42 1 983KB
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MODOVA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ŞI TURISM
CRIZA ECONOMICA GLOBALA: APARITIE, CAUZE, EFECTE
Lucrul Individual
Conducător ştiinţific:
CHIŞINĂU-2018
CUPRINS 1
INTRODUCERE………………………………………………………...3 CAPITOLUL I Notiuni generale.......................................................................................4-5 Conceptul de criza economica.................................................................6-4 Mari crize din trecut...............................................................................8-11 Cauze și efecte......................................................................................12-13 CAPITOLUL II
Cauzele fundamentale ale crizei economice actuale.............................14-15 Forțele globale din spatele crizei..........................................................16-18 Măsuri luate pentru contracararea crizei..............................................19-20 Consecinţe globale şi naţionale ale crizei economico-financiare..............21
CONCLUZII................................................................................................................22 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................24
INTRODUCERE 2
Actualitatea şi importanţa temei abordate- Am optat pentru alegerea temei ”Criza economică globala : aparitie cause, efecte ” datorită faptului că este o problemă actuală, cu care ne confruntăm în momentul de față, iar o aprofundare a acestui subiect mi s-a părut necesară pentru o mai bună înțelegere a fenomenului de criză în general, și a particularităților crizei actuale în special. Cum astfel de evenimente sunt considerate ca fiind istorice, am profitat de faptul că ea este încă în plină desfășurare și am studiat, am aprofundat și am analizat cauzele, efectele și măsurile de contracarare a efectelor crizei economice globale.
Scopul- acstei lucrari este de a face cunostinta mai din apropape si de a cunoaste mai bine precedentul crizei economice si cu ce probleme se confunta intraca lume de astazi, de a cunoaste cauzele si efectele crizei globale si de a ne aprofunda in problemele economiei de astazi. Iar principalul scop este de a cunoste mai multa informatie despre acest subiect si de a acumula cunostinte findca acesta este un subiect care ne afecteaza pe fiecare din noi mai mult sau mai putin. Această lucrare este structurată în trei capitole. Primul capitol sintetizează aspecte teoretice importante ale noțiunilor și conceptelor de criză economică, doctrine și teorii economice legate de acest subiect, cât și o scurtă prezentare a celor mai importante crize economice și financiare din trecut, și a cauzelor care au stat la baza producerii lor. In cel de-al doilea a capitol reprezintă partea practică a acestei lucrări, și anume prezentarea principalelor cauze care au stat la baza declanșării crizei economice actuale globale, a efectelor pe care aceasta le-a avut asupra economiei, și a măsurilor ce s-au impus sau urmează să fie impuse.
Capitolul I 3
NOTIUNI GENERALE Evoluţia principalelor laturi şi indicatori ai activităţii economice la nivel macroeconomic permite constatare că în unele perioade se întregistrează creşteri, în altele stagnări sau chiar reduceri; periodic, activitatea economică de ansamblu sau de ramură poate trece şi prin situaţii dificile , avândforma unor crize. Pentru a întelege noţiunea de criză economică trebuie să cunoaştem definiţia acesteia. Criza economică poate fi definită ca fiind situaţia în care economia unei ţări trece brusc printr-o scădere a forţei sale, de regulă, ca urmare a crizei financiare, acea situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani. Potrivit specialistului Albert Aftalion, criza economică este definită ca fiind ,, punctul de ruptură, de cotitură bruscă, de schimbare bruscă prin care prosperitatea trece în depresiune”. Pe de altă parte , Mentor Bouniatin defineşte criza economică drept ,, dezordinea organică avieţii economice care atrage după sine pentru mulţi întreprinzători pierderea situaţiei şi a veniturilor iar uneori şi revenirea completă”. Primele semne ale crizei economice actuale s-au înregistrat la sfârşitul anului 2007, fenomenul luând amploare în anul 2008 în S.U.A., răspândindu-se rapid la nivel global. Anul 2009 este considerat anul maximei intensităţi şi extinderi a crizei financiar-economică . Totul a început din momentul în care băncile americane nu au mai putut săşi deruleze operaţiunile din cauza lipsei de numerar. Blocajul şi prăbuşirea sistemului de creditare bancar a generat paralizia afacerilor imobiliare,dezvoltării din a cest domeniu aflându-se în imposibilitatea, pe de-o parte, de a-şi continua şi valorifica proiectele începute,iar, pe de altă parte, de a-şi rambursa împrumuturile la bănci. Prin urmare, drumul către dezastrul financiar a fost scurt, dezastru care a intoxicat întreaga economie şi viaţă socială. Cauzele crizei sunt multiple şi ele ţin de regulile lumii de afaceri,de filozofia bancherilor şicomportamentul creditorilor, de limitele naturii umane şi de percepţia valorilor materiale, morale etc. Criza economică generează o serie de consecinţe cum ar fi: pierderea în masă a locurilor de muncă, diminuarea salariilor, nesiguranţa zilei de mâine, reducerea nivelului de trai, permanentizarea unor greutăţi materiale, scăderea încrederii în forţele proprii şi a speranţei în mai bine, îmbolnăviri, vicierearelaţiilor interumane, proteste sociale ş.a. 4
Actuala criză economică este considerată, de către majoritatea specialiştilor, cea mai mare criză economică după Marea Depresiune din 1929-1933.Marea Criză Economică din 1929-1933 a fost o criză de supraproducţie, aceasta fiind agravatăde scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei. Cantităţi uriaşe de mărfuri au rămas nevându-te, fiind stocate în depozite, deşi nevoile de consum erau imense,iar pentru menţinerea ridicată a preţutilor s-a recurs frecvent la distrugerea surplusului de produse.Criza economică actuală a apărut tot ca rezultat al unei supraoferte, la care s-a răspuns prin supraconsum, alimentat de explozia împrumuturilor la bănci şi acordarea facilă a creditelor. Inevitabil,sistemul bancar a intrat în colaps şi, odată cu el, întreg agrenajul financiar. Crizele economice de supraproducţie constituie o negare de factori a legii debuşeelor, deoarece supraproducţia de mărfuri a exprimat un dezechilibru fundamental general, în plus, criza economică dinanii 1929-1933 a pus sub semnul întrebării nu numai legea de buşeelor si şi capacitatea automatismelor liberale de restabilire prin ele însele a echilibrelor necesare pentru desfăşurarea eficientă a activităţii economice şi de valorificare cât mai înaltă a factorilor de creştere economică.
5
Conceptul de criza economica. În evoluţia societăţii, crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere, contradicţii economice, politice, ideologice, militare etc. Criza economică reprezintă o fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, şomaj etc. În situaţii de criză ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică, stare de dereglare a economiei, expresie a încălcării unor corelaţii necesare desfăşurării activităţii economice. Declanşarea ei marchează şi momentul începerii unor schimbări calitative ale economiei pentru o nouă fază ascendentă a activităţii economice. Până la începutul secolului XIX au fost tipice crize de subproducţie, provocate de fenomene naturale (secetă, mari inundaţii) sau împrejurări social-politice deosebite (epidemii, războaie). Economiilor de piaţă le sunt caracteristice crize ciclice de supraproducţie, constând în aceea că oferta este mai mare decât cererea, bunurile produse negăsind cumpărători solvabili, fapt care obligă pe ofertanţi să reducă producţia. National Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind „o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului”. Crizele economice pot lua forma unei stagflaţii, unei recesiuni sau unei depresii economice, şi uneori pot duce la colaps economic. Depresiunea economică este o formă severă de criză economică, o cădere susţinută a uneia sau mai multor economii naţionale, o formă rară, dar extremă de recesiune, fiind caracterizată în principal de o creştere „neobişnuită” a ratei şomajului, restricţionarea creditelor, restrângerea majoră a producţiei industriale şi a investiţiilor, evaporarea lichidităţilor, deflaţia preţurilor, hiperinflaţie, numeroase falimente bancare, schimburi comerciale semnificativ reduse, un curs valutar foarte volatil şi impredictibil, în principal cu tendinţa de devalorizare şi se consideră că apare când există un declin al produsului intern brut (PIB) mai mare de 10%. Vorbim de o depresiune economică când există o creştere negativă a produsului intern brut (PIB) timp de cel puţin două trimestre. Unii specialişti clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.
6
Este dificil să apreciem când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu, vorbim întotdeauna de o criză economică generată fie de cauze financiare, fie politice sau sociale. Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice care reflectă neîncredere în sistemul financiar, scăderea semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, dereglarea mecanismelor de piaţă, bursa fiind barometrul economiei care tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. Criza financiară este o situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani (disponibilul), adică lichiditatea este scăzută deoarece banii disponibili sunt retraşi din bănci, forţând astfel băncile fie să vândă propriile active şi investiţii, pentru a-şi acoperi necesităţile, fie să intre în colaps. Criza financiară poate duce la o criză economică. În momentul în care piaţa suferă dereglări sau corecţii importante acestea se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor. Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi incertitudini în economie. De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas. Vorbim de o criză atunci când efectele acesteia se manifestă asupra unui număr foarte mare de oameni/companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă. Crizele nu sunt greu de previzionat (cauzele acestora fiind destul de clare). Crizele economice nu se încadrează într-un anumit model. Teoriile economice moderne resping ideea unei teoretizări generale a crizelor economicofinanciare, conform cărora acestea pot fi încadrate într-un model general valabil, considerându-se că fiecare criză financiară este unică, fiecare reprezentând de fapt un accident istoric, generat de factori specifici, într-o anumită conjunctură social-economică şi politică. Conform acestor teorii crizele nu pot fi anticipate, astfel încât efectele negative ale acestora să fie aduse la un nivel minim. Cu toate acestea, istoria ne arată că, deşi crizele economicofinanciare nu apar şi nu produc efecte în parametrii identici, ele sunt strâns legate de caracterul ciclic al proceselor economice.
7
Mari crize din trecut De la Marea Depresiune din 1930, actuala criză este cea mai profundă și cea mai răspândită la nivel mondial, manifestându-se simultan în majoritatea țărilor. Aceasta marchează revenirea fluctuațiilor economice de o amplitudine ne mai întâlnită încă din perioada interbelică, și a stârnit din nou interesul pentru experiența trăită pe durata Marii Depresiuni. De precizat este însă și faptul că, pe langă criza din 1930, actuala criză se mai aseamănă de asemenea și cu crizele de înaintea Primului Război Mondial, 1873, 1893 și în mod special cu panica financiară din 1907. Există asemănări clare între crizele din 1907-1908, 1929-1935 și 2007-2009 în ceea ce privește condițiile inițiale și originea geografică. Toate au avut loc în urma unei expansiuni susținute, caracterizată prin bani și expansiunea creditelor, creșterea activelor prețurilor și încrederea mare a investitorilor și optimismul excesiv în asumarea riscurilor. Toate acestea s-au declanșat în primă instanță în urma evenimentelor din Statele Unite ale Americii, deși dezechilibrele și cauzele care stau la bază au fost mai complexe și mai răspândite, afectând profund economia mondială. În toate cele trei episoade, dificultățile din sectoarele financiare cu repercusiuni la nivel mondial au fost cheia unui canal de transmisie pentru economia reală, alături de contracțiile puternice din comerțul mondial. În fiecare dintre cazuri, dificultățile financiare de la originea crizei au fost urmate de o recesiune profundă în economia reală. Panica financiară din 1907 se aseamănă în unele privințe cu recenta criză, deși unele țări din Europa au reușit să evite în mare parte dificultățile financiare. Aceste dificultăți se referă la acumularea de credite și creșterea prețurilor activelor în perioada premergătoare a crizei, conduse de un sector financiar insuficient supravegheat, amintind de expansiunea în mare parte necontrolată de ”umbra” sistemului bancar în ultimii ani, și rolul important al deficitului de lichiditate în perioada de vârf a panicii. Tot în 1907, în perioada de glorie a clasicului standard de aur, și prima perioadă a globalizării,țările au fost puternic conectate prin intermediul finanțelor și a comerțului internațional. Prin urmare, evenimentele petrecute pe piețele financiare din Statele Unite au fost transmise rapid către alte economii. Fluxurile de capital și economia mondială au fost negativ afectate, iar economia mondială a intrat într-o recesiune dură dar relativ scurtă, urmată de o recuperare puternică.
8
Nivelul PIB-ului pe parcursul celor trei crize economice globale În perioada premergătoare a crizei și a depresiei din 1930, mai multe dintre aceste caracteristici au fost identificate. Cu toate acestea, au existat de asemenea diferențe esențiale, în special în ceea ce privește gradul redus al integrării financiare și comerciale de la început. La sfârșitul anilor 1920, economia mondială nu a depășit rupturile și distrugerile din comerț și sectorul financiar rezultate din Primul Război Mondial, chiar dacă noile invenții tehnologice precum electricitatea și motorul cu ardere internă au condus la transformări structurale și creșterea productivității. Gradul de integrare economică la nivel mondial și mărimea fluxurilor internaționale de capital au decăzut în mod semnificativ. Revenirea treptată la un standard de schimb al aurului în 1920, după Primul Război Mondial, a fost insuficientă pentru restabilirea credibilității și a ordinii financiare internaționale. (Vezi graficul ...). Controversele legate de reparațiile germane prevăzute în Tratatul de la Versailles modificate în 1920, au fost sursa principală a tensiunilor financiare și internaționale. Recesiunea de la începutul anilor 1930 s-a accentuat dramatic din cauza eșecurilor masive ale băncilor din SUA și Europa și a reacților politice inadecvate. O creștere a gradului de protecționism (figura 2.2) și ajustarea asimetrică a cursului de schimb a provocat ravagii asupra comerțul mondial și asupra fluxurilor internaționale de capital. Prin intermediul mecanismelor multiple de transmisie, criza, care a apărut prima dată în Statele Unite în 1929-1930, s-a transformat într-o depresie la nivel mondial, cu pierderi drastice pe durata a mai multor ani consecutivi a PIB-ului și a producției industriale, înaintea stabilizării și a recuperării fragile sesizate în jurul anului 1933 .
9
Media mondială a tarifelor proprii pentru 35 de țări, 1865-1996, medie neponderată ca procent din PIB.
Statisticile de înaltă frecvență sugerează că derularea recesiunii din anii 1930 a fost ceva mai întinsă, iar răspândirea ei asupra economiilor majore a fost mai lentă în comparație cu criza actuală. Colapsul actual din comerț, scăderea prețurilor activelor și recesiunea din economia reală sunt rapide și sincrone, la un nivel cu doar cateva paralele istorice. Pe baza celor mai recenți indicatori și a celor mai recente previziuni, impactul negativ al Marii Depresiuni se dovedește a fi mai sever și mai durabil decât impactul crizei actuale. De asemenea, parțial din cauza contextului politic, gradul de decuplare în unele regiuni ale lumii (parti din Asia, Uniunea Sovietică, și America de Sud) a fost mai mare în anii 1930. Poate surprinzător este faptul că, în timp ce în mijlocul anului 1930 și țările periferice din economia mondială au avut tendința de a fi afectate intr-o măsură similară, în contextul crizei actuale, cele mai negative efecte asupra economiei reale par să apară nu neapărat în tările care stau la originea crizei, ci în unele economii emergente a căror creștere a fost extrem de dependentă de intrările de capital străin, Europa de astăzi fiind cel mai bun exemplu.
Producția industrială mondială în timpul Marii Depresiuni și criza actuală
10
O altă diferență crucială este faptul că anii `30 au fost caracterizați de scăderi puternice și persistente in ceea ce privește nivelul global al prețului, cauzând un impuls deflaționist sever prezis de politicile restrictive promovate. În ciuda scăderii puternice a presiunilor inflaționiste, un astfel de șoc este posibil să fie evitat în contextul crizei actuale. În cele din urmă, anii 1930 au înregistrat creșteri ale șomajului la un nivel fără precedent atât în SUA, unde rata șomajului a atins 38% în 1933, cât și în Europa unde a ajuns la 43% în Germania și 30% în alte țări. În ciuda creșterii ulterioare a șomajului prognozat pe 2010, se pare că o creștere similară a șomajului și scăderea în utilizarea resurselor pot fi evitate astăzi, datorită politicilor anticiclice mai puternice și a stabilizatorilor automați promovate astăzi la nivel mondial (vezi figura 2.4). Recesiunea actuală este evident cea mai severă din 1930 încoace, dar până acum mai puțin severă în ceea ce privește declinul producției. În ceea ce privește gradul subit al stresului financiar, și claritatea scăderii comerțului mondial, activitatea economică și prețul activelor, actuala criză s-a dezvoltat mai repede decât în timpul Marii Depresiuni. Ratele șomajului în timpul Marii Depresiuni și actuala criză din SUA și Europa
Declinul comerțului mondial este mai puternic decât în anii 1930. În ciuda scăderii inițiale mai accentuate din 2008-2009, stabilizarea și redresarea promit să fie mai rapide în contextul crizei actuale decât în cel din anii 1930. În cazul în care cele mai recente previziuni ale Comisiei Europene vor fi confirmate, acest lucru va reprezenta o diferență crucială între perioada actuală și perioada interbelică. Totuși, riscurile negative considerabile înconjoară perspectiva. Acestea se referă la riscurile gradului ridicat de îndatorare financiară în comparație cu anii 1930, la antrenamentul proeminenței datoriei și rezoluția dezechilibrelor globale care se numără printre factorii care stau la baza modelării transmisiei și profunzimii crizei actuale.
11
Cauze și efecte Cunoașterea în profunzime a cauzelor care au generat o criză este absolut necesară pentru a putea acționa asupra efectelor negative ale crizei. De asemenea este necesară instrumentarea de politici și mijloace racordate organic pe termen scurt, mediu și lung, la toate nivelurile (locale, regionale, naționale și internaționale). Criza pe care o traversează economia mondială în momentul de față, scoate în evidență împletirea unor cauze specifice, netradiționale ale fenomenelor de criză, cu unele comune, tradiționale. Principalele cauze tradiționale ale crizelor economico-financiare se regăsesc: -perioada de boom a creșterii rapide a creditării, în proporții foarte mari -creșterea puternică a prețurilor activelor, în special pe piața imobiliară -creditarea în mod necontrolat a agenților economici mai puțin sau deloc solvabili - dinamicaratei şomajului. Cauzele particulare, netradiționale care au condus la declanșarea crizei în octombrie 2008 au fost: -o extindere necontrolată a unui model unic de origine și distribuire a riscului transferabil -alimentarea creșterii cererii pentru activele cu grad ridicat de risc, prin intermediul apetitului exagerat pentru profit -ignoranța și incertitudinea în ceea ce privește caracteristicile riscului hârtiilor de valoare -stimulente manageriale necorespunzătoare și guvernarea neadecvată a corporațiilor în instituțiile financiare -rolul agențiilor de rating și al factorilor de reglementare. În țările dezvoltate, în SUA, dar și în țările cu economii emergente, aceste cauze specifice se regăsesc în măsuri diferite. Trebuie făcută analiză atentă a cauzelor, cu privire la profunzimea și amploarea fenomenelor de criză, nu doar pentru a identifica și sancționa vinovații individuali și/sau colectivi și pe cei direcți și/sau indirecți, ci și pentru o înțelegere mai bună a mecanismelor și a cauzalităților complexe ale fenomenului. 12
Efectele provocate de criza financiară internațională sunt multiple și se reflectă în măsuri diferite în țările afectate. O enumerare în acest sens, a efectelor economicfinanciare, oferă o bază în acest domeniu pentru aprofundarea cercetării, dar și pentru clarificarea și clasificarea după mai multe metode și criterii de analiză. Mă voi referi la câteva aspecte în ceea ce privește efectele pe termen lung ale crizei. Până în prezent, efectul cel mai important îl constituie falimentul unor instituții bancare și de credit din Statele Unite ale Americii și din țările membre ale Uniunii Europene, ca și o consecință a intrării în incapacitate de plată, în special în domeniul imobiliar, și de recuperarea a creanțelor. FMI preconizează că pierderile la nivel mondial, cauzate de criza financiară vor fi de circa 1400 miliarde de dolari. Această cifră este una preliminară, supusă permanent revizuirii, datorită activelor negarantate și a creditelor neperformante. Cifra se află deja la cea de-a doua revizuire din partea FMI, aceștia estimând o pierdere de 1300 miliarde de dolari în septembrie 2008 și în aprilie una de 945 miliarde de dolari. Datorită acestor pierderi, analiștii economici prevăd o încetinire în creșterea economică globală ca urmare a unui declin în producție în statele dezvoltate și a unei încetiniri a dinamicii economice din economiile emergente. Declinul de pe piața imobiliară din SUA (care va continua), va avea efecte precum deteriorarea sectorului de credite, o creștere a delictelor cu privire la ipoteci și tranzacții imobiliare (credite pentru corporații sau de retail), va influența economia europeană, fapt ce va conduce la înăsprirea condițiilor de stagnare economică și de creditare, și la ieftinirea locuințelor. O stagnare/scădere a PIB se preconizează în unele țări membre ale Uniunii Europene, în special în Franța, Germania, Italia, Estonia și Lituania. Șomajul, creșterea ratei dobânzii, devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii inflaționiste și mărirea datoriei publice și cea a deficitelor de cont curent sunt alte efecte cauzate de criza economico-financiară. În România,criza economică a determinat o serie de locuitori ai oraşelor să-şi vândă locuinţele şisă achiziţioneze proprietăţi rurale. Într-un studiu, realizat de UE şi dat publicităţii în 18 ianuari 2012, searată că: -19% dintre români nu-şi puteau permite o masă de carne o data la două zile; -49% nu şi-au permis să detină o maşină personală, în 2008 -76% dintre români nu şi-au permis să-şi petreacă vacanţa în alt loc decât acasă. Acest studiu situează ţara noastră în rândul celor cu cel mai ridicat de lipsuri materiale, find înaceeaşi categorie cu Bulgaria, Ungaria şi Letonia.
13
CAPITOLUL II
Cauzele fundamentale ale crizei economice actuale Adâncimea și suflul actualei crize financiare globale sunt fără precedent în istoria economică de după război. Criza fost precedată de o perioadă relativ lungă de creștere rapidă a creditelor, abundență de lichiditate, prime de risc reduse, pârghie puternică, creșterea prețurilor activelor și dezvoltarea bulelor în sectorul imobiliar. Poziția levierului întins și nepotrivirea scadențelor au condus la vulnerabilitatea instituțiilor financiare la corecțiile de pe piețele activelor, la deteriorarea performanței împrumuturilor și tulburarea piețelor de finanțare en-gros. Astfel de episoade s-au mai întâmplat și înainte iar exemplele în acest sens sunt numeroase (Japonia și țările nordice la începutul anilor 1990; criza din Asia de la sfârșitul anilor 1990). Diferența esențială dintre aceste episoade și actuala criză este dimensiunea sa globală. Atunci când criza a izbucnit, în vara anului 2007, nesiguranța din rândul băncilor cu privire la solvabilitatea omologilor lor s-a evaporat odată ce au investit în produse financiare foarte complexe, opace și supraevaluate. Ca urmare, piața interbancară și primele de risc la creditele interbancare au crescut. Băncile s-au confruntat cu o problemă serioasă în ceea ce privește lichiditățile, deoarece au întâmpinat dificultăți majore în derularea datoriei pe termen scurt. În acel stadiu, factorii de decizie politică încă percepeau criza ca o problemă de lichiditate. De asemenea au apărut și temeri cu privire la solvabilitatea instituțiilor financiare individuale, însă colapsul sistemic era considerat improbabil. Pe lângă asta, s-a considerat că economia europeană ar fi, spre deosebire de economia Statelor Unite, în mare parte imună la turbulențele financiare. Această convingere a fost alimentată de percepția că economia reală, deși încetinită, a înflorit pe baza unor fundamente solide, cum ar fi creșterea rapidă a exporturilor și poziția financiară solidă a gospodăriilor și a întreprinderilor. Aceste percepții s-au schimbat dramatic în septembrie 2008. Criza a început astfel să se hrănească singură cu băncile forțate să restrângă creditele, activitatea economică prăbușindu-se, cărțile de credit deteriorându-se, băncile reducând creditele în continuare și așa mai departe. Recesiunea din piețele activelor s-a răspândit rapid în întreaga lume. Deoarece creditele comerciale au devenit rare și scumpe, comerțul mondial a scăzut iar întreprinderile industriale au înregistrat scăderi în vânzări și stocuri din ce în ce mai mari.
14
Acest set de lanțuri de evenimente au realizat cadrul pentru cea mai adâncă recesiune din Europa după anii 1930. Previziunile de creștere economică au fost revizuite descendent într-un ritm record . Deși contracția părea să fie la fund, o scădere de 4% sa prezis pentru anul 2009 în zona euro și în întreaga Uniune Europeană, iar pentru anul 2010 s-a prezis o modestă creștere în activitate. Retele dobânzilor au fost reduse semnificativ, băncile au acces aproape nelimitat la creditele cu facilități de ultimă instanță, cu băncile lor centrale, ale căror bilanțuri s-au extins masiv, și s-au acordat capitaluri noi sau garanții din partea guvernelor lor. Au fost introduse sau ridicate garanții pentru depozitele de economii, iar guvernele au oferit stimulente fiscale substanțiale. Figura 2.5 Prognoza PIB-ului pe 2009
15
Forțele globale din spatele crizei Cauza principală a crizei financiare a fost spargerea blei imobiliare din Statele Unite și contaminarea ulterioară a bilanțurilor instituțiilor financiare din întreaga lume. Această observație nu explică însă de ce în primul rând s-a dezvoltat o bulă imobiliară, și de ce explozia ei a avut un impact devastator și în Europa. Trebuie luați în considerare factorii care au dus la o îndatorare excesivă, atât în Statele Unite cât și în Europa. După cum am menționat, cele mai multe crize financiare majore din trecut au fost precedate de o perioadă îndelungată și optimistă de creștere a creditului și a primelor reduse de risc, iar criza actuală nu este o excepție în acest sens. Optimismul agresiv a fost alimentat de credința că instabilitatea macroeconomică a fost eredicată. ”Marea Moderație”, cu un nivel scăzut și stabil a inflației și a creșterii economice durabile, a condus la o percepție a unui risc scăzut și a unui profit mare a capitalului. Parțial, aceste evoluții au fost susținute de schimbări structurale reale din mediul economic, inclusiv oportunități de creștere pentru partajarea riscurilor internaționale, o mai mare stabilitate în elaborarea politicilor și o cotă mai mare a serviciilor în activitatea economică. Persistența dezechilibrelor globale a jucat de asemenea un rol important. Excedentele nete de economii a Chinei, Japoniei și a economiilor producătoare de petrol au ținut randamentele obligațiunilor scăzute în Statele Unite, a cărei profundă și lichidă piață de capital a atras fluxurile de capital asociate. În ciuda creșterii prețurilor la materile prime, inflația a fost oprită de condițiile favorabile de aprovizionare, asociate cu o expansiune puternică a forței de muncă în economiile de piață emergente, transferate din mediul rural în sectorul exporturilor. Acest lucru a permis politicii monetare din SUA să fie acomodativă pe fondul condițiilor de boom economic. Politica monetară din China a fost de asemenea acomodativă deoarece s-a luptat cu consecințele ”economiei balon” din 1980. Acest lucru a contribuit la creșterea rapidă a prețurilor activelor, în special a stocurilor și a imobilarelor, nu doar în Statele Unite, ci și în Europa
16
Prețurile reale 2000-09
La prima vedere s-ar putea să nu fie evident faptul că excesul de lichiditate la nivel mondial ar putea duce la o creștere rapidă a prețurilor activelor și în Europa, dar într-o lume cu capital deschis de conturi este inevitabil acest lucru. Pentru a rezuma, există trei canale principale de transmisie. În primul rând, presiunea ascendentă asupra ratelor europene de schimb vis-a-vis de dolarul american, a redus inflația importată și a permis o atitudine mai puțin severă a politicii monetare. În al doilea rând, așa numitul ”carry trade”, prin care investitorii realizează împrumuturi cu monede ale căror rate ale dobânzii sunt scăzute, și investesc în valute cu randament ridicat (ignorând în mare parte riscul cursului de schimb), a implicat excedentul de lichiditate la nivel mondial pe piețele financiare europene. În al treulea rând și poate cel mai important, fluxurile mari de capital realizate datorită integrării piețelor financiare, au fost redirecționate spre piețele imobiliare din mai multe țări, în special cele care au înregistrat creșteri rapide ale venitului pe cap de locuitor la nivelul inițial relativ scăzut. Deci nu este surprinzător faptul că stocurile de bani și prețurile imobiliare au crescut în paralel și în Europa, fără să antreneze nici o tendință de creștere a inflației prețurilor de consum. În afara problemei legate de nedumerirea dacă politica monetară americană de înainte de criză a fost prea lejeră față de flotabilitatea activității economice, mai există o problemă mai amplă, și anume dacă plitica monetară ar trebui să sprijine împotriva creșterii prețurilor activelor pentru a preveni formarea de bule. Politica monetară ar putea fi acuzată pentru că a acționat prea restrictiv și nu reacționează destul de puternic la indicii de creștere a vulnerabilității financiare. Același lucru este valabil și pentru politica fiscală, care ar putea fi prea restrictiv concentrată pe ciclul obișnuit de afaceri, spre deosebire de ciclul activelor. O accentuare mai puternică asupra elaborării de politici macroeconomice privind riscul financiar ar putea aduce beneficii de stabilizare. 17
Acest lucru ar putea necesita includerea în mandatele băncilor centrale a unor preocupări explicite pentru stabilitatea macro-financiară. Instrumentele macroprudențiale ar putea ajuta la rezolvarea problemelor din piețele financiare și ar putea ajuta la limitarea necesității de a reacționa prin politici monetare foarte agresive. Condițiile financiare optimiste au avut de asemenea rădăcini microeconomice iar lista de factori care au contribuit este lungă. Modelul ”inițiază și distribuie”, prin care au fost acordate credite și ulterior ambalate (”securizate”) și vândute în piață, a însemnat că bonitatea debitorilor nu a mai fost evaluată de către ordonatorii de credite. Mai mult, schimbările tehnologice au permis dezvoltarea de noi produse financiare complexe
garantate de valori mobiliare ipotecare, iar agențiile de rating de credit judecau de multe ori greșit riscul, asociat cu aceste noi instrumente. Ca urmare, riscul inerent a acestor produse a fost subestimat, fapt ce l-a făcut să pară mai atractive pentru investitori. Ca urmare a acestor evoluții macroeconomice și microeconomice, instituțiile financiare au fost induse să-și finanțeze portofoliile cu tot mai puțin capital. Rezultatul a fost o combinație de inflație a prețurilor activelor și o deteriorare care stă la baza calității creditelor. Un balon s-a format într-o serie de piețe de active interconectate, inclusiv pe piața imobiliară și piața titlurilor ipotecare garantate. Marile bănci americane de investiții au atins un grad de îndatorare de 20 până la 30, dar unele bănci europene au avut un grad de îndatorare și mai mare. Cu un grad de îndatorare atât de ridicat, o scădere a valorii portofoliului cu doar câteva procente poate fi suficientă pentru a aduce o instituție financiară în stare de insolvență.
18
Măsuri luate pentru contracararea crizei Măsuri anticriză în România şi semne de redresare economică în Europa. Principalele soluţii întrevăzute s-au bazat pe adoptarea celor mai comode măsuri: disponibilizări succesive de personal angajat în instituţiile bugetare ale statului: reducerea veniturilor salariale ale bugetarilor, prin promovarea unei legi unice a salarizării în 2009, urmată de o reducere cu 25% asalariilor bugetarilor ( începând cu iulie 2010) şi impozitarea suplimentară a agenţilor economici, prin majorarea TVA-ului de la 19% la 24% etc. Asemenea măsuri au fost luate concomitent cu angajare aunor împrumuturi masive de la FMI. De exemplu, numai în primele trei luni ale anului 2011 au fost contractate aproximativ 6 miliarde de euro. O altă măsură a fost legată de reducerea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. Aceasta a presupus recalcularea categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, ale personalului diplomatic şi consular, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale deputaţilor şi senatorilor, ale personalului Curţii de Conturi. În anul 2010 , toate pensiile speciale au fost revizuite, cu excepţia pensiilor de serviciu acordate magistraţilor, excepţie impusă prin decizia Curţii Constituţionale. O implicare competentă pentru depăşirea stării de recesiune aparţine specialiştilor de la Centrulde Cercetări Financiare şi Monetare Victor Slăvescu al Academiei Române. Astfel, în urma unor d e z b a t e r i c u p r i v i r e l a r e l a n s a r e a e c o n o mi e i n a ţ i o n a l e , me mb r i i me d i u l u i a c a d e m i c a u p r o p u s următoarele măsuri: - reducerea investiţiilor nerentabile ( cum ar fi, de exemplu, reducerea cu 35% a achiziţiilor publice de bunuri şi servicii, întreruperea finantării pentru investiţiile publice care nu au generat un profit economic); - preluarea de către stat a restanţelor la creditele bancare ale populaţiei care sunt mai mici de 3.000 euro
- crearea unui Fond Public de Intervenţie pentru Stabilitatea Financiară (FPISF),care să aibă drept obiectiv principal realizarea unor intervenţii ale statului în materia derapajelor privind stabilitatea financiară a ţării. - reducerea numărului de ministere la 10 %; 19
- reducerea impozitului pe profit de la 16% la 12%; - eliminarea impozitului minim- reducerea cu 40% a ratei contribuţiilor sociale ( asigurări de sănătate, asigurări de şomaj,asigurări sociale de stat) pe care trebuie să le plătească fiecare angajator român. Pentru creşterea activităţilor economice, România trebuie să-şi asume anumite responsabilităţi clare şi punctuale cum ar fi: 1.continuarea fermă de către stat a procesului de reformă 2.respectarea acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional 3.mărirea absorţiei fondurilor din Uniunea Europeană 4.promovarea fermă a exporturilor şi scăderea deficitului comercial 5.atragerea sistematică a investitorilor străini din diverse ţări bogate ale lumii 6.reluarea viguroasă a accesului populaţiei şi întreprinzătorilor la creditele bancare Specialiştii avertizează, totodată, asupra pericolelor care ne pot trimite înapoi la perioada de recesiune: 1.majorarea nejustificată economic a salariilor şi pensiilor (fără să aibă o acoperire financiară) 2.criza preţurilor la produsele alimentare şi la combustibili (care în ultima vreme s-au majoratcontinuu) 3.scăderea industriei pe plan mondial, precum şi a producţiei agricole în lume 4.influenţa cursului leu-euro asupra exporturilor
20
Consecinţe globale şi naţionale ale crizei economico-financiare -Efectele crizei economice sunt următoarele: -Schimbarea raporturilor de forţe şi a polilor de putere economică pe glob -Amplificarea vulnerabilităţii economiei mondiale -Scăderea generală a averilor bogaţilor planetei -Îndatorarea accentuată a bugetului public la bănci -Diminuarea investiţiilor şi a locurilor de muncă -Creşterea numărului de firme falimentare -Stagnarea activităţilor companiilor de leasing -Mărirea ponderii datornicilor la bugetul de stat -Blocarea pieţei imobiliare şi scăderea preţului locuinţelor şi al terenurilor -Declinul publicaţiilor de presă -Accentuarea sărăciei la nivel global -Creşterea explozivă a fenomenului de şomaj -Diminuarea veniturilor şi schimbarea orientărilor valorice ale salariaţilor -Sporirea ponderii restanţierilor la achitarea credirelor bancare -Subfinanţarea sistemelor naionale de educaţie -Amplificarea fenomenului de viaţă conjugală -Creşterea numărului de minori abuzaţi -Criza sistemului medical şi a protecţiei sănătăţii fizice
21
CONCLUZII Deși în ultimii ani au avut loc nenumărate încercări de rezolvare a problemei referitoare la crizele economice, de restabilire a ritmului de creștere, recesiunea a cuprins multe state. Economiile care au fost cel mai grav afectate, sunt cele în care speculațiile se adeveriseră încă dinaintea izbucnirii crizei. Lipsa de lichidități și îndatorarea excesivă au adus multe bănci în faliment. Sectorul imobiliar și sectorul de servicii financiare au fost cele mai afectatate de șomaj și concedieri. Cauza crizei subprime a creditelor din SUA, constă în ușurința de acordare a creditelor. Cererea a scăzut rapid datorită scumpirii bruște a creditelor. Puterea de cumpărare a indivizilor a fost diminuată, iar băncile erau amenințate de faliment. Astfel s-a format un cerc vicios: în perioadele în care vânzările scădeau, întreprinderile aveau nevoie de lichidități, iar băncile care ofereau finanțare acestor întreprinderi, își retrăgeau sprjinul. În al doilea rând, instalarea temerii de a cheltui și scăderea puterii de cumpărare au lăsat multe țări care se bazau pe exportul produselor proprii fără cumpărători. Acest lucru a condus la nașterea unei crize bruște de supraproducție, asemănătoare cuc ea din 1929-1933. China și japonia se numărăr printre cele mai afectate țări de acest tip de criză. Acest lucru se datorează faptului că economiile lor erau sprijinite foarte mult de export. În al treilea rând, o mare parte dine conomia reală din câteva state precum Islanda, Marea Britanie și SUA a fost înlocuită cu un sistem financiar supradimensional. Acesta devenise încă de mai mulți ani un mediu speculativ, ce era autosusținut de continua supraevaluare a activelor tranzacționate, luând astfel forma unei bule. Datorită cauzelor diverse, efectele asupra fiecărei țări sunt diferite. Statele mici nu sunt ferite de criză. Economia Islandei (și parțial cea a Elveției) de exemplu, este strivită de datoriile contractate de cetățenii săi și de greutatea sectorului bancar supraextins. Populația limitată a țării nu poate suporta datoria imensă care a rezultat în urma naționalizării băncilor, iar acest lucru agravează problemele. În plus, Elveția și Islanda nu sunt sprijinite sau protejate de Uniunea Europenă. Din această cauza, monedele lor naționale au tendința de a se devaloriza. Se poate concluziona faptul că, deși punctul comun il reprezintă prezența efectelor în majoritatea statelor, acestea variază de la țară la țară. La fel diferă și soluțiile posibile în acord cu manifestările. Pentru economiile supreaîndatorate, prioritare sunt reducerea deficitelor și stabilizarea. Acest lucru poate să se realizeze prin devalorizarea monedelor naționale. Pentru țările care se bazează în mod special pe exporturi, este indicată creșterea nivelului intern de consum sau ajustarea capacităților de producție (fapt ce va duce la creșteri ale șomajului și la concedieri). In ansamblu, lumea pare să își bazeze dezvoltarea și creșterea viitoare pe economiile emergente. Înaintea acestora se prezintă ani de creștere a nivelului de trai, de construire a infrastructurilor și de avantaj forței de muncă ieftine. În combinație cu niște nevoi financiare reduse, acestea asigură premisele nei creșteri susținute în economie. 22
La nivel ideologic, actuala criză, ca de altfel și celelalte crize, a provocat o dezbatere între teoria lui Keynes a intervenționismului statal, teoria ”mâinii invizibile” ultraliberală a lui Adam Smith, teoriile neomarxiste etc. Dezbaterea s-a focalizat pe ideea de autoreglare autonomă a pieței, mai exact dacă actuala criză infirmă sau nu acest principiu.
23
BIBLIOGRAFIE Alex Berca ”Crizele economice și ciclicitatea lor” Cristian Păun, ” Cauzele, propagarea şi efectele crizelor într-o lume din ce în ce mai globalizată”,
WEB http://crizafinanciara.com/ http://www.stiucum.com/ https://www.libertatea.ro/ http://evz.ro/criza-economica-semnele-clare-sua.html https://ro.wikipedia.org https://romanialibera.ro/
http://www.bnro.ro/
24
25
26
27