31 0 341KB
12.Despre poruncile dumnezeiști
1.Pregătirea aperceptivă Vorbind despre dragostea crestina, am spus ca ea trebuie sa se arate indeosebi prin fapte bune. Savarsirea faptelor bune inseamna insa implinirea voii lui Dumnezeu. Astfel, pentru a savarsi fapte bune, omul trebuie sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu o poate cunoaste prin porunci. 2. Anunţarea temei În cele ce urmează vom vorbi de importanţa Poruncilor Dumnezeiești . 3. Tratarea Cele 10 porunci au fost primit de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. Respectarea lor reprezintă condiţia obligatorie pentru dobândirea mântuirii. Poruncile au fost scrise de insusi Dumnezeu, pe doua table de piatra. Prima tabla cuprinde cele dintai patru porunci, despre datoriile catre Dumnezeu, iar a doua tabla cuprinde celelalte sase porunci, despre datoriile fata de aproapele. Legea morala a Vechiului Testament incepe, deci, cu Dumnezeu si cu datoria de a-L iubi, si se incheie cu pofta rea a inimii si cu datoria de a nu o lasa sa prinda stapanire in om. Cu aceasta se spune ca toata plinirea legii pleaca din dragostea catre Dumnezeu, iar calcarea ei, din pofta rea a inimii care uita de Dumnezeu. Decalogul este cea dintai lege scrisa a Vechiului Testament si, totodata, cea mai inalta lege morala data pana la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea ramane valabila pentru toate timpurile, fiindca cele 10 porunci sunt poruncile legii firesti, pe care Dumnezeu le aduce la cunostinta credinciosilor intr-un chip mai limpede si mai hotarat. De aceea, pentru a sti cum sa-si intocmeasca viata potrivit vointei lui Dumnezeu, pentru a-si castiga mantuirea, crestinul trebuie sa cunoasca si sa pazeasca cele 10 porunci. Tanarului care intrebase pe Mantuitorul ce sa faca pentru ca sa dobandeasca viata de veci, Mantuitorul ii raspunde: "De vrei sa intri in viata, pazeste poruncile" (Matei 19, 17). Intelegerea buna a celor 10 porunci se poate castiga, insa, numai privindu-le in lumina desavarsita a Noului Testament, adica in lumina legii morale evanghelice sau crestine. Decalogul în tradiţia Bisericii Ortodoxe: Spiritualitatea creştină ortodoxă a păstrat importanţa Decalogului ca îndreptar pentru viaţa omului în societate, în vederea mântuirii. Astfel, cele zece porunci ale Decalogului sunt cuprinse în cărţile de rugăciuni ale Bisericii noastre, în catehisme, în manualele de religie sau în Îndreptarul de Spovedanie. Cele zece porunci sunt ghidul pe care trebuie să-l folosim pentru a ne găsi calea spre Dumnezeu şi spre o vieţuire dreaptă. „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta
este: să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele“ (1 Ioan 5, 3), pentru că ele ne ajută să înţelegem că adevărata viaţă este comuniune de iubire sinceră şi generoasă. 4. Recapitulăm ideile principale prin câteva întrebări precise: 1.Ce trebuie sa cunoasca credinciosul pentru a putea savarsi fapte bune, dupa voia lui Dumnezeu? 2. Cele 10 porunci stau la temelia vietii morale a crestinului? 4. Cum trebuie implinita legea lui Dumnezeu? 5. Asociere: Cele două porunci ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, rostite de Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău“. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22, 37-39; Marcu 12, 28-31; Luca 10, 27), nu desfiinţează Decalogul, ci îl rezumă, pentru că El Însuşi spune: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii“ (Matei 22, 40). Aşadar, cele două porunci ale iubirii rezumă esenţialul întregii Legi morale. Numărul de zece are o însemnătate aparte pentru că cifra este simbolul Lui Dumnezeu (X) . Evreii nu foloseau cifrele, ci literele, iar litera iod care este corespondenta valorii de "zece" are trei elemente unite între ele, ceea ce implică Trinitatea. 6. Generalizarea Iisus a arătat importanţa Legii, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau pro-orocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor“ (Matei 5, 17-19). 7. Aplicare Decalogul este cea mai mare normă religios-morală, valabilă în toate timpurile, ce trebuia să pregătească mai întâi poporul iudeu apoi celelalte popoare pentru mîntuire. Decalogul are o valoare absolută şi veşnică, fiind temelia întregii învăţături morale. El accentuează unitatea şi spiritualitatea Lui Dumnezeu şi pune cinstirea Lui în fruntea tuturor datoriilor morale şi reglementează raporturile dintre oameni, rămânând neatacabil până astăzi.