Anomaliile Dentare de Dezvoltare [PDF]

Zitiervorschau

ANOMALII DENTARE

DE DEZVOLTARE

CURS 3 - AN V - MD

Anomalii de dezvoltare (distrofiile ) sunt, în general, rezultatul unei perturbări ce interesează perioada de formare a unui sistem sau organ

Acelasi factor etiologic poate da tulburări clinice diferite, functie de perioada în care intervine • • •

etapa de proliferare, etapa de histodiferenţiere, etapa de morfodiferenţiere

sau rămâne fără nici un efect dacă acţionează după incheierea perioadei formative

1.

Distrofii primare - neevolutive (cicatriceale sau stabile) - evolutive (active)

2. Distrofii secundare - legăturile cu perioada formativă sunt greu de evidenţiat, modificările apar la distanţă de momentul erupţiei dinţilor, care în momentul erupţiei erau de aspect normal.

NUMĂR

DIMENSIUNE FORMĂ NEEVOLUTIVE DISTROFII PRIMARE

STRUCTURĂ COMPLEXE

DISTROFII SECUNDARE

EVOLUTIVE

STRUCTURĂ

EVOLUTIVE

STRUCTURĂ

Anodonţia Dinti supranumerari Macrodenţia Microdenţia Geminarea Fuziunea Concrescenţa Dilacerarea Dinte evaginat Dens in dente Taurodonţia Cynodontismul Hipoplazia de smalţ Sindromul Hutchinson Sindromul Moser Amelogeneza imperfectă Dentinogeneza imperfectă Caria circulara a dintilor temporari Sindromul Dubreuil

Aceste tipuri de distrofii se caracterizează prin: prezenţa unei cicatrici,

în momentul erupţiei, fară tendinţă la evoluţie, fară posibilitatea de a fi influenţată, iar modificarea poate interesa • numărul • forma • dimensiunea • structura

•culoarea dintelui

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

1. MODIFICĂRI DE NUMĂR • factorii perturbatori interceptează perioada de formare a lamelor dentare şi a mugurilor dentari 1.1. ANODONŢIILE = reducerea numărului de dinţi 1.2. DINŢII SUPRANUMERARI = număr mai mare de dinţi

1.1. ANODONŢIA = reducerea numărului de dinţi Poate fi : -

totală

cu absenţa tuturor dinţilor, formă foarte rară

-

parţială - hipodonția

-

pseudoanodonţie (anodonţie falsă) când dt. este absent de pe

arcadă dar el există inclus / absenţa dintelui în urma extracţiei

Incluzia = dinte situat în osul maxilar /mandibular după perioada normală de erupţie, a cărui sac folicular nu comunică cu cavitatea orală, iar apexul este închis

• este o afecţiune rară • interesează ambele dentiţii şi • se asociază cu alte perturbări în dezvoltarea organismului (displzia ectodermală, interesând structurile ce se dezvoltă din ectoderm, şi anume, glandele sudoripare şi sebacee, piele, părul) • în multe cazuri, la aceşti pacienţi, anodonţia este parţială, dinţii prezenţi având modificări de formă (conici, ţăruş)

mai frecventă la dinţii permanenţi, în general afectând ultimul dinte al unui grup dentar (molarul de minte, incisivul lateral, premolarul doi, caninul) 

 s-a demonstrat că nu există corespondenţă între anodonţia dinţilor temporari şi a celor permanenţi

 anodonţia incisivului lateral dacă nu este bilaterală, este posibil ca dintele omolog să prezinte modificări de formă şi dimensiune: dinte nanic şi de formă conică. Se presupune că există o tendinţă familială .  anodonţia caninului şi cea a premolarului sunt forme deosebit de rare.

ANODONŢIA PARŢIALĂ

ANODONŢIA PARŢIALĂ



rezultătul unei hiperproducţii a lamei dentare,



tulburări în faza de proliferare



interesează dinţii ambelor dentiţii. (mai frecvente la dinţii permanenţi

decât la cei temporari) 

prezintă o frecvenţă mai mare la maxilar (80-85%) decât la mandibulă



pot avea un aspect normal şi atunci capătă denumirea dintelui respectiv şi

termenul de supranumerar. Dacă este atipic, termenul este de meziodes (pentru cei situaţi în apropierea liniei mediene între incisivii centrali superiori) şi paramolar (pentru cei situaţi în regiunea molară). 

au în general dimensiuni mai reduse.



pot fi întâlniţi erupţi pe arcadă sau rămaşi incluşi.



pot erupe palatinal sau vestibular în raport cu arcadă, sau chiar pe arcadă,

ocupând total sau parţial locul unui dinte.

MEZIODENS (linia mediana a max.) 85-90%

PARAMOLARI (vestibular sau lingual de molarii superiori)

DISTOMOLARI (al 4lea molar, distodens). Distal de M3

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

2.1. microdonţie - reducerea în dimensiune 2.2. macrodonţie - creşterea în dimensiune  se datorează perturbărilor ce acţionează asupra mugurilor dentari în etapa de morfodifereţiere, adică de formare a matricelor organice Ambele forme de modificări dimensionale pot fi generalizate sau localizate.  generalizate pot fi adevărate sau false. Falsă (relativă) microdonţie este când arcadele sunt mai mari decât normal, iar dinţii au dimensiuni normale. Falsă (relativă) macrodonţie este când arcadele sunt mai mici decât normal iar dinţii au dimensiuni normale.  Tulburarea este de cele mai multe ori ereditară sau poate apărea ca urmare a unei perturbări în etapa de morfodiferenţiere şi se manifestă prin reducerea dimensiunilor sau creşterea dimensiunilor dinţilor.

2.1. MICRODONTIA •

Dinti cu dimensiune mai mica decat media

•

Cel mai frecvent afectati: ▫ ▫ ▫

•

M3 superiori IL superiori (laterali cu forma de ţăruş) PM superiori

Poate fi şi ea izolată la un singur dinte si generalizată (adevărată sau falsă)

a) Forma generalizată adevărată (dimensiuni mai mici de 28mm pentru suma incisivă) este rară şi se întâlneşte în hipofuncţia hipofizei, clinic apărând treme şi diasteme. b) Forma generalizată falsă apărea atunci când dinţii sunt de mărime normală (suma incisivilor 28-35mm), dar maxilarele sunt mărite că dimensiune, apărând spaţieri care dau un aspect inestetic. c) Forma localizată este de obicei unidentară. Se întâlneşte mai frecvent la incisivul lateral superior, molarii de minte şi la dinţii supranumerari. De obicei ultimii dinţi din grupă sunt supuşi modificărilor, mai puţin premolarii secunzi. •

Incisivul lateral afectat de microdonţie are o formă de ţăruş, cu feţele aproximale convergente spre marginea incizală. Rădăcina sa este mai scurtă. Această microdonţie poate avea cauză genetică. Este frecventă în unele afecţiuni genetice, cum ar fi în sindromul Down. Ca tratament, dintele se remodelează coronar, pentru mărirea dimensiunilor cu proteze unidentare de înveliş.

MICRODONTIA

2.2. MACRODONTIA 

Dinti cu dimensiune mai mare decat media



Poate fi generalizată sau localizată.

a) Forma generalizată adevărată presupune ca toţi dinţii să aibă dimensiuni mai mari decât normal (diametrele mezio-distale depăşesc 35-36mm), dar forma lor este, de obicei, cea obisnuită. Este întâlnită în hiperfuncţia hipofizară, în gigantismul hipofizar. b) Forma generalizată falsă sau relativă, apărea atunci când dimensiunile dinţilor nu sunt modificate de la normal, dar par mai mari în raport cu oasele maxilare care sunt mai mici decât în mod normal, având drept cauză ereditatea. c) Forma localizată, este o distrofie destul de rară. Ea interesează de obicei un singur dinte, în special din zona frontală.

MACRODONTIA

MACRODONTIA

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3. MODIFICĂRI DE FORMĂ se datorează perturbărilor ce acţionează asupra mugurilor dentari în etapa de morfodifereţiere, adică de formare a matricelor organice. 

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

Geminarea Fuziunea Concrescența Dilacerarea Perle de smalț (enamelom) Talon Cusp Taurodontism Dens in Dente (dens invaginatus) Dens Evaginatus Rădăcini supranumerare Hipercementoză

3.1 GEMINAREA Este modificarea de formă dentară ce rezultă în urma încercării de scindare a unui singur mugure dentar. Rezultătul va fi: două coroane separate parţial sau total şi o singura rădăcină cu un singur canal radicular.

Şantul de despărţire se găseşte de obicei pe linie mediană. Geminarea este mai frecventă la dinţii temporari, în special la incisivi şi canini. Ea se poate întâlni şi pe dinţii permanenţi la nivelul premolarilor şi molarilor.

GEMINAREA

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.2 FUZIUNEA Este modificarea de formă ce rezultă în urma unirii a doi sau mai multi muguri dentari în formare.  Fuziunea este mai frecventă la dinţii permanenţi şi apărea în special în regiunea frontală.  Fuziunea se poate realiza între dinţi din seria normală (numărul total al dinţilor fiind mai mic) sau între dinţi din seria normală şi cei supranumerari ( numărul total de dinţi este acelaşi).  Dinții fuzionați pot avea două camere pulpare separate sau o coroană bifidă cu o singură cameră pulpară. 

FUZIUNEA Diagnostic diferențial: • macrodonția • geminația

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.3 CONCRESCENŢA  Este tot o modificare de formă ce rezultă în urma alipirii rădăcinilor a doi sau mai multi dinţi vecini, prin intermediul cementului radicular.  Presupune intervenţia unui factor după formarea completă a rădăcinii.  Concrescenţa implică existenţa unor presiuni locale ce duc la dispariţia septului dentar despărţitor şi la depunerea de cement.

CONCRESCENŢA

School of

School of

GEMINARE

FUZIUNE

CONCRESCENȚA

1 germene dentar

2 germeni

2 germeni

1 dinte

2 dinți

2 dinți

1 canal

Joncțiune

Joncțiune la

la nivelul

nivelul

dentinei

cementului

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.4 DILACERAREA (incurbarea sau angularea)  Este modificarea de formă ce rezultă din neconcordanţa axială a rădăcinii în raport cu axul coroanei. 

În general este mai frecventă la molarii de minte şi la monoradiculari.

 Cauza de apariţie o constituie un traumatism sau orice altă cauză locală, survenită înainte de mineralizarea rădăcinii, care va determina o deviere de la axul normal de dezvoltare la un moment dat. După înlăturarea factorului perturbator, dezvoltarea dintelui este reluată dar axul rămâne deviat de la normal.  Angulaţia la nivel radicular nu creează probleme atâta timp cât coroana este indemnă.  Angulaţia coronară, determină un aspect fizionomic neplăcut şi uneori chiar şi interferenţe ocluzale.

DILACERAREA

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.5 DINTELE EVAGINAT  se manifestă prin dezvoltarea unui cuspid suplimentar pe una din suprafeţele dintelui normal

 mai ales pe suprafaţa ocluzală, la nivelul şanţului intercuspidian 

mai frecvent la premolari şi mai ales la cei inferiori

 pot apărea hipertrofiile tuberculilor palatinali: au fost descrişi ca tuberculul Carabelli, tuberculul Bolk, tuberculul sixtum ( la molarul de şase ani inferior)

DINTELE EVAGINAT

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.6. DENS INVAGINATUS (DENS in DENTE)  Este o anomalie de formă care se produce în urma invaginării epiteliului dentar intern spre papila dentară, fiind o anomalie de organogeneză.  Rezultătul este apariţia şi dezoltarea unei formaţiuni înspre sau în interiorul camerei pupare.  Este considerat un dinte supranumerar.  Există două tipuri: - formaţiunea situată la nivel coronar, - formaţiunea situată la nivel pulpar,  Anomalia este situată la nivelul inisivilor şi mai ales la nivelul incisivului lateral superior.

DENS INVAGINATUS (DENS in DENTE)

Dens in Dente (dens invaginatus)

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.7 TAURODONŢIA  Este o anomalie de formă, fiind o malformaţie radiculară particulară.  Dinte fără talie, cameră pulpară mare, cu podeaua plasată în profunzime, rădăcinile și canalele radiculare fiind scurtate  Este datorată imposibilitaţii tecii lui Herdwig de a se invagina (plia) orizontal.  Examenul radiologic este singurul care poate decela prezenţa anomaliei.  De obicei, anomalia are un caracter familial şi interesează dinţii simetric.  Apare în unele afecţiuni cum ar fi displazia ectodermală, şi sindromul Klinefelter.

TAURODONŢIA

DISTROFII DENTARE PRIMARE, NEEVOLUTIVE (STABILE)

3.8 CYNODONTISMUL  Esta o modificare de formă, în care dintele prezintă o cameră pulpară cu morfologie asemănătoare familiei canine: pulpa radiculară se desprinde direct din cea coronara, neexistând podeaua camerei pulpare.

 În general apare cu precădere la dinţii temporari, devenind importantă clinic la dinţii cu patologie pulpară.