Consecinţe Negative Ale Unui Management Defectuos Al Clasei [PDF]

Zitiervorschau

Consecinţe negative ale unui management defectuos al clasei 1. Oboseala Există două teorii ce încearcă să explice apariţia oboselii. Prima teorie (teoria toxinelor) consideră că mecanismul fundamental al oboselii este pus pe seama acumulării de substanţe toxice. Astfel, în decursul activităţii se crează toxine ce provoacă apariţia oboselii şi duc la scăderea eficacităţii. A doua teorie (teoria sistemului nervos central) se leagă de schimbările care au loc în sistemul nervos central şi în organismul viu în timpul activităţii. Starea de activitate fizică şi intelectuală redusă, adică oboseala se manifestă prin instalarea sentimentelor de epuizare, somnolenţă şi reducerea capacităţii de reacţie. Factorii ce determină oboseala elevilor sunt: activităţi şi sarcini repetitive, monotone; absenţa conexiunii inverse reale; perspectivele motivaţionale limitate; durata şi intensitatea inadecvate ale activităţilor de tip educaţional; interesul scăzut al elevilor pentru activităţile instructiv – educative. Oboseala poate fi împărţită în două categorii: oboseala obiectivă şi oboseala subiectivă. Oboseala obiectivă este reprezentată de o activitate epuizantă sau prelungită care se manifestă printr-o reducere semnificativă a cantităţii şi calităţii rezultatelor obţinute. Oboseala subiectivă este reprezentată de sentimentul de delăsare şi epuizare. De multe ori oboseala este identificată cu plictiseală, însă plictiseala este de fapt un grad mai scăzut al oboselii. Totuşi relaţia dintre oboseală şi plictiseală nu este definită. De multe ori starea de plictiseală apare fără o cauză obiectivă directă. Un elev se poate simţi plictisit fără a avea motive; uneori elevul se simte plictisit imediat după ce începe să înveţe, lucreze dacă sarcina de învăţare nu este interesantă sau dacă are o atitudine contrară acesteia. În opinia experţilor cauza marcantă a oboselii elevilor este suprasolicitarea.

2. Supraîncărcarea O cauză importantă a supraîncărcării elevilor este orarul variabil al acestora. În orarul 1

de după – amiază practicat în unele şcoli elevii muncesc în condiţii fizice, psihologice şi intelectuale nefavorabile comparativ cu cursurile de dimineaţă. În Cehia au avut loc nişte studii privind parcursul şcolar al elevilor care merg la şcoală dimineaţă şi al celor care merg la şcoală după-amiaza. Durata acestui studiu a fost de 6 săptămâni, 3 săptămâni pentru clasele de dimineaţă şi 3 săptămâni pentru clasele de după – amiază. Elevii au fost observaţi în fiecare zi, înainte şi după cursuri. Rezultatele studiului au arătat faptul că eficienţa elevilor era în general mai bună dimineaţa decât după – amiaza. Dimineaţa, eficacitatea atingea nivelul maxim în primele două sau trei ore şi nivelul minim la sfârşitul celei de-a cincea ore, în timp ce după – amiaza, cu exact aceeaşi folosire a timpului, eficacitatea aceloraşi elevi era mai ridicată după prima oră şi la nivelul cel mai de jos la finalul perioadei de studiu.

3. Lipsa de motivare a clasei Studiile arată faptul că 93% din elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură au realizat acest lucru datorită propriilor demersuri de studiu individual, însoţite şi sprijinite de motivaţie. Există mai multe strategii de motivare a unui elev în sala de clasă:

• Elevii trebuie învăţaţi să folosească limbajul interior pentru a-şi redimensiona motivaţia (de ex. repetiţia unor fraze „voi face mai bine data viitoare”).

• Elevii trebuie să fie învăţaţi să îşi schimbe reprezentările despre stilul şi metodele proprii de învăţare. Elevii trebuie obişnuiţi să folosească cele mai bune metode şi mijloace de învăţare prin parcurgerea şi înţelegerea lor.

• Elevii trebuie învăţaţi să îşi facă cunoscute şi să îşi argumenteze părerile în public. • Elevii trebuie să înveţe strategii ce implică colaborarea şi participarea activă. Astfel elevii pot să îşi dezvolte propria motivaţie. Un exemplu ar fi schimbarea rolului profesorului cu elevii.

• Elevii trebuie învăţaţi să îşi pună întrebări despre ceea ce au citit şi să rezume anumite paragrafe. Datorită absenţei motivaţiei, e posibil ca unii elevi să lucreze întotdeauna sub posibilităţile acestor propuneri. Cel mai grav lucru este însă nonimplicarea elevilor în

2

interacţiunile din clasă, iar cadrul didactic trebuie să fie conştient de aportul motivaţiei la îmbunătăţirea performanţelor intelectuale ale elevilor.

4. Deprecierea climatului educaţional În strânsă relaţie cu managementul clasei de elevi se află climatul educaţional, ce indică atmosfera, moralul şi starea afectivă a clasei. Se exercită relaţii din interior: profesor – profesor, profesor – elev, elev – elev, sau relaţii cu parteneri exteriori (părinţii). Emil Păun defineşte climatul din clasă ca un set de proprietăţi măsurabile ale mediului de activitate educaţională, bazat pe percepţiile colective ale elevilor care trăiesc şi învaţă în acest grup având comportamente specifice. Printre tipurile de climat şcolar care apar drept consecinţe ale unui management defectuos al clasei se numără climatul închis (caracterizat printr-un grad înalt de neangajare din partea elevilor, nepăsare, rutină, distanţare, depersonalizare, absenţa satisfacţiei personale). Tipul de profesor este cel neangajat, caracterizat prin lipsa concentrării şi orientarea numai spre sarcina de învăţare fără depunerea vreunui efort. Atunci când poate fi identificat un management defectuos al clasei de elevi, climatul din interiorul acesteia se degradează, se devalorizează, se compromite, se alterează şi decade. Cercetările au relevat faptul că un bun climat într-o sală de clasă, ca urmare a unui management adecvat, determină elevii la comportamente deschise, lipsite de teamă şi de inhibiţie, permiţându-le să se concentreze asupra unor sarcini de lucru normale şi stimulându-i să participe la interacţiuni sociale angajante, reale şi autentice.

5. Minciuna În sălile de clasă minciuna este un comportament verbal şi nonverbal, care apare foarte frecvent, de cele mai multe ori ca urmare a unor greşeli de tip managerial ale cadrului didactic. Profesorul Ekman oferă indicii pentru identificarea comportamentelor şi atitudinilor mincinoase. Fiecare cuvânt al elevului care minte are un rol bine determinat. Atenţia trebuie acordată tonului vocii, deoarece deşi este uşor să compui un discurs perfect este foarte greu să îl susţii pe tonul just. O persoană tristă vorbeşte pe un ton umil, scăzut, iar veselia pune scântei în glas. Elevului care minte nu îi va fi uşor să pronunţe unele cuvinte 3

imitând emoţiile provocate de sentimente şi trăiri adevărate, iar acest lucru duce la notele stridente din glasul mincinosului. De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie atent la pauzele nejustificate, la ezitările şi la lapsusurile celui care vorbeşte. Concomitent cu vocea trebuie observat dacă elevul nu are tendinţa de a se înroşi, de a deveni palid sau a respira greu, acestea fiind elemente ale unui stres ce poate indica minciuna. Elevul care minte e deseori stresat, stânjenit de acest lucru şi va încerca să îşi ascundă emoţiile, dar va fi trădat de unele mişcări inconştiente precum: frecarea nasului sau a urechii, o bătaie cu degetul pe obraz, suptul buzelor sau bătaia cu degetele pe un obiect. Sunt elevi care nu au nicio remuşcare atunci când mint. Există la elev şi tendinţa de minciună transformată în „plăcerea de a minţi” din dorinţa de a fi „mai şmecher decât alţii”, fapt care îl face să îşi susţină minciuna ca pe un adevăr pe care la un moment dat ajunge să îl creadă. Acest fenomen social şi şcolar există frecvent în clasa de elevi şi este o tentaţie la îndemâna elevilor şi solicită din partea cadrulu didactic o intervenţie promptă şi pertinentă.

6. Agresivitatea Agresivitatea este un factor important al comportamentului uman. La nivel şcolar elevul este împins uneori la acte necugetate care nu o explicaţie raţională. Septimiu Chelcea defineşte agresivitatea ca orice formă de comportament care are ca scop vătămarea sau jignirea altora. Astfel, agresivitatea nu este un sentiment, ci o formă de comportament; agresivitatea implică şi o formă de intenţionalitate; cel vătămat, evită agresiunea. Nivelurile agresivităţii sunt: agresivitate fizică şi agresivitate verbală. •

Agresivitate fizică activă directă: vătămare, lovire.

•

Agresivitate fizică activă indirectă: tăinuirea infractorului.

•

Agresivitate fizică pasivă directă: ocuparea spaţiului.

•

Agresivitate fizică pasivă indirectă: refuzul de a elibera spaţiul.

•

Agresivitate verbală activă directă: injurii.

•

Agresivitate verbală activă indirectă: zvonuri, calomnii. 4

•

Agresivitate verbală pasivă directă: refuzul de a vorbi.

•

Agresivitate verbală pasivă indirectă: refuzul de a vorbi în apărarea cuiva.

În clasa de elevi impulsul agresiv este limitat la competiţie, la atac verbal, la ostilitate, exprimându-se prin injurii, dispreţ, ranchiună. Cercetările de tip psihologic au demonstrat că la baza agresivităţii se află subaprecierea eului, o autoevaluare scăzută. O altă cauză e declanşată dacă profesorul nu cunoaşte tendinţa elevului de a se afirma, de a câştiga aprecierea adulţilor, astfel creându-se o tensiune, o „anxietate de dependenţă” care în loc să îl apropie de educator, îi poate produce un sentiment de supărare, de duşmănie. În şcoală, spre a câştiga simpatia colegilor există elevi care nu reuşesc să se impună în planul performanţei şcolare, dar se lansează în „argumentul agresivităţii”. În privinţa comportamentului agresiv al elevilor în raport cu ceilalţi colegi s-a constatat că sentimentul de satisfacţie sau de insatisfacţie poate impulsiona o direcţie pozitivă sau negativă. O persoană cu un grad ridicat de nervozitate, provocată de solicitările frustrante ale mediului este iritabilă, arţăgoasă, instabilă şi uneori devină brutală în relaţiile cu ceilalţi. Pedeapsa educativă este utilizată în sensul nerepetării greşelii, bătaia cu profunde semnificaţii pentru psihicul copilului, poate lua forma manifestă de umilire. Practica pedagogică arată că pentru atitudini necorespunzătoare mai utile sunt: încurajarea, dojana, admonestarea. Promovând modele pozitive şi dezvoltând părţile bune din personalităţile agresorilor, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale experimentate deja, strategiile altruiste. Apariţia şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente agresive sunt într-o dependenţă totală de nonintervenţiile sau de intervenţiile manageriale eronate.

Bibliografie: Romiţă Iucu – Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză educaţională, ed. Polirom, 2006

5