38 0 269KB
Titlu: Brave New World/Minunata lume nouă Autor: Aldous Huxley Publicată: 1932, Londra Traducere: Suzana şi Andrei Bantaş Editura: Polirom, 2011 Număr de pagini: 275
Londra, 632 după Ford. O nouă lume, o nouă ideologie politică şi un nou Dumnezeu. Acestea sunt punctele de plecare pentru crearea Minunatei lumi noi. Lumea lui Huxley prezintă o societate în care oamenii sunt făcuţi pe bandă rulantă în diferite de laboratoare, şi sunt educaţi să trăiască într-o continuă armonie după nişte standarde bine definite, fiecare fiind al fiecăruia. Cuvintele mamă, tată, familie, naştere nu sunt altceva decât surse de amuzament şi chiar provocatoare de greaţă pentru populaţia acestei lumi. Oamenii sunt împărţiţi în categorii, fiecare din acestea având un rol bine determinat în societate. Alfa, Beta, Gama, Delta şi Epsilon. Alfa fiind cei mai deştepţi iar Epsilonii reprezentând clasa socială ce se ocupă de muncile pentru cei necalificaţi. Între aceste clase sociale nu există ură, ba chiar, epsilonii fiind mândrii şi bucuroşi în acelaşi timp că nu sunt puşi să gândească prea mult. În această lume nouă totul pare să mearga perfect, populaţia fiind mereu fericită –aveau parte mai ales de vacanţele soma (drog ce te adoarme şi te scapă de griji) oferite care recompensă la sfârşitul zilei-săptămânii de muncă, care erau la fel de indispensabile ca aerul pentru ei.
Până acum totul pare destul de plictisitor deşi plăcut de citit. Poveşti de dragoste – impropriu zis pentru că fiecare este al fiecăruia deci nu existau relaţii de lungă durată - , mult dialog, vacanţe de soma şi cam atât. Acţiunea în acest roman debutează atunci când două personaje hotărăsc să plece într-o excursie la o rezervaţie naturală( grup de oameni neatinşi de civilizaţie). Malpais, New Mexico, este locul unde Bernard şi Lenina îşi vor petrece mini vacanţa. Aici, cei doi, întâlnesc o Beta ( femeie ce provine din clasa Beta) care locuia cu fiul ei, John, pe care-l născuse în cadrul acestei rezervaţii, motiv pentru care nu a mai putut să o părăsească. Bernard era un Afla cu aspect de Epsilon – motiv pentru care era bătaia de joc a multora. Aducerea unui sălbatic în faţa civilizaţiei i s-a părut o ocazia unică de a-şi spăla imaginea. Ajuns în Londra, John a fost supus la tot felul de experimente. Fiind crescut în sălbăticie era unul din puţinii oameni care a avut privilegiul de a-l citi pe Shakespeare - majoritatea scriilor înainte de epoca Ford fiind interzise în această Minunată lume nouă. Expus şi la alte ideologii în afară de cele permise oamenilor civilizaţi acesta nu a reacţionat conform aşteptărilor lui Bernard, acţiunea lui de integrare a sălbaticului în societate sfârşindu-se cu exilarea sa pe o insulă alături de alţi oameni care nu au respectat la rândul lor regulile impuse de societatea Fordiană. John, la rândul său, s-a retras undeva în afară Londrei unde a sfărşit sinucigându-se prin spânzurare „Exact sub plafonul arcadei se legăna o pereche de picioare. […] ca două ace de busolă, picioarele se-ntoarseră sprea dreapta; nord, nord-est, est, sud-est, sud, sud-sud-vest.” Recomand această carte pasionaţilor de literatură fantastico-ştiinţifică şi nu numai pentru că povestea unei lumi pline de oameni spălaţi pe creier poate fi mereu interesantă.