Dac [PDF]

Zitiervorschau

Alexandru Fercu

RITURI ȘI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL-ENEOLITICUL ROMÂNESC

Cuprins

INTRODUCERE.........................................................................................................................................4 ANALIZA DESCOPERIRILOR.................................................................................................................6 Capitolul I. RITURI ŞI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL TIMPURIU................................8 I.1. Morminte izolate................................................................................................................................8 Capitolul II. RITURI ŞI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL MIJLOCIU.............................11 II.1. Morminte izolate şi oseminte umane în contexte rituale..................................................................11 II.2. Necropole aparţinând Neoliticului Mijlociu...................................................................................13 Capitolul III. RITURI ŞI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL FINAL -ENEOLITIC..........18 III.1. Morminte izolate............................................................................................................................18 III.2. Morminte rituale- ”cu comportament funerar deosebit”...............................................................22 III.2.1. Comportament funerar deosebit.............................................................................................22 III.2.2. Oseminte umane incinerate în context funerar.......................................................................26 III.3. Necropole aparţinând neoliticului final - eneoliticului..................................................................27 Capitolul IV. ÎNHUMĂRI RITUALE DE ANIMALE............................................................................33 IV.1. În necropole şi morminte izolate....................................................................................................33 IV.2. În aşezări........................................................................................................................................34 IV.3. Semnificaţii.....................................................................................................................................34 Capitolul V. STATUETE ANTROPOMORFE ȘI ZOOMORFE NEOLITICE.......................................35 V.1. Semnificaţii......................................................................................................................................35 V.2. Modelare; Morfologie......................................................................................................................36 Capitolul VI. CONCLUZII GENERALE PRIVIND PRACTICILE FUNERARE LA PURTĂTORII CULTURILOR NEOLITICE PE TERITORIUL ROMÂNIEI...............................................................40 VI.1. Caracteristici antropologice..........................................................................................................44 VI.2. Prezentarea culturilor neolitice.....................................................................................................44 Capitolul VII. CATALOGUL DESCOPERIRILOR.................................................................................47 BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................52 Anexe.........................................................................................................................................................56 Anexa 1. Noțiuni specifice domeniului funerar,.....................................................................................56

2

Anexa 2. Abrevieri.................................................................................................................................56 Anexa 3. Ilustrații...................................................................................................................................56

3

INTRODUCERE Abordarea vieţii spirituale a popoarelor primitive constituie una din cele mai dificile probleme ale cercetării ştiinţifice, atât datorită complexităţii fenomenelor în sine, cât şi aşanumitei "opacităţi" a descoperirilor arheologice. În cazul neoliticilor dificultatea este şi mai mare întrucât se asociază cu inexistenţa documentelor scrise. De aceea, speranţele cercetătorilor se îndreaptă spre descoperirile arheologice, ele rămânând sursa prin care se pot aduce noi contribuţii la cunoaşterea vieţii spirituale a omului primitiv. Apreciem că în momentul de faţă există mai multe şanse de reuşită în studierea acestor manifestări de viaţă spirituală atât datorită acumulării unui număr mare de descoperiri riguros cercetate cât şi a unui fundament teoretic mai bine structurat. De ce am ales anume aceste fenomene de viaţă spirituală şi în acest interval cronologic ? În primul rând, ele constituie domenii importante ale vieţii spirituale asupra cărora nu dispunem de studii exhaustive, care să le reflecte cu suficientă precizie, ponderea şi semnificaţiile în contextul manifestărilor spirituale ale neoliticilor. De exemplu, în mai toate sintezele dedicate neoliticului, manifestările de viaţă spirituală abordate în lucrare, fie ocupă un spaţiu nesemnificativ (lipsind repertoriul complet al descoperirilor, ilustraţia corespunzătoare etc.), fie concluziile la care se ajunge nu reflectă pe deplin ponderea lor în viţa purtătorilor culturilor neolitice. În al doilea rând, pentru că aceste probleme au preocupat constant, încercăm în măsura documentaţiei şi posibilităţilor noastre să le desluşim semnificaţiile. Intervalele cronologice asupra cărora ne-am îndreptat atenţia reprezintă, pe de o parte, fie perioade de maximă manifestare a fenomenelor respective (culturile Hamangia şi Boian), fie perioade în care sunt mai puţin cunoscute (Cucuteni). În plus, aşa cum se vede în cursul lucrării, există importante conexiuni şi intercondiţionări între fenomene. Evident că toate aceste probleme au fost studiate avându-se în vedere ansamblul manifestărilor de viaţă spirituală ale neoliticilor, noi străduindu-ne să le depistăm atât specificitatea cât şi ponderea în cadrul acestora. Deşi fenomenul a fost observat cu decenii în urmă, nu i s-au sesizat şi precizat proporţiile exacte şi nici semnificaţiile profunde, încercându-se, uneori atenuarea lui prin tratarea globală şi nediferenţiată a descoperirilor sau prin nestudierea tuturor oaselor (trebuie amintit că în perioada interbelică şi imediat după război oasele de animal erau adunate selectiv, este posibil deci ca unele oase umane mai greu de recunoscut să fi rămas neobservate; este cazul fragmentelor osoase umane aparţinând culturii Cucuteni, descoperite în aşezări în contexte nefunerare). Lucrarea este rezultatul eforturilor tuturor cercetărilor care timp de decenii au descoperit aceste categorii de documente arheologice şi s-au ocupat de asemenea fenomene de viaţă spirituală. Scopul meu a fost de a aduna, ordona, conexa şi interpreta pe cât posibil corect, toate descoperirile ce fac obiectul problemelor de care ne ocupăm. Trebuie să amintesc cu acest prilej cercetătorii: N. Vlassa, N. Harţuche, D. Berciu, S. Morintz, H. Dumitrescu, Vl. Dumitrescu, Şt. Cucoş, E. Comşa, O. Necrasov, D. Nicolaescu Plopuşor, M. Petrescu Dîmboviţa. Fără munca acestor mari oameni, a căror pondere în lucrarea de faţă este covârşitoare, este evident că rezultatele eforturilor depuse nu şi-ar fi atins scopul.

4

Întrucât lucrarea de faţă a reprezentat în faza inițială teza de licenţă aduc omagii d-lui profesor Dr. Constantin Preda, conducătorul ştiinţific al lucrării, care m-a sfătuit şi sprijinit în abordarea ei- SIT TIBI TERRA LEVIS. Cu această ocazie am o obligație plăcută să-mi exprim sentimentele de mulțumire și respect față de familie și apropiați, pentru sprijinul constant, acordat în acțiunile întreprinse. De asemenea, aduc mulțumiri familiei Filip Vasile și Emilia din Nehoiu. Jud. Buzău pentru sprijinul material acordat, fără de care apariția acestei cărți nu ar fi fost posibilă. În lucrare se îmbină, în mod inevitabil, analiza şi sinteza, observaţiile de detaliu şi încercărilor de generalizare, într-un efort permanent de a desluşi semnificaţiile fenomenelor ce constituie substanţa lucrării. După cum se observă din cronologia descoperirilor pe care le studiem, s-a avut în vedere evoluţia acestor fenomene pe întreaga perioadă a neoliticului și eneoliticului. De asemenea, aşa cum se va preciza în capitolele respective, ca şi în concluziile generale, se vor evidenţia legăturile dintre unele culturi neolitice şi eneolitice cu unele culturi din perioada de tranziţie la epoca bronzului (necropola de la Brăiliţa). Pentru anumite zone din arealul ocupat de unele culturi neolitice descoperirile sunt mult mai puţine, faptul datorându-se rarelor complexe de acest tip şi în special lipsa informaţiilor inedite. Posibilitatea de interpretare a multor descoperiri a fost diminuată atât din lipsa unor analize antropologice sau zooarheologice de specialitate, cât şi de publicarea nedetaliată a complexelor şi a întregului inventar în care s-au găsit. De exemplu, deseori resturile de schelete umane au fost considerate insolite şi nesemnificative, ele fiind doar amintite în contextul publicării materialelor(mă refer în primul rând la descoperirile accidentale distruse de persoane neavizate ne putând fi cercetate sistematic). S-au avut în vedere, în măsura documentaţiei, descoperirile de pe întreg arealul locuit de neolitici şi din toate tipurile de monumente (aşezări, necropole, complexe de cult, gropi rituale, morminte izolate), atât pentru a avea o viziune de ansamblu asupra fenomenului, cât şi pentru a încerca desluşirea semnificaţiilor lor în funcţie de diversele tipuri de complexe. Ne exprimăm speranţa că efortul depus constituie o reflectare reală a stadiului de cunoaştere a acestor manifestări de viaţă spirituală a neoliticilor.

5

ANALIZA DESCOPERIRILOR

Obiceiurile şi practicile funerare reprezintă în general o proiecţie a credinţelor şi mentalităţilor oamenilor despre "lumea de dincolo". În funcţie de aceste scenarii ale comunităţilor umane vechi privind posteritatea pământeană se stabilesc ritul funerar cât şi ritualurile. Uneori ritul şi ritualurile funerare pot depinde de vârstă, sex, poziţie socială, împrejurările în care a decedat defunctul sau de afecţiunea cu totul deosebită faţă de acesta1. Apreciez ca necesară şi definirea noţiunilor din domeniul funerar. Acest lucru se pretează atât datorită problemelor cu totul deosebite pe care le ridică modul de tratare a defuncţilor în perioada studiată cât şi a confuziilor ce persistă uneori în arheologie privind aceste noţiuni. Consider că nu s-a găsit încă o rezolvare corectă a problemei obiceiurilor funerare practicate de toate populaţiile neo-eneolitice, atât datorită insuficienţei descoperirilor cât şi datorită faptului că fenomenul n-a fost privit întotdeauna în datele lui reale încercându-se atenuarea realităţii prin tratarea globală şi nediferenţiată a descoperirilor ca şi prin introducerea şi perpetuarea unor criterii absolut subiective în domeniul funerar (morminte simbolice). Funcţia obiectelor de mormânt este uneori greu de stabilit cu certitudine: inventar pentru defunct, rezerve alimentare pentru "lumea de dincolo", resturi ale banchetului şi ceremoniilor funerare, daruri către zei ale rudelor etc. Depunerea inventarului şi ofrandelor are o dublă semnificaţie: pe de o parte de a asigura confortul defunctului în "lumea de dincolo", pe de alta, de a nu-i mai da acestuia motive să se întoarcă în mijlocul celor vii2. Uneori toate bunurile defunctului sunt arse, aruncate sau donate pentru a-l dezrădăcina total din lumea celor vii. Pornind de la conţinutul exact al noţiunilor ce ţin de domeniul funerar (anexa 1), am preferat o diferenţiere a descoperirilor încă de la prezentarea catalogului acestora, pentru o evidenţiere clară, încă de la început, asupra semnificaţiilor total distincte. Şi aceasta, deoarece aşa cum vom vedea în finalul lucrării, va trebui să facem o distincţie clară între practicile funerare normale şi alte fenomene şi moduri de tratare a defuncţilor, între descoperirile de oseminte umane din necropole şi morminte izolate şi cele din contexte arheologice rituale cu practici funerare deosebite. De asemenea, din raţiuni metodologice şi istorice descoperirile funerare din această epocă vor fi prezentate în următoarele secţiuni: I. Rituri şi ritualuri funerare în neoliticul timpuriu: - Morminte izolate II. Rituri şi ritualuri funerare în neoliticul mijlociu: - Morminte izolate şi oseminte umane în contexte rituale - Necropole III. Neoliticul final-eneoliticul - Morminte izolate - Morminte rituale cu comportament funerar ”deosebit” 1 2

Sîrbu V., Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor, p. 21 J. Frazer, Creanga de Aur III, Bucureşti 1980, p. 1-5

6

- Necropole IV. Înhumări rituale de animale - În morminte - În aşezări Capitolul V cuprinde o succintă trecere în revistă a statuetelor neolitice.Expunerea este necesară pentru a reliefa şi evidenţia mai pregnant aspectul vieţii spirituale studiat în lucrare. În capitolul VI, de concluzii, rezumăm situaţia funerară din neoliticul românesc şi încercăm să precizăm modurile cum se proceda cu defuncţii şi situaţiile în care s-au efectuat sacrificii umane. VII. Catalogul descoperirilor

7

Capitolul I. RITURI ŞI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL TIMPURIU A doua etapă a pietrei, cunoscută sub numele de neolitic s-a dezvoltat pe teritoriul României în perioada 6000-2500 î. e. n. Această nouă epocă este superioară sub toate aspectele paleoticului, reprezentând un salt calitativ în viaţa omului primitiv. Printre trăsăturile principale ale neoliticului se numără şlefuirea uneltelor din piatră, perfecţionarea celor din silex, cultivarea plantelor, domesticirea şi creşterea animalelor, sedentarismul, prelucrarea ceramicii şi izolat a unor obiecte din aramă şi aur, manifestări de religie şi artă. Aceste lucruri duc la fixarea manifestărilor spirituale (lucru observat şi prin prisma riturilor si ritualurilor funerare). Neoliticul timpuriu românesc este reprezentat prin câteva culturi în care se pot surprinde toate elementele de progres, caracteristice celei de a doua epoci a pietrei. Începuturile fazei respective sunt documentate de primele niveluri de locuire de la Cîrcea şi Gura-Baciului, acestor prime manifestări neolitice îi urmează complexul cultural de tip Starćevo-Criş. Pe baza descoperirilor de până acum purtătorii celor două culturi ale neoliticului timpuriu Cîrcea-Gura Baciului şi Starćevo-Criş îşi îngropau morţii în cuprinsul aşezărilor uneori sub locuinţă (în special copiii, Gura-Baciului)3. Fundul gropilor era acoperit cu pietre, cioburi şi oase, defunctul fiind aşezat pe o parte în poziţia chircită. În unele cazuri, picioarele erau legate înainte de înmormântare sau corpul defunctului era acoperit în întregime cu cioburi. Mormintele acestor culturi erau bogate în inventar: vase sparte ritual (în puţine cazuri s-au găsit vase întregi), oase, unelte şi nu lipsea ocrul roşu, ocrul galben găsindu- se mai rar.

I.1. Morminte izolate Mormintele izolate sunt un fenomen specific acestor culturi ale neoliticului timpuriu. În continuare, ne vom ocupa de prezentarea unor morminte aparţinând neoliticului timpuriu (cele mai semnificative) restul vor fi trecute în catalogul descoperirilor. În vara anului 1960 fusese efectuată o săpătură de salvare în hotarul Gura Baciului. Doi ani mai târziu elevii şcolii nr. 11 din Cluj au dat, răscolind în talazul prăbuşit al săpăturilor din 1960, de câteva oase umane. N. Vlassa fiind înştiinţat a putut trece repede la dezvelirea unui mormânt de înhumaţie aparţinând fazei timpurii a culturii Criş, ca şi bordeiele descoperite în timpul săpăturilor din 19604. Mormântul a apărut la o distanţă de 0,75 m de malul abrupt al unei cariere cu talazul vechii săpături, la o adâncime de 2 metri, în imediata apropiere a unui bordei. Scheletul, orientat ESE-VNV zăcea pe partea stângă fiind puternic chircit. Oasele erau relativ bine conservate. Cadavrul fusese culcat pe un adevărat "covor" format din pietre sparte colţuroase, fragmente cermice, oase de animal şi cochilii de melci de râu. În jurul craniului s-au observat 3 4

N. Vlassa, Neoliticul din Transilvania, Cluj 1976, p. 271-285 Ibidem, p. 83-84

8

câteva pietre mai mari dispuse oarecum în semicerc. Sub obrazul stâng şi lângă bazin s-a aflat câte un bulgăraş de ocru roşu. În regiunea labelor picioarelor au fost găsite 10 piese microlitice din silex gălbui dintr-o variantă transilvăneană opacă a obsidianului 5, precum şi o mică sulă din os de pasăre. Tot inventarului pare a-i fi aparţinut şi un frumos exemplar de topor vălătuc. Fragmentele de vase culese din "covorul" pe care fusese depus mortul nu prezintă tehnici noi faţă de ceramica descoperită în timpul săpăturilor din 1960. Ţinând seama de contemporaneitatea scheletului găsit la Gura Baciului (fig. 3) şi a pieselor din inventar ce-i aparţin culturii materiale Criş timpurii descoperite în 1960, descoperitorul a afirmat că "avem de-a face cu cel mai vechi mormânt neolitic descoperit până în prezent"6. Tot N. Vlassa, în primăvara anului 1961 din încredinţarea direcţiunii Institutului de Istorie Veche şi Arheologie din Cluj a supravegheat lucrările de fundaţie ale unui bloc de locuinţe. În afara unor materiale ceramice medievale şi moderne, de mai redusă importanţă arheologică, în locurile unde şantierele au coborât la adâncimi mai mari au ieşit la iveală şase morminte de înhumaţie7. Unul, mormântul nr. 4 (fig. 4), aparţinând culturii Starćevo-Criş. Mormântul 4, orientat NV-SE a fost găsit la 7 m adâncime. Sub stratul de nisip steril (probabil fluvionar, depus de un străvechi braţ al Someşului), într-un strat de lut cenuşiu-gălbui. Craniul s-a distrus şi pierdut, restul scheletului aflat în poziţie chircită s-a păstrat în condiţii mulţumitoare. În lutul cenuşiu-gălbui s-au detaşat clar şi dimensiunile gropii mormântului 1, 05 x 0, 50 m. Descoperitorul remarca în mod deosebit poziţia oarecum nefirească a scheletului chircit, coloana vertebrală puternic sucită, poziţia de decubitus ventral, deci întreg bazinul întors în jos, astfel că contrar primei aparenţe piciorul drept este de fapt vârât pe sub cel stâng. Mâna dreaptă este întinsă de-a lungul corpului, pe când stânga, îndoită din cot, avea probabil palma în dreptul obrazului. Inventar: lângă umărul stâng al scheletului s-a aflat partea dinspre fund a unui vas mare, de autentică factură Criş, din pastă grosolană, slab arsă cu pleavă în compoziţie. Fundul gropii mormântului fusese căptuşit cu un strat subţire de pietricele mărunte de râu, bine tasate, iar pe oasele bazinului şi pe oasele picioarelor s-au observat urme de ocru roşu. Vasul de tip Criş asigură datarea în neoliticul timpuriu, iar folosirea ocrului roşu este un fenomen cunoscut în mormintele Criş. Autorul făcea o specială menţiune, faptul că în mormânt s-a aflat un vas întreg deoarece inventarul ceramic întreg este extrem de rar în mormintele acestei culturi8. La Trestiana (Vaslui), au fost descoperite 11 morminte de înhumație dispuse în interiorul așezării, între colibe:  două morminte duble,  șase morminte adulți,  trei morminte copii. O caracteristică a mormintelor de la Trestiana o reprezintă faptul că depunerea corpurilor s-a făcut la mică adâncime (la suprafață). Pentru această particularitate putem emite două ipoteze:  fie un ritual complex în care corpul defunctului se purifică printr-o degradare rapidă (expunerea la factori de mediu),  fie lipsa unor unelte capabile să efectueze săpături la adâncime. Caracterul izolat al mormintelor Criş de la Cluj şi Gura Baciului e un fenomen ce a fost observat şi în legătură cu alte morminte ale acestei culturi. Din lista acestora întocmită de E. 5

Ibidem, p. 87 Ibidem, p. 88 7 Ibidem, p. 89 8 Idem, Descoperiri arheologice din oraşul Cluj, MCA IX, 1970, p. 520, 531, 532 6

9

Comşa9, merită să amintim mormântul de la Valea Lupului (Iaşi), interesant de văzut deoarece mormântul era dublu. Defuncţii dispuși în poziția chircită pe partea stângă cu fața în jos, orientați E-V, erau acoperiţi în întregime cu cioburi ceramice. Un alt mormânt izolat dar foarte important prin conţinut este cel de la Leţ (Sf. Gheorghe). În privinţa mormântului de la Leţ putem afirma că este un mormânt ”ritual”. Decedatul era dispus în poziţia chircită. Scheletul prezenta urme de ciopârţire rituală, pe faţa scheletului aparţinând unui copil erau aşezate ordonat fragmente ceramice 10. Putem vorbi de sacrificii umane cu caracter ritual. Tot în cadrul mormintelor izolate aparţinând culturilor neoliticului timpuriu amintim cele patru morminte de la Gura Baciului11. În cercetările din 1968-1969 de la Gura Baciului conduse de A. Palko au fost descoperite trei morminte de înhumaţie. M1-schelet de femeie matură, aflat la 3, 20 m adâncime, în marginea (dar încă în interiorul) unui bordei. Scheletul, în bună stare de conservare zăcea uşor chircit pe dreapta având orientarea N-S. În jurul lui s-au găsit fragmente ceramice, iar în dreptul mâinii drepte un os mare de animal (ofrandă pentru defunct?). Doi bolovani de calcar erau aşezaţi în regiunea coapselor, iar un al treilea la mică distanţă de cap (nu se ştie dacă prezentau urme de cioplire intenţionată). M2-schelet de copil aflat în poziţia chircită orientat NV-SE se afla la 2, 70 m adâncime. În afară de craniu şi de câteva oase lungi, scheletul era slab conservat. Inventarul mormântului era sărăcăcios. În apropierea craniului se aflau doi bolovani plaţi de calcar, iar în stânga scheletului se găseau două maxilare de animal (fig. 2). M3-schelet de adult uşor chircit pe stânga avea craniul răsturnat pe dreapta. Scheletul se afla la o adâncime de 2, 70m în condiţii similare cu M1. Scheletul, probabil de femeie este slab conservat. Imediat lângă craniu, spre dreapta se afla o mică râşniţă, emiţându-se teoria că scheletul aparţine unei femei. Scheletele descoperite la Gura Baciului aparţineau tipului alpinoid. Săpăturile de la Gura Baciului s-au reluat în anul 1971, când s-a descoperit un alt mormânt M4 pe fundul unui bordei. Scheletul ce aparţinea unui copil se afla la 3, 60 m adâncime, în poziţia chircită orientat E-V. Era slab conservat şi avea craniul lipsă. La Glăvăneștii Vechi (Iași), a fost descoperit un mormânt dublu, materialul osos, prost conservat era orientat NV-SE. Ținând cont de cele relatate mai sus, constatăm că purtătorii culturii Starćevo-Criş dispuneau defuncții pe direcțiile E, S și V și mai rar spre N. În urma acestor descoperiri putem afirma că mormintele acestor culturi se dispun în interiorul şi printre bordeiele curbolineare, fenomen pentru care cea mai la îndemână şi apropiată analogie o găsim la Donja Bronjevina12.

Capitolul II. RITURI ŞI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL MIJLOCIU

9

E. Comşa, Omagiul lui C. Daicoviciu, 1960, p. 84 I. Nestor, Raport despre sondajul de la Leţ, MC III, 1957, p. 62 11 N. Vlassa, Neoliticul din Transilvania, Cluj 1976, p. 260-261 12 Ibidem, p. 262 10

10

Neoliticul mijlociu sau dezvoltat din România îmbracă aspecte culturale diferite cu elemente superioare de civilizaţie umană remarcându-se prin bogăţia şi varietatea urmelor arheologice. Înmormântările se fac în necropole, unele foarte mari (Cernavodă, Cernica), folosindu-se ritul înhumaţiei în poziţia întinsă, mai rar şi în poziţia chircită. Inventarul funerar era bogat, vase de lut, figurine antropomorfe şi obiecte de podoabă, reprezentate prin mărgele şi brăţări de scoici a căror natură indică existenţa unor legături cu lumea mediteraneană. Plastica era reprezentată prin figurine antropomorfe adevărate opere de artă, puse în legătură cu practicile magico-religioase ale cultului fecundităţii -fertilităţii. Acestei perioade îi corespund culturi ce se ridică la nivelul marilor culturi europene (Vinća-Turdaş, Dudeşti, Boian, Vădastra, Hamangia-Dobrogea, coasta Mării Negre până la Burgas).

II.1. Morminte izolate şi oseminte umane în contexte rituale Încă de la început trebuie remarcat faptul că purtătorii culturilor neoliticului mijlociu practicau înhumaţia în poziţia întinsă, mormintele cu schelete în poziţie chircită fiind rare. Cercetările arheologice au scos la iveală pentru această perioadă morminte izolate şi morminte grupate în necropole (Cernavodă, Cernica) având un bogat inventar. În subpunctul "Morminte izolate şi oseminte umane" încercăm să prezentăm descoperirile de morminte izolate ce aparţin perioadei neoliticului mijlociu făcând deosebirea dintre morminte reale şi gropile ce conţin oase umane cu simboluri rituale. Săpăturile din anul 1950 au permis cercetătorilor să adune o serie de date şi să ajungă la precizarea ritului funerar aparţinând culturii Boian. În toamna anului 1956 a fost efectuată o cercetare de suprafaţă în aşezarea Boian de pe Grădiştea Ulmilor din mijlocul lacului Boian13. Cu ocazia săpăturilor a fost descoperit un mormânt de înhumaţie aparţinând culturii Boian. Scheletul se afla în poziţia chircită pe stânga cu craniul orientat spre N-NE şi picioarele S-SV. Craniul puţin aplecat spre piept avea orbitele orientate spre sud est. Mâna stângă fusese îndoită din cot şi avea palma în dreptul obrazului, în timp ce mâna dreaptă era întinsă de-a lungul corpului spre genunchiul stâng. Femurele formau unghi drept cu coloana vertebrală. În pământul de umplutură al gropii şi lângă schelet nu s-a găsit nici un fel de obiect. Studiul antropologic arată că scheletul numărul 11 a aparţinut unei femei de tip mediteranoid de circa 40 de ani 14, având înălţime de 1,55. Tot în cadrul mormintelor izolate aparţinând culturii Boian amintim cele opt morminte descoperite la Glina, între anii 1943-194815. Mormintele conţineau schelete de copii în poziţia chircită, plasate în așezare printre locuințe. Obiceiul înhumării copiilor în așezare sau chiar sub locuință este specific neoliticului timpuriu dar continuat chiar până în neoliticul final. Acest fenomen poate fi explicat prin dorința părinților de a-și avea copii aproape (afecțiune), chiar după trecerea în neființă. Nu sunt excluse si alte ipoteze:  practicarea unui sacrificiu uman,  canibalism ritual.

13

E. Comşa, Câteva date despre ritul funerar al culturii Boian, SCIVA 2, 1958, p. 401-403 Idem, Săpăturile de salvare de la bogata şi Boian, MCA V, 1959, p. 115-127 15 Săpăturile au fost efectuate de M. P. Dîmbovița 14

11

Mormântul de la Andolina16 (fig. 8, 9), a fost descoperit în toamna anului 1960. Scheletul s-a găsit la 1, 15 adâncime. Groapa mormântului nu s-a putut delimita în cursul săpăturilor. Scheletul a aparţinut unui adult, se afla în poziţia chircită pe partea stângă, având craniul orientat spre est. Craniul s-a păstrat parţial, cu maxilarul superior puţin deplasat. Braţul stâng a fost puternic îndoit din cot şi aşezat cu palma în dreptul obrazului. Mâna dreaptă era întinsă de-a lungul corpului, având palma pusă pe partea dreaptă a bazinului. Femurele formau unghi drept cu coloana vertebrală, iar tibiile cu peroneele formau un unghi de 40 de grade cu femurele. Falangele picioarelor s-au descompus. Inventar:  topor plat, lucrat cu grijă din tuf vulcanic,  30 de mărgele din scoică. Scheletul de la Andolina, prin poziţia sa, prin orientarea cu craniul spre est şi prin adâncimea la care s-a găsit are analogii foarte apropiate în mormintele descoperite la Grădiştea Ulmilor, Boian şi Glina. Topoarele plate din tuf vulcanic sunt caracteristice culturii Boian. Descoperirile de morminte izolate aparţinând culturii Boian au dus la concluzia că înhumările se făceau în cuprinsul aşezărilor, sub locuinţă, în poziţie chircită. În anul 1965 cu ocazia sondajelor de verificare de la Socuieni (judeţul Bihor), a fost descoperit un mormânt de înhumaţie atribuit culturii Ciumeşti. Scheletul, în poziţie chircită, orientat est-vest, se afla la 0, 85 metri adâncime. Ca inventar avea: două vase şi resturi de oase animaliere. Tot pentru această perioadă, dar aparţinând culturii Hamangia amintim înhumările rituale din apropierea necropolei de la Cernavodă (fig. 12). În toamna anului 1955, în apropierea necropolei de la Cernavodă, s-au găsit două gropi rituale, cu depuneri de oase omeneşti în cadrul unui ritual destul de rar întâlnit în epoca neolitică. Groapa numărul 2: Punctul cel mai adânc al acestei gropi "albie" 17 se afla la adâncimea de 2, 40 m. Oasele omeneşti descoperite în groapă se aflau în poziţii diferite. Numai în unele cazuri s-au găsit oase omeneşti într-o oarecare legătură anatomică. De pildă, spre centrul gropii au fost descoperite o serie de oase ce au fost înhumate înainte de a putrezi tendoanele care le legau. S-au găsit de asemenea şi porţiuni din coloana vertebrală, fără să fi fost deranjate din momentul "aruncării" lor în groapa rituală. Interesant de observat că şi în aceste gropi rituale se practica acelaşi ritual ce avea loc cu ocazia înmormântărilor din necropole. Şi în aceste gropi rituale se depuneau ofrande sub formă de carne (vânat sau domestic), melci, scoici, idoli, vase întregi sau numai fragmente din acestea, pietre de râu, etc. Prezenţa pământului ars şi a resturilor de vetre din aceste gropi rituale îngreunează interpretarea. Cu siguranţă nu este vorba de o locuire provizorie şi nici de catalogarea lor ca fiind gropi de gunoi. Poate fi posibil ca depunerile rituale din cele două gropi să fie în legătură cu succesivele înmormântări din cimitirul de alături care duce în chip normal la distrugerea unor morminte anterioare. Este posibil ca aceste depuneri rituale să reprezinte o anumită etapă ce ţine de procesul formării unei concepţii clare şi definitive a omului neolitic faţă de aproapele său mort. În concluzie cele două gropi rituale serveau drept loc de depuneri de oase umane însoţite de ceremonial funerar. Resturi funerare de acest gen sunt cunoscute şi la unele populaţii primitive din Filipine şi Africa. Aşezarea neolitică de la Măgurele: În anul 196118, în timpul săpăturilor de la Movila Filipescu, în umplutura şanţului 1 de apărare au fost găsite resturi umane printre care şi câteva cranii. Resturile umane se găseau în amestec cu resturi de arsură, fragmente ceramice şi vase întregi. Osemintele umane nu formează grupuri de oase care să indice schelete sau părţi din 16

Idem, Mormântul neolitic din satul Andolina, SCIVA 2 XII, 1961, p. 359-365 B. Berciu şi Sb. Morintz, Şantierul arheologic de la Cernavodă, MCA III, 1957, p. 83-93 (săpăturile 1954-1955) 18 E. Comşa, Omagiul lui C. Daicoviciu, 1960, p. 85 17

12

schelet. Se poate observa clar că ele au fost azvârlite din alt loc. Este posibil ca movila să fi fost cimitir pentru o comunitate neolitică mai veche, înainte de a fi aşezare pentru o populaţie neolitică ulterioară. Datorită răvăşirii scheletelor (oase umane se găsesc în straturile a două culturi) aceste descoperiri sunt atribuite sfârşitului culturii Boian şi începutului culturii Gumelniţa.

II.2. Necropole aparţinând Neoliticului Mijlociu Necropolele oglindesc credinţa oamenilor neolitici în viaţa de apoi şi încercările de a-l integra pe cel mort în lumea de dincolo. Două dintre necropolele aparţinând Neoliticul Mijlociu românesc: necropola de la Cernica- cultura Boian şi necropola de la Cernavodă - cultura Hamangia se înscriu în rândul celor mai mari necropole din Europa. În aria celor două culturi Hamangia şi Boian s-au descoperit necropole în care scheletele erau înhumate în poziţia întinsă şi rar în poziţia chircită. Există culturi aparţinând Neoliticului Mijlociu ce-şi înhumau morţii în poziţia chircită (Vinća-Turdaş) de obicei pe partea stângă (femeile erau îngropate pe partea stângă, iar bărbaţii pe partea dreaptă). 

Cultura Hamangia

 Necropola de la Cernavodă În necropola de la Cernavodă (fig. 11), au fost descoperite 542 de schelete aşezate în poziţia întins pe spate, numai foarte puţine aflându-se în poziţia chircită. Cimitirul a fost descoperit în anul 1954, în imediata apropiere a gropilor rituale amintite în lucrare. În 1956 au fost efectuate săpături în două puncte: Columbia D şi Dealul Sofia, ambele prezentând şi un caracter de salvare. Cu ocazia acestor săpături, în zona cimitirului de sus, au fost descoperite 37 de morminte19 de înhumaţie. Orientarea este generală, sud est-nord vest cu uşoare variaţii. Decedaţii erau aşezaţi în poziţia întins pe spate, uneori cu o uşoară înclinare spre dreapta. În cazuri excepţionale picioarele erau suprapuse, fie de la genunchi în jos, fie numai de la labe. În mod curent se întâlneşte mâna dreaptă îndoită spre pântece, formând un unghi drept sau obtuz. În unele cazuri au fost îndoite ambele mâini spre pântec. Starea de conservare a oaselor este foarte proastă, doar în cazuri foarte rare s-au găsit schelete bine conservate (când se aflau la o adâncime mai mare). Mormintele din zona cimitirului de sus se caracterizează printr-un inventar funerar foarte bogat, ce nu lipseşte din nici un mormânt. Zona cimitirului de jos se caracterizează printr-o suprafaţă bogată în înhumări. Decedaţii sunt înhumaţi în poziţia întins, având aceeaşi orientare ca în zona cimitirului de sus (sud est-nord vest). Mormintele din zona cimitirului de jos sunt sărace în inventar funerar. Acest fapt dovedeşte că zona cimitirului de jos aparţine unei alte perioade a culturii Hamangia. Interesant de văzut câteva morminte aparţinând zonei cimitirului de jos ce prezentau urme de înhumări succesive. Unele gropi au deranjat morminte mai vechi, într-un caz au fost determinate patru morminte suprapuse parţial. Cu ocazia distrugerii unui mormânt mai vechi, oasele defunctului erau adunate şi puse cu grijă alături de cadavrul nou. E posibil ca atunci o parte din oase să fi fost depuse în acele gropi rituale amintite în lucrare. Nu este exclus ca unele morminte să fi fost distruse din necesităţi de cult cum ar fi: teama faţă de cel mort sau de vampirism. Inventarul 19

B. Berciu şi Sb. Morintz, Şantierul arheologic de la Cernavodă, MCA V, 1959, p. 99

13

mormintelor: elementul principal care nu lipseşte din nici un mormânt este toporul de piatră, bine lucrat, şi foarte rar prezentând urme de folosire. Prezenţa acestui topor în toate mormintele (indiferent de sex) şi lipsa semnelor de folosire a făcut pe cercetători să afirme că toporul era creat în scopuri legate de ritual 20. Pe lângă acest topor în majoritatea mormintelor se găsesc vase de lut, numărul lor variind de la 1 la 4. În legătură cu ritualul de înmormântare trebuie amintită din nou practica depunerii alături de decedat a unei bogate ofrande din carne de animal, melci sau scoici. Interesant de observat prezenţa simbolică a unui colţ de mistreţ care nu lipseşte din nici un mormânt. Materialul osos provenit de la bovine şi ovicaprine domestice sunt legate de aşezările umane găsindu-se din abundenţă în zona cercetată. În ceea ce priveşte moluştele ale caror cochilii au fost descoperite în cursul săpăturilor, ele sunt şi astăzi comune în zona respectivă. Resturile numeroase de animale sălbatice: mistreţul, castorul, cervideele, carnivorele, măgarul sălbatic, bourul etc., atestă faptul că neoliticii de la Cernavodă erau vânători desăvârşiţi. În zona cimitirului de jos au fost descoperite şi două morminte de înhumaţie ce se găseau în poziţia chircită (orientate sud est-nord vest) Este vorba de un mormânt de adult şi unul de copil. Inventarul funerar a celor două morminte conţine cioburi ceramice de tip Boian ceea ce atestă un punct comun a celor două culturi21. În urma analizei osteologice talia medie pentru bărbaţi este cea mijlocie (166, 3 m), iar pentru femei cea mijlocie (150, 9 m)22. Populaţia avea un caracter amestecat din punct de vedere tipologic. În concluzie:  Necropola de la Cernavodă a cunoscut trei faze de utilizare.  ”Cimitirul de sus”dispune de inventar funerar bogat.  În ”Cimitirul de jos”, inventar funerar aproape inexistent.  Defuncții sunt dispuși pe spate, cu ambele mâini de-a lungul corpului sau aduse pe abdomen. Sunt cunoscute și cazuri (rare), în care decedații sunt așezați în poziția chircită.  În necropolă s-au descoperit și gropi rituale, cu depuneri de cranii și diferite oase umane, la un loc cu oase de animale  Necropola de la Mangalia Descoperită în anul 1952. În urma cercetărilor efectuate s-a putut stabili că purtătorii acestui grup depuneau alături de defunct un bogat inventar funerar: vase întregi, statuete de lut, podoabe din scoici și marmură.  Necropola de la Limanu Descoperită în anul 1959, necropola de la Limanu s-a evidențiat prin inventar funerar bogat.

20

Idem, Săpăturile de la Cernavodă, MCA III, 1957, p. 83-93 Ibidem, p. 90 22 O. Necrasov, C. Maximilian, D. Nicolaescu Ploşor, Studiu antropologic asupra scheletului de la Boian, MCA V, 1959, p. 131-143 21

14

Din totalitatea mormintelor cercetate s-a evidențiat un mormânt în al cărui inventar funerar a fost depus un vas de marmură, trei vase de lut, o brățară din scoică Spondylus, 40 de mărgele din scoică și un obiect din marmură în formă de ou.23 Inventarul funerar descoperit în necropola de la Limanu are analogii în inventarul descoperit în necropola de la Cernavodă și Durankulak.24 

Cultura Boian  Necropola de la Cernica

Pe fondul culturii Dudeşti a luat naştere în centrul şi sudul Munteniei cultura Boian care se va întinde în fazele sale principale în unele zone din Transilvania, Oltenia, Dobrogea şi la sudul Dunării, spre Balcani. La Cernica a fost descoperită o vastă necropolă de înhumaţie, cu schelete în poziţia întinsă, atribuită culturii Boian, faza Bolintineanu. În săpăturile din 1960-1965 au fost descoperite peste 400 de morminte, este vorba deci de cel mai întins cimitir neolitic de pe teritoriul României. Scheletele găsite la diferite adâncimi erau întinse pe spate, cu braţele de-a lungul corpului sau aşezate pe bazin 25 (în marea majoritate) şi în poziţia chircită (aparţinând fazei Giuleşti). Inventarul funerar era sărac: cuprinde în general puţine vase de lut, securi de piatră, unelte de os şi silex, precum şi frumoase obiecte de podoabă (brăţări, pandantive şi perle). Ca şi în cazul cimitirului de la Cernavodă şi aici se întâlnesc morminte care atestă cu siguranţă practicarea unui ritual de ciopârţire. Este vorba de două morminte ce conţineau schelete fără picioare26. În urma cercetării mormintelor, în cele mai multe cazuri, morţii erau îngropaţi în gropi rectangulare, întinşi pe spate, numai trei fiind îngropaţi în poziţia chircită, iar trei întinşi pe burtă. Interesante sunt mormintele ce atestă cu siguranţă decesul femeilor la naştere (M158, M251, M256, M303). În necropola de la Cernica au fost descoperite atât morminte duble cât și triple. Fără îndoială această practică se aplica pentru înhumarea unei familii. Această practică este des întâlnită în necropolele neolitice din spațiul românesc. Cât privește orientarea mormintelor, cel mai probabil se stabilea deliberat de către membrii comunității.  Necropola de la Sultana-Valea Orbului Începând din anul 1974 și până în prezent la Sultana-Valea Orbului, au fost descoperite cca. 240 de morminte atribuite purtătorilor culturii Boian. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că utilizatorii acestei necropole practicau înhumarea defuncților în poziția chircită cu precădere pe partea stângă. Sunt menționate și situații în care decedatul a fost dispus în poziția întinsă. Inventarul funerar este bogat, compus în special din podoabe (mărgele din os și marmură, brățări, pandantive și inele), puține unelte și vase ceramice. 23

E. Comșa, op. cit., p. 89 Ibidem, p.90 25 Ibidem., p. 83 26 Ibidem, p. 84 24

15

Analizând proveniența inventarului, autorii cercetărilor au stabilit că utilizatorii necropolei de la Limanu practicau schimburi de bunuri/materii prime cu purtătorii culturilor contemporane.27  Necropola de la Popești-Vasilați În urma cercetărilor efectuate între anii 1971-1972, efectuate de M. Sânpetru și D. Șerbănescu, au fost descoperite 16 morminte atribuite culturii Boian-Vidra. Existența mormintelor cu sau fără inventar funerar poate atesta o ierarhizare socială în cadrul acestui grup.28  Necropola de la Radovanu Este prima necropolă cercetată, căutată intenționat. Pe parcursul cercetărilor de la Radovanu (Călărași), au fost descoperite 23 de morminte de înhumație cu defuncți depuși în poziția chircită, predominant pe partea stângă. Inventarul funerar este sărac, aproape inexistent (câteva mărgele din scoică și un vas).29 Descoperirea de cranii înhumate izolat ne determină să afirmăm că utilizatorii acestei necropole practicau un ”cult al craniului”.30  Necropola de la Căscioarele- D-aia Parte Mormintele descoperite în urma săpăturilor făcute în anii 1989, 1992, 1997 la Căscioarele-D-aia Parte (Călărași), au fost atribuite fazei de tranziție de la cultura Boian la cultura Gumelnița. Inventarul funerar este unul foarte bogat, compus din podoabe (brățări și perle de scoică), vase, oase de animale etc.. Existența unui inventar funerar mult mai bogat în anumite morminte poate indica o ierarhizare socială în cadrul comunității.31  Necropola de la Vărești La Vărești (Călărași), au fost descoperite 14 morminte de înhumație atribuite culturii Boian. Din cele 14 morminte, șapte au fost atribuite unor femei, cinci conțineau schelete de copii și în două erau înhumați indivizi de sex masculin.32 Inventarul funerar este foarte sărac. S-a găsit doar în două morminte aparținând unor femei. Cele 14 morminte erau orientate pe direcțiile NNE-ESE. 

Cultura Vinća-Turdaş  Necropola Orăștie-Dealul Pemilor

27

D. Șerbănescu, Necropola neolitică de la Popești, p.14-16 Ibidem, p.14-16 29 E. Comșa, Complexul neolitic de la Radovanu, p. 104-108 30 Sunt descoperite două cranii izolate, situații similare sunt întâlnite și în alte necropole neolitice (exemplu Cernica) 31 D. Șerbănescu, Căsciosrele, punctul D-aia Parte, 1997-1998, p. 14 32 E. Comșa, Istoria comunităților Boian, București, 1974, p. 203-206 28

16

În anul 1991, la Orăștie-Dealul Pemilor a fost descoperită o mică necropolă compusă din cinci morminte atribuite culturii Vinća-Turdaş. Interesante sunt M4 și M5, morminte cenotafe, în care inventarul funerar era compus din fragmente ceramice, ocru roșu și oase de animale (ofrande sau urme ale banchetului funerar). În M1, M2 și M3, scheletele erau dispuse în poziția chircită pe partea dreapta, orientate VE cu fața spre N. Ca o constantă, inventarul funerar conține ocru roșu (presărat în zona craniului și a mâinilor), obiecte din silex și oase de animale (posibil: rezerve de hrană pentru defunct; ofrande pentru divinitate sau resturi ale banchetului funerar).33 

Grupul Iclod  Necropola de la Iclod

Tot din neoliticul dezvoltat datează şi necropola de înhumaţie de la Iclod (Cluj), din nordul Transilvaniei. Mormintele de la Iclod se caracterizează printr-un bogat inventar funerar: ceramică, topoare de piatră şlefuită, diferite obiecte din os şi bulgăraşi din ocru roşu. Așezarea eponimă a grupului Iclod este singura care conține două necropole denumite astfel:  Cimitirul A- 40 de morminte;  Cimitirul B- 70 de morminte; În ambele cimitire întâlnim morminte cu defuncți depuși atât în poziția chircită cât și în poziția întinsă. Vasele depuse lângă defuncți nu prezintă urme de utilizare. Atrag atenția trei morminte din cimitirul B (M18, M39, M45), ce dispun de un inventar bogat; pe lângă alte piese conțin siraguri de mărgele așezate cu grijă în jurul gâtului și a mâinilor. Și în această necropolă întâlnim practica depunerii ofrandelor de carne atât în mormintele de adulți cât și în cele de copii.34 În concluzie, ritul funerar practicat de populaţia neoliticului mijlociu este înhumarea. Ritualurile sunt extrem de diverse, mergând de la înhumaţia individuală, în groapă simplă, fără inventar sau cu inventar extrem de sărac, la înmormântări colective şi succesive (Hamangia, Boian). Îngropările aveau loc fie în cuprinsul aşezării, în case sau sub podeaua locuinţei, fie în cimitir.

Capitolul III. RITURI ŞI RITUALURI FUNERARE ÎN NEOLITICUL FINAL -ENEOLITIC Neoliticul final - eneoliticul, reprezintă, în prima sa parte, faza de maximă înflorire a „întregii civilizaţii”, a celei de a doua epoci a pietrei din România. Nivelul superior de dezvoltare al perioadei respective se constată în toate laturile vieţii activităţii umane, în formele avansate şi 33 34

S.A. Luca, La necropole appartenant a la culture Turdaș trauvee a Orăștie-Dealul Pemilor, 2006, p. 13-27 N. Ursulescu, R. Kogălniceanu, op. cit. p.21

17

conţinutul bogat şi variat al culturii materiale şi spirituale. În unele privinţe eneoliticul din România se ridică deasupra celui european şi atinge, sub anumite aspecte, nivelul celui din Orientul Apropriat şi Mijlociu. În ceea ce ne priveşte, pe măsură ce ideile despre moarte şi despre renaşterea corpurilor se cristalizează, practicile funerare se complică şi se diversifică. Riturile funerare sunt înhumaţiile şi incineraţia (documentate la Soufli - Magula), cu predominarea aceleia dintâi. Ritualurile funerare sunt extrem de diverse şi complicate. În cadrul culturilor neoliticului final sunt întâlnite înhumări individuale şi înhumări colective, iar prezenţa inventarului funerar variază şi el. Din acest punct de vedere, legătura neoliticului final cu etapele anterioare este evidentă. Sunt de presupus, în cazul culturilor al căror rit funerar a rămas puţin cunoscut, şi alte rituri, cum sunt: expunerea corpurilor pe platforme, fără existenţa celei de-a doua faze a funerariilor, expunerea în copaci sau scufundarea în apă pentru a grăbi descompunerea. Unele măsuri speciale de „precauţie” cum sunt fixarea cadavrelor pe ţăruşi sau acoperirea lor cu plăci grele de piatră ( America de Sud), 35 trebuie să fie legate de grija pentru evitarea întoarcerii celor decedaţi printre cei vii. În plus putem afirma că în neoliticul final s-a conturat cultul solar, care poate fi considerat, în esenţă ”o variantă a cultului fertilităţii”36. Tot pentru această perioadă descoperirile arheologice au scos la iveală şi complicarea ceremonialului religios. Nu este vorba numai de realizarea imaginilor divinităţilor şi a unor altare destinate îndeplinirii unor practici rituale (altarul descoperit la Truşeşti), ci şi de apariţia unor lăcaşe de cult (templul miniatură descoperit la Căşcioarele şi complexul de cult descoperit la Ghelăieşti37). Descoperirea materialului arheologic din preajma altarelor sugerează existenţa unui personal religios specializat şi poate chiar deja ierarhizat.

III.1. Morminte izolate Deşi numărul mormintelor izolate descoperite aparţinând neoliticului final este redus, aria lor de descoperire este destul de largă. În acest subpunct vom aminti câteva morminte izolate aparţinând culturilor eneolitice şi ale fazei de trecere la epoca bronzului. În limita documentaţiei avută la dispoziţie vom aminti câteva morminte aparţinând culturilor Gumelniţa, Petreşti, Stoicani-Aldeni şi „Amforelor sferice”. Pentru cultura Cucuteni descoperirile ce reprezintă subiectul lucrării vor fi trecute în subpunctul „Morminte rituale”, alături de alte descoperiri cu caracter magico-religios, aparţinând altor culturi din această perioadă. În timpul săpăturilor din anul 1967, la Lişcoteanca (Brăila), pe Valea Călmăţuiului, în aşezarea Stoicani-Aldeni, a fost descoperit un mormânt de înhumaţie 38. Scheletul se afla în poziţia chircită, rău conservat şi deranjat, orientat aproximativ cu capul N-E şi picioarele S-V. Craniul, toracele şi braţul mâinii stângi se păstrează în situ, restul a fost răvăşit. În partea dreaptă a craniului se află un capac mic de vas în poziţia verticală (capacul este specific culturii StoicaniAldeni). La cotul mâinii stângi s-a găsit o fusaiolă de lut ars, iar în regiunea membrelor inferioare s-a găsit o copită de cabalină. Cu prilejul săpăturilor de la Suceveni, în vara anului 1972, efectuate în aşezarea StoicaniAldeni s-a descoperit un mormânt dublu de înhumaţie. Acesta se afla situat la patru metri S-E faţă 35

L. Bîrzu, Curs general de preostorie, Bucureşti, p. 124-125 Ibidem, pg. 123 37 A. Niţu, Şt. Cucoş şi Dan Monah, Ghelăieşti-Nedea, SM, 1971, extras 38 I.T. Dragomir, Danubius 2-3, 1969, p. 48-49, extras 36

18

de platforma locuinţei neolitice nr. 5, fiind parţial distrus de o groapă hallştattiană. Scheletul este orientat cu capul la est şi picioarele la vest. Datorită gropii hallştattiene care a deranjat mormântul, scheletului îi lipsesc oasele toracelui, cele ale bazinului şi membrele inferioare. Craniul era culcat pe partea stângă, cu faţa către sud. Braţele îndoite din cot aveau palmele orientate spre faţă. Deşi starea de conservare a scheletului este proastă, totuşi după poziţia braţelor şi a palmelor, aduse în faţă, se poate deduce cu uşurinţă că avem de-a face cu o înmormântare în poziţia chircită. Interesant de văzut faptul că în dreptul abdomenului s-au găsit câteva oase craniene foarte subţiri, precum şi unele coaste fragile din scheletul unui copil foarte mic. Iniţial s-a presupus că descoperirea celor două schelete, unul de adult şi altul de copil foarte mic ar putea fi pusă în legătură cu decesul unei femei la naştere. Astfel de cazuri sunt bine documentate în cadrul necropolei de la Cernica39. Pe baza studiului antropologic, efectuat de Olga Necrasov, s-a demonstrat că scheletul aparţine unui individ subadult de sex masculin 40. Acceptând că individul subadult este de sex masculin, atunci trebuie să amintim că înhumarea unui copil împreună cu un bărbat nu constituie o excepţie în neolitic, ea explicându-se fie prin moartea concomitentă a doi indivizi înrudiţi, fie prin sacrificii umane. În legătură cu ritul funerar la purtătorii culturii Stoicani-Aldeni mai amintim descoperirea de la Luncaviţa41. În anul 1951, la Luncaviţa a fost descoperit un schelet uman deranjat din vechime. Morminte aparţinând culturii Stoicani-Aldeni au fost descoperite şi în sudul Ucrainei, la Bolgrad42. În localitatea menţionată a fost descoperit un mormânt de înhumaţie aparţinând unui copil. Scheletul de copil (5-7 ani) era aşezat pe partea stângă, orientat cu capul către N-E. Genunchii erau uşor îndoiţi şi braţele strânse la piept. Dedesubtul gropii copilului s-a descoperit un fragment de craniu aparţinând unui individ matur, probabil de femeie. Oasele scheletului de copil erau puternic descompuse43. Pe baza celor prezentate credem că descoperirea mormântului dublu de la Suceveni, Lişcoteanca, alături de mormântul de la Bolgrad a contribuit la clarificarea ritului funerar al comunităţilor Stoicani-Aldeni. Nu greşim dacă afirmăm că purtătorii culturii Stoicani-Aldeni îşi îngropau morţii în poziţia chircită, aşezaţi de obicei pe partea stângă, cu capul orientat spre est şi N-E, genunchii îndoiţi şi braţele strânse la piept cu braţele aduse spre faţă. În morminte se depuneau ofrande cu caracter alimentar, în strânsă legătură cu concepţiile şi credinţele lor, probabil despre nemurire, fiind necesare pentru viaţa de dincolo, precum şi diferite obiecte de natură afectivă, strâns legate de preocupările individului din timpul vieţii. Uneori gropile mormintelor erau acoperite cu trei straturi de pietre şi ramuri, alteori erau înconjurate cu pietre dispuse în formă de cerc, aşa cum s-au descoperit mormintele de la Bolgrad. Ritualul de a acoperi gropile cu pietre poate fi pus în legătură cu teama celor vii faţă de revenirea celor morţi. Nu este exclus ca o parte din mormintele amintite să reprezinte anumite sacrificii umane. Pe lângă cele relatate amintim că purtătorii culturii Stoicani-Aldeni practicau şi „cultul soarelui”. Aceasta este dedusă din ritualul funerar, şi anume felul cum erau aşezaţi morţii cu faţa la S-E, către soare şi lumină, având palmele aduse în faţă, în semn de prosternare pentru binefăcătorul lor, Soarele. Pentru perioada neoenolitică şi cea de tranziţie la epoca bronzului, vom aminti câteva morminte ce surprind toate caracteristicile pentru această perioadă. În cursul 39

Gh. Cantacuzino şi Sb. Morintz, Materiale de istorie 6, Bucureşti 1968, p. 17-24 I.T. Dragomir, Contribuţii privind ritul funerar la purtătorii culturii Stoicani-Aldeni, SCIVA 4, p. 477-481 41 E. Comşa, SCIVA 14, 1963, p. 7-25 42 E.K. Cernîş, Al VIII-lea congres internaţional de ştiinţe preistorice, Belgrad 1971, p. 1-13, extras 43 Ibidem, p. 7-8 40

19

săpăturilor întreprinse la Tîrpeşti (Târgu Neamţ), în anii 1962-1963, s-au descoperit în cuprinsul aşezărilor neolitice trei morminte44 de înhumaţie, dintre care două parţial distruse de gropi din secolul II, III d.Hr.. M.1. Scheletul aparţinând unei femei a fost descoperit la 0,80-0,85 m adâncime, fiind orientat ESE, VNV (capul spre est şi picioarele la vest), culcat pe spate, cu picioarele îndoite în sus (şi căzute apoi sub presiunea pământului), cu ambele mâini îndoite din coate, spre bazin (stânga având laba chiar sub bazin) şi cu capul spre stânga. Coloana vertebrală era uşor arcuită, iar coastele în majoritate putrezite. Deasupra încheieturii mâinii drepte oasele erau înverzite datorită contactului cu un obiect de aramă. Mormântul avea ca inventar un vas spart aşezat la picioarele scheletului în dreptul labelor. M.2. A fost descoperit în imediata apropiere a primului, la 0,85- 0,95 m adâncime. Scheletul a aparţinut unui bărbat, avea aceeaşi orientare şi poziţie ca primul, cu deosebirea că toracele erau mai bine conservate, coloana vertebrală mult deviată, iar braţul stâng întins pe lângă corp. Pe partea dreaptă, femurul, bazinul şi antebraţul au fost distruse de o groapă posterioară înhumării. Ca şi scheletul precedent şi acesta avea aşezat la picioare un vas spart. M.3. Aparţinând unei femei tinere, a fost descoperit în anul 1963, la 1,20-1,30 m adâncime. Scheletul zăcea culcat pe spate, cu capul căzut tot pe stânga, având aceeaşi orientare ca şi cele precedente. Braţul drept era îndoit din cot şi aşezat pe piept, stângul fiind în aceeaşi poziţie. Nu i s-a păstrat decât partea superioară a corpului (rău conservat) restul fiind distrus de groapa din secolele II, III e.n. Toate trei înhumările plane s-au făcut în groapă simplă, fără urme de împletire pe sub cadavre, şi de asemenea fără ocru. Mormintele au fost atribuite culturii Cernavodă I. Pentru perioada de tranziţie amintim câteva morminte aparţinând culturii „amforelor sferice”. Din descoperirile arheologice de caracter funerar aparţinând perioadei de tranziţie la epoca bronzului, prezintă o deosebită importanţă mormintele în cutii de piatră de la Cut şi Piatra Neamţ45. În special mormântul de la Piatra Neamţ, prin inventarul său ceramic (vase de timp amfore sferice) şi litic (frumoase topoare din silex). Mormântul a fost descoperit la mică adâncime, fiind orientat E-V. Faptul că mormântul era aşezat la suprafaţă şi cuprindea mai multe schelete, ne face să presupunem că purtătorii aceste culturi practicau înhumările succesive. Fiind puţin adânc, se putea umbla uşor în el. Date concludente cu privire la cultura "amforelor sferice" ne sunt oferite de mormintele descoperite în marginea de vest a satului Dolheștii Mari (descoperit în 1955). În acest loc pe terasa inferioară a Somuzului Mare (fig. 20), s-au descoperit patru morminte de înhumaţie, dintre care două în cutie de piatra (M.1 şi M.2), unul pe lespezi de piatră (M.3), iar al patrulea în groapă simplă (M4). Cele patru morminte aveau orientarea E-V. În cuprinsul mormintelor în cutii de piatră se aflau două până la patru schelete, însă nu se pot face precizări asupra poziţiei scheletelor, decât pentru M2 care a fost cercetat metodic. Cele două schelete din cuprinsul acestui mormânt erau culcate pe spate, cu picioarele chircite şi cu mâinile îndoite din cot în poziţie diferită. În interiorul mormântului s-a găsit un inventar funerar alcătuit din şase vase (amfore sferice), un topor şi o dăltiţă din silex, cinci piese din os, două aplici şi o brăţară. Celălalt mormânt descoperit în 1956, conţinea patru schelete în poziţia întinsă (două cu capul la est şi două cu capul la vest). Din inventarul funerar s-au putut salva două topoare, o daltă, o lamă de silex şi două catarame. Spre deosebire de cele două morminte amintitite, mormântul pe lespezi conţinea un schelet culcat pe 44 45

S. Marinescu-Bîlcu, C. Mătasa, Descoperiri arheologice din zona Piatra-Neamţ, MCA V, 1959, extras

20

stânga, într-o poziţie chircită accentuată. Mormântul din groapa simplă conţine două schelete, dintre care unul în poziţie întinsă, cu capul spre vest şi picioarele spre est, iar celălalt aflându-se în poziţia chircită. La picioarele scheletului aflat în poziţie întinsă s-a găsit un vas întreg şi unul fragmentat de tipul amforelor sferice. Aceste morminte se încadrează în grupul cultural al „Mormintelor în cinste”, de la sfârşitul neoliticului din Moldova, N-V Ucrainei şi Poloniei. Din acelaşi grup fac parte şi alte morminte în cutii de piatră din Moldova descoperite la Gîrceni, Tăcuta, Scheia, Stînceşti, Grăniceşti şi Horodnicul de Jos.Pe de altă parte , ritul funerar la aproape toate populaţiile care au creat culturile perioadei de tranziţie la epoca bronzului era înhumaţia,numai purtătorii culturii Coţofeni au practicat pentru prima dată în zona studiată,incineraţia morţilor. Spre sfârşitul acestui subpunct trebuie să amintesc tumulii-funerari răspândiţi în număr mare în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, şi mai puţin în restul teritoriului.Cei mai mulţi au fost ridicaţi de triburile venite dinspre răsărit,dar tumuli mai târzii par să fie opera populaţiilor locale,care au adoptat ritul şi ritualul funerar al acelora (Cernavodă, Coţofeni). Majoritatea acestor movile au fost ridicate desupra unor morminte de înhumatie,unele de tipul gropilor acoperite cu bârne (yamna) și, mai rar, de tipul numit catacombe (groapa are o nişă laterală în care erau depuse cadavrele).În toate mormintele tumulare din perioada de tranziţie la epoca bronzului, morţii erau depuşi în poziţia chircită, fie pe spate, cu genunchii ridicaţi în sus, fie pe o parte , şi presăraţi cu ocru (linţoliu de ocru sau bulgări de ocru), în Moldova tumulii sunt contemporani cu cei ai culturii Gorodsk). Majoritatea acestor morminte sunt lipsite de inventar funerar, iar acolo unde există,este foarte sărac. Excepţie fac mormintele din Dobrogea, descoperite la Casimcea şi Baia-Hamangia care au un inventar bogat ce dovedeşte că defuncţii aparţineau triburilor nord-pontice de la gurile Niprului (mormintele sunt contemporane cu cultura Cucuteni faza A4). Mormintele populaţiilor care au adus cultura amforelor sferice conţineau unu sau mai multe schelete însoţite de un bogat inventar funerar, despre care s-a vorbit mai înainte. În schimb, dintre mormintele de înhumaţie tumulare sau plane, atribuite culturii Coţofeni, numai puţine sunt sigure, atestând ritul înhumaţiei. Ritul incineraţiei practicat de purtătorii culturii Coţofeni a fost atestat cu certitudine în România şi pe teritoriul fostei Iugoslavia, resturile incinerate fiind depuse în vase. Acestea sunt cele mai vechi morminte de incineraţie din România.

III.2. Morminte rituale- ”cu comportament funerar deosebit” III.2.1. Comportament funerar deosebit Aşa cum aminteam la începutul capitolului, este necesară o succintă trecere în revistă a obiceiurilor funerare cu caracter magico-religios, documentate prin descoperiri clare, tocmai pentru a evidenţia ponderea lor în manifestările funerare practicate de unele comunităţi neolitice ale căror morminte certe sunt încă foarte puţine. În cadrul culturii Cucuteni au fost descoperite o serie de „morminte rituale” ce atestă practicarea înhumărilor cu caracter magico-religios. Rezervăm un spaţiu aparte celor patru înmormântări „în gropi circulare” din aşezarea cucuteniană A-B de la Traian - Dealul Fîntînilor 21

(fig. 13, 14), caracterizate de Hortensia Dumitrescu ca făcând parte din „categoria celor cu ritual de jertfe umane”46. Groapa nr. 1 descoperită în 1952, cu diametrele de 2,10 x 2,00 m, dezvelită sub platforma unei locuinţe, conţine 28 de vase întregi sau fragmentare, dispuse pe un strat de 3-4 m de cenuşă. Unele vase erau umplute cu cenuşă, cărbune, oase de animal şi melci. Într-o margine a gropii, peste fragmente ceramice şi parţial acoperit de altele, s-a aflat un schelet al cărui cap şi trunchi zăceau culcate pe partea dreaptă, picioarele aflându-se cu genunchii în jos. Oasele mâinii drepte nu au fost găsite. Tot în cuprinsul unui complex de locuinţe s-a descoperit groapa nr. 2/1952, în care scheletul unui copil sub 10 ani, era plasat direct pe pământ, pe parte stângă, cu capul spre est, înconjurat şi aproape complet acoperit de 14 vase întregi sau sparte. Şi în acest caz, vasele întregi erau pline cu cenuşă, cărbune, cochilii de melci şi oase de animal. În vecinătatea capului mai erau câteva pietre, o râşniţă şi un frecător. Cea de-a treia groapă a fost descoperită în 1956, fiind plasată tot în preajma unei locuinţe, adâncită până la 1-1,30 m, avea diametrele de 1,40 x 1,50 m. În interiorul ei s-au identificat fragmente din 23 de vase şi oasele foarte răvăşite ale unui schelet postcranian. Singurele conexiuni anatomice s-au limitat la grupuri de vertebre toracice şi lombare, precum femurul şi tibia stângă depuse cu partea anterioară în jos. Analiza antropologică 47 a precizat că acestei tibii îi lipsea extremitatea distală, din tibia dreaptă păstrându-se numai extremitatea distală. Resturi din ambele scapule sunt prezente, dar nu şi din celelalte oase ale membrelor superioare. Scheletul a aparţinut unui bărbat în vârstă de peste 25 de ani, cu o statură de numai 1,45 m, vădind tulburări de creştere. În sfârşit, într-o groapă cu diametrul de 1,10 x 0,90 m şi adâncimea de 1,45 m, dispuse pe câteva cioburi pictate se aflau oase deranjate din scheletul unui copil de 8-9 ani. Şi aici craniul lipsea. De altfel, descoperitoarea afirma: „cadavrul pare a fi fost amputat”48. Studiul osteologic a indicat prezenţa unui număr restrâns de componente scheletice şi anume: un humerus, fragmente de vertebre, din ambele coxale, din ambele femure şi din tibii49. La 20 cm. s-a găsit craniul unei femei culcat pe tipsia unui vas cu picior50 (Să fi fost vreo legătură între ei?). În cazul celor doi copii este greu de hotărât dacă absenţa totală a unor oase este consecinţa descompunerii ţesutului slab mineralizat sau a unor amputări rituale. Totuşi, absenţa oricărei porţiuni craniene (dentiţia) nu poate fi pusă pe seama acţiunii fizico-chimice a solului. De asemenea, aşa cum afirma şi Hortensia Dumitrescu este posibil ca groapa nr. 1 să reprezinte un mormânt propriu-zis, înhumatul introdus după vasele de ofrandă într-un spaţiu foarte mic, a fost culcat iniţial pe dreapta, răsucirea anormală producându-se ulterior, sub presiunea pământului. Nu la fel se poate interpreta situaţia din gropile 3, 4, în care amputare ante sau postmortem ne este demonstrată şi prin faptul dispunerii haotice a părţilor de trup înhumate. Aceste gropi rituale fac parte din categoria înhumărilor cu ritual de jertfe umane. În cazul mormintelor rituale 3,4 acest aspect este chiar mai complicat. Faptul că în aproprierea mormântului ritual 4 s-a găsi craniul unui bovideu cât şi faptul că în acelaşi şanţ s-a găsit o groapă mare ce conţine resturile unui ospăţ întăreşte această teorie. 46

H. Dumitrescu, Şantierul arheologic Traian, MCA V, 1959, pg. 192-195; SCIVA V, 1954, 3-4, p. 399-429 O. Necrasov, D. Nicolaescu Ploşor, Studiu antropologic asupra scheletului de la Traian, MCA V, 1959 48 H. Dumitrescu, op. cit. p. 193 49 O. Necrasov, D. Nicolaescu Plopşor, op. cit. 50 V. Dumitrescu, Nomenclatura şi sincronismele dintre termenii Cucuteni versus Tripolie, SCIVA 14, 1963, p. 51-78 47

22

Descoperiri de oseminte umane aparţinând comunităţilor Cucuteni-Tripolie, CucuteniAriuşd, au fost semnalate în mai multe localităţi din ţară şi din străinătate. Campaniile de săpături din anii 1980-1981în aşezarea cucuteniană de pe Ostrov (fig. 15), comuna Drăguşeni (Botoşani), au adus surpriza descoperirii a patru piese scheletice umane. Materialul şi condiţiile descoperirii: Femur drept: fragment proximal din diafiză. Piesa a fost găsită în stratul de cultură, la cca. 6 m de peretele de nord al unei locuinţe (14) şi la cca 5 m de peretele de est al altei locuinţe (13), la adâncimea de 0,40-0,60 m. Extremitatea proximală lipseşte până la limita inferioară a micului trohanter. Îndepărtarea ei s-a făcut prin loviri precise, deduse din suprafaţa netedă realizată. Pe alocuri marginea tăieturii are urme accentuate de roadere, imprimate după îndepărtarea regiunii proximale a osului. Capătul opus al fragmentului a fost spart neregulat. La cca 25 mm sub tăietură, pe faţa interioară a osului se observă un grup de 6-8 incizii fine, provocate de un instrument tăios. Studiul osteologic a arătat că femurul aparţine unui bărbat adult. Mandibulă stânga: piesa a fost găsită la cca 30-40 m de limita de vest a unei locuinţe (15). Gracilitatea piesei o recomandă ca provenind de la o femeie cu vârsta cuprinsă între 17-27 ani. Fragment de calotă craniană: a fost găsită în aceeaşi zonă cu mandibula (limita de vest a locuinţei 15). Piesa cuprinde o porţiune din frontal cu marginea superioară a orbitei drepte şi o parte din parietalul drept. Frontalul a fost spart din vechime, aproximativ la jumătatea nasionului. Expertiza antropologică atribuie fragmentul cranian unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Tibie dreapta: a fost găsită într-o groapă de gunoi pe latura nordică a locuinţei nr. 15. Între această groapă şi locul unde s-au găsit fragmentele de craniu şi mandibulă, distanţa era mai mică de 1m. Groapa conţinea mai multă cenuşă, fragmente ceramice şi oase de animal. Tibia are ambele epifize desprinse. Pe toate feţele, dar mai cu seamă pe cea anterioară se constată impresiuni aproximativ paralele, puţin adânci de cca 1 mm lăţime. E posibil ca acestea să reprezinte urme de gheare sau colţi de carnivore (câini?). Recapitulând cele expuse, rezultă că cele patru piese scheletice umane descoperite la aşezarea de la Drăguşeni provin de la minimum 3 indivizi; un bărbat adult - femur, un bărbat 1825 de ani - calotă craniană, o tânără sub 17 ani - mandibula şi tibia. Fragmente scheletice umane izolate în aşezările culturii Ariuşd-Cucuteni-Tripolie, sunt cunoscute şi dintr-o serie de descoperiri anterioare. În majoritatea lor au fost puse în legătură cu locuinţe sau vetre. Astfel, la Luka Vrublevtkaia, în bazinul Nistrului, într-o locuinţă la vest de vatră, a fost descoperită o groapă puţin adâncă ce adăpostea şase oase ale unui copil nou născut sau în prima lună de viaţă51. La Frumuşica (Neamţ) s-au recuperat 7-8 piese provenind din trei cranii de femeie. Ele au fost descoperite în jurul unei vetre52. Din aşezarea de la Verenia, provine un fragment de craniu 53, de asemenea, în staţiunile de pe Bugul Inferior sunt raportate resturi craniene54. La Păvuloci (Kiev) s-au găsit 8 oase umane provenite de la minimum doi indivizi. Trebuie amintit că în această perioadă oasele de animal erau adunate selectiv, numai piesele întregi. Este deci posibil ca anumite oase umane mai greu de recunoscut să fi rămas neobservate. Cu siguranţă 51

S.N. Bibikov, Descoperiri Luka-Luvrubleveţkaia, MIA, 1953, p. 51-64 C. Mătasa, Frumuşica, Bucureşti, 1964, p. 11, 43 53 A. Bolimey, Noi descoperiri de oase umane într-o aşezare Cucuteniană, p. 164-165, extras 54 Ibidem, p. 167 52

23

că asemenea fragmente scheletice umane izolate sunt mult mai frecvente decât este consemnat în literatură şi nu numai în aria culturii Cucuteni-Tripolie, ci de-a lungul întregului neo-eneolitic. În încercarea de a le găsi o explicaţie mai mulţi savanţi au susţinut teoria că împrăştierea oaselor în aşezări ar fi avut un caracter ritual. Admiţând că această teorie nu este lipsită de temei, considerăm că anumite descoperiri (Drăguşeni) dezvăluie noi aspecte comportamentale ale purtătorilor culturii Cucuteni. Cu siguranţă că o răspândire rituală nu includea depunerea în groapa de gunoi, nici lăsarea acestor „obiecte” cu presupuse puteri magice la discreţia carnivorelor. O serie de descoperiri atestă faptul că populaţia Ariuşd-Cucuteni-Tripolie practicau cultul craniului. În aşezarea deja amintită de la Verenie, sub platforma unei locuinţe a fost descoperit un craniu, având de-o parte şi de alta câte un topor 55. Din aşezarea de la Tripolie provin două cranii descoperite unul lângă altul. Pe teritoriul ţării noastre cultul craniului practicat de purtătorii culturii Cucuteni este atestat de descoperirea de la Girov 56. Piesa descoperită la Girov reprezintă calota incompletă a unei femei de 40-50 de ani, care pare a fi fost supusă unei trepanaţii în regiunea occipitalului. În legătură cu cultul craniului reamintim calva incompletă descoperită de Hortensia Dumitrescu la Traian-Dealul Fântânilor. Calva era aşezată pe stânga, cu privirea spre est, pe tipsia unui vas cu picior şi înconjurate de vase de ofrandă. Din aria de răspândire a culturii cu ceramică pictată discutate nu lipsesc însă nici mormintele „clasice” pentru neo-eneolitici. Numărul mormintelor este foarte mic, datând din diferitele faze ale culturii. Puţinele descoperiri atestă înhumarea în poziţia chircită, mai rar în poziţia întinsă. Toate descoperirile de caracter funerar au fost efectuate în cadrul aşezărilor, necunoscându-se morminte îngropate în necropolă. O descoperire întâmplătoare de pe teritoriul ţării noastre la Doboşeni (Covasna), ridică problema unui mormânt dublu (sau multiplu). În preajma comunei au fost dezvelite gropi conţinând material ceramic din faza B a culturii Arioşd-Cucuteni. Într-una din ele (groapa nr. 6), după relatările localnicilor zăceau pe un strat de cenuşă schelete chircite având la picioare un vas cu analogii în faza culturală menţionată57. La Solonceni II (Pe Nistru), la 0,25-0,30 m sub platforma unei locuinţe s-a găsit un schelet complet, orientat SE-NV, culcat pe partea stângă, cu picioarele foarte chircite. Scheletul a aparţinut unui bărbat tânăr în vârstă de 18-19 ani. Conturul gropii nu a putut fi distins58. În aceeaşi microregiune, din nou la Verenia (Tripolie B II) sub o locuinţă, într-o groapă special amenajată, ai cărei pereţi au fost arşi se afla scheletul chircit aparţinând unui bărbat59. Dintr-o fază târzie (Tripolie C I) la Kolomişcina, printre locuinţe s-a descoperit scheletul unui bărbat chircit pe dreapta, cu capul spre SV, înconjurat de bulgăraşi de pământ60. Comunităţilor Cucuteni-Tripolie nu le e străină nici înhumarea în poziţia întinsă. La Traian - Dealul-Fîntînilor, în partea de vest a aşezării, la adâncimea de 0,50 m s-au găsit două schelete întinse pe spate61. Ambele schelete erau orientate cu capul spre N-NE, unul dintre ele, acela al unui bărbat de cca 25 de ani avea braţul drept întins pe lângă corp şi antebraţul stâng pe abdomen. Starea lui de conservare era proastă, multe componente lipsind. Şi mai fragmentar s-a păstrat cel de-al doilea schelet aparţinând unei femei de cca 25 de ani. Cu multă reticenţă 55

Ibidem, p. 168 Ibidem, p. 168-169 57 Z. Szekly, MCA III, 1957, p. 149-152 58 A. Bolimey, op. cit. p. 164-165 59 Ibidem, p. 165 60 Ibidem, p. 165-166 61 H. Dumitrescu, op. cit. p. 192 56

24

autoarea descoperirilor precizează că „dacă mormintele sunt contemporane locuirii Cucuteni AB, atunci ele au fost săpate printre locuinţe sau cu puţin timp înaintea construirii acestora62”. Morminte rituale cu practici funerare deosebite au fost descoperite şi în cadrul culturii Gumelniţa. La Căşcioarele63 a avut loc o descoperire deosebit de interesantă făcută în apropiere de cuptorul locuinţei nr. 1, chiar sub podina de lut ars, stă probabil în legătură cu unele practici magico-religioase. La cca 1,50 m spre sud de colţul de sud al cuptorului s-au găsit două cranii umane, la 60 cm unul de altul. Craniul nr. 1 zăcea cu creştetul în sus şi cu privirea spre N-NV, iar craniul nr. 2 era culcat pe partea stângă şi privea spre E-SE, aşa încât s-ar putea spune că privea unul spre celălalt. Craniul nr. 1 păstra numai maxilarul superior, fiind retezat de la baza cutiei craniene şi nemaipăstrând nici o vertebră. Craniul nr. 2 nu păstra nici maxilarul superior, găsit la câţiva cm nord-vest. Şi acest craniu a fost retezat chiar de la baza cutiei craniene. Fără îndoială că cele două cranii desprinse de restul corpului prin secţionare intenţionată au fost îngropate cu un anumit rost magic-ritual (cultul craniului). O altă descoperire similară aparţinând culturii Gumelniţa a fost efectuată în anul 1960 în aşezarea Eponimă de la Gumelniţa64. La 3,40 m s-a descoperit un craniu sfărâmat, de copil (5-6 ani) aflat într-o groapă cu cenuşă amestecată cu cioburi de vase, ocru roşu şi alte resturi 65. Deşi Vl. Dumitrescu consideră că ”nu este vorba de un mormânt ci de o simplă groapă” descoperirile identice ne determină să-l atribuim unui cult al craniului. La Alba Iulia- Lumea Nouă, în anul 2003 a fost descoperită o groapă ce conținea un număr mare de oase umane dispersate. În urma cercetărilor s-au identificat, cu siguranță, 23 de cranii umane. Pe lângă materialul amintit, spre fundul gropii au fost descoperite schelete în conexiune anatomică atribuite unor tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.66 În anul 2005, în urma cercetărilor întreprinse, la 12-13 m față de prima groapă descoperită în anul 2003, au fost descoperite cca. 85 de calote craniene. În urma celor două descoperiri s-a stabilit că aproximativ 100 de defuncți au fost înhumați în acest loc. 67 Autorul emite ca teorie probabilă, o moarte violentă a indivizilor îngropați La Alba Iulia – Lumea Nouă.68 Este posibil ca cele două descoperiri să ateste sacrificii umane (caracter agrar), sau cel mai probabil înhumări succesive. În cazul craniilor şi oaselor izolate descoperite în aşezări, în gropi sau în stratul arheologic, uneori asociate cu oase de animal, teoretic ar putea fi luată în consideraţie şi o antropofagie culturală a strămoşilor morţi sau a duşmanilor ucişi. Dar antropofagia este greu de demonstrat; ar trebui ca oasele umane să aibă urme de arsură, craniile să fie perforate pentru consumarea creierului, ca oasele lungi să fie rupte pentru extragerea măduvei. Din descoperirile de până acum aparţinând culturii Cucuteni, nu au fost găsite oase care să ateste cu certitudine practicarea unui canibalism ritual (excepţie femurul descoperit la Drăguşeni). Faptul că părţile de schelet şi oasele izolate fără urme violente pe ele se găsesc într-o situaţie secundară, este o realitate. S-ar putea aprecia că este vorba de reînhumări, dar aceasta implică existenţa unor necropole aparţinând culturii Cucuteni, necunoscute până acum! 62

Ibidem, p. 192 V. Dumitrescu, Gumelniţa, SCIVA 17, 1966, p. 56 64 Idem, Căscioarele, SCIVA 17, 1966, p. 145 65 Ibidem 66 M. Gligor, Înmormântări multiple în cadrul sitului arheologic de la Alba Iulia, Revista Română de Medicină Legală, XIV, 2006, 1, p. 18 67 S.C. Enea, Elemente de arheologie funerară în spațiul Carpato-Danubian, neolitic și eneolitic, Cluj-Napoca, 2011, p.99-100 68 M. Gligor, op. cit, p. 18-20 63

25

În această situaţie se poate presupune existenţa unor obiceiuri rituale de expunere îndelungată a cadavrelor şi după ce descompunerea cadaverică a avut loc, depunerea lor în gropi. Este posibil ca perioada expunerii defuncţilor (în case ale morţilor, platforme, marginea aşezărilor), să fie mai importantă decât înhumarea, deci ca după efectuarea unui „ritual de trecere” corpul uman îşi pierde sacralitatea şi poate fi tratat cu neglijenţă 69 (tibia descoperită la Drăguşeni în groapa de gunoi). E posibil ca unele cadavre să fi fost dezmembrate de carnivore, ca unii indivizi să fi murit departe de casă şi în împrejurări deosebite (război, vânătoare), şi din corpul cărora s-au recuperat numai anumite părţi. Expunerea şi apoi părăsirea cadavrelor la suprafaţa solului duc la o degradare rapidă datorită acţiunii carnivorelor şi agenţilor naturali, încât ele se dezintegrează şi nu mai lasă nici o urmă. Deşi insolit, fenomenul părăsirii expunerii cadavrelor este dovedit atât de descoperiri arheologice din Europa şi din alte continente, cât şi de observaţii etnografice70. În acest subpunct am încercat să demonstrez diversitatea situaţiilor în care s-au găsit resturile scheletice pe întregul cuprins al teritoriului ocupat de populaţiile cucuteniene. Până în momentul de faţă nu se pot distinge nici microregiuni, nici etape cronologice în care să fi dominat, fie un anume ritual de înhumare, fie un presupus ceremonial magico-religios. Dacă acestei scurte treceri în revistă i se mai cere adăugată o remarcă finală, aceasta ar fi că nu ştim încă dacă făuritorii splendidei ceramici pictate, formau o populaţie unitară, sau un conglomerat de populaţii.

III.2.2. Oseminte umane incinerate în context funerar S-au emis mai multe ipoteze cu privire la ritul funerar în preistorie: - Populațiile agrare, sedentare practicau înhumația, - Populațiile nomade, războinici și vânători au preferat incinerarea decedaților. Deși nu este susținut cu descoperiri de necontestat, ritul incinerării se pare a fi practicat încă din epoca pietrei. Cercetările recente au demonstrat că anumite populații neo-eneolitice au folosit în paralel cu înhumarea și ritul incinerației. Gura Baciului (M7), oase umane calcinate (Criș); Tărtăria, oase umane arse (Turdaș); Tășad (Bihor), oasele umane arse au fost depuse direct în groapă (descoperirea este atribuită grupului Suplacu de Barcău); Cheile Turzii (Cluj), ramășițele funerare sunt depuse în urnă (descoperirea a fost atribuită inițial grupului Suplacu de Barcău, în urma re-clasificării a fost atribuită grupului Cluj-Cheile Turzii); Zalău și Zalău-Dealul Lupului (Sălaj), morminte de incinerație atribuite grupului Suplacu de Barcău;71 Suplacu de Barcău, începând cu anul 1984 au fost descoperite 3 morminte de incinerație, unde alături de fragmente ceramice se aflau și oase umane arse72. 69

C.E. Wilson, Burials Within Settlements in Southern Britain During the Pre-Roman Iron Age, BIA, 18, p.127-169

70

Ibidem, pg. 149 (la indienii din America de Nord şi la triburile sud-americane) Bejiariu I., Despre un mormânt de incinerație neolitic descoperit la Zalău, 1996-1997, p. 9-13 72 Enea, S., C., op. cit., p. 101-102 71

26

Descoperirile funerare prezentate în acest subpunct au fost plasate fie în hotarul așezării (Gura Baciului, Suplacu, Tășad), în imediata apropiere (Corau) sau în necropolă (Zalău-Dealul Lupului). În concluzie, cu excepția comunităților din grupul Suplacu de Barcău (descoperirile atestă că acest grup practica incinerația la scară largă), putem afirma că la celelalte culturi, mormintele de incinerație reprezintă cazuri izolate. Este posibil totuși ca numărul mic de astfel de descoperiri să nu reprezinte o constantă a ritului funerar practicat ci o reflectare a stării actuale a cercetării arheologice. Luând în calcul și cantitatea redusă de oase umane incinerate (100-300 g) 73, nu este exclus ca descoperirile amintite sa ateste practicarea unui canibalism ritual. Chiar dacă acest rit funerar nu s-a utilizat pe scară largă în perioada studiată, descoperirile arheologice prezentate mai sus infirmă afirmația conform căreia ”ritul funerar folosit în neoeneolitic a fost exclusiv ritul înhumației”.

III.3. Necropole aparţinând neoliticului final - eneoliticului În această categorie încadrăm necropole precum: necropola de la Boian, necropola de la Sarichioi (Tulcea), ambele aparţinând culturii Gumelniţa, necropola de la Brăiliţa aparţinând mai multor culturi din neolitic şi din perioada de tranziţie, necropola de la Baldovineşti (Brăila) aparţinând culturii Horodiştea-Folteşti, necropola de la Decea Mureşului (Alba), datată la sfârşitul eneoliticului etc.  Necropola de la Sarichioi (Tulcea) În cursul săpăturilor din 1978 a fost descoperită o necropolă aparţinând culturii Gumelniţa74. Mormintele au fostă găsite la o adâncime de 0,30-0,40 m. În timpul săpăturilor din 1978 au fost descoperite în total 7 morminte, dintre care, 4 întregi nederanjate (M1, M3, M6 şi M7), unul deranjat de groapa unui animal (M2) şi două grupe fragmentare de oase (M4 şi M5). Din mormintele propriuzise 4 erau aşezate la intervale oarecum regulate, dispuse de la E la V. Scheletele erau aşezate în poziţia chircită, cu mâinile sub cap, culcate pe partea stângă, fiind orientate N-NE (cu faţa spre est). Gropile erau ovale cu puţin mai mari decât cadavrul. Inventarul funerar este sărăcăcios, lipsind chiar din unele morminte. M1 - conţine un schelet de bărbat în poziţia chircită. Se poate spune că moartea lui a fost violentă. Între vertebrele coloanei s-a găsit vârful rupt al unei lame de silex. M2 - scheletul aflat în poziţie chircită avea ca inventar un pandantiv din coarne de cerb. Interesant de observat mormântul nr. 7, unde sub craniul scheletului s-a găsit un alt craniu de adult având aceeaşi orientare ca şi craniul scheletului principal. Prezenţa aici a acestor oase poate demonstra o înhumare succesivă sau că avem de-a face cu un mormânt mai vechi deranjat. Stratul de cultură atestă că la Sarichioi zona a fost folosită ca aşezare (prima fază), groapă de gunoi (a doua fază), fiind folosită ca necropolă în faza a treia.

73

https://www.researchgate.net/publication/232708058_MORMINTELE_DE_INCINERATIE_DIN_PERIOADA_N EOLITICA_SI_ENEOLITICA_DE_PE_TERITORIUL_ROMANIEI_O_ANALIZA_ETNOARHEOLOGICA 74 O. Tîrlăveanu, Necropola de la Sarichioi, MCA comunicare anuală

27

 Necropola de la Vărăști-Grădiștea Ulmilor Descoperită accidental, necropola de la Vărăști este cel mai mare cimitir gumelnițean, 126 de morminte din care 118 au fost atribuite culturii Gumelnița iar 4 au fost datate fazei de tranziție de la cultura Boian la cultura Gumelnița.75 Inventarul funerar este rar existând însă piese de ceramică, obiecte de silex, ace din aramă, și piese din aur. Excepție fac M54 (femeie) și M100 (copil), unde s-au găsit piesele din aur. Probabil cei doi defuncți aparțineau unor familii influente.  Necropola de la Dridu Descoperită în timpul campaniilor de cercetare efectuate în 1956, 1957 și 1959 de către Ion Nistor și Eugenia Zaharia, conține nouă morminte de înhumație:  șase atribuite unor adulți,  două atribuite unor indivizi maturi,  un mormânt de copil. Nici un mormânt nu conține inventar funerar.  Necropola de la Urziceni-Vamă În urma cercetărilor din anii 2003 și 2005 au fost descoperite 40 de sepulturi atribuite culturii Bodrogkeresztur. Autorii descoperirilor fac precizarea că scheletele se găseau în poziția chircită (stânga sau dreapta), fiind orientate, fie cu craniul spre E, fie cu craniul spre V.

 Necropola de la Chirnogi Descoperită accidental în timpul unor lucrări de construcții, a fost atribuită culturii Gumelnița. Necropola conține 62 de morminte, orientarea predominantă fiind ESE.76  Necropola de la Sultana-Malu Roșu În perioada 2003-2010 au fost identificate și cercetate 36 de morminte. Majoritatea acestora conțin schelete depuse în poziția chircită pe partea stângă. Descoperirile arheologice au scos la iveală și morminte ce atestă reînhumări succesive. În cele mai multe cazuri mormintele au un inventar funerar moderat. Interesante sunt descoperirile de morminte ce conțin resturi ale scheletului uman fără conexiune anatomică sau schelete incomplete.77  Necropola de la Ostrovul Corbului 75

E. Comșa, Necropola gumelnițeană de la Vărești, AB, IV, 1995, p. 55-189 C. Bolteanu, P. Cantemir, Contribuție la cunoașterea unor aspecte paleodemografice la populația neolitică de la Chirnogi, SCA, 28, 1991, p. 11-16 77 C. Lazăr, Observații privind necropola de la Sultana-Malu Roșu 76

28

Necropola de la Ostrovul Corbului (Mehedinți), scoate la iveală un amestec de influențe Criș, Schela Cladovei și predominant Sălcuța și Bodrogkeresztur. Cele 53 de morminte conțin defuncți depuși în poziția chircit stânga (32 defuncți), pe dreapta (6 defuncți), iar restul au fost depuși în poziția întinsă pe spate sau cu fața în jos.78 Inventarul funerar, nu foarte bogat este compus din vase (pahare, strachine etc.), mărgele din scoică, rar piese din silex, 3 piese din aur și ofrande de carne.79  Necropola de la Gârlești-Ghercești (Dolj) Atribuită culturii Sălcuța, conține 15 morminte de înhumație, descoperite pe o suprafață de 740 m2. 80 Interesant de văzut, mormintele acestei necropole atestă preferențiat ambele poziții pentru înhumarea chircită:  chircirea pe dreapta fiind folosită pentru înhumarea copiilor,  chircirea pe stânga este utilizată pentru înhumarea adulților. Inventarul funerar este rar. S-a găsit doar în două morminte de copii (M9 și M10).81  Necropola de la Decea Mureșului (Alba) Necropolă plană de înhumație, cercetată încă din anul 1915, cu schelete întinse pe spate și picioarele ușor chircite. Purtătorii acestui grup foloseau în practicile funerare ocru roșu. Cercetările arheologice efectuate au dezvăluit practicarea unor fenomene singulare în eneoliticul transilvănean: 

înhumările respectă un canon fix- marcarea și delimitarea mormintelor,



existența unei ierarhizări sociale nu neapărat economic.

 Necropola de la Brăiliţa Necropola de la Brăiliţa (fig. 17, 18), a fost descoperită în anul 1955 şi cercetată în profunzime timp de douăzeci de ani până în 1975. În cursul primelor săpături efectuate între anii 1955- 1956 s-a putut demonstra existenţa a trei valuri de pătrundere a populaţiilor străine pe teritoriul ţării noastre. Primul val pătrunde în Moldova de sud şi Muntenia, la sfârşitul eneoliticului(în faza Cucuteni D – Gumelniţa D). Pătrunderea primului val de populaţii se pare că s-a făcut pe cale paşnică , fiind uşor asimilat de populaţia locală. În perioada de tranziţie la epoca bronzului are loc venirea celui de al doilea val. Al treilea val este documentat de sepulturile datate la începutul epocii bronzului. Vasele descoperite în morminte atât ca formă, cât şi ca pastă, indică trecerea spre o epocă nouă 78

Roman R., Dodd-Oprițescu A., Interfețe etnoculturale în perioada indo-europenizării, reflectate în cimitirul eneolitic de la Ostrovul Corbului, TD, X, 1989, 1-2, p.24 79 Ibidem, p.26 80 Nica M., Câteva date despre necropola eneolitică de la Gârlești-Ghercești, AO, SN, 8, 1993, p.4 81 Ibidem, p. 6

29

(M.24 descoperit în 1956). În timpul primelor săpături au fost descoperite 20 de morminte de înhumaţie în poziţia chircită. Dintre aceste douăzeci de morminte, opt sunt bine conservate (nr.1, 2, 5, 7, 9, 10, 17 şi 20), patru în stare acceptabilă (nr.3, 12, 16 şi 19), trei rău conservate (nr.6, 8 şi 13), trei deranjate (nr.14, 15 şi 18), iar două distruse (nr.4 şi 11). Optsprezece erau morminte individuale (nr.1-13 şi 16-20), şi unul dublu (scheletele 14 şi 15). Patru dintre mormintele individuale au fost descoperite suprapuse (nr.17- 20). În nouă morminte individuale, scheletele sunt aşezate pe partea dreaptă (nr.2, 3, 6-10, 16-19), într-o poziţie chircită moderat, iar în alte patru pe stânga (nr.1, 12, 13 şi 20), în poziţia chircită accentuat. În ceea ce priveşte vârsta scheletelor, s-a putut deduce după structura oaselor că patru sunt de copii (nr.3, 4, 6 şi 8), restul de adolescenţi şi adulţi. Scheletele au fost depuse în gropi simple, la adâncimi diferite, variind între 0,40 şi 2,40. Jumătate din numărul total al mormintelor (nr.1, 3, 5, 7, 10, 12, 13, 17-20), au urme clare de ocru, pronunţat mai ales pe oasele craniilor şi ale picioarelor. La două morminte (nr.5 şi 10), s–a observat ocru presărat şi pe fundul gropii. Necropola de la Brăiliţa, prin întinderea ca spaţiu, număr mare de morminte şi bogăţia inventarului funerar atestă o îndelungată folosire (de la sfârşitul eneoloticului până la începutul bronzului mijlociu). Periodizarea internă a necropolei a fost determinată în primul rând de rezultatele studiului inventarului funerar, adăugându-se dispunerea mormintelor în cadrul general al necropolei, precum şi adâncimea gropilor. Orientarea, poziţia şi prezenţa ocrului sunt elemente puţin semnificative pentru datare82. Au fost determinate patru mari etape de înmormântare, exprimate în procente, astfel:  Cultura Cernavodă I = 40,7 %  Cultura Folteşti-Usatova = 44,6 %  Cultura Cernavodă II = 8,8 %  Cultura de stepă (Epoca Bronzului) = 5,9 % Simpla comparare a datelor procentuale dovedeşte că intensitatea folosirii necropolei a fost diferită, primele două locuri ocupându-le Cultura Folteşti şi Cernavodă I, urmând Cernavodă II şi Cultura de Stepă: a. Etapa Cernavodă I: datată la sfârşitul eneoliticului atestă raportul dintre populaţii străine răsăritene, cu cele autohtone şi sudice. Etapa cuprinde 125 de morminte dispuse în partea centrală a necropolei. Zona ocupată de mormintele cernavodene are forma patrulateră. Mormintele nu au o dispunere ordonată ci doar grupuri sau forme de nuclee (probabil pe familii), existând şi morminte răzleţe. Cu excepţia a patru morminte care au o adâncime mai mică (1,351,90 m) în rest adâncimea gropilor variază între 2-2,60 m. Din punct de vedere a vârstei s-a dovedit că 97 de morminte aparţin maturilor iar 38 sunt de copii. Majoritatea mormintelor (84) erau orientate pe direcţia E-V şi V-E. În afară de opt morminte care conţin schelete în poziţia chircită, toate celelalte erau în poziţia întinsă. În ceea ce priveşte ocrul, s-a folosit doar în 38 de morminte. Inventarul funerar a fost găsit în 68 de morminte; ceramică, unelte şi arme, catarame, podoabe şi amulete, scoici, cupru etc.. b. Etapa Folteşti-Usatova este datată în perioada de sfârşit a eneoliticului şi începutul epocii bronzului, cca 2800-2000 îen. Acestei etape îi aparţin 137 de morminte care totalizează 142 de indivizi. Mormintele sunt dispuse în trei mari complexe, sub forma unor concentrări. În cadrul fiecărui complex mormintele sunt grupate, având aspectul unor mici nuclee 57. gropile sunt în totalitate simple, de formă rectangulară, adâncimea variind între 1-1,70 m. Din punct de vedere al vârstei s-a constat că 100 de schelete sunt de matur, 40 de copii, iar ca poziţie 19 erau chirciţi şi 82

N. Harțuche, Necropola de la Brăiliţa, Rezumat teză de doctorat, p. 4-5

30

118 întinşi pe spate. Din punct de vedere al orientării (exceptând cele 5 morminte ce conţineau numai craniul), 97 sunt orientate E-V şi V-E, iar 35 au altă orientare. În ceea ce priveşte inventarul funerar 89 de morminte îl deţineau83. c. Etapa Cernavodă II: datată în perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului atestă un procent redus de morminte 8,8 %. Din cele 27 de morminte, 2 sunt de copii, restul de maturi, iar din punct de vedere al poziţiei 15 sunt cu schelete chircite, 11 întinse şi 1 deranjat. Orientarea scheletelor este variată, mai frecvent E-V şi S-N, iar prezenţa ocrului s-a constatat numai în 2 morminte. Din punct de vedere al inventarului se constată că este numeros în comparaţie cu numărul mic de morminte (46 de piese dintre care 12 vase). Cercetarea necropolei de la Brăiliţa a adus contribuţii importante, ducând la elucidarea unor probleme ce vizau perioada de sfârşit a neoliticului până la începutul epocii bronzului. O dată cu studierea necropolei de la Brăiliţa s-a încetat catalogarea globală a unor morminte în “complexul de înmormântări cu ocru”. În ce priveşte cultura Cernavodă I s-a reuşit să se contureze concluzii privind originea, aria de răspândire şi periodizarea sa. Mormintele Cernavodă I de la Brăiliţa stabilesc cu certitudine ritul de înhumare, cu poziţiile chircită şi întinsă, cu depuneri de ofrande. Procentul de peste 40% din totalul mormintelor din necropolă atestă o populaţie sedentară, care a locuit aici o perioadă lungă de timp. S- a putut stabili cu certitudine anterioritatea culturii Cernavodă I faţă de Folteşti – Usatovo . Etapa imediat următoare culturii Cernavodă I, atât cronologic în cadru general, cât şi ca succesiune în necropola de la Brăiliţa, este reprezentată de cultura Folteşti - Usatovo, care reprezintă începutul perioadei de tranziţie de la neolitic la bronz. Prin studiul necropolei s-a demonstrat că cultura Folteşti nu formează cu Horodiştea un complex cultural, ele fiind în mare, doar contemporane84. Problemele privind sfârşitul culturilor eneolitice şi ale formării şi evoluţiei culturilor din perioada de tranziţie în regiunile estice şi sud - estice ale României sunt dificile şi complexe. Rezolvarea lor definitivă aparţine încă viitorului, primul pas fiind făcut prin studiul necropolei de la Brăiliţa.

83 84

Ibidem, p. 9-10 Ibidem, p. 32

31

Capitolul IV. ÎNHUMĂRI RITUALE DE ANIMALE

În acest capitol ne ocupăm de sacrificiile şi înhumările rituale de animale, fenomen puţin cunoscut în ansamblul său, ce poate aduce noi contribuţii la cunoaşterea credinţelor magice şi religioase la neolitici. Încă de la început trebuie să precizăm conţinutul noţiunilor de sacrificiu, ofrandă şi înhumare pentru a avea un limbaj comun într-un domeniu atât de complex şi controversat. Noţiunea de sacrificiu ca ritual de consacrare a ofrandei oferite, este cea mai corespunzătoare, ca desemnând uciderea unui animal pentru a fi oferit integral sau parţial, zeilor, eroilor sau defuncţilor. Dacă animalul este depus întreg, el poate fi considerat fie însoţitor fie ofrandă de carne, în funcţie de prezenţa sau absenţa lui în alimentaţie. Dacă sunt părţi din animal este evident vorba de o ofrandă de carne (rezervă de hrană pentru defunct sau dar pentru divinitate) De înhumare rituală poate fi vorba numai în cazul unor animale depuse întregi şi în anumite contexte arheologice căci altfel ar putea fi simple stârvuri. Tot ca înhumări rituale sunt apreciate şi cazurile deosebite de depunere a capetelor de animal. Apreciem că nu putem vorbi de morminte propriu-zise, deoarece nicăieri în spaţiul locuit de neolitici nu a fost găsită o necropolă de animale (Egipt -taur, ibis, crocodil), ele fiind numai în necropole şi în morminte izolate umane şi în contexte nefunerare (aşezări). O constatare generală este prezenţa şi persistenţa sacrificiilor de animale pe toată perioada analizată, cu unele trăsături specifice în funcţie de contexte arheologice şi specii de animale. 32

IV.1. În necropole şi morminte izolate Cum am putut observa, inventarul funerar conţine carne. Numărul mormintelor fără ofrandă de carne este mic. Pentru Neoliticul Timpuriu: M.1 deja amintit, de la Gura Baciului, conţinea numeroase ofrande de carne. În dreptul mâinii drepte a fost găsit un os mare de animal (posibil bovin). M. de la Gura Baciului aparţinând unui copil conţinea 3 maxilare de măgar sălbatic, două dintre ele alcătuind o pereche. Pentru neoliticul mijlociu, specific ritualurilor de înmormântare, în mormintele de la Cernavodă erau depuse bogate ofrande de carne, melci şi scoici. În multe morminte au fost descoperite maxilare întregi sau fragmentate sau chiar cranii de animal sălbatic. Interesant de observat existenţa în toate mormintele a unei specii de măgar sălbatic (ASINUS HYDRUNTINUS). Existenţa în morminte a multor specii de animale sălbatice (mistreţ, castor, măgar sălbatic, bour, etc) atesta faptul că neoliticii de la Cernavodă erau vânători. Se pare că populaţia de la Cernavodă venera mistreţul ţinând cont că în toate mormintele îşi face apariţia un colţ de mistreţ. Pentru neoliticul târziu, la Traian -cultura Cucuteni, lângă scheletul uman au fost depuse ofrande de carne. S-au găsit porţiuni din maxilar de capră şi numeroase oase provenind de la ovine şi un craniu întreg de bovideu. La Dolheştii Mari în timpul săpăturilor din 1955 a fost descoperit în imediata apropiere a unui mormânt pe lespezi, mormântul unui animal(bovideu) îngropat ritual care avea la cap un vas de lut de culoare neagră, cu patru torţi pe umăr şi ornamentat la partea superioară cu şiruri orizontale de linii scurte ştampilate şi ghirlande executate cu şnururi. În cadrul necropolei de la Sarichioi (Tulcea) lânga M2 a fost descoperit un mormânt ritual de animal (1978).

IV.2. În aşezări În timpul săpăturilor din 195685, în localitatea Verbiţa (fig. 10), pe fundul unui bordei aparţinând culturii Starćevo- Criş s- a descoperit un vas sferic, de culoare roşie. În imediata apropiere s-a descoperit craniul unui cerb. Tot în cadrul aceleaşi săpături, pe fundul gropii unui bordei au fost găsite coarne de căprioară şi încă un craniu de cerb în stare fragmentară. La Doboşeni (Mureş), într-o groapă cu material ceramic aparţinând culturii Ariuşd, a fost descoperită o oaie întreagă cu urme de secţionare, aşezată pe un strat de pietriş de râu86.

IV.3. Semnificaţii Sacrificiile rituale de animale în epoca analizată sunt susţinute de argumente şi dovezi clare. Înhumarea rituală a unor animale este în afară de orice îndoială fiind dovedită de contextele arheologice (depunerea în locuinţă de obicei sub sau lângă vatră) şi funerare (în morminte, gropi funerare). Sacrificarea animalelor poate fi făcută pentru zei, eroi şi morţi, căci a-i onora pe aceştia 85 86

N. Vlassa, op. cit. , p. 260-261 Ibidem

33

reprezintă trei forme principale de religie 87. Sacrificarea animalului pentru zeitate este un dar ce poate implica diverse sentimente: supunere, recunoştinţă, comunitate cu zeul, atunci când fidelii consumă o parte din hrana oferită zeilor, căci prin intermediul sacrificiului animalul devine un mediator între om şi divinate. Omul recunoaşte suveranitatea divină asupra tuturor lucrurilor şi ofranda nu este decât un dar. Donatorul se privează de o parte din hrană pentru a obţine favorurile divinităţii, aşteptând un contra -serviciu. În cultul animalului se pot distinge câteva variante în adorarea animalului însuşi:  animalul ca întruchipare a zeului  animalul ca mesager al zeului  animalul ca ofranda de carne oferită zeului  animalul ca însoţitor al defunctului  animalul ca ofrandă alimentară pentru defunct Dacă în cazul ofrandelor de carne descoperite în morminte interpretarea este variată (rezerva de hrană pentru defunct, carne pentru divinitate sau resturi de la ospăţul funerar), în cazul descoperirilor în contexte nefunerare (depunerea în locuinţe, sub vetre sau în gropi special amenajate), ele atestă de regulă un ritual de fondare a locuinţei.

Capitolul V. STATUETE ANTROPOMORFE ȘI ZOOMORFE NEOLITICE V.1. Semnificaţii Consider firesc ca în lucrarea de faţă să mă refer şi la acele elemente care alături de aspectul funerar ne îngăduie să descifrăm, cel puţin în parte, preocupările spirituale ale omului neolitic. Mă gândesc, în primul rând, la ceea ce, potrivit concepţiilor noastre, constituie manifestări ce pot fi încadrate în noţiunea de artă, chiar dacă ele au avut altă semnificaţie pentru autorii lor. Al doilea mare capitol al artei neolitice şi eneolitice cuprinde sculpturile antropomorfe şi zoomorfe, precum şi vasele modelate în formă antropomorfă sau zoomorfă . Toate acestea sunt legate în primul rând de credinţele şi practicile magico religioase ale populatiilor acestei epoci, privind atât viaţa pamânteană, cât şi viaţa viitoare. Şi, fireşte, în lipsa izvoarelor scrise, numai materialele arheologice ne pot ajuta în încercarea de a reconstitui aceste aspecte ale vieţii spirituale. Similitudinea unora dintre ele cu cele din Asia Anterioară, unde au putut fi interpretate just, deoarece s-au continuat din preistorie până în epocile istorice propriuzise, ne dă certitudinea că reconstituirea, desigur parţială, a acestor aspecte ale vieţii şi gândirilor omului neolitic şi eneolitic din aria carpato-dunăreano-pontică, poate fi schiţată în linii generale, fără a risca să ne apropiem de concluzii greşite. Dacă în paleoliticul din România şi în niciuna din ţările sud-est europene nu se cunosc statuete de felul aşa numitelor « Venere paleolitice » descoperite în alte ţări, în schimb în niciuna din aşezările neolitice şi eneolitice din Romînia nu lipsesc statuetele antropomorfe si zoomorfe. Cele mai multe sunt modelate din lut şi arse în cuptor, acelea tăiate în plăci de os fiind mai puţine 87

V. Sîrbu, Rituri şi rituale funerare la getodaci, Galati, 1993,p. 50-51

34

şi specifice numai unora dintre culturi, iar cele din piatră şi marmură, şi mai ales cele din aur sunt excepţii. Dintre miile de statuete de lut ars descoperite în aşezările şi mormintele acestei epoci, procentul celor masculine este cu totul neînsemnat. Cele feminine reprezentate în diferite ipostaze, dar de multe ori indicând maternitatea, sunt pe departe cele mai numeroase şi cele mai caracteristice. S-a contestat uneori că ele ar fi reprezentarea divinităţii femine (mama - a - tot creatoare), unii cercetători socotindu-le simple imagini ale adorantelor, deoarece multe au braţele ridicate deasupra capului. O altă teorie, cei drept susţinută de foarte puţini cercetători, le-a socotit simple jucării pentru copii. Totuşi ele nu pot fi decât reprezentări ale divinităţii care întruchipează fecunditatea şi fertilitatea. Este chiar de mirare că partizanii interpretării statuetelor drept adorante ale divinităţii nu ţin seama de faptul că cel puţin 95% dacă nu şi mai multe dintre statuetele antropomorfe ale acestei epoci reprezintă femei şi cred că nimeni nu-şi poate închipui că bărbaţii deveniseră toţi nişte sceptici agnostici, numai femeile adorând divinităţile şi crezând în eficacitatea practicilor magico-religioase. Lăsând gluma la o parte, însuşi faptul că unele tipuri de statuete feminine corespund celor din neoliticul Asiei Anterioare, continuate apoi în antichitate, şi despre care izvoarele scrise arată clar că ele erau imagini ale divinităţii mi se pare corect să considerăm aceste statuete feminine drept imagini ale divinităţii mame. Cu atât mai mult cu cât ele sunt, la început, opera populaţiilor venite din acele regiuni. Unele ar putea s-o reprezinte ca fecioară (s-a constatat în Anatolia), iar puţinele statuete masculine îl reprezintă pe acolitul masculin al divinităţii mame. În favoarea teoriei ce susţine că statuetele reprezintă imaginea divinităţii mame vine şi faptul că în perioada de tranziţie la epoca bronzului, acestea devin rare sau chiar dispar. Raritatea statuetelor antropomorfe dovedeşte, fără îndoială, alte concepte şi practici de ordin religios, toate populaţiile venite dinspre est şi nord-est la care creşterea vitelor juca un rol mult mai mare decât agricultura erau oarecum distante de cultul fecunditate-fertilitate.Toţi specialiştii sunt de acord că în această perioadă cultul chtonian al fecundităţii, întrupat de zeiţa mamă este înlocuit cu un cult uranian al soarelui.De altfel,unii cercetători socotesc că încă din perioada eneolitică începuse să se contureze un dualism între vechea credinţă chtoniană şi cea uraniană, pe care a documentat-o cultul coloanei (ce face legatura între lumea sacră cu cea profană) şi unele descoperiri funerare (poziţia defunctului în raport cu Soarele). Nu este exclus ca unele statuete să reprezinte adorante sau să fie simple jucării. După părerea mea aceste piese au un rol magic sau religios după caz (în funcţie de locul sau împrejurările în care s-au găsit). Descoperirea lor în locuinţe, lângă vetre sugerează folosirea lor în ritualuri magice ce au în vedere protecţia casei şi pentru a « da viaţă focului », ştiută fiind dificultatea aprinderii şi întreţinerii focului în comunităţile primitive. Depunerea unor figurine în gropi, deseori asociate şi cu alte categorii de piese, indică fie o depunere cu ocazia unor ritualuri sacre, fie o grijă postrituală, aceea de a nu fi profanate. Modelarea numai a capului figurinei, poate fi pusă în legatură cu un cult al craniului (înhumarea unor cranii separate este bine argumentată pe întreaga perioadă studiată). Modelarea capului în formă de recipient poate sugera depunerea în ele a unor seminţe sau substanţe folosite în anumite ritualuri. Anumite figurine sau vase antropomorfe, prin poziţia mâinilor şi expresivitatea trăsăturilor corpului, par a reda personaje ce execută un dans ritual (ex. Hora de la Frumuşica). Depunerea unor figurine în morminte, deseori asociate cu alte piese de cult (colţi de mistreţ, topoare de piatră fără urme de folosinţă etc.)88, pot sugera profesia avută în viaţă de defunct, fie că acestuia trebuie să i se asigure o protecţie specială în « lumea de dincolo ».

88

Vezi necropola de la Cernavodă

35

V.2. Modelare; Morfologie Nu pot intra în detalii privind canoanele mai mult sau mai puţin rigide folosite de meşterii diferitelor culturi pentru modelarea statuetelor,dar merită amintit faptul că multe dintre ele sunt opere de o indiscutabilă valoare artistică.Fără a vorbi de o atenţie cu totul specială în alegerea lutului se poate observa grija în înlăturarea im-purităţilor din pastă, care poate să fie omogenă sau cu degresanţi ( cioburi pisate, nisip,etc.). Modelarea s-a făcut, în general, dintr-o singură bucată de lut, realizarea diferitelor părţi anatomice obţinându-se prin tragere sau presare. În cazul culturilor a căror plastică este grosolană nu cred că este vorba de lipsa îndemânării în redarea pieselor, ci mai degrabă, de respectarea unor canoane ico-nografice, în funcţie de prescripţiile magice şi religioase, deosebirile datorându-se priceperii şi fanteziei modelatorului în raport cu necesităţile de cult. Aproape toate piesele sunt redate în picioare, frontal, cu privirea înainte ; există şi statuete modelate şezând. Înălţimea pieselor depăşeşte rareori 15- 20 centimetri. În ceea ce priveşte redarea părţilor anatomice, se pot face o serie de observaţii ; capul, diferenţiat sau nu de trunchi, poate fi conic, trapezic sau rotund, cu partea superioară aplatizată sau rotunjită. Deseori, capul este mare, anulând aproape trunchiul (Vincea) sau gâtul prismatic ţine loc de cap (Hamangia). Ochii, nasul, gura sunt reprezentate prin presarea lutului sau prin incizii, iar urechile sunt rar reprezentate. Trunchiul, în general ocupă mai mult de 2/3 din piesă. La majoritatea pieselor mâinile sunt redate prin proeminenţe orizontale sau oblice, foarte rar adunate pe piept, abdomen, sau ridicate deasupra capului. Majoritatea statuetelor sunt reprezentări feminine, sexul feminin fiind indicat fie prin sâni (ca nişte pastile), reprezentarea accentuată a formelor feminine, fie prin redarea maternităţii şi destul de rar prin redarea elementelor de îmbrăcăminte (rochii clopot). Sexul masculin este redat în mod naturalist sau printr-o proeminenţă conică la care se adaugă foarte rar alte detalii. Statuetele antropomorfe cele mai realist modelate sunt fără îndoială cele două descoperite în necropola de la Cernavodă numite pe drept cuvânt « capodopere neolitice ». Ambele statuete sunt reprezentate şezând, bărbatul pe un scăunel, femeia, mai modestă, fără acest element de mobilă, dar având forme mult mai bine conturate. Poziţia statuetelor a sugerat descoperitorului o apropiere cu celebra operă « Gânditorul » a lui Rodin şi astfel statueta de la Cernavodă a primit acelaşi nume. Aceste două piese sunt însă cu atât mai deosebite, cu cât aproape toate celelalte statuete ale culturii Hamangia au fost modelate după un canon pe cât de strict, pe atât de ciudat. Gâtul lung, prismatic ţine loc şi de cap, fiind lipsit de orice indicare a organelor feţei. În schimb, formele corpului, sânii pântecele şi coapsele foarte pline, respectă silueta femeilor grase, chiar dacă uneori le exagerează amintind de unele statuete din Hacilar89. S-ar putea cita multe exemple de statuete neolitice măiestrit modelate, deşi uneori ele respectă canoane stereotipe. Mai amintim unele statuete ale culturii Vinca-Turdaş, descoperite în aşezarea de la Rast. Una dintre ele ţine un copil în braţe, ansamblu foarte realist realizat, iar alta având două capete, tip specific culturii Vinca. Un loc aparte în plastica neolitică îl ocupă cultura Cucuteni. Statuetele acestei culturi au o siluetă zveltă şi graţioasă, având corpul acoperit de decoruri (spirale, romburi) şi culoare. Printre cele deosebit de reuşite cităm : statueta de la Drăguşeni (faza A4) decorată cu incizii adânci şi patru exemplare descoperite la Ghelăieşti (faza AB) dintre care trei ingenios pictate, schematizarea lor, deşi excesivă, nerăpindu-le dreptul de a fi considerate realizări artistice de valoare. 89

Vl.Dumitrescu, Al.Vulpe, Dacia înainte de Dromihete, p.42-45

36

În privinţa decorului statuetelor, s-au propus diferite interpretări socotindu-se că ar reprezenta fie un simplu decor, fie indicarea veşmintelor sau a tatuajului. În cazul unor statuete, decorul indică cu siguranţă piesele costumului feminin din acea perioadă (ex. Statueta de la Vădastra). În majoritatea cazurilor, decorul incizat sau pictat nu poate fi interpretat astfel şi nici că ar avea un rol pur decorativ. Mai multă credibilitate dau teoriei care susţine că motivul incizat şi pictat reprezintă tatuajele. În acest sens argumentez prin faptul că majoritatea figurilor (cu excepţia câtorva exemplare) sunt reprezentate nud, numai aşa putându-se obseva detaliile corpului (sâni, ombilic, sex), deoarece la cele cu îmbrăcămintea redată, acestea nu sunt evidenţiate. Nici faptul că reprezintă un rol pur decorativ nu poate fi susţinut de majoritatea pieselor cercetate. Faptul că piesele cu orificii care să permită purtarea lor ca talismane sau obiecte de podoabă sunt foarte rare atestă cu siguranţă că nu rolul pur decorativ a fost ţinta meşterului. În sprijinul teoriei că decorul incizat şi pictat reprezintă tatuajul vine Vl. Dumitrescu prin afirmaţia:”Dacă nu uităm că unele izvoare literare greceşti spun limpede că tracii, ai căror strămoşi direcţi au locuit în spaţiul carpato-dunăreano-pontic începând din mileniul II î.e.n., se tatuau, aşa încât ar putea fi vorba de un obicei străvechi, moştenit din moşi stramoşi”90. Statuetelor li se adaugă vasele de cult modelate în forma corpului uman, cum este cunoscuta « Zeiţă de la Vidra » sau cele având un capac în formă de cap, ca şi vasele care prin decoraţie, sugerează o destinaţie specială şi nu una curentă (ex. vasele decorate cu motive zoomorfe stilizate întâlnite in faza B a culturii Cucuteni) sau vasele decorate în relief. Dintre vasele antropomorfe ale epocii neolitice din România, două pot fi socotite cele mai remarcabile, ambele descoperite în aşezări ale culturii Gumelniţa. Unul, deja amintit, numit « Zeiţa de la Vidra », înalt de 42,5 cm, este acoperit cu incizii pe tot corpul. Celălalt, descoperit la Sultana, având o înălţime de 32,3 cm, reprezintă o femeie ducându-şi braţul îndoit din corp spre bărbie, amintind prin această poziţie de statueta Gânditorul. În cazul celor două vase, motivul incizat şi pictat reprezintă cu siguranţă un simbolism al tatuajului. Mult mai original este vasul de la Hodoni, din aria culturii Tisa, care are pe umărul stâng sub gura recipientului, un cap de om cu gura larg deschisă, în timp ce din corpul vasului se ridică două braţe cu palmele duse în stânga şi în dreapta gurii, sugerând astfel gestul cuiva care strigă. În sfârşit, o realizare exceptională este aşa numita « Horă de la Frumuşica », datând din faza A a culturii Cucuteni. Ea reprezintă un suport de vas format din şase statuete feminine văzute din spate înlănţuite în cercul horei (simbol solar). Statuetele nu au nici capete, nici mâini, umerii fiecăreia fiind lipiţi de ai vecinilor din dreapta şi din stânga, dar siluetele lor văzute din spate sunt perfect redate, întocmai aşa cum orice privitor îi vede pe cei prinşi într-o horă ce se desfăşoară în faţa sa. Dintre multele statuete şi vase zoomorfe, reprezentând mai ales animale cornute (coarnele reprezintă virilitate ce contribuie la perpetuarea vieţii, concepţie întâlnită şi în cultura minoică) amintim fragmentul de vas descoperit la Căşcioarele. Vasul prezintă un cap de bou ce purta între coarne o statuetă feminină, întocmai ca unele vase din Mediterana Orientală si Anatolia. Gândurile si practicile magico-religioase ale populaţiilor neolitice ce au locuit pe teritoriul României (ca de altfel în toată Europa) nu ne sunt însă dezvăluite în totalitate de ritualul funerar, statuetele si vasele de cult. Unele piese de lut ars descoperite nu pot fi interpretate decât ca altare, iar câteva construcţii au fost sigur destinate cultului, fiind adevărate sanctuare. În aşezarea de la Parţa (Banat) aparţinând culturii Vinca, au fost descoperite resturile unui sanctuar, construcţie cu adevărat monumentală. Alt sanctuar s-a descoperit la Căşcioarele, 90

Idem, Arta preistorică din România,Bucureşti 1974 p. 33

37

aparţinând culturii Boian. Una dintre cele două încăperi ale sanctuarului avea pereţii pictaţi în roşu, pe care se desfăşurau motive geometrice trasate cu alb. Lângă peretele de SE se aflau două coloane de lut ars fără funcţie arhitectonică, înalte de câte doi metri şi pictate în aceleaşi culori, una cu şapte rânduri paralele verticale de câte şapte triunghiuri afrontate, iar alta cu benzi rotindu-se pe trunchiul coloanei. Dacă simbolismul decorului atestă cu siguranţă cultul solar, cele două coloane pot atesta o dualitate uraniano-chtoniană. Tot din această perioadă datează şi două sanctuare descoperite în Moldova 91 unul în localitatea Poduri aparţinând culturii Precucuteni conţinea douăzeci de statuete feminie, majoritatea pictate şi câteva mici scăunele-tron din lut ars. Al doilea, descoperit la Ghelăieşti, aparţinea culturii Cucuteni AB. Sanctuarul de la Ghelăieşti era compus din două piese dreptunghiulare din lut ars, modelate ca un fel de sertar. Într-una dintre aceste piese, pe care descoperitorul le numeşte « altare »64 au fost găsite patru statuete. Într-un fel, aceste altare amintesc de altarele descoperite la Popundia (Ucraina)92 . În sfârsit, un excepţional model de lut ars al unui sanctuar, constând dintr-un soclu lung de 51 cm şi înalt de 22,5 cm, deasuprea căruia au fost aşezate patru capele înalte de cca 9 cm a fost descoperit la Căşcioarele. Cele patru capele au forma obişnuită a modelelor locuinţelor din lut. Nu este greu de închipuit cât de măreţ a fost sanctuarul reprodus de această machetă, dacă ţinem seama că numai capelele reale trebuia să fi avut cca 2m înălţime. De aceea înălţimea totală a sanctuarului va fi fost de cca 8 m, lungimea de 15 m şi lăţimea de cca 4 m. Descoperirile arheologice au scos la iveală şi masura complicării ceremonialului religios. Nu este vorba numai de realizările de altare destinate practicilor magico-religioase (Truşeşti, Ghelăieşti), ci şi de apariţia unor lăcaşe de cult (templul de la Căşcioarele ce are analogie cu templul în formă de trifoi din Malta)93. Descoperirea amintită în lucrare sugerează existenţa încă din neolitic a unui personal religios specializat şi deja ierarhizat.

91

A.Niţu, St.Cucoş, D.Monah, op.cit p. 5-6 Ibidem, p. 3 93 Ibidem, p.6 92

38

Capitolul VI. CONCLUZII GENERALE PRIVIND PRACTICILE FUNERARE LA PURTĂTORII CULTURILOR NEOLITICE PE TERITORIUL ROMÂNIEI Omul arhaic trăia într-un univers magic încărcat de simboluri şi semnificaţii legate de naştere, supravieţuire şi moarte. În actualul stadiu al cercetărilor de specialitate privind universul spiritual religios al omului primitiv pot fi conturate câteva dintre manifestările, credinţele şi riturile ce compun universul acestui om: 39

Nevoia de organizare a spaţiului şi timpului; Cunoaşterea şi stăpânirea focului: focul este cel ce vine , este înrudit cu Soarele, cu fulgerul, cu incineraţia (pentru faza finală a neoliticului) şi are o clară funcţie purificatoare. Percepţia focului este realizată pe două direcţii: benefică şi malefică. Sacralizarea armelor şi uneltelor; acesta reprezintă stăpânirea spaţiului prin arme; Simbioza mistică a vânătorului primitiv cu lumea animală; din perspectiva mentalului omului primitiv putem deduce că animalele erau considerate a fi înzestrate cu forţe supranaturale, existând o frontieră foarte labilă între cele două lumi, lumea naturală şi cea supranaturală. Există apoi o ce protejează întreg universul, deci şi animalul, motiv pentru care vom asista la clădirea unui întreg ritual pentru vânător (va cere voie să ucidă pentru a se hrăni, va cere iertare pentru că a ucis, va institui primele jertfe). Se naşte aşadar o solidaritate mistică între vânator şi vânat, de multe ori vânătorul văzând în vânat o dublare a fiinţei sale, pe acest eşafod misticoreligios clădindu-se structuri ale toteismului. Trăgând concluzia, putem afirma că toate aceste etape fac parte dintr-un scenariu al supravieţuirii prin moarte, tot acum născându-se şi primele şamanice, făcându-se astfel legătura cu lumea de dincolo. Credinţa în nemurire; element extrem de important în mentalul omului primitiv, pentru că el reprezintă de fapt o supravieţuire după moarte. Această credinţă a dus la un scenariu a practicilor funerare pe care-l putem reconstitui prin lumina săpăturilor arheologice: a). există o simbolistică a mormântului, prima constatare esenţială este că trupurile celor decedaţi nu sunt abandonate, ci înhumate în perimetrul aşezărilor, de multe ori chiar sub locuinţele celor vii (faptul este extrem de relevant pentru că demonstrează o clară legătură între cei vii şi cei morţi); b). se utilizează ocrul roşu, substitut ritual al sângelui, deci al vieţii; c). poziţia corpului defunctului coincide cu poziţia fătului în pântecele mamei (pământul este perceput ca o mamă ce-l va renaşte pe cel plecat dintre cei vii) sau cu poziţia omului ce doarme care după un timp se va trezi. Nu este întâmplătoare nici poziţia cadavrelor orientate de obicei cu capul spre răsărit (această poziţie atestă pe de o parte renaşterea soarelui după moarte din timpul nopţii şi, pe de altă parte, consolidarea cultului solar, defunctul închinându-se în faţa binefăcătorului său, soarele. Cultul strămoşilor; este legat de credinţa în viaţa de după moarte şi de legătura dintre strămoşii consideraţi fiinţe cu puteri supranaturale şi cei vii. Invocarea lor va genera o întreagă metafizică, un întreg arsenal de ritualuri ce vor completa universul religios al omului primitiv. Întrucât concluziile pentru fiecare fază a Neoliticului au fost tratate la sfârşitul fiecărui capitol, în secţiunea finală ne vom referi la unele dintre posibilele lor interpretări, la conexiunile dintre ele, la ponderea lor în cadrul manifestărilor spirituale, ca şi la unele analogii europene. Pe baza descoperirilor de până acum purtătorii culturilor Neoliticului Timpuriu îşi îngropau morţii în cuprinsul aşezărilor, uneori chiar sub locuinţă (mai ales copii). Fundul gropii era acoperit cu pietre, cioburi şi oase, defunctul fiind aşezat în poziţia chircită. Alteori picioarele defunctului erau legate înainte de înmormântare (pentru a-l împiedica să revină în lumea celor vii) sau întreg corpul era acoperit cu cioburi. Nu lipseau din mormânt nici ofrandele funerare, vase, unelte, oase şi ocru roşu. Nu este exclus ca ofrandele să fie rămăşiţe de la un banchet funerar. Deosebit de interesante sunt mormintele de la Valea Lupului şi Leţ unde scheletele prezentau urme de ciopârţire rituală (nu se ştie dacă această practică rituală a produs decesul sau dacă intervenţia rituală asupra cadavrului s-a produs după deces). Din timpul Neoliticului Dezvoltat datează câteva necropole, două dintre acestea, cea de la Cernica şi cea de la Cernavodă fiind printre cele mai mari din Europa. La Cernica au fost descoperite 400 de morminte cu gropi rectangulare. În 40

cele mai multe cazuri morţii erau îngropaţi întinşi pe spate, un număr foarte mic fiind îngropaţi în poziţia chircit, iar 3 erau îngropaţi pe burtă, lipsindu-le picioarele (este vorba de o mutilare rituală). În unele morminte au fost depuse şi ofrande conţinând unelte, vase, pandative de scoici, etc. În cursul ultimelor faze ale culturii Boian morţii erau înhumaţi în necropole situate lângă aşezări sau chiar în aşezări, printre locuinţe. Ca şi purtătorii culturii Neoliticului Timpuriu, purtătorii culturii Boian îşi îngropau copiii sub locuinţă, în poziţia chircit mai mult sau mai puţin accentuată. Ofrandele funerare nu erau prea numeroase, iar prezenţa ocrului era şi ea destul de rară (rareori pe craniile scheletelor se presăra un strat de ocru roşu). În marea necropolă de la Cernavodă au fost descoperite 542 de schelete aşezate pe spate cu picioarele întinse sau încrucişate la genunchi. Numărul scheletelor aflate în poziţie chircită este foarte mic. Inventarul funerar era bogat, ofrande de carne, melci, scoici, unelte din piatră şi întotdeauna în mormânt se găsea un topor de piatră şlefuită. Prezenţa topoarelor de piatră, lipsite de urmă de folosire ne duce cu gândul la crearea lor în scopuri strict rituale. Frecvent în inventarul funerar se găseau vase şi statuete antropomorfe ca şi obiecte de podoabă. Ofrande similare s-au descoperit şi în alte necropole (răvăşite ulterior) ale culturii Hamangia. Tot în necropola de la Cernavodă s-au descoperit gropi ce conţineau cranii izolate sau grupate, unele gropi rituale având adevărate depozite funerare. Grija pentru cranii poate fi pusă pe baza unui "cult al craniilor" sau pe baza unui cult al strămoşilor. Cultul craniului a fost întâlnit în unele zone ale Europei încă din Paleolitic. Tot din Neoliticul dezvoltat datează şi necropola de înhumaţie de la Iclod din nordul Transilvaniei, aparţinând grupului cultural cu acelaşi nume. Mormintele conţin un bogat inventar funerar, în special ceramica pictată uneori cu o substanţă bituminoasă sau cu benzi incizate amintind de acelea ale aspectului Turdaş. În perioada Eneolitică triburile culturii Gumelniţa îşi îngropau morţii în necropole dar şi în cuprinsul aşezărilor. Un fenomen comun pe tot parcursul neoliticului sunt înhumările de copii în cadrul locuinţelor. În cadrul culturii Gumelniţa copiii sunt îngropaţi sub locuinţă, întotdeauna în poziţia chircită de obicei pe partea stângă cu braţele îndoite şi cu palmele în dreptul capului. În mai multe aşezări gumelniţene s-au găsit cranii izolate. Interesant de văzut descoperirea de la Căscioarele (două cranii faţă în faţă în imediata apropiere a gurii cuptorului aparţinând unei locuinţe). În necropolele acestei culturi s-au descoperit unele schelete fără craniu. Prezenţa craniilor izolate şi existenţa în necropole a scheletelor decapitate ne obligă să afirmăm că purtătorii culturii Gumelniţa practicau cultul craniului. O situaţie aparte, dificilă, o prezintă culturile neolitice fără morminte. În pofida cercetărilor intense nu s-u găsit morminte aparţinând tuturor populaţiilor neolitice. Din culturile ale căror morminte certe sunt încă foarte puţine face parte şi cultura Cucuteni. Unele înmormântări cu caracter magic au fost descoperite în aşezarea Traian- Dealul Fântânilor. Gropile din aşezările amintite conţineau schelete incomplete, iar altele numai craniile (craniu aşezat pe o fructieră cu picior în apropierea scheletului unui copil). Prezenţa în groapă a ofrandelor rituale ne determină să le punem pe baza unui ritual cu caracter agrar. Prezenţa oaselor dispersate sau strânse la un loc poate prezenta indicii, puţin probabil, dar nu imposibil ca ele să ateste un canibalism ritual. În concluzie se poate spune că atât poziţia în care era aşezat defunctul, cât şi a craniilor, varia. Depunerea ofrandelor nu era un obicei general şi nici aceea a ocrului, iar locul ofrandelor în mormânt varia şi el. În necropola culturii Hamangia şi în "mormintele" culturii Cucuteni s-au constatat precum s-a văzut ritualuri complicate implicând aproape sigur sacrificii umane. Este posibil ca acele gropi să prezinte urme de mutilări sau reînhumări ale unor părţi ale scheletului. 41

Oasele umane dispersate descoperite în unele aşezări ar putea să provină din morminte mai vechi, răvăşite, sau poate de la indivizi care din diferite motive nu au fost îngropaţi (prizonieri de război, persoane ucise departe de casă). Este posibil ca aceste oase să aparţină unor indivizi ucişi şi ciopârţiţi în cadrul unor practici funerare (cu caracter agrar) poate chiar de canibalism ritual (cultul fecunditate-fertilitate) pe care nu le putem cunoaşte. Așa cum arătam în lucrare, descoperirile din ultimele decenii atestă practicarea incinerării încă din neo-eneolitic, infirmând teoria tradițională că înhumația a fost exclusiv ritul funerar în perioada studiată. În legătură cu credinţa într-o supravieţuire post-mortem, pare demonstrată pentru cele mai vechi timpuri prin utilizarea ocrului roşu, substitut ritual al sângelui, deci simbol al vieţii. Poziţia chircită şi cultul craniului poate veni în sprijinul acestei teorii. Cu toate acestea ritualul funerar este un fenomen complex, greu de interpretat. În societăţile arhaice e bine cunoscut faptul că moartea nu e considerată reală atât timp cât ceremoniile funerare nu sunt săvârşite cum se cuvine. Altfel spus, constatarea morţii fiziologice este doar un semnal că trebuie îndeplinite o nouă serie de ritualuri pentru a crea noua identitate a celui decedat. Trupul trebuie pregătit în aşa fel să nu fie reînsufleţit şi folosit ce instrument malefic (poziţia în groapă, legare, mutilare) şi, mai important sufletul trebuie dirijat spre noul sălaş şi integrat prin ritual în comunitatea locuitorilor acestuia (ofrande sau banchete date în cinstea divinităţilor). Din păcate, ştim foarte puţin despre simbolismul religios al ceremoniilor funerare la populaţiile primitive şi tradiţionale. O parte din acestea ar putea fi observate şi interpretate prin studierea practicilor funerare la populaţiile primitive contemporane. Ne dăm seama de gradul nostru de ignoranţă, când cu puţin noroc un antropolog contemporan are ocazia să fie martorul unui ritual funerar şi să primească explicaţii. Aşa s-a întâmplat cu antropologul columbian Richel Dolmotoff care în 1966 a asistat la funerariile unei tinere fete din tribul Kogi in Sierra Nevada. Descrierea evenimentului merită cu siguranţă să fie rezumată în lucrare (reflectă simbolismul ritualului funerar). După alegerea locului pentru mormânt şamanul execută o serie de gesturi rituale şi spune: "Iată satul morţii. Iată casa ceremonială a morţii, care este închisă şi urmează să o deschid". După aceea anunţă: " Casa este deschisă, pântecele este deschis" şi arată oamenilor locul unde trebuie săpat mormântul. Pe fundul gropii, se pun pietre mici, verzi, scoici şi o cochilie de melc. Apoi şamanul încearcă zadarnic să ridice trupul. Reuşeşte cu greu, la a noua încercare. Trupul e aşezat în mormânt cu capul la răsărit, în poziţia chircită. Urmează alte mişcări rituale în jurul mormântului şi sunt depuse ofrande Ceremonia durează aproximativ 2 ore".94 Aşa cum remarca Richel, arheologul care va descoperi mormântul în viitor va găsi un schelet cu capul la răsărit având câteva pietre şi scoici alături. Ritualurile şi ideologia religioasă implicată în ele nu vor fi recuperabile o dată cu celelalte elemente. Mai mult, pentru un observator neavizat simbolismul ceremoniei rămâne inaccesibil dacă ignoră religia tribului Kogi. Căci, aşa cum relata Richel ”" satul morţii şi casa ceremonială a morţii" sunt verbalizări ale cimitirului în timp ce " casa sau pântecul " sunt verbalizări ale mormântului (pântecul explică poziţia fetală a cadavrului aşezat pe partea dreaptă ). Când şamanul ridica cadavrul de 9 ori înseamnă că revine la starea fetală, parcurgând cele 9 luni de gestaţie în ordine inversă şi scoicile sunt încărcate cu un simbolism foarte complex. Ele reprezintă membrii în viaţă ai familiei, în timp ce cochilia de melc simbolizează perechea celui decedat. Pentru că dacă nu se află în mormânt tânăra fata ajunsă pe lumea cealaltă va cere un soţ ceea ce va provoca moartea unui tânăr din trib.”95 94 95

M. Eliade Ibidem

42

Un asemenea exemplu arată cât de precar este modul în care pricepem simbolismul ce inspiră orice înhumare primitivă. Suntem totuşi siguri de un lucru: pretutindeni în lume şi în orice epocă, moartea este sau a fost considerată o a doua naştere, începutul unei existenţe spirituale noi. Analiza variatelor categorii de descoperiri, privind sacrificiile rituale de animale în epoca studiată au condus la următoarele constatări: a. nu dispunem de dovezi sigure care să indice un cult al animalului însuşi, căci descoperirile de cranii întregi în morminte, care ar sugera o asemenea interpretare, par a fi mai degrabă sacrificii pentru divinitate (craniile de bovidee). b. este dificil să precizăm dacă şi în ce măsură unele animale au putut deveni sacre, deci întruchipări (totale sau parţiale) ale unor divinităţi, ori animalul preferat sau consacrat divinităţii. c. este sigură existenţa unor sacrificii de animale cu ocazia funerariilor defuncţilor (atestate de descoperirile arheologice), caz în care o parte a animalului poate fi consumată de participanţii la ceremonial (ex. mormântul ritual de la Traian şi groapa rituală de la Cernavodă unde s-au descoperit urmele ospăţului funerar), iar altă parte depusă lângă defunct (ca rezervă de hrană sau ca însoţitor) d. existenţa ceremoniilor cu sacrificii de animale la anumite intervale sau ocazionale, ofrande în folosul divinităţii oferite de întreaga comunitate este cel mai bine ilustrat de descoperirea de la Doboşeni (într-o groapă cu material ceramic aparţinând culturii AriuşdCucuteni a fost descoperită o oaie întreagă cu urme de secţionare, aşezată pe un strat de pietriş de râu). Această descoperire după părerea mea atestă prezenţa unui ceremonial cu dată fixă. e. existenţa sacrificiilor de fondare a locuinţelor documentate cu siguranţă de descoperirile arheologice (ex. Verbiţa- s-au descoperit cranii de cerb sub locuinţă) f. sunt probabile sacrificiile de animale în vederea asigurării înmulţirii efectivului de animale, apoi pentru alungarea spiritelor rele, ca şi cel cu sens apărător în caz de molimă, foamete, etc.(înhumări de animale întregi sau părţi din ele în aşezări sau la marginea lor), datorită presupuselor puteri magice ce li se atribuie. g. se poate admite şi înhumarea animalelor în urma morţii naturale, acest lucru fiind determinat de afecţiunea omului faţă de ele.

VI.1. Caracteristici antropologice Pe baza studiului scheletelor din epoca neolitică şi eneolitică, antropologii au ajuns la unele concluzii privind caracterele somatice ale populaţiilor de pe teritoriul României din această epocă. Purtătorii grupei Gura Baciului-Cîrcea şi ai culturii Starćevo-Criş se împart în doua grupe: unii de talie mijlocie, dolicocefali sau mezocefali şi de facies mediteranoid cu caractere protoeuropoide foarte accentuate,iar ceilalţi de talie mică,branchicefali moderaţi de facies alpinoid.Purtătorii culturii Boian erau de talie mică, cu schelete gracile având o predominantă tipologică mediteranoidă, cu unele variante(protomediteranoidă, pontică şi clasică), s-au observat şi unele trăsături mongoloide pe fond europoid.Succesorii lor direcţi, creatorii culturii Gumelniţa, aveau un fond mediteranoid, cu trei variante(proto-mediteranoidă,mezocefală şi branchicefală). O situaţie aparte a fost observată la cultura Hamangia. Unii dintre purtătorii acestei culturi erau dolicocefali de un tip care nu-şi găseşte analogii decât în Anatolia, alţii branchicefali şi 43

ultrabranchicefali, amintesc de trăsăturile dinaroide sau armenoide. Dintre puţinele resturi scheletice ce aparţin sigur purtătorilor culturii Cucuteni, craniul de femeie bătrână dintr-unul din mormintele rituale de la Traian-Dealul Fîntînilor indică unele afinităţi mediteranoide, iar la Doboşeni s-a putut preciza că o femeie adultă avea trăsături mediteranoide. Concluzia antropologilor asupra structurii fizice a populaţiilor neolitice şi eneolitice din România este că, încă de la începutul neoilticului a existat un puternic fond mediteranoid. Afinităţile unora dintre purtătorii culturii Hamangia cu un tip antropologic ce nu se găseşte decât în Anatolia, ca şi trăsaturile dinaroide şi armenoide ale altora, confirmă şi ele din plin originea anatoliană a creatorilor culturii Hamangia, admisă de toţi arheologii în special pe baza tipului deosebit al statuetelor acestei culturi. În sfârşit, întrucât s-a dovedit prin studierea culturii materială a altor culturi că noii veniţi, fie din sud fie din vest fie dinspre est au asimilat populaţiile anterioare, sau au fost asimilaţi de acestea , este foarte firesc, ca studiul scheletelor diferitelor culturi să nu indice o singură caracteristică antropologică ci, dimpotrivă să constate o serie de caracteristici diferite.Noii veniţi , cu totul deosebiţi de populaţiile neolitice autohtone, aveau în general o statură înaltă (în medie 1.70 m bărbaţii şi 1.50 m femeile), cu trăsături indicând apartenenţa lor la un fond protoeuropean,atenuat uneori (puţine schelete au trăsături protonordice).

VI.2. Prezentarea culturilor neolitice A. Neoliticul timpuriu este reprezentat prin câteva culturi în care se pot surprinde toate elementele de progres, caracteristice celei de-a doua epoci a pietrei. a. Cîrcea (Oltenia) - Gura Baciului (Transilvania) b. Starćevo - Criş: cuprinde tot teritoriul României, Peninsula Balcanică, cu prelungire spre NV Europei şi chiar spre est, dincolo de Nistru. Pe baza descoperirilor, purtătorii celor două culturi Cîrcea-Gura Baciului şi Starćevo-Criş practicau ritul înhumaţiei cu scheletele dispuse în poziţia chircită (Hacker). Defuncţii erau înhumaţi în cuprinsul aşezărilor, unii chiar sub locuinţă. Inventarul funerar era bogat (vase, cioburi, oase, unelte şi ocru roşu). B. Neoliticul mijlociu din România îmbracă aspecte culturale diferite cu elemente superioare de civilizaţie umană, remarcându-se prin bogăţia şi varietatea urmelor arheologice. Acestei perioade a neoliticului îi corespunde o serie de culturi cu origini şi arii de răspândire diferite şi cu caracteristici proprii. a. Vinća-Turdaş denumită după satul Vinća (Iugoslavia) şi Turdaş (Hunedoara). Răspândită pe un vast teritoriu: Iugoslavia, SE Ungariei, NV Bulgariei, în România fiind răspândită în zona Dunării bănăţene, pe cursul inferior al Mureşului şi în NV Transilvaniei, este considerată de origine sudică. Puţinele descoperiri de ordin funerar indică practicarea de către comunităţile Vinća-Turdaş a înhumaţiei în poziţia chircită şi fără inventar. b. Dudeşti de origine locală şi sudică, cuprinde întreaga Câmpie Română din zona Buzăului şi până în zona de vest a Olteniei. Purtătorii culturii Dudeşti practicau ritul înhumaţiei în poziţia chircită, inventarul funerar nu conţine vase depuse ca ofrandă. c. Boian ia naştere în Muntenia Centrală şi de Sud pe fondul culturii Dudeşti, de unde se extinde în estul Munteniei, SE Transilvaniei, SV Moldovei şi la S de Dunăre. Marea necropolă descoperită la Cernica (cca 400 de morminte), ca şi alte morminte izolate demonstrează că purtătorii culturii Boian au practicat ritul funerar al înhumaţiei, în faza Bolintineană, în poziţia întinsă, iar mai târziu în poziţia chircită.

44

d. Vădastra denumită după comuna Vădastra (Olt) cuprinde SE Olteniei şi SV Munteniei, precum şi S Dunării. Rarele descoperiri de caracter funerar indică că purtătorii culturii Vădastra practicau înhumaţia în poziţia întinsă şi chircită. e. Hamangia se întâlneşte în Dobrogea, cu prelungire pe coasta Mării Negre, până la Burgas, precum şi la stânga Dunării. Descoperirile de caracter funerar atestă faptul că purtătorii culturii Hamangia practicau înhumaţia în poziţia întinsă şi mai rara în poziţia chircită (Cernavodă şi Mangalia). Inventarul funerar este foarte bogat, vase de lut, idoli (“gânditorul şi perechea sa”), podoabe din scoici sau marmură, ofrande în hrană, unelte şi topoare din piatră. În ritual persistă şi unele practici mezolitice privind îngroparea craniilor izolate sau în grupe (cultul craniului). C. Neoliticul târziu - eneoliticul - reprezintă în prima sa parte, faza de maximă înflorire a întregii civilizaţii, a celei de-a doua epoci a pietrei din România. Nivelul superior de dezvoltare al perioadei eneolitice se constată în toate laturile vieţii şi activităţii umane. În unele privinţe eneoliticul din România depăşeşte pe cel european şi atinge, sub anumite aspecte, nivelul celui din Orientul Apropriat şi Mijlociu. Comunităţile umane din această perioadă, după cum ne-au arătat descoperirile arheologice, s-au dezvoltat pe fondul local al neoliticului mijlociu şi în relaţii strânse cu lumea egeo-anauliană, est-central europeană şi spre sfârşit cu grupurile indo-europene venite dinspre E şi NE. Ele creează culturi majore, cu arii de răspândire şi caracteristici proprii. Din rândul acestora menţionăm: a. Cultura Sălcuţa răspândiră în Oltenia, V Munteniei şi în părţile de SE ale Banatului şi NV Bulgariei. Cele câteva morminte descoperite atestă faptul că purtătorii culturii Sălcuţa îşi înhumau morţii în poziţia chircită fără inventar. b. Cultura Gumelniţa apare şi evoluează pe fondul local al culturii Boian, pe ambele maluri ale Dunării Muntene, între Zimnicea şi Călăraşi. Cultura Gumelniţa s-a extins şi în SE Moldovei, Dobrogea, NV Bulgariei şi în Tracia. Mormintele izolate şi necropole aparţinând culturii Gumelniţa atestă practicarea ritului de înhumaţie în poziţie chircită pe stânga cu inventar funerar sărac, alcătuit mai ales din vase de lut ars şi mini obiecte din aramă. c. Cultura Cucuteni la est de Carpaţi, în centrul Moldovei, ia naştere, pe fondul Precucuteni remarcabila cultură care se va întinde destul de repede în colţul de SE al Transilvaniei (Ariuşd) în NE Munteniei şi spre E până în zona Kievului (Tripolie). Dintre culturile ale căror morminte certe sunt încă foarte puţine face parte şi cultura Cucuteni. Descoperirile arheologice au scos la iveală unele înmormântări cu caracter ritual. Aceste “morminte rituale” conţineau schelete incomplete, iar altele numai craniile. E posibil ca aceste morminte să ateste practicarea unui canibalism ritual cu caracter agrar. d. Cultura Petreşti este răspândită în Transilvania centrală şi de sud până la limita Oltului transilvănean. Ritul de înmormântare practicat de purtătorii culturii Petreşti era înhumaţia în poziţia chircită, uneori morţii fiind îngropaţi în gropi cu nişă. Inventarul funerar era sărac sau lipseşte cu desăvârşire. e. Cultura Stoicani-Aldeni în sudul Moldovei şi în NE Munteniei. Descoperirile arheologice de caracter funerar atestă că purtătorii culturii Stoicani-Aldeni practicau înhumaţia în poziţia chircită. f. Cultura Cernavodă I se întinde de-a lungul Dunării, de la Cernavodă la Porţile de Fier, urcă spre nord până la limita câmpiei cu zona dealurilor subcarpatice şi are ramificaţii în zona Banatului şi a Crişanei. Din descoperirile făcute în necropole reiese că purtătorii culturii Cernavodă I îşi îngropau morţii în poziţia întinsă, mai rara în poziţia chircită. Inventarul funerar este variat perle şi coliere din perle, scoici, catarame de os, lame microlite de silex etc. Descoperită în anul 1956, această cultură avea să contribuie la rezolvarea unor importante 45

probleme privind sfârşitul eneoliticului şi începutul perioadei de tranziţie la epoca bronzului şi în special raporturile dintre populaţiile străine răsăritene, cu cele autohtone şi sudice. Cultura Cernavodă, de origine răsăriteană creată în zona istro-pontică îşi urmează evoluţia firească concomitent cu cultura Cucuteni-Tripolie şi cu culturile de stepă nord-pontice. g. Cultura “amforelor sferice” de origine NE europeană (Ucraina de NV, Polonia, Slovacia), se întâlneşte la noi în zona de NV a Moldovei. O caracteristică a acestei culturi sunt mormintele în cutii de piatră (ciste). Mormintele conţin două sau mai multe schelete (au fost descoperite şi morminte în gropi simple). Inventarul funerar era format din vase, obiecte din silex, piatră şi os)

Capitolul VII. CATALOGUL DESCOPERIRILOR M.1 Gura Baciului - a fost descoperit în 1962; N. Vlassa - Neoliticul Transilvaniei. mormântul conţinea oase de copil ce prezintă, probabil, urme de canibalism ritual. M. de la Cluj - a fost descoperit în anul 1961; N. Vlassa - Neoliticul Transilvaniei. M.2 Gura Baciului - a fost descoperit în anii 1968-1969; mormânt de femeie; N. Vlassa Neoliticul Transilvaniei. M.3 Gura Baciului - a fost descoperit în anii 1968-1969; schelet de copil rău conservat; N. Vlassa - Neoliticul Transilvaniei. 46

M.4 Gura Baciului - a fost descoperit în anii 1968-1969; schelet de adult; N. Vlassa Neoliticul Transilvaniei. M.5 Gura Baciului - a fost descoperit în anii 1971; schelet de copil; N. Vlassa - Neoliticul Transilvaniei. M. de la Leţ (Sfântu Gheorghe) - mormânt ritual de copil; I. Nestor - Materiale III 1957. M. Valea Lupului (Iaşi) - mormânt dublu; E. Comşa în Omagiul lui C.Daicoviciu 1960 p.84-85 M. Boian - Grădiştea Ulmilor - schelet de adult aparţinând unei femei; descoperit în anul 1956; E. Comşa - Câteva date privind ritul funerar al Culturii Boian, SCIVA II 1958, p. 401403. M. de la Andolina - schelet de adult descoperit în 1960; E. Comşa - Mormântul neolitic din satul Andolina. M. Săcuieni (Bihor) - descoperit în 1965, aparţine culturii Ciumeşti; E. Comşa - Omagiul lui Constantin Daicoviciu 1960 p.80 M. Glina - schelet de copil; E. Comşa - Câteva date despre ritul funerar al Culturii Boian, SCIVA II 1958. M. Glina – 8 morminte descoperite între anii 1943-1948, M.P. Dîmbovița. Gropi rituale de la Cernavodă - conţin oase omeneşti de la mai multe schelete şi ofrande funerare; descoperit în anul 1955; D. Berciu şi S. Morintz - Săpăturile de la Cernavodă MCA III 1957, pg. 83-93. Necropola de la Cernavodă - 542 de schelete descoperite în 1956; - D. Berciu şi Sb. Morintz - Săpăturile de la Cernavodă MCA III şi IV O. Necrasov şi D. Nicolaescu-Plopşor Studiu asupra oaselor de la Cernavodă MCA III. Necropola de la Cernica - descoperită în anii 1960-1961, conţine 400 de morminte; Gh. Cantacuzino şi Sb. Morintz - Necropola de la Cernica; necropola aparţine fazei Boliniteană a culturii Boian, scheletele se găsesc în poziţia întinsă, acoperite cu ţesături sau rogojini. Interesante sunt mormintele ce atestă decesul unor femei la naştere. M. Dăbîca - 1965, două morminte răvăşite aparţinând culturii Tisa; N. Vlassa - Neoliticul Transilvaniei, p. 145.

47

M. de la Bedehaza (Sfântul Gheorghe) - descoperit în timpul săpăturilor din 1949-1950 de K. Haredt; scheletul se află în poziţia chircită sub bordei, fără inventar; aparţine culturii Starćevo-Criş. M. de la Boarta (Sibiu) - gropi rituale aparţinând culturii Coţofeni.E.Comşa în Omagiul lui C.Daicoviciu 1960. M. de la Mătăsaru (Ialomiţa) - în timpul săpăturilor din 1962-1966; Gh. Bichir şi E. Popescu au descoperit un mormânt de înhumaţie aparţinând culturii Gumelniţa. Necropole Boian - necropole de înhumaţie aparţinând culturii Gumelniţa, descoperite în 1967; E. Comşa; scheletele se aflau în poziţie chircită. Baldovineşti (Brăila) - necropolă de înhumaţie descoperită în 1964 aparţinând sfârşitului eneoliticului; Cultura Horodiştea-Folteşti. Decea Mureşului (Alba) - descoperită în 1944; necropolă de înhumaţie datată la sfârşitul neoliticului; scheletele se aflau în poziţia chircită şi prezentau urme de ocru roşu; inventarul funerar destul de bogat. Plenita (Dolj) - în anul 1965 au fost descoperite morminte tumulare cu ocru datate pentru sfârşitul neoliticului; D. Berciu în Zorii istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Bucureşti 1966. Trestiana (Vaslui) - în anul 1966; E. Popuşoi a descoperit morminte datate la sfârşitul neoliticului; scheletele se aflau în poziţia chircită. Ostrov (Botoşani) - în timpul campaniei din 1980-1981 au fost descoperite oseminte umane aparţinând culturii Cucuteni (femur, mandibula stângă, fragmente din calota craniană, tibie (aparţinând mai multor persoane de sex feminin). Doboşeni (Covasna) - mormânt dublu aparţinând culturii Cucuteni, conţinea schelete fragmentare. Traian (Neamț) - au fost descoperite morminte rituale cu jertfe umane; H. Dumitrescu Şantierul arheologic Traian, MCA V. Traian (Neamț) - morminte de înhumaţie aparţinând culturii Cucuteni (schelete incomplete) H. Dumitrescu - Şantierul arheologic Traian, MCA V. 1959. Tîrpeşti (Bacău) - în 1962-1963 s-au descoperit trei morminte de înhumaţie aparţinând neoliticului final. Tîrpeşti (Bacău) - în 1958 s-a descoperit un mormânt de înhumaţie; fără nici o observaţie; nu a putut fi atribuit cu siguranţă unei culturi. 48

Brăiliţa (Brăila) - necropolă de înhumaţie aparţinând fazei de sfârşit a eneoliticului şi epocii bronzului; N. Harţuche - Necropola de la Brăiliţa (rezumat teză de doctorat). M. Cut (Piatra Neamţ) - în cistă, cultura amforelor sferice. Scheia (Piatra Neamţ) - morminte aparţinând culturii amforelor sferice. Gîrceni (Vaslui) - în 1965 sunt descoperite morminte în ciste, D.Teodorescu. Stănceşti (Botoşani) - morminte în ciste, D.Teodorescu. Tăcuta (Vaslui) - în 1965 au fost descoperite morminte în ciste, D,Teodorescu. Grăniceşti - morminte în ciste fără inventar. Horodnicul de Jos - M. în cistă. Dolheştii Mari (Suceava) - în 1955 au fost descoperite 4 morminte în ciste. Balaci (Olteni)- în 1971-1972 s-au descoperit oseminte umane aparţinând culturii Gumelniţa, I.Spiru. Licuriceni (Olteni)- într-un tell gumelniţean distrus de localnici s-au găsit morminte având gropile cu pereţii arşi. Datorită distrugerii aceste morminte nu au fost cercetate.Vl. Dumitrescu în Dacia IX-X p.521-537 . Mangalia- necropolă a culturii Boian morţii sunt în poziţia întinsă. Inventarul funerar este foarte bogat (vase de lut, topoare de piatră, podoabe din Spondylus, pietre geometricemagice şi cranii întregi), D.Berciu. Iclod - necropolă de înhumaţie, aparţine neoliticului mijlociu. Sarichioi (Tulcea) - necropolă de înhumaţie descoperită în 1978, cu schelete în poziţia chircită. Cultura Gumelniţa. Decea Mureşului -necropolă Horodiştea-Folteşti. M. Gumelniţa - în 1960 a fost descoperit un mormânt ritual, Vl. Dumitrescu. M. Căscioarele - sub podina unei locuinţe s-a găsit un mormânt ritual(două cranii), aparţinând culturii Gumelniţa, Vl. Dumitrescu. Frumuşica (Neamț) - s-au recuperat câteva piese provenind de la trei cranii, cultura Cucuteni. Valea Lupului – în timpul săpăturilor din anul 1956 conduse de M.Petrescu Dîmboviţa au fost descoperite morminte atribuite culturii Horodiştea – Folteşti. Din cele patru morminte descoperite două aparţin unor copii între 3-6 ani (M.11 si M.12), altul unui bărbat matur (M.13) şi al patrulea unei femei (determinările au fost făcute la faţa locului de către 49

O.Necrasov). Mormintele copiilor şi în special al femeii (M.14) erau săpate la o adâncime mult mai mare (2,20 cm), în comparaţie cu cel al bărbatului care nu depăşeşte 1m. M. Valea Lupului – mormânt dublu, adulți dispuși în poziția chircită cu fața în jos, orientați E-V. Glăvăneștii Vechi (Iași)- schelet prost conservat, orientat NV-SE (Starćevo-Criş). Trestiana – necropolă Starćevo-Criş. Radovanu (Călărași)- necropolă din perioada de tranziție Boian – Gumelnița. Popești-Vasilați – necropolă Boian, cercetată de M sânpetru și D. Șerbănescu, între anii 1971-1972. Orăștie-Dealul Pemilor – 5 morminte din care 2 cenotafe atribuite Starćevo-Criş (1991). Căscioarele-D-aia Parte (Călărași) – necropolă atribuită fazei de tranziție Boian-Gumelnița (1989, 1992, 1997). Gârlești-Ghercești (Dolj)- necropolă atribuită culturii Sălcuța ( 15 morminte). Vărăști-Grădiștea Ulmilor (Călărași)- necropolă folosită de purtătorii culturilor Boian și Gumelnița (126 de morminte). Dridu- necropolă descoperită între anii 1956-1959 (9 morminte). Urziceni Vamă- necropolă descoperită 2003-2005 (40 de morminte). Ostrovul Corbului (Mehedinți)– necropolă atribuită culturilor Criș, Schela Cladovei, Sălcuța 53 de morminte). Chirnogi – necropolă, 62 de morminte gumelnițene. Sultana-Malu Roșu –necropolă gumenițeană, 36 de morminte cercetate în perioada 20032010. Limanu – necropolă Hamangia, descoperită în anul 1959. Sultana-Valea Orbului- necropolă, 240 de morminte atribuite Boian, faza Bolintineanu. Girov- fragmente osoase și cranii. Alba Iulia – Lumea Nouă – groapă ce conține un număr mare de oase dispersate (2003). Nehoiu (Buzău)- mormânt eneolitic descoperit accidental în anul 2004. Gura Baciului- M7, oase umane calcinate, Starćevo-Criş. Tărtăria- oase umane incinerate. Tășad (Bihor)- morminte de incinerație atribuite grupului Suplacu de Barcău. Zalău (Sălaj)- morminte de incinerație. 50

Suplacu de Barcău- morminte de incinerație.

BIBLIOGRAFIE Sinteze, Studii, Articole 

Bejiariu, I., Despre un mormânt de incinerație neolitic descoperit la Zalău, 1997



Berciu, D: Zorii istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Bucureşti 1966



Idem, Morintz,S: Şantierul arheologic Cernavodă, în Materiale III 1957,p.83-91



Idem: Săpăturile de la Cernavodă în MCA IV 1959, p.59



Bîrzu,L: Curs general de preistorie,Bucureşti 1988



Idem: Paradisul pierdut, Bucureşti 1998 51



Bibikov,S.N: Descoperiri Luka Vrubleveţkaia, MIA 1953, p.51-64



Bolteanu, C., Cantemir, P.: Contribuție la cunoașterea unor aspecte paleodemografice la populația neolitică de la Chirnog, SCA, 28, 1991, p. 11-16



Cantacuzino,Gh şi Morintz,S: Cernica în MI 6 1968,Bucureşti, p.51-64



Cerniş ,E.,K.: Al VIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Preistorice, Belgrad 1971 (extras)



Comşa, E.: Omagiul lui C.Daicoviciu, 1960



Idem: Câteva date despre ritul funerar al culturii Boian în SCIVA 2 XII, p.19



Idem: Mormântul neolitic de lângă satul Andolina în SCIVA 2XII, p.401-403



Idem: Săpăturile de salvare de la Bogata şi Boian în MCAV 1959, p.115-127



Idem: Necropola de la Cernica, Bucureşti



Idem: Câteva date despre ritul funerar la comunităţile Stoicani-Aldeni în SCIVA 14, 1963, p.477-481



Idem: Contribuție cu privire la riturile funerare din epoca neolitică de pe teritoriul țării noastre, în OCD, 1960, p. 89



Idem: Istoria comunităților culturii Boian, București, 1974



Idem: Necropola gumelnițeană de la Vărești, AB, IV, 1995, p. 85-189



Idem: Complexul neolitic de la Radovanu, 1995, p. 104-108



Dumitrescu,H.: Şantierul Arheologic Traian în Materiale III 1957, p. 115-126



Idem: Şantierul Arheologic Traian în MCAV,1959,p. 129 şi următoarele



Idem: O descoperire în legătură cu ritul de înmormântare în cuprinsul culturii ceramicii pictate Cucuteni-Tripolie în SCIVA VI 3-4, 1955 p. 459-478



Idem: Şantierul Arheologic Traian în MaterialeVII, 1961, p. 91- 103



Idem şi Dumitrescu,Vl.: Şantierul Arheologic de la Traian-Dealul Fîntînilor în Materiale VI, 1959, p. 157-177



Idem: Activitatea Şantierului Arheologic Traian în Materiale VIII, 1962, p.245-258



Dumitrescu,Vl şi Vulpe Al.: Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti 1988



Dumitrescu,Vl.: Complexul cultural Cucuteni în istoria românilor, Bucureşti, 1960



Idem: Omagiul lui C.Daicoviciu, Bucureşti 1960



Idem: Principalele rezultate ale primelor două campanii de săpături din aşezarea neolitică târzie de la Căşcioarele în SCIVA XVI 2, 1965 p. 215-234 52



Idem: Nomenclatura şi sincronismele dintre termenii Cucuteni versus Tripolie în SCIVA 16, 1963, p. 5-78



Idem: Gumelniţa, SCIVA 17, 1966



Eliade, M.: Istoria religiilor şi credinţelor religioase, Bucureşti



Enea, S., C., : Elemente de arheologie funerară în spațiul carpato-danubian, neolitic și eneolitic, Cluj-Napoca, 2011



Florescu, A.: Şantierul arheologic Truseşti,Materiale V 1959, p. 329-336



Frazer, J.: Creanga de aur I-VI, Bucureşti, 1980



Gligor, M.: Înmormântări multiple în cadrul sitului arheologic de la Alba Iulia, Revista Română de Medicină Legală, XIV, 2006, 1, 2006



Haas, N. Maximilian, C. Nicolaescu-Plopşor, D.: Studiu antropologic asupra scheletului de la Boian în Materiale V 1959, p. 131-140



Hartuche, N.: Şantierul arheologic de la Brăiliţa în Materiale V 1959, p. 221-229



Idem: Necropola de la Brăiliţa (Rezumatul tezei de doctorat)



Laszlo, A.: Date privind originea mormintelor cu ocru în Ungaria în AE, 89, 1, 1962, p.15-23



Lazăr, C.: Observații privind necropola de la Sultana



Idem, Bacuet, S., Mormintele de incinerație din perioada neolitică și eneolitică de pe teritoriul României



Luca, S., A.,: La necropole appartenant a la culture Turdaș trouvee a Orăștie-Dealu Pemilor, 2006, p. 13-27



Matasă, C. : Săpăturile de preistorie din judeţul Neamţ în BCMI XXXIII,103, 1940, p.31-42



Idem: Descoperiri arheologice în raionul Piatra Neamţ în Materiale V, 1959, p. 723-733



Morintz, S., Cantacuzino GH.: Şantierul Arheologic Bucureşti în studii şi referate privind istoria României, partea I Bucureşti 1954 p. 338-339



Idem, Berciu D, Diaconu P.: Şantierul arheologic Cernavodă în SCIVA VI, 1-2 1955 p.151-160



Necrasov, O.: Scurtă caracterizare a scheletelor de la Traian în SCIVA VI, 3-4 1955 p.478-482

53



Idem, Cristescu M.: Contribuţii la studiul antropologic al scheletelor din complexul necropolei de la Brăiliţa în SCIVA VIII, 1-4 1957 p. 75-83



Idem, Haimovici S., Maximilian C., Nicolaescu-Plopşor D.: Studiul preliminar al faunei neolitice de la Cernavodă în Arheologia IV 1959 p. 7-20



Idem: Observaţii preliminare asupra materialului osteologic uman descoperit în 1956 la Cernavodă în Materiale V 1959, p.106-110



Idem, Haimovici S.: Fauna din complexele Boian în MCA V 1959 p. 127-129



Idem, Nicolaescu-Plopşor D.: Studiul antropologic al scheletelor deshumate la Traian în Materiale V 1959 p.203-214



Nica, M.,: Câteva date despre necropola eneolitică de la Gârlești-Gherțești, AO, SN, 8, 1993, p. 4



Pippidi ,D.M.: Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec.X), Bucureşti, 1976



Roman, R., Dodd-Oprițescu, A., Interfețe etnoculturale în perioada indo-europenizării, reflectate în cimitirul eneolitic de la Ostrovul Corbului, TD, X, 1989, 1-2, p. 21



Sîrbu, V., Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor, Galați, 1993



Șerbănescu, D.,: Căscioarele punctul D-aia Parte, 1997/1998, p. 14



Idem: Necropola neolitică de la Popești, Călărași, 1999



Tîrlăveanu: Necropola de la Sarichioi în MCA.(Comunicare anuală)



Ursulescu, N., Kogălniceanu, R.: Aparition des necropoles dans le neolithique Roumanie et de l'Italie, SAA, XII, 2006, p. 11-42



Vlassa N.: Neoliticul din Transilvania, Cluj, 1976



Vulcanescu R.: Mitologie romana, Bucureşti ,1986



Wilson, C.E. 1981, Burials Within Settlements in Southern Britain During the PreRoman Iron Age, BIA, 18, p.127-169



http://www.cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=4524



http://www.cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=3540



http://www.cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=4299



http://www.argumentpress.ro/santierul-arheologic-sultana-malu-rosu-comuna-manastirea-judetulcalarasi/

54

55

Anexe Anexa 1. Noțiuni specifice domeniului funerar, Anexa 2. Abrevieri, Anexa 3. Ilustrații

Anexa 1 Noţiuni din domeniul funerar Vom defini principalele noţiuni din domeniul funerar, pe baza studierii bibliografiei specifice, pentru a ilustra sensul real şi cât mai exact în care am folosit aceşti termeni în studiul nostru, eliminând astfel posibilitatea unor neclarităţi şi imprecizii. Complex de cult: Prin această noţiune denumim o aglomerare de gropi circulare sau ovale, ordonată circular, iar alteori pe nuclee, situată în afara altor monumente (aşezări, necropole) şi a căror umplutură dovedeşte, prin depunerea sistematică sau conţinutul ei, că este rezultatul unor ceremonii sacre. Umplutura acestor complexe de cult cuprinde schelete de oameni sau animale, depozite de vase etc. , iar printre gropi s-au descoperit vetre de foc sau platforme cu 56

aglomerări de piese, îndeosebi fragmente ceramice. Nu putem exclude că aceste monumente să reprezinte un anumit tip de sanctuar. Inventar funerar: Prin inventar funerar denumim acele piese din morminte ce sunt în mod nemijlocit legate de persoana defunctului sau de unele activităţi pe care acesta le-a desfăşurat. În aprecierea cantităţii şi semnificaţiei inventarului funerar, într-o anumită civilizaţie, trebuie să fim circumspecţi, deoarece nu există un raport implicit, strict proporţional, între acesta şi locul şi importanţa individului în societate, căci deseori pot interveni şi alte criterii, încât uneori apare o evidentă disproporţie între sărăcia complexelor de locuire şi bogăţia necropolelor. Mormânt: Noţiunea desemnează, în fond, locul sau spaţiul în care este depus defunctul şi implică unele trăsături obligatorii: amenajare funerară (groapă, movilă), prezenţa obligatorie a osemintelor umane înhumate sau incinerate, în întregime sau parţial şi depunerea în locuri consacrate, sacre (sau incinte sacre). De obicei defuncţii sunt însoţiţi de inventar funerar, ofrande şi în unele cazuri de însoţitori (fiinţe umane sau animale). Rezultă deci, că nici un spaţiu sau loc fără oseminte umane nu poate fi considerat mormânt, ci în funcţie de amenajare, inventar, ofrande, doar loc de ofrandă. Nu este admis să generalizăm conceptul de "morminte simbolice" (care sunt în realitate doar monumente funerare) ca reprezentând adevăratele morminte pentru aproape toată populaţia unei etnii pentru o perioadă de timp. Aceasta atât pentru că sunt în contradicţie cu însăşi noţiunea de mormânt, cât şi metodologic, deoarece s-ar vehicula criterii absolut arbitrare şi incontrolabile în domeniul funerar. Ca mic spaţiu privilegiat, mormântul nu poate fi văzut doar ca unitate în sine, ci şi ca un element în care trebuie să se înţeleagă raportul dintre spaţiul de locuit şi lumea morţilor, pentru că, după credinţele arhaice, o dată depus în mormânt defunctul începe o nouă viaţă, o existenţă pe alt plan. Necropolă: Noţiunea defineşte un spaţiu sacru rezervat înmormântărilor cu o unitate şi o structură internă ce o delimitează precis de alte monumente, aşezări, cetăţi, temple. Spaţiul necropolei este o zonă sacră unde se desfăşoară unele ceremonii specifice, atât atunci când se depune defunctul cât şi la anumite intervale de timp de la aceasta. Spaţiul funerar este de regulă separat de spaţiul de locuit, atât din raţiuni practice cât şi/sau culturale. Cercetările arheologice au arătat că nu toţi defuncţii unor comunităţi umane erau depuşi în necropole, descoperindu-se indivizi înhumaţi în aşezări chiar sub locuinţă. Prezenţa lor în aceste contexte poate fi explicată prin raţiuni şi obiceiuri religioase, a normelor de conduită socială sau emotiv-afectivă, de încălcare a normelor de conduită socială, de perpetuare a unor tradiţii, de sacrificii umane. Relaţiile morţilor cu vii, a locuinţei cu mormântul, într-o filiaţie regulată este o constantă a istoriei. Ofrandă: Prin natura ei ofranda este legată de credinţă în "viaţa de dincolo", astfel că ea poate să ne sugereze unele indicii asupra mentalităţii comunităţilor umane. Ofrandele constau din alimente, animale întregi sau părţi din animale, recipiente şi alte bunuri. Rit funerar: Prin rit funerar înţelegem modul de tratare a cadavrului defunctului (înhumare, incinerare, părăsire/aruncare, expunere/descompunere). Ritul este în general, expresia concretă a unei atitudini religioase prin care omul îşi defineşte concepţia despre divinitate şi "lumea de dincolo", ca şi năzuinţa de a se integra într-o anumită ordine spirituală. Un rit este, prin esenţă, repetativ şi de aceea, nu se poate afirma existenţa lui pe baza unor fapte izolate. Numai prin analiza unui set reprezentativ de descoperiri minuţios cercetate se poate pune în evidenţă o eventuală regularitate a practicilor funerare în cadre culturale omogene. Ritual funerar: Noţiunea desemnează ansamblul acţiunilor ce au loc de la decesul defunctului până la depunerea lui în mormânt: oficierea serviciilor sacre, focurile şi ospăţul 57

funerar, forma şi construcţia mormântului, cantitatea, varietatea şi modul de depunere a inventarului funerar şi a ofrandelor. Ritualurile funerare includ un "scenariu" mai mult sau mai puţin riguros, menit să respingă forţele malefice şi să le atragă pe cele benefice, pentru a asigura mortului confortul în "lumea de dincolo". Deci riturile şi ritualurile funerare reprezintă o sumă de norme precise, de acte intenţionate privind modul de tratare al defuncţilor. Sacrificii: Manifestare religioasă ce implică uciderea unor oameni sau animale în cinstea zeilor sau a unor eroi sau strămoşi. Sacrificiile se fac în semn de veneraţie, recunoştinţă, iertare, înduplecare, reparaţie etc. Sacrificiile funerare se efectuează fie în momentul înhumării defunctului fie în unele momente comemorative. Cenotaf: amenajare funerară, izolată sau în cadrul unei necropole, ce prezintă caracteristicile unei sepulturi din care lipsește defunctul.96

Anexa 2

ABREVIERI AA - Arta şi Arheologia- Iaşi AB - Analele Brăilei, Brăila AD - Analele Dobrogei, Constanţa AO- Arhivele Olteniei, Craiova ARH. MOLD- Arheologia Moldovei, Iaşi - Bucureşti 96

Mormânt fără defunct

58

M - mormânt MIA - Materiale de istorie şi arheologie, Bucureşti-Iaşi MCA- Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti SCA - Studii şi cercetări de arheologie, Bucureşti SCAA - Studii şi cercetări de antropologie, Bucureşti SCIVA - Studii si cercetări de istorie veche şi arheologie SUCEAVA – Suceava, Anuarul Muzeului Judeţean, Suceava TD- Thraco-Dacia, Institutul Român de Tracologie, București

59

Anexa 3

Ilustraţii

97

fig. 1. Harta localităţilor cu principalele aşezări şi necropole din neoliticul timpuriu şi dezvoltat; 1. Gura Baciului – Cîrcea; 2. Starćevo – Criş; 3. Ciumeşti; 4. Liniară cu note muzicale ; 5. Vinća – Turdaş ; 6. Dudeşti ; 7. Hamangia; 8. Tisa; 9. Precucuteni; 10. Boian ; 11. Vădastra

97

Sunt culese din din lucrările menționate

60

fig. 2. Harta localităţilor cu principalele aşezări şi necropole din perioada eneolitică ; 1. Gumelniţa ; 2. Stoicani – Aldeni ; 3. Cucuteni ; 4. Petreşti ; 5. Sălcuţa ; 6. Româneşti ; 7. Gorneşti ; 8. Cernavodă 1

61

fig. 7. M. Boian fig.3. M1 Gura Baciului; Criş

fig. 8. M. Andolina fig. 4. M4 Cluj; Criş

fig.9. Craniul de la Boian

fig.10. Necropola de la Cernavodă „Columbia D” plan parţial din suprafaţa D

Fig. 6. M4 Gura Baciului fig. 5. M2 Gura Baciului

62

fig.11. M. deranjat, Cernavodă „cimitirul de jos”

fig.12. M1, M2, Traian; Cucuteni

fig.13. Mormânt ritual, Traian; Cucuteni

63

fig.14. fragment femur -comuna Dragușeni; Cucuteni

fig.15. Planul necropolei tumulare de la Brăiliţa, Săpături 1955

fig.13. Mormânt ritual, Traian; Cucuteni

64

fig.16. Schelete chircite necropola Brăiliţa;Cernavodă II

fig.17. Necropola de la Cernica

fig.20. M.Lişcoteanca (Braila), 1967, Stoicani-Aldeni

fig.18. Dolheștii Mari, M. în ”cistă” Amforelor sferice fig.19. M. Doboşeni (Covasna) AriuşdCucuteni

65

fig.24. M. Mătăsaru (Ialomiţa), Gumelniţa fig.25. M. Bedehaza Gheorghe), fig.21. M.(Sf. izolat Brăiliţa Criş

fig.22. Groapa rituala de la Boarta (Sibiu) fig.23. Mormintele de la Tîrpeşti; Cernavodă I

66

fig.27. Necropola de la Cernica fig.26. Necropola de la Cernica

67

fig.28. Sarichioi (Tulcea), cultura Gumelniţa

fig.29. Doboşeni (Mureş), Ariuşd - Cucuteni

fig.30. Craniu de cerb descoperit la Verbiţa; Criş fig.31. Fragment de corn de capră, Boian

68

fig. 36. M. Curătești-Frăsinet, Boian fig.32. Fragment de corn de cerb , M. Boian

fig. 37. M. Necropola Urziceni-Vamă fig.33. Ofrandă de carne (bovideu), M. Boian

fig. 38. M. Coțatcu-Potgoria (Cetățuia), atribuit Criș

fig.34. Ofrandă de carne (bovideu), M. Gura Baciului

fig.35. Necropola Sultana, Gumelnița

fig. 39. Necropola Sultana, Gumelnița

69

fig. 40. Statuete neolitice, eneolitice şi din perioada de tranziţie spre epoca bronzului: de lut(1 – 8, 10 – 17 şi 25), de os(9, 19 – 23), marmură(18) şi menhirul de la Hamangia(26): 1 – 4, Starćevo – Criş; 5 şi 8, Dudeşti; 6 – 7, Vinća – Turdaş; 9, Boian; 10, Hamangia; 11 – 14 Precucuteni; 15, Petreşti; 16 – 23, Gumelniţa; 24, Cernavodă I; 26, morminte tumulare.

70

Ilustrație 1. Harta localităţilor cu principalele aşezări şi necropole din neoliticul timpuriu şi dezvoltat 2. Harta localităţilor cu principalele aşezări şi necropole din perioada eneolitică 3. M1 Gura Baciului; Criş (N.Vlassa, Neoliticul din Transilvania) 4. M4 Cluj; Criş (N. Vlassa, MCA IX, extras) 5. M2 Gura Baciului (N.Vlassa, Neoliticul din Transilvania) 6. M4 Gura Baciului (N.Vlassa, op. cit.) 7. M. Boian (Fercu A. ) 8. M. Andolina (Fercu A) 9. Craniul de la Boian (Haas N., Maximilian C., -op. cit., MCA, V, p.123) 10. Necropola de la Cernavodă „Columbia D”, plan parţial din suprafaţa D, (Morintz S., Berciu D., Diaconu P., op. cit. în SCIVA, VI)

11. M. deranjat, Cernavodă „cimitirul de jos” (Morintz S., Berciu D., Diaconu P.,în SCIVA, VI) 12. M1, M2, Traian; Cucuteni (Dumitrescu H., op. cit., în MCA, V) 13. Mormânt ritual, Traian; Cucuteni (Dumitrescu H., op. cit., în SCIVA, VI 3-4) 14. Fragment femur -comuna Dragușeni; Cucuteni (Alexandra Bolomey, Noi descoperiri de oase umane într-o așezare cucuteniană, Extras)

15. Planul necropolei tumulare de la Brăiliţa,Săpături 1955 (Harțuche N., op. cit., Materiale V) 16. Schelete chircite necropola Brăiliţa;Cernavodă II (Harțuche N., op. cit., Materiale V) 17. Necropola de la Cernica (E. Comșa) 18. Dolheștii Mari, M. în ”cistă”, Amforelor sferice (Mătasă C., op. cit., în Materiale V) 19. M. Doboşeni (Covasna) Ariuşd-Cucuteni (Alexandra Bolomey, op. cit.) 20. M.Lişcoteanca (Braila), 1967, Stoicani-Aldeni (Dragomir I.T., în Danubius 2-3) 21. M. izolat Brăiliţa (Harțuche N., op. cit., Materiale V) 22. Groapa rituala de la Boarta (Sibiu) (Necrasov O., Nicolaescu-Plopșor D., op. cit. Materiale V)

23. Mormintele de la Tîrpeşti; Cernavodă I (în SCIV, XV, 1964, Discuții și Note) 24. M. Mătăsaru (Ialomiţa), Gumelniţa (în Vrancea Studii și Comunicări, IV, extras 1981) 25. M. Bedehaza (Sf. Gheorghe), Criş (E. Comsa, în OCD) 26. Necropola de la Cernica (E. Comșa) 27. Necropola de la Cernica (E. Comșa) 71

28. Sarichioi (Tulcea), cultura Gumelniţa (în Vrancea Studii și Comunicări, IV, extras 1981) 29. Doboşeni (Mureş), Ariuşd – Cucuteni (N. Vlassa, op. cit.) 30. Craniu de cerb descoperit la Verbiţa; Criş (N. Vlassa, op. cit.) 31. Fragment de corn de capră, Boian (Negrasov O., Haimovici S., Fauna din complexul Boian, în MCA, V)

32. Fragment de corn de cerb , M. Boian (Negrasov O., Haimovici S., op. cit., în MCA, V) 33. Ofrandă de carne (bovideu), M. Boian (Negrasov O., Haimovici S., op. cit., în MCA, V) 34. Ofrandă de carne (bovideu), M. Gura Baciului (N. Vlassa, op. cit.) 35. Necropola Sultana, Gumelnița 36. M. Curătești-Frăsinet, Boian (sursa: http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=4524) 37. M. Necropola Urziceni-Vamă (sursă: http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=3540) 38. M. Coțatcu-Potgoria (Cetățuia), atribuit Criș (http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=4299) 39. Necropola Sultana,

Gumelnița (sursă: http://www.argumentpress.ro/santierul-arheologic-

sultana-malu-rosu-comuna-manastirea-judetul-calarasi/)

40. Statuete neolitice, eneolitice şi din perioada de tranziţie spre epoca bronzului (Dumitrescu Vl., Vulpe Al., op. cit.)

72