Carpatii Occidentali [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” CONSTANȚA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI ȘTIINȚE AGRICOLE SPECIALIZAREA: GEOGRAFIE

Carpatii OccidentaliPrezentare geologica

PROFESOR:

STUDENT:

Conf. Dr. Lungu Marius

Dogaru Alexandru Marian Anul I, Grupa 1

~1~

Cuprins

Introducere Capitolul I: Caracteristici generale Capitolul II: Morfologia si Hidrologia 2.1. Morfologia Muntilor Apuseni 2.2 Hidrografia Muntilor Apuseni 2.3 Morfologia Muntilor Banat 2.4 Hidrografia Muntilor Banat 2.5 Morfologia Muntilor Poiana Rusca 2.6 Hidrografia Muntilor Poiana Rusca Capitolul III: Stratigrafia 3.1. Stratigrafia Muntilor Apuseni 3.2. Stratigrafia Muntilor Banat 3.3 Stratigrafia Muntilor Poiana Rusca Capitolul IV: Tectonica 4.1. Tectonica Muntilor Apuseni 4.2. Tectonica Muntilor Banat 4.3 Tectonica Muntilor Poiana Rusca Capitolul V: Concluzii finale Anexe Bibliografie

~2~

Introducere

Structurat pe cinci capitole, proiectul al carui rezumat este prezentat in continuare, trateaza in principal problemele fundamentale privind prezentarea geologica din Carpatii Occidentali. Primul capitol se refera la caracteristici generale ale Carpatilor Occidentali. In al doilea capitol, s-a facut o prezentare generala a morfologiei si hidrografiei Carpatilor Occidentali, mai detaliat: morfologia si hidrografia Muntilor Apuseni, morfologia si hidrografia Muntilor Banat si respectiv, morfologia si hidrografia Muntilor Poiana Rusca. In al treilea capitol, este prezentata stratigrafia Carpatilor Occidentali si mai detaliat, stratigrafia Muntilor Apuseni, Banat si Poiana Rusca. In al patrulea capitol, este prezentata tectonica Carpatilor Occidentali si mai detaliat, tectonica Muntilor Apuseni, Banat si Poiana Rusca. In al cincilea capitol, sunt prezentate concluziile generale desprinse din proiect, evidentiindu-se, pe scurt, elementele cele mai importante. In final, lucrarea mai cuprinde bibliografia consultata si un set de.. anexe.

~3~

Capitolul I: Caracteristici generale

Carpatii Occidentali sunt formati din 3 grupe mai mari, impartite la randul lor în 18 grupe montane distincte morfologic, geofizic si geografic: -Muntii Banatului -Poiana Rusca -Munţii Apuseni Munţii Banatului reprezinta subdiviziunea sudica a Carpatilor Occidentali. Sunt delimitati de Defileul Dunarii la sud, Culoarul Timis - Cerna la est, Campia Lugojului la nord si o succesiune de dealuri la vest. Muntii Banatului sunt: Muntii Almajului, Muntii Aninei, Muntii Docnecei, Muntii Locvei si Muntii Semenic. Muntii Poiana Ruscai sunt o grupa montana extinsa apartinand Carpatilor Occidentali facand tranzitia intre grupa majora nordica a acestora, Muntii Apuseni si grupa majora sudica, Muntii Banatului. Cel mai inalt varf al Muntilor Poiana Rusca, avand 1382 m, este varful Pades. Muntii Apuseni sunt un lant muntos din Transilvania, parte a Carpatilor Occidentali. Cel mai inalt varf este Cucurbata Mare (cunoscut si ca Varful Bihor ) cu o altitudine de 1849 de metri. Sunt delimitati la nord de Raul Barcau, la sud de raul Mures, la vest de Dealurile si Campia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinara a Transilvaniei. In Muntii Apuseni se afla peste 400 de pesteri. Muntii Apuseni sunt: Muntii Bihorului, Muntii Codru-Moma, Muntele Gaina, Muntii Gilaului, Muntele Mare, Muntii Meses, Muntii Metaliferi, Muntii Padurea Craiului, Muntii Plopis (Ses), Muntii Simleu, Muntii Trascaului, Muntii Vladeasa, Muntii Zarandului. Muntii Apuseni sunt munti tineri, de incretire, formati in orogeneza alpino-carpatohimalayana. Sunt compusi in general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de aceea se explica numarul foarte mare de pesteri existente in zona. Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcatuit din pesteri (Pestera Ursilor , Pestera Meziad), chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Muresului). Altitudinile nu depasesc 2.000 m, cu maxime de 1.849 m, laVarful Cucurbata Mare, 1.836 m Varful Vladeasa, respectiv 1.826 Muntele Mare. In medie altitudinile oscileaza in jurul a 1.000 de metri. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru si intra in contact direct cu Campia de Vest, prin depresiunile "golf": Zarand, Beius, Vad Borod, bine populate, asezarile urcand pana la 1600 m. Principalele

~4~

cai de traversare a Apusenilor sunt Pasul Valisoara Vantului, Pasul Vartop si Pasul Varfurile. Clima este una temperat-continentala de tranzitie, cu influente oceanice. Temperatura medie anuala este intre 6 şi 10°C, precipitatiile fiind de 700-1.000 mm/an. Zona se remarca printr-o densitate scazuta a populatiei. Asezarile sunt compuse din sate mici, numite "cranguri", risipite (gospodarii imprastiate, despartite prin fanete sau pasuni).

~5~

Capitolul II: Aspecte introductive 2.1 Morfologia Muntilor Apuseni

Cel de-al treilea segment al Carpatilor romanesti are o pozitie oarecum particulara si formeaza cea de-a treia latura a unui triunghi ce uneste extremitatile celorlalte doua segmente (Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali), inchizand astfel depresiunea Transilvaniei. Muntii Apuseni, ca unitate geologica structural majora, sunt delimitati de cursul Muresului la sud si de Crisul Repede la Nord; spre vest dau o serie de promontorii care inainteaza in domeniul Campiei Crisurilor, iar spre est, o linie curba cu un intrand ce contureaza golful de la Huedin. Din punct de vedere morfologic, Muntii Apuseni se prezinta ca un bastion compact, lobat, cu o inaltime medie de 700 m si maxima de 1850 m. Nordul central al Muntilor Apuseni il constituie Muntii Padurea Craiului, care se intinde la vest de Valea Iadului si scade treptat in inaltime formand promontoriul nord-vestic al Muntilor Apuseni. La vest de Muntii Gilau, intre Somesul Cald la nord si Ariesu la sud, sunt Muntii Bihor, iar intre izvoarele Ariesului si Ariesul Mic se gasesc Muntii Biharia cu cel mai inalt varf din Muntii Apuseni Curcubeta (1859 m). Intre Crisul Negru si Crisul Alb se intind Muntii Moma si Muntii Codru care formeaza cel de-al doilea promontoriu al Muntilor Apuseni. La sud de valea Ariesului, intre Ariesul Mic, Crisul Alb si Valea Abrudului, se gaseste Muntele Gaina. La est de acesta se delimiteaza Muntii Abrudului, iar mai la est intre Aries la nord si Valea Ampoiului la sud, se gasesc Muntii Trascau. In partea sudica a Muntilor Apuseni, strajuind valea Muresului, de la est spre vest, se individualizeaza Muntii Vintului intre raul Ampoi la nord si culoarul Brad-Deva la vest, Muntii Drocea intre culoarul Brad-Deva si culoarul Barzava-Madrizesti spre vest, si Muntii Highis intre acesta din urma si Campia Crisurilor la vest. Acestia din urma formeaza cel de-al treilea promontoriu al Muntilor Apuseni. 2.2 Hidrografia Muntilor Apuseni

Reteaua hidrografica, cu exceptia Muresului care traverseaza Muntii Apuseni in partea sudica, este divergenta. Astfel, unele rauri curg spre vest, cum sunt cele trei Crisuri: Crisu Repede care strabate Depresiunea Borodului, Crisu Negru care curge prin Depresiunea Beiusului si Crisu Alb care strabate Depresiunea Zarandului.

~6~

Sunt mai putin importante apele ce curg spre sud, in schimb spre est curg: Ampoiul, Geoagiu si Ariesu, ultimul avand ca afluent stanga raul Iara. Toate sunt tributare Muresului. Mai spre nord, Somesul Cald si Somesul Rece traverseaza o buna parte din Muntii Apuseni, iar spre nord raurile Dragan si Iadu sunt colectate de Crisu Repede. 2.3 Morfologia Muntilor Banat

Alcatuirea geologica, predominant calcaroasa, imprima regiunii un caracter morfologic aparte. Fenomenele carstice sunt foarte frecvente, oferind peisaje remarcabile prin frumusetea lor. In aceasta parte, se intalnesc inaltimile cele mai semete din intreaga zona; cel mai inalt punct este Vf. Leordisului din Culmea Plesiva, care atinge 1159 m, urmat de Vf. Plesiva 1144 m. Regiunea se prezinta sub forma unor culmi paralele cu directive nordsud, ce se succed de la est la vest dupa cum urmeaza: Culmea Plesiva porneste din V. Minsului avand directia nord-sud si cuprinde varfurile: Crohanul Mic, Crohanul Mare, Fruntea Scocului, Piatra Golumba, Vf. Albilor si Leordisul, unde atinge punctual cel mai inalt si apoi coboara din nou catre V. Nerei. Inaltimile mentionate trec de 1000 m. In timp ce versantul vestic al acestei culmi coboara relativ lin, dand intinse suprafete srtucturale, versantul estic formeaza un abrupt aproape vertical, ceea ce face ca posibilitatea de comunicatie intre bazinul Vaii Golumbului si cel al Beului sa nu se poata face decat cu piciorul. Calea Mare, care odinioara era singura cale de comunicatie intre Tara Almajului si Oravita, nu este decat o carare anevoioasa pe care la un moment dat ta catari cu mare greutate pentru a trece in Poiana Roschilor. Aici, inca din vechime, cand intreaga zona era acoperita cu paduri secular, s-au asezat almajerii. O pajiste frumoasa, inconjurata odinioara de paduri, astazi apare ca o poiana imprejurul careia se vad doar inaltimi golase. O a doua culme, paralela cu cea dintai este Culmea Vf. Dealului-Cununa. Incepand de la nord de V. Minisului se continua spre sud prin Tilva Vas, Tilva Mindrisacului, Cununa, unde atinge punctul cel mai inalt 1047 m si apoi coboara prin Vf. Dealului catre v. Chichirecului unde dispare inainte de a ajunge la Nera. Aceasta denivelare a inaltimilor inspre sud nu este intamplatoare. Aspectul geomorfologic este in stransa legatura cu alcatuirea geologica a subsolului. Culmile cele mai inalte corespund si formatiunilor celor mai rezistente la eroziune. Culmea Plesiva, Culmea Cununa ca si celelalte, corespund ariei de raspandire a calcarelor cu intercalatii de silex. Care dau rocilor o rezistenta ridicata la eroziune;

~7~

reducerea inaltimii cununa-Vf. Dealului catre sud corespunde unei afundari a acestor formatiuni rezistente, sub depozite mai recente. Aceste doua culmi se suprapun in acelasi timp unor anticlinale. Intre aceste culmi se interpune un alt sir de inaltimi, formand Culmea GoruiaCetatuia, insa de data ea se suprapune unui sinclinal, oferindu-ne un admirabil exemplu de inversiune de relief. Axul sinclinalului ocupat in cea mai mare parte de calcare massive cu concretiuni de silex, de varsta cretacica, formeaza inaltimile: Goruia, Curmatura, Custura si Cetatuia. Aceasta din urma poarta ruinele unei cetati, dar insasi ea are aspectul unei catati natural. Calcarele cretacice cu concretiuni silicioase, a caror support marnos a fost indepartat de eroziune, au ramas sub forma unei cetati uriase cu pereti abrupt, scrijelati de torenti, ce apar, in comparative ce relieful sters dimprejur, ca ruinele unei cetati. Pantele dinspre sud si sud-est sunt acoperite de enorme grohotisuri. Un exemplu asemanator il ofera Culmea Rolului, care incepe de nord de v. Minisului, trece prin inaltimea Rol, Vf. Baca si Vf. Glava de la nord la satul Socolari. In vecinatatea orasului Oravita si a satului Ciclova, inaltimile nu mai apar insiruite sub forma de culmi, ci formeaza mai curand mameloane; nici acest fapt nu este intamplator. Aici intervine un alt factor si anume intrusiunile banatitice, care cornificand formatiunile sedimentare pe o anumita distanta, le da o deosebita rezistenta. In aceasta categorie este mentionat, in primul rand, Vf. Simeon, care apare ca un mamelon la nord-est de satul Ciclova, si care atinge inaltimea de 893 m. 2.4 Hidrografia Muntilor Banat

Principalele ape care strabat regiunea sunt acelea care o delimiteaza la nord si la sud, respective V. Minisului si V Nerei. Valea Minisului, care izvoraste de la est de Rol, dupa ce traverseaza pe o buna distanta formatiunile geologice, fiind un exemplu de vale transversal, din dreptul inaltimii Cirsa isi indreapta apele catre sud si curge spre Nera, pe care o intalneste in depresiunea Bozovivi. In cursul ei, V. Minisului sapa adanc in depozitele predominant calcaroase, dand frumoasele chei cu acelasi nume. Pe dreapta, primeste V. Golumbului, la sud de Cirsa Rosie. Valea Nerei fierastruieste, de la est la vest, intreaga zona ocupata de formatiunile sedimentare, oferind cel mai complet profil geologic. Dupa cursul sau cu meander, s-ar crede ca Nera isi mana apele alene prin vreo campie, in realitate insa ea strabate o regiune cu o energie de relief foarte pronuntata. Explicatia este alcatuirea geologica a

~8~

subsolului. Alternanta calcarelor cu depozite marnoase a favorizat formarea acestei vai intortichiate. In afara de aceste vai transversale, intreaga regiune este strabatuta de o serie de paraie mai mici si al caror curs este in general in sensul directiei stratelor. In aceasta categorie se poate numara V. Ciclovei, care izvoraste de la Poiana Iuliei si, dupa ce curge mai multi kilometri in directia nord-sud, isi schimba cursul spre vest. Paralela cu V. Ciclovei, mai spre sud, este V. Mare care isi aduna apele de sub culmea Batatura si formeaza cheile Vaii Mari de la est de satul Ilidia, lasand pe stanga inaltimea GarjaSterpari, iar pe dreapta Culmea Dealul Baca. Culmea Vf. Dealului-Cununa este in acelasi timp si culmea despartitoare a apelor ce separa bazinul de alimentare al vailor mai sus mentionate , de cel al vaii Beului Sec. Aceasta vale, dupa cum o arata si numele, este in cea mai mare parte din an seaca. Apele ce se aduna de la izvorul racajdeana si de pe V. Selestiuta , affluent pe partea dreapta, dispar repede prin fisurile substratului calcaros si se continua mai departe subteran. Acest fenomen este foarte frecvent in regiune. De la confluenta cu paraul Beusnita, afluent de pe stanga, V. Beului isi improspateaza cursul cu o importanta calitate de apa ce vine din Beusnita si mai ales din Ochiul Beului, un izbuc cu debit important si permanent. Paraul Beusnita isi aduna apele de sub Plesiva. Albia acestuia, complet captusita cu travertine, ii da posibilitatea sa-si pastreze debitul. V. Nerei primeste pe dreapta V. Rea care izvoraste de sub Plesiva Mica si dupa ce strabate depozitele calcaroase curgand de la nord catre sud, primeste de pe stanga paraul Cisului cu un curs permanent. V. Rea se varsa in Nera la locul numit la Coveti, dupa aspectul caracteristic al formelor sculptural pe care-l capata calcarele urgoniene, prin care strabate valea. 2.5 Morfologia Muntilor Poiana Rusca

Masivul Poiana Rusca se caracterizeaza priuntr-un relief nivelat in trepte si fragmentat in culmi lungi, ale caror inaltimi maxime oscileaza in jur de 1300 m. In zonele marginale de est, nord-vest si sud-vest, si anume in regiunile Hateg-Deva, Dobra-Lugoj si Tincova-Maciova, intre zona muntoasa si depresiunile periferice se contureaza un relief de dealuri cu altitudini cuprinse intre 200-300 m.In stanga vaii Bega, intre Margina si Traian Vuia, acest relief ondulat trece in terase fluviatile axtinse. Zona periferica a masivului este marcata prin campiile aluviale si terasele raurilor Mure, Timis, Bega, Strei, Cerna si Bistra. In zona muntoasa propriu-zisa se disting doua

~9~

unitati geomorfologice principale: in partea de vest, de la depresiunea Caransebesului pana la bazinele superioare ale raurilor Bega si Cerna, se contureaza un relief puternic modelat, cu pante accentuate, ce urca relativ repede, mai ales din campiile aluviale ale Timisului si Bistrei, spre partea centrala a muntilor, jumatatea estica a masivului se prezinta, in schimb sub forma unui platou inalt, ferastruit adanc de ape. In aceasta zona de platou, care reprezinta o peneplena pretortoriana, se recunosc mai multe trepte de nivelare situate la altitudini de 400-500 m in partile marginale, la 600-800 m in partea mediana si la 900-1000 m in aria centrala a masivului. Culmile largi din zona inalta a Muntilor Poiana rusca, la altitudini de peste 1100 m, conserva un relief vechi, imbatranit, partial reactivat, sincron cu platoul fosil situat la est. Muntii Poiana rusca sunt dominati de o culme centrala inalta care unesc cele doua culminatii principale ale masivului- Vf. Pades (1374 m) si Vf. Rusca (1356 m). Din aceste varfuri se desprind radiar culmi lungi, numite de localnici “picioare”, care coboara pana in depresiunile periferice. Din Vf. Pades se desprinde catre nord o culme care, prin varfurile Balaurul, Preslop. Ambros, Beneseu, ajunge pana la Tomesti: din Vf. Balaurului se desface spre vest o alta culme care se extinde prin varfurile Brainul Mare si Gomila Mare pana la Fardea: spre sud culmea Pades-Rares-Fantanii se bifurca di Vf. Poeti spre Maciova, peste Vf. Trei Hotare si spre Voislova, prin Ascutita Mica, Scarisoara si Magura. Din Vf. Rusca porneste catre NV, pana la Romanesti, o culme peste varful Stalpului, Druja si Vf. Scalinului. Un alt ”picior” ajunge prin Vf. Chiciora in Dealul Batrana, de unde se desprinde o ramificatie spre Roscani si alta spre cotul vaii Bobra. Spre SE se contureaza o culme prin Dealul Cririnii si Vf. Chiciora, pana in Magura Fruntii, de unde o ramificatie coboara spre sud, la Marga, iar culmea principal se indreapta spre E, pentru a ajunge pana la Hateg prin Dealul socilor, titiana, Varaticu, salasele Mesteacan, Pislop si Vf. Curatului. La est de Vf. Rusca, in dreptul localitatii Vadu Dobrii se desfac trei picioare, populate cu precadere de catre “padureni”: catre NE, piciorul cu localitatile Poiana Rachitelii, Fereg Poienita tomii, Muncelul Mare, Muncelul Mic; catre E, piciorul Vadu Dobrii, Bunila, Poienita Voinii, Ruda, ghelari; catre sud-est, piciorul care coboara spre Meria. 2.6 Hidrografia Muntilor Poiana Rusca

Bazinul hidrografic al Muresului dreneaza pe o suprafata de 1452 kmp intreaga jumatate estica a Muntilor Poiana Rusca. Principalele rauri colectoare din aceasta arie sunt Cerna, Streiul si Dobra.

~ 10 ~

Cerna este, dupa distanta pe care o parcurge prin masiv, 65 km, si suprafata de colectare, 740 kmp, raul cel mai mare al masivului. Izvoraste de sub Vf. Rusca, fiind cunoscut pana in amonte de localitatea Lunca Cernii sub denumirea de Valea Bordului. In aval de Lunca Cernii traverseaza Cheile Cernei, apoi sesul alluvial pe care se afla vetrele asezarilor Hasdau si Dobaca, pentru a ajunge, printr-o vale spata adanc, in lacul de acumulare Cincis. Streiul isi aduna apele din masiv prin cativa afluenti de pe stanga, situati intre localitatile Subcetate si Simeria. Lunca Streiului marcheaza limita estica a masivului. Din zona muntoasa primeste ape prin Valea Silvasului si Valea Galbena, vai accesibile pe drumuri forestiere si comunale. Dobra-Batrana, dupa marime, 180 kmp suprafata drenata si 45 km lungime, este al doilea afluent al Muresului, care, pe intreaga sa lungime, curge prin Muntii Poiana Rusca. Izvoraste din zona Vf. Rusca. Ceilalti afluenti ai Muresului , care dreneaza partea de nord-est, nu depasesc 10 km lungime. Bazinul hidrografic Bega colecteaza apele din partea de nord-vest a Muntilor Poiana Rusca. In ordinea marimii, principalele bazine de drenare sunt cele ale vailor Bega Poienilor, Bega Luncanilor, Apa Gladnei si Sarazul. Bega Poienilor se numeste bratul drept al vaii Bega, care curge prin localitatile Poieni, Crivina de Sus si Pietroasa. Bega Luncanilor isi aduna apele din culmea Pades-Rusca, pentru a le purta spre zona de ses printr-o albie sinuoasa, adanc sapatain sisturi cristaline, calcare si dolomite. Gladna este principalul afluent al raului Bega, care izvoraste din Muntii Poiana Rusca. Cursul superior strabate zona muntoasa intre Vf. Daia si localitatea Gladna Romana. Sarazul, afluent mic al vaii Bega, curge prin localitatile Drinova, Juresti, Barna si Saceni, marcand limita dintre partea nord-vestica a zonei montane din Poiana Rusca si regiunea de dealuri din imprejurimile Lugojului. Bistra marcheaza, prin lunca ei larga, limita sudica a Muntilor Poiana Rusca. Afluentii Bistrei colecteaza toate apele din regiunea sudica a culmii principale Pades-Rusca. Valea Rusca, cu care conflueaza in dreptul localitatii Vaislova, este afluentul cel mai insemnat. Cursul superior al acestui afluent, amonte de centrul minier Ruschita, este cunoscut sub denumirea de Pades si izvoraste de sub Vf. Padasel. Afluentii principali ai vaii Pades-Rusca sunt: Paraul cu Raci, Valea Morii, Miclaus, Soimul, Lozna.

~ 11 ~

Capitolul III: Stratigrafia 3.1 Stratigrafia Muntilor Apuseni

Muntii Apuseni de nord, ca unitate structurala, include masivele: Gilau, Bihor, Vladeasa, Padurea Craiului, Biharia, Moma-Codru si Highis; ca arhitectura, ei sunt un rezultat al ciclului tectonomagmatic aplin cand au fost regenerate structure mai vechi. Asadar, in istoria Muntilor Apuseni de nord se distinge o etapa prealpina. In evolutia sa prealpina, spatial Muntilor Apuseni de nord a suferit transformarile a cel putin doua cicluri tectonomagmatice, dintre care ultimul a fost ciclul hercinic. La sfarsitul acestuia , aria Muntilor Apuseni de nord constituia un bloc unitar format din sisturi cristaline. Spre sfarsitul Paleozoicului, in Permian, aria Muntilor Apuseni de nord a constituit sediul unei acumulari de depozite cu caractere de molasa. Odata cu inceputul ciclului alpin, cea mai mare parte din domeniul Muntilor Apuseni a fost acoperita de o mare cu caracter epicontinental care a dainuit, cu unele intermitente, pana spre sfarsitul Jurasicului. In acest timp s-au acumulat depozite calcaroase. Spre sfarsitul Jurasicului a avut loc dezmembrarea ariei unitare, prin detasarea din zonele ei marginale a unor portiuni care, in Cretacic, au continuat sa se fragmenteze, rezultand mai multe blocuri. Acestea s-au miscat diferentiat “ciocnindu-se” intre ele si incalecandu-se unele peste altele. Cele periferice au incalecat peste marginea ariei ramase oarecum rigida care a capatat functia de autohton, denumit “autohtonul de Bihor”; in timp ce blocurile suprapuse tectonic alcatuiesc panzele sau sistemul de panze de Codru. Ultimile, la randul lor au fost incalecate de blocurile de pe un aliniament mai extern care in structura actual alcatuiesc panzele sau sistemul de panze de Biharia. In felul acesta a luat nastere structura in panze a Muntilor Apuseni de nord. Dupa edificarea structurii de panza, la sfarsitul Cretacicului s-a manifestat vulcanismul laramic, acelasi ca si in Carpatii Meridionali, cand s-au pus in loc banatitele. Ca ultim act s-au format depresiunile intramontane sau posttectonice in care s-au acumulat depozite de molasa care formeaza invelisul posttectonic. In continuare, Muntii apuseni de nord au evoluat ca sistem cutat rigid supus eroziunii agentilor externi. 

Sisturile cristaline prehercinice

Formatiunile cristalofiliene preherinice ocupa cea mai intinsa suprafata din aria de aflorare a fundamentului cristalin, insa, datorita fragmentarii acestuia in timpul tectonicii

~ 12 ~

alpine, este mai greu de urmarit continuitatea diverselor entitati litostratigrafice descrise drept ”serii”. In ordinea presupusa cronostratigrafica , in suita sisturilor cristaline prehercinice, s-au separat mai multe serii: Seria de Somes, presupusa ca cel mai vechi termen al sisturilor cristaline prehercinice ocupa suprafete intinse in Muntii Gilau si in bazinul Crisului Repede. Aceasta include sisturi cristaline cu un metamorfism avansat, provenite din metamorfozarea a unor formatiuni sedimentogene si magmatogene bazice si ultrabazice. Printre principalele tipuri de roci sunt praignaisele cu doua mice frecvent granatifere, sisturi cuartitice micacee, micasisturi cu muscovite si biotit etc. La partea superioara a seriei de Somes se intalneste o zona diaftorizata formata din sisturi sericito-cuartitice cu biotit, in unele interpretari descrisa drept “seria de Arada”. Seria de Baia de Aries include sisturi cristaline mezometamorfice care formeaza in intregime pintenul de cristalin de la Baia de Aries. Este alcatuita din filite microblastice cu granati, sisturi micacee cu granati, pragnaise cu biotit si granati, amfibolite si calcare marmoreene. Sisturi cristaline similar se cunosc si in partea estica a Muntilor highis, unde au fost descrise drept “seria de Madrizesti”, fiind socotita sincrona cu seria Baia de Aries. Tot in randul cristalinului de Baia de Ariesar intra si ceea ce s-a numit “marmurele de Sohodol” dintre Avram Iancu si Campeni, care in unele interpretari sunt trecute in randul sisturilor cristaline hercinice. Seria de Bistra cuprinde o suita groasa de sisturi cristaline cu caractere epimetamorfice care se dispun peste zona retromorfozata a Seriei de Somes. Este reprezentata prin sisturi sericito-cloritoase si sericito-cuartitice cu intercalatii frecvente de sisturi amfibolice. De la diferite nivele se cunoaste o asociatie microfloristica cu Leiospharcridium sp., Laminarites sp, care ar indica intervalul Proterozoic terminalCambrian inferior. Seria de Bistra se intalneste in partea de sud-vest a Muntilor Gilau, in partea estica a acestora si in bazinul raului Dragan. Seria de Biharia isi are dezvoltarea tipica in masivul cu acelasi nume si se urmareste in lungul vaii Ariesului si in bazinul vaii Iara. Printre principalii constituenti se numara sisturile cloritoase cu profiroblaste de albit in alternanta cu alte varietati de sisturi verzi car formeaza fondul acestei serii; la acestea se adauga gnaise albitice, sisturi cloritoase si epidotice cu clacit etc.; sunt frecvente si ortoamfibolitele . Caracteristica este de asemenea o intercalatie de calcare dolomitice cristaline. In nivelele inferioare ale seriei, local, biotitul si granatul sunt cloritizate. Seria de Muncelu incheie suita sisturilor cristaline prehercinice. Isi are dezvoltarea tipica in Varful Muncelu, de unde se continua spre est. Seria de Muncelu include sisturi sericito-cloritoase, sisturi sericitoase cu albit, gnaise albitice, gnaise ocular, cuartite

~ 13 ~

grafitoase, sisturi amfibolice etc. Din diferite nivele provine asociatia cu Protosphaeridium, Leiosphaeridis, care se considerasemnificativa pentru Cambrian. 

Autohtonul de Bihor

Autohtonul de Bihor se individualizeaza in partea Nordica a Muntilor Apuseni de nord si este delimitat spre sud de linia tectonica ce marcheaza fruntea sariajului de Codru. Aceasta se urmareste prin partea sudica a Muntilor Padurea Craiului, are un contur foarte complicat si adesea este acoperita in partea sud-vestica a Muntilor Vladeasa, este mai evident in partea sud-vesticaa Muntilor Bihor si isi capata un contur mai regulat in partea sudica si estica a Muntilor Gilau. Invelisul sedimentar al fundamentului cristalin din autohtonul de Bihor include depozite apartinand Permianului, Triasicului, Jurasicului si Cretacicului. Permianul. Este reprezentat printr-un complex gros de cativa zeci de metri si alcatuit in principal din brecii de culoare violacee care se dispun direct peste sisturile cristaline prehercinice. Pe alocuri acestora li se asociaza profire cuartifere laminate. Asemenea depozite ocupa suprafete restranse in Muntii Bihor si in partea estica a Muntilor Padurea Craiului. Triasicul. Acesta marcheaza inceputul ciclului alpin si debuteaza prin depozite grosiere, dupa care se trece la depozite carbonatice. Triasicul afloreaza pe arii relativ intinse in partea estica a Muntilor Padurea Craiului, pe rama Depresiunii Borod si in Muntii Bihor. Jurasicul. Inceputul perioadei coincide cu reluarea procesului de sedimentare dupa faza de examinare din Triasicul superior. Sedimentarea a durat tot timpul perioadei, iar depozitele acumulate sunt predominant calcaroase, cu exceptia celor de inceput care au caracter detritic. Jurasicul ocupa suprafete intinse in aria autohtonului de Bihor, cantonate in doua zone: una in partea est-centrala a Muntilor Padurea Craiului, iar cea de-a doua in partea sud-vestica a Muntilor Bihor Cretacicul. Reluarea procesului de sedimentare dupa exondarea de la sfrasitul Jurasicului are loc in Hauterivian cand se formeaza depozitele lacustre reprezentate prin calcare negre cu characee in grosime de cativa metri. Regimul marin se instaleaza in Barremian cand se creeaza conditii favorabile dezvoltarii faciesurilor recifale. In tot acest interval s-au format calcare masive, organogene, cu pachiodonte, sau marnocalcare si depozite detritice cu orbitoline. Primele formeaza doua nivele; unul in baza suitei barremian-aptiene, alcatuit din calcare cu pachidonte inferioare cu requienia minor si Matheromia sp, apartinand Barremianului, si altul superior, din calcare cu pachiodonte superioare, bivalve si gasteropode, apartinand Aptianului superior.

~ 14 ~

Muntii Apuseni de sud se delimiteaza intre Mures si aliniamentul Salciua-CampeniHalmagiu-Madrizesti-Barzava, incluzand Muntii Trascau, Muntii Abrudului, Muntii Vintului si Muntii Drocea. Ei mai sunt cunoscuti si sub denumirea de Muntii Metaliferi. Din punct de vedre geologic, geosinclinalul din care au evoluat Muntii Apuseni de sud a aparut in Jurasic si nu cu mult inainte de Jurasicul mediu. Primul act a constat dintr-o intense activitate magmatica, de tip initial, cand a fost pusa in loc o buna parte din masa ofiolitica ce formeaza partea cea mai trista a edificiului Muntilor apuseni de sud. Incepand din Jurasicul mediu s-a declansat procesul de sedimentare, iar activitatea magmatica a continuat intermittent pana spre sfarsitul Cretacicului inferior, cand inceteaza; procesul de sedimentare insa se continua pana la sfarsitul Cretacicului. In Cretacicul inferior se produce diastrofismul. In continuare, acumularile mai poarta intructiva amprenta formatiunilor sinorogene. La sfarsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului, Muntii Apuseni de sud sunt afectati de vulcanismul laramic, iar in Miocen se formeaza depresiunile intramontane si are loc vulcanismul neogen. Asadar, in structura Muntilor Apuseni de sud se deosebesc urmatoarele unitati lito- si structurogenetice: masivele cristaline, magmatitele ofiolitice, formatiunile sedimentare prelaramice, depresiunile intramontane si vulcanitele neogene. Masivele cristaline, ocupa arii restranse, delimitandu-se sub forma a doua insule in Muntii Trascaului si o a treia in regiunea Rapolt de pe valea Muresului. Cristalinul din Muntii Trascau apare sub forma unui masiv care traverseaza valea Ariesului si altul mai la sud spre izvoarele raului Geoagiu. La alcatuirea acestora participa, in mare masura, sisturi cristaline prehercinice si mai putin sisturi cristaline hercinice. Primele prezinta marea asemanare cu acelea din Seria Baia de Aries din Muntii Apuseni, si sunt alcatuite din micasisturi cu cuart, muscovite si biotit, amphibolite si calcare dolomitice cristaline. Ansamblul acestora alcatuieste seria de Lnca-Vidolm. Sisturile cristaline hercinice se intalnesc in partea sudica a insulei de pe valea Ariesului si sunt reprezentate prin sisturi sericito-cloritoase, cuartite grafitoase, calcare si dolomite cristaline, in care s-au gasit entroce cu crinoizi Insula de cristalin de la Rapolt este formata numai din sisturi cristaline hercinice, care reprezinta o prelungire a sisturilor cristaline din Muntii Poiana Rusca. Se intalnesc sisturi sericito-cloritoase, sisturi grafitoase, roci porfiroide si calcare cristaline.

~ 15 ~

3.2 Stratigrafia Muntilor Banat

Formatiunile sedimentare dintre V. Minisului si v. Nerei, teritoriu ce reprezinta treimea mijlocie a zonei Resita-Moldova Noua, fac parte din domeniul sedimentar Getic. Fundamentul lor este alcatuit din sisturi cristaline si roci granitice si granodioritice. Cuvertura sedimentara cuprinde depozite paleozoice si mezozoice, incepand de la Carboniferul superior si pana la Albian inclusiv. Carboniferul. Este reprezentat prin depozite predominant psefitice, alcatuite din conglomerate poligene cu elemente de dimensiuni variabile, in care predomina cuartul, si din gresii grosiere pana la microconglomerate, de culoare vanata in spartura proaspata, galbui cand sunt alterate, cu un bogat continut in mica si cu intercalatii subtiri de carbuni. Gresiile si conglomeratele apar in strate groase, uneori peste 1 m, avand intercalatii argiloase de culoare verzuie-negricioasa, cu pete brune si cu impresiuni de plante.Aici, depozitele carbonifere se intalnesc numai la marginea estica a zonei, la sud de v. Minisului, intre Zagradia si Vf. Streneacu, asezandu-se transgresiv peste sisturile cristaline. Permianul. Apare la sud de V. Minusului pe suprafete foarte reduse mai ales la marginea vestica a zonei, la Ciclova. La manastirea din Ciclova Montana, se vede foarte clar contactul dintre depozitele permiene si calcarele de deasupra pe care este zidita biserica. Permianul este reprezentat aici prin gresii fine micacee de culoare verzuie in spartura proaspata, iar pe suprafetele alterate de culoare bruna inchisa si cu pete manganoase. Uneori au aspect curbicortical. Intre gresii se intercaleaza argile galbui, micacee, cu pete de culoare bruna inchisa. Liasicul. La sud de V. Minisului, Liasicul apare pe intinderi foarte limitate in lungul unor linii tectonice. Depozitele acestuia sunt reprezentate printr-un orizont conglomeratic la baza, care in partea inferioara sunt foarte grosiere, cu elemente rotunjite de diferite dimensiuni, ajungand pana la 20 cm, alcatuite din sisturi cristaline si mai ales cuart. Spre partea superioara, conglomeratele devin din ce in ce mai marunte, dezvoltandu-se si intercalatii argiloase cu impresiuni de plante si cu carbuni, dupa care se trece treptat la gresii grosiere, cuartitice, dure, de culoare alba sau vanata. Uneori se intalnesc si arcoze. Conglomeratele din baza Liasicului din zona Steierdori-Anina, se intalnesc pe V. Minisului stand peste depozitele permiene. Spre sud, in continuarea anticlinalului, nu se mai vad, caci se afunda; in schimb apar mai spre est, pe V. BeuluiSec.

~ 16 ~

Cretacicul. Depozitele cretatice urmeaza in continuitate de sedimentare cu cele ale Jurasicului, lucru ce se poate constata pe mai multe profile din centrul zonei, ca pe V. Minisului, pe V. Beului Sec. Calcarele noduloase trec treptat la calcare litografice de culoare alba, cu spartura neregulata, bine stratificate, in bancuri ce ajung uneori pana la 1 m grosime si cu intercalatii subordinate de marne, care prin alterare devin foarte friabile. In sectiuni subtiri, calcarele litografice apar formate dintr-o masa fundamental criptocristalina , omogena, in care se observa implintate asociatii de cristale. Lipsesc alti component minerali. Printre resturile de organisme, se pot identifica exemplare de calpionele. Profilele cele mai clare, unde se poate urmari succesiunea si unde se pot vedea raporturile stratigrafice ale calcarelor litografice cu depozitele inferioare si superioare, sunt cele de pe V. Minisului si V. Beului Sec. Albianul. Depozitele ce urmeaza Aptianului, sunt cantonate in partea de st a zonei cercetate, in regiune Vaii Golumbului. Pentru ca asupra acesteia, lucrarea de fata aduce noi date, care vor modifica varsta. Depozitele de pe V. Golumbului ocupa umplutura unui sinclinal aplecat spre est si incep la baza cu un orizont de cativa metri de gresii grosiere, aproape microconglomeratice, cu mult gluconit, care stau geometric, la Cirsa, sub calcarele cu orbitoline, insa intreaga serie este rasturnata, avand inclinari catre vest. Gresiile grosiere cu glauconit se intalnesc la Cirsa, in malul drepr al Minisului, la Poiana Roschilor si la Cercovita. In restul regiunii nu se mai abserva, contactul lor cu depozitele inferioare fiind in cea mai mare parte acoperit.

3.3 Stratigrafia Muntilor Poiana Rusca

Masivul Poiana Rusca este constituit, din punct de vedere geologic, din sisturi cristaline epimetamorfice transversate de corpuri magmatice: dolomitele, banatitele si andezitele. In evolutia sinclinalului- acolo unde a actionat metamorfismul s-au pus in evident o succesiune de sisturi cristaline, compuse din cateva serii litologice. Sisturile cristaline sunt separate printr-o dislocatie majora, in doua unitati tectonice: unitatea mezometamorfica in sud si unitatea epimetamorfica in nord, ultima alcatuind Cristalinul de Poiana Rusca. Succesiunea inferioara, atribuita Paleozoicului inferior, reuneste termenii stratigrafici cei mai vechi ai cristalinului de Poiana Rusca, constituind Seria de Batrana. Elementele predominante sunt reprezentate prin sisturile sericito-cloritoase. In cadrul acestui

~ 17 ~

material divers, de origine terigena, se intercaleaza pe alocuri roci verzi tutogene si calcare, care apar sporadic si au o grosime ce nu depaseste cativa metri. Aceasta unitate litostratigrafica suporta sedimentele formatiunilor Devonianului inferior, reprezentate prin Seria de Govajdia. La baza seriei se dispune un complex de sisturi sericito-cloritoase, iar peste aceste formatiuni se suprapune complexul sisturilor grafitoase, al sisturilor sricito-cloritoase, cu intercalatii de cuartite, al sisturilor cuartitice cu calcite si grafit si rocile carbonatice, la partea inferioara a complexului. Seria de Ghelar este dispusa peste sisturile grafitoase ale Seriei de Govajdia, fiind alcatuita din produse tufogene apartinand magmatismului bazic initial Devonian si din formatiuni terigene si carbonatice. Framantarile tectonice incipiente ale tectogenezei hercinice, insotite de o activitate magmatica intense, determina-in cadrul Devonianului Mediu-separarea in doua zone faciale ale masivului, in care se dezvolta Seria de Ghelar; faciesul sudic, de prag( in zona Vadul Dobrii-Teliuc-Alun-Ruschita) si faciesul Nordic; de bazin (zona Aranes-Iazuri-Tomesti). Seria de Pades, apartinand Carboniferului inferior, acopera, in succesiune normal, Seria de Ghelar si se caracterizeaza prin predominarea rocilor terigene in care sunt intercalate importante masive de roci carbonatice, mai ales dolomite, la partea inferioara, si niveluri de metatufuri acide, in partea superioara. Seria de Pades apare in subunitatea Nordica a unitatii epimetamorfice a masivului si in prelungirea acestuia spre est, in fundamentul bazinului Strei. Seria cuprinde trei formatiuni litostratigrafice, in succesiune normal, complexul fiind dominat de depozitele carbonatice (dolomite si calcare) si de rocile terigene (sisturile sericito-cloritoase, filitele sericitoase, grafitoase si cuartitele negre). Aceste depozite formeaza masive, avand, uneori grosimi de 3000 m, printre cele mai importante fiind cele de pe linia Hunedoara-Runcu-Lelese. Ele alcatuiesc Dolomitele de Hunedoara. In masivul de roci carbonatice mentionat, calcarele apar, cantitativ, subordinate, o mare parte din suprafata fiind ocupate de dolomite, roci care prin structura propie sunt mai putin carstificabile in profunzime. In unitatea epimetamorfica se disting doua subunitati tectonice delimitate prin dislocatia directional Alun-Nadrag. In subunitatea nordica, cutele mai largi, au flancurile line, faliile directionate sunt rare, compartimentarea tectonica datorandu-se in special dislocatiilor ablice si transversal. Unitatea epimetamorfica a masivului este constituita dintr-un anticlinoriu central AranesTomesti, pe ale carui flancuri se grefeaza toate celelalte cute. Pe flancul sudic, cutele sunt mai restranse si cu flancurile in general mai abrupt. Unei astfel de descrieri de tectonica plicativa ii corespunde sinclinalul Dolomitelor de Hunedoara.

~ 18 ~

Unitatea epimetamorfica a masivului Poiana Rusca este puternic compatimentata de numeroase falii, transversale si directionale, formate in perioade successive, in parte rejucate. In zona studiata-cea in care se afla pestera Cauce, exista falia Cutin-Runcu ce delimiteaza spre nord-vest masivul Dolomitelor de Hunedoara si Calcarele si Dolomitele de Grosi. Aceasta se poate caracteriza ca o falie directional, jucand un rol important in tectonica masivului.

~ 19 ~

Capitolul IV : Tectonica 4.1 Tectonica Muntilor Apuseni

Tectonica Muntilor Apuseni de Nord Spre sfarsitul Mezojurasicului si inceputul Neojurasicului, prin dezmembrarea microplacii transilvano-panonice ca urmare a aparitiei zonei de rifting vest-carpatice, s-a produs si o fragmentare a marginilor celor doua blocuri, indeosebi a celui panonic. In urma proceselor de ingustare a scoartei care au urmat etapei de expansiune, diversele portiuni ale marginii continentale fracturate, mai mobile, au suferit deplasari, unele incalecand peste altele. Acestea, la randul lor, mai ales in urma unor procese de subimpingere, au incalecat peste marginea blocului panonic ramasa mai rigida. In felul acesta s-a ajuns la un aranjament architectural in panze de sariaj, in care se deosebeste un autohton, denumit de Bihor, si doua unitati cu rol de panze, la randul lor deformate, constituind sistemul panzelor de Codru si sistemul panzelor de Biharia In ansamblu, Muntii Apuseni de Nord se delimiteaza de restul blocului panonic neregenerat printr-o falie crustala care se surprinde in sudul Muntilor Plopis si care poate fi definita ca atare (falia Plopis). In lungul acesteia, intreg edificiu al Muntilor Apuseni a fost deplasat spre blocul transilvan, de unde caracterul de transcurenta al faliei Plopis. Deplasarea s-a produs in principal ca urmare a proceselor de subimpingere de catre blocul panonic, procese care, in parte, sunt responsabile de deformarile domeniului nord-apusean, si, mai ales, explica directia inversa de rasfrangere a structurilor Muntilor apuseni, in comparatiecu structurile din celelalte doua segmente ale Carpatilor romanesti. Tectonica Muntilor Apuseni de Sud Aranjamentul tectonic al Muntilor Apuseni de sud s-a desavarsit in urma diastrofismul laramic si se caracterizeaza prin structure de cute-solzi. Principala structura tectonica se intalneste in Muntii Trascaului unde calcarele tithonic-neocomiene si ofiolitele ce formeaza culmea Bedeleului in vin in contact tectonic cu depozitele cretacice de la vest si suporta tectonic depozite cretacice dinspre est. In unele interpretari se considera ca in culmea Bedeleu este o structura in panza. Aranjamentul in cute-solzi se intalneste si mai spre vest, in regiunea Halmagiu, precum si in partea de vest a Muntilor Drocea, unde depozitele barremian-albiene vin in contact

~ 20 ~

tectonic cu depozite senoniene. Tendinta de incalecare este de la sud –sud-est spre nord-vest. Aranjamentul tectonic al Muntilor Apuseni de sud care s-a format in timpul miscarilor austriece si laramice, in ansamblu s-a conservat; deranjamentele postlaramice au dus la deformari rupturale, principalul efect al acestora fiind depresiunile posttectonice intramontane. 4.2 Tectonica Muntilor Banat Depozitele paleo-mezozoice au fost supuse unor cutari intense, care au dus la structura actual a regiunii. In ansamblu, regiunea se prezinta sub forma unui sinclinoriu ale carui cute sunt faliate longitudinal si au o tendinta de aplecare spre est. Incepand de la est catre vest se intalnesc o serie de sinclinale. In samburii acestora din urma apar formatiunile cele mai vechi din regiune. Din V. Minisului, din regiunea Vaii Golumbului, se poate urmari spre sud un sinclinal, in umplutura caruia sunt depozitele albiene, sinclinal. Flancul vestic al acestuia este 0 rasturnat, depozitele avand inclinari pana la 80 0 spre vest, in timp ce 0 flancul estic inclina in general cu 20-30 spre vest. Aici depozitele 0 mesocretacice apar cu intinderi destul de mari. Pe flancul vestic care este faliat, aceleasi depozite, care la est sunt foarte dezvoltate, aici apar pe suprafete reduse, suportand anormal depozite ce apartin diferitilor termini ai Jurasicului. De la Poiana Roschilor spre sud, axul sinclinalului este mult mai greu de urmarit, dat fiind ca depozitele albiene, in cea mai mare parte au fost indepartate de eroziune, iar in calcarele cu aspect masiv, cu greu se pot observa inclinarile. Mai spre centrul regiunii se afla sinclinalul Pitulati-Pauleasca-Seaca. Umplutura acestuia este ocupata de calcarele cu intercalatii, cu marne, cu orbitoline ce apartin Aptianului superior. Flancul vestic al acestui sinclinal, ca si in cazul anterior, este faliat, incat nu se intalnesc decat depozite baremiene si aptiene. Intre cele doua cute sinclinale se interpune anticlinalul Crohanu-Plesiva, in samburele caruia apar depozitele liasice de la est de Crohanu Mare, cele de la est de Plesiva si de pe paraul Ciungilor. Anticlinalul este faliat axial, iar depozitele liasice vin in contact ce depozitele baremiene si chiar aptiene, de la est. La vest de sinclinalul Pitulati-Pauleasca, inaltimile: Goruia, Curmatura si Cetatutia alcatuite din depozite baremiene si aptiene, marcheaza un alt sinclinal, care la sud de V. Minisului se poate urmari incepand de la Iudina, peste Goruia, iar de la Cetatuia, sinclinalul se afunda, in centru pastrandu-se depozite aptiene. Flancul vestic, pe o buna distant, este mascat de depozite tertiare.

~ 21 ~

Anticlinalul Beului Sec, care separa sinclinalul Pitulati de sinclinalul Iudina si in samburele caruia apar depozitele liasice de la Beu Sec, sufera aceeasi faliere axiala ca si anticlinalul Crohanu-Plesiva. La vest de sinclinalul Iudina, anticlinalul Anina se prelungeste pana in V. Nerei. Aceasta cuta anticlinala, bine cunoscuta, datorita interesului economic pe care il prezinta si in a carui sambure in regiunea Steierdori-Anina, apar depozitele permiene. Anticlinalul Anina, spre sud, se afunda treptat, iar axul sau este marcat de depozite din ce in ce mai tinere. Ultima aparitie, spre sud, a depozitelor permiene din samburele acestui anticlinal este aceea de pe V. Minisului. De aici mai departe, dup ace axul sufera o mica decrosare spre est, este marcat de depozitele aeleniene, putandu-se urmari pe tot cursul Vaii Mindrisacului pana la izvoarele acestuia. In continuare spre sud, in sambure raman calcarele caloviene, pana la nord de Vf. Dealului. De aici si pana in V. Chichirecului axul este desemnat de calcarele cu silexuri stratificate, de varsta Lusitanian-kimeridgiana si apoi de calcarele noduloase titonice, pana la Campul Beului. 4.3 Tectonica Muntilor Poiana Rusca

Formatiuni metamorfice, raspîndite în cea mai mare parte a ariei cu relief muntos. In jumatatea sudica amuntilor, la sud de aliniamentul Tincova-Ruschita-Vadu Dobrii-Cincis, marcat prin mai multe dislocatii tectonice importante, afloreaza roci intens metamorfozate cunoscute si sub denumirea de ,,cristalinul getic". Aceste sisturi cristaline sînt reprezentate prin micasisturi, micasisturi cu granati, amfibolite, gnaise si gnaise oculare. Subordonat, apar intercalatii subtiri de calcare si corpuri mici de roci granitoide. Vîrsta acestor formatiuni metamorfice, care în ansamblul lor se încadreaza în seria de SebesLotru, se esti-meaza la 850-1 000 milioane ani. Relieful format pe sisturile cristaline mentionate se caracterizeaza prin culmi înalte cu pante abrupte. Versantii prapastiosi ai Cheilor Cernei sînt sapati în gnaisele oculare de la NE de Lunca Cernii. In partea de est a cristalinului getic se contureaza o zona alungita, orientata E-V, constituita din sisturi cristaline mai tinere (Precambrian superior-Cambrian) si mai slab metamorfozate, în care se intercaleaza nivele cu calcare, dolomite si sisturi amfibolice. Aceste formatiuni, cunoscute sub denumirea de seria de Dabîca, formeaza culmea Prislop-Varatic. Jumatatea nordica a reliefului muntos se dezvolta pe rocile cristaline mai slab metamorfozate care formeaza ,,Cristalinul de Poiana Rusca". Vîrsta acestor formatiuni este paleozoica (400-320 mi-lioane ani), iar metamorfismul este varistic (310 milioane

~ 22 ~

ani). sisturile cristaline, reprezentate prin sisturi sericitocloritoase, cuartite, sisturi cloritoase (tufuri vulcanice metamorfozate), contin numeroase intercalatii de calcare si dolomite. Local, forma-tiunile dolomitice si calcaroase ating grosimi de ordinul a 3 000 m formînd masive mari de roci carbonatice, cum sînt cele de la Hunedoara-RuncuLelese, Luncani-Poieni, Gros si Nandru. Cu exceptia masivului dolomitic-calcaros de la Luncani, celelalte suprafete cu roci carbonatice se afla situate în zona de platou a Muntilor Poiana Rusca. Relieful dezvoltat pe substratul calcaro-dolomitic, în general mai salbatic în comparatie cu cel format pe sisturi, se caracterizeaza prin versanti stîncosi, abrupti si aspecte carstice. Ca vai tipice cu un asemenea relief format pe calcare si dolomite pot fi mentionate: valea Runcului, valea Sohodolului, valea Bega Luncanilor si valea Bega Poienilor. Pesterile sînt rare, fiind cunoscute în special în masivele calcaroase de la Luncani si Românesti. In partea de sud a cristalinului de Poiana Rusca se afla, asociate cu roci cloritoase sau amfibolice, strate si lentile mari de marmura alba, roza sau bruna, exploatate în cartierele de la Ruschita si Alun.

~ 23 ~

CONCLUZII FINALE

Carpatii Occidentali sunt formati din 3 grupe mai mari, impartite la randul lor în 18 grupe montane distincte morfologic, geofizic si geografic: -Muntii Banatului -Poiana Rusca -Munţii Apuseni Muntii Apuseni, ca unitate geologica structural majora, sunt delimitati de cursul Muresului la sud si de Crisul Repede la Nord; spre vest dau o serie de promontorii care inainteaza in domeniul Campiei Crisurilor, iar spre est, o linie curba cu un intrand ce contureaza golful de la Huedin. Din punct de vedere morfologic, Muntii Apuseni se prezinta ca un bastion compact, lobat, cu o inaltime medie de 700 m si maxima de 1850 m. Nordul central al Muntilor Apuseni il constituie Muntii Padurea Craiului, care se intinde la vest de Valea Iadului si scade treptat in inaltime formand promontoriul nord-vestic al Muntilor Apuseni. Muntii Banatului- Alcatuirea geologica, predominant calcaroasa, imprima regiunii un caracter morfologic aparte. Fenomenele carstice sunt foarte frecvente, oferind peisaje remarcabile prin frumusetea lor. In aceasta parte, se intalnesc inaltimile cele mai semete din intreaga zona; cel mai inalt punct este Vf. Leordisului din Culmea Plesiva, care atinge 1159 m, urmat de Vf. Plesiva 1144 m. Masivul Poiana Rusca se caracterizeaza priuntr-un relief nivelat in trepte si fragmentat in culmi lungi, ale caror inaltimi maxime oscileaza in jur de 1300 m. In zonele marginale de est, nord-vest si sud-vest, si anume in regiunile Hateg-Deva, Dobra-Lugoj si Tincova-Maciova, intre zona muntoasa si depresiunile periferice se contureaza un relief de dealuri cu altitudini cuprinse intre 200-300 m.In stanga vaii Bega, intre Margina si Traian Vuia, acest relief ondulat trece in terase fluviatile axtinse. Muntii Apuseni de nord, ca unitate structurala, include masivele: Gilau, Bihor, Vladeasa, Padurea Craiului, Biharia, Moma-Codru si Highis; ca arhitectura, ei sunt un rezultat al ciclului tectonomagmatic aplin cand au fost regenerate structure mai vechi. Asadar, in istoria Muntilor Apuseni de nord se distinge o etapa prealpina. Muntii Apuseni de sud se delimiteaza intre Mures si aliniamentul Salciua-CampeniHalmagiu-Madrizesti-Barzava, incluzand Muntii Trascau, Muntii Abrudului, Muntii Vintului si Muntii Drocea. Ei mai sunt cunoscuti si sub denumirea de Muntii Metaliferi.

~ 24 ~

Din punct de vedre geologic, geosinclinalul din care au evoluat Muntii Apuseni de sud a aparut in Jurasic si nu cu mult inainte de Jurasicul mediu. Primul act a constat dintr-o intense activitate magmatica, de tip initial, cand a fost pusa in loc o buna parte din masa ofiolitica ce formeaza partea cea mai trista a edificiului Muntilor apuseni de sud. Formatiunile sedimentare dintre V. Minisului si v. Nerei, teritoriu ce reprezinta treimea mijlocie a zonei Resita-Moldova Noua, fac parte din domeniul sedimentar Getic. Fundamentul lor este alcatuit din sisturi cristaline si roci granitice si granodioritice. Cuvertura sedimentara cuprinde depozite paleozoice si mezozoice, incepand de la Carboniferul superior si pana la Albian inclusiv. Masivul Poiana Rusca este constituit, din punct de vedere geologic, din sisturi cristaline epimetamorfice transversate de corpuri magmatice: dolomitele, banatitele si andezitele. In evolutia sinclinalului- acolo unde a actionat metamorfismul s-au pus in evident o succesiune de sisturi cristaline, compuse din cateva serii litologice. Sisturile cristaline sunt separate printr-o dislocatie majora, in doua unitati tectonice: unitatea mezometamorfica in sud si unitatea epimetamorfica in nord, ultima alcatuind Cristalinul de Poiana Rusca

~ 25 ~

ANEXE

Anexa nr. 1 Coloane stratigrafice si corelarea invelisului sedimentar din Muntii Apuseni.

Anexa nr.2 Pozitia punctului fosilifer de pe V. Ciclovei

~ 26 ~

Anexa nr. 3 Sectiune geologica prin Muntii Apuseni de Nord.

Anexa nr. 4 Succesiunea fazelor activitatii

Anexa nr. 5 Gresii calcaroase

magnetice ofiolitice din Muntii Apuseni de sud

~ 27 ~

organogene-Liasic.

BIBLOIGRAFIE

1. Ilie Mircea- Alcatuirea geologica apamantului romanesc, Editura Stiintifica, Bucuresti-1956, 192 pag. 2. Mutihac Vasile- Unitatile geologice structural si distribuita substantelor minerale utile in Romania,Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti-1982, 203 pag. 3. Mutihac Vasile- Structura geologica a teritoriului Romaniei, Editura

Tehnica,Bucuresti-424 pag.

~ 28 ~