Capitalism Contra Capitalism [PDF]

Zitiervorschau

CAPITALISM CONTRA CAPITALISM de Michel Albert

Michel Albert a fost nascut in 1930 in Franta.Mai tarziu a devenit presedintele Asigurarilor Generale ale Frantei.Fiind indragostit de economie a scris multe eseuri economice si sociale cum ar fi:”Le Manifeste General” in 1970,”Le Paris Francaise” in 1982 si „Capitalism contre Capitalism” publicata in 1991. Cartea debuteaza cu invingerea capitalismului(capitalismul insemnand o libertate a oamenilor,a propriilor constiinte,libera stabilire a preturilor pe piata,drepturile omului) care dusese o batalie pe trei fronturi:prima a fost dusa in Anglia prin Margaret Thatcher si in Statele Unite prin Ronald Reagan,cea de-a doua a fost una foarte victorioasa dar castigata fara prea mult efort deoarece capitalismul era confundat cu comunismul intr-o mare parte din tarile din Europa de Est,dar si din Statele Unite,iar cea de-a treia lupta a fost dusa in sudul Irakului.Aceasta victorie a capitalismului plaseaza intr-o lumina cu totul noua istoria economica a lumii. Instaurarea capitalismului intr-o tara nu inseamna neaparat inceperea dezvoltarii acelei tari.Trebuie impuse o serie de reguli plus existenta unui stat eficient si necorupt. Exista si in acest tip de sistem economic anumite probleme care au o foarte mare importanta.Una dintre ele este problema imigratiei.Mana de lucru imigrata este de cele mai multe ori mult mai ieftina decat mana de lucru nationala,de aceea Statele Unite a devenit una din tarile cele mai deschise imigrarii.Saracia este alta problema asociata imigratiei deoarece majoritatea societatilor umane il vad pe omul sarac un om lenes,inadaptat,ratat,caruia ii lipseste curajul de a se adapta la piata muncii. Obiectivul principal al acestei carti este de a demonstra ca pe langa modelul economic neoamerican mai pot exista si altele care pot fi mai eficiente economic si mai echitabile social. Unul dintre ele ar fi modelul anglo-saxon.Acest termen cuprinde tari cum ar fi Australia si Noua Zeelanda alaturi de Anglia si Canada.Acest model poate fi comparat cu modelul germano-nipon care face referinta la faptul ca germanii impreuna cu japonezii lucreza impreuna la intreprinderi fara echivalent cum ar fi:Mitsubishi,Toyota,Volkswagen si Siemens. Un alt model il reprezinta modelul neoamerican.Faptul ca Marea Britanie se aproprie mai mult de America si se indeparteaza de Europa putem considera ca America devine un model economic in sine.Ajunsi in acest punct ne putem intreba daca exista si un model propriu-zis european! Raspunsul este nu,nu exista un model european omogen!Modelul Marii Britanii apropriindu-se de modelul american decat de cel al Germaniei,Italia are un model al familiei,iar Franta si Spania impartasesc aceleasi traditii. Exista cu toate acestea un „nucleu dur” al Europei ce are doua aspecte:aspectul alpin ce include Elvetia,Austria si Olanda si care este opusul modelului neoamerican si aspectul renan ale caror reprezentari se pot intalni nu doar de-a lungul fluviului european,din Elvetia si pana in Olanda,dar si in Scandinavia si Japonia. Prabusirea comunismului scoate la iveala opozitia dintre doua modele de comunism,cel neoamerican ce se bazeaza pe reusita individuala si pe profitul financiar rapid si modelul renan ce are drept centru Germania si prezinta numeroase asemanari cu Japonia,deci el pune accent pe reusita colectiva si pe profitul pe termen lung.Va fi un razboi intre frati inamici,inarmati cu doua modele iesite din acelasi sistem,promoteri a doua logici antagonice ale capitalismului in interiorul unui acelasi liberalism. Revenirea Americii(„America is back”) este opera lui Ronald Reagan.In urma marii prabusiri din 1989-1990,ea pare a fi plebiscidat in umanimitate si mitizar pe Ronald Reagan si pe Margaret Thatcher.Prin acest slogan Ronald Reagan,viitor presedinte al Statelor Unite,voia in 1980 sa retrezeasca la viata energia americana ,paralizata de crizele interne si de umilinta in exterior,”O America a datoriilor mascate de glorie”.Totul era la fel,dar totusi altfel,”visul american” isi schimbase 1

semnificatia devenind „raul american” si ramasese din el doar cuvintele ,o retorica goala.Politica astepta un salvator.Pe 4 noiembrie 1980 Ronald Reagan a fost ales presedinte cu noua milioane de voturi in plus fata de Jimmy Carter.America se bucura de un activ fara echivalent ,de o prodigioasa mostenire economica,financiara,tehnologica cum ar fi:stocul de capital(in interiorul granitelor poseda imense infrastructuri),resursele naturale care sunt cele mai importante de pe glob(resursele energetice),cei mai mari cercetatori,cei mai buni ingineri si cei mai dotati studenti vin sa lucreze in Statele Unite,privilegiul monetar(dolarul fiind moneda de circulatie in mai multe tari). America in regres(„America Backwards”).America se afla in topul tarilor in ceea ce priveste criminalitatea si consumul de droguri si pe ultimul in priviinta vaccinurilor si a participarii la alegeri.Si acei golden boys ai perioadei Reagan,acei pradotati ai finantelor imbracati in costume de 2000 de dolari si capabili sa faca avere in trei luni,au dat faliment sau se afla toti la inchisoare.Statele Unite au intrat intr-o faza de declin istoric. Michel Albert afirma ca ceea ce deosebeste o tara aflata in progres de o tara aflata in declin este preferinta aratata construirii viitorului si placerea trairii prezentului.In 1960 cand acesta a vizitat prima data Statele Unite, a ramas mirat de faptul ca usile caselor nu erau niciodata inchise cu cheie,chiar daca proprietarii plecau in vacanta pentru 15 zile deoarece nu existau furturi. O America taiata in doua este purtata de dualismul dintre bogati si saraci.Bogatii se imbogatesc din ce in ce mai mult,iar saracii sunt cu mult mai saraci.Industria americana este in regres,in decursul „anilor Reagan”cea mai mare parte dintre cele 18 milioane de locuri de munca nou create nu au fost create in industrie ci in sectorul serviciilor. Intr-o lume normala este normal ca bogatii sa dea cu imprumut celor saraci,iar cele tarile bogate,celorlalte sarace,care isi pot accelera in felul acesta dezvoltarea.Cea mai mare putere a lumii,America a devenit si cel mai mare contractant de imprumuturi al ei.In 1992,datoria externa neta a Americii atinsese suma de 1100 miliarde de dolari,Statele Unite devenind cel mai mare debitor din lume,care fusese pana de curand cel mai mare creditor al ei. Celalalt capitalism,modelul renan are ca caracteristici economia de piata,proprietatea privata si libera initiativa.Modelul Renan nu cunoaste nici „golden boys”,nici speculatii palpitante,fraiele capitalismului se afla in cea mai mare parte in mainile bancilor,iar soarta lui se joaca la bursa.Activitatea bancilor germane nu este ingradita de nici un fel de reglementare,fac de toate.Foarte des bancile sunt principalii actionari ai intreprinderilor.O alta caracteristica a acestui model este dezvoltarea impartirii responsabilitatilor,salariatii germani muncesc un timp mai scurt decat americanii sau francezii si au salarii mai mari. La initiativa cancelarului Helmut Schmidt si a presedintelui Giscard d’Estaing este vorba in Comunitatea Economica Europeana(CEE) de a crea un sistem de schimb in interiorul carora modelele sa nu mai fie atat de diferite,un „cos de monede europene”.In urma acestei hotarari,Germania a avut mult de castigat deoarece avand cea mai mare putere monetara isi poate mentine dobanzile foarte scazute si celelate marci ale statelor intra in contact direct cu marca germana.De notat ca si in Elvetia ratele dobanzii sunt prin cele mai scazute din lume.Detinerea unei monede forte este mai mult un handicap decat un avantaj deoarece aceasta face ca pretul produselor din afara granitelor sa fie mai scump decat in tara si mai greu de exportat. Forta acestor economii se bazeaza pe o capacitate industriala iesita din comun si pe o agresivitate comerciala dintre cele mai sustinute.Tarile de tip renan domina in majoritatea sectoarelor industriale,dar in sectoarele de viitor,americanii continua sa predomine. Modelul renan este mai rigid decat modelul neoamerican,mobilitatea sociala este mai putin rapida,iar reusita individuala mai putin spectaculoasa.America continua sa fie o societate a visului,de viata noua,de libertate si de bogatie,”American Dream”,dar si o societate a omului care a reusit prin forte proprii si caruia nici o izbanda nu ii este interzisa. Superioritatea economică si socială a modelului renan financiar fiind dovedită, ne-am astepta să-l vedem triumfând si din punct de vedere politic. Printr-un paradox lucrurile stau exact invers! Modelul renan suferă din plin influenţele politice, mediatice si culturale ale concurentului său american. Faimosul consens social se vede si el sub semnul întrebării în multe ţări aparţinând 2

modelului renan. Atât consensul cât si priorităţile pe care el se întemeiază: primatul colectiv asupra intereselor individuale, puterea sindicală si asociativă, modelul de gestionare a întreprinderilor. Toate tarile apartinand modelului renan se confrunta cu o situatie demografica ingrijoratoare,”rata de improspatare” a populatiei nemaifiind asigurata.In Germania si Japonia populatia activa se afla in scadere ,proportia dintre persoanele inactive si persoanele active urmand sa creasca de 1,5 ori,ajungand astfel la 60%.Tot aici apar si alte moravuri cum ar fi nivelul maxim de saturatie in privinta sacrificiilor pe care angajatii le depun in cadrul intreprinderii unde lucreaza. Cum ajunge sa se impuna tocmai cel mai putin important?Dupa cum am observat pana acum modelul renan este mult mai performant decat modelul neoamerican,dar dupa cum am observat de la inceputul anilor 80’ si pana in clipa de fata nu inceteaza sa castige teren psihologic si social este modelul neoamerican.Capitalismul american prezinta toate atractiile unui western.Prezinta o viata aventuroasa,framantata,stresanta,dar pasionanta pentru cei puternici.Sub lumina orbitoare a reflectoarelor,modelul renan nu are cum sa tina piept modelului neoamericane.In ciuda tuturor esecurilor,datoriilor,slabiciunilor industriale si inegalitatilor lui,capitalismul american continua sa fie un adevarat star mediatic. În final, autorul se referă la “enigma dezintegrării comunismului”. Această dezintegrare este aceea care pune în chip periculos capitalismul faţă în faţă cu el însusi. Sfârsitul comunismului si al rivalităţii Est-Vest nu marchează numai triumful unui sistem (cel liberal) asupra altuia (eteist). Acest naufragiu antrenează un întreg corpus de idei, reflexe, sensibilităţi si analize care nu ar fi meritat să dispară ca atare. Companiile mari europene, oricât de vechi si de puternice ar fi, scapă legii universale a biologiei organismelor conform căreia cu cât esti mai mare si mai bătrân, cu atât risti să te lasi invadat de parazitismul birocratic al unor state majore si de demotivare tipică salariaţilor “marilor firme bogate”. Firmele multinaţionale fiind cotate la bursă, depind, în pofida puterii de care dispun, de piaţa financiară, acest nemilos antrenor de campioni. Multinaţionalele depind de piaţa financiară, ele nu sunt si supuse capriciilor acesteia: capitalul lor este tot timpul repartizat în chip variat; nici un acţionar nu deţine o parte care să-i confere o putere iesită din comun. Din aceste motive marile multinaţionale, indiferent dacă sunt de origine americană sau europeană, prezintă invogenia unui soi de sinteză opţională ce depăseste atât riscurile de protecţionism pe care le conţine capitalismul renan, cât si pericolele de acumulare financiară ale capitalismului neoamerican.

3