Autoportret L.blaga [PDF]

Zitiervorschau

ITEMI: a. Prezintă atitudinea lirică, susţinută prin reluarea verbului „a căuta”. b. Precizează semnificaţia titlului poeziei, punând-o în relaţie cu textul dat. c. Ilustrează conceptul operaţional de modernism, având ca suport poezia citată. REZOLVARE:

Apărut în volumul „Nebănuitele trepte”, „Autoportret” urmează poeziei întitulate „9 Mai 1895”, data naşterii sale în satul Lancrăm – sat ce poartă în nume „sunetele lacrimei”. Şocantul oximoron încununează lirica blagiană. Poezia cu care debutează volumul este evident autobiografică. În acest context, „nebănuitele trepte” sunt treptele cunoaşterii pe care urcă şi coboară poetul în evoluţia sa spirituală. Poezia „Autoportret” este o artă poetică în care potul – filozof îşi explică propria formă de cunoaştere, propriile aspiraţii – un „autoportret” spiritual. Comparaţia din primul vers: „Lucian Blaga e mut ca o lebădă”, ne trimite cu gândul la cântecul lebedei înainte de moarte, deci la motivul marii treceri. Imaginea lebedei pe apă, apa fiind simbol al vieţii, este o exprimare metaforică a ideii că viaţa toată este, pentru Blaga, o lungă alunecare spre moarte, o „mare trecere” prin „lumină” (viaţă). În versurile: „În patria sa / zăpada făpturii ţine loc de cuvânt”, universul său spiritual este numit metaforic „patria sa”, în care, nu cuvântul, logosul, este cel ce exprimă adevăruri, ci „zăpada făpturii”, umbra albă, eternă – spiritul prin care este posibilă relaţionarea cu transcendentul. Versurile următoare întăresc această idee: „Sufletul lui e în căutare / în mută, seculară căutare / de totdeauna / şi până la cele din urmă hotare” – sufleul său, nemuritor, se află într-o „seculară” căutare a celor mai îndepărtate hotare ale universului de dincolo de „cezura transcendentă” trasată de Marele Anonim (Dumnezeu). A doua strofă luminează dintr-un alt unghi titlul şi comparaţia din primul vers. O nouă înlănţuire de metafore dezvăluie ideea că poetul este în căutarea vieţii eterne: „ El caută apa, / din care curcubeul / îşi bea frumuseţea şi nefiinţa” – viaţa din cer, unde apare curcubeul după ploaie, viaţa de dincolo de moarte – o viaţă frumoasă, precum culorile curcubeului şi eternă, dincolo de fiinţă, în „nefiinţă”. Verbul „a căuta” exprimă atitudinea lirică fundamentală evidenţiată prin repetiţie. A căuta înseamnă a investiga, a interoga tainele, misterul, lumea, înseamnă a explica prin poezie viaţa, frumosul.

Acceptând definiţia lui L. Blaga: „de câte ori un lucru este astfel redat încât puterea, tensiunea sa interioară îl transcendează, trădând relaţiuni cu cosmicul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un poet expresionist”, ajungem la concluzia că poezia „Autoportret” este arta poetică a unui poet expresionist, deşi poetul se priveşte din exterior, parcă prin oglindă. Oglinda este un motiv transcendental, cunoscut în literatura română începând cu „Luceafărul” lui Eminescu. Termenul de modernism circulă în terminologia critică de la începutul secolului al XIX-lea încoace şi defineşte manifestările de exacerbare a modernităţii, tentativele ei ultime de ieşire din convenţie. În sfera curentului se însumează toate curentele post – romantice de avangardă literară: simbolismul, futurismul, expresionismul, suprarealismul, existenţialismul etc. În sens larg, modernismul este o mişcare literară opusă tradiţionalismului. E. Lovinescu înţelegea prin modernism depăşirea spiritului provincial şi sincronizarea cu „spiritul veacului”. Modernismul impune proza bazată pe analiză, inspirată de viaţa oraşelor, a intelectualilor, modificarea unghiului din care este observată lumea de către creatorul de artă, relatarea la persoana I, ca semn al autenticităţii, personajul atipic, difuz, reflexivitatea textului, trecerea de la metafora „la vers” la poezia subordonată unei metafore centrale (alegorie), eliberarea de canoanele prozodice, enjambamentul (continuarea ideii dintr-un vers în altul, fără marcarea prin punctuaţie a vreunei pauze) etc.