Caracterizare Zoe Trahanache [PDF]

Zitiervorschau

Eseu de caracterizare “O scrisoare pierdută” Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este un scriitor reprezentativ al Epocii Marilor Clasici ce realizează prin opera sa dramatică o sinteză între realismul critic (înfăţişarea tipurilor sociale şi concretul realităţilor contemporane de care se distinge critic şi ironic) şi clasicism (interesul faţă de ceea ce este permanent în natura umană, echilibru si importanţa acordată formei). Opera literară “O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri în care sunt satirizate diferite aspecte ale societăţii contemporane autorului şi se distinge vocaţia de scriitor a lui Caragiale prin preocuparea pentru domeniul social, spiritul de observaţie acut, obiectivitatea şi veridicitatea întâmplărilor. Tema operei este viaţa burgheziei romaneşti de la sfarşitul secolului al XIX- lea. “O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de familie a unor politicieni care ajunşi la putere şi roşi de ambiţie se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Interesele eroilor se armonizează în final pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic în folosul lor. Tematica operei acopera o largă arie socială: politica, familia, presa, viaţa publică, opera exprimând printr-o diversitate de procedee viziunea despre lume a autorului, tema degradării vieţii politice, sociale şi private concretizându-se prin surprinderea unui episod din campania electorală pentru desemnarea unui candidat în vederea alegerilor parlamentare. Titlul piesei reliefează intriga, sugerând prin substantivul cu articol nehotarât faptul că „scrisoarea pierdută” este doar unul dintre multele mijloace de şantaj în lupta politică. Prin repetarea situaţiei scenice (apariţia unei scrisori hilare care determină numirea de la centru a lui Dandanache), scrisoarea de dragoste devine simbol al corupţiei, al compromisului ca şi al depersonalizării individului într-o lume în care până şi sentimentele ajung obiect de negociere(iubirea, prietenia). Compoziţional piese este construită pe patru acte cu 9, 14, 7, 14 scene. Formula dramatică se bazează pe structuri tradiţionale: succesiunea cronologică, tehnica acumulării situaţiilor, tehnica „bulgărelui de zăpadă”, structuri dramatice moderne, instalarea ex-abrupto a unui conflict care se va rezolva temporal doar în final. Un prim element relevant este cronotopul întrucât surprinde circumstanţele în care acţionează personajul. Locul acţiunii precizat în didascalii este „capitala unui judeţ de munte”. Primele doua acte au ca decor anticamera casei prefectului, actul al III-lea sala mare a primăriei şi grădina lui Zoe. Cadrul este lărgit prin evocarea de către a altor spaţii: locuinţa lui Caţavencu, redacţia ziarului „Răcnetul Carpaţilor”, poşta unde Farfuridi şi Brânzovenescu trimit anonima, spaţiile unde au fost puse steagurile. Timpul „în zilele noastre” susţine caracterul de generalitate al întâmplării. Comedia are ca surse de inspiraţie evenimente reale: revizuirea Constituţiei din 1883 şi a legii electorale („Dacă nu mă înşel îmi pare că suntem în anul de graţi 1883”, precizează Caţavencu la întrunire). Timpul efectiv al desfăşurării acţiunii este limitat la trei zile. Un alt element relevant este conflictul întrucât justifică alegerile personajului. Generarea imaginii unui conflict politic defineşte caractere şi conturează relaţii între personaje. Conflictele exterioare sunt într-un număr semnificativ: Tipătescu şi Trahanache/Caţavencu; Tipătescu, Zoe şi Trahanache/Caţavencu; Farfuridi, Brânzovenescu/Tipătescu; Zoe(hotărâtă să lupte împotriva guvernului şi a tuturor adversarilor redobândirii liniştii ei)/ Tipătescu; Zoe şi Tipătescu(forţaţi să accepte candidatura lui Caţavencu)/Trahanache; Zoe(reaflată în posesia scrisorii)/

Caţavencu(neputincios) etc. Coflictul principal ţine de înfruntarea celor două tabere politice, reprezentanţii puterii – Tipătescu, Trahanache, implicit Zoe – şi reprezentanţii grupului independent - Caţavencu şi susţinătorii. Toate celelalte conflicte derivă din acesta şi i se subordonează. Acumularea impresionantă şi relativ rapidă de opoziţii poate părea paradoxală în cazul unei comedii. Dar, daca în plan familial pierderea scrisorii de către Zoe nu produce nicio tulburare, deoarece Zaharia Trahanache este convins că documentul este un fals, în planul vieţii publice se stârneşte un adevărat uragan. Caragiale păstrează până spre final suspansul amânând reapariţia în scena a lui Caţavencu, despre care Zoe crede că, deşi nu este de găsit nicăieri, a încredinţat redacţiei ziarului, spre publicare, scrisoarea compromiţătoare. Tensiunea care încă pluteşte între cele două tabere se explică prin faptul că Zoe nu ştie că avocatul şantajist a pierdut scrisoarea, iar Caţavencu ignoră existenţa documentului falsificat, găsit de Trahanache. Chiar şi când Caţavencu reintră în acţiune, mărturisind că a pierdut scrisoarea, încordarea se perpetuează, fiindcă biletul de amor ar putea suscita pretenţii năucitoare din partea altui oportunist. Acesta este totuşi momentul în care dramaturgul încheie seria situaţiilor conflictuale. Cetăţeanul turmentat regăseşte scrisoarea şi o înmânează Zoei. Pompiliu Constantinescu afirma: „Ca orice scriitor clasic, Caragiale e creator de tipuri, unele mai adânci, altele profilate, altele mai schematice, dar toate de un omenesc autentic. Tipurile realizate de autor dovedesc capacitatea lui de a filtra detaliile care însoţesc particularul, accidentalul şi de a reţine astfel esenţa umană. Acelaşi critic literar distinge în Caţavencu „demagogul”, în Pristanda „micul funcţionar prost plătit, găinar, din cauza mizeriei”, în Cetăţeanul turmentat „omul fără opinie politică”, în Trahanache „un ramolit în fază benignă” dar „şi simbolul unui şef de organizaţie, cu fals prestigiu de autoritate”, în Dandanache „pelticul şi uitucul, bătrânul decrepit, un tip de profitor politic”, în Tipătescu „micul satrap”, în Farfuridi şi Brânzovenescu nişte „ramoliţi, incapabili”, în Zoe femeia „mai emancipată, mai voluntară, care uneşte ambiţia socială şi grija de reputaţie cu amorul clandestin”. În „O scrisoare pierdută” lumea înfăţişată este cea a intelectualilor de provincie, „zonă morală care este un compromis între mentalitatea de mahala şi cea burgheză”. Zoe este singurul personaj feminin al comediei care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte ca celelalte eroine Ziţa, Veta din lumea mahalalei. Din punct de vedere social, Zoe este soţia unuia dintre cei mai respectaţi oameni din judeţ, al „venerabilului” Trahanache („prezidentul mai multor comitete şi comiţii”). Zoe ţine la acest statut nedorind să îl compromită. Se distinge prin capacitatea de manipulare, ea conduce din umbră jocul politic. Moral, este o femeie adulteră, fiind amanta lui Tipătescu, reprezentând tipul cochetei. Marchează în comedie triunghiul conjugal prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze. La nivel psihologic este inteligentă, autoritară, ambiţioasă, impunându-şi voinţa. Este o luptătoare hotarâtă să-şi salveze onoarea, apelând la tot arsenalul de arme feminine. Manifestă asupra bărbaţilor o putere de seducţie care o face înţelegătoare, generoasă, săvârşind cu delicateţe gestul de iertare al lui Caţavencu atunci când îşi recapătă scrisoarea, asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor. Are un caracter puternic, ceea ce reprezintă trăsătura dominantă, ilustrând tipul femeii voluntare. O secvenţa reprezentativă pentru ilustrarea trăsăturii dominante este scena a VI-a a actului II care constă în încercarea Zoei de a-l convinge pe Ştefan să accepte candidatura lui Caţavencu prin apelul la şantaj emoţional. Frustrarea şi indignarea acestuia sunt surprinse în didascalii, modalitate de caracterizare directă („nervos”), femeia apelând la disimulare: „Am fost o copilă, am făcut o nerozie fără seamăn..”. În ciuda văicărelilor, a leşinurilor, dar şi a faptului că e

considerată „o damă simţitoare”, toţi protejând-o în virtutea acestei aparente sensibilităţi, este în realitate femeia voluntară, stăpână pe sine, care ştie foarte bine ce vrea şi care îi manipulează pe toţi în funcţie de propriile dorinţe. Iniţial, recurge la rugăminţi şi lamentări: „Fănică, dacă m-ai iubit, dacă ai ţinut la mine măcar un moment din viaţa ta, scapă-mă, scapă-mă de ruşine!”. Pe urmă ameninţă cu sinuciderea, iar în final se transformă într-un combatant imbatabil: „Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă!”. Deşi „face paradă de iubirea pentru Tipătescu” şi de sacrificiile ei pentru el („Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine...”, îi reproşează ea prefectului, încercând să-l determine să susţină candidatura lui Caţavencu), în fapt ea „n-a jertfit nimic altceva decât o fidelitate conjugală stânjenitoare, singurul sacrificiu notabil venind din partea lui Tipătescu.” (Ştefan Cazimir, „Caragiale universul comic”). Deşi în epocă femeile nu aveau dreptul la vot, Zoe îşi impune candidatul, în interes exclusiv propriu, recuperarea scrisorii amoroase. „Eu sunt pentru Caţavencu, soţul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Caţavencu... Cine luptă cu Caţavencu, luptă cu mine!”. Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă, Zoe controlează toate mişcările politice, după cum observă şi celelalte personaje: „Al dumneavoastră, coane Fănică, şi-al coanei Joiţichii” (Pristanda). O altă secvenţă reprezentativă este cea în care cei doi amanţi încearcă deopotrivă să îl convingă pe Zaharia să susţină candidatura lui Caţavencu. Pentru manipularea „încornoratului”, aceştia decurg la gesturi surprinse în didascalii şi la replici similare, completându-se: (urmărindu-l), (asemenea), respectiv: „Dacă-mi eşti prietin...”, - „Dacă ai ţinut vreodată la mine...”. În aparenţa uşor de manipulat, Trahanache nu cedează, apelând la replica obsedantă „Ai puţintică răbdare!”, sporind tensiunea dramatică. La dezvăluirea noului candidat trimis de la Centru, Agamiţă Dandanache, reacţiile amanţilor sunt diferite: Ştefan manifestă o bucurie naturală, în timp ce Zoe rămâne circumspectă şi lucidă: „Mi-e frică!”, recăpătându-şi siguranţa de sine doar în momentul în care reintră în posesia scrisorii, redevenind generoasă, fermecătoare, aceeaşi „damă bună”, spunându-i lui Caţavencu: „Eu sunt o femeie bună... am să ţi-o dovedesc . Acum sunt fericită... Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut. Nu ţi-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti rău şi pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu bună ca şi până acuma.” Modalităţile de caracterizare a personajului sunt cele specifice genului dramatic: caracterizarea prin intermediul altor personaje, prin acţiune şi comportament, prin limbaj. Caţavencu o caracterizează pe Zoe drept „un înger”, în timp ce pentru celelalte personaje reprezintă doar o „damă bine” (Cetăţeanul turmentat). Didascaliile reprezintă adevărate fişe de caracterizare directă făcută de autor. Un exemplu ar fi prima întâlnire a Zoei cu Trahanache, după ce află că a pierdut scrisoarea: „căzu aproape leşinată în braţele sale” ceea ce sugerează şiretenia femeii, disimularea, încercarea de a părea sensibilă, neajutorată. Traseul psihologic al personajului feminin este surprins de autor: „zdrobită”,- „revenindu-i parcă toată energia”, - „cu energia crescândă”. Deznodământul fericit aduce rezolvarea conflictului şi restaurarea echilibrului. Zoe este din nou triumfătoare, făcând promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi, în special pentru Caţavencu: „Dute şi ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”, în timp ce Tipătescu se retrage ca şi mai înainte în umbra ei. În concluzie, Zoe este un personaj care deşi ilustrează un caracter puternic, fiind ambiţioasă şi inteligentă, nu se sustrage ironiei autorului care sancţionează o lume aflată sub semnul imoralităţii. Imoralitatea în viaţa privată este definită de relaţia extraconjugală, iar în viaţa

politică de încercarea de a susţine candidatura opozantului pentru a-şi salva „onoarea”. Caragiale prezinta o lume care încearcă să păstreze doar aparenţele (nici Trahanache nu pare străin de relaţia Zoei), în esenţă ilustrând vidul sufletesc şi caracterul de marionete al căror coordonator este interesul.