Ce vrem de la presedintele tarii? 9789735084714 [PDF]

Zitiervorschau

Cl YRlM Dl lA PHlSlDINllll llHil? '

CIPRIAN

CRISTIAN

PREDA

MIHALI

SORIN

ICNITĂ

Cl YRlM Dl lA PRlSlDINllll IARII? ' V

I

GHID CIVIC PENTRU ALEGĂTORII ROMÂNI PREFAŢĂ DE ANDREI PLEŞU

II

H. UMANITAS

BUCUREŞTI

Redactor: Andreea Niţă Coperta: Ioana Nedelcu Tehnoredactor: Manuela Măxineanu DTP: Dragoş Dumitrescu, Veronica Dinu Tipărit la Livco Design © HUMANITAS, 2024 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Preda, Cristian Ce vrem de la preşedintele ţării?: ghid civic pentru alegătorii români / Cristian Preda, Ciprian Mihali, Sorin Ioniţă; cu o pref. de Andrei Pleşu. Bucureşti: Humanitas, 2024 ISBN 978-973-50-8471-4 I. Mihali, Ciprian II. Ioniţă, Sorin III. Pleşu, Andrei (pref.) 32 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408.83.50, fax 021/408.83.51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0723.684-194

Cuprins

În Joc de prefaţă Cum trebuie să fie un preşedinte (de Andrei Pleşu)............ 7 CRISTIAN PREDA Harnic, moderat şi darnic: un preşedinte pentru 2024.......... 11 CIPRIAN MIHALI Un şefîn democraţie: mai există carismăîn politică? ......... 43 SORIN IONIŢĂ Doamne fereşte de ziua când va conta cine e preşedintele României............................. 69 Anexa 1 Prevederile referitoare la preşedinte din Decretul -lege nr. 92 din 14 martie 1990 ................. 87 Anexa 2 Ce prevedeau tezele din Adunarea Constituantă referitor la atribuţiile prezidenţiale ........................ 90 Anexa3 Prevederile referitoare la preşedinteîn Constituţia din 1991.... 95 Anexa4 Modificări introduse la revizuirea constituţională din 2003 referitoare la atribuţiile preşedintelui ............ . 103 Anexa5 Candidaţi la prezidenţiale şi rezultatele lor la scrutinele din perioada 1990-2020 ...................... 107

ÎN LOC DE PREFAŢĂ

Cum trebuie să fie un preşedinte

de Andrei Pleşu

Am fost invitat de cîteva ori, în ultima vreme, să răspund la foarte actuala întrebare: ,,Cum trebuie să fie un preşedinte?" M-am eschivat. Întrebarea nu e lipsită de legitimitate (mai ales în contextul de-acum), dar are un „ce" romantic sau, în orice caz, nerealist. Ne ajută în vreun fel dacă încropim un portret ideal al celui de care avem nevoie? Ne ajută în vreun fel dacă facem o listă de însuşiri optime, de înzestrări maximale ale „conducăto­ rului" absolut? Va fi imposibil să le găsim întrunite într-un singur om şi vom sfârşi, inevitabil, în deza­ măgire şi derută. Nu poţi vota o ţintă de neatins. Bine, ni se va răspunde, dar poţi vota pe cineva care se apropie cel mai mult de ţinta propusă. Nu mi se pare. Nu votezi statui, dar nu votezi nici copii - mai puţin reuşite - ale unor statui. În plus, un preşedinte bun e „bun" în funcţie de context. Preşedintele unei perioade de prosperitate şi calm trebuie să fie altfel decît preşedintele unei perioade de criză. Preşedintele potrivit pentru o ţară asia­ tică nu e neapărat potrivit pentru Germania. Ca ÎN LOC DE PREFAŢĂ

7

să nu mai spunem că preşedintele care mi-ar plă­ cea mie sau dumitale e, cu siguranţă, altfel decât preşedintele care ar plăcea altor concetăţeni ai noştri. Să propunem, deci, ,,modele de succes" is­ torice? Are vreun sens să spunem: ne-ar trebui un George Washington, un Richard von Weizsăcker, un Frarn;ois Mitterrand sau un Vaclav Havel? De unde să-i luăm? Porniţi pe calea aceasta a căutării de Feţi-Frumoşi, de „portrete-robot" întrupate, de soluţii perfecte, vom sfârşi prin a nu mai merge la urne. Mai realist este, cred, să ne întrebăm ce e de ales din „oferta pieţei" . Nu să umblăm după himere, ci să facem oarecare ordine în peisajul - destul de neconvingător, dacă nu direct promiscuu - la care suntem „condamnaţi" . Sigur că, nici în acest caz, opiniile personale nu au cum să fie unanime. Dacă e, totuşi, să fac - pornind de la realităţi - un in­ ventar (privat) de calităţi preferabile şi de defecte inacceptabile, aş putea risca două-trei fraze. N-aş vrea să am un preşedinte care nu are în spate nici o performanţă profesională notabilă. N-aş vrea să am un preşedinte despre care să nu ştiu la ce se pricepe de fapt. N-aş vrea să am un preşedinte care a făcut, o dată sau de mai multe ori, proba lipsei de onestitate. N-aş vrea să am un preşedinte fără experienţă de viaţă şi de oa­ meni, necopt, sigur de sine fără temei, mândru că e preşedinte, ros de ambiţii impure şi de parve­ nitism. Aş prefera un preşedinte decent, modest 8

ÎN LOC DE PREFAŢĂ

fără ostentaţie, bine educat, cordial, aşezat corect între gravitate şi umor (dar neiubitor de triviali­ tăţi suburbane şi de retorsiuni mitocăneşti), un preşedinte cu respect pentru reguli (juridice, morale, comportamentale), capabil să se exprime onorabil în măcar două limbi de circulaţie europeană, inca­ pabil de ură, lipsit de pasiunea îmbogăţirii, de or­ golii juvenile (sau pre-senile), de egolatrie. Nu cred în „eroi salvatori" , în „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne? " , dar nici în „săraci şi cinstiţi" care tolerează uncheşeşte dezmăţul din jur. Nu vreau un preşedinte care să apară prea des la televizor, dar nici unul care se exprimă monosilabic. Nu vreau un preşedinte pe care îl amuză să provoace scandal, dar nici unul inexpresiv, al cărui discurs să se iro­ sească într-o mecanică previzibilitate. Pe scurt, aş vrea un preşedinte civilizat, un domn afabil, bine informat şi bine orientat în plan geopolitic, demn de încredere şi de respect, apt să stârnească intere­ sul şi simpatia interlocutorilor străini. Nu mă deranjează să am un preşedinte din zona minorităţilor. Pretind însă să ştie bine româneşte şi să cunoască participativ cultura şi tradiţiile ţării pe care o reprezintă. Nu mă deranjează să am un preşedinte-femeie. Dar nu mă încântă nici combi­ naţiile de zână şi amazoană, nici feminitatea de tip sabie, halucinată de radicalităţi nemiloase. Prefer firile neândurător de bune, iradierea tonică a unui permanent surâs interior, darul de a nu te lua (prea) în serios. Detest demagogia din speţa ÎN LOC DE PREFAŢĂ

9

caragialianului CoriolanDrăgănescu, patriotismul de paradă, evlavia de partid şi de stat. Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negati­ vitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale. M-am săturat să văd politicieni care intră în cursă doar pentru a se răfui cu „băsismul" sau doar pentru a-şi obloji, oportunist, o falsă imagine de sine. Nu mai vreau „reformatori" incolori, nu mai vreau războinici de mucava. O să ziceţi că, până la urmă, tot la un „portret ideal" am ajuns. Se poate. Dar l-am făcut trăgând cu ochiul la ce se vede. . . Iar dacă îmi veţi reproşa lipsa referinţelor concrete (deşi pe unele le veţi fi bănuit), vă voi da satisfacţie cu următoarea în­ cheiere: entuziasmat nu sunt de nici unul din can­ didaţii care şi-au anunţat pofta de preşedinţie.

CRISTIAN PRE DA este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bu­ cureşti. A publicat mai multe volume despre evoluţia gândirii politice româ­ neşti, istoria liberalismului, sisteme elec­ torale şi politica postcomunistă. A tradus, de asemenea, în română autori precum Benjamin Constant, Fran�ois Guizot, Alexis de Tocqueville, Raymond Aron sau Pierre Manent. La Editura Humani­ tas a coordonat colecţia Polis şi a pu­ blicat Mic dicţionar de gândire politică liberală (2004), Robul succesului: Viaţa politică a lui Victor Eftimiu sub şase Constituţii (2022) şi De ce aţipesc parlamentarii şi cum plagiază miniştrii?: Plus alte 21 de întrebări pestriţe despre politica românească (2023).

Harnic, moderat şi darnic: un preşedinte pentru 2024 „Om liberîn ţară liberă - iată lozinca democraţiei aşa cum o înţelegem noi". -Corneliu Coposu

Am avut, până acum, patru preşedinţi. Nu-l pun la socoteală pe Ceauşescu, care a fost un dictator, nu demnitarul cel mai înalt al unei republici au­ tentice. În 2024, suntem chemaţi să alegem iarăşi. Cum oare ar trebui să arate cel care-şi va încheia mandatul când România va marca patru decenii de la Revoluţie? Mă întreb asta după ce am lucrat cu doi dintre preşedinţii români. Pe ceilalţi doi i-am votat măcar o dată în turul decisiv. Am întâlnit mulţi alţi dem­ nitari de acest rang, cât am fost secretar de stat la Externe şi deputat european. Schiţa de portret pe care o propun mai jos este bazată pe această ex­ perienţă practică. Ea foloseşte, pe de altă parte, ,,fişa postului" ce rezultă din articolele constituţio­ nale consacrate celei mai înalte demnităţi din statul român. Am comparat, însă, acele dispoziţii cu felul în care s-au achitat de îndatoriri cei patru preşe­ dinţi. Şi am luat în seamă ce aşteptări există acum în societate. A rezultat un portret de preşedinte cum n-am mai avut. CRISTIAN PREDA

13

Preşedintele nu e un dulap Sunt peste douăzeci de articole în Constituţie care privesc funcţia supremă. Primul dintre ele îl defi­ neşte pe preşedinte ca reprezentant al statului. Asta înseamnă că el vorbeşte în numele României. E singurul care poate face aşa ceva. Şi pentru a nu spune neghiobii, e musai să ştie multe despre ţară. Ca să reprezinţi statul, trebuie să-ţi cunoşti bine patria. Nu doar din cărţile de istorie. E important, desigur, să-ţi ştii trecutul. Aşa cum a fost, cu bune şi cu rele. Dar e la fel de important să pleci urechea la societatea de azi. Să afli cum trăieşte un ţăran sau studentul cazat într-un cămin. De ce pleacă din ţară atâţia şi-atâţia tineri ori mai puţin tineri. În ce condiţii e închis cel care a încălcat legea. Ce aspiraţii are o IT-istă. În ce fel îşi croieşte viaţa un mecanic de locomotivă. Din ce îşi plăteşte chiria o artistă independentă. Cum face medicul gardă în spital. Ce greutăţi apasă pe umerii unei mame care-şi creşte singură copilul. Sau ai unui căpşunar întors acasă. E, pe scurt, obligatoriu să fii în con­ tact cu românii din toate categoriile şi straturile sociale. Altfel, nu poţi încarna în faţa lor statul care trebuie să lucreze pentru fiecare în parte. Dacă nu rămâne conectat la societate, preşedin­ tele riscă să fie confundat cu un obiect ori să fie coborât în regnul vegetal. Celui actual unii - chiar dintre cei care l-au susţinut - îi spun „dulap" , iar alţii - ,,ficus" . Dincolo de brutalitatea judecăţilor 14

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

de acest fel, e clar că decepţia s-a lipit de funcţia prezidenţială. Nu putem continua aşa. Calea de urmat nu-i uşoară. Dar există. Şi porneşte de la firul ierbii, din viaţa noastră comună. Ceauşescu simula interesul pentru popor în vizite de lucru controlate. După el, preşedinţii au participat mai degrabă la ceremonii decât la univer­ sul cotidian al concetăţenilor lor. Au tăiat panglici în loc să asculte grijile ori aşteptările cetăţenilor şi să le transforme în politici. E, în fine, momentul ca şeful statului să plece cu adevărat urechea la semenii săi. El nu-şi poate juca rolul constituţional doar cu informaţiile de la SRI. Sau cu bârfele din partide. Şeful statului rămâne cetăţean Dacă ascultă societatea, nu înseamnă că omul de la Cotroceni devine un fel de lobbist. Şi că face cadou câte o lege unei persoane sau unui grup cu care a intrat în contact. A reprezenta nu-i egal cu a pune o pilă. Dimpotrivă. Poţi reprezenta bine statul doar dacă eşti preşedinte pentru toţi cetă­ ţenii. Şi pentru cel virtuos, şi pentru cel trimis în închisoare. Şi pentru cel harnic, şi pentru cel leneş. Şi pentru tineri, şi pentru bătrâni. Şi pentru majo­ ritatea ortodoxă, şi pentru minorităţile religioase. Şi pentru cine vorbeşte în casă română, şi pentru cei a căror limbă maternă e maghiara sau germana. CRISTIAN PREDA

15

Şi pentru cel sărac, şi pentru cel chivernisit. Din ce afli de la oameni, de la firme, de la şefi de insti­ tuţii sau lideri de opinie, ai datoria să faci sinteza. Cu un singur reper: interesul public. De altfel, cine este ales preşedinte rămâne ce­ tăţean. Primul dintre toţi, dar cetăţean. Iar pentru a nu uita asta, ar fi bine să locuiască acolo unde locuia şi înainte de a fi ales. Să circule cu metroul şi cu avioane de linie. Să meargă la teatru şi la cumpărături, ca orice muritor de rând. Îi repre­ zinţi bine pe cetăţeni din mijlocul lor, nu de undeva de deasupra tuturor capetelor. Doar aşa aperi în mod credibil valori politice esenţiale. În primul rând, statul de drept, adică guvernarea legilor, nu a persoanelor. Apoi, demo­ craţia, adică regimul în care majoritatea hotărăşte, dar în care statul protejează minorităţile, de orice fel ar fi ele. În fine, demnitatea persoanei, adică libertăţile de a munci, de a călători, de a te asocia cu alţii, de a studia, de a crede sau nu.

E musai să garanteze atributele esenţiale ale statului Preşedintele este - conform Constituţiei - garantul a trei atribute ale statului: independenţa, unitatea şi integritatea teritorială. Independenţa am câştigat-o acum un secol şi jumătate. Ea e consfinţită internaţional şi a fost 16

CE VREM DE LA PREŞE DINTELE ŢĂRII?

mult consolidată de integrarea noastră europeană. În pofida a ceea ce afirmă suveraniştii, tratatele care ne leagă de celelalte state-membre ale UE sunt o ancoră solidă pentru independenţa României. Cine ar lovi în aceasta ar întâlni un zid: solidari­ tatea celorlalţi 26 de europeni. Calitatea democra­ ţiei este o resursă la fel de importantă pentru un stat independent. Dacă nu guvernează cu adevărat majoritatea, statul e fragil, adică ajunge să depindă de un altul sau de mila internaţională. Domnia legii îi obligă pe cei care deţin la un moment dat puterea să o folosească pentru interesul general, nu pentru tabăra proprie. Un preşedinte respon­ sabil este, de aceea, vigilent ca nu cumva majori­ tatea să fie oligarhică ori interesul public să fie trădat pentru unul egoist. Unitatea statului nu e o abstracţie. Ci suma iden­ tităţilor individuale, locale şi regionale. Preşedin­ tele are în această privinţă o obligaţie. Să se asigure că libertăţile fiecărei persoane sunt respectate, că autonomia locală e efectivă, iar spiritul fiecărei regiuni - protejat. Pentru ca nici un drept indivi­ dual să nu fie călcat în picioare, şeful statului ar trebui să consulte regulat - de pildă, o dată pe lună - Avocatul Poporului. Nimic nu-l împiedică să ia apărarea celor nedreptăţiţi. El are obligaţia să intervină dacă subsidiaritatea e dispreţuită, iar guvernul îndrăzneşte să se substituie primarilor sau consiliilor judeţene. Pe de altă parte, identita­ tea regională ar câştiga dacă actualele regiuni de CRISTIAN PREDA

17

dezvoltare ar fi transformate. Ele există azi pe hâr­ tie. Dacă mâine ar deveni un nivel administrativ real, ar accesa fonduri europene. Şi ar reconstrui dezvoltarea ţării dincolo de orizontul unei primării sau al unui judeţ. Nu avem nevoie de reînfiinţarea unor judeţe, cum visează nostalgicii celor 72 de entităţi interbelice. Ne trebuie, în schimb, regiuni veritabile. Cu consilii regionale şi cu preşedinţi de regiune aleşi direct de cetăţeni. Sau măcar indirect, printr-un vot dat de către membrii consiliilor jude­ ţene din cuprinsul fiecăreia. Integritatea teritorială e apărată de armata ro­ mână şi, din 2004 încoace, de armatele aliate. De altfel, ca membri NATO, furnizăm noi înşine secu­ ritate în plan internaţional. O putem face folosind Capabilitatea O peraţională deplină a sistemului balistic de apărare anti-rachetă. Se cuvine să punem la dispoziţia Alianţei nu doar militari curajoşi, ci şi expertiză românească. De pildă, în gestionarea riscurilor din sfera cibernetică. Sau în lupta contra terorismului. Bucureştiul ar putea să fie gazda unui dialog anual UE -NATO dedicat securităţii Europei. Dincolo de dimensiunea strict militară, integrita­ tea teritorială are o dimensiune economică. Este mai sigur teritoriul care produce bunăstare decât cel care dormitează în sărăcie.

18

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

CSAT e pentru apărare, nu pentru guvernare Asta nu înseamnă că o instituţie precum Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ar trebui trans­ formată într-una de guvernare, care să dubleze cabinetul de la Palatul Victoria. S-a mai întâmplat şi nu e bine să se mai repete. CSAT trebuie să ră­ mână forul în care apărarea e unicul subiect pe agendă. Folosirea CSAT pentru a lupta cu corupţia sau pentru a controla deciziile prim-ministrului, ca să luăm doar două exemple, este o extindere nepermisă a mandatului. Corupţia este pedepsită în tribunale, nu în palatul prezidenţial. Iar deciziile guvernului sunt dezbătute şi cenzurate în Camere, nu în CSAT. Preşedintele nu are voie să uite nici o clipă că este comandantul forţelor armate. De aceea, starea de pregătire a acestora, modul cum îşi realizează ele misiunile, riscurile unor conflicte ori coopera­ rea în cadrul NATO nu pot lipsi de pe agenda CSAT. Periodicitatea reuniunilor ar merita să fie respec­ tată cu stricteţe. Ca la armată! Bugetul Apărării va fi în anii următori un subiect extrem de sensibil. Este nevoie, de aceea, de o abordare consensuală în societatea politică. Rolul nostru în NATO poate spori. Şi din per­ spectivă militară, şi din perspectivă politică. E necesar ca şeful statului să încurajeze carierele militarilor instruiţi, patrioţi, conectaţi la realita­ tea tactică şi strategică de azi, oneşti. Ar trebui CRISTIAN PREDA

19

ca niciodată să nu mai ajungă şef de stat-major vreun extremist nătâng sau vreun plagiator posac. Ţara are mulţi generali bravi şi deştepţi. Directorii serviciilor de informaţii sunt actori­ cheie în CSAT. Dacă aş fi preşedinte, aş numi în fruntea acestor servicii profesionişti din sânul lor. Sau, în orice caz, personalităţi care nu au aparţinut vreunuia din partidele de la guvernare. Nu-i nor­ mal ca asupra unor asemenea servicii să planeze vreo suspiciune de imixtiune politică. E absolut necesară, pe de altă parte, reformarea instituţiilor care pregătesc ofiţerii de informaţii. Am în vedere inclusiv eliminarea delictelor de furt intelectual din cultura organizaţională a şcolilor care formează asemenea ofiţeri. Pe de altă parte, preşedintele are datoria să ve­ gheze ca activităţile acestor servicii să fie supuse unui scrutin parlamentar efectiv. Într-o democra­ ţie liberală, nu serviciile controlează deputaţii şi senatorii, ci aceştia controlează modul cum ele îşi fac datoria. Iar dacă va vedea că unii îşi depăşesc atribuţiile, iar alţii nu şi le exercită, omul de la Cotroceni trebuie să acţioneze. Prompt, nu când îşi scrie memoriile. Fiindcă el lucrează pentru cetă­ ţenii care trăiesc azi, nu pentru cei care vor citi manuale politice peste nu se ştie câţi ani. Opera­ tivitatea nu e o calitate monopolizată de servicii, ea e disponibilă orişicui.

20

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

Când e război, nu-i bine să te conducă un prostănac Trăim vremuri în care războiul nu mai este doar o pagină din cartea de istorie. Ci o parte a unui pre­ zent îngrijorător. Aşa că ne trebuie un preşedinte capabil să decidă dacă şi când e nevoie de mobi­ lizare. Sau de stare de asediu. Nu poţi lăsa aseme­ nea hotărâri pe mâna unui fricos, a unui corupt sau - şi mai rău! - pe mâna unui prostănac. Lumea nu e bântuită azi doar de război. Ci şi de molime ori catastrofe. E musai ca şeful statului să înţeleagă dacă şi când e nevoie de stare de ur­ genţă. Şi cum anume e ea gestionată astfel încât să nu trezească iritare, ci sentimentul că fiecare cetăţean este protejat. Acesta e interesul public suprem.

Ne trebuie o politică externă fără ceauşisme Interesul public este singura busolă şi atunci când reprezinţi statul român în relaţiile externe. E un domeniu rezervat acţiunii prezidenţiale. Ministe­ rul Afacerilor Externe sprijină politica preşedin­ telui, nu invers. Asta presupune, desigur, ca alesul naţiunii să aibă o viziune. O biectivele diplomatice trebuie să fie clare şi distincte. Pentru orice cetăţean. Mi-ar plăcea să-l CRISTIAN PREDA

21

aud pe preşedinte v orbind fără clişee ceauşiste şi acţionând, nu reacţionând. Dar şi as imilând pe deplin faptul că politica noas tră externă e parte a diplomaţiei europene. Că av em o Strategie Glo­ bală a UE şi că, în cadrul ei, un s tat-membru poate aborda orice s ubiect. Am folos it mult prea rar s au mult prea prost această ocazie. Sunt unele subiecte asupra cărora am tăcut. Sper că nu se va mai în­ tâmp la aşa. Am convingerea că putem contribui substanţial la abordarea oricărei probleme din co­ munitatea internaţională. Pentru asta, v a trebui să includem drepturile omului în politica noastră externă. Fiindcă diplo­ maţia s erveşte tot cetăţenii, nu s tatul. Ca şi alţi europeni, aş v rea să susţinem, de pildă, ONG -uri şi ziarişti din ţările unde acţiunea lor e ameninţată. Putem fi, la nev oie, mediatori în conflicte şi ope­ ratori credibili în situaţii post-conflict.

Zero p ro b le m e c u veci n i i ! A putut oare spune v reun preşedinte român că nu avem nici o problemă cu vecinii? Din păcate, nu. E timpul să lucrăm pentru a ajunge la o asemenea situaţie. În relaţia cu Moldov a, cel mai important e să sprijinim aderarea ei la UE înainte de 2030. Cu Bulgaria şi Ungaria ar fi bine să ne coordonăm mai mult în dosarele externe tratate în UE. Dacă hotărăşte să s e separe şi ea de Rusia, Serbia poate 22

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

beneficia din plin de expertiza noastră în privinţa europeniz ării. Ar profit a şi et nicii români din aceast ă ţară. Ucraina t rebuie susţinut ă prin orice mijloace până la eliberarea întregului ei teritoriu, apoi asist at ă în parcursul european. Care nu va fi deloc uşor. Î n chestiunea ext inderii UE , e bine să sprijinim diferenţiat ţările din Balcanii de Ve st şi, respectiv, Tu rcia. Munt enegrenilor şi sârbilor li se sugera, acum câţiva ani, că vor int ra în Uniune în 202 5 . Nu o vor face. Trebuie să determinăm ani-ţintă credibili. Şi pentru ei, ca şi pentru macedoneni, albanezi sau bosnieni. Cu kosovarii va fi cel mai greu, dar nu imposibil. Ne dorim ca Turcia, recâş­ tigând credibilitate democratică, să reia dialogul politic cu Uniunea Europeană, pentru o sincron i­ zare mai bună în afaceri ext erne şi apărare, dar şi pentru creşterea schimburilor comerciale.

Priete n i i m a ri lor d e m ocrati' i , d uş m a n i i a utorita rismelor Î n relaţiile bilaterale, Parteneriat ul Strat egic cu Sta­ t ele Unit e rămâne un pilon st atornic. El poat e fi consolidat. De pildă, propunând o agendă bianuală mai bogată decât în prezent şi noi grupuri de lucru. Cooperarea parlamentară cu Congresul SUA va fi de mare ajutor. Dosarul ridicării vizelor poate fi soluţionat înaint e de 2029. CRISTIAN PREDA

23

Parteneriatele strategice cu prietenii francezi, germani, italieni, polonezi ori spanioli au nevoie de îmbunătăţiri semnificative. Ar fi bun un acord similar cu ţ ările din N ordul Europei. Marea Bri­ tanie rămâne şi după Brexit un aliat puternic şi un prieten de mare încredere. Pe de altă parte, parteneriatele strategice trebuie extinse. Ar trebui avute în vedere asemenea înţe­ legeri cu Canada şi Australia. Relaţia cu Israelul merită aşezată tot în cadrul cooperării cu marile democraţ ii ale lumii. În Asia, e musai să aprofun­ dăm parteneriatele strategice cu India, J aponia şi Coreea de Sud. O relaţ ie de acelaşi fel ar trebui perfectată cu Indonezia. Relaţiile solide pe care le avem deja cu Mexic, Brazilia ori Argentina vor fi temelia unor înţelegeri strategice cu aceste ţări. În relaţiile bilaterale cu celelalte ţări, regula va fi: discernământ politic, profit comercial. Sperăm că într-o zi Rusia va deveni democratică şi că vom putea coopera din nou. Relaţia cu China va ţine seama că ea este, pentru Uniune, un rival sistemic. E bine să menţinem relaţii cordiale cu toate ţ ările arabe. Adică să devenim un actor imparţial şi pre­ dictibil în O rientul Mijlociu. În Asia Centrală nu putem urma decât principiul cooperării diferen­ ţiate, definit de strategia UE . Trebuie să fie, însă, foarte clar că România nu susţ ine vreo formă de autoritarism. În relaţiile cu state nedemocratice, sprijinim cetăţenii lor, nu liderii. 24

CE VREM DE LA PREŞE DIN TELE ŢĂRII?

M u lti late ra li s m d e s u bsta nţă Politica externă înseamnă şi organizaţii multilate­ rale. Putem fi partener de încredere, cu potenţial de mediere şi facilitare în situaţii complicate. Dis­ punem de resurse pentru a spori participarea ro­ mânească la misiunile ONU de menţinere a păcii, ca şi la misiunile OSCE. O miză importantă a viito­ rilor ani va fi aderarea la OCDE: economia va câştiga astfel enorm. Profilul nostru de ţară va fi redefinit. Ca oricare alt stat-membru al UE , avem datoria de a livra ajutor pentru dezvoltare. Av em capaci­ tatea de a construi un sistem integrat de reacţii la crize umanitare. Putem creşte participarea româ­ nească la mecanismul de protecţie civilă al UE . Po liti ca exte rn ă n u poate fi secretă Politica externă este şi ea o politică publică. Inclu­ siv în sensul că trebuie adusă la cunoştinţa cetăţe­ nilor. Dacă preşedintele - prin Constituţie - ratifică tratate, înseamnă că el este dator să le şi apere public. O rice dezbatere e bună atunci când cutare sau cutare aspect al unei opţiuni externe e pus la îndoială şi lămurit. O alianţ ă strategică nu-i un secret bine ascuns de o celulă diplomatică sau de un consilier de la Cotroceni. Într- un fel, în materie externă, preşedintele e şi pedagog, şi demnitar. El trebuie să explice şi să dea socoteală. CRISTIAN PREDA

25

Politica externă are nevoie de diplomaţi bine pregătiţi. Avem mulţi care sunt deja aşa. N umărul lor ar trebui să sporească prin concursuri corecte, deschise cel or care ştiu 2- 3 limbi străine şi au studii adecvate. Diplomaţii noştri ar avea numai de câş­ tigat dacă planurile lor de carieră ar fi organizate pe minimum zece ani. Serviciile consulare pot fi ameliorate prin digitalizare. Preşedintele e cel care trimite ambasadori să reprezinte România. Ar trebui ca el să-i cunoască personal. Ştiu unii care n-au avut ocazia de a-şi întâlni şeful. Nu te poate reprezenta cineva căruia nu i-ai strâns mâna niciodată. În posturile de la Institutul Cultural Român, e foarte potrivit să meargă intelectuali cu reputaţie sau specialişti în diplomaţie culturală.

U n m a n dat e de aj uns Constituţia zice că orice român poate avea două mandate prezidenţiale. Unul a făcut trei, altul doar un mandat. Personal, cred că ar fi bine să fie unul singur. Pe 22 decembrie I989 s-a vorbit despre unul şi, în mod excepţional, două. Azi, două mandate de preşedinte înseamnă un deceniu. E prea mult. În zilele noastre, schimbăm telefonul mobil o dată la 3 -4 ani. De ce am accepta aceeaşi persoană în fruntea statului timp de zece ani? De când un mandat prezidenţial are cinci ani, 26

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

preşedinţii au dezamăgit. Mai ales după ce au fost realeşi. Dar nu decepţia e argumentul principal. Un singur mandat îţi impune să te comporţi ireproşabil. Ai câştigat cea mai înaltă demnitate, e musai să o asumi cum se cuvine. Nu să faci, în primul mandat, tot ca să fii reales. Apoi în al doi­ lea să-ţi savurezi leneş victoria. O ri să abuzezi de putere. Mai puţină putere aduce mai multă autoritate. În sensul de prestigiu, nu de forţă. În 1996, am redactat contestaţia Grupului pen­ tru Dialog Social împotriva celui de-al treilea mandat al primului preşedinte ales în libertate. De atunci încoace, cred că un bun şef de stat îşi face treaba fără a se gândi la realegere. Apoi redevine cetăţean ca oricare altul.

Dacă îi pasă, va şi arăta că îi pasă La modul mai general, veghea la care îl obligă Con­ stituţia pe preşedinte nu e o formalitate. Şi cu atât mai puţin o vorbă goală. A veghea la respectarea Constituţiei înseamnă a fi vigilent, nu somnolent. Când e vorba despre încălcarea actului fundamen­ tal, şeful statului este obligat să intervină. Un comu­ nicat nu -i de ajuns. El are datoria să medieze între actorii care pot restabili ordinea constituţională. La drept vorbind, medierea este una dintre func­ ţiile cel mai prost asumate de preşedinţii pe care CRISTIAN PREDA

27

i-am avut. A u recurs l a ea extrem de rar. A tunci câ nd autorităţile publice nu funcţionează bine, Con­ stituţ ia îi cere preşedintelui să acţ ioneze neîntâ r­ ziat şi s-o facă mediind. D e p ildă, dacă guvernul e minoritar, iar majo­ ritatea ajunge să -i întârzie în chip iraţ ional acţ iu­ nea, ori s- o blocheze în dispreţul interesului public, preşedintele nu se poate ascunde în biroul său din Palat. Dacă o instituţie publică e cangrenată de corupţie, creând nemulţumirea vădită a cetăţenilor, şeful statului cheamă la mediere părţ ile. Şi rezolvă problema, n-o contemplă ! De fapt, el poate cere socoteală oricărui respon­ sabil de instituţ ie. În asemenea situaţii, preşedintele este obligat să comunice. Clar şi cu francheţe, nu în limba de lemn şi evitând să numească răul. Doar aşa ajunge să conteze în societate cuvâ ntul lui. Dacă îi pasă, va şi arăta că îi pasă.

Fă ră d e partid Până acum, toţi preşedinţ ii au fost membri ai unor partide în clipa alegerii. Şi au rămas legaţi de ele cât au fost la putere. Ba chiar au creat unele noi când n-au mai fost la Cotroceni şi partidele lor i-au repudiat. S-a întâmplat asta fiindcă au vrut să fie realeşi. Sau fiindcă voiau să hotă rască şi când nu mai aveau legitimitate. O bsesia puterii pentru 28

C E VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

putere a fost mai tare decât obligaţia guvernării neutre. U nii cred că partizanatul este inev itabil. Nu-i chiar aşa. E posibil să fii neutru. Indiferent că ai fost ales cu susţ inerea unui partid, a unei coaliţii sau ca independent. A fi fără de partid nu înseamnă că n-ai opţiuni clare. Dimpotriv ă. Atunci când nu eşti împovărat de partizanat, e posibil să le aperi chiar mult mai convingător. Supus legii, nu deasupra ei Constituţia acordă imunitate preşedintelui, ca şi parlamentarilor. Aceasta priv eşte exclusiv opiniile şi alegerile făcute ca demnitar. Meriţi să ai acest „privilegiu" dacă nu ai comis niciodată vreo faptă penală. Iar dacă n-ai făcut-o până să fii ales, e mai puţin probabil s-o faci în exercitarea mandatului. E important să nu fi fost parte a vreunei reţele de corupţie. Sau să nu fi fo st condamnat pentru delicte penale. Preşedintele este supus legii, ca oricare alt cetăţean. Şi va înţelege să nu protejeze vreun corupt tocmai atunci când el însuşi nu este unul. Când i se cere să ridice imunitatea unui suspect de corupţie, şeful statului nu trebuie nici să cli­ pească. Mai mult decât atât, el are datoria de a încuraj a public o asemenea atitudine. Fiindcă unii suspecţi nu ajung la mâna lui, ci la mâna parlamen­ tarilor. C R I STIAN P R E DA

29

N u poţi fi prim-mini stru dacă eşti incompetent, co rupt sau total necunoscut Desemnarea candidatului la funcţ ia de premier este o prerogati vă i mportantă a preşedi ntelui . El e limitat în acţi unea sa doar atunci când un parti d are de unul si ngur majori tatea în camere. Î ntr-un asemenea caz, e obli gat să di scute doar cu acela. Dar asta nu înseamnă că ar avea mâini le legate. El este îndreptăţi t, de pi ldă, să ceară parti dului majo­ ri tar un candi dat care să nu fie i ncompetent, care să nu fie corupt, care să nu fie cu totul necunoscut publi cului . Nu poţi recomanda pentru a forma un guvern pe ci neva care n-a mai condus nici odată ni mi c. Sau care n-a gesti onat în vi aţa lui vreun buget. O ri care n-a dovedi t vreodată că ar fi în stare să trans­ forme un proi ect în reali tate efecti vă. De asemenea, e absolut ri di col să propui ca premi er o persoană asupra cărei a planează suspi ci uni de corupţi e. Dacă s-a întâmplat, probabi l se va mai întâmpla. Iar suspi ci unea nu va di spărea, ci va plana asupra gu­ vernului ca întreg. L a fel de stupid din perspectivă democrati că e să dai m andat de premi er cui va de care n-a auzi t ni meni . Merită să ajungă pri m-mi ­ ni stru persoana care a dovedi t - măcar pri n vorbe, dacă nu şi pri n fapte! - că şti e ce are de făcut la putere încă di n primul minut. Nu un bărbat sau o femei e care se califică la locul de muncă. Au fost aşa, di n păcate, mai mulţi . 30

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

Atunci când nici un partid n-are majoritate, preşedintele devine formator al acesteia. El tre­ buie să consulte partidele, nu să le convingă în privinţ a unui protejat de-al lui. Criteriile compe­ tenţei, onestităţii şi notorietăţii devin şi mai im­ p ortant e. Fiindcă t oţi cei care alcăt uiesc până la urmă majoritatea trebuie să le vadă la fel. Dacă încrederea lor este mimată şi eventual compensată prin servilism, guvernul nu va funcţiona.

Miniştrii slujesc societatea, nu un partid sau o clientelă Etimologic, ministrul este un servitor - al intere­ sului general. Constituţional, preşedintele reco­ mandă un premier, nu fiecare ministru în parte. Dar el îi poate cere ceva important prim-minis­ trului desemnat atunci când pune un nume pe lista cabinetului. Şi anume să se asigure că respectivul a slujit deja societatea, nu doar interesul său privat. Şi că-i în stare să judece lucrurile dincolo de voinţ a partidului care îi susţine candidatura. Când pre­ mierul înfăţişează publicului cu cine se va însoţi, el ar avea astfel obligaţia să justifice acţ iunea pu­ blică a fiecărui ministeriabil. Iar dacă unul dintre aceştia, odată devenit ministru, nu se ridică la nivelul aşteptărilor publice, trebuie demis. Fără întârziere. C R I STIAN P R E DA

31

L a remanieri, preşedintele trebuie să fie şi mai exigent. F iindcă, alături de premier, el a devenit răspunzător pentru greşeala de a fi emis un decret de numire pentru un ministru slab. Sau corupt. S au care n-a fost în stare să construiască ceva. Preşedintele nu poate demite miniştri. Datoria lui este să spună, însă, public, clar şi răspicat dacă unul dintre aceştia a înşelat aşteptările societăţii. Nimeni altcineva nu poate vorbi, în numele tutu­ ror cetăţenilor, cu atâta îndreptăţire ca preşedin­ tele. Pentru orice remediere a acţiunii guvernului, şeful statului are la dispoziţie instrumentul con­ sultării.

Zece m a ri p roiecte pentru ţa ră A consulta guvernul nu înseamnă a-i organiza agenda. Preşedintele nu are dreptul s-o facă. Dar el are obligaţia să urmărească marile proiecte ale societăţii româneşti. Tocmai fiindcă prin Consti­ tuţie este dator să verifice în ce fel lucrează auto­ rităţile publice - guvernul, înainte de toate - şi să dea seama de ele în faţa cetăţenilor. Z ece ar fi, după mine, marile proiecte ale ur­ mătorilor ani. Acceptarea în Schengen e cel mai cunoscut. Ea presupune efort diplomatic susţinut, dialog cu toate statele-membre. Până acum, guvernele fie au negli­ jat dosarul, fie au lansat câte un sprint care a eşuat, 32

C E VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

fie au obţ inut un rezultat parţial şi care nemulţu­ meşte majoritatea. Libertatea fără oprelişti în UE presupune angajamente ferme. În primul rând, de a păstra ermetice fr ontierele externe. Migraţia este acceptabilă doar dacă-i scrupulos controlată. Euro e moneda comună de care avem şi noi nevoie. Câtă vreme rămâne o valută, nu suntem roo% europeni. Economia noastră este capabilă să susţină intrarea în zona euro. Banca Naţională va ceda într-o zi monopolul emiterii de monedă. E inevitabil. Nu ea dictează politica. E nevoie, de­ sigur, de ajutorul BNR , pentru ca până în 2028 să fim membri ai zonei euro. Admiterea în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o miză importantă pen­ tru România. OCDE reuneşte acum cele mai avan­ sate 3 8 de economii ale lumii. Putem să ne alăturăm lor. Procesul început anul trecut trebu ie încheiat până la finele următorului mandat prezidenţial. Puterea de cumpărare a cetăţenilor nu poate lipsi din dialogul constant al unui preşedinte cu guvernul. Milioane şi milioane de salariaţi şi pen­ sionari se gândesc zilnic la câţi bani mai au în portofel. Suntem încă la jumătate sub media euro­ peană. Ne putem propune, în mod rezonabil, ca în următorii cinci ani să ajungem la o diferenţă de 30% , nu de 50% . Importantă e şi disparitatea din­ tre regiuni. Bucureştiul e de două ori peste media naţională. Nu trebuie să coborâm capitala, ci să urcăm provincia. CRISTIAN PREDA

33

Conectarea economică şi culturală cu Republica Moldova şi Ucraina poate fi efectivă dacă e deta­ liată în proiecte concrete. Multe pot fi făcute cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene. Cooperarea Bucureşti-Chişinău va fi esenţială şi pentru proiectele de reconstrucţie a Ucrainei. Tre­ buie gândite, de aceea, împreună. Autostrăzile nu pot lipsi de pe agenda unui gu­ vern responsabil. O ricine ar fi la Palatul Victoria trebuie obligat să raporteze trimestrial unde ş i ce se lucrează. O rice ameliorare legislativă merită făcută pentru a nu mai trena realizarea conectării fiecărei regiuni de la noi cu restul Europei. Reţelei de autostrăzi e musai să i se adauge refa cerea trans­ portului feroviar. Nu trebuie să fii ecologist mili­ tant ca să doreşti asta. Aer respirabil: orice român are dreptul la aşa ceva. Azi, protecţia pe care statul e obligat s-o ofere cetăţeanului nu mai vizează doar viaţa, liber­ tăţile şi bunurile fizice. Ea cuprinde şi lucruri comune imateriale precum aerul. Impactul aerului respirat asupra stării de sănătate va fi definit ca o categorie de bună guvernare şi, respectiv, de bună administrare la nivel local. Accesul la sănătate este, pe bună dreptate, una dintre cele mai mari nemulţumiri ale cvasi-tota­ lităţii românilor. Harta medicală a României ar merita să fie organizată pornind de la un singur criteriu: un spital la cel mult o oră de casă. Până nu-l vom avea, nu putem vorbi de o viaţă bună în 34

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

România. Serviciile de urgenţă, model de inter­ venţie, sunt capabile să reducă timpul de reacţie. Când vine vorba de salvarea unei vieţi, cineva din mediul rural trebuie să capete acelaşi ajutor ca şi un orăş ean. Afirmarea României în lume prin cultură es te o temă la care preş edintele nu poate rămâne indi­ ferent. Mai mult decât politica, actele culturale te fac cunoscut celorlalţi. Nu propaganda! Nu publi­ citatea plătită cu bani grei! Nu folclorul ceauş ist! Ci o diplomaţie culturală sincronizată cu mijloa­ cele folosite astăzi de alte state occidentale. Insti­ tutul Cultural Român ar putea să revină sub tutela preş edinţiei ş i să-ş i extindă reţeaua pe toate con­ tinentele. El va difuza cultura noastră veche ş i contemporană, în toate speciile ş i declinările sale. ICR ar putea juca ş i un rol de socializare a comu­ nităţilor de români din diaspora. Urmând exem­ plul dat de misiunile bisericeş ti ce-i păstoresc pe enoriaş ii trăitori în afara ţării. Aceste n ouă proiecte nu sunt credibile fără o etică publică. În dialogul cu guvernul, dar ş i cu societatea, preş edintele are datoria să încurajeze prin orice gest civilitatea şi moderaţia. El nu este un dascăl, cum se spunea pe vremuri. Ci un cetă­ ţean cu mai multe datorii decât toţi ceilalţi. Şi, de aceea, e obligat să imprime un stil politic. O con­ duită. Preş edintele nu poate face vizite în străină­ tate ca un turist ce caută relaxare. Nici nu poate fi iritat când jurnaliş tii îi adresează imputări. Nu CRISTIAN PREDA

35

are voie să acuz e foştii adversari politici. E preşe­ dinte bun dacă-i mereu neutru şi ponderat. Şefului statului îi e interz isă orice coluz iune. Şi orice tră­ dare. El are datoria de a-şi asocia experţi şi de a-i asculta pe intelectualii publici care-l critică. De a protej a bătrânii şi de a încuraj a noile generaţii. Nu trebuie să fim „o ţară ca afară" . Ci o ţară mai bună. Nu o copie ne va face fericiţi, ci senti­ mentul că trăim aşa cum ne dorim.

Recun oşti nţă pentru m e rit şi patriotism Dându-i prerogativa de a acorda grade şi decoraţii, Constituţia îi încredinţeaz ă preşedintelui o misiune. Aceea de a-i onora pe cei merituoşi. Când o face, este musai să ştie om cu om despre cine e vorba. A recunoaşte meritul în numele statului nu-i un gest administrativ. E unul spiritual. Fiindcă distin­ gând, între milioane de români, pe cei mai buni, el îi leagă pe toţi de marii oameni din trecut. E o punte care dă sens patriotismului. Decorând, preşe­ dintele le oferă celorlalţi modele. Şi le spune ast fel că naţiunea este un referendum cotidian. În care fiecare e chemat să lucrez e pentru patrie. Făcând ce ştie şi cum ştie mai bine.

36

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

Iertare pentru sărmani Dreptul la graţiere nu trebuie nici el tratat cu uşu­ rinţă. U n preşedinte echidistant, al tuturor, are datoria să ierte. Mai ales pe cei sărmani. Condam­ narea nu trebuie să distrug ă familia celui con­ damnat. Iar dacă o mamă sau un tată se căiesc cu adevărat după un delict grav, e bine să poată ajunge lângă copii. Cât de repede o îngăduie legea. Graţierea nu ar trebui să se aplice niciodată unui demnitar corupt. Dimpotrivă, s-ar cuveni să se eli­ mine toate fa cilităţile de care se bucură condamna­ ţii de acest fel. După ce ai furat ca-n codru, nu-i drept să ieşi din închisoare scriind, d e pildă, macu­ latură cu copertă de studiu academic după gratii.

Un parlament docil nu-i un parlament în sluj ba cetăţenilor Constituţia îi acordă preşedintelui dreptul de a dizolva parlamentul. Într-o singură împrejurare: dacă nu e capabil să strângă, din două încercări, o majoritate pentru a învesti un guvern. E de la sine înţeles că, atunci când situaţia apare, preşe­ dintele trebuie să dizolve camerele. Nu e obligat s-o facă, dar un refuz ar însemna o trădare a inte­ resului public. La modul mai general, este clar că un parlament nu trebuie să fie docil. Acceptând orice propunere CRISTIAN PREDA

37

de premier de la Cotroceni sau orice proiect de lege de l a Pal atul Victoria, el riscă să devină cameră de înregistrare. Funcţia sa de control trebuie exercitată. Altfel, instituţia pierde încrederea cetă ţenilor. Parlamentul are şi dreptul să-l suspende pe pre­ şedinte. A făcut-o deja. De două ori. Unui şef de stat nu trebuie să- i fie teamă de o asemenea ghi­ lotină simbolică. Mai ales dacă are Constituţia drept busolă zil nică. Iar dacă deputaţii şi senatorii hotărăsc să îl dea jos, el e dator să meargă în faţa cetă ţenilor. Boicotul nu-i justificat. Cine a câştigat cea mai amplă majoritate trebuie să fie gata s-o şi piardă. Indiferent de câţi cetăţeni vin la urne la un referendum de demitere.

O a ltă re p u blică sau o m o n a rh ie : refe re n d u m co n s u ltativ c u şa pte întrebări Trăim în republică de trei sferturi de secol. E un regim care a avut trei Constituţii în perioada comu­ nistă . Mai întâi una populară , apoi alta sovietică şi o a treia ceauşistă. S-a adăugat o Constituţie în anii de după 1989. Revizuită în 2003, ea se va apro­ pia în 2029 de vârsta deplinei maturită ţi. În 199 1 miza era democratizarea. La revizuire, s-a căutat conectarea la Europa. A venit vremea unei Con­ stituţii întemeiate pe voinţa liber exprimată a unor cetăţeni pe deplin europenizaţi. 38

C E VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

Cea dintâi condiţie ar fi aceea de a o revizui incluzând ceea ce s-a decis deja în 2009 . Adică un Parlament cu 3 00 de mandate. Şi cu o singură cameră . Ch iar dacă am votat pentru bicameral ism, cred că voinţa majorităţii trebuie urmată. D ar revizuirea t rebu ie să fie ma i a mplă. Iat ă de ce ar fi nevoie de un referendum consultativ cu alte şapte întrebă ri. Prima ar fi chestiunea privitoare la regim. Cetă­ ţenii au dreptul să hotărască între monarhie şi republică. În ceea ce mă priveşte, sunt republican. Convins. Dar dacă o majoritate a semenilor mei vrea un rege, atunci aşa trebuie să fie. Dacă nu, punem monarhia în muzeu, nu în buget. A doua întrebare ar privi numirea premierului. Cine îl numeşte n-ar trebui oare să poată cere în chip formal şi revocarea lui? Lăsând în continuare doar parlamentului grija de a-l susţine ori de a-l destitui? A treia problemă în care cetăţenii s-ar putea pronunţa ar fi relaţia preşedintelui cu Parlamentul. Dacă acesta îl poate suspenda, oare în caz de eşec la referendum, n-ar fi just ca preşedintele confir­ mat de cetăţeni să poată dizolva camerele? A patra consultare ar privi salariul minim net. Ar trebui el să fie 50% din salariul mediu brut pe economie? Da sau nu? A cincea opţiune majoră ar privi educaţia. Cetă­ ţenii ar trebui să poată decide dacă educaţia merită o alocare anuală de cel puţin 8 % din PIB . De când CRISTIAN PREDA

39

s-a stabil it prin l ege un procent de 6% , an de an, obligaţia s-a amânat. Iar în 2023 s-a scos din lege! Singura modalitate de a o avea e constituţionaliza­ rea ei. L a un nivel care să ne apropie - ,, pas cu pas" , vorba unui fost profesor ajuns preşedinte de ceilalţi europeni. În al şaselea rând, referendumul ar urma să indice dacă dorim sau nu ca ziua noastră naţio­ nală să fie 22 decembrie. Nu ar trebuie oare să celebrăm astfel momentul inaugural al noii noas­ tre democraţii? Şi să dăm zilei de 1 decembrie 19 1 8 valoarea pe care o are şi 24 ianuarie 1 8 59, respec­ tând astfel în egală măsură Moldova, Ardealul şi Va lahia? În fine, a şaptea întrebare ar privi acceptarea unui parteneriat civil, distinct de căsătoria între un bărbat şi o femeie. Dar care să dea aceleaşi drep­ turi, inclusiv patrimoniale, precum cele recunos­ cute soţilor. Un preşedinte care are un singur mandat poate pregăti o Constituţie pentru cetăţeni, nu pentru el sau pentru câţiva membri de partid.

Li bertate, că-i mai b u n ă decât toate ! Cuvintele de mai sus sunt ceva mai numeroase decât cele care au compus Constituţia Statelor Unite. Sau pe cea a Constituţiei Belgiei, care a servit de model primei noastre constituţii, cea de la 1 866. 40

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

În centrul acestor două modele era aşezată o va­ loare: libertatea. Asta explică de ce atât una, cât şi cealaltă - cu unele modificări - sunt încă în viaţă. Fiindcă libertatea este cel mai de preţ bun po­ litic. România poate creşte din libertate. Nu din supra-reglementarea practicată cu nesăbuinţă, cum au crezut toţi preşedinţii de până acum. Hăţişul de legi ar trebui descâlcit. Poţi face schimbări în bine abrogând ce e strâmb, nu făcând sute de noi legi sau mii de amendamente la cele vechi. Să ieşim, deci, din cultura meşterului Manole şi să ne unim în jurul moderaţiei! Dar şi în jurul dărniciei faţă de semenii noştri ori al hărniciei. Un preşedinte harnic, moderat şi darnic - iată ce cred eu că ne trebuie în 2024.

CIPRIAN MIHALI predă din 1992 fi lozo­ fia la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. După o teză de doctorat în cotutelă la Cluj şi Strasbourg, susţinută în 2000 şi consacrată hermeneuticii cotidianu­ lui, şi-a orientat cercetările către filozo­ fia vieţii şi studiul puterii, dar şi spre teoriile spaţiului public şi spaţiului locuit, la confluenţa gândirii filozofice cu teo­ ria arhitecturală. Este autor a nouă vo­ lume individuale sau scrise împreună cu Augustin Ioan; a publicat zeci de articole şi a tradus peste douăzeci şi cinci de lucrări din filozofia francofonă a ultimului secol. Între 2012 şi 2016 a fost ambasador al României în Senegal şi în alte şapte state din Africa de Vest, pentru ca din 2016 până în 2020 să lucreze la Bruxelles ca direc­ tor pentru Europa de Vest al Agenţiei Universitare a Francofoniei. Din septembrie 2020, îmbogăţit cu toate aceste experienţe ale lumilor astfel descoperite şi trăite, s-a întors la catedră, regăsind, într-o actualitate românească tumultuoasă, bucuria gândirii cri­ tice, a filozofiei sociale şi a dialogului public. Ultimele lui cărţi sunt Dicţionar subiectiv de cultură civică (Humanitas, 2020), Om precar, om suveran: Rostul filosofiei în societatea digitală (Trei, 2023) şi Dicţionar ilustrat de educaţie socială (Humanitas, 2023).

U n sef în d e m ocratie: , , m a i există carismă în politică?

Articolul lui Cristian Preda care deschide acest volum şi care a inspirat gândurile noastre de mai jos este fără îndoială un portret cuprinzător, ex­ plicat cu îndelungă răbdare şi maximă competenţă, pentru ceea ce ar trebui să fie un preşedinte în România anului 2024. Când am citit acest text, nu am putut să nu oftez, asemeni oricărui alt cititor, gândindu-mă la distanţa pe alocuri ab isală dintre profilul formal şi moral al unui preşedinte de ţară şi realitatea prezidenţială mediocră a ultimelor noastre decenii. La momentul la care scriu acest text (februarie 2024 ) , speranţele ca această mediocritate să se în­ drepte la următoarele alegeri sunt mai degrabă palide. A devenit de ordinul evidenţei faptul că viaţa politică românească produce şi promovează mediocritate, pornind de la prezumţia de nezdrun­ cinat că oamenii politici cei mai loiali, deci cei mai folositori, sunt tocmai aceia care, din cauza subţi­ rimii lor intelectuale sau a fisurilor din integritatea CIPRIAN MIHALI

45

lor, n u ies din rân d, n u-şi exe rse az ă imagin aţia ori creativitatea decât pentru a consolida sofisticatul sistem al supunerii faţă de partidul-stat. Dar, conştienţ i cum s un te m cu toţ ii, un ii pân ă la resemnare, alţii până la exasperare, de calitatea atât de modes tă a clasei politice româneş ti - mai mult: conştienţi de incapacitat ea ei structura lă de a produce o selecţie calitativă men ită s ă-i promo­ vez e pe ce i mai bun i din tre egali -, rămâne m totuş i profund ataşaţi ideii că avem libertatea (dreptul şi posibilitatea) de a alege liber un singur om în frun te a ţării, un preşedin te capabil s ă con traba­ lansez e prin calităţile sale, prin harul s ău, prin int egritatea sa morală, daunele produse de o clasă politică preocupată cu prioritate s ă-şi ges tion ez e cu grijă propriile interese şi să man ipulez e alege­ rile în aşa fel în cât să-şi securiz ez e poz iţiile privi­ legiate în s tat. Iar aces t ataşamen t s e mişcă în tr-un spaţiu n e­ sigur s ituat în tre speranţă şi nostalgie: speran ţa (până aproape de rugăciune şi de miracol) că, în sfârşit, în fruntea s tatului ar putea s ă ajun gă un bărbat s au o femeie care s ă adun e în s in e acele calităţi în care să ne recunoaştem cu toţii sau cât mai mulţi, care ar avea energi a şi puterea de înţele­ gere care s ă n e mobiliz ez e în cele mai n obile pro­ iecte ale acestei ţări. Speran ţa că s -ar putea cumva (nu ştim cum) găsi printre cetăţenii acestei ţări un ul care să aibă studii s olide, n epătate de plagiate şi diplome nefalsificate, un trecut curat, din care 46

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

să lipsească dosarele penale ascunse şi coteriile dubioase, o prezenţă publică remarcabilă prin cu­ vântul drept şi generozitatea faţă de cei din jur. Dar şi nostalgia faţă de un lider pe care l-am fi pierdut (dacă îl vom fi avut vreodată) într-un trecut indeterminat, un t recut mitologic, punctat de fapte vitejeşti şi de măreţie. Scena nostalgică ar păstra ceva din acel sinistru tablou care circula în perioada comuni stă în care preşedi ntele de atunci era întru­ chiparea tuturor eroilor neamului, ca şi cum de la Burebista până la Alexandru Ioan Cuza toate marile personalităţi ale istoriei noastre ar fi luptat anume pentru i virea în actualitatea noastră, cea mai măreaţă, fă ră îndoială, a unui conducător neîn­ fricat înzestrat cu toate virtuţile trecutului, care ne ajută să învi ngem greutăţile prezentului şi să ne croim un viitor luminos. Speranţa şi nostalgi a sunt însă uneltele celor fără de putere. O amenii puternici, oamenii puterii, nu au nevoie de aceste vulnerabi li tăţi numi te spe­ ranţă şi nostalgie, ei funcţionează conform unei raţionalităţi administrative proprii, în care nici trecutul nu-şi are loc sub forma oftatului, nici viito­ rul nu se pregăteşte sub forma miracolului. Nu mai este un secret pentru nimeni că textele pe care noi le oferim în acest volum pornesc de la constatarea si mplă a epui zări i unei figuri şi func­ ţii prezidenţiale în mandatele din urmă. To t aşa cum este uşor de înţeles că analiza lui Cristian Preda este scri să având în fundal locul lăsat gol CIPRIAN MIHALI

47

prin abandonarea a numeroase prerogative speci­ fice funcţie i supre me în ultimii z ece ani.Iar cel mai important de ficit în tot ace st răstimp a fost deficitul prez enţ ei publice, printre oameni, a preşedintelui. Care a ale s, de libe rat şi calcul at, să se re pre zinte pe e l însuşi în ce le mai confortabile posturi în loc să reprezinte cetăţenii ţării şi să fie me diatorul atât de necesar dintre ei. Am asistat cu toţii, an după an, la retragerea progresivă din socie tate a preşedinte lui şi la refu­ giul lui în spaţiul inacce sibil al unui palat, cu costi­ sitoarele deplasări către destinaţiile cele mai exotice al e planete i numite formal „vizite de lucru" . Vida­ rea funcţie i pre zide nţiale, golirea de sens a rol ului preşedintelui, indiferenţa sistematică faţă de pro­ blemele actualităţii şi de suferinţele, ne voile şi aspi­ raţiile cetăţenilor sunt cel e care ne conduc astăzi să ne întrebăm , nu fără o anumită nelinişte, ce fel de preşedinte ne mai dorim. Convinşi fiind, cu o maximă luciditate de zabuzată, că dorinţa noastră este numai a noastră şi că e pre a puţin probabil ca ea să se transforme în energie ele ctorală în stare să mobiliz ez e un număr semnificativ de compa­ trioţi, astfel încât ea să dea un alt chip funcţie i şi atribuţiil or şe ful ui statului. Însă nu ace sta este, cu siguranţă, mesajul pe care dorim să-l transmitem: nu suntem agenţi elec­ toral i şi nici nu căutăm să influenţăm subti l opţiu­ nil e cel or care ne citesc. Dar în momentul pol itic în care ne aflăm, în acest an complicat, care anunţă 48

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

ani şi mai compli caţi , este cât se poate de urgent şi de folositor să ne punem întrebarea privitoare la chipul şi rolul viitorului preşedinte al României. Aceasta într-un con text i ntern marcat de nume­ roase fracturi soci ale, de i negali tăţi , di scri mi nări şi di scursuri ale uri i, de ascensiunea extremismu­ lui şi a analfabetismului social-politic, de oboseala soci etăţii ci vi le şi de scepti ci smul acumulat al i n­ telectuali lor, dar şi într-un spaţi u geopoli ti c deli cat, în care ţara noastră este chemată să joace un rol mult mai i mportant decât până acum, asupra cărui a preşedi ntele poate i nterveni în modul cel mai bene­ fic (sau . . . în modul cel mai neferi ci t). Rânduri le de mai jos mi -au fost inspi rate în parte de lectura unei cărţi care trateaz ă doar tan­ genţi al chesti uni le care ne preocupă în acest volum. Este vorba de lucrarea lui J ean-Claude Monod, Qu'est-ce qu 'un chef en democratie? Politiques du charisme (Ce este un şef în democraţie? Politicile carismei)\ a cărei pri nci pală tez ă este deja anun­ ţată în ti tlul ei şi pri veşte tocmai aparentul para­ dox ce se naşte di n coexi stenţa pli nă de tensiuni di ntre puterea poporului (conform eti mologi ei cuvântului „democraţi e" ) şi puterea unui şef în democraţi e. Mai mult chiar, tensiunea între poporul care vrea puterea pentru el şi acelaşi popor care îşi doreşte, îşi proi ecteaz ă şi îşi alege şefii care să-l reprezi nte. r . Jean-Claude Monod, Qu'est-ce qu'un chef en demo­ cratie? Politiques du charisme, Seuil, Paris, 20 1 2. CIPRIAN MIHALI

49

Ceal al tă î ntrebare pe care am putea s ă ne-o punem numaidecât s e referă la o situaţie pe care o remarca Max We ber cu mai bine de o s ută de ani în urmă: es te p ol itica o vocaţie s au o p rofes ie? Dacă este o vocaţie, este ea capabilă să propulseze pe s cena publică figuri caris matice, în s tare să coa­ guleze energiile ş i as piraţiile populare? Cum funcţio­ nează carisma într- o lume modernă ş i democratică î n care politica a devenit totuş i o profes ie exclu­ s ivă, în care politicienii s unt ei înş iş i veritabili funcţionari ş i gestionari ai treburilor publice? Ce rămâne din aura, din vibraţia, din magnetis mul figurilor caris matice de odinioară, care au scris istoria în s ocietatea noastră a spectacolului ş i a unei raţionalităţ i tehnice ş i adminis trative exa­ cerbate? As tfel de întrebări nu sunt nicidecum îndepăr­ tate de preocupările noas tre de azi. Nu s unt, în primul rând pentru că vedem revenind regulat în societate fantas mele unor conducători din trecutul mai îndepărtat (Decebal, Ştefan cel Mare, Alexan­ dru Ioan Cuza. . . ) sau ale unor figuri îndoielnice, dacă nu de-a dreptul s inis tre, din is toria noas tră mai recentă (Z elea-Codreanu, Antonescu, Ceau­ ş escu) . Şi le vedem revenind sub forma unor modele de urmat, a unor s oluţii miraculoas e ca lideri de oş ti, divinităţi pământene, căpitani, generali, con­ ducători s upremi, s ingurii care ar mai putea s alva o ţară care, nu-i aş a, în lips a lor s -ar prăbuş i ire­ vocabil. Liderul abs olut ar fi s ingurul care ne-ar 50

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

putea feri de relativismul indus de jocul democra­ tic; prin urmare, pentru a redeveni iarăşi ce am fost ( deşi, la drept vorbind, nimeni nu ştie ce am fost decât în patetice închipuiri), suntem gata nu doar să ne sacrificăm noi înşine, ci să sacrificăm şi această formă de organizare pol itică şi social ă care este · democraţia, cu toate libertăţile şi drepturile ei. În al doilea rând, aceste întrebări nu sunt străine de cealaltă formă în care se organizează societatea contemporană: nu atât ca spaţiu al unor proiecţii autoritare şi mitologii ale resacralizării liderului, ci ca suprafaţă socială în care mulţimea de orga­ nizaţii (inclusiv politice) şi administraţii are nevoie de un management cotidian, de ierarhii de putere şi de o gestiune cvasi-anonimă a afacerilor publice, de leadership care poate stimula personalul din sistem. Altfel spus, raţionalizare a economică (în sensul funcţionării, performanţei şi echilibrului resurselor, al veniturilor şi cheltuielilor, al eficienţei acţiunilor), dar şi birocratică a instituţiilor nece­ sită - în ciuda uniformităţii procedurilor, a rutini­ zării sarcinilor de lucru - organizarea unui peisaj denivelat, cu ierarhii de decizii şi responsabilităţi, un peisaj din care se înalţă mereu figuri ale lide­ rilor, directori, şefi de proiecte, şefi de servicii, şefi de departamente etc. Prin urmare, atunci când evocăm figura şefului de stat, ne situăm între aceste două extreme: cea a Liderului absolut (Şeful suprem, unsul Divini­ tăţii, trimisul lui Dumnezeu pe pământ) şi cea a CIPRIAN MIH ALI

51

micului şef de birou, care îşi face treaba respec­ tând întru totul normativele s tabilite, care e punc­ tual, disciplinat, respons abil şi eficient. Şeful statului asigură prin figura sa echilibrul între aces te extreme: pe de o parte, în el (indiferent că e femeie s au bărbat) , mai mult decât în orice alt cetăţean al ţării, se reactivează caris ma; el recu­ perează, atât cât s e mai poate într-o societate secu­ larizată, ceva din sacralitatea de odinioară, din spectralitatea metafizică sau mitologică a Monar­ hului de neatins, dar în acelaşi timp este liderul unei echipe mai mari, cât o societate întreagă, pe care să o poată păzi, călăuzi şi administra vreme de mai mulţi ani pe durata mandatelor s ale. Este oarecum de la sine înţeles că figura mo­ narhică, autoritară s au totalitară nu poate fi reîn­ viată decât cu preţul unor violenţe s ociale şi al unor s uferinţe greu de imaginat. Experienţa noas ­ tră recentă ne-a demonstrat că pretenţia unui preşe­ dinte de a s e comporta ca un monarh nu reabilitează monarhia, ci goleşte de s ens funcţia prezidenţială. După cum tot de la sine înţeles este că un preşe­ dinte de ţară nu se poate mărgini la a fi un mic funcţionar conştiincios şi harnic, după cum nu poate fi (ca într- o vers iune neoliberală) nici măcar CE O-ul unei mari companii care s-ar întinde pe tot teritoriul patriei. De aceea, exact în acelaşi timp, ştiind că de­ mocraţia este regimul politic al egalilor, al celor cu drepturi şi libertăţi egale, devine pentru noi o 52

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

datorie civică de maximă urgenţă să putem alege dintre noi pe egalul nostru înzestrat cu cele mai nobile calităţi carismatice şi căruia să-i atribuim responsabilităţ ile cele mai importante în statul român. Căci, aşa cum o spun mai mulţ i autori, de la Max We ber până la J ean-Claude Monod, între cele două extreme, cea a tradiţiei religioase şi cea a actualităţii administrative, se iveşte şansa de a face să renască o formă de carismă democratică în jurul preşedintelui de ţ ară, prin care să se evite şi dezafectarea spaţiului public datorată oboselii societăţii civile şi deci absenteismul la vot, dar şi căderea în carisma demagogică ce-şi caută legi­ timitatea miraculoasă nu într-un popor politic, ci într-o identitate etnică şi ostilă diferenţelor dintre noi. Sau, reluând întrebările autorului francez: ,,Nu trebuie să admitem posibilitatea şi existenţa unei carisme favorabile funcţionării, chiar aprofundării democraţiei ? Înţeleasă drept chintesenţ ă a unui raport personal şi emotiv cu aspiraţiile populare, nu constituie oare carisma unul din rarii vectori posibili de bulversare a structurilor sociale, eco­ nomice şi statale care au tendinţ a să devină oli­ garhice, conservatoare şi inegalitare?" 1 Cu alte cuvinte, s-ar putea ca tocmai în democraţie - nu în regimuri autoritare, nu în monarhii de drept divin - să fie nevoie mai mult ca oriunde de carismă, r . Ibidem, p.

1 2,

sublinierea autorului. C I PRIAN M I HALI

53

adică de o capacitate de a strânge laolaltă poporul pentru cauzele care îl privesc în ansamblul său şi care nu sunt doar interesele unei oligarhii de putere, ale unor partide sau grupuri dominante care pri­ vatizează afacerile publlice. Adică tocmai carisma unui preşedinte de stat ( prin calităţile sale cât se poate de omeneşti) să fie aceea care trezeşte din nou la viaţă, în oamenii de rând, dorinţa de drep­ tate, de egalitate şi voinţa de a construi un viitor comun şi echitabil. O carismă care să nu se transforme în idolatrie sau impunitate, care să nu conducă la concentrarea puterii şi a deciziei în mâinile unei singure per­ soane, ci să infuzeze, într-un ritual cvasi-cotidian, societatea cu imboldul de a rămâne alături unii de alţii în ciuda sau tocmai graţie diferenţelor dintre noi. În sfârşit, o carismă care să încurajeze refle­ xele democratice ale toleranţei, solidarităţii şi res­ pectului, împotriva formelor manipulatoare ale demagogiei şi populismului care înfierbântă min­ ţile debusolate şi topesc judecata celor fanatizaţi de prezenţa zgomotoasă în spaţiul public a unor astfel de personaje invazive. ,, [P] roblema carismei într- o democraţie ar putea fi o prismă remarcabilă nu numai pentru a încerca să identificăm rădăcinile ambivalenţei profunde ce caracterizează sentimentul adesea exprimat de către cei guvernaţi în ţările democratice faţă de con­ ducătorii lor şi îndeosebi faţă de „întâiul dintre ei" , ci şi pentru a înţelege criza actuală a credinţei 54

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

în însăşi posibilitatea unui şef democratic a cărui energie ar fi mai puţin dedicată cuceririi sau păs­ trării puterii, cât exercitării ei într-un mod favo­ rabil poporului. " 1 Dacă ţi nem cont de toate aceste considerente, provocarea cea mai importantă care se ridică în faţa unui viitor şef de stat este aceasta: cum să rămână un om dintre oameni, un egal printre egali, în timp ce se afl ă, prin prerogati vele sale, deasupra tuturor? Cum să conştientizeze în fiecare zi faptul că votul pri mi t de la majoritatea electori lor nu face din el o fiinţă sacră, un mic zeu înconjurat de sluji tori şi fideli tăcuţi, privi ndu-i de sus, cu indi­ ferenţă sau dispreţ, ci semenul ales dintre ei , bogaţi şi săraci, femei şi bărbaţi, tineri şi adulţi, credi n­ cioşi sau atei, heterosexuali sau homosexuali, etnici români, maghiari sau romi, să-i reprezinte pe toţi, ca fiind cel mai potrivit dintre ei toţi să facă asta? Şti m cu toţii că, în realitate, lucrurile sunt mult mai banale şi mai tehni ce: mai banale, pentru că propunerea şi impunerea unui candidat la alegerile prezidenţiale nu ţine de identificarea în soci etate a persoanei înzestrate cu acele calităţi profesi onale, umane şi morale care să facă din ea o persoană carismatică. Mai tehnice, pentru că ea se desfă­ şoară după nişte calcule politi cianiste în rândul partidelor şi alianţelor, calcule făcute în funcţie de sondajele succesive de opinie care măsoară noto­ rietatea diverşilor candidaţi aşa cum rezultă ea din r . Ibidem, p.

20.

CIPRIAN MIHALI

55

campaniile mediatice în presă, la televiz iune sau pe reţelele sociale. Ceea ce numim în mod tradiţional „carismă" (h ar, vocaţ ie, ch emare, magnetism etc. ) s-ar putea să se reducă astăzi la o industrie sofisticată, foarte costisitoare, care construieşte prestigiul public con­ form unor strategii elaborate de experţi în comu­ nicare publică. Aceştia ştiu mai bine ca oricine cum poate fi capturată percepţia oamenilor, cum poate fi ea instrumentalizată şi transformată în ,,favorabilitate" . Ei ştiu, folosind cunoştinţe apro­ fundate din psihologie, neurobiologie, ştiinţele comunicării, că ataşamentul publicului faţă de anumite figuri publice nu datorează nimic unei seducţii spontane ori revelaţiei prin care s-ar des­ coperi calităţi şi virtuţi ascunse ale liderilor. Că, dimpotrivă, acest ataşament devine posibil doar în măsura în care unii oameni politici asumă anu­ mite roluri impuse (scenografie, posturi corporale, ţinute, replici, întâlniri provocate, filtre, machiaje etc. ) pe care trebuie să le joace ireproşabil în toate apariţiile lor publice. Roluri care presupun cură­ ţ area cu grijă a episoadelor neplăcute din trecut, înfrumuseţarea biografiilor, mimarea empatiei şi a grijii pentru cei din jur. Banalitatea funcţiei de şef al statului provine însă şi dintr-o altă împrejurare a vremurilor noastre: politica democratică de az i nu mai este întru totul o afacere publică, la care să participăm cu toţii în calitatea noastră de cetăţeni cu putere permanentă 56

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

de decizie. Desigur că ne putem exprima opţiunile electorale în timpul diferitelor rânduri de alegeri şi, prin asta, putem influenţa gestiunea politică a so­ cietăţii. Putem introduce elemente de surpriză şi putem decide, atunci când ne constituim în majo­ rităţi, direcţia înspre care dorim să se îndrepte ţara. Dar nu e mai puţin adevărat că între două runde de alegeri opţiunile noastre politice sunt limitate; altfel spus, spaţiul jocului politic este mai degrabă circumscris şi rezervat unei minorităţi de bărbaţi şi femei ale căror decizii şi calcule au mai puţin de-a face cu interesul public, cât cu voinţa prezer­ vării şi consolidării propriei puteri, cu interesul de grup al controlării resurselor financiare, me­ diatice şi informaţionale care garantează domi­ naţia politică. Numeroşi sunt cei care demonstrează azi, prin cercetările lor, că jocul politic se petrece în perime­ trul descris de privatizarea spaţiului public şi poli­ tic şi procesul de transformare în vedete de show-biz a politicienilor. Noi, simplii cetăţeni, avem acces la o parte infimă din acest joc politic, cel care se vede zi de zi la televizor sau pe reţelele sociale. Şi inter­ pretăm totul din prisma acestui unghi îngust al aparenţelor care ni se oferă drept esenţă şi adevăr al politicii. Când, de fapt, în spatele scenei pe care îşi joacă rolurile actorii polit ici, inclusiv cel mai important dintre actorii politici, şeful statului, se află armate de specialişti şi experţi în comunicare, în drept sau economie, în strategie şi intelligence, CIPRIAN MIHALI

57

a căror misiune este să cântărească fiecare cuvânt, fiecare intonaţie, să măsoare fiecare grimasă ori ezitare, să vegheze la separarea cât mai fermă între aparenţ ele la care publicul are acces şi realitatea care se fabrică în spatele uşilor închise. Din acest motiv, dificultatea alegerii apasă totuşi în întregime pe umerii noştri, ai electorilor. De noi depinde ce fel de şef de stat ne dorim, ce anume din ceea ce suntem şi din aspiraţiile noastre pot fi proiectate în personalitatea celui cu care România se va identifica în următorii cinci sau zece ani. Dacă ne întoarcem puţin în timp, cam cu un secol în urmă, vom găsi la Max Weber deosebirea între trei tipuri de lideri, care îşi întemeiază puterea pe trei tipuri de dominaţii. Astfel, liderul care preferă dominaţia tradiţională invocă în mod regulat cre­ dinţa în sfinţenia tradiţiilor imemoriale şi în valoa­ rea imuabilă a trecutului. Respectul faţă de străbuni, faţă de înţelepciunea şi eroismul lor, faţă de datini şi sacralitatea experienţelor de odinioară implică pentru cei de azi admiraţie şi supunere. Liderul se va purta ca un baron, va face adeseori referinţ ă la genealogia lui, va avea o atitudine de stăpân de viţă nobilă care se trage direct din marii eroi ai trecutului şi pe care îi va copia prin port, vorbe sau gesturi. În lumea modernă însă, această figură pitorească, pe alocuri ameninţătoare, este concurată de liderul provenind din sistemul legal-raţional, funcţionarul 58

CE VREM DE L A PREŞEDINTELE ŢĂRII?

conştiincios animat de convingerea că datoria lui este să respecte legea şi să o vadă aplicată în jurul lui, că organizarea societăţii este guvernată de reguli, proceduri, regulamente, iar liderul este el însuşi supus legii. Acest sistem este consecinţa unui pro­ ces istoric de raţionalizare şi de secularizare tipic modern, fapt care a condus, de-a lungul timpului, la profesionalizarea politicii şi la dominarea scenei politice de către o clasă de oameni politici lipsiţi de convingeri şi credinţe puternice care fac din politică o profesie, în cadrul unei complexe maşi­ nării administrative şi juridice. L iderul unui ase­ menea sistem este mai degrabă un manager, un angajat cu normă plină a cărui marjă de manevră publică rămâne relativ limitată, constrâns fiind în permanenţă de rigorile juridice, de cele ale func­ ţionării administraţiei şi ale eficienţei economice. În viaţa publică, liderii profe sionişti sunt mai de­ grabă şterşi, pentru că personalitatea lor şi felul în care se prezintă public sunt secundare în raport cu capacitatea lor de a asigura zi de zi bunul mers al sistemului. Dar supravieţuieşte şi se reconstituie în lumea modernă o a treia figură a liderului, aceea a lide­ rului carismatic . Autoritatea lui, ne spune Max We ber, este dată „de înzestrarea sa strict personală şi de încrederea celorlalţi în calităţile sale, în clarvi­ ziunea, eroismul sau talentele sale de conducător" 1 • r. Max Weber, Politica, o vocaţie şi o profesie, Anima, Bucureşti, 1992, p. 9. CIPRIAN MIHALI

59

Legitimitatea conferită de şeful carismatic este strâns legată de vocaţia lui, de chemarea lui de a-i conduce pe oameni nu în virtutea datinii sau a legilor, ci în virtutea credinţei în persoana lui, ne mai spune autorul german. Desigur, au existat în trecut lideri carismatici, fie ei magi şi profeţi, fie conducători de oşti, iar mulţi dintre ei au intrat în panteonul naţional al diferitelor state. Într-un anume fel, ei continuă să inspire oamenii politici actuali, care caută adeseori trăsături similare cu aceste figuri istorice şi se imaginează conducători luminaţi ai popoarelor din care provin. Ei se consi­ deră oameni excepţionali, chemaţi anume de popor să conducă poporul, de la care au primit o legiti­ mitate care nu mai poate fi pusă în discuţie. Î n regimurile democratice, alegerile sunt cele care îi propulsează pe liderii politici, cu deosebire pe şeful statului, în vârful unei ierarhii a puterii şi, uneori, precum în democraţia românească din ultimele decenii, nu doar deasupra poporului, ci şi deasu­ pra legii. Carisma construită bucată cu bucată în laboratoarele experţilor a ajuns să includă şi im­ punitatea, devenită posibilă printr-o complicitate dăunătoare între politicieni şi magistraţi. Încă un cuvânt despre şefii carismatici sau pretins carismatici: fabricarea personalităţii lor publice include o măiestrie aparte în exploatarea inteligentă a virtuţilor specifice celorlalte două tipuri de leadership: cel tradiţional şi cel legal. Con­ ducătorii noştri de astăzi ni se prezintă frecvent 60

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

as tăzi ca oameni s impli, din popor, res pectând datinile şi obiceiurile din s trăbuni, forţând ades e­ ori alăturarea de Bis erică şi de înaltele ei autorităţi, ca pentru a-şi extrage din ritualurile religioas e s a­ cralitatea menită s ă le confere o aură s uplimentară în s ocietate. Îi vedem mimând modes tia traiulu i omului de rând, cumpărând pufuleţi s au gătind s armale, plimbându-s e prin pieţe înconjuraţi dis ­ cret de armate de gărzi de corp şi miros ind pă­ trunjelul românes c, în campanii mediatice atent regizate de s cenariştii de s erviciu ai partidului. Pe de altă parte, aceiaşi conducători, atunci când nu s unt îmbrăcaţi în cos tume populare şi când nu participă la fas tuoas e ceremonii religioas e, fac vizite pe şantiere, poartă cas că s au ves tă reflecto­ rizantă, îşi s uflecă mânecile şi plantează un puiet de arbore, s au pur şi s implu ies trans piraţi din interminabile şedinţe pentru a ne dovedi că s e ocupă neob os it de treburile curente ale ţării, că s unt în priză cu actualitatea şi urgenţa a tot ce s e întâmplă în teritoriu, că s unt deci buni gos podari s au, cum s -ar zice azi, des ăvârşiţi manageri al s ta­ tului român. Între omul aureolat de prezenţa printre eroi s au s finţi şi omul harnic care trebăluieşte de zor la buna funcţionare a s tatului, politicianul român, s e s trăduieşte din răs puteri s ă pară liderul caris ­ matic care s e s acrifică pentru binele poporului. Aureola vibrantă a conducătorului de ţară pro­ vine tocmai din vitejia cu care înfruntă toate pe­ ricolele vieţii de zi cu zi; îns ă tocmai monotonia CIPRIAN MIHALI

61

sarcinilor sale cotidiene riscă să-i uzeze excepţ io­ nalitatea şi s ă-i dăuneze caris mei. Şi atunci el tre­ buie s ă s e manifes te ca un erou în s ituaţii de criză, precum în cazul pandemiei, în care liderii situa­ ţiilor de urgenţă şi-au regăs it morga militară şi au ex ercitat-o cu as upra măs ură în văzul popo­ rului şi asupra lui. Cu toţ ii se imaginau coman­ danţi de oas te, ba chiar au scos maşinile militare pe bulevarde pentru a lupta cu duşmanul nevăzut, virusul. Cu toţ ii dădeau comunicate cazone la ceas de s eară, împrăştiind frica şi căutând frene­ tic supunerea şi admiraţ ia populaţiei, într-un efort conjugat de dominaţ ie autoritar-legislativă şi de s pectacol mediatic. Ajunşi în acest punct al reflecţ iei noastre, se cuvine s ă ne punem câteva întrebări, gândindu-ne mai ales la alegerile care ne aşteaptă. Cum percepem noi, alegătorii, aces t efort, ştiind bine despre clasa politică actuală că este măcinată de o criză gravă de credibilitate? Cum ne rapor­ tăm noi as tăzi la aceas tă clasă politică lips ită şi de autenticitate în raport cu trecutul sau cu credinţ a, dar lipsită şi de pricepere în gestionarea raţ ională, în interes ul poporului, a treburilor publice? Care s unt criteriile după care ne vom alege conducătorii politici, îndeosebi preşedintele, în acest an? Pe fondul crizei adâncite de legitimitate şi de competenţă a politicienilor actuali, neîncrezători în capacitatea lor managerială şi în onestitatea lor, speranţele noastre se reduc mai degrabă la evitarea 62

C E VREM DE L A PREŞEDINTE LE ŢĂRII?

unei catastrofe populiste, dacă nu efectiv extremiste. E greu spre imposibil să ne imaginăm că viitorul preşedinte al ţării va reuşi să sudeze laolaltă toate cioburile sparte în mandatele anteriorului preşe­ dinte. Altfel spus, e greu spre imposibil să credem că electoratul va avea înţelepciunea de a evita cap­ canele votului captiv şi cele ale votului de penali­ zare ori de răzbunare împotriva unor politicieni despre care sunt atât de convinşi că i-au minţit. Sau în faţa cărora s- au resemnat, din inerţie. Peisajul politic românesc arată astăzi aşa cum l-a descris acelaşi Max We ber la începutul veacu­ lui trecut: populat de Berufspolitiker ohne Beruf adică de politicieni de meserie, dar lipsiţi de voca­ ţie. Şi, deci, lipsiţi de carismă. Dar această formulă greu de tradus în limba română mai înseamnă ceva: vocaţia respectivă ne mai lasă să ştim că un lider veritabil nu doar că are o voce care adună oamenii împreună, care vorbeşte pentru ei şi, întrucâtva: odată cu ei, ci şi că este capabil să răspun dă tutu­ ror vocilor care îl interpelează, că are disponibili­ tatea şi dispoziţia afectivă de a le răspunde. Dacă am merge mai departe, am putea spune că, prin vocea sa de conducător sau de preşedinte, omul ales de cei mai mulţi dintre noi are legitimitatea şi îndatorirea de a răspunde mai ales la vocile celor care adeseori nu se fac auziţi, dar şi a răspunde de ei, pentru ei, adică de a-i proteja împotriva inega­ lităţii, abuzurilor, discriminărilor. CIPRIAN MIHALI

63

Votând pentru un preşedinte, noi votăm pentru o persoană în grija căreia ne dăm, căreia îi încre­ dinţăm responsabilitatea faţă de noi, faţă de fie­ care în parte, faţă de toţi împreună şi pentru ţara întreagă. Îi acordăm mandatul prin care poate şi trebuie să aşeze la aceeaşi masă oamenii puterii şi oamenii opoziţiei. Mandatul conferit de popor îl obligă să caute căile de comunicare între dominaţia tradiţiei şi dominaţia legii, între emoţia populară fierbinte (recunoaştere, admiraţie, dar şi frustrare, furie, revoltă) şi raţionalitatea rece a calculului politic. Iar pentru toate acestea, preşedintele are nevoie să fie un lider carismatic. Nu prin carisma inven­ tată de televiziunile plătite obscen de partide, nici prin transmisiile în direct pe reţelele de socializare, nici măcar prin profilul cosmetizat de agenţiile de comunicare politică. Ci printr-o carismă demo­ cratică a cărei virtute principală este aceea de reda oamenilor încrederea în res publica, în dreptate şi egalitate. Ea se naşte în măsura în care este fructul sănătos al votului informat şi acordat din convingere, anume convingerea că toate diferen­ ţele dintre noi îşi pot găsi locul într-o construcţie politică la care lucrăm cu toţii, nu doar unii şi nu pe ascuns. Putem să proiectăm orice calităţi dorim î n figura î nchipuită a unui preşedinte; dacă el îşi asumă menirea de a strânge poporul în jurul lui pentru a decide cu el viitorul ţării, atunci oamenii îl vor credita şi îl vor respecta. Însă, dacă le va 64

CE VREM DE LA PREŞEDINTE LE ŢĂRII?

înşela aşteptările şi aspiraţiile, nici un expert în comunicare nu va putea repara crăpăturile din chipul cioplit al conducătorului pentru a inventa măşti de succes, dar mai ales nu va putea reface capitalul de legitimitate propriu (şi, prin el, din cauza lui, a întregii clase politice) care să-i pe r­ mită să vorbească pentru oameni, să-i reprezinte şi să-i apere. Carisma candidaţilor la preşedinţia României provine, cum bine o spune şi Cristian Preda în textul său, din prestaţiile sale publice, din sinceri­ tatea înfăţişării sale în faţa cetăţenilor, din respec­ tul dovedit faţă de Constituţie şi faţă de legile ţării. Dar ea mai provine din ceva: din ceea ce au fost ei până să candideze la cea mai înaltă funcţie în stat. Din ceea ce au făcut ei în viaţa lor, din cariera lor profesională de până acum, din realizările lor individuale şi colective. O rice candidat la preşedin­ ţie trebuie să poată trece acest test foarte elemen­ tar: ce devine el dacă i se înlătură armura politică ? Ce ştie să facă în viaţa lui dacă de mâine nu mai este politician? Unde se întoarce, cu ce se ocupă, cu ce oameni se înconjoară, cât bine ştie să facă celor din jur? De aceea, promisiunile candidaţilor nu valo-, rează mare lucru: nu pentru că nu le-ar putea res­ pecta, cel puţin pe unele dintre ele, ci pentru că ele vorbesc despre un viitor asupra căruia nici unul dintre noi nu are vreun control ferm. Ceea ce va­ lorează cu adevărat în acest moment este să ne CIPRIAN MIHALI

65

c onvingem c ă ac eşti c andidaţi vor fac e şi de ac um înainte, dacă vreunul devine preşedinte, ceea ce au făcut şi până acum. Vor fi oameni drepţi şi învăţaţi, vor şti să asc ulte c a până ac um de alţi oameni drepţi şi învăţaţi, vor şti să fie ca până acum oa­ meni de ajutor şi de încredere. Trebuie să putem să ne convingem, din presta­ ţiile candidatului sau candidatei la func ţia supremă în stat, că tot ceea ce spune, în fiecare împrejurare, este rodul gândirii sale sănătoase şi neprefăcute, iar nu un discurs gol menit doar să încânte audi­ enţa. Nu-ţi poţi pune speranţele de mai bine în oameni pentru care a vorbi în public este un c hin, pentru că atunci însuşi faptul de a gâ ndi este pen­ tru ei un chin, iar deciziile care ies dintr-o aseme­ nea gândire mediocră şi leneşă sunt periculoase pentru noi toţi. După cum nici nu putem să ne încredinţăm destinele celor care nu fac decât să vorbeasc ă întruna, exploatând cinic reţelele soc iale şi căutând să seducă populaţii vulnerabile prin scenetele pe care le joacă zilnic în faţa camerelor. Faptul de a gândi temeinic pentru a lua c ele mai bune decizii este rodul unui disc ernământ c are se exersează cu răbdare şi discreţie, cu modestie şi cu respect pentru timpul şi atenţia tuturor. Carisma democratică trebuie să transforme în poveste credibilă fic ţiunea guvernării poporului prin el însuşi. Ea are darul de a da chip (chipuri) democraţiei, mai ales într-o societate ca a noastră, unde percepţia dominantă este că nimeni nu dă 66

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

socoteală pentru nimic, că toate chipurile se ascund în spatele măştilor, procedurilor, birocraţiei fără responsabili şi deciziilor de prescriere a pedepselor. Ca să îl urmăm încă o dată pe acelaşi inegalabil Max We ber, să spunem că trebuie să evităm căde­ rea într-o „democraţie acefală" şi birocratizată , după cum trebuie să evităm şi căderea în extrema opusă a unei megalocefalii provocată de un pre­ şedinte propulsându-se deasupra societăţii şi îm­ potriva ei. Un preşedinte carismatic, atât de necesar pen­ tru România, are abilitatea de a reinventa autori­ tatea într-o societate în care autorităţile eşuează sistematic, iar autoritatea profesionistului (medic, om de ştiinţă, profesor etc. ) este frecvent contes­ tată de pseudoştiinţa şi impostura manipulatoare a unor contestatari ignoranţi. El (sau ea, cu atât mai mult, cu atât m ai de dorit! ) poate reda, prin propria-i demnitate, tuturor celor care îl aleg dem­ nitatea de a fi cetăţeni într-o ţară democratică, o ţară ea însăşi demnă printre celelalte ţări europene şi alături de ele.

SORIN IONIŢĂ e analist de politici publice şi comentator în presa de opinie. A fo n­ datîmpreună cu o mână de colegi think tank-ul Expert Forum (EFOR), unde pro­ duce rapoarte de po/icy menite să facă guvernarea mai bună şi activism civic menit să o deranjeze periodic. A repre­ zentat România în Comitetul Economic şi Social European la Bruxelles şi lucrează de douăzeci de ani ca expert interna­ ţional în dezvoltare locală în ţări din Balcani şi fosta U RSS. În ultimii ani a adăugat pe lista de activităţi şi combaterea dezinformării. A fost decorat în 2018 cu Ordre national du Merite alRepublicii Franceze pentru promovarea în regiune a agendei democratice şi europene. Este de formaţie inginer, apoi filozof, cu un masterat şi un doctorat în ştiinţe politice şi o bursă Fulbright la Universitatea Georgetown din Washington, DC. În 2020, a publicat la Editura Humanitas volumul Deceniul furiei şi indignării: Cum ne-au schimbat ultimii zece ani?

Doa m n e fereste d e ziua câ n d va conta cine e preşed i ntele Rom â n iei ,.Primii creştini ştiau foarte bine că lumea e gu­ vernată de demoni şi că cel care se lansează în politică, adică cel care vrea folosească puterea şi constrângerea ca mijloace, a semnat deja pactul cu diavolul, astfel încât în acţiunile sale nu mai poate fi sigur că din bine izvoră şte doar binele, iar din rău doar răul, fiidncă adesea se întâmplă exact invers. Cine nu vede acest lucru este cu adevărat infa ntil politic." - Max Weber

În 2005 , într-o atmosferă politică extrem de pola­ rizată, semn al războaielor pe statul de drept ce urmau să înceapă, Traian Băsescu debuta în primul său mandat prezidenţial după o cursă electorală spectaculoasă şi un triumf oarecum surprinzător, obţinut cu mare suspans. A mers la Cotroceni cu o cotă de încredere în sondaje de peste 50% , dar e important de reţinut că acest nivel era măsurat după victoria în chestiune, nu anterior. Mergem , apoi pe repede-înainte către sfârşitul anului 2014 şi îl r egăsim pe Băsescu după cel de-al doilea man­ dat al său la o cotă de 17-20% încredere, după ce avusese şi sub ro% , tras în jos nu doar de conse­ cinţele crizei economice globale, dar şi de paşii S O R I N ! O N I ŢĂ

71

greşiţ i făcuţ i prin politica internă sau de pietrele de moară reprezentate de apropiaţi şi membri de familie. Stilul energic, direct de comunicare şi om­ niprez enţ a, pe care nu le-a abandonat niciodată, care păreau un atu cu un deceniu înainte, ajunse­ seră să obosească electoratul. To t la finalul lui 20 14 şi începutul lui 20 1 5 pre­ şedintele proaspăt în funcţ ie K laus J ohannis şi-a dublat brusc cota de încredere de la 30% la 60% şi peste, doar ca urmare a victoriei în alegeri. Cu vreo doi ani înainte, când lumea nu vedea încă o per­ spectivă clară pe partea dreaptă a politicii, Johannis era în pluton, iar primul în sondaje ajunsese la un moment dat regele Mihai. Facem un alt salt îna­ inte până în 2024, la finalul celor două mandate ale lui Johannis, şi îl găsim pe preşedinte la o cotă de încredere de 1 6- 1 7 % , practic sub cât avea Băsescu în punctul similar al traiectoriei sale politice. Mai mult decât atât, în ianuarie 2024 J ohannis a reuşit să aducă instituţ ia Preşedinţ iei sub Guvern şi Par­ lament ca nivel de încredere (86% evaluare nega­ tivă), ceea ce reprezintă o performanţ ă unică: de regulă parlamentele şi partidele sunt instituţ iile politice cel mai puţ in preţuite de cetăţeni în de­ mocraţiile emergente din Europa de Est, sub exe­ cutive. Ciclul speranţ ă-triumf-dezamăgire nu este ne­ apărat specific liderilor politici români, ci se regă­ seşte şi prin alte părţ i. Rari sunt şefii de stat care scapă de erodarea produsă de guvernare şi es te 72

CE VREM DE LA PREŞE DINTE LE ŢĂRII?

doar pe jumătate glumă butada că orice carieră politică sfârşeşte inevitabil într-un eşec. Totuşi în România acest montagne-russe parcurs de ultimii doi preşedinţi iese din marja normalului ca ampli­ tudine şi ne spune ceva nu doar despre cele două personalităţi ca atare, dar şi despre raportarea pu ­ blicului la politică şi liderii zilei. Prima electorală sub formă de sporire a încrederii imediat după instalarea în funcţie e neobişnuit de mare la noi vezi în special saltul lui J ohannis în intervalul 20 1 3-20 1 5 - şi ne sugerează că opinia publică nu se ghidează după criterii obiective, deci nu e un indicator bun pentru viitor. Ea e pur şi simplu prea volatilă ca să fie un ghid solid pentru un lider în acţiunea sa publică, fiind mai curând o oglindă a evenimentelor apărută cu ceva decalaj de timp, nu o realitate obiectivă pe care să poţi construi. Sau mai precis spus: ,,nivelul de încredere" măsu­ rat de sondaje este la noi mai degrabă un indica­ tor-efect al schimbărilor produse dintr-un motiv sau altul, adică vine să reflecte nişte acţiuni politice abia după ce ele s-au produs, şi anume cu oarece întârziere ( lagging indicator) . Nu pare să fie un leading indicator, adică unul care să poată fi fo­ losit pentru decizia prezentă şi pentru a orienta acţiunile de viitor ale liderilor, aşa cum îl consideră lumea îndeobşte. Cu alte cuvinte, ce se întâmplă azi este rezultatul unor decizii de culise, acţiuni îndrăzneţe ale unor personalităţi care resetează jocul, hazardului, factorilor de influenţă externă SORIN IONIŢĂ

73

etc. Apoi opinia publ ică se ajusteaz ă l a real itate şi premiaz ă cu încredere pe cel care a avut succes, sau reuşeşte cel puţin să transmită impresia că a avut succes. Dacă-i aşa, această teorie se abate de la stan­ dardul de interpretare pe care îl vând de regulă (pe bani frumoşi) consultanţii politici, fiind o vi­ z iune alternativă asupra lucrurilor cam de felul teoriilor-semnal din educaţie. Este o viz iune con­ structivistă şi voluntaristă asupra relaţiei ales-ale­ gător, neconvenţională şi care creeaz ă disconfort, dar cel puţin pentru ultimii douăz eci de ani mi se pare cea mai apropiată de realitate în România. Consecinţa importantă care decurge de aici este că se oferă o mai mare libertate de mişcare lide­ rului politic, care poate modela realitatea în func­ ţie de propriile idei şi stil personal, odată instalat în biroul puterii. Românii s-au declarat dez amăgiţi şi finalmente sastisiţi şi de preşedintele-jucător Băsescu, omni­ prez ent, bun vorbitor, înfipt în toate grupurile de z iarişti care îi apăreau în cale şi gata să preia răs­ punderi neplăcute care cădeau îndeobşte în sar­ cina guvernelor. Dar la fel de dez amăgiţi sunt şi la finalul mandatelor lui Iohannis, pe care îl votaseră sub loz inca uşor străvez ie „România normală" , enervaţi exact de caracterul său de non-Băsescu, care le plăcuse iniţial foarte mult: distanţa glacială de orice deciz ie publică, lipsa de dialog cu presa şi publicul, retragerea din lumina refl ectoarelor 74

CE VREM DE LA PREŞE DINTELE ŢĂRII?

pentru lungi perioade de timp şi aerul uşor enigma­ tic pe care îl proiectează în jur. Cu Băsescu se sufo­ caseră de atâta acţiune directă, dezbatere (percepută ca „gâlceavă" ) şi pro- activism; cu Iohannis s- au frustrat din cauza lipsei de comunicare şi dezan­ gajării din viaţa publică a preşedin telui, deşi aces ta dăduse dinainte toate semnele, ca primar al Sibiului, că în acest mod detaşat şi inert înţelege el să- şi exercite orice funcţie publică. Aici se ridică două întrebă ri importante. Prima este dacă tipul de personalitate a preşedintelui Ro­ mâniei a avut până la urmă vreo importanţă asu­ pra calităţii guvernării şi traiectoriei ţării în tot acest timp, date fiind cadrele constituţionale exis­ tente ale statului român. Putem dezbate dacă Io­ hannis ar fi avut forţa de a provoca o ruptură în politica românească înainte de aderarea la UE, de a suci mâna unei majorităţi parlamentare ostile şi a reforma instituţiile statului de drept suficient cât să fim credibili cu un proiect anticorupţie şi să fim primiţi, târâş- grăpiş, în UE, cum a reuşit Băsescu. Probabil că nu, iar jocul parlamentar s- ar fi jucat în alt fel, mai consensual şi ipocrit, în sensul că ceva- ceva s- ar fi miscat de ochii lumii - să zicem , ca cei de la Bruxelles, dar să facem ca noi -, astfel încât să nu se întâmple mare lucru cu justiţia în realitate. Dar cu asta am descris exact strategia lui Boiko Borisov în Bulgaria vecină, care a mers totuşi cap la cap cu România către un UE cu MCV, apoi

.

SORIN IONIŢĂ

75

către ridicarea MCV -ului, iar azi trecem împreună prin furcile caudine ale acordului Schengen. N u se vede deci mare diferenţă de performanţă pe rezultate dacă luăm Bulgaria ca reper-martor, aş a cum nu se vede nici în traiectoria de conver­ genţă spectaculoasă cu UE în plan economic, de la aproximativ 25% din PIB/ cap mediu al UE la în­ ceputul anilor 2000, la 75 -80% astăzi, cu efecte directe asupra veniturilor cetăţenilor. Cea mai mare parte din succesul României- sau al Bulgariei, sau al altora din zonă - se explică prin factori struc­ turali externi, care au impus ca toată regiunea noas­ tră să meargă în formaţie ordonată, indiferent de orientatea politico-ideologică a guvernelor: ascultă­ toare pe agenda UE ca cele din România, cu mâ­ râieli la UE ca în Ungaria vecină, sau cu ş mecherie balcanică precum a regimului Borisov în Bulgaria. Uriaş a forţă de gravitaţie a Uniunii a dus toate statele nou-membre în aceeaş i direcţie ş i aproxi­ mativ în acelaş i ritm, păstrând distanţa istorică dintre ele, cu minore corecţii de parcurs. Are aerul că managementul executiv de acasă, calitatea eli­ telor ş i frământările politice interne au fost în ultimul deceniu ş i jumătate doar un show mar­ ginal în evoluţia structurală importantă a socie­ tăţilor, ancora solidă a pieţei unice contând mult mai mult decât orice altceva. A fost desigur altfel în problematicii ani '90 , când această ancoră lip­ sea iar guvernările erau în mai mare măsură de capul lor, deci puteau strica mai mult, înainte 76

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

de semnificativa cedare de suveranitate reprezen­ tată de aderarea la UE . Dacă e aşa, atunci să vedem a doua întrebare importantă: cum să decidă opinia publică româ­ nească pe cine alege în fruntea ţării, dacă nu (i) după performanţa socio-economică pe termen lung, ca're este în general rezonabilă şi nu depinde de lideri, atâta vreme cât ei nu iau vreo decizie cu totul catas­ trofală ca s-o strice; şi nici (ii) după stilul personal al candidaţilor, care pare atractiv la început, dar va plictisi finalmente electoratul, după ce se obiş­ nuieşte cu el şi trece efectul de noutate? Răspunsul e că nu ştim cum va fi în viitor, dar cel puţin în ultimele cicluri electorale factorul decisiv a fost construcţia şi proiecţia de emoţie în opinia pu­ blică, care a fost mereu invitată să voteze pentru a evita un dezastru iminent: de exemplu accederea unui reprezentat al PSD în funcţia de preşedinte, cu toate consecinţele nefaste care se presupunea că vor urma. Altfel spus, toate alegerile preziden­ ţiale de după 2000 au fost o reluare a războiului ideologic din anii ' 90, când partidul construit pe baza aripii reformiste a PCR domina viaţa poli­ tică şi parcurgea cu tot cu ţară drumul anevoios şi ezitant de desprindere de ideologia de perestroika. în care se socializase elita sa. Acest clivaj PSD vs anti-PSD apărut atunci s-a perpetuat apoi până azi, prin dependenţă de cale (path dependence), estom­ pat între alegeri, dar resuscitat miraculos atunci când debutează campania. SORIN IONIŢĂ

77

Atât clivajul ca atare, cât şi tehnica panicării electoratului înainte de vot ca să nu câştige „op­ ţiunea dezastruoasă" adversă au fost de altfel in­ ventate chiar de PSD în anii '90 . Primul preşedinte, Ion Iliescu, a fost cel mai abil constructor de pe­ ricole iminente care trebuiau evitate printr-un vot corect, mobilizat emoţional: moşierii şi capita­ lismul care urmau să vină, cumva, din O ccident; străinii care vor lua pe nimic industria; ungurii care vor lua Ar dealul etc. Că moşierii şi capitalis­ mul n-au prea venit în anii aceia, sau au venit mult mai târziu decât în ţările foste socialiste vecine, care n-au avut din cauza asta un întreg deceniu de tranziţie economică pierdut în anii '90, nu mai contează, pentru că acesta era de fapt un război cultural-identitar bazat pe spaime şi fantasme, nu realităţi. Spectrul străinilor capitalişti a fost proiec­ tat asupra tuturor contestatarilor lui Iliescu, inclu­ siv intelectualitatea umanistă, care era la ora aceea orice, numai antreprenoriat eficient şi rapace nu. În felul acesta Ion Iliescu şi generaţia sa peres­ troik istă au modelat terenul de joc şi l-au gestionat cu abilitate, punând bazele unei mini-oligarhii de business autohton clientelar, lipit pe bugetele de stat şi serviciile de informaţii moştenitoare ale Securităţii, într-un proces sincron cu ce se petre­ cea în Rusia sau Ucraina la acea vreme, dar, de­ sigur, la scară mai mică. Diferenţa esenţială fa ţă de acele ţări a făcut-o eroarea de apreciere politică comisă la masa rotundă de la Snagov, când s-a 78

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

decis traiectoria geopolitică a României, şi anume către Ve st. Generaţia PSD de dupăIliescu a crezut că poate căpăta acces la banii, avantajele şi statu­ tul aristocratic de politician european membru în cluburi onorabile, şi în acelaşi timp păstra controlul acasă, asupra resurselor şi societăţii, cu acelea şi metode ca în spaţiul ex-sovietic. Nu au evaluat corect forţa transformatoare a apropierii de UE , care a radiat în toată societatea, de jos în sus, ne­ putând fi gâtuită şi vămuită la vârful regimului, aşa cum era planul. Acela a fost momentul când societatea a luat-o cumva înaintea statului şi, în ciuda crizelor care au urmat, s-a creat în Româ­ nia un electorat mai pluralist decât clasa politică aşezată desupra lui, astfel încât diverşi lideri de opoziţie au avut un sprijin atunci când au zdrun­ cinat, sincer sau din motive oportuniste de carieră, statu-q uoul. Cum va evolua mai departe acest sistem ad-hoc, croit pentru situaţia în care forţe exogene benefice trag ţara înainte, cu acceptul tacit al grosului po­ pulaţiei, iar politica, în frunte cu preşedintele ales, pare un epifenomen uneori amuzant, alteori ener­ vant, dar în majoritatea timpului irelevant pentru direcţia generală de evoluţie? Realizăm abia acum. că am avut trei decenii extraordinar de favorabile geopolitic în tranziţia noastră postcomunistă: pri­ mele două în care paradigma liberal-democratică a triumfat şi a fost necontestată (iar noi ne-am folosit doar de al doilea, şi parţial de primul); şi SORIN ! ONIŢĂ

79

un al treilea deceniu ceva mai fră mântat, după criza economică din 2009-2oro, când au început problemele, frust rările şi cochet ăriile cu filozofii politice alternative în lumea occidentală . Est ul Europei a rezist at tot uşi bine şi şi-a reve­ nit repede din acea criză, doar ca să intre ulterior în agitaţiile cu fake news răspândite de K remlin şi pandemia Covid. Ne-am bucurat de asemenea de aproape 3 0 de ani de recul al imperiului moscovit în regiunea noastră, un vechi pericol strategic, într-o paralelă istorică cu ce se petrecuse după Războiul Crimeii încheiat în r 8 5 6, când expansiunea ţaristă a luat o pauză, iar cât şi-a lins Rusia rănile noi ne-am deret icat prin casă şi am obţinut st at alit a­ tea, independenţa şi modernizarea accelerată. Abia azi ne dăm seama că, la fel ca at unci, vorbim de o fereastră norocoasă care nu stă deschisă la ne­ sfârşit în viaţa popoarelor; de fapt, pe aici pe la noi se cam închide. Dilema existenţială ţin e acum de capacit ăţile noast re de leadership în vremuri grele, poat e chiar de război. Ce ne vom face dacă ajungem în situa­ ţia ca valoarea umană, competenţa şi caracterul celor aleşi chiar să cont eze pent ru ca ţara să poat ă sta singură în picioare, dacă ancora euro-at lant ică slăbeşt e şi curentul începe să t ragă în alte direcţii decât spre Ve st? Există vreo formulă de a ghici ce oameni banali sau chiar caraghioşi să alegem în funcţia supremă, dar care în ceasul de cumpănă să se dea de trei ori peste cap şi să se transforme 80

CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

în ceva care să uimească pe toată lumea - vezi cazul Z elenski? Evident, nu. Putem spera să mer­ gem cât mai departe cu sistemul prezent, în care guvernarea de acasă nu prea contează deoarece ne duce mareea geopolitică în direcţia care trebuie. Dar dacă totuşi, doamne fereşte, vom ajunge în punctul în care să conteze? Vo m putea deveni noi ancoră nu doar pentru noi înşine, dar şi pentru alţi i din preajmă, cum ar fi Republica Moldova? Evident, n-am un răspuns la întrebare, dar sunt mai curând sceptic. E clar că omul face diferenţa la Preşedinţie, ca la vârful oricărei instituţii, publice sau private: în interiorul cadrelor constituţionale există o mare marjă de management al oportuni­ tăţilor, după cum a arătat-o mandatul Băsescu r .o, când a trecut reforme prin parlament deşi avea acolo o majoritate ostilă. Doar că în tot acest timp ancora geopolitică a fost la locul ei şi ne-a ajutat, deci experimentul nu e foarte relevant pentru noua situaţie din regiune. Ce am avea de aşteptat pe viitor de la noua garnitură de lideri tineri ai coali­ ţiei, patronată de J ohannis, care a promis stabili­ tate, continuitate şi reforme substanţiale de policy în cei trei ani excepţionali fără alegeri ( 202I-2023 ) , profitând şi de o solidă majoritate parlamentară, doar ca să ne toace mărunt tot acest interval cu puciuri de partid şi îndelung negociate rotiri pe scaune, adică un substitut ieftin de luptă electo­ rală, până n-a mai rămas nici o fărâmă de timp liniştită pentru a discuta public marile reforme? S O R I N I O N I ŢĂ

81

Ca să mă întorc la textul lui Max We ber citat la început, trei calităţ i au o importanţă decis ivă pentru un politician, spune el: pasiunea, judecata şi simţ ul responsabilităţii. Pasiunea, explicăWe ber poetic, trebuie înţeleas ă ca un angajament public puternic, îns ă neapărat pentru o cauză realis tă şi necesară, ,,în slujba zeului sau demonului care o guvernează" . În sens ul ăsta, voi judeca pe viitorii candidaţi la preşedinţia României după pasiunea şi curajul cu care se vor înhăma la următoarele patru cauze realiste şi abs olut neces are. r . Cum rezolvăm problema cronică a modelului de s tat unic în UE reprezentat acum de România, care îşi propune s ă cheltuie de la bugetele publice 3 5 % din PIB , dar adună acolo doar 28 -29% din PIB ? Iar as ta cu atât mai mult cu cât în viitor vor fi tot mai puţini bani de la UE care să umple gaura, pe măsură ce ţări mai sărace decât noi s e aşază la coada Uniunii, deci plăcinta bruxelleză trebuie reîmpărţită? Fiscalitatea nu es te atribuţia directă a preşedintelui, însă aşa cum şi Iohannis , şi Bă­ sescu au avut proiecte-fanion cu care au intrat în teritoriul executivului, o asumare de ţ inte strate­ gice şi o pres iune politică permanentă la nivel înalt e absolut neces ară, pe perioada a cel puţin două mandate, pentru a rezolva problema. 2. Ce facem cu pensiile din sistemul public după anul 2030, când începe s ă ias ă din activitate uriaşa cohortă de vârstă a decreţeilor? Demografia e im­ placabilă şi nu permite cârpeli de ultim moment, 82

C E VREM DE L A PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

deci aş vrea să aud de pe acum ce idei au aici can­ didaţii la preşedinţie. 3 . Cum ne pregătim pentru agresiunea Rusiei contra Europei, care va veni la un moment dat şi se va întinde pe ani buni? Cum trebuie pregă tită practic, informaţional şi emoţional populaţia pen ­ tru apărare, şi cum se vor schimba raporturile din­ tre cetă ţean şi armată ? Asigură rile verbale de azi, soporifice şi laşe, că ne vor apăra alţii, doar pentru că e impopular să-ţi asumi veşti proaste de dat oamenilor, nu au nici o valoare. Valorile predicate mai trebuie şi apă rate, nu doar fl uturate în cam­ panii, şi ar fi interesant de ştiut cum se va face asta. 4 . Cum se poate crea un autentic control civil asupra serviciilor secrete în România, în paralel cu o reducere a penetră rii acestora în business şi viaţa politică . Cât de decis este candidatul la pre­ şedinţie să renunţare la guvernarea cu acoperiţi şi oameni controlaţi de SRI, SPP etc. ? Probabil că n- o să am foarte mult material de analizat în campanie, pentru că nu vor fi mulţi candidaţi pasionaţi de subiectele astea explozive. În plus, chiar dacă ar avea ceva idei în direcţia asta, nu le vor discuta cu publicul, pentru că ştim din experienţa altora ce eroare ucigătoare este să spui, adevă rul în politică . Iată ce a constatat marele romancier Mario Va rgas Llosa când a candidat la preşedinţia statului Peru: „Mi-am zis că guvernele anterioare dă duseră greş pentru că făceau promisiuni pe care nu le S O R I N I O N IŢĂ

83

îndeplineau în veci odată instalate la putere. N oi, în schimb, nu vom face promisiuni ce nu pot fi îndeplinite şi vom spune adevărul. Însă, desigur, a spune adevărul în politică te face extraordinar de vulnerabil, căci dacă adversarii nu respectă regu­ lile jocului, poţi fi pus la zid prin campanii de deni­ grare. Eu am trăit asta zi de zi: ne străduiam să spunem adevărul, dar atunci ne aruncau în faţă un adevăr deformat. Asta a erodat extraordinar de mult popularitatea pe care am avut-o la început şi pe care mai apoi am pierdut-o" . 1 Dar de fapt cine ştie dacă nu cumva, dată fiind natura sucită a firii umane, un om onest, gata să facă binele semenilor lui şi decis să meargă pentru asta până în pânzele albe, nu sfârşeşte prin a face răul, cum ne sugera Max We ber, pe când machia­ velicul cu interese personale, dar gata să se adapteze la situaţii schimbătoare din considerente tactice, contribuie fără să vrea, oarecum mecanic, la binele colectiv? E o tuşă de final cam pesimistă în por­ tretul-robot al viitorului preşedinte al României, dar mă tem că, dată fiind alinierea actuală la linia de start, cam asta e speranţa ce ne-a rămas.

r. Mario Vargas Llosa, Conversaţie la Princeton cu Ruben Gal/o, Humanitas, Bucureşti, 2023, p. 174. 84

CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

AN EXE

Adăugăm textelor de mai sus câteva prevederi constituţional e privind atribuţiil e preşedintel ui, ca şi rezultatele tuturor alegerilor pentru fotoliul de la Cotroceni, organizate între 1990 şi 2020. Sursele folosite au fost următoarele: pentru decretul- lege nr. 9 2 - Monitorul Oficial nr. 3 5 din 1 8 martie 1990; pentru tezele din Constituantă şi pentru pre­ vederile finale din Constituţia de la 199 1 - Dumitru loncică (redactor coordonator), Geneza Constituţiei Romdniei I99I - Lucrările Adunării Constituante, Regia Autonomă „Monitorul Oficial" , Bucureşti, 1998, pp. 19-21 şi 449-4 50; pentru revizuirea din 2003 - L egea nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României, publ icată în Monitorul Oficial nr. 75 8 din 29 octombrie 2003 ; pentru rezultatele din alegeri, am folosit datele col ectate de Autoritatea El ectoral ă Permanentă (http:// alegeri. roaep. ro).

An exa 1

Prevederile referitoa re la preşedinte din Decretul-lege nr. 92

d i n 14 m a rtie 1990

Ca pitolul 7: Preşed i ntele Rom â n iei Articolul 8 1 Va lidarea alegerii Preşedintelui României se face de Curtea Supremă de J ustiţie, în plenul său, în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Hotărâ­ rea curţii se prezintă în şedinţa comună a Adună­ rii Deputaţilor şi Senatului. De la această dată cel ales este declarat Preşedintele României. Preşedintele României, odată ales, nu poate fi membru al unui partid sau formaţiuni politice. Dacă funcţia de preşedinte devine vacantă sau preşedintele este în imposibilitate de a- şi exercita atribuţiile, preşedintele Senatului asigura interi­ matul exercitării funcţiei de Preşedinte al Româ­ niei. Când funcţia de preşedinte devine vacantă, se vor organiza alegeri în maximum 3 luni. Articolul 82 Preşedintele României: a) desemnează, ca prim-ministru, pe reprezentantul partidului sau formaţiunii politice care a obţinut AN EXE

87

majoritatea mandatelor în parlament; în cazul ne­ realizării acestei majorităţi desemnează pe un alt deputat sau senator, cu consultarea partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în parlament; componenţa guvernului se supune spre aprobare Adunării Deputaţilor şi Senatului; primeşte din partea primului-ministru demisia guvernului; b) numeşte pe preşedintele şi membrii Curţii Su­ preme de J ustiţie, cu avizul Senatului, precum şi pe procurorul general; c) poate convoca parlamentul în sesiune extraor­ dinară; d) poate dizolva Adunarea Constituantă, cu acor­ dul primului-ministru şi al preşedinţilor Adunării Deputaţilor şi Senatului, în cazul în care nu s-a adoptat Constituţ ia în termen de 9 luni; în orice caz, Adunarea Constituantă se dizolvă de drept dacă nu adoptă Constituţia în cel mult r 8 luni de la constituirea ei; e) prezintă anual parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţ iunii; f) poate declara mobilizarea parţială sau generală a armatei, cu aprobarea prealabilă a parlamen­ tului; în cazuri excepţionale, decizia Preşedintelui se supune spre aprobare parlamentului în cel mult 5 zile de la luarea ei; g) instituie starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele localităţi, cu încuviinţarea parlamentului dată în cel mult 5 zile de la adoptarea acestei măsuri; 88

CE VREM DE L A PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

h) încheie tratate internaţionale şi le supune spre ratificare parlamentului; i) acrediteaz ă şi recheamă reprez entanţi diploma­ tici ai României şi primeşte pe reprezentanţii altor state; j) acordă graţierea şi comută pedepsele; k) conferă gradele de general, amiral şi mareşal; 1 ) conferă decoraţiile şi titlurile de onoare; rn ) promulgă legile. În exercitarea atribuţiilor de mai sus, Preşedin­ tele României emite decrete. Decretele sunt con­ trasemnate de primul- ministru.

Articolul 83 În caz ul comiterii unor fapte ce- l fac nedemn pen­ tru funcţia de preşedinte, acesta va fi suspendat prin votul comun al Adunării Deputaţilor şi Sena­ tului. Preşedintele poate fi demis numai în urma unui referendum organizat în cel mult o lună de la data suspendării de către parlament. Suspenda­ rea, ca şi propunerea de demitere, vor putea fi hotă­ râte de parlament numai dacă au fost cerute de cel puţin o treime din membrii Adunării Deputa­ ţilor şi Senatului.

Anexa 2 Ce prevedeau tezele d in Adunarea Constituantă referitor la atributii le prezidenţiale

Ca p ito l u l l i : Preşe d i nte le Ro m â n i e i

r. Preşedintele României reprezintă statul român în relaţiile internaţionale şi este garantul indepen­ denţei naţionale, al integrităţii teritoriului şi al respectării tratatelor internaţionale. El asigură, prin exerciţiul atribuţiilor sale, buna funcţionare a autorităţilor publice şi aplicarea prin­ cipiilor democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane, inviolabilităţii şi inalienabilităţii drepturilor fun­ damentale ale omului. Preşedintele României este ales prin vot uni­ ver sal, egal, direct, secret şi liber exprimat pe o pe­ rioadă de 4 ani, din rândul cetăţenilor cu drept de vot având cel puţin 3 5 de ani. Candidaţii la func­ ţia de preşedinte al României trebuie să aibă numai cetăţenia română. O persoană poate fi realeasă în funcţia de Pre­ şedinte al României o singură dată.

2.

90

CE VREM DE LA PREŞE DIN TE LE ŢĂRII?

3 . Preşedintele României, o dată ales, nu poate fi membru al unui partid sau formaţiuni politice. După confirmarea alegerii sale, el depune urmă­ torul jurământ în faţa parlamentului: „J ur credinţă poporului român, idealurilor sale de libertate şi prosperitate. J ur să respect Con sti­ tuţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranita­ tea şi integritatea teritorială a României. " 4- Dacă funcţia de preşedinte devine vacantă sau dacă preşedintele este în imposibilitate de a-şi exer­ cita atribuţiile - împrejurări constatate de către Consiliul Constituţional - preşedintele Senatului asigură interimatul exercitării funcţiei de Preşe­ dinte al României. Când funcţia de preşedinte de­ vine vacantă sau imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile este definitivă, guvernul organizează ale­ geri în maximum 3 luni. 5 . În cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Ro­ mâniei poate fi suspendat din funcţie, cu avizul Consiliului Constituţional, prin votul comun al majorităţii absolute a membrilor Adunării Depu­ taţilor şi Senatului. Propunerea de suspendare poate fi făcută de cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor sau, după caz, al senatorilor. 0

AN EXE

91

Preşedintele poate fi demis numai în urma unui referendum organizat în cel mul t o l ună de l a data suspendării l ui de către parl ament. 6. Preşedintele României are următoarele atribuţii principale: - numeşte în funcţia de prim- ministru un deputat sau senator desemnat de partidul sau formaţiunea politică majoritară în Adunarea Deputaţilor; în cazul în care nu se real izează această majoritate, în funcţia de prim-ministru va fi numit un al t de­ putat sau senator, în urma consultării grupurilor parl amentare; - l a propunerea primul ui-ministru, revocă sau numeşte pe ceilalţi membri ai guvernul ui, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului; - poate prezida şedinţel e guvernului care au ca obiect probl eme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice, precum şi în alte cazuri, la cererea primului-ministru; - prezintă anual parlamentul ui mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii; - poate cere parlamentului reexaminarea unei l egi, numai o singură dată, înainte de promul garea acesteia; - promulgă legile în termen de r 5 zile de la adop­ tarea acestora; - l a propunerea guvernul ui, dacă parl amentul este în sesiune, precum ţi la propunerea celor două camere, poate supune unui referendum orice proiect 92

CE VREM DE L A PREŞEDINTELE ŢĂRII?

de lege care priveş te principalele probleme ale po­ liticii statului; promulgarea legilor adoptate prin referendum este obligatorie în acelaş i termen de r 5 zile; - poate, după consultarea primului-ministru ş i a preş edinţilor celor două camere ale parlamentu lui, să dizolve parlamentul; alegerile generale vor fi organizate în cel mult două luni de la dizolvare; în cursul aceluiaş i an, parlamentul nu poate fi di­ zolvat decât o singură dată; - încheie tratate internaţionale ş i le supune spre ratificare parlamentului; - acreditează ş i recheamă reprezentanţii diplo­ matici ai României; - primeş te scrisorile de acreditare ale reprezen­ tanţilor diplomatici ai altor state; - prezidează Consiliul Suprem deApărare a Ţării; - declară mobilizarea parţială sau generală a armatei, cu aprobarea prealabilă a parlamentului; în cazuri excepţionale, decizia Preş edintelui se su­ pune spre aprobare parlamentului în cel mult 5 zile de la luarea ei; - declară război în caz de agresiune armată, efec­ tivă sau iminentă, aducând, printr-un mesaj, la cunoş tinţa parlamentului măsura luată; - instituie starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi, solicitând încuviinţarea parlamentului în cel mult 5 zile de adoptarea acestor măsuri; - acordă gradele de mareşal, de general ş i de amiral; AN EXE

93

- acordă graţierea şi comută pedepsele; - conferă decoraţiile şi tit lurile de onoare; numeşte trei membri în Consiliul Constituţional. 7. Preşedintele României este capul oştirii, comanda efectivă a armatei fiind exercitată de guvern, po­ t rivit legii. 8 . În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele emite decrete, care sunt contrasemnate de către primul-mi­ nist ru, în afară de cazurile exceptat e. 9 . Decretele care, potrivit legii, nu constituie secrete de stat se publică în Monitorul Oficial. Inexistenţa publicităţii atrage inexistenţa decret ului ce trebuia publicat.

An exa 3 Prevederi le referitoare la p reşedi nte în Con stitutia d i n 1991

Cap itolul 2 : Preşed i ntele Ro mân iei Articolul 80: Rolul Preşedintelui (I ) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unită­ ţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Articolul 8 1 : Alegerea Preşedintelui (I ) Preşedintele României este ales prin vot uni­ versal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, ÎQ. primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. (3 ) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi AN EXE

95

în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (4 ) N ici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive. Articolul 82: Va lidarea mandatului şi depunerea jurământului (r ) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşe­ dinte al României este validat de Curtea Consti­ tuţională. ( 2) Candidatul a cărui alegere a fost validată de­ pune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „J ur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporu­ lui român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile funda­ mentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! " . Articolul 83: Durata mandatului (r ) Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. ( 2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. 96

CE VREM DE LA PREŞE DIN TELE ŢĂRII?

(3 ) Mandatul Preşedi ntelui Români ei poate fi pre­ lungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Articolul 84: Incom patibilităţi şi imunităţi (I ) În timpul mandatului, Preşedintele Român iei nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. ( 2) Preşedintele Români ei se bucură de i muni tate. Prevederile articolului 70 se aplică în mod cores­ punzător. (3 ) Camera Deputaţi lor şi Senatul, în şedi nţă co­ mună, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedin­ telui României pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treim i din numărul deputaţilor şi senatorilor. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de J ustiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Articolul 8 5 : Numirea Guvernului (I ) Preşedintele României desem nează un candidat pentru funcţi a de pri m-mini stru şi numeşte Gu­ vernul pe baza votului de încredere acordat de Parlam ent. ( 2) În caz de remaniere guvernamentală sau de va­ canţă a postului , Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului . AN EXE

97

Articolul 86: Consultarea Guvernului Preşedint ele Ro mâniei po at e co nsult a Guv ernul cu privire la probleme urgent e şi de impo rt anţa deosebită. Articolul 87: Participarea la şedinţele Guvernului (I ) Preşedint ele Ro mâniei po at e lua part e la şedin­ ţele Guvernului în care se dezbat probleme de in­ teres naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea pri­ mului-ministru, în alte situaţii. ( 2) Preşedintele României prezidează şedinţele Gu­ vernului la care participă. Articolul 88: Mesaje Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Articolul 89: Dizolvare a Parlamentului (I ) După consultarea preşedinţilor celor două Ca­ mere şi a liderilor grupurilor parlament are, Preşe­ dintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicit are şi numai după respingerea a cel puţin două solicit ări de învestitură. ( 2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3 ) Parlamentul nu poat e fi dizolvat în ult imele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă. 98

CE VREM DE LA PREŞE DINTELE ŢĂRII?

Articolul 90: Referendumul Preşedintele României, după consultarea Parla­ mentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de in­ teres naţional. Articolul 91: Atribuţii în domeniul politicii externe (r ) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, în termen de 60 de zile. (2) Preşedintele, la propunerea G uvernului, acre­ ditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3 ) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Articolul 92: Atribuţii în domeniul apărării (r ) Preşedintele României este comandantul for­ ţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Par­ lamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, ho­ tărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobări i Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. (3 ) În caz de agresiune armată îndreptată împo­ triva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă AN EXE

99

Parlamentul nu se afl ă în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresi unii . Articolul 93 : Măsuri excepţionale (I ) Preşedi ntele Români ei i ns ti tui e, potri vi t legii , starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în unele locali tăţi , şi soli ci tă Parlamentului încuvii nţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zi le de la lu area acesteia. (2) Da că Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la i n­ stituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora. Articolul 94: Alte atribuţii Preşedi ntele Români ei îndepli neşte şi următoarele atribuţii: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare; b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; c) numeşte în funcţii publice, în condiţi ile prevă­ zute de lege; d) acordă graţierea individuală. Articolul 95 : Suspendarea di n funcţi e ( I ) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţi ei, Preşedintele Ro­ mâni ei poate fi suspendat di n funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după 100 CE VREM DE LA PREŞE DIN TELE ŢĂRII?

consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputa­ ţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, lâ cu­ noştinţă Preşedintelui. (3 ) Dacă propunerea de suspendare din fu ncţie este aprobată, în cel mult 3 0 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. Articolul 96: Vacanţa funcţiei (r ) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României in­ tervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. (2) În termen de 3 luni de la data la care a interve­ nit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Gu­ vernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. Articolul 97: Interimatul funcţiei (r ) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordi:t;1. e, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Ca­ merei Deputaţilor. (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 8 8 -90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei pre­ zidenţiale. AN EXE 101

Articolul 98: Răspunderea preşedintelui interimar D acă pers oana care as igură interimatul funcţ iei de Preşedinte al României săv ârşeşte fapte grav e, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 97. Articolul 99: Actele Preşedintelui (r ) Î n exercitarea atribuţiilor s ale, Preşedintele Ro­ mâniei emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexis ­ tenţa decretului. (2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prev ăzute în articolul 9 1 alineatele (r ) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3 ), articolul 93 alineatul (r ) şi articolul 94 literele a), b) şi d) s e contrasemnează de primul-ministru. Articolul 1 00: Indemnizaţia şi celelalte drepturi Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se s tabilesc prin lege.

Anexa 4 Modificări introduse la revizuirea constitutională din 2003 referitoare la atri buţi i le preşedintelu i

I . . .l

44- Alineatul ( r ) al articolului 83 se modifică şi va avea următorul cuprins: ,, ( r) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurămân­ tului. " 4 5 . Articolul 84 se modifică astfel: Alineatul ( 2) se

modifică şi va avea următorul cuprins: ,, ( 2) Preşedintele României se bucură de imuni­ tate. Prevederile articolului 69 alineatul ( r ) se aplică în mod corespunzător. " Alineatul ( 3 ) se abrogă.

46. La articolul 8 5 se introduce un nou alineat, ( 3 ) ,

c u următorul cuprins: ,, ( 3 ) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Gu­ vernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul ( 2) numai pe baza ANEXE 103

aprob ării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. " 47. Alineatul (3 ) al articolului 89 se modifică şi va avea următorul cuprins: ,,(3 ) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. " 48 . Alineatul (r ) al articolului 9 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: ,,(r ) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într- un ter­ men rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri interna­ ţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. " 49 . După alineatul (3 ) al articolului 92 se introduce un nou alineat, (4), cu următorul cuprins: ,,(4 ) În caz de mobilizare sau de război Parla­ mentul îşi continuă activitatea pe toată durata aces­ tor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor. " 50. Alineatul (r ) al articolului 93 se modifică şi va avea următorul cuprins: ,,(r ) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale 104 CE VREM DE LA PREŞEDIN TE LE ŢĂRII?

şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adop­ tate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. " 5 1 . După articolul 9 5 se introduce un nou articol, 1 9 5 , cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: ,,Punerea sub ac uzare" Cuprinsul articolului va fi: 1 „Articolul 95 (r ) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comună, cu votul a cel puţin două treimi din nu­ mărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî pune­ rea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. ( 2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui României pentru a putea da explic aţii cu privire la faptele ce i se impută. (3 ) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii, Preşedintele este suspendat de drept. (4) Competenţa de judecată aparţineÎnaltei Curţi de Casaţie şi J ustiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de con­ damnare. " 52. Articolul ro6 se modifică astfel: După alineatul (r ) se introduce un nou alineat, 1 (r ) , cu următorul cuprins: 1 ,,(r ) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru. " AN EXE 105

Alineatul (2) va avea următorul cuprins: ,,Dacă primul-ministru se află în una dintre si­ tuaţ iile prevăz ute la articolul 105 , cu excepţ ia re­ vocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţ iile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interi­ mar, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţ iilor, înceteaz ă dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern" .

Anexa 5 Candidaţi la prezidenţia le si rezultatele lor la scrutinele din perioada 1990-2020

Scruti n u l d i n 2 0 mai 1990 TURUL I :

Ion Iliescu (Frontul Salvării Naţionale): 12.232.498 de voturi - 8 5 ,07% Radu Câmpeanu (Partidul Naţional Liberal): r . 529 . 1 8 8 de voturi - ro,84% Ion Raţiu (Partidul Naţional Ţărănesc - creştin şi democrat): 617.007 voturi - 4 , 29% .

Scruti n u l d i n 27 septe m b rie şi 11 octo m brie 1992 TURU L I :

Ion Iliescu (Frontul Democrat al Salvării Naţio­ nale): 5 . 628 . 8 5 5 de voturi - 47,34% Emil Constantinescu (Convenţia Democrată R9 mână): 3 .714 . 9 5 5 de voturi - 3 1 ,24 % Gheorghe Funar (Partidul Unităţii Naţiunii Ro­ mâne): r . 293 . 5 68 de voturi - ro,87% Caius Traian Dragomir (Frontul Sal vării Naţio­ nale): 5 63 . 687 voturi - 4 ,74% ANEXE 107

Ioan M ânz atu (Partidul Republican): 3 62. r r 1 vo­ turi - 3 ,04% Mircea Druc (Mişcarea Ecologist ă din România): 3 26. 5 21 de voturi - 2,74% TURU L AL II-LEA

IonIliescu: 7. 393 .429 - 61 ,43 % Emil Constantinescu: 4 . 64 1 . 207 - 3 8 , 5 6% .

Scruti n u l d i n 3 şi 17 noiem brie 1996 TURUL I :

Ion Iliescu (Partidul Democraţiei Sociale din Ro­ mânia): 4.08 1 .093 de voturi - 3 2,25 % Emil Const ant inescu ( Convenţia Democrat ă Ro­ mână): 3 . 5 69 .941 de vot uri - 28 ,21 % Petre Roman (Uniunea Social Democrată): 2. 598 . 54 5 de voturi - 20, 5 3 % Gyo rgy Frunda (Uniunea Democrat ă Maghiară din România): 761 .4n vot uri - 6.01 % Corneliu Va dim Tu dor (Partidul România Mare): 597. 508 vot uri - 4 . 72 % Gheorghe Funar (Partidul Unit ăţii Naţionale Ro­ mâne): 407. 828 de voturi - 3 , 22% Tudor Mohora (Part idul Socialist): 1 60. 3 87 de vot uri - 1 , 26% Nicolae Manolescu (Alianţa Naţională Liberală): 90. 1 22 de voturi - 0,71 % Adrian Păunescu (Partidul Socialist al Muncii): 87 . 1 63 de vot uri - o,68% Ioan Pop de Popa (Uniunea Naţională de Centru): 59 .752 de vot uri - 0,47% 108 CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

G eorge Muntean (Partidul Pensionarilor din Ro­ mâ nia) : 54.218 voturi - 0,42% Radu Câ mpeanu (Alianţa Naţional-Liberală Eco­ logistă): 43 .780 de voturi - 0, 34% Nuţu Anghelina (independent) : 43 . 3 19 v oturi o.34% Constantin Mudava (independent): 39.477 de vo­ turi - 0, 3 1 % Constantin Niculescu (Partidul Naţional al Auto­ mobiliştilor) : 30.045 de voturi - 0 . 23 % Nicolae Militaru (independent): 28 . 3 r r voturi 0,22% TURUL AL II-LEA

Emil Constantinescu: 7.057.906 voturi - 54,4% Ion Iliescu: 5 .914 . 579 - 45 , 59% / . Scruti n u l d i n 2 6 n o i e m brie şi 10 d e ce m b ri e 20 0 0 TURUL I :

Ion Iliescu (Polul Democrat-Social din Româ nia) : 4.076. 273 de voturi - 3 6, 3 5 % Corneliu Vadim Tu dor (Partidul România Mare): 3 . 178 . 293 de voturi - 28 ,34 % T heodor Dumitru Stolojan (Partidul Naţional Li­ beral): r . 3 21 .420 de voturi - r r,78% Constantin Mugurel Isărescu (indep endent): r .069 .463 de voturi - 9. 5 3 % Gyo rgy Frunda (Uniunea Democrată Maghiară din România): 696.989 de voturi - 6,21 % AN EXE 109

Petre Roman (Partidul Democrat) : 3 3 4 . 8 5 2 de vo­ turi - 2,98 % Te odor Viorel Meleşcanu (Alianţa pentru Româ­ nia) : 214 . 642 de voturi - r .9 1 % Gheorghe Eduard Manole (independent): 1 3 3 .99 1 de voturi - 1 , 19% Graziela Elena Bîrlă (independentă): 6I .45 5 de vo­ turi - 0,54% Paul-Philippe Hohenzollern (Partidul Reconcilie­ rii Naţionale): 5 5 . 23 8 de voturi - 0,49% Ion Sasu (Partidul Socialist al Mu ncii): 3 8 . 3 75 de voturi - 0,34% Niculae Cerveni (Partidul Liberal Democrat Ro­ mân): 3 L983 de voturi - 0,28 % . TURUL AL II-LEA

Ion Iliescu: 6.696. 623 de voturi - 66,62% CorneliuVadimTudor: 3 . 3 24 . 247 de voturi- 3 3 . 17% . Scruti n u l d i n 2 8 n o i e m b ri e şi 12 d e ce m b ri e 2 0 04 TURUL I:

Adrian Năstase (P. S.D. + P.U. R. ): 4 . 278 . 8 64 de voturi - 40,93 % Traian Băsescu (Alianţa Dreptate şiAdevăr- P NL -PD ): 3 . 54 5 . 23 6 de voturi - 3 3 ,9 1 % Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare): r . 3 1 3 .714 voturi - 1 2 , 5 6% Mark o Bela (Uniunea Democrată Maghiară din România): 5 3 3 .446 de voturi - 5 . 1 % Gheorghe Coriolan Ciuhandu (P NŢCD ): 198 . 394 de voturi - 1 , 89% 110 CE VREM DE LA PREŞEDIN TELE ŢĂRII?

G eorge Becali (Partidul Noua G eneraţie): 1 84- 560 de voturi - 1 , 76% Petre Roman (Forţa Democrată din România): 140.702 voturi - 1 ,34% Gheorghe Dinu (independent): n 3 . 3 21 de voturi1 ,08% Marian Petre Miluţ (Acţiunea Populară): 43 . 378 de voturi - 0,4 1 % O vidiu Tu dorici (Uniunea pentru Reconstrucţia României): 37.910 voturi - 0,36% Aurel Rădulescu (Alianţa Popular Creştin Demo­ crată): 3 5 .4 5 5 de voturi - 0. 3 3 % Alexandru Raj Tu naru (Partidul Tineretului De­ mocrat): 27. 225 de voturi - 0,26% .

TURUL AL II-LEA Tr aian Băsescu: 5 . 1 26.794 de voturi - 5 1 ,22% Adrian Năstase: 4 . 8 8 1 . 520 de voturi - 48.77% . Scruti n u l d i n 2 2 noiem brie şi 6 dece m b rie 2009 TURUL I: Traian Băsescu (Partidul Democrat Liberal): 3 . 1 5 3 . 640 - 3 2 ,44% Mircea Geoană (Partidul Social Democrat + Pa,r­ tidul Conservator): 3 .027 . 8 3 8 de voturi - 3 1 , 1 5 % Crin Antonescu (Partidul Naţional Liberal): 1 .945 . 83 1 de voturi - 20,02% Corneliu Vadim Tu dor (Partidul România Mare): 540. 3 80 de voturi - 5. 56% AN EXE

111

Hunor K elemen (U niunea Democrată Maghiară din România): 372. 764 de voturi - 3 , 8 3 % Sorin O prescu (i ndependent): 309. 764 de voturi 3,18% George B ecali (Partidul Noua Generaţie - Creş­ ti n-Democrat): 1 86. 390 de voturi - 1 ,9 1 % Remus Cernea (Partidul Ve rde): 60. 5 3 9 de voturi0. 62 % Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă): 43 . 684 de voturi - 0.44 % Gheorghe-Eduard Manole ( independent): 34. 1 89 de voturi - 0. 3 5 % O vidiu Cristian Iane (Parti dul Ecologist Român): 22. 5 1 5 votur i - 0,23 % Constanti n Ni nel Potârcă (independent): 2r. 306 voturi - 0,21 % . TURUL AL II-LEA

Traian Băsescu: 5 . 275. 808 voturi - 50,3 3 % . Mircea Geoană: 5 . 205.760 de voturi - 49 ,66%

Scruti n u l d i n 2 şi 16 noiem brie 2014 TURUL I :

Victor Vi orel Ponta (Ali anţa PSD -U NPR -P C ): 3 . 8 3 6.093 voturi - 40,44% K laus-We rner J ohannis (A lianţa Creştin liberală P NL -PDL): 2. 8 8 1 .406 voturi - 30. 3 7% Călin Popescu T ări ceanu (i ndependent): 508. 572 de voturi - 5 , 3 6% Elena-Gabriela Udrea (Partidul Mişcarea Popu­ lară): 493 . 3 76 de voturi - 5 . 2% 112 CE VREM DE LA PREŞEDINTELE ŢĂRII?

Monica-L uisa Macovei (independentă): 421 . 648 de voturi - 4 ,44 % Cristian-Dan Diaconescu (PPDD) : 3 82. 526 de vo­ turi - 4 ,03 % Corneliu Vadim Tu dor (Partidul România Mare): 349.416 voturi - 3 ,68% H unor K elemen (Uniunea Democrată Maghiară din România): 3 29 .727 de voturi - 3 .47% Te odor-Viorel Meleşcanu (independent): 104 . 1 3 1 de voturi - 1 ,09% Szilagyi Z solt (Partidul Popular al Maghiarilor din România): 53 . 146 de voturi - 0,56% Gheorghe Funar (independent): 45 .405 voturi 0,47% William Gabriel Brânză (Partidul E cologist Român): 43 . 194 de voturi - 0.45% Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă): 28 . 805 voturi - 0,3 % Mirel-Mircea Amariţei (PRODEM O): 7 . 895 de vo­ turi - 0.08% TURU L AL II-LEA

Klaus-Werner Johannis: 6.288.769 de voturi- 54,43 % Victor-Viorel Ponta: 5 . 264 . 3 83 de voturi- 4 5 , 56% .

Scruti n u l d i n 10 şi 24 noiembri e 2019 TURUL I :

K laus-Werner J ohannis (Partidul Naţional Libe­ ral): 3 .48 5 . 292 de voturi - 37, 82% Va silica-Viorica Dăncilă (Partidul Social Demo­ crat): 2.05 1 . 725 de voturi - 22,26% AN EXE

113

Ilie-Dan B am a (Alianţ a USR PLUS): r . 3 84 .450 de voturi - 1 5 .02% Mircea Diaconu (Alianţa Electorală Un om): 8 1 5 . 201 voturi - 8 . 8 5 % Theodor Paleologu (Partidul Mişcarea Populară): 527.098 de voturi - 5 ,72% H unor K elemen (U niunea Democrată Maghiară din România): 3 57.014 voturi - 3 , 87% Ramona Bruy nseels (Partidul Puterii U maniste Social Liberal): 244 . 275 de v oturi - 2,65 % Alexandru Cumpănaşu (independent): 141 . 3 1 6 voturi - 1 , 5 3 % Viorel Cataramă (Dreapta Liberală): 4 8 . 662 de v o­ turi - 0. 5 3 % Bogdan Stanoevici (independent): 39. 192 de voturi­ o.43 % Cătălin Sorin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională): 3 2.787 de voturi - o , 3 6% a Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc): 30. 884 de v oturi - o. 34 % Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Ro­ mânie): 30. 8 50 de v oturi - 0,3 3 % J ohn Ion Banu (Partidul Naţiunea Română): 27.769 de voturi - 0. 3 % TURUL AL II-LEA

Klaus-Werner Iohannis: 3 .485 . 292 de voturi- 66,09% Vasilica-Viorica Dăncilă: 2.05 1 . 725 de voturi 3 3 ,9 1 % .

N otă

Textul lui Andrei Pleşu din acest volum a apărut iniţial, cu acelaşi titlu, într-un număr al Dilemei vechi din 2014 şi a fost reluat în nr. 1037 din 22-28 februarie 2024 al aceleiaşi reviste. Textul lui Cristian Preda a apărut mai întâi în versiune electronică în Revista 22, pe II mai 2023, cu titlul sub care apare şi în volumul de faţă. Ciprian Mihali şi Sorin Ioniţă au acceptat cu amabilitate, la invi­ taţia Lidiei Badea şi a lui Gabriel Liiceanu, să scrie despre aceeaşi temă. Anexele au fost concepute şi pregătite de Cristian Preda.