se gândesc la fericirea copiilor pe care îi vor avea. Pe de altă parte, dacă e să vorbim de comunicare, experienţa comunicării cu sexul opus trebuie dobândită - dar cum săfacă tinerii pentru a nu depăşi limita? Pentru că, totuşi, experienţa relaţiei cu sexul opus este indispensabilă fie şi numai pentru a-lputea alege pe omul care ţi se potriveşte. Aici totul depinde de calitatea omului cu care încerci să construieşti o relaţie şi de scopul cu care încerci s-o faci. La 15-16 ani, scopul trebuie să fie prietenia. Cel mult. In relaţie trebuie să existe respect. Tânărul trebuie să respecte curăţia fetei, să încerce să n-o încalce nici măcar cu o vorbă. Cred că la adolescenţi sunt pe deplin admisibile curtarea, florile, bomboanele. Important este să nu se depăşească această linie, fiindcă ajunge un singur pas necugetat ca totul să înceapă să se năruie. După ce tinerii trec la apropierea fizică, relaţia se termină, fiindcă se formează o pustietate lăuntrică, se stinge o anumită scânteie. Pleacă fiorul, este înlocuit de patimă, care, precum se ştie, are însuşirea de a dispărea cu timpul. Se poate spune că ei calcă în picioare dragostea care putea să se 128

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

zămislească. Aici are loc un fel de profanare. In societatea contemporană, lucrul acesta este foarte greu de făcut, împrejur sunt atâtea ispite. Totul depinde însă de noi. Dacă avem dorinţa, putem şi suntem datori să ne dăm osteneala şi să răbdăm. După o vreme, vom primi neapărat răsplata. Dragostea ne va da aripi, ne va îmbogăţi duhovniceşte, va deveni izvor de putere, de creştere, ne va transfigura. Nu trebuie, de asemenea, să uităm că la început oamenii se pot şi înşela în aprecierea propriilor sentimente. în orice relaţie trebuie păstrat discernământul. Nu trebuie să ne bizuim doar pe sentimente, fiindcă poate urma o dezamăgire crâncenă. O astfel de cădere e foarte dureroasă. Ca atare, trebuie s-o luăm încetul cu încetul. Trebuie să ne ascultăm inima, dar nici raţiunea nu trebuie să ne-o pierdem. Numai timpul aşază toate la locul lor. Să nu ne grăbim niciodată cu hotărâri atât de serioase, fiindcă ele ne hotărăsc destinul pe viitor. Eu cred că pentru o relaţie reuşită între doi tineri este importantă binecuvântarea 129

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

părinţilor. Dacă în familie există o relaţie caldă cu mama, inima de mamă poate simţi dacă ai găsit sau nu omul potrivit. O mamă adevărată se roagă întotdeauna pentru copilul ei, şi Domnul îi dă darul discernământului. Sigur, există fel şi fel de mame, însă dragostea curată de mamă îl va ajuta pe copil, fără îndoială, să se păzească de comiterea unor greşeli serioase în viată. » »

130

Virginitatea trebuie păstrată pentru a dobândi fericirea în căsnicie VLADIMIR GURBOLIKOV. JURNALIST E u cred că virginitatea trebuie neapărat păzită pentru a trăi fericirea deplină în căsnicie. Din experienţa foarte multor oameni pe care-i ştiu şi din propria mea experienţă pot spune că, pe cât cedăm mai mult în faţa modei, renunţând la concepţiile noastre despre ce e bine şi ce e rău, pe atât suntem mai puţin capabili de a trăi sentimente profunde şi autentice. Şi viceversa. Foarte mulţi se ruşinează acum de atitudinea corectă, romantică faţă de dragoste şi faţă de viaţă în general. Ca să fiu cinstit, nu cred că majoritatea oamenilor care se stră-duie acum să îşi pună masca cinismului nu ar vrea o relaţie normală, sinceră, curată. Ei îşi fură singuri căciula, lipsin-du-se de posibilitatea de a vorbi despre dragostea lor pe faţă şi de a se făgădui omului iubit pentru toată viaţa. Mulţi consideră că perechea trebuie neapărat să înceapă să trăiască împreună înaintea căsătoriei, însă eu ştiu familii ce s-au format în cu totul alt mod, cu condiţia, în primul rând, ca omul să fie gata să rezolve 131

cu adevărat, odată pentru totdeauna, problema relaţiei cu omul iubit, aşa cum îi spune inima, iar în al doilea rând când se pregăteşte pentru această relaţie în mod serios şi se păstrează în toate sensurile cuvântului.

132

Castitatea, virginitatea nu sunt deloc concepte pur fiziologice, ci sunt în primul rând o stare a inimii, care duce la o anumită stare fizică. Este rău dacă cineva nu se îngrijeşte, nu face duş şi nu se spală pe dinţi zilnic. La fel şi aici. Mergând la o scurtă întâlnire, ne străduim să arătăm bine, să mirosim frumos. Nu merită oare să avem grijă ca sufletul nostru să fie curat şi „parfumat" atunci când intrăm într-o relaţie ce trebuie să ţină toată viaţa? Conceptele de virginitate şi castitate se aplică şi la bărbaţi, şi la femei, deşi în această problemă există, indiscutabil, un anumit şovinism masculin. Dacă vrei să împărţi fericirea cu celălalt, dacă vrei ca această fericire să fie deplină, intră în această relaţie curat, fiindcă altfel nu va mai fi deplinătate, ceva va fi stricat. Există şi situaţii când perechea intră în relaţii trupeşti înainte de căsătorie, după care aceste relaţii se transformă într-o căsnicie normală. Unii încearcă să tragă de aici concluzia că aşa e normal. Eu consider că într-un asemenea caz pur şi simplu ajută Dumnezeu, întrucât perechea aceea anume poate că n-ar fi ajuns altfel la căsnicie. După părerea mea, foarte mulţi tineri chiar ar vrea, în principiu, să aibă o familie cu adevărat bună, dar au 133

în faţa ochilor experienţa propriilor părinţi. Avem foarte multe familii divorţate, foarte mulţi oameni recăsătoriţi, unii chiar de două ori, multe mame singure. Viaţa mutilată a părinţilor îi sperie pe copii, şi aceştia caută mijloace pentru a nu repeta trista lor experienţă. In acest scop, ei au inventat o schemă. Schema e următoarea: „încercăm, şi dacă ne iese totul, dacă se dovedeşte că ne iubim cu adevărat, că ne potrivim, atunci mergem deja la Starea civilă sau chiar ne cununăm, şi în continuare vom trăi ani mulţi şi fericiţi, şi vom muri în aceeaşi zi." Defectul acestei scheme constă în aceea că atunci când oamenii încep să trăiască împreună relaţia lor cere chiar mai multă încredere reciprocă decât relaţiile dintre părinţi şi copiii lor mici. Toată lumea ştie cât de strâns este atât fizic, cât şi moral contactul dintre părinţi şi copiii lor, pe care aceştia trebuie să-i îngrijească, să-i spele, să le urmărească fiecare suspin şi fiecare ţipăt - iar relaţia din căsnicie este şi mai serioasă, în toate sensurile, fie şi pentru singurul fapt că din această relaţie iau naştere copii. Acesta este, într-adevăr, un moment extrem de serios, în legătură cu care se produc o mulţime de tragedii cumplite. 134

Ca atare, din punctul meu de vedere, dacă v-aţi dăruit altui om (nu are importanţă dacă este femeie sau bărbat, pentru că în dragoste amândoi se sacrifică, amândoi se dăruiesc unul celuilalt, este un act reciproc), considerând că acum doar faceţi o încercare, iar viaţa adevărată va începe mai târziu, vă înşelaţi profund. Aceasta este deja căsnicie, aţi devenit deja, în fapt, soţ şi soţie - şi lucrul cel mai neplăcut este că n-aţi vrut să vă spuneţi unul altuia acest lucru, că v-aţi speriat unul de celălalt chiar de la început. Vă bănuiţi din start pe voi înşivă şi pe omul drag de faptul că nu sunteţi capabili să vă petreceţi viaţa împreună. Aţi devenit soţ şi soţie cu toate că nu sunteţi deloc gata pentru asta şi nu v-aţi dat seama ce aţi făcut. Trebuie înţeles că dragostea este un lucru prea important ca să-l privim pragmatic şi trebuie să ne pregătim sufleteşte pentru faptul că relaţiile acestea nu sunt niciodată simple, dar dacă tu te vei strădui cu adevărat să armonizezi relaţia, dacă vei privi această sarcină în mod serios, vei avea parte de fericire. Dacă nu-ţi vei da seama ce se petrece, poate că vei avea sentimente puternice, dar în cele din urmă aceste sentimente vor trece şi vei rămâne cu pustietatea. Acesta este un lucru groaznic. 135

La prima tinereţe, în momentul primei îndrăgostiri, pe oameni îi stăpânesc sentimentele şi li se pare că fericirea constă tocmai în această furtună emoţională. Nu este adevărat. Fericirea adevărată vine ca un rezultat al acestor trăiri, al fidelităţii, al depăşirii în comun a piedicilor, al efortului comun de a iubi. O asemenea dragoste este semnificativ mai profundă, mai temeinică, ea înseamnă cu mult mai mult decât această furtună emoţională. Dragostea este şi efort, şi responsabilitate a unuia pentru celălalt, este încercare de a te schimba în bine împreună cu omul tău iubit, este permanentă descoperire reciprocă, cunoaştere reciprocă. Cel mai înfricoşător lucru este că majoritatea oamenilor care intră în aceste relaţii uşuratice nu sunt în stare să depăşească nici măcar prima criză care apare - iar crizele sunt nu numai inevitabile, ci şi indispensabile. Dacă, de pildă, am o problemă cu copiii mei, caut un mijloc de a rezolva situaţia, şi în final se dovedeşte că între mine şi copii este o dragoste şi mai mare decât credeam. Depăşirea situaţiei dificile, rezolvarea acestui rebus educaţional, duce la o mai mare deplinătate a vieţii, la o mai mare fericire, la conştientizarea faptului că l-am înţeles pe omul pe ca136

re îl iubesc. Ei bine, tocmai în faţa acestei sarcini oamenii „spun pasw şi asta vor să evite în viaţă. Există o concepţie potrivit căreia relaţiile „libere" reprezintă o posibilitate de a afla mai multe despre viaţă şi despre oameni. Ce prostie! Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre oameni, trăiţi o viaţă cu un singur om, şi atunci o să aflaţi!

137

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

îmi aduc aminte de un scriitor amator care mi-a adus să citesc povestirile sale - o proză aşa, semiautobiografică. Din ele se vedea că avusese multe prietene - şi citind am fost şocat de faptul că autorul le percepea în mod absolut identic, nu reuşea să cunoască individualitatea fiecăreia. El străbătea doar prima parte a căii, şi toate femeile acelea rămâneau pentru el o carte închisă, în ochii lui toate erau la fel. M-am gândit atunci că aceasta nu este o cale de cunoaştere a oamenilor, fiindcă această cale nu ţine decât până la prima piedică - or, depăşirea piedicii îl obligă pe om să devină mai profund, ea este necesară pentru dezvoltarea lui. Aici e ca în orice autodepăşire: dacă te autode-păşeşti în sport, după un timp înoţi ori sari mult mai bine, şi pe deasupra apare sentimentul încrederii că poţi să faci un anumit lucru. Dacă te autodepăşeşti şi înveţi să citeşti cărţi, după un timp ţi se deschide o lume întreagă; dacă înveţi o limbă străină, după un timp începi să pricepi despre ce vorbesc oameni pe care nu-i înţelegeai mai înainte. La fel se întâmplă şi cu dragostea, şi asta este o descoperire uimitoare. Majoritatea oamenilor, dacă gândesc stereotip, pierd posibilitatea aceasta, schimbând-o pe o

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

satisfacţie fiziologică de scurtă durată. Mulţi n-o trăiesc nici măcar pe aceasta, ci doar se străduie să le arate celorlalţi că o astfel de viaţă le e pe plac. Când luaţi hotărâri atât de importante pentru viaţa voastră, să vă gândiţi nu numai la ce vreţi în momentul respectiv, ci şi la lucrurile pentru care veţi trăi toată viaţa.

Experienţa păstrării curăţiei este experienţa cea mai de preţ BORIS KORCEVNIKOV, TELEJURNALIST, ACTOR C V credeţi, ce sens are sa ne păstrăm virginitatea pană la căsătorie? - Nici un sens, dacă este vorba doar de o îndeplinire tehnică a „Legii". Există însă şi inima, şi eu sunt absolut convins că dacă cineva ne-ar fi învăţat la vremea potrivită să o ascultăm cu foarte multă atenţie, să intrăm în acel adânc al nostru unde Dumnezeu stă de vorbă cu noi, nu ne-am mai pune întrebarea: „Ce sens are...?" Probabil că milioane, miliarde de oameni au auzit această şoaptă dumnezeiască atunci când căutau să-şi piardă virginitatea înainte de căsătorie ori şi-o pierdeau... Dar câţi au avut destulă putere ca s-o asculte, să creadă că prin ea le vorbeşte chiar Dumnezeu? Pentru a înţelege ce sens are să ne păstrăm virgini până la căsătorie trebuie să înţelegem ce e căsătoria, fiindcă, după părerea mea, în căsătorie se săvârşeşte lucrul cel mai important din viaţă: doi oameni se 140

jertfesc unul celuilalt. Din secunda aceea ei trăiesc numai unul prin celălalt, încetând să mai trăiască pentru sine. Toate celelalte lucruri care se întâmplă în căsnicie - de exemplu, copiii - sunt

141

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

numai rezultate ale căsătoriei, nu scop ultim al ei, fiindcă scopul ultim este ca acum, uitând de noi înşine, să cunoaştem împreună Dragostea, să-L cunoaştem împreună pe Dumnezeu. Aşa mi se pare mie. Ştiţi, am auzit cândva vorba aceasta: în iad toţi intră singuri, pe când în Rai - neapărat în pereche. Pare o vorbă de duh, dar este ceva foarte nimerit în ea. Raiul vine pe pământ atunci când nu mai eşti în tine tu însuţi, când nu mai eşti întors spre tine însuţi, când nu mai e în tine egoism - iar asta are loc doar în căsătorie. Sau în monahism. Probabil că o a treia cale nu există. Ei bine, când descoperi acest sens al căsătoriei, această menire a ei, vei începe să te păstrezi pentru această taină, vei dori să rămâi curat, feciorelnic, şi să te încredinţezi unui singur om, pentru toată viaţa, ca acesta să te ducă Ia Dumnezeu. In mâinile sale. Iar tu îl vei duce pe el. Apropo, acesta este un test foarte exact al relaţiei: unde te duce el (ea)? La Dumnezeu sau la sine? Nu cumva te sufocă cu dragostea sa? De fapt, totul este simplu pentru omul care-L cunoaşte pe Dumnezeu. Acesta îşi dă deja seama, mai mult sau mai puţin precis, ce poate face cu sufletul lui un cuvânt sau o vorbă, dacă-l apropie de Dumnezeu, de fericirea acestei Dragoste, sau îl îndepărtează de El. 142

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

Şi un asemenea om ştie cu inima - bineînţeles, din experienţă - că păzirea fecioriei apropie de Dumnezeu. Acum este la modă concubinajul. Eu am crezut dintot-deauna, şi acum sunt convins, că femeia vrea, totuşi, să aibă un bărbat alături. Or, în concubinaj nu există bărbatul, întrucât lucrul care-l deosebeşte fundamental pe bărbat de femeie este capacitatea de a-şi asuma răspunderea - iar în concubinaj răspundere nu există, pe când în cununie şi căsnicie tocmai răspunderea este sensul, fiindcă încep deja să răspund înaintea lui Dumnezeu pentru celălalt, îi dăruiesc viata mea. In toate celelalte forme de relaţie între bărbat si > » » femeie are loc o devorare reciprocă lentă sau rapidă, în care nimeni nu se leapădă de sine însuşi şi de egoismul său. Căsătoria este un pas de enormă Dragoste, de dorinţă de a nu te afirma pe tine în celălalt, ci de a-l afirma pe el, pe omul iubit, în tine. A nu intra în relaţii trupeşti înainte de căsătorie este, poate, şi un mic test: dacă eşti cu adevărat pregătit să-ţi dai chiar viaţa pentru celălalt, oare nu poţi să rabzi o vreme ?

143

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

Şi încă ceva... Dacă toţi ar înţelege asta la timp... Eu însumi am experienţa apropierii trupeşti înainte de căsătorie, şi acest lucru nu mai poate fi schimbat. Femeile pe care le-am iubit - aşa, în mod prostesc, egoist - au cunoscut, la rândul lor, această apropiere şi înainte de mine... Şi poate că cea de care mă voi îndrăgosti cu o dragoste adevărată, jertfelnică, dacă voi fi în stare, va fi cunoscut în trecut o asemenea apropiere... Şi atunci, ce e de făcut? Nimic. Este suficient că amândoi privim la fel lucrurile, că amândoi credem că ne-am unit nu printr-o dragoste pătimaşă, meschină, antropofagă, că ne-am unit nu pentru a ne privi unul pe altul la nesfârşit, ascunzând lumea unul de celălalt, ci, după cum spune Mitropolitul Antonie al Surojului, „pentru a privi împreună în aceeaşi direcţie". Şi sunt convins că atunci prima noapte de nuntă va fi o noapte a doi oameni feciorelnici. - Unii cred că trebuie să capete experienţă înainte de a se căsători. Cum poate fi dobândită această experienţă dacă ne păstrăm virginitatea?

144

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

- Dar experienţa păstrării virginităţii nu este, oare, o experienţă? Este, şi încă ce experienţă! Şi despre relaţia dintre bărbat şi femeie ea poate lămuri mult mai mult decât experienţa a tot felul de apropieri trupeşti. Lumea din jur devine mai largă în măsura în care omul ştie să se adâncească în sine însuşi. De multe ori am verificat acest adevăr în practică. De unde ştie un stareţ care n-a trăit alunecarea noastră deşartă prin viaţă, citirea ziarelor, agitaţia noastră frenetică, de unde ştie el mai multe decât noi despre noi înşine şi despre toată lumea din jur? Aşa şi aici: păstrarea virginităţii e o manifestare exterioară a faptului că ne-am dăruit lui Dumnezeu iar El ne va lămuri atâtea lucruri câte nu ne poate lămuri nici o experienţă de viaţă.

Nu vă grăbiţi să daţi frâu liber sentimentelor înainte de momentul potrivit IRINA RAHIMOVA, PSIHOLOG

T^V e ce credeţi că trebuie să ne păstrăm virginitatea JL^Jpână la căsătorie? Nu trebuie mai întâi să trăim împreună, să ne cunoaştem mai îndeaproape unul pe celălalt, să ne dăm seama dacă ne potrivim sau nu? - Această părere contemporană potrivit căreia fără apropiere fizică nu este posibilă cunoaşterea reciprocă este un mit, o eroare. Modul ideal de cunoaştere reciprocă este a te întâlni o vreme - o jumătate de an, un an - păstrând cuvenita distanţă. In acest răstimp cei doi se pot cunoaşte şi înţelege la nivel psihologic fiindcă şi problemele sexuale, în majoritatea lor, apar apoi în familie tocmai din pricina problemelor la nivel psihologic. Imediat ce începe să sufere înţelegerea la nivel psihologic dintre soţi, relaţia se strică şi în planul apropierii fizice. 146

Iată un exemplu. Un cuplu era căsătorit de opt ani. Nu aveau copii. La început au avut relaţii excepţional de bune tocmai la nivelul apropierii fizice. Li se părea că se înţeleg, dar la un moment dat au început probleme cu caracter secundar: el avea dificultăţi la locul de muncă, ea avea problemele ei, şi au început să-şi facă reproşuri. S-a dovedit

147

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

subit că nu aveau o relaţie apropiată la nivelul dialogului, nu exista între ei o înţelegere autentică. Soţia a început să se supere, să se închidă în sine, şi bineînţeles că toată atracţia fiziologică dintre ei a început să se estompeze. Şi gata! Ea a hotărât să îl părăsească. Iată, deci, originea divorţurilor. Oamenii greşesc foarte, foarte mult punând pe primul plan compatibilitatea sexuală. Suntem mult mai profunzi decât vrem să credem despre noi înşine. Compatibilitatea fiziologică nu e decât un strat al relaţiilor conjugale. Există multe alte niveluri: nivelul simpatiei, nivelul respectului, nivelul înţelegerii, nivelul dragostei. Nivelul Dragostei adevărate. Dar dacă oamenii au intenţii serioase, ce importanţă are „înainte"sau „după"? Da, în ziua de azi mulţi spun: „Ce importanţă are" -dar apoi, după ce cuplul se căsătoreşte, pe fondul anumitor neplăceri care însoţesc de obicei viaţa conjugală lucrul acesta, care a rămas undeva în memorie, începe să provoace ranchiună, ranchiuna se acumulează - şi unde-i aţa mai subţire, acolo se şi rupe...

148

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

Dar virginitatea devine uneori cauză a unui complex de inferioritate. Da, am întâlnit fete care s-au păzit până la 30 de ani, ca la un moment dat să se ciocnească de o parte a propriului „eu" care începea să le preseze cu tot felul de argumente: „Dar la ce bun?" „Poate ar trebui să faci un copil", „Poate că n-o să mai găseşti pe nimeni, niciodată!" Cunosc însă şi o femeie care şi-a păstrat fecioria până la 40 de ani şi a găsit în cele din urmă un om! Şi el a apreciat? A apreciat, bineînţeles! Pur şi simplu nu trebuie să te laşi prins în capcana lui „dar dacă?" în ce măsură apropierea fizică poatefi permisă înaintea căsătoriei? Cum să învăţăm să ne apropiem duhovniceşte? Principalul sunt bunele intenţii. Vreau să spun, gândul că nu trebuie să transformi intenţiile bune în fapte rele va fi un factor de reţinere. Există conceptul de limită: trebuie să trasăm aceste limite, străduindune să rămânem în cadrul decenţei. Ţineţi minte, era un joc: cineva, legat la ochi, trebuia să găsească un lucru ascuns. Pe măsura apropierii de el, i se spunea: „rece", „cald", „fierbinte". Atingerile între îndrăgostiţi sunt 149

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

„cald", dar săruturile pot aprinde focul patimii. Ei bine, tocmai aici vor fi de ajutor „stegule-ţele" care delimitează în minte norma contactului. „Ne iubim, de ce să punem între noi oprelişti?" spun de obicei tinerii, şi se cufundă până peste cap în oceanul dragostei - însă, iertaţi-mă, unde e prevederea? Un om normal se gândeşte bine înainte de a se cufunda în stihia aceasta, şi nu se va hazarda dincolo de „geamandură". Limitele îndeplinesc o funcţie de apărare. De cine şi de ce ne apărăm? De noi înşine. De propria neînfrânare; în ultimă instanţă, de rău - căci dacă intenţiile noastre sunt bune, iar castitatea în relaţiile prenupţiale este un lucru bun, potrivit e să alegem în favoarea binelui şi să urmăm acest principiu. Străduiţi-vă să nu vă daţi frâu liber sentimentelor înainte de momentul când va apărea posibilitatea de a vă cunoaşte unul pe celălalt profund, aşa cum aţi meritat, în căsătorie. Mi se pare că următoarea parabolă se aplică şi la problema noastră. Un oarecare negustor şi-a trimis fiul la cel mai mare înţelept ca să afle secretul fericirii. Tânărul a mers 40 de zile prin pustie, şi în cele din urmă a văzut pe un vârf de munte un preafrumos 150

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

castel. Tocmai acolo trăia înţeleptul. împotriva tuturor aşteptărilor, castelul nu semăna deloc cu locuinţa retrasă a unui drept; era plin de lume, iar în mijlocul sălii de primire era întinsă o masă cu tot felul de delicatese. înţeleptul mergea de la un oaspete la altul fără să se grăbească, şi tânărul a trebuit să-şi aştepte rândul vreme de două ceasuri. în cele din urmă, înţeleptul a ajuns să-i asculte păsul, dar i-a spus că nu are timp, că n-are decât să se plimbe prin castel şi să se întoarcă după două ceasuri. „A, şi încă o rugăminte, a spus el, întinzându-i tânărului o linguriţă de ceai cu două picături de ulei: ia cu tine linguriţa asta şi ai grijă să nu verşi ulei atunci când te vei plimba prin castel, prin săli, pe scări, pe coridoare." Fără să-şi dezlipească ochii de pe linguriţă, tânărul a început să suie şi să coboare scările din castel, iar după două ceasuri s-a înfăţişat înţeleptului. „Ei, ţi-au plăcut, a întrebat înţeleptul, covoarele persane din săli, copacii şi florile din grădină, cărţile vechi din bibliotecă?" Ruşinat, tânărul a recunoscut că nu văzuse nimic, fiindcă toată atenţia lui era îndreptată spre picăturile de ulei. „Du-te înapoi şi priveşte toate minunăţiile din 151

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

casa mea." Cu linguriţa în mâini, tânărul a străbătut sălile, coridoarele, scările... De această dată a privit cu luare-amin-te florile din grădină, tablourile, statuile... întorcându-se, a înşirat toate cele văzute. „Dar unde sunt picăturile de ulei?" a întrebat înţeleptul. Tânărul a văzut că linguriţa e goală... „îţi dau un singur sfat, a zis înţeleptul: secretul fericirii stă în a vedea toate minunăţiile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături jdjn linguriţa ta."

152

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Dar ce să facă cei care şi-au pierdut nevinovăţia şi au ajuns numai post factum la înţelegerea iubirii adevărate? Aceştia au şansa de a construi, în pofida greşelilor din trecut, o relaţie armonioasă şi fericită? Dacă omul a trăit o parte din viaţa sa aşa, încurcându-se, greşind, asta nu înseamnă că nu mai este bun de nimic. Faptul că a înţeles înseamnă deja mult. Următorul pas este să se schimbe - şi atunci când omul începe să facă asta, se schimbă viaţa lui! întrucât experienţa mea profesională cuprinde un bogat asortiment de istorii din viaţă, pot să vă spun că am întâlnit o mulţime de oameni care au greşit, dar apoi au înţeles totul, şi s-au găsit unul pe celălalt chiar la aproape 50 de ani, s-au cununat şi au trăit o viaţă familială adevărată, în dragoste autentică. Ca atare, trebuie să ne pregătim, să aşteptăm şi să căutăm, să reflectăm la cauzele pentru care nu întâlnim omul de care avem nevoie. Aceste cauze se pot ascunde în foarte multe lucruri: şi în problemele din propria familie, şi în insuficienta cunoaştere a psihologiei sexului opus, şi în atitudinea consumistă faţă de celălalt, şi în imaturitate, şi în incapacitatea de a te dărui şi de a avea grijă de celălalt...

Mit: „Incompatibilitatea sexuala9

O e spune că după ce te căsătoreşti te poţi trezi că eşti LJ „incompatibil" cu celălalt, ceea ce poate deveni cauză a destrămării familiei, şi că de aceea trebuie neapărat să verifici din timp „compatibilitatea" - Dacă te îndrăgosteşti, dacă omul îţi place, bineînţeles că o să vrei să intri cu el în relaţii mai apropiate, intime. De care incompatibilitate poate fi aici vorba? Poate că spun un lucru care va şoca, dar toate femeile sunt la fel. Eu am avut legături înainte de căsătorie, dar nu pot spune că a fost ceva principial nou în ele. Trebuie să existe dragoste, atracţie sexuală, iar armonia sexuală o să vină în urma lor, fiindcă oamenii se adaptează unul la celălalt. „Incompatibilitatea" este, indiscutabil, un mit. (Alexeijarov, psiholog, muzician) E xpresia „incompatibilitate sexuală" ascunde adeseori contradicţii mai profunde sau lipsa dorinţei de a ajunge la un compromis. Statistic vorbind, oamenii hipersexuali nu sunt chiar atât de mulţi - şi apoi, 154

cuvintele „moderaţie" „respect" faţă de sentimentele soţului (soţiei) au fost cumva date uitării definitiv? Am cunoscut o femeie pentru care o zi fără apropiere sexuală era o catastrofa. Aceasta şi-a pierdut soţul şi a rămas singură în floarea vârstei. Era un om cu principii morale înalte, aşa că îşi sublima toată energia în muncă. Ii era

155

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

greu? Fără îndoială - dar cine a zis că cel mai bun sfetnic este comoditatea? Şi apoi, oare soţii au caractere, interese, profesii absolut compatibile? întotdeauna este nevoie de o anumită „călcare pe inimă" de dragul binelui comun. Şi atunci, de ce să nu examinăm şi relaţiile sexuale în aceeaşi cheie? Ultimul factor: eu şi soţia mea am fost virgini până la căsătorie, nu avem cu ce (sau cu cine) să facem comparaţii în ce priveşte relaţiile noastre intime - or, în caz contrar comparaţiile şi concluziile ar fi fost inevitabile... (Chirii Tanţârev, manager) N u trebuie să confundăm cauza cu efectul. Dragostea autentică dă naştere unor relaţii sexuale armonioase. Soţii care se iubesc pot şi trebuie să ajungă practic întotdeauna (în absenţa anumitor boli şi în prezenţa cunoştinţelor corespunzătoare) la armonie în pat. Mai mult decât atât, doar simţămintele reciproce pot face ca satisfacţia reciprocă în relaţiile sexuale să dureze ani îndelungaţi. Dragostea nu este urmarea, ci cauza (condiţia principală a) satisfacţiei intime: motorul acesteia este dorinţa de a dărui, nu cea de a 156

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

primi. Şi, viceversa, „dragostea" născută din sexul feeric este cel mai des o himeră de scurtă durată - una din principalele cauze ale destrămării familiilor unde soţii nu au învăţat să îşi dăruiască unul celuilalt satisfacţie sexuală. Pe de altă parte, armonia intimă hrăneşte dragostea: cel ce nu înţelege asta poate să piardă totul. Goana după orgasm în afara căsătoriei, fără sentimente profunde, dă naştere parazitismului sexual, când partenerii vor numai să primească plăcere.

157

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

A dărui, nu a primi, iată lozinca principală a dragostei! Se poate discuta mult timp despre mărimea forţei sexuale pe care i-a dat-o Dumnezeu fiecăruia. întradevăr, constituţia sexuală a omului poate fi slabă, poate fi medie, poate fi puternică. Mai simplu spus, dacă necesităţile şi posibilităţile soţilor nu coincid, numai dragostea îi poate ajuta să ajungă la un compromis raţional. (Vladimir Frid-man, sexolog)

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU A ÎNTÂLNI DRAGOSTEA P robabil, toţi oamenii care nu iubesc încă vor să se îndrăgostească, însă nu toţi ştiu ce trebuie să facă în acest scop. Adeseori facem confuzie între căutarea dragostei şi căutarea omului obiect al dragostei, şi credem că nu am găsit fiindcă am căutat în mod greşit. La unii, mai ales când ajung la o anumită vârstă, căutarea omului potrivit se transformă într-o obsesie şi cu cât această năzuinţă devine mai încrâncenată, cu atât scad şansele de îndrăgostire. Problema este că uităm o lege importantă a vieţii: NIMIC NU E ÎNTÂMPLĂTOR. Această neştiinţă, în combinaţie cu lenea şi cu alte vicii, reprezintă cauza pentru care oamenii visează să dobândească felurite bunătăţi ale vieţii fără nici un temei şi fără efort. Ei cred în noroc şi în ghinion. Ei cred că omul fericit este fericit deoarece a avut noroc, iar ei înşişi nu sunt atât de fericiţi, fiindcă au avut mai puţin noroc. Această rătăcire priveşte îndeosebi tema dragostei, fiindcă, într-adevăr, începutul dragostei - îndrăgostirea -vine la noi fără să depunem eforturi vizibile. De aici apare iluzia că dragostea nu este deloc legată de 159

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

voinţa noastră, întrucât nu poţi să te îndrăgosteşti fiindcă aşa vrei.

160

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Da, nu te poţi îndrăgosti fiindcă aşa vrei, dar poţi să pregăteşti în sufletul tău terenul propice venirii dragostei şi poţi cultiva mlădiţa îndrăgostirii, udând-o, hrănind-o şi ocrotind-o, în aşa fel încât ea să crească şi să devină dragoste adevărată. La fel ca în orice altă privinţă, şi în dragoste principalul depinde de noi. Suntem fiinţe libere. Ni s-a dat tot ce ne trebuie ca prin propriile eforturi, prin propria voinţă, să primim această fericire a dragostei reciproce. Potrivit legii acesteia, primim un lucru sau altul - inclusiv dragostea - tocmai atunci când suntem pregătiţi pentru el. Dacă dragostea încă nu a venit la noi înseamnă că nu suntem pregătiţi pentru ea. Judecaţi singuri: dacă nu suntem pregătiţi pentru dragoste, dar în loc să ne pregătim, căutăm omul potrivit, pot căutările acestea să ne apropie de dragoste fie şi cu un singur milimetru? Bineînţeles că nu - iar atunci când căutăm omul potrivit apropiindune fizic de fiecare „candidat", nu numai că nu ne apropiem de dragoste, ci ne depărtăm de ea cu paşi de şapte poşte. De ce? Despre asta am vorbit în capitolul despre virginitate. Calea corectă este întotdeauna calea de mijloc, evitarea extremelor. In ce priveşte comunicarea, nu 161

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

trebuie să ne închidem în noi, evitând orice relaţie şi comunicare, dar este categoric nepotrivit să „facem cunoştinţă" prea îndeaproape. Pe lângă măsura în care comunicăm există însă şi momente mai importante ale pregătirii sufletului pentru a iubi. Dintre acestea face parte şi depăşirea tendinţei spre dependenţă, despre care am vorbit mai sus, şi năzuinţa de a iubi, nu de a fi iubit, şi năzuinţa de a clădi o familie trainică, de a avea copii, şi păzirea propriei curaţii, şi alte momente despre care vor vorbi autorii noştri în acest capitol.

162

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Istorii din viata j

„Aflarea celor pierduţi" In anul 1997 am venit, jună cu mari ambiţii, dintrun orăşel de provincie ca să cuceresc capitala. Mi se părea că imediat ce piciorul meu se va coborî din vagon pe Pământul Făgăduinţei o să cânte fanfara şi toţi o să cadă la pământ de fericire că mă văd... A ieşit însă cu totul altfel. Prietenul tatei n-a venit să mă ia de la gară cu toate boccelele, cu pernele şi cu păturile mamei şi am rămas să stau stingheră în gară cu toate catrafusele - însă eram o fată atât de veselă, de optimistă şi de energică, încât această primă întâlnire cu Moscova nu m-a speriat şi nu m-a indispus câtuşi de puţin. M-am apucat imediat de rezolvarea problemei date, şi după o oră eram deja în apartamentul unor cunoscuţi, unde trebuia să locuiesc. Pe atunci intrasem deja la facultate. Părinţii nu miau dat voie să locuiesc la cămin, temându-se că fiica lor va fi coruptă şi nenorocită de toate chefurile şi dezmăţurile din cămin şi că nu-i va mai arde de

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

învăţătură, iar ca să locuiesc separat nu aveam destui bani. Părinţii mei sunt oameni de aur. Toată viaţa au muncit, amândoi sunt profesionişti de înaltă clasă în meseria lor, însă au lucrat toată viaţa cu mâinile, n-au avut posibilitatea să facă o facultate; s-au străduit din răsputeri ca măcar copiii lor să înveţe şi să ajungă cineva. De aceea, trăgeau de dimineaţa până seara, când se întorceau de la serviciu nici măcar nu mai puteau să vorbească, atât de obosiţi erau - şi asta numai şi numai ca să-şi crească copiii. Eu şi fratele meu vedeam asta. Am fi vrut să ne îmbrăcăm după ultima modă, să ne lăudăm faţă de prieteni cu călătoriile făcute, cu cadourile primite, însă părinţii n-au avut posibilitatea să ne ofere toate aceste lucruri. Lucruri ni se cumpărau doar când era nevoie neapărată, iar să-i batem la cap pe părinţi ori să facem crize de isterie ne era ruşine, fiindcă vedeam cât de greu câştigă pâinea cea de toate zilele şi enorma lor dorinţă de a face totul ca noi să avem un viitor fericit. Încă de pe atunci am luat hotărârea neclintită: „Voi învăţa la Moscova! Neapărat la facultate!" şi am mers către acest scop: învăţam bine, aveam numai note mari, deşi nu eram „tocilară", mă şi distram, cu toate

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

că eram îngrădită şi părinţii urmăreau cu stricteţe ca la ora nouă seara să fiu acasă. Acum mă amuz când îmi amintesc că prima dată m-am întors la trei dimineaţa acasă dintr-un club de noapte când aveam 25 de ani venisem de la Moscova! însă atunci era de domeniul fantasticului să mă lase fie şi numai până la 11 noaptea... Aşadar, visul meu s-a împlinit: am intrat la facultate şi am început să locuiesc la Moscova. Trebuie spus că eram o fată arătoasă, în orăşelul meu eram înconjurată de atenţia masculină şi, bineînţeles, mă gândeam că la Moscova, fără îndoială, şi cavalerii sunt mai de Doamne-ajută, şi viaţa este mai veselă, şi că o să pun mâna imediat pe cel mai frumos şi bogat dintre tinerii burlaci - însă visul meu întârzia să se împlinească... Locuiam cu o băbuţă (rudă a unor prieteni), la care închiriasem un colţişor. Din acel moment a şi început viaţa mea adultă departe de mama bună, care te mângâie şi te hrăneşte. Au început scandaluri permanente cu băbuţa: ba că i-am luat mărul, ba că nu gătesc pe ochiul de aragaz care trebuie şi aşa mai departe. Trebuia să tac şi să strâng din dinţi. Altă ieşire nu aveam. Părinţii îmi trimiteau 500 de ruble pe lună1.

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Programul cursurilor era foarte strict, nu aveam nici o posibilitate să lucrez, iar să mă las de şcoală ca să muncesc nu mă aranja, deoarece înţelegeam că fără studii superioare nu o să-mi ating scopul, şi pe deasupra cum să-i dezamăgesc pe părinţi, care se mândreau atât de tare că fiica lor învaţă la Universitatea din Moscova, la secţia fără plată? 10 sumă modică, în condiţiile în care Moscova este unul dintre oraşele cele mai costisitoare din lume [n. tr.). Intre timp, cavalerii nu se grăbeau să mi se arunce la picioare. Vorbeam în grai de provincie, mă distingeam prin aspectul meu exterior de provincială... iar bani să mă îmbrac bine nu aveam. A început prima depresie, simţeam că înnebunesc, nimic nu era aşa cum îmi închipuisem eu. La un moment dat, o colegă mi-a făcut cunoştinţă cu prietenii ei, dintre care unuia i-a plăcut mult de mine. Am început să ne întâlnim: el mă iubea, eu îi dădeam voie să mă iubească. Pe atunci eram încă virgină... Băiatul era de familie bună, simpatic, obişnuit, mai în vârstă decât mine; şi el era pe atunci student într-un an de studiu superior şi locuia cu părinţii săi. Aveam oarecare sentimente faţă de el, însă nu-l iubeam şi chiar îmi era cumva ruşine cu

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

el, considerând că merit ceva mult mai bun - dar cel puţin apăruse în viaţa mea o distracţie: ne sunam, ne întâlneam, nu mai eram singură. După o jumătate de an a devenit primul meu bărbat. Mă cerea în căsătorie, părinţii lui mă adorau - dar eu înţelegeam că nu este ceea ce-mi trebuie mie. Mă plictiseam cu el. Era ca plastilina în mâinile mele, făceam ce voiam cu el. Ne-am mai întâlnit încă o jumătate de an; am început să-l înşel, sfera relaţiilor mele s-a lărgit. M-am împrietenit cu nişte manechine din agenţia, faimoasă pe atunci, Red Stars. Am început să devin «capitalistă»; treptat, şi accentul de provincie a devenit mai puţin evident, am început să mă şi îmbrac mai pe fasonul moscovit. Din banii economisiţi cumpăram haine noi la Lujniki1, dar făceam ce făceam şi nu eram mai prost îmbrăcată decât prietenele mele, căci, slavă Domnului, am gust şi «miros» fin în ce priveşte moda şi combinarea lucrurilor. Aşadar, de băiatul acela m-am despărţit - oricum nu aveam cine ştie ce dragoste de el, şi pe deasupra începuse să-şi revendice drepturi asupra mea... Pe atunci, viaţa mea de capitală era deja în curs de aranjare. Vârtejul distracţiilor mă absorbise cu totul: discoteci, cluburi, baruri... îmi aşteptam prinţul

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

fermecat călare pe un cal alb, dar în privinţa asta numi ieşea nimic, nimeni nu intra în vorbă cu mine cu intenţii serioase. În pofida vieţii mondene furtunoase, învăţătura n-avea de suferit. Trăiam după principiul: «chefurile nu sunt un motiv pentru a lăsa baltă cartea», şi dacă mă întorceam de la club la şase dimineaţa, până la şapte şi jumătate învăţam, dormeam o jumătate de oră şi mergeam deja la primul curs. 1 Este vorba de un mare complex de magazine de îmbrăcăminte în apropierea celebrului stadion moscovit (n. tr.). Am schimbat o băbuţă pe alta... şi acolo am închiriat un colţişor, însă eram singură, la fel ca înainte, adică aveam cavaleri şi admiratori, mereu petreceam undeva cu cineva. Prietenele manechine îmi făceau cunoştinţă cu oameni bogaţi; credeam că asta e fericirea, că uite acum se va îndrăgosti unul dintre ei de mine, că ne vom întâlni, că mă va ajuta, însă toate acestea erau «castele din Spania». Câteodată, unii dintre cavaleri mă ajutau material; chiar aveam nevoie, căci într-adevăr nu îmi ajungeau banii, însă nu ceream niciodată.

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Uite aşa, singurătatea era tovarăşul meu nedespărţit, fiindcă reacţionam doar la cei bogaţi şi frumoşi, şi părerea superbună pe care o aveam despre mine însămi nu-mi permitea să mă cobor cu picioarele pe pământ şi să mă uit la băieţii simpli - dar nu ştiu, ori trecutul meu provincial se făcea simţit, ori bărbaţii vedeau în mine o fată dintr-un oraş mărunt, care nu vrea decât să se mărite cât mai repede cu un moscovit. Mă rugam. Trebuie spus că părinţii mei sunt credincioşi, dar în familie nimeni nu ţinea posturile, nimeni nu ştia rugăciuni speciale, dar toţi aveau cruciuliţă la gât şi pur şi simplu nădăjduiau totdeauna numai în Dumnezeu. Dacă se rugau, se rugau cu cuvintele lor. Viaţa personală nu mi se aranja deloc. Nimic nu-mi ieşea: admiratori, relaţii frivole. Existau şi băieţi care voiau să aibă o relaţie serioasă cu mine, dar eu nici măcar nu-i luam în seamă ca admiratori, ci doar aşa, ca prieteni... Erau oameni simpli, fără pretenţii: fie studenţi, fie simpli manageri. Or, eu, după ce simţisem, mulţumită prietenelor manechine, gustul vieţii «de succes» - escapade în restaurante şi cluburi scumpe, în maşini scumpe -, mă întorceam în colţul închiriat la băbuţă, dar nu mai puteam să mă întâlnesc cu un băiat «simplu». Iar bogaţii nu îmi propuneau mai

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

mult decât relaţii «de troc», şi nici asta nu-mi convenea. Să mă culc pe bani ? NU! Nu aveam în suflet pace şi tihnă. De-a lungul câtorva ani am cerut de la Maica Domnului să-mi dea fericire în viaţa personală şi să-mi trimită omul meu dar totodată continuam să trăiesc aşa cum trăiam, deşi la biserică mergeam regulat şi nădăjduiam şi credeam în ajutorul lui Dumnezeu. In ultimul an de facultate am făcut cunoştinţă, la ziua de naştere a unei prietene, cu un bărbat. La început nu am simţit nimic deosebit. El era plăcut, chiar foarte, om de afaceri. Se purta nepretenţios. Petrecerea a început la ora două după-amiaza, aşa încât am petrecut împreună practic toată ziua. Am înţeles imediat că mă place. Prietena mi-a zis că este burlac. Mai mare decât mine cu 11 ani. Vorbea foarte frumos, îmi făcea curte, aveam o mulţime de lucruri în comun; în acea zi nu am stat de vorbă decât unul cu celălalt. La sfârşitul serii m-am culcat cu el: ori eram ameţită de vin, ori pur şi simplu mă atrăgea foarte tare, nu ştiu... Asta a fost prima dată când mi-am permis o asemenea libertate nemaiauzită, dar întrucât nu vedeam nici o perspectivă cu el, am hotărât: «N-are decât să creadă ce vrea.» Când m-a dus cu maşina acasă, mi-a cerut

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

numărul de telefon. Eu, izbucnind în râs, i-am zis că nam de gând să i-l dau - şi, sărutându-l în fugă, am ţâşnit din maşină. Şi atunci a început totul... Nu vreau să intru în amănunte. O fetişcană oarecare îndrăznise să-l refuze pe omul căruia nimeni nu-i refuza niciodată nimic! Bineînţeles, după câteva luni m-a găsit. Mă jucam cu el ca pisica cu şoarecele; faptul că asta îl scoate din minţi pe un bărbat în toată firea şi îl face să vrea să mă cucerească îmi măgulea vanitatea. El m-a prevenit că oricum o să fim împreună, iar eu îi spuneam: «ha, ha» drept în faţă. Sa dovedit că avea dreptate. Omul acesta mi-a dat peste cap toată viaţa. După câteva luni am început să trăim împreună. Eu m-am mutat la el. M-am îndrăgostit atât de tare, că prezenţa lui era suficientă ca să mă îmbete... Dragostea şi patima se amestecau... Respiram şi trăiam doar prin el. Mi se părea că este pur şi simplu imposibil să iubeşti aşa, şi am făcut cea mai mare greşeală, cred, din viaţa mea: mi-am permis să mă «topesc» în alt om. Am terminat toate legăturile dinainte, am încetat să mai merg la cluburi, nu mai ştiam decât drumul facultate-casă-facultate. El era gelos pe mine - de altfel, şi eu eram geloasă pe el. Vedeam că poate fără efort să seducă orice fată -

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

asemenea aură şi carismă avea. I-am picat cu tronc tocmai fiindcă i-am rezistat. După aceea a venit iadul atunci când omul a înţeles că din berbec cornut şi încăpăţânat m-am preschimbat în animăluţ alb şi pufos şi că depind de el atât de mult în plan moral (de altfel, şi material), că i-a venit rândul să se răzbune pentru cele nouă luni cât îmi bătusem joc de el. Viaţa mea s-a transformat în montagne-rousse: era ba pur şi simplu superb, ba groaznic de-mi venea să mă spânzur - însă nu-mi mai puteam închipui viața fără el... După câţiva ani m-am transformat într-o neurastenică pe fondul acestei dependenţe nebune; am început să fiu cumplit de geloasă pe el, să îl controlez, să-i verific telefonul mobil, poşta electronică; au început scandalurile. Vedeam că nu fac decât să stric totul, dar nu mă puteam opri. Nu vorbeam unul cu celălalt zile în şir. Mă înjoseam, îl rugam, îl implorasn să nu mă părăsească. El, regeşte, mă ierta, după care pleca la prieteni, se întorcea de prin cluburi la ora şapte dimineaţa, ba uneori nu se întorcea deloc. Nu puteam să pun geană peste geană. Gelozia, dragostea, ura mă mistuiau dinăuntru. La un moment dat am simţit că îmi ies din minţi, că am turbat; nu vorbeam decât despre el, am început să

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

plâng în fiecare zi până la isterie. Înţelegeam că mi-e rău cu el, dar şi că fără el nu pot. Mă temeam până şi să plec din Moscova, ca să nu-l las necontrolat, deşi înţelegeam deja că începuse să mă înşele... uneori, venind acasă, îmi dădeam seama că în patul nostru fusese altă femeie. El mă asigura că se culcase acolo un prieten cu o fată. Eu îl credeam... sau pur şi simplu închideam ochii, amăgindu-mă singură. Nimeni nu mă mai lovise atât de tare în amorul propriu şi în mândrie. Toată viaţa fusesem prinţesă şi numai eu aveam dreptul să înşel şi să iert, pe când acum mi se pusese total zăbală. Omul acela ma învăţat să rostesc vorbe tandre şi să fiu blândă. El ma învăţat să iubesc. Aceasta a fost o adevărată şcoală a vieţii. Ne-am despărţit - el m-a părăsit. Totul mergea în această direcţie. Atunci m-am gândit: «Gata. Viaţa s-a terminat.» Nu îmi închipuiam cum aş fi putut trăi cu altcineva, şi nici nu aveam de gând să încerc. Dimineaţa, deschizându-mi ochii plânşi în timpul nopţii, înţelegeam: «Da... încă o zi... Interesant: el doarme încă? Ce o fi mâncat? Cu ce s-o fi îmbrăcat? Cine e alături de el?» Încă mă străduiam să trăiesc alături de el în gând, însă mă rodea gelozia. Am rămas fără urmă de tihnă, de somn şi de pace sufletească.

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Numai cu gândul la el continuam să trăiesc, dar totodată începusem să văd că puţin câte puţin mă liniştesc... dacă nu ne-am fi despărţit probabil că întradevăr aş fi înnebunit. Eram la limită. De aceea, când după două luni a apărut ca să se intereseze cum supravieţuiesc fără dragul de el, şi la întrebarea: «Poate ne combinăm iarăşi?» i-am răspuns: «Nu!» La gelozie şi dragoste se adăugaseră ura şi ciuda pentru faptul că mă silise să mă înjosesc şi mă transformase într-un cu totul alt om. Din atitudinea pozitivă, din veselia şi optimismul meu nu mai rămăsese nici urmă după anii trăiţi cu el. Privirea îmi era stinsă. Totuşi, continuam să ne vedem ca amanţi - prea gros era «odgonul» anilor trăiţi împreună şi al sentimentelor din trecut ca să se rupă dintr-o dată, dar să trăim împreună nu mai puteam nici el, nici eu. In paralel cu pasiunile mele, am terminat cu succes facultatea, mi-am găsit de lucru, am început să câştig, apoi s-a aprins în mine ambiţia, am vrut mai mult, mam mutat la alt serviciu, mai bine plătit. Am început să mă descurc singură, mi-am închiriat un apartament într-o zonă bună, am început să merg periodic la odihnă în străinătate împreună cu prietenele mele. Îndată ce m-am despărţit de fostul iubit, m-am

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

cufundat până peste cap în muncă şi într-o jumătate de an am făcut în carieră un salt pe care alţii îl aşteaptă cu anii într-o companie. După cât se vede, Dumnezeu pur şi simplu m-a «comutat», îndreptându-mi activitatea pe un alt făgaş... Procesul «însănătoşirii» a fost îndelung, chinuitor şi treptat. Am început alt roman. Acesta a ţinut un an; mă pregăteam chiar să mă mărit, dar am înţeles că nu era decât o încercare de a scăpa de «el». Linişte şi pace în suflet tot nu aveam. Am pus cruce tuturor nădejdilor, hotărând că pesemne nu mi-este scris să am o relaţie fericită cu un bărbat. Pe deasupra, «oamenii de bine» şopteau că mi-au fost legate cununiile. Una peste alta, am căzut în deznădejde. Tinerii au încetat definitiv să îmi dea atenţie, dar eram în stare să mă întreţin singură şi ca atare căutam pur şi simplu nişte relaţii omeneşti normale, iar aspectul material a trecut întrucâtva pe planul al doilea, deşi, la fel ca înainte, pe simplii manageri de vânzări nu-i băgăm în seamă. TRUFIA! Când a devenit absolut imposibil să mai trăiesc într-o asemenea singurătate şi pustietate lăuntrică, mam dus la biserică, şi tocmai acolo a început totul! Lam aşteptat, după slujbă, pe preot şi am început să

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

plâng: «Părinte, ajutaţi-mă, nu mai pot, am 26 de ani, viaţă personală nu am, nu îmi iese nimic!» Părintele ma ascultat cu atenţie, după care a zis: «Nu eşti la vârsta la care să te jeleşti aşa din pricina vieţii personale. Înseamnă că Domnul, în mila Sa, abate de la tine oamenii de care n-ai nevoie, iar pe tine te face, prin această singurătate, să reflectezi şi să te întorci către El. Vino mai des la slujbe, la spovedanie şi împărtăşanie, şi nu mai asculta toate prostiile cu legarea cununiilor. Eşti ortodoxă, aşadar nici un fel de superstiţii. Să te rogi mai des, şi puterea necurată se va depărta de tine.» M-a mai sfătuit şi înaintea cărei icoane să mă rog ca să am parte de o căsnicie reuşită: icoana Maicii Domnului «Aflarea celor pierduţi». Pe atunci încă nu ştiam cât de mult se va schimba viaţa mea. Discuţia cu pricina a avut loc înaintea Postului Mare. Să ţin postul nu am avut putere şi nici nu eram pregătită moral, dar am dorit să mă spovedesc, lucru pe care nu-l mai făcusem de 20 de ani - aşa că, iată, în seara din ajunul Joii Mari m-am dus la biserică, am stat la slujbă, care a ţinut trei ore, m-am spovedit, şi preotul (Dumnezeu să-i dea sănătate şi mântuire) mi-a dat binecuvântare să mă împărtăşesc. In dimineaţa următoare am venit dimineaţa devreme,

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

am stat la slujbă, rri-am împărtăşit... îmi amintesc starea de după ieşirea din biserică... Parcă aveam aripi. O asemenea linişte sufletească şi fericire nu mai trăisem niciodată: parcă mi-ar fi luat cineva de pe umeri toate amărăciunile şi necazurile, apăruse o încredere absolută că viitorul meu va fi fericit. Am găsit şi icoana despre care îmi vorbise preotul. M-am rugat ei din tot sufletul - asta era tot în Săptămâna Mare - şi m-am dus la Fericita Matrona ca să mă închin moaştelor ei, cerându-i ajutorul (trebuie spus că icoana «Aflarea celor pierduţi» se găseşte şi acolo). La câteva săptămâni după Paşti parcă mi s-a deschis o poartă - sau poate s-au deschis ochii mei. Viaţa mea s-a schimbat brusc în planul personal. Harul lui Dumnezeu s-a coborât asupra mea. Nu mai scăpăm de cavaleri. Toţi cu intenţii serioase. Ca din cornul abundenţei: toţi frumoşi, oameni de succes, necăsătoriţi - însă şi eu eram cu totul alt om, parcă maş fi dezbrăcat de mine cea veche... Tocmai în acea perioadă am făcut cunoştinţă cu viitorul meu soţ. Cum ne-am cunoscut (prin internet!), am înţeles imediat: «El este! Omul din visele mele de fată!» Am început imediat să ne întâlnim. Nu a existat nici o teamă că

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

ceva nu o să se «lipească» sau că el mă va părăsi sau că eu o să-l părăsesc, ci aveam senzaţia că pur şi simplu am fost despărţiţi foarte multă vreme, iar acum neam reîntâlnit ca să fim împreună pentru totdeauna. Domnul mi-a dăruit o jumătate cum nici nu m-aş fi putut gândi -şi am hotărât că nu voi mai repeta greşelile dinainte şi că tot ce a fost mai devreme a fost o repetiţie generală, că pe aceste căi întortocheate, prin aceste suferinţe, Dumnezeu m-a pregătit pentru întâlnirea cu omul potrivit, pe care cu câţiva ani în urmă, în orbirea mea păcătoasă, aş fî putut să-l întâlnesc şi pur şi simplu să trec pe lângă el fără să-l bag în seamă. Acum însă eram deja pregătită. Am tras foarte multe concluzii din viaţa mea dinainte. Dumnezeu m-a pregătit. Am început să trăim împreună: m-am mutat din apartamentul închiriat la el, în centrul Moscovei. Aceasta era dragoste - nu patimă nebună, ci dragoste adevărată, când te temi să-l necăjeşti pe celălalt fie şi cu privirea, nu numai cu cuvântul, când vrei să-i aduci bucurie şi să îi dăruieşti tandreţe, când simţi că îţi cresc aripi. Eu nu eram însă mulţumită. îmi dădeam seama că păcătuiesc. Nu voiam să repet istoria dinainte, aşa că am cerut din nou ajutor înaintea icoanei «Aflarea

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

celor pierduţi», şi ajutorul a venit. Dumnezeu m-a auzit. După câteva luni, viitorul meu sot m-a cerut în căsătorie. Toamna ne-am cununat la biserică, şi asta înainte de a încheia căsătoria civilă. Pentru noi căsătoria religioasă era mai importantă. Soţul meu este şi inteligent şi frumos şi asigurat material, înainte acesta era idealul meu... dar de atunci valorile s-au schimbat! Pentru mine principalul este acum sufletul... tocmai un om cu asemenea suflet am căutat, dar mă gândeam că nu există asemenea oameni. Amândoi am ajuns la credinţă prin suferinţe şi neîmpliniri, de parcă Domnul ne-ar fi dus pe diferite căi (apropo de asta, el e din nordul Rusiei, eu din sud) la un anumit punct, şi amândoi am găsit tocmai în biserică mântuirea şi mângâierea. Acum ne rugăm împreună dimineaţa şi seara, mergem împreună la slujbe duminica, ne spovedim şi ne împărtăşim împreună - şi vedem că pe zi şi pe lună ce trece ne întărim în credinţă, poate deoarece facem împreună toate acestea. In sfârşit, mult aşteptata tihnă şi pace sau sălăşluit în sufletul meu... Am devenit mai puternică, dar totodată blândă şi tandră; sunt independentă, dar totodată mă bizui deplin pe soţul meu - atâta doar că acum nu mă pierd în tovarăşul

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

meu de viaţă, ci pur şi simplu ne-am unit ca cele două jumătăţi ale unui întreg şi formăm figura geometrică ideală: cercul, care simbolizează infinitul şi veşnicia. Anul trecut am ţinut împreună pentru prima dată Postul Mare. Am reuşit. Am ţinut apoi Postul Adormirii, apoi Postul Naşterii Domnului. Acum uite că postim iarăşi. Eu am 28 de ani, el are 31. Material suntem aranjaţi, fiecare are maşina lui, avem casa noastră. Relaţiile cu părinţii lui şi cu părinţii mei sunt excelente - însă pentru mine asta nu mai e principalul, valorile sau schimbat, cu omul acesta sunt gata să trăiesc chiar şi în gară. Principalul este să fiu cu el, la bine şi la greu. In fiecare zi îi spun lui Dumnezeu: MULŢUMESC! Principalul este să te opreşti la timp şi să te întorci către Dumnezeu! El nu te va părăsi niciodată. Să nu deznădăjduiţi niciodată! Tot ce ni se întâmplă e spre binele nostru!" (Mila)

Convorbiri

Pentru a iubi trebuie să fii matur IRINA KARPENKO, PSIHOLOG E u cred că numai oamenii maturi pot să iubească. Dragostea adevărată va veni la tine într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi. A te maturiza înseamnă a învăţa să-ţi învingi trufia, au-tocompătimirea excesivă, autodivinizarea, iar uneori şi excesiva înjosire de sine, când nu suntem capabili să-i spunem „nu" egoismului omului drag pentru a-l ajuta să se schimbe. Pentru a deveni matur, fiecare din noi trebuie să depună efort pentru a se schimba: să depună efort împreună cu ceilalţi oameni, şi cu cei apropiaţi, şi cu cei depărtaţi, şi acasă, şi cu vecinii, şi la muncă, şi în tramvai, şi pe stradă. Este vorba de un efort zilnic de modelare a propriei personalităţi, a ceea ce aduci celorlalţi oameni. Necazul lumii contemporane constă în aceea că suntem foarte egoişti, ca nişte copii răsfăţaţi („să fie cum vreau eu"), şi de aceea mulţi 181

dintre noi nu întâlnesc în viaţa lor dragostea. Mergem pe cărare, dragostea e aproape, undeva după cotitură, însă nu ajungem la ea - şi uite aşa trece viaţa.

182

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

îmi place definiţia cunoscutului psiholog Jung, care a numit „complementare" căsătoriile între oameni care nu sunt pe deplin maturi. Asta înseamnă că problemele celor doi, atitudinile lor imature, sunt complementare şi că ei s-au „agăţat" unul pe celălalt cu „cârligele" lor. De exemplu, o femeie pentru care este important să fie pentru bărbat ca o mamă îşi găseşte un bărbat care vrea să îi fie fiu. Ei întemeiază o familie. Aceasta nu este dragoste, ci o mare nenorocire atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor. Printre pacienţii mei există oameni care au învăţat treptat, de-a lungul a doi-trei ani, să construiască relaţii omeneşti apropiate, care sunt atât de importante pentru viaţă. La început, omul venea stingher, buimac, nemaicre-zând că va putea fi cândva fericit în viaţă. După câţiva ani, reuşea să clădească o relaţie uimitor de fericită cu altcineva - relaţie atât de profundă, de subtilă, de plină de încredere, că ţi se umezesc ochii când auzi. Te gândeşti: „Dumnezeule, cât de fericit este acest om şi cât de fericit a fost în stare să îl facă pe celălalt!" Oamenii încetează să se mai teamă de viitor, de pierderi, de boală, fiindcă viaţa lor a fost luminată de către autentica dragoste reciprocă. 183

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Acum, din păcate, societatea este construită în aşa fel încât omul poate vedea numai rareori un etalon adevărat de relaţie elevată. Mulţi sunt motivaţi de false valori: de pildă, mama o învaţă pe fiica sa că principalul este să facă o căsătorie avantajoasă material şi că nu trebuie să te îndrăgosteşti de un sărac. Mulţi dintre noi aproape că nici nu-şi mai văd copiii şi nu-i educă, ci doar îi asigură material şi le plătesc şcoala. în general, sentimentele şi relaţiile calde sunt deja considerate lucruri de importanţă secundară -iar după aceea copiii, crescând, cer ajutorul preotului, iar uneori şi al psihologului: se hotărăsc să ceară ajutor, fiindcă îşi dau seama că se află într-o fundătură. Sunt disperaţi. Nimeni nu i-a învăţat să fie maturi şi să trăiască după legile inimii şi conştiinţei. Da, este important să păstrezi orientarea spre celălalt, dar totodată întotdeauna, oriunde ai fi, cu oricine ai fi, oricum ai fi, alături de tine trăieşte un om foarte apropiat: tu însuţi. Foarte ciudat, dar omul contemporan nu înţelege ce este el, nu reflectează niciodată asupra temei: „Care este pentru mine cel mai preţios lucru în viaţă?" De ce oamenii se aruncă în desfrâu, îşi înşală omul iubit, soţul, soţia? Eu îi privesc pe oamenii aceştia cu o 184

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

enormă compătimire, fiindcă ei nu au învăţat încă să clădească o relaţie apropiată, nu sunt oameni subtili. Ei nu cunosc decât un mijloc primitiv de a se apropia de celălalt. In ziua d6 astăzi, mulţi bărbaţi, manageri de succes ai unor companii importante, oameni cu şcoală şi sportivi, fie nu se însoară deloc, fie trec prin două-trei căsnicii şi o serie întreagă de amante. Oamenii plutesc pe fluviul vieţii într-o stare adolescentină a sufletului şi trăiesc după concepţia: „eu vreau", fără să se gândească: „ce sunt?" Or, una este nedespărţită de cealaltă! Omul nu-şi pune întrebarea: „Ce-i trebuie sufletului meu ca să fiu fericit?" Categoria „fericire" s-a devalorizat, s-a pierdut din viaţa duhovnicească a omului, a fost înlocuită de o valoare mai primitivă: categoria „bucuria succesului". Şi când ne punem întrebarea: „Ce-i trebuie sufletului meu ca să fiu fericit?" se dovedeşte că trebuie nu să luăm, ci să dăm celorlalţi oameni. Intre moral şi amoral limita este fină, iar omul are criteriile doar în inimă. De pildă, poţi să te strădui pentru oameni şi să iei bani pentru efortul pe care-l faci, dar să ai conştiinţa curată şi să fii fericit. Pe de altă parte, ştiu oameni din organizaţii non-profit care 185

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

se ocupă, aparent, cu o lucrare nobilă, dar de fapt nu sunt atrăgători nici măcar pentru cei pe care-i ajută şi n-au pace în suflet. Asta se poate întâmpla şi la oamenii religioşi. Omul se duce la biserică, se spovedeşte, învaţă să se poarte smerit, dar din oarecare motive nu poate să se maturizeze până la capăt. Se întâmplă aşa: omul trăieşte prin credinţă, şi credinţa îl ajută mult - totuşi, oricât ar fi de uimitor, viaţa personală continuă să nu se aranjeze. Şi la oamenii credincioşi răsună adeseori ideea potrivit căreia nu trebuie să-ti urmezi sentimentele, fiindcă sentimentele însală: tre» ' » buie să urmezi normele. Dar dacă te călăuzeşti numai după norme, uitând de sentimente, de conştiinţă, poţi să te amăgeşti şi mai repede, fiindcă nu degeaba există concepţia de „dublă morală", dar nu şi cea de „dublă conştiinţă". Conştiinţa e una singură. Vedem că adeseori purtarea smerită nu este suficientă: pentru a iubi trebuie să te maturizezi, iar pentru a te maturiza trebuie neapărat să înveţi să aranjezi şi să aperi spaţiul personalităţii tale în spaţiul înconjurător, în relaţiile cu ceilalţi oameni. Iar acesta 186

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

este o osteneală migăloasă pe care ţi-o dai cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Trebuie să te înţelegi pe tine însuţi şi să înveţi să-ţi pui limite ţie însuţi şi să le pui limite şi celorlalţi, inclusiv celor mai apropiaţi oameni, să înţelegi care lucru este corect şi care este inacceptabil, şi să ştii să-i spui, atunci când este necesar, celuilalt: „Cu mine nu trebuie să vorbeşti aşa, nu pot suporta să vorbeşti aşa cu mine, asta nu-i corect, nu e omeneşte!" Ştiu o tânără care a trăit un roman ce a pustiit-o. II iubea foarte tare pe bărbatul respectiv, şi uite că el s-a do

187

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

vedit incapabil să ia cea mai importantă hotărâre din viaţa sa. Chiar plângând şi tânguindu-se atunci când a pier-dut-o, el nu a fost în stare să ia hotărârea de a fi cu ea. Iată cât de paradoxală e uneori structura oamenilor contemporani. Frica de apropiere este proprie foarte multora dintre noi. Oamenii tind spre apropiere şi totodată se tem de ea, iar apropierea este silită să se despartă de noi. M-a zguduit atunci capacitatea ei de a veni şi de a-i spune liniştită iubitului său ce a făcut cu ea, cât îi e de greu, de ce este pentru ea atât de cumplit că nu mai poate continua - şi asta fără reproşuri, fără ranchiună; de a-i spune pur şi simplu prin ce a trecut ea, pentru ca el să ştie. Ea a făcut asta cu un sentiment cât se poate de înalt al propriei demnităţi omeneşti. Şi, lucru uimitor, după aceea a învăţat să vorbească despre sentimentele sale. S-a schimbat fantastic. A devenit alt om. S-a dovedit capabilă să trăiască în conglă-suire cu propria inimă, să o asculte şi să deosebească falsul de autentic. Dacă n-am învăţat încă să iubim, ne aşteaptă durerea pierderii, trădării, înstrăinării - şi dacă această durere vine, înseamnă că poţi să o depăşeşti, să devii matur şi să înveţi să iubeşti.

Invăţaţi-vă să iubiţi SVETLANA ŞVEŢOVA, PSIHOLOG P rincipalul este să nu fii egoist: „mie, mie, dă, dă", să fii tu însuţi bun, generos, răbdător, capabil să-l iei pe omul drag aşa cum este, să nu încerci să schimbi cu de-a sila ceea ce nu îţi place la el, să ştii să ierţi şi să ceri iertare, să te respecţi pe tine însuţi şi să-i respecţi şi pe cei din jur, să fii îngăduitor faţă de trăsăturile de caracter ale omului drag şi faţă de gesturile lui, să-i acorzi atenţie, să faci deosebire între principal şi secundar... Dragostea este o relaţie, şi de felul în care ştim să clădim relaţiile cu ceilalţi oameni, de felul cum ne purtăm cu ei şi de pretenţiile pe care le avem faţă de noi înşine şi de ceilalţi depinde capacitatea noastră de a da şi de a primi dragoste - iar dragostea trăieşte în fiecare om de la început. Bineînţeles, toţi învaţă să iubească de la mama şi de la tata sau de la alţi adulţi care ocupă un rol important în viata lor. Practic toti manifestă ei însisi si aşteaptă si de la partener comportamentul pe care şi lau însuşit din copilărie în familia lor. 189

O mare problemă pentru copil: când taţii pleacă din familie, mamele sunt foarte ştresate şi, în stresul lor, se închid în sine atât de mult, încât, în esenţă, îl părăsesc pe copil. Gelozia, frica pierderii partenerului se nasc tocmai

190

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

din faptul că în copilărie omul a trăit pierderea tatălui şi, pentru o vreme, şi a mamei, pierderi transformate mai apoi în dependenţă nevrotică. Trebuie să ne străduim să ne schimbăm, să ne depăşim fricile, să învăţăm să iubim. In general, eu consider că dacă omul a învăţat să iubească orice alt om de lângă el, indiferent de sex, fie că este vorba de un coleg, fie că este vorba de un vecin, să zicem, dacă este gata să-l ia aşa cum este, unui asemenea om i se descoperă dragostea. El îşi va găsi jumătatea, dacă este gata să accepte alături cu dragoste un om viu. Vorba „deşteptul învaţă din greşelile altora" e foarte greu de transpus în viaţă. Numai un mic procent învaţă din greşelile altora - toţi vor să experimenteze şi să facă propriile greşeli. Fiecare are dreptul să greşească, să aibă o iubire împărtăşită-neîmpărtăşită, greşită-negreşită, să capete experienţă. La vârsta adolescenţei trebuie să te întâlneşti cu băieţii (respectiv cu fetele), să descoperi interes, bucurie în relaţiile acestea, să trăieşti îndrăgostirea - desigur, fără neorânduială şi fără raporturi intime, fiindcă acestea distrug sufletul şi duc la relaţii lipsite de dragoste. Trebuie să te păzeşti şi să-l păzeşti, neapărat, pe omul drag de lângă tine. 191

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Să zicem că doi tineri au început să se întâlnească, au o relaţie bună, tandră şi se mişcă spre apropierea intimă. Dacă fata nu este gata de această apropiere, băiatul începe uneori să caute această apropiere la altcineva, să caute o fată mai accesibilă - şi relaţia începe să se strice: el nu are destulă răbdare, ea nu poate să-şi scoată din cap gândul: „Cum ai putut să mă înşeli ?" El urmează patimii, neluând în serios relaţia sufletească. După aceea îşi poate satisface

192

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

patima de foarte multe ori, dar îşi va aminti de fata aceea, de relaţia aceea sufletească, şi va înţelege cândva că relaţia aceea a fost cea mai autentică, va înţelege că tocmai ea a fost iubirea adevărată. Va regreta amar, dar nu va mai putea recăpăta ceea ce a pierdut. Principalul este tocmai priceperea de a păstra o relaţie curată, tandră, de a nu te grăbi cu apropierea intimă, de a respecta, atunci când eşti băiat, fata priceperea de a păstra flăcăruia aprinsă în bătaia vântului. Atunci, relaţia va dăinui, transformându-se într-o dragoste frumoasă şi mare.

Oamenii cu adevărat apropiaţi sunt apropiaţi sufleteşte şi duhovniceşte IRINA MOŞKOVA, PSIHOLOG T oată problema constă în aceea că tinerilor trebuie să le arate cineva concret idealul dragostei. Dacă cei doi au crescut în familii unde părinţii au trăit în bună înţelegere, şi-au păstrat căsnicia intactă, le va fi mult mai uşor să evite greşelile - însă vedem mereu că tinerii care vor să-şi întemeieze o familie au crescut în familii incomplete. De pildă, un băiat a crescut fără tată. El nu a văzut, în general, un exemplu de bărbat, de tată adevărat pe când fata a crescut, poate, într-o familie completă, însă tatăl era plecat de dimineaţa până seara, fiind prezent în familie numai ca sursă de bunăstare materială: tatăl aducea bani, tatăl cumpăra, oferea posibilitatea de distracţie, şi fata ia asta ca model al relaţiei cu tânărul ei ales, considerând că el este dator, mai întâi de toate, să câştige bani. Cazul ideal este atunci când părinţii oferă un exemplu de dragoste autentică - dar cum săfacă tânărul pentru a se descurca singur? 194

Trebuie să analizeze ceea ce se petrece în jur. Pentru a căpăta experienţă, trebuie să observe ce se petrece în viaţa celorlalţi oameni. Fără îndoială că are prieteni; de ase

195

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

menea, acum mulţi oameni ţin jurnale pe internet, oferin-du-le tuturor posibilitatea de a le citi. Atunci când facem cunoştinţă cu destinul, cu experienţa altor oameni, trebuie să aplicăm însă anumite criterii, delimitând ceea ce este bun de ceea ce este rău, Să înţelegem ce corespunde şi ce nu scopurilor noastre. îmi amintesc de anii tinereţii mele. Şi eu aveam gaşca mea de adolescenţi; discutam cu orele despre primii noştri paşi în dragoste. Atunci când se zămislesc primele sentimente e foarte mişcător şi emoţionant. Acum poate că totul se desfăşoară altfel, însă atunci când scriam bileţele privirile jucau un rol foarte important: te invită băiatul la dans sau nu, vine fata la întâlnire? Ei bine, din aceste fragmente se închega tabloul complex al relaţiilor dintre noi, al căutărilor dragostei. îi compătimesc mult pe tineri, fiindcă acum nu este deloc uşor să rămâi în starea zămislirii primei relaţii, care face să se înfioare sufletul omenesc - nu trupul, ci tocmai sufletul. întrucât nu există un mediu propice pentru propagarea acestei unde, este greu să se facă auzit un cântec de dragoste în care să existe sens şi versurile să fie bune, inteligente, într-un club de noapte va fi o muzică puternic ritmată, care provoacă 196

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

la cu totul alte forme de comportament, în care oamenii fumează, beau, se sărută în văzul tuturor. Există libertatea comportamentului, libertatea moravurilor, dar nu şi aceea delicateţe şi grijă când se petrece prima atingere, când are loc căutarea reciprocităţii, când fiecare privire, fiecare gest e păstrat în inimă, când totul e nesfârşit de preţios. La tineretul contemporan e cumva ca în beci: oamenii intră, fac cunoştinţă cu dragostea, dar nicidecum din latura cea mai bună. Apare posibilitatea unei uniri şi apropieri la a cărei creere omul nici nu trebuie să se gândească în mod special. El crede că prin relaţia trupească devine mai apropiat de om, însă autentica apropiere nu se zămisleşte aşa. Oamenii cu adevărat apropiaţi sunt apropiaţi sufleteşte şi duhovniceşte, şi doar apoi, în al treilea rând, trupeşte. Acum totul începe de la coadă: oamenii sunt deja apropiaţi trupeşte, iar apropierea sufletească şi duhovnicească n-o dobândesc, fiindcă asemenea relaţii sunt sortite eşecului. Statistica arată că înainte căsătoria dura în medie câţiva ani, pe când acum perioada vieţii familiale reuşite s-a redus, ajungând de ordinul lunilor! îndată ce patima se răceşte, îndată ce apare obişnuinţa, în continuare totul merge încet, dar 197

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

sigur, spre zero. Interesul dispare, şi cei doi încep să se înşele unul pe celălalt cu uşurinţă, fiindcă vor aceeaşi incandescenţă a patimii pe care nu o mai dobândesc cu partenerul „titular". Căsătoria ţine câteva luni - ce tragedie... Tragedia constă şi în aceea că oamenii devin dezamăgiţi de dragoste. Ei spun: „dragostea nu există", sau: „toţi (toate) trădează", „toţi (toate) înşală" - dar cine este vinovat pentru această concluzie amară? Noi înşine, fiindcă nu cunoaştem decât cea mai josnică formă a dragostei. Dacă există obişnuinţa de a păzi ceea ce este principal, de a prefera duhovnicescul trupescului, omul simte în mod corect scânteia care a apărut în inimă, şi toate celelalte le rânduieşte Dumnezeu. Cum să învăţăm asta? Trebuie să reflectăm, să observăm cum trăiesc ceilalţi oameni. Trebuie să citim cărţi bune, trebuie să ne uităm la filme bune, fiindcă acum vedem că tinerii nu mai citesc deloc cărţi. Un sentiment măreţ îmbracă şi forme artistice corespunzătoare. De aceea, orice tânăr trebuie să aibă lecturi care hrănesc sufletul. De regulă, informaţia venită de pe ecranul televizorului şi computerului înrobeşte şi ochii, şi 198

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

urechile - însă informaţia nu e totuna cu dobândirea cunoştinţelor. Pentru a primi informaţie ajunge să ai urechi fizice, ochi fizici; pentru a cunoaşte, trebuie să ai inimă deschisă. Când citim cărţi bune sau ne uităm la filme bune vedem relaţii frumoase, gesturi neobişnuite, dictate de nobleţea sufletească şi năzuinţa duhovnicească a oamenilor, în inima noastră are loc un efort serios, se formează în noi cunoaşterea a ceea ce este cu adevărat bun şi a ceea ce este cu adevărat rău. Dobândim posibilitatea de a alege, avem repere. Problema este că în jur este mai mult rău decât bine. Binele trebuie căutat, trebuie să ne dispunem sufleteşte în acest sens. Ce mai putemface pentru a ne pregăti în vederea întemeierii unei familii? In Centrul de asistenţă socială din Ţariţân, unde ducem muncă de instruire şi socială, există o grupă de tinere mame. Acestea au 18-19 ani, unele dintre ele au deja câte doi copii, însă născuţi de la diferiţi bărbaţi. Ne-am ciocnit de faptul că aceste tinere mame sunt absolut ignorante în planul organizării vieţii conjugale şi în problemele educării copiilor. Multe dintre ele nu ştiu cum să facă o supă sau un compot pentru copil, 199

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

cum trebuie să se joace şi, în general, să comunice cu el. La început până şi copilul îl ţineau în braţe stângaci, şi asistenţii sociali erau nevoiţi să facă asta chiar ei. Există şi aspecte mult mai importante ale pregătirii omului pentru întemeierea unei familii. Mai întâi de toate, am în vedere conştientizarea menirii tale ca femeie: aceea de a fi soţie şi mamă. Nouă doar ni se pare că aceste abilităţi se formează automat: că fata devine soţie imediat după încheierea căsătoriei, iar mamă - imediat după naşterea copilului. Nu, absolut deloc! Omul nu este animal, şi aceste abilităţi foarte importante nu sunt rezultatul unor instincte ce se trezesc automat. Dacă lucrurile ar sta aşa, nu am mai avea atâtea divorţuri, atâtea infidelităţi conjugale, atâţia copii părăsiţi şi atâtea avorturi. Omul este făptura îndrăgită a lui Dumnezeu, căreia Domnul i-a dat suflet şi pe care a înzestrat-o cu darul libertăţii. Ce înseamnă asta? înseamnă că însuşirea tuturor funcţiilor de o importanţă vitală are loc la om în funcţie de nivelul dezvoltării personalităţii lui. Altfel spus, ca să devii soţie bună trebuie să înţelegi sarcinile duhovni-cesc-morale şi psihologice care trebuie îndeplinite în căsnicie. De pildă, trebuie să înveţi să-ţi iubeşti bărbatul, adică să-l accepţi în calitate de om 200

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

drag, de care ai neapărată nevoie, aşa cum este el, pentru toată viaţa. Dacă tânăra soţie va începe să dea dovadă de nerăbdare, dacă se va tulbura de neajunsurile pe care le observă la soţ, dacă va protesta împotriva lor şi se va plânge de soţ părinţilor şi prietenelor, căsnicia nu va reuşi, pentru că el, în replică, va fi nemulţumit şi va protesta împotriva purtării ei. Lupta dintre orgoliul feminin şi cel masculin se încheie de obicei printr-o tragedie: divorţ, alcoolismul bărbatului, infidelităţi reciproce, partajul averii şi al spaţiului locativ. Nu trebuie uitat că în cazul unei lupte directe bărbatul va găsi întotdeauna mijloace eficace pentru a-şi apăra statutul şi drepturile de cap al familiei. Atunci când declară război, de obicei femeia îl pierde, fiindcă pe lângă toate greutăţile care apar pierde dragostea soţului, posibilitatea de a-şi creşte liniştită copiii, demnitatea, frumuseţea şi feminitatea. Singura variantă de comportament care duce la armonie în relaţiile conjugale este aceea ca, dându-ţi seama de dificultăţile existente, să te înarmezi nu cu ultimatumuri, ci cu adaptarea răbdătoare şi prudentă la felul de a gândi, de a trăi şi de a se purta al soţului (soţiei), pentru ca mai apoi, fără ca acesta să bage de 201

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

seamă, să-l faci să se lupte singur cu neajunsurile sale. Este greu să obţii acesta: pentru asemenea schimbări pozitive este neapărată nevoie de timp, de răbdare şi delicateţe faţă de omul drag, de o fină intuiţie şi de capacitatea de a te gândi nu la binele şi confortul tău, ci la soţ (soţie). Nici să fii mamă nu este simplu. Trebuie să înduri multe ca să-ţi accepţi copilul ca pe un dar de la Dumnezeu -să-l accepţi necondiţionat, aşa cum l-a dat Domnul: băiat sau fată, asemănător sau nu cu „neamul nostru", poate foarte capricios, plângăreţ, peste măsură de activ sau nu foarte sănătos (fizic sau psihic). Foarte des, după naştere femeia intră într-o depresie groaznică fiindcă pruncul ce s-a născut o dezamăgeşte într-o oarecare privinţă. Marea răspundere care stă pe umerii ei, necontenita anxietate şi nelinişte pentru viaţa pruncului, pentru hrănirea lui, pentru starea lui de sănătate; nopţile fără somn, necesitatea de a organiza viaţa strict, „pe ore", fără să te poţi recrea, plimba cu prietenele, distra etc. toate acestea le apasă adeseori pe tinerele mame, le sufocă. Uneori, femeia nu poate face faţă funcţiilor materne. Simţindu-ţi inconsistenţa, ea începe să se enerveze pe copil, manifestă agresivitate, se străduie 202

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

să înceteze cât mai devreme alăptarea şi să dea copilul bunicii spre educare. Aici, ea se ciocneşte deseori cu încă o problemă serioasă: prăpastia dintre generaţii. Dacă tânăra mamă a născut fără soţ, bunica are, de regulă, o atitudine foarte critică faţă de sarcina ei şi de naşterea copilului. La Centru ni se povestea că multe bunici le spuneau fiicelor: „Sunt problemele tale, să te descurci cum ştii." In general, multe nici nu voiau să audă când era vorba ca fiicele lor să nască: le presau să facă avort, le ameninţau că le alungă de acasă -„ţi-ai făcut de cap, eşti aşa şi pe dincolo". Bineînţeles, sentimentele acestor bunici sunt de înţeles, însă principalul este că nici ele n-au fost în stare să-şi biruie egoismul - căci într-o astfel de situaţie tinerei mame trebuie să i se întindă mâna, trebuie să fie ajutată, consolată, sprijinită şi învăţată deprinderile esenţiale ale îngrijirii copilului. Adeseori, bunicile acestea erau absolut nepregătite să îşi ajute fiicele, şi aceste fete veneau la Centrul de asistenţă socială ca să fie învăţate cum să procedeze în această situaţie dificilă de către psihologi, pedagogi şi asistenţi sociali. Specialiştii noştri le explicau că avortul este o crimă, un păcat mare. Ei spuneau: „Chiar dacă mama ta 203

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

insistă să faci avort, după aceea vei regreta amar că ai fost de acord să omori copilul." Femeia se ciocnea de o problemă serioasă: în viaţa ei apărea o încercare atât de însemnată ca naşterea unui copil în combinaţie cu o atitudine negativă din partea celor mai apropiaţi oameni - iar tatăl copilului, în general, dispărea de tot. Ţi se rupea sufletul să te uiţi la aceste mame, atât erau de buimăcite, de copleşite de însuşi faptul că au un copil. Trebuia să le învăţăm să-şi iubească pruncii.

204

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Aceasta pare un paradox: pisicile, câinii ştiu bine ce să facă cu puii lor, pe când instinctele omului nu mai funcţionează în condiţiile de acum, atâta timp cât el nu îşi depăşeşte lăuntric trufia, egoismul, şi nu-l acceptă pe copil ca pe o continuare a sa. Una este însă a naşte un copil, a-i da viaţă, şi alta este a-l educa în mod corect. Aici trebuie depuse şi mai mari eforturi, ca să i se dea nu numai sănătate fizică, ci şi sufletească şi duhovnicească, altfel nu i se va forma o personalitate întreagă, fără defecte. Acest lucru nu trebuie uitat! Am avut prilejul să discutăm mult cu mame tinere singure pe tema: ar fi putut să ajungă într-o altă situaţie, ar fi putut fi mai prevăzătoare în relaţiile personale? Aproape toate răspundeau însă că despre tatăl copilului nu ştiu multe lucruri, că au crezut în vorbe dulci, în promisiunile de căsătorie, că au vrut să fie fericite şi nu s-au gândit la responsabilitatea care va apăsa apoi pe umerii lor. Unele mame tinere spunea că acum nu mai au nevoie de prezenţa bărbaţilor în viaţa lor. Ciuda, trufia şi nădăjduirea în sine le-au dus la deplinul refuz al întemeierii unei familii în viitor. O astfel de concluzie nu este nici ea bună, fiindcă viaţa merge totuşi înainte. In legătură cu aceasta apare

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

problema depăşirii traumei duhovniceşti şi psihologice, aşa încât omul să aibă putere să trăiască în continuare.

Niciodată nu-i prea târziu să începi să trăieşti în castitate IGOR GAGARIN, PROTOIEREU R ăspunsul la întrebarea: „Cum să ne pregătim?" trebuie să înceapă de la răspunsul la întrebarea: „Cum să pregătim?" Dacă vrem ca în momentul când fiica sau fiul nostru îşi va întâlni tovarăşul (tovarăşa) de viaţă totul să fie bine, cel mai minunat şi mai mare lucru pe care îl putem face în acest scop este să oferim în relaţiile noastre conjugale un model de dragoste autentică. Copilul vede, pe de o parte, acest model, iar pe de alta aude din cea mai fragedă pruncie bancuri deocheate de la tovarăşii săi de vârstă, vede imagini fără perdea: vede toate lucrurile cu care se îndeletniceşte satana pentru a perverti tot ce e mai frumos pe acest pământ. Dostoievski are o vorbă foarte nimerită: „Omul este larg foarte." In acelaşi om încap şi Fecioara, şi idealul So-domei. O parte a omului doreşte absolut sincer curăţie şi cele mai înalte trăiri, altă parte tinde spre patimi păcătoase. Asta se află în fiecare om. Una se luptă cu alta. 207

Ce-l ajută pe om să aleagă orientarea bună, luminoasă? De exemplu, cultura autentică. Cele mai elevate opere de artă sunt închinate dragostei. Omul care a reuşit să cunoască operele de artă autentică îşi formează o atitudine

208

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

corectă faţă de întâlnirea care mai devreme sau mai târziu trebuie să aibă loc. în el se elaborează deja un anumit mecanism care îl ajută să distingă dragostea autentică de surogate. De aceea, eu le-aş ura părinţilor: fie ca odraslele dumneavoastră să lectureze cât mai multe cărţi bune, să se uite la cât mai multe filme bune, fiindcă sufletul se formează nu atât sub influenţa informaţiei, cât sub influenţa imaginilor. Informaţia este primită de minte, pe când imaginile sunt primite de inimă. Acum vreau să adaug, ca preot, următorul lucru: mă tem că familiarizarea cu arta autentică nu este suficientă pentru a se opune cu succes patimii josnice din om, fiindcă puterile care trăiesc în om sunt atât de mari, încât este foarte greu să li se opună rezistenţă fără ajutorul lui Dumnezeu. A păstra castitatea e foarte greu. Omul, chiar dacă înţelege tot, nu-i în stare să se stăpânească. De aceea, îi rog pe toţi să nu nădăjduiască doar în puterile lor, ci şi în credinţă, în harul Duhului Sfânt, căci fără asta le va fi foarte greu. Problema care s-a pus este cum să te pregăteşti pentru dragoste, dar uneori este mai important să explici ce anume NU trebuie să faci. Dacă omul se aruncă într-o relaţie care nu presupune dragoste 209

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

autentică, dar aduce plăceri trupeşti, el îşi vatămă foarte mult capacitatea de a dobândi mai apoi dragostea adevărată. Mulţi gândesc aşa: „Sigur, însetez de dragoste, dar până când o voi întâlni pe fata pe care o voi iubi din toată inima nu pot să mă înfrânez, trupul meu are nevoile lui. Trăiesc şi eu ca toată lumea. îmi este suficient mă întâlnesc cu o persoană de sex opus care mi-e simpatică pentru a avea relaţii intime. Apropierea fizică nu obligă la nimic, pur şi simpiu am înlăturat tensiunea legată de abstinenţă, am primit multă satisfacţie. Cu ce strică asta, la urma urmei ?" Omul care gândeşte aşa se înşală profund. Nici o întâlnire nu trece fără să lase urme. De pildă, n-am făcut decât să discut cu dumneavoastră, şi poate că no să ne mai întâlnim niciodată - însă, în orice caz, de la mine s-a întipărit deja ceva în sufletul dumneavoastră, de la dumneavoastră s-a întipărit ceva în sufletul meu, şi asta nu se va mai şterge niciodată. Fiecare întâlnire, fie ea şi scurtă, lasă o urmă. Aşa suntem noi întocmiţi. Iar de la apropierea intimă rămâne în suflet o urmă care va înrâuri tot restul vieţii prin memorie, prin subconştient. Din subconştient nu se elimină nimic.

210

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

De aceea, atâta timp cât nu aţi întâlnit încă omul care să vă fie într-adevăr tovarăş de viaţă şi jumătate, să vă străduiţi din toate puterile să vă păstraţi curăţia, să vă înfrânaţi de la apropierea trupească. Lucrul acesta e foarte, foarte important, dar de făcut nu este uşor... Când mă întâlnesc cu prieteni necredincioşi, văd că în cea mai mare parte valorile lor morale coincid cu ale mele: şi ei preţuiesc bunătatea, cinstea, generozitatea. Un punct însă cade la ei: castitatea. Oamenii nu înţeleg sensul acesteia. Or, uite că în Biserică i se dă o însemnătate atât de mare, deoarece încălcarea ei strică integritatea noastră lăuntrică aşa cum nimic altceva nu o poate face şi o împiedică să ajungă la măsura deplină a frumuseţii sale. Trebuie să te rogi ca Domnul să îl trimită pe omul chemat să devină persoana ta cea mai apropiată - să te rogi şi să crezi că El o va face, să te rogi ca Domnul să te ajute să nu faci greşeli, să nu iei iluzia drept realitate. In Confesiunile sale, Fericitul Augustin spune că nu s-a botezat imediat ce a crezut, fiindcă îşi dădea seama că dacă se va boteza nu va mai putea trăi ca înainte iar pe atunci el trăia în concubinaj. Simţea că nu se 211

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

poate despărţi de ea, iar dacă nu se poate despărţi de ea înseamnă că nu poate să se boteze. Mai târziu a înţeles că el nu poate, dar Domnul poate, şi că trebuie să se roage - şi după aceea, când a luat deja hotărârea, a putut, şi până la sfârşitul vieţii şi-a păstrat curăţia cu cea mai mare stricteţe, fiind convins că numai Domnul i-a dat putere s-o facă. Din păcate, puţine suntfamiliile care oferă în ce priveşte dragostea un model pozitiv. Sufletele mutilate suntfoarte multe. Apar frici şi complexe. Din aceste cauze, oamenii nu pot construi relaţii normale. Ce este de făcut dacă, de exemplu, copilul a crescut întrofamilie dezbinată? Cum se poate omul ajuta singur dacă nu a avut parte de un exemplu pozitiv din partea părinţilor? Pentru copil este foarte important să primească iubire din partea tatălui. Sigur, şi iubirea mamei e foarte importantă, însă de regulă copilul primeşte prea puţină iubire din partea tatălui, nu din partea mamei. In general, până şi cea mai neîndemânatică mamă îşi iubeşte sincer copilul, pe când tatăl... Nu mai spun că mulţi copii pur şi simplu n-au tată, iar mulţi au taţi care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt în stare să le ofere experienţa autenticei iubiri paterne: unul bea, 212

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

altul munceşte atât de mult încât nu-şi vede copilul des. Eu cred că aici Biserica trebuie să joace un rol enorm. Faptul că preotul este numit „părinte" are un sens profund. Preotul are multe îndatoriri, pe care Dumnezeu le-a pus pe umerii lui - iar eu sunt convins că una dintre aceste îndatoriri este cea de a le da oamenilor care vin la el - atât copii, cât şi adulţi dragostea părintească pe care n-au primit-o. Dacă adultul nu a primit în copilărie dragoste părintească, această lacună rămâne. Poate să nici nu se gândească la asta, are alte probleme pe cap, dar sufletul lui va înseta totdeauna de dragostea părintească, şi noi trebuie să-i dăm această dragoste. Adresarea „părinte Igor" este ca o sarcină, trebuie să devii părinte al acestor oameni. Dacă au tată, nu e nici o problemă, vor avea unul în plus, iar dacă nu - cu atât mai mult. Dacă tu, preotul, nu vei acoperi pentru ei lipsa dragostei părinteşti, cine o s-o facă? Preoţii nu sunt întotdeauna la înălţimea chemării lor, dar există preoţi foarte buni, preoţi care îşi privesc cinul tocmai din acest punct de vedere: „Am fost pus ca să le fiu părinte tuturor oamenilor acestora." Nu trebuie să ne grăbim să ne încredinţăm copilul spre 213

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

îndrumare duhovnicească primului preot întâlnit în cale. Trebuie să căutăm, să mergem la mai multe biserici; poate că va trebui să căutăm multă vreme până când inima ne va spune: „Pe acest preot îl simt părinte." La acela şi trebuie dus copilul. Un asemenea preot va putea, într-o anumită măsură, să acopere deficitul de dragoste părintească pe care îl simte copilul. Numeroase cupluri iau decizia de a întemeia o familie în starea de „beţie"pe care o aduce îndrăgostirea, dar adeseori se dovedeşte după o vreme că cei doi nu se cunoşteau bine unul pe celălalt. Cum să evităm această situaţie? Cum să abordăm în mod matur întemeierea familiei? Dorinţa mea în această privinţă nu este una originală. Eu spun: nu vă grăbiţi. O vreme, măcar câteva luni, fiţi împreună, comunicaţi cât se poate de strâns, ca să vă cunoaşteţi cât mai bine unul pe celălalt, fără a depăşi, totodată, acea limită care poate fi depăşită numai în căsnicie. O întrebare cu privire la această limită: în ce măsură sunt permise săruturile în perioada de cunoaştere reciprocă? Limita este foartefină.

214

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Da, limita este foarte fină. Părerea mea în această privinţă va fi, poate, contestată de unii preoţi. Am avut ocazia să aud vorbindu-se de necesitatea celei mai stricte castităţi înainte de căsătorie, evitându-se orice libertate în purtări, dar eu nu pot să-mi imaginez ca în relaţia dintre doi tineri care deja se iubesc să nu existe manifestări de genul îmbrăţişărilor, săruturilor. Mie mi se pare că este normal să existe săruturi şi îmbrăţişări, dar îmi vine greu să arăt în detaliu limita până la care sunt admisibile manifestările de tandreţe înainte de căsătorie. Mie mi se pare că şi aşa ştie toată lumea despre ce este vorba: ceea ce trebuie să aibă loc atunci când cei doi sunt sot si soţie. Iar în con»» > tinuare o să-i ajute simţul castităţii. Să vă spun o situaţie. Dintr-un cuplu, unul voia ca toate interdicţiile dinainte de căsătorie să fie ridicate, iar celălalt spunea: „Nu, hai să răbdăm." Primul se supăra: „Adică n-ai încredere? De ce? Doar ne iubim! De vreme ce ne iubim, de ce să nu ne dăruim unul celuilalt până la capăt ? Doar căsătoria e o formalitate!" După aceea s-au cununat, şi jumătatea care voia ca interdicţiile să fie ridicate i-a fost foarte 215

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

recunoscătoare celeilalte fiindcă a procedat cum a procedat. Dacă nu s-ar fi înfrânat, s-ar fi pierdut ceva de neînlocuit în relaţia lor. -La ce vârstă merită să începem să ne gândim la un pas atât de serios cum este căsătoria? - Aici există două puncte de vedere: unul - că nu trebuie să te grăbeşti, deşi fata poate şi mai devreme, pe când bărbatul trebuie mai întâi să stea pe picioarele lui, să fie independent, să acumuleze experienţă de viaţă; celălalt -că, dimpotrivă, cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Dacă s-ar putea ca tânărul, necăsătorindu-se deocamdată, să-şi păstreze curăţia, bineînţeles că prima variantă ar fi mai bună - dar întrucât cazurile de acest gen sunt unul la mie, amânând căsătorirea tânărului îl împingem la curvie, care după aceea îi va influenţa toată viaţa şi poate să otrăvească profund multe lucruri. De aceea, cu cât va exista mai puţină experienţă a legăturilor extraconjugale în viaţa tinerilor, cu atât va fi mai mare nădejdea că pentru ei prima căsnicie va fi şi ultima. Oricum, în viaţă se întâmplă tot felul de lucruri. De exemplu, un cunoscut al meu s-a căsătorit în clasa a Xa, şi familia lui este minunată. Am un alt cunoscut care 216

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

este mult mai în vârstă decât soţia lui: el are 30 de ani, soţia e tânără de tot, şi alcătuiesc tot o familie minunată. Aşadar, totul depinde de relaţiile concrete dintre cei doi. Ce este de făcut dacă au fost comise deja greşeli, şi chiar în mod repetat, dar omul a ajuns să-şi dea seama că nu poate continua aşa? Sufletul e deja călcat în picioare, foarte adânc rănit, şi omul vrea să se oprească, să sepocăiascăpentru toate lucrurile acelea, să se îndrepte şi să-şi întâlnească dragostea, soţul, soţia. Ce este defăcut în cazul acesta? Sufletul omului are foarte multă vitalitate şi este greu de strivit cu desăvârşire. Oricât l-ai călca în picioare, oricât l-ai zdrobi, el va păstra întotdeauna capacitatea de a se îndrepta, fiindcă e de la Dumnezeu. Cine venea la Hristos ? Cei ca Măria Magdalena, şi noi îi ştim pe aceştia de sfinţi. Dacă omul a putut să-şi refacă cu ajutorul harului dumnezeiesc, cu ajutorul dragostei lui Hristos, sufletul călcat în picioare, dacă a putut să-l refacă în aşa fel încât sufletul a dobândit capacitatea de a avea o relaţie bună cu Dumnezeu, cu atât mai mult acesta va fi capabil să aibă o relaţie bună cu un alt om.

217

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Nimic nu este definitiv pierdut în viaţă. Puterea lui Dumnezeu se manifestă tocmai prin aceea că Domnul reface ceea ce s-a stricat. Citim în Psalmul 50: Stropimâ-vei cu isop, şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Cuvintele acestea îi aparţin unui om care săvârşise păcate cumplite în viaţă: când le-a rostit, regele David era vinovat de curvie şi de omor. El nădăjduieşte în Dumnezeu, cade la Dumnezeu şi rosteşte aceste vorbe. Toată Sfânta Scriptură ne spune că orice păcat poate fi curăţit cu desăvârşire de Dumnezeu. Prin ce este cumplit orice păcat? Prin faptul că strică ceva în mine. Oare eu I-am făcut lui Dumnezeu vreun rău? Oare pot eu să-I fac lui Dumnezeu vreun rău? Când săvârşesc un păcat îmi mutilez propriul suflet. Cum spunea Raskolnikov: „Pe mine m-am omorât, nu pe bătrânică." In noi înşine omoram ceva. Şi Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu poate reface acest ceva. Dar numai Dumnezeu. Eu nu cred că vreun altul poate s-o facă. Psihologii, specialiştii în lucrul cu sufletul omenesc pot să ajute foarte mult. Printre ei există mari maeştri, dar să refacă într-adevăr ceea ce s-a stricat şi să dea putere pentru a trăi mai departe cu o viaţă cât se poate de deplină, asta doar Domnul poate. 218

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

De aceea este atât de importantă pentru noi spovedania. De aceea este atât de important ca omul să poată veni în Biserică şi să-şi verse sufletul lui Hristos. Eu sunt convins că atâta timp cât suntem în această viaţă pământească nimic nu este ireparabil. Dacă va exista pocăinţă sinceră, nici o experienţă negativă nu ne va împiedica să ducem mai departe o viaţă demnă, deplină şi armonioasă. In lumea contemporana puţini sunt cei care consideră că a curvi este ceva rău. Dacă omul iese din relaţiile rele şi acum vrea să clădească o nouă relaţie, fără curvie, are şanse să întâlnească pe cineva decenţi Uneori pare că asta este cu neputinţă. Această întrebare este pusă adeseori. Mulţi se zbuciumă din această cauză. îmi amintesc de o fată care, terminând şcoala, a ajuns la vârsta când trebuie să te gândeşti serios la căsătorie. Ea mi-a împărtăşit: „Părinte, ce să fac? Cum fac cunoştinţă cu un băiat şi află că între noi nu vor fi până la căsătorie relaţii de genul... înţelegeţi ce vreau să spun, îşi pierde imediat orice interes faţă de mine, şi rămân singură. Poate că nici nu există băieţi care să aprecieze asta? Sunt serios tentată să las la o parte atitudinea asta ortodoxă a noastră." Mulţi se gândesc aşa: „Păi, aşa-i viaţa, mă 219

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

pocăiesc eu pe urmă." Eu am rugat-o din tot sufletul: „Să nu faci asta. Domnul te va răsplăti neapărat şi-ţi va trimite lucruri bune. Iar cu aceşti băieţi care aflând că nu le vei permite să se apropie de tine în acest fel înainte de căsătorie te părăsesc imediat, să ştii că oricum n-ar fi ieşit nimic bun. Dacă vei întâlni un om cu adevărat demn, acesta va înţelege şi va aprecia." Slavă Domnului, aşa s-a şi întâmplat. Acum este măritată cu un om foarte bun, au o familie grozavă, le creşte un prunc. Ce bine că a fost în stare să reziste! Fiindcă tentaţii au existat, este o fată foarte frumoasă, şi miam făcut griji mari că n-o să reziste. Este greu, dar eu sunt convins că întotdeauna au existat, există şi vor exista tineri şi tinere care vor înţelege năzuinţa voastră spre înfrânare. Mie mi se pare că dacă tânărul se va întâlni cu o fată de care se va îndrăgosti şi dacă va dori ca între ei să se petreacă totul deodată, se poate necăji, amărî, văzând la ea hotărârea fermă de a nu îngădui asta. Omeneşte, eu înţeleg toate astea, dar el nu o va părăsi, ci sentimentele lui vor fi şi mai profunde. într-o anumită măsură, aceasta va fi un test de autenticitate pentru sentimentele lui, căci dacă o iubeşte cu adevărat va cârti, dar dragostea lui va deveni şi mai puternică, pe 220

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

când dacă asta va fi un motiv suficient ca s-o părăsească înseamnă că nu este vorba de dragoste. Lucrul acesta este valabil nu numai pentru omul care a rămas cast de când s-a născut, ci pentru oricine, din momentul când castitatea a fost conştientizată ca valoare de către persoana respectivă - dacă omul, să zicem, a trăit până la 30-40 de ani şi a înţeles: „Din acest moment gata, m-am pocăit şi mai vârtos decât zăpada m-am albit, fiindcă Domnul a spălat totul, şi de acum înainte în viaţa mea totul va fi aşa cum a lăsat Dumnezeu." Niciodată nu este prea târziu ca să trăieşti în curăţie. Este greu să trăieşti fără Dumnezeu. Este greu să clădeşti o relaţie curată fără ajutorul Lui. Trebuie neapărat ca omul să se străduie să trăiască evlavios, după cum îi spune conştiinţa. Dacă i-a căzut dragă o fată poate încerca să facă cunoştinţă cu ea mai îndeaproape, să se uite la ea mai bine. De ce Domnul nu-i dă omului imediat ? Fiindcă îl verifică, aşa cum s-a întâmplat cu Ioachim şi Ana, care n-au avut copii până la adânci bătrâneţi. Domnul i-a pus la încercare. Aşadar, dacă vă este dat să iubiţi şi să fiţi iubiţi veţi avea tot ce vă trebuie.

221

Trebuie să ne conştientizăm greşelile IRINA RAHIMOVA, PSIHOLOG Cum să învăţăm să iubim? In general, viaţa este o şcoală a dragostei. Oriunde putem învăţa să iubim, şi familia este un loc anume dat nouă ca să primim această experienţă, acest har al dragostei. Familia este mediul în care omul poate să dezvolte acest talant. In general, nouă, oamenilor, ni s-a dat, desigur, un foarte mare acont. Nu este om care să nu posede darul dragostei. Şi viaţa i s-a dat omului tocmai ca să dezvolte şi să înmulţească acest talant. Acesta este cu adevărat un ta-> lant: el poate fi îngropat de teama că nu vei fi înţeles, că vei fi pedepsit, dar poate fi cultivat, şlefuit şi înmulţit. Tocmai autocultivarea, autodepăşirea ne aduc bucurie. Cum spunea Suvorov: „Invinge-te pe tine însuţi: doar atunci îl vei învinge pe vrăjmaş", adică, în cazul nostru, „vei învinge tot ce te împiedică să iubeşti". Trebuie înfipt stindardul Dragostei acolo unde înainte se etala stindardul egoismului. 222

Pentru a stăpâni o artă, oricare ar fi ea, trebuie în primul rând să vrei, în al doilea rând să îţi stabileşti sarcinile: „Ce voi face în acest scop?" adică ceea ce vrei, poţi şi trebuie să faci, iar după aceea să faci totul ca să înveţi lucrul respectiv.

223

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Eu am cerut mereu de la Dumnezeu să-mi dea Darul de a iubi oamenii. Mă apropiam de fiecare icoană şi ceream: „Doamne, ajută! Invaţă-mă să iubesc!" fiindcă Dumnezeu nu dă porunci, sarcini care sunt mai presus de puterile omului. Dacă El a spus sămi iubesc aproapele ca pe mine însumi, înseamnă că lucrul acesta este posibil, că stă în puterea oricui. „Toate le pot în Domnul, Care mă întăreşte!" Omul poate învăţa să iubească - să-i iubească pe toţi, şi cu atât mai mult pe cel mai apropiat om, pe jumătatea sa. Că nu e simplu, asta e clar. Este totuşi posibil. Aici trebuie să existe o motivaţie puternică, serioasă, pentru atingerea scopului. Şi să nu ne liniştim, să ne aducem aminte mereu de asta, să ne dăm comanda: „Acţionează! Ce ai făcut pentru ca omul să creadă că îl iubeşti ? Ce ai făcut ca să păstrezi acest sentiment?" Pentru a iubi trebuie să devii matur, dar prin ce se manifestă această maturitate? Cum să-mi dau seama când m-am maturizat deja destul pentru dragoste? Unul dintre criterii e sentimentul responsabilităţii pentru cei apropiaţi. Responsabilitatea este semn al maturităţii. Dacă omul răspunde pentru faptele sale, dacă îşi asumă obligaţiile corespunzătoare, asta înseamnă că iubeşte. 224

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Maturitatea e.ste şi putere - putere a spiritului, putere a voinţei, putere de a lua hotărâri, de a rezolva sarcinile pe care ni le dă mereu viaţa. Dragostea, responsabilitatea ne dau puterea de a depăşi aceste bariere, aceste piedici, şi de a merge mai departe zâmbind. Mi-a plăcut un moment cu eroul principal din romanul De veghe în lanul de secară al lui Salinger. Când adolescentul respectiv, chinuit, într-o confuzie totală, se duce la profesorul său ca să-l întrebe care e sensul vieţii, acesta spune că o persoană este matură nu atunci când vrea să moară pentru ceva, ci atunci când vrea să trăiască pentru ceva. încă o frază memorabilă: „Undeva, în adâncul sufletului nostru, trebuie să existe întotdeauna dorinţa: vreau ca omul acesta să trăiască!" Tot la Salinger, eroul principal, aflându-se în nişte condiţii grele de viaţă, pe care nu le accepta cu totul, îşi confrunta acţiunile cu felul în care ar fi procedat Hristos. După asta trebuie să ne ghidăm în relaţiile cu oamenii: să ne gândim cum ar fi procedat Hristos în locul nostru, şi dragostea va veni în inima omului care bate cu atâta stăruinţă la uşa Dragostei, va deveni locuitoare a inimii lui. 225

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Cât de importantă este în alegerea soţului (soţiei) analiza relaţiilor dintre proprii tăi părinţi? în principiu, scenariul părintesc e un moment fundamental în întemeierea propriei noastre familii. întradevăr, poţi forma, fără să vrei, modelul propriei relaţii sub influenţa evenimentelor din familia părintească, însă nu trebuie nici să ne simţim prea condiţionaţi de asta. Credincioşii ştiu că pocăinţa îi redă omului demnitatea. Dacă am încheiat conturile cu trecutul, dacă ne-am împăcat cu toţi, putem din nou să păşim cu seninătate prin viaţă. Optimismul ne insuflă că nu trebuie să fim atât de legaţi de trecutul nostru. Este posibil să nu te iubeşti pe tine însuţi, dar să-i iubeşti pe alţii? Aşa nu merge. Trebuie să te iubeşti pe tine însuţi, dar nu păcatul din tine. Sentimentul de dragoste autentică faţă de tine însuţi vine atunci când o rupi cu păcatele. El vine la o profunzime inexplicabilă. Dacă, să zicem, ne enervăm, nu putem să ne iubim pe noi înşine, fiindcă înţelegem că în noi este ceva rău. Atunci când ne supărăm pe cineva, apare sentimentul vinovăţiei, şi înţelegem că şi aici e ceva greşit. Când îi vorbim de rău pe alţii, înţelegem, de asemenea, că nu facem bine... 226

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

îndrăgostirea tinerească este un „poligon experimental" pentru relaţiile mai serioase din viitor. Aceasta nu este încă dragoste, ci prietenie cu amestec de amorezare. Unii încep să se îndrăgostească din clasa întâi, alţii mai târziu, într-un fel sau altul, acumulăm experienţă. Din felul în care celălalt reacţionează poţi trage concluzii despre felul cum se va comporta în familie. Intr-o situaţie avantajoasă se află tinerii care nu au avut relaţii prea apropiate, capabile să rănească sufletul. La un moment dat, omul înţelege că este gata să-şi întâlnească perechea. Ce trebuie să facă în acest caz? Trebuie, probabil, să-şi completeze bagajul de cunoştinţe privitoare la familie. Pentru a face carieră, omul alocă o parte însemnată din timpul său, se îmbogăţeşte cu cunoştinţe, fiindcă vrea să fie „blindat,, atunci când se ciocneşte de probleme profesionale. De ce atunci când este vorba de familie uită că merită săşi completeze şi în această privinţă bagajul de cunoştinţe? Când oamenii fac cunoştinţă cu psihologia familială sunt uimiţi cât de multe sunt lucrurile pe care nu le ştiau şi care le-ar fi făcut mari probleme în momentul când s-ar fi ciocnit de ele. 227

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Este, de asemenea, util să observăm ce se petrece în jurul nostru, să evaluăm experienţa părinţilor noştri, să o analizăm fără să punem etichete, fără să-i criticăm cu înverşunare, să ne gândim ce am vrea să ne însuşim din modelul lor şi de la ce anume am dori să ne abţinem. In ce priveşte alegerea surselor de informaţie trebuie să fim prudenţi. Acum, în societate valorile sunt deplasate, există o mulţime de mituri care ne întunecă gândirea. Reperele care ne arată drumul drept sunt acum reale comori, şi trebuie să faci săpături ca să descoperi unde e adevărul. Asta ţine de intuiţia duhovnicească, pe care trebuie să o dezvoltăm în noi. Atunci când omul începe să reflecteze la viaţă, să se întoarcă la concepţiile autentice despre ce e bine şi ce e rău, la ce este corect şi ce e greşit, la scopul pentru care a venit în această lume, el porneşte pe calea dragostei. Vine o înţelegere mai profundă a vieţii, inclusiv o atitudine corectă faţă de viaţa familială. Maturitatea nu vine la poruncă, ea se formează prin procesul educaţiei, căci fructele corespund, nu-i aşa, altoiului, iar dacă pomul nu este altoit, bineînţeles 228

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

că dezvoltarea întârzie. Omul dobândeşte prin încercări şi greşeli, prin relaţii eşuate, prin conflictele care se repetă în familie, cunoaşterea şi înţelegerea cărora nu li s-au pus cuvenitele baze în copilărie. Cum poate să-fi dea seama tânărul care este momentul când e destul de matur pentru o relaţie conjugală? Poate apărea ispita sentimentului că până când nu te-ai maturizat, n-ai devenit mai bun, nu merită să te apuci de asta. In felul acesta poţi să amâni şi să tot amâni, deşi momentul potrivit a venit deja. Se consideră de obicei că există o anumită vârstă de la care omul este deja gata să întemeieze o familie. A terminat facultatea, s-a angajat. începe să se gândească unde îşi va aduce aleasa, dacă este vorba de un băiat. Spre 26-27 de ani, tânărul poate să fie deja „copt" pentru primirea acestei hotărâri importante. în acest moment, un bărbat lucrează deja de câţiva ani. Este o perioadă de creştere intensivă a personalităţii lui. Până la 30 de ani este perioada de maximă activitate. Băiatul comunică cu fetele, îşi caută o soţie şi totodată se realizează profesional. Toate merg mână în mână, alcătuind o pregătire intensă pentru viaţa de familie. 229

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Cum să ne pregătim pentru a ne întâlni marea dragoste, cu care să petrecem împreună tot restul vieţii, dacă ne-am irosit întreţinând relaţii nereuşite şi care poate că nici nu aveau cum să reuşească? Haideţi să începem prin a răspunde la altă întrebare: cât de curând trebuie omul să înceapă o relaţie nouă după ce a rupt în mod conştient o alta, înţelegând că aceasta nu va duce la căsnicie? Bineînţeles, este mai bine să nu te grăbeşti. Pe de o parte, vrei să înăbuşi durerea despărţirii, dar mai bine e să nu te grăbeşti, fiindcă se poate întâmpla să te apropii de cineva doar pentru a-ţi alunga sentimentul amărăciunii şi a ieşi din depresie, în acest fel amăgindu-te pe tine însuţi, amăgindu-l pe celălalt şi nereuşind - din nou - să clădeşti ceva. în practica medicală există noţiunea de „durerefanto-mă". Dacă amputezi o parte a corpului, multă vreme vor persista senzaţia prezenţei acelei părţi şi dureri din ea. In mod analog, şi pierderea unui om apropiat va cauza pentru un timp o durere acută, dar dacă relaţia a fost întreruptă definitiv şi irevocabil trebuie să fii hotărât şi să laşi în trecut această parte a vieţii tale, să nu întreţii amintirile respective, să te strădui să umpli locul gol cu o activitate interesantă. 230

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Poate că unii vor vrea să picteze, alţii iubesc călătoriile. Hobby-urile sunt una dintre soluţiile optime. Există şi situaţia următoare: omul îşi umple viaţa cu altceva, însă periodic ies la suprafaţă în mod neaşteptat amintirile şi îi vine greu să se controleze. Ce readuce în conştiinţa noastră evenimentele respective ? Poate că este vorba de nişte ecouri ale problemelor rămase nerezolvate pe care le-am avut cu persoana în cauză. După cât se pare, cauza este neîmpăcarea, lipsa iertării. Trebuie făcut un efort în acest sens. Pe de altă parte, trebuie să te ierţi pe tine însuţi. Adeseori nu ne putem ierta. Ne zbuciumăm, ne chinuim, şi aceasta ne istoveşte. Trebuie să eliberăm spaţiu pentru o persoană nouă, iar dacă ne vom muşca, răni, roade singuri tot timpul, nu vom reuşi să facem asta. Dacă ne gândim tot timpul: „In cutare privinţă nu am procedat faţă de el (ea) cum trebuie", asta face parte din seria masochismului. Masochismul este o boală. Această boală trebuie tratată. Ce este masochismul? Este autoflagelarea, când omul este obsedat de faptul că este rău sau că totul merge prost. Viaţa este o alegere permanentă. Să te fixezi pe 231

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

nereuşitele tale este o soluţie, dar una foarte distructivă. Este important să înţelegi cauza conflictului şi să găseşti o soluţie constructivă pentru a ieşi din situaţia de criză. - Vorbim despre cineva care a făcut multe greşeli. Cum sa înceapă o viaţă nouă, cum să abordeze întâlnirea dragostei în aşa fel încât să fie apăsat de o cât mai mică povară a trecutului? Mai întâi de toate, trebuie să-şi dea seama de greşelile pe care le-a făcut. Dacă a intrat în legături trupeşti înainte de căsătorie, acesta a fost un anumit model de relaţie, în care cei doi nu încheie în nici o privinţă o înţelegere, pe când în căsătorie există elemente contractuale, există responsabilitate. In concubinaj, oamenii se „prăvălesc" în această relaţie, în patimă, în dragoste, dar nu fac planuri pe termen lung şi cuvântul „familie", în general, nu este pronunţat. Şi dacă omul doreşte să iasă dintr-o asemenea relaţie şi să construiască un alt model de relaţie, el trebuie să înţeleagă că este mai bine să nu mai intre în această „pădure", ci să aleagă o altă cale, să-şi refacă total atitudinea faţă de viaţă, să nu se mai preteze la nici un fel de compromisuri în acest sens.

232

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Merită să intrăm în relaţii intime înainte de căsătorie dacă am căzut deja de acord că vom întemeia împreună o familie? De vreme ce am spus că nu trebuie făcut nici un compromis, înseamnă că trebuie mers până la capăt. Fie că vrea celălalt o asemenea apropiere, fie că nu o vrea, dacă vrem să întemeiem o familie hai să facem totul aşa cum trebuie, şi asta va arăta încă o dată că avem încredere unul în celălalt. De ce să intrăm iarăşi în asemenea relaţii necuvenite? Familie am zis, familie să fie. Să fim consecvenţi până la capăt. Nu orice om este gata să înţeleagă lucrurile aşa. In zilele noastre, femeile au devenit mai accesibile, mai puţin pretenţioase, şi i-au destrăbălat pe bărbaţi. Acum, aceştia simt că totul le e permis, că sunt independenţi şi liberi de orice îngrădire. Vor relaţii mai superficiale şi mai rapide. Acum nu mai pun preţ pe sentimente. De aceea, bărbatul o va presa pe femeie să îi cedeze - însă înţelegeţi că tocmai acesta va fi un foarte bun test. Dacă are nevoie să îi cedezi, asta arată că omul nu preţuieşte în tine principalul: decenţa şi puritatea. Nu trebuie să ne temem să ne păzim cinstea gândin-du-ne: „Dar dacă nu o să mă mărit? Că doar 233

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

băieţii cumsecade sunt puţini." Cel ce te va împinge la o asemenea legătură uşuratică oricum te va trăda după aceea. Odată a venit la mine la consultaţie o femeie. Căsnicia ei avea o fisură. Soţul ei, om de afaceri de succes, suferea de alcoolism - şi această femeie, încercând să desfăşoare firul evenimentelor, a analizat mult şi a înţeles, printre altele, că ea provocase acest comportament al lui. înainte de căsătorie, rămânând gravidă, a fost nevoită să aştepte trei zile răspunsul lui. Acum le spune fiicelor sale: „Să nu faceţi aceeaşi greşeală, să nu intraţi în relaţii intime înainte de căsătorie: mai bine mai târziu, dar cu un om mai responsabil." L-a tras pe om cu sila în viaţa de familie, acum are de purtat alături de el o cruce grea, fiindcă el, bineînţeles, e nemulţumit: „Ai vrut să te măriţi ? Na, satură-te de măritiş: eu trăiesc cum îmi place." E bine că a luat-o de nevastă. Sunt dese cazurile când oamenii trăiesc şapte-nouă ani împreună, apoi se despart. Femeia trăieşte în concubinaj un an, doi, după care începe să funcţioneze instinctul: vrea copii, vrea linişte. Se dovedeşte însă că bărbatul nu vrea nici o schimbare, lui îi convine şi aşa: nu e dator nimănui

234

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

nimic, nu răspunde pentru nimic. Tu îl tragi de mânecă: „Când ne căsătorim?" dar el tace mâlc. - Nu rămâne decât să rupem relaţia? O femeie povestea despre fiica ei că a trăit în concubinaj opt ani. Bineînţeles, aştepta de la bărbatul respectiv s-o ceară în căsătorie, deoarece amâna naşterea unui copil din pricina nesiguranţei inerente unei asemenea relaţii - şi în pofida faptului că îi era dragă şi că se simţea bine alături de ea, n-a considerat necesar să consolideze relaţia lor. Când ea a început să-l împingă la paşi serioşi, el nu înţelegea ce vrea de la el, că doar le era bine, după părerea lui, şi aşa. Ea avea nevoie de siguranţă. Paharul răbdării se umple. Inchipuiţi-vă cât efort investesc cei doi într-o asemenea relaţie, în familie - şi stricând-o, amândoi rămân, cum se spune, cu căruţa în drum. înainte de apariţia dorinţei de a deveni mamă, şi ea voia libertate şi independenţă, pe când acum simţea că perioada potrivită pentru a face copii trece, sănătatea nu mai este la nivelul corespunzător. Bineînţeles, până când, trăind toate acestea, a ajuns să fie pregătită psihologic pentru căsătorie au trecut ani. Până la urmă l-a lăsat. El nu a înţeles nimic, a fost şocat, a zis: „Păi să ne căsătorim, dacă ţii morţiş" - dar ei nu-i mai trebuia 235

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

asta, fiindcă fusese dispreţuită şi respinsă. I-a zis: „La revedere şi mulţumesc pentru tot!" După o asemenea relaţie există sentimentul că în acest plan nu-ţi maipoate% ieşi nimic. Există, totuşi, posibilitatea de a fi fericit? în această fază a crizei personale, cheia este să devii iar întreg, să te aduni pentru viaţa care te aşteaptă de acum înainte. Nu este pierdut totul: totul vine de acum înainte. Nu trebuie să ne fixăm pe nereuşite. Trebuie să ne ocupăm de noi înşine, de lumea noastră lăuntrică. Dacă există motivaţie pentru a întemeia o familie şi a naşte copii, totul se va aranja. Rareori am avut de-a face cu situaţii fără speranţă. Dacă ceri, Domnul dă. Dar cum să se poarte femeia în această perioadă cu cei care îi fac curte? Fiindcă pe de o parte lucrul acesta este plăcut, dar pe de alta provoacă amintiri şi stârneşte durere. Să comunice cu ei prieteneşte - pur şi simplu să comunice, fără să se lase în voia fanteziei şi să-i „probeze" ca pe nişte posibili soţi. Iar cel ce poate să devină din prieten soţ va fi alături.

236

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Foarte des oamenii se tem de singurătate după ce au rupt o relaţie. Şi mai des încep una de frica singurătăţii. Cum săfacem faţă acestei frici? Iată un exemplu din practică. O pereche se întâlnea de vreo cinci ani, dar nu putea să ia hotărârea de a întemeia o familie. In pofida faptului că aveau în comun multe lucruri, nu exista o motivaţie fermă ca ei să-şi unească vieţile: aveau prea multe pretenţii unul faţă de celălalt, fiecare se gândea doar la sine. Se temeau să recunoască până şi faţă de ei înşişi că forţa de atracţie dintre ei este teama singurătăţii. La întrebarea mea: „De ce vreţi să vă întemeiaţi o familie?" ea spunea că are deja 40 de ani şi că deocamdată poate să-şi poarte de grijă, dar că se teme că peste câţiva ani va rămâne singură cu problemele şi bolile sale. Această pereche se întâlnea când şi când, şi ea era îngrijorată de faptul că lui nu-i trebuie pentru altceva decât ca el să aibă pe cineva alături atunci când îi trebuie. Aşadar, fiecare dintre ei rămânea în această relaţie pentru ca dacă ceva merge prost să aibă cui suna ca să simtă că nu e singur. Să zicem că au întemeiat, totuşi, o familie. întrucât nu au dezvoltat în ei înşişi capacitatea de compasiunea şi de grijă faţă de celălalt, le va fi greu să înţeleagă de ce sunt împreună. 237

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Dar dacă ei erau împreună şi totodată separaţi, cum să nu fie tot mai puternic în ei,sentimentul singurătăţii? Şi atunci va avea loc o dramă personală şi mai mare, divorţul fiind o posibilă consecinţă. Ce este, deci, defăcut cu frica singurătăţii? Trebuie să te căsătoreşti nu pentru că te temi că vei rămâne singur, ci pentru că preţuieşti omul care este alături de tine. Ai neapărată nevoie de el, fiindcă nu îl consideri un apendice gratuit la viaţa ta, ci el reprezintă o parte din tine. Adeseori, fricile apar în legătură cu gândurile noastre la viitor: de obicei, necunoscutul ne sperie, şi la nivelul sentimentelor apare anxietatea, iar la nivelul mental apare gândul: „Ce o să mă fac singur? Cine o să fie cu mine?" Fricile care dau buzna în inima noastră trebuie recunoscute după aceste întrebări. De pildă, simt că mă doboară frica: „Dacă nu o să am noroc, dacă o să rămân singur(ă) ?" Trebuie să fim mereu atenţi, să nu permitem acestor gânduri să ne umple sufletul, să-l păzim. Frica apare la nivelul emoţiilor mărunte: tulburare, anxietate. După aceea ne mirăm: cum să facem faţă panicii? Dar panicii i-a premers anxietatea, anxietăţii i-a premers o tulburare greu de sesizat. Trebuie să ne oprim la timp, să ne spunem: 238

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

„Stop!" şi să băgăm în priză bunul simţ, să înţelegem că mai bine e să rămânem doar cu singurătatea decât să fim apăsaţi şi de singurătate, şi de nemulţumirea faţă de un om pe care nu-l iubim. Femeia de care am vorbit mai sus si-a dat seama că sin> gurătatea este o motivaţie greşită pentru întemeierea unei familii. Pentru a scăpa de tensiune şi de anxietatea lega

239

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

tă de singurătate s-a dus să ajute copiii dintr-un orfelinat. Acolo s-a simţit necesară şi solicitată. Nivelul anxietăţii ei s-a redus, şi acum poate să abordeze mai obiectiv, mai lucid şi mai calm alegerea soţului. Există semne după care un asemenea om poate să îţi dea seama că este gata de o relaţie nouă? Mie mi se pare că semnul acesta este plinătatea lăuntrică. La muncă nu rămân în urmă? Cum comunic cu prietenii? Aceştia nu găsesc că sunt posac? Integrarea în societate atestă că sunt sănătos. Cea mai importantă componentă a existenţei noastre este starea noastră lăuntrică. Dacă atunci când suntem singuri dialogăm cu noi înşine în mod nedistructiv, dacă comunicăm cu Dumnezeu, este normal - dar dacă comunicăm cu un trecut virtual, este rău: asta înseamnă că nu ne-am refăcut încă. într-adevăr, omul are necesitatea de a se ataşa de cineva. Se va lipi omul de femeia sa. Probabil că aceasta este o necesitate organică. Să nu vă pierdeţi nădejdea că vă veţi găsi jumătatea de care vă veţi putea lipi!

Căile de depăşire a dependenţei amoroase NATALIA DOMKINA, PSIHOLOG P entru a nu cădea într-o (nouă) dependenţă, ci a iubi cu adevărat, omul trebuie să înceteze a fi dependent. Cauzele dependenţelor de tot felul (amoroasă, alcoolică, narcotică, ludică, de mâncare etc.) se află în copilărie. Puţini părinţi au fost atât de înţelepţi încât să le dea odraslelor în copilărie măsura necesară de dragoste, de grijă, de acceptare, de libertate şi de control. Cel mai des dragostea nu a fost suficientă, nici libertatea, în schimb controlul a fost excesiv. De aceea, cei mai mulţi dintre noi suntem mai mult sau mai puţin dependenţi în relaţiile noastre, chiar fără să ne dăm seama. Problema se manifestă atunci când gradul de dependenţă este mare, când celălalt începe să ocupe tot spaţiul vieţii noastre, când are loc renunţarea la sine. Aceasta produce suferinţă. Nu putem să ne schimbăm copilăria, însă putem, con-ştientizându-ne problemele, să depunem eforturi încununate de reuşită pentru a ne îmbunătăţi semnificativ viaţa, relaţiile cu oamenii apropiaţi. Cum să facem asta? 241

Recunoaşterea faptului că problema există! Prima şi cea mai importantă etapă este conştientizarea (şi recunoaşterea) faptului că te afli în relaţie de depen

242

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

denţă. Fără recunoaşterea acestui fapt orice schimbare e imposibilă. Oamenii aflaţi în relaţie de dependenţă cu altcineva (precum şi cei înclinaţi spre dependenţele de alt gen - de mâncare, de alcool, de narcotice etc.) posedă următoarele particularităţi de personalitate: au un nivel scăzut al aprecierii de sine, se observă ne-iubirea faţă de sine (care poate uneori să se manifeste ca aroganţă, aer de superioritate faţă de ceilalţi); nu îşi conştientizează bine necesităţile şi dorinţele; nu ştiu să-şi satisfacă necesităţile şi dorinţele; nu ştiu să ceară ceea ce le este necesar; au multe sentimente refulate (neconştientizate); nu ştiu să spună „nu"; graniţele psihologice sunt fie estompate, fie rigide; la ei este prezentă frica de viaţă, însoţită de un nivel crescut de anxietate (uneori neconştientizată); se tem intens de respingere; sentimentul vinovăţiei şi ruşinii joacă un mare rol în viaţa lor; sunt foarte dependenţi de aprecierile exterioare. Analizaţi prezenţa acestor caracteristici în voi. Amin-

243

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

tiţi-vă care sunt acele împrejurări din copilărie care au făcut din voi oameni dependenţi. Adeseori, copilul este nevoit, pentru a primi dragostea şi atenţia părinţilor, să renunţe la adevăratele sale sentimente, la adevăratul său eu. Adeseori, copilul este iubit nu pentru că pur şi simplu este şi nu aşa cum este, ci doar atunci când corespunde concepţiilor părinţilor, normelor familiei sale. In majoritatea familiilor există reguli nescrise ce interzic manifestarea deschisă a sentimentelor, comunicarea francă, cinstită. în astfel de familii nu se acceptă să fii deschis, vulnerabil, să-ţi manifeşti imperfecţiunea, să discuţi franc problemele. Mânia este considerată un sentiment inacceptabil, şi adeseori copilului i se interzice s-o manifeste. Băieţii pot fi făcuţi de ruşine dacă plâng, fiind comparaţi cu fetele, batjocoriţi pentru că le e teamă. Copilul este nevoit să îşi refuleze necesitatea de a primi dragoste. Regulile acestea sunt numite adeseori ca directive neconştientizate: „să nu gândeşti, să nu simţi, să nu ai încredere". în consecinţă vă puteţi forma un eu mincinos, dacă simţiţi că adevăratul vostru eu, adevăratele voastre necesităţi şi sentimente sunt inacceptabile pentru 244

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

adulţii care vă înconjoară. Atunci când, fiind copil, spui cu naivitate adevărul şi eşti pedepsit pentru asta, în scurtă vreme înveţi să taci ori să spui ceea ce se aşteaptă de la tine. în consecinţă vă obişnuiţi să fiţi orientat mai mult spre ceea ce aşteaptă de la voi cei din jur decât spre lumea voastră interioară. Refularea sentimentelor voastre, gândurilor voastre, concepţiilor pe care le aveţi despre voi înşivă şi despre cele mai subtile trăsături ale personalităţii voastre face ca adevăratul vostru eu să se ascundă şi de cei din jur, şi de voi înşivă, încetaţi să îl mai simţiţi, încetaţi să mai fiţi în contact cu el. Se plăsmuieşte un eu fals, care este comod pentru părinţii voştri şi care le place. Numeroase mesaje şi forme disciplinare care ne învaţă să ne tăgăduim eul adevărat ne sunt transmise de către părinţi sau alte persoane învestite cu autoritate, care cred că fac asta spre binele nostru. Este important, de asemenea, să ţinem minte că părinţii sau străduit să facă totul cât se poate de bine, folosindu-se de deprinderile şi cunoştinţele pe care le aveau. Fără a intra în contact cu adevăratele voastre sentimente, cu adevăratul vostru eu, nu puteţi birui dependenţa. Fără a vă înţelege adevăratele necesităţi 245

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

şi dorinţe nu puteţi să vă îndrăgiţi pe voi înşivă, să căpătaţi încredere în voi înşivă. Cum să ne iertăm părinţii şi să devenim maturi? ' Dacă nu veţi reuşi să vă iertaţi părinţii, să creaţi o relaţie emoţională caldă cu ei, să înţelegeţi că ei sunt aşa cum sunt, cu toate calităţile lor pozitive şi negative (la fel ca toată lumea, la fel ca voi), nu veţi reuşi să vă ridicaţi nivelul aprecierii de sine, nu veţi reuşi să aveţi o atitudine pozitivă faţă de voi înşivă, să vă respectaţi. Aceasta este o lege a psihologiei. Iar fără o atitudine pozitivă faţă de propria persoană, fără respect faţă de sine (şi de ceilalţi), nu veţi reuşi să vă rupeţi din lanţurile dependenţei. In calitate de exerciţiu pot propune alcătuirea a două liste (pentru fiecare dintre părinţi) cu probleme nerezolvate în ce priveşte relaţia cu părinţii. în prima listă treceţi toate lucrurile pe care vi le spunea şi vi le făcea în ce vă priveşte mama voastră (tatăl vostru) atunci când eraţi copil şi care nu v-au adus nici un folos, ba chiar v-au putut face rău. în cea de-a doua treceţi tot ce aţi vrea ca mama voastră (tatăl vostru) să vi le fi spus şi să vi le fi făcut atunci când eraţi copil şi

246

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

care, după părerea voastră, v-ar face viaţa mai uşoară acum, v-ar fi de folos. Prima listă arată lucrurile pe care nu le-aţi iertat cu desăvârşire părinţilor, pentru care poate că sunteţi supăraţi până acum pe ei. Acestea sunt lucrurile care vă ţin pe loc şi vă întreţin dependenţa. Trebuie neapărat să vă debarasaţi de ele, dacă vreţi să scăpaţi din capcana dependenţei. în a doua listă sunt enumerate toate lucrurile pe care le aşteptaţi de la părinţi sau de la partener. Aici se arată tot ce credeţi că ceilalţi ar trebui să facă pentru voi. Ei bine, va trebui să luaţi aceste griji asupra voastră ori să-i rugaţi pe cei apropiaţi să vă ajute să vă satisfaceri necesităţile respective. Atâta timp cât problemele din aceste liste nu vor fi rezolvate, veţi rămâne în legăturile dependenţei. Este important să vă recunoaşteţi sentimentele de supărare, mânie, întristare, durere pe care vi le-aţi refulat, este important să le lăsaţi să se manifeste. Adevărata iertare nu neagă adevărul cu privire la sentimentele voastre. Este foarte important ca supărarea sau chiar ura faţă de părinţi să fie recunoscute. Acesta este începutul căii spre iertarea adevărată. Când ura şi mânia voajstră vor fi pe deplin 247

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

exprimate (nu trebuie să vă vărsaţi mânia pe părinţi v-o puteţi exprima printr-o scrisoare pe care apoi s-o ardeţi), se va face loc pentru compasiune şi simpatie. Asta vă va da posibilitatea să-i înţelegeţi cu adevărat, să vedeţi în ei nişte victime. Ei au făcut tot ce au putut, şi au nevoie de vindecare sufletească în aceeaşi măsură ca voi. Nici ei nu au primit destulă dragoste de la părinţi, şi pentru ei a vă controla este singurul mijloc de a primi dragoste pe care îl cunosc. Arătaţi-le altul. Deveniţi biograful lor: acesta este un mijloc bun de a realiza apropierea emoţională. între-baţi-vă părinţii despre trecutul lor, interesaţi-vă de viaţa lor prezentă: anxietatea separării se vindecă tocmai prin apropierea emoţională. Când omul ajunge la o anumită treaptă de autonomie în familia sa parentală (nu are importanţă dacă părinţii sunt sau nu în viaţă), asta se reflectă neapărat în mod pozitiv asupra tuturor celorlalte relaţii importante din viaţa lui. Pentru a te separa, trebuie neapărat să nu vă mai indignaţi de greşelile părinţilor, ci să-i luaţi aşa cum sunt. Numai atunci veţi putea să vă acceptaţi. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti mulţi ani pe pământ (leş. 20, 12), spune porunca - dar să-i cinsteşti cu sinceritate, 248

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

iertându-i şi renunţând la toate sentimentele negative, stabilind o legătură emoţională caldă. Fără a te separa de părinţi nu poţi să te uneşti cu omul iubit. Şi a zis: pentru aceea, va lăsa omulpe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa (Mt. 19, 5). După cum trebuie neapărat să-i iertăm pe părinţi, trebuie să ne iertăm neapărat pe noi înşine. Puteţi să vă căiţi, să cereţi iertare de la omul faţă de care sunteţi vinovaţi, dar să nu vă iertaţi pe voi înşivă şi să purtaţi toată viaţa sentimentul propriului păcat. Dacă nu v-aţi iertat pe voi înşivă pentru lucrurile rele pe care le-aţi făcut părinţilor voştri, şi asta vă leagă de ei la fel ca neiertarea lor - şi această legătură nu este pozitivă, ea te împiedică să devii matur. Domnul ne iartă, de ce să nu ne iertăm şi noi? învăţaţi să vă manifestaţi sentimentele Dependenţa este în primul rând o boală a sentimentelor. Ea este caracterizată prin perturbarea capacităţii de a simţi în mod adecvat. Oamenii dependenţi au foarte multe sentimente refulate. Omul crede că este paşnic şi bun, că nu e în stare să spună nimănui o vorbă rea, pe când de fapt are, de exemplu, foarte multă mânie refulată - dar chiar dacă pe noi 249

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

înşine reuşim ne amăgim, să-i amăgim pe cei din jur este greu. Mânia refulată poate câteodată să se manifeste întâmplător prin încruntare, prin intonaţii tăioase, prin judecăţi dure, prin aprecieri categorice, prin condamnarea altora. Oamenii foarte apropiaţi simt asta şi nu cred în „bunătatea" noastră. Ne este foarte greu să ne recunoaştem sentimentele negative de genul geloziei, autocompătimirii, invidiei, lăcomiei şi urii. Toate aceste sentimente sunt considerate rele, iar noi vrem să fim buni - dar pentru a primi în inima ta dragostea trebuie să îţi eliberezi inima, să o cureţi: să-ţi conştientizezi şi să-ţi recunoşti sentimentele refulate, să înveţi să le exprimi într-un mod corect, care să nu fie jignitor pentru celălalt, să înveţi să ţi le transfigurezi, să le dirijezi. Refulate pot fi nu numai sentimentele negative - poate fi refulate nevoia de dragoste şi de grijă, nevoia apropierii de celălalt, a intimităţii, întrucât în copilărie nu a existat posibilitatea satisfacerii lor. Sentimentele ne semnalează că se întâmplă ceva cu noi. De exemplu, simţim frică, şi aceasta ne semnalează un pericol real sau imaginar. Simţim mânie, şi odată cu aceasta putem primi un semnal că necesităţile noastre emoţionale, dorinţele noastre 250

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

sunt cronic nesatisfacute ori că ni se încalcă graniţele. Nu este bine să te mânii, şi noi ne refulăm mânia ca pe un sentiment inacceptabil, fără să cercetăm la ce anume am reacţionat prin mânie. Uneori ne refulăm un sentiment negativ în mod automat, chiar fără să ne dăm seama de acest lucru, întrucât mecanismul acesta inconştient de refulare a sentimentelor inacceptabile ni s-a format încă din copilărie. Sentimentul refulat iese din câmpul conştientului nostru, dar nu încetează să existe. Pentru a ne refula sentimentele trebuie să consumăm energie - să ne consumăm forţele. Sentimentele refulate se acumulează şi se transformă în deprimare şi neîncredere în sine (aceasta se numeşte în psihologie „autoagresiune"). Ele încep, fără ca noi să observăm, să influenţeze relaţiile noatre cu oamenii. Cu cât le refulăm mai mult, cu atât va fi mai neaşteptată şi mai aprigă manifestarea lor. Sentimentele refulate ne blochează energia, ne fac să ne purtăm rigid, tensionează relaţiile noastre cu oamenii, ne lipsesc de forţă şi de naturaleţe. Se poate face o comparaţie cu un râu. Când râul curge liber şi mişcarea apei nu întâmpină nici o piedică, pe măsura înaintării spre mare curgerea lui se încetineşte, râul 251

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

devine tot mai liniştit şi mai lin - dar dacă râul întâmpină piedici în calea sa, apa se va acumula până când obstacolul cedează şi apa se revarsă furtunos spre libertate, iar albia râului se poate schimba. Uite aşa ne mutilăm singuri. De regulă, oamenii care au o mulţime de sentimente refulate se simt lipsiţi de apărare în viaţă. Ei nimeresc adeseori în situaţii în care cineva se mânie pe ei, iar ei nu se pot opune deloc. Aceşti oameni plâng mult, se tem de mânia celorlalţi, se simt deprimaţi, nefericiţi, victime, dependenţi (la femei, în spatele plânsului se ascund deseori mânia şi frica) - şi, de regulă, ei reprezintă într-adevăr o ţintă pentru agresori, deoarece refulându-şi mereu sentimentele nu sunt capabili să-şi apere graniţele personale. Agresiunea lor este orientată spre interior, spre ei înşişi. Există un alt tip de oameni dependenţi, care ştiu să-şi apere propriile graniţe, ştiu să spună „nu", însă încalcă graniţele străine, cer de la partener ceea ce nu au dreptul să ceară. Oamenii aceştia par puternici, sunt înclinaţi să ia asupra lor răspunderea pentru celălalt, să-l controleze pe celălalt, dar în adâncul sufletului sunt vulnerabili şi au mare nevoie de 252

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dragoste şi de ataşament, în inima lor este o rană deschisă. Pentru ei, controlul este mijlocul de a primi dragoste, alt mijloc nu cunosc. Li se pare (pot să nici nu-şi dea seama de acest lucru) că dacă nu controlează totul nu vor putea să primească ceea ce le trebuie dragostea. Aceasta este experienţa lor din copilărie. De regulă însă, tocmai prin acest mijloc nu pot primi dragoste. Obosind de controlul, de gelozia, de cicălelile lor, partenerul poate să-i părăsească, fiindcă dragostea trăieşte numai în libertate, în închisoare se ofileşte. Sentimentele refulate se pot transforma şi în boli psihosomatice: hipertensiune arterială, nevroză cardiacă, gastrită sau ulcer gastric, astm, dureri de coloană vertebrală provocate de spasmele musculare ş.a.m.d. Bolile provocate de cauze psihologice nu pot fi vindecate cu medicamente, fiindcă recidivează oricum. Adeseori, în relaţiile sale omul trăieşte anumite sentimente negative. Uneori, aceste sentimente arată că suntem loviţi în interesele noastre, însă alteori sentimentele negative pe care omul le are faţă de cel iubit pot arăta că el percepe realitatea într-un mod deformat. De exemplu, el vrea ca partenerul lui să se comporte într-un anumit mod. Dacă acesta nu se comportă aşa, apare „dreapta mânie": omul o ia ca pe 253

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

o jignire personală, şi tot aşa de fiecare dată. Viaţa devine grea în aceste condiţii, iar pricina poate consta în aceea că omul respectiv are pretenţii exagerate sau injuste. Când el aşteaptă de la partenerul său un anumit comportament, care nu îi este propriu acestuia, îi încalcă graniţele teritoriului personal. Omul încalcă graniţele străine atunci când nu le simte pe ale sale, atunci când nu este în contact cu eul său adevărat, profund, ci trăieşte conform unui eu fals, când nu se acceptă pe sine însuşi. Nimic nu dăunează atât de mult o relaţie ca sentimentul omului că alături de partenerul său nu poate fi el însuşi, fiindcă neacceptându-vă pe voi înşivă, limitându-vă singuri, îi limitaţi în mod automat, în acelaşi fel, şi pe toţi ceilalţi - şi după aceea, atunci când ei încalcă aceste limitări, sunteţi nemulţumiţi! Nu le daţi celorlalţi posibilitatea de a trăi aşa cum le place, fiindcă în primul rând nu vă daţi vouă înşivă această posibilitate, vă temeţi să fiţi voi înşivă, fiindcă vă consideraţi răi, crezând că imediat ce vă relaxaţi şi veţi înceta să vă mai înăbuşiţi dorinţele se va întâmpla o nenorocire - dar o parte din simţămintele pe care le înăbuşim sunt corecte! O parte din ele semnalizează în mod corect prezenţa unor probleme în 254

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

comportamentul celuilalt. Să zicem că suntem enervaţi, nemulţumiţi - odată cu asta putem primi un semnal că faţă de noi s-a procedat incorect, că interesele noastre au fost lezate, că drepturile noastre au fost încălcate, că nu ne sunt satisfăcute nevoile emoţionale. Adeseori, enervarea şi nemulţumirea noastră semnalizează necesitatea păstrării integrităţii noastre atunci când ceva o ameninţă - şi noi putem şi suntem datori ca exprimându-ne sentimentele să-i semnalizăm celuilalt că a greşit faţă de noi într-o anumită privinţă, că avem neapărată nevoie să primim de la el un anume lucru. Refulând îfi noi ceea ce le dă oamenilor feed-back asupra comportamentului lor îi lipsim de posibilitatea de a afla consecinţele acţiunilor lor. Fără o reacţie de răspuns din partea celorlalţi este foarte greu să-ţi schimbi modelele distructive de comportament. Condiţia unică şi foarte importantă a exprimării sentimentelor este să o facem într-un mod care nu este jignitor pentru celălalt. Dacă el ne iubeşte cu adevărat va îndeplini cu bucurie acele dorinţe ale noastre care sunt corecte, neîntemeiate pe dependenţă... Restabilirea funcţiei exprimării sentimentelor eliberează din „laţul" dependenţei. Fiecare sentiment 255

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

are o cauză importantă. Important este să înţelegeţi care este aceasta şi să-i acorzi atenţie. Atunci când apare un sentiment, acesta e un semnal. Este important să înţelegeţi care este sensul semnalului, care necesitate îţi este cronic nesatisfa-cută sau ce vătămare lăuntrică are loc. Dacă sentimentele negative care apar sunt prea năvalnice şi sunteţi neliniştiţi de faptul că asta le poate dăuna apropiaţilor voştri, este important să nu le refulaţi, ci de fiecare dată să le conştientizaţi, să acceptaţi faptul că ele există şi să treceţi peste ele fără a vă simţi vinovaţi pentru prezenţa lor. Dacă simţiţi că nu vă stăpâniţi sentimentele, ci ele vă stăpânesc pe voi, puteţi să faceţi o plimbare, să luaţi o pauză, să mergeţi în altă cameră, până când vă veţi linişti şi veţi putea analiza ce s-a întâmplat. După ce v-aţi liniştit, puneţi-vă întrebarea: „In ce măsură sentimentele mele sunt îndreptăţite în situaţia dată? Ce m-a împins în situaţia dată la o reacţie atât de violentă (adeseori, la bărbaţi în spatele mâniei se ascunde întristarea sau frica)?" Analizaţi: care este cauza acestor sentimente? V-a fost încălcat teritoriul, v-au fost vătămate interesele, sau aveţi aşteptări neîndreptăţite faţă de celălalt ? 256

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

In continuare să acţionaţi în funcţie de rezultatele analizei. Dacă v-au fost vătămate interesele, atunci când vă potoliţi să-i vorbiţi despre asta celui în cauză cu calm, cu respect, cu dragoste, să-i spuneţi ce sentimente v-a provocat purtarea lui, ce comportament aşteptaţi de la el ca să vă fie bine cu el, să-i arătaţi ce vreţi de la el. Aflaţi ce nu-i convine, ce ar vrea de la voi, care sunt dorinţele lui, ce simte. Dacă de vină sunt aşteptările voastre neîndreptăţite, trebuie să cercetaţi de ce, pentru ce şi de unde au apărut aceste sentimente, ce necesităţi nesatisfacute ascund, cum pot fi satisfăcute pe cale paşnică aceste necesităţi. Mânia sau nemulţumirea sunt, fireşte, semnale că partenerul a comis o încălcare în ce ne priveşte, dar... Dacă avem concepţii greşite despre teritoriul nostru personal şi considerăm că teritoriul celuilalt ne aparţine, ne vom mânia atunci când partenerul face ceva în propriul teritoriu altfel decât vrem noi, şi mânia noastră este o problemă ce ne priveşte exclusiv pe noi şi pe care noi trebuie să o rezolvăm. Celălalt trebuie acceptat aşa cum este: aceasta este baza relaţiilor sănătoase. Omul încearcă să-şi însuşească teritoriul celuilalt atunci când nu şi-l simte 257

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

pe al său. Aşa este mai simplu: e mai uşor să mergi în lărgime decât în profunzime. Să te adânceşti în tine însuţi este un lucru înfricoşător şi uneori dureros. Este important să învăţăm să ne exprimăm în mod corect sentimentele, fără să le refulăm şi fără să le adăugăm - iar asta e o întreagă artă! Luaţi-vă responsabilitatea pentru sentimentele voastre! Puteţi gândi şi simţi în acelaşi timp, şi asta vă va face mai puternici. Vă puteţi controla sentimentele - nu să le refulaţi, nu să le ignoraţi, ci să le controlaţi, să folosiţi spre beneficiul vostru toată puterea, toată energia pe care o dau sentimentele - dar pentru asta trebuie mai întâi să ni le recunoaştem şi să ne permitem, ca să zic aşa, să le trăim. Trebuie neapărat să învăţăm să ne conştientizăm sentimentele aşa cum sunt. Atunci, ele ne vor da cheia rezolvării problemelor noastre. Dacă omul nu-şi poate recunoaşte adevăratele sentimente nici măcar faţă de sine însuşi, el este pe jumătate mort, înstrăinat de sine însuşi. A-ţi refula sentimentele nu este o dovadă de bărbăţie. Bărbăţie este a fi tu însuţi, chiar dacă cei din jur vor avea altă părere despre cum trebuie să fii - şi dacă nu este întotdeauna posibil să-ţi exprimi sentimentele înainte altora, nimeni nu te împiedică să 258

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

fii cinstit cu tine însuţi. Mai mult decât atât, nimic nu ajută atât de mult la înrădăcinarea sentimentelor nedemne ca încercările noastre de a ne preface că ele nu există. Atunci când mintea respinge un anumit sentiment, acesta „intră în clandestinitate" continuând să influenţeze comportamentul omului prin subconştient, asupra căruia omul nu are, practic, putere - şi atunci ajungeţi dependenţi de aceste sentimente. Dacă existenţa lor e însă acceptată, omului îi este mult mai uşor să scape de ele sau să le schimbe. Apropierea ia naştere între oameni atunci când ei împărtăşesc adevăratele lor sentimente şi trăiri. îndată ce începe ascunderea sentimentelor, apropierea se pierde. Dacă sentimentele sunt exprimate pe faţă, asta favorizează sănătatea psihică a tuturor membrilor familiei. în anumite condiţii, sinceritatea aduce durere, însă această durere este neînsemnată faţă de singurătatea şi izolarea care apar când oamenii nu pot fi ei înşişi - iar situaţiile când este mai înţelept să-ţi ascunzi sentimentele se întâlnesc mult mai rar decât poate părea uneori. Pe măsură ce înţelegerea creşte şi se modifică perceperea realităţii, se schimbă şi aşa-numitele 259

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

„sentimente nedemne" sau „incorecte". Acestea se schimbă mult mai rapid dacă vă veţi permite să le trăiţi. Negarea sentimentelor ne lipseşte de posibilitatea de a cunoaşte ceea ce ne-ar fi putut spune ele, fiindcă sentimentele constituie experienţă pe baza căreia apare o nouă înţelegere. Trebuie neapărat să discutăm aparte sentimentele fricii şi vinovăţiei. In formarea relaţiilor de dependenţă un mare rol e jucat de frică. Se poate spune că frica e baza dependenţei. Anxietatea, frica sunt opusul dragostei. Frica ne încătuşează, ne blochează, ne face să evităm situaţiile în care simţim pericol, ne limitează realitatea. Nu există oameni care să nu ştie ce-i frica, există oameni care se amăgesc singuri. Oamenii reacţionează în mod diferit la frică. Frica te poate bloca, dar poate deveni o forţă mobilizatoare, aducătoare de concentrare: totul depinde de atitudinea faţă de ea. Dacă ne temem nu numai de situaţia în sine, ci şi de frica însăşi, aceasta devine paralizantă: evităm situaţiile care pot provoca frică dar tocmai situaţiile care ne provoacă un nivel crescut de anxietate conţin ceva foarte important pentru noi şi trebuie să trecem prin ele, fiindcă din ele primim o 260

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

experienţă nepreţuită. La fel ca orice alt sentiment, frica trebuie acceptată - nu trebuie să fugim de ea, nu trebuie s-o refulăm, amăgindu-ne singuri că nu ne temem, ci trebuie s-o acceptăm şi să o trăim fără a o evita, să trecem prin ea. Veţi vedea că lucrul acesta este posibil, veţi simţi că dobândiţi bărbăţie, că frica se transformă dintr-o forţă paralizantă într-o forţă motrice. Aceasta vă va lărgi posibilităţile şi vă va micşora dependenţa. In relaţiile de dependenţă un mare rol e jucat şi de sentimentul vinovăţiei. Acesta este un sentiment foarte distructiv, care ne lipseşte de siguranţa de sine, de dragostea cea bună faţă de sine. Cu ajutorul acestui sentiment, un om îl poate manipula, controla pe altul. Dacă sunteţi realmente vinovaţi faţă de cineva cereţivă iertare, pocăiţi-vă la spovedanie, nu mai repetaţi greşeala, şi nu vă cramponaţi de acest sentiment. Adeseori însă el îl însoţeşte permanent pe omul dependent: acesta se simte vinovat acolo unde nu are o vină reală, mulţi se străduie să-l facă vinovat. întotdeauna să fiţi realişti în ce priveşte propria vinovăţie. Nu sunteţi vinovaţi pentru deformarea realităţii de către alţii, sunteţi răspunzători doar pentru voi înşivă! Capacitatea de a scăpa din „cârligele" sentimentului de 261

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

vinovăţie poate însănătoşi viaţa, schimba destinul, în mod substanţial. Atunci când veţi înceta să vă tăgăduiţi sentimentele, veţi începe să trăiţi o viaţă mai deplină. Veţi descoperi că încordarea pe care o foloseaţi pentru a înăbuşi diferite sentimente a dispărut. Vă veţi recăpăta capacitatea de a simţi tandreţe şi compasiune, vă veţi putea exprima emoţiile profunde în relaţiile strânse cu alţi oameni; vă veţi simţi mai liberi şi mai satisfăcuţi, veţi avea mai multă putere. Deplina acceptare de sine este primul pas spre dragostea de sine în sensul bun al cuvântului Uneori, unii oameni ne irită. Sunt anumite însuşiri care nu ne plac la ceilalţi. Putem chiar să-i simţim duşmani pe aceşti oameni. Ei ne pot călca foarte tare pe nervi, apărând mereu în viaţa noastră. De ce ? Poate că există o anumită parte a personalităţii voastre care nu vă place sau care vi se pare că poate fi inacceptabilă pentru ceilalţi. Din cauză că în copilărie necesitatea de dragoste şi ataşament nu v-a fost satisfăcută, v-aţi învăţat să nu le arătaţi oamenilor străini această parte a personalităţii. Poate că aţi încetat să cereţi şi să primiţi ataşament, în cele din 262

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

urmă, această parte s-a „detaşat" de mintea voastră, s-a „ascuns" de voi. După ce o parte a personalităţii se „detaşează" încep să se petreacă lucruri îngrozitoare. Oamenii care pot manifesta fără greutate acele însuşiri pe care noi le-am „detaşat" şi a căror prezenţă în noi am încetat s-o mai conştientizăm încep să ne enerveze. De exemplu, să zicem că în copilărie am fost activ şi neastâmpărat, cu multă energie creatoare; se întâmpla să fiu neascultător şi să le fac neplăceri părinţilor. In familia mea un astfel de comportament era considerat inacceptabil, de la mine se aştepta să fiu liniştit şi ascultător: în caz contrar eram pedepsit, eram lipsit de dragoste. Pentru copil, dragostea este necesară ca aerul. De aceea, a trebuit să renunţ la individualitatea mea, la creativitate, să devin un copil „bun", ascultător. In mişcările mele a apărut sfiala, am început să mă ghidez nu după intuiţia proprie, ci după autoritatea, după părerile altora, mi-am pierdut siguranţa de sine. Acum, când întâlnesc în viaţă un om care nu a renunţat la principiul său activ, creator, la individualitatea şi siguranţa lui de sine, şi la care toate aceste calităţi se găsesc în stare activă, el îmi poate

263

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

provoca încordare, iritare sau stinghereală, poate chiar o să-l condamn. Dacă negaţi că vă place să vă asumaţi responsabilitatea şi să controlaţi situaţia, veţi descoperi în jurul vostru oameni care se străduie să vă dirijeze şi să vă controleze. Puteţi intra în conflict cu un şef autoritar şi să ajungeţi să vă schimbaţi locul de muncă. Noul vostru şef va fi un om cu care e uşor să te înţelegi, dar colegul de la biroul vecin va fi autoritar şi cu el veţi avea probleme. Situaţia se va repeta până când veţi conştientiza că aveţi aceleaşi însuşiri care vă iritau la şef. Cu cât este mai complet „detaşată" de mintea voastră o parte a personalităţii, cu atât mai activ va începe să vă iasă în cale. Descoperind partea detaşată a personalităţii voastre în alt om, uneori veţi vedea în acesta un adversar. Acest fenomen apare atunci când vedeţi părţi detaşate ale propriului eu în alţii şi nu le recunoaşteţi în voi înşivă. In psihologie el se numeşte „proiecţie". Cu cât sunt mai ignorate sau negate aceste părţi, cu atât devin mai puternice. Neacceptarea celuilalt este reversul neacceptării de sine. Cum să schimbăm asta? Trebuie pur şi simplu să observăm oamenii şi tipurile 264

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

de comportament care ne mâhnesc sau ne enervează. Oamenii la care înainte vă gândeaţi ca la nişte vrăjmaşi se vor transforma într-o parte pierdută din voi înşivă. Rezultatul va fi o mai mare autoacceptare şi o mai bună înţelegere a celorlalţi. Formaţi-vă siguranţa de sine Siguranţa de sine îi permite omului să comunice în aşa fel încât să-şi menţină respectul de sine şi să rămână respectat de celălalt, să-şi atingă scopurile, săşi satisfacă necesităţile şi să-şi apere drepturile şi spaţiul personal, fără a-i domina şi manipula pe cei din jur. Omul sigur de sine îşi cunoaşte necesităţile şi dorinţele personale şi ştie să şi le satisfacă fără a aduce daune celorlalţi. Oamenii dependenţi sunt prost informaţi despre necesităţile şi dorinţele proprii, lucru care îngreunează formarea siguranţei de sine. Ei se obişnuiesc să se adapteze la necesităţile şi dorinţele altora şi să le ignore pe cele proprii, neputând să ceară în mod direct ceea ce le trebuie, ci alegând cu grijă formulări care îi ajută să manipuleze oamenii, să îi controleze, să le facă pe plac, rămânând totodată pasivi. Ei se aşteaptă ca cei apropiaţi să înţeleagă singuri şi să facă din proprie iniţiativă tot ce le trebuie 265

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

lor, iar dacă asta nu se întâmplă se supără, se înciudează, reproşează: „Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai înţelege ce-mi trebuie şi mi-ai da." Este important să înţelegeţi ce vreţi de fapt: nu lucrurile pe care le voiau de la voi şi pentru care vă iubeau părinţii sau alţi oameni apropiaţi, nu ceea ce impune societatea, ci ceea ce vrea adevăratul vostru eu. Dacă nu vă veţi dobândi adevăratul eu, nu veţi putea intra în atingere cu chipul lui Dumnezeu din voi. După cum se ştie, nimic nu este atât de folositor pentru om ca autocunoaşterea. încercaţi, relaxându-vă în singurătate, să vă puneţi întrebările: „Ce vreau? Care sunt adevăratele mele dorinţe? Care sunt visele mele?" Răspunsurile pot să nu vină imediat, dar ele vor veni neapărat dacă veţi da dovadă de insistenţă şi veţi fi sinceri cu voi înşivă - şi dacă vi se vor descoperi adevăratele voastre dorinţe să nu vi le refuzaţi, ele sunt importante pentru voi. Faceţi din dorinţele voastre scopuri pe care vreţi să le atingeţi. Găsiţi mijlocul de a vi le realiza, iar dacă asta depinde de altcineva, rugaţi-l cu francheţe şi cu respect să vă ajute. Este foarte important să învăţaţi să cereţi de la oamenii apropiaţi ceea ce vă trebuie cu adevărat: asta 266

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

vă scapă de comportamentul manipulativ şi de lupta surdă pentru dominaţie, însănătoşind mult relaţiile. Frazele care încep cu cuvântul „trebuie" vă atrag în capcană, pe când frazele care încep cu „vreau" vă duc la eliberare. Când amândoi partenerii ştiu că în relaţia lor dorinţele le pot fi satisfăcute şi că despre asta se poate vorbi, dispare necesitatea manipulării, fiindcă manipularea este necesară pentru a primi pe căi ocolite lucrurile de care ai nevoie. Relaţia este armonioasă atunci când te simţi bine cu omul iubit şi el se simte bine cu tine. Ne simţim bine cu oamenii cu care putem fi noi înşine, cu care ne putem urma eul adevărat, cu care îl simţim în suflet pe Dumnezeu. Intotdeauna te simţi bine în prezenţa unui om sincer - sincer cu sine însuşi şi cu ceilalţi, care nu încearcă să fie altcineva decât el însuşi. Intr-un asemenea om ai încredere. încrederea este un element foarte important într-o relaţie armonioasă. Dacă eşti pornit să îndeplineşti dorinţele celor apropiaţi renunţând la propriile tale necesităţi şi dorinţe, refu-lându-le sau chiar încetând să le mai simţi, adică renunţând la tine însuţi, asta nu va duce la sinceritate şi încredere în relaţiile cu ceilalţi, iar nemulţumirea se va acumula. 267

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Apropo de asta, omul care se înşală pe sine însuşi o să-şi înşele, foarte probabil, şi soţul (soţia). Infidelitatea apare acolo unde nu este apropiere adevărată. Pentru ca încrederea să crească trebuie neapărat să învăţaţi mai întâi să fiţi sinceri cu voi înşivă, să învăţaţi să vă simţiţi pe voi înşivă, să vă simţiţi adevăratele necesităţi şi dorinţe: atunci vor avea încredere în voi şi partenerii voştri. Trebuie să învăţaţi să vorbiţi cu ei despre asta în mod cald şi deschis. Dacă nu aveţi experienţă în această privinţă, nu va fi simplu. Este important să clarificaţi care sunt necesităţile, dorinţele şi interesele lor şi să le susţineţi. Este important ca partenerii voştri să se simtă în siguranţă alături de voi. Aprecierea de sine ca aspect al dragostei bune faţa de sine Aprecierea de sine este sentimentul profund, perceput cu toată fiinţa, al valorii pe care o reprezentaţi ca om. Aprecierea de sine pozitivă este acceptarea de sine totală şi necondiţionată, cu conştientizarea obiectivă a părţilor tale tari şi a celor slabe, a calităţilor tale pozitive şi a celor negative.

268

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Aprecierea de sine este una din componentele dragostei faţă de sine sau un rezultat al ei. Aprecierea de sine are o mare influenţă asupra relaţiilor cu ceilalţi. Se poate spune că numai oamenii cu o apreciere de sine pozitivă (nu exagerat de bună şi nici excesiv de proastă) pot întreţine relaţii armonioase cu ceilalţi. Pentru formarea unei aprecieri de sine pozitive trebuie neapărat să vă concentraţi atenţia asupra propriilor calităţi pozitive şi succese. Două mijloace foarte puternice pentru a construi o apreciere de sine pozitivă sunt a fi în stare să ceri ceea ce vrei şi a fi gata să primeşti ceea ce vrei. Este important să vă obişnuiţi să purtaţi un dialog pozitiv cu voi înşivă. Un dialog negativ cu tine însuţi îţi blochează capacităţile mintale şi acţiunile. Gândurile negative formează „lanţuri mintale", care acţionează în creierul vostru ca o bandă magnetică al cărei ciclu funcţional nu încetează niciodată. Ele acţionează distructiv asupra vieţii voastre, dând naştere unor cicluri repetitive de trăiri negative. Dialogul pozitiv cu tine însuţi descătuşează capacităţile mintale, concepţiile şi acţiunile. E important să nu uitaţi că trebuie să mergeţi înainte. Dialogul interior pozitiv trebuie să fie axat pe starea în care năzuiţi să ajungeţi, 269

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

nu pe cea din care vreţi să ieşiţi sau de care vă temeţi sau pe care n-o vreţi. De pildă, când vă gândiţi: „Nu vreau să fiu dependent" vă concentraţi, la fel ca înainte, pe starea voastră de dependenţă. Când vă gândiţi: „Vreau să fiu independent" vă concentraţi pe ceea ce reprezintă scopul vostru real. Se cer mari eforturi pentru eliminarea obiceiului de a dialoga în mod negativ cu tine însuţi. Dacă cineva vă spune gândurile sale negative, nu trebuie să vă grăbiţi să cădeţi de acord cu ele: mai bine să concepeţi o judecată pozitivă, pentru a neutraliza influenţa negativă. De pildă, când partenerul vă spune: „Această relaţie îmi aduce doar neplăceri" puteţi răspunde: „Problemele creează posibilitatea unei apropieri şi mai mari." Dialogul pozitiv cu tine însuţi sprijină aprecierea de sine pozitivă. Graniţele personale sunt la fel de importante ca cele statale Teritoriul psihologic al omului constă din necesităţile, dorinţele, intenţiile, sentimentele, gândurile, obiectivele, convingerile voastre, stilul vostru de comportament, opţiunile voastre, viziunea voastră asupra lumii, componenta voastră spirituală. 270

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

De asemenea, teritoriul vostru include corpul vostru. Orice teritoriu îşi are graniţele sale. Graniţa corpului meu este pielea. Graniţele mele psihologice constau din sentimentul că sunt o personalitate întreagă, însoţit de distingerea limpede a ceea ce îmi aparţine mie de ceea ce aparţine altora în sfera psihologică. Pentru construirea graniţelor cel mai important cuvânt e cuvântul „nu". Dacă dăm de înţeles cuiva că nu vom tolera un anumit comportament sau atitudine faţă de noi, stabilim graniţe. De regulă, încalcă graniţele străine cel care nu le simte pe ale sale. La oamenii dependenţi, graniţele sunt fie estompate, fie rigide. Oamenii dependenţi ori îi acuză pe alţii pentru sentimentele, gândurile, purtarea proprie, fie se acuză pe sine pentru sentimentele, gândurile, purtarea altora. Graniţele lor sunt confuze. Graniţele sănătoase sunt, de obicei, flexibile şi semipermeabile. Conştientizarea propriilor graniţe înseamnă că ştiu: cât de departe pot să merg în relaţia cu tine; ce sunt dispus să tolerez la tine; ce voi face pentru tine; ce nu voi tolera niciodată la tine; ce nu voi face niciodată pentru tine (în locul tău);

271

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

ce le voi permite altora să facă cu tine şi ce nu le voi permite niciodată. Dacă o relaţie importantă pentru voi nu merge bine, revizuiţi-vă graniţele. Dragostea cea bună faţă de sine se exprimă prin relaţiile voastre cu ceilalţi oameni, inclusiv prin capacitatea de a stabili graniţele psihologice corespunzătoare. Puteţi spune „nu" relei purtări faţă de voi, intruziunii în spaţiul vostru personal, exploatării, controlării şi manipulării voastre, dezvoltării în voi a sentimentului culpabilităţii. Conştientizarea şi creerea graniţelor personale constituie una dintre cele mai importante etape în vindecarea de dependenţă, întrucât cer restructurarea tuturor relaţiilor. Pentru a vă stabili graniţele personale va trebui, probabil, să vă opuneţi o vreme celor apropiaţi, fiindcă sistemul vostru familial s-a obişnuit cu dependenţa voastră, s-a obişnuit ca voi să îndepliniţi dorinţe străine şi să renunţaţi la ale voastre, să satisfaceţi necesităţi străine şi să nu vi le ştiţi pe ale voastre, să realizaţi scopuri străine şi să nu le aveţi pe ale voastre. Opoziţia ori neclintita siguranţă de sine vă vor fi indispensabile ca să vă apăraţi, să vă satisfaceţi necesităţile, să aveţi posibilitatea de a vă realiza

272

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

scopurile, de a vă păstra şi dezvolta componenta spirituală dată de Dumnezeu. In calitatea de exerciţiu practic vă pot propune să faceţi însemnări în jurnal de fiecare dată când vă daţi seama că cineva vă invadează spaţiul personal. Descrieţi momentele de genul: sunteţi atinşi într-un mod nepermis; sunteţi întrerupţi; cineva intră în zona voastră de intimitate; vi se umblă în lucruri; vi se răsfoieşte jurnalul; se iau hotărâri în locul vostru; vi se impun anumite lucruri; cineva emite pretenţia că ştie mai bine decât voi ceea ce vă trebuie, însemnaţi în scris când s-a întâmplat lucrul respectiv, ceea ce aţi simţit, reacţiile pe care le-aţi avut. Observaţi ce reacţii şi răspunsuri stereotipe aveţi în împrejurările respective. Ce rezultate dau ele ? Gândiţi-vă la alte moduri de reacţie şi de răspuns, care să schimbe situaţia. Discutaţi (în mod cald) cu oamenii apropiaţi despre sentimentele pe care le aveţi în legătură cu acţiunile lor, conveniţi cu ei să ţină seama de graniţele voastre. Uneori, ferma convingere interioară: „Acesta este teritoriul meu, şi în afară de mine nimeni nu are drepturi asupra lui" schimbă situaţia fără a fi nevoie de cuvinte.

273

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Respectul faţă de propriile graniţe aduce după sine respect faţă de graniţele străine. Când respectaţi graniţele străine, îi permiteţi celuilalt să fie el însuşi şi nu încercaţi să-l schimbaţi cu sila, nu pretindeţi de la el ceea ce nu poate (sau nu vrea) să vă dea şi apreciaţi ceea ce dă de bunăvoie. După cum se ştie, din pricina încălcării graniţelor au loc războaie. Cred că este potrivit să cităm aici următoarele versuri psihoterapeutice: Eu trăiesc în această lume nu ca să corespund aşteptărilor tale. Nici tu nu trăieşti în această lume ca să corespunzi aşteptărilor mele. Tu eşti tu, eu sunt eu. Vindecarea dragostei . Multor oameni dependenţi li se pare că dragostea lor este foarte puternică şi jertfelnică. De fapt, dragostea lor este bolnavă. La baza sacrificiului lor stă interesul: făcând ceva pentru omul „iubit" ei vor să primească în schimb dragoste, căldură sufletească ceea ce n-au putut primi în copilărie de la părinţi. Ei înşişi nu oferă acea dragoste pe care o vor - pur şi simplu nu pot s-o facă, fiindcă nu au în suflet izvorul 274

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

acestei dragoste. Chiar şi atunci când are intenţii şi porniri bune, omul dependent este, în pofida dorinţei sale, un egoist: dragostea lui nu este dezinteresată. De aceea, a-şi vindeca dragostea, a învăţa să iubească în mod autentic este un scop important pentru omul dependent care vrea să devină fericit. Numai învăţând să iubească, numai descoperind acest izvor al dragostei în el însuşi încetează să mai fie dependent şi devine pregătit pentru apropierea de alt om, pentru dragoste. Există o şcoală în care putem învăţa să iubim, un spital în care poate fi vindecată dragostea: credinţa în Ziditor, iubirea de Dumnezeu, Biserica. Scopul principal al credinţei ortodoxe este tocmai cel de a-l învăţa pe om să iubească. Ce poate învăţa omul dependent în Biserică? 1. Să se iubească pe sine însuşi. Egoismul nu este deloc iubire de sine. Adevărata iubire de sine nu este deloc egoism. Egoistul nu poate să se iubească pe sine însuşi, din simplul motiv că nu se cunoaşte pe sine însuşi - nu îşi cunoaşte adâncurile, nu îşi cunoaşte sufletul.

275

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Adevărata iubire de sine începe de la conştiinţa importanţei adevăratului nostru eu, sufletului nostru, de la conştiinţa faptului că suntem după chipul lui Dumnezeu, de la acceptarea deplină de sine. Suntem iubiţi, nu suntem singuri, Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare. Trebuie doar să credem asta, trebuie doar să ne permitem să simţim asta, să ne unim cu nesecatul izvor al iubirii dumnezeieşti, să ne deschidem inima ca el să se reverse în noi. Conştientizând înălţimea menirii sufletului nostru, curăţindu-ni-1, străduindu-ne să-l îmbunătăţim, conectându-ne la nesecatul izvor al iubirii dumnezeieşti, dobândim adevărata vrednicie şi adevărata iubire de sine. Ce e vindecător aici pentru omul dependent ? Omul devine de sine stătător, sigur pe sine, şi începe să se preţu-iască nu pe baza atitudinii altora faţă de el, ci pur şi simplu pentru că este Om. 2. Să-i iubească pe ceilalţi. Când omul se umple de iubirea dumnezeiască, vrea cumva în mod automat să o împărtăşească celorlalţi; pentru el, lucrul acesta este tot atât de firesc ca respiraţia. Creştinismul cunoaşte următoarea lege duhovnicească: „Cine iubeşte este iubit." Atunci când le dăruiţi dragostea voastră oamenilor, primiţi însutit. 276

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Ceilalţi devin interesanţi şi apropiaţi. Iubindu-vă pe voi înşivă, veţi putea să-i iubiţi pe ceilalţi; iubindu-i pe ceilalţi, veţi fi iubiţi de ei. Dumnezeu e izvorul dragostei; dăruindu-vă în mod dezinteresat dragostea, nu pierdeţi, ci câştigaţi: vă umpleţi, deveniţi mai puternici. 3. Să nu iubească pe nimeni mai mult decât pe Dumnezeu. Oamenii dependenţi îl pun pe omul „iubit" în locul lui Dumnezeu. Ei îşi fac un idol, de care sunt obsedaţi. Să nu-ţifaci idol, spune porunca lui Dumnezeu. Făcându-vă un idol, vă lepădaţi de Dumnezeu, de dragostea Lui. Atunci când, mulţumită credinţei voastre, vă uniţi cu Dumnezeu, îl primiţi pe Dumnezeu în inimă, vă umpleţi de dragoste, vă umpleţi de energie dumnezeiască.

277

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Ce îi dă asta omului dependent? El încetează să-şi facă idoli. Apropiindu-se de Dumnezeu, descoperă acel izvorul nesecat şi absolut dezinteresat de dragoste pe care îl căuta în mod greşit în obiectul dependenţei sale, dobândeşte independenţa deplină, libertatea desăvârşită. încheiere Pentru a avea cu altcineva o relaţie bună, o relaţie de dragoste, trebuie mai întâi să învăţaţi să fiţi independenţi. Independenţa este necesară ca să simţiţi cine sunteţi cu adevărat, ce vreţi cu adevărat, ca să vă găsiţi eul adevărat, chipul lui Dumnezeu din sufletul vostru. Despre vindecarea de dependenţă se pot scrie foarte multe lucruri. Aici n-am făcut decât să schiţăm calea către ea. Eliberarea de dependenţă cere timp şi un efort destul de îndelungat. De obicei, este vorba de un an şi mai bine de terapie individuală şi de grup - dar fără credinţă sinceră în Dumnezeu, fără credinţă în ajutorul şi în călăuzirea Lui, în compasiunea Lui, până şi un succes mărunt este greu de dobândit. Fiţi colaboratori ai lui Dumnezeu, aju-taţi-L să vă ajute.

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Principalul este să ţineţi minte că oricare ar fi succesele pe care le aveţi în acest efort de a deveni mai buni, Dumnezeu vă iubeşte, şi tocmai dragostea Lui vindecă toate rănile sufletului nostru.

Mit: yBărbaţii iubesc numai femeilefrumoase" A ceasta este o concepţie greşită. Multe studii psihologice pe această temă arată tocmai că bărbaţii aleg în primul rând pe criterii sufleteşti, nu fiziologice. La centrul nostru „Familia ortodoxă" sunt organizate grupuri de comunicare psihologică. Am inaugurat de curând un ciclu pentru cei care vor să-şi întemeieze o familie. Prima noastră întâlnire a fost intitulată: „Bărbatul şi femeia: cine suntem?" Ei bine, uite că tocmai bărbaţii au destrămat mitul acesta. La întrebarea moderatorului: „Care sunt criteriile după care vă alegeţi soţia?" ei au răspuns: „In primul rând virtuţile: bunătatea, blândeţea, gingăşia, smerenia." Bineînţeles, când ne întâlnim cu omul pentru prima dată, ne uităm la aspectul exterior, dar următorul pas este comunicarea. Aceasta ne face să conchidem că mai importante decât calităţile fizice sunt calităţile sufleteşti. Sub o formă sau alta, bărbaţii spun că pentru viaţa de familie aleg femei de nădejde, răbdătoare, bune, tandre. In general, aici problema constă în a te autoaprecia corespunzător şi în a te accepta pe tine însuţi ca 280

personalitate cu mai multe niveluri - iar de iubit pe tine însuţi poţi să te iubeşti pentru anumite calităţi sufleteşti, nu pentru nas, pentru ochi frumoşi, pentru plete.

281

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Dacă începi să te respecţi pe tine însuţi ca personalitate, aspectul exterior trece deja pe planul al doilea, nu mai dai atâta atenţie unor caracteristici secundare ale eu-lui tău. Ca atare, problema priveşte aici dragostea de tine însuţi. O altă problemă e suspiciozitatea. Credem despre ceilalţi că sunt mai răi decât sunt de fapt. Generalizăm: „Toţi bărbaţii gândesc la fel." Nu: printre ei există unii care gândesc altfel. Aceştia cred: „Da, femeia este frumoasă în sine; nu există femei urâte, toate femeile sunt frumoase." Am întâlnit asemenea bărbaţi. Trebuie să ştim să aşteptăm. Trebuie să ştim să comunicăm cu toţi. In toată această mulţime se va găsi neapărat şi omul tău. Trebuie să îţi schimbi tu însăţi atitudinea faţă de bărbaţi, şi atunci descoperi alături de tine omul care te va iubi cu adevărat. (Irina Rahimova, psiholog) F rumuseţea lăuntrică este ceva mult mai însemnat decât frumuseţea fizică. Atunci când comunică cu o femeie frumoasă lăuntric, după o vreme încetează să mai observe aspectul ei exterior. Frumuseţea lăuntrică are însuşirea de a transfigura exteriorul. Omul parcă nar fi frumos, dar este atât de atrăgător! Intr-adevăr, 282

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

există destui oameni care sunt atât de minunaţi, încât lipsa lor de frumuseţe fizică nu numai că nu provoacă repulsie, ci, dimpotrivă, chiar le subliniază frumuseţea lăuntrică. Această afirmaţie este valabilă pentru femei şi bărbaţi în egală măsură. Se înţelege că la început toţi caută frumuseţea fizică, dar eu cred că numai oamenii lipsiţi de profunzime rămân la stadiul acesta şi nu încep să caute mai adânc. (Igor Ga-garin, protoiereu) A cesta este fără doar şi poate un mit, deoarece frumuseţea este ceva subiectiv. Pentru mine, frumuseţea a fost dintotdeauna legată de suflet. Sufletul omului îi defineşte aspectul exterior. Călugării bătrâni povestesc că au văzut zeci de oameni care au venit la mănăstire cu chipurile desfigurate de patimi, însă cu timpul au devenit îngeri, chipurile lor au dobândit o frumuseţe dumnezeiască. In orice caz, frumuseţea pământească este o reflecţie a frumuseţii cereşti - adică atunci când omul are un suflet frumos asta se manifestă neapărat şi exterior. Am aici în vedere nu parametrii fizici, ci cât de plăcut este chipul omului respectiv. Când văd în reviste top-modele, feţele lor nu mă atrag. Pe chipul lor nu se reflectă frumuseţea lăuntrică.

283

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Da, din punct de vedere formal au trăsături regulate, însă căldură sufletească nu provoacă. La urma urmei, frumuseţea exterioară este ceva relativ. Acum se consideră că frumoase sunt femeile slabe, înainte erau preferate cele plinuţe... (Alexei Jarov, psiholog, muzician) P entru a destrăma acest mit este suficient să privim cu atenţie în jur. întotdeauna m-a uimit faptul că numeroşi oameni despre care nu se poate spune că sunt frumoşi au parte de o căsnicie fericită, pe când cei frumoşi „de pică" se află adeseori într-o „eternă căutare". Omul are întotdeauna posibilitatea de a-şi manifesta calităţile interioare: căldura sufletească, compasiunea, atitudinea pozitivă - şi, credeţi-mă, asta are mult mai multă importanţă decât calităţile fizice primite de la natură. Asupra mea, cea mai puternică impresie au produso femei care nu sunt deloc frumoase fizic: atâta farmec, bu

284

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

curie, sinceritate în exprimarea sentimentelor... Pe când frumuseţea „de reclamă" respiră adeseori atâta răceală şi pustietate lăuntrică... Nu demult mi-a fost prezentată o frumuseţe renumită; am salutat-o destul de rece, iar ea mi-a răspuns cu o privire în care se citea: „încă unul căruia îi curg balele!" (Chirii Tanţârev, manager)

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

CUM SĂ-ŢI DAI SEAMA DACĂ E SAU NU OMUL TĂU D acă suntem în căutarea iubirii adevărate, suntem în căutarea unei relaţii profunde, trainice şi de lungă durată. Vrem să ne unim destinul cu cel al alesului nostru, să dăm naştere împreună unor copii şi să-i creştem împreună. Toate acestea nu sunt deloc lucruri simple, ci foarte importante şi de mare răspundere. Trebuie să fim şi noi înşine pregătiţi pentru ele, şi cu privire la omul iubit să apreciem în mod lucid dacă ni se potriveşte sau nu, dacă este, în general, suficient de matur pentru a fi soţ (soţie) sau încă nu. Raţiunea trebuie să ia parte neapărat atunci când ne alegem tovarăşul de viaţă. Nu trebuie să respingem argumentele ei, chiar dacă acestea nu sunt în concordanţă cu sentimentele pe care le nutrim, altfel vom regreta amar. Dacă vrem să construim o casă care să dăinuie măcar o jumătate de veac, avem neapărată nevoie să ştim să evaluăm calitatea terenului, să punem temelia, să proiectăm clădirea, să alegem materialul, tehnica de construcţie, să instalăm sistemul de încălzire, să izolăm

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

pereţii împotriva umezelii temperatură... şi multe al

şi

a

variaţiilor

de

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

te lucruri. Trebuie, de asemenea, să ne alegem ajutoare de nădejde, care să nu se îmbete în loc să muncească şi să nu lase să cadă într-un moment critic bârna pe care o cărăm împreună. Dacă vrem să întemeiem o familie care să trăiască împreună o jumătate de veac în fericire, căldură şi lumină, trebuie să ştim şi mai multe lucruri, să avem cerinţe şi mai mari faţă de noi înşine şi faţă de tovarăşul de viaţă pe care ni l-am ales. Nu întâmplător familiile se năruie mult mai des decât casele. De aceea, trebuie în primul rând să aflăm mai multe despre ceea ce înseamnă căsnicia, familia - să aflăm, se înţelege, nu din reviste, nu din romane, nu de la televizor şi, în general, nu din producţiile „culturii pop". Toate aceste producţii sunt destinate distracţiei, pe când voi aveţi de făcut un lucru cât se poate de serios. Ca atare, cu privire la căsnicie, căsătorie, familie trebuie să citiţi cărţi serioase. Este bine, de asemenea, să discutaţi cu oameni care au de decenii o căsnicie fericită. înţelegând ce este familia, ce lucru mare şi frumos este ea, cât de fericiţi şi cât de nefericiţi putem fi în familie, putem deja să ne apreciem corect pe noi înşine, să ne dăm seama cât de pregătiţi suntem să fim

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

soţi buni (soţii bune) şi să alegem omul care va fi jumătatea noastră.

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Istorii din viată y

O relaţie fără perspectivă A vem aceeaşi vârstă, 23 de ani. Aproape trei ani în şir ne-am întâlnit de două, trei ori pe săptămână; ieşeam împreună să ne odihnim, să mergem pe la prieteni. Amândoi suntem liberi, relaţia dintre noi este sinceră si cinstită. De câteva ori am încercat, de dragul viitorului meu, să ne despărţim: el nu este încă gata să se căsătorească, vrea să asigure o bază materială; pe deasupra, eu nu corespund ideii lui de soţie. Prin urmare, relaţia noastră este lipsită de perspectivă, fiindcă eu trebuie să-mi caut un tovarăş de viaţă... Şi am căutat: din vara anului 2007 relaţia noastră a devenit „liberă" (aşa am hotărât eu): am făcut cunoştinţă cu băieţi pe internet, m-am întâlnit cu unul, cu altul, dar să mă îndrăgostesc n-am putut, căci îl aveam pe el. El ştia toate astea şi mi-a urat fericire, deşi probabil că îi venea greu. Cu toată „libertatea oficială", nici unul dintre noi nu l-a înşelat pe celălalt, deşi ocazii au existat.

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Amândoi înţelegeam că aşa nu vom reuşi să ne despărţim, că asta funcţionează numai în teorie. Nu demult am observat că el încearcă să se distanţeze de mine, că mă evită. L-am întrebat când eram pe chat şi mi-a răspuns: „Ca să fiu sincer, săptămâna asta chiar nam avut nici o clipă liberă, dar nu asta este marea problemă. Aş fi putut să-mi fac timp, să zicem, joi, dar... înţelegi, am aproape 24 de ani, şi

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

până acum nu pot găsi răspunsul la întrebarea: cine sunt eu? îmi tot dă târcoale un sentiment pe care eu laş numi « senzaţia că nu m-am realizat». Vreau să fac lumină în mine însumi. Să-mi fixez scopuri noi, să-mi reevaluez anumite valori. Vreau să înţeleg ce vreau de fapt EU - nu tu, nu mama, nu bunica, nu şeful sau mai ştiu eu cine. Problema este la mine: pur şi simplu simt nevoia să fiu singur o vreme. înţelegi?" Mi-a mai scris: „Pentru mine eşti o fată foarte mişcătoare, drăgălaşă, cu adevărat bună şi cu adevărat iubită. Eşti copilul meu simpatic. Am faţă de tine sentimente f6ar-te calde şi sincere. Simt responsabilitate faţă de tine, dar înţeleg că acesta nu este genul de dragoste pentru care mi-aş jertfi viaţa. Nu ştiu dacă, în general, este posibilă o asemenea dragoste: sincer vorbind, tare aş vrea să cred asta. Nu o să mai iubesc pe nimeni aşa. Am în vedere aici nu iubirea pe o scară de la unu la zece, ci ca sumă a tuturor nuanţelor sentimentelor pe care le am faţă de tine." El vrea să-şi afle calea; probabil că este deja prea matur pentru o relaţie de acest gen. Nici eu nu sunt mulţumită de această relaţie, fiindcă ea se află într-o fundătură. Pentru amândoi este prima relaţie atât de îndelungată. El consideră că amândoi trebuie să 292

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

încercăm şi alte relaţii şi să facem o alegere conştientă. Mintal sunt de acord cu el. Ne-am întâlnit pe 21 ianuarie. A fost seara despărţirii; am plâns, am stat de vorbă, ne-am îmbrăţişat mult. Plângeam, fiindcă este atât de greu să te desparţi de un om atât de apropiat, care îţi este tătic, prieten, fiu, iubit, care m-a susţinut, mi-a purtat de grijă, m-a înţeles şi m-a iubit aşa cum sunt - lucruri pe care nu le găsesc în familie. El plângea dintr-un sentiment de vinovăţie, fiindcă îmi provoca durere, fiindcă se obişnuise cu mine. (Victoria, 23 de ani) Iubirea adevărată îl face pe om mai bun C ând mi-am întâlnit viitorul soţ, pe Artiom, aveam 20 de ani. Ne-am cunoscut în urma unor interese comune: făceam schimb de înregistrări muzicale. Atunci când discurile s-au terminat, iar odată cu ele şi motivele de a ne întâlni, m-am dus acasă şi absolut pe neaşteptate am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?" I-am zis: „Mama, ştii, am întâlnit un om atât de bun! îmi pare rău că n-o să ne mai întâlnim." Ea a fost foarte mirată şi bucuroasă: „Mie mi se pare că tu te-ai îndrăgostit!"

293

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Trebuie spus că pe atunci primisem deja destule propuneri în căsătorie. Reflectam, încercam să aleg, dar un asemenea sentiment încercam pentru prima dată. Vedeam că Artiom este destul de reţinut şi că îi va fi greu să găsească un pretext pentru a continua legătura noastră, cu atât mai mult cu cât vedea că nu duc lipsă de prieteni. Şi totuşi, el a găsit o metodă, şi am început să ne întâlnim iarăşi. El mă ducea la concerte de muzică under-ground, eu îl duceam la teatru. Ne împărtăşeam unul altuia tot ce era important în viaţa noastră. Citeam amândoi foarte mult. Pe neaşteptate, ne-a căzut în mână o mulţime de cărţi ortodoxe. Pe atunci el era botezat, dar nu mergea la biserică. Eu eram credincioasă, dar mergeam rar. Am tot citit, şi la un moment dat am hotărât că este timpul să mergem la biserică. Pentru noi, aceasta a fost şi o verificare a trăiniciei sentimentelor noastre. Eu am hotărât în sinea mea: „Ca să îmi dau seama dacă este cu adevărat dragoste trebuie să aduc simţământul acesta înaintea lui Dumnezeu, şi fie ca El să judece!" Am hotărât să ne spovedim şi să ne împărtăşim împreună. Asta s-a întâmplat pe 14 mai 2001, şi în 294

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

aceeaşi zi, după exact doi ani, ne-am cununat. In această zi este prăz-nuită icoana Maicii Domnului „Bucuria neaşteptată". Voiam să mă asigur că nu fac o greşeală - aşa sunt eu, voiam să mă mărit o dată pentru totdeauna. Pentru mine lucrul acesta era foarte important. Când am început să-mi aleg viitorul soţ, mi-l imaginam cu totul altfel decât Artiom. După aceea însă mi-am amintit că în copilărie îmi imaginam tocmai un asemenea om. Artiom este foarte liric, se poartă foarte blând cu mine, şi asta nu pentru că ar fi în general un om moale: una peste alta, seamănă foarte bine cu acel prinţ la care visam când eram fetiţă. Atunci nu ştiam, nu puteam să-mi dau seama exact ce fel de sentiment este acesta - dar acum, după cinci ani de căsnicie, ştiu fără umbră de îndoială că este dragoste, fiindcă el a scos la lumină în noi tot ce e mai frumos. Trăind iubirea adevărată, afli în tine lucruri noi, pe care înainte nu le ştiai. în orice caz, iubirea adevărată nu poate niciodată să-l facă pe om mai rău decât era. Niciodată n-am crezut că pot să mă dedic atât de mult altcuiva cum m-am dedicat lui Artiom aceşti doi ani dinainte de cununie. El încă îşi alegea calea, se 295

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

căuta pe sine însuşi în viaţă. Eu mă străduiam să nu-i pun nici o piedică şi nu-l presam întrebându-l dacă o să fim împreună. Aşteptam şi mă străduiam să-mi înalţ sufletul alături de el. Aceşti doi ani chiar nu am avut prieteni apropiaţi în afară de el. Tot timpul cât nu eram la muncă îl petreceam împreună cu el. El era foarte important pentru mine. Mă gândeam că dacă ne vom despărţi nu îmi va părea rău de cei doi ani petrecuţi alături de el. Aveam deja 23 de ani,

296

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

puteam, la fel ca înainte, să primesc propuneri din partea unor bărbaţi interesanţi, de calitate. Asta mă chinuia şi mă tulbura - şi totuşi, nu mă temeam că voi rata vreo ocazie unică. In acel moment, el era principalul pentru mine. Nu m-am aşteptat că pot să fiu şi aşa. El este singurul bărbat cu care am încetat să mă mai gândesc doar la mine. îmi făceam griji încercând să înţeleg ce vrea, de ce gândeşte aşa şi nu altfel. Probabil că am fi putut face o greşeală, am fi putut să nu recunoaştem această dragoste, dar poate că tocmai Biserica ne-a păzit de asta. Nu prin predici şi interdicţii, nu - ea ne-a ajutat să nu ne împrăştiem sentimentele şi să înţelegem că am găsit tocmai ceea ce căutam, fiindcă Biserica, fiind casa lui Dumnezeu, este casa Dragostei în sensul cel mai înalt al cuvântului. Eu L-am perceput întotdeauna pe Dumnezeu ca pe Cineva apropiat. Dacă ceva mă îngrijorează, pot să vorbesc cu El despre asta fără să aştept, să zicem, rugăciunea de dimineaţă sau cea de seară. Şi atunci când noi am venit cu sentimentele noastre la Dumnezeu, El ne-a ajutat să facem lumină în toate şi să simţim cât de preţios este lucrul ce ni s-a dat: ne-am simţit familie. 297

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

După părerea mea, în dragoste lucrul cel mai minunat este că rămâne întotdeauna ceva nerostit. Tocmai caracterul tainic al stării acesteia arată că ea este de obârşie dum» nezeiască. (Iulia Belova, artista de circ, cântăreaţă)

Omul tău este cel cu care te simţi bine T e simţi bine cu el. Te simţi bine când stai de vorbă cu el, când pur şi simplu eşti alături de el. Vor

298

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

biţi aceeaşi limbă. Bineînţeles, anumite divergenţe există, dar concepţiile fundamentale privitoare la lume, la relaţiile dintre oameni, la educaţie, la comportament sunt aceleaşi. Când eram studentă la arte plastice, toţi admiratorii mei erau şi ei pictori. Oameni foarte talentaţi. Şi buni. Poate că Domnul m-a păzit în felul acesta; în orice caz, am fost înconjurată numai de oameni foarte buni. Poate că ar fi fost şi soţi foarte buni, dar eu îmi dădeam seama că nici unul dintre ei nu mi se potriveşte. Mulţi dintre ei îmi spuneau că le sunt omul cel mai drag, că le sunt mai apropiată decât orice rudă. Pe de o parte, mi se făcea ruşine că oamenii erau gata să renunţe la toţi apropiaţii pentru mine şi că mă adorau atât de tare, încât pur şi simplu tremurau când erau alături. Pe de alta, nu pot să spun că nu-mi făcea plăcere, fiindcă asta îmi măgulea vanitatea - dar mă uitam la om şi mă gândeam: „O să pot eu trăi cu el până la, să zicem, 80 de ani ?", şi înţelegeam: „N-o să pot, o să mă plictisesc." Omul se străduie să îmi „intre sub piele". Eu glumesc, el îmi răspunde în stilul meu. Parcă aş discuta cu mine însămi. Omul e bun, mă ajută,

299

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

îmi îndeplineşte orice dorinţă... însă nu mi se potriveşte. îmi dădeam seama că refuzând un om care nu mai poate după mine îi provoc o mare amărăciune, însă ştiam că oricum n-o să fie fericit cu mine, fiindcă nu va găsi reciprocitate. După aceea aş fi putut să-i spun tot felul de lucruri urâte, şi aş fi fost foarte nefericită, fiindcă aş fi putut să-l învârt cum vreau, iar aceasta ar fi fost o relaţie incorectă: omul mă adoră, iar eu mă folosesc de el, şi amândo-rura ne e rău. Când l-am întâlnit însă pe viitorul meu soţ, am înţeles că el este omul meu! Şi el a simţit că eu sunt femeia lui.

300

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

îi spuneam ceva, el îmi răspundea cu glume, cu fraze folosite adeseori în familia mea, deşi familiile noastre nu se cunoşteau. Totul la nivel instinctiv. înţelegeam din două vorbe ce vrea să spună. Printre admiratorii mei se numărau bărbaţi puternici, cu umeri largi, pe când Ilia era slăbuţ, cu un picior strâmb - dar cu toate că nu are o frumuseţe de statuie antică, îmi amintea portretele renascentiste, cu ochi foarte frumoşi şi expresivi... Mă uitam la el şi îmi dădeam seama: „Acesta este omul meu", înţelegeam că nu pot fără el. Ne completăm atât de mult unul pe celălalt, încât atunci când Ilia pleacă la Tutaev ca să picteze îmi duce dorul, sună, spune: „Bine mă simt acolo unde eşti tu." Şi eu mă simt bine acolo unde este el. Este un fel de simbioză. (Olga Motovilova-Komova, pictoriţă)

Convorbiri

Nu uitaţi să „băgaţi în priză" raţiunea VLADIMIR GURBOLIKOV, JURNALIST I n primul rând trebuie să comunicaţi - anume să comunicaţi, nu să vă lăsaţi imediat în voia primului sentiment, primei porniri, pentru că emoţiile pot să nu fie legate neapărat de dragoste, ci de fiziologie, de faptul că omul are şi o latură animalică. Trebuie să staţi de vorbă, să observaţi relaţiile omului cu părinţii şi prietenii lui, să încercaţi să fiţi prieteni - pur şi simplu să fiţi prieteni. Este posibil să descoperiţi foarte repede că nu aveţi despre ce discuta cu omul respectiv, cavă sunt străine concepţiile lui despre felul cum trebuie să te porţi în familie - iar relaţia lui cu părinţii este adeseori un bun indiciu al viitoarei lui atitudini faţă de partener în căsătorie, şi aceasta trebuie să vă pună pe gânduri sau, dimpotrivă, să vă bucure. De exemplu, trebuie să observaţi din timp cum se poartă omul cu părinţii săi, cu oamenii apropiaţi, 302

fiindcă atunci când se va relaxa, când senzaţia de noutate a sentimentului iniţial se va estompa, se va purta la fel cum se poartă acasă. Foarte multe lucruri sunt determinate de familia în care a crescut omul. Tradiţia în care ai crescut e foarte greu de biruit.

303

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Da, în prima perioadă de după îndrăgostire eşti plin de bucurie, dar, cum se spune, „când intri în biserică trebuie să-ţi dai jos pălăria, nu capul". Când te năpădesc sentimentele acestea nu înseamnă că trebuie să încetezi efortul de raţionament şi autocontrol. Este foarte periculos să-l verifici pe celălalt pe calea sexuală, fiindcă aici este vorba de o enormă investiţie de încredere. Dacă s-a petrecut asta, de obicei unul dintre cei doi ia lucrurile superficial, pe când celălalt, chiar dacă aparent are o atitudine cinică, de fapt poate fi foarte serios rănit - iar atunci când oamenii au încetat deja să mai trăiască împreună şi s-a dovedit deodată că n-au ce să-şi spună şi că fiecare frază a unuia dintre ei îl irită pe celălalt, situaţia este catastrofală, despărţirea este întotdeauna extrem de neplăcută, de dureroasă... Mai bine este ca la început perechea să se întâlnească doar în prezenţa altora, neapărat să îşi prezinte reciproc familiile, să se observe, să păstreze o relaţie prietenească şi în nici un caz să nu provoace vreo situaţie în care patima poate să răbufnească. Am avut în viaţă ocazia să văd oameni care au procedat în acest fel. Nu le-a venit uşor, dar, întrucât se respectau 304

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

reciproc şi aveau o atitudine cu adevărat serioasă faţă de relaţia lor, această prudenţă le-a adus foarte mult. Observaţi cu atenţie, faceţi-vă timp ca să cunoaşteţi omul în profunzime, fiindcă va trebui să trăiţi împreună, nu numai să vă culcaţi împreună. Veţi putea găsi un limbaj comun? Vă veţi putea suporta unul pe celălalt ? Ii veţi putea ierta celuilalt lipsurile, care vor ieşi foarte repede la iveală? Cum să-ţi dai seama că iubeşti? Eu, de pildă, am avut în suflet un sentiment de pace, de linişte şi odihnă. Nu

305

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

mi-era ruşine cu mine însumi, nu încercam în prezenţa persoanei iubite să mă controlez în mod special şi să-mi pun vreo mască, şi simţeam că acelaşi lucru se întâmplă şi cu ea. împreună ne simţeam absolut liniştiţi, ca un frate şi o soră, şi în inimă aveam sentimentul de totală libertate şi linişte. Aşa s-a întâmplat cu noi; cum s-a întâmplat cu alţii, nu ştiu. Probabil că lucrurile diferă de la caz la caz. Patima e o altă stare. Ea este descrisă în operele de artă cu un anumit patos. Luaţi, de exemplu, opera „Carmen". Da, acolo este patimă, care îl ignoră pe om cu desăvârşire. Dacă eroul, fostul ofiţer care se ţine după Carmen, ar fi iubit-o cu adevărat, n-ar fi ridicat mâna asupra ei, cu toate că ea îl amăgea şi îl chinuia. Omului iubit nu vei îndrăzni niciodată să îi faci rău, te vei gândi numai la ceea ce este bine pentru el - or, eroul nu se gândeşte la asta, se gândeşte numai la el. Lucrul acesta este caracteristic patimii. Aceasta nu este dragoste.

învăţaţi să discerneţi frumuseţea lăuntrică IRINA MOŞKOVA, PSIHOLOG I n primul rând, vreau să le spun fetelor, femeilor, că a vrea să te măriţi este o dorinţă normală - însă ide-ea vulgară de a te mărita „cu cine o fi, numai bărbat să fie şi să mă pot cununa cu el în rochie albă" trebuie eradicată. Trebuie să te împaci cu faptul că Domnul nu-ţi va trimite omul pe care ţi-l imaginezi tu, ci pe cel care „va fi ţie spre mântuire". Acest principiu destramă concepţia potrivit căreia trebuie neapărat să mă mărit cu, să zicem, un brunet de doi metri înălţime, sau bogat, sau cu părinţi la minister - fiindcă avem o mulţime de astfel de concepţii false. Domnul poate să trimită un om care e bolnav, poate chiar invalid, care nu este prea frumos, nu este deloc „prinţ" din punctul de vedere al funcţiei ocupate şi al salariului primit. Aici intervine un moment de alegere serioasă şi de încercări. Adeseori, ideile „trandafirii", care sunt foarte înrădăcinate în capul fetei, o împiedică pe aceasta să-şi recunoască „jumătatea". Ea se poate trezi în faţa următoarei alegeri: cel la care visează ea nu-i 307

împărtăşeşte sentimentele, dar uite că o iubeşte din tot sufletul un om modest, fără mari posibilităţi materiale şi cu un aspect exterior deloc de invidiat, în care se simte bunătate, nobleţe, fineţe.

308

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Totul e determinat aici de măsura în care fata este gata să se smerească înaintea voii lui Dumnezeu şi să primească în viaţa sa un om care, deşi nu corespunde viselor şi concepţiilor „trandafirii", oferă un devotament sincer şi sentimente profunde. Omul are neapărată nevoie de priceperea de a distinge în celălalt frumuseţea lăuntrică. Trebuie neapărat să ţinem minte că exteriorul trece, pe când interiorul rămâne, înfloreşte şi transfigurează exteriorul. Iată, de exemplu, un bărbat singur, care nu câştigă prea mult, care poate că arată cam caraghios, cam stângaci, dar de care se îndrăgosteşte o femeie care îl sfătuieşte cum să se îmbrace, cum să progreseze în carieră - şi uite că înfloreşte. Grija femeii pentru bărbat, în combinaţie cu bunul gust şi cu corecta abordare a vieţii, formează o pereche armonioasă, care se potriveşte atât exterior, cât şi interior. Cel mai important este însă întotdeauna interiorul: sentimentele dragostei, încrederii şi respectului reciproc. O mare însemnătate în formarea capacităţii de a vedea conţinutul lăuntric al omului o are familia parentală. Educaţia creştină îi deschide copilului posibilitatea de a stabili în toate privinţele prioritatea 309

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

valorilor duhovniceşti şi de a împinge materialul pe planul al doilea sau chiar al treilea. Dacă omul creşte în această atmosferă, când va începe să trăiască de sine stătător nu va greşi, de regulă, în luarea hotărârilor de o importanţă vitală. Din păcate, noi intrăm în viaţa adultă cu urmele traumelor sufleteşti trăite în copilărie, ale zguduirilor din adolescenţă şi ale exemplelor negative oferite de viaţa părinţilor. In consecinţă, modelul nostru de alegere a „jumătăţii" se formează adesea pe baza unei experienţe negative, ca re

310

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

zultat al compensării psihologice a deficitului de dragoste din partea părinţilor. De exemplu, dacă o familie a trăit în sărăcie şi părinţii se plângeau adesea de lipsa banilor, la fiică se formează dorinţa de a se mărita neapărat cu un om bogat, pentru a evita repetarea experienţei părinţilor. Uneori, copilului i se prezintă un tablou al vieţii conjugale în care mama, nemulţumită de căsnicia sa, îşi ocă-răşte soţul, acuzându-l că e molâu şi are caracter slab. In aceste condiţii, în mintea fetei se poate forma următorul program: „Bărbatul trebuie să fie puternic, autoritar", care, potrivit legii compensaţiei, este definitoriu în căutarea alesului. Adeseori, asemenea decizii nechibzuite, bazate pe experienţa negativă a părinţilor, îl duc pe om într-o fundătură. Tinerii încep să alerge după „luna de pe cer", fără să înţeleagă şi să preţuiască Purtarea de grijă dumnezeiască. Uneori, adevărata fericire a omului se găseşte chiar lângă el, dar el nu este capabil să îşi dea seama. Căutarea „jumătăţii" este, cred eu, un lucru foarte tainic. Pentru a nu te înşela, pentru a găsi omul cu care poţi să trăieşti o viaţă alături, trebuie în primul rând să nădăj-duieşti în voia lui Dumnezeu şi să te rogi.

Nu căutaţi aventuri, ci năzuiţi să vă întemeiaţi o familie bună SERGHIE NIKOLAEV, PROTOIEREU T rebuie să ne gândim din timp pe cine alegem şi ce vrem de la viaţa familială. Dacă ne gândim doar ce frumos este viitorul nostru soţ (ce frumoasă este viitoarea noastră soţie) şi ce bunăstare materială este capabil să ne asigure, dar nu vrem să luăm cunoştinţă de celelalte însuşiri ale lui sau nu vrem să le dăm atenţie, cel mai degrabă ne aşteaptă multe surprize neplăcute. După ce trece prima perioadă a căsniciei, când totul se vede în roz, se poate dovedi că soţii nu prea au multe lucruri în comun, şi apare pericolul divorţului... Ar fi folositor să ne amintim vechile noastre tradiţii, când flăcăul îi făcea curte fetei vreme îndelungată fără să intre în relaţii trupeşti, care exclud temporar o viziune lucidă, raţională, asupra llimii. După aceea chiar cei în cauză spun: „A fost o dragoste... nebună". Această perioadă de curtare ţinea atât timp cât era nevoie ca să se cunoască unul pe celălalt, să-şi poată 312

răspunde la întrebarea: „O să pot trăi cu el (ea) toată viaţa?" După reacţia celuilalt la diferitele împrejurări ale vieţii îţi poţi da seama dacă e compatibil cu tine sau, dimpotrivă, nu vă potriviţi - căci după prima perioadă a vieţii în co

313

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

mun, când noutatea relaţiilor conjugale, atât trupeşti, cât şi sufleteşti, nu mai umple toată existenţa, foarte importantă devine pentru soţi comunitatea de caracter, de interese, de educaţie. Va fi foarte supărător dacă îţi vei da seama brusc că alături de tine se află un om cu totul străin, cu care n-ai ce să discuţi. Mai uşor ne e să ne împăcăm cu un aspect exterior neatrăgător decât cu obiceiurile proaste ale omului pe care l-am ales. De aceea este atât de important să observăm tocmai defectele morale sau trăsăturile de caracter cu care nu ne putem împăca. Atâta timp cât nu sunteţi căsătoriţi încă uitaţi-vă, în primul rând, dacă există comunitate de interese. Viitorii soţi trebuie să aibă aceleaşi repere morale, aceeaşi atitudine faţă de problemele vieţii. Fiţi atenţi cum priveşte celălalt bogăţia, copiii, odihna, tot ce ne înconjoară în viaţă. O uriaşă însemnătate o are educaţia. Unii, de exemplu, îşi pot permite cu uşurinţă să spună un cuvânt grosolan, pe când alţii nu suportă nici să audă aşa ceva - şi asta poate deveni în viitor o piedică în calea normalităţii relaţiei. Apoi, gradul de cultură. Un bărbat cult poate fi atras şi de o fată simplă, incultă, dar după aceea îi va fi 314

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

greu şi va consuma multă energie sufletească pentru a nu se irita din pricina diferenţei de nivel intelectual or, nu ştiu cum se face că această energie ne lipseşte tot mai mult... Oamenii religioşi au aici un mare avantaj, le este mult mai uşor să găsească teme comune pentru discuţie şi când există un decalaj de cultură, de cunoştinţe. Şi cei învăţaţi, şi cei simpli simt că sunt egali înaintea lui Dumnezeu. Şi situaţia materială este mai bine să fie egală, măcar aproximativ. Dacă, de exemplu, fata e obişnuită cu luxul, dar se mărită cu un om a cărui situaţie materială este modestă, îi va fi foarte greu. Şi lui îi va fi. Acum, printre femei - şi nu numai - a devenit popular modelul Cenuşăresei - fata săracă ale cărei calităţi au fost remarcate şi preţuite de un prinţ bogat şi frumos. Această temă este luată ca subiect de numeroase seriale, îşi găseşte ecoul în mii de capete prostuţe. Sigur, se mai întâmplă şi aşa în viaţă, însă de obicei Cenuşăresele sunt fericite rareori şi nu pentru multă vreme. Astăzi li se propune o coroană, dar după ce devin soţii ajung un fel de mobilă. Trebuie spus că prinţii cei bogaţi schimbă des acest gen de mobilă... îmi amintesc de o tânără care a avut o copilărie grea. 315

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Atunci şi-a şi fixat scopul de a face o căsătorie reuşită. S-a măritat cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea, bogat, spiritual, generos (i se părea ei). Duhovnicul şi mama au încercat s-o convingă să renunţe la acest pas. Duhovnicul i-a zis: „O să stai închisă într-o colivie de aur. Acum nu ai nimic al tău: ei bine, nici de-acum înainte n-o să ai." Ea era prea tânără, necoaptă la minte; n-a ascultat. După aceea iată ce a ieşit. A născut o fetiţă. Escapadele la cluburi şi restaurante s-au terminat. Soţul nu venea zi de zi acasă. Nici măcar bani pentru nevoile casei nu lăsa totdeauna: a fost nevoită chiar să împrumute de la mama sa. în continuare, scenariul obişnuit... înainte oamenii ţineau întotdeauna cont de caracterul părinţilor potenţialului soţ (potenţialei soţii). Toţi cunosc regula: dacă vrei să ştii cum o să fie în căsnicie soţia ta, uită-te la viitoarea ta soacră. Pot da ca exemplu o situaţie când a fost să se căsătorească unul din apropiaţii mei. Viitorul socru avea mari îndoieli în privinţa lui. S-au dus părinţii ei la părinţii lui. După ce au făcut cunoştinţă şi au discutat, tatăl ei s-a întors încântat. De ce? Văzuse că părinţii potenţialului ginere sunt la fel ca el şi soţia sa, cu aceleaşi concepţii despre viaţă, aceleaşi repere morale, 316

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

absolut acelaşi nivel de trai, aceeaşi vârstă. Amândouă mamele - învăţătoare. Singura diferenţă consta în aceea că el era ofiţer, pe când tatăl mirelui - fizician. Părinţii au văzut în asta chezăşia faptului că odraslele lor se vor înţelege - şi, într-adevăr, căsnicia s-a dovedit a fi foarte fericită. Foarte importantă e şi problema vârstei. Trebuie să ţinem minte că vom trăi cu omul respectiv până la moarte, vom îmbătrâni alături de el. Dacă n-o să îmbătrânim concomitent, cel mai tânăr dintre noi va putea îndura ispita? Cunosc un caz când ea era mai mare decât el cu zece ani. I-am zis lui: „Eu nu vă recomand să faceţi asta. Eşti convins că atunci când o să ai 50 de ani şi o să fii încă bărbat în putere, iar soţia ta va fi în pragul ofilirii, nu vei sucomba tentaţiei?" Trebuie să luăm în calcul faptul că asemenea ispite vor exista. Pe primul loc este, bineînţeles, atitudinea celor doi faţă de religie, fiindcă aceasta este baza. Dacă unul dintre ei este religios, iar celălalt nu, din câte ştiu eu foarte mulţi preoţi nu dau binecuvântare pentru asemenea căsătorii. Şi, din păcate, atunci când totuşi se săvârşesc ele sunt adeseori şubrede. Dacă unul 317

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dintre soţi e necredincios, probabilitatea că îl va înşela pe celălalt este foarte mare. Deşi la început omul refuză să creadă asta, se poate observa că în vremea noastră foarte mulţi dintre necredincioşi îşi în-şală soţii - iar acolo unde există infidelitate conjugală este cu totul altă atmosferă în familie. Oricâte semne exterioare de dragoste şi respect ar exista, nu mai e la fel. Căsnicia seamănă cu o casă sub temelia căreia s-a săpat şi care poate oricând să se prăbuşească. Să vă dau un exemplu. O fată voia să se mărite. Am întrebat-o: „Auzi, dar el este credincios?" „Este botezat." „Asta nu înseamnă nimic. In zilele noastre aproape toţi sunt botezaţi", i-am zis. „La biserică merge?" „El spune că o să meargă." „Ştii, ar fi mai bine ca mai întâi să înceapă să meargă la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească. După aceea, când va fi cu adevărat îmbisericit, va fi altceva. Asa, îti asumi un mare risc." Nu a ascultat - nici de » » > mine, nici de părinţi. Ce credeţi că s-a întâmplat? Cum a făcut un copil, el a părăsit-o pentru alta. Cunosc multe cazuri de acest gen. Fetele spun: „Eu sunt convinsă că prin dragostea mea o să-l aduc la credinţă, că din dragoste pentru mine el o să facă

318

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

asta." Aşa nu merge. Calea spre Dumnezeu este personală şi nu e atât de simplă... Nu căutaţi aventuri, ci năzuiţi să întemeiaţi o familie bună, în care va exista dragoste. Atunci veţi simţi deplinătatea dragostei în fericirea familială, simţind în mod real dragostea lui Dumnezeu faţă de voi şi grija Lui pentru familia voastră. în acest scop, mai întâi de toate nu încălcaţi legile duhovniceşti statornicite de Dumnezeu, căci pentru asta se plăteşte. A-ţi găsi perechea este un efort mare. Cunosc un caz când o femeie la 40 de ani îşi făcea griji cum să găsească un soţ bun pentru fata sa. I-am zis că la Moscova, în cutare biserică, este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi" şi că lumea se roagă ei pentru asemenea lucruri. S-au dus acolo să se închine şi... pe neaşteptate şi-a găsit soţ mama, care, culmea, nu avea astfel de năzuinţe, ştiind că vremea ei a trecut. După aceea s-a măritat şi fiica - a găsit un băiat foarte bun, cumsecade, credincios, muncitor. Domnul îi ajută pe oamenii care se roagă Lui.

319

„Jumătate" nu te naşti, ci elevii IGOR GAGARIN, PROTOIEREU C redeţi că în această lumefiecare din noi are, întradevăr, o singură jumătate, pe care trebuie s-o găsească? - Eu cred că „jumătatea unică" nu e decât un mit frumos. Acest mit a fost descris de Platon în Banchetul. Acolo se discută despre dragoste, şi unul dintre convivi povesteşte legenda despre androgin: oamenii ar fi fost cândva alcătuiţi din două principii, masculin şi feminin, şi după aceea Divinitatea i-a scindat, şi acum jumătăţile se caută una pe alta. Aceasta este însă doar o legendă. E greşit să credem că pe lume nu există decât un om care ţi-e menit, fiindcă pe lume sunt prea mulţi oameni. Dacă lucrurile ar sta aşa, mai nimeni nu şi-ar găsi jumătatea. O astfel de concepţie este greşită şi deoarece, dacă omul va gândi în felul acesta, la primul eşec din viaţa conjugală poate hotărî că a făcut o greşeală: „Nu este jumătatea mea cea adevărată" şi că trebuie să mai caute. 320

Eu cred că, într-adevăr, „căsătoriile se încheie în ceruri" - în sensul că omul care înţelege că viaţa lui este în mâinile lui Dumnezeu înţelege şi că pentru el căsătoria nu e un lucru întâmplător, că dacă oamenii au întemeiat o familie cu toată seriozitatea, înseamnă că Domnul i-a unit. Asta

321

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

nu înseamnă însă deloc că o asemenea căsnicie va fi fericită neapărat, fără să depunem eforturi. Există, probabil, situaţii când doi oameni, întâlnindu-se, simt într-adevăr că sunt făcuţi unul pentru celălalt, că se completează reciproc, că într-adevăr reprezintă împreună un tot, şi pe măsură ce trece timpul sentimentul acesta creşte şi se întăreşte. Eu cred însă că aşa ceva se întâmplă foarte rar. Mai des lucrurile stau altfel: când oamenii se întâlnesc, îşi atribuie unul celuilalt calităţile pe care ar dori să le vadă la un potenţial tovarăş de viaţă, şi celălalt li se pare o asemenea „jumătate". Dacă stăm să ne gândim, ce este „jumătatea"? Sufletul meu însetează de întâlnirea cu un om înzestrat cu anumite calităţi - de pildă, mângâierea, tandreţea, grija, devotamentul, atenţia, înţelegerea -, fiindcă acestea îmi lipsesc; întâl-nindu-mă cu un om, eu, fără să-l cunosc, bineînţeles că sper să văd în el aceste calităţi şi cred că tocmai el este „jumătatea" mea. După aceea se dovedeşte că lucrurile stau cu totul altfel şi că tocmai acele calităţi la care mă aşteptam îi lipsesc, în schimb au apărut la el tocmai cele pe care nu aş vrea deloc să le văd. Aşadar, nu este „jumătatea" mea, s-a comis o eroare? 322

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

De fapt, cuvântul „jumătate" are o justificare, dar alta. Oamenii care se iubesc nu sunt de la început „jumătăţi", ci devin „jumătăţi" în procesul vieţii, fiindcă de fapt dragostea nu înseamnă doar sentimente, emoţii, ci şi un mare efort reciproc. Problema nu este că undeva există o singură „jumătate" şi ca să fiu fericit trebuie s-o găsesc, orice altă variantă însemnând pentru mine nefericire, ci că în principiu oricine poate deveni „jumătatea" mea şi totul depinde de efortul pe care îl voi depune pentru a cultiva dragostea. Este foarte important ca atunci când căsătoria se încheie să iau hotărârea fermă că, oricum ar decurge în viitor relaţia noastră, trebuie să-mi petrec toată viaţa cu omul respectiv şi că nu numai în această viaţă, ci şi în veşnicie trebuie să răspund pentru omul respectiv înaintea lui Dumnezeu, Care nea însoţit. îmi place un moment dintr-un roman al lui Soljeniţân. Acolo, din context se vede că soţul eroinei nu este deloc vrednic de ea şi că ea nutreşte multă amărăciune din cauza conflictului dintre ei, dar niciodată nu i-a trecut prin cap să regrete că s-a măritat cu el, fiindcă era credincioasă şi ştia că trebuie să primească orice s-ar întâmpla ca de la Dumnezeu. 323

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Nu trebuie să regretăm că s-a întâmplat aşa şi nu altfel; trebuie să ne construim viaţa pornind de la premisele existente. Am întâlnit o mulţime de familii în care la început a fost dragoste aprinsă, romantică, dar după aceea totul s-a năruit. La început îi invidiau toţi văzând cum se privesc în ochi, cum discută - dar după un an, doi, divorţau. Şi se vedea că relaţia lor s-a prefăcut într-un iad. Totodată, am întâlnit destule familii în care, dimpotrivă, la început nu existau cine ştie ce sentimente înflăcărate - pur şi simplu vremea trecea, femeia nu mai era tânără, a întâlnit un bărbat, nu mai vrea să rămână singură, vrea familie, copii, normal, nu? dar în care cu timpul s-a înfiripat o relaţie minunată. Dragostea a intrat deja în procesul vieţii lor, deşi nu a mers mereu totul ca pe roate. Şi asemenea situaţii sunt câte vreţi. Spunem că familia este o mică Biserică... Dar am greşi comparând-o tii Biserica mare? Iată, mă uit la parohia noastră şi la alte parohii, la oamenii care alcătuiesc comunitatea bisericească: într-adevăr, este vorba de o familie. Biserica este o mare familie. Şi observ că Domnul adună în comunitatea noastră oameni absolut diferiţi, care aparent n-au nici un fel de 324

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

parametri în comun: nici cultura, nici caracterul, nici profesia. Unul e profesor, alta e vânzătoare, altul e şofer, şi aşa mai departe: oameni cu moduri de gândire diferite şi din medii diferite, însă trăiesc o viaţă comună - ne adunăm la trapeză după slujbă, mergem undeva împreună şi aşa mai departe. Şi reflectez cât de interesantă e rânduiala Domnului, fiindcă aceşti oameni, dacă n-ar fi fost în Biserică, nu s-ar fi intersectat niciodată, fiecare ar fi rămas în lumea lui dar când au venit la Hristos, în Biserică, Duhul Sfânt i-a călăuzit în aşa fel, încât nu se plictisesc împreună, se completează, se îmbogăţesc reciproc, şi te gândeşti că Domnul adună în Biserică oameni care nu s-ar fi întâlnit niciodată altfel. La fel se întâmplă şi în familie: dacă Domnul îi uneşte pe oameni, această unire poate contrazice concepţiile respectivilor despre felul cum ar trebui să fie tovarăşul lor de viaţă, dar amândoi sunt la locul lor. Ca atare, trăieşte cu omul de care ai avut parte, iubeşte-l şi străduieşte-te să faci în aşa fel încât el să devină „jumătatea" ta, străduieşte-te să găseşti în el acea profunzime care te va face să îl iubeşti. Bineînţeles, nu e deloc uşor. De aceea, nu trebuie să ne pripim cu căsătoria. După ce am făcut cunoştinţă cu 325

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

cineva, trebuie să-l cunoaştem mai bine. Totuşi, dacă a fost deja încheiată căsătoria, trebuie să credem cu fermitate: „Aceasta este jumătatea mea, eu trebuie să devin jumătatea lui (ei)." Am văzut foarte mulţi oameni care erau nefericiţi în căsnicie, deşi aceasta a început printr-o dragoste foarte înflăcărată şi plină de romantism. Pe de altă parte, datoria slujirii mele face să comunic cu oameni între care au fost şi crize, care au vrut câteodată să se despartă - adică la început lucrurile n-au stat grozav, aşa cum ne imaginăm noi despre o familie ideală, dar în cele din urmă au ajuns la armonie. In acest sens se poate vorbi de „jumătăţi".

326

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

CE ESTE FAMILIA? S -ar părea că întrebarea aceasta e foarte simplă şi răspunsul ar trebui să-l cunoască toţi - însă de fapt oamenii dau la ea răspunsuri cât se poate de diferite. Ce concepţie despre familie are copilul care provine dintr-o familie incompletă sau dintr-una în care unul dintre părinţi este vitreg? Or, familiile de acest fel, chiar dacă nu sunt încă majoritare, vor ajunge în curând. Copilul va fi pe deplin fericit într-o asemenea familie? Bineînţeles că nu. Va avea o concepţie corectă despre familie? E foarte îndoielnic. Până şi un om care a crescut într-o familie completă poate însă greşi în aceste chestiuni. Unii consideră că scopul familiei este satisfacerea sexuală, alţii că este bunăstarea materială, alţii că este naşterea şi educarea copiilor. Toate concepţiile acestea sunt adevărate doar parţial. Erorile noastre în ce priveşte concepţia despre familie sunt legate rtu doar de ceea ce am adus cu noi de la părinţi. Mass-media şi societatea ne „bagă pe gât" în mod foarte activ concepţii greşite. Uneori este numită „familie" până şi relaţia dintre doi

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

homosexuali. Iar curvia, păcat de moarte, se ascunde adeseori sub expresia „căsătorie de probă".

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Ce se ascunde de fapt sub această denumire aparent decentă? Merită sau nu s-o admitem în viaţa noastră? Ce este de fapt căsătoria, familia? Cum trebuie să privim noţiunile acestea pentru ca familia să fie trainică şi fericită?

Istorii din viată y

Astăzi mi-a spus că nu mă mai iubeşte Astăzi nu l-am recunoscut în el pe omul de care mam îndrăgostit acum doi ani şi jumătate. Pentru amândoi, aceasta a fost prima relaţie serioasă. Mai mult decât atât, până în ziua de astăzi nici nu mi-aş fi închipuit că aş putea avea relaţii intime cu altcineva decât cu el. El a fost singurul meu bărbat, iar acum îmi reproşez că, după cât se vede, m-am înşelat, dăruindumă unui om care îmi spune acum cu atâta uşurinţă: «Nu te iubesc şi nu te-am iubit.» Nu-l cred, fiindcă era întotdeauna atât de sincer când îmi spunea că mă iubeşte, că nu mă va ceda nimănui, că mă va purta pe braţe dacă o să-i nasc un copil. Nu mă amăgea, sunt sigură de asta: se vedea în ochii lui, care se luminau întotdeauna de fericire. Dar ce s-a întâmplat acum?? Înţeleg că totul e din cauză că avem prea multe probleme. Suntem de aceeaşi vârstă, nu stăm bine pe picioarele noastre, nu avem studii superioare (eu termin facultatea abia anul acesta, iar el a fost 330

exmatriculat şi acum munceşte, s-ar putea să-l ia în armată), nu avem locuinţa noastră, şi nici în cel mai bun caz n-o s-o avem prea curând. Ne pregăteam să ne căsătorim, dar familia lui nu avea bani şi nici dorinţă. Nu înţeleg nici acum: el voia nuntă, şi eu voiam, dar toată problema era de bani. Am trăit cam un an la părinţii lui, care se temeau să-l lase să stea cu chirie; mie mi-era foarte greu să trăiesc la ei, cu atât mai mult nemăritată. Eu sunt împotriva concubinajului, dar mam dus să stau acolo fiindcă eram sigură de el şi mă gândeam că o să ne căsătorim. Înţeleg că poate din cauză că are acum multe probleme îmi strică şi mie dispoziţia, explicând asta prin faptul că s-a săturat de tot, că nu ne este dat să fim împreună, cel puţin nu în această viaţă. Eu nu mai locuiesc de mult timp cu el - am plecat, fiindcă nu mai suportam rolul de concubină. De multă vreme aveam motive să ne despărţim, dar înţelegeam că n-o să pot face asta brusc, drept care i-am propus să trăim fiecare la el acasă, să învăţăm, să încercăm să facem ceva în viaţă, să creştem, să ne cunoaştem pe noi înşine, dar totodată să ne iubim şi să vrem să fim împreună. Eu sunt convinsă că dacă oamenii se iubesc, pentru ei nu există piedici. 331

Dar astăzi îmi spune că s-a săturat de tot, că dacă vreau să fiu cu el trebuie să vin să locuiesc cu el, dar nu-mi propune nimic concret. Ştiu că n-o să mă duc din nou să trăiesc în concubinaj, dar fără el nu pot. Vreau foarte mult să fiu alături de el, pur şi simplu sunt convinsă că avem nevoie de timp ca să ne realizăm, ca să reflectăm. Acum îmi pun întrebarea: a fost sau nu dragoste? Până în ultimul moment nu pot să mă împac cu gândul că el nu va mai fi în viaţa mea. De ce mă răneşte ? Mai mult decât atât, bănuiesc că sunt gravidă, dar trebuie să mai aştept puţin ca să am rezultatul exact, chiar îmi este frică să merg la doctor. Când i-am vorbit de asta, în loc să spună ca înainte: «Te voi purta pe braţe», mi-a aruncat: «Fă ce vrei, te felicit, o să devii mamă, pe mine nu mă interesează.» Auzind o asemenea declaraţie n-am putut să-mi vin în fire mult timp; am fugit la bucătărie, am luat un pahar cu apă şi un pumn de tablete, am vrut să mă otrăvesc, dar n-am putut, fiindcă m-am gândit la mama, care nu mă are decât pe mine." (Tatiana, 22 de ani)

In casa nouă s-a mutat fără mine 332

Cu iubitul meu m-am cunoscut cam acum patru ani. Când ne-am cunoscut, oficial încă eram căsătorită, dar de doi ani nu mai locuiam împreună cu soţul meu. Aveam şi o fetiţă mică (şi acum am, dar a mai crescut). Şi el era căsătorit. Când ne-am cunoscut, a închiriat un apartament, unde s-a mutat. Cu soţia e în relaţii foarte proaste. Ulterior am avut prilejul să fac cunoştinţă cu ea - este un om anormal, agresiv, capabil de orice. La un moment dat a dat buzna la mine în apartament şi a trebuit chiar să chem poliţia ca s-o ridice. Cam la o jumătate de an de la începutul relaţiei cu el, am intentat divorţ, întrucât soţul meu nu-mi dădea, din principiu, divorţul. In scurtă vreme l-am obţinut. Cu câteva zile înainte de ultima înfăţişare iubitul meu a adus şampanie ca să sărbătorim faptul că în ziua următoare -spunea el - se duce să divorţeze. Cam după un an de când am început să ne întâlnim am fost nevoită, în urma unui concurs de împrejurări, să-l rog să ne primească pe mine şi pe copil pentru câteva săptămâni sau măcar câteva zile - dar după ce ne-am dus acolo am început, cumva ca de la sine, să trăim împreună. Aveam însă o problemă. Atâta timp cât doar ne întâlneam, el vorbea cu copilul meu, îi făcea cadouri de 333

sărbători şi aşa mai departe - dar după ce ne-am mutat la el, treptat, cam într-o jumătate de an, a încetat cu desăvârşire să mai comunice cu fetiţa. Nu-i făcea nimic rău, pur şi simplu nu comunica deloc cu ea. Şi el are o fetiţă, cu un an mai mare decât a mea. Copiii nu se întâlnesc. Pe acest fond au început să apară conflicte. Nu era vorba de scandaluri. El pur şi simplu se închidea în sine. După o vreme a început să reacţioneze altfel: o dată la câteva luni, după asemenea conflicte, pleca şi trăia separat. Nu rezista însă mai mult decât o săptămână, două. Ce se întâmpla cu mine atunci nu pot să vă povestesc... Mă durea atât de tare, încât mi se părea că simt fizic durerea. El îşi explica plecările prin faptul că nu reuşim să fim o familie, că nu poate să comunice cu copilul meu, că aceasta este singura «piatră de poticnire». Eu încercam să repar relaţia, să salvez totul. M-am dus la psihologi, am participat la şedinţe de terapie... La un moment dat, primăvara trecută, am găsit întâmplător nişte documente din care reieşea că el este proprietarul altui apartament. Nu m-am apucat să-l iau la întrebări. Eu consider că dacă omul simte nevoia, va explica singur ce şi cum - însă timpul trecea, 334

iar el nu spunea nimic. In luna octombrie, după ziua lui de naştere, ne-a condus acasă un prieten cu soţia lui, şi pe neaşteptate s-a interesat de ce trăim în apartamentul acela când iubitul meu şi-a cumpărat casă! Bineînţeles, am fost foarte mirată (asta e puţin spus), însă el s-a făcut că nimeni n-a zis nimic, nimeni n-a auzit nimic, şi a început să glumească. Acasă (nu în faţa lui) pur şi simplu am izbucnit în hohote de plâns: face învârteli pe la spatele meu, îşi aranjează viata fără să mă ia în calcul si nici măcar nu se învredniceşte sămi aducă la cunoştinţă planurile lui. Şi, iată, cu o săptămână sau două înainte de Anul Nou am avut din nou un conflict. El s-a sculat brusc şi a plecat. A venit după câteva ore. Tăcea. Am simţit: « Acum-acum începe.» A început iarăşi că el nu poate trăi aşa, că nu mai are putere, că nu poate trăi cu fetiţa mea şi aşa mai departe, dar că totuşi mă iubeşte. In concluzie, a spus că dacă nu am putere să plec singură, îmi spune el că ne despărţim! Ce au însemnat pentru mine aceste vorbe, nu pot să povestesc. Simţeam că mor... Pur şi simplu n-aveam putere să mai replic ceva, să mă opun. Obosisem atât de tare să încerc să salvez relaţia noastră, că pur şi simplu m-am sculat şi m-am dus să îmi fac bagajul. M335

am mutat la mama. El n-a încercat să mă oprească dar după câteva zile, când am început din nou să vorbim, susţinea că el nu m-a alungat. Povestea nu se încheie aici. Treaba este că au început, puţin câte puţin, să iasă la lumină şi alte lucruri. După Anul Nou am aflat că nici nu se despărţise încă de soţia sa - la care el mi-a zis: «O ştii cum este şi ştii că nu o să-mi dea divorţul.» Eu i-am răspuns că rezultatul depinde de hotărâre - aşadar, e clar cât de mult şi-a dorit asta. El a început să mi se jure că o să rezolve totul, o să divorţeze definitiv, numai să nu-l bat la cap. Eu însă nu mai cred nimic. Mi-a mai adus la cunoştinţă şi că pleacă din apartamentul închiriat. M-am interesat unde, dar câteva săptămâni la rând a tot evitat să dea un răspuns, până când i-am spus cu duritate că mă minte - după care a recunoscut că are o casă, pe care a cumpărat-o pe la spatele meu şi în care o să trăiască singur! Nu ştiu cum să spun ce sentimente trăiesc acum. Şi ce îmi propune el?! Spune că deocamdată nu intenţionează să se însoare cu mine. Primul lui obiectiv (spune el) e să mă pună pe mine pe picioare. Eu lucrez, dar salariul meu e ridicol, şi el m-a ajutat mereu material. El este înstărit. Spune că unul dintre lucrurile 336

care îl ţin alături de mine sunt banii, că nu sunt în stare să mă întreţin singură. Nu refuză să mă ajute, dar vrea să devin independentă de el - asta e pentru el pe primul plan. El mă iubeşte, şi eu îl iubesc. Acum îmi propune doar două variante: ori ne despărţim şi încercăm să trecem cumva peste asta, ori deocamdată doar ne întâlnim si nimic mai mult. A treia variantă deocamdată nu există. Mi-a explicat că cel mai degrabă o a treia variantă nu va apărea curând, întrucât deocamdată n-are de gând să se însoare. Parcă mi-ar fi dat cu ceva în cap! Şi dacă nici prima, nici a doua variantă nu mă aranjează? Nu ştiu ce să fac mai departe. De o lună umblu întro asemenea stare, că nu înţeleg ce se întâmplă în jur. Nu ştiu ce să fac şi cum ar fi posibil să mă întâlnesc cu el şi nimic mai mult, fără perspective de viitor. Nu pot să mă întâlnesc cu el şi să fiu liniştită, de fiecare dată mă apucă isteria. Toată vremea plâng sau umblu mai mult moartă decât vie. Nu pot să dorm, să mănânc. Am obosit atât de mult de toate!" (Irina, 26de ani)

Egoismul îl împiedică pe om să-si întemeieze o familie adevărată 337

Acum şase ani am făcut cunoştinţă cu (o a câta?) « fetiţă faină ». Ne întâlneam, făceam dragoste, şi ea a rămas gravidă... Când a aflat asta, mi-a declarat că de multă vreme îşi dorea un copil şi că a făcut asta pentru a-şi împlini visul şi că nu este treaba mea copilul (trebuie să adaug că înainte de relaţia cu mine făcuse mai multe avorturi). Până la urmă ne-am căsătorit şi am devenit - zice-se - o familie. Această familie «întâmplătoare» a ţinut doi ani, după care şi-a încetat existenţa în mod jalnic şi dureros. După o asemenea «supercăsnicie» am ajuns la spital în stare de preinfarct cerebral, şi alături de mine a apărut o fată liniştită, ştearsă ca înfăţişare, dar cu o siluetă plăcută şi cu o grijă uimitor de angelică şi dezinteresată faţă de mine. După neisprăvita mea de soţie, această fată m-a uimit cu atenţia constantă de care dădea dovadă faţă de mine, faţă de problemele şi rugăminţile mele. Cu această fată am trăit în concubinaj patru ani - o perioadă colosal de lungă pentru mine, fiindcă înainte de ea nu puteam să mă întâlnesc mai mult de o jumătate de an cu o singură femeie. Au existat între noi certuri, a existat între noi tandreţe, au existat grija 338

ei şi obrăznicia mea. M-am purtat cu ea ca un consumator de căldură şi dragoste... De câteva ori am încercat să o rup cu ea, fiindcă mă gândeam că eu, cel atât de grozav şi de minunat, am nevoie de altă femeie, mai arătoasă, mai prezentabilă - dar după o lună de despărţire înţelegeam că nu pot să trăiesc fără ea, fără grija ei. în ultima perioadă a relaţiei noastre mă irita că şterge şi freacă întruna podelele, mobila şi aşa mai departe... Mi se părea că am nevoie de o femeie cu imaginaţie, cu idei, care să contribuie la viaţa de familie nu prin gătit şi spălat, ci prin participare activă. în iarna aceea, când mi-am vândut apartamentul ca să investesc în construcţia unei case noi şi m-am mutat temporar în vila mea din afara oraşului, am dus-o cu lucruri cu tot la ea acasă, iar lucrurile mele le-am dus la mine - am hotărât să mă despart de ea în acest fel. Ea suna şi întreba de ce am dispărut, încerca să salveze cumva relaţia, dar eu căutam o nouă «aleasă», care să corespundă standardelor mele de viaţă familială. Până la urmă, am găsit - mi s-a părut mie - o demnă tovarăşă de viaţă şi mamă a viitorilor mei copii. înainte de mine îi ceruseră mâna fii de oameni foarte bogaţi şi cunoscuţi, străini, oameni de afaceri şi alţi membri ai 339

elitei societăţii - este o femeie foarte frumoasă, de mare efect! Pentru prima dată în viaţă i-am spus unei femei: «Fii soţia mea şi mama copiilor mei!» Nu ştiu de ce, dar a acceptat, lucru care mi-a măgulit orgoliul. La sfârşitul lui aprilie am făcut nunta, şi a început viaţa în doi. Numai acum am început să înţeleg cât de mult am greşit trăind ca un egoist, ca un obraznic şi ca un lacom! Cât de mult îmi lipseşte fata aceea caldă şi simplă, care mă iubea atât de dezinteresat şi de sincer şi care s-a întristat atât de mult când ne-am despărţit pentru totdeauna! Acum, toată gospodăria e pe umerii mei, fiindcă soţia mea a fost educată în cele mai bune tradiţii ale frumuseţilor contemporane, adică nu se sinchiseşte decât de interesele şi de preocupările ei... De grădină şi de casă eu mă ocup, şi numai rar reuşesc s-o implic pe soţia mea în gospodărie, fiindcă pentru ea lucrurile acestea sunt un adevărat chin: ea nu ştie decât de cai de rasă şi de buldogi francezi, altceva nu o mai interesează în viaţă. In perioada în care m-am cunoscut cu ea mi s-a părut că este fată credincioasă (pentru mine aceasta era o condiţie de principiu), dar acum văd că tot ce mă atrăgea la ea într-un fel sau altul este de suprafaţă, că 340

ea este absolut iresponsabilă, răsfăţată, egoistă (mai egoistă chiar şi decât mine). Ea vrea să fie gospodină şi soţie, dar nici nu-şi imaginează ce înseamnă asta. Una peste alta, întruneşte toţi parametrii unei femei cu care în viaţa mea n-aş fi vrut să întemeiez o familie! Iată ce paradox! Acum îmi văd situaţia ca pe o încercare pentru suflet... Mă întristez când mă gândesc cum o să trăiesc mai departe, fiindcă acum va trebui să duc în spate o soţie-copil şi copilul care se va naşte din soţia-copil. înţelegeţi ce vreau să spun? Am uitat să amintesc că de la 20 de ani sunt orfan. Părinţii mei se iubeau foarte mult - ştiu ce înseamnă o familie şi cum trebuie să arate ea, dar nu îmi iese nimic... Adesea pur şi simplu plâng în singurătate... Oare chiar aşa de nenorocit să fiu de nu pot să trăiesc şi eu omeneşte? De ce nu pot trăi cu oameni buni? De ce sunt atât de egoist? In plan material sunt om de succes, specialist şi manager. Mi-am construit singur casa cu două camere de copii şi cu o grădină grozavă. Am cumpărat un apartament excelent, spaţios, într-un bloc nou. Toate astea le-am făcut pentru viitoarea mea familie, pe care am dorit-o, cu sinceritate, atât de mult - dar acum, deşi 341

sunt căsătorit, sunt îngrozitor de singur şi de nefericit, deoarece în familia mea nu există principalul: fericirea şi înţelegerea! îmi dau seama că goana de la o femeie la alta nu duce la nimic bun: vinovat pentru situaţia asta sunt chiar eu." (Igor, 31 de ani) Convorbiri

îndatoririle le permit oamenilor să fíe împreună IRINA RAHIMOVA, PSIHOLOG

/ * xistă diferite definiţii ale familiei, ale scopului JL/ unirii a doi oameni prin căsătorie. Una dintre cele mai exotice a fostformulată de către un filosof german, care spunea că familia este „viaţă sexuală legalizată" Care sunt defapt sensul şi scopul suprem al vieţii defamilie? A ne iubi unul pe celălalt. Răspunsul acesta este evident. In manualul de psihologia familiei scrie: 342

„Familia este un sistem ai cărei membri îşi satisfac reciproc la maximum necesităţile." Principala necesitate, pe care familia o satisface, este cea de a iubi şi a fi iubit. Şi a iubi, şi a fi iubit. Pentru mulţi, acest răspuns va fi unul neaşteptat. Mulţi oameni caută în familie rezolvarea unor probleme proprii. De pildă, să luăm un om care a crescut singur la părinţi. Acesta poate spune: „Familia este necesară ca să fie mulţi copii", fiindcă lui anume îi lipsea în familie asta. De aceea, el pune pe primul loc tocmai această temă.

343

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Altul va spune: „Eu vreau să mă mărit ca să scap, în sfârşit, de tutela părinţilor..." şi aşa mai departe. Toate aceste sarcini au dreptul la existenţă, însă familia este, în general, un sistem unitar. Un organism unitar. Şi, din punctul de vedere al psihologiei familiei, acest sistem include rezolvarea nu unei singure sarcini, ci a mai multora, a mai multor funcţii. în psihologia familiei sunt enumerate aceste sarcini. Prima pe listă este funcţia reproductiva, după care urmează cea economică, cea gospodărească, cea comunicativă, cea educativă, cea psihologică şi cea creativă. Şi, de fapt, o familie este armonioasă, stabilă, fericită dacă toate aceste „rotiţe" funcţionează cu precizie. Sincopa uneia dintre funcţii dezechilibrează sistemul. Familia ca mecanism se dereglează. Explicaţi, vă rog, însemnătatea fiecăreia dintre acestefuncţii, Funcţia reproductiva este perpetuarea speciei, naşterea de prunci. Funcţia economică este satisfacerea necesităţilor materiale ale familiei: locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi aşa mai departe. Funcţia gospodărească este repartizarea îndatoririlor în casă. Dacă în această problemă nu 344

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

există disciplină, familia are de înfruntat multe probleme. Funcţia educativă. Şi aici se comit multe greşeli. Dacă soţia este casnică, iar soţul este tot timpul la serviciu, se consideră de obicei că soţul îşi îndeplineşte toate îndatoririle. Nu este adevărat. Şi soţul trebuie să ia parte la educarea copilului, să-l ajute pe acesta, mai ales dacă e băiat, fiindcă explicaţiile răbdătoare ale tatălui, comunicarea cu tatăl sunt o bază a comportării bărbăteşti, pe care băiatul o asimilează. De altfel, şi o fată are neapărată nevoie de ajutorul tatălui, întrucât acesta, acordând atenţie comunicării cu ea, lăudând-o, îi oferă un etalon pozitiv de bărbăţie. Următoarea funcţie este comunicarea. îndeplinirea cu succes a acestei funcţii depinde de măsura în care oamenii se pricep să stabilească unul cu celălalt contactul, legătura psihoemoţională, în care se înţeleg unul pe celălalt, în care găsesc un limbaj comun, de felul în care discută, pe ce ton, cât de temperamental, de gradul de cultură a comunicării pe care îl au, de schimbul de informaţie dintre ei. Funcţia psihologică este grija, ocrotirea, ajutorarea reciprocă. Aceasta este apropiată de funcţia

345

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

comunicării, dar există anumite nuanţe care le deosebesc. Foarte importantă este funcţia creativă, de petrecere a timpului liber. Unul dintre soţie trebuie săşi asume responsabilitatea organizării petrecerii în comun a timpului liber. în multe familii aceasta este una dintre „pietrele de poticnire". Bărbatul vine, se tolăneşte pe pat sau în fotoliu şi dă drumul la televizor în loc să găsească o formă de odihnă la care să poată lua parte şi ceilalţi membri ai familiei. Rolul constructiv al acestei funcţii constă în aceea că ea completează resursele energetice ale familiei şi ajută la utilizarea timpului liber spre consolidarea familiei. - Multora li se pare că cea mai serioasă dintre aceste funcţii este funcţia reproductiva. Aceasta chiar intră în binecunoscuta listă cu sarcinile pe care le are un om de îndeplinit în viaţă: „Să fac un copil, să sădesc un pom, să clădesc o casa'. Poate aceastăfuncţie săfie scopul suprem al vieţii de familie? - M-am convins de nenumărate ori că soţii care pun pe primul plan tocmai această funcţie ajung într-o fundătură. Ii întreb pe soţi: „Pe cine iubiţi mai mult, pe copii sau pe soţ?" Femeile spun: „Pe copii." Cei mai

346

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

mulţi dintre bărbaţi spun: „Pe soţie." De aici apar mari probleme, mergând până la divorţ. Adeseori, între părinţi începe o concurenţă involuntară pentru copii. Soţul îşi alege un copil: „Seamănă cu mine. Nasul este al meu, urechile sunt ale mele şi la caracter seamănă tot cu mine. Pe când celălalt are ochii tăi." Iar soţia îl alege pe altul, şi în interiorul familiei se formează asemenea coaliţii nesănătoase, prietenii pe principiul: „împotriva cui o să fim prieteni ?" O altă analogie pentru o asemenea coaliţie ar fi triunghiul amoros. Dacă soţii ar vedea scopul principal, în situaţia aceasta ar înţelege că fără să vrea s-au abătut, au deviat de la scop. Asta i-ar ajuta să îşi dea seama cine sunt ei, cine sunt tovarăşii lor de viaţă, cum trăiesc, pentru ce trăiesc. Orice proiect are un scop principal şi numeroase sarcini. Copiii sunt numai una dintre sarcinile familiei, deşi una de primă însemnătate. Scopul vieţii de familie e, totuşi, dragostea în sine. Soţii sunt datori în primul rând să se iubească unul pe celălalt: acesta trebuie să fie scopul lor principal. Dacă soţii se vor iubi unul pe celălalt, copiii vor asimila acest model de relaţie. Toate

347

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

problemele familiale se rezolvă dacă scopul familiei e cel corect. Din ce moment cei doi devin o familie? Din momentul căsătoriei civile. Unii au o atitudine dispreţuitoare faţă de căsătoria ci-vilă, neînţelegând ce legătură are certificatul de căsătorie cu dragostea. - Mulţi consideră căsătoria civilă o formalitate, însă de fapt există în ea un moment mistic. Acesta acţionează foarte profund, la nivelul inconştientului. In acel moment oamenii intră în alte roluri - rolurile de sot si soţie. »> » Poate că acest moment mistic nu este cuprins atât în certificatul de căsătorie, cât în acţiunile celor doi - în sem-naturile din registrul de stare civilă, în cuvintele pe care le pronunţă în faţa funcţionarului de la primărie. Momentul căsătoriei civile îi uneşte pe cei doi în primul rând prin faptul că ei îşi asumă îndatoriri unul faţă de celălalt. Fie că ne dăm seama de asta, fie că nu, când ne căsătorim ne asumăm îndatoriri unul faţă de celălalt, ne dăm şi drepturi unuia asupra celuilalt (chiar dacă privim cu o anumită ironie ceremonia căsătoriei 348

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

civile, care, într-adevăr, e ca o parodie a cununiei), fiindcă din cele mai vechi timpuri au existat aceste lucruri de temut: jurământul şi făgăduinţa. Oamenii se temeau să jure mincinos ori să încalce făgăduinţa dată, fiindcă înţelegeau că în cuvinte există o enormă însemnătate mistică. Iar certificatul de căsătorie nu face decât să ne aducă aminte că aceste cuvinte au fost rostite într-adevăr. Tocmai îndatoririle le permit oamenilor să fie împreună - împreună în toate. Din momentul căsătoriei civile, nu mai există „eu" şi „tu", ci „noi". In primii ani de viaţă familială trebuie să se consolideze această concepţie de „noi". „Noi" este cu neputinţă fără încredere, iar încrederea nu poate fi deplină fără îndatoriri, fiindcă în esenţă ne luăm îndatorirea nu numai de a trăi împreună, în acelaşi spaţiu, ci de a ne iubi unul pe celălalt. Hotărârea noastră de a-l iubi pe omul respectiv până la capătul vieţii pământeşti şi în veşnicie reprezintă baza unei familii în care dragostea va trăi şi se va întări. Prin ce se deosebesc rolurile soţilor în căsnicie ? în această privinţă există două puncte de vedere extreme. Unul este cel potrivit căruia în toatefuncţiile enumerate mai sus soţul are rolul său si soţia rolul său. 349

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Celălalt afirmă că „fiecare să facă ceea ce se potriveşte cu capacităţibr sale". Să zicem, soţia câştigă mai bine aşadar, este normal ca soţia să meargă la muncă, iar soţul să stea cu copiii, fiindcă lui îi iese mai bine asta. între aceste două puncte de vedere diametral opuse, care e adevărul? Adevărul este că fiecare trebuie să fie la locul său, potrivit rolului său de soţ, respectiv soţie. Apriori, soţul este capul familiei, iar soţia e ajutorul lui. Capul familiei ia asupra sa cea mai mare parte din realizarea funcţiei economice a familiei. întreţinerea materială a familiei stă pe umerii lui. Desigur, fiecare cu posibilităţile sale, dar este bine ca soţia să se ocupe de cămin şi de copii, fiindcă acesta este „spatele asigurat" de care bărbatul are neapărată nevoie. Şi când îndatoririle vor fi repartizate potrivit rolului fiecăruia, soţia va fi un reazem enorm pentru bărbat, care aduce bani în casă. Ea va avea mai multă putere ca să-l întărească, să-l susţină emoţional, iar el, având „spatele" asigurat, va face faţă mai bine funcţiilor sale de soţ şi întreţinător al familiei. Când în familie sunt mulţi copii, totul se aşază de la sine la locul cuvenit. Atunci, vrei, nu vrei, femeia stă acasă, iar soţul, cum n-ar fi el, câştigă bani. Mai 350

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

complicată este situaţia atunci când în familie este un singur copil sau nici unul. în acest caz, este mai simplu ca femeia să stea, aşa, acasă, fără să facă nimic? Soţii cad de acord să facă aşa cum le convine mai mult. Uneori, femeia nu-şi dă seama câtă forţă are, dar, bineînţeles, simte acest excedent şi nu ştie cum să îl folosească. Atunci, începe să-şi extindă dragostea într-o formă distructivă asupra tuturor membrilor familiei - presează, controlează. Dacă merge însă la serviciu, energia îi ajunge exact cât trebuie ca să-şi îndeplinească acasă toate obligaţiile domestice. Principalul este să nu se ajungă la lucruri absurde. Un bărbat spunea la consultaţie: „Păi şi ce? Aşa ne-am înţeles între noi. Ea merge la serviciu, iar eu stau acasă, fac de mâncare, şi mă descurc bine cu asta. Stau cu copiii, fac curat, aspir şi aşa mai departe." Şi se mai miră că soţia nu-l respectă, nu-l apreciază, îşi varsă nervii pe el fără să vrea. Dar ei îi vine greu să-şi respecte bărbatul doar fiindcă face mâncare bună. Oricât de bine ar face el treabă în casă, aceasta este o deformare a rolurilor familiale, care se va transforma inevitabil într-o mare problemă. Eu cred că această pereche va divorţa.

351

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Rolul principal al bărbatul în sistemul familial este susţinerea stabilităţii economice. Soţul este întreţinătorul familiei. Dacă el se achită cu succes de această sarcină, femeia ştie că familia se găseşte într-o securitate cel puţin relativă. Lucrul acesta este foarte important pentru ea. Ea îşi face mai puţine griji, începe să aibă mai multă încredere în soţ, îl urmează. In ultimă instanţă, asta chiar ajută la întărirea dragostei. Soţul îi dă soţiei sentimentul de ocrotire, de stabilitate, şi ea începe deja să se gândească la lucruri mai înalte, vrea copii şi toate celelalte. - Dar noi ştim că soţia este adesea nemulţumită de soţ chiar dacă acesta este un bun întreţinător în celebra carte a lui John Gray Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus este descrisă o situaţi* când bărbatul, aşa cum recomandaţi dumneavoastră, îşi investeşte toate puterile în muncă, urmăreşte succesul profesional, câştigă bani şi consideră că şi-a îndeplinit funcţia, dar soţia lui nu apreciază asta. Ea consideră că soţul trebuie s-o susţină emoţional şi fără oarecare cadouri mărunte nu se simte satisfăcută. In primul rând, am avut în vedere personalităţile dezvoltate, psihologic mature. Personalitatea dependentă are alte cerinţe şi, în general, este greu de 352

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

satisfăcut. în al doilea rând, am vorbit deja despre faptul că în familie trebuie îndeplinite toate funcţiile. Dacă soţia nu simte suficientă apropiere emoţională, înseamnă că la ei şchioapătă funcţia comunicării şi ea pune pe primul plan tocmai lucrul care-i lipseşte. Aşadar, rolul soţului este cel de întreţinător al familiei. Dar care este rolul soţiei? Soţia îi pregăteşte soţului baza necesară pentru ca acesta să se simtă confortabil acasă, ca să se poată odihni în familie, să prindă puteri pentru a merge în continuare în mediul exterior. în ce sens soţul este capul familiei ? El este cap în toate, capul a toate. El este directorul general al acestei întreprinderi, ca să zic aşa. Nu trebuie să scape din vedere nimic - nici sarcina economică, nici comunicarea, nici funcţia reproductivă, nici celelalte. Adică el trebuie să fie lider în toate, trebuie să conducă în mod activ toate. Or, la noi adesea lider în toate este femeia, iar el consideră că dacă aduce bani în casă gata, ajunge. Şi încă este bine dacă aduce bani în casă... - Unii bărbaţi gândesc aşa: „Eu sunt bărbat - uite, scrie în buletin că sunt bărbat. Deci, trebuie să tisculţi de mine!9Iar nevasta zice: „Păi dovedeşte că tu eşti 353

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

capul!* Trebuie bărbatul să dovedească asta, trebuiesă-şi câştige cumva întâietatea? - Trebuie. Cum ajunge muncitorul director la întreprindere? Străbate toate treptele, de la cea mai de jos la cea mai de sus. „Eu am început de la zero", spun numeroşi oameni de succes atunci când vor să-şi sublinieze realizările. Ei şi-au câştigat autoritatea treptat, prin fapte. De la asta se şi începe în multe familii. In primii ani de viaţă comună stabilesc cine e mai „tare". In orice colectiv, începând cu grădiniţa, au loc asemenea „puneri la încercare". Şi femeia, în majoritatea cazurilor, îl va provoca pe bărbat, îl va pune la încercare. Ea trebuie să înţeleagă, să se convingă că el este cu adevărat capul. Lucrul acesta este important pentru ea. Şi el trebuie să se afirme, să-şi apere poziţia. In ce fel? La un moment dat făceam o şedinţă de grup pe tema: „Bărbatul puternic, femeia slabă", şi cineva a propus: „Haideţi să jucăm rolurile acestea." „In regulă, haideţi. Cine va fi bărbatul?" Unul dintre bărbaţi s-a aşezat în poza „Gânditorului" lui Rodin, tăcând. Altul sa tras într-o partev,în afara cadrului", aşa încât să nu 354

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

fie băgat de seamă. Iar femeile deliberau cine o să joace rolul bărbatului. Uite aşa, câteva femei discutau cu vioiciune precum urmează: „Să-l punem pe ăsta? Sau poate să joc eu? Sau poate tu? Dar ce înseamnă «bărbat puternic»?" Iar bărbaţii şedeau tăcând mâlc. Femeile şi-au amintit brusc că sunt şi eu pe acolo şi au întrebat: „Irina Anatolievna, cine o să fie bărbatul, ce facem mai departe?" Am răspuns: „Puteţi acum să vă opriţi şi să analizaţi ce se întâmplă? Fiindcă procesul se desfăşoară deja." La care ele: „Vai, păi sigur... Am înţeles, gata." Le-am întrebat: „Ce aţi înţeles?" „Păi bărbaţii stau şi tac, iar noi, ca întotdeauna, ne asumăm toate responsabilităţile, noi am hotărât deja totul, am stabilit totul." înţelegeţi ? Apoi, când am rezumat rezultatele şedinţei, o fată a zis: „Vă sunt recunoscătoare, fiindcă am înţeles că în relaţiile cu bărbaţii sunt tot timpul lider. Fără să aştept ce va spune el, cum se va comporta, pun deja problema, dau deja soluţia, hotărăsc deja totul. Iar el rămâne în umbră." Este clar că ea se grăbeşte, că preia în toate iniţiativa. De ce? Deoarece vede că el este lipsit de iniţiativă, pasiv.

355

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Aici este o problemă a amândorura. Femeia trebuie să o lase mai încet, să treacă în umbră şi să-i dea bărbatului posibilitatea de a se manifesta ca bărbat. Când le vorbesc despre asta, femeile spun: „Vai de mine, dar îi dau o zi, două, trei, aştept de la el o decizie, iar el... Nu mişcă un deget!" iar bărbaţii, la rândul lor: „Păi nu mă lasă să iau nici o hotărâre!" Aşadar, prima reţetă pentru bărbat este să ia iniţiativa. Da, să ia iniţiativa. A doua reţetă, inseparabilă de prima, este să-şi asume răspunderea pentru consecinţele hotărârilor sale, oricum ar fi acestea - bune, rele. Adică să-şi asume riscul de a greşi. Adeseori, bărbaţii se tem să greşească. Se tem să nu-şi piardă infailibilitatea, fiindcă femeia poate spune după aceea: „Aha, ţi-am spus eu! Ai făcut cum ai vrut tu, şi uite ce a ieşit." Adică se teme că după aceea ea o să-l discrediteze, o să-l umilească, şi preferă să rămână o statuie „neprihănită" şi pasivă. Reţeta de bază pentru femeie: să nu se grăbească. Să-l lase pe bărbat să ia hotărârile şi să nu-i facă reproşuri după aceea. Bărbatul trebuie să fie tare duhovniceşte - şi principalul, mi se pare mie, este 356

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

totuşi să fie lider în dragoste. In dragoste şi în smerenie. Smerenia şi blândeţea nu înseamnă slăbiciune. înseamnă tărie şi linişte. Hristos spune: învâţaţi-vâ de la Mine, ca sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Femeia va merge după bărbatul care este totdeauna la înălţime, totdeauna netulburat. înălţimea bărbatului este liniştea. Dar femeia este uneori atât de „neîmblânzita', încât bărbatul, după îndelungi tentative de a o pune la locul ei şi de a ocupa locul care i se cuvine, la un moment dat înţelege că tot ce va obţine astfel vafi un război permanent, şi uite că tocmai de dragul acestei linişti pur şi simplu îi lasă ei fratele conducerii, de care ea se agaţă atât de tare: „Păi, dacă-ţi doreşti atât, na, conduşiîşipăstreazăliniştea, dar pierde poziţia de lider Ba nu este liniştit. într-o asemenea situaţie nu poate fi liniştit decât pe dinafară. Atunci când el este liniştit lăuntric, femeia îi simte forţa şi i se supune. Femeia se supune cu dragă inimă unui bărbat puternic. Se agită ce se agită, după care se linişteşte şi zice: „Da, vreau să îl urmez, fiindcă în urma lui mă simt

357

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

confortabil şi în siguranţă." Sigur, un asemenea bărbat e de mare preţ, această specie e foarte rară. Unii, după ce s-au căsătorit, trăiesc trei-cinci ani pentru ei înşişi şi abia după aceea fac copii. Ce părere aveţi despre asta? Bineînţeles, este o prostie să renunţi la copii de dragul unor plăceri aparente. „Să trăim pentru plăceri, şi abia pe urmă facem un copil" - parcă ar fi desert copilul... Uneori dau peste mămici la 40 de ani. Necunoscuţii îl întreabă pe copil: „E bunica ta?" De fapt, femeia a născut pentru prima dată la vârsta asta, fiindcă toată viaţa a trăit pentru plăcerea proprie - dar uite că nu arată atât de fericită ca o mamă cu mulţi copii la aceeaşi vârstă, care s-a gândit mai puţin la propriile plăceri. Oamenii se gândesc la ei înşişi, la plăceri, fără ca măcar să presupună că un copil poate fi o superplăcere - şi atunci când, în cele din urmă, devin părinţi, pot să regrete foarte mult că au pierdut atâta timp, în care ar fi putut să facă mai mulţi copii. Copiii sunt o bucurie imensă! Uite, şi eu sunt mamă a doi copii. Aceasta este o bucurie, în pofida faptului că am fost nevoită să îndur multe lipsuri şi primul copil 358

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

l-am născut la 19 ani... Eşti gravidă? Este deja o fericire. Privind în urmă, îmi amintesc cât îmi plăcea să fiu însărcinată. O femeie care a născut câţiva copii mă va înţelege. Este o stare minunată. Ea este, poate, determinată de faptul că femeia îndeplineşte astfel una dintre mai importante sarcini din viaţa sa, căci în adâncul sufletului ştim când ne irosim viaţa şi când facem ceva ce merită cu adevărat. Asta dovedeşte că există anumite legi supreme ale existenţei omeneşti, şi pierdem mult „driblând" aceste legi în năzuinţa noastră de a fi liberi de toţi şi toate, căci nu putem fi liberi de noi înşine, de sufletul nostru, de conştiinţa noastră. Cu adevărat, există o anumită menire supremă, şi atunci când femeia o realizează trăieşte o fericire enormă. Viaţa ne dăruieşte o mulţime de bucurii şi plăceri de tot felul, dar principalul în viaţă este să stabilim în mod corect priorităţile. Dacă le stabilim în mod greşit, ne provocăm singuri mari daune - şi de asta ne dăm seama mult mai târziu, când facem bilanţul vieţii care a trecut. De ce acum familiile sunt atât de rar trainice? Aproape nouăzeci la sută dintre divorţuri au loc în primii zece ani de la căsătorie. 359

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Ca s-o spun pe scurt, fiindcă cei doi nu se înţeleg unul pe celălalt şi nu înţeleg ce e de fapt familia. Atunci când au întemeiat o familie, celor doi li se părea că se înţeleg, deoarece erau o mulţime de lucruri pe care nu le observau sau nu voiau să le observe - iar când apar îndatoririle reciproce are loc o cunoaştere reciprocă mai profundă. înainte de căsătorie se gândeau: „Ne căsătorim şi după aia vedem noi." Nu au discutat problemele specifice ale vieţii de familie: ce înţeleg amândoi prin „familie", ce vor de la viaţa de familie, cum trebuie întemeiată familia, ce etape de dezvoltare parcurge ea. întemeind o familie, trebuie să stabilim nişte repere: încotro mergem împreună, cum? A venit la mine la consultaţie o familie. Erau deja de 15 ani împreună, şi din trei în trei ani se tot pregăteau să se despartă, dar se întâmpla câte o situaţie de excepţie cu copiii sau cu părinţii, care îi făcea să se întoarcă unul la celălalt. Ca să zic aşa, ba se adunau, ba se despărţeau. Am întrebat-o pe ea: „Dar, spuneţi-mi, aţi discutat cum veţi merge mai departe, pentru ce ar trebui să fiţi împreună, ce este familia, cum se organizează ea? Aţi încercat să faceţi lumină în 360

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

aceste probleme?" Mi-a răspuns: „Nu." I-am zis: „Păi da, nu aveţi un scop către care mergeţi, şi atunci rezolvaţi probleme mărunte - vă uniţi forţele ca să rezolvaţi câte o problemă izolată." Apropo, aceasta e o situaţie tipică. Dacă sistemul familial nu funcţionează normal, apare sau un membru simp

361

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

tomatic al familiei, sau o situaţie de excepţie. Simptomatic este un membru al familiei care semnalează că sistemul familial începe să dea rateuri. Toţi încep să se concentreze nu asupra unor scopuri importante, ci asupra lui. El ori se îmbolnăveşte, ori moare, ori se întâmplă vreun alt lucru asupra căruia familia îşi concentrează atenţia. Cuplul nu se concentrează asupra dragostei reciproce, ci asupra rezolvării unor sarcini situaţionale. Şi, dimpotrivă, dacă amândoi soţii au conştientizat şi au ales un singur scop, cel corect, al vieţii familiale, pe baza lui toate celelalte pot fi deja construite destul de temeinic. Va rezulta un sistem familial armonios.

Sensul familiei este năzuinţa spre fericire IGOR GAGARIN, PROTOIEREU

_ T Tn filosof german a spus că familia este viaţă se-xuală legalizată. Care este de fapt sensul şi scopul suprem al vieţii de familie? - într-adevăr, necesitatea vieţii sexuale este o necesitate firească. Totodată, există o mulţime de oameni care simt că viaţa sexuală în afara căsătoriei este ceva incorect, anormal. O parte dintre ei pur şi simplu nu admit această viaţă în afara căsătoriei, deşi această parte, din păcate, e foarte mică. Mult mai mulţi sunt aceia în a căror viaţă există relaţii intime fără căsătorie, dar care simt un anumit complex de vinovăţie. Doar în căsătorie dispare acest complex. Aşadar, într-o anumită măsură filosoful german are dreptate, dar o dreptate foarte superficială. A spune că sensul căsătoriei constă doar în aceea ca oamenii să-şi poată duce viaţa sexuală în. mod legitim, fără a se 363

teme de reproşurile societăţii, înseamnă a simplifica şi îngusta mult conceptul de căsătorie. De ce se căsătoresc oamenii? Ce caută ei în căsătorie? Caută fericirea. Dacă întrebi un om care se duce la starea civilă sau la biserică să se căsătorească ce aşteaptă el de la căsnicie, va răspunde, bineînţeles: „Fericire". Şi nu trebuie

364

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

să ne jenăm de asta, fiindcă omul trebuie, întradevăr, să năzuiască spre fericire - şi el speră că atunci când alături de el va apărea un alt om, pe care îl va iubi şi de care va fi iubit, tocmai aceasta va fi fericirea. Au dreptate sau nu oamenii aceştia? Eu cred că, în mare, au dreptate. Este cu adevărat o fericire atunci când întâlneşti o persoană care te va completa, care îţi va fi cel mai apropiat om, fiindcă omul este o fiinţă care nu suportă să fie singură, care năzuieşte spre comunicare - iar deplinătatea supremă a comunicării se înfăptuieşte în căsătorie. Aşadar, bineînţeles că sensul căsătoriei e fericirea. Faptul că oamenii înţeleg adesea fericirea într-un mod foarte superficial este altă treabă. Dacă-l întrebi pe om ce e fericirea, o să spună că fericirea este atunci când ţi-e foarte bine. Poate să-ţi fie bine, dar poate săţi fie atât de bine, încât ţi-e mai mult decât bine, încât eşti deja fericit. Este corectă această perspectivă? Parţial corectă. Pe de o parte, bineînţeles, fericirea este atunci când ţi-e foarte bine. Pe de alta, fericirea este cu mult mai mult decât atât. Există impresii aparent mărunte, neînsemnate, care se întipăresc în minte şi devin puncte de reper în memorie, îmi amintesc de vremea când eram 365

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

adolescent, aveam deja anumite idei despre ce înseamnă dragostea şi căutam această dragoste - o căutam în modul propriu adolescenţilor. O colegă de-a mea avea acasă o întreagă colecţie de cărţi poştale, printre care erau multe din anii 1930-1940 - ilustrate pe care, cu litere colorate, erau scrise felicitări. Printre ele se găsea una pe care erau înfăţişaţi doi tineri foarte frumoşi, care se ţineau de mână, privindu-se cu ochi de îndrăgostiţi, iar sub ei era scris cu litere roşii: „Ce bine este să iubeşti şi să fii iubit!" Ilustrata şi cuvintele acelea mi-au rămas în suflet - ce cuvinte frumoase! într-adevăr, ce poate fi mai bine, ce poate fi mai frumos în viaţă decât şă iubeşti şi să fii iubit? Dacă în viaţa omului există asta, toate celelalte nu mai au atât de multă însemnătate. Acesta este principalul! Pe atunci aveam 13 ani, acum am aproape 50, dar până în ziua de azi am rămas la aceeaşi părere: a iubi şi a fi iubit este cel mai bun, cel mai minunat lucru din lumea asta. Aşadar, aşa aş defini sensul căsătoriei, sensul familiei: a iubi şi a fi iubit. Foarte adesea prin dragoste se înţelege: „Mi-e foarte bine cu acest om." într-adevăr, dacă iubesc pe cineva mi-e bine cu el, dar asta nu e tot, asta e o 366

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

înţelegere foarte primitivă a dragostei, la care nu trebuie să ne oprim. Ce este de fapt dragostea? E greu de dat o definiţie precisă, dar am putea spune aşa: este năzuinţa spre împărtăşire, spre apropiere cu omul pe care îl iubeşti şi dorinţa ca el să aibă parte numai de bine. Aceste două lucruri nu epuizează conceptul de dragoste, dar ele trebuie neapărat să fie prezente. Cum să învăţăm să iubim? Nu este deloc simplu să ajungem la dragoste, fiindcă dragostea este în primul rând un dar pe care îl primim de Sus. Putem să întreprindem în viaţa noastră anumite lucruri care pot face ca noi să primim acest dar, dar el va rămâne întotdeauna dar. Când spun că trebuie să-ţi iubeşti nu numai soţul (soţia), ci şi oamenii cu care te întâlneşti, să-ţi iubeşti patria, să-i iubeşti pe toţi, de regulă toţi - atât credincioşii, cât şi necredincioşii - sunt de acord cu mine. Toţi sunt de acord că trebuie să iubim, că asta este bine - însă durerea este că foarte frecvent omul poate să creadă că totul este în regulă cu el, că îi iubeşte pe cei din jur. El se străduie să nu facă rău nimănui, ajută dacă i se cere, spune câte o vorbă bună, face servicii altora - şi vede că toţi cei din jur îl consideră un om bun. Atunci, i se poate crea iluzia că 367

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

totul este în regulă, că iubeşte pe toată lumea - dar asta este doar o iluzie, fiindcă este uşor să iubeşti la nivelul de a zâmbi cuiva, de a da nişte bani altcuiva. Sigur, şi asta este bine, fiindcă mulţi nu au nici măcar o asemenea dragoste superficială - dar dacă cineva face toate astea nu înseamnă că poate să spună: „Eu sunt un om bun, tuturor le fac bine şi n-o să-mi fie frică să mă înfăţişez lui Dumnezeu când va fi Judecata." De fapt, este uşor să-i iubeşti pe cei cu care te întâlneşti din când în când - dar în familie începe o viaţă în care cei doi se află în relaţii cu mult mai strânse, şi tocmai aici dragostea este supusă foarte des celor mai mari încercări. In majoritatea cazurilor, când oamenii se cunună sunt convinşi că se iubesc - dar cât de des, după ce trăiesc împreună o vreme, nu numai că dragostea se evaporă, dar în locul ei se iveşte ura! Pe nimeni nu urăşte omul atât de mult ca pe cel pe care l-a iubit. Problema este că e foarte greu să-l iubeşti pe om cu toate defectele lui. Când ne întâlnim cu alţii - cu cunoscuţii, pe stradă, cu prietenii - toţi vrem să ne prezentăm în cea mai bună lumină şi vedem cea mai bună parte a celuilalt, şi adesea confundăm această parte cu omul în întregimea sa: dar dacă e să „săpăm" 368

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

mai adânc în oricare dintre noi va iesi la lumină atâta urâţenie, atâta răutate! Toti suntem de fapt mult mai răi decât părem la prima impresie. Pentru a-l cunoaşte pe om, trebuie să treci cu el printr-o mulţime de lucruri, bune si rele - or, în căsătorie tocmai asta se întâmplă. In familie nu mai pot să-mi ascund adevărata faţă: de aceea, în familie oamenii se văd unul pe celălalt aşa cum sunt ei de fapt. In consecinţă, atunci când a început viaţa ta conjugală ştiai şi iubeai un om, iar după aceea s-a dovedit că acest om e cu totul altfel. Ei bine, dragostea adevărată, dragostea autentică este a rămâne atunci în dragoste, a păstra dragostea şi a-l accepta pe celălalt aşa cum este el. Aşa ne iubeşte Dumnezeu. El nu-Şi face iluzii în ce ne priveşte -ne vede exact aşa cum suntem, şi ne iubeşte aşa cum suntem. Dragostea omenească trebuie să tindă spre asemănarea cu dragostea cu care ne iubeşte pe noi Dumnezeu. După cum El ne iubeşte şi ne ia aşa cum suntem, şi eu trebuie să învăţ să-l iubesc şi să-l iau pe celălalt aşa cum este. Iar asta este posibil doar în familie. Acesta este sensul duhovnicesc, atât de important, al căsătoriei.

369

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

Se poate spune atunci că dragostea autentică nu este doar un dar, ci şi o roadă a eforturilor duhovniceşti ale omului? Bineînţeles! Ceea ce se petrece în viaţa omului se defineşte prin termenul „sinergie": unirea lucrării dumnezeieşti cu strădania omului. Noi nu suntem fatalişti, nu credem că suntem doar nişte unelte oarbe în mâinile lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă exclude însă şi perspectiva diametral opusă, potrivit căreia totul ţine numai de om. Cea mai mare parte ţine de Dumnezeu, dar întotdeauna este ceva ce ţine de noi. De aceea, trebuie să facem tot ce putem să facem, nădăjduind că Domnul va acoperi toată neputinţa şi nedeplinătatea noastră. Fără să te căsătoreşti este foarte greu să înveţi să iubeşti cu adevărat. Este foarte important să năzuim spre desăvârşire. In Evanghelie se spune: Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Pentru omul credincios, foarte important este să ajungă în viaţa sa la o cât mai mare dezvoltare a binelui care este în el si nimicire a rău-lui care este în el. Cum se face asta? Printre altele, foarte importantă este capacitatea de a-ţi da seama ce este bun în tine şi ce este rău. Şi uite că tocmai viaţa de familie ne 370

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

permite să ne cunoaştem pe noi înşine. Mulţi oameni nu vor să se cunoască pe ei înşişi şi se supără atunci când află adevărul despre propria persoană, dar dacă omul într-adevăr vrea să devină mai bun, el trebuie să fie recunoscător fiecărei situaţii în care îşi manifestă eul adevărat, în care se recunoaşte pe el cel adevărat. Când eram încă profesor, în şcoala noastră a ţinut o conferinţă un psiholog. Acesta a desenat o schemă care mi-a plăcut foarte mult şi pe care am memorat-o. Trasând un cerc, psihologul a spus că personalitatea noastră se împarte în patru sectoare: primul sector este ceea ce ştiu eu despre mine însumi şi ştiu despre mine şi cei din jur; al doilea sector este ceea ce ştiu eu despre mine însumi, dar nu ştiu cei din jur - secretele mele; al treilea sector este ceea ce ştiu despre mine alţii, dar eu nu stiu; al patrulea sector este ceea ce nu ştie despre mine nimeni - nici eu însumi, nici cei din jur -, ceea ce poate ieşi la lumină în anumite situaţii limită: adâncurile propriului nostru eu. Eu aş spune că acest al patrulea sector este ceea ce ştie despre mine Dumnezeu - şi, aş adăuga eu, soţia mea, fiindcă de fapt soţia este pentru soţ şi soţul 371

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

pentru soţie singurul om din lume care îl ştie cu adevărat, aşa cum este el de fapt. Orice om joacă toată viaţa un anumit rol, este din firea sa actor, cum foarte bine a zis Shakespeare: „Toată viaţa este un teatru şi oamenii sunt în ea actori." Omul este întotdeauna actor, şi asta nu fiindcă e făţarnic. Este actor nu numai faţă de cei din jur, ci şi faţă de sine însuşi. Mereu jucăm un anume rol şi faţă de ceilalţi, şi faţă de noi înşine. Ei bine, să afli cine eşti tu de fapt - şi acesta este un lucru foarte important pentru omul ce năzuieşte spre desăvârşire - poţi doar în căsătorie. Soţia mea poate să-mi spună asta, şi nimeni altcineva. Dacă sunt îndrăgostit de mine însumi şi nu vreau să aflu asta, mă supăr pe ea, mă enervez şi, cel mai degrabă, totul se va sfârşi prin divorţ. Dacă într-adevăr năzuiesc să devin mai bun, o să-i fiu recunoscător. Nare decât să mă doară, fiindcă e foarte dureros să afli adevărul despre tine însuţi, dar o să ştiu în ce privinţe am de muncit ca să mă cizelez. Iată, şi în privinţa asta văd un sens foarte important al familiei. Acest probabil ultim lucru pe care îl voi spune despre sensul familiei îl voi spune în calitate de credincios, de creştin ortodox: sensul familiei este o parte a sensului existentei noastre. Sensul vieţii 372

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

omeneşti e îndumnezei-rea. Indumnezeirea este unirea cu Dumnezeu. Omul este chemat ca toată viaţa lui să fie orientată spre aceea ca Dumnezeu si el să devină una. In acest context trebuie să > înţelegem şi familia. Aceasta nu contrazice deloc ceea ce am spus mai sus, că scopul este să iubesc şi să fiu iubit. După cum spune Apostolul Ioan, Dumnezeu este dragoste, şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu. Noi numim familia „mică Biserică". Ce este Biserica? Biserica este unirea în Duhul Sfânt a oamenilor care cred în Hristos. Oamenii trebuie să năzuiască unul spre altul în această lume şi să devină cât mai apropiaţi unul de altul. Cea mai mare tragedie a lumii acesteia este tragedia dezbinării. Ştim că acesta este un rezultat al căderii, în urma căreia lumea a încetat să se mai simtă un întreg, în urma căreia în lume a intrat egoismul. Acest egoism e învins prin dragoste: dragostea este năzuinţă reciprocă a unuia în întâmpinarea celuilalt. Care e culmea dragostei? Unul dintre sfinţi spune: culmea dragostei este atunci când cei doi încetează a mai fi doi şi devin un tot. Se înţelege că în condiţiile 373

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

pământeşti această culme este de neatins, dar putem cel puţin să ne apropiem cât mai mult de ea, şi tocmai în familie putem înfăptui în cea mai mare măsură asta. Din ce moment cei doi devin o familie? Acum o să spun un lucru care probabil că este absolut impopular printre tinerii contemporani şi lipsit de originalitate, dar eu consider că familia începe, totuşi, din momentul căsătoriei civile. Atunci când cei doi ajung la oficiul stării civile, când îşi depun acolo semnăturile şi când funcţionarul de stare civilă le înmânează certificatul de căsătorie, spunându-le că de acum sunt soţ şi soţie, că a luat naştere o nouă familie, eu nu am nici un temei să spun că lucrurile stau altfel. Dar de ce cei doi nu devin familie din momentul când, cum se spune, „s-au cuplat"? Eu înţeleg foarte bine cât de delicată este problema asta, căci am mereu de-a face cu astfel de situaţii. Omul Vine să se împărtăşească, dar eu ştiu că el trăieşte în concubinaj, şi îi spun că nu-l pot împărtăşi, fiindcă ceea ce se întâmplă în viaţa lui poartă în limbajul bisericesc numele de „curvie". Respectivul se supără foarte tare - şi asta în condiţiile în care am folosit formularea asta aşa, acum, dar în 374

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

general fac aşa ceva foarte rar, fiindcă nu vreau să-i supăr pe oameni, admit că ceea ce este între ei poate fi într-adevăr dragoste şi le respect sentimentele, dar le explic că asta nu este suficient, că relaţia lor trebuie întărită prin ceva mai mare decât sentimentele lor reciproce. Bun, şi totuşi de ce concubinajul este totuşi mai prejos decât căsătoria? Vreau să spun din capul locului că ceea ce voi spune acum este regula, că înţeleg foarte bine că orice regulă are excepţii şi că îmi dau seama că excepţiile de la această regulă sunt poate mai multe decât excepţiile de la toate celelalte reguli. Şi totuşi, regulile sunt reguli. întotdeauna vreau să le pun acestor oameni întrebarea: „Dar ce vă împiedică să vă căsătoriţi? Ce împiedică întărirea relaţiei voastre şi cu îndatoririle juridice reciproce pe care le presupune căsătoria?" Eu înţeleg perfect că există cazuri când nu există acest act juridic, şi totuşi cuplul respectiv trăieşte atât de frumos, încât nu ţi se învârte limba să spui că trăiesc în curvie, şi cel mai des lucrurile stau invers, adică sunt căsătoriţi oficial şi aşa mai departe, dar ceea ce se petrece între cei doi este atât de anormal, încât ai şi

375

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

mai puţine temeiuri pentru a numi „familie" relaţia lor. Şi totuşi, aş vrea să-i întreb pe cei care cu toate astea insistă atât că nu e nevoie să te căsătoreşti civil: „Ce vă împiedică?" Există situaţii când acest lucru este, în mod obiectiv, imposibil. Cunosc asemenea cazuri - de pildă, vine femeia, cetăţean străin, şi nu poate obţine documentele necesare, iar relaţia respectivă este una serioasă, responsabilă, oamenii se simt apăsaţi de faptul că nu pot să ducă la bun sfârşit formalităţile necesare. Dar asta este altceva. Dacă oamenii au posibilitatea, ce îi poate împiedica să-şi legalizeze relaţia? Dezgustul pur psihologic faţă de formalismul şi birocraţia pe care ei le văd în căsătoria civilă? Cel mai des, bărbaţii nu vor să facă asta. De obicei, femeile vor. Foarte multe femei îmi spun: „Părinte, păi cum să mă căsătoresc, dacă el nu vrea?" Se înţelege de ce nu vrea. Dar nu se gândeşte că o pune pe ea într-o situaţie ambiguă? Femeia nu poate ţine fruntea sus în faţa apropiaţilor săi, rudelor, celor din jur, nu se poate simţi independentă şi liberă ştiind că depinde pe de-antregul de bărbatul respectiv. Situaţia se poate prelungi ani de zile; poate că el va trăi cu ea toată 376

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

viaţa, însă oricum o face să simtă permanent că dacă se întâmplă ceva, nimic nu-l împiedică să o lase. Eu aş spune aşa: există o responsabilitate morală, există o responsabilitate juridică, există o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Toate aceste trei componente trebuie să existe în relaţia dintre cei doi: atunci, ea va fi temeinică. Eu sunt de acord că principalul nu este certificatul de căsătorie şi nici măcar ritualul cununiei. Principalul e dragostea. Mai întâi de toate. Dar dacă ea există nu anulează toate celelalte cerinţe. Căsătoria şi familia nu înseamnă doar unirea dintre doi oameni ce se iubesc, ci şi anumite îndatoriri reciproce, pe care oamenii trebuie să le îndeplinească indiferent dacă sentimentele reciproce se păstrează sau nu. De fapt, chiar dacă cei doi se iubesc foarte mult şi consideră că dragostea lor este atât de puternică, atât de autentică, încât este absolut suficient să trăiască pur şi simplu împreună, pot să spun cu maximă exactitate că mai târziu fie amândoi, fie unul dintre ei, fie copiii lor vor avea, foarte probabil, probleme serioase cu societatea, cu statul, probleme pe care le va fi foarte greu să le rezolve tocmai fiindcă relaţia lor 377

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

nu a fost oficializată. Atâta timp cât problemele acestea nu există, li se pare că nu e nevoie de asta dar trebuie să fii foarte superficial ca să speri că asemenea probleme n-or să apară. Aş putea acum să alcătuiesc o listă mare-mare cu probleme de acest gen. N-o să fac asta, dar voi da un exemplu simplu. A venit la mine nu demult o femeie. Mi-a spus că soţul ei a murit şi că ea a rămas cu nimic. Am întrebat-o: „Cum aşa?" Am aflat că nu erau căsătoriţi oficial. El era om înstărit, avea apartamentul său. Mai fusese căsătorit, avea copii din prima relaţie. S-a întâlnit cu femeia respectivă şi au întemeiat credeau ei - o familie. Ea trăia în apartamentul lui, totul era minunat - exista dragoste autentică şi aşa mai departe. Uite însă că s-a întâmplat o nenorocire: el a suferit un accident de maşină şi a murit. Femeia şi copilul cu ce au rămas? Bineînţeles, nimeni nu vrea să se gândească la asemenea eventualităţi. Nici măcar nu iau în calcul situaţia că tu, bărbatul, nu o vei mai iubi, o vei părăsi. înţeleg că nu vrei să iei în considerare asta. Dar dacă, la urma urmei, vei muri, copiii tăi, familia ta cu ce vor rămâne?

378

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

Tocmai căsătoria oficială prevede toate aceste lucruri. Ştim că potrivit legii moştenitori ai întregii averi acumulate în timpul căsătoriei sunt soţia şi copiii. Acesta este doar unul dintre puncte. Pot să arăt o mulţime de alte probleme ce pot să apară. De ce este nevoie de căsătoria civilă? Păi, nu trăim în vid, trăim fie că ne place, fie că nu - într-un stat. Ce este statul? Un pogorământ faţă de neputinţele omeneşti. La modul ideal, oamenii n-ar avea nevoie de nici un stat, însă aşa cum sunt ei - cu toate slăbiciunile lor, cu toate patimile lor - nu ar putea să trăiască în afara statului. Ei trebuie să-şi organizeze cumva relaţiile cu ajutorul a ceea ce se numeşte „stat". La fel şi cu relaţia dintre bărbat şi femeie: ea are nevoie de o anumită susţinere, de o anumită consolidare, tocmai în virtutea imperfecţiunii noastre. Pentru ca totul să fie făcut în mod cu adevărat deplin, corect şi responsabil, trebuie neapărat ca relaţia noastră să se bazeze nu doar pe un acord nescris („te iubesc, mă iubeşti, altceva nu ne mai trebuie; niciodată n-o să ne părăsim unul pe celălalt, n-o să ne trădăm, întotdeauna o să avem grijă unul de celălalt şi o să ne ajutăm"). Da, bun, dar în viaţă există o grămadă de lucruri pe care nu le putem prevedea şi la 379

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

care nici nu vrem să ne gândim, dar care pot să apară oricând. Până la urma urmei, există boli, există moartea. Se întâmplă şi aşa: astăzi iubeşti şi nici nu vrei să auzi că lucrurile pot sta şi altfel, dar uite că intră în viaţa ta altă dragoste, şi atunci ce se va întâmpla cu omul pe care l-ai iubit ? Dacă refuzi să te căsătoreşti oficial, asta seamănă cu următoarea situaţie. A intrat cineva într-o casă şi are mari speranţe că acolo îi va fi bine, dar totuşi, pentru orice eventualitate, lasă uşa întredeschisă, gândindu-se că dacă ceva o să meargă prost va putea să se strecoare fără mari probleme pe uşă afară. Se înţelege că a te căsători cu acte înseamnă a închide cu cheia această uşă. Asta nu înseamnă că nu poţi să ieşi şi din căsătorie se poate ieşi -, dar omul îşi dă seama că acum, ca să iasă de acolo, va trebui să sacrifice ceva în particular, jumătate din averea sa. De aceea, eu consider că evitarea căsătoriei civile ascunde o anumită lipsă de onestitate faţă de tine însuţi. Din păcate, există o mulţime de lucruri pe care nu le putem ignora. De exemplu, dacă ni s-a născut un copil, trebuie să-l înregistrăm pentru a primi certificatul de naştere, altfel vom avea probleme.

380

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

Pe urmă, există încă opinia publică. Desigur, aceasta poate fi nesocotită, dar întotdeauna este bine şi corect să procedăm aşa? Mai ales femeii îi vine greu din acest punct de vedere. Bărbatul care trăieşte în concubinaj nu are de înfruntat, în general, dezaprobarea celor din jur. Altceva e cu o femeie: are rude, are apropiaţi. Chiar dacă aceştia au tactul de a nu-i reproşa nimic, se simte că nu privesc cu ochi buni situaţia... Care e sensul cununiei? Cununia este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru căsătorie. Omul credincios aduce asupra oricărei schimbări serioase din viaţa sa binecuvântarea dumnezeiască. Se angajează? Se roagă, ia binecuvântare. Se mută în casă nouă? Cheamă preotul, sfinţeşte casa. în spatele tuturor acestora stă înţelegerea faptului că eu singur, fără Dumnezeu, nu pot face nimic serios. Viaţa noastră îşi atinge scopul tocmai când ne încredinţăm lui Dumnezeu ca să ne călăuzească prin viaţă. Lucrul acesta este valabil cu privire la orice mişcare serioasă din viaţa omului, şi ce poate fi mai serios decât contopirea a două vieţi în una singură? Ei bine, cununia este tocmai chemarea ajutorului dumnezeiesc 381

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

şi a binecuvântării dumnezeieşti asupra legăturii dintre cei doi. Ajutorul acesta este mai întâi de toate în dragoste, fiindcă din partea noastră trebuie să ne străduim ca această dragoste să crească în noi, trebuie s-o păzim - dar, aşa cum am spus deja, ea este şi dar de Sus, şi relaţiile noastre pur omeneşti au totuşi limite. Noi ne rugăm Domnului ca El, cu harul Său, să împlinească de-a lungul întregii noastre vieţi, atât cât nea rămas de trăit, ceea ce suntem incapabili să facem singuri. Prin ce se deosebesc rolurile soţilor în căsătorie? în ce sens şi de ce bărbatul trebuie săfie capulfamiliei? însăşi firea omului - bărbatului, respectiv femeii este de aşa natură, încât bărbatul (dacă-i bărbat adevărat) trebuie să fie, bineînţeles, cap. Lucrul acesta este atât de evident în însăşi constituţia bărbatului! El este şi fizic mai puternic tocmai fiindcă i-a fost dat să fie conducător, lider. Aş putea să citez acum multe pasaje din Biblie în acest sens, începând cu acela care spune că la început a fost zidit Adam, şi abia apoi Dumnezeu i-a zidit ajutor în femeie. Vedeţi, nu Adam este ajutor, ci, totuşi, Eva e ajutorul lui Adam. Totuşi, n-o să mă apuc să fac asta, fiindcă şi aşa se înţelege că dacă bărbatul este bărbat adevărat el trebuie să fie 382

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

lider, trebuie să-şi conducă soţia - şi dacă soţia lui este femeie adevărată, nu bărbă-toi în fuste, scuzaţi-mi expresia, va căuta singură un asemenea bărbat, pe care să se poată sprijini şi care să o conducă. Da, există şi bărbaţi ţinuţi sub papuc, dar atunci este totdeauna evident pentru cei din jur că situaţia e anormală şi nu le face cinste nici bărbatului, care a permis ca soţia să îi comande, nici femeii, care şi-a asumat un astfel de rol. De ce în prezent familiile sunt atât de rar trainice? Care sunt principalele cauze de divorţ? Căsătorindu-se, oamenii nu îşi dau suficient de bine seama de ce fac asta şi aşteaptă de la căsnicie nu ceea ce ar trebui să aştepte. Ce aşteaptă omul de la căsnicie? Fericire! Şi bine face, dar trebuie să înţeleagă că apar dificultăţi foarte serioase şi că pentru a le face faţă trebuie să se pregătească. în al doilea rând, nu se cunosc bine unul pe celălalt. Eu cred că înainte de a se numi unul pe celălalt soţ şi soţie ar trebui să se cunoască mai bine. Asta nu înseamnă că trebuie să trăiască împreună ca soţ şi soţie: ca să se cunoască mai bine nu e deloc obligatoriu să intre în relaţii intime. Este suficient să comunice destul de mult timp în cele mai diverse situaţii şi 383

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

împrejurări, să se vadă unul pe celălalt, în măsura în care este posibil, aşa cum sunt de fapt. Atunci, căsătorindu-te, ştii la ce te poţi aştepta de la celălalt, care sunt părţile dificile ale caracterului său, dar totodată eşti gata să le accepţi. în căsnicie, numeroase adevăruri devin mult mai evidente. Una dintre legile duhovniceşti cele mai importante în această viaţă este aceasta: „Mai fericit lucru este a da decât a lua." Nici un rău nu este mai mare decât egoismul. Toată viaţa noastră e împărţită între polul binelui şi polul răului. Polul răului este egoismul extrem, când „totul e pentru mine", pe când polul binelui, dimpotrivă, este atunci când mă dăruiesc pe mine însumi complet. Egoismul extrem este satana, pe când polul extrem al binelui e Hristos, Care Se dăruieşte deplin tuturor. Omul oscilează între aceşti doi poli. Cu cât este mai rău omul, cu atât înclină mai mult spre egoism şi, dimpotrivă, cu cât este mai bun, cu atât înclină mai mult spre a dărui. Atunci când se căsătoreşte ca să fie fericit, este normal, dar mult mai normal este să te căsătoreşti ca să fii fericit si să-l faci şi pe celălalt fericit. A iubi înseamnă a dărui. Problema este însă că foarte adesea oamenii vor nu să dăruiască, ci să 384

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

primească, şi când se dovedeşte brusc că a fi căsătorit înseamnă să te sacrifici zilnic pentru celălalt, să cedezi, să faci nu aşa cum vrei tu, ci aşa cum vrea el, este foarte greu, şi nu oricine suportă asta. „Nu aşa ne-am înţeles..."

385

Mit: „Căsătoria trebuie să înceapă de la o iubire nebuna7

"k yf uiţi, mai ales dintre tineri, cred că trebuie să JL VJL te căsătoreşti doar atunci când există o „iubire nebuna] adică o patimă atât de puternică, încât raţiunea deja nu mai funcţionează. O relaţie liniştită li se pare ceva plicticos, insuficient de puternic pentru a întemeia ofamilie, iar o atitudine raţională în această situaţie este luată drept căsătorie din calcul - Se spune că intensitatea pasiunii este cea care trebuie să hotărască dacă doi oameni trebuie să se căsătorească sau nu. Ei bine, tocmai „pasiunea nebună" este un rău sfătuitor în ce priveşte acest pas care va determina tot cursul vieţii tale ulterioare şi care cere, ca atare, reflecţie serioasă. Pasiunea trece destul de repede, iar după ea ce rămâne? Uimirea! „Ce ticălos e, se prefăcea om bun, dar când şi-a dat arama pe faţă..." Despre faptul că pasiunea le-a întunecat propria lor raţiune puţini îşi aduc aminte. 386

Omenirea ştie şi alte criterii pentru a stabili dacă omul respectiv ţi se potriveşte sau nu. Cineva, deloc prost, a spus că atunci când îţi alegi soţia trebuie să înţelegi că nu o iei numai pe ea, ci o iei cu tot neamul ei, cu trecutul ei, cu valorile ei, cu concepţiile ei (inclusiv duhovniceşti), care în familia ei erau considerate singurele posibile.

387

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Nu degeaba se spune în popor că dacă vrei să-ţi cunoşti soţia uită-te la mama ei. într-adevăr, nu este deloc de prisos să faci cunoştinţă cu familia viitorului soţ (viitoarei soţii), fiindcă în acel mediu a fost educat(ă) alesul tău (aleasa ta). în ce principii a fost crescut(ă), este gata să se schimbe în bine ca om, ca personalitate: iată întrebările la care atunci când găsim răspuns nu trebuie să avem raţiunea întunecată de patimă. (Chirii Tanţârev, manager) P asiunea nu prea poate să fie chezăşia unei familii trainice. Pasiunea trece repede. Ea se ridică repede, făcând valuri mari, şi tot atât de repede se şi stinge. Pasiunea este o boală, şi de aceea nu poate aduce roade. Gândiţi-vă la expresia: „dragoste nebună". Nu băgăm raţiunea în priză. Iar căsătoria, oricât ar părea de paradoxal, este o chestiune de calcul. în psihologia familiei există conceptul de grad de pregătire pentru căsătorie. Aici este vorba de un întreg complex de componente, de criterii, care îl face pe om să întemeieze o familie cu o anumită persoană. Uneori, oamenii se sperie că e prea greu să fii pregătit de căsătorie, însă de fapt etalonul trebuie să existe. Nu trebuie să ne speriem; pur şi simplu trebuie să ştim 388

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

spre ce să tindem. Asta ţine tocmai de abordarea conştientă a căsătoriei. Dacă asta nu există, omul începe să orbecăie, se poticneşte, comite o mulţime de greşeli. Care sunt componentele acestea? Simpatia, când celălalt îţi place. în al doilea rând, este comunitatea de interese, când înţelegem că ne plac aceeaşi muzică, aceleaşi emisiuni, aceeaşi literatură şi aşa mai departe. Cu cât sunt mai numeroase aceste componente, cu atât omul e mai atrăgător pentru noi. Pe urmă vin lucruri mai profunde, care trebuie, de asemenea, luate în seamă. Trebuie neapărat să vedem ce familie, ce părinţi are omul. Cel mai frecvent, proiectăm în familia noastră scenariul părintesc. Nu se poate spune că este vorba de o reproducere sută la sută, dar avem de-a face cu un şablon căruia i se conformează mulţi. Pe lângă asta, trebuie să observăm relaţiile din familie, să vedem dacă familia este completă, cum se poartă potenţialul soţ cu mama şi cu tatăl său. Dacă are probleme în relaţiile sale, uitaţi-vă cum reacţionează la observaţiile pe care i le faceţi, dacă poate să fie flexibil şi să asculte cu atenţie părerea.

389

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Vă mai puteţi uita dacă persoana cu care vreţi să vă căsătoriţi are mulţi prieteni, dacă nu cumva consideră că sunteţi autosuficienţi şi că vă este bine numai în doi. Nu trebuie să vă concentraţi prea mult unul asupra celuilalt. Se întâmplă ca omul să fie gelos şi să se străduie să-i îndepărteze pe toţi prietenii persoanei cu care vrea să se căsătorească. Poate că are probleme de comunicare. Acesta este un motiv serios de reflecţie. Trebuie văzut dacă el nu încearcă să-şi izoleze partenerul, dacă nu este gelos pe prietenii lui. In timpul comunicării observaţi-vă alesul (aleasa) şi observaţi-vă pe voi înşivă, observaţi cum vă comportaţi când sunteţi împreună, cât de repede sunteţi în stare să vă împăcaţi. Aceasta este o mare repetiţie pentru căsnicie. Trebuie ţinut cont şi de starea de sănătate. A venit la mine o femeie care avea deja 28-29 de ani. După un an de căsnicie, a avut revelaţia faptului că soţul ei este bolnav psihic. Mi-a spus: „Era blând, conciliant." Eu iam cerut să numească trăsăturile de caracter pe care trebuie să le posede un bărbat. Ea le-a enumerat în ordinea următoare: „Trebuie să fie blând, bun, conciliant." Poate femeia să se simtă ocrotită când se căsătoreşte dacă a pune într-o ordine clar greşită seria 390

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

calităţilor fundamentale ale alesului său? Nu prea cred. Femeile care pun pe primul loc calităţi importante cum ar fi responsabilitatea, bărbăţia, hărnicia ş.a.m.d. vor ajunge, foarte probabil, alături de un posesor al acestor caracteristici. In cazul nostru alegerea soţului nu a fost făcută în mod responsabil, nu a fost abordată în mod serios, fiindcă nu s-a dat atenţia cuvenită unor factori de mare însemnătate. Este bine să se rămână măcar un an la nivelul de relaţii prieteneşti. Intre timp vor avea loc diferite evenimente, se vor perinda anotimpurile (toamna şi primăvara sunt perioadele cele mai stresante pentru sistemul nervos, când se pot manifesta sau deveni mai pregnante toate trăsăturile de caracter şi pot ieşi la iveală tulburările psihice). Perioada de un an este determinantă. In acest interval de timp cei doi pot aduna informaţii unul despre celălalt. Trebuie lămurit dacă viitorul soţ vrea copii, câţi vrea, cine va spăla pe jos, cine va spăla vasele... Trebuie neapărat să se discute despre toate! întotdeauna problemele trebuie formulate, rostite. Problemele trebuie ridicate faţă de noi înşine şi faţă de omul cu care am început o relaţie. Se poate spune că aceasta este perioada principală a relaţiei. După aceea 391

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

se vor manifesta doar consecinţele alegerii, şi tocmai aici este important să nu se comită o eroare. Este neapărată nevoie să fie apreciată corect capacitatea amândorura de a îndeplini în familie rolul de soţ, respectiv de soţie.

392

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

CUM SĂ PĂSTRĂM DRAGOSTEA? A m vorbit mai sus despre faptul că dragostea se verifică prin încercări. Mai mult decât atât, în încercări dragostea creşte, se întăreşte, din îndrăgostire devine dragoste adevărată. încercările nu se străbat însă de la sine. în ele trebuie să gândim şi să ne dăm silinţa. în dragoste trebuie neapărat să ne străduim să-l păzim pe omul iubit, să-i cruţăm sentimentele şi să ne silim să devenim mai buni, ca să ne păstrăm dragostea. Dragostea nu se stinge întâmplător. Ea are anumiţi vrăjmaşi: egoismul, mândria, lenea, minciuna, destrăbălarea, ranchiuna, lăcomia, invidia, cruzimea şi celelalte vicii. Dacă nu ne vom lupta cu ele, ne vom pierde dragostea. Egoismul şi invidia ne vor spune că merităm o jumătate mai bună. Mândria se va amărî întotdeauna când omul iubit va face altfel decât vrem noi. Destrăbălarea duce la infidelităţi. Ranchiuna ne împiedică să iertăm, şi aşa mai departe. Nu degeaba

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Biserica Ortodoxă afirmă că dragostea este culmea virtuţilor. De idealul dragostei se apropie cel care-si biruie slăbiciunile. »

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

La modul deplin, dragostea începe să fie trăită în familie, şi tocmai în familie ea devine autentică - dar pentru asta trebuie depăşite foarte multe dificultăţi. Pentru a depăşi toate dificultăţile păstrându-ne dragostea, trebuie pe de o parte să înţelegem câteva lucruri de principiu, iar pe de alta trebuie pur şi simplu să ştim cum să procedăm în problemele mărunte din care este alcătuită viaţa. In amândouă aceste privinţe vă vor ajuta sfaturile psihologilor, preoţilor, precum şi experienţa celor ce îşi cârmuiesc cu succes corabia familiei pe marea vieţii.

Istorii din viată y

„Nu lăsa sufletul să se lenevească.." Aveam 18 ani, el - 28. El mai fusese căsătorit, dar «soţia nu îl înţelegea, şi au divorţat». Toate acestea îmi flatau foarte tare orgoliul infantil. Mă flata şi faptul că el era sufletul oricărei petreceri, organizatorul tuturor distracţiilor. Toată lumea îl iubea: l-am îndrăgit şi eu. Ne-am căsătorit, am făcut nuntă; îmi aduc aminte şi acum de cuvintele mamei lui: «Eşti sigură că vrei să te măriţi cu el?» Si încă cum! Bineînţeles că voiam să mă mărit cu el. Mai târziu am înţeles că nu-mi dădeam deloc bine seama ce înseamnă să fii măritată cu un asemenea om. Trebuie să recunosc că era un soţ grozav: gătea, spăla, făcea curat cu bucurie, mergea la magazin, mă ocrotea ca pe un copil mic. Devenind însă soţul meu, nu a încetat a fi «sufletul tuturor petrecerilor», pe când eu voiam ca el să fie doar al meu, voiam un cămin confortabil, voiam copii. Seara îl aşteptam tot timpul de la petreceri şi întâlniri cu prietenii, plângeam şi mă 396

frământam din pricina gândului că merit ceva mai bun. Au urmat certuri îndelungi, cu lacrimi şi cu pretenţii din partea mea ca el s-o termine cu stilul de viaţă dinainte. El nu se opunea, spunea că pentru mine o să facă totul. Au trecut aşa trei ani - trei ani de lacrimi şi frământări, o sarcină nereuşită. Intr-o bună zi, nu l-am mai aşteptat: mi-am adunat lucrurile şi am plecat. Au urmat reproşuri din partea rudelor lui, acuzaţii din partea mamei lui, insistenţe din partea lui să mă întorc şi promisiuni că vom începe o viaţă nouă. Eu nu voiam să mă întorc, nu mai voiam nimic, şi nu m-am întors. A urmat procedura de divorţ, care m-a aruncat în depresie prin faptul că nimănui nu-i păsa de tragedia familiei noastre: o femeie dură, fără să arunce măcar o privire, a semnat actul de divorţ, şi uite că nu mai suntem soţ şi soţie, suntem doi străini... La început, mă delectam de libertatea mea, dar după scurtă vreme mi-am dat seama că atunci când văd în magazine secţia de îmbrăcăminte bărbătească mi se strânge inima. Mă uitam la pantofii, la cravatele şi la cămăşile bărbăteşti, şi mă gândeam cu tristeţe că nu am pentru cine să cumpăr toate lucrurile astea, cu toate că îmi doresc atât de mult. Voiam atât de mult să 397

am grijă de cineva, să mă îngrijorez pentru cineva, să mă grăbesc către cineva după ce termin lucrul - să mă grăbesc nu aşa, la o întâlnire, ci la familia mea, acasă. Atunci am hotărât că vreau foarte tare să mă mărit. Şi n-are decât să fie şchiop, n-are decât să fie ciupit de vărsat, numai să nu bea şi să n-aibă alte obiceiuri dăunătoare. Şi l-am găsit. Nu bea, nu fuma, nu era ciupit de vărsat şi nici şchiop, ba chiar foarte atrăgător; în fiecare zi venea la mine cu flori şi dădea dovadă de atenţie şi grijă în fel şi chip. Am început să trăim împreună, şi nu după mult timp ne-am căsătorit. Acum s-ar fi părut că visele mele se împlinesc: aveam o familie, aveam cui să împletesc pulovere şi fulare, cui să gătesc mâncare gustoasă. S-a dovedit însă, absolut pe neaşteptate, că pe lângă «obiceiurile dăunătoare» bărbaţii mai au şi altele... De exemplu, că nu le place să-şi schimbe ciorapii, ci încearcă să îi ascundă în locuri unde nimeni nu o să afle comoara lor; pot să scormonească cu o mină dezgustată în farfurie, dând la o parte ceapa şi morcovul; pot să aranjeze lucrurile după principii cunoscute numai de ei şi să urmărească vigilent ca nu cumva să le mute cineva din loc; pot să refuze să aibă 398

de-a face cu prietenii tăi şi, în general, să-ţi împărtăşească interesele. Lista poate continua la nesfârşit, şi chiar dacă vouă anumite puncte vi se vor părea fleacuri, pentru mine toate astea alcătuiau o tragedie... Atunci mi-a «picat fisa» că în viaţă nu există idealuri şi că dacă în acel moment nu voi rezista, ci o voi rupe cu acel om, mă aşteaptă iarăşi fie singurătatea chinuitoare şi «incursiunile» melancolice prin magazine, fie un alt bărbat, dar cu apucături noi. Atunci am început să mă gândesc că există o predestinare în viaţa omului. Trebuie spus că amândoi soţii mei purtau acelaşi nume, amândoi aveau surori mai mici cu acelaşi nume, părinţii lor trăiau în apartamente identice, cu acelaşi număr. Bineînţeles, erau nişte coincidenţe, dar ele m-au făcut să mă gândesc că de soartă nu poţi să fugi şi că trebuie să mă resemnez şi să îmi construiesc singură fericirea, cum se spune, «din ce a fost». După ce am analizat tot ce îmi place şi tot ce nu-mi place la soţul meu, am înţeles cu mare mirare că în el părţile bune sunt, totuşi, mult mai mari, iar cu multe dintre lucrurile care mă iritau pot, totuşi, să mă împac. Şi a început lupta cu mine însămi - anume cu mine 399

însămi! I-am împărtăşit pasiunile şi interesele, am început să-i aranjez lucrurile aşa cum îi place lui, să gătesc pe gustul lui. Nu pot spune că-mi venea uşor, dar la acel moment ni se născuse deja o fiică, iar felul în care m-a ocrotit în timpul sarcinii şi grija cu care o înconjura pe fetiţa noastră mi-au «luat cu mâna» toate suferinţele. Maşini de spălat automate nu erau pe atunci, scutecele nu se uscau, şi soţul meu usca noaptea un munte de scutece cu fierul de călcat, se scula mereu la fetiţă, iar dimineaţa mergea la muncă. După aceea au venit imediat anii perestroikăi, cu salariile neplătite şi vremurile de foamete. Soţul meu a făcut totul ca noi să simţim cât mai puţin aceste greutăţi. Se înhăma la orice muncă, fugea prin oraş căutând mâncare, stătea ore întregi la coadă la alimente pentru copii. Nici nu pot să-mi închipui că a fost o vreme când eram gata să nu mai rabd şi voiam să divorţez de omul acesta. Nu că aş fi păstrat ani îndelungaţi sentimentul de recunoştinţă care m-a inundat la un moment dat, dar mă străduiam să închid ochii la cele rele şi să văd numai cele bune. Şi ştiţi ce este interesant? Îndată ce mă împăcăm, călcându-mi pe inimă, cu o apucătură incomodă 400

pentru mine a soţului, după o vreme o lăsa chiar el baltă. Asta, mi se pare, arată că toate încercările pe care ni le trimite Dumnezeu trebuie străbătute, nu evitate. O dovadă este şi faptul că pe soţul meu a început să-l tragă la băutură. Atunci când ne-am cunoscut, nu punea strop de alcool în gură, era absolut indiferent faţă de băutură - însă înţeleg că aceasta este încercarea de care am fugit în tinereţe şi că dacă voi încerca iarăşi să o evit mă voi întoarce acolo de unde am plecat... In anul următor se împlinesc 20 de ani de când neam căsătorit. Fiica noastră este deja adultă, şi când mă gândesc la anii care au trecut, găsesc tot mai puţine zile rele, nefericite, şi răsar în amintire numai cele de fericire. Şi acum ne mai putem ciondăni, şi cred că vom mai «încrucişa lăncile » nu o dată, însă ştiu că acesta este soţul MEU, aceasta este viaţa MEA, aceasta este familia MEA şi nu am unde fugi de ea. In ciuda faptului că sunt mulţumită de felul cum a decurs viaţa mea, de-a lungul a toţi aceşti ani îmi aduc aminte de primul soţ. Nu am reproşuri să-i fac, ci am un sentiment de părere de rău, de vinovăţie faţă de el. Apăsător sentiment... 401

Greşeala multor tinere perechi este următoarea: ele sunt convinse că sunt făcute pentru fericire şi dragoste, şi nu înţeleg că fericirea familială trebuie să şi-o creeze, să o adune farâmitură cu farâmitură, că fericirea noastră este lucrul mâinilor noastre, minţilor noastre, inimilor noastre. Acesta este un mare efort, care aduce o satisfacţie enormă." {Elena, 43 de ani)

402

Convorbiri

Nimic nu trebuie să stea mai presus de dragoste MAXIM IAKOVLEV, SCRIITOR Eu m-am înţeles aşa cu soţia mea: „Bineînţeles, o să existe între noi şi certuri, anumite neînţelegeri - dar hai să facem în aşa fel ca nimic să nu stea în calea dragostei noastre, ca să păstrăm întotdeauna principalul, ca certurile noastre să nu atingă esenţialul, să nu distrugă dragostea." Îmi place foarte mult filmul „Odiseu" şi, în general, personajul lui principal. în filmul lui Koncealovskii 1 este un pom, un măslin, sub care Odiseu şi soţia lui s-au găsit, sub care şi-au zămislit copilul; toată casa era construită în jurul acestui pom. Şi ea îl aşteaptă lângă acest măslin. Atâta timp cât măslinul rodeşte, ea păstrează nădejdea că soţul ei se va întoarce. Fiecare familie are un asemenea „pom". Trebuie să-l păzim, pentru ca nici o ceartă să nu-i şubrezească rădăcinile. Conştientizarea acestui fapt biruie orice piedici. 1 Cunoscut regizor rus, fratele celebrului Nikita Mihalkov

403

(n. tr.).

Sprijinul reciproc este unul dintre stâlpii pe care se ţine dragostea. Sprijinul în toate privinţele. Omul simte că poate celălalt n-a procedat corect, dar că dacă va începe să-i spună asta acum el oricum nu va ceda şi, ca atare, trebuie să aştepte - un an, doi, cât este nevoie iar deocamdată să aplaneze, să schimbe tema. Nu trebuie neapărat să scoată ochii de fiecare dată: „Aha, ţi-am zis eu!" Să nu vă pierdeţi niciodată sentimentele IULIA BELOVA, ARTISTĂ DE CIRC, CÂNTĂREAŢĂ

-Ce săfacem pentru ne păstra dragostea? - Eu mă strădui să fac în asa fel încât sentimentul acesta să nu fie sufocat de rutină. In primul rând, niciodată să nu vă pierdeţi sentimentele, care sunt foarte uşor de pierdut dacă eşti prea preocupat de munca ta. Dacă le pierd fie şi pentru câteva zile numai, oamenii pot începe să se distanţeze unul de celălalt. Când spun „să nu vă pierdeţi sentimentele" am în vedere următorul lucru. De exemplu, mă cufund în muncă. Mă scol la şase dimineaţa şi mă întorc foarte, foarte târziu. Soţul meu - la fel. Adică toată ziua nu ne 404

vedem, şi uite că atunci când ajungem acasă eu sunt plină de emoţii (să zicem că m-am filmat într-un clip), pe când el a stat zece ore în faţa calculatorului. Ei bine, trebuie să-l înţeleg în acest moment cu un anumit simţ lăuntric, să-mi dau seama pe ce lungime de undă este, ca să nu rămânem ca în două lumi diferite. In fiecare seară trebuie refăcută armonia care era la început între noi. Trebuie, de asemenea, să ne amintim cât mai des cum era relaţia atunci când doar ne pregăteam să ne căsătorim. Atunci, el era înconjurat de nimbul tuturor virtuţilor posibile. Bineînţeles, n-am fost dezamăgită nici după aceea,

405

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

dar am aflat şi alte laturi ale personalităţii lui - şi, oricât ar fi de ciudat, consider că mai adevărată este imaginea iniţială. Acesta este întunecat de rutină, care niciodată nu trebuie să ne biruie! Dintr-un anumit punct de vedere, nu trebuie să ne obişnuim unul cu celălalt. Chiar dacă femeia ta nu mai este prietenă, ci soţie, fără îndoială că, la fel ca înainte, îi plac surprizele, gesturile neaşteptate şi inventive de genul celor de la care a început totul. Dacă îi plac florile, înseamnă că nu trebuie să încetezi să i le dăruieşti; dacă îi place să fie invitată undeva, trebuie invitată în continuare. Fiecare zi poate fi neobişnuită. Celălalt trebuie uimit. Eu, de exemplu, pot fi uimită cu două versuri: mă trezesc dimineaţa şi el mi le citeşte pe neaşteptate. Este important să simţi că el nu se poartă cu tine de parcă te-a băgat în traistă şi gata, ci, la fel ca înainte, te iubeşte şi cucereşte dragostea ta. Da, ştiu că el nu mă va părăsi niciodată - atât pentru că este credincios, cât şi pentru că aşa e sufletul lui, nu e în stare de aşa ceva. Dar o să am, oare, nevoie de asta dacă el o să înceteze să mă iubească? Şi eu mă străduiesc mereu să îl cuceresc, mă străduiesc ca el să simtă o grijă pe care nimeni altcineva nu o să i-o dea, mă străduiesc să-i cunosc 406

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

toate obiceiurile şi pasiunile ca nimeni altcineva, să fiu interesantă pentru el din toate punctele de vedere, aşa încât mergând pe stradă să nu fie nevoit să se consoleze: „Eh, chiar dacă nevasta mea nu-i atât de frumoasă, în schimb e inteligentă, găteşte bine." Eu consider că toate lucrurile acestea sunt importante, toate fac parte din misiunea soţiei. Eu vreau să ies în pierdere din cât mai puţin comparaţii, aşa că mă străduiesc pe toate fronturile.

407

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

încercaţi să va schimbaţi soţul în vreo privinţă? Când ceva nu-mi place, reflectez: „Chiar este acesta un neajuns care îl trage pe el în jos şi pe care ar fi bine să-l ajut să-l învingă, sau este un fleac care mă deranjează numai pe mine?" De exemplu, când am făcut cunoştinţă cu Artiom, îşi expunea cu mare greutate ideile. Pentru el, să vorbească era un chin. Scoteam cuvintele din el cu cleştele, simţind mai mult intuitiv ceea ce vrea să spună. M-am gândit că de vreme ce suntem împreună este sarcina mea să-l ajut în privinţa asta, fiindcă ştiam că are un suflet foarte bogat şi o imaginaţie vie, atâta doar că trebuie să depăşească o anumită barieră - şi cu timpul a început să reuşească. în schimb, cu anumite nimicuri a trebuit să mă împac. Există lucruri mărunte care femeii i se par absolut fireşti: de pildă, să torni zahăr în cană fără să împrăştii. Or, el, oricât m-ar iubi şi ar vrea să mă ajute, întotdeauna varsă zahăr pe masă. La început am crezut că este vorba de neatenţie. După aceea am înţeles că pur şi simplu este altă natură. Aşa e el, şi acum privesc lucrul acesta cu simpatie, chiar îmi place mult. Cineva spunea că dragostea adevărată este atunci când iubeşti până si neajunsurile omului.

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Da, când iubeşti, nu când pur şi simplu te împaci, când te bucuri că eşti alături tocmai de un asemenea om!

Priviţi situaţia cu ochii soţului IGOR GAGARIN, PROTOIEREU E xistă în viaţă o anumită contradicţie. Se înţelege că atunci când se căsătoresc oamenii au unul fată > de celălalt sentimente puternice. Dacă este vorba sau nu de iubire adevărată, nu ştim. Mai apoi, sentimentele acestea trec, şi apar două alternative. Unii spun: „întrucât sentimente nu mai există, de ce să ne chinuim în continuare unul pe celălalt? Să ne despărţim!" In felul acesta poţi să te întâlneşti şi să te desparţi toată viaţa cu diferiţi oameni. Cea de-a doua cale este cea pe care merg oamenii responsabili. Aceştia spun: „Da, iubire nu mai există şi pare că nu avem de unde să o mai luăm, însă există datoria; pentru a ne păstra căsnicia, pentru copii, vom rămâne împreună." Uneori, totuşi, nu rezistă, alteori aşa îşi şi duc această cruce până la capăt, scrâşnind din dinţi. Eu îi respect profund pe aceşti oameni, însă, bineînţeles, mi-e milă de ei. Ei, şi atunci cazi pe gânduri: „Cum e mai bine, cum e mai corect: să-ţi faci datoria, dar în acelaşi timp să te chinui?" Adeseori, omul pur şi simplu nu vede alte 410

variante. Se gândeşte: „Aici am şi casă, am totul aranjat, am şi bani, am şi copii cu el (ea)" - căci pe lângă dragoste, în căsătorie apar o mulţime de alte lucruri care îi leagă pe oameni. Trebuie să rupi prea multe, şi de aceea oamenii

411

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

preferă câteodată să păstreze totul aşa cum este. Iar ura creşte în continuu... Sau e mai bine să te întâlneşti şi să te desparţi în funcţie de apariţia şi dispariţia sentimentelor? Şi această cale e îndoielnică, poţi să-ţi distrugi toată viaţa. Acest tablou ar arăta foarte întristător, foarte mohorât, dacă asupra dragostei nu s-ar putea lucra, dacă omul nu ar putea cultiva în el dragostea. Atunci când privim dragostea ca pe ceva ce nu depinde de noi absolut deloc, la fel ca vremea - a venit şi mă bucur, a plecat şi îmi rup părul din cap nu procedăm corect. Dragostea ţine de voinţa omenească, de alegerea noastră, întrucât ea vine de la Dumnezeu, însuşi Dumnezeu este Dragoste - în noi înşine nu se află izvorul dragostei. Nu putem să stârnim în noi dragostea printr-un efort de voinţă, dar dacă omul înţelege: „Cu omul acesta m-a unit Dumnezeu, mi-am luat răspunderea pentru viaţa acestui om, am rostit făgăduinţe, oricum ar fi va trebui să trăiesc cu el, şi fie îl voi răbda pur şi simplu, fie îl voi îndrăgi. îmi dau seama că mai bine e să-l iubesc. Cum să fac asta?" De voinţa mea ţine, în primul rând, să cer dragoste de la Dumnezeu, Care este izvorul dragostei, iar în al 412

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

doilea rând să fac tot ce vine din dragoste. După cum spun Sfinţii Părinţi, dacă nu ai în tine dragoste, fa faptele dragostei, şi vei învăţa să iubeşti. Altfel spus, fa faţă de omul de lângă tine ceea ce ai face dacă l-ai iubi. Aceasta nu va fi făţărnicie, căci dacă eu creez o formă însetând ca Domnul să o umple de conţinut, lucrul acesta poate să se întâmple. Aşa ceva se întâmplă. Ştim cazuri când soţii nu aveau nici un fel de sentimente deosebite unul faţă de celălalt, însă mai apoi, depăşind împreună o mulţime de greutăţi, având grijă unul de celălalt, slujindu-se unul pe celălalt, au dobândit o asemenea dragoste, încât se miră şi ei. In această privinţă, remarcabil este episodul evanghelic din Cana Galileii, când Domnul a prefăcut apa în vin, şi nunul i-a spus mirelui că de obicei se bea la început vinul bun, iar apoi cel de calitate mai proastă: iar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Eu le spun totdeauna tinerilor că prin cele întâmplate atunci Domnul nu numai că a rezolvat problema lipsei vinului de la masă, ci ne-a şi dat un minunat simbol a ceea ce se întâmplă cu dragostea. Vinul este aici un simbol al dragostei. La început, aceasta este romantică, puternică, iar apoi, când se încheie această perioadă minunată, plină de bucurie - care de obicei este scurtă, 413

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

pentru că viaţa de zi cu zi le arată oamenilor că nu este totul aşa cum şi-au închipuit ei -, se bea deja ceea ce a mai rămas. Iar câteodată rămâne apă în loc de vin. Şi iată că Domnul ne aminteşte încă o dată că El este gata să prefacă iarăşi această apă în vin, şi încă într-un vin mai bun şi decât ceea ce fusese la început. Dragostea este în orice caz un dar de la Dumnezeu. Există gesturi şi acţiuni ale noastre care micşorează darul acesta şi există altele care îl sporesc. După cum spune Apostolul Pavel, duhul să nu-l stingeţi. Nici duhul nu este al nostru. Putem să-l stingem, însă ni s-a dat sarcina de a face în aşa fel, încât să se aprindă tot mai puternic în noi. Eu cred că dacă oamenii au primit fie şi numai o fărâmă din acest dar al dragostei - iar de vreme ce au luat hotărârea de a întemeia o familie şi a fi împreună, ceva între ei a fost în continuare ţine de ei înşişi ca acest dar să crească sau nu. Dacă îmi voi jigni soţia, dacă nu voi avea grijă de ea, dacă ea mă va înşela, dacă eu vin acasă beat seară de seară, se înţelege că acest dar nu o să crească nicidecum. Dimpotrivă, se poate pierde totul. Dar dacă ambii soţi conştientizează valoarea dragostei, şi vor ca aceasta să existe între ei, şi sunt gata să îşi dea 414

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

osteneala cu lucrurile care o vor înteţi, există nădejdea că vor atinge scopul acesta. De ce se întâmplă lucrul contrar? Pentru că mulţi nu au grijă de asta. Foarte mulţi ar fi de acord să existe dragoste între ei, dar nu fac nimic în scopul acesta. De fapt, este foarte greu să păstrezi dragostea. Există o mulţime de cărţi de psihologie unde se spune cum nu trebuie să te porţi cu tovarăşul tău de viaţă, ce ucide dragostea şi ce, dimpotrivă, ajută la dezvoltarea ei. Nu demult am citit o asemenea carte: „Străduiţi-vă să vă faceţi mai puţine reproşuri, să vă spuneţi mai puţin vorbe grosolane..." Bun, toate acestea sunt corecte, atâta doar că nu vreau să repet adevăruri pe care le ştie toată lumea. Mie mi se pare că oamenii pur şi simplu nu ţin cont de aceste reguli. Foarte des, pur şi simplu nu vor să-şi dea osteneala în mod serios. „Lasă că merge şi aşa!" Situaţiile familiale sunt foarte des obiect al discuţiei cu preotul. Un exemplu tipic este atunci când vine unul dintre soţi şi povesteşte ce se petrece la ei în familie, şi povesteşte sincer, cu lacrimi şi cu amărăciune - şi când ascult, mă pătrund şi eu şi mă gândesc: „De ce ticălos sau ticăloasă a avut parte!" Zic: „Spuneţi-i să vină, aş vrea să vorbesc şi cu el." Uneori, 415

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

după un timp ajung să vorbesc şi cu jumătatea a doua, şi am deja o anumită prejudecată împotriva lui. Nici na deschis omul gura şi poate îmi vine deja să-i spun ceva „de dulce", dar am destulă minte să nu fac asta, şi-l las să-şi spună oful până la capăt... Şi pe măsură ce povesteşte, văd un tablou diametral opus. Privesc situaţia cu ochii lui şi văd că are dreptate, că nu se poate să fie altfel. El povesteşte tot felul de amănunte pe care soţia lui le-a trecut sub tăcere, vorbeşte de anumite eforturi ale sale - şi văd că fiecare are dreptate în felul său. Fiecare are dreptate în proprii săi ochi şi este atât de convins de asta, încât până şi eu, ascultându-l sau ascultând-o, în momentul acela mă pătrund. Atunci mă întâlnesc iarăşi cu jumătatea cealaltă... Când eram preot tânăr, credeam imediat prima parte care venea la mine şi o susţineam cu înflăcărare. Acum, când oamenii mi se adresează cu asemenea probleme, la început doar ascult şi compătimesc, iar a doua oară spun deja: „Haideţi totuşi să privim situaţia din altă perspectivă şi să încercăm să descoperim cu ce nu avem dreptate aici noi înşine. Probabil că tot ce spuneţi este adevărat, însă nu se poate ca pentru tot să fie vinovat numai el..." Ei, şi atunci te ciocneşti 416

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

imediat de o reacţie negativă. Atâta timp cât omul se plânge şi tu îl compătimeşti, totul este în regulă, dar imediat ce-l chemi să privească şi să se cerceteze în mod critic pe sine însuşi, îţi spune: „Da, sigur", dar se înstrăinează imediat. O asemenea întorsătură nu prea îl mai interesează. Există, desigur, şi excepţii. Uneori, omul este gata să facă acest efort, însă foarte greu. Ca atare, este foarte important pentru fiecare din soţi să ştie să-l înţeleagă pe celălalt şi să privească situaţia cu ochii lui... Ce mai împiedică păstrarea dragostei? Incapacitatea de a te privi în mod critic pe tine însuţi. Foarte des împiedică lipsa dorinţei de a-ţi accepta soţul aşa cum este, punerea de condiţii: „Trebuie să devii aşa

417

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

şi pe dincolo, altfel nu am nevoie de tine." Năzuinţa de a-l ajuta pe celălalt să devină mai bun este, în principiu, o dorinţă firească şi bună. Pe de o parte văd neajunsurile soţiei mele şi vreau ca ea să le depăşească - dar pe de altă parte trebuie şi să înţeleg cât este de greu şi în ce măsură lucrul acesta depinde de cât mă voi schimba eu. Nu demult stăteam de vorbă cu un tânăr. In familia lor pare a fi totul în regulă, dar el iubeşte poezia, pe când ea nu, şi îl tot ia peste picior pe această temă. Bine, nu-ţi place poezia, nu-ţi place, dar măcar dă dovadă de respect faţă de această dragoste a lui - sau, şi mai bine, străduieşte-te să îndrăgeşti sau măcar să înţelegi ceea ce îi e drag omului tău iubit. Să nu-l răneşti însă în nici un caz. Iată ce este important. Dacă omul pe care îl iubesc are anumite valori în viaţă în afara iubirii noastre, trebuie să mă strădui ca ele să devină şi valorile mele, iar dacă nu s-a întâmplat asta, măcar să am respect faţă de ele.

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Soţul tău este bucuria ta, pe care n-o bagi de seamă IRINA RAHIMOVA, PSIHOLOG

O oţia (soţul) este întotdeauna adevărata mea „juJLJ mătate"? Poate că „jumătatea" mea rătăceşte pe undeva şi suferă? - Nu! „Jumătatea" mea este omul care se află alături de mine. Este soţul meu. » Există următoarea parabolă. Un om mergea în calea sa, şi dintr-o dată a început să-l urmărească un tigru. Omul, fugind de el, a căzut într-o prăpastie, însă cu poala hainei s-a agăţat de un copac. S-a uitat în fundul prăpastiei - şi acolo era un tigru. S-a uitat în sus - acolo îl aştepta primul tigru. S-a uitat la copacul de care atârna: la rădăcina copacului era o vizuină de unde a ieşit un şoarece, începând să roadă rădăcina copacului. Ce să facă? A văzut că pe ramura de alături atârna un fruct. S-a întins până la fruct, l-a luat, l-a 419

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

mâncat şi s-a desfătat. Această parabolă se înţelege aşa: tigrul care îl urmăreşte pe om este trecutul, cel care îl aştepta în fundul prăpastiei este viitorul, şoarecele este timpul necruţător. Rămâne doar ceea ce se află chiar sub nasul nostru. Ce se află sub nasul nostru? Bucuria vieţii. Dacă în relaţia cu omul iubit nu primim un anume lucru sau nu-l oferim noi înşine trăim o stare de anxietate care uneori ne împinge să ne căutăm fericirea aiurea, unde ne paşte o nouă primejdie. De fapt, ceea ce-ţi poate aduce satisfacţia adevărată este lângă tine. Alături este „jumătatea" ta, pe care trebuie s-o vezi, s-o înţelegi, s-o accepţi aşa cum este ea şi să primeşti bucurie din asta - căci, în principiu, familia, menirea ei, este lucrul la care ne cheamă Evanghelia: bucuraţi-vâ! Uite, bucuria este alături, e soţul tău, şi tu nu observi. Sau poate că n-ai făcut totul pentru ca lui să îi fie bine. Trebuie să primeşti ceea ce este aici şi acum, nu să visezi la ceea ce e undeva, departe. Cum să susţinem, să întreţinem dragostea? Unii credea după un timp dragostea se preface neapărat în obişnuinţă. In relaţia dintre soţi cuvântul cheie trebuie să fie „grija". Atitudinea grijulie. Inima este atât de fragilă, 420

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

că trebuie s-o porţi ca pe o vază de cristal, temându-te să nu spargi şi să nu sfărâmi acest lucru de mare preţ. Ce înseamnă o atitudine grijulie? Viaţa este alcătuită din clipe. In cursul unei zile se pot întâmpla multe între soţi. Fireşte, din omenească slăbiciune ei pot răni cu o vorbă nechibzuită,, cu un gest imprudent. Aşadar, grija înseamnă în cazul dat cum să nu vatămi relaţia ta cu celălalt. Trebuie să dăm în mod constant dovadă de respect pentru el, să îl ferim de emoţiile noastre negative. La un moment dat, un cântăreţ popular a dat împreună cu soţia sa un interviu la televiziune, povestind despre relaţia lor, despre felul cum îşi organizează viaţa de familie. Mi-a plăcut că acest cuplu a hotărât ca în cazul când unul dintre ei îl va amărî pe celălalt problema va fi discutată imediat şi se vor împăca fără întârziere. La sfârşitul zilei încheie bilanţul: dacă unul dintre ei l-a rănit pe celălalt, supărarea se şterge neapărat şi durerea nu e purtată mai departe în ziua următoare. Asta le ajută să îşi cultive dragostea. Unii spun că n-ai de ce să îţi ceri iertare, fiindcă mâine îi vei leza la fel sentimentele celuilalt. Aceasta este însă o rătăcire. Dacă omul îşi cere iertare asta înseamnă deja mult. A cere iertare pot numai oamenii 421

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

puternici. Cei slabi fac cumva şi elimină din vocabular cuvântul acesta. Bineînţeles, trebuie să spui: „Iartă-mă!" conştientizân-du-ţi total greşeala. Atunci, celălalt te va crede şi inima lui se va deschide în întâmpinarea ta. In relaţie va exista mai multă încredere. Veţi putea deja vorbi de la egal la egal despre ceea ce nu v-a plăcut, ceea ce v-a jignit, ceea ce v-a lezat. Această metodă este în concordanţă cu înţelepciunea patristică: să nu laşi soarele să apună peste mânia ta. Să nu duci cu tine bagajul de supărare în ziua următoare. Ducem cu noi mânia, supărarea, în ziua care vine, şi atunci vom fi prost dispuşi. Asta ne seacă puterile. Iertarea ne face liberi, putem să fim din nou activi, energici, să facem fapte bune, să-i ajutăm pe cei de lângă noi, să fim bucuroşi. In loc de asta, noi ne acrim, ne îmbufnăm şi devenim obsedaţi: „Ah, cum m-a jignit, ce a putut să-mi spună!" Prin aceasta provocăm automat noi conflicte. Dar ce este de făcut atunci când unul se străduţe să se schimbe în bine şi să păstreze dragostea, pe când celălalt rămâne indiferent şi pasiv? Da, acesta e un tablou foarte frecvent: unul ia asupra sa toată povara, pe când celălalt se lasă dus de 422

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

val. Indiferenţa este însă doar aparentă. înăuntrul său, omul nu poate să nu sufere de pe urma faptului că ignoră manifestările propriilor sentimente sau e nepăsător faţă de propriul suflet. Bineînţeles că un asemenea om este zbuciumat în adâncul său, şi celălalt, care este mai conştient, mai activ, mai iubitor, mai responsabil şi mai bogat lăuntric îi poate fi un mare sprijin. Tocmai acesta îşi poate ajuta tovarăşul de viaţă care într-o anumită etapă a vieţii sale a „încremenit", şi-a pierdut reperele, s-a pierdut pe sine însuşi. Noi putem să-i arătăm soţului nostru (soţiei noastre) cum să trăiască. Atunci când se află într-o stare proastă nu trebuie să ne descurajăm şi să devenim dependenţi de el (ea), ci să-i arătăm că putem merge mai departe în viaţă cu bucurie - cum zice canonul pascal, „cu picioare vesele", putem să nu ne simţim împovăraţi de greutăţi, fiindcă acestea reprezintă pentru noi lecţii, încercări indispensabile. Această situaţie oferă circumstanţele propice unei noi etape în dezvoltarea relaţiei dintre noi. Mergi „cu picioare vesele", orice s-ar întâmpla. Iar tovarăşul tău de viaţă se va alinia, va învăţa să fie la fel de bucuros ca tine, va învăţa să fie stăpân pe sine.

423

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Spuneaţi că priceperea de a păstra dragostea este sădită în copilărie. Ce trebuie săfacă cei care n-au avut parte de asta? Trebuie neapărat să se străduie mult. Să privim în urmă şi să găsim în trecut situaţiile legate de evenimente negative sau de oameni care au adus durere în viaţa noastră, să găsim acolo încărcătura de durere care a rămas blocată, neconsumată - cum se spune, ca o aşchie în talpă. Mulţi nici nu bănuiesc cât de adânc se ascunde uneori această „aşchie" şi cum poate această durere să se transmită altuia în propria ta familie. Uneori, soţii chiar se găsesc unul pe celălalt, în mod inconştient, tocmai după această însuşire: ei pot să se ajute reciproc să trăiască lucrurile ce nu au fost trăite în relaţiile cu părinţii şi apropiaţii. Azi a venit la mine o tânără. Are deja vreo zece ani de când trăieşte cu soţul ei. Vrea grijă, caută la el ocrotire, sprijin, manifestări la nivelul contactului fizic: mângâieri, îmbrăţişări şi aşa mai departe. Iar el este foarte rece. In familia ei părinţii nu obişnuiau să manifeste atenţii de acest gen faţă de copii şi unul faţă de celălalt. Ea voia să trăiască în familia sa ceea ce nu trăise în familia parentală. I-a povestit soţului său ce 424

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

simte şi a înţeles că acesta nu că n-ar vrea să dea dovadă de atenţie şi de tandreţe, ci nu poate. Pur şi simplu nu poate. Au ieşit la iveală foarte multe cauze pentru care nu poate. Şi ea l-a înţeles! I-a părut rău de el! El este singur la părinţi şi, întrucât n-are nici fraţi, nici surori, nu ştie cum să construiască o relaţie la nivelul ierarhiei frate-soră. Tatăl lui este un om foarte autoritar, mama lui are, de asemenea, un caracter puternic, nu manifestă nici un fel de emoţii - şi el nu a văzut, nu a avut parte de căldură manifestată prin atingeri, prin mângâieri: se tulbură şi nu îşi poate manifesta sentimentele. Capacitatea de a-ţi manifesta sentimentele este ceea ce întăreşte dragostea din familie, dând mărturie despre faptul că celălalt îţi e drag, că ai nevoie de el. La fel şi cu vorbele calde: „Te iubesc!" Chiar dacă omul s-a comportat greşit faţă de tine într-o privinţă, nu are importanţă: „Nu-mi place ce-ai făcut, mă doare, dar eu tot te iubesc!" - în fiecare zi să spunem: „Te iubesc"?

425

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

- Da, este foarte important! Totul se acumulează în „puşculiţa" relaţiei. A spus ceva ce nu trebuia, s-a uitat urât, a ţipat la mine - şi de aici pot să trag concluzia că nu mă iubeşte. Este important să ne amintim unul celuilalt principalul. Dragostea trebuie manifestată la diferite niveluri - la nivelul emoţiilor, la nivelul cuvintelor şi la nivelul comportamentului.

SENTIMENTELE FAŢĂ DE ALTCINEVA DECÂT TOVARĂŞUL TĂU DE VIATĂ S oţul sau soţia se simte atras(ă) de o a treia persoană. Aceasta este una dintre cele mai grele situaţii din viaţă. Ea se întâlneşte aproape în toate familiile, câteodată chiar de mai multe ori. Dacă omul este psihologic matur, nu iresponsabil, nu infantil, se străduie să găsească răspunsul la întrebările care se prăvălesc asupra lui. Acest nou sentiment este dragoste? Această dragoste este autentică? Dacă este dragoste, de ce mi-a fost dată? Dragostea faţă de soţ (soţie) s-a stins? Nu poate să renască? Dacă este dragoste, nu va trece cumva şi mai repede decât cea faţă de actualul soţ (actuala soţie) ? Merită să „vând via pe stafide"? Merită plăcerea pe care mi-o aduce satisfacerea acestui sentiment durerea prin care trec soţul (soţia) şi copiii (dacă există)? Să-mi refuz acest sentiment, să plec din familie ori să-mi înşel soţul (soţia) pe furiş? 427

Haideţi să încercăm să găsim răspunsurile la întrebările acestea, corecta abordare a rezolvării lor. Istorii din viata y

Infidelitatea născută din ranchiună I storia mea a început acum opt ani. M-am cunoscut cu actualul soţ, ne-am căsătorit, ne-am cununat. El e cu zece ani mai mare decât mine. Am făcut cu el un băiat, acum are şase ani. După câţiva ani de căsnicie au început problemele: soţul a început să bea şi să facă periodic scandal aruncându-mi lucrurile din casă. într-o astfel de zi, fiind băut, ne-a alungat din casă pe mine şi pe copil. Relaţiei noastre i-a fost pus punct. N-am încercat să mă întorc, să-i întind o mână de ajutor, să discut cu el. Ranchiuna mi-a intrat în suflet adânc şi pentru mult timp. Am făcut tot posibilul ca să mi-l smulg din inimă şi să încep o viaţă nouă. După câteva luni, în viaţa mea a apărut alt bărbat, tandru şi atent cu mine şi cu copilul. Am început să ne întâlnim; în paralel, eram în divorţ cu soţul... 428

Deodată, acesta s-a schimbat brusc. A încetat să bea, a început să mă roage să mă întorc, să mă sune zilnic, să vină la copil. M-am înduioşat, m-am întors la el, însă relaţia începută cu alt bărbat a «dat roade». A început să-mi fie dor de celălalt, am început să ne întâlnim pe furiş; la soţul meu nici nu mă gândeam, nu mă gândeam cât de mult îl doare si-l amărăste să vadă asta. Intr-o anumită măsură mă » » răzbunam pe el. Până la urmă, nu am mai suportat duplicitatea şi după trei luni am plecat la celălalt.

429

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

A trecut aproape un an. în acest răstimp mi-am dat seama ce am făcut. Mă căiesc adânc că nu am reuşit să salvez familia, că m-am lăsat biruită de ispită. De celălalt bărbat m-am despărţit, sentimentele superficiale faţă de el s-au evaporat ca şi cum nici n-ar fi existat, dând la iveală adevăratele sentimente faţă de fostul soţ. Nu m-am purtat aşa cum ar fi trebuit să se poarte o adevărată soţie şi mamă. Nu am suportat greutăţile. Nici nu au fost alături oameni care ar fi putut să mă ajute cu un sfat bun... Am încercat să stau de vorbă cu fostul soţ ca să refac totul, l-am implorat să mă ierte, am vrut să-i dovedesc că-l iubesc, că n-o să mai las nici un alt bărbat să se apropie de mine, dar el n-a crezut - prea mare a fost durerea pe care i-am provocat-o părăsindu-1. Spune că mai bine începe o relaţie cu altă femeie, numai nu cu mine. Oare după aşa ceva oamenii chiar nu mai pot fi împreună? Oare este cu neputinţă să refacem familia, chiar va trebui să trăim despărţiţi de acum înainte ? Durerea şi părerea mea de rău nu fac decât să se adâncească pe măsură ce trece timpul. Ajutaţi-mă, vă rog, cu un sfat..." (Lilia, 27de ani)

430

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Ştim unul despre celălalt mai multe lucruri decât spunem F amilia noastră trece prin vremuri foarte grele. El ma înşelat cumplit, mişeleşte, trei ani de zile, cu o prietenă de-a mea; apoi încă o dată, când era în delegaţie - p poveste «standard». Domnul m-a păzit şi am aflat de asta numai postfactum, când romanul cu prietena era deja pe sfârşite. Dacă aş fi aflat mai devreme, când relaţia lor era în toi, nu aş fi supravieţuit, pe când în acel moment relaţia noastră se apropia de criza inevitabilă într-o asemenea situaţie şi care în interpretarea soţului meu a fost formulată astfel: «Dragostea mea faţă de tine s-a stins, aşadar nu este cinstit să continuăm să trăim împreună.» Ziua când el a spus asta a devenit începutul celei mai îngrozitoare şi negre perioade din viaţa mea, care ţine până acum. Această perioadă poate fi împărţită în trei etape: prima a venit imediat după cumplitele cuvinte din care am aflat că nu mă mai iubeşte şi lovitura, care a urmat în scurtă vreme, primită atunci când am aflat că m-a înşelat. Atunci scopul meu era unul singur: să supravieţuiesc. Să mai trăiesc o zi. Vi se 431

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

poate părea ciudat, însă, temându-se pentru sănătatea mea psihică şi fizică, în această perioadă soţul meu era tot timpul lângă mine. Pentru oricine e foarte dureros să audă asemenea cuvinte, însă când dragostea reciprocă este aerul şi pâinea vieţii tale, când ţi se pare ceva absolut şi indestructibil, este de două ori mai rău. El ştia ce lovitură mi-a dat, şi nu degeaba se temea pentru viaţa mea. Când îl întrebam dacă are pe altcineva nega, spunând doar că sentimentele din trecut faţă de mine parcă s-au evaporat pur şi simplu, că este un om oribil şi că mi-a stricat toată viaţa. Eu repetam printre lacrimi un singur lucru: «Nu se poate aşa ceva. Nu e adevărat. Este o greşeală.» Nu era un delir isteric, eram convinsă de asta şi de faptul că el ascunde ceva. Cele două săptămâni care au urmat am supravieţuit doar repetând neîntrerupt singura rugăciune pe care o ştiam, precum şi mulţumită îngrijirii lui. După două săptămâni a plecat în delegaţie, şi când s-a întors am aflat că m-a înşelat cu o oarecare fată. In ziua când am aflat că m-a înşelat l-am rugat să mă ducă la biserică (înainte mergeam 432

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

câteodată la biserică, dar mai mult din interes culturologic şi dintr-un respect distant, deşi suntem cununaţi bisericeşte - ce-i drept, ne cununaserăm datorită intensităţii sentimentelor de atunci si a dorinţei de a «învesnici» » » » > dragostea noastră prin toate mijloacele disponibile în acel moment). El m-a dus la biserică, dar n-a intrat cu mine, m-a aşteptat afară. Părintele, după ce mi-a ascultat spovedania, m-a sfătuit să nu-i arăt în nici un caz soţului că ştiu că m-a înşelat, ci să mă rog, să merg la biserică, să încerc să-l aduc la biserică şi pe el. Tot atunci a stat de vorbă pentru prima dată cu soţul meu, şi acea zi ne-a adus amândorura, chiar dacă nu pentru mult timp, uşurarea şi nădejdea de care aveam atâta nevoie. Viaţa noastră era pe atunci foarte ciudată: eram unul pentru celălalt sursă de enormă durere şi totodată de consolare. Puteam împărţi această durere numai unul cu celălalt, şi atunci când nu atingeam tema tabu a relaţiei noastre ne comportam unul faţă 433

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

de celălalt cu grijă, cu tandreţe, cu sensibilitate, dar fără nici un fel de promisiuni. In acea perioadă am comunicat chiar mai mult ca de obicei. In concediu am mers la odihnă cu prietenii şi acolo chiar am organizat sărbătorirea a patru ani de viaţă în doi (atunci a fost singura dată când a «semirecunoscut», fiind uşor băut, că ştim unul despre celălalt mai multe decât spunem). Citeam multe cărţi, ne uitam împreună la multe filme, iar după aceea, discutând cele citite şi văzute, vorbeam despre câte în lună şi în stele: despre viaţă, despre Dumnezeu, despre bine şi rău, despre natura omului, despre dragoste. Pe atunci trăiam însă fără a ne gândi la ziua de mâine, fiară a discuta principalul. Uneori, îmi venea greu să cred în cele întâmplate, fiindcă spiritual eram şi mai apropiaţi decât înainte. Aşa au trecut vara şi începutul toamnei. El a încetat să mai vorbească la telefon cu «mândra» cu care se cunoscuse în delegaţie; chiar începuserăm să ne facem oarecare planuri de viitor, şi treptat a început să se înfiripeze în mine speranţa în mai bine. Totodată, simţeam că nu înţeleg până la capăt ce se întâmplă cu soţul meu, că mai rămâne ceva care îl sfâşie. Ei bine, atunci am aflat despre romanul lui de trei ani de zile cu prietena mea, alături de care trăi-serăm mult timp, dar 434

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

cu care nu mai ţineam legătura, de o jumătate de an, aproape deloc. Acesta a fost începutul celei de-a doua etape. Să spun că am trăit un şoc este puţin spus. Această trădare m-a omorât pe mine cea dinainte, şi renaşterea n-a fost deloc uşoară. A trebuit să reinterpretez toată viaţa noastră dinainte, care, cu toate problemele existente, ni se părea, nouă şi celor din jur, atât de fericită. Pentru toţi numeroşii noştri prieteni fuseserăm întotdeauna o pereche ideală, şi ne mândream cu relaţia noastră. In pofida întregii grozăvii a celor întâmplate, nu pot să nu admir cât de ireproşabil s-a comportat soţul meu faţă de mine în tot acest răstimp, ducând această cumplită viaţă dublă: grija, respectul, tandreţea lui nu lăsau loc vreunei bănuieli că nu m-ar iubi. Totodată, el nu era în stare să se lupte, să renunţe la sentimentele faţă de ea, fiindcă e un om pentru care propriile sentimente, «onestitatea» faţă de sine însuşi, sunt mai presus de toate, şi nici un fel de dogme, de norme, de reguli nu există pentru el dacă nu le-a «simţit». Totuşi, nici măcar un om atât de puternic cum este el n-a putut duce la nesfârşit această povară grea, şi, spunându-mi că nu mă iubeşte, a încercat, 435

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

cred eu, să iasă cumva din capcana în care s-a băgat singur. El e un mare idealist şi maxi-malist, şi de aceea am început chiar să văd altfel cea de-a doua aventură a lui, cea întâmplătoare: cred că aceasta l-a făcut să privească altfel relaţia cu prietena mea, lipsind-o de nimbul sublimului, tragismului şi excepţionalului, şi i-a arătat adevărata natură a faptelor lui. In nesfârşita durere provocată de această trădare s-a găsit loc şi pentru bucurie: în sfârşit, ştiam adevărul, aşadar puteam să găsesc un mijloc mai potrivit pentru a-l ajuta să iasă din această mizerie. El continua să vorbească la telefon destul de mult cu fosta mea prietenă, dar nu se mai întâlnea cu ea, şi tot timpul liber îl petreceam împreună. Aceste telefoane, pe care le ascundea de mine cu mare grijă, deveniseră coşmarul meu. Nu înţelegeam de ce, de ce face asta doar vede singur că asta duce în prăpastie. Puteam să plâng şi să mă întristez în orice moment; el nu înţelegea cauzele unor schimbări atât de dese de dispoziţie, dar le urmărea cu mare atenţie, întrebândumă tot timpul: «Ce s-a întâmplat? Eşti în regulă?» Sinceritatea cu care se neliniştea, insistenţa acestor întrebări pur şi simplu mă zăpăceau. Nu înţelegeam:

436

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

voia să audă adevărul ori se temea de el? Cum poate să întrebe aşa ceva continuând să stea de vorbă cu ea? Atmosfera era destul de încordată, dar m-am străduit mult să nu clachez, ci să continui efortul meu perseverent şi de lungă durată. Am citit enorm de multă literatură duhovnicească privitoare la problemele familiei. M-am străduit să fac tot posibilul ca să-l aduc la ideea că ceea ce a făcut el e un păcat cumplit şi că trebuie să se căiască. M-am străduit să-i dau de înţeles că pentru familie trebuie să te lupţi - să te lupţi, mai întâi de toate, cu tine însuţi, cu propriile slăbiciuni; că singura cale spre mântuire este calea pocăinţei şi curăţirii duhovniceşti, îmbisericirii. îi dădeam să citească articole, cugetări şi poveţe ale părinţilor duhovniceşti, învingând obişnuitul lui spirit critic şi lipsa de receptivitate faţade orice «păreri autoritative» şi dogme. îi dădeam informaţii despre praznicele bisericeşti, îi dădeam să citească diferite predici. Mergeam împreună tot mai des la biserică, şi mai apoi am observat că şi-a însuşit numeroase idei, că acestea i-au prins rădăcini în suflet şi au devenit ale lui. Să nu credeţi însă că sunt o persoană rece şi calculată. Câte lacrimi am vărsat, câte nopţi n-am 437

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

dormit, cât de mult am tânjit după mângâiere şi dragoste, cât de des a fost cât pe ce să clachez! Fiindcă sunt un om pentru care viaţa fără dragoste, pentru mine însămi, e imposibilă: am nevoie ca de aer să fiu necesară zilnic cuiva - şi nu oricui, ci soţului meu, pe care îl iubesc profund, cu toate că m-a trădat. înainte de Anul Nou m-am hotărât, în cele din urmă, să-i dau să citească minunata predică a Mitropolitului Antonie al Surojului despre dragoste, în care se vorbeşte despre sfinţenia căsătoriei, despre dragostea atotiertătoa-re, necondiţionată, răbdătoare, nesfârşită. Am vrut să-i dau de înţeles că-l iert şi că poate să învingă păcatul oricât ar fi de cumplit acesta, să nu se distrugă pe sine şi să nu mă distrugă şi pe mine, ci să o apuce pe calea adevărată şi să vină la Dumnezeu. Am decis ca în funcţie de reacţia lui să iau hotărârea definitivă de a lupta mai departe, ascunzând ceea ce ştiu, sau de a-i spune totul în faţă. După Anul Nou a început a treia etapă a relaţiei noastre, în care printre zilele pline de gânduri amare şi de întristare apar zile de bucurie luminoasă şi de nădejde. Mergem la biserică tot mai des. Vorbim tot mai des despre viitor. El repetă tot mai des: «Totul e bine.» A venit şi ziua când mi-a spus iarăşi că mă 438

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

iubeşte, şi asta a însemnat foarte mult pentru mine, fiindcă el a fost întotdeauna foarte responsabil în ce priveşte ceea ce spune. Această cale anevoioasă, plină de lacrimi şi de amar, a devenit calea mea către Dumnezeu. înainte, pentru mine tot sensul vieţii consta în dragostea dintre mine şi soţul meu - însă aceasta a fost o dragoste pământească, ce n-avea cum să nu se epuizeze mai devreme sau mai târziu. Chiar şi în cele mai bune clipe simţeam că dragostei noastre îi lipseşte un anumit temei, un anumit scop. Soţul meu devenise pentru mine un fel de idol, şi această dragoste uriaşă, dar lipsită de Dumnezeu, ne-a dus la nişte evenimente atât de triste. Acum învăţ să înţeleg că dragostea faţă de soţul meu nu trebuie să fie mai mare decât dragostea faţă de Dumnezeu, şi înţelegerea acestui fapt îmi dă o forţă neobişnuită. Şi soţul meu simte această forţă, este atras de ea, dar deocamdată eu doar învăţ, şi viaţa mea este, la fel ca înainte, plină de îndoieli şi de zbucium. Mă strădui să nădăjduiesc şi să mă bizui pe voia lui Dumnezeu, însă durerea şi frica nu dispar. In fiecare zi, în fiecare secundă mă chinuie teama că voi auzi iarăşi cuvintele acelea cum-plite, teama pentru viitorul nostru. încrederea nemărginită dinainte faţă 439

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

de soţul meu s-a destrămat, şi înţeleg că a venit ceasul când trebuie să ne spunem unul celuilalt

440

DRAGOSTEA ADEVĂRATA

adevărul şi să închidem acest capitol negru din viaţa noastră. El poate să mă mintă cât vrea, dar pe tin$ însuţi nu te poţi minţi. Mă tem foarte mult de acest moment şi nu ştiu cum să îl abordez. Acum înţeleg limpede că Domnul îi trimite fiecăruia exact ceea ce poate să îndure. Pe mine m-a «orbit» cu încrederea fără margini în soţul meu, ca să nu aflu prematur ceea ce a făcut. Sper că în viitor nici un fel de încercări nu mă vor face să-mi schimb părerea. Şi, bineînţeles, istoria noastră nu a fost deocamdată încununată de un final fericit - de altfel, de un asemenea final nici nu poate fi vorba până la sfârşitul vieţii noastre, şi ca atare continuă lupta mea de zi cu zi în îndoieli, în zbucium, în temere. Vreau tare, tare de tot ceva mai multă tihnă şi încredere. Unul dintre mijloacele de a dobândi asta mi se pare spovedania profundă şi sinceră înaintea unui părinte duhovnic, pe care deocamdată, din păcate, nu îl avem. Amândorura ne trebuie aşa ceva, şi am merge oriunde, numai să găsim un duhovnic iscusit." (Nadejda, 26 de ani)

Convorbiri

„Succesul stă într-un singur om" IRINA RAHIMOVA. PSIHOLOG P oate în căsătorie să apară iubirea faţă de un al treilea? Bineînţeles, poate să apară un sentiment trecător, o „îndrăgosteală" care este luată drept dragoste. Eu cred că în căsătorie această aşa-zisă „dragoste" vine doar ca ispită, ca încercare. Bine, dar ce să facă omul cu sentimentele sale? Păi, ce poate să facă? Să se trezească, să-şi bage minţile în cap, să-şi asume responsabilitatea pentru acest conflict. Trebuie să ne luptăm cu ispita. Trebuie să punem punct relaţiei nelegitime. Să ne ţinem cât mai departe de primejdie, conştientizându-ne slăbiciunea. Trebuie să ne biruim pe noi înşine, să biruim acest sentiment trecător, până când nu ne-a înghiţit ca un vârtej. Trebuie să ne luptăm din toate puterile ca să depăşim această situaţie. 442

Graţie noutăţii sale, noua relaţie pare mai „vie" decât cea obişnuită. Trebuie să căutăm noutatea tocmai în relaţia de familie, nu undeva în afara ei. încercările de a găsi satisfacţie

443

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

într-o altă relaţie se pot suprapune cu perioade de criză a familiei. Aceasta poate avea loc atunci când soţia a rămas însărcinată şi a născut. In acest moment, organismul familial se reorganizează, devenind din diadă triadă. Soţia începe să dea atenţie copilului. Ea se distanţează cumva, şi soţul simte că nu primeşte suficientă atenţie, începe să fie gelos pe copil, să caute căldură undeva în afara familiei, vrea să fugă cumva de dificultăţi, să se „comute" pe altă lungime de undă - şi uite că apare cineva care îi dă ceea ce-i lipseşte. Dacă bărbatul nu înţelege că acum soţia pur şi simplu nu-i poate da atâta atenţie câtă îi dădea atunci când erau doar ei doi, dacă el însuşi se găseşte încă la stadiul de membru imatur al familiei, consecinţele pot fi grave. Dacă el îşi ajută soţia în acest răstimp dificil, aceasta, după ce ajunge să ţină situaţia sub control şi să prindă puteri, îşi răsplăteşte soţul din plin. Pe urmă, copiii ajung la vârsta preşcolară, apar noi griji, cresc necesităţile financiare. Bărbatul şi aşa nu se simte băgat în seamă, iar acum trebuie să se şi încordeze şi să se gândească de unde să facă rost de mai mulţi bani... Are loc, adică, o continuă restructurare a relaţiei.

444

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Iar atunci când în familie unul aşteaptă să i se tot dea în continuare, fără să ţină cont de faptul că celălalt nu-i poate da din cauze obiective, la un moment dat „face la stânga" în căutarea dragostei. Există conceptul de „homeostazie psihologică". In familie are loc un proces constant de căutare a echilibrului între ceea ce dăm şi ceea ce primim. O anumită parte a timpului, atâta timp cât relaţia conjugală nu s-a consolidat încă, soţii se supraveghează unul pe celălalt cu mare atenţie: „Uite, eu ţi-am dat mai mult, tu mi-ai dat mai puţin, eu fac cutare lucru, iar tu nu faci" Asta se petrece o vreme. Cel care „trage asupra sa plapuma", pretinzând atenţie, poate să nu-şi exprime verbal nemulţumirea că nu primeşte destulă atenţie şi grijă, ca după aceea să-şi facă pe neaşteptate bagajul şi să plece, zicând: „Eu nu mai pot să trăiesc aşa." Iar ea se miră: „Nu înţeleg ce s-a întâmplat, nu aveam conflicte serioase, totul era ok." Ca echilibrul psihologic şi emoţional să se păstreze, trebuie să discutăm cu partenerul toate neînţelegerile: ce ne place, ce nu ne place. Altfel, putem primi o palmă grea. Dar există şi situaţia următoare: copiii au crescut, greutăţile au trecut, şi apare dorinţa de a găsi pe 445

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

altcineva. Bărbatului i se pare că de acum nu o să producă mari daune dacă părăseşte familia. Crize trebuie depăşite de-a lungul întregii vieţi, în fiecare etapă a ei. Acum este la modă ca atunci când bărbatul „şi-a făcut datoria faţă de familie" să-şi facă bagajul şi să plece la una tinerică. Acesta este semnul că familia respectivă era nesănătoasă, că cei doi trăiau nu unul pentru celălalt, ci pentru copii. Dacă copiii văd că mama şi tata trăiesc unul pentru celălalt, sunt toate şansele ca ei să devină oameni buni şi familişti buni. Dacă el a vrut să plece, îl mustră conştiinţa, îl rod îndoielile, iar ea simte că ceva nu este în regulă. Cum să procedeze ea, cum să procedeze el? Bineînţeles, e o perioadă foarte grea. Aici intervine aşa-numitul „sindrom al cuibului rămas gol". Soţii sunt îngroziţi, fiindcă nu au ajuns la o apropiere adevărată, n-au devenit un tot unitar. Văzând că sunt înstrăinaţi, vor să se ascundă unul de celălalt, să fugă unul de celălalt, ca să nu vadă roadele vieţii conjugale nereuşite, să scape de sentimentul enormei vinovăţii reciproce. De ce sunt înstrăinaţi? Apropiaţi suntem atunci când ne înţelegem unul pe celălalt. Omul apropiat poate înţelege totul, poate ierta totul, pe când aici nu 446

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

s-a întâmplat asta. Prăpastie uriaşă, ranchiuni reciproce. Cei doi au trăit în deşertăciune, între ei au rămas multe lucruri nerostite. Şi totuşi, nu s-au despărţit: aşadar, ceva i-a legat. Dacă se vor mai întoarce încă puţin unul spre celălalt, poate veni înţelegerea salvatoare. Soţii se întorc la momentul când a început viaţa conjugală. Ce a fost la început? Semne de atenţie. Trebuie să se întoarcă la acea fază a relaţiei, să devină din nou ca nişte soţi tineri. Acesta va fi un plus uriaş, un prilej pentru amândoi de a descoperi noi laturi ale celuilalt, de a da un sens nou relaţiei, o posibilitate de a înţelege ceea ce n-au înţeles atunci când „construiau casa". Există o maximă: „Succesul bărbatului şi al femeii stă într-un singur om, nu într-o mulţime" - nu în mai multe „iubiri". Succesul se manifestă tocmai prin faptul că eşti cu un singur om de la început până la sfârşit. Poţi să te cunoşti pe tine însuţi, să cunoşti sensul vieţii, tocmai prin omul care este alături de tine, tocmai prin soţul tău, dacă îţi vei da osteneala în mod serios. Când îl cunoaştem pe cel de lângă noi, ne cunoaştem pe noi înşine.

447

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Aşadar, dacă omul a stricat treptat relaţia de familie, înseamnă că a rămas copil, că nu a putut să crească? Da, n-a crescut în profunzime. S-a mişcat doar pe orizontală, superficial. Fuga de „jumătatea" ta este fugă de tine însuţi. Trebuie să abordăm în mod creativ acest proces cognitiv, ca nişte cercetători: „Vreau s-o cunosc pe ea, nu pe altcineva, să aflu de ce a procedat aşa, cum aş fi procedat eu, să aflu cât de îndelung, de serios şi de profund sunt în stare să iubesc." Orice om creativ iubeşte obiectul cercetării sale: până când nu-l va studia în profunzime, nu se va potoli. Avem toată viaţa înainte, şi nu avem motiv să ne potolim. Mi-a fost dat omul acesta. Unde să mai fug? Dumnezeu mi l-a dat. Oricât de mult am ridica ştacheta dragostei, limită nu există. Dar dacă omului i se pare că s-a căsătorit fără să iubească ţi că în virtutea acestui fapt poate rupe relaţia? Această abordare consumistă, această poziţie egoistă e deprimantă. N-ai iubit? Dar la celălalt de ce nu te-ai gândit?

448

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Nu o dată am auzit vorba: „întâmplarea este principiul proştilor". Nimic nu e întâmplător. Dacă ai intrat în relaţie, a fost alegerea ta. Ce îl deosebeşte pe omul adult de un copil? Adultul răspunde pentru faptele sale, răspunde pentru alegerea sa: înainte de a face un pas, el cumpăneşte. Ai greşit? Pentru această greşeală trebuie să răspunzi. Răspunde-i, te rog, acestui om: de ce ai făcut aşa? Achită-te faţă de el, com-pensează-i pagubele. El nu credea că tu greşeşti, el te iubea. Pune-te în locul lui. Dacă nu vrei ca alţii să se poarte urât cu tine, străduieş-te-te să nu te porţi tu însuţi urât. Adică tot de infantilism e vorba? Da. Ce este infantilismul? Imaturitate emoţională, adică nu poţi să dăruieşti sentimente, vrei numai să pri

449

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

meşti. Să fii îndrăgostit este uşor, însă în viaţa de familie trebuie să clădeşti, trebuie să-ţi calci pe inimă, să faci efortul să schimbi ceva. Adultul nu se teme să-şi pună probleme. „A apărut o anumită răceală - poate că nu o mai iubesc? Dar de ce? Poate că greşesc în vreo privinţă? Dar ce-am făcut eu ca să păstrez dragostea? Oare tot acest timp îl minţeam pe acest om şi minţeam şi pe mine însumi?" începe discuţia cu tine însuţi, şi atunci totul se poate limpezi. Ce atitudine să ai faţă de tine însuţi ? Să fii critic, necruţător: „N-am dreptate, sunt vinovat." Oricum suntem datori să ne maturizăm. Roade poate să aducă numai un pom matur. Pomul care nu aduce roadă este tăiat. Dacă n-ai putut să-l faci fericit pe cel mai apropiat om, înseamnă că ai trăit degeaba.

A te lăsa în voia unei asemenea iubiri e o neputinţă IGOR GAGARIN, PROTOIEREU

O e întâmplă deseori următorul lucru. Oamenii au .O fost căsătoriţi multă vreme şi dintr-o dată înţeleg: „Nu e ce-mi trebuie mie"A ieşit în cale altcineva, lângă care există senzaţia de deplină armonie şi înţelegere, de dragostefierbinte - şi omul începe să se gândească: „Poate că nu soţia mea (soţul meu) este jumătatea mea cea adevărată, ci omul cu care m-am întâlnit acum? Nu cumva căsătoria mea este o greşeală şi adevărul a ieşit la iveală abia acum?" Ce să facă oamenii într-o asemenea situaţie? - Cred că dacă o asemenea situaţie a apărut, cel în cauză trebuie să se împotrivească din răsputeri, deoarece că-sătorindu-se şi-a asumat o anumită datorie. Căsătoria nu este doar atracţie şi bucurie a comunicării, ci şi datorie a slujirii reciproce. Din punct de vedere creştin, într-o asemenea situaţie omul este dator să facă totul pentru a birui tentaţia. 451

în romanul O zi mai lungă decât veacul a lui Cinghiz Aitmatov există următoarea situaţie: eroul principal, care a trăit mulţi ani alături de o soţie minunată, întâlneşte o femeie faţă de care nutreşte sentimente puternice. Aceas

452

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

ta are aceleaşi sentimente faţă de el, însă el nu poate să-şi părăsească, pur şi simplu, soţia. In acest roman este arătat cu multă forţă momentul psihologic al luptei dintre principiile acestea două: dragostea de soţie, care oricum rămâne, însă devine o dragoste oarecum de alt fel, şi patima faţă de cealaltă femeie. Edighei trece prin suferinţe îngrozitoare, fiindcă toate puterile sufleteşti îl împing spre cealaltă. In cele din urmă, familia e salvată: eroul şi-a învins sentimentele, nu s-a lăsat stăpânit de ele. Am un respect enorm faţă de oamenii care procedează aşa. Acesta este modelul cel mai înalt. Aş vrea ca toţi să facă aşa, dar eu, personal, nu pot să insist ca această problemă să fie rezolvată întotdeauna în acest fel. în calitate de preot, sunt solicitat de oameni care îmi spun: „Uite, situaţia este aşa şi pe dincolo, au venit cutare şi cutare sentimente, iar dincolo, în familie, nu se mai leagă deja nimic." în asemenea cazuri spun totdeauna: „Numai voi puteţi lua o hotărâre. Legea lui Dumnezeu o stiti." Aceasta este o problemă care ţine de sistemul de valori al omului. Dacă omul trăieşte doar pentru Dumnezeu, Dumnezeu îi va da putere să păzească 453

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

porunca Lui. Dar dacă nu este un asemenea om? Domnul însuşi, când a dat porunca privitoare la despărţire şi - vă amintiţi? -ucenicii Lui s-au înspăimântat: „Dacă aceasta este îndatorirea omului faţă de femeie, mai bine să nu se însoare", le-a răspuns: „Nu toţi încap acest cuvânt, ci numai cei cărora le este dat." Adică Domnul, dându-ne această poruncă, ne spune cum este ideal, cum e mai bine pentru noi. Există însă şi oameni slabi. Unii nu sunt în stare să facă aşa.

454

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Problema poate fi pusă categoric: „Ori faci aşa, ori la biserică să nu mai vii, n-ai ce să cauţi aici, fiindcă ai distrus totul!" Eu însă le spun oamenilor: „La modul ideal ar trebui să procedezi aşa. Dacă faci aşa, bravo ţie. Dacă însă nu vei putea, dacă voinţa va fi mai slabă decât inima, atunci... ne vom pocăi. Vom trăi mai departe, vom clădi pe temelia existentă." De ce Biserica binecuvântează căsătoria a doua, deşi aceasta pare a contrazice porunca lui Dumnezeu? Prin această binecuvântare, Biserica nu ridică a doua căsătorie la rangul de regulă, de lege, ci doar face un pogo-rământ faţă de neputinţa omenească. In orice caz, aici este vorba de o neputinţă. Eu consider că omul trebuie să rămână credincios soţului (soţiei), oricare i-ar fi sentimentele, şi asta cu atât mai mult cu cât sentimentele sunt schimbătoare si nesta> tornice, ele pot apărea unul după altul, schimbându-se, şi fiecare dintre ele va pretinde la titlul de „dragoste". De fiecare dată, omul va căuta să se convingă singur: „Aceasta este adevărata mea jumătate", şi uite aşa va zbura din floare în floare...

Mit: „Bărbatul este poligam" I n majoritatea lor, bărbaţii sunt mai activi din punct de vedere sexual, şi pentru ei această problemă prezintă un mare interes - dar cât priveşte poligamia, pot spune că este fără doar şi poate un mit. Pe mine mă atrag mai mult relaţiile intime cu o singură femeie din dragoste, decât cu câteva femei fără dragoste. Sexul este auxiliar faţă de relaţia sufletească, emoţională, de dragoste, dintre oameni. Bine a zis Vladimir So-loviov că sexul fără dragoste este necrofîlie - adică te interesează nu sufletul, ci trupul omului. Dacă bărbatul este interesat de un mare număr de femei, poate fi numit, cu deplin temei, „necrofil ascuns". In ce mă priveşte, dacă este s-o luăm după dreptate, după propriile sentimente lăuntrice şi după conştiinţă, problema prezenţei a două femei în viaţa ta se reduce la aceea că în mod obligatoriu pe una dintre ele o amăgeşti. (Ale-xeijarov, psiholog, muzician) D

456

in punctul meu de vedere, aceasta este o absurditate totală, şi mă uimeşte faptul că multe femei sunt de acord cu asta, presupunând: „Păi, dacă e bărbat, înseamnă că are voie." Nu stiu în ce văd ele baza unei ase> menea supoziţii: în psihologia bărbatului sau în fiziologia lui? In orice caz, această supoziţie este absolut incorectă.

457

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

Eu nu sunt de acord cu ea. Dacă nu eşti căsătorit şi îţi cauţi omul, şi aici trebuie neapărat să nu-i provoci durere celuilalt. Dacă te-ai căsătorit şi-ţi îndreptăţeşti un asemenea comportament prin faptul că eşti bărbat, aceasta este cea mai absurdă şi neîntemeiată justificare. Dacă există dragoste autentică, nimeni nu se va uita la altcineva decât la omul iubit. Dacă relaţia de familie a fost construită de la bun început pe o temelie trupească, nu este de mirare că soţul îşi înşală soţia. îndată ce bărbatului începe să i se pară plicticoasă viaţa familială, „face la stânga". Dacă există dragoste sinceră şi curată, bărbatul nu îşi va înşela soţia. (Oleg Verbilo, manager) D acă e să vorbim despre om aşa cum trebuie să fie el, aşa cum l-a plănuit Dumnezeu, bineînţeles că nu poate fi vorba de nici o poligamie. Lui Dumnezeu nu îi place asta. Un bărbat - o femeie. Nu degeaba Biserica are o atitudine atât de strictă în această problemă. Dacă, să zicem, omul vrea să fie preot, una dintre condiţiile hirotoniei este ca el să nu fie divorţat. Dacă am fost divorţat şi m-am recăsătorit, nu mai pot fi hirotonit, fiindcă trecutul meu arată că 458

TAINA DRAGOSTEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ CĂSĂTORIE

integritatea mea a fost cumva stricată, că există în mine o rană care nu-mi dă voie să devin slujitor la altarul Domnului. Iisus Hristos a fost întrebat despre divorţ, şi Domnul a răspuns că în general omul nu trebuie să divorţeze. Toţi au fost şocaţi, au început să facă trimitere la Moise şi la porunca lui de a-i da femeii „carte de despărţire" - la care Domnul a zis că Moise a dat această dezlegare din pricina împietririi inimilor lor. Adică Dumnezeu îngăduie câteodată, dar nu fiindcă aşa trebuie să fie, ci fiindcă omul este

459

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

atât de căzut şi atât de imperfect. Şi poligamia drepţilor vechi-testamentari trebuie privită în această perspectivă, ca pogorământ faţă de neputinţa omenească. (Igor Gagarin, protoiereu)

Despre autorii convorbirilor Belova Iulia, artistă de circ, cântăreaţă Născută în anul 1979 la Moscova. Artistă a Circului Mare din Moscova. Scrie versuri, interpretează propriile cântece. Căsătorită. Domkina Natalia, psiholog Născută în anul 1962 la Moscova. A absolvit Facultatea de Psihologie a Universităţii de Stat „Mihail Lomo-nosov" din Moscova. In anul 2006 a absolvit înalta Şcoală de Psihologie, cu specialitatea psihologconsultant. în prezent lucrează ca psiholog-consultant în centrul soci-al-psihologic „Familia ortodoxă". Gagarin Igor, protoiereu Născut în anul 1959. Parohul bisericii cu hramul Sf. Ioan Înainte-Mergătorul din satul Ivanovskoe, regiunea Moscovei. Predă Pedagogia ortodoxă în Seminarul teologic din Kolomna. Autor al mai multor cărţi. Are doi copii. Gurbolikov Vladimir, jurnalist Născut în anul 1965. A absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din Moscova. Prim-locţiitor al 461

redactoru-lui-şef al revistei „FOMA". Căsătorit, tată a doi copii. Iakovlev Maxim, scriitor Născut în anul 1955, la Moscova. De formaţie pictor-de-corator. Scriitor a devenit ulterior, înainte de asta şi-a însu

462

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

şit alte câteva profesii. Membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia. Autor al câtorva cărţi. Căsătorit, tată a doi copii. Jarov Alexei, psiholog, muzician Născut în anul 1972. A absolvit Facultatea de Psihologie a Universităţii Municipale de Psihologie şi Pedagogie din Moscova, cu specialitatea „psiholog, profesor de psihologie". A schimbat câteva profesii. Din anul 2000 este lider al grupului TAINA. Căsătorit, tată a doi copii. Karpenko Irina, psiholog, psihoterapeut A absolvit Institutul Pedagogic de Stat din Moscova şi Academia de Studii Postuniversitare a Ministerului Sănătăţii al Federaţiei Ruse. De 25 de ani este colaborator al unuia dintre institutele Academiei Ruse a Educaţiei şi psiholog practicant. In prezent conduce departamentul de vânzări al unei companii de asigurări din Moscova. Continuă să acorde consultaţii psihologice. Are o fiică. Korcevnikov Boris, telejurnalist, actor Născut în anul 1982, la Moscova. Din anul 1993 lucrează în televiziune. A fost moderator şi reporter al unei emisiuni pentru copii a canalului RTR. Din anul 1998 este moderator şi reporter al programului pentru 463

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

tineret „Turnul" (RTR). Din anul 2001 este corespondent al serviciului de informaţii al canalului NTV. In anul 2003 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat „Mihail Lomonosov" din Moscova. Din anul 2006 joacă în serialul „Cadeţii". Motovilova-Komova Olga, pictoriţă Născută în anul 1969, la Moscova, într-o familie de artişti plastici. A absolvit Institutul de Arte şi Industrii „Stroganov" din Moscova. Pictor impresionist, autoare a multor expoziţii. Căsătorită cu cunoscutul pictor Ilia Ko-mov. Are o fiică. Moşkova Irina, psiholog Născută în anul 1954. In anul 1977 a absolvit Facultatea de Psihologie a Universităţii de Stat din Moscova. în anul 1982 şi-a susţinut teza de doctorat pe specialitatea „psihologie pedagogică, a copilului şi a vârstelor". Director al cabinetului psihologic „Binele familiei". Căsătorită, mamă şi bunică. Nikolaev Serghie, protoiereu Născut în anul 1952. Paroh al bisericii cu hramul Naşterii lui Hristos din satul Zaozerie, regiunea Moscovei. Moderatorul emisiunii „Predicatorul" la Radio Narod-noe. Autor a numeroase cărţi. Căsătorit, tată a trei copii. 464

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Rahimova Irina, psiholog A absolvit Institutul Pedagogic de Stat din Moscova cu specialitatea „psihologie practică". Din anul 2003 este director al asociaţiei social-psihologice „Familia ortodoxă", care acordă familiilor asistenţă psihologică şi cateheti-că. Căsătorită, mamă a doi copii. Şveţova Svetlana, psiholog Născută în anul 1958. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat din Mordovia şi Institutul PsihologoSocial din Moscova. Lucrează în cadrul Universităţii Ortodoxe Ruse „Sf. Ioan Teologul" ca pedagog principal în cadrul catedrei de psihologie, precum şi ca psiholog în Centrul ortodox de criză de pe lângă biserica cu hramul învierii lui

465

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ

Hristos din strada Semenovskaia, metoc patriarhal. Mamă a doi fii. Tanţârev Chirii, manager de top Născut în anul 1969, în Sankt-Peterburg. A absolvit Universitatea de Economie şi Finanţe. Lucrează ca manager în diverse companii. Căsătorit, tată a doi copii. Verbilo Oleg, specialist în managementul transportului internaţional Născut în anul 1984. In anul 2006 a absolvit Academia Maritimă de Stat din Sankt-Peterburg, specialitatea „managementul transportului internaţional". Este aspirant pe lângă aceeaşi Academie. Lucrează ca logistician într-o companie de transport şi expediţii.

CUPRINS Prefaţa autorului 5 Ce este dragostea? 9 Istorii din viaţă 12 Convorbiri 22 Dependenţa este un surogat de dragoste 22 înţelegerea greşită a dragostei duce la suferinţe . . 34 A iubi înseamnă a fi amândoi un suflet 38 Mit: „Este gelos, deci mă iubeşte" 45 Ce să facem cu dragostea neîmpărtăşită? 50 Istorii din viaţă 51 Convorbiri 54 Dragostea adevărată e reciprocă 54 Nefericit te face nu dragostea neîmpărtăşită, ci egoismul 57 Dragostea neîmpărtăşită nu este un motiv de deznădejde 59 Cel mai grăitor exemplu de dragoste neîmpărtăşită e dragostea lui Dumnezeu faţă de om 62 De ce să ne păstrăm virginitatea înainte de căsătorie? 65 Istorii din viaţă 66 467

Convorbiri 73 O femeie accesibilă stârneşte doar un interes animalic 73 Nu vă temeţi să fiţi altfel decât ceilalţi 76

468

CUPRINS

Virginitatea trebuie păstrată pentru a dobândi fericirea în căsnicie 82 Experienţa păstrării curăţiei este experienţa cea mai de preţ 87 Nu vă grăbiţi să daţi frâu liber sentimentelor înainte de momentul potrivit 91 Mit: „Incompatibilitatea sexuală" 96 Cum să ne pregătim pentru a întâlni dragostea ... 99 Istorii din viaţă 101 Convorbiri114 Pentru a iubi trebuie să fii matur 114 învăţaţi-vă să iubiţi 119 Oamenii cu adevărat apropiaţi sunt apropiaţi sufleteşte şi duhovniceşte .122 Niciodată nu-i prea târziu să începi să trăieşti în castitate 130 Trebuie să ne conştientizăm greşelile 140 Căile de depăşire a dependenţei amoroase 153 Mit: „Bărbaţii iubesc numai femeile frumoase" . . . . 179 Cum să-ţi dai seama dacă e sau nu omul tău 183 Istorii din viaţă 185 Convorbiri192 469

CUPRINS

Nu uitaţi să „băgaţi în priză" raţiunea 192 învăţaţi să discerneţi frumuseţea lăuntrică 195 Nu căutaţi aventuri, ci năzuiţi să vă întemeiaţi o familie bună 198 „Jumătate" nu te naşti, ci devii 203 Ce este familia? 207 Istorii din viaţă 209

470

CUPRINS

Convorbiri218 îndatoririle le permit oamenilor să fie împreună . 218 Sensul familiei este năzuinţa spre fericire 232 Mit: „Căsătoria trebuie să înceapă de la o iubire nebună" 247 Cum să păstrăm dragostea? 251 Istorii din viaţă 253 Convorbiri258 Nimic nu trebuie să stea mai presus de dragoste . 258 Să nu vă pierdeţi niciodată sentimentele 260 Priviţi situaţia cu ochii soţului 263 Soţul tău este bucuria ta, pe care n-o bagi de seamă 269 Sentimentele faţă de altcineva decât tovarăşul tău de viaţă 275 Istorii din viaţă 276 Convorbiri285 „Succesul stă într-un singur om" 285 A te lăsa în voia unei asemenea iubiri e o neputinţă 291 Mit: „Bărbatul este poligam" 294 Despre autorii convorbirilor 297

DIFUZARE: S.C. Supergraph S.R.L. Str. Ion Minulescu nr. 36, sector 3, 031216, Bucureşti Tel.: 021-320.61.19; fax: 021-319.10.84 email: [email protected] www. 1 ibrariasophia.ro www.sophia.ro Societatea de Difuzare SUPERGRAPH vă oferă posibilitatea de a primi prin poştă cele mai bune cărţi de spiritualitate, teologie, cultură religioasă, artă, filozofie apărute la edituri de prestigiu. Plata se face ramburs la primirea cărţilor; taxele poştale sunt suportate de Supergraph. Vă aşteptăm la LIBRĂRIA SOPHIA str. Bibescu Vodă nr. 19, 040151, Bucureşti, sector 4 (lângă Facultatea de Teologie) tel. 021-336.10.00; 0722.266.618 www. 1 ibrar iasophia. ro

Sacrifică puţină vreme pentru a răsfoi cărţile noastre: este cu neputinţă să nu găseşti ceva pe gustul şi spre folosul tău!

SERIA FAMILIE DRAGOSTE EDUCAŢIE 4

Toţi sunt de acord că dragostea este valoarea supremă a vieţii noastre. Ca atare, este foarte important s-o abordăm într-un mod matur, să înţelegem cât de mult ţine de noi pregătirea pentru dragoste, s-o recunoaştem atunci când vine şi s-o păzim de toate primejdiile. Cartea de faţă este menită tocmai să vă ajute în această privinţă. Dragostea este o minune, este o taină care nu se dezvăluie până la capăt - şi totuşi, ne vom strădui, pe cât stă în puterile omeneşti, să găsim răspunsul la întrebarea: „Ce este dragostea şi prin ce se deosebeşte ea de replicile ei false -patima, dependenţa?" Ne vom strădui să descoperim legile vieţii dragostei, să descoperim ce ajută venirea ei şi din ce pricină moare ea. împreună cu duhovnici, cu psihologi şi cu oameni de alte profesii în a căror viaţă am văzut dragoste autentică, vom vorbi pe cât se va putea de profund, însă de o manieră simplă şi accesibilă, despre un lucru pe care în vremea noastră puţini îl ştiu: ce reprezintă de fapt familia şi care este rostul ei autentic, căci tocmai familia este locul unde poate fi atinsă culmea iubirii adevărate. Dacă veţi citi la vreme această carte şi vă veţi înarma cu lucrurile aflate din ea, veţi putea - dacă veţi

dori - să evitaţi multe greşeli dureroase, şi viitoarea voastră familie va avea mult mai multe şanse de a rămâne întreagă şi fericită, de a fi loc unde trăieşte Dragostea. Ar fi bine ca fiecare pereche proaspăt căsătorită să primească în dar o asemenea carte, dacă nu a apucat s-o citească mai înainte. Credem că dezastruoasa statistică a divorţurilor, familiilor incomplete şi copiilor nefericiţi s-ar schimba în bine. Deocamdată, acestea sunt numai vise - însă puteţi, dacă această carte vă va plăcea, să cumpăraţi câteva exemplare şi să le dăruiţi tinerilor apropiaţi care vor să-şi întemeieze o familie sau care s-au căsătorit nu demult. Dmitry Semenik 9789731363011 r>