Analiza Valorii [PDF]

Zitiervorschau

MARIA NICOLAI

SOFIA TOTOLICI

ANALIZA VALORII

BUCUREŞTI

1

PREFAŢĂ Modificările survenite în ultimul deceniu în viaţa economico-socială a României vizează aplicarea unui nou tip de management, fundamentat pe specificul economiei de piaţă, ce impune ameliorarea continuă a sistemelor, metodelor, procedeelor şi tehnicilor de management din fiecare firmă. Este cunoscut faptul că managementul eficient devine o practică complex şi greu de stăpânit. Managementul se confruntă cu o gamă largă de probleme – cunoaşterea tendinţelor care se vor manifesta în viitor în domeniile de activitate ale firmei, alegerea şi implementarea celor mai corespunzătoare tehnologii de fabricaţie, aplicarea celor mai eficiente metode de organizare a producţiei şi a muncii, antrenarea întregului personal la realizarea obiectivelor fixate, identificarea punctelor forte şi a celor slabe ale activităţii etc. – pentru soluţionarea cărora se impune cu necesitate utilizarea unui arsenal de metode şi tehnici de management. Prezenta lucrare îşi propune să contribuie la asigurarea acestor premise. prin elaborarea sa autorii au avut în vedere realizarea următoarelor obiective: prezentarea elementelor esenţiale ale metodei analizei valorii; reliefarea principalelor elemente tehnico – economice aplicabile în condiţiile economiei de piaţă; evidenţierea principalelor metode de investigare sau de producere a ideilor noi ce pot fi utilizate în vederea creării unor produse noi cu performanţe ridicate, competitive atât pe plan intern cât şi internaţional; punerea la dispoziţia managerilor (ingineri, economişti, jurişti), a doctoranzilor şi a studenţilor, a unui însemnat număr de studii de caz şi aplicaţii. Modul de tratare a lucrării şi de soluţionare a problemelor abordate, argumentarea temeinică a metodelor prezentate, interesul real pe care îl prezintă acestea asupra activităţii practice, ne fac să apreciem strădania autorilor care în această lucrare ne oferă direcţii eficiente de acţiune pentru perfecţionarea unor importante laturi ale managementului firmei. Valoarea teoretică şi practică a lucrării este sporită de integrarea ei deplină în realităţile firmelor româneşti, oferind răspunsuri convingătoare unor căutări actuale de mare interes şi perspective. Lucrarea este valoroasă pentru că prin conţinutul ei economic şi tehnic, se plasează în zona de contact dintre aceste discipline, fiind din nici una prea mult, dar nici prea puţin.

2

Apreciem că până în prezent, tocmai această cerinţă a îmbinării organice dintre economie şi tehnică nu prea a fost realizată, nici în lucrările economice şi nici în cele tehnice. De aceea, publicarea acestei cărţi este extrem de importantă pentru studierea celor mai semnificative metode de management şi aplicarea lor eficientă în cadrul firmelor româneşti.

Prof.univ.dr.ec. Adriana Olaru Şefa catedrei de Management Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

3

CUVÂNT INTRODUCTIV Trecerea la economia de piaţă presupune, în primul rând, progresul economic, care nu poate fi conceput în afara complexit ăţii producţiei materiale, a tehnologiilor de fabricaţie, a cerinţelor de economisire a muncii şi, nu în ultimul rând, a creşterii calităţii acesteia. Analiza valorii constituie una dintre metodele care contribuie la creşterea sau cel puţin la menţinerea utilităţii unui produs sau serviciu, eliminând, pe baza unui studiu minuţios al tuturor fazelor şi elementelor componente, cheltuielile nejustificate sau cele neeconomicoase care afectează raportul calitate-preţ. Pentru aceasta, se stabilesc funcţiile necesare produsului sau serviciului şi se determină costurile necesare realizării acestora. Eliminarea costurilor nejustificate va putea conduce astfel, spre obţinerea de importante economii. Studierea posibilit ăţilor de îmbunătăţire a produsului sau a serviciului reprezintă o activitate complexă, în cadrul căreia un rol primordial revine creativităţii. De aceea, lucrarea insistă şi asupra aspectelor privind procedeele şi metodica stilului creativ al analizei valorii. Am considerat că abordarea problemelor economice apărute în diferitele unităţi economice, de la cele de cercetare şi până la cele productive sau prestări de servicii impun, mai mult decât oricând, necesitatea utilizării analizei valorii. Pentru faptul că analiza valorii însoţită de creativitate este aplicabilă fiecărei faze de obţinere a produsului sau serviciului, începând de la conceperea şi proiectarea acestuia sau a serviciului, şi până la punerea la dispoziţia consumatorului, lucrarea se adresează unei largi categorii de specialişti cu pregătire tehnică sau economică. De asemenea, cartea se adresează studenţilor de la facultăţile cu profil tehnic şi economic, precum şi tuturor celor ce doresc să-şi consolideze cunoştinţele în acest domeniu. Pentru a facilita aprofundarea informaţiilor, lucrarea este împărţită pe cinci capitole la sfârşitul cărora se află întrebări şi studii de caz. Avem credinţa că, prin această lucrare, vom reaprinde interesul pentru o metodă care poate conduce, în mod sigur, spre accesul activităţilor întreprinse. * * * Autorii doresc, şi pe această cale, să aducă mulţumiri dl.conf.dr.ing. Cătălin Fetecău, dl.ing. Tiberiu Muntean, dnei.ing. Carmen Rusu şi d.nei teh. Doina Brânduşa Neculau, pentru sprijinul acordat la redactarea aceste lucrări.

Autorii

4

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA VALORII OBIECTIVE Să prezinte elementele conceptuale în cadrul asigur ării valorii: conceptele de valoare, de cost, de funcţii. Să evidenţieze criteriile de clasificare a funcţiilor şi principalele reguli pentru stabilirea lor.

1.1. SCURT ISTORIC În ansamblul managementului modern, analiza valorii s-a impus deja ca un instrument, a cărui utilizare începe încă din faza de proiectare a produselor. Comensurând cunoştinţele tehnice şi economice, analiza valorii este aplicată atunci când se urmăreşte scăderea costurilor, menţinând funcţiile şi performanţele produsului neschimbate sau pentru îmbunătăţirea performanţelor produselor la un cost redus. Apare astfel aspectul de reconsiderare a managementului producţiei întreprinderii, ce vizează cele trei aspecte principale care determină utilitatea, performanţele şi costurile de fabricaţie ale unui produs: concepţia, materialele utilizate şi tehnologiile aplicate. Logica ce a stat la baza apariţiei analizei valorii îşi are originea în timpul celui de-al II-lea război mondial 1, când din lipsa unor materiale strategice, cum ar fi: nichelul, cromul, wolframul, platina etc, mul ţi fabricanţi de armament s-au văzut nevoiţi să le înlocuiască cu altele mai ieftine şi mai uşor de găsit. La General Electric Company (GEC) din Philadelphia responsabilitatea asigurării aprovizionării cu aceste materiale înlocuitoare revenea directorului aprovizionării, Harry Erlicher. Utilizarea noilor materiale înlocuitoare a impus reproiectarea unor produse. Dup ă terminarea războiului, H. Erlicher a observat că produsele reproiectate erau, de fapt, mai eficiente funcţional şi economic decât cele iniţiale la care se renunţase din motive fortuite. Analizând profund acest fapt, şi-a dat seama că procedeul ar putea să devină un sistem de realizare a soluţiilor constructive la un cost mai mic şi atribuie această sarcină spre rezolvare lui Lawrence D. Miles, şeful serviciului de aprovizionare pentru o anumită secţie a companiei General Electric, amplasată în Baltimore. Aprofundând problema cercetării valorii produselor, L.D Miles observă că aceasta implica multiple discuţii cu multe compartimente ale întreprinderii. De aceea, el îşi constituie o echipă formată din specialişti ai acestor compartimente, cu care reuşeşte să elaboreze un model de analiză funcţională şi sistemică a produselor, în scopul reducerii costurilor de fabricaţie, prin eliminarea cheltuielilor care nu contribuie la func ţionalitatea produsului. L.Miles şi echipa sa au denumit acest model “analiza valorii”. În deceniul al şaselea Harry Erlicher a avansat în postul de secretar al armatei, folosind şi de această dată prilejul pentru a răspândi analiza valorii. Rezultatele spectaculoase n-au întârziat să apară, după numai un 1

Ioniţă I. – Analiza valorii – Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag.9

5

an de la aplicare obţinându-se o economie de peste 18 milioane de dolari la costul de producţie. În anul 1956, secretarul de Stat al Apărării SUA, Robert McNamara (provenit de la Ford Motor Company), în ideea de a reduce volumul cheltuielilor pentru apărare, lansează un program de reducere a costurilor, ce are în vedere: 1. asigurarea promptitudinii operaţiunilor tactice prin cumpărarea numai a ceea ce este absolut necesar; 2. achiziţionarea la cel mai mic preţ; 3. reducerea costurilor de funcţionare prin eliminarea operaţiilor inutile, prin standardizare şi combinare. Aplicând aceste principii, în primii cinci ani programul McNamara a reuşit să realizeze economii în valoare de 14000 milioane dolari. Aceast ă spectaculoasă economie a făcut ca metoda să se răspândească rapid în SUA, iar în jurul anului 1960 faima ei a depăşit graniţele ţării. Prima ţară care a preluat-o a fost Japonia, care, imediat dup ă război, se integrase într-un amplu program de refacere şi dezvoltare, în care calitatea era deja abordată cu rigurozitate ştiinţifică. După anii ’60, metoda pătrunde şi în Europa în ordinea: Suedia, RFG, Anglia, Franţa, Olanda şi apoi în ţările socialiste (după anii ’70): RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi România. În timp, metoda s-a îmbunătăţit, devenind astfel foarte laborioasă şi implicând cunoştinţe tehnice şi economice, astfel încât, se poate spune că a căpătat statutul unei specialităţi. Actualmente, sunt elaborate pachete de programe, care permit o anumită rapiditate în executarea studiilor de analiza valorii, cu efecte maxime într-un interval de timp mult scurtat, prin folosirea calculatorului electronic. În ţara noastră, analiza valorii a fost aplicată doar la produse. Devine interesant însă ca această metodă să fie folosită şi în alte domenii de activitate, cum ar fi: proiectarea structurilor organizatorice, activitatea financiar-contabilă, investiţii, proiectarea şi asimilarea tehnologiilor etc.

1.2. ELEMENTE CONCEPTUALE ÎN CADRUL ASIGURĂRII VALORII 1.2.1. “INGINERIA VALORII” SI “ANALIZA VALORII” Iniţial Lawrence Miles şi-a denumit metoda “Value Analysis” (Analiza valorii). Ea a fost preluată şi de Oficiul naval al flotei americane, ce a utilizat-o în faza de proiectare sub denumirea de “ingineria valorii”. Au apărut, deci, doi termeni, care nu sunt sinonimi, pentru că analiza valorii face o investigare detaliată a componentelor costurilor existente, iar ingineria valorii intervine, prin aplicarea diverselor tehnici, în cadrul fazei de proiectare a produselor. Economistul L.W.Crum clarifică cele două noţiuni2: “Analiza valorii” este un procedeu orientat către identificarea şi realizarea cât mai eficientă a funcţiilor necesare pentru un produs, proces 2

Crum L.W. – Ingineria valorii – Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976, pag. 26

6

sau servicii, cu un cost minim, fără a afecta calităţile, fiabilităţile, performanţele şi condiţiile de livrare. Termenul “analiza valorii” implică aplicarea acestor tehnici la produsele existente. “Ingineria valorii” (“Value Engineering”)constă în aplicarea tehnicilor de analiza valorii în principalele etape de proiectare şi dezvoltare. Ingineria valorii îşi impune să obţină o rezolvare complexă (tehnică, estetică, economică) a obiectivului. Pe scurt, analiza valorii este un proces de ameliorare a produselor sau procesului, iar ingineria valorii este un proces de prevenire şi eliminare a unor cauze generatoare de costuri inutile chiar la nivelul concep ţiei produsului. STAS-ul 11272/1-79 – anexa 1, defineşte conceptul de analiză a valorii ca fiind o “metodă de cercetare-proiectare sistemică şi creativă care, printr-o abordare funcţională, urmăreşte ca funcţiile obiectivului studiat să fie concepute şi realizate cu cheltuieli minime, în condiţii de calitate, care să satisfacă necesităţile utilizatorilor în concordanţă cu cerinţele social-economice”.

1.2.2. CONCEPTUL DE VALOARE Datorită exigenţelor beneficiarului, conceptul de valoare s-a dezvoltat. În abordarea tipică analizei valorii interesează următoarele valenţe ale valorii: a) valoarea de întrebuinţare – reprezintă “o estimare subiectivă a satisfacţiei pe care o conferă, direct sau indirect, posesia unui bun precum şi utilizarea sa”3. Această estimare se face într-un moment şi context social bine precizate. Valoarea de întrebuinţare a unei haine de blană va fi, deci, diferită întrun deşert saharian-vara sau în Groenlanda-iarna. De asemenea, pentru un ecologist, apărător al faunei, haina de blană va avea o valoare de întrebuinţare negativă, în timp ce pentru o femeie elegantă această haină va avea o valoare de întrebuinţare pozitivă. Într-un astfel de context, Crum L.W. defineşte valoarea de întrebuinţare ca reprezentând “proprietăţile produsului care satisfac o anumită necesitate”, precizând că “valoarea de întrebuinţare a unui produs poate să nu fie mai mare decât suma valorilor funcţiilor individuale efectuate” 4. b) valoarea estetică – este definită de Crum5 ca fiind determinată de “proprietăţile, caracteristicile sau atractivitatea care fac dorit bunul respectiv”. c) valoarea de schimb – se exprimă printr-un raport de schimb care precizează pentru fiecare marfă ce cantităţi din alte mărfuri îi sunt echivalente6. Se poate spune, deci, că preţul reprezintă forma monetară a mărfii de schimb.

3

Brenond J, Gélédon A. – Dictionnaire économique et social, Ed. Hatier, Paris, 1990, pag. 374 4 Crum L.W. – Opera citată, pag.28 5 Crum L.W. – Opera citată, pag.28 6 Brenond J., Gélédon A. – Opera citată, pag. 375

7

Termenul de “valoare” trebuie să fie bine înţeles, el fiind considerat conceptul esenţial al “analizei valorii”. Crum L.W. consideră că valoarea unui produs rezultă din însumarea dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea sa estetică: Valoarea = Valoarea de întrebuinţare + Valoarea estetică a produsului (1.1.)

Standardul francez NFX 50-150 defineşte valoarea ca fiind “o apreciere a produsului de către utilizatorul său, pe baza aşteptărilor şi motivaţiilor sale”. Mai precis, se poate spune că valoarea este o mărime care creşte odată cu gradul de satisfacere a unei nevoi sau cu scăderea cheltuielii necesare pentru a achiziţiona produsul: Valoarea = Valoarea de întrebuinţare + Valoarea respectului acordat produsului (1.2.)

Din punctul de vedere al beneficiarului, între valoarea şi preţul produsului există o corelaţie, ce poate fi exprimată prin raportul: Valoarea de întrebuinţare + Valoarea de apreciere Preţ

(1.3.)

Producătorul consideră necesară, însă, legătura între valoare şi profit, ceea ce poate fi exprimat prin rapoartele: Valoarea de întrebuinţare + Valoarea de apreciere costuri de producţie

(1.4.)

Valoarea de întrebuinţare + Valoarea de apreciere profit

(1.5.)

sau

Valoarea respectului acordat produsului (de apreciere) este influen ţată de o serie de factori grupaţi în trei categorii de motivaţii7: • educaţia moştenită, care se conformează sau nu cu moda, obiceiurile, cutumele etc.; • metoda şi modelele sale; • moda, stilul; • personalitatea, care-şi pune amprenta asupra produsului, declanşând o reacţie pro sau contra. Mixarea acestor factori determină comportamente şi decizii diferite de cumpărare, de la individ la individ.

7

Hongron T. – L’analyse de la valeur outil de gestion, 1975, Paris, Introduction, pag. 88

8

1.2.3. CONCEPTUL DE COST Trebuie făcută distincţia dintre valoare şi cost. Costul poate fi adăugat la produs, fără a-i mări neapărat valoare. Crum L.W. pune un accent special pe “costurile nejustificate”, care “apar din diverse motive, ce nu sunt evidenţiate de la început, în special pentru cei care sunt răspunzători de apariţia lor”8 şi pe care le clasifică în patru grupe: ineficienţa conducerii; aplicarea necorespunzătoare a considerentelor privitoare la valoarea de întrebuin ţare; slăbiciuni umane; presiuni competitive. Fiecare dintre aceste grupe cuprind, la rândul lor subgrupe, după cum urmează: 1. Ineficienţa conducerii: a) automulţumirea; b) lipsa obiectivelor privitoare la valoarea de întrebuin ţare a produselor; c) lipsa unei planificări corespunzătoare; d) lipsa unei preocupări speciale pentru această problemă; e) lipsa unei pregătiri profesionale corespunzătoare; 2. Aplicarea necorespunzătoare a considerentelor privitoare la valoarea de întrebuinţare: a) lipsa unui sistem informaţional eficient; b) comunicaţii ineficiente între diverse compartimente; c) lipsa de idei; 3. Slăbiciuni umane: a) păreri sincere, dar greşite; b) deprinderi şi atitudini; c) luarea unei marje de siguranţă; d) orgolii profesionale; 4. Presiuni competitive a) lipsa de timp. Savall H. consideră că astfel de costuri (nejustificate) rămân, de cele mai multe ori, “costuri ascunse” 9 în măsura în care ele nu apar în analiza costurilor tradiţionale. Astfel de costuri conduc implicit la performanţe economice atrofiate (fig. 1.1). Pentru a realiza un produs corespunzător, cu o valoare de întrebuinţare dorită, producătorul trebuie să acorde prioritate costurilor de producţie, căutând în acelaşi timp, printr-o susţinută activitate de marketing, să afle şi să satisfacă cerinţele consumatorilor.

8 9

Crum L.W – Opera citată, pag. 33 Savell H. – Couts cachés et analyse socio-economique des organisations, Paris, 1984

9

DISFUNCŢIONALITĂŢI hipertrofiate - condiţii de muncă - organizarea muncii - comunicaţii-coordonare concertare - gestiunea timpului - formarea integrată - aplicarea strategiei

COMPORTAMENTE

STRUCTURI

atrofiate - individuale - ale grupului - categoriale - ale grupului de presiune - colective

atrofiate - fizice - tehnologice - organizaţionale - demografice - mentale

- absenteism - accidente de muncă - rotaţia personalului - calitatea necorespunzătoare a produselor - productivitatea scăzută

SIOFUS atrofiat

COSTURI ASCUNSE hipertrofiate

PERFORMANŢA ECONOMICĂ atrofiată

SIOFUS: Sistem de informaţii operaţionale şi funcţionale umane integrate şi stimulate

Fig. 1.1. Diagnostic socio-economic al unei unităţi economice (prelucrat după H. Savall)

1.2.4. CONCEPTUL DE FUNCŢIE Caracteristica esenţială a metodei analizei valorii o reprezintă consideraţia pe care aceasta o atribuie funcţiilor care conferă utilitate produsului. În cadrul analizei valorii, produsul este descompus în p ărţile sale componente, fiecare dintre acestea contribuind, prin func ţiile sale, la obţinerea valorilor de întrebuinţare parţiale, care în ansamblul lor formează valoarea de întrebuinţare totală, din care rezultă proprietăţile şi caracteristicile finale ale acestuia, făcându-l astfel capabil de a satisface o necesitate sau de a se vinde. Ies astfel în eviden ţă funcţiile “de lucru” sau “de întrebuinţare” şi a celor “de vânzare”. Ingineria valorii îşi îndreaptă, cu prioritate, atenţia asupra funcţiei “de lucru”, în timp ce analiza valorii ţine seama şi de funcţia “de vânzare”, care condiţionează prestigiul comercial şi valoarea de schimb.

10

1.2.4.1. CLASIFICAREA FUNCŢIILOR Criteriile după care se disting funcţiile sunt: după importanţă şi după natura lor. A) După importanţă – funcţiile se împart în: • principale (fundamentale); • secundare (auxiliare); • inutile. Funcţiile principale contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare. Funcţiile secundare servesc la realizarea funcţiilor principale, necontribuind însă în mod direct la realizarea valorii de întrebuinţare. Utilizatorul sesizează, nu atât prezenţa, cât absenţa funcţiilor secundare. De exemplu: un lucrător nu percepe uzura segmenţilor unui piston, ci constată că etanşeitatea dintre piston şi cilindru este necorespunzătoare (fig. 1.2.) sau nu sesizează de la început uzura cuzinetului unui lagăr, ci constată dereglări ale funcţionării arborelui produse de instabilitatea acestuia în lagăr (fig. 1.3.).

Fig. 1.2. Ansamblu piston-cilindru cu segment de etanşare

Fig. 1.3. Arbore montat în lagăr (cuzinetul protejează lagărul)

Funcţiile secundare, stabilite prin concepţia produsului, pot fi realizate prin soluţii tehnice diferite, implicând costuri de fabricaţie diferite (de exemplu, utilizarea de lagăre cu rulmenţi grei, fig. 1.4.). Fig. 1.4. Lagăr cu rulment cu bile

11

Pentru că funcţiile secundare sunt, de cele mai multe ori, foarte costisitoare, e necesar să li se acorde o atenţie deosebită în proiectare, pentru a recurge la varianta optimă de fabricaţie, adică funcţionalitate maximă cu costuri cât mai reduse. Funcţiile inutile sunt acele funcţii cu care sunt prevăzute unele produse, sau care apar în mod inevitabil, dar care nu au nici valoare de întrebuinţare, nici valoare estetică, nici de schimb. Ele sunt generatoare de costuri nejustificate. De exemplu: încălzirea motorului, zgomotul produs de maşina de ţesut etc. B) După natura lor – funcţiile se clasifică în: obiective; subiective. Funcţiile obiective contribuie direct la realizarea valorii de întrebuin ţare a produsului şi sunt măsurabile. De exemplu, un arbore transmite un efort de torsiune, o cutie de viteză obţine la ieşire o anumită turaţie a arborelui, un transformator obţine la ieşire o anumită tensiune, toate acestea putând fi măsurate. Funcţiile obiective, în privinţa importantei lor, sunt principale. Funcţiile subiective contribuie şi ele la realizarea valorii de întrebuinţare a produsului, dar nu sunt măsurabile. De exemplu: ambalajul protector şi de susţinere al unui binoclu, eticheta cu indicaţiile terapeutice aplicată pe sticla de apă minerală, ambalajul de protecţie pe timpul transportului al aparatelor TV sau calculatoarelor, aspectul estetic al mobilei (care poate fi interpretat de diver şi beneficiari).

1.2.4.2. REGULI PENTRU STABILIREA FUNCŢIILOR În stabilirea funcţiilor unui produs trebuie să se aibă în vedere că fiecare dintre acestea exercită şi o funcţie socială. De exemplu, un frigider are rolul de a asigura o temperatură scăzută pentru păstrarea alimentelor. Funcţiile la care se referă analiza valorii pentru produsul frigider nu se confundă cu funcţia sa socială, ci ele se subordonează acesteia. În privinţa formei de exprimare, funcţiile se redau, de obicei, pe scurt printr-un verb şi un substantiv. Verbul arată acţiunea specifică care este îndeplinită, iar substantivul se referă la obiectul acţiunii. Crum L.W. întocmeşte o listă cu astfel de cuvinte 10:

Funcţii de utilizare a controla a susţine a începe a respinge a transmite a reţine

10

a atrage a menţine a emite a induce a preveni a proteja

Verbe

a conţine a conduce a aduna a izola a amplifica a transporta a schimba a filtra

Crum L.W. – Opera citată, pag. 58

12

a apărea a întrerupe a modula a rectifica

Substantive (măsurabile) densitate dimensiune sarcină presiune contrapresiune timp torsiune greutate

contaminare eroziune flux pulsaţie frecvenţă vibraţie curent energie

căldură radiaţie temperatură lumină

Substantive (nemăsurabile articol circuit pagubă dispozitiv

echilibru reper reparaţie banc

Funcţii de vânzare Verbe

Substantive (nemăsurabile)

a atrage a crea a scădea a spori a îmbunătăţi a creşte a indica

aspect frumuseţe comoditate cost concepţie efect

caracteristică formă atractivitate prestigiu eleganţă simetrie

Desigur că paleta cuvintelor poate fi mult lărgită, multitudinea produselor atrăgând cu sine o multitudine de funcţii şi deci, de caracterizare a acestora prin cuvinte (de exemplu: a asigura, a permite, a oferi, a folosi etc.). În prezentarea funcţiilor frigiderului (fig. 1.5.), utilizarea lexicului ar conduce la: F1 – permite conectarea la circuitul electric; F2 – oferă o incintă igienică pentru păstrarea alimentelor; F3 – asigură o temperatură constantă; F4 – permite accesul în incinta frigiderului; F5 – foloseşte raţional energia electrică pentru răcire; F6 – îndepărtează căldura degajată în procesul răcirii; F7 – asigură protecţia electrică; F8 – menţine o funcţionare silenţioasă; F9 – conduce agentul frigorific care se vaporizează la presiunea de saturaţie (presiune întreţinută de către compresor), preluând căldura de la agentul care trebuie răcit; F10 – are aspect plăcut;

13

F11 – este fiabil. Din cele 11 funcţii, funcţia F6 este auxiliară (secundară), funcţia F10 este subiectivă, restul fiind funcţii obiective. Identificarea caracteristicilor tehnice asociate funcţiilor implică stabilirea denumirii şi a valorilor numerice. În acest scop se utilizează prospectele produselor, măsurătorile ad-hoc şi aprecierile experţilor.

1 – termostat; 2 – uşă; 3 – dulap; 4 – vaporizator; 5 – condensator; 6 – releu de pornire; 7 – compresor; 8 – motor electric; 9 – fişă cu contact de

Fig. 1.5. Frigider cu compresie

Pentru a se realiza o delimitare raţională a funcţiilor se impune a se stabili şi diviza sistemul cercetat în subsistemele componente. Spre exemplu, un utilaj sau aparat este format dintr-un subsistem mecanic şi un subsistem electric. Fiecare dintre subsisteme este apoi analizat pe reperele componente, stabilind pentru fiecare dintre acestea func ţia corespunzătoare. Nu trebuie pierdut din vedere învelişul exterior care trebuie să îndeplinească mai multe funcţii: protecţie, estetic, alte funcţii utile. Cu toate aceste date se alcătuieşte un tabel, care în cazul exemplului nostru va cuprinde (tabelul 1.1.): Se remarcă faptul că un reper poate participa la realizarea mai multor funcţii. Tabelul 1.1. Corelaţia dintre reperele şi funcţiile realizate de un frigider NR. CRT.

SUBANSAMBLUL

COD

1

Fişa cu contacte de protecţie

9

2

Dulapul

3

3 4

Termostatul Uşa

1 2

5

Termostatul

1

6

Condensatorul

5

7

Releu de pornire şi protecţie

6

FUNCŢIA REALIZATĂ Permite conectarea la circuitul electric Oferă o incintă igienică pentru păstrarea alimentelor Asigură o temperatură constantă Permite accesul în incinta frigiderului Foloseşte raţional energia electrică pentru răcire Îndepărtează căldura degajată în procesul răcirii Asigură protecţia electrică

14

CODUL FUNCŢIEI F1 F2 F3 F4 F5 F6 F7

8

Compresorul

7

9

Vaporizatorul

4

10 11

Dulapul Motorul electric

3 8

Menţine o funcţionare silenţioasă Conduce agentul frigorific care se vaporizează la presiunea de saturaţie Are aspect plăcut Este fiabil

F8 F9 F10 F11

1.2.5. PRINCIPIILE DE BAZA ALE ANALIZEI VALORII 1) Principiul analizei funcţionale presupune stabilirea, chiar de la începutul analizei, a nomenclatorului de funcţii prin corespondenţă cu reperele ce asigură realizarea acestora. Apoi, funcţiile sunt asamblate, obţinându-se manifestarea ca atare a întregului ansamblu. În studiul de analiză a valorii, caracteristicile fizice nu prezintă atâta importanţă pe cât prezintă caracteristicile funcţionale. 2) Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare presupune necesitatea studierii reperelor prin perspectiva func ţiilor pe care acestea le îndeplinesc în cadrul produsului şi nu în mod separat, individualizat. De aceea, se impune ca, încă de la început, să se stabilească funcţiile necesare a fi îndeplinite de produsul respectiv, urmând ca reperele şi subansamblurile să fie grupate pe aceste funcţii şi să fie studiate ca atare. 3) Principiul dublei dimensiuni a funcţiilor presupune a ţine seama de cele două dimensiuni ale funcţiilor unui produs: dimensiunea tehnică şi dimensiunea economică. a) Dimensiunea tehnică a funcţiilor este dată de nivelul de realizare al acestora. Stabilirea acestui nivel cu ajutorul uneia sau a mai multor unităţi de măsură specifice determină dimensionarea tehnică a funcţiei. O corectă dimensionare tehnică a funcţiilor necesită identificarea acelor caracteristici funcţionale sau constructive, care exprimă cât mai semnificativ şi exact rolul funcţiilor, respectiv în ansamblul funcţional al produsului. Astfel, fiecare dimensiune tehnică se exprimă prin denumirea caracteristicii respective, prin valoarea şi unitatea de măsură. De exemplu, în cazul motorului de la frigider, dimensiunea tehnic ă a acestuia o constituie puterea nominală de 150W. De remarcat că unele funcţii por avea mai multe dimensiuni tehnice (tabelul 1.2.) 11. În cadrul analizei produsului, determinarea dimensiunii tehnice prezintă o importanţă foarte mare deoarece, chiar dacă estre obiectiv măsurabilă, ea poate fi stabilită subiectiv, cu rezerve mari în supradimensionare, de exemplu. b) Dimensiunea economică a funcţiilor este exprimată prin cost. Repartizarea costurilor pe funcţii determină dimensionarea economică a acestora. Costul total al unui produs este dat de suma costurilor func ţiilor sale. Se determină, cu această ocazie şi ponderea pe care o ocupă fiecare funcţie de bază în totalul costului produsului. De exemplu, printre funcţiile frigiderului există şi următoarea: permite conectarea la circuitul 11

Petrescu P., Gherasim T. – Elemente de analiza valorii, Ed. Academiei, Bucureşti, 1981, pag.40

15

electric – funcţie al cărei cost este dat de costul cordonului cu ştecher, costul conductorului electric şi al comutatorului. Tabelul 1.2. Dimensiunile tehnice ale funcţiilor PRODUSUL Sonda de gaz la furnal

FUNCŢIA

DIMENSIUNEA TEHNICĂ -

- Captează proba de gaz - Avansează şi retrage sonda

valoare probă 10 cm3 - adâncime de preluare din m în m pentru o lungime maximă de 4 m - viteza de avans [m/sec] - viteza de retragere [m/sec]

4) Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost – presupune stabilirea ponderii fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului. În acest fel, analiza valorii acţionează în direcţia maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost, atât pentru fiecare funcţie a produsului cât şi în ansamblul său.

1.3. CONCLUZII 1. Analiza valorii este un procedeu orientat către identificarea şi realizarea cât mai eficientă a funcţiilor necesare pentru un produs, proces sau servicii, cu un cost minim, fără a afecta calităţile, fiabilităţile, performanţele şi condiţiile de livrare. 2. Analiza valorii este un proces de ameliorare a produselor sau proceselor, iar ingineria valorii este un proces de prevenire şi eliminare a unor cauze generatoare de costuri inutile chiar la nivelul concepţiei produsului. 3. Valoarea de întrebuinţare reprezintă o estimare subiectivă a satisfacţiei pe care o conferă, direct sau indirect, posesia unui bun precum şi utilizarea lui. 4. Valoarea estetică este determinată de proprietăţile, caracteristicile sau atractivitatea care fac dorit bunul respectiv. 5. Valoarea de schimb se exprimă printr-un raport de schimb care precizează, pentru fiecare marfă, ce cantităţi din alte mărfuri îi sunt echivalente. 6. Costul poate fi adăugat la produs, fără a-i mări valoarea. 7. Costurile nejustificate sunt cauzate de ineficienţa conducerii, aplicarea necorespunzătoare a cosiderentelor privitoare la valoarea de întrebuinţare, slăbiciuni umane, presiuni competitive. 8. Funcţiile conferă utilitatea produsului. 9. După importanţă, funcţiile se împart în: Ø principale - cotribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare; Ø secundare - servesc la realizarea funcţiilor principale, necontribuind în mod direct la realizarea valorii de întrebuin ţare;

16

Ø inutile – apar în mod inevitabil şi nu au valoare de întrebuinţare, nici valoare estetică, nici de schimb. 10. După natura lor, funcţiile se clasifică în: Ø obiective – contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare şi sunt măsurabile; Ø subiective - contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare şi nu sunt măsurabile. 11. Funcţiile se redau, pe scurt, printr-un verb(care arată acţiunea specifică ce este îndeplinită) şi un substantiv (se referă la obiectul acţiunii). 12. Principiile de bază ale analizei valorii sunt: Ø principiul analizei funcţionale; Ø principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare; Ø principiul dublei dimensiuni a funcţiilor; Ø principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost.

1.4. PROBLEME 1. Comentaţi sensul expresiei “produsul acesta este un adevărat chilipir”. 2. Explicaţi tipurile de valoare pe care le pot prezenta următoarele produse: a) b) c) d) e) f)

perie de şters pantofii; un joc de şah; antenă parabolică; un ou; un toc de uşă; puşcă de vânătoare;

g) h) i) j) k) l)

un televizor; lustră; un bec; un ceas; un tablou; un album foto.

3. Cum ar putea fi îmbunătăţită valoarea la trei dintre produsele enumerate la problema 2. 4. Discutaţi, în raport cu valoarea, semnificaţia termenilor “cost minim” şi “cost nejustificat”. 5. Întocmiţi o listă cu cinci articole, în care: a) valoarea estetică este mai mare decât valoarea de întrebuin ţare; b) valoarea respectului acordat produsului este mai mare decât valoarea de întrebuinţare; c) valoarea respectului acordat produsului este mai mică decât valoarea de întrebuinţare. 6. Descrieţi modurile în care următorii angajaţi ar putea face să crească costurile nejustificate şi cele ascunse: a) şeful compartimentului aprovizionare;

17

b) proiectantul produsului; c) şeful compartimentului producţie; d) directorul economic; e) şeful compartimentului administrativ; f) şeful compartimentului resurse umane. 7. Comentaţi căile prin care consideraţi că puteţi evita formarea de “costuri ascunse” prin: a) calitatea necorespunzătoare a produselor; b) absenteism; c) rotaţia personalului; d) productivitatea scăzută. 8. În fig. 1.6. este reprezentat un lagăr turnat o dată cu batiul maşinii.

Fig. 1.6. Lagăr turnat o dată cu batiul maşinii În acest sens batiul maşinii (1) se fixează de fundaţie prin şuruburile 2, 3, 4 şi 5, iar corpul lagărului face corp comun cu acesta. Capacul 6 este fixat prin şuruburile 7 şi 8 de batiu. Să se întocmească un tabel al funcţiilor pentru acest tip de lagăr. 9. În fig.1.7. este reprezentată o plită electrică în execuţie deschisă, la care rezistenţa este vizibilă. Ea se compune din următoarele elemente constructive principale: • carcasa plitei – executată din tablă de oţel, protejată împotriva coroziunii prin emailare, acoperiri galvanice sau vopsiri; • elementul încălzitor – format dintr-o rezistenţă electrică introdusă în canalele unei plăci din şamotă. Canalele sunt astfel executate încât între spirele rezistenţei şi vas rămâne o distanţă de cel puţin 3mm. Capetele rezistenţei sunt protejate împotriva atingerii de corpul plitei prin mărgele ceramice.

18

Să se întocmească un tabel al funcţiilor pentru acest tip de plită electrică.

Fig. 1.7. Plită electrică în execuţie deschisă

10. În fig. 1.8. este reprezentat un uscător de păr.

Fig. 1.8. Elementele componente ale uscătorului de păr

Acesta are în componenţa lui următoarele elemente: • carcasa – care are rolul de a susţine şi proteja elementul încălzitor, ventilatorul cu motorul electric şi comutatorul; 19

• elementul încălzitor – format dintr-un suport izolant din ceramică sau mică, peste care este înfăşurată rezistenţa electrică; • motorul electric de tip asincron monofazat pe axul c ăruia este montat ventilatorul cu palete radiale; • dispozitivul de conectare şi reglare – format dintr-un ansamblu de întrerupătoare ce asigură pornirea motorului şi apoi conectarea la reţea a elementului încălzitor; la unele aparate se obţin două sau trei trepte de temperatură. Să se întocmească un tabel al funcţiilor pentru acest tip de uscător de păr. 11. În fig.1.9. este reprezentat un mixer cu pahar a cărui menire este de a realiza amestecuri de băuturi, fructe, lapte, de obicei sub formă de emulsii.

Fig.1.9. Mixer cu pahar

El se compune din următoarele părţi principale: • carcasa – conţine în interior motorul şi conexiunile electrice, la partea superioară este prevăzută cu un dispozitiv de fixare a paharului; • motorul electric, de tip monofazat asincron, antreneaz ă direct agitatorul; la unele tipuri de mixere cu pahar motorul electric are dou ă sau trei trepte de turaţii, comandate de un comutator fixat pe carcas ă; • paharul de formă tronconică cu capacitatea de 500-1000 ml, are la baza mică agitatorul şi dispozitivul de fixare pe carcasă, iar la baza mare un capac etanş. Să se întocmească un tabel al funcţiilor pentru acest tip de mixer. 12. Definiţi funcţiile realizate în cadrul următoarelor posturi: a) recepţioner hotel; b) frământător pâine; c) fotograf; d) conductor bilete tren; e) controlor calitate; f) şef compartiment transporturi; g) vânzător produse electronice. 20

1.5. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ 1. Analiza valorii este o: a) metodă de management; b) metodă de optimizare a costurilor; c) metodă de îmbunătăţire a calităţii produselor. 2. Ingineria valorii este un proces de: a) ameliorare a produsului; b) prevenire a cauzelor generatoare de costuri inutile; c) eliminare a cauzelor generatoare de costuri inutile. 3. Logica procesului economic e necesar a fi: a) în favoarea producătorului şi mai puţin în favoarea cumpărătorului; b) în favoarea cumpărătorului şi mai puţin în favoarea producătorului; c) identică, atât pentru cumpărători, cât şi pentru producători. 4. Între “costurile ascunse” menţionate de Savall, se includ: a) automulţumirea; b) absenteismul; c) calitatea necorespunzătoare a produselor; d) comunicaţii ineficiente; e) rotaţia personalului; f) lipsa de idei; g) deprinderi şi atitudini; h) accidente de muncă; i) productivitate scăzută. 5. Între “costurile nejustificate” menţionate de Crum L.W se includ: a) orgolii personale; b) lipsa unei planificări corespunzătoare; c) productivitatea scăzută; d) luarea unei marje de siguranţă; e) rotaţia personalului; f) calitatea produselor; g) lipsa obiectivelor privitoare la valoarea de întrebuin ţare a produselor. 6. Analiza valorii: a) identifică domeniile costurilor excesive; b) reduce calitatea prin micşorarea costurilor; c) îmbunătăţeşte valoarea de întrebuinţare a produsului. 7. Stabiliţi care sunt însuşirile ce definesc funcţia îndeplinită de un casetofon: a) asigură redarea clară a muzicii;

21

b) asigură înregistrarea corectă a muzicii; c) asigură înregistrarea şi redarea muzicii. 8. După natura lor, funcţiile se clasifică în: a) funcţii de bază; b) funcţii secundare; c) funcţii obiective; d) funcţii subiective. 9. Funcţiile subiective: a) contribuie direct la realizarea valorii de întrebuin ţare a produsului şi sunt măsurabile; b) participă în mod direct la realizarea valorii de întrebuinţare a produsului, dar nu sunt obiectiv măsurabile; c) sunt obiectiv măsurabile cu ajutorul unor unităţi de măsură, dar nu contribuie direct la realizarea valorii de întrebuin ţare a produsului. 10. Stabiliţi care sunt funcţiile îndeplinite de un radiator electric: a) transformă energia electrică în energie termică; b) asigură protecţia contra electrocutării; c) are aspect estetic; d) încălzeşte întreaga incintă în care este amplasat; e) are fiabilitate; f) permite racordarea la reţea.

22

CAPITOLUL 2. PLANUL LOGIC ŞI CRONOLOGIC DE DESFĂŞURARE A ANALIZEI VALORII OBIECTIVE Să prezinte principalele etape şi faze necesare a fi parcurse pentru desfăşurarea procesului de analiza valorii. Înconformitate cu STAS R 11272/1-1979 etapele şi fazele de desfăşurare a analizei valorii sunt următoarele: Etapa I – Măsuri pregătitoare: Faza 1 – Stabilirea temei; Faza 2 – Organizarea colectivului de lucru; Faza 3 – Pregătirea metodologică; Faza 4 – Stabilirea planului de lucru; Faza 5 – Aprobarea planului de lucru; Etapa a II-a – Analiza necesităţii sociale: Faza 1 – Culegerea informaţiilor; Faza 2 – Stabilirea nomenclatorului de funcţii şi a limitelor dimensiunilor lor tehnice; Faza 3 – Stabilirea nivelurilor de importanţă a funcţiilor; Etapa a III-a – Analiza şi evaluarea situaţiei existente: Faza 1 – Dimensionarea tehnică a funcţiilor; Faza 2 – Dimensionarea economică a funcţiilor; Faza 3 – Analiza sistemică a funcţiilor; Faza 4 – Stabilirea direcţiilor de cercetare; Etapa a IV-a – Conceperea sau reconceperea produsului: Faza 1 – Elaborarea propunerilor de realizare a produsului nou sau supus modernizării; Faza 2 – Selecţionarea propunerilor; Faza 3 – Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţie; Faza 4 – Evaluarea soluţiilor; Etapa a V-a – Aprobarea soluţiei optime; Etapa a VI-a – Realizarea şi controlul aplicării: Faza 1 – Stabilirea programului de realizare; Faza 2 – Realizarea soluţiei aprobate; Faza 3 – Evaluarea rezultatelor după aplicare. Gradul de aprofundare a etapelor şi fazelor de lucru se stabileşte de către colectivul de lucru, care în conformitate cu STAS-ul amintit va putea cuprinde 3-15 specialişti din cadrul unităţii şi (sau) din afara acesteia. Se va mai ţine seama, în acest sens, de complexitatea produsului studiat, ca şi de posibilităţile concrete ale unităţii.

23

2.1. ANALIZA NECESITĂŢII SOCIALE 2.1.1. CULEGEREA INFORMAŢIILOR Începutul etapei a II-a este marcat de culegerea şi stabilirea informaţiilor ce vor fi necesare în efectuarea studiului de analiz ă a valorii. Se prezintă, cu titlu orientativ, o listă a acestor informaţii care poate fi completată de la caz la caz 12: • informaţii cu caracter tehnic; • informaţii cu caracter social; • informaţii cu caracter economic.

2.1.1.1. INFORMAŢII CU CARACTER TEHNIC A. În cazul conceperii unui produs nou, acestea sunt: • tema de proiectare; • scheme, diagrame şi studii teoretice sau cu caracter de cercetare care au stat la baza concepţiei unor produse similare; • prospecte, desene şi (pe cât posibil) exemplare fizice din cele mai noi şi perfecţionate produse similare executate de alte unit ăţi; • rezultatele examinării (eventual testării) produselor specificate mai sus, cu lista punctelor slabe şi superioare ale lor; • lista bibliografică sau extrase din literatura de specialitate pri vind soluţiile constructive, materiale sau procedee tehnologice noi susceptibile a fi utilizate; • lista (eventual extrase) a unor lucrări de cercetare care pot fi utilizate în reconceperea produsului studiat; • rezultatele unor sondaje la furnizorii de materii prime, materiale, piese sau subansambluri privind posibilitatea şi condiţiile satisfacerii unor exigenţe speciale (dimensionale, protecţii etc.). B. În cazul reconceperii unui produs existent sunt necesare informaţiile prevăzute la punctul A, la care se adaugă următoarele: • desenele produsului în forma constructivă existentă; • caietele de sarcini; • fişe tehnologice, planuri de operaţii; • prescripţii de control calitativ şi recepţie finală; • dosarul de omologare al produsului; • desenele SDV-urilor speciale şi documentele lor de omologare; • prescripţiile calitative şi dimensionale ale materiilor prime şi materialelor precum şi cele privitoare la controlul lor; • desenele şi caietele de sarcini pentru toate piesele sau subansamblurile ce se procură din afara întreprinderii care fabrică produsul; • toate standardele şi normele ce privesc produsul sau părţile sale componente; 12

Cocârlă T., Pocinog G. – Metode şi tehnici moderne folosite în conducerea şi organizarea întreprinderilor, Ed. Facla, Timişoara, 1983, pag.123

24

• toate informaţiile posibile privind comportarea în exploatare a produsului, inclusiv datele privind durabilitatea, fiabilitatea şi mentenabilitatea sa; • prescripţii de protejare a produsului şi de manipulare de la locul de producere la beneficiari; • desenele ambalajelor şi caietele lor de sarcini; • lista tuturor schimbărilor intervenite pe parcursul fabricării produsului.

2.1.1.2. INFORMAŢII CU CARACTER SOCIAL Se recomandă analizarea următoarelor surse de informaţii: • studii de marketing; • sondaje sau studii statistice privind cerinţele diferitelor categorii de beneficiari; • informaţii privind comportarea în exploatare a produsului existent (sau a unor produse asemănătoare în cazul conceperii de produse noi); • studii prospective privind evoluţia în următorii ani a necesităţilor sociale cărora urmează să le răspundă produsul existent studiat.

2.1.1.3. INFORMAŢII CU CARACTER ECONOMIC Referitor la conţinutul acestor informaţii se pot face o serie de precizări13. 1) În analiza valorii se lucrează cu elementele de costuri aşa cum se află ele în contabilitatea întreprinderii, ca realizări efective, fără a pune în discuţie calitatea normelor sau a organizării producţiei, acestea fiind studiate prin alte metode. 2) Dimensiunea economică a costurilor cu care se lucrează în analiza valorii va cuprinde: • costul manoperei directe; • costul materiilor prime şi al materialelor; • costurile de regie de fabricaţie, care vor cuprinde: “costul luminii, încălzirii, chiria, transportul, gratificaţiile etc. Serviciul calculaţie le calculează de obicei pe oră, împărţind cheltuielile de regie ale unui an la numărul de ore lucrate” 14. Cheltuielile generale ale întreprinderii nu se vor include în costuri, din următoarele motive: • schimbând soluţia constructivă a unei funcţii sau chiar a întregului produs, cheltuielile generale totale ale întreprinderii nu se modific ă, ci se schimbă numai repartiţia lor; • în cheltuielile generale sunt incluse o serie de elemente care pot deforma costul, ca: penalizări, dobânzi, locaţii etc. 3) Analiza valorii este o metodă care ţine seama de resursele existente. Vor fi avute în vedere: 13 14

Cocârlă T., Pocinog G. – Ibidem, pag.126 Crum L.W. – Opera citată, pag. 70

25

• preţurile şi condiţiile de aprovizionare din exterior a diverselor materii prime, materiale, piese; • date tehnico-economice comparative privind performan ţele şi costurile diverselor procedee tehnologice.

2.1.2. STABILIREA NOMENCLATORULUI DE FUNCŢII ŞI A LIMITELOR DIMENSIUNILOR LOR TEHNICE Pentru a uşura determinarea unui nomenclator de funcţii corect, se stabilesc următoarele reguli 15: 1 – o funcţie este diferită de o altă funcţie dacă: a) adaugă prin ea însăşi valoare produsului; b) poate exista independent de o altă funcţie; 2 – se vor evita anunţurile care nu definesc funcţii, ci grupe de funcţii; 3 – o funcţie este auxiliară (secundară) dacă: a) nu adaugă prin sine însăşi valoare de întrebuinţare produsului; b) condiţionează existenţa unei (unor) funcţii obiective sau subiective; c) exprimă relaţii între produs şi mediul înconjurător; 4 – nu trebui să se confunde domeniul de utilizare al produsului cu funcţiile sale; 5 – nu se vor confunda funcţiile cu modalitatea tehnică de obţinere a acestora; 6 – nu se vor confunda funcţiile cu efectul lor; 7 – nu se vor confunda funcţiile cu dimensiunile tehnice; 8 – nu există funcţii derivate din alte funcţii.

2.1.3. STABILIREA NIVELURILOR DE IMPORTANŢĂ A FUNCŢIILOR STAS 11272/1-79, punctul 4.3, aliniatul 4.3.1. stabile şte faptul că, “nivelurile de importanţă a funcţiilor produsului se stabilesc în scopul determinării contribuţiei fiecărei funcţii la valoarea de întrebuinţare a produsului, prin compararea funcţiilor între ele, două câte două, din punctul de vedere al efectului lor util, pe baza consult ării unui eşantion reprezentativ de utilizatori şi specialişti sau prin alte procedee”. Această comparare poate fi efectuată de fiecare specialist în parte, urmând ca apoi să se calculeze media nivelurilor de importanţă stabilite de fiecare dintre aceştia. Metoda practică cel mai frecvent folosită, însă, constă în studiul punctelor de vedere ale consumatorilor, care utilizeaz ă produsul respectiv. Pentru stabilirea nivelurilor de importanţă a funcţiilor, se recomandă utilizarea următoarelor metode 16: a) metoda matricei de importanţă; b) metoda ordonări directe. 15 16

Cocârlă T., Pocinog G. – Opera citată, pag. 126 Rusu C., Frunză V., Luca G., Berinde D. – Analiza şi reglarea firmei prin costuri, Ed.Gh. Asachi, Iaşi, 1995, pag. 79

26

a) Metoda matricei de importanţă constă în completarea unei matrice pătrate, înscriindu-se funcţiile principale atât pe linie cât şi pe coloană, fără funcţiile secundare. Prin ancheta statistică convenită se compară funcţiile două câte două şi se stabileşte media şi apoi ordinea de preferinţă pentru fiecare funcţie. Funcţia

A

B

C

D

E

A B C D E ni Pondere

1 1 0 1 1 4 4/15

0 1 0 0 1 2 2/15

1 1 1 1 1 5 5/15

0 1 0 1 1 3 3/15

0 0 0 0 1 1 1/15

Fig. 2.1. Matricea pentru determinarea nivelului de importan ţă al funcţiilor Prima etapă în întocmirea matricii constă în completarea diagonalei acesteia cu cifra 1 (pentru evitarea ponderii 0, f ără sens), fig. 2.1. În continuare sistemul de completare al matricii este următorul: • dacă o funcţie are o pondere mai mare decât cea cu care este comparată, se notează cu 1; • dacă o funcţie are o pondere mai mică decât cea cu care este comparată, se notează cu 0; • dacă două funcţii au aceeaşi pondere, se şterge linia şi coloana uneia dintre ele, utilizând o singură linie şi o singură coloană pentru ambele funcţii. Se însumează apoi valorile de pe coloane, obţinându-se nivelul funcţiei respective şi un mod de ordonare a lor. Şirul natural al numerelor de la 1 la n ordonează funcţiile corespunzătoare, de la cea mai puţin importantă, ni = 1, la cea mai importantă, ni = n.. Nivelurile obţinute trebuie să reprezinte un şir complet de numere de la 1 la n. Două niveluri identice înseamnă o inconsecvenţă în gândire. Ponderea de importanţă a funcţiilor se determină conform relaţiei, ni , (2.1.) p = i

n

∑

i=1

n

i

în care: pi - este ponderea funcţiei “i”; ni - nivelul funcţiei “i”; n

∑ n i - suma nivelurilor celor “n” funcţii, i =1

n

(în exemplul din figura 2.1.,

∑ n i = 4 + 2 + 5 + 3 + 1 = 15). i =1

27

Această metodă de calcul permite: • să aproximeze ecartul dintre niveluri ca egal cu 1; cu cât “n” este mai mare, aproximaţia devine mai neglijabilă; • să exprime convenţional valoarea de întrebuinţare prin suma nivelurilor funcţiilor sale, dar numai pentru compararea produsului cu sine n

însuşi, în diversele sale variante ( ∑ n i îşi pierde orice semnificaţie la i =1

compararea a două produse diferite). Matricea se mai poate întocmi acordând (se recomand ă, în special, în construcţia de maşini): - 2 puncte pentru funcţia apreciată ca fiind mai importantă decât cea cu care se compară; - 1 punct pentru fiecare din cele două funcţii comparate, dacă se apreciază că sunt egale ca importanţă; - 0 puncte pentru funcţia apreciată ca fiind mai puţin importantă decât cea cu care se compară; - se înscrie în toate căsuţele de pe diagonală câte 1 punct pentru evitarea ponderii 0, fără sens. În figura 2.2. se prezintă un exemplu de completare a unei astfel de matrice: Funcţia A B C D E F ni Pondere

A 1 2 0 2 2 2 9 9/36

B 0 1 0 1 2 0 4 4/36

C 2 2 1 2 2 2 11 11/36

D 0 1 0 1 2 0 4 4/36

E 0 0 0 0 1 0 1 1/36

F 0 2 0 2 2 1 7 7/36

Fig. 2.2. Matrice pentru determinarea nivelului de importan ţă al funcţiilor Pentru de a conferi o cât mai mare veridicitate analizei, se recomand ă cercetarea unui eşantion reprezentativ de utilizatori ai produsului respectiv în cadrul anchetei organizate. b) Metoda ordonării directe – ordonează funcţiile pornind de la cele importante la cele mai puţin importante. Această metodă se poate aplica pe baza folosirii unor chestionare.

2.2. ANALIZA ŞI EVALUAREA SITUAŢIEI EXISTENTE Etapa a III-a, ce constă, în esenţă, în analizarea şi evaluarea situaţiei existente, cuprinde patru faze, ce vor fi expuse în cele ce urmeaz ă.

28

2.2.1. DIMENSIONAREA TEHNICĂ A FUNCŢIILOR Aceasta este faza în care se stabilesc performanţele tehnice ale funcţiilor. În cazul frigiderului reprezentat în figura 1.5. dimensiunile tehnice ale funcţiilor sunt (tabelul 2.1.): Tabelul 2.1. Dimensiunile tehnice ale funcţiilor frigiderului REPER 9 3 1 2 1 5 6 7

FUNCŢIA REALIZATĂ Permite conectarea la circuitul electric Oferă o incintă igienică pentru păstrarea alimentelor Asigură o temperatură constantă Permite accesul în incinta frigiderului Foloseşte raţional energia electrică pentru răcire Îndepărtează căldura degajată în procesul răcirii Asigură protecţia electrică Menţine o funcţionare silenţioasă

CODUL FUNCŢIEI

DIMENSIUNEA TEHNICĂ

F1

-

F2

490 dm3

F3

0÷6oC

F4

-

F5

2,4 Kwh/24h

F6

-

F7 F8

Capacităţile de congelare 24Kg/24h Temperatură congelator –12oC 5 ani

4

Conduce agentul frigorific care se vaporizează la presiunea de saturaţie

F9

3 8

Are aspect plăcut Este fiabil

F10 F11

2.2.2. DIMENSIONAREA ECONOMICĂ A FUNCŢIILOR Practic în această fază se recurge la completarea matricii costurilor funcţiilor. Aceasta este un tabel în care se înscriu pe linii reperele componente ale produsului, iar pe coloane mărimea costurilor acestora, repartizate pe funcţii ale produsului şi procentul costurilor fiecărui reper în costul total al produsului. Astfel, pot fi delimitate costurile func ţiilor realizate de fiecare reper. Elaborarea matricii costurilor funcţiilor presupune următoarele operaţii17: a) delimitarea funcţiilor valorii de întrebuinţare şi gruparea acestora în funcţii utile, din care: principale şi secundare; b) descompunerea produsului în repere fizice componente şi repartizarea lor pe funcţii; c) repartizarea costurilor directe ale secţiilor de fabricaţie (materii prime, materiale, manoperă, SDV-uri, utilităţi ş.a.) pe repere; d) stabilirea coeficienţilor reprezentând proporţiile funcţiilor în totalul 17

Moşteanu T., Dumitrescu D., Floricel C., Alexandru F. – Preţuri şi concurenţă, Ed.Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 1997, pg.239

29

valorii de întrebuinţare, iar în cadrul acestora a proporţiilor de participare a reperelor fizice la îndeplinirea unei funcţii; e) calcularea şi înscrierea în matrice a costului direct al fiecărui reper pe funcţii, precum şi a costului direct total pe repere şi pe funcţii. Un reper sau un ansamblu poate contribui la realizarea mai multor funcţii ale produsului, repartizarea acestora determinând una din situaţiile: a) se poate efectua cu uşurinţă departajarea costurilor pe funcţii. De exemplu, în cazul frigiderului, costul termostatului poate fi repartizat funcţiei de asigurare a regimului termic constant precum şi funcţiei de folosire raţională a energiei electrice. b) nu se poate efectua cu uşurinţă departajarea costurilor pe funcţii – caz în care se recomandă ca repartiţia costului să se facă proporţional cu ponderea funcţiilor, conform relaţiei, p C ri = C r n i , (2.2.) ∑ pi i =1

unde: Cri este partea din costul reperului afectată funcţiei Fi; Cr = costul total al reperului r; pi = ponderea funcţiei deservite. Repartiţia costurilor pe funcţii este o problemă de cea mai mare importanţă, care nu poate fi efectuată decât de către specialişti, care vor întocmi matricea costului direct pe repere, după modelul din tabelul 2.2. Tabelul 2.2. Matricea costului direct pe repere – Conf. STAS 11272/1-79 Nr. Crt.

Elemente componente ale produsului Simbolul funcţiilor (repere, operaţii etc.) Denumire Cost F1 F2 F3 …. Fn Reperul 1: - materiale - operaţia 1 - materiale pentru operaţia 1 - manoperă - regie directă - operaţia 2 Idem Reperul 2 Idem Alte materiale (protecţie anticorozivă, vopsele, lacuri etc.) Operaţii finale - montaj - probe Total costuri din care: - total costuri materiale % costuri/funcţii

30

Costuri inutile -lei-

Observaţii

Se fac următoarele precizări: • se introduc toate funcţiile, inclusiv cele secundare; • prin material pentru reperul 1 se înţelege materialul care rămâne în piesa finită şi este comun tuturor operaţiilor necesare; • prin material pentru operaţia 1, operaţia 2 etc., se înţelege materialul care se consumă în decursul acestei operaţii (tăieri, şpan); • costurile ce nu pot fi imputate nici unei funcţii se trec în coloana din dreapta tabelului; • costurile care nu pot fi repartizate pe funcţii după un criteriu tehnic, vor fi repartizate proporţional cu ponderile funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului. Ponderea costurilor fiecărei funcţii în costul total al produsului se calculează conform relaţiei: C Ci , (2.3.) K = i = i

CT

n

∑ Ci i =1

în care: Ki este ponderea funcţiei “i” în costul total al produsului; Ci – costul funcţiei “i”; CT – costul total al produsului; n – numărul funcţiilor realizate de produs.

2.2.3. ANALIZA SISTEMICĂ A FUNCŢIILOR Această fază se bazează pe analizele efectuate în fazele precedente, în baza principiului de lucru al analizei valorii, şi anume: cantitatea de muncă consumată pentru materializarea funcţiei trebuie să corespundă ca pondere (din cantitatea de muncă consumată) cu ponderea funcţiei respective în valoarea de întrebuinţare. Acest principiu permite proporţionalitate între ponderile fiecărei funcţii, atât în valoarea de întrebuinţare, cât şi în costurile de producţie. Dacă există această proporţionalitate, ea poate fi redată prin ecuaţia unei drepte: y = a x, (2.4.) unde: y - este ponderea funcţiilor în costul de producţie; x - ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare; a - parametru ce exprimă schimbarea lui y ca urmare a schimbării lui x. Calculul parametrului “a” se face prin metoda celor mai mici pătrate, admiţând că suma pătratului abaterilor între valorile lui y şi valorile lui x ponderate cu parametrul a să fie minime. n

∑ ( y i − ax i ) 2 = min .

(2.5.)

i =1

Minimul poate fi determinat anulând derivata par ţială în raport cu a: n

2∑ ( y i − ax i )(− x i ) = 0 , i =1

31

(2.6.)

n

∑ (ax i2 − x i y i ) = 0 , i =1 n

n

i =1 n

i=1 n

i =1

i =1

(2.7.)

a ∑ x i2 − ∑ x i y i = 0 ,

(2.8.)

a ∑ x i2 = ∑ x i y i ,

(2.9.)

n

a=

∑ x i yi i =1 n

∑ i =1

.

(2.10.)

x i2

În cazul unei depline proporţionalităţi între x şi y, a=1, toate punctele aflându-se pe dreapta y = a x (dreapta ∆). Această metodă poartă denumirea de analiza de regresie a costurilor în funcţii. Ea permite identificarea funcţiilor asupra cărora trebuie orientată atenţia pentru reducerea costurilor. În acest caz, punctele corespunzătoare se găsesc deasupra dreptei de regresie. De asemenea, se pot identifica funcţiile inutile, care ridică costul produsului fără a contribui la creşterea gradului de satisfacţie a utilizatorului. Mărimea disproporţiilor între ponderile funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului şi în costurile sale se calculează cu estimatorul: n

S = 100∑ [ y i − y i (∆)]2 ,

(2.11.)

i =1

în care: yi - sunt coordonatele punctelor reale (ponderea în costuri); yi(Δ) - ordonatele de pe dreapta (Δ) corespunzătoare absciselor x i. Dacă S=0 toate punctele reale se vor situa pe dreapta Δ şi rezultă că există o proporţionalitate perfectă între cele două categorii de ponderi. În cazul când S≠0 diagrama indică punctele, respectiv funcţiile, supradimensionate economic, funcţii care sunt plasate deasupra dreptei de proporţionalitate medie. Repetarea acestor calcule în diverse variante constructive poate diminua treptat valoarea disproporţiilor, care vor avea tendinţa de a se apropia de zero.

2.2.4. STABILIREA DIRECTIILOR DE CERCETARE Pe baza rezultatelor obţinute din analiza sistematică a funcţiilor se stabilesc direcţiile de cercetare, fază în care, potrivit STAS 11272/1-79, se efectuează: • adăugarea şi eliminarea unor funcţii la produsul existent; • stabilirea corecţiilor de adaos în dimensiunile tehnice ale funcţiilor produsului existent, corespunzător cerinţelor utilizatorilor; • renunţarea la elementele componente ale produsului existent care nu au nici un rol funcţional; • stabilirea funcţiilor cu costuri disproporţionate în raport cu ponderea lor în valoarea de întrebuinţare a produsului existent şi identificarea căilor de eliminare a disproporţiilor.

32

Deci, folosirea metodei de analiză a valorii orientează cu precizie cercetătorul spre funcţiile asupra cărora trebuie acţionat pentru a reduce costurile.

2.3. CONCEPEREA SAU RECONCEPEREA PRODUSULUI Stabilirea funcţiilor supradimensionate sau inutile, al căror cost este ridicat în comparaţie cu contribuţia lor la utilitatea produsului, ca şi a celor subdimensionate, aflate în situaţia inversă, face posibilă identificarea reperelor care încarcă nejustificat costul produsului. Produsul se va reproiecta pornind de la ideea stabilirii concordantei dintre costul şi nivelul de importanţă al funcţiilor, STAS 11272/1-79 recomandând parcurgerea a patru faze. Faza 1 – Elaborarea propunerilor de realizare a produsului nou sau supus modernizării Are ca obiectiv colectarea tuturor ideilor de îmbunătăţire a produsului, idei care sunt emise de specialişti, ca rezultat al utilizării unor tehnici de stimulare a creativităţii, care vor fi expuse într-un capitol separat (capitolul 3). Faza 2 – Selecţionarea propunerilor Propunerile emise în faza anterioară se concentrează asupra posibilităţilor de realizare tehnică, tehnologică şi economică. În urma acestei analize se aleg soluţiile tehnice pe baza cărora urmează a se reproiecta produsul. Faza 3 – Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţie Potrivit soluţiei tehnice selectate, se stabileşte un nou nomenclator al funcţiilor.Procedura se repetă, redimensionându-se noile funcţii, tehnic şi economic. Dacă nici această soluţie nu determină o reducere a costului funcţiilor redimensionate, atunci se oferă soluţii noi, procedura repetânduse până când se ajunge la adoptarea variantei optime. Faza 4 – Evaluarea soluţiilor Această fază este orientată spre evaluarea economiilor previzibile pentru produsul reproiectat. În acest sens se recomandă a se determina 18: a) economia la costul unitar de producţie (Eu), Eu = Cp0 - Cp1,

(2.12.)

unde: Cp0 - este costul de producţie anterior aplicării metodei; Cp1 - costul de producţie recalculat, potrivit soluţiilor analizei valorii; b) economia brută anuală (Eb), Eb=Eu·Na,

18

Nicolescu O., ş.a. – Ghidul managerului eficient, vol 2, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994, pag 126-127

33

(2.13.)

unde: Na este număr de produse fabricate anual; c) economia netă actuală (En) En=Eb-Ci,

(2.14.)

unde: Ci - sunt cheltuielile necesare implementării soluţiilor tehnice pe baza cărora urmează a se reproiecta produsul.; Etapele ulterioare se derulează potrivit planului logic şi cronologic, în cadrul ultimei etape evidenţiindu-se avantajelor aplicării studiului de analiza valorii la produsul realizat. Trebuie specificat însă că aplicarea acestei metode implică şi eforturi. Se recomandă, pentru aprecierea eficienţei studiului, folosirea relaţiei19: E ⋅p , (2.15.) E AV = C AV

unde: EAV - este eficienţa studiului analizei valorii; E - economiile realizate în cursul unui an, prin aplicarea studiului; p - probabilitatea de reuşită a studiului de analiza valorii; CAV - costurile de implementare a studiului de analiza valorii. Eficienţa studiului de analiza valorii poate fi evaluat ă şi prin: p ⋅p ⋅P E AV = t e , (2.16) C AV unde: pt - este probabilitatea de succes tehnic; pe - probabilitatea de succes economic (comercial); P - profitul estimat. De regulă, se apreciază că eficienţa studiilor de analiza valorii are valoarea 2. În condiţiile conceperii unui produs nou (ingineria valorii), unde influenţa factorului timp are un rol deosebit, se recomandă folosirea relaţiei20: n pi C ma = p t ⋅ p e ∑ , (2.17) i = 1 (1 + r ) unde: Cma sunt cheltuielile maxime admise; pi – profitul anului de intrare în fabricaţie a produsului; r – rata de actualizare; n – numărul anilor. Costurile implicate de elaborarea şi aplicarea studiului se referă la: • costul pregătirii echipei; • costul studiului; • costul reproiectării; • costul probelor şi încercărilor; 19

Petrescu P., Gherasim T. – Elemente de analiza valorii, Ed. Academiei Române , Bucureşti, 1985, pag. 171 20 Zorlenţan T., ş.a. – Microeconomie, ASE Bucureşti, 1994, pag. 319.

34

• costul eventualelor investiţii; • alte costuri. În analiza valorii decizia finală va fi rezultatul determinărilor şi al consultărilor de grup, aceasta implicând metode de lucru şi de investigare care vor fi tratate în capitolele următoare.

2.4. CONCLUZII 1. Conform STAS R 11272/1-1979, desfăşurarea analizei valorii presupune parcurgerea a şase etape: - măsuri pregătitoare; - analiza necesităţii sociale; - analiza şi evaluarea situaţiei existente; - conceperea sau reconceperea produsului; - aprobarea soluţiei optime; - realizarea şi controlul aplicării. 2. Informaţiile necesare efectuării studiului de analiza valorii pot fi grupate în: - informaţii cu caracter tehnic; - informaţii cu caracter social; - informaţii cu caracter economic. 3. Stabilirea nivelului de importanţă a funcţiilor se face utilizând una din următoarele metode: - metoda matricei de importanţă; -metoda ordonării directe. 4. Dimensionarea tehnică a funcţiilor presupune stabilirea perfomanţelor tehnice ale funcţiilor. 5. Dimensionarea economică a funcţiilor se realizează prin completarea matricei costurilor funcţiilor. 6. Analiza sistemică a funcţiilor se face în baza principiului conform caruia cantitatea de muncă consumată pentru materializarea funcţiei trebuie să corespundă ca pondere cu ponderea funcţiei respective în valoarea de întrebuinţare. 7. Analiza de regresie a costurilor în funcţie permite identificarea funcţiilor asupra cărora trebuie orientată atenţia pentru reducerea costurilor. 8. Conceperea sau reconceperea produsului implică parcurgerea a patru faze: • elaborarea propunerilor de realizare a produsului nou sau supus modernizării; • selecţionarea propunerilor; • dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţie; • evaloarea soluţiilor.

35

2.5. STUDII DE CAZ

2.5.1. REPROIECTAREA UNUI ROBINET DE TRECERE FOLOSIND PROCEDEUL ANALIZEI VALORII Funcţiile principale şi secundare ale robinetului de trecere sunt prezentate în tabelul 2.3, iar schema de principiu în fig. 2.3. Tabelul 2.3. Funcţii şi dimensiuni tehnice Nr. Simbolul şi Crt denumirea funcţiei 1

2 3 4 5 6

A – Permite şi opreşte accesul fluidului din conductă (deschidereînchidere) B – Reglează debit fluid C – Permite acţ. manuală D – E protejatăcoroziune E – Se montează la inst. F – Poartă informaţii

7

Tip funcţie bază aux.

X X X X

-

X X -

Dimensiuni tehnice Denumire Pres. fluidului Debit maxim Cursă maximă tijă Limita debit Diam. rozetă Dur. corodare

Dim. filetului Număr şi fel de informaţii

-

X -

Valoare 10 bari 0,165 l/s 7mm 0-0,165 l/s Φ 50 30 ani 61/2”/68mm 3 informaţii - marcă fabr. - sens curgere - dimensiune -

8 G – Are aspect ext. îngrijit 9 HA – Este etanş la interior

-

X

X

Dimensiunea garnitură Dimensiune garnitură

Φ 12,3x8 Φ 27,5x1,5

IA – Este etanş la exterior

Destinaţia produsului: echiparea băilor şi bucătăriilor ce au instalaţii cu apă rece şi caldă cu temperatura maximă de 80oC.

36

Fig. 2.3. Robinet de trecere

1 – şurub cu cap semirotund; 2 – roată de mână; 3 – presgarnitură; 4 – piuliţă olandeză; 5 – garnitura tijei; 6 – capac; 7 – şurub; 8 – şaibă; 9 – garnitură I; 10 – tijă filetată; 11 – ventil; 12 – corp robinet

Funcţiile îndeplinite de reperele constituente ale robinetului pot fi reprezentate şi grafic. O posibilă opţiune privind aprecierea acestor funcţii este reprezentată în figura 2.4.

37

GARNITURA I

ROATĂ DE MÂNĂ

A B

PIULIŢĂ OLANDEZĂ

ŞAIBĂ

C D

ŞURUB CAP SEMIR.

GARNITURĂ TIJĂ

E

CORP

CAPAC

F G

VENTIL

TIJĂ

H I

ŞURUB CAP SEMIR.

PRESGARNITURA

Fig. 2.4. Schema bloc: funcţii – repere principale Determinarea nivelului de importanţă al funcţiilor se determină cu matricea (fig. 2.5.): FUNCŢIA A B C D E F G ni pi [%]

A 1 1 1 1 1 1 1 7 25

B 0 1 1 1 0 1 1 5 17,9

C 0 0 1 1 0 1 1 4 14,3

D 0 0 0 1 0 1 1 3 10,7

E 0 1 1 1 1 1 1 6 21,4

F 0 0 0 0 0 1 1 2 7,1

G 0 0 0 0 0 0 1 1 3,6

Fig. 2.5. Matricea de determinare a nivelului de importan ţă al funcţiilor Repartizarea costurilor pe repere este prezentat ă în tabelul 2.4.

38

Tabelul 2.4 Dimensiunea economică a funcţiilor Reperul Şurub cu cap semirotund Roata de mână Presgarnitura Piuliţa olandeză Garnitura tijei Capac Şurub cu cap semirotund (4 buc.) Şaibă-4 buc. Garnitură Tijă filetată Ventil Corp robinet TOTAL Ponderea relativă a costurilor (%)

Cost total A 615 1480 685 685 1225 1225 660 660 1905 1905

Funcţiile B C D E - 615 - 1480 -

F -

G -

1720

-

-

-

-

500 625 625 2365 615 1430 7280 20490 5715 27,9

-

1720

-

- 500 1750 1430 - 550 3530 1900 1300 3180 2095 2770 3530 1900 1300 15,5 10,2 13,5 17,2 9,3

6,4

Tabelul centralizator 2.5. va sintetiza aportul func ţiilor: Tabelul 2.5. Aportul funcţiilor la valoarea de întrebuinţare şi la costurile produsului Funcţie A B C D E F G TOTAL

Costuri (yi) lei % 5715 27,90 3180 15,50 2095 10,20 2770 13,50 3530 17,20 1900 9,30 1300 6,40 20490 100,00

Valoare de xiyi întrebuinţare (xi) puncte % 7 25,0 697,50 5 17,9 277,45 4 14,3 146,15 3 10,7 144,45 6 21,4 368,10 2 7,1 66,03 1 3,6 23,04 100,0 1722,72

Parametrul “a” al funcţiei de tipul, y = a x, va fi: ∑ x i yi , a= ∑ x i2 Înlocuind, se obţine: a=

1722,72 = 0,964 , 1785,8

xi2 625,0 320,4 204,5 114,5 458,0 50,4 13,0 1785,8

(2.18.)

(2.19)

Valorile ajustate ale costurilor pentru fiecare func ţie în parte, vor fi: C’A = 0,964 x 25 = 24,1% C’B = 0,964 x 17,9 = 17,2% C’C = 0,964 x 14,3 = 13,8%

39

C’D = 0,964 x 10,7 = 10,3% C’E = 0,964 x 21,4 = 20,6% C’F = 0,964 x 7,1 = 6,84% C’G = 0,964 x 3,6 = 3,5% Datele obţinute sunt poziţionate pe graficul determinat de axele de coordonate x (valoarea de întrebuinţare) şi y (costul), fig.2.6. 30

Y[%]

28 26 24

A’

E’

22 20 18 16

D

C’

B

14 12

F

10

G

8

C

F’

6 4

D’

E

G’

2

X[%]

0

0

2

4

6

8

10 12 14 16 18 20 22 24 26

Fig. 2.6. Diagrama costurilor în variantele echilibrate(--) şi reală (–)

Din analiză a rezultat o depăşire a cheltuielilor pentru funcţiile A, D, F şi G. Aceste funcţii sunt supuse în continuare analizei în vederea reducerii costurilor corespunzătoare. În acest sens se pot propune pe mai departe unele solu ţii tehnice, cum ar fi: • reducerea dimensiunilor capacului (din alamă); • reducerea dimensiunilor corpului (din fontă); • reducerea dimensiunilor tijei (din alamă); • executarea tijei din semifabricat presat în loc de bar ă trasă. Toate aceste soluţii pot avea drept efect reducerea costurilor pe funcţii, la o manevrabilitate mai uşoară şi la obţinerea de economii.

2.5.2. STUDIU PRIVIND APLICAREA ANALIZEI VALORII LA MOTOARELE ELECTRICE 1. Alegerea produsului Întrucât în cadrul unei întreprinderi de motoare electrice condi ţiile de organizare şi fabricaţie a diferitelor tipuri de motoare electrice sunt

40

similare, alegerea produsului care constituie obiectul studiului de analiz ă a valorii s-a făcut pe baza următoarelor criterii: a) costul motoarelor – s-a ales motorul care are costul cel mai mare; b) asigurarea unei competitivităţi sporite pe piaţa externă a motoarelor mai solicitate.

2. Cunoaşterea produsului Motorul asincron cu rotorul în scurtcircuit este tipul de maşină care, prin construcţia sa simplă, robustă, cu parametri funcţionali ridicaţi, este preferat în exploatare. Motoarele cuprinse în familia de produse a gabaritului 132 sunt repartizate în funcţie de : puterea utilă (KW), turaţia sincronă (min-1) şi tipul carcasei, S sau M (tabelul 2.19.). Tabelul 2.19 Familia de motoare de gabarit 132 Turaţia sincronă Gabarit 132 S 132 M

3000 7,5 şi 5,5 -

1500 1000 Puteri utile (KW) 5,5 3 7,5 4 şi 5,5

750 2,2 3

Valorile parametrilor caracteristici maşinilor electrice sunt prezentate în tabelul 2.20. Tabelul 2.20 Parametrii caracteristici ai motoarelor electrice P[KW]

/ns[min-1]

7,5/3000 5,5/3000 7,5/1500 5,5/1500 5,5/1000 4/1000 3/1000 3/750 2,2/750

Randament 85 83 83,5 84 83 81 79 78 75

Factor de putere 0,870 0,865 0,840 0,830 0,770 0,760 0,750 0,700 0,690

Mom. de pornire relativ [N·m] 2,0 2,0 2,0 2,0 1,8 1,8 2,0 1,7 1,7

Curent de pornire relativ 7,0 7,0 6,5 6,5 6,0 6,0 6,0 5,0 4,5

2.1. Construcţia motorului asincron trifazat În figura 2.10 este reprezentată schema unui motor electric. Motorul asincron are două părţi constructive de bază: • statorul – partea imobilă, care cuprinde carcasa, pachetul de tole statorice, înfăşurarea statorică şi scuturile; • rotorul – partea mobilă, care cuprinde pachetul de tole rotorice, înfăşurarea rotorică, inelele de contact, ventilatorul.

41

Fig. 2.10. Motor asincron trifazat 1 – arbore cu pană; 2 – carcasă; 3 – inel de ridicare; 4 – circuitul electromagnetic (subansamblu pachet stator bobinat şi rotor turnat); 5 – subansamblu cutiei cu borne; 6 – subansamblu palier (scut, rulment şi căpăcel rulment). Miezul statoric este realizat din tole de oţel electrotehnic cu grosimea de 0,5 mm, izolate cu lac. Miezul are formă cilindrică, la periferia interioară a acestuia fiind practicate crestături distribuite în mod uniform. În crestături este introdusă o înfăşurare trifazată legată în stea sau în triunghi. Miezul rotoric este realizat tot din tole de oţel electrotehnic, cu grosimea de 0,5 mm, uneori neizolate. Legătura dintre înfăşurările rotorului şi circuitele electrice din exteriorul motorului, sunt realizate de trei inele de contact, care sunt fixate de arborele rotorului, ele fiind izolate unul fa ţă de altul şi faţă de arbore. La cele trei inele se leagă câte unul din capetele înfăşurărilor de fază rotorice, capete rămase libere în urma legării în stea a înfăşurărilor. Pe fiecare dintre cele trei inele freacă câte o perie de bronz-grafit. Cele trei perii sunt legate la trei borne plasate într-o cutie de borne a motorului. Unele maşini asincrone cu înfăşurare rotorică trifazată şi inele de contact sunt prevăzute în plus cu un dispozitiv care realizează scurtcircuitarea celor trei inele. În acest fel, înfăşurarea trifazată este închisă în scurtcircuit, realizându-se o dublă stea. Uneori, pe lângă scurtcircuitarea inelelor, dispozitivul respectiv realizează şi ridicarea periilor de pe inele, în scopul micşorării pierderilor prin frecări şi a uzurii inutile a periilor. În rest, motorul asincron posedă o carcasă, scuturi cu paliere cu rulmenţi, tălpi de prindere, cutii cu borne.

42

2.2. Funcţionarea motorului asincron trifazat Rotorul cu înfăşurările sale de fază, parcurse de curenţi, se află în câmpul învârtitor statoric, astfel că el va fi solicitat de un cuplu electromagnetic, în sensul câmpului învârtitor statoric. Dac ă acest cuplu este suficient de mare ca să învingă cuplul rezistent la arbore, rotorul începe să se învârtească în sensul câmpului învârtitor statoric. Maşina funcţionează în regim de motor, transformând puterea electrică absorbită de la reţea în putere mecanică, cedată mecanismului antrenat. Pentru efectuarea analizei valorii va fi pus la punct sistemul de informare.

2.3. Informarea tehnică Se face prin studierea temei de proiectare şi a documentaţiei produsului, a caietului de sarcini precum şi a unor prospecte ale produselor similare.

2.4. Informarea pe plan economic şi social La stabilirea funcţiilor motorului se vor avea în vedere strict legăturile lui cu exteriorul, adică ceea ce aşteaptă beneficiarul de la motorul electric.

3. Determinarea funcţiilor motorului asincron trifazat Funcţiile unui produs sunt serviciile pe care produsul respectiv le aduce celui care îl utilizează, răspunzând unor necesităţi precise şi aducându-i anumite satisfacţii. În acest concept, funcţiile motorului electric sunt (tabelul 2.21): Tabelul 2.21. Funcţiile motorului electric SIMBOLUL FUNCŢIEI F1 F2 F3 F4 F5

DENUMIREA FUNCŢIEI Realizarea unei acţionări de un anumit cuplu de pornire, putere şi parametri energetici daţi (adică motorul electric are funcţia de a acţiona un utilaj, mijloc de transport, unealtă etc., acţionare pentru care este necesar un anumit cuplu de pornire şi o anumită putere) Utilizarea energiei electrice Asigurarea condiţiilor exterioare de montaj (pentru a permite interschimbabilitatea este necesară realizarea cotelor de montaj: înălţimea capătului de ax, dimensiunile acestuia şi a puterii de antrenare, distanţele între găurile de fixare din talpă etc.) Asigurarea condiţiilor de protecţie (împotriva atingerilor întâmplătoare, protecţia împotriva prafului, a stropilor de apă etc.) Funcţia estetică (dată de forma şi linia de concepţie, de gradul de finisare şi acoperire decorativă a suprafeţelor exterioare)

43

Examinând mai amănunţit funcţiile motorului electric şi funcţiile subansamblurilor şi pieselor care compun motorul se ajunge la concluzia că, două sau mai multe funcţii ale sale se intercondiţionează între ele. Corelarea între repere şi funcţii, face necesară precizarea părţilor componente ale motorului electric. Acestea sunt: R1 – arbore cu pană; R2 – subansamblu cutie de borne; R3 – carcasă; R4 – capotă ventilator; R5 – subansambluri palier (scut + rulment + căpăcel rulment); R6 – ambalaj pentru transport, depozitare; R7 – inel de ridicare; R8 – subansamblu ventilator; R9 – circuit electromagnetic (subansamblu pachet stator bobinat + rotor turnat). Pentru fiecare din aceste componente se stabilesc func ţiile de ordinul al doilea (tabelul 2.22.) Tabelul 2.22. Corelaţia dintre reperele şi funcţiile de ordinul doi ale motorului electric Reperul

Funcţia de ordinul al doilea

R1

F11 F12

R2

F21

R3

F22 F31 F32 F33

R4

F41 F42

F5 F6 F7 F8

F51 F52 F61 F71 F81

F9

F91

Denumirea funcţiei Transmite cuplul mecanic; susţine şi centrează rotorul în câmp Asigură dimensiuni de montaj Asigură racordarea la reţeaua electrică şi realizează conexiunile la înfăşurări Asigură protecţia şi protejează barele aflate sub tensiune Asigură dimensiuni de montaj Funcţia estetică Suportul miezului statoric şi asigură suprafaţa necesară de răcire a motorului Protecţia ventilatorului împotriva atingerilor Funcţia de stator al ventilatorului, adică dirijează aerul de răcire Suport mecanic al rotorului Asigură protecţia Protecţia motorului la depozitare şi transport Asigură condiţii de manipulare Asigură răcirea motorului Transformă energia electrică în energie mecanică sub anumiţi parametri impuşi (cuplu de pornire, randament, factor de putere etc.)

44

4. Dimensionarea tehnică şi economică a funcţiilor Pentru determinarea cheltuielilor de realizare a func ţiilor produsului, e necesar a fi identificat purtătorul fiecărei funcţii (piesă, subansamblu etc.). Odată identificate reperele purtătoare ale funcţiei se pot determina cheltuielile pentru realizarea lor şi implicit costurile funcţiei. Reperele şi subansamblurile prin care se realizează funcţiile motorului electric asincron trifazat cu rotor în scurtcircuit, conform documenta ţiei tehnice existente în fabricaţie, se prezintă astfel: F1: Funcţia de realizare a unei acţionări de un anumit cuplu de pornire, la o anumită putere şi la anumiţi parametri energetici se realizează prin funcţiile: F11, F33, F42, F51, F81, F91. Deci: F1 = F11 + F33 + F42 + F51 + F81 + F91,

(2.20.)

unde: F11 este funcţia de transmitere a cuplului mecanic, de susţinere şi de centrare a rotorului în câmpul electromagnetic, care se realizeaz ă prin componenta reperului R 1 – arbore cu pană. Reperul R1 participă cu 50% din valoare, la realizarea funcţiei F11. Rezultă: F11 = R1 - F12; sau F 11 = 50 R1; (2.21.) 100

- F33 – funcţia de suport al miezului statoric şi de asigurare a suprafeţei de răcire a statorului care este îndeplinită de reperul R3 – carcasa produsului. Valoare funcţiei este dată de costul carcasei, vopsită şi fără talpă, F33 = R3 - (F31 + F32); sau F 33 = 25 R3; (2.22.) 100

- F42 – funcţia de stator a ventilatorului (dirijarea aerului de r ăcire) se realizează prin reperul capotă-ventilator (R4). Valoric, F42 reprezintă 80% din R4, (2.23.) F42 = 80 R4; 100

- F51 – funcţia de suport mecanic al rotorului se realizează prin subansamblul palier (R 5). Valoarea funcţiei F51 se determină din relaţiile: F51 = R5 - F52; sau F 51 = 80 R5; (2.24.) 100

- F81 – funcţia de asigurare a răcirii motorului se realizează prin subansamblul ventilator (R 8), cu valoarea sa integrală, F81 = R8; (2.25.) - F91 – funcţia de transformare a energiei electrice în energie mecanic ă sub anumiţi parametri, cuplu de pornire, randament etc., se realizeaz ă integral prin componenta R 9, circuitul electromagnetic. Valoric, F91 = R9. (2.26.) F2: Funcţia de racordare la sursa de energie electrică – se realizează prin subansamblul cutie de borne R 2, mai puţin capac, cutie, borne şi garnitură la capac. Ea se realizează integral prin funcţia F21. Valoric, 45

F2 = F21 =

20 100

R2;

(2.27.)

F3: Această funcţie are rolul de a asigura condiţiile exterioare de montaj; ea se realizează prin funcţiile de ordinul doi F 12, F31, F71, F3 = F12 + F31 + F71. (2.28.) - F12 – funcţia de asigurare a dimensiunilor de montaj, care se realizează prin capătul de ax (reperul R 1, luat în calcul la determinarea valorică a lui F12 în proporţie de 50%), F12 = 50 R1; (2.29.) 100

- F31 – funcţia de asigurare a dimensiunilor de montaj la carcas ă, care se realizează prin poziţionarea cotelor găurilor din talpă. Reperul purtător de valoare al funcţiei F31 este talpa carcasei. - F71 – funcţia de asigurare a condiţiilor de montaj şi manipulare. Se realizează prin reperul inel de ridicare, care este şi purtătorul valorii integrale a acestei funcţii (element comun pentru toate motoarele), F71 = R7. (2.30.) F4: Funcţia de realizare a condiţiilor de protecţie, care se realizează prin funcţiile F22, F41 şi F52, F4 = F22 + F41 + F52. (2.31.) - F22 – funcţia care asigură protecţia şi protejează barele. Reperele care asigură funcţia F22 sunt: • capac cutie borne; • garnitura de cauciuc; elementele de montaj ale capacului, (2.32.) F22 = 80 R2; 100

- F41 – funcţia de protecţie a ventilatorului împotriva atingerilor îndeplinită de reperul capotă ventilator (R4), luat în proporţie de 20%, pe considerentul că, reperul capotă ventilator are funcţia principală de a asigura condiţiile de dirijare a aerului pentru răcirea motorului. Se determină prin relaţia, F41 = 20 R4; (2.33.) 100

- F52 – asigurarea protecţiei se realizează prin componenta R 5, subansamblu palier cu reperele: • căpăcel rulment exterior; • scut suport şi scut tracţiune. Ponderea valorică a reperului R5 în realizarea funcţiei a fost stabilită la 20%, pe motivul că funcţia principală este asigurarea centrării motorului, 20 F52 = R5. (2.34.) 100 F5: Funcţia estetică şi de transportare se realizează prin acoperirea exterioară a motorului (F 32) şi ambalaj (F61), F5 = F32 + F61 (2.35.) Valoarea acoperirii exterioare a motorului, F 32, este determinată de sablarea, polizarea, grunduirea şi vopsirea întregului ansamblu. Prin calcul valoarea a fost determinată la un nivel de 166000 lei/buc, ceea ce reprezintă 5% din R3.

46

Valoarea funcţiei F61, este egală cu a reperului R6, al cărui cost este de 814600 lei/buc, F61 = R6. (2.36.) Calculul cheltuielilor pe funcţii necesită determinarea costurilor componentelor R 1 ... R9. Pentru aceasta, pe produs, pentru fiecare reper s-au grupat componentele prin care se realizează constructiv, indicându-se denumirea reperului, materialul, norma de consum şi valoarea acestuia în lei, precum şi manopera directă exprimată în ore şi lei. Tabelul 2.23 Repartiţia costurilor pe funcţii – varianta actuală – mii lei Funcţia Comp. dimens. R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 R8 R9 TOTAL

F1

F2

F3

0,50

F5

F1

0,5 0,2

0,25 0,80 0,80

F4

F2

204,8 0,80

0,7

F3

F4

204,8 43,0

0,05

830,0 236,6 1818,4

0,20 0,20

F5

171,6 232,4

166,0 59,1 454,6

1

814,6

1

61,6

1 1

107,4 13648,9 16846,1 43,0 2590,4 685,3 980,6

Tabelul 2.24. Schema funcţiilor motorului electric (mii lei) F1 16846,1 F11 204,8 R1 F33 830,0 R3 F42 236,6 R4 F51 1818,4 R5 F81 107,4 R8 F91 13648,9 R9

F2 43,0 F21 43,0 R2

F3 2590,4 F12 204,8 R1 F31 2324 R3 F71 61,6 R7

47

F4 685,3 F22 171,6 R2 F41 59,1 R4 F52 454,6 R5

F5 980,6

F32 166,0 R3 F61 814,6 R6

Pe baza rezultatelor obţinute au fost întocmite tabelele 2.23. şi 2.24, în care costul pe produs este descompus pe reperele R i şi pe funcţiile Fi (de ordinul1 şi de ordinul 2).

5. Determinarea ponderii funcţiilor motorului electric în valoarea de întrebuinţare totală a produsului Metoda folosită pentru a determina ponderile funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului este o metodă de studiu a punctelor de vedere ale consumatorilor, ale celor care utilizează produsul respectiv. Matricea pătrată din fig. 2.11 permite compararea funcţiilor, două câte două, din punct de vedere al importanţei, al ponderii lor, în valoarea de întrebuintare a produsului. Nr.crt.

F11 F33 F51 F42 F81 F91 F21 F12 F31 F71 F22 F41 F52 F32 F61

1 F11 2 F33 3 F51 4 F42 5 F81 6 F91 7 F21 8 F12 9 F31 10 F71 11 F22 12 F41 13 F52 14 F32 15 F61 Total ni

1 1 1 1 1 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 14

0 1 1 1 1 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 13

0 0 0 0 0 0 1 1 1 0 1 0 0 1 1 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 10 12 11

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 15

0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 9

0 0 0 0 0 0 0 1 0 1 1 1 1 1 1 7

0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 8

0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 6

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 1 1 1 4

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 5

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 3

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 2

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1

xi [%] 11,6 10,8 8,33 10 9,17 12,5 7,5 5,83 6,67 5 3,33 4,17 2,5 1,67 0,83 Fig. 2.11. Ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare

6. Compararea ponderii funcţiilor în costuri şi în valoarea de întrebuinţare În tabelul 2.25. se prezintă calculele ce stau la baza stabilirii coordonatelor dreptei D. Tabelul 2.25. Varianta actuală Funcţia F11 F33 F42

Costuri Valoare întreb. mii lei yi (%) Punctaj xi (%) 204,8 0,97 14 11,67 830,0 3,92 13 10,83 236,6 1,12 12 10,00

48

xiyi

xi2

11,32 136,19 42,45 117,28 11,20 100,00

axi

yi-axi

14,14 -13,72 13,12 -9,20 12,12 -11,00

(yi-axi)2 188,12 84,64 121,00

F51 F81 F91 F21 F12 F31 F71 F22 F41 F52 F32 F61

8,60 1818,4 107,4 0,51 64,55 13648,9 43,0 0,20 204,8 0,97 10,99 2324,0 61,6 0,29 0,81 171,6 59,1 0,28 2,15 454,6 0,79 166,0 814,6 3,85 21145,4 100,00

a=

10 11 15 9 7 8 6 4 5 3 2 1 120

8,33 71,64 69,39 9,17 4,68 84,09 12,50 806,87 156,25 7,50 1,50 56,55 5,83 5,65 33,99 6,67 73,30 44,49 5,00 1,45 25,00 3,33 2,70 11,09 4,17 1,17 17,39 2,50 5,37 6,25 1,67 1,32 2,79 0,83 3,19 0,69 100,00 1043,81 861,44

10,09 -1,49 2,22 11,11 -10,60 112,36 15,15 49,40 2440,36 9,09 -8,89 79,03 7,06 -6,09 37,09 8,08 2,91 8,47 6,06 -5,77 33,29 4,03 -3,22 10,37 5,05 -4,77 22,75 3,03 -0,88 0,77 2,02 -1,23 1,51 1,01 2,84 8,06 3150,04

1043,81 = 1,2117036 . 861,44

(2.37.)

Graficul ponderilor funcţiilor în varianta actuală va fi cel din figura 2.12. 18

F’91

Y[%]

(D)

17 16

F11

15 14

F42

13

F’31

12 11 9

F71

8 7 5

F51

F81

F21

10

6

F91

F33

F’61

F22

F’51

F12

F31

F41 F’33

F52

F32

4 3

F61

2 1

F’52 F’22 F’32 F’41 F’71 F’12

F’21

F’81

F’42

F’11

0 0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

X[%] 14

Fig. 2.12. Reprezentarea grafică a dreptei de proporţionalitate,

7. Reconceperea (reproiectarea) produsului în varianta actuală

7. Reconceperea (reproiectarea) produsului Din graficul prezentat în figura 2.12. rezultă că funcţiile F31, F61 şi F91 au costuri ridicate, ceea ce implică necesitatea reproiectării produsului. Urmare a acestei operaţiuni, tabelului repartizării costurilor pe funcţii în varianta optimizată (tabelul 2.26) indică:

49

Tabelul 2.26 Repartizarea costului pe funcţii, varianta optimizată – mii lei Funcţia Comp. dimens. R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 R8 R9 TOTAL

F1

F2

F3

F4

F5

186,4

186,40 41,2 744,00 236,60 1609,81

165,04 2082,7

148,80 59,10 402,45 814,56

61,6 107,40 10997,50 13881,71 41,2 2330,70 626,59

963,36

Faţă de această repartizare, sinteza rezultatelor optimizării este prezentată în tabelul 2.27. Tabelul 2.27. Varianta optimizată Funcţia F11

Valoare întreb. mii lei yi (%) Punctaj xi (%) 186,40 1,04 14 11,67 Costuri

xiyi

xi2

axi

12,14 136,19 13,87

F33 F42

744,00 4,17 236,60 1,32

13 12

10,83 10,00

45,16 117,28 12,87 13,20 100,00 11,89

F51 F81

1609,81 9,02 107,40 0,60

10 11

8,33 9,17

75,14 69,39 9,90 5,50 84,09 10,90

F91 F21 F12 F31 F71 F22 F41 F52 F32 F61

10997,50 61,63 41,20 0,23 186,40 1,05 2082,70 11,67 61,60 0,35 165,04 0,93 59,10 0,33 402,45 2,26 148,80 0,83 814,56 4,57 17843,56100,00

15 9 7 8 6 4 5 3 2 1 120

a=

12,50 770,38 156,25 14,86 7,50 1,73 56,55 8,92 5,83 6,12 33,99 6,93 6,67 77,84 44,49 7,93 5,00 1,75 25,00 5,94 3,33 3,10 11,09 3,96 4,17 1,38 17,39 4,96 2,50 5,65 6,25 2,97 1,67 1,39 2,79 1,98 0,83 3,79 0,69 0,99 100,00 1024,25861,44 -

1024 , 25 = 1,1889974 861 , 44

yi-axi (yi-axi)2 - 164,61 12,83 -8,70 75,69 - 111,72 10,57 -0,88 0,77 - 106,09 10,30 46,77 2187,43 -8,69 75,52 -5,88 34,57 3,74 13,99 -5,59 31,25 -3,03 9,18 -4,63 21,44 -0,71 0,50 -1,15 1,32 3,58 12,82 2846,90

(2.38.)

Graficul ponderilor funcţiilor în varianta optimizată este reprezentat în figura 2.13.

50

18

F’91

Y [%]

(D)

17 16 15

F11

F91

F33

14 13

F42

12

F81

F’31

11

F51

10

F21

F’51

9 8

F71

7 6

F31

F41

F’61

5

F12

F’33

F22 F52

4

F32

3 2

F61

1

F’52 F’22

F’32

0 0

1

2

3

4

F’41 5

F’12 F’71 6

F’21 7

8

F’81 9

10

F’42 11

F’11 12

X [%] 13

14

Fig. 2.13. Reprezentarea grafică a dreptei de proporţionalitate şi a funcţiilor în varianta optimizată

8. Concluzii Motorul electric (din gabaritul 132), supus studiului în actuala construcţie, prezintă anumite dezavantaje, comparativ cu motoarele similare realizate de diferite firme de tradiţie (SIMENS, HIMMEL). În principal, acestea sunt: a) cuplul de pornire mai mic; b) greutatea mai mare a motorului (alte firme prezintă motoare de aceeaşi putere, însă cu o greutate cu 10-25% mai mică); c) cost mai ridicat, aceasta în strânsă legătură cu greutatea mai mare a motoarelor. În aceste condiţii, obiectivul studiului de analiză a valorii a fost axat, în principal, pe minimizarea cheltuielilor de producţie. În urma analizării funcţiilor şi a aplicării propunerilor făcute în cadrul unui astfel de studiu, au rezultat soluţii mai economice, din punct de vedere al consumului de materiale (şi deci al costului) şi respectiv, parametrii funcţionali îmbunătăţiţi. Referitor la aceasta, s-au obţinut cupluri de pornire cu 10-15% mai mari şi o reducere a greutăţii motoarelor cu 10-20%. Din punct de vedere al reducerii costului , s-au obţinut rezultate importante, realizându-se, în final, o reducere a costului în medie cu 3301,84 mii lei (21145,4-17843,56).

51

Rămâne de investigat soluţiile care pot contribui la scăderea costului funcţiei F91 (corespunzătoare reperului R 9 (vezi figurile 2.12. şi 2.13) care rămâne în continuare mult prea scump în compara ţie cu contribuţia sa la valoarea de întrebuinţare.

2.5.3 ANALIZA VALORII MODELULUI PENTRU FORMELE DE TURNARE A LINGOTIERELOR DE 25 T CU PERETI ONDULATI 1. Pregătirea cercetării 1.1. Alegerea produsului Actualul model metalic cu care se execută formele de turnare pentru lingotiere de 25 tone cu pereţi ondulaţi se compune din două subansambluri şi anume: modelul propriu-zis şi cutia de miez, subansambluri care se centrează unul faţă de altul printr-o serie de bolţuri şi distanţiere. Soluţia constructivă a modelului comportă un volum mare de prelucrare mecanică, are o greutate mare, iar asamblarea lui este realizată printr-un număr mare de organe de strângere şi centrare. În afară de aceasta, în timpul lucrului au loc uzuri ale părţilor de ghidare, care conduc la obţinerea de lingotiere cu abateri dimensionale, ce pot depăşi limitele admise de norma de recepţie. Ca urmare a numeroaselor deficienţe, s-a hotărât să se reproiecteze modelul pentru formele de turnare a lingotierelor de 25 tone cu pere ţi ondulaţi pe baza criteriilor avute în vedere de analiza valorii.

1.2. Constituirea colectivului de cercetare Modelul a fost analizat în cadrul Combinatului Siderurgic Gala ţi de un colectiv condus de ing. Sarivan Ene.

1.3. Stabilirea obiectivelor studiului Obiectivele de îmbunătăţire a modelului vizează creşterea rezistenţei, posibilitatea turnării în poziţie verticală şi, în general, simplificarea metodei de lucru, toate acestea în condi ţii de eficienţă economică.

2. Informare asupra obiectivului studiat 2.1. Informaţii tehnice Modelul actual poate oferi posibilitatea realiz ării a 5000 de formări. Greutatea totală de 15134 Kg nu creează dificultăţi la manevrare sau pentru instalaţiile de ridicat a căror sarcină nominală este de 16÷32 şi 50 tone.

52

Dat fiind faptul că modelul permite turnarea pereţilor în poziţie orizontală, nu se pot crea condiţii corespunzătoare de eliminare a impurităţilor, rezultând suprafeţe rugoase şi cu defecte de formă, care nu pot fi eliminate total prin prelucrarea mecanică. De asemenea, modelul, prin construcţia sa, necesită un număr prea mare de organe de asamblare, prindere şi centrare, care în timpul lucrului dau naştere la uzuri şi, deci, la descentrarea cutiei faţă de model. În total, modelul se prezintă ca un ansamblu compus din 280 de repere, care, prin numărul lor mare, diminuează rezistenţa acestuia.

2.2. Informaţii economice Valoarea manoperei şi a materialelor folosite sunt reprezentate în tabelul 2.28. Tabelul 2.28. Valoarea manoperei şi a materialelor varianta iniţială [mii lei] Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Denumirea operaţiei Confecţionat model lemn Idem Total Regie directă Total confecţionat model Formare – Turnare model Idem Total Regie directă Total Prelucrare mecanică model Idem Idem Prelucrare mecanică model Idem Total Regie prelucrare Total prelucrare Total manoperă Total regie TOTAL GENERAL

Timp [ore] 992,0 74,0 1066,0 126% 360,0 238,0 598,0 170% 2,0 32,5 9,0 133,0 212,0 388,5 155%

Valoarea [mii lei] 10664,00 666,00 11330,00 14275,80 25605,80 4680,00 2439,00 7119,00 12102,30 19221,30 16,40 274,63 76,95 1197,00 2067,00 3631,98 5629,57 9261,55 22080,98 32007,67 54088,65

3. Analiza produsului în forma constructivă existentă 3.1. Determinarea funcţiilor Analizând desenul de execuţie a modelului, valoarea materialelor şi a manoperei, procesul tehnologic de fabricaţie a lingotierelor cu acest model şi consultând colectivul de cercetare, s-au stabilit următoarele funcţii de bază ale modelului: 53

• Funcţia A – înmagazinează amestec de formare în vederea confecţionării formelor de turnare; • Funcţia B – rezistă la un număr de 5000 formări; • Funcţia C – permite manevrarea sa cu podul rulant; • Funcţia D – poate fi realizat prin turnare parţial vertical, parţial orizontal; • Funcţia E – se asamblează, prinde şi centrează; • Funcţia F – se prelucrează mecanic; • Funcţia G – asigură precizie dimensională şi rugozitate.

3.2. Dimensionarea tehnică a funcţiilor Analiza dimensionării tehnice a fiecărei funcţii relevă următoarele aspecte: • Funcţia A – Modelul în stare de utilizare se prezintă asemănător unei lingotiere cu pereţi dubli, putând înmagazina amestecul de formare pentru miez, care va realiza interiorul lingotierei, iar la exterior se va forma suprafaţa exterioară a lingotierei. Modelul are dimensiunile: 2600 x 2414 x 1560 [mm]. • Funcţia B – Numărul de formări la care va rezista modelul este 5000; • Funcţia C – Greutatea totală a modelului este 15143 kg; • Funcţia D – Modelul se toarnă vertical, greutatea 9000 kg, iar pereţii cutiei de miez se toarnă orizontal, având greutatea totală de 6000 kg; • Funcţia E – Modelul se compune din 280 repere; • Funcţia F – Manopera de turnare şi prelucrare mecanică, conform tabelului 2.11; • Funcţia G – Modelul se centrează pe cutia de miez în 4 puncte la baza superioară şi în 4 la cea inferioară.

3.3. Determinarea ponderii funcţiilor în valoarea de întrebuinţare Din analiza procesului tehnologic de fabricaţie a lingotierelor, unde modelul de turnare este utilajul principal, cât şi din consultările avute cu diverşi specialişti din compartimentele de concepţie tehnologică, proiectare SDV-uri şi producţie, s-au stabilit mediile ponderilor funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului, conform tabelului 2.29. Tabelul nr.29. Ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare Funcţia

A

B

C

D

E

F

G

Total

Nivelul de importanţă

1

3

4

5

6

7

8

34

ni

54

2,94 8,82 11,76 14,71 17,65 20,59 23,53 100 Ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare Xi

3.4. Dimensionarea economică a funcţiilor Conform celor stabilite anterior, în vederea dimension ării economice a funcţiilor s-a stabilit, mai întâi, matricea sinoptică în tabelul 2.30.

Faptic, situaţia se prezintă ca în tabelul 2.31.

3.5. Compararea ponderii funcţiilor în costul şi utilitatea produsului Calculele corespunzătoare acestei faze sunt prezentate în tabelul 2.32.

55

Tabelul 2.32. Compararea ponderii funcţiilor în costul şi utilitatea produsului în varianta iniţială Valoarea întreb. Funcţia mii xi yi [%] Punctaj lei [%] A 1 2,94 4060 4,39 B 8383 9,06 3 8,82 Costuri

xiyi

xi2

12,91

8,64

2,91 1,48

2,19

79,91

77,79

8,72 0,34

0,12

axi

yi-axi (yi-axi)2

C D

11161 12,07 14588 15,77

4 5

11,76 141,94 138,30 11,63 0,44 14,71 231,98 216,38 14,54 1,23

0,19 1,51

E F

14201 15,35 14850 16,06

6 7

17,65 270,93 311,52 17,45 -2,10 20,59 330,68 423,95 20,36 -4,30

4,41 18,49

G

25247 27,30

8

23,53 642,37 553,66 23,26 4,04

16,32

TOTAL

92490 100,00

34

100,00 1710,72 1730,24

a=

43,23

1710 ,72 = 0 ,9887 1730 , 24

Reprezentarea grafică (fig.2.14.) dovedeşte abateri la funcţiile A, B, C, D şi G. Y[%]

28 27 26 25 24 23 22 21 20 19 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

G’ (D) G F E D

F’ D

C’

E’

C B’

B A’ A X [%] 0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Fig. 2.14. Ponderile funcţiilor în costuri şi valoarea de întrebuinţare a produsului - varianta iniţială -

56

4. Direcţii de îmbunătăţire a produsului Din analiza datelor prezentate în tabele şi din grafice, se desprind următoarele direcţii de îmbunătăţire a utilajului: 1 – materialele întrebuinţate la confecţionarea modelului deţin o pondere ridicată în cadrul acestuia, ele putând fi reduse printr-o reproiectare raţională; 2 – soluţia constructivă adoptată, relativ complicată, conduce la un consum de manoperă, de asemenea mare, ceea ce impune simplificarea soluţiei prin eliminarea unor prelucrări nejustificate; 3 – se impune reducerea numărului de repere componente, mărind, prin aceasta, compactitatea şi robusteţea modelului; 4 – se va urmări ca, printr-o reproiectare, să se creeze condiţii mai bune de turnare pentru obţinerea unei precizii dimensionale sporite şi fără defecte de suprafaţă; 5 – dat fiind faptul că, în actuala sa formă, folosirea modelului conduce la manoperă mare de formare a lingotierelor, se va îmbunătăţi construcţia în direcţia diminuării unor operaţii inutile de formare.

4.1. Descrierea şi analiza produsului reproiectat Noul model de turnare reproiectat are caracteristicile tehnice generale: • înălţime – 2600 mm; • lăţime – 2414 mm; • lungime – 1560 mm; • greutate – 12500 kg. Modelul nou se prezintă ca o lingotieră cu pereţi dubli compusă din două jumătăţi, îmbinate la două colţuri opuse prin organe de asamblare şi centrare. Pentru centrarea celor două jumătăţi ale modelului s-au prevăzut câte două cepuri pe fiecare parte, presate în una din jumătăţi şi cu gheare de centrare în cealaltă jumătate. Pentru strângerea celor două părţi s-au prevăzut câte două prezoane la fiecare bază care, prin îmbinarea lor într-un sens sau altul, pot apropia sau îndepărta cele două jumătăţi, prezoanele având filet stânga şi dreapta la cele două capete. La partea superioară modelul este prevăzut cu două urechi pentru ridicare şi transport. De asemenea, pentru mărirea rezistenţei modelului s-au prevăzut nervuri longitudinale interioare orientate radial. Construcţia oferă posibilitatea turnării sale în poziţie verticală asigurându-se evacuarea impurităţilor şi gazelor rezultate la turnare, obţinându-se o suprafaţă cu rugozitate mică, fără defecte prea mari şi o precizie dimensională mult îmbunătăţită faţă de vechiul model. Execuţia prelucrărilor este relativ simplă şi sensibil redusă ca volum de manoperă. Modul de lucru cu noul model este mult simplificat, acesta constând din următoarele operaţii: 57

• apropierea celor două jumătăţi prin acţionarea celor patru prezoane prin câte o singură mişcare a manetei dispozitivului de închidere; • după completarea ramei cu amestec şi vibrarea sa, se desprinde forma manta de pe model, cu podul rulant; • desprinderea modelului de pe miez se face tot prin ac ţionarea prezoanelor care, printr-o singură mişcare, îndepărtează cele două jumătăţi cu 4-5mm faţă de miez. În această stare modelul poate fi ridicat de pe miez şi reintrodus la formare. Soluţia constructivă a noului model mai oferă şi posibilitatea efectuării probelor de formare fără ca acesta să mai fie slăbit. Astfel, în cazul în care aceste experimente vor reuşi, cu modificări corespunzătoare ale înclinaţiilor de formare, se va putea trece la executarea de modele dintr-o singură bucată. Aceasta constituie un mare avantaj deoarece: • se elimină, aproape complet, prelucrările mecanice la confecţionarea modelului; • se reduc operaţiile de reparaţii ale formei; • se obţine o precizie ridicată a calităţii suprafeţei (din punct de vedere al formei şi dimensiunilor) lingotierelor turnate.

4.2. Analiza valorii noului model Având în vedere că prin reproiectare nu au apărut alte funcţii noi şi nici nu au dispărut dintre ele, pentru a uşura comparaţia dintre aceste variante, metoda de analiză se menţine analog ca la vechiul model. De asemenea, menţinând nomenclatorul de funcţii, se menţine şi ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare. Pentru realizarea noului model se vor consuma materialele şi manopera prezentate în tabelele 2.33. şi 2.34. Tabelul 2.33. Valoarea manoperei şi a regiei directe pentru confecţionarea modelului metalic - varianta îmbunătăţită Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Denumirea operaţiei Confecţionat model lemn Idem Total Regie directă Total model lemn Formare turnare model Idem Total turnare Regie directă

58

Timp [ore] 500 40 540 126% 360 12 372 170%

Valoarea [mii lei] 6000,0 390,0 6390,0 8051,4 14441,4 4680,0 123,0 4803,0 8165,1

10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

Total turnare model Manoperă prelucrări mecanice Idem Idem Total manoperă prelucrări mecanice Regie prelucrări mecanice Total prelucrări Total manoperă Total regie Total general

16 77 3 98 155%

12968,1 156,0 693,0 25,1 891,5 1381,8 2273,3 12084,5 17598,3 29682,8

În vederea trasării pantei dreptei de regresie şi a determinării estimatorului disproporţiilor funcţiilor, s-au centralizat ponderile funcţiilor în costuri şi în valoarea de întrebuinţare a produsului, precum şi celelalte calcule necesare, în tabelul 2.35. Tabelul 2.35. Compararea ponderii funcţiilor în costul şi utilitatea produsului în varianta îmbunătăţită Funcţia A B C D E F G

Costuri Valoarea întreb. xiyi mii lei yi [%] Punctaj xî [%] 2752,63 4,13 1 2,94 12,14 5851,07 8,77 3 8,82 77,35 7959,35 11,93 4 11,76 140,30 9939,19 14,90 5 14,71 219,18 11702,62 17,54 6 17,65 309,58 13253,60 19,87 7 20,59 409,12 15250,40 22,86 8 23,53 537,90

59

xi2 8,64 77,79 138,30 216,38 311,52 423,95 553,66

axi 2,90 8,69 11,59 14,50 17,40 20,30 23,19

yi-axi 1,23 0,08 0,34 0,40 0,14 -0,43 -0,33

(yiaxi)2 1,51 0,00 0,12 0,16 0,02 0,18 0,11

Total

66708,86 100,00

34

100,00 1705,57 1730,24

a=

2,10

1705 ,57 = 0,9857 1730 ,24

Pe baza datelor din tabelul 2.18. se traseaz ă panta dreptei de regresie (fig. 2.15.). 28 27 26 25 24 23 22 21 20 19 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

Y[%]

(D1)

G F

D

E E

G’

F’

D C C B B A A X[%] 0

1

2

3

4

5

6

7

8

9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Fig. 2.15. Ponderile funcţiilor în costuri şi valoarea de întrebuinţare a produsului - varianta îmbunătăţită -

5. Eficienţa economică Prin reproiectarea produsului, greutatea şi manopera au fost reduse, astfel că reprezentarea ponderilor funcţiilor (xi şi yi) se apropie foarte mult de dreapta de regresie, fapt ilustrat prin reducerea dispropor ţiilor (S1 = 43,23 faţă de S2 = 2,1). Din punct de vedere constructiv, pentru noua soluţie se desprind următoarele avantaje: • reducerea greutăţii totale; • simplificarea produsului şi a modului său de utilizare; • un grad mai mare de robusteţe prin reducerea numărului de părţi componente de la 280 la 68 de repere; • reducerea manoperei de confecţionare a modelului de lemn, de turnare a modelului metalic şi îndeosebi la prelucrarea mecanică.

60

2.5.4. RECONCEPEREA UNUI TRANSFORMATOR ELECTRIC 1. Alegerea produsului În cadrul instalaţiilor electrice, aparatele de măsură şi cele de protecţie şi reglare se leagă în mod indirect, prin intermediul transformatoarelor de curent şi tensiune, a căror funcţionare este adaptată special pentru acest scop. În funcţie de aparatele pe care le deservesc, se produc transformatoare pentru aparate de măsură şi transformatoare pentru aparate de protecţie. De obicei, transformatoarele de măsură se construiesc, în aşa fel încât, să poată fi folosite la ambele categorii de aparate. În acest caz, ele sunt prevăzute cu mai multe înfăşurări secundare, din care unele au proprietăţi necesare pentru alimentarea aparatelor de măsură, iar altele pentru alimentarea aparatelor de protec ţie.

2. Cunoaşterea produsului Transformatorul de curent de 10KV2x100A – la care se va aplica “analiza valorii” – este un aparat de tensiune medie la care, atât înfăşurarea primară, cât şi cea secundară se află înglobate complet într-o masă de turnare (răşină epoxidică), care are rolul de a asigura izolaţia dintre circuitul primar şi cel secundar, precum şi între circuitul primar şi piesele puse la masă. Datorită proprietăţilor mecanice superioare, masa de turnare are şi rolul de carcasă, dând forma exterioară a transformatorului.

2.1. Construcţia transformatorului În fig. 2.16. se prezintă schema de principiu a unui transformator.

Fig. 2.16. Schema de principiu a transformatorului 1-înfăşurare primară; 2-miez de fier; 3-înfăşurare secundară; 4-piese puse la masă

61

Miezul de fier (2) care constituie circuitul magnetic, este format din tole de tablă silicioasă, izolate între ele cu un lac special, electroizolant şi rezistent la căldură. Strângerea tolelor în pachet se face cu ajutorul unor şuruburi introduse în bucşe izolante sau cu nituri. Înfăşurarea primară (1) şi înfăşurarea secundară (3) sunt bobinaje executate din conductoare de cupru izolate, care se înf ăşoară, formând mai multe spire izolate între ele. Înfăşurarea primară se leagă la reţea iar înfăşurarea secundară se leagă la piesele puse la masă (4). Cele două înfăşurări formează circuite separate, nelegate electric între ele. De obicei, înfăşurările sunt montate concentric, între ele introducânduse cilindrul izolant (fig. 2.17.). Înfăşurarea de joasă tensiune este cea interioară (2), iar înfăşurarea de înaltă tensiune este cea exterioară (3). Transformatorul are o coloană centrală (1) şi o coloană laterală (4).

4

1-coloană centrală; 2-înfăşurarea de joasă tensiune; 3-înfăşurarea de înaltă tensiune; 4-coloană laterală

Fig. 2.17. Construcţia transformatorului

2.2. Funcţionarea transformatorului Prin înfăşurarea primară, care este legată la o reţea de curent alternativ cu tensiunea U, trece un curent alternativ I, care produce în miez un flux magnetic. Fluxul se închide prin miezul de fier şi intersectează spirele celor două înfăşurări ale bobinei primare care are un număr de N1 spire şi ale bobinei secundare care are N 2 spire. Deoarece fluxul este alternativ, induce în înfăşurarea secundară o tensiune electromotoare E 2, iar în înfăşurarea primară o tensiune E1, care se opune tensiunii aplicate la borna de alimentare U 1. Pentru efectuarea analizei valorii este necesar a pune la punct sistemul de informare.

62

2.3. Informarea tehnică Se face prin studierea temei de proiectare şi a documentaţiei produsului, a caietului de sarcini, a fişei tehnologice, a dosarului de omologare, precum şi a unor prospecte de produse similare.

2.4. Informarea pe plan economic şi social Constă în confruntarea parametrilor funcţionali cu necesităţile în utilizare. Din studiile efectuate în cadrul ICP “Electroputere” – Craiova 21 a rezultat că transformatoarelor de curent li se cer stabilităţi mărite la scurtcircuit. Apare, deci, necesară corelarea anumitor parametri de transformare, cum ar fi stabilitatea la scurtcircuit, clasa de precizie şi sarcina secundară. De asemenea, nu mai apare ca fiind necesară comutabilitatea primară. Informarea pe plan economic ţine seama de concepţia constructivă a produsului: transformator de curent tip suport înglobat în r ăşină. Ea constă în culegerea datelor necesare dimensionării economice, adică determinării costului de producţie, mergând până la fiecare piesă şi operaţie în parte. Principalele caracteristici tehnice ale transformatorului de curent supus analizei sunt: • tensiunea nominală: 10-12 KV; • curenţi nominali: 2x100/5/5 A; • curent de stabilitate termică: 60xIn (KA e f); • curent de stabilitate dinamică: 2,5x60xIn (KA max); • clasa de precizie: 0,50/10P.

3. Determinarea funcţiilor transformatorului Valoarea de întrebuinţare a transformatorului se descompune într-o serie de funcţii, conform tabelului 2.36. Tabelul 2.36. Funcţiile transformatorului Simbolul funcţiei A B C D E F G

Denumirea funcţiei Transformă parametrii primari în parametri măsurabili cu aparate de joasă tensiune Transformă parametrii primari în parametri ce pot acţiona anumite protecţii Rezistă la tensiunea de 28KV (50Hz) şi la 75KV max(1,2/50µs) Rezistă la un curent limită termic de 100x1In [KAmax] Rezistă la un curent limită dinamic de 2,5x100xIn [KAmax] Asigură o anumită clasă de precizie Rezistă la condiţiile de micromediu date

21

Leoveanu M., Naidin L., Dincă V. – Folosirea metodei “analiza valorii” la reconcepţia unui transformator de curent electric, în “Revista de contabilitate” Nr.5/1979, Ed.Ministerul Finanţelor

63

H I J K L M

Asigură rezistenţa mecanică Poartă informaţii Fiabilitate Protejează împotriva accidentelor electrice Permite montarea în instalaţii electrice de interior Asigură comutabilitatea circuitului primar

4. Determinarea ponderii funcţiilor în valoarea de întrebuinţare şi în costul produsului În aprecierea importanţei fiecărei funcţii s-au luat în considerare dimensiunile lor tehnice şi părerile specialiştilor care lucrează în domeniul utilizării transformatoarelor de curent electric. Dimensionarea elementelor care compun valoarea de întrebuin ţare se face în mod relativ, în raport cu importanţa lor. Ca mijloc practic de cuantificare a funcţiilor se va utiliza matricea pătrată, care permite compararea succesivă a funcţiilor, două câte două. În alcătuirea matricii se consideră că funcţiile A şi B au niveluri egale, apreciindu-se, de asemenea, că şi funcţiile C, D, E şi F sunt de niveluri egale. Ca urmare, în matrice va rămâne câte una din fiecare grup, şi anume funcţiile A şi C, iar celelalte se şterg, având ponderi identice cu A, respectiv cu C (vezi fig. 2.18.). Funcţia A C G H I J K L M ni

A 1 1 1 1 1 1 1 1 1 9

C 0 1 1 1 1 1 1 1 1 8

G 0 0 1 1 1 1 1 1 1 7

H 0 0 0 1 1 0 0 1 1 4

I 0 0 0 0 1 0 0 1 1 3

J 0 0 0 1 1 1 0 1 1 5

K 0 0 0 1 1 1 1 1 1 6

L 0 0 0 0 0 0 0 1 1 2

M 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1

Fig. 2.18. Matricea pentru determinarea ponderii funcţiilor în valoarea de întrebuinţare Matricea alcătuită indică nivelurile de importanţă ale funcţiilor, prin punctajul însumat la fiecare (n i). Pe baza punctelor de apreciere se calculează ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului, ni xi = ∑ ni în care: xi este ponderea în valoarea de întrebuin ţare a funcţiei “i”; ni – punctajul funcţiei “i”; Σni – suma punctajelor acordate tuturor funcţiilor (inclusiv cele care nu au mai fost trecute distinct în matrice: B, D, E şi F). Deoarece: nA = nB şi nC = nD = nE = nF, rezultă:

64

Σni = 9 + 9 + 8 + 8 + 8 + 8 + 7 + 4 + 3 + 5 + 6 + 2 + 1 = 78 Ponderile funcţiilor în valoarea de întrebuinţare sunt:

xA =

7 100 = 8,97 %; 78 4 xH = 100 = 5,13 %; 78

9 100 = 11,54%; 78

xG =

9 100 = 11,54 %; 78 8 x C = 100 = 10,26%; 78 xB =

x

xD =

8 100 = 10 , 26 %; 78

xE =

8 100 = 10 , 26 %; 78

xF =

8 100 = 10 ,26 %; 78 xM =

I

=

3 100 = 3 , 85 %; 78

xJ = xK =

5 100 = 6,41%; 78

6 100 = 7 , 70 %; 78

xL =

2 100 = 2 ,56 %; 78

1 100 = 1 , 28 %; 78

5. Dimensionarea economică a funcţiilor Pentru dimensionarea economică a funcţiilor transformatorului de curent s-a întocmit tabelul cu două intrări, cuprinzând pe linii consumul de materiale şi manoperă pe repere, iar pe coloane funcţiile produsului, asupra cărora se repartizează cheltuielile respective (tabelul 2.20). Practica utilizării transformatorului de curent a dovedit că funcţia E – “asigură comutabilitatea circuitului primar” – nu este justificată. În general, transformatoarele de curent sunt cerute la o singur ă valoare a curentului primar, cele comutabile, pentru măsurarea mai multor curenţi primari, fiind rar solicitate pentru tensiune medie. Comutabilitatea primară la acest transformator era realizată printr-o serie de piese care uneau între ele spirele primare, formând bobine care se puteau lega în serie sau în paralel. Toate aceste piese erau confecţionate din cupru, material deficitar, necesitând totodat ă multe prelucrări mecanice, care duceau la creşterea cheltuielilor cu manopera. Pe de altă parte, datorită includerii acestor piese în corpul de răşină, stabilitatea termică şi dinamică era limitată la valori scăzute. Odată cu eliminarea funcţiei E, care s-a dovedit inutilă, s-au adus îmbunătăţiri unor funcţii ale transformatorului şi s-au micşorat costul altora. În această direcţie s-a acţionat pe baza concluziilor desprinse din depistarea disproporţiilor dintre costul unor funcţii şi contribuţia lor în valoarea de întrebuinţare a produsului.

6. Compararea ponderii funcţiilor în costuri şi în valoarea de întrebuinţare Pentru a demonstra disproporţia dintre ponderea costului unei funcţii în costul total şi ponderea sa în valoarea de întrebuinţare se foloseşte analiza regresiei, cu ajutorul ecuaţiei, 65

y = a x, unde: y = ponderea costului unei funcţii; x = ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare; a = parametru de regresie. Coeficientul de regresie, care este coeficientul unghiular al dreptei de regresie (panta dreptei) se calculează cu relaţia: n

a =

∑

i=1 n

∑

x iy x

i=1

i

2 i

Se calculează apoi estimatorul S, care arată mărimea diferenţelor la pătrat dintre datele empirice (reale) şi cele calculate (teoretice) ale funcţiei: S = 100

n

∑ (y i =1

i

− ax i ) 2   → min

unde: yi sunt mărimile reale ale costurilor; axi = Y – mărimile ajustate (teoretice) ale costurilor funcţiilor. Datele necesare determinării dreptei de regresie şi a estimatorului S au fost centralizate în tabelul 2.37. Tabelul 2.37. Ponderile funcţiilor în costul şi valoarea de întrebuinţare a produsului în varianta iniţială Funcţia

Costuri

mii lei yi [%] A 78,8 10,9 B 78,8 10,9 C 60,0 8,3 D 102,7 14,2 E 102,7 14,2 F 41,2 5,7 G 83,1 11,5 H 46,3 6,4 I 17,4 2,4 J 30,4 4,2 K 60,1 8,3 L 7,2 1,0 M 14,4 2,0 TOTAL 723,1 100,0

Valoarea întreb Punctaj xi [%] 9 11,54 9 11,54 8 10,26 8 10,26 8 10,26 8 10,26 7 8,97 4 5,13 3 3,85 5 6,40 6 7,70 2 2,55 1 1,28 78 100,00

xiyi

xi2

axi

125,79 125,79 85,16 145,70 145,70 58,48 103,16 32,80 9,24 26,92 63,91 2,56 2,56 927,77

133,17 133,17 105,27 105,27 105,27 105,27 80,46 26,32 14,82 41,09 59,29 6,55 1,64 917,59

11,67 11,67 10,37 10,37 10,37 10,37 9,07 5,19 3,89 6,48 7,78 2,59 1,29 101,11

Din datele calculate în tabelul 2.37. rezultă, .

a=

927,77 = 1,011 917,59

66

yi-axi (yi-axi)2 -0,77 -0,77 -2,07 3,83 3,83 -4,67 2,43 1,21 -1,49 -2,28 0,52 -1,59 0,71 -1,11

0,59 0,59 4,28 14,67 14,67 21,81 5,90 1,46 2,22 5,20 0,27 2,53 0,50 74,68

Se pot calcula coordonatele dreptei D, corespunzătoare ecuaţiei liniare (axi), a cărei reprezentare este dată în figura 2.13. Se poate observa că apare o disproporţie a nivelurilor funcţiilor, datorită costurilor ridicate ale funcţiilor D, E, G, H, K şi M, comparativ cu costurile ideale (teoretice) ale acestora, exprimate de dreapta de regresie D. În concluzie, se pot arăta direcţiile de îmbunătăţire constructivă a produsului, care constau în îmbunătăţirea stabilităţii termice şi dinamice a acestuia, în reducerea consumului de cupru şi a manoperei.

16

Y[%]

15

D’,E’

14

(D)

13 12

G’

A,B

11

A’,B’ C,D,E,F

10 9

K’

8

G

C’

7

K

J

H’

6 5

F’

4

H

I

J’

3

L

2

M’

1 0 0

1

M

I’ 2

L’3

4

X[%] 5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

Fig. 2.19. Graficul ponderilor funcţiilor (varianta iniţială)

7. Reconceperea (reproiectarea) produsului Ca urmare a analizei valorii, la noul produs se are în vedere îmbunătăţirea stabilităţii termice şi dinamice a transformatorului, prin simplificarea circuitului primar, obţinându-se, în acest fel, şi o reducere a cantităţii de cupru inclusă în aceasta prin eliminarea pieselor care asigură comutabilitatea circuitului. În noua variantă a transformatorului, simplificarea circuitului primar se concretizează prin: a) sunt mai puţine spire faţă de vechea variantă; b) spirele primare sunt prinse mecanic şi nu prin sudură ca în vechea variantă.

67

Nomenclatorul de funcţii al noii variante nu se modifică, dar a fost exclusă funcţia M, constând în asigurarea comutabilităţii circuitului primar, fiind considerată inutilă în raport cu necesităţile sociale. Dimensionarea tehnică şi importanţa fiecărei funcţii în noua variantă constructivă a produsului nu suferă nici o modificare. Dimensionarea economică a funcţiilor variantei noi s-a făcut în mod identic cu cea a variantei vechi. Ponderea costului unor funcţii în costul total al produsului s-a micşorat prin reducerea consumului de materiale şi de manoperă (tabelul 2.37.). În tabelul 2.38. s-au centralizat datele necesare determin ării dreptei de regresie şi a estimatorului S – dezechilibrul funcţiilor, în varianta îmbunătăţită. Tabelul 2.38. Ponderile funcţiilor în costul şi valoarea de întrebuinţare a produsului în varianta îmbunătăţită Valoarea întreb

Costuri Funcţia

xiyi

xi2

axi

137,94 137,94 101,82 101,82 101,82 143,38 95,45 23,35 8,19 51,92 35,05 9,36 948,06

136,66 136,66 107,95 107,95 107,95 107,95 82,63 26,94 15,21 42,12 60,68 6,76 939,46

11,79 11,79 10,48 10,48 10,48 10,48 9,17 5,24 3,93 6,55 7,86 2,62

yi-axi (yi-axi)2

mii lei yi [%] Punctaj xi [%] A B C D E F G H I J K L TOTAL

52,68 11,8 52,68 11,8 43,75 9,8 43,75 9,8 43,75 9,8 61,61 13,8 47,32 10,5 20,09 4,5 9,37 2,1 35,71 8,0 20,53 4,5 16,07 3,6 447,31 100,0

9 9 8 8 8 8 7 4 3 5 6 2 77

11,69 11,69 10,39 10,39 10,39 10,39 9,09 5,19 3,90 6,49 7,79 2,60 100,00

0,01 0,01 -0,68 -0,68 -0,68 3,32 1,33 -0,74 -1,83 1,45 -3,36 0,98

0,46 0,46 0,46 11,02 1,77 0,55 3,35 2,10 11,29 0,96 32,41

Pe baza datelor, s-a calculat panta dreptei de regresie: .

a=

948 , 06 = 1, 0091 939 , 46

Se poate observa din tabelul 2.23. c ă disproporţia dintre ponderile funcţiilor în costuri şi în valoarea de întrebuinţare a produsului s-a micşorat sensibil, ca urmare a economisirii de materiale şi a reducerii manoperei. Graficul corespunzător ponderilor funcţiilor produsului în varianta nouă (fig. 2.20) demonstrează acest lucru.

68

16

Y[%]

15

F’

14

(D1)

13

A’,B’ A,B C,D,E,F

12

G’

11 10

C’,D’,E’

9

J’

8

G

K

7 6

J

H 5

L’

4

I

H’

K’

3

L

2 1

I’ X[%]

0 0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

Fig. 2.20. Graficul ponderilor funcţiilor (varianta îmbunătăţită)

8. Calculul eficienţei economice Din analiza celor două variante constructive ale transformatorului de curent rezultă că în varianta nouă se vor obţine însemnate economii la consumurile şi cheltuielile de manoperă. Economiile realizate pe unitatea de produs vor fi: • economii la cheltuielile pentru materii prime şi materiale: 564,304 – 356,168 = 208,136 mii lei • economii la cheltuielile destinate manoperei: 158,707 – 91,132 = 67,575 mii lei • economii totale realizate cu cheltuielile pentru materii prime, materiale şi manoperă: 723,011 – 447,300 = 275,711 mii lei

2.6. PROBLEME 2.6.1. IMPORTANTA FUNCŢIEI ÎN ANALIZA VALORII 1.

Întocmiţi, inspirându-vă după lista cuvintelor lui L.W.Crum, tabelul structurii produsului şi a funcţiilor componente ale acestuia pentru următoarele produse:

a) Tripluştecher (fig. 2.21.) 69

Fig. 2.21. Tripluştecher pentru conectarea la priză a două-trei aparate electrocasnice

b) Siguranţă fuzibilă – are în componenţa ei un soclu, care se fixează pe o placă de marmură, un patron cu fir fuzibili şi un copac pentru strângerea patronului la soclu (fig. 2.22.).

Fig. 2.22. Siguranţă fuzibilă Soclul siguranţei cuprinde ca elemente principale: • corpul soclului, executat din porţelan, având prevăzut în interiorul acestuia o armătură metalică filetată din alamă, în care urmează să se înşurubeze capacul siguranţei; • o piesă de contact din alamă, pe care urmează să se aşeze armătura inferioară a patronului; • 1două bolţuri cu şaibe şi piuliţe, unul dintre acestea fiind în legătură cu piesa de contact, iar celălalt cu armătura filetată (fig. 2.23.).

Fig. 2.23. Elementele soclului unei siguranţe montată pe placa de marmură

70

Prin construcţia lor, bolţurile au un dublu rol şi anume: de fixare a soclului pe placa de marmură şi de legare a conductoarelor circuitului la acestea. Patronul cu fir fuzibili (fig. 2.24) cuprinde corpul patronului executat din porţelan, armătura superioară şi armătura inferioară executate prin ştanţare şi presare din alamă şi firul fuzibil, ce are capetele fixate prin lipire de cele două armături.

Fig. 2.24. Patron de siguranţă fuzibilă

Firul fuzibil ce străbate interiorul corpului este protejat de o umplutur ă de nisip fin, pentru a localiza orice început de flamă, în momentul când se produce arderea fuzibilului. Prin introducerea patronului în corpul soclului şi fixarea lui cu ajutorul capacului siguranţei se stabileşte un contact electric între armătura superioară a patronului şi armătura cu filet a capacului. Firul fuzibil realizează legătura electrică între conductoarele care vin la tablou de la contorul electric şi conductoarele care pleacă de la tablou spre circuitele electrice, legătură ce poate fi întreruptă în urma arderii firului fuzibil. c) Aspiratorul de praf cu calotă sferică – are în componenţa lui următoarele părţi principale (fig. 2.25.): • carcasa – este formată dintr-o parte inferioară, denumită portfiltru, de formă cilindrică, având în partea laterală orificiul de aspiraţie şi dintr-o parte superioară, denumită portmotor, având în partea laterală orificiul de refulare, iar deasupra mânerul pentru transport; • filtrul de praf – este aşezat între cele două părţi ale carcasei şi fixat printr-o garnitură de cauciuc, având şi rolul de etanşare a camerei în care se aspiră praful; • ventilatorul cu motorul electric are rolul de a aspira aerul cu particulele de praf şi de a refula aerul filtrat, prin intermediul unor rotoare cu palete radiale.

71

1 – motor electric; 2 – carcasă motor; 3 – ventilator; 4 – carcasă port filtru; 5 – filtru praf; 6 – rotile; 7 – orificii; 8 - mâner

Fig. 2.25. Aspirator de praf cu calotă sferică 2) În tabelul 2.39. sunt prezentate caracteristicile unor autoturisme. V ă rugăm să vă alegeţi pe acela pe care l-aţi dori, argumentându-vă alegerea pe funcţiile considerate importante pentru dvs. Tabelul 2.39. Caracteristicile principale ale diferitelor tipuri de autoturisme Ford Fiesta Fiat Punto 1.2 16V 75 SX Flair

Marca/Model Tip

Nissan Micra LX 1,3

VW Polo 1,6 Servo

cilindri/supape/ cmc 4/16/1242 4/8/1242 4/16/1274 4/8/1598 cilindree Putere kw/CP/min. 55(75)/5200 55(75)/6000 55(75)/6000 55(75)/5200 128/2800cuplu maxim Nm/min 110/4000 108/4000 103/4000 3400 uşi/locuri/ cm 5/5/245 5/5/245 5/5/236 5/5/240 ampatament lungime/lăţime/ cm 383/163/132 376/163/145 370/159/143 372/166/142 înălţime Portbagaj

l

greutate la gol/ kg încărcătură 0-100 km/h s viteză maximă km/h consum în l/100km/h oraş Preţ (fără taxe)

250-930

275-1080

205-960

205-975

1090/385

950/420

850/450

990/410

12,2 172

12,0 170

12,0 170

12,5 172

6,9

7,4

6,9

7,7

18680 DM

18000DM

18069 DM

22000 DM

72

4. În suplimentul revistei “Capital” (Auto-Capital) nr.8/1996 sunt prezentate variante de utilizare şi caracteristicile tehnice ale modelelor HILUX (tabelul 2.40.) şi HIACE (tabelul 2.41.). Tabelul 2.40. Principalele caracteristici ale diferitelor modele ale m ărcii HILUXTOYOTA Model

Caracteristici Nr. locuri cabină/ nr. locuri microbuz Dimensiuni de gabarit Lxlxh, [mm] Dimensiuni utile, microbuz/ cabină [mm] Motor/ cilindree [cmc]

4 cilindri în linie Puterea maximă/ turaţia motorului în [KW/rot. pe min.] Capacitate rezervor [l] Încărcătură maximă [t] Preţ vânzare în $, fără taxe şi TVA

1

2

3/6÷9

3/-

4,715x1,800x1,950

4,715x1,800x1,955

2,335x1,650x1,420/ 545x1,650x1,410 2,4 Diesel/2446 2,4 Turbo-diesel/2446 2,4 Benzină/2438 OHC OHC OHC 58/400 66/3500 85/4600 75 1

2,335x1,650x1,420/ 545x1,650x1,410 2,4 Diesel/2446 2,4 Turbo-diesel/2446 OHC OHC 58/4000 66/3500 75 1,3

21500

21500

Alegerea unui turism reprezintă pentru fiecare preferinţa pentru anumite funcţii. Vă rugăm să argumentaţi alegerea proprie. Tabelul 2.41. Principalele caracteristici ale diferitelor modele ale m ărcii HIACETOYOTA Model

Caracteristici Nr. locuri cabină/ nr. locuri microbuz Dimensiuni de gabarit Lxlxh, [mm] Dimensiuni utile, microbuz/ cabină [mm] Motor/ cilindree [cmc] 4 cilindri în linie

1

2

3/6÷9

3/-

4,715x1,800x1,950

4,715x1,800x1,955

2,335x1,650x1,420/ 545x1,650x1,410 2,4 Diesel/2446 2,4 Turbo-diesel/2446 2,4 Benzină/2438 OHC

2,335x1,650x1,420/ 545x1,650x1,410 2,4 Diesel/2446 2,4 Turbo-diesel/2446 OHC

73

Puterea maximă/ turaţia motorului în [KW/rot. pe min.] Capacitate rezervor [l] Încărcătură maximă [t] Preţ vânzare în $, fără taxe şi TVA

OHC OHC 58/400 66/3500 85/4600 75 1

OHC 58/4000 66/3500 75 1,3

21500

21500

2.6.2. Relaţia valoare de întrebuinţare-costuri (1). În figura 2.26. se prezintă o bujie, ale cărei componente îndeplinesc următoare funcţii: Funcţia A – să producă scânteia necesară aprinderii amestecului carburant; Funcţia B – să fie bine etanşă; Funcţia C – să fie bine izolată termic; Funcţia D – să reziste la oxidare; şi la temperaturi înalte; Funcţia E – să fie bine fixată în chiulasa motorului.

1 – electrod central; 2 – electrod lateral; 3 – armătură de metal; 4 – izolator; 5 – partea exterioară a izolatorului; 6 – partea interioară a izolatorului.

Fig. 2.26. Bujie

Vă rugăm să apreciaţi ponderea funcţiilor unele faţă de celelalte, întocmind matricea corespunzătoare. Costurile reperelor repartizate pe funcţii sunt următoarele (tabelul 2.42.): Tabelul 2.42. Repartiţia costurilor pe funcţii Nr. reper

Cost total

A

1

2000

2000

2 3

5000 12000

5000

4 Total

11000 30000

B

C

5000 7000

74

3000 8000

5000 5000

D

E

3000

4000

3000 6000

4000

Să se identifice asupra cărora trebuie îndreptată atenţia pentru reducerea costurilor, având în vedere matricea de importan ţă stabilită de dvs. (2). Se consideră un produs “P” care realizează funcţiile A, B, C, D, E şi F. Între acestea există următoarele relaţii: D > (A, B, C, E, F); B = E; D > A;

(2.39.)

A = C = F. Ţinând cont de importanţă fiecărei funcţii în raport cu cele care se compară să se stabilească ponderea fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului, cu ajutorul matricei de importanţă. Se vor acorda 2 puncte funcţiei mai importante, 1 punct funcţiilor egale ca importanţă şi 0 puncte funcţiei mai puţin importantă. În tabelul 2.43 se prezintă corelarea costurilor reperelor produsului P cu funcţiile şi nivelul lor. Tabelul 2.43. Repartizarea costurilor pe funcţii Reper nr. Cost total A 1 42000 42000 2 60800 3 12500 4 30100 5 74000 6 23000 23000 7 80000 8 120000 Cost total 442400 65000

B

C

D

E

F

60800 6250

6250 30100

18000 56000 80000 120000 180800

24250 56000

86250

30100

Să se facă analiza relaţiei dintre valoarea de întrebuinţare şi costuri. Pe baza reprezentării grafice să se stabilească funcţia (funcţiile), care sunt supradimensionate.

2.7. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ 1. În cazul conceperii unui produs nou, din informaţiile cu caracter tehnic fac parte: a) tema de proiectare; b) desenele produsului în forma constructivă existentă; c) prospecte, desene şi exemplare fizice din cele mai noi şi perfecţionate produse similare executate de alte unit ăţi;

75

d) rezultatele unor sondaje la furnizorii de materii prime, materiale, piese sau subansambluri privind posibilitatea şi condiţiile satisfacerii unor exigenţe speciale; e) prescripţii de control calitativ şi recepţie finală; f) dosarul de omologare al produsului; g) scheme, diagrame şi studii teoretice sau cu caracter de cercetare care au stat la baza concepţiei unor produse similare. 2. Din categoria informaţiilor cu caracter social fac parte: a) studii de marketing; b) desenele ambalajelor şi caietele lor de sarcini; c) informaţii privind comportarea în exploatare a produsului existent; d) sondaje sau studii statistice privind cerinţele diferitelor categorii de beneficiari; e) prescripţii de protejare a produsului şi de manipulare de la locul de producere la beneficiari. 3. În cadrul dimensiunii economice a costurilor cu care se lucreaz ă în analiza valorii se vor include: a) costurile de regie de fabricaţie; b) costul transportului interuzinal; c) cheltuielile generale ale întreprinderii; d) costul manoperei; e) costul materiilor prime şi al materialelor. 4. În relaţia de proporţionalitate medie, y=ax, y reprezintă: a) ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare; b) ponderea valorii de întrebuinţare în cadrul funcţiei; c) ponderea funcţiei în costul de producţie; d) ponderea costului de producţie în cadrul funcţiei. 5. În relaţia de proporţionalitate medie, y=ax, x reprezintă: a) ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare a produsului; b) ponderea valorii de întrebuinţare în cadrul funcţiei; c) ponderea funcţiei în costul de producţie; d) ponderea costului de producţie în cadrul funcţiei. 6. când nu se poate efectua cu uşurinţă departajarea costurilor pe funcţii, se recomandă: a) să se împartă costul în mod egal pentru funcţiile existente; b) să se facă repartizarea costului proporţional cu ponderea funcţiunilor;

76

c) să se repartizeze costurilor într-o proporţie mai mare funcţiilor obiective faţă de cele subiective. 7. Eficienţa studiului de analiza valorii are în vedere următorii termeni: a) economia brută anuală; b) probabilitatea de reuşită a studiului de analiza valorii; c) rata de actualizare; d) costurile de implementare a studiului de analiza valorii; e) veniturile suplimentare obţinute.

CAPITOLUL 3. METODE DE INVESTIGARE SAU DE PRODUCERE A IDEILOR OBIECTIVE Obiectivele analizei valorii necesită utilizarea unui evantai de metode şi tehnici de stimulare a creativităţii consacrate pe plan mondial sau care pot fi utilizate în cadrul organizaţie, pentru valorificarea potenţialului creator al acesteia. În cadrul acestor metode se pot distinge următoarele grupe: • metode intuitive; • metode analitice; • metode de lucru asociative; • metode de lucru deductive; • metode fundamentale de creaţie.

3.1. METODE INTUITIVE 3.1.1. METODA BRAINSTORMING (ASALTUL DE IDEI) Este metoda cea mai frecvent evocată, chiar dacă ea nu este încă atât de mult folosită în ţara noastră. A fost concepută de Alexander Osborne de la Universitatea Buffalo, la începutul anilor ’50. Principiile care stau la baza acesteia sunt: • nu există restricţii privind emiterea ideilor; orice idee este luată în evidenţă, considerându-se că nu poate fi găsită calitatea, decât dacă se caută mai întâi cantitatea de idei (principiu “cantitatea na şte calitate” 21); • complementaritatea (de vârstă, specialişti, temperamente) conferă colectivului o eficienţă deosebită în elaborarea ideilor; • grupul poate fi considerat ca un rezervor de idei; el ac ţionează ca un stimulent pentru fiecare dintre participanţi. O idee, chiar deplasată, este reţinută, fără a fi criticată, întrucât ea poate sugera celorlalţi membri ai grupului, idei valoroase. Critica ideilor este cu des ăvârşire interzisă; 21

Crum L.W. – Ingineria valorii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976, pag.88

77

• se poate obţine un număr dublu de idei bune (în acelaşi interval de timp) dacă se amână emiterea unei judecăţi asupra unei probleme până după întocmirea unei liste care include toate soluţiile posibile elaborate (principiul “amânarea judecăţii”). Soluţia finală poate fi rezultatul a trei modalităţi de obţinere a ideilor şi soluţiilor intermediare: - calea progresiv-liniară (din raţionament în raţionament o idee generează o alta), fig. 3.1.; LIDERUL

Ii 1

I1

I2

Sf

I3 soluţia finală

Idei intermediare

ECHIPA DE CREAŢIE

Fig. 3.1. Calea progresiv-liniară de obţinere a ideilor -

catalitică (prin analogie şi opunerea permanentă a ideilor şi analiza lor individuală, fără evaluare, se acceptă toate ideile, chiar şi cele neobişnuite, absurde), fig. 3.2.; LIDERUL GRUPULUI

Fig. 3.2. Calea catalitică de obţinere a ideilor

Idee opusă

I0

Altă idee

Ii

Ij

I2

I3

S2

S3

Sj

Idei şi soluţii originale

-

mixtă – este o combinaţie a căii progresiv-liniare cu cea catalitică, fig. 3.3.; Varianta simplificată cuprinde următoarele etape:

78

• pregătirea reuniunii; • desfăşurarea reuniunii; • evaluarea ideilor. LIDERUL GRUPULUI

Idee iniţială

Ii

I1

I2

Sf

Alte idei Idei intermediare S0

Soluţie opusă

I1

I2

S2

ECHIPA DE CREAŢIE

Fig. 3.3. Calea mixtă de obţinere a ideilor a) Pregătirea reuniunii cuprinde activităţile de programare a acesteia, stabilirea şi organizarea corespunzătoare a locului de desfăşurare, asigurarea materialului de înregistrare exactă şi completă a discuţiilor, selecţia şi constituirea grupului, prezentarea de către lider (animator) a problemei de rezolvat (chiar cu câteva zile înainte de convocarea reuniunii, pentru a oferi posibilitatea de reflectare asupra problemei supuse dezbaterii). b) Desfăşurarea reuniunii este etapa la care participă liderul, 1-2 secretari (care asigură materialul de înregistrare sau notează şi numerotează ideile), 5 membri cu o bogată experienţă în brainstorming şi 4-5 invitaţi, specialişti în problema pusă în discuţie. Este indicat ca cei 613 membri ai grupului să fie aşezaţi astfel încât să se vadă (la o masă rotundă sau ovală). Toate ideile emise sunt notate sau înregistrate, f ără nici un fel de reţinere sau cenzurare. Această etapă poate dura, în funcţie de complexitatea problemei, între 20 minute şi 3 ore. c) Evaluarea ideilor este etapa ce poate avea loc la 2-3 zile de la data desfăşurării reuniunii. Se recomandă ca la această etapă să participe un alt grup de experţi, mai redus ca număr, cu o gândire puternic convergentă, care vor selecţiona şi clasifica ideile pe categorii: idei realizabile şi cu aplicabilitate imediată, idei realizabile într-un timp mai îndelungat şi idei neaplicabile. Soluţiile astfel clasificate sunt apoi analizate şi evaluate. În aplicarea metodei brainstorming, pentru a rezolva probleme prin analiza valorii trebuie asigurate o serie de condiţii: • grupul trebuie să aibe o structură eterogenă, compusă din specialişti (economişti, ingineri, chimişti etc.);

79

• asigurarea unui climat creativ; • reuniunea trebuie condusă de un lider dinamic şi competent. Metoda brainstorming este o metodă simplă şi universal integrabilă în structura celorlalte metode. O variantă a brainstormingului o constituie “Tehnica carnetului colectiv”, care oferă mai mult timp pentru documentare şi reflecţie asupra problemei în dezbatere. Fiecare membru al grupului noteaz ă, pe un carnet, timp de o lună, ideile sale referitoare la rezolvarea unei probleme, face un rezumat al ideilor principale şi apoi predă carnetul conducătorului grupului de creativitate. Acesta, la rândul lui, efectueaz ă o sinteză a ideilor principale, pe care, împreună cu carnetele participanţilor, le supune dezbaterii în grup. În urma discuţiilor se prefigurează şi se selectează cele mai bune idei privitoare la rezolvarea problemei.

3.1.2. METODA DELPHI A fost pusă la punct în anii 1964-1965 de către O.Helmer şi colaboratorii săi în cadrul unui program de cercetare al trustului american Rand Corporation din Santa Monica, statul California. Principala caracteristică a acestei tehnici o constituie utilizarea feedback-ului de opinie. Metoda necesită parcurgerea mai multor runde. Într-o primă rundă, fiecărui membru al colectivului de specialişti (colectivul nu este întrunit) i se înmânează spre completare câte un chestionar, ce cuprinde întrebări privitoare la îmbunătăţirea relaţiei valoare de întrebuinţare-cost pentru produsul supus analizei (în funcţie de caz – prestare serviciu, organizare, comerţ, transport etc.). Intervalul de timp stabilit pentru completare va fi în funcţie de amploarea şi complexitatea problemei. După primirea tuturor răspunsurilor, acestea se prelucrează, stabilindu-se de către experţi o valoare medie. În următoarea rundă, a doua, valoarea medie este adusă la cunoştinţa specialiştilor. Aceştia sunt rugaţi să facă o nouă estimare, pe marginea rezultatelor comunicate. Specialiştii ale căror opinii din prima rundă s-au înscris în afara valorilor medii sunt rugaţi să-şi fundamenteze opinia exprimată. Răspunsurile obţinute în runda a doua sunt prelucrate în mod asemănător, până se ajunge din nou, la o valoare medie. Procedura se repetă şi în următoarele runde, până ce se ajunge la un consens al opiniilor. Se recomandă ca procedura să nu depăşească patru runde. Ceea ce este caracteristică acestei metode este reinformarea, care îndeamnă spre o reflexie profundă pentru revizuirea punctului de vedere, producându-se aşa numitul “efect Coudouet”, ceea ce îi determină pe unii autori să considere această metodă ca o tehnică de tratare a informaţiei. Spre deosebire de metoda brainstorming, care implică întâlnirea experţilor în cadrul unei şedinţe, în metoda Delphi are loc o comunicare mediată de grupul de conducere al anchetei. Se asigur ă astfel anonimatul răspunsurilor individuale şi se elimină, în acest mod, consecinţele pe care le-ar putea avea asupra opiniilor experţilor, prestigiul personal al unuia dintre ei (legat de funcţie, merite ştiinţifice, înzestrare oratorică etc.).

80

3.1.3. SINECTICA – METODA GORDON Este numită astfel după cel care a promovat-o: cercetătorul William J. Gordon de la Universitatea Harvard din SUA. Este o metodă care a fost experimentată cu succes timp de 15ani de firme americane cu renume: IBM, General Motors, General Electric, Gillet etc. Soluţia reală: PROIECTAREA UNUI NOU PRODUS

EXPERT INGINER ECONOMIST

ARHITECT

SOCIOLOG

DESIGNER

FIZICIAN

CHIMIST

SINECTICIAN LIDERUL SESIUNII SINECTICE

Fig. 3.4. Exemplu de structură specializată pentru o sesiune sinectică Grupul de sinectică este mai restrâns decât cel de brainstorming, fiind alcătuit din 5-7 membri, conduşi de un lider experimentat. Uneori, rolul liderului poate fi îndeplinit prin rotaţie de fiecare membru al grupului. El trebuie să fie un animator dinamic şi mobilizator, căutând să solicite la maximum, atât pe participanţi, cât şi pe expert. Expertul este o persoană indispensabilă grupului, prin capacităţile sale, atât profesionale, cât şi de selecţie şi orientare a activităţii în cadrul grupului. Participanţii trebuie să fie selectaţi cu grijă, din rândul specialiştilor care au tangenţă cu problema pusă în discuţie. Pe scurt, liderul serveşte interesele grupului, expertul este reprezentantul problemei, iar grupul serveşte interesele problemei de rezolvat luând în considerare opiniile expertului (fig. 3.4.). Pierre Lebel distinge patru variante de sinectic ă: a) analogia directă; b) analogia personală; c) analogia simbolică;

81

d) analogia magică. a) Analogia directă – constă în aplicarea elementelor unei situaţii la o altă situaţie, care poate fi distinctă de prima. Exemple: - aplicarea în România a unor soluţii adoptate în Franţa; - aplicarea asupra terenurilor sărace a metodelor de cultură aplicate în deşert; - aplicarea în domeniul electrocasnic a rezultatelor ob ţinute în astronautică. d) Analogia personală - constă în a atribui unui produs supus proiectării sau reproiectării elementele caracteristice aflate în viziunea satisfacerii majorităţii persoanelor. De aceea această metodă oferă o variate de rezultate între care este dificil a stabili o coerenţă. e) Analogia simbolică – caută să apropie unui produs sau unei caracteristici a acestuia, o imagine simbolică. De exemplu, o fiabilitate bună a unui produs ar putea fi reprezentată printr-o rocă de granit, printr-o piramidă din Egipt, printr-un ocean etc. d) Analogia magică – porneşte de la premisa faptului că problema (produsul, serviciul) este deja reglată, ceea ce permite să iasă în evidenţă toate schimbările intervenite în raport cu situaţia de plecare. Metoda solicită o experienţă considerabilă, atât profesională, cât şi pedagogică. Oricare ar fi varianta adoptată, sinectica se desfăşoară după următoarele etape: I – etapa de formulare şi înţelegere a problemei; II – etapa detaşării de problemă, în care se adoptă una din variantele de mai sus; III – etapa de revenire la problemă şi de evaluare a soluţiilor, ţinânduse cont în acest sens, nu numai de soluţiile economice, ci şi de soluţiile sociale şi ecologice.

3.1.4. REUNIUNEA PHILLIPS 66 Poate fi considerată drept o variantă a brainstorming-ului, în care numărul participanţilor este fixat la 6, iar durata discuţiilor este limitată la 6 minute. Este o variantă propusă de J. Donald Phillips de la Universitatea din Michigan. Bineînţeles, că cele două restricţii au un aspect formal, în sensul că rezultatele sunt aceleaşi dacă reuniunea ar dura mai puţin sau cu ceva mai mult (15-20 minute). Faţă de brainstorming această metodă este mai intensivă, asaltul creierului fiind mai accentuat, datorită duratei foarte scurte a discuţiilor. De asemenea, problema poate fi rezolvată, nu numai cu 6 participanţi, ci cu echipe formate din 6 participanţi (maxim 5 echipe a câte 6 participanţi, deci, 30 de participanţi). Etapele metodei sunt: • informarea asupra problemei; • discutarea problemei în cadrul echipei; • dezbaterea în plen; • evaluarea generală a soluţiilor. 82

I – Liderul reuniunii informează echipele asupra problemei ce aşteaptă soluţii de rezolvare. II – Discutarea problemei se face în cadrul fiecărei echipe, care se retrage şi discută separat timp de 6 minute (pentru problemele mai complexe durata se poate prelungi la mai mult). În acest timp, fiecare participant emite idei, soluţii care se reţin de către liderii reprezentanţi ai echipelor (fig. 3.5. a). III – Dezbaterea în plen este etapa în cadrul căreia fiecare lider de echipă îşi prezintă opiniile, soluţiile, punctele de vedere ale echipei respective. Pentru prezentarea şi susţinerea acestora în plen se recomandă ca liderii grupurilor de discuţie să folosească materiale ajutătoare: planşe (cu grafice, tabele, calcule, scheme bloc, diagrame etc.) precum şi cărţi şi reviste de specialitate, pregătite de membrii grupului respectiv. Soluţiile unei echipe ajung acum să se confrunte cu soluţiile celorlalte echipe, ceea ce permite o analiză critică ce conduce la ierarhizarea soluţiilor (fig. 3.5. b). M M

M

M

M

Legendă: L – lider; Lg – lider grup; M - membru

Lg L

Lg

Lg

M

M

M

M

M

M

M

M

a) M

M

M

M

M

M

M

Lg

Lg

L M

M

M

M

M

Lg

M

M

M

M

M

b) Fig. 3.5. Etapele reuniunii Phillips ’66: a – dezbateri în cadrul fiecărui grup; b – dezbateri în plen 83

IV – Evaluarea generală a soluţiilor permite reţinerea acelora care vor fi supuse unei analize de detaliu efectuată de un grup restrâns de experţi în domeniu.

3.1.5. DISCUŢIA ÎN PANEL Este o variantă a metodei Phillips ’66. În acest caz însă se formează doar două echipe, una numită panel sau juriu (formată din 5-7 experţi, care propune soluţii şi le argumentează), iar cealaltă numită auditoriu (este mai numeroasă şi are sarcina de a cenzura şi evalua ideile prezentate de membrii juriului). Între cele două echipe se interpune animatorul. Spre deosebire de Phillips 66, discuţia în Panel elimină a doua etapă (de discuţie pe echipe), dezbaterea realizându-se prin dialog, argumentări şi contraargumentări numai între cele două echipe. În final, animatorul face o sinteză a ideilor emise, a soluţiilor propuse şi supune aprobării colective soluţia aleasă.

3.1.6. BRAINWRITING SAU 6.3.5. Provine din simplificarea brainstorming-ului. Cele trei cifre semnific ă faptul că iniţial metoda prevedea participarea a 6 persoane, care trebuiau să scrie câte 3 idei în câte 5 minute. Metoda se desfăşoară în şapte etape. I – Liderul reuniunii informează echipa asupra problemei ce aşteaptă soluţia de rezolvare. II – Celor 6 participanţi li se distribuie câte o coală de hârtie, pe care este scris enunţul problemei şi se precizează circuitul precis al hârtiilor între ei. III – Fiecare membru al echipei, în timp de 5 minute (pentru unele probleme se poate stabili iniţial o durată de timp mai mare, de 10-15 min.), va scrie 3 soluţii considerate cele mai bune. IV – Fiecare participant, după traseul convenit, va transmite hârtia vecinului său şi va primi totodată, şi el la rândul lui, hârtia completată de celălalt vecin al său. Va analiza cele trei idei primite şi le va compara cu cele trei idei scrise de el pe hârtie pe care a transmis-o, alegând cele mai bune trei soluţii pe care le va înscrie pe hârtia primită, în timpul stabilit. V – Se transferă hârtiile după acelaşi traseu, fiecare participant analizând cele 6 soluţii înscrise pe hârtia primită, la care se adaugă în minte cele 6 soluţii de pe hârtia pe care a transferat-o vecinului, precum şi alte idei, din care va alege cele mai bune 3 soluţii, pe care le va înscrie în ordinea de valoare. VI – Operaţiunea se repetă până ce toate hârtiile au trecut pe la fiecare membru al echipei de 2-3 ori sau până când se observă că pe toate hârtiile ultimele 3 soluţii sunt aproape aceleaşi, moment în care operaţiunea se opreşte. VII – Analizarea soluţiilor care se regăsesc pe cât mai multe hârtii şi stabilirea soluţiei optime. În aplicarea acestei metode emiterea de idei alternează cu critica lor, ceea ce conferă un ritm mai dinamic de soluţionare a problemelor.

84

În grupurile care aplică această metodă nu-şi au locul, nici persoanele încăpăţânate (care nu acceptă ideile altora, chiar dacă sunt mai bune decât ale lor), nici persoanele superficiale (care se plictisesc, care nu sunt interesate de rezolvarea problemei).

3.2. METODE ANALITICE 3.2.1. METODA LISTELOR DE CONTROL Constă din faptul că specialiştilor li se pune la dispoziţie o listă de întrebări generale la care trebuie sa răspundă. Întrebările vor aborda orientări de tipul: • de utilizat pentru alte scopuri: se pot găsi noi utilizări pentru a-l folosi ca atare? sau cu modificări? • de adaptat: cu ce poate fi asemuit? ce alte idei sugerează? ce analogii ne oferă trecutul? ce se poate copia? • de modificat: să se modifice forma? să se modifice destinaţia, culoarea, cinetica etc.? alte modificări? • de mărit: ce i se poate adăuga? mai lung, mai gros, mai rezistent etc.? o valoare sau funcţie suplimentară? • de micşorat: ce se poate diminua sau suprima? se poate mai compact , mai mic etc.? • de înlocuit: cu ce alte materiale, procedee etc. poate fi înlocuit? • de reclasat: se poate aranja într-o altă ordine? interschimbarea cauzei şi efectului? frecvenţa, viteza etc.? • de inversat: se consideră opusul? se inversează rolurile? se transpune pozitivul cu negativul? • de combinat: se pot combina alte unităţi, alte ansambluri, alte idei, alte scopuri? Un exemplu de listă, foarte cunoscută în cercurile de specialitate, este cea elaborată de Alex Osborne şi descrisă în lucrarea sa “Applied Imagination”. În esenţă, se prezintă un procedeu simplu care constă din folosirea unor întrebări care şi le-ar pune orice persoană cu o curiozitate normală, în diverse situaţii: de ce? unde? când? cine? ce? cum? Osborne adaugă însă, că rezolvarea în mod creativ a problemei implică o interogare mai largă şi că imaginaţia trebuie stimulată prin întrebări de tipul: “dar dacă...?”, “ce ar fi dacă...?”, urmate întotdeauna de “cu ce altceva...?” (vezi tabelul 3.1.) 22. Tabelul 3.1. Exemplu de listă de control Nr. Întrebare Crt 1 Ce alte utilizări ar putea avea? a. Utilizări diferite

22

Exemplu Materiale: nylonul a înlocuit iuta din frânghii, mătasea din ciorapii de damă, corzile de catgut la rachetele de tenis; Aparate: motorul electric poate fi utilizat, sub o

Crum L.W. – Ingineria valorii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976, pag. 97-101

85

formă sau alta, la toate activităţile gospodăreşti; Telefonul – pentru a afla ora exactă, buletinul meteorologic, informaţii sportive; b. Un nou mod de utilizare Elicopterul – poate fi folosit pentru patrularea fără modificări coastei; c. O nouă utilizare cu Motoare de turbopropulsor modificate corespunzător şi utilizate ca generatoare auxiliare modificări la centralele electrice; 2

Adaptări Studiul zborului păsărilor a fost folosit la începuturile aviaţiei (analogia cu fenomene din natură); b. Ce altă idee sugerează Rezistenţa nylonului la foc a dus la inventarea unei hârtii din nylon rezistentă la foc; aceasta? Moda are o evoluţie curioasă, inspirându-se c. Există vreun permanent din trecut; precedent? Copierea naturii prin introducerea unei granule de d. Există ceva nisip în stridii pentru obţinerea perlelor naturale; asemănător care ar putea fi imitat? Prin copierea procedeelor utilizate în e. De la cine aş putea întreprinderile competitive; învăţa?

a. Cu ce se aseamănă?

3

Modificări Autorii de povestiri umoristice dau forme noi unor gaguri vechi; b. O nouă semnificaţie? Semnificaţia unei propoziţii poate fi schimbată prin modificarea punctuaţiei, deci prin accentuarea unui anumit element; Vopsirea în diferite culori a aparatelor de menaj, a c. O altă culoare? automobilului; Beculeţele pentru pomul de iarnă care se aprind d. Alternarea mişcării? succesiv; e. Schimbarea sunetului? Sonerie sau claxon muzical; f. Schimbarea mirosului? Săruri de baie, parfumate; g. Schimbarea formei de Zahărul mai întâi granulat, apoi tos şi mai târziu cubic; prezentare? Rulmentul cu role tradiţional îmbunătăţit, pentru h. Schimbarea formei anumite utilizări, prin variaţia dimensiunii rolelor; obiectului?

a. O nouă întorsătură?

4

Mărire a) Ce se poate adăuga? • Timp • Mărimea frecvenţei? • Mărimea rezistenţei? • Mărirea capacităţii? • Valoare suplimentară? • Alte componente?

Perioada de liniştire în timp a litigiilor de muncă; Mese mai frugale, dar mai dese, pentru persoane care suferă de ulcer; Armarea betonului; Transportul petrolului în tancuri petroliere de mare capacitate generează un cost redus; la avioanele mari scade costul pe unitatea de transport; Orice reducere a preţurilor înseamnă valoare suplimentară pentru cumpărători; Adăugarea unor substanţe în benzină pentru a-i îmbunătăţi performanţele şi pentru a reduce uzura motorului;

86

• Dublare? • Multiplicare?

Două ştergătoare de parbriz la automobile; Creşterea ritmului de producţie prin prelucrarea simultană a mai multor piese; Creşterea producţiei peste limitele comenzilor • Exagerare? pentru a reduce costurile de fabricaţie şi, deci, b) Ce se poate elimina? pentru atragerea altor comenzi; Anvelope fără cameră; • Micşora? Automobile de mică capacitate, radiouri portabile, • Miniaturiza? umbrele pliante; • Coborî? Sticle de băuturi alcoolice în miniatură; • Mai scurt? Înălţimea mică a maşinilor moderne; Lampă solară fabricată prin scurtarea lungimilor de undă şi prin utilizarea unei sticle speciale; • Mai uşor? Utilizarea materialelor uşoare în industria aerodinamică a condus la posibilităţi mai mari de transport a sarcinilor utile; • Ce se poate omite? Maşinile moderne omit multe din locurile tradiţionale de lubrifiere; • Firul apei? Robinetele de apă interne moderne; • Despicarea? Puii despicaţi pe porţiuni, a pulpelor, pieptului şi aripilor pentru a mări desfacerea; • Minimalizare? Forma pretenţiilor modeste din publicitate, de multe ori, are drept rezultat o desfacere mărită; 5

Înlocuitor a. Cine în loc de? b. Ce altceva în loc de? c. Alte adaosuri? d. Alt material? e. Alt proces? f. O altă energie? g. Alte locuri? h. Un alt mod de abordare?

i. O altă viteză? j. Un alt sunet? 6

Obţinerea altor surse de aprovizionare; Cutii de viteze automate în locul tipurilor acţionate manual; Aditivi în vopsele în vederea îndepărtării muştelor; Rame din aluminiu pentru geamuri, înlocuind lemnul sau oţelul; Prelucrarea electrochimică a materialelor dure în locul şlefuirii sau prelucrării prin aşchiere; Maşini de tăiat iarba acţionate prin electricitate sau ardere internă; Fabricarea reperelor necesare în noile fabrici, în zonele cu un standard scăzut - la un cost mai mic; Transportul aparatelor fragile peste ocean cu avionul în locul vaporului, pentru a reduce avariile; Viteze de aşchiere mai mari la strungurile moderne; Muzică de fond în magazine, restaurante;

Rearanjarea a. Rearanjarea reperelor? Minimaşini cu motor în poziţie transversală; Străzi cu sens unic; b. Un alt sistem? În magazine, pentru a atrage clienţii, tipul autoc. O altă amplasare? servire; Modificarea succesiunii controlului pentru a d. O altă succesiune? micşora efectul rebuturilor care apar în desfăşurarea procesului de fabricaţie; e. Transpunerea cauzei şi La fel ca intr-un diagnostic medical; efectului? Mărirea ritmului pentru a realiza sarcinile la timp, f. Schimbarea ritmului? în vederea unui timp liber mai îndelungat;

87

g. Schimbarea programului? 7

Modificarea perioadelor de lucru pentru a permite o destindere maximă de-a lungul unei zile;

Inversarea a. Transpunerea pozitivului şi negativului? b. Ce se poate spune despre contrarii? c. O mişcare de recul? d. O mişcare inversă?

e. Inversarea rolurilor? 8

Utilizarea foliilor negative color; Construirea mai rapidă a navelor realizată prin începerea pupei, în primul rând; Maşina Volkswagen cu motor în spate; Blănarul care ataşează etichetele invers, în aşa fel încât să poată fi citită atunci când haina este aşezată pe scaun; Inversarea rolului conducătorilor, în aşa fel încât, să poată fi apreciate problemele fiecăruia dintre ei;

Combinarea Fibre de sticlă armată; Ulei şi metal pentru fabricarea lagărelor cu ungere automată; Gruparea pentru desfacerea unui număr de c. Un sortiment? articole cu circulaţie lentă; Cravate şi batiste asortate; d. Un ansamblu? e. Combinarea unităţilor? Perie pentru spălarea maşinilor cu furtun de apă interior; f. Combinarea scopurilor? Ochelari bifocali; Desfacerea loţiunii de ras împreună cu spuma de g. Combinarea ras; funcţională? Catapulta cu abur şi puntea pe navele portavion h. Combinarea ideilor? a. Un amestec? b. Un aliaj?

Întocmirea listelor de control reprezintă un mijloc de explorare a tuturor surselor de idei referitoare la o problemă, devenind astfel un sprijin pentru gândirea creativă.

3.2.2. METODA LISTEI ELEMENTELOR CONSTITUTIVE Constă în descompunerea unui obiect în elementele sale constitutive, examinând apoi fiecare element sau grupă de elemente cărora li se conferă modificări funcţionale. Astfel, un creion poate fi îmbunătăţit combinând mai multe soluţii (tab. 3.2.). Această metodă de stimulare a ideilor aparţine prof. R.P.Crawford de la Nebraska University. Tabelul 3.2. Lista elementelor constitutive pentru un creion Elemente constitutive Mina

Soluţia tradiţională Grafit

Corpul

Lemn

Decoraţia Forma Funcţia

1-2 culori Cilindric Scris

Modificări posibile Soluţie chimică, pudră fluid, acţiunea luminii sau a căldurii pe hârtie specială. Metal, material plastic, mina+corpul din grafit. Reclamă sau desen Forma unui obiect uzual Perforator, cuţit de tăiat hârtie, brichetă

88

3.3. METODE DE LUCRU ASOCIATIVE Prin faptul că in cadrul grupului constituit nu se admit critici, lăsând libertatea fiecărui participant de a-şi exprima părerile, aceste metode stimulează, în măsură apreciabilă, creativitatea. Se disting două grupe de metode: metode de asociere forţată şi metode de asociere liberă.

3.3.1. METODE DE ASOCIERE FORTATA A IDEILOR Au fost promovate de Charles S. Whiting, care a definit aceste metode ca fiind “un grup de tehnici pentru stimularea unor idei originale create pe baza unei relaţii impuse între două sau mai multe obiecte sau idei, considerate în mod normal disparate, reprezentând punctul de pornire al unui proces de creare a ideilor”. Dintre variantele acestei metode se disting: • listarea; • catalogul; • concentrarea pe obiect.

3.3.1.1. LISTAREA Constă în stabilirea unei liste de obiecte sau idei referitoare la subiectul interesat. Apoi fiecare element al listei se compar ă cu celelalte în grupe de 1-2-3, examinându-se astfel toate combina ţiile posibile, cu scopul de a fi creat un element nou. De exemplu, un produc ător de articole de sport ar putea include în listă: minge de fotbal, minge de baschet, minge de criket, baston de criket, crosă de golf, rachetă de tenis, paletă de ping-pong etc.

3.3.1.2. CATALOGUL Metoda este numită astfel întrucât catalogul produselor unei firme sau expoziţii constituie “sursa de idei”. În acest sens, se aleg la întâmplare două sau mai multe obiecte între care se poate stabili o rela ţie, care apoi este folosită pentru proiectarea unui nou obiect.

3.3.1.3. CONCENTRAREA PE OBIECT Elementele acestei relaţii sunt alese în funcţie de un scop bine definit, unul dintre ele fiind fix. Atenţia se concentrează asupra celuilalt element. Se obţine o relaţie neaşteptată, uneori curioasă, care poate conduce la idei noi şi originale. De exemplu: o crosă de golf – elementul fix şi un tub de iluminat. Prin suprapunerea celor două elemente se pot obţine soluţii de tipul: crosă de sticlă, crosă goală în interior, crosă electrică, crosă luminoasă etc. Metodele de asociere forţată sunt utilizate, în special, în reproiectarea produselor şi în conceperea spoturilor publicitare.

89

3.3.2. METODE DE ASOCIERE LIBERA A IDEILOR Şi acestea iau, de asemenea, în considerare toate ideile, chiar şi pe cele nerealizabile de fapt, dar care pot sugera, la rândul lor, idei pentru problema pusă în analiză. În această categorie se includ următoarele metode: • matriceală; • morfologică; • matricea descoperirii.

3.3.2.1. METODA MATRICEALĂ Constă în înscrierea într-o matrice a tuturor variantelor unui element al produsului în corelare cu toate variantele unui alt element al aceluia şi produs. În completarea unei astfel de matrice pot interveni următoarele situaţii (după notaţiile din fig. 3.6.): • soluţii imposibile (-); • soluţie deja existentă şi folosită de concurenţilor (0); • soluţii neserioase (X); • soluţii posibil de realizat (u, v, y, z). Var. element A

B

C

D

E

X 0 X

0 v z 0 X

y u 0 -

0 w X

Var. element

1 2 3 4 5

0 X 0

Fig. 3.6. Matricea unor tipuri de rezultate Soluţiile posibile pot fi puse apoi în conformitate cu variabilele altor elemente implicate în rezolvarea problemei.

3.3.2.2. METODA MORFOLOGICĂ Este recunoscută ca fiind o metodă ce garantează producerea unui număr mare de idei. Ea a fost elaborată de Dr. Fritz Zwicky de la California Institute of Technology atunci când şi-a propus să stabilească sursele concrete de energie în construcţia motoarelor pentru zboruri cosmice. Soluţiile reies cu claritate din înscrierea într-o diagramă tridimensională a variantelor posibile pentru fiecare element caracteristic al produsului sau al problemei analizate. De exemplu: crearea unui scaun funcţional pentru tratament stomatologic ar putea fi analizată din punct de vedere al materialului, al principiului de acţionare şi al elementelor de structură funcţionale (fig. 3.7.).

90

A

Cu extensie

Material

Fără extensie Cu spătar drept Cu spătar înclinat

Carton presat

Electric

Pneumatic

Hidraulic

Metalic

Mecanic

Elementul de structură funcţională

Specialiştii în domeniul creativităţii compară această diagramă tridimensională cu un fişier cu sertare deschise în toate cele trei direcţii. Conţinutul fiecărui sertar se defineşte printr-una din variantele celor trei elemente caracteristice ale produsului (de exemplu: sertarul A corespunde unui scaun acţionat electric, cu extensie şi din fibră de sticlă). În exemplul prezentat, nr. total de variante care s-ar putea ob ţine este 64 (4x4x4), iar printr-o analiză mai aprofundată a fiecărui element acesta poate să crească. Unele variante pot fi deja inventate şi puse în aplicare, altele pot conduce la soluţii total nepractice, iar altele la soluţii cu totul ieşite din comun, neimaginabile.

Fibră sticlă Plastic

Principiul de acţionare Fig. 3.7. Diagrama morfologică

3.3.2.3. MATRICEA DESCOPERIRII Constă din înscrierea variabilelor ce urmează a fi confruntate într-un tabel, în care se au în vedere două aspecte determinante pentru obţinerea unui produs sau a unui serviciu: tehnico-economic şi organizatoricoeconomic. Pentru obţinerea matricii tehnico-economice se vor inventaria principalii factori tehnici şi toţi factorii economici ai întreprinderii. La intersecţia lor se vor afla produse existente, dar vor exista şi cazuri în care, la intersecţia unor factori, nu există produse corespondente, aici impunându-se necesitatea ca acestea să fie create. În plus, această matrice oferă posibilitatea analizei în timp a problemei (fig. 3.8.). Astfel: - factorii economici (B) se referă la necesităţile şi pieţele actuale; - factorii economici (B’) se referă la necesităţile şi pieţele nesatisfăcute; - factorii tehnici (A) se referă la tehnicile folosite în cadrul firmei;

91

- factorii tehnici (A’) se referă la tehnicile cunoscute şi nefolosite, folosite în schimb de alte firme; - factorii tehnici (A’’) se referă la tehnicile aparţinând viitorului apropiat.

Fig. 3.8. Matricea tehnico-economică Varianta rezultată din combinarea factorului A cu factorul B reprezintă situaţia actuală a firmei, adică satisfacerea necesităţilor şi pieţelor actuale cu tehnica actuală existentă în cadrul firmei. Variantele A’B şi A”B ar putea determina satisfacerea necesităţilor actuale cu costuri mai mici, folosind tehnici mai perfecţionate. Varianta AB’ ar putea determina un produs nou. Matricea descoperirii investighează atât resursele tehnice cât şi cele economice şi de aceea este considerată a fi un instrument foarte eficient din punct de vedere euristic.

3.4. METODE DE LUCRU DEDUCTIVE Aceste metode se bazează în special pe cercetarea matematică a corelaţiei dintre elementele luate în analiză. Se recurge în acest sens la analiza combinatorie şi la modelarea matematică (care este efectuată, în special, de persoane competente în domeniu).

3.4.1. ANALIZA COMBINATORIE Identifică produsul şi elementele sale componente astfel: - produsul este format din mai multe elemente, P = {A, B, ..., M};

(3.1.)

- la rândul lui, fiecare element este format din părţi componente ce îndeplinesc fiecare câte o funcţie: A = {a1, a2, ..., an} B = {b1, b2, ..., bn} (3.2.) M={ m1, m2, ..., mn} Cu elementele astfel reprezentate se pot constitui variante ale produsului respectiv, luând câte un element din fiecare mul ţime formatoare. Totalitatea acestor mulţimi va fi produsul lor morfologic, reprezentat prin totalitatea variantelor care se pot imagina cu solu ţiile constructive existente sau se pot figura pentru fiecare subansamblu în parte. Se pot obţine astfel variante de produs, după cum urmează: P 1 = {a11, b11, ..., m11} P2 = {a21, b21, ..., m21}

92

(3.3.)

P n = { an1, bn1, ..., mn1} Dacă în această matrice se încercuieşte câte un element şi apoi se leagă între ele aceste cercuri, lanţul astfel obţinut reprezintă o soluţie posibilă de rezolvare a problemei. Se procedează în acelaşi mod până se obţin toate soluţiile posibile ale problemei. Se stabileşte apoi valoarea performanţelor pentru toate soluţiile posibile, alegându-se soluţia optimă, luând în considerare condiţiile şi posibilităţile existente la un moment dat. În literatura de specialitate se exemplifică un mod de aranjare a soluţiilor posibile, care se referă la totalitatea reactoarelor compuse din elemente simple ce utilizează energia chimică (fig. 3.9.).

a11

a12

Legendă:

a21

a22

a31

a32

a41

a42

a51

a52

a61

a62

a71

a72

a63

a81

a82

a73

a91

a92

a83

a10.1

a10.2

a1 – masa chimică activă; intrinsecă sau extrinsecă; a2 – generarea tracţiunii: internă sau externă; a3 – mărirea tracţiunii: intrinsecă, extrinsecă sau nulă; a4 – propulsie: pozitivă sau negativă; a5 – mărirea tracţiunii: internă sau externă; a6 – natura conversiei energiei chimice în energie mecanică – 4 posibilităţi; a7 – mişcare: de translaţie, de rotaţie, oscilatorie sau lipsă de mişcare; a8 – element generat de propulsie: gazos, lichid sau solid; a9 – funcţionare: continuă sau intermitentă; a10 – element generator de propulsie: cu sau fără autoaprindere

a33

Fig. 3.9. Model de analiză combinatorie (metoda morfologică)

Zwicky arată că dacă nu ar exista restricţii interne, numărul de reactoare posibile compuse din elemente simple şi care utilizează energie chimică ar fi de : Π Ki = 2 · 2 · 3 · 2 · 2 · 4 · 4 · 3 · 2 · 2 = 9216

(3.4.)

Existenţa restricţiilor interne poate reduce însă acest număr. Avantajul principal al acestei metode îl constituie necesitatea realiz ării unei documentaţii clasificate sistematic, aceasta constituind o sursă valoroasă pentru formarea ideilor.

93

3.5. METODE FUNDAMENTALE DE CONCEPŢIE Pierre Lebel distinge mai multe moduri de gândire ce pot stimula creativitatea: • gândirea colaterală; • Gestalt; • notarea ideilor din timpul somnului; • gândirea Zen şi Satori.

3.5.1. GÂNDIREA COLATERALĂ Stimulează trecerea de la o idee la alta fără a căuta nici pertinenţa şi nici logica. Gândirea colaterală poate apare în special în metodele analogice în care se caută similitudini. Ea poate fi reprezentată schematic astfel (fig. 3.10.). Fig. 3.10. Schema gândirii colaterale

Obiectiv Gândire colaterală

3.5.2. GESTALT SAU SEMANTICA GENERALĂ Face referire, de fapt, la două procese, unul ce ţine de forme, iar celălalt de cuvinte, gândirea fiind orientată spre ideile asociate acestora. Metoda poate fi utilizată în arhitectură sau design (fig. 3.11.).

două profiluri faţă în faţă sau

Fig. 3.11. Metoda Gestalt

un vas

3.5.3. METODA NOTĂRII IDEILOR DIN TIMPUL SOMNULUI Această metodă porneşte de la ideea că, în timpul somnului subconştientul îşi utilizează stocul de informaţii înregistrat în timpul zilei,

94

stabilind combinaţii noi, care generează idei noi. Condiţia este ca imediat ce acestea apar, subiectul, la trezire, să aibe la îndemână ustensilele necesare notării. Osborn aprecia această metodă şi considera că ar putea fi folosită în completarea şedinţelor de brainstorming.

3.5.4. GANDIREA ZEN SI SATORI Urmăresc înlocuirea gândirii logice prin gândirea colateral ă. În acest sens gândirea, şi chiar personalitatea subiectului, este destructurat ă, fiind cazuri când, pentru a facilita o astfel de stare, s-a recurs la alcool (este evocată în acest sens maxima: „In vino veritas”).

3.6. CONCLUZII Tehnicile descrise în acest capitol reprezintă câteva din instrumentele esenţiale pentru realizarea analizei valorii de succes. Există însă nişte reguli sau linii directoare suplimentare, care pot fi urmate de cercetători pentru a-şi lărgi aptitudinile lor creative. Acestea au fost prezentate de R.I Pinkowski, în 1964, într-o lucrare a „Asocia ţiei americane a inginerilor din prelucrare şi exploatare” şi au următorul conţinut: 1. practicaţi creativitatea în fiecare zi, pretutindeni, în special în problemele minore care vă incomodează; 2. luaţi note pentru a reţine ideile şi problemele dvs. şi continuaţi să notaţi fără încetare ideile; 3. observaţi cu atenţie, dezvoltaţi-vă dorinţa cunoaşterii pentru lucrurile care vă înconjoară şi puneţi întrebări creative de tipul: „în ce alte moduri se mai poate utiliza acest lucru?”; 4. învăţaţi sa ascultaţi – cu ochii şi urechile; 5. găsiţi surse de idei – valorificaţi sursele pentru „banca dvs. de idei” prin oameni, reviste de comerţ, observaţii etc.; 6. în primul rând înţelegeţi, apoi judecaţi; fiţi siguri că aţi înţeles ideea sau problema înainte de a trece la raţionamente; 7. fiţi receptivi, reacţionaţi în mod pozitiv la ideile noi; 8. construiţi idei mari din idei mici; 9. utilizaţi întrebările creative: cine? ce? de ce? când? cum? unde?; 10. manifestaţi o atitudine pozitivă faţă de schimbări; 11. preluaţi din alte surse, învăţaţi să improvizaţi, încercaţi să vedeţi lucrurile într-un mod diferit; 12. fiţi nemulţumit de ceva, dar într-un mod constructiv, fiţi receptiv la problemele şi condiţiile mai importante şi încercaţi să le îmbunătăţiţi; 13. formaţi-vă deprinderea unei gândiri creative: dumneavoastr ă deţineţi instrumentul creativ cel mai minunat şi cel mai puternic vreodată creat, „raţiunea dvs.”, folosiţi-o!

95

3.7. STUDII DE CAZ 3.7.1. REALIZAREA UNUI NOU TIP DE CLAPETA PENTRU LICHIDE UZUALE FOLOSIND METODA ANALIZEI MORFOLOGICE Obiectivul cercetării se referă numai la găsirea unor ideii originale pentru un tip de clapetă destinată lichidelor uzuale: apă, benzină, băuturi etc. Se definesc, mai întâi, caracteristicile tehnice generale care se iau în considerare: a) presiune, variaţia presiunii, debit; b) temperatură, vâscozitate, omogenitate; c) frecvenţă, fiabilitate etc. Morfologia generală se construieşte plecând de la ansamblul unei clapete clasice. Mulţimile formatoare s-au definit astfel: • secţiunea ţevii: circulară, rectangulară, ovală, triunghiulară, variabilă; • profilul: uniform, divergent, convergent etc.; • mişcarea clapetei: liberă, forţată, de rotaţie, alternativă; • forma clapetei: cilindrică-plată, cilindrică-lungă, sferă, con, ogivă, variabilă, eterogenă, detaşabilă, nematerială, uniformă; • construcţia: dură, moale, elastică, plastică, dilatabilă; • materialul: solid, lichid, gaz, materie vie; • comanda clapetei: forţă gravitaţională, presiune, asistată, acţionată de debit, magnetică. Morfologia corespunde scopului, cu toate că, este incompletă şi nefinală. Procedeul de simulare utilizat constă în parcurgerea unui drum aleator pentru o mulţime determinată aleator, după care se trece la altă matrice prin schimbarea aleatoare a unui singur element. Toate posibilit ăţile sunt echiprobabile. În tabelul 3.3. se prezintă mai multe variante obţinute în acest mod. D 'ij =

C ij' =

D ij

(3.5.)

D ib C ij

(3.6.)

C ib

în care: Dij este dimensiunea tehnică a funcţiei „i” în varianta constructivă „j”; Cij – costul funcţiei „i” în varianta constructivă „j”, care se antecalculează; Dib – dimensiunea tehnică a funcţiei „i” în varianta de bază aleasă; Cib – costul funcţiei „i” în varianta de bază aleasă.

96

Tabelul 3.3. Matricea coeficienţilor Funcţii ale produsului 1 2 ... i ... n

1 D’11 C’11

Variante constructive 2 3 ... j D’12 D’13 ... D’1j C’12 C’13 ... C’1j

... ... ...

m D’1m C’1m

D’21 C’21 ... D’i1 C’i1 ... D’n1 C’n1

D’22 C’22 ... D’i2 C’i2 ... D’n2 C’n2

... ... ... ... ... ... ... ...

D’2m C’2m ... D’im C’im ... D’nm C’nm

D’23 C’23 ... D’i3 C’i3 ... D’n3 C’n3

... ... ... ... ... ... ... ...

D’2j C’2j ... D’ij C’ij ... D’nj C’nj

Elaborarea constatărilor grupului de cercetători a durat destul de mult şi a cuprins mai multe faze. Faza I a sugerat un sistem de încălzire cu aburi controlat prin forţa gravitaţională, ca un fel de fenomen de dezamorsare a unei pompe, jucând rolul unei clapete. Faza a II-a a sugerat utilizarea unui gaz sub presiune pentru a ac ţiona clapeta, unul dintre experţi prezentând proprietăţile unui sistem acţionat prin gaz. Faza a III-a a provocat pe unul din participanţi să amintească de diodonii sau tetradonii care se umflă când un peşte mai mare caută să-i înghită pe cei mici. Aceasta provoacă pe un altul să sugereze un balon de plastic, care conţine o materie vie, ce ar fi în contact cu lichidul care circul ă într-o formă oarecare. O schimbare în natura lichidului ar provoca o transformare în materia vie, cum ar fi de exemplu, o creştere de volum, care ar avea drept rezultat o obturare. Faza a IV-a aduce în discuţie o combinaţie, între partea elastică a clapetei şi suport, ceea ce ar micşora „loviturile de berbec”. Faza a V-a – se propune realizarea unei clapete printr-o pomp ă cu roţi dinţate, din material plastic, care ar putea, nu numai opri, ci şi reduce debitul. Psihologul grupului face observaţia că trecerea de la o mulţime la alta se face prin analiza exclusivă a modificării în sine şi nu a întregului ansamblu. Precizează, de asemenea, că parcurgerea aleatoare tocmai aceasta urmăreşte. Folosind analiza morfologică s-a ajuns la generarea unui număr mare de idei şi soluţii, care vor fi reţinute şi analizate ulterior. De multe ori, se impune ca cercetarea morfologică să ţină seama de relaţia valoare de întrebuinţare-cost. În acest caz, pentru fiecare „n” funcţii ale produsului şi „m” variante constructive, se determină coeficienţii D’ij şi C’ij, conform relaţiilor (3.5.) şi (3.6.). Varianta aleasă ca variantă de bază are soluţia constructivă şi costurile bine cunoscute. Cu aceştia se completează matricea coeficienţilor (vezi matricea 3.3.), din care se poate

97

identifica o soluţie constructivă nouă pentru întreg produsul, care să conţină cea mai bună soluţie pentru fiecare funcţie „i” din cele „m” variante constructive. Soluţiile pot fi comparate şi combinate deoarece coeficienţii sunt adimensionali, putându-se asocia astfel valoare de întrebuin ţare (dimensiunea tehnică corespunzătoare) cu costul respectiv şi cu ponderea funcţiei. Funcţia criteriu se exprimă conform relaţiei: n

∑

D

i=1 n

∑

i=1

C

' ij ' ij

n

⋅

n

ij

=

n

∑

i= a

n

ij

∑

D

' ij

C

' ij

i=1 n

∑

i=1

⋅ P

ij

→

max

(3.7.)

în care: D’ij şi C’ij au semnificaţiile arătate; nij – nivelul funcţiei „i” în varianta constructivă „j”; Σnij – suma nivelurilor celor „n” funcţii din varianta constructivă „j”; Pij – ponderea funcţiei „i” în varianta constructivă „j”. Varianta constructivă astfel identificată este cea mai bună dintre toate soluţiile posibile, la costuri minime. Dacă se ia, însă, în considerare că produse relativ simple au 15 - 20 de funcţii şi că pot fi realizate în 4-5 variante posibile, numărul de combinaţii realizate este foarte mare, mn (în exemplu prezentat, 5 20 care este de ordinul a 10 13). Rezolvarea funcţiei criteriu nu solicită întotdeauna utilizarea calculatorului, deoarece în tehnică apar mulţi factori eliminatori sau simplificatori. Variantele constructive care nu pot fi realizate în întreprinderea respectivă din cauza dotării, acele a căror funcţii depăşesc necesitatea socială concretă sau criteriul „cost minim la o calitate cel puţin egală cu varianta de bază”, simplifică foarte mult calculul. Pentru criteriul „cost minim la calitate egală cu varianta de bază” este suficient să se aleagă C’ij cu condiţia ca D’ij>1.

3.7.2. METODA INPUT-OUTPUT FOLOSITĂ LA ELABORAREA UNUI SISTEM DE AVERTIZARE A PĂTRUNDERII UNUI CORP STRĂIN ÎN MOTOARELE AVIOANELOR TURBOPROPULSATE Metoda input-output a fost iniţiată şi dezvoltată de către General Electric Company din SUA. Ea se poate aplica acolo unde se cunoa şte atât input-ul, cât şi output-ul. Prin „output” se înţelege rezultatul final dorit, obiectivul sau soluţia problemei. Foarte des, în aviaţia civilă apare problema aspirării unor corpuri străine, cum ar fi: păsări de zbor, praf, nisip, pietre aruncate în timpul decolării, obiecte de metal uitate în timpul efectuării unor reparaţii, care provoacă afectarea serioasă a motoarelor, în special a compresoarelor. Deoarece reparaţiile sunt costisitoare, iar soluţia obişnuită de a consolida părţile afectate mai mult (în special compresorul) necesită, de

98

asemenea, costuri ridicate, s-a pus problema găsirii unor idei noi de rezolvare a problemei. Folosirea metodei „input-output” în acest scop implică parcurgerea mai multor etape. 1. Enunţarea problemei Să se elaboreze un sistem de avertizare a pătrunderii unui corp străin în motoarele unui avion turbopropulsat pentru luarea unor m ăsuri preventive. 2. Determinarea output-ului – avertizarea observării unui corp străin pentru a se lua măsuri preventive. 3. Determinarea input-ului – corp străin 4. Analizarea input-ului a) Specificaţii Avertizarea trebuie să se facă în câteva microsecunde pentru a permite luarea unor măsuri pentru prevenirea lovirii corpului străin, în primul rând, de palele compresorului. Costul şi greutatea sistemului trebuie menţinute la un nivel minim. Sistemul trebuie să funcţioneze, atât în condiţii de zbor, cât şi în timpul staţionării şi să nu se defecteze pe toată durata de funcţionare a avionului. b) Abordarea problemei Se face punându-se succesiv o serie de întreb ări I. Care sunt consecinţele produse direct de către input? Un corp străin care pătrunde în admisia motorului, având dimensiunile şi densitatea suficient de mari, poate produce o reducere a debitului masic de aer, o modificare a presiunii aerului, a direcţiei fluxului de aer, a temperaturii, a zgomotului şi a intensităţii luminii. II. Se poate utiliza vreunul din aceşti factori pentru realizarea directă a output-ului dorit? Poate că nu, dar aceste schimbări produc nişte reacţii. III. Care sunt reacţiile produse de modificarea debitului de aer, a presiunii aerului etc., deşi ar putea avea valori neînsemnate şi ar putea dura doar câteva microsecunde? Pentru a determina acest lucru se va întocmi o listă cât se poate de completă a tuturor consecinţelor fizice şi chimice posibile. De exemplu: variaţiile de presiune ar putea produce modificări ale formei unor metale, lichide sau a altor materiale; modificările de temperatură ar putea duce la dilatarea unor metale sau lichide; schimbarea intensit ăţii luminii poate genera diverse reacţii fizice şi chimice. IV. Poate fi utilizată vreuna din aceste consecinţe pentru conceperea output-ului dorit? Asemenea fenomene pot fi utilizate pentru acţionarea unor aparate, reglate anterior la anumiţi parametri, care, pot pune în mişcare un dispozitiv de oprire a alimentării cu combustibil şi care întrerup simultan admisia de aer în motor sau care modifică admisia de aer, într-o asemenea măsură, încât corpul străin poate fi deviat într-o direcţie diferită. Investigaţiile în această direcţie pot duce la idei noi şi originale, idei care pot genera la rândul lor alte idei în cadrul unor discu ţii de grup.

99

3.8. PROBLEME 1. Folosind una din tehnicile descrise privind generarea de idei, s ă se răspundă la următoarele probleme, în trei moduri distincte: - de fiecare student printr-un studiu individual; - de un grup mic, format din maxim 5 studenţi; - de întreaga grupă de studenţi. a) Să se scrie cât mai multe idei, timp de trei minute, pentru alte utilizări pe care le-ar putea avea: ♦ un cordon de piele; ♦ un ac de păr; ♦ o mătură; ♦ o periuţă de dinţi; ♦ un batic; ♦ un ochi de geam; ♦ o ladă de gunoi; ♦ un cărucior; ♦ un cârlig de rufe; ♦ o brichetă cu gaz. b) Să se scrie cât mai multe idei, timp de maxim 20 minute, pentru: • împiedicarea huliganismului urban; • îmbunătăţirea transportului urban; • încurajarea cetăţenilor pentru a participa într-o măsură mai mare la rezolvarea problemelor comunităţii; • utilizări posibile ale funcţiilor unei brichete cu gaz. c) Timp de 20 de minute să se scrie cât mai multe idei pentru: • căi de reducere a efectelor negative cauzate de spa ţiul insuficient dintr-o bucătărie, respectiv o baie; • îmbunătăţirea confortului într-o locuinţă; • îmbunătăţirea pensulei obişnuite • un nou tip de robinet. 2. Folosind metoda analizei morfologice să se determine noi moduri pentru: • stocare a deşeurilor; • încălzire centrală; • reasfaltare a drumurilor; • reducere a poluării mediului (a apei şi a aerului). 3. Să se enumere zece idei privind îmbinarea a dou ă bucăţi de sârmă. 4. Să se enumere trei îmbunătăţiri, care ar putea avea loc în următorii 10 ani, pentru: • locuinţe; • maşini; • învăţământ; • asigurarea sănătăţii; • îmbrăcăminte.

100

3.9. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ 1) În cadrul aplicării metodei morfologice, soluţiile posibile pentru fiecare element sunt înscrise: a) într-un grafic; b) într-un tabel; c) într-o diagramă tridimensională. 2) În aplicarea metodelor de stimulare a creativităţii grupul trebuie să aibă o structură: a) omogenă; b) eterogenă; c) absolut întâmplătoare. 3) Reinformarea (feed-back-ul) este caracteristic metodei de stimulare a creativităţii: a) Brainstorming; b) Delphi; c) Metoda listelor de control. 4) Intervenţia expertului se impune în cadrul metodei de stimulare a creativităţii: a) Brainstorming; b) Delphi; c) Phillips 66; d) Sinectica. 5) Tehnica carnetului colectiv este o variantă a metodei: a) Brainstorming; b) Delphi; c) Phillips 66; d) Sinectica. 6) La care dintre metodele de producere a ideilor se asigur ă anonimatul: a) Brainstorming? b) Delphi? c) Sinectica? d) Brainwriting? 7) Din categoria metodelor analitice fac parte: a) metoda listelor de control; b) discuţia în Panel; c) metoda listelor elementelor constitutive; d) metoda de asociere forţată a ideilor. 8) Din categoria metodelor de asociere liberă a ideilor fac parte: a) catalogul; b) metoda morfologică; c) listarea;

101

d) metoda matricială; e) matricea descoperirii; 9) Analiza combinatorie face parte din: a) metode analitice; b) metode de lucru deductive; c) metode intuitive. 10) La care din metode, emiterea de idei alterneaz ă cu critica lor: a) Brainstorming; b) Brainwriting; c) Sinectica.

CAPITOLUL 4. METODE DE EVALUARE OBIECTIVE Generarea unui număr mare de idei, în faza de investigare, este posibilă atunci când este amânată evaluarea. După încheierea etapei de generare se impune alegerea celei mai bune variante. Această alegere nu se face luând drept criteriul numai costul. Costul este un criteriu important dar aceasta nu înseamnă că selecţionarea ideilor care generează costuri mai mari nu poate fi acceptată, alegând, în mod simplist, numai soluţii necostisitoae. O valoare de întrebuinţare mai bună poate conduce la alegerea unei idei care generează costuri mai mari. Metodele de evaluare a ideilor, soluţiilor, folosite în analiza valorii, permit aprecieri obiective ale valorii potenţiale ale acestora, începând cu metode simple, pentru procesul de înlăturare a ideilor nerealizabile şi folosind treptat metode mai complicate, în măsura în care apar dificultăţi la selecţionarea celei mai bune idei, dintr-un număr dat. Iniţial, ideile trebuie clasificate pe categorii, pentru a le elimina pe cele similare, apoi fiecare idee este analizată folosind următoarele metode: Ø metoda diagramei T; Ø ponderea simplă; Ø decizia impusă. Metoda concretă utilizată depinde de numărul şi de calitatea potenţială a ideilor.

4.1. METODA DIAGRAMEI T Aceasta se aplica în mai multe etape. ETAPA I. DIAGRAMA T SIMPLă Prima regulă de evaluare constă în aceea că elementele bune ale tuturor ideilor elaborate trebuie identificate şi înregistrate. Aceasta pentru că părţile bune ale diferitelor idei pot fi exploatate prin intermediul

102

combinaţilor de idei (părţile bune a două-trei idei pot da naştere la o nouă idee mai bună). Regula presupune completarea unui tabel cu dou ă coloane: părţi bune (avantaje) şi părţi slabe (dezavantaje), cunoscut sub denumirea de “diagrama T simplă” (vezi tabelul 4.1.). Pentru exemplificare se presupune că într-o şedinţă de creativitate trebuie să se studieze posibilităţile de încălzire a unei clădiri şi s-a propus o “pompă de încălzire”. În acest caz se impune să se studieze modurile în care ar putea fi folosite ideile noi înainte de a face vreo comparaţie cu sistemele existente. Tabelul 4.1. Diagrama T simplă Avantaje Piese mai puţine Piese mai uşoare Piese mai mici Piese mai uşor de întreţinut

Dezavantaje Material mai scump Material mai greu prelucrabil

Etapa a II-a. Diagrama T a criteriilor Cea de-a doua etapă constă din acceptarea sau respingerea ideilor pe baza tipului de bilanţ stabilit în etapa anterioară (diagrama T simplă). O parte slabă a unei idei poate fi atât de slabă, încât ea poate avea o influenţă mai mare decât cea a părţilor ei bune şi, prin urmare, se respinge. Ideile noi, de multe ori, se recomandă ele însele şi se adaugă la lista iniţială pentru o evaluare ulterioară. Un mod convenabil de aplicare a metodei de evaluare prin diagrama T, este acela al diagramei T a criteriilor. Aceasta include o listă de verificare, în funcţie de criteriilor cu ajutorul cărora se poate măsura eficienţa potenţială a ideilor (vezi tabelul 4.2.). În general, lista va conţine următoarele criterii de bază: Ø numărul de piese; Ø costul de proiectare şi dezvoltare; Ø costul de prelucrare; Ø costul de producţie; Ø fiabilitatea mecanică; Ø fiabilitatea electrică; Ø potenţial de desfacere. Tabelul 4.2. Diagrama T a criteriilor Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7

Criteriu Numărul de piese Costul de proiectare şi dezvoltare Costul de prelucare Costul de producţie Fiabilitatea mecanică Fiabilitatea electrică Potenţial de desfacere Decizia

103

Mai bun Mai puţine Mai scăzut Mai scăzut Mai scăzut

Mai slab -

Mai slabă Mai scăzută Mai bun Acceptat

Respins

În această etapă este suficient să se stabilească criteriile care pot fi mai bune sau mai slabe, în raport cu nivelul realizat de produsul existent. Aceasta diagramă dă posibilitatea să se efectueze o cuantificare simplă a fiecărui criteriu important, putându-se lua mai uşor decizia de acceptare sau de respingere a unei idei. Etapa a III-a. Analiza ideii Ideile acceptate, în urma evaluării prin diagrama T a criteriilor, vor fi supuse unei analize detaliate, care constă din cuantificarea criteriilor considerate. Cuantificarea se poate face în valori absolute sau în procente, precizia acesteia depinzând de volumul de informaţii avut, în legătură cu ideea, în această etapă şi de timpul alocat pentru realizarea estimărilor necesare. Aceasta înseamnă că o idee sau o soluţie simplă poate fi estimată foarte precis, în timp ce o idee complexă poate fi estimată aproximativ. Analiza ideilor acceptate se face tot cu o diagramă T, şi anume, cu diagrama T a valorii criteriilor, care pentru exemplu prezentat are forma (tabelul 4.3.): Tabelul 4.3. Diagrama T - valoarea criteriilor Nr. Crt.

1 2 3 4

Efect Criterii

Numărul de piese Costul de proiectare şi dezvoltare Costul de prelucrare Costul de producţie

Fiabilitatea mecanică 5 Fiabilitatea electrică 6 Potenţial de desfacere 7 Total Decizia

Mai bun

Mai slab

-2 (10%)

-

-10%

-

-30% -70 unităţi de cost (10%) +25%

-

85%

-20% -5% -

Observaţii Mai uşor de asamblat

Cea mai bună ipoteză

25% Respins

Cu toate ca suma avantajelor (85%) este net superioar ă sumei dezavantajelor (25%), se ia decizia de respingere a ideii deoarece aceasta determină o reducere a fiabilităţilor mecanice şi electrice. Ori, în analiza valorii nu este permisă realizarea unui produs cu performanţe mai mici decât cel existent (decât dacă acestea depăşesc cerinţele clientului). În această etapă, în cadrul procesului de evaluare, se poate întâmpla ca toate ideile să fie respinse, situaţie în care sunt posibile următoarele acţiuni: a) se acceptă faptul că produsul existent reprezintă cea mai bună soluţie;

104

b) se continuă procesul de căutare a unei idei mai bune, folosind metoda “brainstorming”; c) se înlătură deficienţele din ideile cele mai bune, folosind metoda “brainstorming”. Prima acţiune nu ridică nici o problemă imediată. Însă, se poate dovedi lipsită de prudenţă dacă o firmă concurentă va comercializa, într-un viitor apropiat, un produs cu o valoare de întrebuin ţare mai bună. A doua acţiune este de preferat ea fiind conformă celor două reguli de bază din analiza valorii: ♦ încearcă toate posibilităţile; ♦ există întotdeauna o cale mai bună. Ca urmare, se recomandă o intensificare a utilizării metodelor de producere a ideilor, cu prioritate a brainstorming-ului. Pot fi urmate dou ă variante: se iau deficienţele din cea mai bună idee şi se soluţionează prin metoda brainstorming, punându-se întrebarea: „în câte moduri poate fi îmbunătăţită fiabilitatea mecanică, respectiv electrică?” se iau ideile care ating performanţele cele mai bune, în funcţie de criterii, iar soluţionarea problemei prin metoda brainstorming se face punându-se întrebarea: „în câte moduri se pot combina cele mai bune caracteristici ale acestor idei?” Noile idei care se obţin, în urma acţiunilor întreprinse, sunt supuse etapelor anterioare de evaluare (diagrama T simpl ă, diagrama T a criteriilor, diagrama T a valorii criteriilor). După ce s-a analizat fiecare idee, se poate întâmpla ca una din ele s ă se remarce, în mod deosebit, faţă de celelalte, fiind acceptată imediat. Totuşi, se poate întâmpla, să se obţină mai multe idei de aceeaşi valoare, ceea ce impune continuarea analizei în vederea alegerii celei mai buen soluţii. În acest sens se pot utiliza şi alte metode de evaluare, cum ar fi: ♦ ponderea simplă; ♦ decizia impusă. În general, alegerea metodei depinde de gradul de complexitate a problemei care este investigată şi de numărul de idei care trebuie evaluate.

4.2. PONDEREA SIMPLĂ Ponderea simplă implică parcurgerea a trei etape. Etapa I Se repartizează fiecărui criteriu ales în diagramele T, un coeficient numeric sau o „pondere”, în funcţie de importanţa lor relativă (grad de importanţă). De exemplu, în diagrama T a valorii criteriilor (vezi tabelul 4.3.), gradul de importanţă repartizat criteriilor poate fi (tabelul 4.4.):

105

Tabelul 4.4. Gradul de importanţă acordat criteriilor Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7

Criterii Numărul pieselor (sau simplitatea) Costul de proiectare şi dezvoltare Costul de prelucrare Costul de producţie Fiabilitatea mecanică Fiabilitatea electrică Potenţial de desfacere

Grad de importanţă 5 8 3 9 10 8 10

Se observă că valorile ponderilor acordate sunt arbitrare. În practic ă, este mai uşor să se acorde ponderea 10 celui mai important criteriu, apoi 9 ş.a.m.d. Dacă se consideră că două sau mai multe criterii au aceeaşi importanţă, li se acordă aceeaşi pondere. Etapa a II-a Se determină valorile criteriilor pe baza ponderilor acordate (tabelul 4.5. – întocmit pe baza datelor din tabelele 4.3. şi 4.4.): Tabelul 4.5. Valorile ponderate ale criteriilor Nr.crt. 1 2 3 4 5 6 7 8

Criterii Număr de piese Costul de proiectare şi dezvoltare Costul de prelucrare Costul de producţie Fiabilitatea mecanică Fiabilitatea electrică Potenţial de desfacere Totalul rezultatului comparat

Valoarea ponderată 5 + 5·10% = 5,5 8 + 8·10% = 8,8 3 + 3·30% = 3,9 9 + 9·10%= 9,9 10 - 10·20% = 8 8 - 8·5% = 7,6 10 + 10·25% = 12,5 5,5 + 8,8 + 3,9 + 9,9 + 8 + 7,6 + 12,5 = 56,2

Etapa a III-a Se selectează ideea care are cea mai mare valoare a rezultatului comparat.

4.3. DECIZIA IMPUSĂ Se utilizează atunci când o idee este confruntată cu o combinare complexă de criterii şi distribuirea subiectivă a ponderilor poate împiedica evaluarea realistă a acesteia. Decizia impusă constă din repartizarea unei valori numerice fiecărei soluţii care se obţine în urma parcurgerii următoarelor etape: 1. compararea criteriilor, două câte două, şi determinarea unei ordini a importanţei criteriilor (vezi tabelul 4.6.);

106

2. în cadrul fiecărui criteriu se compară performanţele fiecărei soluţii şi se determină, de asemenea, un coeficient de importanţă al soluţiilor (coeficient de acceptare – vezi tabelul 4.7.); 3. se întocmeşte o matrice care va conţine pe verticală criteriile şi pe orizontală soluţiile posibile. În aceasta se vor trece: Ø ponderea criteriilor – coloana X; Ø ponderea soluţiilor în cadrul fiecărui criteriu – coloana Y; Ø produsul celor două ponderi – coloana Z; Ø numerele valorice ale fiecărei soluţii, obţinute prin însumarea valorilor din coloana Z (vezi tabelul 4.8.). Va fi aleasă soluţia care are valoareea numerică cea mai mare. Pentru exemplificarea modului de aplicare a deciziei imuse se va prezenta un studiu de caz.

4.4. CONCLUZII 1. Metoda diagramei T presupune parcurgerea a trei etape: - diagrama T simplă; - diagrama T a criteriilor; - analiza ideii. 2. În diagrama T simplă se identifică şi se înregistrează elementele bune ale tuturor ideilor elaborate, într-un tabel cu două coloane: părţi bune (avantaje) şi părţi slabe (dezavantaje). 3. În diagrama T a crtiteriilor se aceptă sau se resping ideile pe baza tipului de bilanţ stabilit în diagrama T simplă. 4. În etapa de analiză criteriile considerate se cuantifică; cuantificarea se face în valori absolute sau în procente. 5. Decizia impusă se utilizează atunci când o idee este confruntată cu o combinare complexă de criterii şi distribuirea subiectivă a ponderilor poate împiedica evaluarea realist ă a acesteia.

4.5. STUDIU DE CAZ DECIZIA IMPUSĂ FOLOSITĂ LA ALEGEREA SOLUŢIEI DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ A UNEI CLĂDIRI Soluţiile posibile de încălzire centrală a unei clădiri se diversifică de la an la an. În vederea alegerii soluţiei celei mai bune, la un moment dat, pe baza deciziei impuse se vor parcurge trei etape. Etapa 1. Stabilirea ordinii de importanţă a criteriilor Stabilirea se face în funcţie de preferinţele locatarilor. Criteriile alese, în acest stadiu, pot fi: A. costul iniţial; B. costul de exploatare; C. fiabilitatea; D. zgomotul; E. aspectul exterior; F. flexibilitatea.

107

Se vor compara criteriile, două câte două, punându-se întrebarea „care este cel mai bun?”, şi se va acorda 1 punct criteriului mai important şi 0 puncte celuilalt. Ponderea de importanţă a criteriului „i” se determină raportând numărul de puncte „n i” al criteriului la numărul total de puncte acordate celor 6 criterii (tabelul 4.6.). Tabelul 4.6. Ponderea criteriilor Nr. crt.

Criterii

Coef. Punctaj de imp. ni ni/Σ ni

Decizii

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 A Cost iniţial 0 0 1 1 1 Cost de B 1 0 1 1 1 exploatare C Fiabilitate 1 1 1 1 1 D Zgomotul 0 0 0 1 0 E Aspect exterior 0 0 0 0 1 F Flexibilitate 0 0 0 1 0 Total punctaj

3

0,200

4

0,266

5 1 1 1 15

0,333 0,067 0,067 0,067 1,00

Etapa a II-a. Stabilirea ponderii soluţiilor Pentru aceasta se va completa un tabel de forma tabelului 4.7 în care, în cadrul fiecărui criteriu, se vor compara soluţiile două câte două şi se va acorda 1 punct soluţiei mai importante şi 0 puncte celeilalte. Ponderea (coeficientul de acceptare) se determină în acelaşi mod ca la criterii. Tabelul 4.7. Ponderea soluţiilor

Criterii

Tipul combustibilului

solid petrol A CH4 Costul iniţial aer cald cu electricitate solid petrol B Costul de CH4 exploatare aer cald cu electricitate C solid Fiabilitate petrol CH4 aer cald

Total decizii poz. (M)

Decizia 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 0 1 1 1 0

Coef.de acceptare M/10

1 0 2 3

0,100 0 0,200 0,300

1 1

4

0,400

1 1 1 1 0 1 1 1 0 0 0 1 0 0 1 1

4 3 1 2

0,400 0,300 0,100 0,200

0 0

0

0

1 1 1 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 1 1 0

4 0 1 2

0,400 0 0,100 0,200

1

1

0

0

108

cu electricitate solid petrol D CH4 Zgomot aer cald cu electricitate solid petrol E Aspect CH4 exterior aer cald funcţional cu electricitate F solid Flexibilitate petrol a) coef. CH4 încălz. aer cald b) comb. disponibil cu electric) automat citate

0

1

1 1

3

0,300

1 1 1 0 0 0 1 0 0 1 1 0 0 0 0 0

3 1 2 0

0,300 0,100 0,200 0

4

0,400

1

0 1 2 4

0 0,100 0,200 0,400

0

3

0,300

1

0 1 2 4

0 0,100 0,200 0,400

0

3

0,300

1

1

1 1

0 0 0 0 1 0 0 0 1 1 0 0 1 1 1 1

1

1

0 0 0 0 1 0 0 0 1 1 0 0 1 1 1 1

1

1

Etapa a III-a. Determinarea numerelor valorice Cu ponderile determinate în etapele anterioare (tabelele 4.6. şi 4.7.) se completează o matrice de tipul celei prezentate în tabelul 4.8. Din tabelul 4.8. reiese că cea mai bună soluţie ar fi un cazan cu abur pe bază de combustibil solid (numărul valoric cel mai mare) cu radiatoare. Soluţia poate da naştere imediat la controverse, deoarece sistemul este semiautomat (din criteriul flexibilităţii rezultă că automate sunt cele cu aer cald şi electrice). O altă variantă a sistemului de ponderare, care diminuează tendinţa „negru sau alb” constă în aceea că la compararea a două criterii (sau soluţii) se acordă 10 puncte care se repartizează diferenţiat la cele două. Numărul de puncte „ni” ce revine unui criteriu (soluţii) se determină prin împărţirea la 10 a sumei punctelor acordate în cadrul compara ţiilor. Ponderea criteriului „i” se determină împărţind „ni” la Σni. Tabelul 4.8 Determinarea numerelor valorice Criterii

Pond. crit. X

Solid Y

Z

Ponderea soluţiilor Gaz Petrol Aer cald metan Y Z Y Z Y Z

Cost iniţial

0,200 0,1 0,02

0

Cost exploat. Fiabilitate Zgomot Aspect exterior Flexibilitate

0,266 0,4 0,106 0,3 0,080 0,1 0,333 0,4 0,133 0 0 0,1 0,067 0,3 0,02 0,1 0,006 0,2 0,067 0 0 0,1 0,006 0,2 0,067 0 0 0,1 0,006 0,2

109

0

Electric Y

Z

0,2 0,040 0,3 0,060 0,4 0,080 0,026 0,033 0,013 0,013 0,013

0,2 0,2 0 0,4 0,4

0,053 0,066 0 0,027 0,027

0 0,3 0,4 0,3 0,3

0 0,099 0,027 0,020 0,020

Numere valorice

-

- 0,279

- 0,098

- 0,138

- 0,233

- 0,246

Să presupunem că se aplică acest sistem pentru determinarea ponderii criteriului (tabelul 4.9.). Comparând coeficienţii de importanţă obţinuţi în cele două variante (vezi tabelele 4.6. şi 4.9.) se constată că există diferenţe mici între valorile fiecărui coeficient, dar la unele criterii se schimbă ordinea de prioritate. Să analizăm ce se întâmplă cu numerele valorice în acest caz (tabelul 4.10.). Tabelul 4.9. Ponderea criteriului – varianta a II-a Decizii

Nr. Criterii Crt

Coef. ni de imp. ni/15

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 A Cost iniţial 3 2 8 7 7 2,7 Cost de B 7 2 7 7 7 3,0 exploatare C Fiabilitate 8 8 7 8 7 3,8 D Zgomot 2 3 3 6 3 1,7 Aspect E 3 3 2 4 7 1,9 exterior F Flexibilitate 3 3 3 7 3 1,9 Total 15,0 punctaj

0,180 0,200 0,253 0,113 0,127 0,127 1,000

Se observă că în acest caz s-a schimbat ordinea de preferinţă a soluţiilor: electric, cu aer cald şi abia în al treilea rând cu combustibil solid. Cea mai elocventă ordine a priorităţilor soluţiilor se obţine dacă se aplică această variantă de ponderare şi pentru soluţii (la completarea tabelului 4.7.). Tabelul 4.10. Determinarea numerelor valorice – varianta a II-a Criterii

Pond. crit.

X Cost iniţial 0,180 Cost 0,200 exploat. Fiabilit. 0,253 Zgomot 0,113 Aspect 0,127 exterior Flexibilitate 0,127 Numere -

Ponderea soluţiilor Solid Y Z 0,1 0,018

Petrol Y 0

Z 0

Gaz metan Aer cald

Electric

Y Z Y Z Y Z 0,2 0,036 0,3 0,054 0,4 0,072

0,4 0,080 0,3 0,060 0,1 0,020 0,2 0,040

0

0

0,4 0,101 0 0 0,1 0,025 0,2 0,051 0,3 0,076 0,3 0,034 0,1 0,011 0,2 0,023 0 0 0,4 0,045 0

0

0,1 0,013 0,2 0,025 0,4 0,051 0,3 0,038

0 0 0,1 0,013 0,2 0,025 0,4 0,051 0,3 0,038 - 0,233 - 0,097 - 0,154 - 0,247 - 0,269

110

valorice

4.6. PROBLEME 1. Să se determine numerele valorice şi să se aleagă soluţia optimă pentru problema prezentată în studiul de caz de la paragraful 4.5., dacă ponderea criteriilor şi a soluţiilor în cadrul criteriilor se determină după cea de-a doua metodă expusă (se acordă 10 puncte celor două criterii sau soluţii comparate). 2. Să se utilizeze metoda „diagramei T” pentru evaluarea ideilor furnizate de problema 1 de la capitolul 3. Să se enumere ideile selectate pentru o evaluare ulterioară. 3. Să se utilizeze „diagrama T” – a valorii criteriilor pentru evaluarea ideilor selectate în problema 2. Să se enumere ideile alese pentru o evaluare ulterioară. 4. Să se folosească metoda „ponderii simple” pentru a evalua ideile selecţionate la problema 3. 5. Folosind cele trei metode de evaluare prezentate s ă se selecteze ideile obţinute la problema 2 din capitolul 3. 6. Să se enumere criteriile care trebuie să fie luate în considerare în evaluarea ideilor pentru: A. nouă formă de transport; B. un nou sistem de efectuare a plăţilor stimulatoare în industrie; C. organizarea unei expoziţii de pictură. 4.7. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ 1. Când o idee este confruntată cu o combinare complexă de criterii, pentru evaluare se utilizează: a) metoda diagramelor T? b) ponderea simplă? c) decizia impusă? 2. În cadrul metodei diagramelor T, analiza ideii se face cu: a) diagrama T – simplă? b) diagrama T – a criteriilor? c) diagrama T – a valorii criteriilor? 3. În cazul în care în procesul de evaluare se resping toate ideile se preferă: a) să se accepte că produsul existent reprezintă cea mai bună soluţie ; b) să se continue procesul de căutare a unei idei mai bune; c) să se abandoneze căutarea; d) să se înlăture deficienţele din ideile cele mai bune.

111

CAPITOLUL 5. INGINERIA VALORII ŞI ANALIZA VALORII SISTEMELOR INFORMATICE Dezvoltarea calitativ intensivă a activităţii de informatică, urmăreşte valorificarea superioară a resurselor umane, tehnice, materiale şi financiare pe care aceasta le consumă, modernizarea tehnologiilor de realizare, creşterea calităţii şi reducerea costurilor în toate etapele ciclului de viaţă al sistemelor informatice (SI). De asemenea, îmbunătăţeşte nivelul tehnic şi calitativ al software-ului în concordanţă cu elementele de progres implementate în domeniul hardware-ului.

5.1. ELEMENTE CONCEPTUALE IMPLICATE ÎN SISTEMELE INFORMATICE Progresul tehnic în domeniul informaticii presupune cre şterea importanţei caracteristicilor de întrebuinţare, adică a acelor proprietăţi ale SI care determină capacitatea acestora de a satisface nevoile informaţionale aflate într-o continuă creştere, simultan cu diminuarea costurilor de realizare şi a cheltuielilor de exploatare. În faza de proiectare, valoarea de întrebuinţare este furnizată de cerinţele beneficiarilor de a informatiza anumite activităţi în vederea rezolvării unor probleme, pentru care, în sistemul actual, nu sunt satisfăcute necesităţile de informare, sub aspectul cantitativ (volum mare de date, multe calcule, algoritmi complicaţi etc.) şi calitativ (operativitate, precizie, utilitate etc.) sau care se obţin cu un consum mare de resurse. Ca în orice domeniu de activitate şi în cadrul SI elementele conceptuale cu care se operează în ingineria şi analiza valorii sunt: valoarea de întrebuinţare şi funcţiile. Valoarea de întrebuinţare a SI se exprimă prin caracteristicile de calitate funcţională şi economicitate. Ea rezultă, în cea mai mare parte, din soluţia adoptată în momentul definirii clare a cerinţelor şi a proiectării unui model funcţional, care să ofere pentru utilizatori, cât mai multă valoare informaţională cu consumuri de resurse cât mai mici. Funcţiile reprezintă valori de întrebuinţare elementare şi nu se prezintă utilizatorilor decât ca valoare de întrebuinţare globală a SI la care fiecare din ele contribuie în mod specific. Valoarea de întrebuin ţare a SI este mai mare decât suma celor elementare ale funcţiilor componente. Pentru a acoperi întregul domeniu al cerinţelor exprimate de utilizatori, la nivelul funcţiilor se urmăresc o serie de aspecte: Ø problema de rezolvat; Ø efectele utile scontate; Ø regulile şi algoritmii de desfăşurare; Ø legăturile cu alte funcţii; Ø variantele de execuţie şi datele care le declanşează; Ø condiţiile de realizare (tipul echipamentelor, limbajele de programare, restricţiile tehnologice etc.) Prin uniformitatea prezentării datelor pentru toate funcţiile şi a criteriilor de evaluare se înlătură, încă din faza de proiectare, costurile inutile.

112

5.2. INSTRUMENTELE DE ANALIZĂ A SISTEMELOR INFORMATICE Cele două instrumente de bază aflate în discuţie, în lucrarea de faţă, sunt ingineria valorii şi analiza valorii. Ingineria valorii sistemelor informatice (IVSI) mobilizează creativitatea specialiştilor, încă din primele momente ale concepţiei funcţionale, înainte de a fi angajate costurile pentru elaborarea fizic ă, în vederea obţinerii unor funcţii cu valoare mare de întrebuinţare informaţională în condiţii de maximă eficienţă economică. Pornind de la valoarea de întrebuinţare acordată anticipat funcţiilor pentru care va fi realizat SI, echipa de inginerie a valorii trebuie s ă indice care dintre ele satisfac mai multe cerinţe reale ale utilizatorului şi să le integreze într-o soluţie performantă, din punct vedere economic. Proiectantul va purta răspunderea pentru soluţiile recomandate şi pentru nivelul viitoarelor cheltuieli, în timp ce utilizatorul, care exploateaz ă pe o lungă perioadă de timp funcţiile, este răspunzător de corecta întrebuinţare a SI. Între ingineria valorii (IV) şi analiza valorii (AV) există diferenţe, care în cazul SI constau în următoarele (tabelul 5.1.): Tabelul 5.1. Deosebirile între ingineria valorii (IV) şi analiza valorii (AV) în cazul SI Are ca referinţă lista de cerinţe, probleme ale utilizatorilor, care se doresc a fi rezolvate prin soluţii informatice;

Caracteristicile reale ale SI sunt rezultante; Este declanşată de o necesitate socială care trebuie satisfăcută prin informatizare, ca o cale mai eficientă pentru obţinerea unei valori de întrebuinţare ridicată pentru utilizatori, ceea ce face ca rezistenţa la schimbare din partea acestora să fie aproape inexistentă; Estimează previzional volumul cheltuielilor de exploatare a funcţiilor, pe baza normelor şi tarifelor în vigoare, fără a beneficia de informaţii prealabile; Acţionează la nivelul concepţiei funcţionale şi al metodelor şi tehnicilor de elaborare a SI, adică în etapele în care se hotărăsc, în cea mai mare măsură, costurile de realizare ca şi nivelul cheltuielilor de exploatare viitoare; Este, în contextul înţelegerii cerinţelor, mai mult o acţiune la nivelul echipei de realizare.

113

Studiază un SI existent, proiectat şi elaborat în conformitate cu anumite posibilităţi tehnologice de realizare, cerinţe, restricţii şi performanţe solicitate; Caracteristicile reale ale SI constituie punctele de plecare ale analizei; Rezistenţa la schimbare a utilizatorilor într-un sistem aflat în exploatare, este mare, din cauza obişnuinţei cu procedurile automate aflate deja în exploatare;

Au la dispoziţie datele furnizate de evidenţa economică privind evoluţia şi mărimile exacte ale cheltuielilor de exploatare a funcţiilor; Are în vedere execuţia funcţională, în corelaţie cu nivelul real al valorii de întrebuinţare, pentru care cheltuielile determinate prin IV sunt repere de comparare cu cheltuielile înregistrate; Abordează SI pe baza observării gradului de integrare a procedurilor automate în procesul producţiei, a

studiilor, analizelor şi sugestiilor formulate de specialiştii şi utilizatorii funcţiilor informatizate.

5.3. OBIECTIVELE INGINERIEI ŞI ANALIZEI VALORII Costurile pentru obţinerea unui ansamblu de funcţii, într-o anumită situaţie, sunt determinate de: Ø nivelul cerinţelor; Ø tehnologia de realizare; Ø posibilităţile echipamentelor de prelucrare automată a datelor; Ø pregătirea profesională a specialiştilor. Pentru determinarea costurilor implicate de funcţii trebuie identificaţi purtătorii acestora (programul, modulul), prin care ele se vor realiza. Dup ă proiectarea şi evaluarea acestor realizatori de funcţii se obţine dimensiunea economică a funcţiilor, exprimată în costurile solicitate pentru realizare. Dimensionarea tehnică şi economică a produsului presupune detalierea analizei pe subsisteme, aplicaţii şi proceduri, pentru stabilirea funcţiilor acestora, determinarea parametrilor de măsurare a funcţiilor şi cuantificarea costurilor pe care le necesită exercitarea lor. Privite prin prisma realizării funcţiilor conducerii şi ale execuţiei, funcţiile unui sistem informatic şi parametrii de măsurare a lor sunt: Ø cuantificarea obiectivelor sistemului economic, a finalităţii scontate având în vedere cerinţele dezvoltării, în concordanţă cu necesităţile şi posibilităţile sistemului; Ø raţionalizarea structurii organizatorice, având în vedere mutaţiile produse în sistem prin introducerea informaticii: automatizarea proceselor informaţionale şi de decizie, creşterea nivelului de pregătire profesională, reducerea numărului de niveluri ierarhice şi asigurarea unor circuite informaţionale mai eficiente; Ø oportunitatea şi operativitatea în luarea deciziilor, exprimă o funcţie esenţială a informaticii aplicative. Efectele utilizării produselor informatice se pot evalua prin timpii (medii) de răspuns la cererile de informare şi prin calitatea deciziilor: • antrenarea şi mobilizarea rezervelor potenţiale pornind de la informaţiile privind gestiunea resurselor materiale şi umane; semnalarea stocurilor supranormative, fără mişcare sau cu mişcare lentă, a discordanţelor dintre complexitatea lucrărilor şi pregătirea personalului care le execută sunt efecte calitative importante pentru reglarea şi autoreglarea mecanismului economic; • controlabilitatea stării şi a funcţionării sistemului economic; prin sistemul informatic trebuie să se asigure informaţii prompte şi de calitate privind întreaga activitate ce se desfăşoară. Exercitarea acestei funcţii asigură închiderea ciclului proceselor informaţionale şi decizionale. Parametrii de măsurare pot fi: indicii de îndeplinire a obiectivelor, abaterile medii pătratice şi coeficienţii de variaţie a realizărilor faţă de prevederi etc.

114

Obiectivul general esenţial al ingineriei şi analizei valorii îl constituie maximizarea efectelor în condiţiile menţinerii sau diminuării efortului de realizare şi exercitare a funcţiilor. Practic, se utilizează “matricea funcţii-proceduri/programe”, în care pe verticală sunt înregistrate toate funcţiile în ordinea descrescândă a valorii informaţionale individuale, iar pe orizontală se înscriu procedurile sau programele, prin care ele se realizează. La intersecţia liniei “funcţie” cu coloana “procedură/program” se va trece costul estimat pentru realizarea funcţiei prin procedura sau programul respectiv. Prin totalizarea valorilor înscrise pe linii rezultă costul funcţiilor, iar prin însumarea valorilor pe coloane se obţine costul procedurilor/ programelor. Aceeaşi matrice se utilizează şi pentru determinarea cheltuielilor de exploatare a func ţiilor. Se porneşte de la premisa că ponderile fiecărei funcţii, atât în volumul total al resurselor solicitate pentru realizare, cât şi în valoarea de întrebuinţare globală, sunt apropiate. Finalizându-se apoi gradul de concordanţă între aceste două criterii, rezultă eventualele disproporţii, în funcţie de care se selectează funcţiile. Astfel, ingineria valorii şi analiza valorii sistemelor informatice devin instrumente de atestare a posibilităţilor şi a performanţelor informaticii aplicative.

BIBLIOGRAFIE 1. AMALBERT,M.N., BARREAU,J., DELAHAZE,J., - „Economie d’entreprise”, Ed.Sirez, Paris, 1987. 2. BĂLOIU,L.MIHAIL, - „Managementul inovaţiei”, Ed.Eficient, Bucureşti, 1995. 3. BRENOND J, GÉLÉDON A. – „Dictionnaire économique et social”, Ed. Hatier, Paris, 1990. 4. COCÂRLĂ T., POCINOG G. – „Metode şi tehnici moderne folosite în conducerea şi organizarea întreprinderilor”, Ed. Facla, Timişoara, 1983. 5. CRUM L.W. – „Ingineria valorii”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976. 6. FEIER,V.VIRGIL, - „Creativitate şi creativitate managerială”, Ed.Expert, Bucureşti, 1995. 7. HONGRON T. – „L’analyse de la valeur outil de gestion”, Paris, Introduction,1975. 8. IONIŢĂ I. – „Analiza valorii” – Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984. 9. LEBEL,P. – „Pratique de la creativité en entreprise”, Les Editions d’Organisation, Paris, 1990. 10. LEOVEANU M., NAIDIN L., DINCĂ V. – „Folosirea metodei “analiza valorii” la reconcepţia unui transformator de curent electric”, în “Revista de contabilitate” Nr.5/1979, Ed. Ministerul Finanţelor. 11. MIHUŢ,I. – „Autoconducere şi creativitate”, Ed.Dacia, ClujNapoca, 1989.

115

12. MOŞTEANU T., DUMITRESCU D., FLORICEL C., ALEXANDRU F. – „Preţuri şi concurenţă”, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 1997. 13. NICOLESCU O., ş.a. – „Ghidul managerului eficient”, vol 2, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994. 14. PĂUN,M. – „Analiza sistemelor economice”, Ed.All Educaţional, Bucureşti, 1997. 15. PĂTRAŞC,AL., RAPOTAN,I. – „Metode moderne de proiectare constructivăîn construcţia de maşini” – Analiza valorii, Galaţi, 1988. 16. PETRESCU P., GHERASIM T. – „Elemente de analiza valorii”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1981. 17. ROCO,M. – „Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice”, Ed.Gh.Asachi, Iaşi, 1995. 18. RUSU, C., FRUNZĂ V., LUCA G., BERINDE D. – „Analiza şi reglarea firmei prin costuri”, Ed. Gh. Asachi, Iaşi, 1995. 19. RUSU, C., VOICU, M., - „ABC-UL managerului”, Ed.Gh.Asachi, Iaşi, 1993. 20. SAVELL, H. – „Couts cachés et analyse socio-economique des organisations”, Paris, 1984. 21. VERONE,P. – „Inventica”, Ed.Albatros, Bucureşti, 1983. 22. ZORLENŢAN T., ş.a. – „Microeconomie”, ASE Bucureşti, 1994. 23. HOUGRON,T. – „L’analyse de la valeur outil de gestion”, Paris, 1975. *** - STAS 11272/1-79. Analiza valorii. Noţiuni generale *** - STAS 11272/2-70. Analiza valorii. Aplicarea metodei pe produs.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI CAPITOLUL 1

CAPITOLUL 2

1b; 2b, 2c; 3c; 4b, 4c, 4e, 4h, 4i; 5a, 5b, 5d, 5g; 6a; 7c; 8c, 8d; 9b; 10a, 10b, 10e, 10f;

1a, 1c, 1d, 1g; 2a, 2c, 2d; 3a, 3d, 3e; 4c; 5a; 6b; 7b, 7d, 7e;

CAPITOLUL 3

CAPITOLUL 4

1c; 2b; 3b; 4b;

1c; 2c; 3b;

116

5a; 6b; 7a; 7c; 8b; 8d; 8e; 9b; 10b;

117