Biochimia Dintilor Si Salivei [PDF]

Zitiervorschau

Biochimia dintilor

Dintii permanenti sunt formati din:   

O regiune externa foarte rezistenta -SMALTUL Mijlocie- dura ca si smaltul dar mai groasa-DENTINA Centrala, moale (dar in stransa legatura cu tesutul dur) PULPA DENTARA

Compozitia chimica a dintilor: SMALT: 2,3% apa; 1,7% substanta organica; 96%substanta anorganica; DENTINA: 13,2% apa; 17,8% substanta organica; 69% substanta anorganica; CEMENT: 32% apa; 22% substanta organica; 46% substanta anorganica; PULPA: 68% apa; 28% substanta organica; 3,9% substanta anorganica;

SMALTUL Smaltul sau emailul este substanta cea mai dura din organism datorita componentilor minerali in cantitate mare. Smaltul este localizat in regiunea superioara a dintelui (in partea coroanei). 1.Structura minerala a smaltului este reprezentata in mare parte din: Ca, P, CO 2, Fluor, Mg, Na, K, Cl. Apa este retinuta in smalt, in capilare foarte fine din care se elibereaza foarte greu. In parte, apa este asociata cu grupele –OH din reteaua de hidroxiapatita, deci este cuprinsa in insasi substanta cristalina a smaltului. Smaltul alterat din procesul carios isi creste continutul in apa cu 15% ceea ce denota o pierdere de substanta minerala. Continutul in apa al smaltului variaza cu varsta (continutul mare la persoanele tinere) dar in acest caz nu este in legatura cu scaderea continutului in componente minerale. Ca+2 si P: Substanta minerala din smalt cuprinde in cea mai mare parte calciu si fosfat.    

Calciu se afla sub forma de ioni Ca 2+ si P sub forma de PO4-3 in compozitia cristalelor de hidroxiapatita. Ionii OH- din reteaua cristalina pot fi inlocuiti cu F- sau Cl- formand fluoroapatita si clorapatita. Ionii de Ca2- din cristalele de hidroxiapatita pot fi inlocuiti cu Sr2+ sau Pb2+. Ionii fosfat pot si ei sa fie inlocuiti cu arsenat, vanadat, silicat sau carbonat.

Raportul Ca/P in smaltul uman are valori diferite in diverse regiuni:  

La suprafata smaltului raportul este 2,16±0,07 In stratul interior este de 2,07±0,06.

Substanta minerala din straturile profunde este compusa din hidroxiapatita mai saraca in calciu, in timp ce stratul de la suprafata cuprinde o hidroxiapatita care respecta stoichiometria exacta a compozitiei acestei substante. Cauzele variatiei raportului Ca/P sunt luate in consideratie pentru evaluarea gradului de mineralizare a unei regiuni dentare; acestea sunt:  Concentratia componentilor insisi (Ca2+si PO43-);  Eventual substituire in reteaua cristalina a Ca2+ cu Mg2+ sau PO43- cu CO2- (ion carbonat);  Adsorbtia suplimentara de Ca2+;  Defecte de retea cand ionii PO 43- sunt inlocuiti cu HPO42- (fosfat secundar) si care necesita mai putini ioni de Ca 2+. 

Defecte de retea (in hidroxiapatita) datorate lipsei ionilor de Ca2+din anumite pozitii.

In general reteaua de hidroxiapatita deficitara in Ca2+ are o stabilitate redusa si cedeaza usor procesului carios. Carbonatul (CO32-) ocupa locul imediat dupa Ca si P, in cadrul elementelor minerale din smalt. Acesta se gaseste sub forma de anioni CO32- si uneori HCO3-. Concentratia medie a carbonatului in smalt este de 2,5% (raportat la greutatea uscata) insa are repartitie diferita in diverse regiuni. La suprafata smaltului concentratia de CO2 variaza cu varsta:  

Creste putin in perioada de dezvoltare a dintilor; Scade la dintii permanenti.

Ionii carbonat (CO32-) in apatite ocupa locul ionilor fosfat in retea. O mica parte din carbonatul smaltului este substituita si anume cea care ocupa locul ionilor (-OH -) din carboxil-apatita. Prezenta CO32- in smalt prezinta un risc pentru formarea cariei, deoarece carbonat-apatita are solubilitate mai mare fata de hidroxi-apatita. Fluorul (F) se incorporeaza in etape diferite:   

Inaintea eruptiei dintilor, in cursul mineralizarii cand este captat din fluidele tisulare; Dupa eruptie si desavarsirea mineralizarii prin fixare pe suprafata smaltului; Prin eventualele fisuri ale dintelui;

Concentratia F- este mai mare la suprafata smaltului, proportia acestuia la acest nivel influentand concentratia ionilor de Mg2+ si a CO32-: fluorul stimuleaza concentratia Mg2+ si scade continutul carbonatului. Cand F- este in concentratie mai mare se fixeaza la suprafata cristalelor de hidroxiapatita formand CaF2 cu grad redus de solubilitate, care se depune. La concentratii mici ale fluorului se formeaza fluoroapatita care este mai greu solubila in mediu acid comparativ cu hidroxiapatita, fiind deci favorabila protejarii smaltului.

Mg2+ intra in compozitia apatitei sub forma de fosfat de magneziu sau ca ion individual adsorbit la suprafata cristalelor. Concentratia Mg2+ din smalt scade in regiunile cariate. In procesul carios are loc o pierdere preferentiala a componentelor minerale prin solubilizare in mediul acid, CO23- si Mg2+ fiind primii constituienti eliminate. Ionul de Mg activeaza ALP (fosfataza alcalina).

Na, K, Cl se gasesc in cantitate neglijabila in constitutia dintilor, nefiind esentiali in procesul de formare a substantei minerale tari a dintelui.  

Na+ din smalt reprezinta a 180-a parte din cantitatea de Ca; Cl- scade de la suprafata smaltului (0,6%) spre interior (0,1%).

Clorul poate inlocui gruparile –OH- din hidroxiapatita dar nu se fixeaza definitiv in tesutul calcifiat.

Oligoelementele (Zn, Sr, Cu, Sn, Pb, Hg, Mn); dintre acestea cuprul prezinta interes deoarece are capacitatea de a opri dezvoltarea cariilor. Dupa fisurarea sau carierea dintilor continutul in cupru al smaltului creste. Sursele pentru aceste elemente pot fi: materialele din plombele dentare, alimentele si chiar pasta de dinti.

2.Componentii organici ai smaltului Smaltul contine putine substante organice.  

Acid citric reprezinta 1/6 din substantele organice ale smaltului; Glucidele: 1,5-2,5mg/100g tesut, principalele componente fiind glucoza, galactoza, manoza, fructoza, ramnoza

Smaltul cariat are un continut in glucide de 10-12 ori mai mare decat cel sanatos. In procesul de formare a smaltului, in calcificare, continutul de zaharuri scade. Acest lucru s-a demonstrat mail ales cu referire la glicogen, care are o larga distributie in dintii aflati in curs de dezvoltare si joaca un rol esential in producerea tesutului mineralizat. Glicogenul este mobilizat de catre fosforilaze generand G-6-P care este ulterior hidrolizat de fosfataza alcalina, iar PO43- participa la formarea Ca3(PO4)2 din hidroxiapatita. 

Proteinele: sunt protein solubile (glicoproteine) care contin OH-prolina asemanator cu keratinele din smalt. Colagenul (0,09%) poate fi solubil (1/3) sau insolubil (2/3) iar keratinele se impart in α-keratine cu legaturi de hidrogen intramoleculare sau βkeratine caracterizate prin legaturi de hidrogen intermoleculare.

Proteinele variaza in cursul dezvoltarii dintilor atat in privinta compozitiei in aminoacizi cat si a proprietatilor. 

Lipidele (0,51%): colesterol, acizi grasi nesaturati.

METABOLISMUL FLUORULUI Un loc aparte in cadrul metabolismului mineral la nivelul tesuturilor dentare il ocupa fluorul, sursa principal a acestuia constituind-o apa potabila care in mod normal ar trebui sa cuprinda 0,12-2,80 mg F/ml. Cercetarile efectuate asupra continutului in fluor al apei potabile in judetele Moldovei, de exemplu, au constatat o concentratie medie a fluorului in apa, in mediu urban, situate in jurul valorii de 0,20 mg/ml, iar in mediu rural de 0,51 mg/ml (in Iasi, media se situeaza la nivelul valorii de 0,18 mg/ml). Deci concentratia fluorului este redusa in cazul majoritatii surselor de apa, ceea ce poate explica, alaturi de alti factori, incidenta crescuta a cariilor dentare si parodontozelor. Concentratia mica a F din apa potabila impune stabilirea masurilor de fluorizare generala si locala. Mecanismul cariostatic al fluorizarii locale Proprietatile anticarie ale fluorului au efecte asupra chimiei fosfatului calcic dar si asupra metabolismului bacterian. Fluorul, in solutii suprasaturate induce marirea cristalelor de apatite prin interactiunea cu hidroxiapatita si accelerarea hidrolizei caracteristica fazelor intermediare ale metabolismului fosfatului calcic.

In prezenta fluorului in solutii nesaturate, rata disocierii apatitei este redusa. Fluorul este preluat de apatite si smalt, indiferent daca solutia este suprasaturata sau nesaturata in fluorapatita. Fluorizarea consecutiva a suprafetelor cristalelor tinde sa reduca solubilitatea efectiva a mineralului. Rezultatul acestor evenimente este ca fluorul prezinta efecte importante asupra procesului de aparitie si dezvoltare a cariilor dentare. In prezenta acestui ion, formarea leziunii in vitro este inhibata (Margolis si col., 1986) iar remineralizarea este crescuta (Arends si col., 1990). Fluorul induce o schimbare radicala in matricea hidroxiapatitei deoarece este inclus in locul gruparilor hidroxil din structura acesteia, marind stabilitatea cristalelor. Fluorul atrage protonul urmatoarei grupari –OH datorita electronegativitatii mari a ionului, pentru ca, ulterior, gruparea hidroxil sa atraga protonul alaturat, formand asa numitul “lant hidroxil”. Atractia electrostatica ce apare face ca matricea fluorapatitei sa fie mult mai stabila. Captarea fluorului de catre mineralul cristalin se poate face prin doua mecanisme.  

Schimb ionic, sau Absorbtie marita.

In ceea ce priveste mecanismul de prevenire al cariilor, cel mai semnificativ efect al fluorului asupra fiziologiei bacteriei il constituie inhibarea glicolizei, cu deosebire la pH scazut, ceea ce are drept rezultat reducerea producerii de acid si a tolerantei acide a bacteriilor. Mai mult, utilizand un sistem de transfer bacterian in culturi secventiale, s-a aratat ca fluorul in concentratii mici (1 si 5 mg/l de mediu de cultura) nu inhiba total dezvoltarea bacteriana, dar ca aproape intotdeauna cresterea concentratiilor de fluor este asociata cu reducerea producerii de acid de catre bacterii. Acest lucru a fost pus in legatura cu reducerea tolerantei la acid a bacteriilor, avand in vedere ca la valori crescute ale pH-ului si in prezenta fluorului productia de acid inceteaza. Odata cu cresterea concentratiei de F, mai importanta ar fi captarea acestuia de catre mineral, cu diminuarea consecutiva a solubilitatii si a ratei sale de disociere, decat inhibarea producerii de acid, mai semnificativa in prezenta concentratiilor mici de fluor. Prezenta ionilor de fluor pe suprafata smaltului reduce energia libera si deci tensiunea superficiala la acest nivel, inhiband astfel aderenta microbiana. Actiunea fluorului asupra tesuturilor dentare Fluorul oligoelement esential ce se gaseste sub forma de ion in diferite alimente, constituie un biocatalizator in biogeneza tesuturilor dure dentare si osoase; peste 90% din fluorul existentin organism se gaseste in tesuturi (la adult corespunde unei cantitati de 5-10gF-). Fluorul actioneaza diferit asupra tesuturilor dure dentare, in functie de stadiul odontogenezei.



Actiunea preeruptiva

Numeroase studii chimico-analitice demonstreaza incorporarea in cursul odontogenezei a fluorului in smalt dar nu sub forma de fluorapatita; doar o mica parte din ionii hidroxil (HO -) este inlocuita de ionii de F-, cu formare de hidroxifluorapatita, a carei stabilitate in mediul bucal nu difera substantial de cea a hidroxiapatitei. Fluorul este un element indispensabil in formarea tesuturilor dure dentare si osoase. Aceste tesuturi sunt foarte dure tocmai datorita numarului mare de complexe fosfocalcice din structural ori, hidroxiapatita fiind ansamblul principal. Prezenta unei cantitati mici de fluor, ca oligoelement favorizeaza reactia de transformare a fosfatului octocalcic in hidroxiapatita, in sensul formarii unei retele cristaline de hidroxiapatita cu grad mare de cristalinitate (cristale mari) si cu putine defecte structural (absenta unui singur ion de la locul sau din reteaua cristalina, conduce la dislocari, prin care o coloana de atomi se gaseste doar intr-o singura parte a retelei). Reactia probabila care are loc in prezenta unei concentratii crescute de fluor este: 2Ca8H2(PO4)6×2H2O +2H+ +2F-=Ca10(PO4)6(OH,F)2+6Ca2+ +6HPO42-+3H2O Peste anumite valori ale concentratiei ionului de fluor, are loc constituirea unui smalt cu structura deficitara, cu aspect patat, cunoscut sub numele de “mottled enamel”-smalt patat. Hidroxifluorapatita este aproape la fel de sensibila la atacul acid ca si hidroxiapatia. Actiunea preeruptiva esentiala a fluorului consta asadar in formarea unei apatite cu calitati superioare: grad mare de cristalinitate si putine defecte structurale.



Actiunea posteruptiva

Actiunea profilactica certa a fluorului este posteruptiva, avand asupra smaltului un efect local, direct. Compozitia chimica a hidroxiapatitei poate varia, datorita participarii intense la procese de adsorbtie si schimb ionic. Fluorul prezent in concentratie de aproximativ 1ppm in mediu bucal, induce formarea unei apatite bogate in fluor, cu solubilitate scazuta in acizi. La baza acestei reactii sta schimbul de ioni hidroxil din smalt si de fluor din mediu bucal. Fluorapatita astfel formata se gaseste in cantitati mici. Reactia de formare a fluorapatitei depinde de pH-ul mediului bucal, fiind de aproximativ patru ori mai rapida la un pH de 4 comparativ cu un pH =7. Cresterea vitezei de reactive nu este determinata de un schimb ionic mai rapid, ci de faptul ca la un pH mai scazut se formeaza ca produs intermediar un alt complex fosfocalcic, ortodifosfatul de calciu

dihidratat. Acesta din urma reactioneaza in continuare cu fluorul, formand fluorapatita. Cele doua reactii se desfasoara mult mai rapid decat schimburile ionice, putandu-se afirma ca stau la baza actiunii profilactice posteruptive a fluorului. De fapt, este vorba de un proces de remineralizare, hihidroxiapatitase demineralizeaza in mediu acid (pH sub 4,3), cu formare de ortodifosfat de calciu., care va reactiona cu fluorul, rezultand fluorapatita.

DENTINA Este localizata intre smalt si pulpa. Cuprinde de 6 ori mai multa apa si de 10 ori mai multa substanta organica decat smaltul. 1. Constituientii anorganici Continutul dentine in substante minerale este mai redus decat al smaltului. In dentina componenta anorganica principala a dentinei este tot hidroxiapatita cristalizata sub forma de prisme hexagonale mult mai mici decat cele din smalt dar cu aceleasi elemente de baza Ca si P. 

Concentratiile Ca2+ si a P sunt mai mici aproape de camera pulpara si mai ridicate spre interfata dentina/smalt. Media raportului Ca/P este de 2,04±0,31 si se mentine in regiunile cu dentina sanatoasa din dintii cariati. In regiunea cariata (atat in smalt cat si in dentina) raportul Ca/P este usor scazut.

Unele elemente anorganice din dentina au diverse particularitati.  

  

Carbonatul se afla in concentratie mai mare in dentina (3,5%) decat comparativ cu cea din smalt. Continutul in fluor al dentinei creste de la nivelul jonctiunii dentina/smalt catre pulpa ajungand ca la interfata dentina/pulpa sa fie de 3-4 ori mai mare. Concentratia F - din aceasta regiune variaza (creste) mult cu varsta. Concentratia Mg2+ din dentina este mai mare comparativ cu cea de la nivelul smaltului. Regiunea radiculara cuprinde mai mult Mg decat cea cervical. Pb in dentina se gaseste in proportie redusa. Mn din dentina este in concentratie mai mica decat in smalt.

2. Componentele organice Comparativ cu smaltul, dentina contine o proportie mai mare si variata organice.

de substante

Glucidele  predomina indeosebi monozaharidele, aminozaharurile, mucopolizaharidele si proteoglicanii.

 Dintre monozaharide glucoza (300-600mg/100g dentina) si galactozamina se afla in cantitate relativ mare. In dentina se gasesc de 20 ori mai mult condroitin-sulfati fata de acid hialuronic.  Glicozaminoglicanii din dentina participa la consolidarea structurii sale, iar degradarea acestora favorizeaza initierea si progresarea cariilor.  Enzimele active in degradarea GAG-glicozidazele, sunt specifice pentru fiecare tip de legatura, partea proteica a proteoglicanilor fiind degradata de peptidaze.  Proteinele sunt cele mai importante componente organice din dentina: se gasesc in proportie de 100 de ori mai mare ca in smalt. Prin procesul de demineralizare cu acizi anorganici se separa doua fractiuni proteice.  

Fractiunea proteica solubila care are un continut mare de Tyr si OH-prolina, si Fractiunea insolubila reprezentata de keratina.

Colagenul din dentina este reprezentat de cele doua forme α si β care se gasesc in raport 2:1, procesul de sinteza al acestuia fiind similar sintezei catenei polipeptidice.  Lipidele –colesterol liber si esterificat; -Mono-, di-,si trigliceride (TG); -fosfolipide: fosfatidil-inositol, fosfatidilcolina (PC), fosfatidiletanolamina (PE), ultima fiind specifica dentine cariate. -AG saturati si nesaturati: palmitic, stearic, oleic.  Enzime: principala activitate enzimatica desfasurata la nivelul dentinei este asigurata de fosfataza alcalina (ALP).

4. CEMENTUL Acesta contine apa si substante organice in cantitate mai mare decat smaltul si dentina, iar substanta minerala este la jumatate. Componentele anorganice si organice sunt aceleasi ca si in smalt si dentina. Cementul contine mai mult fluor fata de celelalte formatiuni. Este tesut asemanator osului, fiind secretat de membrana periodontala.

5.PULPA DENTARA Comparabila in ceea ce priveste consistenta cu maduva osoasa, pulpa dentara este un tesut moale, necalcificat, aflat insa in stransa legatura cu tesutul tare. Pulpa contine celule-odontoblaste-care vor genera dentina. La nivelul pulpei se afla o cantitate apreciabila de apa si o proportie redusa de substanta anorganica, componenta organica fiind cea prioritara (procent mai crescut fata de dentina). 1.Constituientii anorganici:    

Continutul in apa scade odata cu inaintarea in varsta. In mod normal, continutul in apa este de 68%. Ca 2+ din pulpa creste odata cu varsta si reprezinta un procent variabil de la 2,9 la 14,5% din continutul de tesut uscat; P variaza de la 1,65 la 5,5%; F de la 0,054 la 0,17%

Concentrarea Ca, P si F in pulpa, pe masura ce inainteaza in varsta este mult mai mare decat la alte tesuturi moi (muschi, rinichi, inima). F- isi variaza concentratia in pulpa in raport cu concentratia lui in apa de baut (la fel ca si in smalt).  

Na din pulpa este in concentratie de 0,29% K reprezinta 0,035%.

2.Constituientii organici:   

Glucide: Pulpa contine cantitati relativ mari de glicogen (42,5mg/100g tesut), GAG si monozaharide. Glicogenul se afla acumulat in regiunile in care se desfasoara concomitent procese de calcificare. GAG (glicozaminoglicanii) din pulpa (in mod deosebit-acidul hialuronic, condroitinsulfatii) sunt constituienti ai substantei fundamentale unde ei participa la reunirea si stabilizarea fibrilelor de colagen in fibre, precum si la fixarea Ca 2+ in regiunile in care urmeaza sa se desfasoare calcificarea.

In celulele pulpei se desfasoara un intens catabolism glucidic: glicoliza anaeroba, procese aerobe: ciclul Krebs, calea pentoz-fosfatilor. 

Proteine: Pulpa contine aproximativ 75% proteine, predominante la acest nivel nivel fiind indeosebi colagenul si elastina.

-colagenul se afla in matricea fibrelor pulpare iar elastina in peretii canalelor vasculare; -albumine si globuline (α1,α2,β,γ) in proportii similare celor din plasma sanguina; -aminoacizi liberi.  

Lipde: Pulpa contine 0,91% (in greutate) grasimi neutre, 0,7% fosfolipide, si 0,16% colesterol. Continutul in colesterol al pulpei creste odata cu inaintarea in varsta. Enzime: Predomina fosfatazele si proteazele.

Fosfataza alcalina este activa in special cand au loc calcificari, dar si cand pulpa se afla in stare inflamatorie. Fosfataza acida- in cantitate mica se afla localizata de-a lungul fibrelor de colagen. Alte enzime cu activitate relativ modesta la acest nivel sunt catalaza si peroxidaza.

6.BIOCHIMIA PROCESULUI DE FORMARE A DINTILOR Procesul de formare a dintilor este asemanator formarii osului in general (cu deosebirea ca in osteogeneza are loc formarea simultana a substantei fundamentale si mineralizarea, in timp ce aparitia dentine este un proces ce se desfasoara etapizat), realizat in doua procese succesive:  

Formarea matricei dentinei de catre pulpa Calcifierea prin depunerea de saruri de calciu: fosfat tricalcic, carbonat de calciu, sub actiunea odontoblastelor.

In timpul calcificarii are loc o deshidratare puternica, cu pastrarea unor proportii constante de Ca, P, CO2. Formarea dintilor se afla sub control hormonal: indepartarea hipofizei determina intarzierea eruptiei dintilor in timp ce lipsa hormonilor tiroidieni produce tulburari in formarea dentinei si in dezvoltarea radacinii. Vitaminele sunt de asemeni implicate in procesul de constituire a dintilor avand un rol deosebit in acest sens: 

 

Lipsa vitaminei D incetineste formarea dentinei; Deficitul de vitamina A induce atrofia odontoblastelor; Diminuarea rezervelor de acid ascorbic (vitamina C) poate determina atrofia totala a odontoblastelor, intarziind procesul de neoformare a predentinei.

De asemeni diminuarea colagenului si GAG conduce la tulburari in formarea smaltului.

BIOCHIMIA PARODONTIULUI Tesuturile ce asigura insertia dintelui in alveola si permit transmiterea solicitarilor mecanice asupra osului alveolar si maxilarului subiacent, formeaza parodontiul. Printre tesuturile care constituie parodontiul, se includ:    

gingia; ligamentul alveolar sau periodontal (periodontiul); cementul; osul alveolar.

Tesuturile parodontale deriva din sacul embrionar conjunctival. Ca orice tesut de sustinere, parodontiul cuprinde in mare parte tesut conjunctiv. Mai mult, fiind un complex conjunctivo-epitelial, componenta epiteliala a parodontiului se afla localizata la suprafata, iar cea conjunctiva in profunzime: este constituit din doua categorii de tesut conjunctiv: mineralizat si nemineralizat. -Tesutul conjunctiv nemineralizat intra in constitutia corionului mucoasei gingivale si a ligamentului parodontal si contine:  

scleroproteine (colagen, elastina); glicozaminoglicani (acid hialuronic, condroitin-sulfati, keratan-sulfati).

In ligamentul parodontal, alaturi de acesti compusi se mai gasesc concentratii relativ mari de fibre de elastina, imature. -Tesutul conjunctiv nemineralizat intra in constitutia cementului si a osului alveolar, avand o compozitie identica cu a celorlalte oase. 1.CEMENTUL contine 40-45% substante anorganice si 50-55% substante organice. Impreuna cu osul alveolar, cementul asigura rigiditatea parodontiului. Cementul serveste la ancorarea fibrelor din ligamentul parodontal de dinte, depozitarea cementului fiind un proces continuu, ce se desfasoara pe tot parcursul vietii. Formarea acestui tesut protector are loc la nivelul cementoblastilor, celule omologe osteoblastilor din os, cementocitele fiind cementoblasti incorporati in cement. Cementoblastii si cementocitele dezvolta o activitate enzimatica semnificativa, continand fosfataza acida si alcalina, esteraze nespecifice, proteaze si enzimele glicolitice, ale ciclului Krebs precum si cele ale caii pentoz-fosfatilor. Cementoblastii elaboreaza cementul necalcificat. Trama organica a cementului se calcifica ulterior prin depozitarea de cristale de hidroxiapatita mai intai la suprafata, la nivelul fibrelor de colagen si apoi intre acestea.

Grosimea stratului de cement se accentueaza progresiv, lent prin depunerea la exterior a unui strat subtire de matrice organic nemineralizata, care ulterior este supusa procesului de mineralizare complet. Functiile cementului Rolurile principale ce revin acestui tesut la nivelul parodontiului constau in:   

fixarea dintelui in alveola; functie mecanica protectie a dintilor

Cementul acopera marginea smaltului in 65% din cazuri, iar in 30% din situatii, cementul si smaltul realizeaza o jonctiune. Prin retragerea gingiei, aceasta zona dentinara devine sensibila si prezinta o serie de modificari biochimice si clinice. Prin cresterea continua, cementul repara leziunile radiculare. Schimburile intre cement si dentina sunt reduse, aproape inexistente la adult. Prin legatura ce o stabileste intre dinte si parodontiu cementul functioneaza ca un organ nutritional pentru restul tesutului dentar.

2. OSUL ALVEOLAR se dezvolta din a 7-a saptamana de viata intrauterina. Osul alveolar se deosebeste de alte oase ale scheletului numai prin functia de sustinere a dintilor. In compozitia osului alveolar intra aproximativ 16% constituienti organici, 25% apa, restul fiind reprezentat de faza minerala. Componenta organica este constituita din colagen, proteoglicani si alte proteine. Osul alveolar are o mare plasticitate biologica, sufera o continua remaniere datorata cresterii maxilarelor, eruptiei dintilor si a solicitarilor mecanice si functionale la care este supus. Prezinta ca si cementul, tesut conjunctiv mineralizat, iar impreuna cu osul alveolar constituie elementele cele mai dinamice ale parodontiului. Osul alveolar este sensibil la actiunea diversilor factori exogeni (traumatisme masticatorii) sau endogeni- consecutiv variatelor tulburari la nivelul proceselor metabolice. Osteocitele au activitate asemanatoare cu fibroblastii gingiei si contin toate enzimele glicolizei, ciclului Krebs si caii pentoz-fosfatilor. Activitatea metabolica a osului alveolar este puternic corelata cu modificarile fiziologice si patologice ce se desfasoara in ligament, chiar daca alveola nu este direct implicata.

3.LIGAMENTUL ALVEOLAR (periodontal) este interpus intre dinte si osul alveolar, este format dintr-o varietate relativ larga de celule si elemente fibrilare suspendate in substanta fundamental constituita din GAG (acid hialuronic, condroitin-sulfati si glicoproteine). Ligamentul (desmodontiul) participa acitiv la viata cementului si osului alveolar. Rolurile principale ale acestuia constau in:    

fixarea dintelui in alveola; transmiterea fortelor ocluzate la os; asigurarea functiilor senzitive prin terminatiile nervoase; permiterea fixarii si amortizarii dintelui, vascularizarea acestuia, actionand ca un periost pentru alveola si cement-contine elemente celulare implicate in formarea si resorbtia acestora.

4.GINGIA reprezinta portiunea mucoasei bucale ce acopera procesele alveolare, inconjoara dintii aderand de coletul acestora; astfel gingia protejeaza radacinile dentare si tesuturile de sustinere, asigura inchiderea spatiului periodontal. Gingia sau fibromucoasa gingivala este un tesut conjunctiv aderent de osul alveolar. Caracteristicele functionale ale gingiei se modifica cu varsta, apar fenomene de atrofie, procese de keratinizare, activitatea metabolica diminueaza prin contrast cu volumul substantei intercelulare care sporeste. Epiteliul gingival contine proteine cu rol in constituirea stratului keratinizat de la suprafata. In corionul mucoasei gingivale se gasesc fibre de collagen, putine fibre de reticulina (predominante in zona papilara) si relativ putine fibre elastice. In cadrul proceselor inflamatorii localizate strict la nivelul gingiei –gingivite-componenta fibrilara a membrane bazale este alterata: are loc o diminuare numerica a fibrelor de colagen matur. In edem are loc o dezintegrare a fibrelor normale de colagen si apare o retea foarte densa de microfibrile. 

Gingivitele pot fi definite in acest context ca ”o leziune inflamatorie generata in tesuturile gingivale si mediata de interactiunile microorganismelor”.

Cauza principala a acestei categorii de afectiuni o constituie un proces anormal de acumulare de placa microbiana in si imprejurul complexului dento-gingival care induce leziunea inflamatorie. 

Periodontita este privita ca o “leziune inflamatorie mediata de interactiunile microorganismelor si care conduce la pierderea tesutului conjunctiv de la baza suprafetei cementului si a osului alveolar adiacent”.

Exista numeroase forme ale periodontitelor, iar schimburile asociate acestora sunt ireversibile, constand in posibilitatea pierderii dintilor pentru care un risc major il reprezinta focarul de infectie si bacteriemia asociata. Tesutul conjunctiv gingival consta in substanta fundamentala, intercelulara , alcatuita din proteine (albumine, globuline), proteoglicani (acid hialuronic, condroitin-sulfati, acid sialic si cantitati modeste de heparin sulfati), glucoza, saruri minerale si alti metaboliti (uree de exemplu). Tot in substanta fundamentala mai pot fi gasite cantitati variabile de glicogen, colagen solubil. Proteoglicanii (MPZ-mucopolizaharidele) leaga fibrilele de colagen in fibre mature, avand o capacitate mare de retinere a apei in tesutul conjunctiv al gingiei. 

In parodontita marginala cronica are loc o crestere a condroitin-sulfatilor si o diminuare a acidului hialuronic.

Continutul de lipide din epiteliul gingival uman este relativ mic, dar la nivelul celulelor bazale si spinoase profunde sunt intense activitati metabolice lipidice. Gingia umana are capacitatea de a sintetiza acizi grasi , epiteliul gingival continand deopotriva lipide complexe, colesterol. 

Keratinizarea reprezinta procesul prin care celulele epiteliale vii formeaza un strat cornos de keratina, reprezentand stadiul final al unui proces intrinsec de diferentiere a epiteliului gingival.

Prin aceasta keratinizare se consuma 2-4% din energia celulelor epiteliale. Keratinizarea constituie un process biochimic complex, caracterizat prin formari de legaturi disulfidice intermoleculare in paralel cu cresterea continutului proteoglicanilor din stratul epitelial. De asemeni, se intensifica activitatea unor oxido-reductaze, a caii pentoz-fosfatilor din stratul bazal. Odata cu keratinizarea, scade continutul in glicogen al epiteliului gingival. Un rol semnificativ in cadrul acestui proces il detine fosfataza acida care dealtfel este absenta in gingia normala, nekeratinizata. 4.1.Enzimele gingivale Gingia umana si animala dezvolta o mare varietate de activitati enzimatice, apartinand diferitelor clase. A. Oxido-reductazele cu activitate semnificativa la nivelul gingiei sunt: -lactat dehidrogenaza (LDH), -malat dehidrogenaza (MDH), -NADH-cit. C reductaza (NADH-cyt.CR), citocrom C-oxidaza (cyt C OX), -succin dehidrogenaza (SDH).

B.Hidrolazele gingivale si implicatiile acestora in patogeneza parodontiului: Principalele hidrolaze din gingia umana sunt:        

fosfatazele acide si alkaline; esteraze nespecifice; β-glucuronidaza; lizozim; ATP-aza; catepsina D; aminopeptidaze; colagenaze

Enzimele lizozomale eliberate in parodontita marginala cronica pot agrava liza tesuturilor parodontale. Colageneza gingivala umana are o activitate diferita de cea bacteriana, avand un pH optim la neutralitate, fiind Ca2+ dependenta, inhibata de EDTA si activata de un factor nedializabil din mastocite. In corion se observa o heterogenitate enzimatica lizozomala, celulele conjunctive prezentand activitate aril-sulfatazica si o activitate aminopeptidazica intensa in zona subpapilara. 7.LICHIDUL GINGIVAL Cavitatea orala dispune de o singura bariera tisulara rezistenta/nerezistenta, care separa sistemul extern de mediul intern Aceasta bariera este numita epiteliu jonctional, si este permeabila la trecerea materialului bacterian extern in tesuturile conjunctive adiacente si in circulatia sanguina, si trecerea inversa –in afara- a sistemului intern de aparare (leucocite, complement, anticorpi, citokine proinflamatorii, etc.) Pentru a ajuta aceasta bariera vulnerabila sa protejeze tesuturile de la distrugerea cauzata de placa bacteriana , are loc formarea unui lichid de catre marginea subgingivala-fluidul gingival crevicular GCF. In conditiile fiziologice, deci la persoanele sanatoase, lichidul crevicular este un transudat seros aflat in cantitate moderata si contine toate componentele serice precum si celulele leucocitare de tip polimorfonuclear (PMNL). In cursul bolii, numerosi produsi ai conflictului parazit- gazda patrund in fluid, fapt ce face ca acesta sa devina un adevarat exsudat. Acest exsudat inflamator din microcirculatia gingivala traverseaza santurile parodontale inflamate si in calea lui colecteaza molecule implicate potential in reactiile inflamatorii.

Lichidul gingival crevicular poate fi colectat pe fasii de hartie de filtru, constituind astfel un mediu ideal in care poate fi studiat complexul de interactiuni bacterie-gazda ce caracterizeaza si alte boli inflamatorii similare. Lichidul gingival are un continut bogat in –elemente celulare, -proteine, -enzime, -electroliti, mai reprezentativi fiind:    

proteine: albumina, α-globuline(α1 ,α2) si β-globuline; factori fibrinolitici; electroliti: Na, K, Ca, P; bacteria gram-negative, leucocite (PMN), cellule epiteliale descuamate.

-Dintre leucocite, monocitele cresc numeric pe masura avansarii gradului de inflamatie al gingiei, constituind un marker fidel al acestui eveniment; -In GCF, in mod normal, proteinele sunt asemanatoare celor serice, cu cantitati semnificativ mai mari de fibrinogen (proteina specifica dealtfel proceselor inflamatorii); -Echipamentul enzimatic are un rol important la acest nivel, datorita enzimelor degradarii tisulare active (hidrolaze, proteaze, colagenaze, β-glucuronidaza, hialuronidaza, catepsine). Cresterea cantitativa a enzimelor lizozomale in lichidul crevicular ar putea avea loc pe seama mai multor factori, reprezentativi in acest sens fiind:   

cresterea numarului de celule de tp PMN; activarea sintezei sau a eliberarii enzimelor din PMN; participarea altor tipuri de celule gazda intr-o astfel de eliberare.

Este cunoscut faptul ca lichidul gingival crevicular contine de 10-20 de ori mai multa fosfataza acida decat serul sanguin. Prezenta fosfatazei acide este atrbuita lizozomilor granulati si florei microbiene din regiunea marginala a parodontiului. Fosfataza alcalina are de asemeni o activitate sporita in GCF, originea ei constituind-o tesutul parodontal marginit de leucocite, endoteliul vaselor mici si fibrele de colagen. Mai mult, fosfataza alcalina la pacientii cu afectiuni parodontale indica o corelare a activitatii enzimatice cu pungile parodontale si cu liza osoasa din aceste situatii. Cresterea fosfatazei alcaline in parodontopatie are loc mai ales in zonele bogat vascularizate ale corionului , ceea ce indica o stimulare a metabolismului glucidic si a ARN-ului in stratul germinativ si in zonele de parakeratoza ale epiteliului gingival. La nivelul GCF este manifesta si activitatea β-glucuronidazei, concentratia acesteia fiind de asemeni corelata cu profunzimea pungilor parodontale si gradul de distrugere osoasa a parodontiului. -Catepsina G in GCF la pacientii cu parodontite este crescuta fata de normal, ceea ce reflecta procesul de imbolnavire a gingiei inflamate. Catepsina G poate contribui la distrugerea

tesutului parodontal direct si indirect prin activarea proteolitica a procolagenazei latente din neutrofile. Se gasesc si enzime oxido-reducatoare in lichidul cervicular, aspect explicate prin predominanta la nivelul tesutului parodontal a glicolizei anaerobe. -cresterea LDH in lichidul crevicular fata de ser este de asemeni explicata prin rolul semnificativ dezvoltat de lactat dehidrogenaza la acest nivel , acela de aparare a integritatii sulcusului gingival. O serie de substante toxice pot altera permeabilitatea mitocondriilor celulare, conducand la o pierdere de NAD+ si o crestere a LDH citoplasmatic; mai mult LDH fiind un indicator al mortii celulare, exista o corelatie a cresterii acestei enzime cu nivelul inflamatiei. -Acidul lactic este si el prezent in lichidul gingival in concentratii ce par sa se coreleze cu gravitatea inflamatiei parodontale. -Ureea in GCF este de cateva ori mai mare comparativ cu valorile sale in ser sau saliva. -Continutul de electroliti: Na si K este mai mare decat in ser iar concentratia lor creste pe masura ce inflamatia progreaseaza. Uneori concentratia potasiului creste de 2-10 ori fata de ser, fosforul si magneziul pot inregistra valori de asemeni modificate in raport cu nivelul proteinelor. 1. BIOCHIMIA SECRETIEI SALIVARE Saliva este secretata de principalele trei glande salivare: -submaxilara, -sublinguala, -parotida, precum si de unele glande mai mici din intreaga mucoasa bucala. Secretia tuturor acestor glande ajunge prin canalele excretorii din cavitatea bucala formand saliva mixta sau saliva totala. 2. PROPRIETATILE SALIVEI Caracteristicile salivei sunt dependente de o varietate de factori: varsta, alimentatie, stimuli, starea generala a organismului. 

Saliva normala, totala este un lichid incolor, indoor, putin tulbure, in care se afla suspensii de epitelii descuamate din mucoasa bucala, leucocite, limfocite si bacteria.

Saliva secretata de glandele principale se deosebeste ca aspect de saliva mixta: -saliva secretata de parotida este fluida, limpede, nefilanta (lipsita de vascozitate); -saliva submaxilara este fluida, limpede dar putin vascoasa; -saliva sublinguala este densa si foarte vascoasa.  

Saliva mixta are o densitate medie de 1,004 variind cu natura glandei secretoare. Saliva de repaus este hipotonica in raport cu serul sanguin.



pH-ul normal salivar este apropiat de neutru cu mici variatii:

-la copil este in limitele pH=6,4-8 -la adult pH=5,8-7(6,8) 

Saliva dispune de o putere de tamponare datorata sistemelor tampon prezente la acest nivel: -acid carbonic/carbonat de sodiu (H2CO3/Na HCO3), -fosfati monobazici/fosfati dibazici si –sistemul ce include componente proteice. Capacitatea de tamponare a salivei este apropiata de cea a sangelui si imprima salivei putere bactericida insemnata.

Sistemul tampon H2CO3/HCO3- se opune acidifierii mediului bucal, iar sistemul fosfatilor este orientat impotriva alcalinizarii. La persoanele care prezinta carii se remarca valori semnificativ mai mici ale sistemului tampon H2CO3/HCO3- comparativ cu cele normale, concomitent cu valori mai mari ale sistemului fosfatilor. 3.COMPOZITIA SALIVEI Constituientii chimici ai salivei variaza cu –natura stimulilor secretori, -originea, -fluxul de secretie. Saliva mixta contine aproximativ: -99,5% H2O; este cel mai apos produs de secretie al organismului; -0,5-0,8% substanta uscata din care 1/3 este reprezentata de compusi organici si 2/3 compusi organici. 3.1.Constituienti anorganici ai salivei Compusii organici pot influenta indirect flora microbiana orala prin presiune osmotica, valoarea potentialului redox, pH sau prin rolul de activator sau inhibitor al unei enzime. Principalii compusi anorganici ai salivei totale: Constituient Limite mg % Constituient Limite mg% K+ 31-131 Cl37-94 + Na 30-115 P total 12-26 Ca2+ 4,5-11 SCN12-33 NH3 2-10 CO2 20-45 Tabel nr.3-Componentii anorganici majoritari la nivelul salivei

Ionii de Ca2+ si H2PO4 din saliva reprezinta un rol deosebit, datorita relatiei lor pariculare cu dintii si tartrul dentar. Aproximativ 60% din calciul salivar se afla sub forma ionica.

Ca2+ legat de compusii organici este reprezentat de complexele proteice, asemanatoare celor din plasma. Fosfatul organic este reprezentat de hexozfosfati, fosfolipide, nucleoproteine. Fosfatul salivar este in concentratie dubla fata de fosfatul din placa dentara. Chiar daca saliva poate fi saturate cu Ca 2+ si HPO42- (sau PO43-) ea nu permite precipitarea fosfatilor datorita asocierii lor cu proteine salivare. Mentinerea in solutie de catre saliva a unei saturari cu fosfat de calciu are importanta in procese ca:  

Formarea cariilor dentare; Aparitia calculilor dentari.

Modificarea concentratiei Ca2+ si PO43- in saliva poate sa induca procese de mineralizare sau demineralizare direct la nivelul dintelui. Tot la nivelul acestei secretii mai pot fi prezente o serie de oligoelemente precum: Zn, Cu, Mg, Mo, Fe, Co, majoritatea avand rol de efectori ai activitatii unoe enzime din saliva. Ionul tiocianat (SCN-) in saliva se gaseste in concentratie mai mare decat in sange, variind cu unele stari fiziologice; cantitati mici la nefumatori -17mg % comparativ cu fumatori la care nivelul este dublu 33mg % sau chiar mai mare. Ionul SCN din saliva ar putea reprezenta forma de detoxifiere a ionilor CN - din cianurile provenite din fructe sau din metabolismul proteic. In saliva exista posibilitatea combinarii unora din ioni pentru a forma compusi insolubili (fosfat si carbonat de calciu) care se depun sub forma de tartru pe suprafata dintilor sau sub forma de calciu in canalele si glandele salivare, atunci cand pH-ul salivar sufera o alcalinizare. 3.2.Constituientii organici ai salivei Compusii de natura organica de la nivelul salivei au origine diferita: ei pot proveni fie din – alimente, fie din –degradarea epiteliilor descuamate din cavitatea orala sau –din flora microbiana. 



Proteinele salivare reprezinta principalul constituient al salivei, in concentratie medie de 300mg/100ml. Unele din proteinele salivare sunt de origine glandulara iar altele de origine serica (α,β si γ-globuline). Ele sunt formate din albumine, haptoglobine, transferine si protein-enzime, glicoproteine. MUCINA este una din principalele glicoproteine care va conferi un anumit grad de vascozitate a salivei. Mucina cuprinde pana la 50% zaharuri (fructoza, N-acetilaminozaharuri, acid sialic).

Vascozitatea salivei depinde de cantitatea de acid sialic din mucina.

Rolul si semnificatia acestei categorii de glicoproteine consta in: -sursa de glucide pentru flora microbiana, -mediu favorabil de dezvoltare pentru unii germeni, -impiedica distrugerea unor bacterii de actiunea inhibitorie si de fagocitoza a salivei prin formarea unei capsule temporare in jurul bacteriilor. 

Dintre aminoacizii salivari care pot proveni din degradarea proteinelor salivare si in parte din bacterii, au fost identificati: -ac. Glutamic 4-8mg% -glicina 1,9-10mg% -triptofan 0,2-0,6mg% -treonina 0,6-5,6mg% -arginina 3,3-8,6mg% -fenilalanina 0,6-1,75mg% -serina 1,5-1,8mg% -lizina 0,25-1,5mg%

Concentratia aminoacizilor este relative mica si variata in functie de natura acestora, fara a se modifica odata cu varsta. 

Dintre enzimele salivare, peste 30 provin atat din secretia salivara, cat si din epiteliile descuamate si din flora microbiana, cea mai importanta fiind amilaza salivara secretata in principal de parotid.

Amilaza salivara actioneaza la ph=6,8, desfacand legaturile 1-4 glicozidice ale amidonului pana la stadiul de maltoza. Activitatea acestei enzime este stimulata de ionii de Cl - , Ca2+, AMPc, aspargina. La nivelul salivei se mai afla si mici cantitati de maltaza, secretata de flora bacteriana. LIZOZIMUL, secretat de glandele salivare, leucocite, de unii germeni, exercita un efect de dizolvare a polizaharidelor membrane bacteriene, avand deci un rol antibacterian semnificativ la acest nivel. Alte enzime ce pot dezvolta o activitate importanta la nivelul salivei sunt: -enzyme proteolitice produse de flora microbiana; -fosfataze: alcalina si acida; -enzyme oxido-reducatoare: catalaza de origine bacteriana si peroxidaza de origine glandulara si leucocitara. 

Compusii azotati cu molecula mica: acid uric, uree, creatinina pot interfera actiunea celorlalte component de la nivelul salivei.

Urea salivara este apropiata de concentratia ureei sanguine (75-90% din urea din sange). In insuficienta renala acuta, cand este necesara dozarea ureei in scopul urmaririi dinamicii sale, determinarea sa cantitativa poate fi facuta in saliva , cu rezultate comparabile. 

Alti compusi organici din saliva sunt:

-acidul lactic,- acid citric, -colesterol (8mg%),- fosfolipide,-unele vitamine: C (2,4mg%), B6, B2, acid nicotinic (B3), acid pantotenic (B5), K si hormoni: estrogeni, adenohipofizari. 

Acizii organici joaca un rol important in aparitia si dezvoltarea cariei dentare, dintre acestia, ACIDUL OXALIC, caracterizat printr-un puternic caracter acid (pK1=1,23 si pK2=2,83) fiind citat de literatura de specialitate ca fiind un agent cu implicatii largi in acest sens.

Pentru om, acidul oxalic nu este esential in alimente, desi variatele studii orientate in aceasta directive confirma dependenta stricta fata de consumul alimentar a cantitatii acestuia in saliva. Pe de alta parte, el este produs de organism, indeosebi prin descompunerea si conversia lizinei si a acidului ascorbic. Acidul oxalic din dieta este depozitat sub forma cristalelor de oxalate de calciu pe smaltul dintilor la animale. Reprezinta o componenta fiziologica a sangelui, sarurile sale, in particular oxalatii de calciu putandu-se gasi in diversele tesuturi umane, inclusiv la nivelul calculilor salivari. Se poate considera astfel ca dintii sunt continuu scaldati in acidul oxalic al salivei. Mai mult, studiile, facute de Wahl (1994) releva prezenta acestei componente nu numai la nivelul salivei ci si in tartrul dentar (concentratia sa la acest nivel fiind de o suta de ori mai mare comparativ cu cea din saliva) si chiar in dinti (fara a se cunoaste insa exact carei component dentar ii apartine). Bacteriile orale pot de asemeni produce acid oxalic. Histologic s-a constatat ca acidul oxalic in diverse organisme are tendinta sa se depoziteze pe leziuni, explicand in acest fel potentialul sau de depunere la nivelul dintilor cariati. Acidul oxalic vine in contact cu tesutul bogat in calciu, formeaza oxalatul de calciu caracterizat printr-un binecunoscut grad inalt de insolubilitate , modalitate prin care canaliculii dentari sunt prevazuti cu un eficient mecanism fiziologic de protectie. Studiile ce evalueaza aspectele histologice superficiale induse de aplicatiile la suprafata dintilor a acidului oxalic, evidentiaza un efect de etansare (plombare), indus de formarea unui depozit subtire de cristale la suprafata smaltului, accentuat in conditiile pretratarii cu fluor. Iata deci maniera in care natura insasi desavarseste ceea ce in terapia dentara este abia in faza de experiment- tratamentul cu preparate pe baza de acid oxalic in scopul reducerii permeabilitatii si sensibilitatii dentinei. 

Saliva umana contine de asemeni cantitati mici de prostaglandine si leucotriene (derivati ai acidului arahidonic), constituite consecutive actiunii lipoxigenazei la acest nivel (originea acesteia apartine fie celulelor epiteliale fie leucocitelor).

Produsii primari de lipoxigenare pot fi redusi la component mult mai stabile prin activitatea peroxidazica a salivei umane. Acesti compusi rezultati in cadrul peroxidarii lipidice pot fi eliberati ca o consecinta a reactiilor inflamatorii a leucocitelor sau macrofagelor orientate impotriva dezvoltarii tumorale. Acesti produsi pot interactiona direct cu ADN-ul mediind leziunile oxidative ale acestuia. Mai mult, studii recente dezvaluie potentialul compusilor de peroxidare lipidica (eliberati pe calea ciclooxigenazei sau lipoxigenazei) in inducerea metastazelor tumorale sau in avansarea procesului tumoral; carcinomul cu celulele scuamoase s-a dovedit a fi un producator de agenti de lipoxigenare, atat in vivo cat si in vitro. In concluzie, masurarea nivelelor acidului arahidonic si a leucotrienelor sunt semnificative. Valori crescute ale acestora in saliva pot fi considerate markeri ai proceselor inflamatorii dezvoltate in cavitatea bucala la pacientii cu carcinoma oral. Nivelul crescut al acidului linoleic si arahidonic poate indica o activare a fosfolipazei A2(PLA2), prin care este stimulata disponibilitatea substratului pentru lipoxigenaza. 4.FUNCTIILE SALIVEI - Functie digestiva datorita enzimelor implicate in hidroliza amidonului; - Rol mecanic conferit de mucina , ce ofera salivei posibilitatea de a participa la masticatia si deglutitia alimentelor; - Actiune de curatire a cavitatii orale, prin indepartarea urmelor de alimente din cavitatea bucala, a unor particule straine, epitelii descuamate, ce ar putea contribui la dezvoltarea unor germeni; - Rol antibacterian indus de prezenta enzimelor bacteriolitice (lizozim) si a anticorpilor; - Capacitatea de mentinere a umiditatii mucoaselor, a buzelor, de solubilizare a unor substante solide, precum si de excretie a metalelor grele (Hg, Pb) sau a unor medicamente; - Rol de tamponare cu mentinerea pH-ului salivar in limitele fiziologice, datorat prezentei bicarbonatilor si fosfatilor salivari; - Saliva poate deveni o cale de contaminare datorita faptului ca unii germeni se pot elimina prin saliva (exemplu: virusul turbarii, oreionului). - Saliva asigura de asemeni integritatea dintilor, a parodontiului. Mai mult, asigura procurarea unor variate elemente minerale –Ca2+, PO43-, Fluor-pentru smalt si dentina. Depunera unui strat foarte fin de mucina pe suprafata dintelui, care nu este atacata de acizi si de enzime proteolitice, manifesta o actiune protectoare asupra integritatii dintilor. Protejarea dintilor fata de procesul cariogen este perfectata de actiunea antibacteriana a salivei si de spalarea continua a dintilor datorita cantitatii de saliva produsa zilnic. 5.MUCINELE SALIVARE

Asemanator altor suprafete mucoase ale organismului, cavitatea orala este protejata dupa cum se stie de un invelis vasco-elastic denumit mucus. Acest strat aderent cu consistenta de gel este format predominant din –glicoproteine, protein si –lipide, reprezentand perimetrul apararii la limita tesut, mediu inconjurator. Proprietatile fizico-chimice si reologice unice ale invelisului mucos se datoreaza in cea mai mare parte structurii O-glicozidice a glicoproteinelor mucinare. Sinteza mucinelor salivare este asigurata de: glandele salivare pereche: submaxilare si submandibulare, precum si de –glandele salivare minore din mucoasa bucala si palatine; celule seroase acinare cum sunt cele existente la nivelul glandei parotide la om si sobolan, nu contribuie la producerea mucinelor salivare. Variate grade de disfunctie ale glandelor mucoase existente la persoanele cu tulburari in productia de saliva induc consecutiv alterari ale functiilor subiective si obiective:   

senzatia de uscaciune a cavitatii orale; tulburari de deglutitie; susceptibilitatea crescuta la formarea si dezvoltarea cariei dentare precum si la aparitia infectiilor fungice oportuniste.

Toate acestea au facut clasificarea functiilor salivei in:    

hidratarea si lubrefierea structurii orale; stimularea fazei orale a deglutitiei; prevenirea demineralizarii dintilor; reglarea florei microbiene orale.